Guttman[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Guttman[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.04.12 18:14

Roxana Guttman povestește despre singurătatea care ucide


Cultura — 19 aprilie 2012, 03:04


Pe la sfârșitul anilor ’80, Whoopy Goldberg făcea furori în rolul principal din filmul “Tele­fonul” (regia: Rip Torn), prima partitură care îi scotea la iveală adevăratele resurse acto­ricești. Asumându-și cu temeritate riscul unor comparații inevitabile, actrița Roxana Guttman și regizoarea Liana Ceterchi au pus mână de la mână și au adus la zi scenariul scris de Harry Nillson și Terry Southern, realizând pe scena Tea­trului Evreiesc de Stat un spectacol absolut impresionant.

Dramă pe muzica lui Michael Jackson

Cele două autoare ale spectacolului au ales muzica lui Michael Jackson nu doar pentru a atrage la teatru generația tânără (regretatul artist are, și la această oră, un fan club puternic în București) ci mai ales pentru mesajul pe care megastarul l-a transmis lumii. Devenit, prin adulația publicului, un vector de opinie de­osebit de periculos, Michael Jackson a fost, mai ales în ultimul deceniu al carierei sale, un militant fervent împotriva celor care guver­nează lumea. Poate că Michael a murit pentru că a îndrăznit să cânte piese ca “They Don’t Really Care About Us” sau “Earth Song”. Astăzi, în lume și în România, versurile “Toată lumea e mâncare pentru câini./ Toți sunt împușcați mortal!/ Toată lumea a înnebunit!” au o semnificație reală și îngrijorătoare. Mai ales pentru artiștii cărora le închină Roxana Guttman tulburătorul său spectacol, “Tele­fonul”. Washti Blue este o actriță care a pierdut totul și su­praviețuiește într-un univers paralel, alcătuit din marea ei pasiune pentru muzica lui Michael și convorbirile interminabile la telefon, singura ei legătură – aparentă – cu lumea exterioară. Cu incredibilă energie și o capacitate inepu­izabilă de a-și schimba de la o clipă la alta starea sufletească și atitudinea, Roxana Gut­tman retră­iește disperarea tragicomică a eroinei sale.
Washti dansează, se ceartă cu vecina care îi reproșează că face prea mult zgomot, glu­mește (remarcabilă finețea umorului din acest spectacol!), poves­tește despre viața ei și a altora, plânge. Steaua i-a apus, nu mai primește roluri în teatru, e săracă lipită pământului, “mănâncă” apă chioară (pe care o împarte cu o plantă, singura ei prietenă), a fost părăsită de bărbatul său și, în general, toate durerile lumii au devenit durerile ei. Eșafodajul spectacolului este alcătuit din semnificații paralele și simboluri aproape subliminale, astfel încât să te marcheze multă vreme după ce l-ai văzut și să te oblige să meditezi asupra sensului latent al fiecărui amănunt. Scene care ar fi putut să cadă într-un patetism de duzină sunt excelent rezolvate prin ironie, umor, expresie corporală, emoție netrucată, momente răsplătite de public prin hohote de râs, lacrimi și aplauze la scenă deschisă. Admirabilul recital actoricesc susținut de Roxana Guttman este completat de apariția omului de la telefoane (Rudy Rosenfeld) și de câteva voci din off (Liana Ceterchi, Alma Boiangiu, Naomi Guttman).
Finalul, în care Washti Blue își pune planta în sân, este o minunată metaforă despre condiția actorului care va sfârși, într-o zi, ca pământ de flori. Pentru spectator, decodificarea tuturor metaforelor din acest spectacol de o rară intensitate, poate fi o provocare mai mult decât captivantă.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Guttman[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.07.11 19:09

Iancu și Iosif Guttman - victime ale Pogromului de la București, din ianuarie 1941
de Hava HAAS
Pe 21 ianuarie se împlinesc 69 de ani de la rebeliunea legionară, în timpul căreia au fost uciși la București 122 de evrei, printre care și fiii rabinului Guttman, Iancu și Iosif. Sora lor, dr. Hava Haas, rememorează acest episod tragic din istoria evreilor români care a pus capăt prematur vieții celor doi frați ai ei.

Iancu și Iosif Guttman s-au născut în anii din preajma primului război mondial, într-un mic orășel din Moldova. Tata, un om tânăr - încă nu împlinise 20 de ani - funcționa ca rabin al acestui orășel. Ca toți copiii de evrei în acea vreme, Iancu și Iosif au fost trimiși de la frageda vârstă de 4-5 ani la Heder, pentru a învăța să scrie, să citească și să cunoască învățăturile Torei. Acasă cu părinții, vorbeau limba idiș. Între timp, tata s-a evidențiat ca un rabin deosebit de talentat. Activitatea sa rabinică ca și predicile sale, l-au făcut cunoscut și apreciat și în afara orășelului. Veneau oameni din diferite locuri să soarbă vorbele sale de duh, să asculte și să aprecieze cunoștințele sale temeinice în cultura și filosofia iudaică. După scurt timp, a fost chemat la București, devenind rabin al Comunității din București și pe baza cunoștințelor sale juridice, a fost numit judecător la curtea rabinică, slujind în această calitate aproape 50 de ani.

Iancu și Iosif au urmat la București școala primară și au absolvit liceul Libros ca elevi străluciți. După bacalaureat, Iancu a ales cursurile Facultății de Drept și Filosofie, iar Iosif, pe baza notelor mari cu care a terminat liceul, a fost primit la Facultatea de Medicină din București (în ciuda prevederii de numerus clausus pentru evrei).

Iancu a fost un student eminent, era primul din an și colegii săi evrei și neevrei apelau la el pentru a-i ajuta la lucrările pe care trebuiau să le prezinte. Datorită cunoștințelor sale ieșite din comun, profesorul Dimitrie Gusti de la catedra de Sociologie l-a numit pe Iancu, asistent universitar.

Încă de la începutul cursurilor la Medicină, Iosif a suferit bătăi și tăieturi cu bisturiul de la disecție din partea colegilor antisemiți. După un timp, Iosif a părăsit Medicina și a trecut la Facultatea de Litere și Filosofie. Atât Iancu, cât și Iosif și-au însușit din fragedă tinerețe o cultură deosebită. Lucrările lor sunt mărturie a vastelor lor cunoștințe în domeniul filosofiei universale și iudaice, a literaturii clasice și moderne. Ei s-au dezvoltat în România anilor 1930-1940, ani care încă făceau parte din perioada de avangardă culturală a României, din perioada 1920 - 1940.

În 1931, la vârsta de 16 ani, Iosif scrie prima sa lucrare „ Cultura Asiatică în Raport cu Civilizația de azi a Europei”, în care spune următoarele : „furtunile și nenorocirile ce se abat asupra noastră, vor înceta cu siguranță din moment ce ne vom da seama că adevăratele valori ale omenirii sunt valorile morale, spirituale și culturale. Aceste valori vor exista în toate timpurile, căci ele există prin ele însele, după cum nici astrul ceresc nu va înceta niciodată să lumineze cu razele sale pământul pe care trăim”. Iată profesiunea de credință a tânărului Iosif, crezul după care și-a trăit scurta sa viață. Iosif avea 20 de ani când a început să colaboreze la diferitele publicații din acea vreme : Viata românească , Cuvântul Liber, Șantier și altele. Revista Însemnări Ieșene a publicat lucrarea sa filosofică „Fenomenul Mistic”.

Acasă, Iancu și Iosif discutau cu tata viața lor universitară problemele pe care le studiau; numele profesorilor lor: Rădulescu-Motru, Tudor Vianu , Nicolae Iorga, Traian Herseni, ne deveniseră familiare. Casa noastră era un centru de cultură. Cărți se găseau peste tot, iar fiecare își avea colțul său, unde așternea pe hârtie, articole, lucrări, gânduri. Dar concomitent cu dezvoltarea vieții culturale a României anilor ’30, se apropiau și norii prevestitori de furtună și puțini au prevăzut cataclismul ce avea să se abată asupra Europei.

În articolele pe care le scria, Iosif dezbătea din ce în ce mai des problema apariției fascismului și a ororilor de care va fi cuprinsă omenirea dacă fascismul va învinge. El își găsea refugiul în discuțiile cu scriitorul umanist Eugen Relgis, care i-a fost mentor și care asculta au atenție frământările acestui tânăr sensibil. De asemenea, din corespondența lui cu celebrul Romain Rolland, reiese aceeași frământare, aceeași teamă de viitor, aceeași întrebare obsedantă „ Încotro se îndreaptă omenirea ?” odată cu venirea la putere a lui Hitler. În cartea lui Relgis „Eseuri despre iudaism”, în capitolul „Mărturiile unui fecior de rabin”, Relgis citează o viziune a lui Iosif exprimată în una din discuțiile lor: „ Sute și mii de oameni în uniforme se măcelăresc, iarăși răsună urletele fiarei omenești pe acest pământ ce a sorbit atâta sânge de atâtea milenii. Mâine - poimâine, incendiul izbucnit din marginea însângerată a lumii se va întinde peste tot. Atunci întreg pământul se va cutremura. Uriașele valuri ale urii războinice se înalță, înaintează năprasnice peste mușuroaiele omenești. Poate că în zorii zilei vom plânge: lacrimi pentru mii și milioane de sacrificați ai urii războinice. Cadavrele celor sacrificați în noaptea barbariei, vor zăcea pe întinsul pământului.” Iosif parcă a prevăzut catastrofa care se apropia și a prevăzut chiar și propria lui soartă tragică.

Iancu, care avea o pregătire excepțională de intelectual, de filosof, de om de știință, nu trăia momentele politice actuale, era preocupat de lucrările sale științifice și tocmai termina lucrarea sa filosofică „ Societate si Valoare”.

Apoi venit acea groaznică noapte de ianuarie, când călăii au pătruns în casa noastră. Pentru Iosif era clar care avea să fie sfârșitul; avea în față imaginea pe care a prevăzut-o de atâtea ori. Gemetele lui ne străpungeau sufletele. Iancu, mai stăpân pe sine, a încercat să vorbească cu banda de ucigași care au năvălit în casă, dar i-au răspuns că jidanii nu sunt oameni și trebuie stârpiți de pe suprafața pământului. Și imediat s-au năpustit asupra lui tata și a celor doi băieți care încercau să-și apere tatăl. Toți trei erau bărbați înalți, drepți, impunători; tata avea atunci 46 de ani, Iancu 27 și Iosif 25 de ani, dar s-au încovoiat sub loviturile drugilor de fier cu care au venit înarmați ucigașii legionari. Loviturile s-au abătut asupra capetelor și trupurilor lor până ce sângele care țâșnea din ei le-a acoperit fețele. Este ultima mea imagine a lor înainte de a fi fost aruncați în camionul care aștepta afară și împușcați apoi la Jilava. Mi-au răsunat atunci cuvintele poetului „Trei Doamne, și toți trei !” Nu am știut în acele clipe, că tata va rămâne, prin minune, singurul supraviețuitor al măcelului de la Jilava. Iancu și Iosif au rămas întinși pe zăpada din Jilava - unde și-au dat sufletul, cadavre printre cadavrele a milioane de oameni nevinovați, victime ale Holocaustului.

Tata s-a întors acasă după ce a zăcut trei zile pe zăpada din Jilava alături de trupurile lui Iancu și Iosif. S-a întors acasă, fără fiii lui, copac despuiat, fără coroană, fără cei ce au fost mândria vieții lui. Tragedia lui a fost asemuită de unii cu cea a lui Iov, de alții cu imaginea lui Laocoon cel încercuit împreună cu copiii săi, de șerpii ucigători. Și a trebuit tata să-și adune toate puterile pentru a o ajuta pe mama să supraviețuiască cumplita tragedie și pentru ca cei trei copii care au rămas să aibă un adăpost, să poată să învețe și să-și croiască un drum în viață. În același timp, tata a continuat să-și slujească mai departe obștea, cu dragoste și cu abnegație, făcându-și datoria de rabin.

Pentru mine, readaptarea în casa fără Iancu și Iosif a fost nespus de grea . Pierdusem pe cei ce mi-au fost părinți spirituali, educatori, îndrumători, pe cei care mi-au dăruit cu o dragoste nemărginită anii fericiți ai copilăriei mele…

Dr. Hava Haas (văduva profesorului Nicu Haas) este fiica Rabinului Zwi Guttman și sora martirilor Iancu și Iosif Guttman, uciși în timpul pogromului din timpul Rebeliunii legionare de la București, din
21 – 23 ianuarie1941.

Dr. Hava Haas a absolvit facultatea de medicină la București, specialitatea microbiologie medicală și boli infecțioase, și a fost asistentă la catedra prof. Ionescu-Mihăiești. După stabilirea în Israel a fost medic primar la Spitalul universitar Hadasa și cadru didactic la Facultatea de Medicină a Universității Ebraice din Ierusalim.
Articolul ne-a fost pus la dispoziție de colaboratorul nostru Vlad Solomon. Mulțumim autoarei și d-nei Doina Meiseles, directoarea publicației Jurnalul Săptămânii din Israel, care au fost de acord ca textul care va apărea în numărul de joi al ziarului, să fie preluat de revista electronică Acum.
citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fratii Iancu si Iosif Guttman

Mesaj Scris de Admin la data de 08.07.11 19:08

Fratii Iancu si Iosif Guttman

Itzhak Ben-Zvi - Guttman
la mormintele mamei sale Ettel si ale lui Iancu si Iosif - cei doi frati ai sai
ucisi de legionari
in 1941. monument istoric al Romaniei; dar pentru mine este un monument istoric foarte personal. Alaturi de aceasta sinagoga, pe strada Vasile Adamache nr.9, a fost casa (daramata acum) a parintelui meu Zvi Guttman, casa in care m-am nascut, in care mi-am trait copilaria, tineretea, inceputul maturitatii. In aceasta sinagoga, in curtea ei, pe strada aceasta, in casa tatalui meu – am TRAIT cu tot ce inseamna TRAIRE, in toti cei 29 de ani cat am locuit in Romania, pana am plecat in Israel in 1960.

Sunt impresionat sa particip aici, acum, 63 de ani dupa acel groaznic progrom, la comemorarea martirilor comunitatii evreiesti din Bucuresti.

Apreciez si multumesc comunitatii din Bucuresti si presedintelui sau prof. Ing. Ozi Lazar, pentru organizarea acestei comemorari la care am fost invitat sa particip.

Cu toate ca sunt cuprins de o mare emotie, va rog sa-mi permiteti sa spun cateva cuvinte in contextul acestei comemorari.

In cartile de istorie a evreilor din Romania, din timpul Holocaustului, care au aparut in romana, ebraica, engleza si franceza, un capitol special relateaza evenimentele progromului din Bucuresti din ianuarie 1941. Tragedia rabinului Zvi Guttman si asasinarea celor doi fii ai sai, Iancu si Iosif, sunt mentionate, as spune subliniate, ca un simbol al suferintelor evreilor bucuresteni in acea groaznica perioada.

Cunoscutul scriitor Eugen Relgis, care-l considera pe Iosif Guttman ca un fiu spiritual, i-a scris la un an de la progrom o scrisoare postuma. Ea a fost publicata in volumul “Slove de martiri”, care a aparut in 1945 sub ingrijirea rabinului Guttman. Acest volum “Slove de martiri”, cuprinde o parte a lucrarilor publicate de Iancu si Iosif Guttman, lucrari filozofice, articole de luari de pozitie , articole cu caracter literar.

Rabinul Guttman a editat in Israel, in 1968, traducerea in ebraica a acestei carti cu titlul “Sheerit Iacov ve Iosef”. Ea a fost prefatata de sef rabinul Israelului din acea vreme , rabinul Unterman, care a tinut prin aceasta prefata sa-si exprime atasamentul, aprecierea, stima si prietenia fata de rabinul Guttman- si tot ce reprezinta el , ca rabin, ca personalitate a comunitatii evreiesti din Romania.

De altfel traducerea cartii a fost facuta de dl. Idov Cohen, o figura reprezentativa a evreilor din Romania, un om de cultura cunoscut in Israel; el a fost timp de multi ani deputat in parlamentul israelian, in Kneset.

Scriitorul F.Brunea-Fox a publicat in 1945 o lucrare cu titlul “Orasul macelului” in care a descris ororile progromului din Bucuresti din ianuarie 1941 ; el a fost inspirat de titlul lucrarii” Ir haariga” a lui H.N. Bialik, marele nostru poet national, care a descris grozaviile progromului de la Chisinau din 1903.

Comunitatea evreiasca din Bucuresti, capitala Romaniei, era cea mai numeroasa comunitate din Romania; locuiau la Bucuresti la inceputul celui de al doilea razboi mondial, peste 100.000 de evrei. Evreii reprezentau un procent important din populatia Bucurestiului ; pe plan cultural, economic,social, financiar, intareau simtitor patura destul de subtire a locuitorilor de nivel superior al orasului.

Pana la venirea legionarilor la putere, in 1940, nu stiu sa fi fost vreodata un progrom la Bucuresti. Au fost multe, chiar prea multe manifestari antisemite, unele violente, dureroase.

Tin minte ca prin 1936, fratele meu Iancu Guttman, proaspat avocat, si-a facut doctoratul in sociologie la Universitatea din Bucuresti, cu profesorul D. Gusti, care l-a numit asistent al sau; drept care studentii legionari, care erau contra numirii unui evreu intr-o asemenea functie, l-au batut, l-au ranit, a venit acasa insangerat dar nu a renuntat la activitatea universitara.

Fratele meu Iosif Guttman si-a inceput studiile de medicina prin 1935; dupa un an si jumatate a fost nevoit sa se retraga caci studentii legionari l-au amenintat cu bisturiul ca-l vor casapi. El si-a facut studiile universitare de litere si filozofie si a devenit un ziarist cunoscut, apreciat.

Fratii mei Iancu si Iosif Guttman au fost doi tineri intelectuali, evrei, care in scurta lor viata, au activat, au scris, au publicat si dezvaluit cu prisosinta fiecare in felul sau , nivelul si capacitatea lor exceptionala de oameni de cultura, de progres, de realizari. Ei au fost omorati in floarea varstei : Iancu la 27 de ani ; Iosif la 25 de ani.

Prin 1937, seful rabin dr. I.I. Niemirover, a scapat prin minune de un atentat la viata sa: un antisemit militant a tras cu pistolul , gaurindu-i jobenul (era sambata si seful rabin purta joben, asa a scapat nevatamat).

In ianuarie 1941, comunitatea evreilor din Bucuresti a cunoscut un groaznic progrom. Au fost omorati vreo 130 de evrei. Au fost arse pana la temelie doua sinagogi : Templul Mare Spaniol si Sinagoga de pe Calea Mosilor 78, unde slujea tatal meu. Au fost batuti, maltratati, multe sute de evrei. Au fost devastate si jefuite magazine evreiesti, sinagogi (inclusiv sinagoga unde ne aflam acum), case particulare. Numai cine a trait acele zile 21-22-23 ianuarie 1941 in Bucuresti, poate intelege grozavia, pericolul, durerea ce a pricinuit-o acel progrom.

Evreii au fost luati cu forta din sinagogi, din case particulare, de pe strazi, batuti, jefuiti, dusi la sedii legionare unde au continuat bataile si suferintele evreilor. Au fost apoi bagati in camioane si dusi in padurea Jilava unde au fost impuscati, asasinati.

Nici pana in ziua de azi, dupa 63 de ani, nu am puterea sufleteasca sa descriu ce am trait in acele zile ; este o traire, care la 10 ani cat aveam atunci, a ramas adanc intiparita in inima mea, in mintea mea, in amintirea mea- si nu o pot impartasi cu nimeni.

Fratii mei Iancu si Iosif au fost omorati. Am fost la inmormantarea lor si am suferit impreuna cu parintii mei, cu sora si fratele meu, cu atat de multi prieteni, rude, colegi ai lor. Mama mea Ethel Guttman nu a rezistat loviturii ingrozitoare si, dupa o lunga boala, chinuita fizic si moral s-a sfarsit si se odihneste acolo la Cimitirul Filantropia alaturi de Iancu si Iosif.

Evrei au fost omorati si la Abatorul din Bucuresti ; au fost adusi printre multi altii si bunul prieten al tatalui meu, industriasul Bernard Kaufman si fiul sau Jacques. Ei au fost batuti, sfartecati cu cutite de abator, taiati in bucati. Jacques Kaufman a fost atarnat mort de un carlig de abator. Tatal sau vazand ce indura fiul , si-a pierdut mintile; a fost si el sfartecat, omorat si atarnat de un carlig impreuna cu alti evrei. Pe trupurile sfartecate , legionarii asasini au scris “carne cusher”.

Salbaticia, cruzimea, neomenia asasinilor legionari, pe care am cunoscut-o cand nu aveam nici 10 ani mi-au ramas intiparite in sufletul meu, in constiinta mea.

Tatal meu, rabinul Zvi Guttman, pe care gloantele legionarilor, prin minune nu l-au atins, a inteles ca daca a supravietuit si a ramas in viata, misiunea sa, de om, de rabin este sa-si slujeasca obstea, sa calauzeasca, sa indrume si sa ajute comunitatea sa. Este ceea ce a facut, cu devotament, in toti anii cat a trait, chiar si dupa ce i-a pierdut pe Iancu si Iosif. Sinagoga ce a fondat-o in memoria lor “Beth Iacov Iosef”, intai la Bucuresti si apoi la Tel-Aviv, a devenit o casa a celor originari din Romania, in care pe langa serviciile religioase si studiile stiintelor iudaice, se amintesc si se comemoreaza, prin adunari si placi comemorative, atrocitatile holocaustului din Romania. In aceasta sinagoga a evreilor originari din Romania, ei au gasit lumina Thorei, dar si solutii la multe din problemele lor. Cu inalta competenta de magistrat a tatalui meu in Codul Jurisprudentei ebraice, ca judecator in tribunalele rabinice a solutionat cu succes mii de cazuri, de probleme legale ale unei emigratii de sute de mii de evrei din Romania si care s-au stabilit in Israel sau in alte tari. Personalitatea sa rabinica, intelepciunea si generozitatea sa umana l-au situat la nivelul unei autoritati spirituale superioare, cunoscuta, apreciata si stimata in lumea evreiasca, in societatea israeliana.

*

Scria un filozof german din secolul al 19-lea Fr. Nietzsche in “Asa grait-a Zarathustra”: “Daca te uiti adanc in abis se reflecta si abisul in tine”.

Am invatat, cu timpul si, din exemplul parintelui meu, sa traiesc fara sa ma uit mereu in abis, fara sa-mi amintesc in permanenta de grozaviile ce le-am trait in acele zile de deslantuire satanica. Am avut constiinta intuitiva ca si cei ce nu mai sunt cu noi, ar dori sa continuam sa traim, sa existam. Marele scriitor evreu Shalom Asch, a scris intr-una din cartile sale:”Nu capacitatea, puterea de ati pastra amintirea, ci exact contrariul, capacitatea, puterea de a uita este conditia esentiala, necesara continuarii existentei noastre.

Progromul din Bucuresti a fost un eveniment ingrozitor; fratii mei Iancu si Iosif Guttman, impreuna cu atat de multi alti evrei, au fost batuti, jefuiti, umiliti, asasinati. Comemorarea lor este o zi sfanta pentru mine, pentru toti cei ce am trait si suferit in acest progrom. Aceasta zi de comemorare, de amintire, ne da puterea de a continua, de a trai o existenta de munca, de realizari, de progres, de libertate, o supravietuire fizica, morala si spirituala.

Fie amintirea martirilor binecuvantata


www.isro-press.net/Persoane/Gutmani/Gutman.Zv.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Guttman[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.11.10 16:44

Mendelssohn, Zorman, Schubert, Strauss, la Tel Aviv

http://animanews.com/component/content/article/176-articol4/5380-ruth-guttman-ben-zwi-mendelssohn-zorman-schubert-strauss-la-tel-aviv.html

Intensă, ba ași spune chiar febrilă, activitate muzicală a acestui început de stagiune israeliană. E pur și simplu impresionantă. Toate formațiile muzicale, fie ele orchestre simfonice sau de cameră, ansambluri instrumentale, trio-uri quartete sau corale, de toate felurile, de toate stilurile, de la baroc la contemporan toți (împrumutând un termen de la confrații sportivi) sunt prezenți la start. La Ierusalim, la Tel Aviv, la Haifa dar și la Rehovot la Carmiel, la Abu Gosh (unde nu?) se face muzica bună, se prezintă concerte de înaltă calitate. Faptul în sine merită să fie semnalat, pentru că oglindește o realitate, o realitate îmbucurătoare.
Muzica a fost și este o oglindă de înaltă fidelitate a stării de spirit înconjurătoare: ea reflectă tot și nu exagerez. Vă rog pe dvs. să vă gândiți cum s-au transmis prin sunete avânturile romantice, perfecționismul luminiștilor s.a.m.d. Dacă în zilele nostre, în care vrând nevrând suntem expuși toți la “bombardamentele sonore” ale unei mass media, cu puține idealuri dar cu multă publicitate și foarte rar bun gust, așadar dacă în Israel la deschiderea stagiunii este îmbulzeală de evenimente muzicale serioase, de înaltă clasă care ar onora orice capitală de veche tradiție culturală, e semn bun, foarte bun.
La Audutoriul Recanati a Muzeului Tel Aviv, Orchestra de Cameră Israeliană a găzduit oaspeți ce au onorat-o: Corul de concert din Rattingen dirijat de Josef A.Waggin. Este o formație vocală mixtă, amplă numărând peste 70 de persoane, alcătuită în 1973 cu o bogată activitate concertistică mai ales în regiunea Westfaliei. Au ales - omagiu vizitei lor în Țara Sfântă - oratoriul “Eliahu” de Felix Mendelssohn (1809-1847). E o partitură lungă, inegală din toate punctele de vedere, în care sunt evidente pe de o parte măiestria compozitorului (e opus 70) și pe de altă omagiu lui J.S. Bach.
Josef Wagin s-a arătat un excelent cunoscător al partiturii și al mânuirii volumelor sonore. Corul, al cărui director este, e o formație tipică a culturii germane în care muzica deține un rol important. Intonația este absolut precisă iar redarea părților contrapunctice, care abundă, beneficiază de naturalețea celor cărora le-a fost transmisă din tată în fiu.
Ideea de a încredința părțile soliste unui cvartet de tineri cântăreți din pepiniera de talente ce este Studioul Operei din Tel Aviv, e în sine excelentă: așadar soprana Efrat Elazar-Ashkenazi, mezzosoprana Ayala Zimbler, tenorul Eitandrori și baritonul Noah Briger, toți intonându-și cu precizie rolurile, au avut multe de învățat în materie stilistică de la oaspeții din Germania.

Noutăți cu Odisea

La prima serie de concerte din ciclul “Muzica clasică ușoară”, Filarmonica sub bagheta lui Zubin Mahta a prezentat înainte de Schubert și Strauss o nouă prima audiție israeliană:” Trombon Odyssey” pe care compozitorul Moshe Zorman a dedicat-o excelentului intrumentist, care este Daniele Morandini.
Țin să atrag atenția asupra evenimentului: maestrul Mehta inaugurează încă un cilcu de concerte ale filarmonicei cu o primă audiție autohtona. E în sine un compliment școlii componistice israeliene, pentru că ne-a fost clar multora că Zubin Mehta a dirijat opusuri ale compozitorilor noștrii numai dacă i-au plăcut, iar când nu... chiar a fost penurie. Actuala lucrare scrisă de unul dintre cei mai apreciați compozitori actuali, prof. Moshe Zorman (născut în 1958) omagiază talentul ieșit din comun al italianului Daniele Morandini (laureat al mai multor mari concursuri internaționale), care deține postul de prim trombonist al orchestrei.
Ce l-a atras pe Zorman către trombonul lui Morandini? Sunetul cald și cantabile. Cu mare măiestrie de orchestrator, Zorman i-a scris 4 fragmente intitulate culori: verde, albastru, roșu și galben, în care pune în valoare posibilitățiele expresive ale instrumentului. Preferința mea a mers către “roșu italian”, în care cu aluzii la Nino Rota, ne lasă în farmecele melodiei. Desigur scriind pentru trombon în sec.XXI, nu putea lipsi elementul de jazz și acesta apare în final în partea intitulată “Energie galbenă”, chiar dacă cu gândurile în actualitate la așa un titlu mă așteptam la citate pentatonice evocând energia chineză emergentă.
Cum veștile bune nu vin niciodată singure, pe lângă premiera consacrată la Filamonica, familia Zorman a mai obținut recent un mare succes. Fiul, Itamar, tânăr violonist foarte talentat, a câștigat premiul întâi la un important concurs internațional.
La pomul lăudat... zice proverbul românesc. Decepția a venit de la celebra cântăreață Anne Sofie von Otter, mezzosoprana suedeză care a interpretat șase lieduri de Schubert cu acompaniamente orchestrate de mari compozitori: Britten, Max Reger, A. Webern. Vocea ei are un timbru plăcut dar nu străbate într-o sală de 3000 de locuri. Așa că, intențiile au fost bune, dar știți dvs. cu ele e pavat infernul.
Entuziasmul auditorilor a fost nestăvilit când în partea a doua, Mehta în mare vervă, i-a delectat cu “muzica din vechea Vienă”, adică “Strauss et comp.” și cum aplauzele nu conteneau, biss-urile de polci și de valsuri au curs ca Dunărea albastră. (Ruth Guttman Ben Zwi, AnimaNews)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ing. Itzhac Guttman Ben-Zvi: Un proiect dificil

Mesaj Scris de Admin la data de 07.11.10 15:52


Ing. Itzhac Guttman Ben-Zvi: Un proiect dificil

Din învățămintele războiului de 6 zile și analiza măsurilor pe care Zahal trebuia să le pună în practică în vederea pregătirii sale în ipoteza unui război viitor, era echiparea aviației militare cu avioane de transport de mare capacitate; ideea era că este nevoie de un avion, care să transporte la distanțe de sute de kilometrii, în scurt timp, un număr mare de parașutiști cu echipamentul lor, care să fie lansați în spatele liniilor inamice; de asemenea să fie parașutate încărcături militare diverse (platforme cu jeepuri, cu cammand-caruri, cargo cu muniții, armement, aprovizionări diverse, etc.); mai mult, să fie transportat un tanc, care să fie operațional imediat în spatele liniilor inamice.
Era vorba de a se echipa un avion militar cu o capacitate de transport de cel puțin de 50 de tone. Zahal și respectiv IAF (aviația militară), avea în acele timpuri, avioane de transport de mică capacitate (între 2 și 6 tone). Franța, principala sursă de furnizare de avioane a Israelului din acea vreme, nu deținea un asemenea avion; americanii nu livrau echipamente militare Israelului; nicio altă țară prietenă nu deținea un asemenea avion. Soluția era să găsim un avion existent, chiar civil, să-l modificăm, să-l adaptăm și să-l echipăm cu mijloace proprii, israeliene.
Cine putea în 1961 să-și ia răspunderea, sarcina de a găsi și de a pregăti un asemenea avion?
La prima vedere se părea că această posibilitate nu poate fi pusă în practică. Industria Aeronautică Israeliană (IAI), era în acea vreme o foarte modestă industrie, care activa în special în domeniul întreținerii și reparațiilor de avioane, și care făcea eforturi mari să poată intra în domeniul fabricației de avioane. IAI a fost consultată în acest subiect; Al Schwimmer, directorul fondator al IAI, un om de viziune și cu multă experiență aeronautică, care a fost pilot, a întrevăzut o soluție: să achiziționăm un avion civil de transport de mare capacitate (în acea vreme de transport de vreo 100-120 de pasageri), să-l modificăm, să-l echipăm și să-l aducem la configurația specificată de militari (IAF).
La prima vedere părea un proiect ce depășea cu mult capacitatea profesională a IAI din acea vreme; era un proiect care necesita o foarte largă activitate inginerească aeronautică, atât ca volum de lucru, cât și ca nivel ingineresc; în departamentul de inginerie aeronautică, erau în total 6-8 ingineri de aviație, eram singurul cu cunoștințe și experiență profesională, atât în cunostiinte
teoretice, cât și în cele industriale inginerești, de proiectare și de fabricație. Un singur coleg avea cunoștințe și experiența de proiectare și fabricație aeronautică, limitate.
Al Schwimmer, legendarul director al IAI, a găsit avionul candidat pentru acest proiect; era avionul american de pasageri fabricat de Boeing în anii 1947-50, denumit Stratocruiser, care transporta peste 100 de pasageri și care în anii 60, când au intrat în serviciu noile avioane moderne de pasageri cu reacție, Boeing 707, a fost scos din utilizarea companiilor de transport aerian.
Acest avion Stratocruiser, avea și o variantă de transport aerian militar denumită C-97. Această variantă militară a fost folosită de americani în timpul asediului Berlinului (1947-48), pentru a aproviziona populația Berlinului de Vest asediat (era posibil numai pe calea aerului); avionul C-97 era cel mai important mijloc de aprovizionare, de legătură și era folosit în mod masiv; în timpul acestui asediu, aterizau în Berlinul de Vest un asemenea avion la fiecare 10-15 minute, 24 de ore zilnic; în acest mod, asediul a eșuat, a fost abandonat.
Acest avion Stratocruiser, de o greutate de câteva sute de tone, o viteză de vreo 500 de kilometrii pe oră, cu 4 motoare cu piston și elice (o tehnologie veche, a anilor 40), a fost singurul candidat pentru proiectul necesitat de IAF.
Modificările, adaptările, pregătirile ce trebuiau efectuate pe un asemenea avion, erau de o complexitate greu de înțeles, de întrevăzut, chiar într-un ante-proiect superficial. Era vorba de de o întărire a întregii structuri a avionului, pentru a putea fi încărcate echipamentele militare; trebuiau tăiate două mari deschizături în fuselaj și instalate uși, prin care să poată fi parașutați soldații, cu echipamentele personale, într-un timp scurt; trebuia proiectat și executat sistemul de parașutare a echipamentelor militare (jeepuri, command-caruri, cargouri) printr-o ușă și o rampă în partea posterioara a avionului; în fine, trebuia găsit modul de a introduce un tanc, pe o podea care să reziste la greutatea unui tanc de multe tone și care să fie descărcat după aterizarea avionului.
Tancul propus, cel mai mic din înzestrarea armatei, era tancul francez AMX; dar pentru a fi introdus și descărcat, trebuia tăiat posteriorul fuselajului și cu o rampă specială să se execute operația. Tăierea fuselajului posterior era un proiect în sine dificil, căci trebuiau făcute 2 mari și solide șarniere, care să permită deschiderea fuselajului posterior cu ajutorul unui element hidraulic; închiderea fuselajului posterior, tot cu ajutorul unui element hidraulic, trebuia să asigure legăturile tuturor elementelor și echipamentelor aflate în acest fuselaj posterior; această închidere, trebuia asigurată prin 12 elemente hidraulice, cu presiuni bine calculate, care să corespundă forțelor aerodinamice din timpul zborului. Erau și multe alte probleme mecanice, electrice, de instalații, etc.
Proiectul era deosebit de complex; dar cele mai grele, mai dificile, și importante erau cele legate de structura avionului, ele erau hotărâtoare în ce
privește siguranța zborului; executarea exigentelor militare era severă, greu de îndeplinit. Erau și probleme de încercări la sol și în zbor, toate acestea constituiau o compexitate necunoscută la IAI în acele timpuri. O problemă de bază, care trebuia stabilită dela început, era care să fie standardele aeronautice după care să se execute întregul proiect; avionul era civil, american, deci trebuia utilizat. Regulamentul de calcul și admisibilitate la zbor american; dar care? cel civil sau militar? Am optat pentru cel civil, dar cu exigențele militare specifice modificărilor executate de noi; nu era ușor, nu era simplu; erau și situații în care trebuia să facem anumite derogări de la standardele aeronautice; am acceptat asemenea derogări, luând asupra noastră
responsabilitatea asigurării securității zborului.
De altfel, întreaga responsabilitate asupra securității zborului, era asupra noastră, căci nicio instituție (aviația civilă, IAF, americanii), nu erau perticipanti, colaboratori la acest proiect.
La începutul proiectului, în 1961,inginerul șef IAI din acea vreme, m-a consultat, m-a întrebat dacă - după părerea mea - vom putea executa un asemenea proiect; el știa că contractul său cu IAI se termină peste un an (1962), iar proiectul se va termina (dacă?) în 3-4 ani. Știam că lucrarea este excesiv de complexă, știam că tăierea posteriorului fuselajului era cea mai riscantă parte a întregului proiect. Singura societate în lume care a executat vreodată o asemenea lucrare de tăiere a fuselajului, a fost De Havilland of Canada, pe un avion englez Britannia. Putea noi să ne asemănăm cu De Havilland of Canada? Categoric, NU! Am analizat situația și conștient de faptul că vom trebui să introducem în lucru mulți ingineri pe care trebuie să-i formăm în domeniul aeronautic (ceea ce în sine nu era o misiune ușoară !), mi-am spus părerea, în sens pozitiv.
Proiectul a fost executat pe un avion prototip și a fost terminat în 1964. În cadrul acestui proiect, s-a format o grupă inginerească aeronautică, primul nucleu al ingineriei aeronautice industriale în Israel.
Aviația militară s-a echipat cu mai multe avioane Stratocruiser, care au fost modificate și echipate, adaptate, după cerințe. Ele au fost folosite mai mulți ani, după războiul de 6 zile (1967), în special în versiunea de luptă electronică. Începând din 1968, ele au fost înlocuite cu avioane americane mari de transport militar Hercules (C- 130), care sunt încă în serviciu.
Proiectul Stratocruiser a fost unul din cele mai importante în stabilirea fundamentului ingineresc aeronautic industrial al IAI.
În 1969, unul din aceste avioane echipat cu sisteme electronice, zbura pe linia Canalului de Suez; era în timpul războiului de uzură și lupta electronică era importantă. Acest avion a fost doborât de către egipteni. A fost singurul avion doborât în acest război.
Întregul program Stratocruiser, a fost un program important în istoria militară a Zahalului, a IAF și, deasemenea, o pagină de glorie în istoria IAI

Citește
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

YOM KIPUR - 1973 (Video)

Mesaj Scris de Admin la data de 04.10.09 13:30

YOM KIPUR - 1973 (Video)


Ing. Itzhac GUTTMAN BEN - ZVI



Seara de Kol Nidrei, sinagoga este plina de credinciosi, care vin in masse in aceasta seara, conform traditiei milenare. Atmosfera este sombra, serioasa, fiecare este pregatit, fizic si sufleteste, pentru ziua de post, cea mai sfanta zi a calendarului evreiesc, cu toate semnificatiile sale.

Oamenii se saluta intre ei, cu cuvintele traditionale, isi transmit unul altuia, cele mai bune, mai dorite urari.


In seara de Yom Kipur, la 5 octombrie 1973, la sinagoga Guttman din Tel-Aviv, era, ca intotdeauna, atmosfera caracteristica serii de Kol Nidrei; totusi, mai era ceva: o anumita neliniste. Oamenii se priveau unul pe altul, cu priviri ingrijoratoare. Langa mine se afla Idov Cohen, cunoscutul leader al celor originari din Romania, fost deputat in Knesset. Vorbind cu el, mi-a spus ca exista o anumita tensiune, se aud anumite "rumori", ca se intampla ceva la granitele tarii noastre, cu vecinii Israelului.
A doua zi, de Yom Kipur, atmosfera de ingrijorare, s-a intetit. Idov Cohen mi-a spus ca se mobilizeaza rezervisti in armata.
Pe la ora 2 a sunat alarma. Radioul, care de obicei isi intrerupe emisiunile in aceasta zi, a reluat emisiunea si a comunicat inceputul razboiului cu Egiptul si Siria, care au inceput actiunile militare, prin surprindere, tocmai in aceasta zi sfanta, speciala pentru evrei.


Golda Meir, primul ministru, a facut cunoscuta sa declaratie, ca am fost atacati pe ambele fronturi, la nord si la sud. Radioul a comunicat "lozincile" prin care erau chemati, erau mobilizati rezervistii. Surpriza era generala; cu totii ne simteam loviti, eram ingrijorati, dar reactia era si ea generala: trebuia sa ne aparam tara si atacantii trebuie sa primeasca o "lectie" pe masura actiunii lor.
A inceput acel razboi crancen, traumatic, sangeros, care ne-a costat atat de multe victime, dar care s-a terminat dupa 18 zile, cu Zahal la 100 de kilometrii de Cairo si la 40 de kilometrii de Damasc, cu armata a 3-a egipteana incercuita. Dupa care s-a ajuns la un armistitiu, discutiile fiind purtate in Egiptul invadat de Zahal, la kilometrul 101 (pana la Cairo).
Amintirile mele din acest razboi, sunt multe, diverse si uneori pline de invataminte. Eram mobilizat pe loc, in Industria Aeronautica Israeliana (IAI). In fiecare zi (si noapte), erau aduse avioane (Skyhawk, Phantom), care fusesera lovite, avariate, unele cu efecte de arsuri de rachete, si trebuiau reparate, repuse in stare de zbor, cat se poate de repede. Aceste operatii de repunere in

stare de zbor, trebuiau efectuate de profesionisti (ingineri, tehnicieni, lucratori) cu multa experienta, care isi puteau executa misiunea "rotunjind colturile", adica cu o competenta profesionala, o experienta pe care putini o aveau. Eforturile au fost de amploare si s-au realizat multe "recorduri", daca ma pot exprima in acest fel, in sensul realizarii unor lucrari de calitate in timp record.
In acele zile cand Zahal era in situatia de a primi lovituri dureroase, cu multe victime, cand aceasta armata facea eforturi pentru a opri ofensiva egipteana si siriana, se puneau si alte probleme, de alta natura, dar de importanta majora, pentru a lupta contra atacantilor. Zahal avea nevoie de munitii, de echipamente, de piese de schimb - o multime de materiale, care puteau fi furnizate numai din surse externe, din alte tari, in special din Europa si USA.
Cum se pot obtine in timp scurt asemenea materiale? Numai prin transportul aerian.
S-au putut utiliza putine avioane El-Al. Din USA au fost trimise materiale prin avioane de transport militar americane, unele venind din bazele americane din Europa. Aviatia noastra militara era echipata numai cu avioane de transport de mica capacitate (avioanele franceze NORD); era nevoie urgenta de un supliment de avioane. S-a constatat atunci cat de gresita a fost politica de echipare a aviatiei noastre militare, care nu avea avioane mari de transport.





In acea perioada, la IAI se executa un program de amploare, de reconditionare si repunere in serviciu, a unor avioane Boeing B-707 civile, de transport de pasageri, care urmau sa fie livrate unor societati de transport aerian din alte tari. Acest program, la initierea sa in 1970, a fost aspru criticat de Controlorul Statului, iar presa s-a "napustit" asupra IAI, ca "arunca banii pe fereastra", caci programul nu poate fi rentabil, si ca nimeni in lume nu a executat un asemenea program riscant, tehnologic si comercial, dupa parerea "competenta" a acestora.
In octombrie 1973, erau in lucru in atelierele IAI, cateva avioane B-707; unul era terrminat si trebuia livrat; altul era practic terminat, trebuiau complectate documente; celelalte necesitau inca multe lucraru. Aviatia militara a luat imediat avionul terminat, si au cerut ca al 2-lea sa fie pus la dispozitie cat mai repede, ceeace s-a realizat in timp record. Aceste avioane au fost folosite cu eficienta in acele zile dificile. De atunci aviatia noastra militara a "invatat lectia" si s-a echipat cu

multe avioane de transport de mare capacitate, Boeing si Hercules.
In acele zile grele de razboi, in special pe frontul din Sinai, erau multe victime, multi raniti. Se fabricau in acele vremuri, avioanele de transport de mica capacitate ARAVA, primul avion conceput, proiectat si fabricat in Israel, avion cu o capacitate de 20 de pasageri sau 2 tone de incarcatura. Se aflau la IAI 3 avioane ARAVA, care trebuiau livratela export, in alte tari. Si acest program a fost "pus la index" la vremea sa, de Controlorul Statului, ca si de aviatia militara, iar presa nu s-a abtinut de a critica programul. Au fost fabricate in total peste 100 de avioane, vandute la export, in decursul anilor 70 si 80. Dar in acele zile de razboi, erau terminate 3 avioane, care urmau sa fie livrate clientilor. Aviatia militara le-a luat si le-a folosit pentru transportul rapid de raniti, de pe linia frontului, la spitalele din Israel. Avionul ARAVA poate decola si ateriza pe piste foarte scurte (100 metrii), terenuri neamenajate, ceeace permitea folosirea lor in apropierea frontului. Moshe Daian, ministrul Apararii, in acele zile (in special seara) zbura cu un asemenea avion pana in apropierea frontului in Sinai, pentru a urmari indeaproape mersul operatiunilor. In primele zile ale razboiului, el avea o privire alarmanta; cand Zahal a trecut la ofensiva si a trecut canalul de Suez, lucrurile s-au mai linistit. Unitatile Zahal, sub comanda lui Arik Sharon, au incercuit armata a 3-a egipteana, i-au invins pe egipteni, dar nu au "lichidat-o". Egiptul, ca si Siria, au primit a "lectie" militara de strategie si operativitate, de initiativa si capacitate de rezistenta, care si-a avut efectul de lunga durata. Egiptul a facut pace cu Israelul, Siria inca nu. Dupa acest razboi, nicio tara araba nu a mai indraznit sa atace Israelul. Strategia araba a renuntat la razboi, a trecut la terorism.
Sunt multe intamplari,detalii, din cele petrecute in acele zile de razboi. Intr-una din zile, cand eram prins in activitati legate de avioanele militare, am fost chemat de urgenta la Al Schwimer, directorul general IAI. M-a rugat sa ma ocup de o problema de importanta pentru IAI. Erau la IAI, 3 avioane civile, avioane de directie (jet executive) de tip Westwind, proiectate si fabricate la IAI, care trebuiau livrate unor clienti in USA, in urmatoarele zile. Unul din principiile de baza comerciale ale IAI, era ca - chiar in timp de razboi - trebuiesc respectate termenele de livrare a avioanelor. S-a intamplat insa ca aceste avioane aveau o seama de deficiente, greseli de fabricatie si de aceea nu puteau obtine certificate de navigabilitate, deci nu puteau fi livrate. Autoritatile de aviatie civila,
Razboiul de Iom Kipur: Moshe Dayan si Ariel Sharon (de la st. la dr) in mijlocul militarilor


au cerut sa se efectueze reparatiile \ modificarile necesare numai sub indicatiile mele si cereau ca eu personal, sa aprob, sa semnez aceste lucrari. Pentru ei eram singurul competent sa-mi iau raspunderea admisibilitatii la zbor a avioanelor.
Operatiunile militare s-au terminat in luna octombrie 1973; dar starea de razboi a continuat inca multe luni de zile. Alegerile parlamentare la Knesset din octombrie, s-au amanat pentru decembrie si au marcat inceputul decadentei partidului muncii. La aceste alegeri Moshe Arens ( Likud) - inginer de aviatie cu care am colaborat multi ani la IAI - a fost ales membru al Knessetului. L-am intrebat atunci,de ce Zahal nu a "lichidat" armata a 3-a egipteana. Mi-a raspuns ca amenintarea sovietica a impiedicat orice actiune in acest sens.
Razboiul de Yom Kipur a fost un razboi traumatic, dureros. A fost insa un razboi care a demonstrat cu prisosinta ca Israelul nu poate fi invins pe cale militara. Victoria militara a fost categorica.
Dupa ani indelungati de actiuni teroriste contra Israelului, cu multe victime israeliene civile in special (dar si palestiniene), pare-se ca am intrat intr-o perioada in care inamicii nostri teroristi, inteleg ca nu au sanse de reusita si ca pot avea rezultate mai bune, din punctul lor de vedere, prin mijloace "diplomatice".
Nu se poate prevede viitorul.
Capacitatea miltara israeliana si-a dovedit o superioritate greu de invins, ceace ii poate convinge pe arabi, eventual, ca este preferabil sa ajunga la o intelegere cu Israelul.
Superioritatea economica si tehnologica israeliana, sunt elemente suplimentare, care fac ca tendinta de a ajunge la o intelegere sa fie mai presanta. Este greu de prevazut cat timp va trece, pana ce inamicii nostrii se vor convinge ca drumul paciisi al stabilitatii sunt singurele care pot asigura progresul si bunastarea arabilor.
Citește mai mult...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Guttman[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.09 17:00

Greșeala Israelului, care considera că statele arabe nu vor îndrăzni să atace Israelul, a fost că nu a luat nici o măsură de apărare. Atacul arab în nord și în sud, a fost întâmpinat de unități militare israelene reduse, de rutină, de nivel minimal, în special că războiul a fost declanșat în ziua cea mai sfântă pentru evrei, de Yom Kipur, și o majoritate a soldaților de pe liniile de apărare, erau acasă, au fost "în vacanță". După primele zile de război, în care armatele arabe, egiptene și siriene, au pătruns pe teritoriile deținute de israelieni, mobilizarea masivă israeliană și calitatea superioară a armatei israeliene, a Zahalului, atât umană cât și a echipamentului, dar și a strategiei militare - au reușit nu numai să oprească avansarea arabă, dar să o respingă și mai mult, o întreagă armată egipteană a fost încercuită, iar Zahal a ajuns la 100 de km. de Cairo și la 40 de km. de Damasc. Intervenția, ași spune ultimatumul sovietic, a obligat de fapt oprirea înaintarii Zahalului spre Cairo și Damasc. S-a ajuns la un armistitiu cu ambele țări arabe, care, într-un fel, era un început de acceptare a unui aranjament de mai lungă durată între beligeranți. Pierderile umane israeliene au fost mari, dureroase, victoria militară nu a echilibrat greșelile israeliene, nici cele militare, nici cele politice. Consecințele au dus la schimbări profunde, cu ecouri de lungă durată.
Egiptul, sub conducerea înțeleaptă a lui Saadat, a ajuns la concluzia că puterea militară israeliană, depășește capacitatea militară arabă. Saadat a considerat că interesele egiptene duc mai curând la necesitatea stabilirii unei păci cu Israelul. Este ce s-a întamplat, când Saadat a venit în Israel în 1977 și în 1979 s-a conclus tratatul de pace, sub egida și supravegherea americană.
Israelul, cu toate că este în stare de război cu multe țări arabe, care au instituit un boicot economic, comercial, contra Israelului și multe instituții și industrii europene și americane s-au supus condițiilor acestui boicot - a reușit un progres economic, tehnologic, științific, cultural, social și educativ, și a ajuns la un nivel râvnit de multe țări în lume.
Arabii, în multe țări, cu o perseverență greu de înțeles, au continuat acțiunile de terorism contra Israelului. Arabii palestinieni și-au dezvoltat mult organizarea violențelor în cadrul Organizației de Eliberare a Palestinei (OLP). Susținuți politic și financiar de multe elemente statale și teroriste, organizarea terorismului anti-israelian a devenit un pericol real pentru Israel. Acțiuni teroriste de răpiri de avioane, de asasinate de civili pe teritoriul israelian și în alte țări, distrugeri, acțiuni politice anti-israeliene și anti-evreiești în întreaga lume, au creat o situație critică, periculoasă pentru Israel.
Organizația teroristă arabă, sub conducerea lui Arafat, și-a stabilit sediul principal, strategic și politic, operațional și logistic, în Liban. æn 1982, a fost clar că Israelul nu poate accepta o asemenea situație de asasinate teroriste, un asemenea pericol pentru tot ce este israelian, drept care a declanșat războiul din Liban. Acțiunea a reușit, Arafat cu toți oamenii lui a trebuit să părăsească Libanul și a plecat în Tunis. Greșeala israeliană, cred, a fost ca nu s-a retras imediat după aceasta, că a rămas în Liban mulți, prea mulți ani, fără nici un folos. Este important de menționat că teroriștii palestinieni ai lui Arafat, au fost în prealabil instalați în Iordania; ei au încercat să ia puterea în stat, ceea ce regele Husein al Iordaniei, evident, nu a acceptat, drept care, când în 1970 Arafat a încercat această lovitură de stat, el a fost alungat din Iordania și s-a stabilit în Liban.
Acțiunile ulterioare, cele mai importante fiind acordul de la Oslo din 1993 și pacea cu Iordania în 1995, nu au redus nivelul terorismului arab, poate chiar din contra. Dacă Israelul greșește uneori în politica sa față de arabi, cred însă că, pe de altă parte, este o greșeala fundamentală araba, a unor state și instituții arabe și islamice, care nu acceptă "cu nici un pret", existența statului Israel. Mulți, prea mulți arabi, state și instituții, încă nu sunt convinse că Israelul există și va exista. Prezența Israelului în lumea modernă, este o realitate, este un element de progres, din toate punctele de vedere. Desigur, și în țările democrate, nu numai în țările musulmane, sunt elemente antisemite, anti-israeliene; vor trece probabil generații, până când fenomene de antisemitism, care nu fac cinste nimănui, va dispare. Noi evreii, după secole și milenii de suferințe și asupriri, avem răbdare, suntem căliti, vom putea supraviețui, iar elementele teroriste, războinice, vor dispare, căci omenirea merge înainte, spre progres și dezvoltare.
În ultimii ani, se încearcă să se ajungă la un acord între Israel și arabii palestinieni, că și cu anumite țări arabe care nu au relații cu Israelul. Una din condițiile de bază pentru realizarea unui asemenea acord, este, și pare normal, ca aceste țări și instituții să recunoască dreptul Israelului de a EXISTA. Da, căci această recunoaștere încă nu există. Are nevoie Israelul de o recunoaștere arabă? Existența, poziția Israelului pe arena internațională, este o realitate de importanță. Israelul se poate lipsi de o asemenea recunoaștere, dar o pace cu cineva care nu-ți acceptă existența, care duce acțiuni dușmănoase, teroriste contra Israelului, este absurdă. Nici o pace formală, între guverne, nu este o realitate de lungă durată. Cât timp, copiii arabi de peste tot, învață în scolile lor din fragedă copilărie, că evreii, israelienii, sunt dușmani, trebuiesc eliminați - că Israelul ocupă pe nedrept, prin forță armată, teritorii arabe, că toate teritoriile israeliene sunt teritorii arabe, că nu există istorie evreiască încă din antichitate pe acest teritoriu - cât timp aceasta este situația, nu se poate ajunge la relații normale între israelieni și arabi. Sunt mulți arabi care înteleg, cunosc, acceptă realitatea, adevărul. Dar drumul este încă lung, va mai trece timp până se va ajunge la o situație rezonabilă. Cât timp o majoritate arabă, consideră că în 1948 și în 1967, palestinienii refugiați au drepturi de reîntoarcere, iar evreii care au părăsit țările arabe sunt ignorați - nu cred că se poate ajunge la relații normale. Sunt multe alte subiecte de soluționat, dificile, dar cu înțelegere și dorință de compromis pentru a ajunge la un acord - se va putea în viitor să obținem PACEA mult dorită.
Când? Așa cum se prezintă acum situația, cu realism, cred că trebuie să acceptăm previziunea că vor trece ani, poate generații, până vom trăi în pace cu toți vecinii noștri.
Până atunci, Israelul nu așteaptă cu mâinile încrucișate. Din contra. Emulația culturală, economică, tehnologică, educativă, socială, se manifestă în tot ce se petrece în Israel.
Suntem optimiști? Da, și avem pe ce să ne bazăm în acest optimism.
Israelul, în cei 60 de ani de existență, a devenit o țară de progres, de dezvoltare,de prestigiu. Cele 7 milioane de cetățeni israelieni, din care peste un milion sunt arabi, au un nivel de viață ridicat, cu perspective serioase de îmbunătățire.
Poporul evreu, mic ca număr, mare în realizări, prezent pe firmamentul mondial al "excelenței" - va dovedi că așa cum timp de milenii istoria este împregnată de cultura, morala, știința evreilor, și în viitor vom avea o influență pozitivă în mersul progresiv al omenirii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Prof. ing. Itzhac GUTTMAN BEN-ZVI - Conflictul israelo - ara

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.09 17:00

Prof. ing. Itzhac GUTTMAN BEN-ZVI - Conflictul israelo - arab


Când statul Israel a fost înființat, acum peste 60 de ani, erau mulți oameni - politicieni și "oameni din popor", ziariști și intelectuali de tot felul - care nu credeau în viabilitatea unui asemenea stat. Eretz Israel, acest teritoriu între Marea Mediterana și râul Iordan, a fost timp de multe sute de ani, sub dominație turcească;

în 1917, Anglia a cucerit acest teritoriu, ca și multe altele din Orientul Apropiat; după primul război mondial, Anglia și Franța - principalele state victorioase ale războiului - au împărțit vastele teritorii ale Orientului Apropiat, au redijat granițe și au creat statele arabe din regiune, în bună masură conform cu așezările popoarelor arabe care locuiau în aceste teritorii. Anglia și Franța și-au împărțit zonele de influență, dominând de fapt aceste state arabe.
Teritoriul Eretz Israel, care era denumit Palestina, a rămas ca dominion britanic, neexistând un popor căruia să i se atribuie un stat, Palestina; începând din 1917 până în 1948, Eretz Israel / Palestina, a fost un dominion englez, guvernat de un înalt comisar englez, armată și poliția fiind engleze.
Pe acest teritoriu trăiau arabi și evrei. Evreii, de când romanii au cucerit Eretz Israel, au distrus Templul, au luat în robie locuitorii evrei - care au încercat să reînvie Statul evreu în al 2-lea secol al erei noastre (revolta lui Bar-Kochba), fără succes, căci romanii au înăbusit aceste încercări - nu au mai avut un stat al lor. Locuitori evrei au rămas, au continuat să trăiască pe acest teritoriu, care cu timpul a fost populat de alte triburi din regiune. Însă evrei au trăit întotdeauna pe acest teritoriu, în special la Ierusalim, la Hebron, la Tzfat; este cunoscut un sat, o localitate din Galil, pe nume Pekiin, care a continuat fără întrerupere, timp de 2000 de ani, să aibă o prezență evreiască.
Spre sfârșitul secolului 19, poporul evreu din diaspora, a hotărât să se reîntoarcă în țara sa istorică; evreii au venit mereu în Eretz Israel, dar o emigrare organizată s-a inițiat începand din 1882, când evrei din România (Moldova), Rusia, Ucraina, Polonia, s-au organizat, au venit în Eretz Israel și au fondat primele colonii agricole, primele așezări în această veche/nouă patrie a evreilor. În 1897, Theodor Herzl a creat Organizația Sionistă, la Congresul de la Basel, care a însemnat începutul sionismului politic, începutul unui nucleu statal evreiesc în Eretz Israel. Printre altele, Organizația Sionistă a înființat un Fond Național Evreiesc (KKL-Keren Kaiemet Leisrael), la care au participat, au donat, evrei din toată lumea, sume importante de bani, pentru a cumpăra terenuri de la locuitorii teritoriului și a înființa pe aceste terenuri, așezări evreiești, ale emigranților din toată lumea. Cu timpul s-au cumpărat terenuri în mai toată regiunea, chiar și pe platoul Golan și în munții Ierusalimului.
În 1882 a avut loc un prim val de emigrare; un al doilea val de emigrare a avut loc la începutul secolului 20; un al treilea val a avut loc după primul război mondial, în anii 20; spre finele anilor 20 a fost un al 4-lea val de emigrare; în anii 30, în special odată cu venirea la putere a lui Hitler în Germania, a avut loc un al 5-lea val de emigrare. În timpul războiului și în special după Holocaust, a avut loc un mare val de emigrare, în special din Europa, supraviețuitori ai grozaviilor suferite de evrei în toate țările europene.
Acest tablou foarte succint al emigrării evreilor în Eretz Israel, ar trebui complectat cu multe alte aspecte importante, dar spațiul unui articol de ziar, nu permite acest lucru. Ceea ce este de menționat, este că noile așezări evreiești, începute în timpul dominației turcești și continuate cu multă amploare în timpul dominației engleze, au fost legale și înfăptuite de instituțiile sioniste. În paralel cu activitatea constructivă evreiască, datorită progresului economic al țării, precum și greutăților din țările arabe învecinate, mulți arabi din aceste țări vecine, au venit în Palestina, s-au stabilit în această țară; dar nu toți arabii, vecinii evreilor, erau oameni pașnici; au fost și din aceia - mai puțini - care se organizau și furau din așezările evreiești, uneori omorau evrei, aduceau pagube și prejudicii noilor locuitori evrei. Încă la începutul secolului 20, aceste grupuri de tâlhari, hoți și ucigași, i-au determinat pe evrei să se organizeze și să se apere de aceste bande de răufăcători. S-a creat organizația evreiască de apărare Hashomer, care a activat ca atare muți ani. Era începutul apărării armate a evreilor. Sunt cunoscuți comandanții acestei organizații armate, Eliahu Golomb și Dov Hoz.
Arabii din țările învecinate și din Eretz Israel, nu au acceptat - în marea lor majoritate - ideia unei prezențe organizate evreiești în această țară. Ei își asumau dreptul de dominare asupra țării, ignorând, neacceptând dreptul istoric, național, al evreilor, asupra acestui teritoriu.
Guvernanții englezi ai acestui dominion britanic, au dus o politică de favorizare a poziției arabe, o politică de îngrădire a emigrării evreilor. În anii 30, englezii au emis o "Carte Albă", de limitare a emigrării evreiești la un total de 75.000 de evrei, care puteau veni în Palestina, numai pe baza unui certificat emis de Anglia.
Al doilea război mondial și grozăvia Holocaustului, a pus în discuție întreaga politică față de evrei, față de crearea unui stat evreiesc în Eretz Israel.
Arabii au luptat cu dârzenie contra acceptării creării unui asemenea stat. Această luptă nu era numai politică, ci și violentă. Acțiunile violente, începute încă la începutul secolului 20, au continuat, au avut loc în multe regiuni, incidente organizate în atacuri contra evreilor; și la finele anilor 20, ele s-au repetat, și mai mult, în 1929, așezarea evreiască de la Hebron, care există de multe sute de ani, și numara zeci de familii evreiești, a fost asasinată în totalitatea sa, doar câțiva copii au reușit să fugă și să se salveze. De atunci evreii au dispărut din Hebron, până după războiul de 6 zile. Între 1936 și 1939, s-au organizat multe atacuri contra evreilor. Evreii s-au organizat și ei, și-au creat organizații de apărare, cea mai cunoscută fiind Haganah, cu unități de elită denumite Palmach.
Nici după al 2-lea război mondial, lucrurile nu s-au ameliorat. Englezii nu permiteau emigrarea evreilor (sunt cunoscute vapoarele ilegale din timpul războiului și de după război), lagărele din Cipru erau pline de emigranți cărora nu li se permitea intrarea în Palestina. Dezvăluirea ororilor holocaustului, lagărele din Europa, au creat o presiune mare și până la urmă, ONU, prin hotărârea Adunării Generale din 29 noiembrie 1947, a acceptat planul de împărțire a Palestinei în două state, unul evreiesc și unul arab. În acei ani erau în Palestina vreo 600.000 de evrei și vreo 800.000 de arabi. Această împărțire a teritoriului era de așa natură, încât cu greu se putea întrevede existența unui stat evreiesc viabil. Totuși, evreii au acceptat planul de împărțire a teritoriului și crearea statului Israel. Arabii nu au acceptat planul, s-au opus la crearea unui stat evreiesc. Au început acțiuni violente ale arabilor contra evreilor. La 14 mai 1948 s-a terminat mandatul britanic asupra teritoriului și s-a creat Statul Israel, patrie a evreilor, după 2000 de ani de peregrinări, neexistând un Stat al poporului evreu. Englezii erau convinși că în câteva săptămâni vor fi chemati, rugați să se întoarcă, căci evreii vor fi sacrificați prin năvălirea armatelor arabe (Egipt, Iordania, Siria, Liban, Irak, și alte detașamente militare din Saudia, Maroc, etc.), care vor înăbuși entuziasmul naiv al sioniștilor. Aspectul curios al istoriei este că arabii din Palestina nu s-au organizat ca să poată crea un stat arab, nu și-au format nici o instituție cu caracter guvernamental. Singurele oeganizări erau de natură teroristă, pe lângă cele religioase. Mai grav; locuitorii arabi au fost îndemnați de conducători ai lor, asistati de militari din țările vecine, să părăsească locuințele lor, locurile lor de baștină, ca să permită armatelor arabe să ducă războiul, să lupte contra evreilor, fără pericole pentru locuitorii arabi. Ei susțineau că în două săptămâni,evreii vor fi învinși și arabii se vor întoarce la casele lor, în liniște, în pace, fără vecini evrei, iar bunurile evreiești vor fi de arabi. Istoria arată care a fost realitatea. Arabii au părăsit satele și cartierele lor și nu au mai putut să se întoarcă. ßi israelienii au îndemnat locuitori arabi să părăsească casele lor, din motive militare în special. æn acest fel, s-a creat o importanță populație arabă de refugiați, care nu au fost integrați în țările arabe, o populație fără drepturi cetățenești în aceste țări arabe. Menționez că conflictul dintre țările arabe și Israel, au determinat sute de mii de evrei din țările arabe (Egipt, Siria, Liban, Maroc, Irak, Algeria, Tunis, Libia) să fugă, să se refugieze din aceste țșri, venind în special în Israel, dar și în alte țări, abandonând bunurile lor (case, afaceri, terenuri, etc.) în țările arabe respective. Acești refugiați evrei din țările arabe, care au venit în Israel, au primit imediat cetățenia israeliană, cu toate drepturile corespunzătoare.
În mai 1948, a început războiul dintre toate țările arabe și nou născutul stat Israel. Cu toată inferioritatea numerică a evreilor și o echipare sumară a armatei israeliene, fără o tradiție și experiență militară, Israelul a învins pe toate fronturile. Războiul s-a terminat în 1949, cu acorduri de armistițiu (tratativele de la Rhodos), care a demonstrat capacitatea superioară a israelienilor și ca o consecință, s-au lărgit granițele Israelului, făță de planul de împărțire din 1947.
Acțiunile teroriste arabe au continuat, în special prin bandele de teroriști din Gaza și cele din Iordania. Egiptenii, prin închiderea strâmtorilor Tiran de la Marea Roșie, nu permiteau dezvoltarea portului și orașului Eilat. æn octombrie 1956, interesele Angliei și Franței, lezate de naționalizarea canalului de Suez, au declanșat războiul din Sinai, la care a participat și Israelul. Succesul israelian a dus la o îmbunătățire a situației, în special în ce privește acțiunile teroriste din Gaza și navigația israeliană pe Marea Roșie. Totuși, erau teroriști arabi, care continuau a ataca așezări și autobuze israeliene, nu numai în sudul țării, căci sirienii trăgeau obuze de pe podișul Golan, în așezările din Galilul de nord, ucigând israelieni și provocând pagube.
Egiptul condus de Nasser, după succesul obținut în conflictul privind naționalizarea canalului de Suez, în care Anglia și Franța au fost silite să dea înapoi de pe pozițiile lor agresive, a început o campanie, și de fapt o pregătire intensă, militară, de a ataca și a distruge Israelul. Cu ajutorul masiv, militar, al URSS, și-a creat o capacitate militară de calitate; și alte țări arabe, ca Siria și Irakul, s-au înarmat cu echipamente sovietice de calitate: avioane, tancuri, tunuri și altele.
Amenințările lui Nasser că va distruge Israelul, trambițate pe toate mijloacele de propagandă, presă, discursuri, s-au înăsprit în 1967, când a oprit navigația israeliană spre Eilat; cea prin canalul de Suez era oprită de la început. æn mai 1967, amenințările egiptene au ajuns la o concretizare, prin cererea către ONU de a evacua forțele ONU staționate la Gaza, conform armistițiului din 1956. Era clar că Egiptul se pregătește de război. Israelul s-a pregătit să se apere și așa s-a declanșat războiul de 6 zile, în care și Siria și Iordania, s-au alăturat Egiptului, convinși că vor reuși să cucerească Israelul în câteva zile. După greșeala politică colosală a arabilor din 1947, în care nu au acceptat planul de împărțire a Palestinei, în 1967 au făcut o a doua mare greșeală politică și militara, căci armatele arabe au fost învinse în 6 zile și Israelul a cucerit Cisiordania, peninsula Sinai și platoul Golan. Prestigiul militar israelian a atins culmi, apreciate în toată lumea.
Multe state arabe au fost primite în decursul anilor, ca membre ale ONU; multe alte state, așa zis neangajate, pe lângă cele socialiste, au populat această instituție - care a devenit o instituție cu o orientare anti-israeliană accentuată. Mulțimea hotărârilor anti-israeliene în decursul anilor, au creat o atmosferă politică, în care numai susținerea câtorva țări puternice, ca de exemplu USA, apărau Israelul de acțiuni contra poziției și intereselor israeliene. State europene, democratice, cu interese de amploare în țările arabe, se arătau reticențe în a păstra o poziție echilibrată față de Israel. Israelul era pus în situația de a-și apăra poziția în condiții din cele mai dificile pe scară politică și economică internațională. Mai mult, la începutul anilor 70 a propus statelor arabe, un aranjament, eventual o pace. †ările arabe întrunite la Khartum (Sudan), au declarat formal, că nu vor recunoaște Israelul, și nu vor accepta nici un fel de aranjamente, tratative, relații.
Egiptul, sub conducerea lui Saadat, a considerat în 1973, că are potențialul militar de a învinge Israelul; s-a alăturat Siria și au fost convinși că un atac fulger, concomitent în sud (Egipt) și în nord (Siria),va distruge potențialul militar israelian și vor realiza visul de decenii arab: distrugerea Israelului, revanșa în tot ce a fost "rușinea" arabă, învingerile militare arabe. S-a declanșat războiul de Yom-Kipur.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Roxana Guttman, desfigurata de machiorul lui Harry Potter

Mesaj Scris de Admin la data de 30.01.08 19:58

Roxana Guttman, desfigurata de machiorul lui Harry Potter
A jucat cu Andrei Gheorghe, intr-un spectacol memorabil, "Alogic 14", a fost aplaudata in rolul Annei Frank la Teatrul Evreiesc de Stat, a cucerit publicul Operei Nationale, interpretind o Azucena originala in "Trubadurul" regizat de Alexander Hausvater. Dar anul trecut, Roxana Guttman a disparut din peisajul teatral, o absenta motivata, de altfel, caci a jucat in patru filme! In filmul lui Francis Ford Coppola, "Tinerete fara tinerete", Roxana Guttman joaca rolul Gertrudei, prietena personajului principal, interpretat de Alexandra Maria Lara: "Impreuna cu Alexandra si cu Tim Roth, plecam in vacanta, la bordul unui vechi Volkswagen, pe care il conduceam eu. Ne aflam la munte, pe niste serpentine. Pe la a zecea dubla, am vazut ca, la coborire, masina, cu care mergeam foarte incet, era opri ...


avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Harry Guttman la Galateca

Mesaj Scris de Admin la data de 26.03.07 18:21

Harry Guttman la Galateca
Doar astazi si maine mai puteti vedea la Galeria Galateca expozitia lui Harry Guttman.

Artistul este unul dintre cel mai bine cotati coloristi romani la ora actuala.

Preturile tablourilor lui ajung la 40.000 de dolari.

Harry Guttman s-a nascut la Bucuresti, in 1933, dar din ’74 traieste in Israel. Insa, pana cand a parasit definitiv Romania, Guttman a lucrat ca ilustrator, punandu-si semnatura pe aproape 400 de volume. Din ’71, a lucrat la Cartea Romaneasca si, in paralel, a publicat caricaturi si desene satirice la Urzica.

In 1969 lucrarile lui Guttman erau selectionate pentru Bienala de la Sao Paolo si pentru a treizeci si sasea editie a Bienalei de la Venetia.
Elev al lui Vasile Kazar, dar si al lui Jules Perahim, Harry Guttman l-a intalnit la Paris pe Victor Brauner. De altfel, dupa plecarea din tara, observa Micea Deac, care a realizat albumul "Harry Guttman.
Picturi si desene din colectia Dragan Djordjevic", "linia desenului sau devine mobila, mijlocul ideal pentru purisme, pentru claritatea distincta a imaginii, pentru exprimarea unor idei novatoare si indeosebi pentru savoarea scenelor de circ".
Reuseste sa organizeze o serie de expozitii de arta contemporana la Tel Aviv, "experimenteaza cubismul, cultiva suprarealismul, intuieste noi dimensiuni spatiale imaginii plastice.
Cunoaste si studiaza mobilitatea desenului lui Salvador Dali, atmosfera stranie a imaginilor lui Pollack, intelege astfel constructivismul lui Victor Brauner, interzis in Romania in anii sai de studii, se apropie de suprarealismul lui Marcel Iancu", descrie in continuare Mircea Deac experienta artistica a lui Guttman dupa plecarea din Romania.
Desi Guttman il aprecia pe Brauner inca de cand era in Romania, abia dupa plecarea din tara, plecare care i-a inlesnit cunoasterea pietei internationale de arta, Guttman aprofundeaza suprarealismul.
Lucrarile expuse pana pe 28 martie la Galateca fac parte din colectia lui Dragan Djordjevic, colectionar sarb, care traieste in Bucuresti de la inceputul anilor ’90. Acesta a inceput sa colectioneze lucrari semnate de Guttman in urma cu patru ani, in tot acest timp reusind sa colectioneze in jur de 200 de lucrari: pictura, grafica, desene, gravuri facute cu acul.
Djordjevic s-a stabilit la Bucuresti in ’91, iar pana atunci traise in Elvetia, unde avea o mica afacere. De cand a decis insa sa se stabileasca aici, Djordjevic si-a deschis un butic pe strada Covaci, unde face comert cu arta. De altfel, parte din lucrarile expuse la Galateca sunt de vanzare, preturile incepand de la 5.000 de euro.
Pentru ca prima galerie din Covaci i s-a parut insuficienta, Djordjevic si-a mai deschis o galerie pe selari si inca una tot pe Covaci.
Aceasta din urma este intr-o casa cu etaj, spatiu in care organizeaza periodic diverse expozitii. In plus, Djordjevic a dat cele trei camere de la etaj spre folosinta grupului "Prolog".

Experimenteaza cubismul, cultiva suprarealismul, intuieste noi dimensiuni spatiale imaginii plastice."
Mircea Deac
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Actrița Roxana Guttman

Mesaj Scris de Admin la data de 26.03.07 18:15

Actrița Roxana Guttman
Teatrul Evreiesc de Stat, condus de Harry Eliad, are în trupa sa
câțiva artiști de mare talent. Una dintre vedetele acestui teatru de
limbă idiș este actrița Roxana Guttman. O prezență extrem de plăcută,
cu o mare expresivitate gestuală și corporală, actrița Roxana Guttman
este una dintre personalitățile de vârf ale Teatrului Evreiesc de
Stat. Tenace, foarte serioasă în tot ceea ce face, ea reușește să
țină mereu un echilibru între discursul emoțional și cel cerebral.
Pentru că este o actriță care trece totul prin filtrul gândirii, ceea
ce nu diminuează în nici un fel forța și autenticitatea trăirii. Este
impresionant atașamentul și fidelitatea ei față de Teatrul Evreiesc
de Stat, pe care îl slujește de ani de zile, deși a avut și alte
oferte, poate mai tentante, dar ea a ales să rămână aici. A lucrat cu
regizori importanți ai scenei noastre, cum ar fi Ion Cojar, Grigore
Gonța, Cătălina Buzoianu, Alexander Hausvater, Petre Bokor, dar și cu
Moshe Yassur. Revelația descoperirii acestei actrițe, cu un potențial
deosebit pentru tragedie, s-a produs în spectacolul Dybuk, regizat de
Cătălina Buzoianu. De altfel, o montare de referință pentru acest
teatru și în general pentru arta noastră spectacologică. Această
legendă tulburătoare, scrisă de Anski, ne aduce în față o cultură și
o civilizație foarte veche, plină de mistere și învăluită în istorii
stranii. Dybuk este o poveste de dragoste din lumea ebraică, o iubire
imposibilă, care are loc după moarte. Cătălina i-a încredințat rolul
principal Roxanei Guttman și, astfel, publicul, dar și critica a
putut descoperi o actriță sensibilă și profundă. Din păcate, și nu
înțeleg de ce, regizorii nu prea au ales-o în distribuțiile
spectacolelor, și nici critica nu s-a grăbit s-o recompenseze în
vreun fel, măcar pentru acest rol de excepție. În stagiunea, care
abia a început săptămâna trecută, publicul o poate vedea pe Roxana
Guttman în spectacolul Direct din Amsterdam: Anneee Frank!. Montarea,
reagizată de Alexander Hausvater, este o mărturie tulburătoare a
Annei Frank, o victimă a Holocaustului. Roxana Guttman joacă alături
de Rudy Rosenfeld, un alt mare actor al Teatrului Evreiesc de Stat,
Nicolae Călugărița și Leoni Waldman Eliad.
Să sperăm că în noile proiecte ale teatrului, regizorii nu o vor
ocoli pe Roxana Guttman.

AZI
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Roxana Guttman intre Coppola si telenovele.

Mesaj Scris de Admin la data de 30.10.06 6:08

Roxana Guttman intre Coppola si telenovele.

Plingeau invitatele la "De 3 x femeie" de sareau camesile pe dinsele, la sfirsitul teleplay-ului "Mincinoasa" - povestea trista a femeii care, crezind ca, in sfirsit, si-a gasit perechea ideala, afla ca, de fapt, animalul ii viola fiica! In rolul mamei care are de ales intre iubit si fiica, am vazut-o pe actrita Roxana Guttman facind un rol mult peste standardele productiilor TV obisnuite. Sigur ca, dincolo de tragismul situatiei din film, culisele ascund si secvente amuzante. Povesteste Roxana: "Cind am filmat la `Mincinoasa` tocmai ...continuare


Ultima editare efectuata de catre in 26.03.07 18:17, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Guttman[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.05.06 18:59

RoxanaIancu/IosefHarry


Ultima editare efectuata de catre Admin in 21.04.12 18:33, editata de 15 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Guttman[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum