Napoleon[Bonaparte][v=]

Pagina 9 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Napoleon[Bonaparte][v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 25.04.06 19:30

Rezumarea primului mesaj :

NAPOLEON BONAPARTE-
65]Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.
64]Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.
63]Nu vă fie teamă, prieteni, glonțul care trebuie să mă omoare încă nu a fost turnat.
62]Imposibil este un cuvânt care se găsește doar în dicționarul proștilor.
61]Modestia este calitatea celor care nu au calități.
60]Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.
59]Capacitatea de a cuceri victorii strălucite, constă și din capacitatea, la nevoie, de a suferi înfrângeri.
58]Orice obstacol are în el și bucuria omului care-l va depăși.
57]Succesele mele și toate faptele bune pe care le-am făcut, le datorez mamei mele.
56]Cel mai primejdios sfetnic este amorul propriu.
55]Actiunea este masura reala a inteligentei.
54]Comandantul trebuie sa aiba atata caracter cat si inteligenta, oamenii care au multa inteligenta si putin caracter sunt cei mai putini indicati.
53]Ne putem opri in timpul urcarii, dar niciodata in timpul coborarii.
52]Orice obstacol are in el si bucuria omului care-l va depasi.
51]Victoria apartine celui ce persevereaza.
50]Zece oameni care-si exprima parerea in public sunt mai puternici decat alte sute de mii care tac.
49]In viata poti face multe promisiuni, dar nu e neaparat nevoie sa le respecti.
47]Francezii fac revoluții fără reforme, iar englezii fac reforme fără revoluții.
46]Dintre toate instituțiile, cea mai importantă este învățămîntul. Totul depinde de el, atît prezentul, cît și viitorul.
45]China este un uriaș care doarme. Lăsați-l să doarmă. Pentru că, o dată trezit, el va zdruncina întreaga lume.
44]Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profiți de ea când îți iese în cale, mâine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva.
43]Exista doar doua forte pe lume, sabia si sufletul. In perspectiva indepartata, sabia va fi intotdeauna cucerita de suflet.
42]Un soldat va lupta mult si din greu pentru o bucatica de pamblica colorata.
41]Nu trebuie sa te lupti prea des cu un singur inamic pentru ca astfel va invata arta razboiului de la tine.
40]Ce este viitorul? Ce este trecutul? Ce sîntem noi? Ce este acest fluid magic care ne înconjoară și ascunde lucrurile pe care trebuie să le cunoaștem? Trăim și murim în mijlocul minunilor.
39]Toți italienii sînt hoți.
38]Un conducător este un neguțător de speranțe.
37]Cel mai strălucit orator din lume este succesul.
36]Cine știe să flateze știe și să calomnieze.
35]Singurul mod de a ramane sarac este sa fi cinstit.
34]Adevaratul eroism consta in a fi superior fata de problemele vietii, in orice forma ne-ar provoca la lupta.
33]Nu am reușit să cuceresc nici măcar un continent, măcar pentru un sfert de secol, în ciuda armatei și a generalilor mei. În schimb, de-a lungul mileniilor, Isus cucerește popoare și civilizații fără puterea armelor.
32]Toate femeile sunt curve, in afara de mama si de sor-mea! Dar sa nu uitam ca si ele sunt femei!
31]Nu poti cuceri toate femeile din lume! Dar merita sa incerci!
30]Cuvantul "imposibil" nu exista in dictionarul meu.
29]Mă tem de trei ziariști mai mult decît de o mie de baionete.
28]Răzuiți primul strat al rusului și veți descoperi tătarul.
27]Nimic nu face viitorul sa para mai roz decat contemplatul printr-un pahar de Chambertin…
26]Inima unui om de Stat trebuie să fie în cap.
25]A muri nu inseamna a fi invins. Dar a trai invins si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
24]Fara religie, adica fara teama si respectul de Dumnezeu, unde ar ajunge omenirea?
23]Femeia frumoasa e o bijuterie. Femeia buna e o comoara intreaga.
22]Sînt atît de multe legi, încît nimeni nu este scutit de spînzurătoare.
21]Succesul n-are nevoie de justificări. Eșecul nu se iartă niciodată.
20]Pe termen lung , sabia este infranta de inteligenta.
19]Curajul este ca dragostea, se hraneste din speranta.
18]Multi oameni, ca si cifrele, capata valoare numai prin pozitia lor.
17]Arta de a fi cind foarte indraznet, cind foarte prudent este arta de a reusi
16]Casatoria este fara indoiala, starea de perfectiune sociala.
15]Adevaratele victorii, si singurele care nu aduc regrete, sint cele obtinute in lupta cu ignoranta.
14]În dragoste, victoria barbatului este fuga.
13]Nu-ti intrerupe dusmanul atunci cind face greseli.
12]Eforturile isi arata roadele numai daca persoana care le face refuza sa se opreasca.
11]In politica, prostia nu e un handicap.
10]Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara.
9]Nimic nu e mai dificil, dar nici mai pretios, decit puterea de a lua hotariri.
8]Gloria zboara repede, obscuritatea este eterna.
7]Orice conducator este un negustor de sperante.
6]Multi oameni, ca si cifrele, capata valoare numai prin pozitia lor.
5]Eu poruncesc, sau tac.
4]In dragoste uneori fuga e un act de eroism.
3]Moartea nu inseamna nimic, insa a trai infrant si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
2]Istoria este acea imagine a trecutului asupra careia toti au cazut de acord.
1]Prostul are un mare avantaj asupra omului de spirit. El e totdeauna multumit de sine.
=====
LOIS
ROLAND
JOSEPH


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.11.15 11:26, editata de 117 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Napoleon[Bonaparte][v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.09 10:30

Altfel, nu era lipsită de bunătate, în ciuda faptul că se enerva ușor.
Ca soție, cu excepția scenelor de familie, de altfel întemeiate, în
care avea, de regulă, ultimul cuvînt, s-a remarcat printr-o comportare
corectă. Dacă iubirea lui Napoleon pentru ea a ars și s-a topit ca
ceara, în schimb, afecținea Eugeniei s-a dovedit durabilă. I s-au adus
acuzații grave, dar, ca și în cazul Mariei Antoaneta, pe care o
simpatiza și o admira, niciodată nu i s-a putut reproșa ce
va concret. Tot ce se putea spune era că se interesa de toți cei care
păreau să aibă față de ea un sentiment sincer; poate că îi încuraja
puțin, dar lucrurile se opreau aici.
Era fidelă în prietenie și uneori deconcertantă. Trecea cu vederea
unele ofense, însă pe altele le punea la suflet. Primea cu fast și
comitea necuviințe. Și, deși respecta cu strictețe eticheta, se lăsa
uneori antrenată în copilării care puteau fi tolerate în ultimă
instanță unei femei, nu însă unei regine. Tot ca Maria Antoaneta, i se
întîmpla să se amestece prin mulțime deghizată pentru a se putea duce
la tîrgul de turtă dulce sau la un bal de țară lîngă Fontainebleau.
Această conduită a alimentat tot soiul de bîrfe care au circulat în
Franța și în Europa.
Curtea purta pecetea gustului pentru lux și splendoare al familiei
Bonaparte. Era formată din funcționari, ofițeri, doamne de onoare,
prieteni și numeroși invitați.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Napoleon[Bonaparte][v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 13.07.09 19:39

Căsătoria a fost celebrată la 29 februarie la starea civilă și la 30
ianuarie la Notre-Dame, cu toată pompa care însoțea ceremoniile
oficiale. Lucrurile merseseră extrem de repede.
În acele cîteva zile febrile, croitoresele din Paris n-au știut ce-i
odihna. Lirismul oficial a luat un avînt puternic: elucubrații gogonate
care acum ne amuză.
După terminarea ceremoniei, noii soți își vor adăposti fericirea în
micul castel de la Velleneuve-l'Etang, apoi la Santi-Cloud.
Începea domnia Eugeniei de Montijo.
Auspiciile erau dintre cele mai fericite... Napoleon al III-lea se afla
la apogeul carierei sale. Avea dușmani, dar în țară se bucura de o
reală popularitate. Oamenii așteptau lucruri mari de la el. Nehotărîrea
lui era considerată reflecție, pasivitatea - profunzime, nonșalanța
naturală - o predispoziție spre acțiune. Constituția copiată după cea a
primului imperiu îi conferea o putere aproape absolută. Franța era
puternică; politica naționalităților, care s-a dovedit la un moment dat
salutară, pentr
u ca ulterior să-i fie fatală, încă nu-l împinsese în brațele
aventurii.
Î
mpăratul mai mult asculta decît discuta. Înregistra opinii diferite și
își urma propriul raționament. El rumega aceste gînduri, dar nu reușea
să le imprime un contur clar. Aștepta momentul: putea să-l aștepte mult
și bine. Nu avea o suficientă precizie a spiritului ca să-și traseze o
linie de conduită fermă. În afara cîtorva elemente constante la care nu
renunța, el a suportat tot felul de influețe: politica celui de-al
II-lea imperiu a fost deosebit de deconcertantă... Se înconjurase de
oameni de valori diferite cărora - fără a-i folosi pe toți în aceeași
măsură sau în același timp - le acorda prietenia și încrederea sa. Pe
parcursul domniei lui nu a fost nimeni dizgrațiat. Avea alături de el o
femeie inteligentă, pe care a iubit-o... cîțiva ani.
Eugenia, devenită împărăteasă, ocupa un loc de invidiat, dar și
dificil. Era ea oare înzestrată cu calitățile necesare pentru a-l
susține așa cum se cuvenea?
Educația fusese întrucîtva neglijată, astfel că Napoleon s-a străduit
să i-o completeze. I-a cerut lui Duruy să-i dea lecții de istorie pe
care ea le-a ascultat cu bunăvoință. Dar în cazul celorlalte științe
lucrurile se complicau deoarece, în absența unor noțiuni elementare, cu
greu p
u
teau fi asimilate noi cunoștințe. Și au mai apărut și alte
inconveniente atunci cînd suverana s-a apucat să facă politică.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Napoleon[Bonaparte][v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.09 11:57

Napoleon o remarcase deja pe cînd era doar președintele republicii. O
conducea la banchete, stătea mult alături de ea. El ar fi făcut bucuros
din ea o nouă doamnă de Pompadour, dar întîmpina rezistență. Într-o zi,
aflat pe terasa de la Domul Invalizilor, unde trecea în revistă
trupele, a zărit-o pe Eugenia pe un balcon apropiat de capelă. A
întrebat-o: ,,Cum să ajung pînă la tine?" La care ea a răspuns: ,,Pri
n capelă". Acesta era într-adevăr singurul drum, și din acel moment el
s-a gîndit numai la căsătorie. Avea însă unele îndoieli. În jurul
doamnelor de Montijo plutea o atmosferă stranie. Nimeni nu pretindea
ceva anume, dar călătoriile, cosmopolitismul și omagiile constante,
toate astea aveau ceva echivoc. Cînd conversația a alunecat la un
moment dat spre trecut, împăratul a încercat să o descoasă în termeni
politicoși. Eugenia a recunoscut că dusese o viată mondenă, că fusese
foarte mult curtată dar că - a adăugat ea: - ,,Sînt tot domnișoara de
Montijo".
Aceste îndoieli și îngrijorări le împărtășeau și alții. Atențiile
stăpînului au provocat un amestec de nemulțumire și gelozie. Cei care
au îndrăznit și-au exprimat fără echivoc părerea. Prințesa Mathilde l-a
blamat cu glas tare pe prințul Napoleon. Persigny, prieten din prima
tinerețe care, se spune, îl tutuia pe împărat în intimitate, l-a
atenționat: ,,Faci o prostie". Dar Napoleon se afla într-o dispoziție
ce făcea imposibilă înțelegerea acestor raționamente
: era îndrăgostit. În plus, după cum constatase deja mama lui,
Hortense, era un ,,încăpățînat dulce". Nu a ripostat; s-a limitat doar
să spună: ,,Această căsătorie va avea loc". Într-o seară, în parcul de
la Compiégne, el a pus pe capul frumoasei sale prietene o coroniță de
crenguțe și i-a spus: ,,În curînd vei purta alta". La 22 ianuarie 1853
a avut loc cererea oficială; în același timp și-a anunțat căsătoria
marilor instituții ale statului. Cu abilitatea-i caracteristică, și-a
făcut un titlu de laudă din alegerea sa modestă. Iată ce spune în acest
sens: „De altfel, exemplele trecutului au alimentat credințele
superstițioase ale poporului. El nu a uitat că, de 17 ani, prințesele
străine au urcat pe tronul Franței doar ca să-și vadă neamul împrăștiat
și pro
scris de război sau de revoluție. O singură femeie pare să fi adus
fericire și trăiește mai mult decît celelalte în amintirea poporului;
și prin venele acestei femei, soția modestă și bună a generalului
Bonaparte, nu curgea sînge regal“.
Și continuă: „De aceea, domnilor, spun Franței: prefer o femeie pe care
o iubesc și o respect unei necunoscute, alianță ale cărei avantaje ar
fi pălit în fața sacrificiilor... Iar voi, după ce veți învăța să o
cunoașteți, o să vă dați seama de faptul că, și de data aceast
a
, am fost inspirat de Providență“. Poate că era puțin cam riscant, dar
în felul acesta punea capăt unei situații delicate. Și aici, ca și în
alte proclamații, se reflectă arta celor din familia Bonaparte care,
chiar dacă au făcut multe greșeli, au știut totdeauna să se adreseze
poporului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Femei celebre: nevasta lui Napoleon al III-lea Autor : EDM

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.09 20:17


Femei celebre: nevasta
lui Napoleon al III-lea




Autor :
EDMOND ROSSIER




ÎMP
ĂRĂTEASA EUGENIA (I)
La un an după lovitura de stat, în decembrie 1852, în Franța a fost
restaurat imperiul.
În 21 și 22 decembrie a avut loc un plebicist, cîștigat aproape în
unanimitate de putere. După exilarea adversarilor, Napoleon al III-lea
s-a instalat la Tuileries. El și-a amintit atunci, deși puțin cam
tîrziu, de preceptul biblic potrivit căruia nu e bine ca bărabatul să
fie singur. Adevărul e că nici nu prea suferise de singurătate. În
micile apartamente de la Saint-Cloud se afla o anumită miss Howard,
bine cunoscută dincolo de Canalul Mînecii, care își dădea aere de
favorită, dacă nu chiar de împărăteasă. Dar există o diferență netă
între aceste aventuri galante și căsnicie, și se înțelege de la sine că
un suveran trebuie să fie căsătorit.
Căutările începuseră încă înainte de restaurarea imperiului. Cîndva se
discutase despre eventualitatea unui mariaj cu sora sa, principesa
Mathilde; dar planul eșuase. Mult mai tîrziu s-au inițiat unele
negocieri; se vorbea de o prințesă de Wasa, de o Hohenzollern, soră cu
acel prinț Leopold de tristă amintire pentru Franța. Dar, deși Ludovic-
Napoleon a devenit unul dintre suveranii cei mai puternici din Europa,
Curțile stăine nu prea se grăbeau să i se deschidă: lovitura de stat de
la 2 decembrie fusese lipsită de eleganță, iar durata regimului era
pusă sub s
emnul îndoielii.
Și nici el nu părea prea insistent; privirea lui se îndrepta în altă
parte... De la o vreme, curtenii constataseră cu interes că împăratul
nu avea ochi decît pentru domnișoare de Montijo, o prezență remarcabilă
prin eleganța și frumusețea s
a.
Eugenia de Montijo, de Guzman y Palafox, contesă de Teba și multe alte
locuri, grande de Spania, dar nu de neam regal, se născuse la Granada
în 1826. Mai tîrziu, titlurile și nașterea ei aveau să fie contestate
de detractori, însă în absența dovezilor, gestul lor era gratuit.
Familia se bucura de o mare considerație. Mulți oameni o frecventau,
chiar și literați francezi. Mérimée se număra printre prietenii ei
fideli și așa va rămîne pînă la moarte. Iar cînd Eugenia era doar o
copilă, Stendhal o lua pe g
enunchi și îi spunea: ,,Cînd vei fi mare, o să te căsătorești cu
marchizul de Santa Cruz sau de Santa Flor; dar eu n-am să te mai
cunosc”. Gîndea că destinul îi va rezerva un soț vestit în genul
marchizului de Carabas și succese strălucite în lume, însă vii
torul a depășit toate aceste previziuni.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=22901
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Napoleon a murit din cauza unei insuficiențe renale

Mesaj Scris de Admin la data de 09.05.09 13:11

Napoleon a murit din cauza unei insuficiențe renale


Un prestigios medic danez a declarat că împăratul Napoleon al Franței a decedat din cauza unei insuficiențe și intoxicații renale, fapt care contrazice teoriile potrivit cărora acesta ar fi murit otrăvit cu arsenic sau din cauza unui cancer la stomac.

În cartea lansată săptămîna aceasta, "Napoleons nyrer" ("Rinichii lui Napoleon, editura Hovedland), medicul Arne Soerensen spune că împăratul a murit din cauza unor probleme renale și urinare, bolile sale fiind cronice.
Citeste articolul
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Azi, 5 mai, comemorăm moartea lui Napoleon Bonaparte (1769-1

Mesaj Scris de Admin la data de 05.05.09 21:58

Azi, 5 mai, comemorăm moartea lui Napoleon Bonaparte (1769-1821)



Autor : CORNELIU VADIM TUDOR (Fragment din lucrarea „Parfumuri și Culori”, Editura Fundației „România Mare”, 2007)
Călătoria lui Napoleon către Insula Sfînta Elena a durat nu mai puțin de 10 săptămîni. Ăsta, da, coșmar, mai ales pentru un om care suferea de rău de mare: 2 luni și jumătate pe mare sau, mai exact, pe ocean! Medicul irlandez O’Meara ne-a lăsat cîteva notițe despre obiceiurile împăratului în exil: „Mînca bine, cu poftă și foarte repede, fără să-i pese că mîncărurile erau prea condimentate, sau prea rafinate. ÎI plăceau cotletele de oaie. Rareori bea mai mult de o jumătate de sticlă de vin, mult diluată cu apă. Nu i se servea decît o ceașcă mică de cafea, după fiecare masă. Înainte de culcare, juca șah sau whist, dar cel mai adesea căuta o carte cu piesele lui Corneille sau ale altui autor la care ținea și citea cu voce tare o oră”. Toaleta de dimineață e descrisă astfel: „Cînd se îmbrăca, era ajutat de Marchand, Saint-Denis și Novarre. Unul dintre cei doi, Saint-Denis sau Novarre, îi ținea o oglindă iar celălalt îi întindea, pe rînd, obiectele necesare pentru ras; Marchand aștepta să-i dea hainele, apa de colonie etc. Cînd termina de ras un obraz, îl întreba pe Saint-Denis sau pe Novarre: <> La răspunsul lor afirmativ, începea să-și radă și celălalt obraz. Dacă simțea că nu era în regulă, îi lua de urechi sau îi lovea ușor peste obraz și le spunea vesel: <> Se spăla pe dinți cu gri jă și apoi se îmbrăca”.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=21519
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Napoleon nu a murit otrăvit cu arsenic!

Mesaj Scris de Admin la data de 05.05.09 21:47

Napoleon nu a murit otrăvit cu arsenic!
Un medic danez pensionar, specialist recunoscut în boli de rinichi, a exclus marți miturile [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Expozitia Napoleon al III-lea si Principatele Romane, pana l

Mesaj Scris de Admin la data de 30.03.09 16:34

Expozitia Napoleon al III-lea si Principatele Romane, pana la finele lui iunie la Compiegne



http://www.gandul.info/lumea/china-preia-controlul-asupra-a-mii-de-calculatoare-publice-si-private-din-zeci-de-tari.html?3929;4113728#comments

Muzeul National al Castelului din Compiegne gazduieste in perioada 21 martie - 29 iunie expozitia Napoleon al III-lea si Principatele Romane, aflata sub inaltul patronaj al lui Nicolas Sarkozy, Presedintele Republicii Franceze, si al lui Traian Basescu, Presedintele Romaniei, transmite Romanian Global News, care citeaza Centrul Cultural Roman din Strasbourg.



Organizata cu ocazia implinirii a 200 de ani de la nasterea lui Napoleon al III-lea si, anticipat, a 150 de ani de la Unirea Principatelor Romane (in 2009), expozitia prezinta circa 200 de opere de arta plastica si decorativa, documente si fotografii rare de la mai multe muzee si institutii din Romania si Franta.

Expozitia ilustreaza legaturile politice, culturale si artistice dintre Franta si Principatele Romane de la sfarsitul secolului al XVIII-lea pana in 1881, anul proclamarii Regatului Romaniei.

Parcursul expozitional va puncta aspecte precum: marturiile calatorilor francezi in tarile romane, incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea, Razboiul din Crimeea (1856), Expozitia Universala de la Paris (1857) in cadrul careia a fost expus Tezaurul de la Pietroasa, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor in Moldova si Tara Romaneasca (1859), sprijinita de Napoleon al III-lea, Razboiul de Independenta (1877-1878), precum si personalitatea lui Carol I si calatoriile sale in Franta. Un spatiu mai amplu este alocat schimburilor artistice dintre Franta si Romania, prezentand lucrari de: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Sava Hentia, Michel-Martin Drolling, Gustave Moreau, Jean-François Millet, Alfred Sisley etc.

La realizarea acestei expozitii au contribuit urmatoarele muzee si institutii din Romania: Muzeul National de Arta al Romaniei, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul Gheorghe Tattarescu, Muzeul Theodor Aman, Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" - Sectia de Arta din Bacau, Muzeul de Arta din Craiova, Muzeul de Arta din Iasi, Muzeul de Arta din Timisoara si din Franta: Arhiva Ministerului de Externe, Arhivele Nationale, Biblioteca Institutului Frantei, Biblioteca Nationala a Frantei, Scoala nationala superioara de arte, Institutul national de istorie a artei, Muzeul Orsay, Muzeul Luvru, Muzeul Gustave-Moreau, Muzeul Marmottan-Monet, Petit Palais - Muzeul de arta al Parisului, Muzeul de Arta si Arheologie din Besancon, Muzeul national al castelului din Compiegne, Palais des Beaux-Arts din Lille, Muzeul de Arta din Rennes, Muzeul national al castelelor de la Malmaison si Bois-Preau, Muzeul de Antichitati Nationale din Saint-Germain-en-Laye, Muzeul de Arta din Tours, Muzeul de Arta din Valenciennes.

Curatorii expozitiei Napoleon al III-lea si Principatele Romane sunt: din partea franceza - Emmanuel Starcky, Directorul muzeelor nationale si al domeniului castelelor de la Compiegne si Blerancourt si Marie Lionnet, istoric de arta, iar din partea romana - Roxana Theodorescu, Director General al Muzeului National de Arta al Romaniei si Octav Boicescu, Seful Departamentului de Arta Europeana al Muzeului National de Arta al Romaniei.

Vernisajul acestei expozitii a avut loc pe 20 martie, in prezenta Ambasadorului Frantei in Romania, E. S. Henri Paul, a Directorului General al Muzeului National de Arta al Romaniei, Roxana Theodorescu, a Directorului muzeelor nationale si al domeniului castelelor de le Compiegne si Blerancourt, Emmanuel Starcky, a Administratorului general al Reuniunii Muzeelor Nationale din Franta, Thomas Grenon, a doamnei Marion Mangon si a ministrului roman al Culturii si Cultelor, Theodor Paleologu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Napoleon a încercat să se sinucidă

Mesaj Scris de Admin la data de 29.12.08 19:33

Napoleon a încercat să se sinucidă



Revue des deux Mondes publică însemnările generalului Colincourt, – un contemporan al lui Napoleon I –, însemnări care produc senzație și vîlvă atît prin noutatea materialului, cît și prin evenimentele la care se referă. Colincourt a fost ani de zile trimisul împăratului în Capitala Rusiei și s-a bucurat de încrederea lui deosebită. El a fost marto rul evenimentelor critice de la Fontainebleau, care s-au terminat cu abdicarea împăratului la 11 aprilie 1814. În ziua de 12 aprilie 1814 s-a redactat de către învingătorii de la Leipzig actul de abdicare. Actul a fost adus la castelul Fontainebleau de către reprezentantul țarului Alexandru I, ducele Schuwalov. Napoleon se arată de acord să plece pe Insula Elba, dar tot spera, pînă în ultima clipă, că se va acorda soției sale Maria Luisa și fiului său „Regele Romei“ posesiunea provinciei Toscana. Dar tatăl împărărătesei – împăratul Austriei – a hotărît ca fiica sa să se înapoieze în casa părintească, luîndu-i astfel posibilitatea de a-l mai revedea pe Napoleon. Această hotărîre a fost o lovitură grea pentru împărat, care abia atunci și-a dat seama de situația în care se găsea. Gînduri de sinucidere îi încolțiră. În seara aceleiași zile, împăratul s-a întreținut multă vreme cu generalul Colincourt, discutînd despre armată, flotă și viitorul Franței. Oboseala însă îl determină să întrerupă convorbirea cu cuvintele: „Trebuie să mă odihnesc. Și d-ta... Culcă-te! O să ne mai vedem în noaptea asta“. Într-adevăr, pe la ora 3 din noapte, Colincourt fu sculat. Împăratul dorea să-i vorbească. Napoleon îl primi culcat în pat și-i vorbi de împărăteasa Maria Luisa și de fiul său, de care era îngrijorat. Se temea că vor avea să sufere multe umiliri. Apoi își exprimă gîndul de a nu semna tratatul umilitor, care lăsa destinele Franței la cheremul învingătorilor și, înmînînd generalului o scrisoare pentru împărăteasă zise: „Dă-mi mîna Colincourt, îmbrățișează-mă! În curînd totul se va sfîrși cu mine. Notează-ți tot ce ți-am spus în ultimele zile. Predă scrisoarea aceasta împărătesei. Aici sînt scrisori pe care Maria Luisa mi le-a adresat mie; astea-s pentru fiul meu, cînd va fi mare. Spune împărătesei că am fost fericit cu ea. Pierderea tronului o regret numai de dragul familiei. Din fiul meu am voit să fac un om demn să conducă destinele Franței“. Împăratul mai vorbi mult. Vocea lui slăbea din ce în ce. Lupta vădit cu dureri puternice. Colincourt înțelese că Napoleon se otrăvise și trimise de urgență după medic. Napoleon deveni neliniștit: „Nu lăsa pe nimeni să intre la mine! Acesta e ultimul serviciu pe care ți-l cer“. Durerile creșteau mereu, împăratul se zvîrcolea în pat. Fruntea îi era scăldată în sudoare, avea temperatură, vorbea din ce în ce mai greu, dar continua: „Spune Iosephinei că m-am gîndit la ea... Uf, ce greu îmi vine să mor!“. Sosi medicul. Napoleon i se adresă cu cuvintele: „Doctore, dă-mi încă o doză de otravă, asta-i datoria d-tale. Nu ai nici un drept să-mi refuzi acest lucru!“. Medicul era foarte agitat. El răspunse împăratului că nu are nici un drept moral de a da otravă și că nu e asasin! Între timp, Napoleon începu să vomite. Vărsăturile însoțite de dureri îngrozitoare au durat pînă dimineața, la ora 7, cînd împăratul căzu în stare letargică. La ora 11 încetară durerile. Napoleon zise atunci: „M-am împăcat cu soarta: moartea nu vrea să mă ia nici pe cîmpul de luptă, nici în pat... Se vede că trebuie să aștept sfîrșitul natural“. Aceasta este povestea încercării de sinucidere a lui Napoleon. Că împăratul a vrut să se sinucidă se știa din relatările credinciosului său camerist Constant; dar relatările acestuia erau pline de contraziceri și de aceea nu inspirau de stulă încredere. Abia acum se știe cu siguranță – grație însemnărilor generalului Colincourt – că Napoleon a încercat să-și pună capăt zilelor în noaptea dintre 12 și 13 aprilie 1814.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=18979&_nr=807
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Clipele astrale ale lui Napoleon

Mesaj Scris de Admin la data de 07.12.08 17:28


Clipele astrale ale lui Napoleon


Excelentul scriitor care a fost Stefan Zweig vorbea, intr-una dintre cartile sale, despre „orele astrale ale omenirii”, sustinand ca istoria a fost marcata de anumite evenimente epocale, care au schimbat-o radical, transpunand-o pe un alt fagas. Situatia pare a fi valabila si pentru Napoleon Bonaparte, a carui evolutie fulminanta a fost brazdata de intamplari dintre cele mai neasteptate, puse de unii pe seama hazardului, atribuite, de altii, destinului. Ce s-ar fi intamplat cu „Micul Caporal” daca nu ar fi existat Revolutia de la 1789? Cu siguranta, ar fi ramas un modest ofiter de garnizoana, frustrat de accentul sau corsican. Dar, dupa cum vom vedea, declansarea acestui eveniment de rasunet n-a fost singurul element care a schimbat viata lui Napoleon si, odata cu ea, pe a lumii intregi.
Lupta pentru Corsica
Admis la varsta de 9 ani la Academia militara din Brienne-le-Chateau, micul corsican va trebui mai intai sa invete franceza, limba pe care nu o stia absolut deloc si pe care o va vorbi mereu cu un accent italian strident, neinvatand niciodata sa scrie corect graiul lui Voltaire. Batjocorit de colegi pentru accentul sau, „Nabulioni”, cum il alinta mama sa, isi gaseste refugiul in studiu si, desi initial voia sa devina marinar si sa se angajeze in flota... britanica, renunta si alege artileria, unde cunostintele sale de matematica se dovedesc utile. In septembrie 1785 este angajat ca sublocotenent in regimentul La Fere si duce o viata de garnizoana, mutandu-se pe rand, la Valence, Drome si Auxonne, unde il gaseste izbucnirea revolutiei.
Acesta este, am putea spune, evenimentul care i-a hotarat soarta. Si totusi, Napoleon nu ramane in Franta, spre a participa la rasturnarea regelui, pe care-l uraste, si a nobililor, carora nu le poate uita batjocura si umilintele, ci pleaca in Corsica, spre a lupta pentru eliberarea insulei de sub jugul francez, implicandu-se insa intr-o serie de conflicte cu Pasquale Paoli, liderul nationalistilor corsicani. Infrant, este obligat sa paraseasca insula. Ce s-ar fi intamplat daca Paoli ar fi fost invinsul iar Napoleon ar fi pus stapanire pe Corsica? Ar mai fi fost el tentat sa lupte vreodata pentru Franta?
Norocul incepatorului
In mod inexplicabil, desi se declarase ferm impotriva „cotropitorilor francezi”, odata ajuns pe continent, el isi atrage admiratia lui Augustin Robespierre, fratele mezin al „incoruptibilului” si este numit comandantul artileriei la asediul Toulonului. Orasul s-a razvratit impotriva guvernului republican si a fost ocupat de trupele britanice. Dar Napoleon, expert in balistica, plaseaza tunurile atat de bine incat, dupa ce portul este bombardat strasnic, britanicii se vad obligati sa-l paraseasca. Dupa un asediu in care tanarul capitan este ranit, portul Toulon cade in mainile revolutionarilor.
Curajul lui Napoleon il aduce in ochii Comitetului Salvarii Publice, care-i acorda comanda artileriei armatei franceze din Italia. Lovitura de teatru insa: protectorii sai, cei doi Robespierre, se prabusesc iar Napoleon se trezeste intemnitat, in august 1794, in Chateau d’Antibes. Spectrul ghilotinei il bantuie, mai ales dupa ce afla ca fratii Robespierre au fost executati. Si totusi, scapa ca prin farmec, dupa zece zile de cercetari. Cine si de ce a intervenit pentru el? Nu vom sti niciodata. Este o clipa astrala pentru Bonaparte, cand viata lui a atarnat de un fir de par.
Un carnagiu infiorator si o apetisanta rasplata
Tras pe linie moarta, numit la biroul de topografie al Comitetului Salvarii Publice, cu o leafa de mizerie, cauta cu disperare sa fie transferat la ambasada franceza de la Istanbul. Aproape muritor de foame, este amenintat cu eliminarea din armata cand din nou norocul ii surade: pe 5 octombrie 1795 (13 Vendemiaire anul 4, dupa calendarul revolutionar), regalistii din Paris se rascoala impotriva Conventiei Nationale. Revolutia este in primejdie. Paul Barras, unul dintre liderii Conventiei apeleaza, in disperare de cauza, la geniul militar al lui Napoleon. Pentru a apara guvernul, aflat in palatul Tuileries, corsicanul nu are la dispozitie decat o mana de oameni.
Cu ajutorul unui tanar ofiter pe nume Ioachim Murat, el reuseste sa puna mana pe mai multe tunuri, pe care le indreapta spre razvratiti si ordona, fara ezitare, sa se traga in ei. 1400 de regalisti sunt ucisi pe loc, restul pusi pe fuga. Patria a fost in primejdie, patria este acum salvata, spune Napoleon, deloc impresionat de carnagiul comis. Liderii noului Directorat rasufla usurati: acest tinerel de 26 de ani i-a salvat de la o moarte sigura, tocmai prin cruzimea lui. Napoleon este numit comandant al armatei de Interior si, peste sase luni, va primi importanta comanda a armatei din Italia. Si un bonus neasteptat: Barras, recunoscator junelui care vorbeste stricat frantuzeste si lupta cu o temeritate de om nebun, i-o strecoara in pat pe fosta lui amanta, Josephine de Beauharnais. Napoleon primeste darul si o va face nu peste multi ani, pe „frumoasa lui creola”, imparateasa a Frantei.
Pe puntea de la Arcole
Un alt moment crucial in cariera lui Napoleon il reprezinta batalia de la Arcole, din noiembrie 1796. Podul peste raul Alpone era puternic aparat de austrieci si orice tentativa de cucerire a lui parea din start sortita esecului. Francezii se avanta totusi, la asaltul sau; randuri, randuri, cad sub necrutatorul foc al inamicului. Batalia pare pierduta inainte de a incepe cand Napoleon, de acum general, ia un drapel si, cu sabia scoasa, se avanta spre pod, urmat de grenadierii lui. Gestul este simbolic, chiar daca in realitate, evenimentele ce au urmat nu sunt chiar cele consemnate de istorie – s-a spus ca podul a fost cucerit, gratie curajului lui Bonaparte, cand de fapt asaltul a esuat iar generalul insusi a cazut in noroiul de pe marginea apei; abia dupa doua zile de asalturi, austriecii vor fi invinsi. Si totusi, nimeni nu contesta ca Napoleon s-a avantat pe pod, privind inapoi, spre camarazii sai, indemnandu-i din priviri sa lupte alaturi de el. Curajul sau este uimitor. Mai uluitor este insa norocul avut. Un singur glonte ratacit l-ar fi putut ucide pe loc, spulberandu-i visul de glorie. In jurul lui, grenadierii cadeau, unul cate unul; el scapa fara nici o zgarietura si este in cele din urma capabil sa-si conduca trupele la victorie. Este o noua clipa astrala a lui Napoleon.
Ziua cand Cezar nu a fost asasinat
Lovitura de stat de la 18 Brumaire (9 noiembrie 1799) evidentiaza din nou norocul inepuizabil – sau mai degraba este iarasi mana destinului? – al lui Napoleon. Prezent in sedinta Consiliului celor 500, veritabil parlament al Frantei, Napoleon este acuzat ca ar vrea sa inlocuiasca un tiran – regele – cu un alt tiran – el insusi, sub obladuirea baionetelor. Sala spumega de furie, deputatii sunt porniti impotriva lui, invectivele curg, pumnalele incep sa iasa la iveala, amenintand sa curme viata acestui Cezar ce voia sa confiste revolutia. Napoleon incearca sa ia cuvantul dar, din cauze necunoscute, lesina (sa fi fost o criza de epilepsie, cum sugereaza unii istorici?). Insa Lucien Bonaparte, umbra sa proteguitoare, este acolo. El va tine un discurs, luandu-i apararea fratelui sau, care intre timp este scos pe brate din sala. Iesit la lumina, Napoleon isi revine si, furios, spune grenadierilor sai: „Am mers sa vorbesc cu deputatii si ei m-au primit cu pumnale”. Indignarea soldatilor nu cunoaste limite: inarmati, ei navalesc in sala de sedinte si isi impun punctul de vedere. La umbra baionetelor, steaua viitorului imparat incepe sa rasara.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

23 octombrie 1812 - Puciul esuat impotriva lui Napoleon

Mesaj Scris de Admin la data de 04.11.08 5:58


23 octombrie 1812 - Puciul esuat impotriva lui Napoleon


In vreme ce Napoleon Bonaparte dadea grele lupte cu rusii, aproape de zidurile Moscovei, la Paris zvonurile legate de soarta sa erau contradictorii. Unele pretindeau ca imparatul francezilor murise si prin urmare trebuia aleasa o alta conducere. In spatele acestor zvonuri s-a aflat un personaj interesat si interesant: Claude Francois de Malet. Aristocrat pur-sange, el a fost totusi trup si suflet de partea revolutionarilor, in 1789 si a avut o cariera fulminanta, in Armata Alpilor, ajungand la rangul de general. Dar, la referendumul prin care se solicita schimbarea Directoratului cu Consulatul, Malet a votat impotriva proclamarii lui Napoleon ca prim consul.
De altfel, el a planuit, cand era comandant al garnizoanei din Dijon, sa-l aresteze pe Bonaparte. Dupa incoronarea lui Napoleon, a demisionat din toate functiile, fiind insa numit guvernator al Paviei, in noul regat italian, apoi al Romei. Dar conducatorul regatului Romei, Eugene de Beauharnais, fiul vitreg al lui Napoleon, l-a aruncat in inchisoare, acuzandu-l de contrabanda si propaganda antiimperiala.
Va sta la inchisoarea La Force intre 1807 si 1808, dupa care, eliberat, va fi iar arestat, pentru apartenenta la miscarea Filadelfilor, republicani, anti-bonapartisti si masoni, ramanand apoi sub arest la domiciliu. Pe 23 octombrie, profitand de faptul ca Napoleon era la sute de kilometri distanta de Paris, a scapat de sub supraveghere, s-a echipat in uniforma de general si s-a prezentat la inchisoarea La Force; cu documente false, a obtinut eliberarea generalilor Lahorie si Guidal, alti doi conspiratori.
Mergand la cazarma jandarmilor din Paris, cei trei i-au informat pe soldati despre decesul imparatului, pe 7 octombrie, langa Moscova. Oficialii bonapartisti, inclusiv ministrul de Interne, Rovigo, au fost arestati. Complotul a fost insa dejucat de maiorul Laborde, care nu s-a lasat intimidat si l-a pus in lanturi pe Malet. Judecati de urgenta, toti cei implicati au fost executati.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.08 19:18

Poloneza plînge în brațele lui și îl imploră s-o ia cu el în exil. Deși îi promite că o va chema „cîndva“, dacă „întîmplările“ vor fi favorabile, Bonaparte iese pentru totdeauna din viața sa. Locul acestuia este luat de generalul Auguste d'Ornano. După ce este rănit grav într-un duel, Walewska îl îngrijește cu devotament, însă, după ce se face bine, încearcă să se ascundă. Îl iubește, însă se ferește să-i strice cariera. Băut, d'Ornano se pronunță în favoarea lui Napoleon, motiv pentru care este arestat și încarcerat la l'Abbaye. Poloneza se consideră vinovată pentru cele întîmplate și începe demersurile pentru a-l elibera. Reușește să obțină trimiterea lui în „concediu“, în Anglia. În vara anului 1816, după ce vinde la licitație întreaga avere mobilă, Walewska pleacă în Belgia, pentru a începe o viață nouă. Aici se mută și d'Ornano. Se căsătoresc și se stabilesc la Liége. Maria îl asigră că este singurul bărbat pe care îl iubește cu adevărat. Spre sfîrșitul anului 1816, rămîne însărcinată. Naște un băiat, dar sănătatea i se șubrezește. Cere să fie dusă să moară în Franța. Luptă să reabiliteze în fața soțului și a lumii întregi și se roagă pentru un sfîrșit ușor. Bonapartiștii o acuză că s-a măritat prea repede după moartea lui Napoleon. Cu toate că se simte foarte rău, începe să-i dicteze amintirile lui Carité. În două luni, lucrarea autobiografică este dusă la capăt. După ce este instalată în palatul parizian, dăruit micului Alexandru de către tatăl său, în noiembrie 1817, Walewska nu se mai ridică de la pat. Moare la 11 decembrie 1817, la patru zile după ce împlinește 31 de ani. Este înmormîntată în Franța, dar osemintele îi sînt repatriate, potrivit ultimelor dorințe. Se odihnește pentru totdeauna la Kiernozia, însă există controverse privitoare la locul exact al mormîntului său. Un loc important în viața lui Napoleon l-a jucat și Maria-Luiza de Habsburg-Lorena. Fiica împăratului Austriei, Francisc I, s-a născut în anul 1791, la Viena. Înainte de „a fi dată pe mîna“ lui Napoleon, declarase: „... vederea acestei persoane ar fi pentru mine ceva mai rău decît orice supliciu“. Nu este o fată prea frumoasă; are ochii bulbucați, de un albastru senin, nas foarte lung, bărbie cam grasă. Numai mîinile mici și picioarele parcă sculptate sînt pe placul lui Bonaparte. În schimb, după ce-l cunoaște, austriaca este plăcut surprinsă de viitorul soț. Tatăl său îi recomandă să-i dea ascultare întru totul. Căsătoria are loc în aprilie 1810. Maria-Luiza este nerăbdătoare să facă dragoste, după cum avea să povestească Napoleon. Poporul francez o primește cu răceală. Nu este bucuros ca o austriacă să ia locul Josefinei. În schimb, curtea îi face o primire bună. În anul 1811, se naște ducele de Reichstadt – fiul lui Napoleon și al Mariei-Luiza, supranumit L'Aiglon - care avea să moară la vîrsta de numai 21 de ani. Austriaca părăsește Parisul în martie 1814, împreună cu fiul. În timpul exilului, în Insula Elba, nu se sinchisește să-l viziteze. Din zi în zi, cedează farmecelor lui Neipperg și îi devine amantă la 27 septembrie 1814. Ducesă de Parma, din anul 1815, se mărită, succesiv, cu austriecii Nipperg și Bombelles și încetează din viață la vîrsta de 56 de ani. Istoricii susțin că Napoleon s-ar fi căsătorit cu Maria-Luiza numai și numai în slujba gloriei. Din rațiuni politice, a renunțat la cele două femei pe care le-a iubit cu adevărat - creola Josefina și blonda Walewska. Pe prima o abandonează pentru că nu-i dăruiește moștenitori, iar cu a doua nu-și legalizează legătura, pentru că o femeie divorțată nu i-ar fi adus nici un avantaj în planul ambițiilor mărețe. Superstițios ca orice corsican, se spune că ar fi fost convins că și-a alungat steaua norocoasă o dată cu renunțarea la Josefina, răsărită o dată cu ea în viața lui. (Sfîrșit)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.08 19:11

Totuși, în toamna anului 1810, se hotărăște să plece definitiv la Paris, împreună cu amîndoi copiii, din cauza certurilor cu Walewski. Napoleon o instalează împărătește în capitala Franței. În fiecare dimineață trimite pe cineva să-i afle dorințele. Î se oferă o pensie lunară de 10.000 de franci și un angajat care are misiunea de a-i face cît mai plăcută și mai comodă viața. Dar, în timp ce așteaptă ca arhiducesa Maria-Luiza să-i dăruiască un moștenitor pentru tron, nu mai are timp pentru amantă. Se interesează numai de fiul său, Alexandru. Maria pozează pentru pictori celebri, preocupată să fie mereu elegantă. Cu toate că soția este foarte geloasă, Napoleon nu renunță cu totul la „nevasta poloneză". Cînd fiul lor, Alexandru, implinește doi ani, îi face un important act de donație. Căsătoria soților Waleeski se desface oficial, pe motiv că șambelanul începuse să aibă datorii care puteau înghiți darurile lui Napoleon. La proces, soțul declară că ar fi fost înțeles cu tînăra consoartă să nu-i păstreze credință matrimonială. Divorțul se pronunță la 24 august 1812. După cea de-a doua căsătorie a lui Bonaparte, Josefina „prinde" simpatie față de fosta rivală poloneză. O invită, deseori, împreună cu fiul său, Alexandru, la palatul din Malmaison. Generalul d'Ornano (în vîrstă de 30 de ani), unul dintre cei mai eleganți cavaleri francezi, se îndrăgostește de Walewska. Sîntem în ultimele zile ale Imperiului. Napoleon abdică. Maria-Luiza fuge cu moștenitorul tronului la Blois. Împăratul încearcă să se sinucidă, dar otrava nu-i provoacă moartea, pentru că este prea veche. Disperată, Maria pornește spre Fontainbleau pentru a-l vedea înainte de plecarea în exil. Riscurile pe care și le asumă în timpul acestei călătorii îl impresionează foarte mult pe Bonaparte. În timpul exilului pe Insula Elba, o cheamă insistemt pe Maria-Luiza. Dar ex-împărătesa nu dă curs invitaților. Tot poloneza își face apariția, iar Napoleon se preocupă în mod exagerat să nu audă soția de această vizită. Foarte afectată, Walewska pleacă la Neapole, unde va rămîne o jumătate de an. Este foarte tulburată de vestea morții fostului soț. Napoleon „fuge“ din Elba și debarcă în Franța. Dar fericirea nu durează mult. La 28 iunie 1815, la zece zile după înfrîngerea de la Watorloo, Maria îl vizitează pentru ultima oară, împreună cu fiul lor – la Malmaison – pe împăratul „celor 100 de zile“. Din nou detronat, se pregătește să părăsească Franța. Poloneza plînge în brațele lui și îl imploră s-o ia cu el în exil. Deși îi promite că o va chema „cîndva“, dacă „întîmplările“ vor fi favorabile, Bonaparte iese pentru totdeauna din viața sa. Locul acestuia este luat de generalul Auguste d’Ornano. După ce este rănit grav într-un duel, Walewska îl îngrijește cu devotament, însă, după ce se face bine, încearcă să se ascundă. Î l iubește, însă se ferește să-i strice cariera. Băut, d’Ornano se pronunță în favoarea lui Napoleon, motiv pentru care este arestat și încarcerat la l’Abbaye.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 08.09.08 17:41

Î n ianuarie 1807, la carnavalul istoric de la Varșovia, Bonaparte o remarcă. O invită la dans, pentru a putea stabili o legătură. A doua zi, după bal, îi trimite un imens buchet de flori și un bilet de dragoste. Contesa nu-i răspunde. Nu-i răspunde nici la al doilea bilet, însoțit din nou de un buchet de flori. Al treilea bilet este mai convingător: „Patria dumneavoatră îmi va fi mai dragă, cînd veți avea milă de biata mea inimă“. Maria înțelege că Napoleon nu se va interesa de soarta Poloniei, decît dacă va ceda. În consecință, se lasă dusă la castel. Se presupune că, la prima întîlnire, împăratul nu ar fi obținut nimic. Îi trimite o bijuterie, pe care poloneza nu o primește. Dar acceptă să meargă din nou la castel (este vorba despre castelul varșovian pus la dispoziția lui Bonaparte). Unii susțin că Walewska și-ar fi prezentat în mod exagerat aventura drept exclusiv o problemă politică. Motivează că i s-ar fi dăruit, în cele din urmă, numai la insistențele delegației guvernamentale, sub amenințarea că, altfel, Napoleon nu va mai lupta pentru Polonia și o va lăsa la dispoziția rușilor și a pruscilor. La a doua întîlnire, împăratul devine aproape dur. Contesa avea să insinueze că legătura lor ar fi debutat printr-un viol, săvîrșit în timp ce era leșinață. Conviețuirea cu Napoleon începe la Finckenstein. Se înțeleg foarte bine, datorită firii ei foarte înțelegătoare. Începe să-l iubească. Drept mărturie stă un inel ce i-l dăruiește și pe care pune să fie gravat: „Dacă ai să încetezi să mă iubești, să nu uiți că eu te-am iubit“. Napoleon o apreciază în mod deosebit, pentru că nu îi cere niciodată avantaje materiale. Tot ceea ce îi pretinde, este legat de Polonia. Din această cauză, părăsește dezamăgită Finckenstein, pentru că împăratul nu-i restituie independența. Nu-i promite că va merge la Paris, în ciuda tuturor insistențelor lui. Dar, de mers, merge... Apogeul iubirii lor este atins la Schönbrunn, doi ani mai tîrziu, unde Napoleon se stabilește după victoria de la Wagram. O instalează într-o casă de vis din Viena. După o lună, rămîne însărcinată, eveniment deosebit de important în viața împăratului, deoarece Josefina îl acuza de infertilitate. În al nouălea cer, manifestă o grijă deosebită față de copilul pe care abia îl așteaptă. Micuțul vine pe lume la Walewice, la invitația șambelanului. Și Napoleon este de acord cu această inițiativă, pentru ca fiul său să se poată bucura de privilegii legale. Walewski declară că bebelușul – născut la 4 mai 1810 și botezat Floryan Alexander Josef - este al lui. Deși Fouché, ministrul Poliției, îi propusese să lupte împreună împotriva Josefinei, să-i facă un copil lui Napoleon și să acceadă la tron, Maria are reticențe. Împăratului îi vine ideea să-i ia nou-născutul și să simuleze că l-ar fi născut soția legitimă. Fouché o influențează să nu accepte „tîrgul“. Îl determină apoi pe Napoleon să divorțeze de Josefina, care făcuse tot ce-i stătuse în putință – îi „vîrîse“ chiar și alte femei în pat - n.a. – ca să-l despartă de poloneză. Walewska reușește să-și determine amantul să renunțe la căsătoria cu marea ducesă, Anna – sora mai tînără a țarului Alexandru – care îi cere să se oblige că nu va reface niciodată regatul independent polonez. Despre căsătoria lui cu fiica cea mare a împăratului Austriei, află din ziare. Supărată, se retrage luni de zile la Walewice
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 06.09.08 17:32

Frumoasa creolă va exercita o mare influență mondenă, chiar politică, în vremea Consultantului. Va fi gata mereu să-și ajute bărbatul, din toate puterile. Împărtășește prodigioasa lui ascensiune și este încoronată, după celebrarea grăbită a căsătoriei lor religioase. Cu toate că Napoleon îi pune la dispoziție sume din ce în ce mai mari, Josefina face în tot timpul vieții datorii importante. Împăratului nu-i place să-și întrerupă lucrul și-și lasă adesea nevasta să nu-l aștepte peste putință. Într-o zi sînt puși la cuptor 23 de pui, pentru ca în orice moment o pasăre să fie proaspăt friptă pentru el. La Tuilleries, cei doi cinează singuri, cu excepția duminicilor, cînd reunește în jurul lor întreaga familie imperială. Dar paradisul nu durează mult. Deși a iubit-o, Bonaparte începe să-și înșele soția, care varsă multe lacrimi din cauza infidelităților sale. Rivala cea mai de temut este contesa Walewska. Josefina folosește cele mai incredibile stratageme pentru a îndepărta femeile care se furișează în inima bărbatului ei. Însă nu-i dăruiește copii. Iar Napoleon, care pune bazele unei noi dinastii, nu poate renunța la speranța de a lăsa un moștenitor. Începînd din anul 1807, se gîndește să-și repudieze soția. Crud încercată, Josefina consimte pînă la urmă divorțul, care este pronunțat la 16 decembrie 1809. Locuiște apoi,fie la Castelul din Navaré (Eure), fie la Malmison, în apropiere de Paris, și nu încetează să corespondeze cu împăratul. Moare la două luni de la prima sa abdicare, la 29 mai 1814 (la Malmaison). Maria Waleweska, născută Marysia Lonczynska, a venit pe lume la 7 decembrie 1786 în Brodno. Tatăl ei, pan Maciej Lonczynska, era un moșier din Kiernozia, iar mama se numea Ewa Lonczynska. Marysia este cel de-al cincilea copil din cele șapte odrasle ale familiei. Încă de mică, primește o educație aleasă. Învață franțuzește, nemțește, muzica și dansul. Este trimisă la un pensionat de mănăstire, de unde se întoarce acasă înainte de a împlini 16 ani. Numeroși pretendenți îi cer mîna. Cea mai „tentantă“ partidă: Anastazy Colonna-Walewski, un moșier din Walewice, de patru ori mai în vîrstă decît ea. Ce o determină pe Maria să se mărite cu un bărbat de 67 de ani? Unele mărturii și documente vorbesc despre dificila situație materială a familiei Lonczynski, după întoarcerea sa de la mănăstire. Totuși, mireasa primește o dotă de 100.000 de florini, ceea ce ridică alte semne de întrebare. Este convinsă de mamă și de frate să devină soția bătrînului șambelan. „Plîngea. De-abia am putut s-o duc la altar“, avea să recunoască mai tîrziu Benedykt Iosef Loczynski, devenit general de brigadă. La început, Walewska laudă „bunătatea, politețea și tactul“ soțului. După o călătorie în Italia, îi dăruiește un fiu, botezat Antony Bazyli Rudolf. Nu trece multă vreme însă, și începe să se simtă stingheră la palatul din Walewice. Există mai multe varinate privitoare la prima întîlnire dintre Napoleon și contesa Walewska. Unii spun că ar fi fost zărită de fiul natural al faimosului om politic, Talleyrand – contele Flahaut – și, pe această filieră, ar fi obținut o invitație la un bal organizat în cinstea împăratului la Varșovia. Însă Walewska susține că l-ar fi cunoscut pe Bonaparte în ianuarie 1807, în fața unui han din Blonie – în unele lucrări numele apare greșit, Bronie – după luptele de la Pultusk și Golymin. Potrivit istoricului Frédéric Masson, care preia relatarea din memorialul contesei, s-ar fi furișat din Walewice, împreună cu o prietenă, înghesuindu-se printre țărani și lucrători, pentru a-l vedea pe cel care era convinsă că va ridica Polonia din „cădere". După cum se știe, această țară trece printr-o perioadă tulbure după tratatul ruso-austriac cu privire la a treia sa împărțire. După ce i-ar fi urat „bun venit“, Napoleon i-ar fi oferit un buchet de flori. Ar fi scurtat-o cu privirea, încîntat de apariți a blondă, cu ochi albaștri, imenși și ten strălucitor. De talie mică, cu gura frumoasă, nas drept, gît lung și delicat, brațe fine și mereu elegantă, contesa era o femeie fascinantă, potrivit contemporanilor săi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

FEMEILE LUI NAPOLEON

Mesaj Scris de Admin la data de 05.09.08 18:33

FEMEILE LUI NAPOLEON Creola Josefina și blonda Walewska – Marie Josephe Rose Tasher de la Pagerie, prima nevastă a împăratului Napoleon I Bonaparte, s-a născut la 23 iunie 1763 la Trois-Ilets în Martinica. Tatăl ei era locotenent de marină. În anul 1779, viitoarea împăteasă ajunge în Franța și este căsătorită, la vîrsta de 16 ani, cu vicontele Alexandre de Beauharnais, împreună cu care are doi copii, Eugéne și Hortense. În anul 1794, soțul este trimis la eșafod, iar ea este închisă din m otive politice. Este eliberată de 9-10 Thermidor (27-28 iulie 1794) – zile revoluționare care antrenează căderea lui Robespierre și sfîrșitul Convenției montagnarde. Frumoasa creolă devine una dintre femeile cele mai curtate în saloanele din epocă. Duce o viață destul de liberă... În octombrie 1795, în casa doamnei Tallien, îl cunoaște pe generalul Bonaparte. Cu toate că este cu șase ani mai mare decît el, o va iubi cu pasiune și va suferi cumplit din cauza geloziei. Nu va trece multă vreme și îi va plăti cu aceeași monedă... Napoleon o „botează“ „Incomparabila“ Josefina. Nu concepe să-i spună Rose, nume rostit de prea multe guri de bărbați. Creola i se „dă“ într-o seară de ianuarie. Nu înseamnă mare lucru pentru ea. Dar generalul o iubește și o ia de nevastă la 9 martie 1976. Folosește acte false, pentru a masca diferența de vîrstă. Soția „întinerește“ cu patru ani, în timp ce soțul „îmbătrînește” cu 18 luni. Josefina nu-și schimbă comportamentul urușatic: se îndrăgostește de Hyppolyte, un locotenent cu nouă ani mai tînăr. Napoleon este înștiințat de infidelitatea sa. Femeie foarte inteligentă, realizează că are mult de pierdut și, cu toate că îl adoră pe Hyppolyte, își dă toată osteneala să-și convingă bărbatul că nu este vinovată. Între timp, Bonaparte pleacă în campanie în Egipt. Ca să-l împace, îi promite că îl va însoți. Dar știe cum să aranjeze lucrurile și, în final, rămîne la Paris. Continuă relația cu Hyppolyte. Soțul prinde de veste și se luptă permanent cu bănuielile. Se întoarce „turbat“. Amenințat ă cu divorțul, Josefina știe să-i recîștige rapid afecțiunea, mai ales că este avertizat de un apropiat că ochii Franței nu trebuie să-l surprindă angajat în certuri casnice.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=16493
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mareșalul Ney a scăpat de execuție... teleportându-se în Ame

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.08 15:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 21.06.08 17:40

Intelig ența superioară a lui Napoleon a inventariat riscurile acestei izolări într-un cor de adulatori care nu-i pot da niciodată o informație exactă, ascunzîndu-i cu un zel slugarnic adevărul și, pentru a remedia acest rău, a găsit cel mai neașteptat mijloc. A ales un gazetar, fost redactor la „Cronique de Paris", „La Gazette de France" și la „Mercure", Fievée, care să-i facă rapoarte speciale, un fel de ziar secret, cu un singur cititor. Fievée era un spirit fin, avea o vervă mușcătoare și un caracter demn. El trebuia să-i comunice lui Napoleon, în toată libertatea, impresiile lui asupra evenimentelor, oamenilor și asupra tuturor problemelor zilei. Deci Napoleon dorea să aibă un ziar total independent, reprezentînd o opoziție, cu avantajul că un asemenea ziar nu putea influența decît pe dictator, și nu avea nici o influență asupra opiniei publice. Fiévée pusese o condiție, aceea ca notele lui să nu cadă niciodată sub ochii altcuiva. Napoleon s-a ținut de cuvînt și Fouché, căruia nu-i scăpa nimic, n-a putut niciodată să citească notele lui Fiévée, care soseau prin directorul general al poștei și plicul nu-l deschidea decît Napoleon. Astfel, gazetarul putea să informeze pe dictator, fără să se teamă de a mai fi închis, căci Fiévée fusese anterior închis de Fouché pentru ideile lui reacționare. Chestiunile de actualitate, problemele politice interne și externe, curentele de opinie publică ce se formau erau expuse cu simțul măsurii și cu multă înțelegere. Fiévée se găsea față de Napoleon într-o poziție privilegiată, unică, era singurul francez care-i putea vorbi liber. Unsprezece ani - de la 1802 la 1811 -, Napoleon a citit acest ziar confidențial. În 1837, J. Fiévée a publicat, în trei volume, rezultatul acestei activități sub titlul „Correspondance et rélations avec Bonaparte (Premier Consul et Empereur) pendant onze anées. Revoluția franceză s-a extins ca un uragan asupra vechilor așezări ale Europei. Ideea își aflase geniul militar care să-i dea forța baionetelor. În Elveția, regimul guvernelor de partid, refractar ideilor înnoitoare, s-a prăbușit o dată cu invazia franceză (1798). Primul efect al invaziei a fost apariția ziarelor; între 1789 și 1803 au apărut 84 de gazete noi, fără să mai socotim revistele și alte publicații periodice. Spiritele de elită, ca Pestalozzi, filozoful Konrad Escher, Paul Usteri, Mieville apărau ideile noi.
În Germania, în Austria, ecoul Revoluției franceze frămînta spiritele. Dar în urma lui Napoleon, în spațiul cucerit, presa liberă amuțea, exponentul revoluției netolerînd decît o presă domesticită, a cărei unică misiune era să justifice politica lui. Chiar această presă dirijată aducea servicii imense cuceritorului francez. În 1805, Metternich, atent observator al metodelor politice folosite de Napoleon, îi scria unui prieten: „Gazetele valorează pentru Napoleon o armată de 300.000 de oameni”. Într-o altă scrisoare revenea asupra aceleiași constatări privitoare la utilitatea presei dirijate: „A disprețui opinia publică este tot așa de periculos ca și disprețul față de principiile morale”. În tot timpul epocii napoleoniene, singura presă liberă a fost aceea care apărea în Anglia. Pe bună dreptate, Burke, aprigul critic al Revoluției franceze, spunea ziariștilor, care de puțin timp aveau acces în tribunele Camerei Comunelor: „Sînteți a patra putere". Ziarele nu erau simpatizate de conservatori (tories), dar prestigiul presei era în continuă ascensiune. Marele orator și scriitor Richard Sheridan făcea, în 1810, o elocventă apologie a libertății presei: „Dați-mi libertatea presei și eu las Guvernului o Cameră a Lorzilor venală, o Cameră a Comunelor coruptă și servilă; îi las numirile în posturile oficiale și toată puterea pe care autoritatea i-o asigură”. (Sfîrșit)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 20.06.08 18:06

Dacă un istoric ar voi să se documenteze din cele 4 ziare care apăreau în 1812 asupra faimoasei conspirații a generalului Malet, ar constata cu surprindere că faptul nu a fost înregistrat și ziarele au păstrat o totală tăcere, ca și cînd nici n-ar fi existat conspirația Malet. Nu-i așa de ușor să se mînuiască o presă di rijată, mai ales în epoci de instabilitate, cînd evenimentele se succed într-o cadență amețitoare. Presa etatizată a ținut să aducă un omagiu geniului militar al lui Napoleon și bravurii trupelor în 1814, în consecință, a subliniat faptul că francezii s-au luptat în proporție de 1 contra 3. Ministrul Poliției a primit imediat o scrisoare de admonestare din partea lui Bonaparte: „Ziarele sînt scrise fără minte. Se cuvine oare în momentul de față să se spună că avem oameni puțini, că am învins luîndu-l prin surprindere pe inamic și că eram 1 contra 3? V-ați pierdut, cu siguranță, mințile la Paris, în vreme ce eu spun peste tot că am 300.000 de oameni. Numisem un birou care să conducă ziarele. Biroul ăsta nu vede asemenea articole? Iată cum distrugeți din condei tot binele cîștigat prin victorie!... Dar cum să priceapă niște poeți care nu caută decît să mă flateze pe mine și amorul propriu național, în loc să-și facă datoria?“. Fără îndoială că Napoleon avea dreptate, ziarele domesticite, integral aservite, nu căutau decît să lingușească vanitatea dictatorului, fără să-și dea seama că afirmația că francezii au luptat 1 contra 3 putea forma o prețioasă indicație militară inamicului, arătîndu-i că armatele franceze sînt obligate să suplinească prin bravură lipsa de efective. Dar ce mai poți cere unei prese îngenuncheate, unor gazetari cărora li s-a interzis orice judecată personală, toți fiind obligați să însăileze, după normative, un articol? Și chiar oamenii familiarizați cu ideile lui Napoleon, puși cenzori la cele 4 ziare, riscau adesea să se înfrunte cu temperamentul năbădăios al împăratului. Un exemplu: „Le journal de l’Empire“ îl numise cenzor pe un om de credință: Etienne. Împăratul, nemulțumit de vizitele prea dese pe care le făcea cancelarul Austriei, Metternich, împărătesei Marie-Louise, și bănuind o urzeală de intrigi politice, ca să-și potolească furia a scris un articol extrem de violent contra socrului său, împăratul Austriei, și l-a trimis lui Etienne ca să-l insereze în „Le journal de l’Empire“. Cenzorul, om de bun-simț, și-a dat seama că termenii ofensatori folosiți de Napoleon contra împăratului Austriei fac imposibilă publicarea articolului. De aceea s-a dus imediat la mini-strul de Stat, ducele de Bassano, și i-a atras atenția asupra gravității politice a articolului și a consecințelor pe care le-ar putea avea. Ministrul, ca un curtezan perfect, s-a mulțumit să răspundă: „Împăratul l-a văzut“. Cenzorul, conștiincios, recitește articolul, cumpănește fiecare cuvînt și ajunge la hotărîrea de a nu publica articolul împăratului. A doua zi, cînd a văzut că articolul nu a fost publicat, Napoleon l-a chemat pe ducele de Bassano, făcîndu-l direct responsabil de neapariția articolului. Ministrul atrage atenția cenzorului Etienne asupra sancțiunilor ce i se vor aplica în cazul că s-ar încumeta să oprească încă o dată apariția articolului. Conștiinciosul cenzor a recitit proza împăratului și a ajuns la aceeași concluzie: publicarea articolului ar constitui o gravă greșeală politică. Și Eugéne Hatin, în „Istoria politică și literară a presei în Franța cu o introducere despre originile ziarului“, redă scena finală: „În următoarea zi, după ce citește &laquo;Journal de l’Empire&raquo;, îi dă raportul tremurînd lui Napoleon, care exclamă: Ș i articolul meu? – Sire, n-a apărut. – Cin e a cutezat să nu-mi asculte porunca? – Dl. Etienne; susține că articolul nu e demn de domnia-voastră și refuză să-l publice. – Da? Dl. Etienne a îndrăznit… Apoi, după ce reflectează o clipă: Ei bine, a avut dreptate.“ Î n asemenea condiții, oricare cenzor-redactor, pentru a nu-și pierde mijloacele de existență, găsea mai cuminte să nu aibă păreri și să laude, fără nici un discernămînt, toate actele politice ale împăratului
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 19.06.08 17:25

Interesul lui Fouché er a suprimarea acestor ziare și, pentru a face imposibilă o soluție de compromis, știind pe împărat departe de Franța, intenționat nu a comunicat redactorilor ordinul, în scopul ca aceștia să-și manifeste și mai agresiv spiritul critic, iar împăratul să fie și mai pornit împotriva acestor publicații cu veleități de independență. O nouă scrisoare a venit să accentueze, așa cum sconta Fouché , furia împăratului: „Faceți ceva pentru a sprijini opinia publică. Spuneți-le redactorilor că, deși sînt departe, citesc totuși ziarele; că dacă continuă pe tonul ăsta voi termina cu ei; că anul VIII îi reduce la 14. Cred că niște avertismente succesive adresate principalilor redactori vor cîntări mai mult decît orice alte măsuri contradictorii. Spuneți-le că nu-i voi judeca după răul pe care l-au spus, ci după puținul pe care nu l-au spus. Am să-i reduc de la 14 la 7 și-i voi păstra nu pe cei care mă laudă - n-am nevoie de elogiile lor -, ci pe aceia care vor da dovadă de bărbăție și că au suflet de francez și care vor dovedi un atașament real față de mine și de poporul meu". Mai clar, mai categoric nu se putea exprima concepția lui Napoleon despre limitele libertății de mișcare a gazetarului, exact limitele funcționarului administrativ în aplicarea normelor primite de la autoritățile superioare. Concepția totalitară nu admite presa decît sub forma unui serviciu de propagandă al regimului, iar gazetarii reduși la rolul de simpli funcționari ai acestui serviciu, care îi repartizează la diverse ziare. În fond, un ziar unic cu titluri diferite. Napoleon a fixat arhitectura statului totalitar, anticipînd formele de organizare statala pe care le-am cunoscut după octombrie 1917, cînd bolșevicii au preluat puterea. Dacă insistăm asupra raporturilor, asupra concepțiilor, asupra practicii de guvernămînt napoleonian în ceea ce privește presa, o facem pentru a sublinia similitudinea regimurilor totalitare și conturarea lui Napoleon ca arhetipul conducătorului statului totalitar. Într-o notă inspirată de spiritul favorabil Bourbonilor, în care erau scrise articolele din „Journal des Débats", Napoleon ținea să precizeze „că nu e de ajuns să se limiteze la a nu fi împotrivă; că avem dreptul de a cere nu doar să nu tolereze, ci chiar să combată tot ceea ce ar putea să pună într-o lumină bună sau să producă o amintire favorabilă Bourbonilor". În ceea ce privește tehnica informațiilor, Napoleon dădea acest normativ: „De fiecare dată cînd guvernul va afla o veste neplăcută, aceasta nu trebuie publicată pînă cînd nu se dovedește atît de sigură încît să nu mai trebuiască spusă, fiind cunoscută tuturor". În fond, orice informație era apreciată ca inoportună și în practică se reducea la comunicatele oficiale, a căror mare calitate, indiferent de natura regimului totalitar, constă în aceea că nu spun nimic, avînd totuși aerul că pun la punct versiunile contradictorii care circulă în jurul unui fapt. Era fatal ca spiritul de independență de care dădeau dovadă redactorii ziarului suspectat de a avea nostalgia Bourbonilor, „Le journal des Débats", să provoace măsuri represive. Pînă și titlul ziarului constituia, în aprecierea lui Napoleon, „un inconvenient, aduce aminte de Revoluție. Ar trebui numit „Journal de l'Empire". Urmarea a fost că „Le journal des Débats", ca să poată apărea, și-a schimbat titlul, „Le journal des Débats", devenit &laquo;Le journal de l'Empire&raquo;, continua să aibă succes, realizînd un beneficiu anual de 200.000 de franci, sumă care constituia, acum un secol și jumătate, o adevărată avere. Tocmai acest success material a dus, cu ajutorul lui Fouché, la confiscarea proprietății ziarului, prin decretul din februarie 1811. Confiscarea nu s-a limitat la spolierea titlului de proprietate, care aparținea fraților Bertin, ci s-a confiscat tot ce s-a găsit în casa de bani, hîrtiile, mobilele, fără nici un fel de compensație. Acesta era numai un început de etatizare a ziarelor. Șase luni mai tîrziu, un nou decret declara toate ziarele proprietatea Imperiului, fără ca proprietarii să aibă dreptul la vreo despăgubire: „Le Moniteur", „Le journal de l'Empire", „La Gazette de France" și „Le journal de Paris". Aceste 4 ziare deveneau simple vehicule ale propagandei Imperiului; beneficiile și orice fel de venituri, redacția, redactorii aparțineau statului. Era presa ideală pentru regimul dictatorial: cuprinsul ziarelor se reducea la reclamații, decizii, circulare, discursuri, buletine militare și fapte diverse.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 18.06.08 12:39

ntr-o notă informativă Fouché, ministrul Poliției, atrăgea atenția lui Bonaparte, în ceea ce privește „Le Journal des Débats", că „articolele bune care apar în el de ceva vreme sînt introduse acolo la ordin; trebuie observat faptul că acest ziar nu este opera unui individ, ci a mai multor scriitori însuflețiți de aceleași convingeri și mînați de aceleași principii". În ceea ce privește ziarul „Mercure", aprecierea lui Fouché în nota informativă era: „&laquo;Le Mercure&raquo; conține uneori articole în care se poate remarca un oarecare talent; în general însă sînt dictate de trăiri pătimașe și au o orientare contrară intențiilor Guvernului". Aceste ultime bastioane ale spiritului de inependență afirmat printr-o atitudine critică față de regimul napoleonian trebuiau domesticite. Supravegherea pe care o exercita Fouché nu însemna că-l scutea pe Napoleon să-și exercite direct controlul. În deplasările lui, împăratul citea cu atenție ziarele și, oriunde s-ar fi aflat, nu uita să-l admonesteze pe Fouché. În corespondența lui Napoleon cu ministrul Poliției, ziarele ocupau un capitol constant de nemulțumiri. Într-o scrisoare, împăratul atrăgea atenția lui Fouché că citea cu tristețe atacurile date prin „Debats" și „Mercure" contra filozofilor. Ordona să se atragă atenția acestor ziare să evite tot ce ar putea să deștepte vechile uri, sectarismul de partid, care a contribuit în așa de largă măsură la tulburarea opiniei publice. În aprilie 1805, împăratul dădea lui Fouché aceste instrucțiuni: „Țineți mai bine în frîu ziarele, băgați articole mai bune în ele. Explicați-i redactorului de la &laquo;Journal des Debats&raquo; și de la &laquo;Le Publiciste&raquo; că va veni curînd o vreme cînd, constatînd că nu-mi mai sînt de folos, am să-i desființez. (…) Dorința mea este deci să-i chemați pe redactorii de la &laquo;Journal des Débats&raquo;, &laquo;Le Publiciste&raquo; și de la &laquo;Gazette de France&raquo; și să le spuneți că, dacă vor continua să nu fie decît niște interpreți ai ziarelor și buletinelor englezești și să alarmeze fără încetare opinia publică, repetînd prostește buletinele de la Frankfurt și de la Augsburg, fără discernămînt și fără judecată, n-o să mai reziste mult timp; că vremea Revoluției s-a dus și că în Franța nu mai există decît un partid; că n-am să accept niciodată ca ziarele mele să spună sau să facă ceva împotriva intereselor mele; că pot să-și verse acum veninul, dar că într-o bună zi li se va închide gura".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ziarele, odată compuse, erau revăzute de ministrul Poliției,

Mesaj Scris de Admin la data de 17.06.08 18:07

Ziarele, odată compuse, erau revăzute de ministrul Poliției, spre a li se da aprobarea de a fi puse în vînzare. Toată această supraveghere polițienească a presei provoacă un duel între inteligența, spiritul inventiv al gazetarului și autoritatea care oprimă libertatea de gîndire. Cîteva exemple: „Le Mercure” a publicat în 4 iulie 1807 o dare de seamă asupra cărții „Voiage d'Espagne”, de Laborde. Cartea era doar un pretext pentru a strecura o serie de aluzii perfide ce îl vizau pe Napoleon. Se poate imagina furia dictatorului. Un alt ziar, „Citoyen français", îl irita pe Napoleon. Într-o scrisoare adresată lui Fouché, împăratul califica publicația „acest ziar oribil”, care pare „că vrea să ne scalde numai în sînge” și care „de 8 zile încoace nu ne vorbește decît despre Sf. Bartolomeu”. Bonaparte își descărca furia asupra nenorocitului de redactor, care părea că simțea o plăcere să amintească „crimele și nenorocirile părinților noștri”. În consecință, împăratul cerea „să se pună capăt odată acestor lucruri. Schimbați directorul ziarului sau desființați-l; și interziceți cu desăvîrșire folosirea acestui stil dezgustător și josnic al Terorii, care avea măcar un scop, acela de a devaloriza instituțiile existente. Sub nici un motiv să nu abordeze religia și să nu mai facă astfel de articole cronologice”. Trei ziare erau apreciate că au tendințe contrarii politicii preconizate de Bonaparte: „Citoyen français”, „Journal des Débats” și „Mercure”. Primul amintea, prin chiar titlul „Citoyen”, prea insistent, epoca Revoluției, „Journal des Débats” manifesta prin toate articolele sale o intoleranță excesivă, preconizînd să fie proscriși toți oamenii Revoluției. Se explică de ce Fouché avea o antipatie manifestă contra acestui ziar în general și contra șefului-redactor Geoffroy, adversar neînduplecat al „filozofismului” și al spiritului demagogic. Î n atitudinea lui Geoffroy față de spiritul Revoluției franceze se găseau ideile expuse dogmatic mai tîrziu de către contele Bonald, în „Essai analytique sur les lois naturelles", „Theorie du Pouvoir" etc. Beneficiarii Revoluției nu puteau să rămînă indiferenți față de atitudinea perseverentă și îndrăzneț manifestată de „Journal des Débats".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 16.06.08 16:23

Asupra raporturilor dintre Napoleon și presă, asupra aspectului mai puțin cunoscut al prototipului cezarului modern, dictatorul gazetar, se pot găsi date interesante în cartea lui A. Périvier, „Napoleon journaliste“ (Paris, 1918). Toată concepția lui Napoleon despre presă se rezumă în această expresie: „Mes journaux“, pe care o întrebuința ori de cît e ori era vorba despre presă. Nu înțelegea independența unui ziar, cum un șef de orchestră nu poate concepe un instrument muzical care și-ar permite fantezia de a da o notă fără să țină seama de partitură. Revoluția franceză a creat condițiile necesare, prin anarhia pe care o provocase, așezării unor regimuri autoritare de tip cezarian, pe care le vom regăsi un secol mai tîrziu, după primul război mondial, într-o formă perfecționată în toate regimurile totalitare, tipul desăvîrșit fiind regimul sovietic. Definirea unui regim politic nu o dă formalitatea unor alegeri, ci condițiile de existență ale presei, care este sfera libertății exprimării unei opinii prin scris în raport cu autoritatea exercitată de un guvern. Cînd Napoleon și-a rezervat monopolul ziarelor, mai exact monopolul publicității, definea implicit caracterul regimului pe care îl instaurase. Disciplinase în așa măsură presa, încît era îndreptățit să-i spună lui Bourrienne: „E inutil să citesc ziarele franțuzești; nu scriu decît ce vreau eu“. Și nu exagera. Ziarul oficios, sub Consulat și sub Imperiu, a fost „Le Moniteur“, dar toate celelalte ziare nu se deosebeau de acesta decît ca titluri, conținutul fiind același. Începînd de la 30 decembrie 1799, deși „Le Moniteur“ avea un redactor-șef în persoana lui François Sauvo, acesta nu făcea decît cronica dramatică și curierul spectacolelor, redactorul politic fiind Bonaparte. Cei familiarizați cu stilul lui Napoleon, lapidar, incisiv, adesea impulsiv, de pasionat polemist, pot ușor identifica articolele scrise timp de 5 ani de primul-consul. Fire acaparatoare, nu accepta pe nimeni alături de el, care să fi avut un talent remarcabil și să fi fost o personalitate reliefată. Așa se explică de ce interesul pe care-l deștepta „Le Moniteur“ era datorat exclusiv colaborării lui Napoleon, colaborare știută de toată lumea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 14.06.08 18:03

Fouché, ministrul Poliției, care avea sub ordinele lui toată presa, l-a chemat și i-a cerut să rectifice imediat opinia greșită pe care a exprimat-o privitor la judecata și execuția prințului d' Enghien. Este suficient să spunem că Napoleon ordonase răpirea prințului d'Enghien. Este suficient să spunem că Napoleon ordonase răpirea prințului d'Enghien, judecarea și sentința, iar pentru completare, trebuie să adăugăm că Fouché era ministrul Poliției, ca să ne putem da seama de ce temerar curaj dădea dovadă gazetarul Suard, atunci cînd cuteza să scrie un articol care determinase pe ministrul a Poliției să-i ceară imediata rectificare. În loc să scrie articolul de justificare a asasinatului - de fapt judecarea prințului d' Enghien a fost o adevărată parodie -, Suard a trimis teribilului Fouché acest răspuns: „Am 60 de ani, domnule ministru. Nu simt că conștiința mea ori spiritul să fi căpătat mai mare suplețe decît membrele mele înțepenite de vîrstă. Judecata și moartea ducelui d'Enghien m-au frapat ca un act politic pe care-l regret și care-mi dă peste cap toate ideile mele despre justiție și oameni. Nu pot deci să schimb o opinie pe care o împărtășesc". Este un model de ținută demnă, curajoasă, în fața arbitrariului. Bineînțeles că o atitudine similară în regimurile autoritare evoluate și perfecționate s-ar fi plătit cu viața. Fouché nu a insistat, rezervîndu-și replica răzbunării pentru altă împrejurare, cînd Suard nu s-ar fi găsit într-o poziție morală inexpugnabilă.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 13.06.08 18:13

Aprecia inteligența sprintenă, spiritul pătrunzător, puterea de observație rapidă a gazetarilor, dovadă că și-a ales adesea ca intimi colaboratori gazetari, dar instinctiv se împotrivea criticismului de fraudă al spiritului gazetăresc, contestatar al autoritarismului cu pretenții de infailibilitate. Imediat după 18 Brumar i s-a recomandat pentru un post important fostul redactor al unui ziar și Napoleon a reacționat cu violență: „Vai! Un bun de gură, un critic, un frondor, veșnic plin de sfaturi, un cond ucător al suveranilor, un tutore al națiunilor. Ăștia trebuie băgați cu toții la ospiciu! -Dar, prim-consule, răspunse Fabre de l’Aude, folosiți zi de zi oameni care au fost ziariști. -Dac-ar fi doar atît, i-aș da pe toți afară. Dar, cu toate acestea, am nevoie de ei, pricepeți?“
Toată ostilitatea lui Napoleon față de gazetari se datora faptului că temperamentul lui autoritar nu izbutea să înconvoaie complet aceste spirite independente. Concepția lui Na-poleon despre presă era aceeași ca și despre armată: să execute și să nu discute. Încazarmarea presei era idealul său, ideal pe care nu a reușit să-l realizeze decît în parte, dar principiul presei dirijate Napoleon l-a formulat. Din nefericire, pentru realizarea presei disciplinate ca o unitate militară, el ementele cele mai valoroase se dovedeau ireductibil re-fractare. Un exemplu: Suard, redactorul principal al ziarului „Le Publiciste“, a doua zi după execuția ducelui d’ Enghien, a refuzat să scrie un articol prin care să justifice executarea, ba, ceva mai m ult, în articolul pe care l-a scris, a lăsat să se înțeleagă că el dezaprobă procedeul
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Napoleon[Bonaparte][v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 9 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum