IN ROMANIA[1]

Pagina 2 din 41 Înapoi  1, 2, 3 ... 21 ... 41  Urmatorul

In jos

IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:24

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La inițiativa președintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internațională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfășurat sub președinția onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoștință în alocuțiunile rostite de doi președinți succesivi (Ion Iliescu și Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se așterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai știi ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru așteptarea prudentă?

Pe undeva, liniștea generalizată de azi – întreruptă ici și colo de invectivele antisemiților – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităților, a biografiei intelectualității române reprezentative, a istoriei evenimențiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale și existențiale asupra trecutului și prezentului nostru, din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioși pe cont propriu în ultimii zeci de ani și combătute de alți cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate și asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică și (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuțioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfășurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalității, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni pașnici, blînzi și inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetățenilor, să-i lovească, să-i jefuiască și să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conțină mai multe trepte de explicitare. Una din ele așază la temelii complicitatea intelectualității reprezentative. Nume de frunte ale intelighenției românești, directori de conștiință ai poporului dezorientat și-au pus în repetate rînduri puterea influenței în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îți repetă insistent că evreul de lîngă tine aparține unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putință?”, ar trebui să recitim intervențiile publice ale numeroșilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid și pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetățenești pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaționale, și îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste și îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze țara”.

- Cezar Bolliac, revoluționar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregații funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndești că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele românești, lipsindu-i de mijloacele de existență: “Veți vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii și accizarii evrei; veți vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit și peste 2-3 ani iese cu capital mare, veți vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ținut străinilor, am zis că noi nu recunoaștem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendința de a cîștiga fără muncă, lipsa simțului demnității și ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenția evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-și stabili un stat pur evreiesc și declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca națiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenția în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor și asupra caracterului ocult al acțiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia și sprijinul său: francmasoneria religioasă și aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceștia ca fiind o “boală” și propune soluția radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem granițele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînță din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezați ar trebui să primească cetățenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungați din țară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei românești, intelectual enciclopedic și figură emblematică a politicii naționale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate și la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca nație năvălitoare, cît mai mult. Pînă și în profesiunile libere, pînă și în învățămînt, în știință, în literatură, ca avocați, ca medici, ca arhitecți, ca profesori, tot mai mulți, cu filologii, cu ziariștii, cu poeții, cu criticile lor, ei ne dau pur și simplu afară din țara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic și literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conștiinței și al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Și să pornim la recîștigarea prin truda de fiecare zi și prin perfecta bună înțelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, și să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, așa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unității naționale (dar și politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetățenia română și drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea și moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele românești cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, își închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur și simplu un mijloc de dărăpănare morală a societății românești”.

Iar apoi, cînd cuvintele și-au atins ținta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 și 380.000 de ființe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.04.14 9:29, editata de 5 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Actualitate: Ziua Internațională a Holocaustului la Suceava

Mesaj Scris de Admin la data de 07.02.10 13:57

Actualitate: Ziua Internațională a Holocaustului la Suceava – 65 de ani de tragice amintiri

Programul inițiat de scriitoarea Angela Furtună în urmă cu șase ani (de comemorare a victimelor Holocaustului în orașul Suceava, de unde, la 1941, din ordinul mareșalului Ion Antonescu, plecau primele trenuri ale moții încărcate cu evrei către lagărele din Transnistria), a fost materializat și în acest început de an, prin comemorarea victimelor Shoah, de către Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” , cu prilejul celei de a 65-a Zile Internaționale a Victimelor Holocaustului, pe 27 ianuarie 2010.


În aula Colegiului Național sucevean, scriitoarea Angela Furtună a susținut o conferință cu tema „Național-socialism și Holocaust în memoria colectivă europeană”, care a inclus și note și cercetări proprii privind câteva jurnale celebre ce mărturisesc despre lagărele și soarta deportaților, semnate de: Ana Frank, Esther (Etty) Hillesum, Abel J. Herzberg, Chaim Aron Kaplan, Emanuel Ringelblum și Abraham Lewin, Fela Szeps, dar și pagini memorialistice semnate de Mihail Sebastian, Norman Manea sau Arnold Daghani.
Prof. Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava, a vorbit despre însemnătatea memoriei și a prezentat, alături de Angela Furtună, volumul The Book of The Jews From Suceava (Shotz), îngrijită de dr. Benzion Fuchs, sponsor Paul Leinburd. Au fost prezentate apoi două suite documentare conținând sute de fotografii de la Muzeul Victimelor Național-Socialismului German din Dusseldorf și din alte muzee germane, plus fotografii de la Sinagoga Portugheză de la Muzeul de Istorie Iudaică din Amsterdam, făcând parte din Arhiva Angela Furtună.
Prof. Daniel Hrenciuc, de la Direcția de Cultură și Culte Suceava, a vorbit despre originile și efectele nazismului. Audiența a vizionat o producție documentară BBC privind eliberarea lagărelor Auschwitz.
Au urmat lecturi publice din operele lui Paul Celan, Norman Manea, Benjamin Fondane, Benedict Solomon, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Hannah Arendt, Aharon Appelfeld, Primo Levi, Arnold Daghani, Mihail Sebastian (de la a cărui moarte se împlinesc tot 65 de ani în 2010, când va fi celebrat peste tot în lume de personalități literare, științifice și culturale).
În paralel, la Biblioteca Bucovinei din Suceava, s-a vernisat o expoziție de carte dedicată spiritualității iudaice, prezentată de Angela Furtună și prof. Gabriel Cărăbuș, directorul bibliotecii.
La final, Angela Furtună a declarat deschis programul Anul Paul Celan, deoarece în 2010 se împlinesc 90 de ani de la nașterea în Bucovina a marelui scriitor, precum și 40 de ani de la tragica sa dispariție. Programul lansat va conține lecturi publice, prezentări de carte, recitaluri de poezie și conferințe ale unor exegeți ai operei ilustrului bucovinean.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Scrisori către Daniela

Mesaj Scris de Admin la data de 07.02.10 10:45

Scrisori către Daniela

Primesc o scrisoare de la doamna Michaela Roșioru, care însoțește o carte apărută în 2009, la Ed. Europolis – Constanța, „Scrisori către Daniela”, autorul fiind pictorul Arnold Daghani. M-a emoționat și gestul, dar mai mult, numele autorului. În anul 1947 a apărut la București o carte, în condiții grafice extrem de modeste, „Groapa este în livada cu vișini”, pe care o am în bibliotecă. Am citit-o pe nerăsuflate, cu lacrimi în ochi, întâlnind acolo, de două ori numele bunicilor mei din partea mamei, Herș și Ruchel Scherf. Au fost împușcați pe malul Bugului, după ce li s-a ordonat să-și sape mormintele. Bunica era epuizată, astfel că bunicul a ținut-o în brațe până în momentul execuției. Lacrimile mele nu erau numai pentru ei, ci pentru toți nevinovații uciși în „obsedantul” ( cum se exprimă unii) Holocaust. Autorul cărții, ca și al ilustrațiilor era Arnold Daghani. S-a născut la Suceava, în 1905, a fost deportat, cu soția în 1942, la Mihailovka, în 1943 au reușit să evadeze, cu puțin timp înaintea eliberări lagărului, în 1958 a emigrat din România în Israel, apoi a locuit în Franța, Elveția, Anglia, unde a murit în 1985. În 1987, Universitatea din Sussex a primit o donație cu 6000 de lucrări ale lui Daghani, picturi, desene, însemnări personale, iar în 1997 s-a înființat un fond arhivistic Daghani la Centrul de Studii Germano-Iudaice, din Germania. Cartea de memorii de care pomeneam mai sus, a apărut în limba germană în 1960, („Lasst mich leben”), în engleză, în 1961, fiind reeditată după 2000 în România ( Ed. Hasefer), în Germania ( în condiții grafice excelente (Ed. zu Klampen), iar un studiu cu ilustrații a fost publicat la Londra, de către Forumul Cultural Austriac, sub semnătura Griseldei Pollock de la University of Leeds, care s-a deplasat în România, spre a cunoaște țara de origine a pictorului-evocator. Dar să revenim la „Scrisorile către Daniela ( 1959-1984)”. Traducerea și notele aparțin Michaelei Roșioru, ediția fiind îngrijită de Florica Cruceru, din Constanța. Editoarea ne relatează cum a aflat, cu totul întâmplător despre existența relației de iubire, continuată printr-o

îndelungată corespondență, a scriitoarei, artistei plastice Daniela Miga, membră a Uniunii Scriitorilor din România, cu pictorul Daghani. Chipul ei a fost redat de sculptorul Alexandru Călinescu (1889-1978), ca și, desigur, de omul care o iubea, Arnold Daghani.

Volumul redă în mare parte, dacă nu chiar toată corespondența, care are o valoare de netăgăduit, documentar-culturală, pe lângă aspectul uman, sentimental. „Artistul poate să trăiască mai intens decât oricine altcineva bucuria și durerea, cerul și iadul”, scria Daghani în octombrie 1959, la circa un an după plecarea din România.

Daghani a suferit dublu din cauza plecării din țara de origine - a ieșit dintr-un mediu familiar, a părăsit o femeie, care, se pare, a fost dragostea vieții sale. De la prima scrisoare, la ultima ( doar o telegramă) se simte puternica pulsație a inimii unui om care iubește dincolo de durerile provocate de boală. Ultima telegramă – „Iartă, draga mea, tăcerea din cauza unor mari griji... Sentimente neschimbate, urmează scrisoarea cu explicații, fii binecuvântată, cu drag”. Nu a mai urmat nici o scrisoare, nici o explicație. Artistul a avut o viață frământată, recunoașterea sa a venit greu și mai mult în postumitate. Cartea cuprinde, în partea finală reproduceri, Daghani rămâne un mare artist, puțin, foarte puțin cunoscut în România. Pentru amintirea celor care au trăit prin anii 50, reproducem adresele de pe un plic din 1959- Daghani – Hotelul Anglo-Saxon, Ierusalim--- Doamna Daniela Miga, str. N. Golescu 20, raion Stalin, București. În 1959 mai exista raionul Stalin. Iar Daghani își începea periplul prin lume. O carte – un roman, informații despre locuri, oameni din mai toată Europa, cititorul are șansa unor satisfacții reale, o carte excepțională, pe care presa noastră culturală nu a luat-o încă în atenție. Sperăm că ignorarea lui Daghani nu va învinge. Mulțumiri sincere doamnelor Florica Cruceru și Michaela Roșioru pentru un gest de rară noblețe, pe care mulți ar trebui să-l considere exemplar – readucerea în memoria generațiilor ce vin din urma noastră a unor nume de artiști iluștri, a unor oameni care au creat și au iubit.



Boris Marian
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Holocaustul , Gulagul și căderea comunismului

Mesaj Scris de Admin la data de 07.02.10 10:43

Holocaustul , Gulagul și căderea comunismului

O știre de ultimă oră mi-a provocat o creștere a tensiunii arteriale, dar cititorul nu trebuie să se neliniștească. O vorbă populară spune, „Nu mor caii, când vor câinii”. Academia Română intenționează să premieze cartea lui Sorin Lavric, „C. Noica și mișcarea legionară”. Dacă titlul era doar „Noica” , desigur , nu era corect, mișcarea legionară l-a avut pe Noica în rândurile ei. Nu ne ocupăm aici de opera filosofică a lui Noica, nu este de competența noastră. Unii ar putea spune că nici de mișcarea legionară nu ar trebui să ne ocupăm. Se ocupă alții. De ani de zile apare publicația „Cuvântul legionar”, un timp a apărut și „Obiectiv legionar”, care a pus în circulație „Cărticica șefului de cuib”, marea creație, cu ghilimele de rigoare, a Căpitanului. Încă din anii 20, Căpitanul, figură astăzi recosmetizată, promitea rezolvarea definitivă a chestiunii jidovești. Este adevărat că Ion Antonescu are în spatele său incomparabil mai multe victime din rândul evreilor români, dar Legiunea, născută din cuzism, a fost cea mai violentă organizație, în propaganda sa antisemită. Agresarea studenților evrei în facultăți, pe stradă, a elevilor evrei, jefuirea unor magazine evreiești, Pogromul de la București din 21-23 ianurie 1941, nu pot lăsa o urmă de îndoială asupra esenței antiumaniste, antidemocratice, xenofobe, antisemite, antieuropene, anticivilizatorii a acestei organizații care s-a inspirat, în acțiunile ei, din fascismul italian, franchist, dar și nazist, în ciuda caracterului declarat ultraortodox-creștin. Lavric nu face nici o departajare între raționalismul filosofului Noica și iraționalismul legionar. O altă surpriză cu totul regretabilă ne-a făcut-o Marta Petreu cu a sa carte „demascatoare”-- „Diavolul și ucenicul său”, în care Mihail Sebastian apare ca un fascist în stare „embrionară” sau chiar de maturizare. Orice se poate spune despre morți. Sebastian nu poate vorbi. Nici Noica. Iar Cioran, în ultimele zile ale vieții sale i-a mărturisit lui Alexandru Mirodan – „ Nu sunt antisemit”. Mircea Eliade, deși nu s-a dezis public de trecutul său, a căutat să-l pună în umbră, dar colabora, prin reciclarea unor articole, cu presa legionară din SUA, din alte țări. Nici Eugen Ionescvu nu a spus răspicat adevărul despre amicii săi, deși nu le-a împărtășit niciodată opiniile. Ce se întâmplă? Ca și înainte de război, neo-fascismul se erijează și acum în adversarul comunismului. Iar a fi anticomunist, astăzi, este la fel de onorabil cum a fi fost membru de partid ( PCR) ieri. Departe de mine ideea discreditării luptei anticomuniste a oamenilor cu vederi democrate. Dar, cum pot înțelege elogiul adus de politologul democrat-liberal V. Tismăneanu adus cărții lui Sorin Lavric – „o carte bine întocmită”?. În tabăra anticomuniștilor intră cine vrea, deavalma, ca la Partid în 1946 – legionari, foști comuniști, democrați veritabili. De aceea apar noțiuni aberante – Holocaustul roșu, adică Gulagul, Holocaustul verde, adică poluarea mediului, Holocaustul cărților, adică măsurile de cenzurarea a publicațiilor în vremea totalitarismului comunist. Despre Holocaust sau Shoah, cum se numește în ebraică ( în traducere, catastrofă) se evită tot mai mai mult ase vorbi, iar Raportul Wiesel este desconsiderat fie voalat, fie agresiv, în funcție de publicație. Mai mult , antiisraelismul, antiiudaismul sunt considerate de unii că nu ar fi componente ale fenomenului antisemit.

În situația economică a țării, în care s-au format grupuri puternice care treptat monopolizează piața, în situația actuală, când corupția devine tot mai mult un sistem organizat, când partidele politice devin niște forme fără conținut, nu se pune întrebarea firească – ce este de făcut? Legionarii care se reorganizează vizibil, vor veni cu aceleași promisiuni de acum 80 de ani, adică abolirea corupției, despre evrei nu au ce spune, numărul lor este prea mic, dar xenofobia îndreptată împotriva romilor, ungurilor va funcționa cu succes la public. Comuniștii au dispărut, de parcă nici nu au fost vreodată, ceea ce este firesc, generația actuală știe foarte bine prin ce au trecut părinții. Atunci, mă întreb, de unde fervoarea aceasta anticomunistă, artificială aș spune, când pericolul vine dinspre extrema dreaptă? Vandalizarea unor sinagogi, cimitire, semnele cu zvastică, publicațiile de culoare pro-fascistă, antiisraelismul accentuast, simpatia pentru terorismul islamic, deși orice om cu scaun la cap ar trebui să-l respingă cu toată hotărârea, nu prezintă pericole majore?

Ce spun politologii serioși? Ce spun jurnaliștii care mai au o con-știință? Eu nu aud nici un ecou. Iar comentatorul de pe uliță spune și el ce citește în presă. Care presă? Eu nu mai citesc decât pe sărite, nu mai am încredere. Este trist, îngrijorător. Oare secolul XXI va fi un remake al secolului XX? Poate, dar cu alți actori.



Boris Marian.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Săptămâna memoriei

Mesaj Scris de Admin la data de 30.01.10 10:07

„Săptămâna memoriei”




• dezbateri, conferințe, expoziții și concerte de muzică clasică au fost programate în perioada 25 – 29 ianuarie, pentru a marca, la nivel extins, „Ziua memoriei Holocaustului și prevenirii crimelor împotriva umanității”


Astăzi este „Ziua memoriei Holocaustului și prevenirii crimelor împotriva umanității”. La Iași, o întreagă săptămână este consacrată evidențierii memoriei ca principal factor în a împiedica repetarea unor greșeli având consecințe tragice la nivelul istoriei. Începând de luni, până pe 29 ianuarie, sub genericul „Săptămâna memoriei/ Semaine de la mémoire” (ediția a II-a), Centrul Cultural Francez (CCF) Iași invită la dezbateri, conferințe, expoziții și concerte de muzică clasică.

Expoziția „Recviem pentru țăranul român. Țăranii și comunismul”, organizată în parteneriat cu Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, a fost deschisă ieri, la Muzeul Unirii, și va putea fi vizitată până pe 26 februarie, la Muzeul Unirii din Iași.

Astăzi, de la ora 18, în Sala „B. Fondane” a CCF, va avea loc un concert cameral, realizat în parteneriat cu Colegiul de Artă „Octav Băncilă” și Universitatea de Arte „George Enescu”.

Mâine, de la ora 17, Muzeul Unirii va fi gazda conferinței cu titlul: „Memoria ca formă de justiție. Istoria unui muzeu”, susținută de Ioana Boca, director executiv al Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei Sighet. Invitat va fi academicianul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cazul Abraham poate genera legea Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 23.01.10 17:46

Cazul Abraham poate genera legea Holocaustului
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883871/Cazul-Abraham-poate-genera-legea-Holocaustului/
Sentința prin care doi evrei din Galați sunt despăgubiți pentru ororile îndurate în timpul regimului Antonescu poate constitui un precedent pentru alți supraviețuitori.

Exemplul lui Devy și Sami Abraham, cei doi frați deportați în Transnistria care au câștigat la Tribunalul Galați despăgubiri de 360.000 de lei pentru abuzurile regimului Antonescu, ar putea fi urmat de ceilalți supraviețuitori din România ai Holocaustului. În prezent, mai sunt în viață doar 300. Aceasta este opinia președintelui Asociației Evreilor Români Victime ale Holocaustului, Liviu Beriș, el însuși un supraviețuitor din cel mare mare lagăr din Transnistria, Moghilev.

„Decizia este în mod cert întemeiată și spun asta cu atât mai mult cu cât îl cunosc pe Devy Abraham și știu cât l-a marcat acea groaznică experiență. Foarte probabil, această decizie îi va determina pe mulți alți supraviețuitori să ceară despăgubiri în justiție”, spune Liviu Beriș.

O lege specială pentru Holocaust


Directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului din România, Mihai Ionescu, consideră că, întrucât instanțele s-ar putea confrunta cu o avalanșă de acțiuni similare cu cea declanșată de frații Abraham în 2005, o lege care să stipuleze despăgubiri pentru victimele Holocaustului ar fi mult mai eficace.

„Sentința este o premieră ce ar trebui să dea legiuitorului impulsul de a evalua și gândi o măsură reparatorie de ordin general, cum s-a întâmplat în cazul celor re fugiați din Cadrilater, de exemplu. Trebuie evaluat dacă măsurile luate până acum de stat în cazul evreilor sunt suficiente sau nu”, apreciază Mihai Ionescu.

El face trimitere la banii pe care, acum, îi primesc de la stat cei care au fost deportați, ca supliment la pensie, potrivit Legii 118 din 1990 (privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri - modificată în 2000).

„Supraviețuitorii Holocaustului primesc în jur de 100 de lei pe lună pentru fiecare an de deportare”, explică Liviu Beriș. Devy Abraham, pe baza dovezilor deportării pe care le deține, primește circa 6 milioane în fiecare lună, însă acum va primi și o despăgubire de 180.000 de lei, la fel ca fratele său.

"Decizia este în mod cert întemeiată și spun asta cu atât mai mult cu cât îl cunosc pe Devy Abraham și știu cât l-a marcat acea groaznică experiență. Foarte probabil, această decizie îi va determina pe mulți alți supraviețuitori să ceară despăgubiri în justiția română.",
Liviu Beriș, președintele Asociației Evreilor Români Victime ale Holocaustului





„În vecinătatea morții”


Devy Abraham are 77 de ani și este grav bolnav de inimă de când și-a pierdut unicul copil. Susține că banii care îi vor fi virați în curând de Direcția de Finanțe Galați au pentru el mai mult o valoare simbolică, de victorie împotriva regimului Antonescu, care prin ordinul de deportare i-a răpit copilăria și i-a distrus familia.

Frații Abraham, împreună cu mama lor, au stat în lagărul de la Halcineț între 1941 și 1944, iar tatăl a fost transferat la Nicolaev, în Ucraina, unde a fost executat.

„Mărturia domnului Devy Abraham este importantă pentru că ne oferă informații despre viața în ghetourile și lagărele mici, în număr de câteva zeci, din județul Moghilev. Lagărele de aici trebuiau să aibă un caracter provizoriu, de tranzit spre zone de mai la est, dar din cauza neînțelegerilor dintre armata română și cea germană, și a caracterului haotic al deportării, iată că oamenii au rămas pe loc, reușind să supraviețuiască. Cu ajutorul mărturiei lui Devy Abraham și a altora, vedem că viața acolo a fost teribilă, în vecinătatea morții”, spune istoricul Adrian Cioflâncă, de la Institutul „A.D. Xenopol”, din Iași, membru în Comisia „Wiesel”, care a întocmit raportul de condamnare a Holocaustului.


360.000 de lei
vor primi frații Abraham de la statul român


DECORAȚIE

O recunoaștere fără valoare


După ce Răzvan Theodorescu, pe când era ministru al Culturii, a pus sub semnul întrebării participarea României la Holocaust, președintele Ion Iliescu a numit în 2003 o comisie de studiere a Holocaustului, în frunte cu laureatul Nobel, Elie Wiesel, supraviețuitor de origine română.

După condamnarea de către Iliescu, Băsescu a decorat 21 de supraviețuitori ai Holocaustului, printre care și pe Devy Abraham, cu ordinal Serviciu Credincios în grad de cavaler. „Statul m-a trimis la moarte și apoi mi-a trimis decora ția, prin prefect. N-am vrut s-o primesc. Mi-au adus-o apoi cei de la Comunitatea Evreiască”, spune acesta.

ÎNCERCARE

Devy Abraham și tovarășul Hrușciov


Devy Abraham a avut dorința de a vorbi despre suferințele Holocaustului și, mai ales, de a-i face să plătească pe vinovați încă de când a fost repatriat. În 1953 s-a izbit însă de nedreptățile altui regim totalitar, cel comunist, fiind concentrat trei ani la muncă forțată.

Pe când Nikita Hrușciov era încă prim-secretar al PCUS, Devy a îndrăznit, spune el, să-i scrie pentru a cere pedepsirea evreului care fost ales dintre deportați să fie șeful lagărului. „Se numea Iosef Ghevirtz. Ca și fata lui, au murit la Halcineț, de plămâni. A rămas în locul lui băiatul lui, Max, care era și mai rău. I-am cerut lui Hrușciov să pună procuratura să-l caute în Cernăuți, de unde știam că sunt, și să-l pedepsească. Normal că probabil scrisoarea a ajuns la Securitate, dar nu am pățit totuși nimic”, povestește bătrânul despre gestul său naiv.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Prima despăgubire pentru Holocaustul românesc: 360.000 de le

Mesaj Scris de Admin la data de 23.01.10 17:37

Prima despăgubire pentru Holocaustul românesc: 360.000 de lei

Doi frați evrei au obținut, în premieră, despăgubiri în justiția românească pentru cele îndurate în perioada Holocaustului și, indirect, condamnarea regimului Antonescu.

Devy Abraham era un copil de 8 ani când a fost deportat în Transnistria împreună cu familia. Când s-a întors acasă, în 1945, avea vârsta pubertății, dar experiența morții îl îmbătrânise deja. Vreme de aproape o jumătate de secol după ce a scăpat din ghearele Holocaustului a trăit cu spaima Securității în oase. Ar fi vrut să-și strige suferința de a-i fi fost răpită copilăria și de a-i fi fost distrusă familia, însă instinctul de conservare i-a impus autocenzura.

În 2005, după ani de ezitări, a decis să se elibereze. În primul rând din temnița propriei memorii. Și să ceară condamnarea celor din cauza cărora a suferit. În 2009, după o luptă inegală cu statul, Devy Abraham a obținut o a doua execuție a mareșalului Ion Antonescu. Una simbolică, dar care îi unge sufletul. Devy Abraham și fratele său, Sami, care era bebeluș când a fost deportat, sunt primii evrei care au obținut despăgubiri în justiția românească, la Tribunalul Galați, pentru Holocaust.

Deportarea, suprema îngăduință legionară


„Jidanul Isac Abraham va fi executat.” Cu această sentință seacă a început calvarul familiei lui Devy. Era în plină iarnă a anului 1941, în Portul Galați, la sediul comandamentului legionar din oraș. Isac Abraham, tatăl lui Devy și al lui Sami, s-a predat legionarilor după ce doi ani scăpase de înregimentarea în batalioanele de muncă pentru evrei.

„Tata a venit în Galați în 1932, din Bucovina, și s-a căsătorit aici cu mama, Fany Weisman. În 1939 i-a venit ordinul de chemare în batalioanele de muncă, însă autoritățile l-au căutat mult timp la Siret, de unde venise. La începutul lui 1941 i-au dat însă de urmă, în Galați”, povestește Devy.

Inițial, Isac Abraham s-a ascuns la niște prieteni. Jandarmii au găsit-o totuși pe soția sa. Bătaia primită de aceasta l-a făcut pe bărbat să cedeze și să se predea imediat. „Când ne-am dus după el, în port, era la pământ, în genunchi, bătut până la sânge”, își aduce aminte Devy.

Imaginea căpitanului Soare, șeful Legiunii de Jandarmi, cel care a rostit sentința fatidică pentru tatăl său, îi revine în minte și-i brăzdează fața cu un rictus. „Eu aveam 8 ani, fratele meu 1 an. Mama, care-l avea în brațe, a sărit la picioarele tatei, iar eu am început să plâng. Atunci, căpitanul Soare a schimbat foaia. „Familia jidanului Abraham va fi deportată în teritoriile noastre”, a spus el. Pe moment, li s-a părut o îngăduință pe care au primit-o cu bucuria celor care și-au văzut salvat capul familiei. Nu aveau de unde să știe că moartea nu-i va scăpa din ochi.

Exterminarea lentă, prin înfometare

Familia Abraham a fost singura din Galați deportată în Transnistria. După ce căpitanul Soare i-a cruțat viața „jidanului Isac”, acesta și-a lăsat toată bruma de avere strânsă ca cizmar, și-a luat cei doi copii și nevasta și s-a îmbarcat pe un șlep ce i-a dus pe Dunăre până-n Ucraina. Apoi au trecut din tren în tren de marfă și au ajuns la Chișinău. Din acel moment s-au transformat în statistică. S-au alăturat zecilor de mii de evrei care au fost trimiși în lagărele din Transnistria.„Am mers în coloană, pe jos, sute și sute de kilometri. Ne-am oprit abia după nouă luni, nu departe de Bug, în lagărul de la Halcineț, județul Moghilev”, explică Devy Abraham.

Acolo li se pregătise drept adăpost un fost grajd de vite, unde au fost băgați câte 30 de oameni într-o încăpere. Se dormea direct pe lutul de jos, fără geam și fără uși. Pentru exterminare, regimul Antonescu nu se obosise să mai ridice camere de gazare. A folosit o metodă mult mai economică și sigură: înfometarea. „Se murea pe capete de foame, păduchi și frig”, spune Devy.

Alături de el și de fratele său, în lagăr mai erau trei copii. Unul era vărul lor, Jean, ce fusese deportat împreună cu mama sa, Carolina Segal, sora lui Fany Abraham. Se întâlniseră cu ei la Chișinău, unde aceștia fuseseră aduși de la Bacău. Pe drum, din cauza unei apendicite, Carolina și-a pierdut soțul, pe Avram, însă la Halcineț a învățat repede lecția supraviețuirii pentru a-și ține în viață pruncul.

Ceilalți doi copii erau ai unui căruțaș din Cernăuți, și erau ceva mai mari decât Devy. „Ei erau privilegiații lagărului. Când murea cineva, jandarmii îi puneau să caute morții de aur. Scoteau dinții cu clești pentru cuie și îi dădeau jandarmilor. Așa obțineau de mâncare”, povestește Devy, cu o urmă de invidie - cea a copilului - pe față.

Tatăl, executat în Ucraina


De contactul cu stârvurile nu avea să scape nici Devy. De obicei, când murea cineva, era pus să care cadavrul în șanțul din fața lagărului, în care, spune el, era lăsat să putrezească pur și simplu, fără a fi acoperit cu pământ. „Nimeni nu se putea apropia de lagăr”, arată el. Cu toate încercările fizice la care trebuiau să facă față, Abrahamii erau mulțumiți că sunt încă cu toții în viață. Și, mai ales, împreună. În 1943, cei aproximativ 150 de bărbați de la Halcineț au fost duși însă într-un alt lagăr, la Nicolaev, în Ucraina.

„Au fost luați de câțiva ofițeri SS, încărcați în mașini și duși să muncească într-o carieră de piatră.” După un an, poveștește Devy, căruțașul Kelmer, tatăl celor doi copii ce scoteau dinții cadavrelor, a reușit să evadeze de la Nicolaev și s-a întors la familia sa, în Halcineț. Soția îi murise și, noaptea, a reușit să fugă de acolo cu copiii. Nu înainte de a-i da lui Fany Abraham o veste care avea să fie primul pas spre declin: Isac fusese împușcat la Nicolaev pentru că se îmbolnăvise și nu mai era apt de muncă. Dar moartea nu-și spusese încă ultimul cuvânt.

LECȚIE DE SUPRAVIEȚUIRE

Delicatese de lagăr nazist: carne de câine și urină

În lagărul de la Halcineț, în 1944, mai rămăseseră vreo 30 de persoane. Au supraviețuit nu neapărat cei mai sănătoși, ci cei care au putut să se lupte mai aprig pentru hrană. „Eu și mătușa mea, care era mai agilă, reușeam uneori să ne mai strecurăm sub gardul de sârmă care împrejmuia lagărul și să fugim, dimineața, pe la ora 4, în satul cel mai apropiat. Pur și simplu cerșeam. Ne întorceam cu câțiva cartofi, cu o bucată de mălai. Mai mergeam în pădure, aduceam ciuperci. Nu ne-am otrăvit niciodată”, punctează bătrânul.

Deși vara erau duși să lucreze la câmpurile de tutun, sfeclă și cartofi dimprejur, deportații nu aveau voie să bage nimic din ce era comestibil în gură. „Un pretor stătea cu un pistol într-o mână și cu o umbrelă cu țepușă în spatele nostru. Dacă încercam să mâncăm ceva, fie ne înțepa, fie ne împușca”, descrie Devy.

Salvarea de la foamete, în ultima perioadă a deportării, a venit de unde se așteptau mai puțin. De la jandarmii care începuseră să împuște câinii din zonă pentru a-și face cizme din pielea lor. „Când auzeam o împușcătură, eram cel mai vioi. Mergeam afară, luam câinele și îl prăjeam pe frunze, cu tăciuni aduși aprinși, tot clandestin, de la țărani. Era o mâncare dulce și grețoasă”, spune Devy, ca și cum ar vrea să alunge un iz neplăcut.

„Medicament” împotriva febrei tifoide

Cele mai grele încercări au fost tifosul exantematic și febra tifoidă. „De primul am scăpat datorită mamei, care-și cususe o pereche de cercei și un inel de aur în poala rochiei cu care a plecat de acasă. I-a dat unui jandarm să ne aducă pâine, slănină și usturoi și așa ne-a salvat. Febra tifoidă am făcut-o de la apa cu excremente pe care o beam”, este convins Devy.

În fântâna de lângă lagăr fuseseră aruncate cadavre pentru ca oamenii rămași în viață să nu poată bea apa. Așa că singura șansă de a-și potoli setea rămăsese zăpada pe timp de iarnă sau apa de ploaie, din urmele lăsate de vite în noroi. „Medicamentul pentru febră a fost propria urină, însă nici aceasta nu era de-ajuns, în condițiile în care nu mai eram în stare să procurăm mâncare și apă”.



ÎN GROAPA COMUNĂ

Uciși de armata română

În martie 1944, cei trei Abrahami rămași în viață au fost și ei la un pas de moarte. „Au venit două mașini cu soldați români și un neamț și ne-au dus în stepa Kopaigorod. Ne-au oprit lângă o groapă, deja plină de morți, ne-au întors cu spatele, pe marginea gropii, și au început să tragă. Voiau să elimine orice martor al crimelor din lagăre”.

Repatrierea

Dumnezeul Abrahamilor, unul ce nu avea prejudecăți rasiale, a intrat atunci în acțiune. „Din fericire, noi am venit cu a doua mașină. Când au început să tragă în noi bravii noștri soldați români, deveniți apoi veterani respectabili, au apărut niște avioane rusești. Soldații au intrat în panică, au tras aproape la întâmplare, apoi au fugit”.

Devy și mama sa aveau să se trezească după nici el nu știe cât timp în groapa cu morți. Fany primise două gloanțe în șold și era cu mințile rătăcite, iar Devy avea un glonț în picior. Singur, Sami, ca prin minune, scăpase teafăr. Carolina și Jean, în schimb, dispăruseră. „Am fost găsiți de doi țărani, care ne-au ascuns într-o colibă în păpurișul din preajmă. Acolo am stat, cu ajutorul lor, până în 1945, când am aflat și noi că s-a terminat războiul și am fost repratriați”, își încheie Devy povestea.



EPILOG

„Atât vreau. O prăjitură”

După război, Devy și-a întreținut familia cu banii câștigați ca băiat de prăvălie, într-o drogherie. Treptat și-a făcut și studiile, devenind tehnician farmacist. Fratele său, Sami, stabilit la Râmnicu-Vâlcea, a lucrat în armată și are doi copii emigrați după 1990 în Israel. Mama lor, Fany, a rămas inaptă de muncă din cauza unui glonț care nu i-a putut fi extras și a murit în 1991. În urmă cu 30 de ani, Devy a aflat că mătușa Carolina și fiul ei Jean au reușit să plece, cu un vapor, în Palestina.

În 2005, Devy a decis să dezgroape ororile trecutului și a dat statul român în judecată pentru cele îndurate. În 2006, o boală necruțătoare i-a răpus singura fiică, iar soția sa a orbit și a paralizat de supărare. El nu a cedat însă. Deși a avut avocați din oficiu, s-a reprezentat singur. Inițial, a pierdut la instanțele din Galați. Înalta Curte de Justiție a decis rejudecarea.

În octombrie 2007, Tribunalul din Galați i-a făcut dreptate. „O persoană care a fost privată de libertate ori căreia i-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal și chiar imoral are dreptul la recuperarea pagubelor”, au motivat judecătorii.

Decizia a fost menținută și de Curtea de Apel Galați, iar din iunie 2009 frații Abraham tot așteaptă 360.000 de lei - banii de la stat, care au întârzâiat prea mult, dar acum „sunt prinși în noul buget”, după cum a confirmat Direcția Finanțelor Galați. Nu sunt mulți, dar nici puțini pentru niște bătrâni care și-ar putea îndeplini cu ei dorințe nerostite. Devy ar putea, de pildă, să meargă în Israel. Dar nu. El nu-și dorește decât să-și ia o prăjitură.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Totul despre Transnistria

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.10 17:20

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CHISINAU 1903: ORASUL MĂCELULUI

Mesaj Scris de Admin la data de 03.01.10 11:05

CHIȘINĂU 1903: ORAȘUL MĂCELULUI
de Lucian-Zeev HERȘCOVICI
Ce se poate spune despre un pogrom dupa mai mult de 100 de ani? Cum se pastreaza amintirea lui in memoria colectiva, avand in vedere faptul ca in aceasta suta de ani s-au petrecut fapte, crime si suferinte care au depasit proportiile acelui pogrom cu mult mai mult decat parea posibil la data respectiva? Monstruozitatea, ura fata de om, crima genocidiara, antisemitismul, rasismul si rezultatele lor au ramas, depasind cu mult acest preludiu la asasinat de la inceputul secolului al XX-lea. Poate ca ura animalica antiumana a ramas aceeasi, dar tehnologia care i-a venit in ajutor s-a dezvoltat cu repeziciune. In loc sa ajute omenirii, i-a ajutat pe cei mai ticalosi indivizi sa loveasca in civilizatia si existenta umana.

M-am gandit la aceste lucruri acum, in urma unui fapt rusinos, petrecut la Chisinau in zilele sarbatorii de Hanukkah. La iesirea din biserica, dupa slujba religioasa, circa 100 de oameni, care se considera buni crestini, cu preotul lor in frunte, au aruncat un candelabru de Hanukkah instalat de evreii religiosi din miscarea Habad in parcul Stefan cel Mare din oras. Motivul? Republica Moldova este o tara ortodoxa. Cum au putut face acest lucru, nu stiu. Gestul lor este departe de a fi al unor buni crestini, este opus preceptelor de bunatate, omenie, marinimie si toleranta din crestinism. Faptul in sine m-a facut sa ma gandesc la alt act antisemit de la Chisinau, pogromul din anul 1903. Desigur, cele doua fenomene nu sufera comparatie. Este o diferenta de 106 ani. Dar uneori gandirea oamenilor este aceeasi, chiar peste secole. Oare se va schimba aceasta gandire in viitor? Vreau sa sper ca da. Vreau sa fiu optimist.

In anul 1903, Basarabia se afla in fruntariile Imperiului Tarist. Ea fusese smulsa Moldovei in anul 1812. Rusia facea eforturi pentru a o rusifica, folosind orice metoda in acest scop, chiar cu pretul invrajbirii intre locuitori. Orasul Chisinau servea drept centru administrativ al acestei provincii marginale a Imperiului Rus. Hotararile adminstrative erau luate atat de guvernul tarist de la Sankt-Petersburg, cat si de administratia locala de la Chisinau, in parte rusificata. Populatia orasului se compunea din romani ("moldoveni" sau "basarabeni"), rusi, evrei si oameni de alte neamuri. In anul 1897, evreii erau in numar de 50.537 persoane, reprezentand 46 % din populatia orasului. Basarabia facea parte din teritoriul vestic al Imperiului Tarist, portiune permisa locuirii evreilor. Majoritatea acestor evrei vorbeau limba idis. Unii dintre ei adoptasera limba rusa.

Pogromul de la Chisinau a durat trei zile: 19, 20 si 21 aprilie 1903 . Erau zilele Pastelui crestin ortodox. Conform calendarului ebraic, prima zi corespundea cu ultima zi de Pesah (Pastele evreiesc), numita "Aharon shel Pesah". Pogromul de la Chisinau a atras atentia lumii evreiesti, lumii rusesti si intregii lumi civilizate datorita faptului ca in cadrul sau avusese loc un aspect nou: oameni ucisi. Anterior, in pogromurile din anii 1881-1882 din sudul Rusiei, elementul specific fusese jaful. De data aceasta insa apare crima, omuciderea, asa cum nu mai avusese loc in pogromuri de circa 250 de ani. In pogromul de la Chisinau au fost ucisi 49 de evrei (dintre care 24 femei si copii), au fost raniti circa 300 (dintre care 75 grav raniti) si au fost distruse, avariate sau jefuite circa 2800 case de locuit si pravalii evreiesti.

Deoarece evreii bogati, domiciliati in zona centrala a orasului, si-au putut permite sa plateasca paznici speciali, ei nu au fost afectati. La aceasta a contribuit si apropierea lor de administratia centrala si locala. In schimb, cei afectati au fost evreii saraci, din periferiile si mahalalele orasului. Acolo, politia si armata aproape ca nu au actionat. Autoritatile au tacut, manifestand o indiferenta tacita. Tineri (si mai putin tineri) evrei organizati in grupuri au incercat o autoaparare, dar fara prea mult succes. Uneori, politia a intervenit tocmai impotriva acestor grupuri de autoaparare, acuzandu-le de tuburarea ordinei publice...

Istoricii vorbesc despre pogromul de la Chisinau ca despre un fapt care a marcat inceputul istoriei evreiesti a secolului al XX-lea. Este vorba despre cateva aspecte: antisemitism, relatia intre evrei si crestini, istoria evreiasca interna, aceasta incluzand ideea autoapararii, a renuntarii la cererea permanenta de ajutor din partea altora, ideea parasirii Diasporei. Un istoric israelian dintr-o generatie mai veche, Benzion Dinur, afirma acum circa 50 de ani ca pogromul de la Chisinau reprezinta "prototipul Holocaustului...din toate privintele: din punctul de vedere al organizarii pogromului, dimensiunilor si stilului sau, precum si din punctul de vedere al antrenarii fortelor sociale care actioneaza asupra directionarii situatiei evreilor din Diaspora si stabilirii destinului lor". In privinta pregatirii pogromului, istoricul Benzion Dinur accentueaza asupra rolului autoritatilor centrale de la Sankt-Petersburg, in special al ministrului de interne, Plehve. Acest ministru cauta o diversiune care sa distraga atentia maselor de la revolutionarismul tineretului. Era Plehve antisemit? Se pare ca da, dar nu este sigur. Totusi, intr-o intalnire cu notabili evrei bogati, el ar fi afirmat ca are nevoie de ei ca element de dezvoltare economica si stabilitate, si ca este prietenul lor. Orientarea lui Plehve era deci impotriva evreimii sarace. Alt istoric israelian, Shmuel Ettinger, afirma acum circa 35 de ani ca aceasta era nu numai orientarea ministrului de interne, ci si a tarului Nicolae al II-lea.

Singurul ziar din Chisinau, in limba rusa, care aparea din anul 1898, era antisemit si incita impotriva evreilor. Acest ziar local, "Besarabetz", era redactat de ziaristul antisemit Pavelaki Crushevan. El publicase cu lux de amanunte despre un caz de asa-zis "omor ritual" in luna februarie 1903: era vorba despre un copil crestin din localitatea Dobosari, gasit mort. Desi ancheta a stabilit nevinovatia evreilor, incitarea a continuat. In jurul lui Crushevan s-au organizat grupulete de pogromisti, formate din 8-10 persoane, pregatite de actiune. Apoi, in luna aprilie, ele au trecut la fapte. In prima zi a pogromului au avut loc jafuri, raniri, violuri. A doua zi insa, au avut loc si omucideri.

Amestecul autoritatii centrale a capatat un aspect nou. S-a vorbit despre o dispozitie transmisa de ministrul de interne viceguvernatorului Basarabiei, cerandu-i sa nu intervina cu politia si armata in cazul unor tulburari imediate. Ceea ce s-a si intamplat. Mai mult, s-a aflat despre prezenta unui functionar al politiei secrete, Levendal, la Chisinau, acesta fiind unul dintre organizatorii pogromului. Politia si armata au primit ordine de la reprezentantii administratiei locale, de a nu interveni pana la primirea unui ordin explicit in acest sens, emis de administratia centrala. Au fost chiar cazuri de solidarizare intre pogromisti si politie, bazate pe coruptie. De exemplu, poate fi citat un caz de mituire a politistilor. Pogromisti jefuitori au furat un numar mare de cizme din pravalia unui evreu si le-au oferit cadou politistilor. Acestia le-au primit, dar comandantul politiei i-a obligat sa le inapoieze, fiind obiecte furate.

Aspectul social al problemei - participarea masei crestine sau cel putin indiferenta ei fata de crimele din pogrom - se reflecta prin prezenta unui numar de "curiosi" pe strazile orasului, pline cu obiecte jefuite din pravalii sau locuinte si aruncate. Acesti oameni nu numai ca nu au intervenit in favoarea victimelor, ci si-au insusit bunuri jefuite, ori au atras atentia pogromistilor asupra unor trecatori evrei.

Cu toate acestea, s-au inregistrat si cazuri de crestini care au salvat evrei in mod dezinteresat, ascunzandu-i in casele lor. Ulterior, unii dintre acesti crestini au fost pedepsiti de autoritati. Au existat si crestini care au contribuit financiar pentru ajutorarea victimelor. Este interesanta atitudinea unei parti importante a intelectualitatii rusesti, in favoarea victimelor. Sunt cunoscute scrierile unor mari scriitori rusi, precum Lev Tolstoi, Vladimir Korolenko si Maxim Gorki in favoarea evreilor.

Atitudinea lumii evreiesti a fost de solidaritate, de efort pentru ajutorare si de indemn la organizare, la autoaparare, la renuntarea la dependenta fata de altii. Indemnuri la organizare si autoaparare au aparut in poezia "Rahamu" (Aveti mila), scrisa in limbile idis si ebraica, de poetul Shimon Frug. Ele au aparut si in scrieri ale ideologilor Ahad Haam (Asher Ginzburg) si Vladimir Zeev Jabotinsky, in limbile ebraica si rusa, precum si ale istoricului Shimon Dubnov. Tragedia a fost reflectata si in arta, de pictorul Lilien. Dar cel mai profund a fost resimtita intr-o poezie si un poem ale poetului Haim Nahman Bialik, in limba ebraica. Bialik a vizitat orasul Chisinau in lunile mai-iunie 1903, timp de cinci saptamani. El s-a aflat in fruntea unei delegatii trimisa la Chisinau de un comitet desemnat special, intemeiat la Odesa sub conducerea lui Ahad Haam si a lui Shimon Dubnov, cu scopul ajutorarii victimelor, dar si a cercetarii desfasurarii pogromului, a adunarii de marturii si documente in acest sens. Aflat la Chisinau, Bialik a strans numeroase documente, precum si marturii ale supravietuitorilor. Poezia "Al hashkhita" (Despre macel) a scris-o atunci cand se afla la Chisinau. Poemul "Beyir haharegah" l-a scris ulterior, in vara anului 1903, cand se afla la socrul lui, la Gorobshcina, unde urma sa pregateasca volumul de documente despre pogrom pentru publicare. In cele din urma, Bialik - poet - a scris acest poem in limba ebraica, publicandu-l in acelasi an. Poemul a fost tradus in limba rusa si publicat in aceasta limba de Vladimir Zeev Jabotinsky. Volumul de documente a ramas inedit. El a aparut abia in anul 1991, sub titlui "Eiduyoth nifgaey Kishinov" (Marturii ale victimelor de la Chisinau), sub ingrijirea lui Yakov Goren, la Tel Aviv, in limba ebraica. Un volum antologic despre pogromul de la Chisinau a aparut in anul 1953, la 50 de ani dupa pogrom, la Tel Aviv.

In incheiere am hotarat sa adaug traducerea unui scurt fragment din prima parte a poemului "Beyir haharegah" (In orasul macelului) de Haim Nahman Bialik din limba ebraica in limba romana. Fragmentul descrie adevarate scene de groaza, ale dezastrului rezultat din lipsa de omenie a unor indivizi cu pretentie de oameni, care ar putea fi calificati drept pitecantropi sau calibani. Nu stiu daca traducerea va place cititorilor: in domeniul traducerii in versuri nu sunt decat amator. Nu stiu nici daca poemul, tragic, nu va starni mania cititorilor. El este scris in maniera de acum 100 de ani.

ORASUL MACELULUI

De:Haim Nahman Bialik
(fragment, traducere de Lucian-Zeev Herscovici)

Du-te in orasul macelului si intra in curtile sale,
Sa vezi sangele cu proprii tai ochi si sa-l pipai pe garduri cu mainile tale,
Sa-l pipai pe copaci si pe pietre si pe tencuiala zidirilor,
Este sangele inchegat, unit cu creierii zburati ai martirilor.
Si de acolo ai ajuns la ruine si ai sarit peste gropi si pietre
Si ai trecut pe langa ziduri daramate si pe langa sfaramate vetre,
In locul cel mai distrus, cu gropile largite,
Intunericul pietrei negre si goliciunea caramizii arse, murdarite,
Care arata ca cicatrici deschise peste rani grave, inegrite,
Ce nu mai pot fi vindecate, lecuite.
Iar picioarele tale s-au scufundat intre pene risipite si s-au lovit de metal facut bucati,
De cioburi, sfaramaturi aruncate, rupturi de carti.
Vezi chin si suferinte, distrugere totala, lume sfaramata
Si nu vei putea sa suporti, vei pleca de acolo deindata.
Si au inflorit salcamii si mirosul florilor lor
Il simti ca un miros de sange, ingrozitor.
..............................................................................
Pentru ca Dumnezeu primavara si macelul impreuna le-a chemat,
Soarele a stralucit, salcamul a inflorit, ucigasul a injunghiat.
Si ai fugit si ai venit in curte, iar in curte este un damb rau,
Damb pe care au fost decapitati doi: evreul si cainele sau.
O secure le-a taiat capetele si apoi i-au azvarlit la gunoi,
Si in seara macelului, porcii le-au scormonit trupurile si le-au rostogolit in noroi.
Maine va ploua si apa ii va tara in pustiu, in zavoaie
Si sangele lor nu va mai striga din gunoaie,
Caci in adancuri vor creste spini, ciulini fara rost
Si totul va reveni ca inainte, asa cum a fost.
citeste
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Rebeliunea și pogromul legionar din 21-23 ianuarie 1941

Mesaj Scris de Admin la data de 03.01.10 9:02

Rebeliunea și pogromul legionar din 21-23 ianuarie 1941



Rebeliunea și pogromul legionar din 21-23 ianuarie 1941

La 11 ianuarie 1941, Ion Antonescu își exprima, în ședința Consiliului de Miniștri, îngrijorarea și dezaprobarea față de acțiunile unilaterale ale Legiunii cu care era asociat la guvernare. Declarația sa nu era surprinzătoare. Conflictul era copt după asasinatele fătuite în spre sfârșitul anului 1940, acțiunile de jaf organizat sau stihiniic, pe care le comiteau legionari cu diverse funcții, așa zisa „bolșevizare” a Legiunii ( existau agenți sovietici, dar erau sub acoperire), blocarea industriei și comerțului, prin actele de vandalizare a proprietăților evreiești, pe baza programului de „românizare”, care era un prilej de furt în toată regula. Germania și-a exprimat de mai multe ori interesul pentru petrolul din România și nu dorea dezordini , schimbări de guvern, etc.La 14 ianuarie 1941, Antonescu îl vizitează pe Hitler și, se pare, primește asigurarea unui sprijin direct, pentru restabilirea ordinii. La 18 ianuarie 1941, comisarii legionari pentru românizare sunt concediați, ceea ce produce imediat o reacție furibundă. La 20 ianuarie, ministrul legionar de interne, Petrovicescu este demis, motivul fiind lipsa de vigilență în prevenirea asasinării maiorului german, de aviație, Doering, se pare, de un agent britanic. Urmează, în aceeași zi alte demiteri, astfel că legiunea se hotărăște să-și impună prin forță un guvern propriu, împotriva voinței Conducătorului Statului. Trupele germane staționate în România au fost puse la dispoziția mareșalului. Armata îl susținea pe Antonescu. Totuși Reinhardt Heydrich, al doilea om în SS, după Himmler, a susținut ideea rebeliunii, astfel că Antonescu a trebuit să acționeze cât mai rapid. La sfârșitul zile de 22 ianuarie 1941, rebeliunea legionară era, practic, înfrântă, grupuri de rebeli se ascundeau, unii trecuseră deja granița, spre Reich. În cursul operațiunilor , dar și al pogromului, care a fost efectuat de legionari fără nici o încercare de a explica într-un fel masacrul, au murit – 21 de militari români, de diverse grade, au fost răniți 53, dar totalul morților, incluzând civili a fost de 374 persoane, din care 120 de evrei din București. Mai târziu, Horia Sima a încercat să arunce vina asasinatelor antievreiești pe seama unor elemente antisociale. Dar Viorel Trifa, ulterior refugiat în SUA, Dumitru Groza, bănuit ca agent dublu, au afirmat că oamenii lui Antonescu erau jidoviți, astfel că evreii ar fi provocat conflictul. Au fost incendiate și profanate Templul Cahal Grande, Templul Coral, distruse zeci de magazine, împușcați oameni la Jilava, în pădure, unele cadavre au fost agățate la Abator, pe cadavre scriindu-se „carne cușer”. Pogromul a fost o continuare violentă a unei îndelungate propagande antisemite duse de ideologi, jurnaliști, cu vederi extremist-șovine și antisemite. Guvernul a luat măsuri minime, reparatorii, declarațiile oficiale fiind cinice și minimalizatoare. Nici după 23 august 1944, propaganda comunistă nu a dezbătut prea mult această temă care nu se încadra în programul de comunizare economică și deznaționalizare etnică. Dar acte există în arhivele din România, Moscova, New York, Ierusalim.Minciuna nu are prea mult loc de a nega evidențele.

Boris Marian.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fermentul adevărului

Mesaj Scris de Admin la data de 03.01.10 8:20

Fermentul adevărului


Rodica GRINDEA



http://animanews.com/articole/544-rodica-grindea-fermentul-adevrului.html



În numărul trecut de sfârșit de săptămână al ziarului "Viața Noastră" și pe site-ul agenției de știri online "Anima News", am întâlnit un articol reprodus după publicația electronică „Acum”, care m-a incitat la câteva reflecții personale. Și presupun că nu numai pe mine. Este vorba de materialul semnat de dl. Dorian Galbinski, având ca titlu „Jidovii care încearcă să domineze lumea”, iar ca temă – atitudinea – concretizată într-o acțiune – rușinoasă, cred, pentru însăși creștinătatea din Republica Moldova.
În timpul recentei sărbători de Hanuka, după ce preotul Anatolie Cibric de la Biserica Sfânta Parascheva din Chișinău a înlăturat o Menora instalată de comunitatea evreiască din Chișinău într-un parc, din câte am înțeles, lângă statuia lui Ștefan cel Mare, după care a depus simbolul iudaic la baza statuii „ca pe un trofeu”, după cum scrie Dorian Galbinski. Sau poate ca pe o… ofrandă, aș adăuga eu! Sancta simplicitas! Dar nescuzabilă pentru un teolog!
Pentru început, trebuie să-mi exprim toată admirația pentru modul în care dl. Galbinski consemnează și combate acest act huliganic în ultimă instanță, act a cărui gravitate este cu atât mai mare, cu cât a fost inițiat și perpetrat de către un părinte spiritual-religios!
Dar într-o emisiune a televiziunii modovenești, același preot declara sus și tare că nu este antisemit. După părerea mea, chiar părințelul crede ce spune, și chiar sub un anumit unghi de vedere… are dreptate! Calmeză-te, d-le Galbinski, lasă-mă să-mi termin ideea! Sigur că nu este antisemit, adică nu unul… de duzină, din aceia care l-au ajutat să dărâme Menora, din spirit… de turmă și din supunere oarbă față de o față bisericească, fiindcă așa au crescut! Nu, preotul Cibric este de-a dreptul un fanatic, un „demn” urmaș al legionarilor care au secerat sute, sau chiar mii de vieți evreiești nevinovate. Sau, pentru a mă încadra în istoria pre-comunistă rusească, un foarte mândru… petliurist! Căci pe un antisemit de duzină nu l-ar fi dus mintea – nici gradul de instruire – să facă afirmații precum „nici un jidov mârșav care încearcă să ne spurce pe noi nu va reuși”, fiindcă pentru aceasta avea nevoie de studiile teologice din ultimele decenii ale secolului trecut, de presupus că le-ar avea preotul Cibric! Desigur, a vrut să spună că expunerea respectivului simbol iudaic a reprezentat o profanare, o „spurcare” a dreptei credințe atribuite lui Ștefan cel Mare și a acelor „noi”, continuatorii aceleiași drepte credințe!
Cât despre afirmațiile de la televiziune, referitoare la autoritățile moldave care anchetează acest caz care ar fi „jidovite”, ce să ne mai îndoim? Personal, m-au trimis cu gândul la acel umor amar evreiesc din Moldova românească, de unde sunt personal originară, și anume modul în care un legionar adomnestează un evreu pe care-l stâlcește în bătaie: „Pe mine mă faci antisemit, mă jidane”?!
Mi s-a părut foarte interesant modul în care, până la un punct, avansezi problema, d-le Galbinski.
Este lăudabilă buna și frumoasa d-tale intenție de a combate fanatismul și intoleranța religioasă, de orice natură. Interesant cum formulezi ideea „erodării plăpândei toleranțe religioase, care se înfiripa destul de lent în Europa Răsăriteană în ciuda lecțiilor tragice ale celui de al doilea război mondial”.
Dar de aici încolo, mi-ar fi greu să fiu de acord cu dumneata. Nu considera aceste remarci, ca și pe cele ce urmează, drept o provocare la polemică. Sau la urma urmei, o poți face, căci după părerea mea, o polemică desfășurată cu toată buna-credință și respect pentru ideile părții „adverse”, să-i spunem așa, este un adevărat ferment al adevărului!
De aceea, îmi permit a-ți spune că în pofida intenției dumitale de obiectivitate și de toleranță etnică și religioasă pe care o exprimi către sfârșitul articolului, să nu te superi dacă-mi permit să-ți atrag atenția că în argumentația dumitale faci o serie de confuzii și de asociații nepermise, de noțiuni incomensurabile.
Mai întâi, asociezi o măsură adoptată de autoritățile Elveției, aceea de a interzice construcția de noi moschei în țara lor, cu ceea ce au făcut coloniștii evrei „fundamentaliști” (de ce te temi de cuvântul fanatici?), din Cisiordania, care au incendiat o moschee dintr-un sat palestinian? Dacă autoritățile elvețiene au găsit de cuviință să adopte respectiva măsură, este pentru că valul de imigranți din țările musulmane care au invadat țările europene au suscitat o serie de grave probleme de ordin social-economic-politic în țările respective. Ce au făcut din toate acestea evreii care au mai rămas în Europa? Ce au făcut din toate acestea evreii din Chișinău, dintre care dăinuie familii stabilite pe acele meleaguri de secole?
Coloniștii din Cisiordania nu sunt altceva decât niște extremiști cărora li s-au spălat creierele de către la fel de extremiștii lor păstori spirituali și chiar în numărul din „Viața Noastră” care găzduiește articolul dumitale, se află și articolul subsenmatei, care se războiește, așa cum o face de luni întregi, cu această categorie social-politic-religioasă a populației israeliene. De aceea, am impresia că alăturarea dumitale, a două entități incomensurabile, include un soi de… viciu de raționament. Nu știu în ce măsură publicația noastră (scrisă, nu electronică) îți parvine și îți este accesibilă, dar te asigur că personal, atunci când scriu despre acești coloniști, din „demenți” și din „descreierați” nu-i scot, și chiar cred cu toată convingerea că asta sunt! Nu o dată am atacat provocările la care se pretează această categorie, de natură să dăuneze grav securității Statului Israel, în care trăiesc, iar incendierea respectivei moschei o consider „mama tuturor provocărilor de care sunt ei în stare”.
Cu aceasta, ajung din nou la „buna-credință” pe care trebuie să o demonstreze o polemică. Nu o dată, cele scrise în paginile publicațiilor noastre pe românește, din Israel, mi-au atras reproșuri și imprecații cum că aș fi „o evreică ce se urăște pe sine și urăște propria-i religie”. Lătrături fără noimă! După cum personal mă consider sincer „o bună evreică”, deși nu sunt, la fel ca dumneata, o religioasă practicantă, fiindcă mă interesează în primul rând pacea, securitatea și bunăstarea compatrioților și coreligionarilor mei.
Dar cu aceasta, ajung la o altă confunzie pe care ți-o reproșez numai cu intenția de a te invita să vezi chestiunea și din alt unghi de vedere.
Dumneata spui că ar trebui ca religia, de orice fel, să fie practicată cu „mai multă discreție”. Aici, confunzi „practica religioasă” (ritualuri, simboluri, respectarea unor prescripții, etc.), cu religia în sine, care se încadrează, cred, în sfera noțiunii de doctrină. Altfel, nu văd de ce te pronunți pentru desființarea tuturor școlilor religioase și a retragerii din programele de stat a religiei ca disciplină de studiu, „pentru a nu spăla cu legende vechi de sute de mii de ani creierele fragede ale copiilor”, după care – aici chiar că mă cam dezamăgești – vii cu faimosul citat al lui Marx cum că „religia este opium pentru popor”! Pe urmă, declari că nu ai fi ateu, ci dai a înțelege că credința d-tale în Dumnezeu nu are nevoie de exeriorizare publică. Și aceasta, după ce afirmi că nu ești religios: reflectează, d-le Galbinski, nu cumva confunzi religia (precum concepție de viață, convingere morală), cu religiozitatea, sau cu practica religioasă? Nu cumva ar trebui înlăturat semnul egal pe care-l pui între aceste noțiuni, dacă nu vrei să ajungi la o contradicție în termeni? Opiumul este factorul material prin care omul își provoacă, își procură iluzii, și atunci, afirmând că ai crede în Dumnezeu, admiți că ai, totuși, nevoie de această iluzie?
Cât despre modul în care te declari contra tuturor religiilor organizate, pe care le consideri „niște afaceri, în multe cazuri profitabile”, asta a fost de când lumea, dar nu cred că-i vorba de… afacerile vreunei Divinități, indiferent de modul în care este percepută de adepții unei religii sau alta, organizată sau nu, ci tot de afacerile oamenilor, care l-au ales ca patron de… holding pe Atotputernicul. Și pe urmă, dacă-ți spun că acesta nu-i cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui popor, sau unei comunități religioase mai extinse, poate știu despre ce vorbesc! Dumneavoastră, cei trăitori în țări unde religia este separată de Stat și de politica acestuia, chiar dacă nu sunteți religioși, ar trebui ca măcar din când în când, când treceți pe lângă o biserică, ori pe lângă orice lăcaș de cult, depinde cărei religii îi aparțineți, să intrați și să mulțumiți divinității d-voastră că trăiți într-o asemenea țară, și nu într-una în care religia a devenit o uriașă forță politică, preocupată să slujească și să sporească propria-i putere, omenească deci, și nu pe a Divinității pe care pretind că o servesc, printre enoriașii lor. Asta ți-o spune o israeliancă, evreică, fiică a „poporului ales” care se consideră și o adevărată credincioasă în Dumnezeu, chiar dacă nu respectă nimic din prescripțiile religioase instituite de oameni, folositoare poate la vremea lor, dar astăzi – simplu motiv de a-și consolida puterea. Cred chiar că trebuie să subliniez că am scris „prescripții” (recomandări și restricții pentru viața cotidiană) și nu „porunci”, fiindcă în cei 64 de ani de când sunt pe lume, nu am avut nici o problemă cu respectarea… Decalogului!
De altfel, cred chiar că religia ar trebui să fie cultivată – ca filosofie, ca doctrină sau precum credință – dacă se respectă sensul ei originar. În limbile romanice, termenul „religie” provine de la verbul „religo-religere”, care înseamnă „a lega ceea ce este separat fără a trebui să fie”, adică a lega și a apropia între ei oamenii și comunitățile umane. Și acolo unde există apropiere, înțelegere, respect și afecțiune, nu există oare, pentru oameni, și pace, viață tihnită și fericire? Dar câtă vreme va mai exista un preot pentru care simpla expunere a simbolului unei ale credințe înseamnă „să o spurce” pe a lui, unde să mai căutăm sensul – și menirea originară a religiei – de a-i apropia, de a-i lega între ei pe oameni?
E doar o propunere a altui unghi de vedere, d-le Galbinski, la care vei admite poate, că merită să reflectezi, nimic mai mult!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sunt tinerii interesați de Holocaust?

Mesaj Scris de Admin la data de 31.12.09 23:53

Sunt tinerii interesați de Holocaust?
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=9116
La Cluj memoria celor 16000 de evrei deportați la Auschwitz în vara lui 1944 se comemorează în fiecare an în luna iunie, la Hazkara. Șase supraviețuitori aprind șase lumânări în memoria celor șase milioane de victime, Corul Comunității Evreiești prezintă un program de cântece, se rostesc cuvântări. Sunt prezente notabilitățile orașului (mai mult sau mai puțin, depinzând dacă e un an electoral sau nu) și unii reprezentanți ai bisericilor (mai ales ale celor românești). În noiembrie, la Ziua Holocaustului din România, activitățile sunt desfășurate din inițiativa autorităților, care cel mai adesea dau un telefon comunității evreiești să organizeze ceva, iar ei depun coroane de flori.

Și în luna ianuarie Ziua Memorială a Holocaustului a fost marcată atât de Centrul Cultural Italian cât și de Centrul Cultural Francez, iar Parohia lutherană a organizat o dezbatere a cărții lui Dieter Schlesak Capesius, farmacistul de la Auschwitz, tradusă în maghiară și publicată de curând la o editură din Miercurea Ciuc. Am participat la câteva dintre aceste evenimente unde am ascultat expuneri interesante și luări de cuvânt pertinente, dar nu am putut să nu remarc auditoriul relativ restrâns, alcătuit în majoritate din persoane de peste 50 de ani, și prezența celor câțiva supraviețuitori ai Holocaustului, nevoiți să asculte iarăși și iarăși, povestea dureroasă a ororilor prin care au trecut. „Unde sunt tinerii ? De ce nu-i interesează” s-a întrebat cineva. Rândurile de mai jos se doresc un răspuns la această întrebare

Pe tineri nu-i interesează?

„Are cineva habar de unde aș putea să fac rost de (toata)bibliografia necesară pentru faza pe țară? Îmi mai trebuie o carte: Predarea Holocaustului în sec XXI",Jean Michel Lecompte...(Știu că-i un institut prin Israel care are cartea publicata integral pe Net, în română, dar la search-ul in Google nu găsesc nimic. Mă poate ajuta cineva?” „Ți-as da eu cartea... a căutat profa de istorie cam mult cartea asta, și in final a făcut rost de două, dar ești dispus să vii până in Vaslui sa o iei? „Dacă sunteți interesați de concurs, mai postați și voi câte ceva pe forum să ne cunoaștem. Sau participă numai Vasluiul și Prahova ?” „Și Sălajul participă! Eu sunt chiar din Zalău, Sălaj. Așa că la noi veți veni la olimpiadă”.” Brașovul e și el pe drum! Și Bucureștiul participă”. „Singurul meu regret e că acest concurs nu se adresează unei categorii mai mari de persoane, că poate așa n-am ajunge să votăm în primii 10 mari romani pe mareșalul Antonescu” „In altă ordine de idei, dar tot legat de subiect....azi o persoană (a cincea in ultimele doua săptămâni) m-a întrebat ce e ăla Holocaust...judecați si voi că eu m-am plictisit. Vă pup si spor la învățat”.
Am spicuit din postările de pe un forum al elevilor finaliști la Concursul Național Memoria Holocaustului, organizat în iunie 2006, de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Biroul de Informare al Consiliului Europei la București, Asociația de Prietenie România – Israel și Asociația Evreilor Români Victime ale Holocaustului (AERVH), în parteneriat cu Instituția Prefectului și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.

Forumul a continuat și după terminarea concursului, cu impresii și fotografii. Spicuiesc din nou : „Un orășel frumos, curat, plin de oameni primitori, indiferent de naționalitate...Cam lung drumul până acolo (asta depinde de județul din care ești), dar merită, mai ales dacă ești intr-o companie agreabilă... Domnul Hecht a făcut un gest frumos sâmbătă seara invitându-ne la dumnealui acasă..” „Cel mai mișto a fost că am avut unde să batem mingea !”

Ultimele postări din septembrie 2006 sunau astfel: „Poate vă întrebați de ce am revenit ? Voiam să vă spun de o fază pe care am aflat-o ieri de la profa de istorie (nu știu dacă e adevărat sută la sută) pare-se că la anul nu se va mai organiza concursul Memoria Holocaustului pentru că s-au cheltuit prea mulți bani anul acesta. Dacă are cineva detalii...” „Chiar mi-ar părea rău să se întâmple așa, în fond ideea concursului e foarte bună. Mi s-a schimbat profa de istorie, așa că nu am aflat nimic în această privință. Spor la învățat pentru cei de a VIII-a și a XII-a”.

Cea mai recentă ediție a emisiunii Dimineața Diversității (pe care o produc la TVR Cluj, în ultima marți a fiecărei luni, între orele 7.00 – 8. 00) a avut loc în 27 ianuarie, Ziua Memoriei Holocaustului. Cu acest prilej am invitat-o în studio pe profesoara Maria Rițiu și doi elevi din clasa a XII-a: Diana Halița și Cătălin Pah, laureați ai ediției din 2008, a concursului Memoria Holocaustului, organizată la Oradea. Doi tineri frumoși, dezinvolți și maturi, al căror interes pentru subiect a fost stârnit de profesoara care, de șase ani de zile, predă istoria Holocaustului la Liceul Emil Racoviță. Am avut prilejul să particip atât la orele de școală cât și la câteva activități ale elevilor ei, concretizate în spectacole și expoziții. Am remarcat sinceritatea copiilor și charisma cadrului didactic.
Aceeași empatie am constat-o și în primăvara anului trecut, la elevele profesoarei Mihaela Costea, de la Liceului industrial din Gherla, care au susținut un montaj dramatic în fața profesorilor de istorie participanți la cursul Predarea a Holocaustului în școlile din România, organizat de Institutul de Iudaistică din Cluj, începând din 2001.

Acum doi ani, în orașul Gheorgheni, la prezentarea cărții Szurika Éva lánya (Surica fiica Evei) de Sara Székely, era de față un grup de elevi de la Liceul Salamon Ernő. Tânăra lor profesoară, Lőrincz Enikő, mi-a spus că ea le predă elevilor despre Holocaust, considerându-l parte a istoriei țării. Acțiunea cărții prezentate se petrecea la Gheorgheni și i s-a părut firesc să-și aducă elevii. Menționez că profesoara de la Gheorgheni spera să poată participa la cursurile de la Institutul de Iudaistică de la UBB Cluj, coordonate de conf. univ. dr. Maria Radosav. De-a lungul anilor aceste cursuri au fost absolvite de 230 de profesori de liceu din țară.

Ce ar mai fi de făcut ?

Daniela, Diana, Linda, Liana și Ana de la Liceul industrial din Gherla se machiaseră și se costumaseră pentru a evoca tragedia pe care o cunoșteau de la lecțiile de istorie. După spectacol le-am întrebat care sunt învățămintele acestor cursuri și mi-au răspuns „ Trebuie să înțelegem că toți oamenii sunt egali și să nu-i mai disprețuim pe țigani.” La întrebarea mea ce știu despre evrei, răspunsul lor a fost descumpănitor: „Bieții de ei, cât au suferit !…” . „Cunoașteți vreun evreu ?” a urmat întrebarea mea firească. „Nu”- a venit răspunsul… Atunci am avut ideea să invităm profesoara și un grup de elevi la spectacolul de Purim de la Cluj. Au și venit și s-au bucurat alături de noi. De altfel, și elevii de la Liceul Racoviță participă la sărbătorile de Hanuka și de Purim. Mă gândesc că ar fi util ca și alte comunități evreiești să facă pași pentru apropierea de elevii care studiază Holocaustul, familiarizându-i cu tradițiile și obiceiurile iudaice.

În vară, în cadrul expoziției de fotografii și simpozionului „Missing since 1944”, Fundația Tranzit din Cluj a organizat o dezbatere privind păstrarea memoriei Holocaustului. Un distins conducător de instituție din București, se plângea de lipsa interesului și slaba participare la activitățile derulate de ei. Mi-am amintit o regulă de a noastră, din televiziune, potrivit căreia publicul nu e vinovat pentru audiența slabă a unei emisiuni…

Între timp, în culise, se duce o luptă acerbă pentru fondurile (limitate) alocate acestei activități, încercându-se „driblarea adversarilor”. În aceste condiții și cursurile destinate profesorilor de istorie care predau Holocaustul în școli (disciplină opțională inclusă în programa școlară din România) riscă să nu mai fie organizate, la Cluj, din lipsa finanțării externe. Cred că lipsește o viziune de ansamblu, o corelare a acțiunilor și o evaluare justă a celor cu impact mai puternic și efect de durată, cărora ar trebui să li se acorde prioritate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Jidovii care încearcă să domineze lumea

Mesaj Scris de Admin la data de 27.12.09 12:44

"Jidovii care încearcă să domineze lumea"
”Jidovii care încearcă să domineze (sic) lumea pot să se împiedice de Modova” și ”Niciun jidov mârșav care încearcă să ne spurce pe noi nu va reuși”.

Sunt doar două din panseurile preotului Anatolie Cibric de la Biserica „Sfânta Paraschiva” din Chișinău, exprimate duminică 13 decembrie după înlăturarea unui ”simbol evreiesc”, o Menora de Hanuka, ridicată de evreii din oraș cu două zile înainte, lângă statuia lui Ștefan cel Mare. Preotul, ajutat de câteva zeci de enoriași, a depus apoi simbolul evreiesc la baza statuii, ca pe un trofeu.

Ulterior, la o dezbatere la televiziune, Anatolie Cibric a respins acuzația că ar fi antisemit, dar a adăugat că dacă reprezentanții autorităților vor lua măsuri împotriva sa, înseamnă că ”sunt și ei jidoviți”. Este deci ”jidovită” și ONU care ”a îndrăznit” să ceară autorităților din RM pedepsirea celor vinovați de acest act de anti-semitism.
Dacă aș fi fost religios, aș fi spus ”Iartă-l Doamne că nu știe ce face”. Dar nu sunt și de aceea nu cer iertarea lui.
Lăsând la o parte faptul că preotul s-a referit aproape tot timpul la evrei numindu-i jidovi sau iudei, fapt care nu i se poate reproșa dacă așa a învățat el în cadrul „educației” primite, nu mă mir că acest om încă nu a aflat că trăiește în Europa anului 2009, și nu în cea a lui 1903. Sunt mulți în Moldova care văd în ridicarea acelei Menora în parcul orașului (și nu le pun la îndoală sinceritatea), o provocare la adresa ortodoxiei. De fapt Cibric a și spus-o, ceva de genul ”de ce nu ridică acest simbol în sinagoga lor, sau în spațiul din fața sinagogii, dacă au”. Cu alte cuvinte, ortodocșii fiind la ei acasă, au dreptul să ridice crucea oridunde vor, dar evreii, și de altfel și alte minorități religioase, ”tolerate”, trebuie să dea dovadă de mai multă discreție și să nu-și etaleze simbolurile religioase ”in your face”. Deci nu contează că ești născut în Moldova, și că poate părinții, bunicii și străbunicii tăi sunt tot de pe aceste meleaguri, dacă nu ești ortodox trebuie să ”ai grijă”.

Asistăm din păcate la erodarea plăpândei toleranțe religioase, care se înfiripa destul de lent în Europa Răsăriteană în ciuda lecțiilor tragice ale celui de al doilea război mondial. Elvețienii au votat recent în favoarea interzicerii construirii de noi minarete în țara lor. Coloniști evrei fundamentaliști din Cisiordania, unii descendenți europeni, poate chiar fii ai evreilor gazați de naziști, au vandalizat luna aceasta o moscheie, dând foc la cărțile din interior și scriind pe pereți în ebraică mesaje ca ”Pregătiți-vă să plătiți prețul” și ”Vă vom arde pe toți”, etc. etc. Poliția israeliană investighează. Ca și cea din Republica Moldova. Ei și? Chiar în eventualitatea că procuratura din cele două țări conchide că există motive bine întemeiate pentru a-i aduce pe câțiva indivizi în fața instanței și chiar dacă unii vor fi condamnați la închisoare, ce s-a rezolvat? Absolut nimic. Din contră, și în Moldova și în Israel cei dondamnați vor intra în celule cu capul sus, convinși că merită să sufere pentru cauza lor, care, cred ei, este și a lui Dumnezeu. Așa consideră și teroriștii sinucigași islamiști. Iar simpatizanții lor îi aclamează ca martiri.

Ori de câte ori are loc undeva un act terrorist sau rasist, autoritățile se grăbesc să afirme că este ”opera unei minorități infime”, că ”marea majoritate a populației nu sprijină”, etc, etc . Nu sunt chiar așa de convins că majoritatea populației ortodoxe din Moldova îl condamnă pe preotul Cibric. O femeie intervievată la Chișinău îi dădea dreptate: ”Ce să-i spun eu copilului meu dacă mă întreabă ce este semnul ăla din parc?” spunea ea reporterei TV. Și are dreptate. Cum îi poate explica ea copilului, presupunând că știe, că semnul ăla este un sfeșnic cu opt brațe pe care evreii (sau jidovii dacă preferați) îl ridică de Hanuka. ”Și ce este Hanuka”, ar putea întreba copilul. ”Si ce sunt jidovii?” ar putea fi întrebarea următoare. Vedeți așadar dilema acestei femei. Așa că nu cred în ”minoritatea rea” și ”majoritatea bună”

Sunt totuși de accord cu preotul Cibric care dorește ca evreii să-și practice mai discret religia, și nu în văzul întregii lumi. Dar propunerea sa este prea timidă pentru gustul meu. Și ortodocșii să facă la fel, și musulmanii și toate celelalte religii. Să se desființeze toate școlile religioase și să se scoată din programa școlară predarea religiei. Creierele fragede ale copiilor nu trebuie spălate cu legende vechi de sute, dacă nu chiar mii de ani. Marx spunea că religia este opium pentru popor. Sunt de accord. Dar aș adăuga că nimeni nu fumează opium în public, ci acasă, unde nu este văzut de concetățenii săi.

V-ați dat probabil seama, citind până aici, că nu sunt religios. Corect. Mai mult, sunt împotriva tuturor religiilor organizate, pe care le consider niște afaceri, în multe cazuri foarte profitabile. Dar nu sunt nici ateu. Și de aceea îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc în Anglia și că la câteva sute de metri de casa mea a fost înălțată, ca în fiecare an, o uriașă Menora de Hanuka care nu deranjează pe nimeni, că băieții mei sunt ”colour blind” având prieteni indieni, pakistanezi, evrei, japonezi, etc, că amândoi sunt încîntați că nu au fost nici circumciși și nici botezați, (eu fiind - prin accidentul nașterii - evreu iar soția mea anglicană). Știu, mai există și în Anglia, și în alte țări vest europene destui rasiști și idioți de altă natură care trec prin viață fără să învețe nimic, dar ei nu sunt aprobați de majoritatea tăcută. Cel puțin așa cred, sau sper, pentru că altminteri suntem blestemați să repetăm greșelile și crimele trecutului.


citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Antisemitism fara evrei, in Republica Moldova

Mesaj Scris de Admin la data de 20.12.09 11:31

Antisemitism fara evrei, in Republica Moldova

La Chisinau, un preot ortodox a daramat in urma cu cateva zile un monument evreiesc. Gestul ridica o intrebare: cum se poate manifesta antisemitismul chiar in lipsa etnicilor evrei?
"Majoritatea oamenilor nu au auzit de Republica Moldova, insa s-ar putea sa fi auzit de numele rusesc al capitalei - Kishinev. Este orasul unde in anul 1905 aveau loc cele mai violente pogromuri din istoria Imperiului Tarist", scrie Andrew E. Mathis, de la The Examiner, care spune ca in ultimii o suta de ani aici nu s-a schimbat mare lucru, avand in vedere faptul ca, dintr-o populatie de 3,5 milioane de persoane, acum traiesc doar 10.000 de evrei.
Romania, tara care a administrat Republica Moldova in timpul Celui de-Al Doilea Razboi Mondial, facea "o declaratie unica" in timpul Holocaustului, si anume aceea ca avea propriile lagare de concentrare. Aici au fost ucisi aproximativ 250.000 de evrei, in conditiile in care era vorba despre o tara aliata cu nazistii.
"Astfel, Moldova intra in analele istoriei ca una din natiunile care arata sentimente antisemite, desi nu are in componenta evrei", scrie Mathis, adaugand ca "ironia cruda" consta in faptul ca antisemitismul european nu este specific Moldovei.
Acesta da exemplul Marii Britanii, unde un tribunal a emis un mandat de arestare pe numele lui Tzipi Livni, fostul ministru de Externe israelian, pentru crime de razboi din timpul conflictului israeliano-palestinian din Fasia Gaza, de anul trecut.
Mathis admite ca o atitudine critica fata de Israel nu este, in esenta, antisemitism, insa spune ca "este ciudat ca un judecator (nemaivorbind de partea vatamata) dintr-o tara ca Marea Britanie ar condamna un oficial guvernamental israelian de crime de razboi, in conditiile in care toate celelalte tari din lume au comis crime de razboi".
Inclusiv Marea Britanie a condamnat soldati in ultimii ani pentru crime comise in timpul razboiului din Irak. Crimele erau similare cu cele comise si de soldati americani. Jurnalistul spune insa ca soldatii au actionat avand autorizatia de a comite astfel de crime, motiv pentru care condamnarea evreilor ar fi o nedreptate. O nedreptate care, ca si daramarea unui monument evreiesc intr-o piata publica, isi are radacinile in antisemitism.
"Prejudecata rasiala de orice fel este inacceptabila in orice societate civilizata. Daca nu le place, au doar doua optiuni: pot ramane necivilizati si sa fie tratati in consecinta, sau pot sa plece", conchide Mathis.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ce antisemitism? N-avem noi așa ceva

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.09 14:20

Ce antisemitism? N-avem noi așa ceva
http://www.inpolitics.ro/ce-antisemitism-n-avem-noi-asa-ceva-art30265.aspx
Cimitirul Evreiesc de pe Șoseaua Giurgiului a fost vandalizat. Știrea a trecut repede peste noi, prinși cu atâtea crize politice și financiare. Nu a fost o vandalizare de tip "fapt divers". A fost ceva organizat. Măcar și pentru simplul fapt că altfel nu se puteau produce atâtea pagube: peste 100 de morminte au fost afectate. Totuși, grija poliției a fost, conform NewsIn pe 23 octombrie, să amintească absența semnelor antisemite: „În prezent, la nivelul Secției 16 a fost declanșată o anchetă pentru profanare de morminte, iar primele cercetări nu conturează un act antisemit", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei. Ministrul Internelor, Cristian David, declara în urmă cu trei zile la Realitatea TV că „investigațiile sunt într-o stare avansată, am câteva informații noi, dar nu le pot prezenta acum. Sunt identificați o parte dintre ei, care au fost prinși în primele 24 de ore, și aceștia vor duce la identificarea întregii rețele care a participat la acest incident". Deci până la urmă e vorba despre rețea? Nici asta nu e sigur, spune ministrul. Toată bâlbâiala poliției nu este decât vârful aisbergului unei nepăsări amestecate cu frica de propriul trecut (avem încă mari probleme în recunoașterea vinovăției României, în perioada interbelică, în problema exterminării evreilor), frică de tot ceea ce privește antisemitismul românesc...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

D E C L A R A Ț I A L I G I I P R O E U R O P A

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.09 14:08

D E C L A R A Ț I A L I G I I P R O E U R O P A
cu privire la recentele manifestări de antisemitism de la București și Cluj

http://www.proeuropa.ro/antisemitism.html

Liga Pro Europa a luat cunoștință cu indignare și îngrijorare despre recentele manifestări antisemite de la București și Cluj, unde pe fațada Teatrului Evreiesc și a mai multor imobile au apărut sloganuri naziste de o virulență extremă.
Liga Pro Europa a semnalat în nenumărate rînduri existența în România a unor grupări antisemite, extremiste, șovine și rasiste tolerate de organele statului, în ciuda existenței unei legislații naționale suficient de elaborate pentru a pedepsi incitarea la ură și intoleranța. (Constituția României, Ordonanța de urgență nr. 31 din 13.03.2002). Am cerut expres, prin adrese oficiale, anchetarea unor mișcări fasciste ca Mișcarea Legionară și Noua Dreaptă. Sîntem consternați de lipsa de receptivitate a organelor statului abilitate să țină sub control aceste atentate la ordinea democratică.
În același context, cultul mareșalului Ion Antonescu în spațiile publice, inclusiv în incinte aparținînd armatei, pîngărirea cimitirelor evreiești sau amplasarea în imediata lor vecinătate a unor parcuri de distracții, rămîn nepedepsite deși contravin atît angajamentelor internaționale, cît și legislației române, perpetuarea lor fiind dovada super-ficialității și indiferenței cu care autoritățile tratează amenințările la adresa democrației.
Reprezentanții partidului extremist și antisemit România Mare continuă să ocupe funcții și demnități publice, chiar și atunci cînd încalcî flagrant Constituția, principiile bunelor relații dintre state și ale stabilității democratice.
Ne îngrijorează și antisemitismul, rasismul difuz care își face loc în societate. Atît presa scrisă, cît și cea audiovizuală, chiar unii reprezentanți ai autorităților trimit mesaje echivoce, legitimînd discursului public antisemit, rasist și intolerant. Sistemul de învățămînt nu acordă atenția necesară educației civice și interculturale.
Gravul incident de la Teatrul Evreiesc din București, urmat imediat de incidentele de la Cluj, dovedesc că ne găsim în fața unei campanii antisemite de o virulență fără precedent. Aceste incidente constituie un ultim avertisment pentru autorități să ia în serios și să aplice legile de combatere a extremismului în toate formele sale, întreprinzînd măsurile necesare pentru ca instituțiile înființate în acest scop să funcționeze în mod real.
Dezavuăm atitudinea demnitarilor care practică strategia duplicității, avînd două discursuri paralele, unul bun pentru export, altul pentru uz intern, tolerant cu intoleranța.
Facem apel la societatea civilă și la liderii de opinie să se implice în apărarea valorilor democrației pluraliste și să se pronunțe ferm împotriva manifestărilor antisemite. Cerem identificarea și pedepsirea celor care s-au făcut vinovați de gravele acte de antisemitism de la București și Cluj.

În numele Consiliului Ligii Pro Europa,
Smaranda Enache
Copreședintă

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Romania, suspectata ca minimalizeaza actele antisemite

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.09 13:56

Romania, suspectata ca minimalizeaza actele antisemite
http://www.ziare.com/articole/antisemit
Autoritatile romane sunt suspectate, intr-un raport anual al SUA privind respectarea drepturilor omului in lume, ca ar incerca sa minimalizeze actele antisemite.

Documentul face referire la cazul profanarii celor 131 de morminte evreiesti din Bucuresti, informeaza Realitatea TV.

Actele antisemite, inclusiv cele de vandalism impotriva evreilor, au continuat in timpul anului 2008.

Centrul pentru Monitorizarea Antisemitismului a aratat ca autoritatile romane au tendinta sa minimalizeze astfel de incidente, atribuindu-le de obicei copiilor, betivilor sau persoanelor cu dezabilitati mintale, se arata in raportul publicat miercuri de Departamentul de Stat.

Acelasi document mai semnaleaza ca Romania se confrunta cu probleme de credibilitate a justitiei, cu coruptia la nivel inalt si cu anumite tipuri de discriminare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Incident antisemit în capitala moldoveană

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.09 10:41

Incident antisemit în capitala moldoveană

CHIȘINĂU. Un grup de creștini ortodocși a doborât și mutat candelabrul cu nouă brațe instalat, vineri seara, în scuarul Europei din centrul Chișinăului pentru a marca sărbătoarea evreiască a luminilor, Hanuka, relatează Pro TV Chișinău, preluat de Mediafax.

Candelabrul a fost înlocuit cu o cruce de lemn și a fost mutat, duminică la prânz, manifestanții apreciind că Republica Moldova este o țară ortodoxă, iar instalarea simbolului evreiesc reprezintă o insultă. Conform presei locale, grupul de manifestanți era format din circa 200 de persoane, conduse de preotul paroh al Bisericii „Sfânta Parascheva”. Mitropolia Moldovei a anunțat că nu are nicio legătură cu protestul și că dezaprobă gestul.
[Citeste]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.11.09 11:53

FEȚELE LUI IANUS.
Îndopați cu lozinci despre istorica "misiune" civilizatoare a urmașilor lui "Szent Istvan" (997-1038) care, de altfel, era român ortodox prin naștere și întâiul botez, sau despre "nedreptatea" la fel de "istorică" ce s-ar fi făcut Ungariei la Trianon (4 iunie 1920) specialiștii celui de-al doilea război mondial nu s-au aplecat cu suficientă atenție asupra revizionismului unguresc, mult mai radical decât cel german și de o perfidie fără egal, permițând unui întreg popor, să-și schimbe într-o fracțiune de secundă, de dragul câștigurilor teritoriale, opțiunea politică internă și externă. Astfel, văzând dincotro bate vântul, dacă până la abdicarea lui Carol de Habsburg (1916-1918), Ungaria era monarhistă, după l noiembrie 1918, din ordinul abilului conte Mihaly Karoly, care, ulterior se va proclama președinte, întreaga societate ungurească a devenit, peste noapte, "republicană" și "antantofilă", mai democratică și mai europeană decât toate democrațiile occidentale la un loc.
Spirit vizionar, Karoly a autorizat însă, în același timp (24 noiembrie 1918), înființarea Partidului Comunist Ungar și, constatând, la tratativele de pace, că îi este imposibil să convingă Occidentul că "UNGARIA AUTOCRATĂ DE IERI - UNGARIA GROFILOR ȘI A NEMEȘILOR, SILUITOARE DE CONȘTIINȚE, ASUPRITOARE DE NAȚII - UNGARIA ÎMPOTRIVA CĂREIA S-AU RIDICAT DE DECENII PROTESTELE ÎNTREGII LUMI CIVILIZATE, A DEVENIT PESTE NOAPTE PARADISUL NAȚIONALITĂȚILOR ȘI MAREA NEDREPTĂȚITĂ A RĂZBOIULUI MONDIAL! (Milton Lchrcr), 1-a adus de Ia Moscova pe Bela Kun, predând puterea comuniștilor, așa cum o recunoștea însuși Lenin: " GUVERNUL BURGHEZO-CONCILIATORIST ȘI-A DAT EL ÎNSUȘI DEMISIA, A ÎNCEPUT EL ÎNSUȘI TRATATIVE CU COMUNIȘTII, CU TOVARĂȘII UNGURI CARE SE AFLAU ÎN ÎNCHISORI ȘI A RECUNOSCUT EL ÎNSUȘI CĂ NU EXISTĂ ALTĂ SOLUȚIE DECÂT TRECEREA PUTERII ÎN MÂNA POPORULUI MUNCITOR".
Devenită instantaneu sovietică, de dragul teritoriilor pe care le pretindea pe seama vecinilor și pe care Occidentul nu era dispus să i le recunoască, Ungaria Sfaturilor a încheiat un tratat de alianță cu Rusia sovietică, prevăzând granița pe Carpații Orientali și, mobilizând, la 25 martie 1919, Armata Roșie, care a atacat Slovacia, apoi, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, România. Rezultatul se cunoaște - ocuparea Budapestei, în urma contraofensivei, de către "opinca românească" (ilustrativ arborată pe clădirea Parlamentului ungar) la 3 august 1919 și salvarea Europei centrale de la bolșevizare, lucru pentru care, însă, nu ne-a mulțumit încă nimeni.
După eșecul experimentului comunist, Ungaria s-a transformat din nou, peste noapte, în ceea ce inegalabilul jurnalist Fenyes Samu numea "o fortăreață a tranșeelor fasciste" din Europa, în speranța că, ceea ce i-au refuzat democrațiile occidentale și nu i-a putut asigura Lenin, îi vor pune pe tavă noile forțe nazisto-fasciste - provinciile românești și slave revendicate.
Devenit șef de stat, Miklos Horthy a restructurat monarhia, proclamându-se "regent", a instaurat "teroarea alba" masacrând peste 5000 de opozanți, aruncând în lagăre și închisori alți 70 000 și obligând la emigrare 100 000, pentru a putea avea motive să se plângă de... "atrocitățile comise de valahi". A dat apoi "LEGEA PRIVIND PRIVAREA EVREILOR DIN UNGARIA DE DREPTURI CETĂȚENEȘTI", prima de acest gen din Europa, plângându-se în același timp Conferinței de pace de la Paris despre atitudinea antidemocratică a guvernului român, prin "Memoriul cu privire la violările dreptului comise de regimul românesc în Transilvania împotriva minorităților naționale, religioase și rasiale". Totul în scopul de a apăra Europa și "civilizația", post-factum, de bolșevism pe... crestele Carpaților Păduroși. Evident și Orientali, de vreme ce a tratat în secret cu guvernul francez, prin dr. Holmos și Maurice Paleologue încheierea unei alianțe politico-militare , promițând, între altele, cedarea exploatării bazinului carbonifer al Văii Jiului pe 99 de ani în schimbul recuperării Transilvaniei. Toate acestea constituiau însă perdeaua de fum la adăpostul căreia Horthy s-a înțeles cu cercurile revizioniste și naziste germane, prin colonelul Bauer, omul lui Luddendorf și ofițerii Kunz și Gustav Kahr, emisarii Gărzii de Apărare bavareze.
Eforturile micului Mussolini de Balaton, au fost susținute cu entuziasm de Parlament care, întrunit în august 1920 pentru ratificarea Tratatului de pace de la Trianon a scandat "Ném, ném, sóha!", a proclamat 4 iunie "zi de doliu național" și România "actualmente și în viitorul apropiat, principalul nostru dușman" organizând ad-hoc, "brigăzile de lupta pentru învierea Ungariei milenare" cărora, arhiducele Iosif de Habsburg le-a înmânat drapelele de luptă cu urarea: "Doresc ca acest drapel să-1 împlântați cât mai curând pe crestele Carpaților Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaților nordici și să-1 duceți cât mai glorios până la Adriatica"!
Nu știm cu câte dintre aceste "brigăzi" teroriste ne-am confruntat în veacul trecut, dar planul de agresare a României la pace, în primul rând în domeniul imagologic, pe principiul "România stat izolat", elaborat de Horthy în 1921 a fost continuu îmbunătățit până la capodopera înaintată de Henric Werth, ministrul de război ungar, Amiralului, la 8 mai 1939, care prevedea agresarea României în trei etape: 1) la pace, prin sabotarea economică, a vieții politice, culturale și stabilității sociale în interior, concomitent cu deteriorarea imaginii ei în afară; 2) etapa încordării în relațiile internaționale, când asupra României trebuiau să se abată acuze nefondate și 3) etapa mobilizării și a războiului declanșat prin rebeliunea internă a organizațiilor paramilitare secrete ungurești, camuflate în "ligi" și "asociații" culturale și sportive.
Adolf Hitler a fost, desigur, la curent cu toate acestea dar, ceea ce nu putea bănui era că ungurii auto-declarați primii și cei mai fervenți susținători ai fascismului și nazismului în Europa, jucau în taină, de dragul teritoriilor râvnite și cartea sovietică. Aflată la Moscova, la începutul lunii august 1940, misiunea secretă a contelui Istvan Bethlen, perfecta un pact ungaro-sovietic ce prevedea alianța, inclusiv militară a celor doua state și graniță comună pe... Carpații Orientali. Alertat de agenții din teren, Ciano a luat imediat avionul spre Berlin, pentru a-1 avertiza pe Fuhrer că cel mai recent semnatar al Pactului anticomintern, Ungaria, trădează și se va trezi, prin ștergerea de pe hartă a României Mari, cu rușii, ia propriile frontiere.
În aceste împrejurări, obligat să acționeze rapid, Adolf Hitler și-a schimbat, la sfârșitul lumi august 1940, opțiunea și, chemând la "arbitraj" reprezentanții Ungariei și României și-a "dictat" la 30 august, la Viena, voința: - împărțirea Transilvaniei în două, pentru a păstra în siaj, în războiul deja pregătit împotriva Uniunii Sovietice, ambele state, urmând ca, după victorie, să ia decizia finală. Acesta este adevărul în privința pierderii N-V României, asupra locuitorilor căruia ungurii, redeveniți fasciști zeloși după scurtul "intermezzo" cu rușii au dezlănțuit "Genocidul" căruia i-au căzut pradă peste 540000 de cetățeni români de alta etnie și credință decât ungurii, germanii și secuii. Și pentru că metodele "Kozlodui" și "Roșia Montană" nu fuseseră încă inventate, marea lor majoritate a fost trimisă în lagărele morții de la Auschwitz și Birkenau. Locul lor a fost luat, pentru "îmbunătățirea" componenței etnice ungurești de cei peste 400000 horthyști, elemente sigure, a căror existență pe pământ românesc istoriografia noastră continuă să o ignore cu pudicitate.
Ulterior, când Armata Roșie a ocupat prin sacrificiul... armatei române, Budapesta în 1945, ungurii fasciști au redevenit peste noapte... comuniști zeloși, zelul fiindu-le răsplătit de Stalin prin acordarea cetățeniei române celor 400000 de coloniști și crearea "Regiunii" Mureș A.M.

ÎN LOC DE CONCLUZIE
Din fericire, ca și România și celelalte state scăpate din gulag-ul roșu, și Ungaria, deja membră NATO, este astăzi un stat democratic european, chiar excesiv de european, cel puțin declarativ, fasciștii revizioniști fiind reduși la tăcere de bunul simț și legislația democratică europeană. Mai scot însă capul, în special în campaniile electorale, pentru că moștenirea trecutului se șterge greu. De pildă, în campaniile lui Laszlo Tokes sau în campania domnului Viktor Orban cel care, recurgând la vechea perfidie revizionistă a tot încercat, de pildă, să ne bage pe gât, pe post de simbol al "Libertății" și "Reconcilierii" un monument al compromisului ungaro-germano-austriac, pe seama slavilor și românilor, gândit la 1867, înălțat la Arad în deceniul serbării "Millenium"-ului unguresc și care, de la l decembrie 1918 și până la desființarea sa de către Ionel Brătianu și Regele Ferdinand I întregitorul (1914-1927) în 1925, a funcționat ca simbol al revizionismului și iredentismului - monumentul "Hungariei Milenare".
Iată de ce nu trebuie uitate Istoria și lecțiile ei! Pentru ca vechii fasciști, astăzi deghizați în supereuropeni, să fie demascați și nimeni să nu poată strecura în Europa Unită și profund democratică, a tuturor europenilor, bocceaua urii și ambițiilor demente care i-ar putea periclita, prin explozie, existența.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Românii, Holocaustul și Genocidul victima uitată

Mesaj Scris de Admin la data de 30.11.09 11:52

Românii, "Holocaustul" și "Genocidul" victima uitată

http://istorie-adevarata.blogspot.com/2009/04/romanii-holocaustul-si-genocidul.html

Pe fondul unor dispute mai mult sau mai puțin științifice despre "Holocaust" și noțiunea - revoluționată de "justiția" noastră cu ocazia arestărilor și proceselor din anii 1989-1990 - de "Genocid" s-au întrevăzut și se întrevăd interese care nu au nici-o legătură cu ideea de dreptate ori reparație istorică, ci cu aceea de profit. Profit pe seama vlăguitului popor român, incapabil de a se apăra, fie și în cadrul "războiului imagologic", acceptând fatalist, ca vita dusă la tăiere, să pozeze în călău în speranța iluzorie că va fi integrat, spre binele generațiilor viitoare, în Niciunde și în Nicăieri. Un călău, de Ia caz la caz, mai fascist decât Horthy și Mussolini la un loc, mai bolșevic decât Stalin, potrivit propagandei interesaților, pentru că miza este imensă!
Jefuit secole de-a rândul de tătari, unguri, bulgaro-bizantini, otomani, romano-germani, ruși, adus pe marginea prăpastiei de ambițiile lui Hitler și ocupația sovietică, trădat de Occident în 1920, 1940, 1944 și 1947, mințit în 1989, readus în sapă de lemn, sistematic, de atunci încoace, pentru că, spre nefericirea lui mai posedă resurse ale solului și subsolului, ca și "colțuri de rai", poporul român mai poate fi, în viziunea unora, încă stors! 23 milioane de dolari, ca bază de pornire ar mai putea plăti pentru ceea ce alții au comis cândva, pe teritoriul său! Pentru crime cărora el însuși le-a căzut, în primul rând, victimă! Și aceasta pentru că, mentalul său de supraviețuitor și nu de cuceritor tradus la nivelul elitei politice prin atitudinea de slugă, 1-a împiedicat să-și reclame calitatea de victimă și, implicit, dreptul la profit!
Prea puține au fost vocile care au îndrăznit să pună în discuție "Holocaustul românilor" și genocidul practicat sistematic în ultimele trei secole împotriva lor în spațiul etnogenetic românesc (Nipru și litoralul nord-pontic - Dunărea Mijlocie - Carpații Păduroși și linia Skok-Jirecek-Philippide, adică sudul Albaniei, nordul Greciei actuale - Rumelia) și, cu deosebire, în ultimii 60 de ani ai veacului trecut, când au lovit și teritoriul de stat, pe care cu "mărinimie" li 1-au lăsat marile puteri la 4 iunie 1920 și 10 februarie 1947, călcând în picioare voința națională, liber și democratic exprimată la 27 martie/19 aprilie 1918 la Chișinău, la 15/28 noiembrie 1918 la Cernăuți și la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia!
"Holocaust" și "Genocid"! Două cuvinte cu încărcătură cumplită, exprimând realități cutremurătoare în istoria multor popoare, inclusiv a poporului român care a pierdut în vara anului 1940, ca urmare a rapturilor în folosul vecinilor 101 404 km2 cu 6 710 000 de locuitori (50 500 km2 cu 3 700 000 cetățeni majoritar români răpiți de Rusia sovietică, 43 492 km2 cu 2,6 milioane locuitori răpiți de Ungaria fascistă sub presiunea Germaniei naziste și 7 412 km2 cu 410 000 locuitori dăruit de Germania și URSS, Bulgariei) a căror soartă nu a fost deplânsă de nimeni decât în cazul celor, puțini la număr, care nu erau etnic români! "Holocaust" și "Genocid"! Două cuvinte care ar trebui sa intre prioritar în atenția istoricilor români, a elitei politice, a românilor de pretutindeni, pentru ca sufletele milioanelor de români căzuți pradă focului și glonțului, torturilor de neimaginat, bătăilor, lagărelor de concentrare, închisorilor și a deportărilor în regiunile cotropite, dar și în teritoriul rămas, după instaurarea, la 23 august 1944 a ocupației bolșevice, să-și afle în sfârșit, odihna și o dreptate istorică să se împlinească!

"HOLOCAUST".
În viziunea Academici Române, exprimată în DEX, Ediția 1998, termenul ar fi un cuvânt preluat din limba franceză care ar însemna: 1) jertfă adusă zeilor, ofrandă, sacrificiu, în care animalul sacrificat era ars în întregime, sau; 2) uciderea prin ardere a unui număr de oameni.
Mai complet, "Webster"-ul precizează că, de origine grecească, noțiunea ar defini următoarele: 1) o mare sau completă distrugere prin foc; 2) un sacrificiu consumat complet, prin foc sau o ofrandă prin ardere; 3) măcelul sistematic, în masă, al evreilor, în lagărele de concentrare naziste, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Potrivit definițiilor, lucrurile sunt, așadar, clare! Oricât ar dori unii, spre a-și ascunde propriile crime sau înclinația spre hoție, să îl vopsească în călău, poporul român nu are, din această perspectivă, nici o legătură cu "Holocaustul", întrucât nu au funcționat "lagăre de concentrare naziste" pe teritoriul românesc, ci doar pe cele germano-slave și românii nu au jertfit pe nimeni prin ardere, cu excepția unui caz care, potrivit zvonurilor ar fi avut loc la Constanta, singurele cunoscute fiind cel descris de Marin Preda în "Delirul", al unui soldat antonescian, deci "fascist" în vechea viziune bolșevică reactualizată de diverși eliewieseli, căruia i s-a dat foc în timpul rebeliunii din 1941 și cazul sublocotenentului post-mortem de jandarmi Nicolae I. Lazăr, ars de viu în clădirea guvernului, la 25 septembrie 1991 de hoardele manipulate de "intelighenția" de cafenea, disperată că nu ajunge mai repede la "ciolanul puterii". Ca victimă a "Holocaustului" lucrurile stau însă altfel pentru poporul-artefact, pentru ultimi "români" rămași în picioare în fața furtunilor Istoriei, dar decăzuți astăzi din drepturi -ROMÂNII!
Peste 280 000 de cetățeni români de altă etnie sau credință decât ungurii, sașii și secuii au fost trimiși în lagărele germane ale morții, dar nu de către România, guvernul, regele sau Conducătorul său atât de hulit de urmașii celor care i-au datorat viața, ci, din teritoriile cotropite de Ungaria în 1940, din ordinul azi a "democratului" Miklos Horthy și al lui Szálassi. Mai mult de 173000 dintre aceștia erau cetățeni români de religie mozaică, potrivit concluziilor recentei lucrări "Chestiunea maghiară" (Ed. Valahia, București, 2001) a marelui patriot și salvator al evreimii române, regretatul Raoul Șorban. Alții 35000 au fost lichidați de "amiralul" de Bálaton la Kamenec-Podolsk. Se adaugă peste 1000 de români lichidați cu bestialitate în primele zile ale ocupației, trimiterea la moarte a 100 000 de tineri români înrolați forțat în Armata ungară și abandonați pe front, neinstruiți și fără arme, de către ofițerii și subofițerii unguri spre a fi căsăpiți de ruși, lichidarea a 80000 de sârbi, mulți foști cetățeni români, trimiterea ca sclave în Germania a 60000 de femei, din care vor supraviețui doar 8000, etc., fapte ce probează declanșarea de către unguri a unui Holocaust al românilor uniți, ortodocși sau mozaici, a slavilor, țiganilor etc. Cu cei dispăruți fără urmă cu ocazia deportărilor și expulzărilor, numărul victimelor Holocaustului de care s-a făcut vinovată Ungaria în teritoriile românești cotropite, depășește, după Raoul Șorban, cifra 540 000. Victime care nu aveau altă vină decât aceea că erau etnic români, evrei, sârbi, țigani etc. Or, în această situație, când peste o jumătate de milion de cetățeni români au căzut victime Holocaustului promovat de Ungaria horthystă în teritoriul cotropit, înclinăm să fim de acord cu poziția din august 2002 a domnului Marko Bela, președintele UDMR că un "Muzeu al Holocaustului" nu și-ar avea rostul la Târgu-Mureș, de pildă. Și nici altundeva în România, ci, spre neuitare, în capitala în care a fost plănuit, străjuit fiind de statuia "democratului Horthy", cel care a pretins totuși, la vremea respectivă și nu fără temei, că a fost primul conducător fascist din Europa. Un muzeu care să beneficieze de serviciile experților Istvan Csurka și Laszlo Tokes și ale recenților discipoli ai domniilor lor. Si, ca un suprem argument, aducem ultima precizare a "Webster"-ului că "Holocaust" mai înseamnă și "ORICE MĂCEL ÎN MASĂ SAU DISTRUGERE IRESPONSABILĂ A VIEȚII", sinonime fiindu-i cuvintele "INFERN", "CONFLAGRAȚIE", "DISTRUGERI" etc. Ceea ce ar putea crea unele confuzii în prezent, deoarece infernul trăit de popoarele-victimă ale Europei anilor 1939-1945, a fost retrăit recent de populația civilă din Cecenia, Somalia, Ruanda, ex-Iugoslavia, Palestina, Afganistan etc.

"GENOCIDUL"
Cuvântul, atât de drag justiției noastre post-revoluționare, încă nestructurată și nedemocratizată, ar fi, după vajnicul "DEX", o preluare în limba română tot din franceză, însemnând "CRIMA COMISĂ CU INTENȚIA DE A DISTRUGE UN GRUP UMAN, NAȚIONAL, ETNIC, etc." Mult mai nuanțat, dar și mai precis, "Webster"-ul definește "Genocidul", cuvânt de origine tot grecească, drept "EXTERMINAREA DELIBERATĂ ȘI SISTEMATICĂ A UNUI GRUP NAȚIONAL, RASIAL, POLITIC SAU CULTURAL". Este ceea ce li s-a întâmplat românilor în propriul spațiu etnogenetic în care au primit, în casa și la masa lor, barbarii descălecători, devenind substrat și contribuind astfel, de-a lungul istoriei, prin sânge, cultură și civilizație la formarea popoarelor, astăzi vecine. Si, ca o culme a "recunoștinței" sau a refuzului de a vedea adevărul, fie că se numesc rumâni, aromâni, rămăni, rumeri, fie că sunt încă numiți vlahi, valahi, voloki, olahi etc., puținilor români supraviețuitori ai masei inițiale deznaționalizate, NU LI SE RECUNOAȘTE SAU LE ESTE ÎNGRĂDIT ÎN STATELE POPOARELOR NOU CREATE, DREPTUL LA ETNIE, LIMBĂ, CULTURĂ PROPRIE, ÎN CIUDA RECOMANDĂRILOR CONSILIULUI EUROPEI, pretinzându-se că ar fi greci ori slavi latinizați cândva, nu se știe când și de cine. Cazul Spiros Bletsas, condamnat la Atena în 2001 la 1,5 ani închisoare și echivalentul a 1400 USD amendă, pentru vina de a fi adus o broșură a EBLUL care atesta existența limbii românilor în Grecia, este edificator. Ca și acela, foarte recent al preotului din Vidin cercetat pentru "vina" de a fi ținut enoriașilor slujba în limba română. Iar în Ungaria, unde rămăseseră, din voința marilor puteri cea. 800 000 în 1920, mai subzistă 10-15 000 de "români" ca monedă de schimb pentru pretențiile tot mai aberante pe care "milenarii" le au de la statul român. Mai mult, deznaționalizarea continuă, sub ochii unei Europe inculte și indolente, ori direct interesată, chiar pe teritoriul de stat rămas, la început de mileniu III, românii catolici fiind aproape obligați sub numele de "ceangăi" să se declare etnic altceva! Și pretutindeni, pe pământul cândva sau încă românesc, hoții strigă... "Hoțul!", fiind aproape acceptată ideea fragmentării poporului român în trei: români, "vlahi" și "moldoveni". Asupra românilor, așadar, principiul germanului Leopold Kohr - "Tot ce este mic este minunat", care, în numele unității... Europei i-a divizat pe cehi, deocamdată în două și pe sârbi în șase, funcționează din plin, asociat principiilor descentralizării și drepturilor comunităților, astfel încât nu este exclus să ne trezim în curând și cu alte "popoare" gen "dac", "cuman", "transilvano-bănățean", "oltean", "făgărășean", "giuleștean" ori "calea-grivițean" etc. pe teritoriul României, cu largul concurs al unor Sabin Gherman, Vasile Barba etc. Drumul spre Iad este întotdeauna pavat cu intenții (declarat) bune!
În aceste condiții, departe de a fi călău, chiar în deceniile de dictatură 1938-1989, când minorităților li s-au asigurat procentual locuri privilegiate în viața socială, politică și culturală, dovadă că unii nu stăpânesc nici astăzi limba țării în care trăiesc, poporul român se înscrie ca victimă și la capitolul "Genocid"! Este sugestiv, pentru definirea termenului, ceea ce s-a întâmplat în anii celui de-al doilea război mondial în teritoriul cotropit de Ungaria, unde, în locul sutelor de mii de cetățeni de altă etnie decât ungurească, săsească și secuiască, uciși, trimiși în lagărele morții sau deportați, au fost "implementați", cu rol de colonizare, în scopul schimbării realității etnice, peste 400 000 de fasciști unguri "puri" care, în ciuda obiecțiilor postbelice ale lui Lucrețiu Pătrășcanu și Petru Groza au rămas, sub presiunea sovietică, până astăzi, nesupărați și neasupriți, în România, îmbrăcându-și vechile idei în lozinci comuniste ieri, "democratice" și "europene" astăzi. Aceasta a fost condiția impusă de Stalin pentru retrocedarea de către administrația sovietică de ocupație, a Ardealului cotropit și eliberat de români prin jertfa a 58 330 de eroi la 25 octombrie 1944. Ba, mai mult, la 5 ani după semnarea tratatului de pace, în disprețul oricărui drept și al oricărei realități, Stalin le-a creat coloniștilor fasciști, în centrul României, un bantustan - Regiunea Mureș Autonomă Maghiară -, dându-le posibilitatea să-i asuprească în continuare pe români în numele... idealurilor comuniste. Abia la 10 ani după eliberare, prin hotărârea de la 14 februarie 1968 privind noua împărțire administrativă pe județe, România a reușit să șteargă această pată de pe obrazul ei, pentru a se vedea, astăzi, din nou supusă presiunilor regionalizatoare, în același scop distructiv, botezat... "european"!
Cât despre țiganii pe care opusul "democratului" Horthy, "criminalul de război" (cf. Ordonanța de guvern 31/2002) Ion Antonescu, i-a deplasat spre a-i feri, ca și pe evreii ajutați să fugă în Palestina, de furia exterminatoare a ocupantului german, aceștia nu au fost scoși în afara fruntariilor românești, ci sedentarizați, în scopul de a pune în valoare culturile și gospodăriile părăsite de ocupantul rus, în teritoriile românești eliberate de la est de Nistru. Ei au fost masacrați de sovietici, nu de armata română așa cum ne relatau în 1982, pe șantierul arheologic de la Ostrovul Corbului, doi fii de bulibași de județ, militari în termen. Având rude care au pierit în Transnistria și fiind buni cunoscători ai folclorului autentic țigănesc, ei relatau că există numeroase cântece bătrânești pe această temă, gen "Bună ziua domnule rus/ Antonescu ne-a adus/Ne-a adus ca florile/ Și-am ajuns ca ciorile..." etc. Dar "domnul rus" fiind cam tovarăș de felul lui, n-a stat la discuții ci a pus mitralierele pe ei, bieții oameni fiind nevoiți, abandonându-și tot ce aveau și dobândiseră, să se retragă în grabă în 1944, pe urmele armatelor române spre România. și nimeni nu se gândește la absurdul acuzelor: ce smintiți ar fi preferat să fugă alături de "călăii" lor, din fața "eliberatorilor"? "Eliberatori" care se fac vinovați de deportarea și dispariția, în timpul ocupației lor în România (august 1944-ianuariel958), a unui număr încă necunoscut, de ordinul sutelor de mii, de cetățeni români, în primul rând sași dar și români, ucraineni, ruși etc., și de purificare etnică în așa-zisele "Bucovina" de Nord, "Basarabia" și Herța, unde rămăsese încă sub ocupație și însemnând atunci 3 700 000 de locuitori.
Statisticile sunt relevante: Potrivit recensămintelor rusești erau 86% români în 1817, la 5 ani după primul rapt, în așa-zisa "Basarabie" și doar 47,58% în 1897. Iar în 1940, imediat după răpire, rușii declarau 52,8% români, în așa-zisele "Basarabia" și "Bucovina" la un loc în situația în care, spre exemplu, de la l milion de locuitori, doar în "Bucovina" răpită, populația românească a scăzut, după 5 decenii de genocid etno-cultural la cca. 150 000. Se poate vorbi așadar de "Genocid" dar și de "Holocaust", conform "Webster"-ului și în teritoriile răpite României de ruși, pe seama românilor în primul rând, masacrele de la "Fântâna Albă" și Lunca, similare celor de la Katyn, ilustrând politica de purificare etnică, clar și pe seama altor etnii, rușii fiind mai "generoși" când era vorba de executat inclusiv conaționali de-ai lor, în numele unui alt tip de "purificare", cea ideologică.
Din păcate, însă, NOI, românii, adică victimele, nu numai că nu am încercat să ne vindem pe bani buni, osemintele și memoria martirilor și nu am pretins vecinilor compensații și scuze pentru cumplitele suferințe îndurate, dar nici măcar nu am început, de dragul reconstituirii adevărului, culegerea de date exacte despre cei asasinați, torturați ori deportați atunci, pentru simplul fapt că se născuseră români. Poate, însă, că pretențiile actuale crescânde, pretenții individuale, de grup sau de stat, bazate pe "dreptul" prădătorului de a hăcui prada lipsită de apărare, inclusiv bizarele pretenții ale unor așa-ziși "concentraționari" din Ucraina de a primi compensații de la statul român pentru că, odată cu armata regală retrasă în 1944 și Conducătorul statului fiind declarat, în vechea tradiție bolșevică și comunistă "criminali de război", fiindcă în loc să-i execute pe teroriștii ocupantului s-a mulțumit să-i aresteze, ne vor trezi la realitate! Și vom începe cel puțin să ne reconstituim istoria adevărată, cu toată lipsa de acces la documente, dacă nu vom avea curajul ca, renunțând la păgubosul nostru bun simț ancestral, să pretindem ca toată lumea, de la toată lumea, că poate... ține!

CUM DE A FOST POSIBIL?
Cum de a fost posibil ca zeci de milioane de civili de pe toate meridianele să fie torturați, arși, masacrați cu sânge rece sau alungați din casele și de pe pământurile lor în anii celui de-al doilea război mondial? Cum de s-a putut ajunge la "Holocaust" și "Genocid" și cum de astfel de crime încă se mai petrec? Dacă la ultima întrebare doar politicienii lumii ar putea răspunde, în măsura în care omenirea ar dispune de mijloacele necesare tragerii la răspundere, indiferent de pe care parte a Atlanticului, Pacificului sau Oceanului Indian ar acționa, la prima întrebare Istoria, ignoratul "magister vitae", a oferit deja răspunsul. A fost posibil pentru că, după uriașul efort de război din anii 1914-1918, când nebunia statelor și caselor domnitoare de pretenție universală, asupritoare de popoare, a incendiat planeta, Societatea Națiunilor democratice și civilizate a considerat că, în urma victoriei, poate instaura, în spiritul dreptății, o pace durabilă. Si, preocupată de fenomenul sovietic, nu a mai acordat atenția cuvenită celorlalte state revizioniste, în primul rând europene, de genul Germaniei și Ungariei învinse. După cum nu a sesizat, preocupată de reconstrucție, nici dezvoltarea, pe solul fertil al spiritului revanșard, a doctrinelor totalitariste îmbrăcate în mantii național-socialiste sub semnul crucilor alterate. Așa a fost posibil ca Germania să încalce sistematic condițiile păcii, să-și instruiască noi trupe de elită pe teritoriul și cu complicitatea Rusiei staliniste, să elaboreze, la concurență cu Ungaria horthystă legi antisemite, să proclame o "Nouă Ordine" mondială în 1936, să înghită Austria în 1938 și Cehoslovacia, cu largul concurs al sovieticilor, în 1939! I s-a permis totul în numele păcii pentru că, epigonii marilor bărbați ai începutului de veac XX, politicieni de salon postbelici care priveau micile state și milioanele lor de locuitori, ca pe niște entități abstracte, sacrificabile, considerau că "pacea", în realitate, liniștea lor, merita orice sacrificiu! Și au asistat, orbi și surzi, la sacrificarea pe altarul Noii Ordini hitleriste, a popoarelor din Europa central-răsăriteană, până când ocuparea și împărțirea Poloniei, în septembrie 1939 le-a demonstrat că adevărata Axă, axa Berlin-Moscova, pecetluită prin actul adițional secret al pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) acționa potrivit unui plan prestabilit de reîmpărțire și dominație a Europei și a lumii. Pentru că, dacă la germani visul de dominație continentală se transmite genetic, de când au ieșit din păduri și au dărâmat Roma cu barda, conducând, periodic, omenirea, spre dezastru, la ruși, eliminată de formă, odată cu țarul, în 1917, proaspăta vocație imperială renăscute, drapată în mantaua internaționalismului proletar exportat prin revoluție. In aceste condiții, soarta continentului și în primul rând a popoarelor geo-strategic plasate între cele două superputeri era pecetluită.
În ceea ce privește România, interesat doar de petrolul său, de soarta comunității germane și de potențialul militar - strategic, în situația în care "Planul Barbarossa" era deja pus la punct (parcă pentru a demonstra că orice tentativă de unificare a Europei sfârșește prost atunci când decizia se reduce la doar două centre de putere) Hitler i-a dat, cu mărinimie, mână liberă asociatului său Stalin, să dispună de teritoriile care nu-1 interesau. Drept urmare, Rusia Sovietică a ocupat, în iunie 1940, România de N-E și de Răsărit, însumând 50500 km2 și 3700000 ele locuitori supuși rapid unui proces de purificare etnică prin metodele specifice genocidului și a impus cedarea către eternul său satelit, Bulgaria, a județelor Durostor și Caliacra, însumând 7412 km2 și 410 000 locuitori.
În ceea ce privește Transilvania, cel mai nefast personaj al istoriei planetare, Adolf Hitler - despre care, culmea, încă avem voie să vorbim și să-i analizăm faptele, spre deosebire de Mareșalul căzut sub incidența Ordonanței 31/2002 - nu a agreat nici ideea cedării, nici ideea împărțirii ei. Nu din dragoste față de români, pentru că, pe de-o parte voia să folosească potențialul lor militar, vitejia și ura lor împotriva ocupantului bolșevic, promițându-le recuperarea teritoriilor răpite, după bătălia finală, cu rușii, pentru stăpânirea Europei, iar pe de altă parte, era sincer preocupat de soarta comunității germane din România. Își baza decizia pe raportul-sinteză al lui Wilhem Fabricius, transmis de la București, la l august 1940, prin telegrama secretă nr. 1326 din care aflăm următoarele:
" l. Istoric. Transilvania a fost de la colonizarea germană cu 800 de ani în urmă, independentă din punctul de vedere statal, sub supremație schimbătoare ... Abia în 1868 (anul intrării în vigoare,instituțional, a pactului dualist - n.n.) sub presiunea constrângerii, Transilvania a fost încorporată monarhiei statului maghiar și maghiarizată sistematic. Deci, Ungaria a stăpânit Transilvania numai în mod trecător, timp de 50 de ani.
2. Etnic. Revendicarea maximală maghiară cunoscută până acum se întinde asupra Satului Mare și a celei mai mari părți din Transilvania cu 54 600 km2… Banatul propriu-zis, în măsura în care a revenit României în 1919, nu este revendicat de unguri, fiindcă are un procent mic de tot de unguri...
3. Economic. Transilvania formează din timpuri străvechi un spațiu ... care, în cazul satisfacerii pretențiilor maximale maghiare ar fi tăiat. În special ar fi separate una de alta regiunea industrială de cea agrara și acestea ar pierde teritoriile de desfacere.
4. Biologic. Poporul român este tânăr (din punct de vedere biologic) și în creștere. Țărănimea este sănătoasă și bogată în copii. Poporul maghiar stagnează de secole. Statul maghiar se menține biologic numai prin absorbirea permanentă și maghiarizarea a tot felul de națiuni străine.
5. Din punctul de vedere al germanilor etnici, îndeplinirea revendicărilor maximale maghiare ar rupe grupul etnic german din Transilvania și i-ar tăia pe germanii de la nord de valea Târnavei, în număr de 61000, de ceilalți 192000. Prin aceasta., ambele, părți ar fi sensibil slăbite fată de poporul statului respectiv. În nord ar fi pradă maghiarizării, iar în sud ar fi sugrumați din punct de vedere economic ... Germanii din Satu Mare ar trebui colonizați în alta parte, în măsura în care, de la dominația română încoace, au putut fi demaghiarizați circa 3000 capete ...".
Din perspectiva intereselor germane, Hitler era așadar, împotriva pretențiilor ungurești argumentând consecvent până la 28 august 1940 în fața lui Mussolini și Ciano cei mai aprigi susținători ai lui Horthy, inițiatorul lor de la Budapesta, că "SOLUȚIONAREA PROBLEMEI ESTE DEOSEBIT DE COMPLICATĂ, DATORITĂ FAPTULUI CĂ, UNEI REVENDICĂRI TERITORIALE CARE SE BUCURĂ DE EXTREM DE MULTĂ POPULARITATE ÎN SÂNUL NAȚIUNII UNGARE, I SE OPUNE O REALITATE ETNO¬GRAFICĂ CU SIGURANȚĂ INCONTESTABILĂ"!
Cum de s-a ajuns, în aceste condiții ca, în numai 2 zile, Hitler să-și schimbe decizia, politica germană să se întoarcă la 1800, teritoriile din N-V să fie smulse României și soarta a 2,6 milioane de cetățeni români să fie pecetluită? Neintoxicați de lozincile de tip bolșevic privind "odiosul dictat fascist de la Viena", nici de cele de tip fascist privind "dreptatea istorică" înfăptuită prin "arbitrajul de la Viena", vom încerca să răspundem, în premieră, la această întrebare, prin prisma adevărului istoric.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Extremism

Mesaj Scris de Admin la data de 23.11.09 14:19

Extremism


Despre extremismul propagandistic

Departe de mine afirmația că în România ar EXISTA pericolul unui pogrom sau venirii unui dictator antisemit. Dar numeroase publicații, nu exagerez, numeroase, afișe, grafitti, „scăpări” sau chiar declarații mai mult sau mai puțin responsabile pot crea impresia, dacă nu convingerea că ura de rasă, față de evrei, de romi, ura interetnică, xenofobia, elogiile aduse defunctelor mișcări extremist-naționaliste, cuzism, legionarism codrenist, simist, ca și automareșalului Antonescu nu lipsesc , am spune zi de zi Dispariția cultului primitiv al lui Ceaușescu a lăsat un gol, care nu se umple cu liberalism politic, democrație, gândire modernă, ci cu „icoane” dintr-o panoplie jalnică, ridicată la nivel de moaște sfinte.Dacă nu înțelegi că Antonescu a vrut să readucă Basarabia în patria –mumă, că a salvat evreii ( deși, ei, desigur... nu meritau), ești un antiromân. Există pe hărtie o lege care amendează extremismul politic, implicit propagandistic. In România nu există comuniști, spre deosebire de o serie de de țări europene avansate, unde comuniștii au ceva reprezentanți. A sări dintr-o barcă în alta, dintr-un vapor în altul este un obicei, regretăm s-o spunem, pe aceste plaiuri mioritice. Toți am fost comuniști prefăcuți, toți suntem anticomuniști convinși. Ciudată este lejeritatea cu care justiția și opinia publică privește agitația periodică a două-trei organizații care nu ascund, dimpotrivă fac o oarecare zarvă legionaroidă. Principala publicație care se afișează cu toată „indiscreția” este „Cuvântul legionar”, aflat la numărul 71/iunie 2009, în al cincilea an de apariție. Desigur, vor spune unii oameni informați, în Europa și în lume sunt asemenea mișcări. Am să le răspund – nici legumele, fructele, tipurile de mâncare nu sunt la fel peste tot, nu le mânâncă oricine. Eu, ca evreu nu pot înghiți legionarismul, chiar dacă „noii legionari” mi-ar declara dragoste veșnică. Ceea ce nici nu fac.Eu nu pot iubi pe nimeni care manifestă xenofobie față de orice etnie, absolut față de orice etnie. Evreii au învățat, cel puțin cei din Diaspora, că rasismul și xenofobia se întorc întotdeauna împotriva evreilor, indiferent încotro pornesc la început.Pe mine nu mă bucură manifestările xenofobe, inclusiv cele împotriva romilor, cele antiislamice din nici o țară. Eu cred că astfel ar trebui să gândească orice om educat în spirit modern și umanist. Dar la noi justiția gândește altfel. In urmă cu șase-șapte luni ministrul justiției a fost la o întâlnire unde a promis că se va ocupa personal de manifestările extremiste din țara noastră. Sunt convins că s-a ocupat personal. Dar ecoul activității sale personale nu se simte nicăieri. Președintele țării știe multe, nu l-am auzit vorbind despre publicațiile extremiste, nu este problema dumnealui. Nu este importantă. In Parlament legile sunt atât de multe și încurcate că nimeni nu este dispus să se ocupe de extremism , fenomen neimportant pentru economia țării noastre aflată în criză financiară. Guvernul este și el suprasolicitat. ONG-urile au și ele probleme destule. Am rămas eu și cu Dvs. stimat cititor să discutăm despre „Cuvântul legionar”.- priodic al naționaliștilor creștini. Prima eroare – creștinismul s-a născut ca religie internaționalistă, deci avem de a face cu o „erezie”, de care cei mai aprigi extremiști religioși nu-și dau seama. Corneliu Zelea Codreanu, capul de afiș al acestei mișcări are o biografie nici astăzi elucidată, se amintește doar că a fost ucis mișelește din ordinul lui Carol II, dar se uită că omul a tras cu pistolul într-un prefect, ca în filmele cu cow-boy, a scris„Cărticica șefului de cuib”, mica biblie a Legiunii, în care „problema jidovescă” va fi rezolvată, zice Căpitanul. Nu a fost străin de uciderea primului ministru I.G.Duca, a fostului camarad Stelescu, a ținut discursuri incitante la ură intetretnică în Parlament, a promis executarea sumară a tuturor vinovaților pe care Legiunea îi condamnase demult. Horia Sima nu ar fi existat fără Codreanu, mii de legionari puși pe acte violente nu ar fi fost activi fără „carismaticul” Zelea, el a fost inițiatorul și inspiratorul, rolul lui nu era de înger, ci de Arhanghel Mihail răzbunător. De ce să-i„minimalizăm” meritele? Iar dacă numele de „jidov”, „jidan” au devenit peiorative abso lute, aceasta se datorează numai cuzismului și legionarismului. Țăranul folosea aceste cuvinte în secolul XIX, adeseori, fără nici o nuanță peiorativă. Dece țiganii nu mai vor să fie numiți astfel? Pentru că acest termen a devenit peiortiv sută la sută, dar aici nu legionarii sunt vinovați. Xenofobia este boală lungă. Ce scria C.Papanace( 1904-1985) în exil? Că „ Neamul, Cerul și Pământul au legături sufletești”. Analizați doar sub aspect logic propoziția și veți găsi aberația. Suflet are, credem, numai ființa umană. „ Mișcare Legionară a fost o puternică erupție a instinctului”, scrie același aromân ( să-l ierte Domnul), dar ce rost are să pui instinctul înaintea intelectului, al creierului, nu sunt instinctele caracteristice lumii animale? Istoria nu duce lipsă de „Hîncu”, adică „Vodă , da și Hîncu , ba”. Este un colaborator al publicației, Ștefan Hîncu care pune sub semnul totalei îndoieli Holocaustul și cere oprirea ridicării unui memorial în amintirea victimelor acetuia în România. Legea care amendează acest demers nu se aplică. Problema justiției este în studiu.... Până la finele veacurilor.

De mare cinste la legionari se bucură Nicadorii, numele provenind din contracția Nicolae Constantinescu, Iancu Caranica ,Doru Belimace, ucigașii lui IG Duca, prim-ministru. Insuși Nicador Zelea Codreanu , șeful publicației de care vorbim și-a luat numele de la acești asasini. Putem să-i numim eroi pe niște oameni care ucid un alt om, neînarmat, indiferent de scopurile urmărite? Mai citim două „materiale” de mare ignoranță și ură antisemită – „ Organizarea iudaică de cucerire”, prelucrare după articole ale unor ruși cu vederi așișderea, dar trăitori în secolul XIX, ca și „Holocaustul invers” semnat de un aparent onorabil domn, Radu Iftimovici, profesor doctor, membru al Academiei de Științe Medicale, laureat UNESCO ( pentru ce?), pe care l-am văzut cândva și mi-a declarat „sincer” că tare mult îi iubește pe evrei, inclusiv pe cei care conduc obștea. De așa dragoste ne lipsim, iar oamenii cu bun simț ar trebui să-l ocolească. Așa stau treburile la noi cu interzicerea activităților extremiste, antisemite, xenofobe, prifasciste și ce mai doriți Dumneavoastră, cititori să mai spuneți. Halal de noi, vorba lui Șalom Alehem.


Boris MARIAN
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Poporul evreu nu vă uită atitudinea curajoasă! 1

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.09 14:36

Poporul evreu nu vă uită atitudinea curajoasă! 1

http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=3244

În contextul disputelor aprinse privind gradul de responsabilitate al Mareșalului Antonescu în exterminarea evreilor, și al atacurilor aduse Bisericii Catolice, în special Papei Pius al XII-lea, cu privire la așa numita pasivitate față de Holocaust, Catholica își propune să aducă argumente care să arate implicarea unor Episcopi catolici români în salvarea evreilor. Argumentele, semnalate nouă de pr. prof. dr. Ioan M. Bota, se bazează chiar pe afirmațiile evreilor, din lucrarea fostului Șef-Rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weiberger, "Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944)".

Capitolul al X-lea, "Sfârșitul", este dedicat perioadei dinainte de 1944, când evreii au fost persecutați, mai apoi unii deportați iar alții masacrați în masă. Una dintre personalitățile evocate în acest capitol, care a susținut cauza evreilor și a contribuit la salvarea a mii dintre ei, este Episcopul roman-catolic Marton Aron de Alba-Iulia: "În acele vremuri tragice s-a reliefat măreția umană a Episcopului Marton Aron, singurul Episcop maghiar în Transilvania care în 18 mai 1944, în biserica Sfântul Mihail din Cluj, și-a ridicat glasul și a rugat, a somat societatea maghiară să ajute evreimea adunată în ghetouri și aflată în fața deportării."

Într-o scrisoare adresată primului ministru ungar, Episcopul Marton Aron scria: "Împreună cu credincioșii Diecezei mele a trebuit să constat cu stupoare măsura iresponsabilă prin care nu se cruță viața evreimii, mergându-se până la ultima limită a inumanului. Cu respect și în deplină cunoștință a responsabilității mele, vă atrag atenția că pentru o astfel de faptă un om, chiar dacă este prim-ministru, ori un guvern, nu are mandat pentru că povara o va purta un întreg popor. Tocmai de aceea, vă rog să retrageți imediat această măsură!" În scrisoarea adresată ministrul ungar de interne, același Episcop scria: "Cu atât mai mare este stupoarea noastră că, deși vă cunoaștem ca pe un catolic convins, acum, prin măsurile adoptate, nu atingeți nivelul unui creștin și nici măcar cel de minim-uman. Cu respect, dar cu toată greutatea cuvântului meu, vă rog să retrageți imediat dispozițiile dumneavoastră recente, sau, dacă vă este imposibil, să vă dați imediat demisia din funcție."
"Pentru atitudinea umană, eroică, în favoarea poporului evreu în vremurile de restriște", a fost inițiată o propunere ca Episcopul Marton Aron să fie recunoscut de Yad Vashem printre "drepții popoarelor", și de asemenea ca, în amintirea lui, să se planteze un pom în crângul "Chasside Umoth Haolam" (Drept credincioșii lumii). În 1988, fostul Șef-Rabin al Clujului a depus la mormântul Episcopului Marton Aron un buchet de flori, cu următorul text: "Domnule Episcop! Poporul evreu nu vă uită atitudinea curajoasă din vremea suferințelor sale. Cu recunoștință: Dr. Moshe Carmilly-Weinberger, fost Șef-Rabin de Cluj." Arhidieceza Romano-Catolică de Alba-Iulia a deschis după 1990 un proces pentru beatificarea Episcopului Marton Aron.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Holocaustul din Romania

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.09 14:13

Holocaustul din Romania
[url=http://www.divers.ro/focus_ro?func=viewSubmission&sid=3336&wid=37452]http://www.divers.ro/focus_ro?func=viewSubmission&sid=3336&wid=37452[/url]Analiza si dezbaterea asupra Holocaustului din Romania este abia la inceput si nu inca foarte cunoscuta publicului larg. Una dintre sesiunile de pregatire a profesorilor de istorie desfasurate recent mizeaza pe intelegerea istoriei prin prezentarea reala a faptelor.

Holocaustul in spatiul romanesc se leaga mai ales de scoaterea unui grup de cetateni romani de sub protectia legii fara nici o motivatie politica sau ideologica, ci numai pentru ca apartineau unui grup etnic”. Acesta definitie apartine profesorului Liviu Rotman de la Universitatea Tel Aviv si a fost expusa intr-una din prelegerile sustinute de mai multi cercetatori romani in cadrul sesiunii de pregatire cu profesorii de istorie “Predarea problemei Holocaustului in Romania”.
Rotman a explicat ca, la un moment dat, in societatea romaneasca toata vina o purtau evreii, aceasta atmosfera fiind propice pentru masurile de scoatere a lor de sub scutul legii. Astfel, masurile impotriva evreilor apar mult mai devreme, inca din perioada interbelica, cind inca Romania era o tara democratica.
Prima astfel de masura a fost adoptata in 1934, cind Partidul National Liberal da o lege care cere unitatilor economice sa aiba angajati lucratori romani in proportie de 80 la suta.
In august 1940, in timpul dictaturii regale, populatia evreiasca este scoasa de sub scutul legii prin Statutul populatiei evreiesti. Pentru prima oara se vorbeste de criteriul singelui, acesta fiind un moment foarte important in gestionarea relatiilor cu evreii. Poporul roman nu mai este vazut ca o unitate culturala, de civilizatie, de istorie, de religie, ci era vazut ca o unitate biologica.
“Natiunea a devenit mai putin o comunitate juridica sau o colectivitate politica, mai mult o comunitate spirituala si organica asezata pe legea singelui din care izvoraste o ierarhie a drepturilor politice. Apararea singelui romanesc constituia garantia morala a recunoasterii drepturilor politice supreme”, se arata in Raportul Comisiei Internationle privind Holocaustul in Romania. Pentru a nu amesteca singele poporului roman, se interzic apoi casatoriile intre evrei si neevrei.
Dupa abdicarea lui Carol al II-lea in 1940, Antonescu este declarat sef al statului si, impreuna cu legionarii, preia obiectivul de eliminare a evreilor din societatea romaneasca. Legionarii au incercat sa faca acest lucru prin confiscari, omoruri, sau vinzarea sub amenintarea armei. Antonescu, insa, nu a privit cu bunavointa sistemul lor, pentru ca el voia sa realizeze aceasta romanizare pe baza de legi, pentru ca masurile luate sa fie valabile si dupa sfirsitul razboiului.
Potrivit lui Liviu Rotman, masurile pe care le-a luat Antonescu pentru scoaterea evreilor din corpul social romanesc au vizat interzicerea arendarii farmaciilor catre evrei, anularea autorizatiilor pentru vinzarea produselor alcoolice si tutun, romanizarea salilor de cinematograf, iar vasele navale detinute de evrei trec in patrimoniul statului.
In perioada urmatoare Antonescu a pregatit o legislatie care sa decimeze proprietatea evreiasca. Are loc prima nationaliare din istoria moderna a Romaniei, un transfer masiv de proprietate in diverse etape. Primul decret permite confiscarea imediata a proprietatilor in mediul rural: vii, conace, utilaje, statii tehnice in agricultura, dupa care toate proprietatile imobiliare din Bucuresti si celelalte orase sint confiscate printr-un decret din martie 1941. Au fost dati afara din case si chiriasii, existind anumite zone in care ei nu aveau voie sa locuiasca.
Pina la 1 iunie 1943 au fost radiate 15.827 de firme individuale evreiesti si o mare parte au fost luate sub titlul de “Romanizare prin buna intelegere“. Aceasta mutatie in societate a produs o oarecare tulburare in mediul economic din Romania. Au fost exclusi apoi elevii si studentii evrei din invatamintul de stat, iar cei mai multi evrei adulti au fost exclusi din asociatiile profesionale. De exemplu, unii doctori aveau voie sa profeseze pentru ca altfel s-ar fi dat peste cap sistemul de sanatate. Dar trebuia sa specifice ca erau evrei – adica pacientul trebuia prevenit ca il trateaza un evreu pentru ca sa se poata feri, precizeaza Liviu Rotman. Toate aceste masuri nu numai ca excludeau evreii din viata sociala din Romania, dar ii supuneau la o umilire profunda.
Cit despre cei care spun ca Antonescu nu a stiut ce se intimpla, iata o declaratie a acestuia din aprilie 1941, in fata Consiliului de Ministri: “Dau drumul multimii sa-i masacreze. Eu ma retrag in cetatea mea, si dupa ce-i masacreaza, pun iarasi ordine”, a citat Liviu Rotman. Exact asa s-a intimplat la Iasi la sfirsitul lui iunie, cind, timp de trei zile, armata, jandarmeria si populatia au fost libere sa atace populatia evreiasca, in ceea ce s-a numit Pogromul de la Iasi.
Potrivit lui Liviu Rotman, denumirea de pogrom este improprie, pentru ca ceea ce s-a intimplat la Iasi are caracter planificat.
De asemenea, Guvernul de atunci a purtat o mare responsabilitate cu privire la masurile care s-au luat pentru eliminarea evreilor. “Nu a existat nici o opozitie la politica lui Antonescu fata de evrei, nimeni nu a spus vreodata NU. Intreaga elita politica a regimului Antonescu este vinovata”, a mai spus Rotman. In acelasi timp, el a precizat ca au existat si reactii foarte fragile de impotrivire a acestor politici de suprimare a evreilor, mai ales din partea Palatului, din partea unor cercuri birocratice romanesti, clerici, iar unele cadre de conducere a Cailor Ferate Romane au sabotat trenurile spre Transnistria. Rotman recunoaste ca si aceaste firave impotriviri au incurajat schimbarea in 1942.
Sesiunea de pregatire cu profesorii de istorie a fost organizata de Centrul de studii iudaice “Goldstein Goren” din cadrul Facultatii de Litere la Bucuresti, impreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si a ajuns la a IV-a editie. Anul acesta au participat 20 de profesori din toata tara si 25 de profesori din Bucuresti.
“Studierea Holocaustului la clase este obligatorie de sapte ani, dar nu s-a facut o pregatire la nivel national a profesorilor de istorie, iar noi incercam sa venim in intimpinarea acestei nevoi”, a spus Felicia Waldman, coordonator al Centrului “Golstein Goren”.
Aceste sesiuni au fost organizate si la Cluj, Craiova, urmind ca aceleasi sesiuni sa fie organizate si la Iasi.
Atarcicov Adrian, unul dintre participantii la sesiunea de anul acesta, profesor de istorie care preda un curs optional despre Holocaust la Colegiul National “Unirea” din Focsani a spus: “Mi se pare foarte interesant de aflat de unde acesta problema a evreilor la noi la romani, pentru ca eu aveam impresia ca sintem o populatie toleranta, intelegatoare. Cred ca o posibila explicatie ar fi mimetismul, tendinta de a copia ce se intimpla in Occident, valabila si astazi”. Copiilor le va explica mai ales ca trebuie sa inteleaga problematica Holocaustului pentru ca sa putem evita pe viitor ceea ce a fost gresit in istorie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Romania si Holocaustul

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.09 14:09

Romania si Holocaustul

http://www.divers.ro/focus_ro?wid=37452&func=viewSubmission&sid=5367

Atitudinea Guvernului roman de a sublinia faptul ca "inlauntrul hotarelor Romaniei in epoca 1940 - 1945 nu a avut loc un Holocaust" a generat un scandal cu de toate: tensionarea relatiilor diplomatice romano-israeliene, proteste ale organizatiilor civice, relatari ample in presa internationala. In cele din urma, chiar daca guvernul de la Bucuresti si-a nuantat pozitia, ramine faptul ca Romania are inca o atitudine ambigua fata de Holocaust.

Nimic nu parea sa prevesteasca furtuna ce avea sa urmeze. In sedinta de Guvern de joi, 12 iunie, a fost anuntata aprobarea colaborarii dintre Arhivele Nationale ale Romaniei si Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite. Astfel, o echipa de cercetatori americani urmeaza sa aiba acces la arhivele nationale pentru a studia documentele si informatiile legate de Holocaust. Odata cu acest acord, Ministerul Informatiilor Publice a dat un comunicat ciudat, care a stirnit reactii dure din partea comunitatii internationale.
Ministerul a declarat odata cu semnarea respectivului acord ca "se subliniaza cu tarie faptul ca inlauntrul hotarelor Romaniei in epoca 1940-1945 nu a avut loc un Holocaust". Aprecierea Guvernului a fost intens mediatizata de presa internationala, informatia fiind publicata in editiile de simbata a numeroase ziare din strainatate. "Romania neaga Holocaustul" titra spre exemplu Daily News din Marea Britanie. In majoritatea relatarilor s-a subliniat ca pozitia Romaniei in timpul celui de-al doilea razboi mondial face obiectul unor vii controverse, mediile nationaliste respingind orice responsabilitate a guvernului condus de maresalul pro-nazist Ion Antonescu in persecutarea si exterminarea evreilor. Au fost citate si documentele publicate de Federatia comunitatilor evreiesti din Romania, conform carora maresalul Antonescu, aliat al lui Hitler, este direct responsabil pentru trimiterea in taberele mortii a circa 250.000 de evrei. Maresalul a incitat pogromul de la Iasi, soldat cu 3.000 - 10.000 de morti in iunie 1941, s-a aratat in relatarile de presa.

Primele reactii
Luni 16 iunie, o organizatie pentru studiul Holocaustului raspundea deja Guvernului roman. Institutul Yad Vashem, consacrat memoriei si studiului Holocaustului, declara ca afirmatia Guvernului roman potrivit careia Romania nu a fost teatrul "unui Holocaust" intre 1940 si 1944 este falsa. "A fost stabilit ca au avut loc masacre pe scara larga ale evreilor in timpul Shoah pe teritoriul Romaniei Mari", se arata intr-un comunicat al organizatiei.
Institutul, cu sediul la Ierusalim, face trimitere in mod special la opera dr. John Ancel, publicata recent de Yad Vasem, care relateaza modul in care au fost masacrati 420.000 de evrei in Romania Mare. "Aceasta opera, bazata pe arhive mondiale, inclusiv romanesti, toate disponibile, arata ca guvernul roman de la Bucuresti, concertat cu armata si politia romana, a avut o responsabilitate directa in aceste masacre", adauga comunicatul semnat de directorul Yad Vashem, Avner Shalev. "Este greu de inteles cum o tara care lauda ca are un regim democratic poate prezenta o versiune atit de falsificata a evenimentelor istorice", precizeaza comunicatul.
Comunitatea evreiasca din Romania s-a aratat si ea contrariata de atitudinea Guvernului. Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) cerea marti 17 iunie Executivului o revenire oficiala asupra declaratiei privind Holocaustul, pe care o considera "irelevanta si nelalocul ei".
Comitetul director al FCER considera ca declaratia Guvernului este "departe si chiar in contrasens cu spiritul dezbaterilor din anul 2002, atunci cind ministrul Culturii si Cultelor recunostea participarea Romaniei la Holocaust". La inceputul anului 2002, FCER si-a aratat aprecierea fata de Ordonanta de Urgenta emisa de Guvern, care interzicea organizatiile si simbourile cu caracter fascist, rasial sau xenofob. FCER a amintit ca ministrul Culturii, Razvan Theodorescu, prezent la dezbaterile organizate atunci, a afirmat ca "daca Holocaustul poate fi vazut ca o epoca istorica, dar si ca o actiune de exterminare sistematica si in masa a unor minoritati etnice si religioase, in lagare de concentrare si deportare organizate, de nazisti si de aliatii lor, in teritorii ocupate de Germania hitlerista si de aliatii sai, inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, mi se pare ca istoria Basarabiei, a Bucovinei, a Tinutului Herta si, mai ales, a guvernamintului Transnistriei din anii 1941-1942, indrituieste acea opinie pe care am enuntat-o deja, in Guvern si in Parlament, la discutarea actului legislativ: in Romania nu a avut loc Holocaust, dar Romania - prin guvernarea Antonescu si actiunile sale in teritoriu ocupat - a participat la Holocaust". "In spiritul acestei opinii, n-ar fi existat Holocaust in fruntariile ciuntite ale Romaniei anilor 1940-1045, dar Romania - prin guvernarea Antonescu si actiunile sale - a participat in mod clar la Holocaust. Desigur, s-ar putea intregi cele spuse de ministrul Culturii si Cultelor cu evenimente la fel de tragice, de felul pogromului de la Iasi, din 1941, dupa prima saptamina de razboi, al "Trenurilor mortii", in acelasi context, cu circa 10.000 de victime, al deportarilor din Dorohoi, Suceava, Cimpulung, Radauti s.a. (deci, de pe dreapta Prutului, in fruntariile Romaniei de atunci)", se arata intr-un comunicat FCER. Federatia a mai amintit ca nu s-a spus "nici un cuvint" despre "legislatia rasiala, antisemita, a Guvernului Goga-Cuza ori din perioada dictaturii regale, a Statutului National Leginar sau din perioada razboiului, nimic despre pogromurile din 1940-1941 si nimic despre responsabilitatea integrala, antonesciana, in privinta deportarii evreilor din Basarabia, Bucovina si nu numai, despre cele aproape 25.000 de victime cazute inca din Basarabia, Bucovina si cei aproape 100.000 rapusi de inanitie, boli, conditii inumane de existenta". "Considerind ca nu poate fi vorba decit de o grava omisiune in textul Comunicatului amintit (...) speram intr-o revenire oficiala, din partea Guvernului, in stare sa elimine comentariile critice, negative, cit si amploarea nefasta a reflectarii lor in mass media interna si internationala", se arata in finalul declaratiei FCER. Si etnicii rromi au reactionat la atitudinea Guvernului fata de Holocaust. Asociatiile rromilor, reunite in cadrul Conferintei Societatii civile rrome, „pentru comemorarea a 61 de ani de la deportarea rromilor in Transnistria (1942-1944) si a 13 ani de la Pogromul din Bucuresti (14 -15 iunie 1990)”, au aflat „cu stupefactie despre faptul ca, intr-un comunicat al Guvernului se neaga existenta acelei pagini negre din istoria Romaniei, Holocaustul impotriva evreilor si rromilor”. Rromii spun ca, conform datelor Comisiei romane pentru crime de razboi, in deportarea rromilor in Transnistria din perioada 1942-1944 au murit 36.000 de persoane, acest fapt fiind recunoscut de Parlamentul Romaniei prin Legea 189/2000 si Guvernul Romaniei prin HG 127/2002 si Ordonanta 105/1999. Si auto-intitulatul rege al rromilor, Florin Cioaba, a afirmat, marti 17 iunie, ca in Romania a fost Holocaust si ca 36.000 de tigani au murit in tara si in Transnistria in timpul guvernului Antonescu, fara a preciza care au fost locurile din interiorul granitelor unde au fost exterminati rromii.

Explicatii la nivel oficial
Declaratia guvernului roman nu a ramas fara repercursiuni nici la nivel diplomatic. Ambasadorul Romaniei in Israel Mariana Stoica a fost invitata, luni 16 iunie, la Ministerul de Externe israelian, pentru a oferi explicatii. Conform unui comunicat al Ambasadei Israelului la Bucuresti, remis agentiei Mediafax, adjunctul directorului general pentru Europa Centrala si Euroasia, David Peleg a informat-o pe Mariana Stoica in legatura cu faptul ca "Israelul priveste cu ingrijorare declaratia romana, care nu corespunde realitatii istorice". In opinia lui Peleg, "Guvernul roman trebuie sa gaseasca o cale de a corecta aceasta declaratie nefericita, pentru a readuce relatiile bilaterale pe calea cea dreapta". Confruntate cu numeroase critici, autoritatile romane s-au vazut nevoite sa faca un pas inapoi si sa incerca sa repare din gafa comisa.
Astfel, marti 17 iunie, Presedintele Ion Iliescu declara ca Holocaustul s-a produs si cu participarea unor romani si ca poporul roman trebuie sa-si asume si aceste perioade din istoria Romaniei. Seful statului a mai spus ca Guvernul nu trebuia sa faca nici o mentiune de negare a Holocaustului in comunicatul oficial al executivului. Si cabinetul Adrian Nastase a incercat in aceeasi zi sa ofere explicatii, numai ca intr-un comunicat oficial se vorbea mai mult de masurile luate de condamnare a „extremismelor fasciste, naziste, rasiste si xenofobe” decit despre declaratia de contestare a Holocaustului. „Asumindu-si partea de responsabilitate a statului roman de acum o jumatate de veac pentru victimele Holocaustului, la care guvernantii Romaniei au participat atunci, Guvernul Romaniei de astazi isi precizeaza dorinta de a continua cooperarea cu institutiile internationale care studiaza problematica Holocaustului si isi reafirma disponibilitatea de a contribui la eforturile neobosite depuse de aceste organizatii. Romania intelege, astfel, sa contribuie la clarificarea unor momente dramatice din istoria nationala. Aceasta pozitie oficiala reflecta atitudinea constanta a tarii noastre si va fi sustinuta de reprezentantii Guvernului Romaniei la reuniunea pentru combaterea antisemitismului, organizata de OSCE, la Viena, in data de 19 - 20 iunie”, se mai arata in comunicatul oficial de presa.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Să ne amintim pentru a nu se mai repeta niciodată

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.09 13:48

Să ne amintim pentru a nu se mai repeta niciodată


După trei ani de tergiversări, Bucureștiul găzduiește un Memorial dedicat Holocaustului. Monumentul, inaugurat astăzi, cu doar 24 de ore înainte de Ziua Holocaustului în România, e un omagiu pentru cei care au fost, dar mai ales un avertisment pentru cei care vor fi.

”Ce este un jidan?”. Un copil de nici 10 ani, mai curajos, se ridică:” Jidanul este un om rău, m-a învățat bunica să mă feresc de ei, că sunt oameni care te fură și când se uită la tine”. Atunci Miriam Bercovici și-a dat seama că toate vin din necunoaștere. Le-a zis celor din fața sa doar atât:” Copii, eu sunt o jidancă...”.

Dialogul de mai sus a avut loc în urmă cu doar câțiva ani, într-o școala generală din București. Miriam Bercovici, supraviețuitoare a deportărilor din Transnistria și purtătoarea unor cicatrici istorice despre care România profundă încă vorbește în șoaptă, se afla acolo pentru a vorbi despre Holocaust. Anii au trecut, o comisie internațională a demontat bucată cu bucată toate miturile despre “mâna de ajutor” pe care regimul lui Ion Antonescu le-ar fi întins-o evreilor în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, dar Ziua Holocaustului a rămas doar prilejul unor ceremonii marginale, ferite de mediatizare și ascunse în spatele ignoranței.

După trei ani de tergiversări și dispute mascate de avântul ecologist, oficialii români au decis că e timpul ca Bucureștiul să găzduiască un Memorial dedicat Holocaustului, un loc care să le amintească celor care vor să știe despre ororile de demult. Orori posibile doar prin implicarea nemijlocită a autorităților care gestionau destinele României la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Monumentul, aflat la intersecția străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu și Lipscani, a stârnit controverse în primăvara acestui an, când ecologiștii amenințau că vor bloca în justiție construcția, acuzând edilii de continuarea „genocidului spațiilor verzi”, prin sacrificarea celor 3.000 de metri pătrați de spațiu verde din centrul orașului.

Când istoria se răsucește ca o lamă

Până la urmă, decizia a căzut în favoarea memoriei. Au spus-o mulți alții înainte ca aceste cuvinte să se așeze aici: demnitatea memoriei este atât de importantă încât, în lipsa ei, nazismul, chiar pierzând lupta, ar fi câștigat războiul. Astăzi, România a decis că acceptarea propriului trecut e mai importantă decât eludarea permanentă a temelor care ating fibra tare a naționalismului. Nu e un discurs despre toleranță, e doar unul despre normalitate.

Sutele de mii de evrei români care nu s-au mai întors niciodată din trenurile morții, care au sfârșit în marșurile interminabile spre lagărele transnistrene, care au căzut sub ploaia de gloanțe a pogromurilor de la Iași, Galați sau Dorohoi nu sunt miza reală a acestei normalități. Pe ei, nimic și nimeni nu-i mai poate recupera vreodată. Destinele lor s-au frânt atunci când istoria s-a răsucit ca o lamă. Memoria lor e însă semnul ultim că avem șansa de a nu mai repeta exercițiile de dezumanizare.

"Este o crimă care nu poate fi vreodată uitată sau minimalizată pentru că memoria victimelor și a supraviețuitorilor Holocaustului ne aduce în fața conștiinței responsabilitatea de a cunoaște, de a asuma și de a transmite adevărul istoric. Amintindu-ne de cei deportați, de cei forțați să-și părăsească țara, de cei deposedați de bunurile lor, de drepturile lor fundamentale, ne facem un necesar examen de conștiință"


"O rugăciune evreiască spune "Să ne amintim", așa cum sugerează și Coloana memorialului. Să ne amintim pentru a-i cinstit pe cei care au murit nevinovați, să ne amintim pentru a spune copiilor și nepoților noștri tragedia Holocaustului, să ne amintim pentru a nu se mai repeta niciodată. Să ne amintim pentru ca umanitatea să nu mai renunțe niciodată la propria umanitate, să nu mai decadă prin violență, persecuții și crime"
Traian Băsescu, președintele României


CEEA CE NU SE UITĂ

“Soluția finală” se prepară la București

Cifra exactă a victimelor Holocaustului nu va fi, probabil, niciodată cunoscută. Știm doar că aproximativ șase milioane de evrei au pierit în lagărele naziste, în „bou-vagoanele” care i-au transportat spre moarte, în ghetouri sau chiar în plină stradă. Într-o epocă în care lumea trăia doar pentru a ucide, România nu a putut scăpa instinctului criminal. Alianța cu Germania hitleristă din primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial a plasat, în dreptul regimului lui Ion Antonescu, peste 300.000 de victime ale Holocaustului.

Iadul a început la Dorohoi în vara anului 1940, cu evrei aliniați în fața gropilor comune și împușcați în cap. Fervoarea antisemită avea să degenereze câteva luni mai târziu, la București, într-un ianuarie 1941 care a văzut centre de tortură organizate în prefecturi și comisariate de poliție transformate în camere de exterminare. Pădurea de la Jilava a răsunat sub sunetul surd al revolverelor, șase sinagogi au fost devastate, iar teroarea și-a găsit esența într-o imagine oribilă, de care doar o umanitate profund degenerată putea fi capabilă: 15 evrei împușcați, atârnați de ceafă în cârligele unui abator bucureștean.

Apoi, a venit Iașiul cu propriul “scenariu”, la sfârșitul lui iunie 1941. Evrei masacrați în plină stradă, supraviețuitori “plimbați” în două trenuri ca niște camere de gazare și, la final, o cifră amețitoare: aproape 15.000 de victime. Războiul contra “dușmanului” se află însă doar în faza incipientă. România militară și civilă și-a îndreptat toate tunurile către evrei spre sfârșitul unui 1941 construit parcă în laboratoarele horror ale Hollywoodului. La Odessa, recucerită de armatele Bucureștiului, metodele au depășit orice imaginație patologică: mii de evrei înghesuiți în magazii mitraliate, incendiate și, la final, atacate cu grenade. Carnagiul a fost total: 22.000 de mii de cadavre mutilate.

“Cireașa de pe tort” avea să fie însă Transnistria, transformată la mijlocul conflagrației mondiale într-o groapă etnică a României. Estul extrem al Basarabiei recucerite oferea peisajul perfect pentru “procesul natural” de exterminare a evreilor. În lipsa camerelor de gazare, frigul și mizeria lagărelor din Transnistria “asigurau” eficiența “soluției finale”.

Mâine, în ziua în care comemorăm victimele Holocaustului din România, EVZ vă oferă rânduri zguduitoare despre damnare și mântuire, alături de Libe Havas Burihovici, supraviețuitoare a deportărilor în Transnistria. Acolo de unde doamna Havas s-a întors cu o dramă, pe care cuvintele următoare o cuprind parțial și inutil: „Carnea friptă ne stârnea foamea. Greu de crezut, dar se practica un fel de canibalism. Era o provocare prea mare ca să reziști mirosului de carne friptă, fie ea chiar și de om”.


http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/870889/Sa-ne-amintim-pentru-a-nu-se-mai-repeta-niciodata/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Adevărul despre Holocaust irită în continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 15.11.09 16:12

Adevărul despre Holocaust irită în continuare

Acum cinci ani Comisia Internațională privind Studierea Holocaustului în România își înainta raportul, întocmit în urma unei munci de un an de zile, președintelui României la acea dată, Ion Iliescu, cel care inițiase în vara lui 2003 această cercetare în premieră.

Acum, după cinci ani de la recunoașterea oficială și asumarea oficială de către România a concluziilor raportului Comisiei Wiesel (numită așa după numele președintelui său, Elie Wiesel, celebru scriitor, născut la Sighetu Marmației, laureat al Premiului Nobel pentru pace și supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz), există mulți români care fie nu au auzit de existența sa, ori nu l-au citit, ori nu recunosc concluzile sale, care atribuie regimului condus de Ion Antonescu responsabilitatea pentru moartea a între 280000 și 380000 de evrei și 11000 de romi în perioada 1940 - 1944.

Vicepreședintele Comisiei Wiesel, Radu Ioanid, care este directorul departamentului de relații internaționale al Memorialului Holocaustului de la Washngton DC, declara recent într-un interviu presei din România:

"Cam 40% dintre români nu au informații despre Antonescu. Asta în sine este un lucru foarte grav, pentru că ar trebui să existe un minim de informații despre regimurile totalitare din România. Dar, dintre cei 60% rămași, cam jumătate spun că a fost un erou, în vreme ce 30% susțin că a fost un criminal de război."

Dintre cei care au auzit de raport, puțini sunt cei care l-au citit, fie și parțial (el poate fi citit aici http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf). Atitudinile variază de la acceptare, la minimalizare, justificare a acțiunilor regimului Antonescu și până la respingere în bloc a concluziilor raportului.

Negaționiștii invocă o conspirație evreiască împotriva României, care ar fi fost nevoită să accepte responsabilitatea Holocaustului dintre 1940 – 1944 în schimbul acceptării ca partener al Occidentului (în 2004, la scurt timp după publicarea raportului Comisiei Wiesel, liderii Uniunii Europene au decis aderarea României la UE la data de 1 ianuarie 2007).

Cei care au citit raportul pot remarca limbajul sobru în care este redactat, acesta fiind bazat în mare majoritate pe documente din arhivele românești, documente ascunse timp de 60 de ani. Extrem de important este faptul că responsabilitatea Holocaustului este atribuită regimului Antonescu care a guvernat țara între 1940 și 1944 și nu poporului român, așa cum afirmă, din ignoranță sau rea-credință, cei care contestă validitatea acestui raport.

Comisia a fost alcătuită din personalități publice – istorici în majoritate – din România, Israel, Statele Unite, Franța, Germania, iar punerea la îndoială a onestității acestui efort amplu de scoatere la iveală a adevărului istoric este în sine un act de ignoranță și chiar rea-credință, care nesocotește modul însuși în care funcționează o societate democratică, în care promovarea cu bună știință a dezinformării este un act nelegitim, chiar o infracțiune.

Contestatarii raportului Comisiei Wiesel nu au aproape niciodată argumente serioase împotriva concluziilor din text. Cei mai mulți de fapt nici nu l-au citit sau refuză să-l citească.

Lipsa contra-argumentelor

E și greu de găsit contra-argumente, când dovezile provin mai ales din documente românești ale vremii, iar Ion Antonescu însuși nu a negat niciodată că ar fi ordonat deportarea în masă și chiar nimicirea unor grupuri mari de evrei din Basarabia, Bucovina și Transnistria.

Mărturiile privind atrocitățile comise de armata sau jandarmii români după 22 iunie 1941 sunt irefutabile, un exemplu fiind și interviul cu Șabs Roif, supraviețuitor al lagărelor din Transnistria, serializat în revista ACUM.

Justificările privind pretinsa colaborare în bloc a populației evreiești din teritoriile ocupate de URSS în vara lui 1940 cad în desuetudine prin faptul că majoritatea celor deportați după iunie 1941 erau femei, copii și bătrâni, chiar Șabs Roif – născut în 1930 – este un exemplu grăitor.

Un alt gen de atitudine la concluziile raportului este contrapunerea lor cu efectele impunerii regimului comunist în România. Cei care mută discuția în acest plan afirmă explicit sau implicit culpabilitatea "evreilor" în represiunea comunistă, ca un fel de revanșă pentru acțiunile antisemite din perioada 1938 – 1944.

Pe lângă falsitatea acestei afirmații – comunismul a fost impus de Stalin în toată Europa de est ocupată și a provocat suferințe populației indiferent de etnie – ea reprezintă o continuare a tezei culpabilității în bloc a evreilor în 1940 – 1941, invocată și de Ion Antonescu ca justificativ al persecuțiilor antisemite.

Revista ACUM a promovat cu consecvență, ca parte a liniei sale editoriale, concluziile raportului Comisiei Wiesel. Suntem printre puținii în presa de limbă română care facem acest lucru, pe care alții fie se tem, fie nu doresc să-l facă pentru a nu-și pierde unii cititori cu orientări politice mai verzi, dar nu ecologiste!

Evident că cei care ne combat nu o fac cu argumente, pentru că nu le au, ci cu acuzații absurde sau de-a dreptul calomnioase, de genul că am fi "plătiți de lobby-ul evreiesc", acuzații din care adeseori transpare un antisemitism agresiv și o ură abia disimulată.

Vă veți întreba de ce perseverăm în a prezenta adevărul despre Holocaustul din România, dacă ne izbim de această atitudine larg răspândită de respingere neargumentată și resentimentară? Răspunsul e foarte simplu și poate destul de clișeistic: nu se poate clădi o democrație trainică pe minciună și fuga de responsabilitate.

Așa cum spuneam, nu poporul român, ci regimul dictatorial și fascizant al lui Ion Antoescu este responsabil de Holocaustul din România, care a fost una dintre paginile cele main rușinoase ale istoriei naționale din ultimii 100 de ani. A invoca interesul național sau a românismului în sprijinul mușamalizării acestui episod trist din istoria României este inacceptabil și profund demagogic.

Din punct de vedere practic, cei care invocă pericolul ca României să i se ceară despăgubiri de către victimele Holocaustului sau urmașii lor, uneori invocându-se cifre de-a dreptul elucubrante – 20 de miliarde de euro – sunt de asemenea lipsiți de onestitate – cele mai multe dintre aceste victime proveneau din Basarabia, Bucovina și Transnistria, responsabilitatea compensării lor fiind asumată de mai mult timp de Germania.

Vă recomandăm așadar, lectura raportului Comisiei Wiesel, chiar dacă o faceți cu cinci ani întârziere. Lectura nu este doar un act de informare, ci și un exercițiu democratic, de care mulți au fost privați sau au refuzat să-l practice de 60 de ani încoace.

citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 41 Înapoi  1, 2, 3 ... 21 ... 41  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum