IN ROMANIA[1]

Pagina 5 din 41 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 23 ... 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:24

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La inițiativa președintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internațională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfășurat sub președinția onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoștință în alocuțiunile rostite de doi președinți succesivi (Ion Iliescu și Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se așterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai știi ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru așteptarea prudentă?

Pe undeva, liniștea generalizată de azi – întreruptă ici și colo de invectivele antisemiților – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităților, a biografiei intelectualității române reprezentative, a istoriei evenimențiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale și existențiale asupra trecutului și prezentului nostru, din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioși pe cont propriu în ultimii zeci de ani și combătute de alți cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate și asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică și (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuțioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfășurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalității, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni pașnici, blînzi și inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetățenilor, să-i lovească, să-i jefuiască și să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conțină mai multe trepte de explicitare. Una din ele așază la temelii complicitatea intelectualității reprezentative. Nume de frunte ale intelighenției românești, directori de conștiință ai poporului dezorientat și-au pus în repetate rînduri puterea influenței în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îți repetă insistent că evreul de lîngă tine aparține unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putință?”, ar trebui să recitim intervențiile publice ale numeroșilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid și pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetățenești pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaționale, și îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste și îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze țara”.

- Cezar Bolliac, revoluționar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregații funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndești că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele românești, lipsindu-i de mijloacele de existență: “Veți vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii și accizarii evrei; veți vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit și peste 2-3 ani iese cu capital mare, veți vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ținut străinilor, am zis că noi nu recunoaștem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendința de a cîștiga fără muncă, lipsa simțului demnității și ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenția evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-și stabili un stat pur evreiesc și declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca națiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenția în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor și asupra caracterului ocult al acțiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia și sprijinul său: francmasoneria religioasă și aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceștia ca fiind o “boală” și propune soluția radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem granițele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînță din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezați ar trebui să primească cetățenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungați din țară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei românești, intelectual enciclopedic și figură emblematică a politicii naționale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate și la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca nație năvălitoare, cît mai mult. Pînă și în profesiunile libere, pînă și în învățămînt, în știință, în literatură, ca avocați, ca medici, ca arhitecți, ca profesori, tot mai mulți, cu filologii, cu ziariștii, cu poeții, cu criticile lor, ei ne dau pur și simplu afară din țara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic și literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conștiinței și al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Și să pornim la recîștigarea prin truda de fiecare zi și prin perfecta bună înțelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, și să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, așa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unității naționale (dar și politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetățenia română și drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea și moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele românești cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, își închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur și simplu un mijloc de dărăpănare morală a societății românești”.

Iar apoi, cînd cuvintele și-au atins ținta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 și 380.000 de ființe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.04.14 9:29, editata de 5 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Copiii Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 20.09.09 14:57

Copiii Holocaustului
Decenii
la rind au fost fortati sa taca. Acum, marturia lor a inceput sa ajunga
si la tineri. Este vorba de supravietuitorii polonezi ai Holocaustului, se arata intr-un documentar publicat de
Deutsche Welle.
***
Unii evrei europeni au supravietuit celei mai atroce crime comise vreodata impotriva umanitatii. Unii, putini, au supravietuit Holocaustului, chiar si in Polonia. Numarul lor actual este estimat la circa 3.000 de persoane.
Dar, sub comunisti, acesti oameni au fost siliti sa taca. Istoria evreiasca, istoria lor personala era tabu in regimurile totalitare cuprinse in blocul rasaritean.
In multe state est europene supravietuitorii Holocaustului
au inceput sa se organizeze abia in anii 90. La peste sase decenii de
la Shoah, supravietuitorii campaniei naziste de exterminare a evreilor
europeni au rupt tacerea, adresindu-se mai ales celor tineri. Au
inceput sa publice carti, sa dea curs invitatiilor unor scoli si
universitati si sa raspunda intrebarilor elevilor si studentilor.
Anna Drabnik de pilda este una dintre cele mai tinere supravietuitoare ale Holocaustului.
Ea s-a nascut la inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Niste
straini au ascuns copila si au salvat-o. Apoi, evreica poloneza a
inceput sa se ocupe de batrinii care au reusit sa scape cu viata din
urgia nazista. Azi, ea conduce organizatia numita Copiii Holocaustului. Mai nou, Anna Drabnik incearca sa mentina vie memoria cataclismului si amintirea celor care i-au salvat pe supravietuitorii Holocaustului, considerind ca aceasta munca reprezinta datoria ei.
Supravietuitorii si-au creat acum citiva ani o asociatie, iar in cartile pe care le-au scris pentru tineri isi povestesc viata.
Nu
putini descriu modul eroic in care s-au comportat cei ce i-au salvat,
riscindu-si viata pentru fiecare evreu ascuns de ucigasi. Potrivit
Annei Drabnik, „elevii afla despre noi mai intii din carti. Apoi ne
intilnim cu ei, stam de vorba in grupuri restrinse. Si ne pun
intrebari, intrebari adesea cu adevarat bune. Pe oameni ii emotioneaza
mult intilnirile cu noi, cu martori oculari autentici”.

Krystyna Budnicka
avea 7 ani cind a inceput razboiul. Si-a petrecut o parte din copilarie
in ghetoul Varsoviei, cartierul in care nazistii au inghesuit la un
moment dat o jumatate de milion de evrei. In cartea ei descrie cum a
supravietuit in conductele subterane ale sistemului de canalizare al
Varsoviei, fiind apoi ascunsa de maicile de la o manastire crestina.
„Am
iesit dintr-un astfel de canal dupa noua luni. Din pacate insa, fara
parinti si fara surori. Ei au murit. Doar o cumnata de-a mea si cu mine
am ramas in viata, nu stiu nici eu prea bine cum. Si fratii mei si-au
pierdut viata”, isi aminteste Budnicka. Krystyna s-a adresat in multe
rinduri tinerilor polonezi si germani, sperind ca salvatorii ei sa
devina eroii noilor generatii, iar curajul lor civic sa nu fie dat
uitarii.
Ne deplasam in orice sat, oricit de mic, in care sintem
invitati, a mai spus Krystyna Budnicka, exprimindu-si vointa de a vorbi
oricui doreste s-o asculte, despre destine si oameni; de a le mentine vie memoria cit timp o vor mai tine puterile, oricit de greu i-ar fi sa-si evoce dureroasele amintiri.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tragedia “Mefkure”: citeva intrebari istorice Lucian Zeev-H

Mesaj Scris de Admin la data de 20.09.09 14:55

Tragedia “Mefkure”: citeva intrebari istorice Lucian Zeev-Herscovici
In noaptea de 3 spre 4 august 1944 au parasit portul Constanta trei
vase cu evrei in drum spre Palestina mandatara: “Morina”, “Bulbul”,
“Mefkure”. Acestea erau vase turcesti mici care navigau sub pavilionul
Crucii Rosii Internationale. La inceput, guvernul roman recomandase
Organizatiei Sioniste semilegale sa amine plecarea vaselor, iar Crucea
Rosie nu acceptase sa le acorde patronajul. Cauza era intrarea Turciei
neutre in razboi de partea puterilor aliate, Romania fiind inca in
tabara Axei.




“Shlihimii” din Eretz Israel (ajunsi in Romania ca parasutisti
britanici) au cerut insa plecarea vaselor, cu orice pret si orice
pericol, pentru a nu se opri aliaua: exista ideea ca daca aceste vase
nu vor pleca, aliaua se va opri pentru o perioada indelungata. Crucea
Rosie Internationala a acceptat si ea sa-si ofere patronajul. Pe vase
se aflau evrei din Romania, unii dintre ei oameni bogati care isi
cumparasera bilete de calatorie si fusesera obligati sa adopte orfani
sau orfane reveniti din Transnistria (dindu-le numele lor) si sa le
cumpere bilete de calatorie si acestora. Pe vapoare se mai aflau tineri
sionisti locali, precum si refugiati evrei din Polonia si Ungaria
aflati in Romania pe drum spre Eretz Israel.


Situatia politica a Romaniei la acea data avea un caracter special.
Tratativele pentru iesirea ei din razboi sau pentru intoarcerea armelor
si trecerea acestei tari de partea Puterilor Aliate erau in toi. Armata
Sovietica inainta vertiginos. Frontul ajunsese la Iasi-Chisinau. Unii
dintre evreii bogati urcati pe vapoare fugeau nu atit de regimul
antonescian, cit de frica rusilor si bolsevismului. Armata britanica
patrunsese in “pintecele moale al Balcanilor”. Desi aliate, Uniunea
Sovietica si Marea Britanie erau din ce in ce mai mult rivale. Desi
soarta Romaniei fusese discutata la Conferinta de la Teheran, mai erau
inca dispute.

Romania servise
ca tara de refugiu cetatenilor polonezi in timpul celui de al Doilea
Razboi Mondial. Unii dintre ei incercasera sa o foloseasca si drept
tara de tranzit. Toate partidele politice fusesera scoase in afara
legii inca din timpul dictaturii regale. Ele nu recapatasera un statut
legal, dar activau in conditii semilegale: maresalul Antonescu avea
nevoie de consultanti cu experienta, iar acestia nu puteau fi decit
sefii fostelor partide politice. Mai mult, acum, cind soarta razboiului
era clara, ei pregateau iesirea Romaniei din razboi si intoarcerea
armelor. Acesti oameni, impreuna cu regele Mihai I, organizau actiuni
diplomatice menite sa schimbe situatia, precum si guvernul. Siguranta
romana era probabil divizata: nu este exclus ca in cadrul ei sa se afle
atit antonescieni convinsi, adepti ai continuarii razboiului de partea
Germaniei, cit si adepti ai iesirii din razboi si a trecerii de partea
Puterilor Aliate, unii de partea puterilor occidentale (Marea Britanie
si Statele Unite ale Americii), altii, probabil putini la numar, dar
apropiati de grupurile comuniste, de partea Uniunii Sovietice.


Organizatia Sionista activa in conditii semilegale. Desi fusese scoasa
in afara legii, ea isi desfasura activitatea sub forma asa - numitei
“Executiva Zissu”. Este evident ca activitatea ei era cunoscuta
Sigurantei si tolerata de guvern, interesat in rezolvarea problemei
evreiesti prin emigrare. De asemenea, este evident ca Siguranta
supraveghea activitatea Organizatiei Sioniste. In perioada la care ne
referim au existat si activitati coordonate. Este evidenta si existenta
relatiilor intre polonezii refugiati, precum si existenta legaturilor
intre evreii polonezi refugiati si Organizatia Sionista. De asemenea,
este evidenta legatura intre refugiatii polonezi din Romania si
guvernul polonez in exil de la Londra. Se pune intrebarea daca acesti
refugiati polonezi nu au contribuit la stabilirea unor legaturi intre
guvernul roman si guvernul polonez in exil, iar acesta – intre guvernul
roman (sau intre adeptii liniei pro-britanice care se straduiau sa
inlature regimul antonescian si sa produca turnura politica indreptind
Romania spre tabara Puterilor Aliate) si intre guvernul britanic. Se
pune intrebarea daca Organizatia Sionista Mondiala nu ar fi avut si ea
un rol in acest sens. Se poate vorbi oare despre un triunghi sau despre
un patrulater? Actul de la 23 august 1944 a dovedit tocmai victoria
acestor forte prooccidentale – proaliate: cel putin momentan, Romania
nu a devenit comunista si nu a fost ocupata de Armata Sovietica, fapt
care a produs furia unor conducatori comunisti romani aflati in exil la
Moscova.

Probabil ca
desfasurarea evenimentelor era prevazuta (daca nu chiar stiuta) de
Siguranta si guvernul roman, ceea ce a determinat sfatul dat
Organizatiei Sioniste sa amine (deocamdata) plecarea vaselor, pe linga
intrarea in razboi a Turciei neutre.

Dar
care este legatura intre aceste evenimente si tragedia vasului
“Mefkure”? Cercetari istorice au demonstrat ca scufundarea vasului (in
noaptea de 4 spre 5 august, in apropierea tarmului turcesc european,
linga portul Igneada) a fost un act premeditat. Credem ca aceasta
tragedie trebuie judecata in cadrul contextului international. Lucrarea
inginerului Albert Finkelstein din Franta, originar din Romania, a
carui sora, Sophie Finkelstein, s-a aflat printre pasagerii de pe
“Mefkure”, lucrare aparuta mai intii in limba engleza si apoi in limba
romana in traducerea subsemnatului (in anul 1993), a demonstrat ca
scufundarea vasului a fost premeditata, de catre citeva vase germane.
Autorul a demonstrat ca submarinul sovietic SC-215 (despre care s-a
afirmat ca ar fi scufundat vasul “Mefkure” din greseala) se afla la
coordonate geonavale care demonstreaza ca nu putea fi el atacatorul. In
jurnalul sau de bord apare ca a scufundat un vas cu oameni inarmati. De
asemenea, se stie ca: vasele au fost fotografiate la Constanta;
navigatia le-a fost permisa numai intr-o ordine stricta iar cind
aceasta ordine a fost schimbata si unul din vase a fost luminat de un
reflector, nu a fost atacat (nu era “Mefkure”); pe “Mefkure” au fost
inghesuiti tinerii si tinerele buni de munca si barbatii buni de lupta;
supravietuitorii au auzit vorbindu-se limba germana; contra
supravietuitorilor au fost asmutiti ciini pentru a-i ucide pe
eventualii buni inotatori in stare sa ajunga la vasul “Bulbul”.
Inginerul Albert Finkelstein a observat prezenta citorva vase militare
germane in portul Constanta, pentru reparatii. In noaptea respectiva,
unele au iesit in larg. Ipoteza sa este ca acestea au tras asupra
vasului “Mefkure”, ales in mod intentionat, iar unul din ele (probabil
o salupa) pare sa fi fost scufundat de submarinul sovietic SC-215. Teza
agresorului german a fost sustinuta (teoretic) si de catre Mordehai
Rossel, fost conducator sionist in Romania, in volumul sau in limba
ebraica “Tik Mefkure”. Referiri la aceasta teza apar – recent – intr-o
carte a istoricului israelian, doamna profesor universitar Dalia Ofer;
intr-o carte a istoricului si ziaristului evreu din Romania, Mihai
Stoian; intr-o carte a ziaristului si istoricului evreu american
originar din Romania, Ion C. Butnaru. Teza unui agresor sovietic a fost
sustinuta de istoricul german Jurgen Rohwer, de ziaristul roman Serban
Gheorghiu si (partial) de istoricul israelian Jacob Geller.

De ce tocmai “Mefkure”?

Elementul principal care a determinat scufundarea vasului – care ar
trebui luat in consideratie de catre toti cercetatorii si asupra caruia
a accentuat Albert Finkelstein – este prezenta pe vas a cinci ofiteri
polonezi cu grade inalte si profesiuni militare importante din armata
generalului Anders, care depindea de guvernul polonez in exil de la
Londra. Acestia fusesera ascunsi la Constanta si au urcat pe vas
deghizati in refugiati evrei. Faptul este mentionat de un document
provenit din arhiva Sigurantei Romane, aflat actualmente in arhiva
Institutului “Yad Va-Shem” de la Ierusalim. Documentul (mai precis
faptul), cunoscut de A.L.Zissu putin dupa actul de la 23 august 1944, a
fost publicat de Albert Finkelstein in volumul “Tragedia Mefkure”.
Acest document mentiona, sec, faptul ca plecarea acestor ofiteri
polonezi (ale caror nume, grade si profesiuni militare erau indicate) a
fost permisa, dar ei nu au ajuns la destinatie.


Care era cauza faptului? Oare ofiterii polonezi cu grade inalte ai
guvernului anticomunist devenisera incomozi pentru toate partile, dupa
ce statusera nederanjati in Romania cu buna stiinta a Sigurantei? Cine
a determinat pe conducatorii Organizatiei Sioniste ilegale sa accepte
imbarcarea acestor ofiteri pe vasul cu emigranti evrei si din ce motiv?
Care era motivul si scopul Organizatiei Sioniste in aceasta actiune?
Oare acesti ofiteri polonezi nu erau si detinatori ai unor secrete
diplomatice (ori pregatiti si trimisi special pentru a le transmite) in
legatura cu apropiata turnura politica? Oare avea Siguranta romana
agenti in Organizatia Sionista, pina la cele mai inalte cercuri, intre
evrei? Oare scufundarea vasului ar fi insemnat ratarea unei initiative
diplomatice de tratative pentru scoaterea Romaniei din razboi,
schimbarea regimului in aceasta tara si trecerea ei de partea puterilor
occidentale aliate, ceea ce ar fi urmat sa previna ocuparea ei militara
de catre U.R.S.S. si bolsevizarea ei imediata? Oare poate fi
interpretata aceasta actiune ca o victorie (temporara) a grupului
conducator progerman (sau devotat maresalului Ion Antonescu) din
Siguranta, eventual aliat cu agentii deveniti prosovietici din cadrul
ei, asupra agentilor (sau ofiterilor de Siguranta) de orientare
probritanica si prodemocrata? Exista vreo legatura intre tragedia din
noaptea de 4 spre 5 august si lovitura de stat din noaptea de 23 spre
24 august 1944?

Oricum, credem
ca tragedia “Mefkure” trebuie analizata nu numai in contextul
Holocaustului poporului evreu si al luptei pentru imigrare in Eretz
Israel, ci si in contextul evenimentelor internationale contemporane.
Cercetari de arhiva ar putea da raspunsuri la aceste intrebari.


Interesanta este si ipoteza ziaristului Mihai Stoian, exprimata in
cartea sa, “De la Struma la Mefkure”, in anul 1995. Dintre cei cinci
supravietuitori de pe Mefkure (care au reusit sa ajunga inot la vasul
“Bulbul”), doi ar fi dintre ofiterii polonezi deghizati, barbati
puternici, in floarea virstei, buni inotatori. Unul dintre ei a salvat
si o studenta din Suceava, slaba inotatoare, care lesinase. (Ceilalti
doi supravietuitori, sotii Fullop detineau centuri de salvare, iar cei
sase membri ai echipajului, marinari turci, care s-au salvat au folosit
unica barca de salvare existenta). Oare arhivele ar putea oferi
informatii suplimentare fata de declaratiile imediate ale
supravietuitorilor, cunoscute (si publicate de Albert Finkelstein)?
Oricum, daca cei doi supravietuitori ar fi fost ofiteri polonezi aflati
in misiune diplomatica periculoasa si deghizati, ei nu si-ar fi
dezvaluit secretele in fata reprezentantilor Crucii Rosii si a Agentiei
Evreiesti. Mai ales ca pasagerii celor trei vase detineau certificate
de imigrare in Palestina.

Nu
vreau sa continui cu ipoteze si fantezii, desi acest lucru este necesar
oricarui istoric, mai ales celui lipsit de cunostinte in domeniul
stiintelor aplicate, pentru a reconstitui faptele. Cercetari viitoare
de arhiva vor lamuri, poate, lucrurile.

..........................................................


http://isro-press.net/Portal/index.php?option=com_content&view=article&id=284:probleme-1&catid=80:probleme-de-istorie&Itemid=59
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii si armenii, popoare legate prin suferinta...

Mesaj Scris de Admin la data de 20.09.09 13:21

Evreii si armenii, popoare legate prin suferinta...

Sa incepem cu o anecdota. Un evreu in virsta, pe patul de moarte
inconjurat de o multime de nepoti, isi traia ultimile clipe de viata.
Inainte de a-si da sufletul, batrinul face semn nepotilor sa se apropie
ca are ceva foarte important sa le spuna. Cu o ultima rasuflare
rosteste: Sa aveti grija de armeni si inchise ochii. Nepotii
nedumeriti, il intreaba pe rabin ce a vrut sa spuna bunicul prin
aceasta afirmatie. Rabinul, intelept, le explica ca daca evreii nu-i
vor proteja pe armeni, dupa ce vor fi ei exter­minati, va veni rindul
evreilor.

Stim cu totii ca orice anecdota are un simbure de
adevar si a fost creat sa eviden­tieze un fapt, sa ironizeze o
nedreptate. In cazul de fata, anecdota scoate in relief legatura dintre
cele doua popoare cu privire la pagina cea mai neagra a istoriei lor,
si arata obligatia morala pe care o au evreii in lupta de recunoastere
a Genocidului Armean.

Publicatia Studia Hebraica a Centrului
Goldstein Goren de Studii Ebraice a Fa­cultatii de Litere din Bucuresti
publica in numarul 5 din 2005 un studiu semnat de Felicia Waldman
intitulat „Ce a invatat Hitler de la Genocidul Armean“ care ex­plica in
detaliu intelesul vorbelor intelepte rostite de batrinul din anecdota.

Au fost de-a lungul anilor evrei care i-au sprijinit pe armeni,
care au luptat cot la cot cu ei pentru a face cunoscut Genocidul
Armean. Nimeni nu ar fi putut sa-i inteleaga mai bine pe armeni decit
evreii si multi din ei i-au inteles. Inca din primele zile ale
ge­nocidului, personalitati de origine evreiasca nu au precupetit nici
un efort pentru a-i proteja pe armeni pentru a face cunoscute
atrocitatile comise impotriva lor. In acei ani ei nu aveau nici tara,
nici putere economico-politica, si nici nu stiau ce avea sa li se
in­timple peste un sfert de secol, dar aveau un lucru mai presus de
toate acestea – aveau omenia.

Sa numim cativa din acesti evrei nobili, acesti oameni drepti si cinstiti.
Henry Morgenthau (1856-1946) am­ba­sa­dor al Statelor Unite la
Constantinopol in perioada genocidului armean (1913-1916), a consemnat
si prezentat evenimentele sin­geroase la care a fost martor ocular.
Franz Werfel (1890-1945) scriitor, a facut cunos­cut lumii, prin
romanul „Cele 40 de zile de pe Musa Dagh“, genocidul comis inpotriva
armenilor. Rafael Lemkin (1900-1959), avocatul care a introdus, la
Congresul Na­tiunilor Unite din 9 Decembrie 1948, ter­menul de genocid,
a aratat ca atrocitatile comise impotriva armenilor reprezinta un caz
tipic de genocid, afirmatie pe care a intarit-o in interviul acordat in
anul 1949, postului american de televiziune CBS. Israel Charney
directorul Institutului Holocaus­tului din Jerusalim, editorul sef al
„The Encyclopedia of Genocide“ si-a aratat, prin scrieri si conferinte,
sprijinul fata de cauza armeana si lupta pentru ca Genocidul Ar­mean sa
fie recunoscut de Guvernul Israe­lului. Congresmenul Adam Schiff,
susti­nator al cauzei armene, a introdus anul tre­cut in Congresul
American Rezolutia HR.106 a Genocidului Armean. Chiar cu citeva
sapta­mini in urma, la sfirsitul anului trecut, Aca­demicianul Elie
Wiesel, originar din Rom`­nia, detinator al Premiului Nobel pentru
Pace, declara intr-un interviu acordat zia­rului „The Philadelphia
Jewish Voice“ din Noiembrie 2007:

De ani si ani lupt pentru
dreptul de co­me­morare al genocidului armenilor. Cum asi putea eu sa
le spun armenilor ca ei nu au dreptul, cind toata viata am luptat
pentru comemorarea holocaustului poporului evreu? Inteleg punctul de
vedere al Presedintelui Bush. Insa eu, ca persoana particulara, nu
trebuie sa tin seama de reactia Guvernului Turciei. Parerea mea este ca
daca ar fi existat in acele zile cuvintul genocid, ceea ce sa intimplat
armenilor s-ar fi numit Genocid. Toata lumea este de acord ca au fost
masacre, dar cuvintul genocid a fost creat mai tirziu. Eu cred ca
armenii au fost victime ale genocidului si ca evreu este de datoria mea
sa fiu de partea lor.

* * *

Armenii si evreii sint
popoare stravechi, care au trait secole intregi raspinditi in lume,
fara tara, fara patrie, asupriti, per­se­cutati, oprimati dar care au
rezistat, au su­pra­vietuit vicisitudinilor istoriei. Ambele popoare au
avut aceasi soarta. Au existat dictatori, organizatii politice,
guverne, care au vrut sa-i extermine, sa-i stearga de pe fata
pamintului, organizatii politice, guver­ne, ale caror ambitii
criminale, genocidale au esuat, vitalitatea acestor doua popoare fiind
mai puternica decit ambitiile meschine ale acelora.
Soarta a facut
ca aceste popoare, in tarile prin care au trecut, in orasele in care au
trait, sa vina in contact unele cu altele, sa traiasca alaturi.
In
Rom`nia, armenii si evreii au fost in contact permanent, ca vecini de
case, de pravalii, ca tovarasi de breasla sau parteneri de afaceri. Au
trait impreuna, cot la cot, in Moldova, la Iasi, unde s-a nascut
miscarea sionista, la Botosani si Dorohoi unde faceau negot impreuna,
in Bucovina, la Hotin, cu biserica armeneasca in centrul cartierului
evreiesc, si Cernauti, unde s-au ocrotit unii pe altii, in Basarabia,
la Chisi­nau si Balti, in Transilvania, la Sibiu si Bra­sov unde-i
intilnim asociati in case comer­ciale.

Armenii si evreii,
moldoveni, bucovi­neni, basarabeni, transilvaneni, au trait unii linga
altii, au plins impreuna, au ris im­preuna, s-au bucurat unul de
celalalt si s-au intristat la durerea celuilalt.
Acelasi lucru
s-a intimplat si in Mun­tenia. In Bucuresti, primul document care
atesta prezenta coloniei armene in oras este legat si de comunitatea
evreiasca. Docu­men­tul din 13 noiembrie 1593, din vremea lui Mihai
Viteazul, arata ca in timpul ma­celului turcesc de la acea data sint
omoriti citiva evrei si citiva armeni de pe Podul Tirgului de Afara.
Mai tirziu, breslele etnice ale evreilor si armenilor sint amintite in
vremea lui Constantin Brincoveanu, plat­nice a ploconului hanului.
Aceste doua bresle, singurele bresle etnice din Capitala, au functionat
pina la Regulamentul Orga­nic, fiind apoi reinstituite, din ordinul
Con­siliului Municipal, cea a evreilor la 18 august 1832, cea a
armenilor in 1845.

Comunitatea evreiasca a fost
intot­deau­na mult mai numeroasa decit cea arme­neasca. Ca exemplu in
anul 1930 numarul lor in Bucuresti era 70 de mii de suflete, in timp ce
al armenilor de sub 5 mii. Ambele colonii aveau sa scada numeric
simtitor in timpul si dupa al doilea razboi mondial, din cauza
holocaustului si a repa­trie­rilor in Palestina a evreilor, in Armenia
a armenilor, iar apoi datorita migratiei in America.
Au existat
perioade grele pentru evreii din Rom`nia, desi mai lejere decit in alte
tari est-europene, au existat perioade cind ei au fost umiliti,
persecutati, omoriti si de­portati. Nici armenii nu au fost scutiti de
persecutii. Bineinteles la cu totul alta scara decit evreii, dar au
fost si ei persecutati, in special aceia care detineau pasapoarte
straine.
Au fost cazuri cind muncitori armeni din Constanta, Galati
si Bazargic au fost expulzati din tara, iar in vremea legiona­rilor,
pravaliile lor rechizitionate de mem­brii organizatiei
ultranationaliste.
Legatura de prietenie dintre armeni si evrei a
continuat si in vremurile moderne. Sa va impartasesc din propria
experienta. Am copilarit intr-un cartier mixt armeano-evreiesc, am avut
prieteni evrei si i-am cu­noscut bine si va pot asigura ca multi dintre
ei erau oameni deosebiti ca sensibilitate si corectitudine, atribute
dobindite, probabil, datorita suferintelor natiei lor. Mai tirziu, pe
vremea cind eram elev la scoala armea­na, detasamentele de pionieri ale
scolilor mi­noritatilor conlocuitoare - armeana si evreiasca,
apartineau de aceeasi instructoare de pionieri si aveau activitati
comune. Acest lucru a dus la crearea de noi prietenii si a facut sa
frecventam Teatrul Evreiesc de Stat, unde urmaream, si ascultam la
casti, piese de teatru vorbite in idis.

Sa aratam ca Dr. Moses
Rosen (1912-1994) Ra­binul-Sef al Comu­nitatii Evreilor din Rom`nia
timp de aproape jumatate de secol (1948-1994) a avut in toata acea
perioada relatii de amicitie, colabo­ra­re si respect cu liderii
comunitatii armene, iar de Catolicosul Vaz­ken Balgian l-a legat o
strinsa prietenie.
Corectitudinea evreilor din Ro­m`­nia si
afinitatea lor fata de armeni con­ti­nua si in zilele noastre aparind,
ori de cite ori au ocazia, adevarul despre Genocidul Armean. Ca dovada
sa aratam afirmatiile profeso­rului si cercetatorului Teodor Wexler cu
privire la tragedia armeana. Wexler, autor a nume­roa­se lucrari si
articole despre istoria evreilor din Romania, in studiul recent
publicat „A fost Holocaust in Rom`nia?“ scria urma­toarele:

A
existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase,
practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a
existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si
religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust
impotriva nationa­li­tatilor din fosta Iugoslavie, practicat de
Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pen­tru a marca victima, este
nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al
kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are
particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De
asemenea, fiecare colectivitate umana im­po­triva careia s-a aplicat un
set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera
detinatoarea monopolului sufe­rin­tei. Numai cunoasterea colectivitatii
asu­pra careia s-a produs holocaustul, a numa­rului de victime si a
epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de
unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comu­nitatii respective.

Sa dam un ultim exemplu de afinitate intre armeni si evrei, exemplu
aproape de casa, ca timp si spatiu. Anul trecut, dupa ce presa
rom`neasca a facut mare vilva cu apelativul armean competent, nu a
trecut mult si a aparut in presa americana un alt apelativ, de data
acesta de evreu cumse­cade, ce facea aluzie nu la doctorul Ghe­migian
ci la newyorkezul David Kahane.
Armenii de pretutindeni au fost si
sint recunoscatori acelor evrei inimosi, purtatori ai simtamintelor de
adevar si dreptate, care au luptat si lupta impotriva Guvernelor si
conationalilor, orbiti de avantaje economice si amenintarile Turciei,
pentru recu­noas­te­rea Genocidului Armean in lume, inclusiv in Romania.

http://www.araratonline.com/story/evreii-si-armenii-popoare-legate-prin-suferinta
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

68 de ani de la Dictat. Marturii despre masacrele de la Ip s

Mesaj Scris de Admin la data de 20.09.09 13:18

68 de ani de la Dictat. Marturii despre masacrele de la Ip si Traznea

Anul 1940 reprezinta pentru români poate cea mai neagra fila de
istorie. In numai câteva luni am pierdut o treime din tara, dupa
cedarea Bucovinei si a Basarabiei de Nord catre URSS (17 iunie), la 30
august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai dupa
circa o saptamâna, pe 7 septembrie, sa cedam si Cadrilaterul
bulgarilor. Dintre toate, poate cea mai intiparita in memoria românilor
va ramâne cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor faptuite de armata
horthysta, sprijinita de o buna parte a etnicilor maghiari localnici.
In doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de români.

Masacrele
au inceput in 7 septembrie, când in localitatea bihoreana Mihai Bravu
horthystii au ucis 22 de români si au continuat pâna pe 18 septembrie,
când 58 de români au fost decapitati in centrul orasului Gheorgheni,
judetul Harghita. Insa cel mai afectat de teroarea horthysta a fost
judetul Salaj, unde au fost masacrati 477 de români. Cele mai lovite de
soarta au fost localitatile Ip, cu 157 de martiri, si Traznea, cu 87.
Singura vina a acestor oameni a fost ca s-au nascut români. Acum, la 68
de ani de la Dictat, doi fii ai Salajului care au supravietuit
macelului, Gavril Bucovan si profesorul universitar doctor Ioan Puscas
din cele doua localitati, au impartasit cu echipa „Gardianul”
amintirile acelor zile de groaza, atunci când in preajma lor au fost
secerati de armele horthystilor fratii, parintii si apropiatii lor, iar
scaparea lor din acel iad a fost o adevarata minune a lui Dumnezeu.

Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan
Marturiile
lui Gavril Butcovan din Ip, singurul supravietuitor de atunci, sunt
cutremuratoare. Gavril Butcovan, astazi in vârsta de 84 de ani, a
povestit echipei „Gardianul” clipele de groaza prin care a trebuit sa
treaca la doar 16 ani. „In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost
trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre
casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric, si
m-a cuprins o frica ce nu v-o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16
ani. In familie eram de toti 10 suflete. Parintii si 8 copii. Locuinta
era compusa din doua camere. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam
intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit
pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus ca sunt impuscati românii. Tata
nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta. Mama o
alapta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parca focurile de arma se
inteteau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata sa se uite
pe geam sa vada ce se intâmpla pe ulita, iar acesta i-a spus ca vede
oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii
pe fereastra. Strada era plina de militari horthysti si consateni
maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama, dupa ce a asezat-o pe
fetita in leagan, i-a spus tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu
bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe când tata a vrut
sa deschida usa, deja soldatii erau in curtea noastra. Unul dintre
criminalii horthysti s-a rastit la el, spunându-i sa iasa afara din
casa. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am
stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei
soldati, indreptând pustile spre noi. S-au rastit si la noi,
bineinteles in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat, aratând
spre leagan, ca ce va intâmpla cu fetita, la care soldatii i-au raspuns
ca o s-o creasca ei. Când am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu
fata in jos lânga peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in
care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am
prabusit lânga corpul neinsufletit al tatalui meu. Mi-am dat seama ca
sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru
ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe
fratii mei. In fata casei, la câtiva metri de mine, au ucis-o pe
sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse
dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar
surioara Ana, de 5 anisori, care, disperata, striga «Unde esti
maica?!», a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de
11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a
impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldati
unguri au sfârtecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras,
ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta. Cred si astazi ca
sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de lânga tata si am stat
culcat cu fata la pamânt, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea
celorlalti membri ai familiei. Pe lânga mine si mama au mai scapat cei
doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit
in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea
lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane
si au strapuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a marturisit cu
lacrimi in ochi Gavril Butcovan. Marturia acestuia continua: „Doresc sa
va mai spun ca cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece
orice inchipuire. Bataile si schingiuirile au inceput inainte de
masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost batuti pâna ce si-au dat
duhul. Lui Dumitru Sârca i-au taiat mâinile, lui Dumitru Chis i-au scos
ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot sa
uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia,
care era in durerile facerii. Barbatul a plecat dupa moasa, dar pe drum
a avut ghinionul sa se intâlneasca cu echipa criminala. Acestia, sub
amenintarea armelor, l-au intors din drum, iar odata ajunsi in curtea
casei l-au impuscat. Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta. O
alta tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani, si
Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau moarte si soldatii au vazut
ca acestea mai miscau, totusi au fost aruncate in groapa comuna si
ingropate de vii. Trebuie sa retineti ca in acea zi, de 14 septembrie
1940, orice român intâlnit pe strada sau gasit acasa a fost impuscat.
Trebuie sa va marturisesc adevarul pâna la capat. Nu toti consatenii
mei au pactizat cu criminalii horthysti. Au fost si maghiari care au
sarit in apararea familiilor de români, punându-si prin acest gest
viata in pericol. Astfel au fost salvati din mâna ucigasa a
horthystilor cel putin 3 familii de români. Cu siguranta, daca actiunea
criminala ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai multi care ar fi
sarit in ajutorul nostru, al românilor, si in mod sigur numarul celor
ucisi era mult mai mic”, a incheiat cu glasul plin de durere Gavril
Butcovan (foto dreapta).

La Traznea, preotul a fost ars de viu
In
data de 9 septembrie 1940, trupele horthyste au intrat in comuna
Traznea. Primele victime au fost copiii aflati cu vitele la pascut.
Dupa ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlantuit „asaltul”.
Români si evrei au fost ucisi cu focuri de mitraliere, strapunsi cu
baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit
93 de persoane, dintre care 87 de români si 6 evrei. In presa vremii se
relata despre cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa
casa de trupele ungare si impuscat lânga o capita de fân, impreuna cu
sotia si cele doua fiice ale sale, dupa care au fost ciopartiti cu
baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost
strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat
in cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a ars in casa
parohiala, care a fost incendiata. In Traznea se aflau si 9 soldati
români reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu
efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se
refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Traznea, unde au
fost rastigniti pe usa bisericii si impuscati.

Macelul vazut prin ochii unui copil de 8 ani
Despre
masacrul de la Traznea ne relateaza unul dintre supravietuitorii acelor
timpuri, cel care a ajuns ulterior medic si un om de stiinta recunoscut
de o lume intreaga, profesorul universitar doctor Ioan Puscas, care a
trait acele grozavii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a
supravietuit acelor masacre petrecute in 1940 in comuna Traznea. Arma
soldatilor honvezi a fost indreptata catre mine de trei ori. Ungurii au
tras atunci cu tunul chiar si in biserica. Inainte de 1940, ungurii si
românii traiau in pace in comuna. Masacrul de la Traznea a fost
provocat de groful Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a indemnat pe
honvezi sa ucida românii pentru a acapara cât mai mult pamânt. Pe noi
ne-au salvat de la moarte câteva familii de maghiari. Când au intrat in
casa, aveam la noi un consatean român care venise la tata cu calul
pentru potcovit. El nu stia ungureste. L-au impuscat in fata noastra.
Urmatorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureste, a vrut sa le
demonstreze ca suntem unguri pentru a ne salva vietile. Nu au vrut sa
il creada. «Büdös olá vagy!» (n.r. - esti un valah imputit!), strigau.
Norocul nostru era ca tata avea la el certificatul de nastere al unui
prieten, care era maghiar reformat. Când le-a aratat documentul, nu au
cercetat daca era intr-adevar al lui. Si-au cerut scuze ca erau sa
impuste un ungur”, si-a amintit marele cercetator stiintific. „Dupa
aceea a venit un alt val de ucigasi. «Acum numai János ar putea sa ne
salveze», ne-a spus tata, János fiind cel mai bun prieten de-a lui din
copilarie. Pentru ca ardea aproape tot satul, ca o minune, a aparut
János, care venise dupa o pompa si pentru a-l chema pe tata la
stingerea focului. Când a vazut care este situatia la noi, a inceput sa
strige la ei: «Carati-va, astia sunt de-ai nostri». Asa am fost salvati
pentru a doua oara, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar in
pivnita grofului si ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata,
lasându-ne pe noi la adapost sigur. Insa am fost gasiti si acolo. O
trupa de honvezi, impreuna cu un frate de a-l unui ucenic de a-l lui
tata, i-a adus si a confirmat ca suntem români. Ne-au scos din pivnita.
In spatele nostru, in sant, erau o gramada de morti si raniti. Unul
dintre soldati mi-a pus pusca la piept. Mi-am vazut moartea cu ochii.
Nu stiu de unde am avut putere, dar am inceput sa numar ungureste.
Soldatul a ramas mirat, nu a apasat pe tragaci, iar eu continuam sa
numar, apoi am inceput sa cânt un cântec unguresc, care mi-a venit in
minte. Nu stiu cât timp a trecut, arma lui era tintuita inca de pieptul
meu, când au aparut doua fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când
au vazut ce se intâmpla, s-au napustit asupra honvezilor, strigând:
«Nu va e rusine? Astia sunt de-ai nostri!» Apoi, ne-au luat de brat si
ne-au dus la o alta familie maghiara, Fazakas. In bucataria lor am stat
pâna ce a venit tata. Am avut noroc ca acest eveniment tragic s-a
petrecut ziua. Daca avea loc noaptea, ca si la Ip, numarul mortilor
sigur era mult mai mare, pentru ca acele persoane care ne-au ajutat nu
aveau de unde sa stie si sa intervina...”, a conchis doctorul Puscas.

Ioan Puscas, «fire recalcitranta, ostila reeducarii»
Perioada
1940-1944 nu a fost usoara pentru românii din Traznea. „Eram elev.
Pâna in clasa a V-a am invatat in limba maghiara. Eram tot timpul
premiant. In acest timp, groful venea des la tata, voia sa ma infieze.
Imi promitea ca ma trimite la scoala la Budapesta. Ar fi putut promite
orice, nu plecam cu el. Dupa 1944, o parte din unguri si groful au
fugit. Ulterior, el a fost condamnat la moarte, in lipsa, si i-a fost
confiscata toata averea”, ne-a povestit medicul. Soarta lui Ioan Puscas
nu a fost mai buna nici dupa 1944. Acesta a fost inchis, in perioada
1948-1950, pentru ca s-a opus comunismului. Motivul: „delict impotriva
ordinii sociale”. Pe biletul de iesire din puscarie aparea: „fire
recalcitranta, ostila reeducarii”. Dupa ce a fost eliberat, a fost
acceptat in scoala pentru a-si continua studiile de catre profesori
care ii cunosteau meritele. Altfel, ar fi fost imposibil, datorita
acelui bilet de iesire. In inchisoare s-a imbolnavit, facând abces
pulmonar, motiv pentru care, in dorinta lui de a se putea trata, si-a
dorit sa devina medic. Norocul a fost din nou de partea lui. A reusit
sa se inscrie la Facultatea de Medicina de la Timisoara. Doctorul
Puscas a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici si cercetatori
din România.

Iertam, dar nu uitam nimic
Asociatia
Refugiatilor Deportati si Expulzati din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu
sediul in Timisoara, a organizat un turneu in Ardeal, in perioada 29-31
august, pentru a aduce omagiu si a comemora amintirea martirilor
impuscati in acele zile scrise cu sânge in istoria României. Desi acea
perioada, când in fata lui au fost impuscati pe rând parintii si
fratii, i-a marcat intreaga viata, Butcovan Gavril a stat drept intre
cele 35 de persoane venite din Timisoara, marturisind ca nu
impartaseste nici un resentiment si nu aduce acuze poporului maghiar si
nici cetatenilor români de etnie maghiara pentru evenimentele tragice
petrecute la Ip.


http://www.gardianul.ro/68-de-ani-de-la-Dictat.-Marturii-despre-masacrele-de-la-Ip-si-Traznea-s119760.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ceea ce nu a publicat Adrian Radu Cernea In anul 2001, la

Mesaj Scris de Admin la data de 20.09.09 10:09

Ceea ce nu a publicat Adrian Radu Cernea



In anul 2001,
la Ed. Hasefer a apărut o carte despre Pogromul de la Iași, semnată de
Adrian Radu Cernea, dar ea nu reprezenta decât o treime din ceea ce
oferea autorul spre publicare. Nu se cunosc motivele nepublicării a
circa 140 de pagini din manuscris. Intâmplător am găsit manuscrisul și
vom comenta numai partea nepublicată. Tatăl autorului, Tobias Zwieback
a fost unul dintre supraviețuitorii Trenului Morții Iași-Călărași, iar
autorul însuși a fost martor ocular al celor petrecute la Iași în
zilele de 27 iunie-1 iulie 1941. Mitul răspândit de numeroși
negaționiști, printre care și prof. Coja se poate ușor destrăma în fața
unor asemenea mărturii.Comentăm materialul de la pagina 60 la 209.
Militari germani din organizația TODT au tras cu mitraliera în curtea
chesturii de poliție unde erau masați evreii chemați de autoritățile
române sub pretextul înmânării unui bilet de liberă trecere.Dar
Pogromul a fost programat de Antonescu. In urmă cu câteva luni, și
anume la 8 noiembrie 1940 el îl numea pe Regele Mihai , fără a-i cere
părerea, aliat cu Legiunea, numai pentru că ziua Sf Mihail era în acea
zi, iar Arhanghelul era protectorul Legiunii. Cu acest prilej,
Antonescu a numit Iașul –Oraș legionar.Nu se poate spune că generalul
ar fi avut o repulsie față de Legiune. Alte motive l-au dus la ruperea
alianței cu extremiștii verzi. Trenurile Morții au fost primele „camere
de gazare” în care au fost uciși evrei, înainte ca naziștii să treacă
la această metodă de exterminare. Din 1938, când a devenit ministru de
război în guvernul Goga – Cuza, până la preluarea puterii și alierea cu
Germania nazistă, Antonescu a devenit un adversar al Franței și
Angliei, care fuseseră aliații firești, în special Franța, datorită
poziției acestei țări la tratativele de pace de după Primul Război
Mondial. România Mare a fost creată anume prin acceptarea de către
Franța și apoi de Anglia a cererilor României. Antonescu s-a autoapărat
susținând că Franța era distrusă, în 1940, dar exista un guvern în
exil, existau trupe ale Franței libere în Africa. Hitler a fost de
acord cu ruperea Ardealului de Nord, ca și a Basarabiei, Bucovinei de
Nord, în 1940. Putea fi el un aliat de nădejde al României?.Finlanda și
Bulgaria nu s-au implicat direct în război, România putea încheia un
tratat de neagresiune cu Germania, fără a se implica direct, cu trupe.
Autorul
susține că Antonescu nu era nici pe departe marele strateg, dimpotrivă,
a avut o viziune lipsită de logică. Armata română dispunea cavalerie și
infanterie în cea mai mare parte, spre deosebire de aliatul german,
care dispunea de tancuri, de motorizate, de aviație. Cum s-a încumetat
mareșalul să arunce în luptă sute de mii de militari spre Stalingrad,
spre Caucaz, practic cu mâinile goale? In cazul că germani ar fi ocupat
România, oare nu se putea organiza o rezistență cum a făcut Tito în
Iugoslavia? Este o întrebare retorică, desigur. Deși este cunoscut
faptul că în orice război există o mișcare de rezistență, în afara
trupelor regulate, adică de partizani, Cuma fost în Franța, Italia,
Grecia, Albania, Polonia, Bielorusia, Ucraina, mareșalul a considerat
că rezistența împotriva ocupației românești în Ucraina, la Odesa era o
crimă ce trebuia pedepsită cu o cruzime totală. Cine au fost cei
pedepsiți? Evrei care nici nu au participat la atentatul cu explozibil
de la Comendatura din Odesa. S-au vehiculat diverse cifre, sovietici au
declarat 100.000 de oameni uciși, autorul apreciază la maximum 50.000
de evrei nevinovați uciși în condiții bestiale ( ardere de vii,
împușcați în masă).
La proces , Antonescu nu și-a negat
participarea, dar a încercat să o justifice. Oradour , în Franța,
Lidice în Cehia au intrat în istorie, despre Odesa nu se prea vorbește.
Cât despre Transnistria , mareșalul s-a referit ca despre o oază a
bunăstării evreilor, ca o necesitate a României de a avea un teritoriu
– tampon. Trebuie spus că Transnistria nu a aparținut României, de-a
lungul istoriei și ca unitată statală a fost o creație a lui Stalin,
pentru a ocupa , mai târziu Basarabia. Unul dintre motivele prin care
Antonescu a încercat să explice asasinarea evreilor la iași, apoi în
transnistria a fost comportamentul evreilor basarabeni în zilele
retragerii armatei române în 1940, după ultimatumul sovietic. Autoerul
admite că au fost cazuri când evreii, în bucuria că au scăpat de o
asuprire reală, rasială, provocată ani de-a rândul, dar în special prin
deciziile emise de guvernul pro-fascist Goga-Cuza, încă în 1938, au
scuipat și huiduit militari români. Nu există nici un document care să
dovedească o crimă, un asasinat împotriva unui român, militar sau
civil, provocat de evreii basarabeni. Politica sovietică în toate
teritoriile preluate prin pactul Ribbentrop-Molotov a fost dictată de
Moscova, unde trona Stalin. De unde rezultă vina evreimii basarabene?
Din faptul că unii dintre ei erau comuniști? Evident , așa gândea
Antonescu. Dar de suferit au avut parte tocmai evreii care nu erau
comuniști, mulți nu puteau iubi comunismul pentru că lovise și în
interesele lor. Antisemitismul mareșalului nu se deosebea de cel al
legionarilor.de altfel, el a recunoscut că Pogromul de la Iași a fost
executat de legionari integrați în armată, jandarmerie. Deportarea
evreilor din Dorohoi, în octombrie-noiembrie 1941 a fost programată
pentru a ascunde faptele de rară cruzime din Pogromul din același oraș,
în iulie 194o. De aceea , fostul Sef Rabin dr. Moses Rosen spunea că
Holocaustul din România a început la Dorohoi. În privința asasinării
unor personalități ai României, economistul Virgil Madgeau, istoricul
Nicolae Iorga, ș.a., Horia Sima a găsit , după mulți ani argumente spre
a se justifica, ceea ce denotă că ideologia legiunii era bazată pe o
justiție proprie, aceea a asasinatului , care numai justiție nu se
putea numi. Nae Ionescu , antisemit declarat făcea afaceri cu bancherul
evreu Aristide Blank, de la care a preluat un palat devenit ulterior
sediul mareșalului Antonescu. Astăzi reabilitarea lui Nae Ionescu pare,
pentru unii, o datorie de onoare. In ciuda unei erudiții de netăgăduit,
Mircea Eliade a fost și a rămas fidel ideologiei legionare. El a ajuns
să critice în mod egal iudaismul și creștinismul, pentru așa zisa
abatere de la calea naturală de cunoaștere a lui Dumnezeu . Arianismul,
noțiune care, desigur nu i-a aparținut, a devenit la Eliade un exemplu
de puritate morală.Ciudate sunt căile Domnului. Este adevărat că nici
tânărul Sebastian nu a fost imun la exaltările extremiste ale
mentorului său, nedemnul Nae Ionescu.
Un personaj ridicol și cu un
rol nefast a fost Horia Sima, cadru universitar care a încercat să
explice înfrângerea nazismului și a lui Antonescu prin argumente
puerile ca de pildă trădarea lui Titulescu, numit spion sovietic,
necesitatea încheierii unor alianțe secrete cu Hitler și Mussolinii
încă din 1937, oprirea ofensivei sovietice în august 1944, de parcă ar
fi fost posibilă o rezistență reală.România nu era o țară cu industrie
puternică, legiunea încuraja doar tradiția agrară, Sima era un ignorant
în chestiuni de tehnică militară, iar autorul îl consideră un bolnav
mintal. Astăzi, în România există asociații cu numele lui Sima, a lui
Țuțea, George Manu, oameni care au rămas cu nostalgii absolut depășite.
Despre perioada adeziunii la comunism a lui Cernea vom discuta cu altă
ocazie, el a fost atras ca orice evreu , de lozincile și aparența unei
ideologii eliberate de prejudecăți rasiale. Ceea ce a urmat se știe.
Reținem perfidia lui Dej, care și-a distrus sistematic adversarii,
concurenții, a creat Canalul și închisorile de tip Gulag, ca și urmașul
său,Ceaușescu numit de Cernea „un rinocer”. Autorul i-a cunoscut
personal. A reușit să plece din țară în 1970 și a văzut, în fine, ce
înseamnă libertatea de exprimare, eliberarea de dominația
dogmatismului, incompetenței, cruzimii așa zișilor comuniști, pentru că
samavolnicia și lipsa de scrupule nu pot avea nimic comun cu ceea ce
îți închipuiau primii comuniști utopici. Slugi precum Drăghici,
Chișinevski, agenții Bodnăraș, Bodnarenko ( a nu se confunda cei doi) ,
Leonte Răutu, oscilanții Chivu Stoica, Miron Constantinescu, ș.a. au
fost personaje care s-au înscris cu fapte nedemne într-o istorie a
lipsei de demnitate. Boris Marian


http://boris-mehr.blogspot.com/2009_09_01_archive.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Martorul impasibil

Mesaj Scris de Admin la data de 20.09.09 9:12

Martorul impasibil

P
ornind de la un pretext aparent minor – o criză de alergie a unui corespondent de război -, Călătoria lui Gruber ajunge să dezvăluie un aparat birocratic infestat de balcanism, dar mai ales o faptă abominabilă mult timp negată, distorsionată sau chiar omisă din istoria oficială a României.
Călătoria lui Gruber, cel mai recent film al regizorului Radu Gabrea, tratează cu multă grijă un subiect delicat – pogromul de la Iași din 1941. Este prima peliculă care reflectă acest eveniment rușinos pentru Armata Română, fapt care a stârnit reacții din partea naționaliștilor, pentru care istoria adevărată e doar cea care le convine.
Filmul pornește de la 3 pagini din romanul Kaputt al lui Curzio Malaparte, care a trecut prin România în timpul celui de-al doilea război mondial, în drumul său spre Frontul de Est, în calitate de corespondent de război pentru Corriere della Sera. În vara lui 1941, el a ajuns la Iași, unde a văzut urmele unui masacru al populației evreiești. (Este interesant faptul că Malaparte nu a scris despre pogrom în corespondența de război, ci numai în romanul Kaputt, 4 ani mai târziu, ceea ce denotă un gest tardiv de disculpare față de masacru.) Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu au dezvoltat această poveste, în urma cercetărilor personale, și au scris un scenariu în care Malaparte, chinuit de o alergie de vară, este martorul absent al unui episod macabru din istoria României.
La Iași, scriitorul și jurnalistul italian îl caută pe alergologul Josef Gruber, care îi fusese recomandat de la București. În ciuda faptului că poartă uniforma armatei germane, că îl cunoaște pe comandantul garnizoanei române, că îl are de partea lui pe consulul italian, lui Malaparte îi este imposibil să îl găsească pe doctorul Gruber. Cu puțin timp înainte de sosirea lui în oraș, la Iași fuseseră uciși câteva mii de evrei, mulți alții fiind încărcați în vagoane de marfă închise și lăsați să moară sub soarele torid. Malaparte este informat că doctorul ar putea fi printre ei, așa că încearcă să afle de la autorități dacă Gruber e mort și, dacă nu, care e destinația trenurilor în care au fost încărcați evreii. Însă căutările lui sunt îngreunate de harababura care domnește în oraș și de birocrația românească. Cu câteva zile înainte avusese loc un alt eveniment în zonă: militarii români au devastat domeniile Roznovanu, un prieten al lui Antonescu, iar Malaparte a picat în mijlocul anchetei, ceea ce i-a îngreunat considerabil căutarea.
Până la urmă, italianul află că Gruber a fost urcat într-unul din trenuri, dar, când ajunge în gara din satul unde staționau vagoanele pline cu oameni, este împiedicat să deschidă ușile și să-l caute pe doctor. Ulterior, un ofițer român care supraveghea operațiunile de acoperire ale unei gropi comune îi spune că Gruber se află printre cadavrele de evrei peste care se turna var. Malaparte primește vestea morții lui Gruber cu resemnarea celui împăcat cu boala, dar, întors la Iași, este informat că la mijloc a fost o confuzie: doctorul Josef Gruber este în viață, cel din groapă fiind omonimul său tată. Italianul se întâlnește în sfârșit cu Gruber, care încearcă să-și ascundă durerea pierderii părintelui și îl consultă pe Malaparte.
Prima senzație după vizionarea Călătoriei lui Gruber a fost că valoarea scenariului o depășește pe cea a filmului. Era de așteptat ca Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu să facă o treabă bună, după ce au făcut echipă și pentru Hârtia va fi albastră și Boogie. Regia lui Radu Gabrea are câteva stângăcii (cum ar fi unii soldați neplauzibili prin felul în care-și rostesc replicile sau finalul cu un substrat prea vag), dar, în general, rezultatul este peste așteptări. Este de apreciat reținerea de care a dat dovadă regizorul atunci când a fost vorba despre a arăta imaginile pogromului: „Am rezistat tentației de a deschide ușile trenului și de a arăta iadul de acolo“, a declarat Radu Gabrea. Într-adevăr, scena respectivă funcționează mult mai bine fără să-i vedem pe oamenii închiși în vagoane, ci doar auzindu-le gemetele disperate.
Distribuția se achită acceptabil de sarcini, în limitele regiei. Florin Piersic jr. (Malaparte) mimează destul de bine absența și somnolența caracteristică suferinzilor de alergie, dar îi lipsește forța care să învârtă acțiunea în jurul său. Poate că asta a și urmărit Radu Gabrea, ca Malaparte să fie doar un trecător impasibil care să ridice vălul ce acoperă grozăvia. Oricum, e de aplaudat faptul că actorul vorbește în timpul filmului doar în germană și în italiană, și o face bine, chiar dacă a mărturisit că nu cunoaște aceste limbi. Claudiu Bleonț face cam același rol din O vară de neuitat al lui Pintilie, acela al unui om mic pus într-o funcție care îl depășește, în timp ce Marcel Iureș, în pielea doctorului Gruber, are o apariție scurtă și neconvingătoare.
Principala problemă a filmului e că cele mai bune momente ale sale sunt scenele comice, în care spectatorul e amuzat de reacțiile (uneori cabotine) ale diverșilor soldați români sau de „je m’en fiche“-ismul autorităților importante. Poate că ar fi trebuit ca peste scenele cazone să se pună o oarecare surdină – în fond, după declarația regizorului, filmul este despre pogromul de la Iași, nu despre năravurile armatei.
Cu toate acestea, Călătoria lui Gruber este un film cel puțin onorabil. Radu Gabrea este unul dintre puținele exemple de regizori-seniori care evită anacronismul și care pare a ține pasul cu tânăra generație de cineaști români. //
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Epava Strumei ar putea fi adusa in Israel? Ministerul de ext

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.09 19:23

Epava Strumei ar putea fi adusa in Israel?

Ministerul de externe continua sa se ocupe de problema identificarii
epavei Struma - descoperita de scafandri turci - si de raportul
prezentat de un colonel in rezerva israelian, specialist in
submersiuni, care a vizitat locul unde a fost gasita epava. Exista
posibilitatea ca sa se continue cercetari cu aparate de fotografiat
speciale, care nu mai necesita activitati ale scafandrilor. Daca se va
confirma ca este vorba, intr-adevar, de Struma, probabil ca atunci vor
fi intreprinse demersuri la autoritatile turcesti pentru aducerea la
suprafata a ramasitelor vasului, inmormantarea eventualelor oseminte
pastrate si expunerea epavei la Muzeul Marinei Militare din Haifa.

Despre aceste ecouri tarzii ale dramei vasului Struma de acum 60 de ani a vorbit ing. Baruh Tercatin
la ceremonia anuala de comemorare a martirilor de pe Struma, organizata
la Sinagoga Beit Iakov - Iosef Rav Zwi Gutman de la Tel Aviv; fratele
sau Isac Tercatin, strudent in varsta de 25 de ani, a pierit pe Struma.

In cadrul adunarii au luat cuvantul Rabinul gaon Israel Meir Lau - rabinul sef al tarii, avocatul Dov Shilanski - fost presedinte al Knessetului, Rabinul Efraim Gutman
- despre care s-a aflat saptamana trecuta ca va primi distinctia de
cetatean de onoare al orasului Tel Aviv - generalul in rezerva Reuven Herscu, ing. Moshe Nagor - presedintele Ligii de prietenie Israel - Romania.

Dl. Arie Sapira - presedintele sinagogii, care a deschis adunarea, a rostit rugaciunea El Male Rahamim. Moderatorul serii - rabinul Elhanan Gutman, fiul rabinului Efraim Gutman.
A fost de fata la adunarea comemorativa si dr. Valeria Mariana Stoica - ambasadoarea Romaniei in Israel.
A fost prezentat filmul documentar "Struma", realizat in Romania de regizorul Radu Gabrea si scenaristul Stelian Tanase. Struma si stafeta amintirilor
Corespondenta de la dr. Francisca Stoleru: Miercuri 20 Februarie a avut loc la Haifa comemorarea a 60 de ani de la scufundarea vasului Struma.
La
ora 8,30 dimineata, o delegatie de sase persoane a navigat cu o
ambarcatiune a politiei maritime din portul Haifa, lansand flori pe
intinsul apelor marii, in amintorea celor 768 martiri pieriti in
valurile Marii Negre in ziua de 7 Adar, in urma cu sase decenii.


La ora 10, la Muzeul Marinei Militare si al Emigratiei Clandestine s-a
desfasurat intr-un cadru solemn ceremonia comemorarii vasului. Au
vorbit prof. dr. Izu Eibschitz - presedintele Fundatiei Sara si Haim Ianculovic i, care a citit poezia De Profundis, scrisa de poetul A. Clain, in amintirea celor ce au pierit atunci. Tuvia Carmeli, autorul unei recente carti documentare dedicate tragediei Struma, a citit din amintirile lui David Stoliar - singurul supravietuitor. A urmat apoi Ori Arnon - directorul muzeului, pictorita Liana Saxone Horodi, din partea Cercului Cultural Haifa. Baruh Tercatin
- al carui frate a fost una din victime - a vorbit in numele familiilor
martiririlor. exprimandu-se speranta ca epava vasului Struma va fi
scoasa din adancuri si expusa la Muzeul din Haifa.

Au mai luat cuvantul ziarista Tehila Ofer, Moseh Nagor - presedintele Ligii de prietenie Israel - Romania, dr. Doron Coller
Toti vorbitorii au exprimat opinia ca tragedia Strumei nu trebuie
uitata si ca e nevoie sa se transmita stafeta amintirilor generatiilor
urmatoare. A vorbit si Mihaela Ionescu - atasata culturala la Ambasada Romaniei. Moderatorul intalnirii - Shlomo David.

http://www.isro-press.net/Portal/index.php?option=com_content&view=article&id=253%3Abuna-214&Itemid=59
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

A evita caderea in antisemitism e o chestiune de securitate

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.09 19:15

A evita caderea in antisemitism e o chestiune de securitate nationala a Romaniei

,,A evita caderea in antisemitism e o chestiune



nationala a Romaniei" - interviu cu general maior dr. Mihail E.
Ionescu, director al Institutului pentru studierea Holocaustului din
Romania

Reporter: Ce isi propune sa faca Institutul pentru studierea
Holocaustului din Romania?
Mihai E. Ionescu: Institutul National pentru studierea Holocaustului
din Romania ,,Ellie Wiesel" este constituit conform unei hotariri de
guvern din luna august a acestui an si are ca obiect principal de
activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea si
publicarea documentelor referitoare la Holocaust, in general, si la
Holocaustul din Romania, in special. De asemenea, el se va ocupa de
rezolvarea unor probleme stiintifice privind Holocaustul, precum si de
elaborarea si implementarea unor programe educationale referitoare la
acest fenomen istoric. Vreau sa fac o mentiune in legatura cu scopul
principal al acestui institut si la modalitatea in care se va desfasura
activitatea in cadrul lui. Acest institut se ocupa de istoria Romaniei.
Holocaustul din Romania este, desigur, o parte a istoriei comunitatii
evreiesti din Romania si, in consecinta, o parte trista, e adevarat, a
istoriei nationale, pe care trebuie sa o cercetam si sa extragem
invatamintele necesare pentru a putea merge mai departe, a construi un
viitor care sa evite repetarea paginilor triste ale trecutului.

R: Cum credeti ca se va realiza totusi acest lucru?
M.I: Hotarirea de guvern este foarte clara din acest punct de vedere.
Efectuam studii si cercetari in tara si in strainatate, achizitionam
orice marturie sau document privind Holocaustul, identificam, conservam
si fructificam documentatia referitoare la el, publicam rezultatele
cercetarii, elaboram programe educationale pentru ca aceste rezultate
sa fie cunoscute, tinta fiind tinerii, care trebuie sa-si cunoasca
trecutul. Organizam manifestari stiintifice si facem training cu
profesorii de istorie (a aparut deja si un manual optional privind
Holocaustul pentru invatamintul preuniversitar). Vom actiona pe baza de
programe; deopotriva, vrem sa fim reprezentativi pe plan intern in
domeniul stiintific de referinta si pe plan extern, unde exista o
miscare stiintifica extrem de ampla. Exista un organism international,
TASK Force International, care are ca tinta cercetarea academica in
domeniu si din care Romania face parte, cu care vom colabora strins.

R: Cine va face parte din echipa institutului?
M.I: Legislatia romaneasca prevede ca, dupa aparitia hotaririi de
guvern, in termen de 30 de zile, sa fie numit un director. Pentru
aceasta trebuie organizat un concurs, concursul poate avea loc dupa 15
sau 30 de zile de la publicare. Faptul ca exista hotarirea de guvern,
nu inseamna ca institutul deja este functional. Institutul are un numar
de 30 de posturi, dintre care 15 sint de cercetatori. Principalul
criteriu al apartenentei la acest institut este competenta
profesionala. Asta inseamna ca cei care vor aplica pentru aceste
posturi, absolventi de stiinte umaniste, in general (istorie,
filologie, stiinte politice), dar nu numai, trebuie sa faca dovada
competentei in domeniul cercetarii stiintifice, sa cunoasca mai multe
limbi straine si sa aiba deja rezultate in domeniul cercetarii
stiintifice. Exista centre de iudaistica sau de istorie a evreilor in
Romania (pe linga universitatile din Bucuresti, Cluj, Craiova, la Arad,
Bacau) care au produs citeva serii de cercetatori in domeniu. Eu mizez
pe tineri, pentru ca ei vor veni cu un suflu proaspat, ei sint cei care
au achizitionat cele mai recente metode de cercetare stiintifica, deci
lor le apartine viitorul. Asta nu insemna ca renuntam la experienta
celor mai in virsta.

R: Ce fel de proiecte isi propune sa desfasoare Institutul?
M.I: Unul dintre proiectele la care tin foarte mult este cel prin care
urmarim sa identificam numele victimelor Holocaustului in Romania.
Raportul Wiesel a incercat sa identifice numarul victimelor, ceea ce
este foarte greu din cauza faptului ca nu este aprofundat indeajuns
acest domeniu. Deocamdata, raportul indica un numar intre 280.000 si
380.000 de persoane. Aprofundarea cercetarii, insa, ne va apropia din
ce in ce mai mult de adevar. Totodata, se are in vedere constructia in
curind a unui memorial al Holocaustului in Romania. Asadar, a sti
numarul victimelor acestei tragedii este o datorie a noastra ce
deschide pirghii de cercetare extrem de fecunde.

R: Cu cine veti colabora pentru implementarea acestor proiecte?
M.I: Colaborarile vor fi atit pe plan intern, cit si international. Vom
colabora cu facultatile de istorie (sectiile de istorie contemporana)
din diverse centre universitare din tara, deci cu profesionisti ai
domeniului, inclusiv in regim part-time. Pe plan extern, principalele
noastre obiective vizeaza dezvoltarea colaborarii cu Institutul Yad
Vashem din Israel, cu Muzeul Holocaustului din Washington, cu TASK
Force International.

R: In cit timp va deveni institutul operational?
M.I: Operationalitatea institutului depinde de un factor foarte
important, si anume operationalizarea cladirii care ne-a fost atribuita
prin hotarire de guvern si care a fost pusa generos la dispozitia
institutului, special pentru acest scop, de fundatia Caritatea.
Cladirea necesita reparatii, trebuie sa fie racordata la utilitati cit
mai curind si trebuie facuta propice studiului pentru a conserva
marturiile privind Holocaustului. Acolo vom avea o biblioteca, o arhiva
si o sala de lectura. In ceea ce priveste perioada in care institul va
deveni operational, n-as vrea sa fiu nici prea optimist, nici prea
pesimist, dar, cu siguranta, ne vom instala in noul sediu in prima
parte a anului viitor.

R: Se poate vorbi in Romania de antisemitism atita timp cit, spre
exemplu, numarul evreilor din tara este sub 10.000 de persoane?
M.I: Antisemitismul nu este legat de marimea comunitatii evreiesti din
Romania. Institutul va actiona inclusiv privind negarea Holocaustului,
in sensul identificarii acestor manifestari. Astazi pare de
neinchipuit, dar Holocaustul a fost posibil in conditiile unei
exacerbari a fenomenului antisemitismului. Antisemitismul de astazi
este un fenomen care trebuie studiat si inteles. Institutul nu se
justifica, este o abordare gresita a incerca sa intelegi existenta si
activitatea institutului prin prisma existentei fenomenului
antisemitismului in Romania. Institutul a fost intemeiat de guvernul
Romaniei pentru a studia o pagina din istoria tarii, pentru ca istoria
noastra trebuie cunoscuta de generatiile tinere. Trecutul nu a fost
numai glorios, el are si pete in cuprinsul lui, a caror cercetare este
necesara. Institutul nu a fost constituit pentru ca ar fi un curent
antisemit in crestere in Romania.

R: De ce a fost infiintat acest institut abia acum, si nu in urma cu
citiva ani? Nu este destul de tirziu?
M.I: Ba da, sint de acord cu dumneavostra. Tendinta de a trece in
obscur petele negre din istoria mai recenta a Romaniei este un fenomen
care se mai manifesta si azi. Holocaustul a fost ocultat vreme de peste
40 de ani dupa cel de al doilea razboi mondial. In timpul comunismului
nu s-a vorbit despre Holocaust pentru ca se intra in contradictie cu
viziunea idilica, edulcorata asupra trecutului, unde trebuia sa aiba
vizibilitate doar armonia si, bineinteles, lupta de clasa.

R: A facut suficient Romania in acest sens pina acum?
M.I: Pina acum nu s-a facut atit cit trebuia. Totusi, in ultimii ani
s-a introdus o disciplina optionala pentru studierea Holocaustului si
s-au multiplicat manifestarile educationale in domeniu. Este vremea a
se merge in profunzime, a se elabora si aplica programe educationale in
domeniu pentru a face constienta tinara generatie de existenta acestei
pagini din istoria Romaniei.

R: Ati afirmat recent ca ,,a evita caderea in antisemitism e o
chestiune de securitate nationala a Romaniei". Puteti sa detaliati?
M.I: Securitatea nationala este inteleasa recent ca un fenomen complex.
Am fost obisnuiti pina acum sa intelegem securitatea nationala ca
securitate militara. Astazi, securitatea are un inteles mult mai amplu,
avind componente de ordin politic, economic, militar, chiar cultural.
Securitate inseamna stabilitatea si identitatea societatii respective.
Securitatea mai inseamna si securitatea granitelor nationale, si
respectul altora fata de tine. De ce antisemitismul este o problema de
securitate nationala? Va raspund cu alte intrebari. Unde ne-a dus
antisemitismul ridicat la rangul de politica de stat intre 1938 si
1944? Unde ne-a dus antisemitismul profesat de guvernarile de atunci,
care au socotit ca trebuie efectuata o purificare etnica cu orice pret
prin expulzarea dincolo de granite intii a evreilor, apoi a rromilor si
mai erau planuri si pentru alte minoritati? Ne-a dus la tragedia pe
care a parcurs-o Romania in cel de-al doilea razboi mondial cu pretul a
sute de mii de vieti, a unor inestimabile valori materiale pierdute.
Din aceasta perspectiva, a evita caderea in astfel de fenomene nocive,
cum a fost Holocaustul, care este un produs al antisemitismului, este o
chestiune de securitate nationala.


http://newsgroups.derkeiler.com/Archive/Soc/soc.culture.romanian/2006-02/msg02300.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.09 9:21

(…) In 1944, evreii din Transilvania de Nord (sub dominatie ungara)
intelesesera, in ciuda culturii lor maghiare, ce le pregatea guvernul
Ungariei. Cu toate acestea, desi granita se afla foarte aproape,
cunosteau limba romana, precum si zona geografica, iar, in multe
cazuri, aveau chiar rude in Transilvania de Sud. Putini au fost evreii
care au fugit din Transilvania de Nord spre Romania.

Evreii din Romania, cu ajutorul taranilor romani, au organizat un
"transport clandestin" de-a lungul granitei cu Ungaria pentru a-si
salva conationalii din ghearele lui Eichmann si ale jandarmeriei
ungare. Autoritatile romane au ignorat operatiunile de salvare. Totusi,
multi dintre refugiatii care au trecut granita in Romania veneau de
departe, din Budapesta sau din teritoriul Ungariei, stabilit dupa
Trianon. In satele si orasele transilvane masurile impotriva evreilor
au fost aplicate foarte rapid; iar in cele trei sau patru saptamani
care au precedat ghetoizarea, evreii au fost tinuti sub controlul
strict al fascistilor maghiari locali, astfel incat le era imposibil sa
scape. Pe de alta parte, evreii din Budapesta nu erau cunoscuti de
localnici si se puteau furisa peste granita.

La 23 august 1944, Romania a intors armele. Desi romanii se temeau sa
deschida portile tarii dusmanului ereditar - Rusia -, realismul
romanesc intelesese ca nu exista alternativa. In acelasi timp, Regele
Mihai a cerut eliberarea Transilvaniei de Nord. Gestul Romaniei a
constituit o surpriza totala, atat pentru Berlin, cat si pentru
Budapesta. In invalmaseala ce a urmat si in timp ce nemtii erau ocupati
cu consecintele tradarii Romaniei, Miklos Horthy a reusit sa debarce
cabinetul imredyst si l-a numit pe generalul Gadza Lakatos
prim-ministru, insarcinandu-l cu incheierea unui armistitiu cu puterile
occidentale.

Ca replica, comandamentul militar maghiar, in care existau prea multi
comandanti de origine etnica germana, a ordonat o actiune militara
preventiva, lipsita de orice speranta de succes, indreptata impotriva
Romaniei. La 1 septembrie 1944, un duel de artilerie a izbucnit in
apropiere de Sarmasu. Evreii si intelectualii romani au fugit din
Sarmasu cu trenul. Totusi, intr-o gara, nu departe de Sarmasu, un
ofiter superior roman a oprit trenul si i-a trimis pe toti inapoi,
dandu-le asigurari ca masurile necesare de aparare fusesera luate de
partea romana.

Principalul atac ungar a inceput la 5 septembrie 1944. Nu existau,
practic, forte ale armatei romane care sa se opuna invadatorilor unguri.

Obiectivul Ungariei era ocuparea Transilvaniei de Sud si stabilirea
unei bune pozitii defensive pe crestele Carpatilor si ale Alpilor
Transilvani. Dupa ce a devenit evident faptul ca acest obiectiv nu
putea fi atins, maghiarii si germanii au incercat, cel putin, sa atinga
Muresul si sa apere aceasta pozitie, dar au esuat. Efectivele romanesti
reduse, impreuna cu voluntari civili, au opus o rezistenta inversunata
si i-au tinut la distanta. Totusi, trupe romanesti importante nu au
putut fi deturnate de la misiunea lor de aparare a frontierei din cauza
necesitatii strategice ce a asigurat tranzitul rapid si eficient al
trupelor sovietice prin Alpii Transilvani si Portile de Fier ale
Dunarii. Pretul acestui succes strategic consta in ocuparea temporara,
de catre armata ungara, si, intr-o mai mica masura, de cea germana, a
1.500-2.000 de mile patrate de teritoriu romanesc.

In jurul orei 10 dimineata, in ziua de 5 septembrie 1944, armata ungara
(cunoscuta din 1848 sub denumirea de Honvéd, adica "aparatoarea
patriei") a intrat in Sarmasu, cantand de rasuna valea, dupa cum isi
reamintesc martorii. Impreuna cu trupele venea si un fiu al Sarmasului,
József Biró, imbracat in uniforma de locotenent al armatei ungare.
Imediat, autoritatile de ocupatie l-au numit pretor (echivalentul
oficialitatii care, in administratia romana, raspundea de un judet).
Indata, Biró a cerut tuturor barbatilor unguri din sat, in varsta de la
15 pana la 45 de ani, sa se inscrie, ca voluntari, in Nemzetörség
(Garda Nationala). Aproape toti cei in cauza au dat curs acestei
cereri. El a distribuit brosuri, tiparite in maghiara si romana,
indemnandu-i pe evreii si romanii care se ascundeau sa revina la casele
lor. Armata si statul ungar vor garanta securitatea si drepturile
populatiei pasnice. In acel moment, 126 de evrei inca mai traiau in sat.

Atunci, Biró a luat legatura cu Gyula Varga, farmacistul din
localitate, si cu sotia sa, a organizat Garda Nationala; a stabilit o
retea de informatori unguri si a ordonat o adevarata vanatoare
impotriva evreilor, care se ascundeau, si a intelectualilor romani. Cu
acordul sau, locuintele evreilor si ale romanilor care fugisera erau
pradate in mod sistematic de catre populatia maghiara. Dupa aceste
evenimente, Biro si-a dat demisia, cedand atributiile sale
localnicilor: Sándor Szalay, ca primar, si J. Cziráky, ca ajutor al
sau, ambii fiind simpatizanti nazisti maghiari.

La 7 septembrie 1944, a treia zi de ocupatie maghiara, un detasament al
jandarmeriei ungare - cu pene de cocos la palarii si cantand marsul
Diktatului de la Viena - a intrat in Sarmasu. Satenii mai varstnici isi
aminteau de ei inainte de 1918; brutalitatile lor fata de tarani
fusesera notorii (jandarmii erau plasati numai in zonele rurale;
orasele aveau parte de o forta politieneasca mai civilizata). Venirea
jandarmilor a schimbat situatia. Respectivul detasament de jandarmi
provenea de la fascista scoala de Jandarmi din Zalau, in apropiere de
Sarmasu, situata in partea ungara a Transilvaniei. Aceiasi cadeti
participasera, in mai 1944, la ridicarea si deportarea la Auschwitz a
evreilor unguri.

In luna septembrie 1944, linia frontului se afla la o distanta maxima
de 15-20 de mile, asa ca evenimentele s-au desfasurat pe fondul
zgomotului surd si constant al artileriei, in timp ce militari unguri
raniti apareau zilnic in Sarmasu. In ciuda promisiunilor lui Biró,
jandarmii incurajau populatia maghiara sa actioneze impotriva evreilor
si a romanilor. Ei faceau apel la temerile si prejudecatile ungurilor.
A inceput o adevarata vanatoare impotriva prizonierilor de razboi
romani. Teroarea impotriva intelectualitatii romanesti, a prizonierilor
de razboi romani si a evreilor care se ascundeau s-a extins si in
satele vecine.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.09.09 15:06

In timpul lungii istorii a Transilvaniei, atat maghiarii, care
ajunsesera aici in anul 1000 d.C, cat si romanii, care se considera
descendentii colonistilor din provincia romana Dacia, au pretins acest
teritoriu. La sfarsitul Primului Razboi Mondial, presedintele Woodrow
Wilson s-a pronuntat pentru dreptul de autodeterminare al majoritatii
romanesti din Transilvania si teritoriul a devenit parte integranta a
Romaniei. Numeroasa minoritate maghiara ramase iredentista; ea astepta
interventia Ungariei, apoi a Italiei fasciste si, in cele din urma, a
Germaniei naziste.

Desi Ungaria si Romania sunt tari vecine, tratamentul la care erau
supusi si conditiile in care traiau evreii din cele doua tari diferea
considerabil. Evreii din Ungaria erau asimilati, in timp ce gradul de
asimilare a celor din Romania cunostea multe fluctuatii. Desi
antisemitismul era in crestere, atat in Ungaria, cat si in Romania, in
perioada interbelica, evreii transilvaneni ramasesera loiali Ungariei,
chiar si dupa ce teritoriul fusese cedat Romaniei. Aceasta loialitate a
fost si mai mult intarita de coruptia si antisemitismul romanesc.

Invadarea Uniunii Sovietice de catre Germania, in iunie 1941, a creat o
situatie complet noua. In Romania razboiul a adus pogromuri - de
exemplu la Iasi - si deportarea evreilor din Bucovina si Basarabia in
Transnistria, o zona a Uniunii Sovietice ocupata de romani. Acolo
romanii au comis atrocitati ingrozitoare impotriva evreilor. Cu toate
acestea, romanii au refuzat sa dea curs cererilor nazistilor de a preda
Germaniei populatia evreiasca, pentru a fi dusa in lagarele de
exterminare din rasarit.

Un numar semnificativ de evrei romani au fost tratati cu o
surprinzatoare moderatie, printre ei si evreii din Transilvania de Sud,
aflata sunt jurisdictie romana.

In Ungaria, aripa conservatoare a clasei conducatoare, reprezentata de
Regentul Miklos Horthy si de primul ministru Miklos Kállay, a protejat
peste 800.000 de evrei, aflati sub jurisdictie ungara, de deportarile
nemtilor. Ei au folosit drept justificare faptul ca, daca vor ceda
germanilor in aceasta privinta, atunci nazistii vor avea in curand
pretentii "impotriva intregii elite maghiare". Cu toate acestea,
antisemitismul continua si sporea; fortele pro-naziste, conduse de Bela
Imredy, se puteau baza pe numerosii suporteri antisemiti, proveniti din
randurile birocratiei, ale clasei de mijloc si, mai ales, din randurile
studentimii si ale corpurilor ofiteresti. Antisemitismul domina si in
acele parti ale Transilvaniei incorporate Ungariei. La Carei, ofiteri
si soldati unguri au profanat sinagoga. La Sighet, soldatii unguri
atacau in mod constant evreii. Unii ofiteri maghiari nu se impotriveau
deloc planului german de a ucide toti evreii din Ungaria.

La 19 martie 1944, Germania a ocupat Ungaria, Kállay a fost demis si a
fost numit un cabinet sub conducerea lui Imredy; Adolf Eichmann a sosit
la Budapesta pentru a implementa, in Ungaria, "solutia finala".

Desi se temuse de complicatii, Eichmann va marturisi, mai tarziu, ca in
Ungaria "totul a mers ca in vis". Deportarile, care incepusera in mai,
se desfasurau sub ochii intregii lumi, intr-un moment in care razboiul
era deja pierdut. Autoritatile imredyste maghiare i-au depasit, in
zelul lor de a-i expulza pe evrei, chiar si pe germani. Evreii unguri,
cu exceptia celor din Budapesta, au fost dusi la Auschwitz. Acest
record nu ar fi putut fi realizat fara deplina cooperare a liderilor
imredysti.

Majoritatea ungurilor din Sarmasu, la fel ca cei din celelalte parti
ale Transilvaniei, mizau pe victoria germana. Ei credeau ca, "daca
Hitler le daduse jumatate din Transilvania, le va da si restul daca va
castiga razboiul". Cei mai multi dintre maghiarii transilvaneni, deci
si cei din Sarmasu, se comportau astfel, bazandu-se pe ceea ce ei
considerau a fi viitorul Ungariei: convingerea intr-un destin comun
ungaro-german. Aceasta versiune a nationalismului ungar in 1944 -
sperantele si temerile, standardele sale morale si intelectuale,
mentalitatea sa - au jucat un rol crucial in desfasurarea evenimentelor
din Sarmasu.

Timp de patru ani, granita cu Ungaria s-a aflat la mai putin de
jumatate de ora de mers pe jos de Sarmasu. Astfel, multi unguri din
Sarmasu au fost favorabili ocuparii, la 19 martie 1944, a Ungariei de
catre Germania si a formarii unui guvern imredyst la numai cateva mile
departare de casele lor. A inceput o perioada de provocari zilnice si
incidente impotriva evreilor si a romanilor. Dupa aceasta zi, evreii
din Sarmasu nu au mai avut o clipa de liniste.

Locuitorii evrei ai Sarmasului, la fel ca si alti evrei din
Transilvania, se considerau maghiari loiali. Evreii transilvaneni si-au
mentinut identitatea lor ungara in timpul celor 20 de ani de guvernare
romana, ignorand indelung onoratul obicei conform caruia o minoritate
trebuie sa sustina puterea guvernanta. Ei si-au pastrat aceasta
identitate in ciuda marilor neajunsuri economice, sociale si politice
pe care si le-au cauzat. Asa dupa cum liderul democrat transilvanean
Iuliu Maniu spunea: "Evreii din Transilvania au privit intotdeauna spre
Budapesta".

Romanii din Sarmasu nu nutreau o deosebita simpatie fata de evreii de
acolo sau din oricare alta parte a Transilvaniei. Evreii erau unguri in
ceea ce priveste limba pe care o vorbeau, sentimentele si cultura lor.
Inainte de 1918 ei fusesera loiali Ungariei, iar dupa 1918 ramasesera o
enclava maghiara care opunea rezistenta asimilarii. Atitudinea
taranilor romani din Sarmasu fata de evrei era dominata de decenta si
ratiune. Nimic nu era mai departe de gandul sateanului roman din
Sarmasu decat sa prade, sa tortureze vecinul si, apoi, sa-l predea
pentru a fi macelarit. Dupa ocuparea Sarmasului de catre unguri, in
septembrie 1944, romanii au privit instinctiv catre evrei ca spre o
alta minoritate persecutata ca si ei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.09 22:23

În țările comuniste, după Holocaust
Pe lîngă acuzația de folosire a sîngelui în scopuri rituale, o serie
de alte aspecte (felul special în care sînt tăiate animalele la evrei,
cu interdicții rituale în privința sîngelui, precum și alte norme
legate de mîncarea cosher) au făcut din "evreul
imaginar" o ființă suspectă. La acestea se adăugau legendele privind
evreii care infestează fîntînile, doctorii evrei care-i omoară pe
creștini, cîrciumarii evrei care otrăvesc băuturile etc. etc. Este o
întreagă mitologie, cețoasă și confuză, creată timp de mai multe
secole, care făcea din evreu un tip suspect, asociat cu infanticidul
ritual, hemofagia, vampirismul, canibalismul, obiceiuri culinare
stranii, murdăria, microbii, sînge infestat, otravă, crimă, vrăjitorie,
ritualuri demonice etc. Cu un astfel de "portret–robot", despre evreu
se poate spune orice și oamenii simpli vor crede. Așa se explică
tenacitatea și vitalitatea extraordinară a legendei privind omorul
ritual.
Sînt multe stereotipuri mentale asociate portretului "evreului
imaginar". Dar parcă nici unul nu este atît de înrădăcinat și de
longeviv. Este o prejudecată care nu-și schimbă aproape deloc
coordonatele esențiale (se adaptează doar), cu toate că traversează
epoci și civilizații complet diferite: de la Anglia medievală (1144)
pînă la România post-comunistă (1996). Și parcă nici un stereotip nu
este atît de eficient, atît de brutal și generator de atîta ostilitate.
Pentru că, una este să crezi și să spui despre evrei că sînt paraziți
și speculanți, că sînt murdari și urît mirositori, că sînt aroganți și
îi disprețuiesc pe creștini, că sînt lași și trădători de țară, că le
plac banii și că încearcă să conducă lumea cu ajutorul lor etc. și alta
este să crezi și să spui despre ei că fură copii creștini și îi omoară
pentru a le folosi sîngele în scopuri rituale. Nici o superstiție
legată de evrei nu este atît de abominabilă și, în același timp, atît
de concretă. Inventatorul acestei "bombe emoționale" a fost un geniu al
răului. Pentru că este un tip de acuzație care declanșează întotdeauna
și instantaneu o isterie colectivă antisemită, o imensă cantitate de
emoție ostilă evreilor, care în cele mai multe dintre cazuri se
manifestă cu agresivitate maximă. Nu este de mirare faptul că de-a
lungul secolelor majoritatea acuzațiilor de infanticid au fost urmate
de sîngeroase pogromuri antievreiești.
Ceea ce poate să ne mire însă este faptul că acest pervers mecanism
social a funcționat anacronic, la jumătatea secolului XX, imediat după
imensa tragedie a Holocaustului, în țări din estul
Europei în care se constituiau regimuri politice de stînga. După ce
fuseseră uciși milioane de evrei, este incredibil faptul că abia
întorși acasă din lagărele naziste mulți evrei au fost linșați în urma
unor acuzații de infanticid ritual, adesea instrumentate de activiști
comuniști. În perioada 1945–1948, circa 2.000 de evrei au fost victime
ale pogromurilor în țările Europei comuniste (Polonia, Ungaria,
Slovacia). Zvonuri privind "omorul ritual" practicat, chipurile, de
evrei au circulat și în România postbelică (la Iași, de pildă, în
1946), dar nu sînt atestate mișcări violente.
Păreau să fie ultimele folosiri ale acestei diversiuni politice.
Europa părea să se scuture definitiv de acest coșmar, început în vestul
extrem și terminat în estul extrem al continentului.
În România post-comunistă
Și totuși, legenda omorului ritual a supraviețuit în diferite forme
pînă în zilele noastre în unele țări est-central europene, precum
Austria, Cehia, Ungaria, Polonia, România etc. Din cînd în cînd, vreun
politician psihopat sau vreun publicist în căutare de subiecte
senzaționale reînvie în România de azi fantoma "omorului ritual" pe
care l-ar practica evreii. În primii ani ai epocii post-comuniste
(1990-1992), revistele cu program ultrana­ționalist și xenofob (de tip România Mare, Europa ș.a.) făceau adesea trimiteri la această legendă. Dar
cazul mediatic cel mai interesant s-a produs în 1995. Mai multe
publicații românești au susținut că o rețea de traficanți israelieni de
carne vie ar cumpăra din București și Iași copii mici (în vîrstă de
7-12 luni), pentru a-i scoate ilegal peste graniță. Copilul era
cumpărat, chipurile, cu circa 1.000 de dolari și vîndut în Israel cu
15.000 de dolari. Inițial, scopul acestui trafic n-ar fi avut un
caracter ritual: sugarii ar fi fost folosiți pentru adopții sau pentru
prelevare de organe vitale pentru grefe. Pe acest fundal de zvonuri
aiuritoare, niciodată confirmate, cîțiva redactori ai revistei Baricada
au lansat bomba: "acoperită de Mossad", "mafia evreiască de carne
umană" trecea clandestin "micuții români" peste hotare. O dată ajunși
în Israel, ei erau uciși "pentru sînge". Căci, după cum este "bine
cunoscut deja, pasca evreiască cere sînge cușer, de creștin frăgezit".
"Nici unul dintre micuți – conchidea patetic săptămînalul bucureștean –
nu va mai putea fi adus pe pămînt românesc sau readus la viață." Abia
declanșarea unor scandaluri diplomatice a dus la retractarea știrii și
la demisia redactorilor implicați (v. articolul lui Michael Shafir în
"22", nr. 3/1996). Cazul demonstrează încă o dată uriașa forță de
supraviețuire a acestui basm de speriat și de adormit copiii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.09 22:22

Mai mulți scriitori ruși (Lev Tolstoi, Maxim Gorki, V. Korolenko
ș.a.) au adoptat o poziție publică vehementă împotriva celor
responsabili de producerea pogromului. Poemul Orașul măcelului,
scris imediat după pogrom de poetul odessan Haim Nahman Bialik, nu
deplîngea nici violența oamenilor simpli, nici indolența autorităților,
ci pasivitatea și resemnarea evreilor. "Ce vor aceste umbre pe zid?",
se întreabă Dumnezeu în poemul lui Bialik. "De ce își întind mîinile
către mine? / Nu are niciunul un pumn?" (Pun între paranteze faptul că
scriitorul-reporter F. Brunea-Fox a preluat și el același titlu, Orașul măcelului,
atunci cînd a scris o carte despre pogromul legionar de la București,
din ianuarie 1941). Pogromul din 1903 de la Chișinău i-a șocat pe
evreii din această parte a continentului, intensificînd emigrarea lor
spre America, Europa de Vest și Palestina. "Sionismul este fiica
antisemitismului", constata Adolphe Stern în 1910, preluînd o idee a
lui Theodor Herzl.
Cei care au rămas pe loc au înființat și organizat unități evreiești
de autoapărare. A fost un act care a declanșat un proces istoric, de
modificare a mentalității de veacuri a evreilor. Un episod dintr-o
povestire autobiografică (Prima dragoste), scrisă prin
anii ’20 de prozatorul Isaac Babel, este simptomatic în acest sens. În
timpul pogromului din 1905, desfășurat la Nikolaev pe Bug, copilul de
11 ani își privește cu umilință tatăl tîrîndu-se în genunchi și cerșind
milă în noroi, la picioarele calului unui ofițer cazac. Bunicul fusese
ucis, iar prăvălia tatălui devastată. Închizîndu-și ochii, copilul se
imaginează făcînd parte dintr-o grupare evreiască de autoapărare,
trăgînd cu pușca în pogromiști.
Prin organizarea, după 1920, a forțelor de apărare din Palestina (Haganah),
ca și prin revolta din 1943 a evreilor din ghetoul varșovian, această
nouă mentalitate și-a dat adevărata măsură. În România, primele unități
evreiești de autoapărare care și-au dovedit eficiența au fost cele
organizate în cartierul evreiesc din București în timpul tulburărilor
din noiembrie 1918.
Supraviețuiri în spațiul politic
După pogromul de la Chișinău, în spațiul românesc nu au mai fost
înregistrate tulburări sîngeroase sau procese juridice avînd ca motiv
acuzația de omor ritual. Totuși, mai ales în perioada interbelică,
această legendă și-a continuat cu oarecare succes destinul în cărțile,
articolele sau discursurile unor publiciști și politicieni români de
extrema dreaptă. Timp de secole, stereotipul se întipărise prea
puternic în mentalitatea populară pentru a nu fi fost speculat în
scopuri politice.
În 1922, ziarul Apărarea Națională – editat de A.C.
Cuza și Nicolae Paulescu – publica în fiecare număr "cazuri autentice"
de omor ritual practicat de evrei de-a lungul secolelor. Concluzia cu
care s-a încheiat acest serial a fost următoarea: "Sînt nenumărate alte
cazuri dovedite și descrise de autori pe baza mărturiilor contemporane.
Aproape la toate se dovedește același lucru: omorul se săvîrșește în
mod barbar, victima e chinuită, de cele mai multe ori imitîndu-se
chinuirea lui Isus Cristos, sîngele victimei se scurge în vase și e
întrebuințat la tot felul de rituri sălbatice. Aceste spicuiri din
istorie le-am putea duce la infinit". Tot atunci, aceiași oameni au
reeditat cartea Înfruntarea jidovilor (1803), scrisă de
un pretins rabin convertit, care, chipurile, "demonstra" autenticitatea
infanticidului practicat de evrei. Pe această temă, deputatul evreu
Adolphe Stern a rostit în 1922 o interpelare în Parlamentul României.
Peste zece ani (1932), parlamentarii evrei au protestat din nou
împotriva acuzației de infanticid ritual, adusă evreilor de A.C. Cuza
în ziarul ieșean Curentul studențesc, editat de Asociația Studenților Creștini, condusă de C.Z. Codreanu.
Presupusele cazuri de "omor ritual" practicat de evrei n-au fost –
pentru Nicolae Paulescu – numai autentice "spicuiri din istorie", dar
și o metaforă a "sugrumării" românilor de către "o rasă infamă de
răufăcători". Încercînd să-i convingă pe cititorii aceleiași publicații
(Apărarea Națională) că "expulzarea jidanilor ădin
Româniaî se impune în mod imperios", Paulescu scria în 1923 că "puii de
jidani", "lipitori umflate de sînge românesc", vor ca "românii să moară
pe tăcute (ca în omorul ritual)". Aceeași metaforă, centrată pe
imaginea evreului ucigaș și hemofag, se regăsea frecvent în marșurile
legionarilor români: "Priviți cum ghiarele lui Iuda / Adînc se-nfig în
trupul meu, / Priviți cum sîngele meu curge, / Priviți cum jidovii mi-l
beu!".
O atitudine insolită a avut Nae Ionescu, în prefața romanului De două mii de ani…,
al lui Mihail Sebastian, publicat în 1934. Filozoful admite că povestea
cu "omorul ritual" practicat de evrei e doar "un basm". "Dar de ce se
plîng evreii?", se întreabă el retoric. Oare nu au existat basme
similare referitoare la creștini? "Și evreii nu au ei oare nici o vină,
n-au avut ei nici un rol în răspîndirea acestor basme? Iată dară,
istoria nu face decît să se repete". Trecînd peste faptul că nu evreii,
ci romanii au pus pe seama primilor creștini astfel de "basme", rămîne
cinismul de care a dat dovadă Nae Ionescu în acest paragraf și în toată
prefața. Într-un fel, Sebastian i-a răspuns lui Nae Ionescu chiar în
volumul pe care acesta l-a prefațat: "Ce i-aș reproșa antisemitismului,
înainte de orice, – afirmă protagonistul romanului – ar fi lipsa lui de
imaginație: «masonerie, cămătărie, omor ritual». Și pe urmă? Vai cît e
de puțin! Vai cît e de sărac!"
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.09 22:22

Acuzațiile de infanticid ritual în spațiul românesc sînt
înregistrate relativ tîrziu, dar sincron cu restul zonei est-europene:
în secolele XVIII-XIX. Adesea, astfel de incriminări erau urmate de
tulburări violente. În 1710, de pildă, la Tîrgu Neamț au fost linșați 5
evrei și puși în lanțuri alți 22, pe motiv că ar fi ucis un copil
creștin: "căci le trebuie lor sînge de Paști". Este cea mai veche
atestare documentară a unui astfel de caz în arealul românesc. Văzînd
că violențele asupra lor sînt gata să ia amploare, evreii au trimis
soli la Iași, la Dimitrie Cantemir. Domnitorul a trimis la fața locului
doi oameni de încredere. "Oamenii veniră și cercetară și căutară bine
și văzură că fals și neadevărat e", se consemnează într-un document din
epocă. S-a stabilit ca "evreii să fie sloboziți", iar călugărul care a
înscenat așa-zisul omor ritual "să fie pus în casa de nebuni în tot
timpul vieții sale".
În 1726 a avut loc o inculpare similară a evreilor din tîrgul
basarabean Onițcani (Orhei). S-a spus atunci că "bezzaconicii jidovi"
("evrei fără de lege", cum i-a numit Ion Neculce în Letopiseț) ar fi "furat în ziua Paștilor un copil ăcreștinî, cam de cinci ani" (Cronica Ghiculeștilor).
"Sîngele ăbăiatuluiî l-au împărțit, punîndu-l în butoiașe, și l-au
trimis marelui haham din Cracovia și hahamului din Dubăsari." Procesul
înscenat celor patru evrei învinuiți a avut loc la Iași, fiind condus
cu mare zarvă de însuși domnitorul Mihai Racoviță, care a încercat să-i
șantajeze pe evrei și "să-i păgubească de bani", scrie cronicarul. Pînă
la urmă, inculpații au fost achitați. "Din pricina lăcomiei sale de
bani", se scrie în Cronica Ghiculeștilor, lui Racoviță
Vodă "i-a sosit mazilirea" de la Istanbul, imediat după încheierea
farsei judiciare. Întregul eveniment a avut un puternic impact asupra
societății, astfel că povestea a fost reluată în nu mai puțin de trei
cronici moldovenești din secolul al XVIII-lea.
În vremea domniilor fanariote astfel de evenimente au avut loc mai
mereu în Țările Române. Studiind această epocă, Pompiliu Eliade scria
următoarele în 1898: "Lumea le pune în seamă ăevreilorî tot soiul de
lucruri ciudate: în săptămîna Paștelui evreiesc și în săptămîna
Paștelui creștin, oamenii își țin copiii închiși în casă, de teamă că
evreii să nu-i fure și să le sugă sîngele, ca să-l pună în «azima» lor;
și, dacă se întîmplă vreodată să dispară vreun copil, întreaga
populație cere sus și tare ca toată evreimea să fie supusă la cazne".
Masacrul din Galați
În secolul al XIX-lea, în orașe din Moldova (Iași, Roman, Galați,
Bacău, Piatra Neamț ș.a.), sînt atestate cele mai multe acuzații de
acest gen, cu urmările cele mai grave. Tulburările violente de la
Galați, care au avut loc de Paște în 1859, sînt simptomatice: au fost
înregistrați morți și răniți, au fost distruse sinagogi, au fost arse
sulurile Legii, au fost devastate casele și prădate prăvăliile, iar
autoritățile, în loc să pedepsească pe instigatori, i‑au arestat pe
evrei. Bancherul Rothschild însuși a intervenit pe lîngă Cuza Vodă,
cerînd protecție pentru evreii din Galați.
Îngrozit de aceste evenimente și neștiind ce să apere mai întîi, "pe
hebreii masacrați în pămînt român sau onoarea proprie a românilor",
cărturarul Ion Heliade-Rădulescu scria următoarele într-un articol
intitulat "Masacru din Galați": "Populația află pretext de pradă, de
ucideri și de cele mai neomenoase crime; mulți hebrei fură uciși și mai
mulți vulnerați și bătuți, casele hebreilor toate violate și prădate.
Două sinagogi sparte și despuiate, vasele cultului, Legea sau Tora
călcate în picioare. Hebreii nu manîncă la copii în Englitera, nu în
Franța, nu în Germania, nu pe nicăiri, pe unde oamenii începură a
deveni oameni. Pe unde mai sînt acuzați de asemenea neomenoasă faptă?
Pe acolo pe unde popolii mai sînt încă barbari sau demi-barbari.
Hebreii, iar o zicem din convicția noastră cea mai intimă, nu sînt și
nici n-au fost vreodată popolul sau nația care să manînce la oameni sau
la copii de oricare stirpe sau credință; în religia lor nu se află
asemenea precept inuman și barbar; stirpea lor din origine n-a fost
stirpe de sălbateci și antropofagi. Din contra."
"Nici însuși în Rusia hebreii nu mănîncă la copii", scria Ion
Heliade-Rădulescu în 1859. Cărturarul român se înșela, pentru că în
Rusia, în secolul al XIX-lea și chiar în primele decenii ale secolului
XX, se credea că evreii practică infanticidul ritual. Acesta a fost, de
altfel, motivul declanșării pogromului din 1903, de la Chișinău (pe
atunci, în Rusia țaristă) și a procesului intentat lui Mendel Beilis,
în 1911–1913, la Kiev.
Pogromul de la Chișinău
Se consideră că autorul moral al pogromului de la Chișinău este
politicianul de extrema dreaptă Păvălachi A. Crușevan. Acesta era un
moldovean rusificat, care de cîțiva ani – prin intermediul ziarului său
Bessarabetz ("Basarabeanul") – susținea o întreagă
campanie pentru expulzarea și extermi­narea evreilor din zonă. Crușevan
l-a invitat la Chișinău chiar și pe parlamentarul român
ultranaționalist A.C. Cuza, profesor la Universitatea din Iași, care a
ținut mai multe conferințe incendiare, în care și-a prezentat doctrina
antisemită. Amîndoi au proclamat că masacrul va avea loc de sărbătoarea
Paștelui, la 6-8 aprilie 1903. Într-adevăr, ziarul lui Crușevan a
anunțat chiar înaintea Paștelui că în tîrgul Dubăsari, pe malul
Nistrului, evreii ar fi comis un omor ritual asupra unui băiat creștin.
Simptomatic este faptul că nu au reactionat masele din Dubăsari, ci
cele din Chișinău și din împrejurimi (incitate în prealabil), care au
năvălit înarmate în cartierele evreiești. Îngrijorat de cursul
evenimentelor, marele rabin din Chișinău a cerut episcopului creștin să
nege în mod public zvonul absurd. Dar "acest înalt preot – scria un
ziarist rus – a declarat public că el însuși crede în povestea că
evreii folosesc sînge de creștin în scopuri rituale". Episcopul a
turnat astfel gaz peste focul pogromului. La rîndul lor, soldații nu au
intervenit, pe motiv că guvernatorul ar fi "așteptat ordine" de la
țarul Nicolae al II-lea și nu le-ar fi primit, iar polițiștii, în loc
să ia măsuri de protecție a evreilor, le indicau răzvrătiților casele
în care aceștia locuiau. Evreii s-au trezit complet abandonați în fața
maselor isterizate. Urmările au fost pe măsură: 50 de morți, sute de
grav răniți, 800 de case și 600 de prăvălii distruse și prădate etc.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Istoria Holocaustului, greu de predat intr-un loc cu t

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.09 19:12

Istoria Holocaustului, greu de predat intr-un loc cu trecut legionar

Predarea istoriei Holocaustului a iscat o
apriga controversa intr-un orasel in care n-au trait niciodata evrei
sau tigani, dar care a furnizat numerosi fruntasi legionari:
Topoloveni-Arges.
In Topoloveni-Arges se discuta aprins, de o
saptamina, chestiunea arzatoare - cum altfel? - a Holocaustului. In
oraselul argesean s-a aflat ca la scoala se preda un curs optional de
istorie a Holocaustului. Parintii s-au adunat nervosi intr-o sedinta si
au hotarit: sa nu se mai faca Holocaust.
In Topoloveni-Arges se discuta aprins, de o
saptamina, chestiunea arzatoare - cum altfel? - a Holocaustului. In
oraselul argesean s-a aflat ca la scoala se preda un curs optional de
istorie a Holocaustului. Parintii s-au adunat nervosi intr-o sedinta si
au hotarit: sa nu se mai faca Holocaust.
Unii - pai ce treaba avem noi cu evreii?; altii
- nu e rau sa invete, dar mai bine matematica, romana, ceva ce trebuie
la examen; noi n-avem evrei si tigani in oras, vrem informatica; hai,
dom�le, sa arati mormane de cadavre unor copii de-a sasea? Se socheaza!
Sa invete cind or fi mari! Profesorul care preda cursul s-a plins la
Federatia Comunitatilor Evreiesti ca, uite, parintii se pun de-a
curmezisul, incurajati de citiva profesori, desi elevilor le place.
Aha, e platit de jidani, ne reclama! - sar partizanii informaticii sau
matematicii suplimentare. Putini il sprijina. Discutia despre Holocaust
a coborit din cutia televizorului si din polemicile istoricilor in
curtile oamenilor din Topoloveni.

Mama lui Narcis Lungu dintr-a sasea, doamna
Victorita, e suparata ca baiatul ei face Holocaust. De aia l-a trimis
ea la scoala? I-a facut lui Narcis camera numai a lui, cu calculator,
il trimite cu taxiul la scoala, in curte un Audi il asteapta pe baiat
sa creasca, iar el uite cu ce se ocupa la scoala. Ea, sincer, nu stie
ce e ala holocaust, ca la profesionala n-a invatat-o nimeni, dar isi
cheama copilul sa-i explice si pocneste din palme mirata si revoltata
cind tincul incepe sa-i turuie ca holocaustul e arderea de vii a
evreilor care prindeau crestini si cu singele lor framintau piine de
Pastele lor evreiesc�


Doamna Victorita afla, cu si mai mare uimire, ca
si baiatul mai mare a facut cursul si il ia la intrebari, insa acesta
nu mai tine minte decit ca a fost misto, a vazut un film cu Charlie
Chaplin si inca unul, "Lista lui Nu-stiu-cum", cu niste evrei in lagar,
la care a plins. Tot cu aceasta ocazie, mama lui Narcis afla ca
asta-primavara a semnat cu mina ei ca este de acord. "Pentru asta era
hirtia aia, bre? Pai daca era de la scoala, am semnat. Deci asta era!
Nu vreau, dom�le, copilul meu sa invete asa ceva. De tigani si de evrei
ne arde noua acum? Sa puna mina pe carte, ca la anul are examen!"


La clasa a VI-a C, dirigintele, Victor Iliescu,
face un sondaj. "Ia sa vedeeem� Cine vrea Holocaust, mina sus!".
Nimeni. "Dar ce vreti voi sa faceti?" Liniste. "Hai, hai, nu va sfiiti
de domnul de la ziar!". "Sport. Sport vrem sa facem!", striga toti. Ori
sport, ori nimic.


"Ora asta de istorie a Holocaustului, explica
profesorul Iliescu, este optionala. Mai putin de jumatate dintre
parinti au semnat ca sint de acord, dar mi-au spus ca nu au stiut ce
semneaza, ca nu au fost informati. Dar si daca semnau mai mult de
jumatate, nicaieri nu scrie ca materia devine obligatorie pentru toti.
E un abuz. N-am stiut nici eu, am aflat de la elevi, dupa ce a inceput
scoala. Cursul a devenit obligatoriu si pentru cei care nu au optat
sa-l urmeze si, daca lipsesc, li se pun absente in catalog. Lasam la o
parte ca intr-un an scolar sint 36 de ore de istorie a Holocaustului, o
chestiune care inca nu este elucidata de specialisti, tot atitea cite
ore de istorie a Romaniei, ceea ce mi se pare prea mult; in primul
rind, consimtamintul copiilor a fost viciat si, vedeti, s-a introdus
fara voia lor aceasta materie. Cind au aflat si ei ce au semnat,
parintii au hotarit la sedinta sa se renunte la acest curs, dar
conducerea scolii spune ca acum e prea tirziu, se va face Holocaust tot
anul."


"Nu sint evreu!", precizeaza apasat profesorul de
istorie Daniel Serafimescu, cel care preda istoria Holocaustului. El
face asta din pasiune, nu pentru bani. Cu sau fara optionalul acesta,
salariul lui ar fi fost acelasi. Toti romanii trebuie sa cunoasca
realitatea Holocaustului, considera profesorul, ca sa nu lase sa se mai
intimple o asemenea grozavie. "Iata, zice profesorul, cetatenii romani
pot deveni evreii Europei de azi - sint tratati ca oameni de mina a
doua, li se da foc in ghetouri, se organizeaza mari manifestatii
impotriva lor� trebuie sa recunoastem aceste semne."

Pozitia romanului simplu fata de Holocaust nu
seamana deloc cu cea oficiala a statului. Ostilitatea parintilor i se
pare fireasca profesorului Serafimescu, doar vorbim despre Topoloveni�
Aici n-au trait niciodata evrei, nici tigani, dar zona era totusi un
puternic centru legionar. De aici s-au ridicat primari legionari pentru
toate comunele din jur, primar legionar in Cimpulung Muscel, prefect
legionar� Confirma si istoricul Ioan Boalca, autorul unei monografii a
Topolovenilor, amintind de marile petreceri cimpenesti pe care le
organizau legionarii aici.


"Nu vorbim de antisemitism, ci de o anume
mentalitate la care mai trebuie lucrat", precizeaza profesorul
Serafimescu. El crede ca, de fapt, parintii au fost influentati de
citiva colegi invidiosi - dirigintele i-a incurajat pe elevi sa
chiuleasca de la ore, le-a promis ca le va motiva el absentele -,
profesori plafonati si obtuzi, care nu stiu o limba straina, nici sa
foloseasca aparatura moderna si care n-au fost in stare sa propuna ei
un curs optional. Si care crapa de invidie ca el s-a pregatit pentru
acest curs in Israel, pe banii Israelului, ca s-a plimbat prin Europa,
iar ei nu. Aha, deci e adevarat, evreii l-au platit - remarca opozantii.


Disputa - daca se face sau nu se face Holocaust la
scoala - a ajuns si in Consiliul Local. Serafimescu este consilier PNL.
Iliescu este consilier PSD. Se ciondanesc profesional in cancelarie si
continua sub steaguri politice la primarie. S-a votat ca nu e treaba
Consiliului Local. "Nu e nici treaba Inspectoratului Scolar Judetean,
spune inspectorul de istorie Paul Didita. Decizia este a scolii. Scoala
a cerut acest curs, iar noi am dat avizul. Este o programa aprobata si
de minister."

Caracterul obligatoriu al cursului optional este
usor de explicat pentru directoarea Maria Chivulescu. Ea stia ca
Serafimescu are suficiente semnaturi de la elevi si de la parintii lor
pentru a preda istoria Holocaustului. De fapt, comisia de curriculum
trebuia sa stringa aceste semnaturi, dar comisia nu exista, s-a
infiintat la repezeala abia dupa ce s-a pornit palalaia. S-a mers pe
incredere. Acum, daca exista totusi niste semnaturi, toti elevii fac
orele optionale, fiindca nu are cine sa-i pazeasca pe cei care nu vor.
Chiar daca mai putin de jumatate dintre parinti au fost de acord, chiar
daca si dintre acestia s-au trezit multi sa spuna ca n-au stiut ce
semneaza si ca nu vor istoria Holocaustului, acum e prea tirziu sa se
mai schimbe ceva. Directoarea e indignata ca o treaba care trebuia
rezolvata in scoala, fie si in comisia de disciplina, a rasunat pina la
inspectorat, la minister, la Federatia Comunitatilor Evreiesti. Ce
atita taraboi? Daca e vorba pe-asa, atunci s-ar putea face o miscare
inteligenta in orar, in asa fel incit ora cu pricina sa fie pusa
ultima, si cine vrea Holocaust sa ramina in clasa, cine nu sa se duca
acasa.


Copiii care chiulesc de la ora de Holocaust si
pierd vremea in parculetul dominat de statuia lui Ion Mihalache nu-i
fac deloc o impresie buna batrinului Nistor Brencea, de 77 de ani. E un
taranist infocat. "E proasta ideea", comenteaza batrinul. "Se puteau
face citeva ore la istorie despre treaba asta, pentru toti, nu sa se
faca obiect separat. E prea mult, fug si copiii de la ore, umbla aiurea
prin parcuri. Si pe urma se spune ca sintem antisemiti. Noi n-am avut
evrei aici, domnule. Si tigani erau numai doi, unul frizer si unul
muncitor, n-avea nimeni treaba cu ei. La noi n-a fost Holocaust, nemtii
au facut. E adevarat, i-a mai strins Antonescu pe unii, evrei si
tigani, dar nu stiu daca n-au facut si ei ceva."


  • Problema a ajuns in Parlament
Dr. Aurel Vainer (foto), deputat, presedintele
Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, a aflat si el despre
gilceava iscata la Topoloveni: "Domnul Serafimescu ne-a relatat
greutatile cu care se confrunta in a preda istoria Holocaustului", ne-a
declarat Aurel Vainer. "Din fericire, nu ni s-au semnalat cazuri
similare in alte locuri din tara. Il admiram pe acest om care se zbate
pentru o cauza dreapta. Trebuie sprijinit si trebuie luata atitudine
impotriva celor care il impiedica. Am sa-i relatez situatia si domnului
doctor Liviu Beris, de la Asociatia Supravietuitorilor Holocaustului."


http://www.cotidianul.ro/istoria_holocaustului_greu_de_predat_intr_un_loc_cu_trecut_legionar-34466.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un fapt extrem de grav

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.09 19:02

Un fapt extrem de grav

O știre venită pe agenții în ultimul weekend m-a impresionat infinit
mai mult decât mă impresionează o știre de obicei, deși nu sunt o
natură ușor impresionabilă. Aceeași impresie dezagreabilă mi-a provocat
și tăcerea care s-a așternut în jurul ei. E tratată ca un fapt divers,
deși nu este deloc. Dimpotrivă. Este vorba de distrugerea a 131 de
monumente funerare în Cimitirul Evreiesc din șoseaua Giurgiului.
Vandalii au devastat nestingheriți, la adăpostul întunericului și al
nepăsării. Paznicii nu au auzit nimic, nici vecinii, nici polițiștii
din zonă. Poliția deja s-a grăbit să dea asigurări că nu ar fi un atac
antisemit. Presupune că ar fi vorba de niște copiii sau niște
adolescenți care s-au jucat !!! Asta a fost o replică la protestele
comunității evreiești și la ecoul defavorabil din afara țării. Aș fi
preferat să se arate îngrijorată de ce s-a întâmplat, și mai puțin de a
ne spune că nu e vorba de o grupare fascistă sau satanistă. Se caută
niște huligani „ideologici”, teoreticieni ai antisemitismului? Și dacă
ar găsi așa ceva, vandalii respectivi ar fi mai puțin vinovați?
Deocamdată, Poliția să facă bine să îi prindă pe făptași. Retorica
speculativă o servim după aceea; deși, firește, am prefera să fim
scutiți de ea. De câte ori se întâmplă asemenea atacuri, iese un
purtător de cuvânt și dă asigurări – mai mult spre opinia publică
internațională decât spre cea locală - că nu este vorba de
antisemitism. În această atitudine oficială – previzibilă, să spunem -
e vorba de o inocentare a huliganilor, care nu ar nutri sentimente
antisemite, ci ar fi niște imaturi care nu își dau seama ce fac. Dar
este implicit vorba aici și de o judecată asupra societății românești,
care - ni se spune - nu ar cunoaște sentimentul josnic al
antisemitismului, mai ales după 1989, condamnat public cu atâtea
prilejuri, de atâtea instanțe ! Ne e treaba poliției să judece asta. Și
oricum, decât să negăm boala, mai corect ar fi să o tratăm.

Societatea românească, după 45 de ani de comunism și circa 20 de
tranziție, se trezește la o viață morală și democratică, dar are încă
de învățat. Cum ar fi, de exemplu, despre pericolele antisemitismului.
O conștiință vinovată face să preferăm în asemenea împrejurări tăcerea.
Memoria marchează pogromul de la Iași și holocaustul din anii 40,
subiecte încă în bună măsură tabu. Nu văd mulți cercetători să
analizeze aceste episoade tragice, nici să scrie cărți despre ce s-a
întâmplat atunci. Când apar totuși asemenea încercări, tăcerea le
înconjoară imediat. Dezbaterile pe tema antisemitismului sunt mai mult
decât anemice. Subiectul nu interesează... Găsesc aici o explicație a
slabei reacții printre intelectuali și în mass-media la extrem de grava
situație produsă la Cimitirul Evreiesc. Altfel oameni foarte iritabili,
cu reacție promptă, cu prezență de spirit, jurnaliști cunoscuți și
persoane publice de referință, acum păstrează o tăcere inexplicabilă
și, cred, vinovată. În fond, atitudinea cercurilor intelectuale este
asemănătoare cu cea a oficialităților (a poliției, cel puțin) în acest
caz. Poate că societatea civilă s-a rătăcit, ducând prea multe războaie
pentru cauze minore. Sau este prea divizată și nu mai vede lucrurile
importante.


http://www.adevarul.ro/articole/un-fapt-extrem-de-grav.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cine isi uita istoria risca sa o retraiasca!

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.09 15:03

Cine isi uita istoria risca sa o retraiasca!
Se implinesc, la 16 septembrie, 65 de ani de la una dintre cele mai
abominabile crime comise in Transilvania de catre armata si jandarmeria
Ungariei horthyste in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial:
uciderea, cu o cruzime iesita din comun, a intregii comunitati
evreiesti din Sarmasu. Masacrul a marcat reluarea seriei crimelor
declansate impotriva populatiei civile din Transilvania ocupata de
Ungaria, in urma Diktatului de la Viena. Crimele comise in toamna lui
1944, imediat dupa incheierea armistitiului dintre Romania si Aliati,
sunt putin cunoscute. In afara de ingrozitorul masacru de la Moisei (in
Maramures), care a avut loc in octombrie 1944, lista atrocitatilor
comise in satele din jurul Sarmasului, Turdei, Beiusului si Aradului
este lunga. Asasinatele si violentele din Band, Grebenis, Oroiu,
Tarian, Girisu de Cris, Prundu Bargaului, Catina, Rachitis, Fanate,
Ozd, Gadalin au fost indreptate aproape in exclusivitate impotriva
romanilor, civili sau prizonieri de razboi. Exterminarea, la Sarmasu, a
126 de fiinte umane, de la copii de doi ani la batrani de peste 80,
ramane, insa, prin premeditare, cruzime si imprejurarile simbolice in
care a fost comisa, atrocitatea cea mai cutremuratoare. Faptasii,
printre ei numarandu-se si localnicii unguri, care au fugit, impreuna
cu armata si jandarmeria ungare, au scapat nepedepsiti.

Nu suntem adeptii legii Talionului: "Ochi pentru ochi, dinte pentru
dinte". Ea n-ar face altceva decat sa ne oblige sa traim intr-o lume de
chiori si stirbi! Dar de reamintit trebuie sa ne reamintim, pentru ca
cine isi uita istoria risca sa o retraiasca. De aceea, publicam, in
serial, ample fragmente dintr-o cercetare-eseu privind masacrul de la
Sarmasu, de mare obiectivitate, cuprinsa in cartea "O istorie a
fascismului in Ungaria si Romania" a istoricului american, de origine
ungara, Nikolas M. Nagy-Talavera. Monumentala lucrare a aparut in
editura Hasefer, in 1996.

In timpul anului 1945, am auzit, in Transilvania, zvonuri despre un
masacru impotriva evreilor, despre care se spune ca ar fi avut loc cu
ajutorul autoritatilor ungare locale, in toamna lui 1944, la Sarmasu.
Curand dupa aceea, regimul comunist s-a instaurat in Romania si un val
al tacerii a acoperit acest eveniment. Nu s-a mai auzit niciun cuvant
despre el. In 1981, in timpul unei vizite in Romania, am traversat
Sarmaselul. Deodata, la poalele unor dealuri sterpe, am observat un
cimitir singuratic si un monument pe care se afla inscrisa demult
uitata poveste a masacrului de la Sarmasu. Mi s-a trezit interesul si
am hotarat sa cercetez cazul in viitoarea mea vizita documentara in
Romania. Prezenta relatare are la baza aceste cercetari.

Reconstituirea evenimentelor se bazeaza, in primul rand, pe
interviurile personale pe care le-am condus, de la 18 iunie la 28 iunie
1984, la Sarmasu, Sarmasel si in multe alte sate invecinate. 30 de
sateni si sotiile lor - 16 maghiari si 14 romani - care au fost martori
ai evenimentelor, au fost intervievati in amanuntime, majoritatea lor
in mai multe randuri. Interviurile au durat cateva zile. In afara de
lungile si detaliatele interviuri, peste 25 de sateni, atat maghiari,
cat si romani, si-au oferit amintirile, toate intarind contururile
imaginii nascute din lungile interviuri.

In timpul cercetarii efectuate, profesorul Grigore Ploesteanu,
cercetator-sef la Centrul de Stiinte Sociale din Targu-Mures, mi-a pus
la dispozitie studiul sau nepublicat si materiale de arhiva referitoare
la masacrul de la Sarmas. Profesorului Vasile Suciu, din Targu-Mures,
si sotiei sale, Irina, li se cuvine adanca mea recunostinta pentru
stabilirea contactelor si aranjarea interviurilor in timpul vizitelor
mele la fata locului, la Sarmasu si in satele vecine.

Studiul si vizitele mele la fata locului aproape au coincis cu sobrele
ceremonii de comemorare a patruzeci de ani de la Holocaustul
transilvanean, ocazie cu care multi demnitari, romani si straini, au
vizitat cimitirul din Sarmasel. Toata aceasta activitate a
reimpros-patat, in mod inevitabil, memoriile si a sporit intensitatea
sentimentelor celor aflati in Sarmasu.

Am ascultat multe relatari despre masacrul de la Sarmasu, unele dintre
ele evident false, emise numai pentru a justifica cele intamplate. In
urmatoarele pagini am reconstituit masacrul dupa cum am crezut eu ca
s-au petrecut lucrurile si va rog sa fiti convinsi de integritatea mea
in aceasta privinta.

*

Sarmasu si Sarmasel, inconjurate de dealuri si paduri, sunt sate
situate in Campia Transilvaniei, aproape la jumatatea drumului dintre
Cluj si Targu-Mures.

La inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, populatia acestor sate
era de aproximativ 4.000 de suflete si era alcatuita, aproape in mod
egal, din maghiari si romani, cu 200 de evrei pentru mentinerea
echilibrului. Erau asezari prospere, situate deasupra unor bogate
zacaminte de gaze naturale.

In septembrie 1940, a doua decizie de la Viena, bazandu-se pe
arbitrajul dictatorial al Germaniei naziste si al Italiei fasciste, a
transferat nordul Transilvaniei de sub suveranitatea Romaniei sub cea a
Ungariei, incluzand doua treimi din populatia evreiasca a acestui
teritoriu. In Sarmasu, mai mult ca oriunde in Transilvania,
deficientele arbitrajului puteau fi lesne observate. Sarmasu a ramas in
Romania, si linia de separare, desenata de Joachim von Ribbentrop si
Galeazzo Ciano, forma o uriasa enclava in jurul lui, intrerupand
traficul feroviar si rutier dintre restul Transilvaniei de Nord si
tinuturile secuiesti. Unii au crezut ca Hermann Goring dorea sa
achizitioneze gaz metan pentru intreprinderile sale, iar aceasta
enclava fusese creata pentru a-i realiza dorinta. Cu toate acestea,
motivul pentru care enclava-obstacol a fost creata nu a fost niciodata
explicat suficient. Zonele cu o populatie masiv romaneasca, precum
Maramures, Salaj, Somes, Bistrita-Nasaud si tinutul Oasului, din
regiunea Satu Mare, fusesera date Ungariei, in timp ce zona Sarmasului,
cu o apreciabila populatie maghiara, ramasese in Romania. Sarmasu
simboliza toate problemele Transilvaniei divizate.


http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=44946


Ultima editare efectuata de catre Admin in 27.10.09 18:10, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Călătoria lui Gruber (România-Ungaria, 2009)

Mesaj Scris de Admin la data de 13.09.09 15:07

Călătoria lui Gruber (România-Ungaria, 2009), de Radu Gabrea.

Acum trei ani, cînd am citit scenariul lui Răzvan Rădulescu și
Alexandru Baciu la Călătoria lui Gruber, mi s-a părut unul dintre cele
mai bune scenarii ale celor doi, cu nimic mai prejos decît colaborările
lor cu Radu Muntean și decît colaborările lui Rădulescu cu Cristi Puiu.
Acum că am văzut și filmul, cred și mai tare în valoarea scenariului: e
atît de bun, încît, în pofida regiei mediocre a lui Radu Gabrea, filmul
e mult peste media a ceea ce intră pe ecranele românești. Acțiunea se
petrece la Iași, între 29 iunie și 1 iulie 1941, deci imediat după
pogromul antievreiesc desfășurat între 27 și 29 iunie și soldat cu
peste 10.000 de victime. Personajul principal e scriitorul italian
Curzio Malaparte (Florin Piersic Jr.), oprit la Iași în drumul lui spre
Rusia, unde urmează să însoțească trupele germane ca ziarist. Rădulescu
și Baciu uzează cu finețe de dispozitivul dramaturgic al Martorului –
personajul inițial ignorant care treptat deschide ochii asupra
monstruozităților istorice comise la doi pași de el. Finețea constă în
faptul că, dacă într-un film hollywoodian, personajul cu funcție de
Martor s-ar arăta tot mai șocat de ce descoperă, Curzio e complet
doborît de o alergie și singura lui preocupare este să-l găsească pe
Gruber, medicul care i-a fost recomandat de la București. În cursul
căutărilor e plimbat de la Garnizoană la Chestură și de la Chestură
înapoi la Garnizoană.


Locotenent-colonelul Coca (Claudiu Bleonț) sună la comisarul
Stavarache (Răzvan Vasilescu) și-i anunță sosirea, dar la sosire nu-l
așteaptă nimeni și Stavarache nici măcar nu știe cine e Coca. Atmosfera
de la Garnizoană e isterică: lucrurile au scăpat de sub control în
timpul pogromului și vor cădea niște capete. Sub privirea dezgustată a
unui ofițer german, Coca are o criză de furie nedirecționată și
neputincioasă – furie de slugă. După ce inițial îl tratează cu sictir
pe Curzio, Stavarache devine și el slugarnic – la intervenția
consulului italian (Alexandru Bindea). Filmul n-o să-i încînte pe
naționaliști: personajele lui germane și italiene își privesc de sus
aliații români – și au de ce. Disciplina pare o problemă generală – o
uniformă de împrumut sub care stau la pîndă mitocănia și lenea. Pînă și
antisemitismul românesc, atît cît vedem din el, e flasc – e simplă
nesimțire. Scenariștii nu trag cu toată muniția, ca să se asigure că-și
ating țintele. Dramaturgia lor n-are nimic din vehemența șarjelor
anticazone ale unui Pintilie: tactica lor nu e șarja, ci tirul calm de
lunetiști. Precizia e totul. Din păcate, Radu Gabrea e un adept al
principiului „merge și așa“; regia lui e o serie de aproximări. Dacă
tot a dublat italiana lui Piersic Jr., de ce n-a făcut același lucru și
cu a lui Bindea? Chiar i s-a părut că acesta o vorbește exact ca un
italian? Și dacă Piersic a înțeles că șmecheria e să nu joace
emoțional, de ce nu i s-a explicat acest lucru și interpretului lui
Gruber, Marcel Iureș? Gruber e personajul absent despre care toată
lumea vorbește tot filmul; atunci cînd în sfîrșit e găsit, la cabinetul
său, Curzio știe deja ce s-a întîmplat cu evreii din oraș, inclusiv cu
tatăl alergologului. Intrarea acestuia e la fel de bine pregătită ca a
lui Orson Welles în Al treilea om. Și lovitura de grație a
scenariștilor este că, în cele cîteva minute cît durează consultația,
nu se se întîmplă nimic: Gruber, cel din scenariu, își face datoria de
medic cu o mină impenetrabilă. Cum pot Gabrea și Iureș să nu-și dea
seama că, în acel context, impenetrabilitatea lui spune mai mult decît
cel mai expresiv joc actoricesc, că, mai mult, „expresivitatea“ nu face
decît să diminueze efectul bîntuitor al întîlnirii? În interpretarea
neinteligentă a lui Iureș, Gruber abia își poate stăpîni plînsul.

Gabrea își dă silința mai mult ca de obicei. Pare să fi studiat
regia lui Muntean la Hîrtia va fi albastră: stilul lui de-aici
favorizează planurile lungi de minimum două minute, cu mai multe
personaje care vorbesc și se mișcă în fața unei camere fixe. Cu alte
cuvinte, preferă să creeze raporturi dramatice în interiorul imaginii,
și nu între imagini (prin montaj). Această metodă e mai puțin
manipulativă decît montajul (care ne spune la ce trebuie să ne uităm)
și așa sînt făcute multe dintre secvențele mai bune din film (nici una
perfectă, pentru că Gabrea nu e suficient de precis în casting și în
dirijarea actorilor, încît fiecare dintre ei să fie exact atît cît
trebuie din exact ceea ce trebuie). Dar Gabrea n-are încredere în
această obiectivitate și o tot violează. N-are încredere în
austeritatea cu care scenariștii prezintă urmele pogromului (se
vorbește despre spînzurații din fața hotelului lui Curzio, dar nu-i
vedem) și intensifică, în stil hollywoodian, momentele în care Curzio
trece pe lîngă cîte o urmă (un travelling lent prin fața unor prăvălii
închise, o muzică lugubră pe imaginea unor oameni care spală o curte).
Mediocrizează totul.



http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=291&cmd=articol&id=11424
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O piesă despre Holocaust, jucată de Teatrul Maghiar din

Mesaj Scris de Admin la data de 11.09.09 17:07

O piesă despre Holocaust, jucată de Teatrul Maghiar din Cluj în Cehia

„Născut pentru niciodată”, un spectacol încă necunoscut publicului
român, a fost jucat joi la Plzen de actorii Teatrului Maghiar din Cluj.
Piesa a mai fost prezentată la Avignon, iar premiera națională va avea
loc la sfârșitul lui septembrie.
„Născut pentru niciodată” e titlul
simbolic-paradoxal al celei mai recente producții a Teatrului Maghiar
de Stat din Cluj, pe un text de Visky Andras și în regia lui Tompa
Gabor. Spectacolul este necunoscut publicului român: premiera sa
națională va avea loc abia la sfârșitul lunii septembrie, la Cluj.
„Născut pentru niciodată” a fost însă jucat la Festivalul de la
Avignon, în iulie, și la Festivalul Internațional de Teatru de la Plzen
(Cehia), în 10 septembrie. Criticii francezi l-au considerat o
revelație a secțiunii „off” a Festivalului din Avignon, chiar și cei
mai exigenți având aprecieri elogioase la adresa creatorilor săi.


Criticii de la Plzen urmează să se pronunțe, dar aplauzele de la finalul reprezentației din Cehia sunt de bun augur.


Omul fără nume, eroul piesei lui Visky, este un străin ce poposește în
mijlocul unei mici comunități. Nu contează de unde vine, contează că e
Al Zecelea, cel care completează numărul necesar pentru spunerea unui
„kadish”, a unei rugăciuni iudaice. Însă Omul fără nume va rămâne un
străin. Experiența sa e atât de altfel
față de a celorlalți, încât integrarea e imposibilă. Una din scene, a
„pokerului lagărelor”, marchează „superioritatea” sa. Când toți
ceilalți, purtând măști-cranii pe față, strigă încântați „Mauthausen”,
„Siberia”, licitând la macabrul joc, el zice „Auschwitz”. E poker, mai
mult nu se poate.

Dramaturgul Andras Visky a creat un text dramatic aproape monologal,
asemănător unei incantații, dar atât de dur în imagini încât aparența
sa de „poveste” se sparge sub apăsarea întâmplărilor evocate. „Născut
pentru niciodată” e mărturia, se poate spune, a unui supraviețuitor al
Holocaustului. Tema e frecventă în artă și poate provoca suspiciuni, ar
zice cârcotașii. Doar că eroul piesei nu e un „martor al Istoriei”,
neapărat, ci un om care-și dezvăluie traumele, temerile, tumorile
intime pe care i le-a lăsat Istoria și care s-au răsfrânt în viața sa
de zi cu zi. A supraviețuit celei mai teribile experiențe umane, dar nu
mai e viu, de fapt. E născut pentru niciodată, pentru că nu se mai
poate „rostui” nicăieri.

Alte secvențe pun Istoria în ramă, ca să facă loc istoriei. Omul fără
nume și-a pierdut familia și n-o mai poate reface. „Cartea”, acea carte
sfântă invocată de ceilalți, nu-i mai este de ajuns, așa că el își
scrie Cartea sa. Dumnezeu e invocat ca un Samson ce a fost „despuiat”
de păr și barbă, pierzându-și astfel puterea, iar citatele din
Scriptură completează acest „puzzle” halucinant, al deznădejdii și
speranței.
Contrapunctul acestui plan este căderea, sau răzbunarea prin absurd. O
scenă, de exemplu, în care bucătarul unei școli cu aspect de lagăr îl
lingușește pe directorul care cântă la vioară și urlă la elevi, are
aspectul unei parodii grotești, duse la extrem. Absurdă e și scena
„pokerului lagărelor”, cu coregrafia sa hidoasă. În text se face uneori
apel la Beckett, trimiterea fiind limpede: lumea și-a rupt osia și
merge anapoda. Cea mai teribilă secvență e însă povestea omorârii unei
vaci, narată de Omul fără nume. Un grup de „răzbunători” decide să
aplice „soluția finală”. Așa că merg la un evreu sărac, îi scot vaca în
uliță și o „execută”, sub privirile familiei îngrozite. Acest simbol
brutal al gratuității morții scoate la iveală, net, derizoriul Istoriei
din care Omul fără nume a ieșit născut pentru niciodată. Adepții
„soluției finale”, naziștii, și-au ratat șansa la glorie, dar au ratat
și șansa Omului fără nume de a mai exista. „Istoria” și „istoria” se
anulează reciproc. Chiar și dacă supraviețuiește, victima rămâne
victimă.

Regizorul Tompa Gabor a mizat pe accentele absurde ale textului
integrându-le în ansamblul plin de rigoare al montării. Actorii joacă
expresiv dar reținut, consumând intim și empatic tensiunea
întâmplărilor scenice. Replicile majorității sunt aproape inexistente,
expresivitatea lor bazându-se pe coregrafia nuanțată imaginată de Vava
Ștefănescu, cu zvâcniri de forță și unduiri de grup. Corul din care
uneori se desprinde câte un personaj a fost alcătuit din Hilda Peter,
Attila Orban, Balazs Bodolai, Eniko Gyorgyjakab, Zsolt Bogdan, Erno
Gallo, Lehel Salat, Ferenc Sinko și Emoke Kato. Omul fără nume a fost
Dimeny Aron. O echipă admirabilă, care s-a adaptat cu ușurință
spațiului de joc de la Plzen și a păstrat perfect ritmul, naturalețea,
coordonarea și expresivitatea spectacolului. De remarcat și scenografia
Carmencitei Brojboiu, care exprimă vizual simbolurile piesei, cu
„celule” – alveole - care fac parte din viața personajelor, ca niște
ghiulele atârnate de glezne, de care nu se poate scăpa. Tema muzicală
principală – tristă, ușor resemnată – potenețează și mai mult accentele
textului dramatic.

„Născut pentru niciodată” e unul din acele spectacole la care se tace
și se simte. A demonstrat-o reprezentația de la Plzen, pe care
spectatorii au urmărit-o cu atenție susținută, aplaudând apoi cu o
anume reținere la început, cu forță după aceea, ca desprinși dintr-un
vis. „Născut pentru niciodată” este o poveste despre oameni, nu despre
Istorie. Despre oameni „după chipul și asemănarea” noastră, a celor ce
mai avem nume.


http://www.cotidianul.ro/o_piesa_despre_holocaust_jucata_de_teatrul_maghiar_din_cluj_in_cehia-97737.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii încarcerați în România și Bulgaria, recunoscuți

Mesaj Scris de Admin la data de 09.09.09 16:10

Evreii încarcerați în România și Bulgaria, recunoscuți ca supraviețuitori ai Holocaustului

O comisie israeliană de stat
a decis la sfârșitul săptămânii trecute ca evreii care au fost
încarcerați în România și Bulgaria în timpul celui de-al doilea război
mondial să fie recunoscuți ca victime ale Holocaustului și să primească
beneficii financiare, relatează Haaretz în ediția electronică. Măsura
adoptată duminică stabilește un precedent, susține publicația
israelienă, deoarece evreii din România și Bulgaria vizați de decizie
nu au fost trimiși în lagărele naziste de concentrare și de exterminare.
Comisia de apel pentru implementarea legii persecutării naziste i-a încadrat pe evreii din România și Bulgaria în "[color:a315=#0494E1 ! important]prima
clasă" de supraviețuitori ai Holocaustului care, potrivit unei decizii
adoptate anul trecut de Guvernul israelian, au dreptul să primească
beneficii sporite.
Până în prezent Guvernul israelian a acordat beneficii financiare doar supraviețuitorilor care au fost în mod [color:a315=#0494E1 ! important]direct
supuși persecuțiilor naziste. Evreii care au părăsit zonele ocupate de
naziști, precum Italia, Franța regimului de la Vichy, România și
Bulgaria, nu erau eligibili pentru astfel de compensații.
Comisia de apel a decis că evreii încarcerați în România și
Bulgaria, începând cu anul 1941, au fost privați de libertate "într-un
stil nazist" și sunt, în consecință, eligibili pentru compensații.
La o lună după ce statul a recunoscut imigranții tunisieni persecutați de regimul de la Vichy ca supraviețuitori ai Holocaustului , decizia de duminică este un [color:a315=#0494E1 ! important]nou pas în cadrul procesului de relaxare a criteriilor pentru acordarea de despăgubiri, scrie Haaretz.


http://www.mediafax.ro/externe/evreii-incarcerati-in-romania-si-bulgaria-recunoscuti-ca-supravietuitori-ai-holocaustului-2628589
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Semnal - A ști și a nu uita pentru a nu repeta

Mesaj Scris de Admin la data de 08.09.09 16:56

Semnal - „A ști și a nu uita pentru a nu repeta“



Institutul Național pentru studierea
Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a lansat un prim
număr dintr-o revistă dedicată studiilor despre Holocaust,
avîndu-l ca director pe Mihai E. Ionescu, pe George Voicu în
calitate de redactor-șef, pe Alexandru Florian, redactor-șef
adjunct, și pe Sorana Munteanu, secretar de redacție. Colegiul
editorial reunește nume precum Andrew Baker, Radu Ioanid, Norman
Manea, Paul Shapiro, Serge Klarsfeld, Mihai Dinu Gheorghiu, Raphael
Vago, Armin Heinen, William Totok, Victor Esenasky, Viorel Achim, Lya
Benjamin, Mihail E. Ionescu, Andrei Pippidi, Cristian Pîrvulescu,
Liviu Rotman, Michael Shafir.



„O premieră în spațiul
publicisticii științifice“, așa cum se precizează în
textul inițial de prezentare a programului, „La început de
drum“, revista își propune să aducă în prim-planul
lumii culturale rezultatele cercetărilor realizate de Institutul
Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie
Wiesel“ în privința situației tragice a evreilor din timpul
celui de-al Doilea Război Mondial, în România. Este
precizat faptul că, deși cercetarea în această direcție nu
a lipsit, se simte nevoia asigurării „unei consecvențe și
congruențe a cercetării științifice în sectorul de
referință și deopotrivă dinamizarea acesteia prin lansarea și
întreținerea unei dezbateri fertile și generatoare de noi
direcții de cercetare“. O altă intenție a acestei reviste este
de a găzdui, în paginile sale, rezultate privind studierea
materialului documentar, din arhivele naționale, despre Holocaustul
din România. Proiectul se dorește a fi, de asemenea, relevant
și pe plan internațional, inițiatorii revistei subliniind că,
deși există centre de cercetare și reviste de profil cunoscute în
plan internațional, este nevoie de „o corelare în plan
național a rezultatelor cercetării dezvoltate în domeniu“.

Atrăgînd atenția asupra
faptului că Holocaustul este adesea contestat, existînd chiar
semne că acesta ar putea fi repetat, noua revistă susține o
amplificare a cercetării în domeniu, propunîndu-și să
devină și o „tribună educațională în plan național în
domeniul de referință“. Astfel, introducerea cursurilor despre
Holocaust, atît în învățămîntul
preuniversitar, cît și universitar, este văzută ca o
necesitate.



Revista nu se rezumă la a prezenta
fenomenul asupririi evreilor în trecut, ci se anunță a fi și
un instrument activ a observării manifestărilor actuale de
antisemitism, văzînd în combaterea antisemitismului un
obiectiv esențial.

Structura primului număr trasează
secțiuni variate, ce oferă abordări pluridisciplinare asupra
Holocaustului și a statutului evreilor: „Studii despre Holocaust“,
„Studii despre antisemitism“, „Impactul Holocaustului“,
„Perspective de analiză“, „In Memoriam“ (capitol dedicat lui
Jean Ancel, 1939-2008), „Recenzii“ și „Addenda“ (conținînd
raportul de activitate pe anul 2006).

Părerea că despre Holocaust s-a
vorbit atît de mult, încît reacția provocată nu
mai este cea dorită, impactul nemaifiind atît de puternic,
este frecvent întîlnită. Ca un răspuns la această
credință, un articol precum cel al lui Alexandru Florian, „Evreii
din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial:
o problemă de cultură și conștiință civică“, aduce în
discuție o nouă perspectivă, propunînd trei variante de
analiză a fenomenului: rolul avut de evrei în modernizarea
României, reorientarea atenției către perioada octombrie
1942-august 1944 și „studiul represiunii criminale a puterii
comuniste“. Același articol arată că, dincolo de a se ști
suficient despre Holocaust, în urma unui sondaj de opinie
realizat în 2007, se poate ajunge la concluzia că „este
probabil ca ceva mai mult de 1/3 dintre cetățenii României,
în vîrstă de 15 ani și peste, să-și reprezinte corect
drama Holocaustului“. Pornind de la o serie de exemple, cum ar fi
evitarea termenilor de „Holocaust“ și „Pogrom“ în
Dicționarul de istorie a României (coordonat de Stan Stoica,
Editura Meronia, 2007) sau prezentarea dramei evreilor într-o
manieră „edulcorată“ în Istoria României în
date (ediția a II-a, Editura Enciclopedică, 2007), autorul
articolului demonstrează că imaginea despre Holocaustul din România
este încă neclară, justificînd intenția de a relansa
„chestiunea actualității studiilor și învățării
Holocaustului evreilor din România în rigorile științei
istoriei“. Alternativa oferită de noua publicație este o istorie
„care derivă din înlănțuirea unor fapte, fenomene,
instituții și practici produse de o relație politică asimetrică,
aceea dintre responsabili, victime și martori“.



Revista nou editată de Institutul
Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie
Wiesel“ este o publicație bine-venită în spațiul cultural
românesc, relansînd, pe o linie academică,
pluridisciplinară, un aspect ce pare a nu-și fi epuizat încă
resursele. Este nevoie de o abordare a Holocaustului din România
dintr-o perspectivă eliberată de clișee și de mituri. Să sperăm
că revista Holocaust. Studii și cercetări va contribui la
clarificarea unor aspecte supuse încă denaturărilor și
mistificărilor.



Silvia DUMITRACHE

Holocaust. Studii și cercetări,

vol. I, nr.1/2009

Institutul Național pentru Studierea
Holocaustului din România „Elie Wiesel“



http://www.observatorcultural.ro/Semnal-A-sti-si-a-nu-uita-pentru-a-nu-repeta*articleID_22350-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 17:42

Istoricul "Transilvaniei"
Revista "Transilvania" a apărut începând cu ianuarie 1868, sub
conducerea lui George Barițiu, concepută a fi o publicație
cultural-științifică. În 1890, Barițiu, care se apropia de eternitate,
a predat ștafeta mai întÔi lui Ion Popescu, apoi lui Zaharia Boiu, care
au continuat opera.
În anul 1941, revista "Transilvania" și-a reluat aparițiile sub
conducerea istoricului literar Ion Breazu. Directorul noii serii era
profesor la Universitatea Ferdinand I din Cluj, recent refugiată la
Sibiu și beneficia de colaborări importante. În anul 1947, revista
"Transilvania" a încetat să mai apară. Abia după două decenii și
jumătate, conducerea țării a aprobat apariția unei noi serii a
"Transilvaniei" în orașul Sibiu.
În prezent, conducerea revistei este în mâinile lui Corvin Lupu, ca
redactor șef, dar și ca director al Centrului Cultural Interetnic
Transilvania, care o finanțează. Centrul este o instituție subordonată
Consiliului Județean, care a acordat anul trecut, pentru cele 400 de
numere lunare ale revistei, 2,8 miliarde de lei vechi.Pedeapsă penală
Conform articolului 6 din ordonanța de Urgenață nr. 31/2002,
"Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor
acestuia se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și
interzicerea unor drepturi". De la prevderi fac excepție, însă,
comunicatele științifice.Atac la rector
Șeful catedrei de Științe Politice din cadrul Universității "Lucian
Blaga", Corvin Lupu, susține că, în cadrul multora dintre cursurile
sale, chiar a susținut cauza evreilor din România. În schimb, este
foarte deranjat de afirmația rectorului Constantin Oprean, notată de un
cotidian central: "Vreau să aflu mai multe despre altfel de minunății,
cu atât mai mult cu cât mai am semnale legate de Corvin Lupu".
Profesorul sibian pune pe seama unui război personal afirmația șefului
Universității sibiene: "Nu cred că este întâmplător că inginerul
mecanic de roți dințate Constantin Oprean mă atacă în presă, după ce
l-am reclamat la autorități ale statului pentru management defectuos și
discreționar. Probabil că intervențiile domniei sale sunt niște reflexe
întârziate ale clanului Ceaușeștilor, din care a făcut parte". Deși au
încercat în repetate rânduri să îl contacteze pe rectorul Universității
"Lucian Blaga", acesta s-a dovedit inabordabil pentru reporterii
săptămânalului SIBIANUL.Definiția Holocaustul
"Holocaustul reprezintă persecuția sistematică sprijinită de stat și
anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum și de
către aliații și colaboratorii săi din perioada 1933-1945." Definiția
este extrasă din Raportul Comisiei internaționale asupra Holocaustului
în România, publicat pe site-ul www.presidency.ro. În țările Europei
existau aproximativ 8.861.000 de evrei care se aflau sub control
nazist. Conform datelor statistice, naziștii au omorât 5.933.900 dintre
ei.
http://old.sibianulonline.ro/articol/ziar/sibiu/liderii-evreilor-ne-jignesc-istoria/6347/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 17:41

Lupu ignorant sau diletant
Prima reacție a istoricului clujean Ottmar Trașcă (foto),
după ce a parcurs articolul semnat de Corvin Lupu, a fost să râdă:
"Domnul Lupu trebuie să aleagă între două tabere: cea a ignoranților
sau cea a diletanților în materie de istorie!", spune Ottmar Trașcă,
doctorand în istorie la Institutul de Istorie din Cluj și specialist în
relațiile româno-germane din timpul celui de-al doilea război mondial.
"Profesorul Corvin Lupu ar fi trebuit, înainte să publice acest
articol, să aibă bunăvoința să citească bibliografia elementară despre
Holocaust. Îi stau la dispoziție, dacă are nevoie de consultații sau
chiar de documente. Deși domnia sa afirmă că munca istoricilor este
restricționată de implicarea politicului, documente există, și încă
destule, numai să știi unde să cauți!", a declarat, pentru SIBIANUL,
Ottmar Trașcă.
Potrivit istoricului clujean Monitoarele Oficiale ale României din
anii '40-'44 demonstrează existența legilor de
<> forțată și a legilor rasiale antisemite
impuse de administrația Antonescu. "Afirmația că evreii ar fi fost
colportorii comunismului în România este puerilă, la fel ca și aceea că
Teohari Georgescuar fi fost evreu, cum afirmă Corvin Lupu. Nu au
existat alte progromuri decât cel de la Iași? Dar cel de la Cernăuți?
Dar masacrele de la Odessa, din Bucovina de Nord, din Basarabia și de
la Galați din iulie 1940? Omul afirmă niște inepții din punct de vedere
al datelor istorice, nu numai al interpretării faptelor!", conchide
Trașcă.
Istoricul clujean a făcut cunoscut și un fragment din jurnalul
personal al lui Joseph Goebbels, în care acesta transcrie o conversație
avută cu Hitler pe 19 august 1941: "În ceea ce privește România, se
poate constata, în orice caz, că un om precum generalul Antonescu
acționează în chestiunea evreiască mult mai radical decât am făcut-o
noi până acum", ar fi spus Fuhrerul.
Clujeanul Ottmar Trașcă pregătește pentru sfârșitul acestui an
publicarea volumului "Al treilea Reich și chestiunea evreiască în
România", scris în colaborare cu prestigiosul istoric Dennis Deletant,
specialist în istoria recentă a României.[justify] Antonescu s-a dezis de evreii basarabeni
Istoricul Alex Mihai Stoenescu, autorul cărții "Armata, Mareșalul și
evreii", împărtășește unele dintre opiniile lui Corvin Lupu. Stoenescu
este de acord că chestiunea evreiască a căpătat de multe ori aspecte de
tragism și că, în perioada antonesciană, între evrei și mareșal au
existat înțelegeri secrete. "Între Ion Antonescu și liderii comunității
evreiești din România, Alexandru Safran și Wilhelm Filderman, a existat
o înțelegere secretă pentru protejarea comunității evreiești din țara
noastră. În schimbul acestei protecții, liderii comunității evreiești
s-au angajat să contribuie financiar și material la efortul de război
al României împotriva U.R.S.S. și cu prestație prin muncă. Atunci,
Antonescu a declarat că îi consideră pe evreii din Basarabia complet
comunizați și că aceștia nu vor avea același statut cu evreii din
România. Într-o scrisoare adresată de Filderman lui Antonescu, ce se
găsește în arhivele M.A.P.N., primul recunoaște această diferențiere",
a declarat, pentru SIBIANUL, cunoscutul autor.
"A fost Holocaust"
Stoenescu este de acord și cu faptul că evreii au contribuit cu un
sfert din efortul de război al României împotriva U.R.S.S. În
Basarabia, după ocuparea de către sovietici a fost realizat un
recensământ prin care s-a stabilit că, în 1940 aici trăiau 256.000 de
evrei. În perioada de un an până la eliberarea Basarabiei sovieticii au
deportat peste 100.000 de evrei considerați "neloiali". "O dată cu
eliberarea Bsarabiei, Antonescu a deportat, conform documentelor,
aproximativ 126.000 de evrei, folosind același criteriu politic ca și
sovieticii. Matematic, rezultă că unele cifre despre cei uciși în
Basarabia sunt exagerate. Aceasta nu este unica exagerare, însă mai
multe elemente confirmă faptul că termenul de Holocaust este just
pentru ceea ce s-a întâmplat în România", mai spune Alex Mihai
Stoenescu.
În opinia scriitorului, Antonescu se face și el vinovat de
încălcarea înțelegerii cu liderii comunității evreiești. "Pogromul de
la Iași, din 29 și 30 iunie 1941, este opera trupelor germane, a
factorilor locali și a foștilor legionari, însă, Antonescu nu poate fi
scutit de răspundere pentru morții de acolo", consideră scriitorul.
Amintește totuși și câteva cuvinte ale rabinului Safran care observa că
"sub regimul Antonescu și sub protecția sa au fost salvați 400.000 de
evrei, cea mai mare comunitate evreiască din Europa".


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.09.09 17:46, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 17:40

Prima reacție: Andrei Cornea
Primul care a sesizat și a reacționat la conținutul anti-evreiesc al
articolului semnat de Corvin Lupu este eseistul și filosoful Andrei
Cornea (foto). Acesta a publicat, în numărul 797 al Revistei 22, răspunsul intitulat "Lupul-leopard".
Cornea deplânge mai ales calitatea de profesor universitar a lui
Corvin Lupu și în consecință pe studenții acestuia "... un student nu
este la fel de liber, precum un cititor oarecare, să accepte sau să
refuze părerile profesorului său, cu care va da examen. El este
subordonat autorității profesorului său, iar formarea și informarea sa
depind de direcția în care se exercită această autoritate. În cel mai
bun caz, studentul d-lui Corvin Lupu va deveni ipocrit pentru a trece
examenele, iar în cel mai rău va deveni și el un adept al
negaționismului".(nr.negarea holocaustului)
Profesorul sibian intră într-o polemică dură cu renumitul filosof,
susținând că acesta nu are pregătirea necesară pentru a critica un
articol care vizează istoria contemporană. "Am citit și eu cu mare
întârziere articolul numitului Andrei Cornea. Am aflat că este un
literat de doi bani care nu are nici o legătură cu istoria
contemporană, domeniu căruia îi aparține articolul publicat de mine în
revista Transilvania", a declarat, pentru SIBIANUL, Corvin Lupu.
În replică, Andrei Cornea preferă să nu comenteze acuzele personale,
dar specifică: "Eu pot să fiu de doi bani sau nu, dar asta nu rezolvă
chestiunea. Articolul domniei sale, profesor de istorie contemporană,
este negaționist. Eu pot să n-am nici o importanță, dar dacă ăsta este
singurul lui argument, înseamnă că altul nu are", a spus Cornea, pentru
SIBIANUL.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

LIDERII EVREILOR NE JIGNESC ISTORIA

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 17:40

LIDERII EVREILOR NE JIGNESC ISTORIA
Șeful catedrei de științe politice de la Universitatea
"Lucian Blaga" își ridică în cap lumea științifică și comunitatea
evreiască. Corvin Lupu neagă Holocaustul și îi acuză pe liderii
evreilor de mistificarea istoriei. Într-un articol publicat în revista
"Transilvania", Corvin Lupu neagă Holocaustul, afirmă că evreii au
dus-o bine în România interbelică și îi acuză pe liderii comunității
evreiești de mistificarea istoriei. Lupu îi condamnă pe evrei și pentru
faptul că au ajuns să "monopolizeze" suferința și să reclame că sunt
singurele victime ale istoriei. Afirmațiile sale i-au scandalizat
deopotrivă pe liderii comunității evreiești și pe istorici.
Evreii din România nu au fost deportați și omorâți pe capete în
lagărele de concentrare. Sau dacă au fost, prea se exagerează pe tema
asta. Cam așa sună rezumatul principalei teze susținute de profesorul
universitar Corvin Lupu, într-un articol publicat pe nu mai puțin de 16
pagini, în numărul 3/2005 din Revista Transilvania. Afirmațiile sale au
iscat un val întreg de reacții, de la reprezentanții comunității
evreiești și până la oameni de cultură.
"Ațâță împotriva evreilor"
Articolul profesorului Corvin Lupu, care este și redactor șef al
revistei Transilvania, a fost publicat tocmai în numărul care
comemorează 60 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz.
Otto Deutsch, președintele Comunității Evreiești din Sibiu, el
însuși deportat, pe când avea doar 6 ani, în Transnistria, unde și-a
pierdut fratele și tatăl, nu poate accepta afirmațiile lui Lupu.
"Am aflat din articol că evreii pretind despăgubiri colosale din
partea României. Domnul Corvin Lupu știe asta din anumite documente pe
care regimul actual, <> S.U.A. și Israelului, nu
le-a dat publicității. Orice om care aude așa ceva, pe bună dreptate,
gândește că evreii au fost și rămân cei care fac viața românilor să fie
și mai grea. De altfel, ideea de ațâțare împotriva evreilor este
evidentă, căci articolul este presărat de la început și până la sfârșit
cu asemenea afirmații", crede Otto Deutsch.
Fragment periculos
Profesorul universitar Corvin Lupu, care predă cursuri de istorie
contemporană la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, vorbește, în
articolul său, cu reticență și suspiciune chiar despre evreii care mai
trăiesc astăzi în România. "În anul 2002, în România mai erau doar
5.870 de evrei declarați, adică 0,02% din populația țării și alte
câteva mii deghizați în diverse etnii, a căror cifră exactă este greu
de stabilit, dar aceștia creează probleme legat de suferințele lor, pe
care nu le creează majoritatea românească împreună cu toate celelalte
etnii la un loc", scrie Corvin Lupu.
Otto Deutsch spune că multe dintre fragmentele articolului îi aduc
aminte foarte clar de propaganda hitleristă. Lupu îi condamnă pe evrei
și pentru faptul că au ajuns să "monopolizeze" suferința, să reclame că
sunt singurele victime ale istoriei: "Poporul evreu n-ar avea voie să
confiște suferința și să o monopolizeze, așa cum se întâmplă de multă
vreme încoace, problematica învinovățirilor și despăgubirilor pe care
să le achite vinovații. Au suferit și alții, au fost și alte
genociduri. E suficient să ne referim la cele din epoca contemporană
(armeni, sârbi, unele minorități din Rusia, palestinieni, afgani,
germani etc.)... Crede cineva că a fost mai ușor decât le-a fost
evreilor? Se înșeală", scrie în același articol Corvin Lupu.
Deutsch îl acuză pe profesorul de la "Blaga" că încearcă să
"bagatelizeze" genocidul la care au fost supuși evreii. "Nu neg că cei
la care se referă d-ul Lupu nu au suferit. Nu văd însă de ce
suferințele lor și cauzele care le-au generat trebuie comparate cu
genocidul evreilor în cel de-al doilea război mondial, doar în măsura
în care autorul dorește să nu se mai pomenească despre odiosul plan al
soluției finale. În concepția pe care o sugerează domnul Lupu, acest
<> fapt petrecut în istoria deja îndepărtată a
omenirii trebuie trecut la fapte diverse, adică și alte genocide
cunoscute de omenire, fără nevoia de a fi atât mediatizate", îi
răspunde Otto Deutsch.[justify] Deportat la 6 ani
Pasajul în care Corvin Lupu afirmă că pe parcursul întregii perioade
a regimului Antonescu, copiii evrei au putut frecventa școala, au
continuat să activeze Teatrul Evreiesc, finanțat de statul român,
evreii și-au păstrat proprietățile, iar firmele evreiești au continuat
să facă afaceri, inclusiv cu statul român, este considerat de Otto
Deutsch fals de la cap la coadă. El însuși a trăit acea perioadă și, în
loc să fie trimis la școală, iar părinții săi lăsați să-și păstreze
casa, au fost deportați cu toții în Transnistria.
Lupu scrie că "este de la sine înțeles că cetățenii evrei care au
comis infracțiuni grave pe teritoriul României în timpul războiului,
inclusiv sabotaje ale spatelui frontului românesc sau agresiuni
împotriva unor militari români, au fost întemnițați sau deportați în
Transnistria. Numărul lor a fost semnificativ".
Deutsch are, însă, cu totul alte amintiri despre perioada petrecută
în lagărele transnistrene. "Iată că, mulțumită d-lui Corvin Lupu, am
aflat, acum, de ce la vârsta de 6 ani am fost deportat în Transnistria
împreună cu părinții mei. Moartea fratelui meu și a tatălui, în
condițiile neomenești în care au fost ținuți zecile de mii de evrei și
rromi, din care au murit un număr apreciabil, este, după Corvin Lupu,
pedeapsa pe care au meritat-o <
infractori>> evrei", răspunde Otto Deutch.
Acesta pasaj, mai spune reprezentantul evreilor din Sibiu, poate fi
ușor contrazis de legislația antievreiască din timpul dictaturii
antonesciene.
Bunurile, confiscate pe vecie
După Otto Deutsch, și episodul confiscării bunurilor evreiești este
prezentat, de autor, "idilic și complet neadevărat". "Grație politicii
sale (n.r. - a lui Antonescu) bunurile evreilor au fost puse sub regim
de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute (n.r. -
față de autoritățile germane), le-a asigurat conservarea în scopul
restituirii la momentul oportun", scrie profesorul Lupu.
"Autorul omite însă să menționeze că momentul oportun nu a mai
existat, iar jaful care a avut loc, el îl prezintă ca pe un act
ocrotitor", completează Otto Deutsch.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.05.10 20:09, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cimitirul evreiesc invie

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.09 17:34

Cimitirul evreiesc „invie“

http://www.monitorulsb.ro/cms/site/m_sb/news/cimitirul_

O sinagoga recent renovata, un cimitir aproape parasit si doar 20 de
evrei. Asa se prezinta comunitatea evreiasca din Sibiu. Pe 9 octombrie
se comemoreaza in Romania jertfa evreilor, cele sase milioane de
victime ale Fascismului.

Nu cred ca ni s-a impus adoptarea Zilei
Holocaustului in 9 octombrie, si cu atat mai putin, exclud varianta
potrivit careia proclamarea din 2004 ar fi fost conditionata de
intrarea Romaniei in NATO. Acum, ca si atunci, se copiaza un model.
Exista o singura diferenta: modelul de azi este de mai bun-simt decat
cel din anii '40“
George Moisa

Printre
victimele greu incercate ale regimului fascist se numara insusi
presedintele micii Comunitati Evreiesti din Sibiu, Otto Deutsch, dar si
liderul comunitatii rome, Florin Cioaba. Ori de cate ori a avut ocazia,
Otto Deutsch nu s-a ferit sa rememoreze de fata cu cei din jur si
intotdeauna cu inima grea, tragica experienta prin care i-a fost dat sa
treaca la cruda varsta de numai 5 ani, cand si-a pierdut fratele si
tatal. Acestuia i se alatura si autointitulatul rege al romilor, Florin
Cioaba, care, de asemenea, a avut de suferit de pe urma Holocaustului.
„Si in acest an vom marca Ziua Holocaustului cu o actiune organizata
din fonduri proprii, in cadrul careia se va sustine un seminar si vor
fi vizionate filme documentare despre viata romilor si suferintele pe
care le-au indurat in lagarele de concentrare. Nu vor lipsi insa si
marturiile supravietuitorilor acestei mari tragedii care a marcat
istoria. Pentru ei vom organiza o receptie si le vom inmana diplome.
Desigur, este o zi pe care nu o putem uita, inclusiv bunicii,
strabunicii si alte rude de-ale mele au fost deportate in lagarele din
Transnistria. Prin astfel de manifestari dorim sa sensibilizam
institutiile statului, sa descurajam etichetarea oamenilor in functie
de etnie si sa tragem un semnal de alarma pentru ca ceea ce s-a
petrecut cu ani in urma sa nu se mai repete" spune Florin Cioaba,
primvicepresedinte al Organizatiei Mondiale a Romilor.
Sibiul e alaturi de evrei
Incepand
cu anul 2004, cand Ziua Holocaustului a fost recunoscuta oficial si in
Romania, in Sibiu au fost organizate mai multe actiuni si manifestari
in memoria celor exterminati de catre trupele fasciste. Anul trecut,
conducerea Scolii generale „Regina Maria“ a marcat insemnatatea zilei
de 9 octombrie printr-un program in care elevi, profesori si spectatori
au aflat sau au rememorat atrocitatile din lagarele de concentrare
naziste, in special cele petrecute la Auschwitz. „In acest an nu
organizam nimic. Anul trecut, colegul nostru Mihai Francu, s-a ocupat
de acest eveniment prin care scoala noastra a tinut sa marcheze ziua de
9 octombrie“, sustine conducerea institutiei. Pentru prima data, cei
aproape 10.000 de evrei din Romania au si un festival al lor, intitulat
„Euroiudaica“. Premiera a avut loc anul trecut in Capitala Culturala
Europeana.
Sa se faca dreptate!
Tragedia
tiganilor romani este cu atat mai mare cu cat, pe cand erau deportati,
foarte multe dintre rudele lor cele mai apropiate, soti, copii, frati,
luptau pe frontul de Est in armata romana, pentru Romania . Au fost
deportati si tigani invalizi din primul razboi mondial, precum si
romani luati, din eroare, drept tigani. Ba chiar au fost uneori
arestati pentru a fi deportati si tigani imbracati in uniforme militare
romanesti. Aproximativ 25 000 de tigani au fost deportati in urma
ordinului Presedintiei Consiliului de Ministri. Florin Cioaba isi
declara nemultumirea fata de autoritatile in masura sa inainteze
procedurile necesare pentru despagubirea victimelor de etnie roma ale
Holocaustului. „Un lucru de condamnat este si acela ca foarte multi
romi nu au primit despagubiri de pe urma atrocitatilor la care au fost
supusi. Nu stiu pe ce criterii s-a facut repartizarea banilor, dar stiu
sigur ca au fost despagubiti cei care nu au trecut prin experienta
ingrozitoare a lagarelor si nu au trait cu frica mortii in fiecare
dimineata. Se poate spune ca...au fost gazati a doua oara, prin
nedreptatea cu care au fost tratati. In acest sens, vicepresedintele
Parlamentului din Germania a promis ca va incerca sa ajute categoriile
de romi care pot dovedi clar ca sunt victime ale Holocaustului. Sunt,
de asemenea, recunoscator presedintelui Traian Basescu, care a admis
faptul ca ziua de 9 octombrie nu apartine doar evreilor ci, deopotriva,
romilor. Astfel s-a ajuns ca legea sa fie promulgata si in favoarea
minoritatilor de romi“, a declarat regele Cioaba.
Sub semnul intrebarii
O
intalnire cu o prostituata evreica, de pe urma careia s-a ales cu
sifilis, ar fi motivul pentru care Adolf Hitler a dorit exterminarea
evreilor din Europa, sustine un psihiatru britanic, Baseem Habeeb,
citat de Daily Mail. Potrivit unor istorici citati de publicatia
britanica, Hitler ar fi avut o relatie sexuala cu o prostituata evreica
in 1908, la Viena. Ulterior, dictatorul ar fi devenit obsedat de
aparitia acestei boli pe care o considera a fi de natura ereditara si
specifica evreilor. Expertii in stiinte politice contesta aceasta
supozitie. „Ceea ce se zvoneste - cum ca toata vrajba lui Hitler s-ar
fi datorat unei prostituate evreice purtatoare de sifilis - e o pista
neverosimila pentru mine. Oricat de jignit sau ofensat sa fi fost de
sifilisul luat de la o prostituata, fie ea si evreica, e prea mult,
chiar si pentru un personaj veros ca Hitler sa porneasca o prigoana
impotriva unei rase intregi. Un scop ascuns a fost, dar ma tem ca
altul. Marea finanta a Reich-ului imperial era formata din evrei.
Acesti evrei nu au fost afectati de Marea Criza Economica, asa cum au
fost germanii de rand si astfel s-a creat un sentiment de aversiune
fata de aceasta populatie alogena. Aversiunea a fost mai tarziu
folosita pentru acumularea de capital si bunuri de catre cadrele de
elita ale NSDAP(Partidul National Socialist al Muncitorilor din
Germania). Si, nu in ultimul rand, pentru popularea lagarelor de munca
necesare sustinerii productiei de razboi“. sunt convingerile
specialistului in fenomene politice internationale, George Moisa.
File de istorie
Evreii
au venit pentru prima data in Sibiu in urma cu 180 de ani. In 1880, in
Sibiu apar primele organizatii evreiesti, iar evreii isi formeaza micul
lor „burg“: isi desemneaza un presedinte, un rabin, isi infiinteaza
propriile institutii si prima scoala elementara. Sinagoga din Sibiu are
106 ani. Acesta este si primul an in care se tin slujbe evreiesti. Tot
in acea perioada apar primele organizatii evreiesti de femei, dar si
sportive.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 5 din 41 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 23 ... 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum