REMEMBER!!!!!

Pagina 4 din 11 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 08.05.06 18:54

Rezumarea primului mesaj :

O scrisoare deschisa lumii
Draga lume,inteleg ca din cauza noastra , a celor din Israel, devii
nelinistitaba mai mult, foarte enervata,chiar revoltata.

Intradevar se poate observa ca la fiecare cativa ani iti iesi din fire din cauza
noastra. Astazi este "asuprirea brutala a palestinienilor" , ieri a
fost Libanul, inainte de el bombardarea reactorului atomic din
Bagdad , Razboiul Iom Kipur si expeditia militara din Sinai. Se pare
ca evreii, care obtin o victorie si ca urmareraman in viata, te
deranjeaza intr-un mod iesit din comun.

Desigur noi poporul evreu, te-am enervat cu mult inainte de
infiintarea statului Israel. Am fost un motiv de poticnire pentru
poporul german, care l-a votat pe Hitler, pentru poporul austriac,
care a sarbatorit intrarea lui in Viena, si un tepus pentru o
sumedenie de popoare :Polonia, Slovacia, Letonia , Ucraina,
Rusia,Ungaria si Romania.Putem trasa o linie lunga inapoi in istoria
enervarii acestei lumi. Cazacii lui Cmielnitki s-au suparat pe noi,
masacrand intre anii 1648-1649 zeci de mii de evrei: i-am enervat si
pe cruciati, care in drum spre eliberarea Tarii Sfinte s-au
dezlantuit atat de mult impotriva evreilor , incat i-au macelarit pe
multi.

Timp de secole am deranjat Biserica Romano-Catolica ,care a facut tot
cei-a stat in putinta pentru a dovedi prin inchizitii apartenenta
noastra la poporul evreu , si l-am enervat si pe dusmanul de moarte
al Bisericii,Marthin Luther, care in chemarea sa adresata natiunii ,
a cerut arderea sinagogilor impreuna cu evreii, dand dovada astfel de
un spirit crestin-ecumenic uimitor. Si fiindca ne-a deranjat si pe
noi ca te-am enervat mereu, draga lume, am decis, sa te parasim intr-
o anumita masura si sa infiintam propiul stat. Argumentul era ca tot
te-am enervat, te-am incurcat, te-am deranjat, atat timpcat traiam
intr-o legatura stransa cu tine, ca niste cetateni straini in
diferitele tari din care esti compusa. Ce idee mai buna am fii gasit,
decat sa te parasim si astfel sa dovedim dragostea noastra fata de
tine- ca sa-ti cream o situatie in care si tu sa ne poti iubi? Si
astfel am decis sa venim aici- in aceeasi patrie, din care am fost
izgoniti cu 1900 de ani in urma de catre lumea romana, pe care in mod
evident am enervat-o.

Din pacate, draga lume, se pare ca este greu sa te satisfacem. Dupa
ce te-am parasit pe tine,pogromurile, inchizitiile,cruciadele si
holocausturile tale, dupa ce am parasit lumea in general ca sa traim
in statul nostru, iata am devenit din nou un prilej de poticnire
pentru tine. Te superi pe noi din cauza asupririi palestinienilor.
Esti tare dearnjata de faptul ca nu cedam teritoriile din 1967 , care
in mod vadit reprezinta piedica in calea pacii din Orientul
Apropiat .Moscova si Washingtonul sunt maniate. Arabii "radicali"
sunt maniati si arabii moderati sunt maniati.

Draga lume , gandeste putin la reactia unui evreu din Israel .In
1920 , 1921 si 1929 nu exista problema teritoriilor din 1967, care sa
fi fost un obstacol in calea realizarii pacii dintre evrei si arabi.
Pe atunci nu exista nici macar statul Israel, care putea sa deranjeze
pe cineva.Totu-si aceeasi palestinieni asupriti au ucis multi evrei
in Ierusalim , Iaffa ,Safed si Hebron.

In 1929 au fost ucisi 67 de evrei in Hebron. Draga lume,de ce au
masacrat arabii -palestinieni-in 1929 intr-o singura zi 67 de evrei?
Putea sa fie oare din cauza maniei lor provocata de agresiunea
israeliana din 1967? -Si de ce au fost macelariti intre 1936-1939
barbati, femei si copii evrei? Oare din cauza ca arabii sau maniat pe
1967?...Si atunci cand tu, draga lume, ai inaintat in 1947 un plan de
divizare in cadrul ONU care propunea formarea unui "stat palestinian"
pe langa un Israel foarte mic, iar arabii strigau in cor "nu"
declansand imediat un razboi si omorand 6000 de evrei -sa fi fost
aceasta manie provocata tot de 1967? Si, in treacat, vreau sa te
intreb, draga lume , de ce nu am auzit cu acele ocazii "protestul"
tau?

Sarmanii palestinieni, care astazi omoara evreii cu explozive, bombe
inciendare si pietre sunt parte integranta a aceluiasi popor, care-
in timp ce detinea toate teritoriile, pe care astazi le cer inapoi,
ca saa-si infiinteze un stat- a incercat sa alunge Israelul in apele
marii. Aceleasi fete schimonosite, acelasi strigat: "itbach-al-
yahud!" (Omorati evreii!) , pe care-l auzim si il vedem astazi, le-am
vazut si le-am auzit deja atunci. Acelasi popor, acelasi vis-
distrugeti Israelul.

Ceea ce nu le-a reusit ieri, devine obiectulvisului lor in prezent;
dar noi sa nu indraznim sa-i "asuprim" .
Draga lume ,ai fost un spectator atat al Holocaustului, cat si al
evenimentelor care au avut loc in 1948, cand sapte state au
dezlantuit un razboi,. pe care Liga Araba il compara cu "masacrele
mongolilor". Ai fost un spectator, cand in 1967 Nasser se angaja in
fata multimii furioase din toate capitalele arabe, sa-i alunge pe
toti evreii inmare. Iar maine ai fi din nou un spectator, cand
Israelul ar fi amenintat cu distrugerea.

Si fiindca stim ca arabii palestinieni viseaza in fiecare zi la
aceasta nimicire, vom face tot ceea ce ne sta in putinta ca sa
supravietuim in tara noatra. Daca acest lucru te deranjeaza, draga
lume, atunci gandestete la nenumaratele ocazii cand ne-ai deranjat tu
pe noi. In orice caz, draga lume, daca te simti necajita din cauza
noastra , iata un evreu din Israel, caruia nu-i pasa deloc ce
gandesti tu despre noi.

www.geocities.com

Scuza noastra (a evreilor)
Sub acest titlu ironic s-a scris un articol cu urmatorul mesaj:
Dupa unul din ultimele atentate teroriste sinucigase din Ierusalim ,
secretarul de stat America i-a fortat pe palestinieni sa condamne
intr-un fel sau altul cele intamplate. Prim ministrul palestinian s-a
plans apoi ca numai partii palestiniene i se cere mereu sa condamne
terorismul.

Asa cum era de asteptat, condamnarea palestiniana a atentatului a
continut printre altele remarci de genul : " Noi deplangem uciderea
civililor de ambele parti"Poate ca palestinienii au dreptate . De
aceea vreau sa pun lucrurile la punct si imi exprim regretul in
numele poporului evreu pentru urmatoarele acte de violenta:
1. Atentatele sinucigase evreiesti , care au fost comise impotriva
arabilor
2. autobuzele arabe care au fost aruncate in aer de catre evrei.
3.pizzeriile ,magazinele ,discotecile si restaurantele arabe care au
fost distruse de teroristii evrei
4.avioanele care au fost deturnate de evrei ,incepand cu anul 1903.
5.Sarbatorile de Ramadam care au devenit cadrul bombelor evreiesti.
6.Arabii care au fost linsati in orasele israeliene ; sportivii arabi
la fjocurile olimpice , care au fost ucisi de catre evrei;ambasadele
tarilor arabe care au fost aruncate in aer de catre evrei.
7.moscheile ,cimitirele si scolile religioase care au fost profanate
sau inciendate de catre evrei in Africa de Nord ,Franta ,Belgia,
Germania, Anglia sau vreo alta tara.
8. distrugerea unor institutii militare si civile ale SUA din Kenia,
Pakistan,Iran,Arabia Saudita si Yemen precum si uciderea puscasilor
marini si a personalului diplomatic al SUA.
9. manualele scolare evreiesti care afirma ca arabii au otravit
fantanile,au folosit sangele crestinilor ,au controlat lumea
financiara si l-au ucis pe Isus ;sau pe batranii din Mecca ce
planuiesc o preluare a puterii mondiale.
10. Dar indeosebi imi este rusine pentru concetatenii mei care pe 11
septembrie 2001 au atacat World Trade Center ,Pentagonul si aviatia
civila ,in timp ce ceilalti dansau in strada si sarbatoreau acest
eveniment.
Fara cuvinte.
www.geocities.com


Ultima editare efectuata de catre Admin in 29.07.11 12:13, editata de 14 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 19.06.12 22:38

O aniversare aproape uitată: 45 de ani de la Războiul de șase zile de Eva Galambos

La începutul acestei luni s-au împlinit 45 de ani de la Războiul de șase zile al Israelului. Între 5-10 iunie 1967, armata israeliană a dus poate cel mai scurt război din istorie. În șase zile a reușit să respingă armatele țărilor arabe care au încercat să-și îndeplinească obiectivul mult dorit și mult trâmbițat: să-i arunce pe israelieni în mare. Nu le-a reușit, Israelul obținând o victorie zdrobitoare. De-atunci tactica israeliană este predată la școlile militare din multe țări ale lumii, probabil sub denumirea de “război preventiv”. Cel puțin așa l-au considerat israelienii. De fapt, așa a și început: prin nimicirea la sol, înaintea declarării războiului, a forțelor aeriene egiptene, eliminându-se astfel un potențial serios de atac. A fost justificată această măsură? Dacă se analizează situația de-atunci, răspunsul este da. De multă vreme țările arabe se pregăteau să se confrunte cu Israelul, grupări de fedayini treceau granița siriană, iordaniană sau egipteană și atacau popualția civilă, forțele ONU de menținere a păcii s-au retras din Sinai iar Egiptul a închis strâmtoarea Tiran de la Marea Roșie și Suezul pentru vasele israeliene, încălcând acordul de liberă circulație.


Ariel Sharon în Războiul de șase zile

În șase zile, armata israeliană a eliberat Orașul Vechi(Ierusalimul de est) și a ocupat Golanul, Cisiordania , Sinaiul și Gaza. Armatele arabe ale Siriei, Egiptului , Iordaniei și ale altor state arabe a trebuit să se retragă. Israelul a fost cuprins de entuziasm, în sfârșit locurile sfinte pentru evrei din Ierusalim puteau fi din nou vizitate (aflate sub suzeranitate iordaniană, autoritățile au interzis israelienilor pelerinajul la Zidul Plângerii) iar o parte din populație și din clasa politică visa de-acum la realizarea Marelui Israel, a Israelului biblic, cu capitala la Ierusalimul unificat.

Care au fost consecințele acestui război și ce se întâmplă acum , după 45 de ani? În cartea sa foarte controversată,“1967”, ziaristul și istoricul Tom Shalev a încercat să demitizeze războiul și a atras atenția asupra consecințelor ce vor decurge din poziția Israelului ca putere ocupantă, într-un teritoriu locuit compact de palestinieni. Shalev nu neagă situația în care se găsea atunci Israelul și care a dus la declanșarea războiului , dar atrage atenția asupra neînțelegerilor dintre guvern și conducrea militară, în rândul acestei conduceri și asupra procedeelor folosite după victorie față de palestinieni. Este adevărat, la început, guvernul israelian și „establishmentul” militar au considerat o mare parte din aceste teritorii cucerite drept monedă de schimb pentru încheierea păcii cu statele arabe vecine. „Teritorii în schimbul păcii” a fost decenii cuvântul de ordine al politicii externe a Israelului. Numai că nu s-a realizat, în primul rând din cauza țărilor arabe care, pur și simplu, nu vroiau să negocieze cu Israelul.. Israelul a încheiat tratate de pace numai cu două state, Egiptul și Iordania, mai puțin prin retrocedare de teritorii și mai mult sub presiunne americană și în schimbul unui ajutor militar american substanțial. . Egiptul a recăpătat Sinaiul, cu tot ceea ce timp de 11 ani Israelul a construit acolo, inclusiv o rafinărie de petrol (spre deosebire de palestinenii din Gaza, egiptenii nu au distrus construcțiile israeliene).Astăzi,în noua situație din această țară, cu Frăția Musulmană gata să preia conducerea, dominând parlamentul și având un candidat sigur pentru președinție, acordurile de pace semnate atunci care au servit interesul ambelor părți, sunt puse sub semnul întrebării de Cairo. Iordania a renunțat la Cisiordania în favoarea viitorului stat palestinian și au fost reglementate câteva mici chestiuni teritoriale.


Moshe Dayan

Celelalte state arabe, inclusiv Siria, nu au încheiat nici până astăzi acorduri de pace cu Israelul, nu recunosc statul evreu. Altfel spus, „teritorii în schimbul păcii” nu a dat rezultatele așteptate. Aici putem adăuga și eșecul retragerii unilaterale din Gaza , când Israelul (din păcate) nu a pus nici un fel de condiții palestinienilor. Rezultatul – crearea Hamastanului și permanenta vulnerabilitate a zonei de sud față de atacurile cu rachete ale grupărilor palestiniene radicale.

Ani de zile, s-a susținut că menținerea cel puțin unei părți din teritoriile cucerite în timpul războiului din 1967 reprezintă o garanție strategică pentru apărarea teritoriului israelian. Dar alți specialiști militari contrazic această teză care se referă mai ales la înălțimile Golan. Astăzi, cu armamentele moderne, cu rachetele cu rază scurtă și medie de acțiune, spun ei,acest obstacol nu mai contează.

O mare parte din Cisiordania se află sub administrația Autorității Palestiniene și va forma viitorul stat palestinian. Dar nici aceasta nu înseamnă o garanție pentru pace, palestinienii susținând că le aparține de drept . Mai mult, Israelul se confruntă cu propriii coloniști care nu vor să renunțe la avanposturile ilegale create la îndemnul partidelor politice israeliene care mai visează la Marele Israel. Problema retragerii de pe aceste teritorii duce la radicalizarea unor grupări israeliene care, au format o organizație a coloniștilor,- Yeșa- devenită un serios grup de presiune pentru guvernul israelian. Opoziția organizată de Yeșa față de orice fel de retragere sau încercare de reglementare a problemei așezărilor israeliene din aceste teritorii este un obstacol în calea negocierilor de pace israeliano-palestiniene și provoacă resentimente fașă de Israel în comunitatea internațională.. Pe de-altă parte, având experiența Gaza, sunt explicabile și temerile israeliene față de retrocedarea acestor teritorii, fără garanții de securitate pe care deocamdată palestinienii nu le oferă. Nu s-a rezolvat nici problema Ierusalimului. Ierusalimul a fost unificat și a devenit capitala Israelului, dar nu este recunoscut pe plan internațional de aproape nici un stat, soarta lui urmează să fie decisă la viitoare negocieri de pace care nu se mai știe când vor avea loc.

În concluzie, cum se văd astăzi, după 45 de ani, rezultatele Războiului de șase zile? După primii ani de entuziasm și de ce să nu spunem, de automulțumire. care era cât pe ce să se termine într-o catastrofă (războiul de Yom Kipur), s-au făcut o serie de analize și s-au emis cele mai diferite opinii, nu în ce privește desfășurarea războiului care neîndoielnic a fost un succes din punct de vedere militar, ci asupra consecințelor și perspectivelor. Din păcate, nu se poate spune că acest război a adus rezultatele așteptate. Așa cum s-a văzut, strategia “teritorii în schimbul păcii”, obținute în urma unui război, a eșuat. Nu întotdeauna acesta este cea mai bună soluție (eventual amenințarea cu un război poate fi o descurajare). Tot negocierile, compromisurile rezonabile reprezintă calea cea mai bună. În condițiile în care și partenerul este de acord cu ele.

În încheiere aș vrea să citez dintr-un articol aniversar, semnat de Uri Savir, președintele „Centrului pentru pace Peres” și fost negociator-șef al Israelului la Oslo, apărut în „The Jerusalem Post”, care, în câteva cuvinte, trage concluziile cele mai raționale..

„ La 45 de ani de la război, a venit vremea ca atât israelienii cât și arabii să tragă concluziile corecte din greșelile comise…Arabii trebuie să recunoscă faptul că Israelul, ca stat al evreilor este aici ca să rămână și cu granițele sale suverane obține numeroase succese care pot fi împărtășite în cadrul unor relații îmbunătățite. Iar noi trebuie să înțelegem că ocupația trebuie să ia sfârșit, în condițiile reconcilierii cu un stat palestinian independent, fără ca evreii să revină la provinciile istorice Samaria și Iudeea și fără ca palestinienii să revină la Marea Palestină istorică. În sfârșit, țările arabe și Israelul trebuie să-și găsească curajul, după o amânare de 45 de ani, să privească realitatea în față, să renunțe la respingera fanatică și la ocupația umilitoare și la recunoașterea faptului că suntem puteri mai degrabă mici, nu omnipotenți și nu victime eterne, mai degrabă suntem interdependenți și dependenți de o lume mai largă. Mai bine mai târziu ca niciodată”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.12 20:26

RAZBOIUL de Yom Kippur

Razboiul de Yom Kippur, Razboiul arabo-israelian din 1973, Razboiul de Ramadan sau Razboiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel si o coalitie de natiuni arabe condusa de Egipt si Siria, care a durat intre 6 octombrie si 26 octombrie 1973. Razboiul a izbucnit de Ziua Ispasirii, cea mai importanta zi de post evreiasca, printr-un atac surpriza conjugat egipteano-sirian, fortele atacatoare traversand liniile de incetare a focului din Peninsula Sinai si respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel in Razboiul de sase zile (1967). In saptamana dinaintea atacului, egiptenii au planificat o aplicatie de lunga durata in zona Canalului Suez. Contrainformatiile israeliene, dupa ce au detectat miscari masive de trupe, au apreciat aceste concentrari ca fiind un nou exercitiu. Miscarile trupelor siriene catre granita puteau da de gandit, dar nu au fost considerate o amenintare, deoarece contraspionajul militar a considerat ca Egiptul si Siria nu vor ataca decat dupa ce vor fi dotate cu ultimele tipuri de arme sovietice contractate. Motivul evident pentru care a fost aleasa sarbatoarea evreiasca de Iom Kippur pentru declansarea atacului surpriza era acela ca, in acea zi, spre deosebire de oricare alta, Israelul era aproape paralizat. De Iom Kippur, nu numai evreii ultrareligiosi, dar si cei mai putin credinciosi postesc, se abtin de la folosirea focului, electricitatii, motoarelor, comunicatiilor, etc, iar traficul rutier se reduce la zero. Numerosi soldati parasesc cazarmele pentru petrecerea sarbatorii in familie, iar Israelul este cel mai vulnerabil, cea mai mare parte a armatei sale fiind demobilizata. Declansarea atacului a coincis cu sarbatoarea musulmana a Ramadanului, in timpul careia numerosi soldati musulmani posteau, de asemenea. In ciuda faptului ca era constienta de iminenta unui atac arab, Golda Meir a luat decizia controversata de a nu lansa un atac preventiv. Doctrina militara israeliana era bazata pe ideea ca, daca un atac arab este iminent, Israelul trebuie sa lanseze un atac preventiv. Se presupunea ca spionajul israelian avea sa dea, in cel mai rau caz, un avertisment cu cel putin 48 de ore mai inainte de declansarea unui atac arab. „Daca noi atacam primii, nimeni nu ne va ajuta”, a afirmat primul-ministru Golda Meir. Natiunile europene, amenintate de un embargou petrolier arab si de un boicot comercial, au incetat sa-i mai aprovizioneze cu munitii pe israelieni. Ca urmare, Israelul depindea in totalitate de Statele Unite pentru a-si reaproviziona armata. Daca ar fi lovit primii, dupa spusele lui Henry Kissinger, israelienii nu ar fi primit ajutor „nici cat negru sub unghie”. Anticipand un contraatac rapid al blindatelor israeliene, egiptenii isi dotasera militarii din primul val al atacului cu un numar fara precedent de arme portabile antitanc – aruncatoare de grenade antitanc (AG-7) si cu devastatoarele rachete ghidate prin fir AT-3. Armata egipteana a luat prin surprindere pe toata lumea strapungand apararea israeliana, (cu efectivele subdimensionate datorita sarbatorii de Iom Kippur). Cele mai multe baricade erau construite in principal din nisip, iar fortele egiptene au folosit tunuri cu apa alimentate din Canalul Suez pentru a le distruge. Soldatii au traversat canalul in mici barci sau pe plute gonflabile, reusind in scurta vreme sa captureze sau sa distruga toate forturile Liniei Bar-Lev, cu exceptia unuia. Printr-o operatiune meticulos pregatita, fortele egiptene au avansat aproximativ 15 km in desertul Sinai cu doua corpuri de armata combinate. Batalioanele israeliene care asigurau apararea forturilor Liniei Bar-Lev au fost coplesite din punct de vedere numeric. Numai una dintre fortificatii, aflata la capul de nord al liniei intarite, (cu numele de cod „Budapesta”), a ramas sub controlul israelian de-a lungul intregului conflict. O incercare de contraatac din partea israelienilor a esuat. A urmat o perioada in care adversarii au ramas in expectativa, fiecare asteptand atacul celuilalt. Egiptenii au declansat un nou atac pe 14 octombrie. Atacul, cea mai ampla actiune de la atacul egiptean initial de Yom Kippur, a fost un esec total, prima cotitura egipteana majora a cursului in razboiului. In loc sa-si concentreze fortele de manevra, egiptenii au ales sa atace frontal pe toata lungimea frontului. Pierderile egiptenilor au fost apreciate la 150 - 250 de tancuri. In ziua urmatoare, (15 octombrie), israelienii au lansat „Operatiunea Neinfricatul”, un contraatac care trebuia sa strapunga liniile egiptene si sa-i duca pe israelieni peste Canalul Suez. Atacul a fost o schimbare de proportii a tacticilor israeliene, care se bazau mai inainte pe sprijinul avioanelor si blindatelor. Cum blindatele israeliene fusesera decimate de armele antitanc egiptene, infanteria a folosit tactici de infiltrare catre pozitiile bateriilor de rachete SAM, aparate necorespunzator impotriva unui atac al soldatilor de comando. Intr-una dintre cele mai sangeroase lupte ale razboiului, israelienii au deschis o bresa in liniile egiptene si au ajuns la Canalul Suez. O mica forta a traversat canalul si a creat un cap de pod pe celalalt mal. Timp de aproape 24 de ore, trupele israeliene au fost transbordate in barci gonflabile usoare, fara sa fie urmate de unitati de blindate. In schimb, infanteristii israelieni erau inarmati cu rachete antitanc americane M72LAW, cu ajutorul carora au respins atacul blindatelor egiptene. Odata ce apararea antitanc si antiaeriana egipteana au fost neutralizate, infanteria a putut sa se bazeze din nou pe sprijinul aviatiei si tancurilor. Pe Platoul Golan, sirienii au atacat cele doua brigazi si 11 baterii de artilerie cu 5 divizii si 188 baterii. La izbucnirea luptelor, 188 de tancuri evreiesti au trebuit sa faca fata asaltului a 2.000 de tancuri siriene. Toate tancurile israeliene aflate pe Platoul Golan au fost implicate fara mijlocire in lupta in faza initiala a atacului. Comandouri siriene transportate pe calea aerului cu ajutorul elicopterelor au reusit sa cucereasca cel mai important punct fortificat israelien din zona (Jabal al Shaikh – Muntele Hermon), unde erau amplasate numeroase echipamente de supraveghere. Luptelor de pe Platoul Golan li s-a acordat o importanta de prim rang de catre Inaltul Comandament Israelian. Luptele din Sinai erau suficient de departate de teritoriul national pentru a nu reprezenta o amenintare imediata pentru Israel. Daca Platoul Golan ar fi fost cucerit insa, sirienii ar fi putut avansa chiar pe teritoriul israelian. In zona de conflict din nord au fost trimisi rezervisti mobilizati in graba. Ei au fost imbarcati pe tancuri fara sa se mai astepte reconstituirea echipajelor asa cum fusesera antrenate in timp de pace, cu mitralierele nemontate si trecand peste operatiunea de reglare a tirului tunurilor blindatelor. Situatia de pe Platoul Golan s-a schimbat odata cu sosirea rezervelor israeliene, care au reusit sa opreasca atacul sirian si, incepand cu 8 octombrie, sa respinga fortele siriene catre pozitiile de plecare. Suprafata Platoului Golan era prea mica pentru a permite manevre de amploarea celor din Desertul Sinai, dar s-au dovedit de o importanta strategica majora pentru apararea israeliana si pentru impiedicarea avansarii siriene. Pana miercuri, 10 octombrie, ultima unitate siriana din sectorul central fusese respinsa dincolo de „linia rosie”, care fusese linia de demarcatie din perioada de dinaintea izbucnirii razboiului. La scurt timp, israelienii s-au aflat in pozitia de a putea bombarda Damascul. In acest moment al razboiului, iordanienii si irakienii au trimis forte in sprijinul sirienilor. Contraatacul combinat siriano-irakiano-iordanian a impiedicat obtinerea altor victorii de catre israeleieni si cucerirea unor noi teritorii. Dar, pe de alta parte, fortele arabe reunite nu au reusit sa-i scoata pe evrei din regiunea pe care o cucerisera deja. Consiliul de Securitate al ONU a votat pe 22 octombrie Rezolutia nr. 338, care chema la incetarea ostilitatilor. Cu toate ca Egiptul si Israelul au acceptat incetarea ostilitatilor, Sirira pregatea febril declansarea unui nou atac. Uniunea Sovietica inlocuise tancurile siriene distruse cu altele noi, irakienii trimisesera doua divizii de blindate in sprijinul sirienilor, alte unitati militare venisera din alte tari arabe (Palestina, Iordania, Pakistan, Maroc). Cu toate acestea, in fata presiunilor internationale, sirienii au renuntat la declansarea unui nou atac. Razboiul de Iom Kippur lua sfarsit astfel pe 26 octombrie 1973. Razboiul poate fi rezumat astfel: egiptenii si sirienii au avansat in primele faze ale conflictului, dupa care situatia militara a inceput sa se schimbe in favoarea israelienilor. Dupa a doua saptamana de lupte, sirienii au fost scosi definitiv din zona platoului Golan. In sud, in peninsula Sinai, israelienii au lovit la punctul de jonctiune a doua corpuri de armata egiptene (Armata a II-a si Armata a III-a) traversand canalul Suez, (vechea linie de incetare a focului), incercuind o intreaga armata egipteana, chiar in momentul in care intra in actiune rezolutia de incetare a focului a Organizatiei Natiunilor Unite. La sfarsitul razboiului, israelienii intrasera adanc in teritoriul egiptean, ajungand la 101 km de capitala tarii, Cairo. Urmarile razboiului Razboiul a avut numeroase implicatii pentru multe natiuni. Lumea araba, care fusese umilita de infrangerea categorica a coalitiei egipteano-siriano-iordaniene din timpul Razboiul de sase zile, s-a simtit razbunata de seria de victorii de la inceputul razboiului. Acelasi sentiment a deschis calea catre procesul de pace care avea sa urmeze, ca si spre liberalizarile care au urmat, precum asa-numita „infitah”, „politica egipteana a portilor deschise”. Acordurile de la Camp David, care au fost semnate la scurta vreme dupa aceea, au dus la normalizarea relatiilor dintre Egipt si Israel si la recunoasterea, pentru prima oara de catre un stat arab, a Israelului. Egiptul, care se distantase deja de Uniunea Sovietica, a parasit dupa acest moment definitiv sfera de influenta sovietica. Ioan BOTIS
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 18.03.12 13:33

Israelul – sub o ploaie de rachete de Eva Galambos De câteva zile, sudul Israelului se află sub o ploaie de rachete, tensiunile atingând chiar pragul dinaintea intervenției din Gaza de-acum trei ani. Atunci , după mai multe luni de așteptare în care localitățile din sudul Israelului s-au aflat sub tirurile de rachete lansate din fâșia Gaza și după apleuri repetate adresate Hamas pentru încetarea atacurilor, Israelul a decis să intervină terestru. A fost un gest justificat, de autoapărare, fapt recunoscut de organizațiile internaționale, chiar și de cele care, în general, nu sunt de acord cu politica Israelului. Ca orice război, din păcate și această intervenție s-a soldat cu numeroase așa numite victime colaterale, din rândul populației civile, israelieni și palestinieni deopotrivă. În urma acestei intervenții s-a reușit oprirea , chiar dacă nu în totalitate, a tirurilor de rachete. Pentru a oferi o securitate mai mare locuitorilor din sudul țării, guvernul israelian a achiziționat un sistem american antirachetă eficient – Cupola de Fier (The Iron Dome).
Escaladarea de la sfârșitul săptămânii a fost declanșată de o acțiune militară israeliană, care i-a țintit pe liderii Comitetelor Populare de Rezistență, organizația care l-a răpit pe soldatul Gilad Shalit și l-a ținut în captivitate cinci ani. Zuhir al-Qaisi, secretarul general al organizației și colaboratorul său, Mahmud Hanani se aflau într-un autoturism în nordul fâșiei Gaza, vehicol împotriva căruia s-au tras două rachete. Atât ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, cât și alte oficialități israeliene au declarat că aceștia pregăteau un atentat terorist de anvergură împotriva civililor israelieni, asemănător cu cel din august anul trecut când opt civili israelieni și personal militar au fost uciși lângă Eilat. Prin acțiunea armatei israeliene, pericolul a fost eliminat..Reprezentanți ai Comitetelor Populare de Rezistență au promis o răzbunare sângeroasă și au început să lanseze rachete. Până ieri (duminica) numărul lor s-a ridicat la peste 100. Armata israeliană a reacționat, atacând lansatoarele de rachete și pe teroriști. Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei israeliene, aproape toate persoanele ucise de tirurile israeliene au fost teroriști, fapt recunoscut și de palestinieni. În schimb, de partea israeliană, victimele, un număr mare de răniți și un decedat, au fost în exclusivitate civili. Sistemul antirachetă Cupola de Fier și-a demonstrate eficacitatea acolo unde a fost instalat și a reușit să anihileze 29 din 30 de rachete țintite. Guvernul israelian a decis să mai achiziționeze mai multe astfel de sisteme.Comunitatea internațională a cerut ambelor părți să înceteze ostilitățile pentru a nu se ajunge la un nou război ca cel de-acum trei ani. Premierul Netanyahu a declarat, în reuniunea de ieri a cabinetului că Israelul a dat o puternică lovitură grupărilor teroriste și că acțiunile armatei vor mai continua câteva zile până când lucrurile se vor liniști.

Hamas pierde controlul în Gaza

Acest optimism al premierului, se pare că are o bază. Potrivit analiștilor politici israelieni, nici Israelul, nici Hamas nu sunt interesați de transformarea acestor confruntări într-un nou război terestru. La ora actuală, se știe că autoarele atacurilor cu rachete din ultimele zile sunt alte organizații islamice radicale, concurentele Hamas. Astăzi, afirmă numeroase surse israeliene, Hamas are o capacitate de control mai redusă asupra teritoriului fâșiei Gaza ca în trecut. Jihadul Islamic dispune de un stoc de rachete, primite din Iran, iar atacurile au fost efectuate de jihadiști și de Comitetele Rezistenței Populare care au vrut să-și răzbune liderii. Slăbirea controlului Hamas este atestată și de cererea făcută de liderii săi Egiptului de a intervene pentru a ține în frâu cele două mișcări. De câteva luni, scrie cotidianul israelian “Haaretz”, Hamas se confruntă cu o opoziție crescândă a foștilor săi aliați din Gaza. Jihadul Islamic este cel mai dur critic al regimului, motivul principal fiind Iranul cu care Hamas a slăbit legăturile, ca de altfel și cu Siria, pe când jihadiștii le-au rămas loiali. Hamas ar dori liniște, nu pentru a-i satisface pe israelieni ci pentru a crea condițiile necesare realizării mult doritei unități cu Fatah din Cisiordania și a organiza alegerile în ambele teritorii palestiniene, sperând în dobândirea unei credibilități.

Având experiența războiului trecut, Israelul este conștient de consecințele pe plan internațional ale unei astfel de operațiuni care ar interveni într-un context nefast pentru țară. Acum Israelul trebuie să se concentreze asupra unor acțiuni diplomatice, și de public relation (pentru a evita una militară) vizând îndepărtarea amenințării iraniene, posibilitatea dobândirii de către Teheran a armei nucleare. Deocamdată, a avut câștig de cauză (chiar dacă nu în totalitate), Statele Unite recunoscând dreptul Israelului la autoapărare și promițând că, în ultimă instanță, nu va exclude nici intervenția militară. De aceea, pentru Israel, deschiderea unui alt front de luptă ar distrage atenția de la scopul principal și ar putea stârni reacții nefavorabile la adresa sa..
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 14.01.12 10:02

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/un-nou-razboi-rece-orientul-mijlociu
Un Război Rece între cele mai puternice – din punct de vedere militar
– două țări din Orientul Mijlociu, Iran și Isarel, începe să capete un
contur din ce în ce mai clar, iar observatorii internaționali își fac
griji din cauza potențialului său de escaladare într-un război
propriu-zis.

În ultimele luni, Israelul a început să testeze rachete balistice, iar
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) a început
investigații pe baza suspiciunii că Iran dezvoltă în secret tehnologii
ce vor putea fi folosite în viitor pentru fabricarea de arme nucleare.
Dincolo de contextul istoric complicat care face ca relațiile dintre
cele două țări să se deterioreze pe zi ce trece, fondul problemei
constă, de fapt, în lipsa de încredere și antipatia profundă reciprocă
dintre Iran și Israel.

Regimul pre-islamist din Iran, cel al Șahului, a fost favorabil
Israelului, însă revoluționarii islamiști care l-au îndepărtat pe Șah
de la conducerea statului s-au situat pe poziții opuse. În parte,
ostilitatea lor față de Israel a fost o reacție a poziției
pro-israeliene a fostului lider. Pe de altă parte, ea s-a datorat și
faptului că noul guvern islamist dorea să-și asume poziția de lider
islamic radical în regiune, considerând că ar avea de câștigat prin
sprijinirea radicalilor palestinieni împotriva Israelului. Din punct
de vedere ideologic, guvernul de după 1979 a văzut Israelul ca parte a
unei amenințări ”neo-immperialiste americane” la adresa independenței
geopolitice a unor state pe cale de dezvoltare.

Germania nazistă sprijină antisemitismul în Iran

Există însă un factor istoric care a jucat un rol important în
conturarea poziției clericale anti-israeliene din Iran. În anii '30 și
în timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a căutat să
promoveze antisemitismul în Iran și în restul Orientului Mijlociu.
Mijlocul preferat de propagandă a fost radioul, astfel că a fost
înființată o stație de radio bilingvă (germană – farsi) – Radio Zeesen
– ce transmitea de la Berlin. Până în 1940, postul de radio, care
devenise puternic antisemit, ajunsese unul dintre cele populare din
Iran.

Ambasadorul german din capitala persană, Teheran, a transmis
Ministerului de Externe german că, în vederea favorizării
sentimentelor antisemite din Iran, Radio Zeesen ar trebui, prin
intermediul citatelor din Coran, să sublinieze vechea luptă lui
Muhammad împotriva evreilor și pe cea a lui Hitler din epoca modernă.
Propaganda Radioului Zeesen, dinainte și din timpul războiului,
începuse de fapt ca parte a unei relații mult mai complexe dintre
Germania și Persia. Între cele două țări exista o relație economică
privilegiată, 47% din exporturile persane plecând spre Germania, în
timp 80% din produsele industriale aduse în Persia erau de proveniență
germană. Sentimentele filogermane ale perșilor s-au intensificat și
după ce britanicii și sovieticii au invadat și ocupat țara în august
1941.

Radio Zeesen era ascultat nu doar de populația de rând, dar și de
membri ai clerului iranian, inclusiv de cel care avea să devină
liderul suprem al Iranului, Ayatollah Khomeini. Conform ambasadorului
german, în 1941, clericii din zonele rurale din Persia sugereau
populației că Hitler fusese trimis pe pământ de către Allah ca
salvator al Islamului.

În deceniile postbelice, influența dreptei germane asupra clerului
iranian a continuat sub forma filosofiei controversatului Martin
Heidegger, membru al Partidului Nazist. În 1963, Khomeini le spunea
suporterilor săi că ”evreii și străinii doresc să distrugă Islamul”,
iar în cartea sa, Statul islamic, publicată în 1971, îi acuza pe evrei
că sunt ”primii care au început propaganda anti-islamică și
conspirațiile ideologice”. Treptat, aceste sentimente antisemite s-au
combinat cu un puternic antisionism politic. În 1967, Khomeini le-a
spus adepților săi că trebuie să ”aniliheze Sionismul inuman și
necredincios”.

În vremurile mai recente, în ciuda faptului că guvernul iranian
întreține relații cordiale cu comunitatea evreiască din Iran, elemente
din conducerea statului au încercat să nege Holocaustul ca eveniment
istoric. În 2006 a fost convocată o conferință internațională pe tema
Holocaustului la care au fost invitați mai mulți activiști de extremă
dreaptă și cercetători care neagă existența Holocaustului, inclusiv un
fost lider al Ku Klux Klan și un neo-nazist german.
Căderea Uniunii Sovietice, recunoașterea existenței statului Israel de
către Organizația pentru Eliberarea Palestinei și declinul stângii
arabe în regiune a creat un vid politic ce a fost treptat umplut de
ideologia islamistă. Iranul a fost unul din principalii beneficiari ai
acestui proces, precum și mișcările clientare sau aliate statului
iranian – Hamas, Jihadul Islamic Palestinian și Hezbollah, considerate
amenințătoare de către Israel. În ultimii ani, cea din urmă
organizație a primit de la Iran cantități semnificative de arme,
inclusiv mii de rachete.

Alt factor ce contribuie la creșterea tensiunilor din Orientul
Mijlociu este comportamentul guvernului de la Teheran cu privire la
problemele nuclare, evidențiat de frecventele ciocniri cu IAEA. Deși
Iranul neagă în continuare că nu dorește fabricarea unei bombe
nucleare, acțiunile sale dau Israelului foarte multe motive de
îngrijorare. Până acum, Israelul era singura putere nucleară din
regiune (deși refuză să confirme sau să infirme acest fapt), iar
Iranul se simte cu siguranță intimidat de puterea militară a
inamicului său. De asemenea, Iranul se teme de modul în care
americanii și pakistanezii s-ar putea folosi de arsenalul nuclear în
viitor.

Industria nucleară iraniană datează încă din anii '60, dar abia din
2002 comportamentul statului privind dezvoltarea acestei industrii a
început să provoace o neîncredere substanțială pe plan internațional
vis-a-vis de Iran. În plus, statul a avut și un program de cooperare
privind dezvoltarea rachetelor cu Coreea de Nord. Acum, IAEA crede că
există ”dovezi credibile” că Iranul a fost și s-ar putea să fie încă
angajat în secret în ”activități privind dezvoltarea unui dispozitiv
nuclear”.

Mai există un alt motiv-cheie pentru care Israelul se teme de Iran,
anume capacitatea și, probabil, dorința Iranului de a purta un război
convențional de lungă durată împotriva sa dacă Israelul – sau Statele
Unite – vor încerca să folosească mijloace militare pentru
neutralizarea programului iranian de arme nuclare. Dar frica
Israelului față de capacitatea Iranului de a purta un război
convențional este, într-o anumită măsură, bazată și pe faptul că, în
trecut, Iranul s-a arătat dispus să-și sacrifice o mare parte a
populației în război. Acest lucru a fost demonstrat în războiul dintre
Iran și Irak (1980-1988), în care au murit în jur 700.000 de soldați
iranieni (pierderile irakiene fiind semnificativ mai mici).

Istoria unui popor mereu persecutat vs. Istoria uneia dintre cele mai
mari civilizații din lume

Temerile israeliene sunt încurajate și de experiența istoriei
evreiești: repetate persecuții și masacre în Europa în epoca medievală
și modernă timpurie, apoi pogromurile din Rusia de la sfârșitul
secolului al XIX-lea și, în final, Holocaustul. Puține alte popoare au
avut de înfruntat atâtea amenințări la însăși existența lor, iar
politicienii și militarii israelieni prievesc potențiala amenințare
nucleară iraniană și prin prisma acestei istorii zbuciumate.

În schimb, Iranul are o istorie unică în zona Orientului Mijlociu. În
primul rând, a existat ca stat independent timp de milenii, încă din
secolul al IX-lea î.Hr., având deci o foarte puternică identitate
națională. În al doilea rând, nu suferă de diviziuni religioase
interne majore, majoritatea populației aparținând ramurii Șiia după
convrtirea în masă din secolul al XVI-lea. În al treilea rând, există
în Iran un sentiment naționalist foarte dezvoltat, în parte produs a
mai multor intervenții străine ce au avut loc în ultimul secol. În
1907, Rusia și Marea Britanie au împărțit de facto Persia în zone de
interes economic. În 1908, rușii au intervenit din nou. În Primul
Război Mondial, Iranul neutru a fost invadat de otomani, ruși și
englezi. La sfârșitul războiului, au fost staționați aici soldați
sovietici și britanici. În al doilea război mondial, Iranul – tot
neutru – a fost încă o dată invadat de englezi și ruși. În 1953, CIA
și serviciile secrete britanice au contribuit la organizarea unei
lovituri de stat împotriva premierului naționalist în vederea
asigurării controlului asupra surselor de petrol iraniene. În 1957,
Statele Unite și Israelul se ocupau de pregătirea detestatei poliții
secrete ale Șahului. Iar în deceniul ce a precedat revoluția islamistă
din 1979, Statele Unite aveau 15.000 soldați staționați în Iran care,
în mod controversat, nu erau supuși legii iraniene și a căror prezentă
a dat naștere multor resentimente.

Deși Iranul și Israelul nu împărtășesc o graniță comună, Israelul este
parțial înconjurat de state în care acționează acele organizații
susținute de Iran – Hamas în Gaza, Jihadul Palestinian Islamic în
Cisordania și Hezbollah în Liban. Toate trei pot cauza probleme
militare Israelului, și toate s-au născut, direct sau indirect, ca
rezultat al unei probleme ce destabilizează Orientul Mijlociu de 60 de
ani: relația israelo-palestiniană.

Acum circa 130 de ani, 95% din Palestina (ceea ce e acum Israel,
Cisiordania și Gaza) era locuită de arabii palestinieni. În 1948,
palestinienii au primit 43% din acest teritoriu, ofertă pe care au
refuzat-o. Arabii au încercat atunci să distrugă Isarelul, dar au
eșuat. Jumătate de veac mai târziu, în 2000, israelienii le ofereau
palestinienilor 15% din ceea ce fusese cândva Palestina cu
posibilitatea obținerii a încă 4% mai târziu. Și această ofertă a fost
refuzată. Problema teritorială nu a fost încă rezolvată și se pare că
actualul guvern de la Tel Aviv nu mai este dispus să ofere nici măcar
procentul de 15%.

Un conflict deschis între Iran și Israel nu a început încă.
Întrebarea-cheie este dacă Israelul, încă singura putere nucleară din
zonă, e pregătit să privească de pe margine cum un stat cu puternice
sentimente anti-israeliene dezvoltă abilitatea de a pregăti un atac
nuclear împotriva sa. Nu se știe exact câți ani mai au Israelul,
americanii și comunitatea internațională să rezolve această provocare
fie pe plan diplomatic, fie pe plan militar. Până acum, încercările
adversarilor Iranului de a încetini programul său nuclear s-au
transpus în asasinarea a trei dintre cei mai buni specialiști iranieni
în domeniu și folosirea unui virus pentru blocarea programelor pe
calcultaor. Cât mai e până când acest Război Rece al Orientul Mijlociu
va deveni unul ”cald” rămâne de văzut... (Dar ar mai bine să nu se
ajungă acolo.)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 15.11.11 13:40

Iranienii care vizitează Israelul riscă între doi și cinci ani de închisoare


Iranienii care vizitează Israelul riscă să pri­mească între doi și cinci ani de închisoare, după cum prevede o nouă lege adoptată ieri de Par­la­men­tul iranian, relatează agenția France Presse. Orice iranian care se face vinovat de vi­zitarea statului evreu, inamic jurat al Re­pu­blicii isla­mice, va avea și pașaportul reținut pentru o pe­rioadă cuprinsă între trei [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Egiptenii au pătruns în ambasada ...

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.11 11:50

Egiptenii au pătruns în ambasada ...
Ambasada Israelului din Cairo a fost luată cu asalt de protestatari care au dărâmat unul din pereții exteriori ai clădirii și au aruncat mii de documente de la ferestrele ambasadei.

UPDATE Ministerului de Interne a declarat stare de alertă iar primul ministru a convocat echipa de criză pentru a discuta situația.

UPDATE Ambasadorul Israelului, Yitzhak Levanon, familia sa și a personalului ambasadei au plecat de urgență la aeroportul din Cairo și au plecat spre Israel, au informat televiziunea egipteană de stat și oficialii.

În jur de 1.000 de persoane au protestat vineri noapte în fața ambasadei israeliene de la Cairo. Aceștia au lovit cu ciocane și bare de metal un perete înalt de doi metri până când l-au dărâmat și au reușit să pătrundă în incintă.

Egiptenii furioși au înlocuit steagul țării vecine cu al lor și au incendiat două mașini de poliție.

"Mii de documente au fost aruncate pe ferestre, dar nu este clar de la ce etaj provin" a declarat corespondentul Al Jazeera.

Un martor a declarat că a văzut câțiva bărbat care duceau un alt bărbat în brațe, spunând despre el că este mort.

Surse din interiorul Ministerului Egiptean au declarat pentru Al Jazeera că au fost rănite mai multe persoane iar una a murit de infarct.

Un comunicat din partea ministrului israelian al apărării, Ehud Barak, citat de Reuters, informează că Israelul a cerut ajutor Statelor Unite pentru a proteja ambasada de la Cairo.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Unități israeliene, în stare de alertă la granița cu Egiptul

Mesaj Scris de Admin la data de 31.08.11 19:11

Unități israeliene, în stare de alertă la granița cu Egiptul și Fâșia Gaza »

Unități israeliene des­fă­șurate în sudul Is­ra­e­lu­lui, de-a lungul frontie­rei cu Egiptul și în Fâșia Gaza, au fost puse luni în stare de alertă pentru a contracara eventuale ata­curi, au informat sur­se militare is­raeliene, citate de AFP.
Măsura a fost luată ca ur­ma­re a informațiilor referitoare la o posibilă operațiune a grupării radicale Jihadul Islamist, activă în Gaza, au menționat sursele.
Șe­ful de stat-major al armatei israeliene, gene­ralul Benny Gantz, “a ordonat o sporire a efectivelor militare de-a lungul frontierei cu Egiptul și Fâșia Gaza pentru a contracara eventuale tentative de atentat”, a declarat un purtător de cu­vânt militar.
Res­pon­sa­bili israelieni din domeniul securi­tății avertizaseră de săptămâna trecută că grupări înarmate pregătesc atacuri la frontiera dintre Is­ra­el și Egipt. “Dis­pu­nem de informații ce avertizează în mod foarte serios în legătură cu alte atacuri planificate pentru a pro­voca o deterioare a relațiilor din­tre Israel și Egipt”, a indicat acest res­ponsabil, sub protecția anonimatului. La 18 august, băr­bați înarmați au străpuns frontiera israeliano-egip­teană și au desfășurat mai multe atacuri coordonate, cu arme automate, grenade și explozibil, în deșertul israelian Negev, la circa 20 de kilometri nord de stațiunea balneară Eilat, situată la Marea Ro­șie. Atacatorii au reușit să creeze surpriză, deși unitățile is­ra­e­liene fuseseră avertizate despre o posibilă operațiune, conform surselor militare. În cursul incidentelor, opt israelieni și-au pierdut viața, printre care un soldat victimă a unui “foc din propriile rânduri”.
Forțele israeliene au declanșat o vânătoare a criminalilor, iar în cursul schimburilor de focuri au fost uciși cinci po­lițiști egipteni. Ca urmare, între Israel și Egipt s-a declanșat o criză diploma­tică, autoritățile de la Cairo pretinzând scuze din partea statului evreu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Dansul pe sârmă al Israelului

Mesaj Scris de Admin la data de 28.08.11 18:38

Dansul pe sârmă al Israelului

Un mic război a început în Israel, după atentatele sângeroase de joi în care s-au înregistrat numeroși morți și răniți, majoritatea civili israelieni. După cum se știe, teroriștii , dispunând de arme sofisticate – pe care nu puteau să le obțină decât de la principalii furnizori ai acestor grupări Iran sau Siria – precum și de sprijin logistic intern și extern, au reușit să pătrundă în Israel prin peninsula Sinai, probabil prin tunelele în care se desfășoară contrabanda către Gaza. De la răsturnarea guvernului Mubarak, Egiptului îi este greu să supravegheze sever yona Sinai în care s-au adunat grupări islamiste radicale de cele mai diferite sorginte, reușind să atragă de partea lor populația beduină. Dacă pe vremea lui Mubarak s-a reușit potolirea lor, acum controlul militar a slăbit, iar Sinaiul a devenit un loc de lansare a atacurilor teroriste împotriva Israelului, dar și un potențial destabilizator al actualei conduceri egiptene.

Problema sensibilă legată de acest ultim atentat terorist este că, de fapt, nu se știe cine stă în spatele lui. Chiar dacă aripa militară a Hamas și-a asumat paternitatea, ea este pusă la îndoială de mai mulți specialiști în problemele terorismului. Autorii pot fi islamiști radicali de inspirație Al Qaida, palestinieni, Hezbollah sau alții. De ce amintesc acest lucru? Deoarece, convins de adevărul declarațiilor venite din Gaza, Israelul a început acțiuni militare împotriva militanților islamiști din zonă, iar Hamas a răspuns prin denunțarea încetării focului în vigoare de doi ani, lansând tiruri de rachete împotriva sudului țării, atacuri soldate, din păcate, cu morți și răniți. Este o escaladare a violenței, un mic război care se desfășoară în cel mai prost moment pentru Israel (nu că un război s-ar putea desfășura în momente bune). Pe de altă parte, în încercarea de a-i anihila pe teroriști, militarii israelieni au omorât mai mulți polițiști egipteni. Rezultatul: Egiptul a amenințat cu retragerea ambasadorului său din Israel dacă nu i se prezintă scuze, iar în mai multe orașe egiptene, inclusiv la Cairo, au avut loc demonstrații antiisraeliene. Bineînțeles că din nou se amână negocierile privitoare la eliberarea lui Ghilad Shalit, soldatul israelian aflat de peste cinci ani în mâna unei grupări militare a Hamas.

În același timp relațiile cu Turcia, în ciuda unor semne de ameliorare, au rămas în continuare tensionate întrucât Benjamin Netanyahu refuză – și probabil că aici are dreptate – să ceară scuze pentru raidul de anul trecut împotriva navei turcești Mavi Marmara care a încercat să spargă embargoul impus fâșiei Gaza, acțiune soldată cu moartea a nouă pasageri, printre care și cetățeni turci. Din păcate, partea israeliană a prezentat prea târziu imaginile privind raidul din care reieșea agresarea militarilor israelieni care urcaseră neînarmați pe navă. Până astăzi, blamul cade asupra israelienilor.

În raport cu europenii și americanii, Israelul a luat o măsură care i-a deranjat puternic și anume, permisiunea de a construi un număr mare de locuințe în Ierusalimul de Est, acea parte a orașului pe care palestinienii o revendică și o doresc drept capitală a viitorului stat palestinian. Aici trebuie să precizăm că ridicarea acestor case nu este o reacție la criza de locuințe pentru tineret, una dintre revendicările participanților la puternicele mișcări sociale care se desfășoară de câteva săptămâni într-o serie de orașe israeliene.

Cu părere de rău trebuie să spunem că primăvara arabă nu a adus nimic bun Israelului, dimpotrivă: a îndepărtat țări cu care, chiar dacă relațiile nu erau călduroase, existau puncte de vedere și inițiative comune. Chiar dacă regimurile actuale din aceste țări ar dori să mențină această situație, nu au curajul să se manifeste în favoarea ei, sub imperiul demonstrațiilor populare.

Nu este vorba de faptul că Israelul n-ar fi justificat să ia măsuri pentru a-și apăra securitatea proprie. Fără îndoială există motive, doar că – în condițiile actuale – ar fi nevoie de mult mai multă precauție, diplomație, tact pentru a-și menține aliații și prietenii. Mai este doar o lună până la prezentarea de către Autoritatea Palestiniană a cererii privind declararea independenței Palestinei în fața Adunării Generale a ONU, solicitare care va obține o majoritate. Aici statul evreu are nevoie de votul negativ al statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite și al altor țări, în număr cât mai mare. Se știe că Mahmud Abbas n-o să obțină votul Consiliului de Securitate, anterior celui din Adunarea Generală, din cauza veto-ului american, adică declararea independenței Palestinei nu se va bucura de legitimitate. Dar este vorba de o victorie morală a Autorității Palestiniene care poate fi anihilată numai dacă țări importante se vor opune acestei cereri. De aceea nu e cazul ca Israelul să se lase pradă emoțiilor și să ia măsuri în acest spirit, ci să calculeze consecințele tuturor faptelor sale și să purceadă la anumite gesturi, concesii, chiar dacă adversarii lui nu fac acest lucru.

Un alt test care stă în fața statului evreu este reuniunea Durban III, pe marginea Adunării Generale, prilej de dezlănțuire a manifestărilor antisemite ale mai multor state. Și aici Israelul are nevoie de sprijinul și simpatia cât mai multor țări, fie prin neparticiparea lor la reuniune, fie printr-un vot împotriva rezoluțiilor adoptate.

Israelul este în situația unui dansator pe sârmă obligat să-și mențină echilibrul dacă vrea să supraviețuiască în acest climat nefavorabil, o condiție de care nu e voie să facă abstracție în acțiunile sale prezente și viitoare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Atacuri multiple in sudul Israelului

Mesaj Scris de Admin la data de 18.08.11 18:07

Atacuri multiple in sudul Israelului
O serie de atacuri comise in sudul Israelului, asupra unor autobuze si a fortelor armate israeliene, s-au soldat cu mai multi morti si zeci de raniti.

Primul atac armat a vizat un autobuz Egged, care se indrepta dinspre Beersheva catre Eilat, si s-a soldat cu ranirea a circa zece persoane, dintre care unele se afla in stare grava. Atacul a fost comis de persoane inarmate aflate la bordul unei masini, iar printre victime se afla si militari israelieni, care calatoreau la bordul autobuzului vizat de atac, potrivit editiei online a cotidianului Jerusalem Post.

La scurt timp dupa atac, fortele israeliene s-au angajat intr-un schimb de focuri cu un grup de persoane inarmate, potrivit Haaretz.

Dupa numai cateva minute, mai multe dispozitive explozive au fost detonate la trecerea unei patrule a armatei israeliene, aflate in apropierea granitei cu Egiptul, si presa a publicat si informatii privind tiruri de mortier lansate din partea egipteana a granitei, relateaza MEDIAFAX.

Ulterior, autorii atacurilor au lansat o racheta antitanc in directia unui alt vehicul, provocand ranirea mai multor pasageri.

Echipele de interventie au precizat ca teroristii au atacat un autobuz si un vehicul privat la circa 20 de kilometri nord de locul producerii primului incident, iar cel putin cinci persoane au fost ranite mortal.

"Pare sa fie un atac coordonat", a declarat un ofiter de rang inalt israelian. Fortele armate banuiesc ca autorii atacului s-au infiltrat in Israel venind din Egipt, unde ajunsesera probabil din Fasia Gaza.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.08.11 18:39, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Arme pentru Hezbollah, blocate la București

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.11 14:04

Arme pentru Hezbollah, blocate la BucureștiArestări spectaculoase în România și Maldive, unde traficanți periculoși de arme și droguri plănuiau să livreze rachete, puști și muniție pentru teroriștii din Hezbollah. Între ei, și un iranian care făcea afaceri la București și locuia lângă sediul Parchetului General.

Procurorii români au finalizat cu succes o operațiune a anchetatorilor americani de la Agenția Americană Antidrog (DEA), capturând două persoane care urmau să achiziționeze armament pentru gruparea teroristă Hezbollah. La București au fost prinși turcul Cetin Aksu și iranianul Siavosh Henareh, iar pe 26 iulie Curtea de Apel București a dispus arestarea acestora în vederea extrădării către SUA. În cadrul aceleiași ope-rațiuni, anchetatorii americani au mai obținut arestarea libanezului Bachar Wehbe și Tazar Gul, ridicați de ofițerii americani pe Insulele Maldive. Iranianul Henareh era domiciliat chiar în București, lângă sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.


Afacerile din România

Potrivit datelor obținute de România liberă, Siavosh Henareh este asociat în România în două firme: Agro-Pan SIA-LIV și Boxi Holding. Prima, aflată în dizolvare, are ca obiect de activitate pa-nificația, iar Henareh deține 45% din acțiuni, restul aparținând celor patru asociați ai săi români. Cealaltă societate, Boxi Holding, este controlată integral de iranian. Potrivit Registrului Comer-țului, era specializată în activi-tăți și servicii de decontaminare și își avea sediul social în apartamentul iranianului, situat aproape de Parchetul General.

Rachete Stinger și AKM-uri

Despre Siavosh Henareh, agenții DEA au cules informații încă din iunie 2010, dat fiind faptul că era un important intermediar al afacerilor cu droguri și asociat cu membri ai organizației teroriste kurde - PKK. Agentul sub acoperire al DEA a pretins în fața lui Henareh că este un apropiat al Hezbollah și că vrea droguri din vânzarea cărora să obțină fonduri pentru susținerea activității organizației libaneze. Ca urmare, Henareh l-a introdus pe agentul sub acoperire în cercul mai multor narcotraficanți, cum ar fi turcii Cetin Aksu și Atalay Atasoy. Pe parcursul discu-țiilor dintre sursa autorităților americane și Aksu și Atasoy, aceștia doi și-au manifestat in-ten-ția de a cumpăra armament de la agentul sub acoperire, armament care urma să fie folosit în aprovizionarea Hezbollah.

Potrivit documentelor an-che-ta-torilor americani, începând din iunie 2010, Divizia de Opera-ți-uni Speciale a DEA a demarat investigarea unui grup de trafi-canți de droguri și de arme din care făceau parte, printre alții, Cetin Aksu, libanezul Bachar Wehbe - „Farez" - membru Hezbollah, Atalay Atasoy, Syavesh Henareh și afganul Tazar Gul Alizai. Whebe și Tazar Gul au fost și ei arestați, pe 25 iulie, în insulele Maldive. Cu toții sunt acuzați de trafic de droguri și susținerea, în diferite forme, a grupării teroriste Hezbollah, precum și a talibanilor din Afganistan. Agenții americani au reușit să infiltreze mai mulți ofițeri sub acoperire ai DEA, care au acționat ca „surse" ale auto-rităților. Fără să știe, traficanții Aksu și Wehbe au negociat cu agenții acoperiți cumpărarea de rachete Stinger, rachete Igla, AK-47, puști de asalt M4, arme cu lunetă M107 calibrul 50 și muniție.

Pe 13 iunie 2011, la Kuala Lumpur, Malaezia, aceiași Aksu și Wehbe au semnat un contract pentru achiziționarea a 48 de rachete Stinger, 100 de rachete Igla, 5.000 de AK-47, 1000 M4 și 1000 de pistoale Glock, totul contra a 9,5 milioane dolari.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Turcia anunta “un plan B” impotriva Israelului

Mesaj Scris de Admin la data de 27.07.11 14:09

Turcia anunta “un plan B” impotriva Israelului
Turcia se pregateste sa-si inas­preasca atitudinea fa­ta de Israel, care re­fuza sa prezinte ofi­cial scuze pentru atacul san­ge­ros al marinei is­raeliene, co­mis anul trecut asupra unei flo­tile umanitare destinate Fasiei Gaza.
Statul evreu a refuzat sa pre­zinte scuze oficiale si sa ofe­re compensatii familiilor celor noua militanti turci ucisi la 31 mai 2010 in apele interna­tio­nale, pentru a nu expune solda­tii implicati in atac la eventuale urmariri penale.
In aceasta si­tua­­tie “Turcia dis­pune de un plan B”, a de­cla­rat un diplomat turc, sub rezerva anonimatului, la o zi dupa anun­tul pri­vind publicarea unui nou raport al ONU cu pri­vi­re la atacul comis in 2010 asu­pra na­vei turcesti Mavi Marmara (foto).
Turcia intentioneaza sa ii adu­ca in fata instantelor interna­tionale pe membrii comandoului israelian care au participat la san­gerosul atac, a subliniat di­plomatul. O alta masura luata in calcul de Ankara este reducerea drastica a nivelului sau de re­pre­zentare in Israel si blocarea numirii unui nou am­basador al Israelului la Ankara, Turcia re­tra­gandu-si deja ambasa­dorul de la Tel Aviv, dupa atacul din 2010.
In fine, Turcia va depune efor­turi pentru a face cunoscuta “vo­cea palestinienilor” in organizatiile internationale, indeosebi la ONU, unde palestinienii ur­meaza sa depuna in septembrie o cerere de aderare a unui stat al lor, si isi va asuma un rol di­na­mic in procesul de reconci­li­e­re interpalestiniana cu scopul de a obliga Israelul sa reia negocierile pentru pace.
Israelul a anuntat ca este gata sa-si exprime regretele si sa ofere compensatii familiilor victimelor, insa pana in prezent a refuzat sa faca acest lucru pentru a nu ex­pu­ne soldatii implicati in atac la even­­tuale urmariri penale
http://www.cronicaromana.ro/turcia-anunta-un-plan-b-impotriva-israelului.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Operatiunea "Ploile verii"

Mesaj Scris de Admin la data de 24.07.11 17:06

Operatiunea "Ploile verii"
Orice novice in stiinte geografice stie sau isi imagineaza faptul ca in Orientul Mijlociu, si in special in Israel, vara nu ploua deloc. Dimpotriva, caldura inabusitoare si umeda te stoarce de orice vlaga. Si totusi, de doua luni de zile, asupra localitatilor israeliene aflate la granita cu Fasia Gaza cade zilnic o ploaie ucigatoare: rachete Kassam trase din nordul Fasiei de teroristi palestinieni, din randul carora fac parte si membri Hamas, partidul-grupare terorista care tine sau, mai bine zis, incearca sa tina in maini fraiele Autoritatii Palestiniene dupa lovitura de teatru, asteptata de altfel, de la ultimele alegeri din teritorii, cand au cucerit puterea.De atunci, confruntarile interpalestiniene, adica cele dintre presedintele Mahmud Abbas, lider al partidului Fatah, si premierul Ismail Hanie, lider al gruparii Hamas, au atins cote inalte, ajungandu-se la violente confruntari de strada, ocupari de posturi de radio si TV, rapiri. Practic, tot arsenalul unui real razboi civil, grevat, din nefericire pentru strada palestiniana, pe o acuta criza financiara. Autoritatea Palestiniana, blamata din cauza liderilor ei din Hamas, miscare considerata de SUA, dar si de comunitatea europeana drept o grupare terorista, se afla la un pas de prabusire economica, lipsita fiind de subventionarea financiara refuzata de organizatiile internationale.
Normal, pentru liderii Hamas, principalii vinovati sunt SUA si, se putea altfel, Israel, de parca statul evreu si-ar fi aruncat in aer propriii cetateni, si nu sinucigasii palestinieni purtand asupra lor centuri explozive fabricate de "specialistii" din Hamas si Djihadul Islamic, "indrumati" cu mare grija de iranieni si sirieni. La Damasc, de altfel, domneste, protejat de garzile liderului sirian si de Garda revolutionara iraniana, Kaled Mashal, liderul politic al Hamas, cel care, refuzand sa se amestece cu palestinienii din Gaza si Cisiordania, cu poporul adica, coordoneaza de la distanta atentatele antiisraeliene si, mai recent, noua "moda" palestiniana, rapirile de soldati sau civili israelieni. In aceasta situatie extrem de tensionata, Israelul a trebuit sa faca fata, in urma cu peste o saptamana, unui neasteptat atac terorist palestinian asupra unei baze militare, atac soldat cu morti de partea militarilor israelieni, dar si cu rapirea de catre teroristi a unui soldat. Socul resimtit de israelieni la aflarea stirii acestei rapiri nu poate fi descris, fiindca intr-o tara ca Israelul, unde armata este obligatorie pentru baieti si fete, cu totii aflandu-se de cele mai multe ori in zone periculoase, soarta fiecarui soldat devine automat parte integranta din existenta familiilor israeliene. "Este ca si fiul meu. O parte din familia mea", declara recent Avi, un taximetrist din Ierusalim. "Am doi copii in armata. Sunt mereu ingrijorata. Acum sunt foarte speriata. Ghilad (soldatul rapit) este acum al treilea copil al meu. Dumnezeu sa-l aiba in paza", sustine cu lacrimi in ochi o gospodina din Haifa.
Saptamana trecuta, in noaptea de 27 spre 28, pentru prima data de la controversata iesire din Fasia Gaza efectuata de Ariel Sharon, armata israeliana a patruns in forta in sudul regiunii, interventia terestra fiind precedata de o ploaie de obuze. Si, tot atunci, s-a anuntat si numele operatiunii: "Ploile verii". O operatiune declansata in sudul si in nordul Fasiei Gaza, avand doua scopuri: descoperirea si salvarea soldatului Ghilad Sharid, rapit acum o saptamana si jumatate, si incetarea atacurilor cu rachete Kassam.
Israelul nu se confrunta pentru prima data cu problema eliberarii militarilor rapiti de gruparile teroriste, numai ca, de data aceasta, premierul Ehud Olmert a anuntat clar si raspicat ca nu va proceda asa cum au facut liderii anteriori si, deci, nu va negocia cu teroristii. Si, pentru a dovedi ca nu glumeste, el a dispus arestarea, pur si simplu, a zeci de ministri si deputati palestinieni, toti membri Hamas. Mergand mai departe, primul ministru israelian i-a atentionat pe toti liderii teroristi implicati in astfel de actiuni si mai ales in rapirea lui Ghilad ca Israelul ii va gasi "oriunde s-ar afla. Si ei stiu asta". Aluzia voalata avea o directie speciala care a fost aproape imediat clarificata de Shimon Peres, care a declarat ca a venit timpul sa se incheie socotelile cu Kaled Mashal. Este protejatul Siriei, cel care, potrivit ultimelor dezvaluiri ale serviciilor israeliene de informatii, a pregatit atat atacul terorist de acum doua duminici asupra bazei militare israeliene, cat si rapirea soldatului israelian. In plus, surse diplomatice implicate in tratativele de eliberare a lui Ghilad au declarat, la randul lor, ca actiunea lor nu are sanse de izbanda din cauza lui Mashal, care, presat de Iran si Siria, nu intervine deloc pentru eliberarea lui Ghilad. In fata amenintarilor directe, Mashal, sfatuit de protectorii sai sirieni, s-a ascuns, a refuzat sa mai acorde interviuri, nu a mai raspuns la insistentele apeluri telefonice ale lui Mahmud Abbas si chiar a refuzat invitatia presedintelui egiptean Hosni Mubarak de a veni la Cairo.
Si iata ca apare un nou nume, care era imposibil sa nu fie prezent intr-o confruntare de talie internationala, Hosni Mubarak, liderul unei tari framantate de lupte ideologice, cu un popor ostil in marea lui majoritate "prieteniei" cu Israelul. Statornic idealurilor sale, Hosni Mubarak s-a implicat profund in conflictul generat de rapirea militarului israelian, a trimis in teritorii numeroase delegatii, inclusiv pe seful serviciului sau de informatii, pentru ca, in final, sa inregistreze un esec usturator. Prietenul sau Mahmud Abbas i-a sarit imediat in ajutor, declarand cu doua zile in urma ca eforturile egiptene nu dau rezultate deoarece nu exista partener de partea Hamas. "Nimeni din Hamas, nici chiar Ismail Hanie, nu este stapan pe situatie", a punctat Abbas. Din nou totul se intoarce in directia Damasc, unde, se pare, din ce in ce mai sigur, Kaled Mashal tine in mana cheia conflictului. Dar el tace, iar guvernul sirian a anuntat ca nu are de gand sa faca presiuni asupra lui, atata timp cat Israelul nu-si retrage trupele din Gaza. Israelul a raspuns imediat. Doua avioane militare israeliene au survolat palatul prezidential de la Damasc, o racheta bine plasata a spulberat pur si simplu biroul ministrului palestinian de Interne, pentru ca, la scurt timp, o alta racheta sa transforme intr-o valvataie chiar biroul primului ministru palestinian, Ismail Hanie. Nici unul dintre acesti lideri nu se aflau la acele ore tarzii din noapte la birou.
Aparent surprinzatoare ramane reactia comunitatii internationale: pana acum, daca Israelul misca doar un pic in front, venea imediat cu acuzatii, puneri la punct, compatimiri si milioane de euro ajutor pentru palestinieni. De data aceasta, reactiile sunt minore. Franta ramane in continuare cea mai fidela prietena a palestinienilor. Dar chiar si guvernul de la Paris este revoltat de rapirea soldatului israelian (cei drept, el este de nationalitate franceza), cerand gruparilor care-l detin sa-l elibereze imediat. Dar marea majoritate a opiniei publice internationale, in frunte cu SUA, sustine dreptul Israelului la autoaparare. Iar o confirmare si mai oficiala este refuzul Consiliului de Aparare al ONU de a aproba o rezolutie de blamare a Israelului, introdusa de statele arabe prin glasul Qatarului.
Este un raspuns clar dat Hamasului si refuzului sau de a renunta la terorism. Un guvern totalitar Hamas nu este acceptat nu numai de comunitatea internationala, confruntata la randul ei cu numeroase probleme interne, pentru a se mai complica cu teroristii palestinieni, dar nici de strada palestiniana, care, in marea ei majoritate, doreste pace si devine din ce in ce mai constienta de stratagemele electoral-populiste ale miscarii Hamas. "Lupul isi schimba parul, dar naravul ba", ar suna in traducere libera reactia unui palestinian din Shem, Ahmed, intr-o declaratie facuta Agentiei de stiri israeliene in limba romana "Anima News". De ce numai Ahmed, fara nume de familie? Explicatia este simpla, spune acelasi locuitor din Shem: "Frica. Teama ca vecinul poate fi activist Hamas si te poti trezi impuscat pentru «colaborare cu dusmanul sionist». Sau, in cel mai fericit caz, poti fi batut crunt sau, si mai rau, sa pierzi orice sansa de a obtine vreo viza de lucru in Israel, unicul mod de a supravietui". Astfel gandeste o buna parte dintre palestinienii obisnuiti.
Dar ce cred israelienii? In Israel nu poate fi vorba de frica sau constrangere, astfel incat oamenii isi spun parerea deschis la radio, in ziare sau la televiziune. In jur de 55% dintre israelieni sunt pentru actiunea militara "Ploile verii", 3% se abtin, iar restul cred ca ar fi trebuit recurs in continuare la tratative, nu fiindca s-ar opune unei actiuni militare, dar se tem ca nu cumva acest pas sa puna in pericol viata militarului rapit.
"Nu vom ceda nici unui santaj" , declara duminica premierul Ehud Olmert. "Cu toate arestarile efectuate de Israel, guvernul Hamas ramane in picioare si este activ. Israelul duce un razboi nebunesc", sustinea primul ministru palestinian Ismail Hanie, privind la biroul sau mistuit de flacari. "Am dat dispozitie armatei sa utilizeze toate mijloacele impotriva teroristilor. Vom face totul pentru a-l elibera pe Ghilad si a pune capat terorii. Si, cand spun totul, trebuie sa se inteleaga totul!", puncta Olmert. Olmert se bazeaza in primul rand pe sustinerea aproape totala a actiunilor guvernului sau de catre toate gruparile politice. Lucru rar intalnit. In al doilea rand, in pofida frictiunilor de la inceput, Olmert si ministrul Apararii, laburistul Amir Peretz, lucreaza in tandem, alcatuind o echipa bine sudata, pentru ca amandoi sunt constienti de rolul jucat in acest moment in viata lor politica. Esecul in aceasta misiune ar insemna si prabusirea lor politica, iar, in cazul lui Olmert, si a Kadima, partidul infiintat de Ariel Sharon.
In aceste conditii, primul, inteligent, al doilea, precaut, dar determinat, au toate sansele sa conduca aceasta criza la un final acceptabil, nu pe deplin clarificat si nicidecum la pace. Un scenariu care poate include, in pofida declaratiilor anterioare ale ambelor parti, chiar eliberarea de Israel a unui numar considerabil de detinuti "fara maini patate de sange", adica neparticipanti la actiuni teroriste efective, inclusiv a ministrilor si deputatilor palestinieni. Este posibil insa ca finalul sa fie dramatic, daca se va dovedi ca teroristii au mintit din nou si militarul israelian nu mai traieste. Oricum, pana la ora cand scriu aceste randuri, responsabilii israelieni au recunoscut ca nu detin nici o informatie cu privire la soldatul rapit, cu exceptia unei stiri din ziarul arab din Londra Al Hayat, care ii citeaza pe membrii delegatiei egiptene implicate in eliberarea soldatului si care sustin ca acesta este sanatos, rana sa de la stomac nefiind grava, ea fiind tratata de un medic palestinian. Dar, intrucat aceasta informatie nu a fost confirmata si de surse palestiniene, care continua sa declare ca tanarul este "viu sau mort", Israelul s-a declarat sceptic cu privire la aceasta stire.


Deci, in cazul unui asemenea tragic deznodamant, cu greu se poate crede ca va putea fi mentinut spiritul rece in aceasta afacere, care in aceste conditii va zgudui din temelii, in primul rand, societatea israeliana si, nu mai putin, comunitatea internationala. Cu toate acestea, sa nu uitam ca totul se petrece in Orientul Mijlociu, unde situatii aparent incheiate si definitivate se pot schimba intr-o secunda.
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2874&nr=2006-07-07
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Razboiul Suezului

Mesaj Scris de Admin la data de 24.07.11 16:56

Razboiul Suezului
In 6 octombrie 1973, Egiptul a lansat razboiul impotriva Israelului, dupa ce Guvernul israelian condus, atunci, de Golda Meir, a refuzat oferta de negociere a presedintelui egiptean din acea perioada, Anwar Sadat. Egiptenii au trecut Canalul Suez in dupa-amiaza zilei de 6 octombrie. Guvernul Israelian a ignorat repetatele avertismente ale serviciului de informatii, privind faptul ca armata israeliana putea infrunta orice agresor, afirma dr Mobasher Abdalla, vicepresedintele "Asociatiei egiptenilor din Romania", intr-un comunicat legat de celebrarea zilei de 6 octombrie. Israelienii au fost surprinsi pe mai multe planuri, egiptenii au trecut canalul Suez si au recuperat fasia din peninsula Sinai castigandu-si, astfel, teritoriile, prin aceasta victorie. Dupa razboi au fost initiate negocieri si s-a incheiat acordul de pace intre Egipt si Israel. (D.E.)


Cutremur in Mossad
Pentru cea de doua oara de cand Meir Dagan a preluat conducerea Mossadului, cu trei ani in urma, majoritatea responsabililor organizatiei vor fi schimbati. Primele schimbari s-au produs imediat dupa intrarea lui Dagan in functie, cand adjunctul sau si aproape toti sefii de sectii au demisionat. De data aceasta, 6 responsabili demisioneaza deoarece nu au incredere in Dagan care, la randul sau, si-a exprimat neincrederea in mai multe cadre de la conducerea organizatiei. La sfarsitul saptamanii trecute, cotidianul de limba ebraica "Yediot Ahronot" a comunicat ca Dagan incearca sa recruteze ofiteri care au iesit din serviciul militar si ca toate schimbarile din conducerea Mossadului au creat o stare de tensiune si instabilitate printre membrii organizatiei. (Nando Mario VARGA, Israel)
http://www.ziua.ro/display.php?id=186228&data=2005-10-08&ziua=c621f85246ae6a042894de2b9e637039
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul nu va prezenta scuze Turciei pentru abordajul “Mavi

Mesaj Scris de Admin la data de 22.07.11 14:12

Israelul nu va prezenta scuze Turciei pentru abordajul “Mavi Marmara”
Israelul nu este pregatit sa prezinte scuze Tur­ciei pentru raidul asupra Mavi Marmara, na­va amiral a flotilei cu ajutor pentru Fasia Gaza, care s-a soldat cu noua morti la 31 mai 2010, a afir­mat ieri un ministru israelian, citat de AFP. “Nu exista niciun motiv, din punctul meu de vedere, pentru a prezenta cea mai mi­ca scuza, in masura in care asta ar insemna sa ne asumam res­ponsabilitatea”, a declarat mi­nis­trul pentru Afa­ceri Strategice Moshe Ya­alon, in cadrul unei in­tal­niri la Ierusalim cu jur­nalistii straini. Ministrul a reafirmat ca Is­raelul este dispus numai “sa-si ex­prime regre­tele pentru pierderile de vieti omenesti”. In plus, Yaalon a spus ca se asteapta ca raportul co­misiei de ancheta a ONU in acest caz sa prezinte “anumite critici fata de Israel”, fa­ra a furniza mai multe detalii. Miercuri, el a de­cla­­rat ca Israelul asteapta publicarea acestui docu­ment dupa esecul eforturilor in vederea unei reconcilieri cu Ankara. Dupa raidul is­ra­elian din apele internationale asupra vasului Mavi Marmara, care incerca sa sparga blocada maritima impusa de Israel Fasiei Gaza, Tur­cia si-a rechemat ambasadorul de la Tel Aviv si a anuntat ca relatiile bilaterale “nu vor mai fi niciodata asa cum au fost”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

"Operatiunea Entebbe" isi dezvaluie secretele dupa 29 ani

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.11 17:39

"Operatiunea Entebbe" isi dezvaluie secretele dupa 29 ani
La 27 iunie 1976, avionul care efectua zborul Air France nr. 139 pe
ruta Tel Aviv - Paris a fost deturnat de doi membri ai bandei Bader-
Meinhof si doi teroristi palestinieni. Dupa escale la Atena si
Tripoli, avionul a ajuns la Entebbe, aeroport langa capitala Ugandei,
unde il asteptau alti patru teroristi. Ca sa elibereze cei aproape o
suta de ostatici, in majoritate israelieni, teroristii cereau
eliberarea unor detinuti din Israel, Germania, Elvetia si Kenya. Dupa
indelungi tratative cu maresalul Idi Amin Dada, seful statului
ugandez, care, pe cand era sergent-sef facuse un stagiu de pregatire
la Tel Aviv, Israelul a decis sa elibereze ostaticii printr-o
operatiune a unui comando. Dupa un rapid si intens antrenament in
Desertul Neghev, o formidabila actiune de salvare s-a lansat la 4
iulie, ea fiind comandata de Yonathan (Yoni) Netanyahu, fratele
premierului israelian de mai tarziu. Cu o precizie uluitoare si un
curaj incredibil, unitatea de parasutisti a lui Yoni a plecat la
Entebbe intr-un avion ce avea la bord o copie perfecta a limuzinei
lui Idi Amin Dada. In momentul aterizarii, Dada era special blocat la
telefon cu Israelul, il tinea special de vorba cel care i-a fost sef
in timpul stagiului. Limuzina, coborata din avion si plecata pe
pista, i-a blocat pe soldatii ugandezi si comandantii lor, crezand
intr-o aparitie intempestiva a lui Dada. Pentru un timp, si
teroristii au fost derutati, in vreme ce oamenii lui Yoni au luat cu
asalt salonul aeroportului in care se aflau ostaticii. Exceptand doi
dintre ei, ucisi in timpul schimbului de focuri, toti ostaticii
ceilalti au fost eliberati. Din pacate, "Operatiunea Entebbe", cum s-
a numit, s-a soldat si cu moartea comandantului ei, Yoni Netanyahu.
Au trecut de atunci 29 de ani, ea fiind, intre timp, imortalizata
intr-un film artistic si in cateva carti, toate cu mare succes la
public.

http://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1144/138925.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul, acuzat de crime de razboi de supravietuitorii de p

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.11 17:38

Israelul, acuzat de crime de razboi de supravietuitorii de pe USS
Liberty

Supravietuitorii de pe vasul-spion american USS Liberty, atacat de
israelieni in urma cu aproape 40 de ani, in timpul razboiului de sase
zile, acuza statul evreu de crime de razboi si cer Pentagonului sa
deschida o ancheta. Atacul asupra USS Liberty a avut loc in apele
internationale, in timpul confruntarii din 1967, dintre Israel si
Egipt, Iordania si Siria. Supravietuitorii sustin ca atacul, soldat
cu 34 de morti si peste 200 de raniti, a fost in sine o incalcare a
Conventiei de la Geneva. Mai mult, israelienii au tras asupra
echipelor de interventie si in barcile de salvare pneumatice lansate
pentru recuperarea victimelor. Presedintele Asociatiei veteranilor de
pe USS Liberty, Gary Brummett, arata ca nici un politician sau
presedinte american nu va atinge acest subiect pentru ca ar
fi "incorect politic". El mizeaza insa pe justitie si cere printr-un
raport de 35 de pagini o investigatie completa. USS Liberty a fost
atacat la 8 iunie 1967 cu rachete si torpile de avioane de vanatoare
si nave de razboi israeliene in ciuda faptului ca avea ridicat
steagul american si avea marcaje care il identificau ca apartinand
armatei SUA, sustin supravietuitorii. Versiunea israeliana este ca
vasul a fost confundat cu o nava a marinei egiptene, iar
investigatiile ulterioare facute de SUA si Israel nu au gasit statul
evreu vinovat decat de a fi facut o greseala, pentru care acesta si-a
cerut scuze si a platit despagubiri de 13 milioane de dolari, dintre
care o parte rudelor victimelor.
http://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iunie/1126/134830.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

14 mai 1948 - proclamarea independentei statului Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.11 17:37

14 mai 1948 - proclamarea independentei statului Israel
Crearea statului evreu a reprezentat punctul culminant al unui proces istoric indelungat. Noua realitate a generat insa una dintre crizele majore ale celei de a doua jumatati a secolului XX, continuata in acest inceput de mileniu. Din 1948, rivalitatea israeliano-palestiniana a devenit principalul focar de razboi al Orientului Mijlociu si una dintre cele mai mari amenintari la adresa pacii mondiale in anii razboiului rece. Contenciosul israeliano-palestinian a ramas pana astazi unul dintre cele mai complexe si spinoase cazuri ale diplomatiei postbelice.

In anul 70 al erei crestine, imparatul roman Titus a distrus templul evreilor, pentru a pedepsi astfel o revolta impotriva stapanirii romane. In anul 135, in urma unei noi tentative de revolta, Ierusalimul a fost ras de pe fata pamantului de legiunile romane. Interdictia de a mai locui in Palestina impusa de catre romani evreilor a marcat inceputul diasporei, imprastierea populatiei ebraice in intreaga lume antica, avand sinagoga drept unic punct al unei ideale unitati nationale si al continuitatii cu traditia trecutului.

Sionismul si Declaratia Balfour

In perioada 1870 - 1896, in urma miscarilor antisemite din Rusia si Europa de Est, a inceput emigrarea evreilor in Palestina. Inca din 1882, sate de pionieri evrei au fost create in aceasta tara, aflata atunci sub control otoman. La sfarsitul secolului al XIX-lea, in Palestina traiau 30.000 de evrei si 600.000 de arabi.
Sionismul (miscarea pentru reconstruirea unui stat evreiesc in Palestina) a fost creat in 1896 de Theodor Herzl, un avocat si ziarist evreu nascut in Ungaria. Ideea unei intoarceri a evreilor pe vechiul pamant al lui Israel nu era noua, fiind sustinuta anterior de M.Hess (cu argumente laice), rabinii J.Altralai si Z.Kalischer (cu argumente religioase). Decisive au fost insa actiunile lui Herzl. In 1896, acesta a publicat lucrarea “Statul evreiesc”, iar in anul urmator a convocat la Basel primul Congres sionist. In timpul lucrarilor congresului, a cerut sa se intemeieze in Palestina, pentru evrei, “o vatra nationala garantata de dreptul international”.
Au urmat polemici legate de locul in care urma sa fie fondat noul stat. O parte a evreimii accepta si alte regiuni in care sa-si organizeze viata statala (America Latina sau Africa), in timp ce evreii conservatori nu erau de acord decat cu Palestina. “Pentru Europa, noi am constitui in Palestina un meterez contra Asiei, noi am fi santinela inaintata a civilizatiei contra barbariei”, sustinea Theodor Herzl.
In primul deceniu al secolului XX, sionismul a capatat proportii de masa si a provocat o imigratie crescanda in Palestina; orasul Tel Aviv a fost fondat in 1908, tocmai in urma acestei imigratii. In 2 noiembrie 1917, ca urmare a presiunilor facute de succesorul lui Herzl la conducerea Organizatiei Sioniste Mondiale, C.Weizmann, si ca recompensa pentru serviciile aduse de evrei in timpul primului razboi mondial prin formarea unei legiuni evreiesti, Marea Britanie a semnat “Declaratia Balfour”, acceptand formal propunerea sionista.
Acesta a fost momentul in care sionismul a devenit o problema de politica internationala. In acelasi timp cu “Declaratia Balfour”, englezii au dat asigurari si arabilor ca va fi constituit in zona un stat arab independent. “Declaratia Balfour, ulterior aprobata de Franta, Italia si Statele Unite, deschide poarta pentru nenumarate diferende, pentru care, inca o data, vor plati popoarele. Gafa sau siretenie, ambiguitate sau duplicitate? Declaratia nu putea sa ignore, in orice caz, fagaduielile facute arabilor, pe vremea cand se cauta, in zilele fierbinti ale razboiului, sprijinul revoltei lor impotriva turcilor”, afirma istoricul AndrĂ© Miguel.

Fiii lui Ismael si fiii lui Isaac

Dupa primul razboi mondial, prin incredintarea Palestinei cu mandat de administrare catre Marea Britanie, englezii s-au aflat in situatia de a colabora direct cu Agentia Evreiasca infiintata cu scopul de a facilita imigratia in regiune. Arabii, care acceptasera de la sfarsitul secolului XIX colonisti evrei, au constatat ca acesti colonisti devenisera obstacolul in calea crearii propriului lor stat. Intre cele doua razboaie mondiale, s-au inregistrat primele ciocniri grave intre imigrantii evrei si rezidentii arabi.
“Cearta dintre fiii lui Ismael si fiii lui Isaac a reinceput intr-un mod dramatic, pe locurile in care izbucnise in urma cu patru mii de ani. Echilibrul fragil, stabilit de francezi si britanici in regiunile arabe ale Imperiului otoman, dupa primul razboi mondial, a fost stricat. Palestina, revendicata in aceeasi masura atat de populatia sa araba cat si de noii evrei veniti, a fost prima victima a acestui fapt”, sustine Henri de la Bastide.
Din 1922, Palestina a avut statutul de teritoriu sub mandat al Societatii Natiunilor. In acelasi an, britanicii au constituit, in partea rasariteana a Palestinei, un stat arab - Emiratul Transiordania. Acesta si-a declarat independenta in 1946, din 1950 schimbandu-si numele in Regatul Hasemit al Iordaniei.
Numarul evreilor ajunsi in Palestina a crescut intre timp, ajungand in anul 1935 la 500.000. In 1936, arabii au format o coalitie pentru a se opune emigrarii evreilor, masura care a dus la noi ciocniri intre cele doua comunitati. Tot in perioada interbelica au fost constituite primele detasamente militarizate evreiesti de aparare, dar si primele grupari teroriste evreiesti: Haganah, Irgun Zwai, Leumi etc.
In fine, dupa cel de al doilea razboi mondial, in 1946, s-a intensificat terorismul antienglez din partea unor formatiuni clandestine evreiesti, concomitent inmultindu-se ciocnirile armate dintre arabi si evrei. Liderul sionist David Ben Gurion afirmase la vremea aceea ca nu poate exista o coexistenta intre cele doua popoare. “Va fi: sau ei, sau noi”, sustinea Ben Gurion.

Der Judenstaat

La 29 noiembrie 1947, ONU a votat impartirea Palestinei. Fostul teritoriu sub mandat britanic urma sa fie inlocuit cu doua state, unul evreu si celalalt arab, legate printr-o uniune economica. Ierusalimul si Bethleemul trebuiau sa constituie o enclava cu statut international sub administrarea ONU. Proiectul a fost acceptat de evrei, dar a fost respins de palestinieni si statele arabe (oarecum explicabil daca tinem cont de faptul ca in Palestina traiau la vremea respectiva 700.000 de evrei si 1.400.000 de arabi), iar teritoriul palestinian a fost impartit de ONU in felul urmator: 57% pentru evrei si 43% pentru arabi.
A urmat retragerea trupelor britanice din Palestina si constituirea unui guvern provizoriu, condus de David Ben Gurion care, la 14 mai 1948, a proclamat infiintarea statului Israel. Ziua in care mandatul britanic asupra Palestinei a luat sfarsit a coincis cu proclamarea independentei Israelului. Chaim Weizmann a devenit primul presedinte israelian, iar David Ben Gurion primul sef al guvernului noii republici.
Statul Israel, creat in 1948, a reprezentat marea victorie a miscarii sioniste mondiale, un triumf ce a permis realizarea obiectivelor enuntate de Theodor Herzl in cartea sa “Der Judenstaat”, publicata la sfarsitul secolului al XIX-lea. Premisele fondarii noului stat au fost sustinute de ideea ca evreii din intreaga lume reprezinta un popor distinct ce trebuie sa aiba un stat in care sa-si realizeze destinul de “popor ales”. Reconstruirea unui stat evreu, dupa sasesprezece secole de diaspora, s-a incheiat in ziua de 14 mai 1948, prin proclamarea independentei Republicii Parlamentare Israel.

Primul conflict arabo-israelian

Noul stat s-a integrat cu greu intr-un echilibru destul de precar. Ostilitatea dintre Israel si tarile arabe din zona a dus la transformarea Orientului Mijlociu intr-una dintre cele mai tensionate zone de pe glob. Din prima zi de existenta a Israelului, tarile arabe au contestat atat dreptul la existenta, cat si frontierele noului stat. La 15 mai 1948, tarile membre ale Ligii Arabe (Egipt, Transiordania, Siria, Liban, Irak si Arabia Saudita) au atacat statul evreu, declansand primul conflict arabo-israelian. Razboiul a luat sfarsit in februarie 1949 prin victoria Israelului, care a semnat acorduri bilaterale de armistitiu cu tarile arabe beligerante. De la o suprafata de 14.000 kmp, cat prevedea hotararea ONU, Israelul a devenit o tara cu o suprafata de 21.000 kmp.
Razboiul din 1948 (ca de altfel si celelalte doua care au urmat) a oferit ocazia israelienilor de a expulza o mare parte a arabilor din teritoriile cucerite. Mai multe asezari arabe (Qalqilya, Zeita, Habalah, Deir Ghosum, Latrum, Beit-Yalu) au fost rase de pe fata pamantului cu buldozerele. Sute de mii de palestinieni musulmani au fost goniti din tara lor si au gasit un refugiu precar in tabere instalate in tarile vecine. “Or, acesti arabi palestinieni, ceea ce nu se stie intotdeauna, constituiau o elita in lumea araba: se apreciaza la cincizeci de mii numarul palestinienilor care au studii superioare, ceea ce reprezinta cel mai bun procent dintre toate tarile arabe, incluzand aici si Egiptul (…) Pentru orice refugiat palestinian, evreul este acela care i-a luat casa. Sunt oameni care se plang ca au fost maltratati, amintesc acest lucru fara incetare si considera ca, la randul lor, trebuie sa maltrateze alti oameni…”, afirma Henri de la Bastide.

Israelul sfideaza ONU

Dupa razboiul arabo-israelian din 1967, Israelul a decis sa pastreze Cisiordania, inaltimile Golan si fasia Gaza, adica zonele pe care le numim “teritoriile arabe ocupate”. In noiembrie 1968, Consiliul de Securitate al ONU a votat Rezolutia 242, care dispunea “retragerea fortelor armate israeliene din teritoriile ocupate in decursul recentului conflict.” Israelienii au ignorat aceasta rezolutie, cum au facut de altfel si cu Rezolutia 3379 a Adunarii Generale a ONU, din 10 noiembrie 1975, care definea sionismul “ca o forma de rasism si de discriminare rasiala”. Mai mult, internationalizarea Ierusalimului decisa de ONU a ramas doar un proiect. Orasul sfant este capitala statului evreu, chiar daca majoritatea reprezentantelor diplomatice isi au sediul la Tel Aviv. De remarcat ca Romania a fost singurul stat semnatar al Tratatului de la Varsovia care nu a rupt relatiile diplomatice cu Israelul in urma razboiului de 6 zile din 1967 si a refuzat sa semneze rezolutia ONU care echivala sionismul cu rasismul. Bunele relatii dintre Romania si Israel au continuat si dupa caderea regimurilor comuniste din Europa: Ion Iliescu a fost primul sef de stat din Europa de Est care a efectuat o vizita oficiala in Israel.

O pozitie nefericita

Rabinul Amran Blan facea in “Jewish Journal” din 19 aprilie 1974 urmatoarele aprecieri: “Noi, in Tara Sfanta, ne gasim intr-o pozitie nefericita atat materiala cat si spirituala. Material, noi suntem inclusi impotriva vointei noastre intr-un stat nationalist independent etichetat evreiesc, a carui intreaga fundatie si mod de lucru este opus credintei noastre. Profetii ne-au avertizat asupra acestui fenomen doua mii de ani in urma. Statul se afla de la constituire in stare de razboi si varsare de sange constanta… Privim inainte cu groaza la viitorul prezis de profetii nostri pentru acest stat independent. Spiritual, noi suntem sub legile unor evrei lipsiti de credinta.”

Controversa legamantului

“Desi poporul evreu este singurul dintre popoarele lumii contemporane care detine un Act de Proprietate asupra teritoriului Tarii Sfinte – Biblia – unii ii mai contesta inca dreptul la existenta intr-o tara proprie. Ocuparea teritoriului Canaanului si constituirea statului evreu s-au intemeiat pe un fond de legitimitate si un temei legal, in sinteza, pe un sistem de principii si norme, cu radacini in Cartea Sfanta. Titularul dreptului asupra teritoriului este insusi Dumnezeu, care l-a atribuit direct poporului evreu, in cadrul legamantului intervenit cu acesta. Celelalte populatii sunt niste detinatori fara titlu ai teritoriului.” - Alfred Harlaoanu, Istoria poporului evreu.
“Nu suntem in masura sa afirmam ca, la un moment sau altul in istorie, Dumnezeu s-ar fi prezentat in fata unui personaj numit Avraam si ca i-ar fi conferit acestuia titlurile legale de stapanire a tarii Canaanului. Din punct de vedere juridic nu avem in mana nici un act de donatie semnat Dumnezeu si avem motive intemeiate sa credem ca scena din Facerea (…) nu este reflectarea unui eveniment istoric.” – Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii israeliene.
Interesant este faptul ca 80-90% dintre israelieni nu sunt credinciosi si, cu toate acestea, statul sionist a fost fondat mai mult pe religie decat pe rasa. O dovada o constituie hotararea Curtii Supreme a Israelului care sustine ca “un evreu convertit inceteaza de a mai fi evreu”.

Ioan BOTIS



http://gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=1677&PHPSESSID=c08289be6704ab80936d9ccdbd701502
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Alegerile democratice nu acorda legitimitate unei grupari te

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.11 17:36

Alegerile democratice nu acorda legitimitate unei grupari teroriste
Miercurea neagra” a fost numita ziua in care Hamas-ul a castigat alegerile. Initial, statul Israel a ramas in expectativa fata de situatia nou creata in teritoriile palestiniene. In ce fel si-a precizat Israelul pozitia? Foarte repede dupa acele alegeri, Israelul s-a pronuntat. Trebuie precizate insa cateva lucruri: noi, ca si comunitatea internationala, am avut de la inceput rezerve fata de participarea Hamasului la alegeri. Mahmoud Abbas, ca presedinte al Autoritatii Palestiniene, a dorit ca intai sa aiba loc alegeri, luandu-si obligatia ca, dupa scrutin, sa dezarmeze gruparile teroriste, desi Mahmoud Abbas avea toata legitimitatea, ca presedinte ales, sa faca acest lucru si inainte. Totusi, el a dorit mai intai alegerile. Ce s-a intamplat? Au fost cu siguranta alegeri democratice, dar aceste alegeri au adus la putere o grupare terorista recunoscuta si care se afla ca atare atat pe listele UE, cat si pe listele americane. Cu alte cuvinte, participarea la un exercitiu democratic cum sunt alegerile a unei grupari teroriste ca Hamas reprezinta o problema, o problema de legitimitate. Exact. Faptul ca alegerile au fost democratice nu acorda acum legitimitate unei grupari teroriste, punct de vedere exprimat foarte clar de comunitatea internationala, nu numai de Israel. Pentru a fi recunoscut, pentru a primi o legitimitate internationala pe care o cauta, Hamas trebuie sa inceteze sa mai fie o organizatie terorista. Deci cerintele sunt foarte clare: Hamas trebuie sa renunte la terorism, la violenta si sa recunoasca Israelul. Statutul dupa care opereaza Hamas consemneaza foarte explicit faptul ca nu recunoaste statul Israel. O situatie similara a existat si cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Statul Israel a inceput discutiile cu OEP numai dupa ce aceasta a recunoscut statul Israel, schimband in statutul ei acele paragrafe care nu erau compatibile cu recunoasterea Israelului. Deci lucrurile sunt foarte clare: nu se poate ca cineva sa vina sa ceara din partea comunitatii internationale legitimitate cand el nu recunoaste o tara membra a comunitatii internationale, si anume Israel. Cred ca nici un stat n-ar accepta o asemenea situatie. Faptul a fost recunoscut si de Cvartet, adica, Statele Unite, Uniunea Europeana, Organizatia Natiunilor Unite si Rusia. Deci, i se cere gruparii Hamas recunoasterea Israelului, recunoasterea acordurilor semnate de OEP in numele Autoritatii Palestiniene, inclusiv Foaia de parcurs. Ce valabilitate mai are sau cum va mai fi urmata Foaia de parcurs, in conditiile nou create? Daca Hamas nu devine altceva decat este astazi, nu putem vorbi despre Foaia de parcurs. In Foaia de parcurs este consemnat foarte clar faptul ca partea palestiniana trebuie sa dezarmeze organizatiile teroriste. Este momentul ca gruparea Hamas sa fie dezarmata. Altfel nu avem ce si cu cine discuta, nu avem un partener. Nu vom putea purta discutii cu un guvern palestinian care sa fie compus din membrii Hamas, atat timp cat aceasta formatiune ramane ce este astazi, si anume o organizatie terorista. Cum apreciati reactiile comunitatii internationale? Am primit cu satisfactie faptul ca intreaga comunitate internationala a reactionat rapid si fara echivoc. Ramane insa o provocare pentru comunitatea internationala sa se mentina ferma pe aceasta pozitie si sa nu ajunga la cedari lente, fiindca, inca o data precizez, nu se poate accepta o asemenea situatie decat cand Hamas renunta la arme si renunta la ideologia conform careia nu recunoaste Israelul. Speram ca acest lucru sa fie intr-adevar inteles si sa nu asistam la initiative prin care sa fie abandonata aceasta pozitie ferma fata de Hamas. Este nevoie sa fie mentinute si aparate o serie de principii importante, de la care comunitatea internationala nu trebuie sa se abata, si, pe de alta parte, o organizatie ca Hamas, daca doreste legitimitate internationala, nu poate ramane pe pozitii si cu o ideologie extremista si terorista. O organizatie terorista nu poate fi partener de discutie Cum vedeti relatia dintre retragerea din Gaza si ce se petrece acum in teritoriile palestiniene? Retragerea din Fasia Gaza, dezangajarea, cum spunem noi, s-a petrecut intr-un moment cand noi am considerat ca nu avem un partener pentru dialog din partea palestiniana. Trebuie subliniat faptul ca dezangajarea a fost o decizie strict israeliana, fara presiuni din afara. Premierul Sharon a ajuns la concluzia ca un pas ca acesta reprezinta un lucru pozitiv pentru Israel si ca va fi receptat ca un pas de buna-credinta, reprezentand aspiratia noastra de a ajunge la o intelegere. Dupa dezangajarea din Gaza, ideea era sa revenim la Foaia de parcurs. Era de asteptat ca si Autoritatea Palestiniana sa inceapa sa se ocupe exact de problema asta, de dezarmarea gruparilor teroriste din partea palestiniana. Din pacate, n-am vazut ca se intampla acest lucru. Noi tot spunem - si sunt convinsa ca si guvernul nou, rezultat din apropiatele alegeri, o sa sustina acelasi lucru - ca, in mod ideal, Israelul nu ar dori sa faca niste pasi unilaterali, ci ar dori sa aiba un partener de discutie. Insa partenerul nu poate sa fie o organizatie terorista, care nu recunoaste dreptul nostru de a fi in zona, ca stat evreiesc. Aveti o evaluare a circumstantelor in care Hamas a ajuns la putere? Nu pot sa intru in motivele care au determinat alegerea palestinienilor. Vreau numai sa spun ca palestinienii au stiut pe cine aleg si ca astazi ne aflam in fata unei situatii care trebuie rezolvata si, prin urmare, nu are nici o importanta de ce palestinienii au procedat asa si nu altfel. Asta este situatia si trebuie sa ne confruntam cu rezultatele, care au implicatii nu numai pentru Israel, ci pentru toata zona Orientului Mijlociu sau Apropiat si chiar pentru toata lumea. Fiindca ajungem la o situatie in care islamul fundamentalist, fie el sunit sau siit, se raspandeste in zona, promovand ideologii care nu sunt deloc compatibile cu ideea de societati daca nu democratice, cel putin mai moderate, mai deschise, mai tolerante. Care este situatia de acum, dupa ce parlamentul palestinian, dominat de Hamas, l-a desemnat premier pe moderatul Ismail Haniyeh? In acest moment, urmarim foarte indeaproape evolutiile in Autoritate, adica numirea guvernului, fapt care depinde si de Mahmoud Abbas. Guvernul israelian apreciaza ca noul parlament palestinian contine elemente teroriste si, prin urmare, Israelul va reduce la minimum legaturile cu Autoritatea Palestiniana. Printre altele, s-a decis ca, pentru moment, guvernul israelian sa nu transfere bani autoritatilor palestiniene, intrucat acestia vor ajunge, desigur, in mainile Hamas. In functie de desfasurarea evenimentelor, se vor lua pe parcurs si alte masuri. O sa avem multa grija ca ele sa ajunga numai pentru motive umanitare, numai la organizatii gen Crucea Rosie s.a., ca sa fim siguri ca populatia nu este afectata. Aceeasi a fost si pozitia comunitatii internationale. Este foarte important ca si comunitatea internationala sa fie ferma pe aceasta pozitie si pe mai departe. Putem vorbi la ora actuala de un armistitiu intre gruparile din teritoriile palestiniene? Nu, nu putem vorbi de un armistitiu. Situatia este foarte complexa. Mahmud Abbas a ajuns la niste intelegeri cu gruparea Hamas si cu Jihadul islamic inainte cu aproape un an, cu ajutorul sau medierea Egiptului, intelegeri in care Hamas a declarat ca este gata de ceea ce ei numesc hudna. Hudna este un termen religios care provine de la inceputurile islamului si care se refera la o anumita petrecere din timpul profetului Mahomed, avand o conotatie in jihad, in “lupta sfanta” contra necredinciosilor. Hudna reprezinta un fel de armistitiu care - conform Coranului - a fost incheiat intre Mahomed si tribul Koreish pentru 10 ani, numai ca, in momentul in care Mahomed s-a simtit puternic, el a rupt aceasta intelegere si a inceput lupta omorandu-i pe cei din tribul Koreish, deci, a continuat jihadul. Asadar, hudna semnifica o intelegere facuta de partea musulmana pentru un timp limitat, dar care, in momentul cand partea musulmana se simte destul de puternica, o poate rupe, lucru perfect admisibil din punctul lor de vedere religios si moral. Cu alte cuvinte, credeti ca nu intamplator este utilizat acest termen de hudna. Sigur ca nu intamplator, fiindca trebuie subliniat ca Hamas este o organizatie cu o ideologie islamica fundamentalista, care isi are radacinile in Fratii Musulmani, o ideologie musulmana sunita, care plaseaza in centru Coranul si legea musulmana. Este o ideologie care face diferenta intre musulmani si nemusulmani, iar Hamas vede Israelul prin aceasta prisma religioasa. De aici si terminologia religioasa in acest caz, pentru ca, de altfel, exista in lexicul arab un termen pentru “armistitiu”. Nu se utilizeaza cuvantul hudna. Iranul nuclear - un cosmar pentru toata lumea Cum priviti evolutia Iranului? Este o chestiune care, dupa parerea noastra, depaseste cu mult problema stricta Israel-Iran. Cred ca este fara precedent ca un stat, un membru al comunitatii internationale, sa fie amenintat de un alt membru al comunitatii internationale, pretinzand ca acest stat nu are dreptul de a exista. De altfel, am vazut venite din partea presedintelui iranian atacuri foarte vehemente, dure, primitive la adresa evreilor, negarea Holocaustului. El sustine ca trebuie sa se faca in Iran o intalnire, o conferinta pentru a arata ca nu ar fi existat un Holocaust. Sunt atitudini de neinteles si de neconceput. Aceste fapte, dublate de o dorinta foarte clara de a ajunge la puterea nucleara, cu serioase indicii ca acest program nu este un program pasnic, ci unul militar, sunt de natura sa ingrijoreze pe toata lumea. Inca o data trebuie sa spun ca, intr-adevar, comunitatea internationala reactioneaza. Speranta este sa continue sa reactioneze eficient, asigurandu-se ca Iranul n-o sa mearga mai departe, pentru ca un Iran cu arma nucleara cred ca este un cosmar pentru toata lumea, nu numai pentru Israel. Cum comentati relatia dintre Hamas si Moscova? Noi speram foarte mult ca Moscova, facand parte din Cvartet, sa nu fie acea parte care sa cedeze de la principiile stabilite. Sunt niste cerinte care trebuie prezentate ca atare Hamasului. Noi speram foarte mult ca nu Moscova sa fie cea care cedeaza de la principiile foarte clare ale comunitatii internationale. Sistemul politic din Israel este matur Israelul a receptat puternic boala lui Sharon. Sigur ca boala lui Sharon a afectat toata populatia din Israel, iar simpatia fata de acest premier s-a manifestat in saptamanile care au trecut. Totusi, sistemul politic din Israel este un sistem matur si, cu toata durerea fata de premierul Sharon, el merge inainte. Campania electorala pentru alegerile de pe 28 martie continua cu toata forta. Indiferent de criza creata, cred ca toate partidele politice pot face dovada maturitatii, manifestand intelegere si responsabilitate. Sigur, sunt batalii mari intre partide, fiecare spera sa castige aceste alegeri, insa sunt convinsa ca alegerile vor trece, reconfirmand ca sistemul politic este absolut solid. Situatia este atat de complexa in regiune, iar Israelul incearca sa fie foarte responsabil si foarte corect cu tot ce se intampla in Orientul Mijlociu. Olmert si Tzipi Livni s-au exprimat in cateva randuri referitor la faptul ca noi am dori sa convenim niste granite finale, ajungand la o solutie cu partea palestiniana. Este clar ca aceasta solutie se va referi la doua state, statul Israel, statul evreiesc, si un stat palestinian. Presupun ca viitorul guvern va dori sa ajunga la o intelegere in ceea ce priveste granitele cu palestinienii, iar israelienilor le este clar ca, pentru a conveni asupra unor granite intre cele doua state, nu o sa putem retine toate teritoriile de acum. Este o continuare a politicii lui Sharon? Intr-un anumit fel, cred ca este o continuare a gandirii lui Sharon ca trebuie ajuns la niste granite. Insa e foarte greu de spus daca Sharon s-ar fi manifestat exact in acest mod, fiindca Sharon niciodata n-a precizat in mod foarte clar care erau planurile lui mai departe. Totusi, el este cel care a facut pasul istoric. Absolut. Iar faptul ca si Olmert, si Tzipi Livni erau foarte apropiati de Sharon ar presupune ca ei continua mai mult sau mai putin linia lui. Cel putin pentru moment. Sigur, nu putem sti ce fel de guvern va fi dupa alegeri si nu stim exact politica pe care o va impune. Insa presupun ca si guvernul urmator va avea ca obiectiv de a ajunge la o anumita intelegere. Situatia creata acum insa face lucrurile mult mai grele, fiindca lipseste interlocutorul. In situatia in care Hamas va compune guvernul palestinian viitor, acesta nu va putea fi un interlocutor pentru Israel. Exista o intentie a Israelului de a se apropia mai mult de NATO? De la sfarsitul anului 1994 Israel face parte dintr-un grup de dialog mediteranean cu NATO. Dupa summit-ul de la Istanbul, de acum doi ani, s-a decis ca dialogul cu tarile mediteraneene sa fie intensificat si, ca urmare, anul trecut, in 2005, a fost prima intalnire intre ministrii de Externe ai tarilor NATO cu ministrii de Externe ai tarilor Dialogului mediteranean, iar inainte cu o saptamana sau doua a fost intalnirea in Italia a ministrilor Apararii ai tarilor NATO plus tarile mediteraneene. Sigur ca in acest moment dialogul a ajuns intr-un alt punct, NATO asteapta niste idei din partea tarilor mediteraneene referitor la modul in care s-ar putea intensifica acest dialog. Si Israel a propus niste idei care, pentru moment, nu au fost facute publice, fiindca reprezinta chestiuni de natura interna intre tarile Dialogului mediteranean si NATO, insa intentia este, intr-adevar, de a dezvolta aceste relatii. Interviu realizat de Rodica Palade


http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2477&nr=2006-02-22
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Conflictul arabo-israelian

Mesaj Scris de Admin la data de 15.07.11 22:38

Conflictul arabo-israelian
Cateva date uitate

Folosirea termenului "palestinian" este un afront adus istoriei .
Pentru a se prezenta ca "autohtoni" ,colonistii arabi au preluat
numele tribului antic al filistenilor (in ebraica "invadatorii") care
au trait in acesta regiune si au disparut de pe scena istoriei cu mai
bine de 2500 de ani inurma. Intre tribul filistenilor si arabii
zilelor noastre nu exista nici o legatura . Pentru a da frau liber
actiunilor lor de vandalism si pentru a ascunde in acelasi timp
rusinea legata dde infrangerile suferite in aceasta regiune rebela ,
romanii au schimbat numele Iudeii si Samariei in "Palestina".


Majoritatea arabilor s-au stabilit in Palestina doar dupa ce evreii
au relansat agricultura si industria ,deci doar cu aproximativ 100 de
ani in urma.
Si acum alte cateva date uitate:


1. Israelul a devenit natiune in anul 1312 i.Cr , cu aproximativ 2000
de ani inainte de aparitia islamului.
2.Incepand din anul 1272 i.Cr., evreii au stapanit tara timp de 1000
de ani si au fost prezenti permanent in tara in ultimii 3300 de ani.
3.Singura dominatie araba dupa cucerirea tarii (635 d.Cr), a durat
exact 22 de ani .
4.Imparatul David a declarat Ierusalimul capitala ragatului Sau .
Mahomed nu a vizitat niciodata Ierusalimul.
5.Ierusalimul este capitala evreilor de aproximativ 3000 de ani. El
nu a fost considerat niciodata capitala vreunui regat arab sau
musulman. Dupa ce iordanieniii au cucerit orasul , nu s-au gandit sa
faca din Ierusalim capitala regatului lor . Nici un conducator arab
nu a vizitat pe atunci acest oras.
6.Ierusalimul este mentionat de vreo 700 de ori in Biblie . In Coran
nu apare niciunde cuvantul Ierusalim.
7. Oriunde s-ar afla-cand se roaga evreii isi indreapta privirile
spre Ierusalim. In timpul rugaciunilor , musulmanii isi indreata
privirea spre Mecca si se intorc astfel cu spatele la Ierusalim .
8.Conform unui articol aparut in "New York Tribune " in anul 1854 ,
evreii reprezentau doua treimi din populatia orasului sfant.
9.In anul 1867 Mark Twain a calatorit prin Palestina si a descris
astfel tara: "o tara prapadita , al carui pamant ar fi de fapt
roditor, dar din pacate cresc doar buruieni. Domneste linistea si un
orizont trist. N-am intalnit nici un suflet."
10.Imperiul Otoman a organizat un recensamant in anul 1882 ;in urma
rezultatelor obtinute in Israel locuiau 141.000 de oameni-
evrei ,crestini si musulmani.
11. In anul 1906 , Karl Baedeker a publicat "Ghidul pentru Palestina
si Siria". In acesta el apreciaza populatia orasului Ierusalim la
60.000 de persoane din care 7000 erau musulmani, 13000 crestini si
40000 evrei.
12. La venirea lor in tara evreii sionisti au secat terenurile
mocirloase si au facut desertul sa infloreasca . Imediat dupa ei au
venit arabii, care au cautat de lucru si care au tras foloase de pe
urma muncii altora, dorind totodata libertate si suveranitate. In
acea perioada au venit multi arabi in tara.
13.In anul 1922 , in timpul mandatului britanic , englezii au separat
Transiordania , de teritoriul mandatat dupa cum au crezut ei de
cuviinta.Evreii nu au mai putut sa se stabileasca pe 77% din
teritoriu , in timp ce britanicii au permis arabilor o stabilire
neingradita.
14.Cu putin timp inainte de declansarea Celui de-al II-lea Razboi
Mondial ,Mojili Amin ,un membru al " Arab Defense Committee for
Palestine" si-a facut publica convingerea :" Toti arabii sa parasesca
Palestina si sa se stabileasca in tarile arabe vecine.In
schimb ,evreii trebuie sa parasesca toate tarile arabe si sa se mute
in Palestina pentru a se stabili acolo."
15. Stiati ca Arabia Saudita a fost infiintata doar in anul 1913?
Stiati ca pana in anul 1920 nu a existat vreun stat cu numele Liban?
Ca Irakul a aparut ca natiune doar in anul 1932 , iar Siria de-abia
in anul 1941? Granitele Iordaniei au fost stabilite in anul 1946, iar
cele ale Kuweitului numai in anul 1961. Acele natiuni arabe care prin
sentimente si actiuni instigatoare acuza evreii ca sunt straini , ar
trebui in principiu sa-si refuze propriul drept la existenta . Pana
nu demult nici nu au figurat ca state suverane, ci s-au aflat sub
controlul otoman. Peste 80% din teritoriul mandatului britanic
originar a fost promis arabilor , fara sa se fi provocat insa o
migratie a populatiei, asa cum ar fi fost de asteptat.
16.In anul 1947 teritoriul promis evreilor a fost doar de 18% din
teritoriul mandatului britanic initial, cota parte acceptata
cu "multa multumire" de evrei . Arabii au respins planul de divizare
si,imediat dupa aceasta sapte natiuni arabe au declarat razboi
Israelului.
17.In anul 1948 populatia araba a Palestinei a fost incurajata de
proprii purtatori de cuvant sa parasesca tara . Ei le-au promis
acestora ca vor recuceri mai tarziu teritoriul de la evrei.
Majoritatea arabilor au fugit fiindca se temeau ca vor fi ucisi de
fratii lor , fiind considerati tradatori.
18.Tarile arabe au alungat cetatenii evrei prin masuri brutale ,
persecutandu-i si maltratandu-i ; de asemenea au avut loc si
pogromuri.
19.Aproximativ 470.000 de arabi au parasit Israelul in anul
1948 .Dupa ce ONU le-a oferit ajutor , numarul acestora a crescut
peste noapte in mod misterios.
20.Intre anii 1948 si 1967 natiunile arabe nu au intreprins nimic
pentru intemeierea unui stat palestinian . Mai mult sub dominatia
iordaniana au fost profanate si distruse locurile sfinte si cele de
rugaciune ale evreilor. Sub autoritate israeleana insa au fost
restaurate insa toate locurile sfinte musulmane si crestine , acestea
devenind accesibile pentru oameni de orice credinta.
21.Doar dupa anul 1967 au inceput arabii din tara sa fie identificati
ca popor palestinian , adica doar dupa ce Israelul a cucerit Iudeea ,
Samaria si Gaza.
22.In urma Celui de-al II-lea Razboi Mondial au existat peste 100
milioane de refugiati. Refugiatii arabo-palestinieni au fost singurii
care nu au fost primiti de proprii frati si nu au fost integrati in
tarile arabe . In schimb statul Israel a permis iudeilor din toata
lumea sa se stabileasca in tara.
23.Refugiatii arabi nu au fost primiti nici macar de bogatele tari
producatoare de titei ,care detin 99,9% din Orientul Apropiat. Tarile
arabe ii pastreaza ca asul din maneca in jocul de pocher al puterii
si ii folosesc doar pentru a atata ura impotriva evreilor si
impotriva democratiei occidentale.
24.Exista un singur stat evreu si nu mai putin de 57 de state
musulmane , dintre care 22 sunt arabe.
25. Constitutia OEP indeamna si in prezent la nimicirea statului
Israel.
26.Pan-Arabismul sau viziunea unui califat arab in intreaga regiune
militeaza ca toate teritoriile ce apartin arabilor sa ajunga inapoi
la acestia.

www.geocieties.com
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Hezbollah nu va recunoaste niciodata statul Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.11 20:17




Hezbollah nu va recunoaste niciodata statul Israel




Hassan Nasrallah, liderul grupării libaneze Hezbollah, a anunțat că mișcarea pe care o conduce nu va recunoaște niciodată statul Israel, respingând astfel o precondiție stabilită de Statele Unite pentru a dialoga cu mișcarea pe care o consideră a fi o organizație teroristă. “Celor care ne impun condiții le spunem: Nu vom recunoaște niciodată Israelul", a declarat Nasrallah în timpul unui discurs prilejuit de sărbătorirea nașterii Profetului Mohammed.
Casa Albă a precizat marți că atât mișcarea palestiniană Hamas, cât și gruparea libaneză Hezbollah, trebuie să renunțe la violență și să recunoască statul Israel pentru a putea participa la un dialog real. “Respingem condițiile propuse de americani... Astăzi, mâine și peste 1.000 de ani, pâna la sfârșitul lumii, atât timp cât va exista Hezbolla, nu va recunoaște statul Israel”, a precizat Nasrallah.
Un înalt oficial american s-a arptat nemulțumit de decizia autorităților britanice de a iniția contacte cu gruparea libaneză.
Nasrallah a salutat recentele decizii de depășire a neînțelegerilor dintre statele arabe, încercările Arabiei Saudite și Egiptului de a își îmbunătăți relațiile cu Siria, stat care a sprijinit întotdeauna gruparea Hezbollah.
De asemenea, liderul grupării libaneze a cerut autorităților de la Riyadh și de la Cairo să coopereze cu Iranul, principalul susținător al Hezbollah.
[continuare]


REMEMBER


_________________
http://www.conceptwizard.com/pipeline_of_hatred.html



Ultima editare efectuata de catre Admin in 29.06.11 22:55, editata de 4 ori



Admin
Admin


Numarul mesajelor: 76254
Data de inscriere: 15/12/2005









Subiect: Gaza, fasia tensiunilor 29.07.06 15:03


Gaza, fasia tensiunilor
Indiferent daca incursiunea Israelului în Fasia Gaza si atacurile masive asupra Libanului îsi îndeplinesc scopurile militare, un lucru este clar. Razboiul pe doua fronturi al Israelului a aruncat în aer “planul de convergenta” pentru Cisiordania, propus de premierul israelian Ehud Olmert si de partidul sau Kadima, aflat la conducerea Israelului, deoarece, la trei luni dupa conceperea acestuia, guvernul de la Tel Aviv s-a vazut în situatia de a fi privat de agenda sa politica, apreciaza Shlomo Ben-Ami, fost ministru de externe al Israelului, în Financial Times, citat de Rompres.

Planul de convergenta

Retragerea colonistilor si evacuarea asezamintelor din Fasia Gaza este o sarcina cu mult mai dificila decat retragerea unilaterala din Gaza realizata de fostul premierul Ariel Sharon. Daca frontiera Israelului cu Gaza, o fasie de pamant compacta a carei granita cu Israelul nu a fost niciodata pusa la îndoiala, a iscat un asemenea conflict, care sunt sansele ca o astfel de operatiune sa reuseasca în Cisiordania? Aici este necesara o împartire mult mai subtila si mai flexibila a responsabilitatilor cu guvernul Hamas, pe care Israelul l-a refuzat ca partener.
În opinia fostului ministru de externe israelian, operatiunea “Ploaia de vara” din Gaza a relevat esecul strategiei israeliene de retragere unilaterala din teritoriile palestiniene, pentru care raspunzatori se fac în primul rand israelienii. Un sondaj de opinie realizat de catre Institutul Reut din Tel Aviv indica o scadere semnificativa a sustinerii populatiei fata de planul de convergenta al lui Ehud Olmert, în conditiile în care 49% dintre israelieni i se opun, fata de doar 38% care îsi manifesta aprobarea. Lectia trista care poate fi extrasa din operatiunea de evacuare a colonistilor din Gaza este ca spectrul rachetelor Qassam lansate de pe o noua linie a frontului din Cisiordania împotriva marilor centre urbane din zona Tel Aviv nu mai reprezinta o amenintare îndepartata.
Daca Olmert doreste sa îsi salveze planul de convergenta, singura sa sansa o reprezinta colaborarea cu guvernul Hamas condus de Ismail Haniyeh. Acest lucru presupune folosirea razboiului actual din Gaza drept o oportunitate de a stabili un acord care depaseste cu mult chestiunea militarului israelian rapit. Un guvern israelian decis sa abandoneze incursiunile si crimele comandate poate fi impulsionat de rezultatele sondajului Institutului Reut, potrivit carora 45% dintre israelieni sustin ideea unor negocieri directe cu Hamas.

Viclenia Hezbollah

Ben Ami este de parere ca Hamas ar fi mult mai dispus decat Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) sa accepte un acord interimar pe termen lung cu Israelul. Trebuie spus ca, daca acest acord se vrea unul mai de durata si mai solid decat unul cu OEP, Hamas trebuie sa se transforme într-o grupare disciplinata si ierarhica, capabila sa respecte un acord de încetare a focului. Cu toate acestea, atat pentru OEP cat si pentru Hamas, esecul modului în care s-a desfasurat retragerea israeliana din Gaza, alaturi de nerespectarea de catre gruparea siita Hezbollah a întelegerilor care au însotit retragerea Israelului din Liban, în 2000, sunt o marturie trista a faptului ca democratia araba nu este în mod necesar cheia pacii si stabilitatii în regiune. Problema, crede Ben Ami, este una de ordine si autoritate. Razboiul pe doua fronturi a fost generat, pana la urma, de militii independente, asupra carora guvernele alese nu au nicio autoritate. Pentru a fi un partener de încredere, sustine fostul ministru de externe israelian, Hamas trebuie sa evite sa aduca teritoriile palestiniene în starea dezastruoasa de anarhie institutionalizata în care au fost aduse de Al Fatah, dar nici sa devina un stat în stat, asa cum se întampla în cazul militiilor Hezbollah.
Potrivit The Jerusalem Post, Israelul a privit cum Hezbollah îsi construieste pas cu pas capacitatea sa ofensiva, în anii în care zona de securitate a fost anulata, si a decis sa nu actioneze. Aceasta atitudine a fost interpretata însa drept slabiciune. Atacurile transfrontaliere au subliniat intolerabila absenta a spatiului de manevra a Fortelor de Aparare Israeliene în astfel de circumstante. Guvernul israelian, al carui ministru al apararii spera în mod sincer sa patroneze reîntoarcerea la o solutionare pasnica a conflictelor, s-a vazut obligat sa schimbe, pe cale militara, “regulile jocului”.
Hezbollahul este un inamic viclean si puternic, capabil în mod stralucit sa demonstreze ca poate provoca haos, ceea ce face dificil scopul de a-i zdrobi capacitatea ofensiva.

Greseli si solutii

Saptamana trecuta, Hezbollah a încalcat trei linii politice. Prima a vizat extinderea operatiunilor sale militare în afara zonei Shebaa. Desi Hezbollah a mai facut asta înainte, ucigand militari israelieni, ultima operatiune a fost considerata intolerabila de un guvern israelian care se confrunta deja cu rapirea unui alt militar israelian de catre Hamas, în Gaza.
O alta frontiera pe care a depasit-o Hezbollah a reprezentat-o evidenta sa coordonare de strategie cu Hamas, coordonare care a depasit scopul sau declarat de a apara Libanul, dandu-i Israelului senzatia ca lupta într-un razboi pe doua fronturi. A treia frontiera încalcata de Hezbollah a fost una interna. Aducand Libanul într-un conflict cu Israelul pe care nu îl poate castiga, Hezbollah a încercat sa puna la cale o lovitura de stat împotriva parlamentarilor anti-siiti si a majoritatii aflate la guvernare, care se opune aventurierismului militar al acestor militii siite. Hezbollah a sperat sa îi poata umili pe politicienii anti-sirieni, fortandu-i sa aprobe rapirile si sa arate cat de putin control are guvernul asupra acestui partid.
Israelul poate brutaliza cat vrea Libanul, însa, pana nu se întreprinde ceva pentru a-l opri pe presedintele sirian Bashar al-Assad sa destabilizeze regiunea, prea putin poate fi facut pentru a schimba lucrurile. Ar fi mult mai bine daca Israelul si America ar profita de pe urma faptului ca, probabil, Hezbollah si-a supralicitat puterea. În Liban, opinia publica este în mare parte revoltata de faptul ca gruparea militanta a provocat un razboi cu Israelul din care Libanul nu poate iesi castigator. Turismul de sezon, una din putinele surse de redresare financiara a acestei tari, a fost ruinat din cauza actualului conflict. În plus, nici macar principalii sustinatori ai Hezbollah, musulmanii siiti din sud, nu pot fi bucurosi sa vada orasele si satele transformate în campuri de razboi.
Ce e de facut? Desi eforturile Natiunilor Unite de a aduce pacea în Orientul Mijlociu nu s-au dovedit eficiente, ONU s-ar putea dovedi organizatia potrivita pentru a interveni , avand în vedere ca se poate folosi de Rezolutia 1559 a Consiliului de Securitate, aprobata în 2004, care cere dezarmarea Hezbollah. Ar fi bine ca membrii Consiliului de Securitate sa se gandeasca la o initiativa bazata pe rezolutia respectiva, care ar include o propunere pentru dezarmarea graduala a Hezbollah, garantii scrise din partea Israelului ca va respecta suveranitatea Libanului si îsi va retrage trupele din regiunea Shebaa, si eliberarea, de ambele parti, a prizonierilor.

The New York Times

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=4442

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 29.06.11 22:59

MASACRUL DIN SATUL OLIMPIC
Comando-ul care a întreprins acest act terorist era format din opt teroriști și aparținea de sinistra organizație „Septembrie Negru”, care și-a desfășurat activitatea odioasă, de acte teroriste, în perioada 1971-74. Profitând – în special – de lipsa măsurilor de securitate ale autorităților vest-germane, ce au redus la minim absolut toate măsurile luate în Satul Olimpic și la bazele sportive unde aveau loc întrecerile, teroriștii și-au pregătit minuțios actul criminal. La Munchen, orașul din care Hitler și-a luat startul politic, nimic nu trebuia să reamintească trista perioadă a nazismului. În Satul Olimpic, nu trebuia să fie văzut nici un paznic înarmat, nici un gard de sârmă nu trebuia să înconjoare clădirile în care erau cazați sportivi din întreaga lume. Aceasta, cu atât mai mult cu cât localitatea Dachau, unde a funcționat unul dintre cele mai sinistre lagăre de concentrare nazistă, se afla la mică depărtare de Munchen.
Vest-germanii au făcut tot posibilul, și au reușit, să creeze o atmosferă pașnică și plăcută Jocurilor Olimpiadei a XX-a (1972), denumită „Jocurile păcii și veseliei”.
Dramatismul scenei actului terorist declanșat de teroriștii palestinieni aparținând organizației „Septembrie Negru” a fost sporit de timpul și locul în care s-a desfășurat. Pentru vechii greci, locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice era considerat sacru: „Olimpiada este un loc sacru. Oricine se ăncumetă să intre aici cu forța armelor, comite o crimă împotriva zeilor”..
Dar, în plin secol XX, opt tineri au venit să asasineze alți tineri, alegând pentru aceasta un loc sacru: Satul Olimpic. Ei au comis o crimă, nu împotriva zeilor, ci împotriva întregii umanități. Terorismul internațional și-a arătat din nou fața-i hidoasă. A demonstrat că se conduce numai și numai după „regulile” sale…
Atacul
- „Aici este cazată echipa israeliană?”
Ciocăniturile din ușă și întrebarea, rostite într-o germană greoaie, au creat o stare bruscă de alarmă pentru Mosche Weinberg, puternicul antrenor de lupte al echipei israeliene, care cântărea peste 100 de kg. Trezit brusc din somn, sare din pat, se îndreaptă spre ușa apartamentului. Concomitent cu întredeschiderea prudentă a acesteia, întreabă:
„Cine se interesează de echipa israeliană la o oră atât de matinală?”, pentru ca, imediat, să se arunce cu toată greutatea corpului asupra ei, căutând să o țină închisă cu forța mușchilor săi.
„Băieți, fugiți!”, strigă el în ebraică. „Fugiți!”
Ce-l îngrozise atât de mult pe Weinberg? În fracțiunea de secundă cât ținuse ușa întredeschisă, apucase să vadă în fața ușii mai mulți indivizi, mici de statură și slabi, însă înarmați cu pistoale-mitralieră și grenade de mână. Fețele le erau acoperite de câte o glugă violetă. Imediat și-a dat seama de pericol. Dacă ar fi fost neînarmați, nu ar fi stat pe gânduri. S-ar fi repezit în mijlocul lor. Dar așa?
Trezit de strigătele antrenorului, Gad Zavary, un luptător care era cazat în aceeași cameră, sare din pat, se repede la fereastră, al cărui geam îl sparge cu cotul și, înainte de a sări, privește înapoi. Scena care i se înfățișează în fața ochilor nu o va uita toată viața: ușa subțire a apartamentului era spartă și câțiva indivizi izbeau puternic cu patul armelor în pieptul și gâtul antrenorului său. Tricoul acestuia era plin de sânge și abia se mai ținea pe picioare.
Zavary nu mai stă pe gânduri: se aruncă pe fereastră, concomitent cu pătrunderea atacatorilor în cameră. Aceștia, exasperați de rezistența lui Weinberg, au tras în el. Ceea ce nu au reușit loviturile puternice de armă au reușit câteva gloanțe. Trupul puternic și solid s-a prăbușit neînsuflețit la podea, sfidând și de acolo intențiile atacatorilor, care se împiedică de el. O parte din aceștia năvălesc în cameră, de unde încep să tragă pe fereastră în Zavary, care fuge disperat în zigzag. Nu reușesc să-l lovească.
Ceilalți teroriști au năvălit în două apartamente unde dormeau alți sportivi israelieni, componenți ai lotului olimpic. În primul apartament, Joe Romano, campion la haltere, încearcă să opună rezistență, însă este secerat de tirul armelor automate. În cel de-al doilea apartament, luptătorul Yosef Gottfreud pune mâna pe un cuțit pentru a-i intimida pe atacatori. Însă, ce poți face cu un biet cuțit împotriva unor asasini înarmați până în dinți? Cade răpus și el de gloanțe. Dar, jertfa lui nu a fost zadarnică: momentul de distragere a atenției teroriștilor a permis mai multor sportivi israelieni – cazați în aceeași cameră – să fugă.
Zgomotele produse de spargerea ușilor, țipetele și împușcăturile trezesc pe toți membrii echipei israeliene. În apartamentul situat la capătul opus al holului, antrenorul halterofil Tuvis Sokolski și alți șase sportivi reușesc să fugă. Însă nu toți sunt atât de norocoși: nouă sportivi sunt luați ostatici. Sub amenințarea armelor, brațele și picioarele le sunt legate, după care sunt obligați să se târască la etajul trei, unde sunt împinși într-un apartament. Aproape imediat, în interior este târât cadavrul ciuruit a lui Romano, iar cei doi teroriști rămași de pază aruncă priviri semnificative spre cei nouă ostatici și cadavrul aruncat pe podea. Aceasta pentru a le tăia pofta pentru orice încercare de împotrivire. Deși legați, ostaticii prezintă pericol pentru ei.
Primele negocieri
Între timp, sportivii care au fugit au dat alarma și, într-un timp record, peste 500 de polițiști, conduși de Manfred Schreiber -. Șeful Poliției din Munchen – au înconjurat clădirea în care se baricadaseră teroriștii. Pa balcoanele și acoperișurilor clădirilor învecinate au luat poziții mai mulți trăgători de elită. Atmosfera pașnică din satul Olimpic a fost înlocuită de sentimentul de neliniște, panică și chiar oroare.
Primele negocieri au loc între Manfred Schreiber și șeful teroriștilor, căruia ceilalți i se adresează cu numele de „Tony”. Acestea se încheie fără nici un rezultat.
- „Așteptăm până la ora 9.00”, spune în încheiere „Tony”.
Puțin după ora 7.00, cancelarul federal Wily Brandt este trezit și informat în legătură cu situația. Imediat, aparatul guvernamental este pus în mișcare: ministrul de Interne, Hans Dietrich Genscher, este trimis la Munchen pentru coordonarea acțiunilor, iar ministrul de Externe, Walter Scheel, este numit să constituie „Comandamentul de criză” și să înceapă discuțiile cu cu guvernele statelor arabe, pentru un eventual ajutor în viitoarele negocieri cu teroriștii.
Golda Meir – ca Pilat din Pont…
La ora 9.00, pe una din ferestrele imobilului în care s-au baricadat teroriștii, este aruncat un mesaj scris. În el, aceștia cer eliberarea din închisorile israeliene a nu mai puțin de 200 de arabi teroriști, printre care și japonezul Kozo Olcamoto, singurul supraviețuitor al comando-ului sinucigaș al organizației teroriste „Armata Roșie Japoneză” (J.R.A.), ce săvârșise măcelul de pe aeroportul Lod din Tel Aviv. Mesajul explica, în același timp, procedura de schimb a ostaticilor cu cei din închisori, atrăgând atenția că orice schimbare a acestei proceduri va însemna moartea imediată a ostaticilor. Ultimatumul era fixat pentru ora 12.000 a zilei respective.
Puțin mai târziu, ambasadorul izraelian în Berlinul occidental – Eliashiv Ben-Horin – care tocmai ajunsese la Munchen, primește comunicatul Israelului pentru a-l înmâna vest-germanilor. De data aceasta, prim-ministrul Golda Meir, consilierii să și Knessetul sunt foarte fermi:
1. Nu se vor duce nici un fel de tratative cu organizația teroristă „Septembrie Negru”, un schimb între ostatici și teroriștii închiși în închisorile din Israel fiind exclus.
2. Israelul va considera Germania Occidentală total răspunzătoare pentru oiperațiunea de salvare a ostaticilor.
3. Israelul nu va obiecta dacă germanii oferă teroriștilor permis de liberă trecere într-o țară arabă, în schimbul eliberării ostaticilor, însă aceștia trebuie puși în libertate înaintea plecării teroriștilor. Sub nici un motiv, ostaticii u trebuie lăsați să părăsească Germania Federală împreună cu teroriștii.
Prin aceasta, Israelul și-a precizat poziția. Care era foarte fermă. Vest-germanilor le va reveni, deci, o misiune deosebit de dificilă și grea.
„Teroriștii nu trebuie să urce în avion”
La cererea oficialităților vest-germane, șeful teroriștilor consimte de trei ori să prelungească termenul ultimatumului: prima dată până la ora 13.000, a doua oară până la ora 15.00, pentru ca la ultima prelungire, până la ora 17.00, să avertizeze:
- „Să nu credeți că vă puteți juca cu noi! Nu vom permite să ne epuizați! Nu am dormit toată noaptea și ne cunoaștem limitele puterilor. Această problemă trebuie rezolvată în cursul zilei de azi. În momentul în care ultimul termen pe care l-am fixat va expira, vom începe executarea ostaticilor”.
Oficialitățile și cancelarul federal, sosit între timp la Munchen, au căzut în unanimitate de acord că tratativele nu mai puteau fi amânate peste ora 17.00. O nouă cerere pentru prelungirea ultimatumului se va lovi de refuzul categoric al teroriștilor.
Cu zece minute înainte de expirarea ultimatumului, ministrul de Interne și șeful Poliției din Munchen se apropie de clădirea în care sunt teroriștii. Vin cu propuneri concrete din partea Guvernului federal, propuneri care diferă de cele ale teroriștilor dar care pot furniza o bază de discuții și noi negocieri. Cu puțin timp înainte, cancelarul federal le spusese miniștrilor săi:
. „Un Guvern onorabil nu poate permite ca ostaticii să fie trimiși ca un colet poștal spre o soartă necunoscută. Suntem răspunzători pentru viețile acestor oameni”.
Acum, cei doi vor încerca să negocieze. Spre surprinderea acestora, cel care face primul propunerea este șeful teroriștilor:
- „Ne puneți la dispoziție un avion, cu care grupul meu împreună cu ostaticii să plecăm la Cairo. Dacă refuzați – continuă el repede, zărindu-l pe ministrul de Interne că vrea să intervină – îi vom împușca pe ostatici”.
- „Înainte de a accepta propunerea voastră vreau să stau de vorbă cu ostaticii”, spune Hans Deitrich Genscher.
- „Se aprobă”, vine răspunsul, „însă va trebui să veniți singur!”
Ministrul de Interne este de acord și este escortat până la etajul III, unde i se deschide ușa apartamentului în care se aflau ostaticii. Intră înăuntru. Aruncă o privire circulară asupra ostaticilor și spre cei doi teroriști care îi păzesc. Se încruntă la vederea cadavrului lui Romano.
- „Cum vă simțiți? – întrebă el.
- „Bine! Noi, bine, răspunde într-o germană fluentă un sportiv izraelian, aruncând o privire scurtă asupra cadavrului.
- „Doriți să fiți transportați la Cairo, împreună cu cei care v-au luat ostatici?”
- „Da, răspunde același ostatic, de vreme ce Guvernul nostru a acceptat să schimbe prizonierii arabi cu noi, la destinație”.
- „Trebuie să informez Guvernul meu”, spune Genscher, întorcându-se spre „Tonx”, după care se îndreaptă spre ușă. Înainte de a trece pragul acesteia, se întoarce și le spune ostaticilor:
- „Vom face tot posibilul pentru a vă salva viețile!”
Nu primește nici un răspuns…
Peste Satul Olimpic s-a lăsat întunericul. Pe alei, în fața blocurilor ți în apartamentele în care sunt cazați sportivii, s-au aprins de mult luminile. Numai în camerele clădirilor în care s-au baricadat teroriștii persistă întunericul. Nu se vede și nu se aude nici o mișcare. Este ora 22.00, oră la care, pe baza înțelegerilor convenite, trebuie să înceapă transportul teroriștilor și al ostaticilor la aeroport. Autoritățile vest-germane și-au făcut planul: sub nici o formă nu pot da curs cererilor teroriștilor. Ostaticii trebuie salvați. Trei grupuri de trăgători de elită, formate din câte cinci trăgători, vor sta la pândă pe drumul ce duce la baza aeriană Furstenfeldbruck, în apropiere de Munchen. Teroriștii nu trebuie să urce în avion.
Intervenție ratată
La intrarea de serviciu din spatele clădirii în care sunt teroriștii, s-a oprit un autobuz militar. Imediat, în ușă apare un terorist, apoi altul. Cu armele în mâini, pregătite pentru tragere, privesc cu grijă în toate părțile, după care fac un semn spre interior și se îndreaptă spre autobuz. Aici se plasează de o parte și alta a ușii din față, care este deschisă, fiind pregătiți pentru deschiderea focului. Apar teroriștii și ostaticii : aceștia din urmă sunt împărțiți în două grupe intercalate cu teroriști. Cu toții se îndreaptă spre autobuz. Abia acum, germanii își dau seama că teroriștii sunt mai mulți decât au presupus. Cei cinci trăgători de elită, din prima grupă, așteaptă să-i prindă pe aceștia în bătaia armelor. Nu reușesc.
Autobuzul demarează și, peste câteva minute, se apropie de marginea lizierei Satului Olimpic și se oprește. Trei elicoptere aparținând Pazei de frontieră îi așteaptă. Într-unul se urcă membrii „Comandamentului dec criză”, cărora li se alătură și directorul serviciului izraelian de informații. În celelalte două se împart ostaticii și teroriștii. După câteva minute, cele trei elicoptere se îndreaptă spre aeroportul situat la circa 25 km spre vest. Cei cinci trăgători de elită, din a doua grupă, nu surprins nici ele „țintele” în bătaia armelor. . Germanii mai au o singură șansă. Pe aeroport, cei cinci trăgători de elită din a treia și ultima grupă, sunt dispuși astfel încât cei opt teroriști să fie cuprinși într-un foc încrucișat.: trei trăgători se află pe acoperișul clădirii turnului de control și dirijare a circulației aeriene, iar ceilalți doi pe marginea pistei, în imediata apropiere a locului în care vor ateriza elicopterele. În apropiere, așteaptă în avion Boeing-27 aparținând companiei Lufthansa.
Primul elicopter aterizează la ora 22.30 și, imediat, membrii „Comandamentului de criză” se îndreaptă spre turnul de control. Cinci minute mai târziu, celelalte două elicoptere aterizează unul lângă celălalt, în centrul unei zone puternic iluminată, la circa 100 m de turnul de control. Chiar înainte ca motoarele aparatelor să se fi oprit complet, din cele două elicoptere sar doi teroriști. Unul dintre ei este „Tony”. Se îndreaptă spre Boeing-ul din apropiere, aflat în dreapta lor, la circa 100 m. Alți doi teroriști sar din fiecare elicopter și fac semn piloților și copiloților să coboare. Cei patru piloți coboară și sunt opriți pe pistă, sub amenințarea armelor a doi teroriști. De acum încolo,totul se desfășoară fulgerător, cu urmări tragice.
Măcelul
Șeful teroriștilor, împreună cu unul dintre complicii lui, sunt la jumătatea drumului între elicoptere și avionul care ar trebui săi transporte, când liniștea apărătoare a nopții este sfâșiată de o puternică bubuitură. Șeful trăgătorilor de elită l-a ochit pe „Tony” și trage, dând semnalul. Concomitent, ceilalți patru trăgători deschid focul. Din primele focuri, cei doi teroriști care-i păzesc pe membrii echipajelor elicopterelor sunt împușcați mortal. La fel și însoțitorul lui „Tony”. Acesta nu este nimerit, fuge, se adăpostește în spatele unui elicopter, de unde deschide imediat focul. La fel fac și ceilalți patru teroriști care nu au părăsit elicopterele. Începe un schimb înverșunat de focuri. Teroriștii au de partea lor avantajul armelor automate: după câteva rafale, stația radio din turnul de control este scoasă din funcțiune. După alte rafale este lovită aparatura electrică și întregul aeroport este învăluit în întuneric.
Urmează o perioadă de acalmie. În limbile arabă, germană și engleză, teroriștilor li se cere să se predea. Aceștia răspund deschizând cin nou focul. Sărind dintr-unul din elicoptere, un terorist aruncă o grenadă defensivă în interiorul acestuia, după care dispare în întuneric. Sfârtecat de explozie, elicopterul este cuprins de flăcări, luminând totul în jur. „Tony”, împreună cu teroristul care a aruncat grenada, încearcă să dispară în întuneric. Însă, siluetele lor sunt clar iluminate și gloanțele trăgătorilor de elită îi nimeresc în plin.
În elicopterul cuprins de flăcări sunt cinci ostatici. În încercarea disperată de a-i salva, mașini ale pompierilor, însoțite de un grup de blindate, înaintează. Teroriștii din aparatul rămas neatins, deschid focul împotriva acestora. Dându-și seama că sunt pe cale de a fi capturați, teroriștii rămași în viață sar din elicopter și fug chiar în momentul în care rezervorul celui care ardea explodează, transformându-l într-un rug funerar pentru cei cinci ostatici. Doi dintre teroriștii care încearcă să fugă sunt răniți și se predau. Cel de-al treilea se aruncă pe pistă și face pe mortul. Va fi capturat câteva minute mai târziu.
După cum s-a stabilit la autopsie, patru dintre cei cinci ostatici din elicopterul care arsese muriseră mai demult, împușcați fiind de teroristul care aruncase grenada. Cel de-al cincilea, deși grav rănit de două gloanțe, a murit datorită inhalării unei mari cantități de fum. Ostaticii din al doilea elicopter fuseseră, de asemenea, uciși de gloanțele teroriștilor, înainte ca aceștia să fugă. Uciși cu sadism, fără posibilitatea de a se apăra.
Bilanțul a fost deosebit de tragic: muriseră 17 persoane – 11 sportivi din lotul olimpic al Israelului, cinci teroriști și un polițist. Ceilalți trei teroriști au fost capturați, doi dintre ei fiind răniți…
Lumea care se culcase cu încrederea că ostaticii vor fi eliberați, s-au sculat cu oroarea veștii morții acestora. Pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, drapelele țărilor participante la Olimpiadă au fost coborâte în bernă. Peste 80.000 de participanți s-au strâns pe stadion principal din Munchen, la slujba religioasă și comemorarea celor asasinați. Orchestra simfonică din Munchen a cântat marșul funebru din „Eroica” lui Beethoven. Însă, în sectorul ocupat de echipa sportivă a Israelului, unsprezece locuri erau goale. Erau locurile tinerilor sportivi asasinați de niște fanatici, în numele unei „cauze sfinte”. .
Israelul reacționează, (ne)vinovații decedează…
După masacrul echipei olimpice, Israelul nu a stat masiv. Prim-ministrul Golda Meir a aprobat planul care i s-a prezentat: trimiterea unei „echipe de ucigași” pentru a-i vâna pe cei responsabili de acest masacru și a-i ucide. Acțiunea a primit denumirea codificată de „Sabia lui Gideon”, în cadrul căreia comando-ul trimis a cutreierat mai multe țări din Europa și Statele Unite ale Americii, săvârșind mai multe acțiuni teroriste cărora le-au căzut victime și oameni nevinovați. Comando-ul a făcut și greșeli. Astfel, pe data de 21 iulie 1973, membrii săi l-au asasinat pe Ahmed Bouchiki în Lilehammer, un chelner marocan nevinovat, pe care l-au confundat cu unul dintre cei care au planificat masacrul de la Munchen.
Ali Hassan, poreclit de către Mossad „Prințul Roșu”, a fost ucis ulterior. Comițând la rândul său un act terorist, comando-ul israelian l-a ucis, prin activarea unei bombe de la distanță de către agentul Mossad, Erika Chambers, fiind uciși și cei patru membri ai gărzii sale de corp. Mai grav este că în acest act terorist au fost uciși și oameni nevinovați, trecători pașnici care, în momentul exploziei, au avut singura vină de a fi prezenți într-un loc nepotrivit, la o oară nepotrivită. Actul terorist a avut loc la Beirut.
La rândul lor, palestinienii au ripostat. Tot prin acțiuni teroriste. Și așa, șirul actelor continuă și în zilele noastre, confirmând periculozitatea acestui flagel al contemporaneității: TERORISMUL INTERNAȚIONAL….
Autoritățile guvernamentale vest-germane au fost trezite la realitate ca urmare a „dușului rece” al bilanțului deosebit de tragic. La acea dată, vest germanii nu aveau luptători antiteroriști. Vest-germanii se mai confruntaseră cu acțiuni teroriste, dar le-au tratat cu superficialitate. De data aceasta au tras o linie și au hotărât: teroriștilor trebuie să li se opună o forță specializată, o unitate antiteroristă. Așa a luat ființă, la trei săptămâni după masacrul de la Olimpiadă, unitatea specializată în lupta antiteroristă – „GSG-9”. Care va fi prezentată într-un articol separat.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

RAZBOIUL de Yom Kippur

Mesaj Scris de Admin la data de 29.06.11 22:58

RAZBOIUL de Yom Kippur
Razboiul de Yom Kippur, Razboiul arabo-israelian din 1973, Razboiul de Ramadan sau Razboiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel si o coalitie de natiuni arabe condusa de Egipt si Siria, care a durat intre 6 octombrie si 26 octombrie 1973. Razboiul a izbucnit de Ziua Ispasirii, cea mai importanta zi de post evreiasca, printr-un atac surpriza conjugat egipteano-sirian, fortele atacatoare traversand liniile de incetare a focului din Peninsula Sinai si respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel in Razboiul de sase zile (1967).



In saptamana dinaintea atacului, egiptenii au planificat o aplicatie de lunga durata in zona Canalului Suez. Contrainformatiile israeliene, dupa ce au detectat miscari masive de trupe, au apreciat aceste concentrari ca fiind un nou exercitiu. Miscarile trupelor siriene catre granita puteau da de gandit, dar nu au fost considerate o amenintare, deoarece contraspionajul militar a considerat ca Egiptul si Siria nu vor ataca decat dupa ce vor fi dotate cu ultimele tipuri de arme sovietice contractate.
Motivul evident pentru care a fost aleasa sarbatoarea evreiasca de Iom Kippur pentru declansarea atacului surpriza era acela ca, in acea zi, spre deosebire de oricare alta, Israelul era aproape paralizat. De Iom Kippur, nu numai evreii ultrareligiosi, dar si cei mai putin credinciosi postesc, se abtin de la folosirea focului, electricitatii, motoarelor, comunicatiilor, etc, iar traficul rutier se reduce la zero. Numerosi soldati parasesc cazarmele pentru petrecerea sarbatorii in familie, iar Israelul este cel mai vulnerabil, cea mai mare parte a armatei sale fiind demobilizata. Declansarea atacului a coincis cu sarbatoarea musulmana a Ramadanului, in timpul careia numerosi soldati musulmani posteau, de asemenea.
In ciuda faptului ca era constienta de iminenta unui atac arab, Golda Meir a luat decizia controversata de a nu lansa un atac preventiv. Doctrina militara israeliana era bazata pe ideea ca, daca un atac arab este iminent, Israelul trebuie sa lanseze un atac preventiv. Se presupunea ca spionajul israelian avea sa dea, in cel mai rau caz, un avertisment cu cel putin 48 de ore mai inainte de declansarea unui atac arab. „Daca noi atacam primii, nimeni nu ne va ajuta”, a afirmat primul-ministru Golda Meir.
Natiunile europene, amenintate de un embargou petrolier arab si de un boicot comercial, au incetat sa-i mai aprovizioneze cu munitii pe israelieni. Ca urmare, Israelul depindea in totalitate de Statele Unite pentru a-si reaproviziona armata. Daca ar fi lovit primii, dupa spusele lui Henry Kissinger, israelienii nu ar fi primit ajutor „nici cat negru sub unghie”. Anticipand un contraatac rapid al blindatelor israeliene, egiptenii isi dotasera militarii din primul val al atacului cu un numar fara precedent de arme portabile antitanc – aruncatoare de grenade antitanc (AG-7) si cu devastatoarele rachete ghidate prin fir AT-3.
Armata egipteana a luat prin surprindere pe toata lumea strapungand apararea israeliana, (cu efectivele subdimensionate datorita sarbatorii de Iom Kippur). Cele mai multe baricade erau construite in principal din nisip, iar fortele egiptene au folosit tunuri cu apa alimentate din Canalul Suez pentru a le distruge. Soldatii au traversat canalul in mici barci sau pe plute gonflabile, reusind in scurta vreme sa captureze sau sa distruga toate forturile Liniei Bar-Lev, cu exceptia unuia.
Printr-o operatiune meticulos pregatita, fortele egiptene au avansat aproximativ 15 km in desertul Sinai cu doua corpuri de armata combinate. Batalioanele israeliene care asigurau apararea forturilor Liniei Bar-Lev au fost coplesite din punct de vedere numeric. Numai una dintre fortificatii, aflata la capul de nord al liniei intarite, (cu numele de cod „Budapesta”), a ramas sub controlul israelian de-a lungul intregului conflict. O incercare de contraatac din partea israelienilor a esuat. A urmat o perioada in care adversarii au ramas in expectativa, fiecare asteptand atacul celuilalt.
Egiptenii au declansat un nou atac pe 14 octombrie. Atacul, cea mai ampla actiune de la atacul egiptean initial de Yom Kippur, a fost un esec total, prima cotitura egipteana majora a cursului in razboiului. In loc sa-si concentreze fortele de manevra, egiptenii au ales sa atace frontal pe toata lungimea frontului. Pierderile egiptenilor au fost apreciate la 150 - 250 de tancuri.
In ziua urmatoare, (15 octombrie), israelienii au lansat „Operatiunea Neinfricatul”, un contraatac care trebuia sa strapunga liniile egiptene si sa-i duca pe israelieni peste Canalul Suez. Atacul a fost o schimbare de proportii a tacticilor israeliene, care se bazau mai inainte pe sprijinul avioanelor si blindatelor. Cum blindatele israeliene fusesera decimate de armele antitanc egiptene, infanteria a folosit tactici de infiltrare catre pozitiile bateriilor de rachete SAM, aparate necorespunzator impotriva unui atac al soldatilor de comando.
Intr-una dintre cele mai sangeroase lupte ale razboiului, israelienii au deschis o bresa in liniile egiptene si au ajuns la Canalul Suez. O mica forta a traversat canalul si a creat un cap de pod pe celalalt mal. Timp de aproape 24 de ore, trupele israeliene au fost transbordate in barci gonflabile usoare, fara sa fie urmate de unitati de blindate.
In schimb, infanteristii israelieni erau inarmati cu rachete antitanc americane M72LAW, cu ajutorul carora au respins atacul blindatelor egiptene. Odata ce apararea antitanc si antiaeriana egipteana au fost neutralizate, infanteria a putut sa se bazeze din nou pe sprijinul aviatiei si tancurilor.

Pe Platoul Golan, sirienii au atacat cele doua brigazi si 11 baterii de artilerie cu 5 divizii si 188 baterii. La izbucnirea luptelor, 188 de tancuri evreiesti au trebuit sa faca fata asaltului a 2.000 de tancuri siriene. Toate tancurile israeliene aflate pe Platoul Golan au fost implicate fara mijlocire in lupta in faza initiala a atacului. Comandouri siriene transportate pe calea aerului cu ajutorul elicopterelor au reusit sa cucereasca cel mai important punct fortificat israelien din zona (Jabal al Shaikh – Muntele Hermon), unde erau amplasate numeroase echipamente de supraveghere.
Luptelor de pe Platoul Golan li s-a acordat o importanta de prim rang de catre Inaltul Comandament Israelian. Luptele din Sinai erau suficient de departate de teritoriul national pentru a nu reprezenta o amenintare imediata pentru Israel. Daca Platoul Golan ar fi fost cucerit insa, sirienii ar fi putut avansa chiar pe teritoriul israelian. In zona de conflict din nord au fost trimisi rezervisti mobilizati in graba. Ei au fost imbarcati pe tancuri fara sa se mai astepte reconstituirea echipajelor asa cum fusesera antrenate in timp de pace, cu mitralierele nemontate si trecand peste operatiunea de reglare a tirului tunurilor blindatelor. Situatia de pe Platoul Golan s-a schimbat odata cu sosirea rezervelor israeliene, care au reusit sa opreasca atacul sirian si, incepand cu 8 octombrie, sa respinga fortele siriene catre pozitiile de plecare. Suprafata Platoului Golan era prea mica pentru a permite manevre de amploarea celor din Desertul Sinai, dar s-au dovedit de o importanta strategica majora pentru apararea israeliana si pentru impiedicarea avansarii siriene. Pana miercuri, 10 octombrie, ultima unitate siriana din sectorul central fusese respinsa dincolo de „linia rosie”, care fusese linia de demarcatie din perioada de dinaintea izbucnirii razboiului.
La scurt timp, israelienii s-au aflat in pozitia de a putea bombarda Damascul. In acest moment al razboiului, iordanienii si irakienii au trimis forte in sprijinul sirienilor. Contraatacul combinat siriano-irakiano-iordanian a impiedicat obtinerea altor victorii de catre israeleieni si cucerirea unor noi teritorii. Dar, pe de alta parte, fortele arabe reunite nu au reusit sa-i scoata pe evrei din regiunea pe care o cucerisera deja. Consiliul de Securitate al ONU a votat pe 22 octombrie Rezolutia nr. 338, care chema la incetarea ostilitatilor.
Cu toate ca Egiptul si Israelul au acceptat incetarea ostilitatilor, Sirira pregatea febril declansarea unui nou atac. Uniunea Sovietica inlocuise tancurile siriene distruse cu altele noi, irakienii trimisesera doua divizii de blindate in sprijinul sirienilor, alte unitati militare venisera din alte tari arabe (Palestina, Iordania, Pakistan, Maroc). Cu toate acestea, in fata presiunilor internationale, sirienii au renuntat la declansarea unui nou atac. Razboiul de Iom Kippur lua sfarsit astfel pe 26 octombrie 1973.
Razboiul poate fi rezumat astfel: egiptenii si sirienii au avansat in primele faze ale conflictului, dupa care situatia militara a inceput sa se schimbe in favoarea israelienilor. Dupa a doua saptamana de lupte, sirienii au fost scosi definitiv din zona platoului Golan. In sud, in peninsula Sinai, israelienii au lovit la punctul de jonctiune a doua corpuri de armata egiptene (Armata a II-a si Armata a III-a) traversand canalul Suez, (vechea linie de incetare a focului), incercuind o intreaga armata egipteana, chiar in momentul in care intra in actiune rezolutia de incetare a focului a Organizatiei Natiunilor Unite.
La sfarsitul razboiului, israelienii intrasera adanc in teritoriul egiptean, ajungand la 101 km de capitala tarii, Cairo.



Urmarile razboiului

Razboiul a avut numeroase implicatii pentru multe natiuni. Lumea araba, care fusese umilita de infrangerea categorica a coalitiei egipteano-siriano-iordaniene din timpul Razboiul de sase zile, s-a simtit razbunata de seria de victorii de la inceputul razboiului. Acelasi sentiment a deschis calea catre procesul de pace care avea sa urmeze, ca si spre liberalizarile care au urmat, precum asa-numita „infitah”, „politica egipteana a portilor deschise”. Acordurile de la Camp David, care au fost semnate la scurta vreme dupa aceea, au dus la normalizarea relatiilor dintre Egipt si Israel si la recunoasterea, pentru prima oara de catre un stat arab, a Israelului. Egiptul, care se distantase deja de Uniunea Sovietica, a parasit dupa acest moment definitiv sfera de influenta sovietica.

pe larg [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Patzaichin despre atentatul de la JO-1972: Mergeam în patru

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.10 5:14

Patzaichin despre atentatul de la JO-1972: Mergeam în patru labe pe sub balcoane de frică
http://www.adevarul.ro/societate/vedete/Patzaichin-atentatul-JO-1972-Mergeam-balcoane_0_332966706.html

Campionul olimpic la canoe în proba de 1.000 de metri de la Jocurile Olimpice din 1972, Ivan Patzaichin, a declarat, într-un interviu acordat agenției Mediafax, că în timpul atentatului de la Munchen îi era atât de frică, încât mergea "în patru labe" pe sub balcoane.

Ivan Patzaichin a obținut la Jocurile Olimpice de la Munchen două medalii, una de aur (la C1 1.000 de metri) și una de argint (la C2 1.000 de metri).

Povestea medaliei de aur a făcut înconjurul lumii, după ce, în calificări, sportivul român a concurat cu pagaia ruptă. Conform regulamentului, sportivul trebuie să aibă o pagaie de rezervă, iar dacă, în primii 30 de metri ai cursei, acesta se confruntă cu probleme tehnice trebuie să ridice mâinile pentru ca întrecerea să fie oprită. Ivan Patzaichin a observat că pagaia sa este fisurată și a procedat conform regulamentului, însă nu a văzut nicio reacție din partea arbitrilor. Cu toate acestea, românul a continuat să vâslească și s-a încăpățânat să termine cursa. El a trecut linia de sosire cu o întârziere de trei minute față de primul clasat. La finalul cursei, Patzaichin a depus contestație, iar arbitrii i-au mai dat o șansă, trimițându-l în recalificări. Sportivul român s-a remarcat prin ambiția sa și a reușit să ajungă în finala probei C1 de 1.000 de metri, pe care a și câștigat-o.

Întrebat cum a fost în timpul atentatului terorist, Patzaichin a povestit: "Mai întâi am auzit împușcături de dimineață, pe la 6.00 parcă, apoi am aflat de atac și ce se întamplă. Totul a fost sub stres, sub teroare continuă. Evident, ne-a fost frică să ieșim din clădire pe toata perioada atacului, care a ținut de dimineața până seara târziu, când a fost eliberat satul olimpic.

Umblam în patru labe pe sub balcoane ca să nu ne împuște. Nu ne duceam nici dacă bătea cineva la ușă, de frică să nu fim împușcați. În perioada atacului terorist, Simiocenco a ieșit pe balconul apartamentului în care era cazat încercând să vadă ce se petrece. Șocat de cele întâmplate, în momentul în care a vrut să revină în cameră, a uitat că ușa balconului este de sticlă și a intrat prin ea. Colegul lui, canoistul Costel Coșniță, a crezut că Simiocenco a fost împușcat și a leșinat. Ambii au suferit răni ușoare", a povestit Ivan Patzaichin, pentru Mediafax.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 11 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum