Vlad/Benedict Solomon

Pagina 4 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Vlad/Benedict Solomon

Mesaj Scris de Admin la data de 31.01.06 20:34

Rezumarea primului mesaj :

Vlad  Solomon
Personalitati din strainatate
(originari din Romania)
http://www.poezie.ro./index.php/author/0011995/index.html#bio
 
=====


Ultima editare efectuata de catre Admin in 22.09.13 18:00, editata de 14 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Marsul umbrelor

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.07 18:51

Marsul umbrelor
de Benedict SOLOMON
1922-2002


http://www.geocities.com/revista_pasager/#33C






Noi venim de departe,
De departe...
Din departari de mii de ani lumina.
Noi suntem umbrele
Celor ce umbre nu au:
Schelete albe, ingropate
In pamantul negru,
Ingrasat de carnea si sangele lor.

Umbre ale trecutului,
Venind de pe toate meridianele,
Din toate tarile,
Soli de toate credintele,
Ce s-au omorat fara crutare,
Pentru un Dumnezeu abstract,
Un Dumnezeu pe care nu l-a vazut nimeni,
Un Dumnezeu comun tuturor,
Creat de imaginatia lor,
Ca sa raspunda unor intrebari
Carora nu le gaseau raspuns.

Noi suntem umbre si n-avem umbre:
Ne-am parasit scheletele-n groapa.
Vocea noastra e muta,
Urechea ni-e surda
Si cantul ni-e mort.
Pasii nostri nu se aud:
Mersul nostru e zbor tacut.
Straiele noastre-s albe,
Dar nu se vad.
In mana dreapta purtam
O lumanare alba
Cu flacara aurie: sufletul nostru,
Si-n stanga, un ram verde de maslin,
Cu sangele-nchegat pe el.

Umbre ale trecutului,
Venind de pe toate meridianele,
Din toate tarile,
Soli de toate neamurile,
Ce s-au omorat fara crutare
Pentru-un petec de pamant,
Pe care-l jinduiau de la vecini
Si pe care aveau sa-l ude
Cu sangele lor rosu
Si lacrimi amare.
Pamant in care aveau sa zaca
Scheletele albe in tarana neagra.

Noi suntem umbre,
Fara ochi in orbite,
Noi n-avem orbite.

Noi suntem umbrele trecutului,
Profetii vremilor viitoare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Michael ( Jimmy) Rossetti z'l

Mesaj Scris de Admin la data de 19.05.07 8:53

Michael ( Jimmy) Rossetti z'l


-- Ieri am primit un telefon de la Marina Rossetti. Marina a fost, la inceputul anilor 70, cea mai frumoasa fata din Tel Aviv. Si cind spun cea mai frumoasa, nu exagerez. Bruneta, corp perfect, ochii migdale, fata de inger, picioarele cele mai senzuale, printre primele cu lantisor la glezna, pe vremea cind se zvonea ca ar fi un semn al lesbienelor. Marina nu era lesbiana, era doar femeia perfecta, era FEMEIA.
Cind trecea pe strada principala din Tel Aviv ( Dizengoff), lumea se dadea la o parte, sa-i faca loc zeitei. Eu, plin de complexe, ma multumeam sa o privesc de departe, nu as fi indraznit sa ma apropii, ce puteam sa-i spun, fara sa ma inec? Cafenele artistilor erau, pe atunci, Cassit ( actorii) si Pinati ( cintaretii). mai era si California lui Abe Nathan, unde veneau si pictori.
Studiam regia de teatru la Universitatea din Tel Aviv, aveam vreo 19-20 de ani, ma opream la cafenelele celor celebri, sa respir acelasi aer cu ei. Marina studia actoria la scoala lui Nissan Nativ, era cea mai talentata din anul ei, iar fotografiile ei, alb-negru, au fost ani de zile afisate in vitrinele fotografilor din Tel Aviv. Nu se oprea la cafenele, toti erau transparenti, sau asa credeam eu, pentru cea mai de viitor actrita a scenei israeliene.
Nu despre Marina voiam sa va vorbesc, dar cum pot sa-l amintesc pe Jimmy fara Marina? Singurul pretext sa pot intra in vorba cu Marina era faptul ca vorbea romaneste, dar pe atunci multi vorbeau romaneste in Israel, nu ca azi, cind faimosii 400000 de origine romana sint mai putin ca 100000 de vorbitori ai limbii lui Minulescu.


Pe-atunci imi cistigam un ban jucind, simultan cu studiile, intr-o revista, in romaneste, " Israelul ride, cinta si danseaza", cu Yaakov Bodo, Veronica Strugaru (plecata in USA), Adi Lev (z'l) si altii. Marina nu ar fi putut juca, Nissan Nativ interzicea participarea la susanele, sa nu se prinda manierele de actori.

Dar la un spectacol al meu a venit, in sala, chiar Marina, insotita de fratele ei, Jimmy Rossetti, care deja incepuse o modesta cariera de actor si regizor.
Dupa reprezentatie a venit in culise si... am plecat in grup, la un restaurant romanesc care nu mai exista de prin 75. Acolo, bilbiindu-ma, i-am declarat admiratia mea, asteptindu-ma sa ma ia peste picior. Se vede cit de putin cunosteam femeile ( azi le cunosc si mai putin), pentru ca lucrurile au luat o alta turnura, am devenit foarte buni prieteni, intr-o vreme ne vedeam foarte des, apoi, in timp, mai rar, Marina s-a maritat ( nu cu mine) si.... din pacate s-a ingrasat, nu a reusit sa faca cariera, s-a vopsit in blond, mai juca din cind in cind, dar fara ecou, cea mai importanta aparitie a sa a fost intr-un film cu Ghila Almagor ( care a fost si in "Munchen"), va pun linkul filmului mai jos:

http://www.imdb.com/title/tt0095433/


Jimmy a fost unul dintre cei mai culti baieti pe care i-am cunoscut, era nascut in aceeasi zi cu mine (27 iunie), dar cu 6 ani mai mare (1945). Jimmy vorbea mai multe limbi, stia de toate, se simtea cel mai bine in 'spatiul cultural francez', deja plecase de citeva ori la Paris, era un baiat frumos, tot brunet, destept, dar mai distant. Relatia mea cu Jimmy a fost destul de ciudata, eu il priveam, la inceput, de jos in sus, fiecare cuvint al lui il sorbeam cu setea invatacelului, el era constient de vastele lui cunostiinte, avea un mod putin pretios in pronuntarea cuvintelor, parca ar fi fost pe scena, intr-un monolog, rar puteam introduce o silaba, iar intre noi a fost, mult timp, ca un zid invizibil, nu am reusit sa ma apropii de el si sa-i devin prieten, desi el stia ca Marina si cu mine sintem foarte apropiati. Si totusi, cred ca ma simpatiza, dar nu mai mult.


O singura data am aparut alaturi de Jimmy, intr-un recital de poezie, la Tel Aviv. Spre surprinderea mea, am avut mai mult succes la public decit el, dar nu cred ca mi-a purtat pica pentru asta. El recita putin prea solemn, dupa gustul meu, putin afectat, dar avea o dictiune impecabila si stia sa imbratiseze intreaga scena. Ulterioarele mele propuneri, catre Jimmy, sa facem ceva in comun, s-au lovit de refuzuri politicoase. In decursul anilor ne-am intilnit intimplator, rar ne-am oprit la o cafea si nu prea aveam ce sa ne spunem.
Dar pe Marina o vedeam mai des, o intrebam de Jimmy, stiu ca a fost asistent de regizor la " Un tramvai numit dorinta" si a regizat un spectacol Jacques Prevert. In timp, eu am abandonat teatrul, dar imi revedeam vechii colegi, cu diferite ocazii. Am aflat ca Jimmy pleca des in Franta, era prieten cu copiii lui Perahim, intr-o vreme a fost redactor cultural la un ziar cotidian in limba franceza, care iesea in Israel si avea putini cititori.
Relatia noastra, asa superficiala cum era, a fost afectata de un flirt al meu cu o balerina, Aura, de care el era foarte atras, dar preferintele ei au mers catre mine. Din nefericire am fost martor la o discutie telefonica intre ea si Jimmy, in care el m-a descris in culori de loc magulitoare. Poate avea dreptate, nu stiu, pe vremea aia eram cam zburdalnic, dar el ma considera si superficial. Nu i-am reprosat niciodata acel dialog cu Aura, nu a stiu ca tot ce-i spusese despre mine fusese in prezenta mea, nici nu avea rost, poate era o gelozie puerila.
De cite ori Marina imi povestea despre Jimmy si aflam ca nu demareaza in teatru, ma intristam. Pe vremurile acelea teatrul, in Israel, avea multe pacate si un personaj ca Jimmy, era privit ca fiind pe dinafara, neadaptat, strain de cultura ebraica. Intr-o seara, dupa multi ani, l-am intilnit la un party, la un prieten actor si cred ca atunci am avut cel mai lung dialog cu el. De data asta a vorbit cu mine de la egal la egal si, cind l-am intrebat de ce nu isi cauta norocul in Franta, mi-a spus ca vrea sa fie aici, in Israel, cind va incepe revolutia in teatrul israelian si va trebui sa se suie pe baricade. Revolutia a avut loc, a fost o revolutie lenta, aproape de catifea, dar Jimmy nu a fost chemat sa participe la ea. In timp a renuntat la teatru, a fost o hotarire dureroasa, a devenit ghid turistic si s-a dedicat sahului, devenind maestru, cred ca preda si lectii de sah. S-a casatorit si a avut o fetita, pe care nu am vazut-o niciodata. Si totusi eu am tinut la Jimmy si as fi vrut sa devenim prieteni, dar aceasta aspiratie a ramas unilaterala, iar pentru un tango e nevoie de doi.


Cind insa am organizat, prin 94, o seara spectacol in cinstea tatalui meu, legata de " Strigat in desert" ( Cri dans le desert) si i-am telefonat lui Jimmy, imediat a fost dispus sa participe, dar n-a fost sa fie, pentru ca avea un grup de turisti cu care a plecat in Europa.
Acum citiva ani, Jimmy a suferit un CVA, a ramas total handicapat si dependent, l-am vizitat la spital, Marina ii repeta- uite, a venit Vlad, il tii minte?- nici o reactie. Am incercat sa fiu alaturi de Marina, am vorbit uneori la telefon, ne-am vazut mai rar, situatia lui Jimmy era ireversibila, s-a degradat si, dupa vreo 4 ani de internare, a sosit telefonul Marinei, ca Jimmy s-a prapadit.
Mi-e greu sa mi-l imaginez altfel pe Jimmy decit ca pe un mare talent, pierdut intre imposibilitatea lui de a face compromisuri si distanta fata de bisericutele din teatrul israelian. Imaginea lui, la spital, o alung, era altcineva, nu tantosul Jimmy, cel cu privirea ca o sageata, care respira si vorbea in franceza chiar pe romaneste sau ebraica.
Jimmy a fost, politic, contra ocupatiei teritoriilor, era activ in asociatiile pentru drepturile omului si ale palestinienilor, in special, dar asta am aflat tirziu, abia la inmormintare.
A fost un adevarat ateist si se pare ca a dorit sa nu fie inmormintat traditional,
Kibutzul Einat, linga Petach Tiqwa, ofera aceasta posibilitate, ceremonie laica, fara rugaciuni. Deoarece avea carnet de donator de organe, i s-au prelevat organe- habar n-am ce se mai putea preleva. A fost inmormintat intr-un cosciug- in Israel mortii sint introdusi direct in pamint, fara cosciug - sotia lui a adus un magnetofon si o banda cu cintecele lui Jacques Brel, in timpul coboririi cosciugului s-a cintat "Le Moribond".


Adieu l'Émile je t'aimais bien
Adieu l'Émile je t'aimais bien tu sais
On a chanté les mêmes vins
On a chanté les mêmes filles
On a chanté les mêmes chagrins


Adieu l'Émile je vais mourir
C'est dur de mourir au printemps tu sais
Mais je pars aux fleurs la paix dans l'âme
Car vu que tu es bon comme du pain blanc
Je sais que tu prendras soin de ma femme
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Je veux qu'on s'amuse comme des fous
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Quand c'est qu'on me mettra dans le trou

Adieu Curé je t'aimais bien
Adieu Curé je t'aimais bien tu sais
On n'était pas du même bord
On n'était pas du même chemin
Mais on cherchait le même port
Adieu Curé je vais mourir
C'est dur de mourir au printemps tu sais
Mais je pars aux fleurs la paix dans l'âme
Car vu que tu étais son confident
Je sais que tu prendras soin de ma femme
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Je veux qu'on s'amuse comme des fous
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Quand c'est qu'on me mettra dans le trou

Adieu l'Antoine je t'aimais pas bien
Adieu l'Antoine je t'aimais pas bien tu sais
J'en crève de crever aujourd'hui
Alors que toi tu es bien vivant
Et même plus solide que l'ennui
Adieu l'Antoine je vais mourir
C'est dur de mourir au printemps tu sais
Mais je pars aux fleurs la paix dans l'âme
Car vu que tu étais son amant
Je sais que tu prendras soin de ma femme
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Je veux qu'on s'amuse comme des fous
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Quand c'est qu'on me mettra dans le trou

Adieu ma femme je t'aimais bien
Adieu ma femme je t'aimais bien tu sais
Mais je prends le train pour le Bon Dieu
Je prends le train qui est avant le tien
Mais on prend tous le train qu'on peut
Adieu ma femme je vais mourir
C'est dur de mourir au printemps tu sais
Mais je pars aux fleurs les yeux fermés ma femme


Car vu que je les ai fermés souvent
Je sais que tu prendras soin de mon âme
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Je veux qu'on s'amuse comme des fous
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Quand c'est qu'on me mettra dans le trou

Si alte cintece ale lui Jacques Brel.


Pe urma au vorbit o prietena, dupa ea Marina, sora lui, care i-a fost si mama, in ultimii ani, apoi un reprezentat al asociatiei sahistilor, care a adus cu el si un joc de sah, iar cei din jur au pus, alaturi de pietricele, pe mormint, cite o piesa de sah, intre buchetele de flori...
La sfirsit, fiica lui, copia lui Jimmy, a citit Ne me quitte pas:



Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s'oublier
Qui s'enfuit déjà
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le c¶ur du bonheur
Ne me quitte pas (4 fois)

Moi je t'offrirai
Des perles du pluie
Venues de pays
Où il ne pleut pas
Je creus'rai la terre
Jusqu'après ma mort
Pour couvrir ton corps
D'or et de lumière
Je f'rai un domaine
Où l'amour s'ra roi
Où l'amour s'ra loi
Où tu seras reine
Ne me quitte pas (4 fois)

Ne me quitte pas
Je t'inventerai
Des mots insensés
Que tu comprendras
Je te parlerai
De ces amants là
Qui ont vu deux fois
Leurs c¶urs s'embraser
Je te racont'rai
L'histoire de ce roi
Mort de n'avoir pas
Pu te rencontrer
Ne me quitte pas (4 fois)

On a vu souvent
Rejaillir le feu
De l'ancien volcan
Qu'on croyait trop vieux
Il est parait il
Des terres brûlées
Donnant plus de blé
Qu'un meilleur avril
Et quand vient le soir
Pour qu'un ciel flamboie


Le rouge et le noir
Ne s'épousent ils pas
Ne me quitte pas (4 fois)

Ne me quitte pas
Je n'vais plus pleurer
Je n'vais plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t'écouter
Chanter et puis rire
Laiss'moi devenir
L'ombre de ton ombre
L'ombre de ta main
L'ombre de ton chien
Ne me quitte pas (4 fois)


Jimmy nu mai este printre noi, de fapt nu mai era demult. Am plecat cu totii, abatuti, pe sunetele muzicii lui Brel, de la o inmormintare suprarealista, dar atit de apropiata de ceea ce si-ar fi dorit. Un mare talent, parca zmuls de pe strazile Parisului, un neimplinit ca artist, dar atit de om, atit de francez si atit de israelian. Fie-i tarina usoara.
Vlad
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Praguri

Mesaj Scris de Admin la data de 19.04.07 17:44

Praguri
de Vlad SOLOMON

In fiecare dimineata
Imi consult lista de praguri
Pe care trebuie sa le sar.
Zilnic
Am un numar fix de sarit;
Iar spre seara
Fac inventarul pragurilor sarite.
Pe cele ramase
Le notez pe lista de a doua zi,
Pentru ca
Exista o norma de praguri
Peste care trebuie sa trec.
Astazi

Am ezitat la o saritura
Si am ramas in prag.
- Hei, ramai in urma planului,
Sari, odata,
Mi-a strigat proiectantul de praguri,
Mai ai un singur prag!
- Nu, am protestat inutil,
Punand piciorul in prag.
Nu vreau sa-l sar !
Caci dupa pragul asta nu mai e nimic,
Nici un prag,
Si-mi indeplinesc planul de praguri
Inainte de termen.


din volumul
"In noi e un cer mai adevarat"- Tel-Aviv - 1984 (C)


http://www.geocities.com/revista_pasager/#31C
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Kafka

Mesaj Scris de Admin la data de 19.04.07 17:39


Kafka
de Benedict SOLOMON
1922-2002

15 aprilie 2007 este
Holocaust Remembrance Day

Ne vizitau in ghetou,
Imbracati in uniformele lor
De culoare feldgrau,
Cu cruci de fier
Infipte pe piept,
Sau atarnand,
Ca niste streanguri,
De gat,
Sau cruci incarligate
Pe brat,
Incarligate, ca si gandurile lor,
Negre, ca si sufletul lor,
De fier, ca si inima lor.
Din crucile lor picurau lacrimi,
Din gandurile lor, ura,
Din sufletul lor, sange,
Din inima lor, otrava.
Ne vizitau in ghetou,
Insotiti - uneori - de sotiile
Si de copiii lor,
Cu ochi senini albastri,
Cu parul blond buclat.
Creaturi de rasa superioara!
Ne vizitau in ghetou
Si se uitau, uneori, la noi,
Ca la niste animale
Din gradina zoologica,
Inchise in custi
Si care vor fi duse, in curand,
La abator
(Sau la crematoriu),
Ca spectacolul sa aiba un final.
Apoi, spre amintire,
Ne fotografiau:
Imagine din Kafka:
Fiare salbatice,
In uniforme
De culoarea pielei de soparla,
Ce fotografiau
Oameni in custi.

Din volumul "Marsul Umbrelor"
Ed. Cartea Romaneasca - 1997

http://www.geocities.com/revista_pasager/#31C


Ultima editare efectuata de catre in 26.04.07 7:01, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

BENEDICT SOLOMON

Mesaj Scris de Admin la data de 08.04.07 14:55



Ultima editare efectuata de catre Admin in 27.05.08 15:30, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Balada lui Arhimede

Mesaj Scris de Admin la data de 03.04.07 21:21

Balada lui Arhimede
de Vlad SOLOMON

Facandu-si baia duminicala
In casa sa din vechea Siracuza,
Tanarul Arhimede
Observa
Ca apa se ridica
Si se revarsa peste marginea baii
In care el, tanarul Arhimede,
Se cufundase.
Uimit,
Tanarul Arhimede masura,
In vechile ulcioare grecesti,
Volumul apei urcate;
Si, dupa ce zgarie,


Ca se va urca pe Acropole,
Si va proclama tuturor
Marea-i descoperire.
Si le va povesti,
Cu lacrimi in ochi,
Cum suferise, dar cum verificase
Stiintific, evident,
Cum toate apele,
Rauri, lacuri, golfuri,
Apele de ploaie,
Sau ale baii comunale,
Se ridicasera doar fiindca un corp,
Un singur corp,


Legea cea sacra a apei.
Isi lua cu el Iliada si Odiseea,
Si hitonul si ulciorul cu vin,
Si se pregati a pribegi
De-a lungul si de-a latul Greciei.
Dupa ce isi lua ramas bun
De la tanara sa prietena,
Permitandu-i sa se marite
Cu baiesul din cartier,
Porni Arhimede spre lacuri,
Si rauri si golfuri,
Si ape de ploaie!
Pe la treizeci de ani,


Cu o ramura verde de maslin,
Cateva semne ciudate,
Pe asprul nisip al Siracuzei,
Constata
Ca volumul apei inaltate
Este egal cu greutatea
Propriului sau corp.
Atunci tanarul Arhimede
Arunca cu dispret cartea de geometrie
Si hotara sa-si consacre intreaga viata
Apei;
Si sa descopere o lege,
Una noua, evident,
Prin care el, Arhimede,
Sa proclame lumii intregi
Ciudata reactie a apei.
Deci, intra la vecinul sau,
Care isi facea baia saptamanala
In vechea cada de marmora alba de Paros.
Si aici


Intra in ele.
Dar, inainte de asta,
Batranul Arhimede
Citi, ca-n fiecare zi,
Cateva pagini din zdrentuita Iliada
Si porni spre mare,
Sa-si spele trupul prafuit
De ani si drum.
Intra in apa marii,
Dar disloca prea mult volum
Si se-neca…
Cu Iliada si Odiseea
Si cu toiagul,
Si cu ulciorul,
Si cu vechiul papirus…
Si paginile Iliadei plutira care-ncotro,
Si ulciorul se umplu cu apa sarata si scoici,
Si toiagul, ingreuiat de ani,
Se-nfipse-n fundul marii
Si-adormi,
Si cerneala de caracatita
De pe vechiul papirus pieri…




Tanarul Arhimede
Constata acelasi fenomen ciudat.
Si cu cat intra mai tiptil
In cada de baie,
Fie la el,
Sau la vecin,
Cautand sa insele apa,
Surprinzand-o intr-o clipa de neatentie,
Apa se tulbura,
Isi radea in sinea ei
Si urca.
Atunci tanarul elen lua un papirus vechi
Si scrise cu cerneala proaspata,
Culeasa de-un cretan
De la o caracatita
Din Marea Adriatica,
Legea sa:
“Orice corp, fie el om, dar nu si zeu,
Cufundat in orice fel de apa,
Va disloca, indiferent de vointa lui,
Un volum de apa,
Fie ea pura sau sarata,
Egal cu greutatea corpului,
Proaspat cantarit in piata ateniana.”
Si, incantat,
Tanarul Arhimede se hotara
Sa-si sacrifice intreaga viata
Spre a verifica, stiintific, evident,


Putin istovit si cu himationul ros,
Ajunse la Aspropotamos
Si se scalda in el.
Apa urca
Si Arhimede se bucura.
La patruzeci de ani,
Cu manecile peticite si obrazul ars de Helios,
Ajunsese sa verifice
Si Aliakenanul si Vardarul,
Si raurile secate,
Si toate cresteau.
Iar Arhimede,
Imbracandu-si ultima pereche de sandale,
Cu mainile tremurande si aproape surd,
Porni clarvazator spre golfuri…
Si Corintul urca,
La fel si Salonicul,
Si lacurile din nord,
Si apa de ploaie,
Cand caruntul Arhimede,
Strangandu-si draga Odisee,
Se afunda in ele.
Batran, flamand si ostenit,
Sosi in Atena cu ulciorul de vin gol,
Descult ,
Sprijinit intr-un toiag de lemn
Si beat de fericire,
Si anunta


Astfel muri batranul Arhimede,
Iar atenienii-l asteptara zadarnic pe Acropole
Si-l decretara fariseu.
Iar dupa sapte rotatii ale lui Helios,
Un tanar inotator
Vazu plutind pe mare
Corpul batranului Arhimede.
Il trase la mal,
Il culca pe nisip,
Si, stiintific evident,
Ii verifica pulsul.
Batranul acesta
Se inecase in mare.
Era mort.
Si tanarul il privi trist,
Apoi zambi
Si pleca spre faleza de granit.
Brusc se intoarse,
Privi batranul mort,
Varsa o lacrima,
Se rasuci in loc,
Urca pe-Acropole,
Chema Atena
Ostenita de chemari in van
Si, in absenta tuturor,
Varsa a doua lacrima,
Privi din nou de sus trupul culcat
Si exclama:
Evrika !

http://www.geocities.com/revista_pasager/#30C
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vlad SOLOMON

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 8:38

Vlad SOLOMON
vechi colaborator al Pasagerului
ne invita sa (re)descoperim volumul sau de versuri "In noi e un cer mai adevarat",
proaspat scos intr-o frumoasa editie a II-a de catre Editura VINEA

Miercuri,
21.02.2007, ora 14,00,
la standul romanesc din cadrul Targului International de Carte de la Ierusalim, Binyanei Ha'Uma:

Lansare de carte:
Vlad Solomon, "In noi e un cer mai adevarat", versuri, Editura Vinea, 2007.
Participa Nicolae Tzone si Vlad Solomon

Cine doreste sa-si comande cartea, se poate adresa Editurii Vinea:
[email]edituravinea@yahoo.com[/email]
sau lui Nicolae Tzone, directorul editurii:
[email]nicolae_tzone@yahoo.fr[/email]
Ilustratia copertei: Sabin BALASA
Detaliu din pictura murala 'Galaxia Iubirii', Aula Magna Mihai Eminescu, Universitatea Al. I. Cuza, Iasi
Coperta: May RADOMIR


Prefata semnata Mircea Horia SIMIONESCU

Miezul viu, celula cheie a poeziei lui VIad Solomon, recunoscut spontan de ochiul expert, ca si de mangaierea indragostita a cititorului de versuri cu talc si gratie, se afla mai intotdeauna in cuprinsul necuprins al unui enunt. Adanca meditatie, trecuta prin filtrele unei culturi stravechi, produs dramatic al experientei proprii, comparatiile, simetriile, speculatiile aparent didactice, dar puse in miscare de jocurile mereu surprinzatoare ale fanteziei, conduc lectura de factura moderna la intelesurile dintai, cele ale proverbelor, scenariilor simbolice, legendelor cu semn mereu schimbat, dupa cum insasi viata o cere, niciodata subminand adevarul.
E emotionant sa te afli, frunte langa frunte si simtire egal impartasita, inaintea unei experiente poetice atat de bogate si, deopotriva, atat de lapidare. Exista, indraznesc sa afirm, o expresivitate grava, uneori dureroasa, a anecdotei superioare, in cronica semnata Vlad Solomon, si emotia aceasta, incerc o definitie, se construieste prin gradatia treptelor (ciclurilor) precum o arhitrava, un fronton de templu, o fresca - pentru ca absoarbe anecdota - de substanta chagalliana; lirismul de calitate, iata-1 in permanenta patentat de spiritul, deloc parazit, ba dimpotriva tonifiant, al absurdului de esenta suprarealista.
A converti straniul, mirarea fara de raspuns, inconfortul asteptarii, nepotrivirea formelor cu aspiratiile, derutele sperantei si atatea alte elemente ale sufletului omenesc, in valori nu doar de tulburatoare/incantatoare iluzii si metafore, ci si de convingeri ziditoare de lumi: in picatura de cerneala a versului - sonuri si armonii, corespondente, exclamatii corale - poti intrevedea chipul cautatorului de intelesuri, ucenicul leganand in hamacul versului inspirat, leagan al gemenilor, agnosticul si credinciosul sublimelor plasmuiri. Originalitatea lui Vlad Solomon o descoperi cu vie incantare si intr-un amplu poem ca Scrisoare de acreditare, relatand o suprema intalnire cu El - desigur Creatorul -, in aceasta imprejurare, infatisandu-se (absolut credibil) nu ca un mosneag in jilt de catifea rosie, ci - cum omeneste si divin e firesc - sub chipul unui adolescent parca semanand cu Mozart, tip afabil, logic si modern, asa cum descoperi, catre sfarsitul volumului, superba „fabula” cu reverberatii metafizice, intitulata Poveste cu scaune, naratie ieroglifica a scaunului ce, pierzandu-si un picior in universul gandit patruped, si-l cauta fara a-1 gasi vreodata...
Pagini de antologie. Ce rost ar avea sa le citez si sa le comentez pe toate... Important mi se releva substratul aparentelor livrate ochiului cu parcimonia bijutierului numarandu-si pe tipsie pietricelele pretioase, dedesubt al unei angajari de la care nu avem de asteptat decat surprize.

Ianuarie, 2007


Ultima editare efectuata de catre Admin in 02.03.08 17:34, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Confuzie de dragoste

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 8:32

Confuzie de dragoste
de Vlad SOLOMON
Exista
Atata confuzie de dragoste
In jurul nostru,
Incat, deseori,
Nu mai stim cine pe cine iubeste.
Ne incurcam
Si, vrand zadarnic sa ne limpezim sentimentele,
Devenim altii.

Exista
Atata confuzie de dragoste
In noi,
Incat, mergand pe strada,
Nu recunoastem dragostea
Si trecem grabiti pe langa ea,
Uitand sa-i spunem: buna dimineata!

Exista
Atata confuzie de dragoste in spatiu,
Incat, zapaciti,
Vrem sa simplificam totul
Si constituim in pripa
Triunghiuri, cercuri, prisme
Si alte figuri de dragoste geometrica.

Exista
Atata confuzie de dragoste in timp,
Incat, nedescurcandu-ne,
Ne repartizam iubirile pe varste,
Aniversari, ceasuri de asteptare
Si amintiri.

De atata haos,
Fara sa fim intrebati,
S-a hotarat definirea dragostei;
Ni s-au impartit buletine de identitate...
Si acum,
Intinzandu-ne semnalmentele,
Incercam sa deslusim dragostea,
Strigand-o pe nume.

Din cand in cand,
Ne schimbam locul,
Sufletul,
Timpul,
Cartea de geometrie,
Deseori chiar numele dragostei...
Si devenim astfel
Complici ai paclei de dragoste.

Poate ca, de fapt,
Ne place confuzia de dragoste...
Ne aruncam in ceata,
Ne ratacim prin haos de iubiri...
Si poate, de aceea,
In mijlocul confuziei de dragoste
Ramanem intotdeauna
Singuri.

http://www.geocities.com/revista_pasager/#27C
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Hotel EDEN -IV-

Mesaj Scris de Admin la data de 02.02.07 14:07

Hotel EDEN -IV-
de Vlad SOLOMON

continuare din
Pasager/25
Un imens buchet de flori. Niciodata n-am stiut denumirile florilor, in nici o limba. Nu erau garoafe, nici trandafiri, erau albe si galbene, deschise larg, acopereau usa de intrare a camerei din spital. Eram langa perete, din corpul meu ieseau, in toate directiile, tuburi de plastic transparent, lichide incolore, mainile legate de cadrul metalic al patului imi impiedicau orice miscare.
- Ce e cu buchetul asta de flori, ati venit la inmormintare?
De ce o jigneam, se vedea pe fata ei suferinta provocata de cuvintele mele, eram morocanos, ametit, ochii ei ma priveau ingrijorati, inca nu intelegeam de ce se adunasera atatia oameni linga patul meu.
- De ori cate ori simti durere, apesi pe acest buton, si se elibereaza o cantitate mica de morfina, nu trebuie sa suferi inutil, operatia a decurs foarte bine, mi-a spus chirurgul ca, daca n-ar fi fost biopsiile, nici nu ar fi observat locul tumorii.
Era vocea tatalui meu, aplecat deasupra mea, avea un zambet fortat, care incerca sa ma linisteasca.
- Scuza-ma, Laura, nu tin minte nimic, parca eram in uniforma, unde sunt copiii? Zouzou a fost trimis...
- Nu te forta, nu vorbi, esti dupa operatie. Odihneste-te, dormi, de miine incepi recuperarea, florile sunt doar un mic semn de dragoste, dar
voi fi langa tine zi si noapte.
- De ori cate ori simti durere, apesi pe acest buton, si se elibereaza o cantitate mica de morfina, nu trebuie sa suferi inutil, operatia a decurs foarte bine, mi-a spus chirurgul ca, daca n-ar fi fost biopsiile, nici nu ar fi observat locul tumorii.
Era vocea tatalui meu, aplecat deasupra mea, avea un zambet fortat, care incerca sa ma linisteasca.
- Scuza-ma, Laura, nu tin minte nimic, parca eram in uniforma, unde sunt copiii? Zouzou a fost trimis...
- Nu te forta, nu vorbi, esti dupa operatie. Odihneste-te, dormi, de miine incepi recuperarea, florile sunt doar un mic semn de dragoste, dar voi fi langa tine zi si noapte.
Era ingozitor de cald, la un metru de mine, in alt pat, o femeie batrana gemea, mi-am amintit ca ma mai trezisem o data si cerusem sa aprinda aerul conditionat, dar femeia se impotrivise.
Tatal meu se aseza intr-un fotoliu, parea imbatranit cu douazeci de ani. Vizitatorii se retrasera, unul cate unul, atingandu-ma usor, Laura disparuse, probabil ii insotea spre iesirea din spital.
- Ti-am spus vreodata cat te iubesc, tata? Iti multumesc ca esti aici, acum.
- Calmeaza-te, am trecut impreuna atatea momente grele, au murit mama, bunica, acum trebuie sa fim tari si sa ne gindim la recuperarea ta. Ai mainile legate pentru ca incercai sa te eliberezi de sonda si infuzie, te luptai cu sanitarii, erai foarte agitat, nu ai voie astazi sa te ridici din pat, dar de maine vine un fizioterapist si vei incepe exercitii, vei avea dureri, ameteli, incet-incet vei reusi sa te eliberezi de tuburi, in zece zile vei fi acasa. Stii, etajul are un lung coridor, cam 60 de metri, vei putea parasi spitalul cand vei reusi sa parcurgi intregul coridor, fara ajutor, dupa aceea vei sta o luna acasa. Ai dureri?
Nu puteam raspunde. Pleoapele coborau, sunetele din jurul meu erau tot mai neclare, ma astepta, iar, un coridor, mereu coridoare, labirinturi de coridoare, parca primul de care imi aminteam era o alee din parcul Cismigiu, umbrita de artari, langa lac, prima plimbare singur, pe la cinci ani, cand ma oprisem in rondul scriitorilor si dialogasem, in gand, cu fiecare. Statuile lor imi sopteau cuvinte intr-o limba necunoscuta, acolo



veneam cam o data pe saptamana, ma asezam pe o banca (de lemn, de piatra?) si asteptam sa-mi spuna marele secret al copilariei mele. Acum incercam sa reconstitui fiecare detaliu al parcului, dar nu vedeam decit verde, acelasi verde din Jardins du Luxembourg, trebuia sa plec la Paris, de ce am acceptat cu atita usurinta operatia?
- M-am intors - ma trezeste vocea Laurei. L-am condus pe tatal tau pana in Holon, mi-a vorbit tot drumul despre tine, e atat de mandru de tot ce ai realizat, stii ca nu obisnuieste sa-si exprime sentimentele, dar era atat de zbuciumat, tu mereu aveai impresia ca nu esti pe masura asteptarilor lui, te rodeau remuscarile.
Eram in alta camera, singur, imi dezlegasera mainile.
- Te-au mutat, am vorbit cu sora, i-am spus ca nu suporti caldura si te-au adus in rezerva principala a sectiei, aici vom deschide aerul conditionat, voi dormi alaturi de tine, te voi ajuta sa mergi, sa mananci, sa-ti revii cat mai repede.
A venit timpul sa te gindesti la tine insuti, dintotdeauna te-ai preocupat pentru altii, semeni leit cu tatal tau, acum trebuie sa ne concentram amandoi si sa fim cat mai apropiati, eu te voi sprijini, pas cu pas, sa poti traversa coridorul, fara tuburi, pana cand vei reusi sa ajungi singur la coltul fumatorului. Zambetul Laurei, il stiam parca de-o viata, dar, de cate ori suradea, plecam privirea, era atat de viu, atat de ea, un zambet cu care adormeam in fiecare noapte, acelasi care ma insotea la granita cu Libanul, in masina, pe drumul spre Eilat, pe malul marii, la Tel Aviv, sau in Ierusalim. I-am luat mana, ciocolata, matase, catifea, atingerea izvorului de munte, setea de ea, tunelurile de pe Coasta Malfitana, bucuria ei, cand filma tunel dupa tunel, intoarcerea la hotel, caldura imbratisarii revazand traseul Napoli, Pompei, Amalfi, Positano, Ravello, oare am fost la Capri de doua ori? Ma minte, vrea sa ma incurajeze, stie bine ca acest coridor de spital e cel mai lung traseu, cea mai abrupta ascensiune, dar ce conteaza, ea e aici, langa mine, a trecut atata timp de cand i-am privit mana cu atentie, aceeasi mana pe care o tineam odata strans, pe care o lipeam de fruntea mea si ii ceream sa mi-o framante, iti provoc riduri, spunea, si clinchetul rasului ei, il auzeam mereu, dar trecea pe langa mine, acum revine, ca un ecou, de dincolo de Mediterana. Imi numara degetele de la mana:
- Vezi, sunt exact cinci, de doua ori cinci, zece zile si esti acasa, am pregatit albumul cu fotografii din Toscana, si filmul din Dolomiti, lacul din mijlocul padurii, cand ma temeam de ursi, radeai de frica mea, vom nota langa pozele din album fiecare zi, ca in jurnalul meu, fiecare loc, cand erai imbracat in albastru, stii cat de mult imi placi in albastru. Poate, facem in sfarsit ordine in dulapuri, aruncam toate camasile vechi, pantofii pe care nu ii mai porti de mult, acum vei deveni mai bland, nu te vei incapatana sa pastrezi fiecare hartie inutila. Si vei putea sa citesti, iti place sa citesti, poate reincepi sa scrii, in orice limba, mie nu mi-ai dedicat nici macar o poezie, cateva versuri, trei randuri...
Trei randuri. Nu imi ceruse decat trei randuri, o strofa, cateva cuvinte scrise numai pentru ea (oare e doar orgoliul ei?), dar am vrut sa scriu povestea dragostei noastre, s-a impotrivit, mi-a spus de atatea ori ca ma dezvalui prea mult in fata altora.
Se auzea aerul conditionat, parca era o cascada, una din cascadele pe care le cautam in Alpi, pravaliri de fum alb, pulbere de picaturi de roua.
- Apa, Laura. Cascada...
- Nu ai voie sa bei inca, o sa-ti umezesc buzele.

http://www.geocities.com/revista_pasager/#26C
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Hotel EDEN

Mesaj Scris de Admin la data de 16.01.07 11:05

Hotel EDEN
de Vlad SOLOMON
-III-
Patrulam amandoi in tacere, in pas sincron, fiecare cu gandurile lui. Nu mai aveam nimic sa ne spunem. Pe Zouzou nu-l astepta nimeni, simteam ca nici pe mine. Si doar o lasasem pe Sylvia in holul hotelului Lido, pe Laura in hotelul Eden, iar copiii, copiii ramasesera in imensa sala, neaparati, iar eu aici, la granita cu Libanul, ascultam tacerea noptii, imi plimbam arma dintr-o mana intr-alta si asteptam cuvantul cheie de la Zouzou, de ce a venit si incotro...
Incepuse o ploaie deasa, rafale de apa, oare trebuia sa urc in turn?
- Vino repede sa ne adapostim in casuta asta, ma chema Zouzou. Deschise in mod natural o usa grea, din lemn, si am patruns intr-o incapere nemobilata, puternic luminata (cand a aprins lumina?), in mijloc o imensa groapa ca o cursa pentru vizitatori neavizati.
- Aici e intrarea in tunel, imi spuse Zouzou. Pe aici se aduc armele de dincolo de granita, granita pe care tu o pazesti zadarnic, trimis de ambitia unor politicieni carieristi. Acum intelegi de ce nimic nu mai are rost?
L-am masurat cu privirea, cum de nu-mi dadusem seama inainte? A venit sa ma ucida, facea fara indoiala parte dintr-o grupare terorista, cum de i-am acordat incredere de la inceput? Am indreptat arma spre el:
- Nu te misca, Zouzou! Trebuie sa-mi anunt superiorii, cine te-a trimis?
Imi zimbi ironic si, fara sa ia in seama amenintarea, cobori in gaura tunelului. M-am repezit dupa el in tunel, un glonte imi scapa din arma, dar Zouzou disparuse. Bajbaiam in tunelul intunecat, fara sa-mi dau seama incotro ma indreptam. Dupa cativa zeci de metri tunelul se ramifica, ca un ciorchine de struguri, celule intunecate, fara ferestre, pipaiam pereti de lut, atingand uneori radacini, eram sub pamant, deasupra mea granita abandonata, oare cum pot comunica cu cineva cat de cat informat?
Trebuie neaparat sa ma intorc, voi povesti despre tunel si contrabanda armelor, cine ma va crede? Imi dau insa seama ca nu reusesc sa gasesc, in labirintul de tunele subterane, iesirea la suprafata. Observ in dreapta o luminita rosie, se deschide usa unui ascensor, simt mana







Laurei impingindu-ma delicat inauntru si ascensorul coborand, lent, etaj dupa etaj.
- Nu fi incruntat, imi sopti Laura, nu ai parasit granita, ea s-a indepartat de tine, lasandu-te fara identitate. Acum ai simtit putin frigul din nord, n-ai vrut sa ramai in camera noastra din hotelul Eden, cu cele sapte valize.
- Unde-i Sylvia? am murmurat.
- Sylvia, Sylvia, mereu Sylvia, de ce te obsedeaza femeia asta? Poate e la Salzburg, sau la Viena, sau a ramas la Eilat. Crezi ca numai tu esti in capul ei?
Femeia asta ma dusmanea, o fi o absurda gelozie, sau plasarea mea la hotelul Eden avea un scop anume? Usa ascensorului se deschise si m-am regasit in imensa camera, plina de paturi, pe care o vazusem prin geamul transparent. Copiii, doi cite doi, continuau sa doarma, linistiti, in mijloc un pat mare din metal, cu cearsaf verde, doua perne, doi barbati ma asteptau, nemiscati.
- Dezbraca-ti uniforma, imi ordona Laura.
- Gastrectomie subtotala, decreta, indiferent, barbatul din dreapta. Era chirurgul, ma consultase cu numai citeva zile inainte, stabilisem si data operatiei, unde-mi pusesem agenda?

- Cred ca diagnosticul era incert, am protestat, doua biopsii au indicat o patologie neclara.
- Asa e, confirma chirurgul, dar a treia, a treia nu a lasat nici o umbra de indoiala, si chiar daca ar fi fost o eroare, cum puteai pleca la Paris, cum te-ai fi distrat stiind ca suferi de ceva neclar, care poate fi malign?
M-am asezat pe marginea patului si am privit-o rugator pe Laura, ea isi indrepta spatele si ma mangaie pe obraz.
- Nu te-am tradat, stii bine ca te-am asteptat multi ani, ai fost prima mea dragoste, primul sarut, langa scoala, primul meu prieten, am simtit ca trebuie sa fiu alaturi de tine, tocmai acum, cind ai nevoie de ajutor. Acum esti trist, nici nu ma recunosti, oare m-am schimbat atat de mult in toti acesti ani? Daca vrei, amanam totul, plecam la Paris, ne plimbam pe malul Senei, colindam pe marile bulevarde, vizitam Louvre, putem chiar sa inchiriem o masina, sa ajungem in Provence, sau la Monaco, dar totul seamana cu Eilat, stii bine.
Lido de la Paris, Lido din Bucuresti, toate duc spre acelasi coridor, cu acelasi lift, spre hotelul Eden.
- Grabeste-te, ma apostrofa anestezistul, uite cati copii asteapta, ai fost programat primul pentru ca ai renuntat la calatoria la Paris, pentru ca esti medic si pentru ca te asteapta cea mai grea operatie, dar nu poti sa blochezi toata activitatea spitalului Sharon. Laura va fi langa tine tot timpul, cata rabdare trebuie sa avem cu tine?
- Si dupa aceea? am intrebat, intimidat.
- Te vei putea duce la Lido, la balul festiv.
Laura ma dezbraca in graba, ma saruta pe piept si ma culca pe cearsaful verde. Am simtit o usoara intepatura in mana dreapta si vocea anestezistului, anuntand triumfator:
- Am gasit vena!

http://www.geocities.com/revista_pasager/#25C
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Hotel EDEN

Mesaj Scris de Admin la data de 02.01.07 12:50

Hotel EDEN
de Vlad SOLOMON
-II-
continuare din
Pasager/23

- Trebuie sa ma retrag, ma asteapta grupul de copii, sopti Laura.
- Cat timp am dormit?
- Ce importanta are? Erai foarte agitat, ai vorbit in cateva limbi, m-ai strans de umar, mi-ai lasat semne pe tot corpul.
Ma saruta usor, abia atins, apoi ma mangaie pe piept, parca in joaca, si se indrepta spre usa. Nu reuseam sa-mi dau seama daca era nuda sau nu.
- Nu te teme, voi reveni, imbraca-ti repede uniforma. Deja esti in intarziere.
Racoarea metalului de langa mine ma trezi complet. Simteam inca pe buze sarutul Laurei. Am intins mana si am dat de arma. Era un Uzi, deja incarcat, dar mi-am amintit ca trebuia sa iau si cartusele de rezerva. Mi-am pus in graba uniforma de infanterie, mi se potrivea perfect. Stiam ca e foarte frig afara, mantaua lunga din lana aspra nu ma apara de frigul noptii.
Trebuia sa patrulez trei ore, apoi sa ma urc in turnul cu reflector si mitraliera indreptata spre tufisuri, inca doua ore de incordare, asteptand prima miscare suspecta. M-am apropiat de turn. Era gol. Nu puteam intreba pe nimeni care era ordinea. Orice soapta s-ar fi auzit la distanta, puteam trezi copiii, sau ma puteam dezvalui.
Patrulam. Ma simteam ridicol cu Uzi pe umar, o arma atat de nepotrivita locului. Ce ciudata granita! In orice moment puteam fi doborat cu un singur glonte, ce usor e sa tai gardul, cum de nu s-a gasit o solutie mai buna? Din cand in cand se auzea un fosnet, sau cotcodacitul vreunei gaini, asteptand parca sa vina vulpea sa o rapeasca.
Stiam ca libanezul trebuia sa apara in orice clipa. Mi se spusese ca voi vedea o lanterna palpaind ritmic. Aveam ordin sa-l las sa treaca, era "spionul" din falangele crestine, "denuntatorul", o facea din convingere, din ura impotriva musulmanilor din Liban, sau pentru bani? Oricum, porecla lui era dispretuitoare - "stinker"- puturosul, oare stia el asta? O masina civila trebuia sa-l transporte la clubul satului. Dar clubul era ferecat de cand intreaga asezare Stula aflase ca fiica rabinului isi facea de cap acolo cu soldatii rezervisti, care golisera incaperile


de orice obiect de valoare.
Unde or fi ceilalti? Sunt singurul care patruleaza la granita cu Libanul, in spatele meu intreaga tara, cum naiba m-au lasat singur in prima linie, masina nu a venit, se auzi un vaiet de sacal, departe, apoi schimburi de foc, rafale ragusite, dincolo de sarma ghimpata.
Cand libanezul s-a apropiat, l-am recunoscut imediat.
- Ai o tigara? ma intreba Zouzou, zambind pe sub mustata.
- Nu am voie sa fumez in timpul patrularii, se vede lumina tigarii, noaptea.
Zouzou chicoti si ma imbratisa brusc.
- Ce fraier ai fost! Nu ti-ai dat seama ca in toti anii facultatii te-am urmarit pentru a sti exact unde vei fi astazi? Chiar crezi ca aperi vreo granita? Hai la turn, precis ai lasat acolo un pachet Kent, intotdeauna aveai tigari de rezerva. Tii minte cand te-am avertizat ca falangele crestine sunt conduse de golani, banditi, hoti? Iar tu sustineai ca Bashir Djumael e aliatul Israelului. Si imi declamai discursuri pacifiste. Ce-a ramas din alianta? Uite, Lahed si-a deschis un restaurant in Jaffa, falangele s-au destramat, iar tu continui sa patrulezi ca un tampit, de-a lungul unei granite virtuale.
- De ce te-au trimis pe tine, Zouzou?

- Ce intrebare e asta? - se revolta, eu sunt libanezul pe care il cunosti cel mai bine, doar era clar ca ma vei recunoaste imediat, tu nu-ti uiti colegii de facultate. Si toata lumea stie cat ai fost de furios cand trupele israeliene s-au retras din sudul Libanului si i-au abandonat pe aliatii crestini.
Cu o miscare de balerin, la fel de gratioasa ca in anii studentiei, Zouzou scoase dintr-un rucsac ultima carte de versuri a tatalui meu si citi, pe nerasuflate, "Aliatul uitat".
- Era un naiv, ca si tine. Nu vezi ca esti singur la granita? Crezi ca ii mai pasa cuiva de frontiere, de aliante, de ideologie, de ONU?
Deveneam din ce in ce mai nelinistit, il priveam pe Zouzou, acelasi Zouzou, afemeiat si destept foc, din facultate. Era imbracat foarte elegant, chiar asa, pe intuneric, se vedea costumul de buna calitate, camasa fina, cravata Yves Saint Laurent.
- De la tine m-am molipsit cu Yves Saint Laurent, chicoti Zouzou, folosesc si parfumul YSL. Costumul e un Versace, camasa Armani, rucsacul Luis Vuitton, bineinteles. Esti ridicol in uniforma Zahal, nimeni nu mai poarta uniforma azi, oricum ne impuscam la intamplare. Te plimbi cu Uzi si cu cartile lui Karel Capek sub brat... "Fabrica de absolut"... Parca credeai si in inutilitatea razboaielor... Acum te-au lasat singur la granita, sa ma astepti pe mine, sa apar si sa-ti povestesc cine stie ce secret militar. Ce stupid! -scuipa Zouzou.
Ajunsi la turnul de observatie, se catara si scoase din sertarul mascat, in dreapta mitralierei, pachetul de Kent pe care il ascunsesem anul trecut, in ultima zi a perioadei de concentrare. Uitasem complet de el.

http://www.geocities.com/revista_pasager/#24C
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Hotel EDEN

Mesaj Scris de Admin la data de 16.12.06 11:28

Hotel EDEN
de Vlad SOLOMON
-I-
Nu rezervasem camera. Aproape niciodata nu telefonam in prealabil. Rar, foarte rar, mi s-a intamplat sa nu gasesc ceea ce cautam, ma miram de ce se incapataneaza unii sa-si rezerve camera la hotel cu multe luni inainte. Era destul sa stii ce vrei, sa fii calm, intotdeauna cineva nu vine, sau e bolnav, sau a rezervat in mai multe locuri.
Acum eram la Lido, ma imbracasem foarte elegant, sala de bal era plina de cunoscuti si necunoscuti, dansam pe arii de opera - oare le selectionasera special pentru Sylvia? - de unde stiam sa dansez pe arii de opera?... Hotelul Lido se mutase in Eilat, dar era bine asa, mai locuisem la Lido, la Bucuresti, camerele erau mari, paturile incapatoare, baia pe gustul meu.
Dansam lipit de Sylvia, era un vals, nu-l recunosteam, parca in timpul valsului nu te lipesti de partenera, ea simtea ca eram nelinistit, stia ca nu era doar emotia revederii, dupa atatia ani.
- Ce te framanta?
- Cred ca ar trebui sa rezolv problema camerei, e prea multa lume si in plin sezon as putea avea surprize. De mult n-am fost la Eilat, acum, ca au mutat hotelul aici, mi-e greu sa cred ca voi gasi chiar la Lido, dar macar sa stiu ca nu trebuie sa plec la un hotel indepartat.
Sylvia imi zambi, acelasi suras din anii ‘70.
- Ti-ai fi inchipuit ca ne vom intalni la Eilat, si inca la Lido?
- Doar o clipa, sa ma asigur la receptie ca nu raman pe strada, nu am dormit niciodata pe malul marii, pe nisip.
I-am luat mana - parca i-o tineam prea tandru - si ne-am indreptat spre receptia hotelului. Am fost recunoscut imediat:
- Ati fost la noi, la Bucuresti, cu ocazia unui congres, va tin minte, erati mereu in intarziere la micul dejun. Nu avem nici o camera libera, de cand ne-am mutat la Eilat suntem plini, a fost o idee excelenta.
Mi-am intors privirea catre Sylvia. Nu, era prea de tot, voiam sa fiu cu ea, sa dansam, sa ne povestim cate-n luna si stele, iar acum ma trezesc ca nu pot sa gust momentul, ca trebuie sa rezolv ceva stupid, doar pentru ca fusesem prea sigur de mine.
- Nu va preocupati, nu va trebui sa cautati in jur, oricum, Eilatul e aglomerat, daca va multumiti cu o camera mai modesta, totusi confortabila, pot sa gasesc o solutie.
Receptionerul chelise de cand nu-l vazusem. Semana cu Montefusco, seful districtual din Milano, de pe vremea cand ma intretineam vanzand oale si tigai, din casa in casa. Avea un suras cam prea profesional, automat, ca un timbru lipit de scrisoare.
- Desigur, dar v-as ruga sa ma ajutati repede, as dori sa vad camera, sa stiu ca pot sa ma intorc la bal linistit, sa ma bucur de atmosfera festiva.
- Va exprimati in lozinci! - mi-o taie brusc receptionerul. Puteati sa va ganditi inainte. Va fac o favoare. Nimeni nu stie de existenta hotelului unde veti fi cazat. Trebuia renovat de mult, acum se ocupa de el sotia mea, veti fi surprins, dar nu va uitati la mine cu privirea asta de miel, inainte de sacrificare.
Incepea sa ma supere sosia lui Montefusco, dar trebuia sa inghit si sa tac. Ma voi socoti eu cu el mai tarziu pentru tupeu.
- Du-te, te astept aici, in lobby, imi spuse Sylvia, e pacat sa pui la inima, si-asa fumezi prea mult, intoarce-te repede, sa nu ma simt singura.
Receptionerul ma privi ironic, stia bine ca nu aveam de ales.
- Urcati cu liftul la ultimul etaj. Sotia mea va asteapta, sper ca nu veti fi dezamagit, veti fi cazat la hotelul Eden, l-am alipit cu gandul de a-l renova, dar e inca acceptabil. Eden incepe exact acolo unde se sfarseste Lido.


Ma aflu intr-o incapere cenusie, intunecata, umbre alungite, putina lumina indirecta din strada, faruri, felinare. Sunt la ultimul etaj. Dinspre lift, un fel de panta, acoperita cu o mocheta patata si rupta, duce, pe toata lungimea incaperii, catre un zid - usa de culoare bej, lemn scrijelit, vechi, tot peretele e, de fapt, un fel de usa-armonica, sau doar multe usi lipite, fara clante. Deasupra, chiar sub tavan, si el inclinat in directia liftului, deslusesc cu greu urmele cuvintului Eden, patru litere, amprenta lasata de timp. Aici am mai fost, e deja vu, parca este intrarea de la vechiul cinematograf Eden din Tel Aviv, pe vremuri se proiectau aici filmele lui Bergman si alte filme de calitate, apoi a decazut, filme pornografice, s-a inchis, au ramas doar urmele literelor, patru pete prafuite. Dar Eden era si un hotel, asa e, am recunoscut intrarea in panta, adevarat, urcam la ultimul etaj si, de acolo, continuam la stanga, erau niste trepte, acum le acopera mocheta, se deschidea o usa larga si intram parca intr-un lobby elegant, cu lampi de cristal, lumini multicolore, reflectate de zeci de oglinzi, era ca o imitatie a salii oglinzilor de la Versailles, sau Chiemsee. Ce s-a intamplat, cum a decazut in halul asta hotelul Eden? Am fost aici cu parintii, eram copil, dar imi amintesc ca, desi se ajungea cam ciudat la intrarea in hotel, era o ambianta placuta, era luxos, chiar exagerat, chelneri cu manusi albe, tacamuri si farfurii Richard Ginori, semana cu Villa d'Este din Como.
Nu vreau sa intru in acest hotel, nici nu vad o intrare normala.
Ma intorc spre ascensor, dar coborise deja la parter.
Vreau sa-l chem, nu gasesc nici un buton, sunt singur in incaperea intunecata, azvarlit intre amintiri, copilarie si adolescenta, Bucuresti, Tel Aviv, Eilat, Sylvia e jos, la Lido, eu - intre Lido si Eden.
Brusc se deschid usile de lemn si o femeie bruneta, superba, imi intinde o mana alba, marmora moale si calda.
- Sunt Laura, probabil ca nu ma tii minte, vino, ti-am pregatit camera.
Ma las condus de ea, recunosc hotelul Eden, degradat, fotolii ponosite, dar inca plin



de lumina, zeci de copii se joaca si se alearga intre mobilele de epoca.
- Hotelul Eden nu mai functioneaza, imi explica Laura, il tinem doar pentru grupuri de elevi, in excursii cu scoala. Nu-l vei gasi in nici un ghid, dar stiam ca vii, nu puteai pierde ocazia reintalnirii cu Sylvia.
Privesc dezorientat in jurul meu. Dintr-un colt apare un barbat mic si pocit, cu fata diforma, parca trecuse un glont prin gura lui si iesise prin ochiul drept.
- El e ajutorul meu, imi explica Laura, ti-a dus deja valizele in camera, sunt sapte valize, exact valizele cu care ai calatorit de la Sinaia la Bucuresti, in ‘95.
Tac. Femeia asta stie multe despre mine, cand am cunoscut-o?
Imi ia mana si ma conduce printr-un coridor lung, fara tablouri si neluminat. Coridorul se termina cu un perete din ciment gri cu pete albe.


Tipul pocit e in urma noastra, gafaie sacadat, parca e un dulau inrait. Pentru o clipa mi se face teama, dar mana Laurei ma asigura ca sunt in siguranta. Totusi ma intorc si vad un caine mare si amenintator, o privesc intrebator pe Laura, ea face un mic semn si cainele se preface intr-un peste plat, devine decor al mochetei, aceeasi mocheta de la intrarea in hotel. Acum vad clar cei doi pesti de la Tabga, pe malul lacului Kineret, linga Tveria, unde legenda spune ca Isus a multiplicat pestii si painile, pentru a hrani lumea. Imi amintesc de farfuriile armenesti, unde era redat mozaicul bisericii de la Tabga.
- Sunt cu tine, linisteste-te, cainele ne deranja, stiu, Tabga s-a transferat si ea la Eilat, e mult mai comod pentru turisti. Dar aici, in hotelul Eden, nu vine nimeni, te vei simti ca acasa. Mocheta e o imitatie, uita de pesti, oricum, nu ai fost niciodata religios si nu crezi in minuni.
In peretele cenusiu zaresc o mica usa din otel. Laura scoate din decolteu o cheie de seif si deschide portita. E foarte mica, exact de dimensiunile intrarii de la Biserica Nativitatii de la Beit Lehem. Ne incovoiem si patrundem intr-o camera imensa, fara ferestre. In mijlocul ei doua paturi rudimentare, din metal, unul e ca un baldachin. Pe ambele paturi sunt puse cele sapte valize ale mele. E acolo si valiza rosie, si cea albastra, si geanta portocalie, cumparata intr-un moment de prostie, prin posta.
Vreau sa o intreb pe Laura cum au ajuns toate valizele acolo, dar remarc ca unul din peretii incaperii e din sticla, apropiindu-ma, observ dedesubt, la un plan inferior, o alta incapere, plina de paturi lunguiete, in fiecare pat sunt cate doi copii, dorm linistiti, desi lumina

e aprinsa.
- Tu ii vezi pe ei, dar ei nu te pot zari pe tine, imi sopteste Laura.
Camera asta era inainte incaperea de control al hotelului Eden, de aici se observa fiecare miscare, se stia ce doreste fiecare dintre vizitatori, nu era nevoie nici macar sa sune vreun clopotel. Acum stii de ce nu ai auzit niciodata sunand clopotele de la Tabga...
Cu o miscare brusca, indeparta valizele de pe unul din paturi.
- Aici vei dormi azi, poate si in continuare.
Am tacut amandoi. Treceau secunde, minute, linistea devenea de nesuportat. Ma privea fix in ochi.
- Nu raman aici. Nu vreau, nu imi place deloc, am bolborosit. Trebuie sa ma intorc la Lido, ma asteapta Sylvia, cine imi aduce valizele?
Laura ma privi uimita, parca am observat si o lacrima in coltul ochiului.
- Nu poti pleca acum, te asteptam, ti-am pastrat camera.
Sylvia s-a retras de mult in camera ei, la Lido, chiar nu-ti dai seama de cat timp colindam pe culoarele hotelului Eden?
Voiam sa ma misc, dar corpul nu ma asculta. Eram inlemnit, nu puteam sa-mi desprind privirea din ochii Laurei, ma simteam atras de ea, dar stiam ca nu trebuie sa raman acolo. M-am uitat cu atentie la Laura, era deosebit de frumoasa si atragatoare, avea o rochie neagra, scurta, traversata de un fermoar, de la decolteu pana desupra genunchiului. Am mai vazut fermoarul desfacandu-se, pe Laura, nuda, in fata mea, am simtit mana ei tragandu-ma spre patul acoperit de cearceafuri albe si parfumul ei, Balenciaga, contopindu-se cu mirosul de mucegai al camerei.

http://www.geocities.com/revista_pasager/Cine.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Colturi

Mesaj Scris de Admin la data de 02.12.06 21:58

Colturi
de Vlad SOLOMON

Camera mea are patru colturi.
Uneori
Ma ascund intr-un colt
Si astept,
Vrand sa vad ce voi face.
Ma observ cu rabdare ani intregi;
Dar asteptarea ma epuizeaza,
Caci dau din colt in colt,
Incercand sa ma ascund de privirea mea atenta,
Care ma urmareste dintr-un colt.

Alteori fur un colt de camera
Si raman singur,
Intr-o camera cu trei colturi,
Incercand sa ma ascund
De mine insumi.
Dar, si acum, ma prind cu usurinta,
Descoperindu-ma in vreun colt,
Sau chiar in toate cele trei colturi
Ale camerei mele.

- Pune coltul inapoi,
Imi spun mustrator,
Stii bine ca nici coltul asta
Nu-ti apartine.
De cele mai multe ori,
Neputincios,
Renunt sa ma mai ascund de mine.
Ma asez in toate cele patru colturi
Si privesc inspaimantat
Spre mijlocul camerei.
M-as apropia de mine,
Daca mi-as intinde o mana de-ajutor,
Dar ar trebui sa vin spre mijlocul camerei,
Pe care nu-l cunosc,
Traind numai prin colturi…
Si apoi mijlocul nu are nici un colt
In care m-as putea ascunde
De mine insumi.

Din volumul "In noi e un cer mai adevarat"- Tel-Aviv-1984 (C)
PASAGER22
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Poveste cu scaune

Mesaj Scris de Admin la data de 02.11.06 6:30

Poveste cu scaune
de Vlad SOLOMON
din volumul "In noi e un cer mai adevarat"-
Tel-Aviv-1984 (C)

http://www.geocities.com/revista_pasager/#20C
Al patrulea picior al scaunului
S-a pierdut
Intr-o joaca de copii,
Ce se fugareau intre scaune vechi,
Risipite prin casa.
Intre rasete si gafaieli
S-a pierdut si al patrulea picior
Al scaunului.
Si l-au cautat sub pat,
Si sub masa,
Si la scaunele vecine,
Si intre lemnele din soba…
Dar, ca un facut,
Al patrulea picior al scaunului disparuse,
Nici macar scaunul cu trei picioare
Nu reusi sa-si aminteasca unde-l pierduse.
Se numarara toate scaunele
Si, pentru ca erau destule,
Si-n aceeasi seara nu erau invitati,
Se hotara, in unanimitate de voci de oameni si scaune,
Ca scaunul cu trei picioare
Ocupa prea mult loc.
Fu ridicat
Si aruncat pe un maidan.

Singur pe maidanul gol,
Scaunul cu trei picioare
Zambi induiosat,
Cu gandul la copiii ce se-alergau intre scaune,
Gemu de durerea piciorului pierdut
Si ofta.

Nimeni nu va mai sta pe el, obosit,
Nu-l vor mai pune langa masa,
Nici intr-un colt,
Nici langa soba.
Si, ostenit si el,
Scaunul inutil,
Scaunul cu trei picioare,
Adormi pe veci,
Visand mereu acelasi vis,
In care el,
Scaunul cu trei picioare,
Avea toate picioarele intregi;
Si, invelit in catifea,
Ii odihnea pe regi,
Statea in capul mesei,
Sau in colt,
Sau langa soba…
Iar copiii, jucandu-se pe maidanul gol,
Priveau din cand in cand scaunul vechi.
Si, intre vanatai si zgarieturi,
Se bucurau:
Ce bine ca scaunul cu trei picioare
Nu s-a mai trezit,
Si doarme mereu,
Visand visul scaunului cu patru picioare…
Si ce bine
Ca scaunul cu trei picioare
Nu va vedea nicicand
Ca langa el doarme,
Aruncat si el,

Visand acelasi vis,
Un picior de scaun…












"Scaun", Pictura de Nelu FERMAN
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ordine

Mesaj Scris de Admin la data de 23.10.06 12:16

Ordine
de Vlad SOLOMON


Am vrut sa-mi pun sentimentele in ordine,
In vechea biblioteca prafuita.
Am luat o carpa de praf
Si mi-am scuturat mila…
Ura mi-era complet desfacuta,
Iar copertile ii alunecau.
Am lipit-o fara tragere de inima,
Caci pe aceasta din urma o imprumutasem.
Dispretul era cam decolorat;
L-am mutat cu un raft mai sus,
Sa fie in plina lumina…
Tristetea avea pozele roase…
Ma uitasem prea des la ele
In ultima vreme.
I-am schimbat locul cu bucuria,
Pe care am gasit-o intr-un colt,
Uitata, nefolosita, nou-nouta
Si mirosind a albastru.
Asa mi-am aranjat toate sentimentele
In biblioteca.
Doar dragostea n-a putut fi gasita.
Mi-am amintit ca o vandusem nu de mult
Ca sa pot cumpara
Un exemplar jerpelit
De satisfactie.
din volumul "In noi e un cer mai adevarat"-
Tel-Aviv-1984 (C)

http://www.geocities.com/revista_pasager/Cine.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ASCENSOARE

Mesaj Scris de Admin la data de 03.10.06 8:04

ASCENSOARE
de Vlad SOLOMON


Imaginea Chiarei m-a acompaniat in ultimele luni, o simteam, ii auzeam soaptele, ma insoteau oriunde imi indreptam pasii.
- De ce ai disparut? Tocmai trebuia sa se deschida usa, mai aveam doar cativa metri, erai in siguranta, n-ai stiut ca nu te voi lasa sa te prabusesti in abisul celor o suta de coloane?
- Eu nu exist... Voiam sa ma apuci de sanii mei palizi, dar nu puteai sa o faci, doar nu noi apucam lucrurile... Cauta-ma!
.........................................................................
Marea expozitie a ascensoarelor fusese anuntata in toate ziarele, la TV, statiile de radio vorbeau numai de ea. CNN trimisese citiva corespondenti, ONU hotarase ca evenimentul sa se tina in Israel, nimeni nu intelesese de ce, doar Israelul era boicotat cu fiecare ocazie. Chiar si SUA se impotrivisera, dar Franta s-a luptat cel mai mult, sustinand ca, in virtutea traditiei prieteniei
dintre cele doua guverne, Israelul trebuie apropiat de UE, care intotdeauna i-a vrut binele, iar Israelul, mai mult ca orice alt stat, are nevoie de ascensoare, macar sa se ridice de la nivelul Marii Moarte, cel mai scazut punct de pe glob.
Parcurile Expozitiei se afla la periferia Tel-Avivului, langa riul Yarkon, de la mine ar dura doar 15 minute sa ajung, dar fiind constient de aglomeratia de pe sosele, m-am sculat cu noaptea in cap, vrand sa ajung printre primii. Nu stiam la ce sa ma astept, promisesem catorva prieteni virtuali, de pe listele romanesti, sa le fac o descriere amanuntita, cu poze, sa nu omit nici un detaliu, doar erau atat de procupati de soarta ascensoarelor si a celor care ramasesera blocati in ele.
- Aici ar fi fost nevoie de Pierre- m-am gandit, el descrie atat de plastic tot ce vede, dar teama mi-e ca ar fi lasat totul aiurea, daca intalnea vreo negresa zambareata. Oare Lou ar fi venit, daca il anuntam? Cine stie, poate l-ar fi interesat arhitectura ascensoarelor, in mod sigur ar fi ramas intre etaje, dar ce ma tot gandesc eu la ceilalti? Larry mi-a dat o sarcina, trebuie sa o duc pina la capat.
La intrare- surpriza- Ana Doina imi zambeste- stii, am profitat de ocazie sa vizitez Israelul, dar raman aici, nu intru nici moarta in ascensoarele astea, sufar de claustrofobie, mi-am luat cu mine un maldar de carti, stau aici, pe o banca, si citesc, ce te-astepti sa gasesti
in expozitie?
Pavilionul 39- aici sunt toate ascensoarele, intru ametit, forme de tot felul, culori, lumini orbitoare, era deja plin de oameni, forfoteau si incercau ascensor dupa ascensor. Nu am rabdare, plec acasa, vad eu ce scriu colegilor- imi trece ca fulgerul o idee prin cap. Ba nu, ma prinde Sabina ca nu am suficiente fotografii, si asa spune ca nu sunt indeajuns de activ pe lista ei, iar Rafi, care numara mereu mesajele prin aeropoarte, nu se va declara multumit fara cinci relatari, eventual trunchiate, dar sa iasa un numar respectabil.
Poate iau prospecte, asa am si fotografii si descrieri... Dar daca nu indic sursa, iar ma pune Rafi la colt. As mai avea o speranta in Max2, de cand e moderator, parca e mai maleabil, va trece el cu vederea...
Ascensoarele erau insirate de-a lungul si de-a latul enormului pavilion. Langa fiecare ascensor, cate o fetita dulce, toata zambet, parca semanau intre ele si, totusi, plutea ceva in aer care le facea sa fie diferite, era o diferenta aproape imperceptibila de varsta, aliniate, imbracate la fel, imbietoare.
- Intra in acest ascensor! E ascensorul naivitatii, imi spuse prima. Dar inainte de toate, vreau sa stii ce te asteapta inauntru. Orice vei face, intotdeauna va rade cineva de tine, aici ai voie sa-ti ajuti dusmanii, aici te vei ocupa cu lucruri inutile tie, vei primi multumirile tuturor, dar vei fi umilit si
batjocorit tocmai de cei carora ai vrut sa le faci bine. Vei gasi multi prieteni, dar nu-ti vor fi sinceri, te vor imbata cu cuvinte frumoase, iar tu vei crede, ii vei considera pe toti cei din jurul tau onesti, vei primi palme si iti va fi mereu tot mai greu. Pare neplacut, dar acest ascensor te va insoti toata viata.
Am trecut mai departe, fara sa comentez, parca observasem un suras cinic in coltul buzelor ei, oare o mai intalnisem vreodata?
- Ascensorul dragostei te asteapta - imi spuse fata de alaturi. Cu el ai un mare avantaj. Intri si iesi rareori, dar vei simti mereu o vibratie si putina teama. Vei fi





"Urcusul edenic", foto: Ana DOINA

zapacit de viteza lui, nu vei stii niciodata daca urca sau coboara, se misca in toate sensurile, totul va fi intens, vei si suferi, din cand in cand, e un ascensor foarte popular, cam fiecare isi doreste asa un ascensor, mai ales ca nu stie incotro il va duce.
- Cred ca il voi incerca, da-mi numai timp sa-mi fac o idee despe celelalte produse, i-am raspuns, dar imi pusesem deja in cap sa nu pierd ocazia, mai ales ca eram atras de multitudinea culorilor ascensorului.
A ridicat din umeri indiferenta, stia probabil ca nu va ramane cu el pina la sfarsitul expozitiei.
Am trecut in revista mai toate ascensoarele. Ascensorul milei era cam incomod, asa mi s-a explicat. Al sperantei era deschis, fara acoperis, fara pereti, fara butoane. M-am oprit o clipa linga ascensorul tristetii. Cam toti il ocoleau, se pare ca il cunosteau de pe la alte expozitii. Mi s-a spus ca ascensorul tineretii era greu de observat, trecea des, dar foarte repede pe langa noi, asa ca m-am
indreptat spre ascensorul bucuriei. M-am trezit intr-o invalmaseala, oamenii se calareau, voiau sa intre unul cate unul, desi era loc pentru mai multi.
- Nu poti intra oricum, mi-a spus fata. Stii, cam toti incearca sa-si rezerve locuri, dar degeaba, sunt putine clipele in care e accesibil. Si, oricum, poti sa intri in el doar pentru cateva minute, sa simti ceva din bucuria pe care ti-o ofera, apoi trebuie sa iesi urgent.
Am trecut asa, pe fuga, cam pe linga toate ascensoarele. Cel mai interesant mi s-a parut ascensorul stiintei, nu avea nici inceput, nici sfarsit, puteai sa stai in el cat iti dorea sufletul, mereu descopereai un buton nou, sau o maneta ciudata.
Departe, ultimul ascensor era ascensorul mortii. L-am evitat, mi-am amintit ca trecusem pe linga el de mai multe ori, nu voiam sa il incerc tocmai acum, mai ales ca stiam ca este punctiform si nu ma va duce in nici o directie .
La iesirea din Parcurile Expozitiei am intalnit-o din nou pe Ana Doina, citea, era pe aceeasi banca, avea si un laptop linga ea.
-Cum ti s-a parut? E chiar atat de interesant pe cat te puteai astepta?
- Nu stiu, parca nu mi-e nimic clar, i-am raspuns, dar am uitat sa fac fotografii, acum nu ma va crede nimeni ca am vizitat expozitia, tu esti specialista in fotografii, nu ai cumva cateva la tine?
- A, nu, mi-a raspuns, eu am propriul meu album, fotografiez natura, dar de ce te preocupi? Du-te inapoi si fotografiaza, daca vrei le trimitem de la mine, sunt legata permanent de internet.
- Bine, dar Pavilionul 39 e departe, am atata de mers, in sfarsit, daca nu am incotro...
- Pavilionul 39?! - se mira Ana Doina. Pavilionul 39 a fost demolat de mult, acolo se construieste un restaurant chinezesc. Nu ai vazut nici un ascensor, ce-i cu tine? Ce vei povesti colegilor? Unde te-ai plimbat, puslama? Larry asteapta de mult sa termini povestea ascensorului, uite, e on-line acum, e pe Yahoo Messenger, teama mi-e ca te da afara de pe lista, e si moderator pe alta lista, va afla toata lumea, si asa ti-ai cam pierdut credibilitatea, ai promis atatea povestiri si n-ai inceput decat cateva, altele le-ai lasat la mijloc. Ce sa ma fac cu tine?
Am simtit ca ma enervez, ce-i veni, niciodata nu m-a iritat Ana Doina, cu ce drept imi vorbeste asa, tocmai ea, care n-a intrat in




ascensoare, pai e comod sa citesti la intrare.
- Lasa-ma sa vorbesc cu Larry, i-am smuls eu jucaria din mina.
- Larry, uite, am fost acum la expozitia de ascensoare, dar se pare ca n-am nimerit la locul potrivit, am vazut ascensoare intr-un pavilion care nu exista, ce fac acum, trebuie sa-ti trimit relatarea, n-am nici poze...
-Sigur, Vlad, stiam de la inceput ca ascensorul nu este unde il cauti tu, puteai sa-l vezi direct din Kiriat Ono, ce mare lucru era sa-l -vizualizezi?
- Bine, dar Chiara? Unde a disparut Chiara, speram ca macar eu sa o gasesc, mi-a trimis si mesaje fara adresa expeditorului.
- Chiara nu a existat niciodata. Ai crezut ce ti-au povestit altii despre ea. Asa cum ai crezut povestea lucrurilor neapucate de noi, intre cele o suta de coloane inexistente.
M-am uitat cu uimire in ochii Anei Doina. Si-a coborit privirea pe carte, continua sa citeasca un eseu. Parea absorbita de ceea ce citea. Am plecat fara sa o deranjez. Cind m-am apropiat de masina, am auzit parca o soapta, era chiar vocea ei: - Chiar ai crezut in toata aceasta lume virtuala, in ascensoare, in existenta Chiarei, in toate cuvintele care iti apareau pe ecran?

Am aprins masina, demarand spre Kiriat Ono. Ajungand la centrul comercial al oraselului, m-am indreptat spre ascensor. Cumparatorul de ziare tocmai iesea din el.
M-a privit ironic si a disparut. Am intrat in ascensorul plin de oglinzi, m-am suit la primul etaj, evitand sa ma uit la ele. M-am asezat la bar, acolo unde imi beau cafeaua zilnic.
- Un espresso scurt, te rog.

Imediat, mi-a raspuns Chiara, te asteptam.PASAGER18
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ascensorul din Kiriat Ono

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.06 7:37

Ascensorul din Kiriat Ono
de Vlad SOLOMON

Ascensorul din Kiriat Ono este cel mai ciudat ascensor. Il regasesti in multe colturi ale oraselului. Cumparatorul de ziare, in rarele ocazii in care il vezi, urca sau coboara, uneori dialogheaza cu tine, dar parca nu te asculta.
In acest ascensor ai permanenta senzatie a efemerului.
Daca iesi din el, te substituie imediat altcineva, care seamana, intotdeauna, cu tine. Ascensorul nu ramane niciodata gol.
Din toate laturile te privesc oglinzi. Nu tu te reflecti in ele, oglinzile se uita la tine mirate, neintelegand incapatanarea ta de a urca si cobori.
Cumparatorul de ziare apare doar uneori, tu te infurii, oare de ce citeste mereu ziarele, el ar trebui sa stie tot. Cand vrei sa protestezi, dispare, te intrebi la ce etaj va cobori data viitoare, dar, de obicei, raman in jur doar oglinzile uimite de naivitatea ta. Oglinzile ascensorului din Kiriat Ono au forma semnului de intrebare, parca iti dau cu tifla, in timp ce tu, incovoiat semn al exclamarii, te simti urmarit din colturile ascensorului de o privire ironica, ramasa in urma cumparatorului de ziare.
Despre ascensorul din Kiriat Ono voi mai povesti, cand voi reveni din Germania si Italia. Am o usoara presimtire ca il voi intalni si acolo pe cumparatorul de ziare. In alt ascensor, care va semana uluitor cu cel din oraselul ce nu apare pe nici o harta
.PASAGER17
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tu

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.06 7:27

Tu
de Vlad SOLOMON




din volumul "In noi e un cer mai adevarat" Tel-Aviv-'84 (C)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Orologiul din Piata Mare

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.06 19:14

Orologiul din Piata Mare
de Vlad SOLOMON

[N.R]. Text care se bucura de insotirea in exclusvitate, din prietenia pictorului pentru Vlad Solomon, a unor reproduceri de tablouri semnate de Sabin Balasa - www.sabinbalasa.com
Stirea fu anuntata la radio, pe la orele 23.00. Cu voce calma si sigura, crainicul facu cunoscut tuturor ca a doua zi, la orele 15.30 fix, acele orologiului din piata mare a orasului se vor opri.
Vestea se raspandi cu o iuteala de necrezut. Chiar si cei ce nu aveau radio o aflara in cateva minute, astfel ca la orele 23.15 nu era locuitor al orasului care sa nu fie in picioare, preocupat de aceasta noutate. Paradoxal, toti ramasera cat se poate de lucizi. Era oarecum de asteptat. De mult timp, orologiul ramanea in urma sau o lua inainte. Cu toate stradaniile ceasornicarilor, nu putuse fi reparat. Fusesera chemati specialisti din alte orase. Nimeni reusea sa faca nimic, iar orologiul continua sa aiba toane. Era scandalos. La cererea intregului oras fusese schimbat primarul, se numise un nou consiliu urban, dar totul s-a vadit inutil. Noile masuri nu ajutara la nimic. Acele orologiului din piata mare continuau sa se joace cu timpul. Si asta n-ar fi fost nimic, dar, din cauza orologiului, schimburile din fabrici se faceau anapoda, notiunea de ora de munca isi pierduse sensul si, in scurt timp, economia prospera a orasului ramase doar o amintire.
Totusi, cetatenii nu-si pierdusera speranta. Oricum, erorile orologiului nu erau chiar atat de mari si, apoi, ani de zile indicase ora exacta cu o precizie care ii umplea de mandrie pe localnici. Faima orologiului ajunsese departe si, an de an, venisera turisti spre a se minuna de exactitatea acestuia. Nimeni insa nu se asteptase la o asemenea veste. Era de necrezut.
La ora 0.00 se deschisera toate localurile. Stiau cu totii ca nu mai avea rost sa-si puna alte probleme. Era clar, la orele 15.30, acele orologiului aveau sa se opreasca. Multi tineri se dusera sa-si petreaca noaptea intr-unul din cluburi. De peste tot se auzea muzica, insotita de strigate de chef si de zgomot de pahare ciocnite. La orele 0.40, studentii organizara o manifestatie de protest. Fusesera schimbate lozincile vechi, astfel ca peste tot apareau pancarte cu cuvintele “Vrem timp”, “Dati-ne inca 24 de ore “. Fusese destul de greu de gasit vopsea pentru a acoperi “Vrem libertate sexuala” sau “Dati-ne drepturi sociale”. In cele din urma, gasira vopseaua la un vanzator bolnav de ulcer, care, neavand voie sa bea, ramasese acasa. La orele 1.00 se anunta ca in intreaga tara ceasurile se

vor opri la 15.30. Studentii se constituira intr-un grup unit si organizara o revolutie. Guvernul cazu si studentii preluara puterea. Luciditatea cu care fusese primita initial vestea disparu cu totul. Izbucnira certuri violente, se semnalara batai in plina strada. Grupuri-grupuri se invinuiau reciproc, acuzandu-se de iresponsabilitati si neglijente care dusera la crize cu implicatii asupra bunului mers al timpului. In cursul ciocnirilor fura ucisi mai multi cetateni. Cei raniti fura dusi la spitale, dar medicii nu mai erau la lucru, gasind totul ilogic, de vreme ce la orele 15.30 aveau sa se opreasca toate ceasurile. Pe la orele 2.15, locuitorii se hotarara sa-si petreaca timpul facand dragoste.
Femeile fura fugarite si violate in plina strada. Peste tot puteau fi vazute perechi culcate pe asfalt, iubindu-se cu o patima nebuna. Felinarele fusesera sparte de mult, iar trupurile se imperecheau sub lumina lunii Femeile fura fugarite si violate in plina strada. Peste tot puteau fi vazute perechi culcate pe asfalt, iubindu-se cu o patima nebuna. Felinarele fusesera sparte de mult, iar trupurile se imperecheau sub lumina lunii.
La 3.00 se raspandi zvonul ca ar fi fost de fapt vorba de orele 17.30, se telefona urgent la statia de radio. Nu, nu era nici o greseala: orologiul avea sa se opreasca la 15.30. La 3.30 se anunta ca pe intregul fus orar ceasurile se vor opri la aceeasi ora. Apoi se afla ca, intr-o alta tara aceasta se va intampla la 16.30. Dar, curand, veni rectificarea. Fusese o confuzie. Tara respectiva se afla in fusul orar invecinat.
Se nascura suspiciuni: ar fi insemnat ca toate ceasurile de pe glob trebuiau sa se opreasca la aceeasi ora. La 4.45, banuiala fu confirmata la radio. Partidele politice incepura o lupta fara scrupule. Aparura disensiuni chiar "La lipoveni" in sanul aceluiasi partid.
Atacurile se concentrara asupra noului guvern, care se vazu nevoit sa demisioneze. La 5.15 se facu lumina, o lumina inutila, a unui soare nechemat. Totusi, la 5.25 plaja era plina de oameni care voiau sa prinda razele ultraviolete. Se inregistrara cateva cazuri de inec.
La orele 6.00, preotul ii chema pe toti cetatenii orasului la slujba bisericii. Tinu cea mai frumoasa predica din viata sa, vorbind auditorilor despre necesitatea moralei, evitarea ispitei si importanta de a-ti iubi semenul. Se ruga pentru viitor, aratand insa ca, fara munca si onestitate, nu se poate realiza nimic. Ii indemna pe toti la piosenie, promitand, in numele Celui de Sus, perspective de aur drept-credinciosilor. La orele 7.30 se anuntara numeroase sinucideri, dupa care radioul transmise programul de dimineata: reclame si muzica de dans. Se anunta ca emisiunea de melodii la cerere fusese schimbata pentru orele 18.00, din cauza unei raceli contractate de redactorul respectiv. Se solicitara scuzele de rigoare, dupa care se continua cu un interviu luat ministrului comunicatiilor cu privire la recenta greva a feroviarilor. Apoi ministrul se scuza, deoarece dorea sa fie in piata mare inainte de 15.30.
Pana la 10.00, se dansa dupa muzica de la radio. La 10.30 cazu si noul govern, in urma revoltei taranilor din nord. La 11.00 ateriza ultima nava spatiala, iar cosmonautii fura instiintati de nenorocire. La 11.15, televiziunea adauga un program special: lectia de esperanto, care fusese amanata pentru ca sotia profesorului nascuse. Cu lacrimi de bucurie, profesorul le comunica telespectatorilor, in esperanto, ca era preafericitul tata a doi micuti gemeni. Apoi traduse in esperanto prima fraza a lectiei: “La orele 15.30 se vor opri acele orologiilor din intreaga lume.”
La 12.00, ceasornicarii incercau inca sa repare orologiul din piata mare. La 12.30, radioul anunta ca, intr-o tara indepartata, fusese reparat un ceas, dar peste 15 minute se afla ca se defectase din nou. La 13.00, un tanar vantura ideea ca nimic nu poate fi sigur, deoarece orologiul din piata mare e stricat, deci e posibil ca orele 15.30 sa fie peste numai un minut, dar curand se linistira cu totii, caci era stiut ca acele se vor opri la 15.30, deci orologiul trebuia sa indice aceasta ora.
La orele 14.00 masinile incepura sa se loveasca unele de altele sau sa intre intentionat in ziduri. La 14.15 se anunta ca intr-o tara subdezvoltata au murit de inanitie 100.000 de oameni numai in ultimul an. Tara cerea ajutorul umanitatii. La 14.45 se trimisera semnale SOS in cosmos. Pana la orele 15.00 nu se primise nici un raspuns. La 15.05 toata populatia se aduna in piata mare. Multi fura striviti in inghesuiala. La 15.15 privira orologiul, se rugara cerului sa se intample o minune, apoi se gandira ca mai aveau doar 15 minute si orologiul avea sa se opreasca pentru totdeauna. Dar orologiul din piata mare a orasului era demult defect, iar acele sale sarira brusc la 15.30. Apoi se oprira.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Raphael

Mesaj Scris de Admin la data de 17.08.06 8:02

Raphael
de Vlad SOLOMON
partea a-III-a


Dupa vizita lui Raphael in Israel, vorbeam la telefon cu el cam o data pe saptamana, de vreo doua ori ne-am intilnit la Paris, arata neschim-bat, mereu vesel, optimist, plin de energie. Intr-o zi imi telefoneaza, ma anunta ca in martie 1997 are loc la Monaco-Monte Carlo congresul mondial de sophrologie, ca voi fi invitat oficial si ca tine foarte mult sa particip.
- Bine, Raphael, dar tu stii ca eu sunt convins ca sophrologia e de fapt hipnoza, vor arunca cu rosii in mine, ce rost are sa vin la un congres si sa ma simt izolat, sau sa ma cert?
- Pai tocmai asta-i, ca si eu am inceput sa cred ca nu-i nici o deosebire semnificativa intre cele doua notiuni, te astept, ai sa fii
surprins.
Aveam destule ezitari. Nu fusesem niciodata la Monaco, mi se parea o alta lume, prea luxoasa, prea snoaba, iar eu ma simteam cam provincial. Si, in plus, eram destul de sceptic, cum va fi primita afirmatia mea legata de sinonimul notiunilor? Puneam la indoiala chiar si capacitatea mea de a intelege conferintele altora despre sophrologie, din cartile citite totul mi se parea incalcit, neclar. De ce sa nu recunosc, aveam complexe de inferioritate si emotii. Dupa sosirea invitatiei am avut vreo trei discutii telefonice cu Hubert, presedintele congresului, sa ma lamuresc cam la ce se asteapta de la mine, eram, in afara lui Chercheve, singurul stomatolog invitat. N-am iesit mai breaz, am recitit citeva carti de sophrologie, am ajuns la concluzia ca notiunile sunt atit de confuze, incit eu voi vorbi, ca de obicei, despre hipnoza in stomatologie si nu voi aminti termenul "sophrologie".
Monaco era chiar mai impresionant decit crezusem. Nu-mi puteam lua ochii de la masinile de lux, de la femeile elegante, de la vasele ancorate in port, de la natura din jur. Daca va duceti la Monaco, sa nu pierdeti gradina botanica de cactusi, muzeul oceanografic, bineinteles Casino-ul si Hotel de Paris. Dar sa revin la congres. Multe dintre conferintele prezentate erau o ameteala de cuvinte, de notiuni, nu se intelegea nimic, fiecare isi declama poezia, se cam barfea pe la spate si nu prea ma simteam in largul meu. Unii erau mai curiosi, eram doar singurul israelian, am cunoscut o droaie de medici, o japoneza tinea mult sa pastram contactul si dupa congres (nu l-am pastrat, din vina mea) si, desigur, am fost intrebat si de situatia politica. Chercheve nu a venit la inceput. Dar cind am urcat eu pe scena, a aparut deodata in sala si s-a asezat in primul rand. M-am auzit singur spunand: "Deoarece la noi se foloseste termenul de hipnoza, iar eu nu vad, totusi, nici o deosebire intre hipnoza si sophrologie, voi vorbi despre hipnoza"-si mi-am tinut conferinta dupa cum am prevazut, ca si cum as fi fost la un congres de hipnoza. S-a hotarit ca subiectul hipnoza-sophrologie sa fie redeschis la dezbateri, in ultima zi a congresului si mi s-a cerut sa revin a doua zi, chiar daca nu eram in program, cu mai multe detalii relativ la ce facem noi in Israel in acest domeniu. Chercheve s-a apropiat de mine in pauza, m-a felicitat si mi-a spus ca o doamna tine neaparat sa ma cunoasca, dar are impresia ca sunt cam distant, ar prefera sa-mi fie prezentata in mod oficial. Si, a adaugat Raphael, diseara vreau sa stam de vorba mai pe larg, bem un pahar la Hotel de Paris. Se apropie, cu sfiala, o femeie superba, cam de virsta mea, blonda cu ochi albastri, Chercheve ne face cunostiinta.
--Sunt Michele Freud, psihologa, sunt nepoata lui Sigmund Freud, as vrea sa ne cunoastem mai bine, sa vorbim despre hipnoza, Israel, poate colaboram in viitor.
S-o cunosti pe nepoata lui Freud nu ti se intimpla in fiecare zi. Doar cateva cuvinte despre ea -conferinta ei de a doua zi a fost una dintre
putinele clare. Desi eu am poreclit-o "iceberg" caci are o privire de gheatza, care tine oamenii la distanta, am devenit amici, in timp a
devenit mult mai comunicativa. Desi mi-a spus-o deja de 10 ori , nici pana azi nu stiu daca e nepoata sau stra-nepoata lui Sigmund Freud, e mare incalceala in familia Freud, tatal ei locuia in Anglia -Sir Clement Freud, om politic, scriitor, actor.Iar fiica ei, Alexandra, a fost infiiata - nu-i un secret - in Romania, la Turnu-Severin, unde Michele a ajuns cu grupul "Medici fara frontiere".


Cu Michele n-am colaborat in acesti ani, dar vorbim uneori la telefon, recent mi-a trimis ultima ei carte, "Mincir et se reconcilier avec soi". Sper totusi ca odata sa organizam un workshop impreuna. Despre Michele Freud - personajul - ar fi multe de povestit, poate cu alta ocazie. Seara am luat un aperitiv cu Chercheve la Hotel de Paris.
- Mon cher Vlad, mi-a spus, tie iti voi dezvalui anul nasterii mele, nu multi il stiu -1904 (deci avea 92 de ani). Nu stiu cat voi mai trai, vreau sa donez deja biblioteca mea asociatiei franceze de sophrologie. Iar maine, cand imi voi tine prezentarea, am de gand sa sustin si eu ca nu este o diferenta esentiala intre hipnoza si sophrologie, asa ca nu trebuie sa te simti izolat.
- Bine, Raphael, dar iti vor sari toti in cap.
- Ei si, a chicotit el, avea un chicot special, ce-mi pasa , la varsta mea? As vrea sa scriem o carte impreuna, macar un indrumator.
- Ei, Raphael, am raspuns magulit, dar eu sunt un lenes in ale scrisului, n-as vrea sa incepem si s-o lasam balta.
- Si eu sunt lenes, rase Zeus, daca nu eram, scriam mai mult.
A ramas in aer subiectul, am inceput eu ceva, la un moment dat, dar am renuntat, tot din lene. A doua zi, Chercheve a declarat sus si tare ca astazi el nu vede nici o
diferenta intre cele doua notiuni, ca si-a schimbat ideile din trecut, mi-a pomenit de citeva ori numele, m-am inrosit tot, si a propus sa se renunte complet la termenul de sophrologie, sa ne intoarcem la cel folosit in mai toate tarile din lume-hipnoza.

Vlad Solomon si Raphael Chercheve, Paris, 1996

A inceput o discutie in contradictoriu cu unii participanti, bine argumentata, am intervenit si eu, marturisind ca ma simtisem la inceput in afara congresului, dar ca prefer lucrurile clare, si s-a cam ajuns la concluzia noastra, ceea ce era mare lucru, nu m-am asteptat.
Am plecat din Monaco la jumatatea ultimei zile a congresului. La despartire, Raphael mi-a amintit ca o va trimite pe ruda sa in Israel, in curand. Si spera sa ajunga si el, poate la anul. L-am intrebat:
- Spune-mi, care este secretul tau, de unde ai adunat atata energie?
Chercheve a ras, asa cum radea el mereu:
- Iti voi spune, dar n-o sa ma crezi. N-am facut niciodata in viata, pentru cineva, ceva ce m-ar fi obligat la vreun sacrificiu personal,
ceva ce m-ar fi lezat pe mine insumi. Asta-i tot secretul.
- Nu te cred, i-am ripostat.
Intr-o buna zi, primesc un telefon de la Chercheve:
-Ti-o trimit pe ruda mea, e un fel de nepoata, vine pentru prima oara in Israel, te rog, plimb-o cit poti, vine cu sotul ei, care cunoaste foarte bine istoria Israelului.
Nepoata lui, Francoise, era o femeie deosebit de frumoasa, ochii ei erau exact ochii lui Raphael, un albastru transparent. Sotul ei, Jean-Paul cunostea intr-adevar multe aspecte ale religiei, istoriei, traditia evreiasca, ei erau crestini catolici, nepracticanti, aveau insa multi prieteni evrei si o mare sete de a afla lucruri noi. Mi-a facut multa placere sa colind cu ei, au stat doar o saptamana, la
plecare, Francoise mi-a soptit:
- Raphael nu va mai putea veni in Israel, e bolnav, are o insuficienta cardiaca, a fost deja internat de citeva ori, nu cred ca mai are mult de trait... In ultima vreme vorbeste des despre moarte, vrea sa fie inmormantat in cimitir evreiesc, dupa datina.

A doua zi i-am telefonat lui Chercheve :
- Ce se intampla?
- Ei, nu m-am simtit prea bine, am cam dormit la spital, dar totul e in regula. Si a ras, cu rasul lui tipic, sincopat.
- Raphael, peste doua saptamani vin sa te vad.
- Sigur, Vlad, ne vom plimba impreuna prin Paris.
I-am telefonat lui Heinrich la Muenchen: Chercheve nu-i prea bine, plec in Franta peste doua saptamani.
- Vin si eu, anunta-ma cand ai avionul.
Dupa vreo trei zile, vin acasa de la cabinet, gasesc un mesaj pe
repondeur:
-Vlad, azi dimineata Raphael a incetat din viata. Telefoneaza-mi sa te anunt cand va fi inmormantat, Francoise.
Am inceput sa tremur tot, i-am telefonat imediat.
- Cum s-a intimplat?
- O zi dupa ce-a vorbit cu tine a fost din nou internat. Medicul s-a
apropiat de el si i-a zis:- Stiti, prof. Chercheve, la varsta dumnea-voastra, viata devine o intrebare filozofica, nu poate fi vorba de
un trai de calitate, doar sa va sustinem inca putin.
Atunci Raphael si-a chemat familia, era linistit, i-a anuntat ca acesta e sfirsitul, ca nu mai are rost sa se chinuiasca. Le-a facut si o destainuire, ca mai are trei copii nelegitimi, apoi a cerut sa fie inmormantat dupa datina evreiasca si pur si simplu a inchis ochii si

Profesorul Raphael Chercheve in 1996, la 92 de ani
Fotografii din albumul autorului


a coborit cortina.
-Ah, am exclamat, nu am cunoscut pe nici unul din descendentii lui!
-Cum nu, Vlad, m-ai cunoscut pe mine, eu sunt fiica nelegitima a lui Raphael!
Am ramas gura-casca.
- Da, a continuat Francoise, eu si cei doi frati ai mei sintem copiii lui. El m-a prezentat ca nepoata, caci nu avea cum sa-ti explice. Dar n-ai
remarcat asemanarea?
Da, o remarcasem, dar n-am realizat. L-am anuntat pe Bibi Heinrich, am cautat sa ajungem la Paris, la inmormantare, n-am reusit. Am trimis, cu ajutarul unui prieten din Paris, un imens buchet de flori. Dupa o saptamana mi-au sosit citeva randuri de la Dominique, sotia lui:
"Vlad, multumesc pentru flori, Raphael iubea mult florile si tot ce era frumos“. Raphael s-a stins la o virsta inaintata, 97 de ani, dar avea
spiritul atit de tinar! De cite ori am mai fost la Paris, treceam pe Avenue de l'Opera, ma uitam la locul de altadata al firmei, nu mai era,
dar Hotel Normandy ramasese la locul lui. Ultima oara am intrat in hotel, m-am indreptat spre bar, era gol, am privit spre stanga, parca-l
vedeam, la aceeasi masa din colt, acoperita cu ziarul deschis la pagina de politica externa. M-am asezat la masa, am tresarit, am auzit foarte
clar chicotul lui, parca era acolo, in fata mea, totul numai zambet, intrebandu-ma: “Stii idish?”
In loc de epilog, poate un prolog: Nu de mult primesc un telefon:
-Sunt fiul lui Francoise, sunt la Tel-Aviv, as vrea sa va intalnesc.
Ne-am intalnit in aceeasi dupa amiaza, era intr-o vineri, pe malul marii, la o cafenea. Era un tanar de 20 de ani, cu aceeasi privire
albastra transparenta, privirea mamei sale, ochii lui Raphael, zambetul lui.
-Am dorit sa va cunosc, mama mea mi-a spus ca puteti sa-mi povestiti despre bunicul meu biologic, profesorul Chercheve. L-am cunoscut bine, nu intelegeam de ce se purta atit de parinteste cu mine. Dupa decesul lui, mama mi-a dezvaluit ca era bunicul meu. Eu studiez medicina, as vrea sa devin stomatolog, sa ma ocup de implantologie si de hipnoza. Va rog, povestiti-mi despre el.
Mi-a luat timp sa-mi revin. Deci istoria se repeta. I-am povestit multe, l-am sfatuit cui sa se adreseze, sa afle si lucruri pe care eu nu le stiam. Simteam ca cineva ma urmarea dintr-un colt, ba parca l-am zarit pe Raphael, plimbindu-se pe faleza, privind spre Yaffo.
Deodata, baiatul privi speriat la ceas:
- E tarziu, se apropie Shabatul, trebuie sa plec.
- Shabat? Ei si?
- Ah, nu v-am pus la curent, eu ma convertesc la iudaism, de la inmormintarea bunicului ma simt evreu, iau lectii cu un rabin la Paris, pastrez Shabatul, vreau sa fiu evreu dupa Halacha, tara mea e Israelul, strabunicul meu e doar din Hebron, ma voi stabili in Israel.
L-am condus la Ramat Aviv, in nordul Tel Aviv-ului, unde era gazduit. Cind a coborit din masina, am vazut ca pasea ca Raphael, cu pasi mici si repezi. M-am intors spre Kiriat-Ono, spre casa, eram foarte tulburat, chicotul lui Raphael , ritmul in care-si canta cuvintele, ma insoteau. Si imaginea lui, cantand la pian, sau conducand in viteza prin Paris. Din cand in cand imi amintesc de Zeus, mi-e dor, Parisul fara el nu e la fel. Nici stomatologia, nici hipnoza medicala.Nici eu.


Ultima editare efectuata de catre in 02.09.06 19:16, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Raphael

Mesaj Scris de Admin la data de 01.08.06 7:27

Raphael
de Vlad SOLOMON
partea II

Totusi imi venea greu sa cred ca Chercheve va pastra legatura cu mine.
Dar dupa numai doua saptamani ma cheama la telefon si-mi reproseaza ca... nu l-am anuntat cum am ajuns in Israel. Si-mi comunica apoi ca mi-a trimis programul cursurilor lui de hipnoza si vrea sa-i trimit remarcile mele si cum vad eu colaborarea.
Aici voi face o paranteza. Prietena mea, M., nu zburase cu avionul inca, se temea. Si, fara nici o legatura, respecta cashrutul, nu manca porc, nu amesteca laptele cu carne, etc..., asta pentru neinitiati. Era si preocupata, si nu reuseam sa o conving de contrariu, ca in strainatate n-o sa aiba ce manca, deci trebuie sa-si care de toate din Israel.
Am hotarat ca primul ei voiaj va fi la Paris, dar nu voia la hotel, ca nu va bea din cestile de acolo, asa ca am primit un apartament de la un prieten, am cumparat pana si tigaie si pahare, am facut o cura de oua cu cartofi prajiti cam toata saptamana incat azi, cand mancam la orice restaurant (ea tine inca un cashrut foarte aproximativ), imi vine sa rad de cat am fost de disciplinat pe vremea aceea.
Ajunsi la Paris i-am telefonat lui Chercheve, care, imediat - sa ne invite la restaurant. I-am explicat cam rusinat problemele de alimentatie, la care el... s-a bucurat si... am mers cu el si sotia sa, Dominique, mult mai tanara ca el, care-l adora, la un restaurant super-casher. Sotia lui trecuse la iudaism si stia despre religie cam de 100 de ori cat Chercheve insusi, multe lucruri pe care ea le cunostea, eu doar le auzisem vag.
- De data asta nu mai scapi, cand tinem curs impreuna? - m-a somat, asa ca am fixat urmatoarea mea venire la Paris. Dupa cina ne-a facut un tur - Paris by night - sa-l fi vazut cum sofa prin centrul Parisului, cu ce viteza, cum ne arata fiecare loc important, muream de frica, nu stiam cum sa-l fac sa mearga mai incet. El m-a simtit imediat:
- Nu te speria, Vlad, eu merg si pe motocicleta, vad perfect, iau si lectii de pian si pictura, alerg, ma simt tanar. Si daca am mancat casher, Dumnezeu ne apara, surase Zeus, ateu convins.
Am revenit la Paris, pentru cursul de hipnoza in stomatologie. Cursul s-a tinut pe un... vaporas-clinica dentara, cu laborator dentar, cu sala de conferinte, totul apartinea unui coleg. N-am vazut niciodata asa ceva luxos si ciudat. Vaporasul era ancorat in "portul" Van Gogh, pe Sena, iar cursul a durat doua zile, era doar introductiv, dar a avut mare succes. Iar Chercheve a fost adorabil, atent sa nu ne lipseasca

nimic.Prietena mea M. m-a cam dezamagit. Dupa trei ore de conferinta in franceza, limba pe care ea nu o cunoaste, a inceput sa caste. La prima pauza a sters-o (ea zice ca eu am trimis-o, dar nu-mi amintesc asa ceva) si s-a dus sa viziteze... cimitirul animalelor domestice, caini si pisici, a facut o multime de fotografii, eu am vazut doar fotografiile, niste monumente impresionante, acoperite de flori, cu vizitatori ce plangeau pe mormantul patrupedelor. Iar inscriptiile... "Despartiti dupa 15 ani de dragoste fidela", si alte dedicatii in versuri. Pana azi n-am auzit de o pisica sa traiasca 15 ani, cred ca era o exagerare, daca nu, corectati-ma. Dupa terminarea cursului ne-am plimbat pe Valea Loarei apoi am revenit in tara sfanta.
De atunci am colaborat si m-am intalnit des cu Chercheve in Franta. O data ne-a invitat la el, la vila de langa St. Tropez, ne-a cantat la pian, ne-a aratat picturile lui. Dar niciodata nu mi-a povestit de cate ori a fost insurat (se pare ca de mai multe ori si are cativa copii, o nepoata e poeta, nu-i mai retin numele). Intalnirile au avut loc numai in Franta, dar intr-o zi imi telefoneaza si m-anunta:

O alee din cimitirul animalelor, fotografie din albumul autorului

- Nu mai sunt tanar (nu stiam cati ani are, nu l-am intrebat niciodata), vreau sa vizitez din nou Israelul, vin cu Dominique, gaseste-ne un hotel bun si aranjeaza si o excursie la Petra.
M-am conformat, le-am rezervat la Dan-Panorama, intre Tel-Aviv si Yaffo, caci presupuneam ca vrea sa fie des in Yaffo, apoi m-am dus la All-Meridian sa-i aranjez Petra (in Iordania). Silvia ma anunta ca are nevoie de fotocopia pasaportului celor doi voiajori, il sun pe Chercheve si ramane sa trimita copiile prin fax.
A doua zi ma suna Silvia la telefon si ma anunta: ?Niet Petra!? ? De ce?? ma mir eu. ?Pai nu accepta oameni de virsta lui, la 91 de ani nu vor sa-l ia.? 91 de ani!!! Nu ma asteptam chiar la varsta asta, il credeam cel mult de 83 de ani. Ei, cum ii spun eu lui Raphael asa ceva?
Mi-am luat inima in dinti, i-am telefonat, dar imediat am inceput sa ma balbai:

- Petra - e impppposibbbil.
- De ce?
- Pai nu se prea poate...
- E din cauza varstei, nu-i asa? chicoti Zeus. Nu-i nimic, plecam la Eilat.
Venirea lui Chercheve in Israel a coincis cu o caldura atat de mare incat pana si la aeroport m-am carat cu o sticla de apa inghetata. Dar in toata perioada sederii lui aici, nu s-a plans niciodata de caldura. Si-am mers mai peste tot, la Cesareea aproape am lesinat si eu si Dominique, am fost cu el si la pestera stalagmitelor (Mearat Hanetifim), cine a fost pe-acolo stie ce grea e urcarea la iesirea din pestera. La Yaffo, Raphael a tremurat ca o frunza-n vant, de emotie. S-a oprit pe malul marii, i-a luat mana sotiei si i-a soptit:
- Vezi, pe-aici venea in tinerete tatal meu. Pe-aici as fi zburdat eu, daca ai mei nu veneau in Franta...
Il intrebam mereu, nu ti-e cald, Raphael? Radea ? nu mi-e cald de loc, sunt "motivat", sunt in tara mea doar.
La Eilat au plecat cu un grup organizat, s-au intors proaspeti si bronzati.Chercheve intinerise cu 20 de ani. Gusta fiecare colt, fiecare cladire, orice amanunt il interesa, puteai crede ca va emigra in Israel, am fotocopiat din cartea de telefon pe toti Cherchevski si Shershevski, parca voia sa-si reintregeasca familia.
Tocmai in perioada aceea se tinea la Facultatea de Stomatologie din Tel-Aviv un curs de hipnoza. Am crezut ca se vor bucura toti daca-l aduc pe Chercheve sa predea o ora sau doua, sa ne prezinte cateva cazuri clinice, sa ne povesteasca din experienta lui. Dar (surpriza?) sefii mei s-au cam impotrivit. In primul rand datorita varstei lui, apoi aveau o usoara alergie la scoala franceza. A trebuit sa insist, pana la urma au acceptat, dar... pe responsabilitatea mea si in contul orelor pe care trebuia sa le predau eu. E inutil sa va spun ca participantii la curs

Paris, Hotel "Normandy", fotografie din albumul autorului

s-au delectat, el prezenta atat de simplu si placut (in franceza, eu traduceam simultan) tocmai aspectele practice, des intalnite, cu rezolvari imediate, logice. Au stat cam 10 zile, la plecare Dominique m-a luat deoparte:
- Nu stii cat si-a dorit Raphael sa ma aduca in Israel, sper sa nu fie ultima noastra vizita aici.
Chercheve avea ochii inlacrimati, imi tot multumea, parca eu as fi inventat Israelul. L-am condus la aeroport impreuna cu tatal meu, cu care si-a gasit un limbaj comun de la bun inceput, tatal meu a fost un asiduu cititor de literatura franceza, au palavragit si in idish. A luat cu el cateva exemplare din cartea tatalui meu "Strigat in desert" - versuri - in editie bilingva, romana si franceza. O citise toata, in timpul sederii in Israel, voia sa o daruiasca unor prieteni.
- Vlad, dragul meu, nu realizezi ce ai facut pentru noi, esti un prieten adevarat, imi tot multumea Raphael. Te astept la Paris. Dar sa stii ca va veni aici o ruda mai indepartata de-a mea, te vei putea elibera sa-i arati si ei centrul spiritual al omenirii?

- Mai incape vorba? - l-am imbratisat la plecare.
Cine-ar indrazni sa-l refuze pe Zeus?


Ultima editare efectuata de catre in 02.09.06 19:16, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Vlad/Benedict Solomon

Mesaj Scris de Vlad Solomon la data de 18.02.06 12:17


Vlad Solomon

Numarul mesajelor : 1
Localisation : Israel
Data de inscriere : 16/12/2005

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vlad/Benedict Solomon

Mesaj Scris de Admin la data de 31.01.06 20:34

Vlad  Solomon
Personalitati din strainatate
(originari din Romania)
http://www.poezie.ro./index.php/author/0011995/index.html#bio
 
=====


Ultima editare efectuata de catre Admin in 22.09.13 18:00, editata de 14 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Vlad/Benedict Solomon

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum