Singer[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Singer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 15.05.15 12:26

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Singer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.02.14 0:07

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Singer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.04.13 10:28

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

VIDEO Nobel pentru examinatorul culturii idiș

Mesaj Scris de Admin la data de 07.03.10 9:27

VIDEO Nobel pentru examinatorul culturii idiș


21:07Isaac Bashevis Singer primește Nobelul literar pentru o operă axată pe universul evreiesc. Scriitorul a fost recompensat „pentru pasionanta sa artă narativă care dă viață valorilor universale umane“.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Teatru după un roman recompensat cu Nobel

Mesaj Scris de Admin la data de 28.01.10 1:02

Teatru după un roman recompensat cu Nobel


18:45Cătălina Buzoianu a regizat la Teatrul Evreiesc de Stat din București „Magicianul din Lublin", producție care are trei reprezentații astăzi, sâmbătă și duminică, de la ora 19.00. Noul spectacol este o dramatizare de Andrei Munteanu, după romanul lui Isaac Bashevis Singer, scriitor premiat cu Nobelul pentru Literatură în 1978.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Singer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 16:44

Mulți dintre evreii care populau povestirile Mașei fuseseră uciși,
pieriseră în epidemii ori erau închiși în Uniunea Sovietică. Alții s-au
stabilit în Canada, în Israel, la New York. Mașa intrase odată într-o
brutărie, să cumpere niște copturi, și și-a dat seama că patronul este
un fost kapo. Câțiva refugiați au recunoscut-o în cafeteria de pe
Tremont Avenue, la pupitrul ei de casieră. Unii s-au îmbogățit în
America - au devenit proprietari de fabrici, hoteluri, mari magazine.
Văduvii și-au luat alte neveste, văduvele - alți bărbați. Femei,
care-și pierduseră copiii și mai erau tinere, au născut alți copii după
recăsătorie. Bărbați, care îndată după război făcuseră contrabandă în
Germania ori afaceri pe piața neagră, au luat de neveste fete germane,
unele dintre ele fiice și surori de naziști. Și nimeni nu s-a căit
pentru faptele sale - nici torționarul și nici victima.

Nu o dată a încercat Herman să smulgă de la Mașa promisiunea că
nu vor mai rămâne treji până târziu în noapte. Era necesar ca amândoi
să plece devreme la lucru. Dar Mașa părea să nu aibă deloc nevoie de
somn. Ațipea și, după câteva minute, se trezea înviorată, odihnită. O
torturau visurile. Striga în somn, vorbea nemțește, rusește, leșește. I
se arătau morții. Aprindea o lanternă, ca Herman să vadă semnele lăsate
de ei pe brațele sale, pe sâni, pe coapse. Tatăl ei îi apărea în vis
și-i citea versuri scrise de el pe cealaltă lume. ~i rămânea câte o
strofă în minte și i-o recita lui Herman.

Deși avusese în trecut propriile ei aventuri amoroase, Mașa nu-i
putea ierta lui Herman precedentele lui legături cu femei - nici chiar
cu cele care muriseră între timp. A iubit-o cu adevărat pe Tamara, mama
copiilor săi? Corpul Tamarei i s-a părut mai atrăgător decât al el?
Prin ce? Și ce a fost cu acea studentă de la romanistică, fata care-și
împletea părul în cozi lungi? Dar Jadwiga? E chiar atât de rece cum
spune dânsul? Ce s-ar întâmpla dacă Jadwiga ar muri subit? Sau dacă
s-ar sinucide? Și dacă ea, Mașa, ar muri, câtă vreme și-ar mai aminti
de dânsa? Cât timp ar trebui să treacă până și-ar găsi o altă iubită?
Măcar o dată să fie cinstit și să-i răspundă sincer!

- Dar tu, o întrebă Herman, cât de mult ai aștepta?

- Eu n-o să mai am pe nimeni.

- Chiar crezi asta?

- Da, diavol ce ești, ăsta-i sfântul adevăr.


Tamara


După ce și-a petrecut doar câteva zile alături de Jadwiga, Herman
plecă din nou, dar nu pentru a se întâlni iar cu Mașa, ci pentru a o
vizita pe Tamara, care-și închiriase o căsuță în Munții Catskill.

Deși trebuia să dureze numai cinci ore, călătoria s-a întins
aproape o zi întreagă. Autocarul s-a oprit la o stație de capăt, unde
călătorii aveau de așteptat un alt autocar. Vremea mai era văratică,
dar zilele se scurtaseră. După asfințitul soarelui, apăru cornul lunii,
care se ascunse curând după un nor. Pe cerul întunecat se iviră
stelele. Șoferul celui de-al doilea autocar stinse luminile din
interior, pentru că din pricina lor nu putea vedea bine șoseaua îngustă
și plină de curbe. După ce au străbătut o zonă împădurită, s-au trezit
brusc în dreptul unui hotel cu fațada puternic luminată: bărbați și
femei jucau cărți pe terasa lui. Au trecut în viteză prin fața acestui
tablou, care părea amăgitor, ca un miraj.

Șoferul opri în fața Hotelului "Palace" și aprinse luminile din
autocar. Aici trebuia să coboare Herman. Hotelul era aidoma celui pe
care îl văzuse ceva mai înainte: aceeași terasă, aceleași scaune,
aceleași mese, aceiași bărbați și femei, adânciți în jocul de cărți.
"Oare s-a învârtit autocarul într-un cerc?" se întrebă Herman. De atâta
stat pe banchetă își simțea picioarele amorțite, dar urcă în salturi
scara largă a hotelului.

Deodată, apăru Tamara. Purta o bluză albă, fustă de culoare
închisă, pantofi albi. Avea fața bronzată și arăta întinerită. ~și
schimbase pieptănătura. ~i alergă în întâmpinare, îi luă valiza din
mână și îl prezentă femeilor de la o masă de joc. Una dintre ele, în
costum de baie și cu o jachetă pe umeri, aruncă o scurtă privire asupra
cărților ei înainte de a spune cu o voce răgușită: "Cum poate un bărbat
să lase atâta vreme singură o femeie atât de frumoasă? Bărbații roiesc
în jurul ei ca muștele în jurul mierii.

- De ce a durat atâta? îl întrebă Tamara.

Tamara era culcată pe patul ei, iar Herman se întinsese pe patul
de campanie adus în căsuță pentru dânsul. Nici unul dintre ei nu putea,
însă, dormi. Herman ațipise, dar, după câteva clipe, tresărise din
somn. Patul de campanie scârțâi sub el.

- Nu dormi? întrebă Tamara.

- Nici o grijă, o să adorm.

- Am niște somnifere. Vrei o pastilă? Eu iau și, totuși, rămân
trează. Când, într-un târziu, mă prinde somnul, de fapt nu dorm, ci mă
scufund în gol. ~ți aduc somniferul.

- Nu, Tamara, mă pot lipsi.

- Vrei să te zvârcolești totată noaptea?

- Dac-aș fi lângă tine aș dormi.

Tamara tăcu un răstimp. Apoi îi spuse:

- Ce noimă ar avea? Ai o soție. Eu sunt un cadavru, Herman. Cu un cadavru nu te culci.

- Dar eu ce sunt?

- Credeam că măcar Jadwigăi îi ești credincios.

- Ți-am spus toată povestea.

- Așa e, mi-ai spus-o. Mai înainte, când cineva îmi istorisea
ceva, pricepeam despre ce e vorba. Acum, aud bine cuvintele, dar mi se
pare că ele nu pătrund în mine. Alunecă... așa cum alunecă picăturile
de apă pe o mușama. Dacă nu te simți bine în patul tău, atunci vino
aici.

- Da, vin.

Herman se ridică pe întuneric de pe patul de campanie. Se strecură
sub pătura Tamarei și, cu toate că nu se lipi de dânsa, simți căldura
trupului ei - și încă ceva, de care uitase în anii în care au fost
rupți unul de altul, ceva matern și, totodată, extrem de straniu.
Tamara stătea nemișcată, pe spate. Fără a o fi atins, simți plinătatea
sânilor ei. Era intimidat ca un mire în noaptea nunții. Anii așezaseră
între ei un zid despărțitor. Pătura era adânc prinsă sub saltea și
Herman ar fi vrut s-o roage pe Tamara s-o tragă de acolo, dar nu
îndrăzni.

- Câtă vreme a trecut de când n-am mai stat așa, împreună? zise Tamara. Aș spune că vreo sută de ani.

- Mai puțin de zece.

- Într-adevăr? Mi se pare o veșnicie. Numai Dumnezeu poate face atâtea lucruri într-un timp atât de scurt.

- Aveam impresia că nu crezi în Dumnezeu, Tamara.

- După cele întâmplate copiilor, am încetat să cred. Unde eram în
ziua de Iom Kipur în 1940? La Minsk. Coseam saci de pânză într-o
fabrică și-mi câștigam într-un fel rația de pâine. Locuiam într-o
mahala, printre creștini. M-am hotărât să mănânc de Iom Kipur. Ce rost
ar fi avut să postesc acolo? Nici n-ar fi fost prudent să arăți
vecinilor că ești religios. Dar, când s-a înserat și m-am gândit că pe
undeva evreii recită "Kol Nidrei"1, n-am mai putut înghiți nimic...

- Spuneai că băieții noștri morți, David și Ioheved vin să te vadă.

Herman regretă pe loc aceste cuvinte. Tamara nu făcu nici o
mișcare, dar patul gemu, de parcă ar fi fost șocat de spusele lui
Herman. Tamara așteptă ca vaierul arcurilor să înceteze, apoi spuse:

- Nu mi-ai dat crezare. Mai bine-ar fi să tac.

- Te cred, Tamara. Cei care se îndoiesc de toate, sunt în stare să se încreadă în toate.

- Chiar dacă aș vrea, nu ți-aș putea descrie totul. Nu găsesc
decât o explicație - că sunt nebună. Dar și nebunia trebuie să aibă o
pricină.

- Când vin? Atunci când visezi?

- Nu știu. Ți-am spus-o. Nu dorm, ci mă prăbușesc într-un abis.
Cad și cad și nu ajung niciodată la fund. Apoi rămân atârnată și
plutesc. Ăsta-i numai un exemplu. Mi se întâmplă atâtea lucruri de care
nu-mi amintesc și pe care nu le pot împărtăși nimănui. Ziua
treacă-meargă, dar nopțile îmi sunt pline de groază. Pesemne că ar
trebui să mă duc la un psihiatru, dar cum m-ar putea el ajuta? Probabil
că singurul lucru pe care ar fi el în stare să-l facă ar fi să dea nume
latinești chinurilor mele. Mă duc la doctor cu un singur scop: să-mi
prescrie somnifere. Copiii - da, vin la mine. Uneori rămân până în
zori.

- Ce-ți spun?

- O, vorbesc toată noaptea, dar, când mă trezesc, nu-mi amintesc
nimic. Chiar dacă, vreodată, rețin câteva cuvinte, le uit foarte
repede. Rămân, însă, cu sentimentul că ei există pe undeva și că vor să
fie în contact cu mine. Uneori, merg cu ei sau zbor împreună cu ei - nu
știu prea bine...




Fragmente din romanul în curs de apariție la Editura Hasefer


1 Rugăciunea cu care începe slujba din seara de ajun a sărbătorii
de Iom Kipur. Potrivit textului ei, toate dezicerile solemne de la
religia mozaică impuse unor evrei, sunt declarate ca nevalabile.


http://www.romlit.ro/isaac_bashevis-singer___dumance_-_o_poveste_de_iubire
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Singer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 16:43

Jadwiga nu știa nici să scrie și nici să citească. Misivele către mama
și sora ei le scria Herman. Tot el îi citea răspunsul lor, așternut pe
hârtie de către învățătorul din sat. Marianna punea uneori în plic un
bob de grâu, ori o floricică sau o frunză de măr cu codiță, care să
amintească de Lipsk celor din îndepărtata Americă.

Da, aici, în această țară străină, Herman era și soțul, și
fratele, și tatăl, și Dumnezeul Jadwigăi. Se îndrăgostise de dânsul
încă de pe vremea când fusese slujnică în casa părinților lui. De când
își ducea viața alături de el pe noi meleaguri, socotea că nu a greșit
văzând în el un om destoinic și înțelept, care se descurcă în lumea
asta ciudată: călătorește în trenuri și autobuze, citește cărți și
ziare, câștigă bani. Când avea nevoie de ceva în casă, era de-ajuns
să-i spună, că el îi și aducea ori îi trimitea printr-un comisionar.
Jadwiga semna dovada de primire cu trei cruci mici, cum o învățase
dânsul.

Odată, la un 17 mai, de ziua ei onomastică, a primit în dar de la
Herman doi papagali mici, cu pene viu colorate și coada lungă. Cel
galben era un bărbătuș, cel albastru - o femeiușcă. Jadwiga le-a dat
numele de Woytus și Marianna, după tatăl ei mult iubit și sora ei. Când
tatăl ei a murit, maică-sa și-a luat alt bărbat, care își bătea copiii
vitregi. Jadwiga a fost nevoită să plece de acasă și să slujească la
evrei.

Dacă Herman ar fi stat mai mult pe acasă ori măcar și-ar fi
petrecut toate nopțile alături de ea, Jadwiga ar fi fost întru totul
fericită. Dar el era mereu purtat pe drumuri de treburile lui; numai
așa putea asigura traiul lor. Când el lipsea, Jadwiga punea întotdeauna
lanțul la ușa de intrare de teama hoților. Nici pe vecini nu-i lăsa
înăuntru. Femeile vârstnice din clădire vorbeau cu ea într-un amestec
de rusește, englezește și idiș. Se băgau în viața ei, voiau să știe de
unde se trage și cu ce se ocupă soțul ei. Herman a prevenit-o să nu se
lase trasă de limbă și să le spună cât mai puține lucruri. A izbutit
s-o învețe cum să le răspundă în engleză: "Excuse me, I have no time".


Mașa


Șifre-Pesie și Mașa locuiau la etajul trei al unei case cu veranda
ruinată și parterul gol, ale cărui ferestre erau bătute în scânduri și
în bucăți de tablă. Călcând pe podeaua din dale sparte a verandei,
Herman ajunse la scară. Urcă două trepte și se opri, nu pentru că era
prea obosit, ci pentru că avea nevoie de timp pentru a duce la capăt o
plăsmuire a minții lui. Ce s-ar întâmpla dacă pământul s-ar despica în
două jumătăți, exact între Brooklyn și Bronx? Ar fi nevoit să rămână
aici. Jumătatea în care se află Jadwiga ar fi atrasă de o altă stea,
într-o nouă constelație. Și ce s-ar întâmpla pe urmă? Dacă teoria lui
Nietzsche despre eterna reîntoarcere e valabilă, atunci accidentul
acesta cosmic s-ar mai fi putut petrece odată cu miliarde de ani în
urmă. Dumnezeu face tot ce stă în puterea Sa, scrisese undeva Spinoza.

Herman avea cheia locuinței. Intră și bătu la ușa bucătăriei. I-o
deschise imediat Mașa. Nu era înaltă, dar zveltețea ei și felul în care
își ținea capul creau impresia că ar fi. Avea părul negru, cu reflexe
roșiatice - Herman spunea zâmbind că e din foc și smoală. Fața Mașei
era orbitor de albă, ochii - de un albastru luminos, cu irizări verzui,
nasul - îngust, bărbia - ascuțită. Pentru că era trasă la față, umerii
obrajilor îi ieșeau în relief. ~ntre buzele ei pline atârna o țigară.
Chipul ei trăda tăria omului care a supraviețuit unor primejdii
mortale. Mașa cântărea acum cincizeci și cinci de kilograme, după ce la
eliberare avusese treizeci și șase.

- Unde-i mama ta? o întrebă Herman.

- În camera ei. Vine-ndată. Ia loc.

- Ți-am adus un dar, spuse el și-i întinse un pachețel.

- Un dar? Nu-ți prea stă în fire să-mi aduci daruri. Ce e?

- O casetă de mărci poștale.

- De mărci poștale? Ai nimerit. Are înăuntru și mărci? Da, sunt.
Am de scris circa o sută de scrisori, dar trec săptămâni până mă
hotărăsc să pun mâna pe toc. ~mi găsesc întotdeauna scuza că n-am în
casă mărci. Acum n-o să-mi mai meargă. ~ți mulțumesc, dragule. Dar nu
cheltui atâția bani. Hai să stăm la masă. Am pregătit ceva care-ți
place: carne cu fulgi de ovăz.

- Mi-ai promis că n-ai să mai gătești mâncăruri cu carne.

- Mi-am promis și mie, dar fără carne gătitul n-are nici un rost.
Dumnezeu însuși consumă carne - carne de om. Nu există veritabili
vegetarieni, nici dacă i-ai căuta cu lumânarea. De-ai fi văzut ceea ce
am văzut eu, ți-ai fi dat seama că Dumnezeu aprobă măcelul.

- Nu trebuie să facem tot ce vrea Dumnezeu.

- Ba trebuie.

Camera lui Herman se afla sub acoperiș și, vara, se încingea tare.
Numai dimineața, înainte de răsăritul soarelui, aerul ei era
suportabil. O funingine deasă pătrundea prin fereastra deschisă. Deși
Mașa schimba mereu cearșafurile și fețele de pernă, ele arătau
întotdeauna murdare. Pardoseala avea găuri și, noaptea, se auzea de sub
dale ronțăit de șoareci. Mașa așezase de mai multe ori o capcană, dar
lupta cu moartea a făpturilor prinse în ea îl îngrozea pe Herman.
Cobora din pat în toiul nopții și le dădea drumul.

De îndată ce a intrat în camera lui, s-a întins pe pat. În trupul
său colcăiau dureri. Suferea de reumatism, îl săgeta prin șale. Avea
uneori senzația că umblă cu o tumoare la șira spinării. Nu avea răbdare
să se ducă la doctori și nici nu avea încredere în ei. Anii
hitlerismului au sădit în el o oboseală de care nu a scăpat niciodată.
Numai când făcea dragoste cu Mașa nu o simțea.

Asfințise, dar văzduhul era încă străveziu. Pe firmament răsărise
o singură stea, albastră și verzuie, îndepărtată și totuși apropiată,
de o strălucire atât de intensă, că pe Herman îl trecură fiori. Din
înălțimea ei în univers o linie pornea de-a dreptul spre ochiul lui.
Corpul acesta ceresc - dacă era într-adevăr un corp - fremăta de o
bucurie cosmică și își râdea de micimea fizică și spirituală a unei
ființe care avea numai vocația suferinței.

Se deschise ușa și intră Mașa. ~n semiobscuritate, pe chipul ei
juca un mozaic de umbre. Ochii ei păreau să-și iște o lumină proprie.
~ntre buze ținea o țigară. Herman o avertizase în repetate rânduri că o
să dea foc casei cu țigările ei. "Mai devreme sau mai târziu tot o să
ard", îi răspundea ea de fiecare dată. Stătea acum lângă ușă și trăgea
fumul în piept. Jarul țigării imprimă o clipă pe chipul ei
răsfrângerile unui incendiu fantastic. Mașa luă apoi de pe un scaun o
carte și o revistă și se așeză. "Părinte ceresc, aici e cald ca în
iad", spuse ea.

~n pofida fierbințelii, Mașa nu se dezbrăcă atâta timp cât mama
ei rămase trează. Pentru a păstra aparențele, își făcuse, ca și în alte
dăți, un culcuș pe sofaua din camera mare ș...ț

În camera Șifre-Pesiei era acum întuneric, dar Mașa mai ședea pe
scaun în odaia lui Herman și fuma o țigară după alta. Herman știa că se
gândește la o povestire cu care să însoțească scena de dragoste ce
stătea să înceapă. Mașa se asemuia ea însăși cu Șeherezada. Sărutările,
mângâierile, clipele de grație arzătoare se împleteau întotdeauna cu
amintiri din ghetouri și lagăre, din peregrinările printre ruinele
Poloniei. De fiecare dată, bărbații se țineau după ea - în buncăre, în
pădure, în spitalul unde a lucrat ca soră.

Avea de istorisit o sumedenie de întâmplări. Uneori, lăsa
impresia că le plăsmuiește, dar Herman știa că ea nu minte. Eliberarea
îi prilejuise experiențe de viață extrem de complicate. Toate
povestirile ei duceau la una și aceeași concluzie: dacă Dumnezeu
avusese de gând ca, prin persecuțiile și masacrele hitleriste, să
îndrepte moravurile poporului Său ales, atunci El s-a înșelat amar. ~n
cea mai mare parte a lor, evreii laici care au izbutit să se salveze nu
au învățat nimic din fărădelegile de care au fost loviți.

Mașa se lăuda cu faptele ei, dar își recunoștea totodată
păcatele. Herman o ruga să nu fumeze în pat, dar ea îi răspundea râzând
și suflându-i fum în față, în timp ce scrumul de țigară se răsfira pe
așternut. Mesteca mereu gumă, strivea între dinți bucăți de ciocolată,
bea Coca-Cola. Lui Herman îi aducea gustări din bucătărie. Jocul
iubirii nu era pentru ei o simplă relație sexuală între un bărbat și o
femeie, ci un ritual care dura adesea până în zori; îi amintea lui
Herman de străbunii care obișnuiau să istorisească miracolul ieșirii
din Egipt până ce pe cer se arăta luceafărul de dimineață.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Isaac Bashevis-Singer : DUȘMANCE - O POVESTE DE IUBIRE

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 16:43

Isaac Bashevis-Singer : DUȘMANCE - O POVESTE DE IUBIRE

O intuiție salvatoare l-a transplantat, în 1935, din Polonia în Statele
Unite, pe marele prozator de limbă idiș Isaac Bashevis-Singer
(1904-1991, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1978). Ca
atare, nu a cunoscut direct Holocaustul nazist. A întâlnit, însă,
numeroși refugiați din Europa celui de-al doilea război mondial, ale
căror traume au pătruns în impresionante construcții epice, precum
romanul Dușmance - o poveste de iubire. Autorul a ținut, totuși, să
precizeze într-o notă introductivă că "acest roman nu este nicidecum
povestea unui refugiat tipic, a vieții și zbaterilor lui... Personajele
nu sunt doar victime ale naziștilor, ci și victime ale firii și ale
destinului lor". Așa se explică de ce romanul apare mai mult ca o
analiză plină de suspans despre relația dintre bărbat și femeie, dintre
soț și soție, cu toate aspectele ei de patimă și gelozie. ~n felul lui,
romanul are virtuțile unei ode închinate femeii. El ne vorbește despre
trei femei care, deși diferite, rămân aidoma prin pasiunea cu care
iubesc și cu care se vor iubite, prin năzuința lor perseverentă de a
crea o familie, de a avea copii. Și, printre ele, cititorul întâlnește
pe ,,unul dintre cei mai norocoși ghinioniști", cum l-a denumit un
recenzent pe Herman Broder, eroul central al romanului.

El e un intelectual evreu, căruia o țărancă poloneză, Jadwiga,
i-a salvat viața, devenindu-i apoi soție. Locuiesc acum la New York.
Frustrat de inegalitatea spirituală dintre el și Jadwiga, Herman are o
legătură cu o tânără femeie, Mașa, frapant de frumoasă și cu un aprins
temperament erotic, școlită la Varșovia și trecută prin infernul
hitlerist. Despărțită de soțul ei, Mașa aspiră să-l rupă pe Herman de
Jadwiga și să devină soția lui. El lipsește frecvent de acasă,
inventând pentru Jadwiga călătorii prin alte orașe ca plasator de
tipărituri. ~și petrece acele zile în casa Mașei și a mamei ei,
Șifre-Pesie. Echilibrul nestabil al dublei sale existențe se frânge cu
totul o dată cu apariția la New York a primei sale soții, Tamara, pe
care o știa moartă. Deși rănită de gloanțelor naziștilor, ea rămăsese
în viață. Copiii lor, David și Ioheved, fuseseră însă, uciși. Dorința
Tamarei de a-și reîncepe viața alături de Herman se dovedește din capul
locului iluzorie. Năzuiește, totuși, să-l ajute să facă o oarecare
ordine în viața lui, dar el nu găsește decât o singură soluție a dramei
sale: fuge, fără a lăsa vreo urmă, în imensitatea americană. Victimă a
naturii sale în continuă ebuliție, Mașa dispare și ea, prin sinucidere.
Generozitatea Tamarei se va răsfrânge asupra Jadwigăi și a fetiței
născute de aceasta.

Versiunea românească a romanului se află în curs de apariție la
editura bucureșteană Hasefer. Subtitlurile fragmentelor pe care le
reproducem aparțin redacției.




Jadwiga


Herman Broder se întoarse cu fața în sus și deschise un ochi. ~ncă
netrezit bine din vis, se întrebă dacă se află în America sau la
Tzivkev, dacă nu cumva într-un lagăr german. Ba, tot fantazând, se
închipui în ascunzătoarea lui din podul plin cu fân al unei șuri din
Lipsk. Toate acestea se contopeau din când în când în mintea lui. Știa
că se găsește în Brooklyn, dar auzea naziștii strigând. Scotoceau peste
tot cu baionetele pentru a da de dânsul, în vreme ce el se ghemuia tot
mai adânc în fân. Vârful unei baionete îi atinse capul.

Pentru a se dezmetici pe deplin trebuia să facă un efort de
voință. "De-ajuns!" își spuse și se ridică în capul oaselor. Dimineața
era pe sfârșite. Jadwiga se sculase de mult. El se privi în oglinda de
pe peretele din fața patului: un chip prelung; părul de pe țeastă,
cândva roșu, acum, căzut în bună parte, gălbui, cu șuvițe cenușii; sub
sprâncenele stufoase, niște ochi albaștri, scormonitori dar blânzi;
nasul îngust; obrajii supți; buzele subțiri.

Herman se deștepta întotdeauna obosit, secătuit de puteri, ca și
cum ar fi luat parte toată noaptea la o bătălie. ~n dimineața asta avea
chiar un cucui albăstrui pe frunte. "De unde? Se întrebă el. Să fie de
la baioneta din vis?". La gândul acesta îi veni să râdă. Pesemne că s-a
lovit de o muchie a șifonierului în timpul nopții, când s-a dus la
toaletă.

- Jadwiga! strigă el cu o voce somnoroasă.

Jadwiga se arătă în ușă. Era o poloneză cu fața îmbujorată, nasul
cârn și ochi luminoși; părul blond-deschis îi era strâns la spate
într-un coc prins cu un singur ac. Avea umerii obrajilor ieșiți în
afară și buza de jos plină. ~ntr-o mână ținea o cârpă de șters praful,
în cealaltă o cană mică. Purta o rochie cu un desen în carouri
roșii-verzi, cum nu se prea vede în aceste locuri, iar picioarele îi
erau înfipte în niște papuci ponosiți.

După război, Jadwiga și-a petrecut un an, împreună cu Herman,
într-un lagăr de refugiați din Germania, iar de trei ani se afla în
America. Nu și-a pierdut totuși prospețimea și sfiiciunea unei fete
poloneze de la țară. Nu folosea nici un fel de cosmetice. ~nvățase doar
câteva cuvinte englezești. Lui Herman i se părea chiar că ea mai
răspândește miresmele din Lipsk; în pat mirosea a romaniță. Din
bucătărie venea o aromă de sfeclă roșie pusă la fiert, de cartofi noi,
de mărar și de încă ceva, cu iz de vară și de pământ, căruia nu-i putea
spune pe nume, dar care îi amintea, nu mai puțin, de Lipsk.

Ea îi aruncă o privire dojenitoare dar blajină și clătină din cap.

- E târziu, îi spuse dânsa. Am spălat rufele și am fost la
cumpărături. Am mâncat de dimineață, dar aș mai putea pune câte ceva în
gură.

Jadwiga vorbea o poloneză țărănească. Herman i se adresa în
poloneză, uneori și în idiș, deși ea nu-l pricepea; se întâmpla să
adauge niște citate în limba sfântă, din Biblie, sau o frază sau două
din Talmud, asta depindea de starea lui de spirit. Ea îl asculta
întotdeauna cu luare aminte.

- Șikse, cât e ceasul? o întrebă el.

- Exact zece.

- Dacă-i așa, să mă-mbrac.

- Vrei ceai?

- Nu, nu-i nevoie.

- Nu umba desculț. ~ți aduc papucii. Ți i-am lustruit.

- Iarăși? Cine mai lustruiește papucii?

- Pielea li se uscase și crăpa. Herman ridică din umeri.

- Cu ce i-ai lustruit? Cu smoală? Ai rămas o țărancă din Lipsk.

Jadwiga se îndreptă spre șifonier și îi aduse halatul de casă și
papucii. Cu toate că era soția lui și vecinii îi spuneau "doamna
Broder", ea se purta cu Herman de parcă s-ar mai afla încă la Tzivkev
și ar mai fi slujnică în casa tatălui său, reb Șmuel-Leib Broder. Toată
familia lui Herman pierise în cursul exterminărilor în masă. Herman mai
trăia deoarece Jadwiga l-a ascuns în șura cu fân a gospodăriei
părinților ei din satul Lipsk. Mama ei habar nu avea că cineva e pitit
în șura lor. După eliberare, în 1945, Herman a aflat de la niște
supraviețuitori că Tamara, soția lui, a fost împușcată, după ce i s-au
luat copiii, pentru a fi și ei uciși. Herman a părăsit Polonia împreună
cu Jadwiga, îndreptându-se spre Germania, unde și-a găsit adăpost
într-un lagăr. Mai târziu, când a căpătat viza americană, Herman s-a
căsătorit cu Jadwiga; firește, n-a fost decât o căsătorie civilă. Ea
era gata să treacă la mozaism, dar lui i se păru fără rost s-o
împovăreze cu o credință ale cărei legi nici el nu le mai respecta.

Drumul îndelungat și primejdios spre Germania, apoi traversarea
oceanului până la Halifax pe o navă militară și călătoria cu autobuzul
către New York au buimăcit-o pur și simplu pe Jadwiga. Nici acum nu
avea curajul să intre în metrou. Nu se îndepărta de clădirea în care
locuiau decât până la prima încrucișare de străzi. Nici nu simțea
nevoia să se ducă undeva. Pe Mermaid Avenue găsea de toate: pâine,
fructe, legume, carne cușer (Herman nu mânca niciodată carne de porc)
și, în răstimpuri, o pereche de pantofi și o rochie.

Schimbarea intervenită în viața Jadwigăi părea un act
providențial. Timp de trei ani, Herman a depins întru totul de dânsa.
Ea îi ducea mâncare și apă în podul șurii și căra de acolo dejecțiile
lui. Ori de câte ori, sora ei, Marianna avea de gând să urce acolo,
Jadwiga i-o lua repede înainte și-i dădea de știre lui Herman, așa ca
el să aibă timp să se înfunde cât mai adânc în vizuina lui de fân.
Vara, când umpleau podul cu nutreț proaspăt, Jadwiga îl ascundea în
pivnița de cartofi. Punea astfel tot timpul în joc viața mamei sale și
a Mariannei. Dacă naziștii ar fi aflat că în șură se află un evreu,
le-ar fi împușcat pe cele trei femei, poate că ar fi dat foc întregului
sat.

Acum, Jadwiga locuia la unul din etajele superioare ale unei
clădiri cu apartamente de închiriat din Brooklyn. Avea două camere
princiare, un vestiar, o baie, o bucătărie cu frigider și plită cu
gaze, electricitate, chiar și un telefon la care Herman o suna când
călătorea pentru a vinde cărți. Oricât de departe l-ar fi dus pe Herman
negoțul acesta, glasul lui îi suna Jadwigăi ca foarte apropiat. Când
era bine dispus, el îi fredona la telefon cântecul ei preferat:

O, un fecioraș de vom căpăta,

Ridicați-L pe Domnul în slavă!

~n ce, oare, îl vom legăna?

Ridicați-L pe Domnul în slavă!

Pe uliță-n jos, de stele luminată

E-o covată adânc în nămeți scufundată.

~n ea cu-n cântecel o să-l dăm în leagăn

Pe feciorașul nostru fără de seamăn.

Nu au mers mai departe de acest cântec: Herman evita s-o lase
însărcinată pe Jadwiga. ~ntr-o lume în care a fost posibil ca mamelor
să li se smulgă din brațe copiii, pentru a fi împușcați sub ochii lor,
nu se cuvenea să mai faci copii. Pentru Jadwiga, locuința pe care i-a
dăruit-o Herman compensa lipsa copiilor. ~i apărea ca un palat fermecat
din poveștile istorisite de bătrânele satului când torc inul sau
scarmănă pene. Apeși pe un nasture din perete și se aprind luminile.
Dintr-o țeavă curge apă rece sau caldă. ~ntorci un buton și țâșnește o
flacără la care poți fierbe mâncarea. Există o cadă în care te poți
îmbăia în fiecare zi, așa că rămâi curat și nu mai știi de păduchi și
de purici. Dar radioul! Herman îl fixa la un post care avea dimineața
și seara emisiuni în limba poloneză; încăperea se umplea de melodii de
acasă, de mazurci și polci, iar duminica, un preot ținea o predică;
veneau știri din Polonia încăpută pe mâinile bolșevicilor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Singer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.11.08 0:31

Lori Singer [1] (născut la 06 noiembrie 1957) este o actrita americana si violoncelistul. Ea este probabil cel mai cunoscut pentru rolul ei de Ariel Moore, fiica reverendului Shaw Moore (Jucat de John Lithgow), în filmul Footloose 1984, Kevin Bacon a jucat Care aussi. Madonna se pare o proba pentru rolul de "Ariel", pierd teren în fața apoi Singer, relativ necunoscut Lori.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 30.06.11 18:35, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un triunghi conjugal insolit, judecat de un rabin intelept

Mesaj Scris de Admin la data de 13.09.06 16:07

Un triunghi conjugal insolit, judecat de un rabin intelept
Cronica Romana - Cotidian National de Informatie si Atitudine ...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Singer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 28.03.06 11:32

Isaac Bashevis-Singer-
4]Originalitatea este suma totală a gândirii unui om sau a scrierilor sale.
3]Stim ce crede o anumita persoana, nu dupa ceea ce ne spune, ci dupa faptele ei.
2]Toți marii gînditori religioși au avut mari îndoieli.
1]Ginditorii materialisti au atribuit mecanismului orb al evolutiei mai multe miracole, coincidente improbabile si minuni decit i-au atribuit vreodata Divinitatii toti teologii din lume.
=====
Lori
Peter


Ultima editare efectuata de catre Admin in 15.05.15 12:31, editata de 16 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Singer[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum