ISTORIE=GRECIA

Pagina 6 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ISTORIE=GRECIA

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 11:10

Rezumarea primului mesaj :


Cetățile-state
Grecia Antică nu era un stat unitar, ci o grupare de cetăți-state care se autoguvernau. De fapt, cuvântul modern “politică” provine chiar din “polis”, care în greacă înseamnă “cetate-stat”. Aceste cetăți au înflorit în perioada arhaică (c. 800 î.e.n. – 300 î.e.n.), fiind întemeiate pe principiul cetățenesc, cu diferite drepturi și privilegii pentru cetățenii de sex masculin sau feminin, pentru copii, pentru rezidenții străini sau pentru sclavi. Toți cetățenii de sex masculin, oricât de săraci ar fi fost, aveau drepturi politice. Trei dintre cele mai puternice cetăți-state erau Atena, Sparta și Corintul. Cea mai importantă dintre acestea era Atena, locul de naștere al culturii și democrației, o cetate celebră în toată lumea antică pentru frumusețea sa.


Sparta, situată în Peloponez, în sudul Greciei, era marea rivală a Atenei. Sparta era o putere militară de temut, având cea mai bună infanterie din lumea grecească. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că toți băieții spartani erau luați de lângă mamele lor la vârsta de numai șapte ani, pentru a face timp de 13 ani o instrucție militară extrem de dură. Spartanii nu puneau preț pe cultură sau frumusețe, ducând în schimb o existență “spartană”, bazată pe simplitate și răbdare.


Corintul și-a clădit prosperitatea datorită meșteșugarilor săi și comerțului pe mare. Era cunoscut în întreaga lume antică drept un centru al luxului, un loc de recreere pentru cei bogați, care se înghesuiau să le viziteze pe prostituatele-preotese de la Templul Afroditei.



Sisteme de guvernare
Înainte de nașterea democrației, cele mai multe cetăți-state erau conduse ca aristocrații – cuvânt care în greaca veche însemna “domnia celor mai buni”. Puterea era împărțită de un cerc restrâns de bărbați din familiile nobile.


Spre anul 600 î.e.n. însă, a apărut clasa de mijloc. Comerțul le adusese mai multă prosperitate celor din această clasă, iar progresele militare le confereau mai multă putere, făcându-i să dorească să participe la guvernare. În anumite orașe, inclusiv în Corint, clasa de mijloc s-a revoltat și i-a înlăturat pe aristocrați, în favoarea unor dictatori care au devenit cunoscuți sub numele de “tirani”. În alte orașe, schimbările s-au produs în moduri mai pașnice, căci aristocrații au permis clasei de mijloc să facă parte din consiliile cetăților. Aceste regimuri au devenit cunoscute sub numele de “oligarhii”, adică “domnia celor puțini”. Cea mai ferventă oligarhie de acest tip era Sparta.


Locuitorii Atenei au avut însă o altă idee. La sfârșitul anilor 500 î.e.n., aici s-a născut prima democrație – “domnia poporului”. Influențele acestei revoluții s-au făcut simțite în toată lumea antică, ajungând să dăinuie până în zilele noastre. Nu exista un conducător unic, ci o adunare cetățenească alcătuită din cetățeni de sex masculin, care se întruneau de 40 de ori pe an pentru a vota deciziile de stat. Cei care stabileau programul întrunirilor și puneau în aplicare decretele erau membrii unui consiliu alcătuit din 500 de oameni, aleși prin tragere la sorți să îndeplinească această funcție timp de un an.

Tiranii
Fântâna din Pirene, Corint, locul de baștină al lui Cypselus și al fiului său Periandru.
Pentru vechii greci, termenul de “tiran” nu implica neapărat acte de cruzime sau abuzuri în funcție, ci denumea, pur și simplu, un uzurpator care deținea puterea supremă. Conducătorii pe care îi cunoaștem acum sub numele de “tirani” erau un grup de indivizi care au preluat conducerea în multe dintre cetățile-state grecești în timpul revoltelor clasei de mijloc, în secolele VI și VII î.e.n. În multe cazuri, aceștia doreau o viață mai bună pentru oamenii de rând, asumându-și programe ambițioase de construcții publice, pentru a oferi locuri de muncă și mai multe facilități cetățenilor săraci.


Unii dintre cei mai cunoscuți tirani au fost Cypselus (și ulterior fiul său Periandru) din Corint, Cleistenes din Sicyon, Pheidon din Argos, Polycrate din Samos și Pisistratus cu fiul său Hippias din Atena.


Totuși, domnia acestor tirani era nesigură, iar aceștia erau în permanență amenințați de aristocrația care își dorea cu ardoare să preia din nou controlul, adesea cu ajutorul aliaților săi, puternicii spartani. În anul 510 î.e.n., trupele spartane l-au alungat de la putere pe Hippias, unul dintre ultimii tirani. Ironic a fost însă faptul că, în loc să asigure reîntoarcerea la putere a aristocrației, această manevră nu a făcut decât să pregătească apariția primei democrații.


http://www.discovery.ro/grecia_antica/politica/index.shtml


Ultima editare efectuata de catre in 17.01.07 9:50, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Arta și arhitectura

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 12:51

Arhitectura

Parthenon-ul, ridicat pe Acropola Atenei, este cel mai bun exemplu de templu doric care a supraviețuit până în zilele noastre.

Unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri ale realizărilor artistice ale Greciei este arhitectura sa elegantă, în special coloanele de piatră elegante și frontoanele triunghiulare sculptate ale celor trei “ordine” - stilurile arhitectonice dezvoltate în perioada 600 î.e.n. – 300 î.e.n.

Aceste stiluri au fost create pentru a clădi temple închinate zeilor. Sculptate în marmură, ele imită tehnicile de cioplit utilizate pentru ridicarea primelor clădiri din lemn.

Stilul doric este cel mai vechi și cel mai simplu, cu coloane robuste și frontoane acoperite cu sculpturi care, la vremea respectivă, erau pictate în albastru sau roșu, pentru a se obține un impact mai puternic. Cel mai bun exemplu de trmplu în stil doric care a supraviețuit până în zilele noastre este Parthenon-ul (438 î.e.n.), pe Acropole, în Atena.

Stilul ionic a înflorit cam în aceeași perioadă cu orașele prospere din Asia Minor. Este mai ușor și mai decorativ, cu coloane mai suple, împodobite cu spirale cu caneluri în colțurile capitelurilor. Stilul a culminat cu templul acum pierdut al lui Artemis, din Efes, considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. În prezent, putem vedea arhitectura ionică în templul Atenei Nike de pe Acropole.

Prin anii 400 î.e.n., apăruse deja o versiune nouă, mai sofisticată, a stilului arhitectural ionic – stilul corintic. Acesta se caracterizează prin frunze de acant sculptate elaborat pe capitelurilor coloanelor, o posibilă reflectare a unor influențe din Orientul Mijlociu. Grandoarea stilului corintic a făcut ca acesta să devină stilul preferat de constructorii și arhitecții Romei Imperiale.

Ceramica

Himera, o făptură mitică, pictată pe un vas grecesc.
Ceramica oferă o legătură cu trecutul de o importanță uriașă, datorită durabilității produselor acestui meșteșug și ariei sale largi de răspândire. Amforele decorative, bolurile, pocalele și chiupurile pentru ulei sunt cele mai bine păstrate modalități de expunere a picturii grecești din epoca antichității. Pe de altă parte, distribuția fragmentelor de vase descoperite în urma săpăturilor arheologice oferă dovezi clare asupra rutelor comerciale din antichitate.


Pictatul produselor din ceramică a început să se contureze în perioada geometrică dintre secolele VIII. și IX. î.e.n. Principalele modele grecești caracteristice, design-ul abstract și siluetele suple se bucurau de multă popularitate. Și mai popular avea să devină stilul corintic din secolele V. și VI. î.e.n. Siluetele geometrice, de culoare neagră, aveau să fie înlocuite de scene pline de viață, cu oameni, animale și decorațiuni florale, inspirate probabil din arta Orientului Mijlociu.


Produsele de ceramică în stil corintic au fost în cele din urmă înlăturate din poziția lor de mare popularitate de către lucrările în stilul siluetelor negre ateniene (și ulterior de cel al siluetelor roșii), realizate în aceeași perioadă. Design-urile decorative au fost înlocuite de scene din viața de zi cu zi sau inspirate din mitologie, cu detalii fin incizate, care confereau imaginilor profunzime și realism.



Sculptura

Statuie grecească clasică a lui Hermafroditus, care acum se află în Muzeul Luvru din Paris.
Sculptorii Greciei Antice puteau întruchipa perfect corpul uman în piatră sau bronz. Fie că era vorba de statui de sine stătătoare sculptate pentru temple, fie că erau basoreliefuri sofisticate care împodobeau diverse clădiri, lucrările epocii clasice au fost atât de desăvârșit realizate, încât au rămas fără egal până în perioada Renașterii italiene.


Primele sculpturi erau destul de rigide, deși sculptori precum Polyclites au rafinat până la perfecțiune proporțiile siluetei masculine. Spre jumătatea anilor 400 î.e.n., sculpturile zeilor și eroilor din Templul lui Zeus de la Olympia sau de pe Parthenon etalau deja mult mai mult dinamism și mai multă emoție.


O adevărată revoluție s-a produs în jurul anului 400 î.e.n., când noua tehnică a mulajelor din metal a permis sculptorilor să realizeze statui din bronz goale pe dinăuntru, obținând astfel detalii mult mai fine pentru musculatura, părul și îmbrăcămintea personajelor decât permiteau statuile anterioare, realizate din metal plin.


În mod surprinzător, sculpturile erau pictate în culori strălucitoare, pentru a ieși în relief de la distanță. Foarte puține dintre sculpturile grecești antice originale au supraviețuit până în zilele noastre, însă cunoaștem destul de bine capodoperele genului datorită copiilor romane realizate ulterior.

http://www.discovery.ro/grecia_antica/arta_si_arhitectura/index.shtml
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Știința;Medicina;Filosofia

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 12:49

Știința și medicina


Statuie greacească clasică a lui Pitagora
Deși grecii au fost primii europeni care au studiat probleme de astronomie, matematică, fizică și biologie, abia în epoca lui Aristotel știința a fost recunoscută ca o disciplină distinctă de filosofie. Cu toate acestea, vechii greci au făcut descoperiri extraordinare, care i-au făcut să intre în istorie.


Pitagora (570-500 î.e.n.) a fost un pionier în studiul matematicii în lumea occidentală. De asemenea avea reputația unui om care realizează adevărate miracole. El a formulat celebra teoremă pentru calcularea lungimii ipotenuzei într-un triunghi dreptunghic. Mai puțin cunoscută este teoria sa mistică referitoare la transmigrația sufletelor.


Hipocrate (460-390 î.e.n.), fizician și autor de lucrări medicale, este părintele medicinei moderne. El a înființat o școală celebră de medicină pe Insula Cos, unde studenții învățau să diagnosticheze bolile pe baza examinării pacientului, mai degrabă decât a simplei teoretizări. Din această școală derivă prima versiune a Jurământului Hipocratic.


Arhimede (287-211î.e.n.) este celebru mai ales pentru episodul în care a alergat pe străzi strigând “Evrika !” atunci când a descoperit principiul gravității specifice, în timp ce făcea baie. Tot lui îi revine meritul de a fi creat “Șurubul lui Arhimede” sau transportorul elicoidal - un dispozitiv care mai este folosit și în zilele noastre pentru a trage apa de josla suprafață – dar și multe teorii importante din domeniul geometriei.

http://www.discovery.ro/grecia_antica/stiinta_si_medicina/index.shtml


Filosofia
Bust grecesc clasic al filosofului Platon.
Câțiva dintre cei mai mari gânditori ai antichității au trăit în Grecia și mai ales în Atena. Filosofia, adică “dragostea față de înțelepciune”, era modul lor de a căuta adevărul în lume, fără a se baza pe răspunsurile date de religie sau mitologie.

Socrate (469-399 î.e.n.) a fost unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii occidentale. Lucrările sale s-au centrat pe studiul eticii și a virtuții morale. Socrate considera că omul își poate găsi fericirea ducând o viață morală, iar morala poate fi învățată. Chiar considera că a trăi moral înseamnă a ști, iar răul înseamnă ignoranță și, ca atare, este lipsit de intenție!


Lucrările sale au avut un efect profund asupra discipolului său Platon (427-347 î.e.n.), care a purces mai departe să pună etica sub semnul întrebării în scrierile sale. Capodopera sa este Republica (c.385-370 î.e.n.), în care pune în discuție conceptul de justiție și descrie o formă ideală de guvernare.


Se poate spune însă că cea mai mare contribuție a avut-o discipolul lui Platon, Aristotel (384-322 î.e.n), primul filosof care a separat cu adevărat filosofia de știință. El a pus la punct primul sistem de logică, a definit științele biologiei și zoologiei, a fondat propria universitate și s-a numărat printre primii oameni de știință implicați în politică. Ca gânditor, realizările lui Aristotel au rămas fără egal până în secolul XIX

http://www.discovery.ro/grecia_antica/filosofia/index.shtml
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Limba si Educatia

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 12:46

Limba
Operele scrise reprezintă un indicator clar al gradului de civilizație al unei societăți. Ca atare, nu este deloc surprinzător că grecii aveau deja o formă de scriere încă din anul 1400 î.e.n., în timpul perioadei miceniene. Această scriere simbolică, numită “scriere liniară B”, a fost descoperită de Sir Arthur Evans în lucrările sale de excavații derulate la începutul secolului 20 la palatul din Knossos, pe insula Creta. Abia în 1952 însă arhitectul britanic Michael Ventris a reușit să descifreze această scriere.

“Scrierea liniară B” era stângace și complicată. Adevărata revoluție în acest domeniu s-a produs în jurul anului 775 î.e.n., când grecii au adoptat alfabetul folosit de neguțătorii fenicieni. În timp ce vechiul sistem cerea folosirea unui simbol pentru fiecare silabă, noul alfabet avea între 24 și 26 litere și utiliza un simbol pentru fiecare sunet, permițând astfel construirea unui număr nelimitat de cuvinte pe baza unui număr mic de caractere.

Alfabetizarea a fost un proces derulat surprinzător de rapid. În anul 600 î.e.n., după numai 175 ani, majoritatea cetățenilor de sex masculin știau să scrie și să citească. Alfabetul grecesc a fost atât de reușit, încât mai târziu a fost adoptat de etrusci și de romani, evoluând ulterior în alfabetul latin pe care îl folosim în zilele noastre.

http://www.discovery.ro/grecia_antica/limba/index.shtml

Educația
Această mostră de ceramică grecească veche prezintă imaginea unei fete care învață să citească la școală.
Deși școlarizarea nu era obligatorie prin lege în Grecia Antică, scenele pictate pe vase încă din anii 500 î.e.n. arată că școala avea o prezență semnificativă în viața grecilor.


Băieții își începeau educația formală la vârsta de șapte ani. Cei mai săraci urmau doar trei sau patru ani de școală, în care învățau lucruri elementare, dar cei mai bogați rămâneau în școală pe durate de până la zece ani. În lumea greacă existau chiar și fete care primeau această educație formală, deși asemenea situații erau relativ rare, iar băieții și fetele învățau în școli separate.


Elevii învățau cu trei tipuri de profesori: gramatikos, care îi învățau să scrie și să citească, predând în plus și cursuri de aritmetică și literatură; paidotribos, care îi antrenau la lupte, box și gimnastică; și kitaristos, care le predau muzica, în special canto și cursuri de liră.


De la vârsta de 18 ani, băieții erau obligați să facă doi ani de instrucție militară, după care reveneau adesea la o formă superioară de educație, pregătindu-se pentru a intra în viața publică. Unul dintre primele lăcașuri de învățământ superior a fost Academia, o școală de filosofie înființată de Platon în jurul anului 385 î.e.n. Aristotel a fondat o instituție similară, numită “Lyceum”, unde cursurile erau mai diverse. Aceste școli ale antichității au oferit modelul pentru universitățile din zilele noastre.

http://www.discovery.ro/grecia_antica/educatia/index.shtml
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Războaie și conflicte

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 12:43

Războiul troian
Povestea războiului troian este una dintre cele mai celebre legende grecești. Când prințul troian Paris a răpit-o pe Elena, frumoasa soție a lui Menelaus, acesta i-a trimis pe grecii conduși de fratele său, regele Agamemnon din Micene, să îi aducă înapoi mireasa. Rezultatul a fost un război sângeros care a durat zece ani și s-a soldat cu moartea multor eroi greci, între care Hector și Ahile.

Războiul a fost în cele din urmă câștigat datorită unui plan genial al lui Odiseu. La sfatul acestuia, grecii au plecat cu corăbiile pe mare, de parcă și-ar fi recunoscut înfrângerea, lăsând în urma lor un uriaș cal de lemn. Gândind că acest cal era o ofrandă adusă zeilor, troienii l-au adus în cetate. După lăsarea nopții însă, un grup de luptători greci au ieșit din uriașul cal și au deschis porțile cetății pentru grecii care, între timp, se întorseseră și ei. Troia a fost distrusă și arsă din temelii.

Mitul a fost pus într-o lumină nouă atunci când arheologul german Heinrich Schliemann a descoperit adevărata cetate a Troiei, care a fost arsă din temelii în jurul anului 1220 î.e.n. Oamenii de știință recunosc acum că războiul troian a fost o realitate, deși este mai probabil că a fost provocat de disputa pentru rutele comerciale ale epocii, nu de o poveste de iubire.

Războaiele cu perșii
În toată perioada antichității, cea mai mare amenințare pentru lumea grecească a reprezentat-o Persia, un imperiu puternic, mereu dornic să cucerească noi teritorii. În timpul războaielor cu perșii din perioada 490 - 480 î.e.n., echilibrul puterii s-a schimbat pe neașteptate. După o serie de campanii îndrăznețe derulate la Maraton, Thermopile și Salamis, grecii au reușit să apere zona centrală a continentului împotriva năvălitorilor, pe care i-au înfrânt.

Semnificația acestei victorii este uriașă. Înainte de acest moment, grecii erau organizați într-o serie de cetăți-state independente, aflate adesea în relații de rivalitate. După acest moment, ei au început să realizeze similitudinile culturale care îi uneau, s-au identificat cu mândrie drept “greci” și și-au dezvoltat acel spirit care avea să creeze marile realizări culturale ale secolelor 3 și 4 î.e.n., în special în Atena. Dacă victoria ar fi fost a perșilor, poate că istoria nu ar mai fi cunoscut niciodată moștenirea lăsată de vechii greci – democrația și realizările artistice care au influențat atât de profund lumea modernă.

Războiul peloponezian
Războaiele peloponeziene au fost, efectiv, echivalentul unui război mondial în lumea Greciei Antice. Luptele au durat timp de 27 de ani, în perioada 431-404 î.e.n., au implicat națiuni din întreaga lume greacă și nu s-au derulat numai în zona Greciei, ci au ajuns până în Sicilia și Bizanț.

Politica a fost originea tuturor problemelor. Atena devenise cea mai puternică și mai bogată cetate din Grecia, iar sistemul său democratic de guvernământ era copiat pe scară largă, ceea ce alarma oligarhiile rezistente precum Sparta. Adunându-și aliați din toată zona dorică a Greciei, Sparta a format Liga Peloponeziană și a pornit la război. Ca răspuns, Atena s-a aliat cu alte regiuni ionice ale Greciei din zona Mării Egee și din vestul Asiei Minor, pentru a opune rezistență, formând Liga Deliană.

A fost un război de uzură, în care tehnologia militară a făcut progrese lente și dificile. Ambele tabere au obținut anumite victorii, dar în final Sparta a înfrânt Atena, constatând însă că a ajuns să dețină controlul asupra unei Grecii absolut epuizate.


http://www.discovery.ro/grecia_antica/razboaie_si_conflicte/index.shtml
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Expansiunea greacă

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 12:41

Filip, regele Macedoniei
Mozaic cu o vânătoare de lei, datând din vremea lui Filip, regele Macedoniei
Uriașele succese ale lui Alexandru cel Mare nu ar fi fost posibile fără contribuția tatălui său Filip, regele Macedoniei (359-336 î.e.n.). Genial războinic, strateg și diplomat, acesta a făcut pași uriași către împlinirea visului său de a făuri un puternic Imperiu Grec, în cei 20 de ani de domnie.


Reușita sa se datorează faptului că el a revoluționat modul în care luptau grecii. El a perfecționat războiul de asediu și a creat o infanterie grea excelent instruită, înarmată cu sulițe lungi de 4 metri, care lupta în grupări de formă pătrată, foarte apropiate unele de celelalte. Armatele sale au luat efectiv pe sus lumea greacă, au cucerit mai întâi zona centrală a Greciei, apoi și-au îndreptat atenția spre Tracia, Iliria și avanposturile-porturi din nordul Mării Egee.


Însă o dată cu puterea se adună și dușmanii. Filip a fost asasinat de un nobil furios, în ziua nunții fiicei sale. Avea deja 46 de ani și transformase Macedonia în cel mai puternic regat din întreaga lume greacă.


Alexandru cel Mare

Bust al lui Alexandru cel Mare, aflat în Muzeul Capitoliului, la Roma
Rapiditatea, măiestria și strategia cu care Alexandru cel Mare (356-323 î.e.n.) și-a clădit imperiul au intrat în legendă. A fost cel mai bun comandant militar al antichității, cu o vigoare și o sete neobosită pentru cucerirea de noi teritorii. Cea mai mare realizare a sa a fost cucerirea Persiei, rivalul de demult al Greciei. Imperiul lui Alexandru cel Mare a ajuns, în final, să se întindă nu numai pe teritoriul de astăzi al Greciei, ci până în Egipt (unde a întemeiat marele oraș Alexandria) și chiar până pe teritoriul Pakistanului de astăzi.


Alexandru a cucerit lumea nu doar cu puterea militară, ci și cu inteligența sa: în loc să jefuiască și să prade țările cucerite, el a fost un conducător drept, care a asimilat populația locală cu guvernul și armata sa. Această metodă a devenit cunoscută sub numele de “politica fuziunii”.


Alexandru nu era însă un om lipsit de defecte. Consuma foarte mult alcool, iar numeroasele campanii îndelungate i-au periclitat sănătatea. Pe de altă parte, a amânat foarte mult momentul conceperii unui urmaș, astfel încât, epuizat de acest stil de viață, a fost răpus de febră și a murit la numai 32 de ani, fără să numească un moștenitor. După moartea sa, la scurtă vreme, întregul său imperiu s-a prăbușit.

http://www.discovery.ro/grecia_antica/expansiunea_greaca/index.shtml
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Zeii și eroii

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 11:15

Zeus
Puternicul Zeus era stăpânul tuturor zeilor greci, cel care împărțea dreptatea divină. El era stăpân absolut al Cerurilor, iar frații săi Poseidon și Hades stăpâneau lumea mărilor și respectiv lumea subterană. Zeus ținea în mână un mănunchi de fulgere, simbol al puterii sale și al asocierii cu vremea. Zeus trăia pe Muntele Olimp cel veșnic înconjurat de nori, de unde urmărea viața oamenilor, amestecându-se adesea în treburile lor. Era un zeu cu barbă, puternic și viguros, tată a mulți copii – născuți atât de soția sa Hera, cât și în urma aventurilor sale cu multe femei muritoare. Nu toate aceste femei îi acceptaseră favorurile de bunăvoie; adesea și ele, și copiii lor erau nevoiți să sufere răzbunarea geloasei Hera.

Apollo
Apollo, fiul al lui Zeus, era un tânăr superb, care purta în mână un arc sau o liră. El întruchipa idealul clasic al frumuseții masculine. Era zeul poeziei, muzicii, dansului și gândirii intelectuale, dar și al medicinei, păstorilor și colonizatorilor. De asemenea, el le dezvăluia muritorilor viitorul și voința lui Zeus prin intermediul oracolelor umane. Templul său din Delfi era cel mai important centru religios din lumea greacă. Nu era de mirare, având în vedere frumusețea sa fizică, faptul că Apollo avea numeroase aventuri, cu persoane de ambele sexe. Singura care i-a respins iubirea a fost Cassandra. Ca să se răzbune, el i-a dat puterea de a prevesti dezastrele, dar s-a asigurat că nimeni nu avea să creadă vreodată prezicerile ei.


Atena
Zeița-fecioară Atena era protectoarea cetății Atenei, unde era venerată în Parthenon. Atena era zeița înțelepciunii, iar sfaturile sale i-au ajutat pe eroii greci Hercule, Odiseu și Perseu să traverseze cu bine încercările grele la care au fost supuși. Atena era și zeița războiului, dar, spre deosebire de Ares, care întruchipa nebunia și forța distrugătoare a războiului, Atena reprezenta aspectele mai intelectuale ale acestuia – strategia, disciplina, apărarea. Atena nu a fost născută de o femeie, ci a ieșit din fruntea tatălui său Zeus, în chip de zeiță matură, complet îmbrăcată și echipată de luptă, după ce Zeus o înghițise pe mama sa Metis, care era însărcinată. Atena avea și o latură mai blândă, fiind zeița meșteșugurilor și cea care a inventat torsul și țesutul.

Afrodita
Superba Afrodita era zeița iubirii, a sexului, a regenerării și a frumuseții trupești. Legenda spune că s-a născut pe insula Cipru, iar frumusețea ei a inspirat artiștii din toate timpurile: celebra Venus din Milo este o Afrodită sculptată în secolul II î.e.n., pe celebra insulă grecească Melos. Afrodita este strâns legată de ideea de plăcere sexuală, fiind protectoarea prostituatelor. Deși era soția zeului-fierar Hefaistos, a avut numeroși iubiți, atât zei, cât și muritori de rând. A avut aventuri cu Adonis și Anchise, cu care l-a conceput pe eroul Eneas. Băiatul-zeu Eros era copilul Afroditei cu Ares, iar Hermafroditus, copilul ei cu Hermes, s-a contopit într-un singur trup cu nimfa Salmacis, numele său dând astfel naștere termenului “hermafrodit”.

Hercule
Puternic și curajos, Hercule a fost cel mai popular dintre toți eroii greci. Fiu al lui Zeus și al Alcmenei, o prințesă miceniană, Hercule a fost năpăstuit toată viața de răzbunătoarea soție a lui Zeus, Hera. Ea a trimis o harpie să îi întunece mințile, făcându-l pe Hercule să își ucidă soția și copiii. Disperat să facă penitență și să fie iertat, el a îndeplinit celebrele sale 12 munci, care îi cereau să ucidă monștri hidoși sau să recupereze premii greu de găsit. Tăria sa de caracter i-a determinat pe primii creștini să îl considere pe Hercule un predecesor al lui Iisus Hristos. Hercule a murit în chinuri, deoarece soția sa i-a dat o cămașă îmbibată în otravă, crezând că astfel își va asigura pentru totdeauna dragostea și fidelitatea lui. După moarte însă, s-a înălțat pe Muntele Olimp, devenind el însuși zeu.



Ahile
Eroul Ahile apare în poemul epic al lui Homer, Iliada, care istorisește încercările prin care a trecut acesta în timpul războiului troian, fiind un mare războinic, însă și un om plin de cusururi. Când mânia și orgoliul rănit l-au determinat să refuze să își conducă oamenii în luptă, prietenul său Patrocle i-a luat locul și a fost ucis. Mânios și însetat de răzbunare, Ahile l-a măcelărit pe eroul troian Hector, știind că acestuia i se prevestise că își va provoca astfel propria moarte. Ahile a fost ucis la rândul său de săgeata otrăvită a lui Paris, ghidată de Apollo pentru a-l atinge în călcâi, singurul său loc vulnerabil, căci mama sa îl cufundase în râul Styx când era mic, pentru a-l face nemuritor și invincibil. Pentru greci, Ahile reprezenta codul comportamentului eroic - decizia de a alege gloria în locul unei vieți îndelungate.

Tezeu
Tezeu, celebrul războinic și erou atenian, este cel mai bine cunoscut pentru că l-a ucis pe Minotaur, o bestie feroce pe jumătate om și pe jumătate taur, care trăia sub palatul regelui Minos din Knossos. Tezeu s-a ascuns într-un grup de tineri atenieni care urmau să fie oferiți ca jertfă monstrului, pe care apoi l-a măcelărit vitejește. După aceea a reușit să găsească ieșirea din labirint folosind un fir pe care i-l dăruise fiica regelui Minos, Ariadna. Din păcate, la întoarcerea sa în Atena, a uitat să ridice pe catargul corăbiei o pânză albă, așa cum îi promisese tatălui său, regele Egis, în caz că se va întoarce teafăr și nevătămat. Văzând o pânză neagră ridicată pe catargul corăbiei și presupunând că Tezeu a murit, Egis s-a aruncat de pe stânci în valurile mării, care de atunci a căpătat numele de Marea Egee.

Perseu
Perseu înseamnă “distrugătorul”, iar acest erou mitic, fiu al lui Zeus, s-a ridicat întru totul la înălțimea numelui său. Regele Polidecte, pețitorul deloc binevoitor al mamei sale, l-a trimis într-o misiune aparent fără sorți de izbândă, cerându-i să îi aducă ofrandă capul Meduzei, cea mai temută dintre cele trei Gorgone, surorile care puteau împietri cu privirea lor orice muritor. Purtând un coif care îl făcea invizibil și sandale înaripate, Perseu a reușit să se furișeze în preajma Meduzei, ghidându-se numai după reflexia acesteia în scutul lui strălucitor, fără a o privi direct. Apoi i-a tăiat capul și l-a aruncat într-un sac. Întorcându-se acasă, ca să o salveze pe mama sa, a folosit acest cap pentru a-i transforma în stană de piatră pe Polidecte și pe toți credincioșii acestuia.


http://www.discovery.ro/grecia_antica/zeii_si_eroii/index.shtml
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ISTORIE=GRECIA

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.06 11:10


Cetățile-state
Grecia Antică nu era un stat unitar, ci o grupare de cetăți-state care se autoguvernau. De fapt, cuvântul modern “politică” provine chiar din “polis”, care în greacă înseamnă “cetate-stat”. Aceste cetăți au înflorit în perioada arhaică (c. 800 î.e.n. – 300 î.e.n.), fiind întemeiate pe principiul cetățenesc, cu diferite drepturi și privilegii pentru cetățenii de sex masculin sau feminin, pentru copii, pentru rezidenții străini sau pentru sclavi. Toți cetățenii de sex masculin, oricât de săraci ar fi fost, aveau drepturi politice. Trei dintre cele mai puternice cetăți-state erau Atena, Sparta și Corintul. Cea mai importantă dintre acestea era Atena, locul de naștere al culturii și democrației, o cetate celebră în toată lumea antică pentru frumusețea sa.


Sparta, situată în Peloponez, în sudul Greciei, era marea rivală a Atenei. Sparta era o putere militară de temut, având cea mai bună infanterie din lumea grecească. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că toți băieții spartani erau luați de lângă mamele lor la vârsta de numai șapte ani, pentru a face timp de 13 ani o instrucție militară extrem de dură. Spartanii nu puneau preț pe cultură sau frumusețe, ducând în schimb o existență “spartană”, bazată pe simplitate și răbdare.


Corintul și-a clădit prosperitatea datorită meșteșugarilor săi și comerțului pe mare. Era cunoscut în întreaga lume antică drept un centru al luxului, un loc de recreere pentru cei bogați, care se înghesuiau să le viziteze pe prostituatele-preotese de la Templul Afroditei.



Sisteme de guvernare
Înainte de nașterea democrației, cele mai multe cetăți-state erau conduse ca aristocrații – cuvânt care în greaca veche însemna “domnia celor mai buni”. Puterea era împărțită de un cerc restrâns de bărbați din familiile nobile.


Spre anul 600 î.e.n. însă, a apărut clasa de mijloc. Comerțul le adusese mai multă prosperitate celor din această clasă, iar progresele militare le confereau mai multă putere, făcându-i să dorească să participe la guvernare. În anumite orașe, inclusiv în Corint, clasa de mijloc s-a revoltat și i-a înlăturat pe aristocrați, în favoarea unor dictatori care au devenit cunoscuți sub numele de “tirani”. În alte orașe, schimbările s-au produs în moduri mai pașnice, căci aristocrații au permis clasei de mijloc să facă parte din consiliile cetăților. Aceste regimuri au devenit cunoscute sub numele de “oligarhii”, adică “domnia celor puțini”. Cea mai ferventă oligarhie de acest tip era Sparta.


Locuitorii Atenei au avut însă o altă idee. La sfârșitul anilor 500 î.e.n., aici s-a născut prima democrație – “domnia poporului”. Influențele acestei revoluții s-au făcut simțite în toată lumea antică, ajungând să dăinuie până în zilele noastre. Nu exista un conducător unic, ci o adunare cetățenească alcătuită din cetățeni de sex masculin, care se întruneau de 40 de ori pe an pentru a vota deciziile de stat. Cei care stabileau programul întrunirilor și puneau în aplicare decretele erau membrii unui consiliu alcătuit din 500 de oameni, aleși prin tragere la sorți să îndeplinească această funcție timp de un an.

Tiranii
Fântâna din Pirene, Corint, locul de baștină al lui Cypselus și al fiului său Periandru.
Pentru vechii greci, termenul de “tiran” nu implica neapărat acte de cruzime sau abuzuri în funcție, ci denumea, pur și simplu, un uzurpator care deținea puterea supremă. Conducătorii pe care îi cunoaștem acum sub numele de “tirani” erau un grup de indivizi care au preluat conducerea în multe dintre cetățile-state grecești în timpul revoltelor clasei de mijloc, în secolele VI și VII î.e.n. În multe cazuri, aceștia doreau o viață mai bună pentru oamenii de rând, asumându-și programe ambițioase de construcții publice, pentru a oferi locuri de muncă și mai multe facilități cetățenilor săraci.


Unii dintre cei mai cunoscuți tirani au fost Cypselus (și ulterior fiul său Periandru) din Corint, Cleistenes din Sicyon, Pheidon din Argos, Polycrate din Samos și Pisistratus cu fiul său Hippias din Atena.


Totuși, domnia acestor tirani era nesigură, iar aceștia erau în permanență amenințați de aristocrația care își dorea cu ardoare să preia din nou controlul, adesea cu ajutorul aliaților săi, puternicii spartani. În anul 510 î.e.n., trupele spartane l-au alungat de la putere pe Hippias, unul dintre ultimii tirani. Ironic a fost însă faptul că, în loc să asigure reîntoarcerea la putere a aristocrației, această manevră nu a făcut decât să pregătească apariția primei democrații.


http://www.discovery.ro/grecia_antica/politica/index.shtml


Ultima editare efectuata de catre in 17.01.07 9:50, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=GRECIA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 6 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum