IN ROMANIA[2]

Pagina 4 din 11 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate”

Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.10 16:02

Rezumarea primului mesaj :

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate” de Andrea Ghita
Preambul: Titlul acestui reportaj are legătură cu conținutul în măsura în care face referire la ecoul postat anul trecut de „Gioia”, la articolul meu despre prima ediție a taberei de creație de la Borsec, pe tema Holocaustului din România. Între 3 și 15 august 2010 s-a desfășurat cea de a doua ediție a taberei. Am revenit la Borsec pentru a afla de la organizatori despre rezultatele taberei de anul trecut și a-i cunoaște pe participanții din acest an. Sper ca articolul de față să răspundă, măcar în parte, îndoielilor lui „Gioia” din care spicuiesc : „ în acest eveniment văd ceva forțat, ceva care obligă la reinventare, căci acești tineri artiști nu au și nu au avut nicio tangență cu subiectul…Pentru mine Holocaustul nu e un joc de societate”.
Artiști tineri aleși pe bază de concurs
Lucrările realizate la ediția pilot a taberei de creație „Holocaustul în România”au fost prezentate la București, în 27 ianuarie 2010, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, într-o expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…”

Adrian Preda: Deportare; lucrare realizată la Tabăra de creație de la Borsec, 2009

După opinia istoricului Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București, evenimentul s-a bucurat de o receptare favorabilă atât în rândul publicului, cât și al mediului artistic, lucru dovedit și de numărul mare de persoane dornice să participe la cea de a doua ediție a taberei de creație. Cei nouă participanți au fost selectați din rândul absolvenților de arte vizuale, pe baza baremului de vârstă (24 – 35 de ani) și a portofoliului de lucrări.
În ultima vreme mă interesează problemele de istorie, istoria României, și mi s-a părut o bună ocazie să înțeleg ceva mai mult, să desființez niște stereotipuri și niște idei care îmi fuseseră impuse.”- spune Veda Popovici; „Informațiile pe care le-am aflat au fost impresionante. Nu știam multe lucruri despre Holocaustul din România. De fapt, pentru asta am și venit.” – completează Bogdana Contraș. Arnold Schlachter este de părere că „România de astăzi e influențată nu numai de comunism, ci și de perioada anterioară, când a avut loc Holocaustul, și acest lucru trebuie asumat. Nu este vorba de o modă ci de o încercare de a prelucra trecutul, pentru a înțelege ceea ce se petrece astăzi.”
Oferta
În primele trei zile ale taberei, tinerii artiști au primit informații despre istoria Holocaustului din România și modul în care a fost reflectat în fotografii, filme sau lucrările artiștilor care l-au trăit. Expunerea etno-sociologului Hary Kuller a fost cu atât mai interesantă, cu cât a evocat și amintirile supraviețuitorului: „Tinerii creatori de aici, oameni foarte destoinici și de calitate, sunt interesați atât de empiria Holocaustului cât și de ceea ce s-a întâmplat efectiv în anii aceia dramatici. Eu am încercat să le transmit și o impresie vizuală. Cum arătau cele șase sute de care cu boi, întinse pe kilometri de drum, ducând 3000 de oameni către Bacău. Asta se întâmpla în 1941, a doua zi după deschiderea frontului spre est. Pe noi ne-au evacuat din localitatea Găzărie, spre Moinești unde trăiau aproape două mii de evrei. Am stat acolo o lună de zile în plin câmp; orașul era mic și nu avea posibilități să găzduiască atâta lume. Apoi am fost duși în capitala județului, la Bacău, și lăsați de izbeliște. E drept că era vară și oamenii au stat în corturi… Abia după o jumătate de an am găsit gazdă. Ca să nu spun că o familie de evrei primea a patra parte din rația unui român. Pâinea costa de trei ori mai mult decât pentru români. S-a purtat steaua galbenă până la sfârșitul războiului. Eram adolescent și steaua galbenă reprezenta o spaimă continuă pentru că te expunea tuturor batjocurilor.”
Lya Benjamin a vorbit despre artiștii evrei care au pictat cele trăite în timpul pogromului de la Iași, al deportării în Transnistria sau în lagărele naziste „Problema este că aceste lucrări sunt plasate într-un context istoric și ar trebui așezate într-un context de artă. Mi s-a părut chiar scandalos că niciunul dintre noi, tinerii artiști cu studii de specialitate, nu văzusem aceste lucrări, nu știam despre acești artiști, în timp ce istoricii care le-au prezentat, le cunoșteau foarte bine. Cred că acest episod arată că taberele de acest gen, ca cea la care participăm, au un potențial de comunicare între diferitele categorii de specialiști” – remarcă Veda Popovici. Adina Babeș, asistent în cercetare la Institutul Wiesel, apropiată de vârsta participanților, a fost prezentă în calitate de specialist, vorbind despre fotografiile document ale pogromului de la București.
La Borsec am reîntâlnit-o Sarah Einik, pictorița israeliană, care în urmă cu aproape doi ani expunea la Librăria Cărturești, o viziune originală despre Holocaust, realizată cu mijloacele artei digitale. S-a apropiat de acest subiect cu multe decenii după momentul consacrării ca pictoriță, simțind nevoia să prezinte tragedia înaintașilor ei. De altfel, ea se numără printre cei care au inițiat tabăra: „Lucrările mele au fost realizate cu sprijinul Institutul Elie Wiesel din București și ne-am gândit că ar fi bine ca în fiecare an să se organizeze câte o expoziție cu creațiile unor artiști români inspirate de informațiile despre Holocaust, pe care le vor comenta cu mijloace artistice.”
Expectative
Fiecare artist are obligația să realizeze minimum două lucrări care intră în proprietatea institutului. Cât privește timpul de două săptămâni… Depinde cum își împart timpul, ce strategie de creație adoptă. Anul trecut fiecare participant a creat două lucrări, și unul chiar trei. Institutul are o singură grijă, ca în primele trei zile să ofere un training, concretizat prin modalitățile de a prezenta Holocaustul din Europa și din România. Am speranța că la 27 ianuarie 2011 vom organiza o a doua expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…” cu alte răspunsuri la aceeași temă. Sper să facem o tradiție din această tabără. În luna octombrie materialul taberei de anul trecut va fi expus la Ierusalim, în Parlamentul Israelului .” – spune Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București.
Nu am venit aici ca să reluăm teme deja făcute. Cred că nici organizatorii nu și-au dorit asta, ci să aducă niște artiști care să reprezinte subiectul într-o cheie personală. informațiile și imaginile pe care le avem la dispoziție sunt doar niște indexuri teoretice.”- își exprimă opinia, Mihai Coșulețu, în timp ce Maia Oprea crede că: „Lucrările noastre trebuie să fie un canal de sensibilizare a publicului, nu neapărat doar în legătură cu Holocaustul. Să-i facem să perceapă altfel tot ceea ce s-a întâmplat la noi în țară, pentru că noi trebuie să fim mai întâi niște artiști români și abia după aceea artiști internaționali.” Mihai Coșuleț este de părere că „Abordăm acest subiect potrivit personalității noastre și fiecare își păstrează stilul, fără ca această tabără să reprezinte un scurtcircuit. Diferențele sunt mai mult decât bine venite și cu cât sunt mai mari, cu atât e mai bine. Dacă lucrurile încep să semene atunci trebuie să ne oprim. „Asta era problema totalitarismului și a Holocaustului, diferența nu era acceptată, era eliminată, exterminată” – completează Arnold Schlachter.
„Nu există nici un fel de presiune relativ la ceea ce trebuie să producem. Expectativele sunt de bun simț, generale. Organizatorii și cei care au realizat trainingul ne-au dat un input și ce iese…iese. Suntem într-un proces de căutare în comun. Cred că este o temă care poate fi abordată de fiecare în felul său, iar mesajul nu trebuie să fie legat neapărat de istorie, ci de umanitate în general, de niște valori. Nu trebuie să privim Holocaustul numai ca un eveniment ancorat în istorie, ci și ca felul în care putem privi viitorul. Mesajele noastre să aibă un impact în prezent.” conchide Veda Popoviciu. – cuvintele ei se potrivesc perfect în încheierea relatării mele.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.12.13 16:08

http://cultural.bzi.ro/problema-lagarelor-naziste-din-romania-7937
Intr-o campanie pornita de Jurnalul National, in speranta de a descoperi adevarul despre lagarele naziste de pe teritoriul Romaniei acestia au primit urmatorul raspuns : „Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel"  nu a transmis nicio informatie in lsegatura cu acest caz Muzeului Holocaustului de la Washington care are o arhiva documentara foarte bogata pe problematica Holocaustului din Romania.


De altfel, Institutul "Elie Wiesel", la infiintare a primit copii de pe documentele originale din arhivele instituiilor publice din Romania de la Muzeul  Holocaustului de la Washington”.


Dupa treisprezece ani de studii asidue, istoricii de la Muzeul Holocaustului din Washington au conchis ca dimensiunea pogromului nazist impotriva evreilor a fost mult subestimata. Conform studiului prezentat de The Telegraph, in decursul celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost exterminati „intre 15 si 20 de milioane” de evrei, in Europa.


Conform estimarilor prezentate in cartile de istorie, Holocaustul a luat vietile a circa sase milioane de evrei. Dupa unii istorici, cifra reala ar fi chiar mai mica – patru milioane.


Autorii noului studiu au pus cap la cap cifre obtinute din documente cunoscute, dar si multe neanalizate pana in prezent. „Am obtinut cifre socante chiar si in cazul lagarelor de exterminare care au fost bine cercetate in trecut. Si multe nu au fost bine cercetate”, a declarat Geoffrey Megargee, conducatorul studiului, pentru The Independent.


Conform studiului, au existat peste 42 de mii de ghetouri si lagare de exterminare si de munca fortata in Europa – dublul estimarilor de pana acum. In „sanatoriile” pentru evrei, femeile gravide erau fortate sa avorteze indiferent de stadiul sarcinii sau pruncii erau ucisi imediat dupa nastere. Studiul ar fi descoperit lagare de exterminare sau locatii utilizate frecvent pentru asasinate in masa in tari precum Franta sau Romania, guvernate de regimuri-marioneta ale nazistilor, in timpul conflagratiei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.12.13 21:38

http://www.observatorcultural.ro/Inca-o-data-despre-tensiunile-si-convergentele-dintre-memorie-si-istorie*articleID_29541-articles_details.html

La aproape șapte decenii de la consumarea celei mai devastatoare conflagrații petrecute în secolul precedent, literatura de specialitate despre Al Doilea Război Mondial este enormă. Istoria, sociologia, politologia, antropologia, psihologia, literatura, arta – științele umaniste în general – au oferit analize și/sau imagini extrem de detaliate și de complexe asupra subiectului. Numărul limitat de cuvinte de care această recenzie dispune nu îmi permite să intru în amănunte în această privință, așa că am să trec destul de abrupt la prezentarea unei cărți care îmbogățește patrimoniul mai sus menționat prin diversitatea surselor și prin interpretările curajoase îndreptate împotriva clișeelor istorice și ideologice prezente în continuare în cercetările alocate războiului și perioadei postbelice. 
Persecuțiile evreilor și „problema țigănească“
Contribuția Mioarei Anton deschide volumul. Aflăm din minuțioasa ei cercetare despre tehnicile propagandei de război românești privind anexarea Transnistriei și situația delicată a guvernului Antonescu în ceea ce privește încer cările de recuperare a Transilvaniei, pe care Hitler încerca să le escamoteze promițînd compensații teritoriale în Est, după invadarea Uniu - nii Sovietice. Deși nu dorea să renunțe sub nici o formă la reîncorporarea Transilvaniei în Statul român, generalului Ion Antonescu nu îi displăcea deloc perspectiva obținerii teritoriului dintre Nistru și Bug. Masacrul înfăptuit de Armata română la Odessa, unde peste douăzeci de mii de civili evrei au fost uciși drept represalii pentru comiterea unui atentat împotriva unor ofițeri români de care nici măcar nu se făceau vinovați – regizorul Florin Iepan a surprins excelent încărcătura simbolică a momentului în documentarulOdessa –, atestă din plin ambițiile geopolitice ale generalului. Pe măsură ce Armata română avansa pe teritoriul sovietic, propaganda română se achita tot mai greu de sarcina legitimării intervenției în baza reîntregirii țării, falsificînd fără scrupule datele referitoare la componența etnică a provinciei pentru a hipertrofia numărul moldovenilor în raport cu cel al ucrainenilor, de aproape zece ori mai mulți. Capitolul semnat de Diana Dumitru are ca punct de reper persecuțiile la care a fost supusă populația evreiască din Basarabia și Transnistria în anii războiului. Nu de către armatele invadatoare, așa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci tocmai de către vecinii moldoveni (români). Deși marea parte a populației a adoptat o atitudine pasivă față de soarta comunității iudaice, mulți moldoveni au colaborat cu Armata română la înfăptuirea acestei crime istorice. Motivele sînt diverse: „dorința de a obține avantaje și privilegii din partea puterii revenite; invidia față de un vecin mai prosper și posibilitatea de a profita; oportunitatea, într-un mediu permisiv, de a-și găsi un debușeu pentru instincte sadice personale sau frustrări anterior suprimate. Ceea ce nu fusese permis anterior de nici un regim devine posibil și chiar imaginabil acum: omor, bătaie, jaf“ (p. 53).
 
Din păcate, acest gen de colaboraționism nu este limitat la populația moldovenească, ci îl întîlnim peste tot în Europa ocupată de naziști. Cazul comunității evreiești din Jedwabne, Polonia, pentru a aminti doar un exemplu, este elocvent în această privință (Jan Gross, Vecini. Suprimarea comunității evreiești din Jedwabne, Editura Polirom, 2002). În continuare, Tatiana Sîrbu ne amintește umilința și suferințele unui alt grup etnic, minoritatea romă. Mai concret, este vorba despre romii din Basarabia, deportați în Transnistria. Ceea ce s-a numit în terminologia guvernului Antonescu, „problema țigănească“ s-a soldat cu inventarierea, tipologizarea și, finalmente, deportarea a aproximativ două mii cinci sute de etnici romi. Prima diviziune a fost operată între romii sedentari, respectiv cei nomazi, ultimii, deși mult mai puțini în raport cu primii, fiind considerați de către puterea de la București adevărata problemă (p. 87). Utilizînd proceduri statistice desprinse parcă din lucrarea lui Michel Foucault, A supraveghea și a pedepsi, „Autoritățile au operat o clasificare a sedentarilor, divizîndu-i în șapte subcategorii: 1. Țiganii recidiviști; 2. Țiganii fără mijloace de existență; 3. Țiganii fără ocupație; 4. Țiganii cu cazier; 5. Țiganii nemobilizabili; 6. Țiganii mobilizabili; 7. Țiganii ce constituie un pericol pentru ordinea publică“ (p. 84). Mai departe, Petru Negură urmărește adeziunea scriitorilor moldoveni în perioada post - belică la crearea unui „mit fondator“ în literatura și istoriografia basarabeană, și nu numai: „Marele Război Pentru Apărarea Patriei“. În termeni ideologici, evenimentul „aprofundează [...] un antagonism răspîndit pe larg în literatura și propaganda din Republica Moldovenească Autonomă (RASSM), antagonism exprimat pînă atunci, cel puțin la nivelul figurilor «dușmanului», în cheia paradigmei «luptei de clasă» (muncitorii moldoveni versus «burghejii » și «moșierii» români). Această diferență capătă în deceniul postbelic (dar și, într-o măsură mai mică, în perioada următoare) o dimensiune etnonațională covîrșitoare: «poporul moldovenesc » va fi reprezentat de acum încolo drept o entitate de sine stătătoare, în ruptură netă cu orice posibilă apartenență la națiunea română“ (p. 90).
 
Din rațiuni ce țin de crearea sau de păstrarea privilegiilor sociale, de vizibilitate și, ocazional, din pură convingere, scriitorii moldoveni s-au înregimentat voluntar la eforturile propagandei sovietice de a crea, pentru un stat nou, o identitate nouă, avînd ca pandant negativ „românismul“. Textul lui Igor Cașu se ocupă de volatilitatea sentimentelor politice existente în Basarabia în anul de cotitură 1944, atunci cînd administrația și Armata română se retrăgeau, cedînd locul Armatei Roșii. Oarecum firesc dacă ținem cont de împrejurări, anxietatea și sentimentul de insecuritate generalizată caracterizau în mare măsură atitudinea basarabenilor. În prima fază a războiului, avînd impresia că Armata română a reocupat și „eliberat“ provincia, populația o privea cu simpatie; ulterior, pe măsură ce frontul de Est avansa în defavoarea aliaților celui de Al Treilea Reich, basarabenii au început să oscileze în raportarea la autoritățile române, privindu-le cu mefiență și uneori chiar cu animozitate. O notă informativă a Poliției române confirmă afirmațiile din rîndurile anterioare: „«Populația este tot așa de dispusă să rămînă sub regimul românesc, ca și sub cel rusesc (mai ales dacă se lichidează bolșevismul). Pe basarabeni îi interesează, în primul rînd, stabilitatea regimului»“ (p.126).
 
În următoarea secțiune a volumului, Irina Rebrova, Ghelinada Grincenko și Sanda Șarov, împreună cu Igor Șarov, aduc în prim-plan contribuțiile metodologiei istoriei orale în analiza reprezentărilor războiului și a consecințelor sale social-politice în Rusia, Ucraina și Moldova. Păstrînd din prospețimea și savoarea memoriei, dar circumscriindu-i apetența pentru subiectivitate unui cadru științific riguros, acești autori subliniază avantajele istoriei orale atît pentru memoria colectivă și pentru cea a protagoniștilor evenimentelor, cît și pentru istoricii profesioniști. Tensiunea dintre cele două părți, menționată în titlu, își poate afla în acest domeniu o judicioasă, accesibilă și onestă reprezentare a trecutului, care astfel înțeles, asumat și depășit de către o comunitate interpretativă mai largă decît cea științifică – se poate constitui într-un indispensabil reper pentru construirea unui viitor cît mai inclusiv și mai lipsit de prejudecăți posibil. 
„Politici și locuri ale memoriei“
Dacă prima parte a cărții a insistat asupra „reprezentărilor colective“, a propagandei și a „politicilor represive“ din Basarabia și Transnistria în timpul războiului și în primii ani de după finalizarea conflagrației mondiale, iar partea a doua pe „istoria orală“ în fostul spațiu sovietic de factură europeană (Rusia, Ucraina, Moldova), perspectiva geografică este extinsă în a treia parte, unde se discută despre „Politici și locuri ale memoriei în Estul și Vestul Europei“. Însă doar primul capitol, cel semnat de Mark Sandle, este axat pe partea de vest a bătrînului continent. Celelalte două contribuții sînt centrate tot pe reprezentări contemporane ale războiului în cele trei state amintite în rîndurile de mai sus. Cu alte cuvinte, Estul este suprareprezentat în raport cu Vestul în economia generală a cărții, fapt care nu îi diminuează însă calitățile principale: inovativitate, luciditate, onestitate și pasiune științifică. Revenind la analiza lui Mark Sandle, autorul urmărește politicile simbolice ale comemorării victoriei, din 1945, în Marea Britanie. Privită inițial ca o victorie generală a democrațiilor liberale și mai puțin a Uniunii Sovietice asupra nazismului, comemorarea devine treptat una pur britanică, funcția ei fiind aceea de a crea coeziune socială și identitară în fața neajunsurilor prezentului, oricare ar fi acel prezent. Sandle atrage atenția că încercarea de a inocula „această mîndrie patriotică nu a fost în totalitate un fenomen specific conservator, de dreapta, ci mai degrabă a fost un patriotism de stînga, care a durat pînă în 1979“ (p.239), an în care Margaret Tatcher a preluat puterea. Gradual însă, ideea efortului comun, de „Război al Poporului“ imaginat sub forma unei comunități ferm sudate de valori și aspirații comune, a început să fie reinterogată după 1970. S-a demonstrat atunci, în fața „crimelor, pieței negre, grevelor, pierderii de moralitate, disidenței“, dar și în ceea ce privește „cazurile de corupție, defetism, rasism“ – fragilitatea mitului „comunității unite“ britanice (p.245).
 
 „Aceste reconsiderări“, continuă Sandle, „au mers mînă în mînă cu distanțarea de consensul social-democrat întreprinsă de către Margaret Tatcher. Guvernul de dreapta al acesteia, în dorința de a submina egalitarismul anilor postbelici, a trebuit să rescrie istoria celui de Al Doilea Război Mondial, concentrîndu-se mai mult pe patriotismul lui Churchill, pe puterea și rezistența britanică, și accentuînd foarte mult ideea de Britanie Mare. În timp ce consensul de după război a fost distrus, la fel a fost ștearsă și memoria celui de Al Doilea Război Mondial care l-a susținut; totuși, s-a dovedit destul de dificil să se înlăture acest crez din memoria populară, cu toate eforturile depuse de politicieni și mediul academic. Poate cel mai semnificativ lucru rămîne faptul că toate partidele politice, indiferent de convingeri, continuă să folosească amintirile celui de Al Doilea Război Mondial pentru a-și legitima mesajele. Ele se pot angaja într-o revizuire a narațiunii, dar cel de-Al Doilea Război Mondial rămîne un mit extrem de eficient. Churchill, Dunkirk, Bătălia pentru Marea Britanie, Spiritul Blitz, toate sacrificiile poporului continuă să fie evenimente-cheie, capabile să legitimeze prezentul“ (pp. 245-246). Interesant și incitant este și textul Ludmilei Coadă referitor la muzeele din Republica Moldova, înțelese ca depozitare privilegiate ale memoriei simbolice a războiului. Utilizînd o consistentă bibliografie, autoarea identifică originea sovietică a discursurilor pe care le putem întîlni actualmente în interiorul celor mai multe dintre muzeele moldovenești. Discursurile acestea cuprind termeni și expresii ca: „perioada de ocupație românească (1917-1940)“, „Marele Război pentru Apărarea Patriei“ sau „ocupația «româno-fascist㻓 (1941-1944).
 
De asemenea, „eroii sovietici“ sînt încă la loc de cinste în expozițiile pe care aceste muzee le organizează, ca de altfel și uniformele sovietice din timpul războiului. Concluziile vorbesc de la sine: „În toată această luptă pentru recrearea trecutului, muzeele joacă un rol semnificativ – independent de funcția politică pe care au avut-o în timp și care a fost rareori cunoscută, ele trebuie să își asume, mai ales la început de secol XXI, nu numai sarcina nobilă de a conserva, a proteja și a restaura vestigiile materiale din trecut, ci și de a salva evenimentele și faptele istorice de un tratament abuziv și de interese de grup“ (p. 274). În final, Tatiana Jurjenko operează o analiză oarecum similară cu cea a Ludmilei Coadă, extinzînd însă anvergura cercetării de la muzee la majoritatea spațiilor și a grupurilor sociale aferente, care își revendică propriile istorii și mai ales memorii, de cele mai multe ori conflictuale, pe teritoriile Rusiei și ale Ucrainei: „veterani“ și „foști deținuți din lagărele de concentrare“, pe de o parte, respectiv „urmașii victimelor Holocaustului, ai victimelor represaliilor staliniste, ai foștilor ostarbaiteri“, pe de altă parte. Ca epilog, Jutta Scherrer tratează procesul de recuperare a memoriei războiului în Germania și în Franța. În ambele state, dar mai ales în Germania, conștientizarea și asumarea colectivă a culpei și rușinii s-au constituit într-un proces lung, dificil, incomplet și mai ales politizat, uneori mai mult, alteori mai puțin subtil, în funcție de interesele de moment. Așa cum știm de la Paul Ricoeur, între istorie, ca cercetare științifică, obiectivă, și memorie, ca sumă de subiectivități, există, pe lîngă rarele puncte de convergență, o imbatabilă tensiune. Depinde de fiecare dintre noi ca această tensiune să fie, pe cît posibil, atenuată. Sarcină de care prezenta carte se achită cu succes.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.12.13 14:48

http://cultural.bzi.ro/rebeliunea-legionara-diversiune-evreiasca-7758
La 14 septembrie Romania se declara stat national-legionar, dupa ce printul Mihai a depus juramantul fata de tara si a confirmat puterile acordate lui Ion Antonescu ca prim-ministru. Cea mai puternica garantie a afilierii Romaniei la interesele Germaniei naziste (ideologic angajata impotriva dominatiei evreiesti in Europa si in lume), era prezenta ministrilor legionari la guvernare. In aceasta situatie serviciile secrete sovietice (rusesti) in colaborare cu elementele evreiesti din Romania si din intreaga lume aveau in fata cea mai grea misiune, scoaterea legionarilor de la guvernare. In mod surprinzator pentru neavizati, ei se vor folosi chiar de catre generalul Ion Antonescu pentru atingerea acestui scop. Astazi evreii fac o mare nedreptate memoriei acestuia acuzandu-l de genocid, dupa ce, practic, el i-a protejat de intentiile de exterminare ale unor nazisti, si dupa ce i-a scos pe legionari de la guvernare, adevaratii lor dusmani interni, potrivit foaienationala.ro.


Prezenta legionara la guvernare a determinat o serie de masuri economice cu caracter anti-evreiesc. Aceste masuri le-au provocat evreilor importante prejudicii materiale, urmarind mai intai limitarea activitatii evreilor in domeniul economic si, ulterior, eliminarea lor totala din economie.
Astfel, la:


* 4 octombrie 1940: au fost expropriate marile proprietati funciare rurale detinute de evrei; * 17 noiembrie 1940: a fost expropriat patrimoniul forestier aflat in posesia evreilor; * 4 decembrie 1940: au fost expropriate vapoarele apartinand evreilor; * 28 martie 1941: au fost expropriate proprietatilor funciare urbane evreiesti.


La acea data, sentimentele evreilor fata de Romania erau dintre cele mai ostile. Atmosfera este redata de catre unul dintre fostii lucratori din Informatiile speciale ale armatei, George Magherescu. El evoca momentele retragerii armatei romane din teritoriile cedate de Carol al II-lea Uniunii Sovietice. Soldatii romani “erau huiduiti si batjocoriti de evreii din targurile si orasele basarabene pe care le paraseau… Evreii din Dorohoi si din intreaga regiune erau gata, la cea mai mica ocazie, sa porneasca actiuni ostile, demonstrative, pentru a da mana cu armata sovietica de la Herta. Erau nerabdatori sa-i vada pe rusi la Dorohoi. Ca sef al Informatiilor diviziei – scrie G. Magherescu -, aveam zilnic prilejul sa constat starea de efervescenta in care traia populatia evreiasca din Dorohoi. Romanii traind toata ziua in neliniste, rasuflau mai usor seara, pentru ca in zori sa se trezeasca iar cu teama ca ar putea vedea pe sovietici venind peste ei. Evreii insa, cu urechile ciulite la aparatele de radio, misunand unii la altii cu informatii pe care si le transmiteau neincetat, frematau de nerabdare sa-i vada pe rusi la Dorohoi”. Si aceleasi sentimente le aveau evreii din toata tara. Faptul ca armata sovietica intrase cu forta in Finlanda la sfarsitul anului 1939 ii facea sa spere ca aceeasi soarta o va avea si Romania, iar ei vor fi privilegiatii noului regim politic .


Marea Britanie (Anglia), Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica (Rusia), erau potential unite la acea vreme ca “aliati” in marea confruntare mondiala ce tocmai se declansa, luptand impreuna impotriva unei Germanii si a unei Italii ce voiau o lume fara evrei la carma economica a statelor. In economia primelor doua dintre viitoarele aliate (Anglia si S.U.A.), evreii detineau privilegii inimaginabile, reusind chiar sa controleze politica respectivelor state prin marii bancheri evrei, asa cu este cazul clanului de bancheri Rothschild . In cazul celui de-al treilea aliat, Uniunea Sovietica, 90% din conducerea statului o detinea o minoritate: evreii .


In marea confruntare militara ce se pregatea, cei mari, dar mai ales oculta internationala evreiasca, isi puneau problema statelor “mici”, in care sfera de influenta vor cadea, pe care dintre giganti ii va urma? Si nu si-au precupetit eforturile pentru a influenta destinele acestor tari, printre care si Romania. Venirea la putere a miscarii legionare era cel mai mare rau imaginabil pentru evrei. Ion Antonescu era o varianta mult preferabila. Acesta luptase in primul razboi mondial impotriva Germaniei, iar la 1907, in Iasi, trasese in taranii rasculati impotriva asupritorilor evrei. Existau deci sanse de a fi “recuperat”.


In ianuarie 1941, la numai patru luni de existenta a statului national-legionar “puterile aliate” organizeaza la Bucuresti un atentat asupra generalului Hansen, seful misiunii militare germane in Romania. Un asemenea atentat nu putea avea nici o importanta strategica in confruntarea militara a celor doua jumatati de lume, generalul Hansen putand fi oricand inlocuit cu alt ofiter german. Inseamna ca alta a fost miza si ca jocul de culise al ocultei pregatise o capcana la Bucuresti, cu miza politica. Se miza pe incurcatura autoritatilor romane, se miza pe disensiunile dintre noii guvernanti, dar cel mai mult, in diversiunea ce trebuia pusa in aplicare, se miza pe unii dintre oamenii din anturajul lui Ion Antonescu.


Iata faptele! 20 ianuarie 1941. Maiorul Doring, seful transporturilor Misiunii Militare germane din Romania este asasinat in plina strada in Bucuresti, in dreptul Hotelului Ambasador, de catre spionul asasin international Dimitrie Sarantopoulos. La ancheta s-a descoperit ca la intrarea in Romania, pe la Constanta, a fost insotit de doi agenti americani, dar se afla in slujba serviciului secret britanic pentru a-l asasina pe generalul Hansen, seful Misiunii Militare germane, si numai dintr-o eroare a fost asasinat un subordonat al acestuia.


Generalul Ion Antonescu a gasit de urgenta un tap ispasitor in persoana ministrului de interne legionar Constantin Petrovicescu, pe care l-a destituit in aceeasi zi cu asasinatul. Destituirea era ilegala si abuziva, deoarece numirea si destituirea demnitarilor (ministri, secretari de stat si prefecti) putea fi efectuata conform actului constitutional de la 14 septembrie 1939 numai prin decret regal, si nu de catre primul-ministru.


Anterior destituirii sale de catre Ion Antonescu, generalul Petrovicescu ordonase insa o ancheta asupra “elementelor care desfasoara activitate ostila Romaniei”, dar nu a mai apucat sa afle rezultatele anchetei, ce au ramas secrete si nu au fost date publicitatii decat dupa anul 1990. “Cu aceasta ocazie a iesit la iveala un lucru socant. Viza de sedere in Romania a agentului Dimitrie Sarantopoulos expirase inainte de comiterea asasinatului si a fost prelungita la cererea expresa a lui Alexandru Rioseanu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, in acelasi timp mana dreapta a generalului Ion Antonescu” (Teodor Filip, Adevaruri explozive ). Reiese din aceasta informatie ca serviciile secrete aliate, fidele intereselor evreiesti la nivel mondial, aveau suficienta influenta pentru a putea determina actiunile celor mai apropiati colaboratori ai generalului Antonescu.


Imediat, legionarii au organizat o manifestatie pentru apararea ministrului de interne legionar Petrovicescu, strigand totodata ca “un brav ostas al armatei germane poate fi ucis in mijlocul Bucurestiului, sub ochii lui Rioseanu, omul jidanilor si al grecilor”. Si nici nu stiau ca Rioseanu ii prelungise viza de sedere in Romania spionului-asasin!


Tot pe 21 ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu da o lovitura de stat armata, destituind toti prefectii si chestorii, majoritatea legionari. Acestia fusesera numiti prin decret regal, si conform actului constitutiv puteau fi destituiti numai prin decret regal. Deciziile lui Ion Antonescu au fost astfel si un gest de sfidare la adresa tanarului rege Mihai. Majoritatea prefectilor si chestorilor fiind legionari, ei se sechestreaza in sedii refuzand sa-si paraseasca neconstitutional functiile. Atunci, Ion Antonescu trimite armata pentru a-i evacua fortat. Asa a inceput ceea ce istoria scrisa de istoricii evrei a desemnat ca fiind “rebeliunea legionara”. Printre cei mai mari masluitori ai acestor evenimente a fost acelasi evreul Roller, care dupa instalarea comunismului in Romania a rescris intreaga istorie a romanilor, pentru a le fi servita oficial cu lingurita in scoli si la invatamantul de partid. Este cel putin ciudat sa ii numesti pe legionari rebeli, atat timp cat pozitia lor corespundea dreptului constitutional, iar Ion Antonescu dadea o lovitura de stat folosindu-se de pozitia de comandant al armatei pentru a-si instaura dictatura personala, o noua dictatura pentru romani, dupa cea regala a lui Carol al II-lea.


“Rebeliunea legionara” a fost pregatita din afara tarii si din tara de elementele ostile legiunii, care stiau ca legionarii se vor opune scoaterii de la putere, si de aceea trebuiau compromisi, in Cartea Neagra, editata recent de Comunitatea Evreilor din Romania, se recunoaste deschis ca “evreii au contribuit la prabusirea in sange a regimului legionar” (se auto-recunosc deci parte beligeranta) si ca “o serie de masuri erau din vreme pregatite”. Ministrul de interne legionar Petrovicescu semnalase cu aproape trei luni inainte de evenimente, in cadrul Consiliului de Ministri:“De multa vreme avem informatii ca se produce o penetrare de comunisti in Miscarea legionara”. Serviciile secrete sovietice (rusesti), conduse de evrei, incepusera inca din decembrie 1940 actiunea de dezinformare, raspandind stiri conform carora in Romania situatia este extrem de grea si ca regele Mihai a plecat din tara, ca se pregateste o revolta generala deoarece intre membrii guvernului exista neintelegeri. Chiar cu ajutorul secretarului de stat de la interne, Rioseanu (“omul evreilor”, cum ziceau legionarii), si al unor agenti dubli ai Sigurantei, astfel de informatii erau aduse la urechile lui Ion Antonescu, pentru a i se sugera debarasarea de legionari.


In timpul “rebeliunii legionare” au fost scoase in strada o multime de elemente, si legionare si, cele mai periculoase, ne-legionare, elemente necesare crearii unei stari de haos si a unor diversiuni care sa justifice desfiintarea statului national-legionar. In acelasi timp, armata rusa astepta la Ungheni sa poata patrunde in tara. Pentru a pacali Berlinul, astfel incat nemtii sa nu ia apararea legionarilor, postul de radio englezesc B.B.C. a difuzat stiri false in timpul rebeliunii, cum ca legionarii s-au rasculat impotriva Axei si a Germaniei. Se pare ca, pentru suficient timp, Ion Antonescu a avut mana libera de la Berlin, iar raportul trimis de Hauffe, seful Statului Major al Misiunii Militare germane din Romania nu mai putea schimba nimic, cartile se facusera. “Tulburatorii ordinii publice  scria Hauffe  nu nu fost legionari, ci comunisti, care incercau sa pescuiasca in ape tulburi, in tara domneste linistea.” Oricum, comunistii – sau agitatorii platiti de sovietici – sunt descrisi de martori ca fiind pleava societatii, scoasa in strada. Ei stalceau, distrandu-se, lozincile specific legionare. Astfel, in loc de “jos masonii!”, se striga “jos nasolii!”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.13 18:06

http://cultural.bzi.ro/cum-erau-tratati-evreii-internati-la-ferma-staboli-6918


Aproape 2.500 de locuitori ai ghetoului proveneau din Bistrita, in timp ce restul au fost adusi din restul comunitatilor din judet. Organizarea ghetoului s-a facut sub comanda primarului Norbert Kuales si a sefului politiei Miklós Debreczeni. Ghetoul a fost organizat la ferma Staboli si era format din mai multe baraci si adaposturi pentru porci
 
 
De evreii internati raspundea Heinrich Smolka, acesta fiind si responsabil pentru copiii, femeile si barbatii care si-au pierdut viata in ghetou dupa ce au fost lasati sub cerul liber imbracati sumar la temperaturi scazute, au fost privati de apa si hrana sau nu primeau ingrijirea medicala necesara. 
 
 
„Ghetoul era fixat intr-o gradina imprejmuita cu retea de sarma, unde am stat 30 de zile. Evreii au fost lasati sa stea sub cerul liber, fara asternut, fara apa, fara mancare afara de ce au luat fiecare de acasa. Dupa 10 zile s-a distribuit paine 240 de grame de persoana zilnic, iar alte alimente nu s-au dat. (...) 
 
 
Din cauza raului tratament complet neomenos, fara loc de dormit, fara posibilitati de curatire, cu closetele in mijlocul ghetoului, evreii s-au contaminat de paduchi si s-au imbolnavit foarte multi, gasindu-si moartea circa 30 de evrei, si am auzit ca au murit si copii nou nascuti. In ghetou erau internati si doctori evrei, care nu puteau sa intervina in ajutorul bolnavilor fiindca nu aveau medicamente,”  povestea in 1945, Iosif Adolf, un economist de 49 de ani din localitatea Lunca. 
 
 
Conditiile inumane in care erau tinuti evreii sunt confirmate si de catre Herteg Ignatie unul din medicii ghetoului, care spune ca majoritatea evreilor internati in lagar erau supusi la maltratari groaznice si schingiuiri. 
 
 
„Odata, a venit o echipa de la Targu Mures, compusa din mai multi indivizi unguri, au chemat pe internatii evrei intr-o camera si majoritatea, indiferent de varsta au fost batuti cu un baston de cauciuc la talpi, la membru si la testicole. Femeilor li s-a facut – de catre aceeasi echipa din care faceau parte doua femei- perchezitie vaginala, fara respectarea celor mai elementare principii de medicina si ghiena, caci cu aceeasi manusa s-a facut perchezitie vaginala la toate femeile. Mai mult, aceste perchezitii s-au facut in fata barbatului, ignorandu-se orice principii de morala,” relateaza medicul, potrivit adevarul.ro.
 
 
Potrivit Sarei Frank, o tanara care atunci avea 25 de ani, in ghetou se duceau zilnic doua cisterne de apa, adica aproximativ 2000 de litri care se distribuia la 6700 de persoane. Existau zile in care nu se primea apa deloc. 
 
 
„Stiu ca in ghetou mureau cam trei-patru copii pe zi, nu cunosc precis motivul, dar in lagar se vorbea ca din cauza lipsei de apa mor copii”, a adaugat in marturia sa femeia.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.10.13 11:54

http://www.mediafax.ro/politic/directorul-de-arhive-al-muzeului-holocaustului-din-washington-sova-crede-ca-a-facut-deserviciu-psd-spunand-prostii-11552684
Dan Șova crede că a făcut un deserviciu Partidului Social Democat (PSD) atunci când a spus "prostii" referitoare la Holocaust, a declarat, miercuri, directorul secției de cercetare arhivistică din cadrul Muzeului Holocaustului din Washington, Radu Ioanid.



El a susținut declarația după ce a fost întrebat de jurnaliștii care îl însoțeau pe premierul [url=http://politicieni.mediafax.ro/politicieni/?nume=Victor Ponta#search]Victor Ponta[/url] în timpul vizitării Muzeului Holocaustului dacă Dan Șova a fost în acest muzeu să studieze istoria, după ce a contestat pogromul evreilor din România.
"A fost aici. Ce a învățat, să vă spună dumnealui. A stat trei zile aici, studiind arhivele proceselor de la Iași, fotografiile proceselor de la Iași. Noi nu mergem pe ideea de condamnare a unui individ, mergem pe ideea că oamenii trebuie să aibă acces la informații. Cred că a avut acces la informație și cred că a înțeles. Am avut o discuție și după, în care mi-a transmis că a făcut un deserviciu PSD, spunând prostii", a declarat Radu Ioanid.
Reprezentanții mass-media au dorit să știe dacă mai sunt persoane cu notorietate, lideri europeni, care au venit să studieze istoria Holocaustului în cadrul muzeului.



"România nu este unicat, bineînțeles. Se întâmplă în fiecare țară acest lucru. Dacă vor să vină, muzeul e deschis. Noi nu invităm la reeducare", a precizat Ioanid.
Și premierul Victor Ponta a fost întrebat dacă Muzeul Holocaustului este locul în care l-a trimis pe Dan Șova să se informeze asupra ororilor nazismului, premierul spunând doar : "Dar i-a prins bine".
Dan Șova a provocat reacții în martie 2012, imediat după ce a fost numit purtător de cuvânt al PSD, afirmând într-un interviu că "niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României". În pofida faptului că unii istorici apreciază că aproximativ 13.000 de evrei au fost uciși în cursul progromului de la Iași, în 1941, Șova a declarat în interviul respectiv că "în total 24 de evrei au fost uciși în progromul de la Iași de către armata germană".
Ulterior, PSD i-a retras lui Șova funcția de purtător de cuvânt și l-a trimis la Washington, să efectueze o vizită "educațională" la US Holocaust Memorial Museum. În urma vizitei, Șova și-a exprimat regretul cu privire la faptul că declarația sa a fost neînțeleasă, dar a refuzat să își ceară scuze, potrivit site-ului israelian Ynetnews.
Comunitatea evreiască din România și-a exprimat atunci nemulțumirea față de nominalizarea senatorului Dan Șova, care a negat progromul de la Iași, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul (în prezent ministru delegat pentru Investiții), iar președintele comunității evreiești din București, Erwin Simsensohn, a declarat că evreii din România s-au "înfuriat" din cauză că un politician care a făcut unele "declarații cinice" a fost nominalizat în funcția de ministru.
Ulterior, în luna august, Șova a susținut că astăzi are certitudinea informației istorice care atestă Holocaustul din România și susține că se va implica ferm în înăsprirea legislației împotriva rasismului și antisemitismului.
În luna octombrie anul trecut, el a transmis un mesaj privind Ziua Holocaustului, în care arată importanța acestei zile și în care susține din nou că regretă "profund" declarațiile sale anterioare pe această temă, arătând însă că statul comunist este cel care i-a blocat informațiile.
În ianuarie, ministrul Șova a transmis, cu o zi întârziere, un mesaj pentru Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, în care își transmite compasiunea față de victimele Holocaustului, și susținea că nu a putut trimite mai devreme mesajul deoarece a fost plecat din țară și nu și-a putut "exprima gândurile".
Statul român și-a asumat tragedia Holocaustului din România și responsabilitatea guvernului [url=http://politicieni.mediafax.ro/politicieni/?nume=Ion Antonescu#search]Ion Antonescu[/url] în ce privește uciderea a aproximativ 300.000 de evrei, cetățeni români. În urma prezentării în Parlament a Raportului Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România "Elie Wiesel", s-a instituit Ziua de comemorare a victimelor Holocaustului, în data de 9 octombrie, s-a înființat Institutul Național de Studiere a Holocaustului "Elie Wiesel", aflat sub patronajul Ministerului Culturii, și s-a construit, în Capitală, Memorialul Holocaustului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.10.13 14:33

http://cronicaromana.ro/2013/10/15/focus-holocaust-impotriva-uitarii-si-a-negarii-la-muzeul-taranului-roman/?ref=homett
În perioada 14-19 octombrie 2013, Asociația One World Romania organizează la Muzeul Național al Țăranului Român evenimentul intitulat Focus: Holocaust / Împotriva uitării și a negării.
„One World Romania încearcă să aducă în prim-plan un subiect neglijat și trucat, a cărui simplă menționare încă irită, tocmai pentru că este atât de important. Pornind de la filme documentare, va fi explorat Holocaustul din România și se va discuta despre repercusiunile acestui tragic episod istoric asupra societății românești de azi“, scriu organizatorii.
De-a lungul celor șase zile vor avea loc proiecții de film, dezbateri, ateliere pentru profesori și elevi de liceu, în încercarea de a crea un context pentru rememorare, împotriva uitării și a negării. În deschiderea evenimentului, pe 14 octombrie, a avut loc vernisajul expoziției Pogromul de la Iași. Expoziția, prezentată în premieră la București, aduce la lumină filmul tulburător al evenimentelor din iunie 1941.
În fiecare seară, la Studioul Horia Bernea vor avea loc proiecții de film, urmate de o serie de discuții cu invitații evenimentului, pe diferite teme – Extremism și xenofobie, ieri și azi; Holocaustul romilor din România; De la fascism la comunism. Filmele proiectate în cadrul evenimentului de la Muzeul Național al Țăranului Român sunt: Odessa (regia Florin Iepan), Turner Film Diaries (regia James T. Hong), Purity Beats Everything (regia Jon Bang Carlsen), Hidden Sorrows: The Persecution of Romanian Gypsies During WWII (regia Michelle Kelso) și Charging the Rhino (regia Simcha Jacobovici).
Pentru a doua oară anul acesta, va avea loc o proiecție maraton a capodoperei lui Claude Lanzmann – Shoah, considerat încă cel mai important film realizat vreodată despre Holocaust. Cele 550 de minute de proiecție, împărțite în patru episoade, sunt programate pentru zilele de joi, vineri și sâmbătă la Studioul Horia Bernea, începând zilnic cu ora 19.00.
Miercuri, 16 octombrie, va avea loc un atelier educațional pentru profesori de liceu, susținut de Florin Iepan, iar sâmbătă, 19 octombrie, reprezentanta Anne Frank House din Amsterdam, Tali Padan, va susține un workshop educațional pentru elevi de liceu.
„Focus: Holocaust / Împotriva uitării și a negării“ este un eveniment organizat de Asociația One World Romania în parteneriat cu Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Konrad Adenauer Stiftung, Institutul Național pentru studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“, Centrul Ceh din București și Anne Frank House.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.10.13 10:08

http://www.george-damian.ro/proiectul-colonizarii-evreilor-din-romania-africa-4923.html
 
Căutând informații despre relațiile economice româno-britanice am dat peste un proiect de colonizare a evreilor din România în Rhodesia de Nord, Zambia de astăzi. Este vorba de stenograma discuției dintre ministrul de Externe britanic lordul Halifax și ministrul român de Externe Nicolae Petrescu Comnen, discuție care a avut loc pe 17 noiembrie 1938, în timpul vizitei regelui Carol al II-lea la Londra.
Ce m-a surprins cel mai mult: nu că ministrul român de Externe al regelui Carol al II-lea cerea colonizarea evreilor din România în Africa, ci că lordul Halifax se declara de acord și vorbea deschis despre un proiect britanic în acest sens. Mărturisesc că nu am auzit foarte multe despre proiectele britanice de colonizare a evreilor în Africa. Am mai citit câte ceva despre planurile naziștilor de deportare a evreilor în colonia franceză Madagascar și asta după căderea Franței (detalii aici). În rândurile ce urmează puteți citi traducerea fragmentului cu pricina, mai jos puteți vedea fotocopiile documentului (National Archives UK, HM Treasury, T 160/908). Chiar aș vrea să citesc un studiu serios despre implicarea Marii Britanii în chestiunile legate de evreii din Europa înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
“11. La sfârșit, dl. Comnen a ridicat chestiunea evreiască. El a spus că în România trăiesc în jur de 1 milion de evrei, însă problema evreiască din această țară nu a devenit încă acută. Există, oricum, permanent posibilitatea apariției problemelor și ca aceste probleme să devină mai mari în urma evenimentelor din alte țări. Chestiunea evreiască din România nu este una religioasă și nici ideologică, ci este una pur economică. Evreii din această țară au monopolizat în mare măsură anumite profesii, cum ar fi avocatura și medicina. Fără îndoială, asta a creat un sentiment anti-evreiesc considerabil, care s-a accentuat cu trecerea timpului. Înainte să vină aici, a fost abordat de mai multe delegații reprezentând minoritatea evreilor, care i-au solicitat să facă tot ce poate pentru a obține sprijinul Guvernului Majestății Sale pentru găsirea unei soluții la această problemă. Ei i-au atras atenția asupra faptului că există mari porțiuni ale Imperiului Britanic, mai ales în Rhodesia de Nord, care ar fi foarte potrivite pentru colonizare și dezvoltare și care în prezent sunt foarte puțin populate de albi. Dl. Comnen și-a dat seama că nu pot fi găsite soluții imediate și rapide, însă crede că dacă Imperiul Britanic ar putea, în principiu, să rezerve un anumit teritoriu britanic pentru colonizarea evreilor, mai multe guverne europene interesate de această chestiune ar fi bucuroase să discute cu Guvernul Majestății Sale posibilitățile prin care populația evreiască ar putea fi transferată gradual într-un teritoriu compact unde aceștia ar putea fără îndoială, prin vrednicia și abilitățile lor, să adauge bogăție și putere Imperiului Britanic. Fără îndoială va trebui să existe o comisie care să examineze posibilitățile tehnice ale unui astfel de proiect și a sugerat că dacă va părea posibil dintr-un punct de vedere tehnic ar putea exista un acord cu Guvernul României și cele ale altor țări astfel încât un anumit număr dintre cetățenii evrei să li se permită anual să meargă în noul teritoriu. Este de părere că acest proiect ar trebui introdus treptat, iar eventualii emigranți ar trebui să fie potriviți pentru rolul pe care vor trebui să îl joace în noua lor casă.
12. I-am spus d-lui Comnen că de fapt chiar am luat în considerare ceva de genul acesta. Deja i-am instruit pe guvernatorii din anumite părți ale Imperiului Colonial, inclusiv pe guvernatorul Rhodesiei de Nord să raporteze cât mai repede despre posibilitatea, în principiu, de rezervare a unui anumit teritoriu pentru punerea în practică a unui astfel de proiect. Noi suntem conștienți de urgența chestiunii și sperăm că ar putea fi posibil să facem cel puțin un anunț preliminar la începutul săptămânii viitoare.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.09.13 5:27

Prezentarea faptelor abominabile comise de autori ai "pogromului de la Iași" 
http://www.youtube.com/watch?v=r_yBc9QwEXc
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.08.13 10:38

Pogromul din 29-30 iunie 1941 de la Iași: cine poartă vina?
Publicăm astăzi un text trimis  de către un român plecat din țară de aproximativ 30 de ani, care s-a stabilit în SUA dar care, în ciuda acestui fapt, nu și-a uitat rădăcinile.
După o muncă de cercetare asiduă, compatriotul nostru crede că a descoperit o serie de dovezi care infirmă răspunderea României față de Pogromul de la Iași, și pe de altă parte, care arată Germania nazistă ca fiind răspunzătoare pentru acest episod de o bestialitate rară.
Ca urmare, semnatarul acestui text (care, din motive strict personale, a dorit să utilizeze pseudonimul IIP) dorește să supună unei discuții constructive cele expuse, invitând în acest scop pe toți cei interesați în mod real de adevăr la o dezbatere sinceră, solicitând istoricilor să vină cu elemente noi referitoare la cele expuse, în măsura în care le cunosc sau au posibilitatea de a cerceta și de a le obține.
Pogromul din 29-30 iunie 1941 de la Iași: cine poartă vina?
Moto:
„… un popor de idioți” – Petre Țuțea
„Dacă cineva spune că sora ta este curvă, îți va fi foarte greu după aia să dovedești că tu nici măcar nu ai o soră” – o definiție a calomniei culeasă în Israel, în perioada 1987-1988
În ultimii 20 de ani a devenit „la modă” termenul „Holocaustul românesc”, o expresie la stabilirea căreia a avut un rol hotărâtor Rabinul Șef Moses Rosen , acela care a „păstorit” Comunitatea Mozaică din România începând cu anul 1948, când a fost instalat cu sprijinul comuniștilor – aceeași comuniști care l-au alungat pe Rabinul Șef de drept al Comunității, Alexandru Safran.
Holocaust… un cuvânt cu sonoritate parcă de „sfârșit de lume”, un cuvânt care – înainte chiar de a-i afla definiția – are deja o rezonanță ce pare a indica o nenorocire. Și într-adevăr, definiția arată că așa stau lucrurile: dicționarul Merriam-Webster, de exemplu, explică termenul ca inseamnând „sacrificiu consumat prin foc” sau „distrugere sistematică implicând pierdere de vieți omenești, în special prin foc”.
Tot de acolo mai aflăm și că termenul și-ar avea originile în limba greacă, și provine din aceeași familie ca și cuvântul „caustic”. Până în a două jumătate a anilor `70 termenul a fost utilizat pentru a indica o posibilă conflagrație nucleară între est și vest. Cam în perioada aia a început să fie utilizat în forma sa capitalizată pentru a desemna genocidul perpetuat de Germania nazistă împotriva evreilor, un genocid în care statul german a jucat rolul de organizator cu participarea, în multe din fazele implementării sale, a însuși poporului german. La fel au stat lucrurile și cu genocidul din 1915 împotriva armenilor, denumit astăzi „Holocaustul armenesc”: guvernul Imperiului Otoman a organizat și condus genocidul impotriva populației armenești, ucigând prin diferite metode aproximativ 1,5 milioane de armeni (bărbați, femei – tineri și bătrâni – și copii); la genocid și-a dat concursul, ca participant direct, populația turcească.
Ce s-ar vrea a însemna deci termenul de „Holocaustul românesc” (sau „Holocaustul din România”)? Ar însemna așadar un genocid îndreptat împotriva evreilor de către România, unde organzator ar fi fost guvernul român din acea vreme, iar poporul român participant direct.
O primă remarcă ar fi însă că termenul este cel puțin inconsistent, ținând seama că, de exemplu, genocidul armenilor menționat mai sus nu este denumit „Holocaustul turcesc” ci „Holocaustul armenesc” (așadar, cu referință la grupul uman care a fost victimă, și nu la națiunea care l-a comis). Asta ar putea duce cu ideea la un termen care a fost „adaptat” pentru folosință cu un anumit scop. Poate că, reamintind contextul geo-politic al acelor ani când s-a început a se vorbi de „holocaustul românesc”, s-ar putea trage unele concluzii interesante:
- În prealabil avuseseră loc înțelegerile dintre George Bush Sr. și Mihail Gorbaciov (SUA și URSS) din Malta, în urma cărora s-a ajuns și la stabilirea unei noi „ordini mondiale”;
- Tot în anii `90, în condițiile vidului de putere creat de restrângerea URSS (apoi a Rusiei) și extinderea SUA/NATO, guvernul SUA (cu precădere guvernul Clinton, pentru care electoratul evreiesc din SUA a constituit unul din sustinatoriii importanți) s-a implicat în a sprijini activ și extrem de energic a o serie de organizații evreiești care se pretind ca reprezentând victimile Holocaustului Evreiesc și care au descoperit că interesele lor (de natură pur economică) pot fi extinse și la țări care până atunci nu fuseseră în „sfera lor de acțiune”, țări care în contextul schimbărilor ce se petreceau cu viteză, căutau să se repoziționeze politic și militar; din acele țări, unele erau conduse de persoane mai interesate de binele țării, altele mai interesate de… chiverniseală proprie, pentru care erau gata să accepte orice înjosire;
- În condițiile în care blocul comunist se prăbușea „controlat”, România era ultima care-și scutura lanțurile, din păcate trebuind să treacă printr-o luptă sângeroasă;
- Datorită întârzierii, dar și a altor factori poziția României atât geografic cât și politic, de „țară aflată pe frontiera dintre blocuri” părea a constitui un impediment al înfăptuirii dorinței naturale, dintotdeauna, a poporului ca țara sa facă parte din „blocul din vest”, acolo unde îi sunt „rudele” și unde se simțea mai în siguranță;
- Datorită situației României în anul 1989, în urma a 25 de ani de regim Ceaușescu, dar și a caracteristicilor naționale , țară nu avea o conducere care să se opună cu tărie absolută eforturilor acestor organizații care aveau și au în continuare un suport propagandistic și economic colosal .
Dar subiectul acestui comentariu se vrea a fi mult mai restrâns, dorind numai a prezenta unele fapte și documente referitoare la un episod (poate cel mai important) al ceea ce astăzi este denumit „Holocaustul românesc”: Pogromul de la Iași.
Pogromul de la Iași: o scurtă prezentare pentru cei ce nu sunt familiarizați cu acest episod de acum peste 70 de ani
După cedarea fără luptă a Basarabiei și a nordului Bucovinei în urma ultimatumului URSS din iunie 1940, urmată de „Diktatul de la Viena”, prin care România a fost forțată de către Germania (secondată de Italia) să cedeze cam 40% din Transilvania către Ungaria, starea de spirit a poporului român era extrem de încordată. Era o perioadă în care poporul căuta vinovații de nenorocirea care se abătuse asupra țării atât înăuntrul granițelor cât și în afară. In aceasta conjunctura Generalul (viitor Mareșal) Ion Antonescu, conducătorul statului, către care se îndreptau acum speranțele nației, era perceput ca fiind într-un fel întruchiparea căpeteniei care, în momentele dramatice ale neamului, a apărut de fiecare dată și a condus poporul spre izbândă.
URSS, care-și avea spionii și agitatorii bine plasați în România, și în mod special în Moldova, căuta să folosească această „coloană a 5-a” (așa cum mai târziu a folosit-o și în perioada comunistă) pentru destabilizarea țării pe care o percepea, în mod corect, ca fiind unicul stăvilar în calea ambițiilor sale imperiale pan-slaviste. În scopul ăsta URSS căuta să deflecteze atenția poporului român, de la vecinul de la răsărit, către „ținte” în interiorul României, scop în care organiza diversiuni în țara pe care apoi le punea (tot prin zvonaci) pe seama celor care au jucat mereu rolul „țapului ispășitor”, o minoritate la îndemână și care se știa că nu putea să se apere: minoritatea evreiască.
Pregătirile de război s-au făcut pe acest fundal de așteptare, speranță și dorință de dreptate crescândă, culminând cu ordinul dat de Generalul Antonescu în noaptea de 21-22 iunie 1941:
„Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”
Însă pregătirile de război nu însemnaseră numai pregătirea armatei române de luptă: însemnaseră o serie de înțelegeri încheiate în perioada toamna 1940 – primăvara 1941 între România și Germania, prin care România spera ca armata română, slab echipată și nepregătită de luptă să fie antrenată și echipată de către Germania, și totodată că Germania să organizeze apărarea aeriană a țării (cel puțin în anumite părți). Ca urmare a cererii regelui Carol II, Germania a trimis o misiune militară în România (care era „misiune” numai de față: în realitate era o armată însemnată care avea sarcina de a apăra câmpurile petrolifere de pe Valea Prahovei, extrem de importante pentru Hitler), și a și organizat o serie de antrenamente ale trupelor române (dar nu de amploare); în ceea ce privește dotarea, promisiunile germane au rămas cam atât: promisiuni.
În fine, ca urmare a pregătirii atacului contra URSS, în Moldova în perioada imediat anterioară acestuia și după, existau comasate nu numai armatele românești, ci și armate germane – urmând a ataca în sincronicitate.
În aceste condiții, așadar, cam la o săptămână de la începerea atacului impotriva cotropitorului sovietic, pe când trupele românești se găseau în Basarabia luptând din greu împotriva rusilor, în timp ce privirile țării erau îndreptate către zona operațiunilor de unde se așteptau știrile cu sufletul la gură, în țara în perioada 29-30 iunie 1941 a avut loc unul din cele mai odioase momente din istoria noastră națională: un masacru al populației evreiești din Iași, care a rămas cunoscut în istoria națională sub numele de „Pogromul de la Iași”. În acele zile au fost uciși mii de oameni a căror singură „vină” a fost faptul că au fost evrei și că s-au aflat în zona respectivă.
Ce s-a întâmplat poate fi rezumat foarte pe scurt astfel:
Cu câteva zile înainte de pogrom, în condițiile în care URSS bombardase Iașiul de câteva ori, s-au lansat zvonuri că aviatorii ruși au știut unde să bombardeze pentru că li s-a semnalizat cu lanterne de la sol; evident că vina a fost aruncată pe „țapul ispășitor” obișnuit: evreii. S-au făcut arestări care însă nu au dovedit nimic. În fine, s-a emis ordin ca evreii să se prezinte la Chestura de poliție ca să li se înmâneze bilete de liberă trecere: de fapt, la Chestură fuseseră deja amplasate mitraliere și erau deja pregătite trupe care i-au lovit pe cei care soseau cu bâte sau cu patul puștii omorând mulți dintre ei. În fine, pe la prânz se strânseseră atâția oameni în curte încât nu se mai putea respira. Atunci trupele au deschis focul în plin, ucigând astfel mii de oameni. Cei care au scăpat au fost încărcați în vagoane de vite atât de înghesuiți încât nu se puteau mișca, și apoi vagoanele au fost zăvorâte și atașate la trenuri care plecau către Muntenia. În cele câteva zile cât a durat acest transport, mulți au murit de sete sau asfixiați, până când au ajuns la destinație și s-au deschis vagoanele. Între timp, în Iași au continuat crimele: criminali locali, puși pe jaf, au profitat de ocazie ca să ucidă evrei pe stradă sau în casele lor, unde îi găseau.
Acest episod macabru a ajuns să fie cunoscut, la scurt timp după ce a avut loc, în toată Europa și în SUA. Și, cum era de așteptat, a devenit o pată neagră pe istoria României.
Astăzi, când se discută despre multe din cele întâmplate în anii `40 în special în lumina unor documente care de-abia acum încep să fie accesibile publicului, Pogromul de la Iași este un subiect care a fost redeschis. Și se pune întrebarea, legitimă: cui îi aparține vina pentru acest act criminal de o bestialitate rar întâlnită? La această întrebare părerile sunt împărțite: mulți sunt de părere că vina aparține poporului român împreună cu regimul antonescian, în timp ce alții au decis că vina îi aparține doar regimului antonescian.
În cele ce urmează vom încerca să aducem câteva argumente noi în legătură cu cele de mai sus. Mai precis, comentariul de fata propune argumente în sprijinul următoarei teze:
1. Nu poporul român poartă vina Pogromului din Iași;
2. Guvernul român din acea vreme poate eventual fi învinuit de nepăsare, de delăsare, dar nu este cel care a organizat pogromul și nici ceea ce a devenit cunoscut drept „trenurile morții” – trenurile cu care au fost transportați în condiții inumane, de exterminare, mii de evrei din Iași către „Tara Românească”;
3. De fapt cei direct răspunzători de organizarea și executarea pogromului au fost germanii, ajutați de un grup local de legionari (și/sau simpatizanți mai mult sau mai puțin ascunși ai Legiunii) precum și de criminali locali puși pe jaf – aceștia din urmă, desigur, români. Este foarte probabil ca elemente ale Siguranței Statului (la vremea respectivă sub conducerea lui Eugen Cristescu ) să fi fost nu numai la curent, dar să și fi înlesnit cele întâmplate, aspect care ar trebui elucidat printr-o cercetare ulterioară și care depășește scopului comentariului de față.
Poporul român
Cum s-ar putea defini și măsura vina unui popor cu privire la un genocid care a avut loc pe pământul locuit de el? Probabil că cea mai corectă metodă ar fi prin comparație cu alte asemenea evenimente și modul în care poporul respectiv s-a aliniat în spatele guvernului. În cazul genocidului armenesc, este de notorietate că armata regulată a fost ajutată cu râvnă de către populațiile turcești și kurde în realizarea genocidului, cu rezultatul cunoscut: 1,5 milioane de armeni (cea mai mare parte a populației armenești din Imperiul Otoman) au fost uciși.
Tot așa au stat lucrurile și cu poporul german: în general, cetățenii au colaborat la planul scelerat; din această cauză americanii, după capitularea Germaniei, au confruntat civilii în multe comunități germane cu rezultatul crimei monstruoase la care se făcuseră părtași .
Ca urmare a colaborării guvern-populatie, în Germania la sfârșitul războiului practic întreaga comunitate evreiască era anihilată.
Spre deosebire de exemplele de mai sus, este recunoscut faptul că populația evreiască din România a supraviețuit în mare parte războiului, fiind de fapt cea mai mare comunitate evreiască dintr-o țară aliată Axei care a supraviețuit. Dacă poporul român și-ar fi dat concursul la uciderea evreilor (așa cum au făcut-o turcii cu armenii, sau germanii cu evreii, sau chiar polonezii – așa ocupați de germani cum erau – din nou în ceea ce-i privește pe evrei), atunci probabil că alta ar fi fost situația comunității evreiești din România la sfârșitul războiului, când nu s-ar mai fi aflat în viață peste 300.000 de evrei români, care să poată imigra apoi în Israel; și nu ar mai fi avut motive să mulțumească României președintele Israelului, Shimon Peres, în 2010, atunci când a adresat cuvinte de mulțumire poporului român pentru faptul că, datorită lui, au scăpat de ororile naziste aproximativ 400.000 de evrei care au putut apoi emigra către Israel :

Pogromul din Iași din 1941 a reprezentat un eveniment localizat (așa cum îl arată numele, a avut loc în Iași) în cadrul istoriei românești în timpul anilor războiului . A atribui întregului popor român vina pentru acel masacru ar însemna să se utilizeze un sistem de justiție care atribuie vina generalizată unui întreg popor pentru actele criminale ale unui grup restrâns – ori un asemenea tip de „justiție” ne-ar duce imediat cu gândul la „justiția” nazistă sau la cea stalinistă: în ambele sisteme, pentru fapta unuia era pedepsită întreaga comunitate. O asemenea „justiție” însă nu este de acceptat în nicio țară care se pretinde a fi „stat de drept”: nu este de acceptat în UE, nu este de acceptat în SUA și nu este de acceptat în Israel – și atunci de ce ar fi în România? Și în plus, cum rămâne cu vina dacă se va dovedi că organizatorii și cei de la comandă nu au fost români?
Guvernul român antonescian
Fără a discuta aici convingerile antisemite ale guvernului român antonescian, întrebarea care se pune este: în ce măsură se poate atribui vina pogromului de la Iași acestui guvern, așadar, elementelor sale de decizie?
Din acest punct de vedere, excelenta analiză făcută de Tesu Solomovici este foarte la obiect și ca urmare ceea ce ar fi interesant de aflat ar fi răspunsul la întrebările:
- Cine au fost germanii implicați în realizarea pogromului?
- Cine au fost românii implicați în realizarea pogromului?
La prima întrebare se poate răspunde cercetând ce trupe germane se găseau în acea perioadă în zona Iașiului: cum România tocmai începuse războiul împotriva URSS, soldații români trecând Prutul cu aproximativ o săptămână înaintea declanșării pogromului, nu este de mirare că existau trupe germane atât dincolo de Prut, cât și în partea de vest a acestuia, dat fiind că aveau loc zilnic deplasări de trupe (atât românești cât și germane) spre front. Ori, așa cum se știe, trupele germane erau însoțite sau urmate la scurt timp de către „comandourile morții” – Einsatzgruppen – care aveau misiunea de a implementa „Soluția Finală” a Reichului în teritoriile cucerite, adică – începând din aproximativ 1940 și până către sfârșitul războiului – de a extermina evreii din țările aliate .
Ori, din mărturia criminalului Otto Ohlendorf, comandantul lui Einsatzgruppe D, care a fost acuzat de genocid între altele în Moldova, și care în 1951 a fost executat pentru asta, aflăm că Einsatzkommando 10b se găsea staționată la Fălești (în Basarabia), la aproximativ 59km de Iași. Tot din mărturia acestuia mai aflăm că Einsatzgruppe D a ajuns la Piatra Neamț la 24 iunie:
Va să zică, înaintea și în perioada declanșării pogromului, în Moldova se găseau grupele acestui Einsatzgruppe D, ai caror membri între timp, până ce-și începeau activitatea de eliminare în Ucraina, încercau să „se ocupe” de „problema evreiască” în România – „problemă” de care germanii erau nemulțumiți că românii „nu se ocupă”.
La a doua întrebare se poate răspunde încercând a se răspunde la o altă întrebare: ce au devenit legionarii după înfrângerea rebeliunii legionare din ianuarie 1941? Manualele școlare ne învăța că o serie întreagă de legionari de frunte (în cap cu Horia Sima, conducătorul mișcării după uciderea lui Codreanu) s-au refugiat în Germania: dacă Hitler se hotărâse să mizeze pe Antonescu, nu același lucru s-a întâmplat la nivelul „eșalonului 2” din conducerea Germaniei naziste, unde Legiunea își avea susținători puternici – în acest fel conducătorii acestei organizații căpătând azil politic în Germania acelor vremuri. Dar mai departe manualele nu ne mai spun nimic, în afară de faptul că o altă serie de legionari au fost judecați și închiși – și astfel s-ar putea crede că peste noapte legionarii de la celelalte nivele au dispărut. Dar a crede asta ar fi o eroare, și experiența noastră recentă ne învață ceva diferit: după 1989 Securitatea, departe de a se fi „destrămat” odată ce câțiva dintre comandanții săi au fost scoși din joc, a „reînviat” bine de tot din propria cenușă, și astăzi aflăm că pozițiile de frunte ale SRI-ului sunt deținute de către vechi securiști. Tot așa s-a întâmplat în 1941 și cu Legiunea, mulți dintre legionari schimbându-și „culoarea” de așa manieră încât, după 1947, îi regăsim în… PCR! De aici și celebrele versuri ale lui Păstorel Teodoreanu:
[url=http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/activitati_plan_intern/Evolutia Miscarii Legionare.pdf]„Căpitane, nu fii trist/Garda merge înainte/Prin partidul comunist.”[/url]
Așadar, la momentul declanșării pogromului, este foarte probabil ca, în timp ce unii din șefii poliției locale să îi fi fost loiali lui Antonescu, alții dintre ei să fi fost ori legionari, ori dintre cei care „jucau la două capete” (un joc care, din păcate, face parte din cultura națională). Este deci foarte posibil că dintre aceste elemente să-și fi „cules” germanii „asistenții locali”.
În ceea ce-l privește pe Antonescu personal, dacă acesta ar fi știut dinainte ce urma să se întâmple, și mai mult, ar fi fost cel care ar fi ordonat acest masacru, ce rost ar fi avut să ordone a se lua măsuri punitive contra celor vinovați (din partea română)? Teza potrivit căreia și-ar fi dat seama că Germania putea pierde și voia să se pună bine cu evreii nu stă în picioare: în iunie 1941 părea că nimic nu-i poate sta împotriva Germaniei. Și atunci ce rost ar fi avut să ordone asemenea măsuri punitive?
De altfel, se pare că au fost cunoscuți foarte bine cei care au avut un rol – din partea română – la pogrom; ca un exemplu, atunci când, în 1947, s-a comunicat decesul Col. Constantin Chirelovici, unul din șefii poliției în timpul pogromului, organizațiile evreiești au lansat o investigație, bănuind această veste ca fiind o înscenare:
În fine, faptul că teoriile germane cu privire la evrei nu prea au prins la „aliatul” român era un aspect cunoscut la vremea aia și care se pare că îi nemulțumea profund pe germani.
Ar mai exista o posibilitate: anume că, în perioada respectivă, controlul regiunii Iașiului (și poate nu numai) nu a aparținut guvernului român decât nominal: că, în fapt, controlul militar a aparținut „misiunii” germane în România, misiune care a preluat comanda totală în zona Iașiului în perioada respectivă.
Teza potrivit căreia guvernul român exercita numai un control nominal in zonele socotite importante pentru razboi, că în fapt România fusese de facto ocupată de germani a fost expusă în „Historia” de către Manuel Stănescu
În această situație ar fi nerealist să se presupună că guvernul român exercita în zona principală de război de unde urma să fie lansată Operațiunea Barbarossa mai mult decât un control nominal; ar fi mai realist sa suspectam cum că în fapt cei care controlau zona militarizată erau germanii.
Din cele de mai sus rezultă că există o probabilitate reală și care nu poate fi ignorată ca pogromul să fi fost „opera” unui comando din Einsatzgruppe D, ajutat de elemente legionare locale – toate acestea într-o perioadă în care atenția conducerii Statului era concentrată în direcția în care se găsea concentrată întreaga atenție națională: eliberarea teritoriului luat prin rapt de către URSS, și spălarea rușinii naționale – aceea de a fi părăsit teritoriul românesc fără luptă.
Însă o probabilitate cum este cea expusă, oricât ar fi ea de „posibilă”, nu oferă un răspuns fără echivoc la întrebarea: cine poartă vina?
Germanii
Până la urmă, răspunsul la întrebarea de mai sus poate fi găsit ori cercetând arhivele vremii, în special cele germane (un lucru care astăzi s-ar putea dovedi nu numai anevoios, dar poate că și îngreuiat de anumite „părți neinteresate”), ori cercetând presa vremii – o vreme în care interesele erau altele, căci și primejdiile erau altele.
Se dovedește că mergând pe această a doua cale ni se oferă până la urmă răspunsul căutat: anume, că în 1959 Germania (pe atunci, Republica Federală) și-a admis vina pentru pogromul din Iași, precum și pentru trenurile morții care au urmat și a fost de acord să plătească despăgubiri urmașilor victimelor, ca și urmașilor celor din trenurile morții.
Aceasta a constituit subiectul unei știri apărute, între multe alte știri, în „Jewish Telegraphic Agency – Daily News Bulletin” din 24 august 1959 (pag. 3) – știre care astăzi, se vede treaba, este de mult uitată
Traducerea textului știrii este următoarea:
„GERMANIA CADE DE ACORD SĂ PLATEASC  COMPENSAȚII EVREILOR UCIȘI ÎN POGROMUL DE LA IAȘI
Ierusalim, 23 august (JTA) – Guvernul vest-german a căzut de acord să plătească compensații familiilor persoanelor ucise de către naziști în timpul unui pogrom în Iași, România, în iunie 1941, au dezvăluit astăzi surse ale Ministerului de Finanțe.
Un acord acoperă de asemenea plata compensațiilor moștenitorilor evreilor uciși în trenurile morții din Iași către lagăre. Autoritățile de la Bonn însă, se menționează, în continuare au refuzat să accepte responsibilitatea pentru toate cazurile de persecuții ale evreilor în timpul ocupării naziste a României.”
De ce ar fi acceptat Germania de Vest (țara subrogată în drepturi și obligații Germaniei naziste până la unificarea celor două Germanii) să plătească compensații pentru ceva ce nu fusese înfăptuit de germani ? Dar articolul spune clar: persoane ucise de naziști (în timpul Pogromului de la Iași din 1941). Și de asemenea acordul prevede compensații și pentru cei decedați ca urmare a trenurilor morții – așadar, germanii și-au admis vina pentru întregul episod care, de altfel, poartă amprenta organizării germane: mitraliere în poziție la Chestură, trenuri pregătite din timp – pe scurt, o operațiune de exterminare ca atâtea alte operațiuni de exterminare – domeniu în care erau specialiști germanii.
Și în finalul știrii mai apare un element, care confirmă teza lui Manuel Stănescu citată mai sus: „… în timpul ocupării naziste a României.” Va să zică, Germania a admis că România a fost o țară ocupată (chiar dacă, nominal, și-a păstrat independența).
Este de sperat că cele expuse mai sus, culminând cu cele publicate în 1959 chiar de către „Jewish Telegraphic Agency”, vor constitui parte din dovezile care vor pune capăt noțiunii mai mult decât tendențioasă a „holocaustului românesc”, ca și un punct de plecare pentru cei cu adevărat interesați de aflarea adevărului, în vederea începerii unor cercetări mai avansate în domeniu.
Concluzii
Astăzi multe lucruri s-au schimbat față de anii războiului: inamicii de ieri au devenit aliații de azi, alianțele economice sunt și ele altele… Câteva date însă nu s-au schimbat: la nivel internațional, fiecare grup și fiecare țară își vede interesul economic mai presus de orice, așa încât atunci când e vorba de acesta orice alte considerente pălesc. La nivel național, nici apucăturile noastre, ca neam, nu s-au schimbat: la fel jucăm la două capete, la fel nu prea conștientizăm interesul național atunci când în joc este cel personal. Și așa se face că, atunci când interese economice străine de România și de poporul ei pun la cale o campanie prin care se „repartizează” vina pogromului de la Iași guvernului antonescian și prin el poporului român, inventând pentru asta termenul de „Holocaustul românesc”, și mai mult, se ajunge la aberația conform căreia „Holocaustul a început în România” , dinspre partea română oficială se aud doar câteva voci slabe, și alea repede înăbușite de către personaje înregimentate (de care, ca de obicei, nu ducem lipsă).
Poporul doarme, așa cum îi este obiceiul, neinteresat de lucruri care se întâmplă mai departe de poarta casei, în timp ce calomnia este lansată și repetată bine, până prinde rădăcini – după care începe să își dezvolte o viață proprie, așa cum numai minciună sfruntată are capacitatea de a o face.
The English follow the principle that when one lies, one should lie big, and stick to it.” (Goebbels)
Note:
1.Rabinul Șef Moses Rosen își exprima, începând cu anii ’90, părerea că de fapt Holocaustul a început în România; ar fi multe de comentat față de această poziție, dar pe moment merită de remarcat pe de o parte faptul că rabinul nu pare să fi avut acest punct de vedere înainte de revoluția din 1989, când era în grațiile guvernului comunist bucurându-se de un nivel de trăi cu mult peste cel al obștei pe care o păstorea, și pe de altă parte, că această apreciere (cu evident substrat propagandistic) este contrazisă atât de realitate (oare acțiunile de asasinat zilnice cărora le cădeau victime evreii în Germania începând cu anii `30 nu marchează începutul Holocaustului?) cât și de cuvintele unora din adevărații fruntași ai obștei evreiești din România anilor 30-40, între care Rabinul-Sef Alexandru Safran care a adus cuvinte de laudă poporului român în chiar plenul Parlamentului României în 1995 (e de remarcat faptul că vizita distinsului oaspete și cărturar a fost posibilă numai după decesul lui Moses Rosen, survenit în 1994).
2.A se vedea in acest sens magistrala lucrare a Prof. Dr. Norman Finkelstein, “The Holocaust Industry” (Industria Holocaustului)
3.Din păcate, furtul căciulii vecinului, trădarea, în general realizarea interesului personal în defavoarea celui național sunt racile cu care ne luptăm de secole – cam fără succes.
4.Așa cum arată Prof. Finkelstein, în spatele acestora se află numele celor mai mari familii de miliardari ai planetei, cum ar fi Bronfman.
5.Unele surse vorbesc de 14.000…15.000 de oameni.
6.Mai multe surse susțin că Eugen Cristescu, oficial mort în închisorile comuniste, în realitate a avut ce „negocia” cu ocupantul sovietic în schimbul libertății în anonimat; ba, după unele surse, acesta ar fi fost agent dublu, lucrând și pentru sovietici. Pentru rolul posibil jucat de elemente ale Siguranței Statului independent de guvernul român nu trebuie să privim mai departe decât la rolul jucat de Securitate în revoluția românească din 1989 ca și la modul în care aceeași Securitate, revopsită și botezată SRI, a contribuit la eșecul președenției lui Emil Constantinescu.
7.Polonezii nu s-au lăsat nici măcar după război, continuând – când au avut posibilitatea – să-I ucidă pe evrei; de unde aflăm că în iulie 1946 polonezii au organizat un „mic” pogrom în orașul Kielce unde, din 200 de oameni care se refugiaseră într-o clădire, au ucis 27.
8.Desigur că s-au găsit voci care să-l acuze pe Peres pentru această recunoaștere, pentru că a înțeles să fie un om de character:
.aceste voci, din corul celor care l-au criticat și pe Sef-Rabinul Safran pentru un discurs asemănător, se înscriu într-o anumită politică.
9.S-ar putea aduce ca și contraexemplu la această afirmație omorurile din perioada rebeliunii legionare, când au fost uciși de legionari sute de evrei; dar sub nicio formă nu se va putea spune că acei scelerați (care au ucis și o serie de personalități marcante, începând cu Nicolae Iorga) au reprezentat poporul român.
10.Einsatzgruppen aveau misiunea de a-i lichida nu numai pe evrei, ci în general pe oricine era „indezirabil” in concepția germană.
11.Faptul că au mai participat și criminali cunoscuți ai orașului duce la suspiciunea că se urmărise a se utiliza „tehnica” deja clasică în astfel de cazuri: o serie de infractori și criminali care altfel zac în închisoare sunt lăsați liberi cu consemnul (secret) de a ataca acolo unde „e nevoie”; ori așa ceva nu se putea înfăptui fără cunoștința Siguranței – o dovadă circumstanțială că elemente de vârf ale Siguranței Statului au fost implicate.
12.Desigur că Germania nu a acceptat să plătească din mărinimie față de aliatul uitat (România): nu de alta, dar astăzi vedem că Germania încearcă să scape de responsabilitatea plății unei datorii certe către România, contractată din timpul războiului, și care astăzi ar fi evaluată la aproximativ 20 miliarde de Euro:
15.http://www.rumaniamilitary.ro/tag/datoria-germaniei-fata-de-romania
13.Ar fi fost poate bine ca evreii din Europa să fi avut parte, în timpul războiului, de o soartă asemănătoare cu cea a evreilor români (cu excepția celor care au avut nenorocul să se găsească în partea din Transilvania pe care România a pierdut-o prin Diktatul de la Viena): asta ar fi însemnat că majoritatea evreilor europeni ar fi supraviețuit războiului, așa cum a fost cazul comunității evreiești din România, și nu ar mai fi existat nici pe departe 6 milioane de victime. Asta ar fi însemnat de asemenea să nu fi fost deportat niciun evreu la Auschwitz (a se vedea discursul Rabinului Safran în Parlamentul României din 1995). Din păcate, așa cum știm, nu astfel au stat lucrurile – și 6 milioane de oameni au murit pentru „vina” de a fi fost evrei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.08.13 19:52

'Problema evreiască' în România. Scrisoare deschisă adresată domnului Matei Cazacu
Trăiesc în afara societății. Nu am nici telefon mobil, nici Internet. Am renunțat. Pierdeam prea mult timp în detrimentul cărților și al muzicii. Rog redacția să mă scuze că voi expedia acest „drept la replică“ prin fax sau prin poștă. Sper, cu toate micile șanse, ca aceste rânduri scrise, ca pe vremuri, să transgreseze Cenzura Tehnologică impusă de unele ziare. Această cenzură îi elimină pe seniorii care ar putea încă depune mărturii despre ce a fost și ce este. Vorba unui proverb chinezesc: „înțelepciunea se învață de la bătrâni: cine nu are bătrâni să-și cumpere“.
 

 
Întoarsă din vacanță, am găsit ultimele nu­mere ale revistei 22, a cărei cititoare sunt de mulți ani. Am citit articolul d-lui Matei Cazacu din nr. 20 (21-27 mai 2013), al cărui titlu apar­ține redacției. El este: Problema evreiască îna­inte și după 1989.
Nu sunt teolog, nici istoric, am fost medic. Sunt creștin-ortodoxă. Fără credință nu aș fi su­pra­viețuit până la 31 de ani în „lagărul so­cialist“ al României comuniste. Fără credință n-aș fi rezistat nici celor 32 de ani de exil. Me­dic fi­ind, am trăit cotidian teroarea și con­se­cințele devastatoare ale unei ideologii to­ta­litare, cr­i­minale. Am văzut femei moarte „cu an­drele în vagin“ și copii care mureau ca muș­tele de to­xicoză sau alte boli grave. Copii care în acea perioadă „istorică“ puteau fi sal­vați dacă ajun­geau la timp la spital sau dacă spitalele aveau medicația necesară: la țară a fost prăpăd!! Aș putea scrie o carte despre so­cietatea mul­tila­te­ral dezvoltată și ororile co­munismului. Ajun­să undeva pe lângă Caracal, am realizat, ca bucureșteancă fără ifose, ce în­seamnă sărăcia lucie a unor români.
Revin însă la amplul articol al d-lui Matei Ca­zacu, pe care l-am citit cu atenție și bună-credință, dată fiind gravitatea textului.
M-am blocat, ca să zic așa, la Prohodul din Vi­nerea Mare și la Noul Testament. Adică, la Bi­blie.
Îmi lipsește cultura teologică. Am o ru­di­men­tară educație religioasă care a încetat odată cu moartea bunicii. Bunica mă ducea de două ori pe an să mă împărtășesc. Ea m-a învățat Ta­tăl Nostru, părinții mei fiind confruntați cu mari griji „existențiale“: procurarea lemnelor, a pâinii etc. Plutea în aer o frică uneori pa­ralizantă. Școala ne învăța că „opiul“ po­po­ru­lui este credința. Nu cred că bunica m-a dus la Prohod, eram prea mică și nici în cei 32 de ani de exil nu am fost decât o dată.
De Paște și de Crăciun eram reținuți la școală pentru diferite activități, uneori. Cum să spui „nu“ tovarășei învățătoare...
Înțeleg că d-l Cazacu propune suprimarea Pro­hodului, care este cauza declanșatoare a po­gromurilor din acea epocă în Europa și Rusia. Despre aceste acte de barbarie eu nu am au­zit decât odată ajunsă în Occident. În familia mea a existat o toleranță creștină care s-ar re­zuma la „iubește-ți aproapele ca pe tine în­suți“. Habar n-am avut că în România a exis­tat o „problemă evreiască“. Nu am auzit ter­menul de antisemitism (pe care nici nu-l în­țelegeam prea bine) decât târziu, iar evreii în­tâlniți în Israel îmi povesteau de România cu lacrimi în ochi, ca de țara lor. (Nicoleta Frank a scris la un ziar al exilului: ne apreciau.)
Recunosc că aveam ciudă pe țiganii care-mi fu­rau bicicleta sau, mai târziu, pe cei care nu veneau la vaccinare. Din cauza bolilor in­fec­ți­oase cu complicații sau a tuberculozei, creș­tea mortalitatea infantilă, care era o problemă de stat. Nouă, pediatrilor, ni se tăia din sa­la­riile și așa derizorii.
În lunga mea viață, toleranța a fost semnul educației, așa că am avut buni prieteni evrei, aici și acolo. Eu așa i-am considerat.
Am fost intolerantă, alergică numai la prostie, dar și prostia trebuie iertată, „dacă nu este îm­­potriva spiritului“, cum scria I.P. Cu­lianu.
Cred deci că textele de cult, textele din Noul Testament nu pot fi modificate de către is­to­rici, medici sau academicieni. Presupun că eli­mi­narea Prohodului implică revizuirea Evan­ghe­liilor, deci a Bibliei. Care este este părerea BOR? – ar fi interesant de știut. Ce zic canoa­nele?
Refuz să cred că există un antisemitism fran­cez, polonez, rus sau românesc (ortodox, pro­testant sau catolic) prin simplul fapt că noi, credincioșii, știm că Mântuitorul, Maica Dom­nului și toți apostolii au fost evrei. Hristos a pro­povăduit „iubirea aproapelui de aici și de pretutindeni“! Așa ne rugăm. Așa rostesc pre­oții ortodocși la fiecare Sfântă Liturghie. Este scris: „Fericiți făcătorii de pace... Fericiți cei prigoniți... Fericiți veți fi când vă vor ocărî...“.
Închei, d-le Cazacu, rugându-mă ca popa... „Înțelepciune vrem“!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.08.13 17:32

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.08.13 17:30

Tesu SOLOMOVICI: A ordonat generalul Antonescu declansarea pogromului de la Iasi?
Daca ar fi dorit cu adevarat sa evacueze intreaga populatie evreiasca a Iasiului, generalul Antonescu ar fi realizat-o fara sa aiba vreo zbatere de constiinta, simplu, ar fi semnat un ordin si ar fi urmarit ca ordinul sa se si execute – in fond orasul se afla pe linia frontului, justificari militare de tot soiul s-ar fi gasit (si in fata cui ar fi trebuit sa se justifice?). Pentru a “purifica” orasul de evrei, dictatorul Romaniei nu avea de ce sa comploteze cu subalterni periferici in ierarhia militara, declansarea unui pogrom. Un aventurier fanatic ca Horia Sima ar fi putut s-o faca, nu generalul Ion Antonescu.



La Cimitirul Evreiesc din Iasi s-au adunat, si in acest an (2005, n.n) , supravietuitori ai Pogromului de la Iasi si ai “Trenurilor Mortii” din 29 iunie – 2 iulie 1941. Un carturar al obstei evreiesti din Iasi, academicianul Silviu Sanie, a amintit ca de-a lungul ultimelor sase decenii istoricii au cautat sa dea un raspuns la intrebarea-cheie: “Din ordinul cui a fost declansat pogromul?” Profesorul Sanie este categoric: pogromul “a fost programat” si “nu ar fi ajuns la dimensiunea macelului fara implicarea fortelor care aveau datoria sa apere cetatenii tarii”. In ce-l priveste pe generalul Ion Antonescu, Conducatorul Romaniei, el “a fost implicat direct in tragedia care a marcat pe veci comunitatea evreiasca ieseana…”
Majoritatea istoricilor ar putea subscrie la aceste afirmatii. Una este sa spui ca Antonescu a fost implicat in tragedia de la Iasi, si alta e sa scrii ca generalul, personal, a initiat, patronat si dirijat macelul. E ceea ce incearca sa demonstreze istoricul ierusalimitean Jean Ancel in noua sa lucrare “Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iasi, 29 iunie 1941″ (Editura Polirom). Ancel este socotit cel mai important istoric al Holocaustului din Romania, cercetator la Institutul Yad Vashem din Ierusalim, el este editorul unui corpus de 12 volume de documente foarte pretios privind soarta evreimii-romane in anii celui de-al II-lea razboi mondial si autorul lucrarii “Transnistria” (in trei volume).
Cronica evenimentelor de la Iasi a inceput sa fie scrisa chiar din vara anului 1941, intamplarea a facut ca la fata locului sa se afle unul dintre cei mai faimosi reporteri ai planetei, italianul Curzio Malaparte. Cartea sa “Kaputt”, a facut inconjurul lumii, i-a urmat o alta lucrare, mai documentata, mai profunda, “Cartea Neagra” de Matatias Carp, un evreu care nu intentiona sa faca nici literatura si nici istorie; autorul era un simplu lefegiu al Comunitatii evreiesti dinBucuresti, care s-a ambitionat sa consemneze evenimentele pentru posteritate.
Despre Iasiul insangerat au scris, in ultimele decenii, multi istorici romani si evrei, dar tot lui Jean Ancel ii revine meritul sa fi imbogatit istoriografia cu o monografie esentiala. La intrebarea “Cui ii apartine ordinul?”, Ancel raspunde fara nici-o retinere: generalului Ion Antonescu. Numai ca in puzzle-ul construit de Ancel, lipseste ceva. Sper ca nu voi fi acuzat ca-i iau apararea lui Antonescu dupa ce voi incerca sa arat in continuare unde se clatina demonstratia istoricului de la Ierusalim.

Ramas singur la carma Romaniei, dupa zdrobirea rebeliunii legionare si fuga lui Horia Sima in Germania, generalul Ion Antonescu putea, in sfarsit, sa se dedice, asa cum si-a dorit-o, “reconstructiei tarii”. Discursul sau politic promitea romanilor prosperitate, eliberarea tinuturilor praduite de unguri si de bolsevicii rusi. Dar si “purificarea tarii”. In cartea mea “Istoria Holocaustului din Romania” am aratat cum sub aceasta nebuloasa sintagma se ascundea vointa generalului de a-i alunga pe evrei din Romania. Strigatul nationalist “Romania-romanilor, a tuturor romanilor si numai a romanilor” – formulat in anii puseului nationalist de istoricul Nicolae Iorga – a catalizat elanurile si gandirea extermistilor romani, dandu-i un sens violent militant si o puternica coloratura antisemita. Inspirat de acest slogan, Antonescu a inventat politica ”purificarii tarii”, cu un continut antisemit identic. Conducatorul Statutului ar fi preferat ca evreii sa paraseasca Romania de buna voie, plecand in Palestina sau oriunde, numai sa nu ramana intre hotarele tarii. In primele zile ale guvernarii asociate cu legionarii, generalul explica tactica si strategia sa in problema evreiasca: “Eu voi rezolva problema evreiasca in cursul reorganizarii Statului, substituind incetul cu incetul pe evrei cu romani, si in primul rand cu legionari care intre timp se vor pregati. Bunurile evreilor vor fi in mare parte expropiate in schimbul unor indemnizatii. Evreii care au venit in tara dupa 1913, cu alte cuvinte dupa a doua parte a razboiului balcanic, vor fi inlaturati de indata ce aceasta va fi cu putinta, chiar daca au devenit cetateni romani, in vreme ce ceilalti, o repet, vor fi substituiti incetul cu incetul. Evreii vor putea trai, dar nu vor putea fi beneficiarii resurselor si bogatiilor acestei tari. In Romania trebuie sa traiasca si sa fie pusi in valoare mai intai romanii: Ceilalti, daca raman locuri libere vin dupa ei.”
Evreii, avertiza Antonescu, vor trai daca… Aceasta conditionare o vom mai auzi in cursul viitoarelor discursuri si rezolutii antonesciene, ea nu prevestea lucruri bune pentru evrei. La 7 februarie 1941, Antonescu a convocat Consiliul de Cabinet si a pus in discutie un pachet de masuri de “purificare a tarii”. Stenograful a notat spusele generalului: “…Este, apoi, aspectul celalalt al purificarii atmosferei de elementele iudaice. Daca timpurile ar fi normale, eu as proceda in mod normal la eliminarea din statul roman, in masa, a elementelor evreiesti, adica la izgonirea lor peste granita. Dar astazi nu pot s-o fac. Neuman nu pot sa fiu, sau unde sa-i trimit si nici nu pot sa-i las sa moara de foame. Si atunci, problema aceasta o intrevad sub un aspect cu totul special, adaptat la situatia internationala de azi…”
Conducatorul Statului nu stia, inca, ce sa faca cu sutele de mii de evrei.
Dupa intalnirea cu Hitler, generalul declanseaza “purificarea tarii” Promisese “purificarea tarii”, dar o solutie nu avea. Berlinul nazist se va grabi sa-i propuna Solutia Finala. Din clipa in care incepuse sa se gandeasca la atacarea Uniunii Sovietice, Hitler inscrisese Romania in agenda sa cotidiana. In martie 1941 au sosit la Bucuresti emisarii lui Heinrich Himmler. Marea capetenie nazista dorea sa stie ce are de gand sa faca Antonescu cu evreii locali. O forta uriasa a Wehrmacht-ului stationa deja in Romania, circa 700.000 de soldati super antrenati si inarmati. Conducerea romaneasca a apasat pe accelerator. La 23 martie 1941, Antonescu a ordonat: “In toata tara, in Capitala ca si in centrele urbane si rurale, evreilor sa li se fixeze anumite cartiere unde sa fie obligati a locui.” Ordinul de ghetoizare a evreilor s-a dovedit inoperant. Generalul Radu Rosetti, ministrul Culturii Nationale si al Cultelor, considerand ca “fiinta etnica a neamului romanesc trebuie ferita de amestecul cu sange evreiesc”, a semnat decretul interzicerii convertirii evreilor la crestinism. La Berlin se stia ca, in pofida caracterului draconic al prevederilor, nu se putea stabili cu exactitate cat de departe s-a mers cu “exceptiile” si “inlesnirile”. Data fiind coruptia ce domnea in Romania, responsabilii nazisti cu rezolvarea problemei evreimii europene nu puteau conta pe informatiile provenite din cercurile guvernamentale.

Sosirea la Bucuresti a emisarului nazist Gustav Richter
La sfarsitul lunii aprilie 1941, soseste la Bucuresti Gustav Richter, Hauptsturmfuhrer SS, un ofiter important in ierarhia Gestapo-ului si al aparatului exterminator al evreimii-europene. Planul lui Gustav Richter nu era altceva decat aceeasi Solutie Finala germana pe care Berlinul vroia s-o aplice si evreimii-romane. Ion Antonescu va refuza sa contrasemneze acest plan si sa-i predea pe evreii-romani lui Adolf Eichmann si Gustav Richter. Nu se stie daca in cursul intalnirilor sale cu Hitler, Conducatorul Romaniei i-a spus-o, dar este evident ca Antonescu nu a agreat ideea unui monopol german in rezolvarea problemei evreimii-romane. Dupa vizita delegatei germane la Bucuresti, (din care facea parte si Gustav Richter), din martie 1941, serviciile speciale germane au inceput sa-i parasca lui Hitler pe conducatorii romani ca ar fi prea “blanzi” fata de evrei. Antonescu incepuse sa aiba alte prioritati. Informat de Hitler asupra datei inceperii razboiului in Rasarit (22 iunie 1941), toata energia generalului se consuma cu pregatirea armatei. Daca Antonescu vedea in razboiul german impotriva Uniunii Sovietice cea mai strasnica oportunitate pentru recuperarea Basarabiei si Bucovinei, pentru evrei, acest razboi va fi catastrofal. Trei zile inainte ca generalul Antonescu sa ordone armatelor romane sa treaca Prutul, generalul Ilie Stefea transmitea comandamentelor armatei romane ordinul secret al Conducatorului: “Toti jidanii, comunistii si agentii sa fie identificati. Ministerul de Interne trebuie sa stie unde se afla acestia, pentru a le interzice deplasarea si pentru a fi in stare sa aplice orice ordine care vor putea fi transmise la un moment dat”. Marea vanatoare impotriva evreilor putea sa inceapa. In viziunea militara a lui Antonescu, zona frontului trebuia “curatata” de populatia evreiasca locala. Inclusiv cea din Iasi. La 22 iunie 1941, generalul a ordonat trupelor romane sa treaca Prutul. Daca s-ar fi oprit la Nistru, dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei, statuile cu chipul maresalului puteau astazi fi vazute in toate orasele tarii. Megalomania si o judecata politica stramba l-au impins sa continue nenorocita alianta cu Hitler pana la Stalingrad, provocand moartea a sute de mii de romani. Acelasi calcul politic gresit l-au indemnat sa transforme Transnistria intr-un imens cimitir al evreimii basarabene, bucovinene si ucrainiene. Inainte insa de episodul transnistrean, generalul va asista, cu indiferenta, la explozia antisemita din zilele de 29 iunie-2 iulie 1941 de la Iasi, soldata cu moartea a circa 10.000 de evrei, care nu erau basarabeni si nici bucovineni, ci reprezentau parte din evreimea regateana. Pe care Antonescu isi daduse cuvantul de onoare ca o va apara.
A initiat si dirijat personal generalul Ion Antonescu pogromul de la Iasi?
Intrebarea daca Ion Antonescu a initiat si dirijat personal pogromul de la Iasi va continua sa starneasca controverse, dar nimeni nu se indoieste ca generalul era stapan pe toate mijloacele militare si politienesti care i-ar fi permis sa impiedice declansarea tragediei sau, cel putin, sa-i limiteze proportiile. Dar nu a intervenit decat atunci cand 10.000 de evrei erau deja morti. Pogromul din Iasi a fost “repetitia generala” a masacrelor savarsite in Basarabia, Bucovina si Transnistria in lunile urmatoare.
In zilele precedente pogromului, Iasiul devenise un oras de front; trupele romane si germane il traversau indreptandu-se spre primele linii de lupta, din cand in cand avioanele rusesti il bombardau, provocand putine pagube, dar multa panica si zvonistica. Orasul respira cu greu, evreii presimteau nenorocirea care ii pandea. Se implinise un an de la pierderea Basarabiei si Bucovinei, destui antisemiti ii cautau pe evrei ca sa razbune rusinea ciuntirii Romaniei, de parca acestia ar fi avut vreo vina. In plus, evreii erau spionii care semnalizeaza aviatorilor rusi tintele de bombardat. 45.000 de evrei traiau la Iasi in acele zile. Daca nu puteau fi cu totii evacuati, cel putin era cazul sa fie “rariti”.
La 21 iunie 1941, Ion Antonescu ordonase evacuarea tuturor evreilor, intre 18 si 60 de ani, din zona cuprinsa intre Siret si Prut. Dupa unii istorici, misunau in Capitala Moldovei specialisti ai serviciilor secrete ale armatelor romane si germane, cele ale lui Eugen Cristescu, agentii Gestapo-ului, SS si Geheim Feldpolitzei (Politia militara de campanie germana). Nu le-ar fi fost greu acestora sa aprinda scanteia care avea sa provoace incendiul. Evreii au inceput sa fie acuzati ca semnalizeaza avioanelor sovietice si ca trag asupra soldatilor romani si germani. In cursul zilelor de joi 26, vineri 27 si sambata 28 iunie au loc executii sporadice de evrei. In dupa amiaza zilei de 26 iunie, sefii orasului, prefectul Dumitru Captaru, colonelul Constantin Lupu, comandantul Garnizoanei, colonelul Constantin Chirilovici, chestorul Politiei, inspectorii de Siguranta Emil Gioseanu si Matei Cosma etc., au ordonat perchezitii in casele evreiesti. 140 de politisti si 677 de jandarmi au navalit in locuintele evreilor. Urmeaza arestari, jafuri, maltratari, violuri, executii. Ca sa aflam ce s-a intamplat in urmatoarele ore, avem la dispozitie rapoartele adresate de responsabilii Iasiului catre superiorii lor.
Rapoartele sunt contradictorii, istoricul Jean Ancel a demonstrat ca documentele esentiale au fost masluite, cu scopul de a se arunca toata vina pe germani, si de a-i disculpa pe marii sefi de la Bucuresti, dar ele oglindesc o anumita realitate. Din ziua de 28 iunie, situatia s-a complicat si autoritatile romane nu au mai fost in stare sa impuna ordinea. Poate nu aveau nici un interes sau poate ca au dorit sa se ajunga la un haos sangeros. Apar si provocatorii care trag cu cartuse oarbe asupra soldatilor germani. Acestia atata asteptasera. La vanatoarea impotriva evreilor se inroleaza soldati, jandarmi si politisti romani, soldati germani, si, bineinteles, declasatii orasului.
Dupa masacru, imbarcarea supravietuitorilor in “Trenul mortii” Abia cand masacrele s-au potolit si victimele din Trenurile Mortii au fost ingropate, generalul Ion Antonescu a cerut “explicatii”. Generalul Emanoel Leoveanu, directorul general al Politiei, s-a deplasat personal la Iasi si a trimis Conducatorului, un raport detailat. Leoveanu avea naivitatea, curioasa la un politist cu cel mai inalt grad, ca, intr-adevar, Antonescu vrea sa cunoasca adevarul.
Ion Antonescu citeste raportul generalului Leoveanu si nu-i vine sa creada, adica cum vine asta, evreii nu sunt vinovati? Un alt raport va fi pritocit in graba si Leoveanu il va semna fara sa-l mai citeasca. Dupa razboi, generalul Leoveanu a relatat: “Antonescu, caruia i-am raportat concluziile, a replicat ca sunt complet gresit in ceea ce priveste pe legionari, pentru ca el cunoaste situatia in zona, adica ‘evreii au tras in trupa si deci merita sanctiunile ce li s-au aplicat de germani’. Mi s-a atras atentia sa nu amestec pe germani in acest pogrom pentru ca imi dau seama de situatie. Desigur, voi fi obligat sa justific aceste grave acuzatii, care vor fi greu de dovedit, cand ei sunt asa cum sunt… Precizez ca atunci cand m-am dus la maresalul Ion Antonescu pe front, la 23 km est de localitatea Sculeni, fiind trimis de catre Ministrul de Interne de la acea data, generalul Jak Popescu, maresalul, fara a deschide plicul in care se afla memoriul meu privitor la pogromul de la Iasi, mi-a pus intrebarea: ‘Ce-ai gasit acolo?’ Eu am raspuns ca in ce priveste aceste intamplari, a fost aranjat de legionari, ajutat de nemti si la care s-au alaturat borfasii orasului Iasi. La cele raportate de mine oral, maresalul mi-a raspuns: ‘Sa vezi ca te-ai inselat dumneata. Eu stiu ca altfel este situatia si altii sunt vinovatii’. Chiar daca Leoveanu ii arata cu degetul, prea ostentativ, pe legionari si germani ca principalii vinovati, raportul sau dezvaluie o anume stare.
Nu numai lui Leoveanu i-a cerut Antonescu rapoarte despre evenimentele din Iasi; El i-a solicitat si lui Eugen Cristescu, seful serviciilor secrete romanesti (SSI), “sa faca o serie de investigatii informative spre a lamuri cum au luat nastere aceste masacre”. Cu cateva zile inainte de pogrom, Eugen Cristescu se intalnise cu amiralul Wilhelm Canaris, seful Abwehr-ului, singurul serviciu de spionaj german care avea, oficial, dreptul sa functioneze in Romania. Apoi, Eugen Cristescu s-a deplasat, impreuna cu “Esalonul Special” spre zona frontului. “Esalonul” SSI, format din 160 de agenti, era o unitate a serviciilor secrete romanesti, inspirata de fioroasele “Einsatzgruppen” hitleriste, care actionau pe front, in spatele trupelor germane. Fara sa aiba insa activismul asasin german. Esalonul, a declarat Eugen Cristescu, “n-a avut nici-o legatura cu Pogromul de la Iasi…Am constatat ca acei care au provocat pe germani si care i-au instiintat ca evreii au tras in germani au fost legionarii…Centrul meu (Esalonul, n.a.) era plecat in Basarabia. Nici Statul major (al Armatei Romane, n.a.), n-a avut informatii, nici noi nu am avut informatii. Pogromul s-a produs repede. A surprins pe toata lumea. Probabil ca legionarii i-au informat pe germani si acestia i-au omorat (pe evrei, n.a.).”
E evident ca Eugen Cristescu mintea, aruncand toata vina asupra germanilor si legionarilor. Era imposibil ca el sa nu fi fost informat de participarea unor politisti, militari si civili romani in evenimentele sangeroase de la Iasi. Ulterior, Cristescu si-a nuantat depozitia declarand: “Pe cand un grup numeros de evrei se gasea in Chestura Politiei, in ziua de 29 iunie, iar trupele germane treceau in mars prin fata Chesturii, se produc o serie de impuscaturi spre germani, dar fara ca vreunul sa fie ranit. Germanii se servesc de acest pretext si se indreapta spre curtea politiei unde se dezlantuie masacrul. Dupa informatiile SSI, rezulta ca provocarea s-a facut de un grup de elemente antisemite din Iasi, in intelegere cu germanii, sub conducerea unui oarecare Marinescu, care a si plecat apoi in Germania pentru a nu fi arestat. Deci, nu putea fi vorba de un atac al evreilor, cum sustineau germanii, ci de o provocare organizata chiar de ei. Dupa terminarea masacrului, au inceput atacuri izolate prin cartierele orasului, provocate de patrule germane dar si romane, operatie care a durat si in ziua de 30 iunie. Continuand informatiile, SSI a mai stabilit ca la Iasi se gaseau in acelasi timp formatiuni ale mai multor servicii de informatii germane…”
Sa rezumam: SSI nu a stiut nimic, Marele Stat Major al armatei romane nu a fost informat, nu Ion Antonescu e cel care a initiat pogromul si Eugen Cristescu nu a manipulat. Germanii si numai ei au fost vinovatii. De ce a ales Cristescu aceasta pozitie bizara, tocmai intr-un moment in care ar fi putut sa-si apere pielea, aruncand vina pe maresal? Dupa razboi, Cristescu a scapat de gloantele plutonului de executie devenind omul KGB-ului si al comunistilor. Fostul sef al serviciilor secrete romanesti a fost stors ca o lamaie de toate informatiile pe care le detinea. Ce motiv ar fi avut sa pastreze secretul ca Ion Antonescu a fost initiatorul si organizatorul pogromului de la Iasi? Absolut nici unul. Eugen Cristescu aprecia ca la Iasi au murit 13.000 de evrei, in schimb ambasadorul german von Killinger a informat Berlinul de moartea la Iasi a 4000 de evrei; istoricul american Raul Hilberg citeaza aceasta cifra comunicata de von Killinger si n-o comenteaza.
La 2 iulie 1941, Guvernul antonescian a dat publicitatii un comunicat, macabru, si in acelasi timp hilar, atribuind vina pogromului… evreilor: “Sovietele urmaresc pe toate caile sa produca acte de sabotaj, de dezordine si de agresiune in spatele frontului. In acest scop, lanseaza din avion cu parasutele spioni si agenti teroristi, care iau contactul cu agentii rezidenti din tara si cu populatia iudeo-comunista pentru a organiza impreuna acte de agresiune. Cativa din acesti agenti au fost prinsi, iar actele de agresiune incercate au fost sanctionate. La Iasi au fost executati 500 de iudeo-comunisti care trasesera focuri de arme din case asupra soldatilor germani si romani. Toate incercarile ce se vor mai face de a tulbura linistea si ordinea, vor fi reprimate pe loc, fara crutare. Populatia pasnica are datoria de a semnala imediat autoritatilor locale pe toti cei suspecti si pe toti strainii aparuti de curand in localitate. Cine nu divulga la timp pe acesti tulburatori ai ordinii si sigurantei vor fi executati impreuna cu toata familia.”
La 4 iulie 1941, generalul Ion Antonescu a considerat ca e timpul sa dea o declaratie publica. O face prin Ordinul nr. 4914, caracteristic pentru politica sa fata de evrei, cand odioasa, cand reparatorie, justificand ideologic pedepsirea populatiei evreiesti, care a nenorocit Romania vreme de secole, si, concomitent, mustrandu-i, pe cei care au jefuit si masacrat crezand, in mod fals, ca au dreptul sa-si faca singuri dreptate:
“Ordin al generalului Ion Antonescu transmis de M. A. I.Dezordinile intamplate acum cateva zile la Iasi au pus armata si autoritatile intr-o lumina cu totul nefavorabila. Cu ocaziunea evacuarii Basarabiei, a fost pentru armata o adevarata rusine ca s-a lasat insultata si atacata de evrei si comunisti, fara a reactiona. Rusinea este si mai mare cand soldatii, din proprie initiativa si de multe ori numai in scopul de a jefui sau maltrata, ataca populatia evreiasca si omoara la intamplare, astfel cum a fost la Iasi. Neamul evreiesc a supt, saracit, a speculat si oprit dezvoltarea neamului romanesc timp de cateva secole. Nevoia de a ne scapa de aceasta plaga a romanismului este de nediscutat, dar numai guvernul are drept de a lua masurile necesare. Aceste masuri se afla in curs de aplicare si ele vor fi continuate dupa normele ce le voi hotari. Nu este admis insa ca fiecare cetatean sau fiecare soldat sa-si asume rolul de a solutiona problema evreiasca prin jafuri si masacre. Prin asemenea procedeuri aratam lumii ca suntem un popor nedisciplinat si necivilizat si punem autoritatea si prestigiul statului roman intr-o lumina cu totul neplacuta. Opresc dar cu desavarsire orice actiune pornita din initiativa individuala si fac raspunzator autoritatile militare si civile de executarea intocmai a acestui ordin. Crimele de asemenea natura constituie o pata rusinoasa pentru neamul intreg si ele sunt platite mai tarziu de catre alte generatii decat aceia care le-au comis. Cei ce se vor abate sau s-au abatut de la ordinul de mai sus, vor fi dati in judecata si li se vor aplica sanctiunile cele mai severe prevazute de lege. Semnat, general Ion Antonescu”.
Cum sa judece istoricul acest ordin al generalului?
Il disculpa pe Antonescu de acuzatia ca el ar fi initiat si ordonat pogromul de la Iasi? Aparent, il disculpa. Exista insa istorici care cred contrariul. Intre acestia, cel mai convingator incearca sa fie Jean Ancel.
Cronicarul evreu Matatias Carp, aminteste de 8000 de victime. El denunta serviciile de spionaj si ale politiei romane si germane pentru pregatirea si organizarea pogromului. Cu deosebire a fost socotita potrivita pentru indeplinirea acestei sarcini reteaua de iscoade si raufacatori ai SSI (al carui sef era Eugen Cristescu, n.a.). Carp nu-l acuza pe Antonescu de a fi condus, direct si personal, operatiunile de la Iasi. Masacrele, fara indoiala, s-au agravat si datorita ordinelor transmise de cei doi Antonesti; am vazut ca, la 29 iunie, Mihai Antonescu a ordonat evacuarea populatiei evreiesti, in timp ce Ion Antonescu, in noaptea de 28-29 iunie, i-a ordonat telefonic colonelului Lupu ca “toti evreii comunisti din Iasi, precum si cei asupra carora s-au gasit steaguri rosii si arme sa fie executati chiar in noaptea aceasta”. Ordine cu consecinte grave, dar probeaza aceste ordine faptul ca Antonescu a fost organizatorul pogromului?
Istoricul Radu Florian, un supravietuitor al Holocaustului, denumeste pogromul de la Iasi primul semn al “Mortii anuntate” ce urma sa se abata asupra miloanelor de evrei din Europa. Putinele texte oficiale care s-au pastrat, scrie Radu Florian, sunt redactate in asa fel incat “sa nu se afle niciodata autoritatea care a ordonat organizarea masacrului, cea care a luat initiativa si l-a pus in miscare”, astfel ca “intreaga raspundere sa fie aruncata asupra armatei germane si a unor elemente legionare, ca si cand ele puteau actiona autonom sau puteau sa aiba legatura directa cu comandamentul german.” In ce priveste problema raspunderii directe a Conducatorului, Radu Florian sublinia ca desi Ion Antonescu a negat, pretinzand ca n-a stiut nimic, exista informatii veridice potrivit carora Esalonul SSI – care a plecat pe 19 iunie spre Iasi – s-ar fi intalnit cu Ion Antonescu la Marele Cartier General al Armatei romane, aflat in acele zile la Piatra Neamt.
Sa presupunem ca sefii Esalonului s-au intalnit cu generalul, inseamna acest lucru ca Antonescu dirija din comandamentul sau de la Piatra Neamt macelul de la Iasi?
Debarasarea cadavrelor din “Trenul mortii” Iasi-Calarasi Nici Radu Ioanid, un prestigios istoric evreu-american al Holocaustului din Romania, nu-l incrimineaza direct pe generalul Antonescu de organizarea macelului de la Iasi. Argumenteaza Ioanid: “Pogromul de la Iasi a fost o izbucnire antisemita violenta de mari proportii, dar nu izolata si nici intamplatoare, inscriindu-se intr-o serie lunga de omoruri in masa infaptuite de unii romani.” In privinta numarului victimelor, Radu Ioanid subliniaza: “Numarul victimelor pogromului de la Iasi nu a putut fi stabilit cu exactitate; in functie de diverse surse, acest numar oscileaza intre 3500 si 12.000.” Istoricul german Andreas Hillgruber mentioneaza 8000-10.000 de victime, iar in Actul de acuzare al Procesului care a avut loc in Romania dupa razboi, apare cifra de 10.000 de victime.
Istoricul israelian Jean Ancel amplifica numarul victimelor la 15.000 (8000 de evrei ucisi chiar in Iasi, si 7000 in cele doua “Trenuri ale mortii”). Ancel marturiseste ca a ajuns la concluzia ca Ion Antonescu a ordonat executarea pogromului de la Iasi dupa ce a descoperit ordinul secret si confidential al Conducatorului catre generalul Ilie Steflea, seful Marelui Stat Major al Armatei. Antonescu i-a ordonat generalului Steflea “sa fie identificati, pe regiuni, in Moldova, toti jidanii, agentii comunisti sau simpatizanti. Ministerul de Interne trebuie sa stie, sa le interzica circulatia si sa fie in masura sa faca cu ei ceea ce voi ordona, cand va fi momentul oportun.” Ancel considera ca “ideea pogromului s-a cristalizat la Marele Stat Major al Armatei romane si in structura sa secreta, Sectia II-a si in SSI care era subordonat direct lui Antonescu. Aceste organe au colaborat cu Wehrmacht-ul in Romania si cu comandamentul Corpului 30 german din Iasi. In timpul pogromului, autoritatile romane au pierdut controlul evenimentelor, iar orasul Iasi a devenit o zona in care soldatii din ambele armate (romane si germane, n.a.), jandarmii, politistii romani si civili, organizati si neorganizati, au vanat evrei, i-au jefuit si apoi i-au ucis. Aceasta pierdere temporara a controlului si frica de reactia lui Antonescu au determinat diferitele organe ale regimului roman sa fabrice scuze pentru ineficienta lor in finalul orelor de macel, aruncand vina unii asupra celorlalti si, impreuna, asupra germanilor”.
Documentul nu dezvaluie nimic mai mult decat s-a stiut
Unitatile de lichidare naziste Einsatzgruppe D nu se aflau in acele zile la Iasi si deci nu ar fi putut participa la pogrom, dar exista numeroase marturii despre soldati si ofiteri germani manjiti de sangele evreilor ieseni. In aceeasi ordine de idei, cunoscute fiind documentele privind prezenta masiva a trupelor germane la Iasi si in jurul Iasiului, cuantumul de participare al acestor trupe germane la pogrom reprezinta o alta problema controversata.
Ancel demonstreaza ca toate documentele esentiale privitoare la pogromul de la Iasi au fost redactate in cel putin doua versiuni, corectate sau masluite (rapoartele generalului Emanoel Leoveanu, seful Sigurantei, prefectului Dumitru Captaru, chestorului Politie Constantin Chirilovici, comandantului militar al Iasiului Dumitru Carlaont), si in paralel s-a desfasurat o campanie de falsificare a documentelor aflate in arhivele Marelui Stat Major. Ancel concluzioneaza ca toate aceste masluiri au fost facute cu scopul de a se ascunde ca “pogromul de la Iasi a fost o crima nationala romaneasca, si pentru a crea un alibi national a fost necesar un efort de proportii nationale”. O asemenea invinuire colectiva, statala, la nivelul intregii natiuni romane, ii irita pe multi istorici din Romania. Acestia nu neaga “raspunderea romaneasca” si nici participarea masiva a unor responsabili oficiali si a unor civili romani la savarsirea ororilor, dar considera ca escamotarea participarii germane si mai ales culpabilizarea poporului roman, in totalitatea sa, nu e un act de probitate istorica. Ancel considera ca “traind cu iluzia ca a reusit sa ascunda adevarul”, Romania “a incercat sa induca in eroare puterile democratice si opinia publica libera in privinta crimelor comise impotriva evreilor din Romania si Ucraina. Dar nu a reusit.” Curios e ca in continuarea aceluiasi paragraf, istoricul scrie: “Dar de fapt, statul roman a obtinut un succes total, realizandu-si intentia, si aceasta datorita tacerii Departamentului de Stat al Statelor Unite si a presedintelui american. Adevarul despre pogromul de la Iasi si exterminarea din Transnistria n-au ajuns la cunostiinta opiniei publice din Occident”.
Un puzzle neincheiat
Am urmarit cu atentie expozeul eruditului Jean Ancel, cercetarea sa e impresionanta, sunt insa nevoit sa observ ca atunci cand analizeaza “ordinul explicit” al generalului Ion Antonescu, ceva nu se potriveste in puzzle-ul pe care l-a construit cu atata migala. Daca vinovatia morala si politica a lui Ion Antonescu nu e pusa in discutie, el fiind principalul responsabil pentru crearea climatului de pogrom in Romania anilor 1941-1944, acuzatia ca generalul a initiat si a condus personal, in taina, ca un conspirator oarecare, operatiunile nu este destul de convingatoare. Daca ar fi dorit cu adevarat sa evacueze intreaga populatie evreiasca a Iasiului, generalul Antonescu ar fi realizat-o fara sa aiba vreo zbatere de constiinta, simplu, ar fi semnat un ordin si ar fi urmarit ca ordinul sa se si execute – in fond orasul se afla pe linia frontului, justificari militare de tot soiul s-ar fi gasit (si in fata cui ar fi trebuit sa se justifice?). Pentru a “purifica” orasul de evrei, dictatorul Romaniei nu avea de ce sa comploteze cu subalterni periferici in ierarhia militara, declansarea unui pogrom. Un aventurier fanatic ca Horia Sima ar fi putut s-o faca, nu generalul Ion Antonescu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.08.13 10:31

Muzeu al Holocaustului, la Siret
Proiectul unui Muzeu al Holocaustului la Siret a apărut în urmă cu trei ani, când directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, vorbea despre o instituție mică, dar cu o încărcătură istorică mare. „Turismul hasidic ajunge la Cernăuți, trece granița spre Siret, are legătură cu cele două cimitire evreiești din Siret, însă puțini din cei care trec granița ajung și prin muzeul nostru”, a arătat Emil Ursu. El mai afirma atunci că muzeul de la Siret „ar fi singurul memorial autentic din țară al Holocaustului”.
Proiectul va fi prezentat și ambasadorului Israelului în România, Excelența Sa Dan Ben Eliezer, care astăzi se va întâlni cu reprezentanții autorităților județene. Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean, spune că instituția va fi destinată nu numai localnicilor, ci și „oamenilor care au plecat din Suceava în Israel sau în alte state și care au încă o apartenență emoțională față de Suceava”.
Instituția din Siret va fi amenajată într-o parte a Muzeului de Istorie din localitate și va costa aproximativ 1,5 milioane de euro. „Holocaustul din România a avut accentele cele mai mari în Bucovina și Basarabia. Cifrele istorice converg către 50.000 de evrei care nu s-au mai întors. Nu suntem noi vinovați, ne asumăm istoria, n-o comentăm și nici n-o putem schimba”, a spus Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei.
Irina Bucșinescu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.07.13 18:44

Medicii și legislația antisemită din Româniade Peter Manu

Un punct de reper tradițional pentru evoluția istorică a României în secolul XX este anul 1938, înainte de instalarea la conducerea țării a guvernului condus de Octavian Goga și Alexandru C. Cuza. În acel an, țara, întregită la Marea Unire, avea 8.767 de medici, dintre care 4.386 (50%) erau români, 3.104 (35,4%) evrei, 569 (6,5%) germani, 387 (4,4%) unguri și 321 (3,7%) de alte naționalități.
Evreii asigurau îngrijirea medicală primară în toate regiunile istorice ale țării și erau bine reprezentați printre specialiștii de medicină internă, pediatrie și obstetrică-ginecologie, dar nu și printre chirurgi. Medicii evrei constituiau o proporție infimă a corpului didactic ale celor trei Facultăți de Medicină din România. La Cluj, de exemplu, un oraș în care mai mult de jumătate dintre medici erau evrei, Facultatea de Medicină avea doi preparatori cu această origine etnică. Situația era atribuită faptului că până în 1923 o covârșitoare majoritate a evreilor din România nu aveau cetățenie română și nu puteau, prin lege, să fie angajați în învățământul public.
La putere numai câteva luni, guvernul Goga-Cuza a “reușit” să deposedeze mai mult de 200.000 de evrei de cetățenia română prin Decretul-lege nr. 169 din 21 ianuarie 1938 (v. extrase aici).
Au fost afectați, cu precădere, evreii din Bucovina și Basarabia, iar pierderea cetățeniei a permis deportarea lor în Transnistria și Transbug în 1941-1942, cu sacrificii uriașe de vieți omenești. Pe 8 august 1940, prin Decretul-lege numărul 2650 elaborat de guvernul condus de Ion Gigurtu, s-a formulat definiția calității de evreu, pe baze religioase și genetice (v. aici textul integral).
În același text de lege s-a introdus distincția între categoria “cetățeni români” (care includea și evrei) și cea “români de sânge”. Decretul interzicea evreilor să fie “funcționari publici, de orice fel, cu și fără salariu și colaboratori direcți la activitatea serviciilor publice”. În urmă acestei legi, toți medici de plasă evrei, ca și cei care erau lucrau în spitale publice sau în cadrul armatei, au fost imediat concediați.
Legislația antisemită a fost continuată de guvernul național-legionar prin Decretul-lege nr. 3438 din 14 octombrie 1940, semnat de Ion Antonescu, în calitate de Conducător al Statului Român și președinte al Consiliului de Miniștri, și de Traian Brăileanu (decanul Facultății de Litere și Filosofie din Cernăuți, membru al Senatului Legionar), ministrul Educației Naționale, Cultelor și Artelor. În acest act se stabilea că evreii “nu pot funcționa în calitate de personal didactic și administrativ și nu sunt admiși ca elevi sau studenți în școlile românești de grad primar, secundar sau superior de stat sau particular și nici în școlile celorlalte unități etnice creștine”.
În urma acestei legi, în București, Oscar Sager și Arthur Kreindler au fost dați afară de la Clinica de Neurologie de la Colentina, Benedict Menkes și-a pierdut postul de la Catedra de Anatomie, iar studentul Nicolae Cajal a fost exmatriculat din Facultatea de Medicină. Le menționăm aici numele, pentru ca acești patru medici au devenit, dupa razboi, membri ai Academiei Române.
Marginalizarea medicilor evrei a continuat într-o formă nemaiîntâlnită până atunci în Europa (cu excepția Germaniei) prin Decretul-lege nr. 3789 din 12 noiembrie 1940, semnat de generalul Ion Antonescu și de Vasile Iașinschi (farmacist, comandant legionar al regiunii I, Bucovina), Ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale. Prin această lege, medicii evrei au fost “excluși din Colegiu medicilor români”, iar scopul practicii lor a fost limitat la a “îngriji numai bolnavi evrei, fie în particular, fie în sanatoriile și spitalele evreiești”. Legea impunea ca firmele profesionale să aibe “înscris în mod vizibil cuvintele “medic evreu”, iar rețetele emise de medici evrei vor avea un timbru sec care “va purta în mod vizibil inscripțiunea “medic evreu”. Medicii evrei nu aveau dreptul să “facă consult medical cu medicii creștini”.
În plus, “medicii evrei nu vor putea edita nici un fel de revistă sau publicație științifică sau profesională” și “nu vor putea colabora la revistele științifice sau publicațiile profesionale românești sau creștine”. Se specifică, de asemenea, că medicii evrei “nu pot fi membri și nici asista la ședințele asociațiilor științifice” și se impunea obligativitatea purtării unei insigne care să indice calitatea de medic evreu.
Sute de medici evrei din întreagă țară au pierit în Transnistria, unde se aflau fie că deportați, fie că medici trimiși la muncă obligatorie.
Legislația antisemită a fost abolită prin decretul regelui Mihai I pe 13 decembrie 1944, care a restaurat egalitatea în drepturi pentru medicii evrei. În 1945 sunt numiți primii profesori universitari dintre medicii evrei, Oscar Sager și Benedict Menkes la nou-înființata Facultate de Medicină din Timișoara. Medici evrei au intrat în învățământul superior și la București, Iași și Cluj, unii fiind promovați rapid ca șefi de clinică sau catedră.
Peter Manu, MD
Director of Medical Services, Zucker Hillside Hospital North Shore-LIJ Medical Group
Professor, Department of Medicine, Hofstra North Shore-LIJ School of Medicine
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.07.13 14:10

Exclusiv: Premieră Jurnalul Național. Prezentarea faptelor abominabile comise de autori ai "pogromului de la Iași" (Video)
Am consultat recent rechizitoriul pentru procesul pogromului de la Iași. Fapte petrecute în iunie 1941 și judecate în dosarul Nr. 5260 din 1947, cuprinse în “Rechizitor Nr. 20”, document emis de “Cabinetul criminalilor de războiu, Parchetul Curții București”, procurori Octav Vasiliu și Costache Bîlcu. Pe 28 mai 1948 erau trimise în judecată 57 de persoane, “actori” ai evenimentelor la care facem referire, de la ieșeni de rând, până la Generalul Gheorghe Stăvrescu sau colonelul Dumitru Captaru, Prefectul de Iași. Vă prezentăm scurte pasaje din faptele petrecute atunci, elocvente pentru a descrie evenimentele și atmosfera vremii. Vom pune accent în special pe incidentele în care au fost implicați și ieșeni de rând tocmai pentru că acestea oferă dimensiunea reală a tensiunii la care se ajunsese în acele momente.

Scobai Stefan, de 24 de ani, era sculptor în lemn, cunoscut ca simpatizant legionar. L-a scos din casă pe evreul Hecter și l-a așezat spate în spate cu doi frații Walder. A motivat gestul spunând că vrea să-i împuște pe toți trei cu un singur glonț deoarece erau comuniști. Scobai l-a lovit cu pistolul pe Herșcu Herșcovici și l-a jefuit, iar pe Leib Grumberg, om în etate, l-a tras în mod sălbatic de mustăți și l-a lovit cu pumnii în față, deposedându-l de ceasul din buzunar și suma de 4400 de lei. Martorul Rabinovici Benjamin a spus că a fost și el maltratat și lovit de trei ori în cap cu un pumnal de acesta, iar soția sa, datorită loviturilor primite, a încetat din viață după 24 de ore de chinuri. Rabinovici a fost deposedat și el de 18.000 de lei.

Leon Cristiniuc, de 37 de ani, era șef la o secție de gardieni. Martorul Miși Katz povestește cum acesta l-a “ridicat” de acasă pe cumnatul său, Sigismund Samoileanu, pe care l-a “maltratat îngrozitor”. Nu a uitat să-l și jefuiască, l-a transportat la gară și l-a aruncat într-un vagon, nu înainte de a-i aplica “o serie de lovituri de boncanc”. Acesta la scurt timp a și murit. Gardianul a ajuns în aceeași zi de 29 iunie și acasă la martora Fanny Marcu. “Negăsind nici un bărbat, deoarece soțul și fiul ei fuseseră ridicați, a încercat s-o împuște”. Femeia a scăpat printr-o minune, deoarece țipetele sale disperate l-au zăpăcit pe agresor.

Vivovschi Emil era un bănățean cu domiciliul în str. Aprodul Movilă din Timișoara, însă deținea și câteva afaceri la Iași. |n dimineața zilei de 29 iunie, el dă ordin unei patrule românești să spargă ușa de la intrarea locuinței evreului Elias Leibovici. Acesta împreună cu soția și alte persoane sunt scoși din casă și duși în strada Ștefan cel Mare unde Leibovici este împușcat în abdomen și abandonat. Acesta râmâne în acel loc până a doua zi (!) fiind găsit cu suprindere încă viu de Vivoschi. Acesta dă ordin unui soldat să-i tragă un glonte în cap după care, tot din ordinul său, o patrulă îl ridică cu o mașină de cărat gunoaie și-l face dispărut pentru totdeauna. După dispariția evreului, Vivoschi a avut grijă să care cu geamantanele la el acasă lucrurile de valoare ale evreului.

Constantin Blânduț nu era blânduț deloc cum s-ar putea crede citindu-i numele. ”A bătut mai mulți evrei cu ciomagul și cu patul armei, iar pe alții i-a maltratat atât de barbar încât aceștia ulterior au murit din cauza loviturilor primite. Pe alți evrei i-a schingiuit prin împungerea cu baioneta sau smulgerea firelor de păr din barbă. Pe alții i-a torturat prin aceia că le-a poruncit să stea cu fața în jos pe șinele de cale ferată după care a început să joace cu picioarele pe trupurile lor. Și ca o complectare a tuturor acestor barbarii, a înjunghiat mortal cu baioneta pe fiul hahamului Pincovici și pe doi tipografi”. El a și recunoscut faptele sale la primele depoziții efectuate de martori după primele cercetări.

Gheorghe Parlafes, supravegheat de Blânduț i-a bătut cu un par, i-a călcat în picioare și i-a lovit cu bocancii pe mai mulți evrei, între care pe Bern Bercovici și pe Moise {trul. Iar Lubaș Rudolf, un legionar ieșean de 51 de ani “a lovit pe evreul Zalman Tirchișor cu ciocanul în cap”, motiv pentru care acesta a decedat peste câteva zile în lagărul de la Podu Iloaiei. Pe evreul Buium Tirchișor l-a lovit cu o rangă de fier lăsându-l infirm pentru toată viața. Tot prin lovitură cu ranga a rănit atât de grav pe Saia Tirchișor încât acesta a murit în trenul ce-l transporta către Podu Iloaiei.

Lazăr Constantin (47 de ani), cunoscut antisemit. “A fost văzut pe strada Zugravi însoțit de frații Păduraru, toți înarmați cu ciomege, cu care loveau până la sânge pe evreii din coloanele ce se îndreptau spre centrul orașului, având grijă să-i jefuiască de tot ce aveau asupra lor”. Sălbăticia a mers până acolo încât, smulgând din mână unei mame pe copilul ei de 11 ani, după ce l-a încolonat, l-a lovit cu un par, iar pe un bătrân l-a lovit cu catarama centurei în cap până ce i l-a spart.

Pe alt inculpat, pe nume Dumitriu Dumitru, l-a observat un martor cum stătea în fața magazinului său cu o carabină în mână. “Orice evreu care va trece pe stradă îl voi împușca”, spunea el. Cu o zi înainte, același Dumitriu i-a spus martorului Froimovici că a împușcat deja șase evrei și că mai dorește să împuște încă cel puțin șase. Inculpatul a fost văzut și de alți evrei cum trăgea în oameni cu o armă de vânătoare pe stradă, apoi cum a participat la măcelul de la Chestura Poliției, când “trăgea în grămada de evrei ce a reușit să scape fugind din curtea Chesturii”. El a fost zărit din locuința de vizavi de un martor.

Ghiță Iosub, un vechi infractor al Iașiului, cu vederi anti-semite, a adunat mai mulți evrei de la casele lor și i-a dus condus în același scop. Pe drum “i-a bătut îngrozitor”, “la Chestură a început să îi lovească cu un par, omorând pe mulți dintre ei”.

Chicicov Dumitru, un fost polițist, s-a trezit făcând și el ordine pe străzile orașului. |nsoțit de alți oameni ai legii, a scos cu forța mai mulți evrei pentru a-i duce la Chestură, pe unul din ei l-a bătut crunt, “până în așa grad încât i-a rupt dinții din gură”.

Acuzatul Miron Nicolae, de 29 de ani, era funcționar la Primăria municipiului Iași. |n ziua de 29 iunie 1941 a ridicat din casele lor un număr de 30 de evrei pe care i-a încolonat și condus la Chestura Poliției. “Pe drum, acuzatul, care avea în mână un revolver i-a lovit pe frații Nathan, Leon și Haim Ițicovici”. Mulți dintre cei “culeși” de la domiciliu de Miron nu s-au mai întors acasă. “Pe o femeie de 70 de ani a târât-o afară din casă pentru a fi dusă la Poliție”.

Un alt inculpat în procesul pogromului este Nicolae Russu. “Numitul avea în mână o bâtă cu care a lovit până la sânge pe unii dintre cei ridicați”…Frida Anckeman povestește cum “s-a întâlnit cu o bandă compusă din doi jandarmi, un plutonier și mai mulți copii de țigan, cu bâte și arme cu toții, conduși de Russu, care, cu fața contractată și privirea tulbure, îi lovea pe toți, însângerându-i la mâini și la față”.

Alexandru Păsărică, fost agent de poliție. Inculpatul “a intrat în casă și a început să-l lovească pe tatăl meu pe care l-au dus și nu s-a mai întors”, povestește un martor. Apoi pentru alți evrei a recurs la schingiuiri cu cuțitul, lovituri cu patul armei, pentru majoritatea dintre cei maltratați aceasta cauzându-le moartea.

Rusu Dumitru, un patron cizmar din Iași, însă cu domiciliul în București, str. Maica Domnului nr. 25. |i lua pe evreii ce încercau să scape de patrule și îi împușca. De mâna bucureșteanului Rusu au murit “sfredeliți” de gloanțe frizerul Sandu din cartierul Târgu Cucului, evreul Segall și brutarul Idel Roza, împreună cu ginerele său, Ițicovici.

Vă prezentăm și un “grup de bătăuși”, din care făceau parte: Vasile Velescu, 61 de ani, căruțaș, probabil rudă cu cunoscutul legionar Velescu, Dumitru Dumitriu (48 de ani), și el căruțaș și legionarii Dumitru Andronic (32 de ani) și Laur Ioan (38 de ani). Amenințându-l că trag cu arma l-au făcut pe Moritz David Berenstein să deschidă ușa locuinței. Laur i-a dat acestuia doi pumni cu atâta putere că i-a căzut evreului doi dinți. {i au strâns evrei în grupuri ca să-i ducă la Chestură bătându-i pe drum cu sălbăticie. Banda de ciomăgari i-au poruncit lui Iancu Ciuntu să se ridice, cu toate că acesta zăcea în pat, bolnav. Aceștia i-au spus că nu-i nimic că e bolnav, să meargă, chiar dacă moare pe drum, că și așa va fi ucis până la urmă. L-au luat și l-au schingiuit groaznic. Vasile Velescu, după ce îi scotea pe vorbitorii de idiș din locuințe îi lovea cu biciul pe drum. Banda a scos din case și a predat patrulelor pe Ulner Moise împreună cu soția și copiii, ca și pe Smadic Marcu și fiul său, aceștia, împreună cu mulți alții, pierind în timpul călătoriei cu “trenul morții”, la Călărași.

Dumitru Cercel, de 25 de ani, agent la Circa II de Poliție Iași, “a pătruns cu forța în locuințe ale evreilor, de unde i-a scos dându-i pe mână ucigașilor de la Chestură, unde se spune că au fost împușcați cu mitraliera sute de evrei. Pe mulți dintre cei ridicați din grădinile lor i-a omorât chiar el, pe unii pe drum, pe alții chiar în casă. La un moment dat, unul dintre cei prinși reușește să fugă, însă este prins de Cercel și omorât. Aceeași soartă a avut și tatăl unuia din martori, un bătrân evreu ridicat împreună cu cei doi feciori, aceștia sfârșind în mâinile agentului.

La atrocitățile comise au luat parte chiar și elevi de liceu. Gramatiuc Aurel sare gardul și intră în curtea colegului său de școală evreu. |mpreună cu alți “justițiari” nu se înduplecă să lase acasă familia acestuia. Mai mult, după ce-i încolonează, începe să-i lovească cu ce îi cade la mână.

Dumitru Constantinescu, de 62 de ani, bărbat venerabil s-a dedat și el la fărădelegile comise atunci. “Acuzatul umbla din casă în casă, însoțit de soldați germani. Înarmat cu o măciucă îi lovea pe toți cei care îi întâlnea în cale, omorând pe cei mai mulți în urma loviturilor sale sălbatice.

Nicolae Lupu, gardian public de 37 de ani, a lovit cu cruzime inclusiv oameni bolnavi de peste 60 de ani pe care i-a ridicat din pat pentru a-i preda polițiștilor.

Ioan Mânăstireanu, de 33 de ani, fost gardian, a participat și el la acțiunile violente. El a pretins lui Pavel Lipa suma de 20.000 de lei pentru a-l lăsa în libertate. După ce a primit banii, acesta a fost eliberat. Apoi Mânăstireanu i-a păzit pe evreii îmbarcați în trenurile morții. Johan Marcu a povestit cum acesta nu permitea ca aceștia să bea apă decât după ce plăteau anumite sume de bani. Cei care nu aveau bani le vărsa apă sub nas contribuind astfel de înăsprirea suferinței lor, atât fizică cât, mai ales, psihică.

Gheorghe Bocancea, de 38 de ani, gardian public, a pătruns prin amenințare cu revolverul în locuința ceasornicarului Aronovici pe care l-a dus la gară. Acesta nu s-a mai întors niciodată acasă. Pe 30 iunie Bocancea l-a bătut pe evreul dr. Rozin cu ce altceva decât cu…bocancul în cap ironizându-l pe acesta cum că “nu dorește să servească cafea la pat”. Dr. Rozin a fost urcat într-unul din trenuri și a murit la scurt timp. Bocancea nu s-a ferit în a-I bate în stradă și pe bătrânul Moritz Gratz, precum și pe tatăl și pe fratele acestuia până la leșin. Același gardian a fost recunoscut ca fiind unul din cei care înarmați cu bâte au participat la măcelul din curtea Chesturii Poliției.

Grosu Gheorghe, guardian public, însoțit de alți civili a intrat în curtea casei croitorului Bercu David pe care l-a împușcat cu revolverul ce-l avea asupra sa. Ciobotărașu Dumitru, și el gardian, l-a jefuit pe Avram Grumbarg, l-a ridicat și l-a dus de acasă. Acesta nu s-a mai întors niciodată.

Gheorghe Condurache a împușcat pe Zalman Bergher, Aron Berger, M. Weismann și Izu Weisman. El a făcut parte din echipa care a dezlănțuit jafurile din strada Aurel Vlaicu la începutul masacrelor și a participat la instigări în cartierul Ciurchi.

Ion Ciobanu, legionar, cu o rangă de fier pe care o avea, maltrata pe cei găsiți cu ocazia perchezițiilor efectuate. El este și cel care a dat foc unui adăpost în care se găseau oameni, aducând personal fân pentru a-l înteți, tot Ciobanu oferindu-se să aducă frânghia cu care să fie legați cei prinși. A lovit, de asemenea, pe bătrâna Tipa Mendelovici, care ulterior din cauza rănilor produse a încetat din viață.

Vă veți întreba cum au fost pedepsiți toți acești infractori. Ei bine, ei nu au primit pedepse drastice, mulți dintre ei scăpând prea ușor. Insă au fost și cazuri unde s-a făcut în cele din urmă dreptate, cum e cel al Prefectului de Iași. Colonelul Dumitru Captaru a fost trimis pe front imediat după pogrom. Comandant de regiment de infanterie, el a căzut prizonier în timpul luptelor de la Stalingrad, în noiembrie 1942. A revenit în țară în anul 1946, fiind arestat și judecat drept “criminal de război”. Tribunalul Poporului și Curtea Marțială de Casație au întreprins cercetări, găsindu-l nevinovat, iar Ministerul de Război a clasat cauza (sentința nr. 6.704/26 noiembrie 1946). Dumitru Captaru a fost arestat din nou în anul 1948 și de această dată a fost condamnat la muncă silnică pe viață, 100 milioane lei amendă și degradare civică pe timp de 10 ani, pentru implicarea sa în Pogromul de la Iași din iunie 1941. În anul 1960 se afla cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, unde a și murit trei ani mai târziu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 19.06.13 9:51

Pogromul din 1941, marcat printr-un grandios spectacol de teatru
Reputatul regizor Alexander Hausvater va pune în scenă la Teatrul “Vasile Alecsandri” spectacolul „GOLEM”.
Teatrul “Vasile Alecsandri” va marca pe 28 iunie împlinirea a 72 de ani de la Pogromul din 1941 printr-un spectacol pus în scenă de reputatul regizor Alexander Hausvater. Publicul ieșean, cu care apreciatul artist susține că are o relație specială, considerându-l superior celui canadian, va avea prilejul să vizioneze „GOLEM” în avanpremieră, întrucât lansarea propriu-zisă a acestuia este programată în toamnă.
Pe lângă reprezentația de pe 28 iunie, oferită începând cu ora 19, în Sala Mare, va avea loc și o repetiție cu public, cel mai probabil în această vineri. „Suntem în fața avanpremierei unui spectacol de la care așteptăm foarte mult, fiind creația lui Alexander Hausvater. E un regizor care la fiecare spectacol a creat ceva nou și foarte des a creat și probleme, adică nu a vrut nicio secundă ca spectacolele lui să treacă neobservate. Le-a dorit și contemporane, și polemice întotdeauna. Spectacolul va avea avanpremiera oficială pe 28 ale lunii, pentru că suntem obligați să comemorăm Pogromul de la Iași din 1941. Va fi și o repetiție cu public, deci există două propuneri în această lună iunie de a observa spectacolul în două forme deosebite. În cadrul programului nostru, vrem să comemorăm continuu și faptul că teatrul evreiesc s-a născut la Iași, dar și faptul că Iașul în sine a fost timp de cel puțin două secole o comunitate puternic marcată de conviețuirea dintre români și evrei”, a precizat Cristian Hadji-Culea, director al Naționalului ieșean.
 
Aluzii la politicieni
 
Alexander Hausvater a mărturisit că ar fi trebuit să monteze spectacolul în cimitirul evreiesc din Praga, spațiu pe care îl consideră unic în lume, colaborând cu Teatrul Național din același oraș. La Iași, nu ar fi fost posibilă realizarea spectacolului în cimitirul evreiesc, în principal din motive financiare. „E foarte dificil astăzi să convingi un teatru care se zbate pentru orice ban să creeze o producție neconvențională”, a explicat nonconformistul regizor. Montarea adaptată pentru Sala Mare nu este însă mai puțin spectaculoasă, atmosfera din sânul comunității evreiești pentru care rabinul a creat un monstru protector fiind redată cu ajutorul decorului, muzicii, mișcării scenice și interpretării actorilor. Alexander Hausvater nu a oferit numai detalii despre spectacol, ci și-a exprimat totodată dezamăgirea că Iașul nu ocupă în prezent locul pe care l-ar merita. „Mă irită câteodată gândul că Iașul nu este capitala culturală permanentă a României și a Europei. Mă irită gândul că politicienii au rămas așa de în spate și au o vină așa de teribilă”, a punctat artistul.
 
„Avea creații mult superioare”
 
În opinia sa, nici teatrul ieșean nu este apreciat și promovat la adevărata sa valoare. „Istoria teatrului ieșean e pentru mine o istorie destul de tragică deoarece, pe parcursul acestor 15 ani, am văzut cum a fost combătut, neglijat de un oraș numit București, care a încercat să provincializeze un teatru pentru că la un moment teatrul ăla avea creații mult superioare creațiilor sale. Măcar primele spectacole pe care le-am făcut la teatrul ăsta sunt absolut sigur că erau fără comparație în România. Mi se pare foarte important de a sublinia că Teatrul Național din Iași era și poate să fie un teatru vârf în România”, a adăugat Alexander Hausvater. Artistul s-a arătat dezamăgit și de atitudinea pe care o au românii în legătură cu viața pe care o duc. „Trăiesc într-o țară în care oamenii sunt nenorociți și ei se întreabă de ce sunt nenorociți și răspunsul întotdeauna e Băsescu sau Ponta. Ei sunt nenorociți pentru că au pierdut capacitatea să se iubească, să-și iubească semenul, să-și iubească vecinul, să-și iubească colegul. Necesitatea negativului și a urii a distrus cea mai intrinsecă calitate umană, cea mai profundă, fără de care nu putem să existăm, care este iubirea”, a concluzionat Hausvater.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.06.13 18:17

Regele Mihai: Holocaustul, legionarii și propaganda contemporană
Chiar m-am plictisit de propaganda din ultima perioadă pro-ex-regele Mihai. Este lipsită de logică și consecvență în afirmații. Fără să intru prea mult în detalii nu mă pot abține să nu observ următoarele:
Regele Mihai și Legiunea Arhanghelului Mihail
Noii propagandiști pro-monarhici spun că maiestatea sa nu a avut nici o legătură cu legionarii. Da, nici o legătură în afară de semnarea decretului prin care era înființat statul național-legionar. E drept, tot regele Mihai a semnat și decretul de desființare a statului național-legionar.
Regele Mihai și Holocaustul
Noii propagandiști trag tare pe ideea: regele Mihai nu are nici o responsabilitate asupra Holocaustului deoarece el nu lua nici o decizie. Singur mareșalul Ion Antonescu este vinovat, el era conducătorului statului, iar regele era lipsit de orice puteri. Aici se intră în contradicție cu teza de mai jos.
Regele Mihai și comunizarea României
Ni se spune pe toate canalele că regele Mihai nu are nici o responsabilitate pentru comunizarea României. “Nu avea ce face” – cam acesta este argumentul (la fel ca în cazul regele Mihai și Holocaustul). Cam este o problemă cu “lipsa de putere” a regelui Mihai. Adică monarhul nu avea nici un fel de putere în ceea ce privește legionarii, Holocaustul și sovietizarea – dar a avut putere atunci când a fost vorba de demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu! Destul de paradoxal raționamentul: regele nu avea putere, dar îl lăudăm pentru ce a făcut când a avut putere.
Regele Mihai a plecat sărac din România
Asta este cea mai emoționantă. A plecat sărac și a trebuit să muncească. Bietul de el! Bineînțeles, documentele care atestă că nu a plecat sărac sunt “comuniste”. Bun, să zicem că așa este. Dar să luăm un caz în care aceste documente nu mai sunt “comuniste”: safirul reginei Maria. Este vorba de al treilea safir din lume ca dimensiune: 478 de karate. A fost purtat de regina Maria la încoronarea de la Alba Iulia și a fost lăsat moștenire regelui Mihai. Ultima dată a fost văzut la nunta lui Mihai în iunie 1948 (l-a purtat mireasa Ana de Bourbon-Parma). După această dată a dispărut din spațiul public și a intrat în colecția unui bijutier american. A fost vândut la licitație în anul 2003 pentru 1,5 milioane dolari. În jurnalul lui zilnic Carol al II lea era furios pe Mihai că se apucase să vândă din colecțiile de timbre. Regele Mihai nu a plecat sărac din România, a plecat foarte bogat. Asta fără să ne mai uităm la documentele “comuniste”.
De ce avem nevoie de rege?
Eu nu înțeleg de ce am avea nevoie de un rege care a fost “neputincios”. Regele Mihai nu a “putut face” nimic, mai puțin lovitura de stat de la 23 august. Tot ce s-a întâmplat mai înainte și mai apoi nu are legătură cu el. Chiar așa să fie?
Plus că e aiurea toată emoția asta. O să vină regel Mihai în Parlament! Și ce o să facă regele Mihai în Parlament? O să proclame monarhia?!?
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Semnal de carte !

Mesaj Scris de Nemo la data de 12.06.13 16:59

O contribuitie valoroasa la istoria evreilor din Romania :

Florin C. Stan , "Situatia evreilor din Romania intre anii 1940-1944" , editura Argonaut, Cluj-Napoca,2012
avatar
Nemo

Numarul mesajelor : 103
Data de inscriere : 08/01/2006

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

La muzeul Holocaustului

Mesaj Scris de Nemo la data de 08.06.13 18:29

N-am ajuns inca la Ierusalim , dar cele de mai jos sunt valabile pentru toate regimurile asa-zis democratice !


La muzeul Holocaustului din Ierusalim se poate citi urmatoarea strofa: "Mai intai au venit sa ii aresteze pe sindicalisti si am tacut pentru ca nu eram sindicalist; Apoi i-au arestat pe comunisti si nu am protestat, intrucat nu eram comunist; Apoi i-au arestat pe evrei si nu am spus nimic pentru ca nu eram evreu; Cand au venit sa ma aresteze pe mine am vrut sa protestez, dar nu mai era nimeni care sa ma auda!"
avatar
Nemo

Numarul mesajelor : 103
Data de inscriere : 08/01/2006

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.05.13 17:01

  • Genocid, Holocaust, negaționism: atitudini, legislație, jurisdicții… (II) de Alexandru Leibovici
    Substantivul comun “holocaust” a pătruns din greaca veche în alte limbi prin intermediul limbii latine și anume prin Vulgata, traducerea latină a Vechiului Testament, sec. IV e.n., traducere care se bazează la rândul ei pe , traducerea greacă a Vechiului Testament (sec. II î.e.n.).Intrat pe această cale limbile engleză și franceză, termenul a început să fie utilizat în context secular, adică în afara contextului biblic, cel târziu începând cu sec. XVI e.n., cu sensul de mare masacru sau suferință. (12-5-2013 – Polemica)
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 14.05.13 9:54

    Ierusalim. Conferință internațională despre Holocaustul din România

    reuniune a participanților la Conferința internațională de la Yad Vashem cu supraviețuitori ai Holocaustului din România, în prezența oficialilor români și israelieni și reprezentanți ai organizațiilor originarilor din România se desfășoară luni, la Ierusalim, la Parlamentul israelian.



    Radu Ioanid, director al Programului internațional de arhivă din cadrul Memorialului de la Washington, a confirmat, într-un interviu pentru Radio România Actualități, că problema accesului la informație a fost depășită. “Avem acces la o bază de date, care este absolut impresionantă, discutăm de milioane de pagini, pe care le avem din arhiva Marelui Stat Major, Ministerul Apărării, SRI, Arhivele Statului, Arhivele Ministerului de Externe, nemaivorbind de arhivele județene. Deci avem o bază de date absolut impresionantă. Atunci când discutăm despre cercetători din România sau din străinătate, care se ocupă de acest domeniu, fie despre cei calați pe România, fie despre cei care fac studii interdisciplinare, pot spune că foarte des apar noi informații, care confirmă ceea ce știam până acum, dar apar noi amănunte, apar detalii, pe care nu le cunoșteam. Problema mare a fost depășită, problema fundamentală a accesului la informație a fost depășită”, a precizat Radu Ioanid.

    De asemenea, o cercetare având ca subiect emigrarea evreilor din România în anii ’40, în perioada Holocaustului, a fost prezentată la o conferință internațională de la Ierusalim despre tendințe în cercetarea Holocaustului din România. Lucrarea Adinei Babeș de la Insitutul Național “Elie Wiesel” din București are la bază documente de la Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor, copiile documentelor de la Memorialul din Washington, precum și decizii legislative din România acelor ani.

    “Ca o concluzie, dacă vreți, a lucrării “Emigrarea evreilor din România în anii ’40″ era văzută de statul român ca o altă variantă, pe lângă deportare de curățare etnică a României. Doar că dacă deportarea depindea în mare parte de statul român, emigrarea depindea și de contextul internațional din acea perioadă, emigrarea spre Palestina, și tocmai acest lucru mi se pare foarte interesant, pentru că există un alt tip de contextualizare, adică trebuie să vezi care sunt relațiile dintre țări pentru a putea înțelege modul în care ea s-a desfășurat. De exemplu, Germania nazistă era împotriva acestei emigrări, pentru că putea să-i pericliteze relațiile cu țările arabe din zonă, în acea perioadă. Și, de asemenea, statul roman a avut un discurs dublu în relație cu țările vest-europene, cu diferite instituții internaționale și în țară”, a declarat Adina Babeș.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 07.05.13 21:28

  • Genocid, Holocaust, negaționism: atitudini, legislație, jurisdicții… (I) de Alexandru Leibovici
    Crima de genocid: istoric, definiții, controverse… (5-5-2013 – Polemica)
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 02.05.13 9:04

    Pogromul de la Iași: Atunci s-a întrebat dacă există Dumnezeu. Un prieten mort atârna...

    “Dacă ajungem în cer după ce murim, acolo o să mă întâlnesc cu tatăl meu, cu frații mei, cu toți cei dispăruți atunci”, mi-a spus. Pentru că familia sa nu a recuperat corpurile tatălui și al fratelui său, pieriți în acele zile, se hotărâse ca anul acesta să depună câte o floare la toate gropile comune cu eroi necunoscuți existente în județul Iași, gândindu-se că doar așa ar putea aduce un omagiu chiar la căpătâiul lor. N-a mai apucat să o facă. A plecat să le înmâneze direct câte o floare, în cer. Dialogul nostru reprezintă ultimul interviu acordat presei de unul dintre puținii supraviețuitori ai trenurilor morții, Leizer Finchelstein (90 de ani). S-a stins cu câteva zile în urmă. O boală nemiloasă l-a doborât fulgerător. Când ne-am întâlnit ultima oară m-a privit cu ochii lui blânzi, sfredelitori. Mi-a strâns mâna bărbătește, așa cum numai el știa să o facă. Un munte de om, o mare de blândețe. Înalt cât un brad, îți lăsa palmele însetate de sânge după ce îți întindea cu dragoste brațul său în semn de salut. După fiecare frază rostită din povestea calvarului prin care a trecut îl cuprindea plânsul. Simțeai Iașiul de altădată doar când îl vedeai pe acest om. Era ca un bunic neasemuit de bun, frumos la suflet și voinic. Abia așteptam să-mi întindă mâna, să-mi rămână urmele strânsurii sale în palme. Și asta pentru că, de fapt, salutul său venea din suflet. De aceea, poate, îmi plăcea nespus de mult să “dau noroc” cu el, așa cum spun copiii. Tot așa îndrăgeam și felul său deosebit de a povesti.

    Imaginea mamei sale când i-au scos pe tata și pe toți cei șase băieți de lângă ea a fost cea mai dureroasă

    Evenimentul prin care a trecut eroul nostru, “pogromul de la Iași”, s-a petrecut în iunie 1941. În Duminica neagră au fost împușcați mii de evrei aduși cu forța și bătuți. Mulți au fost uciși în curtea Chesturii Poliției. Apoi, în urma unor atrocități de nedescris, 4000 de evrei strânși din toate cartierele Iașiului au fost înghesuiți în vagoane și transportați fără apă, fără nimic, pe o căldură de 40 de grade în scopul exterminării. Din cauza condițiilor inumane la care au fost supuși, 2650 dintre ei au murit.

    Reporter: Care a fost momentul cel mai dificil prin care ați trecut atunci? Când ați asistat la primele atrocități?

    Leizer Finchelstein: Am simțit nenorocirea din momentul în care ne-au scos din casă. Noi eram nouă copii acasă, șase băieți și trei fete. Au venit să ne ia în duminica aceea care pentru noi era una obișnuită. Auzisem deja că se întâmplă câte ceva prin Tătărași sau la abator, dar nu ne-am putut imagina că se va împrăștia în tot orașul și va urma acel măcel, care după toate documentele este cel mai mare pogrom din istoria crimelor împotriva evreilor. În foarte scurt timp, în doar două zile, au fost omorâți, potrivit cifrelor scoase recent la iveală, între 12.000 și 14.000 de oameni. Să-i omori în condiții barbare…Eu am fost luat de acasă împreună cu ceilalți cinci frați ai mei. Am un frate mort în pogrom, și soția mea și tatăl meu au fost omorâți atunci. Și noi, toți frații, alături de tata, am fost în vagoanele morții. Împărțiți în două trenuri, tata cu doi frați au fost în trenul spre Călărași. Eu și trei frați eram într-un vagon care a pornit spre Podu Iloaiei.…Un frate s-a pierdut, nici până azi nu știm în ce groapă comună este. Eu am rămas ultimul frate din familie. În zilele când se va face comemorarea pogromului din 2013 mă voi urca în autobuzul care este pus la dispoziție de comunitate și voi cutreiera toate cimitirile din apropierea Iașiului, la Podu Iloaiei, la Tg. Frumos și în alte locuri ca să pun câte o floare la fiecare mormânt. Poate fratele sau socrul meu se află într-una din aceste gropi….Momentul cel mai greu… A fost imaginea mamei mele, când au fost luați de lângă ea tata și toți băieții, nu vă puteți închipui ce durere era. N-aș dori niciunei mame, indiferent de etnie (plânge - n. red.), să treacă prin ce a trecut ea cu șase flăcăi scoși din casă, nu neapărat omorâți, că mama își făcea deja programul la cine va merge mai întâi… S-a aflat pe drum că nu va mai fi întoarcere, dar a dat Dumnezeu și ne-am și întors. Ne-am întors fără un frate și fără tata…O altă imagine, cea mai violentă poate, a fost la Chestură. Dureroasă a fost și cea în care eram înghesuiți 120 de oameni în vagoane de 10 tone și unde maximul era de 40 de persoane.…Bunul nostru Dumnezeu, care are grijă de noi, a dat o căldură de 40 de grade atunci…Noi fusesem scoși de duminică dimineață din case, de la ora 10.00 nu pusesem pic de apă în gură, cu toate excrementele pe noi, pentru că nu ne-a lăsat să ne ducem la toaletă, când ne-au urcat în tren deja eram pe jumătate morți. Stăteam ca sardelele, înfiorător a fost când s-a întețit căldura și noi eram murdari de fecale. Este ceva care nu se poate povesti. Am băut urina, am supt transpirația din cămașa care era deja murdară ca o cârpă de spălat pe jos. Și după ce s-a terminat urina, stăteam cu palma căuș să prindem o boabă de rouă de undeva de pe drum, dar ne-aveam de unde. Și apoi, să stai cu toți cei care mureau în vagon era cumplit! Ca să eliberăm un pic vagonul am făcut “bănci” din cadavre, vă puteți închipui ce înseamnă să stai pe morți. Să stai pe fratele tău sau pe tatăl tău. Sau un tată să stea pe fiul lui mort. Nu mai aveam nicio speranță. Credeam că vom muri toți, nu era decât o chestiune de timp. Vagonul s-a transformat într-o cameră de gazare ecologică, fără fum și fără foc...

    Dar nu puteați să despindeți un lemn din podeaua vagonului?

    Nu puteam să rupem, să desfacem ceva, pentru că un vagon este solid construit. A doua zi, dimineața, ne-au adunat să înmormântăm morții. Nu știu cine i-a descărcat, dar în fața fiecărui vagon erau mormane de cadavre dezbrăcate, stivuite unele peste altele. Și misiunea noastră, dată de șeful de jandarmi, era să le întindem pe câmp și să le căutăm actele în buzunare ca să fie oarecum o evidență a celor decedați. La unii le-au găsit, la foarte mulți nu. Imaginea pe care o aveam în față, fiecare cu atâția morți, frații și semenii noștri, nu se poate uita. Eu nu aveam decât 17 ani și jumătate. Noi, evreii, suntem scutiți de a vedea cadavre, pentru că dacă cineva a decedat dimineața, la prânz deja îl îngropăm. Adolescent fiind, să stai cu atâtea cadavre nu era ușor. Multe dintre ele erau în stare avansată de putrefacție sau cu capetele umflate de la căldură ca o minge de baschet.

    Am auzit că adolescent fiind ați fost nevoit să vindeți ziare cu caracter antisemit…

    Da, am vândut și ziare legionare. Înainte de război, eram ucenic tâmplar. Pentru că nu era de lucru, am început să vând ziare, am obținut la un moment dat chiar un chioșc. Și eram obligat să pun în față “Porunca vremii”, “Sfarmă piatră”, prinse în cuie cu toate imaginile antievreiești…Era ca o ironie a sorții. Dorința mea este să nu se mai întâmple niciodată așa ceva. Mama l-a plâns foarte mult pe fratele meu. În ziarele săptămânale apăreau pe atunci povestiri despre pogromuri și unii oameni care și-au pierdut memoria și s-au întors acasă după 10-15 ani. Ea credea în așa ceva și tot aștepta să vină….Chiar dacă aș găsi acum scheletul fratelui meu, nu se mai poate recunoaște…Dacă ajungem în cer, după cum spune religia, poate că acolo o să ne întâlnim…

    Ați fi mai liniștit dacă ați ști unde sunt înmormântați fratele și tatăl?

    Sigur că da. La toate popoarele și religiile se comemorează împlinirea unor anumiți ani de la naștere. Sau la anumite sărbători sunt pomeniți morții. Și mergi la mormânt, aprinzi o lumânare, faci rugăciuni…Noi n-am putut să facem așa ceva și ne-am frânt inimile din acest motiv.

    După toate atrocitățile la care ați asistat, în zilele ce au urmat, v-ați mai întâlnit cu vreunul dintre asasini?

    De văzut am văzut mulți dar totuși nu a fost nicio dorință a mea de răzbunare…I-am văzut în timp ce ne-au transportat spre gară, când ne-au urcat în vagoane. Împiegatul…

    Cum arătau acei oamenii?

    La față arătau ca oameni, dar oameni nu erau. Pentru că în timpul ăsta stai și te întrebi, cum o persoană ca și tine să dea dovadă de atâta neomenie, dintr-un om normal care are creier și este socotit o ființă întreagă să emane atâta neomenie. Să dai cu ciomagul în capul oamenilor să-i omori, unul, doi , trei, zece, am văzut cu ochii mei. Și să lași oamenii într-un vagon din acesta fără să dai un pic de apă. Mai mult, să vină cu căldarea de apă să o răstoarne în fața ta! E de neînchipuit.

    Finchelstein a dat referințe unui fost torționar pentru a căpăta o slujbă


    Dar ați discutat după 1945 cu un astfel de torționar?


    Da. Lucram la CFR și îl cunoșteam pe fostul șef al postului de jandarmi din Podu Iloaiei unde a oprit “trenul morții”. Jandarmeria s-a desființat odată cu venirea comunismului. Nu știu cum a aflat el că eu lucrez la CFR. Pentru că nu avea de lucru mi-a cerut să-i dau o referință ca el s-o prezinte la serviciu. El era fostul șef al postului de jandarmi însă s-a purtat oarecum omenește adică a executat ordinele de pază dar n-a mai omorât pe nimeni…

    Și i-ați dat referințe?

    Da, i-am dat. Eu în genere sunt un fenomen, cine mă cunoaște. Eu am reușit în cei 91 de ani ai mei care îi împlinesc anul acesta în noiembrie am reușit să nu mă cert cu nimeni, nici cu vecinii, nici cu frații, nici cu colegii, nici în viața particulară, nici în căsnicie. Am aniversat 65 de ani de căsnicie acum o vară. Eu încă nu i-am spus lui nevastă-mea du-te mai încolo. Am cheile de la bloc dar eu sun când ajung acasă să-mi deschidă nevasta, să fiu primit cu zâmbetul pe buze. Soția trăiește, a împlinit 88 de ani.

    Am dus o viață cu greutăți pentru că ne-am căsatorit imediat după război. Erau necazuri mari după război și după ce-am intrat la CFR. Eu vă spun că în timpul socialismului n-am avut probleme. Am făcut munca de jos și n-am avut probleme. Mi-am văzut de serviciu, eram fruntaș în producție, eram trimis în stațiunile de odihnă în concediu, n-am avut probleme. Nu eram nici membru de partid, eram doar membru de sindicat cu cotizația plătită la zi.

    Pe cine invitați în general de ziua dvs?

    N-am pe cine . Comunitatea evreiască a luat o inițiativă ca la fiecare două luni să fie sărbătoriți cei născuți în cele opt săptămâni. Și atunci ne întâlnim în comunitate la fiecare acest interval. Speranța noastră era în omenie. Pentru că noi am trăit în armonie. Sunt născut în Iași. La CFR între 120 de muncitori eram singurul evreu și am reușit să trăim omenește. Sistemul socialist a avut și părți rele, și părți bune, în special pentru noi, oamenii nevoiași. Pentreu muncitori. Nefiind băieți deștepți cu diferite afaceri, ne-am văzut de treabă, am avut locul de muncă asigurat. …

    Finchelstei privește cu simpatie Germania în ciuda atrocităților făcute de naziști


    Ați fost întotdeauna voinic?


    Am fost voinic și sănătos. Și asta a fost și norocul mamei noastre că eram copii sănătoși. Singurul lucru pe care îl doresc ca om este să scoatem războiul acesta din vocabularul omenesc. Pentru că atâtea atrocități se petrec în numele acestui cuvânt. Chiar acum câteva zile am văzut un documentar pe Discovery unde arătau bombardamentele germane asupra Londrei și asupra orașelor engleze, care au fost nemiloase. Ei au căutat pur și simplu să distrugă. Nu s-au orientat spre obiective militare sau alte ținte. Au căutat să distrugă și să demoralizeze. Atunci se credea că Germania plănuiește debarcarea în Anglia așa cum au făcut-o nemții în Franța, cum a fost blitzkriegul, dar cu Anglia n-a prea reușit. Și când britanicii și-au pus la punct aviația cu ajutorul bombardierelor americane B12 cu 3000 kg de focoase la bord s-au răzbunat la fel de inuman pe Germania. Și am văzut câteva orașe germane bombardate de aliați și atrocitățile acestea nu-și au locul. Am avut ocazia să merg în Germania și să văd cum au făcut germanii mai multe decât a făcut Hitler. Au dat drumul la muncitorii străini în țară și au făcut lucruri deosebite. Cât e de frumoasă Germania! Cea mai puternică și mai bogată țară din Europa. Chiar i-am felicitat când am ajuns la ei.

    Primul său drum cu trenul l-a făcut cu “trenul morții” (Profil)

    Leizer Finchelstein avea 17 ani și jumătate când a avut loc pogromul evreiesc de la Iași. A lucrat ca ucenic de la o vârstă fragedă. Tatăl său, care era tâmplar, l-a dat în mod intenționat pe mâna altui meșter pentru a fi tratat cu severitatea cuvenită. Locuia împreună cu familia în Tg. Cucu, un cartier evreiesc renumit al Iașiului. Erau nevoiași. Locuiau la curte într-un imobil cu mai multe familii, 14 locatari. Nu aveau curent electric, aveau wc-ul în curte și de multe ori tatăl său nu făcea față cheltuielilor, fiind și numeroși membrii familiei sale: 11 guri de hrănit. Locuința lor din strada Conductelor avea două camere și o bucătărie, împreună cu cei șase frați și trei surori locuiau și cei doi părinți. Pentru că lipseau comenzile de la meșterul său, Leizer s-a apucat de vândut ziare. “Ziarul puteai să îl iei la jumătate sau la un sfert de preț și după ce în citeai îl dădeai înapoi”, se confesa cu ani în urmă Leizer Finchestein istoricului Adrian Cioflâncă. În atelierul de tâmplărie toate sculele și uneltele erau germane. De aceea nu i-ar fi trecut prin cap că cei care realizaseră astfel de minuni tehnice s-ar fi putut deda la astfel de grozăvii criminale. Ca o ironie a sorții însă primul său drum cu trenul l-a făcut cu “trenul morții”. În sâmbăta aceea neagră din iunie 1941 unul din frații săi, care locuia pe Abator, a venit îngrozit să le spună că evreii sunt scoși din casă, bătuți și omorâți.Încolonați și cu mâinile sus au fost bătuți pe drumul către Chestură. În dreptul Filarmonicii, unde era un spital de campanie german, li s-au aruncat cu mizerii în cap. În curtea Chesturii i-a întâmpinat doi jandarmi ce purtau cască de război cu însemnele SS. Nemții aveau bâte de baseball cu care le sfărâmau capetele. A călcat peste morți până s-a refugiat într-un colț al curții dominate de o mitralieră care trăgea în oameni. Acolo a fost locul unde a văzut pentru prima oară morți. Chiar un prieten de-al său atârna de gard. După miezul nopții i-au dus la Gară și i-au îmbarcat. El a nimerit în cel de-al doilea tren. “Era întuneric de îți scoteai ochii din cauza camuflajului”, povestea Finchelstein lui Cioflâncă. Au mers opt ore în condiții de neimaginat. “Din cauza căldurii, a lipsei de hrană și apă oamenii mureau ca muștele. Am băut urina unii de la alții. Ne pălmuiam unii pe alții ca să rămânem treji. În îngrămădeala aceea, am aflat ulterior că în celălalt tren, peste un frate de-al meu au căzut morți. El nu a putu să își tragă piciorul și a intrat în putrefacție având de suferit toată viața. Atât Leizer Finchelstein cât și acel frate al său au supraviețuit printr-o minune. Dintre cei peste o sută de oameni din vagon nu au rămas în viață doar 22. Însă în momentele cele mai grele Finchenstein l-a pus la îndoială pe Dumnezeu. Era dezamăgit că el îi cerea disperat ajutorul prin rugăciuni iar El nu îi răspunde în niciun fel.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 01.05.13 18:25

    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


    Continut sponsorizat


    Sus In jos

    Pagina 4 din 11 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9, 10, 11  Urmatorul

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


     
    Permisiunile acestui forum:
    Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum