IN ROMANIA[1]

Pagina 37 din 41 Înapoi  1 ... 20 ... 36, 37, 38, 39, 40, 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:24

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La inițiativa președintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internațională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfășurat sub președinția onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoștință în alocuțiunile rostite de doi președinți succesivi (Ion Iliescu și Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se așterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai știi ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru așteptarea prudentă?

Pe undeva, liniștea generalizată de azi – întreruptă ici și colo de invectivele antisemiților – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităților, a biografiei intelectualității române reprezentative, a istoriei evenimențiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale și existențiale asupra trecutului și prezentului nostru, din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioși pe cont propriu în ultimii zeci de ani și combătute de alți cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate și asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică și (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuțioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfășurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalității, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni pașnici, blînzi și inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetățenilor, să-i lovească, să-i jefuiască și să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conțină mai multe trepte de explicitare. Una din ele așază la temelii complicitatea intelectualității reprezentative. Nume de frunte ale intelighenției românești, directori de conștiință ai poporului dezorientat și-au pus în repetate rînduri puterea influenței în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îți repetă insistent că evreul de lîngă tine aparține unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putință?”, ar trebui să recitim intervențiile publice ale numeroșilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid și pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetățenești pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaționale, și îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste și îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze țara”.

- Cezar Bolliac, revoluționar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregații funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndești că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele românești, lipsindu-i de mijloacele de existență: “Veți vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii și accizarii evrei; veți vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit și peste 2-3 ani iese cu capital mare, veți vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ținut străinilor, am zis că noi nu recunoaștem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendința de a cîștiga fără muncă, lipsa simțului demnității și ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenția evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-și stabili un stat pur evreiesc și declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca națiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenția în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor și asupra caracterului ocult al acțiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia și sprijinul său: francmasoneria religioasă și aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceștia ca fiind o “boală” și propune soluția radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem granițele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînță din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezați ar trebui să primească cetățenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungați din țară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei românești, intelectual enciclopedic și figură emblematică a politicii naționale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate și la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca nație năvălitoare, cît mai mult. Pînă și în profesiunile libere, pînă și în învățămînt, în știință, în literatură, ca avocați, ca medici, ca arhitecți, ca profesori, tot mai mulți, cu filologii, cu ziariștii, cu poeții, cu criticile lor, ei ne dau pur și simplu afară din țara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic și literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conștiinței și al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Și să pornim la recîștigarea prin truda de fiecare zi și prin perfecta bună înțelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, și să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, așa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unității naționale (dar și politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetățenia română și drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea și moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele românești cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, își închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur și simplu un mijloc de dărăpănare morală a societății românești”.

Iar apoi, cînd cuvintele și-au atins ținta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 și 380.000 de ființe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.04.14 9:29, editata de 5 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Primaria din Medies isi are sediul in conacul unui evreu

Mesaj Scris de Admin la data de 18.03.06 13:55


Primaria din Medies isi are sediul in conacul unui evreu mort la
Auschwitz


Grosz Eduard, proprietar a 1.000 de hectare, si-a construit resedinta
in 1910

Primaria din Mediesu Aurit are de citeva decenii cel mai frumos
sediu din judet. Cladirea nu a fost construita insa de regimul
comunist, ci de catre evreul Grosz Eduard. Acesta a fost in anii 1940
cel mai bogat om din sat. Destinul sau a fost insa tragic. A fost
deportat impreuna cu familia sa in anul 1944 si a murit in lagarul de
la Auschwitz impreuna cu sotia si cu fetita lui. Familia Grosz nu a
avut nici un urmas, iar frumosul conac nu a fost revendicat dupa
Revolutie. Cel care ne-a furnizat date despre acest subiect a fost
Ioan Bota - secretarul primariei.

Conacul a fost construit in anul 1910 de evreul Grosz Eduard
"Conacul a fost construit in jurul anilor 1910 de catre Grosz
Eduard -
un evreu, care in anii 1940 era cel mai bogat om din sat. Cladirea a
ramas aproape intacta, in special datorita faptului ca in ea si-au
desfasurat de-a lungul timpului activitatile institutiile statului.
Originale au ramas pina si ferestrele, doar citeva usi au fost zidite
pentru a se largi unele camere. Gardul este si el cel original la
intrarea dinspre drumul ce duce la gara. Copacii care se vad in
curtea primariei au fost plantati si ei de catre evreul Grosz Eduard.
Podul conacului a fost construit ca lumea, cu niste grinzi ce vor mai
dura inca sute de ani. In pod se afla depusa si o pompa veche cu care
se asigura apa necesara pentru consumul intern al locuitorilor din
conac.

Evreul Grosz Eduard avea 1.000 hectare de teren
Grosz Eduard era cum am spus cel mai bogat om din Mediesu Aurit si el
dispunea de o avere considerabila. S-a nascut in anul 1888 la Culciu
Mare iar pe tatal sau l-a chemat David, in timp ce mama lui apare
necunoscuta in acte. Sotia lui avea numele de Margareta si se nascuse
la Budapesta in anul 1907. Cei doi au avut o fiica pe nume Agneta.
Era nascuta in 1933 si avea doar 11 ani cind a fost deportata
impreuna cu parintii ei.
Grosz Eduard nu era un om prea solid. Era putin slab, nu prea inalt,
dar foarte activ. Unii spuneau despre el ca era aspru, dar dupa
atitia ani greu mai poti da crezare unor lucruri. Se ocupa in special
cu agricultura si avea pamint cel putin 1000 de hectare. 600 de
hectare avea doar in raza comunei Mediesu Aurit, iar in jur de 400 de
hectare in raza localitatilor Apa si Seini. Pe vremea aceea evreii
erau foarte multi in Mediesu Aurit. Aveau chiar si o sinagoga, acolo
in centrul localitatii. Ei detineau monopolul comertului si al
agriculturii. Aveau cladiri frumoase si erau oameni instariti. Satul
pe vremea aceea era in zona unde sint azi cuptoarele dacice. Doar
evreii locuiau in centru.

Tomi Muske din Medies era dusmanul lui Grosz din cauza sinagogii
evreiesti
Evreul Grosz Eduard a avut insa o soarta trista. In anul 1944 a fost
deportat la Auschwitz pe motiv ca era evreu. El era de fapt si seful
comunitatii evreiesti din Mediesu Aurit, dar avea si multi dusmani.
Unul pe nume Muske Tomi, un ungur din sat. Acesta avea ciuda pe
evreul Grosz din cauza unei biserici pe care romano catolicii au vrut
s-o construiasca in locul sinagogii evreiesti. Acest Muske a murit la
Tirgu Lapus in urma cu 2 ani. El a fost omul care l-a denuntat pe
Grosz si i-a grabit deportarea in lagar. Sinagoga a fost pina la urma
demolata, dar abia dupa anul 1948 cind au venit comunistii la putere.
Sinagoga a fost de fapt marul discordiei dintre Grosz si acest Tomi
Muske.

Toti membrii familiei Grosz au fost ucisi in lagar in anul 1944
In anul 1944, in lagarul din Auschwitz, familia Grosz a fost
exterminata. Moartea membrilor ei a fost consemnata insa doar in anul
1948, conform actelor de deces 41, 42, 43 eliberate de Tribunalul
satmarean in baza sentintei civile 11/2048. In Mediesu Aurit familiei
Grosz nu i-a ramas nici o ruda. Conacul familiei Grosz nu a fost
revendicat de nimeni. Abia lunile trecute am primit o scrisoare din
Cluj, dar persoana care ne-a contactat a facut tardiv acest lucru
pentru ca a si iesit din termenul de depunere a cererii. Nu avea insa
nici un document care sa ateste ca aceasta cladire i-ar reveni ca
mostenire" - ne-a relatat Ioan Bota, secretarul Primariei din
Mediesu
Aurit.

Boitor Iuliu din Medies l-a cunoscut personal pe evreul Grosz
In curtea fostului conac al evreului Grosz Eduard l-am intilnit si pe
Boitor Iuliu din Mediesu Aurit. El are virsta de 79 de ani si l-a
cunoscut personal pe Grosz. Mai mult, ne-a pus la dispozitie si o
poza in care apare sinagoga din Mediesu Aurit. Ea este cladirea care
a avut un rol asa de important in destinul familiei Grosz.
"L-am cunoscut pe evreul Grosz care era un om deosebit. Era cel
mai
bogat om din sat, dar umbla imbracat modest. Avea o sareta trasa de
doi cai cu care umbla mereu. Avea vizitiu, pe unul Silimon Gheorghe,
care locuia in curtea castelului, dar apela foarte rar la el. Lucra
pamintul cu ajutorul animalelor, dar si al oamenilor din sat. Pe
vremea aceea jumatate din sat erau servitori pentru ca pamint aveau
foarte putini oameni.
Acest Grosz era un om mic, dar aspru. Se invirtea pe aici in curte ca
spirtul. Nu a fost totusi om rau. Din contra, era bun la suflet si ii
ajuta pe saraci. Avea si dusmani. L-au pirit ca ar fi fost comunist
si ca s-ar fi inhaitat cu rusii. Nu era adevarat nimic, dar in 1944
jandarmii unguri l-au ridicat. Apoi peste citeva luni au venit si
dupa sotia si fetita lui. Din familia lui nimeni nu s-a mai intors in
sat. Nici cei din familia Roth Armin, care avea magazin si casa pe
locul unde are azi Robas bufetul. Mi-a parut rau de acest om fiindca
era de treaba. Nu aveam eu pe vremea aceea treaba cu nimeni. Eu eram
singurul fotograf amator. Am facut o poza si evreului, dar am pierdut
fotografia. Nu credeam ca vreodata dupa atitia ani cineva isi va mai
aminti de el. Eram prieteni si cu jandarmii unguri. Erau oameni de
treaba. Daca iti cereau doua tigari, iti dadeau apoi 5 inapoi" -
ne-a
relatat Boitor Iulian amintiri despre acele vremuri, dar si despre
cel care a avut asa o soarta nedreapta.

* * *

In Mediesu Aurit putini mai sint cei care isi aduc aminte de evreul
Grosz si familia lui. In primul rind pentru ca cei care l-au cunoscut
personal sint deja putini. Amintirea lui va dainui insa mereu pe
aceste meleaguri, prin conacul pe care l-a lasat satului si in care
si-a petrecut marea parte a vietii sale. Daca Grosz Eduard a lasat
mostenire comunei Mediesu Aurit un conac si aproape 1.000 de hectare
de teren agricol, ar fi frumos ca pe peretele primariei sa fie
asezata macar o placa comemorativa. Ca un semn de recunostinta si
aducere aminte.

Iosif Tiproc

http://www.informatia-zilei.ro/duminica/arhiva/21.09.03/5.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O vina istorica

Mesaj Scris de Admin la data de 17.03.06 19:02

Vina istorica

Pe la 3-4 ani. Mama
imi spune o istorioara. Un evreu isi trimite copilul la un cioban ca
sa-l invete o limba romaneasca pura. Dupa cateva luni, bate cineva la
usa: "Sunt eu, ciubanul, ti-am adus cupilul!". Radeam de pronuntia
aceea ciudata. Dar ce era un evreu? Mama n-a stiut sa-mi explice.

Dupa
vreo cinci ani. Intre nenumaratele lui bancuri porcoase, de care radeam
pentru ca erau pline de cuvinte interzise, Jean de la etajul VII ne-a
spus si unul care ne-a nedumerit. La o scoala vine inspectia,
profesorul tine o lectie patriotica si un scolar, emotionat, incepe sa
planga. "Cum te cheama, pui de dac?", il intreaba inspectorul. La care
copilul spune: "Goldenberg!".

N-am inteles de ce trebuia sa
radem: era un nume curios, e drept, dar nu cine stie ce amuzant. "Pai,
nu-ntelegeti? Era un evreu!" Ce era totusi un evreu? "E unul care se
preface ca e roman, isi ia cateodata si nume romanesc ca sa ne
pacaleasca, dar el nu e roman ca noi, e jidan si copiii lui sunt tot
jidani", s-a straduit sa ne explice Jean.

15 ani mai tarziu, la
restaurantul Uniunii Scriitorilor, un coleg de generatie deschide
Romania literara: "Ia numarati: uite, chiar pe pagina 2 semneaza un
evreu. Pagina 3: doi evrei! Pagina 5: inca doi! Pagina 8...". L-am
intrebat ce vrea sa spuna cu asta. "Nu fi naiv!", mi-a raspuns. "Daca
tacem ca niste lasi, le facem jocul.

Nu vezi ca se-mping inainte
unii pe altii? Nu vezi ca nu mai ai loc de ei?" A urmat o discutie
penibila, in urma careia m-am ridicat si am plecat de la masa.

Multa
vreme am crezut in mitul poporului roman, bun, intelept si tolerant,
neinclinat spre excese, spre solutii radicale. N-am dus razboaie de
cucerire, n-am facut, de-a lungul istoriei, decat sa ne aparam "saracia
si nevoile, si neamul".

Chiar am crezut ca, pana si in timpul
dictaturilor de extrema dreapta, noi am refuzat sa trimitem evreii in
lagarele de concentrare si i-am tratat mai bine decat alte popoare. Din
pacate, si acest mit trebuie sa cada. In ultimul timp, au aparut carti
care dezvaluie, spre frustrarea, nefericirea si jena noastra,
dimensiunile nebanuite ale antisemitismului romanesc.

Fraza
faimoasa a Hannei Arendt, din cartea despre procesul lui Eichmann,
"romanii au fost cel mai antisemit popor din Europa", afirmatia ei ca
pana si nazistii germani erau indignati de salbaticia masurilor luate
de romani impotriva evreilor incep sa nu ni se mai para atat de
nedrepte.

Incetul cu incetul, ni se arata fapte pe care e
groaznic sa le privesti in fata: sutele de victime ale pogromului din
Iasi, alte sute de victime ale rebeliunii legionare (cu evrei agatati
in carligele macelariilor), mii sau zeci de mii de victime asfixiate in
vagoane de transport.

Intarzierea cu decenii a acordarii
cetateniei evreilor, legi antievreiesti mai dure ca oriunde, o multime
de organizatii antisemite, de guverne antisemite, de personalitati
antisemite. O anticipare cu cateva decenii a "solutiei finale", in
scrierile unui doctrinar. Un poet national antisemit. Un guru
universitar antisemit.

Discipolii sai, deveniti mai tarziu personalitati mondiale – facandu-si din antisemitism o profesiune de credinta.

Si
daca putem sa ne indoim de datele si cifrele din studiile stiintifice –
desi de cele mai multe ori n-avem motive s-o facem –, e greu sa
te-ndoiesti de marturiile directe de felul "Jurnalului" lui Mihail
Sebastian, in care asistam la calvarul unui scriitor, din intamplare de
origine evreiasca.

In cativa ani, acest om bland si copilaros,
lucid si resemnat, se vede dat afara din slujba, din casa, din
Societatea Scriitorilor, parasit de cei mai buni prieteni, deposedat
prin urmare de umanitate, singura lui "vina" fiind una obiectiva,
evreitatea lui. Oricat de amar ar fi paharul, trebuie sa-l bem astazi
pana la fund: avem datoria sa ne recunoastem vina istorica fata de
evreii din Romania.

E primul pas spre recastigarea onoarei noastre de popor civilizat, european.

Am
crezut si mai multa vreme ca generatia mea si eu insumi am fost scutiti
de antisemitism. In definitiv, n-am vazut prea multi evrei la viata
noastra. Dar miile de glume, bancuri si aluzii despre evrei cu care am
fost bombardati toata adolescenta au lasat urme si in sufletele celor
mai curati dintre noi.

Au sadit o suspiciune difuza, o
obisnuinta de a-l privi pe evreul de langa noi cu un alt fel de
privire, ca pe un animal ciudat si potential periculos. Ii explicam
succesele prin conspiratia semenilor lui. Ii reprosam ca pe o tradare
asumarea evreitatii si ca pe o viclenie asumarea romanitatii.

Trebuie
sa fie cumplit de greu sa fii evreu, sa simti clipa de clipa povara
privirii suspicioase a celorlalti. Azi inteleg bine ca, decat sa-mi fac
iluzia ca sunt total liber de antisemitism, e mult mai bine sa caut
antisemitismul in cele mai ascunse zone ale mintii mele, sa-l
localizez, sa-l inteleg si sa-l izolez. Abia in acest fel voi fi liber
de el.

Numiti acest lucru "corectitudine politica". Eu il numesc
purtare fireasca fata de o fiinta umana sau fata de un grup uman,
oricare ar fi el. Nu idealizez pe nimeni: intre evrei sunt genii si
ticalosi, ca in orice esantion uman. Andrei Plesu a scris un articol
exceptional despre asta.

Cred doar ca nu se poate trai
asteptandu-te clipa de clipa sa ti se reproseze – chiar si din partea
celui mai bun prieten – ca tu personal l-ai rastignit pe Iisus Hristos.




http://www.hotnews.ro/articol_26037-O-vina-istorica.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Holocaustul evreilor din Maramures

Mesaj Scris de Admin la data de 14.03.06 18:27

Holocaustul evreilor din Maramures


In amintirea lor



La 29 aprilie s-a comemorat in intreaga lume Ziua memoriala a
Holocaustului, un remember al evreilor ucisi in cel de-al doilea razboi
mondial de catre adeptii purificarii etnice propagata initial de
nazistii Germaniei lui Hitler. Din Maramures au fost dusi spre lagarele
mortii 38.000 de evrei, dintre care 7.300 erau copii sub 13 ani. Doar
5.000 dintre acestia au scapat de camerele de gazare. Spiritul evreilor
din Sighet continua sa traiasca, in amintirile urmasilor.
In 1941, in Maramures traiau 40.000 de evrei (cea mai mare comunitate
israelita din Transilvania si a patra din teritoriile romanesti). In
1944, regiunea se afla cuprinsa in Ungaria horthysta, aliat de nadejde
al celui de-al treilea Reich.



Ca urmare a indicatiilor primite de la Berlin, in 15 aprilie �44, la
Sighet si Viseu de Sus s-au infiintat ghetouri in care au inceput sa
fie stransi evreii din judet. Capii actiunii au fost Illiny Laszlo
(subprefect), Gyulafalvi Sandor (primar al Sighetului), Toth Lajos
(seful politiei orasului) si Agyi Zoltan (comandantul legiunii de
jandarmi), responsabili care dupa razboi au fost condamnati pentru
atrocitatile savarsite.
In Sighet (unde locuiau circa 10.500 de evrei) s-au constituit 20 de
echipe de strangere a acestora, alcatuite din cate trei politisti, doi
jandarmi si un functionar public. Actiunea a durat o saptamana, cu acel
prilej fiind confiscate si toate bunurile de valoare ale israelitilor,
fiind de asemenea mentionate si abuzuri barbare (batai, violuri etc).
Ghetoul a fost stabilit pe strada care azi se numeste Avram Iancu si,
in prima faza, a avut internati 13.000 de oameni (evrei sigheteni si
din satele invecinate). Paza era asigurata de politisti, jandarmi si
elevi ai Scolii Militare din Miskolcz. Ca urmare a starii de
promiscuitate si mizerie, in lagar a izbucnit o epidemie de tifos
exantematic.



Deportarea



In 15 mai �44 a plecat primul transport spre Auschwitz, cate 60-90 de
persoane intr-un vagon de marfa, in fiecare garnitura de tren
inghesuindu-se peste 3.000 de persoane. Evreii din mediul rural si
Maramuresul de Sus au fost internati in ghetoul din Viseu de Sus (numai
in Borsa si Viseu locuiau atunci 9.000 de evrei). Acolo s-au
inregistrat si cazuri de executii pe fondul sustragerii de la
internare, ori a starii precare de sanatate a unor internati in varsta.
Deportarile de la Viseu au inceput in 19 mai si au durat o saptamana,
patru trenuri ale mortii plecand spre Auschwitz si Birkenau.
Majoritatea deportatilor au disparut in camerele de gazare si
crematorii, supravietuitori fiind doar 5.000 din cei 38.000 (dintre
care 7.300 de copii sub 13 ani). Doar cateva zeci de familii si evrei
izolati au reusit sa se sustraga deportarii, fiind ascunsi de cativa
romani inimosi pana la retragerea horthystilor. Dintre supravietuitorii
care au rezistat ororilor lagarului, cel mai celebru este Elie Wiesel,
evreu sighetean. Paradoxal, el a uitat ca nu romanii au fost cei care
l-au deportat (Maramuresul era pe atunci in Ungaria), ci fascistii lui
Miklos Horthy. Ce sa-i faci, omul are memoria scurta, chiar daca a luat
Premiul Nobel pentru Pace.
Astazi, in Sighet mai traiesc doar 100 de evrei. Locurile de pelerinaj
ale israelitilor care vin din intreaga lume sa-si comemoreze inaintasii
ucisi in Holocaust sunt pe strada Gh. Doja (unde se afla monumentul
dedicat celor 38.000 de evrei deportati in lagarele naziste) si
cimitirul evreiesc in care se afla si sinistrul �Monument al
sapunului�, care contine o lada cu sapun fabricat la Auschwitz din
evrei maramureseni. Daca Sighetul era, anterior deportarii, cel mai
mare centru hasidic din tara, care peste noapte a incetat sa mai
existe, spiritul evreilor de aici continua sa traiasca in amintirile
urmasilor.



Teofil IVANCIUC





* Trenul de pe varful muntelui

Mocanita



Batranetea ar trebui sa fie o varsta senina si lipsita de griji,
indulcita de nazbatiile nepoteilor si de amintiri. Pentru sotii
Tamasan, batranetea inseamna boala, lipsuri si disperare. Nu au copii,
iar amintirile inseamna iesiri din spital si trimiteri la sanatoriu.
Maria sufera de osteotita TBC, diabet si cardiopatie ischemica, iar
sotul ei sufera de epilepsie de gradul I. Pensia abia le ajunge pentru
intretinere si mancare, iar medicamentele costa peste 1.500.000 de lei.
De unde vor primi o mana de ajutor?



In multe parti ale lumii, trenurile se cocoteaza bezmetic pe culmile
montane pana catre piscuri, creand senzatii gustate de turisti. In
Chile, Bolivia, Peru sau Elvetia, caile ferate care urca pana la
altitudini de 4-5.000 m au devenit celebre. Azi, in Romania, doar ruta
Predeal-Brasov depaseste 1.000 m altitudine. Dar n-a fost dintotdeauna
asa. Acum 80 de ani, intre Borsa si Iacobeni, o cale ferata suspendata
la mare inaltime facea legatura Maramuresului cu Moldova.



Pasul Prislop (1.416 m) este una dintre cele mai inalte trecatori
romanesti. Inainte de secolul XV, Pasul folosit pe acea ruta era
Tarnita Balasanii (aflat mai la nord, intre vaile Cisla si [ibau).
Pasul era mai inalt (1.451 m), dar mai domol. Treptat, s-a trecut la
folosirea Prislopului, mai scurt si fara ocolisuri, care astfel a
devenit unica trecatoare importanta a estului maramuresean.
Armata de ocupatie germana din primul razboi mondial a construit, in
jurul anului 1915, o cale ferata de legatura intre Borsa si Iacobeni,
peste Prislop, lucrare genistica de importanta majora. Acolo a stat
frontul vreme de patru ani, iar domolul podis al trecatorii adapostea
un adevarat orasel de baraci, iluminat chiar electric. Drumul de
creasta mergea pana in Tarnita Balasanii (existent si astazi si numit
�drumul lui Mackensen�) si mai departe, pe culmea masivului, pana
la Trecatoarea Copilasu. Toate lucrarile de constructie, de o
dificultate inimaginabila, s-au savarsit cu prizonierii de razboi rusi.
Apoi, razboiul a luat sfarsit. Masivele lucrari cu caracter strategic
din muntii Maramuresului (funicularele Poienile de sub Munte-Varful
Copilasu si Borsa Complex-Creasta muntilor Rodnei-valea Anies din
Nasaud, soselele montane sau cea dintre Petrova si Barsana, calea
ferata Borsa-Iacobeni) au fost abandonate dupa preluarea administratiei
regiunii de catre guvernul Romaniei si s-au distrus intr-un rastimp
foarte scurt.



Salvata miraculos



In anii 1928-1934, primarul Viseului de Sus, Maftei Tomoiaga (nascut in
1898), a construit calea ferata de pe Vaser, aducandu-i elementele de
baza de pe Prislop (unde sinele fostei linii de legatura Moldova -
Maramures rugineau inutil), elemente de suprastructura de la Gyor
(Ungaria), iar locomotivele de la Resita.
Finalizata in 1934, cu ecartament ingust (760 mm) si o lungime de 43
km, noua linie a inlocuit cu succes vechea metoda de transport a
bustenilor exploatati pe Vaser, plutaritul.
Salvata miraculos de la distrugere in �epoca de aur�, refacuta de
nenumarate ori in urma inundatiilor, linia �Mocanitei� sau CFF
(cale ferata forestiera) este folosita si azi, spre deliciul
vizitatorilor si spre beneficiul butinarilor. Drezine, locomotive
diesel si cu aburi (printre care cea cu indicativul �Cozia 1�,
ultima produsa in Romania anilor �50), urca si coboara, intr-o
placuta neoranduiala, salbatica si pitoreasca vale.
Putini stiu ca sinele drumului de fier (unele turnate in anul 1890),
provin de la dezafectata cale ferata ce traversa Prislopul in anii
primului razboi mondial. Daca autoritatile romane de atunci n-ar fi
manifestat atata dezinteres, astazi Maramuresul ar fi beneficiat de una
dintre cele mai fascinante cai de transport. Din pacate, a ramas un vis
frumos.

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=543&PHPSESSID=1138f0d751cbfed16cec067f171efa6e
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fundatia "Societatea Civila"

Mesaj Scris de Admin la data de 10.03.06 12:15

Fundatia "Societatea Civila" a pus pe tapet problema evreiasca in perioada interbelica

Comunitatea evreiasca din Basarabia nu poate fi invinuita global de
actiuni antiromanesti, dupa invazia trupelor sovietice in regiune, in
1940, a sustinut, ieri, Alex-Mihai Stoenescu, autorul lucrarii "Armata,
Maresalul si evreii", la colocviul "Controverse privind situatia
evreilor in perioada celui de-al doilea razboi mondial". Stoenescu
afirma ca pot fi distinse trei categorii de atitudini manifestate de
populatia basarabeana dupa invazie, la care adera si evreii. In primul
rand, sunt cei care resping ocupatia ruseasca si ajuta serviciile de
informatii romanesti. Evreii, in special sionisti, care au actionat
astfel, a subliniat Stoenescu, si-au asumat o mare responsabilitate,
pentru ca nici regimul din Romania nu le recunostea statutul de
cetatean. In al doilea rand, au fost grupurile de represiune organizate
din timp de GRU si de NKVD pentru actiuni de lupta. Dotate cu insemnele
specifice formatiunilor paramilitare, grupurile nu erau compuse numai
din evrei, ci dintr-un amalgam etnic: romani renegati, bulgari,
ucrainieni. In al treilea rand, a existat marea masa strivita intre
cele doua forte pro si contra sovieticilor. In opinia lui Stoenescu,
maresalul Antonescu a simplificat la maximum aceasta schema si si-a
fundamentat actiunile de represalii impotriva evreilor, dupa
recastigarea Basarabiei, prin faptul ca ei fie i-au oprimat pe romani,
fie au cooperat cu rusii. Stoenescu a afirmat ca, oricum, majoritatea
actelor antievreiesti au fost facute de loclanici (de toate etniile),
principala lor trasatura fiind jaful. In Basarabia au murit circa
25.000 de evrei, iar in Transnistria circa 80.000. Potrivit lui
Stoenescu, Antonescu a urmarit purificarea etnica, dar prin emigratie.
De aceea el a cerut sprijinul puterilor occidentale pentru a permite
emigrarea evreilor in Palestina. Colocviul la care Stoenescu si-a
sustinut punctele de vedere a fost organizat de Fundatia "Societatea
Civila", pentru a declansa o dezbatere pe problema evreiasca.

http://www.ziua.ro/display.php?id=8752&data=1998-06-07&ziua=cc1817166e26a59f38734f49bf443368
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Struma, o rana deschisa

Mesaj Scris de Admin la data de 09.03.06 17:01

Struma, o rana deschisa
La Beer-Sheva, un oras stravechi, aflat in mijlocul pustiului Negev, asezare pomenita chiar si in paginile Bibliei, cativa evrei originari din Romania au avut initiativa de a inchega un muzeu care sa reconstituie una din cele mai crunte tragedii ale evreimii romane: scufundarea in apele turcesti a vasului "Struma". Vasul ridicase ancora din portul Constanta, indreptan-du-se spre Tara Sfanta cu 769 de emigranti.
Povestea tragica a "Strumei" a inceput in urma cu 65 de ani, la 12 decembrie 1941. Maresalul Ion Antonescu, ocupat peste cap cu razboiul sau din Rasarit, a acceptat ca un numar cat mai mare de evrei romani sa paraseasca tara si sa plece in Palestina. Circa 27.000 de evrei au reusit sa se imbarce in porturile romanesti Constanta, Braila si Galati, pe cele 47 de ambarcatiuni care au navigat spre Palestina in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Istoricii inca nu si-au spus ultimul cuvant in aceasta poveste unica in istoria Holocaustului european. Nu e de mirare ca emigrarea devenise o afacere veroasa, exploatata fara mila de apropiatii stapanirii. Porturile romanesti erau unica poarta de salvare nu numai pentru evreii romani, ci si pentru evreii iugoslavi, unguri, polonezi, greci etc., care fugeau de urgia nazista.
"Struma" nu era un vas sigur: fusese folosit la transporturi de vite si zacea in portul bulgar Varna, urmand sa fie vandut la fier vechi. Peste noapte, insa, vasul a devenit "navigabil" pentru 300 de pasageri. Pe punte si sub puntea vasului s-au inghesuit 769 de evrei, care isi vandusera toate bunurile pentru a plati pretul exorbitant al calatoriei. Ar fi trebuit sa ajunga in prima halta, la Istanbul, dupa 12 ore, insa drumul a durat sapte zile. Calatorii erau infometati si insetati, dar vasului nu i s-a permis sa ancoreze. Nu s-a aprobat aprovizionarea cu alimente si apa a pasagerilor. Intre acestia se aflau si 70 de copii. Englezii, care detineau mandatul asupra Palestinei, le-au sugerat turcilor sa impuna blocada asupra vasului de teama ca evreii, odata debarcati pe tarmul turcesc, si-ar fi putut continua drumul spre Palestina, in masini sau pe jos. Toate incercarile de a indupleca Anglia au fost zadarnice. Inaltul Guvernator britanic Sir Harold McMichael comunica Londrei ca "este foarte important sa nu se permita emigrantilor de pe <<Struma>> sa intre in Palestina". Mecanismul crimei incepuse sa functioneze. La 23 februarie 1942, turcii au scos vasul, care avea carma si motoarele avariate, in afara portului. Era furtuna pe Marea Neagra si "Struma" rezista cu greu valurilor furioase. La 24 februarie 1942, o torpila a scufundat "Struma". Din cei 759 de pasageri, barbati, femei si copii (10 coborasera la Istanbul, fiind in posesia unor pasapoarte britanice), nu s-a salvat decat unul singur, David Stoleru, care a reusit sa inoate pana la tarm. El traieste astazi in Oregon, Statele Unite.
Multa vreme s-a crezut ca un submarin german a scufundat vasul. Ulterior, insa, a fost descoperit un document care dovedea ca submarinul sovietic "Sci-213" a lansat torpila, apreciind in mod eronat ca "Struma" transporta marfuri germane sau se ocupa de spionaj. La aflarea tragediei, liderii rezistentei evreiesti din Palestina au lipit pe strazile din Ierusalim afise cu chipul guvernatorului englez si inscriptia "Wanted for murder" (cautat pentru crima). El n-a fost insa judecat dupa incheierea razboiului, nici armatorul grec Pandelis nu a fost judecat, precum n-au fost pedepsiti nici romanii si evreii care, din cupiditate si iresponsabilitate, au admis sa urce pe vas un numar dublu de pasageri fata de cel cu care "Struma" putea sa navigheze.
La inaugurarea Muzeului "Struma" din Beer-Sheva au fost aprinse 769 de candele in memoria celor disparuti. Au luat cuvantul ministri, generali, rabini, istorici, primarul orasului Beer-Sheva, dar si ambasadoarea Romaniei in Israel, dr. Valeria Mariana Stoica.

http://www.ziua.ro/display.php?id=195305&data=2006-03-09
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un proces al comunismului evreiesc

Mesaj Scris de Admin la data de 09.03.06 11:35

Un proces al comunismului evreiesc

http://www.ziua.ro/display.php?id=193906&data=2006-02-16

Activistii evreii n-au fost straini de instaurarea comunismului in Romania, dar nu ei l-au initiat si in orice caz nu au robotit singuri la edificarea regimului tortionar. "Varful de lance" al comunismului in comunitatea evreiasca din Romania a fost Comitetul Democrat Evreiesc (C.D.E.); infiintat imediat dupa 23 august 1944, condus de comunisti evrei, CDE a fost instrumentul Partidului Comunist si ulterior al Securitatii, in vederea anihilarii miscarii sioniste si a democratiei in viata comunitara evreiasca. In istoria tribului evreiesc din Romania, CDE reprezinta cea mai urata pagina, pentru ca evrei investiti cu carnete rosii de partid au patruns cu cizmele in sufletele evreilor care pastrau cu sfintenie identitatea lor evreiasca si sionista. Dar nu numai atat, i-au amenintat, i-au tracasat, i-au batut uneori si chiar i-au predat, adesea, organelor represive ale Securitatii. CDE a facut posibila atacarea si inlaturarea sef-rabinului Alexandru Safran, av. Wilhelm Filderman si A. L. Zissu, conducatorii istorici ai evreimii-romane. Multa vreme, in Israel, domnea o stare de disconfort vizavi de CDE. Miile de activisti ai CDE-ului, chiar si tortionarii cu nastere iudaica ai Securitatii, au emigrat in Israel, dulce e uitarea, de ce sa nu ne avem ca fratii, cand avem atatia dusmani? Se lasase o tacere grea si CDE parea ca a intrat definitiv intr-un con de umbra al uitarii. Iata insa ca un istoric serios, dr. Shlomo Leibovici-Laish, presedintele Asociatiei Mondiale Culturale a Evreilor Originari din Romania (ACMEOR), a defrisat propria-i arhiva, a mers si la alte surse, si a publicat cartea "Comitetul Democrat evreiesc - formatie politica evreiasca sau jewsectie romaneasca". Shlomo stie multe, el a lucrat decenii intr-un post sensibil, aproape secret, undeva la confluenta dintre Mossad si Ministerul de Externe al Israelului. Se spune ca nu a existat emigrant care la sosirea sa in Israel sa nu fi trecut si pe la Shlomo. Cartea sa e doldora de documente si de analize patrunzatoare. De felul sau, Shlomo este un procuror, un om dur care s-a izbit de dusmani si de dusmanie. El nu-i iarta pe netrebnicii comunisti evrei ai CDE-ului. Un bisturiu uneori fin, alteori adevarat cutit de casap, taie in carne vie. Si bine face ca-i nemilos. Shaul Carmel, presedintele Asociatiei Scriitorilor de limba romana din Israel, a avut initiativa sa discute cartea lui Shlomo Leibovici-Laish, montand la Tel Aviv un proces virtual al CDE-ului.
Un proces cu un tribunal, complet de judecata, procurori, aparatori, martori. Personalitati marcante ale vietii israeliene, precum Meir Rosenne, fost ambasador al Israelului la ONU, ambasadorul Eliezer Palmor, Bruno Landsberg, Consul de Onoare al Romaniei la Ierusalim, istoricii Rafael Vago si Shlomo-Leibovici-Laish, Arie Kupferschmidt, scriitorii si ziaristii Shaul Carmel, G. Mosari, Andrei Fischof, Sonia Palti, Liviu Moscovici, Francisca Stoleru, au intervenit in diferite stadii ale procesului. A existat si un "observator international": ambasadorul Romaniei in Israel, Valeria Mariana Stoica.
CDE, o facatura comunista
Procesul de la Tel Aviv a demonstrat ca CDE a facut mult rau evreilor, dar in cele din urma a esuat. Desi s-a opus si a actionat salbatic impotriva evreilor care doreau sa emigreze in Israel, totusi aproape intreaga comunitate evreiasca din Romania a emigrat. Cei 400.000 de evrei-romani s-au stabilit in Israel in pofida politicii si manipularilor CDE-iste. E adevarat, CDE a reusit sa lichideze toate organizatiile sioniste, Joint-ul si OSE-ul (sectiunea romaneasca a Congresului Mondial Evreiesc), dar nu a reusit sa-i faca pe evrei sa renunte la a se stabili in tara stramoseasca. Sireti, cand au constatat ca sionismul nu poate fi rupt din inima evreilor, tartorii CDE au stabilit un monopol asupra plecarilor si au infiintat zeci de scoli de indoctrinare comunista. 3700 de evrei "indoctrinati", care au semnat anumite angajamente de colaborare cu Securitatea si au jurat ca "vor continua batalia pentru triumful comunismului in lume" au fost primii care au primit aprobarile de emigrare. Ajunsi insa in Tara Sfanta, majoritatea s-au dezis de acele "angajamente" (doar 37 au devenit membri ai Partidului Comunist Israelian). Nu toti cei prezenti au fost multumiti cu modul cum s-a desfasurat "Procesul". Caracterul criminal al CDE nu a fost suficient blamat. "<> s-ar fi putut transforma in document istoric", scrie ziaristul Martin Marcus, dar nu a fost sa fie asa. Si inca ceva important: nu intamplator nu a putut fi gasit nici un martor al apararii. E inca greu, chiar si in Israel, asumarea sau, mai exact, recunoasterea raului savarsit de comunistii evrei impotriva evreilor si romanilor, deopotriva.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

MARELE EXOD EVREIESC

Mesaj Scris de Admin la data de 05.03.06 20:31

MARELE EXOD EVREIESC




















Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, jumatate dintre ieseni erau
evrei. Iasul era unul dintre centrele economice si comerciale puternice
ale Romaniei. Dupa razboi,mai
existau doar 35.000 de evrei in
Iasi ,
iar acum sunt doar 500 in scripte. S-a spus in istorie ca evreii au
fost cei care au adus comunismul. Tot ei insa au fost cei care au fugit
de el. Fuga in schimb a fost platita cu bani grei. Evreii ieseni isi
amintesc acum povestea neagra a exodului in Israel.






























Shalom la Iasi


La Sinagoga din Targul Cucului, joia e zi de slir (rugaciune - n.r.).
Portile se deschid insa doar daca se aduna macar 10 suflete, pentru ca
asa scrie la carte. Iarna usile sunt mai

mult ferecate. "Sunt multi foarte in varsta. Nu mai ies din casa pentru
ca e frig. Si inauntru, si afara", explica paznicul locului. Un batran
cu palton rufos si nas rosu intra timid. "Salom". "Buna ziua", ii
raspunde paznicul, care e ortodox. Nea Bercovici, primul venit, isi ia
bancuta in primire, isi scoate o carte de rugaciuni, urmareste
randurile cu degetul si murmura. E singurul din familie care calca
pragul sinagogii. Prima nevasta, evreica la fel ca el, s-a dus fara
sa-i faca vreun copil. A luat-o pe alta, dar numai la starea civila,
pentru ca e ortodoxa. Atat de ortodoxa ca nici numele nu si l-a
schimbat.
Dupa Bercovici vine si Swartz, adiministratorul. Sunt doi si deja e ora 17.25. Oare joia asta se vor aduna zece?















Iesean doar 4 saptamani

Patru
saptamani la Iasi, 11 ani la Buhusi, 20 de ani la Bucuresti si 34 in
Israel. Asa isi imparte viata medicul Gabriel Gurman (foto), unul
dintre marii anestezisti ai lumii medicale mondiale. Spune ca e iesean
pentru ca aici s-a nascut. "Aici a venit mama sa nasca desi noi stateam
la Buhusi. Dar in acte, locul nasterii este Iasi".
In Buhusi, familia Gurman a avut o casa si o farmacie proprie, dar asta
pana la nationalizarea de pe vremea lui Dej. Tot la Buhusi, Gabriel
Gurman a terminat scoala israelita, apoi s-a mutat cu ai lui in
Bucuresti, intr-un apartament cu doua camere dat de stat. "Am urmat
liceul la Sincai si Facultatea de Medicina. M-am angajat la Spitalul
Brancovenesti, apoi la Panduri". Ultimul loc de munca: cercetator la
Institutul de Oncologie Bucuresti. Aici se incheie primele trei
capitole din viata medicului Gurman. Un intreg volum intitulat Romania.




El da, parintiii nu

In Romania
sfarsitului de an 1969 se traia bine. Nu aparusera cozile la carne, mai
gaseai un pachet de cafea la magazin si chiar puteai pleca intr-o
excursie in Cehoslovacia fara sa semnezi vreun angajament. Totusi,
medicul Gurman a spus: e destul. "Am depus toti cerere, eu, parintii,
sora mea. Era vorba in primul rand de tara mea", subliniaza Gurman.
Actele se depuneau pe str. Nicolae Iorga, la sediul Militiei. "Erau
niste cozi infernale. Cand ajungeai, nu trebuia sa raspunzi la salutul
nici unei cunostinte. Acolo nu stiai pe nimeni, trebuia sa ascunzi
orice relatie pentru ca securitatea era cu ochii pe tine", povesteste
Gurman.


Au
urmat ani de asteptare. Gurman auzise povesti cu vize refuzate dar nu
credea ca i se va intampla chiar lui. "Pot spune ca am facut parte din
generatia Golda Meir (ambasadorul Israelului in Romania
- n.r.) pentru ca datorita ei 300 de familii au plecat in acea
perioada. Pe 18 martie 1972 am primit comunicarea ca mi-a fost aprobata
emigrarea. Bucuria a fost pe jumatate. Parintiilor si surorii mele
le-au refuzat cererea", isi aminteste Gurman.




Doar 70 kg de haine

A avut la dispozitie doua luni sa-si lichideze "conturile" cu Romania.
Proprietatile - casa si farmacia din Buhusi - erau demult in ograda
statului comunist. Ramaneau resturile si, cel mai important,
biblioteca. "Am vandut tot la pret de nimic. Cine avea bani atunci sa
cumpere? Si in plus puteai pleca doar cu o mana de lucruri", povesteste
doctorul. Bagajele erau mai mult decat sumare: imbracamintea, niste
perdele noi si un covor, un televizor "sovietic" si un radio. "Nu aveai
voie sa iei decat cateva carti si acelea sa nu fi fost tiparite inainte
de 1944", subliniaza Gurman. Greutatea bagajului nu trebuia sa
depaseasca mai mult de 70 de kg.

http://www.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/marele-exod-evreiesc/9483/166/


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 21:31, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

A existat Holocaust in Romania

Mesaj Scris de Admin la data de 28.02.06 21:35

A existat Holocaust in Romania
Lya BENJAMIN
Prigoana si rezistenta in istoria evreilor din Romania, 1940-1944
Editura Hasefer, Bucuresti, 2001, 476 p., f.p.

Editura Hasefer reuseste, de citiva ani buni, sa detina, pe piata
cartii, monopolul unei teme pina mai ieri cenzurate: situatia evreilor
din Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si astazi
inca, realitatea Holocaustului in Romania este greu acceptata de cea
mai mare parte din societatea romaneasca. Pagina de istorie recenta,
subiectul este departe de a fi epuizat. El genereaza dialog, polemici,
controverse, dispute, replici de multe ori dincolo de spiritul
colocvial sau de urbanitate.

Asa de pilda, fabulatiile pline de ura la care se deda Ion Coja
depasesc orice limita cind, in Romania Mare din 22 iulie a.c., incearca
sa acrediteze ideea ca George Alexianu, guvernatorul Transnistriei in
timpul lui Antonescu, ar fi fost acuzat si condamnat la moarte nu
pentru crime de razboi, ci, atentie, pentru a nu fi putut sa depuna
marturie despre inexistenta Holocaustului in regiunea pe care a
administrat-o. O asemenea marturie, ne spune Coja, sfidind orice
document si realitate istorica, „era extrem de periculoasa din punct de
vedere penal, pentru acei evrei, lideri ai comunitatii evreiesti din
Romania, care gestionasera banii pe care comunitatea internationala a
evreilor ii trimisese la Bucuresti, pentru a fi cheltuiti in folosul
evreilor deportati in Transnistria. Cea mai mare parte a acestor sume
nu a apucat sa treaca nici Prutul, nici Nistrul, ci a fost deturnata in
folosul personal al unor evrei care s-au priceput sa faca un gheseft
frumos de pe urma suferintei altor evrei, lucru cu atit mai posibil cu
cit in Transnistria guvernata de George Alexianu, guvernata asadar de
romani, nici suferintele evreilor nu au fost atit de mari ca-n alte
parti ale Europei ocupate de nazisti“.

In ciuda unor asemenea manifestari care, iata, au ajuns sa amalgameze
insulta cu acuze grave la adresa unor lideri ai comunitatii evreiesti,
exista si cealalta fata a medaliei. Editura Hasefer publica cu
obstinatie documente si marturii din epoca, analize socio-istorice si
lucrari de sinteza, toate supuse aceluiasi imperativ cultural:
descifrarea cit mai multor aspecte importante, intre 1940-1944, din
viata comunitatii evreiesti sau a evreului din Romania. De ce atitea
carti despre aceasta perioada, despre acest subiect? Raspunsul cel mai
la indemina, desigur ca inacceptabil pentru negationisti sau
antisemiti, este ca, in acele vremuri, in loc sa-si afirme identitatea,
evreii au fost constrinsi, economic, cultural, politic si pina la
solutia finala, sa traiasca si sa-si constientizeze negativ statutul de
strain. Au fost obligati sa resimta ca pe un handicap uman si social
sau chiar ca pe un pericol pentru umanitate, faptul de a fi evrei, de a
fi ei insisi. Or, intr-o civilizatie a tolerantei, la care tot aspiram,
asemenea practici sint investigate de specialisti si recunoscute de
publicul larg spre a nu se mai repeta. Ca sa nu mai amintesc de tineri
care, neavind surse corecte de informare despre totalitarismele si
dictaturile din istoria noastra, sint astazi o prada usoara pentru
fanatici nationalisti, extremisti si xenofobi.



http://www.observatorcultural.ro/A-existat-Holocaust-in-Romania*articleID_1427-articles_details.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 21:30, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lectia Holocaustului pentru secolul XXI

Mesaj Scris de Admin la data de 28.02.06 21:13

Lectia Holocaustului pentru secolul XXI
Pe 9 octombrie a.c. vom comemora, pentru prima data in Romania,
victimele Holocaustului, data de 9 octombrie 1941 fiind aleasa de Ion
Antonescu pentru inceperea deportarii evreilor din sudul Bucovinei. De
ce este importanta o asemenea zi in tarile care au pus in practica
discriminarea si exterminarea cetatenilor lor evrei si care ar trebui
sa fie semnificatia acestei zile?
Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud de la oameni mai tineri sau mai
putin tineri, dar titrati si cu un anumit nivel intelectual, intrebari
de genul: „De ce sint evreii obsedati de Holocaust?“, „Ce-i cu aceasta
incapatinare de a aduce mereu si mereu subiectul in discutie, de parca
ar sta sa se intimple din nou?“, „Nu ar fi mai bine sa lase totul in
urma si sa mearga mai departe?“ s.a.m.d. La acest nivel al discutiei,
s-ar putea spune ca, teoretic, stam inca bine, intrucit cei care
formuleaza aceste intrebari nu au o problema in a admite ca Holocaustul
a avut loc.

De regula, insa, ceea ce s-a intimplat cu evreii din Romania in timpul
celui de-al doilea razboi mondial ramine pentru acesti oameni o lacuna
bine cultivata.
Dar mai este o problema, pe care eu o consider esentiala in intelegerea
a ceea ce a fost Holocaustul european. Cei care se mira,
(semi)indignati de dorinta poporului evreu de a nu renunta la propria
sa memorie, uita sau parca nici nu se gindesc la faptul ca evreii si
celelalte grupuri supuse genocidului – tiganii, homosexualii, martorii
lui Iehova s.a. – au fost „doar“ victimele si, pentru ca acestia sa fie
victime, a trebuit sa existe calai si martori. Invatind despre
Holocaust nu aflam doar ce s-a intimplat cu evreii, ci si despre ceea
ce unii crestini le-au facut evreilor sau altora de aceeasi credinta cu
ei.

Dupa cum spunea teologul romano-catolic Michael McGarry: „Chiar daca ni
se pare de necrezut, ne sperie sau ne indispune, Holocaustul este si
parte a istoriei noastre, a crestinilor, asa cum este parte a istoriei
evreilor. Pentru aceia dintre noi care sintem crestini si care incepem
sa realizam ca unii oameni de aceeasi credinta cu noi au luat parte la
efortul de distrugere a evreimii europene, acest moment de trezire la
realitate nu poate fi confortabil. Multi crestini, cind sint
confruntati cu Holocaustul, ramin atit de uluiti, de parca
extraterestrii ar fi aterizat pe pamint, si-ar fi luat numele de
nazisti si ar fi inceput sa-i tortureze si sa-i ucida pe evrei. Dar
Holocaustul nu este povestea unui grup de extraterestri, ci a unor
oameni. Si ei – trebuie sa admitem – au fost crestini, chiar daca au
pierdut ceea ce ii facea adeptii lui Iisus in cumplita preocupare de a
ucide evrei“ (A Christian Passes Through Yad Vashem, in The Holocaust
and the Christian World, Beth Shalom Holocaust Memorial Centre, Yad
Vashem International School for Holocaust Studies, Jerusalem, 2000, p.
1-5).

Si pentru ca am ajuns la acest subiect considerat „delicat“, voi comite
nedelicatetea de a intreba si eu, asa cum ar trebui sa se intrebe, de
altfel, toti crestinii: cum s-a putut infaptui, in Europa secolului XX,
exterminarea a sase milioane de oameni (dintre care un milion si
jumatate copii!) apartinind unui popor destinat in intregime
anihilarii? Si de ce compasiunea crestina, indignarea, rezistenta
activa fata de nazisti si aliatii lor s-au manifestat doar in cazuri
exceptionale atunci cind a fost vorba despre evrei? Nu vreau sa
pomenesc aici despre ura si persecutiile la care au fost supusi evreii
timp de secole, dar acestea au constituit un precedent atit pentru
suferinta extrema indurata de unii, cit si pentru abjectia si nepasarea
manifestate de altii in timpul Holocaustului. Este un motiv suficient
pentru a reflecta la felul in care astazi se gindeste si se vorbeste
despre evrei, la nivel mai mult sau mai putin oficial, la cite
stereotipuri si prejudecati la adresa lor nu s-a renuntat.

Daca lectia Holocaustului ar conta pentru neevrei tot atit de mult cit
conteaza pentru evrei, daca ne-am gindi la victime si am constientiza
rolul jucat de calai, de martori si de salvatori, poate ca n-ar mai
exista atita indiferenta fata de recrudescenta antisemitismului si a
atentatelor anti-evreiesti peste tot in lume. Am deveni, astfel, mai
sensibili si mai receptivi si fata de suferintele semenilor nostri
supusi diverselor genocide, poate chiar in momentul in care citim
aceste rinduri.
Holocaustul nu a fost un accident, iar cei care incearca sa acrediteze
aceasta idee nu urmaresc decit expedierea sa intr-un con de umbra sau,
poate, chiar in derizoriu. Studierea si predarea Holocaustului si a
antisemitismului au devenit, insa, in lumea civilizata, subiecte de o
importanta vitala, nu doar la nivelul academic al moralitatii si
istoriei, dar si pentru insasi functionarea democratiei.


http://www.observatorcultural.ro/Lectia-Holocaustului-pentru-secolul-XXI*articleID_11902-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Replica. Cum se preda un curs despre Holocaust

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.06 20:32

Replica. Cum se preda un curs despre Holocaust

Referitor la articolul intitulat Cum sa predai un curs despre Holocaust
al Mariei Bucur publicat in Observatorul cultural Nr. 233/2004, dorim
sa fixam citeva aspecte legate de predarea Holocaustului in cunostinta
de cauza si intr-un timp real, mai exact, Holocaustul se preda in
Romania si, prin urmare, discutiile despre posibilitatea predarii lui
vin, intr-un fel, post acta.

1. Legat de formarea sau „alfabetizarea“ profesorilor in vederea
predarii Holocaustului trebuie sa se stie ca la Universitatea din Cluj,
incepind cu anul 2000, se organizeaza anual, in trei cicluri de curs
(martie, iunie, septembrie), un program de formare a competentelor
profesionale si didactice destinat profesorilor de istorie din
invatamintul preuniversitar din Romania. Pina acum au participat in jur
de 100 de profesori din toate judetele tarii, care, la sfirsitul celor
trei cicluri de formare, au primit o diploma de formatori in domeniul
predarii Holocaustului. Aceste diplome au fost emise de Facultatea de
Istorie-Filozofie a Universitatii „Babes-Bolyai“ si au fost validate de
catre Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Programul de formare a fost articulat de urmatoarele module de cursuri
si seminarii: Originile si istoria antisemitismului, Dimensiunile si
mecanismele Holocaustului, Metodica si didactica predarii
Holocaustului, Evreii din Romania si Holocaustul, Etape si curente
istoriografice privind Holocaustul, Tema Holocaustului in literatura si
cinematografie si arta plastica, Holocaustul intre memorie si istorie
si incheierile etice ale Holocaustului, Istoria orala si cercetarea
Holocaustului in Romania, Traume psihice si mentale la supravietuitorii
Holocaustului si la generatiile succesive etc.

Cursurile au fost sustinute de specialisti de la Institutul Yad Vashem
din Ierusalim, Universitatea din Tel Aviv, Muzeul Holocaustului din
Washington, Muzeul Holocaustului din Houston, Texas, C.D.J.C. Paris,
Universitatea din Montpellier, Muzeul Memorial de la Auschwitz,
Institutul de cercetare de pe linga Radio Europa Libera, Centrul de
recuperare psihica a supravietuitorilor Holocaustului din Stockholm,
South Carolina Council on the Holocaust, Universitatea „Babes-Bolyai“
Cluj etc.
Acest program a primit un sprijin consistent din partea International
Task Force for Holocaust Education, Remembrance and Research si
Conference on Jewish Material Claims against Germany. Dupa parerea
exprimata de observatorii si evaluatorii abilitati de Task Force si Yad
Vashem, acest curs este unul din cele mai complexe si bine structurate
programe de pregatire a profesorilor in vederea predarii Holocaustului
care se organizeaza in prezent in lume.

2. In ceea ce priveste motivarea organizarii unor asemenea cursuri
optionale in scoli si construirea „rationamentului pedagogic“ putem
afirma pe baza unor date reale ca au existat, sporadic, reactii de
adversitate din partea unor profesori din vechea generatie in scolile
unde au fost introduse aceste cursuri optionale (la Bacau, Galati) sau
din partea parintilor (la Liceul Maghiar din Satu Mare), dar aceste
adversitati nu au putut bloca derularea acestor cursuri in scoli si, cu
atit mai putin, sa provoace reactii antisemite perimetrale acestor
activitati.
Proiectele didactice ale predarii optionale a Holocaustului in scoli
pot fi consultate la Biblioteca Institutului de Iudaistica al
Universitatii „Babes-Bolyai“din Cluj precum si pe site-uri facute de
profesorii participanti in program, precum cei din Alba Iulia,
Timisoara, Caracal, Focsani, Mangalia etc. Nu trebuie uitat faptul ca
multi dintre profesorii implicati in derularea programului de la Cluj
au participat ulterior la stagii de pregatire si formare in SUA,
Franta, Israel, Polonia.

3. Exista o articulare multidisciplinara a proiectelor didactice
dedicate predarii Holocaustului indusa pe de o parte de cursurile de
formare absolvite la Cluj, iar pe de alta parte, profesorii de istorie
au colaborat la organizarea cursurilor optionale cu profesorii de
literatura, filozofie si desen (la Galati, Focsani, Sibiu, Curtea de
Arges, Cluj etc.)

4. In nici una din cele aproape 100 de scoli la care au fost introduse
cursurile optionale privind Holocaustul si despre care avem informatii
pertinente nu s-a constatat vreun „esec provincial“.

5. Unul din absolventii cursului de la Cluj a elaborat o programa
scolara de predare a Holocaustului aprobata de MEC, programa care,
bineinteles, poate fi imbunatatita, dezvoltata pe baza observatiilor si
experientelor didactice, sau pe baza unor opinii emise in mod avizat pe
acest subiect. Aceasta programa dimensioneaza national introducerea
cursurilor optionale despre Holocaust in scolile din Romania. Fireste
ca, in proximitatea unor astfel de proiecte se pot naste si… tolera
„sporovaieli“ de tot felul sau critici „superioare“ academice sau „de
aflare in treaba“, exista insa o certitudine: demararea si
concretizarea predarii la nivel optional a Holocaustului in scolile
romanesti.

6. Sugeram tuturor celor implicati in discutii si comentarii despre
predarea Holocaustului in scolile din Romania gazduite in revistele
romanesti sa „sune provincia“.

lect. univ. Maria RADOSAV
coordonator program
Universitatea „Babes-Bolyai“



http://www.observatorcultural.ro/Replica.-Cum-se-preda-un-curs-despre-Holocaust*articleID_11603-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Manualul Holocaustului: un exces intirziat

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.06 20:17

Manualul Holocaustului: un „exces“ intirziat
Ministerul Educatiei si Cercetarii a anuntat introducerea, inca din
aceasta toamna, un curs si un manual optional intitulat Istoria
evreilor si a Holocaustului din Romania, destinat elevilor de liceu.
Pina astazi nici un alt manual aflat in stadiul de proiect nu a iscat
atitea opinii. Dornic sa arate lumii intregi ca, dupa mai multe
refuzuri ale unor initiative din tara, da curs unei solicitari externe,
de care depinde afilierea Romaniei la foruri internationale, Ministerul
Educatiei lanseaza un mesaj ca un semn de buna purtare. Mass-media
preia stirea, dupa care, in bunul obicei al presei ce alearga dupa
evenimente, creeaza o imagine contradictorie, uneori chiar negativa
asupra manualului. Mai degraba asupra ideii de manual al Holocaustului,
intrucit cartea in sine nu este deocamdata redactata. Presa a consemnat
opinii ale istoricilor, ale unor reprezentanti ai organizatiilor civice
sau a comentat informatia.

Ca membru al Comisiei internationale pentru studierea Holocaustului in
Romania, salut initiativa tardiva a Ministerului Educatiei si
Cercetarii. Subliniez ca, in pofida incercarilor mass-media de a genera
o legatura de subordonare intre manual si Comisie, in sensul ca
manualul nu ar fi actual atita timp cit Comisia nu si-a incheiat
activitatea, nu este nici un fel de conexiune intre cele doua
activitati. Intre membrii Comisiei si autorul manualului nu poate
exista decit o relatie voluntara de comunicare stiintifica. A sugera
alte relatii de natura administrativa, birocratica sau chiar de
posibila cenzurare intre Comisie si manual consider ca reprezinta o
forma mascata de manifestare a negationismului prin trivializare. De
altfel, asa cum se stie (iar Observator cultural a publicat toate
informatiile la momentul respectiv), obiectivele Comisiei sint cu totul
altele, in nici un caz de a oferi verdicte istorice, formule
obligatorii s.a.m.d. Cu alte cuvinte, ideea de a amina scrierea unui
manual al Holocaustului pina ce Comisia isi va face publice lucrarile
constituie o denaturare a scopurilor Comisiei, o minimalizare si o
temporizare a initiativei – repet, tardiva –, a MEC, pe care profesorul
de istorie Gabriel Stan o sustine de multa vreme.

In realitate, altele cred ca sint aspectele-problema pe care le suscita
aparitia unui astfel de manual in invatamintul preuniversitar. Pentru a
nu lasa loc pentru speculatii, mentionez ca cele ce urmeaza exprima
opinia mea, ele nu decurg din apartenenta mea la Comisia Wiesel.
Un manual despre Holocaustul din Romania este mai mult decit un manual
de istorie. Prin consecintele reale asupra vietii a milioane de oameni
si semnificatiile umane pe care le-au produs discriminarea si
exterminarea in masa a evreilor, manualul Holocaustului este o
pledoarie directa pentru educatie si cultura civica. Pentru cine
accepta aceasta idee, celelalte observatii pe care le voi nota decurg
in chip firesc.

- Manualul este o necesitate pentru formarea tinerei generatii. El
ajuta nu numai la intelegerea rationala a unei istorii recente prea
mult timp ocultate sau mistificate, ci contribuie la formarea si
consolidarea unor valori fara de care convietuirea in lumea de astazi
devine greoaie, frustranta: toleranta, multiculturalismul, dialogul,
acceptarea celuilalt. Acesta este si motivul pentru care manualul
despre Holocaust exista deja in mai multe tari. De aceea, a vorbi
despre manual ca despre un exces, idee pe care am intilnit-o exprimata
in presa, este un nonsens civic. De altfel, e greu ca, pe un teren cu
perspective educative generoase, precum cel oferit de predarea
Holocaustului, pina acum virgin, o initiativa sa reprezinte un exces.
Ea poate fi evaluata ca fiind conforma sau nu cu obiectivele
proiectului.

- Manualul ar trebui sa fie un curs obligatoriu si nu unul optional.
Cel propus de MEC este gindit ca o istorie a evreilor (a poporului
evreu si a evreilor din Romania) si a Holocaustului (in general si din
Romania). Acest tip de manual poate fi unul optional, nu toti elevii
fiind interesati de istoria evreilor. Aici lesne s-ar putea obiecta ca
de ce nu si un manual de istorie a maghiarilor, turcilor, armenilor,
bulgarilor sau francezilor etc. De aceea, cred ca o disciplina despre
Holocaust, prin valentele sale formatoare, ar trebui sa fie despartita
de istoria poporului evreu si propusa ca activitate pedagogica
obligatorie. Ar putea fi un minunat prilej, de exemplu, pentru a li se
vorbi elevilor despre soarta romilor in timpul lui Hitler si Antonescu,
despre deosebirea dintre cetatean si noncetatean, despre destine
colective si individuale care ne marcheaza, despre totalitarism, despre
relatiile de vecinatate, despre participarea la viata comunitara. A
vorbi sau a invata despre Holocaust este si o sansa deosebita de a
privi lumea cu mai multa sensibilitate. Este o sansa pentru a adormi
fiara din tine.

- De aceea mai cred ca Holocaustul este istoria Europei si a Romaniei.
Este istoria unor mentalitati si politici care au marcat negativ
modernizarea civilizatiei, au aratat limitele acesteia. Holocaustul nu
este numai istoria evreilor, ci este o secventa tragica a istoriei
europene din secolul XX. Holocaustul din Romania este o pagina din
Istoria Romaniei intre 1938-1944. Holocaustul este unic pentru ca prima
si singura data in istorie s-a gindit si s-a pus in practica un plan de
exterminare a unei comunitati etnice. Cine nu intelege astfel
Holocaustul nu poate intelege nici de ce este nevoie astazi de un
asemenea curs.

- Cine sa predea in scoli acest manual? Fara a cunoaste ce se intimpla
in toate facultatile de istorie, indraznesc sa afirm ca un asemenea
curs nu exista in invatamintul universitar de specialitate. Si
atunci... elevii ii vor educa pe profesori? Desigur, exagerez, insa un
manual pentru copii fara maturi pregatiti inseamna si o doza de risc.
Cu atit mai mult cu cit manualul si cursul sint optionale. Nu vreau sa
las impresia ca ma contrazic: neavind cine sa predea, de ce mai pledez
pentru manual?! Dimpotriva, important mi se pare ca gruparea
istoricilor, academicieni, universitari, cercetatori, profesori sa
constientizeze schimbarea si sa reactioneze. Reactiile de pina acum ale
istoricilor au fost fie tacerea, fie aprecieri neconcludente, fie
aclamari ale inactualitatii unui astfel de manual.

- Bunele intentii ale proiectului de manual trebuie sa fie confirmate
prin lectii avind un continut adecvat desfasurarilor istoriei. Actualul
plan de lectii, afisat pe pagina de web a MEC, are prea multe
generalitati sau ambiguitati pentru a putea sa ne imaginam ce vor
comunica lectiile. Ar insemna sa speculam si nu este cazul. Un lucru
este cert: un angajament al MEC care se va materializa intr-un manual
cu mesaje diluate nu-i va convinge nici pe specialisti, nici
institutiile internationale care au solicitat aceasta modalitate de a
face educatie pentru copii. De asemenea, a relua de mai multe ori un
proiect, in ideea ca totul este perfectibil, va avea darul de a
discredita o intentie salutara. Ma gindesc aici la faptul ca nici
astazi OU Nr. 31/2002 privind interzicerea organizatiilor si
simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii
cultului persoanelor vinovate de savirsirea unor infractiuni contra
pacii si omenirii nu si-a incheiat parcursul parlamentar, nu a reusit
sa devina lege.

- Pentru a-si atinge obiectivele multiple, un manual despre Holocaust
trebuie sa combine evenimente istorice, documente semnificative,
reactii culturale si din presa vremii cu consemnari memorialistice. De
asemenea, imaginea sau perceptia Holocaustului in perioada postbelica
reprezinta un subiect cu multiple rezonante culturale, umane si
politice. Actualul proiect opteaza pentru o astfel de abordare prin
mijloace culturale diverse, care au marele avantaj de a se adresa atit
intelectului cit si emotionalului adolescentului.
Acestea sint numai citeva consideratii prilejuite de un anunt
promitator al MEC. Adevarata dezbatere va fi prilejuita de momentul in
care manualul va iesi de sub tipar. Continutul acestuia si aria lui de
raspindire printre elevi pot fi teme serioase de reflectie.



http://www.observatorcultural.ro/Manualul-Holocaustului-un-exces-intirziat*articleID_11408-articles_details.html

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

A fi minoritar in secolul XXI

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.06 18:33

A fi minoritar in secolul XXI

In perioada 6-12 mai, sediul Centrului de Studii Ebraice „Goldstein
Goren“ al Facultatii de Litere din Universitatea Bucuresti a gazduit
doua manifestari internationale importante atit prin tematica aleasa de
organizatori, cit si prin calitatea si densitatea informatiilor
prezentate de participanti.
Evenimentele au fost organizate de Asociatia IDEE in cooperare cu
Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren“ si Institutul Roman de
Istorie Recenta.

Ambele fac parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat Identitate
Minoritara in Secolul XXI, derulat de catre organizatori cu finantarea
Consiliului Europei si sprijinul logistic al Muzeului Yad-Vashem din
Ierusalim si al Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington. Ca
si in ceilalti ani – pentru ca aceste evenimente culturale sint deja la
a patra editie –, seminariile s-au bucurat de prezenta unor oaspeti de
seama din tara si din strainatate.
Primul seminar s-a desfasurat in perioada 6-8 mai si a avut o tema
extrem de actuala, mai ales in perspectiva viitoarei integrari a
Romaniei in Uniunea Europeana, preluind chiar titlul proiectului, si
anume Identitate minoritara in secolul XXI. Seminarul a fost impartit
pe cinci sectiuni. Prima zi a fost dedicata multiculturalismului si
dialogului interetnic si inter-religios (sectiune moderata de Liviu
Papadima, Decanul Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti) si
problemei identitatii evreiesti in secolul XXI (sectiune moderata de
Liviu Rotman, cercetator la Diaspora Research Institute, Universitatea
Tel Aviv).

Comunicarile primei zile a seminarului au inclus subiecte incitante.
Sectiunea intii a oferit o gama larga de abordari: De la evreitatea
Europei la europenismul evreilor (Liviu Rotman, Universitatea Tel
Aviv), O societate multiculturala viabila – cazul Banatului (Victor
Neumann, Universitatea de Vest, Timisoara), Toleranta romanilor fata de
minoritati intre mit si realitate (Andrei Oisteanu, Centrul „Goldstein
Goren“), Moralitatea elementara – sasi si romani in satele transilvane
(Vasile Morar, Universitatea Bucuresti). Mai specializata – asa cum
indica si titlul –, a doua sectiune s-a oprit la aspecte mai concrete,
dar nu mai putin interesante: Contributii evreiesti la cultura romana –
Moses Gaster (Mariuca Stanciu, Centrul „Goldstein Goren“), Imaginea
elitei prin necrologurile din „Egalitatea“ in perioada 1925-1930 (Anca
Ciuciu, Centrul de studiere a istoriei evreilor din Romania),
Utilizarea tezei „iudeo-bolsevismului“ de catre presa romaneasca in
perioada celui de-al doilea razboi mondial (George Voicu, Universitatea
Bucuresti), Situatia evreilor din tarile arabe dupa al doilea razboi
mondial, 1945-1955 (Cristina Toma, Universitatea Bucuresti).

Cea de a doua zi a seminarului a fost si ea impartita in doua sectiuni:
Holocaustul ca problema definitorie a identitatii evreiesti (moderator
Andrei Oisteanu) si o sectiune speciala, destinata studentilor
Centrului „Goldstein Goren“. Temele prezentate la a treia sectiune au
fost: Theologia gloriae si antisemitismul modern. Voltaire, Wagner si
Hitler (Gina Pana, Universitatea Bucuresti), Educatia privind
Holocaustul (Felicia Waldman, Centrul „Goldstein Goren“), Holocaustul
in cultura istorica a Europei postbelice (Mihai Chioveanu, IRIR/Centrul
„Goldstein Goren“), Spatiu public, istorie simbolica si perceptia
Holocaustului in Ungaria postcomunista (Michael Shafir, Radio Europa
Libera).

Sectiunea a patra, destinata studentilor, s-a remarcat prin totala
lipsa de inhibitii in tratarea unor subiecte deloc comode, dar necesar
de discutat, precum si prin maturitatea abordarii acestora: Imaginea
evreului in materialele de propaganda nazista (Ioana Surpateanu),
Imaginea evreului in Triod (Anca Harnagea), Antisemitism, antisionism,
antirasism in timpul celei de-a doua intifade – reflectate in presa
franceza 2000-2003 (Alina Punga), Geneza negationismului in spatiul
european (Ana Barbulescu), Rasism, antisemitism, xenofobie: libertatea
comunicarii pe Internet (Stefania Nalbant).
A treia zi a seminarului a avut o singura sectiune, cu titlul
Mostenirea culturala a minoritatilor nationale – studii de caz,
coordonata de generalul Mihail Ionescu, directorul Institutului pentru
Studii Politice de Aparare si Istorie Militara.

Temele prezentate aici au acoperit la rindul lor o paleta larga:
Participarea maghiarilor la viata politica din Romania postdecembrista
(Anton Niculescu, UDMR), Armenii (Varujan Vosganian, UAR), Despre
Comisia internationala pentru studierea Holocaustului in Romania (Mihai
Ionescu), Titulatura comunitatii evreiesti din Alba Iulia – punct de
reper al evolutiei sale (Ana Maria Caloianu, Universitatea Cluj),
Rromii in Samudaripen – Holocaust (Petre Petcut, Bucuresti), Proiectul
„Romanian Jewish Heritage“ (Alexandru Florian, AMCER).
Cel de-al doilea seminar a avut loc intre 10-12 mai si a constat intr-o
sesiune de comunicari privind predarea problemei Holocaustului in
Romania. Ministerul Educatiei si Cercetarii s-a implicat in acest an
mai activ decit pina acum in organizarea seminarului, fiind reprezentat
de inspectorul general pentru istorie, Doru Dumitrescu, si invitind in
mod direct profesori de istorie si inspectori din Bucuresti si din tara
sa participe la comunicarile si dezbaterile organizate de Asociatia
IDEE, impreuna cu Centrul „Goldstein Goren“ si IRIR.

Imbucurator a fost faptul ca la acest seminar au participat si elevi
din clasele de liceu, demonstrind astfel interesul fata de acest
subiect, pe care unii profesori prefera inca sa il ignore, dat fiind ca
pentru predarea Holocaustului este alocata o singura ora pe an, si
aceea optionala. S-au facut totusi progrese, datorate mai ales acelor
profesori care au derulat din proprie initiativa diverse proiecte avind
Holocaustul drept tema centrala.
Prima zi a seminarului a fost deschisa de Razvan Piriianu (Central
European University, Budapesta), care a abordat interactiv
Identificarea si combaterea stereotipurilor/prejudecatilor despre
istoria nationala, urmat de comunicarea lui Mihai Razvan Ungureanu –
SECI, Viena – cu tema Vecini: Relatiile intre romani si minoritati in
trecut. Au fost apoi aduse in discutie doua subiecte mereu actuale, si
anume: Forme traditionale si moderne de antisemitism (Leon Volovici,
Universitatea Ebraica din Ierusalim) si Negarea Holocaustului (Michael
Shafir, Radio Europa Libera).

In cea de-a doua zi a seminarului au fost prezentate comunicari cu
temele: Evolutia fascismului si nazismului in Europa si in Romania:
influenta asupra minoritatilor (Mihai Chioveanu IRIR/Centrul „Goldstein
Goren“), Atitudini romanesti fata de Holocaust (Andrei Oisteanu,
Centrul „Goldstein Goren“), Capitolul romanesc al Holocaustului (Liviu
Rotman, Universitatea Tel Aviv). Tot aici a avut loc si un workshop
despre Modalitatea de predare a Solutiei Finale, sustinut de Ephraim
Kaye, director al International School for Holocaust Studies de la Yad
Vashem. Profesorul Kaye si-a structurat informatiile astfel incit sa
puna punctul pe i, aratind ca toti participantii la punerea in practica
a Solutiei Finale au avut posibilitatea sa aleaga daca doresc sau nu sa
ia parte la uciderea evreilor.
Ultima zi a fost rezervata vizitelor la Muzeul de istorie al
comunitatii evreilor din Bucuresti si la Muzeul Holocaustului, unde au
avut loc discutii cu doi membri ai Asociatiei victimelor Holocaustului:
Liviu Beris, supravietuitor din Transnistria si Oliver Lustig,
supravietuitor al lagarului de la Auschwitz. Intrebarile, multe si
variate, puse de catre profesorii de istorie si de catre elevi
demonstreaza ca asemenea intilniri cu supravietuitorii sint necesare
pentru a cobori uneori discutia dintr-un plan teoretic intr-un plan
real, concret, al experientelor la limita, pe care acesti oameni le-au
trait.

Comunicarile care au incheiat cele trei zile de seminar privind
predarea Holocaustului au fost: Concurenta martirologiei. Holocaust vs.
Gulag in Europa de est postcomunista (Mihai Chioveanu, IRIR/Centrul
Goldstein Goren), Atitudini ale bisericilor crestine fata de Holocaust
in Europa si in Romania (Gina Pana, Universitatea Bucuresti), Soarta
evreilor in Europa celui de-al doilea razboi mondial (Carol Iancu,
Universitatea Montpellier III, Franta). Tot in cadrul acestei sectiuni,
Hary Kuller – cercetator in cadrul Centrului pentru studierea istoriei
evreilor din Romania – a prezentat un CD intitulat The Jews of Romania.
History, Culture and Civilization, fiecare participant primind din
partea organizatorilor si a fundatiei Romanian Jewish Heritage acest
material cu informatii importante privind comunitatea evreiasca din
Romania, precum si volumul The Holocaust and Romania. History and
Contemporary Significance, editat de Institutul pentru Studii Politice
de Aparare si Istorie Militara, Centrul „Goldstein Goren“ si Diaspora
Research Center al Universitatii Tel Aviv in 2003.

Seminarul s-a incheiat cu dezbaterea pe tema posibilitatii editarii pe
plan local a unor materiale destinate predarii problemei Holocaustului,
care sa trateze in mod adecvat capitolul romanesc al acestuia.
Reusita acestor seminarii a constat in faptul ca toate comunicarile au
suscitat intrebari, discutii si comentarii interesante, iar aceasta
interactivitate a lasat sa se intrezareasca posibilitatea de-tabuizarii
unor subiecte care au fost prea mult timp ocultate.

http://www.observatorcultural.ro/A-fi-minoritar-in-secolul-XXI*articleID_10979-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

MEMORII. Arnold SCHWEFELBERG, Amintirile unui intelectual

Mesaj Scris de Admin la data de 23.02.06 20:09

MEMORII. Arnold SCHWEFELBERG, Amintirile unui intelectual evreu din
Romania


Volumul lui Arnold Schwefelberg este, inainte de orice, o marturie (cu
acest gind si a fost scris). Paradoxal este faptul ca, desi face parte
din asa-numita „literatura de sertar“ practic, imposibil de publicat In
Romania comunista, problematica sa este totusi foarte actuala. Scriere
„cu mesaj“, marturisind despre suferintele evreilor din Romania
interbelica, cartea se constituie, involuntar, intr-o calda pledoarie
pentru toleranta: „Si daca in Antichitate, in Evul Mediu si chiar in
trecutul apropiat, suferintele poporului evreu erau consecinta logica
(?) a superstitiilor, prejudecatilor, ideologiei salbatice a tuturor
neamurilor, astazi, cind toata lumea afiseaza principii de libertate,
egalitate, fraternitate, si la care mai adauga inca, de dreptate si
pace, suferintele poporului evreu sint o cruda dezmintire a tuturor
acestor «principii» care apar astfel ca niste tragice deriziuni.“
Constientizind de timpuriu ca se misca intr-o lume ostila, marginalizat
permanent in spatiul public, Arnold Schwefelberg se angajeaza, inca din
adolescenta, in numeroase actiuni pentru ajutorarea comunitatii
evreiesti, ca si pentru cistigarea de catre evrei a drepturilor
cetatenesti. De altfel, activitatile in folosul conationalilor sai,
implicarea activa, spiritul civic sint constante ale intregii sale
vieti.

Provenind dintr-o familie de evrei stabilita in Romania cu trei
generatii in urma, autorul a studiat in cea mai mare parte a timpului
in scoli romanesti si a primit o educatie doar in plan secund
evreiasca. Faptul i-a influentat existenta in mod hotaritor si a
alcatuit fondul unei oscilatii intre o identificare totala cu actiunile
si implicit cultura specifica a evreilor si o integrare a sa in modul
cel mai normal in societatea romaneasca interbelica, fara conflicte si
sfisieri interioare. Din pacate, presiunea contextelor politice
nefavorabile (guvernarea legionara, nazismul, regimul comunist) l-au
impins spre cea dintii posibilitate: „Viata mea nu are, de fapt, nimic
surprinzator. Am trait viata timpului si locului meu si-i suport
blestemul“.
Oscilatia, nehotarirea il vor pindi pina in ultimii ani ai vietii,
insotite de regretul de a nu fi plecat in „patria visurilor noastre de
evrei“, Israel, si aceasta tot pentru ca „...nascut intr-o vreme de
emancipare culturala, am prins radacini prea adinci in cultura romana
si universala si deci n-am fost suficient de legat de iudaism, si mai
ales nu la timp. Pentru ca eu insumi mi-am crescut copiii in acelasi
fel, dindu-le aproape exclusiv cultura romana si universala, si astfel
ei n-au mai urmat nici chiar linia mea. In timp ce, de pilda, pe fostii
mei colaboratori, copiii lor, mai mult ca orice, i-au determinat sa
plece in Israel“.

In timpul regimului comunist, dupa iesirea din inchisoare, face
incercari de a se integra in societate, desi mult sub posibilitatile
sale intelectuale (lucreaza ca simplu jurist in sistemul asigurarilor
de stat). Arnold Schwefelberg s-a simtit insa tot mai inutil si mai
instrainat, intr-o lume ostila; om al unor vremuri democratice prin
educatie, cultura si spirit civic, dovedeste chiar si in aceste
conditii o etica profesionala autentica: „...mi-am facut serviciul nu
numai constiincios, dar si in spirit de omenie si intelegere adevarata
a rostului asigurarilor, mai ales intr-o societate socialista, caci ele
se adreseaza marilor mase cu mijloace reduse“. Cu o luciditate pe care
nu au avut-o multi intelectuali, a inteles din timp pericolul
reprezentat de comunisti: „Imi dadeam seama ca, daca intinzi celor ce
reprezinta Partidul Comunist – exclusivist si fanatic – un deget, nu-ti
iau toata mina pina la cot, ci te iau prizonier cu totul, te imping din
ce in ce mai departe de ei, te stampileaza ca dusman, cauta sa te
desfiinteze si adesea reusesc“.

Regretul, sentimentul inutilitatii, o criza fara iesire ii domina
ultimii ani din viata: „Si in fine, ma intreb: la ce bun chiar aceasta
confesiune, pe care am simtit nevoia sa o consemnez aici? N-o stiu
decit eu si hirtia pe care am scris-o; nu vreau s-o arat nici sotiei,
ca sa n-o amarasc. Este inca o expresie a totalei mele singuratati. As
vrea sa fug si de mine insumi – dar cum si unde?“
Destinul sau este exemplar pentru destinul generatiei din care face parte.
Se remarca tonul discret al marturisirii, foarte rar intrerupt de
confesiunea directa. Desi autorul renunta programatic la relatarea
intimplarilor cu caracter strict personal, nu e mai putin adevarat ca
in spatele rindurilor celor mai (voit) neutre se simte dramatismul unei
vieti.

http://www.observatorcultural.ro/MEMORII.-Arnold-SCHWEFELBERG-Amintirile-unui-intelectual-evreu-din-Romania*articleID_4246-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Apologia ntionalismului sau de ce ar fi trebuit

Mesaj Scris de Admin la data de 23.02.06 19:18

Apologia ntionalismului sau de ce ar fi trebuit sa ma nasc evreu
eză: Despre românii mei dragi…

… care și-au consumat destinele într-un anonimat demn de un roman al
realismului obscen de crud „à la“ Rasputin sau Astafiev, … care au lovit,
încrâncenat și neîndurător, în viață și viața, la rându-i, a dat în ei,
înfundându-i tot mai adânc, până la genunchi, până la brâu, până la piept,
în pământul care-i și primi, în final, rând pe rând, …care au mers
cărându-și destinele în spate, călcând, tăcuți și încrâncenați, drumul
care, inevitabil, îi ducea înspre groapă…

Bunicul Sava a ars în propria casă, probabil din cauza unei țigări, care
scăpată pe jos în timp ce bunicul adormise, provocă incendiul care i-a
fost fatal. A ars pe la începutul anilor ’80, după ce pe la începutul
anilor ’40 scăpă dintr-o închisoare românească pe care nemții, presați de
înaintarea trupelor de „eliberatori“ sovietici, o incendiaseră cu tot cu
deținuții pe care, în marea lor grabă, nu reușiseră să-i execute. Chiar
avuseseră prilejul să „admire“ priveliștea incendiului, de pe niște
dealuri din apropierea închisorii, în retragerea grăbită înspre satul
natal, împreună cu bunica ce-l salvase atunci prin mituirea unui
funcționar român.
Avusese de a face cu închisoarea românească din moment ce la el în sat, în
Susleni, pe timpul colectivizării, era responsabilul cu stârpirea
chiaburilor și conform listelor întocmite de el oamenii erau ridicați,
noaptea, în lumina farurilor de camioane ale NKVD-ului, și duși pe drumul
Siberiei, un drum fără de întoarcere. Se pare însă că se mai și întorsese
cineva, deoarece într-o seară, în timpul cinei, când toată familia stătea
în jurul mesei, geamurile zburară spulberate de tirul, imprecis ce-i
drept, al unui răzbunător. Și parcă nu ar fi fost suficient, scenariul se
mai repetă… Iar pe acei trăgători nu-i interesa faptul că după predarea
listelor, aproape în fiecare noapte înainte de încă o „acțiune de
purificare“, bunicul făcea turul satului, înștiințându-i pe cei „marcați“
despre soarta ce-i așteaptă și dându-le astfel timpul necesar pentru a
fugi.

… care și-au consumat din îndârjire și frustrare mușcând din ei înșiși,
atâta timp cât îndurătorul Dumnezeu era prea departe, iar Destinul era
pentru ei o abstracțiune de care nici nu erau conștienți. Mușcau și
sfâșiau din cei apropiați, din vecini și prieteni, din propriii copii,
spulberându-le ultimele urme de iubire și transformând totul într-o
răfuială aberantă al cărei sfârșit se confundă cu propriul lor sfârșit
fizic…

Bunicul Gavril a fost un om dur, aspru, iute la mânie și bătaie
deopotrivă, care nu prea își făcea probleme cu stăpânirea violenței care-l
măcina în încrâncenarea de care dădea dovadă oricând ceva (sau cineva)
contravenea vrerii lui. Așa își trăi viața, în spatele ochilor mijiți, în
permanență atent la greșelile celorlalți, în permanență atent la
inviolabilitatea hotarelor propriei lui voințe, în permanență ironic, sec
și concis, deloc încrezător în bunătatea oamenilor, circumspect și
prevăzător, scrutând mai degrabă decât privind, într-o continuă evaluare a
propriilor beneficii. Muri paralizat, luându-i-se până și darul vorbirii,
cu voința-i închisă în trupul asupra căruia nu mai avea nici o stăpânire,
lipsit de posibilitatea de a-și mai stăpâni numeroasa-i familie… fără a-l
plânge prietenii, … fără a-l fi plâns cu destulă sinceritate chiar
descendenții lui.

… care au năzuit totuși spre frumosul pe care l-au înțeles fiecare în
felul lui, simplu și din adâncul sufletului cântând ceea din ce Kant își
construi celebrele analitici ale Frumosului și Sublimului. … care,
ignoranți fiind din talpă țărănească, au știut confunda dragostea cu
frumosul, magia cu autenticitatea...

Bunica Maria a fost o femeie foarte muzicală. Analfabetă fiind, limbajul
muzicii a fost pentru ea un limbaj care a substituit și compensat toate
aceste carențe culturale. A avut o voce deosebită, dar și o memorie
impresionantă, mai pe scurt a avut o fire artistică în sensul deplin al
cuvântului, chiar dacă nu a profesat arta interpretării folclorice pe
podiumurile de concert. Talentul muzical și-l manifesta, însă, pe lângă
cântarea vocală propriu-zisă, în modalități cu totul neașteptate. Fusesem
înfiorat asistând la un „ritual magic“ înscenat de bunica, atunci când, în
timp ce gătea ceva la plită (și observând că o „spionez“), s-a pus pe
articulat incantații însoțite de gesturi specifice, prin care parcă
stimula elementele implicate în această „alchimie“ alimentară să
interacționeze cât mai activ. Fusese un act realmente sincretic,
melodico-poetic-coregrafic, de o asemenea putere invocativă, dar și
sugestivă, încât îl țin minte și astăzi în toate cele mai mici detalii.
A avut o viață grea, de țărancă necăjită de vitregiile unei existențe
rurale. A născut doisprezece copii, din care au supraviețuit doar șase.
Războiul și foametea care au urmat, și nu doar, își spuseseră din greu
cuvântul. A murit de tromboză, cu picioarele-i putrezind din cauza venelor
astupate, iar patul de suferință se transformă, încet-încet, în patul de
moarte.

… care și-au dorit ascensiunea și abandonul unei vieți în care erai un fir
de iarbă sau un bulgăre de noroi, în care nășteai și mureai, în care nici
o speranță nu ar fi trebuit să se mai împlinească, … care s-au încumetat
să viseze, să spere și să-și trăiască viața într-o conformitate absolută
cu propria imaginație și împătimire, … care au avut curajul și fantezia de
a crede că ar putea exista și ceva mai bun…

Mama mea, Vera, pe când avea doar paisprezece ani, plecă la Chișinău, unde
trecu admiterea la Liceul de Muzică „Ștefan Neaga“, la secția de canto, pe
care îl și absolvi, de această dată la secția dirijat cor academic. Plecă
din satul în care „oamenii aveau prea mult glod în suflet“, după cum
spunea mai târziu ea însăși, plecă pentru ceva mai bun, mai luminos,
pentru ceva ce credea că merită, iar verbul „a pleca“ îl înfăptui mai
degrabă în semnificația unui alt verb – „a fugi“. Astfel, deveni
profesoară de dirijat cor academic, meserie pe care a practicat-o până la
pensionare. Însă nu se mulțumi doar cu propria salvare, ci îi scoase din
„glodul sufletesc“ de la țară și pe ceilalți frați ai ei, toți
realizându-se ulterior ca muzicieni și medici. Tatăl meu, Ion, plecă din
sat pentru a face medicină, însă intră la Facultatea de Istorie a
Institutului Pedagogic din Chișinău, pe care îl absolvi cu „magna cum
laude“, făcând în același timp a doua facultate – filologia română.
Studiile și le făcu împreună cu fratele său – Efim – care deveni ulterior
doctor docent în aceeași instituție. Așa deveni tatăl meu profesor de
științe sociale și plecă la Soroca pentru a ocupa postul de director al
Liceului Pedagogic din localitate. Acolo a cunoscut-o pe mama… Ion și Vera
avură doi copii, Oleg și Vladimir. Oleg realiză visul mamei lui și s-a
făcut muzicolog, iar Vladimir a realizat visul tatălui său și se făcu
medic-chirurg…

„Antiteză“: Despre evreii mei dragi…

… care prin tot ce-au făcut au justificat calificativul de „popor ales“,
fiecare dintre ei fiind ales pentru a-mi da ceva bun, frumos și adevărat…
care mi-au oferit cunoașterea, … care m-au ajutat să mă cunosc mai mult
decât, poate, aș fi fost capabil vreodată, oameni cărora le datorez o bună
parte din ceea ce sunt și ceea ce pot. Au fost cu toții, evreii mei dragi,
oameni de care m-am putut atașa prin însăși faptul cumințeniei lor
omenești, al onestității și integrității pe care le emanau prin tot ceea
ce făceau… oameni de la care am putut învăța simplitatea limpede și tandră
a superiorității…

Am învățat să cânt la pian de la Raisa Minasievna Șatan, o doamnă care își
făcuse studiile muzicale la Conservatorul din Praga încă înainte de Cel
de-al Doilea Război Mondial. Era o femeie ale cărei mâini le admiram, din
moment ce, poate, pentru prima dată vedeam în fața ochilor niște mâini
înțelepte, niște mâini care îmi comunicau ceva la modul propriu, și nu
atât prin sunetele pe care le produceau, ci prin chiar felul lor de a face
ca însăși mișcarea lor să-mi vorbească simultan despre o multitudine de
lucruri. Așa învățasem că, în afară de scris-citit și graiul vorbirii, mai
există încă o limbă – cea a mâinilor înțelepte. O limbă magică în sensul
propriu al cuvântului. Trebuiau doar învățate mișcările potrivite. Cred că
asta ar putea fi cea mai corectă exprimare, din moment ce limbajul muzicii
îl cunoșteam și îmi era într-o mare măsură familiar, însă doar această
femeie îmi arătă cum stăteau, de fapt, lucrurile. Muzica era o
înțelepciune pe care un om care o deținea o transmitea altuia în stare
să-l înțeleagă. Într-un târziu înțelegeam că fusesem ales…
Iar mergând la școala muzicală de șapte ani din Soroca, la care își făcu
ulterior studiile și Vladimir, am avut ca profesoară de istoria muzicii o
altă doamnă, erudită, de un calm olimpian și o cumsecădenie proverbială,
de o înduioșătoare candoare și de un exemplar tact pedagogic – Liliana
Zelmanovna Kesselbrenner. Nici până astăzi nu pot realiza o distincție
clară între două stări de lucruri, pe care le consider a sta la baza
implicării mele în studiul muzicii: oare m-a pasionat ceea ce m-au putut
învăța aceste două femei sau pur și simplu am rămas sedus de modul în care
știau ele însele să se implice în profesarea muzicii?

… care m-au însoțit încă din primele momente în care pășeam dincolo de
limitele protectoare ale familiei, care s-au impus drept un model exemplar
al alterității tangibile și cognoscibile…

Erau o comunitate destul de numeroasă – evreii din Soroca, orașul meu
natal care în perioada interbelică era considerat „cuib al ilegaliștilor
comuniști evrei“. O stradă din oraș chiar purta numele unuia dintre
aceștia – strada Morgenstern. Nu am avut de a face cu ilegaliști, ci, mai
degrabă, cu profesori – Ana I. Linder – prima mea dirigintă, soții Lerner,
Haim și Runia – profesori de limba rusă și istorie, Liubovi A. Kolker –
profesoară de franceză, Naum I. Rabinovici și profesorul Feldman, familia
Wasserman și doi colegi de-ai mei de serviciu de la Liceul Pedagogic din
Soroca – Mihail E. Burman și David I. Haham..
Au mai fost și colonelul Malțer, și cuplul Davidovici, cu ale căror fiice
– Sofia și Raisa – suntem prieteni de peste două decenii și de la care se
întâmplă să mai primesc telefoane de prin părțile Californiei. A fost și
medicul oftalmolog, celebru prin părțile locului, doctorul Ațel, un
rafinat iubitor de muzică și un om de o uluitoare deschidere culturală, pe
care-l vedeam la fiecare conferință muzicală pe care împreună cu alți
profesori de la Liceul Pedagogic din Soroca, le organizam în fiecare lună.

Iar primii evrei din Soroca de care-și amintește mama au fost trei frați
librari care încă de pe vremea românilor dețineau un magazin de cărți și
care cu aceeași insistență binevoitoare îi recomandau mamei diverse cărți,
oricând ea intra să-și mai cumpere un volum-două.

… care prin însăși prezența lor sugerau toleranță, iar modul în care își
structurau relațiile în propria lor comunitate rămăsese, în definitiv, un
model inaccesibil pentru celelalte etnii conviețuitoare, … care prin
spiritul de întrajutorare, prin gradele de coeziune internă și prin
eficiența modelului lor comunitar au stârnit o invidie pe care o trăiesc
până și în prezent cei care i-au putut cunoaște…




http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/apologia.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 21:26, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Motiunea evreilor din Transilvania

Mesaj Scris de Admin la data de 22.02.06 21:55

Motiunea evreilor din Transilvania

"Evreii ardeleni domiciliati in
Bucuresti, intruniti in ziua de 18/31 martie in sala de sus a Cafeului
Princiar, luand cunostinta de Actul de Unire din Alba Iulia din 1
Decembrie 1918, adera din inima si cu multa satisfactie la programul
cuprins in acest act, avand in vedere ca dispozitiile privitoare la
libertatea nationala, la intrebuintarea libera a limbii materne in
invatamant, administratie si justitie, la reprezentarea proportionala
cu populatia in Parlament si in Guvern, la asigurarea de drepturi egale
si autonomie culturala, religioasa si politica, precum si la
neconditionata libertate a presei, a intrunirilor si asociatiilor,
corespund in totul principiilor liberale si democratice ale vremurilor
actuale. (...)"


http://ziua.ro/prt.php?id=164205&data=2004-12-04&ziua=11a7add15d4714437fb48149b7d5573e
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sine ira et studio

Mesaj Scris de Admin la data de 21.02.06 19:03

Sine ira et studio


Fara ura si patima! Este motto-ul celui mai mare istoric roman, Tacitus; el si-a propus sa redea cu maxima obiectivitate evenimentele istorice pe care le-a analizat în opera sa. Departe de a avea statura istoricului, las pe cititor sa traga singur concluziile.

Mesajul lui akiakos@hotmail.com (01.02.01) vorbeste despre traditionalul sovinism si xenofobie la poporul român, manifestari din cauza carora sute de mii de germani, evrei si maghiari au parasit România. Lipsa de consistenta a acestei acuzatii am demonstrat-o.

Autorul mesajului incriminat tinteste clar spre exterminarea evreilor din Tară pe vremea guvernarii Antonescu (6 sept. 1940-23 aug. 1944), general calificat drept ‘massmurderer.’ Sa vedem cum stau lucrurile în realitate, pentru ca erori se pot strecura: 1.- din nebagare de seama, 2.- din lipsa unei surse de informare demna de încredere, 3.- sau de-a dreptul – în mod deliberat.

Una dintre cele mai mari tragedii umane pe care le-a cunoscut omenirea a fost genocidul organizat împotriva evreilor; violentele antisemite pe care le-a traversat continentul european, au culminat în programul ‘solutia finală’ (Die Endlösung – în l. germană) elaborat de nazisti si care avea drept scop exterminarea fizica a tuturor evreilor din Europa. Se estimeaza ca au fost asasinati în cadrul acestor eforturi demonice c. 6 mil. de evrei. Cea mai dificila parte a examinarii acestor date – în ce ne priveste – este repartizarea pe tari a numarului victimelor.

Analiza statistica deci a acestor barbarii fara precedent în istoria omenirii, este extrem de spinoasa si nu lipsita de controverse. Iata un ex. În lucrarea A historical atlas of Jewish people (editor, Eli Barnavi, N.Y., 1992) gasim urmatoarele date privind evreii din România:

p. 233: - înainte de razboi, România avea 800.000 evrei; 350.000 au fost ucisi (1939-1945).

p. 253: - în 1930, în România erau 756.430 evrei;

p. 253: - din 608.000 evrei care traiau în România (1939), au pierit 265.000 (1939-1945).

Pe aceiasi harta de la p. 233 se mentioneaza ca în Ungaria (înainte de razboi), din 400.000 de evrei, 300.000 au fost exterminati, în timp ce faimoasa publicatie National geographic (nr. 2 , feb. 1983), în reportajul lui John J. Putman despre Ungaria, mentioneaza ca regimul horthyst a trimis în lagarele morții 600.000 de evrei. Se pare ca si aici situatia este neclara. În mod evident, ceva nu este în regula, sau în orice caz, asa cum sunt prezentate aceste cifre, ele pot crea confuzie, si – cu certitudine – o imagine falsa privind România (si alte tari, desigur), evreii, și holocaustul. Sa încercam lamurirea acestei situatii cu datele furnizate de comentatori evrei sau americani. Iata constatarile dr. Oliver Lustig (v. M.I. nr.6 și 7, 1988).

În 1939 în România traiau 763.716 evrei (Institutul central de statistica, toamna 1940). Prin rapirea Transilvaniei de nord (Diktatul de la Viena, 30 aug. 1940), 151.125 evrei de pe acest teritoriu [în realitate, peste 166.000], au fost supusi soluției finale, stil horthyst: 84-85% dintre acești evrei au pierit în lagarele mortii din Polonia sau Ucraina. În Basarabia si Bucovina de nord [teritorii rapite de Uniunea Sovietica prin ultimatumul din 26 iunie 1940], traiau peste 280.000 de evrei în ajunul razboiului. Dupa trecerea Prutului de catre trupele germane si române (22 iunie 1941), administratia Antonescu a facut un recensamânt al evreilor din teritoriile eliberate (sep. 1941); mai erau numai 144.575! Ce s-a întâmplat cu restul de peste 130.000 de evrei? Exista câteva explicatii, si anume: multi s-au retras cu administratia sovietica (în intervalul dintre 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941); câti anume, este imposibil de stabilit chiar cu aproximație. Apoi, foarte multi au pierit în primele saptamâni ale ostilitătilor militare (imediat după 22 iunie 1941): au fost asasinati de unităti speciale SS, de catre unitati ale jandarmeriei române, sau de catre elemente criminale.

Câti au fost exterminati în aceste împrejurari, si de catre cine? Nimeni nu stie precis. Dar cea mai mare tragedie a acestor evrei a fost deportarea lor în Transnistria (teritorii la rasarit de fluviul Nistru); din cei c. 130.000 de evrei din Basarabia, Bucovina si judetul Dorohoi deportati în Transnistria, au supravietuit c.50.000. Restul au murit de foame, frig, boli, sau pur si simplu asasinati sistematic de catre unitătile Gestapo-ului. Nu exista nici o îndoiala ca la tragedia celor c. 80.000 de evrei în Transnistria, guvernarea Antonescu are o mare parte de vinovatie. Sa mentionam în aceiasi ordine de idei asasinarea celor 130 de evrei în timpul rebeliunii legionare de la Bucuresti (ian. 1941) ca si pogromul de la Iasi din iunie 1941 (acum au pierit între 3200 si 12.000 de evrei - potrivit unor surse straine; estimarea este discutabila).

Fara nici cea mai mica intentie de a diminua responsabilitatea guvernarii Antonescu privind aceasta tragedie umana, nu trebuie scapat din vedere contextul istoric concret al guvernarii sale, ca si tragedia României, ea însasi desfigurata teritorial.

Anii 1939-1942 – reprezinta într-un fel, apogeul expansiunii politice si militare a Germaniei naziste. Unul dintre obiectivele principale urmarite de Berlin a fost aplicarea ‘solutiei finale’ – exterminarea completa a tuturor evreilor din Europa, potrivit formulării clare si concise a colonelului SS Rudolf Höss fostul comandant al lagarului de la Birkenau-Auschwitz (formularea îi apartine si a fost data în depozitia de la procesul sau). Prinsa la mijloc între doua puteri militare strivitoare, România a optat pentru alianta cu Germania, sperând ca în felul acesta sa poata elibera teritoriile pierdute. Alianta politica a fost dublata de una militara urmata de intrarea trupelor germane pe teritoriul tarii. Timp de peste patru ani, în tara s-au aflat sute de mii de militari germani (la un moment dat, peste o jumatate de milion!), cu zeci de comandamente, unitati de represiune SS, servicii S.D. si Gestapo.

În România [fara Basarabia, Bucovina de nord si Transilvania de nord – teritorii anexate de Uniunea Sovietica si Ungaria horthysta] în prezenta unui imens aparat militar si de represiune nazist, ‘solutia finala’ n-a putut fi aplicata!!! Mai mult. 350.000 de evrei au fost salvati de la o moarte sigura Este constatarea pe care o fac evreii însisi! Cum a fost posibil?

Germania începuse sa exercite presiuni asupra Bucurestiului pentru rezolvarea ‚problemei’ evreilor înca din primavara 1941, când ea a trimis aici pe capitanul SS Gustav Richter, împuternicitul pentru România al Biroului IV B 4 (Sectia Gestapo-ului condusa de locotenent colonelul SS Adolf Eichmann - responsabilul programului de exterminare totala a evreilor din Europa. Acesta declarase: ‘Voi sari în mormânt zâmbind cu satisfactie ca am pe constiinta cinci milioane de evrei.’ Depistat în Argentina de catre politia secreta israeliana în mai 1960, Eichmann e capturat, judecat si executat la 31 mai 1962, doua minute înainte de miezul noptii).

Sosirea capitanului Richter în România a însemnat accentuarea presiunilor nazistilor asupra administratiei Antonescu în ce priveste accelerarea rezolvarii ‚problemei’ evreilor. El a reusit sa obtina controlul efectiv asupra legislatiei antievreiesti, dizolvarea asociatiilor si uniunilor evreiesti, si crearea Centralei evreiesti. Care a fost reactia imediata a guvernului Antonescu?

Ministerul de Interne a ordonat la 10 sept. 1941 purtarea stelei galbene; curios, dar în aceiasi zi (sic!), maresalul Antonescu a semnat o ordonanta prin care dispunea ca evreii sa nu poarte steaua galbena...(semnul acesta a fost totusi purtat de evreii din câteva judete din nordul Moldovei). Au existat tentative de a strânge evreii în ghetouri, dar toate au esuat sub diferite pretexte: lipsa de locuinte, a mijloacelor de transport adecvate, timpul nepotrivit, sau de-a dreptul - s-a interzis mutarea evreilor dintr-un loc în altul.

La 22 ian 1942 reprezentatii tuturor organismelor de conducere ale celui de al treilea Reich au adoptat sinistrul Protocol Wannsee: erau stabilite masuri de exterminare a celor 11.000.000 de evrei din Europa, repartizati pe tari. România figura cu 342.000 de evrei. Deportarea acestora trebuia precedata de doua masuri obligatorii: 1. - purtarea stelei galbene (steaua lui David) ca semn distinctiv al fiecarui evreu, si 2. - concentarea acestora în ghetouri. În ciuda cererii Berlinului de a accelera aplicarea deciziilor protocolului Wannsee, Bucurestiul a tergiversat, invocând tot felul de motive reale sau inventate. La procesul sau, Eichmann a declarat ca deportarea evreilor din România urma sa înceapa la 10 sep. 1942.

Capitanul Richter a si definitivat planul amanuntit al deportarilor (originalul acestui plan se afla în Arhivele Yad Vashem, din Ierusalim). Nazistii erau atât de siguri de reusita acestui plan încât la 8 aug. 1942 s-au grabit sa anunte în Bukarester Tageblatt (publicația Legatiei germane) următoarele: ‘...în cursul lunii septembrie si octombrie [1942], un prim contigent de evrei care...s-ar putea limita la c. 25.000, va fi deportat în rasarit...Alte contigente vor urma în cursul primaverii anului 1943, iar restul evreilor din România, inclusiv cei aflati în Transnistria, vor fi scosi afara din tara pâna în toamna lui 1943.’ Ziarul mai afirma: ‘În cursul anului viitor, România va deveni judenrein...’ [tara curatata de evrei].

Un episod extrem de semnificativ a avut loc în atmosfera aceasta. În vederea coordonarii acestor transporturi umane, seful cailor ferate germane a invitat la Berlin pe omologul sau român la o conferinta de lucru (26-28 sep. 1942). Delegatia româna nu s-a dus (!!!), hotarârile conferintei fiind luate în lipsa ei. Mai trebuie aratat un lucru deosebit de graitor.

În tara întreaga au avut loc proteste energice împotriva deportării evreilor. Proteste scrise au fost înaintate guvernului, Ministerului de Interne din partea presedintilor camerilor de Comerț din Transilvania, din partea intelectualilor ardeleni refugiati; au protestat politicieni ca Iuliu Maniu sau C.I.C Bratianu; patriarhul Nicodim al României a avertizat pe Ioan Antonescu ca îsi va da demisia daca nu va impiedica crimele împotriva evreilor. Mitropolitul Transilvaniei, Nicolae Balan (considerat în cercurile evreiesti ca fiind antisemit) a reusit sa obțina din partea lui Antonescu anularea deportarii evreilor din Transnistria. Casa Regala a României – în speta, regina Elena, a fost categoric împotriva deportarilor. În fata acestei situatii, desi initial îsi daduse acordul, Ion Antonescu a hotarât în toamna anului 1942 amânarea deportarilor proiectate, pâna în primavara anului urmator, pretextând ca nu era temeinic pregatita. În felul acesta, deportarea evreilor din România a ramas amânata pentru totdeauna. Iata ce scrie istoricul evreu Matatias Carp în legatura cu acest plan:

„...tocmai atunci când totul era pregatit pentru prima deportare masiva – cea a evreilor din Ardeal și Banat [partea de sud a Ardealului, ramasa sub controlul administratiei Antonescu] ...actiunea a fost amânata, iar mai târziu definitiv abandonata. Esecul acestei încercari a fost una din primele înfrângeri suferite de politica hitlerista. Acest moment, din toamna 1942, cel mai periculos din istoria evreilor din România, a marcat începutul miracolului care a salvat viata a 350.000 dintre ei.” La rândul sau, profesorul universitar dr. Israel Gutman, director stiintific la Yad Vashem din Ierusalim, a declarat: „Antonescu declarase deseori ca este antisemit si la fel au procedat ministrii din guvernul sau. Însa acest antisemitism era axat pe ura sau împotrivirea pe fond national sau religios si nu rasist...În cele din urma, nici acest regim n-a fost dispus, chiar sub dictatura lui Antonescu, sa participe la metoda asasinatelor prevazute în ‘solutia finala.’

Dr. Oliver Lustig trage o concluzie care merită notata: „Se desprinde ... ca o concluzie indubitabila faptul ca pe prim plan [în procesul salvarii celor 350.000 de evrei de la moarte] se situeaza atitudinea definitorie a poporului român, binecunoscuta sa omenie....Aceasta omenie a fost decisiva pentru a-l determina pe Antonescu sa amâne si, ulterior, sa nu aplice planul de deportare elaborat de Gustav Richter...” Dr. Lustig continua: „Ar fi nedrept si imoral, cred eu, sa nu se arate ca, de exemplu, în nordul Transilvaniei cotropit vremelnic de horthysti toti cei peste 166.000 de evrei au fost trimisi spre exterminare, supravietuind doar 15-16% dintre ei, în timp ce din sudul Transilvaniei, ramasa în granitele României, nici un evreu n-a fost deportat, nici unul n-a fost exterminat pe motiv ca s-a nascut evreu, cu exceptia celor macelariti de trupele horthyste în localitatile în care acestea au patruns pentru câteva zile dupa 23 aug. 1944, înainte de a fi izgonite pentru totdeauna de pe aceste meleaguri.”

Într-o marturisire emotionanta, dr. Lustig îsi aminteste: În zorii zilei de 3 mai 1944 am fost arestati toti evreii din Soimeni, Vultureni si Fodora si dusi la postul de jandarmi din Fodora. A doua zi, în drum spre gheto-ul din Cluj, am trecut din nou prin satul meu natal – Soimeni. Nu stiu cum si când se aflase de ora la care vom trece, dar în momentul în care convoiul nostru – 6 care trase de câte doi bivoli – a ajuns în sat, toata lumea, cu mic cu mare, coborâse de pe toate ulitele, la drumul mare. Batrânii stateau nemiscati, dincolo de sant, sprijiniti în bâtele lor, ca niste statui. Barbatii și femeile se apropiau pe nesimtite de convoi. Jandarmii horthysti si-au scos pustile din banduliera, strigând: ‚La o parte!...Nu va apropiati ca tragem!’ Atunci, ca la un semnal, femeile, scotând de sub sorturi tot felul de cosuri si traiste pline cu alimente, le-au aruncat în carutele care ne transportau. De-a lungul cumplitului calvar pe care l-am strabatut, când am aflat ca mama si trei frati ai mei au fost asfixiati în camerele de gazare de la Birkenau-Auschwitz, ca tata a fost ucis la Mauthausen si când nu stiam daca mai am pe cineva din familie în viata, imaginea acestor oameni si a solidaritatii manifestata fata de noi, imaginea consatenilor mei români, iesindu-ne în drum si oferindu-ne pâine si placinte, în timp ce ei erau izbiti cu patul pustilor mânuite cu salbaticie de jandarmii horthysti, mi-au dat forta sa rezist, m-au ajutat sa cred ca nu sunt singur, ca am unde sa ma întorc.”

Fostul rabin sef din România acelor ani – dr. Alexandru Safran - face si el urmatoarea observatie: „Am batut la usile celor mai înalte oficialitati din tara; mai întâi, la maresalul Antonescu si la Mihai Antonescu. Si usile ne-au fost deschise. Faptul ca autoritatile m-au lasat sa intervin este o parte a miracolului care caracterizeaza soarta evreilor din România în timpul holocaustului, caci, în fond, eu eram un ostatec oficial...”

Prof. dr. Moshe Carmilly-Weinberger (New York) remarca (v. M.I. nr. 10, 1989): „...în acea perioada [1936-1940] ca si mai târziu, în Europa au existat numai doua cai de salvare pentru evrei: prin România si peste Pirinei, în Spania.” Pozitia autoritatilor române? Tot el scrie:

„Stiam ca Ion Antonescu publicase la 3 mai 1944 un decret prin care evreii ce treceau clandestin granita erau condamnati la moarte, ca si cei care le ofereau adapost. Frontierele României urmau sa fie pazite si de soldati germani. În acelasi timp, prin dispozitii confidentiale, el a anulat aplicarea acestui decret. Trebuie sa menționez înca o data ca nu cunosc nici un caz de condamnare la moarte a vreunui evreu pentru trecerea frauduloasa a frontierei în perioada mai-septembrie 1944.”

Profesorul american Randolph L. Braham, specialist de renume mondial în problemele holocaustului (a publicat numeroase carti despre acesta) face urmatoarea constatare în legatura cu soarta evreilor din România acelor ani (M.I., nr, 3, 1989):

„Un aspect special al problemei evreiesti în România a fost salvarea evreilor unguri. Dupa luna martie 1944, când în Ungaria s-au introdus masurile naziste de exterminare a evreilor, România a devenit – cum aratam în una dintre cartile mele – o adevarata oaza pentru mii de evrei haituiti si mânati spre camerele de gazare si crematoriile Auschwitzului. De aceea, autoritatile hitleriste au facut presiuni asupra românilor pentru a lua masuri care sa împiedice un asemenea exod. În acest sens, guvernul român a emis un decret-lege care pedepsea cu asprime pe evreii unguri ce treceau fraudulos granita, ca si pe cei care îi ajutau în aceasta actiune. Dar masura a fost formala, ea nu s-a aplicat. Dimpotriva, s-au dat instructiuni confidentiale autoritatilor de la frontiera cu Ungaria, prin care li se cerea sa faciliteze patrunderea evreilor veniti din acea tară. Si aceasta se datoreste înainte de toate poporului român, umanitatii sale traditionale. Românii au facut tot ce le-a stat în putinta pentru a ajuta sa treaca frontiera cât mai mulți evrei unguri...”

Stimate corespondent akiakos@juno.com, o apreciere cât de cât obiectiva a atitudinii administratiei Antonescu în problema evreilor nu se poate realiza facând abstractie de contextul internatioanal excepțional de complicat, de dur, în care s-a desfasurat. De asemenea, ea trebuie facuta si prin comparatie cu tratamentul la care au fost supusi evreii din Transilvania de nord, teritoriu aflat sub administratia Budapestei între 30 august 1940 si toamna lui 1944. (Va urma în: Afara cu ei din tară! Afara! Afara!).

http://www.rbc-chicago.org/guestbook/joseph_ciuca3.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Inaintea imbarcarii pe vasul Struma...

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.06 19:16

Inaintea imbarcarii pe vasul Struma...
Itzhak (Puiu)Tercatin s-a a nascut la 7 Adar 6676 - (1916) si a cazut Al Kidush Hashem la 7 Adar 5702 (1942).
Era fiul lui Copel si Malca Tercatin - Iasi, Romania, o familie binecunoscuta in toate cercurile iesene, o familie religioasa, cu puternice tendinte sioniste.
Erau patru copii in casa; Toni - casatorita cu Iehoshua Safran (fiul rabinului Hanoh Safran si nepotul sef-rabinului dr. Al. Safran), Itzhak (Puiu), Enica - fosta casatorita cu Mordehai Epstein, raposata in israe, (1972), si Baruch (Bibi) - inginer, casatorit cu Shoshana (Brender), fiica cunoscutului conducator sionist Shulem Brender din Cernauti si Haifa si a Hildei Brener, fiica Gaonului Moshe Ish Horovitz.
Basruch Trecatin este azi secretar general al ACMEOR (Asociatia Culturala Mondiala
a Evreilor Originari din Romania) si vicepresedinte al Centrului Comunitar "Rav Zwi Guttman".
Inca de la varsta de 15 ani, Itzhak Tercatin a activat ca betarist la Iasi, devenind la 20 de ani "Mefaked Beitar Iassy" si se ocupa de "Alya Af Al Pi".
A studiat filozofia si dreptul la Iasi, terminand studiile cu mare succes.. In orele libere, studia Talmudul cu binecunoscutul rabin iesen Askenazi.
Avea o vasta cultura laica, dar fusese educat si in cadrul religios al familiei.
Poate ca presimtea ce i se va intampla, caci, in pregatirea pentru Bar-Mitzva a fratelui sau Baruch, a tinut sa fie cuprinsa in cuvantarea sa prima fraza "Sa tinem minte
pe cei care au cazut Al Kidush Hashem cu cuvantul Hashem (Dumnezeu) pe buzele lor..."
Scria foarte mult in ziarele evreiesti din Iasi. Purta polemici cu David Komarkovsky. Scria poezii, pe care le multiplica la sapirograf, pentru a le difuza. Impreuna cu Maur Saveanu a scos un cotidian.
Sora lui Tony povesteste ca colegii studenti il intrebau de ce nu e vazut plimbandu-se. El insa isi petrecea timpul in intalniri cu intelectualitatea ieseana.
Duminicile pleca cu cate un coeg in oraselele dimprejurul Iasului, tinea conferinte si organiza procese literare...
Tinea conferinte la Hashmoneea, clubul studentilor. Pleca des la bucuresti, pentru diferite congrese ale Betarului. In 1938, cand Zeev Jabotinsky era in Romania, Itzhak l-a insotit tot timpul sederii sale, pretutindeni.
Cand a parasit Iasul, in 1941, plecand spre Bucuresti, Haim Gheller (o personalitate ieseana care a pierit in pogrom), i-a spus lui Itzhak ca va lipsi Iasului un asemenea "iudische jugend" (un astfel de tineret evreu).
Pe vasul Struma, el s-a urcat printre primii (al saptelea, dupa listele Politiei portului).
"Iediot Aharonoit" din 27 Februarie 1942 scria despre scufundarea vasului si mentiona intre altele: "Tinerii prezentau pe vapor Oneg Shabat, proceseliterare cu subiecte din literatura, organizate de un avocat cu numele Tercatin..."
Leib Kuperstein in cartea "Meghilat Struma" pomeneste si el de aceiasi persoana, in acelasi sens, probabil din aceleasi surse.
Mare pacat ca astfel de tineri, pentru care idealul era cladirea Eretz Israelului, au pierit in valurile Marii Negre!
Daniel Segal
http://www.alpas.net/uli/struma/Tercatin.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++"Struma" la Festivalul "Dakino"

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.06 19:12

"Struma" la Festivalul "Dakino"
"A fost important pentru mine să vin la București"/ Declară regizorul Simcha Jacobovich, autorul filmului "The Struma"

Cînd Stelian Tănase și Radu Gabrea au realizat anul trecut documentarul "Struma", aproape nimeni nu mai știa la noi povestea scufundării în ziua de 25 februarie 1942 a vaporului încărcat cu evrei originari din România în apele Bosforului. Recent, Festivalul DaKINO a adus la București un alt film despre vasul Struma, film terminat în acest an. Autorul său, Simcha Jacobovich, e considerat de Ryerson Review of Journalism "regizorul de documentare numărul 1 din Canada". A primit Medalia de aur la Festivalul filmului documentar de la Nyon și Premiul pentru cel mai bun documentarist la Festivalul de la Ierusalim. A venit personal la București, ca invitat de onoare al Festivalului DaKINO. Pentru care motive, aflați în interviul de mai jos.

- Eu sunt și producător. Am o companie, "Associated Producers", în Toronto, cu care realizez cam 10-15 ore de film documentar pe an, pentru televiziuni din Canada, Statele Unite, Anglia (York Television). În 1996 și 1997 am cîștigat două premii Emmy pentru un film despre virusul Ebola și unul despre traficul de copii din India. Dar din cînd în cînd mai și regizez, mai ales documentare de lungmetraj, cum e acest "The Struma". Cred că în total am realizat vreo șapte astfel de lungmetraje care au rulat în cinematografe.
- De ce ați ales să faceți un film despre tragedia vasului "Struma"?
- Familia mea e din Moldova. Părinții mei sunt din Iași. Aproape toate rudele mele, în special cele din partea tatălui, au pierit în timpul războiului. Crescînd, am văzut că n-am veri, n-am unchi, n-am mătuși. Și i-am întrebat pe părinții mei ce se întîmplă. Atunci am aflat de prefectura poliției din Iași, unde și tatăl meu a fost rănit, de unchiul și vărul meu care au murit în trenuri etc. Amîndoi părinții au ajuns în Israel pe mare. Tata a plecat din România în 1947.
- Cu vasul "Pan Crescent". Ați găsit pentru film chiar figura lui dintr-o fotografie luată în 1947 pe vas.
- Exact. Mama a fost deportată în Transnistria și n-a ajuns în Israel decît în 1951. Eu m-am născut în Israel. S-ar fi putut întîmpla ca părinții mei să se îmbarce pe "Struma". De aceea am făcut filmul, în memoria familiei mele, dar și pentru că "Struma" a devenit un simbol pentru toți evreii care au murit în timpul Holocaustului. Poate sună arogant, dar am făcut filmul și pentru România, pentru că nu cred că Struma e doar o poveste a evreilor. Mereu am dorit să fac un film despre Holocaustul din România și cred că atît timp cît o țară își neagă istoria ea nu se poate elibera și nu poate merge înainte. Multă vreme n-am găsit o coloană vertebrală, o poveste pentru filmul meu. Dar cînd am auzit, în august anul trecut, de acel băiat englez, Greg Buxton, care e scufundător și care s-a hotărît să găsească vasul pe care și bunicii săi se aflaseră, mi-am dat seama imediat că era ocazia așteptată. Am construit filmul pe trei pîrghii, căutarea epavei, povestea scufundării, narată de unicul supraviețuitor, David Stoliar, și motivele pentru care a fost scufundat vasul. Documentarea a durat mai mult de un an. A fost ca o anchetă detectivistică. Am făcut realmente jurnalism de investigație.
- Ați văzut filmul realizat în România de Radu Gabrea și Stelian Tănase?
- N-am văzut decît fragmente din el. Știu că au folosit o mărturie a lui David Stoliar din anii trecuți, luată de Holocaust Museum. Dar nu pot face o comparație, pentru că e vorba de un altfel de film. De exemplu, noi am deslușit misterul scufundării vasului. Coproducătorul meu, care e din Sankt Petersburg, a reușit să ajungă la arhivele navale sovietice, care pînă în 1990 au fost secrete. În 10 ani, de cînd dosarele au fost deschise, nimeni nu s-a uitat prin ele. Deci nu pot face o comparație, pentru că filmul nostru aduce lucruri complet noi. Are chiar imaginea filmată a tipului de submarin rusesc care a torpilat vasul.
- Unde a mai rulat filmul dumneavoastră?
- Premiera i-am făcut-o acum cîteva săptămîni, la Festivalul de film de la Toronto. E un film foarte nou. Apoi am organizat o gală, tot la Toronto, acum două săptămîni, la care 2000 de oameni i-au putut vedea pe viu pe David Stoliar și pe scufundătorii din film. Și acum am venit la București. Eu nu mă prea plimb cu filmele pe la festivaluri, dar acum a fost important să vin pentru că am vrut să vorbesc cu publicul românesc, în memoria familiei mele.
- În film, David Stoliar povestește că a fost salvat în ultimul moment, cînd se gîndea să-și caute cuțitul în buzunar și să-și ofere o moarte mai ușoară decît înecul. Cum a trăit el după această extraordinară șansă?
- După ce a fost salvat, a făcut cîteva luni închisoare în Turcia pentru că nu avea viza de intrare. Ulterior, a primit viza pentru Palestina. Ironia a fost că englezii au vrut să-l oprească să intre în Palestina. S-a înrolat în armata engleză și a luptat în Egipt, unde s-a și însurat (logodnica lui se aflase pe "Struma"). A fost însurat cu această femeie 16 ani și ea a murit fără să știe că și el fusese pe "Struma". În '48 a luptat pentru independența Israelului, dar i-a fost greu să trăiască alături de oameni care avuseseră rude, apropiați pe "Struma". Se simțea vinovat că el supraviețuise și ceilalți nu. Așa că s-a mutat pentru 18 ani în Japonia. S-a însurat din nou. Acum are aproape 80 de ani și trăiește în Statele Unite, în Oregon.
- Unde plănuiți să mai prezentați "The Struma"?
- După ce l-am arătat la București, vreau să-l mai arăt la Istanbul și la Tel-Aviv. Pe urmă îl las să-și facă viața lui.

http://agenda.liternet.ro/struma.php
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O operațiune încă secretă

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 19:49

O operațiune încă secretă
Ioana Lupea

„Răscumpărarea evreilor" conține nume și fapte pe care mulți le
doresc uitate. România și Israel nu vorbesc încă public despre
operațiunea ce i-a adus lui Nicolae Ceaușescu sute de milioane de
dolari.

Nicolae Ceaușescu și Ion Mihai Pacepa, goi, acoperiți din cap pînă în
picioare cu nămol, discutau pe malul Lacului Techirghiol, în vara
anului 1978, cu puțin timp înainte de fuga generalului. Așteptînd să
crape coaja neagră, Nicolae Ceaușescu își întreabă companionul: „Cît
am făcut luna trecută din jidani?". „O sută douăzeci și două de mii
de dolari în mînă", a răspuns Pacepa. „Doar atît?". Istoria acelei
zile de vară este povestită de Pacepa în cartea lui Radu
Ioanid „Răscumpărarea evreilor, istoria acordurilor secrete dintre
România și Israel". Scena trezește repulsie, dar este relevantă
pentru cinismul regimului care a torturat, ucis, înfometat și vîndut
oameni. Cartea va apărea la jumătatea lunii februarie, la Editura
Polirom, iar autorul este cunoscut românilor pentru acțiunile sale de
recuperare a istoriei. Sociologul Radu Ioanid a fost turnat la
Securitate de propriii colegi, a emigrat în Statele Unite, unde s-a
dedicat studiului Holocaustului. Pentru a reface povestea vînzării
evreilor, Radu Ioanid a intrat, cu greu, în arhivele din România și
din Israel, a beneficiat de sprijinul lui Ion Mihai Pacepa, al lui
Liviu Turcu și al lui Shlomo Leibovici Lais, fost membru al Biroului
israelian de legătură. Sursa multor documente din volum nu poate fi
citată.
Un comerț cu oameni

Alyah, numele actului de întoarcere a evreilor în țara strămoșească,
înseamnă „urcare", „înălțare". O dată cu venirea la putere a lui Ion
Antonescu, alyah românească s-a transformat în comerț cu oameni.
Pentru Nicolae Ceaușescu însă, a devenit o adevărată sursă de
venituri și un instrument de presiune politică. Vînzarea evreilor,
păstrată secretă de cele două părți, România și Israel, îi servea lui
Ceaușescu în planurile lui de mărire. Pentru a elibera populația
iudaică din lagărul comunist dictatorul a beneficiat de un lobby
evreiesc în Statele Unite, în special din partea rabinului-șef Moses
Rosen - descoperit ca informator al DIE, cu nume de cod CX 21 -
pentru obținerea clauzei națiunii celei mai favorizate.
Fiecare „transport" a fost monedă de negociere atît cu statul Israel,
cît și cu statele arabe, care se opuneau emigrației. Jocul dublu
făcut între părțile beligerante din Orientul Mijlociu avea scopul de
a-l face pe dictatorul român, care visa la Premiul Nobel, recunoscut
ca marele negociator între palestinieni și evrei. Guvernul român nu
și-a cerut niciodată scuze nici față de Guvernul Israelului, nici
față de evreii români pe care i-a oprimat și pe care i-a vîndut,
menționează Radu Ioanid. Între 1968 și 1989, Ceaușescu a vîndut,
potrivit lucrării lui Ioanid, 40.577 de evrei statului Israel, la un
preț de 2.500 și, mai tîrziu, 3.300 de dolari/persoană. Regimul
comunist a avut și beneficii secundare din investiții, exporturi de
produse nevandabile, dar plătite, credite în condiții avantajoase.
Suma totală, în aprecierea lui Pacepa, este de sute de milioane de
dolari, fiind depozitată în conturile DIE din Elveția.
Gheorghe Marcu și Shaike Dan

De negocieri, de executarea operațiunii și de plăți se ocupau
Direcția de Informații Externe, aflată în subordinea lui Nicolae
Ceaușescu, respectiv biroul de legătură de la Tel Aviv. Personaje-
cheie ale operațiunii sînt generalul DIE Gheorghe Marcu și Shaike
Dan, unul dintre cei mai apreciați agenți secreți israelieni. Marcu a
fost oficial director adjunct al Institutului de Economie Mondială,
poziție ce-i servea „acoperirii" pentru deplasările în străinătate în
calitate de agent al DIE. Între anii 1970 și 1978, anul fugii lui
Pacepa, a fost șeful Diviziei de spionaj care acoperea SUA, America
Latină, Asia, Africa și Orientul Mijlociu. Potrivit lui Radu Ioanid,
la sfîrșitul epocii, Marcu a reapărut la lumină cu titulatura de om
de afaceri cu relații la Londra și Teheran. A fost anchetat și
marginalizat după plecarea lui Pacepa. A refuzat să coopereze cu Radu
Ioanid. Shaike Dan este caracterizat de un cunoscător al serviciilor
secrete ca un „personaj clasic" pentru perioada descrisă, care a
inspirat romancieri cum ar fi Le Carre. Născut în 1910 în Lipcani
Basarabia, a fost unul dintre agenții cei mai operativi în alyah
beth. Cu ocazia retragerii sale, fostul premier Shimon Peres i-a
elogiat inteligența și devotamentul în operațiunea de salvare a
evreilor.
„Vîrfuri ale mai multor culte religioase au fost trecute în rezervă
după 1989"

Domnule Radu Ioanid, ce arhive ați cercetat pentru realizarea
documentării?
Am cercetat fonduri de arhivă guvernamentale și private din România
și din Israel și am avut acces la documente cu adevărat senzaționale.
Multe alte documente de acest tip au rămas inaccesibile sub
ștampila „secretul de stat".
Unde ați întîmpinat piedici, cu ce argumente?
Nu am întîlnit propriu-zis piedici, ci refuzuri și nervozitate.
Refuzurile demonstrau că pînă și cele mai sofisticate mașinării de
culegere de informații pot avea reflexe birocratice penibile.
Nervozitatea a rezultat cel mai adesea din ignoranța sau din lipsa de
imaginație, iar materializarea ei a fost uneori de-a dreptul comică.
Cu ce sentiment ați scris cartea și cu ce sentiment o publicați ?
Ceaușescu a realizat visul naționaliștilor șovini români. El a reușit
acolo unde Garda de Fier și Antonescu au eșuat: a creat o Românie
fără evrei. Am crezut și cred în continuare că România este mai
săracă fără evreii care au fost vînduți sau forțați să plece.
Care au fost în Israel reacțiile la intenția dumneavoastră de a vă
ocupa de subiect?
Ca și în cazul României, am lucrat foarte bine în Israel cu
instituții și cu oameni care au înțeles importanța cercetării pentru
istoria poporului evreu și care m-au sprijinit, deseori cu entuziasm,
uneori dincolo de ceea ce era aparent posibil. Dar, din nou, ca și în
România, am întîlnit în Israel birocrați obtuzi, care pur și simplu s-
au speriat numai auzind de subiect.
Ați fost surprins să descoperiți statutul de colaborator DIE al
rabinului Rosen?
Atribuțiile lui Moses Rosen erau clare: obținerea și menținerea
clauzei națiunii celei mai favorizate și capacitarea în favoarea
României a Israelului și a organizațiilor evreiești din Statele
Unite. Nu am fost deloc surprins să aflu că rabinul-șef Moses Rosen a
fost colaborator al DIE/CIE. Acest lucru era cunoscut de mult în
Israel. Moses Rosen, care colaboara cu aripa externă a Securității și
era persecutat de cea internă. El nu era singurul în această
situație.
La ce vă referiți?
Un foarte înalt funcționar din apropierea unuia dintre președinții
României postcomuniste mi-a povestit cu lux de amănunte despre
existența unui ordin prezidențial prin care unele vîrfuri ale mai
multor culte religioase din România (și din străinătate) au fost
trecute după 1989 din serviciul activ în rezervă. Modelul de
utilizare și intimidare a acestor clerici era vechi și a fost
patentat de organele represive ale Puterii sovietice cu multă vreme
înainte. Va veni ziua cînd vom fi surprinși și de amploarea acestei
fațete a colaborării cu Securitatea.
http://www.cotidianul.ro/index.php?a=2396&shift=1
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Procesul sioniștilor

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 19:40

Procesul sioniștilor

Conflictul dintre conducerea comunităților evreiești din România și
partidul comunist izbucnește public la 14 iunie 1944, în cursul
audienței lui W. Filderman la regele Mihai I, la Palatul Peleș, când
liderul evreu îi cere regelui să respingă planul propus de Pătrășcanu
și Bodnăraș cu o zi înainte la consfătuirea liderilor politici și
militari, prin care regimul Antonescu urma să fie răsturnat prin
înarmarea evreilor din lagăre. Filderman îi spune regelui că evreii nu
refuză participarea la o astfel de răscoală, dar numai proporțional cu
populația românească care participă la un asemenea eveniment.
Primul
ziar suspendat în România de către comuniști a fost "Curierul
Israelit", în februarie 1945, când este arestat pentru prima oară și
dr. Filderman. În anul 1948 Filderman i-a drumul exilului și va fi
judecat în același an în contumacie.
Anul 1953 aduce de două ori populația evreiască din România în atenția Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român.
Prima oară la 14 ianuarie 1953, când acuzatorul principal al populației evreiești a fost Iosif Chișinevschi:
"Comunitățile
evreiești în tot timpul au fost un cuib de jefuitori, de spioni.
Comunitățile au avut întotdeauna pe un Filderman și de la exploatarea
și jefuirea oamenilor săraci și până la acte criminale de spionaj,
acestea au fost în programul lor. De aceea cred că aici trebuie să
mergem ferm. Să-i ia dracu, dar până la urmă vor amuți, altfel ne vor
dăuna, nu numai nouă, dar și întregului lagăr al păcii" ("Magazin
istoric", 11/392 noiembrie 1999).
A doua oară, în ședința
Biroului Politic din 2 septembrie 1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej declara:
"Sunt câteva procese de agenturi imperialiste care urmează să fie
terminate. Ancheta este gata, s-au terminat lucrările și urmează să
aibă loc procesul. E vorba de agenții ale serviciilor de spionaj
francez, englez, austriac, ai Vaticanului și francmasoni.
Mai
sunt și unii agenți ai Israelului, care desfășoară activitate de
spionaj în favoarea americanilor și Intelligence Service-ului, care vor
fi judecați în calitate de agenți ai acestor servicii de spionaj,
pentru a nu se spune că am avea ceva cu organizațiile sioniste sau cu
elemente aparținând acestor organizații. N-au decât să se
desolidarizeze sioniștii de acești oameni care au făcut spionaj.
Noi
de unde să știm că ei sunt sioniști, noi am dat peste ei făcând
spionaj. În ce măsură Statul Israel i-a încurajat sau nu, asta pot să
știe ei mai bine decât noi." (Analele Sighet, vol. 7 (anii 1949-1953,
Mecanismele terorii)
Am în față sutele de file ale dosarului
SRI 16385, din arhiva anchetei împotriva sioniștilor. De fapt fruntașii
sioniști erau urmăriți de "Securitatea poporului" încă din 1948, iar
ambasada Israelului era împânzită din prima zi de activitate cu zeci de
microfoane. Mai mult, încă din anul 1947, nu numai "Scânteia", dar și
ziarul "Unirea", organ al CDE-ului, de fapt secția evreiască a PCR,
scria despre agentura "imperialisto-sionistă". În arhivele fostei
Securități există prima declarație dată la anchetă de fruntașul sionist
A.L. Zissu, datată 10 mai 1951, în care se aduc grave acuzații lui și
tovarășilor săi sioniști pentru atentat la siguranța generală a
statului.
Așadar, Gheorghiu-Dej încerca să se spele pe mâini,
mințind că sioniștii nu erau anchetați sau judecați pentru faptul de a
fi fost sioniști. După data de 1 martie 1952 ancheta a luat forme
violente, inculpații fiind obligați să suporte întregul arsenal al
terorii. La 31 martie 1954, Tribunalul Militar București a judecat
primul lot al sioniștilor. Perfidia aparatului de represiune a fost
atât de mare, încât anchetator a fost Teodor Micle, un evreu pe care
Securitatea l-a folosit și în cazul anchetei lui Belu Zilber,
specializat în a rupe anchetaților părul din cap fir cu fir. Dar să-l
lăsăm să vorbească pe istoricul israelian Avny, el însuși anchetat,
terorizat și judecat în procesul sioniștilor, în acei ani de tristă
memorie:
"Începând din 1883 a existat în România o puternică
mișcare sionistă, adică a evreilor care năzuiau să părăsească România
și să se stabilească în patria lor biblică... Organizațiile sioniste
aveau legături și corespondență cu centralele lor din străinătate și
această corespondență este numită în perioada comunistă «Informații
furnizate dușmanului»".
... În august 1942 regimul Antonescu dizolvă Organizația Sionistă.
...
Imediat după crearea Statului Evreu, în 1948, confruntarea a fost
reînnoită. În 1949, mișcarea comunistă din România a declanșat o
acțiune brutală împotriva sioniștilor. Din acest an și până în 1959 au
fost arestați, anchetați în condiții groaznice și judecați în fața unor
tribunale militare, sau pedepsiți administrativ, vreo 250 de persoane,
conducători și activiști de rând. La început era vădit că se pregătește
un proces sionist public. Moartea lui Stalin a încurcat lucrurile, dar
comuniștii nu s-au înduioșat. Măsurile contra sioniștilor au
continuat...
Unul din sistemele de anchetare constă în a
reveni la aceleași fapte, pentru a adăuga ici-colo câte un cuvânt care
să transforme o declarație naivă într-una penală. Cei anchetați, care
la început se luptau pentru fiecare cuvânt, au devenit cu timpul
indiferenți, obosiți.

http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=419


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 21:05, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Trecutul de linga noi

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 19:31

Trecutul de linga noi
Cartea istoricului Bela Vago, Umbra svasticii. Nasterea fascismului si
antisemitismului in bazinul Dunarii (1936-1939), il deconcerteaza pe
sociolog. Caci nu este vorba despre o analiza conventionala
social-istorica, ci despre altceva… Simplu spus (si poate
simplificator, dar imi asum riscul – si voi incerca sa lamuresc mai jos
afirmatia), lucrarea poate fi citita ca o demonstratie argumentata cu
privire la esecul (unei parti a) spionajului britanic in perioada
interbelica, in Romania, Cehoslovacia si Ungaria. Sau, mai bine zis, cu
privire la succesul activitatilor de culegere de informatii, in
general, si la esecul analizei materialelor ajunse la centru, in
institutiile de decizie. Ceea ce, in consecinta, a insemnat ineficienta
grava a actiunilor politice ale Angliei fata de regiune, care au fost
marcate de indecizii si ezitari, in conditiile in care politica
Germaniei era una constant agresiva, in maniera directa ori indirecta
(subversiva).


Un exercitiu de metoda…

Analiza istorica din volum se realizeaza, in principal, pornind de la
documentele Forreign Office din arhivele londoneze, completate cu o
bogata cunoastere personala de catre autor a realitatilor despre care
scrie. Profesor emerit de istorie la Universitatea din Haifa, Bela Vago
s-a nascut in Transilvania, la Sighet, a crescut in Gheorghieni si, din
1945, a trait in Cluj, unde a predat la Universitatea Babes-Bolyai. In
1958 a emigrat in Israel impreuna cu familia. Decriptarea evenimentelor
pe care o realizeaza istoricul este una perfect echilibrata, lucida si
atenta la detalii, dar totodata fara a pierde din vedere imaginea de
ansamblu si semnificatia evenimentelor la care se refera. Se simte la
tot pasul satisfactia istoricului pentru bogatia si valoarea
documentara a materialului pe care-l gaseste in arhive, ba chiar
aceasta este exprimata explicit in introducere. Vago vorbeste despre
„precizia informatiilor culese“ de diplomatii britanici, carora
„actorii strategici din Europa de Est“ li „se puteau adresa mult mai
deschis s…t decit diplomatilor si politicienilor germani sau italieni“,
deoarece englezii inspirau mult mai multa incredere – nu in ultimul
rind datorita pozitiei acestora de reprezentanti ai unei tari puternice
si respectate.

Ideea „imperiului“ – care, intrucit nu s-a manifestat niciodata agresiv
fata de Europa de Rasarit, era privit cu bunavointa si chiar cu
apreciere in regiune –, impletita cu ideea de sistem politic democratic
functional, persista in mentalitatea claselor politice din tarile
respective si influenta atitudinea acestora fata de diplomatii englezi,
chiar daca Britania nu a constituit un model cultural si/sau politic
propriu-zis, precum Franta sau Germania (in epoci diferite). De
asemenea, istoricul apreciaza in acelasi context perspectiva „mai
degraba neutra si profund obiectiva“ pe care aceste documente o ofera,
diferit de arhivele germane, de pilda, care sint tributare
constringerilor ideologice pe care sistemul totalitar le impunea
rapoartelor si materialelor informative primite. Cercetatorul constata
ca „Observatorii occidentali – inclusiv cei francezi – cunosteau mult
mai bine starea de spirit si opiniile politice ale omului de rind decit
germanii.

Prin urmare, rapoartele britanice s…t reusesc sa alcatuiasca un
material capabil sa reflecte realitatile vietii politice din tarile de
la Dunare, de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, cu o mai
mare acuratete decit oricare alta arhiva de pina acum“ (p. 7-Cool. Insa,
recunoaste autorul cu naturalete si fara ca entuziasmul sau pentru
cercetarea pe care o desfasoara sa fie diminuat, „cu toate ca
britanicii vor urmari cu o mai mare atentie evolutia situatiei interne
a Austriei, Cehoslovaciei, Ungariei si Romaniei, lucrul acesta nu a
fost suficient pentru trecerea la actiune“ (p. 15)… Constatarea pe care
am facut-o la lectura cartii a fost ca impresiile lasate de ea sint
contradictorii: lucrarea este o radiografie excelenta nu doar a
realitatilor politice din regiune, ci surprinde si elemente de climat
social si intelectual. Anexele documentare accentueaza veridicitatea
relatarii – oferind chiar ocazia (si sugestia) unor posibile exercitii
de psihologie politica. Utilitatea volumului pentru analiza unei
categorii de fenomene din trecutul recent, carora stiintele sociale din
Romania abia incep sa le acorde atentia cuvenita, este indubitabila.


…si un comentariu sociologic

Pe de alta parte insa, as spune ca am resimtit o anumita contrariere
legata nu de carte in sine, ci de unele chestiuni epistemologice ce tin
de diferentele de abordare intre discipline pe care ea le sugereaza.
Istoricul poate avea satisfactii legate de calitatea arhivelor, de
diversitatea si bogatia surselor etc., pentru ca toate aceste lucruri
ii permit sa developeze o imagine detaliata si complexa a evenimentelor
si proceselor social-istorice, a starilor de spirit ce le-au insotit,
potentindu-le sau diminuindu-le amplitudinea, pentru sociolog, dincolo
de satisfactia intelectuala de a avea acces la lucrari serioase,
inclusiv despre realitati respingatoare sau deprimante, si de
recunostinta implicita fata de cei inarmati cu destula rabdare si forta
interioara pentru a construi aceste carti, excavind nu doar arhive
ordonate si igienizate, ci uneori veritabile gauri negre ale umanului,
pentru sociolog, deci, chestiunea se pune in termeni usor diferiti:
acesta isi poate permite sa „prefere“, in orice moment, arhive mai
putin bune si actiuni politice mai putin deficitare.

Pentru ca este evident, privind in urma, si nu doar la anii razboiului,
ci si la deceniile care au urmat, ca variatele surse de informare ce
traversau in toate directiile spectrul politic interbelic al statelor
aflate in discutie n-au servit la mare lucru atunci cind a fost vorba
de a impiedica sau macar a diminua sensibil „nebunia care a costat
viata unui milion si jumatate de oameni dintre fiii acestor trei
natiuni dunarene si a 800.000 din evreii din regiune“ (p. 183). De
altfel, argumente pentru diferentele majore de nivel calitativ intre
sistemele britanice de culegere a informatiilor, pe de o parte, si
institutiile de decizie politica de la Londra, pe de alta parte, in
perioada interbelica si in timpul celui de-al doilea razboi mondial,
aduc numeroase volume consacrate epocii, nu doar lucrari de istorie, ci
si texte literare, memorialistica etc. Prima intrebare ce apare ar fi
cum se face ca, intr-un sistem liberal si democratic, factorii de
selectie erau atit de diferiti pentru cele doua tipuri de activitati,
ambele cu relevanta politica maxima.

http://www.observatorcultural.ro/Trecutul-de-linga-noi*articleID_10230-articles_details.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 21:04, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

AJUTORUL ROMANIEI IN ACTIUNEA DE SALVARE A EVREILOR IN

Mesaj Scris de Admin la data de 16.02.06 10:54

AJUTORUL ROMANIEI IN ACTIUNEA DE SALVARE A EVREILOR IN
TIMPUL NAZISMULUI

WYMAN DAVID
S., nepot de preot protestant, scriitor si cercetator american, a
publicat in 1984 o carte cu titlul „The Abandonment of the Jews. America and
Holocaust, 1941-1945” (New York, Editura Pantheon, 1984).


Aceasta
carte reprezinta cel mai grav rechizitoriu impotriva acelora care ar fi putut
sa dea un ajutor in timpul tragediei evreilor europeni, dar nu au vrut sa auda
stigatul de durere al celor aflati in valea mortii. Imensa literatura
consacrata Holocaustului este preocupata in special de modul in care nazistii
si acolitii lor si-au savarsit faptele antiumane si ne infatiseaza pieirea
evreimii europene, precum si comportamentul ei in acele imprejurimi greu de
descris.


Au lipsit
si – dupa modesta noastra parere – lipsesc pana azi lucrari elaborate pe baza
unor serioase documentari, care sa arate atat atitudinea Angliei, Elvetiei,
Spaniei, Turciei, ca si actiunea acestor tari fata de lupta pe viata si pe
moarte a evreimii europene.


Dar mai
ales lipseste o lucrare serioasa, cuprinzatoare despre operatiile de salvare ce
au avut loc in Romania si cu ajutorul romanilor.


O fraza a
lui WYMAN DAVID exprima clar si concis reactia mondiala in problema salvarii
evreilor: „The real Obstacle was the absence of a strong desire to rescue
Jews!” (pag. 339) – „Obstacolul real in legatura cu salvarea evreilor a fost
lipsa unei dorinte adevarate de a o face.”.


America si
Anglia nu numai ca si-au astupat urechile nevrand sa auda strigatele disperate
de durere ale evreilor, dar au impiedicat pana si cele mai modeste incercari de
a interveni in favoarea lor. O asemenea atitudine avea la baza o pronuntata
politica antisemita. Astfel, de exemplu, comandamentul militar american nu a fost
dispus sa puna la dispozitia evreilor un mic vas, pe motivul ca nu exista un
loc unde acestia ar putea fi debarcati. In acest caz la ce ar putea folosi un
vapor?


Abia la 22
ianuarie 1944, cand cea mai mare parte a evreimii se prapadise, la capatul unei
indelungate tergiversari, F.D.ROOSVELT
a dispus constituirea Comisiei pentru refugiatii de razboi (War
Refugee Board), dupa care a si sosit imediat la Constantinopol IRA
A. HIRSCHMANN, ca reprezentant al acestei comisii, pentru a ajuta pe
acei evrei care reusisera sa ajunga prin si din Romania in
Turcia. Dar nu inainte de a fi ajuns!


Cunoscand
aceste imprejurari pe care le-am mentionat in fuga, ni se lamureste cu adevarat
ce insemnatate a avut in acele vremuri atitudinea Romaniei fata de actiunea de
ajutorare a refugiatilor evrei.


Salvarea
si tranzitarea refugiatilor evrei in si prin Romania se poate
imparti in doua perioade.


Una a avut
loc intre anii 1933-1940, a doua din 1940 pana spre sfarsitul anului 1944.


In anul
1933, cand HITLER a pus mana pe putere, a inceput fuga
evreilor din Germania stapanita de nazisti. Intre anii 1933-1937 cca. 140000 de
evrei au parasit Germania. Cand trupele bine organizate si inarmate ale lui
HITLER, dupa anexarea Austriei, au ocupat Cehoslovacia si apoi Polonia, in
martie, respectiv in septembrie 1939, valurile celor care se refugiau din
Germania au inceput sa fie tot mai mari si mai dese.


Astfel, in
1939 cca. 20000 de refugiati evrei – 10000 din Polonia, 3000 din Germania, 1000
din Cehia, 6-8000 din Slovacia – s-au straduit sa ajunga prin Ungaria in
Romania.


Comunitatile
evreilor neologi din Transilvania si Banat au hotarat la sedinta conducatorilor
acestor comunitati, care a avut loc la 30 octombrie 1933 in Oradea, sa creeze
un fond pentru ajutorarea refugiatilor si au infiintat in acest scop un birou
la Arad.


Refugiatii
au scapat din ghearele nazistilor pe drumuri neumblate, pe jos, cu trenul, mai
tarziu in vapoare pe Dunare. Multi au ajuns pana la Cluj. Numarul lor creste
saptamana de saptamana. A devenit necesara infiintarea si la Cluj a unui
comitet pentru refugiati. La initiativa mea si sub egida Comunitatii evreilor
neologi s-a si constituit acel Comitet ai carui membri au cautat sa rezolve,
printr-o munca eroica, problemele complexe si dificile legate de salvarea
refugiatilor.


Autoritatile
romane nu numai ca au inchis ochii, tolerand activitatea Comitetului, dar ne-au
si ajutat sa-i tranzitam pe refugiati spre Bucuresti. La nevoie ne-au dat pana
si insotitori, mai ales cand era vorba de calatoria unor grupuri. Organele de
politie romane ne-au mai ajutat si prin faptul ca, din gara, cu prilejul
controalelor efectuate la trenuri, recunoscand pe refugiatii evrei, ii indrumau
sa vina de-a dreptul la noi. Nu era greu sa fie recunoscuti: vorbeau o limba
straina, pe fetele lor se citea spaima, ii mai trada si imbracamintea. Uneori
ajungeau pe la punctele de tiraj ale politiei, unde se permitea sa fie vizitati
de membrii Comitetului si ajutati cu imbracaminte, medicamente, alimente.
Acesti refugiati paraseau orasul insotiti de oamenii politiei, pana la
Bucuresti. Se intampla, si nu numai o data, ca agentii politiei sa aduca
refugiati de la gara direct la sediul Comunitatii, aflati la numai cateva
minute de gara. In asemenea cazuri am putut sa ma ocup personal de ei. Acestia
plecau individual de la Cluj la Bucuresti, condusi la gara de un membru al
comunitatii care le si cumpara biletul de tren.


Pe
teritoriile aflate sub control german, organizatiile tineretului sionist
constituiau motorul care ii mobiliza pe evrei ca sa incerece sa se salveze.
Aceste organizatii inchiriau si vasele cu ajutorul carora evreii cautau sa se
strecoare pe Dunare. Astfel, cateva grupuri au ajuns la Sulina si la Constanta,
unde asteptau ocazia sa plece mai departe, in Palestina. De exemplu, la
inceputul anului 1940, la Sulina, erau 2500 de refugiati. Comunitatile
evreiesti se aflau, nu o data in situatii dificile. Ele erau preocupate nu
numai de problema refugiatilor, ci si de rezolvarea unor probleme sociale, tot
mai grele, mai ales in urma masurilor antievreiesti luate de guvernul
Goga-Cuza, ca si de guvernarea dictatoriala a regelui Carol al II-lea.


Comitetul
pentru refugiati, care a luat fiinta la Cluj in 1936, nu a putut sa faca fata
problemelor. A fost nevoie de o actiune
mai cuprinzatoare si de un organ mai puternic, care a si luat fiinta la data de
5 noiembrie 1939 la consfatuirea din Cluj, respectiv la data de 19 noiembrie
1939 la consfatuirea din Oradea sub conducerea presedintilor comunitatilor
evreilor neologi si ortodocsi din Romania.

http://www.geocities.com/rsorban/ajutor_romania.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 9:21, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Rasism, xenofobie, antisemitism, cuvinte tabu din programă

Mesaj Scris de Admin la data de 15.02.06 23:41

Rasism, xenofobie, antisemitism, cuvinte tabu din programă
Proiect școlar de studiere a Holocaustului

Emilian BERCEANU

În Bacău s-a petrecut un eveniment care implică multe aspecte de
ordin cultural, istoric și comunicațional în același timp. Este vorba
de aprobarea obținută de Gabriel Stan, profesor de istorie, pentru a
implementa în școli și licee un nou curs opțional, cu scopul de a
face o introducere în studiul Holocaustului.

De mai bine de doi ani, Gabriel Stan încearcă să pună la punct un
suport de curs solid, apt de a fi predat în școli. Tematica este
vastă, dar în același timp suficient de problematică. După cum se
știe, până nu demult se susținea că în România nu a existat
Holocaust, o afirmație de acest gen a lui Ion Iliescu născând
suficiente tensiuni la nivel diplomatic. Comisia condusă de Elie
Wiesel, laureat al premiului Nobel, a reușit să aducă suficiente
dovezi pentru a înlătura orice dubiu în această privință. Drept
urmare, la nivelul întregii țări au fost demarate o serie de proiecte
pentru a mediatiza problema persecutării populației evreiești în
România. În Moldova, doar Bacăul deocamdată a făcut niște pași
importanți pentru aducerea la cunoștința publicului a unor evenimente
care, vrem sau nu să recunoaștem, fac parte din istoria recentă.
Conform raportului comisiei amintite, autoritățile române au fost
vinovate de moartea unui număr de aproximativ 300.000 de evrei români
și ucraineni. O cifră apropiată indică numărul celor ce au reușit să
scape, deoarece în 1943 deportările au fost oprite cu mai bine de un
an înainte de ruperea alianței cu Germania. Același document arată că
și în Transilvania au existat victime ale Holocaustului, în jur de
132.000 evrei români fiind uciși în timpul administrației horthyste.
Comisia a recomandat și introducerea educației privind Holocaustul în
cadrul curriculei școlare universitare și pregătirea de programe
pentru grupuri profesionale și asociații; înființarea unui centru
arhivistic și a unei fundații dedicate educației și cercetării
Holocaustului; anularea deciziilor de reabilitare a unor criminali de
război, inclusiv a celor pronunțate în ultimii 15 ani. Ca urmare a
acestor indicații, a prins un contur din ce în ce mai bine definit și
proiectul profesorului băcăuan.

Vrem să știm cum arată un evreu…

Un episod amintit de Gabriel Stan cu ocazia lansării proiectului său
educațional este menit să ridice multe semne de întrebare. Când a
predat la cursuri problema Holocaustului, au fost voci ale elevilor
care își manifestau dorința de a afla cum arată un evreu. Uimit de
nivelul practic inexistent al cunoștințelor în domeniu, a decis să
remedieze pe cât posibil aceste lacune. Ambasadorul Israelului la
București, Rodica Radian-Gordon, și-a dat toată silința pentru a
stimula și susține dezvoltarea inițiativei pornite din Bacău. De
asemenea, a reușit să facă legătura dintre alte două centre, din
București și Cluj, și grupul din jurul lui Gabriel Stan. Ea a afirmat
cu prilejul lansării oficiale a proiectului la Inspectoratul Școlar
Județean Bacău că în ultimii ani, oamenii și-au dat seama că
studierea Holocaustului este un element extrem de important în ceea
ce privește educația civică. De fapt, toate inițiativele de acest gen
dovedesc că există încercări de a face lumea mai bună. Holocaustul a
fost un eveniment unic în lume. Ideea de a extermina un întreg popor
doar pe considerente etnice s-a bazat pe o mentalitate diabolică: să
se lucreze metodic și industrial. Cuvinte dure, dar care, a arătat
Rodica Radian-Gordon, surprind cel mai bine un fapt istoric și
social. Romeo Stavarache, cu același prilej, a afirmat că pentru
omenire, pentru noi toți, este foarte important să știm ce s-a
întâmplat, pentru a nu mai relua greșelile trecutului. Un astfel de
curs ar trebui să fie un exemplu elocvent nu doar la nivel local sau
național, ci pentru toate țările. O dată pentru totdeauna ar trebui
înțeles că binele generează bine, iar răul degenerează în și mai rău.

O ilustrare artistică

Pentru a da și puțină culoare evenimentului petrecut la IȘJ, Cornelia
Cucu, profesoară la Liceul Sportiv, a pregătit un scurt moment
artistic, ai cărui protagoniști au fost micii săi discipoli. Au fost
recitate poezii scrise de supraviețuitori ai Holocaustului și, în
același timp, a fost prezentat un număr de balet destinat a sugera o
pace universală. Simbolic, artiștii de buzunar au purtat pe toată
durata lansării noului proiect stele galbene în șase colțuri. Pentru
cei ce nu știu, acest simbol era obligatoriu pentru evrei, astfel
încât să poată fi recunoscuți fără dificultate de hitleriști.

Holocaust sau "fluturii nu trăiesc în ghetou"

Pentru determinarea cât mai exactă a persecuțiilor suferite de evrei,
au fost folosiți termenii de Shoah și Holocaust, ambii preluați din
scrierile sfinte. Sinonime relativ exacte ale acestor cuvinte nu
există, dar cele mai apropiate de semnificația Shoah-ului sunt
catastrofă, prăpăd sau sintagma distrugere masivă. Holocaustul,
termen provenit din greaca veche, este legat de vechiul ritual iudaic
al arderii de tot, când animalele sacrificate pentru plăcerea lui
Dumnezeu erau incinerate total pe altarele special construite.
Cuvântul a fost larg folosit pentru a sugera dimensiunile atinse de
valul exterminator ce cuprinsese o mare parte a Europei.

A pune în discuție Holocaustul nu are nici un sens, atât timp cât
dovezile sunt cunoscute și publicate. Inițiativele de a studia
această perioadă neagră a istoriei sunt lăudabile. Singura problemă
este abordarea. Cei tineri trebuie să știe, dar, în același timp, nu
trebuie să le fie trezite sentimente de culpabilitate pentru fapte ce
nu le aparțin.
http://www.gazetadebacau.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=312
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Relatiile dintre Romanii si Evreii din Transilvania

Mesaj Scris de Admin la data de 15.02.06 23:21

Relatiile dintre Romanii si Evreii din Transilvania de Nord in anii ocupatiei ungare (1940-1944)


Cand am inceput sa meditez asupra subiectului despre
care mi-am propus sa vorbesc in fata Domniilor Voastre la acest Institut
preocupat de lamurirea celor mai tragice evenimente survenite in istoria
contemporana a umanitatii, reflectand asupra relatiilor dintre Romanii si
Evreii in Transilvania de Nord aflata sub ocupatia regatului ungar intre anii
1940-1944, mi s-a parut un lucru cat se poate de normal ca aceste relatii au
fost foarte bune. Nici o umbra ori abatere nu a atenuat acest calificativ atat
de pretentios.


Cunosc
imprejurarile din propriile experiente.


Eu insumi m-am
nascut in Transilvania, unde am trait pana in 1956. Copilaria mi-am petrecut-o intr-un orasel, in Dej,
unde o treime din populatie, cca. 5000 de suflete erau, dupa primul razboi
mondial, evrei pastratori, cu foarte putine exceptii, de vechi traditii
iudaice.


Viata zilnica,
alaturi si impreuna cu maghiarii, evreii si sasii din orasul meu, vorbind in
mod firesc limbile lor, m-a sensibilizat fata de realitatile acestei lumi in
mijlocul careia traiam. O lume pe care m-am obisnuit s-o simt ca pe o alcatuire
fireasca, armonioasa, preieteneasca: oameni, viata, obiceiuri, necazuri, drame,
bucurii. Aceleasi – indiferent de limba, de religie, de obiceiuri sociale si
familiale. Lumea aceasta a ramas pierduta in trecut, dezechilibrata in prezent.
Astazi din cei 5000 de evrei cati erau inainte de Holocaust, la Dej nu mai
intalnesti decat vreo 20, preocupati sa-si ingrijeasca Sinagoga, poate cea mai
monumentala din Transilvania.


Tradarea
acelei convietuiri armonioase s-a petrecut in 1940. Termenii acestei tradari
s-au precizat din ce in ce mai brutal. Pana la urma au luat caracterul unei
patimi dementiale, au starpit prietenia si stima, au semanat ura, au stins
orice palpaire de umanitate. Echilibrul a fost rasturnat de ideea orgolioasa a
superioritatii unei singure nationalitati, a nationalitatii maghiare,
minoritara in Transilvania, unde ¾ din populatie era si este romaneasca.


Aceasta
tradare a constituit nu numai in viata mea un tragic eveniment, ci si cauza
directa a unui comportament al majoritatii populatiei, a celei romanesti, care
a incercat sa se opuna tentativei de a starpi omenia din randurile oamenilor,
de a-i conduce la nivelul de rame taratoare, de a stinge orice palpaire de
simtire frateasca, de aspiratie la realizari nobile de viata spirituala.


As vrea sa ma
credeti ca vorbindu-va astfel, nu incerc sa inlocuiesc o realitate cu o imagine
idilica ori cu o fictiune, ci caut sa evoc acea noua ipostaza a Transilvaniei
care unita, in 1918, cu Romania, a alaturat – ca prima conditie a unei vieti
linistite si demne – cosmarul asimilarii agresive practicata in si de
catre statul austro-ungar. S-au schimbat atunci gandurile de toate zilele si un
suflet nou isi cauta constelatiile demnitatii in speranta libertatii, lasand ca
oamenii sa-si foloseasca numele, iar neamurile limbile mostenite, sa se
implineasca in cultura lor si sa traiasca dupa normele religiilor lor proprii.
Evreii obisnuiau sa spuna atunci ca vremurile noi i-au transformat din „jidani
in evrei, din evrei in cetateni. In acele imprejurari a
aparut si lozinca ”Evrei fiti Evrei”, lozinca ce, dupa 1940, a pricinuit
evreilor atatea nemeritate necazuri.


In aceasta
lume – a carei amintire, cum desigur ati observat, continua sa ma emotioneze
inca si azi – arareori apareau ostilitati ori neintelegeri mai serioase intre
neamuri, pana cand, ca o soparla s-a furisat, cu o viclenie perversa, otrava nationalismelor
sovine, ca si a antisemitismului, care n-ar fi putut iesi la vedere, daca
fascismul si nazismul nu l-ar fi transformat in doctrina de stat, pus in
serviciul agresiunii, asasinatelor, revizionismului, si nu l-ar fi dotat cu
forta unor armate, provocand un cataclism ce pare mai teribil chiar decat bomba
atomica, fiindca desfigureaza sufletul uman intr-un fel ce nu putea fi nici
macar imaginat inainte.


Mi-e teama ca
freamatul emotional al acestor evocari, ca si reconstituirea lor rapida, aproximativa
sau chiar confuza ar putea sa ne abata atentia de la niste realitati istorice
spre zonele subiective ale vietii.


Voi incerca,
prin urmare, sa trec in domeniul datelor precise si verificabile, cu ajutorul
carora se vor clarifica, mai concludent, natura relatiilor dintre Romani si
Evrei in timpul celor 4 ani, cand Transilvania de Nord s-a aflat sub ocupatia
regatului ungar.


Natura acestor
relatii, dupa cum se va vedea, a fost determinata pe baza unei vechi si pasnice
convietuiri, de conditiile aproape identice in care s-au gasit romanii si
evreii in fata agresiunilor oficialitatilor si chiar a populatiei maghiare.


Inainte de a
rememora aceste conditii, va trebui sa ne referim la cateva lucruri, a caror
cunoastere va facilita intelegerea unor imprejurari specifice:


- la 30 august
1940, Hitler si Mussolini, la insistentele regatului ungar, prin cel de al
doilea dictat de la Viena, au obligat Romania sa cedeze Ungariei din teritoriul
sau national cca. 44000 km².


Acest
teritoriu ocupat de Ungaria a fost consemnat de istorie sub denumirea de
Transilvania de Nord.


La data
dictatului, teritoriul ce a fost rapit Romaniei era locuit de o populatie de
aproape 3 milioane de oameni.


Dupa
nationalitate aceasta populatie era compusa din:


-
cca. 1.700.000 de romani


-
cca. 900.000 de maghiari si secui


-
cel putin 200.000 de evrei


-
cca. 40.000 de sasi,


cat si de ucraineni (ruteni),
slovaci, armeni si tigani.


Astfel
se prezenta situatia demografica la data de 5 septembrie 1940, data la care a
inceput ocupatia Transilvaniei de Nord de catre armata regatului ungar.


La
sfarsitul celor 4 ani de ocupatie maghiara, prin urmare, in luna septembrie
1944, situatia demografica pe acelasi teritoriu s-a prezentat astfel:


-
numarul romanilor a scazut de la cca. 1.700.000 la cca. 1.000.000, datorita
urmatorilor factori: cca. 400.000 de romani au fost expulzati ori s-au refugiat
din Transilvania de Nord in Romania din cauza teroarei exercitate asupra lor;
cca. 150.000 de romani au murit ca soldati pe front (in armata ungara) ori in
companiile de munca fortata; altii cca. 150.000 de romani erau fie mobilizati
in companii de munca fortata din Ucraina pana in Germania, fie se aflau in
Germania, ca brate de munca in uzine si in agricultura;


- in rastimpul celor 4 ani nr. maghiarilor a
crescut de la cca. 900.000 la cca. 1.100.000, prin transfer de populatie in
locul romanilor si evreilor evacuati;


- numarul sasilor a scazut la cca. 10-15000.
Restul fie ca s-a inrolat in armata Reichului, fie ca a parasit Transilvania
odata cu armata germana in retragere;


- din cei peste 200.000 de evrei, practic nu a
mai ramas nici unul in Transilvania de Nord. Pana si proprietatile lor
imobiliare si mobiliare au fost lichidate intrand in posesia unor maghiari. Din
cei peste 200.000 evrei, 92% au fost deportati de oficialitatile civile ale
regatului ungar in lagarele de exterminare naziste, unde cca. 93% dintre ei au
fost masacrati. Au mai ramas in viata cei cca. 8% care se aflau in companii de
munca ori in prizonierat sovietic. Au supravietuit Holocaustului, prin urmare,
aproximativ 15000 de evrei din Transilvania de Nord.


Trebuie
semnalat faptul ca in conformitate cu cifrele oficializate de Comandamentul
militar al armatei regale ungare din Kosice – cifrele preluate si acceptate cu
nejustificata incredere si graba de catre Federatia Comunitatii Evreiesti din
Republica Socialista Romania – sectia de documentare – din Transilvania de Nord
ar fi fost deportati 131.641 de evrei.


Dupa
aprecierea mea, este gresita cifra de baza de care se folosesc statisticile
amintite privitor la numarul total al populatiei evreiesti.


In
privinta cifrei fundamentale a evreilor din cele 11 judete, de unde s-au facut
deportarile nu se poate ignora ca in anul 1891 statisticile austro-ungare
mentioneaza cifra de 139.471 de evrei*.


Or, intre
1890-1920 cresterea naturla a populatiei in decursul unui deceniu se ridica la
13-17%. Iar intre anii1920-1940 cresterea populatiei in cele 11 judete a fost
intre 14-21%. Prin urmare chiar daca se calculeaza o crestere doar de 10%,
trebuie sa acceptam cifra de cca. 225.000 de evrei pentru anul 1940. La aceasta
cifra se mai adauga cei cca. 10000 de evrei, care in ianuarie 1943 s-au
refugiat in Transilvania din sudul Ungariei, dupa panica provocata de
masacrarea populatiei de catre armata ungara in orasul Novisad, intre victime
aflandu-se si cca. 10000 de evrei. Din pacate nu este vorba de niste cifre
abstracte si nici de o teza arbitrara cu privire la caracterul unui program
agresiv, de exterminare, fata de nationalitatile din Ungaria. Se stie ca societatea
ungara insasi considera necesara pentru supravietuirea statului national,
reducerea, cu orice pret, a numarului nationalitatilor din cuprinsul sau. In
acest spirit agresiunile impotriva nationalitatilor dupa dictatele de la Viena
s-au transformat in adevarate campanii de exterminare.


Pentru a
intelege mai bine imprejurarea la care ne-am referit, vom aminti de o situatie
demografica care a alarmat, si nu fara temei, opinia publica din Ungaria
istorica. E vorba de faptul ca in regatul ungar traiau mai multi nemaghiari
decat unguri. Abia in secolul XX, datorita asimilarilor fortate si a inglobarii
celor cca. 800.000 de evrei in randul nationalitatii ungare, procentajul
populatiei maghiare a intrecut cu 1,4% procentajul populatiiilor nemaghiare.


Recent,
in1986, a fost reeditata la Budapesta o carte a lui Oszkár Yászi, Formarea
statelor nationale si problema nationalitatilor (A nemzeti államok
kialakulása es a
nemzetiségi kérdés, ed. Gondolat, Budapesta 1986).
La pagina 161 a acesteia se afla un tabel din care rezulta ca;


- in anul
1720 din populatia totala a Ungariei, care era de 2.583.000 – erau unguri
1.161.000 (adica 45%) si nemaghiari 1.421.000 (55%);


-
in anul 1787 populatia Ungariei crescuse la 8.003.000 locuitori. Din acestia
numai 2.322.000 – adica 29% - erau unguri, 5.681.000 – adica 71% fiind
nemaghiari;


-
abia in 1900 din numarul total al populatiei regatului ungar, care era de
16.722.000, majoritatea de 51,4% adica 8.589.000 erau unguri, nemaghiari fiind
8.133.000.


La
aceeasi pagina a cartii sale (p.161), autorul, de altfel un sociolog evreu de
notorietate mondiala, demonstreaza ca intre 1787-1900, in Ungaria au fost
„asimilati”, adica transformati in unguri, cca. 2.800.000 de nemaghiari.


Situatia
demografica speciala din Ungaria a determinat oficialitatea tarii sa-si propuna
desfiintarea nationalitatilor prin orice mijloace.


Aceasta
orientare a devenit evidenta inca din primele zile de ocupatie a Transilvaniei
de Nord. Violentele, brutalitatile, maltratarile si asasinatele comise
impotriva romanilor si evreilor nu puteau fi interpretate decat ceea ce erau.
Datorita acestei situatii a aparut spontan un puternic sentiment de
solidaritate intre romani si evrei, expusi aceluiasi pericol.


Acest
sentiment de solidaritate s-a pastrat in tot cursul celor 4 ani, vreme in care
Transilvania de Nord s-a aflat sub ocupatie ungureasca.


Inainte
de a ne referi la unele aspecte concrete ale bunelor relatii dintre Romani si
Evrei in aceea perioada, pentru a intelege mai clar cine sunt raspunzatori de
masacrarea evreilor, ca si de crimele savarsite fata de romani, trebuie sa
vedem cine au fost vinovatii.


Se
vorbeste si se scrie astazi insistent de niste „bande de fascisti”, de
„fascisti-horthiysti”, de membrii partidului nazist ungar al „Crucilor de
sageti”.


Toti
cei care am fost martorii evenimentelor stim insa din propria noastra
constatare ca cei ce au savarsit acele actiuni criminale fara precedent in
istoria Transilvaniei au fost organe oficiale ale regatului ungar, adica, armata,
jandarmeria, politia, administratia, organizatiile
paramilitare
aflate sub control oficial. Acestor organe de stat li s-a
atasat, nu o data, si o parte a populatiei civile, in explozii de ura de o
salbaticie greu de descris.


Amintind
cateva aspecte din tragediile acelei perioade, afirmatia mea va fi confirmata.
Pentru inceput transcriu un pasaj din cartea lui Moshe Carmilly, Memorial
volum for the Jewish of Cluj-Kalozwár
(New York, 1970). Citez: „In primele
zile ale intrarii trupelor ungare s-a manifestat deja comportamentul lor fata
de minoritati. La Cluj au fost spanzurati public un roman si un evreu…Mai
tarziu am aflat ca au mai fost spanzurati inca trei tineri evrei din Cluj”.
Aflam de la acelasi autor, care in acei ani era primrabinul Clujului, ca
autoritatile de ocupatie ale regatului ungar au introdus in Transilvania de
Nord, cu efect imediat, legile anti-evreiesti. Prima din ele se referea la
„asigurarea mai buna a echilibrului in viata sociala si economica”, a doua la
„asigurarea limitelor ponderii evreilor in viata publica si economica.”


Practic,
datorita acestor legi, evreii au fost exclusi din viata economica, din
randurile meseriasilor, functionarilor, muncitorilor, pierzandu-si de la o zi
la alta mijloacele de existenta.


Din
cronica atrocitatilor si a masurilor de ingradire fata de romani, in aceeasi
perioada transcriem:


-
la 8 septembrie 1940, la Zalau, soldatii armatei ungare au
asasinat 10 romani;


-
tot la 8 septembrie au fost impuscati 10 tarani romani pe
dealul Meses, iar in comuna Ciumina au mai fost ucisi alti 11 romani in aceeasi
zi;


-
la 9 septembrie in comuna Traznea (jud. Salaj) armata ungara a
ucis 68 de tarani romani, intre ei si copii de 1-2 ani;


-
la 10 septembrie in piata oraselului Huedin a fost mai intai
schingiuit protopopul ortodox roman
Aurel Munteanu, apoi ars de viu;


-
in noaptea de 13/14 septembrie 1940 si in zilele urmatoare,
armata ungara a ucis in comuna Ip (jud. Salaj) 157 de tarani romani, 6 evrei si
o unguroaica.




http://www.geocities.com/rsorban/relatii.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 9:19, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Despre o actiune de salvare a evreilor din Transilvania

Mesaj Scris de Admin la data de 15.02.06 23:12

Despre o actiune de salvare a evreilor din „Transilvania de Nord" in
timpul Holocaustului

Despre
o actiune de salvare a evreilor
din „Transilvania de Nord” in timpul
Holocaustului









Au trecut
47 de ani de cand, la 30 august 1940, prin dictatul de la Viena, regizat de
Germania hitlerista si Italia fascista la insistenta Regatului Ungar, i s-a
impus Romaniei sa cedeze Ungariei cca. 44000 km² din teritoriul sau national.


Pe
acest teritoriu, care a fost numit conjunctural „Transilvania de Nord” locuiau
la aceea data:


cca.
1.700.000 de Romani;


cca. 900.000 de Maghiari;


cca. 200.000 de Evrei si,


in
numar mai mic, Sasi, Ruteni, Armeni,
Slovaci si Tigani.


Prin
urmare in „Transilvania de Nord”, Romanii si Evreii formau marea majoritate a
populatiei. Atat Romanii, cat si Evreii pastrau inca amintirea formelor de
viata din Austro-Ungaria, fiindca Transilvania, dupa ce apartinuse Austriei, a
fost cedata Ungariei, abia intre 1867-1918, impotriva majoritatii populatiei,
care in proportie de ¾ era romaneasca. Dominatia maghiara asupra Transilvaniei
a durat prin urmare 51 de ani, pana la prabusirea Imperiului Habsburgic, cand
popoarele subjugate de austrieci si de unguri si-au format state nationale pe
teritoriile de ele locuite.


In
1940, Romanii si Evreii din „Transilvania de Nord”, cu amintirea modului lor de
viata din Austro-Ungaria aveau convingerea ca vor beneficia macar de acel
minimum de drepturi care le-a permis supravietuirea pana la disparitia statului
dualist habsburgic.


Lucrurile
s-au petrecut insa cu totul altfel.


Din
primul moment al ocupatiei, aparatul de stat al Ungariei a manifestat o crunta
intoleranta si chiar ostilitate fata de Romani si Evrei.


Cu
toate ca teritoriul „Transilvaniei de Nord” a fost predat Ungariei de catre
statul roman in mod pasnic, conform unui plan dinainte stabilit de catre o
comisie mixta, organele oficiale ale Regatului Ungar – ma refer la armata,
jandarmerie, la politie si chiar la administratia civila – si-au facut intrarea
in viata linistita a regiunii in modul cel mai agresiv, recurgand la insulte,
injurii, batai, persecutii de tot felul, ca si la schingiuiri, asasinate si
chiar la masacrarea in masa a Romanilor si Evreilor.


Daca
programul ce urma sa fie aplicat impotriva acestor doua populatii era identic –
ori aproape acelasi – situatia obiectiva a Romanilor trebuie apreciata ca fiind
mai buna decat a Evreilor. Fiindca in vecinatate se afla statul roman, care,
desi era practic sub ocupatie germana, primea pe teritoriul sau, in flux
continuu, sutele de mii de romani expulzati ori refugiati din Ungaria, unde
acestia fusesera maltratati, jefuiti de bunurile lor, batjocoriti si ofensati
in sentimentul national si in demnitatea lor umana.


Dar
Evreii? Dupa cum imi spunea in acele vremuri un bun prieten, poetul László
Salamon, evreii nu aveau nici o alta consolare decat speranta intr-o minune de
la Dumnezeu.


In
perioada celor 4 ani de ocupatie ungara, segregarea nationala, rasiala si
religioasa a intrat in practica oficialitatii si a majoritatii populatiei
maghiare din Transilvania de Nord. Segregarea de la leagan la mormant, nu numai
in casatorie, dar si in relatii sexuale, ca si in viata publica, in invatamant
etc.


In
cadrul realitatilor dintr-o asemenea viata, cu anexele suplimentare ce o
insoteau, a aparut intre Romani si Evrei o solidaritate spontana, care nu a
fost consemnata de vreo intelegere protocolara, dar s-a evidentiat concret
intr-o serie de fapte. Despre una din ele, pe care o cunosc ca experienta
nemijlocit traita, voi incerca sa vorbesc astazi in fata Domniilor Voastre, in
acest cadru atat de generos oferit de Universitatea Ebraica din Ierusalim si de
Yad Vashem.


Ma
voi referi anume la o actiune de salvare a Evreilor din „Transilvania de Nord”
in perioada Holocaustului, actiune realizata prin colaborarea unui grup de
Romani si Evrei.


Cu
speranta ca amintirile unui martor si participant la aceasta istorie vor
contribui la relevarea unor intamplari si imprejurari prea putin cunoscute ori
fragmentar consemnate, trebuie sa-mi cer scuze pentru cuprinsul, in general,
arid ca si pentru aspectele documentare, uneori prea concrete ori detaliate ale
expunerii. Dar ceea ce imi doresc in primul rand este sa schitez un fragment de
istorie adevarata, asa cum a fost: „Wie er eingentlich gewesen”.


Voi
incepe prin a preciza ca fac parte dintr-o generatie care a cunoscut ca
experienta proprie fenomenul reprimarilor, al inchisorilor si al asasinatelor
comise pe baza unor argumente nationale, rasiale, religioase si, nu in ultimul
rand, din „ratiuni” politice.


In
acest context, supravietuirea celor prigoniti nu s-a datorat unei lupte pe
viata si
pe moarte, cum ar fi fost firesc, ci, in general,
hazardului
. Fiindca inainte de a pune la cale masacrele, prin mijloace de
intimidare succesive ori prin forta, au fost anulate toate posibilitatile – si
de ordin psihologic – de a lupta, de a reactiona impotriva lor.


Pentru
a intelege cat mai bine imprejurarile, este necesar sa ne situam in acea epoca
care a nesocotit principiile legalitatii fundamentale, elementare. Pentru toti
cei care au fost atacati in existenta lor nationala si biologica in Transilvania
de Nord, n-ar fi existat sanse de supravietuire in cazul cand puterile Axei ar
fi iesit invingatoare in cel de al doilea razboi mondial. Dar acest lucru a
fost inteles abia spre sfarsitul razboiului, mai bine zis abia dupa incheierea
lui, cand s-a aflat ca din cei peste 200.000 de Evrei din Transilvania de Nord au supravietuit aproximativ 8-10%, iar
din cei 1.700.000 de romani, cca. 150.000 au murit pe front, ca soldati in
armata ungara, 400.000 au fost expulzati ori siliti de imprejurari sa se
refugieze in Romania, in timp ce alti 150.000 se aflau in companii de munca
fortata, unii in zona frontului, altii in Germania ori in interiorul Ungariei.


Inainte
de a intra in miezul problemei despre care urmeaza sa vorbesc in continuare, va
cer permisiunea de a face unele referiri la propria mea persoana, ca astfel sa
se clarifice prezenta unui tanar istoric de arta si pictor in desfasurarea unor
actiuni fara nici o contingenta cu preocuparile sale obisnuite.


Inainte
de dictatul de la Viena, mai exact cam cu doi ani inainte de acest eveniment,
am detinut functia de director al cabinetului Rezidentului Regal din Cluj,
profesorul Dr. Coriolan Tataru, care administra 7 dintre cele 11 judete
atribuite Ungariei la Viena.


Datorita
acestei functii, cercul cunostintelor mele s-a largit considerabil, dincolo de
lumea cultural-artistica care imi era familiara. Dintre personalitatile din
viata sociala a evreilor din Transilvania, datorita functiei mele de la
Rezidenta Regala i-am cunoscut, printre altii, pe Primrabinul Clujului, Dl. Dr.
Moshe Carmilly Weiberger si pe Dl Dr. Ernö Marton, reputat
publicist si director al ziarului „Ujkelet”, un fel de publicatie oficiala a
evreimii de orientare sionista si de cultura maghiara din Romania. Aceste doua
personalitati aveau sa aiba un rol hotarator in clarificarea si consolidarea
relatiilor dintre Romani si Evrei, dar mai ales in organizarea acelei actiuni
de salvare din primavara si vara anului 1944, datorita careia s-au salvat de la
deportare, de la moarte sigura…oare cati evrei? in mod cert in jur de 4000.
Dupa alte aprecieri numarul evreilor care au fost salvati atunci a fost mult
mai mare. Clarificarea, atat a imprejurarilor in care a decurs aceasta actiune,
cat si numarul celor salvati, a devenit azi dificila fiindca, tinand seama de
durata vietii oamenilor, foarte putini dintre participantii sau beneficiarii
acelei actiuni mai sunt inca in viata. Pe de alta parte, unii, care ar putea
vorbi, refuza sa vorbeasca ori, pur si simplu, vor sa taca.


Dupa
aprecierea mea ar merita ca aceasta actiune sa fie cercetata, nu atat datorita
implicarii in desfasurarea ei a romanilor, cat mai ales datorita faptului ca
evreii insisi au dreptul sa-si cunoasca – si in perspectiva istoriei – nu numai
pe dusmanii si asasinii poporului lor, ci si pe prietenii pe care i-au avut.


Daca
legatura mea – as putea spune – amicala cu Dl Dr.Ernö Marton era
fireasca, amandoi frecventand cam aceleasi cercuri, in schimb legatura mea cu
Primrabinul Clujului necesita a fi explicata.


S-a
intamplat anume la o vizita a fostului rege al Romaniei, Carol II, in cadrul
receptiei oficiale de la Rezidenta Regala, ca Primrabinul Clujului sa faca o
foarte buna impresie asupra regelui. Cerand informatii de la Rezidentul regal,
acesta s-a exprimat elogios, relevand calitatile deosebite ale foarte tanarului
Primrabin Dl Moshe Carmilly Weinberger. Mie mi-a revenit sarcina de a-l informa
pe Dl Dr. Carmilly Weinberger despre dorinta regelui ca Primrabinul Clujului sa
candideze la functia de Sef Rabin al cultului mozaic din Romania.


http://www.geocities.com/rsorban/despre.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 9:19, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pagina 37 din 41 Înapoi  1 ... 20 ... 36, 37, 38, 39, 40, 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum