ISTORIE=EGIPT

Pagina 2 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 30.05.06 18:35

Rezumarea primului mesaj :

Magia fardurilor

Substantele folosite de egipteni pentru farduri si
pentru protectia ochilor de efectele nefaste ale unui climat cald si
uscat, ale vânturilor de nisip sau ale cresterii apelor Nilului intr-un
mediu mlastinos, trebuiau sa aiba diferite efecte benefice.Toate
paturile sociale recurgeau la machiaj. (Femeile sarace foloseau, in
general, un fard negru, compus din carbon.) Pe doua etiuri cu kohol
descoperite intr-un mormânt al unei femei din anturajul regelui se
putea citi inscriptia: „Veritabil si de excelenta calitate”.


Verde, precum ochiul lui Horus
Cosmetica
egipteana e incredibil de sofisticata. Fardurile, ca si parfumurile,
aveau pentru locuitorii de pe malurile Nilului o legatura puternica cu
universul mitologic in care zeul Horus inventeaza machiajul. In timpul
luptei cu unchiul sau Seth, fiul lui Osiris isi pierde un ochi. Recurge
atunci la artificiul fardurilor pentru a-si restabili integritatea si
frumusetea. Ochiul reconstituit e de culoare verde, asemenea koholului
folosit pâna la cea de-a IV-a dinastie. O culoare ce evoca tineretea,
regenerarea, care respinge puterile demonice de dincolo de lume si
coloreaza cea mai mare parte a amuletelor protectoare dispuse in
sarcofage. Dupa cea de-a IV-a dinastie, fardul verde dispare in
favoarea celui negru, dar cu aceeasi incarcatura simbolica. Pentru ca
aceasta tenta e strâns legata de Egipt al carui vechi nume, Kemet,
inseamna „pamânt negru” simbolizând viata, fecunditatea, innoirea.
In
temple, primul rit al zilei consta in spalarea, imbracarea vesmintelor
curate, fardarea si parfumarea statuii zeului. Idolul onorat e uns cu
alifii si afumat de marele preot, care arde un parfum. Fiecarei
ceremonii ii corespunde o culoare si un miros. In onoarea zeului Re
sunt varsate esente proaspete la rasaritul soarelui, arome puternice de
mirt, la prânz si miresme de flori, seara. Fiecare ingredient era
asociat unei puteri magice. Ceea ce insufleteste in fiecare dimineata
divinitatea, ii ajuta pe defuncti sa acceada la viata vesnica. Iar pe
cei vii, prin aceste gesturi, sa mentina echilibrul Universului.
O
alta imagine, enigmatica, evoca aceasta legatura, aproape
consubstantiala, intre parfumuri si divinitati. Pe o pictura murala
tebana din Noul Imperiu (prin 1400 i.Ch.) se pot vedea femei care se
pregatesc de banchet, impodobite cu bijuterii si fardate cu grija. O
tânara servitoare asaza pe capul lor un con albastrui impregnat cu seu
si mirt. Aceasta ciudata podoaba, care apare in iconografie in cea de-a
XVIII-a dinastie, a fost considerata o grasime parfumata solidificata
care trebuia sa se topeasca putin câte putin pe par, pe vesminte si pe
piele pentru a mari puterea de seductie. Sau, poate pentru a se apropia
de lumea de dincolo. Conul a fost interpretat ca o aureola crestina,
evocând mirosul sfinteniei si al paradisului. O conventie iconografica
pentru a reprezenta atmosfera parfumata in care evolueaza egiptenii in
cea de-a doua viata. Parfumuri si farduri ce ocupa un loc special in
cultura egiptenilor, obsedati de nemurire.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 23.08.09 19:00, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 18.12.13 21:43

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 02.12.13 18:28

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 27.11.13 2:38

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.13 12:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.13 12:07

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 05.09.13 20:44

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 13.06.13 12:35

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.13 21:01

Noi indicii arată calea spre comoara faraonului Keops

Zahi Hawass, cel mai cunoscut egiptolog din lume, afirmă că piramidele egiptene ascund numeroase comori nedescoperite, printre care și o cameră secretă plină cu artefacte prețioase despre care acesta crede că se află în Marea Piramidă a lui Keops. » citeste mai mult
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 21.03.13 9:53

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.13 18:17

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10023/20/

Despre Nefertiti, frumoasa regina egipteana, se spune ca era cea mai frumoasa si eleganta femeie a Antichitatii, iar despre bustul ei pictat, parerile contemporane nu difera, chiar daca azi putem da cateva nume de frumuseti certe. In schimb, cine a fost exact, daca ii apartine ei celebrul bust, parerile sunt impartite. Pentru inceput vom reproduce nu parerile unor cercetatori de-a lungul timpului referitoare la Nefertiti, ci o recenta opinie a reputatului egiptolog Zahi Hawass, seful Consiliului Superior egiptean pentru Antichitati. De curand s-a constatat ca analizele ADN ale celebrei mumii a faraonului Tutankamon, care au identificat cauzele mortii tanarului rege la doar 19 ani, ofera noi date despre acesta, date care ar infirma faptul ca regina Nefertiti i-ar fi fost mama, cum se credea pana acum. Cel putin asta este ce a afirmat arheologul egiptean.

Tanara Doamna
Zahi Hawass a prezentat presei rezultatele analizelor genetice realizate asupra mumiei tanarului faraon mort in urma cu peste 3.000 de ani, dar si ale altor mumii din familia regala. Aceste analize au fost realizate in Egipt, iar rezultatele sunt confirmate de oameni de stiinta germani, conform declaratiei lui Hawass, si prezentate pe larg in ultimul numar al revistei americane Journal of the American Medical Association (JAMA).
Pentru cine crede ca este vorba doar de supozitii, sa amintim ca analizele amanuntite au fost facute pe o mumie a tatalui tanarului faraon, descoperita si ea in Valea Regilor, si despre care majoritatea egiptologilor este de acord ca a apartinut faraonului Amenhotep al IV-lea (Akhenaton). Daca lucrurile sunt nedisputabile sub acest aspect, in privinta mamei lui Tutankamon, parerile sunt impartite. Cel care vine sa rastoarne opiniile curente este tot Zahi Hawass. Acesta considera ca mama lui Tutankamon nu a fost regina Nefertiti, sotia lui Akhenaton, cea mai frumoasa si eleganta femeie a lumii antice. Hawass este convins ca o mumie neidentificata este corpul mamei lui Tutankamon, mumie cunoscuta dupa numele de clasificare KV35YL si supranumita simplu Young Lady (Tanara doamna). "Nu-i cunoastem numele, insa cel mai important lucru este ca aceasta femeie era fiica lui Amenhotep al III-lea si a reginei Tiyi, bunica lui Tutankamon. Este posibil ca aceasta femeie sa nu fie Nefertiti", a precizat egiptologul Zahi Hawass.
Un sculptor genial si anonim
Stim ca Nefertiti, mama sau nu a lui Tutankamon, era o femeie splendida si banuim asta pentru ca avem in fata celebrul bust al reginei egiptene, descoperit pe 6 decembrie 1912 de Ludwig Borchardt si aflat in prezent la Neues Museum din Berlin. Unii considera bustul, realizat din calcar stucat si pictat, ca fiind o "Gioconda a Egiptului Antic", dar comparatia nu e in favoarea reginei Nefertiti, deoarece Gioconda lui Leonardo de Vinci nu este nici pe departe o frumusete, fiind faimoasa doar pentru zambetul ei.
Putem recunoaste ca pictarea celebrului bust adauga un plus de frumusete si mister, la fel cum azi un machiaj special transforma un chip obisnuit intr-unul splendid. Dar in privinta sculptorului genial care a realizat aceasta capodopera in urma cu aproape 3.400 de ani, misterul era considerat de nepatruns.
Egiptologul german Ludwig Borchardt a descoperit in 1912 si atelierul unde lucra acel sculptor antic, in situl arheologic Amarna, capitala construita de faraonul Akhenaton. Potrivit opiniei savantului german, care s-a bazat pe un document indirect, autorul bustului a fost sculptorul Tutmes. Aceasta teorie a avut nevoie insa de un secol pentru a fi cofirmata. Si confirmarea a venit, recent, din partea lui Alain Zivie, cercetator si expert in egiptologie la Centrul National pentru Cercetari Stiintifice (CNRS) din Franta, scotandu-l pe Tutmes din anonimitate.
Sa mai amintim faptul ca pentru a celebra centenarul descoperirii bustului reginei Nefertiti, la Neues Museum din Berlin a fost gazduita, incepand din 12 decembrie (si va fi deschisa pana pe 13 aprilie), o expozitie organizata in jurul acestui exponat, in pofida disputelor aprinse si persistente dintre Germania si Egipt, egiptenii revendicand dreptul de proprietate asupra operei. Numai ca teoria expertului Alain Zivie surprinde ambele tabere, dar si pe numerosii pasionati de civilizatiile faraonice. Alain Zivie a descoperit si cercetat mormantul pictorului si sculptorului Tutmes, al carui nume apare in documentul din Amarna, si confirma ca acesta este adevaratul creator al bustului reginei Nefertiti.
Mormantul subteran al artistului antic fusese descoperit pe 24 noiembrie 1996. Acesta este invecinat cu un alt mormant, mai "celebru", deoarece s-a dovedit a fi locul in care a fost inmormantata fiica cea mare a faraonului Akhenaton cu Nefertiti, sora vitrega a lui Tutankhamon, pe care l-a precedat pe tron, fie ca regenta, fie ca regina consoarta. Dupa ce au analizat mormantul acesteia, cercetatorii francezi au studiat in amanunt si mormantul artistului Tutmes. "Desi se afla intr-o stare proasta de conservare, din cauza infiltrarilor de apa, mormantul arata ca acest personaj era un artist foarte apreciat", a declarat Alain Zivie. Dar unde a trait artistul Tutmes? Ne-o spune tot Alain Zivie: "A trait la curtea regala, era bogat, fapt dovedit de desenele cu coliere si bratari din aur pe care le avea. Se ocupa de bunul mers al unui atelier de familie, dupa cum se constata in desenele care il reprezinta alaturi de copiii lui. Cu totii munceau la decorarea mormintelor importante din Valea Regilor". In plus, Tutmes a pictat si gravat o mare parte din mormantul sau. Fapt si mai uimitor, s-a pictat pe sine. Portretul sau, realizat in picioare, in care Tutmes apare tinand in mana o paleta cu peste 20 de culori, poate fi considerat drept cel mai vechi autoportret din istorie.
Frumusetea unei alte fete
Daca despre artistul Tutmes si autoportretul sau nu putem spune ca straluceau prin frumusete, bustul pictat al reginei Nefertiti este dovada frumusetii indiscutabile chiar si azi. Si cu toate acestea, o echipa de cercetatori din Berlin a ajuns la o concluzie rara: Nefertiti nu era chiar o frumusete! Invidie sau simpla orbire? Nefertiti, al carei nume s-ar traduce literal prin Frumoasa care, iata, vine, aflam ca era departe de a avea o structura perfecta a oaselor. Si, in plus, avea nasul coroiat si era plina de riduri!
Ca sa ajunga la aceasta concluzie, echipa de cercetatori a realizat un examen tomografic al bustului din ghips de circa 50 de cm. Scanarea sculpturii ar fi scos la iveala faptul ca sub stratul exterior se ascunde o "alta fata" a reginei Nefertiti - un nas coroiat si numeroase riduri in zona ochilor, colturilor gurii si obrajilor. S-ar putea sa fie asa, dar un mister tot ramane: acela al originii acestei regine renumite prin frumusetea si eleganta sa. Dovezi aici nu exista, chiar daca potrivit unor egiptologi, Nefertiti a fost egipteana, iar dupa altii, ar fi fost o printesa straina. Cu toate acestea, ea a nascut sase fiice si a murit cand avea undeva intre 29 si 38 de ani. Si cand te gandesti ca unii cred ca numai baietii buni mor tineri...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 18.12.12 11:07

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 28.11.12 10:20

Carul de luptă, tancul din Egiptul Antic


Una dintre funcțiile principale pe care le-a îndeplinit carul în antichitate a fost aceea de armă de șoc. Deși destul de lent și greu de manevrat, marele său avantaj era că dezorganiza armatele inamice. Soldații care îl foloseau aveau de obicei la dispoziție fie secure, fie sulițe, fie arcuri cu săgeți. Vehicolul contribuia la menținerea unei raze vizuale mai mari datorită platformei elevate, ceea ce permitea o eficiență sporită a trupelor. De asemenea putea fi un considerat un simbol al puterii celor angajați în luptă.

Cum funcționa arma? În principiu era vorba de unități de infanterie plasate pe platforme mobile, precum și de căruțași, pentru ca soldații să-și desfășoare activitatea lejer. Astfel de reprezentări întâlnim printre altele la Ur sau pe Stela Vulturilor. Cu excepția unor cazuri precum Amenhotep al II-lea, adevărat expert în tragerea cu arcul din car, majoritatea aveau pe cineva alături care conducea vehicolul[1]. Imaginile artistice din Egipt înfățișează uneori războinici care au frâiele încinse în jurul mijlocului, pentru a nu-l deruta in mișcări, dar trebuie să fie fost o formă de luptă foarte incomodă[2].

Pentru protecția soldatului care trăgea era nevoie de o armură care să acopere foarte bine, sau de un scut, o idee greu de pus în practică ce apare prima dată la războinicii maryannu[3].

Mormântul lui Merisamun din vremea Regatului de Mijloc prezintă în schimb imagini și bucăți de armură grea care se pare că ar fi remediat problema[4].

O inovație adusă pentru a îmbunătăți capacitățile de apărare o regăsim pe reliefurile lui Ramses al II-lea, care arată în cadrul armatelor hitite pe un al treilea personaj, care poartă scutul. Această adăugire se va dovedi de neprețuit, transformând vehicolul de tragere ușoară într-unul ușor înarmat. Dar treptat, și potrivit reliefurilor neoasiriene, armura se dezvoltă ajungând să acopere chiar și caii sau carul propriu-zis.

În conformitate cu sursele de care dispunem, se pare că această armă interesantă se putea folosi în trei moduri diferite, cel puțin. Prima tactică era atacul frontal, atunci când vehicolul câștiga ceva viteză și putea rupe rândurile inamice[5]. Indiferent de tipul de soldați, sulițași sau arcași, proiectilele erau eficiente în vederea slăbirii armurilor sau dispersării primelor rânduri. Apoi, într-un fel similar cavalerilor medievali, războinicii iși luau securile sau săbiile și începeau lupta corp la corp. Intregul proces trebuie să fi durat puțin, pentru că altfel nu ar fi supraviețuit odată ce carul ajungea suficient de aproape de liniile dușmane[6].

Din cauza costurilor mari și a nivelului ridicat de profesionalism necesar, rareori carele erau cele care deschideau bătăliile. Punctul slab al carului de luptă era partea din spate, unde nu era deloc protejat de proiectile sau de arme cu rază scurtă de acțiune. De aceea carele trebuiau păzite din spate de infanterie sau cavalerie, dar la o distanță suficient de mare incât să nu se amestece liniile.

O a doua tactică apare pe reliefurile lui Assurnazirpal al II-lea, este specific epocii bronzului mjlociu și cunoscută sub denumirea de “lovitura parthică” (Parthian shot). Asta însemna ca aceste arme de șoc să înainteze în forță, să lanseze proiectilele, după care să se întoarcă în linie trăgând de data aceasta în spate, pentru a-i determina pe soldații inamici să-și părăsească pozițiile de luptă și să vină în urmărirea lor. Era o metodă utilă pentru hărțuirea dușmanului înainte de a trimite la luptă infanteria, pentru că astfel se crea deja un mic haos[7].

O a treia posibilitate poartă o denumire prin extrapolare de la unele obiceiuri de luptă ale cavalerilor din perioada renascentistă. Este vorba despre Caracolla, pe scurt, o tactică în care unitățile călare formau un grup compact, se îndreptau spre inamic, lansau armele asupra sa, după care se întorceau la poziția inițială, reîncărcându-și tolbele cu săgeți. Pe lângă aceste potențiale aplicații strategice ale carului, alte posibilități includ tacticile combinate. Sursele vizuale pledează pentru atacurile simultane ale infanteriștilor și conducătorilor de care. Nu doar șocul de la distanță era specialitatea carelor de luptă se pare, ci și împungerea sau lovitura violentă. Dar nici în asedii nu erau lăsate la o parte, date fiind costurile și multiplele utilizări ale instrumentului. Este greu de crezut de altfel că rolul combativ al carului s-a redus la acela de platformă mobilă și rapidă de tragere, cum s-a vehiculat o vreme[8].

În timpul asediilor, carele, în special cele din armatele neoasiriene, aveau rolul de a apăra flancurile și ariergarda asediatorilor. Scutul care se forma din care permitea armatei să ridice un soi de fortificație imporvizata care proteja împotriva unor eventuale amenințări. În plus, având o pregătire aparte pentru tragerea la distanță de pe platform mobile, este improbabil ca arcașii să se fi limitat doar la un rol defensive în timpul asediilor. Dincolo de eficacitatea lor ca mijloc de protecție și de patrulă, marea majoritate a arcașilor acompaniau trupele de asalt. Dacă scuturile erau transportate în spatele carului, țintașii aveau posibilitatea să se deplaseze acolo unde era nevoie de ei, precum și să revină în aceeași viteză[9]. Din car arcașul putea să-i acopere pe asediatorii care manevrau mașinile de război.

Odată cu dezvoltarea tot mai accentuată a cavaleriei ca armă de șoc mobilă, carul incepe să devină tot mai mult o platformă de comandă fixă. Tintașii susțin infanteria oferind poziții mai înalte pentru ofițerii care astfel supraveghează mai vigilent câmpul de luptă. Unii autori au avansat și ipoteza conform căreia carul nu ar fi fost altceva decât un mijloc de transport pentru soldați pe front[10]. Este probabil ca utilizarea carului pe câmpul de luptă să se fi rezumat inițial la transport, dar după aceea au evoluat tactici care aveau în vedere exploatarea posibilităților sale combative. Dacă trăgătorii cu armuri erau într-adevăr foști căruțași, se poate spune că erau folosiți și ca infanterie călare, și ca infanterie normală. Această infanterie mecanicizată comporta o dublă funcție: transport și război. În reprezentările artistice întâlnim de obicei trei poziții pentru care: vârful de asalt; poziția de mijloc pentru întărirea trupelor din față și poziția de ariergardă, unde beneficiau de cea mai mare siguranță de luptă, facilitând perspectiva largă asupra terenului și regruparea.

Acestea fiind spuse, să vedem când și cum a influențat introducerea carului arta de război egipteană. Pe parcursul unei anumite epoci, mai precis Regatul Nou (undeva între 1570 și 1085), faraonii egipteni s-au străduit să își extindă și să-și intărească statul prin utilizarea eficientă a unui instrument de luptă care nu a fost inventat de ei, ci împrumutat de la invadatori într-un moment în care armata egipteană se baza pe infanterie. La vremea invaziei, armele egiptene cazuseră în desuetudine, iar introducerea carului de luptă a favorizat ascensiunea civilizației egiptene.

În jurul anului 1700 a.Hr., un popor cunoscut sub numele de hiksoși a pătrus pe teritoriul Egiptului, aducând cu sine calul, carele si armele moderne ale epocii bronzului. În zona Asiei carul s-a răspândit începând cu 2000 a.Hr., indo-iranienii fiind printre primii care au întrebuintat un car similar celui hiksos – ușor, cu două roți și spițe[11]. Răspândirea carului s-a produs prin intermediul comerțului, migrației sau cuceririlor. Hiksoșii iși încep invazia în Egipt în 1720 a.Hr. în timpul Regatului de Mijloc (~2040-1645 a.Hr.). Regatul de Mijloc se afla într-o decădere politică și militară, nefiind capabil să reziste invaziei care nu a constat într-un singur eveniment, ci s-a întins pe aproape 50 de ani. Superioritatea militară a fost cea care a înlesnit decisiv preluarea puterii de către hiksoși[12].

Egiptenii nu mai fuseseră confruntați până atunci cu arme precum arcul compozit de exemplu. Arcul compozit a fost folosit probabil prima dată de Naram Sin, conducător al akkadienilor din 2254 până în 2218 a.Hr. Raza sa de acțiune era cu mult mai mare decât cea a arcului egiptean și arcul în sine era mai ușor și mai puternic. Și topoarele hiksoșilor aveau o putere de penetrare mai mare, iar armurile barau cu succes loviturile buzduganelor firave ale egiptenilor. Dar nimic nu s-a impus mai hotărâtor decât carul. Carele hiksoșilor probabil că inițial erau trase de doi cai și purtau doi soldați. Unul conducea în vreme ce altul trăgea cu arcul sau arunca sulița. Impactul carelor de luptă a fost nu doar o dată comparat cu cel al tancurilor din secolul al XX-lea[13].

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că termenul de hiksoși este o preluare grecească a egipteanului hekaw, prin care autohtonii îi desemnau pe conducătorii unei țări străine. Până în 1720 a.Hr. aceștia își stabilesc capitala la Avaris și la 1647 a.Hr. deja ocupaseră Memphis, oraș-cheie care controla Egiptul de Sus și de Jos. În Egiptul de Sus stabilesc o linie domnitoare de conducători hiksoși, iar în rest tribut. Din păcate dovezile arheologice care să ne ajute să reconstituim epoca dominației acestui popor sunt sărace, iar documentația scrisă este de multe ori propagandistică și tendențioasă. Oricum, se pare că hiksoșii nu au prădat sau ars temple, și nici nu au înrobit populația, domnind într-un mod destul de similar faraonilor. Regii thebani s-au menținut în Egiptul de Jos și odată cu conștientizarea forței arcului compozit și al carului de luptă începe recucerirea de după 200 de ani de dominație hiksosă[14].

La Theba, la începutul dinastiei a 17-a, faraonul Seqenenra încă îl mai venera pe zeul Ra, ceea ce îl mânie pe liderul hiksos, Apopi, care cere autoritar încetarea practicilor tradiționale religioase egiptene, ceea ce aprinde scânteia de revoltă. In ciuda aparentei morți a faraonului în lupta cu Apopi, avem de-a face cu începutul expulzării hiksoșilor. Fiul său, Kamose, continuă luptele, dar victoria finală o obține abia succesorul său, Ahmose I. Ahmose I îi eliberează pe egipteni de hiksoși cu aceleași arme pe care inamicul le-a folosit la cucerire.

În plus, vreme de 200 de ani egiptenii au avut timp să își perfecționeze armele și deprinderile[15]. Cel care relatează despre campanile lui Ahmose este un războnic cu același nume, al cărui mormânt se găsește la el-Kab. El povestește despre cele trei asedii asupra cetății Avaris și despre recompensele victoriei, ceea ce dovedește accentul crescut pus pe virtutea militară[16]. Dincolo de posibilele distorsionări ale poveștii recuceririi, ceea ce știm este că după aceasta Egiptul a devenit tot mai puternic și s-a extins tot mai mult.

Fără îndoială că folosirea carului a fost fundamentală in procesul de recuperare. Nu numai că egiptenii au adoptat carul de la hiksoși, dar până în secolul al 15-lea l-au transformat în cea mai de calitate “mașinărie” a lumii antice[17]. Noul car, din câte știm din dovezile arheologice, era făcut din lemn flexibil și piele și era mai rapid, mai rezistent și mai ușor de manevrat. Carele anterioare cum ar fi cele hitite erau construite din lemn masiv și roți ținute de bolțuri, deci greu de manipulat. Egiptenii au realizat care destul de ușoare ca să poată fi mânuite chiar de o singură persoană. De asemenea, carele anterioare aveau osia în partea din față sau de mijloc a platformei. Pentru a crește viteza și stabilitatea, egiptenii o mută în spate. Egiptenii se folosesc cu succes și de arcașii care treptat încep să beneficieze de arcul compozit[18].

Mobilitatea și eficacitatea acestui car au avut o contribuție majoră la susținerea expansiunii și sentimentului imperialist pe care faraonii Noului Regat îl nutreau, optând pentru campanii offensive. Armatele egiptenen îi urmăresc pe hiksoși până în Canaan. Terenul odinioară prea dificil pentru infanterie devine accesibil pentru căruțași, egiptenii depășindu-și pentru prima dată propriile hotare[19].

Noul Regat depindea de aceste noi instrumente ofensive și mobile. Foarte multe nu se știu despre organizarea armatelor din Regatul Vechi și de Mijloc, dar cu siguranță că noile arme au impus o specializare și o disciplinare mai severe. Armata nu mai putea să fie alcătuită din infanteriști cu pregătire minimală, întrucât carul și arcul compozit necesitau antrenamente serioase. Unitățile de care constau în detașamente militare (de obicei 25) de soldați de elită[20]. În pofida importanței colosale a căruțașilor de elită, tactica militară era în bună măsură axată tot pe infanterie.

În vreme ce carele inamicilor se concentrau pe înfrângerea infanteriștilor, carele egiptene erau făcute în scopul de a apăra propriii soldați de carele inamice[21]. De obicei carele erau primele aruncate în luptă, pentru a servi drept scut pentru infanterie. Avansul rapid al carelor permitea infanteriei să le urmeze și să atace imediat dușmanul, ceea ce rezulta de multe ori într-o dominare a câmpului de luptă de către egipteni[22].

La începutul dinatiei a 18-a au fost trei faraoni care au ridicat Egiptul pe culmile gloriei. Thutmosis I, care își începe domnia la 1524 a.Hr., pătrunde în Mesopotamia, în regatul Mitanni, în Nubia, toate campanile fiind relatate de același Ahmose care luptase împotriva hiksoșilor. La tron a urmat Thutmosis al II-lea, care reușește să mențină stăpânirea în Nubia și să pătrundă în Siria și Palestina. Apoi regina Hatsheput asigură pacea și dezvoltarea țărilor vecine. Cel care punea probleme era regatul hitit. După moartea reginei, regele din Kadesh preia controlul în Megiddo și îl folosește drept bază de atac împotriva Egiptului. Dar marele faraon-războinic Thutmosis al III-lea își mobilizează armata și porneste spre Kadesh cu mai multe divizii care au reușit să ajungă în Gaza în mai puțin de 9 zile[23]. Dorind să-și surprindă adversarul, Thutmosis se indreaptă printr-o trecătoare strâmtă către cetatea de la Megiddo. Armata din Kadesh se împrăștie, dar egiptenii încep să prade taberele. Ceea ce trebuia să fie o luptă scurtă se transformase intr-un veritabil asediu care a durat 7 luni. Avqnd la dispozitie carele de luptă, Thutmosis a dus bătălii și în Siria, Liban, Matanni, în total 17 campanii de succes.

200 de ani după expansiunea fără precedent a lui Thutmosis, Ramses avea să utilizeze din nou carul pentru a etala puterea Egiptului. La venirea sa pe tron, în jurul anului 1279 a.Hr., Ramses al II-lea iși exprimă dorința de a deține o armată în tradiția lui Thutmosis al III-lea și de a continua restaurația militară începută de tatăl său, Seti I. Ceea ce de altfel și face, conducând armata într-o altă mare bătălie de care la cetatea din Kadesh[24]. Bătălia are loc pe la 1274 a.Hr. ambele părți, și egiptenii și hitiții, au armate mari cu punctele forte în carele de luptă. Pretextul luptei a fost intervenția hitiților în Siria, aflată în sfera de influență egipteană. Hitiții, conduși de Muwatalis, anticipaseră un atac și se adunaseră în număr de 20.000, număr aproximativ egal cu cel al egiptenilor. Ambele armate aveau la dispoziție topoarele și arcurile compozite. Diferența o făceau carele. Carul hitit era mai greu și conceput pentru trei oameni: un căruțaș, un sulițaș și un scutier. În timp ce mai ușor manevrabilele care egiptene puteau folosi ca arme de șoc, carele hitite erau mai eficace în luptele față în față.

Dezinformați de iscoadele hitite, egiptenii îi așteaptă pe inamici la Kadesh, când aceștia sunt de fapt la doar câțiva kilometri. Surprinși de atac, una dintre diviziile egiptene se împrăștie, cauzând panică și în rândul celorlalte. Atunci intervine Ramses, hiperbolizat în piesele artistice de la Karnak și Abu Simbel, care se aruncă singur în luptă. Avantajul armatei egiptene a fost acela că, datorită greutății reduse și velocității lor, carele s-au putut regrupa relativ repede. Hitiții se refugiază dincolo de zidurile orașului Kadesh, iar Ramses este nevoit în urma bătăliei cu final indecis săsemneze un tratat de pace.

Bătăliile de la Megiddo și Kadesh arată proporțiile schimbărilor din cadrul tacticii de luptă a armatei egiptene. Până la Regatul Nou nu putem vorbi despre ofensive, atât din cauza lipsei armelor care ar fi permis o astfel de expansiune, cât și a lipsei unor conducători precum Ramses sau Thutmosis. Adoptarea carului a permis tocmai această îndreptare a atenției către posibilitățile ofensive ale armatei, către un expansionism care a consolidat puterea statală și a oferit Egiptului un rol mult mai activ pe scena combativă a lumii antice.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 17.11.12 12:33

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 12.11.12 9:26

Regalitatea egipteanã mânuia armele foarte serios


Membrii elitelor din Egiptul Antic, incluzându-l și pe faraon, foloseau sãbiile, pumnalele și securile decorate mai degrabã în bãtãlie sau la execuția personalã a prizonierilor decât în scopuri ceremoniale, conform ultimelor cercetãri.

Armele erau utilizate în epoca bronzului, o perioadã de acum 5000 pâna la 3000 de ani în urmã când civilizația era la apogeu, dupã afirmațiile egiptologului Daniel Boatright de la Colegiul Isle of Wight din Regatul Unit. “Descoperirea este ciudatã ținând cont de imensa literaturã care practic susține ideea cã armele erau întrebuințate în ritualuri și niciodatã în bãtãlie”, declarã Boatright pentru LiveScience. Se știe cã regalitatea participã la luptã. Prințul Andrew și prințul Harry au luat parte la rãzboiul din Insulele Falkland, respectiv Afganistan. “Nu vãd de ce nu s-ar fi putut întâmpla la fel acum 4000 sau 5000 de ani”, spune el. Totuși Boatright atențoneazã cã armele puteau fi folosite și la sacrificii animale.

Dovezi subtile

Boatright a analizat 125 de arme din epoca bronzului, cuprinzând sãbii, pumnale, securi, vârfuri de sãgeți și sulițe. De asemenea a revizuit rapoartele asupra a încã 350 de obiecte din aceeași perioadã. Multe artefacte au fost sustrase din morminte și situri arheologice acum mai bine de 100 de ani și în cele din urmã achiziționate de muzee și colecționari în secolul al 19-lea și la începutul secolului al 20-lea. “Existã puține dovezi care sã sugereze cã ar aparține unor oameni de rând”, susține profesorul. “O parte din ele chiar au fost puse în legãturã cu mormintele din acropola tebanã, deci și cu Valea Regilor”. El s-a folosit de microscopie și alte analize de laborator pentru a cãuta dovezi ale întrebuințãrii armelor. “Partea amuzantã a întregului proces este cã majoritatea dispuneau de o capacitate de întrebuințare. Sunt extrem de puține cele care par sã fie associate unui context ornamental au pur ritual”, spune Boatright.

Nu numai cã puteau fi folosite în rãzboi, dar se pare cã jumãtate din cele 125 de arme prezintã urme de uzurã. Unele dintre ele, cum ar fi un topor cu un semn de loviturã, sunt evidente, în vreme ce altele precum o crestãturã a lamei sunt mai subtile. Dovezile sugereazã participarea la rãzboi a elitei egiptene și execuția personalã a prizonierilor. “Cred cã existã argument în favoarea acestui fapt. Dacã participau efectiv sau doar stãteau la margine, rãmâne de vãzut”, spune Boatright.

Rãzbunarea unui faraon?

Un artefact interesant pe care l-a studiat este un pumnal de bronz despre care arheologii cred cã a aparținut faraonului Kamose. Probabil a fost folosit pentru a rãzbuna moartea tatãlui sãu, Sekenenra Tao al II-lea. Mumia a fost descoperitã de egiptologul Gaston Maspero în 1886. Când a desfãșurat mumia, a aflat cã regale murise din cauza unor lovituri multiple de secure. “Nu se știe exact dacã a murit în luptã sau a fost victima unui complot, înfãțișarea mumiei aratã însã cã a murit de o moarte violentã când avea vreo 40 de ani. Doi sau trei oameni, fie asasini, fie soldați, trebuie sã-l fi înconjurat și executat înainte ca vreun ajutor sã îi fie disponibil”, scrie Maspero în volumul al IV-lea din cartea sa apãrutã în 1901: “Istoria Egiptului, Chaldeei, Siriei, Babilonului și Asiriei”.

Sekenenra Tao al II-lea a trãit acum 3500 de ani, într-o vreme când Egiptul era în bunã parte controlat de hiksoși, popor asiatic care într-un final l-a ucis. Fiul regelui, Kamose, i-a preluat cauza, luptând împotriva lor.

“Este un pumnal destul de lung, aproape ca o sabie”, spune Boatright. La examinarea sa a descoperit urme de crestãturi și crãpãturi pe lamã, dovadã cã arma fusese folositã. “Poate sã fi fost utilizatã de cãtre Kamose pentru a ataca pe cineva, sau doar în scopuri cotidiene”. Datã fiind violența din timpul lui Kamose, Boatright crede cã este posibil sã fi îndreptat pumnalul împotriva cuiva pentru a rãzbuna moartea tatãlui sãu. “Este chiar foarte probabil, dacã ne gândim la stadiul în care fusese gãsit tatãl sãu; corpul lui Sekenenra Tao era complet zdrobit”, crede Boatright.

Cercetarea a fost prezentatã anul trecut la al treilea congres anual de egiptologie din Marea Britanie, la University College din Londra. Un articol pe aceastã temã s-a publicat și în revista de specialitate Archaeological Review din Cambridge.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 03.10.12 20:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 22.09.12 22:28

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 05.05.12 8:54


Hypathia din Alexandria, o minte sclipitoare


Matematician, astronom, pedagog, inventator, muzician, filosof și nu numai, Hypathia din Alexandria este un simbol durabil al rațiunii, știintei și gândirii eliberate de dogme. Spirit independent, pãtrunzãtor și inteligent, fiica matematicianului Theon din Alexandria este prima femeie care a adus o contribuție substanțialã dezvoltãrii științelor. În jurul anului 400 se afirmã decisiv în cadrul școlii neoplatonice din Alexandria, ținând numeroase conferințe pe teme științifice. Învãțãtor carismatic, ea îi îndeamnã pe studenți sã se încreadã în rațiune și sã-și foloseascã din plin capacitãțile mentale pentru a ajunge la realitatea ultimã. Pledoaria sa pentru necesitatea efortului de a înțelege lumea, care poate fi explicatã prin studiu științific, atrage dușmãnia creștinilor aflați în ascensiune, care echivaleazã știința cu pãgânismul.

Hypathia crește într-un mediu de o bogãție intelectualã deosebitã. Tatãl sãu este unul dintre cei mai educați oameni din toatã Alexandria. Se cunosc puține despre viața lui, și acestea din lexiconul Suda (aprox. 1000 p.Hr.). Trãiește în vremea împãratului Theodosius (379-395) și predã la Musaion, devenind și conducãtorul Universitãții din Alexandria, cea mai importantã instituție de învãțãmânt din lumea la acea datã. Activitatea lui Theon a fost importantã nu neapãrat datoritã originalitãții sale ci mai ales pentru cã datoritã lui s-a pãstrat o vastã colecție de texte din generațiile anterioare. De pildã “Elementele” lui Euclid provin în mare parte din colecțiile lui Theon. Cea mai timpurie lucrare a sa este un comentariu pe “Almagest” de Ptolemeu. Îi editeazã acestuia și “Canonul”, precum și “Optica” lui Euclid. Suda îi mai menționeazã și un tratat despre astrolab.

Theon pleda pentru o educație completã, menitã sã dezvãluie toate capacitãțile ființei umane. O învatã pe fiica sa matematicã, filosofie, literaturã, dar îi impune și exerciții fizice regulate, pentru a o transfoma într-un om cu adevãrat armonios. Dintre femeile-matematician ale antichitãții, ea este cu sigurantã cea mai renumitã, deși prin intermediul lui Athenaeus, Plutarh, Diogene Laertios sau Iamblichus ne-au mai rãmas câteva frânturi de informație despre ele, unele ducându-ne înapoi în timpuri mitice. În “Banchetul înțelepților” se spune cã Aithra, fiica regelui Pittheus din Troizina și mama lui Theseus, preda artimetica. Alte exemple sunt Kalyki, Telessina, Pythioniki, Lambito, Danae, Antheia și Chloe. Iamblichus menționeazã cã Theano, soția lui Pythagoras, era foarte priceputã, la fel și fiicele lor, Arignoti, Myia și Damo. Nikareti din Corinth descoperã unele teoreme incluse în “Elementele” lui Euclid, iar Pythais are contribuții importante la poligoanele isoperimetrice.

Hypathia însã atinge proporții legendare prin imaginea sa de martir al știintei, în mare parte datoritã romanului lui Charles Kingsley din 1853, “Hypathia or New Foes with an Old Face”, care pune mare accent și pe frumusețea sa covârșitoare. Interesul pentru ea incepe totuși cu o biografie redactatã în 1720 de John Toland, adept al deismului, care încearcã sã discrediteze lumea creștinã, condamnând-o pentru moartea violentã a unui om desãvârșit. În 1776 Edward Gibbon, în capitolul 37 din “The Decline and Fall of the Roman Empire” folosește un limbaj elocvent și încãrcat de emoție pentru a descrie evenimentele tragice din jurul morții femeii-filosof. vem mai multe surse primare care documenteazã viața Hypathiei: articolul din enciclopedia Suda, “Chronographia” lui Ioannes Malalas, “Historia Ecclesiastica “ de Socrates Scholasticus și nu în ultimul rând scrisorile trimise de cãtre cel mai faimos student al sãu, Sinesius din Cyrene. Toate pot fi gãsite în colecția “Patrologia graeca”. Alte surse sporadice sunt “Cronica” lui Ioan de Nikiu și “Historia Ecclesiastica” a lui Philostorgius.

Se considerã 370 anul nașterii, pentru cã eclipsele observate de cãtre tatãl sãu sunt datate la 364. hypathia era o persoanã virtuoasã și o profesoarã respectabila. Purtând o pelerinã specificã filosofilor cinici (trivona), ea preda în public (exigeito dimosia) unui auditoriu format deopotrivã din pãgâni și creștini, care o ascultau în numãr mare și cu plãcere. I se propune sã predea matematica și filosofia la Universitate, ca urmare a rezultatelor excelente obținute la aprofundarea studiilor în cadrul școlii din Athena conduse de Plutarh cel Tânãr și fiica sa, Asclepigenia. Cu timpul casa ei devine un adevãrat focar academic, presãrat cu dezbateri și exerciții de gândire.

Hypathia este autoarea a numerose tratate, în special comentarii asupra operei matematice anterioare, dar din pãcate nicio operã nu s-a pãstrat, pierind fie în incendiul care a nimicit Biblioteca din Alexandria fie distruse de adversari. Ce știm astãzi se datoreazã corespondenței cu foștii studenți. A scris un comentariu asupra operei lui Diofant, supranumit “pãrintele algebrei”, cel care a studiat ecuațiile nedeterminate. Comenteazã de asemenea lucrãrile lui Apollonius despre secțiunile conice (cercuri, elipse, parabole, hiperbole), folosite azi pentru descrierea traiectoriilor cometelor, planetelor și rachetelor. Colaboreazã cu tatãl sãu la un comentariu asupra cãrții a treia a “Almagestului” lui Ptolemeu. Probabil este autoarea “Canonului astronomic”.

Un pasaj dintr-una din scrisorile lui Sinesius menționeazã cã Hypathia l-a ajutat sã construiascã un astrolab (pentru calculul poziției planetelor, stelelor și mãsurarea trecerii timpului), dovadã a cunostințelor sale extinse. În altã scrisoare Sinesius îi solicitã sã construiascã un hidroscop (pentru distilarea apei și mãsurarea nivelului lichidelor). Fãrã îndoialã cã Hypathia avea întâietate absolutã în lumea știintificã, și, ca și tatãl sãu, deși nu a avut contribuții extrem de originale, este demnã de laudã prin calitatea învãțãmântului pe care l-a pus în practicã. Renumitã în toatã lumea, ca semn al prestigiului de care se bucura, scrisorile care îi erau adresate o elogiau drept “muza din Alexandria”.

Frumoasã și deșteaptã, Hypathia își conducea propriul car, contrar normelor sociale. Rareori purta haine femeiești. A ales sã nu se cãsãtoreascã niciodatã, dedicându-se totalmente studiului. A avut și o influențã politicã considerabilã asupra orașului, unde guverna Orestes, de asemenea pãgân și adversar al episcopului Chiril, care o detesta pe Hypathia pentru cã era o femeie care ieșea complet din convențiile feminine. Cetãțean repectat și iubit, admirat pentru eleovența și grația sa, toți își plecau urechile atunci când vorbea. Dar dragostea sa pentru rațiune și libertatea spiritului în cãutarea marilor adevãruri avea sã o condamne.

Cea mai detaliatã relatare privind tragicul sfârșit al Hypathiei o gãsim la Socrates. Egiptul secolului al IV-lea era dominat de neliniști și transformãri puternice, care aveau sã-și punã definitiv amprenta asupra lumii clasice. Creștinismul ia avânt, iar conflictele cu pãgânii devin tot mai dese, mai ales cã Alexandria rãmãsese ultimul centru intelectual neoplatonic, unde înfloreau științele și cugetul liber, neîngrãdit de religie. Dar în 391 patrarhul Theophilus declarã pãgânismul ilegal, ceea ce conduce la o distrugere în masã a templelor, printre care Serapeumul și Museionul, care adãposteau o vastã colecție de opere care scãpaserã incendiului bibliotecii din Alexandria. În 412 Chiril devine patriarhul Alexandriei și începe o campania durã împotriva evreilor, apropiați ai guvernatorului Orestes, care sunt alungați din oraș. Protestul acestuia la Constantinopol ii determinã pe creștini sã-l atace și pe el, dar scapã doar cu rãni ușoare.

Hypathia este implicatã și ea în conflict, pentru cã apare mereu în compania magistraților, este o figurã cu autoritate și bunã prietenã cu Orestes. Pentru a dovedi autoritatea Bisericii, mai ales dupã ce Ammonius, un cãlugãr, este torturat pânã la moarte pentru cã aruncase cu pietre în prefect, Chiril își îndreaptã atenția spre Hypathia, pe care o numește, confrom lui Ioan de Nikiu, “vrãjitoare pãgânã”. Femeia-matematician cade pradã sectei violente a parabolanilor, care o prind, o bat pânã la ultima suflare, o taie în bucãți și o ard. Nu existã dovezi clare cã a fost ordinul lui Chiril (considerat sfânt de Bisericã), dar este oricum improbabil sã fi fost strãin de acțiunea gloatei de fanatici, care nu au fost niciodatã pedepsiți.

S-ar putea spune cã moartea dureroasã a acestei strãlucite minți marcheazã începutul întunecatului ev mediu, al haosului și barbariei care înlocuiesc rațiunea și spiritul științific. Într-adevãr, filosofia elenisticã continuã sã înfloreascã în urmãtoarele douã secole, dar se îndreaptã spre un amurg inevitabil, consfințit prin decizia lui Iustinian de a închide Universitatea din Athena. Hypathia va rãmâne în memoria omenirii prin apologia sa pentru gândirea independentã și criticã, refuzul dogmelor, dezvoltarea permanentã a capacitãților intelectuale, pasiunea cãutãrilor epistemice și nu în ultimul rând sacrificiul de dragul unei idei…Iubirea sa pentru științã și în particular astronomie dãinuie printre stele, într-un loc liniștit în spațiul selenar, acolo unde îi poartã numele un crater stituat între Mare Tranquilitas și Mare Nectaris.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.12 21:49

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.12 19:35

Ramses cel Mare

Ramses al II-lea, cunoscut si sub numele de Ramses cel Mare, a fost al treilea faraon al celei de-a XIX-a dinastii egiptene din Noul Regat. Lunga sa domnie a facut din Ramses al II-lea, daca nu cel mai mare, unul dintre cei mai importanti faraoni din istoria milenara a Egiptului. Multa vreme a fost supranumit de egipteni „Marele predecesor” si este numit si astazi, cu afectiune si mandrie, „Sese”. O traditie egipteana fixeaza data incoronarii lui Ramses al II-lea la 22 februarie 1295 i.Hr. Ramses al II-lea s-a nascut in anul 1303 i.Hr. si a fost numit print regent la o varsta frageda de catre tatal sau, faraonul Seti I. Decizia lui Seti * a fost motivata de cresterea puterii preotilor lui Amon, faraonul dorind sa se asigure ca fiul sau ii va urma la tron dupa moartea sa. Fara acest act, succesiunea lui Ramses al II-lea putea fi pusa sub semnul intrebarii de catre puternica preotime amoniana, cu atat mai mult cu cat nici Seti * si nici tatal sau, Ramses I, nu erau de vita regala, ci erau doar generali egipteni. In calitate de print regent, Ramses al II-lea a condus mai multe expeditii in sudul Egiptului, in Nubia, expeditii comemorate de inscriptiile de la Beit el-Wali si Gerf Hussein. Conform scrierilor lui Manethon, Ramses al II-lea a domnit 66 de ani si doua luni. Legendele antice afirmau ca a trait 99 de ani; de fapt, Ramses al II-lea s-a stins din viata la 90 sau 91 de ani. Dupa moartea tatalui sau, devenit faraon, Ramses al II-lea a condus noi expeditii militare in nord, pe teritoriile actualelor state Israel, Liban si Siria. Se pare ca Ramses al II-lea a fost complexat multa vreme de faptul ca nu era de sange regal, motiv pentru care, pentru a depasi aceasta conditie, s-a straduit sa demonstreze ca este demn de titlul de faraon al Egiptului. In acest scop, a condus numeroase campanii militare, a ridicat numeroase edificii si a fost preocupat ca numele sau sa apara in cat mai multe scrieri. In prima parte a domniei sale, Ramses al II-lea s-a remarcat printr-o intensa activitate in domeniul constructiilor, ridicand numeroase orase, temple si monumente. A ridicat orasul Pi-Ramses, unde si-a stabilit capitala, pe ruinele vechiului oras Avaris, fosta capitala a hiksosilor. Principalul stat rival din zona pentru Egipt era, la vremea respectiva, Imperiul hitit, chiar daca Seti * si Mursil al II-lea incheiasera un tratat de pace. La moartea celor doi suverani, situatia devenise din nou tensionata. Ramses al II-lea si-a intarit sistemul de fortificatii de la granitele egiptene, pentru a preintampina orice atac din partea nomazilor libieni, a canaanitilor sau a hititilor, dupa care a inceput sa-si pregateasca armata in vederea unor viitoare campanii. Dupa patru ani de domnie, Ramses al II-lea a cucerit Levantul, toate porturile feniciene si orasul hitit Amurru, dupa care s-a intors triumfator in Egipt. Prin cucerirea porturilor feniciene si capturarea flotei acestora, Ramses al II-lea a reusit sa controleze cea mai mare parte a tarmului estic al Mediteranei, ceea ce i-a oferit posibilitatea de a ataca Imperiul hitit nu doar pe uscat, ci si pe mare. Constienti de pericolul iminent, hititii au recucerit orasul Amurru, dar prezenta asirienilor la granita lor estica au oprit ofensiva preconizata impotriva Egiptului. A urmat una dintre cele mai mari batalii din istoria antichitatii, batalia de la Kadesh, din 1274 i.Hr. Muwatallu al II-lea, regele hititilor, a atacat Egiptul in fruntea unei armate de aproximativ 36.000 de oameni si 2.500 de care de lupta. Ramses al II-lea dispunea doar de 20.000 de oameni, numarul combatantilor nefiind sustinut de dovezi clare. Deznodamantul bataliei a fost incert, fiecare parte declarandu-se victorioasa. Dupa batalie, Muwatallu al II-lea i-a propus lui Ramses al II-lea un tratat de pace, dar faraonul l-a refuzat. Urmatorii saisprezece ani ai domniei lui Ramses al II-lea au fost dominati de o serie de revolte in zona Canaanului si Feniciei, revolte sprijinite de hititi. Astfel, Ramses, a fost nevoit sa conduca repetate interventii armate pentru inabusirea revoltelor. Conflictele egipteano-hitite au luat sfarsit abia in anul 1258 i.Hr., cand Ramses al II-lea a incheiat un tratat de pace cu regele hitit Hattusil al III-lea. Tratatul prevedea un pact de neagresiune si alianta in cazul in care cele doua parti ar fi fost atacate de o a treia parte, sprijin reciproc in inabusirea revoltelor interne, extradarea oponentilor politici si delimitarea frontierelor. Copii inscriptionate ale tratatului s-au gasit la Ramesseum si pe peretii Templului din Karnak. Anii de domnie ai lui Ramses nu au fost caracterizati doar de campaniile militare, de asemenea, domnia sa a ramas in istorie si pentru constructiile grandioase ridicate in timpul sau si mai ales datorita acestora, avand in vedere ca istoria domniei sale s-a putut scrie datorita marturiilor inscriptionate pe coloanele sau pe peretii edificilor sale. Printre cele mai importante monumente care s-au construit in anii sai de domnie se pot aminti Abu Simbel si Ramesseum. Pentru realizarea edificiilor sale, Ramses al II-lea nu a ezitat sa demoleze cladirile si monumentele ridicate de catre Akhenaton sau alti predecesori, pentru refolosirea materialelor de constructii si pentru discreditarea acestora. Ramses cel Mare a avut 201 neveste si concubine, femei care i-au zamislit 96 de fii si 60 de fiice. Dintre numeroasele sale consoarte, Nefertari este cea mai cunoscuta, ea fiind si principala regina, Ramses al II-lea afirmand despre ea, intr-o scriere pastrata pe un papirus, urmatoarele: „Pentru ea rasare Soarele. Este cea mai frumoasa femeie de pe Pamant.” Inainte sa moara, Ramses al II-lea a suferit de grave probleme dentare si, de asemenea, a avut probleme cu circulatia sangelui. Marele faraon al Egiptului a murit la Pi-Ramses, la data de 1 septembrie 1213 i.H. Stirea mortii faraonului s-a raspandit rapid, provocand durere in intreg Egiptul. Cei mai multi dintre contemporanii lui Ramses al II-lea nu cunoscusera un alt suveran si credeau ca lumea se va sfarsi odata cu moartea acestuia. Ceremonia de mumificare a durat saptezeci de zile, conform traditiei. Dupa finalizarea ceremoniilor de mumificare, mumia lui Ramses a fost condusa pe ultimul drum de un cortegiu funerar naval pe Nil, pana la Teba, in fruntea cortegiului fiind nava succesorului sau Merenptah. Mumia a fost depusa in mormantul sapat in stancile din Valea Regilor. Dupa depunerea mumiei si a comorilor in mormant, intrarea mormantului a fost sigilata. Ramses al II-lea a fost inmormantat in Valea Regilor, in mormantul pe care arheologii l-au botezat KV7. Dupa o vreme, mumia sa a fost transferata intr-un loc secret din Deir el-Bahari, unde a fost descoperita abia in 1881. Dupa moartea lui Ramses al II-lea, noua succesori ai sai, suverani ai Egiptului antic, i-au purtat numele, dar nici unul nu a reusit sa-l egaleze in maretie. Casa lui Ramses Constructia orasului Pi-Ramses Aa-nakhtu (tradus: Casa lui Ramses - Mare Invingator) a inceput in cel de-al cincilea an al domniei, devenind apoi resedinta regala. Orasul a fost construit in partea de est a Deltei Nilului, in apropierea ruinelor orasului Avaris, fosta capitala a suveranilor hiksosi. Avaris a fost, de asemenea, si resedinta de vara a tatalui sau, Seti I. Noua resedinta se afla intr-o zona foarte bogata, pamanturile roditoare si apele saturate de peste asigurand aprovizionarea cu hrana a rezidentilor. Populatia orasului a fost compusa atat din egipteni, cat si din emigranti din Libia, Nubia, Canaan si Amurru. Amplasamentul resedintei la granita de est a avut si un important rol militar, deoarece aceasta zona era expusa in continuu pericolului invaziilor din Asia Mica. Din punct de vedere politic, aceasta mutare a redus considerabil puterea, in ascensiune, a clerului amonian din Teba. Istoria orasului Pi-Ramses a fost de scurta durata, deoarece suveranii dinastiei a XXI-a, la doar un secol dupa moartea lui Ramses, au decis sa mute capitala la Tanis. Parasit, Pi-Ramses a ramas prada jefuitorilor. Calatoriile unei mumii La cateva decenii dupa moartea lui Ramses, in timpul Dinastiei a XXI-a, mormantul sau a fost jefuit si multe din comorile depuse au disparut. Astfel, incepe istoria, plina de peripetii, a mumiei lui Ramses. Acesta a fost mutata de mai multe ori de catre preotii egipteni in diferite alte morminte, pentru a o feri de alte jafuri. In jurul anului 1000 i.Hr., mumia lui Ramses al II-lea, impreuna cu alte mumii, inclusiv a bunicului sau Ramses * si a tatalui sau Seti I, au fost depuse intr-o grota secreta de langa templul lui Hatsepsut din Deir el-Bahari, langa Teba. Au ramas aici pana in anul 1881, cand a fost decoperita de un jefuitor de morminte, Muhammad Abd Al-Rasul. Muhammad a fost arestat, iar in timpul procesului a dezvaluit autoritatilor locul unde se aflau mumiile, acestea fiind, ulterior, transportate, de catre egiptologul Gaston Maspero, la Muzeul din Cairo. In anul 1974 s-a observat ca, datorita conditiilor nu tocmai optime in care era depozitata, mumia a inceput sa se degradeze. Pentru stoparea degradarii s-a decis sa fie transportata la Paris, la Muzeul Luvru, pentru depistarea cauzei. In acest scop, pentru acest transport, * s-a intocmit pasaport. La Paris, mumia lui Ramses a fost intampinata pe aeroport, cu onoruri militare, de catre presedintele Frantei, Valery Giscard d’Estaing si de ministrul Educatiei si Cercetarii francez. Oamenii de stiinta au constatat ca degradarea mumiei se datora unei banale ciuperci, care a fost indepartata. De asemenea, * s-a intocmit o necropsie, stabilindu-se cauza probabila a decesului: infectiile provocate de abcesele dentare. Dupa aceste teste, mumia a fost transportata inapoi in Egipt, revenind la Muzeul din Cairo. Dupa revenirea in Egipt, a fost vizitata de presedintele egiptean Anwar Sadar si sotia acestuia. Faraonul Exodului? Inca de pe vremea lui Eusebiu din Cezareea, Ramses al II-lea a fost identificat ca fiind faraonul caruia Moise i-ar fi cerut sa elibereze din sclavie poporul lui Israel. Aceasta teorie este adesea disputata si controversata, criticii mentionand ca nu exista nici o dovada arheologica care sa demonstreze ca Ramses s-ar fi inecat in Marea Rosie. De altfel, Exodul nu face nici o mentiune in sensul ca faraonul s-ar fi inecat impreuna cu trupele sale, doar Psalmul 136 mentioneaza acest fapt. De asemenea, criticii acestei teorii sustin ca nu exista dovezi, care sa indice ca in timpul domniei lui Ramses al II-lea ar fi existat plagile, care s-au abatut asupra Egiptului, mentionate in Biblie. In conformitate cu traditia musulmana, fiul lui Ramses, Mereptah, este creditat ca fiind faraonul Exodului, dar nici pentru aceasta teorie nu exista dovezi. Ioan BOTIS
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 29.02.12 19:33

Valea Regilor din Egipt adaposteste 64 de morminte care nu au fost descoperite
Asa sustine cel putin un arheolog britanic. Valea Regilor, in care au fost exumate in 1922 resturile lui Tutankhamon, ar putea adaposti un nou mormant. Este teza pe care a avansat-o arheologul britanic Nicholas Reeves in revista Archeology. Specialistul se bazeaza pe un studiu radar efectuat ...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Admin la data de 19.02.12 20:20

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9242/33/

La 16 februarie 1923, arheologul egiptolog Howard Carter a desfacut sigiliul de la camera mortuara unde banuia ca se afla mumia faraonului Tutankhamon. Intuitia sa a fost confirmata de realitate: descoperise ramasitele pamantesti ale celebrului faraon din dinastia XVIII, care domnise aproape zece ani, de la varsta de noua ani. Practic, acest faraon-copil domnise intre 1333 si 1323 i.Ch., murind la optsprezece ani.

Mormantul lui Tutankhamon se afla in Valea Regilor din Egipt si este cel mai bine conservat dintre toate cele aflate in aceasta locatie arheologica. Peste respectiva camera mortuara se depusesera mai multe straturi ale constructiilor ulterioare, iar camera mortuara nu a fost jefuita decat superficial. Vestea acestei uluitoare descoperiri care a reinviorat interesul mondial pentru istoria antica a Egiptului a fost insotita de imaginea emblematica a mastii mortuare din aur pur a faraonului, si de o multime de artefacte de mare valoare gasite intacte in camera mortuara.
Arheologul Howard Carter (1874-1939) se specializase in istoria Egiptului inca de la 19 ani, iar la mormintele din Valea Regilor lucra din 1907 (cu pauza impusa de Primul Razboi Mondial). Explorarile sale erau sponsorizate de Lordul George Carvanon, un aristocrat foarte bogat, ruda cu Alfred de Rothschild. Dupa marea descoperire din 1923, Carter a facut numeroase turnee de conferinte, prezentand expozitii cu obiectele de valoare care l-au insotit pe Tutankhamon in mormant. Cea mai riguroasa confirmare a identitatii mumiei respective a venit in 2010, cand testele ADN au confirmat ca este vorba despre fiul lui Akhenaton si al surorii (si sotiei) acestuia. Tutankhamon avea 1,80 metri inaltime, incisivi proeminenti si craniul alungit, caracteristic liniei regale careia ii apartinea. Cauza mortii este neclara, dar probabil ca fracturile de la picioare s-au infectat, iar analizele ADN au aratat ca avea malarie. Egiptologul Howard Carter a murit fara ca asupra lui sa se abata asa-numitul "blestem al faraonilor", o inventie a presei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Secretul Marii Piramide ar putea fi aflat în 2012

Mesaj Scris de Admin la data de 13.12.11 10:40

Secretul Marii Piramide ar putea fi aflat în 2012
După aproape două decenii de încercări eșuate, e foarte posibil ca anul viitor cercetătorii să afle în sfârșit ce se află în spatele ușilor secrete din inima Marii Piramide din Egipt.

Noi informații cu privire la acest vechi mister ar fi trebuit să fie scoase la iveală anul acesta, după o explorare robotizată a piramidei vechi de 4500 de ani. Însă tulburările din Egipt au oprit temporar proiectul, în faza sa cea mai promițătoare, după ce specialiștii obținuseră prima imagine din spatele ușilor misterioase ale piramidei.

Acum, Consiliul Suprem al Antichităților, condus cândva de controversatul, dar carismaticul Zahi Hawass (poreclit Indiana Jones al Egiptului), a început să acorde din nou permisiuni pentru noi cercetări. ”Trebuie să depunem din nou dosarul pentru a putea continua. Momentan așteptăm ca diversele comitete să ne dea oficial permisiunea.”, a declarat Shaun Whitehead, de la compania care se ocupă cu programul de explorare robotizată.

Construită pentru faraonul Keops, Marea Piramidă este singura minune a lumii păstrată până în zilele noastre. Încă de când au fost descoperite în 1872, cele patru puțuri înguste din interiorul piramidei au fost un adevărat mister pentru arheologi. Două dintre acestea, aflate în partea superioară a piramidei, merg dinspre Camera Regelui spre suprafață. Însă celelalte două, unul pe partea de sud, iar altul pe cea de nord, se pierd în interiorul structurii, iar arheologii n-au reușit încă să rezolve acest mister.

Se crede că aceste puțuri ar fi pasaje ritualice prin care sufletul faraonului călătorea după moarte. Ele au rămas neexplorate până în 1993, când inginerul german Rudolf Gantenbrink a trimis un robot prin puțul sudic. După o urcare de 64 de metri din inima pramidei, robotul s-a oprit în fața unei plăci de calcar decorate cu două ace din cupru. Nouă ani mai târziu, același puț a fost din nou explorat, iar televiziunea a transmis în direct imaginile din interiorul piramidei. Tot cu ajutorul unui robot, a fost forată o gaură în placa de calcar, însă s-a dovedit că în spatele acesteia era...o altă ușă. Ziua următoare, robotul a fost trimis prin puțul de nord, dar tot după circa 64 de metri s-a oprit în fața unei alte plăci de calcar, și aceasta decorată cu două ace din cupru.

Acest proiect, denumit Djedi după numele magicianului pe care faraonul Keops l-a consultat atunci când s-au făcut planurile piramidei, a mers mai departe în explorarea piramidei decât orice alt proiect. Specialiștii implicați sunt convinși că anul viitor vor putea descifra în sfârșit misterul piramidei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Curiozități ale Egiptului Antic

Mesaj Scris de Admin la data de 19.11.11 11:55

Curiozități ale Egiptului Antic


Istoria Egiptului Antic constituie o atracție permanentă pentru contemporani. Ea captivează prin farmecul misterelor și al enigmelor care așteaptă să fie elucidate, dar și prin aspectele neobișnuite specifice acesteia. Fie că este vorba despre practicile rudimentare ale medicinei antice sau despre originea machiajului, Egiptul vremurilor antice rămâne o sursă inepuizabilă de informații surprinzătoare.


Cleopatra provenea de fapt din Grecia

Devenită Cleopatra a VII-a a Egiptului, ea a fost ultimul faraon al Egiptului Antic. Făcea parte din Dinastia Ptolemaică, de origine grecească, dinastie ce a condus Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare. Membrii acestei dinastii vorbeau limba greacă, refuzând vehement să se exprime în limba egipteană. Din acest motiv, ambele limbi erau folosite în redactarea documentelor oficiale. Însă spiritul nonconformist al Cleopatrei a contrastat cu convingerile conservatoare ale familiei din care provenea. Astfel, ea a învățat și a utilizat limba egipteană și, în plus, a îmbrățișat cultura țării, reprezentându-se ca reîncarnarea zeiței egiptene Isis.

Atât barbatii cât și femeile egiptene purtau machiaje elaborate

Egiptul antic este considerat leagănul machiajului, el datând încă din mileniul al III-lea î. Hr. Machiajul pentru ochi era în general verde (făcut din cupru) sau negru (făcut din plumb).

Egiptenii credeau că machiajul are puteri vindecătoare. Antimoniul, sau Khol (creionul negru) cum îl numim noi azi, cu care egiptenii își conturau ochii avea calitatea de a apăra ochii oamenilor de deșert. El irita continuu glandele lacrimale. În plus avea și funcție simbolică, amintind de ochiul lui Horus. Horus era șoimul sacru a cărui acuitate vizuală simbolizează lupta luminii împotriva tenebrelor.

Nu se cunoaște motivul pentru care nasul Sfinxului este retezat

Există schițe cu statuia fara nas, care datează din 1737. Astfel, ipoteza că ar fi fost distrus de Napoleon (Campania din Egipt a avut loc între anii 1798-1801) sau în timpul războaielor mondiale nu are baze reale. Singurul despre care se știe că ar fi provocat daune monumentului este un cleric musulman , numit Sa’im al-dahr. Acesta a fost însă linșat în anul 1378 pentru acte de vandalism.

Egiptenii sunt inventatorii calendarului


Descoperirea unei tablete din timpul domniei Regelui Djer din Prima Dinastie (aprox. 3000 î. Hr.) i-a făcut pe primii egiptologi să declare faptul că egiptenii stabiliseră deja în aceea perioadă o legătură între răsăritul heliacal al stelei Sirius și începutul anului. Conform vechiului calendar egiptean, anul avea 365 zile și era împărțit în 12 luni a câte 30 de zile fiecare, plus cinci zile suplimentare (epagomenae) la sfârșitul anului. Lunile erau împărțite în trei săptămâni, iar o săptămână avea 10 zile. Deoarece anul egiptean era aproximativ cu un sfert de zi mai scurt decât anul solar și evenimentele stelare nu se produceau la aceeași dată calendaristică, i se mai spunea și Annus Vagus sau „An Rătăcitor”.

Egiptul Antic a avut un calendar diferit în timpul Vechiului Regat, cu anul de 320 zile după cum se menționează pe Piatra de la Palermo.

Medicamentele egiptenilor includeau mancăruri mucegăite sau pământ

Legendarul poert grec Homer spunea astfel: "Rodnicul pământ al Egiptului este cel mai bogat în leacuri."
Vechii egipteni foloseau pe post de leacuri contra bolilor uleiuri, aluaturi, curmale, ceapă, usturoi, sămânță de in, mărar, smirnă, opiu, precum și diverse minerale, săruri de plumb, antimoniu, cupru. Dintre produsele animale se întrebuințau carnea, creierul, sângele. Toate aceste “medicamente” se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi.

De exemplu, infecțiile erau tratate cu pâine mucegăită. Bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină, smirnă. Sămânța de ricin, bine mestecată, după care se bea bere, era un laxativ obișnuit.

Când corpul era mumificat, se scoteau aproape toate organele

Etapa a doua a procesului de mumificare coincide cu îndepărtarea organelor interne. Printr-o mică incizie în partea stângă a corpului erau scoase intestinele, stomacul, ficatul, si plămânii. Fiecare dintre aceste organe era apoi uscat în natron, pentru a preveni atacul bacteriilor. Dupa aceea erau înfășurate individual în fâșii lungi de pânză și așezate în câte un vas (fiecare dintre cele 4 vase reprezentând pe câte unul dintre cei 4 fii ai lui Horus).

Creierul era scos din cutia craniană prin nări, cu ajutorul a două bețe lungi. Singurul organ care rămânea în corp era inima, pentru că egiptenii o considerau lăcașul sufletului.

Perucile erau accesoriu foarte important pentru egipteni


Ca semne distinctive egiptenii bogați purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung pe spate sau în cozi împletite. De asemenea, până la vârsta de 12 ani, băieții egipteni aveau capul ras, păstrând doar o șuviță lungă de păr. Inclusiv faraonul purta intotdeauna o peruca, numita “nemes”, pentru a nu-și lăsa la vedere podoaba capilară. Purtarea perucilor înlătura și problema păduchilor și scutea persoanele deținătoare de asemenea obiecte de vestimentație să-si mai piardă timpul cu aranjarea părului. În plus, acest accesoriu capilar le putea masca vechilor egipteni și anumite diformități crescute pe pielea capului.

Alte curiozități specifice lumii antice egiptene

În viziunea egipteană se considera ca pamantul este plat si rotund, iar fluvial Nil trece prin centrul lui. Contrar obiceiului cunoscut în zilele noastre, în Egiptul Antic, doliul era reprezentat de culoarea albă, nu de cea neagră. Vechii egiptenii obișnuiau să creadă că trecerea peste pragul casei cu piciorul drept este aducătoare de noroc.

Femeile din Egiptul Antic aveau același statut ca și bărbații din punct de vedere economic și juridic. În schimb, în viața socială acestea nu se bucurau de egalitate.

Culoarea orginală a piramidelor este albul. De-a lungul timpului din cauza fenomenelor climatice acestea și-au schimbat culoarea, așa cum le putem vedea astăzi.
Articol complet
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pentru coafat

Mesaj Scris de Admin la data de 31.08.11 10:13

Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pentru coafat
O analiză realizată în Marea Britanie pe 18 mumii arată că vechii egipteni erau la fel de preocupați de înfățișarea lor ca noi.

Din cele 18 mumii analizate, 15 dintr-un cimitir din deșert și 3 de origine necunoscută, aflate într-un muzeu, în cazul a jumătate dintre ele s-au găsit substante grase pe par, folosite, cel mai probabil, pentru coafarea acestuia.

Mai precis, după cum au descoperit oamenii de știință de la Universitatea Manchester din Marea Britanie, pe părul acestor mumii s-a găsit o substanță de origine necunoscută, constând în acizi grași de origine animală și vegetală.

Cercetătorii cred că acest "gel" de păr bazat pe grăsimi era folosit de vechii egipteni pentru a-și aranja pletele într-un mod care să-i avantajeze și să le confere unicitate, individualitate. Oamenii de știință au observat că și în procesul de îmbălsamare s-a ținut cont de dorința decedatului de a pleca pe lumea cealaltă "coafat", acordându-se o grijă sporită podoabei capilare și felului în care era aranjată aceasta.

Mumiile pe al căror păr s-au găsit urme de acizi grași aveau frizuri foarte diferite, în funcție de vârsta, sex și statutul social. În unele morminte egiptene s-au găsit anterior și niște instrumente care, cel mai probabil, erau folosite pentru a ondula părul.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Exista tuneluri secrete ascunse sub piramidele egiptene?

Mesaj Scris de Admin la data de 13.08.11 22:06


Exista tuneluri secrete ascunse sub piramidele egiptene?


Marea Piramida de la Gizeh este singura minune a lumii antice care s-a pastrat pâna in zilele noastre. Acest monument unic a fost, de-a lungul secolelor, subiectul unor intense intrigi si speculatii, legate mai ales de descoperirile facute in interiorul si in jurul structurii. Piramidele de pe Platoul Gizeh, nu departe de capitala egipteana Cairo, au inceput sa fie explorate abia in secolul al XIX-lea, când incaperile lor interioare au fost gasite, la multe milenii de la pecetluirea lor. De atunci, numerosi cercetatori au sustinut ca Marea Piramida ar adaposti camere inca nedescoperite, dar, deocamdata, acest lucru n-a putut fi demonstrat. Alte presupuneri sunt legate de existenta, in adâncurile platoului, a unor monumente antice mult mai vechi decât piramidele si, de asemenea, considerate sacre de egiptenii din epoca faraonilor. Este vorba, mai precis, de o retea complicata de tuneluri si galerii in roca moale de calcar, care, daca ar fi explorate, ar rescrie, poate, istoria...
O structura subterana vesnic inundata
Primul care a vorbit despre existenta unui asa-numit „mormânt al lui Osiris” aflat pe Platoul Gizeh, a fost dr. Selim Hassan, un arheolog egiptean care a efectuat sapaturi aici imediat dupa Howard Carter, faimosul descoperitor al mormântului lui Tuthankhamon. El a descoperit doua camere subterane, continând mai multe sarcofage. O a treia incapere, situata si mai in adâncime, era pe jumatate acoperita cu apa freatica, dar Hassan a putut totusi vedea, apa fiind foarte limpede, inca un sarcofag pe podeaua ei. Timp de patru ani, arheologul s-a straduit sa goleasca incaperea de apa, cu ajutorul unor pompe, dar, ca si in cazul bizarei Insule a Stejarilor, din America de Nord, de fiecare data apa se infiltra iarasi, de dedesubt, zadarnicindu-i eforturile.

Mai târziu, alti exploratori au extins cautarile si au identificat, sub coltul de nord al Marii Piramide, o structura numita „grota”, având in centru un urias bloc de granit. Cum anume a ajuns acesta acolo, la câtiva metri adâncime, ramâne un mister. Se presupune ca ar fi fost adus cu mult inainte de inaltarea piramidei. In 2006, o echipa condusa de Mohamed Abbas, de la Institutul National de Cercetari Astronomice si Geofizica, a scanat zona Platoului Gizeh cu radare performante (GPR), descoperind mai multe cavitati in patul de stânca, unele la o adâncime de 25 metri, cu mai multe tuneluri largi de 3 pâna la 5 metri!

In august 2009, autorul britanic Andrew Collins si cercetatorul Nigel Skinner-Simpson anuntau o descoperire senzationala: un sistem de grote explorat partial de Henry Salt si Giovanni Caviglia, in 1817 si in care se patrundea printr-un mormânt taiat in stânca. Salt, care acum doua secole fusese consul general al Marii Britanii in Egipt, era ca si Caviglia, capitanul unui vas italian, convins ca sub piramida lui Keops se gasesc vestigii de o valoare inestimabila, pornind de la discutiile cu localnicii ce vorbeau despre existenta unui „cimitir al faraonilor”, sub Platoul Gizeh.
Colonelul britanic Howard Wise, detasat in zona in 1837, a facut si el sapaturi aici si a scris despre mormintele secrete intr-o carte publicata in 1840, la Londra. El n-a reusit insa sa descopere decât câteva mumii de pasari si animale, pe care le-a adus in Anglia. Lucrarea sa a stârnit mare vâlva in epoca, desi lipsa de studii de specialitate a militarului Wise i-a facut pe expertii in istorie si arheologie sa-l considere un neavenit in domeniu, atras doar de senzational.
Sarpele din adâncuri
Collins a gasit la British Museum cartea lui Wise si a fost surprins sa constate ca ea continea descrierea catacombelor in care temerarul ofiter patrunsese. Wise afirma ca strabatuse „câteva sute de metri sub piramida”, inainte de a ajunge la o incapere spatioasa, legata de alte trei camere, de dimensiuni mai mici, de la care pornea un labirint de tuneluri. El a mers pe unul dintre tuneluri, cu o latime de 3 metri, cale de aproximativ o suta de metri, dupa care, in momentul in care tunelul a inceput sa se ingusteze, a revenit la suprafata. Pe 3 martie 2008, Andy Collins si prietenul sau, Nigel Skinner-Simpson, un arheolog amator din statul american Virginia au identificat locul, numit de ei „Mormântul Pasarilor”, unde Wise gasise mumiile de animale. Au continuat sa coboare, printr-o crapatura in stânca, ducând la o grota naturala conectata la alte tuneluri, artificiale, si si-au dat seama ca strucura respectiva coincidea cu cea descrisa de colonelul britanic, in urma cu aproape 200 de ani. La ora actuala, nimeni nu stie dimensiunile acestui sistem subteran si din pacate Collins n-a reusit sa stârneasca interesul autoritatilor egiptene pentru teoria sa. Or, fara avizul Consiliului Suprem al Antichitatilor din Cairo, nimeni nu poate efectua sapaturi arheologice la Gizeh. „Grotele se intind, probabil, si dincolo de piramida lui Keops, sub piramida lui Kefren, al carui colt de sud-vest se gaseste la doar jumatate de kilometru de intrarea in Mormântul Pasarilor”, precizeaza Collins.

Exploratorii americani au aflat de la localnici ca reteaua de grote si tuneluri s-ar intinde pe mai bine de cinci kilometri; insa oamenii se tem sa patrunda acolo, crezând – o superstitie transmisa de-a lungul veacurilor – ca un imens sarpe, numit el-Hanash, ar pazi subteranele. „Aceasta legenda are un sâmbure de adevar, in sensul ca unii autori antici vorbeau despre existenta, sub piramida lui Keops, a mausoleului lui Agathodaimon, sau „spiritul bun”, divinitate gnostica luând forma unui sarpe, despre care se spunea ca isi are salasul sub platoul de calcar”, afirma Nigel Skinner-Simpson.
„Ar fi imposibil ca un platou gaurit de pesteri sa poata sustine o greutate colosala, de tipul piramidelor!”
Nu la fel de entuziast este dr. Zahi Hawass, liderul Consiliului Suprem al Antichitatilor din Egipt. Reputatul expert a afirmat ca structura a fost „recent” explorata de egiptologi: „Aceasta poveste arata cum oameni care nu au nici un fel de pregatire in arheologie folosesc media si internetul pentru a crea stiri false... Când am vazut pe internet stirea despre o noua descoperire la Gizeh mi-am dat seama imediat ca este o inducere voita in eroare. Articolul vorbea despre un urias sistem de pesteri si tuneluri. Eu va pot garanta ca nu exista nici un fel de retea de tuneluri sub piramide, pentru ca ar fi imposibil ca un platou gaurit de pesteri sa poata sustine o greutate colosala, de tipul piramidelor, care cântaresc mii de tone!”

Collins i-a cerut lui Hawass sa aduca dovezi si rapoarte stiintifice, care sa ateste ca structura a fost explorata, in ultimii ani. „Pesterile pe care le-am gasit sunt singurele pesteri naturale consemnate pe platou pâna acum. Chiar daca este vorba despre o descoperire izolata, ele dovedesc ca geologia platoului include un sistem de pesteri naturale, pe care este evident ca locuitorii de acum câteva mii de ani le-au dezvoltat, intr-un complicat labirint. Nu am reusit sa dam de capatul acestui labirint, cum nu au reusit nici Salt si Caviglia, dar nu avem nici un dubiu ca, daca ni s-ar permite sa efectuam sapaturi de amploare aici, ipoteza noastra ar fi confirmata. Sa nu uitam ca si investigatiile Institutului de Cercetari Stanford au demonstrat, prin scanarile realizate aici, ca, sub a doua piramida, cea a lui Kefren, se afla incaperi neexplorate”, a precizat Collins.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=EGIPT

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum