REMEMBER!!!!!

Pagina 8 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 08.05.06 18:54

Rezumarea primului mesaj :

O scrisoare deschisa lumii
Draga lume,inteleg ca din cauza noastra , a celor din Israel, devii
nelinistitaba mai mult, foarte enervata,chiar revoltata.

Intradevar se poate observa ca la fiecare cativa ani iti iesi din fire din cauza
noastra. Astazi este "asuprirea brutala a palestinienilor" , ieri a
fost Libanul, inainte de el bombardarea reactorului atomic din
Bagdad , Razboiul Iom Kipur si expeditia militara din Sinai. Se pare
ca evreii, care obtin o victorie si ca urmareraman in viata, te
deranjeaza intr-un mod iesit din comun.

Desigur noi poporul evreu, te-am enervat cu mult inainte de
infiintarea statului Israel. Am fost un motiv de poticnire pentru
poporul german, care l-a votat pe Hitler, pentru poporul austriac,
care a sarbatorit intrarea lui in Viena, si un tepus pentru o
sumedenie de popoare :Polonia, Slovacia, Letonia , Ucraina,
Rusia,Ungaria si Romania.Putem trasa o linie lunga inapoi in istoria
enervarii acestei lumi. Cazacii lui Cmielnitki s-au suparat pe noi,
masacrand intre anii 1648-1649 zeci de mii de evrei: i-am enervat si
pe cruciati, care in drum spre eliberarea Tarii Sfinte s-au
dezlantuit atat de mult impotriva evreilor , incat i-au macelarit pe
multi.

Timp de secole am deranjat Biserica Romano-Catolica ,care a facut tot
cei-a stat in putinta pentru a dovedi prin inchizitii apartenenta
noastra la poporul evreu , si l-am enervat si pe dusmanul de moarte
al Bisericii,Marthin Luther, care in chemarea sa adresata natiunii ,
a cerut arderea sinagogilor impreuna cu evreii, dand dovada astfel de
un spirit crestin-ecumenic uimitor. Si fiindca ne-a deranjat si pe
noi ca te-am enervat mereu, draga lume, am decis, sa te parasim intr-
o anumita masura si sa infiintam propiul stat. Argumentul era ca tot
te-am enervat, te-am incurcat, te-am deranjat, atat timpcat traiam
intr-o legatura stransa cu tine, ca niste cetateni straini in
diferitele tari din care esti compusa. Ce idee mai buna am fii gasit,
decat sa te parasim si astfel sa dovedim dragostea noastra fata de
tine- ca sa-ti cream o situatie in care si tu sa ne poti iubi? Si
astfel am decis sa venim aici- in aceeasi patrie, din care am fost
izgoniti cu 1900 de ani in urma de catre lumea romana, pe care in mod
evident am enervat-o.

Din pacate, draga lume, se pare ca este greu sa te satisfacem. Dupa
ce te-am parasit pe tine,pogromurile, inchizitiile,cruciadele si
holocausturile tale, dupa ce am parasit lumea in general ca sa traim
in statul nostru, iata am devenit din nou un prilej de poticnire
pentru tine. Te superi pe noi din cauza asupririi palestinienilor.
Esti tare dearnjata de faptul ca nu cedam teritoriile din 1967 , care
in mod vadit reprezinta piedica in calea pacii din Orientul
Apropiat .Moscova si Washingtonul sunt maniate. Arabii "radicali"
sunt maniati si arabii moderati sunt maniati.

Draga lume , gandeste putin la reactia unui evreu din Israel .In
1920 , 1921 si 1929 nu exista problema teritoriilor din 1967, care sa
fi fost un obstacol in calea realizarii pacii dintre evrei si arabi.
Pe atunci nu exista nici macar statul Israel, care putea sa deranjeze
pe cineva.Totu-si aceeasi palestinieni asupriti au ucis multi evrei
in Ierusalim , Iaffa ,Safed si Hebron.

In 1929 au fost ucisi 67 de evrei in Hebron. Draga lume,de ce au
masacrat arabii -palestinieni-in 1929 intr-o singura zi 67 de evrei?
Putea sa fie oare din cauza maniei lor provocata de agresiunea
israeliana din 1967? -Si de ce au fost macelariti intre 1936-1939
barbati, femei si copii evrei? Oare din cauza ca arabii sau maniat pe
1967?...Si atunci cand tu, draga lume, ai inaintat in 1947 un plan de
divizare in cadrul ONU care propunea formarea unui "stat palestinian"
pe langa un Israel foarte mic, iar arabii strigau in cor "nu"
declansand imediat un razboi si omorand 6000 de evrei -sa fi fost
aceasta manie provocata tot de 1967? Si, in treacat, vreau sa te
intreb, draga lume , de ce nu am auzit cu acele ocazii "protestul"
tau?

Sarmanii palestinieni, care astazi omoara evreii cu explozive, bombe
inciendare si pietre sunt parte integranta a aceluiasi popor, care-
in timp ce detinea toate teritoriile, pe care astazi le cer inapoi,
ca saa-si infiinteze un stat- a incercat sa alunge Israelul in apele
marii. Aceleasi fete schimonosite, acelasi strigat: "itbach-al-
yahud!" (Omorati evreii!) , pe care-l auzim si il vedem astazi, le-am
vazut si le-am auzit deja atunci. Acelasi popor, acelasi vis-
distrugeti Israelul.

Ceea ce nu le-a reusit ieri, devine obiectulvisului lor in prezent;
dar noi sa nu indraznim sa-i "asuprim" .
Draga lume ,ai fost un spectator atat al Holocaustului, cat si al
evenimentelor care au avut loc in 1948, cand sapte state au
dezlantuit un razboi,. pe care Liga Araba il compara cu "masacrele
mongolilor". Ai fost un spectator, cand in 1967 Nasser se angaja in
fata multimii furioase din toate capitalele arabe, sa-i alunge pe
toti evreii inmare. Iar maine ai fi din nou un spectator, cand
Israelul ar fi amenintat cu distrugerea.

Si fiindca stim ca arabii palestinieni viseaza in fiecare zi la
aceasta nimicire, vom face tot ceea ce ne sta in putinta ca sa
supravietuim in tara noatra. Daca acest lucru te deranjeaza, draga
lume, atunci gandestete la nenumaratele ocazii cand ne-ai deranjat tu
pe noi. In orice caz, draga lume, daca te simti necajita din cauza
noastra , iata un evreu din Israel, caruia nu-i pasa deloc ce
gandesti tu despre noi.

www.geocities.com

Scuza noastra (a evreilor)
Sub acest titlu ironic s-a scris un articol cu urmatorul mesaj:
Dupa unul din ultimele atentate teroriste sinucigase din Ierusalim ,
secretarul de stat America i-a fortat pe palestinieni sa condamne
intr-un fel sau altul cele intamplate. Prim ministrul palestinian s-a
plans apoi ca numai partii palestiniene i se cere mereu sa condamne
terorismul.

Asa cum era de asteptat, condamnarea palestiniana a atentatului a
continut printre altele remarci de genul : " Noi deplangem uciderea
civililor de ambele parti"Poate ca palestinienii au dreptate . De
aceea vreau sa pun lucrurile la punct si imi exprim regretul in
numele poporului evreu pentru urmatoarele acte de violenta:
1. Atentatele sinucigase evreiesti , care au fost comise impotriva
arabilor
2. autobuzele arabe care au fost aruncate in aer de catre evrei.
3.pizzeriile ,magazinele ,discotecile si restaurantele arabe care au
fost distruse de teroristii evrei
4.avioanele care au fost deturnate de evrei ,incepand cu anul 1903.
5.Sarbatorile de Ramadam care au devenit cadrul bombelor evreiesti.
6.Arabii care au fost linsati in orasele israeliene ; sportivii arabi
la fjocurile olimpice , care au fost ucisi de catre evrei;ambasadele
tarilor arabe care au fost aruncate in aer de catre evrei.
7.moscheile ,cimitirele si scolile religioase care au fost profanate
sau inciendate de catre evrei in Africa de Nord ,Franta ,Belgia,
Germania, Anglia sau vreo alta tara.
8. distrugerea unor institutii militare si civile ale SUA din Kenia,
Pakistan,Iran,Arabia Saudita si Yemen precum si uciderea puscasilor
marini si a personalului diplomatic al SUA.
9. manualele scolare evreiesti care afirma ca arabii au otravit
fantanile,au folosit sangele crestinilor ,au controlat lumea
financiara si l-au ucis pe Isus ;sau pe batranii din Mecca ce
planuiesc o preluare a puterii mondiale.
10. Dar indeosebi imi este rusine pentru concetatenii mei care pe 11
septembrie 2001 au atacat World Trade Center ,Pentagonul si aviatia
civila ,in timp ce ceilalti dansau in strada si sarbatoreau acest
eveniment.
Fara cuvinte.
www.geocities.com


Ultima editare efectuata de catre Admin in 29.07.11 12:13, editata de 14 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


CONTINUARE

Mesaj Scris de Admin la data de 14.06.07 8:00

Ambițiile unui președinte (4)

Agenția TASS publică, în noaptea de 5 spre 6 iunie 1967, un comunicat care condamnă „agresiunea israeliană“ și cere reîntoarcerea trupelor israeliene la vechile frontiere. La sediul ONU, reprezentantul Israelului îl trezește, la ora trei dimineața (ora New York-ului, ora nouă la Tel-Aviv), pe președintele în exercițiu al Consiliului de Securitate al ONU, diplomatul danez Hans Tabor, pentru a-l informa despre evoluția evenimentelor. Reprezentantul israelian îl va devansa cu o jumătate de oră pe colegul său egiptean, în cererea de convocare a Consiliului de Securitate.

Reprezentantul SUA, Arthur Goldberg, va declara, în primul moment, că Statele Unite „nu știu cine a început ostilitățile“, dar acceptă versiunea Israelului și cer să se pună, imediat, capăt războiului. Reprezentanții statelor arabe au condiționat acceptarea unui proiect de rezoluție, privind încetarea focului în Orientul Mijlociu de retragerea imediată a forțelor israeliene pe liniile unde se găseau la 4 iunie 1967. Cabinetul francez vorbește despre „neutralitate“, iar cel britanic despre „nonintervenț ie“. Vaticanul își exprimă profunda neliniște și cere ca Ierusalimul să fie declarat oraș deschis. În seara zilei de 6 iunie 1967, la ora 19.10, Consiliul de Securitate al ONU va emite una dintre cele mai scurte rezoluții din istoria sa, în care cere tuturor guvernelor implicate să ia neîntârziat toate măsurile necesare pentru a ajunge la armistițiu și pentru încetarea tuturor activităților militare în Orientul Mijlociu.

Egiptul, Algeria, Yemenul și Sudanul vor întrerupe, la 6 iunie, relațiile diplomatice cu Statele Unite. Țările arabe anunță că nu doresc să furnizeze petrol Occidentului, ca o consecință a „rușinoasei agresiuni“ anglo-americane. Purtă torul de cuvânt al Casei Albe, Robert McCloskey, dezminte, cu vigoare, informaț iile despre participarea aviației americane la atacul din 5 iunie 1967. Premierul britanic Harold Wilson califica aceste afirmații ale arabilor, în discursul rostit în Camera Comunelor, ca fiind „monstruoase“, în condițiile în care portavioanele britanice se află la 1.000 de mile depărtare de zona de luptă. În timp ce mașina diplomației se pune în mișcare, Legiunea Arabă atacă Palatul Guvernatorului, unde se afla sediul Forțelor de Observație ale ONU de la Ierusalim. Generalul israelian Narkiss primește ordin să nu contraatace, dar artileria iordaniană deschide focul asupra bazei aeriene de la Ramat-Dvid, în Galileea, precum și asupra pozițiilor israeliene de la Kalkilya, lângă Tel-Aviv. În cursul după- amiezii, trupele iordaniene se desfă- șoară în fața cartierelor de nord-vest, din Ierusalim. Începea astfel Bătălia Ierusalimului.

Parașutiștii israelieni vor plăti un greu tribut de sânge
Ierusalimul rămăsese divizat, ca urmare a armistițiului arabo-israelian din 1949, în două părți distincte: zona vestică la israelieni, zona estică arabă, inclusiv orașul vechi cu locurile sfinte ale celor trei religii, la iordanieni. Circulația fusese întreruptă între cele două părți ale orașului, în toți acești ani, dar israelienii, încălcând prevederile Rezoluției ONU din noiembrie 1947, decretaseră partea vestică a Ierusalimului ca fiind capitala statului lor și transferaseră aici sediile guvernului și parlamentului. Întreaga comunitate internațională a condamnat gestul israelienilor, iar statele care au stabilit legături diplomatice cu Israelul și-au menținut reprezentanțele diplomatice la Tel-Aviv.

Ținta atacului israelian era să încercuiască Ierusalimul de Est, Muntele Scopus și Muntele Măslinilor, și să se extindă spre Ierihon. O brigadă blindată de rezerviști, sub comanda colonelului Uri Ben-Ari, și una de parașutiști, formată tot din rezerviști, sub conducerea colonelului Motta Gur, aveau să dea asaltul final asupra părții arabe a orașului. Parașutiștii colonelului Gur aveau să intre în acțiune în cursul nopții de 6 iunie 1967, la ora 02.30 a.m., fără să fi avut timp pentru o recunoaștere a terenului de luptă. Deschiderea drumului către munții Măslinilor și Scopus impunea executarea unor asalturi frontale asupra complexului Școlii Iordaniene de Poliție. După cucerirea școlii care era un adevă- rat fort, situat exact pe linia care separă o suburbie arabă de una evreiască, paraș utiștii israelieni au luat cu asalt puternica fortificație cunoscută sub numele de Dealul Muniției. Protejat de ziduri groase, din piatră, și completat cu buncă re și ambrazuri pentru mitraliere de jur împrejur, Dealul Muniției număra 40 de guri de foc. „S-a vărsat sânge pentru fiecare pas făcut înainte, dar oamenii noștri n-au dat înapoi, au luptat în tranșee, buncăre și la gurile de foc inamice“, scria generalul Moshe Dayan, în memoriile sale.

Parașutiștii israelieni au capturat ultimul post iordanian la ora 06.15, în dimineaț a zilei de 6 iunie 1967. În cursul după-amiezii, supraviețuitorii batalionului colonelului Gur aveau să facă joncțiunea, lângă enclava de la Muntele Scopus, care domina Orașul Vechi, cu camarazii din brigada blindată a colonelului Ben-Ari. În dimineața zilei de 7 iunie, aviația israeliană a atacat clădirea „Augusta Victoria“, o donație a Kaiserului german, care data din 1910, aflată în zona colinelor răsăritene, și care era ultima poziție deținută de iordanieni în afara zidurilor de cetate ale vechiului oraș. Două batalioane de parașutiști au trecut la asaltul clădirii prin a cărei cucerire au desăvârșit încercuirea Orașului Vechi. La ora 10.15, soldații israelieni înalță drapelul cu Steaua lui David, pe Muntele Templului. Zidul Plângerii se afla în mâinile parașutiștilor israelieni.

Blindatele colonelului Uri Ben-Ari aveau să captureze, în cursul după-amiezii, localitatea Ramalla, situată la nord de Ierusalim, iar a doua zi au pornit-o spre est și au cucerit Ierihonul, aproape fără ca inamicul să opună o rezistență. Orașul era plin de soldați iordanieni și de vehicule de transport, ce se înghesuiau să se retragă spre est, spre podurile de peste Iordan. Unități israeliene din brigada lui Ben-Ari aveau să treacă Iordanul, și să ocupe poziții pe malul estic. „Imediat am dat ordin Statului Major General, ca brigada să revină pe malul vestic al Iordanului și să arunce podurile în aer. Lucrul acesta trebuia să demonstreze intenția noastră de a ne tăia de malul estic al râului. Atinsesem acum limita estică a bătăliei noastre. Dar de data aceasta, spre deosebire de cele întâmplate cu Iosua, în urmă cu 3.300 de ani, aceasta marca sfârșitul, și nu începutul campaniei“, consemna Moshe Dayan, referitor la acele clipe, în memoriile sale.

O rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU adoptată, la presiunile guvernului sovietic, în cursul zilei de 7 iunie 1967, cerea părților aflate în conflict să înceteze ostilitățile în acea zi, până la ora 20.00 Greenwich. Până în seara de 7 iunie 1967, trupele israeliene încheiaseră ocuparea malului vestic al Iordaniei, regiune cunoscută sub numele de Cisiordania, având o suprafață de 5.900 km2 și o populație de 1.000.000 de locuitori, în întregime arabi palestinieni. Iordania va anunța încetarea focului în cursul nopții de 7 spre 8 iunie, 1967.

Aviația israeliană va încerca să scufunde nava de spionaj americană „Liberty“
Pe frontul din Peninsula Sinai, operațiunile militare aveau să continue și în cursul zilei de 8 iunie, în condițiile în care SUA, URSS și ONU presau părțile beligerante să accepte încheierea unui armistițiu general. Statul Major General israelian a ordonat unităților subordonate să înainteze, în cursul nopții, pentru a atinge, dimineața, Canalul Suez, în zona Qantara, și podul de la Firdan. În cursul zilei de 8 iunie, o navă fără semne precise de identificare s-a apropiat la 15 mile de țărmul nordic al Peninsulei Sinai, în dreptul localității El-Arish. Nava aparținea marinei americane și purta, în arhivele secrete ale marinei Statelor Unite, numele de „Elint Liberty“ („Elint“ - prescurtare de la „Electronic Intelligence“ - spionaj electronic). La bordul ei se aflau specialiști vorbitori de ebraică și arabă care puteau descifra ordinele de luptă ale combatanților. Alarmat de faptul că specialiștii NASA puteau descifra ordinele date trupelor israeliene, generalul Moshe Dayan a cerut vasului să părăsească zona. Dintr-un motiv necunoscut, vasul nu a recepționat niciodată mesajul Statului Major General israelian.

Aviația israeliană a atacat vasul „Liberty“ cu rachete și tunuri de bord. Vedete rapide israeliene au sosit în zonă, și au torpilat nava. În clipa în care drapelul american a fost înălțat la catarg, drama era consumată: 34 de morți și 75 de răniți. În urma apelului de ajutor transmis de „Liberty“, avioanele de pe portavioanele Flotei a VI-a a SUA din Marea Mediterană au pornit în ajutorul camarazilor atacați de israelieni. Radarele, de pe navele sovietice aflate în Marea Mediterană, au înregistrat imediat această masivă deplasare a aviației americane către Peninsula Sinai. Moscova a devenit îngrijorată la gândul că Statele Unite păreau să intervină în mod direct împotriva Egiptului. Guvernul israelian a informat rapid Casa Albă de „eroarea“ comisă de forțele sale aeronavale din Marea Mediterană, iar Moscova a aflat prin „firul roșu“ de incident. „Știau agresorii că „Liberty“ era o navă americană? Nouă ni se pare că trebuie să fi știut. Și în acest caz, pentru ce a fost atacată și cine a dat ordinul?... Singurul răspuns oficial al Tel-Aviv-ului a fost că atacul s-a produs dintr-o eroare“, scria „The Washington Star“. Într-un interviu acordat Agenției France Presse, în septembrie 1985, amiralul Thomas Moorer, fost șef al Statului Major Inter-Arme al SUA, între 1982-1984, a lăsat să se înțeleagă că „Liberty“ a fost atacată în mod deliberat, pentru „a împiedica să detecteze mișcarea de trupe israeliene spre frontiera siriană, pregătite să atace această țară, după ce SUA subscriseseră la rezoluția ONU de încetare a ostilităț ilor în întreaga regiune“.

Intifada palestiniană reprezintă fructul amar al Războiului de Șase Zile În seara zilei de 8 iunie 1967, reprezentantul egiptean la ONU l-a informat pe secretarul general U Thant că Egiptul acceptă încetarea focului, imediat și necondiționat. Războiul dintre Egipt și Israel lua sfârșit, astfel, chiar dacă luptele vor mai continua sporadic în Peninsula Sinai, până la 10 iunie. După încheierea conflictului cu Egiptul și Iordania, Israelul a atacat Siria, în cursul zilei de 9 iunie 1967. O brigadă de infanterie israeliană („Golani“) și una de blindate („Albert“) au atacat trupele siriene, în partea de nord a Podișului Golan, unde au întâlnit o puternică rezistență din partea autotunurilor siriene. Batalionul de tancuri din avangardă a fost decimat, iar fără intervenția aviației israeliene nu ar fi putut fi continuată înaintarea. Brigada de blindate „Yona“ a suferit și ea pierderi importante. În cursul serii, trupele siriene de pe înălțimile Golan s-au retras către Damasc pentru a organiza o nouă linie de apărare. Sub presiunile conjugate ale Uniunii Sovietice și ale Statelor Unite, Israelul acceptă să înceteze ostilitățile pe frontul sirian la 10 iunie 1967, ora 18.00.

Războiul de Șase Zile a permis Israelului să-și mărească teritoriul de la 20.000 km2 la 88.500 km2 și să devină puterea numărul unu din Orientul Mijlociu. La sfârșitul războiului se aflau înregistraț i la UNRWA circa 200.000 de refugiaț i palestinieni care părăsiseră zona ocupată de trupele israeliene. Această cifră va crește în perioada imediat urmă- toare, ridicându-se, după unele surse citate de publicațiile ONU, la aproape 500.000 de persoane. Din cei 1.400.000 de palestinieni ce trăiau, înainte de 5 iunie 1967, în Cisiordania și Fâșia Gaza, mai rămăseseră doar 900.000 la sfâr- șitul anului 1967. Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată la 22 noiembrie 1967, avea să devină în anii următori baza abordării în continuare a problematicii conflictului din Orientul Mijlociu. Retragerea trupelor israeliene din teritoriile ocupate și problema refugiaț ilor aveau să devină elementelecheie ale procesului de pace din Orientul Mijlociu în perioada ce a urmat adoptării Rezoluției 242.

Victoria din Războiul de Șase Zile va transforma psihologia colectivă a israelienilor, dându-le un sentiment de putere necunoscut până atunci, ceea ce va netezi calea către o nouă concepție spațială a Israelului. 1967 este anul în care prinde contur un sentiment arab comun, global, iar Intifada, dezlănțuită după două decenii de ocupație israeliană, reprezintă „fructul amar al Războiului de Șase Zile“. Totodată, Războiul de Șase Zile reprezintă un eșec al ambițiilor președintelui Gamal Abdel Nasser, de-a conferi Egiptului rolul de unică putere regională în zona Orientului Mijlociu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Palestina, teatrul unui război fără speranță

Mesaj Scris de Admin la data de 11.06.07 7:28

Palestina, teatrul unui război fără speranță

Pe fondul intensificării confruntărilor între milițiile Fatah și cele Hamas, raidurile armatei pe teritoriile palestiniene cresc în intensitate și violență. În aceste condiții, este puțin probabil să se reia discuțiile între Palestina și Israel, cu atât mai mult cu cât întâlnirea dintre Mahmoud Abbas și Ehud Olmert a fost amânată „sine die“.

Un nou episod din conflictele sângeroase dintre evrei și palestinieni a fost înregistrat sâmbătă. Atunci, un grup de patru palestinieni, la bordul unui vehicul blindat inscripționat „TV“, înarmați cu mitraliere și aruncătoare de grenade, venind din Gaza, a forțat gardul de la frontiera cu Israelul. În momentul în care mașina a izbit gardul de la punctul de trecere din Kissufim, în apropiere de Deir el Balah, israelienii au deschis focul, ucigând unul din atacatori. Un purtător de cuvânt al mișcării Jihadul Islamic a declarat că trei din cei patru palestinieni s-au întors în Gaza, iar intenția lor era de a răpi unul sau mai mulți militari evrei. Potrivit surselor armatei israeliene, bătălia a dura circa trei ore, fără ca vreun soldat să fie rănit.

Atacul aduce aminte de raidul întreprins de Hamas, cu un an în urmă, în care mai mulți militari evrei au fost omorâți, iar caporalul Gilad Shalit, răpit. Acesta se mai află în mâinile partizanilor Hamas, undeva în Gaza, deoarece negocierile pentru eliberarea sa au eșuat din cauza refuzului Israelului de a elibera, la schimb, mai mulți deținuți palestinieni.

Incursiunea palestiniană de sâmbătă a fost făcută cu sprijinul membrilor Brigă- zii Martirilor Al Aksa, afiliată la Fatah. Jihadul Islamic, o mică grupare militară radicală sprijinit substanțial de Iran, nu a acceptat niciodată acordul de încetare a focului, încheiat cu Israelul, și a fost organizatorul și executorul celor patru atentate sinucigașe succesive din Israel, în 2006.

La violență se răspunde prin violență
În același timp, sâmbătă dimineața, tancuri și trupe de infanterie israeliene au intrat în zona sudică a Fâșiei Gaza, angajâ nd lupte cu aripa militară a Hamas și ucigând cel puțin unul din militanți. Scopul acestei incursiuni, conform declarațiilor postului de radio al armatei, dar și ale Hamasului, a fost căutarea depozitelor de arme și a tunelurilor folosite pentru contrabanda cu armament dinspre Egipt.

Conform Forțelor de Securitate Naționale palestiniene, una dintre diviziunile poliției, trupele israeliene au înaintat cel puțin 2 km, în Gaza, în estul localității Rafah, și au cerut ca toți bărbații peste 18 ani să se predea pentru a fi interogați. Informația a fost confirmată de autoritățile evreiești, care au afirmat că circa 50 de palestinieni au fost reținuți pentru a fi anchetaț i, dar numai cei dovediți a avea legături cu organizațiile teroriste vor fi arestați pentru interogatorii mai aprofundate. Operațiunile militare în Gaza au continuat și pe timpul nopții de sâmbătă spre duminică.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas le-a spus liderilor mișcării sale, Fatah, că „desființarea guvernului de unitate națională cu Hamas duce la instaurarea haosului și că „Fatah nu va fi trăgaciul care să declanșeze focul, ci cel care îl va stinge“. Situația din zonă pune sub semnul întrebării posibilitatea creării unui stat palestinian, după cum și planul internațional de pace, așa-numita „foaie de parcurs“ par să fi eșuat.

Cu ocazia aniversării a 40 ani de la Războiul de Șase Zile, două rapoarte, unul al Amnesty International și celălalt al Biroului de Coordonare a Problemelor Umanitare (OCHA) al ONU, arată că stă- pânirea Israelului a unor teritorii din Cisiordania face ca proiectul unui stat palestinian unitar și viabil să devină o utopie. Conform raportului OCHA, accesul palestinienilor este interzis pe 45,7% din cei 5.200 km/p, cât măsoară Cisiordania, fie pentru că terenul este ocupat de coloniști evrei, de armată, declarat rezerve naturale sau accesul este acordat doar cu permis special. OCHA precizează că procentul de creștere a populației din coloniile israeliene este de 5,5% pe an, adică „echivalentul a două autobuze, zilnic, se adaugă celor 450.000 de persoane instalate deja pe teritoriile Cisiordaniei, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult decât rata medie de creștere a populației statului evreu“. Cum șansele unei inversări a acestei tendințe sau a dezmembrării implantațiilor evreiești în Cisiordania sunt egale cu zero, perspectivele apariției unui stat palestinian, așa cum prognozase, în 24 iunie 2002, Bush și cum tot repetă autoritățile de la Tel-Aviv, sunt iluzorii.

Rapoarte acuzatoare ale organizațiilor internaționale

La finele mandatului său de trimis special al ONU pentru Orientul Mijlociu, la începutul lunii mai, Alvaro de Soto constata că, „pe de o parte, palestinienii trebuie să suporte veșnicele amânări ale negocierilor, iar pe de alta, perspectivele creării unui stat viabil scad cu fiecare zi“.

La rândul ei, Amnesty International, într-un raport de 45 de pagini intitulat „Suportând ocupația“, denunță „violarea repetată, timp de aproape 40 ani, de că- tre Tel-Aviv a legilor internaționale, violare care nu poate fi justificată prin preocupă rile legitime ale Israelului pentru securitatea națională“. Malcolm Smart, directorul programului pentru orientul Mijlociu al A.I., consideră că „nivelul de disperare, de sărăcie și de insecuritate alimentară în teritoriile ocupate se situează la un nivel nemaiatins până în prezent“. Smart afirmă că „restricțiile impuse sunt disproporționate și discriminatorii și sunt aplicate palestinienilor doar pentru că sunt palestinieni, totul în favoarea coloniș tilor a căror prezență în Cisiordania este ilegală“.

În replică, ministrul israelian al Justi- ției a declarat că raportul este „părtinitor, imoral și plin de greșeli și imprecizii faptice și juridice, și vorbește cu ușurință, fără să îi acorde importanța pe care o merită, despre necesitățile legitime de securitate ale Israelului“.

Cu excepția Peninsulei Sinai, retrocedată Egiptului după acordul de la Camp David, din 17 septembrie 1978, Israelul stăpânește în continuare toate teritoriile ocupate în urma Războiului de Șase Zile.

Politica de colonizare promovată de Tel-Aviv învăluie ca într-o pânză de păiajen întreaga Cisiordanie, încercuind localităț ile palestiniene. Un studiu al Mișcării „Pacea“ relevă că circa 40% din coloniile evreiești au fost fondate pe terenuri particulare, astfel încât să secționeze regiunea. Există secțiune longitudinală, prin blocurile de colonii Gush Etzion, la sud de Ierusalim, Maalé Adoumim, la est, și Ariel, la nord, apoi Kedoumim, în nordul Cisiordaniei. Aceste implantații permit fracționarea teritoriului, care, în plus, este separat într-o multitudine de cantoane, de locații și drumuri rezervate coloniștilor. Prinși în această rețea, palestinienii nu-și mai pot părăsi teritoriile, care seamănă tot mai mult cu niște rezervații. Circa 546 de puncte de control, dintre care unele mobile, și bariere metalice permit israelienilor un control riguros al celor 2,5 milioane de palestinieni.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul se pregătește de război cu Siria

Mesaj Scris de Admin la data de 07.06.07 16:44

Israelul se pregătește de război cu SiriaPostul de radio al armatei israeliene, citându-l pe ministrul Apărării, Amir Perez, a anunțat că „militarii noștri trebuie să fie gata pentru a face față degradării situației la frontiera cu Siria“. Preze a făcut această declarație presei, ieri, cu puțin timp înaintea începerii ședinței cabinetului israelian pentru securitate, în care a fost examinat dosarul sirian.

După ce a precizat că „armata israeliană a înregistrat o evoluție constantă, mai ales în ceea ce privește antrenamentul unităților militare regulate și a celor de rezerviști, ministrul Apărării de la Tel-Aviv a subliniat că țara sa „a trimis întăriri forțelor de la granița cu Siria, încă de acum 10 luni“.

„Acest dispozitiv nu înseamnă, totuși, că avem intenții agresive față de Siria și încercăm să găsim modalitățile de a deschide negocieri cu această țară“, a afirmat oficialul israelian.

Și cabinetul premierului Ehud Olmert a emis un comunicat în care se precizează că „armata israeliană efectuează manevre militare pentru a fi pregătită în cazul unui conflict cu Damascul“. Media din Israel a relatat, pe larg, exercițiile de marți ale unei unități speciale, care simula luarea cu asalt a unei localități siriene.

În aceeași linie, tot marți, trupe de infanterie și blindate din brigada Golani au participat la manevre militare pe Platoul Golan (foto), așa cum făcuseră, cu câteva luni în urmă, și unitățile de infanterie și parașutiști din corpul Nahal.

Reuniunea cabinetului pentru securitate israelian a fost convocată în urma recentei publicări a raportului privind rateurile și greșelile comise de Olmert, în războiul cu Hezbollah. În acest document, comisia critica, mai ales, absența consultărilor între responsabilii politici, înaintea declanșării operațiunilor militare.

Negocierile de pace cu Siria sunt suspendate din ianuarie 2000, blocate de problema Platoului sirian Golan, ocupat de Israel în 1967 și anexat în 1981. În ultimul timp, liderii israelieni se contrazic pe tema necesității reluării acestor negocieri cu Damascul. Cu o lună în urmă, postul de radio al armatei releva existența unui raport al ministerului israelian de Externe, care argumenta redeschiderea discuțiilor cu partea siriană, prin posibila izbucnire, în caz contrar, a unui război.

Șeful serviciului de informații militare, generalul Amos Yadlin, și directorul Consiliului național de securitate, Ilan Mizrahi, sunt de părere că Israelul ar trebui să stabilească cel puțin contacte secrete cu Siria. În schimb, Ehud Olmert și șeful Mossad, serviciile secrete israeliene, Meir Dagan, se opun acestei inițiative, pe motiv că bunele intenții afișate de Damasc sunt, de fapt, tentative de manipulare.

În acest context, agenția oficială de presă iraniană IRNA a informat că președintele Mahmoud Ahmadinejad a declarat, duminică, 3 iunie, că „lumea va fi curând martoră la distrugerea Israelului“. Declarațiile președintelui Iranului, care măresc considerabil tensiunea în Orientul Mijlociu, vin pe fondul încheierii unor acorduri siriano-iraniene, împotriva Israelului și SUA, care se pregătesc de executarea unor manevre militare, la care participă și două portavioane, în Golful Persic, în dreptul centralei nucleare iraniene de la Busher.

Nu este pentru prima dată când Ahmadinejad face declarații dușmănoase la adresa statului evreu. În 2005, el a stârnit indignarea comunității internaționale, afirmând că Israelul trebuie șters de pe hartă, iar de atunci a negat, în repetate rânduri, producerea Holocaustului.

Chiar și după confruntările armate dintre Israel și milițiile Hezbollah, de vara trecută, președintele iranian a declarat că acest război a „arătat pentru prima dată colapsul hegemoniei regimului de ocupație și a pornit numărătoarea inversă a distrugerii totale a regimului sionist“.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ambițiile unui președinte (3}

Mesaj Scris de Admin la data de 07.06.07 16:29

Ambițiile unui președinte (3)

Presiunile Statelor Unite și ale Uniunii Sovietice asupra premierului israelian Levi Eshkol, prin care îi cereau moderație în viitoarele decizii, s-au intensificat în cursul zilei de 28 mai 1967. Discursul premierului israelian ținut la radio, în seara zilei de 28 mai, va șoca opinia publică israeliană și va alimenta, totodată, furia generalilor de la Tel Aviv.

Urmează o întâlnire furtunoasă între premier și conducerea Statului Major General israelian în timpul căreia generalul Ezer Weizmann, adjunctul șefului Statului Major General, este gata, de furie, să-și smulgă galoanele. „Nu cred că ar fi putut avea loc o lovitură de stat, dar niciodată n-am fost mai aproape“, avea să mărturisească generalul Weizmann. Presa israeliană va critica, în termeni extrem de duri, poziția premierului Eshkol. „Domnul Eshkol nu este făcut pentru a fi șef de guvern și ministru al Apărării în actuala situație“, scria cotidianul „Haaretz“.

Acordul comun de apărare egipteano- iordanian, semnat la 30 mai 1967, la Cairo, va aduce 50.000 de soldați iordanieni pe viitorul câmp de luptă și va amplifica neliniștile opiniei publice israeliene și nu numai. Premierul Levi Eshkol acceptă, la 1 iunie 1967, sub presiunea opiniei publice, presei și a opoziției politice, să constituie un guvern de uniune națională. Generalul în rezervă Moshe Dayan, reprezentând gruparea politică „Rafi“, devine ministru al Apărării, iar Menahem Begin, liderul forțelor de dreapta, intră în guvern ca ministru de stat.

Președintele Lyndon B. Johnson îl trimite, în noaptea de 31 mai, pe Robert Andersen, fost ministru de Finanțe în administrația Eisenhower, într-o misiune secretă la Cairo. Convorbirile dintre președintele Nasser și emisarul diplomatic american au fost fructuoase și s-a decis ca vicepreședintele egiptean, Zakaria Mohieddine, cunoscut pentru simpatiile sale pro-occidentale, să sosească la Washington, la 7 iunie, pentru negocieri cu israelienii.

Într-un interviu acordat cotidianului parizian „Le Monde“, în 1970, președintele Nasser avea să mărturisească: „N-am vrut să declanșez războiul în 1967 și conducătorii israelieni știau foarte bine acest lucru. Nu era în intențiile mele să închid Golful Aqaba navelor israeliene. Nu-i cerusem domnului U Thant să retragă trupele ONU din Gaza și Sharmel- Sheikh, care controlau intrarea în Golf, ci numai dintr-o parte a frontierei, între Rafah și Eilat. Cu toate acestea, secretarul general al ONU, sfătuit de un înalt funcționar al organizației, de naționalitate americană, a decis să recheme ansamblul căștilor albastre, punându-mă în situația de a trimite trupe egiptene la Sharm-el-Sheikh și să institui blocada. Am căzut în cursa pe care noi înșine o întinsesem“.

Președintele Egiptului nu știa că aviația lui nu mai exista
Guvernul francez decide, la 2 iunie 1967, să instituie un embargo militar către statele din Orientul Mijlociu. Decizia cabinetului francez pare să-i afecteze, în primul rând, pe israelieni a căror aviație este formată din aparate Mirage, Super- Mystere, Mystere și Vautour. „La 3 iunie, zările erau mai întunecate ca oricând. Masive concentrări de trupe se semnalaseră în Sinai, se număraseră aproape 1.000 de tancuri de asalt pe linia de frontieră meridională a Israelului. Ordinul de luptă al egiptenilor întărea previziunea iminenței unei tentative de a izola Negev-ul meridional de restul teritoriului... Armata iordaniană se îndrepta către pozițiile sale de luptă. Trupe siriene, de pe înălțimile Golan, își orientaseră tunurile spre coloniile din Galileea de Sus și spre Valea Iordanului...“, avea să-și amintească ministrul de Externe Abba Eban despre acele clipe de maximă încordare.

Totodată, primele trupe irakiene pătrund pe teritoriul iordanian, forțele kuweitiene se îndreaptă către Peninsula Sinai, iar soldații algerieni sunt gata pregătiți de deplasare spre Egipt. Raportul de forțe este net avantajos de partea arabă: 840 de avioane egiptene bine echipate contra celor 280 israeliene; 800 de tancuri egiptene, la care se adăugau cele 250 de blindate iordaniene, 200 siriene și 400 irakiene, contra celor 500 de tancuri israeliene. Israelul poate mobiliza cel puțin 200.000 de rezerviști, în 72 de ore, în timp ce Egiptul nu poate conta decât pe 20% din cei 200.000 - 300.000 de rezerviști. Siria poate mobiliza numai 1/3 din cei 50.000 de rezerviști ai săi, iar Iordania contează numai pe 35.000 de rezerviști.

La 4 iunie 1967, cabinetul israelian decide, în unanimitate, să acorde puteri depline premierului și ministrului Apărării pentru „a ordona o intervenție armată, dacă circumstanțele o cer“.

În dimineața zilei de 5 iunie 1967, la ora 07.45 - ora israeliană (08.45 la Cairo), Forțele Aeriene ale Israelului au atacat aviația egipteană aflată la sol pe aerodromurile de campanie. Secția Informații a Forțelor Aeriene israeliene monitorizase, în ultimele zile, activitatea desfășurată la bazele aeriene egiptene, ceea ce le-a permis să observe că acestea erau puse în stare de alertă, încă din zorii zilei, de săptămâni întregi. Patrule aeriene egiptene se aflau permanent în aer, între orele 04.00 sau 05.00 și 07.00, în așteptarea unui atac israelian.

Spionajul israelian a asigurat succesul ofensivei trupelor
„În ultimele două săptămâni am ținut sub supraveghere mișcările precise ale Forțelor Aeriene egiptene... Cum se crapă de ziuă, decolează pentru a începe patrularea, stånd în aer aproximativ o oră. Apoi se reîntorc la bază și pleacă la micul dejun. Între orele 07.00 și 08.00, totul este mort, astfel încât ora 07.45 dimineață este momentul ideal pentru noi“, avea să-i raporteze generalul Mordehai (Motti) Hod, șeful Forțelor Aeriene israeliene, lui Yitzhak Rabin, șeful Statului Major General al Israelului. Primul val de atac israelian a fost format din 183 de avioane care, după un zbor la mică înălțime deasupra Mării Mediterane, au intrat în spațiul aerian al Egiptului, la mare distanță de frontiera israeliană, în zona Deltei Nilului, și au atacat dinspre Vest, și nu Est. După o oră și jumătate, 11 terenuri de aviație egiptene erau distruse, 189 de avioane la sol și opt avioane în lupte aeriene, iar 16 stații radar deveniseră inutilizabile. Al doilea val de atac israelian a fost format din 164 de avioane care au bombardat și mitraliat 14 baze aeriene și au distrus 107 avioane egiptene. După 30 de ore de luptă se putea consemna faptul că 304 din cele 419 avioane ale Egiptului erau distruse, în timp ce israelienii pierduseră 26 de avioane și 21 de piloți. „Abia în după-amiaza zilei de 5 iunie am aflat că aviația mea a fost distrusă. Niciun general n-a avut curajul să vină să-mi spună. În timp ce îmi petreceam ziua studiind hărțile pentru a vedea cum am putea să ne repliem pe poziții defensive, căci știam că armata era în dificultate, ignoram că aviația mea, practic, nu mai exista. În sfârșit, spre ora 16.00, cineva a venit să- mi spună: «Nu mai avem deloc avioane...»“, avea să mărturisească, câteva zile mai târziu, președintele Nasser unui ambasador străin acreditat la Cairo.

La ora prânzului, un al treilea val de atac israelian, format din 51 de avioane, a atacat bazele aeriene iordaniene de la Mafrak și Amman. Cele 28 de aparate de luptă ale Iordaniei au fost distruse în întregime. Alte 82 de avioane israeliene au atacat, concomitent, cinci baze aeriene din Siria. 53 de avioane, din cele 112 ale Siriei, au fost distruse în timpul atacului. Irakul a pierdut 10 avioane aflate pe aerodromul 3-H. Israelienii au pierdut 10 avioane, cinci piloți au murit, doi au fost răniți și doi luați prizonieri. În urma acestor atacuri, Israelul dobândise supremația aeriană absolută.

Numeroși soldați egipteni vor fi încercuiți printre dunele deșertului
Egiptenii construiseră, în cei 10 ani scurși de la războiul din 1956, o serie de bastioane puternice, care deserveau atât scopuri ofensive, cât și defensive, la circa 20 de mile în interior. În centrul lor se găseau puternice fortificații, întărite de poziții de artilerie și de tunuri antitanc, de cuiburi de mitralieră, de detașamente de tancuri și lungi șiruri de tranșee, fiind înconjurate de întinse câmpuri minate. Trei corpuri blindate israeliene aveau să treacă la asaltul teritoriului egiptean, cu scopul de-a cuceri Fâșia Gaza și de-a pătrunde în inima Peninsulei Sinai. 80.000 de oameni și 800 de blindate egiptene aveau să devină, în condițiile existenței unui inamic superior tehnic și aerian, o pradă ușoară, astfel încât mulți soldați egipteni aveau să rămână împrăștiați, ca urmare a atacului-surpriză israelian, printre dunele deșertului, unde unii dintre ei vor muri de sete.

Tancurile israeliene au atacat prin surprindere trupele egiptene din zona Rafah, iar până la sfârșitul zilei au interceptat șoseaua litoralului mediteranean și au intrat în periferiile orașului El Arish, principalul centru urban al Peninsulei Sinai. O brigadă blindată israeliană și una de infanterie au traversat dunele de nisip și au atacat în direcția Umm Qatef și Abu Ageila. La sfârșitul primei zile de război, trupele israeliene aveau să stăpânească aproape întreaga axă de pe coastă, în nordul Sinaiului, precum și pozițiile strategice Rafah, Sheikh Zowed și El Giradi. „Faza de străpungere s-a încheiat în exact două zile, trupele noastre având acum spațiu de manevrare (...), dar bătăliile de străpungere au fost în realitate extrem de dure. Egiptenii din bastioane nu fuseseră luați prin surprindere. Ei erau pregătiți pentru asaltul nostru și dispuneau de tot armamentul și de toate instalațiile defensive menite să-i facă față“, avea să scrie generalul Moshe Dayan în memoriile sale.

Informațiile umane, fotografice și cele obținute prin tehnica de transmisiuni, aveau să contribuie, și ele, din plin, la succesul din iunie 1967. Un maior din trupele de transmisiuni egiptene, cu numele de cod „Suleiman“, a oferit informații amănunțite în legătură cu efectivele, mișcările, planurile de luptă și cu moralul trupelor egiptene. Agentul „Suleiman“ a furmizat AMAN, în primele trei zile ale războiului, rapoarte precise de evaluare a pierderilor de pe câmpul de luptă, despre consecințele ataculuisurpriză executat de către aviația israeliană și despre înaintarea trupelor terestre israeliene prin Deșertul Sinai. Ali al-Atfi, masorul lui Gamal Nasser, avea să furnizeze informații prețioase despre acțiunile următoare, militare și politice, ale Egiptului.

AMAN a reușit să spargă codul militar egiptean, înainte de război, ceea ce a permis să fie neutralizați comandanții și unitățile egiptene prin emiterea unor ordine false. Cercetarea radio israeliană a interceptat, în ziua de 6 iunie 1967, la ora 14.00, un ordin general de retragere, către Canalul Suez, dat forțelor egiptene de către președintele Nasser. Această informație a permis Statului Major General israelian să ordone începerea atacului din 9 iunie asupra Siriei, la sudul înălțimilor Golan.

După devastatorul raid aerian israelian, președintele Nasser s-a înțeles, în urma unei conversații telefonice, cu regele Hussein al Iordaniei să acuze aviația americană și britanică de a fi acordat sprijin Israelului. În dimineața de 6 iunie 1967, la ora 07.35, Radio Cairo a difuzat un comunicat în care acuza Statele Unite și Marea Britanie pentru sprijinul aerian acordat Israelului și avertiza că există „dovezi că mai multe avioane engleze și americane conduc operațiuni de mare anvergură alături de Israel“. Înainte de emiterea declarației oficiale de război a Iordaniei, la ora 10.45, premierul Levi Eshkol a înaintat un mesaj de pace către Iordania și Liban: „Noi nu vom declanșa nicio acțiune, indiferent în care parte, contra Iordaniei. Dar, dacă Iordania deschide ostilitățile, vom răspunde cu toată puterea și, în acest caz, va trebui să suportați toate consecinț ele“.

Prezența trupelor irakiene pe teritoriul iordanian și plasarea trupelor iordaniene sub comandă egipteană aveau să-i limiteze regelui Hussein posibilitățile de manevră politică. Într-un interviu acordat săptămânalului german „Der Spiegel“, la 4 septembrie 1967, regele Hussein va recunoaște că a primit, prin intermediul generalului Bull de la ONU, mesajul de pace al Israelului. „Fără intervenție din partea noastră, am fi fost scutiți de inevitabilele consecințe ale războiului. Dar, în acel moment, noi nu mai aveam de ales, trebuia să facem tot ce ne stătea în puteri ca să venim în ajutorul aliaților noștri“, mărturisea regele Hussein al Iordaniei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ONU vrea un tribunal pentru Hariri

Mesaj Scris de Admin la data de 01.06.07 16:25

ONU vrea un tribunal pentru HaririConsiliul de Securitate al ONU a votat, miercuri, înființarea unilaterală a unui tribunal internațional pentru a cerceta împrejurările și a stabili vinovații în cazul morții fostului primministru libanez, Rafik Hariri. Votul de la sediul central al ONU din New York a fost de 10-0, din totalul de 15 membri ai CS, datorită absenței a cinci membri, Rusia, China, Africa de Sud, Indonezia și Qatar. Pentru aprobarea rezoluției CS ar fi fost suficiente nouă voturi de susținere.

Textul, care este obligatoriu din punct de vedere juridic, prevede intrarea în vigoare, în mod automat, la 10 iunie, a convenției semnate anul trecut între ONU și Liban privind crearea acestui „tribunal special“. Documentul prevede de asemenea că tribunalul „va începe să funcționeze la o dată ce va fi stabilită de secretarul general al ONU, în consultare cu guvernul din Liban, și în funcție de progresele înregistrate de Comisia internațională de anchetă“.

Mai mulți diplomați ONU au estimat că tribunalul va deveni funcțional cel mai probabil peste aproximativ un an.

Cei cinci absenți au avut obiecții la adresa stabilirii tribunalului fără aprobarea parlamentului libanez și referitor la prevederea care va permite rezoluției ONU să fie impusă prin mijloace militare. Saad Hariri, fiul lui Rafik, a afirmat că prezenta rezoluție se constituie într- un punct critic, de cotitură, pentru Liban, care va contribui la protejarea țării împotriva unor viitoare asasinate. Saad a clasificat hotărârea ONU ca fiind „o victorie pe care lumea a dăruit-o Libanului“. Un atac sinucigaș cu mașină-capcană a provocat, în Beirut, decesul lui Hariri și a altor 23 de persoane, în februarie 2005. Moartea lui a declanșat un val de violențe și de asasinate politice, fără precedent în Liban după încheierea războiului civil din anii 1975-1990.

Ca măsură internă, patru generali libanezi, pro-sirieni, au fost arestați pentru 20 de luni, fiind acuzați de legături cu asasinatul.

Primul trimis al ONU, însărcinat cu investigarea cazului, a fost germanul Detlev Mehlis, care a afirmat că situația în cazul asasinării fostului prim-ministru libanez este complexă, sugerând implicarea serviciilor de informații siriene și libaneze în acest atentat.

Raportul comisiei de anchetă ONU, prezentat miercuri, 21 martie a.c., de magistratul Serge Brammertz, menționează implicarea unor oficiali sirieni de rang înalt în asasinarea lui Hariri și susține că acțiunile politice ale fostului premier au determinat adoptarea unei asemenea măsuri de tip mafiot.

„Raportul apreciază că o combinație între acești factori (adoptarea de către CS al ONU a rezoluției 1559, prelungirea mandatului președintelui libanez Emile Lahoud, relațiile lui Hariri cu alte forțe politice și lideri libanezi sau sirieni în contextul pregătirii alegerilor legislative din mai 2005) ar fi putut crea mediul în care a fost planificată asasinarea lui Rafic Hariri. În final, tribunalul este cel care va decide cine este responsabil de crimă“, a declarat Brammertz.

Prin rezoluția 1559 a Națiunilor Unite, din anul 2004, proiect inițiat de SUA și Franța, s-a făcut apel la respectarea suveranității, integrității teritoriale, unității și independenței politice a Libanului, s-a cerut retragerea forțelor siriene din Liban, organizarea de alegeri libere în Liban, conform Constituției și fără amestec străin, și dezarmarea milițiilor Hezbollah. Această dezarmare nu a avut loc datorită sprijinului popular de care se bucură Hezbollah în Liban și dorinței autorităților de a evita o confruntare între armata libaneză și Hezbollah, care ar fi aruncat țara într-un război civil.

În aprilie 2005, după aproape trei decenii de ocupație, Siria și-a definitivat retragerea trupelor din Liban. Trupele siriene au intrat în Liban în anul 1976 și și-au sporit prezența militară în 1990. În toți acești ani, regimul de la Damasc și-a consolidat influența cu ajutorul serviciilor de securitate, care controlau viața politică și economică din Liban.

Problema înființării tribunalului internaț ional a polarizat viața politică libaneză și a determinat o criză profundă între autoritățile guvernamentale susținute de Occident și opoziția pro-siriană condusă de Hezbollah. Tensiunile au stat la baza amplificării tonului sectar și au condus la lupte de stradă, în urma cărora au murit 11 persoane.

Primul-ministru al Libanului, Fouad Siniora, a solicitat CS, la începutul lunii mai, numirea unei Curți internaționale însărcinate cu cercetarea cazului Hariri. El a citat refuzul președintelui parlamentului de la Beirut, Nabih Berri, de a convoca o sesiune a legislativului libanez destinată stabilirii tribunalului, deja aprobat de guvern și ONU.

Rezoluția CS al ONU acordă parlamentului libanez o ultimă șansă pentru a stabili în mod independent și la nivel național un tribunal. Dacă parlamentul nu va face acest lucru până pe 10 iunie, tribunalul va fi creat în afara Libanului cu o componentă internațională majoritară și un procuror internațional. Tribunalul va funcționa în baza capitolului 7 din Carta ONU, care se referă la amenințări la adresa păcii internaționale și poate fi impus prin forță.

SUA, Marea Britanie și Franța, care au inițiat prezenta rezoluție, și-au exprimat satisfacția după aprobarea acesteia. „Prin acest act, CS și-a demonstrat angajamentul față de principiul care trebuie să asigure un climat politic neamenințat de asasinate, în Liban sau oriunde în lume“, a afirmat ambasadorul SUA la ONU, Zalmay Khalilzad.

În Liban, simpatizanții lui Hariri au jubilat pe străzi, au plâns la locul atentatului unde a murit fostul prim-ministru și s-au rugat înaintea anunțării rezultatului votului.

Siniora, confident al lui Hariri, a descris tribunalul ca fiind „un triumf pentru Liban împotriva injustiției, crimei și tiraniei“. El a solicitat libanezilor să lase deoparte diferențele pentru a fi reluate dialogul și colaborarea politică.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitaly Churkin, a declarat că rezoluția „este în esență o violare a suveranității Libanului. Moscova sprijină aducerea făptașilor în fața justiției, dar fără provocarea unei rupturi în societatea libaneză“. Wang Guangya, ambasadorul Chinei la ONU, a avertizat că doar un tribunal acceptat de toate facțiunile libaneze poate fi eficient. Rezoluția CS „va provoca o amplificare a problemelor legale și politice din Liban“, a continuat Wang. Tot în tabăra contestatarilor s-a încadrat și ambasadorul Siriei la ONU, Bashar Ja’afari, care a clasificat rezoluția, „ca fiind împotriva intereselor poporului libanez și a Libanului în totalitate“. Pe fondul situației de securitate tot mai volatilă din Liban, deteriorată și de recentele confruntări dintre forțe ale armatei naționale și militanții grupării Fatah al-Islam, prezenta rezoluție a CS al ONU poate provoca o ruptură definitivă între majoritate și opoziție.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ambițiile unui președinte (2)

Mesaj Scris de Admin la data de 31.05.07 10:28

Ambițiile unui președinte (2)

Statul Major General al Israelului avea să fie derutat, din nou, la 22 mai 1967, de previziunile Serviciului israelian de Informații Militare (AMAN), care a reținut, în analizele sale, posibilitatea ca Egiptul să închidă Strâmtoarea Tiran, blocând, astfel, Golful Aqaba, dar a concluzionat că „o astfel de acțiune ar fi puțin probabilă“.

AMAN apreciase că intrarea egiptenilor în Sinai fusese gândită inițial ca o acțiune limitată, dar Nasser fusese împins de acțiunile sale într-o situație cu dramatice obiective politice, dacă nu chiar militare. La miezul nopții de 22 spre 23 mai 1967, președintele Nasser a anunțat închiderea Strâmtorii Tiran pentru navigația israeliană, izolând astfel portul israelian Eilat de la Marea Roșie, iar un batalion egiptean a fost parașutat în Sharm-el-Sheikh. În zorii zilei de 23 mai, două submarine, un distrugător și patru vedete lansatoare de rachete din cadrul Forțelor Navale ale Egiptului au traversat Canalul Suez, îndreptându-se apoi pe Marea Roșie spre Strâmtoarea Tiran, în timp ce pe înălțimile de la Sharm-el-Sheikh erau instalate baterii de artilerie grea egiptene. „Dacă generalul Rabin și conducătorii israelieni doresc războiul, Ahalem Vesahalem - sunt bineveniți, îi așteptăm“, avea să declare Rais-ul în fața ofițerilor din Forțele Aeriene ale Egiptului.

„Fără îndoială că Nasser - consemnează istoricul Pierre Hazan - este cucerit de euforia care domnește în lumea arabă. Dacă ar fi împiedicat procesul evolutiv, n-ar fi găsit înțelegere din partea mulțimii în culmea entuziasmului, care vedea în desfășurarea acestei crize o dreaptă revanșă a oprimaților Istoriei. (...) Parametrii politici și militari sunt solid fixați: susținerea arabă și sovietică, poziția favorabilă a Franței, confuziile din politica inamicului, armada masată în Sinai, totul, absolut totul, îl încurajează în politica sa de intimidare“.

AMAN estimează că egiptenii nu vor ocupa Strâmtoarea Tiran, însă este contrazis de desfășurarea evenimentelor

Celor 100.000 de soldați și 800 de tancuri egiptene aflate în Peninsula Sinai li se vor alătura, la 29 mai 1967, 20.000 de soldați ai Arabiei Saudite, precum și fedaynii palestinieni care primesc ordinul de reluare a raidurilor, pornind din Fâșia Gaza. Arabii preluaseră inițiativa în Orientul Mijlociu. „Îmi amintesc că Yitzhak (Rabin, șeful Statului Major General israelian - n.n.) a plecat la ora patru dimineața, îmbrăcându-și pantalonii la ușă, după ce a primit un telefon care îl informa de blocada lui Nasser. Yitzhak avea atâta încredere în Armata Israeliană de Apărare, încât era pregătit să extindă războiul împotriva tuturor statelor arabe. Credea că Israelul poate câștiga războiul, dar se aștepta la pierderi grele, drept care a pledat pentru un atac prin surprindere sau pentru o contraofensivă fulgerătoare, pentru că țara nu-și putea permite costurile unui război extins“, avea să consemneze Leah Rabin, cu referire la evenimentele din dimineața zilei de 23 mai 1967.

În clipele care au urmat deciziei președintelui Nasser, conducerea politico-militară a Israelului avea să se confrunte cu o imensă dilemă, generatoare a unei crize politice interne, în ceea ce privește calea de urmat. David Ben-Gurion, „bunicul politic al Statului Israel“, insista pentru o intervenție aeriană britanică și franceză, având în minte amintirea războiului din 1956. „Cum îndrăznești să ridici Armata Israeliană de Apărare singură împotriva întregii lumi arabe?“, avea să-l întrebe David Ben- Gurion, în cursul zilei de 22 mai, pe generalul Yitzhak Rabin, deși bătrânul om politic israelian nu mai era de mult la curent cu situația strategică din Orientul Mijlociu și cu problemele armatei israeliene.

Ministrul de Interne al Israelului, Moshe Haim Shapira, membru al Partidului Național Religios, i-a atacat extrem de dur, în ședința din 23 mai, pe premierul, și ministru al Apărării, Levi Eshkol, și pe generalul Yitzhak Rabin, acuzându-i de faptul că „încearcă să se ridice deasupra lui David Ben-Gurion și Moshe Dayan“. Generalul Yitzhak Rabin, care fuma țigară după țigară, avea să recunoască, în memoriile sale, că „niciodată în viața lui nu fusese mai aproape de o depresie psihică“. Confruntat cu perspectiva a mii de victime din rândurile Armatei Israeliene de Apărare (IDF), generalul Rabin era „obligat să acționeze iute“, în pofida votului de neîncredere, oferit de către David Ben-Gurion, pentru politica lui și a ministrului Apărării. După o discuție între patru ochi cu generalul Ezer Weizman, adjunctul lui Rabin, la comanda Statului Major General israelian, a decis să nu demisioneze și l-a informat pe adjunctul lui că, deși „trăiau vremuri grele“, voia „să se odihnească“. Diagnosticat de către doctorul Gillon, medicul de familie, ca având un „caz sever de epuizare“, Yitzhak Rabin, căruia i s-a făcut o injecție, a dormit toată noaptea și jumătate din a doua zi. Pe 25 mai s-a prezentat la sediul Statului Major General israelian, de unde a plecat pe front în zilele următoare și, prin deciziile lui de natură militară, avea să rămână definitiv în istorie.

Criza cu care se confruntau liderii politico-militari ai Israelului avea să fie accentuată, în cursul întrunirii din 23 mai, de raportul directorului AMAN, care și-a informat superiorii de faptul că „dacă Israelul nu ripostează la închiderea strâmtorilor... statele arabe vor interpreta slăbiciunea Israelului ca un prilej excelent de a atenta la securitatea acestuia și la însăși existența lui“. Uniunea Sovietică va comunica guvernului american, în cursul zilei de 24 mai 1967, că „nu trebuie să existe nici o îndoială, pentru nimeni, că oricine va risca să declanșeze un război în Orientul Apropiat se va ciocni nu doar de forțele reunite ale țărilor arabe, dar și de riposta energică a Uniunii Sovietice și a tuturor țărilor ce îndrăgesc pacea“.

Generalul de Gaulle cere Israelului să nu tragă primul foc de armă
Istoricul Pierre Hazan aprecia că „diplomația sovietică se confrunta (la sfârșitul lui mai 1967 - n.n.) cu cvadratura cercului: ea ar vrea să evite erupția, de teamă că acest conflict din Orientul Mijlociu va degenera într-un război nuclear, fără a se desolidariza, totuși, de arabi, care sunt angajați în cursa spre dezastru“. Prim-ministrul sovietic Andrei Kosîghin îi va cere premierului Levi Eshkol să „regleze conflictul prin mijloace pașnice“, în timp ce președintele Charles de Gaulle îl primește pe ministrul de Externe israelian Abba Eban, căruia îi va declara: „Fără război! După mine, cel care trage primul foc de armă deschide ostilitățile“.

Consternat, ca și opinia publică israeliană, de atmosfera găsită la Paris, ministrul Abba Eban, în „Memoriile“ sale, avea să scrie: „Franța părea să creadă că, dacă Israelul ar fi opus vreo rezistență Egiptului sau dacă puterile occidentale înseși ar fi încercat să acționeze pentru ridicarea blocadei, atunci o intervenție sovietică ar fi fost extrem de probabilă, iar Eilat (portul - n.n.) ar fi devenit un Danzig al celui de-Al Treilea Război Mondial“. Sondajele de opinie efectuate înainte de 5 iunie 1967 oferă, totuși, o puternică susținere morală: 55% din americani, 50% din britanici, 58% din francezi, 67% din olandezi susțin cauza israeliană, în vreme ce doar 4% din americani, 5% din britanici și 2% din francezi se află de partea arabilor.

Guvernul francez intra, astfel, în conflict cu opinia publică și cu sentimentele ei, însă, între dreptate și interesele națiunii, între morala dreptului internațional și rațiunea de stat avea să prevaleze „rațiunea de stat“ determinată de rezervele de hidrocarburi din zonă și de interesele comerciale ale Franței în lumea arabă. „În materie de prestigiu - scria prim-ministrul britanic Harold Wilson -, nici o țară n-a suferit mai mult de pe urma Războiului de Șase Zile decât Franța și niciun alt șef de stat mai mult decât de Gaulle“.

Pe măsură ce evenimentele din Orientul Mijlociu se îndreptau spre o confruntare decisivă, secretarul general al ONU, U Thant, a negociat cu președintele Nasser, la 23 mai, un acord, păstrat secret față de opinia publică internațională, prin care egiptenii acceptau: 1) să se abțină de la orice gest care ar putea să crească tensiunea; 2) un emisar al ONU care să facă naveta între Cairo și Tel Aviv pentru a găsi o posibilitate de înțelegere și 3) acceptarea lansării, de către U Thant, a unui mesaj adresat tuturor puterilor maritime de a nu livra materialele strategice prin portul israelian Eilat, ci prin portul Haifa de la Marea Mediterană.

Palestinienii îi amenință pe evreii ce vor scăpa nesugrumați că vor fi aruncați în mare
Un puternic război propagandistic se dezlănțuie în eter, între cele două tabere combatante, astfel încât apare, în Israel, psihoza unei catastrofe apropiate. Arabii dezlănțuiți sunt gata să șteargă de pe hartă Israelul și să-i extermine pe toți locuitorii evrei. Afirmațiile liderului palestinian Ahmed Shukeiri, președintele Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), accentuează nebunia acelor clipe. Propaganda israeliană a început să bată monedă pe faptul că Shukeiri a declarat, în cursul unei conferințe de presă, la Amman, că arabii au intenția „de a-i arunca în mare pe toți evreii care vor scăpa nesugrumați“. Diverse surse menționează faptul că liderul palestinian ar fi declarat, în legătură cu posibilitatea ca israelienii să fie aruncați în mare, următoarele: „Evreii palestinieni vor putea rămâne în Palestina, la fel și evreii veniți din țările arabe, cu condiția ca ei să renunțe la sionism și să nu facă act de fidelitate față de statul Israel. În ceea ce-i privește pe ceilalți evrei (e vorba, în acest sens, despre imigranții din Europa și Statele Unite - n.n.), ei vor pleca așa cum au venit. Ei au venit pe mare și vor pleca tot pe mare. Suntem gata să ajutăm Organizația Națiunilor Unite pentru a facilita reîntoarcerea lor în țările de origine“. Oricum, era prea mult pentru ca pacea să mai fie o constantă a zonei și, totodată, pentru o lume arabă ce nu era pregătită pentru un război pe care, totuși, nu și-l dorea. AMAN a raportat, la 25 mai, că Divizia 4 Blindată egipteană a ocupat poziții de luptă în Peninsula Sinai, ceea ce făcea, astfel, ca miza să devină evidentă: lichidarea Statului Israel. Ministrul de Externe israelian, care tocmai ajunsese la Washington după convorbirile de la Paris și Londra, este informat de noua turnură pe care o luau evenimentele în Orientul Mijlociu. Președintele Lyndon B. Johnson avea să-l primească, în seara zilei de 26 mai, pe ministrul israelian de Externe și va încerca să-l convingă să „nu-și lanseze țara într-o aventură militară“.

Responsabilii serviciilor secrete americane îl informaseră pe președinte că „niciun indiciu nu lasă să se întrevadă o posibilă ofensivă egipteană împotriva Israelului, în orele și zilele următoare“ și că, totuși, Israelul „va câștiga lupta în 7-10 zile“ în cazul unui conflict. „Nu cred în eventualitatea unui atac egiptean împotriva voastră. Vă spun deschis că aș dori să văd trecând drapelul alb-albastru - israelian - prin Strâmtoarea Tiran; dar pentru aceasta trebuie să am aprobarea Congresului. Nu vreau să se repete greșeala pe care Truman a comis-o în Coreea. (...) Toți ofițerii din serviciile noastre secrete sunt convinși că, dacă Egiptul atacă, o să-l faceți praf“, avea să-i declare președintele Johnson lui Abba Eban.

Sosit pe aeroportul din Tel Aviv la ora 23.30, în seara zilei de 27 mai 1967, ministrul de Externe Abba Eban a nimerit în plină ședință a cabinetului israelian. Situația era extrem de tensionată, iar militarii îi acuzau pe politicieni de tergiversarea luării unei decizii. Nouă miniștri erau împotriva unui atac al IDF, deoarece doreau să nu împingă statul evreu într-o „aventură militară“ și voiau, totodată, să evite posibila izolare diplomatică a Israelului. Alți nouă miniștri ai cabinetului de la Tel Aviv erau partizanii unei lovituri în forță asupra Egiptului și a lumii arabe. Ședința cabinetului israelian s-a încheiat la ora unu noaptea, fără a se lua însă o decizie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul a arestat 33 de membri marcanți ai Hamas

Mesaj Scris de Admin la data de 25.05.07 6:27

Israelul a arestat 33 de membri marcanți ai Hamas
http://www.gandul.info/israelul-arestat-33-membri-marcanti-hamas.html?3929;319101
Trupele israeliene au arestat ieri 33 de membri marcanți ai Hamas, printre care ministrul Educației, parlamentari sau primari, informează Associated Press. Raidul este ultimul dintr-o serie de acțiuni luate de autoritățile de la Ierusalim ca răspuns la tirul de rachete al Hamas asupra orașelor israeliene de graniță.
Cel mai proeminent lider capturat, ministrul Educației, Nasser Shaer, este considerat un pragmatic al mișcării Hamas. În același timp, președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a lansat un apel la încetarea atacurilor cu rachete palestiniene lansate din Fâșia Gaza spre Israel și la încheierea unui armistițiu între Israel și toate teritoriile autonome palestiniene, informează France Presse.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ambițiile unui președinte

Mesaj Scris de Admin la data de 24.05.07 16:07

[url=http://www.atac-online.ro/lumea-lui-007_31/ambitiile-unui-presedinte-(1)_7971]


Ambițiile unui președinte (1)
Războiul de Șase Zile (5 - 10 iunie 1967) reprezintă cel mai important eveniment din dramatica istorie a relațiilor dintre statul evreu și lumea arabă.

Raportul de forțe din Orientul Mijlociu se va schimba radical în urma victoriei israeliene din iunie 1967, astfel încât, după anexarea unor teritorii de patru ori mai întinse decât suprafața inițială a statului lor și după distrugerea armatei egiptene, israelienii se prezintă în postura de cetățeni ai celei mai mari puteri din regiune. Lumea arabă va trebui să accepte, după iunie 1967, că există un inamic israelian redutabil prin el însuși și nu datorită portavioanelor americane aflate în Marea Mediterană.

Începutul anului 1967 nu prevestea prin nimic sângeroasele și tulburătoarele evenimente din iunie, ce aveau să bulverseze relațiile internaționale și, în special, pe cele din regiunea Orientului Mijlociu. Președintele Egiptului, colonelul Gamal Abdel Nasser, în pofida unei retorici anti-israeliene violente, ducea o politică de relativă moderație. Trupele egiptene se aflau, din 1957, în spatele barierei formate de cele 3.400 de Căști Albastre ale ONU, care separau forțele israeliene de cele arabe, după Criza Suezului din 1956. Pe măsură ce fedaynii palestinieni aveau să declanșeze nenumă rate acțiuni de comando împotriva Israelului, în zeci de reprize, pornind din Iordania, Siria și Liban, președintele egiptean avea să fie din ce în ce mai stânjenit de lipsa lui de acțiune politicomilitară în raport cu cei care reprezentau „cauza sfântă a lumii arabe“.

Referindu-se la acea perioadă din existența statului Israel, generalul Moshe Dayan mărturisea în „Istoria vieții mele“ următoarele: „Israelul era, de asemenea, torturat de activitatea teroristă. Întotdeauna mi s-a părut că autoritățile arabe n-au înțeles niciodată întru totul sentimentele noastre și implicațiile acestora, că n-au sesizat niciodată de ce eram atât de profund preocupați și de ce reacționam atât de brusc atunci când oamenii noștri erau asasinați, când casele ne erau atacate sau drumurile minate. Campania din Sinai, cu unsprezece ani în urmă, asasinarea teroristă a muncitorilor evrei de la fabrica de potasă de la Marea Moartă și raidurile asupra satelor evreiești de lângă Kalkilia aduseseră Israelul și Iordania aproape la un pas de război“.

Președintele Nasser era tot mai stânjenit de lipsa lui de acțiune politico-militară în Orientul Mijlociu
În cursul zilei de 12 noiembrie 1966, un detașament israelian care patrula pe granița israeliano-iordaniană, la sud de Muntele Hebron, a călcat pe o mină ce a ucis trei oameni și a rănit alți șase. A doua zi, pe 13 noiembrie 1966, trupele israeliene vor lansa, ca răspuns la atacurile fedaynilor palestinieni veniți din teritoriul iordanian, una dintre cele mai importante operațiuni militare ca amploare, prin numărul de forțe și mijloace alocate. Ținta armatei israeliene era așezarea Samoa, din Iordania, locul de bază al gherilelor palestiniene. Sunt aruncate în aer zece case și distruse forțele din Legiunea Arabă venite în ajutorul fedaynilor palestinieni. Totodată, regele Hussein al Iordaniei acuză guvernul de la Cairo de lașitate în ceea ce privește cauza palestiniană.

Începând din ianuarie 1967, artileria siriană, aflată pe înălțimile din Platoul Golan, va deschide constant focul asupra kibbutzurilor evreiești, în condițiile în care Siria primea un sprijin nelimitat politico-militar din partea Uniunii Sovietice. La 7 aprilie 1967, aviația israeliană atacă trupele siriene aflate pe înălțimile Golan, iar bătălia aeriană, ce se va desfășura după intervenția MiGurilor siriene, va însemna o usturătoare înfrângere pentru guvernul de la Damasc: șase MiG-uri vor fi doborâte. Siria cere Egiptului să intervină în luptă prin respectarea prevederilor cuprinse în tratatul de întrajutorare existent între cele două țări. Președintele Nasser se mulțumește doar cu proteste verbale, ceea ce îl transformă, în ochii duș- manilor, dar și ai prietenilor, într-un „tigru de hârtie“. Pe măsură ce popularitatea sa, în lumea arabă, se deteriora vizibil, președintele Nasser simțea nevoia să facă ceva. La 1 mai 1967, colonelul Nasser a anunțat că va pune la dispoziția Siriei toate avioanele și piloții necesari pentru apărarea regimului de la Damasc.

O depeșă a Agenției de presă UPI va informa opinia publică internațională, la 12 mai 1967, despre faptul că „după o înaltă sursă israeliană, statul evreu se pregătește de o acțiune militară restrânsă împotriva armatei Damascului, dacă teroriștii sirieni vor continua raidurile de sabotaj în Israel“.

KGB manipulează serviciile de informații ale Siriei și Egiptului
Criza care era gata să izbucnească în Orientul Mijlociu s-a bucurat și de concursul sovieticilor, care i-au informat pe egipteni, la 12 mai 1967, printr-un ofițer KGB din cadrul ambasadei sovietice de la Cairo, că se confirmă faptul că israelienii comasează trupe la granița cu Siria. Președintele Consiliului de Miniștri al URSS, Nikolai Podgornîi, l-a informat pe Anwar Sadat, aflat în vizită oficială la Moscova, de concentrarea trupelor israeliene și l-a asigurat că Uniunea Sovietică va ajuta Siria și Egiptul în cazul unui conflict cu Israelul. Totodată, ministrul de Externe sovietic l-a informat pe pre- ședintele sirian că sursele spionajului sovietic dau, ca posibilă dată a invaziei israeliene asupra Siriei, intervalul 16-22 mai 1967.

Concomitent cu desfășurarea paradei militare israeliene de la Ierusalim, din dimineața zilei de 15 mai 1967, prilejuită de sărbătoarea națională a Israelului, o altă paradă de mari proporții se desfășura la Cairo. Încă din zorii zilei, tancuri, transportoare blindate, tunuri și camioane cu trupe traversau Cairo îndreptâ ndu-se spre est, în direcția Peninsulei Sinai. Generalul Yitzhak Rabin, șeful Statului Major General al armatei israeliene, a fost informat, încă din seara de 14 mai, de către șeful Serviciului de Informații Militare israeliene (AMAN), generalul Aharon Yariv, de faptul că se semnalau anumite deplasări de trupe egiptene de la bazele lor din vestul Canalului Suez în direcția Peninsulei Sinai. Ambasadorul Israelului în SUA, Abraham Harmann, va fi sunat, în dimineața zilei de 15 mai, de către Lucius Battle, subsecretar de stat pentru problemele Orientului Mijlociu la Departamentul de Stat, care l-a informat de faptul că pe sub balcoanele ambasadei americane din Cairo treceau coloane de trupe egiptene. Oficialul american l-a asigurat pe ambasadorul israelian că, în opinia guvernului american, evenimentele de la Cairo nu sunt altceva decât un contra-răspuns la parada militară de la Ierusalim. Telegrama de la Washington avea să fie descifrată, la Tel Aviv, abia în cursul după-amiezii. La ora 16.00, șeful Statului Major General israelian l-a informat pe primul-ministru Levi Eshkol, care deținea și portofoliul de ministru al Apărării, despre evoluția evenimentelor de la frontierele Israelului. Reîntors în clădirea Ministerului Apărării, premierul Eshkol i-a ordonat generalului Israel Tal, comandantul Corpului de blindate, să trimită urgent o unitate de blindate spre frontiera cu Egiptul. Tancurile Diviziei „S“ se vor afla, câteva ore mai târziu, în marș forțat către sudul Israelului. Concluziile AMAN-ului, referitoare la faptul că Egiptul „nu va fi pregătit de război înainte de 1969“, erau contrazise de evenimentele în curs de desfășurare. Soldații din două divizii egiptene vor traversa, în zilele de 14 și 15 mai 1967, Canalul de Suez și se vor instala pe poziții în Peninsula Sinai.

Președintele Nasser va cere, la 16 mai, ca Forțele de Urgență ale ONU (United Nations Emergency Force - UNEF), instalate în zonă după războiul din 1956, să fie retrase de la frontiera israeliano-egipteană și să se regrupeze la bazele lor din zona Fâșiei Gaza. Generalul Mahmud Fawzi, șeful Statului Major General egiptean, i-a explicat, printr-o scrisoare, generalului indian Rikhye, comandantul UNEF, că Egiptul cere acest lucru deoarece forțele armate egiptene au primit ordinul de „a se pregăti de acțiune împotriva Israelului, în cazul în care acest stat ar comite o agresiune împotriva oricărei țări arabe“. Conducerea politico-militară egipteană nu dorea ca UNEF să părăsească Sharm-el-Sheikh, care controla Strâmtoarea Tiran, și nici Fâșia Gaza. Secretarul general al ONU, birmanezul U Thant, la sfatul dat de americanul dr. Ralph Bunche, secretarul general adjunct, specialist în problemele Orientului Mijlociu, a refuzat să lase unități UNEF la Sharm-el-Sheikh și în Fâșia Gaza, deoarece UNEF nu poate „să abandoneze unele din pozițiile sale și să rămâ- nă în altele“. A doua zi, 17 mai, președintele Nasser a cerut ca toate trupele UNEF să părăsească zona de operații, inclusiv aceea de la Sharm-el-Sheikh. Secretarul general al ONU a acceptat și, două zile mai târziu, căștile albastre părăseau viitoarea zonă de conflict. Criza era amorsată și războiul avea să înceapă curând.

Spionajul militar israelian este convins că Egiptul nu va ataca mai devreme de anul 1969
În cursul consfătuirii desfășurate la Statul Major General israelian, la 17 mai, generalul Aharon Yariv, directorul AMAN, a fost de părere că acțiunile Egiptului erau menite să descurajeze un atac israelian împotriva Siriei, în condi- țiile în care desfășurarea militară egipteană în Sinai avea un caracter defensiv. Analizând situația economiei egiptene, a stării forțelor armate, care nu integraseră în totalitate sistemele de armament sovietic primite de curând, precum și desfășurarea trupelor egiptene în Yemen, în sprijinul forțelor republicane implicate în războiul civil, AMAN a concluzionat că nu putea avea loc un „război de mare amploare înainte de 1969“. În noua conjunctură politico-militară din mai 1967, analiștii AMAN considerau că Rais-ul egiptean va ordona trupelor sale să se retragă după această demonstrație de forță. AMAN nu știa, în acele clipe, că URSS oferea atât Egiptului, cât și Siriei, informații false despre mișcarea trupelor Forței de Apărare Israeliene (IDF) și despre planurile Statelor Unite. Directorul Biroului de Informații al Președintelui (Serviciul de Informații Externe egiptean), Sami Sharaf, era agent al KGB, iar rapoartele sale către președintele Nasser reflectau evaluările optimiste ale Centrului KGB de la Moscova privind conspirația occidentală împotriva lumii arabe.

Secretarul general al ONU devine adversar al statului Israel
În dimineața de 18 mai 1967, ambasadorul american la Tel Aviv, Woolworth Barbour, a solicitat o audiență la premierul Levi Eshkol pentru a-i remite un mesaj din partea președintelui Lyndon B. Johnson, care cerea o abținere de la orice gest susceptibil de a agrava tensiunea și de a provoca un focar de violență în regiune. Mesajul președintelui Statelor Unite sosea în plină criză generată de retragerea căștilor albastre din Peninsula Sinai. Ministrul de Externe israelian Abba Eban i-a convocat imediat pe ambasadorii Marii Britanii, Franței și SUA la Tel Aviv, pentru a exprima neliniștea guvernului său în legătură cu gestul secretarului general al ONU, în lipsa acordului Adunării Generale sau al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. „Atitudinea lui U Thant te face să te gândești la o umbrelă care se închide tocmai în momentul când începe ploaia“, avea să declare Abba Eban la finalul întrevederii cu reprezentanț ii diplomatici occidentali. La New York, reprezentantul Israelului la ONU încerca, în același timp, să-l convingă pe U Thant să lase un contingent de soldați ai ONU la Sharm-el-Sheikh, pentru a împiedica închiderea trecerii prin Strâmtoarea Tiran, în Golful Aqaba.

AMAN a raportat, în cursul zilei de 19 mai, că intențiile egiptene nu erau inevitabil agresive. Analiștii militari israelieni concluzionau că egiptenii vor ezita să atace IDF atât timp cât nu aveau să ajungă la o cooperare strategică deplină cu celelalte state arabe și cât timp forțele lor principale erau împărțite între cele două maluri ale Canalului Suez. Totodată, AMAN sesizase faptul că președintele Nasser ordonase unui număr de trei dintre brigăzile sale staționate în Yemen să se înapoieze în Egipt. La 20 mai 1967, trupele egiptene au intrat în localitatea Sharm-el-Sheikh, aflată la capătul de sud al Peninsulei Sinai, având astfel controlul asupra Golfului Aqaba, prin care se realiza legătura comercială a Israelului cu Africa și Asia. Președintele Nasser a ordonat, a doua zi, mobilizarea generală a armatei egiptene. 80.000 de soldați egipteni erau gata de luptă la frontiera cu Israelul, iar sirienii au mobilizat, la graniță, noi unități de infanterie. Liderul gherilelor palestiniene, Shukeiri, proclama, în aceeași zi, că Israelul va fi distrus.

- va urma -
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

..Surorile sinucigașe.. din Fâșia Gaza

Mesaj Scris de Admin la data de 23.05.07 7:41

„Surorile sinucigașe” din Fâșia Gaza așteaptă o nouă invazie israeliană
de Bogdan MUNTEANU/GANDUL | 23 MAI 2007
„Surorile sinucigașe” din Fâșia Gaza așteaptă o nouă invazie israeliană

„Ne vom transforma trupurile în bombe vii împotriva armatei israeliene” – acesta e avertismentul lansat de membra unui comando de teroriste al Hamas, denumit de cotidianul The Daily Mail „surorile sinucigașe”. Mesajul survine mai multor zile de bombardamente ale aviației israeliene asupra Fâșiei Gaza, existând temerile că acestea sunt numai preludiul încă unei veri fierbinți în care Israelul va trebui să declanșeze o ofensivă terestră pentru a se apăra de rachetele palestiniene.
Acoperite din cap până în picioare în negru, încinse cu centuri explozive și strângând în brațe arme automate, membrele comandoului au pozat în fața unor rachete artizanale, în ceea ce s-a vrut o nouă lovitură de imagine a Hamas. Imaginile au fost difuzate la nici 24 de ore după ce gruparea rivală, Jihadul Islamic, lansase pe internet un material video în care zeci de femei declarau că „așteaptă nerăbdătoare” să devină teroriste sinucigașe. Prin urmare, Hamas a replicat prin imagini mult mai bine regizate, în care „surorile sinucigașe” demonstrau nu numai că vor să se arunce în aer, dar și că au cu ce să o facă, având un minim antrenament militar. „Dacă Israelul va încerca să invadeze Fâșia Gaza, ne vom apăra patria și casele”, afirmă hotărâtă una dintre „surori” (nu se știe dacă există într-adevăr o legătură de rudenie între cele 10-12 femei din imagini sau e vorba doar de un termen general).

Apariția materialelor video cu potențiale teroriste sinucigașe ale Jihadului Islamic, respectiv ale Hamas, în numai 24 de ore, indică un soi de competiție între cele două grupări. „Surori” teroriste din ambele tabere s-au declarat doritoare să fie „primele martire” în cazul unei noi invazii terestre a Israelului. Vorbitoarele au cerut „răzbunare pentru crimele israeliene față de palestinieni”, lăsând să se înțeleagă că ele și-ar putea pune în practică amenințările și fără să fie forțate de situația în care ar trebui să respingă un atac israelian. Situația din Fâșia Gaza s-a tensionat în ultima săptămână, după ce israelienii, sătui de zecile de rachete palestiniene lansate asupra orașului Sderot, au trecut la atacuri aeriene soldate cu cel puțin 40 de morți.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul tine armistitiul intre Fatah si Hamas

Mesaj Scris de Admin la data de 21.05.07 17:04

Israelul tine armistitiul intre Fatah si Hamas
Cel de-al cincilea acord de incetare a focului intre cele doua grupari palestiniene rivale, Fatah si miscarea islamista Hamas, s-a mentinut ieri, permitandu-le locuitorilor Fasiei Gaza sa isi reia preocuparile obisnuite, dupa noua zile de confruntari violente soldate cu 50 de morti, majoritatea membri ai fortelor de securitate loiale presedintelui palestinian Mahmud Abbas si miscarii Fatah. Ca urmare a acordului de incetare a focului, combatantii inarmati ai ambelor grupari s-au retras din pozitiile ocupate.
Un inalt oficial din Ministerul Apararii israelian, Amos Gilad, a avertizat ca
islamistii vor sa transforme Fasia Gaza intr-un "Hamastan", un factor de destabilizare pentru intreaga regiune.
Ripostand tirurilor de rachete trase asupra asezarilor din sudul tarii, aviatia israeliana si-a intensificat ieri raidurile asupra unor obiective din Fasia Gaza ale gruparii islamiste Hamas, lovind depozite de arme si doua ateliere in care se banuia ca se fabrica rachete. Pentru moment, atat guvernul, cat si statul major israelian nu au in vedere o operatiune terestra, dar premierul Ehud Olmert a amenintat cu o intensificare a ofensivei impotriva Hamas, daca atacurile cu rachete continua. Ieri, alte trei rachete au cazut in orasul israelian Sderot, avariind o casa. Israelul a declarat stare de urgenta in asezarile de la granita cu Fasia Gaza.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Stare excepțională în Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 20.05.07 12:20

Stare excepțională în Israel Autoritățile israeliene au decretat în acestă dimineață stare excepțională în localitățile din sudul țării, care au fost recent ținta tirurilor de rachete palestiniene.

Ca urmare, armata va prelua prerogativele civile în orașele din sudul Israelului. Măsura vizează în principal orașul Sderot, atacat cel mai des de rachetele militanților palestinieni.
=====
Confruntări armate în Liban Confruntări armate au izbucnit în această dimineață într-o tabără de refugiați palestinieni din nordul Libanului, între armata guvernamentală și luptători afiliați rețelei al-Qaida. Martorii oculari afirmă că există victime de ambele părți. Luptele au izbucnit în jurul orei șase dimineața, la intrarea în (tabăra de refugiați de la Nahr al-Bared, nu departe de orașul Tripoli, unde un post de control al armatei a fost atacat de militanții grupării Fatah al-Islam.

Un alt incident armat a izbucnit chiar în orașul Tripoli, în timp ce poliția încerca să aresteze mai mulți indivizi suspectați că ar fi jefuit o bancă. Fatah al-Islam este o grupare formată anul trecut de dizidenți ai gherilei pro-siriene Revolta Fatah. Beirutul afirmă despre noul grup, care-și postează comunicatele pe site-urile de internet folosite dde al-Qaida, că ar fi un avanpost al spionajului sirian în Liban.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Medic palestinian acuzat de implicare in complotul de asasin

Mesaj Scris de Admin la data de 17.05.07 19:20

Medic palestinian acuzat de implicare in complotul de asasinare a premierului israelian Ehud Olmert
http://www.ziare.com/Medic_palestinian_acuzat_de_implicare_
Un medic palestinian, angajat al organizatiei "Medecins Sans Frontieres" (MSF), este acuzat ca ar fi fost implicat intr-un complot de asasinare a lui Ehud Olmert.

Agentia de Securitate din Israel (Shin Bet), citata in editia electronica a The Jerusalem Post, a confirmat faptul ca Mazab Bashir, in varsta de 25 de ani, a recunoscut intr-un interogatoriu la care a fost supus luna trecuta ca a strans informatii despre mai multi oficiali israelieni, inclusiv despre Olmert si membri ai Knessetului.

De asemenea a fost desemnat de catre colabortatorii sai din Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei sa il asasineze pe Olmert, actul fiind menit sa razbune uciderea civililor palestinieni. Realizand ca nu poate trece de dispozitivul de securitate al premielui, a decis asasinarea sefului organizatiei Elad, David Beeri.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Amir Peretz, nevoit să demisioneze

Mesaj Scris de Admin la data de 28.04.07 19:48

Amir Peretz, nevoit să demisionezeÎn urma criticilor formulate după o anchetă privind războiul din Liban, ministrul israelian al Apărării, Amir Peretz, ar putea fi nevoit să demisioneze. Rezultatul anchetei urmează să fie publicat peste câteva zile, după ce se vor analiza primele cinci zile ale conflictului și decizia Israelului de a declanșa războiul,izbucnit după ce militanții Hezbollah au răpit doi soldați de la graniță, la data de12 iulie 2006. Raportul comisiei îl va critica pe premierul Ehud Olmert, al cărui viitor politic ar putea fi de asemenea decis de rezultatele anchetei, precum și pe ministrul Apărării. Peretz, un fost sindicalist din cadrul Partidului Muncii, va fi vizat de cele mai dure critici ale comisiei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Condiții de viață precare, în Palestina

Mesaj Scris de Admin la data de 28.04.07 19:47

Condiții de viață precare, în Palestina Comisarul european pentru Dezvoltare și Ajutor Umanitar, Louis Michel, a declarat că viața în teritoriile palestiniene se deteriorează. Comisarul a mai cerut Israelului să diminueze restricțiile de deplasare impuse palestinienilor. Michel, care efectuează un turneu în Orientul Mijlociu, a mai declarat că, în urmă cu un an, situația era deja precară și dificilă, iar în prezent continuă să se deterioreze. Potrivit comisarului, Israelul impune restricții de deplasare din teritorii, din motive de securitate. Aceaste restricții sunt parțial responsabile pentru această situație. Comisarul a mai spus că este îngrijorat de securitatea Israelului și că este conștient că nu este ușor să trăiești fără încetare sub amenințarea atacurilor teroriste.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Statele Unite au fost la un pas de a ataca Israelul

Mesaj Scris de Admin la data de 28.04.07 18:04

Statele Unite au fost la un pas de a ataca Israelul
Dezvăluiri șocante, la 40 de ani de la Războiul de Șase Zile. Americanii s-au temut că Israelul va intra adânc în Egipt, provocând reacția ostilă a URSS SUA au avut în 1967 un plan care lua în considerare atacul asupra Israelului. Elaborat în regim de urgență, planul era menit să împiedice extinderea statului evreu spre sud și est, în Cisiordania și Sinai. Informația a fost publicată de cotidianul "Haaretz" pe baza unor documente istorice recent declasificate. Potrivit acestora, Statele Unite puseseră la punct strategia cu cel puțin o lună înainte de Războiul de Șase Zile.
Este vorba de o fațetă necunoscută a îndelungatelor relații israeliano-americane. Dezvăluirile au fost făcute inițial într-un studiu top-secret realizat de Institutul pentru Analize de Apărare din Washington. În februarie 1968, un expert de la acest institut, pe nume L. Weinstein, a scris un articol intitulat "Incidentul periculos nr. 14", care trata implicarea SUA în criza din mai-iunie 1967. Numai 30 de exemplare din acest studiu au fost tipărite pentru a se distribui. După ani de zile, materialul a fost declasificat și acum poate fi citit, deși detaliile care ar putea deconspira identitatea surselor și ideile operaționale au rămas secrete. Strike Command, entitatea care urma să lanseze atacul asupra Israelului, nu mai există. A dispărut în 1971, din motive interne, fiind înlocuită de Readiness Command, care și-a încetat și ea existența în anii 1980, în favoarea Central Command (CENTCOM) care include astăzi forțe din Irak, Iran, Siria, Liban, Egipt, Iordania și Afganistan, și Special Operations Command (SOCOM).
Joc la două capete
Generalul care a supervizat planul a fost Theodore John ("Ted") Conway, care conducea Strike Command. Potrivit studiului lui Weinstein, la 20 mai 1967, s-a dat ordinul de pregătire a planurilor de urgență pentru o intervenție militară în cazul unui nou război arabo-israelian. Ordinul includea un plan în sprijinul Israelului și un altul în sprijinul arabilor. Obiectivul era garantarea existenței și a frontierelor fiecăruia din statele din regiune. Potrivit politicii sale, Washingtonul nu putea permite Egiptului sau altei coaliții de state să distrugă Israelul, dar nici Israelului să se extindă spre vest, în Sinai, și la est, în West Bank. Conway, care avea dubii asupra intervenției, a luat totuși în considerare evacuarea civililor americani din Israel și statele arabe.
Păstrarea „echilibrului terorii" cu orice preț
Luând partea Israelului, SUA ar fi putut crea o stare conflictuală cu sovieticii. De aceea, generalul a recomandat o "strictă neutralitate" și evitarea unui sprijin deschis pentru această țară. Interesul pentru Orientul Mijlociu trebuia considerat în contextul Războiului Rece, a avertizat Conway, și poziția americană trebuia să țină cont de aceste realități, nu de "problemele locale". Numai în ultimă instanță, SUA urmau să intre într-o acțiune unilaterală - și aceasta doar pentru a pune capăt luptei. Orice intervenție americană trebuia lansată numai pentru a asigura integritatea teritorială a tuturor țărilor implicate.
Returnarea teritoriilor
Răspunsul SUA urma să fie identic în ambele cazuri: o acțiune navală și aeriană pentru stabilizarea situației. După încetarea focului, forțele terestre ale SUA trebuiau să fie deplasate pentru misiuni de păstrarea păcii. Returnarea teritoriilor trebuia să fie făcută pe cale diplomatică, folosirea forței fiind preconizată numai "dacă era absolut necesar". Generalul Earle Wheeler, șeful Statului Major Combinat, a oprit distribuirea planului la niveluri subordonate. La 6 iunie, când succesul forțelor aeriene israeliene a fost cunoscut și diviziile generalilor Ariel Sharon și Avraham Yaffe au avansat în Sinai, Wheeler a transmis un memorandum top-secret care recomanda ca SUA să nu intervină militar. De asemenea, recomanda continuarea - pe canale diplomatice - a consultărilor cu sovieticii pentru a opri războiul și suspendarea susținerii logistice de ambele părți. Teama că Israelul putea fi distrus a fost înlocuită de îngrijorarea că înfrângerea arabă putea fi atât de zdrobitoare, încât să determine o intervenție a sovieticilor. Chiar dacă, oficial, SUA nu știau scopul final al atacurilor, în ciuda declarațiilor făcute de ministrul apărării, Moshe Dayan, că Israelul nu avea ambiții teritoriale, administrația americană a simțit nevoia "să limiteze succesul (Israelului) în limite rezonabile". Doi generali maiori în retragere, Israel Tal și Shlomo Gazit, care conduceau la acea vreme serviciile de informații militare, afirmă că au aflat de planul SUA abia acum.
Debutul relațiilor speciale SUA - Israel

La 14 mai 1948, David Ben Gurion a proclamat statul evreu. Sioniștii și-au văzut astfel încununate eforturile începute încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. După tragedia Holocaustului, instanțele internaționale recunoscuseră necesitatea de a da evreilor europeni o țară. Statele musulmane au reacționat negativ, în bloc, considerând inițiativa o sechelă a colonialismului. Estul și Vestul nu au întârziat să intre în această dispută. Dacă, la început, s-a arătat favorabilă creării statului Israel, URSS s-a răzgândit, devenind rapid campioana cauzei arabe, în timp ce SUA au continuat să fie de partea sioniștilor. În 1948, tânărul stat evreu a fost la un pas de a dispărea înainte de a fi recunoscut pe plan internațional. Luând-o înaintea Națiunilor Unite, care tergiversau decizia, Statele Unite au fost prima țară care a dat semnalul recunoașterii Israelului, inclinând decisiv balanța în favoarea evreilor.
O campanie unică în analele militare

Evenimentele din Războiul de șase zile s-au desfășurat cu o iuțeală uluitoare. Experții au apreciat că ceea ce s-a petrecut în mai puțin de o săptămână a depășit tot ce era cunoscut în analele războiului, campania israeliană fiind catalogată drept "una dintre cele mai strălucite din istoria militară". Forțele egiptene desfășuraseră în Sinai șapte divizii (un total de 120.000 de oameni), dintre care două divizii de tancuri. Armata de eliberare a Palestinei avea câte o divizie de tancuri în regiunile Aza, Rafah, Cazima și la Giabe Libni… o forță extraordinară. Egiptenii aveau peste 1.000 de tancuri, nenumărate guri de tun și un număr imens de soldați, sub comanda lui Gamal Abdel Nasser. În fața acestor forțe au stat doar trei divizii evreiești ale generalului Tal, generalului Jaffe și generalului Sharon. Superioritatea armatei israeliene nu a constat în armament, ci în calitatea combatanților. Egiptenii aveau tancuri dintre cele mai noi și moderne, T-55 și Stalin-3, iar evreii, tancuri "Centurion" și "Patton", pe lângă câteva din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care le-au modificat și pus în acțiune pentru a fi folosite în momentele decisive.
Anecdote de război
În epocă circula o anecdotă, care a ajuns și în România: Armata israeliană trebuia să defileze prin fața președintelui evreu. Tancurile trec, aviația - la fel, dar infanteria rămâne invizibilă. Îngrijorat, președintele își trimite adjutantul pentru a cerceta cauzele întârzierii. Acesta se întoarce după un scurt timp. "Domnule președinte, vedeți, pe traseu se găsește un pod la capătul căruia stă un câine foarte rău". Presa arabă a repetat la nesfârșit anecdota, caricaturiștii delectându-se să improvizeze pe aceeași temă. Dar câinele rău a devenit arab… Infanteria israeliană a trecut podul, câinele a rupt-o la fugă peste Suez. Țările arabe au ordonat o anchetă pentru descoperirea și arestarea celui care a inventat anecdota, despre care se crede că s-a refugiat în Siria.
Războaiele israeliano-arabe și-au disputat „Țara Sfântă"
Conflictul israeliano-arab a apărut imediat după sfârșitul mandatului britanic asupra Palestinei, între statele arabe și populația arabă care trăiește în Palestina, pe de o parte, și populația evreiască, apoi statul Israel, de cealaltă parte. Dar ciocnirile dintre arabi și evrei au început din 1920 și au culminat cu revolta arabă din 1936-1939 și războiul din 1948.
Israelienii și arabii au angajat șase conflicte armate majore, din 1948 până anul trecut: războiul din care s-a născut oficial statul Israel (1948), criza Suezului (1956), Războiul de șase zile (1967), războiul de Yom Kippur (1973), primul război din Liban (1982) și cel de-al doilea război din Liban (2006). Cele două Intifada (războiul pietrelor, început în 9 decembrie 1987, și cel de la Moscheea Al-Aqsa, început în septembrie 2000), nu intră în categoria conflictelor mari, ținând mai degrabă de războiul de uzură.
Lupta pentru recunoașterea statului
Refuzul țărilor Ligii Arabe de a recunoaște statul Israel duce la izbucnirea primului război arabo-israelian la 15 mai 1948. În timpul conflictului, teritoriile atribuite statului palestinian de către ONU sunt ocupate de părțile beligerante. Mulți arabi se refugiază în statele vecine, născându-se astfel problema palestiniană. Războiul se încheie în februarie-iulie 1949 prin acorduri bilaterale de armistițiu.
Criza Suezului și amenințarea nucleară
Criza Suezului a izbucnit în 1956, când Egiptul a naționalizat canalul. Conflictul a opus această țară unei alianțe secrete între Israel, Franța și Marea Britanie. Criza a survenit în plin război rece. La 29 octombrie 1956, Israelul a invadat Fâșia Gaza și Sinaiul. La 31 octombrie, Franța și Marea Britanie au bombardat Egiptul.
Bizuindu-se pe ajutorul sovietic, egiptenii au încercat să reziste, dar în fața rapidității invaziei au capitulat. Avântul ofensivei israeliene e stopat de intervenția URSS, sub amenințarea unei riposte nucleare. Israelul se repliază între frontierele din 1949.
O rezoluție cu efect nociv
Războiul de șase zile s-a desfășurat între 5 iunie-11 iunie 1967. Israelul s-a confruntat cu o coaliție formată din Egipt, Iordania și Siria. Printr-un „atac preventiv", Israelul cucerește Gaza, peninsula Sinai, Cisiordania și platoul Golan. Rezultatele influențează încă și astăzi geopolitica regiunii. Atacul preventiv a fost forțat de manevrele ostentative ale Egiptului, în deșertul Sinaiului.
După numai șase zile de luptă, Israelul a repurtat victorii importante, în urma cărora Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 242 prin care a cerut încheierea imediată a ocupației militare. Rezoluția nu a precizat însă cui revin teritoriile din care se ceruse evacuarea Israelului.
Seism politic după conflictul din 1973
Războiul de Yom Kippur, numit și războiul din octombrie 1973, a opus Israelului o coaliție condusă de Egipt și Siria. Chiar în ziua postului din Ziua Răscumpărării – zi stabilită de Dumnezeu pentru a aduce împăcare între oameni –, egiptenii au trecut la atacuri simultane, în peninsula Sinai și platoul Golan. După două zile, situația s-a inversat în favoarea armatei israeliene. Incapacitatea serviciilor secrete israeliene de a depista semnalele de război a provocat un seism politic intern. Pemierul Golda Meir, supranumită „doamna de fier", a demisionat. Dar Războiul de Yom Kippur a întărit reputația de invincibilitate a Israelului, fapt ce a dus în final la deschiderea negocierilor secrete de pace încheiate cu acordurile de la Camp David.
Operațiunea „Pace în Galileea" și OLP
La 3 iunie 1982, un comando al organizației palestiniene Abu Nidal încearcă să-l asasineze pe ambasadorul israelian de la Londra, Shlomo Argov. Ca represalii, armata israeliană bombardează taberele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OLP) din Liban. OLP răspunde cu atacuri de rachetă asupra nordului Israelului, iar Țahal (armata israeliană) ripostează. La 6 iunie, armata israeliană declanșează operațiunea „Pace în Galileea", intrând în Liban și înaintând până la Beirut. Dreapta israeliană era hotărâtă să termine cu OLP odată pentru totdeauna, generalii israelieni considerând că simpla ei existență reînvie naționalismul palestinian în teritoriile ocupate, închizând calea spre orice negociere.
În doar o săptămână, Țahalul, cu ajutorul forțele libaneze ale lui Bachir Gemayel, înfrânge fedaynii palestinieni și trupele siriene. La 21 august, în urma unui acord american, OLP părăsește Beirutul sub supraveghere internațională.
Semieșecul din vara lui 2006
Conflictul israelo-libanez a debutat la 12 iulie 2006 cu un incident între Hezbollahul lui Hassan Nasrallah și armata israeliană la frontieră, care a dus la capturarea a doi soldați israelieni. Israelul a decis lansarea operațiunii cu numele de cod „Schimbare de direcție". Obiectivul a fost eradicarea implantărilor Mișcării Hezbollah în Liban, capabile să atace cu rachete nordul Israelului.
Rezoluția Consiliului de Securitate din 11 august a hotărât încetarea ostilităților. Dar conflictul israeliano-arab nu a fost rezolvat. Premierul israelian Ehud Olmert a examinat miercurea trecută o eventuală ripostă la recrudescența tirurilor cu rachetă palestiniene din Fâșia Gaza.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Stare de alerta in Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 23.04.07 17:33

Stare de alerta in IsraelCeremoniile organizate in memoria militarilor cazuti in lupte si a aniversarii a 59 de ani de la dobandirea independentei de catre statul evreu au determinat autoritatile sa ia masuri de securitate speciale.

Potrivit unor surse militare citate de AFP, fortele de securitate au intrat in stare de alerta, fiind mobilizate "in perspectiva principalelor ceremonii religioase, din cauza recrudescentei alertelor teroriste cu aceasta ocazie".

Pana luni seara continua seria evenimentelor comemorative ce omagiaza cei peste 22.000 de militari cazuti la datorie si civilii care si-au pierdut viata in atentate dupa infiintarea Israelului, urmand ca dupa ora 20.00 sa debuteze ceremoniile ce marcheaza celebrarea a 59 de ani de la dobandirea independentei statului evreu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Imagini șocante: raidul israelian de la un reactor nuclear i

Mesaj Scris de Admin la data de 20.04.07 12:14

Imagini șocante: raidul israelian de la un reactor nuclear irakian

Postul public de televiziune din Israel a difuzat în premieră, miercuri seară, imagini filmate de aviația israeliană în cursul raidului efectuat la reactorul nuclear irakian de la Osirak, în 1981, conform Mediafax.
Înregistrarea, care durează 90 de minute, prezintă pregătirile serviciilor secrete și armatei Israelului, precum și modul de desfășurare a raidului, care a avut loc la 1 iunie 1981 și a vizat centrala de la Tammuz, situată la 17 kilometri de Bagdad. În timpul raidului a murit un specialist francez.
Filmul dezvăluie că cele opt avioane F-16 de fabricație americană folosite în raid ar fi trebuit inițial livrate șahului Iranului, însă după Revoluția Islamică, ele au fost transferate Israelului, care ar fi urmat să le primească abia în 1982.
Imaginile prezintă lunile de antrenament efectuate de cei opt piloți, care s-au pregătit în secret deasupra Ciprului și a Mării Roșii.

A scăpat din atac, a murit în spațiu

Cel mai tânăr dintre ei, Ilan Ramon (foto), avea să fie primul astronaut israelian care a zburat în spațiu. El a murit la 1 februarie 2003, în urma dezintegrării navetei Columbia.
Raidul de la Osirak a fost dispus de premierul Menachem Begin, la cererea șefului Statului Major israelian, generalul Rafael Eytan.
Înregistrarea îl surprinde pe unul dintre piloți repetând îndemnul generalului Eytan înainte de lansarea operațiunii: "Dacă veți fi capturați, spuneți tot ce știți. Credeți că știți multe, dar de fapt nu știți nimic".
Operațiunea israeliană a suscitat critici dure din partea comunității internaționale, inclusiv cele ale administrației americane. La 19 iunie 1981, Consiliul de Securitate a votat în unanimitate "condamnarea fermă a atacului militar desfășurat de Israel" în Irak.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Liderul partidului arab din Israel, acuzat de legături cu se

Mesaj Scris de Admin la data de 13.04.07 11:20

Liderul partidului arab din Israel, acuzat de legături cu serviciile ruseștiUn scandal de spionaj ia amploare zilele acestea în Israel. Personajele principale sunt deputatul în Knesset (parlamentul israelian) Azmi Bishara, liderul partidului arab din Israel - Balad - care, între timp, a părăsit intempestiv țara, și Direcția de Informații a Statului Major al armatei ruse, temutul GRU, relatează ziarul kuweitian "Al-Seyassah".
Potrivit publicației citate, Azmi Bishara ar fi părăsit Israelul după ce a fost avertizat de serviciul de informații rus că serviciile secrete israeliene sunt pe urmele sale. Agenția israeliană de presă Debka scrie că plecarea intempestivă din țară, în urmă cu două săptămâni, a lui Azmi Bishara este legată de o anchetă declanșată împotriva sa de Serviciul de securitate generală (Shabac).
Conform unor surse din interior, care au refuzat să dea detalii, faptele pentru care este anchetat deputatul arab sunt grave și au legătură cu trădarea de țară. În același dosar sunt anchetate mai multe organizații israeliene arabe.
Conform ziarului israelian "Yedioth Aharonoth", conducerea partidului Balad ar duce în prezent negocieri cu autoritățile statului evreu privind garanțiile care să-i asigure lui Azmi Bishara revenirea în Israel fără a fi însă arestat.
Autoritățile de la Tel Aviv, potrivit ziarului citat, ar fi refuzat însă o astfel de înțelegere.
Colegi de partid ai lui Bishara – despre care s-a aflat că suferă de o gravă maladie renală - încearcă să-l convingă să se întoarcă în Israel, dar acesta nu dorește să repete experiența militantului palestinian Marwan Barghuti, aflat într-o închisoare israeliană.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Atacuri teroriste in Palestina

Mesaj Scris de Admin la data de 12.04.07 16:54

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

In schimbul soldatului Shalit, israelienii sunt dispusi sa e

Mesaj Scris de Admin la data de 12.04.07 16:35

In schimbul soldatului Shalit, israelienii sunt dispusi sa elibereze prizonieri palestinieni
http://www.ziare.com/In_schimbul_soldatului_Shalit__israelienii_sunt_dispusi_sa_elibereze_prizonieri_palestinieni-80856.html
Majoritatea israelienilor intrebati daca ar fi de acord sa fie eliberati palestinienii acuzati de uciderea unor israelieni pentru a obtine in schimb eliberarea soldatului Gilad Shalit, rapit in iunie, au raspuns afirmativ.
Sondajul de opinie publicat joi de cotidianul Maariv, arata ca 36,5% s-au opus unui astfel de schimb, iar 18,6% au declarat ca nu se pot pronunta in aceasta problema.

Statul evreu a primit lista cu numele detinutilor palestinieni a caror eliberare este solicitata in schimbul caporalului Shalit, capturat la 25 iunie 2006 pe teritoriul israelian, la granita cu Fasia Gaza. Pana acum au foste exprimate o serie de rezerve fata de eventualitatea unui astfel de schimb, avand in vedere ca detinutii palestinieni, in marea lor majoritate "au sange pe maini", facandu-se vinovati de uciderea unor israelieni.

Presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), Mahmud Abbas, a dat asigurari ca soldatul israelian va fi eliberat curand si problema israeliano-palestiniana isi va gasi rezolvarea
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Hezbollah nu vrea război civil în Liban

Mesaj Scris de Admin la data de 10.04.07 16:58

Hezbollah nu vrea război civil în Liban
Sayyed Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, a afirmat, duminică, cu ocazia unei ceremonii a organizaț iei, desfășurată în suburbiile sudice ale Beirutului, că oamenii săi nu vor fi atrași într-un război civil, chiar dacă negocierile de până acum, cu majoritatea politică, nu au avut un rezultat pozitiv.

„Dialogul se află în impas. Noi nu dorim un război civil. Dacă situația actuală va continua până când vom găsi o soluție sau va degenera într-un război civil, atunci să lăsăm impasul să continue. Hezbollah nu a mai solicitat putere de veto în guvernul condus de Fouad Siniora (foto jos), dar singura cale de rezolvare a crizei ar fi un referendum sau organizarea de alegeri anticipate - variante pe care Siniora și aliații săi le-au respins deja“, a declarat Nasrallah.

În aceste condiții, Hezbollah și celelalte forțe de opoziție doresc să aș- tepte până când circumstanțele vor deveni favorabile pentru apropierea unei soluții sau până la alegerile din 2009. Libanul se confruntă cu situații de criză, de la sfârșitul războiului civil din anii 1975-1990. Miniștrii aflați în opoziție, inclusiv toți shiiții, au părăsit guvernarea în noiembrie 2006, din cauza refuzului lui Siniora a cererii opoziției de acordare a 11 locuri, din cele 30 ale cabinetului libanez.

„Noi, cei din opoziție, am devenit ca niște cerșetori... Eu nu mai vreau, oricum, această formulă: 19-11“, a afirmat Nasrallah, blocând, astfel, orice negociere cu majoritatea. „Astăzi, cea mai curajoasă decizie este să ne întoarcem la voința poporului libanez“, susține Nasrallah.

Violențele au ucis 10 oameni, de când opoziția „a coborât“ în stradă, la scurt timp după retragerea de la guvernare, alimentând, în acest mod, temerile referitoare la o escaladare a conflictelor sângeroase dintre shiiți și sunniți. Opoziția, formată din Hezbollah, mișcarea Amal/Detașamentele Rezistenței Libaneze și creștinii pro-sirieni, a declarat că protestele vor continua până când guvernul anti-sirian va demisiona.

Hezbollah, susținut de Siria și Iran, este cel mai puternic grup din opoziție. Majoritatea este condusă de liderul sunnit Saad al-Hariri, fiul fostului prim-ministru libanez, Rafik al-Hariri, care a fost asasinat în 14 februarie 2005. Hariri a fost ucis, împreună cu alte 23 de persoane, într-un atentat cu mașină-capcană, la Beirut. Moartea lui a declanșat un val de violențe și de asasinate politice, fără precedent în Liban după încheierea războiului civil. În condițiile în care majoritatea a cerut ajutorul Consiliului de Securitate al ONU pentru acreditarea unei curți internaționale cu cercetarea împrejurărilor și suspecților în cazul Hariri, Nasrallah a reacționat dur la adresa solicitanților.

Coaliția aflată la putere, alcătuită din sunniți, druzi și creștinii anti-sirieni acuză opoziția că încearcă să zădărnicească eforturile de elucidare a cazului Hariri. Independent de aceste dispute, raportul comisiei de anchetă ONU menționează implicarea unor oficiali sirieni de rang înalt în asasinarea lui Hariri și susține că acțiunile politice ale fostului premier au determinat adoptarea unei asemenea măsuri de tip mafiot.

Raportul a fost prezentat, miercuri, 21 martie a.c., de magistratul Serge Brammertz. Într-un raport preliminar al comisie, elaborat de germanul Detlev Mehlis, Siria era, de asemenea, acuzată de lipsă de colaborare, iar o serie de oficiali din serviciile de securitate siriene erau suspectați de implicare în acest caz. Autoritățile siriene neagă orice acuzație.

„Raportul apreciază că o combinație între acești factori (adoptarea de către CS al ONU a rezoluției 1559, prelungirea mandatului președintelui libanez Emile Lahoud, relațiile lui Hariri cu alte forțe politice și lideri libanezi sau sirieni în contextul pregătirii alegerilor legislative din mai 2005) ar fi putut crea mediul în care a fost planificată asasinarea lui Rafic Hariri. În final, tribunalul este cel care va decide cine este responsabil de crimă“, a declarat Brammertz.

Prin rezoluția 1559 a Națiunilor Unite, din anul 2004, proiect inițiat de SUA și Franța, s-a făcut apel la respectarea suveranităț ii, integrității teritoriale, unității și independenței politice a Libanului, s-a cerut retragerea forțelor siriene din Liban, organizarea de alegeri libere în Liban, conform Constituției și fără amestec străin, și dezarmarea milițiilor Hezbollah. Această dezarmare nu a avut loc datorită sprijinului popular de care se bucură Hezbollah în Liban și dorinței autorităților de a evita o confruntare între armata libaneză și Hezbollah, care ar fi aruncat țara într-un război civil.

În aprilie 2005, după aproape trei decenii de ocupație, Siria și-a definitivat retragerea trupelor din Liban. Trupele siriene au intrat în Liban în anul 1976 și șiau sporit prezența militară în 1990. În toți acești ani, regimul de la Damasc și-a consolidat influența cu ajutorul serviciilor de securitate, care controlau viața politică și economică din Liban. Pentru a controla situația de securitate din zonă, ONU a creat o forță proprie - UNIFIL (Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban), în 1978, cu mandatul de a confirma retragerea israeliană din Liban, reinstaurarea păcii și securității și asigurarea asistenței autorităților libaneze, în efortul de restaurare a autorității proprii în zona de graniță cu Israelul.
După criza din iulie-august 2006, conflictul dintre Hezbollah și Israel, CS al ONU a suplimentat mandatul original al misiunii, aceasta devenind UNIFIL II. Printre noile misiuni se regăsesc: monitorizarea încheierii ostilităților, asigurarea sprijinului necesar forțelor armate libaneze, pentru ca acestea să-și disloce efective proprii în sudul Libanului, extinderea asistenței desfășurată în sprijinul organizațiilor umanitare, care ajută populația civilă, și asigurarea întoarcerii în siguranță a refugiaților.

Trupele ONU de menținere a păcii în Liban - UNIFIL II - au primit, de asemenea, permisiunea să folosească forța pentru a preveni eventuala izbucnire a unor violențe. Ambasadorul Israelului la ONU, Dan Gillerman, s-a declarat mulțumit de această măsură. „UNIFIL devine acum o forță eficientă care poate să deschidă focul, nu numai să elibereze bilete de parcare“, a afirmat Gillerman, adăugând că acesta este „primul pas“ către dezarmarea Hezbollah, în conformitate cu rezoluția 1559.

Totuși, armata libaneză este prima care trebuie să ia măsuri în astfel de situații, UNIFIL intervenind numai dacă aceasta nu își poate îndeplini datoria. În Liban, situația de securitate specifică stării de pace mai are, încă, multe carențe. Liniștea poporului libanez nu va fi deplină decât atunci când autoritățile de la Beirut vor fi suficient de puternice, politic și militar, pentru a reuși o acțiune comună, menită să pună pe primul plan interesul național și nu interese partizane unei terțe părți sau ideologii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

"B'nai B'rith", in vizita la Palatul Victoria

Mesaj Scris de Admin la data de 26.03.07 21:44

"B'nai B'rith", in vizita la Palatul Victoria


"B'nai B'rith", in vizita la Palatul Victoria
O delegatie a organizatiei B'nai B'rith a fost primita, luni, la Palatul Victoria de premierul Radu Vasile. Temele principale ale discutiilor au fost relatiile romano-americane, precum si apropiata vizita a presedintelui Constantinescu in SUA. Un alt subiect s-a referit la posibilitatea elaborarii unor programe culturale romano-americane, cu participarea Muzeului "B'nai B'rith", precum si posibilitatea colaborarii dintre Muzeul Holocaustului din Washington cu Arhivele Nationale ale Romaniei. Presedintele international al organizatiei, Tommy Baer Percy, conducatorul delegatiei, a ridicat problema restituirii proprietatilor evreiesti si a facut referiri la unele manifestari rasiste, antisemite si xenofobe din unele publicatii romanesti
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nevasta premierului israelian nu e intreaga la minte

Mesaj Scris de Admin la data de 26.03.07 21:42

Nevasta premierului israelian nu e intreaga la minte
Corespondenta din Israel Unul din consilierii lui Netanyahu afirma ca Nevasta premierului israelian nu e intreaga la minte
Sarah Netanyahu, sotia primului ministru israelian, este din nou subiect de scandal, un inalt oficial israelian afirmind ca ea nu ar fi prea "intreaga" la cap, de unde si scenele de gelozie si accesele de furie care au alimentat din plin presa israeliana si internationala.Motivul noului scandal este presupusa declaratie pe care un consilier de incredere al sefului de guvern israelian, David Bar-Illan, a facut-o fata de un jurnalist american de inalt profesionalism, cistigator al premiului Pulitzer, David Remnick, cu ocazia recentei vizite in SUA a cuplului Netanyahu. Bar-Illan a fost citat in "The New Yorker" cu spusele "Sarah (Netanyahu) nu este una din cele mai stabile femei din lume". Mai mult, potrivit ziaristului, Bar-Illan i-ar fi declarat ca navalnicul "Bibi" ar fi avut numeroase relatii sexuale cu "shikseh" (femei, in idis), inclusiv cu femei casatorite. Se pare ca Bar-Illan a fost prompt pedepsit pentru declaratiile sale, el fiind obligat sa se intoarca din SUA in Israel pe cont propriu, deoarece Netanyahu a refuzat sa-l mai primeasca in avionul oficial.Bineinteles ca inaltul consilier a negat totul, pretinzind ca Remnick a fost cel care l-a intrebat daca nu cumva Sarah Netanyahu este instabila mintal si ca el i-ar fi raspuns, indignat: "Termina cu prostiile". Cit despre femeile cu care s-ar fi culcat Bibi, ar fi fost vorba, de fapt, de un simplu sfat: "E bine sa te culci cu o shikseh, si rabinii fac asa ceva, dar nu cu o "goyah" (crestina - in ebraica) casatorita." Evident, aceste declaratii au facut furori, fiind mentionate in toate buletinele de stiri din Israel, un ziar speculind chiar ca zilele lui David Bar-Illan ca responsabil cu presa al primului ministru sint numarate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un document cumplit al noii Intifada

Mesaj Scris de Admin la data de 24.03.07 19:44

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Noul guvern palestinian nu aduce pacea în zonă

Mesaj Scris de Admin la data de 21.03.07 20:26

Noul guvern palestinian nu aduce pacea în zonă
http://www.atac-online.ro/sua-nato_38/

Un lunetist Hamas a rănit un electrician israelian, aflat în zona principalului punct de trecere din Fâșia Gaza în Israel, Al Mintar.

Acesta este primul atac executat de mișcarea islamică Hamas de la încheierea, în noiembrie 2006, a acordului de încetare a atacurilor cu rachete și alte tipuri de armament din Fâșia Gaza spre teritoriul israelian. În aceeași zi și în aceeași zonă, luptători Hamas au atacat cu două lovituri de mortier o subunitate aparținând FA israeliene. Brigăzile „Izzedine al-Qassam“, aripa militară a Hamas, și-au asumat responsabilitatea atacurilor, afirmând că „loviturile noastre împotriva inamicului vor continua“. Fawzi Barhoum, purtătorul de cuvâ nt al Hamas, în Gaza, a afirmat că atacurile au fost „în conformitate cu programul Hamas de rezistență, care este un drept legitim“. Aceste lovituri demolează, prea devreme, eforturile de normalizare a situației de securitate din Fâșia Gaza și speranțele poporului palestinian alimentate de formarea noului guvern palestinian. Joi, 15.03.2007, prim-ministrul desemnat, Ismail Haniya, a prezentat președintelui Abbas lista noului guvern.

Parlamentul palestinian a dat, sâmbătă, 17 martie, votul de învestitură cabinetului de uniune națională convenit de partidele rivale, Hamas și Fatah. Liderii palestinieni speră că, prin formarea unui guvern de uniune națională, vor pune capăt boicotului occidental, care a avut consecințe economice dezastruoase. La nivelul străzii este nutrită speranț a că guvernul de uniune națională va reuși să întrerupă seria conflictelor dintre militanții Hamas și cei ai Fatah și că statele occidentale vor relua sprijinul politic și economic pentru Palestina, suspendat, acum un an, după ce Hamas a câștigat în mod surprinzător alegerile generale. Primul-ministru palestinian a declarat postului Al Jazeera că Uniunea Europeană a adoptat deja o „atitudine pozitivă“ față de noul guvern, însă administrația americană și Israelul au „o atitudine diferită“. În noul guvern, Hamas are nouă miniștri, în afară de premier, iar Fatah controlează șase ministere. De asemenea, fiecare dintre cele două partide a propus trei, respectiv, doi, miniștri independenț i. La Ministerul de Interne, a fost numit Hani al-Qawasmeh, membru Hamas, dar ales de către președintele Abbas. Ministerul de Externe va fi condus de către independentul Ziad Abu Amr, iar Ministerul de Finanțe, de Salam Fayyad, ambii bucurându-se de apreciere în Occident.

Oficialii de la Bruxelles spun însă că e prea devreme ca ajutoarele financiare pentru palestinieni să fie reluate. Numai anul trecut, UE a cheltuit 900 de milioane de dolari pentru plata energiei, salariilor doctorilor și profesorilor și pentru ajutoare sociale acordate palestinienilor. SUA și Israelul condiționează reluarea legăturilor diplomatice cu guvernul palestinian de recunoașterea statului israelian de către Hamas și de neutralizarea militanților înarmați care atacă Israelul. Statele Unite au anunțat că mențin boicotul impus Autorității Palestiniene și că vor colabora doar cu miniștrii noului cabinet care nu sunt membri ai Hamas; Salam Fayyad are o bună reputație în rândul administrației americane. Premierul israelian, Ehud Olmert, susține că guvernul său nu va colabora cu noul cabinet palestinian, despre care afirmă că nu îndeplinește condițiile necesare pentru ridicarea embargoului internațional, deoarece platforma politică a guvernului palestinian, care include întoarcerea refugiaților și recurgerea la terorism, ca drept legitim, nu răspunde solicitărilor cvartetului internațional (format din Națiunile Unite, Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și Rusia). Un purtător de cuvânt al guvernului israelian a declarat că „noul guvern palestinian nu a acceptat cele trei principii internaționale - anume recunoașterea Israelului, respectarea acordurilor anterioare și, mai ales, nu a spus limpede că va renunța la violență.

Palestinienii continuă să lanseze zilnic rachete asupra Israelului. Din păcate, Israelul nu poate stabili un parteneriat cu acest nou guvern. Vom continua să tratăm cu președintele palestinian, Mahmoud Abbas, dar nu cu guvernul sau cu vreun membru al guvernului“. Fostul guvern, condus tot de Ismail Haniya, fusese format în urma victoriei Hamas din alegerile parlamentare din ianuarie 2006. Imediat după formare, teritoriile palestiniene au fost supuse unui embargou occidental, ca urmare a refuzului Hamas de a recunoaște statul Israel. Noul guvern este rezultatul acordului privind formarea unui Cabinet de uniune națională semnat la 8 februarie a.c., la Mecca, în Arabia Saudită, de că- tre președintele palestinian, Mahmoud Abbas/Fatah, și liderul din exil/Siria al Hamas, Khaled Meshaal. Acordul de la Mecca nu prevede explicit recunoașterea statului evreu și se limitează la a preciza că noul guvern se va angaja să „respecte“ acordurile încheiate de către Organizația de Eliberare a Palestinei cu Israelul.

Este greu de previzionat un orizont de timp rezonabil pentru instalarea stării de pace în teritoriile palestiniene. În condiț iile în care Hamasul nu renunță la „dreptul“ său la luptă și nu găsește o cale de compromis pentru realizarea acestui deziderat, ignorând avantajele diplomației, sarabanda războiului va fi în continuare prezentă în zonă. Israelul și forurile internaționale implicate în procesul de pace din Orientul Mijlociu trebuie să-și intensifice eforturile de găsire a unei soluții acceptate și de palestinieni, astfel încât motivațiile atacurilor îndreptate împotriva teritoriului israelian și israelienilor să dispară.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.07.11 0:04, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: REMEMBER!!!!!

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 8 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum