DIASPORA EVREIASCA

Pagina 5 din 5 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

DIASPORA EVREIASCA

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.06 22:32

Rezumarea primului mesaj :

KHAZARII - AL TREISPREZECELEA TRIB
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/khazarii-al-treisprezecelea-trib_2525.html

“În Khazaria, oile, mierea și evreii se află din belșug” (Muqaddasi, “Descriptio imperii moslemici”, sec al X-lea)
N. Grigorescu
ISTORIA EUROPEI și a lumii nu poate fi înțeleasă, în adevărata ei semnificație, fără cunoașterea profundă a istoriei poporului evreiesc, istorie bazată pe o religie “națională” exclusivă, care a servit și care constituie premisele religiei creștine și islamice. Aceste două religii au o oarecare coloratură politică, unificatoare, de apropiere, dar într-o măsură incomparabil mai mică decât religia mozaică, coagulată pe plan mondial și caracterizată printr-o solidaritate exemplară. În general, religia nu schimbă etnia. Dominația politică îndelungată poate să ducă la formarea unei noi etnii. O religie adoptată voluntar, deci nu impusă prin forță, nu poate să ducă la asemenea rezultate. Probă sunt națiunile europene și islamice care s-au războit adesea între ele.
Religia mozaică înfățișează o permanentă comemorare și exaltare a unui popor alcătuit din 12 triburi (Simeon, Iuda, Beniamin, Ruben, Gad, Dan, Efraim, Manase, Isahab, Zebulon, Așer, Naftali) care au plecat din regiunea mesopotamică a centrului Ur, s-au deplasat în țara hitiților (Asia mică) apoi au ajuns în Egipt de unde au emigrat mai apoi în Palestina, unde s-au organizat în două regate: Iuda și Israel. După includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiți s-au întins în tot Imperiul, mai ales după distrugerea templului de la Ierusalim.
Puțini mai sunt azi evreii semiți împrăștiați în lume, cum ar fi sefarzii din Spania. Diferite alte popoare au adoptat religia mozaică. Între acestea, cel mai importat sunt khazarii, turcomani din stepele scititce, care și-au ales acestă religie în anul 740 a.d. cu toate că nu aveau nimic în comun cu poporul semit. Statisticile arată că astăzi, majoritatea preponderentă a celor 15-20 milioane de evrei din lume sunt de origine khazară, numiți Askenazi. Alungați de năvălitori, ei au împânzit Europa și America, unde au o bună situație materială și o mare influență politică. Această situație se datorește organizării extraordinar de eficiente a bisericii și comunităților mozaice din lume, legate într-o federație mondială. Așadar, mozaismul este o societate formidabilă, demnă de toată admirația, cu o structură socio-politică mai puternică decât etnia și statul. Pe plan istoric, gloria khazară nu poate lipsi din istoria “ebraică” a fondatorului Moise, deși vine de la un popor de rasă diferită, care pe drept cuvânt poate fi calificat, așa cum a făcut-o Arthur Koestler, drept al 13-lea trib.



Din secolul al VII-lea până în secolul al X-lea d.Hr. granițele răsăritene ale Europei între Caucaz și Volga erau dominate de un stat evreiesc numi Imperiul khazarilor. Acest stat a jucat un rol important în istoria Europei medievale și deci și a celei moderne. Numai datorită puternicelor atacuri ale khazarilor care au respins ofensiva arabă spre Caucaz, Imperiul Bizantin a reușit să supraviețuiască, și odată cu el, civilizația creștină. Țara khazarilor – cu populație de origine turcă – ocupa o poziție strategică cheie la poarta dintre Marea Neagră și Marea Caspică unde se înfruntau marile puteri orientale. Ea servea drept tampon care să ocrotească Bizanțul de invaziile triburilor barbare din stepele nordice: bulgari, maghiari, pecenegi, vikingi (ruși) și în același timp, armatele khazarilor au stăvilit ofensiva arabă împiedicând cucerirea Europei orientale de către musulmani. Date fiind împrejurările, nu ne poate surprinde faptul că în 732 – după o victorie a khazarilor împotriva arabilor – viitorul împărat Constantin V s-a căsătorit cu o prințesă khazară. Fiul lor, ajuns împărat a fost cunoscut sub numele de Leon Khazarul.
Dar cine erau acești khazari remarcabili atât prin realizările lor, cât mai ales prin convertirea la mozaism? Descrierile care au ajuns până în zilele noastre sunt destul de puține și provin adesea din surse ostile. O cronică georgiană îi identifică pe khazari cu armiile lui Gog și Magog. Originea numelui „khazar” au făcut subiectul a numeroase speculații: foarte probabil, cuvântul provine de la rădăcina turcească gaz = ”a rătăci” și înseamnă pur și simplu „nomad”. Derivate ale numelui „khazar” par a fi cuvintele „cazac” și „husar”, ambele însemnând călăreț; de asemenea cuvântul german „ketzer”, care înseamnă evreu. Dacă aceste interpretări sunt corecte, ele par să demonstreze o dată în plus importanța acestui popor.
Câteva cronici persane și arabe ne oferă date interesante despre khazari. De pildă, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea trasează obârșia khazarilor până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se află într-o cronică siriană datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arată că ei fuseseră în centrul cu un veac înainte, fiind legați de huni. În anul 448, împăratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla și oratului Priscus. Acesta, pe lângă informațiile prețioase privind obiceiurile și datinile hunilor, a transmis și anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numește akațiri – foarte aproape de ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune că Împăratul bizantin a încercat să atragă de partea lui acest neam războinic, dar lacomul șef khazar nemulțumit de banii oferiți a preferat alianța cu hunii. Cronica lui Priscus confirmă ideea apariției khazarilor pe scena europeană pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.
Odată cu prăbușirea Imperiului hunilor, după moartea lui Attila, khazarii scăpați de sub dominație, au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei și Armeniei astfel că în cea de-a doua jumătate a secolului al VI-lea, au devenit forța dominantă printre triburile de la nord de Caucaz pe care le-au supus rând pe rând. Cea mai puternică rezistență au opus-o bulgarii, dar cum și ei au fost înfrânți: o parte dintre bulgari au migrat pe teritoriul Bulgariei de azi iar alții s-au deplasat spre nord-est și au rămas sub suzeranitatea khazarilor. Dar înainte de toate acestea, khazarii au fost dominați timp de un secol de o putere efemeră: regatul turcut. De la aceștia, khazarii au adoptat titlul conducătorului lor, cel de „Kagan”. De fapt, organizarea politică a khazarilor se aseamănă cu cea a japonezilor din perioada shogunilor: Regele khazarilor poartă titlul de „Mare Khagan”, dar puterea efectivă este deținută de locțiitorul acestuia, numit „Kagan Bek”. De la bun început, imperiul khazar a fost constituit dintr-un mozaic etnic eterogen – khazarii propriu-ziși fiind probabil o minoritate.
În anul 626, Împăratul Heraclie a încheiat prima alianță cu khazarii, pregătindu-și campania împotriva Persiei. Khazarii i-au furnizat acestuia 40000 de călăreți. În schimb, fiica Împăratului a fost promisă spre căsătorie Kaganului Ziebel, căsătorie care totuși nu a mai avut loc din cauza morții regelui khazar. La 20 de ani după Hegira, care a avut loc în anul 622, musulmanii cuceriseră deja Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul și asaltau Imperiul bizantin în chiar inima sa. Între anii 642 și 652, arabii au făcut incursiuni puternice în Khazaria, fiind respinși de fiecare dată; ultima oară în 652, într-o mare bătălie în care au pierit peste 4000 de arabi. Următorii 30 – 40 de ani a fost o perioadă de liniște. De mai multe ori (în anii 669, 673-678, 717-718) arabii au asediat Constantinopolul pe mare și pe uscat. Dacă ar fi reușit să împresoare orașul venind și din nord, soarta acestuia ar fi fost pecetluită. Între timp, khazarii și-au întărit puterea înspre Ucraina de azi. Războaiele arabo – khazare s-au reluat cu incursiuni de ambele părți.


Evenimentul cel mai important în istoria khazarilor, care a avut consecințele cele mai importante în viitor, a fost cel al convertirii acestora la mozaism în anul 740. Care a fost motivația acestui eveniment unic? Dacă raționăm din punctul de vedere al politicii puterii, lucrurile par să se clarifice. La începutul secolului al VII-lea lumea era polarizată între cele două puteri ce reprezentau creștinismul și islamismul: Imperiul Bizantin și Califatul arab. Imperiul khazar reprezenta o „a treia forță” care se dovedise pe potriva celorlalte două, atât ca adversar cât și ca aliat – dar el nu-și putea păstra independența dacă accepta fie creștinismul fie islamismul. Prima alegere l-ar fi subordonat automat Imperiului Bizantin iar cea de-a doua califului de la Bagdad. Atât bizantinii cât și arabii făcuseră eforturi pentru convertirea khazarilor, dar fără succes. În același timp, khazarii învățaseră că religia lor inițială (de tip animist) era primitivă în comparație cu marile religii monoteiste, dar și incapabilă să ofere conducătorilor autoritatea spirituală și juridică de care se bucurau împăratul și Califul. Ce altă soluție ar fi putut fi mai logică decât să îmbrățișeze un al treilea crez, care în plus reprezenta temelia venerabilă a creștinismului și islamismului? E totuși absurd să ne închipuim că acești oameni au adoptat peste noapte o religie ale cărei dogme nu le erau cunoscute. În realitate, khazarii îi cunoșteau bine datorită unui aflux de cel puțin un secol de emigranți veniți din Bizanț, în urma persecuțiilor religioase. La momentul convertirii, în Khazaria exista deja o comunitate evreiască importantă.
Împrejurările care au condus la convertire sunt învăluite în ceață, dar principalele izvoare arabe și ebraice au câteva elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab Masudi se spune că în vremea lui Harun al Rașid, împăratul bizantin i-a silit pe evrei să emigreze; acești evrei au sosit în țara khazarilor unde au găsit “un neam inteligent dar neînvățat căruia i-au oferit religia lor. Localnicii au socotit-o mai bună și au acceptat-o”. A doua relatare se află în “Cartea regatelor și drumurilor” de Al-Bakri (secolul XI). Cronicarul arab povestește astfel: Regele khazarilor, care fusese păgân, îmbrățișase creștinismul (de fapt, khazarii adoptaseră formal și pentru o scurtă perioadă 737-740 islamismul în urma unei înfrângeri din partea arabilor; autorul arab a vrut să-și menajeze cititorii).
Apoi, și-a dat seama că e fals și a vorbit cu dregătorii săi. Aceștia i-au spus că cei care sunt stăpâni pe cărțile sfinte sunt trei. Adună-i laolaltă, cere-le să-și apere credința, și apoi urmează-l pe acela care se va dovedi stăpân pe adevăr. Regele a trimis la creștini după un preot. La rege se afla un evreu, priceput la vorbă, care i-a pus întrebări preotului: “Ce zici de Moise și de Tora care i-a fost dezvăluită?” Și preotul a spus că “Moise e un prooroc și Tora grăiește adevărul”. Atunci evreul a spus: “Omul acesta a mărturisit adevărul crezului meu”. Iar regele l-a întrebat pe preot în ce crede și acesta a spus: “Eu zic să Iisus Hristos este fiul Mariei, este Cuvântul și a dezvăluit tainele în numele lui Dumnezeu.”. Și atunci evreul a spus regelui: “Omul acesta propovăduiește o dogmă pe care n-o cunosc, dar încuviințează spusele mele”. Preotul nu a mai avut ce replica. Atunci regele a trimis și după un musulman, dar evreul a năimit pe cineva să-l otrăvească. Astfel evreul a reușit să-l câștige la credința lui pe rege. (Fără îndoială, istoricii arabi au vrut să îndulcească amarul. Dacă învățatul musulman ar fi participat la dezbatere, ar fi căzut în aceiași capcană ca episcopul creștin, întrucât ambii acceptau adevărul Vechiului Testament.)
Principalul izvor evreiesc constă în așa-zisa “corespondență khazară”. E vorba de un schimb de scrisori, în ebraică, între Hasdai Ibn Saprut, evreul care era prim-ministrul Califatului Cordobei, și Iosif, regele khazarilor. Autenticitatea acestei corespondențe a format obiectul unei controverse, dar acum e acceptată de majoritatea istoricilor. Schimbul de scrisori a avut loc cândva între anii 954 și 961. Hasdai a auzit mai întâi de existența unui regat evreiesc independent de la niște negustori din Persia, dar inițial nu i-a crezut. Ulterior, bizantinii i-au confirmat relatarea negustorilor, adăugând numeroase amănunte și date referitoare la Regatul khazarilor și la regele de atunci – Iosif. Drept care Hasdai s-a hotărât să trimită soli cu o scrisoare la Iosif. Scrisoare conținea întrebări referitoare la organizarea statului khazar precum și întrebarea “căruia dintre cele 12 triburi în aparține poporul khazar?”
În răspunsul primit de la regele khazar, acesta oferă o relatare amănunțită a convertirii – poate chiar legendară, căci trecuseră deja 2 secole de la aceasta. Regele Iosif vorbește de strămoșul său Bulan, căruia i-a apărut în vis un înger care l-a îndemnat să se închine la singurul Dumnezeu adevărat. De asemenea, îngerul îi cere să clădească un lăcaș de închinăciune în care să poate sălășlui Atotputernicul, sfătuind-ul să atace Armenia pentru a face rost de aurul și argintul necesar. După aceste fapte de arme (invadarea Armeniei) faima regelui s-a răspândit în toate țările. Împăratul bizantin și califul musulmanilor au trimis solii cu daruri de preț și cu oameni învățați care să-l facă să treacă la credința lor. Dar regele Bulan a trimis și după un evreu învățat și i-a pus laolaltă pe aceștia să-și apere credințele lor. Iată dar încă o dată o masă rotundă a clericilor – cu diferența că musulmanul nu a fost otrăvit pe drum. Tiparul dezbaterii este același: după discuții lungi și inutile, regele amână întâlnirea cu trei zile, apoi îi cheamă pe oponenți separat. Îl întreabă pe creștin care dintre celelalte două religii sunt mai aproape de adevăr, iar acesta spune că cea a evreilor. Din partea musulmanului primește același răspuns.
Din răspunsul regelui Iosif mai aflăm și o genealogie a poporului său. Deși se dovedește a fi un naționalist evreu feroce, el nu pretinde – ceea ce ar fi fost imposibil să susțină – că neamul său ar fi de origine semitică. El îi urmărește ascendența nu până la Sem ci până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis până la strănepotul lui Iafet, Togarma – pe care îl consideră strămoșul tuturor triburilor turcice. Iosif afirmă că Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstuși, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trăsătura caracteristică a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu tradiția tribală turcică. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia că iudaizarea khazarilor s-a făcut în mai multe etape: inițial, aceștia au adoptat o formă primitivă de iudaism, întemeiată numai pe Biblie și excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo două generații să accepte iudaismul talmudic. Dealtfel, karaiții – o sectă iudaică care nu accepta Talmudul – a supraviețuit în Khazaria până în vremurile moderne.
După o perioadă de liniște și înflorire, asupra khazarilor s-a dezlănțuit un nou pericol: vikingii – varegii. Acești navigatori îndrăzneți înaintau spre sud pe mare și pe râuri, purtând războaie de pradă. Timp de peste un secol și jumătate, acordurile comerciale și războiale au alternat. Foarte încet, scandinavii și-au schimbat caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supușii și vasalii lor și adoptând în cele din urmă credința creștin-ortodoxă. La sfârșitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus. Dealtfel, khazarii au exercitat o oarecare influență asupra varegilor. Acest lucru ni-l arată și faptul că primii conducători varegi de la Novgorod au adoptat titlul de “kagan”. Totodată, în orașul khazar Itil exista o colonie importantă de varegi, în timp ce în Kiev era și o comunitate de evrei khazari. În ce privește orașul Kiev, acesta a fost inițial sub suzeranitate khazară, dar a trecut mai apoi în stăpânirea varegilor. Kievul avea să devină leagănul primului stat al rușilor.


Un alt popor cu care khazarii au avut legături strânse au fost maghiarii. Aceștia au fost aliații khazarilor încă de la apariția Imperiului khazar. Maghiarii – stabiliți pe Don – au avut rolul de a-i ajuta pe khazari să stăvilească înaintarea varegilor spre sud-est. Relațiile dintre khazari și maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiară, în al doilea rând, mai multe triburi khazare – revoltate împotriva conducătorilor – s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau încă atât maghiara cât și khazara. Dealtfel, limba maghiară a preluat numeroase cuvinte de origine khazară. Și după stabilirea maghiarilor în Panonia, legăturile cu Khazaria au continuat, mulți evrei khazari fiind primiți în Ungaria.
Odată cu creșterea puterii rusești, și mai ales după convertirea rușilor la creștinism, legăturile dintre Constantinopol și Khazaria s-au deteriorat. Simptomatică pentru această atitudine a fost predarea Chersonului către ruși. În anul 965, khazarii au suferit o înfrângere gravă din partea rușilor, pierzându-și imperiul. Totuși ei și-au păstrat independența – dar în niște granițe mai restrânse – și credința. Jertfirea alianței cu khazarii s-a dovedit în cele din urmă a fi un act de miopie politică pentru Bizanț. Khazarii izbutiseră să țină piept valurilor de năvălitori turci și arabi, protejând astfel Imperiul Bizantin. Rușii însă nu reprezentau însă un pericol pentru războinicii nomazi ai stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii rusești s-au deplasat spre nord iar Kievul a intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au năvălit popoarele turcice, care s-au instalat în Anatolia, după marea bătălie de la Manzikert.
Este interesant să vedem cu erau receptați khazarii de către popoarele cu care s-au învecinat. În Cronica rusească se vorbește despre “țara evreilor” care înfruntau armatele cnejilor ruși. Se vorbește de asemenea despre un evreu uriaș care a venit cu o armată până în stepele Țețar sub muntele Sorocin (nu se știe locul acestor toponime) si numai vitejia generalului Vladimir i-a salvat pe ruși. De asemenea, printre evreii occidentali circulau povești privind un regat al “evreilor roșii”, numiți astfel probabil din pricina pigmentației ușor mongole a multor khazari. Un alt fragment de folclor semilegendar l-a inspirat pe Benjamin Disraeli (politician și romancier englez) să scrie un roman istoric “Uimitoarea poveste a lui Alroy”. În secolul al-XII-lea s-a născut în Khazaria o mișcare mesianică ce și-a propus să înceapă o “cruciadă” evreiască pentru cucerirea Palestinei. Inițiatorul mișcării erau un evreu khazar pe nume Solomon ben Duji (sau Ruhi sau Roy). Acesta a trimis scrisori tuturor evreilor din țările înconjurătoare spunând că a sosit timpul ca Dumnezeu să-i adune la Ierusalim.
Peste 20 de ani, fiul lui Solomon ben Duji, pe nume Menahem și-a luat porecla David al-Roy și titlul de Mesia. El a reușit să adune o armată considerabilă – în care grosul îl constituia evrei khazari – și a izbutit să ocupe o fortăreață lângă Mosul. De aici spera să-și conducă armata spre Țara Sfântă. David a stârnit numeroase valuri, dar ierarhia rabinică din Bagdad a manifestat ostilitate față de mișcarea lui. David al-Roy a fost asasinat, iar mișcarea lui s-a destrămat curând. Conform unei teorii recente, steaua lui David – simbolul statului Israel – a început să fie un simbol național de la cruciada lui David al-Roy.
La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a căzut victimă marii invazii mongole declanșată de Ginghis Han. Chiar și atunci, a rezistat cu îndârjire până ce s-au predat toți vecinii săi. Dar atât înainte cât și după ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lăstare și ramificații în țările slave nesubjugate, contribuind astfel la făurirea marilor centre evreiești din Europa răsăriteană – și mai apoi Occidentală. Am amintit deja despre diaspora khazară din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus vorbește de trupe evreiești din cadrul armatei ungare, în anul 1154. Dealtfel, inițial Ungaria era bilingvă iar sistemul de conducere era inspirat din dualismul monarhic al khazarilor: țara era condusă de un rege și de un “gyula”, comandant al armatei. Acest sistem a durat până la sfârșitul secolului al X-lea când regele Ștefan a adoptat religia catolică și l-a învins pe un “gyula” răzvrătit care, evreu fiind, nu vroia să se creștineze. Acest episod a pus capăt dualismului monarhiei dar nu și influenței comunității khazaro-evreiești din Ungaria. Mult timp după creștinare, evreii dețineau funcții importante în regatul ungar. Pe lângă ocupația mongolă, ciuma neagră a grăbit migrația khazarilor spre vest. După cum am amintit, în Kiev a existat o comunitate khazară. În Ucraina și Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau de la “jid” (evreu) – Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska etc. Toponime asemănătoare se găsesc și în Munții Carpați și Tatra precum și în Austria. În timp ce majoritatea evreilor khazari au emigrat spre apus, unele grupuri au rămas acolo unde erau, în Crimeea și Caucaz, formând enclave evreiești ce au supraviețuit până în epoca modernă.
Foarte mulți dintre khazari au emigrat în Polonia și Lituania, la începutul existenței lor. Această politică a fost generată de atitudinea occidentală a conducătorilor polonezi care doreau să-și modernizeze țara (în afară de evrei, au fost acceptați foarte mulți emigranți germani). În Carta acordată de Boleslav în 1264, evreii aveau dreptul să-și țină propriile școli, sinagogi și judecătorii; puteau deține proprietăți funciare și de practica orice comerț doreau. În timpul domniei regelui Ștefan Bathori (1575-1586), evreii aveau dreptul la un parlament propriu și de a percepe impozite de la coreligionarii lor.
Pentru a înțelege importanța comunității khazaro-evreiască din Polonia și situația ei privilegiată, următorul fapt este concludent: În a doua jumătate a secolului al XIII. papa Clement IV adresează o encliclă unui prinț polonez în care deplânge faptul că în mai multe orașe poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase și mai frumos împodobite. În legătură cu numărul evreilor, istoricii moderni apreciază că aceștia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în același timp, numărul total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par să indice că în cursul evului mediu, majoritatea credincioșilor mozaici erau khazari. Aceștia au constituit baza comunităților ebraice din Rusia, Polonia, Lituania, Ungaria, România, unde au întemeiat acea comunitate evreiască care a devenit majoritatea dominantă a evreimii mondiale de azi. Chiar dacă aceste comunități au primit emigranți și din alte regiuni, elementul khazar a rămas majoritar. Această teorie, sprijinită de dovezi puternice, ar merita o discuție mai serioasă. Din păcate, ea este omisă – fie din neștiință, fie dintr-un anumit orgoliu “semitic”.
Mulți istorici au încercat să subestimeze contribuția khazarilor la istoria evreiască, considerând că evreii din Europa de Est au imigrat la un moment dat din Occident. Spre sfârșitul primului mileniu, cele mai însemnate așezări evreiești erau în Spania maură (evreii sefarzi, care, după cum am văzut erau tratați cu toleranță de către mauri) Franța și Renania. Unele comunități existau încă de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în Anglia, fiind invitați de Wilhelm Cuceritorul care avea nevoie de capitalul lor (în 1290 urmau să fie expulzați). În toate aceste cazuri (exceptând Spania) este vorba de comunități relativ mici ca număr, care în plus au fost decimate în urma persecuțiilor religoase. Concepția tradițională privind emigrația evreilor germani spre Polonia este o simplă legendă – sau mai bine zis o ipoteză ad-hoc inventată de cei care nu cunoșteau istoria khazară. Nu există nici un fel de dovezi privind un asemenea exod. De fapt, spre sfârșitul secolului al XIV-lea, practic nu mai existau evrei în Franța și Germania (în orice caz, un număr infim).
Evreii care au întemeiat comunitățile moderne din Anglia, Franța și Olanda erau de altă origine: evrei sefarzi siliți să fugă din Spania în urma persecuțiilor religioase de după reconquistă. Alte dovezi împotriva presupusei origini germane a evreimii răsăritene le oferă structura idișului, limbajul popular al maselor evreiești. Idișul e un amestec curios de ebraică, germană medievală și elemente slavone și se scrie cu litere ebraice. La prima vedere, cantitatea mare de împrumuturi germane din idiș pare să contrazică teza privind originea khazară a evreimii răsăritene. Dar lucrurile stau tocmai dimpotrivă. În primul rând, nici o componentă lingvistică provenind din Germania apuseană nu se găsește în idiș. Componenta germană care a intrat în idiș este de origine germană răsăriteană. Să ne amintim de puternica prezență a emigranților germani în Polonia și lucrurile se vor clarifica. Numai germanii erau mai influenți decât evreii din punct de vedere economic și cultural. Nu e greu de înțeles de ce imigranții khazari au fost siliți să învețe nemțește dacă vroiau să răzbată în viață: limba germană era o necesitate fundamentală în orice contact cu orașele.
O explicație complementară e și imigrația redusă a unor elemente evreiești din Germania, dar care prin superioritatea lor culturală, au avut o influen ță importantă asupra coreligionarilor lor din răsărit. Caracteristic e și faptul că singura secțiune a evreilor khazari care nu au acceptat idișul a fost secta karaiților – dar aceasta era doar excepția, nu regula.
În concluzie. Evreii din prezent se împart în două categorii: sefarzi și așkenazi. Sefarzii descind din evreii care trăiseră în antichitate în Spania până când au fost expulzați de acolo și s-au instalat în țările mediteraneene și mai puțin în Occident. Ei vorbeau un dialect hispano-ebraic, numit “ladino” și și-au păstrat propriile tradiții și mituri. Numărul lor este estimat la circa 500000. În același timp, evreii așkenazi – de origine khazară – numără circa 11 milioane. (Ca un amănunt picant, să pomenim faptul că Așkenaz se numea un frate al lui Togarma pe care, după cum spunea Iosif al khazarilor, aceștia îl revendicau drept strămoșul lor.) Termenul de “antisemitism” este așadar fără noimă, consituind o concepție falsă împărtășită atât de evrei, cât și de cei care i-au persecutat.
Povestea imperiului khazar, prezentată mai sus, începe să apară ca “cea mai cruntă farsă pe care a pus-o la cale istoria” (Arthur Koestler).


Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.07.11 17:41, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Lobbyistul Jack Abramoff mai este liber trei luni

Mesaj Scris de Admin la data de 22.06.06 12:11

Lobbyistul Jack Abramoff mai este liber trei luni

Un judecător federal din Miami a decis ca fostul lobbyist, Jack Abramoff, și fostul său asociat, Adam Kidan, apropiați ai Partidului Republican să se mai poată bucura de libertate pentru încă trei luni pentru a avea astfel mai mult timp ca să coopereze cu anchetatorii.
Jack Abramoff, fostul oficial al administrației George W. Bush și unul dintre cei mai importanți finanțatori ai campaniei președintelui american, a fost condamnat, în martie, la cinci ani și zece luni de închisoare într-un caz legat de cumpărarea frauduloasă a unor cazinouri plutitoare. El trebuia să-și înceapă ispășirea pedepsei penale la 27 iunie, dar judecătorul federal din Miami, Paul C. Huck, a căzut de acord împreună cu procurorii și apărătorii lui Abramoff să amâne până la 2 octombrie aplicarea condamnării. De asemenea, hotărârea este valabilă nu numai pentru fostul lobbyist, ci și pentru asociatul său, Adam Kidan, condamnat la aceeași pedeapsă.
Cei doi au promis că vor coopera cu justiția în ceea ce privește sistemul de trafic de influență și corupție pe care îl creaseră în Congres și în ancheta asupra asasinării omului de afaceri Konstantinos "Gus" Boulis, ucis la câteva luni după ce le-a vândut cazinourile plutitoare. Jack Abramoff a fost găsit vinovat de folosirea unor documente falsificate pentru a obține un împrumut de 600 de milioane de dolari, destinat finanțării contractului de achiziție a cazinourilor. Documentele false vizau să demonstreze că cei doi au plătit 23 de milioane de dolari pentru cumpărarea navelor de la Boulis. Trei persoane au fost arestate între timp. Abramoff și Kidan au negat orice implicare în crimă. Pe lângă această afacere, Jack Abramoff a pledat vinovat, în ianuarie, la acuzațiile de escrocherie și fraudă fiscală. El a deturnat milioane de dolari primiți de la triburile indiene, ale căror interese ar fi trebuit să le apere la Washington. Potrivit opoziției democrate, Abramoff ar fi contribuit la strângerea a peste 100.000 de dolari pentru campania președintelui George W. Bush, dinaintea alegerilor din 2004.
Pe de altă parte, un tribunal american a condamnat, marți, un alt fost oficial din administrația Bush pentru fals în declarații și obstrucționarea justiției, în primul proces din scandalul Abramoff. În cea de a cincea zi de deliberări, juriul l-a găsit vinovat pe David Safavian, fost oficial în cadrul Administrației Generale a Serviciilor (GSA), de patru dintre cele cinci capete de acuzare formulate împotriva sa, care se referă la denaturarea adevărului și obstrucționarea justiției. Safavian a fost acuzat că a mințit în ceea ce privește relația sa cu Abramoff și informațiile pe care le avea despre intențiile acestuia de a cumpăra proprietăți GSA. (Radu T. Popescu)
http://www.azi.ro/externe.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pacat marturisit

Mesaj Scris de Admin la data de 16.06.06 21:20

Pacat marturisit

SPION. Lawrence Franklin, analist specializat in problemele Orientului
Mijlociu, din cadrul Pentagonului, a marturisit ca a dat timp de doi
ani, intre 2002 si 2004, informatii clasificate unui oficial din
cadrul ambasadei israeliene si unor membri ai unui grup de lobby pro-
israelian. Oficialul a pledat vinovat in fata justitiei, precizand insa
ca informatiile pe care le-a primit au fost mult mai valoroase decat
cele pe care le-a furnizat el. Israelul a negat multa vreme orice
implicare in aceasta afacere.
EVZ
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

SCOALA EVREIASCA INCHISA LA ANVERS

Mesaj Scris de Admin la data de 22.05.06 19:21

SCOALA EVREIASCA INCHISA LA ANVERS
O SCOALA primara evreiasca din Anvers refuza sa predea o materie
obligatorie: educatia sexuala. I-a fost retrasa autorizatia de
functionare pentru acest an, relateaza cotidianul La Libre Belgique.

Potrivit normelor in vigoare privind invatamintul de baza in Flandra,
elevii trebuie sa invete in ciclul primar, in cadrul cursurilor de
educatie civica, "functiile organelor importante cu rol in procesul
de reproducere al fiintei umane". Ei trebuie intre altele "sa poata
identifica schimbarile anatomice pe care le observa la ei si la cei
de-o virsta cu ei ca pe niste fenomene normale". In Belgia, ciclul
primar cuprinde copii cu virste intre 6 si 12 ani.

Directorul scolii, Mordechai Stauber, considera ca autoritatile
interpreteaza prea strict aceste norme si din acest motiv concilierea
invatamintului obligatoriu privind educatia sexuala cu respectarea
textelor sacre ale Torei este practic imposibila.

Dupa ce i-a dat un prim avertisment, ministerul flamand al educatiei
a decis sa retraga autorizatia de functionare a scolii pentru
nerespectarea programei.

Scoala a inaintat recurs in fata Consiliului de Stat, dar acesta a
fost respins. Retragerea autorizatiei nu inseamna numai pierderea
subventiilor ci, pe termen lung, chiar inchiderea scolii, din cauza
faptului ca ea nu va mai putea emite diplome oficiale.

Scoala Bais Rachel este considerata cea mai rigida dintre cele 10
scoli israelite din Flandra. Directoarea adjuncta a scolii, Jenta
Kohn, citata de cotidianul Morgen, considera ca "educatia sexuala a
copiilor nu este treaba scolii ci a parintilor, care se achita foarte
bine de aceasta indatorire".

Alte cinci scoli primare sint in colimatorul inspectoratului
pedagogic flamand. Comunitatea evreiasca din Anvers numara in prezent
20.000 de persoane, in majoritate evrei traditionalisti si ortodocsi.
RO.ALTERMEDIA
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Autoritatile locale din New York pun sub semnul

Mesaj Scris de Admin la data de 16.05.06 17:36

Autoritatile locale din New York pun sub semnul intrebarii
ritualurile evreiesti


Practica unei circumcizii rituale a alarmat responsabilii
departamentului pentru sanatate ai orasului american New York, care
au afirmat ca aceste practici au fost cauza aparitiei a trei cazuri
de herpes, unul soldandu-se chiar cu moartea unui copil. Dupa luni de
zile, in ciuda negocierilor cu autoritatile locale, liderii
comunitatii evreiesti au declarat ca nu vor abandona aceasta
practica. Interventia autoritatilor i-a infuriat pe multi lideri ai
acestei comunitati si in schimb oficialii primariei incearca sa
gaseasca un echilibru in datoria de a proteja sanatatea publica si
dreptul constitutional la alegerea libera a religiei. "Aceasta este o
problema delicata", a declarat Thomas R. Frieden, comisarul
responsabil cu sanatatea publica.
Aceasta practica este numita in ebraica "metzitzah b'peh" si consta
in indepartarea pielii preputului copilului, ritualul fiind
indeplinit de o persoana numita "mohel" care suge sangele de pe rana
pentru a o curata. In urma acestei metode 3 baieti (dintre care unul
a murit), circumcisi de acelasi "mohel" s-au contaminat cu herpes,
care desi pentru adulti e inofensiv, cand vine vorba de copii, viata
lor poate fi pusa in pericol.

Din luna februarie "mohel-ul" Yitzchok Fischer de 57 de ani a primit
interdictia de a mai practica circumcizia rituala pe raza New
Yorkului, pana la sfarsitul anchetei incepute de autoritati.
Presiunile venite din partea liderilor comunitatii evreiesti au dat
roade si primarul Michael R. Bloomberg, impreuna cu oficiali ai
departamentului pentru sanatate publica, s-au intalnit cu acestia in
data de 11 august. A doua zi primarul a citit la radio un text
impaciuitor: "vom investiga acest caz si ne vom asigura ca nimeni nu
va avea de suferit. Nu e treaba guvernului sa spuna oamenilor cum sa
isi practice religia".
Absortia orala a sangelui este o practica veche de secole si este
mentionata si in Talmud, cartea sfanta a iudaismului. Aceasta metoda
a devenit contestata inca din secolul al XIX-lea, chiar in sanul
comunitatilor evreiesti, ea fiind abandonata de multe persoane
apartinand cultului mozaic. Dr. Frieden isi exprima speranta ca tot
mai multi rabini vor recomanda absortia sangelui cu ajutorul uni tub,
metoda alternativa aprobata deja de Consilul Rabinic din America.
Totusi evreii traditionalisti considera absortia orala a sangelui ca
fiind o lege divina. "Evreii traditionalisti vor continua sa practice
aceasta metoda care este veche de 5 000 de ani", a declarat Rabinul
David Niederman de la organizatia "United Jewish Organization in
Williamsburg", dupa intalnirea cu primarul Bloomberg. Este estimat ca
aceasta practica este efectuata in 2 000 de cazuri anual in orasul
New York.

http://ro.novopress.info
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

BREVIAR

Mesaj Scris de Admin la data de 17.04.06 14:45

BREVIAR
CONGRESUL EVREIESC EUROPEAN CERE INCHIDEREA UNUI POST DE RADIO CATOLIC
Congresul Evreiesc European (CEE) a cerut guvernului polonez sa inceapa urmarirea penala impotriva popularului post de radio polonez catolic Radio Maryja care a facut in cateva randuri remarci catalogate de CEE drept antisemite, informeaza AFP. “Cerem guvernului polonez sa adopte o pozitie ferma impotriva Radio Maryja, aplicand legile si conventiile europene impotriva incitarii la ura pe care Polonia le-a semnat, si sa urmareasca in justitie conducerea radioului si pe colaboratorul sau Stanislaw Michalkiewicz”, se arata intr-un comunicat al CEE.
Intr-un comentariu difuzat la sfarsitul lunii martie, redactorul Stanislaw Michalkiewicz a afirmat ca “evreii umilesc Polonia in arena internationala cerandu-i bani” pentru bunurile lasate in aceasta tara, acuzandu-i de hotie si utilizand termeni injuriosi la adresa lor. Acest incident a determinat Vaticanul sa ceara Bisericii poloneze sa intervina cu fermitate impotriva radioului, foarte popular si sustinut de un numar de preoti si episcopi polonezi.
Guvernul conservator al lui Kazimierz Marcinkiewicz, sprijinit intens la alegerile de anul trecut de Radio Maryja, s-a multumit sa comenteze ca “cei ofensati se pot adresa organelor in drept”.

STRAINII PARASESC DANEMARCA
Pentru prima oara in ultimii 25 de ani, rezidentii straini parasesc Danemarca depasindu-i numeric pe noii imigranti. Conform statisticilor la nivel national, 5 298 de cetateni straini au parasit Danemarca in timp ce 4 983 s-au stabilit in aceasta tara. Majoritatea celor care au parasit tara nordica erau imigranti din tarile vestice, informeaza cotidianul Jyllands–Posten. Cei mai multi sunt de origine americana, aproape 600 de persoane parasind tara in prima jumatate a anului 2005, in comparatie cu doar 200 in aceeasi perioada a anului trecut. Numarul imigrantilor somalezi a scazut si el pentru a zecea oara la rand.
Deputatul Morten Ostergaard, care este si purtatorul de cuvand al Guvernului pentru problema imigratiei, a declarat ca aceste cifre sunt rezultatul direct al politicii stricte in legatura cu imigratia adoptate de Danemarca. „Nu numai ca sunt tot mai putini cei care vin, dar multi pleaca din tara noastra”. Purtatorul de cuvand al Partidului Popular Danez, Jesper Langballe, a afirmat ca politica dura fata de imigratie este necesara pentru a restrictiona imigrantii din tarile non-vestice. „Este totusi regretabil ca ii pierdem si pe americanii si pe vest-europenii, care ar putea contribui pozitiv la dezvoltarea societatii noastre. Nu ei sunt aceia care ne creaza probleme ci musulmanii”, a mai adaugat acesta. Si ministrul integrarii, Rikke Hvilshoj, a spus ca nu gaseste statisticile ca fiind surprinzatoare, avand in vedere politica guvernamentala in priviinta imigratiei.
Cifrele arata ca numarul total al imigrantilor straini si al descendentilor acestora a scazut in perioada aprilie – iulie, deoarece tot mai putini cetateni vestici s-au mutat in Danemarca. Totusi, numarul imigrantilor si al descendentilor acestora din tari non-vestice a crescut cu 1 100 de persoane in aceeasi perioada. (Copenhagen Post, preluat de www.danemarca.dk)
FEDERATIA GERMANA DE FOTBAL ISI ASUMA…”TRECUTUL NAZIST”
Theo Zwanziger, presedintele Federatiei Germane de Fotbal (DFB), a vorbit in cadrul unui simpozion desfasurat la Bad Boll (sud-vestul Germaniei) intitulat “Fotbalul sub semnul zvasticii” despre investigatiile DFB privitoare la trecutul nazist al acesteia. Subiect ramas mult timp tabu, atitudinea conducatorilor germani sub regimul lui Adolf Hitler a facut multi ani obiectul unor studii aprofundate comandate de DFB.
Istoricul Nils Havemann a publicat, in septembrie 2005, un studiu intitulat “Fotbalul sub semnul zvasticii. DFB intre sport, politica si comert”. “Acest studiu a aratat amploarea influentei dictaturii naziste, iar acum este de datoria noastra sa explicam acest lucru si sa mergem mai departe”, a precizat presedintele DFB.



http://ro.altermedia.info/international/breviar-20_3811.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

DIASPORA EVREIASCA

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.06 22:32

KHAZARII - AL TREISPREZECELEA TRIB
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/khazarii-al-treisprezecelea-trib_2525.html

“În Khazaria, oile, mierea și evreii se află din belșug” (Muqaddasi, “Descriptio imperii moslemici”, sec al X-lea)
N. Grigorescu
ISTORIA EUROPEI și a lumii nu poate fi înțeleasă, în adevărata ei semnificație, fără cunoașterea profundă a istoriei poporului evreiesc, istorie bazată pe o religie “națională” exclusivă, care a servit și care constituie premisele religiei creștine și islamice. Aceste două religii au o oarecare coloratură politică, unificatoare, de apropiere, dar într-o măsură incomparabil mai mică decât religia mozaică, coagulată pe plan mondial și caracterizată printr-o solidaritate exemplară. În general, religia nu schimbă etnia. Dominația politică îndelungată poate să ducă la formarea unei noi etnii. O religie adoptată voluntar, deci nu impusă prin forță, nu poate să ducă la asemenea rezultate. Probă sunt națiunile europene și islamice care s-au războit adesea între ele.
Religia mozaică înfățișează o permanentă comemorare și exaltare a unui popor alcătuit din 12 triburi (Simeon, Iuda, Beniamin, Ruben, Gad, Dan, Efraim, Manase, Isahab, Zebulon, Așer, Naftali) care au plecat din regiunea mesopotamică a centrului Ur, s-au deplasat în țara hitiților (Asia mică) apoi au ajuns în Egipt de unde au emigrat mai apoi în Palestina, unde s-au organizat în două regate: Iuda și Israel. După includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiți s-au întins în tot Imperiul, mai ales după distrugerea templului de la Ierusalim.
Puțini mai sunt azi evreii semiți împrăștiați în lume, cum ar fi sefarzii din Spania. Diferite alte popoare au adoptat religia mozaică. Între acestea, cel mai importat sunt khazarii, turcomani din stepele scititce, care și-au ales acestă religie în anul 740 a.d. cu toate că nu aveau nimic în comun cu poporul semit. Statisticile arată că astăzi, majoritatea preponderentă a celor 15-20 milioane de evrei din lume sunt de origine khazară, numiți Askenazi. Alungați de năvălitori, ei au împânzit Europa și America, unde au o bună situație materială și o mare influență politică. Această situație se datorește organizării extraordinar de eficiente a bisericii și comunităților mozaice din lume, legate într-o federație mondială. Așadar, mozaismul este o societate formidabilă, demnă de toată admirația, cu o structură socio-politică mai puternică decât etnia și statul. Pe plan istoric, gloria khazară nu poate lipsi din istoria “ebraică” a fondatorului Moise, deși vine de la un popor de rasă diferită, care pe drept cuvânt poate fi calificat, așa cum a făcut-o Arthur Koestler, drept al 13-lea trib.



Din secolul al VII-lea până în secolul al X-lea d.Hr. granițele răsăritene ale Europei între Caucaz și Volga erau dominate de un stat evreiesc numi Imperiul khazarilor. Acest stat a jucat un rol important în istoria Europei medievale și deci și a celei moderne. Numai datorită puternicelor atacuri ale khazarilor care au respins ofensiva arabă spre Caucaz, Imperiul Bizantin a reușit să supraviețuiască, și odată cu el, civilizația creștină. Țara khazarilor – cu populație de origine turcă – ocupa o poziție strategică cheie la poarta dintre Marea Neagră și Marea Caspică unde se înfruntau marile puteri orientale. Ea servea drept tampon care să ocrotească Bizanțul de invaziile triburilor barbare din stepele nordice: bulgari, maghiari, pecenegi, vikingi (ruși) și în același timp, armatele khazarilor au stăvilit ofensiva arabă împiedicând cucerirea Europei orientale de către musulmani. Date fiind împrejurările, nu ne poate surprinde faptul că în 732 – după o victorie a khazarilor împotriva arabilor – viitorul împărat Constantin V s-a căsătorit cu o prințesă khazară. Fiul lor, ajuns împărat a fost cunoscut sub numele de Leon Khazarul.
Dar cine erau acești khazari remarcabili atât prin realizările lor, cât mai ales prin convertirea la mozaism? Descrierile care au ajuns până în zilele noastre sunt destul de puține și provin adesea din surse ostile. O cronică georgiană îi identifică pe khazari cu armiile lui Gog și Magog. Originea numelui „khazar” au făcut subiectul a numeroase speculații: foarte probabil, cuvântul provine de la rădăcina turcească gaz = ”a rătăci” și înseamnă pur și simplu „nomad”. Derivate ale numelui „khazar” par a fi cuvintele „cazac” și „husar”, ambele însemnând călăreț; de asemenea cuvântul german „ketzer”, care înseamnă evreu. Dacă aceste interpretări sunt corecte, ele par să demonstreze o dată în plus importanța acestui popor.
Câteva cronici persane și arabe ne oferă date interesante despre khazari. De pildă, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea trasează obârșia khazarilor până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se află într-o cronică siriană datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arată că ei fuseseră în centrul cu un veac înainte, fiind legați de huni. În anul 448, împăratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla și oratului Priscus. Acesta, pe lângă informațiile prețioase privind obiceiurile și datinile hunilor, a transmis și anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numește akațiri – foarte aproape de ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune că Împăratul bizantin a încercat să atragă de partea lui acest neam războinic, dar lacomul șef khazar nemulțumit de banii oferiți a preferat alianța cu hunii. Cronica lui Priscus confirmă ideea apariției khazarilor pe scena europeană pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.
Odată cu prăbușirea Imperiului hunilor, după moartea lui Attila, khazarii scăpați de sub dominație, au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei și Armeniei astfel că în cea de-a doua jumătate a secolului al VI-lea, au devenit forța dominantă printre triburile de la nord de Caucaz pe care le-au supus rând pe rând. Cea mai puternică rezistență au opus-o bulgarii, dar cum și ei au fost înfrânți: o parte dintre bulgari au migrat pe teritoriul Bulgariei de azi iar alții s-au deplasat spre nord-est și au rămas sub suzeranitatea khazarilor. Dar înainte de toate acestea, khazarii au fost dominați timp de un secol de o putere efemeră: regatul turcut. De la aceștia, khazarii au adoptat titlul conducătorului lor, cel de „Kagan”. De fapt, organizarea politică a khazarilor se aseamănă cu cea a japonezilor din perioada shogunilor: Regele khazarilor poartă titlul de „Mare Khagan”, dar puterea efectivă este deținută de locțiitorul acestuia, numit „Kagan Bek”. De la bun început, imperiul khazar a fost constituit dintr-un mozaic etnic eterogen – khazarii propriu-ziși fiind probabil o minoritate.
În anul 626, Împăratul Heraclie a încheiat prima alianță cu khazarii, pregătindu-și campania împotriva Persiei. Khazarii i-au furnizat acestuia 40000 de călăreți. În schimb, fiica Împăratului a fost promisă spre căsătorie Kaganului Ziebel, căsătorie care totuși nu a mai avut loc din cauza morții regelui khazar. La 20 de ani după Hegira, care a avut loc în anul 622, musulmanii cuceriseră deja Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul și asaltau Imperiul bizantin în chiar inima sa. Între anii 642 și 652, arabii au făcut incursiuni puternice în Khazaria, fiind respinși de fiecare dată; ultima oară în 652, într-o mare bătălie în care au pierit peste 4000 de arabi. Următorii 30 – 40 de ani a fost o perioadă de liniște. De mai multe ori (în anii 669, 673-678, 717-718) arabii au asediat Constantinopolul pe mare și pe uscat. Dacă ar fi reușit să împresoare orașul venind și din nord, soarta acestuia ar fi fost pecetluită. Între timp, khazarii și-au întărit puterea înspre Ucraina de azi. Războaiele arabo – khazare s-au reluat cu incursiuni de ambele părți.


Evenimentul cel mai important în istoria khazarilor, care a avut consecințele cele mai importante în viitor, a fost cel al convertirii acestora la mozaism în anul 740. Care a fost motivația acestui eveniment unic? Dacă raționăm din punctul de vedere al politicii puterii, lucrurile par să se clarifice. La începutul secolului al VII-lea lumea era polarizată între cele două puteri ce reprezentau creștinismul și islamismul: Imperiul Bizantin și Califatul arab. Imperiul khazar reprezenta o „a treia forță” care se dovedise pe potriva celorlalte două, atât ca adversar cât și ca aliat – dar el nu-și putea păstra independența dacă accepta fie creștinismul fie islamismul. Prima alegere l-ar fi subordonat automat Imperiului Bizantin iar cea de-a doua califului de la Bagdad. Atât bizantinii cât și arabii făcuseră eforturi pentru convertirea khazarilor, dar fără succes. În același timp, khazarii învățaseră că religia lor inițială (de tip animist) era primitivă în comparație cu marile religii monoteiste, dar și incapabilă să ofere conducătorilor autoritatea spirituală și juridică de care se bucurau împăratul și Califul. Ce altă soluție ar fi putut fi mai logică decât să îmbrățișeze un al treilea crez, care în plus reprezenta temelia venerabilă a creștinismului și islamismului? E totuși absurd să ne închipuim că acești oameni au adoptat peste noapte o religie ale cărei dogme nu le erau cunoscute. În realitate, khazarii îi cunoșteau bine datorită unui aflux de cel puțin un secol de emigranți veniți din Bizanț, în urma persecuțiilor religioase. La momentul convertirii, în Khazaria exista deja o comunitate evreiască importantă.
Împrejurările care au condus la convertire sunt învăluite în ceață, dar principalele izvoare arabe și ebraice au câteva elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab Masudi se spune că în vremea lui Harun al Rașid, împăratul bizantin i-a silit pe evrei să emigreze; acești evrei au sosit în țara khazarilor unde au găsit “un neam inteligent dar neînvățat căruia i-au oferit religia lor. Localnicii au socotit-o mai bună și au acceptat-o”. A doua relatare se află în “Cartea regatelor și drumurilor” de Al-Bakri (secolul XI). Cronicarul arab povestește astfel: Regele khazarilor, care fusese păgân, îmbrățișase creștinismul (de fapt, khazarii adoptaseră formal și pentru o scurtă perioadă 737-740 islamismul în urma unei înfrângeri din partea arabilor; autorul arab a vrut să-și menajeze cititorii).
Apoi, și-a dat seama că e fals și a vorbit cu dregătorii săi. Aceștia i-au spus că cei care sunt stăpâni pe cărțile sfinte sunt trei. Adună-i laolaltă, cere-le să-și apere credința, și apoi urmează-l pe acela care se va dovedi stăpân pe adevăr. Regele a trimis la creștini după un preot. La rege se afla un evreu, priceput la vorbă, care i-a pus întrebări preotului: “Ce zici de Moise și de Tora care i-a fost dezvăluită?” Și preotul a spus că “Moise e un prooroc și Tora grăiește adevărul”. Atunci evreul a spus: “Omul acesta a mărturisit adevărul crezului meu”. Iar regele l-a întrebat pe preot în ce crede și acesta a spus: “Eu zic să Iisus Hristos este fiul Mariei, este Cuvântul și a dezvăluit tainele în numele lui Dumnezeu.”. Și atunci evreul a spus regelui: “Omul acesta propovăduiește o dogmă pe care n-o cunosc, dar încuviințează spusele mele”. Preotul nu a mai avut ce replica. Atunci regele a trimis și după un musulman, dar evreul a năimit pe cineva să-l otrăvească. Astfel evreul a reușit să-l câștige la credința lui pe rege. (Fără îndoială, istoricii arabi au vrut să îndulcească amarul. Dacă învățatul musulman ar fi participat la dezbatere, ar fi căzut în aceiași capcană ca episcopul creștin, întrucât ambii acceptau adevărul Vechiului Testament.)
Principalul izvor evreiesc constă în așa-zisa “corespondență khazară”. E vorba de un schimb de scrisori, în ebraică, între Hasdai Ibn Saprut, evreul care era prim-ministrul Califatului Cordobei, și Iosif, regele khazarilor. Autenticitatea acestei corespondențe a format obiectul unei controverse, dar acum e acceptată de majoritatea istoricilor. Schimbul de scrisori a avut loc cândva între anii 954 și 961. Hasdai a auzit mai întâi de existența unui regat evreiesc independent de la niște negustori din Persia, dar inițial nu i-a crezut. Ulterior, bizantinii i-au confirmat relatarea negustorilor, adăugând numeroase amănunte și date referitoare la Regatul khazarilor și la regele de atunci – Iosif. Drept care Hasdai s-a hotărât să trimită soli cu o scrisoare la Iosif. Scrisoare conținea întrebări referitoare la organizarea statului khazar precum și întrebarea “căruia dintre cele 12 triburi în aparține poporul khazar?”
În răspunsul primit de la regele khazar, acesta oferă o relatare amănunțită a convertirii – poate chiar legendară, căci trecuseră deja 2 secole de la aceasta. Regele Iosif vorbește de strămoșul său Bulan, căruia i-a apărut în vis un înger care l-a îndemnat să se închine la singurul Dumnezeu adevărat. De asemenea, îngerul îi cere să clădească un lăcaș de închinăciune în care să poate sălășlui Atotputernicul, sfătuind-ul să atace Armenia pentru a face rost de aurul și argintul necesar. După aceste fapte de arme (invadarea Armeniei) faima regelui s-a răspândit în toate țările. Împăratul bizantin și califul musulmanilor au trimis solii cu daruri de preț și cu oameni învățați care să-l facă să treacă la credința lor. Dar regele Bulan a trimis și după un evreu învățat și i-a pus laolaltă pe aceștia să-și apere credințele lor. Iată dar încă o dată o masă rotundă a clericilor – cu diferența că musulmanul nu a fost otrăvit pe drum. Tiparul dezbaterii este același: după discuții lungi și inutile, regele amână întâlnirea cu trei zile, apoi îi cheamă pe oponenți separat. Îl întreabă pe creștin care dintre celelalte două religii sunt mai aproape de adevăr, iar acesta spune că cea a evreilor. Din partea musulmanului primește același răspuns.
Din răspunsul regelui Iosif mai aflăm și o genealogie a poporului său. Deși se dovedește a fi un naționalist evreu feroce, el nu pretinde – ceea ce ar fi fost imposibil să susțină – că neamul său ar fi de origine semitică. El îi urmărește ascendența nu până la Sem ci până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis până la strănepotul lui Iafet, Togarma – pe care îl consideră strămoșul tuturor triburilor turcice. Iosif afirmă că Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstuși, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trăsătura caracteristică a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu tradiția tribală turcică. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia că iudaizarea khazarilor s-a făcut în mai multe etape: inițial, aceștia au adoptat o formă primitivă de iudaism, întemeiată numai pe Biblie și excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo două generații să accepte iudaismul talmudic. Dealtfel, karaiții – o sectă iudaică care nu accepta Talmudul – a supraviețuit în Khazaria până în vremurile moderne.
După o perioadă de liniște și înflorire, asupra khazarilor s-a dezlănțuit un nou pericol: vikingii – varegii. Acești navigatori îndrăzneți înaintau spre sud pe mare și pe râuri, purtând războaie de pradă. Timp de peste un secol și jumătate, acordurile comerciale și războiale au alternat. Foarte încet, scandinavii și-au schimbat caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supușii și vasalii lor și adoptând în cele din urmă credința creștin-ortodoxă. La sfârșitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus. Dealtfel, khazarii au exercitat o oarecare influență asupra varegilor. Acest lucru ni-l arată și faptul că primii conducători varegi de la Novgorod au adoptat titlul de “kagan”. Totodată, în orașul khazar Itil exista o colonie importantă de varegi, în timp ce în Kiev era și o comunitate de evrei khazari. În ce privește orașul Kiev, acesta a fost inițial sub suzeranitate khazară, dar a trecut mai apoi în stăpânirea varegilor. Kievul avea să devină leagănul primului stat al rușilor.


Un alt popor cu care khazarii au avut legături strânse au fost maghiarii. Aceștia au fost aliații khazarilor încă de la apariția Imperiului khazar. Maghiarii – stabiliți pe Don – au avut rolul de a-i ajuta pe khazari să stăvilească înaintarea varegilor spre sud-est. Relațiile dintre khazari și maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiară, în al doilea rând, mai multe triburi khazare – revoltate împotriva conducătorilor – s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau încă atât maghiara cât și khazara. Dealtfel, limba maghiară a preluat numeroase cuvinte de origine khazară. Și după stabilirea maghiarilor în Panonia, legăturile cu Khazaria au continuat, mulți evrei khazari fiind primiți în Ungaria.
Odată cu creșterea puterii rusești, și mai ales după convertirea rușilor la creștinism, legăturile dintre Constantinopol și Khazaria s-au deteriorat. Simptomatică pentru această atitudine a fost predarea Chersonului către ruși. În anul 965, khazarii au suferit o înfrângere gravă din partea rușilor, pierzându-și imperiul. Totuși ei și-au păstrat independența – dar în niște granițe mai restrânse – și credința. Jertfirea alianței cu khazarii s-a dovedit în cele din urmă a fi un act de miopie politică pentru Bizanț. Khazarii izbutiseră să țină piept valurilor de năvălitori turci și arabi, protejând astfel Imperiul Bizantin. Rușii însă nu reprezentau însă un pericol pentru războinicii nomazi ai stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii rusești s-au deplasat spre nord iar Kievul a intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au năvălit popoarele turcice, care s-au instalat în Anatolia, după marea bătălie de la Manzikert.
Este interesant să vedem cu erau receptați khazarii de către popoarele cu care s-au învecinat. În Cronica rusească se vorbește despre “țara evreilor” care înfruntau armatele cnejilor ruși. Se vorbește de asemenea despre un evreu uriaș care a venit cu o armată până în stepele Țețar sub muntele Sorocin (nu se știe locul acestor toponime) si numai vitejia generalului Vladimir i-a salvat pe ruși. De asemenea, printre evreii occidentali circulau povești privind un regat al “evreilor roșii”, numiți astfel probabil din pricina pigmentației ușor mongole a multor khazari. Un alt fragment de folclor semilegendar l-a inspirat pe Benjamin Disraeli (politician și romancier englez) să scrie un roman istoric “Uimitoarea poveste a lui Alroy”. În secolul al-XII-lea s-a născut în Khazaria o mișcare mesianică ce și-a propus să înceapă o “cruciadă” evreiască pentru cucerirea Palestinei. Inițiatorul mișcării erau un evreu khazar pe nume Solomon ben Duji (sau Ruhi sau Roy). Acesta a trimis scrisori tuturor evreilor din țările înconjurătoare spunând că a sosit timpul ca Dumnezeu să-i adune la Ierusalim.
Peste 20 de ani, fiul lui Solomon ben Duji, pe nume Menahem și-a luat porecla David al-Roy și titlul de Mesia. El a reușit să adune o armată considerabilă – în care grosul îl constituia evrei khazari – și a izbutit să ocupe o fortăreață lângă Mosul. De aici spera să-și conducă armata spre Țara Sfântă. David a stârnit numeroase valuri, dar ierarhia rabinică din Bagdad a manifestat ostilitate față de mișcarea lui. David al-Roy a fost asasinat, iar mișcarea lui s-a destrămat curând. Conform unei teorii recente, steaua lui David – simbolul statului Israel – a început să fie un simbol național de la cruciada lui David al-Roy.
La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a căzut victimă marii invazii mongole declanșată de Ginghis Han. Chiar și atunci, a rezistat cu îndârjire până ce s-au predat toți vecinii săi. Dar atât înainte cât și după ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lăstare și ramificații în țările slave nesubjugate, contribuind astfel la făurirea marilor centre evreiești din Europa răsăriteană – și mai apoi Occidentală. Am amintit deja despre diaspora khazară din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus vorbește de trupe evreiești din cadrul armatei ungare, în anul 1154. Dealtfel, inițial Ungaria era bilingvă iar sistemul de conducere era inspirat din dualismul monarhic al khazarilor: țara era condusă de un rege și de un “gyula”, comandant al armatei. Acest sistem a durat până la sfârșitul secolului al X-lea când regele Ștefan a adoptat religia catolică și l-a învins pe un “gyula” răzvrătit care, evreu fiind, nu vroia să se creștineze. Acest episod a pus capăt dualismului monarhiei dar nu și influenței comunității khazaro-evreiești din Ungaria. Mult timp după creștinare, evreii dețineau funcții importante în regatul ungar. Pe lângă ocupația mongolă, ciuma neagră a grăbit migrația khazarilor spre vest. După cum am amintit, în Kiev a existat o comunitate khazară. În Ucraina și Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau de la “jid” (evreu) – Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska etc. Toponime asemănătoare se găsesc și în Munții Carpați și Tatra precum și în Austria. În timp ce majoritatea evreilor khazari au emigrat spre apus, unele grupuri au rămas acolo unde erau, în Crimeea și Caucaz, formând enclave evreiești ce au supraviețuit până în epoca modernă.
Foarte mulți dintre khazari au emigrat în Polonia și Lituania, la începutul existenței lor. Această politică a fost generată de atitudinea occidentală a conducătorilor polonezi care doreau să-și modernizeze țara (în afară de evrei, au fost acceptați foarte mulți emigranți germani). În Carta acordată de Boleslav în 1264, evreii aveau dreptul să-și țină propriile școli, sinagogi și judecătorii; puteau deține proprietăți funciare și de practica orice comerț doreau. În timpul domniei regelui Ștefan Bathori (1575-1586), evreii aveau dreptul la un parlament propriu și de a percepe impozite de la coreligionarii lor.
Pentru a înțelege importanța comunității khazaro-evreiască din Polonia și situația ei privilegiată, următorul fapt este concludent: În a doua jumătate a secolului al XIII. papa Clement IV adresează o encliclă unui prinț polonez în care deplânge faptul că în mai multe orașe poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase și mai frumos împodobite. În legătură cu numărul evreilor, istoricii moderni apreciază că aceștia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în același timp, numărul total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par să indice că în cursul evului mediu, majoritatea credincioșilor mozaici erau khazari. Aceștia au constituit baza comunităților ebraice din Rusia, Polonia, Lituania, Ungaria, România, unde au întemeiat acea comunitate evreiască care a devenit majoritatea dominantă a evreimii mondiale de azi. Chiar dacă aceste comunități au primit emigranți și din alte regiuni, elementul khazar a rămas majoritar. Această teorie, sprijinită de dovezi puternice, ar merita o discuție mai serioasă. Din păcate, ea este omisă – fie din neștiință, fie dintr-un anumit orgoliu “semitic”.
Mulți istorici au încercat să subestimeze contribuția khazarilor la istoria evreiască, considerând că evreii din Europa de Est au imigrat la un moment dat din Occident. Spre sfârșitul primului mileniu, cele mai însemnate așezări evreiești erau în Spania maură (evreii sefarzi, care, după cum am văzut erau tratați cu toleranță de către mauri) Franța și Renania. Unele comunități existau încă de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în Anglia, fiind invitați de Wilhelm Cuceritorul care avea nevoie de capitalul lor (în 1290 urmau să fie expulzați). În toate aceste cazuri (exceptând Spania) este vorba de comunități relativ mici ca număr, care în plus au fost decimate în urma persecuțiilor religoase. Concepția tradițională privind emigrația evreilor germani spre Polonia este o simplă legendă – sau mai bine zis o ipoteză ad-hoc inventată de cei care nu cunoșteau istoria khazară. Nu există nici un fel de dovezi privind un asemenea exod. De fapt, spre sfârșitul secolului al XIV-lea, practic nu mai existau evrei în Franța și Germania (în orice caz, un număr infim).
Evreii care au întemeiat comunitățile moderne din Anglia, Franța și Olanda erau de altă origine: evrei sefarzi siliți să fugă din Spania în urma persecuțiilor religioase de după reconquistă. Alte dovezi împotriva presupusei origini germane a evreimii răsăritene le oferă structura idișului, limbajul popular al maselor evreiești. Idișul e un amestec curios de ebraică, germană medievală și elemente slavone și se scrie cu litere ebraice. La prima vedere, cantitatea mare de împrumuturi germane din idiș pare să contrazică teza privind originea khazară a evreimii răsăritene. Dar lucrurile stau tocmai dimpotrivă. În primul rând, nici o componentă lingvistică provenind din Germania apuseană nu se găsește în idiș. Componenta germană care a intrat în idiș este de origine germană răsăriteană. Să ne amintim de puternica prezență a emigranților germani în Polonia și lucrurile se vor clarifica. Numai germanii erau mai influenți decât evreii din punct de vedere economic și cultural. Nu e greu de înțeles de ce imigranții khazari au fost siliți să învețe nemțește dacă vroiau să răzbată în viață: limba germană era o necesitate fundamentală în orice contact cu orașele.
O explicație complementară e și imigrația redusă a unor elemente evreiești din Germania, dar care prin superioritatea lor culturală, au avut o influen ță importantă asupra coreligionarilor lor din răsărit. Caracteristic e și faptul că singura secțiune a evreilor khazari care nu au acceptat idișul a fost secta karaiților – dar aceasta era doar excepția, nu regula.
În concluzie. Evreii din prezent se împart în două categorii: sefarzi și așkenazi. Sefarzii descind din evreii care trăiseră în antichitate în Spania până când au fost expulzați de acolo și s-au instalat în țările mediteraneene și mai puțin în Occident. Ei vorbeau un dialect hispano-ebraic, numit “ladino” și și-au păstrat propriile tradiții și mituri. Numărul lor este estimat la circa 500000. În același timp, evreii așkenazi – de origine khazară – numără circa 11 milioane. (Ca un amănunt picant, să pomenim faptul că Așkenaz se numea un frate al lui Togarma pe care, după cum spunea Iosif al khazarilor, aceștia îl revendicau drept strămoșul lor.) Termenul de “antisemitism” este așadar fără noimă, consituind o concepție falsă împărtășită atât de evrei, cât și de cei care i-au persecutat.
Povestea imperiului khazar, prezentată mai sus, începe să apară ca “cea mai cruntă farsă pe care a pus-o la cale istoria” (Arthur Koestler).


Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.07.11 17:41, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: DIASPORA EVREIASCA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 5 din 5 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum