IN ROMANIA[1]

Pagina 6 din 41 Înapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 23 ... 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:24

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La inițiativa președintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internațională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfășurat sub președinția onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoștință în alocuțiunile rostite de doi președinți succesivi (Ion Iliescu și Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se așterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai știi ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru așteptarea prudentă?

Pe undeva, liniștea generalizată de azi – întreruptă ici și colo de invectivele antisemiților – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităților, a biografiei intelectualității române reprezentative, a istoriei evenimențiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale și existențiale asupra trecutului și prezentului nostru, din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioși pe cont propriu în ultimii zeci de ani și combătute de alți cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate și asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică și (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuțioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfășurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalității, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni pașnici, blînzi și inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetățenilor, să-i lovească, să-i jefuiască și să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conțină mai multe trepte de explicitare. Una din ele așază la temelii complicitatea intelectualității reprezentative. Nume de frunte ale intelighenției românești, directori de conștiință ai poporului dezorientat și-au pus în repetate rînduri puterea influenței în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îți repetă insistent că evreul de lîngă tine aparține unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putință?”, ar trebui să recitim intervențiile publice ale numeroșilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid și pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetățenești pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaționale, și îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste și îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze țara”.

- Cezar Bolliac, revoluționar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregații funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndești că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele românești, lipsindu-i de mijloacele de existență: “Veți vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii și accizarii evrei; veți vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit și peste 2-3 ani iese cu capital mare, veți vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ținut străinilor, am zis că noi nu recunoaștem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendința de a cîștiga fără muncă, lipsa simțului demnității și ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenția evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-și stabili un stat pur evreiesc și declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca națiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenția în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor și asupra caracterului ocult al acțiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia și sprijinul său: francmasoneria religioasă și aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceștia ca fiind o “boală” și propune soluția radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem granițele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînță din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezați ar trebui să primească cetățenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungați din țară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei românești, intelectual enciclopedic și figură emblematică a politicii naționale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate și la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca nație năvălitoare, cît mai mult. Pînă și în profesiunile libere, pînă și în învățămînt, în știință, în literatură, ca avocați, ca medici, ca arhitecți, ca profesori, tot mai mulți, cu filologii, cu ziariștii, cu poeții, cu criticile lor, ei ne dau pur și simplu afară din țara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic și literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conștiinței și al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Și să pornim la recîștigarea prin truda de fiecare zi și prin perfecta bună înțelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, și să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, așa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unității naționale (dar și politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetățenia română și drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea și moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele românești cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, își închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur și simplu un mijloc de dărăpănare morală a societății românești”.

Iar apoi, cînd cuvintele și-au atins ținta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 și 380.000 de ființe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.04.14 9:29, editata de 5 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 17:26

“Intrebari catre un psiholog maghiar” 5


“Asa
se vede ca metodele de rationament propovaduite de catedrele liceelor
si universitatilor au dat pe de-a-ntregul faliment (...) pentru ca asa
ceva nu s-a mai intâmplat de când omul traieste pe glob.


De aceea imi indrept intrebarile catre dl psiholog al vremurilor noastre.

Ce
instincte bestiale s-au descatusat la acei honvezi din compania mea de
munca, care din pura distractie au batut pâna la moarte pe trei dintre
camarazii mei, sau la ceilalti honvezi si ofiteri din Ucraina sau Bor,
care fara nici un motiv, dar cu o cruzime animalica, au chinuit si
omorât pe cei din companiile de munca, care vorbeau aceeasi limba cu
ei. De altminteri si camarazii români au avut amare experiente in jurul
punerii in practica a “ideii Sfântului Stefan”. Ip, Trasnea, Novisad
etc. sunt semne de intrebare pline cu sânge.


Ce
instincte animalice au iesit la iveala la acei jandarmi care sub
motivul de tainuire de avere au batut pâna la sânge femeile noastre in
lagarele de concentrare, menite din batjocura «ghetouri»? Ce a putut sa
simta acel jandarm care a aruncat in vagonul coplesit de oameni pe noul
nascut, inaintea caruia lehuza, cu câteva ore dupa nastere a fost, de
asemenea, aruncata in vagon? E oare scuza ca stiau deja ca soarta
amândorura este pecetluita, si de la crematoriu nu mai e scapare? Ce a
putut sa simta un alt jandarm caruia i-am cerut sa permita ca cineva sa
dea apa copiilor din vagonul inchis cu lacat, si care in loc de apa
mi-a oferit un glonte? Ce instinct criminal a putut sa-l copleseasca pe
un alt jandarm, care, când o femeie batrâna i-a intins plângând mâna
pentru un strop de apa, i-a sfarâmat degetele cu patul pustii? Oare
aceasta bestie n-a avut si ea o mama batrâna?


Aici
in Cluj vecinii unor evrei au denuntat politiei 26 de copii mici care
au fost ascunsi pentru a scapa de la moarte sigura. Ce s-a intâmplat?
«Penele de cocos» s-au pus pe lucru, iar cei 26 de copii au fost
arestati si pusi pe drum spre camerele de gazare. Ce s-a intâmplat aici
din punct de vedere psihologic? Presupun ca atât denuntatorii cât si
jandarmii au avut si ei copii!


Cum s-a putut intâmpla ca in timp ce tinerii nostri au fost pe front, parintii lor sa fie macelariti?

De
ce trebuiau sa fie executate cu o asa precizie matematica ordinele
calailor? Organele executive ale altor state au sabotat ordinele de
deportare, iar unele s-au impotrivit in mod categoric. Exemplu ne
serveste România, Bulgaria si Finlanda. In alte parti insa autoritatile
au facut totul, pentru ca cât mai multe persoane sa fie salvate ori
ascunse. Exemple: Olanda, Belgia, Franta.


Soldatii,
cu doua zile inainte de sosirea trupelor eliberatoare engleze, au tras
focuri de arma asupra nenorocitelor schelete din lagarul de nimicire
Bergen-Belsen, desi atunci nu prea se puteau increde in armele
miraculoase ale nemtilor sau in faptul ca ispravile lor de pâna atunci
vor ramâne nesanctionate. Care e aici explicatia psihologica?


O
serie de documente autentice dovedesc ca nemtii au cerut numai femei si
barbati capabili de munca. De ce a trebuit atunci parintii si copiii
nostri sa fie macelariti. Chiar si organele subalterne stiau ce soarta
ne asteapta.


Numai
o mica farâma a deportatilor a scapat, ca prin minune. Aceasta mâna de
oameni abia acum incepe sa vada ce anume s-a intâmplat in realitate. Si
acum stau aici jefuiti si plângând dupa familiile macelarite. Iar
reactiunea atâta in mod rafinat si pe mai departe focul urii, ca
profitorii sa-si poata pastra si in viitor prazile si pozitiile
acaparate. Nu vad aici nici cainta si nici remuscare la faptuitori.


Din
tot ce stiu nimic nu-mi ajuta sa primesc raspuns la cele de mai sus. De
aceea m-am indreptat catre Dv. cunoscator al sufletului maghiar.


Dr. Király Eugen

fost deportat



Revenit
acasa, la Cluj, din deportare, Eugen Király a fost confruntat cu starea
de complicitate dintre organele nou create, pretins democratice si
elementele vinovate ale regimului ungar din anii ocupatiei zise
“horthyste”, deoarece in diverse functii oficiale, dar si pe strazile
oraselor se plimbau acele elemente care aveau pe constiinta crimele si
faradelegile savârsite impotriva evreilor si românilor.

Prima
scrisoare a doctorului Király, datata 6 ianuarie 1946, a fost publicata
de ziarul “Tribuna Noua”. A doua zi, in acelasi ziar, Uniunea
Patriotica din Cluj, la 7 ianuarie 1946, denunta “actiunea sovina”,
neloiala si nesincera, totodata injurioasa fata de tara noastra”, a
unor formatiuni politice unguresti. Motiunea cetatenilor români din
orasul Cluj are urmatorul cuprins:


1.
Regretam ca Comitetul Central al Partidului Social Democrat, dupa prima
sa greseala, când a cerut autonomia Ardealului, n-a luat masurile
cuvenite pentru a impiedica elementele care compromit partidul sa mai
poata actiona in numele sau.


2.
Infieram cu toata energia actiunea de provocare si de agitare a
poporului maghiar pe teme pe care guvernul nostru le-a rezolvat in
spiritul celei mai largi intelegeri.


De
asemenea, infieram incercarea de a zidi in sânul poporului maghiar
neincrederea in acei maghiari care ca cetateni loiali si constienti de
adevaratele interese ale poporului maghiar din România ii duc pe calea
colaborarii cu poporul român in munca de democratizare si de refacere a
tarii noastre.


3.
Protestam in contra atitudinii antiromânesti si antidemocratice, când
se acuza democratia tânara de la noi ca nu acorda drepturi si libertati
egale poporului maghiar din România cu poporul român, iar in acelasi
timp cere favoruri speciale pentru fascistii maghiari fugiti de
pedeapsa in Ungaria cu trupele maghiare si apoi reintorsi -–refugiati
cum ii numesc ei – si pentru fascistii maghiari adusi de regimul
horthyst care nu avea incredere in elementele maghiare din Ardeal”.


In
acea situatie la care se refera atât doctorul Király, cât si Motiunea
citata, un sentiment unanim de protest a miscat firile constiente.
Lumea se intreba cu groaza: acesta sa fie oare epilogul tragediilor,
darul postum al destinului dupa gramezile de orase ingropate pe
câmpurile de lupta, dupa sutele de mii de oameni ucisi si arsi in
crematorii?

Un
instinct de conservare elementar, o neliniste generala se simtea intre
noi si se propaga de la om in om, in acea atmosfera mocnita in care
nici cuvintele disperate ale doctorului Király, nici alarma cuprinsa in
Motiunea clujenilor nu s-au infipt in constiinta ungurimii si fireste
nici n-au primit un raspuns. Inertia era echivalenta cu o dureroasa
criza morala, care rezista si se mentine pâna azi.

O vreme trista, fara aer si fara lumina, de care ne amintim cu o nemarginita amaraciune.
Un mesaj din partea Organizatiei Fostilor Evrei Deportati



“Aici – scrie Aurel Socol in memoriile sale 6
– trebuie sa fac o paranteza: (...) când, in lunile premergatoare
Conferintei de la Paris, prim-ministrul Ungariei, Nagy Ferenc, a facut
in fruntea unei delegatii guvernamentale, prin occident si SUA un
turneu de propaganda evident pentru a imbunatati sansele Ungariei la
conferinta mai ales in problema Transilvaniei, primesc un telefon de la
Raoul Sorban care, in numele doctorului Király, presedintele
Organizatiei Fostilor Evrei Deportati (isi pierduse minunata familie in
deportare), ma intreaba daca sunt dispus sa-l intâlnesc pe dr. Király
la ora 5 p.m. la statuia lui Matei Corvinul. Am raspuns ca,
bineinteles, da. La 5 fix dr. Király ma astepta deja si, dupa un schimb
grav de saluturi (dupa razboi nu l-am mai vazut zâmbind), scoate din
buzunar un plic voluminos si mi-l preda cu cuvintele: “Cred, domnule
Socol, ca va servi cauzei”. “Sunt convins”, i-am raspuns si intuind
continutul probabil al plicului m-am repezit la birou si am citit cu
adânca satisfactie doua declaratii oficiale ale Organizatiei Fostilor
Evrei Deportati, cu antet si stampila si doua semnaturi, in care, sobru
si ferm, se infatisa conduita omeneasca a românilor in epoca
deportarilor, in contrast cu cea a maghiarilor. Apoi trei articole tot
oficiale, scrise de dr. Király in calitatea sa de presedinte, articole
de pasionanta pledoarie pentru omenia neamului românesc in comparatie
cu cea rece, când nu inversunata, a majoritatii maghiarilor. M-am
grabit sa-i duc lui Emil Hatieganu acest material pretios ce mi s-a
facut onoare sa mi se predea tocmai mie, prin care evreimea dovedea ca
n-a uitat adevarul viu...

Am
cazut de acord cu Emil Hatieganu ca materialul trebuie sa ajunga la
cunostinta publica in SUA, unde Nagy Ferenc (prim-ministrul Ungariei
n.n.) tocmai isi facea turneul. Hatieganu a avut pe cineva care in
seara aceea pleca la Bucuresti si care a dus materialul, cred,
cunoscutului publicist american de la Christian Science Monitor – dl Markham (sau, poate, la Externe, nu stiu sigur unde a ajuns): fapt este ca a doua zi seara, Vocea Americii
a dat citire intregului material si tot intregul material a fost
publicat in cele mai mari ziare din SUA, stârnind un puternic ecou atât
in sentimentalismul american mediu, cât si in numeroasa populatie
evreiasca din SUA.

Nu
stiu in ce masura a contribuit acest material la faptul ca cererea de
audienta la Casa Alba a lui Nagy Ferenc a fost refuzata, dar negresit a
contribuit!”

Evocarile imprejurarilor la care se refera doctorul Király Jeno, mai pot oare deschide procese ori formula sentinte?

Amintirile
acelor ani sunt parca prinse intr-un arc, din interiorul caruia cauta
sa se afirme si istoria de tip Braham, unde preocuparea acestuia nu
este cunoasterea adevarului ci incondeierea – cu orice pret – a
românilor.

Dincolo de
aceasta problema, viata se infatiseaza mai complicata decât li se pare
unor pseudoistorici, cu programele lor inscrise in spatii presupuse.

Evreii
din Transilvania de Nord guvernata de Ungaria, au fost ucisi pentru
singura lor vina de a fi ramasi ei insisi. Panorama imprejurarilor in
care s-au savârsit masacrele te umple – si azi – de revolta, disperare
si indignare. Acele crime, petrecute in 1944, ramân inscrise pentru
vecie in istoria Ardealului, fara putinta de a le ignora ori uita.

Cum
se stie in istorie nu exista moarte. De aceea cei ucisi – ca si cei
care au ucis – continua sa intervina actionând in lumea noastra ca si
cum ar fi vii!



http://www.geocities.com/rsorban/marturiile_jeno_kiraly.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

MARTURIILE DOCTORULUI JENO KIRALY

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 17:25

MARTURIILE DOCTORULUI JENO KIRALY


Politica
de reprimare totala a nationalitatilor – respectiv a nemaghiarilor –
din Ungaria, a fost atât de excesiva in anii celui de al doilea razboi
mondial, incât si-a depasit propriile limite in practicarea
brutalitatii si a agresivitatii, devenind, in cazul evreilor si a
românilor, crima impotriva umanitatii. In urmarirea scopurilor sale,
sistemul de represiune a pus in joc toate acele forte rele, in fata
carora locuitorii nemaghiari ai Transilvaniei de Nord erau lipsiti de
orice rezistenta.

Indata
dupa Diktat, in rândurile intelectualitatii ardelene nemaghiare se
cuibarise o apasatoare neliniste, care se amplifica de fiecare data
când Germania punea la cale o noua initiativa, politica ori militara.

Fortele
antirazboinice ale democratiilor europene nu erau in stare sa-si
realizeze programul, nici sa se disocieze, macar principial, de
manevrele fortelor totalitariste. Solidaritatea si infratirea, pe plan
european, erau neputincioase in fata agresivitatii. Amploarea si
gravitatea pericolelor nu au fost, nici ele, intelese in dimensiunile
lor reale.

Este mult
mai greu sa reconstitui atmosfera unei epoci decât intâmplarile ei.
Dupa 1940 lumea incepuse sa inteleaga ca evenimentele ameninta nu numai
viata, dar si pacea sufleteasca; ca provocatorii de confuzii si
conflicte erau printre noi – si nu in alta parte.

Oamenii
incepusera sa-si reexamineze viata nu din perspectiva unor teorii si
nici din acea a iluziilor dintr-o lume a visului romantic.

In
rândurile evreilor din Transilvania salasluia o profunda neintelegere.
Despre “patriotismul lor maghiar” N. Nagy – Talavera a remarcat ca “era
un fapt bine cunoscut la Budapesta, de care au tinut seama toate
miscarile politice, indiferent unde au actionat”. 1

Un
ziarist din SUA a notat cu nedumerire, ca “Evreii, coloana vertebrala a
simpatiilor promaghiare de 20 ani (dupa 1920 n.n.), mai nou sustin ca
antisemitismul ungar nu a fost niciodata atât de nestapânit ca
antisemitismul românesc”. 2

De
altfel este bine cunoscut faptul ca majoritatea evreilor ardeleni au
refuzat, dupa 1918, oferta autoritatilor române de a infiinta scoli
evreiesti, preferându-le pe cele unguresti: “Suntem unguri de rit
mozaic – spuneau oficialii evreimii. Limba noastra materna este
maghiara. Formatia noastra spirituala este strâns legata de Sf. Stefan
si Sf. Ladislau. Impreuna cu ei formam o comunitate morala unita…” 3

In
anii Diktatului, evreii transilvaneni aveau apoi sa constate ca in
companiile de munca fortata nu se mergea cu podoabele unor galoane, ci
in zdrentele mizeriilor proprii. Astfel erau adapostiti sub cerul liber
ori in grajduri pline de paduchi, chinuiti de foame, de frig si boli,
expusi la diverse metode agresive de nimicire.

Cu
experientele unor brutale dezinformari, printre care si aceea a
pierderii libertatilor elementare, doctorul Eugen (Jeno) Király a fost
nevoit sa inteleaga ca pâna si limba sa materna – maghiara – ii
devenise dusman, ca si tara unde credea ca va putea trai cu iluzia
sigurantei personale.

Il
cunosteam bine pe Jeno Király, reputat medic clujean, cu studii urmate
la Paris, un om inclinat la prietenie si infratire, stapân – in cel mai
inalt grad – al stiintei profesiei sale, totodata un om multilateral,
initiat in literatura, istorie, filosofie, in creatia muzicala,
participant cu entuziasm si fara orgolii, la evenimentele societatii
ungare, cu care se infratise nu numai prin limba si educatie, dar si
prin sentiment si aspiratii. Apoi, dupa ce a fost confruntat cu crimele
unor oameni a caror limba era si limba lui materna, care ucideau in
numele unei demente politice si nationale – abia atunci avea sa
inteleaga natura vrajmasiei hungariste. Plecat, curând dupa revenirea
sa din deportare, in Israel, respectiv in Palestina, s-a readaptat la
imprejurarile unei vieti oarecum firesti si fara sa-si uite vreodata
familia masacrata s-a gasit in râvnita sa patrie, unde – dupa cum s-a
exprimat in unicul sau ravas pe care mi l-a trimis – avea sa simta ca
“i s-a redat dreptul la viata”.

Inainte
de a parasi România, Jeno Király a tinut sa se confeseze in câteva
scrieri, fara artificii memorialistice (publicate in presa româna din
Cluj), despre istoria sa traita nemijlocit, pentru a face marturie
despre acel infricosator Apocalips, care a zguduit pamântul si cerul
Ardealului, printre cadavrele caruia se aflau si unele nevazute – ale
unor defuncte relatii umane “interetnice”. Astfel tragedia celor
extirpati de unguri in colaborare cu autoritatile naziste, si-a gasit
una din expresiile cele mai cutremuratoare in publicistica din
Transilvania.

Scrisoare deschisa catre un prieten maghiar din România 4


“In
primavara anului 1944 evenimentele ingrozitoare, fara seaman in istoria
omenirii, s-au abatut asupra evreilor din Ardealul de Nord. Cu
concursul maselor largi ale ungurilor bandele horthyste si jandarmii cu
pene de cocos au târât in fabricile mortii 150.000 evrei din aceasta
parte a tarii. Din acestia numai o mica parte s-au inapoiat, ceilalti,
printre care si copiii nostri au fost macelariti. Acesta este faptul
istoric, care nu poate fi nici negat, nici infrumusetat.


Cu
un lux de argumente si date indubitabile sunt nevoit a contesta
explicatia care tinde sa probeze ca toata populatia maghiara s-a tinut
departe de la acest masacru abominabil, date si argumente pe care de
altfel le vom supune opiniei mondiale. Numai astfel se poate explica,
de ce aceasta fapta bestiala a reusit atât de perfect, mai perfect
decât in oricare alta tara din Europa cotropita si subjugata de
hitleristi. Unii cetateni unguri, avizi dupa averile evreiesti, ramase
de-acum prada oricarui, si-au dat toata silinta ca nici un singur evreu
sa nu scape de plasa.


Va
veni un timp când lucrarile savantilor vor umple biblioteci intregi in
legatura cu aceasta chestiune, cercetând motivele acestei ingrozitoare
rataciri sufletesti. Faptele sunt deja ale istoriei si acesta e motivul
pentru care acei maghiari care s-au dedat la astfel de acte vor
raspunde fata de popoarele lumii si fata de toate generatiile viitoare
care vor urma in nesfârsitul timpului!


Dominatia de 4 ani a regimului ungar (in Transilvania de Nord n.n.)
a cauzat ingrozitoare rani atât evreilor cât si românilor. Intre timp
insa roata istoriei a luat un avânt mare si poporul maghiar, educat
gresit din punct de vedere politic, traind astazi in grupuri razlete
intre frontierele altor tari, dupa o intorsatura ce se putea prevede cu
o precizie matematica, a ajuns prin democratie la concluzia ca singurul
scut ocrotitor va fi pentru el acea democratie, atât de mult hulita
inainte. Putem afirma ca multi au devenit de pe o zi pe alta oameni de
stânga si nesichisindu-se de principiul ca o himera democratizare
pretinde in primul rând o trecere in revista a pacatelor trecutului, nu
sunt dispusi sa ia cunostinta despre tot ceea ce s-a intâmplat in
numele lor. Unii exponenti ai ungurilor din România ataca cu discursuri
bombastice si articole fulminante “reactiunea” româna, dar, timp de un
an si mai bine n-au gasit prilej si ocazie ca oficial si in mod solemn
sa condamne faptele trecutului. In anul 1944, mila pentru noi n-a
existat, iar acum ne refuza si cuvintele de consolare. Desi prea tânara
democratie maghiara din Ardeal are nevoie urgent si fara sovaire de
aceasta indrumare, nu pentru altceva, dar ca in viitor sa se lecuiasca
de boala trecutului apropiat. Dar abstragând acest fapt, necesitatea
politica a unei democratizari este in afara de orice discutie.


Democratia
sincera nu sufera doua masuri. Astfel, nu exista fundament moral, ca sa
se poata protesta contra expulzarii ungurilor din Slovacia, atunci când
s-a uitat sa se condamne cel putin ulterior, expedierea celor 130.000
evrei din Ardealul de Nord pe cealalta lume.


Sa ma credeti domnilor, deloc n-ar fi anacronica putina mea culpa!
Dr. Király Eugen



fost deportat”
(Nota
redactiei ziarului “Tribuna noua”: “Aceasta scrisoare deschisa a fost
trimisa si unor ziare maghiare din localitate, care insa, din motive
necunoscute, dar usor explicabile, au neglijat publicarea ei. De aceea
am socotit nimerit sa reproducem si textul unguresc al scrisorii.”)

Doctorul
Eugen Király releva raporturi ce unesc lucruri intre ele si ne fac
posibila patrunderea directa in centrul unor evenimente puse la cale de
moralitatea statului ungar si impartasita de societatea maghiara din
acei ani. Obiectivitatea relatarii refuza orice seductie a fanteziei,
ne spune adevarul despre ceea ce a fost si ar fi trebuit sa fie
sfârsitul raporturilor dintre evrei si unguri, despre tragedia unei
presupuse convietuiri corecte si chiar prietenesti.

Revenit
la Cluj din deportare, doctorul Eugen Király a trebuit sa ia act de
faptul ca atât tolerarea, cât si acceptarea raului au creat
complicitati vinovate. Si totusi, cautând o lamurire, el a mai sperat
in utilitatea unor dezbateri cu sens moral. Dar, pâna la urma
evenimentele l-au convins ca societatea ungara ardeleana a evoluat in
directia perpetuarii si justificarii unor nelegiuiri, nevrând sa
condamne cele ce au fost savârsite in numele ei si nici sa “condamne
faptele trecutului”, in acele imprejurari când fascistii maghiari s-au
reciclat in “democrati”, cautând si reusind sa dirijeze politica,
cultura, arta etc. spre – si in – comunism. Opinia lor publica i-a
tolerat si acceptat fara explicatii.

Intr-un
asemenea climat de vinovata capitulare, putinii evrei “reveniti” din
deportare – urmau sa convietuiasca “pasnic” cu asasinii lor. Victimele
cu ucigasii lor.

Doctorul
Eugen Király credea in valorile umaniste ale Europei, in idealul
democratiei, in libertatea religiei, cu alte cuvinte in principiile
fundamentale ale unor constitutii. Dar ce s-a intâmplat? Factorii
politicii maghiare, care au colaborat la extirparea evreilor, au
continuat razboiul etnic impotriva acestora, contestându-le pâna si
dreptul elementar la aparare. “Iata de ce – imi spunea doctorul Király
in primavara anului 1946 – ungurimea n-are autoritatea de a ne tine
predici moralizatoare dupa ce, urmând exemplul nazist, ne-a macelarit
in lagarele de exterminare, iar acum, când o infima parte a
deportatilor a revenit acasa, nu ne lasa sa intram in casele noastre si
ne ataca nu numai in presa, dar isi continua barbariile sub lozinci
socialiste si patriotarde inventate de noua administratie maghiara
instalata in Transilvania de Nord. Puterea ungara dominanta continua sa
trateze problema evreilor reveniti din deportare cu cinism si chiar cu
ostilitate”.

Despre aceasta situatie, doctorul Eugen Király ne vorbeste si intr-un alt articol publicat sub titlul


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.05.10 20:11, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pogromul de la Iasi, in Calatoria lui Gruber

Mesaj Scris de Admin la data de 06.09.09 14:21

Pogromul de la Iasi, in „Calatoria lui Gruber”
Cea mai recenta lucrare a regizorului Radu Gabrea, „Calatoria lui Gruber”,
a incins spiritele la vizionarea pentru presa, cei invitati uitind ca
este vorba despre un film si legind un dialog cu realizatorii pe teme
istorice care nu aveau cum sa fie relevate pe pelicula, scrie Romania Libera.
Cu un scenariu scris de Razvan Radulescu si Alexandru Baciu,
„Calatoria lui Gruber” prezinta evenimente istorice ascunse pina nu
demult. Filmul este povestea vizitei la Iasi a scriitorului si
ziaristului italian Curzio Malaparte – interpretat de Florin Piersic
jr. –, autor al celebrului roman „Kaputt”, la citeva zile dupa
inceperea razboiului impotriva Rusiei sovietice, in iunie 1941.
Suferind de o alergie care il face sa se simta foarte rau, Malaparte il
cauta pe doctorul Gruber, devenind martor al pogromului de la Iasi.
Scenaristii Razvan Radulescu si Alexandru Baciu au explicat pentru
jurnalisti ca nici nu sint siguri daca relatarile celebrului jurnalist
italian Curzio Malaparte sint fapte reale sau
fictiune, desi in cele trei pagini din romanul „Kaputt” apar nume,
fapte, date si locuri reale. Astfel ca insemnarile lui Malaparte,
corespondent de razboi pentru Corriere della Sera, au fost mai degraba un pretext pentru atingerea cinematografica a acestei intimplari dramatice.
Asadar, fara sa fie o adaptare a romanului „Kaputt”, scris in 1944,
filmul se bazeaza pe un scenariu original, rezultat de pe urma
propriilor cercetari ale scenaristilor. Actiunea se petrece imediat
dupa 22 iunie 1941, cind Germania si Romania ataca Rusia Sovietica. In
scurt timp are loc masacrarea populatiei evreiesti din Iasi, un centru important al culturii evreiesti din Romania.
Peste 5.000 de cetateni de origine evreiasca ai Iasiului au murit in
curtea chesturii. Cu delicatete, in film este aratata o secventa in
care singele este spalat de pe lespezi, iar zidurile sint zugravite.
Alte citeva mii de evrei au fost „incarcati” in vagoane de marfa
inchise ermetic si lasati prada caldurii toride, pina cind cea mai mare
parte din ei si-au pierdut viata.
Ani de zile, tragicele evenimente de la Iasi si cumplitele trenuri ale mortii au fost fie negate,
fie prezentate distorsionat, fie pur si simplu ascunse de istoria
oficiala a Romaniei. „In realitate, pogromul a avut o implicare germana
minimala”, i-a replicat Razvan Radulescu unui ziarist care insista ca
acesta ar fi fost infaptuit de armata germana. Scenaristul a insistat
ca „un pogrom se numeste ca atare pentru ca a reusit. La doua zile dupa
pogrom, la Iasi nu mai era picior de evreu. Asta, in conditiile in care
jumatate din populatie era formata din evrei”.
Din distributia filmului mai fac parte Marcel Iures, Claudiu Bleont,
Razvan Vasilescu, Alexandru Bindea si Andi Vasluianu, precum si
cunoscutul actor german Udo Schenk.
Filmul are premiera romaneasca la 4 septembrie.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 20.09.09 9:12, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vanatoare de ingeri ai mortii 10.000 de dolari recompen

Mesaj Scris de Admin la data de 03.09.09 19:02

Vanatoare de ingeri ai mortii


10.000 de dolari recompensa pentru prinderea unui nazist




Cartile de istorie care vorbesc despre deportari si
trenuri ale mortii, marturiile evreilor romani care au supravietuit in
lagarele de concentrare de la Auschwitz sau Mauthausen raman ca dovezi
peste timp pentru toti cei care inca mai sustin ca in Romania nu a
existat Holocaust. Nu e greu sa dai verdicte si sa formulezi pareri
despre ce s-a intamplat in estul Europei in timpul celui de-al doilea
razboi mondial, fara sa fi trait acele vremuri. Orgolii de politician,
declaratii nationalisto-extremiste, patriotisme de duminica mai vin din
timp in timp sa scormoneasca rani vechi, inchise partial de trecerea
timpului. Incercand sa demonstreze ca faptele celor mai cruzi criminali
ai secolului XX nu pot fi prescrise, Centrul Simon Wiesenthal, care
urmareste condamnarea participantilor la Holocaust, vinovati de crime
impotriva evreilor, a oferit 10.000 de dolari recompensa pentru
informatii care pot duce la prinderea fascistilor criminali de razboi
care provin din Romania. Directorul centrului, Efraim Zuroff, vrea
neaparat prinderea acestor nazisti de origine romana, mai ales ca nici
un criminal de razboi nu a facut obiectul unei urmariri penale in
Romania post-comunista. Aceasta operatiune de amploare, numita “Ultima
sansa”, a fost experimentata in Lituania, Letonia, Estonia si Ucraina,
ducand la depistarea a peste 241 de “ingeri ai mortii”, nazisti care
s-au ocupat de deportari. Dintre acestia, peste 55 au fost trimisi in
judecata.
Pensionari SS expulzati in Romania





Un aspect ciudat al acestei “vanatori” de criminali
de razboi il constituie faptul ca, in cel mai fericit caz, cei mai
tineri nazisti care ar putea fi identificati pe teritoriul Romaniei ar
avea cel putin 80 de ani. E greu de crezut ca un batran senil, care
abia se mai poate tine pe picioare, poate constientiza ca, dupa ani de
zile, trebuie sa plateasca pentru crimele sale de razboi. Incepand de
anul trecut, din luna mai, spre Romania au inceput sa fie trimisi
nazisti de origine romana, identificati pe teritoriul altor state. In
2002, la jumatatea lunii mai, in Romania sosea ca apatrid Nikolaus
Schiffer, nazist de origine romana. Autoritatile americane ii
ridicasera cetatenia, acuzandu-l ca si-a ascuns trecutul murdar. Ajuns
in Bucuresti, Schiffer a depus o cerere pentru recapatarea cetateniei
romane, procedura care, de obicei, dureaza cateva luni. Intre timp
insa, a disparut de la domiciliul sau provizoriu, fara nici o urma. S-a
vehiculat in mass-media ideea ca Schiffer ar fi venit sa locuiasca la
Stamora Moravita, unde se crede ca ar fi copilarit. “Am facut o
verificare atunci si am ajuns la concluzia ca Schiffer nu mai are nici
un fel de rude in Stamora Moravita. Am aflat cateva despre el de la o
familie de batrani de etnie germana care l-au cunoscut. Schiffer a
copilarit intr-adevar la Moravita, dar a plecat din comuna cand avea 16
sau 17 ani si nu a mai revenit niciodata. Familia sa nu mai are nici un
fel de proprietati aici. De fapt in toata comuna mai sunt doar doua
familii de etnie germana”, ne-a spus Francisc Hopitean seful de post de
la Moravita. In vara anului 2002, dupa sosirea in tara a lui Nikolaus
Schiffer, Statele Unite ale Americii si-au anuntat intentia de a
expulza si alti nazisti nascuti in Romania. Unui alt “inger al mortii”,
Michael Negele, i-a fost retrasa cetatenia americana in iulie 2002 si
risca si el sa fie expulzat spre Bucuresti, dupa ce un judecator
federal din statul Missouri l-a acuzat ca a participat la Holocaust ca
gardian in tabara de concentrare de la Sachsenhausen, in apropiere de
Berlin si in ghetoul evreiesc de la Theresienstadt, in apropiere de
Praga. La sfarsitul anului trecut, Departamentul american al Justitiei
a cerut Curtii Federale sa revoce cetatenia americana unui alt batran,
originar din Romania, acuzat ca a lucrat in lagare de concentrare
naziste. Potrivit informatiilor date publicitatii de justitia
americana, Joseph Wittje, acum in varsta de 84 de ani, care locuieste
in Benseville, statul Michigan, ar fi fost membru al batalionului
mortii din SS la lagarul Sachsenhausen. Avocatul sau, Joseph Mc.
Giness, a declarat ca Wittje a facut parte din SS, lucrand in domeniul
constructiilor, dar nu a fost in acel lagar. Investigatiile
Departamentului Justitiei mai indicau faptul ca Wittje a fost liderul
unui grup de tineret pro-nazist, intre 1930 si 1940, in 1942 a intrat
in armata romana, iar mai apoi, in 1943, in Waffen SS. La inceputul
acestui an se vorbea despre repatrierea unui al patrulea nazist, via
Statele Unite ale Americii. Barbatul a fost arestat pe teritoriul SUA.
Johann Leprich, nascut in Romania, traia ilegal in Statele Unite din
anul 1987, cand autoritatile i-au retras cetatenia americana. Aceasta
decizie a fost luata dupa ce un judecator federal a aflat ca Leprich ar
fi activat ca gardian SS in lagarul de concentrare nazist de la
Mautahusen, in perioada 1943-1944. In prezent, Leprich se afla inca in
custodia autoritatilor americane. “Aceasta arestare este o dovada a
faptului ca persoanele care au participat la atrocitatile Holocaustului
nu vor scapa de legea americana, indiferent de cat de mult timp a
trecut de atunci”, declara, in ianuarie 2003, procurorul general al
SUA, John Ashcroft.
Controversa Holocaustului





La intoarcerea armelor, in august 1944, opinia
publica din Romania stia prea putin - din auzite - despre deportarile
si victimele antisemitismului. Abia in toamna anului 1944 presa
incepuse sa scrie cate ceva despre executiile sumare din Basarabia, in
vara anului 1941 si despre lagarele din Transilvania. Primele cifre
oficiale au aparut abia la procesul maresalului Antonescu, unde, in
actul de acuzare intocmit in mai 1946 - 123 de pagini tiparite - sunt
cuprinse cateva paragrafe despre deportarea si uciderea evreilor din
Basarabia si nordul Bucovinei. Informatiile din aceste documente
vorbesc de la sine - bunuri agricole si industriale confiscate de la
evrei - 486.357 de hectare si 1471 de unitati industriale (mori,
teascuri de ulei, fabrici de spirt). Se precizeaza, in acelasi act de
acuzare, totalul deportarilor din Basarabia si Bucovina : 108.000 de
persoane. Cate victime? Documentul spune doar ca “mii de barbati, femei
si copii, au murit de foame, frig si boli.” In 1940 se interzicea
casatoria intre cetateni de etnie romana si evreiasca, iar
reprezentantii cultului mozaic erau indepartati din institutiile
oficiale. Istoricul Teodor Wexler afirma ca in Romania au fost salvati
de la deportari si executii peste 400.000 de evrei. Acelasi istoric
estimeaza insa victimele Holocaustului romanesc la 200.000 de evrei. Pe
ansamblu, in timpul regimului nazist au murit in lagare de concentrare
sau in executii in masa peste 5.800.000 de evrei, cifra acceptata de
majoritatea istoricilor. Lor li se mai adauga inca cinci milioane de
oameni care nu erau evrei si care au murit in acelasi Holocaust. Se
spune ca orice greseala si orice rau se iarta in timp. Pustii care, din
teribilism, mazgalesc zvastici si lozinci antisemite pe zidurile
cladirilor din zona centrala sau marginasa a Timisoarei ar trebui sa
viziteze unul din muzeele din Germania dedicate Holocaustului. La
Auschwitz, munti de pantofi, de par uman, de oase, fotografii cu cei pe
care medicii nazisti faceau teste de supravietuire raman sa vorbeasca
generatiilor viitoare despre greseli ale istoriei care nu trebuie sa se
uite, pentru a nu fi, nicicand, repetate. Reprezentantul
Comunitatii Mozaice din Timis, prim-rabinul dr. Ernest Neumann,
considera ca initiativa de pune o recompensa pe capul criminalilor
nazisti de origine romana este tardiva : “Mi se pare ca e cam tarziu
acum. A trecut atata vreme, peste 60 de ani. Chestiunea aceasta cu
banii pusi pe capul nazistilor romani mi se pare mai mult o fantezie.
Sigur, exista lucruri care nu se pierd in timp, iar culpa ramane culpa.
Acest Centru - Simon Wiesenthal - are sediul la Viena si, in timp, a
strans zeci de mii de dosare cu privire la crimele de razboi. Dar cred
ca tot materialul care s-ar fi putut aduna cu privire la acest subiect
s-a adunat deja. Eu nu stiu sa fi fost gasit aici, in Timis, un fost
nazist, criminal de razboi”.

http://www.timpolis.ro/index.php?page=column&nr=975&r=49&a=1
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Crimele comise în teritoriile ocupate de Armata Română

Mesaj Scris de Admin la data de 03.09.09 15:46

„Crimele comise în teritoriile ocupate de Armata Română au fost crime împotriva umanității”
INTERVIU. Profesorul Vladimir Tismăneanu vorbește pentru
”Evenimentul zilei” despre lecțiile pe care le-a adus cu sine cel de-Al
Doilea Război Mondial, despre lupta teribilă dintre democrație și
totalitarism, despre obligația de a nu uita, despre ”esența paradigmei
”mântuitoare” a religiei politice naziste”, despre cum trebuie România
să-și confrunte trecutul traumatic, despre crimele comise în
teritoriile ocupate de Armata Română, despre cum a intrat Diavolul în
istorie și despre ”Răul radical”: Holocaustul și Gulagul.


Domnule
profesor, ce mai înseamnă “Al Doilea Război Mondial” la șapte decenii
de la data izbucnirii sale? Doar o temă istorică? O lecție? O rană încă
nevindecată?

Vladimir Tismăneanu: Al Doilea Razboi Mondial a însemnat infrângerea
totalitarismului fascist cu ale sale ambiții de supremație mondială.
Este lecția cea mai importantă pe care unii încearcă să o uite. Pe de
altă parte, din rațiuni geopolitice și militare, a însemnat divizarea
Europei, geneza Blocului Sovietic, călcâiul de oțel al stalinismului
așezat deasupra unei întregi regiuni martirizate, "kidnaparea Europei
Centrale", spre a relua titlul unui celebru eseu de Milan Kundera.

Cazul tragic al Poloniei este emblematic: o țară anihilată de naziști
si stalinisti, a devenit "Republica Populara", iar luptătorii din
Armata Patriotică au fost hăituiți, arestați, asasinați. Speranța unei
Europe eliberate de flagelul totalitar s-a realizat abia prin
revoluțiile din 1989, când societatea civilă a înfrânt sistemul
polițienesc-ideocratic.

Într-un fel sau altul, aproape totul in istoria ultimei
jumătăți de secol se leagă de moștenirea celui de-Al Doilea Război
Mondial. Reprezintă acest conflict cel mai important eveniment global
din istoria modernă?

A fost o încleștare între democrație și totalitarism, dar nu numai. Nu
putem uita că forțele democratice au trebuit să colaboreze cu Stalin,
ceea ce a generat ambiguități dureroase. Lecția ce mare este că nu
trebuie sub nici o formă nutrite iluzii în ceea ce privește
"îmblânzirea" dictatorilor totalitari.

”Holocaustul nu a fost un episod oarecare, marginal”

Două ideologii criminale stau la miezul evenimentelor izbucnite pe 1
septembrie 1939: național-socialismul și comunismul. Credeți că ar fi
fost posibil conflictul în absența lor? Vorbiți-ne un pic despre Pactul
Ribbentrop-Molotov, care a apropiat cele două totalitarisme ale
secolului trecut.

Pactul a fost premisa, pragul de oportunitate de care avea nevoie
Hitler pentru a declanșa atacul împotriva Poloniei. Stalin a crezut în
posibilitatea colaborării cu Hitler. Când Ribbentrop a venit la
Moscova, în august 1939, Stalin l-a prezentat pe Beria, șeful NKVD,
drept "Himmlerul meu".

Cele două sisteme împartășeau ura față de valorile modernității
burgheze, față de pluralism, față de individualismul civic, față de
orice zone autonome care puteau scăpa înregimentării totalitare.
Priviți posterele naziste și bolsevice și veți fi frapați de
similitudinea temelor: eroism, martiri, luptă, sânge. Este șocant că
Stalin, poate cel mai suspicios dictator al tuturor timpurilor, s-a
încrezut tocmai în Hitler.

Motivul a fost tocmai consusbtanțialitatea adâncă a viziunilor lor
anti-democratice. Se poate spune că Stalin nu a fost niciodată un
antifascist autentic. Cum a demonstrat-o Francois Furet, antifascismul
lui Stalin (în care milioane de oameni au crezut cu onestitate) era de
fapt un instrument propagandistic.

Putem despărți istoria celui de-Al Doilea Razboi Mondial de
Holocaust? Vă întrebăm acest lucru dintr-un motiv precis: foarte mulți
români consideră că ]programul
de exterminare a evreilor nu e decât o parte a suferinței căreia i-au
fost supuși toți civilii trecuți prin cotidianul războiului.
Holocaustul nu a fost, cum afirmă unii revizioniști, un episod
oarecare, marginal, al celui de-Al Doilea Război Mondial. Exterminarea
evreimii europene a fost pilonul viziunii lui Hitler despre "noua
ordine" ce-ar fi rezultat din victoria Germaniei naziste. Niciodată în
istorie nu s-a întâmplat ca întreaga mașină tehnologică a unui stat
industrial dezvoltat să fie pusă în acțiune pentru anihilarea fizică,
pe bază să-i spunem "industrială", a tuturor celor aparținând unui grup
etno-religios definit strict biologic. Rasismul a fost esența
paradigmei "mântuitoare", a religiei politice naziste.

Holocaustul rămâne o provocare pentru gândirea contemporană, acel
"black hole" pe care vom continua să încercăm a-l pătrunde, fără a
reuși vreodată să pricepem cum s-a putut produce această explozie de
barbarie în chiar inima civilizației moderne. Gulagul, sistemul
lagărelor de concentrare de tip sovietic, a urmărit distugerea
individului, lichidarea demnității, reprimarea tuturor celor bănuiți de
acțiuni, ori de posibile gânduri antisovietice.

Cele două crime absolute ale secolului XX, Holocaustul și Gulagul, vor
rămâne pe veci semne ale unei infinite rușini și infamii. O afirm cu
deplină responsabilitate: Holcaustul și Gulagul au simbolizat prezența
a ceea ce Kolakowski a numit Diavolul în Istorie. Au fost expresia
Răului radical despre care a scris cândva Immanuel Kant.

Nici onestitate, nici empatie


După toate datele, România a pierdut pe parcursul conflictului
tot ceea ce câștigase în decenii de regim regal democratic (cât putea
fi el de democratic la începutul secolului XX). Mai important însă,
Romania pare să-și fi pierdut de atunci busola istorică: mareșalul
Antonescu este, pentru mulți, un mare erou, armata regală e absolvită
de orice acuzație vizând eventuale crime de razboi etc. De ce ne
amintim de război doar în contextul de după 23 august 1944?

Antonescu nu a fost doar un lider militar care a urmărit recuperarea
teritoriilor anexate samavolnic de URSS. În acest caz ar fi fost
echivalentul român al mareșalului finlandez Mannerheim. Antonescu și
asociații săi au urmărit un program de "purificare etnică", au fost
prizonierii unei viziuni etnocratice care excludea din comunitatea
națională evreii și rromii. Crimele comisie în teritoriile ocupate de
Armata Română în Est au fost crime împotriva umanității.

Amintirea acestor crime este adeseori obnubilată de persietența unor
narațiuni auto-victimizante care nu îngăduie nici scrutarea onestă a
trecutului, nici empatia pentru cei care au suferit în urma legislației
rasiste introduse încă înainte de Antonescu, dar dusă de regimul
acestuia la consecințe genocidare. O Românie democratică trebuie să-și
confrunte trecutul traumatic, să se debaraseze de mitologiile
tribaliste, biologiste ori fals-sociologiste ale trecutului.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/866178/Crimele-comise-in-teritoriile-ocupate-de-Armata-Romana-au-fost-crime-impotriva-umanitatii/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tomografii ale terorii

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.09 17:18

Tomografii ale terorii. Ieri si azi

Cartea scrisa precis, dens, cu mare vointa de obiectivitate, a
istoricului evreu francez Léon Poliakov, Breviarul urii, aparuta in
1951, reeditata in 1979, recent tradusa in romana cu acuratete si
talent – ambele mostenire de familie – de Liviu Ornea, la initiativa
Editurii Est, pune sub reflector preconceptii de percepere a
Diferitului existente in bagajul general uman. Pentru ca Holocaustul,
tentativa de exterminare a unui intreg popor, depaseste istoriografia,
inscriindu-se printre marile teme de meditatie asupra naturii umane,
fapt sesizat chiar de prefatatorul primei editii, François Mauriac.
Motivatiile care conduc la titlul cartii sint legate de pozitia
centrala pe care o ocupa factorii ce au facut posibil ca ideologia
nazista sa „prinda“ in mase. Fiindca exterminarea, aproape in
intregime, a evreilor europeni n-ar fi fost posibila daca n-ar fi
existat o anume aprobare tacita si, mai ales, o indiferenta
cvasigenerala. Au „lucrat“, in Germania contaminata de virusul nazist,
o exaltare nationalista, o duritate inflexibila si un exercitiu al
supunerii oarbe venite pe filiera prusaca. Si-au facut efectul tot ceea
ce, timp de un secol, au proclamat filozofi ca Jahni, Arndt, List,
Treitschke: superioritatea rasei germane.

Doctrinarii nazismului nu s-au sfiit sa rastalmaceasca, in folosul lor,
opera lui Nietzsche. Este vorba de elemente distorsionat utilizate mai
intii de Hitler, precum intentia de a reevalua crestinismul, conceptul
„omului superior“, care nu are, insa, nimic de-a face cu „poporul de
stapini“, cum l-au deformat, cu premeditare, nazistii. Cu atit mai mult
cu cit una dintre directiile decisive ale post-crestinismului promovat
de Nietzsche nu este germanismul, ci europenismul. „Vointa de putere“
este, in cazul sau, existentiala, nu politica. Nazistii de acum 60 de
ani si urmasii lor actuali (negationistii Holocaustului,
antiisraelienii, teroristii) nu au fost si nu sint nici macar bastarzii
lui Nietzsche. Totusi, ascendenta lor a fost incurajata de ceva ce
provine de la el. In ce consta acel ceva? Nietzsche ofera, indirect,
nazismului citeva principii: „noua rasa“, refuzul egalitatii, dispretul
fata de democratie. Ideea „eliminarii evreilor din corpul national“
si-a gasit teren fertil, in buna parte, printre frustratii intelectual,
mediocritati deranjate de procentajul de personalitati evreo-germane
laureate ale premiului Nobel primit de germani pina la acea data (8 din
44). Dar teoria nazista a urii este numai suprafata edificiului.

De la legislatia de la Nürnberg la ghetoizari si exterminare, stimulul
care a contat pentru toti beneficiarii regimului a fost profitul:
luarea in posesie a bunurilor evreiesti, jafurile de comori culturale,
exploatarea, in sistem sclavagist, a miinii de lucru evreiesti, sursa
importanta de venituri pentru al treilea Reich.
Dovada ca asa stau lucrurile avea sa fie „Europa plan“, constind in
rascumpararea evreilor europeni cu ajutorul „Joint“-ului, plan
intermediat de Gisi Fleischmann, evreica din Bratislava, si sustinut de
aghiotantul lui Eichmann, Dieter Wisliceny. Planul a fost torpilat,
insa, de Eichmann, la insistentele unui aliat deloc neglijabil: Marele
Muftiu al Ierusalimului, refugiat in Germania in vara lui ’41, care
„veghea cu strasnicie ca nici un evreu sa nu paraseasca viu continentul
european“.

- „Afacere Grünspan“
Breviarul urii captiveaza si prin stil – Poliakov intrunind virtutile
omului de stiinta (istoric, sociolog, psiholog) si pe cele ale
literatului – si impresioneaza prin profunzime, luciditate,
sistematizare a unui material extrem de stufos (arhivele statului
nazist, studiate in voie de autor, intre ’46-’48, ca expert al
Delegatiei Franceze la Tribunalul de la Nürnberg). O remarcabila
capacitate analitica il determina pe autor sa-si focalizeze atentia
asupra propagandei, fara de care nazismul n-ar fi putut avea priza in
mase, respectiv asupra repunerii in circulatie a unor vechi doctrine
pangermaniste si prejudecati populare, creind o atmosfera de „dezgust
sacral“ prin ideea de „pingarire a rasei“, in care simbolurile mamei si
sotiei jucau un rol determinant. Cu aptitudini de cineast, Poliakov
reface filmul Holocaustului, evocind asa-numita „afacere Grünspan“,
care a picat manusa nazistilor pentru declansarea Noptii de Cristal
(pogrom, arestari, prime deportari), ghetoizari, inrautatirea situatiei
evreilor odata cu declansarea razboiului prin expulzari in teritoriile
anexate, infiintarea primelor lagare, declansarea masiva a exterminarii
etc.

- Despre Holocaustul din Romania
Interesant este ca, in 1951, Poliakov avea o imagine foarte clara
despre Holocaustul din Romania: „Dupa defectiunea romaneasca din august
’44, inaltul comandament german decide ocuparea Romaniei, dar era
agresiunilor fulgeratoare era apusa. [...] E drept ca, de bunavoie si
nesiliti de nimeni, «Conducatorul» Antonescu si oamenii Garzii de Fier
au facut suficiente ravagii in tara lor“, argumenteaza Poliakov,
enumerind pogromurile de la Bucuresti, Iasi, Constanta, Ploiesti,
deportarile evreilor din Basarabia si Bucovina in corpore in
Transnistria. „A existat o «maniera romaneasca» de exterminare asa cum
a existat o «maniera germana». s…t In Vechiul Regat s…t a fost
avantajul ca administratia romaneasca, de jos pina sus, era extrem de
accesibila coruptiei.“ A existat o propunere a lui Antonescu, avansata
in ’42, de rascumparare a evreilor romani prin plecare in Palestina,
proiect care, pus in practica, i-ar fi adus incasarea a 16 milioane de
lei si debarasarea de un numar foarte mare de evrei. Fiindca Germania a
spus veto, Antonescu s-a eschivat de angajamentele deportarii evreilor
romani in Polonia, ceea ce explica supravietuirea a aproximativ
jumatate din totalul populatiei evreiesti din Romania, pina la
eliberarea de sub tutela Germaniei, la 23 august 1944.

Istoricul face parte din categoria acelor carturari care pun punct
subiectului cercetat numai dupa ce-l epuizeaza. Din Breviar... nu
lipsesc analiza „solutiei finale“ prin sterilizare si castrare masiva,
considerata inoperanta din cauza costurilor prea mari, analiza altor
condamnari pe criterii rasiale, practicate (rromii) sau doar pe rol
(slavii), cea a asimilarilor fortate (cehii) si a furtului de copii ai
muncitorilor din Est. Nu mai putin redutabil este statisticianul
Poliakov (publicarea unui sondaj, in urma unei anchete efectuate in
anii celui de-al III-lea Reich, privind atitudinea fata de exterminarea
evreilor: 5% adeziune, 69% indiferenta, 21% confuzie, 5% dezaprobare).
Departe de a fi raspunsuri de epoca, aceste date statistice alcatuiesc
o radiografie a atitudinii general umane fata de teroare, atunci cind
dezastrul nu atinge grupul din care intervievatul face parte. Pe de
alta parte, psihologul Poliakov pune in ecuatie diferentele de reactii
fata de Holocaust ale evreului occidental – asimilatul care sufera, in
primul rind, drama morala – si cel est-european – obisnuit cu
persecutiile si inarmat cu o robustete si un umor ce lipsesc
occidentalului.

Impotriva falsei etichetari „evreii s-au lasat minati la moarte ca
oile“, Poliakov lasa sa vorbeasca pagini cutremuratoare despre
demnitatea evreiasca, citind fragmente de jurnal ale liderilor revoltei
din ghetoul varsovian, scrisori, rapoarte ale autoritatilor naziste
etc. Capitolele dedicate luptei antifasciste a evreilor europeni fac
referire la revolte organizate, mai ales, de tineretul sionist din
ghetouri, la miscarile de partizani si rezistenta integral evreiasca
din Palestina. Unghiul descrierilor „vietii“ in ghetouri, de mare forta
plastica, este antiidealist, fiindca situatiile extreme de existenta
scot la suprafata, deopotriva, abjectia si nobletea sufletului omenesc.
Nu mai putin interesante sint starile de spirit din cancelariile si
statele majore ale aliatilor, tratate de Poliakov cu acelasi respect
pentru adevar. La nivelul primelor esaloane, se cunostea prea bine
tragedia evreilor europeni, dar nu se misca un deget pentru a-i ajuta.
Numai atunci cind multimile ies in strada ca sa protesteze impotriva
deportarii evreilor (Bulgaria), cind regalitatea se solidarizeaza cu
suferinta lor (Danemarca), Holocaustul nu are loc. Simptomatic,
fenomenul se inregistreaza in tarile mici, ce nu fac parada de
democratie, dar o aplica, tari pe care „istoria le-a ferit de excesele
si tentatiile imperialiste“.

- Care a fost pozitia Bisericii Catolice?
Un gind al autorului se indreapta, de altfel, catre toti cei care,
riscindu-si viata pentru a salva vieti, au cinstit numele de OM,
primind titlul si medalia de „Drepti intre Popoare“ din partea
Institutului „Yad Vasem“ din Ierusalim. Care a fost pozitia Bisericii
Catolice? Au existat proteste colective (interventia clerului slovac,
editarea de catre reprezentanti ai clerului catolic francez a Caietelor
Marturia crestina, in traditia lui Charles Péguy), opozitii particulare
(Monseniorul Szepticki, Mitropolit al Bisericii Catolice Unite a
Galitiei), dar si „prudenta“ Papei Pius al XII-lea, care nu a condamnat
deportarile evreilor, fiindca nazistii dispuneau de „puternice mijloace
de santaj la scara Bisericii universale“.
Concluzia autorului este ca, desi, teoretic, propagarea
antisemitismului se datoreaza revoltei celor indignati de Legea Morala,
in fapt el este alimentat de cupiditate si de reactia naturii umane de
desolidarizare fata de cel respins. Constient, in 1951, de satietatea
provocata de contemplarea prelungita a suferintei, Poliakov considera
ca singurul raspuns al poporului evreu la persecutiile indurate intr-o
diaspora de 2000 de ani, culminind cu Holocaustul, este renasterea
Statului Israel.


http://www.observatorcultural.ro/Tomografii-ale-terorii.-Ieri-si-azi*articleID_14792-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Absolventii de liceu din Romania nu au suficiente cunostin

Mesaj Scris de Admin la data de 27.08.09 19:48

Absolventii de liceu din Romania nu au suficiente cunostinte despre Holocaust
BERLIN – Un grup de tineri absolventi de liceu din Romania a
efectuat saptamina trecuta o calatorie de studii la Berlin, prilej cu
care tinerii au vizitat citeva muzee si memoriale, au avut intilniri cu
publicisti si politologi si au participat la dezbateri legate de
problema integrarii europene si despre istoria recenta, fiind abordata
si problema Holocaustului, transmite Radio Europa Libera.
Jaroslav
Schonka, conferentiarul instructor de la Academia berlineza, care a
insotit grupul, a constatat cu mare surprindere ca tinerii romani
reactioneaza cu reticenta fata de acele puncte cuprinse in programul
vizitei care vizau cunoasterea unor memoriale dedicate Holocaustului si
prigoanei rasiste impotriva evreilor initiata de catre nazisti. “In loc
sa recunoasca faptul ca au unele deficiente in ceea ce priveste
cunoasterea unor fapte istorice, acesti tineri au tendinta sa respinga
totul, cu argumentul ca ar fi vorba despre exagerari, refuzind sa-si
adinceasca cunostintele”, a spus Schonka.
In cursul unei
conferinte urmate de o lunga discutie, desfasurata la Academia
Europeana din Berlin, grupului tinerilor romani si polonezi, dintre
care unii intentioneaza sa devina studenti la politologie sau economie,
le-a fost prezentat raportul final al Comisiei Internationale pentru
Studierea Holocaustului in Romania. O tinara a tinut sa-si exprime
neaparat admiratia fata de Nicolae Paulescu, afirmind ca medicul roman
antisemit, prieten si colaborator apropiat al lui A.C. Cuza, ar fi
devenit victima unor cercuri evreiesti care l-au privat pe acesta de
Premiul Nobel pentru medicina. Explicatia ca Nicolae Paulescu fusese
unul din teoreticienii romani ai rasismului biologizant din perioada
interbelica si ca a fost un militant al antisemitismului, care devenise
o componenta a doctrinei legionare, a fost primita cu evidente rezerve.
Cu rezerve au fost intimpinate si descrierea atrocitatilor comise de
catre regimul lui Ion Antonescu, prezentarea politicii
rasist-antisemite a acestei guvernari si responsabilitatile pentru
distrugerea evreilor deportati in Transnistria. In opinia mai multor
tineri romani, Ion Antonescu ar trebui considerat un patriot si erou
national.
Cifrele privind victimele evreilor romani si ucraineni
ucisi de catre autoritatile antonesciene fusesera nu numai contestate,
ci si relativizate, prin invocarea faptului ca nu toti evreii romani au
fost deportati, scapind astfel datorita bunavointei lui Antonescu. Din
discutia organizata la Academia din Berlin nu au lipsit nici momentele
de crasa ignoranta, atunci cind unul dintre participanti a incercat sa
compare Holocaustul cu practica justitiei americane de a pronunta in
anumite cazuri pedeapsa capitala. Evreii, sustinea acelasi tinar,
fusesera deportati in urma unor sentinte judecatoresti si nu in urma
unor hotariri dictate de factorii de decizie. Despre existenta
legislatiei rasiale din Germania nazista si din Romania antonesciana,
tinerii habar nu aveau.
In cele din urma, un alt tinar a
contestat competenta lui Elie Wiesel ca presedinte al Comisiei pentru
Studierea Holocaustului in Romania, afirmind ca un evreu nu poate fi
obiectiv atunci cind este vorba despre Holocaust.
Faptul ca la
Berlin exista numeroase monumente, cit si un memorial dedicat
victimelor Holocaustului, a fost taxat drept o exagerare a Germaniei.
Intentia de a construi si in Romania un memorial al Holocaustului a
fost respinsa cu argumentul ca ar fi o incercare de culpabilizare a
tarii si ca ar incarca prea mult bugetul.


http://www.divers.ro/actualitate_ro?func=viewSubmission&sid=3001&wid=37455
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ce reprezenta Transnistria pentru evrei și rromi?

Mesaj Scris de Admin la data de 25.08.09 17:51

Ce reprezenta Transnistria pentru evrei și rromi?


Pe
teritoriul Transnistriei, evreii au fost răspândiți în peste 100 de
localități. Au fost concentrați în ghetouri și lagăre unde au stat în
condiții inumane.
În
ghetou au stat în locuințele părăsite de evreii localnici care fie că
au reușit să fugă înainte de intrarea trupelor germane și române în
Transnistria, fie că au fost prinși de ei și executați. Multe din
locuințele respective erau avariate de bombardamente. Deportații au
fost înghesuiți în camere mici și insalubre. Câte 20-30 de persoane
dormeau pe podea, fără saltele, înveliți cu cârpe. Nu exista
posibilitate de încălzire; nu erau instalații sanitare. În iarna grea a
anului 1941-1942, în condițiile lipsei totale de igienă și de alimente,
bolile au început să secere sute și mii de vieți. În special a făcut
ravagii tifosul exantematic. În încăperi umede de subsol zăceau
nenumărați bolnavi laolaltă cu muribunzi și cu cadavre. Nu exista nici
o posibilitate pentru o elementară îngrijire medicală, nu existau medicamente. Lipseau alimentele necesare celor care cât de cât și-au revenit din boală.
În
ghetou s-a aplicat un regim sever cu numeroase restricții. Evreii nu
aveau voie să părăsească ghetoul fără autorizație: încălcarea acestei
prevederi atrăgea după sine împușcarea pe loc. Locuitorii ghetoului
erau obligați să poarte pe haină semnul distinctiv, steaua lui David, și să aibă asupra lor actul de identitate eliberat de autoritatea locală. Cu supravegherea lor erau însărcinate unitățile de jandarmi aflate în fiecare localitate.
Paralel
cu ghetourile a funcționat și un sistem de lagăre: de muncă, de
exterminare (pentru internații pe motive politice). Lagărele, de
regulă, erau împrejmuite cu sârmă ghimpată, paza era înarmată.
Internații, în cele mai multe cazuri au fost cazați în grajduri sau
cocine de porci aflate pe fermele fostelor colhozuri. Hrana nu se
asigura în lagăr. Fiind așezate în preajma unor sate, santinelele (de
regulă mituite) îngăduiau internaților să dea
sătenilor, peste sârma ghimpată, diferite obiecte ce mai aveau asupra
lor, țăranii dând în schimb ceva alimente. Când nu mai aveau ce da se
furișau sub gard și cerșeau. Printre lagărele de exterminare cele mai
cumplite erau lagărele de la Peciora și Acmecetka. Aici evreii erau lăsați să moară prin inaniție. Situația celor internați aici a
fost cea mai tragică. Un regim „special" au cunoscut cei din lagărul de
la Vapniarca unde erau internați evreii suspecți din punct de vedere
politic. Internații de la Vapniarca se hrăneau cu mazăre furajeră. Din cauza acestui aliment mulți s-au îmbolnavit grav și au rămas cu picioarele paralizate pentru toată viața.
La Trihatii, Varvarovca, Tulcin, Nicolaev funcționau lagăre de muncă. Munca era de exterminare fizică, cine nu a rezistat era împușcatDespre
felul cum trăiau și cum mureau evreii în Transnistria a scris în
termenii următori un funcționar de la Ministerul de Externe trimis la
fața locului în calitate de observator: „În ghetouri am găsit mari
mutilați de război, invalizi, văduve și orfani fără nici un sprijin. Le
este cu desăvârșire interzisă corespondența. O parte din familie se
găsește internată într-un lagăr, iar tatăl și un copil în alt lagăr.
Foarte mulți mi-au comunicat că au fost ridicați de autoritățile din
țară fără cercetări și trimiși direct în lagăre, fără ca aceștia să fi
avut vreo activitate subversivă. Mă întreb, cum se poate gândi cineva
că acești oameni trebuie să se alimenteze singuri când nu câștiga nici
măcar o pâine. În lagăre sunt o mulțime de copii orfani ai căror
părinți au murit de tifos exantematic. Ei circulă ca să cerșească. Au
nevoie urgentă de hrană, medicamente, îmbrăcăminte, paie,așternuturi și locuințe mai bune.”
Așadar,
autoritățile antonesciene au condamnat la moarte deportații în
Transnistria prin înfometare, istovire fizică și psihică, expunându-i
la vicisitudinile gerului din stepa ucraineană, la boli incurabile. În
iarna anului 1941-1942 cei mai mulți au murit de tifos exantematic,
dezinterie și T.B.C. Dar pe lângă aceste
metode” de exterminare pe cale „naturală” în nenumărate locuri au fost organizate exterminări fizice în masă.
Odessa. Cum arătam, prima
exterminare în masă pe solul Transnistriei, executată din ordinul
mareșalului Antonescu, a avut loc la Odessa în zilele de 23-25
octombrie 1941 (vezi relatarea anterioară).
Tot
din ordinul conducătorului statului, în decembrie 1941 și ianuarie 1942
zeci de mii de evrei din Odessa au fost deportați în lagărele morții
din Transnistria unde și-au găsit sfârșitul cel puțin jumătate din ei.
Minimum 50.000 de evrei din Odessa au fost omorâți (22.000 în
oraș de trupele române, iar 28.000 de deportați predați de autoritățile
române S.S.-ului). Alte mii de evrei din zona Odessa au fost omorâți în
ghetourile din județul Golta.
Districtul Golta. O
altă crimă abominabilă petrecută pe teritoriul Transnistriei în
perioada guvernământului regimului Antonescu a avut loc în judetul
Golta lângă Bug de la sfârșitul lui decembrie 1941 până în aprilie
l942. „Sub comanda prefectului Isopescu, locotenent-colonel al
Jandarmeriei, Golta a devenit „Regatul Morții". Aici s-au aflat cele trei lagăre - Bogdanovca, Domanovca și Acmecetka. Cam 100.000 de evrei localnici, 30.000 din Basarabia și 65-70 000 din Odessa și sudul Transnistriei
au fost închiși în aceste lagăre. Condițiile de viață erau
insuportabile. Oamenii erau înghesuiți în grajduri, cocini și barăci.
Un mare număr trăia sub cerul liber. Prezența acestei mase evreiești a
provocat multe greutăți autorităților locale. De aceea mareșalul
Antonescu a dat mână liberă pentru lichidarea evreilor. Astfel, în jur
de 48.000 de evrei au fost împușcați la Bogdanovca, 18.000 la Domanovca
și câteva mii la Acmecetka.” se relatează într-o informare.
Berezovca. Dacă în județul Golta execuțiile a de mii de evrei au fost operate din ordinul autorităților antonesciene,
în județul Berezovca acționau germanii. Conform unui raport al Marelui
Stat Major adresat conducătorului statului în mai 1942, în cursul
lunilor martie-aprilie, poliția germană din Berezovca a executat 4047
evrei. Cadavrele lor au fost arse. Mareșalul Antonescu a pus următoarea
rezoluție: „Nu este în atribuția Statului Major ca să se îngrijoreze de
această problemă.”



http://fcer.jewish.ro/public_html/index.php?option=com_content&view=article&id=76:intrebarea-8&catid=68:hary-kuller&Itemid=53
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Portret creionat din cuvinte: Tereza Mózes

Mesaj Scris de Admin la data de 24.08.09 20:19

Portret creionat din cuvinte: Tereza Mózes

http://www.poezie.ro/index.php/prose/1817984/index.html

Citisem
două dintre cărțile Terezei Mózes: Decalog însângerat și Evreii din
Oradea. M-au impresionat foarte mult și mi-am propus să realizez un
film portret despre ea. Am fixat data întâlnirii, în miezul lunii
august 2005, când familia Mózes, stabilită în Israel de ceva vreme,
revenea la Oradea pentru o scurtă vacanță. Am sosit împreună cu colegul
meu, operatorul de imagine Sandy Marius, și am sunat la poarta casei
cochete din centrul Oradiei. Din primul moment al întâlnirii m-a
fascinat privirea de un albastru intens, ageră și scrutătoare, dar și
ținuta distinsă a gazdei noastre. Discuția a început în aburii cafelei
aromate cu care ne-a servit domnul Carol, din gesturile sale emana
respectul și afecțiunea față de soția sa și ospitalitatea față de noi,
deși dăduserăm buzna cu toată aparatura într-un interior care ne-a
tăiat răsuflarea. Camerele care dădeau una în alta aveau ușile deschise
creând impresia unei biblioteci și a unui muzeu etnografic, fără însă a
pierde impresia de cămin, de ambianță locuită. Modul de aranjare al
pieselor de mobilier, obiectelor decorative și al celor de uz casnic
vădea profesionalismul muzeografului, dar și dorința de creare a unei
atmosfere calde, familiale. Am început interviul răsfoind albumul de
familie în care, printr-un miracol, s-au păstrat și câteva fotografii
din perioada antebelică. Cel mai mult m-a fascinat o poză a tinerei
Tereza, purtând o blană de astrahan. Arăta ca o prințesă deși era doar
o ucenică intr-ale croitoriei. Expresia blândă dar tenace de pe chipul
ei era aceeași cu cea a doamnei care începuse să-mi depene povestea
vieții ei.


Aspirații năruite și umbra morții

Copilăria petrecută la Șimleul Silvaniei i-a fost luminată de chipul
bunicilor și al învățătorului de la școala evreiască, vâltoarea
multicoloră a târgurilor săptămânale inoculându-i pasiunea pentru
costumele și obiectele populare. Mai târziu, elevă la Liceul Oltea
Doamna din Oradea, nutrea dorința de a studia la universitate însă
declanșarea prigoanei antievreiești, mai întâi sub administrația
românească și mai apoi sub cea ungurească, au determinat-o să se
orienteze către meseria de croitoreasă. Curând avea să se lovească de
imposibilitatea de a-și croi un drum în viață, chiar în condițiile
celor mai modeste aspirații. În primăvara lui 1944, după ocuparea
Ungariei de trupele germane, a început calvarul populației evreiești.
Organizarea ghetoului a fost prima etapă. Tereza Mózes ne-a condus în
fostul ghetou, aflat la câteva străzi distanță de centrul Oradiei. S-au
păstrat intacte mai toate casele, inclusiv fosta sinagogă (astăzi
dezafectată) ca un memento al istoriei teribile (din păcate nici o
placă memorială nu semnalează acest fapt). În luna mai 1944, cei 30.000
de evrei orădeni, dați afară din case și spoliați de toate bunurile,
fuseseră înghesuiți într-un perimetru de câteva străzi din apropierea
fostei fabrici de bere Dreher, devenită loc de tortură și umilință.
Firea voluntară și simțul practic au determinat-o pe Tereza Mózes să se
facă utilă, contribuind la organizarea vieții de zi cu zi , în
condițiile îngrozitoare când locuiau câte 40 de persoane într-o singură
locuință, cu WC-ul înfundat din prima zi și cu resurse minime de hrană.
Curând ghetoul a început să fie golit stradă cu stradă. Evreii erau
îmbarcați în vagoane pentru vite și deportați. Într-o zi Tereza a
nimerit pe o stradă alăturată, pustie. Văzând porțile căscate,
boccelele și jucăriile abandonate pe trotuar, a presimțit tragedia care
urma.
Auschwitz, Riga Spilva, Kaiserwald, Stutthoff, Gutau au fost lagărele
prin care a trecut Tereza Mózes. Peste tot a avut de înfruntat spectrul
cumplit al selecției, însă firea ei tenace, robustețea și norocul au
ajutat-o să supraviețuiască.

Împlinire profesională și armonie familială

Tinerețea, setea de viață și cunoaștere, au ajutat-o pe Tereza Mózes să
depășească durerea pierderii celor dragi și trauma celor îndurate în
lagăr. Și-a reluat studiile dedicându-se etnografiei care o atrăsese
încă din copilărie. Și-a luat licența în istoria artei, etnografie și
limba franceză și a obținut doctoratul cu o teză despre portul popular
din nord-vestul Transilvaniei. În calitate de etnolog, muzeograf și
critic de artă a elaborat peste o sută de studii de specialitate,
publicate în țară și străinătate, și mai multe monografii despre
ceramica și portul popular de pe valea Crișurilor. A semnat articole pe
teme de etnografie și istorie a artei, atât în revistele românești cât
și cele maghiare, o parte dintre ele fiind reunită în volumul original
întitulat Etnografie sentimentală. Dragostea pentru arta populară,
competența și rigoarea Terezei Mózes s-au pus în valoare și în calitate
de șefă a secției de Etnografie de la Muzeul Crișurilor din Oradea, la
a cărei înființare pusese umărul, într-o perioadă când însăși viața ei
era în pericol, după un grav accident de mașină. Mai târziu aveam să
aflu de la etnografa Maria Boc din Cluj, pe vremea aceea stagiară la
Oradea, că Tereza Mózes era imobilizată din cauza fracturilor dar, în
ciuda durerilor atroce, a urmărit pas cu pas organizarea secției de
etnografie, dând îndrumări precise.
Tereza Mózes se numără printre femeile privilegiate care au reușit să
îmbine împlinirea profesională cu armonia familială. Soțul ei, doctorul
Carol Mózes, era o personalitate a medicinii orădene. A înființat
liceul sanitar din localitate, îndrumând generații de viitoare cadre
medicale, a publicat cărți de specialitate în medicină și a fost șef de
secție la Spitalul de boli infecțioase. În semn de recunoștință în anul
2003 i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al Oradiei. În
calitate de gazdă ne-a arătat cu generozitate imensa bibliotecă
sistematizată de el și albumele cu fotografiile de familie care
imortalizaseră clipele fericite din vacanțele petrecute cu copiii. Mai
târziu fiica Anna, de profesie urbanist, avea să se stabilească în
Canada, iar fiul Gabriel să devină medic chirurg, în Israel.
Fotografiile cu nepoții umpleau alte albume cu învelitori din cusături
populare. Tereza Mózes ne-a mărturisit că fără sprijinul de zi cu zi al
soțului și copiilor, cariera ei nu s-ar fi putut desăvârși.
Cele câteva ore de filmare au trecut în zbor și ne-am luat rămas bun cu
promisiunea că în vara următoare, 2006, aveam să revenim pentru a
realiza filmul portret al doctorului Carol Mózes. Ajungând acasă m-am
apucat să montez filmul, care nu putea depăși cele 20 de minute alocate
emisiunii Shalom. Mi-a fost extrem de dificil să selectez materialul
documentar atât de prețios. Filmul a fost difuzat în toamnă, când am
aflat cu stupoare că doctorul Carol Mózes se stinsese din viață curând
după vizita la Oradea.
În prezent Tereza Mózes trăiește în Israel continuând să scrie și să
publice în presă și să-i îndrume cu competență pe toți cei care i se
adresează pentru consultații privind istoria evreilor din Oradea. Vara
trecută am regăsit numele ei într-o știre de presă care relata că
distinsa muzeografă și etnografă donase Muzeului Crișurilor 700 de
obiecte rare de ceramică și câteva mii de cărți de specialitate, alte
câteva mii fiind donate Bibliotecii Gheorghe Șincai.
Acest gest superb de devotament față de instituția pe care a
înnobilat-o prin munca de o viață, s-a dovedit un cadru superb al
portretului pe care am încercat să-l creionez din cuvinte. În
imaginarul meu acest portret se suprapune perfect cu cel al tinerei în
blană de astrahan, deși Tereza Mózes se apropie de pragul celor 90 de
ani. Ad meea veesrim !


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.05.10 19:26, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ghetoul de la fabrica de cărămizi din Cluj

Mesaj Scris de Admin la data de 24.08.09 18:10

Ghetoul de la fabrica de cărămizi din Cluj

Preambul În mai 1944 la Cluj erau peste 16.000 de evrei. După
încheierea războiului, revenise circa 1500; ceilalți au fost mistuiți
de camerele de gazare, au murit de foame și
de boală în lagărele
de concentrare sau au fost împușcați în convoaiele nesfârșite mânate pe
drumurile Germaniei încolțite de aliați.
Calvarul evreilor clujeni a început în primăvara lui 1944. La 27 martie 1944 naziștii au ocupat Clujul. Gestapoul și-a stabilit
statul major la hotelul New York. Au început să apară în serie
ordonanțele antievreiești. La 31 martie 1944 s-a emis un ordin potrivit
căruia fiecare evreu care a depășit vârsta de șase ani era obligat să
poarte în piept o steaua galbenă în șase colțuri, cu diametru de 10 cm.
Autoritățile maghiare efectuau controale pe străzi. Dacă steaua galbenă
nu avea dimensiunile prevăzute sau era cusută neregulamentar,
purtătorul era amendat cu 1000 de pengő. În oraș s-au afișat
ordonanțele semnate de Hollósy-Kürthy, locțiitorul comandantului
poliției naționale. Iată câteva dintre prevederile acestora:

- Evreii sunt obligați să predea lista completă a averii, bani, bijuterii, covoare, neavând dreptul să posede mai mult de
1500 de pengő și verigheta.
- Evreilor le este interzisă călătoria cu trenul.
- Evreilor le este interzis să posede aparate de radio.
- Intelectualii evrei trebuie concediați.
- Evreii au dreptul să iasă la cumpărături numai după amiaza între
orele 16.00 și 17.00.
- Evreii nu-și pot părăsi domiciliul de la ora 18.00 seara până a doua zi la ora 11.00.


Într-un reportaj realizat în 1993 de Dr. Eva Rosenfeld, cadru didactic
la Universitatea de medicină din Cluj, și economista Catalina Markovits
mi-au povestit despre ghetoul din Cluj. Au trecut șaisprezece ani de
atunci și interlocutoarele mele s-au săvârșit din viață. Eva Rosenfeld
își doarme somnul de veci în cimitirul evreiesc ortodox de pe Calea
Turzii, Catalina Marcovici în cimitirul neolog de pe strada Republicii.
De câte ori trec prin cimitir le așez o pietricică pe mormânt, în semn
de aducere aminte.

Relatare despre perioada care a precedat ghetoizarea

Eva Rosenfeld: În martie 1944 eram în clasa a opta de liceu.
După ce nemții au ocupat Ungaria și au intrat în Cluj, școala a fost
închisă, dar ni s-a permis să susținem bacalaureatul. În ultimele zile
ale lui martie și întreaga lună aprilie am fost preocupată mai ales de
învățătură și nu mi-am dat seama ce se petrecea în
jurul meu. Toate eforturile mele se concentrau asupra bacalaureatului
pe care l-am susținut la sfârșitul lui aprilie. După ce am primit
diploma de bacalaureat, prin 29 sau 30 aprilie, perspectiva ghetoului a
fost o lovitură năprasnică. La sfârșitul lui aprilie
zvonurile erau contradictorii. Nu se știa dacă se va
organiza sau nu un ghetou și unde avea să fie amplasat.


La Fabrica Wald se cocea azima de Pesah și evreii clujeni se pregăteau de Sărbătoarea Eliberării din Egipt. În aceeași perioadă
secretarul de stat Endre László făcea călătorii în teritoriu, în
vederea organizării cât mai grabnice a ghetourilor pentru evrei.
S-a stabilit ca ghetoul de la Cluj să fie amplasat la fabrica de
cărămizi din apropierea gării. Aici au considerat autoritățile maghiare
că se află locul cel mai potrivit pentru cei 18.000 de locuitori evrei
ai orașului și din împrejurimi.

Relatare despre internarea în ghetou

Eva Rosenfeld: În zorii zilei de 3 mai au venit la locuința
noastră mai mulți jandarmi și ne-au comunicat să împachetăm lucrurile
de strictă necesitate, pentru că ne vor transporta în ghetou. Ne
așteptam la asta și ne pregătisem cu câte un rucsac în care am
împachetat câteva haine și obiecte de uz personal săpun, perie de
dinți. Ni s-a adus la cunoștință că mai putem lua câte o pătură și ceva
mâncare, nu mai mult decât puteam în ambele mâini. Au sigilat casa,
ne-au urcat în camion și ne-au dus la fabrica de cărămizi
.

Catalina Markovits: Locuiam pe strada Király, la numărul 30, în aceeași casă cu un modist în vogă, căruia i se spunea Regele pălărier.
Aici locuiau trei familii de evrei. A noastră, cea a pălărierului și
încă un bătrân văduv cu cumnatul și cumnata sa. Din strada noastră au
fost luate vreo 13 persoane, în total. Camionul a luat-o către clădirea
operei, pe actuala stradă Baba Novac și apoi a cotit-o, dar n-aș putea
să vă povestesc cum am ajuns la fabrica de cărămizi, pentru că nu știu
nici în ziua de azi unde se află fabrica asta. Nu am vrut să mai trec
pe acolo niciodată. Ne duceau pe străzile orașului iar lumea stătea pe
trotuar și se uita la noi. Unii tăceau, alții ne înjurau cu voce tare…
Am luat cu noi ceva haine, cele mai practice. Și ceva mâncare. Țin
minte că mama a dus o oală mare cu rîntaș, o lampă cu petrol pe care am
și gătit în primele zile.


Eva Rosenberg. După ce am ajuns la fabrica de cărămizi ne-au
împărțit în două grupuri. Separat bărbații și separat femeile. Ni s-a
comunicat că vom fi supuși unui control sanitar. În cazul femeilor
acesta a constat într-un control ginecologic efectuat de o moașă.
Scopul declarat al acestei manevre era descoperirea bijuteriilor
ascunse în vagin, dar se urmărea și umilirea noastră atât din punct de
vedere fizic cât și psihic, deoarece au fost supuse acestui control
până și fetițele.


Catalina Markovits Am ajuns în ghetou. Ce am văzut acolo era
cutremurător. Totul arăta ca o tabără de nomazi. Am văzut niște
șoproane lungi compartimentate cu pături, cearșafuri și perdele, în
niște încăperi dreptunghiulare foarte mici. Familia noastră era
alcătuită din patru persoane: tata, mama, sora mea și cu mine. Ni s-a
repartizat o suprafață cam de 3x3 metri. De fapt era un acoperiș lung
așezat pe niște piloni de lemn, între care fluturau cearceafurile
multicolore. Până în ziua aceea locuisem într-o casă normală, cu un
confort relativ. Nu cred că mai trebuie să vă descriu ce a însemnat să
ajungem într-un asemenea loc, să dormim pe jos, direct pe pământ.
Închipuiți-vă că latrina era un șanț lung de vreo 50 de metri pe care
se afla o scândură, iar oamenii stăteau unul lângă altul și-și făceau
nevoile. Se întâmpla să întâlnim acolo profesorii și vecinii…Era atât
de umilitor…


Eva Rosenfeld La început familiile și-au pus în comun ce-și
aduseseră de mâncare și găteau în niște căzi mari de baie, pe care le
aduseseră nu știu de unde. Apoi s-au terminat proviziile și conducerea
comunității evreiești a făcut rost de ceva hrană. Mijloacele de igienă
erau minime. Cei 18.000 de evrei aveau la dispoziție 15 robinete
montate la o singură cișmea. Evreii mai înstăriți, bănuiți că ar mai
poseda bani sau bijuterii în case sau la vecini, erau interogați cu
brutalitate, bătuți și electrocutați de polițiști și jandarmi, pentru a
mărturisi unde își ascunseseră valorile. Eu îmi păstram cu strășnicie
singura mea avuție, diploma de bacalaureat obținută cu câteva zile în
urmă. Moralul nostru era la pământ și când au apărut zvonurile că ne
vor deporta, ne-am bucurat și abia așteptam să plecăm. Apoi Clujul a
fost bombardat de ruși, s-a creat haos și câteva persoane au evadat din
ghetou. Noi nu am îndrăznit să plecăm. Unde era să mergem, cine ne-ar
fi adăpostit ? Ni se spusese că ne vor duce la lucru, în localitatea
Kenyérmező, unde vom rămâne cu familiile și vom avea de lucru.


Catalina Markovits: În timpul bombardamentelor de la Cluj
s-a răspândit zvonul că evreii cu profesiuni importante pentru economia
germană, medicii, inginerii și farmaciștii vor fi duși în Germania unde
își vor putea exercita profesiunea. Și pentru ca inducerea în eroare să
fie totală, au sosit din Germania vederi din Waldsee cu următorul text:
"Lucrez și sunt sănătos". Și semnătura. În urma bombardamentelor și a
zvonurilor care circulau, foarte mulți încercau să se salveze din
ghetou. Tânărul care îmi făcea curte de la vârsta de 15 ani era
farmacist. Începuseră să vină la el tot felul de persoane care-l
îndemnau să se însoare cu o domnișoară sau alta, din familiile
înstărite. Le-a ascultat pe toate și apoi a spus: "Dacă tot e mă însor,
am s-o iau pe Kató, pe care o curtez de vreo șase ani." La 5 iunie 1944
ne-am cununat în ghetou sub "hupa", adică sub baldachin. Eu eram
îmbrăcată cu un costum cafeniu, de stradă, iar mamei îi curgeau
șiroaiele de lacrimi, văzând că fata ei nu se mărită îmbrăcată în
mireasă. În 7 iunie am fost îmbarcați în vagoane de vite și deportați
la Auschwitz.


Imediat după război strada pe care se afla fabrica de cărămizi se numea
Strada Deportaților Evrei. Apoi i s-a schimbat denumirea. În Cluj nu
există niciun monument public menit să evoce memoria celor peste 10.000
de evrei clujeni pieriți în Holocaust.




http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=9674
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.08.09 7:30

  • Obstea evreiasca buzoiana

    Mai sunt tineri evrei buzoieni? Cristian Svart, de
    24 ani, student la Facultatea de Medicina din Constanta; Madalina
    Clecner, de 26 de ani ziarista la cotidianul "Opinia", care la 13
    august 1996, a dedicat o pagina "Kehilei" buzoiene, semnata de prof.
    Alex. Gaita.

    Responsabilul obstii este Dl. Paul Gartenberg,
    fost ofiter de cariera; ne-a cerut sa nu scriem nimic despre viata sa
    particulara (amintim totusi ca Pesahul din acest an coincide, din
    nefericire, cu "Jahrzeit"-ul pentru unul din copii sai)

    Pentru renovarea Templului , construit in 1906
    si puternic afectat de cutremurul din 1977, s-au oferit sa contribuie
    sase donatori din Israel, originari din Buzau.

    Serviciul religios se oficiaza in cladirea
    sediului obstii, unde se afla Aron Kodes-ul executat candva de tatal
    cunoscutului scriitor si publicist buzoian Mico-May (Blumenfeld)

    Dl. ing.Isidor Sverner, pensionar in varsta de
    64 de ani, este oficiantul obstii, el predand si limba ebraica unor
    neevrei din Buzau, care doresc sa lucreze in Israel.

    De Purim, fiecare famillie de evrei a daruit altei familii prajiturele pregatite acasa.

    Asistenta medicala este asigurata de Dr.
    Gabriela Iolanda Selaru, din Focsani, si de Dr. Claudia Fotache, din
    Bucuresti. Cand vorbesc despre ele, ochii veteranilor obstii de umezesc
    de recunostinta.

    Prin Buzau au trecut copii readusi din
    Transnistria, printre acestia aflandu-se si Blanca Sragher - viitoarea
    poeta scria la 12 ani : " De peste tot sunt alungat/ Cu blesteme si
    ura..." (Copilul de evreu). Dr. S. Succin s-a ingrijit de sanatatea
    micilor deportati.

    Familii de evrei au fost salvate si ajutate, in
    anii 1941-1944, de romani, ca familia Scanteie, capitanii Stroie si
    Ionescu, familia Stahu etc.

    In Buzau a revenit un fost locuitor al sau, israelianul Naftali Aron, ramas fara familie care-si petrece aici anii senectutii.

    Cel mai pasionat cititor al obstii, care cumpara
    toate catile aparute la Editura "Hasefer", este inginerul constructor
    Feri Bernstein, in varsta de 49 de ani.

    Evreii buzoieni cinstesc memoria avocatului
    roman care a intervenit, la 22 iunie 1941, la Prefectura, pentru a opri
    uciderea evreilor in beciul Sigurantei, prin inecare.

    Dintre cei 10 evrei buzoieni care au trecut
    prin calvarul transnistrean, mai traiesc patru: doi in Israel , unul in
    SUA, si unul in Buzau (Moscovici- Ceausu, de 86 de ani)

    Cei care insufletesc astazi viata obstii
    evreilor buzoieni - prin dragostea si pastrarea traditiei - sunt Paul
    Gartenberg, responsabilul obstii, si Aron Rubin Aronovici, amandoi
    pensionari, carora le datoram unele din datele prezentate aici.




  • Clipe de istorie

    1575
    - 1593, Mircea Ciobanul adevereste prezenta unor locuitori evrei in
    comuna buzoiana Vernesti, la 1575; Mihai Viteazul da un "act-porunca"
    ce ne confirma ca, in 1593, evreii erau de mult stabiliti in acele
    locuri, iar loturi de pamant din Topliceni erau atestate ca proprietate
    a evreului Haim...

    1794 Acum vreo trei sferturi de veac, pe o foaie dintr-o psaltire veche
    a schhitului Ciolanu, preotul Provian, directorul Seminarului Teologic
    al Episcopiei Buzaului, descoperea insemnarea unui calugar cum ca in
    1974, "un vraci jidov din obstea jidovilor din targul Buzaului" l-a
    vindecat de boala grea de care suferea.

    1832. De atunci dateaza cea mai veche piatra funerara pastrata in
    cimitirul vechi si cel mai vechi document aflat in arhiva comunitatii.

    1938 - 1944. Niciodata n-au fost mai multi de 1800 (inainte de razboi), ajungand, dupa ravagiile prigoanelor, la 1100 (1946)


    Au intretinut in doua randuri cate un "snif de ahsara" (tabara agricola
    pentru viitori cetateni ai Tarii Sfinte) - inainte si dupa 1944.

    Au adapostit zeci de familii evreiesti evacuate din Ploiesti, alte zeci
    refugiate din Polonia invadata de nazisti, sute de copii orfani din
    Transnistria (unii au pierit apoi cu vasul "Mefkure"), sute de
    repatriati din acelasi teritoriu.

    Buzaul a fost desemnat, pe la 1871-1872, loc de judecare a procesului
    unui inscenat "omor ritual" din Moldova. Dr. A. Stern, venit sa incerce
    evitarea consecintelor unei farse judiciare, a fost agresat in cladirea
    Tribunalului. Dupa 1900 , cand gazeta antisemita "Alarma" a incitat la
    crima, suspendarea a fost determinata de o plangere a comunitatii.
    Miscarea sionista, locala nu s-a lasat intimidata de condamnarea unei
    parti a membrilor sai.

    Elita comunitara: Dintre conducatorii de referinta ai obstii se
    detaseaza printr-o neobisnuit de longeviva activitate Noe H.Glasman,
    presedinte timp de 33 de ani (1901-1934) - pomenit mult timp in
    slujbele bisericii Smeeni pentru binele facut taranilor cat timp
    alucrat in aceasta comuna - si Rabinul Simon Bercovici, care a pastorit
    obstea de-a lungul a 72 de ani!

    Pentru Templul Comunitatii, aceeasi mica obste a furnizat din randurile
    sale talente iesite din comun: sculptorul artizan Haim Sniter si
    dulgherul Blumenfeld, care au creat altarul daltuit in lemn si poleit
    cu aur.

    Scolii israelite din Buzau, Ministerul Invatamantului i-a dat, printre
    primele din tara, "dreptul de publicitate" pentru nivelul sau didactic.
    Acum sunt doar 45. Dar prezenta lor, insemnele creatiei lor sunt aici,
    in tara natala, ca si in Israel sau in alte parti ale lumii, in istoria
    trecuta, ca si in istoria vie a zilelor noastre.

    (Toate acestea le-a consemnat cu pricepere si vrednicie, fara ambitia
    de rigoare stiintifica a altor vremuri si a altor posibilitati Iulius
    Segal, intr-o lucrare succinta, dar documentata, care ne-a fost
    incredintata la inceputul lunii februarie a acestul an - 1999)




  • Margareta Sterian

    Prezenta
    fascinanta, "cea mai de seama artista din ultimele decenii", s-a nascut
    la 16 martie 1897, in orasul Buzau. In anii de liceu, la Bucuresti, l-a
    avut profesor de limba romana pe Ioan Slavici. Face studii de arta la
    Paris. Participa la campania monografica de la Dragus, condusa de Prof.
    Dimitrie Gusti (1929). In acelasi an, este distinsa cu premiul
    Ministerului Artelor pentru pictura. Face calatorii de studii peste
    hotare. Participa la prima expozitie a gruparii "Arta noua", alaturi de
    Militia Patrascu, Marcel Iancu, M.H.Maxy si, de-a lungul anilor, la
    numeroase alte manifestari expozitionale. Concomitent publica volume de
    poezie si alcatuieste antologii in lirica universala. Inceteaza din
    viata la 9 septembrie 1992, dar pana in anul trecut inclusiv, opera sa
    face obiectul unor ample expozitii.

    "Interferentele dintre indeletnicirile mele nu ma preocupa: pictez sau
    scriu, scriu sau pictez atunci cand simt ca, din Necunoscut, un gand, o
    linie sau un licar de culoare cer sa existe prin mine..." Nu cunosc har
    care sa intreaca splendoarea Creatiunii si binecuvantarea Muncii" - (Margareta Sterian - 1987)


    Pictura ei este de fapt, expresia unei sinteze complexe. Universul
    straniu, concentrarea imagistica a prozei lui Mateiu Caragiale si
    transparenta culorii au permis unor comentatori sa compare aceasta
    opera cu pictura lui Chagall si a lui Daufy (...). In pictura
    Margaretei Sterian (...) ne intalnim (...) cu memoria unor lumi
    originare, pe care arta o pastreza intacta, aparata deoppotriva de
    candoarea autentica si de eruditia unui carturar sensibil. O lume a
    carei permanenta se cheama poezie" - Dan Grigorescu





  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 23.08.09 19:13

  • Corul "TALMUD TORA" - la 15 ani de la înfiintare


    Ecaterina Halmos, cunoscuta profesoara de muzica a Liceului "Báthory"
    conduce, de 15 ani, corul Talmud Tora al Comunitatii Evreilor din Cluj.
    Este fiica cunoscutului pianist Gheorghe Halmos (z.l.), care, pe lânga
    cariera stralucita de concertist, a fost profesor la Conservatoarele de
    muzica din Cluj-Napoca si Bucuresti.

    - Acum 15 ani, ne spune Ecaterina Halmos, am preluat dirijoratul
    corului de la Marta Weiss Bein, fiica pianistului clujean Ferdinand
    Weiss. Ea m-a convins sa pasesc în locul ei, atunci când a facut Alia.
    Dar eu mi-am exprimat temerea ca nu voi reusi, fiindca nu stiam ivrit,
    nici idis. M-a asigurat ca, în timp, îmi voi însusi noi cunostinte si
    ma voi descurca. M-a convins si de atunci conduc corul. De mare ajutor
    mi-a fost compozitorul Hary Maiorovici, plecat dintre noi în vara
    anului trecut, care venea la repetitii, asculta, îsi exprima parerea,
    îmi dadea sfaturi. Încetul cu încetul, am învatat...

    - Hary Maiorovici s-a ocupat si cu orchestrarea cântecelor interpretate de cor?


    - Din pacate nu. În acea vreme nu era nevoie. Eram putini, aveam
    pretentii mai mici. Aveam câtiva solisti foarte buni (majoritatea au
    facut Alia), dar corul avea un numar mic de membri, 15-20 de persoane.
    Mult mai târziu, am început sa folosim si acompaniamentul instrumental.
    Pe vremea aceea nu ne-am propus sa cântam pe mai multe voci, ci doar sa
    cântam, sa fim împreuna. Multi nici nu aveau voce, nu stiau sa cânte,
    veneau la repetitii pentru a fi împreuna cu ceilalti tineri. Cred ca
    nici acest aspect nu este de neglijat.

    - Au fost, cum ati amintit, multe plecari din cor. Cum a influentat acest fapt activitatea, calitatea executiei?


    - În pofida reducerii temporare a numarului membrilor corului am reusit
    sa ridicam stacheta pretentiilor noastre. În ultimul timp, datorita mai
    deselor prezente în fata unui public tot mai numeros si mai
    diversificat ca etnie, am reusit sa realizam, cred eu, o crestere a
    nivelului interpretativ, o largire a repertoriului. La asta un sprijin
    esential am primit de la înca doi profesori de muzica, care ne
    acompaniaza la vioara si pian. Contactul cu alte coruri si cu un
    public, cum am zis, mai larg, popularizarea noastra de catre mass media
    ne obliga si cred ca repetitiile sunt mai eficace. Coristii vin si
    pentru a se simti ca acasa, într-un mediu lipsit de anumite presiuni
    negative. Cineva ar spune ca acest cor da tinerilor si idiscait
    (evreitate). Cred ca asigura o mai luminoasa afirmare a identitatii.

    Interviu realizat de M. L. SALAMON





  • În anul 2000, la Muzeul National de Arta din Cluj-Napoca
    O expozitie cu aproape 600 de lucrari



    "M-am reîntors din Mexic pentru a completa efectivul de deportati".
    Astfel îsi începe marturia de lagar (vezi "Tribuna" nr. 24 din 14-20
    iunie 1991) artistul plastic Egon Marc Lövith. Figura emblematica a
    Clujului, l-am vazut recent si pe ecranul televizorului, într-un
    reportaj despre activitatea sa. A copilarit în Mexic, vorbeste si azi
    curent spaniola sud-americana si a stat apoi tot timpul la Cluj, în
    afara anilor de deportare. A absolvit Institutul de Arte Plastice din
    Cluj-Napoca unde a fost, pâna la pensionare, cadru didactic.
    Participant la numeroase expozitii de grup, personale, în Cluj,
    Bucuresti, Brasov, Tel Aviv etc., cea mai cuprinzatoare expozitie a sa
    fiind cea de anul trecut de la Muzeul National de Arta Cluj, unde, în
    patru sali, a expus 595 de lucrari (statui, pictura, grafica,
    ceramica). Îi place sa spuna ca daca ar scrie, ar fi un renascentist
    întârziat.

    Ma gândesc la amplul ciclu
    "Holocaust" (ce va fi expus si la Muzeul fostului lagar de la Dachau)
    si la permanenta acestei teme ce l-a urmarit mereu dupa întoarcerea sa
    din iadul lagarelor de exterminare. "Soarta mea a fost în esenta
    asemanatoare cu soarta altor evrei" - spunea el. "O problema cheie a
    vietii mele este ca multi nu vor sa creada ca grozavia lagarelor
    fasciste întrece orice. (Din pacate, în zilele noastre auzim multe voci
    pe aceasta tema). Desigur, am întâlnit oameni care ma credeau. Dar
    aveam impresia ca nu sunt înteles pe deplin. Poate unii doreau sa-si
    ascunda sentimentul de culpabilitate, chiar daca nu era directa. Dar
    deportarile, lagarele, le-am simtit pe propria-mi piele, au fost
    realitati ale exterminarii. Nu trebuie sa uitam, n-avem dreptul sa
    uitam... Ca artist, am încercat, chiar si în conditiile realismului
    socialist, sa fiu cinstit, sa nu mint, sa fac o arta europeana,
    esentializata, sa aduc, cât am reusit, ceva nou în sculptura. Ceea ce
    am dorit sa fac, sa exprim, a putut fi urmarit la expozitia din anul
    trecut si prin prezentele mele la diverse televiziuni. Pentru expozitia
    de la Muzeul National de Arta Cluj multumesc doamnelor Livia Dragoi,
    directorul muzeului, si dr. Alexandra Rus, ca si pentru albumul ce a
    însotit expozitia, pentru calitatea grafica datorata S.C. "Print Art"
    S.R.L. Astept expozitia de la Muzeul Dachau si continuu sa lucrez".

    Egon Marc Lövith si-a faurit un
    stil al sau propriu, la fel de interesant în sculptura, ca si în
    pictura. Iar noua ne este dat sa ne bucuram în fata unor creatii care
    sunt, în fond, concluzia materiala si sensibila a unui drum bogat în
    experiente si fructuos în învataminte. Caci la toate durerile omului,
    Lövith, artistul din el, a raspuns prezent si
    si-a acordat strunele pentru a da masura exacta a reverberatiei
    sufletului sau.


    VASILE GRUNEA





  • Poezia populara idis din Transilvania

    Am
    în fata doua editii (1944 si 1989) ale extrem de importantului volum
    Erdélyi Jiddis Népköltészet (Poezie populara idis din Transilvania)
    care cuprinde 62 de creatii anonime în traducerea poetului Kányádi
    Sándor. E vorba poate de cea mai ampla prezentare a poeziei populare
    idis într-o limba straina. Se publica si notele cântecelor, cu text
    tradus în maghiara. Partea muzicala este reflectata de un mare
    profesionist în ale muzicii, István Almasi. Mentionam ca în Ungaria au
    fost editate o caseta si un CD cu titlul A fost odata un ovreias, în
    interpretarea unui cvartet vocal-muzical, cântecele idis fiind cântate
    în limba maghiara, traduse de Kányádi Sándor. (Ascultând caseta mi-am
    amintit de Yardena Arazi interpretând cântece rrome în limba ivrit).

    As mentiona ca volumul de traduceri are si o postfata din care voi cita
    si care ma face sa intuiesc de ce poetul Kányádi, pe cheltuiala
    proprie, a facut sa fie înaltat în satul natal Nagygalamfalva
    (Porumbeni), în fata bisericii reformate, un obelisc pe care sunt
    trecute numele celor 12 evrei cazuti în Holocaust, fosti concetateni cu
    poetul, 12 persoane, doua familii. Pentru cei ce nu cunosc viata si
    opera lui Kányádi Sándor, câteva date: s-a nascut la 10 mai 1929, în
    comuna Porumbenii Mari (judetul Harghita). Liceul la Odorhei, apoi
    Facultatea de Filologie a Universitatii Bolyai. Redactor la diverse
    reviste, mai ales la o revista pentru copii. Primul volum personal, în
    1955. De atunci i-au aparut peste douazeci de volume. Numeroase
    distinctii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1970, 1978);
    Premiul "Déry Tibor" (1986); Premiul "Kossuth" (1993) si Premiul
    "Herder" (1995).

    Iata ce scrie Kányádi Sándor în postfata volumului de traduceri din
    folclorul idis: "Minian este primul cuvânt evreiesc pe care-l cunosc.
    L-am învatat de la tata, care, cu anumite ocazii, era chemat, desi de
    alta religie, sa completeze numarul când venea, rar, vreun rabin în
    satul nostru unde traiau doua familii de evrei, mici comercianti... A
    început deportarea si din cele doua familii de evrei s-au întors doar
    prietenul meu din copilarie Ernö si sora sa, dar si ei doar ca sa-si ia
    ramas bun de la locurile natale... Si tata s-a întors doar dupa doi ani
    de pe cararile razboiului. Când trecea prin fata fostelor pravalii îsi
    scotea, rusinat parca, palaria. Au trecut anii... Într-o zi mi-a zis:
    n-ai avea dorinta si cunostinta sa traduci si poezii evreiesti? Si ei
    aveau cântece. Îmi aduc aminte de unul îngânat de domnul Kohn, parca
    zicea "amol ist geven e idele" (a fost odata un ovreias). As putea
    încerca, i-am raspuns. Sa batem palma. Deci acel pact m-a facut sa
    traduc poeziile cuprinse în volum". Poetul vorbeste în postfata despre
    munca de cautare si descifrare a folclorului idis, de persoanele ce
    l-au ajutat, de greutatile întâmpinate, si de ce volumul a aparut la
    Budapesta. "Am dorit sa raspund la pericolul uitarii. Sa aprind o
    lumânare. M-am gândit la povestea cu rabinul si micul cizmar, ma
    gândesc la cuvintele lui; pâna mai pâlpâie flacara lucrurile se pot
    îndrepta". Cred ca acest poet si Om, a carui opera e tradusa si în
    limbi de circulatie universala, care este invitat la toate importantele
    reuniuni de scriitori merita toata stima si recunostinta noastra, a
    membrilor "tribului de evrei din România". Sa-i spunem în limba
    strabunilor: Toda raba!

    VASILE GRUNEA





  • Rasfoind albumul cu fotografii al tatei:
    SZÉKELY IMRE - unul dintre primii doctori ingineri din Politehnica clujeana



    Recent au sunat-o pe mama de la catedra, cerându-i o fotografie de-a
    tatii. Se doreste alcatuirea unui colt cu portretele fostilor sefi ai
    Catedrei de Mecanisme de la Universitatea tehnica clujeana. A fost
    pentru prima oara de la trecerea sa în lumea umbrelor, ca ne-am
    încumetat sa rasfoim albumul de familie.

    Tata ne-a parasit pe neasteptate, într-o zi de vineri, iesind din
    aceasta lume cu aceeasi discretie cu care a trait, dorind parca sa-si
    fereasca familia de povara îngrijirii unui bolnav si s-o ocroteasca
    pâna în ultima clipa a vietii. Ne-a lasat un gol imens care ne
    pârjoleste sufletele, un dor neostoit de omul cel mai iubit dintre noi.
    De aceea ne-a fost si mai greu sa revedem fotografiile si s-o cautam pe
    cea mai potrivita.

    Iata o fotografie care l-a surprins pe tata pe când era ucenic la
    uzinele Dermata, la mijlocul anilor '30 si purta chipiul de licean.
    Bunicii mei n-au mai avut din ce plati taxele scolare si tata a trebuit
    sa paraseasca Liceul "Baritiu" dupa primele patru clase. Era foarte
    trist, crezând ca i s-a naruit pentru totdeauna visul de a deveni
    inginer. Dar uzinele Dermata s-au dovedit a fi o pretioasa scoala a
    vietii si solidaritatii umane. Pozele de grup, din excursiile cu
    bicicleta în împrejurimile Clujului evoca perioada tineretii. Usor
    îngalbenite si spalacite, sunt cu atât mai valoroase cu cât au fost
    salvate de la pieire de Kántor Jóska, prietenul tatii, caruia i le-a
    încredintat atunci când a fost dus la munca fortata. Printre acestea se
    afla si imagini ale bunicilor mei, ucisi la Auschwitz, ale caror
    chipuri nu le-as fi cunoscut altfel nici eu si nici fiul meu.

    Tata, în anii postbelici, cu mustata, alaturi de mama sau de prieteni.
    Privirea severa poarta întiparita experienta tragica a lagarelor
    naziste carora le-a supravietuit, Auschwitz si Buchenwald, dar si
    înflacararea celui convins ca poate munci si cladi o lume noua, mai
    dreapta, în care oamenilor li se vor oferi sanse egale. Tata si mama,
    Imi si Sárika, zâmbind fericiti într-o perioada minunata: studentia.
    Alte poze din viata studenteasca de la Leningrad. În sfârsit, la vârsta
    de 30 de ani i se oferise posibilitatea de a ajunge inginer,
    cerându-i-se în schimb o munca tenace pentru a recupera anii pierduti.
    Într-o fotografie îl vedem cu o rigla de calcul în mâna, alaturi de un
    coleg cu care învata în camera de camin. Si iata un portret în costum
    si cu cravata: fotografia de diploma, din 1954. Urmeaza poze de
    familie, la mare, la munte, poze alaturi de membrii catedrei din Cluj
    sau a celei de la Institutul Bauman din Moscova, unde si-a facut
    stagiul de doctorat, revenind în 1960, ca unul dintre primii doctori
    ingineri din Politehnica clujeana.

    Aici suntem toti trei veseli si mândri, în primul drum cu masina
    noastra. Câteva fotografii de la sesiunile stiintifice, alaturi de alti
    savanti sau singur, cu indicatorul, în semiobscuritatea salii de
    proiectii. O poza în camera de lucru: în fotoliu, lânga masuta de
    cafea, acolo unde ne adunam dupa-amiaza sa discutam problemele de
    familie, unde-si primea doctoranzii de care s-a ocupat ca de copiii
    sai, selectându-le bibliografia, analizând referatele, oferindu-le
    posibilitatea de a se afirma [...].

    Niciodata n-a dorit sa-si faca publicitate, sa iasa în fata sau sa-si
    aroge niste drepturi. Întotdeauna se prezenta doar cu numele si
    prenumele, Székely Imre, fara a-si adauga titlurile de profesor
    universitar, doctor docent, sef de catedra. Motoul uneia dintre cartile
    scrise de el este relevant pentru firea tatii: "Aceasta carte este
    dedicata tuturor celor care stiu sa se bucure de bucuria altora".

    A trebuit sa ne decidem sa alegem câteva dintre fotografiile de pe care
    se poate decupa chipul sau, pentru a fi adaugat la galeria sefilor
    catedrei de mecanisme. Mostenirea spirituala pe care a lasat-o catedrei
    se afla în carti, articole, inventii, în dispozitivele originale de
    laborator, dar mai ales în cunostintele si conduita prin care a fost un
    model pentru toti cei care au avut privilegiul de a-l cunoaste.

    ANDREA-JULIKA SZÉKELY GHITA





  • Peste 70 de evrei în Dictionarul "Clujeni ai secolului XX"


    Recent, la Cluj-Napoca a aparut un dictionar esential, Clujeni ai
    secolului XX. Aparitie extrem de utila, care cauta sa prezinte
    personalitati clujene sau legate de oras, oameni ai secolului XX. Prima
    aparitie este socotita de editura ca o varianta-atelier care va fi
    îmbogatita la o noua editie ce se spera apropiata.

    La recenta lansare, cei prezenti au subliniat meritele si lipsurile
    acestui dictionar esential si nu ne vom reîntoarce la ele. Rostul
    acestor rânduri este sa semnaleze ca în paginile sale sunt cuprinsi
    peste 70 de evrei din cele mai varii domenii, care si-au înscris si-si
    înscriu numele în istoria acestui oras. De exemplu, la litera A
    figureaza doua nume, la E - patru nume, la litera K - opt nume, la W -
    opt nume. Gasim mentionati, printre membrii Uniunii Scriitorilor,
    filiala Cluj, zece membri, la Uniunea Artistilor Plastici - trei, doi
    solisti la Opera Româna, doi dirijori si un regizor la aceeasi
    institutie. Citez la întâmplare câteva nume ce figureaza în dictionar:
    Balla Zsofia - poeta; Baunfeld Henry - întreprinzator comercial;
    Boskovits Alexandru - compozitor; Demian, Fischer Wilhelm - compozitor,
    dirijor; Eisler Matei - prim rabin al Comunitatii neologe din Cluj;
    Edelstein Frida - latinist; Elekes Nicolae - psihiatru; Fischer Iosif -
    avocat, fost deputat în Parlamentul României (1929-1931); Glasner Mose
    - rabin; Gál Ernö - filosof; Halmos Gheorghe - pianist; Kallós Nicolae
    - filosof; Szász János - poet, prozator; Szegö Iulia - folclorista;
    Vilkovits Ecaterina - mezosoprana, solista de opera; Winkler Iudita -
    arheolog.

    În dictionar au fost cuprinse personalitati ce meritau sa figureze, ele
    însemnând ceva în istoria orasului. Exista si omisiuni, precum si nume
    ce nu au destula stralucire. Clujeni ai secolului XX este o încercare
    reusita ce merita toata atentia si lauda. O reusita.
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.09 19:06

  • La Calafat, pe meleaguri incarcate de istorie - o datorie a inimii



    Conf. dr. Corneliu Sabetay - descendent al uneia dintre cele mai
    vechi familii evreiesti din oras - este, de patru ani, presedintele
    Comunitatii Evreilor din Craiova. "Am acceptat aceasta onoare - ne-a
    spus domnia sa - nu din dorinta de a avea inca o functie sau un
    salariu. Am primit o datorie fata de stramosii mei, fata de tatal meu,
    care a fost si el presedinte al Comunitatii Sefarde din Craiova, din
    respect pentru munca depusa aici de Iancu Zimel, cel ce si-a consacrat
    45 de ani conducerii acestei obsti, din credinta ca trebuie sa avem
    relatii bune cu toti cei care cred in Dumnezeu si alaturi de care am
    trait de-a lungul veacurilor si traim si azi".
    Corneliu Sabetay s-a nascut la 1 aprilie 1944. la fel ca tatal,
    fratele si, mai apoi fiul sau, a absolvit Liceul "Fratii Buzesti", cu
    media maxima in fiecare clasa, a luat licenta in medicina la Timisoara
    si, dupa stagii la Plenita si Bucuresti, a venit, prin concurs, in
    1975, la Spitalul nr. 1 din Craiova, unde a efectuat pana acum 25000 de
    operatii de chirurgie pediatrica. In 1978, a devenit si cadru didactic
    universitar, azi avand gradul de conferentiar. Intre 1992 si 1996, a
    fost consilier municipal, iar din 1996, este consilier judetean. Din
    1997, este membru al Societatilor de Chirurgie Pediatrica din Franta si
    Grecia.
    Calatorind pe meleagurile Olteniei, am poposit la Calafat,
    oras-port cu mari traditii istorice si economice din sudul judetului
    Dolj, situat pe malul stang al Dunarii, si care, astazi, priveste cu
    incredere spre viitor, in asteptarea constructiei podului, care va face
    legatura dintre Europa Centrala si sud-estul continentului.
    Am fost la Calafat, solicitati de primarul orasului, ing.
    Traistaru, si de Consiliul Municipal, in frunte cu distinsul director
    al Spitalului, dr. chirurg Stelica Voinea, si carora le multumim pentru
    amabilitatea de care au dat dovada si de faptul ca ne-au semnalat
    existenta unor vestigii ale unei vechi comunitati evreiesti, care a
    existat si in acest spatiu romanesc. Impreuna cu dansii si cu multi
    alti prieteni din oras (ne luam libertatea de a-i numi astfel), am
    pornit pe urmele trecutului acestei vechi comunitati.
    "Oriunde se asaza zece familii de evrei - spunea candva profesorul M. Staureanu
    -, prima lor grija este de a-si cladi o scoala, o sinagoga si de a
    cauta un loc pentru casa eterna". In Calafat au existat toate aceste
    institutii. Intr-o lucrare monografica despre Calafat, scrisa de un
    fost primar al urbei, I. S. Dragulescud, este mentionat faptul ca, in
    1897, a fost ridicata o sinagoga slujita de un rabin si un ceaus.
    Constructia acestei sinagogi a costat 16000 lei, suma provenita din
    donatiile comunitatii israelite locale. Despre existenta scolii
    israelite aflam din traditia orala. Constantin Resteanu, avand
    venerabila varsta de 91 de ani, coleg la scoala romaneasca cu fii de
    negustori evrei, isi aminteste ca acestia urmau, in paralel, cursurile
    scolii israelite situata pe B-dul Tudor Vladimirescu, in curtea scolii
    aflandu-se si sinagoga. Dupa alte surse, o casa de cult evreiesc se
    afla construita pe strada Jiului.
    Despre caracterul si atitudinea morala a acestor negustori
    aflam tot din traditia orala. Croitorul Mateescu St. Aur isi aminteste
    cu nostalgie de vremurile cand lucra pentru negustorii evrei: "...
    evreii erau cinstiti, nu-mi amintesc sa fi fost implicati in procese.
    Daca intrai la ei in pravalie in zilele de luni, cand faceau 'saftea',
    plecai cu cele trebuincioase la un pret redus sau pe datorie". Mai
    aflam ca Solomon, cerealistul, a adus la Calafat 30 de perechi de boi
    pe care i-a dat taranilor pe datorie. Evreii se indeletniceau cu
    comertul cu cereale, cu manufactura, erau ceasornicari, bijutieri.
    Femeile evreice erau casnice. Cat priveste portul - se imbracau decent,
    nu se deosebeau de ceilalti.
    La recensamantul din 1918, gasim urmatoarele nume de origine
    evreiasca: Iacob Elias (2), Emmanuel Magder (3), Iancu Moise (4), Ona
    Calef (2), Rubi Jarchy (4), F. Pincas (1). La recensamantul din 1930,
    s-a constatat o crestere a comunitatii, care ajunsese la 56 de
    persoane.
    Iata cateva nume care s-au tiparit in memoria locala: Rubi si
    Sandu Jarchy - manufacturieri; Jani - cerealist; Solomon - cerealist;
    Avram Simon - negustor; Moscu Lewi - negustor, avea si proprietati
    (casa in care a locuit se afla si astazi pe B-dul Tudor Vladimirescu).
    Existau de asemenea, case de cereale reprezentate de evrei: Casa
    "Draichus-Zeiner", Casa "Dulman-Blanck".
    Alte nume de care isi amintesc octogenarii din Calafat: Marcel
    Calef, Adolf Klein, Yahnick, Alagem Elias, familia Halm, fratii
    Bernardt. In memoria locului s-a pastrat si denumirea de "Dealul
    Ovreiului", astazi o ridicatura de pamant aflata la intrarea in Calafat
    dinspre Ciupercenii Vechi. Dovada cea mai edificatoare a existentei
    unei comunitati evreiesti la Calafat ne-o ofera monumentele funerare
    din cimitir. De cateva secole, isi odihnesc osemintele in cimitirul
    evreiesc oameni care au trecut in eternitate ca eroi, ca personalitati
    reprezentative ale Calafatului sau ca oameni simpli care vin din
    istorie, care au avut o identitate, numele de pe pietrele monumentale
    dezvaluindu-ne, in buna masura, originea lor sefarda. Datorita trecerii
    timpului, din cele circa 60 de monumente, o mare parte au fost
    deteriorate, ele necesitand lucrari de restaurare, pentru care am
    solicitat ajutorul Primariei orasului Calafat.
    Cu ocazia "Zilelor Europene ale Culturii Iudaice" (2000),
    organizate de catre F.C.E.R., in cadrul Muzeului de Istorie a Evreilor,
    din Bucuresti, s-au adus dovezi, sustinute prin documente de arhiva,
    despre rolul benefic al comunitatilor evreiesti pentru poporul roman;
    cele prezentate de noi inscriindu-se ca o pagina de istorie comuna ce
    configureaza un colt al unui judet - judetul Dolj.
    Conf. dr. Corneliu Sabetay,
    presedintele Comunitatii Evreilor din Craiova
    Lucica Anghel,
    studenta anul IV, Universitatea din Craiova,
    Facultatea Filosofie-Istorie-Geografie




  • Studii universitare si cercetari in domeniile istoriei si culturii iudaice din Romania


    In anul 1997, la Universitatea din Craiova, in cadrul Facultatii de
    Istorie, Filosofie si Geografie, a fost creata o noua sectie, de
    Cultura Iudaica, cu specialzare principala in istorie generala si
    specializare secundara in cultura si limba ebraica. Sectia face parte
    din catedra de Istorie, condusa de prof. univ. dr. Ion Patroiu, care
    ne-a acordat un interviu.- Domnule profesor, la o asemenea specializare problema cred ca nu este
    gasirea unui specialist in istorie, ci a unui cadru didactic pentru
    predarea ivritului. Ati putut rezolva aceasta problema?
    - Am avut un inceput, care parea promitator, cu un profesor din
    Israel, care si-a dat doctoratul in istorie, cu acad. Dan Berindei, in
    Romania, si care a colaborat cu noi doi ani. Dar a trebuit sa
    intrerupem aceasta colaborare dintr-o serie de motive pe care nu le
    discut acum. Am primit apoi un sprijin din partea Ambasadei Israelului,
    care ne-a recomandat o studenta israeliana, ce-si face studiile de
    stomatologie in Romania si preda acum la noi ivritul. Suntem foarte
    multumiti de ea. Problema insa, este ca fostul ministru al Educatiei,
    dl Andrei Marga, care ne-a sprijinit mult in infiintarea acestei secti,
    ne-a aprobat si trei posturi didactice pe care nu izbutim sa le
    incadram cu cadre didactice avand o pregatire academica si doctorat.
    Acest fapt poate influenta negativ acreditarea sectiei si, in
    consecinta, posibilitatea acordarii de diplome. Aici am avea nevoie de
    sprijinul Ambasadei Israelului la Bucuresti, a institutiilor
    universitare din Israel, care sa ne asigure un cadru didactic, doctor
    in stiinte, delegat un timp ca profesor-invitat sa predea ebraica.
    Exista un acord guvernamental in acest sens, dar, de trei ani, nu s-a
    aplicat.- Care este programul de pregatire al acestor studenti?- Studentii au cursuri speciale de Istoria evreilor din Romania,
    Istoria generala a evreilor, Istoria Statului Israel si un modul
    literar care cuprinde Istoria literaturii ebraice, a literaturii
    israeliene moderne, ca si a literaturii evreieisti din toata lumea. Li
    se asigura si un curs de Arheologie biblica, in care se incearca
    demonstrarea bazei reale, istorice, a Bibliei. O pondere importanta o
    au cursurile de limba ebraica: patru ore pe saptamana, timp de patru
    ani.- Ati avut sau aveti o rezistenta fata de acest nou profil?- Nu am avut o opozitie semnificativa, desi unii au ridicat din
    sprancene. Si le-am spus: domnilor de 40 de ani se invata limba araba
    in tara, sunt peste 40 de locuri la araba si unde si cui vor preda
    absolventii lor araba? De ce nu am preda ebraica si cultura evreiasca,
    mai ales ca avem in Romania comunitati evreiesti in care nu se mai
    cunoaste limba aceasta si nu are cine sa o mai predea? Avem destui
    studenti pentru a asigura functionarea cursurilor, vin si din alte
    judete, exista un interes in crestere.
    O a doua componenta a acestei activitati o constituie infiintarea unui
    Centru de studiere a istoriei evreilor din sud-estul Europei.
    Universitatea din Craiova este desemnata de Ministerul Educatiei sa
    reprezinte Romania in raporturile cu Universitatile din Balcani, astfel
    ca ni s-a parut firesc sa acordam o atentie speciala si acestei etnii,
    cu numerosi reprezentanti de-a lungul istoriei in zona Balcanilor.
    Studiile acestea se desfasoara in colaborare cu Institutul de Studii
    Balcanice din Craiova. Avem acum un grant de cercetare pentru un studiu
    al monumentelor de cult si funerare din Oltenia, la care lucreaza
    profesori si studenit din anii II si III. Se va intocmi o fisa pentru
    fiecare monument funerar din 11 cimitire evreiesti din Oltenia, sunt
    peste doua miii de asemenea monumente, dar le vom studia pe toate!
    Aceasta activitate va cuprinde si toate sinagogile din Oltenia,
    insotita de un studiu de arhiva ce va reconstitui istoria comunitatilor
    evreiesti din aceasta zona. Vom studia si vom mentiona pe fiecare fisa
    starea de conservare a monumentelor de cult iudaice si vom inainta
    primariilor o situatie la zi cu propuneri de asigurare a conservarii
    lor. E o cercetare care se va finaliza peste doi ani.




  • Redactori evrei in presa craioveana


    ...rememorati de Stefan Ardeleanu, el insusi primul pe aceasta lista,
    alcatuita in ordine alfabetica: Andrei Barte, Aurel Cernea, Baldovin
    Demetrescu, Harry Eliad, Ion Fantanaru, Lizica Lupan, Biluta Liberman,
    Avram Rozenstein, Nicolae Rozenfeld, Lulu Solomon, Hera Steinberg,
    Lazar Schinderman, Sarina Zavodnicu, Radu Sommer, Solomon Avram, Stefan
    Voicu.




  • Un simpozion atractiv: "Scriitori evrei - laureati ai Premiului Nobel pentru literatura"

    La
    doi ani si jumatae de la inaugurarea sa, Centrul de Studii si Cercetari
    ale Istoriei, Culturii si Civilizatiei Evreilor din Sud-Estul Europei
    de la Universitatea din Craiova, incepe sa-si prezinte roadele
    activitatii. De curand, studentii care se afla in al treilea an de
    studii, la specializarea istorie - limba ebraica moderna au prezentat,
    in cadrul unei manifestari publice, organizata in colaborare cu filiala
    locala a O.T.E.R. (Organizatia Tinerilor Evrei din Romania) tema
    "Scriitori evrei - laureati ai Premiului Nobel pentru literatura". A
    fost, de altfel, finalul etapei introductive a cursului de Literatura
    evreiasca moderna, care se preda incepand cu anul III.
    Au fost evocati Paul Heyse (laureat al Premiului Nobel in
    1910), primul german de origine evreiasca care a primit acest premiu,
    filosoful francez Evri Bergson (1927), ale carui conceptii au
    influentat nu numai filosofia, dar si literatura franceaza a secolului
    XX, scriitorii rusi Boris Pasternak (1958) si Iosif Brodsky (1987),
    americanii Saul Bellow (1976) si Isaac Bashevis Singer (1978). A fost,
    de asemenea, prezentata personalitatea si opera lui Shmuel Yosef Agnon
    (1966), reprezentant de seama al literaturii ebraice, precum si doua
    personalitati scriitoricesti feminine, care au luat atitudine impotriva
    rasismului, evocand tragismul persecutiilor - poeta de limba germana,
    devenita cetatean suedez, Nelly Sachs (1966), si romanciera
    sud-africana Nadine Gordimer (1991), fiica unor emigranti evrei
    lituanieni. Au mai fost evocati doi scriitori din zona geografica
    apropiata noua - poetul ceh Jaroslav Seifert (1984) si Elias Canetti,
    evreu sefard nascut la Russe, in Bulgaria. Moderatorii manifestarii au
    socotit necesar sa prezinte, in acest context, si personalitatea
    contemporanului nostru Elie Wiesel, originar din Sighet, supravietuitor
    al lagarului de la Auschwitz, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.S-a anuntat ca, in cadrul cursului optional "Scriitori evrei in
    literatura romana moderna si contemporana", expunerea despre Felix
    Aderca se va desfasura la Biblioteca Judeteana "Alexandru si Aristia
    Aman", unde s-a deschis expozitia "Felix Aderca - 110 ani de la
    Nastere". F. Aderca - care a petrecut 22 de ani de viata in Craiova - a
    fost in centrul manifestarilor Centenarului, marcat printr-un simpozion
    la care au participat personalitati de seama ale literaturii romane.
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Mai 1944 Primăvara morții

    Mesaj Scris de Admin la data de 20.08.09 18:01

    Mai 1944 – Primăvara morții

    “Ura și sfidarea bărbaților,
    femeilor și copiilor, manifestată în Holocaust, a fost o crimă împotriva lui
    Dumnezeu și împotriva omenirii” - Papa Benedict al XVI-lea





    După ocuparea Ungariei, la 19 martie 1944, de către armatele hitleriste,
    situația din Ardealul de Nord, anexat din septembrie 1940, devine tot mai
    încordată. Horthysmul – simțindu-se acum întărit – își intensifică acțiunile
    șovine și antisemite, paralel cu amplificarea violențelor și masacrelor.





    Este evident că multe dintre cele întâmplate după 19 martie 1944 au fost
    sugerate, cerute cu insistență de la Berlin, dar nu-i mai puțin adevărat că
    autoritățile horthyste, întreg aparatul de stat, s-au întrecut în zel și
    slugărnicie pentru a satisface și, în multe privințe, a depăși pretențiile
    naziștilor.





    Prioritarii planului de
    exterminare






    Cu sălbăticie s-a dezlănțuit teroarea împotriva populației evreiești. Din
    cauza ferocității și zelului Poliției și Jandarmeriei horthyste, evreii din
    Nordul Ardealului “(...) au fost nimiciți cu o viteză fără precedent, prin cea
    mai crâncenă deportare și cel mai nemilos program de masacrare întâlnit în
    timpul războiului” [1].





    Guvernul de la Budapesta a
    hotărât ca internarea în ghetouri a evreilor să înceapă mai întâi în zonele I
    și a II-a militară, respectiv în Ucraina Subcarpatică și Ardealul de Nord. Zona
    a II-a militară cuprindea Districtul IX Jandarmerie Cluj (județele Bihor, Satu
    Mare, Sălaj, Cluj, Solnoc-Dăbâca și Bistrița-Năsăud) și Districtul X
    Jandarmerie Târgu-Mureș (județele Mureș-Turda, Ciuc, Odorhei și Trei Scaune),
    în timp ce Maramureșul era cuprins în zona I militară.





    S-a considerat că, “din punct
    de vedere politic, era mai oportun să se înceapă (trimiterea în ghetouri -
    n.n.) cu Ucraina Subcarpatică și Transilvania de Nord, fiindcă autoritățile
    ungare centrale și locale, precum și populația (ungară - n.n.) aveau mai puțină
    considerație pentru masele «galițiene», «străine», nemaghiarizate, care și-au
    păstrat caracterul evreiesc, decât pentru cele asimilate” [2].





    La 26 aprilie are loc la Satu
    Mare o conferință cu scopul de a stabili, până în cele mai mici amănunte,
    aplicarea ordinului Ministerului de Interne nr. 6163 din 7 aprilie 1944 privind
    trimiterea în ghetouri a tuturor evreilor din județele aparținând Districtului
    IX Jandarmerie. Au participat prefecții sau subprefecții, primarii orașelor și
    principalii lor funcționari, precum și ofițerii-comandanți ai unităților de
    Jandarmerie și Poliție. Peste două zile, o conferință similară a avut loc la
    Târgu-Mureș, pentru județele din Districtul X.





    Barbarie și cinism





    începând cu dimineața de 3
    mai 1944, într-un ritm inimaginabil de rapid, în aproximativ 10 zile, Poliția
    și Jandarmeria horthystă au scotocit cele 1380 de localități din Ardealul de
    Nord în care, potrivit evidenței lor, locuiau evrei, i-au arestat pe toți –
    aproximativ 150.000, ceilalți, în jur de 15.000, se aflau în detașamente de
    muncă forțată – și i-au internat în 12 ghetouri.





    Internările în ghetou s-au
    desfășurat cu deosebită brutalitate. “Oamenii erau înghesuiți în camioanele sau
    căruțele ce așteptau în stradă în fața caselor. Grăbiți, înjurați, loviți cu
    patul puștilor, se cățărau cu greu. Câte o bătrână era, pur și simplu, azvârlită peste
    bagaje, așa cum se aruncă la gunoi un lucru uzat și inutil. Bolnavii erau
    împinși printre noianul de geamantane și baloturi, cu targă cu tot. Unii erau
    răsturnați peste bagaje și targa aruncată pe trotuar, să nu ocupe loc. Mulți,
    după ce și-au urcat cu greu bagajele, au constatat că nu mai au loc, așa că nu
    le-a rămas altceva de făcut decât să se târască ori să alerge după vehicul, în
    funcție de bunul plac al comandantului patrulei. Inițial, fiecare putea să ia
    cu el un bagaj de 50 de kg. Ulterior, cantitatea a fost mereu redusă; în mai
    multe cazuri, celor arestați nu li s-a permis să ia cu ei nici măcar o pătură.
    La intrarea în fabrica de cărămizi (...) camioanele erau deschise cu
    brutalitate, lăsând femeile, bătrânii, copiii și bolnavii să se rostogolească,
    împreună cu bagajele, în noroiul de primăvară din incintă” [3].





    Cazarea insuportabilă (în
    majoritatea lor, ghetourile au fost organizate în cărămidăriile orașelor),
    lipsa celor mai elementare condiții de igienă, de gătit, înghesuiala sufocantă,
    înjurăturile și bătăile, spaima și teroarea – sunt elementele ce caracterizau
    viața în ghetou. însă toate acestea erau dominate de teama paralizantă de a fi interogat
    asupra presupuselor valori nedeclarate și nepredate. Iată o astfel de mărturie,
    provenind din ghetoul de la Satu Mare: “Au început cele mai înspăimântătoare
    orori. într-o clădire a ghetoului, devenită faimoasă, de pe strada Báthory nr.
    7, jandarmi-bandiți, aduși din Cluj, folosind «instrumente» demne de Evul
    Mediu, au amenajat o «cameră-interogatoriu». Aici au fost introduși toți aceia
    care – după presupunerea lor – nu au declarat toate valorile ori le-au ascuns
    la prietenii lor creștini.





    Bătuți la sânge, pe jumătate
    morți, cei interogați ieșeau clătinându-se, abia ținându-se pe picioare din
    această cameră a ororilor. De cele mai multe ori, însă, erau scoși pe targă.





    Teribile urlete spărgeau
    liniștea ghetoului încremenit într-o groază de gheață. Bărbați și femei cu
    inimile zvâcnind și nervii încordați, gata să plesnească, tresăreau albi ca
    varul la fiecare sunet și scârțâit de ușă, așteptând zi și noapte să le
    vină rândul” [4].





    Cu toate acestea, după ce vizitează cele mai mari ghetouri, Baky László,
    secretar de stat la Ministerul de Interne, declară cu un cinism ieșit din
    comun: “Ghetourile din provincie au caracter de sanatoriu. Evreii au ajuns, în
    sfârșit, la aer; și-au schimbat vechiul mod de viață cu unul sănătos”![5].





    Pe drumul fără de întoarcere





    Deportările din Ardealul de Nord spre Birkenau-Auschwitz au început la 15
    mai 1944. Din
    ghetoul clujean, primul transport a plecat la 23 mai. I-au urmat alte cinci.





    Inițial, autoritățile naziste preconizaseră să se transporte zilnic circa
    3000 de evrei, cu câte un tren de 50 de vagoane. Horthyștii, dovedind iarăși
    exces de zel, s-au angajat să pună la dispoziție patru trenuri pe zi pentru a
    deporta câte 12.000 de persoane. Transportul din ghetourile Ardealului de Nord
    s-a efectuat în condiții groaznice. “în vagon nu te puteai mișca din cauza
    teribilei înghesuieli de oameni, geamantane, rucsacuri de tot felul, de boarfe
    trântite de-a valma. Aerul era insuportabil. Oamenii își făceau necesitățile în
    lighene, în găleți, dar ele nu puteau fi deșertate. Nici cadavrele nu aveai cum
    le scoate din vagoane. Ușile erau ferecate. Zăpușeala amplifica duhoarea.
    Mamele, având senzația că li se sufocă copiii, țipau după aer. în cea de-a
    treia zi, în vagon nu mai aveam un strop de apă. Era pe terminate și mâncarea.
    Bătrânii se rugau și blestemau. Copiii plângeau. îndemnurile la calm și
    speranță se întretăiau cu exclamații deznădăjduite, isterice. Și trenul nu se
    mai oprea. își continua goana nebună în noaptea fascistă (...)”[6].





    în aceste condiții, în ritmul
    amintit, în doar trei săptămâni, evreii nord-ardeleni au fost smulși din
    locurile lor natale, înghesuiți în trenuri și expediați spre Birkenau-Auschwitz
    – pradă camerelor de gazare și crematoriilor. Toate transporturile, însoțite
    până la Kosice
    de gărzi compuse din jandarmi horthyști, iar apoi din SS-iști, au ajuns în
    circa trei zile la temutul lagăr de exterminare. Aici, peste 70% – mamele, copiii
    sub 14 ani, bătrânii și bolnavii – au mers de pe peron direct în camerele de
    gazare. Deși în lagăr existau patru crematorii – care funcționau zi și noapte,
    având o capacitate de ardere de cca 9000 de cadavre în 24 de ore –, totuși, în
    perioada 15 mai-10 iunie, când au sosit transporturile de evrei deportați din
    Ardealul de Nord și Ucraina Subcarpatică, ele n-au putut face față ritmului.
    Flăcările unui imens rug din incinta lagărului mistuia restul cadavrelor.





    Deportații care au scăpat de
    prima mare selecționare de pe “rampa morții” au cunoscut în continuare
    chinurile iadului de la Dachau și Buchenwald, Mauthausen și Bergen-Belsen etc. Jumătate
    dintre ei n-au rezistat bătăilor și schingiuirilor, foamei și bolilor, muncii
    de sclav.





    Bilanțul aplicării “soluției
    finale” de către horthyști, susținuți și încurajați de naziști, dar
    întrecându-le așteptările în zel, este cutremurător: înainte de deportare, în
    mai 1944, pe teritoriul Ardealului de Nord trăiau 166.601 evrei. Dintre
    aceștia, 151.180 au fost deportați la Birkenau-Auschwitz, iar 14.881,
    concentrați în detașamentele de muncă forțată. Au supraviețuit 15,5%,
    aproximativ 25-26.000 de persoane [7].





    “Din caldă iubire omenească”





    în fața acestei barbarii
    nemaiîntâlnite, români și maghiari, oameni simpli sau cu anumite poziții sociale,
    prin fapte știute ori neștiute, au avut curajul de a înfrunta teroarea și a-i
    ajuta pe cei sortiți pieirii. Spre cinstea Bisericii Catolice și ca pildă
    veșnică de iubire creștină, “în acele vremuri grele și tulburi, când era cea
    mai mare nevoie de ajutor, doi Episcopi din Transilvania, Iuliu Hossu și Márton
    áron, primul greco-catolic, al doilea romano-catolic, au oferit un exemplu al
    umanitarismului lor” – scrie Moshe Carmilly-Weinberger, fost Șef-Rabin al
    Clujului, în lucrarea “Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944)”.


    Astfel, la 2 aprilie 1944,
    înainte de emiterea ordinului privind arestarea și internarea evreilor în
    ghetouri, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, emite o
    pastorală cu titlul “Către Preoți și Mireni, chemare pentru ajutorarea
    evreilor”, în care, printre altele, subliniază: “Chemarea noastră se îndreaptă
    stăruitor către voi toți, venerați Frați și Prea Iubiți Fii, să-i ajutați pe
    evrei nu numai cu gândul, dar și cu jertfa voastră, știind că azi nu putem face
    lucru mai bun decât această creștinească și românească ajutorare, din caldă
    iubire omenească. Prima preocupare a ceasului de față să fie această acțiune de ajutorare”.
    Același fost Șef-Rabin al Clujului, amintind de acest gest, afirmă: “Chemarea a
    aprins în rândurile populației române din Transilvania o flacără care a hrănit
    curajul și credința oamenilor, transformându-le în fapte de viață adevărată.
    (...) în mai 1988, când am vizitat Clujul, am ascultat emoționat relatarea unei
    evreice pe care Episcopul Iuliu Hossu a salvat-o de la deportare, ascunzând-o
    într-o încăpere din preajma Catedralei greco-catolice”. De asemenea, Episcopul
    român i-a ajutat pe evrei cu alimente, bani, a găsit soluții pentru trecerea
    refugiaților în România, i-a vizitat și încurajat pe cei închiși în ghetouri
    sau în lagărele de muncă.





    La rândul său, Episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Márton áron, “la 18
    mai 1944, în biserica Sfântul Mihail din Cluj, și-a ridicat glasul și a rugat,
    a somat societatea maghiară să ajute evreimea adunată în ghetouri și aflată în
    fața deportării”. Această atitudine curajoasă, precum și cele două scrisori
    înaintate prim-ministrului și ministrului de Interne de la Budapesta, în care-i
    ruga ferm să retragă dispozițiile de ghetoizare și batjocorire a evreilor, i-au
    atras mânia autorităților horthyste, devenind persona non grata pe teritoriul
    controlat de Ungaria. Astăzi, pentru cei doi Episcopi catolici ardeleni, care
    au cunoscut din plin și teroarea regimului comunist, sunt deschise procese de
    beatificare, ce se speră să conducă la recunoașterea trăirii excepționale a
    vieții de creștin și la înălțarea lor la cinstea altarelor.


    http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=24452
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita

    Mesaj Scris de Admin la data de 20.08.09 17:52

    Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita
    In prejma celei de a doua
    comemorari oficiale, la nivel national, a Holocaustului din Romania,
    editura Compania a publicat o carte importanta: Frontiera dintre viata
    si moarte, refugiul si salvarea evreilor la granita romano-maghiara
    (1940-1944). Scrisa de distinsul ziarist clujean Zoltan Tibori Szabo,
    corespondent acreditat oficial in Romania al cotidianului Nepszabadsag
    si laureat in 1999 al Premiului Memorial Pulitzer pentru publicistica
    maghiara, cartea este o exceptionala contributie la cunoastearea
    salvarii in 1944 de catre intelectuali si tarani romani, de catre
    rezistenta sionista din Ardealul de Nord a catorva mii de evrei
    transilvaneni amenintati cu deportare si gazare de Ungaria fascista si
    Germania nazista.
    Cartea lui Tibori
    Szabo se inscrie, prin rigoarea ei, pe linia opusului major al
    profesorului Randoph Braham, expertul numarul unu pe plan mondial al
    Holocaustului sub jurisdictia maghiara, care in monumentala sa lucrare
    The Politics of Genocide, analizeaza distrugerea nemilos de rapida si
    de eficienta a evreilor maghiari si a celor din teritoriile ocupate de
    Ungaria in primavara si vara anului 1944. Pentru a pune cat mai exact
    in tema cititorul in legatura cu fundalul istoric al actiunii de
    salvare al evreilor din Transilvania de Nord, Tibori Szabo a realizat
    in primele doua capitole al cartii sale descrieri succinte si riguros
    documentate ale Holocaustului implementat de regimurile aliate si
    totusi inamice de la Bucuresti si Budapesta. Ideea este extrem de
    benefica, cititorul avand posibilitatea sa compare trasaturile comune
    dar si defazajul temporal si geografic al celor doua politici
    antisemite de exterminare statala.
    Concluzia lui Tibori
    Szabo in privinta Holocaustului din Ardealul de Nord este impresionanta
    prin acuratetea ei: "Deportarea s-a facut, intr-adevar sub presiune
    germana, dar ea nu a fost posibila fara complicitatea administratiei
    maghiare, a prefecturilor, primariilor, politiei si jamdarmeriei care
    au raspuns cerintelor germane cu un exces de zel inimaginabil. Masele
    de maghiari, indoctrinate de-a lungul anilor cu idei antisemite, au
    asistat, in cel mai bun caz, pasiv la deportarea semenilor evrei. Multi
    maghiari au participat efectiv la ghetoizarea evreilor, in timp ce
    altii i-au denuntat pe evreii care au incercat sa se ascunda sau sa
    scape. Dupa deportare, nu putini maghiari au depus cereri pentru a
    obtine bunurile evreilor deportati."
















    Exagerari privind salvarea evreilor din Transilvania de Nord
    Ca si studiul
    profesorului Braham, Romanian Nationalists and the Holocaust, cartea
    lui Tibori Szabo demonteaza cu acuratete si lipsa de patima,
    exagerarile si afirmatiile fara baza reala facute de-a lungul anilor de
    cuplul Carmilly-Weinberger - Sorban privind salvarea evreilor din
    Transilvania de Nord. Din carte reiese cu pregnanta rolul jucat in
    actiunile de salvare de catre intelectuali romani ca Aurel Socol si
    Tudor Bugnariu, de unii tarani romani care locuiau la granita si in
    special de rezistenta sionista.
    In noianul de documente
    cuprinse in cartea lui Tibori Szabo se afla si cateva care demonstreaza
    cum istoria Holocaustului se intersecteaza neasteptat cu istoria
    represiunii organizate de regimul comunist. La aceasta intersectie se
    regasesc ca intr-o tragedie greaca, Raul Sorban si Tudor Bugnariu.
    Cititorul avizat cunoaste evolutia politica sovina a lui Raul Sorban,
    care inainte de caderea regimului comunist a fost strans legat de
    grupurile ultra-nationaliste ale camarilei ideologice a lui Ceausescu,
    iar dupa disparitia acestui regim a pendulat intre PSM, PRM si Vatra
    Romaneasca cochetand si cu aripa peremista a PSD. In viziunea
    post-comunista a lui Sorban, printr-o ciudata inversiune de roluri
    ,,Dan Haulica, Andrei Plesu, Octavian Paler, Ana Blandiana si Nicolae
    Manolescu" au devenit "agenti directi si otravitori vicleni folositi de
    partidul comunist" (Constantin Mustata, Dialoguri cu Raul Sorban, p.
    189), in timp ce adulatorii ultra-nationalisti ai lui Ceausescu erau in
    continuare aliatii sai politici. In fond, ca si alti cetateni ai
    Romaniei post-comuniste, Raul Sorban a activat acolo unde si-a
    (re)gasit idealurile si tovarasii de drum. Cititorul avizat poate mai
    cunoaste (asa cum descrie cu multe detalii Randolph Braham in cartea sa
    Romanian Nationalists and the Holocaust,) conditiile nu tocmai clare in
    care Raul Sorban a obtinut cu permisiunea sefilor sai
    national-socialisti, ilustrul titlu de Drept intre popoare acordat de
    Yad Vashem. De asemenea este cunoscut faptul ca Raul Sorban, urmarind
    intai linia politica a regimului Ceausescu si ulterior pe cea a
    partidelor extremiste sus-mentionate a negat Holocaustul in Romania, a
    elogiat pe Ion Antonescu si regimul si a militat pentru reabilitarea
    lor.
    Ceea ce putini stiu
    insa este ca in iunie 1945 Raul Sorban a fost arestat la Cluj si acuzat
    de a fi fost un agent triplu: al Sigurantei romane, al
    contraspionajului maghiar si al SD-ului german. Era putin prea mult,
    chiar si pentru o persoana cu talentul oportunist al lui Raul Sorban
    si, in consecinta, aceste acuzatii nu au putut fi sustinute in final.
    Cert este ca situatia acuzatului era grava si ca mai multi clujeni,
    romani si evrei, au dat declaratii incriminatoare la adresa lui Raul
    Sorban, iar dosarul lui de ancheta (nr. 40030, vol. 17 , Ministerul de
    Interne, Arhiva Operativa, SRI/USHMM RG 25.004M) a fost conexat cu
    dosarele criminalilor de razboi judecati de Tribunalul de la Cluj. Tot
    atat de cert este ca Tudor Bugnariu, fost primar al Clujului, a dat a
    declaratie de noua pagini, foarte favorabila lui Raul Sorban,
    subliniind ca cei care il acuza pe Sorban de colaborationism sunt
    iresponsabili si aratand ca in problema trecerii peste granita a
    evreilor ulterior arestati, Sorban poate fi acuzat cel mult de
    neglijenta. Asa cum insusi Raul Sorban a recunoscut ulterior,
    interventiile lui Bugnariu au cantarit greu in eliberarea lui din
    inchisoare (Mustata, Dialoguri, p. 77).
    La inceputul anilor
    '50, Sorban va fi din nou arestat beneficiind inca o data la iesirea
    din inchisoare de sprijinul prietenului sau Tudor Bugnariu care il va
    ajuta sa obtina un loc de lucru. Dar Tudor Bugnariu avea la randul sau
    probleme serioase cu regimul politic din Romania. Comunist din
    ilegalitate, intelectual roman din Ardeal, el a refuzat constant orice
    implicare in politica sovina anti-maghiara pe care partidul comunist a
    inceput sa o practice de la un moment dat. Casatorit cu Dorli Blaga,
    fiica lui Lucian Blaga el avea de asemenea un dosar "patat". Membru al
    Comitetului National Antifascist, Bugnariu a negat faptul ca Nicolae
    Ceusescu ar fi fost membru al acestui comitet refuzand sa cautioneze
    aceasta inventie propagandistica a conducerii PCR. Si mai grav, in
    ochii regimului comunist, in 1965, in calitate de decan al facultatii
    de Filosofie din Bucuresti Tudor Bugnariu a luat curajos apararea unui
    grup de studenti anchetati si persecutati de Securitate, cu acordul lui
    Florian Danalache, prim-secretar al organizatiei de partid Bucuresti.
    Vanatoarea de vrajitoare de la Universitate
    La Universitatea din
    Bucuresti a inceput o vanatoare de vrajitoare in cel mai clasic stil
    stalinist. Bugnariu a capatat vot de blam cu avertisment si a fost
    demis din functia de decan. Studentii in cauza au fost exclusi din
    Universitate sau aspru sanctionati. Un viitor om politic post-comunist
    a participat la bataile contra studentilor, batai orchestrate de
    autoritati, rupandu-i mana unui coleg. Un alt student si el devenit
    important lider post-comunist a fost aproape de excluderea din partid
    si facultate numai pentru ca si-a condus un coleg batut la gara. Lui
    Bugnariu si catorva profesori care au incercat sa-l apere li s-au
    deschis dosare de urmarire informativa si asupra lor a fost
    literalmente asmutita o retea de informatori.
    Asa cum confirma
    adresa CNSAS nr. 3976 din 4 noiembrie 2003 (si decizia aceleiasi
    institutii cu nr. 115 din 28 octombrie 2003), unul din acesti
    informatori a fost Raul Sorban, care a functionat sub numele de cod de
    I. Dragomir. Conform ziarului Evenimentul Zilei din 21 noiembrie 2003,
    care cita surse din interiorul CNSAS, informatorul Raul Sorban " apare
    si in dosarele altor scriitori si intelectuali cunoscuti....si cu dosar
    de retea «ca la carte», angajament, note informative in original..."
    Conform documentelor din dosarul de urmarire informativa al lui Tudor
    Bugnariu, Sorban, care incepuse inca din 1960 activitatea de delator al
    familiei Blaga, se intalnea regulat in casa conspirativa "Magheru" cu
    colonelul A. Olimpiu, loctiitor al sefului directiei a III-a a
    Securitatii, caruia ii raporta despre manifestarile "necorespunzatoare,
    uneori chiar dusmanoase" ale lui Bugnariu. Sorban alias Dragomir avea
    sarcina precisa de a raporta opiniile lui Bugnariu despre politica
    interna si externa a partidului, relatiile pe care le avea la facultate
    cu colegii, si legaturile pe care le avea la Cluj. Conform
    instructiunilor primite de la acelasi colonel de securitate, Sorban a
    continuat in anii 1964 si 1965 vizitele in casa Bugnariu unde se deda
    la provocari urmate de informari scrise amanuntite. In aceste rapoarte
    Sorban ii reprosa lui Bugnariu critica cenzurii, elogierea partidelor
    comuniste occidentale, respingerea liniei sovine a partidului si a
    represiunii contra studentilor de la Universitatea Bucuresti. In urma
    acestor informari, la recomandarea sefului directiei a III-a
    general-maior Evghenie Tanase si din ordinul personal al lui Cornel
    Onescu, ministrul de interne, lui Tudor Bugnariu i s-au instalat
    microfoane in casa.
    Confruntat in 2003 cu
    mizeria propriei delatiuni, Sorban a raspuns prin denigrarea lui Dorli
    Blaga si a lui Bugnariu pe care l-a acuzat, fara nici un fel de
    argumente sau probe, de minciuna, senilitate si tradare. Tudor Bugnariu
    a murit inainte de caderea regimului Ceausescu si nu a putut sa
    raspunda detractorului sau, iar Romania post-comunista i-a acordat lui
    Raul Sorban pentru distinsele servicii aduse patriei o prestigioasa
    pensie de merit.



    N.a.- Acest articol a
    fost scris si publicat de autor exclusiv in caliatea sa de persoana
    particulara. Continutul articolului nu are legatura cu functiile
    oficiale detinute de el sau cu organizatiile la care el este afiliat.

    n.r.- intertitlurile apartin redactiei

    http://www.ziua.net/display.php?data=2005-12-17&id=190495
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 20.08.09 14:36

  • Andrei (André) Brociner


    Poet, publicist, traducator, s-a nascut, In 1854, la Galati (a murit la
    Bucuresti). Sionist convins, Inca Inainte de aparitia lui Th. Herzl. A
    fost initiatorul Scolii Israelito-Romane de fete din Galati (1899-1924)
    si al unor societati culturale de binefacere. Vorbea curent limba
    ebraica, convins In reInvierea ei. In timpul Razboiului de ReIntregire,
    s-a angajat, voluntar, ca infirmier la Spitalul "Speranta" - Galati.




  • Radu Lupu



    "Unul dintre cei mai mari pianisti ai contemporaneitatii" (Iosif Sava).
    S-a nascut, In 1945, la Galati. Dupa absolvirea Scolii Populare de Arta
    din Brasov, continua studiile la Bucuresti cu prof. Florica Muzicescu
    si Cella Delavrancea. In 1961, pleaca, cu o bursa, In vederea
    perfectionarii, la Conservatorul din Moscova. Premii: 1966 - "Van
    Cliburn"; 1967 - "George Enescu"; 1969 - "Leeds". Este prezent In
    marile orase americane, In orchestre celebre, cu muzica lui Beethoven,
    Brahms, Mozart, Schubert s.a. Sub conducerea lui Zubin Mehta, este
    solist la "Israel Philarmonic".




  • Iulia Soare (Lilly Sonnenfeld)

    S-a
    nascut, In 1920, la Galati (a murit, In 1971, la Bucuresti). Prozatoare
    de factura realista, buna observatoare a mediilor traditionale; extrem
    de pregnant a Infatisat viata de familie evreiasca In romanul Familia
    Calaff (1956). A mai publicat volumele de nuvele O plimbare la Baneasa
    (1962) si Varsta de bronz (1969). De asemenea, este autoarea eseului de
    sinteza Stendhal (1957). I se mai datoreaza numeroase traduceri din:
    André Gide, Georges Duhamel, Roger Caillois.




  • Leopold Bittman-Ruga (Lucian Ruga)

    Nascut,
    In 1906, la Galati. Licentiat al Facultatii de Drept din Bucuresti. A
    publicat proza, critica literara, scenarii: Marea calatorie; Niciodata
    nu va fi tacere; Paradisul; Calatoria spre miazanoapte etc. In 1960,
    face Alia. Este - Intre 1974-1976 - presedinte al Asociatiei
    Scriitorilor Israelieni de limba romana. Pagini ample despre acest
    prozator sunt cuprinse In Dictionar neconventional, de Al. Mirodan.




  • Lola Schmierer-Roth

    Nepoata
    lui Tiktin, "una dintre cele mai importante pictorite din istoria
    picturii romanesti, sub raportul talentului... A fost soacra lui Ov. S.
    Crohmalniceanu..." (Radu Bogdan).
    S-a nascut la Galati, In 1896 (m. 1981). A studiat cu Hermann Stuck,
    Lovis Corinth, Willy Jaeckel, André Derain. La Galati apare, In 1971,
    un Catalog al expozitiei sale retrospective.




  • Dumitru Solomon

    Autor
    de eseuri si romane, cronici, s-a nascut la Galati, In 1932. A facut
    Liceul Teoretic la Barlad. In 1955, Isi da licenta In filologie la
    Bucuresti. Intre 1955-1962, este redactor la "Gazeta literara", apoi
    sef de sectie la "Luceafarul", redactor-sef al revistei "Teatrul azi".
    Debuteaza In "Viata Romaneasca", In 1953. Lucrari: Problema
    intelectualului In opera lui Camil Petrescu (eseu); Disparitia (schite
    dramatice); Socrate, Diogene cainele; Teatrul ca metafora (eseu),
    Teatru (1997) etc. Este laureat al Premiului Academiei Romane (1978),
    al Uniunii Scriitorilor si al Asociatiei Uniunii Scriitorilor din
    Bucuresti (1973), al Premiului U.N.I.T.E.R. pentru cea mai buna piesa
    romaneasca, Repetabila scena a balconului (1995), al Premiului
    Ministerului Culturii.




  • Av. Iulian Sorin

    Nascut
    la 13 martie 1926, la Galati. Diplomat In stiinte juridice al
    Universitatii Bucuresti. Timp de 25 de ani, a lucrat la Departamentul
    Cultelor. Din 1986, lucreaza In cadrul F.C.E.R. Este membru al
    Consiliului Minoritatilor Nationale de pe langa Departamentul pentru
    Protectia Minoritatilor Nationale pe langa Guvernul Romaniei si membru
    al Asociatiei pentru Pacea Religiilor din Romania. Prezent cu articole
    In paginile "Revistei Cultului Mozaic" - Inca din perioada cand era
    consilier al Sef Rabinului dr. Moses Rosen - si In "Realitatea
    Evreiasca", serie noua a "Revistei Cultului Mozaic". Actualmente, este
    secretar general al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania.




  • Osy Ph. Lazar

    Nascut
    la Galati, In 1928, unde a urmat liceul. In 1952, a absolvit Facultatea
    de Mecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti si Facultatea de
    Matematica - Universitatea Bucuresti. A facut studii economice
    (1958-1962), obtinand si diploma de inginer economist. In 1942, a fost
    internat Intr-un lagar de concentrare. Intre 1951-1980 - profesor
    asociat la Institutul Politehnic din Bucuresti. Autor si coautor al
    unui numar apreciabil de lucrari, inovatii. In colaborare cu S.
    Weinberg, a publicat studiul "Din trecutul Comunitatii Evreilor din
    Galati". Din 1990, este membru In conducerea Comunitatii Evreilor din
    Bucuresti. Actualmente - conducatorul C.E.B.




  • Sara Ianculovici

    Nascuta
    la Galati. Aici a Infiintat, Impreuna cu sotul ei, Biblioteca si
    Cenaclul "Emuna" ("Credinta", 1930-1940). In 1950, face Alia. Membra a
    "B'nai B'rith". Fundatia "Haim si Sara Ianculovici", Infiintata In
    1977, confera premiul cu acelasi nume, pastrand vie memoria si
    generozitatea marelui evreu, omul Haim Ianculovici. Fondul
    "Ianculovici" - spunea Itzhac Artzi - este "un simbol de pretuire fata
    de creatorii de frumos". "Motorul viu al Fundatiei este Shlomo David",
    alcatuitorul si redactorul volumelor Dorohoi - generatii de iudaism si
    sionism. De la revista noastra au primit, pana acum, acest premiu
    redactorul sef al revistei, dl deputat Dorel Dorian si dna Evelin
    Fonea.




  • Solomon Friedman

    Actor
    pe scena T.E.S.-ului din Iasi. In timpul celui de-al doilea razboi
    mondial, "a participat la concertele si manifestarile literare si
    teatrale din sinagogi, In legatura cu comemorarea lui Salom Alehem,
    Salom As, Avram Goldfaden s.a." (Israel Bercovici).





  • Ludovic Feldman


    Muzician, compozitor, "artist atasat tarii si idealurilor culturii
    romanesti", a fost remarcat si aparat de Mihail Jora, G. Enescu, care
    au intervenit, In momente grele, pentru exceptionalul violonist al
    Filarmonicii. In 1953, a fost pensionat. Dintre opere, amintim: Poem
    tragic; Sase schite simfonice; Cinci piese pentru orchestra; In
    memoriam Anne Franck; Variatiuni simfonice; Poem simfonic; Cvartet de
    coarde; Cvintetul nr. 2; Improvizatie; Simfonia concertanta pentru
    orchestra de coarde etc.




  • Willy Moglescu

    Carturar
    complex, filosof si critic teatral (m. febr. 1998). Studii In
    filosofie,
    cu specialitatea estetica. Preocupat de problemele raportului Intre
    arta si realitate. In revista noastra a fost prezent cu ample studii
    despre iudaism si legatura Intre filosofia iudaica si viata
    contemporana. A fost membru In Comitetul de Conducere al F.C.E.R.




  • Radu Bogdan

    Critic
    si istoric de arta, avand "cultul cartii si al frumosului artistic",
    s-a nascut la Galati. S-a format, In perioada studiilor universitare,
    cu exceptionalii profesori Tudor Vianu, G. Oprescu, Mircea Florian, G.
    Calinescu. Si-a dat doctoratul avandu-l conducator de lucrare pe prof.
    G. Oprescu. Intre 1948-1950 - inspector sef In Ministerul Artelor. A
    fost conferentiar la Catedra de Istoria Artei - Institutul de Arte
    Plastice "N. Grigorescu"; sef de sectie la Muzeul National de Arta;
    cercetator principal la Institutul de Istoria Artei. Dintre operele
    sale: Theodor Aman (monografie, Premiul de Stat, 1955); ampla
    monografie Andreescu (vol. 1-2; In pregatire, vol. 3-4); Reverii lucide
    (studii, eseuri); monografia Georgeta Naparus; Meditatii incomode
    (studii, eseuri) etc.




  • Grisa Gherghei

    Poet,
    nascut, In 1936, la Galati, unde a urmat si liceul. Absolvent al
    Facultatii de Filologie, Institutul Pedagogic. Debuteaza In "Viata
    noua" din Galati. Stabilit la Bucuresti. Opere: Nici o tangenta la
    inima!; Armuri; Inmultirea cu unu; O cafea sub un cearcan etc.




  • Edgar Reichman

    Critic,
    s-a nascut la Galati, In 1929; tatal sau a fost rabin, doctor In studii
    iudaice. Absolvent
    al Facultatii de Pedagogie si Psihologie din Bucuresti. In 1957, pleaca
    din tara. Opere: Intalnire la Kronstadt; Rahel, Nu vom mai pleca la
    Silas, Maria etc. Este laureat al Premiului W.Z.O. (Organizatia
    Sionista Mondiala) si membru de onoare al "Uniunii scriitorilor din
    Romania".




  • Avy Abramovici

    Unul
    dintre concert-maestrii primei orchestre a tarii, s-a nascut la Galati,
    In 1935. "A fost elevul lui Ionel Geanta la Conservatorul din
    Bucuresti". In 1985, a plecat In Israel. Este profesor la Academia de
    Muzica din Ierusalim. "Cronicarii l-au apreciat pentru finetea,
    sensibilitatea si cultura stilistica, soliditatea tehnicii si puritatea
    tonului, justetea intonatiei, sugestivitatea culorilor sonore,
    rigoarea, logica constructiei, verva discursului, largimea
    repertoriului" (Iosif Sava).

  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 20.08.09 14:36

  • Putina istorie


    In mapa "Ca evreu", Felix Aderca sublinia: "Noi evreii romani suntem -
    precum am fost totdeauna - legati... de soarta pamantului si neamului
    romanesc...; nimic nu va putea sa ne desprinda din marea unitate a
    poporului dintre hotarele tarii". Astfel, In anul 1848, Mordenthal,
    presedintele Comitetului Evreilor din localitate, a chemat evreii
    galateni sa sprijine revolutia. Vechi documente imortalizeaza faptele
    de eroism si sacrificiile evreilor de aici In timpul Razboiului de
    Independenta din 1877 si nu numai. Leibu Vacs, din Regimentul 15
    Dorobanti, bunicul actualului presedinte al comunitatii, a primit
    Diploma Domneasca nr. 1784, pentru "servire sub drapel", iar tatal sau,
    Vacs Maier a primit Medalia "Avantul Tarii", pentru campania din 1913
    si "Crucea comemorativa a rasboiului 1916-1918". Din initiativa
    Epitropiei - presedinte I.B. Brociner (fratele colonelului Mauriciu
    Brociner, "cel dintai evreu ofiter activ In armata") -, In timpul
    Razboiului pentru Independenta, comunitatea evreiasca "a venit In
    ajutorul soldatilor romani, raniti In lupte", colectand bani.

    • 128 de eroi evrei din Galati "au cazut pentru Patrie". Marturie ramane Monumentul Eroilor din Cimitirul Evreiesc galatean

    • Solo Weissenberg a fost decorat, In 1907, cu "Coroana Romaniei",
    In grad de cavaler, si cu "Meritul Comercial si Industrial cl. I", si
    pentru faptul ca "a pus la dispozitia tarii... echipament si armament
    pentru armata"
    • Generalul evreu Eugen Bantea, istoric, autor de studii de
    istorie sociala si strategie militara, In care a Inscris si faptele
    eroice ale evreilor din Romania.




  • Sebastian Costin

    Poet
    si cronicar dramatic, s-a nascut In 1939, la Galati (decedat, In 1999,
    In Israel). Absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii
    Bucuresti, sectia de Literatura si Critica Literara. A fost secretar
    general al Teatrului din Galati. Emigreaza, In 1973, In Israel;
    redactor si secretar general la "Viata noastra", "Revista mea"
    (redactor-sef), "Tribuna Magazin", unde a publicat cronici, critica
    literara. Antologii: Sunete ebraice si La marginea cerului. In 1997, la
    Bucuresti, In Editura "Eminescu", apare volumul de versuri Padurea de
    aer. A fost membru al Asociatiei Scriitorilor Israelieni de limba
    romana. "Muzicalitatea pare la Sebastian Costin atat de fireasca si
    pretutindenea prezenta Incat, daca apleci urechea cu atentie la
    versurile lui, vei descoperi zeci de distihuri sau strofe cantabile..."
    (Al. Mirodan).





  • Lucian Zeev Herscovici


    Israelian, originar din Galati. A editat studii despre miscarea
    iluminista evreiasca, Haskala, despre Iulius Barasch. Amintim studiul
    "Curentul reformist In viata religioasa evreiasca din Romania
    (1857-1921) - de la fondarea Comunitatii Templului Coral pana la
    alegerea Rabinului dr. I. Niemirower ca Prim Rabin al Comunitatii
    Evreilor din Bucuresti". A primit Premiul "Meir Rudich" al
    Universitatii Ebraice din Ierusalim.




  • Ovid. S. Crohmalniceanu (Moise Cohn) - (n. 1921, Galati - m. 2000, Berlin)

    S-a
    nascut la Galati, unde a absolvit liceul. Intre 1944-1947 - studii
    politehnice la Bucuresti. 1947-1951 - redactor la "Contemporanul";
    1951-1953 - la Editura Didactica si Pedagogica, la "Viata Romaneasca",
    "Gazeta literara" etc. Debuteaza, In 1944, In "Ecoul". Opere: Cronici
    si articole, Cronici literare, Amintiri deghizate, Despre
    originalitate, Istorii insolite, Literatura romana si expresionismul,
    Literatura romana Intre cele doua razboaie mondiale (3 volume).
    Micromonografii In spirit comparativ: Liviu Rebreanu, Lucian Blaga,
    Tudor Arghezi etc. In 1992, s-a stabilit la Berlin. Impreuna cu Klaus
    Heitmann, a scris "Cercul Literar de la Sibiu si influenta catalitica a
    culturii germane".




  • Nina Cassian

    Poeta,
    pianista si compozitoare, s-a nascut, In 1924, la Galati. S-a stabilit,
    Inainte de evenimentele din decembrie 1989, la New York. O
    personalitate complexa "...patimasa, sorbind universul cu ochii, cu
    buzele...". Urmeaza Conservatorul de Arta Dramatica si Scoala de
    Pictura, luand lectii cu M.H. Maxy. Opere: Dialogul vantului cu marea,
    Sa ne facem daruri, Marea conjugare, recviem, Confidente fictive
    (proza), piese pentru teatru de papusi, numeroase traduceri din
    literatura universala, compozitii muzicale, ilustratie de carte etc. In
    1984, a vizitat Israelul.




  • Iosif Cassian-Matasaru

    S-a
    nascut la Galati, In 1896 (moare, la Bucuresti, In 1982); tatal poetei
    Nina Cassian. Traducator de finete din literatura universala: Goethe,
    Heine, Brecht, Alfred Margul Sperber, Jan Neruda s.a. A fost decorat,
    pentru fapte de arma In primul razboi mondial, cu "Barbatie si
    credinta", cl. II.




  • Barbu Nemteanu (Benjamin Deutsch) - (1887-1919)



    "Poezia a sarutat In leagan pe acest copil minunat si i-a lipit pe frunte stigmatul cel mare si sfant" (A. Axelrad);
    poet al starilor lirice - "...Intr-o boare de melancolie" -, s-a nascut
    la "Galati, oras cumplit de negustori! / La tine sta poetul ca-n
    Sodoma" (poezia Galati, dedicata lui Const. Graur). Colaboreaza la
    "Semanatorul", "Viata noua", "Convorbiri critice". A condus revista
    galateana "Pagini libere". Traduceri din Heine (Melodii ebraice), V.
    Hugo, Baudelaire, Lessing, Lenau s.a. A fost "un trubadur gratios" (E. Lovinescu).
    Opere: Stropi de soare, Poezii alese (traduceri), Povestea unei idile,
    Comori straine (talmaciri In versuri), Antologie (cu o prefata de
    Mihail Dragomirescu) etc. "Trecator grabit prin aceasta lume, numele
    lui va ramane totusi statornic In literatura noastra" (Mihail Dragomirescu).





  • Radu Lupan (Raymond Leibovici)


    S-a nascut la Galati, In 1920. Redactor la "Contemporanul", la
    Inceputul anilor ‘50, apoi la E.S.P.L.A. si, ulterior, la Uniunea
    Scriitorilor. Prolific traducator din autori englezi si americani
    (Viziuni americane): Hemingway, Faulkner, Th. Wilder, Galsworthy, Gr.
    Green, James Joyce. Substantiale micro-monografii: G. B. Shaw si
    Hemingway. Un roman: Razboiul ascuns.




  • Benjamin Dolingher

    Prozator,
    dramaturg, s-a nascut la Galati, In 1929. Este schitat In amintirile
    lui Radu Cosasu. Impreuna cu Stefan Iures, a scris, In 1960, comedia O
    luna de confort. "Piesa de rezistenta a lui Dolingher este Tatal meu,
    canibalul" (Al. Mirodan).





  • Albert Guttman


    S-a nascut, In 1937, la Galati. Pianist de marca, stabilit In Elvetia;
    profesor de pian la Academia de Muzica din Basel (Elvetia). A concertat
    cu Menuhin (la vioara) si cu Silvia Marcovici.




  • Reuven Rubin

    Artist
    de renume international, s-a nascut la Galati (decedat In 1974). Fiu al
    unui cantor de sinagoga. In 1923, se stabileste In Tara Sfanta.
    Studiaza - la recomandarea prof. Boris Schatz - la Scoala de Arte
    "Bezalel", din Ierusalim. La "Migdal David" deschide, In 1924, o
    expozitie: "Totul canta In linii si culori frumusetea vietii". Stilul
    si viziunea picturilor sale "au ceva din pictura lui Marc Chagall, ca
    si... a altor artisti evrei originari din tarile Europei rasaritene,
    exponenti ai unui expresionism de diferite nuante" (Amelia Pavel).
    In 1948, a fost numit primul ambasador al Statului Israel In Romania,
    ministru plenipotentiar al Israelului. Viata mea, arta mea - opera
    autobiografica, In care palpita viata marelui artist.




  • Ionel Rizescu

    Lingvist
    si filolog, nascut, In 1919, la Galati. Doctor In filologie cu teza
    "Contributia lui H. Tiktin la dezvoltarea lingvisticii romanesti".
    Preocupari de gramatica, lexicografie, lexicologie si de istoria limbii
    romane. Editor, In 1971, al "Pravilei notarului Lucaci" (1581).




  • Mihai Stoian

    Nascut,
    In 1927, la Galati. Studiaza, la Bucuresti, psihologia si pedagogia.
    Debuteaza In ziarul "Victoria". Activitate redactionala la
    "Luceafarul", "Gazeta literara". Publica literatura pentru tineret si
    copii, povestiri, nuvele, dar si creatii cu probleme grave, texte
    documentare - Vieti interzise, Generatia 62, Moartea unui savant: N.
    Iorga, Strajerul marii (drama) etc.




  • Mirel Brates

    Scriitor,
    publicist, regizor de filme pentru televiziune, s-a nascut In 1936, la
    Galati. A facut Alia. Inginer, licentiat In constructii, ofiter de
    marina, membru al Asociatiei Scriitorilor din Israel, membru al
    Organizatiei Internationale a Jurnalistilor. Opere: Acces la esenta
    (proza scurta), Zat (roman) etc.




  • I.B. Brociner

    S-a
    stabilit la Galati. Intre 1876-1878, a fost presedintele comunitatii si
    al "Comitetului Central al Reprezentantei Evreilor Pamanteni". A
    obtinut Impamantenirea In 1906. Convins sionist In favoarea recladirii
    Statului National Evreiesc.



  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 20.08.09 14:17

  • Sinagoga - parte integranta din viata orasului



    Inginer GELLER GEZA, presedintele Comunitatii Evreilor din Gheorghieni:

    Aceasta Sinagoga, careia ii sarbatorim astazi 75 de ani de
    existenta, a facut parte din viata orasului si a evreilor de aici, asa
    cum ii dorim si de acum inainte [...]. Permiteti-mi sa multumesc pentru
    ajutorul moral si material primit pentru renovarea Sinagogii si
    organizarea acestei aniversari, conducerii F.C.E.R., Comunitatii
    Evreilor din Tg.Mures, comunitatii din Israel a evreilor originari din
    Gheorghieni, doamnei Laks Stein Margareta, dnei dr. Calenstein,
    Friedman Eszter si dr. Freidman Ernest. Multumiri Parohiei
    Romano-Catolice, Dlui protopop Hajdo Istvan, care ne-a oferit o schela
    pentru renovarea cladirii Sinagogii. Multumiri fostilor mei profesori,
    dlui subprefect Deszi Zoltan, artistului plastic Karancsi Sandor.
  • HERSKOVITS BERNARD (Bar Zvi Dov) - Israel

    Nici acest "taciune" sa nu se stinga

    Asa cum este scris la intrare, aceasta este o poarta catre
    Dumnezeu. Copil fiind, am vazut cum se ridica Sinagoga, i-am vazut pe
    muncitori cum puneau fiecare caramida. Bunicul meu era Sehter pe cand
    la Gheorghieni locuiau 1.000 de evrei, care se rugau intr-o casa a unui
    evreu, Friedman [...]. Dintre acesti oameni cunoscuti care si-au legat
    soarta de acest oras au fost Kraus Eliezer si Freund Mose, ultimul
    fiind ucis in Holocaust. Doctorul Klein era presedintele organizatiei
    sioniste. Nu poate sa se piarda tot ce au semanat acesti oameni.
  • DEZSI ZOLTAN, subprefectul judetului Harghita

    Clipe de comuniune sufleteasca

    In aceste clipe ale sarbatoririi acestui lacas de cult, suntem cu
    totii patrunsi de sentimente deopotriva de bucurie, dar si de durere la
    amintirea celor ce au trecut prin Apocalipsa secolului XX [...]. Toti
    ne inaltam ruga in amintirea lor - evrei, romani si maghiari, armeni,
    de alte etnii. Fie ca aceste clipe de comuniune sufleteasca sa
    intaresca dragostea intre semeni si crezul nostru in bine[...]. Salom!
  • ALEXANDRU AUSCH, secretarul C.E. Tg.Mures

    Mentinerea sentimentului religios

    Am primit cu multa satisfactie si bucurie hotararea dlui Geller
    Geza de a initia aceasta sarbatorire - aniversarea a 75 de ani de la
    infiintarea Sinagogii din Gheorghieni. Ii multumim si il felicitam
    pentru tot ceea ce face pentru obste, pentru mentinerea sentimentului
    iudaic [...].
    Grupaj realizat de BORIS M. MEHR




  • Kadish si avertisment


    (Comemorarea pogromului din Dorohoi, 1 iulie 1940)

    O
    delegatie a Asociatiei Evreilor Originari din Dorohoi si Imprejurimi,
    condusa de Doru Koler, vicepresedintele Asociatiei, Rabinul Iosif
    Wasserman, israelian originar din Dorohoi, impreuna cu doua surori ale
    sale, Rabinul Kati (Israel), Rabinul Margulis (Elvetia), originar din
    Bucecea, Zvi Barbiro, om de afaceri israelian, originar din Darabani,
    au participat la comemorarea victimelor pogromului de la Dorohoi, din 1
    iulie 1940. La ceremonia de la cimitirul evreiesc din oras, au luat
    parte primarul Municipiului, Vasile Gherasim, prefectul judetului
    Botosani, Costica Macaleti, numerosi localnici. Vorbitorii - Doru
    Koler, primarul Vasile Gherasim, consilierul Iancu Isidor - au evocat
    principalele momente ale tragediei de acum 63 de ani. In urma
    tratatului Ribbentrop-Molotov, armata romana s-a retras din Basarabia
    si Bucovina de Nord. In luptele de la Hertza, soldatul T.R. Emil
    Aroneanu, o companie a Regimentului 3 Graniceri a intrat in cimitir si
    a masacrat batrani, femei, copii prezenti la inmormantare sub aberanta
    acuzatie de a fi ... atacat armata romana. "Atacatorii" erau Iancu
    Herscu, de 94 de ani, Cherbis Iosub, de 80 de ani, Ceausu Malca, de 65
    de ani, copii intre 3-6 ani... Vorbitorii au subliniat faptul ca
    neuitarea acestui moment de eclipsa a istoriei se constituie in
    chezasie pentru nerepetarea lui. Ruga pentru odihna kedosim-ilor si
    Kadish-ul colectiv au incheiat solemnitatea. Rabinul Iosif Wasserman a
    rostit un Dvar Tora la Sinagoga din oras. In aceeasi zi, a avut loc
    dezvelirea unei placi comemorative, in memoria Rabinului Pinhas
    Wasserman, care a pastorit multi ani aceasta obste, intr-o piateta
    care-i va purta numele. Dupa ruga de Maariv, a avut loc un Kidush
    oferit de familia Wasserman, onorat de primarul Vasile Gherasim.




  • Organizatia unitara a originarilor din Romania la inceput de drum




    In Israel, a luat fiinta recent Organizatia
    Unitara a Originarilor din Romania. Organizatia are scopul de a reuni
    conducatori ai altor organizatii si personalitati independente ale
    Alialei romane. Printre obiectivele propuse s-au numarat: creare, in
    Israel, a unui muzeu al iudaismului din Romania; organizarea, in 2003,
    a unui congres international al evreilor originari din Romania care
    traiesc in Raspandire; conservarea traditiilor iudaismului roman;
    studierea contributiei Alialei romane la dezvoltarea Israelului;noi
    modalitati de reprezentarea israelienilor originari din Romaniain
    relatii cu organisme interne si internationale. Participantii la
    intalnire au ales conducerea OUOR: Moshe Nativ - presedinte, Itzhak
    Artzi - presedinte al Consiliului de conducere; Menahem Ariav -
    copresedinte; Moshe Nagor - vicepresedinte; Zvi Bendov - secretar;
    Moshe Zellinger - trezorier.




  • Domnului Moshe Nativ, presedintele Organizatiei Unitare a Originarilor din Romania


    Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania

    Domnului Moshe Nativ, presedintele Organizatiei Unitare a Originarilor din Romania

    Conducerea
    Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania va adreseaza cordiale
    felicitari pentru alegerea Dv. in functia de presedinte al nou
    infiintatei Organizatii Unitare a Originarilor din Romania.
    Incredintati ca va veti consacra intreaga competenta pentru realizarea
    dezideratelor ce va stau in fata, va asiguram de intregul nostru
    sprijin si va uram mult succes in noua Dv. activitate.

    Comitetul Director al F.C.E.R.

  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Steaua galbena

    Mesaj Scris de Admin la data de 19.08.09 17:52

    Steaua galbena

    La 19 martie au intrat nemtii in Ungaria.


    La
    29 martie a fost, la Budapesta, o sedinta "faimoasa" a Consiliului de
    Ministri care a durat 12 ore si in care s-a decis scoaterea noastra din
    randul cetatenilor cu drepturi egale, fiindu-ne anulate orice drepturi
    si libertati, dar noi nu stiam inca.Din 5 aprilie am purtat
    steaua galbena, obligati, incepand cu varsta de sase ani, toti, fara
    deosebire, femei si barbati. Rolul ei era acela al stigmatizarii
    noastre. Purtarea stelei galbene incuraja orice persoana rau
    intentionata sa ne faca rau, sa ne agreseze pe strada, sau sa ne
    insulte.Cand eu m-am dus in Rusia cu detasamentul de munca
    fortata spre Gomel, pe teritoriul polonez, eu am vazut evreii cu stea
    galbena. Ei, evreii polonezi, erau deja in ghetouri de mult. Polonia a
    fost prima tara pe care au ocupat-o nemtii.Acum purtam si eu
    stea galbena! M-am cutremurat. Steaua galbena era o bucata de panza de
    culoare galbena, de 10 centimetri pe 10 centimetri, de forma stelei
    evreiesti, steaua lui David cu sase colturi. Era obligatoriu sa o
    coasem pe haina sau pe pardesiu, pe piept, in dreptul inimii. Ni s-a
    interzis sa parasim orasul.Dar nu stiam, nu stiam inca, ce insemna viata in ghetou, nu stiam inca nimic.Si, mai ales, nu am stiut ca, nimeni, dar nimeni, nimeni, nimeni nu ne va mai putea apara si salva de ce avea sa ni se intample.3 Mai 1944Inainte
    de 3 mai, cu o zi sau doua, nu mai tin minte, un politist a venit acasa
    si ne-a ordonat ca in data de 3 mai, dimineata, la ora 8, sa ne
    prezentam la politia din Sfantu Gheorghe cu totii membrii familiei si
    cu toate actele ce avem. N-am stiut de ce, n-am stiut ce urmeaza.Ne-am
    prezentat la politie, eu, mama mea, cumnata si cu fetita ei de 7 ani.
    Si acolo, erau in curte toti evreii din Sfantu Gheorghe, cu copii, cu
    soacra, cu tot. Toti, fara deosebire. Am stat cum am putut, in picioare
    sau pe jos, in curtea politiei.
    Marilena: Domnule Schobel, ati putea aprecia cati evrei locuiau atunci in acest oras?
    Lazar: Ca
    numar... In Sfantu Gheorghe erau vreo 200-300 de evrei. Asa, daca imi
    aduc aminte de familie, tin minte multe nume, si aveau copii, sot,
    sotie, bunica, soacra.Si ajunsi acolo nu ne-au mai lasat sa plecam.Am fost retinuti la politie.Au urmat surprizele care au fost...Fiecare familie a fost trimisa acasa, insotita de soldati.Aveam
    voie sa ne luam hainele de pe noi, ceva imbracaminte, ceva lenjerie de
    pat. Si ceva mancare ne-a dat voie sa luam, vreo 50 de kilograme, si...
    valea!Nimic, nimic, nici un ban, atunci erau pengo, nici un inel
    sau verigheta de aur, nici un document, nimic, nimic n-am avut voie sa
    luam.Fiecare familie era strigata, si cum era strigata, cum pleca sa faca bagajul.Randul familiei noastre, Schobel, a venit mai dupa pranz. Ne-am dus acasa cu soldatii, am facut bagajul ce ni s-a permis.A venit cate o caruta, si am fost incarcati cu bagajele ce aveam. Populatia civila a aplaudat cand am fost incarcati.Si ne-au bagat in ghetou.Ghetoul din Sfantu GheorgheGhetoul
    era o cladire de caramida in constructie, care nu era terminata. Era
    acoperita, dar interiorul inca nu avea pardoseala, era pamant. Nu erau
    nici geamuri. Cladirea avea podul primului etaj, alcatuit din scanduri,
    si parterul. Mai tarziu, in acest loc s-a construit scoala agricola din
    Sfantu Gheorghe.Aceasta cladire a fost ghetoul nostru. Aici am
    stat, la marginea orasului, pe strada Ciucului. La scurt timp, au fost
    adusi evreii din tot judetul Trei-Scaune, din comune si din
    Miercurea-Ciuc si zonele invecinate, si in total am fost inghesuiti in
    cladire vreo 700 de oameni.Aici, in Pitesti, am cunoscut la
    Templu o doamna, Rachel Nastase, care atunci a fost adusa din
    Miercurea-Ciuc in ghetou la Sfantu Gheorghe. Atunci nu ne-am cunoscut.
    Auzeai ca au mai sosit evrei, dar era imposibil sa ne cunoastem intre
    noi.Si acolo am stat si am dormit, claie peste gramada, vreo
    doua saptamani, unii in pod, altii la etaj, altii la parter, fiecare
    cum si-a gasit un culcus. Paturi nu am avut, am dormit pe jos, pe
    cearsafurile sau paturile ce le aveam in bagaj. Fiecare si-a gasit un
    loc. Noi nu mai aveam locuinte. Aveam un loc de dormit in ghetou.Aici, in ghetou, am avut o problema.Un
    ofiter german a vrut sa ma impuste. De ce? La Baia Mare, comandantul
    comisariatului militar care se ocupa de concentrari, Revicki Gyula, un
    om tare cumsecade, a vrut sa salveze evreii de la ghetoizare si de la
    deportare. Ne-a trimis ordine de chemare chiar in ghetou, ca sa ne
    prezentam la detasamente de munca fortata. Si ne-am pregatit. Aveam
    rucsacul pregatit, tot, dar aveam un pardesiu la care tineam foarte
    mult, si nu voiam sa-l iau cu mine la munca fortata, pentru ca acum
    cunosteam tratamentul pe care-l puteam primi acolo. Intr-una din zile
    am cunoscut un levente.
    Marilena: Ce intelegeti prin "levente"?
    Lazar: Levente era o organizatie de tineret horthysta, paramilitara, iar membrii acesteia se chemau tot levente.Si l-am rugat:
    Mai,
    uite, am pardesiul asta, ia-l pe tine si du-l acasa! Daca o sa ma
    intorc, mi-l dai. Daca nu ma mai intorc... Faci ce vrei cu el!Nu
    stiu de unde a aflat ofiterul german, care era in ghetou, de aceasta
    poveste. Si a trimis pe cineva dupa mine. Imi stia numele, pentru ca eu
    am spus cum ma cheama acelui levente. Si m-am prezentat in fata lui,
    iar el m-a scos afara.Si m-a pus in coltul cladirii, lipit de
    zid si sa pregatea sa scoata pistolul. Si in acel moment, a aparut, ca
    prin minune, un ofiter ungur, un om cumsecade, care a sarit intre mine
    si el si nu l-a lasat sa ma impuste. Si am scapat!
    Marilena: A reusit actiunea de salvare a barbatilor-evrei de catre comandantul Revicki de la Baia Mare?
    Lazar: Numai
    in parte a reusit. Colonelul Revicki, un om cu suflet, a salvat multi
    evrei, sute de barbati. Eu nu am fost chemat, iar in ghetoul nostru
    comandantul, un ofiter neamt, al carui nume nu-l mai stiu, a interzis.
    Dar alti evrei au fost chemati la detasamente de munca fortata si au
    reusit sa iasa din ghetou pe baza ordinelor de chemare si sa se
    prezinte la Baia Mare si asa au fost salvati de deportare.Dupa doua saptamani am fost dusi la gara, imbarcati in vagoane si dusi in ghetoul de la Reghinul Sasesc.Ghetoul din Reghinul SasescJandarmii
    unguri ne-au dus in ghetoul din Reghinul Sasesc. Era o fabrica de
    caramida in ruina in curtea aceea. Erau numai caramizi si campul. Cand
    am sosit noi, aici erau deja enorm de multi oameni. Am fost dusi afara,
    in curte. Ne-am facut din cearceafuri un fel de corturi; daca ploua -
    ploua, daca era soare, era soare. Am stat in conditii rele, timpul era
    ploios si rece; era pe la jumatatea lunii mai. Paturi, iarasi nu am
    avut. Am dormit cum am putut, pe jos. Ne-am intins o patura, sau un
    cearsaf, sau ce-am avut, si am dormit.Intr-una din zile, in
    ghetoul de la Reghin, si-a facut aparitia o brigada speciala, vorbeau
    toti ungureste, si, probabil, pe baza informatiilor pe care le-au avut
    de la niste informatori despre evreii instariti, mai bogati, au inceput
    sa faca cercetari. Poate ca acesti informatori nu si-au dat seama de
    consecintele reclamatiilor lor. Fapt este ca, la un moment dat,
    diferiti evrei, au fost chemati pe rand intr-o camera si luati la
    intrebari si maltratati. Acestea le-am aflat dupa ce primii evrei
    interogati si maltratati au iesit din acea incapere, de la cercetari.
    In camera de schingiuire, echipa de batausi avea si un fel de birou.
    Acest loc a fost numit "monetarie", din cauza scopului cercetarilor si
    maltratarilor. Scopul cercetarilor si maltratarilor: rand pe rand
    evreii au fost obligati sa spuna persoanele sau locurile unde au ascuns
    valori, bani, aur sau monede. Au fost batuti crunt, pentru ca, la
    inceput, fiecare a spus ca nu are nimic ascuns sau poate ca oamenii nu
    au avut ce sa recunoasca. Insa, sub presiunea torturilor aplicate, au
    declarat. Oamenii "ieseau" de acolo mai mult morti decat vii. Unii abia
    se miscau si incercau sa se apropie de locul lor unde isi facusera un
    culcus; aveau talpile picioarelor umflate si pline de sange si siretele
    de la ghete desfacute, ceea ce denota ca nu mai aveau nici macar
    puterea sa-si puna la punct incaltamintea. Altii au trebuit dusi cu
    targa pana la locurile lor. Cercetarile au durat cateva zile. Intr-una
    din zile, jandarmii au inceput sa cheme la interogatoriu si acele femei
    care erau cap de familie, adica, nu aveau barbat sau aveau barbatii la
    detasamentul de munca fortata. Melania Politzer a venit la mine si mi-a
    cerut sfatul:
    Lazar, spune-mi, ce sa fac?
    Ce-i?
    Am fost chemata "acolo" si mi-au spus sa spun unde am ascuns valuta, bani, aur si mi-au dat timp sa ma gandesc pana maine!
    Melanca,
    batausii astia tot or sa scoata de la tine. O sa te chinuie de-o sa te
    rupa. Dar pot sa-ti chinuie fetele, ca sa te impresioneze si tot o sa
    le spui. Tu esti o femeie draguta, esti o femeie firava. Du-te maine si
    spune-le ce ai ascuns si unde, ca nici asa nu avem siguranta ca ne mai
    intoarcem acasa sau ce s-o intampla cu noi! Vrei sa te omoare in
    bataie? Ai doi copii!A doua zi, femeia s-a dus, a spus. A treia
    zi, iar au chemat-o si i-au spus ca e in regula, ceea ce inseamna ca
    trimisii lor s-au dus, au gasit si i-a satisfacut cantitatea de aur pe
    care au gasit-o. Am intrebat-o:
    Unde ai ascuns aurul?
    In camara de lemne, am facut o groapa, am acoperit-o la loc si am pus lemnele deasupra.Melania
    nu a mai avut probleme. Fusese adusa in ghetou cu cele doua fetite, iar
    sotul ei nu se intorsese inca din detasamentul de munca fortata. Dar au
    fost multi chemati, pentru ca in ghetoul de la Reghin nu eram numai
    evreii din Reghin si cei adusi din ghetoul din Sfantu Gheorghe, ci erau
    evrei si din provincie si din alte orase, erau evrei din Gheorgheni,
    erau evrei din Targul Secuiesc, erau evrei din Toplita. Si acestia
    si-au gasit informatori care sa-i denunte. Spre bucuria mea, la mine nu
    a venit nimeni, pentru ca nu eu eram bogat, bogat era fratele meu, care
    nu venise acasa de la detasamentul de munca fortata si totul era pe
    numele lui. Am avut ocazia sa fug din ghetou, pentru ca, in timpul cat
    am stat acolo, eu am lucrat intr-o padure langa Reghinul Sasesc, si de
    acolo se putea fugi. Granita era aproape. Dar mama, afland ca eu as
    putea fugi, cand plecam la munca dimineata, ma punea sa jur ca ma
    intorc. Si acest juramant fata de mama mea nu am putut concepe sa-l
    incalc.Intr-una din zile, s-a anuntat ca toata lumea sa se
    pregateasca, ca plecam din ghetou. Pregatirea a fost foarte rapida. Ce
    ai avut pe tine sau ce ai mai luat ceva in mana, pentru ca jandarmii
    unguri ne-au spus sa nu ne incarcam cu prea multe lucruri, pentru ca
    drumul va fi greu si ar fi mai bine sa lasam totul acolo. In sfarsit,
    ne-au incolonat, cu bagaj, cu copii, cu tot ce am avut. Eram vreo 4.600
    - 4.800 de oameni.Ajunsi la poarta, la iesirea din ghetou, am
    fost opriti si inca odata perchezitionati fiecare de catre jandarmi,
    care cautau sa vada ce mai are fiecare la el si ce are in bagaj.
    Perchezitiile au fost destul de brutale. Nu am sa uit o scena. Nu stiu
    de unde era o femeie tanara, destul de draguta... Draguta, in sfarsit,
    asa cum arata in ghetou o femeie. A avut probabil ceva, pentru lenjerie
    intima, si n-a vrut sa-i arate jandarmului. Si, cu forta, a obligat-o
    sa desfaca. Si, dupa ce a vazut, acel jandarm lipsit de bun-simt si de
    omenie, i-a spus:
    Acolo unde te duci, de astea nu mai ai nevoie. Poti sa le arunci.Probabil
    ca el stia ce ne asteapta, dar noi nu aveam inca de unde sa stim. In
    asemenea conditii, am gandit ca intr-adevar exista oameni care au numai
    figura de oameni, dar in realitate sunt mai rai decat fiarele.Cat am stat la Reghin? Am stat 10-12 zile.Dupa-amiaza, jandarmii unguri ne-au imbarcat...... Si am plecat spre necunoscutul Auschwitz!

    http://www.auschwitz.ro/23.aspx#Steaua%20galbena
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    zolarea Cand ne-am intors acasa

    Mesaj Scris de Admin la data de 19.08.09 17:51

    Izolarea

    Cand ne-am intors acasa in toamna lui
    '43, legile rasiale erau dure. Iar dupa invadarea Ungariei de catre
    stapanii SS, pe 19 martie 1944, viata noastra a devenit si mai grea,
    pentru ca zilnic apareau, cu iuteala trasnetului, o multime de legi
    impotriva evreilor.Prigonirea evreimii!Traiam foarte
    izolati! Legile nu ne mai permiteau sa lucram. Evreii nu aveau voie sa
    fie proprietari, evreii nu aveau voie sa fie functionari, evreii nu
    aveau voie sa aiba magazine.Evreii nu mai aveau voie nimic.Eu
    nu am avut probleme deosebite, dar situatia noastra, a evreilor se
    inrautatea. Alimentele erau pe ratii, targuielile se puteau face numai
    intre anumite ore. Nu mai aveam voie sa ascultam posturile de radio
    straine. Cine incalca ordinul, facea inchisoare, sau era internat sau
    platea amenda si aparatul de radio era confiscat de autoritatile
    politienesti. Populatia civila era atatata impotriva noastra atat in
    emisiunile radio, cat si prin ziare. Presa scria mult despre legile noi
    care apareau impotriva noastra. Se publicau legile antievreiesti si tot
    felul de inventii despre noi, evreii, si ritualurilor noastre.Si era teama si deznadejdea!Era teama!Nu aveai curajul sa mergi pe strada.Era deznadejdea!Nu
    aveai curajul sa fii intre populatie, ca sa nu fii anchetat apoi si sa
    declari: "ce-ai vorbit?", "ce ai spus?", "ce ti-a spus?"M-am dus
    totusi in vizita la toate doamnele ai caror soti au fost dusi cu mine
    in detasamentul de munca fortata. M-am dus acasa la fiecare. Si le-am
    spus situatia in care i-am lasat. Deci, e in viata, nu va faceti
    probleme, era bine, tratamentul era bun. Dar nu puteam, nu aveam suflet
    si inima sa spun sotiei ca il bate, ca nu are ce manca, ca e era plin
    de paduchi. Nu puteam! Una dintre doamne, Melania Politzer, care avea
    doua fetite si o prietena care acum locuieste in Israel, m-a invitat
    mai des. Mergeam si stateam de vorba. Intr-o dupa-amiaza din primavara
    '44, prin luna aprilie, am plecat spre casa pe la ora cinci. Am fost
    oprit de doi cetateni si mi-au spus:
    Vino cu noi!E un episod pe care il tin minte din perioada respectiva.Si
    m-au dus la arestul politiei, dar nu stiam de ce. Era plin de tigani
    beti. Dimineata au venit doi soldati cu arme si m-au dus la comandantul
    Retnik, care era seful Sigurantei locale.


    De unde cunosti tu pe militarul Ingo?
    Am
    fost cu el la detasamentul de munca fortata. Este evreu, ne-am intalnit
    pe strada, ne-am recunoscut si l-am invitat sa vina la noi in vizita.Si
    a venit de cateva ori. Era imbracat militar, cu uniforma, ca orice
    soldat ungur. Conducea motocicleta unui ofiter. Si mi-a spus ca il duce
    pe front. La poarta i-am spus:
    Ai grija de tine. Am scapat noi cu viata din detasamentul de lucru, dar ai grija sa nu ti se intample ceva pe front!Atat
    i-am spus. Ce-i puteam spune? Un vecin ne-a vazut si m-a denuntat la
    Siguranta si asa am ajuns acolo. Retnik mi-a pus intrebari despre Ingo.
    I-am spus toata povestea de unde si cum ne-am cunoscut. In timp ce-i
    explicam, a inceput sa se apropie de mine. Eu i-am inteles intentia, ca
    vrea sa ma bata si am inceput sa ma dau inapoi, apropiindu-ma de zid,
    pana ce am ajuns langa zid. Si a inceput sa ma bata, sa dea in mine ca
    in hotii de cai. Dupa ce m-a batut bine, a chemat doi soldati cu armele
    in maini care m-au dus inapoi la inchisoare, la politie. A doua zi,
    iarasi au venit soldatii arma in mana si m-au dus iarasi "acolo", la
    "rendez-vous". L-am intalnit acolo si pe prietenul meu, militarul,
    Pepi. Asa ii spuneam noi, in detasamentul de munca, Pepi. Si-mi zice:
    Lazar, ce ti-au facut? Te-au batut?
    Pepi, m-au batut! Dar pe tine?
    Pe mine nu. Mie imi dau drumul acasa.Retnik
    trebuie sa fi fost scandalizat cand a auzit ca Pepi este evreu. Cum, un
    evreu in armata maghiara? M-au tinut pana dupa-masa. Si apoi am dat o
    declaratie ca nu am nimic de reclamat. Ca n-am fost batut. Ca n-am fost
    interogat. Ca nu s-a intamplat nimic. Am semnat si mi-au dat drumul.Era
    aprilie, ajun de Sfintele Sarbatori de Paste ale noastre. La noi,
    incepe sarbatoarea in ajun, seara. Mama mea, cumnata mea si fetita erau
    invitate la ruda aceea, care m-a asteptat la gara, cand am venit acasa
    de la detasamentul de munca. M-am dus si eu la ei, m-am dezbracat, am
    intrat in baie, mi-am facut baie, m-am schimbat. Am petrecut noaptea
    acolo. Apoi am stat linistiti acasa.

    http://www.auschwitz.ro/23.aspx#Izolarea


    Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 9:11, editata de 1 ori
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Cadrul istoric al situației evreilor din Romania in per

    Mesaj Scris de Admin la data de 19.08.09 17:29

    Cadrul istoric al situației evreilor din Romania in perioada interbelică

    http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=150


    Anul 1918 aduce in viața evreilor ardeleni numeroase schimbări.
    Comunitatea evreiască va fi nevoită să-și reorganizeze și să-și
    adapteze modul de funcționare la noua legislație existentă in statul
    roman. In primul rand, din punct de vedere demografic, conform unor
    surse oficiale, in anul 1919 numărul evreilor din provincia
    Transilvania era de aproximativ 180.340 . In perioada
    1919-1940 numărul evreilor a suferit cateva schimbări. Conform
    recensămantului din 1930 s-a inregistrat un număr de 179.699 persoane
    care s-au declarat de naționalitate evreiască . Se observă astfel o
    scădere a numărului evreilor datorată in primul rand reducerii
    natalității la evrei și sporului de nașteri la romani și faptului că
    manifestările antisemite din această perioadă erau tot mai ample, un
    număr de evrei preferand să plece din țară, in alte zone mai sigure.
    Din punct de vedere territorial, cea mai locuită zonă a fost
    nord-vestul Transilvaniei: Satu Mare, Cluj, Oradea, Sălaj, Maramureș.
    Populația evreiască constituia una din principalele componente ale
    mediului urban (evreii reprezentau circa 23 la sută din totalul
    populației orașului Satu Mare și pană la 40 la sută din totalul
    populației in orașul Sighet ), mari concentrații de evrei găsindu-se și
    la Arad și Timișoara. In mediul urban indeletnicirea cea mai des
    intalnită in comunitățile evreiești era comerțul. Mulți evrei erau
    angajați in producția industrială, iar potrivit datelor publicate in
    Enciclopedia Romaniei, in perioada interbelică evreii dețineau 31,14 la
    sută din totalul intreprinderilor industriale și comerciale, in timp ce
    o parte dintre evrei continuau să fie meseriași și muncitori.
    Dat fiind faptul că, principala ramură de activitate in perioada dintre
    cele două războaie mondiale era agricultura, in nordul Transilvaniei,
    in special in județele Maramureș și Satu Mare, se pot constata mari
    concentrații de evrei in aceste zone. Această orientare spre sat a
    evreilor din zonele amintite, este probabil explicată prin condițiile
    specifice mediului rural zonal și prin tipurile de ocupații care se
    puteau intalni aici. S-a remarcat o orientare tot mai
    accentuată a evreilor spre profesiuni intelectuale. In ajunul celui de
    al Doilea Război Mondial din cei peste 8.000 de medici existenți in
    Romania, 2.000 erau evrei, peste 2.000 de ingineri au fost inregistrați
    in Asociația Inginerilor Romani, in jur de 3.000 de avocați in Baroul
    Avocaților. Pentru a ușura adaptarea comunităților
    evreiești la noua situație, autoritățile romane au intervenit printr-o
    serie de acte normative care să ghideze viața comunitară din această
    perioada de tranziție. Prin articolul 7 din Tratatul Minorităților
    semnat la 9 decembrie 1919, statutul evreilor Romaniei Mari era
    definitiv stabilit: ei erau recunoscuți cetățeni romani . Important din
    punctul de vedere al temei cercetate este cazul provinciei anexate,
    Transilvania. Legea asupra dobandirii și pierderii naționalității
    romane se compune din șaptezeci de articole reunite in cadrul a două
    capitole și trei titluri . Titlul patru reunește dispozițiile finale și
    tranzistorii (art. 54-70). Dintre acestea o importanță deosebită are
    articolul 56 care recunoaște cetățenia locuitorilor din provinciile
    anexate, pune condițiile acestei recunoașteri și fixează in același
    timp statutul evreilor din Romania Mare. Articolul 56 menționa că sunt
    și răman cetățeni romani, fără a fi obligați să indeplinească vreo
    formalitate, locuitorii, care pană la data promulgării legii nu vor fi
    optat pentru o altă naționalitate: • Toți locuitorii din
    Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș, care
    aveau apartenența acolo la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 . Inainte
    de 1918 evreii din Transilvania s-au organizat mai ales pe bază
    religioasă, comunitățile de cult erau cele care țineau in funcție
    instituțiile evreiești. După Primul Război Mondial situația s-a
    modificat prin apariția mișcărilor politice moderne și a celor
    sioniste. Numărul și dimensiunea acestor instituții depindea de puterea
    financiară a fiecărei comunități. Ceea ce, de obicei, există și la cele
    mai mici comunități este Hevra Kadișa ( ebr. חברא קדישא– asociație care
    iși asumă benevol sarcina ingrijirii muribunzilor și a pregătirii
    funeraliilor; la origine termenul desemna o societate de intrajutorare,
    sau chiar după cum reiese din rugăciunea Iekum Purkan, comunitatea
    evreiască in ansamblul ei; asociația avea un statut elaborat in general
    după modelul celui redactat spre sfarșitul secolului XVI de Rabbi Iuda
    Loew ben Bețalel din Praga ). Pe de altă parte școlile mari și alte
    instituții puteau fi susținute doar de comunități mai mari. Indiferent
    că era vorba de o comunitate neologă, ortodoxă sau de alt rit, tipurile
    de instituții erau asemanătoare. In ceea ce privește
    instituțiile confesionale, acestea se ocupau in special cu acte de
    binefacere, ajutorarea celor nevoiași, cu educația celor tineri și in
    general de susținerea lor financiară. Astfel, Hevra Kadișa a devenit un
    cadru in care și-au desfășurat activitatea mai multe organizații: azile
    de bătrani, organizația pentru sprijinirea orfanilor și a văduvelor,
    casa de tranzit a călătorilor, etc. Pentru o perioadă
    indelungată, aceste organizații au fost susținute de comunitățile de
    cult. Un astfel de exemplu a funcționat la Cluj cu Hevra Kadișa fondată
    la mijlocul secolului XIX și care a rezistat pană in 1921. După aceea
    comunitatea neologă a inființat o Hevra separată . Aceeași situație se
    poate intalni și in Sălaj, unde in 1923, comunitatea evreiască
    inaintează o cerere de inființare a unei Hevra Kadișa la Cehul
    Silvaniei . Și la Targu Mureș in anul 1923 se va inființa o nouă Hevra
    Kadișa. Și alte instituții, cum ar fi asociațiile de femei,
    asociația de intrajutorare a studenților evrei, au funcționat in
    această perioadă. Dintre instituțiile sanitare evreiești o importanță
    deosebită a avut spitalul evreiesc clujan și spitalul din Oradea care
    și-a inceput activitatea incă din secolul al XIX. In viața
    societății evreiești, un rol important l-au avut instituțiile
    confesionale de invățămant. Privitor la sistemul educațional, inainte
    de cel de-al Doilea Război Mondial, situația școlilor evreiești era
    incertă. In pofida autorizației de funcționare, școlile nu aveau
    dreptul să elibereze diplome de absolvire a studiilor, elevii fiind
    obligați să susțină examenul la sfarșit de an in fața unei comisii
    numite de Ministerul Instrucțiunii . Pe langă toate astea, elevii care
    susțineau acest examen erau obligați să plătească niște taxe ridicate,
    comunitatea evreiască fiind nevoită să facă apel la toate instituțiile
    abilitate pentru inlăturarea acestei prevederi. Presiunea exercitată
    atat de presa evreiască, cat și de reprezentanții diferitelor
    organizații israelite n-au adus nici un rezultat . In 1925
    sub conducerea ministrului invățămantului Constantin Angelescu a fost
    elaborat un proiect de lege privitor la invățămantul particular din
    Romania. Textul proiectului garanta dreptul minorităților la un
    invățămant in limba maternă cu excepția evreilor: „pentru elevii evrei,
    limba maternă este limba țării” . Datorită acestor reglementări,
    școlile in care se preda limba ebraică și idiș urmau a fi desființate.
    Ebraica a fost folosită doar pentru studiul limbii și religiei. Cu
    toate astea, in domeniul invățămantului secundar, pe langă școlile in
    funcțiune au fost deschise și altele. In perioada interbelică
    instruirea liceală evreiască a inceput cu inființarea liceului evreiesc
    din Timișoara (1919). In anul următor se inființează gimnaziul de la
    Oradea și Cluj (1920). Ca o concluzie se poate spune că, in
    condițiile unei toleranțe tipică romanilor, comunitățile evreiești au
    putut să creeze o rețea de școli particulare destul de extinsă, reușind
    să cuprindă aproape toată populația de varstă școlară. Situația
    liceelor va rămane incertă pană in 1940. Prin realipirea Transilvaniei
    de Nord la Ungaria se ajunge la redeschiderea sau inființarea
    instituțiilor de invățămant din Cluj și din alte orașe, ca urmare a
    excluderii evreilor din școlile pubice. Instituțiile
    evreiești interbelice au reprezentat o formă de organizare a societății
    evreiești, ridicandu-se peste conflictele interioare. De cele mai multe
    ori instituțiile au contribuit la menținerea identității comunitare
    făcand posibilă recunoașterea apartenenței evreilor la o religie și la
    o etnie. Hotărarile istorice de la Alba-Iulia, din 1
    decembrie 1918 au decretat Unirea Transilvaniei cu Romania și au
    schițat principiile fundamentale, printre care și asigurarea
    drepturilor minorităților naționale și a cultelor. In privința Unirii
    Transilvaniei cu Romania, o luare de poziție tranșantă a avut-o
    declarația doctorului Teodor Fischer, președintele UER (Uniunea
    Evreilor Romani). Acesta a asigurat forurile conducătoare ale Romaniei
    că sioniștii evrei vor fi cetățeni loiali și vor căuta validarea
    drepturilor in cadrul structurilor nou formate. In același timp, o
    parte a evreilor din Transilvania , in frunte cu rabinul Kecskemeti din
    Oradea, deputații Hegedûs și Nagy au căutat validarea năzuințelor lor
    in cadrul organizațiilor maghiare ce au luat ființă. In cadrul
    comunităților israelite inițiativa a aparținut ortodocșilor majoritari.
    In adunarea de la Dej din 6 ianuarie 1920, ei au declarat că doresc să
    se incadreze in Romania ca o minoritate națională aparte și au stăruit
    pentru drepturile lor, in sensul celor stipulate la Alba-Iulia. Comunitățile
    neologe la 31 august 1922 au definitivat organizarea lor similară, cu
    sediul la Cluj. Organizațiile comunitare au primit recunoaștere statală
    o anumită intarziere după publicarea Legii cultelor din 1928.
    Conducerea efectivă a acestor organizații comunitare a aparținut
    rabinului Eisler din Cluj, secondat de rabinii Kecskemeti din Oradea și
    Lővy din Targu-Mureș. In anul 1935 organizațiile transilvănene s-au
    raliat celor de peste munți pe bază federală. Evreii s-au
    afirmat in viața politică interbelică, atat prin aderarea la diferite
    partide politice democratice și socialiste, cat și prin organizații și
    partide politice proprii cum au fost: Uniunea Evreilor Romani
    (inființată in 1909 cu titulatura Uniunea Evreilor Pămanteni, schimbată
    in Uniunea Evreilor Romani in 1923), Clubul Parlamentar Evreiesc
    (1928), Partidul Evreiesc (1930), numeroase organizații sioniste și
    Uniunea Comunităților Evreiești din Vechiul Regat (1928) transformată
    in 1937 in Federația Uniunii Comunităților Evreiești din Romania. La
    alegerile parlamentare din 1926, 1928, 1931 și 1932 au fost aleși intre
    4-5 deputați evrei in Parlament ca reprezentanți ai organizațiilor
    evreiești. Jacob Niemirower in calitate de șef rabin al cultului mozaic
    din Vechiul Regat a fost senator de drept pană in anul 1939, cand a
    decedat, locul său fiind preluat de șef rabinul dr. Alexandru Șafran.
    Istoria evreilor nu a fost doar o istorie politică sau o istorie de
    integrare social-economică in mediul romanesc, dar a fost și o istorie
    cultual-comunitară și cultural-spirituală. Evreii au
    participat la viața politică a țării, au contribuit la consolidarea
    statului național unitar roman, la dezvoltarea democrației și
    pluralismului politic. S-au raliat forțelor politice de orientare
    democratică, combătand extremismul de dreapta in frunte cu legionarii
    și cuziștii, care promovau o politică agresivă antisemită de calomniere
    și de culpabilizare a populației evreiești, trecand de multe ori la
    acțiuni de violență, in special in instituțiile de invățămant superior. Istoria
    evreilor din Romania nu poate fi ințeleasă, in ansamblul ei, fără
    cunoașterea și reliefarea activității pe care evreii au desfășurat-o in
    economie, politică, cultură și societate. Realitatea istorică,
    reliefată prin fapte, cifre, materiale de arhivă, documente oficiale și
    alte publicații atestă că participarea evreilor la viața societății
    romanești, și in acest cadru la dezvoltarea și modernizarea acestei
    societăți care a urmat o traiectorie acsendentă, atingand punctul maxim
    in 1938, anul in care incep să fie aplicate o serie de măsuri
    restrictive ce au redus mult activitățile evreilor in diferite domenii
    și cu precădere in cel economic.
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 17.08.09 23:35

    GILU IUFTARU, presedintele Comunitatii Evreilor din Ploiesti
    Comunitatea noastra - peste trei secole de existenta




  • Primii evrei s-au asezat în acest oras, în jurul anului 1700.

  • În 1775, s-a ridicat prima sinagoga din Ploiesti - "Beit Iacov".

  • În jurul anului 1930, se înregistrau 2.843 de evrei.

  • Personalitati evreo-române din Ploiesti: Elly Roman, Edmond Deda, Tania Lovinescu, Lory Wallfisch, Sandu Mazor.


    [...] Primii evrei s-au asezat în acest oras în jurul anului 1700,
    potrivit marturiilor care au existat în primul cimitir evreiesc, în
    apropierea localitatii Bucov; una dintre pietrele funerare având
    inscriptionat anul 1710. În anul 1775, s-a ridicat prima sinagoga din
    Ploiesti, denumita, la acea vreme, "Beit Iacov", amplasata pe str. Vlad
    Tepes, si care, în anul 1940, a fost incendiata. Prima confirmare a
    existentei comunitare organizate din Ploiesti dateaza din 12 martie
    1860, conform procesului-verbal de constituire a comunitatii. În anul
    1831, se înregistrau 280 de evrei, în 1899 - 2.478 de evrei, în 1930 -
    2.843 de evrei, ca, într-un singur deceniu - respectiv, în anul 1940 -,
    sa se înregistreze circa 10.000 de evrei, înregistrare motivata de
    dezvoltarea economica a orasului si judetului. Comunitatea ploiesteana,
    prin trecutul ei de peste 300 de ani, este mândra de predecesorii ei,
    care - prin calitatile intelectuale, morale - ocupa o pozitie
    importanta în viata evreiasca din Ploiesti si din România. Mentionez
    numai câteva dintre aceste personalitati: Lazar Edeleanu, inginer
    chimist, inventatorul procedeului de obtinere a gazului lampant prin
    metoda rafinarii acide a titeiului; ilustrul filolog Lazar Saineanu;
    Mendel Predinger, constructorul si finantatorul fostului spital de
    copii pentru toate etniile [...] si al gradinitei de copii din cadrul
    Asezamântului "Luca Moise"; Luca Moise, finantatorul si constructorul
    Scolii Primare de baieti din Ploiesti; compozitorii Elly Roman si
    Edmond Deda; Isac Iser, pictor; Tania Lovinescu, scriitoare; renumitul
    matematician David Emmanuel [...]; marea pianista Lory Wallfisch; Sandu
    Mazor, ambasadorul Statului Israel în România [...].

    Viata religioasa în cei 100 de ani de existenta a sinagogii a fost
    condusa de rabini eruditi: Rabinul Iehuda Arie Brezis; Rabinul Haim
    Iehuda Brezis; Rabinul David Fridman, ucis miseleste în perioada
    guvernarii legionare si ultimul rabin al acestei comunitati; Menachem
    Safran, fratele Eminentei Sale Rabinul Alexandru Safran din Geneva
    [...].

    Dupa suferintele îndurate în timpul legislatiei antievreiesti si
    în urma masivei Alia, comunitatea noastra numara, în prezent, 120 de
    oameni [...]. Am ramas putini, suntem, majoritatea, batrâni, dar viata
    comunitara continua, pastrându-se traditia si obiceiurile transmise de
    mii de ani.

    SANDU MAZOR, ambasadorul Israelului în România
    "Închid un cerc si deschid altul…"



    Voi încerca sa exprim ceea ce simt din punct de vedere al celui care
    si-a petrecut în Ploiesti copilaria, adolescenta si din punct de vedere
    al omului politic. Revad cu ochii mintii oameni si locuri, amintiri
    dragi... Ma gândesc la cele trei scoli prin care am trecut - n-o
    întelegeti la modul peiorativ; le-am trecut cu bine -, la bulevardul
    larg pe care ma plimbam mâna în mâna cu actuala mea sotie, pe care am
    cunoscut-o aici, la Ploiesti. Sunt, acum, aici, în calitate de
    ambasador al Israelului în România. Închid un cerc si deschid altul.
    Doresc sa contribui la strângerea, amplificarea, diversificarea
    relatiilor dintre România si Israel. Ca orice ambasador, actionez în
    trei compartimente de activitate: politic, economic, cultural. Însa, ca
    evreu originar din România, este necesar sa adaug un al patrulea
    compartiment, legat de dvs., coreligionarii mei, compartiment în care
    voi lucra cu sprijinul conducerii Federatiei Comunitatilor Evreiesti
    din România, al tuturor comunitatilor din tara. Israelul nu se amesteca
    în treburile interne ale României, dar, fiindca Israelul este tara
    tuturor evreilor, va asigur ca nu voi tacea daca nationalistii vor
    trece granita spre extremism [...]. Obisnuiam sa spun ca sunt mândru ca
    sunt originar din Romania în Israel. Adaug acum ca sunt mândru ca
    reprezint Israelul în România. Sunt, în aceeasi masura, mândru ca sunt
    ploiestean.

    EMIL CALOTA, primarul orasului Ploiesti
    "Oamenii de toate etniile si confesiunile au dreptul la convietuire în buna pace"



    Aceasta festivitate este o onoare pentru întreaga comunitate
    ploiesteana. O onoare, fiindca participa lideri ai Federatiei,
    personalitati din Israel, din S.U.A. care-si regasesc fratii si
    surorile din locurile în care au copilarit, s-au format spiritual. S-au
    împlinit doua saptamâni de când irationalul a cauzat dezastre care au
    afectat profund întreaga umanitate [...]. Omagiem, azi, centenarul
    acestui lacas de cult, considerând ca oameni apartinând tuturor
    etniilor, confesiunilor, au dreptul la convietuire în buna pace,
    strângându-ne rândurile pentru ca ceea ce s-a întâmplat acum doua
    saptamâni sa nu se mai întâmple. Un alt moment de bucurie este pentru
    noi faptul ca un ploiestean revine în România dintr-o tara ale carei
    realizari reprezinta un exemplu. Îi adresez calde felicitari pentru
    noua sa calitate de ambasador al Israelului în România.

    Marele Rabin MENACHEM HACOHEN
    "Pastrati sinagoga, pastrati viata evreiasca si ele va vor salva!"



    Ne aflam în zilele dintre Ros Hasana si Iom Kipur, care, în traditia
    iudaica, sunt numite Zile cutremuratoare. Daca pâna acum, nu am
    înteles, poate, în toata profunzimea ei, aceasta sintagma, ne-a fost
    dat, în aceste saptamâni, s-o întelegem mai bine. Întreaga lume este,
    azi, în fata unor Zile cutremuratoare. Si m-am întrebat: ce mesaj
    aducem, în aceste zile, la centenarul Sinagogii din Ploiesti? În orasul
    acesta, evreii au trait în buna întelegere cu concetatenii lor,
    indiferent de etnie, de confesiune. Evreii ploiesteni s-au afirmat în
    cele mai diverse domenii ale spiritului: stiinta, arte, religie...
    Ploiestiul a fost, întotdeauna, un oras al petrolului, însa, petrolul
    acesta a ars precum uleiul: foarte curat, foarte placut. Cu putina
    vreme înaintea centenarului acestei sinagogi, Zile cutremuratoare au
    zguduit nu numai America, au zguduit întreaga lume. La New York,
    Washington, Pittsburg au murit si evrei si crestini si musulmani, în
    numele unei asa-zise credinte. Cine foloseste numele lui Dumnezeu
    pentru a faptui asemenea lucruri îngrozitoare nu este cu adevarat
    credincios. Fiindca nimic nu este mai grav, în sentimentul religios,
    decât extremismul. Oricine este patruns de învatatura iudaica stie
    aceasta. Si, har Domnului, iudaismul din Ploiesti si din România a fost
    si este neextremist. A existat si exista o buna conlucrare între
    populatia evreiasca si poporul român. Gândindu-ma la centenarul
    Sinagogii din Ploiesti, ma gândesc la primii si la ultimii 50 de ani ai
    sai. E adevarat ca, în ultimii 50 de ani, comunitatea evreiasca de
    aici, ca, de altfel, pretutindeni, în România, s-a împutinat. Dar, tot
    în ultimii 50 de ani, evreii au avut Medinat Israel. Si Medinat Israel
    este tara în care traiesc, vor continua sa traiasca prin urmasi, si
    evreii din Ploiesti. Un motiv în plus de emotie pentru mine este faptul
    ca ambasadorul Israelului în Romania, Excelenta Sa Sandu Mazor, este
    originar din Ploiesti. Misiunea Domniei Sale are o tripla conotatie:
    general diplomatica, de reprezentant al Statului Israel, de
    reprezentant al evreilor din Ploiesti si din România. Suntem onorati ca
    se afla printre noi la centenarul acestei sinagogi, onoare care este
    semn ca exista, aici, viata evreiasca. Si stiu ca nu-i este usor
    domnului Gilu Iuftaru, presedintele Comunitatii Evreilor din Ploiesti,
    s-o mentina. Cu toate acestea, ori de câte ori vin în aceasta
    comunitate, mai ales, în Hanukiade, am placerea sa constat ca evreii
    sunt prezenti în sinagoga. Îl întreb adesea pe domnul ing. Nilu
    Aronovici, presedintele D.A.S.M., fost presedinte al comunitatii din
    Ploiesti, de ce nu-l vad la Templul Coral. "Nu pot sa parasesc
    sinagoga, viata evreiasca din Ploiesti", îmi raspunde. Pastrati
    sinagoga, pastrati viata evreiasca si ele va vor salva!

    Ing. NILU ARONOVICI
    "Îmi amintesc ziua în care fiul meu, Mihut, a pus prima data filacterele în ceasta sinagoga…"



    În cadrul întâlnirilor care se tin la Federatie, la care sunt si eu
    prezent, când se discuta ceva despre comunitatea din Ploiesti,
    privirile tuturor se îndreapta catre mine [...]. Provin - se stie - din
    aceasta urbe. De aproape sase ani mi-am asumat responsabilitati mai
    numeroase si mai grele decât aceea de presedinte în aceasta comunitate
    [...]. De aceea, m-am angajat fata de mine sa fac tot ceea ce se poate
    ca obstea evreiasca din Ploiesti sa beneficieze de tot ce se asigura de
    F.C.E.R. si "Joint" în România. Ceea ce se face acum în Comunitatea din
    Ploiesti, simte toata populatia evreiasca. Personal, consider ca
    realizarile obtinute se datoreaza unui colectiv harnic si bine
    intentionat. Presedintele comunitatii, Gilu Iuftaru, este neobosit si
    încearca sa adune populatia evreiasca în jurul acestei frumoase
    sinagogi, în care ne manifestam credinta fata de Dumnezeu, dar în care
    si cultura evreiasca, cursurile de învatatura a slovei evreiesti,
    Talmud Tora, si alte manifestari, îsi gasesc locul cu multa întelegere.
    Câte evenimente s-au petrecut în viata evreiasca de-a lungul celor 100
    de ani de când s-a înfiintat aceasta sinagoga! Îmi amintesc din anii
    tineretii, când, de sarbatori, sinagoga era arhiplina... De Iom Kipur
    si, în special, în seara de Kol Nidre, functiona orga... Era o mica
    orchestra de violonisti, condusa de reputatul Nicusor Predescu. Dar
    câte casatorii nu s-au oficiat în acest lacas, câte Bar Mitzva, câte
    concerte de muzica religioasa! Au fost si vremuri de restriste, în care
    populatia evreiasca venea sa se roage pentru a nu fi prigonita, a nu fi
    deportata. În încaperea mai mica, alaturata sinagogii [...], am învatat
    religia cu Rabinul Menachem Safran.
    Îmi amintesc ziua în care fiul meu, Mihut Aronovici, a pus pentru prima
    data filacterele în aceasta sinagoga - un moment emotionant. Acum traim
    centenarul sinagogii [...]. Multumim oficialitatilor municipiului, ale
    judetului, care sunt întotdeauna alaturi de noi.
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 17.08.09 23:35

  • Memoria vie si insitutiile care o perpetueaza


    Amintirile profesoarei Clarisa Goldenberg, ultima directoare a Scolii
    de Fete "Ana si Baruh Cahane" sunt pasul de trecere intre doua spatii
    sufletesti, memoria vie si institutiile care o perpetueaza. Pana unde
    coboram in fantana timpului? Rasfoind paginile care sintetizeaza
    istoricul comunitatii, alcatuite de Gilu Luftariu, realizez ca, vazute
    din afara lor, formele temporalului par simple abstractiuni.
    Statistice: comunitatea are trei secole vechime; inainte de razboi,
    numara 10.000 de suflete; anii'40-'44, Aliaua, limitele biologice au
    diminuat-o pana la 115 oameni.

    Organizatorice: anul de reper este 1906; erau in functiune sase
    sinagogi, doua scoli primare, o mikva, un abator ritual, doua cimitire;
    diverse societati de binefacere, culturale, Hevra Kadisa, societati de
    ajutor reciproc ale breslelor mestesugaresti. Retrospectiva se
    coloreaza abia cand pasim inspre cunoscut: nume de savanti, scriitori,
    muzicieni, rabini, pictori, diplomati, lingvisti s.a. Sau descoperim
    crochiuri ale unor mari filantropi pe fundalul operei lor sociale. Este
    premisa unei investigatii monografice care, sper, isi vor gasi
    interesul cuvenit din partea cercetatorilor.




  • O picatura din biografia colectiva a evreimii romane

    Exista
    un accent care nu trebuie sa lipseasca in actuala strategie de
    perpetuare a vietii evreiesti in Romania:comunicarea, conlucrarea intre
    generatii. Familia Aroneste ilustrativa in acest sens. Tatal,
    economistul Lazar Aron, timp de multi ani contabil al comunitatii,
    merge zilnic si acum, la cei 87 de ani ai sai, la sinagoga. Fiul, ing.
    Cristian Aron, expert autorizat la Institutul de Proiectare Prahova,
    membru al Clubului Generatiei de Mijloc, a donat o biblioteca pentru
    sediul acestui club. Nepoata, Amelia Maria, eleva in clasa a IX-a,
    participa la toate sarbatorile iudaice. Lazar Aron a fost si el elev al
    Scolii "Luca Moise". I-a fost dat sa traverseze - ca toata generatia
    sa- calvarul anilor'40-44: sa fie dat afara din slujba, sa indure
    conditiile deplorabile ale existentei in ghetoul din Ploiesti, in
    lagarul de la Teis, sa fie evacuat la Braila (evreilor fiindu-le
    interzis sa locuiasca in Ploiesti, considerat obiectiv strategic), sa
    presteze munca fortata la Doaga, judetul Vrancea. A vazut oameni murind
    de moarte cumplita sub ochii lui: striviti, arsi de vii... Dupa '44,
    Lazar Aron a fost cel ce a pus pe picioare serviciul de import-export
    din Ministerul Industriei Chimice, cand s-a pus problema modernizarii
    rafinariilor.

    O biografie individuala, picatura din biografia colectiva a evreimii romane din secolul XX, continuind in veacul XXI





  • Centenarul Sinagogii "BETH ISRAEL", Ploiesti, 24 septembrie 2001



    Expresie a fortei comunitare


    Exista, azi, un acord mai adânc între ceea ce au întemeiat stramosii
    nostri si ceea ce dorim sa retina viitorul. Si daca ne cinstim
    sinagogile, devenite centenare, si le reîntinerim, o facem nu numai
    fiindca între zidurile lor ne-am rugat, am plâns de durere, am lacrimat
    de bucurie. O facem pentru a spune lumii prezent!, viata evreiasca în
    România continua. Cu atât mai impresionanta - aceasta nobila
    îndaratnicie, acest tur de forta al unei comunitati mici, cum este cea
    din Ploiesti! Sarbatorirea centenarului Sinagogii Beth Israel a fost si
    un Hesbon Hanefes propriu în marele Hesbon Hanefes înainte de Iom
    Kipur, într-un moment tensionat al contemporaneitatii - atentatul
    terorist asupra Americii -, care a încarcat de lacrimi si spaime
    secolul abia început (Marele Rabin Menachem Hacohen, traducerea în
    româna ­ Rabinul Eliezer Glanz; expresia muzicala ­ prim cantorul Iosif
    Adler). A avut, însa, si o caldura aparte, un aer neprotocolar,
    prilejuite, pe de o parte, de bucuria revederii locurilor de bastina
    ale noului ambasador al Israelului în Romania, Excelenta Sa Sandu Mazor
    (nu fara precizia analitica adecvata, când a vorbit despre situatia
    politica din Israel si din lume). Pe de alta parte - am fost
    impresionati de pagina de jurnal nedeliberat, facuta publica în fata
    liderilor Federatiei, a reprezentantilor Rabinatului, ai "Joint"-ului
    în România, ai Filialei "Sohnut", ai Ambasadei Israelului, a unor
    oficialitati locale, a unor publicisti din Israel si S.U.A., de fostul
    presedinte al comunitatii ploiestene, actualul presedinte al D.A.S.M.,
    ing. Nilu Aronovici. Primarul Emil Calota a oferit înca o dimensiune
    sarbatorii: reala interetnicitate ca mod de viata. Florile însotind
    Diploma de Excelenta oferita presedintelui C.E. din Ploiesti, Gilu
    Iuftaru, au dat expresie pretuirii tuturor concetatenilor evrei pentru
    stradaniile si reusitele lor în dezvoltarea orasului. Obiectivitatea
    acestei aprecieri a reiesit, de altfel, din chiar succinta istorie,
    sintetizata de laureat, a sinagogii si, implicit, a comunitatii
    ploiestene.

    "Multumesc acestor tineri entuziasti, care au înteles ca muzica este a tuturor oamenilor"


    Multumind compozitorului Huba Bertalan si profesorului Iancu Munteanu,
    dirijorul si, respectiv, initiatorul Corului "Or V'zimra", format din
    elevi ai Liceului de Muzica din Ploiesti - presedintele comunitatii,
    Gilu Iuftaru, are convingerea ca trebuie sa pastram, cu atât mai mult,
    azi, într-o lume amenintata de intoleranta, aceasta celebrare a
    umanismului, poate, cea mai adânc înteleasa de fiecare: cântul.
    "Multumesc acestor tineri entuziasti [...], care au înteles ca muzica
    este a tuturor oamenilor, nu a unui singur popor". Sa asculti acest cor
    înseamna nu numai sa întelegi ce înseamna ecumenism, ce înseamna
    prietenie, dar, mai ales, ce înseamna bucuria de a recrea un univers,
    cel al muzicii evreiesti. Salom Al Israel si Heveinu Salom Alehem sunt
    mai mult decât oricând imperative ale prezentului. Sa asculti Fantezia
    Moise, de Paganini (la vioara - Vlad Harlav Maistorovici, la pian -
    mama, prof. dr. Sanda Maistorovici), adaptarea pentru vioara si cor a
    coloanei sonore la filmul Lista lui Schindler (la vioara - Doina Stan)
    înseamna sa participi la metamorfoza sentimentului tragic al
    existentei, din care au izvorât, în credinta în suprematia vietii. Un
    semn de solidaritate cu poporul american - doua piese din repertoriul
    Negro Spiritual (la pian - Cristina Ionescu). O voce remarcabila, cea a
    Deliei Bertalan, în scurta interventie solistica din Hava Naghila, ne-a
    revelat cum pot fi descoperite, înca, surse de originalitate în acest
    cântec profund israelian, evreiesc, care a cucerit mapamondul. Un cor
    care ne-a convins ca cerul natiunilor este, întotdeauna, arta
    adevarata. (IULIA DELEANU)
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 17.08.09 23:32

  • ZICMAN FEIDER (n. 1903, Roman - m. 1979, Iasi)


    Conferentiar la Catedra de Zoologie a vertebratelor si apoi profesor
    universitar la Iasi. "Promotorul acarologiei terestre si edificatorul
    unei scoli de valoare internationala, Intreprinde studiul taxonomic si
    sistematic al multor grupe..." din fauna (dr. prof. Andy Z. Lehrer).
    Incununarea muncii sale sunt cele trei volume (monografii) din Colectia
    "Fauna" a Academiei Romane; Curs de zoologia vertebratelor s.a.




  • IOSEF FUX (n. Roman, 1913 - m. Tel Aviv, 1987)

    Chirurg
    (ortoped), a fost colaborator al profesorului I. Juvara. In 1962,
    emigreaza In Israel. Publica un numar de articole si carti legate
    direct de istoria veche a Tarii Sfinte si de epoca regilor. Opere:
    Mose; Profetii; Saul, David, Slomo, regi ai Israelului; Patriarhii etc.




  • MARCEL LOCAR (1902-1983)

    Lucrari:
    Istoria clasicismului In arhitectura Tarii Romanesti; Evolutia
    constructiei de locuinte In Romania. Intre 1949-1969, a fost profesor
    la Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" si delegat In Comitetul pentru
    locuinte al O.N.U.




  • SAMUEL MAURICE (n. 1895, Roman)

    Scriitor
    si lider sionist. In 1914, se afla la New York, unde Ii apar volumele:
    Outsider si What ever Gods. Presa vremii scria: "Acest scriitor de
    origine romaneasca ne aduce In paginile cartilor sale nu numai aspectul
    rustic al tarii sale... ci si un sarcasm virulent...". In 1928, l-a
    Insotit pe Weitzman In Europa. In 1933, a vizitat Palestina.




  • BENZIN HASCAL (n. 1910, Roman - m. 1982, Holon)

    Medic,
    pamfletar dur - "gata, la orice ora din zi si din noapte, sa se avante,
    din pasiune pura, pe baricada anti-antievreismelor de tot felul" (Al. Mirodan), comparat, In parte, cu I. Ludo. Opere: Cu morile de vant (1977, Tel Aviv) s.a.





  • S. RIVAIN (Saim H. Rivensohn) - (n. 1896, Roman)


    "Propagator al literaturii romanesti peste hotare". Traducator In limba
    franceza din Rebreanu, Caragiale, Cezar Petrescu, Gala Galaction,
    Eliade s.a. A colaborat la: "Adevarul literar", "Rampa", "Adam",
    "Adevarul" etc.




  • FILIP COHN (n. 1907, Roman - m. 1983, Kfar Hasidim)

    Prozator,
    tipograf, gazetar.
    In 1961, a facut Alia. In romanele sale, evoca istoria lagarelor -
    Furtuna (lagarul de la Miercurea Ciuc); Ancheta (lagarul de la Tg.
    Jiu); Baricada (lagarul Vapniarca); Intalnirea etc.




  • HARALAMB ZINCA (Hary Isac Zilberman) - (n. 1923, Roman)

    Autor
    de romane politiste si carti-document, precum: Si a fost ora H; Ultima
    noapte de razboi, prima zi de pace; Fiecare om cu clepsidra lui. In
    acest an (2000) - gratie Editurii "Fundatiei PRO" - a aparut o noua
    carte-document: Noiembrie Insangerat. Din marturisirile scriitorului,
    aflam ca "la nici 22 de ani, a fost unul dintre acei evrei din Romania
    care au luptat In cel de-al doilea razboi mondial...". I s-au acordat
    doua premii ale Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.




  • HERO LUPESCU

    Fiul
    cunoscutului cantor de la Sinagoga Mare, Avram Wolfsohn, s-a nascut In
    anul 1925. Prodigios regizor al Operei Nationale, avand la activ peste
    170 de spectacole. Cel mai recent succes l-a Inregistrat la Opera din
    Bucuresti, cu Nabucco. Este laureat al unor mari premii, printre care:
    "Premiul criticii muzicale «Mihail Jora»". In 1989, regele Hassan al
    Marocului Ii confera distinctia "Legiunea de Onoare". Regizarea
    spectacolului de deschidere a Olimpiadei din Spania Ii aduce Premiul
    Olimpic "Colanul de Argint".




  • SOLO HAR-HERESCU (n. 1928, Roman)

    Absolvent
    al Facultatii de Stiinte Sociale a Academiei Militare, Bucuresti. In
    1965, face Alia. Publica volume de versuri: Pe-o Inaltime de suflet;
    Constelatia parantezelor; Lant de ganduri; Poate; Surasul tacerii.
    Traduse In ebraica In volumele: Mana In ceata; Si pasarile mor; Poezii.
    Cartile de interviuri: Generatia de sacrificiu (1981) si Generatia
    confruntarilor (1994) - concepute sub forma unor dialoguri - exprima
    opinii ale unor personalitati israeliene, oameni de arta si cultura...
    toti provenind din Romania. Premii: "Simshon Brickman" - Ierusalim;
    "Nathalia Costin" - Tel Aviv; "Sara si Haim Ianculovici" - Haifa;
    Premiul "Sion" al Asociatiei Scriitorilor. Actualmente - director
    adjunct al Muzeului de Teatru din Tel Aviv.
    "Universul sau interior devine
    obiectul investigatiilor poetului, masura lucrurilor, materia unei
    viziuni personale asupra lumii. Pentru poet, spatiul si timpul,
    nemarginirea si miscarea, viata si moartea, au semnificatie numai
    atunci cand apar ca o realitate asimilata si subordonata pe
    de-a-ntregul personalitatii sale. Caci a lui, a poetului, e foamea de
    spatii..." (Andrei Strihan).





  • ANDREI STRIHAN (n. 1924, Roman)


    "Multa vreme, estetica a reprezentat pentru mine un loc de refugiu,
    nealterat de prejudecatile si conflictele cotidiene. Ma fermecase
    poezia esteticii platoniciene, maieutica socratica, invidiam claritatea
    demonstratiei si dialectica ideii din prelegerile de estetica ale lui
    Hegel... Estetica a devenit mod de existenta, ratiune de a fi, atunci
    cand idealurile, carora le daruisem entuziasmul si pasiunea tineretii
    nu s-au concretizat asa cum Imi Inchipuisem..." (Andrei Strihan).
    Critic de teatru, doctor In filosofie - specialitatea estetica - la
    Universitatea din Bucuresti. Profesor la Institutul de Arta Teatrala
    "I. L. Caragiale" din Bucuresti. In 1977, a facut Alia. Este profesor
    la Universitatea din Tel Aviv, Facultatea de Arte. Membru In Asociatia
    Scriitorilor Israelieni de Limba Romana. Membru al Federatiei
    Internationale de Teatru. Opere: O aventura estetica cu Teodor Mazilu;
    Contururi scenice s.a. In Israel, a publicat La puovoir du comique
    (1979).




  • CAROL ISAC (n. 1929)

    Absolvent
    al Facultatii de Filologie din Iasi. Secretar literar al Teatrului
    "Bacovia" din Bacau. A colaborat la "Revista Cultului Mozaic". A facut
    Alia. In Israel a fost primit In Asociatia Scriitorilor Israelieni de
    limba romana. Colaboreaza la revistele israeliene de limba romana.
    Sotia sa, nascuta la Roman, din familia Meninger, a fost profesoara de
    biologie la Bacau.




  • BETTI ZILBERMAN-CARAGIALE

    Ziarista,
    absolventa a Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti. Prezenta,
    In paginile revistelor
    bucurestene, cu studii privind literatura pentru copii si nu numai. A
    fost o prezenta activa In colectivul redactional al "Revistei Cultului
    Mozaic", pana In 1990, cand a facut Alia. A fost redactor-sef la
    Editura "Ion Creanga". Actualmente, colaboreaza la diverse publicatii
    In limba romana din Israel.




  • ANTOANETA RALIAN



    Publicista, remarcabila traducatoare din limba engleza.





  • SANDU STICLARU

    Cunoscut
    actor, care a jucat pe scena Teatrului "Nottara" si a fost distribuit
    In numeroase filme romanesti. A Incantat cu arta lui toate generatiile
    din ultimii cincizeci de ani. Nu o data, a fost prezent si In
    spectacolele noastre de Purim, cu pagini Incarcate de umor. Intotdeauna
    Il vom aplauda cu aceeasi bucurie.
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Admin la data de 17.08.09 23:32

  • Fabrici, firme industriale si comerciale


    • Pielarie si talpa "Zimbru" (fratii Grünberg)

    • Tricotaje - Marcovici * 1824 - Fabrica de zahar Roman (de importanta nationala, coproprietar Straucher)

    • Fabrica de sapun "Luceafarul" (Aron Margulius)

    • S. A. Podagri-col

    • Fabrica de bomboane si marmelada

    • Fabrica de sarma "Vulturul" * Fabrica de articole turnate si tabla "Leul"

    • Fabrica de teracota Lazar Blecher (tatal marelui scriitor Blecher) * Moara E. F. Rohrlich (1918).





  • Societati, organizatii



    Societati si asociatii, organizatii si filiale sioniste:

    • "Chowewe Zion" (1893)

    • "Adolphe Crémieux" (1902, presedinte, av. L. Honic)

    • 1920 - "Achuz" (societate de emigrare); "H. Rosenbaum" (cu 55 de membri, presedinte Moses Schweizer)

    • "B'nei Sion-Crémieux" (1899)

    • "Or Zion" (1915)

    • "Avoda" (1927)

    • 1928 - "Hasomer Hatair"; "Ahavat Zion"; Societatea "Achuza". Noel Bring - filantrop sionist.
    Societati ale unor organizatii centrale si ale meseriasilor si femeilor israelite, ale tinerilor si studentilor:

    • Inainte de 1800 - "Bicur Holim" (pentru bolnavi)

    • "Hevra Kedosa"

    • "Hevra sel Menorath Hamaor" (1782)

    • "Ghemilath Chasidim" (societate de Imprumut)

    • "Achavas Achim"

    • "Speranta"

    • "Viitorul"

    • "Fraterna"

    • "Fraternitatea"

    • "Ajutor si Indrumare"

    • "Concordia" (1882)

    • "Macaby"

    • "Uniunea evreilor pamanteni"

    • "Uniunea evreilor romani"

    • "Asociatia generala a evreilor pamanteni" s.a.
    Au existat un azil si o cantina pentru saraci. In timpul razboiului
    (dupa 1941), Comunitatea din Roman a gazduit evreii refugiati din sate
    si din orasele Poloniei, oferindu-le hrana prin cantina patronata de
    comunitate. De asemenea, copiii din Transnistria au fost gazduiti aici
    un timp, pana au facut Alia. Iulius Schiffer a organizat, dupa razboi,
    o cantina scolara.




  • Max (Marcel) Blecher (n. Botosani, 1909 - m. Roman, 1938)



    Pastrat In amintirea obstilor din Botosani si Roman ca "unul dintre scriitorii de prim rang ai literaturii romane..." (F. Aderca) si "o vibranta si autentica personalitate iudaica" (Ury Benador).
    In observatiile sale, Ov. S. Crohmalniceanu s-a referit la luciditatea
    acceptarii de catre Blecher "a statutului sau de bolnav incurabil". A
    murit In varsta doar de 29 de ani, dupa ce, timp de aproape zece ani, a
    trait imobilizat, Intr-un sanatoriu. Volume: Corp transparent
    (versuri), Intamplari din irealitatea imediata, Inimi cicatrizate,
    Vizuina luminata (1971) etc.

    • "...un scriitor unic... un remarcabil stilist... atrage si
    cucereste si prin simtul de umor prin care autorul Incearca sa
    depaseasca latura tragica a existentei sale..." (Camil Baltazar).

    • "Ridicat la o expresie de arta romaneasca, din acel sange
    evreiesc prea ocarat si prea hulit, M. Blecher e, pentru noi, evreii
    din Romania, o distinctie, un blazon, o pledoarie" (Felix Aderca).

    • "«Intamplari din irealitatea imediata» este o carte fara
    corespondent In literatura romana. As apropia-o de Nadja, cartea de
    magie si onirism care va supravietui lui André Breton" (Sasa Pana).





  • RONETTI-ROMAN (n. 1853 - m. Iasi, 1908)


    S-a stabilit la Roman. In literatura romana a debutat cu satira Domnul
    Kanitverstan. In 1878, la Editura Librariei "Szöllosy", apare poema
    Radu. E prezent la cenaclul criticului Titu Maiorescu, unde leaga
    prietenii cu I. L. Caragiale si M. Eminescu. In 1900, apare drama In
    patru acte Manasse (a fost tradusa In idis de Iacob Sternberg). In
    1893, apare volumul Doua masuri (articole legate de problema evreiasca;
    vezi R.E. nr. 119/2000). In 1905, este decorat cu medalia "Bene
    Merenti", cl. I, In aur, pentru merite literare.?

    • "[Manasse] - una dintre cele mai nobile opere ce au onorat literatura romaneasca" (E. Lovinescu).

    • "[Manasse] - una dintre cele mai impunatoare opere dramatice ale
    literaturii noastre, prin problema reala si acuta pentru acea epoca, pe
    care autorul o ia In dezbatere cu sinceritate si o pricepere scenica
    impresionante: asimilarea israelitilor In societatea romaneasca" (I. Negoitescu).





  • FILIP BRUNEA-FOX (FILIP BRAUNER) (n. Roman, 1898 - m. Bucuresti, 1977)


    A urmat cursurile primare la Roman. Numit, pe drept, "Regele
    Reportajului" este socotit si "primul reporter al pogromului legionar
    din Bucuresti, 1941". "Ochiul reporterului e ca un ochi de musca: un
    ochi multiplu" - spunea el. Volume: Cinci zile printre leprosi; Orasul
    macelului - subintitulat Jurnalul rebeliunilor si crimelor legionare
    (1944); Reportajele mele (1928-1938) etc. Fotograful I. Berman avea
    sa-l Insoteasca de multe ori, In drumurile sale, pe acest "reporter
    hiperbolic, cu lumea-n buzunare" (St. Baciu).

    • "Brunea s-a instalat In gazetarie, cu bagajele lui de poet al
    avangardei cu tot, aruncand prin reportaje imagini ce nu erau obisnuite
    In asemenea texte eminamente ne-literare..." (Al. Mirodan).

    • "...Cavaler fara capa si spada al presei romanesti" (Stefan Roll).

    • "...Cand va fi o zi a bilanturilor, se va vedea cat datoreaza caracterul modern al presei lui Brunea-Fox" (Geo Bogza).






  • SUCHARD RIVENZON (n. 1890, Roman)


    Pedagog si ziarist (si-a facut debutul In paginile publicatiei
    "Actualitatea"). La Roman, a fost institutor la Scoala Israelito-Romana
    (elev al acestei scoli, Intre anii 1896-1900). A studiat si la Scoala
    Industriala, al carei director avea sa fie In 1914. In 1934, s-a
    stabilit In Capitala. In 1940, a fost numit secretar general al
    Comunitatii Evreilor din Bucuresti. Este ales "Senator de Cetatea
    Alba", sub guvernul Argetoianu-Iorga. Dintre operele sale, amintim Ce
    este educatia? (premiata). Decoratii: "Avantul tarii" (1913); "Crucea
    comemorativa" (1918); "Victoria" (1918); "Coroana Romaniei" (1922). A
    adus o contributie la dezvoltarea scolilor evreiesti cu predare a
    limbii romane de catre profesori romani.




  • JEAN MIHAIL (Mihailovici) - (1896-1963)



    Regizor de film, scriitor. "Personalitate marcanta a cinematografiei romanesti, Inca din perioada de pionierat" (Manole Marcus).
    A urmat scoala la Roman, iar Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica
    la Bucuresti (clasa maestrului Nottara). Debutul regizoral, In 1924, In
    filmul Pacat, ecranizare dupa Caragiale. A fost profesor de regie de
    film la I.A.T.C. "I. L. Caragiale" (1950-1952). A scris: Filmul
    romanesc de altadata. A transpus pe pelicula piesa Manasse, de Ronetti
    Roman (1925), Cerere In casatorie, de Cehov etc.




  • SAVIN BRATU (Barasch) - (n. Roman, 1925 - m. Bucuresti, 1977)

    Critic
    si istoric literar. Asistent la Universitate (catedra de Teorie a
    Literaturii). A fost redactor la presa de tineret, cronicar la "Gazeta
    literara". Opere: Ipoteze si ipostaze; De la Sainte Beuve la noua
    critica; Ibraileanu - omul; Mihail Sadoveanu. O biografie a operei
    (realizata In colaborare cu criticul si istoricul literar Zoe
    Dumitrescu Busulenga); Ion Creanga etc.




  • MICHAEL SOLOMON

    "M-am
    nascut la Galati, important port romanesc la Dunare. Parintii mei... si
    eu am petrecut cea mai buna parte a copilariei, incluzand primii ani de
    studii, In micul oras moldovean Roman...". Aici a initiat chiar un
    teatru de revista, cu unele cuplete politice. A facut studii de drept.
    A Imbratisat, Insa, munca de jurnalist, fiind corespondent, la Londra,
    al unui ziar bucurestean. S-a Incorporat In armata britanica. In 1948,
    revenit In Romania, este arestat - "pentru crima de spionaj Impotriva
    Uniunii Sovietice In favoarea Marii Britanii". Eliberat, dupa 17 ani de
    Inchisoare, emigreaza In Canada. Aspecte din aceasta perioada sunt
    reflectate In volumul autobiografic Magadan. O alta opera a sa -
    Tragedia de pe Struma - este un strigat de revolta si durere pentru
    uciderea celor 769 de evrei.




  • RICHARD STEIN (1909-1992)



    Compozitor, "creator autentic... si-a Inscris numele In cartea de aur a muzicii usoare romanesti" (L. Profeta).
    Studii la Bucuresti si Paris. Renumit pentru melodiile: Sanie cu
    zurgalai (1937); Flori de camp; Ti-am luat un martisor s.a. In 1924, a
    fost numit profesor de muzica la "Liceul teoretic mixt evreiesc". A
    facut parte din comitetul Asociatiei "Macaby", a sectiunii sioniste "Or
    Zion".




  • MIHAIL FLORESCU (n. 1912, Roman)

    Chimist,
    membru al Academiei Romane. Dupa 1944, a fost profesor universitar,
    ministru adjunct la Ministerul Industriei Metalurgice si ministru al
    Industriei Chimice, al Petrolului si Chimiei, vicepresedinte al
    C.N.S.T. Scrieri: Industria chimica si petrolifera In Romania; Economia
    mondiala, orizont 2000; Cibernetica, automatica si informatica In
    industria chimica; Dimensiunile cugetarii etc.



  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135921
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: IN ROMANIA[1]

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


    Continut sponsorizat


    Sus In jos

    Pagina 6 din 41 Înapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 23 ... 41  Urmatorul

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


     
    Permisiunile acestui forum:
    Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum