IN ROMANIA[2]

Pagina 9 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate”

Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.10 16:02

Rezumarea primului mesaj :

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate” de Andrea Ghita
Preambul: Titlul acestui reportaj are legătură cu conținutul în măsura în care face referire la ecoul postat anul trecut de „Gioia”, la articolul meu despre prima ediție a taberei de creație de la Borsec, pe tema Holocaustului din România. Între 3 și 15 august 2010 s-a desfășurat cea de a doua ediție a taberei. Am revenit la Borsec pentru a afla de la organizatori despre rezultatele taberei de anul trecut și a-i cunoaște pe participanții din acest an. Sper ca articolul de față să răspundă, măcar în parte, îndoielilor lui „Gioia” din care spicuiesc : „ în acest eveniment văd ceva forțat, ceva care obligă la reinventare, căci acești tineri artiști nu au și nu au avut nicio tangență cu subiectul…Pentru mine Holocaustul nu e un joc de societate”.
Artiști tineri aleși pe bază de concurs
Lucrările realizate la ediția pilot a taberei de creație „Holocaustul în România”au fost prezentate la București, în 27 ianuarie 2010, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, într-o expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…”

Adrian Preda: Deportare; lucrare realizată la Tabăra de creație de la Borsec, 2009

După opinia istoricului Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București, evenimentul s-a bucurat de o receptare favorabilă atât în rândul publicului, cât și al mediului artistic, lucru dovedit și de numărul mare de persoane dornice să participe la cea de a doua ediție a taberei de creație. Cei nouă participanți au fost selectați din rândul absolvenților de arte vizuale, pe baza baremului de vârstă (24 – 35 de ani) și a portofoliului de lucrări.
În ultima vreme mă interesează problemele de istorie, istoria României, și mi s-a părut o bună ocazie să înțeleg ceva mai mult, să desființez niște stereotipuri și niște idei care îmi fuseseră impuse.”- spune Veda Popovici; „Informațiile pe care le-am aflat au fost impresionante. Nu știam multe lucruri despre Holocaustul din România. De fapt, pentru asta am și venit.” – completează Bogdana Contraș. Arnold Schlachter este de părere că „România de astăzi e influențată nu numai de comunism, ci și de perioada anterioară, când a avut loc Holocaustul, și acest lucru trebuie asumat. Nu este vorba de o modă ci de o încercare de a prelucra trecutul, pentru a înțelege ceea ce se petrece astăzi.”
Oferta
În primele trei zile ale taberei, tinerii artiști au primit informații despre istoria Holocaustului din România și modul în care a fost reflectat în fotografii, filme sau lucrările artiștilor care l-au trăit. Expunerea etno-sociologului Hary Kuller a fost cu atât mai interesantă, cu cât a evocat și amintirile supraviețuitorului: „Tinerii creatori de aici, oameni foarte destoinici și de calitate, sunt interesați atât de empiria Holocaustului cât și de ceea ce s-a întâmplat efectiv în anii aceia dramatici. Eu am încercat să le transmit și o impresie vizuală. Cum arătau cele șase sute de care cu boi, întinse pe kilometri de drum, ducând 3000 de oameni către Bacău. Asta se întâmpla în 1941, a doua zi după deschiderea frontului spre est. Pe noi ne-au evacuat din localitatea Găzărie, spre Moinești unde trăiau aproape două mii de evrei. Am stat acolo o lună de zile în plin câmp; orașul era mic și nu avea posibilități să găzduiască atâta lume. Apoi am fost duși în capitala județului, la Bacău, și lăsați de izbeliște. E drept că era vară și oamenii au stat în corturi… Abia după o jumătate de an am găsit gazdă. Ca să nu spun că o familie de evrei primea a patra parte din rația unui român. Pâinea costa de trei ori mai mult decât pentru români. S-a purtat steaua galbenă până la sfârșitul războiului. Eram adolescent și steaua galbenă reprezenta o spaimă continuă pentru că te expunea tuturor batjocurilor.”
Lya Benjamin a vorbit despre artiștii evrei care au pictat cele trăite în timpul pogromului de la Iași, al deportării în Transnistria sau în lagărele naziste „Problema este că aceste lucrări sunt plasate într-un context istoric și ar trebui așezate într-un context de artă. Mi s-a părut chiar scandalos că niciunul dintre noi, tinerii artiști cu studii de specialitate, nu văzusem aceste lucrări, nu știam despre acești artiști, în timp ce istoricii care le-au prezentat, le cunoșteau foarte bine. Cred că acest episod arată că taberele de acest gen, ca cea la care participăm, au un potențial de comunicare între diferitele categorii de specialiști” – remarcă Veda Popovici. Adina Babeș, asistent în cercetare la Institutul Wiesel, apropiată de vârsta participanților, a fost prezentă în calitate de specialist, vorbind despre fotografiile document ale pogromului de la București.
La Borsec am reîntâlnit-o Sarah Einik, pictorița israeliană, care în urmă cu aproape doi ani expunea la Librăria Cărturești, o viziune originală despre Holocaust, realizată cu mijloacele artei digitale. S-a apropiat de acest subiect cu multe decenii după momentul consacrării ca pictoriță, simțind nevoia să prezinte tragedia înaintașilor ei. De altfel, ea se numără printre cei care au inițiat tabăra: „Lucrările mele au fost realizate cu sprijinul Institutul Elie Wiesel din București și ne-am gândit că ar fi bine ca în fiecare an să se organizeze câte o expoziție cu creațiile unor artiști români inspirate de informațiile despre Holocaust, pe care le vor comenta cu mijloace artistice.”
Expectative
Fiecare artist are obligația să realizeze minimum două lucrări care intră în proprietatea institutului. Cât privește timpul de două săptămâni… Depinde cum își împart timpul, ce strategie de creație adoptă. Anul trecut fiecare participant a creat două lucrări, și unul chiar trei. Institutul are o singură grijă, ca în primele trei zile să ofere un training, concretizat prin modalitățile de a prezenta Holocaustul din Europa și din România. Am speranța că la 27 ianuarie 2011 vom organiza o a doua expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…” cu alte răspunsuri la aceeași temă. Sper să facem o tradiție din această tabără. În luna octombrie materialul taberei de anul trecut va fi expus la Ierusalim, în Parlamentul Israelului .” – spune Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București.
Nu am venit aici ca să reluăm teme deja făcute. Cred că nici organizatorii nu și-au dorit asta, ci să aducă niște artiști care să reprezinte subiectul într-o cheie personală. informațiile și imaginile pe care le avem la dispoziție sunt doar niște indexuri teoretice.”- își exprimă opinia, Mihai Coșulețu, în timp ce Maia Oprea crede că: „Lucrările noastre trebuie să fie un canal de sensibilizare a publicului, nu neapărat doar în legătură cu Holocaustul. Să-i facem să perceapă altfel tot ceea ce s-a întâmplat la noi în țară, pentru că noi trebuie să fim mai întâi niște artiști români și abia după aceea artiști internaționali.” Mihai Coșuleț este de părere că „Abordăm acest subiect potrivit personalității noastre și fiecare își păstrează stilul, fără ca această tabără să reprezinte un scurtcircuit. Diferențele sunt mai mult decât bine venite și cu cât sunt mai mari, cu atât e mai bine. Dacă lucrurile încep să semene atunci trebuie să ne oprim. „Asta era problema totalitarismului și a Holocaustului, diferența nu era acceptată, era eliminată, exterminată” – completează Arnold Schlachter.
„Nu există nici un fel de presiune relativ la ceea ce trebuie să producem. Expectativele sunt de bun simț, generale. Organizatorii și cei care au realizat trainingul ne-au dat un input și ce iese…iese. Suntem într-un proces de căutare în comun. Cred că este o temă care poate fi abordată de fiecare în felul său, iar mesajul nu trebuie să fie legat neapărat de istorie, ci de umanitate în general, de niște valori. Nu trebuie să privim Holocaustul numai ca un eveniment ancorat în istorie, ci și ca felul în care putem privi viitorul. Mesajele noastre să aibă un impact în prezent.” conchide Veda Popoviciu. – cuvintele ei se potrivesc perfect în încheierea relatării mele.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Andrei MURARU - 70 de ani de la Pogromul de la Iași

Mesaj Scris de Admin la data de 12.07.11 16:54

Andrei MURARU - 70 de ani de la Pogromul de la Iași Vorbesc toți cu multă emoție despre „duminica aceea“. Lumea îi privește iscoditor, curiozitatea nu îi face însă mai timizi. Se mișcă greu, iar pe măsură ce mulțimea se mută ceremonial dintr-un loc în altul, ei devin tot mai obosiți și mai incoerenți. Uneori, lacrimile se împletesc cu zîmbetele condescendente oferite notabilităților prezente. Anii le-au șters multe amintiri, nu însă și momentele din zilele pogromului. Nu pot uita grămezile de cadavre despuiate de la Chestură, frica densă, căldura înfiorătoare din trenuri, „băncile“ de trupuri umane din vagoanele incandescente, strigătele și mirosul greu de carne putredă. Posesorii acestor amintiri sînt șase bătrîni, toți supraviețuitori ai pogromului. Ei au fost în centrul comemorărilor de săptămîna trecută de la Iași.


Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a organizat o serie de evenimente menite să marcheze șapte decenii de la Pogromul de la Iași. Timp de două zile (27 și 28 iunie 2011), programul a inclus un traseu comemorativ, vernisajul unei expoziții, o masă rotundă la Universitatea „Al.I. Cuza“ și o proiecție de filme. Traseul comemorativ a cuprins vizite la cimitirele din Podu Iloaiei și Tîrgu Frumos, unde se găsesc înhumate cea mai mare parte din cele peste 2.500 de victime ale „trenurilor morții“. De asemenea, s-au mai rostit alocuțiuni și s-au depus coroane la sinagogă și la cimitirul evreiesc. Au fost dezvelite două plăci comemorative la fosta Chestură a Poliției (viitorul sediu al Consiliului Județean Iași) și la Gară. Luni, 27 iunie, șase supraviețuitori ai pogromului au devenit cetățeni de onoare ai municipiului Iași. La evenimente au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic, ai autorităților centrale și locale, ai Președinției, ai cultelor religioase, ai comunității evreiești, ai mediului academic, invitații de peste Ocean sau din Israel ș.a.



Dintre vorbitori, ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, care a onorat memoria victimelor, a atras atenția, în cadrul alocuțiunii susținute la Tîrgu Frumos, că autoritățile române trebuie să fie vigilente, amintind că pe placa funerară au fost identificate zvastici cu doar cîteva săptămîni înainte. Într-un alt loc comemorativ, Paul Shapiro, directorul Centrului de Studii Avansate de la Memorialul Holocaustului din Washington, a afirmat că cifrele pogromului „ascund nu numai tragedia victimelor, ci și un capitol cutremurător din istoria unei țări numite România. Pentru că tragedia evreilor români a fost tragedia Romåniei“ și că „civili, vecini, cunoștințe, concetățeni au participat la maltratarea, arestarea și asasinarea evreilor de la Iași sau la îmbarcarea lor în trenuri. La Iași au existat atunci și oameni care s-au expus, încercînd să-și salveze semenii destinați pieirii... dar, evident, prea puțini“.
Desfășurarea pogromului din 28-30 iunie 1941



În momentul izbucnirii pogromului, la Iași trăiau aproximativ 50.000 de evrei, aproape jumătate din populația orașului. Propaganda antisemită generată la începutul operațiunii Barbarossa, dar și bombardamentele sovietice asupra Iașiului au contribuit la declanșarea violențelor. Istoricul german Armin Heinen a susținut că prezența trupelor germane în oraș a accentuat un vid de autoritate deja creat de haosul declanșat de război. În plus, acțiunea genocidală nu s-a petrecut în mod întîmplător în acel moment (începutul conflictului armat) și în acel loc (Iași, în zona de frontieră)1. Crime și violențe au precedat arestarea unui mare număr de evrei și depunerea lor în curtea Chesturii din Iași. Aici, maltratarea, torturarea și asasinarea prin împușcare nu au reușit anihilarea întregii mulțimi. Peste 2.500 de evrei au fost duși astfel la gară și îmbarcați în două trenuri pentru a fi deportați din Iași.
Cine i-a ucis pe evreii din Iași





Implicarea autorităților române este astăzi un fapt probat documentar, deși nu toate piesele puzzle-ului genocidal sînt la îndemîna istoricilor. Dovezi incontestabile arată că pogromul a fost rodul cooperării armatelor române și germane, Jandarmeriei, Poliției, Serviciului Special de Informații. Ce dovadă poate fi mai grăitoare decît locul în care s-au produs numeroase asasinate. Scene desprinse parcă de la Dachau s-au petrecut în curtea Chesturii Poliției, instituția care trebuia să asigure tocmai ordinea în Iași. La fel de relevantă este implicarea serviciilor secrete – Secția a II-a a Marelui Stat Major și Serviciul Special de Informații – care, în ciuda atribuțiilor pentru culegerea, verificarea și utilizarea informațiilor pentru apărarea securității, au acționat pentru asasinarea cetățenilor români, civili. Nu putem totodată să nu remarcăm implicarea a numeroși locuitori ai orașului, dar și a diverselor unități speciale (române sau germane).
Sursele fotografice și diplomatice





E iarăși neîndoios că Pogromul de la Iași este de departe cel mai bine reprezentat eveniment genocidal din vremea războiului din punct de vedere vizual. Fotografiile provin din arhivele românești și germane, realizate de ofițeri ai armatei sau ai serviciilor de informații. Peste 100 de poze stau astăzi mărturie barbariei care a atins cote astronomice, imortalizînd momente din Iași sau de pe traseele „trenurilor morții“.

Arhivele păstrează de asemenea cantități impresionante de documente despre masacrul din vara anului 1941. În plus, procesul pogromului, organizat de autoritățile comuniste în 1948, înfățișează dimensiunea masacrului, dezvăluind o parte dintre criminali (peste 50 de persoane, dintre care peste 20 de civili).

Unele dintre primele documente oficiale care vorbesc despre atrocitățile de la Iași și despre dimensiunile pogromului de aici sînt rapoartele diplomaților americani din vara anului 19412. Angajați ai Legației SUA au achiziționat chiar fotografii imediat după pogrom, pe care le-au transmis la Istanbul și de aici la Washington. Evenimentele de la Iași sînt confirmate, de asemenea, și de consulul german din oraș, care oferă amănunte tulburătoare3.
Teze și ipoteze



Una dintre cărțile care a avut menirea de a (re)deschide subiectul Pogromului de la Iași a fost publicată de către Aurel Karețki și Maria Covaci. Volumul, apărut sub egida Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lîngă Comitetul Central al PCR, unde lucrau de altfel cei doi autori, a fost, din păcate, un instrument destul de eficient pentru falsificarea adevărului istoric. Autorii au acreditat ideea că pogromul a fost pus în practică de trupele germane, legionari și soldați care au acționat voluntar, fără a implica instituțional unități ale Armatei române. Iată o mostră din volum: „Trupelor germane dezlănțuite li s-au alăturat soldați răzleți români care, fără ordin și din proprie inițiativă, au început să intre în case, poduri și beciuri, să aresteze și să jefuiască“4. Istoricul Jean Ancel a afirmat că unul dintre scopurile urmărite prin publicarea cărții era inducerea în eroare a istoricilor români care nu aveau acces la documente5. La rîndul său, Ancel, de la care avem astăzi cea mai importantă contribuție istoriografică pe această temă, a ajuns la concluzia că pogromul a fost planificat și executat minuțios de către autoritățile antonesciene cu sprijin german6.

Între aceste două teze, prima, bazată pe o documentare selectivă, eludînd regulile fundamentale ale istoricului, și a doua, serios documentată, dar care insistă pe planificare și organizare, există însă și o a treia cale: ipoteza care acordă mai mult credit elementului de spontaneitate, izbucnirii urii într-un context tulbure, cu concursul autorităților.
Cîți evrei au murit în pogrom?





Cîți evrei au pierit în Pogromul de la Iași este o întrebare la care arhivele nu pot încă răspunde cert. Estimările converg spre 14.000 de victime, dar există și evaluări mult mai mici (de exemplu, 5.000 sau 8.000). Majoritatea victimelor au fost bărbați, dar în pogrom au căzut pradă violențelor antisemite inclusiv copii, femei și bătrîni. Conform unui raport al Serviciului Special de Informații din 1943, document aflat astăzi în arhiva SRI, în Pogromul de la Iași au fost asasinați 13.266 de evrei. În schimb, numărul victimelor „trenurilor morții“ este astăzi relativ cert. Primul transport, care a plecat pe traseul Iași-Călărași, a generat 1.400 de victime în patru zile. Din trenul Iași-Podul Iloaiei au fost descărcate 1.194 de cadavre după „călătoria“ de zece ore.
Întrebări care așteaptă încă un răspuns



În cimitirul evreiesc din Păcurari, tragismul evreilor ieșeni este cum nu se poate mai bine reprezentat. Față în față se găsesc mormintele eroilor evrei din Primul Război Mondial (mulți dintre aceștia, soldați necunoscuți), iar alături, gropile comune în care au fost aruncați urmași ai acestora două decenii și jumătate mai tîrziu. Sînt ieșean și nu îmi amintesc ca în aproape 20 de ani să fi aflat ceva despre pogrom. Pînă acum o săptămînă, singurul loc comemorativ din oraș, care amintea despre dispariția violentă a evreilor, era un obelisc din gips din fața sinagogii. Merită să ne întrebăm – fără a fi însă o întrebare teoretică, lipsită de emfază chiar – cum a fost posibil un asemenea masacru în mijlocul orașului? De ce nu i-a apărat nimeni pe evrei? Care și cît de mare a fost implicarea civililor în pogrom? A fost un caz izolat sau avem de-a face cu o ură sădită vreme de cîteva decenii? Cît de mult a contribuit antisemitismul sedimentat prin sistemul de învățămînt, prin presă, prin diverse medii, inclusiv religioase, la asasinarea unor conaționali? Unde sînt documentele Serviciului Special de Informații și cele ale secției a II-a a Marelui Stat Major referitoare la pogrom? De ce a sustras Securitatea documente din arhivele privitoare la Pogromul de la Iași și unde se află acestea (dacă mai există)? Care este cifra exactă a victimelor? Poate o recalculare bazată pe certificatele de deces ale victimelor de sex masculin și ale celor absente în anii următori de la programul de muncă obligatorie să schimbe radical situația numerică? Unde se află restul cadavrelor sau unde se găsesc alte gropi comune în care au fost înhumate victimele? De ce au existat foarte puțini salvatori?
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pagini de istorie

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.11 18:50

Pagini de istorie

Suferinta, rezistenta, eroism
Culegere de documente din Istoria Evreilor din Romania, Editura Fundatiei W. Filderman, Bucuresti, 2003, 300 p.


Voi face mentiunea ca volumul prezentat nu cuprinde o redactare postuma
a unor evenimente din viata comunitatii evreiesti din Romania, ci este
o suma de documente oficiale redactate de autoritatile romanesti si
evreiesti ale anilor 1940-1944.
Aceste documente s-au aflat, timp de jumatate de veac in arhiva
Serviciului Roman de Informatii, avind pina acum un caracter strict
secret. Nu pot sa nu multumesc organelor abilitate ale statului, pentru
desecretizarea documentelor de arhiva si posibilitatea de a face
publice pagini de suferinta, rezistenta si eroism ale comunitatii
evreiesti din Romania.
Evenimentele si datele prezentate apartin deopotriva politiei de
siguranta a Romaniei anului 1944, dar si unor reprezentanti ai
Mossadului palestinian, care, parasutati fiind pe teritoriul Romaniei,
raportau periodic agenturilor de la Istanbul si Geneva atit modul de
ajutorare a deportatilor evrei, cit si actiunile de pregatire si
realizare a emigrarilor unui numar limitat de evrei romani sau
polonezi. Ajutorarea si emigrarea erau asigurate de miscarea sionista
din Romania, interzisa formal la 7 august 1942 din ordinul lui Radu
Leca.

Anchetele politiei de siguranta a Romaniei au rezultat ca urmare a
denuntului realizat la inceputul lunii ianuarie 1944, atit de
ambasadorul german von Killinger, cit mai ales de Richter, delegatul
biroului Eichmann in Romania. Cei doi insinuau existenta unui vast
complot antistatal organizat de evrei impotriva statului roman, in care
erau implicati circa 2000 de evrei.
Pentru a analiza desfasurarea anchetelor asa cum apar ele in
documentele politiei romane, este bine sa marcam principalele
evenimente interne si externe, care au influentat intr-un fel sau altul
atit ancheta propriu-zisa a politiei de siguranta, cit si soarta
evreimii din Romania.
La 8 noiembrie 1942, un corp expeditionar anglo-american debarca in
nodrul Africii. Mitul lui Afrika Corp al maresalului Rommel se prabusea.
La 2 februarie 1943 se terminau luptele de la Stalingrad, in care,
dincolo de prabusirea armatei a 6-a a maresalului von Paulus, Romania
avea sa suporte tragedia zecilor de mii de ostasi romani cazuti intr-o
aventura care nu s-a identificat nici macar o clipa cu idealurile
nationale ale romanilor.
In martie 1943, colonelul Ion Popescu, atasat militar al Romaniei la
Madrid, este abilitat de vicepresedintele Mihai Antonescu sa trateze cu
reprezentantii SUA conditiile de iesire a Romaniei din razboi. Veto-ul
lui Ion Antonescu blocheaza tratativele.

La inceputul anului 1943, cardinalul Roncali, viitorul papa Ioan al
XXIII-lea, viziteaza Bucurestiul cerindu-i lui Ion Antonescu libera
emigrare a 70.000 de deportati din Transnistria. Conducatorul Statului
refuza.
In Ialta si crucificarea Romaniei, Nicolae Baciu sustine ca, la
inceputul anului 1944, Barbu Stirbey i-a solicitat dr. Filderman o
scrisoare care sa-i usureze tratativele de pace cu generalul Wilson si
cu ambasadorul Mac Millan.
Si tot in martie 1944, Armata Rosie atingea aliniamentul Iasi-Botosani.
Dincolo de amenintarea viitorului Romaniei, o grea amenintare se
indrepta impotriva deportatilor din Transnistria, in special prin
retragerea grupului de armata german Ukraina.
La 4 aprilie 1944 incepea campania de bombardamente masive
anglo-americane asupra Romaniei in care nu doar obiectivele militare
erau principala tinta, ci si populatia civila.
Initial au fost implicati in ancheta circa 200 de evrei din Romania.
Printre ei, dr. Wilhelm Filderman, fostul lider al populatiei evreiesti
din Romania, conducatori ai miscarii sioniste din Romania, in special
ai organizatiilor Gordonia si Dror Habonim, simpli evrei care au servit
drept gazde pentru refugiatii din Transnistria si Polonia. Dintre cei
implicati azi, mai traiesc in Israel: Dolfi Goldstein-Goren, Ithak
Artzi, iar la Viena, Sigmund Schiber.
Pe parcursul a trei luni, din cei circa 200 de presupusi vinovati, 170
vor fi eliberati, raminind sa fie judecate 27 de persoane. Judecarea
acestora din urma insa avea sa se faca de tribunale civile, pentru
delictul de trafic valutar si nu de atentat la securitatea statului. In
final, condamnarile suferite de cei 27 de inculpati nu vor depasi
perioada de instructie de 2-3 luni, asa ca vor fi eliberati si ei.

La 4 aprilie 1944, anchetatorul penal este schimbat. Noul anchetator,
capitan de justitie Jean Nicolau, ajungea la concluzii profund umane
greu de intilnit intr-un regim totalitar. Citam din documentele
publicate in volumul Suferinta, rezistenta, eroism: „…Exterminarea unei
populatii de catre oricine, chiar de catre o trupa, daca se face fara
judecata si fara o justificare provenita din dreptul international,
constituie o crima de drept comun“. Ar trebui ca acest citat din
rechizitoriul anchetatorului inscenarii judiciare din martie-aprilie
1944 sa fie amintit negationistilor de toate culorile, chiar daca ei
sint simpli politicieni conjuncturali, dar de taraba, afaceristi de
cumetrie sau, eventual, asa-zisi poeti „nationali“ sau psihopati
pedofili. Poate ca acest mesaj va ajunge la cei care doresc rescrierea
unei istorii ale carei documente sint acum prezentate publicului si
care isi fac un titlu de glorie din blocarea in Senat a ordonantei de
urgenta 31/2002. Sa speram ca umanismul si bunul simt al romanilor vor
spulbera visele celor care tinjesc la o noua noapte a Walpurgiei.
Ancheta politieneasca, precum si cea juridica au fost influentate de
interventiile benefice ale ambasadorilor Elvetiei, Suediei si ale
Comitetului International al Crucii Rosii, prin baronul von Steiger. O
prima observatie este ca, prin documentele pe care le publicam azi,
apare marturia ca si ambasadorul Suediei s-a implicat in salvarea
populatiei evreiesti.
Ambasadorul Elvetiei, De Weck, se va intilni aproape zilnic atit cu
vicepresedintele Mihai Antonescu, cit si cu generalul Palangeanu,
prefectul de politie al Capitalei. Vom cita un document scris chiar de
ambasadorul De Weck, o scrisoare catre consilierul federal, datata 5
februarie 1944: „…In aceste ultime zile, au fost operate la Bucuresti
noi arestari in rindurile conducatorilor comunitatii israelite. Conform
marturisirii primului ministru, Legatia Germaniei este aceea care a
luat initiativa printr-un demers direct pe linga Prefectura de partid.

Se spune ca Von Killinger s-ar fi laudat ca va prezenta maresalului
Antonescu probe infailibile impotriva persoanelor arestate. El le acuza
ca sint comuniste, ca au ajutat un anumit numar de coreligionari
polonezi sa treaca clandestin frontiera romana si au distribuit
deportatilor din Transnistria ajutoare obtinute la Bursa Neagra. In
afara sumelor folosite de Crucea Rosie Internationala pentru ajutorarea
deportatilor – sume a caror origine si distribuire este perfect
cunoscuta de cabinetul de la Bucuresti –, este probabil ca sint
subsidii furnizate de organizatii evreiesti din strainatate, schimbate
in moneda romaneasca si repartizate prin metode ilegale, dar de uz
curent in Romania. Germanii se pregatesc sa invoce aceasta «crima»
pentru a obtine sentinte judecatoresti impotriva vinovatilor si a
impiedica salvarea nefericitilor care au supravietuit persecutiilor si
progromurilor acestor ultimi ani“. Scrisoarea ambasadorului De Weck, ca
si documentele politiei de siguranta, scot la iveala ca singura vina a
evreilor arestati a fost aceea ca au schimbat ajutoarele banesti din
strainatate la bursa neagra spre a putea mari fondurile de ajutorare a
populatiei evreiesti.

In lotul de presupusi acuzati in ancheta desfasurata se numara si un
evreu originar din orasul Balti din Basarabia, conducatorul
organizatiei sioniste Gordonia si, in acelasi timp, trimis al
Mossadului in Romania, Sunea Tabacinic, avind misiunea de a ajuta la
salvarea evreilor deportati si la inlesnirea emigrarii unora dintre ei.
Peste ani, Sunea Tabacinic va prelua functia de director general al
Mossadului central din Israel. Iata de ce rapoartele sale catre
rezidentele din Istanbul si Geneva devin documente cu caracter oficial
de care istoriografiile romaneasca, evreiasca si israeliana ar trebuie
sa tina seama.
Unele din rapoartele lui Sunea Tabacinic se refera la perioada in care
clasa politica a inceput sa aplice legislatia antisemita in Romania.
Citam dintr-un raport al lui Tabacinic, alias Dan Saike: „Legile
antisemite sint consecintele influentei de stat a nemtilor asupra
cercurilor de conducere ale statului roman, inca din 1938, in timpul
guvernului Goga-Cuza [...] Scoaterea evreilor din armata, luarea
averilor de la evrei si acelea in care era plasat capital evreiesc si,
mai mult decit aceasta, deportarea intr-un timp foarte scurt a
populatiei evreiesti din teritorii intregi, cum s-a intimplat in
Bucovina si Basarabia si deportarea femeilor cu copiii lor, din
oraselele din Moldova, arestarea barbatilor, conditiile in care au fost
adusi acolo si felul in care au suferit acesti nenorociti, amintesc
fapte crude ale popoarelor barbare s…t In aerul sufocant, plin de
mirosul urit al cadavrelor moarte, aceia care au ramas in viata au
trebuit sa se sinucida sau sa indure suferinte pe care un creier
omenesc nu si le poate inchipui“.

Si Dan Saike isi justifica afirmatiile. Lasam cititorului volumului sa
faca singur cunostinta cu Transnistria si cu suferintele ei.
Deosebit de importanta este prezenta unui inventar al victimelor si al
supravietuitorilor facut la fata locului. In teritoriile din Est,
materialul lui Saike identifica, in 1941, 500.000 de evrei deportati.
In 1944, in Transnistria mai ramasesera 70.000 de deportati, pe care
fostul sef al Mosadului ii plaseaza astfel: 5.000 inchisi in taberele
inchisorilor de la Vapniarka, Ribnita sau Betiara (majoritatea
considerati suspecti de colaborationism); restul se aflau imprastiati
dupa cum urmeaza: 17.000 la Moghilev, 10.000 la Bersad, 3.000 la Balta,
3.000 la Sarogorod, 3.000 la Giuein, 3.000 la Tulcin, 3.000 la Golta,
2.000 la Oserint, 2.000 la Krasnaia, 1.700 la Obadovca, 1.600 la
Laziden. Toti acestia nu aveau drept de iesire din ghetourile
respective. Alti 15.000 de deportati evrei traiau liberi in mediul
rural din Transnistria. Parcurgind descrierea ghetourilor din
Transnistria si cifrele celor ramasi in viata dupa 3 ani de deportare,
asa cum ni le prezinta reprezentantul Mossadului, cred ca istoricii ar
trebui sa se pronunte daca Transnistria a fost un lagar de concentrare
sau unul de exterminare, chiar daca exterminarea nu se facea utilizind
gaz ciclon, ci creind conditii de exterminare prin infometare,
propagarea bolilor sau prin executiile din anul 1941.

Sunea Tabacinic nu uita a se referi la crimele ocupantului maghiar din Ardealul de Nord.
Mult timp, unii istorici, chiar de origine evreiasca, au sustinut ca
forma de rezistenta evreiasca in Romania in anii martiriului a fost
insasi supravietuirea acestei populatii, cu pastrarea traditiilor si
insotita de protestele publice ale unor lideri ca dr. Filderman. In
rapoartele semnate de Sunea Tabacinic, reprezentant al Mossadului, ni
se prezinta o fata noua a rezistentei si a eroismului evreiesc,
universul concentrationar, unde se aplicau forme mascate de genocid.
Luam cunostinta de salvarea concreta atit a unui mare numar de
deportati evrei din Romania, cit si de evrei polonezi. Organizatiile
sioniste achizitionau in 1944 uniforme ale unitatilor germane Todt,
arme de mic calibru, punind pe picioare la Bucuresti o adevarata
fabrica de acte de identitate false, spre a-i salva pe evreii polonezi.
Faptele pe care ni le prezinta Sunea Tabacinic sint actiuni de
rezistenta si eroism, nu speculatii. Ele infirma teoriile antisemite ca
evreii s-au lasat deportati sau ucisi, pentru ca nu stiau sau nu vroiau
sa lupte.

Dan Saike ne supune atentiei si o alta realitate din anii razboiului;
legaturile de colaborare intre militantii sionisti si miscarea de
rezistenta iugoslava. In spiritul acestor legaturi, incepind cu 1944,
mii de evrei din Romania vor lua calea emigrarilor tranzitind
Iugoslavia.
Ca evreu avind o misiune oficiala din partea Mossadului, Sunea
Tabacinic raporteaza centralelor din Istanbul si Geneva ce a vazut in
timpul rascoalei din ghetoul Varsoviei. Evreii din ghetoul Varsoviei au
pornit la lupta cu miinile goale impotriva tancurilor si aviatiei
unitatilor SS. Rascoala din ghetoul Varsoviei este o pagina a sclaviei
si a eroismului evreilor pe care nici unul dintre aliati nu a
sprijinit-o, desi trupele maresalului Rokosovski se aflau la 60 km de
Varsovia.
In incheiere, reproduc cuvintele acad. Nicolae Cajal scrise in prefata
volumului: „…Cu emotii si cu indreptatita nevoie de intelegere a unui
timp incarcat de nefericiri, sa ne aplecam asupra acestor pagini de
eroism din istoria evreilor din Romania“.

http://www.observatorcultural.ro/Pagini-de-istorie*articleID_7760-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pogromul de la Iași, după 70 de ani

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.11 18:37

Pogromul de la Iași, după 70 de ani
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a organizat o serie de evenimente cu prilejul comemorării a șapte decenii de la Pogromul de la Iași.
Pe 29 iunie 1941, din ordinul lui Ion Antonescu, mii de evrei din Iași au fost luați din locuințele lor de către soldați și jandarmi și duși în curtea Chesturii Poliției. Mulți au fost uciși în propriile case sau pe stradă, printre ei aflându-se femei și copii. La Chestură, au fost maltratați și jefuiți, apoi s-a tras în plin asupra lor în ziua care avea să rămână cunoscută sub numele de „Duminica Neagră“. Sutele de cadavre au fost cărate timp de două zile în gropi comune din Cimitirul Evreiesc. Pe 30 iunie, supraviețuitorii au fost duși la gară și urcați în două trenuri de marfă, închise ermetic. Primul dintre ele a circulat, până pe 6 iulie, prin mai multe localități din zonă, oprindu-se, în final, în comuna Călărași. Într-o căldură sufocantă, înghesuiți în vagoanele încinse, fără aer și fără apă, peste 1.000 de evrei și-au pierdut viața. Al doilea tren a mers doar până la Podu Iloaiei, aflat la 20 de km de Iași, într-o cursă lentă, pe durata a 8 ore. La destinație, au fost descărcați din vagoane peste 1.200 de morți.
Nu se cunoaște numărul exact de victime ale Pogromului de la Iași. Sursele arată că, în acele zile, au pierit între 3.200 și 14.000 de evrei. Anul trecut, în pădurea Vulturi din comuna Popricani a fost descoperită o groapă comună cu rămășițele câtorva zeci de evrei, printre care și copii. Există indicii care arată că peste 2.000 de cadavre au fost îngropate de-a lungul conductei care alimenta Iașiul cu apă potabilă.
Pentru a comemora 70 de ani de la Pogrom, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a organizat o serie de evenimente la Iași, în zilele de 27 și 28 iunie 2011. În prezența ambasadorilor Statelor Unite și Cehiei, a unor diplomați germani și israelieni, a oficialităților ieșene și a istoricilor, dar mai ales cu participarea a sute de reprezentanți ai comunității evreiești din țară și din străinătate, la Cimitirul Evreiesc din Iași și la gropile comune de la Podu Iloaiei și Târgu Frumos au fost depuse coroane de flori. În Iași, au fost dezvelite plăci comemorative la fosta Chestură și la Gară, la Sinagoga Mare a fost inaugurat un nou obelisc în memoria victimelor Holocaustului, iar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a avut loc o masă rotundă pe tema Pogromului de la Iași. În cadrul acelorași evenimente comemorative, au fost vernisate două expoziții - una cu fotografii, documente și mărturii privind Pogromul, alături de artefacte găsite în groapa comună de la Popricani, și una de pictură, reunind lucrări despre Holocaustul din România ale artiștilor participanți la taberele de creație ale Institutului „Elie Wiesel“ – și au fost proiectate filmele Duminica Neagră și Călătoria lui Gruber.
Cei șase supraviețuitori ai Pogromului care mai trăiesc în România au primit titlul de „Cetățean de onoare“ al Municipiului Iași. Andrei Călărașu, Constantin Benone, Leizer Finchelstein, Marcel Fischer, Iancu Țucărman și Leonard Zăicescu au vorbit despre experiențele groaznice trăite în „trenurile morții“, despre viața și realizările lor profesionale de după război, dar și despre importanța recunoașterii oficiale a crimelor din 1941, pentru ca asemenea orori să nu se mai repete. Gestul unui bărbat care a afișat un banner cu mesajul „Stăpâni veți ajunge dacă noi vom pieri“ în timpul manifestărilor de la Iași demonstrează câtă dreptate au acești supraviețuitori.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii din Chisinau se plang ca exista inca reflexe antisemi

Mesaj Scris de Admin la data de 08.07.11 23:15

Evreii din Chisinau se plang ca exista inca reflexe antisemite in societate

http://www.ziare.com/actual/international/07-15-2008/evreii-din-chisinau-se-plang-ca-exista-inca-reflexe-antisemite-in-societate-358486
Membrii comunitatii evreiesti din Chisinau spun ca antisemitismul este inca un reflex in Republica Moldova si vorbesc despre pierderea culturii lor universale.

La 71 de ani, Mottel, unul dintre putinii membri ai comunitatii evreiesti din Chisinau, decimata in secolul XX, se teme ca isi va incheia existenta intr-o Republica Moldova unde antisemitismul este inca un reflex si ca va vedea cum dispare pentru todeauna cultura universala a tarii sale, potrivit AFP.

"In aceasta tara evreii sunt o specie pe cale de disparitie. Cand m-am nascut, in 1937, orasul avea 70 de sinagogi apartinand diverselor bresle. Pentru ei, idisul, limba milioanelor de evrei din Europa de Est, este depasit. A-ti abandona limba, cultura, este o forma de sinucidere", povesteste batranul, ai carui copii si nepoti vorbesc in rusa si iudaica.

In Republica Moldova, ca si in alte tari aparute dupa prabusirea URSS, aceasta conunitate, a carei prezenta dateaza din era romana, a fost decimata de progromurile tariste de la inceputul secolului XX, apoi de Holocaust, inainte de antisemitismul din perioada stalinista.

In 1900, circa 300.000 de evrei traiau in Republica Moldova, dar acum sunt mai putin de 30.000, majoritatea in capitala. Pentru evreii din aceasta regiune, care au trait succesiv sub dominatia romana, otomana si rusa, catastrofa a inceput in 1903 cu progromul din Chisinau.

In acel an a inceput sa circule un zvon, alimentat de presa antisemita, privitor la pretinsa sacrificare a unui copil crestin de catre evrei.

Mottel se teme insa sa nu moara "intr-o tara in care antisemitismul este un reflex pe care ororile istoriei nu l-au eradicat". Teama sa este impartasita de Comisia impotriva rasismului si intolerantei a Consiliului Europei, care a denuntat in aprilie declaratiile unor responsabili ai Republicii Moldova, precum si atitudinea presei.

"Se profereaza insulte la adresa evreilor, apar si articole care ne pangaresc. Iar mormintele nostre sunt profanate, este ca si cum mortii nostri ar fi ucisi pentru a doua oara", spune Mottel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

In Romania

Mesaj Scris de Admin la data de 07.07.11 10:19

Rechizitoriul procesului Pogromului de la Iași. Mii de evrei au fost ...

Jurnalul Național prezintă în exclu­sivi­tate rechizitoriul procesului Po­gro­mului de la Iași din iunie 1941. Pro­cu­rorii Parchetului Curții Bu­cu­rești au instrumentat la acea vreme o an­chetă în care au audiat sute de per­soane. Zeci de inculpați au fost con­damnați pentru faptele lor, rele­van­te fiind însă cele descrise în peste 60 de file ale dosarului cu numărul 5.260 din 1947. Din paginile rechizi­to­riului aflăm ce a declanșat tragicele eve­nimente de acum 70 de ani. "Gu­vernul și autoritățile de la Iași au orga­ni­zat o rețea de zvonuri, ca acelea că evreii sunt vinovați de toate insucce­sele, fiindcă ei ar comunica cu arma­t­ele sovietice prin radio", se arată în rechizitoriu. "Aceștia sunt bănuiți că ar efectua semnalizări luminoase în timpul nopții pentru a dirija avioanele sovietice spre obiectivele ce trebuiesc bombardate. În urma anchetei s-a dovedit falsă această ipoteză", se mai arată în document. Toți cei bănuiți că ar fi pactizat cu dușmanul sunt aduși la Chestura Poliției. Pe 29 iunie 1941, după ora 13:00, curtea Chesturii se umple până la refuz. În timp ce se dă o alarmă aeriană se deschide focul asupra miilor de evrei adunați acolo. Au căzut sub ploaia de gloanțe bărbați și femei, unele chiar cu copii în brațe. Măcelul a durat până către seară, când în urma unui ordin puținii supraviețuitori sunt încolonați și duși în Gară, păziți de militari români și germani. Acolo, majoritatea au fost jefuiți, fiindu-le smulși dinții din aur sau tăiate degetele cu inele. Cei care au supraviețuit masacrului din curtea Chesturii au fost îmbarcați alături de alți evrei culeși din oraș în ceea ce avea să se numească "trenurile morții". În unele va­goa­ne destinate transportului anima­lelor au fost urcați 140 de oameni, deși capacitatea normală era de doar 45.
Ancheta Parchetului Curții Bu­cu­rești privitoare la pogromul de la Iași dezvăluie fapte de neînchipuit. Procurorii vremii i-au intervievat la "cald" pe participanții acelor sângeroase zile. Informații legate de moartea a circa 14.000 de evrei sunt prezentate în premieră în materialul de față.

Am intrat în posesia rechizito­riului procesului Pogromului de la Iași, pe care l-am studiat filă cu filă. De asemenea, m-am întâlnit cu zeci de supraviețuitori ai acelor evenimente care trăiesc și au venit la Iași acum câteva zile din toate colțurile lumii pentru a participa la comemorări. La 70 de ani de la evenimente, Comunitatea evre­ias­că din România a făcut pu­blice pentru prima dată informații privitoare la ororile petrecute atunci, fapte conținute în dosarul nr. 5260 din 1947. Procurorii Parchetului Curții București au instrumentat la acea vreme o anchetă în care au audiat sute de persoane. Zeci de inculpați au fost condam­nați pentru faptele lor, relevante fiind însă cele descrise în peste 60 de file ale dosarului. Chiar dacă asupra unor afirmații din document planează o undă de subiectivism, cele relatate au la bază fapte reale. Sunt luați în vizor de la comandanți de vârf ai armatei și jandarmeriei, cum ar fi generalul Gheorghe Stavrescu și colonelul Dumitru Captaru, până la infractori mărunți, care s-au dedat și ei la acte abominabile. În total, 57 de persoane au fost trimise în judecată și au urmat unele condamnări la închisoare. "Nu toți au executat integral pedeapsa, întrucât la mijlocul anilor ’60 a urmat un decret al puterii comuniste în urma căruia au fost eli­berați mulți deținuți politici, prin­tre aceștia fiind și cei implicați în pogrom, chiar dacă fuseseră condamnați pentru crime", a spus Alexandru Florian, directorul exe­cutiv al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

Faptele s-au petrecut la scurt timp de la intrarea României în război, la 22 iunie 1941. În rechi­zitoriu se subliniază faptul că nu întâmplător în capitala Moldovei a avut loc cel mai sângeros act criminal îndreptat împotriva evreilor în istoria României, Iașiul fiind orașul în care și-au desăvârșit activitatea antievreiască conducătorul legionarilor, Corneliu Codreanu, și profesorul A.C. Cuza, un cunoscut antisemit. Totul a pornit de la o înscenare pusă la cale de Guvernul Antonescu cu ajutorul Serviciului Secret condus de Eugen Cristescu, care, potrivit surselor, s-ar fi aflat la Iași în timpul evenimentelor. "Guvernul și autoritățile de la Iași au organizat o rețea de zvonuri, ca acelea că evreii sunt vinovați de toate insuccesele, fiindcă ei ar comunica cu armatele sovietice prin radio", se arată în rechizitoriu: "Aceștia sunt bănuiți că ar efectua semnalizări luminoase în timpul nopții pentru a dirija avioanele sovietice spre obiectivele ce trebu­iesc bombardate. În urma anchetei s-a dovedit falsă această ipoteză". Însă acest lucru a creat un motiv pentru declanșarea ostilităților, mareșalul Antonescu sugerând într-un comunicat luarea de măsuri împotriva celor care se fac vinovați de astfel de fapte. Prin chestorul Poliției locale s-a dat ordin populației evreiești să depună la sediul Chesturii lanternele, aparatele fotografice și binoclurile pe care le poseda fiecare.

Scânteia care a aprins focul mâniei
În ziua de 26 iunie, Regimentul 13 Dorobanți înaintează către Divizia a 14-a reclamația locuitorului Ion Amarfei (conform rechizitoriului, o persoană fictivă) în care se arată că trei evrei au semnalizat cu rachete po­ziția armatei. Cei trei, după ce sunt cer­cetați de reprezentanți ai armatei, sunt încredințați sub escortă sergentului T.R. Mircea Manoliu, care într-un moment de furie îi împușcă. Unul dintre ei moare (Cojocaru Iosub), al­tul este rănit, celălalt scapă. Același ser­gent, pe 26 iunie, împușcă mortal alți cinci evrei găsiți în curtea Regimentului 13, unde fuseseră tri­miși chiar de oamenii armatei. Însă actul criminal se petrece în timp ce Ma­noliu se îndrepta cu ei spre poli­go­nul de tragere.

În aceeași zi se înre­gis­trea­­ză fo­curi izolate de armă în mai multe car­tiere, în unele auzindu-se și cân­tece legionare. Acest fapt i se adu­ce la cunoștință unuia dintre in­cul­pați – comandantul Garnizoa­nei, col. Constantin Lupu. La 28 iunie 1941, pe unele străzi ale orașului, dar în special în cartierul Ciurchi încep să fie efectuate percheziții la domiciliile evreilor, percheziții care "se sfâr­șeau" cu adevărate jafuri ale caselor și cu lovirea cu cruzime a locatarilor. Mai mult, evreii erau suspectați că ar trage în armată. Autoritățile locale au ținut un consiliu în noaptea de 28 spre 29 iunie în urma căruia au hotărât: "întărirea patrulelor și o dată cu ivirea zorilor percheziționarea locuințelor din care s-ar fi tras și ridicarea tutu­ror suspecților și aducerea lor la Chestură pentru cercetări". Însă supozițiile emise nu se confirmă. Zgomotul armelor, prezența patrulelor, stri­gătele de panică deja intensifică groaza în rândul evreilor. Pentru a fi atrași cât mai mulți în curtea Chesturii se lansează zvonul că aici li se eliberează un bilet pe care e scris "liber", cu ajutorul căruia fiecare sca­pă de probleme. Pentru unii, hârtia se dovedește salvatoare, dar pentru cei mai mulți a fost o capcană. Pe drum sau la intrarea în Chestura Poliției, mulți au fost loviți crunt cu bâte și au murit. Pe 29 iunie 1941, după ora 13:00, curtea Chesturii se umple până la refuz. În timp ce se dă o alarmă aeriană se deschide focul asupra miilor de evrei adunați acolo. Au căzut sub ploaia de gloanțe bărbați și femei, unele chiar cu copii în brațe.

Dinți scoși cu cleștele și degete cu inele de aur tăiate
Măcelul a durat până către seară, când în urma unui ordin puținii supraviețuitori sunt încolonați și duși în Gară, păziți de două tanchete, motocicliști, militari români și germani. Acolo, majoritatea au fost jefuiți, fiindu-le smulși dinții din aur sau tăiate degetele cu inele. Loviți cu bâtele, evreii au fost încărcați în două trenuri, în mod intenționat supraaglomerate. În cele două garnituri, înghesuiala a fost cumplită: în unele vagoane destinate transportului animalelor au fost urcați 140 de oameni, cu toate că capacitatea normală era de doar 45.

Dar până să ajungem din nou aici vă prezentăm pas cu pas faptele inculpaților descrise în rechizitoriu. Emil Vivoschi era pe atunci patronul unui birou comercial situat alături de băcănia evreului Elias Leibovici. În dimineața zilei de 29 iunie, Vivoschi dă ordin unei patrule să spargă intrarea în locuința lui Leibovici. Acesta, soția și fiica sunt ridicați. Bărbatul a fost împușcat în abdomen și lăsat în casă până a doua zi, când Vivoschi (care îi jefuise între timp locuința) îl găsește agonizând. Ștefan Scobai, de 24 de ani, sculptor în lemn, așază mai mulți evrei spate în spate, lăudându-se că dorește să îi împuște pe toți cu un singur glonț. Lovește cu pistolul, îl trage cu brutalitate de mustăți și îl izbește puternic cu pumnii în față pe Grumberg. Pe unul îl lovește în cap de trei ori cu un pumnal, iar pe altul îl împușcă în mână, pe cei mai mulți prădându-i de bunuri.

"Tigrel", cel care împușcă fiece evreu
Acuzatul Dumitru Dumitriu, zis și Tigrel, de 54 de ani, proprietar de atelier mecanic, este întâlnit pe 30 iunie de martorul Cristea Drăghici în fața clădirii stând cu o carabină în mână. Intrigat, Drăghici îl întreabă ce vrea să facă. "Orice evreu va trece pe stradă îl voi împușca", a răspuns el, adăugând că în cursul zilei a "achitat" deja vreo câțiva. Față de alt martor, Froimovici, mărturisise cu o zi înainte că a împușcat șase evrei și că are ambiția de a ucide încă șase. Același Tigrel, spun martorii, a tras și în mulțimea de evrei adunați în curtea Chesturii în momentele de panică, cele de după deschiderea focului. Acuzatul Dumitru Chicicov este un fost comisar de poliție. Însoțit de comisarul Luca și alți agenți, a scos mai mulți evrei din adăpost pentru a-i duce la Chestură, ocazie cu care i-a bătut crunt pe unii dintre ei, rupându-le dinții din gură. Iată și faptele unui alt inculpat: Ghiță Iosub, vechi infractor, cunoscut antisemit. "În ziua de 29 iunie, însoțit de mai mulți indivizi, i-a adunat pe evrei din casele lor și i-a dus la Chestură, bătându-i pe drum îngrozitor. La Chestură a început să-i lovească cu un par, omorându-i pe mulți dintre ei." Andreiaș Gheorghe, de 33 de ani, legionar, a lovit-o pe bătrâna Adela Rosenberg, care ulterior a murit din cauza traumatismelor. Altora le-a aplicat lovituri cu cuțitul și patul armei în cap până ce i-a umplut de sânge. Vasile Velescu, în timp ce îi căuta pe evrei prin case, îi bătea cu un "biciu" ce-l avea în mână. Lazăr Constantin, de 47 de ani, cunoscut antisemit, în ziua de 29 iunie a fost văzut în oraș însoțit de frații Păduraru, toți înarmați cu ciomege cu care-i loveau până la sânge și-i schingiuiau pe evrei în coloanele ce se îndreptau spre centrul orașului, având grijă să-i jefuiască de tot ce aveau asupra lor. "Sălbăticia sa a mers până acolo, încât smulgând din mâna unei mame pe copilul său de 11 ani, după ce l-a încolonat în convoi, l-a lovit cu un par, iar pe un bătrân l-a lovit cu catarama centurii în cap până ce i l-a spart." Gheorghe Parlafes "l-a bătut cu un par pe evreul Cohn Hascal, l-a călcat în picioare și l-a lovit cu bocancii pe corp". Același tratament l-a aplicat și lui Moise Ștrul și altora. Tot pe 29 iunie, alt inculpat, Lubaș Rudolf, 51 de ani, legionar, "l-a lovit pe evreul Zalman Tirchișor cu ciocanul în cap, acesta murind peste câteva zile în lagărul de la Podu Iloaiei, iar pe evreul Buium Tirchișor l-a lovit cu o rangă de fier, lăsându-l infirm pe toată viața". Moraru Dumitru, de 44 de ani, gardian public, un alt inculpat: martorul Johan Marcu arată că Moraru nu permitea evreilor băgați în trenurile morții să bea apă decât contra unor sume de bani, iar acelora care nu aveau posibilitatea să plătească le vărsa apa. Gheorghe Bocancea, 38 de ani, de asemenea gardian, l-a bătut pe dr Rozin cu bocancul în cap pe 30 iunie, ironizând că "nu vrea cafea la pat". Doctorul a fost îmbarcat în unul din trenuri și a murit. Gardianul face parte din grupul celor care i-au lovit cu ciomegele pe evreii strânși în curtea Chesturii. Ion Ciobanu, zis Bălteanu, îi maltrata cu o rangă de fier pe toți cei găsiți cu ocazia perchezițiilor.

Trenurile morții
Cei care au supraviețuit masacrului din curtea Chesturii au fost duși la Gară și îmbarcați alături de alți evrei culeși din oraș în ce aveau să se numească "trenurile morții". Unul dintre ele avea să ajungă după o săptămână la Călărași, Ialomița, celălalt, după un drum anevoios și întortocheat, la Podu Iloaiei, nu departe de Iași. La supravegherea îmbarcării în prima garnitură a circa 2.500 de evrei au participat fostul prefect, colonelul Dumitru Captaru, care a întrebuințat doar 35 din cele 50 de vagoane tocmai pentru a crea aglomerație. Primul tren a plecat la ora 3:30 în direcția Pașcani, iar seara a ajuns la Târgu Frumos (la doar 45 km distanță de Iași), înainte de a-și continua drumul. Pentru că mulți dintre ei muriseră în vagoane, cadavrele au fost încărcate în căruțe și transportate spre cimitirul evre­iesc al orășelului, dar nu înainte de a fi jefuite de tot ce aveau.

În cele două trenuri, fiecare prizonier a încercat să supraviețuiască. Unul a reușit să facă o gaură în dușumeaua vagonului și așa a putut să respire. Alții n-au avut același noroc sau inspirație. Din depozițiile martorilor se arată că în vagoane era așa o înghesuială, încât oamenii stăteau în picioare lipiți unul de altul și nu puteau face nici o mișcare. Din cauza lipsei de aer era o duhoare îngrozitoare, iar țipetele de durere, de foame și de sete ale copiilor, bă­trâ­nilor și bolnavilor erau sfâ­șie­toa­re. Acuzatul Triandaf amenința că îm­puș­că pe oricine s-ar fi încumetat să dea o picătură de apă celor cu­prinși de nebunia morții și chiar a fă­cut-o. Zile și nopți întregi nu li s-au dat apă și mâncare celor purtați cu trenul în scopul exterminării, iar soldații au tras în cei care au în­cercat să-și procu­re ceva în tim­pul opri­rilor în gări. Pe par­cur­sul dru­mu­lui Iași – Că­lă­rași au mu­rit 1.384 de oameni, după cum rezultă din raportul Garnizoanei Că­lă­rași. Mor­ții au fost pre­să­rați pe drum: 327 la Mircești, 654 la Tg. Frumos, 300 la Săbă­oani, dar și în alte localități au fost descărcate cadavre din tren. Celui de-al doilea tren i-au trebuit opt ore să parcurgă 30 de kilometri de la Iași până la Podu Iloaiei. Însă în același rechizitoriu se arată că masacrele au continuat și în afara pogromului de la Iași. Puțini știu că a avut loc un pogrom și la Mărculești, în Moldova. Aici, o dată cu căderea nopții erau așezați, după ce erau dezbrăcați, câte zece evrei cu fața la șanțul săpat tot de ei și erau împușcați. Iată depoziția unui martor: "M-am dus să adun făină și cele necesare subzistenței și aici am găsit cadavre de evrei, civili, bărbați și femei, printre care unii cu abdomenul spintecat, iar femeile având bucăți de scânduri în organul genital".

Amintiri ale celor de azi
Iată mărturia de astăzi a unora dintre evreii care au supraviețuit acelor evenimente. Marcel Fischer locuiește și acum la Iași. "Eram niște morți în viață. Lângă mine în vagon au murit 200 de oameni – doar doi am ieșit vii. Dar erau multe vagoane." Supraviețuitorii spun că asupra evreilor din curtea Chesturii s-a tras din turla unei biserici de vizavi.

"Ne-am trezit ciuruiți de mitraliere. Erau jandarmi români. S-au dus peste noapte să vadă cu lanterne. Totul a început pe când stăteam în beci ca să fim feriți de bombardamente. Pe tata l-a lovit cu patul armei când l-a scos din beciul casei. Cel mai bun prieten al meu din copilărie ne-a scos și ne-a încolonat. S-a travestit ime­diat în legionar și a îmbrăcat o cămașă kaki. Lucra la Tribunalul Militar în Iași, era un om excelent, și ulterior a fost de treabă, numai atunci nu. Tata îi dădea cadouri și eu jucam cu el ping-pong. Ne-a scos pentru că nu l-a văzut în coloană pe tatăl meu, care era un mare artist în Iași, un mare meseriaș, creator de modă în special. El nu cosea, la 39 de ani avea relații până la prefect. Tata a fost împușcat în curtea Chesturii." Marcel Fis­cher, care atunci avea 16 ani, spune că l-a văzut de câteva ori și pe Corneliu Zelea Codreanu: "M-am dus cu prietenii mei creștini undeva prin Păcurari și ne-am uitat pe gaura cheii la o întrunire de-a lor, până ne-a zărit cineva. Erau toți în sumane lungi, cu lumânări în mână, parcă oficiau ceva diabolic. Codreanu era un fanatic".

Mira Segal, de 73 de ani, venită tocmai din Israel, își amintește și ea: "A venit cineva care îl cunoștea pe tata și i-a spus: dumneata nu te du pe dreapta, ci treci pe stânga, că altfel te omorâm. Așa a fost salvat. Tatăl meu a urcat într-un tren al morții, a rezistat bând urină, printre cră­păturile vagonului mai prindea câte o picătură de rouă. Și eu am fost încolonată cu tatăl meu până la poarta Chesturii. Cei care se împotriveau erau împușcați pe loc. 90% din grupul de prieteni care am supraviețuit suntem copii orfani. Tatăl meu a fost aruncat din trenul morții într-un grup cu cadavre și a început să strige «Salvați-mă, salvați-mă!». A fost tras afară și el a spus: «Vă dau verigheta!». Când tata s-a întors din lagăr era slab, plin de păduchi, aproape înnebunit. Vorbea urât, au adus o balie să îl spele și vorbea prostii, cânta ceva aiurea. Am zis atunci: nebunul ăsta nu e tata".

În alt vagon, din 137 de oameni au supraviețuit doar opt. David Zigo, acum de 86 de ani, s-a salvat datorită unui briceag: "Aveam în buzunar un briceag și m-am așezat pe jos, am făcut o gaură și am putut respira. Doi frați de ai mei au fost luați, zicându-li-se că au făcut semnale pentru bombardiere". Lică Șmilovici a stat cinci luni, până la sfârșitul lui octombrie 1941, într-un fel de lagăr la Podu Iloaiei. "Dar până să ajung acolo am văzut cum a fost omorât tata. În noaptea de 28 spre 29 iunie, la 23:00, a fost ucis. L-au împușcat lângă mine, era la doi metri. Ambulanța nu a sosit decât după intervenția unei cunoștințe, târziu, dar după o oră a murit. Eu am reușit să mă adăpostesc după scări când s-a tras la Chestură, iar dimineață, pe 30 iunie, când am ieșit, erau cadavre puse unul peste altul ca sacii de nisip. La un moment dat, în curte erau 5.000 de oameni. Eu am plecat cu trenul de dimineață. Unchiul și vărul meu de 13 ani au murit în vagonul în care eram eu, dar nu am știut. Am găsit însă geanta cu fotografiile lor și așa mi-am dat seama. Cadavrele erau albastre din cauză că era cald și umflate de nu puteai recunoaște omul. Trei zile am cărat cadavrele de pe câmpul unde oprise trenul până la cimitirul din Podu Iloaiei. Așa am aflat că au fost și ieșeni care au salvat evrei, cum ar fi farmacistul Beceanu, inginerul Trofin, preotul Răzmeriță, un comi­sar de poliție și alții."

Pedepse
Poate vă veți întreba ce s-a întâmplat cu torționarii din acele zile. Mulți dintre ei au fost băgați la închisoare, unii fiind însă eliberați înainte de termen. Unul dintre ei, colonelul Captaru, prefect al Iașiului în timpul pogromului, a fost trimis pe front imediat după aceea. Comandant de regiment de infanterie, el a căzut prizonier în timpul luptelor de la Stalingrad, în noiembrie 1942. A revenit în țară în 1946, imediat fiind arestat și judecat drept criminal de război.

Tribunalul Poporului și Curtea Marțială de Casație de atunci au întreprins cercetări, găsindu-l nevinovat, iar Ministerul de Război a clasat cauza prin sentința nr. 6.704 din 26 noiembrie 1946. Însă Captaru a fost arestat din nou în anul 1948, ulterior fiind condamnat la muncă silnică pe viață, plata unei amenzi de 100 de milioane de lei și degradare civică timp de zece ani. În 1960 a fost tri­mis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, unde a murit după trei ani.



Găsești acest articol aici: http://www.jurnalul.ro/special/special/rechizitoriul-procesului-pogromului-de-la-iasi-mii-de-evrei-au-fost-omorati-si-inghesuiti-in-trenurile-mortii-583895.html

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

A executat armata română evrei în Al Doilea Război Mondial?,

Mesaj Scris de Admin la data de 07.07.11 9:02

A executat armata română evrei în Al Doilea Război Mondial?,
Institutul Elie Wiesel a anunțat, vineri, că o echipă de arheologi a descoperit, în zona Iașiului, o groapă comună cu osemintele a peste o sută de evrei uciși, se pare, de trupele române în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Mai mult de o sută de evrei - bărbați, femei, copii și persoane în vârstă - au fost îngropați la în apropierea satului Popricani, aproape de orașul Iași. Mulți dintre evrei au fost sacrificați în pogromuri, cum ar fi uciderea 1941 a aproape 15.000 de evrei din Iași, sau care au murit în lagăre de muncă sau în trenuri ale morții”, precizează Institutul Elie Wiesel, citat de Reuters și The Canadian Press.
În pădurea de la Popricani, la 10 kilometri nord de capitala Moldovei, o echipă de cercetători coordonați de Adrian Cioflâncă de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iași au identificat mai multe gropi comune unde se găsesc rămășițe umane.
Conform cercetărilor efectuate în prealabil timp de un an, s-a stabilit că este vorba despre masacrul comis de Armata Română în 1941, când în pădurile din nordul Iașiului au fost executați peste 100 de evrei, printre care femei și copii.„Evreii au fost obligați să-și sape singuri gropile, după care au fost dezbrăcați, împușcați și aruncați înăuntru, după care s-a turnat var“, a explicat Elisabeth Ungureanu, asistent manager de proiect.


Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a deschis un dosar penal pentru omor în acest caz, după ce procurorii au fost sesizați dimineață de polițiști că au fost găsite rămășițe umane în pădurea de la Popricani.
"În timpul Holocaustului din România au fost utilizate vagoane de marfă pentru transportul evreilor și romilor destinați morții. Mulți dintre evreii din Bucovina și jumătate din romii din regat au fost deportați în Transnistria, cu trenul. La Iași, în 1941, în două trenuri ale morții, cu destinația Călărași și Podu Iloaiei, au fost transportați 4.432 evrei, din care au pierit 2.594. Toți evreii din Transilvania de Nord au fost transportați la Auschwitz, cu trenul" - este inscripționat pe o placă a monumentului Memorialului Holocaustului din România, inaugurat în 8 octombrie 2009, în București.
Trebuie menționat faptul că, pentru transportarea și uciderea la Auschwitz a evreilor din Transilvania de Nord, se fac răspunzătoare autoritățile hortyste, care în perioada 1940-1944, au ocupat și au supus întreaga regiune unui amplu proces de maghiarizare și purificare etnică.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pogromul de la Iași, comemorat într-o expoziție tragică

Mesaj Scris de Admin la data de 04.07.11 22:19

Pogromul de la Iași, comemorat într-o expoziție tragică
Ieri, la Muzeul Unirii, în prezența reprezentanților Comunității Evreiești din Iași, dar și a invitaților din țară și străinătate, a fost vernisată expoziția „Destine întrerupte”, inclusă în programul consacrat comemorării a 70 de ani de la Pogromul din Iași. „Este pentru prima dată după 1945 când un asemenea eveniment este prezentat în spațiul public și când date concrete despre Pogrom sunt prezentate publicului”, a spus Alexandru Florian, directorul Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” din București.
Expoziția, care va putea fi vizitată până la începutul lunii august, cuprinde fotografii, documente, mărturiilor privind Pogromul de la Iași, obiecte din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României, Direcției Județene Iași a Arhivelor Naționale, Federației Comunităților Evreiești din România, precum și obiectele descoperite în 2010, la Popricani, expuse acum pentru prima dată publicului. „Dacă nu comemorăm, există pericolul repetării”, a fost concluzia audienței, la tăierea panglicii expoziției fiind prezenți și supraviețuitori ai tragicelor evenimente din iunie 1941, printre care Leizer Finchelstein (88 de ani, Iași) sau Benone Constantin (92 de ani, București).
Tot ieri, a avut loc o ceremonie de comemorare la cimitirele evreiești din Podu Iloaiei și Târgu Frumos, iar pentru astăzi, de la ora 15.30, este programată o masă rotundă cu tema „Pogromul de la Iași”, la Sala Senat a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. (G. Popa)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Podu Iloaiei, 27 iunie 2011

Mesaj Scris de Admin la data de 03.07.11 15:40

Podu Iloaiei, 27 iunie 2011
Acum 70 de ani, autoritățile statului român, condus de Ion Antonescu, i-au adunat pe evreii din capitala Moldovei și, pe unii dintre ei (peste 1.000) i-au înghesuit într-un tren de marfă, claie peste grămadă. În căldura sufocantă, lipsiți de aer și apă, de orice posibilități de confort, oamenii au fost plimbați de colo-colo. Cei vreo 20 de kilometri pe calea ferată au fost parcurși în peste șase ore. Rezultatul? 1.200 de cadavre, majoritatea anonime, descărcate și aruncate la groapa comună, pe coasta unui deal. S-a întîmplat la Podu Iloaiei.
În acest moment sînt la Iași, invitat de Institutul “Elie Wiesel”. Tocmai ne-am întors de la Podu Iloaiei, unde s-a organizat un impresionant ceremonial de comemorare a evreilor uciși în trenul groazei. Discursuri civile și religioase în ebraică, intervenții bine cumpănite ale autorităților (prefectul județului, primarul orașului), fanfara militară, luări de cuvînt ale unor supraviețuitori și coroane oficiale de flori (de la Președinție, Guvern, Muzeul Holocaustului din Washington etc.). În asistență, cîțiva ambasadori, distinși prin ținuta sobră, impecabilă, numeroase persoane în vîrstă, venite tocmai din Israel, televiziuni, presă scrisă.
Cînd a intrat mașina blindată a ambasadorului american, nou-nouță și sclipitoare, cu drapelul pe capotă, împreună cu celelalte limuzine ale demnitarilor, printre barăcile dărăpănate, pe ulița prăfuită, hîrbuită, a periferiei, în drum spre groapa comună evreiască, au ieșit în maieu și șlapi bieții localnici mărunți, tuciurii și nespălați, în fața ogrăzii și s-au frecat la ochi. Parcă era o întîlnire de gradul trei, între un OZN și un car cu boi.
În decorul S.F. al unei asemenea juxtapuneri inedite, România învață să-și cunoască și să-și regrete trecutul, pentru a nu-l mai repeta în viitor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Simpozionul internațional “Gropile comune ale Holocaustului”

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.11 17:01

Simpozionul internațional “Gropile comune ale Holocaustului”
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, United States Holocaust Memorial Museum – Center for Advanced Holocaust Studies și Fundația Yahad – In Unum (Franța) organizează simpozionul internațional “Gropile comune ale Holocaustului”, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2011, la Hotel Athenee Palace – Hilton, sala Regina Maria I.
Simpozionul se înscrie în seria evenimentelor comemorative ale Pogromului de la Iași din iunie 1941, în cadrul cărora s-a făcut referire și la groapa comună de la Popricani, descoperită recent de către o echipă de arheologi și istorici a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. În cadrul evenimentului cercetători din România, Ucraina, Franța, Germania și Statele Unite ale Americii vor dezbate problematica genocidului și a gropilor comune, vor examina categoriile de victime ale acestor masacre și implicațiile legale, sociale și etice ale investigării gropilor comune.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără personalități în domeniu precum: Paul A. Shapiro, Radu Ioanid, Krista Hegburg (S.U.A), Patrick Desbois, Patrice Bensimon, Andrej Umansky (Franța), Mikhail Tyagly (Ucraina), Rolf Keller, Martin Holler, Andrej Angrick (Germania), Michael Shafir, Vasile Ionescu, Viorel Achim, Adrian Cioflâncă, Andrei Muraru (România).

Program (selectiv)
Joi 30 iunie ora 18.00 – Pe scurt despre Holocaust în Europa, Patrick Desbois
Vineri 1 iulie ora 10.00 – 12.00 – Panel 1: Rapoarte ale cercetătorilor de teren
13.00 – 15.45 - Panel 2: Tipuri de victime
16.00 – 19.00 - Panel 3: Perspective de drept și etică
Laura Degeratu
cercetator, INSHR-EW
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Colocviu internațional sub genericul:”70 ANI DE LA POGROMUL

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.11 16:58

Colocviu internațional sub genericul:”70 ANI DE LA POGROMUL DE LA IAȘI (28-30 IUNIE 1941): ISTORIE ȘI MEMORIE” de Editori ACUM
ARGUMENT
Fenomen cu multiple implicații politice, sociale, economice, juridice și morale, Șoahul a însemnat exterminarea de către regimul nazist și regimurile care au colaborat cu acesta, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a șase milioane de evrei.
Nimicirea a aproape două treimi a iudaismului european a fost precedată, în toate țările cucerite sau aliate cu al Treilea Reich, de persecuții metodice aplicate evreilor, o legislație discriminatorie, pierderea drepturilor civile, excluderea din exercitarea profesiilor, spolierea proprietăților, constrângerea la munci forțate, deportări și internarea în lagăre. Acest sistem de înjosire și ostracizare a fost impus și evreilor din România care au suferit primul masacru gigantic al anilor de „noapte și ceață”. Efectiv, începutul războiului împotriva URSS și participarea României alături de Germania nazistă la acest conflict au avut urmări tragice asupra evreilor din Iași, care au fost victimele unui pogrom organizat și înfăptuit în zilele de 28-30 iunie 1941, de autoritățile locale la ordinul guvernului de la București și al lui Ion Antonescu, și cu participarea militarilor germani aflați in oraș.

Fotografie document: evrei uciși în timpul pogromului de la Iași, iunie 1941

Pogromul care a făcut mii victime (13.266 după un raport al Serviciului Special de Informații din 1943, și 14.850 după un raport al comunității din 1946, cifra exactă este necunoscută) dintre cei 45.000 locuitori evrei din Iași, a fost urmat, în vara anului 1941, de alte masacre de evrei în Basarabia și nordul Bucovinei, de către trupele germano-române în timpul recuceririi acestor provincii, o mare parte a supraviețuitorilor, deportați în Transnistria, au fost masacrați sau au murit acolo (de foame, frig și boli).
Împlinirea a 70 de ani de la aceste tragice evenimente constituie prilejul de a comemora victimele și de a aminti semnificația pogromului de la Iași în istoria Șoahului în România.
Organizat cu acest scop, colocviul își propune să abordeze mai multe subiecte, în cadrul următoarelor axe principale:
- Ideologia și manifestările antisemitismului în perioada interbelică;
- Reconstituirea contextului istoric, cauzele imediate și desfășurarea pogromului în oraș, urmat de cele două „trenuri ale morții”
- Ocultarea și memoria pogromului în studiile istorice și în literatură.
Colocviul intitulat 70 de ani de la pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Istorie și memorieare loc în zilele de 26 și 27 iunaie, sub egida comună a Universității „Al. I. Cuza” din Iași și a Universității „Paul Valéry” din Montpellier.
Responsabilii Comitetului științific și Comitetului de organizare sunt prof. univ. dr. Carol Iancu, de la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, director al École des Hautes Études du Judaïsme din Franța, și prof.univ. dr. Alexandru Florin Platon, decan al Facultății de Istorie de la Universitatea A.I Cuza din Iași
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mai multe fotografii dintr-o expoziție din București dedicat

Mesaj Scris de Admin la data de 23.06.11 11:27

Mai multe fotografii dintr-o expoziție din București dedicată Holocaustului, dispărute în două rânduri
Mai multe fotografii vernisate într-o expoziție dedicată Holocaustului, deschisă în stația de metrou Piața Unirii, au dispărut, pentru a doua oară într-o săptămână



Mai multe fotografii vernisate într-o expoziție dedicată Holocaustului, deschisă în stația de metrou Piața Unirii, au dispărut, pentru a doua oară într-o săptămână, scrie jpost.com.
Jurnalistul austriac Emil Rennert și fotograful israelian Shani Bar-On, organizatorii expoziției, au declarat că 12 dintre cele 24 de imagini au dispărut. Incidentul vine la doar câteva zile după ce, duminică, toate fotografiile au fost date jos de pe pereții stației de metrou, la mai puțin de 24 de ore după ce fuseseră expuse.
Despre primul incident, ambasada României în Israel a spus că oamenii de serviciu au dat jos fotografiile "din greșeală" și nu este vorba despre un act de anti-semitism.
Între timp, Rennert și Bar-On au adus noi cópii ale fotografiilor, însă și acestea au dispărut.
Purtătorul de cuvânt al ambasadei României în Israel a declarat că se va face o investigație.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

In Romania

Mesaj Scris de Admin la data de 23.06.11 0:29

Les morts ne vieillissent jamais*
CU MULTI ani de zile în urmă, pe când eram elev de liceu, treceam zilnic pe bulevardul Dacia din București, la încrucișarea cu strada Polonă. Așa am remarcat, la numai câțiva zeci de metri, pe fațada roșie a unui bloc din anii ’30, o placă de marmură albă pe care scria cu litere de aur :
OLGA BANCIC
10 MAI 1912 – 10 MAI 1944
LUPTATOARE ANTIFASCISTA DIN ROMANIA
EXECUTATA DE HITLERISTI LA STUTTGART
PRIN DECAPITARE
VIATA LUPTA SI MOARTEA EI EROICA INSUFLETESTE AZI
MUNCA POPORULUI ROMAN
PE DRUMUL PROGRESULUI


Fatada pe strada Olga Bancic din Bucuresti, inainte de 1995

Deși am fost impresionat de mențiunea “executată prin decapitare”, mărturisesc că nu am dat mare atenție contextului, cu atât mai mult cu cât ultima frază, reprezentativă pentru discursul comunist atotputernic pe atunci, mă făcea să cred mai degrabă într-un montaj propagandistic în stilul “Vasile Roaită” sau “Henri Barbusse”.
Numai după 40 ani, aflat pe alte meleaguri, în 2004, cu ocazia aniversării celor 60 ani petrecuți dela execuția membrilor “grupului Manouchian” am aflat adevărata istorie a Olgăi Bancic.

* * *

Olga Bancic, pe adevăratul ei nume Golda Bancic, s-a născut într-o familie de evrei săraci din Chișinău.
Încă foarte tânără, Olga Bancic începe să lucreze într-un atelier de tapițerie și se angajează în mișcările muncitorești. După ce participă la diferite greve, Olga Bancic este arestată și condamnată la închisoare. În aceeași perioadă, Olga se căsătorește cu Alexandru Jar, poet comunist, care mai apoi va deveni unul din membrii activi ai mișcării de rezistență din Franța. În această perioadă, Olga Bancic și Alexandru Jar locuiesc la București și participă la activitatea tinerilor comuniști. Arestată în 1933, în cursul unei manifestații antihitleriste, Olga Bancic este condamnată și petrece câteva luni în închisoare, după care părăsește România, împreună cu soțul ei, în drum spre Spania republicană.
Ajunsă la Paris în 1938, Olga Bancic se ocupă intens de ajutorarea refugiaților republicani spanioli. În 1939, se naște fiica ei, numită Dolorès, în omagiu adus celebrei luptătoare comuniste spaniole, Dolorès Ibarruri.
La începutul războiului, Olga Bancic integrează grupul F.T.P. –M.O.I. (Francs-Tireurs Partisans – Main d’Oeuvre Immigrée). Acest grup, sub denumirea de M.O.I. (Mouvement Ouvrier International) fusese creat de către Partidul Comunist încă din anii ’30. După cum mi-a confirmat un martor ocular al acestei epoci, numai după ce Stalin a dizolvat Cominternul, punând în surdină “internaționalismul proletar” pentru a preamări lupta de rezistență națională, numele organizatiei a fost schimbat… păstrând însă inițialele de la origină, printr’un joc de aparențe atât de caracteristic sistemului comunist. Grupul era compus din italieni, spanioli, polonezi, ruși, unguri, români etc., dar și din fii de imigranți sau din tineri francezi cooptați in funcție de înâlnirile întâmplătoare ale tinereții. Mare parte din membri sunt evrei, comuniști, foști participanți din războiul civil spaniol în cadrul Brigăzilor Internaționale. Totuși, participarea la F.T.P.-M.O.I. se făcea mai ales pe baza afinităților personale, deseori independent de culoarea politică. Un exemplu caracteristic este cel al șefului zonei Rhône-Alpes, Georges Filip (Lefort), născut în România, în vârstă de 24 ani, singurul român printre cei 11 comandanți interregionali, fără antecedente comuniste și nici din războiul civil spaniol. De fapt, în rezistența franceză conviețuiau două tendințe : cea gaullistă, divizată între diferite fracțiuni, și cea comunistă, sub influență sovietică, dar care nu și-a început cu adevărat activitatea decât după luna iunie 1941, o dată cu dispariția Pactului Ribbentrop – Stalin și intrarea trupelor germane în Uniunea Sovietică**.
Primul șef militar al grupului F.T.P.-M.O.I., și creatorul secțiunii lui pariziene, a fost, în martie 1942, Boris Holban, român de origină basarabeană, născut în 1908, într-o familie de evrei ruși, refugiați în România.
Organizația F.T.P. – M.O.I. pusă în funcțiune de către Holban se compunea din patru detașamente : primul-format din români, al doilea-din evrei de origină poloneză, al treilea- din italieni, al patrulea- din specialiști în deraierea trenurilor. Cu toții beneficiau de servicii de legătură (mai ales femei), informații și fabricare de acte false, ba chiar și de un embrion de serviciu medical. Întreaga organizație, compusă din cca. 30 partizani, ajutați de vreo 40 alți militanți, au executat în douăzeci de luni, până în noiembrie 1943, 229 acțiuni împotriva nemților. Cea mai răsunătoare a fost asasinarea generalului SS Julius Ritter, șeful serviciului de muncă obligatorie, care trimisese în Germania sute de mii de tineri francezi.
În ciuda pericolului permanent, calitatea legăturilor între membrii grupului era excepțională. Iată cum o descrie Arsène Tchakarian, membru al grupului rămas în istorie sub numele “grupul Manouchian” :

“Era o astfel de amiciție între noi, toți acești oameni veniți de peste tot, evrei, spanioli, italieni, nemți, armeni și francezi, bineînțeles, o prietenie frățească, depășind tot ce-ți poți imagina.”
Tot așa vorbește și Cristina Boicu, o româncă, agent de legătură, mulți ani după război.
Iar despre Olga Bancic, același Arséne Tchakarian spune :

“Numele ei de cod era Pierrette, nu știam că o cheamă Olga, nici că era evreică, nici că era măritată cu Alexandru Jar, important responsabil din grupul F.T.P. – M.O.I., nici că avea o fiică ascunsă la țară. “Pierrette” avea responsabilitatea transportului armelor. Femeile care transportau armele aveau o misiune mult mai periculoasă decât cei care luptau cu arma în mână, ele n-aveau cum să se apere.
Șeful grupului prepara acțiunea, apoi conducea camarazii la locul de întâlnire. Femeile –Anna Richter, Olga Bancic- trebuiau, la ora stabilită, să aducă grenadele și revolverele (aveam foarte puține). Pe urmă, trebuiau să le recupereze, după acțiune. Ceea ce le expunea teribil, pentru că, după șocul unui atentat, cartierul era imediat încercuit de securitatea germană, clădirile percheziționate și unele rame de metrou oprite. Bărbații care trăseseră fugeau imediat cu bicicletele, dar Olga, care așteptase ca luptătorii să-și termine misiunea, nu se mișca și recupera armele lângă o stație de metrou. În anumite cartiere, aceste acțiuni erau foarte dificile. Era o perioadă în care rezistenții trăiau cu frica de a fi prinși, erau tot timpul la pândă, n-aveau încredere în nimeni. Pericolul era atât de mare încât mulți dintre camarazi aveau impresia că nu vor ajunge niciodată până la capăt, până la eliberare. Trebuia să treci odată și încă odată prin ochiurile plasei. Se gândeau tot timpul că vor fi prinși și împușcați. Femeile erau cele mai atente, aveau cea mai mare grijă. Erau unii în grup cărora nu le era frică de nimic, cei ale căror familii fuseseră deportate, ceeace îi făcea și mai combativi.
Cea mai mare parte dintre militanți optaseră pentru clandestinitate, mai ales evreii, care trăiau în condiții teribile. Grupul lua riscuri teribile, pentru că acțiunile erau directe. Se făcea una pe zi, uneori chiar și două.
Olga a participat la vreo o sută de atacuri împotriva armatei germane, adică o jumătate din luptele duse de grupul Manouchian. Nu știam nimic despre ea, din motive de securitate. Părea că pentru ea nu conta decât idealul. Vineri seara era totdeauna îngrijorată. Înțelesesem că avea undeva un copil, pe care se ducea să-l vadă sâmbătă. O fetiță de vreo doi ani…”
În august 1942, Holban refuză să execute ordinul autorităților centrale F.T.P., care cereau îmulțirea acțiunilor antinaziste, și este înlocuit în fruntea grupului de către un armean, Missak Manouchian. Holban considera că intensificarea acțiunilor punea în pericol securitatea întregii organizații, deja la limita acceptabilității. Din nefericire, presimțirea lui s-a dovedit exactă : în noiembrie 1943, 23 militanți sunt arestați de Gestapou, printre care și Olga Bancic, surprinsă la o întâlnire cu Marcel Rayman, alt leader al grupului.
Ceea ce s-a întâmplat în continuare, nu se știe cu precizie. Totuși, parte din aceste evenimente de răsunet istoric au fost reconstituite, uneori de manieră romanțată, în diferite articole și cărți, iar în 1974 în cadrul unui film intitulat “L’Affiche rouge” de Frank Cassenti. Pentru că autoritățile franceze și germane din 1944 au decis să profite de această operație pentru a lansa o acțiune de propagandă. Așa a apărut pe zidurile Parisului un afiș, rămas în istorie sub numele de “l’affiche rouge”, care se compunea din fotografiile a zece partizani din “grupul Manouchian”, însoțite de numele și lista acțiunilor pe care ei le efectuaseră. Afișul prezenta și câteva imagini de catastrofe feroviare, cadavrele unor “victime ale teroriștilor” și armele utilizate. Partizanii fotografiați fuseseră selecționați cu grijă printre membrii grupului în așa fel încât, în plus de aspectul voit “sălbatec”, să poarte nume străine, greu de pronunțat, de preferință evrei polonezi sau unguri, dar și un italian, un spaniol și un armean. Acesta din urmă era Missak Manouchian, “șeful bandei”, creditat de 56 atentate, 150 morți și 600 răniți. Afișul purta titlul laconic : “Des liberateurs ?” și, sub imagini : “La Libération par l’armée du crime”.

Celebrul “afis rosu” pe strazile Parisului in 1944

În realitate, grupul Manouchian capturat de nemți se compunea din 24 partizani, originari din Polonia, Ungaria, Italia, Spania, România, Germania, Franța, dintre care doisprezece erau evrei. Singura femeie din grup era Olga Bancic, dar soarta ei urma să fie diferită de cea a camarazilor săi.
Procesul grupului Manouchian a avut loc în februarie și toți membrii au fost condamnați la moarte pe 19/02/1944. Cei 23 bărbați au fost executați la Mont Valérien, în împrejurimile Parisului. Ei au avut cel puțin șansa, după cum au cerut, de a muri împreună.
În cazul Olgăi Bancic situația era diferită.
Nemții nu executau niciodată femeile în Franța. La pagina 103 a “Manualului de drept criminal al Wehrmachtului” se precizează:

“… bolnavii mintali și femeile însărcinate nu pot fi condamnați la moarte; în ziua verdictului judecătorul fixează ora executării și o comunică persoanelor interesate, dar nu și condamnatului; execuția bărbaților se face prin împușcare, însă femeile vor fi decapitate.”
Execuția prin decapitare fusese aleasă datorită aspectului ei “brutal și infamant, pedeapsă dezonorantă rezervată trădătorilor și adversarilor germani ai regimului nazist”.
Mai multe povestiri, probabil romanțate, descriu lunga perioadă de timp petrecută de Olga Bancic în așteptarea execuției capitale, aproape trei luni.
O variantă vorbește despre o promisiune de a i se comuta pedeapsa cu moartea în schimbul unor indicații privind locul unde erau ascunse armele grupului. Puțin probabil !
Cert este că Olga Bancic este transferată în Germania, la Karlsruhe, unde ajunge pe 20 martie ’44.
Aici este închisă într-o celulă luminată în permanență, zi și noapte, dar unde i se oferă țigări și alcool fără limită. Când întreabă “de ce ?” i se răspunde : “pentru că este celula condamnaților la moarte”.
La sfârșitul lunii aprilie, avocatul desemnat din oficiu o anunță că data execuției a fost stabilită pe 10 mai 1944. Este chiar ziua ei de naștere, când urma să împlinească 32 ani. Avocatul o avertizează că “decapitarea este o manieră umană de a proceda”.
Într-adevăr, această operație este în Germania însoțită de un ceremonial complicat și solemn. Până și călăul este îmbrăcat în redingotă neagră, poartă joben și mănuși albe. Numai că, în al III-lea Reich, meseria asta foarte ușoară devenise o corvoadă! Dacă între 1907 și 1937 fuseseră executați în Germania 333 condamnați, în cei doisprezece ani ai regimului hitlerist au fost pronunțate 41000 condamnări la moarte ! Așa că Reihart, călăul orașului München, care însă trebuia să oficieze și la Dresda, Weimar, Brugchsal, Viena și Stuttgart, este obligat să abandoneze decapitarea cu securea și să facă appel la ghilotină, care-i permitea să obțină un randament superior! Astfel au reușit autoritățile germane să efectueze la Stuttgart, între 26 martie și 24 august 1944, 375 execuții capitale, care includeau, ce e drept, și unele prin împușcare.
Execuția Olgăi Bancic are loc pe 10 mai 1944, la ora 5 dimineața.
Însă, înainte de a muri Olga Bancic a scris o ultimă scrisoare, adresată fiicei ei, Dolorès, în care spunea, într-o franceză ezitantă :

“Mica mea fiică iubită, micuța mea dragoste,
Mama ta îți scrie ultima scrisoare, mica mea iubită. Mâine la ora 6, pe 10 mai, nu voi mai fi. Dragostea mea, nu plânge, mama ta nu plânge nici ea. Mor cu conștiința împăcată și cu toată convingerea că mâine vei avea o viață și un viitor mai fericit decât mama ta. N-o să mai trebuie să suferi. Fii mândră de mama ta, mica mea dragoste. Am întotdeauna în fața ochilor imaginea ta. Cred că-ți vei vedea tatăl, am speranța că el va avea o soartă diferită. Spune-i că m-am gândit mereu la el ca și la tine. Vă iubesc din tot sufletul. Amândoi îmi sunteți dragi. Dragul meu copil, tatăl tău este, pentru tine, ca și o mamă. Te iubește mult. Nu vei simți lipsa mamei tale.
Dragul meu copil, termin scrisoarea cu speranța că vei fi fericită toată viața cu tatăl tău, cu toată lumea. Vă sărut din tot sufletul, mult, mult, mult.
Adio dragostea mea
Mama ta Olga”
Scrisoarea Olgăi, scrisă puțin timp înainte de a fi executată, a ajuns, după multă vreme, prin intermediul Crucii Roșii, în mâinile fiicei ei. Nu știu ce a devenit Dolorès, însă se pare că în anii ’70 ea locuia cu tatăl ei în România.
* * *

Prima decizie anunțată de noul președinte al Republicii franceze, Nicolas Sarkozy, chiar în orele ce au urmat intrării în funcție, a fost recomandarea adresată profesorilor din Franța ca pe ziua de 22 octombrie a fiecărui an să se citească în clasă scrisoarea lui Guy Môquet, redactată câteva ore înainte de a fi executat de nemți, în 1941.
Decizia lui Nicolas Sarkozy a luat prin surprindere atât opinia publică, cât și lumea politică franceză. După primul moment de emoție, reprezentat de lectura acestei scrisori în fața monumentului dedicat rezistenței, aflat în poiana în care au fost executați câțiva partizani în vecinătatea capitalei franceze, fiecare a încercat să-și reamintească cine era Guy Môquet, cunoscut mai ales datorită stației de metrou care-i poartă numele.
Guy Môquet s-a născut pe 26 aprilie 1924, într-o familie de militanți comuniști din regiunea Parisului. Tatăl său, Prosper Môquet, era mândru de faptul că fusese ales deputat al Frontului popular, în 1936. Viața lui Guy Môquet a fost mult prea scurtă pentru a fi lăsat amintiri majore sau pentru a-i permite să participe ca un actor important la evenimente excepționale. Se știe însă că, elev la liceul “Carnot” din Paris, el avea activități sportive și că, în 1939, s-a înrolat în organizația “Jeunesses communistes”.
În octombrie 1939, tatăl său este arestat, închis și i se retrage funcția de deputat, acuzat fiind de “atitudine antifrancezà” datorită sprijinului acordat inamicului german, după cum se ordonase dela Moscova. Încarcerat în Algeria, el va fi eliberat de generalul De Gaulle după sosirea sa la Alger, în 1943.
Însă, pe 13 octombrie 1940, Guy Môquet fusese arestat pe când distribuia manifeste în Gara de Est din Paris.
În acea perioadă, în care Partidul comunist francez apăra în mod fățis interesele Moscovei, manifestele distribuite nu vorbeau atât despre acțiunile împotriva ocupantului german, cât despre lupta pentru eliberarea deținuților comuniști și înfiera “războiul imperialist provocat de magnații industriei pentru a obține noi beneficii”. Și afirmau că “din ură împotriva clasei muncitoare (ei) ne-au trădat țara și au obligat-o să suporte ocupația străină.”
Arestat, torturat, la numai 16 ani, Guy Môquet este condus din închisoare în închisoare timp de un an. În octombrie 1941, când comandantul forțelor germane din regiunea Loire- Inférieure este asasinat de un grup de tineri comuniști, ministrul de Interne al guvernului dela Vichy alege 50 militanți comuniști pentru a fi executați în semn de represalii. El comentează că e preferabil să-i aleagă pe comuniști, evitând astfel “să fie împușcați 50 buni francezi”.
Pe 22 octombrie 1941, Guy Môquet este executat la Chateaubriand, împreună cu alți 27 camarazi. El era cel mai tânăr din acest lot, fiind în vârstă de numai 17 ani. Guy Môquet a înfruntat cu un enorm curaj plutonul de execuție, refuzând să i se lege ochii. Ba chiar a și comentat : “Voi lăsa o amintire în istorie pentru că sunt cel mai tânăr dintre cei condamnați.”
Însă, înainte de a muri, Guy Môquet a avut ocazia de a redacta o scrisoare adresată familiei, în care spunea :

“Mămica mea iubită,
Frățiorul meu adorat,
Tăticul meu iubit,
Voi muri ! Ceea ce vă cer, ție, în special micuța mea mamă, e să fiți curajoși. Sunt și eu și vreau să fiu tot atât cât și cei ce-au suferit înaintea mea. De sigur, aș fi vrut să trăiesc. Dar ceea ce doresc din tot sufletul este ca moartea mea să servească la ceva. N-am avut vreme să-l sărut pe Jean. I-am sărutat pe frații mei Roger și Rino. În realitate, nu pot s-o fac, din păcate!
Sper că lucrurile mele îți vor fi trimise și îi vor servi lui Serge, care, sper, va fi mândru să le poarte cândva. Pe tine, tăticul meu, ca și mămica mea, dacă v-am făcut să suferiți, te salut pentru ultima dată. Să știi că am făcut tot ce am putut ca să urmez drumul pe care mi l-ai trasat.
Un ultim adio tuturor prietenilor mei, fratelui meu pe care-l iubesc mult. Să învețe bine ca să devină mai târziu un om adevărat. 17 ani și jumătate, viața mea a fost scurtă, n-am nici un regret, doar cel de a vă părăsi pe toți. Voi muri cu Tintin, Michels. Mamă, ceea ce îți cer, ceea ce vreau să-mi promiți, e să fii curajoasă și să depășești suferința. Nu vreau să spun mai mult. Vă părăsesc pe toți, toate, pe tine mamă, Serge, tată, vă sărut din toată inima mea de copil. Curaj !
Al vostru Guy care vă iubește.”
* * *

Guy Môquet, prin sinceritatea sa, prin vârsta încă fragedă, prin determinarea de care a dat dovadă până în ultimul moment al vieții, chiar și prin naivitatea ultimului său mesaj, a devenit un simbol al rezistenței franceze, chiar din timpul războiului. Fotografii și desene reprezentându-l pe tânărul rezistent circulau deja la câteva luni după execuție, pe ascuns, la fel ca și fotografiile generalului De Gaulle.
De altfel, generalul De Gaulle a trimis tatălui lui Guy Môquet, în 1956, câteva rânduri în care spunea :

“N-am pierdut, cu siguranță, amintirea tânărului nostru Guy, moartea lui pentru Franța atât de vitejească și crudă.”
Nenumărate străzi din Franța, precum și o stație de metrou pariziană, poartă azi numele tânărului erou.

Guy Môquet: timbru comemorativ emis de posta franceza in octombrie 2007

Astfel, decizia președintelui Franței privind citirea scrisorii de adio a tânărului Guy în fiecare clasă, la data aniversării execuției lui, părea o hotărâre de bun simț, care nu putea decât să reunească întreaga societate franceză în jurul unor valori tradiționale ale națiunii, un simbol pentru tânăra generație și o luminiță aprinsă împotriva uitării. Cum, în plus, era vorba de un tânăr militant comunist, ne puteam aștepta ca aripa stângă a societății, și mai ales Partidul comunist francez, de ani de zile în pierdere de viteză, să aplaude această inițiativă cu ambele mâini.
Era un calcul greșit, care nu ținea cont de starea de sclerozare a societății franceze (și nu numai !) Imediat, Partidul comunist și, mai ales, una dintre curelele lui de transmisie, sindicatul (stângist) al profesorilor au început să protesteze. Neputând ataca un simbol național, pentru a boicota această acțiune au inventat tot felul de argumente, începând cu “dorința de recuperare a eroului nostru”, continuând cu pretextul “libertății de alegere a pedagogilor” și terminând cu “lipsa de timp pentru a explica contextul în care a fost scris mesajul”. Timp de câteva săptămâni, înainte și după 22 octombrie 2007, ziarele, televiziunea, radioul au comentat, dezbătut, analizat, interviuvat în jurul acestui subiect.
Nu este nici locul, nici momentul de a menționa argumentele pro și contra. Merită totuși să amintim două fapte :
- textul scrisorii lui Guy Môquet a fost citit în 93% din licee (după statisticile ministerului de tutelă, contrazise, bineînțeles de sindicatul profesorilor, însă fără nici o cifră în sprijinul afirmațiilor sale)
- în nenumărate regiuni din Franța, liceenii au participat la comemorări, prelegeri, proiecții legate de istoria rezistenței franceze în prezența eroilor acestei epopei care, chiar dacă nu este foarte îndepărtată în timp, pare tinerilor de azi “istorie antică” .
Probabil că una dintre afirmațiile cele mai interesante la sfârșitul zilei de comemorare a fost cea a unei liceene de vârsta lui Guy Môquet, în momentul martirului său, care spunea :

“Mă simt mult mai implicată decât dacă aș citi-o într-o carte. Mă tulbură faptul că a avut un asemenea curaj, la vârsta mea…”
* * *

La București, pe zidul casei de pe fosta stradă Olga Bancic, placa de marmură a fost smulsă din perete pe la mijlocul anilor ’90. Au mai rămas urmele tijelor metalice cu care fusese fixată. Cine a luat decizia să o scoată ? Și să schimbe numele străzii ?

Fatada pe strada (fosta) Olga Bancic din Bucuresti, 2007

Oare două personalități istorice cu traectorii atât de asemănătoare pot fi tratate într-un mod atât de diferit, la cele doua capete ale Europei? Pentru că ziua execuției lui Guy Môquet va fi consacrată, începând din 2008, memoriei tinerilor rezistenți. Și în urma unei operații de negociere, atât de la modă în zilele noastre, cu diferitele autorități interesate s-a ajuns la un compromis și ea va fi perenizată în anii ce vin.
Oare trebuie să așteptăm alegerea unui nou președinte la București pentru ca în fine o adevărată dezbatere, cum a avut loc în Franța, asupra moștenirii trecutului să poată avea loc? Și, dacă se poate, fără o rescriere a istoriei “la moda zilei”, cum am trăit-o timp de zeci de ani pe vremea comunismului sau, în ultimii ani, în lumea occidentală.
Dezbatere care, cine știe, poate că va duce la citirea scrisorii de adio a Olgăi Bancic în liceele din țară !
Adrian Irvin Rozei, Paris, octombrie 2007


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.07.11 10:40, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 19.06.11 7:52

Obiecte istorice in muzeu particular
http://www.agenda.ro/news/news/43585/obiecte-istorice-in-muzeu-particular.html
O locomobila ungureasca de 101 ani, inca functionabila, un raboj agricol din 1860 si alte mii de obiecte istorice impresionante sunt expuse intr-un muzeu etnografic particular din comuna Pietroasa, judetul Bihor, numit „La Fluturi”.

Curiosii si nu numai pot face aici incursiuni memorabile in trecutul zonei respective. Muzeul se afla in satul Chiscau, la doar 300 de metri de faimoasa "Pestera Ursilor", un „cimitir subteran” descoperit accidental in urma cu 36 de ani. Aurel Flutur, zis Domnocu este cel care a intemeiat ineditul obiectiv, noteaza skytrip.ro.
Cele peste 2.000 de obiecte expuse la muzeul din Chiscau au fost adunate de Aurel Flutur de-a lungul a peste 30 de ani. Acesta a reusit, astfel, sa salveze de la disparitie o serie de obiecte de arta populara, vestigii istorice si etnografice.
Muzeul particular gazduieste mii de obiecte vechi, multe dintre ele destul de rare si unele chiar unice in Europa. Spre exemplu, un raboj agricol din 1860, salvat de Flutur prin anul 1980. Una dintre cele mai valoroase piese din colectie este o locomobila fabricata in Ungaria. Utilajul secular este o masina de forta, deplasabila, pe roti. Anul acesta, locomobila speciala implineste venerabila varsta de 101 ani de la fabricatie. Cu toate acestea, utilajul este inca in stare de functionare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Antisemitism in presa de limba maghiara din Romania. Publica

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.11 21:17

Antisemitism in presa de limba maghiara din Romania. Publicatia Európai Idő: "ce frumos și drept ar putea trăi Ungaria fără evrei".
Redau mai jos un articol publicat in bilunarul de limba maghiara Europai IDO, editat la Sfantu Gheorghe, in Covasna. Astept cu interes reactia organizatiilor evreilor din Romania care se pricep foarte bine sa fabrice antisemitismul romanesc dar il tolereaza pe cel maghiar. Il astept cu interes sa reactioneze pe pacaliciul Marko Katz, cel care i-a facut plangere penala presedintelui CJ Constanta, Radu Mazare, dar se face ca nu il vede pe Csibi Barna si acolitii sai antisemiti, scrie Dan Tanase pe blogul sau, preluat de Romanian Global News.


"Fără evrei…


Am fost recent în Transilvania, mai exact pe Pământul Secuiesc. Ceea ce le conferă cu adevărat valoare acestor locuri sunt oamenii. Mai umani și mai maghiari decât aici, acasă. Au coloană vertebrală. Au conștiință națională, sentiment al solidarității. Se solidarizează și dejoacă împreună autoritățile române, și în același timp, au rămas de fiecare dată maghiari, chiar și în timpul lui Ceaușescu. Comisarii român numiți pe atunci în satele mai mici se văzuseră nevoiți să învețe limba maghiară, pentru că localnicii nu erau dispuși să înțeleagă limba română!

Opresiunea română i-a unit. Sunt solidari unii cu alții și ajută dacă apar probleme. Nu numai unii pe alții, ci și pe noi, maghiarii din țara-mamă. Când ploaia i-a alungat, participanții la pelerinajul de la Șumuleu au fost chemați de săteni în casele lor. Ne-au dat prosoape și haine uscate (peste tot întâlnești pe pereți stema sau harta Ungariei Mari).
Au demnitate, dar și umor: lucrează, și o fac eficient. Parcul lor auto este aproape ca și al nostru, deși salariul mediu lunar este de 400-500 lei noi, adică vreo 40.000 forinți. O duc bine. Doar din întâmplare mai dai peste câte un cerșetor. Domnește curățenia, ordinea. Nu există țigani deranjanți, șiruri de bordeie cum sunt prin părțile românești, casele sunt noi sau reabilitate. Sunt capabili să lupte și să muncească pentru a-și atinge obiectivele; în centrul Odorheiului este amplasată statuia lui Wass Albert, pe care românii l-au declarat criminal de război. Încă nu i-au inscripționat numele pe statuie, însă luptă în permanență pentru a o putea face. Bisericile le sunt curate și mult mai bine întreținute chiar decât bisericile marilor confesiuni din Ungaria.
Sunt așa cum ar trebui să fim noi, maghiarii din țara-mamă, sau cum am putea fi dacă am fi lăsați. Pentru că a mai fost o mare diferență evidentă: nu am văzut nicăieri evrei. Am întâlnit unul singur, însă și acela era turist la Lacul Ursul.
Si din acest punct mi s-a întregit în minte imaginea: nu există evrei, ca atare nu îi divizează nimeni pe maghiari. Nu există evrei, ca atare pătura maghiară conducătoare poate valida cu adevărat interesele maghiare. Nu există evrei, așadar nu există liberalism, nu există propagandă împotriva familiei și a națiunii. Naționalismul românesc dur a generat o reacție normală din partea maghiarilor: s-au solidarizat împotriva lui. Nu există evrei - nu are cine să-i întărâte pe maghiari; nu are cine să folosească holocaustul ca muniție politică, nu are cine să-i fure
Evreii nu se pot strecura printre ei deoarece sistemul imunitar al comunității maghiarilor-secui este puternic. Nu se poate strecura vreun trădător printre ei deoarece îl recunosc imediat și îl excomunică . Văd clar lucrurile și nu ezită să spună adevărul. Chiar și despre situația din Ungaria.
Visam la un moment dat ce frumos și drept ar putea trăi Ungaria fără evrei. Presupuneam cât de bine s-ar valida interesele maghiare dacă ar exista o hegemonie a maghiarimii, cât de direcți și firești ar fi oamenii unii cu alții, cât de bine am putea trăi și cât de bine am vedea lucrurile.
Si iată aici o mică Ungarie fără evrei: Pământul Secuiesc. Unde din venituri mai mici și sub o presiune naționalistă românească, oamenii trăiesc bine.
Abia acum văd cu adevărat cât a distrus la noi și printre noi puterea evreiască media, economică și politică. Acum văd cât de avansați am fi dacă nu ar exista evrei printre noi sau dacă cel puțin nu interesele lor s-ar valida peste tot.
Pe Pământul Secuiesc nu există diversitate: homosexualitatea nu este o problemă la ordinea zilei. Principiile liberale nu au câștigat teren, deoarece pe Pământul Secuiesc, ceea ce nu este viabil, dispare. Nu există Tokio Hotel, nu există festivaluri gay, nu există stiluri muzicale și artistice alternative, sau cel puțin nu în măsura în care există la noi. Nu există presă antimaghiară de limbă maghiară, pentru că dacă ar apărea așa ceva, nu ar cumpăra-o nimeni, iar editura ar da faliment.
Nu există cartiere centrale evreiești, unde picură mereu câteva ceva și unde pute a canal .
Pe Pământul Secuiesc nu se impun efectele globalizării, sau poate doar izolat, și nu există nici centre multiculturale.
In final, aș vrea să mai menționez că nu sunt esențialmente antisemit. Ii respect pe minoritarii evrei care vor să lucreze și să se asimileze(x) (cu adevărat). Consider însă că minoritatea sionistă dominantă și evreii care o slujesc exclusiv nu sunt doriți în această țară; nu este nevoie de ei și cel mai bine ar fi dacă ar pleca în cel mai scurt timp."
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Destinul unui evreu înstărit din Gherla

Mesaj Scris de Admin la data de 29.05.11 18:02

Destinul unui evreu înstărit din Gherla
http://www.acum.tv/articol/32471/
Preambul: În primăvara aceasta l-am întâlnit pe Mihai Eisikovits la Gherla. Eu filmam locurile legate de profesorul Kristóf Szongott, cronicarul vestitului Armenopolis[1], iar Nenea Mihai venise de la Baia Mare, să discute cu primarul despre posibila amplasare, pe domeniul public, a unui monument în memoria evreilor gherleni pieriți în Holocaust. Prima întâlnire cu edilul șef părea să fi fost de bun augur. Nenea Mihai era optimist și impresionat să se plimbe din nou pe străzile orașului natal. L-am însoțit pe fosta „stradă evreiască”,

ne-am oprit în fața sinagogii (aflată, din păcate, într-o stare avansată de degradare), mi-a arătat unde fusese odinioară fabrica de pască și moara de măcinat făina de pască, am văzut clădirea care găzduia heiderul (școala primară evreiască), am poposit în fața casei în care locuise împreună cu bunicii săi și a celei de unde i-au fost deportați părinții în primăvara anului 1944. Mihai Eisikovits depăna povești despre concitadinii săi, iar eu, uimită de prospețimea amintirilor sale, l-am rugat să le pună pe hârtie. Nu mi-a promis nimic, dar cu câteva zile în urmă am primit, în cutia mea poștală virtuală, o povestire despre Samoilă Teleki, un nume întâlnit de stimații noștri cititori și într-un articol anterior http://www.acum.tv/articol/28136/. Mie nu-mi rămâne decât să ilustrez povestirea cu câteva desene de-ale lui Nenea Mihai și să vă doresc lectură plăcută!

Samoilă Teleki evocat de Mihai Eisikovits
În 1920 Samoilă Teleki se hotărî să plece din comuna Jucu, aflată între Gherla și Cluj. Își vându pământul, casa, vitele și uneltele agricole, adică toată averea și își cumpără o casă, spațioasă în Gherla, pe strada Regele Ferdinand la numărul 5, unde se și mută cu familia lui numeroasă: partu fete și trei băieți. Curtea sa frumos amenajată cu ronduri de flori îi impresiona pe toți cei care-i treceau pragul. Casa mai avea o curte, așa-zis gospodărească, cu intrarea din strada paralelă, Ștefan cel Mare. Aici se aflau acareturile, un grajd mare, o fântână cu pompă și un sorb lângă ulucul de adăpat animale. Trecerea dintr-o curte în cealaltă se făcea printr-o clădire cu uși mari care se deschideau la nevoie.
Fiind de acum gherlean, Teleki, om cu spirit întreprinzător, a observat că în oraș era lipsă de pâine și, doar în câteva săptămâni, puse pe picioare o brutărie mare. Pâinea produsă de el, bine coaptă, crescută și gustoasă, se vindea în toate prăvăliile din centrul orașului, dar și în băcăniile din periferiile ”Kandia” sau în partea opusă, sub deal, în ”Cocoșvar” (Kakasvár).
Ca nici grajdul din curtea gospodărească să nu rămână gol, l-a populat cu vite pentru îngrășat din rasele căutate de negustori. Apoi cumpără un teren agricol, în vecinătatea comunei Băița, ca să practice agricultura pe care o îndrăgise din tinerețe. Îngrășă pământul cu gunoi din grajdul său și obținu o recoltă bogată de porumb.
În același timp Samoilă Teleki închirie grajdul fabricii de spirt din oraș și cumpără borhotul ce rezulta de la fabricarea spirtului. Umplu grajdul cu vitele sale de rasă reușind să le îngrașe atât de bine, încât boii lui re rasă ajungeau și la o mie de kilograme. Astfel ajunse să exporte vite la Viena și Praga. Curând înființă și o crescătorie de porci, nu departe de oraș. Porcii îi preda, pe bază de contract firmei Schenkel din Viena.
Cu timpul Teleki deveni cunoscut în oraș ca un om înstărit, cu moșie și cu foarte mulți angajați. Prin felul său de a se purta cu oamenii câștigă și respectul coreligionarilor săi și deveni președintele comunității evreiești din Gherla, care în anii interbelici număra circa 700 de evrei. Își antrenă și copii în afacerile sale, băiatul mijlociu, Eugen, călcând pe urmele tatălui, datorită hărniciei și priceperii sale. În 1932 Samoilă cumpără izvoarele de ape minerale din Stoiceni – Maramureș și terenurile aferente și se apucă de îmbutelierea ei, astfel încât curând apa minerală, recomandată de renumitul profesor Hațieganu din Cluj pentru suferințele digestive, se vindea în mai toate orașele din Ardeal.
Samoilă Teleki era un om de statură mijlocie, cu fața negricioasă. La prima impresie părea taciturn, dar când intrai în vorbă cu el se dovedea prietenos. Niciodată nu și-a negat obârșia modestă și ținea mult la angajații lui, știindu-i pe toți după nume. Cunoștea câți copii avea fiecare și darurile pentru sărbători erau alese în funcție de situația lor familială.Era vestit și pentru acțiunile de binefacere. Cu ocazia Anului Nou și a altor sărbători împărțea pachete de alimente nevoiașilor.
Activitatea lui Teleki Samoilă se derula nestingherită până în 1940, la cedarea Ardealului, când au fost aplicate legile anti-evreiești din Ungaria horthistă. Mai întâi i s-a luat dreptul de a exporta animale, apoi i s-a interzis orice activitate comercială. A întâmpinat greutăți și în procesul lui de lichidare a afacerii. La scurt timp de la schimbarea regimului, cei trei fii ai lui Teleki au fost înrolați în detașament de muncă și duși pe frontul din Ucraina.
Unul dintre ei s-a prăpădit la Dorosici, în spitalul incendiat.
În luna aprilie 1944 în curtea fabricii de cărămizi din Gherla s-a înființat ghetoul pentru evreii din oraș și comunele învecinate. Aici a fost adus și Samoilă Teleki cu soția și fiicele sale. Evreii, deposedați de bunuri și ajunși în ghetou doar cu câte o boccea, interogați și torturați pentru a mărturisi despre presupusele ascunzători ale aurului și bijuteriilor. Și lui Teleki i-au cerut să spună unde și-a ascuns aurul. A răspuns că a predat tot ce avusese comisiei care mergea în locuințele evreilor pentru strângerea valorilor: aur, argint și banii. N-a fost crezut și a fost supus unor torturi groaznice. În final i-au ars tălpile și degetele de la picioare cu niște cuie înroșite în foc. Toate au fost în zadar pentru că Teleki nu avea ce mărturisi. Când evreii din Ghetou au fost înghesuiți în vagoane de marfă și deportați în lagăr, Samoilă Teleki era mai mult mort decât viu. A murit imediat după sosirea la Auschwitz.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Comemorare pentru Holocaust

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.11 11:59

Comemorare pentru Holocaust
Evreii vor comemora, duminică, 67 de ani de începerea Holocaustului în Cluj. În mai 1944, evreii clujeni au fost închiși în ghetoul de la Fabrica de Cărămizi și, în decurs de o lună, au fost deportați în Auschwitz și în alte lagăre de concentrare. Evenimentul va avea loc în prezența ambasadorului Statului Israel în România, Dan Ben-Eliezer. Diplomatul israelian a asistat, la Cluj-Napoca, la deschiderea primului simpozion științific referitor la contribuția evreilor la cultura și economia clujeană. Manifestarea este găzduită de Institutul de Iudaistică "Dr. Moshe Carmilly", din cadrul. Universității Babeș-Bolyai. Ambasadorul israelian a declarat că "Prezența populației evreiești în orașul Cluj datează din secolul al XVIII-lea, iar influența ei a devenit proeminentă. Mari intelectuali evrei, scriitori, poeți, artiști, sculptori, muzicieni și chiar mari sportivi au influențat viața acestui oraș".
Marea tragedie
Însă populația evreiască a Clujului a cunoscut o adevărată tragedie în anul 1944, când Transilvania de Nord se afla sub ocupație maghiară. Guvernul fascist condus de Ferenc Szallasy a decis închiderea tuturor evreilor din Cluj și din împrejurimi în ghetoul de la Fabrica de Cărămizi. A urmat deportarea evreilor, iar din lagărele naziste ale morții s-au mai întors foarte puțini. În prezent, "inima" micii comunități iudaice este sinagoga de pe strada Horea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Avocatul Poporului

Mesaj Scris de Admin la data de 24.05.11 16:34

Avocatul Poporului

Drepturile persoanelor care au suferit persecutii din motive etnice

Pentru a veni in sprijinul celor care sint beneficiarii directi ai prevederilor Legii nr.189/2000, respectiv atit al celor care s-au adresat Biroului
teritorial Iasi al institutiei Avocatul Poporului, cit si al celor care nu s-au adresat, insa fac obiectul acestei legi, cu precadere asupra drepturilor de care acesia beneficiza, facem urmatoarele precizari:


Conform prevederilor Legii nr.189/2000 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile ulterioare beneficiaza de dispozitiile prezentei legi persoana, cetatean roman, care in perioada regimurilor instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940 pina la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, respectiv:

* a fost deportata in ghetouri si lagare de concentrare din strainatate;

* a fost privata de libertate in locuri de detentie sau in lagare de concentrare;

* a fost stramutata in alta localitate decit cea de domiciliu;

* a facut parte din detasamentele de munca fortata;

* a fost supravietuitoare a trenului mortii;

* este sotul sau sotia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, daca ulterior nu s-a recasatorit.

In afara de indemnizatia lunara stabilita de legiuitor, care difera in functie de persecutiile suportate, astfel cum sint ele prevazute in art. 2 -4, beneficiarii acestei legi mai au urmatoarele facilitati:

* asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atit in tratament ambulatoriu, cit si pe timpul spitalizarilor;

* transport
urban gratuit cu mijloace de transport in comun apartinind unitatilor cu capital de stat;


* 6 calatorii
dus-intors gratuite, anual, pe calea ferata romana
, cu clasa I;


* 6 calatorii dus-intors gratuite, anual, cu mijloacele de transport auto
sau, dupa caz, cu mijloace fluviale de la localitatea de domiciliu la resedinta de judet, pentru persoanele care nu au posibilitatea sa calatoreasca pe calea ferata;


* un bilet pe an, gratuit, pentru tratament intr-o statiune balneoclimaterica;

* scutire de plata taxelor de abonament pentru radio
si televizor;


* prioritate la instalarea unui post telefonic, precum si scutire de plata taxei de abonament;

* acordarea, la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.

De asemenea, conform prevederilor art.6 din legea mai sus mentionata, perioada in care persoana persecutata din motive etnice nu s-a putut incadra in munca, ca urmare a unei invaliditati de gradul I sau II survenite ca urmare a persecutiei, constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda in functie de vechimea in munca.

Consilier coordonator Carla Cozma, Biroul teritorial Iasi - Institutia Avocatul Poporului

http://www.ziaruldeiasi.ro/pulsul-orasului/drepturile-persoanelor-care-au-suferit-persecutii-din-motive-etnice~ni7d6n
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Educatia Holocaustului in vederea Invatarii Convietuirii de

Mesaj Scris de Admin la data de 10.05.11 18:40

Educatia Holocaustului in vederea Invatarii Convietuirii de catre Noile Generatii
Asociatia Divers organizeaza marti, 10 mai, incepand cu ora 11, la Hotel Concordia din Targu Mures, un atelier de lucru organizat in cadrul proiectului Educatia Holocaustului in Vederea Invatarii Convietuirii de catre Noile Generatii, proiect derulat in parteneriat cu Reason Institute din Bulgaria si finantat de Agentia pentru Educatie, Audiovizual si Cultura a Comisiei Europene (Programul Europa pentru Cetateni) si Fundatia SOROS Romania prin Programul Est –Est.

In cadrul atelierului de lucru se vor prezenta si discuta monitorizari de presa care urmaresc prezenta discursului de ura si a prejudecatilor fata de evrei si romi in mass-media din Bulgaria si Romania.

Sunt invitati in primul rand jurnalisti, reprezentanti ai organizatiilor active in combaterea prejudecatilor si a discriminarii, reprezentanti ai autoritatilor locale si ai institutiilor de stat competente in domeniu si profesori, aflam de la Koreck Maria, presedinte Asociatia Divers.

Activitatea doreste sa atraga atentia asupra faptului ca ura devine o constanta zilnica fatala la nivel global, manifestandu-se sub multe forme – extremismul de dreapta, fascism, nationalism extremist, xenophobie, rasism, romaphobie, islamophobie, antisemitism, dar aduce totdeauna aceleasi consecinte otravitoare pentru comunitati si societate, in general. Ura nu doar duce la violenta, discriminare si excludere, dar reprezinta, de asemenea, o amenintare periculoasa la adresa democratiei si a pacii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.04.11 19:51

MASACRUL DE LA BĂLȚI (1944) – UN HOLOCAUST ȚINUT SUB TĂCERE
Scrisoarea pe care o redau mai jos ar trebui publicată de toată presa din România, iar politicienii, în special c ei de la Ministerul Afacerilor Externe, ar trebui să ia măsuri pentru a fi tradusă în toate limbile de circulație internațională, și adusă la cunoștința opiniei publice internaționale. Este o srisoare zguduitoare, pe care Ierodiaconul Nicodin Schiopu din Bălți (Basarabia), a trimis-o pe căi ocolite călugărilor români de la Sfântul Munte Athos, care, la rândul lor, au trimis-o ziarului „Țara”, publicație Frontului Popular Creștin Democrat, în coloanele căreia a fost publicată. Dar iată conținutul ei:
„În anul 1944, la năvala hoardelor rusești care au ocupat Basarabia, Armata Roșie a făcut prizonieri zeci de mii de militari. În orașul Bălți, au fost concentrați circa 50.000 de militari ai Armatei Române, care ținuseră piept hoardelor dezlănțuite. Dintre aceștia, 80% erau români, iar ceilalți erau aproximativ 5.000 germani, 2.000 unguri, iart restul cehi și polonezi. În nord-estul orașului, unde curge râul Răut și se formază mlaștini, K.G.B.-ul a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul, înconjurat de garduri înalte cu sârmî ghimpată. Chinurile acestor prozoniei erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoțită de lipsa de igienă; bolile, frigul și umezeala produceau decese fără număr. Din acest lagăr, unii mai curajoși au încercat să evadeze, dar au fost mitraliați. Totuși, au fost și fugari scăpați, pe care nu i-a găsit nimeni, decât atunci când s-au făcut cunoscuți, după destrămarea Uniunii Sovietice. Informații despre crimele din acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord”, din orașul Bălți, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare și acum, dar strangulat și amenințat de cei care urăsc tot ce este românesc. Din declarațiile celor evadați, s-au stabilit crimele K.G.B.-ului săvârșite la Bălți: toți cei 50.000 de prizonieri au fost împușcați în ceafă de militari K.G.B. și aruncați în șanțuri mocirloase. , pe care tot ei le-au săpat, la ordin (exemplu tipic asasinilor K.G.B.-ului, întocmai ca în cazul Katyn-ului, unde diferă numai numărul celor asasinați – 14.000). Îndată ce au fost date în vileag cele petrecute, s-au făcut cercetări în mlaștini, în anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârlețele, nici lopețile nu au putut fi utilizate din cauza mulțimii de oseminte răspândite în aceste mocirle! Inimile îndurerate ale bunilor români, ale evlavioșilor creștini și ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord” i-au împins pe aceștia să facă o piramidă de oase și cranii, care au fost strânse pe un loc uscat, peste care s-a așternut o mare cantitate de pământ bătătorit și s-a ridicat, în felul acesta, un delușor mai înalt, o movilă în formă de trepte, tot din țărână, iar pe partea ei de sus s-a așezat o troiță. Troița de lemn sculptată a fost darul credincioșilor din raionul Rașcani, din apropierea Bălților. Pe data de 7 mai 1992, această troiță a fost sfințită de către Preafericitul Petru de Bălți, cu sobor de preoți și monahi, la care sfințire au participat mii de credincioși și autoritățile orășănești. Atunci, prin cuvântul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acest loc, să se construiască o Biserică sau Mănăstire a Oaselor, pentru ca, zi și noapte, prea-cuvioșii monahi și cucernici preoți să pomenească sufletele celor 50.000 de militari, uciși mișelește, cu un glonț în ceafă, de către militarii sovietici. Preasfințitul Petru de Bălți a investit, ca preot paroh al viitoarei Biserici a Oaselor, pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Aparhiei Bălți (în decembrie 1992, Patriarhia Română a reactivat Metropolia Basarabiei). După aceea, lucurrile au luat o întorsătură tragică:Preasfințitul Petru a fost agresat, cu arme și bâte, chiar în sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări și preoți, agenți ai arhiepiscopului Vladimir, care ține de Patriarhia Moscovei. Atacurile au fost extinse și asupra celor două mănăstiri din Eparhia Bălți și mai continuă și azi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc. În scaunul episcopal s-a așezat șeful agresorilor moscoviți, arhimandritul trădător Marchel Măhăiescu. Din lipsă de fonduri, Biserica Oaselor a rămas numai un proiect, un plan făcut de arhitecți inimoși. Oare de ce nu se vorbește nimic despre acest genocid împotriva Poporului Român? De ce nuj se stabilește adevărul în privința masacrelor făcute împotriva Neamului nostru? Căci și aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decât un holocaust, trecut sub tăcere. Oare, nici chiar morții nu sunt egali în fața Domnului?”
Aici se încheie scrisoarea. Despre acest Katyn românesc s-a scris foarte puțin după decembrie 1989. Dar prea târziu. Acest îngrozitor masacru ar trebui adus la cunoștința întregii lumi. Cei asasinați la Bălți sunt morții noștri, care au apărat Țara și Neamul și care au avut singura vină de a fi soldați români care și-au făcut datorie. Pe care i-au asasinat mișelește „eliberatorii țării”. În opinia rușilor și a Occidentului nu avem dreptul să ne cinstim nici morții! Și așa se scrie istoria: cel puternic, în ciuda crimelor săvârșite, este întotdeauna învingător și are dreptate…
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.04.11 16:43

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.04.11 9:45

Radu Mazare, "nazist si rasist", dat in judecata


Christian Gigi Chiru, presedintele organizatiei judetene PDL Constanta, il va da in judecata pe primarul "Mazarica" pentru ca l-a facut tigan. Ii cere despagubiri un milion de euro!

Vreau sa-i dau niste vesti domnului primar Mazarica, pentru ca asa o sa-i spun domnului primar de acum incolo, pentru ca dumnealui intelege sa jigneasca pe toata lumea. Acest mic nazist al vremurilor noastre, pe langa faptul ca ne-a demonstrat ca este nazist, acum ne arata ca este si rasist. Recidiveaza cand imi aduce jigniri. Il voi da in judecata si voi cere un milion de euro despagubiri, iar de acei bani voi repara gardurile cimitirelor din judetul Constanta", a declarat duminica, intr- conferinta de presa, presedintele organizatiei judetene PDL Constanta, Christian Gigi Chiru.
Acesta spune ca limbajul folosit de Mazare este o intentie vadita a primarului de a distrage atentia de la problemele orasului, foarte grave.
Lanseaza tot felul de teme si jigniri referitoare la etnia aromana de cate ori face trimitere catre prefect, vizeaza sa-i jigneasca pe acestia si pe cei din etnia roma cand face trimitere la mine. Ii transmit ca as fi fost mandru si as fi recunoscut in prima secunda daca eram rom, tigan sau machedon, nu aveam nici cea mai mica rezerva sa recunosc acest lucru. Il anunt pe primarul Mazarica ca originile mele sunt pur romanesti", a precizat Chiru, relateaza Realitatea.
Gigi Chiru a mai spus ca Mazare l-a mai numit tigan si intr-o emisiune la un post local de televiziune, in urma cu cateva saptamani, moderatorul acesteia si postul fiind sanctionati de CNA.
Scandalul dintre cei doi s-a accentuat dupa ce gardul cimitirului central din municipiul Constanta s-a prabusit, omorand un om. Gigi Chiru, care este si inspectorul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii Constanta, a cerut primarului sa ia masurile necesare pentru a preintampina astfel de tragedii si a cerut primariei sa prezinte cartea tehnica a constructiei si proiectul tehnic al gardului. Presa locala a scris ca, la momentul prabusirii zidului, Mazare a reactionat dur la acuzele lui Chiru. “Ce ar putea sa spuna un tigan pedist care face campanie electorala pe cadavrele oamenilor?”
Detalii»
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 23.03.11 19:41

Institutul Wiesel îl contrazice pe Florin Iepan în problema Odessa

Institutul „Elie Wiesel” susține, într-un drept la replică trimis Evenimentului Zilei, că a colaborat cu regizorul Florin Iepan în realizarea unui film documentar despre masacrul evreilor din Odessa, contrar spuselor regizorului.


Iepan i-a reproșat ieri, în cadrul unei dezbateri, unui reprezentant al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" că, în cazul campaniei de "awareness", "în afară de un sprijin moral și câteva cărți, (ați spus că – n.r.) nu puteți să mă ajutați cu nimic".

„În cadrul acestei colaborări, Institutul “Elie Wiesel” a oferit expertiză istorică, acces la documente de arhivă și la bibliografia pe care o are în cadrul bibliotecii. De asemenea, ne-am exprimat întreaga disponibilitate pentru a susține, sub forma unui parteneriat, promovarea de proiecte care să înlesnească acces la resurse financiare , ca premisă pentru continuarea acestui proiect deosebit de important”, susțin reprezentanții institutului în dreptul la replică trimis astăzi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cartea Neagră a Shoah-ului românesc

Mesaj Scris de Admin la data de 20.03.11 16:52

Cartea Neagră a Shoah-ului românesc
Matatias Carp s-a documentat, atât înainte de 23 august 1944, cât mai ales imediat după aceea, cu privire la legislația antievreiască și consecințele sale criminale. Matatias Carp s-a documentat, atât înainte de 23 august 1944, cât mai ales imediat după aceea, cu privire la legislația antievreiască și consecințele sale criminale.
Matatias Carp a fost un avocat evreu din București, martor direct al persecuțiilor rasiale la care au fost supuși în mod nedemn, inuman, inacceptabil evreii din România, începând din anul 1938 și culminând cu perioada antonesciană, 1940-1944. Sub titlul Cartea Neagră, Matatias Carp a descris suferințele îndurate de evreii români (și nu numai) din anii terorii naziste, legionare și antonesciene, îndreptată împotriva unui segment important al populației din țara noastră. Este vorba de o pată morală, contra drepturilor omului celor mai elementare, care va rămâne indelebilă nu numai asupra conducătorilor de atunci ai României, dar și asupra a numeroși făptași, criminali sau simpli jefuitori, care au contribuit la Shoah-ul românesc, dar și asupra celor ce au știut, dar au tăcut.
Matatias Carp s-a documentat, atât înainte de 23 august 1944, cât mai ales imediat după aceea, cu privire la legislația antievreiască și consecințele sale criminale. Documentele și mărturiile strânse de el au fost publicate și comentate în Cartea Neagră, care a apărut în 3 volume succesive între anii 1946 și 1948. Grație unor prieteni, am putut citi cele 3 volume, la epoca apariției lor, de altfel editate într-un mic tiraj. Cartea era cutremurătoare, întrucât cele mai negre pagini ale Shoah-ului au fost comise în secret, fără ca populația să știe despre ce era vorba, decât destul de vag, prin zvonuri care ajungeau la urechile publicului, cu excepția acelora care locuiau în zonele în care au fost înfăptuite crimele. Unele dintre evenimentele de groază ale acelei epoci mi-au fost relatate de martori oculari sau subiecți ai terorii, întrucât după 1944 am avut în facultate colegi evrei, care mi-au povestit lucruri care i-au marcat pe viață.
Comuniștii au interzis publicarea lucrărilor pe această temă. Matatias Carp a emigrat în Israel, unde a și decedat după un an. Abia după 1990 crimele regimului antonescian au început a fi făcute cunoscute publicului. Cartea lui Matatias Carp a fost reeditată în 1996. Am studiat-o pe îndelete, cu sentimentul celei mai mari orori posibile la adresa regimului respectiv, care din păcate și azi își mai găsește adepți sau negaționiști, ba chiar și admiratori ai lui Antonescu!
Acțiunea de ocultare a acestei perioade, ordonată de PCR, era subordonată unor scopuri mincinoase. Mai întâi se dorea a se răspândi minciuna cum că întregul popor român ar fi luptat contra nazismului, sub „conducerea“ fictivă a PC(d)R, o grupare minusculă, în slujba directă a Moscovei, grupare care militase pentru dezmembrarea țării de-a lungul anilor. În al doilea rând, se dorea a se victimiza falșii „eroi ai clasei muncitoare“, dintre care niciunul nu fusese omorât. Victimele reale ale perioadei antonesciene trebuiau ignorate, pentru că Shoah-ul nu se înscria în mincinoasa mitologie comunistă.
Revin asupra traducerii cărții la Paris, sub titlul: Cartea Neagră. Le Livre noir de la destruction des Juifs de Roumanie (1940-1944) par Matatias Carp, la editura Denoël, 2009. Cartea cuprinde în 708 pagini totalitatea celor 3 volume ale autorului, în traducerea Alexandrei Laignel-Lavastine.
LExpress din 15 martie 2009 a publicat o largă recenzie–dialog cu traducătoarea cărții, sub titlul: Juifs roumains – De sang et de larmes, semnată de Marianne Payot. S-a publicat cu acest prilej o fotografie, reprezentând un simulacru de execuție a unui grup de evrei în lagărul de la Palas, în 1941, precum și o altă fotografie, a unei scene de îmbarcare în vagoane de vite – un adevărat „tren al morții“ –, a unui mare grup de evrei disperați, păziți de soldați și jandarmi; victimele vor fi transportate spre o țintă și un destin necunoscute.
Traducătoarea a explicat condițiile în care Matatias Carp și-a redactat lucrarea, un adevărat proces-verbal al Shoah-ului din România. Începând din 1940, data instaurării dictaturii antonesciene, autorul și soția sa au ținut o cronică aproape zilnică cu privire la persecuțiile și crimele ce se săvârșeau. Acțiunea era periculoasă, orice percheziție putând să le fie fatală. El a strâns date sigure de la comunitățile evreiești din toată țara și a trimis anchetatori clandestini, ba chiar și-a procurat fotografii, contra plată, de la un ofițer german.
După 23 august 1944, când Regele Mihai a răsturnat dictatura antonesciană, Matatias Carp a redevenit un om liber, dar nu avea acces la arhive, pentru aprofundarea cercetărilor sale. Șansa a făcut să aibă un prieten la Ministerul de Interne, care i-a facilitat accesul la arhivele poliției și ale jandarmeriei, dar numai duminicile, în lipsa personalului, iar prieteni juriști i-au facilitat accesul la dosarele unor persoane acuzate de crime împotriva umanității comise în perioada 1940-1944.
D-na Lavastine explică apoi cum dictatura antonescienă a decimat populația evreiască, a treia ca mărime din Europa (760.000 evrei în 1939), și particularitățile guvernării lui Antonescu împreună cu Garda de Fier. În ianuarie 1941, ca urmare a rebeliunii Gărzii de Fier, înăbușită de general, continuarea persecuțiilor antievreiești se intensifică odată cu participarea armatei române la războiul contra URSS, început la 22 iunie 1941. Este explicat pogromul organizat de legionari în momentul rebeliunii de la București, din ianuarie 1941, cu scena insuportabilă de la abator și a marcării victimelor cu acel incredibil de odios marcaj: „carne cusher“.
Se vorbește apoi despre pogromul de la Iași din iunie 1941, în care au pierit 14.000 de evrei.
Cea de a treia temă a discuției se referă la drama din Transnistria: mai întâi sunt expuse crimele din Basarabia și Bucovina de Nord, în 1941, imediat după ocuparea vechilor teritorii românești, anexate de ruși în mod abuziv în 1940, în urma pactului germano-sovietic. Evreii rămași în viață în teritoriile menționate, dar și cei din Bucovina de Sud și județul Dorohoi, cum și unele persoane din restul țării au fost deportați în teritoriul dintre Nistru și Bug, administrat de români, începând din septembrie 1941.
Coloanele de deportați în convoaie, pe jos, erau un fel de marș al morții, cei neputincioși fiind executați la fiecare 10 km. Strângerea lor s-a făcut uneori și cu sprijinul populației civile, cum și al organizațiilor germane „Einsatzgruppe“. La destinație, aceștia au fost osândiți la o viață mizerabilă, în barăci insalubre, subalimentați și fără îngrijiri medicale. Unii au fost executați, mulți alții au pierit de foame și boli. Chiar și unii germani ar fi fost îngroziți de cruzimea călăilor. În toamna anului 1941, cel puțin 70.000 de evrei și 25.000 de țigani se aflau în aceste oribile condiții în câteva lagăre de exterminare, cel mai „vestit“ fiind cel din Bogdanovka, pe Bug. Aici, pe un ger de –35°, au fost împușcați și arși 48.000 de evrei.
Autoarea traducerii explică salvarea celorlalți evrei rămași pe teritoriul României ca urmare a declinului germanilor pe front, din 1942, chiar înainte de Stalingrad. Planurile de evacuare a tuturor evreilor români în lagărul morții din Belzec, pregătite minuțios cu germanii, sunt brusc anulate. Generalul Antonescu simte că Germania este pe cale să piardă războiul și preferă să-i păstreze pe evrei ca monedă de schimb față de Aliați. Chiar și în Transnistria, după Stalingrad, soarta deportaților de aici cunoaște o ușoară ameliorare.
Recenziei–dialog pe tema traducerii Cărții Negre, LExpress îi adaugă mărturia dr. Serge Moscovici, cunoscut specialist în psihologie socială, onorat de multe universități, tatăl actualului om politic și deputat Pierre Moscovici. Serge–tatăl s-a născut în Basarabia în 1925 și a trăit ororile antisemitismului românesc. Dureroasele sale amintiri le-a descris în cartea Mémoires.
Cronique des années égarées, publicată în 1997, la Paris, la editura Stock. În 1930, familia sa se mută la București, unde la 17 ani este exclus din liceu pentru motive rasiale. Trăind sub teama permanentă a deportării, Serge Moscovici apreciază în cel mai înaintat grad opera lui Matatias Carp. În 1951, Serge pleacă în mod clandestin din România. Prieten cu poetul Paul Celan și cu etnologul Isaac Chiva, cei trei au decis să nu mai utilizeze niciodată limba română!
Post scriptum personal
În anumite împrejurări, mi-e rușine să spun că sunt român. Peste noi zace blestemul antisemitismului și al crimelor înfăptuite de acesta, păcatele colaborării cu atrocitățile comuniste, minciunile din 1989 și de după aceea, iar în prezent infracțiunile comise de cetățenii români în țările occidentale, unde au imigrat economic și s-au făcut vestiți în cele rele, stricând și murdărind tot ceea ce diaspora românească a reușit să creeze de-a lungul anilor ca model de comportare civilizată recunoscută. Un blestem.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

70 de ani de la Pogromul de la București

Mesaj Scris de Admin la data de 20.03.11 16:50

70 de ani de la Pogromul de la București
La sfârșitul lunii ianuarie a anului 1941, pe fondul unui conflict armat pentru putere între Garda de Fier și generalul Ion Antonescu, până de curând aliați la guvernarea României, legionarii au declanșat un pogrom de proporții la București.
Întreaga propagandă și practică politico-economică a guvernării Ion Antonescu în alianță cu legionarii nu au fost decât o imensă incitare la pogrom. În condițiile de haos create de lupta armată pentru putere între Legiune și Antonescu, legionarii au crezut că sosise momentul „marelui pogrom“.
Într-adevăr, în timpul pogromului de la București, o „noapte de cristal a României“, au fost uciși la București cel puțin 120 de evrei. Cartea neagră a lui Matatias Carp conține lista nominală a 116 victime, la care se adaugă 4 cadavre neidentificate.
Această listă coincide aproape în întregime cu lista victimelor rebeliunii legionare publicată la 20 septembrie 1941 de The Record, Monthly Bulletin, editat de United Romanian Jews From America. Pe această listă a victimelor, publicată la New York, figurează, de asemenea, numele lui Teodor Gherber și al lui Lucian Rosen, uciși de legionari înainte de rebeliune, ca și numele lui Max London, asasinat de legionari după rebeliune. În cursul unei întrevederi între Ray Atherton, șeful Diviziei pentru Europa a Departamentului de Stat al SUA, și Brutus Coste, însărcinatul cu afaceri al României la Washington, acesta din urmă indica cifra de 118 evrei morți la București, afirmând că aceste crime s-au datorat unor elemente „iresponsabile“ și „marginale“.
Majoritatea asasinatelor din timpul celor 3 zile ale pogromului de la București au avut loc în Pădurea Jilava. Au mai avut loc asasinate la Abator, pe șoselele Fundeni și Pantelimon, în cartierul Bucureștii Noi, pe diverse străzi sau în case particulare. În ziua de 21 ianuarie 1941, la sediul legionar „Ing. Gheorghe Clime“ din Calea Călărași nr. 37 au fost aduși aproximativ 200 de evrei, care au fost închiși în podul și pivnița casei. Întâi au fost jefuiți de toate obiectele de valoare și apoi obligați să circule pe scări între pod și pivniță sub o ploaie de lovituri, pe fiecare treaptă aflându-se câte un legionar care lovea cu bâta sau cu ranga de fier. De asemenea, erau loviți și într-o cameră specială, cu vâna de bou și cu vergi metalice; loviturile se aplicau pe față, pe fese, pe palme și pe tălpi. Arestaților li s-a dat să bea apă dintr-o oală în care rabinul Gutman, unul dintre cei torturați, se spălase de sângele provenit dintr-o lovitură la cap. În dimineața zilei de 22 ianuarie cei arestați au fost împărțiți în două grupuri, la întâmplare. Primul grup a fost dus la Străulești, o periferie a Bucureștiului, unde au fost bătuți încă două zile. S-au tras gloanțe deasupra capului lor, după care, jefuiți de haine și încălțări, au fost eliberați. Numai în cămașă, au mers pe jos 16 km până în oraș. Al doilea grup, compus din aproximativ 90 de evrei, a fost încărcat în autocamioane și dus pe Șoseaua Giurgiului, unde, în Pădurea Jilava, au fost toți împușcați cu 1-3 gloanțe, trase mai ales în cap. Câteva dintre victime, aflate în primul camion, au fost împușcate lângă podul peste râul Sabar. Li s-au furat îmbrăcămintea, încălțămintea și dinții de aur din gură. Au fost găsite în Pădurea Jilava 86 de cadavre. Câteva victime, doar rănite, au reușit să scape. Printre ele și rabinul Gutman, salvat ca prin minune, deși se afla lângă fiii săi Iancu și Iosef Gutman, care au fost împușcați. După plecarea asasinilor, rabinul Gutman a pornit spre București pe șosea. A întâlnit 2 jandarmi români care l-au lăsat să-și continue drumul. Dar a fost apoi arestat de santinele germane care l-au condus la primăria comunei Jilava, unde se mai aflau 7 evrei, unii răniți. Seara, toți au fost duși din nou în pădure, unde au fost împușcați. Dar rabinul a supraviețuit și de data aceasta. Doi legionari care jefuiau cadavrele de haine au cerut să-l împuște, dar s-au răzgândit. Ajuns din nou la primăria Jilava, a fost crunt bătut, i s-a smuls părul din cap și din barbă și i s-a spus că va fi împușcat. Totuși, a fost eliberat de către jandarmi. Însoțit de unul dintre ei, s-a reîntors în pădure, unde, căutând trupurile fiilor săi morți, a scris pe ele cu un creion chimic numele lor, pentru a putea fi identificați mai târziu.
Martiriul rabinului Gutman este descris și în relatarea lui Miguel A. Rivera, fostul însărcinat cu afaceri al statului Chile la București, care indică un număr de 123 de victime ale pogromului de la București. La abatorul orașului București au fost găsiți asasinați 13 evrei; alți 2, grav răniți, au supraviețuit masacrului. Alți evrei au fost asasinați la domiciliile lor. Astfel, au fost masacrați soții Frânghieru din Intrarea Colentina nr. 15 și 4 dintre copiii lor între 14 și 28 de ani. Doi copii aflați în pat, Aron și Haia, au scăpat ca prin minune, deși s-au tras câteva gloanțe și asupra lor. Cele mai multe dintre aceste victime au fost împușcate după ce fuseseră sălbatic bătute. Un alt copil împușcat a fost Rodrigues Honores Brickman (str. Mihai Vodă nr. 9).
În timpul pogromului de la București, evreii au mai fost torturați la Prefectura Poliției Capitalei, la Sinagoga Malbim (aproximativ 300 de evrei), la sediul Uniunii Comunității Evreiești și la circumscripția XV de Poliție. Majoritatea femeilor torturate au fost eliberate, aceasta explicând prezența printre morți a unui număr mic de persoane de sex feminin. Tipic privind torturile a fost tratamentul la care au fost supuși evreii la circumscripția XV de Poliție din strada Matei Basarab.
Torturile au fost conduse de doi comisari de poliție legionară ajutați de 40 de muncitori legionari de la fabrica „Parcomet“. Victimele torturilor au fost în număr de 150. „Au fost bătuți în permanență între 21 ianuarie orele 18 și 23 ianuarie orele 13. Au fost jefuiți de tot ceea ce aveau asupra lor... Toți au fost tunși cu o foarfecă de tăiat iarbă. Tuturor li s-au vârât cu forța în gură cantități masive (100-150 grame) de sare amară amestecată cu petrol, benzină și oțet. După ce au înghițit doze atât de puternice de purgative, toți au fost înghesuiți într-un spațiu restrâns din pivniță și ținuți vreme îndelungată sub pază strictă pentru ca nimeni să nu poată ieși de acolo. În tot timpul celor 46 de ore de deținere veneau la fiecare ceas «vizitatori» de la alte centre legionare, rămâneau 10-15 minute, în care timp băteau pe toată lumea și plecau... Fiecărui deținut i s-a găsit un cap de acuzare pentru care a fost pedepsit cu 50-100 lovituri cu vâna de bou... “. Au fost simulate și execuții în masă și redactate, sub amenințare, confesiuni de dorință de sinucidere.
În timpul Pogromului de la București au fost devastate și jefuite temple și sinagogi din București: Templul evreilor de rit spaniol din str. Negru Vodă, Sinagoga „Beyth Homidraș Vechiu“ din Calea Moșilor, Templul „Podul Mogoșoaia“ din str. Atena, Templul Coral din str. Sf. Vineri, Templul „Fraterna“ din str. Mămulari și Sinagoga Mare din str. Vasile Adamachi. Patru dintre aceste edificii au fost și incendiate, iar două au ars complet. Patru dintre aceste lăcașuri fuseseră construite între anii 1836 și 1858. Conform unui document al Securității din 1950, la devastarea sinagogii din str. Antim a participat și Teoctist Arăpașu, viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (onorat astăzi cu o medalie comemorativă a Băncii Naționale a României). Cartea neagră a lui Matatias Carp conține lista nominală și adresele a 1.107 evrei ale căror locuințe sau magazine au fost jefuite și devastate în cursul rebeliunii legionare... Unii au fost uciși cu același prilej. Altora, după jefuire, li s-au incendiat locuințele sau magazinele. Au căzut victime, fără alegere, oameni înstăriți și oameni foarte săraci. Un număr de 615 persoane, deci peste jumătate dintre cei jefuiți, locuiau pe Calea Dudești sau în cartierul Dudești, zonă de mare concentrare a populației evreiești, în general nevoiași. Calea Moșilor și cartierul Moșilor au dat peste 150 de victime ale acestor jafuri. O situație aproape identică s-a înregistrat în cartierul Văcărești, iar în Calea Rahovei și cartierul din jurul ei au căzut victime aceluiași tip de jefuire 136 de evrei. Peste 30 de victime locuiau în diverse alte cartiere bucureștene. Numărul familiilor evreiești lovite de jafuri și devastări a fost de cel puțin 1.360.
Ce soartă au avut legionarii care au instigat, ordonat și executat masacrele antisemite din perioada rebeliunii? Unii conducători legionari au fost ascunși de diverși înalți funcționari ai serviciilor diplomatice sau polițienești germane (SD) din România și transportați ulterior, clandestin, în Germania (aliata generalului Antonescu și susținătoare ideologică a Gărzii de Fier). Mulți membri ai Gărzii de Fier și unii dintre conducătorii ei s-au predat armatei, fiind internați în lagăre, de unde, la începutul războiului împotriva URSS, au fost trimiși pe front. În luna iulie 1941, au fost condamnați la muncă silnică pe viață 10 lideri ai mișcării legionare dintre care 9 în contumacie. Au mai fost condamnați la pedepse de muncă silnică sau cu închisoare între 5 și 15 ani alți foști înalți funcționari legionari. Până la sfârșitul lunii februarie a anului 1941, fuseseră arestați în România pentru participare la rebeliune 9.352 de legionari din care aproape jumătate în București. Până în august 1941 fuseseră judecați 2.980 de legionari dintre care 1.842 fuseseră condamnați la închisoare pe diverse termene. Cu excepția a 3 legionari, executați în aprilie și iulie 1941 pentru asasinarea unui evreu și tentativă de asasinare a altuia, fapte comise în acele luni, nu s-au pronunțat, în timpul regimului Antonescu, condamnări explicite pentru crime comise contra populației evreiești în timpul rebeliunii legionare.
Pogromul de la București nu a fost un incident spontan. El a fost pregătit de ani de antisemitism oficial. Până la venirea generalului Antonescu împreună cu legionarii la putere, în toamna anului 1940, începând cu luna decembrie a anului 1937, toate guvernele Carol al II-lea au contribut la aruncarea evreilor români în afara legii. Primii miniștri ai României Octavian Goga, Miron Cristea (onorat astăzi cu o medalie comemorativă a Băncii Naționale a României), Ion Gigurtu i-au aruncat pe evreii români în afara legii și au incitat la violență, prin anularea cetățeniei lor și prin promulgarea de legi rasiale și o propagandă vehementă antisemită.
Încă înaintea Pogromului de la București evreii au fost desemnați ca țintă a omorului în masă care avea să vină. Propaganda legionară i-a desemnat pe evrei ca adversari ai Legiunii și ca autori ai conflictului dintre aceasta și generalul Antonescu. Într-un manifest semnat de Viorel Trifa, președintele studenților legionari, se cerea: „... înlocuirea tuturor persoanelor jidovite din guvern“. Alt manifest legionar publicat în ziarul Cuvântul se intitula: „Cum a fost organizat complotul iudeo-masonic“ și preciza, cerând unirea dintre armată și Legiune: „Dacă e vorba de tras cu arma nu facem țintă unii din alții; avem, știți bine, în cine să tragem“. În legătură cu evreii uciși în cursul rebeliunii legionare, Horia Sima, liderul mișcării legionare, avea să afirme mai târziu: „Acești evrei au căzut victimă instinctelor necontrolate ale unor elemente de la periferia Legiunii, scăpate de sub comandă, în momentul când șefii de unități legionare erau ocupați să îndiguiască rebeliunea. Victimele populației evreiești din Capitală trebuie așadar mai degrabă trecute în contul riscurilor pe care și le-a asumat conducerea ei când a uneltit provocarea conflictului intern“. Deci, conform șefului asasinilor, responsabilitatea masacrelor antisemite din București ar fi revenit... conducerii comunității evreilor și „elementelor periferice“ ale legiunii.
Crimele legionarilor contra populației evreiești din România nu s-au încheiat odată cu Pogromul de la București. În ciuda faptului că, după rebeliune, Garda de Fier a devenit ilegală în România, că membri ai agenturilor serviciilor secrete din România, legionari rămași în libertate au participat în 1941 la Pogromul de la Iași și la asasinatele masive, în Basarabia și Bucovina de Nord, de această dată la ordinul expres al generalului Ion Antonescu, vinovat și el în fața istoriei.
Pogromul de la București nu a fost decât unul dintre primele capitole ale Holocaustului din România. Sub guvernele conduse de Ion Antonescu, cu și fără Legiune, au căzut victime cel puțin 280.000 de evrei români și ucraineni. Fie ca memoria lor tragică să continue să existe ca avertisment generațiilor viitoare!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 9 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum