ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)

Mesaj Scris de Admin la data de 26.08.17 22:18

ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE
Partea 2-a


Mari contributori in domeniul bancar si economic:
Hillel B. Manoach / Manoach Hillel (1795/7-1862)

     Hillel B. Manoach, sau Manoach Hillel, a fost unul din primii mari creditori sefarzi otomani stabiliti in Bucuresti (pina atunci marii zarafi imprumutau banii de la distanta, de la Constantinopole). Provenit dintr-o familie de negustori si bancheri cu legaturi financiare in marile capitale europene, a fost conducatorul Comunitatii sefrade din Bucuresti si a intretinut bune relatii cu autoritatile, ceea ce i-a permis sa apere chiar si interesele comunitatii ashkenaze. Cit de importanta era activitatea lui Hillel ne-o demonstreaza mai multe documente ale epocii, care releva faptul ca, spre deosebire de cazurile anterioare, in care domnitorii au luat bani cu imprumut de la zarafii evrei, de aceasta data avem de-a face cu imprumuri acordate statului insusi. 
     Astfel, pe linga cartea domneasca emisa de Grigorie al IV-lea Ghica in 1827, prin care se adevereste ca zaraful Manoach Hillel si fratele sau Israel au fost scutiti de plata darilor catre Visterie si beneficiaza de diferite privilegii, ca rasplata pentru serviciile aduse domniei(24), s-a pastrat chiar lista de imprumuturi acordate Visteriei statului in 1836, din care aflam ca in perioada ianuarie – august zaraful a imprumutat statul cu 61.690 de galbeni si 1.950.085 lei(25). (Pe lista il gasim si pe Solomon Halfon, cu 2.860 de galbeni si 90.090 lei). Hillel este, in plus, si furnizor al armatei, asa cum rezulta din actul emis in acest sens de Ministerul de Razboi in 1837. In extrasul din bilantul Visteriei pe anul 1837, Manoach Hillel figureaza cu imprumuturi acordate insumind 968.000 lei. Un an mai tirziu il gasim din nou gratificat pentru serviciile aduse visteriei printr-un decret semnat, de asta data, de Alexandru Dimitrie Ghica. Chiar si in vremea lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) statul beneficiaza de ajutorul creditorului, dupa cum arata raportul Visteriei catre domnitor din 1843 despre intelegerea facuta cu Hillel ca acesta sa aduca moneda mica de argint de cite cinci si trei creitari in valoare de 10.000 de galbeni, necesara pentru o normala circulatie monetara in Tara Romaneasca(26). Zaraful otoman continua sa acorde iprumuturi importante intre anii 1840-1850. Practic, Manoach Hillel este cel mai important creditor al statului in perioada 1825-1850, si chiar si mai tirziu, atit in Tara Romaneasca, cit si in Moldova (stim de pilda ca in 1851, in timpul invaziei ruse, dupa fuga domnitorului Grigorie Ghica la Viena, Manoah Hillel acorda Visteriei Moldovei un imprumut de 2.400.000 de lei). Dupa prabusirea zarafiilor lui Meitani si Moscu, Hillel devine in fapt bancherul oficial al visteriei dar si bancherul personal al domnului(27) (de la care evident ca nu si-a recuperat niciodata intreaga datorie). Mai mult, dupa 1848, cind incep sa fie intreprinse diverse demersuri pentru crearea unei banci nationale de emisiune si scont, intre semnatarii numeroaselor apeluri adresate domnitorilor in acest scop ii gasim si pe Manoach Hillel, dar si pe Iosef Halfon, in 1857, si respectiv pe reprezentantii bancilor Halfon, Hillel si Elias in 1872). Desi aceste proiecte (intre care s-a numarat si transformarea in 1865 a sucursalelor din Bucuresti (deschisa la 1861) si Galati (deschisa la 1856) ale Bancii Imperiale Otomane de la Constantinopole, care avea capital englez si francez, in Banca Romaniei, care a detinut pentru scurt timp dreptul de emisiune, la initiativa mai multor finantisti din tara, printre care si Iacob Loebel, cumnatul lui Iacob Marmorosch, numit primul director al bancii, in consiliul de administratie al careia a fost cooptat si Avram Halfon) au esuat, ele au pregatit calea pentru nasterea Bancii Nationale a Romaniei, infiintate la 1880. 
     Manoach Hillel a avut 8 copii: Emanuel, o figura celebra a protipendadei bucurestene de la sfirsitul secolului al XIX-lea, Rachel, maritata cu Iosef Halfon, fiul lui Solomon Halfon, Isac, casatorit cu Regine, stranepoata lui Solomon Halfon, Gracia Veneziana, maritata cu Menachem Elias, Sarah, maritata Leon, Rebecca, maritata la Viena cu Marco Adutt, Helene, maritata cu Emanuel (Emil) Farchy, si Mathilde Mazal, maritata in 1875 la Paris cu Samuel Alfassa. Cei doi fii ai sai au infiintat o fundatie care a instituit fondul de premii si burse Hillel, primul de acest fel acordat vreodata Universitatii din Bucuresti, inceput in 1869 cu 100.000 lei aur dar ajuns in 1893 la 270.000 lei aur. Din acest fond, Universitatea a dat premii dar si burse. Intre laureati s-au numarat personalitati importante, precum Lazar Saineanu, care in 1887 a primit 5.000 de lei aur, ceea ce i-a permis sa plece 2 ani la studii in Franta (la Paris, la Sorbona si la College de France) si Germania (la Leipzig), unde si-a luat doctoratul in filologie cu o teza de folclor comparat(28), dar si Pompiliu Eliade, care in perioada 1892–1895 s-a aflat in capitala Frantei, la Ecole Normale Superieure, ca bursier Hillel, Nicolae Vaschide, care a primit premiul pentru lucrarea sa de licenta in filosofie despre senzatiile vizuale in 1894, Simion Sanielevici care a primit o bursa pentru a-si continua studiile in matematica la Paris in 1903 si Nicolae Cartojan care a fost premiat pentru un studiu de istorie literara elaborat in perioada studentiei in cadrul seminarului lui Ion Bianu, in 1910. Insusi Camil Petrescu a primit bursa Hillel intre 1914-1919. Au mai beneficiat Mihail Canciulescu, doctor in medicina la Craiova (1904), Victor Valcovici, profesor universitar de mecanica la Iasi si Timisoara (1906), medicul Victor Gomoiu (1910), Titu Vasiliu, doctor in medicina la Bucuresti, (1913), Titu Dinu, poet, dialectolog, filolog, folclorist și clascist, stins din viață prematur, la 31 ani, elev preferat al lui Ovid Densusianu care s-a bucurat de aprecierea lui Perpessicius, Dragos Protopopescu, anglist la Bucuresti (1915), dar si clujenii Radu Codreanu (1926) si Aristide Gradinescu (1934). 
     Ca toti marii zarafi, Manoach Hillel facea si negustorie, fiind unul din primii posesori ai unor case de import si export. Dar nu numai la economia si cultura tarii a contribuit Hillel, ci si la imbunatatirea situatiei ei politice. Astfel, dupa Revolutia de la 1848, in Decretul din 14 iulie 1848 al Guvernului Provizoriu de numire a Sfatului Orasenesc Bucuresti, printre membrii recomandati il gasim și pe Hillel B. Manoah. Numele lui apare si printre semnatarii procesului verbal al adunarii notabilitatilor Tarii Romanesti din 10/22 august 1848, care si-au exprimat increderea fata de continutul discursului lui Suleiman Pasa si au recunoscut Locotenenta Domneasca instalata in locul Guvernului Provizoriu(29). Iar atunci cind a fost arestat sub presupunerea ca ar fi ajutat pe revolutionari, in ajutorul lui a sarit nimeni altul decit Solomon Halfon, care i-a platit cautiunea pina la achitarea de orice acuzatii. 
     Afacerile lui Manoach Hillel au fost continuate de fii sai, Emanuel si Isaac, insa Isaac a murit tinar (in 1881, la numai 33 de ani, ceea ce nu l-a impiedcat totusi sa lase in urma trei copii, toti cetateni francezi) asa incit Emanuel a ramas singurul care a dus mai departe numele Hillel Manoach in Romania. Pe Emanuel il gasim ca reprezentatnt al Caselor de bancă Foul et Cie si Camondo et Cie din Paris (ultima fiind sucursala bancii cu acelasi nume de la Constantinopole apartinind familiei mamei viitoarei sale cumnate Regine, Rebecca de Camondo) la 1875, dar si intre primii cenzori ai Bancii Nationale la infiintarea acesteia in 1880. 
     In plus, stim ca Manoach Hillel a avut cel putin un frate, Israel, mentionat in decretul lui Grigorie al IV-lea Ghica din 1827. In Bucurestiul secolului al XIX-lea mai exista un negustor si bancher important, naturalizat si el la 1880, Leon Manoach (1844-1915), precum si doi frati, Iosef Leon Manoach (1831-1885) si Moise Leon Manoach (1840-1888), ambii negustori si bancheri, naturalizati in acelasi an 1880 (posibil sa fi fost frati si cu Leon Manoach). Nu stim exact care era legatura de rudenie dintre toti acesti oameni (daca exista vreuna) dar au fost cu totii personalitati cu un rol important in dezvoltarea economiei romanesti la acea vreme si de aceea merita amintiti aici.

Solomon Halfon (1790-1862)

     La fel ca Manoach Hillel, Solomon Halfon a fost unul din primii mari creditori sefarzi otomani stabiliti la Bucuresti (s-a nascut la Adrianopole si a venit in capitala valaha la 1828, impreuna cu familia). Tot la fel ca Hillel, a condus o vreme comunitatea sefarda din Bucuresti, a sprijinit revolutia de la 1848 si unirea Principatelor si a acordat statului valah si mai apoi Romaniei imprumuturi care au ridicat economia tarii, infiintind inca de la 1829, la numai un an de la sosirea lui la Bucuresti, in curtea hanului Serban Voda, acolo unde se va construi ulterior Banca Nationala a Romaniei, un birou de creditare premergator institutiei bancare care din 1832 se va numi “Halfon er fils”, care facea afaceri cu marile firme occidentale, ca Rougemont si Rothschild (cu care se va si inrudi). Stim ca numai in 1836 Halfon a finantat statul valah cu 2.860 de galbeni si 90.090 lei (vezi mai sus). De asemenea, a donat sume mari de bani la diverse institutii evreiesti si romanesti, inclusiv Academiei Romane, care a primit 50.000 de lei aur.
     Solomon Halfon a fost printre putinii care se ocupau de comert exterior in prima jumatate a secolului al XIX-lea, beneficiind de concesiunea accizelor si a exportului de lemne si sare(30) dar si de dreptul de a administra vamile Valahiei in perioada 1 ianuarie 1839 – 1 ianuarie 1842, impreuna cu dragomanul Sefragim, ca urmare a cistigarii licitatiei organizate in acest scop in 1838(31). Ca o recunoastere a meritelor sale, in 1835 a primit de la domnitorul Alexandru II Ghica (1834-1842) titlul de Pitar, care i-a dat dreptul de a purta caftan si de a poseda pamint. Despre el Constantin C. Giurescu spune: “Citam astfel pe Solomon Halfon, de la care s-a pastrat o scrisoare cifrata adresata lui la 17 septembrie 1830 de caminarul Stefan Hagi-Moscu, al carui rasunator faliment, in 1838, după ce i se protestasera cateva polite la Viena, a lovit pe multi bucuresteni ce-i incredintasera nu numai economiile lor, dar si zestrea fetelor, banii copiilor minori si, uneori, intreg capitalul […]”(32).
     Solomon Halfon a avut trei fii, Avram, Nissim si Iosef, care au continuat dinastia de bancheri evrei romani si conducatori ai comunitatii sefarde (respectiv Avram si Iosef).
     Avram Halfon (1808-1884) s-a casatorit cu Lea Policar, cu care a avut o fiica, Rachel, maritata Alfassa, si un fiu, Michel, nascut la Brasov in 1829 si decedat la Paris in 1890, casatorit la Constantinopole cu Rebecca de Camondo, cu care a avut 4 copii: Regina (maritata cu Isac Hillel Manoach), Salomon, Hortense (maritata cu Alexander Elissen) si Esther Ernestina (maritata cu un Moise Halfon, nascut la Bucuresti in 1851 si decedat in 1923, la Paris(33)). S-a bucurat de aprecierea domnitorului Al. I. Cuza, care l-a facut trezorierul sau si in aceasta calitate l-a luat cu el, alaturi de diversi ministri, in calatoria intreprinsa pina la Constantinopole pentru investitura sa, in iunie 1864. A participat la toate marile operatiuni bancare din Romania din timpul lui. In 1864, in numele unui grup de interese, Banca Halfon a contractat de la Banca Imperiala Otomana de la Constantinopole si de la Banca Openheimer din Paris un imprumut menit sa acopere unele cheltuieli ale statului si de la Banca fratilor Stern din Londra un altul pentru acoperirea deficitului bugetar. Aceste imprumuturi au deschis pentru statul roman acces la bancile din strainatate. Avram Halfon s-a numarat de asemenea intre membrii fondatori si ai consiliului de administratie al primei societati romanesti de asigurare, Dacia, infiintata in 1871 prin decret domnesc(34). In noiembrie 1879 a fost numit Consul General pro bono al Imperiului Otoman, aceasta calitate fiindu-i recunoscuta oficial de Printul (la acea vreme) Carol I. 
     La fel ca Manoach Hillel, Avram Halfon nu s-a implicat numai in comert si finante ci si in cultura. Pe linga donatia facuta Academiei, a facut parte chiar dintre membrii Societatii de Cultura Israelita infiintata de medicul Iuliu Barasch in 1862.
     La rindul lui, Nissim Halfon (1820-1872), care si-a facut studiile si ucenicia la Constantinopole, la Banca familiei Camondo, s-a casatorit cu o alta Lea, fiica lui Abram Hilllel, cu care a avut o fiica, Rachel, nascuta in 1850 dar decedata la numai 25 de ani, si un fiu, Solomon Nissim Halfon (1854-1922), casatorit cu Eugenia, nascuta Mendel, naturalizat individual in 1880. La rindul lui, acesta a avut patru copii: un fiu, Nissim Rafael S. Halfon (1882-1955), care a continuat traditia conducerii comunitatii sefarde bucurestene, o fiica, Sarah, maritata cu H. Rizo, o fiica, Paloma, maritata cu Moscu Aser si un fiu Raul, decedat la numai 6 ani in 1894. La fel ca si fratele sau mai mare, Nissim Halfon a contribuit si la viata culturala a comunitatii, participind activ la dezvoltarea sistemului de scoli evreiesti. Astfel, impreuna cu nepotul lui, Solomon I. Halfon, dar si cu alti membri ai elitei sefarde, intre care si I.I. Manoach, a fost membu in Comitetului Scolii Primare de Baieti Talmud Torah, infiintata in 1861. Mai mult decit atit, in 1878, a infiintat impreuna cu sotia sa Scoala de fete “Nissim si Lea Halfon”. Piatra de temelie a noii cladiri (din fundatura Negru Voda) a fost pusa la 12 mai 1891, iar cladirea a fost finalizata in 1897. In comitetul scolii erau si Ernestine Esther Halfon (sotia lui Solomon I. Halfon), Sarah H. Rizo (fiica lui Solomon Nissim Halfon), Tamara L. Aser (sotia lui Lazar Aser), Moscu Aser si sotia sa Paloma (fiica lui Solomon Nissim Halfon)(35).
     In ceea ce-l priveste pe Iosef Halfon (1816-1876), care s-a casatorit cu Rachel, fiica lui Manoach Hillel, desi poate mai putin vizibil, a fost si el implicat in conducerea comunitatii serfarde, ca membru in Consiliul Repezentantilor Comunitatii. Din The Jewish Chronicle din 24 octombrie 1873 aflam ca Isidor Halfon, fiul sau cel mare, s-a casatorit cu o membra a familiei Rothschild, Sarah. Cel de-al doilea fiu, Solomon I. Halfon (1846-1913) a fost la rindul lui conducator al comunitatii sefarde din Bucuresti (1884-1914). În 1880 i s-a acordat împământenirea în mod individual. In 1890 a contribuit financiar la refacerea in stil maur, dupa planurile lui Grigore Cerkez, a sinagogii mari sefarde Cahal Grande (construita la 1819) iar in 1895 a instituit fondul Iosef Halfon donind 20.000 lei Universitatii din Bucuresti pentru burse si premii, dupa modelul fondului oferit anterior de bunicul lui Academiei Romane. De banii din acest fond au beneficiat diverse personalitati, de multe ori in combinatie cu burse din fondul Hillel. Acesta a fost cazul lui Nicolae Vaschide, care a ajuns la Paris în toamna anului 1895 pe baza unei burse din fondul Halfon dupa ce tocmai primise Premiul Hillel, sau al lui Victor Valcovici care a primit in 1907 premiul Halfon, la un an dupa ce primise Premiul Hillel. Solomon I. Halfon a primit Crucea Ofiterilor si Carol I i-a decernat titlul de Comandor. Sotia lui, Ernestine Esther (1850-1941), fiica lui Menachem Elias si a Graciei Hillel, si sora lui Jacques Elias, a fost doamna de onoare in suita reginei Elisabeta. Impreuna au avut doi fii: Iosef Halfon, nascut la Bucuresti in 1870 si decedat in Mexic in 1895 (in memoria caruia a fost instituit fondul acordat Universitatii din Bucuresti), si Menachem Halfon (1872-1952).
     Iosef Halfon a mai avut o fiica, Rebecca Mathilda, nascuta la 1859 dar decedata la numai 13 ani, un fiu, Leon (1865-1899), care apare pe lista celor naturalizati in 1880, un fiu Henri despre care nu au ramas informatii si o fiica Esther (1837-1898), maritata cu Lazare Semo, inhumata in cimitirul central din Viena, la fel ca familia Elias. In schimb, un Lazar Semo (1824-1880), foarte probabil sotul ei, este inmormintat in cimitirul sefard din Bucuresti, la fel ca si unul din fii sai (lor), Ezra (1857-1947). In plus, pe lista de evrei naturalizati individual la 1880 mai apare un Alex Halfon, bancher, foarte probabil tot membru al unei ramuri a familiei.

Sursa: https://www.flickr.com/photos/cam37/1305504257/
     Continuind traditia filantropica a familiei, Iosef Halfon a lasat prin testament cite 1.000 de franci scolilor evreiesti din Adrianopole, Salonic si Smirna.

     Pina inainte al doilea razboi mondial, portretele lui Solomon Halfon, Manoach Hillel, Solomon I. Halfon si Jacques Elias se gaseau la muzeul Camerei de Comert din Bucuresti.

Menachem Elias (1812-1892)

     La fel ca Manoach Hillel si Solomon Halfon, Menachem Elias a fost unul din importantii industrialisti si bancheri sefarzi din Valahia, si apoi din Romania, si tot la fel ca ei, a ramas pina la sfirsitul vietii supus otoman (doar unii membri ai generatiei urmatoare au primit naturalizarea). Mare parte din familia sa s-a retras la sfirsitul vietii la Viena, unde sunt de altfel inmormintati in cimitirul central al orasului, la fel ca Jacob Marmorosch, un alt important membru fondator al sistemului bancar din Romania, prin intermediul Bancii Marmorosch Blank, cea mai mare si mai longeviva banca romaneasca (1848-1951). 

Sursa: http://baudenkmaeler.wordpress.com/2013/11/10/elias-mausoleum-zentralfriedhof-wien-xi/
     Despre afacerile lui Menachem Elias se stie mai putin. Cea mai cunoscuta este contributia lui la aparitia Hotelului Continental. Astfel, stim ca la 1885 Elias a cumparat de la Gheorghe Niculescu fostul Grand Hotel Brofft, construit la mijlocul secolului al XIX-lea pe locul casei banului Dimitrie Ghica, in care s-a nascut la 1816 omul politic si diplomatul Ion Ghica, si l-a transformat cu ajutorul marilor arhitecti ai vremii I. I. Rosnovanu si Emil Rittern Forster in modernul (la acea vreme) Grand Hotel Continental. 
     Elias a avut o sora Ora, maritata Albachary, si o alta sora Perla, maritata Hillel (1817-1893, posibil cu Israel Hillel, fratele lui Manoach Hillel), ultima inmormintata alaturi de el in cimitirul central din Viena. Casatorit cu Gracia Veneziana Hillel (care a murit exact la o luna dupa el), a avut 4 copii: Abraham, casatorit cu Pauline nascuta tot Elias (dintr-o ramura paralela a familiei), Heinrich, casatorit cu Rachel, nascuta Russo, Ernestine Esther, casatorita cu Solomon I. Halfon, si Jacques, ramas burlac pina la sfirsitul vietii, motiv pentru care si-a si lasat intreaga avere (de altfel imensa) Academiei Romane, in scopul infiintarii unei fundatii care sa poarte numele tatalui sau, Menachem Elias, care sa acorde burse, sa contruiasca un spital, sa ajute scoli si fundatii caritabile evreiesti si crestine. (De altfel este singura mostenire care mai exista, atit Premiul Hillel cit si Fondul Halfon disparind in perioada interbelica). Iata un fragment din testamentul sau:
     Fundatia Familiei Menachem H. Elias, va avea ca scop de a intemeia, dezvolta sau ajuta institutiunile de cultura, de preferinta de cultura practica, precum si de opere de asistenta publica si de binefacere, ca de exemplu burse la copii saraci, cantine scolare, ajutorul saracilor de preferinta prin munca etc. In special va avea obligatia de a construi ti intretine in Bucuresti un spital cu cel putin o suta paturi in conditiunile cele mai moderne si perfectionate; acest spital se va numi: “Spital fondat de Familia Menachem H. Elias”. In acest spital se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliti si de orice alta credinta, se vor da consultatii si medicamente gratuite.(36)
     Jacques (1844-1923) a ramas de altfel cel mai cunoscut dintre fii lui Menachem Elias, desi in afaceri erau implicati toti cei trei frati. De pilda, in 1872 Abraham, Heinrich si Jacques au infiintat Banca “A. H. Elias” la Bucuresti (desfiintata in 1902) si Banca “Fratii Elias” la Viena (care si-a transferat operatiunile la Bucuresti in acelasi an, incetind operatiunile de la Viena).
     Atunci cind, in 1882, se infiinteaza la Bucuresti o societate de asigurari, “Nationala”, cu un capital de 3.000.000 lei, intre intemeiatori ii gasim pe I. Marghiloman, D. Sturza, Jacques M. Elias (care era si in consiliul de administratie), I.I. Manoach, Leon Halfon si Solomon Iosef Halfon. Societatea a monopolizat domeniul asigurarilor in Romania, reusind sa excluda concurenta reprezentata de societatea Azienda Assicuratrice di Trieste, adusa in tara si condusa intre 1857-1864 de nimeni altul decit Iacob Loebel, cumnatul lui Iacob Marmorosch(37). In 1895, Jacques Elias nu mai apare in Consiliul de Administratie al Societatii “Nationala”, dar il gasim, in schimb, in cel al Societatii de Asigurare si Reasigurare “Patria”.
     In plus, Jacques Elias este considerat a fi intemeietorul industriei zaharului in Romania prin investitiile facute in fabrica de zahar de la Sascut (din 1885). A investit in general in ferme si agricultura, dar si in diverse proprietati precum Hotelul Continental din Bucuresti (construit de tatal sau tot in 1885), noua imobile la Viena, doua mine de mercur in Dalmatia, actiuni la bursele straine etc.
     In timpul primului razboi mondial, Elias si-a reluat activitatea bancara luind parte la fondarea Bancii Generale a Tarii Romanesti, al carei conducator, si mai apoi proprietar, a fost pina la sfirsitul vietii.
     Pentru meritele sale industriale el a fost recompensat in timpul vietii de regale Carol I cu numeroase medalii (Cavaler si Ofiter al Ordinului Steaua Romaniei (1889, 1901), Ofiter si Comandor al Ordinului Coroana Romaniei (1891, 1909), Medalia „Meritul Comercial si Industrial” clasa a I-a (1913) etc), cu titlul de consilier, dar si cu incetatenirea individuala in 1880. A fost numit cetatean de onoare al Bucurestiului si postum membru de onoare al Academiei Romane (1993).

Mauriciu Blank (Blanco) (1848-1929)

     Mauriciu Blank s-a nascut la Pitesti, ca primul fiu al lui Leiba Blanco, descendent al familei sefarde Durrera el Blanco, venita in Valahia in secolul al XVIII-lea. A studiat la Viena si Leipzig, devenind primul om din Romania (pentru ca la vremea aceea nu era cetatean roman, fiind naturalizat abia in 1882) licentiat in comert si finante. Intors in Romania in 1863, Blank a fost angajat de Iacob Marmorosch, posesorul uneia din primele banci din tara, infiintata in 1848 si condusa pina in 1857 impreuna cu cumnatul sau, Iacob Lobel, cel care in 1865 a convins conducerea Bancii Imperiale Otomane din Constantinopole sa deschida o filiala la Bucuresti sub numele de Banque de Roumanie. In 1869, Marmorosch l-a facut pe Mauriciu Blank partener iar in 1870, cind s-a retras la Viena, unde a ramas pina la sfirsitul vietii, in 1904, i-a lasat practic toata afacerea. 
     In 1874, banca a fost redenumita Marmorosch, Blank and Co., avind la vremea aceea sediul in Str. Lipscani, un capital de 172.000 lei, si doar drept de imprumut. Curind a ajuns cea mai importanta banca dupa cea nationala. In 1877 Banca Marmorosch, Blank and Co. Bank a finantat campania militara a guvernului roman in razboiul de independenta. 
     In 1905, banca a fost transformata in societate pe actiuni, cu un capital social de 8.000.000 de lei, francez, german, maghiar si romanesc, extins apoi la 125.000.000 lei. Mauriciu Blank a reformat banca si a transformat-o intr-o puternica institutie de credit pentru comert si agricultura, implicata in exportul de produse agricole si importul de marfuri. Banca a devenit actionar la o serie intreaga de intreprinderi (Vulcan, in 1908, fabrica de bere Luther, in 1911 etc.) si s-a implicat in subventionarea de lucrari publice precum drumuri, cai ferate, care au ajutat implicit la dezvoltarea comertului. In 1912, Aristide Blank, fiul lui Mauriciu si directorul din acel moment al bancii, a fost invitat sa faca parte din comisia de infiintare a Academiei de Studii Economice(38). Intre 1915-1923, perioada in care era cea mai puternica banca comerciala din Romania, s-a construit si noul sau sediu din strada Doamnei. In 1920, Banca a infiintat Atelierele Grafice „Cultura Nationala” care au fost apoi vindute statului, in 1930, intrind in regia Monitorului Oficial si imprimeriilor statului(39). In anul 1923, banca avea 25 de sucursale in Regat si patru externe: Paris, Instanbul, Viena si New York. 
     De altfel, Banca Marmorosch Blank a fost unul din initiatorii si actionarii fondatori ai companiei Air France, prin intermediul Companiei de Navigatie Aeriana Franco-Romana, infiintata la 23 aprilie 1920 de catre Aristide Blank (cu banii bancii) si Pierre de Fleurieu (cu experienta in domeniul aviatiei), transformata mai apoi in Compania Internationala de Navigatie Aeriana in 1925, si respectiv in Air France, dupa unificarea cu alte patru companii in 1932 si nationalizarea din 1933(40). Compania de Navigatie Aeriana Franco-Romana avea sa inaugureze, in 1922, prima linie comerciala intercontinentala, Paris-Istanbul, cu escala pe Aeroportul Baneasa.
     Ca urmare a crizei economice mondiale din 1930, Banca Marmorosch Blank a intrat in incapacitate de plata si stare de faliment. Banca Nationala a Romaniei a intervenit puternic pentru a salva banca, preluindu-i debite insolvabile si acordindu-i credite preferentiale. Ulterior, Banca Marmorosch a obtinut concesiunea pentru desfacerea de tutun si sare si a reusit astfel sa se mentina pina in 1948 (anul implinirii a 100 de ani de la infiintare), cind a fost nationalizata. Chiar nationalizata, Banca a mai continuat sa functioneze pina in 1951(41). In 1949 o gasim in Raportul Anual al Liniilor Maritime Americane ca partener de afaceri pe anii 1907-1912, 1914-1915, 1917-1930(42).

Mari contributori la dezvoltarea culturii:
Leon Alcalay (1847-1920)

     Leon Alcalay a fost unul din marii librari, anticari, editori si tipografi ai Bucurestiului. In 1864, la numai 17 ani, a infiintat doua rafturi cu carti la intersectia Podului Mogosoaiei cu viitorul Bd. Elisabeta(43). In 1867, cind pe locul respectiv a inceput constructia Hotelului Herdan (devenit in 1873 Grand Hotel du Boulevard), si-a mutat pravalia peste drum de Legatia Rusa, pe locul casei boierului Filipescu, unde se afla azi cladirea Casei de moda Venus(44).
     Cum arata Calea Victoriei in 1871 stim de la Constantin Bacalbasa (din Bucurestii de altadata, 1871-1884, vol. 1, ed. II, Editura Ziarului Universul, Bucuresti, 1935, p. 56):
     In 1883 Leon Alcalay a deschis un mare magazin de anticariat, librarie si papetarie la parterul Grand Hotel du Boulevard in locul magazinului de covoare Haas. Alcalay a infiintat apoi si o editura; in 1899, Casa de Editura a Librariei Alcalay a cumparat colectia Biblioteca pentru toti, initiata in 1895 de editorul Carol Müller, sub inspiratia colectiei germane de buzunar Universal Reklam Bibliotheck din Leipzig. Perioada Alcalay a colectiei, inceputa cu numarul 179 si intinsa pe un sfert de secol, a fost acoperita de Editura Librariei Leon Alcalay, Editura Librariei Universale „Leon Alcalay” si Editura Librariei „Universala” Alcalay & Co. Coordonarea colectiei a fost asigurata de A. Alecsandrescu-Dorna, Victor Anestin, Haralamb G. Lecca si Vasile Demetrius. Cea mai indelungata coordonare a asigurat-o Vasile Demetrius (1923-1942). Consilieri ai colectiei, de la nr.1000, au fost I. Al. Bratescu-Voinesti, Al. Vlahuta si I. L. Caragiale. In intervalul dintre cele doua razboaie mondiale ritmul publicarii numerelor a slabit, dar, practic, nu a existat niciun an fara aparitii in aceasta colectie. In 1940, urmasii lui Leon Alcalay au vindut libraria lui Remus Cioflec. In intervalul 1943-1949, Biblioteca pentru toti a fost preluata de Editura Socec(45).

Mauriciu Cohen Lanaru (1849-1928)

     Compozitor, violonist, cronicar musical, cintaret, profesor de muzica, Mauriciu Cohen Lanaru s-a nascut la Bucuresti. Dupa absolvirea Conservatorului local si-a continuat studiile de armonie si contrapunct la Milano si pe cele de canto, vioara si compozitie la Paris, unde a invatat cu Massenet, Dubois si Georges Bizet, care ii aprecia in mod special talentul. A functionat o vreme ca prim violinist al Teatrului Odeon din capital franceza si a scris cronici muzicale pentru Le Figaro, colaborare pe care a continuat-o si dupa ce s-a intors in tara. La Bucuresti a scris romante, coruri pe versurile lui Alecsandri, muzica de camera (sonate, lieduri), opere pentru teatru liric cu vizibile influente folclorice romanesti (Mazeppa, In ajunul nuntii, Mesterul Manole si Insula florilor, care putea fi vizionata in 1899 la Gradina de Vara “Mitica Georgescu” in interpretarea Trupei “Aron Leon Bobescu”). A publicat critica muzicala in ziare precum Universul, Romanul, Literatorul, Timpul, fiind prieten cu multi scriitori de marca ai vremii. A fost profesor de muzica la scoala Elena Doamna, unde a infiintat catedra de canto. A fost, de asemenea, membru al Societatii Americane a Compozitorilor si este considerat pina astazi suficient de important pentru a fi inclus, de pilda, in bibliografia obligatorie a cursurilor de pian de la Escola de Música da Universidade do Estado de Minas Gerais in Brasil. Despre el stim ca la 1900 avea in proprietate o casa pe Str. Carol I, la numarul 93, la numai doua case de Leon Alcalay (nr.97)(46). De altfel la editura lui Alcalay si-a publicat Cohen Lanaru partiturile de muzica religioasa iudaica pentru “solo hazan” scrise in 1910 si reunite sub titlul Tehilot Israel. In plus, o serie intreaga de melodii sinagogale in versiunea adaptata de el inca se mai cintau inca in Templul Spaniol din Bucuresti chiar si dupa al doilea razboi mondial, demonstrind posibiltatea ca un artist minoritar sa contribuie in egala masura atit la dezvoltarea culturii sale cit si a celei majoritare.

Alti contributori sefarzi la dezvoltarea culturii romanesti

     Desi nu ne vom opri asupra lor, merita amintiti aici si alti mari artisti, muzicieni, oameni de litere sefarzi fara de care cultura – dar si stiinta – romana ar fi fost mult mai saraca: Alexandru Vona, Raoul Siniol, Ezra Alhasid, Clara Haskil, Filip Lazar, Leon Algazi, Dan Mizrahi, Alexandru Mandi, Jacob Levy Moreno, Nicolae Cajal, David Emmanuel, Alexandru Finti, Moscu Alcalay, Mihail Caffe, etc.
     Despre comunitatea sefarda din Turnu Severin a scris Haim Ghiuzeli aici: http://www.bh.org.il/database-article.aspx?48720 .

Note
     (1) Eugen Bernard Denize, “The Sephardic Jews in Wallachia and Moldova, Sixteenth to Nineteenth Centuries,” in Paul Cernovodeanu (ed.), The History of the Jews in Romania, vol. 1, From its Beginnings to the Nineteenth Century, Goldstein-Goren Diaspora Research Center, Tel Aviv University, 2005, p. 62.
     (2) Bulent Senay, “Communal Autonomy of the Jewish Millet in the Ottoman-Turkish Tradition” in Studia Hebraica no.6/2006, Editura Universitatii din Bucuresti, p. 81-82.
     (3) http://www.geschichteinchronologie.ch/ottoman/EncJud_juden-in-Istanbul04-1600-1800-ENGL.html
     (4) Naim Guleryuz, http://www.turkishjews.com/history/life.asp
     (5) Idem. 
     (6) Izvoare si Marturii despre Evreii din Romania (IMER), Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din Romania al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, no. II/2, p. 228.
     (7) Bulent Senay, “Communal Autonomy of the Jewish Millet in the Ottoman-Turkish Tradition”, p. 79-80.
     (Cool Eugen Bernard Denize, “The Sephardic Jews in Wallachia and Moldova, Sixteenth to Nineteenth Centuries,” p. 63.
     (9) M. A. Halevy, Comunitatile evreiesti din Iasi si Bucuresti pina la zavera (1821), Sinai – Anuar de Studii Judaice, III, Bucuresti, 1931, p. 16.
     (10) IMER III/2, p. 19.
     (11) Idem, p. 492-493.
     (12) Idem, p. 34-35.
     (13) Idem, p. 150-151.
     (14) Idem, p. 396.
     (15) Idem, p. 401-402.
     (16) Vezi http://www.ucl.ac.uk/library/special-coll/mb-gaster.shtml.
     (17) IMER II/1, p. 32.
     (18) Idem, Studiu introductiv, p. XL-XLI , p. 60-61.
     (19) IMER III/2, p. 261-262.
     (20) http://www.centropa.org/photo/izak-nassi
     (21) Baruch Tercatin, Lucian Zeev Herscovici, Prezente rabinice in perimetrul romanesc, sec. XVI-XXI, Hasefer, Bucuresti, 2008, p. 80.
     (22) Vezi http://genforum.genealogy.com/elias/messages/311.html
     (23) Vezi http://www.deseretnews.com/article/314582/DEATH--DEVORA-J-SHABTAI.html?pg=all
     (24) IMER III/1, p. 548.
     (25) IMER III/2, p. 131.
     (26) Idem, p. 147, 174, 300-301.
     (27) IMER III/2, p. 131.
     (28) A. Zimbler, http://archive.is/Vje9Q.
     (29) IMER III/2, p. 491-492, 497.
     (30) Idem, p. 132.
     (31) IMER III/2, p. 176.
     (32) Constantin C. Giurescu, Istoria Bucurestilor din cele mai vechi timpuri pina in zilele noastre, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 168-169.
     (33) Vezi http://www.geni.com/people/Mo%C3%AFse-Halfon/6000000008397407230.
     (34) Enciclopedia Romaniei, 1943, volumul IV, p. 671
     (35) Vezi cronologia.
     (36) Benes Avital, Evreul Jacques Elias (1844 -1923). Testamentul. Ieri, azi, mâine..., Bucuresti, f.e., 1993, p. 27-43.
     (37) Enciclopedia Romaniei, p. 672.
     (38) Ion Gh. Roșca, „Începuturile învățământului superior economic din România. ASE la 98 de ani”, în Economistul nr.11, 4 aprilie 2011
     (39) Dr. Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea industrială a Bucureștiului din a doua jumătatea a secolului al XIX-lea până în anul 1938, op. cit., p. 78.
     (40) http://www.roumanie.com/Entreprises_roumaines-Aviation_Compagnie_Franco-Roumaine_Navigation_Aerienne_Air_France-A495.html, http://www.d13-th.ro/forum/index.php?topic=3040.0
     (41) http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/Pdf-uri/DJAN-uri/DMBAN_fonduri_si_colectii_date_in_cercetare.pdf
     (42) www.rsm.nl/portal/page/portal/RSM2/attachments/pdf1/archief_alfabetisch2.pdf
     (43) Gheorghe Parusi, Cronologia Bucurestilor, p. 285
     (44) Florin Sinca, Din istoria politiei romane, RCR Print, Bucuresti, 2006, p. 192
     (45) http://www.edituraminerva.ro/istoric.php
     (46) http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/07/strada-carol-i-vadul-comercial-la-19001/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum