IN ROMANIA[2]

Pagina 2 din 11 Inapoi  1, 2, 3, ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate”

Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.10 16:02

Rezumarea primului mesaj :

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate” de Andrea Ghita
Preambul: Titlul acestui reportaj are legătură cu conținutul în măsura în care face referire la ecoul postat anul trecut de „Gioia”, la articolul meu despre prima ediție a taberei de creație de la Borsec, pe tema Holocaustului din România. Între 3 și 15 august 2010 s-a desfășurat cea de a doua ediție a taberei. Am revenit la Borsec pentru a afla de la organizatori despre rezultatele taberei de anul trecut și a-i cunoaște pe participanții din acest an. Sper ca articolul de față să răspundă, măcar în parte, îndoielilor lui „Gioia” din care spicuiesc : „ în acest eveniment văd ceva forțat, ceva care obligă la reinventare, căci acești tineri artiști nu au și nu au avut nicio tangență cu subiectul…Pentru mine Holocaustul nu e un joc de societate”.
Artiști tineri aleși pe bază de concurs
Lucrările realizate la ediția pilot a taberei de creație „Holocaustul în România”au fost prezentate la București, în 27 ianuarie 2010, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, într-o expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…”

Adrian Preda: Deportare; lucrare realizată la Tabăra de creație de la Borsec, 2009

După opinia istoricului Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București, evenimentul s-a bucurat de o receptare favorabilă atât în rândul publicului, cât și al mediului artistic, lucru dovedit și de numărul mare de persoane dornice să participe la cea de a doua ediție a taberei de creație. Cei nouă participanți au fost selectați din rândul absolvenților de arte vizuale, pe baza baremului de vârstă (24 – 35 de ani) și a portofoliului de lucrări.
În ultima vreme mă interesează problemele de istorie, istoria României, și mi s-a părut o bună ocazie să înțeleg ceva mai mult, să desființez niște stereotipuri și niște idei care îmi fuseseră impuse.”- spune Veda Popovici; „Informațiile pe care le-am aflat au fost impresionante. Nu știam multe lucruri despre Holocaustul din România. De fapt, pentru asta am și venit.” – completează Bogdana Contraș. Arnold Schlachter este de părere că „România de astăzi e influențată nu numai de comunism, ci și de perioada anterioară, când a avut loc Holocaustul, și acest lucru trebuie asumat. Nu este vorba de o modă ci de o încercare de a prelucra trecutul, pentru a înțelege ceea ce se petrece astăzi.”
Oferta
În primele trei zile ale taberei, tinerii artiști au primit informații despre istoria Holocaustului din România și modul în care a fost reflectat în fotografii, filme sau lucrările artiștilor care l-au trăit. Expunerea etno-sociologului Hary Kuller a fost cu atât mai interesantă, cu cât a evocat și amintirile supraviețuitorului: „Tinerii creatori de aici, oameni foarte destoinici și de calitate, sunt interesați atât de empiria Holocaustului cât și de ceea ce s-a întâmplat efectiv în anii aceia dramatici. Eu am încercat să le transmit și o impresie vizuală. Cum arătau cele șase sute de care cu boi, întinse pe kilometri de drum, ducând 3000 de oameni către Bacău. Asta se întâmpla în 1941, a doua zi după deschiderea frontului spre est. Pe noi ne-au evacuat din localitatea Găzărie, spre Moinești unde trăiau aproape două mii de evrei. Am stat acolo o lună de zile în plin câmp; orașul era mic și nu avea posibilități să găzduiască atâta lume. Apoi am fost duși în capitala județului, la Bacău, și lăsați de izbeliște. E drept că era vară și oamenii au stat în corturi… Abia după o jumătate de an am găsit gazdă. Ca să nu spun că o familie de evrei primea a patra parte din rația unui român. Pâinea costa de trei ori mai mult decât pentru români. S-a purtat steaua galbenă până la sfârșitul războiului. Eram adolescent și steaua galbenă reprezenta o spaimă continuă pentru că te expunea tuturor batjocurilor.”
Lya Benjamin a vorbit despre artiștii evrei care au pictat cele trăite în timpul pogromului de la Iași, al deportării în Transnistria sau în lagărele naziste „Problema este că aceste lucrări sunt plasate într-un context istoric și ar trebui așezate într-un context de artă. Mi s-a părut chiar scandalos că niciunul dintre noi, tinerii artiști cu studii de specialitate, nu văzusem aceste lucrări, nu știam despre acești artiști, în timp ce istoricii care le-au prezentat, le cunoșteau foarte bine. Cred că acest episod arată că taberele de acest gen, ca cea la care participăm, au un potențial de comunicare între diferitele categorii de specialiști” – remarcă Veda Popovici. Adina Babeș, asistent în cercetare la Institutul Wiesel, apropiată de vârsta participanților, a fost prezentă în calitate de specialist, vorbind despre fotografiile document ale pogromului de la București.
La Borsec am reîntâlnit-o Sarah Einik, pictorița israeliană, care în urmă cu aproape doi ani expunea la Librăria Cărturești, o viziune originală despre Holocaust, realizată cu mijloacele artei digitale. S-a apropiat de acest subiect cu multe decenii după momentul consacrării ca pictoriță, simțind nevoia să prezinte tragedia înaintașilor ei. De altfel, ea se numără printre cei care au inițiat tabăra: „Lucrările mele au fost realizate cu sprijinul Institutul Elie Wiesel din București și ne-am gândit că ar fi bine ca în fiecare an să se organizeze câte o expoziție cu creațiile unor artiști români inspirate de informațiile despre Holocaust, pe care le vor comenta cu mijloace artistice.”
Expectative
Fiecare artist are obligația să realizeze minimum două lucrări care intră în proprietatea institutului. Cât privește timpul de două săptămâni… Depinde cum își împart timpul, ce strategie de creație adoptă. Anul trecut fiecare participant a creat două lucrări, și unul chiar trei. Institutul are o singură grijă, ca în primele trei zile să ofere un training, concretizat prin modalitățile de a prezenta Holocaustul din Europa și din România. Am speranța că la 27 ianuarie 2011 vom organiza o a doua expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…” cu alte răspunsuri la aceeași temă. Sper să facem o tradiție din această tabără. În luna octombrie materialul taberei de anul trecut va fi expus la Ierusalim, în Parlamentul Israelului .” – spune Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București.
Nu am venit aici ca să reluăm teme deja făcute. Cred că nici organizatorii nu și-au dorit asta, ci să aducă niște artiști care să reprezinte subiectul într-o cheie personală. informațiile și imaginile pe care le avem la dispoziție sunt doar niște indexuri teoretice.”- își exprimă opinia, Mihai Coșulețu, în timp ce Maia Oprea crede că: „Lucrările noastre trebuie să fie un canal de sensibilizare a publicului, nu neapărat doar în legătură cu Holocaustul. Să-i facem să perceapă altfel tot ceea ce s-a întâmplat la noi în țară, pentru că noi trebuie să fim mai întâi niște artiști români și abia după aceea artiști internaționali.” Mihai Coșuleț este de părere că „Abordăm acest subiect potrivit personalității noastre și fiecare își păstrează stilul, fără ca această tabără să reprezinte un scurtcircuit. Diferențele sunt mai mult decât bine venite și cu cât sunt mai mari, cu atât e mai bine. Dacă lucrurile încep să semene atunci trebuie să ne oprim. „Asta era problema totalitarismului și a Holocaustului, diferența nu era acceptată, era eliminată, exterminată” – completează Arnold Schlachter.
„Nu există nici un fel de presiune relativ la ceea ce trebuie să producem. Expectativele sunt de bun simț, generale. Organizatorii și cei care au realizat trainingul ne-au dat un input și ce iese…iese. Suntem într-un proces de căutare în comun. Cred că este o temă care poate fi abordată de fiecare în felul său, iar mesajul nu trebuie să fie legat neapărat de istorie, ci de umanitate în general, de niște valori. Nu trebuie să privim Holocaustul numai ca un eveniment ancorat în istorie, ci și ca felul în care putem privi viitorul. Mesajele noastre să aibă un impact în prezent.” conchide Veda Popoviciu. – cuvintele ei se potrivesc perfect în încheierea relatării mele.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 23.01.15 16:03

Președintele Klaus Iohannis a decorat vineri mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului.
Astfel, potrivit Administrației Prezidențiale, "în semn de profund respect pentru suferințele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dorind a păstra vie memoria Holocaustului — o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască", șeful statului a conferit Ordinul National "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler pentru Elizabeta Asztalos, Gabriela Bone, Viora Braun, Susana Diamantstein, Marta Marmor, Vasile Szekely și Etelca Tusa.
Decorarea a fost făcută la propunerea consilierului prezidențial Andrei Muraru.
http://www.cotidianul.ro/supravietuitori-ai-holocaustului-decorati-de-iohannis-255443/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.01.15 18:25

„Demnitatea umană în timpul Holocaustului din România”, la Muzeul Satului

Centrul Cultural Româno - Israelian, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Federația Comunităților Evreiești din România, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Primăria Municipiului Moinești, Bacău organizează în data de 23 ianuarie, la ora 10.30, Simpozionul „Demnitatea umană în timpul Holocaustului din România”, eveniment care va avea loc la Muzeul Satului, Sala „Gheorghe Focșa”.
La acest Simpozion dedicat comemorării Pogromului de la București din ianuarie1941 au fost invitați să participe reprezentanți ai Patriarhiei Române, Mitropoliei Ardealului, Primăriei Municipiului București, Primăriei Municipiului Moinești, Bacău, precum și supraviețuitori ai evenimentelor din timpul Holocaustului din România. Ca semn de aducere aminte a evenimentelor petrecute în urmă cu aproape trei sferturi de veac, în cadrul simpozionului vor fi prezentate în imagini mărturii despre rebeliunea legionară și atrocitățile de la abatorul din București
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.01.15 19:41

http://adevarul.ro/locale/constanta/cum-scapat-evreu-parintii-printr-o-minune-lagarul-exterminare-viata-dan-bacalu-traita-teroare-lipsuri-1_54a7d7d4448e03c0fd44c92c/index.html

La cei 78 de ani ai săi, Dan Bacalu a strâns povești cât pentru două vieți. Provenit dintr-o familie de evrei a avut de îndurat fometea, marginalizarea și frica. A fost norocos însă: a scăpat ca prin minune de lagărul de exterminare.

Despre perioada copilăriei, bătrânul evreu își amintește doar că se mutau dintr-un oraș în altul. Părinții săi, Mania și Nataniel, au făcut facultatea în Belgia, întrucât copiii evreilor nu aveau voie să urmeze școli înalte în România.

În perioada studiilor, mama și-a vândut pianul pentru a avea din ce trăi, iar tatăl său a muncit în timpul facultății. Venise criza din 1939, iar guvernul belgian le găsise un loc de muncă în Canada, însă ei eu refuzat.

Deși puteau avea o viață frumoasă în străinătate, s-au întors în țară, întrucât le era dor de meleagurile natale. Aici s-a născut și Dan Bacalu, în casa preotului Nataniel, în Gura Ocniței, din județul Prahova, așa cum scrie în certificatul său de naștere.

Drumul lagărului la cinci ani

Când el avea vreo cinci ani, împreună cu familia a fost dus într-un loc de triere a celor ce urmau să fie duși în lagăr, pe un drum fără întoarcere.
„Pregătiți niște bocceluțe“ li s-a spus. Așa au ajuns în locul de treiere. Acolo, șeful lagărului era un sergent reangajat. „Tata vorbea cu un medic, care nu-și dăduse seama că era evreu, însă șeful lagărului a ținut să-i spună cine este și l-a scuipat pe tata. «Mă, poate mor în lagăr, dar poate scap», i-a spus atunci tata. Nu a uitat și după câțiva ani, pe 23 august, când s-au întors armele, a plecat să-l caute pe cel care îl scuipase și după ce i-a rupt falca a venit la noi, după două zile, timp în care nu am știut nimic de el“, spune bătrânul evreu.

Au avut noroc și nu au ajuns în lagăr. Patronii firmei Aragazul, unde lucra tatăl său, au intervenit, crede el, pentru ca ei să fie lăsați în țară. Așa au scăpat cu toții.



Angajat la calea ferată


Tatăl său, deși era intelectual, cu greu reușea să se angajeze. O perioadă a lucrat la firma româno – americană -Aragazul. Nici aici nu avea să stea mult, fiind dat afară după ce a fost dată Legea de românizare a întreprinderilor, prin care toți evreii erau dați afară. „Nu aveam ce mânca, povestește Dan Bacalu.

Într-un final, bărbatul a reușit să se angajeze la calea ferată, fiind plătit cu un sfert din salariu. „Tatăl meu era un munte de om, avea 1,86 metri înălțime și 96 de kilograme, fără burtă. Așa a reușit să câștige bani pentru a avea cu ce ne întreține pe mine și pe mama“.

Ulterior, tatăl său a fost trimis la muncă silnică la Canalul Dunăre –Marea Neagră, ale cărui lucrări au început în anul 1949 și a fost folosit de Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru exterminarea fostei clase politice românești, a elitei intelectuale, dar și a tuturor oponenților regimului.
Așa a ajuns Dan Bacalu la Constanța. A urmat cursurile Liceului Mircea cel Bătrân în perioada 1948 – 1953, apoi Metalurgia la Facultatea din București. Din 1958 a lucrat ca inginer la IMUM Medgidia, până în 1964, apoi s-a angajat la Energia, unde a lucrat până în 1997. Trei zile a stat la pensie și apoi s-a angajat la firma Almet din Năvodari.  

Curtat de Securitate

În 1958, pe când era inginer la IMUM Medgidia, a fost curtat de Securitate, însă a refuzat să-și vândă colegii și prietenii. „Le-am spus că sunt dezordonat și până nu mă conving singur că trebuie să fac ceva nu fac și mai sunt și dezordonat. De abia atunci am scăpat de ei“, ne povestește Dan Bacalu.

Bătrânul ne povestește că, deși a avut buni prieteni nemți, cu toate acestea, el spune că nemții sunt un popor agresiv, genetic. „Nu sunt pasionați, sunt metalici. Ei nu au omorât cu pasiune, ci calculat. Au calculat care este consumul de gaz pentru fiecare evreu, ce se poate recupera din trupurile lor arse“, spune el.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 23.12.14 18:56

Oameni vânduți ca la piață pentru bani sau schimbați contra unor găini sau porci. Sunt detaliile mai puțin cunoscute ale unor operațiuni din care Securitatea a făcut sute de milioane de dolari.


"Statul Israel a platit pentru mine 8.000 de dolari, pentru soția mea 5.000, pentru băiatul meu 3.000. Pe mine m-au deposedat de casă, mobilă, tablou Aman, în total 120.000 de euro", spune doctorul Jean Eskenasy, un renumit medic neurolog din Israel, citat de digi24.ro.
Eskenasy este unul din cei aproximativ 250.000 de evrei vânduți de statul român.
Traficul de carne vie între România, Israel și Germania s-a derulat între anii '50 și '89. Nimeni nu poate spune cu exactitate numărul total al românilor vânduți dar, potrivit unor arhive,
http://www.capital.ro/evrei-de-vanzare-afacerea-prospera-a-securitatii.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.14 13:39

A vandut Romania evrei in perioada comunista?
De la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial pana la caderea comunismului, Israelul, finantat de Comitetul Evreiesc din SUA, a platit autoritatile Romane, in baza unui tarif specific, pentru fiecare cetatean evreu de nationalitate roman, astfel, romanilor le era permis sa imigreze in Israel.

La scoaterea evreilor din tara se ocupa o agentie secreta responsabila pentru mentinerea legaturilor si asistarea evreilor din fosta URSS si din Europa de Est.

Potrivit unui fost lider al agentiei, Yacov Kedmi, acesta declara ca aveau o intelegere cu statul roman pentru a primi o cota anuala de evrei in fiecare an si ca Israelul era principala sursa de valuta straina pentru servicile secrete din Romania.



''La inceputul fiecarui an, mergeam la Bucuresti si stabileam cotele si tarifele. Trebuia sa stim exact cat platim pentru un copil, cat pentru un adult si cat trebuia sa platim in plus pentru persoanele calificate sau cu un anumit statut. Preturile porneau de la 100 de dolari si ajungeau chiar la cateva mii. Spre exemplu, pentru un medic se putea plati si 10.000 de dolari'', povesteste Yacov.



Intelegerea dintre cele doua state a fost stabilita la sfarsitul anilor '50, cand Nikita Hrusciov, prim secretarul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a vizitat Romania.

Astfel, Israelul se angaja sa ajute Romania sa obtina echipamente necesare pentru extractiile de titei de la Floresti.

O alta serie de negocieri au mai fost facute in anul 1965, prin care, nici un evreu nu a parasit vreodata Romania fara a se face plata.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.10.14 10:03

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/resita-hollywood-un-documentar-holocaust
Producãtorul bãnãțean Sabin Dorohoi și regizorul Matthew Mishory din Hollywood au filmat un documentar despre Holocaustul din Basarabia.

În urmã cu patru luni, s-au terminat filmãrile pentru un documentar artistic despre Holocaustul din Nordul Republicii Moldova. Filmul va fi lansat cel mai probabil în 2015 și a fost produs de Iconoclastic Features Hollywood și Western Transylvania Studios România. Regizorul documentarului este Matthew Mishory din Los Angeles, iar producãtorul român este bãnãțeanul Sabin Dorohoi, originar din Reșita.
Documentarul “Absent” spune povestea familiei regizorului Matthew Mishory, al cãrui tatã s-a nãscut în Basarabia în vremea când aceasta fãcea parte din România. Familia lui a reușit sã fugã în Israel, chiar înainte începerii celui de-al doilea rãzboi mondial. Dar multe familii de evrei au rãmas… Cei mai mulți fiind uciși în Holocaust, în lagãre de exterminare. Filmul dezvãluie și viața oamenilor care locuiesc acum în acele locuri deosebit de sãrace și își amintesc, fie din poveștile bãtrânilor fie din experiența personalã, despre evenimentele petrecute în rãzboi, când mii de evrei au fost uciși.
Producãtorul român al filmului, Sabin Dorohoi, a fost pasionat de film încã de timpuriu. De la treisprezece ani realiza “povești filmate” cu prietenii sãi pe dealurile din jurul Bocșei (Caraș-Severin), orãșelul în care a copilãrit. A absolvit școala de film în 2007 și a început sã lucreze în industrie încã de când era student. Din cele treisprezece filme de scurtmetraj realizate, ultimele cinci producții (“Ghela” , “Visând la Galapagos” , “Clopotul”, “Fata din Transilvania” și “Calea Dunãrii”) i-au adus aproape treizeci de nominalizãri și premii internaționale la festivaluri precum: Reykjavic, Geneva, Chicago, TIFF, Roma, Regensburg, Sardenia, California Independent Film Festival și Festivalul de film Est European din Hollywood. Ultimul sãu scurtmetraj, “Calea Dunãrii” a avut premiera mondiala la Hollywood, a fost nominalizat la cel mai mare festival de scurt-metraje din America de Nord și a câștigat un premiu important pe Coasta de Azur.
Sabin l-a cunoscut pe Matthew la un festival de film la Reykjavik, în Islanda în urmã cu 5-6 ani. Și de atunci au rãmas prieteni. Iar documentarul “Absent” este prima lor colaborare profesionalã majorã. Filmãrile pentru Documentarul “Absent” au durat o sãptãmânã și s-au desfãșurat în zona de nord a Republicii Moldova, dar și în București. Echipa de la Hollywood a filmat în orașele Bãlți și Florești și în satele Mãrculești și Vadul Rașcov, la granița cu Transnistria.
Deși turnajul a avut loc în luna Octombrie a anului trecut, vremea a fost deosebit de capricioasã, cu temperaturi foarte scãzute pentru acea datã, ploaie și vânt. Intemperiile vremii au stricat una din mașinile de producție și au dat ceva de furcã realizatorilor, dar rezultatul a fost pe mãsurã, timpul mohorât susținând atmosfera filmului. În ciuda vremii aspre, localnicii au ajutat foarte mult echipa de filmare. Așa cã americanii au fost deosebit de impresionați de ospitalitatea extraordinarã a românilor basarabeni și s-au decis cã vor sã revinã în România și pentru filmarea altor proiecte!
Documentarul a fost produs de Iconoclastic Features din Hollywood, și Western Transylvania Studios din partea României. Compania americanã a mai produs și un film de mare succes în America despre viața actorului James Dean, iar Western Transylvania Studios este o casã de producție tânãrã, din vestul României care își propune sã dezvolte în zona Timișorii un Pol al Cinematografiei Românești prin Investiția în construcția unor noi Studiouri de Film orientate spre producția filmelor pentru Investitorii strãini, cu precãdere din Hollywood.
Dincolo de Filme, Reclame și Videoclipuri, Western Transylvania Studios , sau pe scurt WTS, oferã servicii de producție audio-vizualã în mai multe domenii de activitate, adresate nu doar profesioniștilor din industrie, ci unei palete mult mai largi de clienți, precum: turism, educație, sport & aventură, medicină, imobiliare, culinare, evenimente (inclusiv filmãri cinematografice la nunți) etc. Mai multe detalii despre WTS pot fi gãsite pe pagina oficialã: www.westerntransylvaniastudios.com.
În urma filmãrilor pentru documentar, atât regizorul Matthew Mishory, producãtorul american Eduard Singletary și operatorul Michael Pessah, s-au arãtat foarte încântați de oportunitãțile din România și au în plan sã revinã la noi în țarã pentru a mai filma filme de Hollywood. Actualmente e deja în discuție realizarea unui film Horror în zona de Vest a României, în aceeași colaborare cu Western Transylvania Studios.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 25.08.14 19:46

http://cultural.bzi.ro/cum-erau-tratati-evreii-internati-la-ferma-staboli-6918
Aproape 2.500 de locuitori ai ghetoului proveneau din Bistrita, in timp ce restul au fost adusi din restul comunitatilor din judet. Organizarea ghetoului s-a facut sub comanda primarului Norbert Kuales si a sefului politiei Miklós Debreczeni. Ghetoul a fost organizat la ferma Staboli si era format din mai multe baraci si adaposturi pentru porci

De evreii internati raspundea Heinrich Smolka, acesta fiind si responsabil pentru copiii, femeile si barbatii care si-au pierdut viata in ghetou dupa ce au fost lasati sub cerul liber imbracati sumar la temperaturi scazute, au fost privati de apa si hrana sau nu primeau ingrijirea medicala necesara. 

„Ghetoul era fixat intr-o gradina imprejmuita cu retea de sarma, unde am stat 30 de zile. Evreii au fost lasati sa stea sub cerul liber, fara asternut, fara apa, fara mancare afara de ce au luat fiecare de acasa. Dupa 10 zile s-a distribuit paine 240 de grame de persoana zilnic, iar alte alimente nu s-au dat. (...) 

Din cauza raului tratament complet neomenos, fara loc de dormit, fara posibilitati de curatire, cu closetele in mijlocul ghetoului, evreii s-au contaminat de paduchi si s-au imbolnavit foarte multi, gasindu-si moartea circa 30 de evrei, si am auzit ca au murit si copii nou nascuti. In ghetou erau internati si doctori evrei, care nu puteau sa intervina in ajutorul bolnavilor fiindca nu aveau medicamente,”  povestea in 1945, Iosif Adolf, un economist de 49 de ani din localitatea Lunca. 

Conditiile inumane in care erau tinuti evreii sunt confirmate si de catre Herteg Ignatie unul din medicii ghetoului, care spune ca majoritatea evreilor internati in lagar erau supusi la maltratari groaznice si schingiuiri. 

„Odata, a venit o echipa de la Targu Mures, compusa din mai multi indivizi unguri, au chemat pe internatii evrei intr-o camera si majoritatea, indiferent de varsta au fost batuti cu un baston de cauciuc la talpi, la membru si la testicole. Femeilor li s-a facut – de catre aceeasi echipa din care faceau parte doua femei- perchezitie vaginala, fara respectarea celor mai elementare principii de medicina si ghiena, caci cu aceeasi manusa s-a facut perchezitie vaginala la toate femeile. Mai mult, aceste perchezitii s-au facut in fata barbatului, ignorandu-se orice principii de morala,” relateaza medicul, potrivit adevarul.ro.

Potrivit Sarei Frank, o tanara care atunci avea 25 de ani, in ghetou se duceau zilnic doua cisterne de apa, adica aproximativ 2000 de litri care se distribuia la 6700 de persoane. Existau zile in care nu se primea apa deloc. 

„Stiu ca in ghetou mureau cam trei-patru copii pe zi, nu cunosc precis motivul, dar in lagar se vorbea ca din cauza lipsei de apa mor copii”, a adaugat in marturia sa femeia.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.08.14 13:21

Cartea zilei: Despăgubirea. Povestea unui supraviețuitor, de Peter Herzog
Romanul autobiografic al lui Peter Herzog pare o completare de mare valoare a literaturii Holocaustului, atât din punct de vedere documentar, cât și uman.
Peter Herzog s-a născut la 8 noiembrie 1930 în Târgu-Mureș. În 1960 a fost „demascat” ca reacționar și a fost dat afară de la TVR.
A urmat un an greu, de șomaj. În 1961 a emigrat în Israel, unde a rămas câteva luni, apoi a emigrat mai departe, în Republica Federală Germania, unde a lucrat în industria prefabricatelor din beton și în cea a construcției de locuințe.
După unificarea Germaniei, s-a stabilit la Leipzig, unde a fost, timp de 18 ani, manager al mai multor firme de construcții.
S-a pensionat la vârsta de 78 de ani. Trăiește în landul Brandenburg, în sudul Potsdamului.
Volum aparut la editura Litera.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.07.14 16:56

Mihai Viteazul, prigonitor al evreilor din ordinul impăratului de la Viena

Comunitatea evreiasca din Cluj, una dintre cele mai mari din Transilvania, are o poveste demna de un documentar. De la cei peste 16.000 de evrei care traiau in inima Ardealului in 1941, conform statisticilor, azi, in 2013, figureaza in actele Comunitatii Evreiesti doar in jur de 400.


Primii evrei sunt mentionati in documentele Clujului in a doua jumatate a secolului al XV-lea. Este vorba de o marturie a lui Nicolae Grecu din Targoviste in fata Conventului din Cluj-Manastur (actuala Biserica Calvaria din cartierul Manastur). Acea marturie vorbeste despre conflictul iscat in 1481 de cativa evrei din Cluj cu familia Haller din Buda, spune istoricul clujean Ladislau Gyemant, intr-un studiu din cartea „File din istoria evreimii clujene“, aparuta in 2011.
Populatia evreiasca creste si se dezvolta - reise din numarul mare de evrei prezenti la un targ din Cluj in 1578. Acest fapt determina autoritatile orasului sa ia masuri impotriva evreilor.
Astfel se dau primele masuri restrictive din partea Dietei Transilvaniei (Parlamentul din acele vremuri) care opreste raspandirea evreilorr in restul Principatului.
In 1593 se introduce o dare pe cap de evreu in valoare de 20 de denari (potrivit istoricului P.P. Panaitescu in cartea sa, „Mihai Viteazul“).
Din ordinul Vienei
Acelasi P.P.Panaitescu mai scrie ca izvoarele contemporane lui Mihai Viteazu arata ca acesta, in timpul scurtei sale domnii in Transilvania, a avut o atitudine oscilanta in privinta evreilor.
In august 1601, Mihai Viteazu si generalul Basta revin in Transilvania cu instructiuni clare din partea imparatului de a distruge orasul Cluj „coplesit de arieni, anabaptisti si evrei“.
Prezenta evreilor in Cluj pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea este sporadica si tranzitorie in contextul unor targuri sau evenimente politice si militare, precizeaza istoricul clujean Ladislau Gyemant.
Prima sinagoga, dupa Revolutia din 1848
In prima jumatate a secolului al XIX-la, evreii s-au luptat sa obtina drept de locuire in orasul Cluj si sa isi poata exercita neingraditi activitatile economice si religioase. Dupa Revolutia din 1848 se inaugureaza la Cluj prima sinagoga si este instituit primului rabin.Din 1867, cand isi dobandesc drepturile cetatenesti, evreii clujeni cunosc o perioada de mare dezvoltare, curmata de Holocaust.
Cifre
Prin numar si importanta, evreii din Cluj erau considerati una dintre cele mai mari comunitati izraelite din Transilvania. Exceptand Clujul, in 1930 doar orasele Oradea, Sighetu Marmatiei si Satu Mare aveau o populatie mai mare de 10.000 de locuitori. Recensamantul din 1910 arata ca la Cluj traiau 7.046 de persoare de religie izraelita, in 1930 erau 13.504 iar in 1941 - 16.763. Intre cele doua razboaie populatia evreiasca avea o pondere de circa 13-15% din populatia Clujului. Majoritatea vreilor erau vorbitori de limba maghiara
Robert Schwartz, presedintele Comunitatii Evreiesti din Cluj, spune ca doar 200-300 de israeliti clujeni au mai scapat din lagarele naziste, ca aproximativ 1.700 erau inainte ca Nicolae Ceausescu sa vanda evreii statului Isreal si ca acum, in 2013, in judet sunt, in evidente, in jur de 400 de persoane, adica circa 190 de gospodarii (mixte).
Un traseu clujean in memoria evreilor
Pentru cei care vor sa cunoasca istoria evreilor clujeni, Comunitatea poate fi contactata de luni pana vineri, pana la ora 13.00, la numarul de telefon 0264/596.600.
Traseul memoriei evreiesti din Cluj-Napoca - propus de revista online de calatorii cluj.travel - urmeaza cele mai importante locuri legate de prezenta israelita in oras. Nu este un traseu recomandat celor care se multumesc sa isi faca doua-trei fotografii in fata principalelor monumente ale orasului, pentru a putea spune ca au „vazut” Clujul, ci este pentru cei care vor sa descopere o parte profunda, aproape necunoscuta si uneori ignorata, a orasului.
Traseul curpinde cimitirul evreiesc ortodox cu Monumentul Holocaustului (de pe Calea Turzii, cum mergi spre judetul Alba). Cimitirul vechi evreiesc (Strada Aviator Badescu, nr. 4-12), ghetoul evreiesc din zona industriala a orasului, templul deportatilor, prima scoala primara, sinagoga muncitorilo, sinagoga ortodoxa.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.14 12:20

Depășirea planului la crime în Transnistria

În vara anului 1937 Stalin a ajuns la concluzia că mișunau prea mulți spioni și trădători prin Uniunea Sovietică. Așa că l-a rugat pe șeful NKVD Ejov să facă puțină curățenie. Ejov a planificat o gigantică operațiune de curățare a paradisului sovietic: conform acestui plan 270.000 de persoane urmau să fie executate sau trimise la închisoare. Nimeni nu știa cine erau aceste persoane, ideea era că trebuiau identificate și pedepsite – iar asta repede. Numărul general al necunoscuților trădători a fost împărțit în cote pentru fiecare republică din cadrul URSS. Pentru Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească – Transnistria de azi – erau prevăzute următoarele cote: 200 de persoane urmau să fie executate, alte 500 urmau să fie condamnate la 10 ani de închisoare.
Unii dintre șefii locali NKVD chemați la Moscova să fie instruiți asupra acestei operațiuni au exprimat îndoieli asupra necesității ei. Imediat au fost arestați și executați. Toată lumea a înțeles mesajul și a trecut rapid la treabă, cu foarte mult zel. Și așa s-a ajuns la depășiri ale planului și solicitări de cote suplimentare. Ba mai mult, întreaga operațiune s-a prelungit și în anul 1938 pentru a fi îndeplinite toate cererile. Cererile de mărire a cotelor erau aprobate personal de Ejov, Stalin și Molotov. În Transnistria de azi între septembrie 1937 și mai 1938 au fost executați 4.339 de oameni și alți 2.818 au fost trimiși în lagărele Gulagului. Aproximativ 400 de executați pe lună, cam o duzină pe zi.
Execuțiile mergeau pe bandă rulantă dintr-un motiv simplu: nu ajungeau la tribunal. NKVD-ul local strângea „dovezi” – turnătorii răzbunătoare de obicei – și le lega în dosare pentru „chiaburi” și „trădători”. Oamenii erau ridicați în timpul nopții și aruncați în închisoare. Apoi de cazul lor se ocupa o „troikă” alcătuită din prim-secretarul Partidului Comunist al republicii, șeful NKVD-ului local și procurorul șef al republicii. Cei trei funcționari sovietici decideau soarta oamenilor reprezentați de un dosar cu turnătorii fără să-i vadă pe acuzați, fără ca acuzații să aibă ocazia să se apere. Decizia era luată în funcție de îndeplinirea planului de cote: unii erau condamnați la moarte, alții erau condamnați la Gulag. Execuția era dusă la îndeplinire la câteva zile de la pronunțarea sentinței: condamnatul erau dus într-un subsol unde primea un glonț în ceafă, tras dintr-un revolver Nagant M1895, preferat de NKVD-iști pentru că i se putea monta un amortizor de sunet. Spre deosebire de naziști care se foloseau de soldați pentru astfel de treburi, execuțiile de acest fel erau duse la îndeplinire de ofițeri în URSS. Iosif Mordoveț – care avea să ajungă șeful KGB la Chișinău – a fost unul dintre ofițerii care împușcau în ceafă zeci de oameni pe zi în perioada marii terori staliniste.
Mult mai multe astfel de povești adevărate despre represiunea sovietică din Basarabia și Transnistria între anii 1924 – 1956 le puteți citi în cartea lui Igor Cașu „Dușmanul de clasă”, pe care o puteți găsi aici, inclusiv în variantă electronică.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.07.14 22:10

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.14 16:48

FEȚELE HOLOCAUSTULUI
Un număr de 245 de documente din perioada 8 august 1940-15 noiembrie 1944 a fost recent publicat de Editura Polirom în colaborare cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“. La editarea volumului au lucrat Ana Bărbulescu, Alexandru Florian, Alexandru Climescu și Laura Degeratu.
Cartea se deschide cu o prefață semnată de Paul A. Shapiro, director al Centrului pentru Studii Avansate asupra Holocaustului, Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington DC. Cercetătorul american subliniază faptul că Holocaustul „a însemnat un set complex de politici și acțiuni a căror largă majoritate a precedat crimele în masă“. Un element al persecuției a fost supunerea evreilor la un regim de muncă forțată. Acest volum documentează de o manieră convingătoare acest fenomen. Concluzia profesorului Shapiro este fermă: „sistemul de muncă forțată implementat de regimul criminal Antonescu a fost o unealtă puternică și înspăimântătoare utilizată în vederea realizării scopului ultim al acestuia - eliminarea totală a evreilor din România“.
Studiul introductiv, intitulat Munca obștească sau limbajul eufemistic al Holocaustului, semnat de Alexandru Florian, director general al Institutului pentru Studierea Holocaustului din România, analizează contextul european în care munca forțată devine o componentă importantă a regimului antisemit de tip fascist. În cazul României, primele obligații de muncă ale evreilor au apărut odată cu statul național-legionar, când membrii mișcării legionare, instalați în primării și prefecturi, au dispus obligarea evreilor la diverse munci, considerate a fi în folosul comunității. În decembrie 1940, munca obligatorie devine politică de stat, la care erau supuși bărbații evrei cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani.
Cele 245 de documente sunt urmate de anexe, în care se reproduc în facsimil diverse piese de arhivă.
Volumul este o contribuție importantă la cercetarea fenomenului muncii obligatorii la care a fost supusă populația evreiască de către regimul antonescian.
 
// ANA BĂRBULESCU (editor), ALEXANDRU FLORIAN (editor), ALEXANDRU CLIMESCU, LAURA DEGERATU
// Munca obligatorie a evreilor din România
// Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ / Editura Polirom, 2013
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.05.14 7:51

Tragica poveste a vasului Struma

Opt sute de evrei au parasit portul Constanta la bordul navei Struma pe 12 decembrie 1941 cu destinatia Palestina. Presiunile britanice asupra guvernului turc au fact ca vasul sa fie tinut in carantina timp de 10 saptamani la Istambul. Dupa aceea este tractat in largul coastelor turcesti unde este torpilat de un submarin sovietic.

In contextul acelor ani, porturile romanesti reprezentau cea mai buna sansa pentru evreii europeni, fie ei germani, polonezi sau romani de a scapa de persecutiile impuse de Germania nazista.

Romania si-a pastrat o partiala independenta in privinta problemei evreiesti si a permis evacuarea unui numar foarte mare mare de evrei intre 1938 si 1944. Peste 65.000 reusisera sa se salveze majoritatea ajungand cu bine in Palestina. Nu este cazul pasagerilor ce s-au ambarcat pe Struma.

Vasul cu pricina fusese construit in 1867 in Marea Britanie si era intr-o conditie foarte proasta. Motorul, spre exemplu, era luat de la o epava scufundata de pe Dunare. In ciuda starii precare, diferitele organizatii sioniste care au organizat voiajul au inchiriat vaporul de la compania greceasca Singros, potrivit ziare.com

Calatorii, majoritatea evrei din Moldova, Basarabia si Bucovina, au ajuns in Constanta cu trenul. Acestia au fost perchezitionati la sange si abia dupa trei zile in port au putut sa se urce la bord. Majoritatea erau intristati ca isi paraseau tara, dar credeau ca un nou viitor ii astepta in Palestina.

Prizonieri in Istanbul

Dupa o calatorie de patru zile in care au existat si niste probleme la motor, nava ajunge in sfarsit in Istanbul. Spre surprinderea pasagerilor, ei nu au fost lasati sa debarce.

Autoritatile britanice ce controlau Palestina s-au opus emigrari in masa a evreilor de teama unor revolte ale arabilor. Drept urmare au supus la mari presiuni guvernul turc de a nu permite navei Struma sa isi continue drumul sau ca pasagerii sa debarce. Din cauza aceasta, vaporul ramane in carantina timp de aproape doua luni.

Prin eforturile lui Dan Malioglu de la Serviciul Maritim Roman, a doi evrei din Istanbul, Rifat Karako si Simon Brod, dar si a Crucii Rosii, se reuseste aducerea la bord a unor provizii, in lipsa carora pasagerii cu siguranta ar fi murit. Cei trei mentionati mai sus poarta si negocieri cu autoritatile turcesti pentru eliberarea de sub carantina a navei sau posibilitatea ca pasagerii sa debarce, luand in considerare faptul ca Turcia era totusi un stat neutru.

Presiunea britanica era insa mult prea mare. Mai mult, lui Garabetenko, capitanul navei, ii fusese ordonat ca pana la 16 februarie sa paraseasca portul. Pentru ca negocierile cu alte state pentru primirea refugiatilor esueaza si ele, Garabetenko decide distrugerea motorului pentru a imobiliza nava in portul turcesc. Insa, la cateva zile dupa expirarea ultimatumului autoritatile portuare turcesti au actionat in forta.

Abandonati pe mare

In seara de 23 februarie 1942 i se taie ancora si un remorcher tracteaza nava inoperabila in afara portului. In acelasi timp, soldati turci bine inarmati se urca la bord. Pasagerii incearca sa se opuna actiunii turcesti, dar sunt in scurt timp potoliti sub amenintarea ca se va face uz de arma. Vasul a fost scos din stramtoarea Bosfor si dus la circa 10 kilometri de coasta. Soldatii parasesc Struma, se urca in remorcher si ii abandoneaza pe cei opt sute de evrei romani in larg.

Struma este torpilat 

Ce este si mai sinistru este ca nava a fost tractata in acceasi zona in care vasul turcesc Cankaya fusese scufundat de submarinul sovietic SC-213 cu doar cateva ore inainte. Echipajul submarinului avea ordin sa supravegheze si sa distruga navele comerciale inamice sau neutre ce intrau in Marea Neagra cu scopul de a reduce fluxul de materiale ce se indrepta spre Germania.

Soarta vasului Struma este pecetluita in dimineata zilei de 24 februarie cand submarinul zareste nava. La ora 9:30 este lansata o torpila care loveste in plin, urmata de o explozie puternica. Nava se scufunda, iar in urma atacului toti pasagerii sunt ucisi, in afara tanarului bucurestean David Stoliar si a matelotului Ivanof Dikof. Un echipaj al pazei de coasta ajunge de abia dupa 24 de ore, gasindu-l in viata doar pe David Stoliar, Ivanof murind intre timp.

Din totalul de 769 de evrei la bord numai unul a reusit sa ajunga in cele din urma in Palestina.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.05.14 17:29

Dan Șova a dezvelit o placă dedicată victimelor Holocaustului

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a dezvelit, marți, o placă dedicată victimelor Holocaustului, ocazie cu care a declarat că avem obligația de a purta în suflet compasiune pentru cei care au avut de suferit.

El a spus, în cadrul evenimentului, că în anul 1944, de la Cluj au fost deportați aproape 18.000 de evrei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.05.14 17:23

http://www.gandul.info/international/scrisoarea-unei-romance-care-a-murit-in-lagarele-naziste-citita-la-yad-vashem-in-prezenta-papei-12652563


Scrisoarea unei românce în vârstă de 22 de ani care a murit în lagărele naziste a fost citită luni în timpul vizitei Papei Francisc la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, relatează Radio Vatican, în ediția online.
În timpul vizitei la Memorialul Yad Vashem, ridicat în memoria celor șase milioane de evrei exterminați în lagărele naziste, Papa Francisc a denunțat "tragedia incomensurabilă" a Holocaustului și "nenorocirea" pe care a reprezentat-o pentru umanitate.
Dumnezeu "știa riscul libertății, știa că s-ar putea ca Fiul să se piardă, dar, probabil, nici chiar Tatăl nu-și putea imagina o astfel de cădere, un astfel de abis", a declarat Papa Francisc în "Sala amintirii" a memorialului, în prezența președintelui Shimon Peres, a premierului Benjamin Netanyahu și a rabinilor.
Papa Francisc a aprins flacăra memorialului, a depus o coroană de flori și a salutat supraviețuitori ai Holocaustului.
De la sosirea în Israel duminică după-amiază, Papa Francisc a denunțat puternic Holocaustul și antisemitismul și a lansat un apel în favoarea unei educații care să treacă peste prejudecăți și să promoveze dialogul.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.05.14 17:24

Lungul drum al morții: evreii din spațiul românesc în vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial




Evreii din spațiul românesc au fost supuși unui întreg proces de teroare, deportare și exterminare de către autorități. Mărturiile vorbesc despre acte de o atrocitate așa cum nu a cunoscut România și se încadrează în masacrele care au marcat fața istoriei de-a lungul Celui De Al Doilea Război Mondial.
Povestea pogromurilor și apoi cea a deportărilor evreilor din spațiul românesc începe în 27 decembrie 1937 când este instalat guvernul Goga-Cuza, primul guvern care a transformat antisemitismul în politică de stat. Acesta pomulgă “Legea revizuirii cetățeniei” la data de 1938 care dă startul prigonirii evreilor, deoarece foarte mulți oameni aparținând acestei minorități nu mai sunt considerați cetățeni români.
Pogromul de la Dorohoi
La sfârșitul lunii iunie 1940, România trebuie să cedeze Basarabia, Bucovina și ținutul Herța Uniunii Sovietice, în urma tratatului Ribbentrop- Molotov. Populația românească este evacuată cu ajutorul armatei, dar se hotărăște ca evreii să rămână pe loc. Retragerea forțată a românilor, dintr-un spațiu care le aparținea din moși- strămoși a cauzat o serie de frustări atât în rândul civilor, cât și în rândul militarilor. Antisemitismul nu era o stare nouă în România. El fusese cultivat în memoria colectivă cu ajutorul ziarelor care aparțineau legionarilor și mai ales prin politica reginului lui Carol al II-lea.
Astfel că atunci când armatele ajung la Dorohoi starea socială era destul de tensionată. Istoricul Dinu C. Giurescu afirmă că militarii, abia întorși din Basarabia, "...unde au avut dificultăți foarte mari cu evreii de la nord de Prut... s-au răzbunat", la Dorohoi. Românii care vin în convoie din zonele nou ocupate împrăștie vorba că unitățile armate românește erau atacate de jidani.
Marcant este faptul că acest progrom reprezintă primul eveniment de manifestare antievreiască, dar mai ales este săvârșit de armată română.
În 1 iulie 1940, subunități militare din Grupul 3 Grăniceri și 8 Artilerie declanșeză un atac împotriva populației evreiești.  La Dorohoi fuseseră aduse trupurile a doi militari din armata românească- unul român și celălalt evreu, care urmau să fie înmormântați în data de 1 iunie. Soldații români au deschis focul asupra evreilor aflați la îmormântarea ostașului evreu. Au fost omorâți toți civilii care veniseră la ceremonia solemnă, cu excepția unui singur supraviețuitor, dar și șapte militari evrei care  erau înrolați în armata română.
Soldații români au  intrat în oraș, pe cele trei străzi principale, unde se aflau majoritatea prăvăliilor și locuințelor evreiești. Aceștia au jefuit, au devastat magazinele, au bătut și au schinjuit pe oricine le ieșea în cale. Nu se știe cu exactitate numărul celor uciși atunci. Oficial este cunoscută cifra de 53 de morți și alți zeci de răniți. Unii istorici susțin că numărul este mult mai mare, ajungând chiar până la 200 de persoane asasinate.
Șocant sau nu, populația românească era mult prea speriată pentru a interveni. Unii au riscat, ascunzând și salvând evrei, dar majoritatea au privit neputincioși ororile care se desfăășurau în jurul lor. În felul acesta istoria a demonstrat încă o dată că rău nu poate fi comis decât dacă este susținut de frică sau de indiferență.
Pogromul a fost oprit la ordinul comandantului Corpului 8 Armată, Constantin Sănătescu. El a cerut efectuarea de anchete. Cu toate acestea, vinovații nu au deferiți Curții Marțiale, dar armata a impus mutări și scurte perioade de închisoare ofițerilor și soldaților implicați.
Rebeliunea legionară
În 4 iulie 1940 guvernul Tătărăscu demisionează, fiind urmat de guvernul Ion Gigurtu. Acesta cedează în baza Dictatului de la Viena, la data de 30 august 1940, Ardealul de nord Ungariei.
Evreii din acea parte vo fi supuși unei alte politici de exterminare, diferită de cea a românilor.
Pe 4 septembrie 1940 regele Carol al II-lea îl însărcinează pe generalul Ion Antonescu cu formarea noului guvern. La două zile după instalarea ca prim ministru, Antonescu îi cere regelui abdicare în favoarea fiului său, Mihai. Ion Antonescu preia puterea și zece zile mai târziu formează Statul Național-Legionar, în urma unui pact cu Mișcarea Legionară. Aceasta era
o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, construită după modelul grupărilor naziste SS și SA.
La 7 septembrie 1940, guvernul nou format cedează Bulgariei Dobrogea de Sud, cunoscută și sub numele de Cadrilater, zonă în care trăiau 850 de evrei.
Atât legionarii, cât și Antonescu erau de accord cu expropierea evreilor, dar ritmul alert pe care-l foloseau primii îl făcea pe Antonescu să se teamă de prăbușirea economiei.
În noaptea dintre 26 și 27 noiembrie 1940, legionarii ucid 65 de demnitari politici din vremea lui Carol al II-lea. Evenimentul a fost cunoscut sub numele de Masacrul de la Jilava și a constituit răzbunarea pentru asasinarea liderului Corneliu Zelea-Codreanu. În 27 noiembrie, tot ei îl ucid și pe fostul premier, Nicolae Iorga, ceea ce va declanșa o tensiuni întrei ei și generalul care va ajunge mareșal.
Lui Antonescu situația îi devenise din ce în ce mai clară. Legionarii nu mai serveau interesele naționale. Antonescu va avea o întrevedere cu Hitler în 14 ianuarie 1940, care îl asigură de suportul său.
Declanșarea conflictului între cele două tabere era imprevizibi. Împușcarea mortală, la București, a maiorul de aviație german, Dohring de un agent britanic de origine grească constituie pretextul pentru începerea luptei.
Rebeliunea legionară a reprezentant manifestarea violentă dintre Garda de Fier și Ion Antonescu, care s-a manifestat printr-o serie de violențe cunoscută sub numele de Pogromul de la București.
În timpul guvernării lui Antonescu evreii au simțit și mai apăsător legile antisemite. Evreii au fost scoși din serviciul militar, medicilor li s-a interzis să-și mai practice meseria pentru crești dacă erau evrei, mulți tineri cu acestă origine au fost dați afară din școli și un număr mare a fost trimis în detașamente de muncă forțată.
Dar ceea ce a reprezentat Progromul de la București întrece prin durată și cruzime multe alte interdicții aplicate până atunci, deoarce într-un timp foarte scurt au fost comise fapte condamnabile.
Progromul a început în seara zilei de 21 ianuarie 1941 și a fost condus de liderul legionar, Horia Sima. Dar membrii mișcării au fost ajutați și de  jandarmi legionari, personalul perfecturii de poliție din București, organizațiile de muncitori legionari și organizația studențească legionară.  Bandele s-au dedat la jafuri, tortură, incendieri și omoruri. Sinagogi vechi ca Bet Midraș,Bet El, cea de pe strada Atena, Templul Coral, sinagoga sefardă Cahal Grande au fost distruse parțial sau total de foc, sau au fost distruse cu topoare și răngi.
Dar aceste acte de vandalism nu au fost de ajuns pentru legionari, care au organizat centre de tortură unde i-au dus cu forța pe evreii din capitală. Victime ale acestui pogrom au fost multe personalități ale vieții sociale și culturale evreiești precum: : rabinul H. Gutman și fii lui Iancu și Iosef, Sigmond Collin casierul comitetului Comunității Evreilor din București, rabinul Zvi Gutman, cantorul Osias Copstüc, dar și președintele Comunității evreiești din București, Sigmund Goldfarb, conducătorul Oficiului Palestinian (oficiul de emigrare), Moise Orecovscky.
Unii au bătuți cu vâna de bou, cu casca militară, cu pumnii și cu palmele. Alții au fost obligați să înghită cantități mare de sare amestecată cu petrol, cu benzină sau oțet. Mulți au fost închiși în spații mici timp de 48 de ore fără harană sau posibilitatea de a-și face nevoile în alt spațiu decât acela în care eru prizonieri. Au fost și cei care au fost duși în Pădurea Jilava și împușcați. Cei care au supraviețuit au fost transportați la Moara Străulești din Bucureștii Noi, unde au fost ținuți închiși și bătuți mereu, după care au fost eliberați în zăpadă, fară haine, la 16 km de oraș.
Statisticile arată că numărul celor uciși variază între 120 și 140, au fost devastate 1274 de prăvălii și Federația Comunităților Evreiești din România a evaluat pagubele la suma de 383 milioane lei.
Rebeliunea este înfrântă în data de 23 ianurie, ca la 27 ianuarie 1941 Antonescu să formeze un nou guvern. Statul Național-Legionar este abrogat în data de 14 februarie 1941 și a fost înlocuit cu dictatura militară antonesciană.
Pogromul de la Iași
Datorită convingerilor lui Antonescu România intră în Cea De A Doua Conflagrație Mondială de partea Germaniei în 22 iunie 1941. În perioada premergătoare și după începerea conflictului evreii sunt concentrați în reședințe de județ, iar unii sunt trimiși în lagărele de la Târgul Jiu și de la Craiova.
Pogromul de la Iași din 27-29 iunie 1941 a fost organizat cu premeditare de către fasciștii români și germani.  Zvonul care a declanșat prigonirile a fost acela că evreii au tras în ostași români și nemți și că au transmis semanle luminoase avioanelor sovietice. În seara lui 27 iunie,  Antonescu cere curățirea elementelor evreiești din Iași. Ordinul se soldează cu încarcerea evreilor în sediul Poliției, care vor fi împușcați în ziua următoare. Cei care au supreviețuit măcelului au fost încolonați, duși la gară și urcați în două “trenuri ale morții”.
Înghesuiți în vagoane, fără aer și hrană, 5.00 de evrei au fost purtați zile întregi spre Podu Ilioaei sau spre Călărași. Cei care au reușit să reziste în atmosfera înăbușitoare și în acele condiții au fost internați în  lagărele de la destinație. După 6 luni au putut reveni acasă.
Numărul exact al celor uciși, la fel ca în alte cazuri nu se cunoaște exact, dar statistice oscilează între 8.000 și peste 13.000.
Prin Pactul de la Tighina, România a anexat Transnitria în 19 august 1941. Armata românescă reușise să elibereze pentru scurt timp Basarabia, Bucovina și ținutul Herța.  Așa că a continuat deportările, care au fost făcute spre Transnistria. Evreii au fost supuși unor marșuri forțate care i-au dus spre moarte pe mulți dintre ei. 142.858 de evrei au fost deportați în toamna lui 1941 la care se adaugă și cei din 1942. Numărul total este de 151.279 de evrei deportați în Trasnistria.
Pogromurile și deportările au constituit planul de exterminare al evreilor conceput de  guvernele romănești.  În întreaga Europă evreii au fost eliminați prin gazare, împușcare și înfometare. Deși și România a folosit tehnici utilizate și de alții, îmbarcarea evreilor în vagoane ermetic închise, cu geamurile zabrelite, cu scânduri batute pe dinafara si uciderea lor prin asfixiere si deshidratare a fost folosita numai aici. Toate crimele comise în acestă perioadă sunt o amintire urâtă din istoria tulburată a țării.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.05.14 18:14

Holocaustul romanesc - Masacrul de la Odesa - FOTO/VIDEO
In urma raportului primit, maresalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, seful Marelui Stat Major si comandant al Armatei a 4-a romane, sa ia masuri drastice de pedepsire. In aceeasi noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu ca a pornit actiunea ordonata: „Ca represalii si pentru a da un exemplu populatiei, s-au luat masuri pentru a spanzura in pietele publice un numar de evrei si comunisti suspecti”. In ziua urmatoare, la 23 octombrie 1941, militari romani au ucis alti 19 000 evrei civili, femei, batrani si copii, familii intregi din orasul Odesa, impuscati, spanzurati, explodati, sau arsi de vii. Alti aproximativ 45 000 de evrei au fost trimisi de la Odesa in lagarul de concentrare Bogdanovca unde au fost asasinati aproximativ doua luni mai tarziu.
 



Marea ofensiva a armatei romane, cu sprijin si indicatii tactice germane, pentru cucerirea Odesei, a fost declansata la 3 august 1941, cand al 4-lea Corp de armata, comandat de generalul Nicolae Ciuperca, a trecut Nistrul, flancat de al 5-lea Corp, format din Divizia a 15-a de Infanterie, Brigada 1-a de cavalerie si Divizia 1-a blindata, care l-a traversat intre Tighina si Dubasari, conform planurilor de lupta elaborate de maresalul Antonescu personal - ordinul operativ nr. 31 al Marelui Stat Major emis la 8 august 1941, care cerea Armatei a 4-a sa cucereasca Odesa „din mers”. Realitatea de pe front nu a corespuns cu planurile optimiste, ofensiva a fost oprita, orasul dovedindu-se mai greu de cucerit decat se presupusese.

Pe 3 septembrie, generalul Ciuperca (din grupul de generali care considerau ca armata romana nu ar fi trebuit sa treaca Nistrul si sa invadeze teritorii aflate in afara granitei internationale a Romaniei) trimitea un memoriu lui Antonescu in care raporta despre conditiile precare ale diviziilor din prima linie, extenuate dupa o luna de ofensiva permanenta, despre moralul scazut al soldatilor din cauza luptelor pe pamant strain si despre planurile de atac inadecvate conditiilor de pe teren Ciuperca mai raporta ca aproape toate diviziile din primul esalon se gasesc la limita posibilitatilor lor ofensive si propunea un plan de lupta alternativ. 
 



Antonescu si seful marelui stat major, generalul Alexandru Ioanitiu, au respins memoriul. In cele doua asalturi asupra Odesei facute conform planurilor lui Antonescu, Armata 4 a suferit pierderi mari, de 58 855 de militari, din care 11 046 morti, 42 331 raniti si 5 478 disparuti.

Pe 9 septembrie, generalul Ciuperca (impreuna cu seful statului sau major, generalul de brigada Nicolae Palangeanu) a fost inlocuit cu generalul Iacobici, ministrul de razboi din acel moment, care a primit directive clare sa execute fara discutii ordinele primite. 

Dupa Antonescu, motivul acestei situatii deplorabile a fost „lipsa spiritului ofensiv si increderea in capacitatea de lupta a armatei romane”. 

Succesele lui Iacobici au fost si ele, minime, mai ales dupa ce artileria a incetat lupta din lipsa de munitii, asa ca pe 22 septembrie 1941, dupa moartea intr-un accident a generalului Ioanitiu, el a fost rechemat la Bucuresti si numit sef al marelui stat major al armatei. Ulterior, fata cu impotmolirea ofensivei romane, planul respins al generalului Ciuperca a fost adoptat si a dus la cucerirea Odesei.


La 16 octombrie 1941, ora 10.30, patrule avansate ale Diviziei a 7-a de infanterie au intrat in Odesa, iar la ora 16.00 detasamentul Eftimiu a ocupat portul, marcand cucerirea orasului. Simultan au intrat in oras si trupe germane.

Romanii au vrut sa-i schimbe numele orasului in „Antonescu”, iar guvernul sovietic a acordat Odesei titlul de „Oras erou” decernat doar altor trei orase: Leningrad, Moscova si Stalingrad.

Armata a 4-a, in efectivele careia au luptat, intre 8 august si 16 octombrie, 340 223 de combatanti, a suferit o pierdere de 92 545 de soldati (17 729 morti, 63 345 raniti si 11 471 dati disparuti). 

Sovieticii au raportat 41 268 de pierderi: 16 578 morti si disparuti si 24 690 raniti. Ei au mai evacuat din oras circa 350 000 soldati si civili.

Dupa cucerirea Odesei Antonescu a ordonat retragerea Armatei a 4-a pentru refacere (in realitate, aceasta armata decimata nu a mai fost refacuta si in scurt timp dupa participarea la „Parada Victoriei” de la Bucuresti, contigentele au fost lasate la vatra) lasand in loc unitati secundare. Garnizoana orasului a fost preluata de Corpul 2 de armata, sub comanda generalului Nicolae Macici
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 25.04.14 21:10

http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/moise-guran-are-veleitati-de-general-ss-120020
Realizatorul de emisiuni televizate și de radio, Moise Guran, promovează doctrina naziștilor în direct, la radio, deși acest lucru este interzis de lege. Guran a susținut, pentru ZIUAnews, că, în fapt, e un rol pe care îl joacă, însă, pe de altă parte, a recunoscut că este o emisiune de jurnalism echilibrat. Legea 107/2006 pedepsește cu închisoarea promovarea ideologiei rasiste, fasciste și xenofobe, în orice condiții este ea realizată. Ideea promovată de Guran a stat pe frontispiciul lagărelor de concentrare din timpul nazismului: „Arbeit macht frei"!
Susținerile realizatorului de emisiuni, potrivit cărora numai oamenii liberi, adică cei care muncesc, nu sunt asistați sociali și mai ales, cei care își pot făuri singuri destinul, ar trebui să aibă dreptul să voteze, sunt unele extrem de periculoase într-un climat politic încărcat din România anului electoral 2014 și adâncesc falia dintre clasele sociale, ducând la ideea că numai oamenii cu stare au dreptul să își exprime votul.
Plecând de la această idee cu noțiuni insuficient definite și subiective, cum ar fi libertatea, într-o țară și mai ales într-o lume tot mai măcinate de sărăcie, șomaj și frustrări sociale, ideea rasei superioare, a omului ales, poate renaște în mintea multora, mai ales dacă astfel de manifestări rămân nesancționate.
Guran: „Votul este pentru oameni liberi", nu pentru asistații sociali
Realizatorul de emisiuni Moise Guran și-a început discursul prin a cere populației să îi judece pe cei care nu vor să muncească, pe cei care aleg să rămână asistați sociali și mai ales, pe politicienii care au creat un sistem de asistență socială ce creează dependență. Judecata la care Guran îi îndemna pe ascultători era una definitorie pentru drepturile pe care urmau să le aibă cei judecați. NU drept la vot, NU libertate. Sugerând că asistații sociali sunt suboameni sau o specie ce nu merită decât să supraviețuiască, Moise Guran a afirmat că "Statul obligă o comunitate să fie milostivă", adică statul este cel care impune cetățenilor muncitori să îi întrețină pe suboamenii asistați social, care nu fac decât să voteze după cum dorește o clasă politică puțin democratică.
"Munca îi eliberează pe oameni. Munca este cea care ne face ceea ce suntem, dar, din păcate, la fel și lipsa ei", a continuat Guran. Arbeit macht frei! Asta era scris pe zidurile de la Auschwitz, asta le era spus evreilor în momentul în care ajungeau în iadul nazist și, la decenii după înfiorătoarele evenimente, asta le-a spus Moise Guran ascultătorilor. Articolul 5 din legea 107/2006 arată că este infracțiune pedepsibilă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi (n.red- poate acela de a alege și de a fi ales) „promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public". Desigur, nicio autoritate din România nu s-a sesizat, nici măcar CNA.
După epicul discurs cu tendințe naziste, Moise Guran a continuat denigrarea și înjosirea celor care sunt prinși în sistemul de asistență socială, adică bolnavii, infirmii, persoanele cu handicap, numindu-i prizonieri ai macherilor locali, învinuindu-i pentru caracterul politicienilor aleși, suportați de toată națiunea. "Asistații sociali sunt prizonierii mahărilor locali care le dau atât de puțin, atât cât să nu moară, de fapt, și primesc în schimb puterea conferită de votul lor asupra noastră, a tuturor".
Moise: Ajutor social contra cedării dreptului de vot!
Teoria omului liber a fost cea care l-a fascinat pe Guran de-a lungul emisiunii de radio. În baza acesteia, Guran a cerut oamenilor să se revolte împotriva săracilor cu drept de vot, să se distanțeze de ei și să îi pună să aleagă: ori mor de foame, ori cedează dreptul de vot! "votul este pentru oameni liberi, pentru oameni care-și pot judeca singuri interesul și destinul. Ceea ce vă cer astăzi este un vot pentru eliberarea asistaților sociali din România, dar și pentru destructurarea acestui mecanism periculos de cumpărare a voturilor. Să voteze doar oamenii liberi, iar cei care se simt așa, să renunțe de bună-voie la ajutorul social. Dacă își doresc acest ajutor social este treaba lor, dar să cedeze la schimb dreptul de a merge la vot, de a decide pentru noi toți, căci prin opțiunea lor cumpărată politic, acești oameni ne țin pe noi toți captivi într-o țară medievală". Așadar, Guran ar vrea ca, din instinctul de supraviețuire, omul sărac să renunțe la dreptul de vot, unul constituțional și recunoscut de toate tratatlee internaționale sau să aleagă să moară. Mai presus de orice reglementare legală, însă, întrebarea la care Guran nu a răspuns, nici măcar atunci când a fost întrebat de reporterii ZIUAnews, este ce înseamnă omul liber? Cine stabilește exact care sunt criteriile de încadrare în categoria celor liberi sau a sclavilor sistemului? De la ce grad de libertate în sus este un om cu adevărat liber? Care e diferența de libertate dintre un asistat social și un angajat pe salariul minim dintr-o instituție?
Show-men-ul Guran: „Eu gândesc ca un om liber"
În continuare, Moise Guran a susținut că el gândește ca un om liber, fără să fie în stare să explice ce presupune acest lucru. A acuzat statul că perpetuează sistemul de asistență socială pentru ca politicienii să profite de o masă de manevră fără creier și, în final, s-a declarat un om liber, cu o gândire asemenea. "O să demonstrez că acest venit minim garantat îi împiedică pe oamni să se angajeze. Câștigi 200 de lei pe lună, ești de la țară, ai ... Tu, un cetățean de 40 și ceva de ani, nu ai învățat nimic la școală și te trezești că nu ai unde să muncești. Vine Primăria și spune: domne', ai 200 de lei pe lună. În timpul ăsta mai muncești pe la unul, pe la altul, mai faci un ban, că, vorba aia, ești în putere. Dar nu te duci să te angajezi. Muncești la negru, ești condamnat să muncești la negru, pentru că, dacă te angajezi, pierzi venitul minim. Ești un prizonier al acestui sistem (...) Eu gândesc ca un om liber, nu vrei să gândim toți așa?" Gândirea unui om liber presupune, în opinia unora, toleranță față de semeni, în opinia altora, anihilarea celor care nu pot ține pasul cu societatea, din motive obiective. În final, Guran a adăugat că "e doar o dezbatere. Nu e ca și cum le-ați lua banii respectivi sau ca și cum i-ați condamna pe oameni să nu voteze". Numai că, o astfel de precizare, după minute bune în care ascultătorii nu au auzit decât slogane naziste și le-a fost indusă ideea luptei dintre clasele sociale, supraviețuirea rasei celei mai bune, rasei superioare, nu a avut niciun fel de efect.
Guran: „Libertatea e o stare de spirit"
Contactat de ZIUAnews pentru a-și explica discursul, mai ales pentru a explicita noțiuni de bază din pledoaria sa, Moise Guran s-a contrazis. Mai întâi, în emisiune, libertatea era legată direct de statutul social al persoanei, de banii pe care îi are fiecare și de regimul său juridic, angajat sau asistat social. La telefon, Guran a precizat că "libertatea este o stare de spirit, o ai sau nu o ai". După aceasta, Guran a încercat să explice scopul unui astfel de demers, adică formatul emisiunii. Numai că, din nou, mai întâi Guran a spus despre emisiunea sa că este una de jurnalism echilibrat, apoi că este, în fapt, un show, în care fiecare joacă roluri, pentru a provoca ascultătorii. Care ar fi scopul unei astfel de provocări, însă, nu poate fi explicat plauzibil. "Să știți că emisiunea ‘Avocatul Diavolului' are un format care presupune că eu și Vlad Petreanu să ținem fiecare doar argumentele unei părți. Asta nu înseamnă că ceea ce spunem acolo reprezintă opinia noastră 100%. Deci noi ne împărțim rolurile pentru ca împreună să facem un jurnalism echilibrat, ‘Avocatul Diavolului' fiind de fapt un tip de argumentație, mă înțelegeți? Vă rog să nu preluați declarații, pentru că, oricum le-ați prelua, ele vor fi scoase din context. Ceea ce spun eu acolo este echilibrat de ceea ce spune Vlad Petreanu, iar noi ne facem un scenariu înainte. Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce spun ascultătorii din emisiunea respectivă. Cum se cheamă specia jurnalistică a materialului pe care vreți dumneavoastră să-l faceți? Că eu nu știu. ~la este un show de radio, de fapt.

Oamenii liberi votează prin definiție, însă rolul pe care eu l-am jucat în emisiunea de vineri este un rol anti-democratic. Pentru că eu nu cred că ar trebui doar o parte a cetățenilor să voteze. Pur și simplu am provocat o dezbatere despre asistența socială în România și am și spus acest lucru.
Este o metaforă, că până la urmă se pot elibera oricând, adică din punct de vedere juridic, ei sunt oameni liberi. Dar încă o dată, vorbim aici despre un show, acela este un show în care eu am o interpretare pentru că, încă o dată, din punct de vedere jurnalistic, poziția corectă este cea echilibrată prin Vlad. ~sta a fost rolul lui în această emisiune. În alte emisiuni este el acuzatorul și echilibrez eu opinia lui. {i eu și Vlad suntem de acord că toți oamenii ar trebui să voteze și că munca ar trebui stimulată. Dar, pentru a putea obține o reacție din partea ascultătorilor, îi provocăm și contrabalansăm tot noi. De aia vă spun că nu văd cum ați putea să faceți un material după show-ul respectiv".

Marco Katz: „Nu este prima dată când domnul Guran folosește expresii controversate"
Președintele Centrului pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului în România, Marco Katz, a declarat, pentru ZIUAnews: „‘Munca îi eliberează pe oameni' este sloganul pe care naziștii îl foloseau în mod cinic atunci când îi întâmpinau pe evreii deportați la porțile lagărelor de exterminare. De altfel, acest slogan este încă prezent pe poarta de intrare în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Cuvântul «macher» este un cuvânt în idish, folosit în contexte negative. Nu este prima dată când domnul Guran folosește expresii controversate: astfel, în urmă cu câteva luni, într-o emisiune TV, abordând fluctuațiile ratei de schimb valutar, domnul Guran a făcut o afirmație de genul: .....mulți vor gândi că sunt evreu...... Nu înțelegem nevoia dlui Guran, pe care de altfel îl respectăm pentru profesionalismul său, care îl face să folosească expresii nefericite care dau loc la interpretări și care generează întrebări cu privire la modul de gândire care stă la baza lor".

„Arbeit macht frei" din emisiunea lui Guran, o întrebare cu schepsis
Contactat de ZIUAnews, Aurel Vainer, deputat și reprezentant al Federației Comunităților Evreiești din România, a spus: "E o întrebare cu schepsis, e adevărat. Să mă gândesc".
Excesele eliberării prin muncă
Există puțin cetățeni alfabetizați ai planetei care să nu fi auzit - și să nu se fi oripilat de sinistrul cinism încorporat - de lozinca de deasupra porții de intrare în lagărul nazist, inițial de muncă și apoi de exterminare, de la Auschwitz, „Arbeit macht frei" - „Munca eliberează". De fapt, lozinca se regăsește la intrarea în toate lagărele de concentrare naziste mai importante (excepția notabilă fiind Buchenwald, unde scrie „Fiecăruia ce i se cuvine."), fiind expresia unei filosofii asumate a regimului politic german, derivată la rândul ei din tradiția cugetului religios protestant, acea etică puritană a muncii, care potrivit lui Max Weber, constituie nucleul capitalismului.
Concret, sintagma „Munca eliberează" s-a consacrat datorită pastorului și filologului Lorenz Diefenbach, care în 1873 a publicat o extrem de populară povestioară cu respectivul titlu, în care se relatează cum un cartofor șarlatan regăsește calea virtuții prin munca onestă. Sloganul a fost adoptat ca formulă de căpătâi de către corifeii Republicii de la Wimar (1928) și apoi de naziști, când au venit la putere (1933). Theodor Eicke, general SS și inspector al lagărelor de concentrare, a fost cel care a ordonat ca inscripția să fie înălțată la Dachau, laitmotiv preluat și de comandantul de la Auschwitz, Rudolf Höss.
De altfel, acest nazist fanatic este cel mai bun exemplu de cum un concept generos, dar utopic, se transformă într-un instrument al represiunii și al degenerării umane. În „Regatul Auschwitz", filosoful Otto Friedrich îl descrie astfel pe Höss: „Nu părea să vadă batjocura pe care o implică sloganul, nici nu îl lua ad litteram, în sensul că ar fi fost convins că deținuții care muncesc până la epuizare și-ar putea dobândi libertatea, ci pentru el era un fel de declarație mistică, în sensul că sacrificiul de sine prin muncă infinită va produce în cele din urmă un soi de eliberare spirituală." (A.C.)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.04.14 14:06

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/70-de-ani-de-la-masacrul-de-la-sarmasu-333128
Comunitatea din orașul Sărmașu comemorează azi 70 de ani de la masacrul comis în localitate de trupele horthyste. Acestea au ucis, în octombrie 1944, în contextul ofensivei Armatei Regale Române pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, ocupată de Ungaria din 1940, 126 de evrei din Sărmașu. O treime dintre ei era reprezentată de copii. De asemenea, jandarmii unguri au ucis și 39 de români, cei mai mulți dintre ei prizonieri de război, prinși în contextul bătăliei de la Oarba de Mureș.
Oribilul masacru de la Sărmașu va fi comemorat în cadrul unui colocviu, găzduit de Primărie. ”Întreaga acțiune se vrea ca o rememorare a evenimentelor de la Sărmașu de Câmpie, din perioada 5 septembrie-10 octombrie 1944, care timp de 35 de zile s-a aflat sub ocupația invaziei ungare horthyste. În aceste zile și nopți, jandarmii unguri cu pene de cocoș și Gărzile Naționale Maghiare, sub conducerea căpitanului de jandarmi Lancz Laszlo, au împușcat 126 de evrei și 39 de români din zonă, militari luați prizonieri de război din luptele de pe aliniamentul Oarba de Mureș-Luduș-Gheja-Chețani”, spun organizatorii, care doresc să ridice un nou monument funerar în cinstea victimelor masacrului. După încheierea celui de-al doilea război mondial, doi ofițeri și cinci dintre subofițerii implicați în masacrul de la Sărmașu au fost condamnați la moarte, prin sentința Tribunalului Militar din Cluj. Un jandarm localnic a primit 20 de ani de închisoare, iar un alt localnic, membru al gărzii civile maghiare, a primit 5 ani de închisoare.
Mărturii cutremurătoare
În legătură cu acest masacru, una dintre cele mai cutremurătoare mărturii a fost lăsată de un avocat român de origine evreiască. ”Tot ce am trăit, văzut, simțit și auzit în acei patru ani de urgie nu ar putea sta alături de ceea ce am văzut la Sărmașu. Am pipăit cele 126 de cadavre… Am văzut copii de 5, de 3 și de 1 an, neatinși de gloanțe, care au fost și ei azvârliți și îngropați de vii. Am văzut soț și soție încleștați într-o ultimă îmbrățișare și am văzut un tată cu mâinile crispate strângân­du-și în brațe copilul de un an…”, scria dr. Matatias Carp, secretar general al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești din România, delegat oficial ca membru al comisiei de cercetare a masacrului de la Sărmașu.
Trupele horthyste au comis unul dintre cele mai înfiorătoare masacre din Transilvania
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.04.14 8:53

Cazul celor 36 de evrei uciși de soldații români în 1941 a fost finalizat. Cine este responsabil de execuții

Procurorii Parchetului Militar Iași au finalizat ancheta în cazul unui
masacru comis în vara anului 1941, în pădurea Vulturi, unde au fost
uciși 36 de evrei, și au clasat dosarul după ce au stabilit că
execuțiile au fost comise de către Detașamentul 6 Vânători, Potrivit Institutului Național pentru Studierea
Holocaustului (INSH) "Elie Wiesel", Parchetul Militar Iași a
finalizat, în martie 2014, ancheta cu privire la masacrul comis în
iunie 1941, de către Detașamentul 6 Vânători, condus de generalul
Gheorghe Stavrescu.

Ancheta în acest caz a fost începută în 2010, când în pădurea Vulturi,
comuna Popricani, au fost găsite, într-o groapă comună, mai multe
oseminte umane.

Inițial, cercetările au fost susținute de procurorii civili, după
care, pentru că existau suspiciuni că este vorba despre crime de
război, au fost preluate de procurorii militari.

În urma cercetării la fața locului și expertizelor criminalistice
amănunțite, s-a stabilit că este vorba despre 36 de persoane, dintre
care 15 bărbați, nouă femei și 12 copii, unul având mai puțin de doi
ani, care au murit cu mai mult de 30 de ani în urmă, toți de origine
semită.

În același timp, la fața locului s-au descoperit și mai multe tuburi
de cartușe, de producție românească.

După audierea mai multor persoane, între care și un martor cheie care,
la data masacrului avea vârsta de 17 ani și care a fost ridicat de
acasă, de către soldații români, după ce a fost confundat cu un tânăr
evreu, procurorii militari au stabilit cu certitudine că masacrul a
fost comis de oamenii conduși de generalul Stavrescu.

Procurorii au clasat dosarul, după ce au stabilit că, după mai bine de
70 de ani de la comiterea faptelor, este foarte greu să mai fie găsit
vreun vinovat.

De altfel, potrivit arhivelor Ministerului Apărării Naționale, general
Gheorghe Stavrescu a murit de tuberculoză, în ianuarie 1951, în
închisoarea de maximă siguranță Aiud, unde fusese condamnat la
detenție pe viață și muncă silnică, pentru crime de război legate de
masacrul evreilor de la Iași.

Alți doi ofițeri aflați în subordinea sa, despre care s-a dovedit că
au participat la uciderea victimelor, au murit pe front.

"Este foarte importantă finalizarea acestui dosar, pentru că este
pentru prima dată din 1945, de la Stânca Roznovanu, când găsim o
groapă comună care provine din al doilea Război Mondial și care are
legătură cu tragedia evreilor din România. Este primul act juridic
care dovedește existența holocaustului din România", a declarat
Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea
Holocaustului "Elie Wiesel".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.04.14 10:14

http://cultural.bzi.ro/naufragiul-vasului-mv-mefk-re-12818
MV Mefküre a fost o goeleta care, impreuna cu Morino si Bulbul, a facut parte dintr-un convoi de trei nave, cu scopul de a transporta grupuri mari de evrei care emigrau din Romania spre Palestina.


Vasul Mefküre de 53 tdw, era de origine turceasca, construit in 1929 si destinat transportului de marfa. A fost achizitionat de organizatiile evreiesti care s-au ocupat in timpul razboiului cu salvarea evreilor din Europa si a fost destinat impreuna cu vasele Bulbul si Morino, sa asigure evacuarea din Romania a cca 1000 de evrei, majoritate din Romania si o parte din Ungaria si Polonia.

Cele trei vase au plecat din portul Constanta in 3 august 1944. Morino si Bulbul au reusit sa ajunga la Istanbul in Turcia, unde li s-a permis debarcarea si calatoria in continuare spre Palestina. Mefküre a fost interceptat de submarinul german „U-215” care l-a atacat prin foc de artilerie si l-a scufundat. Doar 5 din cei peste 300 de pasageri si 6 marinari au reusit sa se salveze, ajungand inot la unul din celelalte doua vase.


Dupa unele surse germane, submarinul ar fi apartinut de flota sovietica si ar fi avut misiunea din partea britanicilor sa impiedice plecarea evreilor catre Palestina. Dupa alte surse, tot germane, submarinele sovietice au avut misiunea de a impiedica orice circultie de nave intre Romania si Turcia.


Cecertarile de dupa razboi din documente ale armatei germane datate din august 1944, a rezultat clar ca unitatile navale germane au avut ordin de a urmari vasul Mefküre si de a-l scufunda, pentru ca pe acest vas se aflau, in afara de refugiatii evrei, si cativa ofiteri din armata poloneza, nominalizati in ordin.


Potrivit unor surse, punctul de scufundare se afla la 41° 57' lat. N si 28° 47' long. E, la adancimea de aproximativ 1700 metri.


Exista memoriale pentru cei ucisi la bordul Mefküre la cimitirul evreiesc din Soseaua Giurgiului, in Bucuresti, si la Asdod, in Israel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.04.14 17:49

http://www.art-emis.ro/istorie/2199-1941-pogromul-de-la-iasi-date-si-documente-1.html
Prin amabilitatea distinsului nostru colaborator, neobositul cercetător Mircea Vâlcu-Mehedinți vă supunem atenției un material documentar cu trimitere directă la împrejurările în care a avut loc pogromul de la Iași din iunie 1941. Pentru a înlătura orice comentarii sfertodocte neavizate (s-a întâmplat în cazul publicării în revista ART-EMIS a dialogului din ziua de 23 august 1944 dintre Mareșalul Ion Antonescu și Regele Mihai, când o serie de veleitari au contestat autenticitatea documentului, deși sursa verificabilă[1] fusese indicată), și documentul de față poate fi consultat în arhive.[2]  (Redacția ART-EMIS)
Unul dintre autorii documentarului este un evreu - Oliver Lustig -, născut în nordul Transilvaniei. Pe când era copil, a fost trimis, împreună cu familia și alți mulți evrei, de către armata lui Horthy, în lagărul de la Auschwitz. Chiar are tatuat pe braț numărul din lagăr. Am fost coleg cu el, pe când era ziarist la ziarul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Atunci avea gradul de colonel. Era un tip cinstit, corect și bun ziarist. (Mircea Vâlcu-Mehedinți)
1. Îndată după începerea războiului contra U.R.S.S. (22 iunie 1941) orașul Iași, situat la numai 16 km de Prut, a intrat în regimul zonei de front, respectiv cu o stare de încordare specifică războiului nemijlocit. În oraș se aflau concentrate numeroase trupe germane comandamentul Corpului 30 Armată, sub ordinele generalului Hans von Salmuth, Div.198, o formație S.S., o unitate de muncă „Todt”, un batalion de pionieri etc.), altele aflându-se în împrejurimi (armata a XI-a germană). Existau, de asemenea, trupe românești (Divizia 14 infanterie română, comandată de generalul Gh. Stavrescu). În Iași trăia o importantă populație evreiască (din totalul de 105.000 locuitori, 51.200, adică aproximativ 50% erau evrei), ce se bucura de o relativă libertate de mișcare. Această situație a iritat comandamentul german, care a apreciat că securitatea trupelor proprii este periclitată de prezența unei populații evreiești atât de numeroase în apropierea frontului, cunoscute fiind sentimentele ei antifasciste, precum și filosovietismul acesteia („iudeo-bolșevismul”).
Divizia 14 infanterie română trebuia să asigure ordinea internă în zona Iași pe care o deținea, dar de la 21 iunie 1941, în ajunul declanșării războiului, comandantul corpului 30 german a făcut cunoscut că, începând de la acea dată, Divizia 14 infanterie română se află sub ordinele sale. Pretextând că orașul Iași se situa în zona operațiilor militare, generalul von Salmuth și-a extins treptat controlul și în afara atribuțiilor de ordine interioară, arogându-și funcții ce reveneau organelor civile și militare românești. Această situație a creat derută în rândul autorităților autohtone și, în zilele următoare, ele au cedat treptat din atribuțiile lor, privind menținerea ordinei interne în favoarea autorităților militare germane, li   s-au supus acestora care, într-o serie de cazuri, chiar le-au înlocuit. Pe măsură ce amestecul german devenea tot mai mare, s-a agravat și situația populației evreiești din Iași. Dimpotrivă, repunerea autorităților românești în drepturile legale, prin intervenția lui Ion Antonescu, care a ordonat trimiterea de noi întăriri la Iași, situația s-a ameliorat.
Situația s-a agravat după bombardamentul sovietic din 26 iunie. Acum au fost lansați parașutiști de către armata sovietică, mulți dintre ei fiind evrei din Iași. Totodată, s-a răspândit zvonul - care nu s-a putut dovedi, dar care a fost alimentat de comandamentul german, de elemente legionare locale și din armata română, - că evreii din Iași ar semnaliza avioanelor sovietice. În seara zilei de 26 iunie, autoritățile române au procedat la razii și percheziții la locuințele evreiești, fără să recurgă însă la brutalități și excese, reținând 20 de femei suspecte. Concomitent, hoți și vagabonzi, indivizi fără vreo meserie, sub pretext că ajută autoritățile, s-au dedat la jafuri prin locuințele evreilor. A doua zi, 27 iunie, în Iași s-au săvârșit primele crime împotriva evreilor:  un sergent T.R. legionar (Manole - n.n.), ce escorta un grup de cinci evrei la Divizie pentru a fi cercetați, i-a împușcat, motivând că au vrut să fugă de sub escortă.
Evenimentele s-au agravat brusc la 28 iunie, când armata germană a început percheziționarea și maltratarea populației evreiești din cartierul Tătărași, sub pretextul depistării aparatelor de radio-emisie și obiectelor de semnalizare. Germanilor li s-au alăturat soldați izolați, precum și elemente legionare din armata română, derbedei din Iași care au jefuit locuințe evreiești. Autoritățile române, văzând că lucrurile iau amploare, au întreprins unele acțiuni ce s-au dovedit absolut insuficiente pentru calmarea situației. Astfel, militarii români participanți la jafuri au fost arestați și trimiși la Comandamentul Diviziei 14 infanterie, dar împotriva legionarilor civili nu  s-a întreprins nimic. Totodată, comandantul Diviziei 14 infanterie română a dat ordin ca soldații să nu mai părăsească unitățile fără ordine de serviciu. În noaptea de 28/29 iunie, în cartierele orașului, nu numai în cele evreiești, au avut loc intense schimburi de focuri. Armata germană a apreciat că s-a tras asupra ei și asupra armatei române, dar în rândul trupelor germane și române nu a fost nici o victimă. Provocatorii n-au putut fi descoperiți și arestați. Este evident că ei au urmărit să stârnească panică în rândul trupelor, să dezorganizeze spatele frontului, să accentueze starea de groază în rândul populației evreiești. În legătură cu făptuitorii atacului (ai diversiunii - n.n.) s-au emis diverse ipoteze: „agenți bolșevici, evrei, și comuniști notorii”, „aviatori sovietici”, „legionari și borfași care urmăreau să producă panică pentru a devasta”. Faptul că focurile au început concomitent în mai multe cartiere i-au determinat pe mulți să aprecieze că acțiunea a fost pregătită din timp și a avut un caracter provocator. Cele petrecute în noatea de 28/29 iunie au fost folosite de trupele germane pentru a începe, a doua zi, masacrul. În acest scop, au fost aduse în oraș noi trupe germane. O nouă provocare la gara Nicolina a fost apoi, folosită pentru a trece la represalii. Au avut loc numeroase arestări și execuții.
Toate documentele arată că trupele germane au avut rolul hotărâtor în pogrom. Lor li s-au adăugat, din proprie inițiativă, soldați români răzleți aflați în oraș, numeroși indivizi organizați în bande, unii dintre ei îmbrăcați în flanele și cămăși verzi. Autoritățile române au încercat să intervină, e adevărat insuficient de energic, dar nu au putut opri asasinatele. Unele au fost dezarmate de trupele germane (personalul circumscripției a V-a Poliție). O serie de ofițeri superiori români (lt.col. C. Chiriacescu, chestorul poliției; col. C. Lupu, comandantul garnizoanei; gen. Gh. Stavrescu, comandantul Diviziei 14 și mulți alții) au reușit să salveze grupuri mai mici sau mai mari de evrei. (subl.n).
La aceste pierderi de vieți omenești trebuie adăugați cei omorâți la Iași (cca 500 după comunicatul oficial), plus încă 50 omorâți la Iași la 30 iunie, când trupele germane au continuat să-și facă de cap, ajutate de soldați români izolați (unii dintre ei legionari), vagabonzi, hoți. În total, cifra victimelor se ridică la 3.233, așa cum s-a stabilit prin cercetările de ani de zile după documentele disponibile. Abia după 1 iulie autoritățile române au reușit să preia controlul asupra orașului Iași și să facă să înceteze fărădelegile, după ce au sosit întăriri ordonate de Ion Antonescu (mai multe batalioane și detașamente militare și de jandarmi).[3] În legătură cu numărul victimelor de la Iași circulă diverse cifre. La procesul intentat în 1946 Mareșalului Ion Antonescu s-a vorbit de 10.000; în rechizitoriul întocmit de Parchetul Curții București s-au citat 10.000 victime; Mattias Carp (autorul celei mai cunoscute cărți despre situația evreilor în România între 1940-1944) crede că au fost cu mult peste 6.000; cercetările lui Yad Vashem (Ierusalim) ridică cifra la 12.000. Ziaristul italian Curzio Malaparte dă cifra de 5.000. În platforma-program a P.C.R. din 6 septembrie 1941, care condamnă ferm pogromul, cifra este de 2.000. La 9 mai 1975, tovarășul Nicolae Ceaușescu a declarat: „Imediat după declanșarea războiului antisovietic, a fost organizat un adevărat pogrom”.[4] .
Lucrarea „Zile însângerate la Iași - 28-30 iunie 1941”, apărută la Editura Politică, condamnă fără echivoc, după cum reiese chiar din titlu, pogromul, ca și întreaga politică fascistă de discriminare rasială despre evenimentele dramatice de la Iași. Autorii - obiectivi cu privire la fapte și responsabilități - prezintă rezultatele cercetărilor de până în 1978 despre evenimentele dramatice de la Iași, pe care le descriu așa cum au fost. Prefața la acceastă carte modestă 9120 pag.) a fost scrisă și publicată în revista „Magazin istoric” de dr. Nicolae Minei, actualmente domiciliat în Israel. Nici față de această prefață, nici față de acest studiu, la vremea respectivă, nu s-au formulat proteste sau obiecțiuni.
3. Autorul romanului „Kaputt”, ziaristul și scriitorul celebru, Curzio Malaparte, este una dintre cele mai controversate figuri ale literaturii italiene din acest secol. Pesonalitate culturală proeminentă a fascismului italian, aflat când în grația, când în disgrația lui Mussolini, Curzio Malaparte a devenit, ulterior (după 1936), din ce în ce mai ostil fascismului, intrând în legătură cu serviciile speciale anglo-americane, participând la lupta de partizani, dobândind un mare prestigiu în rândul scriitorilor de stânga, ajungând în anii 1950 corespondent de presă al ziarelor comuniste la Moscova și Beijing și, la sfârșitul vieții, membru al Partidului Comunist Italian. Romanul său „Kaputt”, publicat imediat după război s-a bucurat de o faimă mondială, fiind în același timp criticat pentru o serie de extravaganțe estetice și exagerări istorice.
Malaparte a sosit în România trimis de Mussolini, în calitate de corespondent de război pentru Frontul de Est și a frecventat mai ales cercurile de presă și literar-diplomatice ale Capitalei, culegându-și materia primă pentru reportajele sale din aceste surse. Unul din autorii acestui documentar (Cristian Popișteanu) a stat de vorbă cu scriitoarea Cella Serghi, care l-a cunoscut personal, cu George Macovescu și Mircea Grigorescu, cu Alexandru Balaci și Aurel Baranga despre șederea sa la București și toți au confirmat aceste aprecieri. Deplasarea sa la Iași, care nu poate fi contestată, s-a făcut însă, se pare, în timpul pogromului, dar nu din prima zi, întrucât, în seara de 27 iunie scriitorul mai era la București, stând o noapte întreagă de vorbă cu scriitoarea Cella Serghi, iar Mircea Grigorescu a spus că Malaparte a plecat la Iași în duminica sângeroasă (29 iunie 1941), și tocmai ca urmare a veștilor auzite în Capitală despre cele ce se întâmplă la Iași. De altfel, și istoricii Karețki și Covaci susțin în lucrarea lor: „ziaristul italian Curzio Malaparte, și el martor ocular al evenimentelor, în lucrarea sa « Kaputt », deși comite multe inexactități, descrie veridic atrocitățile trupelor germane” (subl.n.). Articolul lui Mihai Pelin, „Aproximațiile unui reporter frenetic” apărut în „Almanahul Săptămâna” conține concluziile - absolut personale - la care ajunge autorul în urma unei investigații, pe cont propriu, a unor documente privind activitatea în calitate de corespondent de presă, a lui Malaparte. Autorul nu-și propune nici să analizeze, nici să aprecieze pogromul de la Iași din 29 iunie-3 iulie 1941. Din lectura articolului și a protestului pe care l-a generat din partea rabinului șef Moses Rosen se desprind două aspecte:
a) Pe baza propriei documentări, Mihai Pelin susține că Malaparte n-a fost la Iași în zilele pogromului și, în consecință, n-a putut fi martor ocular al desfășurării lui, din care cauză - afirmă Moses Rosen -, în romanul său „Kaputt” „întâlnim numeroase inadvertențe, erori flagrante și suprasolicitări ale fanteziei care ne determină să ne îndoim de calitatea de martor ocular al pogromului”. Mărturiile existente, inclusiv concluziile cercetărilor Karețki și Covaci atestă că Malaparte realmente a fost prezent la Iași în timpul tragicelor evenimente. Evident, metodele de investigație, concluziile la care ajunge Mihai Pelin pot fi greșite, contestate. Documente și mărturii noi - cum sunt și cele la care se referă rabinul șef, pot ajuta la stabilirea adevărului. Este drumul firesc al cercetării. Eventuale erori și eșecuri în acest efort nu trebuie însă transformate în cap de acuzare împotriva nimănui.
b). Urmărind de-a lungul întregului articol, activitatea lui Malaparte, Mihai Pelin face mai multe referiri la dimensiunile pogromului, la desfășurarea lui, la înfăptuitorii fărădelegillor, la vinovați. El nu diminuează câtuși de puțin gravitatea celor întâmplate; arată că este vorba de „masacrarea unui număr important de evrei la 29 iunie 1941”, precum și de agonia tragică a supravețuitorilor bestialității fasciste”, de fapte petrecute „în zilele tragicelor excese antisemite”. În scrisoarea rabinului șef Moses Rozen i se impută lui Pelin că în privința „Câți evrei au fost omorâți în măcelul de la Iași [...] îi surâde cifra de... cinci sute”. Este evident că autorul are în vedere doar pe cei care au murit în oraș, și nu și pe cei aproape 3.000, care au fost asfixiați în „Trenurile morții” și la care se referă în continuare în mod distinct. Reiese că în privința victimelor, Mihai Pelin este de acord cu rezultatele cercetărilor întreprinse de Kerețki și Covaci care în cartea lor susțin, pe bază de documente, cifra de 2.233. Se știe că în diferite publicații atunci când s-a judecat procesul de la Iași și până în zilele noastre s-au pus în circulație cifre foarte diferite. Dată fiind lipsa de documente, susținerea unei cifre mai mici sau mai mari nu poate fi considerată, în nici un caz, drept tendință de diminuare sau de nesocotire a pogromului de la Iași.
Mihai Pelin precizează just: „...nu e vorba să contestăm responsabilități. Au participat și români la masacru - legionari, ostași cu moralitate alterată de vântul de barbarie, care sufla deasupra întregului continent. Au existat și autorități românești care s-au complăcut în pasivitate și nu și-au exercitat cu decizie prerogativele. (Acest punct de vedere nu este logic. Armata germană era destul de numeroasă la Iași. Ce puteau face polițiștii sau autoritățile civile pentru a împiedeca masacrul sau divizia românească ce fusese trecută sub ordinile Comandamentului German și, deci, potrivit legilor și regulamentelor militare această Mare Unitate trebuia să execute ordinul superiorului. „Ordinul este lege pentru subordonați. Nu se discută ci se execută!” Puteau lupta aceștia împotriva germanilor? Doar eram aliați cu nemții. Cel mult. comandantul diviziei putea să raporteze că faptele comise de germani sunt împotriva tuturor normelor civilizate. Pentru a-i elibera pe evreii închiși în curtea secției de poliție, Ion Antonescu a trebuit să mai aducă trupe românești la Iași, spre a-i intimida pe germani. Numai atunci comandantul armatei germane a cedat. Autorul nu se situează concret, nu trăiește timpurile de atunci. Esențialul este acela că nu Ion Antonescu sau autoritățile românești i-au arestat și masacrat pe evrei, atât în secția de poliție, cât și în „Trenurile morții”, ci armata germană și trupele S.S.(n.n.). Mai devreme sau mai târziu și-au primit toți pedeapsa, unii chiar în săptămânile de după masacru, iar alții după război”. Cu toate acestea, Pelin procedează cu totul lipsit de răspundere, când afirmă că Malaparte nu a fost la Iași și că „au plătit cum nu s-ar fi meritat și oameni nevinovați”, referindu-se concret la generalul Gheorghe Stavrescu, la colonelul Constantin Lupu și la colonelul Dumitru Captaru, care după cum se știe, au fost condamnați, la 26 iunie 1948 la muncă silnică pe viață - primii doi și la temniță grea pe viață - ultimul. Și mai grav este faptul că deși această sentință nu s-a revizuit, autorul declară că „au fost reabilitați public abia în 1978, prin tipărirea cercetărilor întreprinse de Maria Covaci și Aurel Karețki.”
Este evident că punctul de vedere al unui cercetător istoric despre un condamnat nu poate însemna o reabilitare publică atât timp cât sentința judecătorească nu este revizuită. Fără a pune sub semnul întrebării răspunderile celor trei în funcțiile pe care le îndeplineau, se pare că ei - după cum atestă nu puțini martori evrei - au dovedit în repetate rânduri umanism, atitudine de sprijinire și apărare față de evreii prigoniți (subl.n.). De altfel, în legătură cu organizatorii pogromului și cu atitudinea față de pogrom a celor trei condamnați există puncte de vedere diferite, chiar printre evrei. Iată, de pildă, declarația lui Gh. Iosub-Stoica, martor ocular al pogromului, făcută în 1976 la I.S.I.S.P. de pe lângă C.C. al P.C.R., care relevă în repetate rânduri preponderența inițiativei germane în realizarea sălbăticiilor de la Iași (vezi anexa 1). În același sens se exprimă și preotul Iosif Tincoca (vezi anexa 2). Și revista „Cultul Mozaic”, editată de Federația Comunităților evreiești a susținut un punct de vedere asemănător cu cel al istoricilor A.Karețki și Maria Covaci și al lui Mihai Pelin atunci când în grupajul de articole și declarații „Ecouri la articolul «Eroii se află printre noi»”, publicat la 1 iulie 1971, scria: „Acestea și alte fapte atestă pe deplin că și atunci au fost oameni. Dacă, în ce privește întâmplările de la Iași, cel mai elocvent exemplu de omenie este cel al doamnei Agarici. el n-a fost singurul. Se pot cita și alte nume de oameni, cu funcții mai înalte sau mai mărunte sau cu simpla funcție de om, care și-au manifestat dezaprobarea față de orori, nu prin vorbe. Generalii Carlaonț, Stavrescu și Pârvulescu, colonelul Chirilovici, chestorul militar al orașului Iași, personalul comisariatului 2 Nicolina (comisar-șef Suvei, comisar Mircescu, subcomisar Goniță) au încercat și în bună măsură au reușit să amelioreze situația evreilor în acele zile, să limiteze numărul victimelor, să-i salveze pe unii. Se poate scri chiar o istorie pozitivă a tragediei de la Iași ca și a celorlalte tragedii din acele vremuri”. (vezi anexa 3).
Dacă au existat o mulțime de martori care, sub jurământ, la proces, au arătat că acei care au fost inculpați sunt nevinovați, ba mai mult, au și salvat evrei, se pune întrebarea legitimă: de ce au fost condamnați la ani grei de închisoare și nici în prezent nu au fost reabilitați juridic acești oameni? Răspunsul este simplu: dușmănia unor evrei față de poporul care i-a hrănit, le-a acordat azil în țara noastră, unii chiar au făcut averi aici, în România, este fățișă, fără nici un fel de paravan. (Rușine acelei justiții evereiești, care i-a judecat și condamnat! - n.a.). Anexăm, de asemenea, un articol scris de Mircea Grigorescu, despre Curzio Malaparte, apărut în „Cuvântul liber (anexa 4).
5. În ce privește poezia publicată în suplimentul literar-artistic al ziarului „Scânteia Tineretului”, sunt de reținut următoarele: În legătură cu existența unor cadavre evreiești agățate în cârligele de la abator, în timpul rebeliunii din ianuarie 1941, în „Jurnalul de dimineață” din 21 ianuarie 1946 a apărut un artricol semnat de I. N. Vlădescu, fost procuror militar, care declara, ca martor ocular: „trupurile celor uciși la abator au fost atârnate de ceafă în cârligele folosite de parlagii”. Ținând seamă de această împrejurare, cititorul poate face o asociere între imaginea sugerată de autor și faptele bestiale săvârșite. După cum, istoricește privind, versurile în discuție pot trimite și la Vlad Țepeș cu trasul în țeapă și la alți voievozi români care foloseau - ca și toți conducătorii din epocă - metoda spânzuratului celor ce încălcau drepturile domniei sau atentau la libertatea țării.
Desigur însă că sub raportul susceptibilității unor evenimente de tristă amintire atât punerea problemei reabilitării celor condamnați în procesul de la Iași de către M ihai Pelin, ca și versurile din poezia lui P. Ivancu prejudiciază propagandei noastre de orice fel de insinuări discriminatorii ca și orice abateri de la politica națională a Partidului Comunist Român.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.04.14 16:07

http://www.cotidianul.ro/radacini-ale-antisemitismului-231257/

Rădăcini ale antisemitismului 

 


Există indicatori ai solidității unei comunități democratice, între care calitatea sistemului electoral, valoarea programelor partidelor, înlocuirea violenței cu dezbaterea argumentativă (așa cum ne arată analiza lui Raoul Girardet din „Mythes et mythologies politiques”, Seuil, Paris, 1986, p.53). Printre indicatori se situează poziția față de evrei, care ne spune mult despre mentalitatea colectivă, profunzimea religiei, atitudinea față de mituri și fantasme ale istoriei și tendințele culturale.

Cu douăzeci de ani în urmă, cercetarea antisemitismului în Europa Răsăriteană (vezi Leon Volovici, „Antisemitism in Post-Comunist EasternEurope: A Marginal or Central Issue?”, SICSA, The Hebrew University of Jerusalem, 1994, pp. 23-24) trăgea concluzia că, „printre complexele probleme ale Europei Răsăritene de astăzi, antisemitismul nu este cea mai importantă, nici cea mai acută și serioasă” (p. 23), că scena este dominată de reevaluarea trecutului. Cercetarea menționa însă că situația rămâne deschisă. „Potențialul pentru centralizarea chestiunilor «evreiești» este mereu prezent datorită importanței evreului stereotipic și mitic în retorica naționalistă și în tradiția istorică și culturală” (p. 24). Aș adăuga doar că poziția față de evrei nu este nici în această parte a Europei doar o chestiune a evreilor, ci o problemă a oricărui membru al comunității democratice, ce pretinde reflecții și rezolvări.

Care este situația în România? Prin forța lucrurilor, câteva fapte istorice rămân fundalul oricărei discuții temeinice în momentul de față: emanciparea evreilor a fost proclamată abia la începutul secolului al douăzecilea, în urma tuturor țărilor europene; evreii români au fost dintre cei mai activi în susținerea mișcării sionismului; pogromurile din preajma și din cursul celui de Al Doilea Război Mondial nu i-au ocolit pe evreii români; după ce a avut o mare comunitate evreiască, România a înregistrat o vastă emigrație, cu pierderi nici astăzi evaluate, cauzate de plecarea în masă a evreilor; contribuția evreilor, inclusiv cu opere științifice și culturale de recunoaștere mondială, rămâne încă de evaluat în cultura română, până acum operațiunea fiind mai mult punctuală; reglementările legale din România actuală caută să asigure asumarea răspunderii istorice față de Holocaust și prevenirea antisemitismului.

Se încheie astfel discuția legitimă privind antisemitismul? Evreii nu mai joacă un rol major în economia sau politica României, încât nu mai sunt de apelat când se caută responsabilii. Comunitatea lor este prea mică pentru a juca un asemenea rol. Ei sunt, însă, în continuare invocați.

Sunt de părere că trebuie luate în seamă, în mod lucid și responsabil, acțiunile care îi vizează. Nu este antisemitism să ai altă opinie, argumentată, firește, decât un preopinent, oricine ar fi, de acum sau de odinioară. Dar este antisemitism să pui opinii pe seama evreității lui, să-i consideri opinia drept una a oricărui evreu, să asumi că toți evreii sunt de o părere, să predici că solidarități ascunse ale evreilor stau în spatele succeselor lor individuale, să faci metafizică plină de clișee a istoriei pe ceea ce s-ar fi petrecut cândva și multe altele. Spus cît se poate de sintetic, antisemitismul este, în fapt, privirea realității prin prisme etniciste pentru a găsi motive de segregare și de lovire a evreilor.

Avem la dispoziție registrul cel mai recent al manifestărilor antisemite (vezi Robert S. Wistrich, „Parallel Lines: Anti-Zionism and Antisemitism in the 21st Century”, SICSA, The Hebrew University of Jerusalem, 2013), cu observații ce atestă că antisemitismul nu scade. Formele lui sunt mai diversificate, în diferite părți ale lumii. Unele se leagă, desigur, de situația din Orientul Mijlociu, cu un stat Israel înconjurat de adversități, dar tot mai performant în competițiile lumii de astăzi și cu o cultură de cel mai înalt nivel. Mi se pare că se reconfirmă ceea ce un istoric observa în legătură cu emanciparea evreilor esteuropeni la sfîrșitul secolului al nouăsprezecelea: evreilor li s-a reproșat mult timp că vor să rămână altfel și au fost discriminați, pentru ca mai târziu, după acceptarea încadrării în instituțiile existente, să se resimtă că ar fi prea competitivi și să li de aplice discriminarea, din nou.

Avem și în România actuală situații ce pun pe gânduri. Unii propun folosirea termenului de „holocaust” nu numai pentru a desemna crimele nazismului și ale aliaților săi, ci și crimele săvârșite de stalinism. Istoria se citește în așa fel încât militanților evrei să li se pună în răspundere regimul comunist. Se mai crede că Israelul se află pe pământul altora. Se lasă să se înțeleagă că în spatele crizei începute în 2007 stau finanțele evreiești. Se imaginează că statul Israel amestecă motive religioase cu reguli profane. Se redă circulație unui folclor incult ce-l incriminează pe „jidovul” ostil lui Isus Cristos.

În cele ce urmează, mă refer pe scurt la aceste situații. Mihai Sebastian credea că antisemitismul ar fi curent pe aceste meleaguri, doar că din când în când devine idee. Eu consider derapajele amintite ca rezultat al lipsei de informare și, până la urmă, efecte ale inculturii.

Crimele secolului al douăzecilea trebuie luate ca atare, oricine a fost victima, respectiv făptuitorul. și omorârea unui singur om este extrem de gravă, iar cel care a făcut-o trebuie tras la răspundere. În discuția despre „Holocaust” (sau „shoah”, cum, pe bună dreptate, propun unii istorici!) este vorba de unicitatea crimelor ale căror victime au fost evreii. Dincoace de controversele care au avut loc, este concludentă opinia lui Eberhard Jäckel. Cunoscutul istoric german (în „Die elende Praxis der Untersteller”, în volumul „Historiker-Streit. Die Dokumentation der Kontroverse um dieEinzigartigkeit der national-sozialistischenJudenvernichtung”, Piper, München, Zürich, 1989) a scris: „Omorârea național-socialistă a evreilor a fost unică deoarece niciodată înainte un stat nu a decis și nu a propovăduit, cu autoritatea conducătorului său, să fie omorât un anumit grup de oameni, incluzând vârstnicii, femeile, copii și sugarii, și nu a pus în aplicare această decizie cu toate mijloacele posibile ale puterii statale” (p.118). Această explicație s-ar cuveni cunoscută. Din păcate, la noi se pronunță asupra subiectului persoane fără pregătire istorică, iar o dezbatere lămuritoare, cum a fost „controversa istoricilor (Historikerstreit)” din Germania la mijlocul anilor optzeci, nici acum nu este cunoscută, în afara unui cerc restrâns. În plus, un istoric important, precum Ernst Nolte, este luat ca reper fără a-i cunoaște, la propriu, gândirea, în contextul german în care s-au pronunțat, totuși, și Martin Broszat, Thomas Nipperdey sau Hans Mommsen, ca și alți istorici contemporaniști.

Se știe că în condițiile din prima jumătate a secolului al XX-lea, cu state naționale dispuse la încăierare și la tranzacționarea minorităților, mulți evrei au sprijinit stânga comunistă și au fost printre protagoniștii ei. și în acest caz, dincoace de toate discuțiile, două fapte sunt atestate de cercetări făcute cu rigoare sociologică și istorică. Primul este acela că nu toți evreii au aderat la comunism (unii, precum Karl Popper, Herbert Marcuse, Leo Strauss, Hannah Arendt, Raymond Aron, opunându-se explicit tezelor marxismului răsăritean și alimentând, de fapt, prin argumente, criza acestuia!). Nu numai atât, dar nici în partidele comuniste nu s-au angajat toți evreii locului, iar evreii nu au deținut vreodată majoritatea și nu au imprimat linia. Al doilea fapt este acela că asocierea dintre unii evrei și stânga politică a timpului a fost mereu ambiguă. Stânga, la rândul ei, a rămas tributară în fapt clișeelor antievreiești ce veneau dintr-o istorie îndelungată (vezi Robert S.Wistrich, „From Ambivalence toBetrayal. The Left, the Jews, and Israel”, University of Nebraska Press, 2012, pp.508-534). O istorie mai complexă decât cea improvizată de noii politruci ce au venit pe scenă, la noi, în ultima decadă, va trebui luată în seamă dacă cineva vrea să se pronunțe nu numai echitabil, dar și informat asupra dosarului istoric al interferențelor dintre evrei și stânga Europei răsăritene.

După înființarea statului Israel, în 1948, și pe fondul succeselor uimitoare ale acestuia – stat care a construit, pe un sol arid și înconjurat de un ocean de piedici și adversități, o infrastructură modernă, o democrație de referință și una dintre economiile cele mai competitive ale lumii – gesturile antisemite se asociază cu accente antisioniste. Unii nu se mai apleacă cu grijă asupra istoriei și înclină să creadă că evreii sunt destinați diasporei, teritoriul Israelului fiind de fapt al altora. Chiar dacă se scriu încă în lume manuale școlare cu asemenea teze aberante, trebuie observat că Vechiul Testament este asumat de lumea creștină (marcionismul fiind de mult infirmat!) ca parte a Bibliei proprii, că Noul Testament atestă fără putință de tăgadă continuitatea vieții evreiești în țara Sfântă, că săpăturile arheologice internaționale (vezi, cel mai recent, Shimon Gibson, „The Final Days of Jesus”, Lion, New York, 2009) probează desfășurarea evenimentelor relatate de Scripturi. Poate că este de prisos să spunem, dar trebuie accentuat că toate probele atestă că evreii se află pe pământul strămoșesc, că reînființarea statului lui Israel este reparația îndelung așteptată făcută unui popor care, alături de chinezi, este cel mai vechi dintre popoarele lumii păstrate de istorie. Cu diferența că statul chinez a existat mereu, în vreme ce evreii au fost siliți la o diasporă de peste optsprezece secole, după intrarea lui Titus în Ierusalim.

Ierusalimul este aspirația multora, într-o lungă istorie ce vine până în zilele noastre. Orașul întemeiat de David și adus la înflorire incomparabilă de Solomon atrage necontenit. Pe lângă înscrisurile și probele arheologice, intervin mereu noi cercetări, mai recent de istoria artei (vezi Bianca Kühnel, „From the Earthly to the Heavenly Jerusalem. Reprezentations of the Holy City in Christian Art of theFirst Millenium”, Herder, Rom, Freiburg, Wien, 1987) în sprijinul atestării categorice a continuității evreiești la muntele Sion. Că Ierusalimul este pretins astăzi de mai mulți? Este adevărat. Aș aminti, în chip de răspuns, doar ceea ce fosta Mare Rabină a Vienei a replicat unor pledanți pentru cedarea Ierusalimului de răsărit, într-o reuniune din capitala Italiei: „dați-ne Roma și vă dăm, în schimb, Ierusalimul, pe care trupele romane l-au ocupat și distrus în anul 70 e.n.”.

Diaspora evreiască a întâlnit condiții de viață pe care istoriile diferitelor țări încep să le descrie detaliat. Am în minte, ca un fel de indicator, viața lui Moses Maimonide, de care Toma d’Aquino s-a simțit atât de legat ca teolog. Așa cum arată istoricii (vezi Walter Laqueur, „The Last Days of Europe. Epitaph for an OldContinent”, Saint Martin s Press, New York, 2007), spre deosebire de alți imigranți, care s-au adaptat, dar nu s-au integrat în noile lor societăți, evreii s-au integrat până la a lua ei înșiși inițiativa dezvoltării acelor societăți. Nenumărați evrei din diasporă au devenit, în consecință, lideri naționali și mondiali. Anglia, SUA, Franța, Turcia și multe alte țări sunt mărturie. Datorită unui mănunchi de premise – urbanizarea în grad înalt, stăpânirea variatelor culturi și limbi, informalitatea relațiilor, antrenarea timpurie a minții în operațiuni cu concepte de către educația talmudică, folosirea grandioasei moșteniri culturale proprii, prețuirea cunoașterii, capacitatea interacționării cu numeroși alți oameni, emanciparea de care s-au bucurat de la un moment dat etc. – evreii au fost un ferment al înnoirii și sunt, în continuare, o forță majoră a modernizării. De aceea, reușita lor este mai evidentă. Dar numai o privire ce refuză realitatea pune reușitele evreilor pe seama conspirației, în loc să vadă în ele ceea ce sunt de fapt – reușite culturale și umane. Numai o interpretare dispusă la exagerări vede în spatele unor procese istorice mondiale conspirația unei populații pe care tragediile secolului trecut au făcut-o, din nefericire, mai puțin numeroasă decât cea a New York-ului.

Iudaismul a fost pregătit de învățații evrei, după distrugerea Tempului de la Ierusalim (anul 70 e.n.), pentru a înfrunta vremurile și a reușit să coaguleze energiile de-a lungul mileniilor. Statul evreu reînființat în 1948 lua act, în mod natural, de această contribuție a străvechii religii a evreilor. Dar acest stat a încorporat, în chiar principiile și regulile construcției sale, nu numai tradiția culturală de o vechime greu de egalat, nu doar experiența culturală de o bogăție unică a celor reveniți din diasporă, ci și o dezbatere dintre cele mai profunde din epoca modernă în legătură cu organizarea unui stat social bazat pe libertăți și drepturi individuale. Azi cunoaștem datele acestei dezbateri (pe care Shlomo Avineri a reconstituit-o exemplar în „The Making of Modern Zionism. TheIntellectual Origins of the Jewish State”, Basic, New York, 1981) și putem înțelege felul în care s-a construit un stat în care fiecare este liber, dar celălalt nu este ignorat, în care economia, apărarea și cultura merg mână în mână și în care democrația rămâne unită cu meritocrația. Un stat care are toate aceste caracteristici într-o regiune a lumii ce nu a trecut încă de conflictele istoriei tradiționale!

Performanțele statului Israel stârnesc uimire și mai mult decât uimire. Acest stat a fost atacat armat de șapte ori (pe lângă intifada și acțiunile teroriștilor!). Solul țării este arid în proporție de 95%, iar apa potabilă, ca și cernoziomul, s-au importat mult timp. Capitalul investițional de risc (venture capital) este, în Israel, per capita, de 30 de ori mai mare decât în Europa și se află peste nivelul SUA. Israelul are cele mai multe firme înregistrate NASDAQ, fiind depășit numai de America. Firmele israeliene sunt cele mai căutate din lume pentru comenzi sofisticate, iar țara este socotită cel mai bun loc de investiție. În domenii de vârf (de pildă, biotehnologiile) Israelul este numai după SUA și Anglia. Universitatea Ebraică din Ierusalim generează 5000 de invenții și descoperiri pe an și este considerată cel mai bun loc de studii din lume, în afara SUA. Experții israelieni sunt solicitați în cele mai pretențioase locuri de pe glob, în probleme din cele mai dificile. Putem cita mulți alți indicatori ai unei dezvoltări cu adevărat extraordinare (vezi Dan Senor și Saul Singer, „Start-up Nation. The Story of Israel Economic Miracle”, Twelve, New York, Boston, 2011), despre care nici nu s-a spus totul. De exemplu, pentru prima oară în istorie, Israelul are capacitatea științifico-tehnologică și, desigur, tehnologico-militară de a se apăra singur (vezi George Friedman, „The Next Decade”, Anchor, New York, 2012, pp.97-104). Nu ar fi mai folositor tuturor ca din această competitivitate extraordinară a unei țări să se învețe, în loc de a răscoli clișeele degradate ale istoriei?

Bisericile creștinătății au căutat să închidă un dosar plin de prejudecăți deja în Declarația de la Selisberg (1947). Prin acest document s-a ajuns la realitate: Isus este evreu, s-a format în iudaism și a preconizat o înnoire a iudaismului. În ultimul mai bine de un secol s-au putut lămuri cele mai multe dintre piesele dosarului istoric care i-a separat pe creștini și evrei. Este foarte clar că a existat o diferențiere înăuntrul iudaismului (la un moment dat fariseii, saduceenii, esenienii și alții concurând pentru întâietate!), dar aceasta nu oferă nici un temei pentru a-l opune pe Isus evreilor. Efectiv, nu există nici o propoziție sau acțiune a lui Isus ostilă în vreun fel evreilor de atunci și de oricând. Spusele și acțiunile lui Isus sunt, în fapt, înăuntrul vieții evreiești și profund evreiești (cum ne-au arătat Hans Küng și Pinhas Lapide, „Jesus im Widerstreit. Ein jüdisch-christlicher Dialog”, Calwer-Kosel, Stuttgart, Munchen, 1967, și multe alte cercetări creștine și iudaice). Procesul lui Isus nu a fost nicidecum evreiesc, ci o procedură romană (după cum a arătat încă o dată Hans Küng, „Das Judentum”, Piper, München, 1991, pp.407-412, pe linia unei tradiții inaugurate de unitarieni britanici), ceea ce se poate observa și în inscripția celebră de pe cruce. Din păcate, la noi cunoașterea abordării istorice a lui Isus și a căii pe care Isus din Nazaret a devenit Isus Cristos este și astăzi firavă, redusă, în orice caz, chiar dacă literatura universală a domeniului a devenit, între timp, cu adevărat impunătoare.

Cu puțin timp în urmă, cel mai prestigios filosof al lumii de astăzi a arătat cât de fecundă a fost, în sociologia și filosofia germană postbelică, acțiunea intelectualilor evrei reveniți în Germania din emigrația la care i-a silit nazismul (vezi Jürgen Habermas, „Im Sog der Technokratie”, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2013). El arăta că „de la Moses Mendelssohn încoace, evreii au desfășurat în filosofia germană o asemenea creativitate fără egal, încît chiar în spiritul obiectiv contribuția unei părți și a celeilalte sunt contopite” (p.13). Anterior, același filosof relua formula „simbiozei germano-evreiești” ce s-a produs în cultura germană deja la nivelul idealismului clasic german, cu Kant, Schelling, Hegel în frunte (vezi Jürgen Habermas, „Theorie und Praxis”, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1973, pp. 172-227). De pildă, teza lui Isaak Luria a „contractării lui Dumnezeu” i-a marcat pe Boehme și, prin acest intermediar, pe cei care l-au luat ca punct de plecare. Efectiv, în cultura germană – aceasta era argumentarea – nu se pot separa, cum au pretins, de pildă, Carl Schmitt și unii asociați, filoanele german și evreiesc. Cele două filoane s-au împletit inextricabil. Iar dacă această simbioză s-a produs într-o cultură de amploarea culturii germane, nu ar trebui să ne întrebăm dacă ea nu a avut cumva loc și în alte culturi? Nu cumva acesta este un răspuns mult mai potrivit decât iluzia unui specific izolat ce nu se confirmă?

Andrei Marga
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 01.04.14 10:09

http://adevarul.ro/cultura/istorie/legislatia-anti-evreiasca-timpul-carol-ii-lea-1_533935f40d133766a85f9d6b/index.html

Prima lege cu caracter anti-semit adoptată de către guvernul României a fost legea revizuirii cetățeniei care va fi sancționată de către Carol al II-lea în ianuarie 1938. Aceasta nu însemna o revizuire a cetățeniei pentru toată populația ci includea doar minoritatea evreiască în acest cadru.[1] După revizuirea cetățeniei începută în anul 1938 și încheiată în anul 1939  care afecta o treime din populația evreiască, legea care fusese decretată de Carol al II- lea la data de 8 august 1940 privind starea juridică a evreilor îi va transforma pe toți în cetățeni de  categoria a doua a. Astfel prin Decretul emis nr. 2650 se urmărea nu doar impunerea unei noi ordini de stat în România ci și o nouă viziune a acestor interese o viziune care era exprimată “ în distincția juridică și politică ce trebuia făcută între românii de sânge și cetățenii români”[2].
            Primul Decret-lege prin care se va pune pecetea noului statut juridic al evreilor din România, este elaborat chiar înaintea proclamării statului național legionar, fiind promulgat la data de 8 august 1940 sub semnăturile regelui Carol al II-lea, inginerului Ion Gigurtu, președintele al Consiliului de Miniștri la acel moment și profesorului la Facultatea de Drept din București, I.V. Gruia, ministrul Justiției[3].
Statutul, va exclude populația evreiască din rândul cetățenilor cu drepturi egale consfințite prin Constituția dată în 1923, introducând principiul distincției juridice și politice dintre “românii de sânge” și cetățenii români. “Recunoașterea semnificației sângelui și a rasei pentru națiune și stat – se conchidea într-una dintre lucrările de referință despre istoria Holocaustului european – era unul dintre principiile de bază ale concepției naziste despre lume”[4].
În legislația românească calitatea de cetățean evreu a fost clasificată pentru prima dată în Regulamentul cu privire la revizuirea cetățeniei din data de 9 martie 1938. În articolul 4 al regulamentului în cauză se preciza: “Evrei sunt cei care, la 18 noiembrie 1918 erau de cult mozaic, chiar dacă ulterior au schimbat religiunea”[5]. Conform decretului lege nr. 2650 se socoteau evrei persoanele de religie mosaică după următorul criteriu: “ Cei născuți din părinți de religie mozaică, nebotezați; cei născuți din mamă de religie mozaică, în afara căsătoriei evrei de sânge atei”[6].
Legislația antievreiască de asemnea clasifica evreii în trei categorii distincte pe care le vom prezenta mai jos:
-          prima categorie evrei intrați pe teritoriu românesc după 30 decembrie 1918 care de regulă erau supuși interdicțiilor majore
-          categoria a II a cuprindea naturalizații individual până la data  30 decembrie 1918, cei care erau naturalizați pentru contribuția lor la Războiul de Independență, cei care s-au distins prin fapte de bravură în timpul Războiului pentru întregirea neamului 1916-1919, precum și orfanii urmașilor de război și urmașii categoriilor exceptate
-          categoria a III a intrau cei nemenționați în primele două categorii mai pe scurt marea masă a evreilor din România care fusese încetățenită pe baza decretelor lege din anul 1919 aceștia puteau practica anumite profesiuni dar aveau o alegere limitată
Tot legea de mai sus prevedea că “obligațiunile militare, fiind obligațiuni de onoare, se transformă pentru evreii din categoria I și III în obligațiuni fiscale sau de muncă iar evreii din categoria a II a  erau opriți de a fii militari de carieră”[7].
            Pe de cealată parte cu toate că erau stigmatizați, conform Decretului Lege nr. 143 din anul 1943 se stipula că evreii cu merite deosebite pt “ fii asimilați total sau în parte cu românii etnici prin Decret al Conducătorului Statului și pe baza Jurnalului Consiliului de Miniștrii”[8].
            Mai departe vor urma decretele de expropiere primul de acest gen este cel din 4 octombrie 1940 privind expropierea propietăților rurale evreiești. Vor urma după aceea decretele de expropiere a islazurilor, fântânețelor, pădurilor cu toate instalațiile și construcțiile, a morilor de orice fel, teascurilor, instalațiilor silvice, caselor de filme, cinematografe etc. Urmează mai departe și încercare de ai scoate pe aceștia din viața culturală un prim pas în acest sens fiind Decretul-lege nr. 3415 din 17 decembrie 1941 prin care se dizolva Federația Comunităților Uniunilor Evreiești în urma acesteia fiind înființață Centrala Evreilor.
            Conform actului adoptat și reglementărilor Centrala Evreilor era singurul organism capabil să reprezinte interesele comunității evreiești, “ căruia i se subordonau toate comunitățile locale, societățile de binefacere, culturale, sportive sau de orice altă natură, existente în România”[9].
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.03.14 9:13

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/problema-evreiasca-reflectata-presa-timpului
După cum știm perioada anilor 1938-1940 cuprinde perioada dictaturii lui Carol al II –lea o perioadă de grave crize politice, autoritățile române nepuntând face nimic pentru a opri transformările politice care aveau loc pe continent și care vor influența în mod clar și decisive politica noastră internă.[1]
            Situația evreilor din România acelor ani poate fii caracterizată prin sintagma istoricului Carol Iancu, evreii trecând “de la emancipare la marginalizare”[2]. Cotidianul parizian Le Temps expunea problema antisemitismului românesc spunând că “antisemitismul, care se accentuează în această țară, poate fii considerat ca un reflex al sentimentului național. Românul nu este antisemit din ură de rasă sau religie, ci pur și simplu pentru că vrea să-și vadă conațioanalii luând locul israeliților, pe care i-a considerat întodeauna ca alogeni”[3].
            Precizăm că în domeniul publicațiilor minoritățile din România erau foarte active cele mai răspândite dintre acestea care atingeau chiar și un tiraj de 100.000 până la 200.000 de exemplare erau Universul și Dimineața fiind urmate de către Timpul, Curentul și Adevărul[4]. Conform publicației oficiale Bulletin periodique de la presse roumanie un procent de 70% dintre gazetarii din România acelui timp erau evrei[5].
            Pentru a contura cât mai clar atmosfra destul de tensionată în care trăia populația evreiască din România anului 1937 spre începutul anului 1938, vor reda citirii însemnările scriitorului de origine evreiască Emil Dorian: “ O explozie a stârnit nedumeriri și spaime nebănuite: numirea Guvernului Goga (....). Evreii așteaptă urgii înfricoșătoare (....). Imediat au fost suprimate ziarele Dimineața, Adevărul și Lupta, împotriva cărora Goga nutrește de mult sentimente de răzbunare (....). Presa va fii naționalizată. Gazetarii evrei rămân pe drumuri”[6].
            Ceea ce prezicea Emil Dorian era întru totul corect. Deși obținuse numai 9,15% dintre voturi, Carol al II-lea îl va însărcina pe Octavian Goga cu formarea guvernului. Guvernul va veni la putere  oficial la data de 28 decembrie 1937 având drept lozincă “România, românilor!” , luând primele măsuri cu caracter antisemit pe linie de stat și guvernare.
            În data de 30 decembrie vor fii suprimate ziarele mai sus amintite care erau conduse sau redactate de către jurnaliștii evrei[7]. Noua măsură luată de proaspătul guvern Goga era considerată a fii “ certificatul de naștere al guvernului în patrimoniul de gândire al unui neam”[8]. Gazetele Lumea și Noutatea și ele conduse de jurnaliști evrei au fost intezise la Iași iar în regiunea Bucovinei vor fii suspendate toate ziarele evreiești[9]. Această măsură era motivată în ziarul Universul aparținând lui Stelian Popescu ca fiind una de îndepartare a spiritului public “ românesc” de “ acțiunile dăunătoare  ale anumitor tendințe distructive, care neavând nici o înrudire cu tradițiile presei românești, au ruinat sănătatea morală a țării”[10].
            În presa de la începutul anului 1938 principala temă care era tratată de către presă era aceea a situației evreilor precum și demersurile acestora pe lângă Societatea Națiunilor cu referire direct la legislația clar antisemită a guvernului Goga-Cuza. Ziarul Cuvântul condus de către Nae Ionescu, informa la data de 2 ianuarie 1938 că “ Evreii se plâng Genevei” punând în evidență demersurile populației evreiești cu privire la persecuțiile la care erau suspuși cei drept încă într-un stadiu incipient.
            Într-un interviu acordat de către Regele Carol al II-lea și Prim Ministrul Octavian Goga se preciza o cifră de 250.000 de evrei respectiv 500.000 de evrei “ ilegali”[11]. Datorită presiunii efectuare de evrei la Societatea Națiunilor în cadrul acesteia se va întruni un comitet pentru analizarea acestei probleme, Istrate Mircescu făcând promisiuni comisiei că va face tot ce este posibil pentru amânarea legilor antisemite[12].
            Deși în prima fază guvernul va reuși să zădărnicească acțunile intreprinse de către minoritatea evreiască pe filieră diplomatică acestea nu vor rămâne fără rezultat Regele Carol fiind constrâns să declare ziariștilor din S. U. A. și Marea Britanie că aceste măsuri afectau doar evreii care obținuseră calitatea de cetățean al României într-un mod fraudulos[13].
            Goga va răspunde virulent acestor intervenții ale puterilor străine printr-un mesaj publicat în presă în care menționa că “ au fost zadarnice explicațiile noastre , în care arătam cu lux de amănunte că victimele suntem noi, zadarnice constatările explicite din care se deslușea că nu e vorba de gestul unei intoleranțe xenofobe, ci de apărarea națională a unei țări supuse unei invazii permanente”[14].
            La data de 1 ianuarie 1939 în gazeta Sfarmă-Piatră îl avem pe arhitecutul I.D. Enescu care va publica un articol legat de “Problema evreiască și politica română” prin care se arăta în viziunea lui că evreii “ prin puterea lor economică bancară au pus stăpânire pe toată viața socială a neamului românesc” și de asemenea “ operând prin puterea banului și prin ideologii diabolic ticluite, evreii au reușit să întrețină un permanent război între români ca să poată opera nestingheriți”[15].
            Datorită evenimentelor care se vor petrece în luna iunie a anului 1940 aici referindu-ne la cedarea Basarabiei și nordului Bucovinei prin nota ultimativă impusă de către U. R. S. S. presa din România va trece printr-o perioadă în care articolele care făceau referire la evrei au avut o creștere seminficativă. Ziarul curentul din data de 1 iulie 1940 publica un articol intitulat “ În Basarabia și nordul Bucovinei trupele rusești comit acte samavolnice. Evreii s-au dedat la acte de molestare în orașele celor două provincii”[16] articolul continuând să arate că “ față de atitudinea pe care au manifestat-o evreii din orașele ocupate de trupele sovietice, atitudine care se cunoaște din relatările făcute de refugiați, în întreaga țară domnește o atmosferă de dispreț față de evrei”[17].
            E. Dorian nota în jurnalul său personl că “ ceea ce sa așteptat sa întâmplat: un resentiment din ce în ce mai puternic împotriva evreimii, pentru felul în care evreii din Bucovina și Basarabia ar fi întâmpinat pe ruși. Oficina radiofonică din Roma răspândește cu sânge rece cele mai fanteziste mârșăvii, pe care gazetele le reproduc cu litere groase”[18].
            Însă actele oficiale tindeau să îl contrazică pe scriitorul evreu. Aici vom avea comunicatul Ministerului de Interne, care va fii publicat la data de 2 iulie 1940, cu privire la situația din cele două provincii care arăta că “ populația evreiască originară din Basarabia aflată în interiorul țării” a traversat granița pentru a fraterniza cu trupele sovietice.[19] Pamfil Șeicaru va blama atitudinea evreilor îndemnân pe moment la calm deoarece se apropie un timp “ cu fulgerări de furtună”  care devine “ implacabil ca și destinul” argumentând mai departe că de această dată Israelul se afla“ în zodia rea a ispășirilor”[20]. Prima reacție oficială a autorităților române a fost aceea de a intezice evreilor înscrierea în Partidul Națiunii[21]. Pamfil Șeicaru argumeta că acum este momentul ca problema evreiască să fie rezolvată deoarece aceasta “ se rezolvă pe plan european dar cu datele furnizate de noi”. Pentru a îndeplini acest lucru era nevoie de “ o statistică precisă, o metodă realistă, o conștiiță românească – iată elementele necesare rezolvării unei probleme capitale pentru noi”[22].
            Apreciem că reflectarea imagini evreilor în presa anilor 1938-1940 este una total negativă datorită mai ales influențelor regimurilor totalitare din Europa, România aflându-se în sfera acestora de influență. Astfel în presa vremii cuvântul evreu este strict legat de o conotație negativă a cuvântului el fiind asociat cu dominația de tipul economic sau social, legături cu elementele inamice ale poporului român la acel timp, fiind ori filocomuniști ori filomaghiari, imoraliate și trădare.
            Indiferent de tendințele prezentate trebuie să acceptăm că presa românească manifesta la acel moment un puternic accent naționalist care va avea ca țintă populația evreiască. Situația evreilor era agravată și mai mult datorită contextului internațional mai precis datorită ascensiunii rapide a extremei drepte în Europa.
            Momentul în care acuzele aduse populației evreieși au atins pragul critic a fost pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord unii evrei fiind dovediți în contextul respectiv ca nefiind loiali statului român. Dar aici nu a fost vorba doar de unii evrei ci de comunitatea evreiască în totalitatea ei, represaliile urmând să fie destul de dure la adresa acestora.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 11 Inapoi  1, 2, 3, ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum