IN ROMANIA[2]

Pagina 5 din 11 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate”

Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.10 16:02

Rezumarea primului mesaj :

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate” de Andrea Ghita
Preambul: Titlul acestui reportaj are legătură cu conținutul în măsura în care face referire la ecoul postat anul trecut de „Gioia”, la articolul meu despre prima ediție a taberei de creație de la Borsec, pe tema Holocaustului din România. Între 3 și 15 august 2010 s-a desfășurat cea de a doua ediție a taberei. Am revenit la Borsec pentru a afla de la organizatori despre rezultatele taberei de anul trecut și a-i cunoaște pe participanții din acest an. Sper ca articolul de față să răspundă, măcar în parte, îndoielilor lui „Gioia” din care spicuiesc : „ în acest eveniment văd ceva forțat, ceva care obligă la reinventare, căci acești tineri artiști nu au și nu au avut nicio tangență cu subiectul…Pentru mine Holocaustul nu e un joc de societate”.
Artiști tineri aleși pe bază de concurs
Lucrările realizate la ediția pilot a taberei de creație „Holocaustul în România”au fost prezentate la București, în 27 ianuarie 2010, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, într-o expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…”

Adrian Preda: Deportare; lucrare realizată la Tabăra de creație de la Borsec, 2009

După opinia istoricului Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București, evenimentul s-a bucurat de o receptare favorabilă atât în rândul publicului, cât și al mediului artistic, lucru dovedit și de numărul mare de persoane dornice să participe la cea de a doua ediție a taberei de creație. Cei nouă participanți au fost selectați din rândul absolvenților de arte vizuale, pe baza baremului de vârstă (24 – 35 de ani) și a portofoliului de lucrări.
În ultima vreme mă interesează problemele de istorie, istoria României, și mi s-a părut o bună ocazie să înțeleg ceva mai mult, să desființez niște stereotipuri și niște idei care îmi fuseseră impuse.”- spune Veda Popovici; „Informațiile pe care le-am aflat au fost impresionante. Nu știam multe lucruri despre Holocaustul din România. De fapt, pentru asta am și venit.” – completează Bogdana Contraș. Arnold Schlachter este de părere că „România de astăzi e influențată nu numai de comunism, ci și de perioada anterioară, când a avut loc Holocaustul, și acest lucru trebuie asumat. Nu este vorba de o modă ci de o încercare de a prelucra trecutul, pentru a înțelege ceea ce se petrece astăzi.”
Oferta
În primele trei zile ale taberei, tinerii artiști au primit informații despre istoria Holocaustului din România și modul în care a fost reflectat în fotografii, filme sau lucrările artiștilor care l-au trăit. Expunerea etno-sociologului Hary Kuller a fost cu atât mai interesantă, cu cât a evocat și amintirile supraviețuitorului: „Tinerii creatori de aici, oameni foarte destoinici și de calitate, sunt interesați atât de empiria Holocaustului cât și de ceea ce s-a întâmplat efectiv în anii aceia dramatici. Eu am încercat să le transmit și o impresie vizuală. Cum arătau cele șase sute de care cu boi, întinse pe kilometri de drum, ducând 3000 de oameni către Bacău. Asta se întâmpla în 1941, a doua zi după deschiderea frontului spre est. Pe noi ne-au evacuat din localitatea Găzărie, spre Moinești unde trăiau aproape două mii de evrei. Am stat acolo o lună de zile în plin câmp; orașul era mic și nu avea posibilități să găzduiască atâta lume. Apoi am fost duși în capitala județului, la Bacău, și lăsați de izbeliște. E drept că era vară și oamenii au stat în corturi… Abia după o jumătate de an am găsit gazdă. Ca să nu spun că o familie de evrei primea a patra parte din rația unui român. Pâinea costa de trei ori mai mult decât pentru români. S-a purtat steaua galbenă până la sfârșitul războiului. Eram adolescent și steaua galbenă reprezenta o spaimă continuă pentru că te expunea tuturor batjocurilor.”
Lya Benjamin a vorbit despre artiștii evrei care au pictat cele trăite în timpul pogromului de la Iași, al deportării în Transnistria sau în lagărele naziste „Problema este că aceste lucrări sunt plasate într-un context istoric și ar trebui așezate într-un context de artă. Mi s-a părut chiar scandalos că niciunul dintre noi, tinerii artiști cu studii de specialitate, nu văzusem aceste lucrări, nu știam despre acești artiști, în timp ce istoricii care le-au prezentat, le cunoșteau foarte bine. Cred că acest episod arată că taberele de acest gen, ca cea la care participăm, au un potențial de comunicare între diferitele categorii de specialiști” – remarcă Veda Popovici. Adina Babeș, asistent în cercetare la Institutul Wiesel, apropiată de vârsta participanților, a fost prezentă în calitate de specialist, vorbind despre fotografiile document ale pogromului de la București.
La Borsec am reîntâlnit-o Sarah Einik, pictorița israeliană, care în urmă cu aproape doi ani expunea la Librăria Cărturești, o viziune originală despre Holocaust, realizată cu mijloacele artei digitale. S-a apropiat de acest subiect cu multe decenii după momentul consacrării ca pictoriță, simțind nevoia să prezinte tragedia înaintașilor ei. De altfel, ea se numără printre cei care au inițiat tabăra: „Lucrările mele au fost realizate cu sprijinul Institutul Elie Wiesel din București și ne-am gândit că ar fi bine ca în fiecare an să se organizeze câte o expoziție cu creațiile unor artiști români inspirate de informațiile despre Holocaust, pe care le vor comenta cu mijloace artistice.”
Expectative
Fiecare artist are obligația să realizeze minimum două lucrări care intră în proprietatea institutului. Cât privește timpul de două săptămâni… Depinde cum își împart timpul, ce strategie de creație adoptă. Anul trecut fiecare participant a creat două lucrări, și unul chiar trei. Institutul are o singură grijă, ca în primele trei zile să ofere un training, concretizat prin modalitățile de a prezenta Holocaustul din Europa și din România. Am speranța că la 27 ianuarie 2011 vom organiza o a doua expoziție cu titlul „Cum a fost posibil…” cu alte răspunsuri la aceeași temă. Sper să facem o tradiție din această tabără. În luna octombrie materialul taberei de anul trecut va fi expus la Ierusalim, în Parlamentul Israelului .” – spune Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București.
Nu am venit aici ca să reluăm teme deja făcute. Cred că nici organizatorii nu și-au dorit asta, ci să aducă niște artiști care să reprezinte subiectul într-o cheie personală. informațiile și imaginile pe care le avem la dispoziție sunt doar niște indexuri teoretice.”- își exprimă opinia, Mihai Coșulețu, în timp ce Maia Oprea crede că: „Lucrările noastre trebuie să fie un canal de sensibilizare a publicului, nu neapărat doar în legătură cu Holocaustul. Să-i facem să perceapă altfel tot ceea ce s-a întâmplat la noi în țară, pentru că noi trebuie să fim mai întâi niște artiști români și abia după aceea artiști internaționali.” Mihai Coșuleț este de părere că „Abordăm acest subiect potrivit personalității noastre și fiecare își păstrează stilul, fără ca această tabără să reprezinte un scurtcircuit. Diferențele sunt mai mult decât bine venite și cu cât sunt mai mari, cu atât e mai bine. Dacă lucrurile încep să semene atunci trebuie să ne oprim. „Asta era problema totalitarismului și a Holocaustului, diferența nu era acceptată, era eliminată, exterminată” – completează Arnold Schlachter.
„Nu există nici un fel de presiune relativ la ceea ce trebuie să producem. Expectativele sunt de bun simț, generale. Organizatorii și cei care au realizat trainingul ne-au dat un input și ce iese…iese. Suntem într-un proces de căutare în comun. Cred că este o temă care poate fi abordată de fiecare în felul său, iar mesajul nu trebuie să fie legat neapărat de istorie, ci de umanitate în general, de niște valori. Nu trebuie să privim Holocaustul numai ca un eveniment ancorat în istorie, ci și ca felul în care putem privi viitorul. Mesajele noastre să aibă un impact în prezent.” conchide Veda Popoviciu. – cuvintele ei se potrivesc perfect în încheierea relatării mele.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.04.13 17:48

Romii au discutat despre evenimentele tragice ale Holocaustului in Tiraspolde Natalia Ghilascu

Tragica amintire a Holocaustului evreilor și romilor, politicile naziste, a fost un subiect aprins discutat în aceste zile la Tiraspol. Tineri și istorici din Transnistria au participat la o expoziție de fotografie ”Holocaustul necunoscut”, găzduită la Biblioteca Pușkin.

Nicola Harrington-Buhay, Coordonatorul Rezident al ONU în Moldova, prezentă la eveniment, a afirmat despre solidaritatea pe care fiecare dintre noi ar trebui să o manifeste față de cei care au pătimit. ”Recunoașterea trecutului este o recunoaștere a viitorului. Holocaustul este un subiect de interes public și sensibil în întreaga lume, Ucraina, Cehia, Germania, ceea ce reprezintă o educarea a societății. Mulți romi au trăit în condiții mizere, în lagărele de concentrare construite în perimetrul râurulor Nistrului și Bug”, a afirmat oficialul.

Pentru prima dată au fost proiectate două filme documentare, ”Lacrimi țigănești” și ”Izgonirea din Basarabia”, care relatează despre traseul deportărilor romilor și evreilor în Transnistria, în perioada celui de-al doilea război mondial.

Filmul documentar “Izgonirea din Basarabia” este o trecere în istorie a tragediei și suferinței prin care au trecut circa 3 mii de victime de entie romă din Basarabia. Au fost exliați în lagărele și ghetourile din Transnistria în vara anului 1942 și doar jumătate s-au întors acasă. Această pată neagră din viața romilor a rămas adanc înrădăcinată în memoria lor colectivă.

”Astăzi să vorbești despre Holocaust este foarte dificil. Cunoscând acest trecut tragic, putem învăța o lecție pe viitor. Dar azi puțini au rămas dintre cei care mai sunt în viață. Lor le este dificil să mai vorbească despre acele evenimente, pentru că nu mai vor să-și amintească de cruzimea cu care au fost tratați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial,” a afirmat Nicolae Rădiță, președintele Centrului Național al Romilor.

Istoricii au trecut în revistă despre pretextele invocate de politicienii români pentru deportări, cum ar fi furturile și înșelătoriile comise de romi, în special de cei care trăiau în șatre. Din 100 de ferme și grajduri pentru vite unde erau ținuți deportații, au ramas doar ruinele. Din coincidență sau din intenția de a ascunde adevărul, astăzi puțini cunosc despre ororile regimului antonescian.

Istoricii prezenți la expoziție au cerut autorităților să introducă în programul școlar informații despre deportarea a circa 200 mii de evrei și romi din spațiul românesc. Abia cu câșiva ani în urmă, curicula românească a introdus faptele isotrice despre Holocaust, care mult timp au fost negate.

Experții rămân îngrijorați că există încă oameni care neagă faptul că Hitler a dat ordin de a distruge un număr mare de romi. Sunt și îndoieli că peste noapte trei mii de romi fuseseră uciși și arși în cuptoarele de la Auschwitz pe 2 august 1944.

Expoziția “Holocaustul necunoscut” și filmele “Lacrimi de țigani”, ”Izgonirea din Basarabia” au fost prezentate și în Suedia. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Resurse Informaționale ”Casa Noastră”, ”Porojan”, Centrul Național al Romilor, cu sprijinul financiar al Programului Națiunilor Unite.

Amintim că filmul documentar ”Izgonirea din Basarabia” va fi proiectat la Festivalul Internațional de Filme Doocumentare ”Cronograf” în perioada 30 mai-3 iunie la Chișinău.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.04.13 14:28

WikiLeaks: Romania a ajutat evreii din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și Ucraineană să fugă în Israel


În anii ’70 ai secolului trecut, evreii din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și Ucraineană, care doreau să emigreze în Israel, o făceau clandestin prin tranzitarea teritoriului României. Despre aceasta se vorbește într-o nouă serie de documente date publicității de Wikileaks, acesta datând cu 23 mai 1973, scrie www.unimedia.info, preluat de Romanian Global News.

Potrivit unui reprezentant al companiei aviatice israeliene El Al, „fluxul de emigrație în Israel din republicile sovietice Moldova și Ucraina prin România a fost unul mic, dar constant”.

„Evreii ajung la București cu trenul din Cernăuți și Chișinău, iar din Capitala României pleacă în Israel cu primul zbor disponibil. Numele migranților procesate de Ambasada Israelului nu sunt făcute publice, iar comunitatea evreiască de la București nu conlucrează în niciun fel cu autoritățile Uniunii Sovietice”, se mai spune în documentul Wikileaks.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.04.13 17:25

Muzeul Holocaustului din Washington, pentru Jurnalul Național: „Am descoperit 182 de...

Informație-bombă publicată de ziarele britanice The Telegraph și The Independent, cu o lună în urmă: Holocaustul a fost mult mai mare decât se crede, în decursul celui de-al Doilea Război Mondial fiind exterminați „între 15 și 20 de milioane” de evrei, în Europa – o cifră de trei ori mai mare decât cea din majoritatea manualelor de istorie. Conform unui studiu al cercetătorilor de la Muzul Holocaustului din Washington, au existat peste 42 de mii de ghetouri și lagăre de exterminare și de muncă forțată în Europa – dublul estimărilor de până acum. Jurnaliștii britanici l-au citat pe profesorul doctor Geoffrey Megargee, conducătorul studiului, conform căruia au fost puse cap la cap cifre obținute din documente cunoscute, dar și multe neanalizate până în prezent. „Am obținut cifre șocante chiar și în cazul lagărelor de exterminare care au fost bine cercetate în trecut. Și multe nu au fost bine cercetate”, spunea omul de știință. România era nominalizată, alături de Franța, între țările în care s-ar fi descoperit lagăre de exterminare sau locații utilizate frecvent de naziști pentru asasinate în masă.


Pornind de la această ultimă informație, ne-am adresat, pentru detalii, atât Institutului Elie Wiesel din București, cât și Muzeului Holocaustului. Reprezentanții Elie Wiesel ne-au răspuns imediat, arătând că nu au avut nicio contribuție la studiul colegilor din Washington.
Iar în seara aceasta am primit și un răspuns de la Muzeul Holocaustului, redactat chiar de conducătorul studiului, Geoffrey Megargee.
Surprinzător, acesta neagă principala informație difuzată de prestigioasele ziare britanice, care, până în prezent, nu au dezmințit-o: Holocaustul nu a fost de trei ori mai mare, în sensul că numărul celor decedați nu a fost între 15 și 20 de milioane. Cifra respectivă se referă la numărul evreilor care au trecut prin lagărele de exterminare naziste sau au fost încartiruiți în ghetouri. Pe de altă parte, numărul lagărelor și ghetourilor din România se cifrează la 182 (!), ceea ce reprezintă doar 0,43% din totalul celor de pe cuprinsul Europei. Chiar și așa, cifra este uimitoare, foarte interesantă, necunoscută istoricilor români și opiniei publice din țara noastră. Domnul Megargee se scuză că nu poate oferi detalii în acest moment, dar, cu certitudine, ele vor stârni un viu interes, atunci când vor deveni publice.
Reproducem, în continuare, mesajul integral al lui Geoffrey Megargee:
„Vă rog să-mi permiteți să corectez un punct pe care unele din articolele din presă l-au preluat greșit. Cifra de 15-20 de milioane reprezintă estimarea noastră a numărului celor care au trecut prin lagărele de exterminare, nu al celor care au murit în acestea.
Până în acest moment, am contabilizat 182 de lagăre și ghetouri administrate de români. Totuși, încă lucrăm la acel volum al viitoarei Enciclopedii a Holocaustului, așa că nu vă putem oferi detalii”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.04.13 1:07

Cu câteva zile în urmă, Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România și deputatul minorității evreiești în Parlamentul României, aducea în atenția parlamentului următorul text:


Declarație Politică


privind încălcări ale Legii nr. 107/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Doamne Deputate și Domni Deputați,

Având calitatea de deputat, în Parlamentul României, ca reprezentant al Minorităților Naționale, al evreilor, doresc, pe această cale, să vă aduc la cunoștință constatări recente de încălcare a prevederilor Legii nr. 107/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Deși prin această reglementare legislativă cu un caracter reparatoriu și preventiv, privind Holocaustul din România anilor 1940-44, în ultima vreme, în București și în unele localități din țară, dar și pe internet, apar și se mențin mesaje care contravin flagrant prevederilor acestei legi.

În mod concret, doresc să atrag atenția asupra următoarelor stări de fapt :


  • În București, pe str. Iacob Negruzzi nr.22, sector 1, flutură steagul legionar.
  • În plus, există o firmă cu inscripția “Mișcarea Legionară”, pe fondul verde, adică al culorii larg acceptate de această mișcare. Tot acolo, există afișate pe panouri distincte, pe fond verde : “Garda de Fier, trecut – prezent – viitor” și “Legiunea în imagini”.
  • În Pasajul Universitate, din București, sunt distribuite trecătorilor prospecte de promovare a turismului în zona Municipiului Moreni, intitulate “REDESCOPERĂ FLACĂRA PETROLULUI”, care poartă siglele Uniunii

Europene, Guvernului României, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Instrumente Structurale 2007-2013. Pe verso-ul prospectului, la obiectivele turistice “Resursele naturale și antropice din zonă / Locuri de vizitat”, este menționată Crucea Legionarilor.

Este evident că, în ambele cazuri, raportându-ne la prevederile Legii 107/2006 este vorba de încălcarea art. 2 litera b care stipulează “prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înțelege : drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepțiile sau doctrinele prevăzute la lit.a).

Întrucât la art.7 din Legea 107/2006 se prevede că “În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 3-6 urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror,” solicităm, pe această cale Ministerului Public să intervină, cu urgență, pentru a înlătura situațiile semnalate în prezenta Declarație Politică.

Vă rog, Stimați Deputați, să primiți această declarație politică, în care se regăsește cerința expresă de aplicare în viață a prevederilor unei legi adoptate de Parlamentul României.
Deputat
Dr. Aurel Vainer
http://www.google.com/url?q=http%3A%2F%2Fwww.baabel.ro%2Findex.php%2Fultima-ora%2F272-andrea-ghita-steag-legionar-si-indemnuri-antisemite-in-buricul-bucurestiului&sa=D&sntz=1&usg=AFQjCNGWPsTSRQwd8C8_Td11XIZPjSLiag

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.13 16:14

Câteva reflecții pe tema masacrelor antisemite din iunie 1941

O întrebare cheie privind implicarea României în Holocaust este aceasta: de ce autoritățile române încep să ucidă evrei încă din primele zile ale Operațiunii Barbarossa? Din aceasta decurg alte două întrebări:

1) a existat un plan inițial de exterminare a evreilor – formulat înaintea declanșării operațiunilor militare

și pus în aplicare odată cu intrarea în război –, așa cum susține școala istoriografică intenționalistă?

2) au fost emise ordine explicite din partea generalului Ion Antonescu sau a instituțiilor subordonate acestuia de eliminare fizică a evreilor din Iași?

Întrucât cele mai multe dintre ordinele da­te în cazul pogromului de la Iași sunt cu­noscute, fără ca întrebările de mai sus să capete un răspuns ferm, am abordat un alt unghi de analiză, luând în considerare masacrele co­mise înaintea pogromului de la Iași, în săptămâna scursă de la intrarea României în război alături de Germania nazistă (22 iunie 1941). Re­flecțiile pe această temă au fost precipitate de des­co­pe­rirea – în cadrul unui pro­iect al Institutului Național pentru Studierea Holo­ca­ustului din România „Elie Wiesel“, pe ca­re l-am coordonat – a unei gropi comune, în pădurea Vulturi de lângă Iași, cu evrei uciși în prima săptămână de la intrarea în război. Circumstanțele masacrului au fost reconstituite din mărturii de istorie orală culese în satele din preajmă (din actuala comună Popricani, județul Iași) și din do­vezi circumstanțiale extrase din docu­men­tele de arhivă. În groapa comună, se aflau rămășițele a 15 bărbați, 9 femei și 12 copii (36 de oameni cu totul), ceea ce arată că masacrul a fost îndreptat împotriva unor familii întregi, pe criterii rasiale.



Dovada ordinelor directe

La 3 kilometri de groapa comună din pă­durea Vulturi, distanță măsurată pe GPS, în localitatea Stânca Roznovanu, se gă­sește locul unde, în 1945, au fost des­co­perite alte trei gropi comune. Investigațiile de la acea vreme au scos la iveală 311 ca­davre, copii, femei, bătrâni și bărbați. Era vorba de evrei din Sculeni Târg, de din­colo de Prut, uciși tot în prima săptămână de la intrarea în război. În Arhivele Mi­li­tare de la Pitești (în fondul Regimentul 6 Vânători și fondul Divizia 14, din care fă­cea parte regimentul), am identificat mai multe documente care probează faptul că masacrul de la Stânca Roznovanu a fost co­mis ca urmare a ordinului direct emis de comandantul Regimentului 6 Vânători, colonelul Mateiaș Ermil, care invocă la rândul său ordine superioare. Ordinul a fost pus în aplicare de comandantul com­paniei de comandă, căpitan Ioan Stihi, ofi­țer de contrainformații și ofițer de legă­tură cu unități ale armatei germane. Iată ce scrie colonelul Mateiaș Ermil în ra­poar­te: „Cu executarea acestor jidani a fost însărcinat Căpitanul Stihi Ioan“; „Am or­donat căpitanului Stihi Ion, ofițer infor­mator, să aresteze și să execute toți evre­ii suspecți din Sculeni“; „Numărul jida­nilor împușcați este prea mic față de jert­fele noastre din cauza lor“.

În rapoartele date ulterior, căpitanul Stihi a invocat două ordine ale Armatei a 3-a emise abia în 11 iulie: ordinul nr. 1949/1941, conform căruia „toți indivizii care trag în trupe și autorități să fie executați pe loc“ și ordinul nr. 20.555/1941: „Să se procedeze fără cruțare față de cei găsiți vinovați de acte îndreptate contra ar­matei și contra țării“.

Ordinele Armatei a 3-a pre­lucrau un ordin trans­mis de generalul Ion Antonescu prin intermediul Marelui Stat Major în 25 iunie 1941: „Domnul General Ion An­tonescu ordonă ca toți spi­onii, trădătorii și toți acei care activează în folosul inamicului să fie executați pe loc după ordinele co­mandanților marilor unități“. Ordinul lui Antonescu este asemănător ordinului an­tipartizani dat în cadrul armatei germane și care a fost principalul pretext pentru uciderea în masă a evreilor în vara anului 1941. De asemenea, este important de men­ționat că ofițerii din cadrul Regi­men­tului 6 Vânători știau de activitatea, altfel secretă, a unităților Einsatzgruppen, în­săr­cinate, printre altele, cu eliminarea evre­i­lor din calea trupelor germane.

Regimentul 6 Vânători a comis mai multe masacre în drumul său prin Basarabia, că­pitanul Stihi fiind de fiecare dată implicat. Astfel, mai multe gropi comune cu mii de evrei omorâți se găsesc la Bălți, Mărculești - Gura Căinari, Florești etc. De fiecare dată au fost invocate rațiuni militare, în seama evreilor fiind puse acțiuni ne­ve­rosimile de sabotaj și operațiuni similare celor efectuate de trupe speciale.



Profeția autoîmplinită

Semnătura căpitanului Stihi se găsește pe un „studiu“ elaborat de Marele Stat Major cu câteva zile înainte de începerea ope­rațiunilor militare în care erau anticipate posibile acțiuni ale comuniștilor și evrei­lor odată cu intrarea în război: trimiterea de parașutiști pentru ocuparea punctelor sensibile din spatele frontului, tăierea fi­relor telefonice și telegrafice, atacuri pe timpul nopții, semnalizări luminoase pen­tru a indica ținte bombardierelor sovietice etc. La câteva zile distanță, masacrele îm­potriva evreilor au fost justificate tocmai cu aceste pretexte, în seama evreilor fiind puse exact faptele anticipate că se vor în­tâmpla. Evreii din Sculeni au fost uciși pentru că ar fi tăiat firele telefonice ale ar­matei, ar fi semnalizat ținte artileriei so­vi­e­tice și ar fi tras cu arma sau aruncat cu gre­nade împotriva soldaților români. Evre­ii din Iași au fost acuzați că au furnizat parașutiști pentru armata sovietică, că au semnalizat luminos avioanelor sovietice și că au tras noaptea în trupele române și germane aflate în tranzit prin oraș. Evreii din Bălți au fost executați pentru sabotaj și pentru că erau „aprigi comuniști“, iar cei din Mărculești pentru că ar fi organizat o ambuscadă în urma căreia o unitate a armatei române a fost măcelărită. Pentru niciuna dintre aceste acțiuni nu au fost furnizate probe și nu au existat victime în rândul armatei române și germane, cu ex­cepția târgului Mărculești, unde unitatea mi­litară din Regimentul 6 Vânători a intrat fără dispozitiv de luptă și a fost sur­prinsă, de fapt, de o unitate sovietică. Si­militudinea dintre „studiul“ Marelui Stat Major și justificarea masacrelor prezentată în rapoartele ulterioare arată că vorbim despre o profeție autoîmplinită, proiecțiile antisemite servind drept pretexte pentru crime cu caracter rasist îndreptate îm­po­triva unor familii întregi.

În cazul masacrelor de la Stânca Roz­no­vanu, Iași, Bălți, Mărculești - Gura Căinari a existat o anchetă amplă după război, soldată cu condamnarea, într-un proces din 1948, a peste 50 de persoane - ofițeri de armată, de poliție, servicii de infor­ma­ții, gardieni publici, funcționari, mici în­treprinzători, muncitori, căruțași, șomeri, elevi. Procesul a demonstrat că acuzațiile împotriva evreilor au fost neîntemeiate, fiind rezultatul combinației dintre anti­se­mitismul instituționalizat de regimul An­tonescu și o intensă zvonistică, stimulată de serviciile secrete, pe fondul nevrozei colective provocate de izbucnirea războ­iului.



Fabrica de zvonuri

Rapoartele armatei și poliției din primele săptămâni de război semnalau frecvent că reprezentanții autorităților și civilii erau expuși și vulnerabili în fața zvonisticii. Cultura antisemită de la nivelul ins­ti­tu­ți­ilor de forță contribuia la automistificare, existând consemnul tacit că evreilor le pot fi atribuite felurite fapte fără a se verifica temeinicia informației. Oficial, ar­mata a încercat să combată efuziunea zvo­nisticii, amenințând cu pedepse aspre pe cei care răspândeau informații mincinoase sau panicarde.

Pe de altă parte, studiind documentele, pu­tem observa foarte ușor că autorităților erau surse sau colportoare de zvonuri, va­lidând public cu titulatura instituțională informații neîntemeiate. Zvonurile privind parașutiștii și semnalizările din Iași au fost validate prin comunicate publice de co­man­dantul Diviziei a 14-a și comandantul poliției din Iași și, ulterior, de însuși Ion Antonescu și Marele Stat Major. Ulterior, nu a fost găsit niciun document care să pro­beze acuzațiile. Iată un citat dintr-un ordin dat pe 4 iulie de Ion Antonescu prin intermediul ministrului de Interne care este ilustrativ pentru contradicțiile de ati­tudine: „Dezordinele întâmplate acum câ­teva zile la Iași au pus armata și au­to­ri­tățile într-o lumină cu totul nefavorabilă. Cu ocazia evacuării Basarabiei, a fost pen­tru armată o adevărată rușine că s-a lăsat insultată și atacată de evrei și co­muniști, fără a reacționa. Rușinea este și mai mare când soldații din proprie ini­țiativă și de multe ori numai cu scopul de a jefui sau maltrata atacă populație evreiască și omoară la întâmplare, astfel cum a fost cazul la Iași. Neamul evreesc a supt, a sărăcit, a speculat și oprit des­voltarea neamului românesc timp de câ­teva secole; nevoia de a ne scăpa de aceas­tă plagă a românismului este de ne­discutat, dar numai Guvernul are drep­tul de a lua măsurile necesare. Aceste mă­suri se află în curs de aplicare și ele vor fi continuate după normele ce voi ho­tărî. Nu este admisibil însă ca fiecare ce­tățean sau fiecare soldat să-și asume ro­lul de a soluționa problema evreească prin jafuri și masacre“.

La nivelul Marelui Stat Major, pogromul a fost văzut ca o reacție la o încercare de rebeliune a populației evreiești. Nu știm cât de mult era crezută în mod real aceas­tă interpretare. Cert este că Antonescu rea­liza în luna iulie că ofițerii tindeau să abuzeze de pretexte pe o linie de legi­ti­mare a crimelor pe care tocmai el a oferit-o prin ordinul din 25 iunie, citat mai sus. De exemplu, pe 16 iulie, Antonescu trans­mitea prin intermediul Marelui Stat Ma­jor: „Se atrage atenția că s-a[u] observat ca­zuri când soldații au împușcat popu­lația civilă pentru pretinse agresiuni in­e­x­­­istente. Măsurile contra agresorilor nu vor fi luate decât de autorități și de co­mandanții de unități, numai în caz vădit de agresiune, sabotaj etc.“.

Așadar, în cazul masacrelor care au pre­ce­dat pogromul de la Iași, au existat ordine directe de ucidere a evreilor, fiind invo­cate rațiuni militare. Linia decizională, ca­re poate fi reconstituită cu documente, mer­ge de la generalul Ion Antonescu, Ma­rele Stat Major, Armata a 3-a, Divizia 14, până la Regimentul 6 Vânători, mai precis de la comandantul unității până la ofițerul și subordonații acestuia care au apăsat pe trăgaci. Totuși, există o distanță între tex­tul ordinelor de la nivelul lui Ion Anto­nescu și al Marelui Cartier General și mo­dul în care acestea au fost interpretate pe linia decizională și mai ales la capătul aces­teia. Înseamnă aceasta că eșaloanele infe­rioare au denaturat ordinele venite de la vârf și că Antonescu era complet străin de masacrele comise în zona Iașiului? Răs­punsul este nu și pentru a înțelege mai bi­ne trebuie spuse câteva lucruri despre cul­tura politică a regimului Antonescu și des­pre stilul de leadership al dictatorului fas­cist

Cultura politică antonesciană

Cadrul politic, legislativ și cultural anti­se­mit al regimului Antonescu a furnizat con­dițiile de posibilitate pentru pro­du­cerea ma­sacrului. Cultura politică antonesciană era impregnată de antisemitism, na­țio­nalism integral bazat pe ideea de epurare etnică, autoritarism statist și militarist, vi­ziune antidemocratică etc. În timpul său, s-a produs o radicalizare a culturii ins­ti­tuționale anterioare care favoriza co­rup­ția, corupția antisemită, banalizarea com­portamentului abuziv și violent, dezu­ma­nizarea evreilor și exploatarea vulne­ra­bi­lității lor produse prin acțiunile statului etc. Antonescu a văzut în izbucnirea răz­boiului cel mai bun prilej pentru „re­zol­varea problemei evreiești“ prin de­por­tare, ghetoizare și alte măsuri radicale, mer­gând până la crime, uneori ordonate direct, alteori sugerate prin limbaj am­bi­guu. De asemenea, intrarea în război cu pers­pectiva recuperării Basarabiei și Bu­co­vinei a alimentat, la el și la alții, ideea „răz­bunării“ pentru evenimentele din ur­mă cu un an, pentru care evreii au fost fă­cuți vinovați printr-un extraordinar efort propagandistic.

Stilul de conducere al „conducătorului sta­tului“, Ion Antonescu, a influențat decisiv desfășurarea evenimentelor. El alterna do­rința de control total cu momentele de apa­tie și ambiguitate, fapt care a făcut ca măsurile genocidare să fie rezultatul unei combinații dintre ordinele vagi și ini­ția­tive pornite de jos. Într-o ședință a Con­si­liului de Miniștri din aprilie 1941, Ion An­tonescu a făcut două declarații care pre­figurau modul său de reacție din iunie 1941: „Dau drumul mulțimii să-i ma­sa­creze [pe evrei]. Eu mă retrag în cetatea mea și, după ce-i masacrează, pun ia­răși ordine“; și a doua: „Cine nu se su­pune ordinului autorității de Stat, acela este împușcat. Nu mai așteptați ordine de la centru“. În timpul pogromului de la Iași, autoritatea statului a dispărut pentru scurt timp, proclamându-se tacit un fel de Saturnalie a violenței, un laissez-faire antisemit cu efecte criminale. Oamenii în uniformă și civilii s-au simțit încurajați de lipsa intervenției autorităților centrale și au dat frâu liber violenței, mânați de an­ti­semitism, de dorința de jaf sau de nevroza din oraș cauzată de proximitatea ope­ra­țiunilor militare. Evreii au fost uciși ca­tegorial, pe criterii etnice, și, în același timp, stocastic, fără a ține cont de respon­sabilități.

Dacă vom compara cu modul de acțiune al germanilor din aceeași perioadă, vom observa similarități izbitoare. Și în cazul lor lipsesc de multe ori ordinele explicite, fie pentru că Himmler, Heydrich și alții ezitau să asume public, deschis, ordine criminale, fie pentru că ei înșiși nu știau cum este mai bine să procedeze și foloseau situațiile din teren drept cazuri-test, din­tre care alegeau modurile de acțiune pe care le considerau cele mai potrivite și le transformau în modele. Ei lăsau într-o anu­mită măsură ca lucrurile să decurgă de la sine, după care alegeau modelele de acțiune pe care le apreciau, de obicei pe cele mai violente și eficiente.

Istoricul Jürgen Matthäus folosește, pen­tru a desemna acest mod de a proceda, for­mula „escaladare controlată“. Istoricii Holocaustului au descoperit că utilizarea unui model decizional simplist de tip top-down, în care ordinele circulă inflexibil unidirecțional de sus în jos, nu ne ajută prea mult să înțelegem ce s-a întâmplat. În fapt, a existat un joc de tatonare între eșaloanele superioare și cele inferioare, prin care primele își luau feed-back din te­ren pentru a-și ajusta deciziile, iar ce­le­lalte, prin modul de aplicare – mergând de la rezistență până la exces de zel –, trans­miteau semnale asupra cursului dorit al evenimentelor.

În concluzie, deși Antonescu dorea să sca­pe de evrei prin orice mijloace, la înce­pu­tul războiului nu avea formulată o idee clară asupra modului de acțiune, cum nici germanii nu aveau. Singura certitudine era că măsurile împotriva evreilor trebuie radicalizate, socotind că politicile de ex­cludere de dinainte nu dăduseră rezultate. A pregătit prin intermediul armatei și al serviciilor secrete câteva acțiuni de di­ver­siune și incitare în Iași, dar efectele aces­tora i-au depășit, probabil, așteptările. Com­binate cu ordinul său de deportare și execuții sumare, acestea s-au transformat într-o explozie de violență care a lăsat mii de victime evreiești și a dus armata din linia frontului în pragul debandadei. //
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.13 16:09

Holocaustul și România. Academia Română se disociază de Vladimir Iliescu VIDEO

Holocaustul și România. Academia Română se disociază de afirmațiile profesorului Vladimir Iliescu, după reacțiile virulente ale mai multor organizații, printre care și Asociația Culturală Mondială a Evreilor Originari din România.

Academia Română se disociază total de afirmațiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respinge categoric, și își exprimă regretul că acestea au fost făcute în spațiul său”, se arată într-un comunicat al Academiei Române. “Întâlnirea nu comporta o dezbatere. Discursurile s-au referit la noile apariții. Conținutul intervenției domnului Vladimir Iliescu nu avea legătură cu tematica întâlnirii și a fost total neprevăzut”, arată sursa citată. Academia Română precizează că la eveniment au luat cuvântul 11 persoane, printre care ultimul vorbitor a fost prof. Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen – Germania.

Într-un discurs susținut în Aula Academiei Române pe 14 februarie, la lansarea Enciclopediei Regimului Comunist din România de istoricul Vladimir Iliescu, acesta a afirmat că “în România au fost persecuții împotriva evreilor, 20.000 de evrei au murit, dar asta nu este Holocaust“. De asemenea, profesorul Vladimir Iliescu a explicat pentru ZiaristiOnline.ro: “In Romania au avut loc persecutii impotriva evreilor, cu cifrele cele mai mari de aproximativ 100 sau 120.000 de evrei din Basarabia si Bucovina dar nu a avut loc un holocaust. Fiindca in Regat evreii au trait, si chiar si fara stea, cand l-a rugat Filderman (presedintele Uniunii Evreilor din Romania) pe Antonescu, deci ei au dus o viata aproape normala, iar din cei deportati in Transnistria multi s-au intors (printre care si Wilhelm Filderman), prin urmare nu poate fi vorba de holocaust. Holocaust a fost doar in Germania si Ungaria, care i-au trimis (pe evrei) la Auschwitz…”, spune istoricul Vladimir Iliescu, afirmand si ca a propus in plenul Academiei Romane infiintarea, impreuna cu academicianul Razvan Theodorescu, a unui club al ‘antisemitilor filosemiti’”.

Potrivit Radio România Actualități, Asociația Culturală Mondială a Evreilor Originari din România a reacționat luni cu extremă nemulțumire la un discurs susținut în Aula Academiei Române în 14 februarie, la lansarea Enciclopediei Regimului Comunist din România de istoricul Vladimir Iliescu, profesor al Universității din Aachen, Germania. “Am fost mai mult decât prost impresionat de ce am primit prin email, discursul lui Iliescu la Academia Română. Pe youtube l-am ascultat, cu vocea lui, tot discursul. Și m-am întrebat: “Quo vadis Academia?” Unde vreți să ajungeți cu așa ceva? Și ceea ce m-a impresionat cel mai prost au fost aplauzele unanime cu care s-a terminat un discurs al unui antisemit mascat. Adică, ‘da, evreii din România au suferit, au murit 120.000-130.000, parcă ce sunt 120.000 de jertfe? Nimic. Dar nu a fost Holocaust‘. În afară de faptul că din punct de vedere istoric, este un fals, pentru că din păcate – și îmi pare rău că nu îl am aici, că am scos o parte din arhivă, v-aș fi arătat un document scris de mână, un raport al cuiva care a fost responsabil cu exterminarea evreilor din România, câți au fost împușcați, în ce locuri. Un număr mai mult decât dublu. Raport din data respectivă, la retragerea românilor din Transnistria. Am reacționat la toți cei care mi-au trimis, că mi-au trimis mai mulți, fiecare în stilul lui. Două zile mai târziu am primit răspunsul președintelui Academiei, Haiduc, că nu e poziția Academiei și așa mai departe. Iar am reacționat destul de grav, că e fățarnic. Că nu numai că nu a spus nimic de la catedră, dar a aplaudat și el. Și se vede, e imagine. Asta nu se poate infirma. Am fost rugat să dau o reacție și am dat o reacție pentru /…/ Am reacționat și la cererea Asociației Supraviețuitorilor Holocaustului de la București, în frunte cu doctorul Liviu Beriș, am reacționat și pe linie academică, prin cele transmise profesorului Michael Shafir, care mi-a confirmat că a transmis mai departe, la diverse centre academice”, a declarat, pentru RRA, Shlomo Leibovici Laish, președintele Asociației Culturale Mondiale a Evreilor Originari din România.

De asemenea, reprezentanții mai multor organizații civice românești au transmis președintelui Academiei Române, academicianul Ion Haiduc, o scrisoare deschisă în care este deplâns faptul că “Tradiția de luciditate și conștiință științifică este periclitată de faptul că în chiar aula Academiei Române s-au putut face afirmații negaționiste”.

Semnatarii scrisorii, președintele Fundației pentru Democrație, Cultură și Libertate, Dragoș Șeuleanu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Ovidiu Nicolescu, președintele Transparency International, Marian Popa, președintele Pro Democrația, Cristian Pîrvulescu, profesorul universitar Paul Dobrescu și scriitorul George Astaloș își exprimă, citez, “consternarea că o persoană poate să emită de la tribuna aulei Academiei Române astfel de declarații, care contrazic atitudinea corectă, echilibrată și demnă a societății românești”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.02.13 11:27

Negarea Holocaustului sub cupola Academiei Române

La 14 februarie, în Aula mare a Academiei Române, în prezența conducerii acestui for, cu prilejul lansării volumului II din Enciclopedia regimului comunist din România, prof. Vladimir Iliescu, Universitatea din Aachen (Germania), a afirmat: „În România au fost persecuții împotriva evreilor. Academicianul [Nicolae] Cajal spunea același lucru. Au fost persecutați..., 100 până la 120.000 de evrei au murit, dar nu a fost Holocaust, dovadă cei peste 300.000 care au supraviețuit în Regat. Au murit mare parte din prostie. Sigur 20-30.000 au fost împușcați pe drum. [Pe] bătrânii care cădeau îi împușcau, dar majoritatea au murit că au fost băgați în colhozuri și au venit primele epidemii... Românii răspund de asta, dar ăsta nu este Holocaust. (...) România este declasată și criticată în mod inutil pentru un lucru care nu a avut loc. Holocaustul nu a avut loc decât în Ungaria când Horthy [Miklós], Regentul, a dat ordin și honvezii i-au băgat începând cu Transilvania și i-au trimis [pe evrei] direct la Auschwitz. (...) Germania a făcut Holocaust, Ungaria a făcut Holocaust, România numai persecuții. E o mare deosebire. Eu ca român trăitor în Germania știu importanța acestui lucru“. Cu mai puțin de un deceniu în urmă, la București a fost adoptat Raportul Wiesel, care condamnă oficial Holocaustul din România. Din 2002, legislația românească stabilește faptul că „negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracțiune“.

Publicăm în continuare fragmente din scrisoarea lui Liviu Beris, supraviețuitor al Holocaustului și președinte al Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului, adresată prof. dr. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române.



SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Președinte Ionel Haiduc,

Am primit pe ziua de 15 februarie 2013, tocmai din Ca­na­da, o înregistrare a ședinței desfășurate în aula mare a Academiei Române, purtând un titlu incitant, Bomba de la Academie. Vizionarea înregistrării mi-a dovedit că titlul dat de media este pe deplin justificat.

În fața plenului Academiei, a conducerii acestui înalt for științific, un profesor invitat din Germania comunică „o mare descoperire științifică“. În România nu a existat Ho­locaust!

Aplauzele prelungite care au marcat încheierea expunerii și lipsa oricărei obiecții la comunicare au evidențiat acor­dul deplin al asistenței.

Cred că nicio descoperire științifică comunicată până acum în această aulă nu a făcut ca numele Academiei Române să facă atât de rapid înconjurul lumii.

La timpul când s-au desfășurat evenimentele la care s-a făcut referire, aveam doar 13 ani. Și doar pentru că m-am născut evreu, am trecut prin pericolul împușcării în tim­pul execuțiilor efectuate fără nici un fel de judecată, de că­tre armata română la intrarea trupelor în Herța (5 iulie 1941), am trecut prin grozăvia convoaielor morții pe dru­mu­rile Basarabiei, în care dacă rămâneai în urmă erai îm­pușcat, și prin foame, frig și tifos exantematic în timpul deportării în Transnistria.

Și mă întreb acum, după această „descoperire“, eu, care mă consideram până acum supraviețuitor al Holocaustului românesc, cărui eveniment i-am supraviețuit? (...) Cum poate fi numită această politică de exterminare pro­gra­mată și aplicată de un stat suveran asupra unor oameni vinovați doar pentru că s-au născut din anumiți părinți?

Unii istorici au folosit termenul de Holocaust. România, prin oficialitățile reprezentative ale statului, a adoptat acest termen și a stabilit ziua de 9 octombrie ca Zi Na­țio­nală de Comemorare a Holocaustului. (...)

În exterminarea evreilor din România nu au fost utilizate camere de gazare. Au fost folosite tehnologii învechite pre­cum glonțul (la intrarea trupelor în Basarabia și în Bu­co­vi­na de Nord), moartea prin asfixiere (în vagoanele în­chise etanș ale trenurile morții de la Iași), incendierea și arun­carea în aer prin dinamitare a unor magazii pline cu oa­meni (Odessa), spânzurători (Odessa) și moartea lentă (prin înfometare, frig și condiții de mizerie care au dus la izbuc­nirea epidemiilor de tifos exantematic și febră tifoi­dă). Și dacă exterminarea efectuată de Germania, pe care Hitler nu a reușit s-o desăvârșească din cauza înfrângerii în răz­boi, este denumită Holocaust, exterminarea săvâr­și­tă de Guvernul Antonescu (pe care nici acesta nu a reușit s-o desăvârșească din aceleași cauze) cum să fie denu­mi­tă?

În calitatea dumneavostră de Președinte al Academiei, un­de a fost făcută comunicarea acestei „descoperiri știin­ți­fice“, din respect pentru opinia publică din țară și din stră­inătate, consider că aveți datoria de onoare de a-mi răs­punde la următoarele întrebări:

Dacă nu sunt supraviețuitor al Holocaustului românesc, cărui eveniment am supraviețuit?

Evreii și romii care au murit în urma acțiunilor Guvernului Antonescu, în teritoriile aflate atunci sub autoritate ro­mâ­nească, ce fel de victime sunt, dacă nu victime ale Holo­caustului românesc?



În așteptarea răspunsului dumneavoastră,

Cu respect,

LIVIU BERIS
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.13 18:02

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.13 17:49

Un istoric român care predă în Germania a negat Holocaustul în Aula
Academiei Române, în 14 februarie, la lansarea unor volume de istorie
a comunismului, se arată într-un comunicat al Centrului de
Monitorizare a Antisemitismului, remis redacției. În timp ce
instituțiile pentru combaterea antisemitismului critică declarațiile
profesorului Vladimir Iliescu, reprezentanții Academiei Române arată
caracterul neoficial al afirmațiilor profesorului, explicând,
totodată, contextul în care au fost spuse.

Astfel, profesorul Vladimir Iliescu, de la Universitatea Aachen, a
apreciat că Holocaustul din România "este o minciună cosmică". De
asemenea, el a mai declarat Holocaustul a fost în Germania și Ungaria,
fiindcă numai acolo evreii au fost trimiși la Auschwitz și omorâți,
însă cei deportați de mareșalul Antonescu în Transnistria s-au întors
acasă în număr mare, ducând o viață "aproape normală" (Mai jos,
discursul înregistrat de publicația Ziariști Online TV) .



În acest context, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului
din România, Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului
și Romani CRISS își exprimă "consternarea față de declarațiile
negaționiste ale profesorului Iliescu și , în egală măsură, față de
aplauzele colegilor academicieni".

"Negarea Holocaustului din România, în termeni expliciți, în cadrul
celui mai înalt for științific al României, este o premieră și un
semnal extrem de grav. Acum înțelegem reticența, timp de zece ani, a
unor membri ai Academiei Române în a menționa conotația rasistă și
antisemită a definiției cuvântului "jidan". Aplauzele din Aula
Academiei oferă o explicație și pentru continuitatea în activitate a
unor istorici negaționiști, a căror credibilitate științifică
contează doar în curtea instituției menționate, care își promovează
nestingheriți așa-zisele cercetări de rescriere a istoriei, ștergând
cu buretele crimele odioase ale mareșalului Ion Antonescu și ale
Mișcării Legionare", se arată în comunicatul remis redacției.



Pe de altă parte, Elena Solunca, din cadrul Biroului de Presă al
Academiei Române, a explicat, pentru România Liberă, că declarațiile
profesorului Vladimir Iliescu au un caracter neoficial, fiind vorba
doar de poziția lui personală.

"A fost o lansare de carte. S-a purtat o dezbatere, în care fiecare
și-a spus punctul de vedere. Nu este poziția oficială a Academiei.
Domnul profesor a spus că au fost persecuții, nu Holocaust. A fost o
intervenție într-o dezbatere științifică", a arătat Elena Solunca.

În septembrie 2011, Academia Română a acceptat să înlocuiască, în noul
tiraj al Dicționarului Explicativ al Limbii Române, definițiile
cuvintelor "jidan" și "țigan", care erau prezentate ca fiind expresii
familiare pentru "rom" și "evreu", la presiunile Consiliului Național
pentru Combaterea Discriminării și a mai multor ONG-uri.

Citește și Academia Română va modifica cuvintele "țigan" și "jidan" în
DEX. Cuvintele, jignitoare și discriminatorii

Totodată, în 2012, mai mulți politicieni au negat, în diverse rânduri,
Holocaustul: politicianul Corneliu Vadim Tudor a precizat, în
octombrie, că îl va nega "până la moarte", iar actualul ministru
pentru Relația cu Parlamentul, Dan Șova, a citat o serie de lucrări,
într-o emisiune, care arătau că evreii "nu au avut de suferit" în
timpul regimului Antonescu.

Citește și Masonii din România le cer autorităților să pedepsească extremismul

În România, negarea Holocaustului se pedepsește cu închisoare între
șase luni și cinci ani și înterzicerea unor drepturi, conform legii
107/2006.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/cum-se-neaga-holocaustul-in-aula-academiei-romane-vezi-ce-spune-academia-293915.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.13 17:32

“Prigoana din Basarabia”, un film despre amintirile supravietuitorilor holocaustuluide Natalia Ghilascu

Deportarea romilor în Transnistria este un episod tragic din istoria țării. Romii au fost exilați în lagărele și ghetourile din Transnistria în vara anului 1942. Din cei trei mii de romi, doar jumătate s-au întors acasă. Astăzi puțini cunosc ororile regimului antonescian.

De ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, portalul de știri Discriminare Media vă invită să urmăriți filmul documentar ”Prigoana din Basarabia”, produs de Centrul Național al Romilor din Moldova în colaborare cu Asociașia suedeză ”E Romani Glinda”.

Filmul documentar “Prigoana din Basarabia” este o trecere în revistă a tragediei și suferinței prin care au trecut circa 3 mii de victime de entie romă din Basarabia.

Acest episod tragic din viața romilor a rămas adânc înrădăcinat în memoria lor colectivă, spune Nicolae Rădiță, președintele Centrului Național al Romilor. Drept pretexte pentru deportări erau invocate furturile și înșelătoriile comise de romi, în special cei care trăiau în șatre.

Din 100 de ferme și grajduri pentru vite unde erau ținuți deportații, au ramas doar ruinele. Din întâmplare sau din intenția de a ascunde adevărul, astăzi se știe prea puțin despre ororile regimului antonescian.

Filmul prezintă imagini din acele locuri ale deportării care acum se află în administrația ucraineană. Regizorii Sergiu Ene și Natalia Ghilașcu au mers pe urmele deportaților, în satul Ivanovka din regiunea Nicolaev, unde au întâlnit-o pe Nadejda Mahneak, o bătrână de 84 de ani, care își aduce aminte de acele evenimente.

În satul ei a venit un convoi de 500 de romi. Femeia povestește cu emoție despre pieptenele și vasele colorate care le-a cumpărat atunci de la romi. În locul șesului unde au fost amplasați de jandarmeria română acuma paște o cireadă de vite.

”Prigoana din Basarabia” arată și unele documente care atestă condițiile de trai ale deportaților. Fotografiile aflate la Arhiva regională de stat din Odesa atestă condițiile extreme ale romilor din acea vreme. Atrocitățile regimului fascist sunt puțin azi cunoscute de către tineri pentru că această materie nu este predată în școli. Chiar și în manualele de istorie, evenimentele din perioada anilor 1942-1944 sunt abordate tangențial, susține istoricu Ion Duminică.

În cel de-al Doilea Război Mondial, evreii și romii au fost deportați în masă și au fost exterminați în diferite state. La genocid au luat parte nu doar germanii și românii, ci și ungurii, polonezii, austriecii, francezii, grecii, croații, cehii, rușii, ucrainenii, bielorușii și Țările baltice.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.13 9:53


Dezvăluiri controversate în presa israeliană. România, acuzată că ar fi "vândut" evrei în perioada comunistă


Revista militară Israel Defense a publicat recent un material în care
susține faptul că, timp de mai multe decenii, statul israelian ar fi
"cumpărat" evrei din România, prin intermediul unor canale
clandestine.

Potrivit sursei citate, de scoaterea evreilor din țară se ocupă
agenția "Nativ", un serviciu secret israelian responsabil cu
menținerea legăturilor și asistarea evreilor din fosta URSS și din
Europa de Est.

"Încheiasem o înțelegere cu ei provind o <> anuală de evrei în
fiecare an", a povestit Yacov ("Yasha") Kedmi, fostul lider al
agenției "Nativ" în perioada 1992-1999. "Noi eram principala sursă de
valută străină pentru serviciile secrete din România. Câteodată
plăteam cu cecuri, altădată cu bani gheață (...)", a adăugat acesta.

Jurnaliștii străini spun că, începând cu finele celui de-Al Doilea
Război Mondial și până la căderea regimului comunist, statul
israelian, susținut uneori financiar chiar și de Jewish Joint
Distribution Committee (JDC), a plătit autorităților române sume
exacte pentru fiecare evreu; în schimb, românilor le era permis să
imigreze în Israel.

"La începutul fiecărui an, mergeam la București, stabileam cotele și
tarifele - cât trebuia să plătim pentru un copil, cât de mult pentru
un adult, cât trebuia să plătim în plus pentru persoanele calificate
sau cu un anumit statut", a mai povestit Kedmi, adăugând că prețurile
porneau de la 100 de dolari și ajungeau chiar și la câteva mii. Spre
exemplu, pentru un medic se putea plăti și 10.000 de dolari.

Publicația mai arată că "înțelegerea" între cele două state a fost
stabilită la finele anilor '50, când Nikita Sergheevici Hrușciov, prim
secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a vizitat
România. Atunci, Gheorghe Gheorghiu Dej ar fi acceptat propunerea,
inițial cerând "doar bunuri, nu bani" în schimbul evreilor.

Așadar, Israelul se angaja să ajute România să obțină echipamentul
necesar pentru extracțiile de țiței de la Florești.

O serie de negocieri directe ar fi fost făcute însă în 1965, mai scrie
revista israeliană. "Nicun evreu nu a părăsit vreodată România fără a
se face plata", a precizat și istoricul Shlomo Leibowitz. "România
permitea ieșirea acestora din țară doar dacă era în interes de
serviciu sau alteceva. Când nu existau motive serioase nu conta cât de
mulți bani se plăteau. (...) Shaike trebuie să facă față
dificultăților la fiecare șase luni, rediscutând termenii înțelegerii.
Nu au existat niciodată niște reguli scrise", a mai spus acesta.
http://www.gandul.info/magazin/dezvaluiri-controversate-in-presa-israeliana-romania-acuzata-ca-ar-fi-vandut-evrei-in-perioada-comunista-10572412
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.02.13 20:37

Mihai FULGER - KINObservator. Spiritul capitalist în comunism: răscumpărarea evreilor

Cu noul său documentar, Evrei de vînzare, Radu Gabrea rămîne fidel misiunii sale de a aduce la lumină, prin mijloace filmice, momente prea puțin cunoscute (sau prea des ignorate) din istoria României. De data aceasta, ținta cineastului este, după cum declară el însuși, „cea mai mare operațiune prin care un stat și-a vîndut propriii cetățeni, petrecută pînă azi în Europa“.

Titlul filmului și citatul din regizorul său, plasat imediat după generic, sînt două indicii suficient de puternice pentru a vă sugera subiectul documentarului lui Radu Gabrea – un subiect care, deși vrednic de toată atenția, nu a mai a fost abordat cinematografic anterior. Pe scurt, într-o perioadă de patru decenii și ceva (1947-1989), 90% dintre evreii români au părăsit definitiv această țară, marea majoritate pentru a deveni cetățeni ai tînărului stat israelian. În filmul său, Radu Gabrea este mai degrabă interesat de cum-ul, decît de de ce-ul din spatele acestor date. De pildă, întrebarea ridicată de una dintre personalitățile intervievate, istoricul Marius Oprea („Dacă evreii au adus comunismul în România, de ce plecau?“), nu primește un răspuns explicit pe ecran. Cert este că și reprezentanți iluștri ai comunității evreiești din perioada comunistă, precum neurologul Jean Ashkenazy (un alt interlocutor al lui Radu Gabrea, ale cărui amintiri, impresionante și uneori plastice, au efecte benefice asupra narativității filmului), ar fi dat orice pentru a putea să părăsească România și să se stabilească în Israel; savantul, stabilit în prezent la Tel Aviv, chiar estimează contravaloarea „răscumpărării“ familiei sale la o sumă ce ni se pare și azi uriașă: peste un sfert de milion de dolari.


Punctul de plecare al documentarului l-a constituit, așa cum a observat Radu Gabrea la premiera filmului, o carte a unui alt istoric, Radu Ioanid (interogat la rîndul său, ca principal specialist în domeniu). Volumul în cauză a apărut mai întîi în engleză (The Ransom of the Jews), apoi și în română (Răscumpărarea evreilor, Editura Polirom, 2005), și ne dezvăluie, pe baza unor cercetări aprofundate, adevărata evoluție a relațiilor dintre România și Israel în timpul comunismului. Însă regizorul (care semnează și scenariul, alături de Magdalena Schubert) nu s-a mulțumit cu informațiile furnizate de carte, așa că a găsit alte surse competente. De exemplu, Schlomo Leibovici Laish, tot istoric și fost coordonator al Biroului Național de Imigrări, este cel care afirmă răspicat că, încă de la sfîrșitul anilor 1940, de cînd Biroul Politic al PCR a acceptat emigrările în Israel, „niciodată, nici un evreu n-a părăsit România fără contraplată“. Iar ziarista de investigații Emilia Șercan este cea care dă citire, din documente găsite la CNSAS, sumelor încasate de Statul român pentru emigrările către Israel din perioada 1970-1975, precum și a baremurilor practicate în acest comerț cu ființe umane (de la 3.000 de dolari pentru un evreu „titrat“ pînă la 500 de dolari pentru unul „fără profesie“).


Evrei de vînzare are trei componente importante: interviurile cu experți (talking heads), imagini de arhivă, bine alese, avînd scopul de a contextualiza evenimentele descrise de intervievați, și documente relevante (cum ar fi o stenogramă a unei ședințe din cadrul Comitetului Central al PCR sau o scrisoare a unei femei a cărei familie a fost „răscumpărată“, dar și fragmente din jurnalele lui Mihail Sebastian și Emil Dorian), filmate de operatorii lui Radu Gabrea și citite de actrița Victoria Cociaș (totodată producătoarea filmului). Mai apar ocazional imagini filmate recent în țară (folosind și spectaculoasa tehnică time lapse), precum și o secvență de reconstituire cu actori, cu sursa neprecizată.


Vînzarea evreilor de către Statul român își are originea, după cum afirmă Radu Ioanid, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cînd mareșalul Antonescu a încercat, fără succes, să-i plaseze guvernului britanic pe cei 50.000 de supraviețuitori ai evreilor români deportați în Transnistria. Dar acest business imoral s-a dezvoltat cu adevărat de abia în epoca lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și, mai ales, în cea „de aur“ a lui Nicolae Ceaușescu (care, după ce inițial ceruse ca afacerea să fie oprită, a realizat după scurt timp potențialul ei și a ajuns chiar să gestioneze în mod direct comerțul cu „jidani“, cum îi numea el pe evrei). Filmul lui Radu Gabrea reflectă succint, dar convingător (grație documentării laborioase și mărturiilor credibile) toate etapele fenomenului, evidențiind, printre altele, figura unui „erou aproape necunoscut“ – agentul israelian Yeshayahu (Shaike) Dan, care s-a ocupat de emigrarea evreilor români încă din 1944. În ceea ce privește întîlnirea de la Zürich dintre Shaike Dan și generalul securist Gheorghe Marcu, în urma căreia acesta din urmă a pierdut inexplicabil un diplomat ce conținea un milion de dolari, primiți pentru a permite emigrarea unor evrei români, chiar și numai pentru acest business meeting tragicomic era nevoie de un film precum Evrei de vînzare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 28.01.13 17:04

După ce s-a pus la punct cu istoria, Dan Șova a dat de Ziua Holocaustului următorul mesaj

După ce anul trecut a stârnit un val de reacții negative cu afirmația că în România n-a existat Holocaust, anul acesta Dan Șova a transmis, cu o întârziere de o zi, un mesajde Ziua Internatională de Comemorare a Holocaustului, care are loc pe 27 ianuarie.

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine își motivează întârzierea prin faptul că pe 27 ianuarie a fost plecat din țară și nu și-a putut exprima "gândurile și compasiunea față de cei care au murit și au suferit în lagărele de exterminare naziste"



Intitulat "Comemorarea victimelor Holocaustului trebuie să ne sensibilizeze și să ne responsabilizeze", mesajul lui Dan Șova vrea să "transmită un mesaj despre trecut, dar cu gândul la viitor".

"Pe 27 ianuarie s-au împlinit 68 de ani de la momentul când lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat, punându-se astfel capăt unui genocid inimaginabil, care a lăsat o rană adâncă în istoria noastră europeană. Asemenea acte îngrozitoare ilustrează cât de mult rău pot face oamenii atunci când sunt orbiți de ideologii pervertite, corupte de ură și intoleranță", arată Dan Șova.

"Am vizitat muzeul Holocaustului de la Washington, am citit documente despre realitățile crude ale Holocaustului și am discutat cu organizații importante din România și din lume. Deși ceea ce am văzut și am aflat reprezintă doar o modestă imagine a ceea ce s-a petrecut cu adevărat, a fost o experiență care mă va marca toată viață", scrie Dan Șova în mesajul său.

"Tocmai de aceea, îmi exprim deplina compasiune față de victimele și familiile celor care au avut atât de mult de suferit de pe urma regimului nazist și rămân implicat cu hotărâre în demersurile privind combaterea antisemitismului", își încheie Dan Șova mesajul.

Contactat de gândul, Dan Șova a spus că el a scris mesajul și că a vrut să transmită exact ceea ce a scris.

Șova, "negaționistul"

Anul trecut, pe 5 martie, ministrul de acum a afirmat într-o emisiune TV despre Holocaustul evreilor din România că datele istorice arată că pe teritoriul României nu ar fi avut de suferit nici un evreu.

"Datele istorice arată că la Iași au fost omorâți 24 de cetățeni români de origine evreiască de soldații din armata germană. Nu au participat soldați români. Este un lucru lămurit istoric", a declarat Dan Șova, pe atunci senator și purtător de cuvânt PSD, într-o emisiune difuzata de The Money Channel în martie 2012.

"Scrierile istorice de origine evreiască ziceau de o carte interesantă despre pogromul evreilor în România. O să vedem că Tesu Solomovici are o carte interesantă despre pogromul evreilor. Recunoaște ca pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit și asta s-a datorat lui Antonescu", a mai spus Dan Sova.

Afirmațiile lui Șova au stârnit un val de reacții atât în România, cât și în străinătate. Romani CRISS și Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea AntiSemitismului în Romaânia au depus o plângere penală împotriva lui Dan Șova.

Iar premierul Victor Ponta a scris pe blogulo personal că Dan Sova nu mai este deocamdata purtator de cuvant al partidului și îl trimite în perioada următoare la Washington, pentru a se documenta în problema Holocaustului.

Ulterior, actualul ministru al proiectelor de infrastructă a delcarat că: "regret dacă afirmațiile mele de la postul The Money Channel au fost greșit înțelese".

Pe blogul său, Dan Șova a mai scris că "regret profund dacă declarațiile mele de la postul amintit de televiziune au fost interpretate în sensul în care aș fi negat, fie și o secundă, suferințele poporului evreu și vinovățiile autorităților române de atunci".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.13 16:05

“Evrei de vânzare”, un nou film de Radu Gabreade Eva Galambos
Regizorul Radu Gabrea are predilecție către subiecte evreiești deși nu este evreu. La primul meu interviu cu el, acum zece ani l-am întrebat, de ce? Mi-a răspuns că l-au interesat întotdeauna filosofia și religia iudaică, a citit, a studiat foarte mult despre istoria iudaismului. De fapt, întrebarea a fost pe undeva inutilă. Nu era singurul neevreu care se interesa de subiecte evreiești, care simțea un atașament față de ele. În plus, adaug eu, Gabrea este un umanist, îl preocupă problemele legate de soarta unui om, a unui popor, indiferent dacă este vorba de evrei, germani, deținuți politici. Filmele lui demonstrează acest lucru și acum amintesc doar ultimele – „Călătoria lui Gruber”, „Cocoșul decapitat” sau „Mănușile Roșii”.
Radu Gabrea a făcut multe documentare cu tematică evreiască, dar ele au avut ca subiect arta, cum au fost „Moștenirea lui Goldfaden”, minunatul film despre poetul Ițic Manger sau ciclul despre muzica klezmer românească. „Evrei de vânzare” este de-acum un film politic, care dezbate unul dintre aspectele cele mai abominabile (nu știu dacă trebuia să folosesc „cele”, cred că „abominabil” ar fi fost suficient dar ca să subliniez ideea) – omul ca marfă. Parcă ne-am fi întors în sclavagism când oamenii se cumpărau și se vindeau, ba se și negocia prețul lor, în funcție de pregătirea și calitățile lor. Așa s-a întâmplat în România cu evreii și cu sașii. Un document găsit la CNSAS i-a clasificat pe evrei după aceste criterii. Erau enumerate gradul de pregătire și prețul care s-a fixat pentru ei – de la 4.000 de dolari până la 500 pentru o persoană fără un loc de muncă. Un alt document arăta cum s-au desfășurat negocierile și pașii care trebuiau urmați: „noi (România) am oferit atât, ei (Israelul) au oferit atât, noi am oferit mai puțin cu 1.000 de dolari și ei au mai ridicat suma. Cred că până la urmă ne vom înțelege”.

Regizorul a declarat că sursa lui de inspirație a fost cartea istoricului Radu Ioanid despre acest subiect. Filmul se bazează pe mărturiile unor persoane, în primul rând ale autorului cărții, Radu Ioanid care, studiind problema, cunoștea și aspectele sale politice, scopurile urmărite. Dacă la început au fost de ordin material, fie produse, fie bani, în ultimă etapă, pe vremea lui Ceaușescu au devenit instrumente de presiune pentru obiectivele politice urmărite de liderul român. În film apar persoane direct implicate cum a fost doctorul Jean Așkenazy, intrat în categoria celor pentru care a plătit familia și el însuși, cunoscători ai acțiunii, atât din partea română: Liviu Turcu, fost membru al DIE, cât și din partea israeliană – Șlomo Leibovici Laiș, care ani de zile a lucrat la Ministerul israelian de Externe, sau persoane care s-au documentat asupra acestei probleme, cum a fost ziarista de investigații Emilia Șercan.

Dar filmul face și un istoric al emigrării evreilor în Israel, începând din anii 1880 până în 1989, amintind perioada nefastă din timpul celui de-al doilea război mondial când vase cu emigranți evrei plecați din Constanța au fost torpilate. (O mică confuzie aici, Leibovici Laiș a vorbit despre vasul Mefkure, torpilat de sovietici, ori era vorba de Struma). Din film reiese că afacerea evreilor de vânzare a început ca o „inițaitivă particulară”, când evrei din Marea Britanie au abordat un om de afaceri evreu cu relații în România, rugându-l să-și folosească contactele pentru a obține, contra cost, plecarea rudelor lor din România. Lucrurile au evoluat pânî când vânzarea evreilor a ajuns o politică de stat în România, depinzând de foarte mulți factori interni și externi. Pentru marea majoritate a evreilor, fondurile au fost furnizate de statul Israel. Una peste alta, în decurs de 35 de ani au emigrat în Israel apoximativ 250.000 de evrei. Israelul s-a folosit de acest instrument și pentru eliberarea conducătorilor sioniști din închisori. Pe de altă parte, Ceaușescu s-a folosit de evrei ca mijloc de șantaj pentru a obține clauza națiunii celei mai favorizate.

O idee subliniată în film anihilează concepția potrivit căreia evreii ar fi adus comunismul în România. Păi, se întreabă Radu Gabrea, dacă ei l-au adus, de ce au plecat din România cu zecile de mii? De-altfel, pe baza documentelor prezentate reiese și numărul proporțional mic de evrei în structuri cum ar fi fost Securitatea sau atitudinea conducătorilor comuniști români față de sioniști „pe care trebuie să-i tratăm ca pe fasciști”, se menționează într-o decizie luată de Comitetul Central.

Ce s-a întâmplat cu banii obținuți din vânzarea evreilor? Documentarul nu dă răspuns, nici nu are de unde să știe. Unii susțin că au fost folosiți pentru industrializarea României. Personal nu cred. În fond, dacă am face o adunare, nu ar ieși o sumă atît de mare, mai ales dacă ne gândim că a fost vorba de 35 de ani. Nu cred că România, poporul român ar fi profitat de acești bani. Părerea mea este că ele au fost trecute în conturile speciale ale Securității și folosite pentru cu totul alte scopuri – cumpărarea de influență în străinătate, cumpărare de armament sau plata unor teroriști care au încercat să-i ucidă pe disidenții români plecați. Și poate o parte a intrat în buzunarele unor personaje care astăzi se află printre bogații României.

Întrebarea care s-a pus după terminarea filmului a fost; bine, România a făcut-o pentru bani, dar Israelul de ce? Ce-a câștigat? Unii au spus că s-a îmbogățit cu specialiștii din România, că a fost o scurgere a creierelor. Sigur, și acest aspect este adevărat. Dar pentru Israel a aduce evreii în țară a fost o politică de stat, idee cuprinsă în Declarația pentru independență. Au fost aduși în Israel, contra cost, evrei din Irak sau Etiopia, în urma cărora statul nu numai că nu a câștigat dar a trebuit să investească pentru a-i aduce cât de cât la nivelul celorlalți locuitori ai țării. Se poate spune că a fost și o motivație demografică, de a crește numărul de evrei, dar aceasta a fost valabilă, să zicem, pentru primii zece ani. Salvarea lor de asimilare, salvarea unei diversități culturale iudaice din diferite țări, pericolul dispariției lor, pot fi enumerate ca motive ale politicii israeliene.

Documentarul lui Radu Gabrea este valoros pentru curajul cu care a abordat un subiect sensibil și pentru faptul că a adus la lumină adevărul sau o parte din adevărul legat de acest „comerț modern de sclavi”. Este valoros mai ales pentru că a dezvăluit o altă față a regimului comunist care declara că ar fi cel mai umanist din lume. Comentariile sunt de prisos, faptele din film sunt suficiente.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.12 9:39

Der Spiegel scrie despre refuzul României de a-și asuma pe deplin crimele de război



Der Spiegel publică un articol despre ultimul film documentar realizat de Florin Iepan, Odessa, în care regizorul îi confruntă pe liderii români în privința chestiunii masacrului de la Odessa și, implicit, în privința rolului jucat de România în cadrul Holocaustului. „Dar într-un loc în care criminalii de război sunt încă lăudați ca eroi naționali”, scrie publicația germană, „scopul lui de a obține recunoașterea trecutului rămâne o misiune descurajatoare.”

Der Spiegel scrie despre Odessa că ar fi o tentativă unică de asumare a trecutului. Însă filmul lui Florin Iepan e mai puțin despre ceea ce s-a întâmplat la Odessa în toamna anului 1941 și mai mult despre faptul că România de azi încă nu-și asumă acest trecut.

Într-una din scene, Florin Iepan apare încercând să-l abordeze pe Emil Constantinescu la sfârșitul unei conferințe, pentru a-l convinge să-i adreseze câteva cuvinte unui bătrân aflat în spatele său. Fostul președinte se eschivează și pleacă fără a vorbi cu bătrânul de 87 de ani venit de la Odessa. E vorba de Mihail Zaslawski, singurul supraviețuitor cunoscut al masacrului comis de Armata Română în octombrie 1941

Potrivit articolului, scena de mai sus a avut loc în octombrie anul trecut, chiar în luna în care se împlineau 70 de ani de la masacru. Documentarul abundă în astfel de scene, căci scopul său este de a prezenta felul în care elitele politice și culturale ale României refuză să vorbească despre implicarea țării în Holocaust. De aceea, acesta nu este un film documentar clasic, ci mai degrabă simpla documentare a campaniei de recuperare a memoriei inițiate de Florin Iepan. Acesta a ales să confrunte diverse personaje importante din viața politico-culturală a României în spații publice cu privire la problema masacrului de la Odessa și le filmează reacțiile.

Florin Iepan insistă că nu vrea să apară ca un erou care și-a stabilit drept misiune prezentarea adevărului istoric. „Vreau să spun publicului povestea mascrului și a lui Mihail Zaslawski și să filmez în continuare reacțiile, până când cuvântul «Odessa» va rămâne în conștiința publică drept sinonim al crimelor antisemite comise de România. Și aș vrea că un șef de stat român să meargă la Odessa, să-l ia de mână pe Mihail Zaslawski și să ceară iertare în numele poporului nostru.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.11.12 18:27

Românii și „drepții între popoare” din Româniade Eva Galambos

Cu câțiva ani în urmă la editura Hasefer a apărut volumul intitulat „Demnitate în vremuri de restriște”. Realizată de Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, în carte au fost prezentați neevreii care, în timpul Holocaustului, au salvat sau i-au ajutat pe evreii deportați în Transnistria, la Auschwitz, pe cei prigoniți în timpul pogromurilor, care au întins o mână de ajutor pentru cei din Transilvania de nord ocupată de Ungaria, amenințați cu deportarea, să treacă ilegal granița cu România, i-au ascuns, le-au dus alimente în lagăre. Unii au plătit cu viața aceste fapte de omenie. Șaizeci și ceva dintre ei au fost mai târziu distinști de către institutul Yad Vashem din Ierusalim cu titlul de „drepți între popoare”. Poate că ar mai trebui distinși și alții, dar este un procedeu dificil, Yad Vashem cere documente, mărturii, opinii, iar odată cu trecerea anilor, atât cei salvați cât și salvatorii sau martorii dispar…

Pentru România, unde au trăit înaintea celui de-al doilea război mondial aproximativ 800.000 de evrei, numărul „drepților” nu este prea mare. Dar chiar și așa, actele lor, și nu exagerez dacă spun de eroism, sunt puțin cunoscute. Federația Comunităților Evreiești din România care a solicitat editarea volumului pe care l-am amintit, a încercat o difuzare mai largă a cărții, printre parlamentari, oameni politici dar și printre tineri- studenți și elevi. În discursuri aniversare, mese rotunde, simpozioane legate de Holocaustul din România, se menționează de fiecare dată atitudinea unor cetățeni români care au încercat să-i ajute pe evrei. După cum se știe, la liceele din România există un curs opțional de istorie a evreilor în care Holocaustul reprezintă un capitol aparte, profesori de istorie urmează cursuri speciale de predare a acestui obiect, inclusiv la Yad Vashem, deci sunt în cunoștință de cauză atât în ce privește tragedia evreilor cât și acțiunile unor salvatori. Și totuși, dacă întrebi un tânăr pe stradă despre aceste evenimente, cu mici excepții, se uită la tine mirați, nu știu nici despre Holocaust sau dacă au auzit, nu cred că în România s-a întâmplat așa ceva, cu atât mai puțin știu despre „drepții între popoare”.

De ce există acest fenomen? Răspunsul foarte simplificat este faptul că, deși oficial România și-a asumat răspunderea pentru cele petrecute cu evreii în timpul celui de-al doilea război mondial, că oficialități participă la comemorarea Holocaustului iar în parlament, datorită eforturilor deputatului minorității evreiești, dr. Aurel Vainer, se organizează de câțiva ani sesiuni speciale, realitatea tragediei evreilor nu a pătruns în conștiința populară, există și astăzi părerea răspândită că românii au fost întotdeauna buni cu evreii , iar fenomene de negare a Holocaustului se manifestă chiar și în rândul unor parlamentari, vezi cazul Șova.

Desigur, există și excepții. În urmă cu patru ani, Societatea „Traian Popovici” din Câmpulung Moldovenesc, a organizat un mare simpozion, prilej cu care, în comuna unda s-a născut și a fost înmormântat fostul primar al Cernăuțiului, dr. Traian Popovici, care a salvat de la deportate, chiar dacă numai pentru un an, aproximativ 20.000 de evrei, a fost inaugurat un bust al acestuia. Vreau să menționez că este vorba de o societate a românilor iar simpozionul a fost susținut de aceasta, cu sprijinul unor organizații evreiești- AERVH, FCER, Institutul „Elie Wiesel”. Audiența, foarte numeroasă, a fost compusă în majoritate de cadre didactice din județ și reprezentanți ai autorităților, precum și prelați. S-a vorbit despre faptele lui Traian Popovici, despre deportarea evreilor din Câmpulung, despre politica regimului Antonescu față de evrei și alte subiecte legate de Holocaustul românesc. Participanții au ascultat politicoși.

Au avut în schimb reacții puternice de groază când li s-a prezentat un documentar despre… Auschwitz. Au fost mai ușor de convins cu acele imagini despre lagăre, despre morți, despre camerele de gazare. Deși în pauză am auzit și comentarii de genul „oare chiar așa a fost?”, cei mai mulți au crezut, s-au revoltat. Dar aici făptașii nu erau „ai noștri”, erau alții, germani, unguri… iar propaganda ceaușistă a permis să se vorbească despre deportările din Ardealul de nord, nu și despre Transnistria despre care nu s-a scris. Deși și aici au mai existat excepții. George Călinescu în romanul „Scrinul Negru” a descris deportarea și uciderea evreilor în Transnistria. Asasinii au fost ofițerii și soldații germani dar erau prezenți și militari români care îi jefuiau pe evrei.

În afara lui Traian Popovici, care are și o stradă în București, mai sunt oarecum cunoscuți dintre „drepții între popoare” regina-mamă Elena și șefa Crucii Roșii din Roman, Viorica Agarici. Ea a oprit un „tren al morții” care a plecat de la Iași la Călărași și a oferit apă și alimente celor care mai erau în viață, salvându-i de la o moarte cumplită. Un bust al ei se află în gara Roman și o stradă îi poartă numele. Probabil pe plan local se știe despre ea. Restul este tăcere.

A afirma că nu se depune nici un efort pentru a prezenta, mai ales tinerilor, politica antisemită a lui Antonescu și suferințele evreilor, ar fi un neadevăr. Există și profesori inimoși care încearcă să explice copiilor ce s-a întâmplat, am participat la manifestări emoționante ale elevilor, de evocare a memoriei celor uciși și aruncați din trenuri după pogromul din Iași, în multe școli din București și provincie se organizează astfel de momente.

Dar, din păcate, acestea sunt contracarate de declarațiile, mult mai vocale, ale negaționiștilor, mulți dintre ei intelectuali prestigioși sau de cei care promovează cultul lui Antonescu. Și, nu-i așa, este mult mai plăcut să asculți faptele „eroice” ale mareșalului care a luptat împotriva pericolului bolșevic decât, de pildă, să afli despre asasinarea a 20.000 de evrei nevinovați de la Odessa de către autoritățile militare române, cu știința tot a aceluiași mareșal. În acest context se înțelege de ce, numele „drepților” români se pierde în neant. Mă întreb dacă filmul american despre Traian Popovici în care rolul primarului este interpretat de Dustin Hofmann va trezi curiozitatea tinerilor față de acest subiect. Poate că da, și atunci am putea scrie un articol mai optimist.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 22.01.13 16:07, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[2]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.10.12 19:20

  • Familia românească Demuscă a salvat evrei din ghiarele naziștilor de Pincu Sfartz

    Într-o garsonieră de la parterul unui bloc din Onești s-a deschis în anul 1997 o frizerie cu un singur post de lucru. Fiind aproape de locuința mea, într-una din zilele acelei toamne călduroase, am intrat în frizerie, mai mult din curiozitate decât din nevoia de a mă tunde.

    Medalia “Drept Între Popoarele Lumii”

    Pe peretele cu oglindă, atârnau două rame de tablou, cu geam din sticlă. În prima ramă, autorizația de funcționare a frizeriei, emisă de Camera de Comerț a jud. Bacău, pe numele doamnei Angela Demuscă. În a doua ramă, chiar în titlu, inscripția “חסיד אומות העולם”, adică “Hasid Umot HaOlam”, ceea ce înseamnă “Drept între Popoarelor Lumii”. Am rămas atât de uimit, încât m-am apropiat de acest tablou, să văd numele persoanei înscrise pe diplomă. Diploma de Onoare de “Drept între Popoarele Lumii” era acordată Ioanei Demuscă și copiilor ei, Letiția,Victor ,Lazăr și Ana Crăciun. Am intrat în vorbă cu frizerița care mi-a spus că ea nu este pe lista, ea fiind soția lui Lazăr Demuscă, decedat în 2004. Apoi a scos din sertar o medalie, cu inscripția “Cine salvează un om, salvează o lume întreagă” și cu numele de Lazăr Demuscă gravat pe ea. Nemaifiind alți clienți în frizerie, m-am hotărât să mă tund, și am ascultat cu de-amănuntul povestea acordării acestui titlu, mai mult decât onorabil.

    Iată relatările Angelei Demuscă.

    La sfârșitul lunii aprilie 1944 au început să circule în orașul Bistrița zvonuri despre iminenta concentrare în lagăre și apoi deportarea tuturor evreilor pe timpul regimului Horthyst-Szálasist. Cu mult timp înainte de aceste evenimente, familia David și Rosa Kandel, cu cei 2 băieți minori, era aprovizionată cu lapte, brânză, smântâna și ouă de către Ioana Demuscă, care avea o mică gospodărie lângă o lizieră de pădure situată la 4 km depărtare de orașul Bistrița-Năsăud..

    Auzind de zvonurile despre concentrarea evreilor în lagăre tip gheto, Ioana Demuscă i-a propus lui David Kandel să vină cu toată familia să se ascundă la ea acasă, până ce o să treacă urgia. Zis și făcut. Pe data de 1 Mai 1944, toată familia Kandel, formată din 4 persoane, s-a refugiat în gospodăria Demuscă, unde băieții Victor și Lazăr Demuscă au construit repede un perete din paiantă, ca o dublură la peretele din fundul grajdului, lăsând doar o gaură mică în partea de jos a acestui perete, de o mărime suficientă pentru ca un om matur să se poată strecura, doar în 4 labe, precum un câine în cușca lui. Gaura era acoperită cu un butoi. Spațiul dintre pereți avea o suprafața cam de 4x1m, în care puteau sta culcați câte un om matur și un copil, de-a lungul pereților.

    Pe data de 3 Mai 1944 a început strângerea evreilor din oraș de către autoritățile maghiare și plasarea lor în regim de urgență, în grajdurile pentru porci de la ferma agricolă „Stamboli”, de pe dealul Dumitrei, la 3-4 kilometri de oraș.

    Condițiile inumane în care au stat cei peste 6000 de evrei în acest ghetou improvizat, erau absolut inimaginabile omului modern, prin umilințele și cruzimile suportate. Înghesuiți în țarcuri, fără apa pentru igiena personală, cu toalete tip groapă cu câte două scânduri deasupra, au trăit cu bătaia de joc și pedepse corporale aplicate zilnic de jandarmii unguri, până pe data de 1 Iunie, când a fost expediat spre Germania (de fapt, spre Polonia) primul lot de evrei , urmat de al doilea și ultimul lot, la o săptămâna diferență. Mai multe despre acest ghetou v. aici și [url=http://www.bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=32&article=7085br /br /br /br /br /br /br /br /br /br /br /br /br /br /br /br /]aici[/url].

    Familia Demuscă și familia lui David Kandel au trăit o perioadă de groază zilnică, cu frica de a fi descoperiți, pe toată perioada acestui periplu, de la data de 3 Mai până pe data de 17 Octombrie 1944, adică de-a lungul a 167 de zile și nopți!

    Ziua familia Kandel trăia în ascunzătoarea din grajd, în semiîntuneric, primind mâncarea și apa de băut prin ferestruica din spatele butoiului, noaptea puteau ieși în curte pentru a respira aer curat, sub atenta supraveghere a împrejurimilor gospodăriei Demuscă, făcută pe rând de către unul din membrii acestei familii de țărani. După deportarea evreilor din ghetoul de la ferma “Stamboli” la Auschwitz, Ioana Demuscă a organizat un spațiu mai încăpător în curtea ei, în interiorul unu stog de fân, creând astfel familiei Kandel condiții de viață mai bune decât în ascunzătoarea din grajd.

    Două evenimente au riscat descoperirea ascunzătorii familiei Kandel. Primul s-a petrecut atunci când una din vecine l-a văzut, întâmplător, pe d-l Kandel David, spălându-se la fântâna din curte, și a venit repede și foarte agitată să o întrebe pe Ioana Demuscă, dacă a văzut bine, că dânsa ascunde un bărbat străin. Ioana Demuscă a mințit-o, spunând vecinei că i s-a părut doar, nu era decât fiul ei Lazăr, care se spăla la fântână. Dar ca să fie sigură că nu va fi raportată la jandarmi, s-a dus la predicatorul comunității adventiste de care aparținea familia ei și i-a povestit despre curiozitatea vecinei. Pastorul a chemat-o pe vecină și i-a pus în vedere că dacă mai umblă cu asemenea zvonuri, riscă pedeapsa cu moartea, pentru tăinuire ! De altfel același pastor a favorizat și salvarea de la deportare a rabinului Mayer Spitz din Bistrița.

    Al doilea eveniment s-a petrecut atunci când, într-o zi de Duminică, niște soldați horthyști au organizat o petrecere câmpenească cu fete și cu turț, în poiana de lângă gospodăria Ioanei Demuscă, și când unele perechi s-au culcat lângă stogul cu fân , în care erau ascunși cei patru Kandeli. Au fost momente de groază, de frica, să nu cumva să audă horthyștii vreun zgomot din interiorul stogului ăi sa fie astfel descoperiți

    Frizerița Demuscă Angela din Onești era tare mândră, și avea și de ce, când mi-a povestit despre acele 167 de zile de omenie adevărată ale familiei Demuscă. Ea a subliniat și avantajele obținute prin acordarea diplomelor și medaliilor de “Drept al Popoarelor Lumii”, cum ar fi acordarea cetățeniei de onoare a statului Israel, pensie prin lege specială, vizite la Ierusalim la Yad Vashem, etc.

    Dar cine poate compensa în vreun fel fapta de omenie adevărată și spirit de sacrificiu dovedite în salvarea unui om ?

    Și nu este o mare onoare, pentru membrii familiei Demuscă, că și-au înscris numele lor, alături de numele lui Viorica Agarici și al Elenei, Regina-Mamă a României ?

    Whosoever saves a single life, saves an entire universe (Mishnah, Sanhedrin 4:5)

    Dosar 1406, Institutul Yad Vashem, Ierusalim.

    Lista de mai jos este lista românilor care și-au pus viața lor proprie și a familiei lor in primejdie pentru a salva evreii care erau deportați sau la munca obligatorie.

    Aceștia sunt îngerii noștrii:

    Adrian Strauss-TironLetitia Craciun,MOLDOVA
    Aleksandra Morozovskiy,Liviu RebreanuRighteous Among the Nations Honored by Yad Vashem
    Alexa Puti,Lt. Kalaman AppanBy 1 January 2012
    Alexandru GhitescuLucia Sturza-BulandraBarbul Ivan & Agafia 2005
    Alexandru Ritoc,M. Popovici,Benya, Georgi & Luba 2003
    Alexandru Vaida,Magdalena StroeBuka, Adolf 2001
    Aliz NitsMajor Iacobescu,Bynzar Feodor & Anna; son Aleksander; grandson Grigori 2004
    Ana Craciun,Major Miclescu,Koblas, Robert & Yekaterina & son Nikolai 2001
    Anghel Lupescu,Maria Dumitru,Kormenbef, Vladimir & Vera 1995
    Anna KudorMaria MariaLazo, Stepan 2002
    Anna NedelyakMaria Pop (Saileanu),Lotin, Vasili; sister Zinaida; mother Zofia 2001
    Anutoiu T. AnghelMaria Puti,Lozan, Paramon & Tamara 1998
    Aristina PopMaria Tubak,Marchenko, Ivan & Feokla 1998
    Aurel SocolMartha Bibescu,Marchenko, Leontyi & Nina 1998
    Avram MoisiMatasareanuMarchenko, Tatiana & Nikita 1998
    BalteanuMetzia Hîj,Mazur, Ikim 1997
    Bandi GroszMihai Hotea,Meklush, Leontiy & Yelizaveta 2006
    C. AngelescuMihai MarinaMogilevski Ivan & Matriona; son Vasili 2004
    Colonel Agapiescu,Mihai Mihai)Morozovsky, Vitali & Aleksandra 1996
    Colonel ChirescuMircea BalteanuMyaskovski, Semeon & Yevdokia 2003
    Colonel IamandiMircea Petru G. Sion,Nedelyak, Ivan & Anna 1996
    Colonel Locusteanu,N. Lupu,Nikolajeva, Anna & son Andrei 2000
    Constanta Florescu,Nicoara Pomut army.Oprya, Mitrofan & Alexandra 2000
    Constantin AngheNicolae BodoranPelin, George & Varvara 1996
    Constantin BarascuNicolaie Pop,Pereplechinski, Vladimir & Maria 1999
    Constantin BarascuNicolina Pocorni,Plugar Gratina 2004
    Constantin Hrehorciuc,Nicolina RosuPozniakova, Efrosinia; d. Zinaida 1997
    Constantin I. C. BratianuNona Pântea,Rebezha Anton 2004
    Constantin KaradjeaOrthodox Church leader, Bishop BalanSavchuk, Makar & Aksenia 1998
    Constantin LuchianOrthodox priest RazmeritaSerebryansky Isaak 1997
    Constantin Paunescu,Pal KudorSparinopta, Samuil 1997
    Constantin Simionescu,Pascu Stoenescu,Starostin, Pavel; m. Anna; grandm. Evgenia 1994
    Constantin TanasePavel Onisor,Stoyanov, Aleksander & Ludmila; ch: Olga, Aleksander, Nina 1993
    Constantin TincuPeter Lajos,Strashnaya, Maria & Ksenia; son Ivan 1997
    D. GerotaPetre GheorgheStratulat Vil, mother Yekaterina, grandmother Varvara 2000
    Dezideriu FoldesPetre I. GheorgheTontysh, Feodor & Uliana 2000
    Dimitrie LupuPodu RosuTsurkan, Piotr & Yevgenia 1998
    Dori Popovici,Prince Barbu StirbeyTsygulya Georgi 2004
    Dumitru Beceanu,RadulescuZavadskaya, Anisia & sons: Genrikh & Mikhail 2000
    Dumitru MettaParintele Ortodox Gheorghe BeneaLubinetskaya, Maria 2009
    Dumitru PrisacaruRozalia Antal
    Dumitru Vasiliu,Rozalia Antal,
    Egon Pocorni,Rozalia Farkas
    Elena, Regina Mama a RomânieiRozalia Grosz
    Elisabeta FarcasRozalia Grosz
    Elisabetha Nicopoi-StrulRozsi Muranyi,
    Emil MaximSabin Mănuilă
    Emil SocorSabin Motora,
    Emilian MarculescuSerban Flondor,
    Eugen Filotti,Silvia Dumitrescu-Timica,
    Flondor IancuSimion Hîj,
    Florian Manoliu,Socola Rosu
    Gabriela CatanaStefan Antal
    Gala GalactionȘtefan C. Rus,
    George EnescuStefan Farkas,
    Gheorghe PopescuStefan Paelungi,
    Gheorghe CojocT. R. Ispravnicelu
    Gheorghe Mangra,T. R. Latiu
    Grigore Profir,Teodor Musatescu
    Gyula NitsTeodor Petrescu ,
    Ilona BottTodor Puti,
    Ioan GheorghiuTraian Cuciuba (fiul)
    Ioan OsanTraian Cuciuba (tatal)
    Ioan Suta,Traian Popovici
    Ioana Demusca,Valentin Carp ,
    Ioana Stoenescu,Valer Pop,
    Ion Romascan,Valeriu Moldovan,
    Ion VasilescuValeriu Tanasescu
    Iozsef SzucsVasil Baias
    Iuliu ManiuVasile Calmus
    Ivan Nedelyak,Vasile Petrescu
    Janos NitsVasiliu
    Janos Szakadati,Veronika Deak
    Jeno KudorVictor Gomoiu
    Josif Zaharia,Viorica Agarici,
    Jozsef Toth,Viorica Zosin
    Juliana Szakadati,Vitaliy Morozovskiy,
    Vucol Dornescu
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 23.10.12 19:48

    Pictori români tineri despre Holocaust de Eva Galambos

    Pentru a patra oară, tineri pictori români, participanți la tabăra de creație „Cum a fost posibil?”, cu tematică inspirată de Holocaustul românesc, și-au expus creațiile la expoziția organizată cu prilejul marcării Zilei Holocaustului din România, vernisată la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel” din București

    Ediția din acest an a taberei de creație este rezultatul colaborării dintre Institutul „Elie Wiesel”, Muzeul Yad Vașem din Ierusalim și F.C.E.R, într-un proiect coordonat de Elizabeth Ungureanu. Cele 30 de picturi, realizate de 10 pictori - Alexandra Baciu, Petru Ciobănică, Gheroghița Galan, Alexandra Floarea, Anton Nicoleanu, Sorin Otanjac, Ovidiu Sabie, Diana Turcu, Adriana Vasile, Daniela Vîrlan și artista israeliană Sarah Einik, una dintre inițiatoarele taberei de creație – sunt, așa cum a apreciat Iancu Valentina, curatorul expoziției, „reflecțiile individuale ale creatorilor asupra Holocaustului, modul specific al fiecărui artist de a transcrie o parte a memoriei Holocaustului, constituindu-se totodată o formă de artă activă, un protest împotriva discriminării”. Expoziția are un scop educativ, prezentând în picturi relevante tragedia evreilor sub regimul Antonescu. Tinerii artiști, a declarat la vernisaj Alexandru Florian, directorul general al Institutului „Elie Wiesel”, au transmis în picturile lor un mesaj despre genocid, crime rasiale pe criterii etnice într-o țară care ani de zile nu a recunoscut Holocaustul. Inițiativa și-a demonstrat eficacitatea deoarece este mult mai ușor să emoționezi prin imagini decât prin discursuri sau conferințe.

    Pictorița Alexandra Floarea ne-a spus că prin intermediul taberei de creație, a informațiilor primite de la supraviețuitori, istorici, cercetători, ea și ceilalți colegi au înțeles că lucrul cel mai important aici nu sunt cifrele, numerele morților, ci aspectul uman, ceea ce au simțit oamenii. „Noi, fiind cei mai mulți din Iași, cunoșteam ce s-a întâmplat în Holocaust dar acum am înțeles ce înseamnă lupta pentru supraviețuire, faptul că toți trebuie să fim oameni. Toată această experiență ne-a ajutat să transformăm suferința în ceva frumos”.

    Potrivit ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, invitată la vernisaj: „Prezentarea Holocaustului prin mijloace artistice, prin această expoziție de pictură, este un mijloc extraordinar de cunoaștere a tragediei evreilor. Tablourile ilustrează talentul unei generații tinere care a reușit să transpună prin artă ororile Holocaustului. Este și un mijloc de a convinge lumea că astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete”.

    Tablourile relevă prin mijloace și abordări specifice, aspecte ale tragediei evreilor. De inspirație istorică, faptică, biblică, fiecare artist a prezentat, prin viziunea și sensibilitatea proprie, ceea ce a sesizat, a înțeles din Holocaust, ceea ce a însemnat acesta pentru victime, dar și pentru întreaga umanitate. Toate tablourile sunt semnificative, au o valoare intrinsecă, aici amintim doar câteva care au impresionat cel mai mult pe autoarea acestor rânduri: „Sighet, ascuns în tăcere” (Alexandra Baciu), „Sfârșit” (Petru Ciobănică), „Așteptând sosirea lor” (Sarah Einick), „Sacrtificiu” (Alexandra Floarea), Supraviețuitorul (Gheorghiță Galan), „Pentru ce” (Anton Nicoleanu), „Chestura de la Iași” (Ovidiu Sabie), „Cele zece cuvinte” (Adriana Vasile). Nu este o enumerare exhaustivă, tablourile nu pot fi descrise. Ele trebuie văzute.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 16.10.12 19:53

    Holocaustul evreilor și romilor, discutat la Chișinău de experți internaționali de Editor Politica Externa

    Tineri cercetători din mai multe țări au discutat în aceste zile la Chișinău despre fenomenul holocaustului împotriva evreilor și romilor, care a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei în perioada 1941-1944.

    Radu Ioanid, directorul Muzeului Holocaustului din SUA, a studiat documentele de arhivă din Chișinău, care se află azi la Washington. Potrivit lui, există dovezi clare că holocaustul nu a fost doar o influență a Germaniei naziste, dar a fost și un eveniment local, unde populația băștinașă a acceptat fără proteste oportunitatea de a-i omorî pe evrei.

    La cea de a doua ediție a Forului Internațional ”Atelierul Istoric Europa”, Radu Ioanid a prezentat cele mai cutremurătoare date despre ororile comise de Jandarmeria Română în timpul regimului antonescian.

    În rezultatul studiilor, experții constată că deportările în masă au fost inițiate de trupele române, iar cele germane acționează în tandem. Cea mai mare parte a populației evreiești din Basarabia și din Bucovina de Nord este fie masacrată pe loc, fie deportată.

    Potrivit cercetărilor, 150 de mii de evrei din Basarabia și Bucovina au fost exilați în Transnistria, dintre care 50 de mii s-au întros.

    Forumul din acest an, ”Transnistria – Holocaustul uitat” este organizat de Institutul pentru Studii Globale și Europene al Universității din Leipzig, Germania, în parteneriat cu Centrul de Studiere al Totalitarismului de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova și Muzeul Holocaustului din Odesa, Ucraina.

    Aici puteți accesa prelegerea ținută de Radu Ioanid la Chișinău la Muzeul Național de Arheologie și de Istorie:
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 10.10.12 16:11

    Zgonea: Statul român a promovat politici antisemite și rasiste într-un moment tulbure al istoriei

    Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, la memorialul victimelor Holocaustului din România, că statul român a promovat politici antisemite și rasiste într-un moment tulbure al istoriei și că abordarea acestui subiect a fost evitată de regimul comunist.

    "Cu profundă considerație și adâncă pioșenie față de suferința celor care au căzut victime ale Holocaustului, mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a aduce omagiu tuturor celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite și rasiste, promovate de statul român într-un moment tulbure al istoriei noastre naționale. Holocaustul a reprezentat una dintre probleme grave ale istoriei, a cărei abordare a fost evitată atât în timpul regimului communist, cât și în primii ani de după Revoluția din 1989. Uneori s-a căutat escamotarea faptelor, alteori s-a distorsionat adevărul", a precizat Zgonea.

    El a susținut că asumarea trecutului propriu, cu bune sau rele, nu este doar un excercițiu de onestitate ci, deopotrivă, o dovadă a conștiinței democratice și a responsabilității conducerii statului român, relatează Mediafax.


    Zgonea a admis că statul român, într-unul din momentele de cumpănă ale istoriei sale, nu a reușit să se ridice la înălțimea misiunii lui esențiale - aceea de a asigura securitatea tuturor cetățenilor săi, indiferent de originea etnică - și a subliniat că momentul comemorativ de miercuri se înscrie între eforturile societății românești de recuperare a memoriei și de asumare a responsabilităților trecutului, în acord cu valorile morale și politice care stau la baza statutului de țară democratică.

    "Istoria nu poate fi recuperată decât atunci când întreaga națiune este conștientă de eroarea Holocaustului, când recunoaște existența acestui act îndreptat împotriva evreilor, cu credința că el nu mai poate fi repetat", a spus Zgonea.

    El a adus în discuție și faptul că românii, pe de altă parte, și-au riscat libertatea și chiar viața pentru ca semenii lor evrei să fie salvați. "Dacă acest moment întunecat, când evreii din România au devenit victime ale tragediei Holocaustului, nu trebuie uitat sau minimalizat, în același timp suntem datori să spunem că mulți români - știuți și neștiuți - și-au riscat libertatea și chiar viața pentru ca semenii lor evrei să fie salvați de la moarte", a subliniat Zgonea.

    El a arătat că tragedia Holocaustului nu trebuie să se mai repete și a apreciat că tinerele generații trebuie să cunoască și să înțeleagă întregul adevăr. "Având convingerea fermă că progresele extraordinare pe care România le-a făcut până acum în domeniul cercetării, educației și comemorării Holocaustului vor continua și în viitor, doresc să subliniez că este foarte important ca acest moment al amintirilor dureroase să fie marcat în fiecare an de comemorarea Holocaustului și, implicit, a victimelor unor orori petrecute cu numai șapte decenii în urmă. Acest gest este într-adevăr un semn fundamental al maturizării și democratizării societății românești", a mai arătat Zgonea.

    Președintele Camerei Deputaților a prezentat acest mesaj la memorialul victimelor Holocaustului din România, unde a depus și o coroană de flori.

    Zgonea a trecut în revistă, la venirea și la plecarea de la eveniment, garda de onoare prezentată de Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteanu", care a intonat imnul național al României.

    La memorialul victimelor Holocaustului din România au participat, depunând coroane de flori, și ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, consilierul prezidențial Crisitan Diaconescu și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Dan Șova.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 09.10.12 20:18

    Cimitirul evreiesc din strada Sevastopol: distrus în Holocaustul din România de Emanuela Paraipan

    Cimitirul din Strada Sevastopol, București, cel mai vechi cimitir evreiesc din capitală, folosit deopotrivă, timp de trei secole, de evreii sefarzi și așchenazi, a fost distrus în timpul celui de al doilea Război Mondial, între 1940 și 1942. Distrugerea sa este un episod al Holocaustului din România în perioada guvernării antonesciene. În plin război, când România a pierdut teritorii, punându-se în pericol însăși existența statului, se pare că pentru guvernanții acelor vremuri mult mai importantă era distrugerea acestui cimitir evreiesc din capitală.

    Evreii au fost prezenți pe teritoriul Țării Românești încă de acum aproape patru secole. Dar primele mențiuni sunt mult anterioare. Ele aparțin lui Beniamin de Tudela (1) care descrie raporturile bune dintre vlahii sud-dunăreni și comunitățile evreiești din Bizanț.

    Prima mențiune a comunității evreiești din București se face într-o responsă a marelui rabin al Salonicului, Samuel de Medina, datată cu aproximație în anul 1550. Documentul, în legătură cu moartea unui evreu, menționează multe nume de negustori evrei care aveau case și prăvălii în București, dovadă a existenței pe aceste meleaguri a unei comunități evreiești bine închegate și în legătură cu cele de la sud de Dunăre (2).

    Altă dovadă a vechimii lor pe aceste meleaguri o constituie și existența cimitirelor. Studiul inscripțiilor monumentelor funerare existente este relevant în reconstituirea istoriei evreilor, dar și a localității în care erau așezați. Este reconstituită astfel și o parte din Istoria României, țară la care au contribuit prin activitățile lor, la dezvoltarea ei economică. Acest fapt este o realitate și a fost remarcat de călătorii străini încă de la începutul așezării evreilor în Țările Române (3).

    În București era o comunitate de evrei la mijlocul secolului al XVII-lea, deoarece exista un cimitir evreiesc. Este vorba despre cimitirul din strada Sevastopol, nr. 13-17, cel mai vechi cimitir evreiesc din capitală (4). Este singurul cimitir evreiesc medieval din București, care prin pietrele sale funerare având o simbolistică și-o ornamentică, deosebite, poate fi comparabil cu alte vestite cimitire europene. În acest cimitir au fost înmormântați timp de peste două secole, mii de evrei așchenazi și sefarzi. Cimitirul a fost închis încă din anul 1864, comunitățile fiind obligate să-și cumpere două noi terenuri destinate cimitirelor, cel din strada Filantropia, pentru așchenazi și cel din calea Șerban Vodă, pentru sefarzi (5).

    Cimitirul evreiesc din strada Sevastopol este primul cimitir al acestei comunități din capitala României, datând de la sfârșitul secolului al XVII-lea, deopotrivă pentru sefarzi și așchenazi. El a fost distrus în timpul celui de al doilea război mondial. Distrugerea sa este un episod al Holocaustului din România în perioada guvernării antonesciene.

    Acest cimitir astăzi nu mai există. S-au păstrat doar o parte din pietrele tombale ce cu greu au putut fi salvate. Nu un cataclism natural a distrus trei secole de istorie ci deciziile și faptele premeditate ale celor care conduceau România în anii`40 ai “urgisitului secol XX”.

    În “Ședința Consiliului de Cabinet” din 8 octombrie 1940 s-a hotărât desființarea sa. Deși acest an a fost tragic pentru România care suferit mari pierderi teritoriale în favoarea URSS-ului, puterile Axei au impus României să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei, prin Tratatul de la Craiova Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, pentru generalul Antonescu era mai importantă eliminarea cimitirului, nemulțumit de faptul că era prea în centrul orașului. În anul celui mai cumplit rapt teritorial, cimitirele evreiești, în special cel din strada Sevastopol, din București erau principala problemă.

    “Dl. general Ion Antonescu, conducătorul statului: În primul rând trebuie să scoatem cimitirele evreiești din centrele orașelor. Avem în plin centru al Capitalei cimitirul Filantropia și cel din strada Sevastopol.
    Dl. Horia Sima, vicepreședintele Consiliului de Miniștri: Nu trebuie să dăm impresia că luăm o măsură împotriva religiei lor.(6).”

    Adept al statului totalitar, mareșalul Antonescu în politica sa a urmărit “românizarea” diferitelor etnii și în special a evreilor, considerate că periclitează existența națiunii române. Astfel, așezarea evreilor în Țările Române începând cu secolul al XVII-lea este considerată o invazie cu grave consecințe. Evreii sunt acuzați de către mareșal de toate neajunsurile societății românești și sunt deposedați de orice bunuri.

    Nu trebuiau lăsate urme privind vechimea comunității evreiești în capitală. Ei trebuiau să rămână niște venetici. Premeditarea până în cele mai mici detalii a acțiunii de către șeful statului, generalul Ion Antonescu și guvernul roman, nu poate fi pusă la îndoială. Comunitatea evreiască a fost atinsă în punctul cel mai sensibil al ființei umane, cultul strămoșilor.

    Cimitirul a fost expropriat în anul 1942, evreii fiind obligați să facă act de donație către municipiul București. În raportul domnului Ministru al Justiției și al domnului Ministru Subsecretar de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului către domnul Mareșal Ion Antonescu, Conducător al Statului, din data de 20 iunie 1942, se face următoarea precizare: “Legile recente prin care s-a dispus trecerea bunurilor evreiești în patrimoniul statului n-au prevăzut în mod expres că această măsură se aplică și bunurilor aparținând comunităților evreiești de orice rit. Totuși, atât din definiția generică a evreului, cat și din economia legilor mai sus menționate, rezultă că principiile cuprinse în ele se aplică și bunurilor aparținând comunităților evreiești, iar faptul de a nu fi prevăzut expres aceasta nu este decât o consecință de ordin tehnic și privește mai cu seamă organele cărora le incumbă preluarea bunurilor vizate.(7)”

    Activitățile de deshumare au fost efectuate de un detașament evreiesc de muncă obligatorie, care și-a început activitatea în vara anului 1942 și a încheiat-o în iulie 1944. Mareșalul se interesa direct de derularea acțiunii referitoare la cimitirul din București. În legătura cu interesul direct al mareșalului Antonescu pentru cât mai grabnica deshumare și evacuare din cimitirul din strada Sevastopol, este concludentă următoarea adresă trimisa din partea secției relațiilor cu departamentul din cadrul Președinției Consiliului de Miniștri către Marele Stat Major, din 12 iulie 1942, prin care cere mărirea numărului evreilor:

    “Domnule general,

    Conform dispoziției domnului mareșal Antonescu, Primăria Municipiului București urmează să evacueze în timpul cel mai scurt cimitirul evreiesc din strada Sevastopol nr. 13-17.

    În conformitate cu actul autentic prin care Primăria Municipiului a intrat în proprietatea terenului, urma ca predarea să se facă în trei etape:

    Prima – la 11 iunie 1942;
    A doua – la 11 iulie 1942;
    Ultima la – 11 septembrie 1942.

    ……………………………………….

    Deoarece ritmul lucrărilor este mult încetinit, vă rugăm să binevoiți a dispune să se mărească numărul evreilor ce lucrează în acest scop la cimitirul din strada Sevastopol (Cool.”

    În ceea ce privește însă dreptul evreilor de a-și înhuma morții, la 14 august 1942 s-a transmis următorul ordin din partea Președinției Consiliului de Miniștri către Ministerul de Interne:

    “Domnule ministru,

    Conform dispoziției domnului mareșal, avem onoarea a vă ruga să binevoiți a dispune ca pe viitor morții evrei să fie incinerați, iar familiile ce susțin ca aceștia să fie îngropați să fie impuse la o taxă ridicată (9).”

    Acest ordin aduce atingere celor mai sfinte sentimente religioase întrucât religia iudaică interzice incinerarea. Prin acest ordin se asigura dispariția cimitirelor evreiești din România. Este doar o supoziție, dar cred că se avea în vedere declararea treptată și a celor rămase ca fiind dezafectate, prin acest ordin de incinerare al morților ele nemaifiind folosite. Planul a fost atent premeditat. La 9 noiembrie 1943, s-a dat un “Decret-lege pentru trecerea gratuită în patrimoniul comunelor a fostelor cimitire evreiești dezafectate, dobândite de Centrul Național de Românizare”. Această lege, prevedea, la articolul II: “Cimitirele evreiești care au intrat sau vor intra în patrimoniul Centrului Național de Românizare trec, prin efectul prezentei legi, în mod gratuit, din patrimoniul Centrului Național de Românizare în acela al comunei pe teritoriul căreia se găsesc pentru a fi folosite în scopuri edilitare” (10).

    Cimitire de importanță istorică, precum era și cel din strada Sevastopol din București, erau intrate în patrimoniul statului cu mult înainte de apariția acestei legi. Prin această lege cimitirele declarate dezafectate, din orice localitate, puteau fi distruse, argumentându-se reconstrucția sau înfrumusețarea localității respective (scopuri edilitare).

    Astfel, s-a dorit și aproape s-a reușit, în timpul celui de-al doilea război mondial, ștergerea dovezilor a trei secole de istorie a evreimii din București.

    Politica statului a fost consecventă în ceea ce privește “problema evreiască” pe toată durata guvernării antonesciene. Începând cu ședința Consiliului de Cabinet din 7 februarie 1941, când s-a discutat “soluția finală” privitoare la evreii din România, și până în ultimele zile în data de 18 august 1944, când în Ședința Consiliului de colaborare militară s-a interzis evacuarea evreilor din orașele aflate sub bombardament și în apropierea frontului, nu s-a urmărit decât distrugerea lor.

    Prin desființarea cimitirelor se urmărea ștergerea oricăror dovezi privitoare la vechimea existenței evreilor în România. După atâtea secole nici nu se mai putea vorbi de români și evrei, ci doar de cetățeni români. Aceste dovezi ale trecutului trebuiau să dispară. Exterminarea evreilor ar fi fost fără sens dacă nu se ștergeau și din istorie. Distrugerea unui cimitir este distrugerea memoriei acelei comunități. Cultul strămoșilor este cel care asigură dăinuirea unei comunități, a unui popor, este istoria acelui popor. În plin război, când România a pierdut teritorii, punându-se în pericol însăși existența statului, se pare că pentru guvernanții acelor vremuri mult mai importantă era distrugerea cimitirului evreiesc.
    Stelele și monumentele funerare salvate au fost depuse în lapidariumul amenajat în cimitirul din șoseaua Giurgiului numărul 162.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 10.08.12 12:18

    Revista presei internaționale. Dan Șova și Holocaustul


    Situația politică de la București, criza europeană, dar și violențele din Siria rețin atenția comentatorilor.“O țară membră a UE și a Alianței Atlantice, România, a primit în guvernul său un tânăr politician acuzat de negarea Holocaustului”, semnalează La Repubblica din Italia, și adaugă: “Premierul Ponta, deja acuzat de UE că ar fi încercat în van printr-un referendum de o legitimitate dubioasă să-l priveze de autoritate pe șeful statului, Traian Băsescu, și pentru acțiunea sa împotriva Curții Constituționale Române, a vrut să-l numească pe amicul său fidel, Dan Șova, în funcția de ministru pentru raporturile cu Parlamentul”.
    Și Nepszava din Ungaria remarcă “uimirea” generată de numirea lui Dan Șova în Cabinetul Ponta, dar reține și avertismentul președintelui delegației FMI, Erik de Vrijer, care a susținut că actualele probleme politice ale României se răsfrâng asupra devalorizării leului, a scăderii încrederii investitorilor și a creșterii cheltuielilor de finanțare a economiei. “Europa a insistat ca Bucureștiul să respecte independența Curții Constituționale”, notează Dnevnik de la Sofia, în timp ce Sega, tot din Bulgaria, subliniază îndoielile legate de aderarea rapidă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, formulate de ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich. Motivele – cităm: “Dezvoltarea în Bulgaria nu este atât de avansată pe cât ne-am dori, iar România pornește pe un drum politic dubios”.

    Analiștii continuă să examineze cauzele și să caute soluții pentru ieșirea Europei din criza economică. “Cine sunt piețele?”, se întreabă ABC din Spania, și încearcă să contureze un răspuns: “Doboară bănci, companii, țări, iar acum fac să tremure un întreg continent”. “Arhitectul euro avertizează asupra exodului”, titrează The Independent, și explică: “Unul dintre părinții fondatori ai monedei unice și fost economist-șef al Băncii Centrale Europene atrage atenția că unele țări nu pot fi în măsură să rămână în cadrul zonei euro”. The Telegraph ne anunță că cea mai mare bancă niponă, Nomura, ia în considerare ieșirea britanicilor din UE, iar El Pais scrie despre “Ambițioasa improvizație a Europei” și este de părere că “Oricare va fi rezultatul final, actuala criză va modela fundamental viitorul integrării europene”.

    Siria contină să fie punctul fierbinte pe harta lumii. Le Monde anunță numirea de către președintele Assad a unui nou premier, după ce fostul șef al Guvernului sirian a trecut recent de partea rebelilor și a fugit în străinătate. “Forțele armate ale lui Assad lansează cel mai violent atac împotriva rebelilor din Alep”, informează The Independent, care prezintă în detaliu luptele din oraș, în timp ce Folha Online din Brazilia scrie în editorial despre “Distrugerea Siriei” și opinează că “Structura de putere condusă de Bashar al-Assad nu mai reprezintă un stat care controlează țara, deși își păstrează autoritatea ca mașinărie de război”. “Un conducător din ce în ce mai singur”, constată The Economist din Marea Britanie și evaluează situația: “Cu diplomația scoasă momentan din joc și un ritm al distrugerii accelerat, războiul civil din Siria continuă să se îndrepte spre un deznodământ sângeros”.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 07.08.12 18:00

    Povestea unui supravețuitor! » Destin de Hollywood :: GSP.RO

    Legmann are azi o reputată companie de marketing cultural și politic în Brazilia. Lucrează la nivel de președinți de state și se miră cum România ignoră dezvoltarea relațiilor cu un stat în plin boom economic.

    Comunitatea românească din Sao Paulo și din Rio nu depășește cîteva sute de suflete. Majoritatea sînt evrei plecați din țară în timpul sau după Al Doilea Război Mondial, cînd prigoana nazistă sau operațiunile de întregire a familiilor i-au purtat masiv dincolo de Ocean.

    Familie deportată la Auschwitz

    Dintre toți însă, există un om a cărui poveste are legătură cu incredibilul și cu miracolul. Familia lui George Legmann, 66 de ani, provine din zona Clujului, intrat sub stăpînire maghiară după Dictatul de la Viena, din august '40. A intrat în valul de deportări horthyste din iunie '44, cînd Elisabeta Legmann, gravidă, a ajuns la Auschwitz.

    Mai departe sînt amintirile strînse peste decenii ale copilului aflat atunci în pîntece: "Mama și bunica, bolnavă, au scăpat de prima împărțire de la sosire, nedezvăluind secretele lor. În schimb, bunicul și un unchi au urcat în camioane și au fost duși chiar în acea zi la camera de gazare. Tata sărise din tren, l-au prins și l-au transportat la o tabără de muncă forțată în Ungaria".

    Comandantul de la Dachau a vrut să-l adopte

    Istoria continuă cu un destin hollywoodian: "Mama și-a ascuns permanent sarcina îmbrăcînd haine largi. La un moment dat, a urmat mutarea la Landsberg, lîngă Munchen un campus care ținea de lagărul Dachau. Aici, comandantul a făcut o razie într-o seară, cînd a descoperit marele secret al mamei. În aceeași situație mai erau încă șase femei. A telegrafiat de urgență la Auschwitz, pentru a cere indicații cum să procedeze, iar de acolo i s-a transmis că e liber să ia orice decizie. A lăsat pe toată lumea în viață, calculînd că gestul ar putea fi un atu în salvarea lui, căci întîmplarea se petrecea într-un moment în care căderea Germaniei era iminentă. Mai mult, la trei zile după nașterea mea, în decembrie '44, comandantul a vrut să mă adopte, în amintirea fiului său, care decedase în timpul unui bombardament. Dar mama nici n-a vrut să audă, spunîndu-i că murim toți, dacă va fi să murim".

    La sfîrșitul lui aprilie '45, Eisenhower a intrat personal în Landsberg la eliberarea lagărului, iar din acea zi datează și prima poză a copilului George Legmann, imagine realizată de un ofițer american, expusă și azi la Muzeul US Army. Iar comandantul care, printr-o minune, a acceptat ca în lagăr să fie născuți cei 7 copii a ajuns în boxa acuzaților la procesul de la Nurnberg, fiind executat.

    A urmat un spital de recuperare și revederea miraculoasă cu Josef Legmann, tatăl, la Viena, operațiune reușită cu ajutorul comunităților evreiești. Apoi, întoarcerea în Transilvania, iar în '60, cu ocazia reluării relațiilor diplomatice România - Brazilia, Legmann s-a numărat între cele 50 de familii care au primit acceptul de emigrare din partea lui Gheorghiu Dej.

    Agentul lui Clinton

    Așa a început destinul paulistan al lui George Legmann, ajuns azi un respectat profesor, proprietarul unui reputat birou de marketing cultural și politic, un apropiat al fostului președinte al Braziliei, Fernando Henrique Cardozo. Și, pentru a înțelege nivelul, omul care, cu trei zile înainte de sosirea "tricolorilor" peste Ocean, l-a adus, pe căi diplomatice, pe Bill Clinton la Sao Paulo, la o întîlnire cu comunitatea evreiască a metropolei, ocazionată de reuniunea primarilor din cele mai mari 40 de orașe ale lumii.

    Statutul de azi vine după ce, chimist de profesie, Legmann a beneficiat în tinerețe de o bursă în Elveția și a lucrat vreme de aproape trei ani în Hong Kong, ca responsabil de marketing al companiei farmaceutice Sandoz pentru zona Thailanda, Nepal, China, India.

    Între Iliescu și Llosa
    Un curs de marketing cultural în Brazilia l-a orientat definitiv către acest teritoriu: deține o companie de drepturi de proprietate intelectuală, derulează proiecte de artă, muzică sau film, iar soacra lui e proprietara celui mai faimos birou de drepturi de autor din Brazilia și agent literar pentru mari nume din Europa, Canada, SUA. El e cel care, ca fapt divers, i-a editat peste Ocean pe Jiang Zemin, fostul președinte al Chinei, și pe Ion Iliescu, iar în aceste zile definitivează un turneu brazilian pentru Mario Vargas Llosa.

    Și e uimit că nimeni din țară nu-i solicită sprijinul pentru promovarea României: "E incredibil cum ne permitem să nu dezvoltăm relații ample cu o țară care va avea 210 milioane de locuitori în 2020. Cum ținem la Sao Paulo, un centru economic
    uluitor, un singur atașat comercial, care dacă pleacă zece minute din birou să-și cumpere o pîine, n-are cine răspunde la telefon".

    Ține cu Palmeiras, amic cu Pele

    Legmann se declară un mare fan Palmeiras, formație de care s-a îndrăgostit fiindcă l- a cucerit atmosfera de pe stadion la primul meci de fotbal pe care l-a văzut cînd s-a stabilit în Brazilia. Iar cu Pele e amic: "Un om excepțional, printre puținele staruri mondiale care, după retragere, a rămas la vîrf prin atitudine și pasiune față de fotbal. În Brazilia se spune că Pele e Bach, iar Maradona e Beethoven, căci aceasta e ordinea și în muzică".

    "În Brazilia, o țară cu un potențial economic senzațional, nu știm să arătăm cine sîntem ca țară, ca popor, așa cum fac aici cu aplomb maghiarii, polonezii, cehii, slovacii" (George Legmann, profesor Sao Paulo)

    "În jurul meciului Brazilia - România s-a vorbit atît de mult încît publicitatea făcută țării în cîteva zile n-are egal cu promovarea țării aici în ultimii trei, patru ani la un loc" (George Legmann, profesor Sao Paulo)
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 07.08.12 12:13

    Comunitatea evreiască, nemulțumită de numirea în funcția de ministru a lui Dan Șova


    Comunitatea evreiască din România este nemulțumită de numirea lui Dan Șova la conducerea ministerului pentru Relația cu Parlamentul. Șova și-a atras furia evreilor din România în luna martie când a negat pogromul de la Iași.

    Deși istoricii afirmă că circa 13.000 de evrei au fost uciși în pogromul de la Iași, în anul 1941, Dan Șova a declarat că, în total, 24 de evrei au fost uciși la Iași de către armata germană

    La scurt timp după afirmația lui Șova, Victor Ponta și-a cerut scuze în numele colegului său și a subliniat că afirmația nu este în conformitate cu poziția partidului. Șova a fost eliberat din funcția de purtător de cuvânt al PSD pe care o deținea la acel moment și a fost trimis într-o vizită la Washington US Holocaust Memorial Museum. La revenirea în țară, el și-a exprimat regretul pentru că declarația sa a fost neînțeleasă, dar a refuzat să-și ceară scuze.

    „Doar în România poți să negi Holocaustul și apoi să fii numit ministru. În ceea ce ne privește, este inacceptabil. Vom face orice efort necesar pentru a susține proiecte care sunt benefice României. Dar nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru “, a declarat președintele comunității evreiești din București Erwin Simsensohnl.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Admin la data de 05.07.12 15:13

    71 de ani de la pogromul din Iași de Roxana Reichman

    -6-2012)


    Pe data de 29 iunie s-au implinit 71 de ani de la singerosul pogrom care a avut loc in “duminica aceea”, la Iasi, in 1941. Dupa calendarul evreiesc, tot pe 29 iunie, s-au implinit 15 ani de cind ne-a parasit pentru totdeauna iubitul meu tata, Eugen Luca (nascut Leibovici Jean ), autorul bine cunoscutului roman autobiografic “Pogrom, Iasi, 29 iunie 1941″ publicat la Tel aviv in limba romana in 1989, pentru care a obtinut premiul Zion. Acest roman a fost tradus de mine in limba ebraica si publicat in 2006, dupa care a fost publicat si in ceha si a aparut la Praga in 2007.

    In zilele acestea calde de iunie gindurile mele se indreapta spre seara aceea oribila in care ma aflam la spitalul Carmel din Haifa, linga patul unde iubitul meu tata isi traia ultimile sale clipe. Tata, care a ramas lucid pina la sfirsit, a apucat sa citeasca in ultima zi a vietii sale, articolul pe care-l publicase in revista Minimum citeva zile mai devreme. Articolul se intitula “File de jurnal” si in el amintea din nou citeva din scenele oribile ale holocaustului din Romania.

    In amintirea sa, in amintirea celor aproape 15000 de evrei omoriti in numai 48 de ore, doresc insa sa citez inceputul romanului scris cu opt ani inainte. Scria Eugen Luca:
    “Ei atat ne cer numai: sa uitam. Iar daca nu sintem in stare sa ne eliberam amintilor noastre, sa tacem baremi, sa nu-i facem, pe ei, partasi ai obsesiilor si nelinistilor noastre. Atat ne cer ei numai: sa tacem. Sa tacem, ca sa-si poata ei pastra intact echilibrul sufletesc, ca sa ramana, in continuare, impacati cu ei insisi, ca sa nu fie, intr-un fel, obligati sa renunte la vreunul din tabieturile lor.
    Noi insa, si de-am vrea, tot n-am putea uita. Suntem prea tare marcati de experientele pe care le-am trait si la care ei ne cer sa renuntam. Pentru noi nu exista o linie de demarcatie intre trecut si present.

    Trecutul nostru ne insoteste neintrerupt, a devenit parte din fiinta noastra. In afara acestui trecut, noi incetam de a mai exista, devenim niste morti vii. Cerandu-ne sa facem tabula rasa din trecutul nostrum, sa uitam ceea ce nu poate fi uitat, ei ne cer , de fapt, sa ne sinucidem. Sa ne sinucidem discret, elegant, ca sa poata avea dumnealor pofta de mancare, digestie buna si somnul odihnitor, adanc. Ei ne invita sa desarvarsim noi insine, lucrarea lui Hitler.

    Or, obstinati, noi nu suntem dispusi sa dam curs acestei invitatii politicoase, dar staruitoare. Si nici sa tacem nu suntem dispusi. Caci pe noi tocmai asta ne deranjeaza: confortul sufletesc la care ei tin atat de mult. Un confort de nejustificat. Care se explica prin lasitate, prin teama de a se cunoaste pe ei insisi, de a sti adevarul. Infundati in fotoliile lor moi, commode, ei vor sa motaie linistiti pina la sfarsitul veacurilor, sa nu fie de nimeni si pentru nimic in lume deranjati. Or, noi nu putem accepta situatia aceasta, noi vrem sa-i trezim, noi ne propunem chiar sa-i incomodam, sa le tulburam somnul dulce, dezvaluindu-le fara menajamente adevarul, obligandu-i astfel sa-si recunoasca responsabilitatile carora li s-au sustras, li se sustrag.

    Cum as putea uita eu tragedia care s-a consumat in “duminica aceea” blestemata de sfarsit de iunie? Si cine , pe lumea asta, ar avea dreptul sa-mi ceara sa uit ceea ce nu pot uita: mahnirea adanca, tristetea coplesitoare din privirea unui barbat cae era parca facut anume sa se bucure de viata si care-i bucura pe cei din preajma lui prin insasi prezenta sa, cu rasul, cu cantul sau ii bucura? Cum as putea sa uit privirea trista a acestui barbat care, cand copil, fusesem bolnav, veghease zi si noapte la capataiul meu si care, cu trei luni in urma numai, intemeiase o familie si astepta nerabdator sa devina tata?
    Si cum as putea uita, iarasi, privirea celuilalt barbat care-i era frate si se afla alaturi de el, acolo , in curtea Chesturii de politie, in “duminica aceea” afurisita? Era privirea resemnata a unui barbat care nu stiuse ce-i resemnarea, a unui om de actiune care indraznise mult si realizase mult, care nu se temuse de infrangeri, caci, invins chiar, se simtea puternic si era capabil sa reia totul de la inceput. Cum as putea uita privirea resemnata a acestui barbat care-mi daruise mereu bani, ca sa-mi cumpar carti, sa merg la cinema, sa intru intr-o cofetarie, ca sa nu ma simt sarac, sa n-am complexe, sa nu stiu ce e umilinta si nici invidia? Ma obsedeaza si astazi privirea acestui barbat intelept care faurise atatea planuri pentru realizarea mea plenara si care acolo, in curtea Chesturii, intelegea ca totul e pierdut, ca n-are cum se impotrivi, ca soarta lui, a noastra, e pecetluita.

    Pe barbatii acestia, frati ai mamei mele, acolo, in curtea Chesturii, i-am vazut pentru ultima oara, urmarindu-ma cu privirile lor, ca un salut de ramas bun. Acesti barbati dragi sufletului meu nu s-au mai intors la casele lor. Au fost ucisi prin sufocare in vagoanele supraaglomerate ale “trenului mortii”. Ei nu s-au mai intors la casele lor, dar traiesc in amintirea mea si a celor carora le-au daruit ceva din sufletul lor mare. Mama mai avea un frate. El n-a fost ucis, iar in 1950 a lichidat totul si s-a stramutat acasa, in Israel, s-a stabilit la Tivon, a muncit cu palmele, el, care nu era deprins cu o astfel de munca, si a murit asa cum se cuvine sa moara un om: la adinci batranete, in patul lui. A fost inmormintat omeneste, si copiii, nepotii lui se pot azi reculege la mormantul sau si pot depune o floare acolo. Dar dupa “duminica aceea”, acest unchi al meu a trait vulnerat rau si cu rana nevindecata, sangeranda a murit: intaiul sau nascut, un copil de numai 11 ani, a pierit, si el, in “duminica aceea”, nimeni nu stie cum si nici unde e ingropat.

    L-am intalnit pe baietelul acesta in marea sala a Chesturii unde, inghesuiti, transpirati, insetati , ne asteptam , cu totii, sentinta. Eram mirat sa-l vad acolo, caci, in general, copiii fusesera lasati la casele lor. Mi-am croit cu greu drum spre el. Desi insistasem, nu mi-a povestit cum ajunsese acolo, in sala cea mare a chesturii, n-avea vreme de asta, el avea altceva, mult mai important, sa-mi comunice: ca au de gand sa ne omoare, ca ne vor omori chiar. Am incercat sa-l linistesc. Nu credeam, de altfel, nici eu, ca ar intentiona sa mearga atat de departe chiar. Se eliberasera doar, sub ochii mei, si niste bilete “LIBER”, unii arestati fusesera trimisi acasa dupa ce lasasera pe masa comisarului tot ce aveau asupra lor: bani, ceasornice, portofele, stilouri, pipe, briceage, port tigarete, tot. Nu credeam ca ar intentiona chiar sa ne omoare, credeam doar ca au pus in circulatie zvonuri meite sa ne inspaiminte, sa ne demoralizeze. Cautam sa-l conving si pe copilul acesta ca se inseala. Fara rezultate insa.

    Cam dupa o jumatate de ora dupa intalnirea noastra, am fost scosi cu totii in curte. Pentru a ajunge acolo, trebuia sa trecem mai intai printr-un coridor ingust. De o parte si de alta, lipiti de zid, ostasi, gardieni, nemti, care ne loveau cu patul pustii, ne izbeau cu bocancii tintuiti, ne biciuiau cu cravasele de cauciuc, dadeau toti in noi, cu sete dadeau. Am trecut prin purgatoriul acesta si ne-am trezit in curte. Credeam ca puteam, in sfirsit, respira. Ne inselasem, Eram manati de gardieni spre fundul curtii, ca sa poata intra cat mai multi oameni in spatiul asta. Ne aflam acolo o mare multime si mitralierele erau – noi nu stiam inca asta – bine instalate si, peste putin timp, au inceput sa latre si sa muste. Ne-am trantiit, ca la o porunca, la pamant, cu capul intre umeri. Inaintam incet, cautind o scapare. Ma prabusisem sub alte trupuri, ma straduiam sa ma eliberez, eram trantit din nou si calcat in picioare. Reusisem, in sfarsit, sa ma ridic, sa privesc in juru-mi, sa-mi caut verisorul, dar nu-l vedeam, ma pierdusem de copilul acesta de un sange cu mine, care, singurul, intuise primejdia. N-aveam sa-l mai vad vreodata. A fost ucis, si el, acolo, in curtea politiei, sau in “vagoanele mortii”, nimeni nu stie nimic. Si mi se cere mie sa-l uit pe baietelul acesta care ghicise ca se pronuntase sentinta mortii impotriva lui, dar nu intelegea ceea ce e chiar de neinteles: de ce trebuia el sa moara? Eu nu pot si nici nu vreau sa-l uit. Si nici sa tac nu vreau. Sangele lui varsat fara rost nu-mi ingaduie o atara tradare.

    Nu sunt, acestea, singurele jertfe pe care familia noastra a fost silita sa le aduca, in “duminica aceea” insangerata, zeitatilor noi de la Berlin si de la Bucuresti. A fost omorat, tot in aceasta nefasta zi, cumnatul de sora al tatalui meu. Odata cu el, a cazut, pentru a nu se mai ridica nicicand, si fiul sau, varul meu drept, caruia, in amintirea strabunicului nostru comun, i se daduse acelasi nume ca si mie.
    Au cazut si nu s-au mai ridicat, in “duminica aceea”, insangerata, atatia dintre colegii si profesorii mei. Nu de mult, Mirodan a publicat din incercarile unui adolescent deosebit de doata care se numeu Iosif Brociner. Mi-a fost coleg de clasa Brociner, si-l pretuiam cum se cuvine pentru neastamparul sau intellectual. Provoca discutii, lansand intrebari carora nu toti erau capabili sa le dea raspunsul, intervenea mereu cu precizati, cu completari necesare. Cand, toamna, dupa pogrom, ne-am intors la scoala, nu l-am mai aflat printre noi. Cazuse victima ucigasilor. Ca si Koenig care, si el, era menit sa devina un intelectual rasat; ca si colegul meu de banca, Sami Margon, un baiat delicat si generous care, ucis impreuna cu tatal sau, a lasat o mama singura, neputincioasa, nevolnica, saraca acum si disperata. Si dintre putinii mei colegi care au venit in clasa, o mana doar, erau unii care, tot in “duminica aceea”, devenisera orfani de tata sau de amandoi parintii.

    Au inceput cursurile. Dar la ora de roamana, s-a suit la catedra un profesor nou, care se va dovedi excelent, avocatul Leo Bartfeld. Profesorul nostru din anul precedent, Weisbuch, om de meserie, care avea bosa de filolog, fusese ucis. Ucis, de asemenea, fostul nostru director, Koenig, care ne familiarizase cu Tacit, daca nu ma insel. Ucisi, iarasi, Gheler, care predase chimia, om de o inteligenra ascutita. Ucisi fratii Feuer, profesori titular de franceza si germane; ucis delicatul doctor Spirt care ii initia in limba si literatura italiana pe unii dintre colegii nostri. Ucisi adolescenti si ucisi dascalii lor. Ucisi copii, ucisi tineri, ucisi batrani, ucise femei. Ucisi de-a valma, cu sange rece ucisi, sau cu furie. Ucisi toti, insa, fara vina. Ucisi toti fiindca erau evrei. Numai fiindca erau si se voiau evrei.
    Noi, cei care am reusit sa ne smulgem din mainile ucigasilor, sa ne salvam, noi, supravietuitorii, nu stim, nu vrem si nici nu putem sti ce inseamna cuvantul uitare. Si nici tacere. Si nu vom admite, nu ne e permis sa admitem, sa le fie pangarita memoria prin minciuni debitate de istorici improvizati, de mercenar abjecti, de sluji platite anume ca sa rastalmaceasca, sa denaturize faptele, sa ascunda adevarul, numai pentru ca stapanii lor sa aiba pofta de mancare, digestive buna si somn odihnitor, adanc”.

    La sfirsitul romanului, Eugen Luca si-a exprimat in mod foarte clar parerea despre felul in care trebuie actionat.

    “Nu exista decit un leac pentru boala mea: sa cer autorizatia de a ma reintoarce acasa, in tara mea. Am facut-o. Am parasit tot, am renuntat la tot si am luat viata de la inceput. M-am eliberat de cosmaruri si nimeni nu-mi mai cere sa-mi distrug amintirile, sa ma dezic de martirii mei. Dimpotriva, sint aici, ma lupt cu rigorile unei clime aspre, cu greutati. Un singur lucru stiu insa cu precizie: ca nici eu, nici fiica mea, nimeni dintre urmasii mei, nu va mai fi eroul unei aventuri ca aceea pe care am trait-o in “duminica aceea” si care poate fi reeditata, intr-o forma sau alta, oriunde in tarile Galutului. Chiar in cele mai civilizate, chiar in cele mai prietenoase”.

    A avut dreptate tata. Parintii mei au veni in Israel la virsta pe care o am eu acum. Cu cit avansez mai mult in virsta, cu atit apreciez si mai mult sacrificiul pe care l-au facut, riscurile pe care si le-au asumat pentru a-mi asigura mie, unica lor fiica, un viitor mai bun in tara mea, unde nu trebuie sa ma simt minoritate, persecutata, in pericol. Pentru asta au lasat in urma lor limba cunoscuta, limba care le era draga si care pentru tata si era si meseria, pentru asta au lasat in urma serviciul, apartamentul in care am locuit de cind m-am nascut si pina am plecat din Bucurestiul meu natal, putin inainte de virsta de 16 ani. Pentru asta tata s-a despartit cu lacrimi fierbinti de iubita sa sora, farmacista Beatrice Moise si de sotul ei drag, farmacistul Mircea Moise, nestiind ca se vor revedea mult mai curind decit se asteptau.
    Acum, la sfirsitul lunii iunie, va avea loc azkara-ua la mormintul sau si al mamei mele, Dr. Tamara Luca (nascuta Rabotnic), care l-a urmat acum 6 ani, cind Haifa a fost atacata de rachete de Hizbulla. Vom fi prezenti linga mormintul dublu sotul meu si cu mine, cei trei copii si ginerele nostru, marturia ca generatia aceasta a invins animalul fioros al anilor de intuneric. Continuam sa pastram amintirea trecutului si ne-am insusit lectiile care se inpun, dar in acelasi timp traim, ne realizam visele, speram intr-un viitor bun pentru noi si pentru generatiile viitoare. Ce dor imi este de scumpii si iubitii mei parinti si cit de mult mi-as dori sa poata sa-i vada pe cei trei nepoti ai lor, azi tineri de 21, 25 si respectiv 28 de ani, care depun toate eforturile pentru a crea pentru ei si pentru tara aceasta mica a evreilor, un viitor stralucit.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[2]

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


    Continut sponsorizat


    Sus In jos

    Pagina 5 din 11 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 9, 10, 11  Urmatorul

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


     
    Permisiunile acestui forum:
    Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum