IN ROMANIA[1]

Pagina 1 din 41 1, 2, 3 ... 21 ... 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.04.14 2:58



Umbrele trecutului



Umbrele trecutului în România de azi


http://boris-mehr.blogspot.com/2010_08_01_archive.html



Cineva o să spună că am ales un titlu pretențios. Să vedem. Care trecut și ce umbre, că nu de Mircea Vodă este vorba, nu?

După reformatorul Cuza-Vodă, poate prea grăbit cu reformele, prea autocrat într-o țară abia reunită, a urmat Carol de Hohenzollern, un pragmatic, cu intenții și realizări indiscutabile pe plan politic, economic, mai puțin social. Cultura română devine o realitate a modernității, europenismului. Dar xenofobia se lățește prin mediile burgheze mijlocii, intelectualilor mai puțin realizați. Eminescu se exprimă tranșant împotriva „invaziei” evreilor din Galiția. Pentru cine nu știe, trebuie explicat motivul - introducerea obligativității serviciului militar de lungă durată ( 15-20 de ani) în Rusia pentru toți locuitorii, inclusiv evrei, tendința de marginalizare a evreilor spre hotarele imperiului rus, înspre Vest, acestea sunt motivele. No comments. Răscoala de la 1907, un ecou al revoluției ruse de la 1905, a arătat că sistemul nu funcționa chiar pe palier european. Finalul Primului Război Mondial aduce România la situația de a deveni o țară relativ importantă, România Mare nu mai este o uniune de voievodate. Evreii primesc drepturi cetățenești prin Constituția de la 1923, cu toată opoziția liberalilor conduși de Brătieni. Cineva o să întrebe- dar ce ai monșer că tot vorbești de evrei? Răspuns- atitudinea față de o minoritate națională , în speță evreii, sunt un barometru al democrației politice și sociale. Mai mult- în 1939 în România erau oficial înregistrați circa 800.000 de evrei, în realitate fiind aproape un milion. După Polonia, România era țara cu cei mai mulți evrei din Europa, exceptând URSS, care era o țară euro-asiatică. Dar România avea o bogăție râvnită de mulți – petrolul. Germania nazistă avea ochii ațintiți pe acest petrol. Carol II nu știe să jongleze cu Hitler, iar URSS pune ochii pe ceea ce le-a aparținut rușilor înainte de 1918 , Basarabia, vechi pământ al Moldovei, dinainte de Ștefan cel Mare. La începutul lunii septembrie 1940 în România se instaurează a patra dictatură militară din Europa, după cea din Ungaria, Italia, Germania și Spania. Legiunea, o organizație ultraortodoxă și ultranaționalistă, având legături incontestabile cu fasciștii italieni și cu naziștii din Germania își vede visul cu ochii – este la Putere. Dar puterea politică nu este pentru Legiune. Lipsită de oameni politici, eterogenă, având membri din intelectualitatea de vârf, dar și mulți lumpeni, oameni lipsiți de orice pregătire, unii certați cu legea, alții obsedați psihic, extremiști fără nici un scrupul, Legiunea s-a dovedit un element de dezechilibru constatat nu numai de Șeful Statului, generalul Antonescu, dar și de misiunea germană la București. Hitler îi dă mână liberă lui Antonescu, iar acesta, profitând de rebeliunea absolut nebunească, însoțită de un pogrom dintre cele mai oribile din istoria Capitalei și a țării, lichidează Legiunea, ceea ce regele Carol II, cel care a ordonat asasinarea lui Codreanu, nu a reușit. Războiul cu URSS, motivat sub aspectul dreptului istoric, este o nebunie a generalului Antonescu. Abia în septembrie 1942, Antonescu a înțeles că nu a fost decât o piesă în mecanismul celui de al doilea război mondial. El a deportat 150.000 de evrei în Transnistria, a trimis trupele române slab echipate și slab instruite până la Volga. Execuția din 1946 a lui Antonescu și a unor acoliți a transformat cariera autoproclamatului mareșal într-un mit. Antonescu nu a reușit să-l convingă pe Hitler să-i redea Ardealul de Nord, a livrat petrolul necesar Germaniei naziste, nu a fost un aliat forte pe plan militar din cauza slăbiciunii armatei române, a fost vinovat de moartea a cel puțin 400.000 de militari români, la care se adaugă civilii, în mare parte evrei. Nu facem aici statistisi. Nu există familie evreiască din Moldova de Nord, Basarabia, Bucovina, care să nu aibă o rudă, mai multe, ucise dincolo de Prut și de Nistru. Personal am dreptul să-l acuz de moartea bunicilor mei. Dar nu scriu aici despre rudele mele. Merg mai departe.

Anul 1944 înseamnă ocuparea României de trupele sovietice, apoi a urmat sovietizarea în forță din anii 1944-1953, după care a început, prin dispariția unuia din marii călăi ai istoriei, I.V. Stalin, un oarecare „dezgheț” ( expresia lui Ilia Ehrenburg). Dacă Gheorghiu- Dej a încercat o îndepărtare de influența Moscovei ( începând din 1958), Ceaușescu a introdus o dictatură neo-stalinistă și totodată o politică anti-moscovită. El a permis și un oarecare cult al lui Antonescu, a încurajat un antisemitism mascat de tip stalinist, etc.

Ce se întâmplă astăzi? Unu - apariția unor rechini care se laudă că au adus capitalismul, de fapt o economie a jafului legalizat sau nelegalizat, distrugerea structurilor de bază în industrie, agricultură, educație, asigurări sociale, medicale, cultură. Doi – reînvierea fantomelor legionare prin înființarea Noii Drepte, a altor grupări obscure, concurente, înjosirea adevăratei democrații politice,etnice prin propaganda ultranaționalistă a Partidului România Mare, exacerbarea cultului mareșalului Antonescu, pe care, din păcate, mulți

români îl consideră un erou național de talia lui Mihai Viteazu de nu mai mult. Formal, dar numai formal, a fost condamnat Holocaustul evreilor din România, prin Raportul Comisiei Wiesel, dar oricine poate spune cu inima „împăcată”- pe teritoriul României de azi nu a fost ucis nici un evreu. Da, dar Antonescu a administrat un teritoriu mult mai mare, a ucis chiar la Odessa circa 20.000 de evrei care nu au pus nici o bombă. A fost o bombă, ca în anecdota cu automobilul, dar nu evreii au pus-o , ci lucrătorii NKVD. Ce contează?

Al doilea act formal a fost condamnarea crimelor comunismului, prin Raportul Comisiei Tismăneanu. Ce a primit Tismăneanu ca răsplată? Atacuri în presă cu vădit caracter antisemit. Era normal. Păi și Wiesel și Tismăneanu, e prea mult. Insuportabil. Se supără rromânul verde al lui Caragiale.

Un aspect cu totul inedit este cultul pentru orientarea de dreapta. Logic, dacă desființezi stânga, nu mai există nici dreapta. Un cronicar tânăr, premiat recent de Academia Română, Sorin Lavric, scria în „România literară” nr. 26 din 2010 - „ riguros vorbind, stânga nu poate naște decât timorări și mediocrități”. În antichitate , Democrit era de stânga, aș spune eu, prin extrapolare, Iisus Christos, Mântuitorul creștin era de stânga,aș spune eu, o spun, cred, și alții. Ce înseamnă stânga? În mintea lui Lavric, dar nu numai a lui, stânga înseamnă exact ceea ce nu a fost, adică Stalin , Mao, Dej, Ceaușescu. Fidel, etc.

Dar în Europa există o stângă socialistă, la fel și în alte locuri. Este o atitudine democratică a nega valorile stângii? Etimologic, democrație înseamnă puterea demosului, a poporului, a oamenilor liberi, dar neavuți. Altfel ajungem la OLIGARHIE. Iar oligarhie au creat și așa zișii comuniști, începând cu Lenin. Eu am un respect, teoretic vorbind, pentru comuniștii utopici, care nu vorbeau despre dictatura proletariatului, partid comunist, etc. De la noțiunile de partid și dictatură a pornit tot răul. Umbrele trecutului apasă greu. Unii intelectuali caută soluții noi, alții se întorc, deși tineri, la un trecut plin de accidente. În „Contemporanul” am găsit de curând o sintagmă foarte reușită- „bolșevismul anticomunist”. Cine nu este cu noi, este împotriva noastră, cine nu este de dreapta, este comunist. Mare prostie.

Dacă tânărul Lavric ar fi fost născut, să zicem în 1950, cred că ar fi fost și pecerist, așa, de nevoie, că are ambiție și e bine că o are. Doar că a început să gândească la modul „conului Leonida”, eufemistic vorbind. Mă gândesc și la „Tempora”. Bunilor cititori, salut.



BORIS MARIAN
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 11:02



MEFKURE: ISTORIA UNEI TRAGEDII ENIGMATICE de Lucian Zeev Herșcovici
Recent s-au împlinit 66 de ani de la scufundarea vasului “Mefkure” în apele Mării Negre. Tragedia a avut loc în noaptea de 4 spre 5 august 1944. Pe vas se aflau circa 300 pasageri (numărul exact este necunoscut), evrei din România precum și refugiați evrei din alte țări europene aflați în România, care deciseseră să plece în Palestina. Din portul Constanța plecase un grup de trei vase turcești, cu echipaj turcesc, dar navigând cu pavilionul Crucii Roșii Internaționale; vasele nu mai puteau naviga cu pavilion turcesc deoarece Turcia neutră intrase în război de partea Puterilor Aliate împotriva Germaniei naziste și a aliaților acesteia, printre care era și România. Cele trei vase erau “Morina”, “Mefkure” și “Bulbul”, plecate din Constanța în seara zilei de 3 august 1944. Unul dintre cele trei vase, “Mefkure”, a fost bombardat și scufundat în mod intenționat; cel puțin așa se pare. Celelalte două au fost lăsate să treacă, să ajungă în Turcia și de acolo în Palestina, la Haifa. Din ce cauză? Ce se întâmplase? De ce tocmai “Mefkure”? Cine era autorul crimei? Materialul documentar, extrem de redus în mod inițial, a trebuit să fie completat de interpretări logice ale unor știri aparent lipsite de importanță, precum și a situației generale.
Ipoteze și prezumpții
Istoriografia a căutat să răspundă la întrebările de mai sus în funcție de documentele existente și în funcție de tendințele fiecărui istoric sau a grupării pe care o reprezenta. Unii istorici au încercat să demonstreze că ar fi fost un atacator sovietic, alții că ar fi fost un atacator german. Unii istorici au afirmat că era vorba despre un singur atacator, un submarin. Alți istorici au afirmat că a fost vorba de doi sau chiar mai mulți atacatori concomitenți, printre care un submarin, dar și alte ambarcațiuni, sau numai ambarcațiuni aflate la suprafața apelor mării. Nici măcar lista exactă a pasagerilor nu este cunoscută. Lista stabilită anterior, cuprinzând 302 nume, nu a fost respectată, pasagerii fiind îndreptați spre unul dintre cele trei vase. După părerea unor istorici și publiciști, acest lucru s-ar fi datorat dezordinei. Dar după altă părere, motivul ar fi fost bine definit, urmărindu-se îndreptarea spre “Mefkure” a bărbaților buni de muncă și a tinerilor și tinerelor buni de luptă și de muncă. Această ultimă părere se bazează pe mărturiile supraviețuitorilor, pasageri pe celelalte două vase. Acești oameni au mai afirmat că cele trei vase au fost fotografiate în portul Constanța, că li s-a impus navigarea într-o ordine strictă (Morina -1; Mefkure -2; Bulbul -3) la circa un kilometru distanță între ele (fapt confirmat și de un document maritim german) și că ar fi auzit că doi muncitori din port ar fi discutat între ei înaintea ieșirii vaselor și ar fi afirmat ca păcat că pasagerii merg la moarte. Ulterior, aceiași martori ar fi afirmat că, la un moment dat, ordinea vaselor ar fi fost schimbată, atunci când ieșiseră din apele teritoriale românești și nu mai erau însoțite de o șalupă militară românească de pază. Era puțin înaintea bombardării vasului “Mefkure”. Lumina puternică a unui reflector s-a îndreptat spre vasul “Bulbul”, care luase locul lui “Mefkure”, dar a încetat ulterior. Nu este exclus ca reflectorul să fi aparținut atacatorului viitor, dar acesta a constatat că vasul luminat nu era “Mefkure” și nu l-a atacat, căutând tocmai vasul “Mefkure”.
O listă de 241 nume a fost reconstituită pe baza declarațiilor rudelor decedaților, în mod neoficial, la Sinagoga “Iacov, Iosef și Rabin Zwy Guttman” din Tel Aviv, care organizează comemorarea anuală a victimelor tragediei. Meritul îi revine rabinului sinagogii, domnul Efraim Guttman. Dar multe victime au rămas necunoscute, neînregistrate nicăieri. Multe victime erau refugiați, persoane fără familie, necunoscuți nimănui. În total, au fost cinci supraviețuitori dintre pasageri și șase supraviețuitori dintre membrii echipajului, ultimii reușind să se urce pe singura barcă de salvare existentă pe vas. Dintre pasagerii supraviețuitori, doi – soț și soție însărcinată în luna a noua – aveau colaci de salvare, familia Ladislau și Veronica Fullop din Budapesta, dar stabiliți la București în vârstă de 22 și respectiv de 18 ani (ulterior, soția a născut un băiat, la Istanbul). Alți trei supraviețuitori, care nu fuseseră în legătură cu primii doi, erau doi negustori evrei polonezi, unul dintre ei Joseph Bank din Colomea, în vârstă de 38 de ani și altul Joseph Axelrod din Szniatin, în vârstă de 33 de ani, ambii buni înnotători, precum și o studentă de la București originară din Suceava, Hilda Werenbrand, în vârstă de 23 de ani, ai cărei părinți muriseră în deportare în Transnistria, înaintea revenirii ei în România cu scopul de a se îmbarca pe “Mefkure”. Ea fusese salvată de cei doi bărbați evrei polonezi. În privința căpitanului vasului, Kazim Turan, cetățean turc, de formație matelot și calificat ca ofițer de marină comercială și civilă datorită experienței și vechimii, fără a avea studii speciale, se pare că ar fi suferit un șoc nervos. Mărturia lui este contradictorie, diferită de mărturiile pasagerilor supraviețuitori, care nu fuseseră în contact între ei în timpul anchetării lor la Istanbul și la Haifa.

Ipoteza unui atacator sovietic și unele date care o contrazic
Istoricii care au susținut teza unui atacator sovietic se referă în mod direct la submarinul SC-215. Acest submarin, condus de căpitanul A. Strijak, era prezent în zona repectivă a Mării Negre. Istoricul naval sovietic V. I. Dmitriev (1964) a descris atacul organizat de submarinul SC-215 asupra unui vas neidentificat pe Marea Neagră în noaptea de 5 august 1944. Istoricul german Jurgen Rohwer (1965) a susținut aceeași ipoteză pe baza afirmației istoricului Dmitriev. Recent, această teză a fost susținută de istoricul israelian originar din România Jacob Geller, precum și de istoricul rus A. Basov. Acest istoric rus a gasit jurnalul de bord al submarinului SC-215 în arhive, preluând notele ad-litteram, dar fără o comparație prealabilă cu poziția celor două nave din punctul de vedere al coordonatelor geografice de latitudine și longitudine, precum și al preciziei în timp, care obligă la o exactitate totală. Totuși el a menționat că pe vasul atacat se aflau oameni înarmați. Alături de coordonatele geografice și temporale care prezintă câteva mici diferențe, prezența câtorva zeci de oameni înarmați pe vasul “Mefkure” nu este reală. La aceasta se adaugă mărturiile supraviețuitorilor, care afirmă că ar fi auzit vorbindu-se în limba germană dinspre vasul atacator, printre care ar fi auzit și afimația că ”bravo, evreii înnoată spre Palestina”. Altă afirmație a supraviețuitorilor era că circa 200 de pasageri ar fi murit ca urmare a bombardării vasului, dar circa 90 au sărit în apă, încercând să înnoate spre vasul “Bulbul” aflat la o distanță de aproape un kilometru. Ei încercau să se apuce de orice scândură pe care o găseau plutind pe apă, provenită din vasul distrus. Dar de pe vasul atacator au fost trimiși pe apă câini polițiști mari, înnotători, pentru a-i împiedica pe eventualii buni innotători să înoate și pentru a-i îneca. Atacul a avut loc în apropiere de portul turc Igneada, la prima oră a zilei de 5 august 1944.
În privința coordonatelor geografice, toate mărturiile și anchetele demonstrează că vasul “Mefkure” se afla mult mai aproape de Igneada decât se considerase anterior. Ipoteza istoricului german Jurgen Rohwer (menționat mai sus) era – pe baza calculelor – că poziția submarinului SC-215 ar fi fost 42 grade și 03 minute nord – 29 grade și 08 minute est. Dar mențiunea din jurnalul de bord al submarinului SC-215 este că poziția acestuia era de 42 grade nord și 28 grade 42 minute est, ceea ce nu permite validitatea presupunerii că acesta ar fi putut ataca vasul. Căpitanul lui “Mefkure” identificase un obiect negru prezent la circa 300 metri în spatele lui “Mefkure”, iar acest obiect negru a început bombardamentul la 5 minute după apariția unei rachete. Au fost trase trei obuze, după care a urmat focul de tun, iar focul de mitralieră a continuat, producând mai multe avarii vasului și extinzând flăcările. Vasul a continuat să ardă timp de 20-30 de minute.
Ipoteza unui atacator german
Ea a fost susținută de publicistul și istoricul israelian originar din România Mordechai Rossel, el însuși fost activist sionist participant la pregătirea ieșirii celor trei vase. El a susținut ca ar fi fost un singur atacator, german. Mai recent, inginerul Albert Finkelstein, originar din București, care a locuit mult timp în Franța și a cărui soră, Sophie Finkelstein, a fost printre victimele de pe “Mefkure” a publicat un studiu (1988) în care susține ipoteza atacatorului german, afirmând că au fost mai mulți atacatori, respectiv câteva vase germane (inclusiv o șalupă) aflate “pentru reparații” la Constanța, care ar fi ieșit în largul mării cu acest scop.
Regretatul Albert Finkelstein a folosit toate informațiile posibile, a colaborat cu istorici profesioniști și a analizat informațiile legate de coordonatele geografice pe cale tehnică și totodată logică. Cartea lui, “Tragedia Mefkure” a apărut și în limba română în traducerea subsemnatului, în anul 1993, la Gap, în Franța. O ipoteză asemănătoare a fost susținută de istoricul și publicistul Mihai Stoian. Desigur, se naște însă o întrebare: ce vas militar german a fost scufundat de submarinul sovietic SC-215? O ipoteză ar fi că ar putea fi vorba despre unul dintre vasele care au atacat vasul “Mefkure”. Un număr mare de corpuri neînsuflețite au fost aruncate de apa mării la țărm, la Igneada. Ulterior, comunitatea evreiască din Istanbul s-a adresat prefecturii vilayetului Istanbul, cerând permisiunea trimiterii unui cantor la Igneada pentru organizarea înmormântării lor în conformitate cu ritul mozaic.
Cauza atacului
Ideea atacării intenționate a vasului “Mefkure” de către unul (sau câțiva) atacatori germani este susținută și de ideea cauzalității. Un document cunoscut încă în anul 1944, aflat în prezent la Arhiva Yad Vashem din Ierusalim, dar publicat în întregime de către Albert Finkelstein, menționează că pe vasul “Mefkure” se urcaseră cinci ofițeri superiori polonezi aflați în refugiu la Constanța aflați pe drum spre armata generalului Anders. Acești ofițeri polonezi erau travestiți în emigranți evrei refugiați. Documentul, emis la 8 august 1944 de către Marele Stat Major, biroul 2, este o informație “a secției de legătură româno-germană prin cuplul maior Pavelescu – locotenent Freicher Konrad von Fressing”. El menționează că “evreii, prin organizațiile lor de emigrare continuă să trimeată, pentru forțele aliate din orient, elementele partizane revoluționare sârbo-croate, cu vasele afretate pentru transportul emigranților. Am identificat pe vasul Mefcure, la plecarea din Constanța, pe următorii, îmbarcați cu acte false, procurate de către organizațiile partizane evreești camuflate în diferite organizații de emigrare: Bielicki Vladimir, maior în reg.de gardă Mareșal Pilsudski; Szimanovski Sladec, cpt. în reg. 12 tancuri Varșovia; Croning Petre, inginer la secția de transmisiuni M.ST-M.P.; Baer Tadek, maior zona 13 Vracovia Aero; Ostrovski Vladek, inginer adj. șef pilot specialist probleme carburanți”. Raportul menționează în continuare: “conform instrucțiunilor primite aceștia au fost lăsați să plece. Pentru a nu trezi vigilența celor urmăriți, înștiințând însă Contra informațiile serviciului secret de patrulă a flotei spre cele de cuviință. Numiții nu au ajuns la destinație”.

Evenimentul în cadrul istoric existent
Se pun câteva întrebări. Prima este: de unde știa Siguranța română despre urcarea celor cinci ofițeri polonezi pe vas. Răspunsul este relativ simplu: ea avea agenți atât în portul Constanța, cât și în organizația sionistă care activa în mod semi-legal (guvernul trata cu ea în probleme de emigrare, ba chiar îi propusese să amâne ieșirea celor trei vase datorită schimbării situației internaționale ca urmare a intrării Turciei în război), poate chiar în conducerea acestei organizații.
Altă întrebare este: din ce cauză refuzase liderul sionist A. L. Zissu (care se ocupa cu problemele de emigrare) să amâne ieșirea celor trei vase? Răspunsul este că parașutistul palestinian (originar din România) Itzhak Ben-Efraim, parașutat în România de către armata britanică pentru a organiza rezistența se opusese, afirmând că vasele trebuiau să iasă. Tragedia este că pe vasul “Mefkure” se urcaseră și părinții acestui parașutist, care nu știau de prezența lui în țară, iar el, pentru a-i vedea se mascase acoperindu-și fața cu o pălărie sombrero cu boruri largi. Ulterior, după 10 ani, Itzhak Ben Efraim, devenit inginer (și mai târziu profesor universitar) a afirmat într-o scrisoare publicată în revista “Yediot Yad Vashem” că ideea din 1944 era de a nu înceta “aliaua” (emigrarea evreiască în Palestina) sub nici un motiv, dar că reprezentanții palestinieni nu se gândeau la soarta emigranților, ci numai la emigrare.
Altă întrebare, mult mai complicată, este dacă cei cinci ofițeri polonezi erau numai pe drumul alăturării la armata generalului Anders, sau aveau și altă misiune. Aici ne putem întreba dacă nu cumva plecarea lor nu ar putea fi văzută în cadrul evenimentelor politice din România de la începutul lunii august 1944.
În România circula ideea că pierderea războiului de către Germania nazistă este o chestiune de timp. Se punea poblema ce este de făcut. Armata sovietică ajunsese deja în nordul României și cucerise unele localități. Nimeni nu știa ce va urma. Rezultatul a fost apariția ideii întoarcerii armelor, a trecerii de partea Aliaților, sau cel puțin a scoaterii României din razboi. Se punea întrebarea cine va ocupa România: armata sovietică sau armata britanică. Oamenii politici români nu cunoșteau clauzele acordurilor de la Teheran și de la Ialta. Ei sperau că vor putea ajunge la o pace relativ favorabilă, România fiind ocupată de armata britanică și întorcând armele împotriva Germaniei. Eforturi pentru stabilirea de contacte cu Puterile Aliate fuseseră făcute în câteva rânduri. Nu este exclus ca cei cinci ofițeri polonezi să fi avut ca misiune contactarea guvernului polonez în exil, aflat la Londra, pentru ca prin intermediul acestuia să poată fi contactat guvernul britanic pentru scoaterea României din război sau pentru trecerea ei de partea Aliaților, fiind ocupată însă de Anglia și nu de Uniunea Sovietică. Trebuie să ne amintim însă de faptul că mareșalul Ion Antonescu nu voia să accepte o schimbare: el afirma că își respectă cuvântul de militar. Nu ar fi exclus ca în cadrul Siguranței române să fi fost existente ambele păreri. Probabil că susținătorii tezei scoaterii României din război din cadrul Siguranței române știau despre plecarea celor cinci ofițeri polonezi. Dar acest lucru era știut și de susținătorii tezei continuării războiului alături de Germania nazistă din cadrul Siguranței, care au luat măsuri pentru ca cei cinci ofițeri polonezi să nu ajungă la destinație: scufundarea vasului “Mefkure”. Bineînțeles că și de conducerea Marelui Stat Major și a secției de legătură româno-germană.
În privința vieților evreiești, ale pasagerilor, era altă problemă…Totuși, trebuie să menționăm că printre pasagerii de pe cele trei vase erau multi evrei bogați din București și din alte orașe ale României, care se temeau că România va fi ocupată de sovietici și ei înșiși (ca întreaga țară) vor cădea în robia comunistă. Ei au evitat acest lucru, luându-și numai o mică parte din avere, de obicei pietre prețioase și bijuterii. Mai mult, ei fuseseră obligați să adopte câte un orfan revenit din Transnistria de fiecare familie, plătindu-i și biletul de călătorie, iar respectivul copil orfan apărând sub numele lor de familie. Unii acceptaseră de bună voie, alții pentru a putea pleca… Colaborarea între Siguranța română și comandamentul de la Constanța al armatei germane este evidentă.
Sfârșit…
Ce a urmat? Răspunsul este: circa 300 de oameni, evrei, uciși. Tragedia aparține operațiunilor din cadrul celui de al doilea război mondial, dar a fost atribuită și Holocaustului. Au urmat și acuzații reciproce de încălcare a legilor războiului, între ambele părți. Reflectate și în presa română. Acuzații de crimă de război (de fapt, reale). Dar autorul lor, cine era? Documentația ne convinge că Germania, cu știința unei părți a liderilor Siguranței române. Oricum, cercetările trebuie să continue. Publicistul Mihai Stoian a considerat că doi dintre cei cinci supraviețuitori - respectiv cei doi bărbați “evrei polonezi” – erau de fapt doi dintre cei cinci ofițeri polonezi. Cert este că ei au dispărut după anchetarea lor. Au ajuns oare la Londra? Profesorul universitar Itzhak Ben-Efraim, fostul parașutist, a căutat informații în acest sens în arhive britanice. Deși se vorbea despre ofițerii polonezi, totuși nu se vorbea nimic special asupra lor. Poate că unele informații ar exista eventual în arhiva guvernului polonez în exil, sau în unele arhive secrete. Dar oricum, dacă misiunea lor era reală, din partea unui grup politic românesc, interesat să scoată România din război, acest canal este interesant, ca și gestul, dar avorton: el nu a reușit. Nici nu avea șanse de reușită, în contextul internațional existent. El se înscrie numai pe lista încercărilor făcute în acest sens. Poate că unele informații ar exista în arhivele românești, fie ale Siguranței, fie ale Marelui Stat Major, fie ale comenduirii portului Constanța. Deocamdată, răspunsul este problematic, iar studiile reflectă stadiul actual al cercetărilor, pe bază de documente și presupuneri…

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 11:01



Caile nebanuite ale antisemitismului

Umbrele trecutului par

sa reapara cu incapatinare, la care se adauga vocile neoficiale ale unora ce pretind a reprezenta glasul pretinsului adevar istoric.


La Bucuresti a avut loc in zilele de 11-12 august o vizita oficiala a Presedintelui Statului Israel, Shimon Peres. Istoria relatiilor romano-israeliene este lunga si, desi nu lipsita de obstacole, in general pozitiva. Dupa 1989, Romania si Israel au devenit un fel de aliati neoficiali, asa cum a ilustrat recentul accident

tragic in care si-au pierdut viata

in muntii Bucegi sase militari israelieni si unul roman. Cu toate acestea, nu toate umbrele au disparut. Umbrele trecutului par sa reapara cu incapatinare, la care se adauga vocile neoficiale ale unora ce pretind a reprezenta glasul pretinsului adevar istoric. Din pacate, aceste ultime voci abunda atit in comentariile "forumistilor" la articole publicate in ziare, cit si in rindurile unor organizatii neguvernamentale care isi fac publica ura combinata cu ignoranta.


Astfel, la 3 august, in ajunul vizitei lui Peres, citeva organizatii neguvernamentale au organizat o demonstratie in fata ambasadei Statelor Unite la Bucuresti, protestind, pasamite, impotriva amestecului intern in treburile Romaniei. Acest amestec, se afirma in protestul adresat si lui Peres personal, nu ar fi decit prelungirea in postcomunism a dominatiei iudaice din timpul comunismului. Legenda iudeo-bolsevismului era ilustrata, printre altele, prin nume

de comunisti care orice au fost, numai evrei nu. Printre ei se numarau Gheorghe Apostol, Teohari Georgescu, Pantiusa Bodnarenco sau Miron Constantinescu. Dar ce provocase minia acestora? Pasamite, un protest al Institutului National pentru Studierea Holocaustului in Romania "Elie Wiesel" din 19 iulie, urmat, zece zile mai tirziu, de o declaratie a lui Radu Ioanid, directorul diviziei de programe arhivistice internationale din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington impotriva unei decizii a Bancii Nationale a Romaniei de a emite cinci medalii cu ocazia aniversarii a 125 de ani de autocefalie si 85 de ani de la infiintarea Patriarhiei Ortodoxe Romane. Una din aceste medalii urma sa-l infatiseze pe Miron Cristea, primul patriarh al BOR si prim-ministru intre anii 1938-1939. Acesta fusese responsabil cu revizuirea legii cetateniei, prin care 225.222 de evrei, respectiv 37% din populatia evreiasca a Romaniei, aveau sa fie deposedati de cetatenie.


Dar de ce afirmam ca reactia acestor organizatii era numai un pretext? Simplu: la 8 iulie, cu aproape o luna inaintea izbucnirii scandalului numismatic, ele anuntau un alt protest in fata aceleiasi ambasade, cu ocazia vizitei lui Peres. Numai lozinca era oarecum diferita: "Opriti falsificarea istoriei Romaniei de catre comunistii evrei", oferind si ceea ce se voia a fi un "exemplu elocvent: Cetateanul American cu origini bolsevice Vladimir Volodea Tismaneanu (este) presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului". Alta inexactitate, Tismaneanu detinind in cadrul acestui institut o alta functie. Dar cine sa se impiedice de asemenea "detalii"? Protestul lui Ioanid (cel al Institutului Wiesel fiind practic ignorat) a facut imediat inconjurul lumii datorita stirii redactata de Alison Mutler de la agentia Associated Press, reluata pe cinci continente. "Este de neconceput, ca Banca Nationala a Germaniei sa-l onoreze pe von Pappen sau ca Banca Nationala a Frantei sa creeze o medalie cu profilul lui Laval", spunea Radu Ioanid, intr-un alt interviu, publicat in "Evenimentul Zilei". Numai data protestului public a fost devansata pentru a nu scapa ocazia oferita.

Este adevarat ca la acest protest public nu a participat decit o mina de oameni. Dar cine se osteneste sa citeasca sutele de comentarii ale "forumistilor" constata ca opiniile protestatarilor sint impartasite de foarte multi. Ca o fituica numita "Tricolorul" titreaza "Fascistul evreu Ioanid il porcaieste pe Miron Cristea" nu mai surprinde pe nimeni. Poate nu surprinde nici reactia BOR, care a tinut sa sublinieze ca "Banca Nationala a Romaniei a dorit sa evidentieze lumina din activitatea patriarhilor Romaniei, nu sa-i judece post-mortem pentru reale sau presupuse umbre". Dar surprinde faptul ca aceasta banca

nu a gasit de cuviinta sa consulte macar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memorie a Exilului Romanesc inainte de a lua decizia de a emite moneda. Cum sublinia istoricul Adrian Cioflanca de la acel institut, ea ar fi constatat ca dintre cei cinci patriarhi comemorati, asupra a patru planeaza suspiciuni de colaborare cu un totalitarism sau altul, daca nu cu ambele.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:56

MISTERIOSUL DL. SCHWARZ
Itinerarii semitice si antisemitice din ultimii 60 de ani



Eminenta cenusie a familie, nelipsita de la nici-o sindrofie sau eveniment de seama celebrat de noi.
Îsi avea mereu locul la drepata lui Papa din capul mesei si primul gest ritual, aproape devenit bolnavicios, era de a cerceta în lumina paharul de urme si de eventuale carente higienice. N-am sa aflu niciodata, de ce aceasta personaj de statura mijlocie, cu o fata de pruna uscata, cu pronuntate urme de spondiloza si mersul cocârjat, purtând ochelari cu rama de baga neagra, gen Vittorio de Sica, s-a putut bucura de ospitalitatea lui Papa ? Îsi beau împreuna cafeaua la barul Athene Palace, încliftati la costum, cravata si pantofi confectionati pe masura, manual. Pe la mijlocul anilor 50, un loc putin vizitat si doar de o anumita casta de Bucuresteni.
Pictura, daruita de dl. Schwarz cu ocazia casatoriei mele, atârna si în prezent alaturi de alte tablouri de familie, în locuinta noastra.Cadrul sau splendid, de câteva ori mai valoros decât continutul, nu ne-a dat ghes pâna acum sa-l dam la “haine vechi”. Dupa casatorie a disparut brusc din viata noastra iar decesul prematur al parintilor nu mi-a permis sa aflu motivul pentru care era asa de apreciat de familia noastra. Cine ai fost dumneata domnule Schwarz ?

Tuli

În curtea lipita de a noastra alerga, facând mult zgomot, fiul unei familii de evrei. Jocul acestui copil într-un spatiu asa de restrâns, între doua rânduri de case, despartie de un gard din sipci de lemn decorat cu câteva zorele, calca pe nervi pe toti colacatarii imobilelor, constrânsi datorita penuriei de locuinte din Bucurestii anilor 50 sa stea la gramada cu multe dependinte în comun.
Era o primavara calda si geamurile deschise larg. Deodata, la unul dintre ele aparu o masca mongola purtând mustati fioroase, cu ochii oblici si fata galbena de mort. În mâna avea un cutit enorm, arma preferata a lui Papa de mazilire a curcanului si strigatele guturale, pornite din rarunchi nu prevesteau lui Tuli nimic bun. Un racnet, un salt pe loc si Tuli o lua la goana pâna se lovi de cismeaua din curte urlând de mama focului. Famila Grimberg a disparut dupa scurt timp din vecini.Honit soit qui mal y pense !

Inspectorul

Papa lucra acasa sub ochii securitatii staliniste si a fiscului nemilos care-i storcea si ultima bruma de
câstig. Fiind însa de renume în meseria sa, având în trecut clientela palatului regal, primea în prezent multe persoane de la ambasadele straine. Datorita unui inspector scolar zelos si a unui director proaspat instaurat în scaun la “Bergschule”, în Sighisoara am fost exmatriculat din toate liceele tarii, pentru ca am fost gasit la telefoanele din localitate fara uniforma, bând cafea si fumând,
adica la o mica susanea cu fetele de serviciu. Aduceam de fapt “plocoane” zaharate uneia dintre ele
din partea lui Gogu, pedagogul supraveghetor al internatului stramutat de scurt timp pe cetate.
Dar cum ochii vad si inima cere, “zaharatele” au îndulcit frumoasa cu par negru si ochi verzi iar
Amor si-a tras sageata în locul unde nu trebuia, fapt care s-a sfârsit cu exmatricularea amintita.
Intrucât exmatricularea ad hoc, scurt timp înintea tezelor trimestrului doi, presupunea gasirea rapida a unui institut de învatamânt. “Reteaua Schwarz” s-a pus pe treaba si numele de Filderman mi-a ramas în amintire. Solutia gasita în schimbul sumei de 500 Lei : am fost plasat la sc.med. 32 “Filimon Sârbu” de la Piata 7 Noiembrie (Domenii). Ghinion! În clasa nu erau banci libere! Rapid dl. inspector de raion m-a “aranjat” la Sc.Med. 28 “Dr.P.Groza”, în clasa a 9.-a, humanistica. Asa numita “scoala rusa” îsi avea renumele nu numai ca era situata la soseaua Kisseleff, ci în primul rând daorita elevilor ce-i urmau cursurile, mai toti proveniti din familiile demnitarilor de stat din acea vreme, printre care o sumedenie de origina evreiasca.
- 2-



Colegul

Ochii întregii clase tinteau usa deschisa în toiul orei în care directorul scolii ma prezenta ca nou elev venit de la scoala germana din Sighisoara. Fara antecedente ! În clasa, era loc în banci, dar parca nu se înghesuia nici un elev sa aibe un coleg de banca “provincial” si mai ales dinafara clanului lor.
Pe undeva se ridica însa unul si-mi oferi c-un zâmbet locul lânga el. Începând de atunci, drumurile noastre s-a încrucisat de multe ori iar viata ne confera azi o prietenie ce s-a dezvoltat timp de peste 50 de ani. I-am cunoscut la el acasa familia. Scurt timp, dupa ce am sosit în Germania o carte postala din Israel, semnata de al meu coleg ma anunta ca si el el a luat drumul diasporei. Revenind la tatal sau trebue sa amintesc ca acest demnitar era artizanul unei politici economice
Descentralizate, ce aspira permanent la tot ce se numea progres tehnic. La ei în casa soferul statea la masa cu familia iar aerele de mare stab erau absente. La pescuit, ori unde mergeam cu ei, ma simteam ca acasa, înconjurat cu respectul cuvenit unui coleg de banca al fiului sau. Acesti ani de scoala, printre colegii de clasa ai prominentilor acelui timp, au fost astfel mai usor de suportat, datorita caracterului si ambiantei omenesti ce domnea în aceasta familie, care aproape ma adoptase. Aceasta legatura colegiala va deveni în decursul vremii o trainica prietenie, fara ca umbra etnica a dlui. Schwarz sa-i confere contururi nedorite.

Consilierii

M-au învatat abecedarul si rafinessele comertului si mi-au aratat tainele bazarului cu lumea larga. Meseria era amprenta lor de caracter, o iubeau si o stimau ca si pe cei carora le vindeau marfa. Puneau tainele succesului comercial pe seama artei tratativelor de pret, ce o stapâneau cu desavîrsire. Fara urme de cosmopolitism sau atitudine de superioritate fata de cel ce le era client.
Acesta era considerat în primul rând un partener asigurând astfel succesul afacerii. Respectul fata de om si mai ales fata de munca sa erau trasaturi de baza a caracterului primul meu sef la Fructexport. Acestui evreu îi datorez îndemânarea de mai târziu în aceasta meserie praticata la “fata locului” cu parteneri din peste 65 de tari. Destinele întreprinderii, ce avea la vremea aceea un renume remarcabil în lume, au fost din pacate doar scurt timp sub directia lor.

Kosher.

Derulam un contract mare de conserve pentru armata israeliana.Livrarea se face sub conditia “Kosher”, stampile ce urma se fie împartite la o sumedenie de fabrici producatoare si care se aplicau pe fiecare eticheta . Faceam turneul la fabrici pentru “receptionarea” marfurilor împreuna cu Rabinu Sef al comunitatii din acea vreme, care inspecta liniile de productie de conserve pentru a evita “contaminarea” lor cu carne de porc.
Cum productia conservelor de legume/fructe si cea de carne era functie de sezon, benzile de productie si autoclavele fabricilor contineau doar legume sau fructe de sezon. Stampilele “Kosher” ramâneau la fabrica iar dupa noi potopul. Rabinul Sef însa primea mereu un carton de dulceturi diferite, cele de nuci verzi fiind cele mai pe gustul sau, si ramânea în credinta ca fasolea sau mazarea nu se va amesteca cu carnea de porc, decât poate în farfuria altor neamuri.

La Budapesta

Încaltamintea româneasca era cotata la începutul anilor 70 ca “marfa de lux” în tarile membre CAER. Lucram micul trafic de frontiera cu Ungaria la I.C.E Mercur, schimbul de marfa, trocul propriu zis, fiind trasatura de baza aestor operatiuni commerciale. Intrucât aveam mereu nevoie de marfa de schimb, încaltamintea era pionul de baza al ofertei noastre. Aveam însa mereu probleme sa gasim fondul de marfa adecvat. Colegul de banca de la scoala rusa lucra în bransa asa ca l-am propus ca membru al delegatiei noastre pentru schimburile de marfa cu Ungaria de la Budapesta. O mâna spala alta, asa ca dispuneam ca urmare de un fond de marfa la superlative atât cantitativ cât si calitativ. Ani dupa aceea, mi-a povestit cum i s-au pus bete in roata la obtinerea pasaportului pentru aceasta deplasare, ce avea ca scop de fapt încheierea unor contracte avantajoase de schimb de marfa. Evreii devenisera însa în acea vreme ei însusi marfa si erau vânduti pe un pumn de arginti statului israelean. Dar ne-am îndeplinit misiunea cu brio, iar fondul de marfa contractat cu ungurii în aceasta deplasare a conferit operatiunii o eficienta ridicata.

Recomandarea

Veneau vremuri grele, activitatea de comert exterior era direct legata de posesiunea carnetului de membru de partid. Ulterior erai supus unor spalari de creer suplimentare la uzina de cadre de partid de la Stefan Gheorghiu. Manitu al partidului pe întreprindere m-a somat sa fac rost de asa numitele “recomandari” si sa ader la tribul sau. Consilierul de la Fructexport, unul din fondatorii PCR de pe timpul când activa in ilegalitate, mi-a dat fará preget aceast document.
L-am prezentat luii Manitu, care vazând semnatarul mi l-a restituit imediat zicând: “Mai înceteaza sa propui jidani pentru plecari in deplasare, iar recomandari poti primi si de la altii, decât de la ei”. Din vocabularul acestui individ cu pielea maslinie si ochii rotunzi si negrii, lipsea cu desavârsire cuvântul “cioara” ce o numea doar simplu “peasare”?! Am mai dat-o cotita si uitata câteva luni de zile dupa care, fará sa mai râvnesc la carnetul rosu cu secera si ciocanul pe coperta , am pornit la drum spre vestul continentului.

P.O.Box HAIFA

In vara lui 1982 ne reintorceam din concediu din Itália pe splendida “strada alpina” bavareza , dintre Lindau si Oberstdorf. Intr-un parcaj din munti am oprit masina deoarece Mezinul topaia vizibil dându-ne de veste ca are cerinte omenesti. Cum ma întorceam cu el de mâna, vad ca sotia sta de vorba cu o pereche de turisti, motorizati si ei, explicandu-le ca eu cunosc poate mai bine topografia locala. Vorbeau într-o limba însa neadecvata tarii si locului.Imediat mi-am dat seama ca sunt Români, dar parca totusi nu-mi venea sa cred. Erau evrei de origine româna, din Israel, ce faceau concediul in Germania si vroiau sa stie daca muntii care-i vedeau la orizont apartineau deja Austriei. Ne aflam in locul unde se întâlnesc frontierele a trei tari, întrebarea era deci fireasca. Am petrecut cu totii trei zile de concediu mergând la faimoasele castele bavareze , la Oberstdorf si împrejurimi. La plecare ne-am schimbat cartile de vizita. Sub numele românesc de familie o firma cu nume ca o gura de tun si un numar de P.O.Box din Haifa. Acolo, in creierul muntilor, am antamat o legatura de afaceri, ce ma va duce in Tara Fagaduintei si la poporul ales de foarte multe ori.

Doua pasapoarte, “frica de noi însine” si cafeaua Mariei

Ca adept al comertului prin reprezentant la fata locului tindeam extindera activitatilor pe aceasta piata cu ajutorul unui agent comercial. Intrucât urma sa ma deplasez prima data in acele locuri am solicitat al doilea pasaport ca sa evit discutiile enervante si fará de rost cu organele israeliene privind existenta vizei Arabiei Saudite din primul act de identitate.
La târgul industrial din Tel Aviv, am gasit ce cautam.Simpatic la prima vedere, o namila de om de peste dói metrii si 120 KG, mi-a trezit interseul de colaborare deoarece firmele noastre se complementau de minune. Cu acest reprezentant am batut Tara fagaduintei din piatra in piatra, am vizitat toate Kibuzzurile existente si am facut cunostiinta in amanunt cu aceasta tara si poporul ei venit de prin toate colturile lumii. La el acasa am fost primit mereu ca oaspete de onoare, cu prietenie pana la devotament. Deseori sotia sa îmi spala singura camase si izmana care o aveam pe mine, deoarece, dintr-un motiv oarecare, bagajul personal nu sosea mai niciodata in aceeas zi cu mine la aeroport. Si azi, dupa atatia ani, ma leaga o prietenie sincera de acest om, care mi-a aratat tara si poporul ei asa cum sunt.Ramân in amintirea meã cele doua-trei zile de tratative de pret obligatorii de fiecare data când elaboram un produs nou sau o lista de preturi de actualitate.Lectia învatata de la consilierii de la Fructexport era binevenita. Odata, la el acasa, când, neglijent, am uitat “adevarul netto” pe masa din bucatarie, a vazut diferentele bruto/neto si mi-a spus ca e imposibil sa nu fiu un pic evreu. Sa ma duc si sa ma rog la zid, in Jerusalim, ca sa scap de pacate si sa spal obraznicia proliferata de asemenea preturi. L-am atentionat însa ca fericirea ce-o traia dupa ce - i acordam o reducere de 50% din pret nu venea din desertul Negev, ci de la aceste manevre financiare, obicei propriu neamului si tarii unde ne aflam.
In drumurile noastre de-lungul si de-a latul pamântului dintre Mediterana si Marea Rosie am purtat discutii cu tâlc, adânc politice, semitice si antisemitice. Cu privire la soarta tarii si natiunii mi-au ramas in amintire vorbele lui spuse cu mâhnire: “ne putem feri de toti si de oricine, frica trebue sa ne fie doar de noi însusi”!
Afacerea antamata in creerul Alpilor bavarezi s-a soldat cu multe vizite la firma cu numele ca teava tunului. Urma sa mergem la seful productiei unde erau utilzate produsele livrate din Germania, iar prietenul din munti, sef de serviciu aprovizionare, ma roaga sa nu-mi desconpirez locul de nastere si limba din plaiurile mioritice, întrucât seful productiei erat tot de origine româna si era plin de zel sa primeasca pe primul exponent venit din tara lui Goethe si Schiller in vizita la el in uzina.
Drumul catre biroul sau trecea prin curte uzinei unde se aflau o serie de lazi de lemn in care erau ambalate produsele finite la care contribuam si noi. Cunoscându-le rostul beligerant am facut ochi de roata carului vazand destinatii árabe si sanscrite înscrise pe ambalaj. Observând surpriza meã, prietenul din munti afirma cu nonsalanta : “Política e o curva, iar Ben Gurion a afirmat, ca vom deveni cu adevarat un stat independent când vom avea si noi curvele noastre “! Intretimp ajungem in cladirile administrative, de departe uno m marunterl, de doua vârste, deschide usa unei camere si striga din toti rarunchii: “Mario ! Ai facut cafeaua ? Ca a venit neamtul si ne facem de rusine, ce .......masii ! Aceasta ocara, asa de curenta in tara de unde plecasem, n-o mai auzisem de mult si mi-a stârnit spontan un hohot de rãs sub ochii stupefiati ai Inginerului Sef si ai prietenului de la aprovizionare. Goethe si Schiller s-au transformat într-o cafea cu caimac ca la mama acasa si mai târziu in mici, muraturi si vin românesc la masa pregatita in garajul lui Mariana din Tel Aviv,
cârciuma cea mai recent deschisa si renumita datorita bucatelor “artizanale” pregatite chiar de amfitrioana. Afacerea a prosperat astfel mai bine !

POSTAT DE "ANITA 47"
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:54



Transnistria cere ONU să îi recunoască independența,...
Solicitarea autorităților transnistrene de recunoaștere a independenței nu este nouă, dar este reiterată în contextul deciziei Curții Internaționale de Justiție de a recunoaște drept legală independența Kosovo.
"Republica moldovenească nistreană constată încă o dată și atrage atenția ONU că republica corespunde tuturor criteriilor internaționale de stat independent și întrunește toate condițiile necesare pentru a putea fi recunoscută pe plan internațional", se spune într-o scrisoare oficială a ministerului de Externe separatist, difuzată de agenția de presă regnum.ru, citată de Unimedia.
Documentul face referire la recunoașterea independenței Kosovo, care înseamnă acordarea statutului legitim principiului de autodeterminare a poporului.
"Ministerul de Externe al Transnistriei îndeamnă Organizația Națiunilor Unite împreună cu alte structuri internaționale să participe activ a elborarea unor criterii unice de recunoaștere a statelor, care și-au demonstrat de-a lungul anilor viabilitatea", se mai spune în declarație.
Autoritățile separatiste din Transnistria s-au adresat ONU și în 2008, solicitând recunoașterea independenței și făcând referire la evenimentele din Kosovo. La 22 iulie 2010, Curtea Internationala de Justitie (CJI) de la Haga a decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia în 2008 nu a încălcat legile internaționale.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:53

Rusia își împrospătează trupele din Transnistria
http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/rusia-isi-improspateaza-trupele-transnistria
Rusia începe luni o rotație a trupelor de menținere a păcii din Transnistria, în cadrul Forței colective de pace formate din 402 militari ruși, 492 de militari transnistreni, 355 de militari moldoveni și zece observatori ucraineni, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
Trupele de menținere a păcii acționează la 15 puncte de control din Transnistria, regiune a Republicii Moldova.
Forța colectivă de pace a anunțat că rotația batalionului rusesc va avea loc în mai multe etape, între 19 și 26 iulie, o companie de infanterie motorizată urmând să fie staționată la Dubăsari, iar restul batalionului, la Bender.
Transnistria este considerată drept zonă de conflict înghețat de la încheierea războiului din 1991, iar negocierile pentru reglementarea statutului regiunii separatiste sunt mediate de Rusia și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în timp ce Uniunea Europeană și Statele Unite au statut de observatori.
Tensiunile din regiune s-au amplificat la scurt timp după ce patru partide prooccidentale au preluat puterea la Chișinău, după opt ani de conducere comunistă, și au format un guvern de coaliție care promovează relații mai apropiate cu Occidentul. Noua conducere moldoveană a cerut retragerea trupelor ruse din țară și înlocuirea actualului contingent de menținere a păcii cu o misiune multinațională cu mandat internațional.
Transnistria a solicitat Rusiei sporirea efectivelor actualei forțe de menținere a păcii, regimul separatist afirmând că se teme că Republica Moldova ar putea încerca să recurgă la o intervenție armată pentru a prelua controlul asupra regiunii separatiste.
Negocierile privind statutul Transnistriei, desfășurate în format 5 + 2, sunt practic blocate din februarie 2006. Tiraspolul insistă asupra declarării independenței și chiar a integrării în Rusia, în timp ce Republica Moldova vrea să ofere Transnistriei statut de autonomie extinsă.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:53

PERSEVERARE DIABOLICUM




Publicarea în Israel a intervenției mele Vivat Academia! – în care denunțam premiul atribuit cărții neofasciste tipărite de Sorin Lavric la Editura Humanitas din București – se pare că a produs impresii puternice și dezbateri în mediile informale. A fost urmată de protestul exprimat la Radio Kol Israel de președintele Asociației Culturale Mondiale a Evreilor Originari din România, doctor în istorie Shlomo Leibovici-Laiș, împotriva gestului reprobabil al Academiei Române. Luarea de poziție israelienă a fost adusă la cunoștința publicului larg din țară, în cadrul buletinelor de știri ale postului Radio România Actualități.

Situația tensionată nu s-a ivit, totuși, din senin. Îndată după apariția volumului controversat, în iarna anului 2007, s-au făcut deja auzite criticile, pe bază de reproșuri precise și citate uluitoare, în diverse publicații din țară și străinătate. Revista Tribuna din Cluj a expus, pe pagini întregi, de-a lungul cîtorva luni de zile, asemenea analize. Cultura din București a găzduit nu doar mușcătoare investigații asupra monografiei lui Sorin Lavric, ci chiar o minicampanie de presă. În Observator cultural au fost exprimate, de asemeni, o serie de rezerve (vezi nr. 402/13 dec. 2007). Ecouri ale nervozității, pe acest subiect, au fost mediatizate în periodicele din Israel (Minimum, Jurnalul săptămînii, Viața noastră), unele cu bună difuzare în România și în cîteva colțuri ale lumii, pe diverse continente. Publicația universitară Studia Hebraica din București a transmis, în mediile academice, versiunea engleză a criticilor la adresa cercetării lui S. Lavric (vezi nr. 7/2007, p. 414-431). Un organism abilitat, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, București, a prevăzut în sesiunea sa științifică internațională din 2008 o detaliată prezentare a cazului în speță, inclusă apoi în anuarul de specialitate (vol. I, nr. 2/2009, pp. 85-100). Iar cititorul care mai persistă în îndoieli are la îndemînă pe internet, non stop, posibilitatea de a se documenta, pentru a constata personal cum stau lucrurile (vezi rev. E-Leonardo, nr. 13/2008 și nr. 14/2009). Să mai aibă așadar cineva impresia, în acest amplu context, cu o asemenea bogată mediatizare, că poate să impună minciuna lovind cu pumnul în masă, denotă fie o naivitate pernicioasă, fie un dogmatism înverșunat. Am cam depășit vremurile în care neadevărul – istoric, politic, științific – era dictat de sus și era acceptat umil pe jos. Acum cînd instituțiile statului, pe banii contribuabilului, își exprimă evaluările, se pare că mai trebuie să se întemeieze și pe buna-credință. Este nu doar o cerință etică, de respect față de cei cărora li te adresezi, ci și o obligație financiară, de responsabilitate față de resursele pe care le folosești.

A greși e omenesc, a persevera e diabolic. Încăpățînarea academică de-a răsplăti cu orice preț volumul extremist al lui Sorin Lavric – ce repune în circulație demagogia legionară, îi mitizează pe conducătorii ei, îi denigrează pe adversarii istorici ai Legiunii, contestă evenimente notorii din istoria României, acrediteaza perspectiva gardistă asupra trecutului etc. – este apărată deschis de academicianul Eugen Simion. A doua zi după protestul de la Radio Kol Israel, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române se explică, în cadrul intervenției mediatizate de agenția de știri RADOR: “Am aflat de intervenția domnului Laiș și am înțeles că dumnealui s-a supărat că Academia Română a acordat un premiu acestui volum, apărut în 2007, la Editura Humanitas”. Este elocvent că Eugen Simion schițează replica “de prestigiu” abia după înregistrarea criticilor din Israel. Dar, pentru a afla cum stau lucrurile în realitate, în legătură cu enormitățile susținute de Sorin Lavric între copertele cărții sale, acad. Simion n-ar fi trebuit să aștepte protestele internaționale. Era suficient să țină seama de semnalările presei din țară (printre ele, cele din hebdomadarul Cultura, unde pune el însuși, număr de număr, un umăr).

“Țin să precizez că volumul domnului Lavric nu este un pamflet politic și nici un pamflet ideologic împotriva acestei mișcări totalitare”, adaugă senin intervenientul. Atunci cînd lumea se dezlănțuie, indignată, împotriva cărții ce recuperează miturile legionare cele mai diversificate, e cel puțin straniu să o aperi cu argumentul că ea nu este un pamflet politic sau ideologic împotriva legionarilor. Este ca și cum ai vrea să descrii un rinocer, în fața copiilor de la grădiniță, subliniind că acest animal n-are aripi să zboare.

“Cum s-a putut, întreabă el [Lavric], și se întreabă în mai multe rînduri, ca un intelectual [Noica] format la școala umanismului european să ajungă, îl citez din nou, «a justifica violența să capete», iarăși îl citez, «figura unui demon încrîncenat pe dinăuntru de o încrîncenare neistovită»” (subl. n., L.A.; domnul academician nu se zgîrie pe cerul gurii de la stilul smucit, cînd ne indică – vorba cuiva – lavricitate.) “În fine, o întrebare iarăși firească pe care și-o pune autorul este cum se întîmplă, de ce se întîmplă să intre în scrisul unui filosof atît de fin, îl citez, «un potențial de oroare și scrisul cult, cu volute sofisticate, moderat și seren, să fie deodată lovit de o criză de epilepsie», am închis citatul. / Sînt întrebări, după părerea mea, corecte și autorul încearcă să răspundă, repet, nu în termenii unui pamflet politic, ci cu mijloacele analizei critice”. El însuși critic literar cu vechime în producție, Eugen Simion crede că e suficient să extragă și să discute un pasaj al cărții controversate, pentru a face pasabil întregul. Tot astfel, cu mai multe decenii în urmă, femeile cochete aveau impresia că, desenîndu-și un mic neg pe obraz (“un grain de beauté”), îi fascinează pe privitori.

Să ne uităm, totuși, în stînga și în dreapta negului pictat de E. Simion. Este adevărat că Sorin Lavric își propune să explice, în volumul său, derapajele extremiste ale lui Constantin Noica. Dar cu ce preț? În loc să acuze erorile filosofului, el încearcă să le scuze, estetizînd abjecția contextului. Sub pana sa, Legiunea constituie “închegarea treptată a unei frumuseți externe pe baza unei iradieri spirituale ce vine din interior” (p. 192). Iar Căpitanul Zelea Codreanu – un criminal dement – devine la el omul providențial care “nu voia conturi în bancă și vilegiaturi în străinătate, ci imateriala mîntuire a neamului românesc”, iar “prin gura lui se rostea adevărul” (p. 93). Așa se face că, în ample pasaje, Sorin Lavric reînvie cu entuziasm recuzita legionară: cîntecele lor militarizate, taberele lor de muncă voluntară, spiritul lor de solidaritate, sediile lor construite cu jertfe, monumentele lor comemorative, martirii lor venerați și toate celelalte insanități. Pentru a-l spăla de păcate pe C. Noica, exegetul proslăvește armonia răgetelor de rinocer. Iar astăzi mai vine și academicianul Simion, care ne informează grijuliu despre întrebările pe care și le-a pus cercetătorul la pornire, dar uită să ne descrie răspunsurile furnizate de același, pe parcurs și la sosire...

În tactica propagandei se recurge frecvent la metoda de a se invoca o mărturie prestigioasă care, prin ponderea personalității, e în măsură să acrediteze o minciună, o aberație, o ticăloșie. E simptomatică, în context, dexteritatea cu care Eugen Simion se prevalează de acest clișeu al comunicării înșelătoare: “De pildă, domnul Vladimir Tismăneanu, într-un articol din 20 februarie 2008, scrie, citez, «Cartea lui Sorin Lavric este o explorare lucidă, onestă și dezinhibată a logodnei dintre un aristocrat al spiritului, îndrăgostit de tradiția umanismului clasic, și o mișcare care a cultivat naționalismul mistic și a cultivat cu morbidă patimă funcțiile pretins purificatoare ale violenței». O carte – mai spune domnul Tismăneanu – excelent scrisă, care, între altele, are meritul de a arăta, iarăși îl citez, «bunătatea și inteligența unui veritabil filosof, care, într-un ceas istoric cumplit, a intrat pe traiectorii divergente»”. Care anume și cîte anume au fost interesele lui Vladimir Tismăneanu de a gravita în sfera de bunăvoință a Editurii Humanitas, unde tocmai i se publica Raportul final asupra crimelor comunismului, nu are rost să insistăm aici. Nu putem decît deplînge frenezia cu care autorul evreu s-a chinuit, ca revanșă, să legitimeze lucrarea scandaloasă a lui Sorin Lavric, ce-i preamărește pe asasinii de evrei ai anilor ‘40. În situații de acest gen, după ce ți-a trecut prin minte expresia din bătrîni: “sîngele apă nu se face”, te întrebi îndată: oare, în ochii politologului american, sîngele coreligionarilor săi s-a făcut deja apă? Așa de mare să fie prețul plătit pentru o lucrare monumentală, tipărită la o editură centrală?

Dar acad. Eugen Simion e suficient de abil pentru a mima indiferența. El știe, pesemne, că e dizgrațios cel ce se înverșunează să-și dovedească adevărul, în schimb pare aristocrat acela care-și învelește neadevărurile în staniolul curtoaziei. Astfel încît ne anunță cu dezinvoltură: “Mă opresc aici, nu vreau să intru într-o polemică care [sic! – L. A.] nu mă privește direct”. Firește că pe președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române nu-l privește direct Premiul “Titu Maiorescu” acordat de Academia Română. Responsabilitatea este a tuturor celorlalți: a încălzirii planetare, a situației politice internaționale, a crizei economice, a globalismului și a liber-schimbismului. Nu mai putem – nici măcar – să rîdem cu Eugen Simion.

Care ne reamintește de laurii academici acordați odinioară poetului israelian Shaul Carmel, sau de recurgerea la sprijinul unor cercetători ca Elena Tacciu și Leon Volovici, “colaboratori foarte prețioși și care locuiesc astăzi în Israel”. De parcă preinfarctul s-ar trata la dentist, pneumonia la psiholog, cancerul la ortoped și de parcă eroarea răsplătirii unei cărți neofasciste cu Premiul “Titu Maiorescu” s-ar repara prin citarea, în contrapartidă, a două-trei nume evreiești, împinse în față pe galantarul publicitar.

Și întrucît vorbim despre un premiu conferit pentru virtuți – nu-i așa – de filologie și literatură, aș vrea să-l întreb pe criticul literar Eugen Simion prin ce calități ascunse s-a remarcat oare autorul care folosește virgula între subiect și predicat (“fără Dumnezeu orice popor, se stinge”, p. 89)? Cel care uită să facă acordul între subiect și predicat (“Moartea lui Ferdinand și vîrsta prea mică a lui Mihai a făcut ca...”, p. 58)? Cel care jonglează cu pleonasmele (“un ritual mnemotehnic menit a întări în amintire legătura dintre...”, p. 102)? Cel care bîjbîie în identificarea genurilor gramaticale (“rolul pe care imaginația colectivă i-o atribuise”, p. 50; “cercurile politice de la Paris și Londra, ale căror reprezentanți...”, p. 91)? Cel care își afișează cacofoniile (“Noica își publică cartea de debut”, p. 123)? Aceste eșantioane de neghiobie – ce-ar putea fi însoțite de multe altele, dacă plictiseala nu ne-ar ucide curiozitatea – nu sînt nicidecum ilustrații ale studiului maiorescian cu titlul Limba română în jurnalele din Austria, ci palpită în capodopera celui mai proaspăt deținător al Premiului “Titu Maiorescu”, recompensat de Academia Română. Iată de ce, mai mult decît un scandal internațional, opțiunea laurilor glorioși, atîrnați pe chelia unei opere false științific și șchioape lingvistic reprezintă – înainte de toate – o palmă zdravănă pe obrazul culturii naționale.

http://193.226.7.140/~leonardo/n16/Laszlo11.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:51

O privire asupra relațiilor evreo-române în anii 1940-1944


http://boris-mehr.blogspot.com/2010_06_01_archive.html



Puține teme sunt atât de controversate și lipsite de șansa unei clarificări depline, precum chestiunea Holocaustului și relațiilor evreo-române în anii dictaturii antonesciene. Istorici și neistorici, oameni cinstiți și oameni duplicitari, filosemiți și antisemiți și-au amestecat pana în această complexă „chestiune”. De la negări de genul celor lansate de Buzatu, Coja, Vadim, etc. la lucrări ale unor istorici de marcă precum I.Scurtu, Alex M.Stoenescu, deprofesie inginer și militar, Radu Ioanid, Jean Ancel, Lya Benjamin, Carol Iancu, Mihai Pelin, statisticianulMarcuRosen, supraviețuitor al Holocaustului, Liviu Beris, memorialiști, jurnaliști, actori, scriitori, oameni de artă și cultură au scris, fiecare ce a știut și ce a dorit să spună. Mihail Sebastian, Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Dorian, alții au scris și ei.

Vom încerca să punem oarecum, cap la cap aceste mărturii, informații, sinteze, fără scopul de a da un verdict, Doamne ferește, autorul este gata să se lase linșat, dacă merită, dar adevărul trebuie să aibă și el o șansă de a se elibera de minciuni convenționale.

O temă puțin discutată a fost cea a uneia din cărțile istoricului Lya Benjamin, despre rezistența evreilor în anii dictaturii antonesciene. Nu vom analiza cartea, dar vom spune că rezistența evreilor nu a fost numai datorită unui curaj exepțional al unor lideri evrei, dar și a unei permisivități a guvernului antonescian care nu s-a aliniat niciodată la „soluția finală” dictată de regimul hitlerist. Nu vom fi „avocatul diavolului”, Antonescu a fost unul din marii antisemiți ai secolului XX, dar România nu a cunoscut un Himmler, un Heydrich, Eichmann, Mengele, deși bestialitatea unor indivizi din armată, din serviciile guvernamentale, din jandarmerie nu se pot nega. La fel nici cifrele de morți, de oameni împușcați, morți în Transnistria( 1941-1944), la Dorohoi(1940), la București și la Iași (1941), nimic nu se poate nega și nici rediscuta pe tonul unui negaționism nerușinat. DAR TREBUIE SĂ VENIM ȘI CU NUANȚE. Noi nu putem fi dogmnatici, fără a risca să nu mai fim credibili.

Vom începe cu un caz curios- în toamna anului 1940, directorul teatrelor, comandantul legionar Radu Gyr dă dispoziția reluării activității Teatrului Evreiesc Barașeum, înființat în 1930, iar la 1 martie 1941, deci după eliminarea legionarilor de la putere, primul spectacol al teatrului se intitulează „Ce faci seara?”, o piesă ușoară , după care vor urma și altele. La aceste spectacole veneau și ofițeri germani care mai pricepeau ceva din idiș, fondul de cuvinte german fiindu-le de ajutor. Alt aspect- Uniunea Ziariștilor Profesioniști ( UZP) a refuzat încă din 1938 să elimine pe evrei din rândurile sale, deși Guvernul Goga-Cuza, sub regele Carol II a dat decretul de „purificare” etnică în mai toate domeniile de activitate, iar în timpul războiului au mai fost jurnaliști evrei care, sub nume schimbat au mai scris la publicațiile permise de regim. Tot regimul antonescian a permis înființarea școlilor evreiești și a unor instituții superioare, la București funcționând Liceele Cultura A și Cultura B. În Transnistria au fost deportați evreii din Bucovina de sud și de Nord, din Basarabia și din Ucraina, mai puțin din Vechiul Regat. Numai cei care lipseau de la programul de muncă obligatorie riscau deportarea sau chiar împușcarea. Munca obligatorie nu consta numai în curățarea zăpezii, iarna, erau funcționari care au lucrat efectiv în aparatul de stat, desigur la nivele inferioare. Nu se poate nega faptul că anul 1942 a fost crucial pentru evreii din România condusă de Antonescu – dacă Hitler ar fi avansat în Răasărit sau chiar ar fi învins URSS, este cu totul probabil că evreii nu numai din România, dar din întreaga Europă ar fi luat drumul crematoriilor . Antonescu nu era omul să păzească viața concetățenilor evrei pe care îi ura într-un mod aproape bolnăvicios,deși relațiile sale cu fostul camarad de școală dr. Wilhelm Filderman nu erau la început rele deloc. Dar nici Filderman nu a scăpat de o deportare temporară în Trnsnistria. Prof. Ion Coja întreabă de ce Filderman nu a scris nimic rău despre Transnistria. Nu avem ce răspunde la o asemenea minciună. Indiferent ce ar fi scris Filderman în 1943 sau după alți 12 ani, Transnistria a fost un imens lagăr al morții. Acolo s-a murit de frig, foame, boli, lipsă de ajutoare umanitare. O zonă lovită de ocupația sovietică, apoi de război, țărani care abia aveau ei cu ce să se hrănească nu era capabilă să primească peste noapte zeci de mii de oameni lipsiți de orice avut, poate unii mai aveau ceva lucruri de preț, oameni de diverse vârste de la noi născuți la bătrâni de 90 de ani, mulți incapabili de eforturi fizice, necunoscători ai ocupației de cultivatori de pământ, etc. Era război, spun cu cinism Buzatu și Coja. Da, era război, dar ce legătură aveau deportații cu misiunea armatei de a recuceri Basarabia, de a distruge bolșevismul? Antonescu a dat un răspuns de cel mai cras primitivism, evreii sunt toți bolșevici. Bunicii mei, de pildă.împușcați la Bug erau negustori și nu iubeau comunismul, deși fiii lor plecaseră pe alte meridiane să lupte pentru revoluția mondială. Dar ce vină aveau bunicii? Ce vină aveau noii născuți? Nu, acesta nu este războiul, aceasta este crima de război.

La Odessa au fost arși de vii 20.000 de evrei, nici unul nu a pus o bombă la Comandamentul Român din Odesa. Niciunul, dar așa este la război. Nu?

Ca în majoritatea țărilor în care naziștii au intrat cu voie, cu forța, s-au instituit un fel de Judenrat. În România el s-a numit Centrala Evreilor. Streitman, jurnalist strălucit, doctorul Nandor Iosif Gingold au condus acest organ, un fel de Kapo, cum erau numiți colaboratorii evrei din lagărele morții. La Auschwitz , periodic, toți Kapo erau executați, pentru că știau prea multe. Kapo se ocupa de ordine, de executarea ordinelor date de germani,. Centrala Evreilor a colaborat, era subordonată lui Radu Lecca, omul pus de Antonescu să se ocupe de evrei. Lecca s-a lăudat că a salvat mulți evrei, la fel face azi fiul lui Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei.. Chiar Antonescu apare ca un „salvator al evreilor”. Moses Rosen, despre care trebuie să spunem că a scris cândva la publicația „Curentul”, iar după război s-a apropiat de PCR, a făcut o remarcă plină de înțelepciune – „ Dacă un bandit îți intră noaptea în casă, îți ucide familia, iar PE TINE te lasă în viață, poți spune că te-a salvat de la moarte?”. De ce ar fi salvat Antonescu evrei? Nu, el a vrut să scape de evrei, de aceeea a încurajat și plecarea ilegală a unor evrei pe vase închiriate spre Palestina, în ciuda Marii Britanii, a Turciei și, nu se știe de ce și a sovieticilor. Astfel au pierit evreii de pe vasele STRUMA. MEFKURE. Antonescu voia să scape poporul român de evrei, el gândea ca și Paulescu, AC Cuza, ca și Legiunea, dar nu era un admirator al Auschwitzului. Ei și? Hitler nici nu a avut nevoie de Antonescu drept aliat, el voia doar petrolul , Antonescu voia Basarabia, Bucovina, Nordul Ardealului, Cadrilaterul. Mai voia și plecarea evreilor. Acesta este adevărul, nici vorbă de toleranță față de evrei. Filderman sau altcineva putea gândi ce dorea. Din păcate se scriu multe baliverne. Revenim la adevăruri.

Gingold, Gruenberg-Willlman, Grossman-Groza,Jack Leon, evrei colaboraționiști au primit ani de temniță grea, în 1946, noi nu putem spune că nu i-au meritat, chiar dacă au făcut multe lucruri murdare sub amenințarea morții. Evreii au plătit sume imense regimului Antonescu poentru a-și salva conaționalii, dictatorul voia totul. Banca Națională a României era mereu somată să contorizeze sumele încasate de la evrei, bijuteriile jefuite. Nici azi nu se știe unde sunt aceste bunuri. Ca și în cazul Germaniei naziste.

Avem convingerea că Antonescu nu ar fi ajuns niciodată la conducerea Statului Român, dacă Ungaria nu ar fi răpit Ardealul de Nord, iar URSS, Basarabia, Bucovina de Nord și Herța. Relația sa cu Legiunea a fost din interes, nu-i lega nici o ideologie, poate ura față de evrei. El nu a fost omul providențial, cum nici Hitler nu a fost pentru Germania. Dar istoria nu se scrie cu „dacă”. Primnele legi rasiste nu au fost puse înaplicare de Antonescu, ci de Goga și de AC Cuza, care nu erau nici legionari, trebuie să amintim că Streitman a fost în cele mai bune relații cu Goga, deși cunoștea extremismul naționalist al poetului și politicianului ardelean. Pogromul de la București este pus de unii pe seama agenților evrei sovietici. Nu există nici o dovadă, iar executanții erau cu totul lipsiți de cunoștințe în privința politicii secrete din culise. Paul Goma susține că masacrele antievreiești din Basarabia anului 1941 au fost răspunsul populației la faptele de trădare și de maltrare a evreilor împotriva românilor , în anul 1940. Un lucru este limpede – tot ce s-a petrecut cu evreii în anii 1941-1944 cade în răspunderea regimului antonescian, indiferent de sentimentele populației. Este Goma un apărător al lui Antonescu? Fie, este chestiunea sa, de coștiință.

La 22 mai 1942, o circulară către guvernatorii Basarabiei, Bucovinei prevedea retrimiterea dinTransnistria în Vechiul Regat a unor categorii de evrei, invalizi, copii, etc, apoi , pe parcursul anilor 1943-1944 aceste acțiuni s-au multiplicat. Deci totul pornea de la Conducătorul Statului.La 7 septembrie 1943, dr. Ghingold cerea sporirea numărului evreilor repatriați. Centrala Evreilor începea, cu întârziere să se miște în favoarea conaționalilor. Comisarul Radu Lecca, vicepremierul Mihai Antonescu, generalul C.Z. Vasiliu se ocupau de aceste acțiuni care măreau șansele României de a se pregăti pentru tratative de pace cu adversarii SUA, Anglia și mai puțin cu URSS, care refuza orice tratative. Trebuie să menționăm că URSS a avut o atitudine criminală față de evreii din Polonia și nu numai, lăsând ca Răscoala din Varșovia să fie rapid înăbușităl, la fel nu au atacat niciodată, ca și aliații, de altfel, liniile de comunicație spre lagărele morții. Trupele sovietice au intrat în Transnistria și nu numai că nu au dat ajutor,dar au trimis în Siberia pe evreii considerați burghezi indezirabili. La 10 noiembrie 1943, Antonescu i-a comunicat lui Ghingold că toți evreii din Transnistria vor fi retrimiși în România. Era normal, sovieticii se apropiau. Nu era o măsură umanitară. Amintim comportamentul uman al unor diplomați români în țări europene care au contribuit la salvarea evreilor originari din România. Chiar și Antonescu a închis ochii în privința acestora. Radu Ioanid, în cartea sa despre Holocaustul din România a remarcat schimbarea atitudinii generalului Antonescu din 1941, când era entuziasmat de planurile naziștilor de a-i lichida pe „jidani” și anii 1942-1944, când a devenit tot mai prudent. Dar nu a încetat nici o clipă să-i urască pe evrei.Din 1943 el a încetat orice dialog cu W. Filderman, deși ar fi avut numai de câștigat. MAI ESTE UN ASPECT CE TREBUIE MENȚIONAT. Sionismul nu a avut o atitudine constantă față de ascensiunea nazismului în Germania. Au fost lideri care considerau că antisemitismul în recrudescența sa va contribui la emigrația mai intensă a evreilor spre Palestina. Chiar capii naziști agreau ideea sionistă, pentru a lovi în interesele Marii Britanii și, totodată de a scăpa de evreii din Europa. Aceste oscilații s-au reflectat și în poziția unor lideri sioniști din România, în anii dictaturii antonesciene.

La 13 octombrie 1942, Mihai Antonescu anunța în ședința de guvern schimbarea politicii față de evrei, adică suspendarea deportărilor. Este cu totul altceva decât ceea ce au comis fasciștii maghiari veniți la putere după căderea dictatorului Horthy, în 1944, care s-au grăbit să-i întreacă și pe mentorii lor din Germania nazistă, lichidând în câteva luni sute de mii de evrei, ceea ce nu făcuse Horthy în toți anii de guvernare. Este vorba și despre evreii din Ardealul de Nord. De aceea, atât propaganda comunistă din România, cât și cea xenofobă de după 1989 au aruncat vina Holocaustului în exclusivitate pe fasciștii maghiari. Transilvania de Nord devine un fel de paravan pentru asasinatele din Transnistria. Dar, așa cum arată și Jean Ancel, Antonescu a respins „soluția finală”.

În România a existat o altfel de formă de nimicire – „românizarea”,

Inventată de legionari după modelul german de „arianizare”, această acțiune viza nu numai averile, bunurile de orice fel, intreprinderile evreilor, dar și sufletele românilor nehotărâți. Se inculca în sufletul românului ideea că evreul nu are dreptul la nimic, nici la avere, nici la existență. Așezată peste antisemitismul teologic ( trădarea și uciderea Mântuitorului) , prejudecata lipsei de drepturi pentru evrei a venit ca o ruptură fatală. Sebastian a fost unul dintre cei care au resimțit și exprimat acut acest sentiment. Rezistența evreilor nu a fost organizată, pentru că la 31 martie 1938, regele Carol II a declarat ilegale toate partidele și organizațiile, inclusiv Federația Uniunilor Comunităților Evreiești, alcărei lider era dr. W. Filderman. Sioniștii și-au păstrat forma de organizare până în 1942. Dar nici Zissu, nici Filderman nu au scăpat de campanii susținute de calomniere și persecuție. Cei mai vehemenți erau legionarii, până când au fost eliminați din viața politică, evreii fiind, desigur, invinuiți că au influențatpoziția lui Asntonescu. De fapt Hitler nu mai avea nevoie de legionari, decât pentru a-l șantaja pe general, la nevoie. Se crede că printre legionari s-au strecurat și agenți sovietici, dar datele sunt insuficiente. În privința aplicării măsurii de a obliga pe evrei să poarte semnul galben, distinctiv, cum se introdusese în Germaniași în teritoriile ocupate de naziști, în România ea a fost introdusă apoi retrasă la intervenția Șef Rabinului din 1941, dr. Alexandru Șafran, care i-a scris Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. A fost o victorie , cel puțin morală.

La 16 decembrie 1941, FUCE a fost dizolvată a doua oară, după primul act al regelui Carol II. In locul acesteia a apărut Centrala Evreilor, în care au intrat pe lângă Nandor Ghingold, sioniștii Mișu Benvenisti, dr. Th Lavy,ca și un reprezentant al fostului FUCE, deci al lui Filderman, David Rosenkranz. Agent al Gstapo era Gruenberg-Willman. A.L.Zissu s-a opus oricărei colaborări cu Cenrala Evreilor și avea dreptate. Recensământul efectuat la ordin de către CE avea drept scop pregătirea deportărilor planificate de Eichmann pentru evreii din România. La procesul criminalului german, de la Ierusalim, din 1960-1961, acest fapt a fost dovedit. Cei doi Antonești, generalul și juristul, s-au mulțumit cu banii primiți de la evrei, suma fiind rotunjită și de baronul Neumann din Arad, un catolic cu ascendență evreiască. Marius Mircu a scris mult despre „realizările” Centralei Evreilor în domeniul învățământului, social, dar acestea se datorau mai mult temerii Conducătorului de soarta care îl aștepta dacă Grmania pierdea războiul, ceea ce s-a și întâmplat.

La toate aceste aspecte se adaugă activitatea neîntreruptă a Teatrului Evreiesc Barașeum, apariția sporadică a unor publicații evreiești ( Renaștetrea Noastră, Gazeta Evreiască, ș.a.), expozițiile unor pictori evrei, fie indivduale, fie colective , despre care a scris Mihai Pelin în cartea „Deceniul prăbușirilor (1940-1950)” – Ed. Compania(2005).

În concluzie, noi nu vom afirma niciodată că în România nu a fost Holocaust, dar specificul politicii antonesciene, relațiile evreo-române au făcut din acest Holocaust un fenomen „asimetric” , cum se exprima JeanAncel. În timp ce în Germaniași pe toate teritoriile ocupate de Germania nazistă s.a aplicat SOLUȚIA FINALĂ, în România a existat o oscilație între entuzismul pro- german și temerea pierderii războiului, iar jaful și mita și-au făcut lucrarea conform unor vechi obiceiuri. Evreii din România nu au organizat o rezistență reală, cum a fostîn Polonia, pentru că pericolul exterminării nu părea iminent.

Negaționiștii nu au nici un motiv să se laude cu spiritul „tolerant” al lui Ion Antonescu. Nici nu se poate pune astfel chestiunea. Dar nuanțele sunt mereu necesare în a aprecia un fenomen istoric.



Boris Marian
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:50



Barbaria și Omenia
http://animanews.com/eveniment/tiri/1979-ruth-guttman-ben-zwi-barbaria-i-omenia-.html

Declanșarea “Operațiunii Barbarosa” am aflat-o în zorii zilei de 22 Iunie 1941 în direct: văzduhul a început să vuiască, să zbârnâie, să amenințe. Vacarmul artileriei româno-germane ce voia să se năpustească peste Prut a ajuns îndată la noi; eram la Iași. În zbor de pasăre la 17 km. de front.
În înfricoșătoarea săptămâna ce a urmat, bubuitul necontenit al tunurilor era întețit de picajele avioanelor Stuka, cu sirenele lor lugubre prevestitoare numai de ucideri.
Printre toate acestea s-au strecurat totuși și câteva avioane sovietice, care, la iuțeală, înainte de a fi doborâte, au semănat moarte printre civili.
Erau zile de vară moldovenească ce-și pierduseră tihna și cerul senin; locul lor l-au luat frica, groaza, spaima.
Sirenele de alarmă sunau mereu; fugeam zi și noapte să ne refugiem în pivnițe și subsoluri evident ineficace. Vacarmul neîncetat al frontului atât de apropiat și de înspăimântător, întreținea tensiunea nervoasă, îngrijorarea, teama, frica.
Eram o fetiță ocrotită de părinți iubitori, ei înșiși lipsiți de apărare.
Situația dramatică s-a accentuat către sfârșitul săptămânii când, au ajuns la noi vești și mai grele - se omoară evrei: pogrom.
Zvonul venea din cartierele Nicolina, Tătărași, prin Târgul Cucului către centrul orașului.
Noi locuiam în casa bunicului meu, Wilhelm Schoenblum, pe str. Lozonski 12 între Mitropolie și Piața Unirii.
Sâmbătă seara, 28 iunie 1941, tensiunea era de nesuportat; cel puțin să fim uniți, au decis maturii! Au venit la noi - să fim împreună - Gra’mama, Paulina Glanzstein, mama mamei, cu fiul ei Carol (invalid din tranșeele de la Mărășești ale primului Război Mondial) și Rodica, fiica sa, fratele tatei Sighi cu soția sa Dora și fetița lor de 2 ani, Francisca și prietenii ing. Achile Ghenzer cu soția sa Erna și fiica Jeanine, exact de o vârstă cu mine, recent refugiați din Franța.
În noaptea aceia am rămas toți în casă. Abia duminică în zori ne-am ascuns. Femeile și copiii ne-am târât sub terasa din grădină, iar bărbații în pivnița vecinului, Popa Vuza. El locuia într-o casă din spatele bisericii Sf.Gheorghe – Lozonski, al cărei preot era.
Câtă vreme a trecut, nu știu. La un moment dat am auzit țipete.
Netrebnicii, o bandă de sergenți, soldați și derbedei, au intrat în în biserică - era Slujba duminicală - și au început să scotocească.
- Ascundeti jidani aici, răcneau ei răsturnând tot ce le era în cale. Și așa au găsit, pitiți sub clopotniță, doi băieței evrei, fii familiilor Ochin și Landau care crescuseră sub ochii popii și pe care el a încercat să-i salveze.
Netrebnicii l-au batjocorit, l-au insultat, l-au amenințat, pe el, preotul Vuza, în biserica lui, în plină slujbă religioasă, până când au părăsit biserica și traversând gradina au intrat în casa noastră, trecând tropăind peste terasa sub care eram ascunse.
Gra’mama, femeie bătrână, rămăsese în casă. Credea că o vor lăsa în pace. Dar se înșela. S-au repezit la ea și unii au început să o bată, în timp ce alții devastau casa și țipau, unde sunt ceilalți?
- Nu sunt acasă; Au plecat la București, încercă ea să le spună, între țipetele reflexe la bătăi.
Auzind cele ce se petreceau, tata a ieșit din ascunzătoare și a venit acasă să o salveze. Atunci toți - erau se pare opt - s-au repezit la el și cu bâte și ciomege au sărit să-l bată. „Unde sunt cheile? unde e casa de fier? Unde sunt ceilalți?” și, făcând cu schimbul, unii-l băteau și alții prădau.
Când l-au trântit pe podea sângerând, Gra’mama a țipat “Săriți, îl omoară pe Ficu”. Ne-am târât afară de sub terasă și am intrat în casa devastată. Când ne-au văzut au sărit să ne bată și pe noi.
Unul dintre ei a luat vatrariul sobei, l-a ridicat și a vrut să mă lovesca; tata a sărit în fața mea, m-a apărat și izbitura îngrozitoare a primit-o el, iar semnul ei pe tibia i-a rămas toată viața.
La un moment dat, după jaf și bătaie, unul din “echipă” a găsit o lanternă de mână camumflată cu celofan verde, pe care o foloseam ca să traversăm noaptea gradina spre “adăpost”.
- Aha a strigat el, iată obiectul suspect, cu ea făceați semne avioanelor bolșevice!!! Afară cu ei! La Chestură!
Ne-au scos pe toți, i-au pus tatei revolverul la tâmplă răcnind, “uite asta te așteaptă” și țipând “suspecți, suspecți”, ne-au dus spre Chestură.
Pe Gra’mama și pe nenea Carol, care nu puteau merge atât de repede, îi îmbrânceau mereu.
Pe drum, pe strada Ștefan cel Mare, am văzut marea de oameni care se îndreptau și ei spre Chestura, dar torționarii noștrii tot urlând “susupecti”, ne-au ținut separați. La poarta Chesturii “străjuiau” bătăușii care loveau fără milă. Acolo femeile și copiii am fost respinși în timp ce bărbații erau înghesuiți în curte.
Nu țin minte cum am revenit acasă. Știu doar că mama și cu mine ne-am așezat pe banca din fundul grădinii. Nici măcar nu pangeam.
Așteptam...
Între timp “eroii” care tot țipau “suspecți, suspecți”, au condus micul grup de bărbați luați din casa noastră în clădirea chesturii și i-au predat împreună cu lanterna incriminată altcuiva. Acesta i-a dus din cameră în cameră până au ajuns la cel ce dădea “bilețele albe”, bilețelele eliberatoare. Au ieșit pe altă poartă a chesturii și - nu știu pe ce drum - au revenit acasă.
A doua zi, luni dimineața ne-au fost rechizițioate 4 camere pentru cinci ofițeri germani. Unul dintre ei și-a lăsat mantaua cu zvastica pe mânecă pe cuierul de la intrare.
Pe la prânz, doi huligani avizi de jaf și de crime au spart ușa, dar văzând haina ofițerului neamț au fugit. Ne-a fost scris să scăpăm.
Din cei rămași în curtea Chesturii, 12.000 de bărbați au fost uciși: fie au fost împușcați, fie au murit în trenurile morții.
Relațiile de bună vecinătate cu popa Vuza au durat până în iunie 1943, când prin romanizare am fost dați afară din casă. Atunci, contra unui obiect de artă de mare valoare dat sperț unui unui medic de vază, am plecat la București.
Abia după război am aflat că pogromul din Iași a fost pregătit, programat.
Au fost unii inițiaiți, ce au știut în timp real, că românii, armata și poliția românească au plănuit și efectuat măcelul și au organizat trenurile morții.
Unul dintre martorii acestei tragedii a fost corespondentul de război al importantei gazete italiene “Corriere della sera”, marele scriitor italian Curzio Malaparte (1898-1957). El a scris cu rușine, dezgust și milă despre pogromul din Iași, atunci, imediat.
Mi s-a povestit și că a încercat - în zadar - să-l salveze pe evreul în casa căruia fusese încărtiruit.
Malaparte consacră tragediei ieșene mult spațiu și în celebra sa carte “Kaputt”, publicată în Italia în 1943, imediat după debarcarea aliaților.
Doamne, câte vieți ar fi putut fi salvate dacă s-ar fi ținut seama atunci de această mărturie realistă.
La Iași, cine pregătise pogromul?
Știau căpeteniile armatei, știau anumiți polițiști și e probabil că se știa ceva și la CFR.
Nu era vorba de secrete de stat; e de presupus că “s-a vorbit în oraș”... și așa a aflat popa Vuza ce se pregătește. A reacționat după cum i-a dictat conștiința sa de om al lui Dumnezeu.
Popa Vuza, așa era cunoscut în Iașul interbelic, preotul ortodox ce slujea la Biserica Sf. Gheorghe-Lozonski. Pentru mine a fost o personalitate despre care se vorbea în familie cu admirație fără limite și adâncă recunoștință.
Se povestea cum relațiile de bună vecinătate s-au transformat în prietenie. Cum venea Popa Vuza în lungile seri de vară să stea la taifas pe terasa ce cobora în grădină cu bunicul și feciorii săi (și-i plăcea să fie sevit cu un șerbet de casă cu apă rece) iar iarna, când troienele de zăpadă ajungeau la geam, să discute actulitățile vremii.
Și tuturor li se părea normal, pentru timpuri pe care părinții mei le numeau “vremuri normale”.
Era o casă îmbelșugată în care au crescut 6 băieți și 2 fete, educați după înalte standarde culturale europene, toți poligloți, cultivați, călătoriți. Severitatea nu excludea bucuria de a trăi. Viața culturală era intensă, cărți, teatru, cinema desigur radio. Printre prietenii de casă ai “băieților Schoenblum”, era și cel ce a devenit dirijorul celebru: Sergiu Celibidache.
Îndată după război, tatăl meu, Friedrich Schoenblum l-a căutat pe Popa Vuza, să-i mulțumească, să-l dea de exemplu. Zadarnic.
Popa Vuza era personaj de legendă și pentru alții, de exemplu Dr.Louis Landau (marele olfalmolog de la Ierusalim) și ORL-istul Dr. A.Fliss (z”l), dar niciunul nu l-a găsit. S-au interesat și foste eleve ale liceului “Oltea Doamnă” ce-și aminteau de frumoasele, oecumenicele și neantisemitele sale lecții de religie. Degeaba.
Personal am scris după 1990, la Mitropolia din Iași, precum și la alte forumuri religioase ale ortodoxiei românești fără a primi măcar un răspuns.

Ritmuri, canoane și descoperiri

Potivit unui obicei înrădăcinat încă din anii tinereții, citesc ce se publică în lume în domeniul meu de activitate: muzicologia. Se publică mult, în direcții de cercetări variate, (unele mai interesante, altele mai ermetice), de la preistorie la contemporaneitate, de la descifrări de manuscrise antice, la experimente și aplicații ale științelor și tehnologiilor contemporane. În aceste domenii, printre cele mai interesante articole sunt cele editate de IRCAM (Institut de Recherche et Coordination Acoustique Musicale) de la Paris. Într-un articol destul de amplu, e vorba despre “Canoanele Vuza”. Autorul lor e un prestigios matematecian român: Dan Vuza.
Inima a început să-mi bată mai repede; m-a cuprins o emoție cu totul specială, fără nici o legătură profesională.
Era prima oară când am întâlnit numele (rar) VUZA. Oare e un descendent al preotului? Cine e? de unde-l iau? cum mă adresez?
I-am găsit numele la Institutul de Matematică al Academiei Române.
Profesor Doctor Dan Vuza, cu o listă impresionantă de lucrări publicate pe mai toate meridianele.
O somitate!
E oare descendent a lui Popa Vuza din Iași?
M-am adresat domniei sale, întrebându-l simplu.
Am primit răspunsul: e rudă, însă nu e descendent direct. Prof. Dr. Dan Vuza a avut bunăvoința de a-mi comunica ce știe el despre familie. Preotul Cesar Vuza a avut o fiică Irina, care, căsătorită, Ulmanu, a avut la rându-i doi fii ingineri.
Mărturisesc că iar m-am emoționat; ba chiar de două ori... prima, desigur pentru conținut și țin să-i mulțumesc și pe acesta cale.
Sigur, Irinel era tânăra fată frumoasă, vecina cu portul demn, la care fetița ce eram, se uita cu admirație.
Al doilea motiv de tulburare, a venit de la modul de expresie, de la stilul Prof. Dan Vuza.
Claritatea exprimării, calitatea și bogăția de nuanțe a vocabularului domniei sale sunt literalmente extraordinare. Aș spune o limbă românească carteziana. Nu e vorba de o elegantă de stil ci de o noblețe, de o exprimare aristocratică.
O altă limbă românească de cât cea ce poate fi citită sau ascultată curent în zilele noastre.
Apoi am început să caut urmele Ulmanilor și i-am găsit.
Ionuț Ulmanu e acum departe de vatră. E inginer de aviație și lucrează la Boenig, la Seattle USA.
Nepotul cel mare al preotului Cesar Vuza din Iași, e Prof. Dr. Ing. Vlad Ulmanu, Rector și Președinte al Senatului la Universitatea Petrol de Gaze din Ploiești.
Iar acest om atât de ocupat, când i-am explicat că vreau să cinstesc memoria bunicului său,”Om de omenie în vremuri neomenoase”, mi-a acordat din timpul său prețios pentru a mă informa de destinele familiei;
Bunicul său, Părintele Cesar Vuza cu familia sa, a părăsit Iașul în 1943 refugiindu-se la Brad, Hunedoara. După un timp s-au mutat la București unde a murit în 1952, fiind înmormântat la Cimitirul Ghencea. Mama sa, Irinel, a decedat acum un an la vârsta de 90 de ani și e înhumata alături.
La insistențele mele, Prof. dr. ing. Vlad Ulmanu a căutat cu multă răbdare printre documentele păstrate (sau chiar bine ascunse în anumite vremi) de mama sa și a găsit aceste diplome extraordinare ale bunicului său (n.r. vezi documentele fotografiate din aceste pagini). Diplome regale și medalii de pe vremea regelui Ferdinand și a regelui Carol al IIea!!!
Popa Vuza s-a născut lângă Vaslui și a venit să învețe la Iași: După studiile de Teologie a urmat la Universitatea Iași și Facultatea de Drept. A fost un iubit propovăduitor al C.F.R-iștilor și un bun educator al fetelor din protipendada ieșeană. Cunoștea așadar toate problemele societății în care trăia.
În anii interbelici în capitala Moldovei era cunoscut și recunoscut ca un om de mare valoare ce îmbina cultura cu spiritualul și cu realismul. A fost un om curajos, un spirit liber.
Cu sentimentul de a-mi îndeplini o datorie morală, vă rog din tot sufletul să-i respectăm memoria.

P.S. Mulțumirile mele celor care m-au ajutat și speciale prețiosului prieten Andrei Călărașu.



Barbaria și Omenia
http://animanews.com/eveniment/tiri/1979-ruth-guttman-ben-zwi-barbaria-i-omenia-.html

Declanșarea “Operațiunii Barbarosa” am aflat-o în zorii zilei de 22 Iunie 1941 în direct: văzduhul a început să vuiască, să zbârnâie, să amenințe. Vacarmul artileriei româno-germane ce voia să se năpustească peste Prut a ajuns îndată la noi; eram la Iași. În zbor de pasăre la 17 km. de front.
În înfricoșătoarea săptămâna ce a urmat, bubuitul necontenit al tunurilor era întețit de picajele avioanelor Stuka, cu sirenele lor lugubre prevestitoare numai de ucideri.
Printre toate acestea s-au strecurat totuși și câteva avioane sovietice, care, la iuțeală, înainte de a fi doborâte, au semănat moarte printre civili.
Erau zile de vară moldovenească ce-și pierduseră tihna și cerul senin; locul lor l-au luat frica, groaza, spaima.
Sirenele de alarmă sunau mereu; fugeam zi și noapte să ne refugiem în pivnițe și subsoluri evident ineficace. Vacarmul neîncetat al frontului atât de apropiat și de înspăimântător, întreținea tensiunea nervoasă, îngrijorarea, teama, frica.
Eram o fetiță ocrotită de părinți iubitori, ei înșiși lipsiți de apărare.
Situația dramatică s-a accentuat către sfârșitul săptămânii când, au ajuns la noi vești și mai grele - se omoară evrei: pogrom.
Zvonul venea din cartierele Nicolina, Tătărași, prin Târgul Cucului către centrul orașului.
Noi locuiam în casa bunicului meu, Wilhelm Schoenblum, pe str. Lozonski 12 între Mitropolie și Piața Unirii.
Sâmbătă seara, 28 iunie 1941, tensiunea era de nesuportat; cel puțin să fim uniți, au decis maturii! Au venit la noi - să fim împreună - Gra’mama, Paulina Glanzstein, mama mamei, cu fiul ei Carol (invalid din tranșeele de la Mărășești ale primului Război Mondial) și Rodica, fiica sa, fratele tatei Sighi cu soția sa Dora și fetița lor de 2 ani, Francisca și prietenii ing. Achile Ghenzer cu soția sa Erna și fiica Jeanine, exact de o vârstă cu mine, recent refugiați din Franța.
În noaptea aceia am rămas toți în casă. Abia duminică în zori ne-am ascuns. Femeile și copiii ne-am târât sub terasa din grădină, iar bărbații în pivnița vecinului, Popa Vuza. El locuia într-o casă din spatele bisericii Sf.Gheorghe – Lozonski, al cărei preot era.
Câtă vreme a trecut, nu știu. La un moment dat am auzit țipete.
Netrebnicii, o bandă de sergenți, soldați și derbedei, au intrat în în biserică - era Slujba duminicală - și au început să scotocească.
- Ascundeti jidani aici, răcneau ei răsturnând tot ce le era în cale. Și așa au găsit, pitiți sub clopotniță, doi băieței evrei, fii familiilor Ochin și Landau care crescuseră sub ochii popii și pe care el a încercat să-i salveze.
Netrebnicii l-au batjocorit, l-au insultat, l-au amenințat, pe el, preotul Vuza, în biserica lui, în plină slujbă religioasă, până când au părăsit biserica și traversând gradina au intrat în casa noastră, trecând tropăind peste terasa sub care eram ascunse.
Gra’mama, femeie bătrână, rămăsese în casă. Credea că o vor lăsa în pace. Dar se înșela. S-au repezit la ea și unii au început să o bată, în timp ce alții devastau casa și țipau, unde sunt ceilalți?
- Nu sunt acasă; Au plecat la București, încercă ea să le spună, între țipetele reflexe la bătăi.
Auzind cele ce se petreceau, tata a ieșit din ascunzătoare și a venit acasă să o salveze. Atunci toți - erau se pare opt - s-au repezit la el și cu bâte și ciomege au sărit să-l bată. „Unde sunt cheile? unde e casa de fier? Unde sunt ceilalți?” și, făcând cu schimbul, unii-l băteau și alții prădau.
Când l-au trântit pe podea sângerând, Gra’mama a țipat “Săriți, îl omoară pe Ficu”. Ne-am târât afară de sub terasă și am intrat în casa devastată. Când ne-au văzut au sărit să ne bată și pe noi.
Unul dintre ei a luat vatrariul sobei, l-a ridicat și a vrut să mă lovesca; tata a sărit în fața mea, m-a apărat și izbitura îngrozitoare a primit-o el, iar semnul ei pe tibia i-a rămas toată viața.
La un moment dat, după jaf și bătaie, unul din “echipă” a găsit o lanternă de mână camumflată cu celofan verde, pe care o foloseam ca să traversăm noaptea gradina spre “adăpost”.
- Aha a strigat el, iată obiectul suspect, cu ea făceați semne avioanelor bolșevice!!! Afară cu ei! La Chestură!
Ne-au scos pe toți, i-au pus tatei revolverul la tâmplă răcnind, “uite asta te așteaptă” și țipând “suspecți, suspecți”, ne-au dus spre Chestură.
Pe Gra’mama și pe nenea Carol, care nu puteau merge atât de repede, îi îmbrânceau mereu.
Pe drum, pe strada Ștefan cel Mare, am văzut marea de oameni care se îndreptau și ei spre Chestura, dar torționarii noștrii tot urlând “susupecti”, ne-au ținut separați. La poarta Chesturii “străjuiau” bătăușii care loveau fără milă. Acolo femeile și copiii am fost respinși în timp ce bărbații erau înghesuiți în curte.
Nu țin minte cum am revenit acasă. Știu doar că mama și cu mine ne-am așezat pe banca din fundul grădinii. Nici măcar nu pangeam.
Așteptam...
Între timp “eroii” care tot țipau “suspecți, suspecți”, au condus micul grup de bărbați luați din casa noastră în clădirea chesturii și i-au predat împreună cu lanterna incriminată altcuiva. Acesta i-a dus din cameră în cameră până au ajuns la cel ce dădea “bilețele albe”, bilețelele eliberatoare. Au ieșit pe altă poartă a chesturii și - nu știu pe ce drum - au revenit acasă.
A doua zi, luni dimineața ne-au fost rechizițioate 4 camere pentru cinci ofițeri germani. Unul dintre ei și-a lăsat mantaua cu zvastica pe mânecă pe cuierul de la intrare.
Pe la prânz, doi huligani avizi de jaf și de crime au spart ușa, dar văzând haina ofițerului neamț au fugit. Ne-a fost scris să scăpăm.
Din cei rămași în curtea Chesturii, 12.000 de bărbați au fost uciși: fie au fost împușcați, fie au murit în trenurile morții.
Relațiile de bună vecinătate cu popa Vuza au durat până în iunie 1943, când prin romanizare am fost dați afară din casă. Atunci, contra unui obiect de artă de mare valoare dat sperț unui unui medic de vază, am plecat la București.
Abia după război am aflat că pogromul din Iași a fost pregătit, programat.
Au fost unii inițiaiți, ce au știut în timp real, că românii, armata și poliția românească au plănuit și efectuat măcelul și au organizat trenurile morții.
Unul dintre martorii acestei tragedii a fost corespondentul de război al importantei gazete italiene “Corriere della sera”, marele scriitor italian Curzio Malaparte (1898-1957). El a scris cu rușine, dezgust și milă despre pogromul din Iași, atunci, imediat.
Mi s-a povestit și că a încercat - în zadar - să-l salveze pe evreul în casa căruia fusese încărtiruit.
Malaparte consacră tragediei ieșene mult spațiu și în celebra sa carte “Kaputt”, publicată în Italia în 1943, imediat după debarcarea aliaților.
Doamne, câte vieți ar fi putut fi salvate dacă s-ar fi ținut seama atunci de această mărturie realistă.
La Iași, cine pregătise pogromul?
Știau căpeteniile armatei, știau anumiți polițiști și e probabil că se știa ceva și la CFR.
Nu era vorba de secrete de stat; e de presupus că “s-a vorbit în oraș”... și așa a aflat popa Vuza ce se pregătește. A reacționat după cum i-a dictat conștiința sa de om al lui Dumnezeu.
Popa Vuza, așa era cunoscut în Iașul interbelic, preotul ortodox ce slujea la Biserica Sf. Gheorghe-Lozonski. Pentru mine a fost o personalitate despre care se vorbea în familie cu admirație fără limite și adâncă recunoștință.
Se povestea cum relațiile de bună vecinătate s-au transformat în prietenie. Cum venea Popa Vuza în lungile seri de vară să stea la taifas pe terasa ce cobora în grădină cu bunicul și feciorii săi (și-i plăcea să fie sevit cu un șerbet de casă cu apă rece) iar iarna, când troienele de zăpadă ajungeau la geam, să discute actulitățile vremii.
Și tuturor li se părea normal, pentru timpuri pe care părinții mei le numeau “vremuri normale”.
Era o casă îmbelșugată în care au crescut 6 băieți și 2 fete, educați după înalte standarde culturale europene, toți poligloți, cultivați, călătoriți. Severitatea nu excludea bucuria de a trăi. Viața culturală era intensă, cărți, teatru, cinema desigur radio. Printre prietenii de casă ai “băieților Schoenblum”, era și cel ce a devenit dirijorul celebru: Sergiu Celibidache.
Îndată după război, tatăl meu, Friedrich Schoenblum l-a căutat pe Popa Vuza, să-i mulțumească, să-l dea de exemplu. Zadarnic.
Popa Vuza era personaj de legendă și pentru alții, de exemplu Dr.Louis Landau (marele olfalmolog de la Ierusalim) și ORL-istul Dr. A.Fliss (z”l), dar niciunul nu l-a găsit. S-au interesat și foste eleve ale liceului “Oltea Doamnă” ce-și aminteau de frumoasele, oecumenicele și neantisemitele sale lecții de religie. Degeaba.
Personal am scris după 1990, la Mitropolia din Iași, precum și la alte forumuri religioase ale ortodoxiei românești fără a primi măcar un răspuns.

Ritmuri, canoane și descoperiri

Potivit unui obicei înrădăcinat încă din anii tinereții, citesc ce se publică în lume în domeniul meu de activitate: muzicologia. Se publică mult, în direcții de cercetări variate, (unele mai interesante, altele mai ermetice), de la preistorie la contemporaneitate, de la descifrări de manuscrise antice, la experimente și aplicații ale științelor și tehnologiilor contemporane. În aceste domenii, printre cele mai interesante articole sunt cele editate de IRCAM (Institut de Recherche et Coordination Acoustique Musicale) de la Paris. Într-un articol destul de amplu, e vorba despre “Canoanele Vuza”. Autorul lor e un prestigios matematecian român: Dan Vuza.
Inima a început să-mi bată mai repede; m-a cuprins o emoție cu totul specială, fără nici o legătură profesională.
Era prima oară când am întâlnit numele (rar) VUZA. Oare e un descendent al preotului? Cine e? de unde-l iau? cum mă adresez?
I-am găsit numele la Institutul de Matematică al Academiei Române.
Profesor Doctor Dan Vuza, cu o listă impresionantă de lucrări publicate pe mai toate meridianele.
O somitate!
E oare descendent a lui Popa Vuza din Iași?
M-am adresat domniei sale, întrebându-l simplu.
Am primit răspunsul: e rudă, însă nu e descendent direct. Prof. Dr. Dan Vuza a avut bunăvoința de a-mi comunica ce știe el despre familie. Preotul Cesar Vuza a avut o fiică Irina, care, căsătorită, Ulmanu, a avut la rându-i doi fii ingineri.
Mărturisesc că iar m-am emoționat; ba chiar de două ori... prima, desigur pentru conținut și țin să-i mulțumesc și pe acesta cale.
Sigur, Irinel era tânăra fată frumoasă, vecina cu portul demn, la care fetița ce eram, se uita cu admirație.
Al doilea motiv de tulburare, a venit de la modul de expresie, de la stilul Prof. Dan Vuza.
Claritatea exprimării, calitatea și bogăția de nuanțe a vocabularului domniei sale sunt literalmente extraordinare. Aș spune o limbă românească carteziana. Nu e vorba de o elegantă de stil ci de o noblețe, de o exprimare aristocratică.
O altă limbă românească de cât cea ce poate fi citită sau ascultată curent în zilele noastre.
Apoi am început să caut urmele Ulmanilor și i-am găsit.
Ionuț Ulmanu e acum departe de vatră. E inginer de aviație și lucrează la Boenig, la Seattle USA.
Nepotul cel mare al preotului Cesar Vuza din Iași, e Prof. Dr. Ing. Vlad Ulmanu, Rector și Președinte al Senatului la Universitatea Petrol de Gaze din Ploiești.
Iar acest om atât de ocupat, când i-am explicat că vreau să cinstesc memoria bunicului său,”Om de omenie în vremuri neomenoase”, mi-a acordat din timpul său prețios pentru a mă informa de destinele familiei;
Bunicul său, Părintele Cesar Vuza cu familia sa, a părăsit Iașul în 1943 refugiindu-se la Brad, Hunedoara. După un timp s-au mutat la București unde a murit în 1952, fiind înmormântat la Cimitirul Ghencea. Mama sa, Irinel, a decedat acum un an la vârsta de 90 de ani și e înhumata alături.
La insistențele mele, Prof. dr. ing. Vlad Ulmanu a căutat cu multă răbdare printre documentele păstrate (sau chiar bine ascunse în anumite vremi) de mama sa și a găsit aceste diplome extraordinare ale bunicului său (n.r. vezi documentele fotografiate din aceste pagini). Diplome regale și medalii de pe vremea regelui Ferdinand și a regelui Carol al IIea!!!
Popa Vuza s-a născut lângă Vaslui și a venit să învețe la Iași: După studiile de Teologie a urmat la Universitatea Iași și Facultatea de Drept. A fost un iubit propovăduitor al C.F.R-iștilor și un bun educator al fetelor din protipendada ieșeană. Cunoștea așadar toate problemele societății în care trăia.
În anii interbelici în capitala Moldovei era cunoscut și recunoscut ca un om de mare valoare ce îmbina cultura cu spiritualul și cu realismul. A fost un om curajos, un spirit liber.
Cu sentimentul de a-mi îndeplini o datorie morală, vă rog din tot sufletul să-i respectăm memoria.

P.S. Mulțumirile mele celor care m-au ajutat și speciale prețiosului prieten Andrei Călărașu.



Barbaria și Omenia
http://animanews.com/eveniment/tiri/1979-ruth-guttman-ben-zwi-barbaria-i-omenia-.html

Declanșarea “Operațiunii Barbarosa” am aflat-o în zorii zilei de 22 Iunie 1941 în direct: văzduhul a început să vuiască, să zbârnâie, să amenințe. Vacarmul artileriei româno-germane ce voia să se năpustească peste Prut a ajuns îndată la noi; eram la Iași. În zbor de pasăre la 17 km. de front.
În înfricoșătoarea săptămâna ce a urmat, bubuitul necontenit al tunurilor era întețit de picajele avioanelor Stuka, cu sirenele lor lugubre prevestitoare numai de ucideri.
Printre toate acestea s-au strecurat totuși și câteva avioane sovietice, care, la iuțeală, înainte de a fi doborâte, au semănat moarte printre civili.
Erau zile de vară moldovenească ce-și pierduseră tihna și cerul senin; locul lor l-au luat frica, groaza, spaima.
Sirenele de alarmă sunau mereu; fugeam zi și noapte să ne refugiem în pivnițe și subsoluri evident ineficace. Vacarmul neîncetat al frontului atât de apropiat și de înspăimântător, întreținea tensiunea nervoasă, îngrijorarea, teama, frica.
Eram o fetiță ocrotită de părinți iubitori, ei înșiși lipsiți de apărare.
Situația dramatică s-a accentuat către sfârșitul săptămânii când, au ajuns la noi vești și mai grele - se omoară evrei: pogrom.
Zvonul venea din cartierele Nicolina, Tătărași, prin Târgul Cucului către centrul orașului.
Noi locuiam în casa bunicului meu, Wilhelm Schoenblum, pe str. Lozonski 12 între Mitropolie și Piața Unirii.
Sâmbătă seara, 28 iunie 1941, tensiunea era de nesuportat; cel puțin să fim uniți, au decis maturii! Au venit la noi - să fim împreună - Gra’mama, Paulina Glanzstein, mama mamei, cu fiul ei Carol (invalid din tranșeele de la Mărășești ale primului Război Mondial) și Rodica, fiica sa, fratele tatei Sighi cu soția sa Dora și fetița lor de 2 ani, Francisca și prietenii ing. Achile Ghenzer cu soția sa Erna și fiica Jeanine, exact de o vârstă cu mine, recent refugiați din Franța.
În noaptea aceia am rămas toți în casă. Abia duminică în zori ne-am ascuns. Femeile și copiii ne-am târât sub terasa din grădină, iar bărbații în pivnița vecinului, Popa Vuza. El locuia într-o casă din spatele bisericii Sf.Gheorghe – Lozonski, al cărei preot era.
Câtă vreme a trecut, nu știu. La un moment dat am auzit țipete.
Netrebnicii, o bandă de sergenți, soldați și derbedei, au intrat în în biserică - era Slujba duminicală - și au început să scotocească.
- Ascundeti jidani aici, răcneau ei răsturnând tot ce le era în cale. Și așa au găsit, pitiți sub clopotniță, doi băieței evrei, fii familiilor Ochin și Landau care crescuseră sub ochii popii și pe care el a încercat să-i salveze.
Netrebnicii l-au batjocorit, l-au insultat, l-au amenințat, pe el, preotul Vuza, în biserica lui, în plină slujbă religioasă, până când au părăsit biserica și traversând gradina au intrat în casa noastră, trecând tropăind peste terasa sub care eram ascunse.
Gra’mama, femeie bătrână, rămăsese în casă. Credea că o vor lăsa în pace. Dar se înșela. S-au repezit la ea și unii au început să o bată, în timp ce alții devastau casa și țipau, unde sunt ceilalți?
- Nu sunt acasă; Au plecat la București, încercă ea să le spună, între țipetele reflexe la bătăi.
Auzind cele ce se petreceau, tata a ieșit din ascunzătoare și a venit acasă să o salveze. Atunci toți - erau se pare opt - s-au repezit la el și cu bâte și ciomege au sărit să-l bată. „Unde sunt cheile? unde e casa de fier? Unde sunt ceilalți?” și, făcând cu schimbul, unii-l băteau și alții prădau.
Când l-au trântit pe podea sângerând, Gra’mama a țipat “Săriți, îl omoară pe Ficu”. Ne-am târât afară de sub terasă și am intrat în casa devastată. Când ne-au văzut au sărit să ne bată și pe noi.
Unul dintre ei a luat vatrariul sobei, l-a ridicat și a vrut să mă lovesca; tata a sărit în fața mea, m-a apărat și izbitura îngrozitoare a primit-o el, iar semnul ei pe tibia i-a rămas toată viața.
La un moment dat, după jaf și bătaie, unul din “echipă” a găsit o lanternă de mână camumflată cu celofan verde, pe care o foloseam ca să traversăm noaptea gradina spre “adăpost”.
- Aha a strigat el, iată obiectul suspect, cu ea făceați semne avioanelor bolșevice!!! Afară cu ei! La Chestură!
Ne-au scos pe toți, i-au pus tatei revolverul la tâmplă răcnind, “uite asta te așteaptă” și țipând “suspecți, suspecți”, ne-au dus spre Chestură.
Pe Gra’mama și pe nenea Carol, care nu puteau merge atât de repede, îi îmbrânceau mereu.
Pe drum, pe strada Ștefan cel Mare, am văzut marea de oameni care se îndreptau și ei spre Chestura, dar torționarii noștrii tot urlând “susupecti”, ne-au ținut separați. La poarta Chesturii “străjuiau” bătăușii care loveau fără milă. Acolo femeile și copiii am fost respinși în timp ce bărbații erau înghesuiți în curte.
Nu țin minte cum am revenit acasă. Știu doar că mama și cu mine ne-am așezat pe banca din fundul grădinii. Nici măcar nu pangeam.
Așteptam...
Între timp “eroii” care tot țipau “suspecți, suspecți”, au condus micul grup de bărbați luați din casa noastră în clădirea chesturii și i-au predat împreună cu lanterna incriminată altcuiva. Acesta i-a dus din cameră în cameră până au ajuns la cel ce dădea “bilețele albe”, bilețelele eliberatoare. Au ieșit pe altă poartă a chesturii și - nu știu pe ce drum - au revenit acasă.
A doua zi, luni dimineața ne-au fost rechizițioate 4 camere pentru cinci ofițeri germani. Unul dintre ei și-a lăsat mantaua cu zvastica pe mânecă pe cuierul de la intrare.
Pe la prânz, doi huligani avizi de jaf și de crime au spart ușa, dar văzând haina ofițerului neamț au fugit. Ne-a fost scris să scăpăm.
Din cei rămași în curtea Chesturii, 12.000 de bărbați au fost uciși: fie au fost împușcați, fie au murit în trenurile morții.
Relațiile de bună vecinătate cu popa Vuza au durat până în iunie 1943, când prin romanizare am fost dați afară din casă. Atunci, contra unui obiect de artă de mare valoare dat sperț unui unui medic de vază, am plecat la București.
Abia după război am aflat că pogromul din Iași a fost pregătit, programat.
Au fost unii inițiaiți, ce au știut în timp real, că românii, armata și poliția românească au plănuit și efectuat măcelul și au organizat trenurile morții.
Unul dintre martorii acestei tragedii a fost corespondentul de război al importantei gazete italiene “Corriere della sera”, marele scriitor italian Curzio Malaparte (1898-1957). El a scris cu rușine, dezgust și milă despre pogromul din Iași, atunci, imediat.
Mi s-a povestit și că a încercat - în zadar - să-l salveze pe evreul în casa căruia fusese încărtiruit.
Malaparte consacră tragediei ieșene mult spațiu și în celebra sa carte “Kaputt”, publicată în Italia în 1943, imediat după debarcarea aliaților.
Doamne, câte vieți ar fi putut fi salvate dacă s-ar fi ținut seama atunci de această mărturie realistă.
La Iași, cine pregătise pogromul?
Știau căpeteniile armatei, știau anumiți polițiști și e probabil că se știa ceva și la CFR.
Nu era vorba de secrete de stat; e de presupus că “s-a vorbit în oraș”... și așa a aflat popa Vuza ce se pregătește. A reacționat după cum i-a dictat conștiința sa de om al lui Dumnezeu.
Popa Vuza, așa era cunoscut în Iașul interbelic, preotul ortodox ce slujea la Biserica Sf. Gheorghe-Lozonski. Pentru mine a fost o personalitate despre care se vorbea în familie cu admirație fără limite și adâncă recunoștință.
Se povestea cum relațiile de bună vecinătate s-au transformat în prietenie. Cum venea Popa Vuza în lungile seri de vară să stea la taifas pe terasa ce cobora în grădină cu bunicul și feciorii săi (și-i plăcea să fie sevit cu un șerbet de casă cu apă rece) iar iarna, când troienele de zăpadă ajungeau la geam, să discute actulitățile vremii.
Și tuturor li se părea normal, pentru timpuri pe care părinții mei le numeau “vremuri normale”.
Era o casă îmbelșugată în care au crescut 6 băieți și 2 fete, educați după înalte standarde culturale europene, toți poligloți, cultivați, călătoriți. Severitatea nu excludea bucuria de a trăi. Viața culturală era intensă, cărți, teatru, cinema desigur radio. Printre prietenii de casă ai “băieților Schoenblum”, era și cel ce a devenit dirijorul celebru: Sergiu Celibidache.
Îndată după război, tatăl meu, Friedrich Schoenblum l-a căutat pe Popa Vuza, să-i mulțumească, să-l dea de exemplu. Zadarnic.
Popa Vuza era personaj de legendă și pentru alții, de exemplu Dr.Louis Landau (marele olfalmolog de la Ierusalim) și ORL-istul Dr. A.Fliss (z”l), dar niciunul nu l-a găsit. S-au interesat și foste eleve ale liceului “Oltea Doamnă” ce-și aminteau de frumoasele, oecumenicele și neantisemitele sale lecții de religie. Degeaba.
Personal am scris după 1990, la Mitropolia din Iași, precum și la alte forumuri religioase ale ortodoxiei românești fără a primi măcar un răspuns.

Ritmuri, canoane și descoperiri

Potivit unui obicei înrădăcinat încă din anii tinereții, citesc ce se publică în lume în domeniul meu de activitate: muzicologia. Se publică mult, în direcții de cercetări variate, (unele mai interesante, altele mai ermetice), de la preistorie la contemporaneitate, de la descifrări de manuscrise antice, la experimente și aplicații ale științelor și tehnologiilor contemporane. În aceste domenii, printre cele mai interesante articole sunt cele editate de IRCAM (Institut de Recherche et Coordination Acoustique Musicale) de la Paris. Într-un articol destul de amplu, e vorba despre “Canoanele Vuza”. Autorul lor e un prestigios matematecian român: Dan Vuza.
Inima a început să-mi bată mai repede; m-a cuprins o emoție cu totul specială, fără nici o legătură profesională.
Era prima oară când am întâlnit numele (rar) VUZA. Oare e un descendent al preotului? Cine e? de unde-l iau? cum mă adresez?
I-am găsit numele la Institutul de Matematică al Academiei Române.
Profesor Doctor Dan Vuza, cu o listă impresionantă de lucrări publicate pe mai toate meridianele.
O somitate!
E oare descendent a lui Popa Vuza din Iași?
M-am adresat domniei sale, întrebându-l simplu.
Am primit răspunsul: e rudă, însă nu e descendent direct. Prof. Dr. Dan Vuza a avut bunăvoința de a-mi comunica ce știe el despre familie. Preotul Cesar Vuza a avut o fiică Irina, care, căsătorită, Ulmanu, a avut la rându-i doi fii ingineri.
Mărturisesc că iar m-am emoționat; ba chiar de două ori... prima, desigur pentru conținut și țin să-i mulțumesc și pe acesta cale.
Sigur, Irinel era tânăra fată frumoasă, vecina cu portul demn, la care fetița ce eram, se uita cu admirație.
Al doilea motiv de tulburare, a venit de la modul de expresie, de la stilul Prof. Dan Vuza.
Claritatea exprimării, calitatea și bogăția de nuanțe a vocabularului domniei sale sunt literalmente extraordinare. Aș spune o limbă românească carteziana. Nu e vorba de o elegantă de stil ci de o noblețe, de o exprimare aristocratică.
O altă limbă românească de cât cea ce poate fi citită sau ascultată curent în zilele noastre.
Apoi am început să caut urmele Ulmanilor și i-am găsit.
Ionuț Ulmanu e acum departe de vatră. E inginer de aviație și lucrează la Boenig, la Seattle USA.
Nepotul cel mare al preotului Cesar Vuza din Iași, e Prof. Dr. Ing. Vlad Ulmanu, Rector și Președinte al Senatului la Universitatea Petrol de Gaze din Ploiești.
Iar acest om atât de ocupat, când i-am explicat că vreau să cinstesc memoria bunicului său,”Om de omenie în vremuri neomenoase”, mi-a acordat din timpul său prețios pentru a mă informa de destinele familiei;
Bunicul său, Părintele Cesar Vuza cu familia sa, a părăsit Iașul în 1943 refugiindu-se la Brad, Hunedoara. După un timp s-au mutat la București unde a murit în 1952, fiind înmormântat la Cimitirul Ghencea. Mama sa, Irinel, a decedat acum un an la vârsta de 90 de ani și e înhumata alături.
La insistențele mele, Prof. dr. ing. Vlad Ulmanu a căutat cu multă răbdare printre documentele păstrate (sau chiar bine ascunse în anumite vremi) de mama sa și a găsit aceste diplome extraordinare ale bunicului său (n.r. vezi documentele fotografiate din aceste pagini). Diplome regale și medalii de pe vremea regelui Ferdinand și a regelui Carol al IIea!!!
Popa Vuza s-a născut lângă Vaslui și a venit să învețe la Iași: După studiile de Teologie a urmat la Universitatea Iași și Facultatea de Drept. A fost un iubit propovăduitor al C.F.R-iștilor și un bun educator al fetelor din protipendada ieșeană. Cunoștea așadar toate problemele societății în care trăia.
În anii interbelici în capitala Moldovei era cunoscut și recunoscut ca un om de mare valoare ce îmbina cultura cu spiritualul și cu realismul. A fost un om curajos, un spirit liber.
Cu sentimentul de a-mi îndeplini o datorie morală, vă rog din tot sufletul să-i respectăm memoria.

P.S. Mulțumirile mele celor care m-au ajutat și speciale prețiosului prieten Andrei Călărașu.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:45

Prigonirea evreilor din Basarabia și Bucovina



Istoricii Wolfgang Benz și Brigitte Mihok, coordonatorii cărții „Holocaustul la periferie. Persecutarea și nimicirea evreilor în România și Transnistria în 1940-1944“ (Editura Cartier), și‑au exprimat speranța că volumul „va contribui la elucidarea istoriei Holocaustului și în România, și în Republica Moldova“.
„Nimicirea evreilor în România s-a deosebit esențial de holocaustul din alte teritorii. Această țară, aliată cu Germania hitleristă și condusă de dictatorul Antonescu, a lăsat neatinși evreii de naționalitate română din ținut (Vechiul Regat), dar a exilat și a omorât fără milă evreii din teritoriile noi ale țării, Bucovina și Basarabia. De aici a apărut legenda precum că nu ar fi existat niciun fel de genocid pe pământ românesc“, au scris Wolfgang Benz și Brigitte Mihok în prefața volumului „Holocaustul la periferie“.
Acțiunile de deportare

În anul 1941 au fost înființate ghetouri și lagăre de muncă în peste 150 de localități, printre altele în Movilău, Șarhorod, Kopaigorod, Obladovka, Berșad. Din octombrie 1941 până în august 1942 au fost deportați aici 150.000 de evrei din nordul României (Bucovina, Moldova de Nord și Basarabia). Doar circa o treime a supraviețuit anului 1943.
Un fenomen tabu

În 1942, peste 5.000 de persoane au fost transferate ca forță de muncă (preponderent la construcția drumurilor) autorităților germane din Ucraina de dincolo de Bug, aflată sub ocupație. Starea deportaților era precară, sufereau de epidemii, erau maltratați și puși la muncă forțată. Acțiunile de deportare erau organizate de Cartierul General al Armatei Române, iar executarea și supravegherea deportărilor era în seama Jandarmeriei române. Despre toate acestea se vorbește în „Holocaustul la periferie“.
Cartea are la bază rezultatele unei conferințe internaționale, organizate la Berlin, la Literaturhaus, în iunie 2008, de Centrul de Cercetare a Antisemitismului. În prefață, Wolfgang Benz și Brigitte Mihok fac un rezumat al volumului: „Cercetători renumiți ai Holocaustului, din România, Marea Britanie, SUA și Germania, tratează în articolele lor diferite aspecte ale prigoanei în Transnistria și reflectă discuția actuală privind responsabilitatea română și germană.“
În articolul „România și holocaustul“, Wolfgang Benz vorbește despre cum s-a încercat tabuizarea acestui fenomen în România, cum au fost retrase din circuit cărți despre mărturii dureroase dintr-o perioadă care se voia ștearsă cu buretele. „După prăbușirea puterii comuniste, nimicirea evreilor pe teritoriul românesc a fost interpretată într-un mod oarecum ciudat; chipurile, ar fi fost vorba de pedepsirea comuniștilor, masacrele fiind răsplata pentru colaborarea evreilor cu Sovietele. A fost o revenire la ideologia de pe timpul lui Antonescu, care se potrivea cu propagarea memoriei dictatorului ca erou național“, apreciază istoricul. Wolfgang Benz afirmă că antisemitismul avea tradiție în teritoriile românești.
Încă din 1866 au avut loc la București demonstrații contra emancipării evreilor, iar până în 1918 România era unica țară din Europa în care populația evreiască nu avea drepturi cetățenești. După Primul Război Mondial ­populația evreiască ajunsese până la 600.000, fiind a treia minoritate ca mărime. Persecutarea evreilor din România a început în timpul dictaturii lui Antonescu, din toamna anului 1940. Însă nu numai Wolfgang Benz scoate la iveală mărturii șocante despre măsurile luate împotriva evreilor.
Copiii Holocaustului

Jean Ancel, istoric din Israel (decedat în 2008), a adus documente inedite despre Pogromul de la Iași, din 20 iunie 1941. „Deportarea evreilor din Iași făcea parte ­dintr-un «plan general», care prevedea expulzarea tuturor evreilor din Moldova, evreii din Basarabia și Bucovina urmând a fi nimiciți fizic“, a scris istoricul.
Ziua deportării populației urbane evreiești era programată la 29 iulie 1941. După o evidență a acestei etnii, s-a demonstrat că, în mai 1942, cel puțin 13.000 de persoane fuseseră nimicite în timpul pogromului. Dennis Deletant descrie condițiile de viață din ghetourile și din lagărele de muncă din Transnistria în anii 1942-1944, iar Brigitte Mihok aduce mărturii șocante despre locurile persecuției și deportării evreilor.
Emoționat este articolul istoricului Anca Aurelia Ciuciu: „Copiii Holocaustului: orfanii din Transnistria“. Cercetările de până acum au arătat că 22 % dintre deportați erau copii. În toamna anului 1943, în Transnistria au fost lăsați să moară de frig și de boli 20.000 de copii sub 18 ani.
:
„Copiii Holocaustului: orfanii din Transnistria“
„Lumea copiilor evrei nu diferea în perioada de dinainte de război de cea a copiilor români și reperele esențiale erau aceleași: familia, casa, cartierul copilăriei, prietenii de joacă și, nu în ultimul rând, școala. Copiii evrei mergeau la școlile de stat, vorbeau și învățau în română. Școlile evreiești private urmau planurile școlare de stat, suplimentar predându-se istoria evreilor și ebraica. Cartierele în care locuiau copiii erau cosmopolite, camarazii lor de joacă fiind foarte des de origine etnică diferită. Copiii nu au nimerit primii în vizorul persecuției rasiale din partea autorităților, dar ei au împărtășit soarta familiilor lor. Ostilitatea antievreiască era perceptibilă în școli. Se întâmplau cazuri în care învățătorii și colegii de școală intimidau elevii evrei.
«Colege și colegi creștini [...] Fugiți de Satana, nu vorbiți cu jidanii, aveți destui camarazi creștini [...] ocoliți-i și pe acei români jidoviți, dacă spre rușinea și nemernicia lor există vreunul. În lupta voastră cu Iuda aveți de cerut sprijinul domnilor profesori, care sunt datori să vi-l dea, dacă sunt propovăduitorii culturii românești a cărei bază e religia noastră creștin㻓.
Fragment din articolul istoricului Anca Ciuciu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.12 10:44

Peste 40 de țări vor face dreptate evreilor jefuiți de naziști




Peste 40 de țări au semnat miercuri la Praga un acord privind returnarea vechilor bunuri imobiliare evreiești furate de naziști înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează joi Independent Online.

n total, 43 de state, între care și România, au semnat principiile cu caracter neobligatoriu privind reparațiile istorice, la o conferință desfășurată în capitala cehă. Diplomații și experții implicați au arătat că documentul semnat constituie un set de recomandări internaționale privind restituirea imobilelor private sau în regim de asociere confiscate între 1933 și 1945.

Reglementările cer statelor să compenseze financiar victimele sau urmașii lor pentru clădirile care nu mai pot fi returnate sau să compenseze proprietățile rămase fără urmași prin înființarea de fonduri pentru cei 250.000 de supraviețuitori ai Holocaustului (din totalul de jumătate de milion) din lumea întreagă, care trăiesc în sărăcie.

Rusia nu a semnat și un cod de bune practici pentru aplicarea reglementărilor, întrucât nu dorește să returneze sau compenseze imobiliarele evreiești confiscate de URSS în Europa în timpul războiului.

Germania nazistă a ucis 6 milioane de oameni, din care trei sferturi evrei europeni, într-un act sistematic de genocid cunoscut sub numele de Holocaust. Naziștii au confiscat sau cumpărat la prețuri scăzute artificial proprietățile evreiești în valoare de miliarde de dolari, pentru a-și finanța mașina de război.

Reparațiile financiare 'constituie provocări (financiare) mari pentru țări ca Republica Cehă, Polonia sau România', a afirmat Tomas Jelinek, fost lider al comunității evreiești din Praga, sceptic în legătură cu impactul recomandărilor asupra deciziilor finale ale statelor individuale.

Tot articolul ...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii din România răspund acuzațiilor de antisemitism la ad

Mesaj Scris de Admin la data de 09.06.10 18:35

Evreii din România răspund acuzațiilor de antisemitism la adresa României
http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Evreii-din-Romania-raspund-acuzatiilor-de-antisemitism-la-adresa-Romaniei-5-1632.html
A aparut numarul 462 al newsletter-ului editat de ISRO-Press, prima agentie de presa de limba romana din Israel. Vestea ne-a fost transmisa de dl. Uli Friedberg, editorul acestei agentii.
Din acest numar spicuim: Ambasadorul Romaniei in Israel evoca memoria lui Carol Isac, Reuniunea anuala a Organizatiei Evreilor Originari din Bucovina, Se primesc candidaturi pentru Premiile Ianculovici 2009, Poetul Andrei Fischof a propus traducerea in ebraica a unei carti scrise de Mircea Cartarescu, Retrospectiva Filmului Romanesc in Israel, Omagierea lui Traian Popovici, “Drept intre Popoare”. Mai mult despre acest numar gasiti la adresa de web isro.press.net
Am ales totusi un material realizat de Jose Iacobescu, presedintele Forumului B’nai B’rith Romania si conf. univ. dr. Nasty Vladoiu, presedintele Departamentului pentru relatii Externe (FAN) al B’nai B’rith Europa in Romania care au raspuns unor acuzatii recente aduse la adresa Romaniei, aparute in ziarul israelian „Haaretz”. Cercetarile realizate in urma incidentului de la Cimitirul evreiesc din Bucuresti au relevat faptul ca nu a fost decat o bravada adolescentina a unor pusti minori, care nici macar nu isi puneau problema ale cui erau mormintele, ci doar ca vroiau sa realizeze un clip video iar acel cimitir se afla in proximitatea cartierului lor, zona Giurgiu-Ferentari.
“O exprimare gresita a presedintelui Traian Basescu (dezbatuta de altfel pe larg de presa) facuta, suntem convinsi, fara niciun fel de intentie si in niciun caz antisemita, a generat un comentariu aparut in ziarul israelian “Haaretz” sub semnatura lui Cellu Rozenberg. Romania, in totalitatea ei, este prezentata ca o tara antisemita in care principalele preocupari, in afara antisemitismului, ar fi consumarea pastramei si a vinului. Doresc sa-i reamintesc autorului, care vorbeste de “aliati fideli ai lui Hitler”, ca Romania a intors armele impotriva Germaniei fasciste, grabind astfel sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. Romania a fost printre primele tari care a recunoscut statul Israel si are relatii diplomatice neintrerupte cu Israelul de peste 60 de ani. Sigur, a fost Holocaust in Romania si acest lucru a fost recunoscut de presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu sublinierea ca acesta a fost generat de clica antonesciana ce guverna tara si nu de poporul roman, care a salvat de la moarte multi evrei.
Marturiile de la Yad Vashem vorbesc si de Drepti ai popoarelor din Romania, printre care si Regina mama Elena. Exista antisemitism in Romania, asa cum exista in toata Europa. Dar antisemitismul este apanajul unor antisemiti si nu al poporului roman. Sarbatorile evreiesti se desfasoara in deplina siguranta in sinagogile din Bucuresti si din tara iar la ele participa si reprezentantii societatii civile romanesti, guvernamentali si ai diferitelor culte. In Romania sunt cca. 5000 de societati israeliene si mii de oameni de afaceri israelieni, care isi desfasoara activitatea cu rezultate bune contribuind la consolidarea economiei romanesti si la dezvoltarea relatiilor economice si de prietenie dintre Romania si Israel. Chiar acum, la Bucuresti e in derulare o manifestare organizata de Ambasada Statului Israel la Bucuresti si devenita deja traditionala: saptamana filmului israelian, care face sali pline si care anul acesta a fost deschisa cu o pelicula de exceptie: “Strangers”! Poate va spune si dv. ceva….
Sa va vorbesc si de Festivalul artelor, culturii si traditiilor evreiesti “Euroiudaica”,organizat de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania sau de succesele trupelor de teatru ,orchestrelor simfonice si solistilor din Israel inregistrate in fata publicului roman?! Sa va vorbesc de desfasurarea in Romania, in conditii de siguranta , in luna mai a acestui an, a Conventiei B’nai B’rith Europa, la care au participat cca 250 de delegati din intreaga Europa, delegati care s-au bucurat din plin de ospitalitatea poporului roman si care au primit cu placere mesajele presedintelui Romaniei, a primului ministru, a ministrului culturii si altele ?!
Recent au fost distruse 131 ( nu 200) de pietre funerare intr-unul din cimitirele evreiesti din Bucuresti. Sigur, e grav, aveti dreptate. Se fac cercetari si suntem convinsi ca vinovatii vor fi prinsi si aspru pedepsiti. Dar ne intrebam: a fost numai un atac antisemit sau a fost si un atac impotriva intereselor Romaniei dorindu-se brusc sa se demonstreze un antisemitism crescut (in ultimii 19 ani) contrar tuturor parerilor evreilor din Israel si din lume care ne viziteaza tara ? In Romania rabinii nu sunt atacati iar camasile negre nu defileaza pe strazi, asa cum se intampla in unele tari din Europa. Nu putem nega existenta unui antisemitism in Romania generat, in principal, de o serie de exponenti ai acestui odios flagel, dar trebuie subliniat ca se depun eforturi pentru limitarea lui de noi toti si de institutiile specializate ale statului.
In Parlamentul Romaniei, deputatul Aurel Vainer, presedintele FCER, a contribuit impreuna cu un important grup de deputati la elaborarea si aparitia Legii de combatere a antisemitismului si negationismului in Romania. Este necesar insa ca justitia romana sa aplice ferm si in timp rezonabil legislatia existenta. Un rol important in combaterea antisemitismului in Romania il are si Asociatia Supravietuitorilor Holocaustului, care prin numeroase conferinte sustinute in fata elevilor si a studentilor explica tragedia prin care a trecut poporul evreu. In acest context, e de mentionat si faptul ca Ministerul Educatiei si Cercetarii a elaborat o programa de curs pentru elevii de liceu, denumita “Istoria evreilor. Holocaustul”. Toate acestea indeamna la toleranta, intelegere, cunoastere. O delegatie rabinica europeana se afla in tara noastra pentru a reglementa, impreuna cu FCER, problemele legate de intretinerea si siguranta cimitirelor evreiesti din Romania. B’nai B’rith si FAN Romania, prin actiunile desfasurate, sunt, la randul lor, un factor activ in combaterea fenomenelor antisemite.
Sigur, domnule Cellu Rozenberg , avem pastrama si vin bun in Romania, dar ati omis carnatii de Plescoi si sarmalele…. In principal, insa, ati omis multe. Cum ar fi nivelul IT-istilor romani (unii dintre ei, evrei), care situeaza tara noastra pe locul 5 in lume. Sau nivelul oamenilor de stiinta romani (unii dintre ei, evrei), dezvoltarea puternica a economiei romanesti, prietenia pe care poporul roman o are pentru poporul evreu s.a. Mai ales ca locul nasterii dvs. este Romania.
Avem tot respectul pentru istoria familiei dumneavoastra, intelegem tragedia prin care ati trecut, alaturi de alti evrei din Romania. Nici ei nu uita, cei ce pot vin in Romania la ceremoniile comemorative, povestesc….. Chiar credeti ca nu s-a schimbat nimic ? M-as bucura daca ati veni si dv. in Romania si ati incerca sa vedeti cum traim aici, care sunt problemele noastre si eventual sa ne ajutati. Iar daca mai aveti timp, veniti la Teatrul National din Bucuresti sa vedeti piesa “Tache, Ianke si Cadar” de Victor Ion Popa.
Si in final, repet titlul DE CE NU NE INTREBATI SI PE NOI?

-------

http://talusa1946.forumculture.net/viewtopic.forum?t=11818

-------

http://talusa1946.forumculture.net/viewtopic.forum?t=11961

-------

http://talusa1946.forumculture.net/viewtopic.forum?t=11961

-------

http://talusa1946.forumculture.net/viewtopic.forum?t=11961
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii din Chisinau se plang ca exista inca reflexe antisemi

Mesaj Scris de Admin la data de 09.06.10 18:23

Evreii din Chisinau se plang ca exista inca reflexe antisemite in societate
http://www.ziare.com/international/stiri-externe/evreii-din-chisinau-se-plang-ca-exista-inca-reflexe-antisemite-in-societate-358486
Membrii comunitatii evreiesti din Chisinau spun ca antisemitismul este inca un reflex in Republica Moldova si vorbesc despre pierderea culturii lor universale.

La 71 de ani, Mottel, unul dintre putinii membri ai comunitatii evreiesti din Chisinau, decimata in secolul XX, se teme ca isi va incheia existenta intr-o Republica Moldova unde antisemitismul este inca un reflex si ca va vedea cum dispare pentru todeauna cultura universala a tarii sale, potrivit AFP.

"In aceasta tara evreii sunt o specie pe cale de disparitie. Cand m-am nascut, in 1937, orasul avea 70 de sinagogi apartinand diverselor bresle. Pentru ei, idisul, limba milioanelor de evrei din Europa de Est, este depasit. A-ti abandona limba, cultura, este o forma de sinucidere", povesteste batranul, ai carui copii si nepoti vorbesc in rusa si iudaica.

In Republica Moldova, ca si in alte tari aparute dupa prabusirea URSS, aceasta conunitate, a carei prezenta dateaza din era romana, a fost decimata de progromurile tariste de la inceputul secolului XX, apoi de Holocaust, inainte de antisemitismul din perioada stalinista.

In 1900, circa 300.000 de evrei traiau in Republica Moldova, dar acum sunt mai putin de 30.000, majoritatea in capitala. Pentru evreii din aceasta regiune, care au trait succesiv sub dominatia romana, otomana si rusa, catastrofa a inceput in 1903 cu progromul din Chisinau.

In acel an a inceput sa circule un zvon, alimentat de presa antisemita, privitor la pretinsa sacrificare a unui copil crestin de catre evrei.

Mottel se teme insa sa nu moara "intr-o tara in care antisemitismul este un reflex pe care ororile istoriei nu l-au eradicat". Teama sa este impartasita de Comisia impotriva rasismului si intolerantei a Consiliului Europei, care a denuntat in aprilie declaratiile unor responsabili ai Republicii Moldova, precum si atitudinea presei.

"Se profereaza insulte la adresa evreilor, apar si articole care ne pangaresc. Iar mormintele nostre sunt profanate, este ca si cum mortii nostri ar fi ucisi pentru a doua oara", spune Mottel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEATRU. Moștenirea Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 08.06.10 16:00

Iulia POPOVICI - TEATRU. Moștenirea Holocaustului

Întîmplarea a făcut ca, la puțină vreme după reprezentația de la Teatrul Odeon din București a lui Miriam W., să văd o altă producție cu o piesă de Savyon Liebrecht – Banalitatea iubirii, de astă dată la Tel Aviv. Prozatoare și dramaturg, Liebrecht s-a născut în Germania din părinți polonezi supraviețuitori ai Holocaustului, iar scrisul ei se concentrează asupra temelor specifice „celei de-a doua generații“ (de supraviețuitori) din Israel: conflictul interior al adaptării la o geografie atît de străină celei europene, povara vinei de a fi în viață, ciocnirile dintre supraviețuitori și copiii lor născuți în noua patrie, alteritatea reprezentată de arabi. Savyon Liebrecht își transformă, de regulă, propriile povestiri în texte dramatice – e cazul lui Miriam W. (titlul original fiind It’s All Greek to Me) –, recent dedicîndu-se abordărilor biografice – Banalitatea iubirii e o „punere în scenă“ a relației (de iubire pe viață) dintre Hannah Arendt și Martin Heidegger (și, din nou, spectrul Holocaustului bîntuie teatrul).

Spectacolul lui Radu Afrim de la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești e una dintre cele mai bune montări ale lui – și cea care păstrează în cea mai mare măsură filonul realist al textului original. Miriam, femeia la jumătatea vieții (Oxana Moravec) care se întoarce în casa părintească pentru a o vinde, după moartea mamei, se scufundă în amintirile copilăriei marcate de moștenirea Holocaustului și nostalgia Europei. Un tată sionist (Ioan Coman) care încearcă să-și sprijine, să-și salveze sufletește soția, o mamă (Clara Flores) purtînd cu ea memoria tuturor morților din lagărele de concentrare, trăind într-un trecut de care nu se poate desprinde, și o mătușă Carola (Ada Simionică), sora mamei, a cărei reacție la trauma deportării este o explozivă dragoste de viață. Revederea casei reactivează complicatul mecanism al memoriei, iar trecutul capătă concretețe – Miriam-femeia matură se reîntîlnește cu Miriam-școlărița și tînăra-soldat în noua armată israeliană (Florentina Năstase), respinsă de mama care nu mai poate iubi și fascinată de un tată la rîndu-i nefericit, marea iubire a propriei lui cumnate. Cu toții trăiesc într-un exil real și mental, iar ura sinceră a mamei Marta pentru „puii de irakieni“ (metaforă a conviețuirii cu arabii) se transmite, diluat, fiicei, al cărei contact cu Simon (Andi Vasluianu), un fost „pui de irakian“, e marcat de o formă de incompatibilitate specifică unei părți a societății israeliene – cea a evreilor ce se consideră europeni.



Miriam W. It’s All Greek to Me vorbește, în esență, despre două moduri divergente de abordare a memoriei Shoah-ului: sînt cei care tac și sînt cei care vorbesc prea mult – fără să spună, de fapt, nimic despre trecut –, reacții dincolo de normal la experiențe ieșite din normal. Existența Carolei a început în momentul în care a pus piciorul în Israel, moment în care viața surorii ei Marta s-a oprit. Copiilor celei de-a doua generații – lui Savyon Liebrecht ca și eroinei ei – le-a luat timp să-și dea seama că marile comemorări naționale ale Holocaustului vorbesc despre propria familie; exuberanța Carolei ascunde, în esență, o egală incapacitate de a povesti. Tensiunea jocului celor două actrițe – Ada Simionică și Clara Flores – pe muchia acestei sufocări de a nu putea vorbi este fascinantă; Marta cea obsedată de curățenie și Carola cea cu rochii de mătase și iubitoare de filme de amor sînt menghina care-l lasă, încet-încet, fără aer pe sionistul, socialistul Avram, cu aspirația kibbutzului redusă la o mînă de cuie.Scenografia Iulianei Vîlsan este extraordinară; deși i s-ar putea „reproșa“ asemănarea cu decorul din anterioara ei colaborare cu Radu Afrim, Herr Paul de Tankred Dorst, la Piatra Neamț (intrări și ieșiri prin improbabile elemente de mobilier, aglomerarea de obiecte purtătoare de amintiri), desenarea scenei ca un interior european, reconstituit ca o buclă în timp și spațiu, în contradicție cu exteriorul cu acoperișuri plate, locuite de o vegetație ușor uscată, e o minunată modalitate de reflectare în oglindă a contradicțiilor ce macină familia.



E acest spectacol atipic pentru Radu Afrim? În esență, e o falsă problemă – Miriam W. țintește teme de care regizorul nu s-a despărțit niciodată – trauma individuală și cea socială, erodînd substanța umană a ființei. Afrim e un artist al feminității – se întîmplă asta și în montarea piesei lui Savyon Liebrecht, o poveste a eredității transmisă, ca și apartenența la iudaism, pe linie feminină; actrițele și personajele lor femei domină cu forța uraganului scena, iar intensitatea trăirilor lor le copleșește partenerii.Din motive complexe, Holocaustul nu e un subiect foarte frecventat într-o țară care-a participat ea însăși la distrugerea comunității evreiești europene, iar singurele abordări pe care le cunosc – Ghetoul lui Joshua Sobol montat de Victor Ioan Frunză, Născut pentru niciodată al lui Gábor Tompa, Shoah. Versiunea Primo Levi de Mihai Măniuțiu – pornesc de la experiențe directe ale supraviețuitorilor, ele aparțin primei generații. De aici și diferența dintre a spune lucruri de nespus și a duce mai departe o istorie ce nu le aparține doar celor care-au trăit-o.



În dramaturgia israeliană, oricît ar părea de paradoxal, tema Shoah-ului a apărut puternic abia odată cu maturitatea celei de-a doua generații – cea care și-a pus o întrebare și azi valabilă: cum poți vorbi (pe scenă sau în literatură) despre tragedia pe care n-ai trăit-o, dar pe care o duci ca pe o povară, o datorie față de propriile origini? Radu Afrim, Iuliana Vîlsan și actorii de la Ploiești traduc în cea mai emoționantă limbă a teatrului o istorie care, pe căi ocolite sau nu, ne privește în continuare pe toți, și care-și caută, cu fiecare generație, limba și cuvintele. Holocaustul nu se termină niciodată – doar viața merge mai departe.



Teatrul „Toma Caragiu“, Ploiești

Miriam W. It’s All Greek

To Me de Savyon Liebrecht

Traducere de

Ada-Maria Ichim

Regia: Radu Afrim

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Cu: Florentina Năstase, Oxana Moravec,

Clara Flores, Ada Simionică, Andi Vasluianu,

Ioan Coman, George Angelescu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ateliere despre Holocaust și regimurile totalitare

Mesaj Scris de Admin la data de 20.05.10 13:00

Ateliere despre Holocaust și regimurile totalitare

Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, organizează, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Istorici din Republica Moldova, cea de-a 11-a ediție a Conferinței Internaționale "Istorie, Cultură și Civilizație în Europa de Sud-Est", care va avea loc la Chișinău, în perioada 21 - 23 aprilie.
Conferința a devenit deja o tradiție în mediul academic regional, fiind un factor stimulator pentru tinerii istorici din Moldova și facilitând, totodată, comunicarea academică între specialiști din diverse state europene.
Lucrările conferinței sunt organizate pe două ateliere: "Cercetarea și predarea Holocaustului" și "Studierea regimurilor totalitare".
Adrian Cioroianu, conferențiar doctor la Facultatea de Istorie de la Universitatea București, va participa la eveniment, alături de Igor Cașu și Ion Varta, de la Institutul de Istorie, Stat și Drept al Academiei de Științe a Moldovei - Chișinău, precum și de cercetători din partea institutelor de profil din România (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Institutul Român de Istorie
Recentă, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", Centrul de Istorie a Imaginarului).
Evenimentul se bucură și de prezența unor istorici de prestigiu de peste hotare, precum Dennis Deletant (University College of London), care a studiat în România, publicând mai multe lucrări despre comunismul
românesc, Armin Heinen (Universitatea RWTH-Aachen) și Antonio Nadal (Universidad de Malaga).
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ghetoul BAIA MARE

Mesaj Scris de Admin la data de 15.05.10 15:55

Ghetoul BAIA MARE

http://www.google.com/search?q=sediu+Gestapoului&hl=ro&start=40&sa=N





În anul 1944, pe la sfârșitul lunii Aprilie, a sosit în Baia Mare subsecretarul de stat Laszlo Endre. Acesta a convocat la o ședință pe subprimarul dr. Rosner Stefan care conducea orașul în lipsa titularului, dr. Nagy Jenő, șeful poliției, comandantul legiunii de jandarmi, și în afara de aceștia au mai participat Vajay Alexandru șeful biroului militare al primăriei, Gergely Iuliu, președintele partidului Nyilas pe întregul Ardeal și Horacsek Iosif, președintele Asociației Baros.

Toți au discutat împreună măsurile de internare a evreilor în ghetou, precum și locul unde va fi fixat ghetoul. A mai fost de față și un comandant căpitan sau maior SS. La început, a fost destinată ca ghetou strada Szombat însă, precum am auzit de la un prieten care a fost informat de membrii care au luat parte la comisie, Horacsek Iosif, Nagy Jenő și cu Gergely s-au opus spunând că, pentru acest ghetou este bună și fabrica lui Bernat, adică locul viran de lângă această fabrică. La această ședință, comandantul formațiunii SS a spus în fața comisiei că au termen de opt zile să termine ghetoul, însă Nagy Jenő cu Gergely Iuliu au spus că ei vor termina internarea într-o singură zi. Numiții s-au și ținut de cuvânt căci, în noaptea de 2 spre 3 Mai, am văzut cum se adunau evreii de către comisii formate din membrii Nyilas și levenți înarmați de către poliție, care blocau câte o stradă întreagă. Eram în grupul de case de lângă parc, unde am văzut că se dădea unor familii timp de 10 sau 20 minute pentru a-și împacheta lucrurile și dacă nu terminau repede, îi luau cu forța lovindu-i cu patul armei. Pe la ora 2 după masa, operațiunile de strângere au fost terminate pe întregul oraș.

Ghetoul a fost așa de strâmt, încât nu avea capacitate decât pentru maximum 250 de persoane și au fost înghesuiți peste 3000 de persoane, iar cine nu a avut loc să stea în șurile [șoproanele - nn] cele neacoperite stăteau sub cerul liber.

Deoarece evreii stăteau în aer liber, în ploaie, s-a cerut ca din depozitele de scânduri ale firmelor evreiești să se permită a se construi barăci. Însă primăria, condusă atunci de bănuitul dr. Rosner Stefan împreună cu Nagy Jenő au respins această cerere deși s-au oferit de la compania de lucru care staționa în Baia Mare evrei concentrați ca să construiască aceste barăci. Timp de trei săptămâni, cei din ghetou au stat sub cerul liber și numai înainte de a-i îmbarca cu o săptămână s-au construit ceva barăci.

Alimentația era foarte proastă căci orașul nu dădea nimic, nici Nagy Jenő nu permitea să se introducă nimic înăuntru, ba mai mult, chiar și ce era a fost ridicat și, văzându-se situația în care se găseau, băieții de la compania de lucru au oferit tot a doua zi pâinea și hrana lor care făcea 1000 bucăți de pâini și un cazan de fiertură. Obținând și aprobarea comandantului lor, aceste alimente au fost introduse o singură zi în ghetou, pe urmă însă, șeful poliției Nagy Jenő a interzis transportul.

Amintesc că atât Horacsek Iosif președintele asociației BAROSS szővetség a cerut de la căpitanul Berentés care era comandantul militar al uzinelor din Baia Mare, prin luna iunie 1942, să-i dea lista tuturor evreilor angajați în uzinele ungare. Această listă a fost dată și în baza ei au fost concentrați și trimiși în Ucraina la companii de lucru cu destinația de a fi nimiciți 100 băieți. Din aceștia s-a reîntors vreo 7 sau 8.

Când cei de la compania de lucru ieșeau în oraș sau voiau să meargă – cu sau fără voie în regulă – erau arestați de Nagy Jenő și internați în ghetou. Comandantul companiei de muncă a intervenit cu forța militară ca să-i scoată pe cei internați în ghetou dintre băieții concentrați, însă a fost oprit de organele polițienești.

Altceva nu am de spus.

Citindu-i-se stăruie și semnează.



Președinte Martor

Indescifrabil Gorsinger Alexandru





d e p o z i ț i a

martorului dr. Gazda Akos
etatea: 46 ani; domiciliul: Baia Mare





În anul 1944, pe la sfârșitul lunii Aprilie, a venit la Baia Mare fostul subsecretar de stat Endre Laszlo care a convocat la o ședință pe toți conducătorii de atunci ai orașului printre care erau subprimarul dr. Rosner Ștefan care înlocuia pe primarul absent, Nagy Eugen [Jenö] șeful poliției Vajay Alexandru, fostul șef de birou de mobilizare pe lângă Primărie și comandantul legiunii de jandarmi, un om cu mustăți mici. Adunarea acestora, după informațiile ce le am la sediul partidului Nyilas fiind de față și Gergely Juliu șeful organizației acestui partid pe Ardeal. Aici în această ședință restrânsă s-au luat măsurile privind înființarea ghetoului pentru evreii din Baia Mare și jur [împrejurimi] și locul unde acesta va funcționa. Toți aceștia de mai sus au ieșit pe teren și au găsit că locul cel mai nimerit este locul viran situat în apropierea fabricii Phöbus [Phönix] și au designat și perimetrul. Toate acestea le-am văzut fiind în Baia Mare și chiar de față când au plecat spre locul arătat cu trăsurile.

Subsecretarul de Stat Laszlo Endre a stat în Baia Mare două zile cum am citit în ziarul local din Baia Mare „ Nagybánya és vidéke”.

La o săptămână sau mai bine după plecarea lui Laszlo Endre, s-au luat măsuri pentru internarea evreilor în ghetou.

În tot acest interval de timp autoritățile nu au luat nici o măsură pentru a asigura conviețuirea și viața în ghetou decât că au săpat câteva gropi împrejmuite cu garduri primitive care erau destinate pentru closete și au împrejmuit ghetoul cu un șanț. Nu a existat la început nici apă în fântâni pentru asigurarea apei de băut. Timp de trei săptămâni, toți cei internați în număr de aproximativ 3500 persoane, am fost nevoiți ca să consumăm apa murdară dintr-o fântână murdară. Din cauza acestei ape murdare am avut cazuri infecțioase.



Omul de teroare al ghetoului era un funcționar de la Phönix cu numele [indescifrabil] Cornel, împuternicitul Gestapoului care era veșnic în anturajul lui [indescifrabil] și numitul când sosea în ghetou, punea pe evreii mai tineri să bată pe alții mai slabi pentru simplul motiv că nu stăteau în fața lui în poziție de drepți. Personal am văzut când acesta, pentru același motiv a lovit o femeie bătrână cu piciorul în burtă.

El a fost acela care împreună cu un alt membru al Gestapoului pe care nu-l cunosc, un om înalt, blond, voinic, a adunat banii, bijuteriile și verighetele sub amenințarea că, dacă nu va putea aduna o anumită sumă de bani, va fi împușcat din 10 în 10, fiecare evreu.

Bănuitul Orgovanyi Iosif a fost și el o spaimă a ghetoului însă numitul era specialist mai ales în cercetările pe care le făcea într-o cameră separată de ghetou împreună cu jandarmii îmbrăcați în civil și care prin diferite metode de tortură căutau să afle unde și-au ascuns evreii banii. Au fost bătute și femeile evreilor bogați, dintre care amintesc pe soția avocatului, [indescifrabil], soția dlui dr. Barna. Din cauza tratamentului la care eram supuși, multe persoane s-au sinucis.


Anexez și o declarație scrisă la mașină pe care o mențin.

Altceva nu am de declarat.

Citindu-i-se stăruie și semnează.





Acuzator public Martor

Indescifrabil Dr. Gazda Akos







d e p o z i ț i a

martorului dr. Alexandru Gros
primarul orașului Baia Mare; etatea: 41 ani; domiciliul: Baia Mare
13 Martie 1946





În Aprilie 1944, eram funcționar la Primăria orașului Baia Mare încredințat cu serviciul aprovizionării, și am fost înlocuit fiind numit cu serviciul industrial. Prin luna Aprilie a fost o conferință la Satu Mare, convocată de subsecretarul de stat Endre László, unde au fost chemați toți șefii administrativi din județ în vederea înființării ghetoului. Din Baia Mare au participat primarul dr. Tamași Carol, șeful poliției dr. Nagy Eugen [Jenö] și căpitanul de jandarmi dr. Várhelyi Tiberiu. După ce s-au întors de la conferință, primarul Tamași, cunoscând ilegalitatea măsurilor rasiale luate contra evreilor a simulat că este chemat de Minister la Budapesta, unde a mers și a stat până după înființarea ghetoului când, reîntorcându-se în Baia Mare, a fost mutat la Sighet.

Referitor la problemele evreiești, implicit ghetoul erau în sarcina primăriei și cel mai activ în această chestiune era Vajnai Alexandru.

Despre modul de tratare a evreilor din ghetou, știu că au fost sortiți să stea fără mâncare, fără așternut, fără closete, fiind siliți să-și facă nevoile de-a valma bărbații cu femeile, la un loc, în mijlocul ghetoului. Locul ghetoului a fost înconjurat cu sârmă. La ridicarea de acasă și la intrarea în ghetou au fost percheziționați și li s-au confiscat lucrurile ce la aveau. În ghetou nu li s-a dat de mâncare și nu li s-a permis să ducă nici ce aveau ei acasă. Auzind că evreii aveau o situație deplorabilă în ghetou, am încercat să intervin pe [la] șeful serviciului aprovizionării de la primărie, ca să le dea voie barem să le ducă alimentele rămase în casele proprii, însă niciodată nu l-am găsit la birou și nici la locuință. Ulterior, situația s-a mai ameliorat formându-se un sfat al evreilor, care s-a îngrijit de aprovizionare.

Menționez că evreii din plasă au fost internați la valea Burcatului în ferma Molocsányi, unde comandant a fost căpitanul de jandarmi dr. Várhelyi Tiberiu; aici erau în aceleași condiții deplorabile ca și în ghetoul din Baia Mare.

Menționez că Nagy Jenö este în Szombathely, tot șef de poliție.

Citindu-i-se depoziția și declarând că este exactă, martorul semnează



Președinte Martor

Indescifrabil Alexandru Gros
d e p o z i ț i a

martorei Lazarovici Margareta
casnică; etatea: 21ani; domiciliul: Tăuții de Sus, jud Satu Mare
18 Octombrie 1945




În luna Mai 1944, când s-a dat dispoziție de internare a evreilor în ghetou, am fost adunați toți la depoul din Baia Mare, unde s-a făcut fiecăruia percheziție corporală. Eu am fost percheziționată de moașa Rogojan [Rogozsan] Baba care s-a purtat cu mine foarte urât și anume mi-a luat un inel din deget deși o rugasem stăruitor să mi-l lase întrucât îl păstrasem ca amintire. Numita, drept răspuns la cererea mea, mi-a dat o palmă. Când mi-a făcut examinarea organelor genitale dânsa a procedat igienic. Cu ocazia percheziției am fost predată la o femeie, Paker Rozalia, tot moașă comunală care mi-a luat toate rochiile încât am rămas cu o singură rochie. Ghetoul era făcut în loc liber, încât cinci zile am stat cu toții în ploaie, mai multe mii de persoane. Eu am ajuns într-o cameră însă părinții mei stăteau sub cerul liber și numai după trei săptămâni au putut să ajungă într-o baracă primitivă.

Bătăile în ghetou se țineau lanț în fiecare zi și era, în afară, o cameră anume destinată unde niște detectivi străini, împreună cu Orgovany Iosif, pe atunci în serviciul poliției Baia Mare, maltratau femei și bărbați internați pentru ca aceștia să mărturisească locul unde și-au ascuns averile.

Tatăl meu a fost și el introdus în această cameră de tortură unde a fost bătut de Orgovany Iosif și de ceilalți străini.

Într-o zi de Sâmbătă, cu o zi înainte de a fi îmbarcați în vagoane, s-a făcut tuturora o percheziție amănunțită și s-a luat la toți toate alimentele hainele și obiectele cu care au mai rămas. La aceste percheziții a luat parte și moașa Rogozsan Baba.

Într-un vagon de marfă am fost îmbarcați 75 de persoane amestecați, copii, bărbați și femei. În acest fel am fost duși până în Polonia [ .......... ].

Altceva nu știu.

Citindu-i-se stăruie și semnează.



Acuzator public Martor

Indescifrabil Lazarovici Margareta





d e p o z i ț i a

martorului Brach Eugen
comerciant; etatea: 28ani; domiciliul: Baia Mare
12 Octombrie 1945






În ziua de 5 Aprilie 1944, când autoritățile fasciste din Baia Mare au început să ia măsuri de internare în ghetou împotriva evreilor, eu, familia mea împreună cu 33 de persoane bărbați femei și copii din Baia Mare, ne-am ascuns în pădurea din jurul comunei Mireșul Mare pentru a scăpa de grozăviile internării în ghetou. Unul dintre noi, rătăcindu-se prin pădure a fost văzut de cineva și atunci, jandarmii mergând pe urmele ascunzătoarei noastre am fost descoperiți în ziua de 20 Mai 1944 și internați cu toții în ghetoul din Baia Mare. La o zi după internarea noastră, am început să fim audiați fiecare pe rând dintre cei care am fost descoperiți pentru a destăinui cine mai sunt ascunși dintre noi în pădure. Ascultările au decurs într-o cameră în apropierea ghetoului; în fiecare cameră asculta unul din detectivii de la poliție. Eu am fost ascultat de detectivul Vajai de la poliția Baia Mare, care după ce m-a luat la întrebări pentru ce m-am ascuns, dar nici nu am putut să răspund bine la întrebările ce mi se puneau, căci mi-a dat jos ghetele și mi-a aplicat mai multe lovituri peste tălpi cu un baston de cauciuc.

Asemenea, numitul mi-a împlântat sub unghiile degetelor de la mâini ace, pentru a mă tortura astfel și mai mult. A trebuit să pun degetele deasupra biroului și după ce mi-a legat mâinile de masă cu un dispozitiv anume pregătit, a început să-mi vâre ace sub unghiile degetelor. Din cauza acestor torturi mi-am pierdut cunoștința încât mai departe nu m-a putut asculta și am fost aruncat afară într-o cameră de lemn. Aici am fost lăsat aproape o jumătate de zi până mi-am revenit, după care am fost din nou dus în ghetou.

În camera de tortură am fost ținut aproape 2 ore.

După mine a fost introdus la scurt timp comerciantul de lemne din Baia Mare, Fischer Nicolae, care a murit între bolnavii de la Auschwitz. În momentul când a intrat numitul în camera de tortură a ieșit de acolo detectivul Vajnai și am auzit cum se adresa bănuitului Orgovanyi care tocmai atunci sosise din oraș cu următoarele cuvinte: “Vino că te așteaptă și pe tine o amiază bogată”. Vajnai a ieșit atunci din camera unde am fost bătut și a intrat în locul său Orgovanyi. Am auzit glasuri de strigăte de ajutor și dureri de chinuri însă ce au făcut cu acel om înăuntru, nu am văzut. Seara când am mers în ghetou l-am văzut pe cel amintit adică pe Fischer că era căzut la pământ, cu capul umflat și trei vânătăi peste vârful capului. Era complet lipsit de cunoștință. Când și-a revenit puțin, l-am întrebat de cine a fost bătut, mi-a răspuns că bănuitul [învinuitul] Orgovanyi, însă a fost mereu cu febră astfel că mai amănunțit nu am putut vorbi cu el. În această situație a fost dus în trenul în care ne-a îmbarcat pentru Germania, sosind la Auschwitz în ziua de 2 Iunie 1944. Când am debarcat din tren, cei care am fost sănătoși am fost aruncați de partea dreaptă iar cei bolnavi și bătrâni de partea stângă, și comerciantul Fischer având încă febră a fost pus cu cei infirmi și dus la crematoriu. Sora mea, care a fost arsă în crematoriu, a fost de asemenea bătută de bănuitul [învinuitul] Orgovanyi la tălpi cu același sistem ca și comerciantul amintit. Acesta, dacă nu suferea bătăile de la bănuit, putea fi clasat ca bun pentru muncă și putea scăpa cu viață.

Altceva nu am de spus.

După citire semnează.



Acuzator public Martor

Indescifrabil Brach Eugen

Proces – Verbal


întocmit la
secția de reparații a Comunității Democrate Evreiești din Baia Mare
2 iulie 1945






Dr. Gazda Akos declară următoarele:

Din cauza atitudinii răuvoitoare și mentalității de dreapta a lui dr. Kenyeres au pierit cu cel puțin 30% mai mulți evrei deportați. Este îndeobște cunoscut că evreii din Baia Mare au fost duși în clădirile aflate în stare foarte proastă ale fabricii Bernat, acele clădiri aflându-se într-o stare atât de proastă încât ploaia intra tot mereu în ele și în interiorul clădirilor era un noroi argilos. Aici erau nevoiți să se culce, înghesuiți, cei bolnavi, copiii, femeile, bărbații. În primele zile eu mă ocupam de problemele medicale și, când a venit dr. Kenyeres, l-am rugat să declare locul necorespunzător din punct de vedere sanitar, întrucât speram că în acest caz să fie desemnate drept ghetou străzile Szombat și Arany János; deci vom [putea nn] locui pe anumite străzi la fel ca la Satu Mare, Oradea etc., în condiții incomparabil mai bune.

La care el a răspuns: „asta le corespunde evreilor comuniști” și i-a încredințat lui dr. Benedek Laszlo îndatoririle medicale. Drept urmare evreii au ajuns la Auschwitz într-o asemenea stare de slăbiciune încât la selecție mult mai mulți au fost considerați inapți pentru muncă și drept consecință trimiși în camerele de gazare, iar în cazul în care dr. Kenyeres ar fi avut o atitudine obiectivă ar fi fost cu 30% mai puțini.

La indicațiile sale, în depozitul de lemne, unde se desfășurau perchezițiile, femeile erau examinate vaginal cu aceeași singură mănușă, drept urmare fiind expuse unor infectări.

De asemenea este tipic pentru mentalitatea sa de dreapta că, atunci când a fost arestat medicul dr. Kertesz Armin, operat cu câteva săptămâni în urmă de către chirurgul dr. Nyakas, asistat de dr. Szentmiklosi și poliția a condiționat punerea lui în libertate de avizul chirurgului, acesta a răspuns într-un mod incompatibil cu conștiința de medic că „starea doctorului Kertesz permite internarea”. Din păcate, dr. Kertesz a și murit la scurt timp după deportarea lui.

Referitor la reaua sa voință, mai menționez că în pofida repetatelor noastre solicitări nu a fost dispus să permită aducerea în ghetou a medicamentelor și că, pe cât a putut, a redus la minim internarea bătrânilor și a bolnavilor în spitalul evreiesc.

După câte știu, cu toate acestea [dr. Kenyeres - nn] este medicul orașului Ozd.

Dr. Gazda Akos


În fața noastră, ca martori:

2 semnături indescifrabile
SESIZARE
Uniunea Evreilor din Baia Mare


10.IV.1945, Baia Mare

Către

Secția Politică a Poliției Populare B a i a M a r e



În calitatea sa de organ de reprezentare a intereselor personale și a bunurilor evreilor băimăreni și din plasa Baia Mare absenți, în interesul evreilor deportați în străinătate și al siguranței statului, Uniunea Evreilor din Baia Mare consideră de datoria sa să descrie activitatea rușinoasă, desfășurată în spiritual mentalității fasciste în timpul ghetoizării de către fostul primar-supleant al orașului județean Baia Mare, dr. Rosner Istvan. O facem și pentru că în calitate de reprezentanți ai evreimii devenite din nou egale în drepturi în România democratică, considerăm de datoria noastră să venim în ajutorul secției politice a Poliției populare în activitatea sa de epurare, oferindu-i date corespunzătoare pentru a putea elimina din societate elementele nepotrivite.

În aprilie 1944, primarul de atunci din Baia Mare, dr. Tamasi nu se afla în oraș, sarcina administrării acestuia revenindu-i exclusiv lui dr. Rosner Istvan.

Este cunoscut și nu este nevoie să detaliem faptul că executarea tehnică a ghetoizării evreilor concentrați în diferitele orașe le revenea primarilor. Este cunoscut și faptul că, în Ungaria, s-au găsit pe alocuri primari care, contrar presiunii din partea ministerului de Interne, s-au străduit să rezolve într-un mod mai omenesc plasarea evreilor. Așa s-a întâmplat la Satu Mare, Debrețin, Miskolc, Oradea, Seghedin și în mai multe alte orașe mai mari.

La Baia Mare, situația era alta. Iar că aici au putut avea loc rușinoasele evenimente cunoscute răspunderea le revine în mod exclusiv lui dr. Rosner Istvan și lui dr. Nagy Jenö, faimosul căpitan al poliției. Știm că în sensul instrucțiunilor date de Ministerul de Interne primarului, primul funcționar al administrației orașului, evreii trebuiau izolați de celelalte părți ale orașului prin garduri, în străzi și cartiere separate. Călăuzit de dorința de răzbunare și ură, dr. Rosner Istvan nu a considerat satisfăcătoare această soluție, deși din partea conducerii orașului Baia Mare au existat propuneri ca evreii să fie plasați pe strada Szombat și ulițele adiacente. Împreună cu dr. Nagy au găsit un loc unde nu încăpeau nici 100 de oameni. S-au deplasat la clădirile din afara fabricii Bernat, niște șandramale gata să se prăbușească, și au hotărât să-i plaseze aici pe cei 3.400 de evrei din Baia Mare. În acele localuri nu puteau fi îngrămădiți mai mult de 100 de persoane. Restul de 3.300 de evrei au fost plasați în curtea fabricii, fără ca cineva să se îngrijească de vreun acoperiș. La intervențiile locotenent-colonelului Reviczki, comandantul de atunci al batalionului, s-a permis ca evreii care serveau la detașamentul de muncă al batalionului de la Baia Mare să construiască, în scurt timp, barăci corespunzătoare prin folosirea stocului de scânduri aflat la depozitul Kornreich.

Dr. Rosner și Nagy Jenö au refuzat categoric solicitarea. Este inutil să accentuăm că detașamentiștii puși la dispoziție de către comandantul batalionului ar fi lucrat zi și noapte pentru ameliorarea sorții coreligionarilor și ar fi construit barăcile într-o zi – două. Rosnerii știau asta foarte bine și pentru a agrava suferințele evreilor aflați sub cerul liber au promis că vor construi ei barăci. Însă, firește, au sabotat perfect promisiunea. Construirea barăcilor a început la o dată, și într-un ritm atât de lent încât, barăcile pe jumătate gata nici nu au putut fi puse la dispoziția evreilor pentru a fi plasați în acestea întrucât, între timp, au fost deportați peste graniță. Menționăm că timp de patru săptămâni, pe vremea aspră din primăvara trecută, omenii inapți de muncă, bolnavi, îmbătrâniți, adolescenții erau nevoiți să stea sub cerul liber. Știm că, pentru a se apăra împotriva pericolului pneumoniei și pătrunderii de frig, nenorociții încercau să se apere înfășurându-se în păturile aduse cu ei.

Abuzând de puterea lor oficială, în mod cu totul ilegal, căpitanul de poliție și primarul au permis lepădăturilor din oraș - crucilor cu săgeți și imrediștilor – ca la data ghetoizării, la transportarea evreilor în ghetou, la poarta acestuia să percheziționeze și să scotocească victimele. Cu această ocazie s-au produs violențe și brutalizări groaznice. Dr. Rosner a permis, respectiv a tolerat și confiscarea de la evrei a alimentelor pe care și le luaseră cu ei. Nu s-au îngrijit deloc de alimentarea celor din ghetou. Evreii din detașamentele de muncă de la Baia Mare l-au rugat pe comandantul batalionului să le permită să ducă alimente în ghetou. Ei au oferit rația lor de pâine din fiecare a doua zi pentru cei aflați în ghetou. Doreau să transporte pe teritoriul ghetoului în căldări și cazane mâncare gătită. Au reușit să introducă în ghetou în total un car încărcat cu alimente deoarece Rosnerii au interzis în modul cel mai strict alimentarea din exterior.

Menționăm că la sosirea la Baia Mare, pentru inspectarea ghetoului, a secretarului de stat la Interne de atunci, Endre Lászlá, renumit pentru ura sa împotriva evreilor și mentalitatea național-socialistă, acesta și-a exprimat aprecierea maximă față de situația de aici și era atât de mulțumit de dr. Rosner Istvan, încât i-a făcut „onoarea” de a locui la el.

Oamenii de bun simț, cu sentimente democratice din Baia Mare, la vederea suferințelor și foametei îndurate de evrei, în mod spontan, fără să se fi apelat la ei, au intenționat să le trimită alimente. Nagy Jenö și dr. Rosner Istvan au împiedicat realizarea actului de omenie și au dat ordin polițiștilor care erau de gardă acolo să-i fotografieze pe creștinii aducători de alimente și să-i ducă la poliție unde urma să li se intenteze acțiunea de internare.

Delegații Gestapoului au fixat un termen de 14 zile pentru strângerea și plasarea în ghetou a evreilor de la Baia Mare. În zelul lor, dr. Rosner și complicii au redus termenul de 14 zile la 6 ore și, în dimineața zilei de 3 mai, între orele 6 – 12 au realizat în modul cel mai cumplit și brutal concentrarea evreilor luați prin surprindere.

În cursul interogării sale, dr. Rosner Istvan degeaba se va referi la faptul că el a procedat conform indicațiilor superioare. Uniunea noastră a făcut investigații și în baza observațiilor personale, băimărenii, - fiind prezenți în diferite orașe în cadrul detașamentelor de muncă - pot certifica faptul că, în Ungaria, au existat multe orașe unde mutarea evreilor în ghetouri s-a desfășurat într-un mod mai omenos.

În mod evident dr. Rosner Istvan a abuzat total de puterea sa oficială și și-a dovedit mentalitatea de fascist orbit. Până când asemenea elemente se pot mișca liber și pot otrăvi sufletul naționalităților conlocuitoare în curs de împăcare, nu va exista liniște și consolidare deplină. Asemenea bestii trebuie excluse odată și pentru totdeauna din societate. Suntem convinși că secția politică a Poliției Populare, care și până acum a depus o frumoasă activitate în domeniul epurării, va acorda o atenție specială acestei persoane și în scurt timp va face să ajungă acolo unde recent a fost dus prefectul județului Satu Mare, Endrödi, un coleg demn de el: în închisoarea Tribunalului Poporului din județul Satu Mare.

Am așteptat cu înaintarea prezentului denunț deoarece am dorit să strângem date prin care să certificăm obiectivitatea denunțului nostru și veridicitatea dovezilor.



Baia Mare, 10.IV.1945

UNIUNEA EVREILOR

Sigiliu

Semnătura indescifrabilă

d e p o z i ț i a

martorului Izrael Dezideriu
proprietar de moară; etatea: 29 ani; domiciliul: Mireșul Mare
27 Martie 1946





În Mai 1944, după strângerea evreilor, am fost internat împreună cu evreii din plasele Șomcuța și Mănăștur în ghetoul din Valea Borcului, lângă Baia Mare, fixat într-o fermă, necorespunzător și inaccesibil pentru un număr de cca 6440 evrei care nu încăpeau sub acoperișul fermei. Cea mai mare parte stătea afară sub cerul liber și în vânt și ploaie.

Alimentație nu ne-au dat decât din alimentele noastre care erau confiscate. Evreii bănuiți că și-au ascuns lucruri au fost supuși anchetei și torturii de către niște detectivi din Baia Mare, la care a luat parte și detectivii Vajai și Orgoványi.

Despre inculpatul Losonczi știu că a venit în ghetoul din Baia Mare și a dat ordin închis în plic, în care bănuiesc că erau listele cu evreii bănuiți că și-au ascuns lucruri, care evrei au fost duși și bătuți în Baia Mare. În 28 Mai, s-a făcut transportarea evreilor din ghetou. La transportare, ni s-au făcut percheziții corporale și, luându-se de la noi absolut tot, afară de hainele ce le aveam îmbrăcate pe noi. Pe când eram în ghetou, din ordinul comandantului ghetoului au fost bătuți conducătorul ghetoului din partea evreilor, Spring Alexandru, dându-i-se câteva palme, niște femei cu câte 25 de lovituri fiindcă au găsit la ele niște lucruri, dna Lampel fiindcă avea niște morfină într-o sticlă pentru bărbatul ei. În ghetou mai era moașa Rogozsan Rosalia, care a făcut percheziții vaginale la femei și a escrocat pe internați luându-le bani sub pretext că le va aduce țigări.


Martorul: Susțin declarația de mai sus.

Citindu-i-se depoziția și declarând că este exactă, martorul semnează



Președinte Martor

Indescifrabil Izrael Dezideriu
d e p o z i ț i a

martorei Berger Ileana
croitoreasă; etatea: 35 ani; domiciliul: Baia Mare
18 Octombrie 1945






Am fost și eu internată în ghetou și, chiar la început, ni s-a făcut o percheziție corporală de către moașa Rogozsan care a procedat cu multă duritate, însă nu am fost bolnavă și n-am avut nici o leziune, dar eram umilite deoarece percheziția femeilor se făcea în prezența bărbaților. În ghetou au fost adunați aproape 4500 de persoane într-un spațiu strâns și {sub cerul} liber, pe un câmp unde am fost înghesuiți în niște șuri descoperite, fiind expuși intemperiilor vremii și ploilor. Ni s-au luat toate hainele, astfel că a trebuit să dormim unii pe rădăcini adunate, alții pe paie sau pe câte o scândură, fiind pentru mai multe persoane câte o pătură. Eu am avut părinți în vârstă de 75 ani și nu ni s-a permis să aducem pentru noi cel puțin o pernă.

În ghetou a venit foarte des șeful poliției de atunci, Nagy Jenö precum și trei detectivi trimiși anume de la Cluj și Orgovanyi Iosif.

Acești detectivi, împreună cu Orgovanyi Iosif, la ordinul lui Nagy Jenö introduceau în camere de tortură situate la poarta de intrare a ghetoului pe fiecare evreu în parte, îl băteau și îl supuneau la chinurile cele mai groaznice pentru a stoarce de la ei declarații despre lucul unde și-au depus valorile. Între cei bătuți îl pot indica pe ceasornicarul Nussbecker din Baia Mare.

Mâncarea ne-o pregăteam singuri în ghetou din alimentele care se aduceau din casele evreiești din oraș, însă {fără a respecta} nici o condiție igienică; noaptea, nu aveam nici o lumină.

După cinci săptămâni de ședere în ghetou, cei care au mai rămas în viață - căci unii dintre cei internați s-au sinucis - au fost duși la gară și împinși ca vitele de la spate în vagoane de marfă deschise sau închise, câte 80 de persoane într-un vagon. Bătrânii care nu puteau să parcurgă drumul până la gară, au fost duși sub escortă de oameni înarmați.

Ușa vagoanelor era închisă și ferecată cu sârmă ghimpată. În aceste vagoane nici [măcar] nu se putea dormi nefiind spațiu suficient și am stat înghesuiți ca peștii.

La data îmbarcării în vagoane ni s-a luat absolut tot ce ne mai rămăsese, nelăsându-ni-se nici pătura.

Altceva nu am de declarat.

Citindu-i-se, stăruie și semnează



Acuzator public Martor

Indescifrabil Berger Ileana
d e p o z i ț i a

martorei Friedman Șarlota
casnică; etatea: 44 ani; domiciliul: Baia Mare
18 Octombrie 1945






În luna Mai 1944, a venit la locuința mea șeful serviciului de aprovizionare din oraș, anume Gyalay împreună cu alți agenți și mi-au dat dispoziție să strâng repede bagajele de trebuință, pentru că voi fi internată împreună cu toată familia în ghetou. Deși eram prietenă cu numitul, acesta a început să înjure spunând despre noi că suntem comuniști și pe mine m-a izbit de un perete. Înainte de a fi internată, mi s-a făcut percheziție corporală și vaginală de către moașa Rogozsan Baba care s-a purtat cu mine cu o răutate excepțională, spunând că organele noastre genitale sunt pline cu lucruri pe care voim să le ascundem.

În ghetou, condițiile de alimentare au fost proaste, încât am flămânzit. Nu am avut unde să stăm sub adăpost, căci la început am stat mai multe zile în ploaie. Am fost mereu bătuți într-o cameră de tortură, situată în afara ghetoului, de către un agent și de {către} numitul Orgovany care era mereu printre noi. Înainte cu două zile de a fi îmbarcați în tren pentru deportare, a venit în ghetou șeful poliției Nagy Jenő; acesta a prins în interiorul ghetoului pe un băiat fugit din compania de lucru. Pentru a se răzbuna, a dat ordin unui om puternic, anume Fischer, ca să-i dea 25 de lovituri la partea dorsală. Deoarece n-a fost mulțumit cu loviturile pe care acesta le-a dat, l-a pedepsit și pe acesta dând ordin unui soldat să-i aplice și lui 25 de lovituri, Acest Fischer a fost bătut în așa hal, încât i s-au umflat rinichii și a rămas în stare de nesimțire. Ce s-a întâmplat cu el nu știu, căci eu am plecat cu primul transport, însă precum am auzit, a murit – nu știu dacă pe drum sau în ghetou.

Soțul meu a fost bătut în sala (camera) de tortură unde erau în afară de agenți străini și bănuitul [învinuitul -nn] Orgovany Iosif.

În urma torturilor ce se aplicau în această cameră și în interiorul ghetoului, s-au sinucis mai multe persoane căci fiecăruia îi era groază să ajungă în acea cameră de tortură. Știu că, într-un rând, s-au sinucis deodată.

Altceva nu am de declarat.

Citindu-i-se stăruie și semnează.



Președinte Martor

Indescifrabil Friedman Șarlota


d e c l a r a ț i a

martorului Lampel Ludovic
domiciliul: Baia Mare






Subsemnatul Lampel Ludovic prin prezenta declar următoarele contra lui Zeisberger N, călăul lui Gergely, șeful nyilașiștilor.

S-a întâmplat în timpul ghetoului, când am venit în concediu acasă din detașamentul de lucru 110/5. Familia îmi era în ghetou și eu voiam să intru la ei, să-mi văd soția și copii și să le duc ceva de mâncare.

Spre nenorocirea mea m-am întâlnit cu banditul Zeisberger care m-a oprit și m-a luat l-a întrebări. După o bătaie strașnică ce am suferit de la el, m-a alungat de acolo încât nu am putut să mă întâlnesc cu draga mea familie.

Bătut și cu lacrimi în ochi, am părăsit orașul fără să-mi văd copiii și, durere, nici n-am să-i văd în veci.

Cer autorităților în drept să binevoiască să pedepsească pe deplin pe acest nemernic după faptele ce le-a făcut.



Baia Mare, la 25 Octombrie 1945



Lampel Ludovic



Comisariatul de Poliție

Baia - Mare

d ec l a r a ț i a

martorului Klein Adolf
domiciliul: Baia Mare






Subsemnatul Klein Adolf prin prezenta declar următoarele contra lui Zeisberger N, tovarășul lui Gergely, șeful nyilașiștilor:

Am adus de mâncare pentru copilul și soția mea și a aflat Zeisberger, și a luat mâncarea din mâna copilului iar soției mele i-a dat palme până ce i-a ieșit sângele pe nas.

Pe mine m-a dus de acolo și m-a băgat într-o cameră unde m-a bătut cu un par. Eu am început să strig și atunci a venit un polițai prieten de-al lui și amândoi s-au apucat de mine.

M-au pălmuit, m-au bătut cu un par peste cap, peste picioare, pe unde apucau. Tot corpul mi-a fost vânăt și în ziua de astăzi se văd urmele bătăii ce am suferit. După toate acestea, mi-a luat banii puțini ce-i aveam în buzunar și un toc rezervor.

Acestea le-am suferit de la banditul Zeisberger, dar mai mare durere am când mă gândesc cum a fost chinuită soția mea în fața ochilor mei, tot de acest bandit!

Rog autoritățile în drept să binevoiască a pedepsi pe acest nemernic.



Baia Mare, la 26 Octombrie 1945





Klein Adolf

Comisariatul de Poliție

Baia - Mare

d e p o z i ț i a

martorului Schwartz Ecaterina
casnică; etatea: 24 ani; domiciliul: Baia Sprie
16 Octombrie 1945




În ziua de 3 Mai 1944 am fost adunate la baia comunală toate fetele și femeile evreice din Baia Sprie, unde am fost supuse unei examinări corporale din ordinul poliției condusă de Görög, în prezent în Budapesta. Eu am fost examinată în baia comunală, într-o cabină de către bănuita care, după ce m-am dezbrăcat, culcându-mă pe o canapea s-a uitat în organul genital în care și-a vârât mâna pentru a vedea dacă avem sau nu valori ascunse. Bănuita a procedat cu brutalitate deoarece am avut dureri timp de două săptămâni, nu s-a spălat pe mâini după fiecare caz în parte, însă himenul nu mi-a fost rupt. Bănuita a examinat și copile până la vârsta de 10 ani.

Altceva nu am de spus.

Citindu-i-se stăruie și semnează.



Președinte Martor

Indescifrabil Schwartz Ecaterina

d e p o z i ț i a

martorei Muscal Gizela
muncitoare; etatea: 23 ani; domiciliul: Baia Mare
18 Octombrie 1945






În dimineață din luna Mai 1944, am fost ridicată de acasă de către membrii partidului Nyilas și dusă cu alți evrei la depoul fabricii Phonix. Aici am fost ținută până după masă la orele 3 când, femeile am fost percheziționate de moașa comunală Rogozsan Buba, care cu ocazia examinării a pus pe mâini mănuși de cauciuc. Aici, după ce ni s-au examinat bagajele, ne-au luat toată lenjeria mai bună, lăsând un singur schimb; de asemenea ne-au fost luate toate hainele în afară de cele cu care eram îmbrăcate. De asemenea ne-au luat cearșafurile și pernele astfel că, pentru o familie compusă din mai mulți membri nu au lăsat decât un singur cearșaf. În prima săptămână ne-au lăsat și perne, însă după o săptămână, făcându-se o nouă percheziție, ni le-au luat și pe acestea încât am dormit pe paie așezate pe pământul gol.

Timp de două zile am stat toți evreii internați pe câmpul liber, în ploaie și, numai a treia zi s-au adus ceva scânduri din care au construit câteva colibe primitive conice, și pe dedesubt cu lutul gol. Construirea acestora mergea cu atâta încetineală încât, atunci când ploua, de abia puteau să fie adăpostiți copiii și femeile. A trebuit să stăm unul peste altul, înghesuiți pentru a ne pune la adăpost de intemperii.

Volumul acestor colibe era de patru metri și ne înghesuiam în ele câte patru – cinci familii, adică un număr de aproximativ 20 de persoane. Erau colibe și mai mari, însă, aici stăteau mai multe persoane.

Ghetoul era împrejmuit cu un gard înalt de scânduri și, când aveam lipsă de apă, trebuia să cerem voie santinelei să ne dea drumul afară pentru a ne aproviziona. Mâncarea, de asemenea era foarte slabă căci primeam numai 20 deca de pâine pe zi de persoană și fasole care se strângea din oraș, întrucât nouă nu ni s-a permis, nici când am intrat și nici mai târziu, să ducem alimente cu noi.

La două săptămâni, a venit în ghetou bănuitul [învinuitul -nn] Orgovany, pe atunci detectiv la poliția Baia Mare, împreună cu doi membri din Gestapo și au dat ordin ca toată lumea să părăsească colibele. Atunci au procedat la percheziție și au declarat că, dacă nu va ieși ca rezultat al percheziției suma de 5.000.000 pengő sau așa ceva, va fi împușcată tot a zecea persoană. Au procedat cu toții la percheziții individuale, atât personale cât și prin colibe, unde au răvășit și pământul pentru a vedea dacă nu avem cumva valori ascunse, asemenea au luat de la fiecare inelele de logodnă ce le-au mai rămas precum și cerceii din urechi, paltoanele și banii, încât am rămas cu nimic, adică complet despuiați, spunând că noi nici așa nu avem nevoie de nimic.

Orgovany, intrând în coliba noastră, mi-a luat farfuria cu mâncare din mână, a aruncat-o jos și a răsturnat și oala cu fasole pregătită, ca să nu avem ce mânca; în plus, mi-a luat și pardesiul de pe mână.

Eu, fiind săracă, nu am fost torturată, însă evreii și soțiile celor bogați erau introduși în camere de tortură instalate la intrarea în ghetou, unde toți aceștia erau chinuiți și bătuți de bănuitul [învinuitul -nn] Orgovany și de către membrii de Gestapo, pe care nu-i cunosc, pentru a declara locul unde și-au ascuns valorile. Toți care ieșeau din aceste camere, prezentau urme de bătăi pe corp și spuneau fiecare că au fost groaznic în aceste camere de tortură încât pe drum, după îmbarcarea în vagoane, au murit [ .... ].

Altceva nu am de spus.

Citindu-i-se stăruie și semnează.



Președinte Martor

Indescifrabil Muscal Gizela






U N I U N E A E V R E I L O R D I N B A I A M A R E
Z S I D ó N É P K Ö Z Ö S S É G N A G Y B Á N Y A








SOLICITARE
Baia Mare la 16 Nov 1945






Denunțul nostru, făcut contra lui Feris Eugen, fost director al liceului de stat din localitate – secția maghiară – {îl}completăm {cu} următoarele:



Cu ocazia strângerii evreilor din Baia Mare în ghetou, la data de 3 Mai 1944, știut fiind că, corpul didactic – profesorii liceului – n-au fost obligați de a activa la această faptă bestială, Feris Eugen, din propria lui inițiativă a dat ordin și a delegat pe profesori ai liceului la această faptă criminală.



Avem cunoștință de faptul acela, că lucrurile ridicate de la evrei, după strângerea lor, au fost depozitate în magazia “Mercur” iar în luna Octombrie 1944, când deja era știut că armata eliberatoare sovietică se apropia de orașul nostru, numitul Feris Eugen a dat ordin să fie deschisă magazia “Mercur” și astfel jefuită complet. Numitul, prin fapta amintită, a făcut dovada mentalității lui antidemocratice, fiindcă n-a vrut ca valorile acestea strânse să fie păzite de autoritățile democratice.



Pe baza celor de mai sus, socotim că numitul F e r i s E u g e n este hotărât criminal de război, rugându-vă să binevoiți a dispune cele necesare.



COMITETUL DEMOCRAT EVREIESC DIN

BAIA MARE


U N I U N E A E V R E I L O R D I N B A I A M A R E
Z S I D Ó N É P K Ö Z Ö S S É G N A G Y B Á N Y A




SOLICITARE




Către

P o l i ț i a O r a ș u l u i

B a i a M a r e


Cu onoare vă remitem în original procesul verbal dresat în contra lui Orgoványi deținut la Dvs cercetări.

Baia Mare la 28 Sept 1946
Cu stimă:
GRUPAREA DEMOCRATICĂ A EVREILOR DIN
BAIA MARE


P r o c e s V e r b a l


Subsemnatul Brach Eugen, locuitor din Baia Mare, cu onoare declar următoarele:

Cu ocazia internării evreilor în ghetoul din Baia Mare, subsemnatul cu familia mea și cu comerciantul Fischer Nicolae, am fost ascunși în pădure. Descoperind jandarmii unguri ascunzătoarea noastră, am fost aduși la Baia Mare. Cu ocazia aceasta, Orgoványi l-a bătut pe numitul Fischer Nicolae în așa mod, încât capul numitului s-a umflat și el a căzut în nesimțire. Din cauza bătăii primite, Fischer Nicolae n-a mai putut fi audiat niciodată și nici în vagon nu s-a putut restabili. Tot din cauza bătăii primite, Fischer Nicloae a pierdut vederea unui ochi. La sosirea noastră la locul de deportare AUSCHWITZ, pe numitul Fischer Nicloae - fiind bolnav din cauza [arătată] mai sus – imediat a fost selectat între bolnavi și exterminat. Astfel Orgoványi a cauzat moartea lui Fischer Nicloae.

Numitul Orgoványi, tot cu ocazia aducerii noastre din pădure, a bătut-o și pe sora mea Brach Olga la tălpi în așa fel încât, nici după 8 zile n-a putut să stea în picioare. Aceste bestialități, Orgoványi le-a făcut fără nici o justificare, fiindcă sora mea era o femeie săracă, și neavând nici bărbat a căzut victimă fasciștilor.

Declarația am făcut-o pentru a veni în ajutorul autorităților, în cercetările efectuate în contra susnumitului Orgoványi.

Despre cele declarate sunt dispus să prestez jurământ în fața oricărei autorități.

Brach Eugen

GRUPAREA DEMOCRATICĂ A EVREILOR

DIN BAIA MARE

Prin prezenta adeverim că, Brach Eugen a semnat

prezentul proces verbal în fața noastră

Semnătura indescifrabilă
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pogromul se poate repeta atâta timp cât consimțim

Mesaj Scris de Admin la data de 09.05.10 17:51

Pogromul se poate repeta atâta timp cât consimțim, de Nicolae MUȘAT:
Holocaustul incepe sa fie uitat de multi oameni din noile generatii si astfel se pot repeta aceleasi crime din trecut.
Toti suntem candidati sa fim supusi la o nedreptate si chiar sa fim in locul evreilor care au suferit solutia finala.
Nu exista grup social sau popor care poate sa spuna, mie nu mi se poate intimpla.

In fiecare loc de pe glob au loc evenimente care pot precede o crima in masa.

Pentru romani, cele mai cunoscute sunt discriminarile la care sunt supusi tiganii si rolul lor marginal in societate.

Diferenta intre statul american si cel roman este ca desi in aceeasi perioada au fost eliberati negrii si tiganii din sclavie, tiganii din Roamnia nu pot sa influenteze situatia cu nimic, fiind tot la marginea societatii.

De-a lungul vremii s-au pornit campanii asupra uneia sau alti grupari sociale sau chiar a unui neam, care sub pretextul unor idei mari au fost condamnate si supuse badjocorei restului societatii.

Pogromurile se repeta.

Voi relata citeva invatamine pe care le-am primit de la oamenii care au fost victime sau au intrat in conflict cu cei care au declansat pogromuri.

In anul 1941 a fost arestat din pravalia de pe strada Atelierilor din Constanta un mic negustor Solomon.
Bunicul meu a aflat spre vara, ca se afla linga Topraisar la munca silnica si impreuna cu mama mea a mers sa-l vada.Mama mi-a povestit ca au putut sa-l vada numai spre seara cind se intorceau in inchisoare de la munca si toti erau extenuati.

Dupa doua luni bunicul meu a murit si familia s-a intors la Constanta.
Intr-o seara de toamna au fost surprinsi de bataia in usa si dupa ce au deschis l-au vazut pe Solomon care scapat din inchisoare si ajunse in Constanta.

El a prezentat condoleante si a spus ca datoreaza bani si ca poate sa returneze o suma, dar ca dupa doua saptamini va mai veni si va aduce alti bani.
Asa a fost.Desi se ascundea, Solomon a venit cu citi bani a putut stringe si i-a dat bunicii.
Apoi nimieni nu a mai auzit nimic de acest om.
El a dat un exemplu de binefacere si a influentat mai multe generatii.

In aceeasi perioada, la Bucuresti, pe Strada Serban Petrescu, celalat bunic a ascuns citiva oameni care locuiau initial in strada Beller.

Legionarii condusi de un tinar au venit sa ceara socolteala si sa-i ia pe acesti oameni, dar bunicul s-a impotrivit si l-a lovit pe cel care ii conducea si care era fiul unui cunoscut al bunicului. Bunicul i-a spus ca pot sa-i faca rau dar daca tatal va afla ca are un fiu legionar ii va fi rusine toata viata.Astfel bunicul a scapat si pericolul s-a indepartat.

De multe ori ne suparam vazind nedreptati si raul din jur si nu intelegem de ce exista, si gasim vinovati pe cei mai slabi care devin candidati sa fie distrusi de cei puternici.

Noi inventam dusmanii si paria pe care ii supunem dispretului si jignirlor societatii.
Vanatoarea de vrajitoare se repeta continuu.

De asemenea, se foloseste in continuare divizarea sotietatii si invrajbirea unor categorii.
Inainte de a face acestea ar trebui sa ne gindim la adevar, la ce este si ce nu este bine.

Daca ne-am gindi la adevar am intelege ca lucrurile pot fi altfel.
Aici ar trebui sa ne gindim ca trebuie sa gindim.
Se poate ca lucrurile sa fie altfel si noi sa nu stim.
Foarte bine a spus filozoful: indoiala este dovada existentei.
Si sa nu uitam recunostinta.
citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Numele evreilor uciși de naziști, inscripționate pe Sinagoga

Mesaj Scris de Admin la data de 01.05.10 16:17

Numele evreilor uciși de naziști, inscripționate pe Sinagoga din Satu Mare

Numele celor 13.000 de evrei sătmăreni exterminați în lagărele naziste vor fi inscripționate pe plăci de granit montate pe clădirea Sinagogii "Share Tora" din Satu Mare.

Comunitatea Evreilor din Satu Mare a ridicat în anul 2004 un monument lângă sinagogă, iar acum, prin proiectul „Memoria evreilor fără morminte în Satu Mare", se dorește completarea monumentului cu un ansamblu de plăci de granit negru pe care să fie gravate numele celor aproape 13.000 de evrei exterminați.

De asemenea, prin proiect se propune realizarea a 150 de DVD-uri care prezintă istoricul Sinagogii din Satu Mare, a Comunității Evreiești din municipiu și soarta celor deportați în lagărele morții.

Potrivit Agerpres, valoarea totală a proiectului este de circa 35.000 de euro, din care Primăria Satu Mare va achita 40%, restul de bani urmând să fie obținuți prin Programul Europa pentru cetățeni. [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Holocaustul din dormitorul unui păpușar

Mesaj Scris de Admin la data de 16.04.10 8:27

Holocaustul din dormitorul unui păpușar


Spectacolul „Păpușarul“, de la Teatrul Evreiesc de Stat din București, are primele reprezentații sâmbătă și duminică, de la ora 19.00.Pornind de la textul lui Gilles Segal, regizorul Alexander Hausvater pune o întrebare dificilă: cum mai poți crede în Dumnezeu după Holocaust?
Samuel Finkelbaum, un păpușar polonez din Lodz, evadează din lagărul de concentrare de la Birkenau și se refugiază la ultimul etaj al unei clădiri din capitala Germaniei. Reușește s-o convingă pe proprietăreasa germană să-i tăinuiască prezența, până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși regimul nazist este răsturnat, iar Berlinul se află sub control ruso-american, păpușarul rămâne încă cinci ani în camera lui, izolat perfect de lumea din exterior, refuzând să creadă că războiul s-a terminat.

În noua lui închisoare, el evadează cu ajutorul imaginației, pregătind un spectacol de teatru de păpuși în care își povestește viața. Și-a confecționat din cârpe fosta soție, pe Rachela, ucisă în lagăr în timp ce era însărcinată, și doarme în pat cu ea. Îi ține aproape pe părinții lui, pe rabin, pe medic - e o întreagă societate recreată din ac și ață care asigură o continuitate a existenței. Iar regizorul-păpușar este un Dumnezeu din dormitor, care poate duce povestea în orice direcție.
Dramă, păpuși, musical
Deși, în realitate, oamenii pe care i-a iubit sunt morți, în noul lui univers, păpușarul polonez îi face să trăiască, oferindu-și autoritate asupra destinului lor. Astfel, se naște un conflict între două zeități; demiurgul-păpușar începe să-l conteste pe Dumnezeu, imputându-i nenorocirile războiului.
La cinci ani după încetarea focului, Finkelbaum crede că jumătate din evrei au fost exterminați și că trupele germane invadează Australia. „Am constatat că nu există Dumnezeu. Dacă ar fi existat Dumnezeu, m-ar fi făcut să înnebunesc", spune păpușarul Finkelbaum, care încearcă să se elibereze de groaza Holocaustului, fugind alături de familia sa din câlți într-o realitate paralelă. Prin spectacolul de păpuși pe care îl regizează în captivitatea autoimpusă își redesenează viața, trecând de la dragostea din libertate, până la descrierea abuzurilor din lagăr.
„Păpușarul" îl are în rolul principal pe actorul Constantin Florescu și va fi jucat cu publicul pe scenă, într-un spațiu restrâns. Spectatorii vor intra în scenă printr-un dulap, o piesă de mobilier din camera păpușarului, și vor rămâne, timp de aproape două ore, „prizonieri" în inedita închisoare. Regizorul consideră că este important să fii parte din captivitate, nu să te uiți la spectacol, pur și simplu.
Extremismul zonal
Alexander Hausvater a declarat pentru „Adevărul" că nu este interesat de Holocaust ca fenomen general, ci este impresionat de istoriile lui individuale, pentru că sunt „șase milioane de povești de spus". „Finkelbaum se închide în dormitor și își face propriul spectacol. El creează și, atâta timp cât poate crea, supraviețuiește. Dacă se oprește, el trebuie să accepte că războiul s-a terminat și soția lui a murit", a spus regizorul.
Prin intermediul acestui spectacol, el încearcă să atragă atenția asupra noului extremism. „Vreau să arăt că poveștile acestea există și sunt reale, că lucrurile s-au întâmplat, pentru că văd acum un fenomen în lume: ne întoarcem spre dreapta. De exemplu, partidul al treilea în Ungaria, care a luat vreo 20 de procente, are în mandat legal distrugerea țiganilor și a evreilor".
Hausvater crede că nu trebuie să uităm cum s-a produs erupția extremismului. „«Nu mai are rost să arătăm lagărul de concentrare. Asta nu mai interesează pe nimeni». Adevărul rostit de Finkelbaum este total. Pe noi nu ne mai interesează suferința, ci scandalul, devierea. Trecutul nici nu mai există", a punctat Hausvater.
Informații utile
Păpușarul, de Gilles Segal
Teatrul Evreiesc de Stat, București(str. Dr. Iuliu Barasch 15, sector 3)
Regia: Alexander Hausvater
Scenografia: Viorica Petrovici
Muzica: Yves Chamberland
Distribuția: Constantin Florescu, Nicolae Călugărița, Rudy Rosenfeld,
Natalie Ester, Alexandra Fasolă, Marius Călugărița, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Anka Levana, Viorel Manole, Marian Simion
Program: Sâmbătă și duminică, 17 și 18 aprilie, ora 19.00; duminică, 25 aprilie, ora 19.00
Prețul biletelor: 16,96 lei, 12,72 lei, 6,36 lei (reducere pentru elevi, studenți și pensionari) - mai sunt bilete disponibile
"Nu mai are rost să arătăm lagărele de concentrare. Asta nu mai interesează pe nimeni."
Samuel Finkelbaum
păpușarul din Lodz
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Studierea Holocaustului, in noua programa scolara

Mesaj Scris de Admin la data de 14.03.10 16:08

Studierea Holocaustului, in noua programa scolara

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a prezentat, marti 9 martie, schimbarile ce se vor produce la nivelul programei scolare dupa intrarea in vigoare a noii Legi a Educatiei, ca raspuns la solicitarea privind studierea problematicii Holocaustului intr-un mod cat mai eficient de catre elevii din Romania.
Solicitarea a fost formulata de directorul Centrului de Studii Avansate al Holocaustului din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, Paul A. Shapiro, precizeaza Ministerului Educatiei, citat de NewsIn.
La intalnirea pe aceasta tema au mai participat directorul diviziei de programe arhivistice internationale din cadrul aceluiasi centru, Radu Ioanid, si directorul executiv al Institutului National "Elie Wiesel" pentru Studierea Holocaustului din Romania, Alexandru Florian.
"Cred ca pentru natiunea noastra, dar si pentru toate natiunile Europei, este foarte important sa intelegem toate problemele de memorie ale istoriei. Sunt drame pe care trebuie sa le tratam foarte serios. Avem obligatia sa nu uitam problema Holocaustului, cea a comunismului si alte experiente traumatizante ale istoriei. De aceea, in procesul de elaborare a programei scolare de istorie, toate institutele prestigioase din domeniu trebuie sa fie implicate", a declarat ministrul Educatiei.
In cadrul intalnirii s-au mai convenit si alte doua aspecte punctuale: organizarea unei expozitii itinerante in scoli cu o tematica legata de Holocaust si includerea Memorialului Holocaustului din Bucuresti in circuitul excursiilor de studiu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Radu Mazăre are iar probleme: i-a fost redeschis dosarul de

Mesaj Scris de Admin la data de 08.03.10 13:18

Radu Mazăre are iar probleme: i-a fost redeschis dosarul de “nazist”


Primarul Constanței a anunțat, duminică, într-o conferință de presă la sediul PSD Constanța, că au fost înregistrate două plângeri la Parchet în urma defilării de modă de anul trecut în care apărea în uniformă de ofițer german.
Edilul Constanței a oferit detalii despre turnura pe care luat-o acest dosar al său: "Doi cetățeni se spune că mi-au făcut plângere la Parchet. Unul pe Internet, și nu a putut fi identificat, și un al doilea, care susține că este reprezentantul a 40 de orașe libere din România, un cetățean din Timișoara, mi-a făcut o plângere. Ulterior nu a mai putut fi contactat de către organele statului întrucât a suferit un by-pass - Dumnezeu e sus și vede - și nu a mai dat nici o declarație. Așa se face că la Parchetul Constanța a fost instrumentat acest grav abuz, această gravă încălcare a legii și s-a dat neînceperea urmăririi penale, având în vedere lucrurile relatate.

NUP s-a dat în luna ianuarie, la mijlocul lui ianuarie s-a schimbat procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și a fost numită cu delegare doamna Adina Florea pentru șase luni de zile".

Primarul a susținut că noul procuror-șef a fost numit "pentru că și-a asumat promisiunea, așa cum au făcut și alții înainte, că o să-l facă pe Mazăre, mai exact că o să-l bage în pușcărie", transmite NewsIn preluată de realitatea.net.

"Și urmarea a fost că dosarul și verdictul de NUP a fost infirmat, s-a redeschis dosarul și vajnica procuroare luptătoare pentru dreptate a dat și câteva obiective care trebuie urmărite", a afirmat Mazăre.

Radu Mazăre a mai spus că procurorul-șef a cerut comisie rogatorie între statul român și Statul Israel, care să constate dacă statul israelian a fost sau nu lezat de prezentarea de modă din iulie anul trecut.

El și-a explicat gestul prin faptul că a fost inspirat de filmul "Operațiunea Walkirie", unde personaj principal este, potrivit primarului Constanței, un ofițer german care voia "să scape țara de un dictator nebun".

Ulterior, Radu Mazăre și-a cerut scuze pentru că a purtat uniforma de ofițer german, spunând că nu a dorit "să agreseze" pe cineva prin această ținută.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Miron Cozma își vinde adevărul

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.10 13:25

Miron Cozma își vinde adevărul


21:23Miron Cozma îl acuză pe academicianul Răzvan Theodorescu că a torturat studenți în subsolurile Televiziunii Române.Articol complet
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Intre Ion Gavrila-Ogoranu si Wass Albert, pe cine alege Katz

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.10 15:25

Intre Ion Gavrila-Ogoranu si Wass Albert, pe cine alege Katz ?


In contextul protestului facut de reprezentantul Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului din Romania cu privire la unul din filmele romanesti inscrise la Berlinada din acest an, Dan Tanasa, "cetateanul tupeist" cum se autodefineste ironic pentru faptul ca monitorizeaza toate derapajele UDMR-ului din zona Covasna si Harghita, i-a scris domnului Marco Katz aducandu-i in vedere ca si in zona exista motive de ingrijorare mult mai mari decat un demers artistic ce nu da decat unora motive de protest, cronicile de pana acum fiind unele pozitive.


Domnului Marco Katz, Presedinte al Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului in Romania,



Stimate domnule Katz



Am aflat din presa despre protestul dumneavoastra impotriva filmului „Portretul luptatorului la tinerete", regizat de Constantin Popescu si prezent in sectiunea Forum a Festivalului de la Berlin.

Ati afirmat faptul ca acest film ar glorifica persoana lui Ion Gavrila-Ogoranu, membru al unei organizatii legionare, si ca „promovarea cultului persoanelor și organizațiilor cu caracter fascist, rasist și xenofob este interzisă de legea din România și contravine principiilor fundamentale ale democrației europene".

Ma vad nevoit sa va impartasesc surprinderea mea legata de reactia dumneavoastra si a institutiei pe care cu onoare o conduceti. Constat ca incercati sa cautati vinovati acolo unde ei nu sunt si ca va faceti ca nu ii vedeti acolo unde ei sunt de fapt. Nu doresc decat sa pronunt numele Wass Albert, persoana condamnata pentru crime de razboi in Romania, care este protagonistul a numeroase comemorari, recitari de poezii, busturi comemorative si alocari de bani din fonduri publice in judetele Covasna si Harghita.

Mai mult decat atat domnule Katz, m-as fi asteptat sa reactionati cel putin la fel de vehement fata de utilizarea unui slogan similar celui de trista amintire „Deutschland uber alles" de catre fostul senator UDMR Tamas Sandor, actual presedinte al Consiliului Judetean Covasna, in timpul campaniei electorale din iunie 2008. Sloganul domnului Tamas Sandor, pe atunci senator in Parlamentul Romaniei, a fost „Haromszek mindenekfelett!", adica „Trei Scaune deasupra tuturor", similar sloganului folosit de Partidul Nazist al lui Adolf Hitler.

Indraznesc sa va readuc in atentie si manifestarile antiromanesti si antisemite promovate de catre Garda Maghiara in Romania, unele finantate chiar din fonduri publice de catre consiliul judetean Harghita sau articolele de presa care promoveaza antisemitismul si apar in publicatii de limba maghiara din Covasna si Harghita, fata de care nu ati reactionat la fel de vehement.



Cu respect, Dan Tanasa

Madrid, Spania

17 februarie 2010
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Simion Hij - "Drept Intre Popoare"

Mesaj Scris de Admin la data de 11.02.10 19:38

Simion Hij - "Drept Intre Popoare"

In statia Internet a Ministerului de externe de la Ierusalim - in paginile de limba romana - este publicata o prezentare a lui Simion Hij, caruia i s-a acordat titlul de "Drept intre popoare", titlu decernat neevreilor care, in perioada Holocaustului, au salvat evrei riscandu-si propria viata. Iata extrase din aceasta prezentare:

Povestea salvarii unui numar de familii de evrei, de catre Dr. Simion Hij
----------------------------------------------------------------------------------
In timpul regimului Antonescu (1941-1944), Dr. Simion Hij locuia la Cernauti si isi exercita functia de jurist – consult intr-un serviciu de stat din localitatea Storojinetz.
Inainte de acea perioada, timp de 20 de ani, Dr. Hij a locuit la Vascauti/Ceremus unde era in relatii cu un numar mare de evrei, atat in localitate cat si in imprejurimi.
In momentul in care a fost creat un ghetto pentru evreii evacuati din Vascauti/Ceremus (districtul Storojinetz), Dr. Hij (care nu exercita o functie oficial-administrativa in acea perioada) a intervenit frecvent pe langa Primaria Vascauti/Ceremus si pe langa autoritatile districtului Storojinetz, insistand pentru aplicarea unui tratament umanitar evreilor evacuati
(stransi impreuna intr-un ghetto ridicat ad-hoc). Pe o parte din acesti evrei i-a ajutat sa scape din ghetto si sa plece la Cernauti.
La Cernauti, locul in care se afla cel mai mare ghetto din Bucovina, Dr. Hij a desfasurat o ampla activitate, in care a reusit sa salveze de la deportarea in Transnistria, familia Reissler, pe care a tinut-o ascunsa trei saptamani in propria casa din Cernauti, riscand pedeapsa capitala in cazul in care ar fi fost descoperit.
In aceasta perioada, casa lui Simion Hij a fost perchezitionata de catre o patrula militara si numai printr-un miracol s-a evitat descoperirea familiei pe care o tinea ascunsa.
In plus, Dr.Hij a salvat de la deportare familia Doctorului Mendel Schnabel compusa din patru membri (dintre care doi traiesc astazi in Israel) si i-a acordat sprijin substantial Doamnei Lichtenstein, in prezent emigrata in Haifa.
In acea perioada, casa din Cernauti se transformase intr-un loc de pelerinaj pentru evreii din Cernauti, carora le-a acordat sprijinul material de care aveau nevoie, fiind din acest motiv, frecvent chemat la Politie unde i se reprosa ca ajuta prea mult evreii.
Dr. Hij a fost un mare prieten si simpatizant al evreilor, actiunile sale reprezentand o dovada vie a acestui fapt
http://www.isro-press.net/Portal/index.php?option=com_content&view=article&id=425%3Abd-358&Itemid=59
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cine este vinovat de pogromul din ianuarie 1941?

Mesaj Scris de Admin la data de 11.02.10 19:31

Cine este vinovat de pogromul din ianuarie 1941?
Stimată Doamnă Doina Meiseles,
Am aflat de pe Internet, din revista Acum, că sunteți redactor sau director al revistei Jurnalul Săptămânii, unde de curând s-a publicat un text comemorativ despre frații Iancu și Iosef Guttman, a căror tragedie mi s-a părut întotdeauna insuficient „exploatată” (în sensul bun al cuvîntului a exploata). M-am mirat mai ales, după ce am citit niște texte deosebit de interesante ale celor doi, de ce nu s-a editat o carte cu toate textele rămase de la niște tineri atât de dotați, și pentru a căror moarte cred că oricare dintre noi ar trebui să se simtă vinovat. Chiar și cei care, cazul meu, ne-am născut după ianuarie 1941…
Vă scriu și ca să profit de bunăvoința cu care contez că veți primi aceste rânduri din partea unui fost coleg al soțului dumneavoastră, dl Gusti Meizeles, coleg de cerc științific studențesc, cel de lingvistică generală. Eheu, fugaces, Postume, Postume…
Trebuie să vă mărturisesc că, obligații de recunoștință față de câțiva compatrioți evrei, în frunte cu profesorul nostru Alexandru Graur, care au cârmit corabia vieții mele spre zări de liniște și împlinire – scuzați, vă rog, elanul meu liric!, m-au făcut de-a lungul anilor să fiu atent la „contenciosul româno-evreisc”, drept care, atunci când am putut, am cercetat această dureroasă componentă a istoriei noastre comune. Recunosc că din capul locului am avut poziția celui care înregistrează cu satisfacție orice motiv temeinic de a reduce din vinovăția cu care fiecare dintre părți își încarcă „palmaresul” (sau conștiința) față de celălalt. Jean Saul Partre, cum îi spuneau prietenii, zicea că „l’Autre c’est l’Enfer”. Pentru mine vorba asta nu se potrivește și întotdeauna am fost gata, dimpotrivă, să găsesc punctul de vedere din care privind lucrurile, Celălalt, adică Românul pentru Evreu și Evreul pentru Român, apar ca întruchipări ale Domnului… („după chipul și asemănarea Domnului”) Nu ale Diavolului!…
Când am afirmat și am încercat să demonstrez, cu bună credință, că dimensiunile suferințelor provocate evreilor din România în anii războiului, deloc neglijabile, sunt totuși, slavă Domnului!, mai mici decât susțin unii autori (români sau evrei), dându-le astfel dreptate altor autori (români sau evrei), nu puțini au fost evreii care s-au grăbit să mă „înfiereze”! Reciproca: atunci când am afirmat că suferințele provocate românilor de evreii cominterniști, bolșevici și bolșevizanți, în anii de după război, nu trebuie nici ele exagerate, m-au luat în primire românașii mei…

Așa am ajuns să cunosc bine tragedia rabinului Guttman. Am dat de ea în Cartea Neagră a lui Matatias Carp, dar și în alte publicații ulterioare. Cu riscul de a amărî și ofensa sufletul doamnei dr. Hava Haas, sora celor doi frați Guttman, dar și cu speranța că aceste rânduri vor fi citite de distinsa doamnă, țin să vă fac cunoscute gândurile mele legate de acest „caz”, gânduri iscate de lectura textului semnat de Matatias Carp. Semnat zic, pentru că de scris a fost scris, se zice, mai mult de Ilya Ehrenburg, aflat în trecere prin București…
Așadar:
1. Din cele relatate, rezultă că rabinul Guttman i-a văzut la față pe criminali, a stat cu ei de vorbă, a încercat să le deturneze ori să le tempereze elanul criminal etc. M-am întrebat mereu cum de nu au putut fi descoperiți asasinii fraților Guttman printre legionarii pe care autoritățile nu s-au sfiit să-i aresteze și să-i condamne după rebeliune?! Nu numai că rabinul nu a fost invitat de autorități să-i identifice pe criminali printre sutele de legionari arestați pentru faptele săvârșite în acele zile, dar nici rabinul Guttman nu a cerut asta!
2. Mirarea mea este cu atât de mare cu cât legionarii arestați au fost condamnați unii la moarte și executați, alții la ani grei de închisoare. Câțiva dintre ei, condamnați pe viață, au ieșit din temniță în 1964. După 24 de ani de detenție… Așadar, nu se poate spune că autoritățile i-au menajat pe legionari… Cu toate acestea, pentru cele petrecute la București în ianuarie 1941 niciun legionar nu a fost condamnat și nici măcar acuzat de uciderea vreunui evreu!… Ani de zile m-am mirat de această anomalie judiciară, și abia de curând am ajuns la o explicație, la o ipoteză de răspuns rațional. Acesta este și motivul pentru care acum, pentru prima oară, scriu despre frații Guttman.
3. Se știe că, în mod natural și perfect justificat, rudele victimelor, în asemenea situație, nu au odihnă până nu-i văd pe criminali pedepsiți. Insistă pe lângă autorități, reclamă peste tot, încearcă pe căi proprii să-i identifice pe criminali etc. Nimic din toate astea în ceea ce îl privește pe rabinul Guttman. Bietul om este înregistrat în dosarul „contenciosului” amintit cu gestul de a-i adresa o petiție generalului Ion Antonescu, o petiție în care, în scop de captatio benevolentiae, amintește nenorocirea de care a fost lovit, dar petiția înaintată instanței supreme din stat nu cere să i se facă dreptate, să fie găsiți asasinii și să fie pedepsiți! Ci rabinul Guttman solicita în primăvara anului 1941 un spațiu locativ… Un spațiu în care să-și desfășoare mai bine activitatea rabinică…
4. Nici după ce la conducerea României au ajuns comuniștii, foarte mulți dintre ei evrei, evrei aflați îndeosebi în poziții de autoritate, nimeni nu s-a preocupat să-i găsească pe asasinii evreilor declarați în ianuarie 1941 victime ale criminalilor de legionari. Nu pot recunoaște în această nepăsare spiritul iudaic! Așa cum acest spirit răzbunător și justițiar prin definiție s-a manifestat de exemplu după decembrie 1989 când a fost căutat cu insistență nici azi domolită vinovatul pentru asasinarea evreului Gheorghe (?) Ursu.
Mai mult: în ianuarie 1941 capii „rebeliunii legionare” au fugit în Germania, iar după 1945 au rămas cam toți în Occident. Nu i-a deranjat nimeni nici măcar pe aceștia, deși se aflau la dispoziția justiției democratice din Occident, la dispoziția unui Simon Wiesenthall și alți vânători de criminali naziști și antisemiți. Este evidentă lipsa de voință a părții evreiești pentru identificarea criminalilor din ianuarie 1941. De ani de zile m-am întrebat de ce? Și îndrăznesc să sper că voi afla măcar de la doamna dr. Hava Haas sau de la altcineva cu ce greșesc punându-mi această întrebare.
Altminteri, în urmă cu un an și ceva, eu am ajuns la un răspuns, pe care l-am făcut public, însă fără o mediatizare corespunzătoare, probabil. Profit de ocazia de a mă putea adresa unei publicații din Israel, spre a pune în discuție ipoteza la care am ajuns. Iat-o, foarte pe scurt:
Conform unui document publicat de Direcția Naționala a Arhivelor, după rebeliunea așa zis „legionară”, conducerea Partidului Comunist din România a trimis un raport la Moscova în care comuniștii se declarau mulțumiți de felul cum le-a reușit încercarea de a declanșa o revoluție în România, dând asigurări că data viitoare vor pregăti lucrurile mai bine și rezultatul va fi și mai bun. Citez din document: „Partidul comunist a trimis la Moscova un raport despre modul cum s-au desfășurat evenimentele în legătură cu rebeliunea și devastările magazinelor, arătând că aceasta poate fi considerată ca o primă încercare de revoluție în România cu sprijinul partidului, întrucât majoritatea Corpului Muncitoresc Legionar sunt aderenți de stânga.” Am subliniat în text două precizări de maximă relevanță: prima, că în viziunea comuniștilor, adică a unor evrei de la București, nu a fost vorba nici de rebeliune legionară, nici de pogrom anti-evreiesc cum au mai zis unii, ci de PRIMA ÎNCERCARE DE REVOLUȚIE. De revoluție comunistă, se înțelege. Iar dacă nu se înțelege că e vorba de revoluție comunistă, autorii raportului vin cu a doua precizare: cele întâmplate la București în ianuarie 1941 au fost evenimente desfășurate CU SPRIJINUL PARTIDULUI. Mai clar nici că se poate spune, pentru a ne întreba care este de fapt adevărul.
Documentul publicat în volumul Partidul Comunist din România în anii celui de al Doilea Război Mondial din 1939-44, București 2003, nu pică din înaltul cerului senin. Existau mai multe dovezi sau bănuieli privind implicarea Moscovei, prin comuniștii din România, în evenimentele respective. Ba chiar dovezi că această implicare a însemnat o colaborare dintre serviciile secrete din România, controlate de Eugen Cristescu, și comuniști, lideri comuniști, în frunte cu eroul Constantin David. (Remarcabile în acest sens materialele publicate de Vladimir Alexe în „România liberă”, despre înțelegerea convenită între cei doi.)
O confirmare a celor de mai sus o găsim chiar în Cartea Neagră, vol.I, pe care am recitit-o din perspectiva acestor documente noi. Astfel, la pag 73, aflăm că nu legionarii, ci Ion Antonescu „a provocat rebeliunea pentru că avea nevoie de ea”. Paginile 74-75, atent citite, te afundă în cea mai tulbure perplexitate. Îndeosebi atunci când Matatias Carp vorbește de „cei care au făcut totul ca rebeliunea să izbucnească”, fiind clar că nu vorbește despre legionari. Nu-i numește în mod expres pe organizatorii și declanșatorii rebeliunii, dar se vede bine că îi cunoaște, căci le reproșează că nu au luat măsuri pentru a împiedica producerea unor excese inutile și dureroase, soldate cu mai multe victime decât era nevoie: „Deși (cartierul evreiesc) era sectorul cel mai amenințat, știut ca atare de cei care au făcut totul ca rebeliunea să izbucnească, totuși nimeni nu s-a îngrijit să ia vreo măsură de pază, dacă nu a avutului, cel puțin a vieților omenești. Din indolență sau cu dinadinsul, o populație de aproape o sută de mii de oameni a fost lăsată pradă bestiilor dezlănțuite.”
Eu nu pot înțelege din cele de mai sus decât că vinovăția pentru pierderile suferite de acea populație de o sută de mii de oameni, adică vinovăția pentru pierderile de vieți suferite de evreii din zona Văcărești, acea vinovăție revine celor „care au făcut totul ca rebeliunea să izbucnească”. Iar aceștia nu au fost legionarii, ci alții, printre vinovați numărându-se și liderii evrei din PCR!… Acestora le reproșează Matatias Carp că au acționat unii de o manieră iresponsabilă („din indolență”), alții într-o manieră efectiv criminală („cu dinadinsul”)!
Având în vedere această implicare a evreilor comuniști în ceea ce impropriu s-a numit rebeliune legionară, e de înțeles de ce familiile evreilor uciși nu au putut cere de la autorități o anchetă serioasă pentru identificarea asasinilor. O asemenea anchetă risca să ducă la adevărații asasini, printre care se numărau și comuniști din România, majoritatea evrei, la acea dată… Vestita solidaritate evreiască a fost, se pare, mai putenică, decât alte sentimente…
Ipoteza mai sus formulată pare că dă o coerență mai mare faptelor bine cunoscute. O pun la dispoziția celor care cunosc mai bine decât mine subiectul pentru a lămuri totuși ceea ce este nelămurit de 70 de ani în versiunea oficială a evenimentelor.
Post scriptum. Vă stau la dispoziție cu textele ceva mai explicite, dar de o întindere mult mai mare, prin care am încercat anul trecut să prezint ipoteza (varianta) implicării Partidului Comunist din România în tragedia evreilor căzuți victime ale PRIMEI ÎNCERCĂRI DE REVOLUȚIE COMUNISTĂ DIN ROMÂNIA…
http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7513:cine-este-vinovat-de-pogromul-din-ianuarie-1941&catid=23:in-memoriam&Itemid=31
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: IN ROMANIA[1]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 41 1, 2, 3 ... 21 ... 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum