Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» Forumul lui NANU ....redivivus !
Scris de Nemo 26.01.17 15:49

» CRONOLOGIA PRINCIPALELOR MĂSURI ANTIEVREIEȘTI ÎN ROMÂNIA
Scris de Admin 18.01.17 20:22

» Adio întemeietorului forumului si o privire spre viitor...
Scris de Admin 17.01.17 21:20

» Pogromul de la București; noi dezvaluiri- ADRIAN CIOFLANCA
Scris de Admin 17.01.17 18:42

» Uli Valureanu
Scris de Admin 17.01.17 10:11

» Nemo's corner - - amestecate
Scris de Nemo 31.12.16 19:06

» O VESTE TRISTA
Scris de anita47 13.12.15 21:27

» AUTO[3=====]
Scris de Admin 24.11.15 16:23

» CASA&GRADINA[3=====]
Scris de Admin 24.11.15 13:56

» CULINARE[4=====]
Scris de Admin 24.11.15 13:41


Ungaria

Pagina 3 din 4 Inapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.06 8:05

Rezumarea primului mesaj :

Ungaria: despăgubiri pentru persecuțiile din 1940-1944

Câteva mii de persoane din Transilvania de
Nord, teritoriu atribuit între 1940-1944 prin Dictatul de la Viena
Ungariei, sau descendenții lor, vor beneficia de redeschiderea
acțiunilor de reparare a suferințelor și pagubelor pricinuite de
autoritățile ungare în timpul celui de-al doilea Război Mondial.


Guvernul de la Budapesta a adoptat printr-o ordonanță instrucțiunile de aplicare ale legii numărul 57 din 2006.
Aceasta
redeschide acțiunile de despăgubire a persoanelor care, din motive
politice, au fost private de viață sau libertate de autorități după
1938.
Depunerea cererilor - până la 31 iulie
Formularele
pentru depunerea cererilor pot fi obținute de la birourile
autorităților judiciare din Budapesta sau din orașele reședințe de
județ și de la reprezentanțele diplomatice ale Ungariei. Cererile
trebuie să fie depuse cel târziu până la 31 iulie.
Noua
lege ține cont de faptul că numai în Ungaria peste 85.000 de persoane
nu au beneficiat de despăgubiri datorită unei neglijențe personale sau
din cauză că nu aveau încă la dispoziție în 1992 actele și documentele
necesare.
Peste 100.000 de persoane vor beneficia de despăgubiri
Luând
în considerare și teritoriile ocupate, se estimează că numărul
persoanelor care vor beneficia de prevederile acestei legi depășește cu
mult cifra de 100.000.
Posibilitatea
obținerii unei despăgubiri o au acele persoane ale căror rude apropiate
și-au pierdut viața din cauza abuzurilor comise de autoritățile ungare
sau au murit în timpul deportării precum și în situația în care
solicitantul a fost încorporat într-un detașament de muncă în timul
celui de-al doilea Război Mondial.
Pentru
compensarea pierderii vieții se acordă 400.000 de forinți, sumă egală
cu aproape 5400 de lei noi, care va fi împărțită în mod egal între
moștenitori.
Persoanele trimise la muncă forțată pot alege între o rentă viageră sau bilete de despăgubire recunoscute de bursa de valori.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/03/060330_despagubiri_ungaria.shtml


Ultima editare efectuata de catre Admin in 31.01.15 21:56, editata de 3 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


http://www.badpolitics.ro/cine-i-a-trimis-la-auschwitz-pe-ce

Mesaj Scris de Admin la data de 02.01.12 19:02

http://www.badpolitics.ro/cine-i-a-trimis-la-auschwitz-pe-cei-460-000-de-evrei-din-ungaria/

Ani de zile am stiut si eu, ca toata lumea, ca ungurii, in comparatie cu romanii, sunt cei care si-au trimis la Auschwitz, la moarte adica, compatriotii evrei. Sute de mii de evrei din Ungaria, in 1944, au luat calea ferata a lagarelor de exterminare, de unde foarte putini s-au mai intors. Cazul este bine cunoscut si mult discutat. Eu insumi, in mai multe ocazii, am scris pe aceasta tema, mergand pe linia istoriografiei „oficiale” din Romania de dinainte de 1990: in timp ce evreii din Romania s-au salvat aproape in intregime, evreii din Ungaria au fost supusi unui regim de exterminare de o duritate unica. Insusi Winston Churchill a vorbit de acest moment din istoria Ungariei ca despre „crima cea mai abjecta din istoria omenirii”! Acesta a fost si titlul unui capitol din cartea mea intitulata Transilvania – Invincibile Argumentum, publicata in 1991, dar scrisa mult inainte de 1990. Am reluat acest titlu de capitol si in cartea Protocoalele Kogaionului, publicata in 2004, dar de data asta pentru a ma dezice de ce scrisesem mai inainte pe acest subiect! Si o mai fac o data afirmand ca principalii, marii vinovati pentru tragedia evreilor din Ungaria anului 1944 nu sunt ungurii, autoritatile unguresti! Nici macar germanii, as putea zice!… Ci evreii!

Am constatat insa, dupa sapte ani de la publicarea Protocoalelor mele, ca ipoteza mea nu a ajuns la cunostinta vreunui maghiar, a vreunui ungur. Vina este in primul rand a mea, niciodata n-am stiut „sa-mi vand marfa”! Revin acum, din mai multe considerente, unul fiind si acela de a le oferi tinerilor hocheisti secui din echipa Romaniei un motiv in plus ca sa fie mandri ca sunt maghiari, si nu, Doamne, fereste!, romani…

Dupa cum se stie, dupa 1990 romanii s-au trezit acuzati si ei de holocaust! Acuzatie adusa de o serie de autori evrei, a caror profesie era destul de incerta. Au devenit peste noapte specialisti in holocaustul din Romania… Subsemnatul, m-am considerat destul de informat asupra subiectului ca sa raspund acuzatiilor. Vrand-nevrand, daca am intrat in hora, a trebuit sa joc pana la capat, adica sa ma informez in continuare si sa dau seama de cele aflate. Asa am ajuns sa aflu si despre bine cunoscuta vinovatie ungureasca cat este de neintemeiata! Repet: neintemeiata! Ci inventata sau, in cel mai bun (sau rau!) caz, exagerata!

Si precizez: soarta evreilor din Ungaria, trimisi la Auschwitz, nu s-a decis intr-o sedinta a guvernului ungar sau a parlamentului din Budapesta. Nici macar intr-un conclav nazist, german! Ci s-a decis in urma unei initiative evreiesti, a unei decizii luate la cel mai inalt nivel: Comitetul de Salvare al Agentiei Evreiesti!

Pornesc de la datele oferite de Roger Garaudy, in cunoscuta sa lucrare Procesul sionismului israelian, editia romaneasca. Aceasta lucrare nu a fost pana acum de nimeni contestata in privinta acuratetei informatiilor. Roger Garaudy, bine cunoscut ca om de stanga, de atitudini democratice, liber de orice inregimentare, a fost criticat de unii pentru tenta, zic unii acestia, tenta anti-semita a ultimelor sale carti. Dar nimeni nu i-a putut reprosa ca pune in circulatie informatii false sau denaturate. Noi preluam de la Roger Garaudy numai informatiile, care, la randul lor, in chestiunea care ne intereseaza, sunt cam toate provenite de la autori sau institutii evreiesti.

Citez in continuare din Protocoalele Kogaionului, p. 77-79
„Aflam de la Roger Garaudy ca nu era destul sa fii evreu ca sa fii primit in Palestina, in țara stramosilor tai. Trebuia sa fii un evreu de calitate, facut dintr-un „material uman“ superior. Evreii erau admisi in Palestina „cu condiția sa nu se dovedeasca prin nimic o povara pentru țara“, adica pentru Israelul viitor (p. 47). Inca din 1935, un important lider sionist Ytzhak Gruenbaum, avertiza ca „trebuie sa avem autorizația de a alege pentru imigrare refugiații care merita (s.n.) si, de asemenea, sa avem permisiunea de a nu-i accepta pe toți“ (ibidem). Se pare ca procentul evreilor din Europa ocupata de Hitler care „nu meritau“ sa calce in Țara Sfanta se ridica la circa 90%!

Chestiunea evreilor alungați din Europa ocupata de nazisti si pe care sionistii nu se grabeau sa-i accepte in Israel ține, se pare, de insasi doctrina sionista. Problema trebuia abordata „nu dintr-un punct de vedere filantropic, ci din punctul de vedere al nevo¬ilor țarii“ (ibidem). Alte texte sioniste doctrinare, inca si mai explicite, afirma un cinism si un pragmatism absolut inuman. Iata ce se putea citi in Memorandumul Comitetului de Salvare al Agenției Evreiesti din 1943: „Trebuie oare sa-i ajutam pe toți cei care au nevoi fara sa ținem cont de caracteristicile fiecaruia?

Nu ar trebui sa dam acestei acțiuni un caracter sionist național (s.n.) si sa incercam sa-i salvam cu prioritate pe cei care pot fi folositori pamantului Israelului si iudaismului? Stiu ca pare o cruzime sa pun problema in felul acesta, dar, din nefericire, trebuie sa stabilim clar ca daca suntem capabili sa salvam 10.000 de persoane din cele 50.000 care pot contribui la consolidarea țarii si la renasterea naționala sau un milion de evrei care vor deveni pentru noi o povara (s.n.), va trebui sa ne restrangem si sa-i salvam pe cei 10.000 care pot fi salvați – in pofida acuzațiilor si solicitarilor disperate ale milionului lasat la o parte“ (p. 47-48). Asadar, intre 10.000 de evrei utili si un milion de evrei incomozi, numai soarta celor utili ii interesa pe liderii sionisti. Cu ceilalți, un milion – sau sase milioane!, se putea intampla orice, paguba nu era pentru sionisti nici daca acesti evrei ar fi murit, eventual. Eventualitate care nu emoționa pe nici unul dintre liderii sionisti! Ba dimpotriva, se pare ca le convenea!

Textul de mai sus ne aduce aminte insa de ceea ce se petrecea cu evreii odata ajunsi la Auschwitz: erau si ei imparțiți in doua grupuri, „ținandu-se cont de caracteristicile fiecaruia“, exact dupa acelasi criteriu, al utilitații. Cine putea contribui la producția de razboi a Germaniei („la consolidarea țarii“) ramanea in viața. Ceilalți, o adevarata „povara“ si pentru nazisti, isi incheiau cat mai repede existența lor mediocra, de rebuturi umane, de indivizi sortiți esecului.

Mai consemnam faptul ca textul de mai sus, emis de o instituție, nu de mintea subrezita a unui individ fara inima, poarta in el un dispreț pentru ființa umana care nu s-a limitat declaratii, ci a avut consecințe extrem de concrete, de reale, afectand si deseori curmand viața a sute de mii de oameni, a milioane de evrei, daca iei in serios numarul de victime ale Holocaustului mediatizat de propagandistii suferinței evreiesti… Suntem obisnuiți ca un asemenea dispreț, atat de cinic, de dezinvolt, sa-l gasim in texte literare, de ficțiune, unde exagerarea unor atitudini si poziții are rol artistic, producand consecințe numai la acest nivel. Adica de data asta avem de-a face cu un text propriu-zis asasin, genocidar. Unde este solidaritatea atat de vestita dintre evrei? De ce n-a mai funcționat? Ca de solidaritate umana nici nu mai indraznim sa vorbim!…

Altminteri, textele sioniste despre existența a doua categorii de evrei marturisesc o „filosofie“ practica, a vieții, de un pragmatism fara precedent in istorie, care lasa fara glas orice om normal, evreu sau crestin: „O salvare pur filantropica, precum cea a evreilor din Germania (…) nu poate decat sa cauzeze necazuri perspectivelor sioniste, mai ales ca sansele sunt cu atat mai limitate cu cat dezastrul este mai mare. Putem sa acționam in favoarea evreilor germani atata vreme cat acest lucru reprezinta un avantaj, atata vreme cat acestia isi aduc in Palestina bunurile (s.n.).

Refugiații actuali nu prezinta acest avantaj, deoarece sosesc cu mainile goale. Prin urmare, acestia nu au nimic de oferit Yichouvului (denumirea purtata de statul Israel inainte de a fi recunoscut in 1948 ca stat propriu-zis, de sine statator – n.n.) si nu putem sa ne asteptam decat la ceea ce am constatat deja la o mare parte a evreilor germani: o distanțare totala, adesea chiar o ostilitate fața de pamantul Israel; o atitudine nerespectuoasa fața de tot ce este evreiesc si ebraic, (…) o masa de oameni fara nici o legatura cu sionismul si total lipsiți de atasamentul național.“ (p. 48)”

Comentariul lui Roger Garaudy: „evocarea acestor texte arata intreaga diferența dintre iudaism, religie pe care o respect, si sionismul politic, naționalist si colonialist, pe care-l combat, la fel ca pe celelalte naționalisme. In plus, aceste texte dezvaluie impostura celor care astazi plang cadavrele victimelor pe care n-au vrut sa le salveze“ (p. 49).

Fraza de memorat: Impostura celor care astazi plang cadavrele victimelor pe care n-au vrut sa le salveze!
Evrei care n-au vrut sa salveze evrei, asadar!… De ce? Pentru ca sunt evrei saraci, „cu mainile goale”!….
Este din ce in ce mai clar: in timpul Razboiului al II-lea Mondial, liderii evreimii au conceput o selectie (artificiala!) printre evreii meniti sa populeze viitorul stat Israel. Meniti, practic, sa supravietuiasca razboiului. Evreii „programati” sa devina israeliti trebuia sa fie evrei de calitate! Evrei atasati sionismului, care respingeau ideea de asimilare cu populatia majoritara, acceptata tacit de tot mai multi evrei!

De partea cealalta, evreii saraci, evreii considerati de sionisti ca o „masa de oameni fara nicio legatura cu sionismul si total lipsiti de atasamentul national”, care aratau „o atitudine nerespectuoasa fata de tot ce este evreiesc si ebraic”. Motiv pentru care trebuiau exceptati de la salvare! Cumva, la un loc, toti acesti evrei „fara nicio legatura cu sionismul” au fost in numar de sase milioane?… Acele celebre sase milioane?!

Nota: Se iteste din cele de mai sus o ipoteza halucinanta, dar deloc absurda, ci decurgand logic din textele de doctrina sionista: holocaustul ca pedeapsa pentru evreii cu „atitudine nerespectuoasa fata de tot ce este evreiesc si ebraic”! Deocamdata semnalez aceasta ipoteza, o notez!, spre a o verifica cu alta ocazie, cu o documentatie potrivita… Poate vor face altii aceasta verificare! Altii mai priceputi, mai invatati!…

*
Care era pozitia evreilor din Ungaria din aceasta perspectiva pur sionista? Evreii din Ungaria erau bine cunoscuti ca evrei dispusi sa se asimileze sau chiar asimilati. Prin traditie, de pe vremea dualismului, majoritatea evreilor se declarau maghiari, indeosebi cu ocazia recensamintelor si a altor „probe” de loialitate. Risc sa afirm ca, probabil, putini au fost evreii din Ungaria care au parasit confortul in care traiau pentru a merge in Palestina, unde totul era de luat de la inceput! Oameni sunt si evreii! Popor de eroi si martiri nu a existat niciodata!… Numai doctrina sionista se pare ca tocmai asta a urmarit: sa-i selectioneze pentru viitorul Israel numai pe evreii dispusi sa se constituie intr-un popor de eroi si martiri…

Putem considera ca evreii din Ungaria nu prea intruneau simpatia si criteriile de sin-pathie ale sionismului, ale liderilor sionisti ai evreimii! Erau cumva considerati „o masa” de evrei ne-demni sa paseasca in Tara Sfinta?

Citez mai departe din Protocoalele Kogaionului, pag.77-79:
„Asadar, in nenumarate cazuri, evreii din Germania si, in general, evreii din toate țarile ocupate de nazisti, nu au fost decat „materialul uman“ din care intemeietorii sionisti ai Israelului au ales (doar este vorba de poporul ales!) care evrei sa supraviețuiasca imigrand in Palestina si care evrei, de calitate inferioara fiind, inutili si indezirabili, sa ramana la dispoziția autoritaților naziste. O spune limpede si marele sionist Ben Gurion, ramas in istorie ca primul sef al noului stat Israel: Minoritatea care putea fi salvata trebuia sa fie aleasa (s.n.) in funcție de nevoile proiectului sionist in Palestina“ (p. 44). Asadar, grija sionismului a fost sa salveze minoritatea de „eroi si martiri”, iar majoritatea, cele sase milioane, a lasat-o pe seama lagarelor de exterminare!

Nota bene: evreii sortiți de sionisti lagarelor naziste alcatuiau asadar majoritatea, deducție confirmata expressis verbis si in comentariul pe care Roger Garaudy il face in legatura cu cazul Rudolf Kastner, un evreu sionist judecat in anii ’50 pentru colaborare cu nazistii. In timpul procesului, Rudolf Kastner a fost acuzat ca „in acord cu reprezentanții sionisti (dintre care cei mai mulți erau ministri in timpul procesului), el negociase cu Eichmann eliberarea si emigrarea in Palestina a 1684 de evrei utili (sublinierea ii aparține lui Roger Garaudy) pentru construirea viitorului stat Israel, in schimbul carora ii va con¬vinge (s.n.) pe 460.000 de evrei unguri ca era vorba de un simplu transfer si nu de trimiterea in lagarul morții de la Auschwitz (s.n.). Judecatorul Halevi arata ca toate aceste crime fusesera comise cu acordul Agenției Evreiesti si al Congresului Evreiesc Mondial“ (p. 44).

Cumplita fraza: aceste crime fusesera comise cu acordul Agenției Evreiesti si al Congresului Evreiesc Mondial… Aceste crime… Adica asasinarea in cvasi-totalitate a evreimii din Ungaria s-a facut cu acordul, mai exact spus cu concursul Agentiei Evreiesti si al Congresului Mondial Evreiesc…

Si cateva intrebari lamuritoare:
a. Cei „1684 de evrei utili pentru construirea viitorului stat Israel“ erau probabil niste insi super-dotați, fiecare dintre ei un posibil candidat la premiul Nobel. Au aflat ei vreodata in ce condiții au fost eliberați din Germania si acceptați in Palestina?
b. S-a facut vreodata publica lista celor 1684?
c. Daca „trimiterea in lagarul morții de la Auschwitz“ a celor 460.000 s-a facut „cu acordul Agenției Evreiesti si al Congresului Mondial“, de ce sunt in continuare acuzați ungurii, statul ungar si maghiarimea in general, de asasinarea celor 460.000 de evrei unguri deportați in Germania in primavara lui 1944?

Sa mai precizam o data despre ce crima este vorba: in desfasurarea Holocaustului, deportarea evreilor din Ungaria a fost apreciata de Winston Churchill ca fiind „crima cea mai abjecta din istoria lumii“. De ani de zile aceasta crima este pusa pe seama autoritaților maghiare, a caror ravna si al caror exces de zel in evacuarea evreilor i-ar fi uluit si pe nemți. Roger Garaudy ne ofera mai intai amanuntul care anuleaza „meritul“ autoritaților maghiare: insisi evreii s-au grabit sa se imbarce in trenurile cu pricina deoarece primisera de la liderii sionisti toate asigurarile ca va fi vorba „de un simplu transfer“. Usurința cu care bieții evrei au crezut ca e vorba „de un simplu transfer“ probabil ca, in ochii liderilor sionisti, a constituit o dovada in plus ca toți cei 460.000 de evrei chiar erau de o calitate mediocra, perfect inutili, niste imbecili care isi meritau soarta de a fi trimisi ca vitele la taiere, intr-un cuvint – chiar ca erau nedemni sa calce in Țara Sfanta!…

Cu ani in urma, in diverse ocazii, am comentat cu avant aceasta „cea mai abjecta crima din istoria omenirii“, consi¬derand ca ea face cel mai bine diferența intre „bestialitatea comportamentului hunic, asiatic, al maghiarilor“ si omenia, toleranța, atat de tipic romaneasca… Se pare insa ca va trebui sa-mi retrag acele acuze, inclusiv comentariile. Mea culpa! Rau imi pare insa ca greseala mea nu a fost totala! Mi-ar fi facut placere sa-mi retrag acuzațiile si atat! Din pacate sunt in situația de a le retrage nu pentru ca aceste acuzații nu au temei, nu au substanța, nu corespund faptelor, ci doar pentru ca ele trebuie adresate altcuiva! Le mențin asadar, dar cu alta adresa, pe care mi-o impune Roger Garaudy: sionismul! Sionismul este vinovat de soarta celor 460.000 de evrei din Ungaria pe care nazistii, in acord cu liderii sionisti ai evreimii, i-au „transferat” in cuptoarele de la Auschwitz! Repet: nazistii, in acord cu liderii sionisti ai evreimii… Ba, cum spuneam mai sus, cu concursul acestor lideri sionisti!

Caci aceasta este acuzația teribila pe care Roger Garaudy o formuleaza: evreii sionisti sunt autorii celei mai abjecte crime din istoria omenirii! Repet: aprecierea ii aparține lui Winston Churchill. O crima careia i-au cazut victime 460.000 de evrei perfect nevinovați!
Sau, si mai clar spus: cea mai abjecta crima din istoria umanitații este o „afacere” eminamente evreiasca, avandu-i ca autori asasini pe evreii sionisti, iar ca victime pe evreii inutili…
Abjecția acestei crime este sporita de faptul ca dupa razboi evreii i-au acuzat pe unguri de savarsirea macelului… Abjecție totala. Nec plus ultra…”

Post scriptum 2011: Ma bucur sa le aduc la cunostinta maghiarilor din Ungaria si de oriunde ca pe umerii maghiarimii nu mai trebuie acceptata povara cumplitului genocid! E timpul ca maghiarii sa afle acest adevar! Si sa reactioneze in consecinta!
Dar si mai important este ca evreii insisi sa afle si ei adevarul! Si sa reactioneze si ei in consecinta acestui adevar!… Caci acesta este rostul adevarului!

Si o ultima intrebare: Eichman, autorul „transferului”, era cumva evreu, cum zic unii evrei?…

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Amintiri din vacanța de iarnă 1941/1942 de Andrea Ghita

Mesaj Scris de Admin la data de 01.01.12 19:00

Amintiri din vacanța de iarnă 1941/1942 de Andrea Ghita

Vacanța de Crăciun cu zburdălnicia fulgilor de nea, aroma cozonacilor și magia sărbătorilor se suprapune peste anotimpul copilăriei. Un răstimp luminos în care e aproape de neînchipuit să nu fi fost pace. Fragmentul, pe care l-am ales din romanul mamei mele, evocă bucuria primei vacanțe de iarnă, după trimestrul de rodaj la orfelinatul evreiesc Baron Hirsch din Budapesta, dar în fundal se ghicește războiul cu schimbările sale rău-prevestitoare

Sara Székely : În vacanța de iarnă, din nou acasă


Vacanța se apropia cu pași repezi și eram nerăbdătoare să aflu dacă mama îmi găsise vreun însoțitor, care să mă duc acasă, la Gheorgheni. Aveam doar 11 ani și nu mi s-ar fi permis să călătoresc singură, atât de departe. În sfârșit, într-o după amiază, Tanti Marița mi-a adus o scrisoare de la mama. Plicul nu era desfăcut, deși pedagogele deschideau scrisorile adresate fetițelor pentru a le citi și controla. Mie mi-au deschis doar prima scrisoare și apoi s-au lăsat păgubași pentru că nu reușeau să descifreze scrisul mamei. Numai eu puteam citi rândurile ei încâlcite, cu cuvintele legate între ele, întrucât eu o învățasem să scrie, cu câtva timp înainte de a ne fi despărțit. Scumpa de ea, se așezase să-mi scrie, după o zi întreagă de roboteală. Îmi dădea de veste că Béla și Edit, fiul și fiica doamnei Vágó, care învățau la Budapesta și erau cu vreo 8 – 10 ani mai în vârstă decât mine, i-au promis că mă vor duce acasă, la Gheorgheni, cu trenul. Cei doi tineri, care erau cu un grup de prieteni, m-au luat de la orfelinat și m-au instalat într-un vagon de clasa a III-a, iar apoi și-au ocupat locurile de la clasa II-a. Din când în când Béla sau Edit treceau pe la mine să vadă ce fac și mi-au adus și mâncare, deși eu le spusesem că primisem merinde de la orfelinat. Mă bucura grija lor și n-am vrut să-i îngrijorez spunându-le că întotdeauna mă simțeam rău în tren, îmi era greață și vomam. În vagonul meu călătoreau soldați care fumau mult, ceea ce-mi făcea și mai rău. Au deschis geamul, deși afară era ger, sperând că aerul proaspăt avea să-mi facă bine, dar degeaba, mi-a fost rău pe tot parcursul călătoriei. Între timp am aflat că trebuia să coborâm din tren, pentru că un tronson al căii ferate către Gheorgheni, rămăsese în partea cealaltă a noii granițe trasate după Diktatul de la Viena. De la gara Sărățel până la gara Reghin, pasagerii erau transportați cu autobuze, iar apoi puteam continua drumul cu un alt tren. La Sărățel am reușit, cu chiu cu vai, să mă sui în același autobuz cu Béla, Edit și prietenii lor. Majoritatea călătorilor avea multe bagaje, care abia încăpeau în autobuz. Eu n-aveam decât un rucsăcel. Fiecare zdruncinătură îmi întorcea stomacul pe dos, dar spre norocul meu drumul n-a fost prea lung, trenul a mai întârziat puțin și aerul rece și tare de pe peron, mi-a făcut bine.

Cu cât ne apropiam de Gheorgheni, cu atât deveneam mai emoționată întrebându-mă dacă avea să mă aștepte cineva la gară ? Mi-era tare dor de mămica mea, de care fusesem despărțită atât de multă vreme. Trenul a sosit în Gara Gheorgheni, la lăsatul serii. Locul îmi era bine cunoscut pentru că ani de zile, îndrum spre școală, treceam prin fața gării. Vara, împreună cu alți copii din colonia noastră, le vindeam călătorilor apă rece, cu cana. Unii își întindeau paharele prin fereastra vagonului și noi le turnam apă de izvor, adusă în ulcioare de lut. Călătorii ne aruncau în schimb câțiva bănuți. Unii nu ne plăteau, însă asta nu ne împiedica să ducem apă și strigând „Apă rece, apă proaspătă, cumpărați !”

Iată-mă revenind acasă. Mama stătea pe peron, de parcă nu s-ar fi mișcat din loc, de când plecasem, tot așteptându-mă…Deși peronul era slab luminat, m-a observat imediat. Din vagonul nostru au coborât puțini călători, însă mie mi s-a părut că a trecut o veșnicie până am ajuns la ușă și am coborât pe scara vagonului. Apoi m-am aruncat în brațele mamei, ca în poezia lui Petőfi…”Și am ajuns…și către mine/Mama zboară, iată…/ Și m-am prins de gâtu-i mut ca / de un pom o roadă/.” I-am așteptat să coboare pe Béla și Edit, iar mama le-a mulțumit că m-au adus de la Budapesta. Tinerii i-au promis că la sfârșitul vacanței, aveau să mă ducă înapoi la orfelinat.

Tot drumul către casă l-am făcut ținându-ne de mână. Mama lăsase arzând focul în sobă, lemnele trosneau și flăcările jucăușe încălzeau odaia. Câtă vreme fusesem la orfelinat, mama se mutase din colonia Darvas într-o altă casă, vizavi de colonia Rubin, ca să fie mai aproape de bunica și de mătușile Frida și Esti. Nu mai lucra la fabrică. Între timp, Tanti Horváth fusese arestată și condamnată împreună cu un grup de militanți de stânga, iar mama s-a angajat menajeră la familia lor. Pe masă, în cana mea albastră de tablă emailată, mă aștepta cafeaua cu lapte și felia de pâine unsă cu gem de măceșe. M-am spălat pe mâini și m-am apucat să mănânc . Pentru prima oară, mama nu m-a dojenit că vorbesc în timp ce mănânc, ci dimpotrivă, dorea să știe totul: cum mă simțeam la orfelinat, cum se purtau pedagogele cu noi, cât de departe era școala la care umblam și multe altele… O interesa chiar și faptul dacă fetițele din „țara mamă” își râdeau de mine că vorbeam cu accent secuiesc. Am încercat să-i răspund pe îndelete, însă m-a cotropit somnul. Mama a așternut patul cu duna călduroasă, de puf, și eu m-am cuibărit lângă ea. Dimineața când m-am trezit, mama plecase deja la lucru lăsându-mi pe masă micul dejun. Curând a sosit și bunica cu un pumn de alune de pădure și m-a supus unui tir de întrebări. Dorea să afle, în primul rând, dacă la orfelinatul nostru se gătea cușer, dacă n-am uitat să vorbesc în idiș, dacă mergeam la orele de religie dacă am învățat rugăciuni noi. Spera să nu le fi uitat pe cele învățate acasă. Am liniștit-o că mâncarea era cușer, că n-am uitat idișul, deși nu prea aveam cu cine să-l vorbesc acolo, că nu mergem la orele de religie ci le ținem la școală, cu un rabin tânăr. Că era obligatoriu să învățăm rugăciunile și literele ebraice. Bunica dădea din cap, parcă dând crezare și nu prea, celor istorisite de mine. Apoi, “Babi” a mea, s-a plâns că avea dureri puternice de cap și nu putea dormi din pricina tensiunii, dar spera totuși, s-o poată crește pe Ghitele. Ascultând-o pe bunica, îmi dădeam seama că la Budapesta, unde se vorbea numai ungurește, mă cam dezobișnuisem de idișul de acasă. Mi-am amintit că în vara lui 1940, când în locul leilor s-a trecut la banii ungurești, pengő și fillér, Bunica mă lua cu ea la prăvălia lui Udvari și mă punea să-i socotesc prețul cumpărăturilor în lei. Plătea numai după ce îi spuneam eu cât fac, în lei românești, cele cumpărate.

Mă simțeam foarte bine în vacanță. M-am întâlnit cu fostele colege de școală și copiii din vecini care mă descoseau despre Budapesta. Nu puteam să le spun prea multe pentru că, din păcate, eu cunoșteam doar orfelinatul, școala, parcul și câteva străzi învecinate. În ciuda gerului năprasnic ne bulgăream, ne dădeam cu săniile pe mormanul de rumeguș acoperit de nea și alunecam pe ghețușuri.

Și în familia noastră se schimbaseră unele lucruri. Mama mi-a povestit că una dintre surorile sale, Pepi, părăsise Gheorgheniul. Mătușa Pepi era diferită de mama și celelalte surori scunde, cu părul bălai și ochii verzi sau albaștri. Era înaltă, zvealtă, cu părul castaniu și ochii mari, căprui. Avea o voce minunată, fermecându-i pe toți care o ascultau cântând „A idișe mame”. Pepi lucra și locuia în colonia Gottlieb, într-o zonă destul de îndepărtată de noi. Acolo se îndrăgostise de Lőrincz Jenő care, spre mâhnirea familiei, nu era numai creștin ci și văduv. Mătușă-mea Pepi n-a ținut cont de părerea familiei ci s-a măritat și a plecat de la Gheorgheni, împreună cu soțul și cei doi copii ai acestuia, din prima căsătorie. Nimeni nu știa unde s-au stabilit.

În ultima dimineață a vacanței, mama m-a condus la gară și m-a dat în grija aceluiași Béla Vágó*, care mă adusese de la Budapesta. M-am despărțit de mama, cu inima grea, gândindu-mă că pentru un timp nu am să mă cuibăresc alături de ea în pat și nu mai puteam să-i sărut brațele albe, puternice, pe care se distingeau cele trei urme de vaccin, sub formă de monedă. Mâinile mamei erau aspre de muncă însă brațele ei aveau pielea fină, ca mătasea. Mi-am ocupat locul în vagon și am început să visez la vacanța de Pesah.

(traducerea din limba maghiară Andrea Ghiță)

*Bela Vago (1922 – 2008) renumit profesor în Israel, unul dintre cei mai importanți istoriografi ai Holocaustului din Europa central-est europeană (n.ed.)

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

De ce în Ungaria evreii nu doresc sa fie o minoritate? de Ev

Mesaj Scris de Admin la data de 09.10.11 22:07

De ce în Ungaria evreii nu doresc sa fie o minoritate? de Eva Galambos

În Ungaria, unde la 1 octombrie a început recensământul, există 13 minorități sau etnii recunoscute legal. Ele figurează pe foaia de recensământ, fiind introduse în plus alte grupări etnice noi ca arabii sau chinezii care trăiesc în număr mare în țară. Evreii nu se află nici printre cele 13 minorități și nici în altă categorie. De aceea, este foarte greu de stabilit care este numărul lor real (se afirmă că ar fi în jur de 100.000, dar este o aproximație). Doar în ceea ce privește religia, mozaismul se află printre cultele recunoscute, acolo pot să se declare cei care-i aparțin, dar a aparține de mozaism nu te obligă să te declari în mod automat evreu. Numărul celor ce își asumă religia mozaică este de câteva mii, departe de a reflecta adevărata pondere a evreilor unguri. Din punct de vedere organizatoric comunitățile evreiești de cult (sau o parte dintre ele) activează sub egida MAZSIHISZ, (Uniunea Comunităților Evreiești din Ungaria) , ea este reprezentantul oficial al evreilor în relațiile cu organismele de stat, dar – la ora actuală – este contestată de mulți, afirmându-se că nu reprezintă decât un mic procent. În ultimii ani, în Ungaria au apărut și organizații ale ortodoxismului unei linii mai dure, dar și ale curentului reformist la care aderă mai ales tineri.

Dar oare de ce nu se constituie evreii într-o minoritate? Cu ani în urmă, când atitudinile, manifestările antisemite din Ungaria nu erau atât de pronunțate ca astăzi și formațiunea “Jobbik” abia se organiza, având puțini aderenți, l-am întrebat pe președintele MAZSIHISZ, Péter Feldmájer, despre acest lucru.

I-am descris situația din România unde evreii sunt în același timp etnie și cult și avantajele acesteia, inclusiv faptul că are reprezentare parlamentară. Atunci mi-a răspuns cu este vorba de tradiție, că în general în Ungaria evreii nu s-au considerat etnie, ei erau maghiari, că nu vor să-și schimbe statutul, uitând cumva că guvernele interbelice și din perioada celui de-al doilea război mondial nu au ținut cont de opțiunea lor, supunându-i legilor rasiale și , în ultimă instanță, deportându-i la Auschwitz . Dar există și unii care ar dori acordarea statutului de minoritate pentru evrei, s-a format chiar un grup de inițiativă, erau necesare 1000 de semnături pentru a cere parlamentului fixarea pe ordinea de zi și dezbaterea problemei statutului evreilor. La prima vedere, mi s-a părut că nu e greu să se adune cele 1000 de semnături, dar m-am înșelat,., inițiativa nu s-a concretizat.

Acum, înainte de recensământ, tocmai MAZSIHISZ a cerut ca, deși nu există pe formular etnia evreiască, oamenii să se declare și unguri și evrei. Propunerea a fost respinsă, în primul rand oficial deoarece nu există opțiunea dublei etnii, dar nici evreii nu au agreat ideea. Firesc, acum explicația dată de mulți este mai plauzibilă, când are loc o intensificare a a manifestărilor antisemite în Ungaria, a te declara evreu nu este prea plăcut. Tot prin această logică se explică și respingerea reprezentării separate în parlament, împreună cu celelalte etnii, în condițiile în care după decenii de așteptări, va fi legiferată prezența unor deputați ai minorităților în parlament..Și această situație - argumentează unii - i-ar provoca pe antisemiți.

Sigur că forma ideală de a fi ales deputat este să faci parte dintr-un partid politic , ale cărui interese, platformă, ideologie să le reprezinți în parlament. În fond, în afara unei comunități pe bază de etnie, membrii unei minorități pot avea cele mai variate orientări politice. Dar acest obiectiv se poate realize numai dacă în programul partidului politic respectiv există un capitol dedicat chestiunilor minorităților sau dacă minoritățile se bucură de drepturi extinse și le sunt satisfăcute cerințele rezonabile care le asigură menținerea culturii proprii. Din păcate, cel puțin în zona noastră, suntem departe de situația ideală, iar în ce-i privește pe evrei, antisemitismul îi afectează din nou și chiar dacă un deputat evreu care reprezintă etnia, nu poate face mare lucru, el poate ridica problema în parlament, aduna susținători, vota rezoluții sau condamnări, nemaivorbind de alte aspecte comune comunităților evreiești din Europa centrală și de est. Așa că, cel puțin din punctul meu de vedere, nu înțeleg reticența atât a evreilor cât și a unor organizații evreiești, din Ungaria de a se constitui într-o minoritate oficial recunoscută. Poate au încredere că reprezentanți ai partidelor politice în care se află numeroși evrei, le vor susține cauza? Nu neg că nu au existat luări de poziții sau manifestări în acest sens. În urmă cu un an și jumătate a s-a organizat un marș cu prilejul Zilei Holocaustului din Ungaria, cu mii de participanți, printre care oameni politici din diferite partide. Dar aceasta a fost doar o picătură în mare. Poate totuși, o mai puternică reprezentare, deasupra diviziunilor dintre organizațiile evreiești, ar putea duce o activitate mai eficientă. Dar este o propunere venită de la cineva care nu trăiește în Ungaria și a da sfaturi din afară este lucrul cel mai ușor din lume.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Liber la cuvânt / Ungaria Mare și evreii

Mesaj Scris de Admin la data de 24.09.11 17:29

Liber la cuvânt / Ungaria Mare și evreii
Nu sunt antimaghiar, ci dimpotrivă, dar resping extremismul de orice fel. Nu doar noi avem ciudați, ci și ungurii, iar mulți dintre ei și-au făcut un țel din a denigra România, națiunea română. Unul dintre acești nefericiți este criticul literar Tompa Laszlo.

Acesta vine anual în Transilvania pentru a ține câteva cursuri, conferințe de istorie. Istorie revizionistă, evident. Își umple bateriile cu venin și vine să atâțe. Și ajunge cu o periodicitate de ceasornic, așa cum ne-am duce noi, an de an, la băi. Conferințele în sine sunt niște jalnice compilații de naționalism deșănțat, de ode aduse lui Horthy, de lacrimi după Transilvania și blesteme pentru Trianon. Nimic academic, simplă propagandă.

Nu-i nimic în mod special. M-am obișnuit cu astfel de dereglați, am scris despre ei încât aș putea să-mi dau doctoratul în ei. Altceva este periculos. Extremismul maghiar a fost încă de la origine unul cu o puternică conotație antisemită, după cum o demonstrează și istoricul Nagy- Talavera. Ei bine, acest sindrom revine în forță.

Auziți ce susține Tompa: “Să nu credem că acest proces a debutat în 1945, datează încă de atunci. A început era unei hegemonii evreiești, o dominație fără de pereche în istoria mondială, care a condus la fracturarea coloanei vertebrale a națiunii”.

Evident, pe lângă masoni, evreii sunt vinovați de toate. Delirul este total: “Românii trebuie să înțeleagă că nu maghiarii sunt dușmanii, ci sioniștii, cei care formează politicile naționale și internaționale. Ei sunt adevărații dușmani”. Cu astfel de idei, extremismul maghiar a deraiat total, s-a compromis definitiv.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Istoria se repetă Creșterea antisemitismului la Budapesta

Mesaj Scris de Admin la data de 12.09.11 21:50

Istoria se repetă Creșterea antisemitismului la Budapesta


Un cer limpede. Soare. Totuși, dimineața e rece. Iau pardesiul. Ministrul Diamandy a plecat la Viena cu misiunea de a restabili raporturile între Austria și noi. Îl însoțesc cîțiva ofițeri.

Ziarul „Pesti Elet“ (Viața Pestei) publică: „D-l Diamandy ar fi zis că nu vrea să facă rău jidanilor, fiindcă el însuși fiind jidan (iată ce va să zică să fii roșcat), nu poate fi antisemit. Ministrul, marchiz de Sainte Aulaire, a sosit azi dimineață. A rămas în tren pînă la ora 10, cînd s-au dus ofițerii români să-l salute. A dejunat la generalul Grazziani, comandantul misiunii franceze. Mîine, la dejunul de la comandamentul trupelor, la Gellert, mare banchet în cinstea lui. Circula zvonul că 50.000 de bolșevici se vor ridica îndată ce trupele române vor părăsi Budapesta.

În toată Ungaria, în comitatul Feher, în comitatul Vas, în Estul Ungariei se fac recrutări de soldați pentru armata albă. Se fac rechiziții, s-au luat toți caii; țăranii, singuri, vin să intre în armata albă, să pornească războiul sfînt contra... evreilor. Evreii se plîng, în presa lor, de pe acum, că nu e faptă creștinească să fie atacați așa... Că va fi ruina Ungariei dacă se ating de ei.

La Budapesta, peste tot locul se boicotează „jidanii“ (în termenul unguresc).

Cînd s-au înscris în școli elevii, „jidanii“ n-au fost primiți. Unele universități au pus agenți la poartă să împiedice jidanii de-a intra. Cehoslovacii, iugoslavii, cehii și ungurii se vor uni pentru a întinde comerțul pe Dunăre. Vor construi un canal între Dunăre și Tisa pentru a ușura comerțul, în vreme ce sîrbii vor construi altul pe Sava. Pentru exportarea grîului Ungariei. Aceste canale vor fi de mare folos. În Anglia, Consiliul Suprem al Comerțului a declarat că Budapesta va fi centrul navigației danubiene. Evreii sînt contra lui Friedrich.

S-a zis că sau ungurii trebuie să plece din Ungaria, sau evreii! Ori, cum sînt mai mulți unguri, „jidanii“ trebuie să fugă din țară. Aceasta spun ziarele ungurești pe ziua de azi. Seara, opereta la „Varosi Sinhaz“ (Teatrul orășenesc). Se cîntă „Lili Barono“ (Baroneasa Lili). Interpreta, Pechi Ersi (Elisabeta), foarte frumoasă, fină, grațioasă și plină de draci, atrage în fiecare seară o lume nebună. Se zice c-ar fi trăit cu ducele de Parma!

RADU COSMIN

(„Românii la Budapesta“, 1920)

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

In Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 01.06.11 19:02

ONU cere combaterea antisemitismului în Ungaria!
Pe 31 mai 2011, la prânz, la sediul Organizației Națiunilor Unite, din New York, au fost difuzate afirmațiile îngrijorătoare ale unui expert ONU, care susține că Ungaria se confruntă, la ora actuală, cu provocări cruciale în domeniul intoleranței și rasismului.
ONU cere combaterea antisemitismului în Ungaria

Același specialist, în problemele drepturilor omului, a îndemnat pe oficialii maghiari să implementeze angajamentele și obligațiile internaționale, pe care și le-au asumat, pentru combaterea rasismului, xenofobiei și intoleranței.
Autorul acestor grave afirmații este Githu Muigai, raportor special al Națiunilor Unite, în ceea ce privește formele contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranța asociată lor.
El a avertizat că țările Europei Centrale trebuie să se aștepte la provocări decisive, generate de formele menționate, în pofida recentelor inițiative lansate la forurile internaționale și a tratatelor în vigoare.
Într-o declarație de presă, făcută la finalul unei vizite de cinci zile în Ungaria, raportorul Muigai nu a ezitat să își ascundă îngrijorarea privind înrăutățirea situației cu care se confruntă minoritatea romilor în statul maghiar.

Githu Muigai, raportor special al Națiunilor Unite

El a afirmat că:
”ei (adică romii) au fost cei mai afectați de dificila perioadă de tranziție, de la socialism la economia de piață, și continuă să se confrunte cu rasismul, discriminarea rasială și intoleranța în domeniile ocupării unui loc de muncă, în educație, la obținerea unei locuințe și în sănătate.”
Același expert nu și-a ascuns îngrijorarea cu privire la soarta refugiaților, a solicitanților unui loc la azil, a migranților, precum și în legătură cu intoleranța și discriminarea la care sunt supuși zilnic cei aflați în detenție, la închisori.
Githu Muigai a mai declarat că „este necesară o acțiune imediată de combatere a antisemitismului în Ungaria”.
El a cerut guvernului de la Budapesta, cu același prilej, să dea dovadă de vigilență și să instituie mecanismele legale necesare pentru a soluționa aceste probleme grave.
Specialistul ONU a avertizat împotriva creșterii influenței partidelor politice ungare extremiste și a atras atenția executivului maghiar asupra discursurilor pline de ură, ale adepților acestor formațiuni politice belicoase.
Calm, lucid și ferm, Githu Muigai a mai precizat: „Este important ca un astfel de comportament să fie prevenit și să fie luate măsurile necesare pentru ca aceia care se fac vinovați de acte rasiste să fie trași la răspundere, iar victimelor acestor conduite să li se furnizeze căile de atac legale.”
Solicitând opinia lui Cătălin Marius Târnăcop, ex-diplomat român la ONU, cu privire la mandatul lui Muigai, acesta a afirmat că este vorba de un expert independent, neplătit, care raportează cele constatate, în țările unde este trimis, precum Ungaria, doar Consiliului Națiunilor Unite, pentru Drepturile Omului, de la Geneva.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cel mai căutat criminal nazist, judecat la Budapesta

Mesaj Scris de Admin la data de 06.05.11 17:49

„Cel mai căutat criminal nazist”, judecat la Budapesta
Un fost nazist din Ungaria, acum în vârstă de 97 de ani, a fost trimis în judecată. Sandor Kepiro a fost numit de Centrul Simon Wiessenthal drept „Cel mai căutat criminal nazist”.
Peste 1.200 de evrei, sârbi și țigani au fost masacrați în trei zile de către forțele ungare, la Novi Sad, în 1942. Sandor Kepiro este acuzat de complicitate la crime de război, acesta fiind implicat direct în uciderea a 36 de oameni la Novi Sad, informează BBC. Sute de familii au fost duse pe malul Dunării, în ianuarie 1942, aliniate și împușcate de către trupele ungare, aliate cu Germania nazistă. O supraviețuitoare, Lea Liubibratic, a declarat că ungurii au scos oamenii din case, pe mulți i-au împușcat pe stradă, pe alții i-au dus la Dunăre și i-au împușcat, după care le-au împins trupurile sub gheață.
„Nu regret nimic”
Sandor Kepiro a fost condamnat pentru crimele de la Novi Sad în 1944, dar guvernul fascist l-a făcut scăpat, acesta fugind în Argentina. S-a întors în Ungaria, la Budapesta, în 1996, unde a ocupat un apartament dintr-un bloc care se învecina cu o sinagogă. Descoperit de vânătorii de naziști de la Centrul Wiessenthal, s-a cerut judecarea sa pe baza verdictului din 1944. Kepiro l-a dat în judecată pe directorul centrului, pentru defăimare. „Nu regret nimic, mi-am făcut doar datoria”!, a spus acesta. La proces, Kepiro s-a prezentat cu o hârtie pe care scria: „Ucigașii unui bătrân de 97 de ani!”.
http://www.7plus.ro/stiri/La-zi/1304616163--Cel-mai-c-utat-criminal-nazist-judecat-la-Budapesta

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Atac politic împotriva Centrului Memoriei Holocaustului de l

Mesaj Scris de Admin la data de 10.04.11 19:27

Atac politic împotriva Centrului Memoriei Holocaustului de la Budapesta de Eva Galambos
Din ce în ce mai mult guvernul de centru-dreapta de la Budapesta al lui Viktor Orbán caută să-și asume o aură de conservatorism desuet, apropiindu-se și însușindu-și imagini și simboluri din anii 30, din perioada denumită de istoricii vremii “cursul creștin”. Nu se propagă revizionismul teritorial (ca membru al Uniunii Europene, mai mult, deținând acum președinția acesteia,Ungaria nici n-ar putea), dar se readuce în memorie Trianonul, prin declararea oficială a zilei semnării Tratatului drept una de doliu, se vorbește despre realizarea unității maghiarimii de dincolo de granițe cu cea din patria-mamă prin acordarea dublei cetățenii și a dreptului de vot pentru ungurii din țările vecine, se introduc în Constituția unei republici rolul simbolic al coroanei ungare, și cel de “unificator de neam” al Sfântului Ștefan. ( Este drept, din titulatura țării va dispărea acest cuvânt, ea nu se va mai numi Republica Ungaria ci numai Ungaria). Toate acestea sunt furnizate din arsenalul unui trecut nu prea îndepărtat, o epocă tragică din istoria țării.
Încercări de rescriere a istoriei
În ultima perioadă există semnale clare ale încercărilor de rescriere a istoriei Ungariei, tocmai prin ștergerea unor evenimente dureroase din perioada menționată anterior, un exemplu concludent fiind o ultimă “găselniță” a guvernului, așa zisa reorganizare a expoziției permanente din cadrul Centrului Memoriei Holocaustului de la Budapesta. Înființat în 2002, printr-o hotărâre de guvern din 1999, Centrul, un complex modern care a inclus și clădirea fostei sinagogi din strada Páva, cea de a doua ca mărime din capitala Ungariei, adăpostește printre altele și o expoziție permanentă în care se prezintă tragedia deportării evreilor din Ungaria propriu-zisă și din teritoriile alipite temporar Ungariei horthyste – Ardealul de nord, sudul Slovaciei (Felvidék), Voivodina (Délvidék). Printre exponate figurează imagini ale armatei ungare intrând în aceste teritorii.
Se pare că aceste imagini au devenit deranjante pentru actualul regim. Zilele trecute András Levente Gál, secretar de stat la Ministerul Administrației Publice și Justiției, a declarat că este necesară reorganizarea radicală a expoziției permanente deoarece felul în care este prezentată perioada 1940-44 “provoacă tensiuni inutile” pentru vizitatori.. “Nu există o relație cauză-efect între creșterea teritorială a Ungariei și anihilarea masivă a cetățenilor evrei ai țării, aceasta din urmă se poate explica numai prin ceea ce s-a întâmplat după ocuparea germană a Ungariei”, susține secretarul de stat. “Este o idee de-a dreptul orwelliană, Levente susținând în acest fel că s-ar putea organiza o expoziție despre Holocaust care să nu creeze tensiuni”, a apreciat istoric Mária Kovács de la Universitatea Central-Europeană, într-o intervenție la postul Klubrádió,. Numeroși istorici unguri, oameni politici, personalități publice și-au manifestat îngrijoarea în ce privește această tentativă de rescriere a istoriei. (Și nu este singura, în Ungaria reprezentanți ai dreptei naționaliste pun sub semnul întrebării personalitatea lui Mihály Károlyi, primul președinte al țării, de orientare democratică) Politica revizionistă a Ungariei din perioada interbelică, se arată într-un comentariu al cotidianului Nepszabadsag, ca răspuns la declarațiile lui Levente, a fost strâns legată de politica rasistă, antisemită a statului, evreii fiind scoși vinovați pentru pierderile teritoriale ale Ungariei după primul război mondial.
După cum se știe, deportarea evreilor la Auschwitz a fost doar finalul tragic al unui proces care a început încă din 1920, prin introducerea treptată a legilor antievreiești. După ce Ungaria s-a alăturat puterilor Axei și a început cel de-al doilea război mondial, aproximativ 20.000 de evrei fără cetățenie maghiară au fost deportați în Ucraina ocupată de armata germană, iar trupele SS i-au executat pe toți. Bărbații evrei au fost trimiși în detașamentele de muncă forțată aparținând armatei , duși pe front, puși la acțiuni de deminare, la săpat tranșee și construirea de obiective militare în condiții mizerabile, supuși tratamentelor inumane, pierind cu miile, și toate acestea în timpul regimului lui Horthy, înaintea ocupației germane. Adevărul este, deși nu se spune pe față, că - la fel ca în România- unde începând din 1990 se încearcă reabilitarea lui Antonescu, și în Ungaria se încearcă același lucru cu Miklós Horthy. Chiar cu mai mult succes. Niciodată acuzat sau condamnat, arestat de germani după eșuarea încercării de a ieși din război în octombrie 1944, Horthy care a murit în exil în 1957, a fost adus în Ungaria în anii 90 și înmormântat în cadrul unor ceremonii publice. Modificarea conținutului expoziției despre Holocaustul din Ungaria se încadrează în aceeași tendință.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Constantin ȚICU – omul care a salvat evrei din Budapesta de

Mesaj Scris de Admin la data de 07.11.10 15:38

Constantin ȚICU – omul care a salvat evrei din Budapesta de Suzana Szoereny
Numele meu este Suzana SZOERENY și am copilărit la Budapesta (ca cetățean român). Consider ca pe o obligație morală să mă folosesc de orice prilej sau ocazie prin care pot omagia memoria unui OM de Omenie, diplomatul Constantin ȚICU – Consulul României la Budapesta (în primăvara anului 1944).
La vârsta de 4 ani am părăsit Bucureștiul – o alegere obligatorie în contextul în care mama mea era grav bolnavă și necesita perioade lungi de internare. Tatăl și fratele meu au ramas în România, iar eu am plecat la Budapesta. În 1944 aveam 14 ani și deja 10 ani de cand locuiam la Budapesta, la rudele mele care m-au crescut.
În 1944 legile naziste erau aplicate cu duritate: am fost evacuați din locuință și rudele mele au fost obligate să se mute în ghetou, iar eu (încă legal) am fost găzduită de niște oameni foarte modești, dar cu o inimă largă.
Cam acesta ar fi, pe scurt, tabloul acelor ani. În acest context m-am adresat Consulatului Român de la Budapesta cu o cerere de eliberare a unui document care să certifice că sunt cetățean român. Pe baza acelei adeverințe urma să obțin o cartelă de alimente ceva mai convenabilă.. Doamna secretară, surprinsă pesemne de apariția unui copil singur m-a poftit să revin în altă zi, când pot avea o discuție cu domnul Consul Constantin ȚICU. M-am comformat și atunci a început salvarea vieții mele, fără însă a realiza la momentul respectiv, uriașa șansă care mi-a fost oferită. Domnul Consul mi-a atras atenția asupra unor măsuri dure care vor fi luate de autoritățile de ocupație germane, naziste (fără să-mi ofere detalii) și m-a sfătuit să mă întorc cât mai repede în România. Totodată mi-a spus că nu există timpul necesar pentru obținerea unui pașaport, dar că ar fi posibil ca acesta să fie înlocuit de un certificat de repatriere. Prima mea reacție a fost un refuz categoric, dar tot dumnealui m-a sfătuit să cer părerea unor persoane mature, responsabile, care înteleg mai bine situația, momentul istoric.
M-am resemnat si cu ajutorul rudelor, dar și a altor persoane au fost începute demersurile pentru obținerea actelor necesare, a banilor de drum, etc. După întâlnirea de la Consulat, nu l-am mai revăzut pe binefăcătorul meu, nu știam nici cum îl chemă, iar oamenii care l-au contactat pe parcursul demersurilor (inclusiv rudele mele) – și care după război ar fi putut să-mi dea mai multe amănunte – au pierit din păcate, în mod tragic.
Am revenit în țară, practic în necunoscut, la data de 20 iulie 1944, cu o lună înainte de 23 august, atunci când România nu a mai fost aliată cu Ungaria și când au urmat luptele și apoi deportările din Ardeal. Eu în acel moment mă aflam la Arad și am mai fugit odată din fața pericolului eminent.
Este mai mult decât evident că fără omenia și generozitatea domnului consul Constantin ȚICU n-aș fi avut nici o șansă de scăpare.
În timpul regimului comunist din România n-am avut nici o posibilitate de a afla ceva despre salvatorul meu. După 1989 am început căutările și până în ziua de azi, totul merge anevoios. A durat extrem de mult până am descoperit numele său. Apoi, mi-au parvenit diverse informații care atestă faptul că în decursul acelor vremuri crunte a salvat mai mult de o sută de persoane. Am aflat: că în timpul regimului comunist a fost implicat într-un proces politic și apoi condamnat, că a fost decorat de guvernul Ungariei, că numele său figurează (e menționat) în cărți care tratează realitatea acelor ani.
Desigur mai sunt multe de aflat, iar eu voi face tot posibilul să caut noi date pe care să le aduc la cunoștința celor, care poate știu mai puțin despre o Românie mult mai complexă decât este ea prezentată și percepută din presă și alte mijloace de informare.
Aș fi recunoscătoare dacă aș putea afla mai multe de la eventualii lui descendenți, persoane care s-au aflat în situații extreme și au fost ajutați de domnul Constantin ȚICU, sau oricine dorește să întregească acest portret de persoană providențială. În ceea ce mă privește, cât voi trăi îi voi cinsti memoria și-mi voi exprima gratitudinea pentru acest OM și Dipolmat de excepție, care a fost CONSTANTIN ȚICU.
Prof. Univ. Suzana Szoereny

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un acord SUA Ungaria împiedică moștenitorii unui bancher evr

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.10 8:41

Un acord SUA Ungaria împiedică moștenitorii unui bancher evreu să-și recupereze bunurile
Un acord din 1973 între Ungaria și Statele Unite ar putea zădărnici eforturile descendenților unui bancher evreu ungar, pentru a recupera opere de artă confiscate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
"Conform acordului ungaro-american din 1973, Ungaria a achitat deja o compensație, iar acest lucru înseamnă că familia Herzog și-a pierdut drepturile asupra operelor de artă", a declarat joi directorul adjunct al Muzeului național ungar, Gyorgy Szucs.
În baza acestui acord, Budapesta a achitat indemnizații în valoare de circa 18,9 milioane de dolari (14,4 milioane de euro) și, în schimb, Statele Unite și cetățenii lor trebuia să abandoneze orice drept la alte compensații sau la restituirea unei proprietăți confiscate, precum operele de artă, a explicat Szucs.
Moștenitorii unui bancher evreu, Baron Mor Lipot Herzog, a cărui importantă colecție de artă ar fi fost sustrasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au depus plângere împotriva Guvernului Ungariei, a trei muzee și a unei universități pentru a recupera circa 40 de opere, estimate la 100 de milioane de dolari.
"Aceasta este a doua oară când descendenții atacă Ungaria, cererea lor a fost deja respinsă de Guvern în urmă cu trei ani", a amintit Szucs.
Instituțiile ungare vizate au precizat că nu au primit nici un document oficial privind o a doua plângere și refuză orice comentariu.
În plângerea lor, ei explică faptul că, exilată în Statele Unite, familia bancherului nu a încercat să-și recupereze bunurile în perioada comunistă. Dar "la deschiderea Ungariei față de Occident în 1989, moștenitorii Herzog au început să ancheteze și au aflat că numeroase opere erau agățate pe pereții Muzeului de Arte Frumoase și ai Galeriei Naționale Ungare".
Aceste muzee au acceptat la vremea respectivă să restituie șase tablouri și o sculptură în lemn.
Operele din colecția lui Herzog reclamate de moștenitori includ piese de Lucas Cranach cel Bătrân, Van Dyck, Vélasquez sau chiar Monet.
Muzeul național ungar deține unele dintre operele disputate, "pe care le vom restitui dacă tribunalul ia o decizie în favoarea familiei", a declarat Szucs.
Moștenitorii lui Herzog susțin că este vorba despre "cererea nerezolvată de restituire a operelor furate în timpul Holocaustului cea mai importantă din lume". Ei cer de asemenea stabilirea unui inventar al tuturor operelor de artă care au aparținut familiei Herzog deținute de statul ungar.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ungaria interzice negarea Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 23.02.10 15:25

Ungaria interzice negarea Holocaustului

Negarea Holocaustului a devenit ilegala in Ungaria si este pasibila de trei ani de detentie, dupa ce Parlamentul a votat luni un amendament de modificare a Codului Penal, relateaza AFP. Motiunea, prezentata de socialistii de la putere, a fost adoptata cu 197 de voturi pentru, unul impotriva si 144 de abtineri.

Legea pedepseste negarea publica a Holocaustului sau prezentarea sa drept un eveniment lipsit de importanta. Pana in prezent, o conceptie larga privind libertatea de exprimarea nu interzicea astfel de declaratii, transmite NewsIn.

Socialistii au invitat supravietuitori ai Holocaustului la aceasta sesiune a Parlamentului, ultima inainte de alegerile legislative din luna aprilie.

Cel mai mare partid de opozitie, Fidesz (dreapta) - care, potrivit sondajelor, va forma urmatorul guvern - au vrut un amendament pentru a pedepsi la fel si negarea crimelor comise de dictaturile comuniste, dar deputatii au respins aceasta propunere.

Aproape 600.000 de unguri de origine evreiasca au murit in timpul Holocaustului. In Ungaria traieste in continuare cea mai mare comunitate de evrei din Europa, avan intre 60.000 si 100.000 de membri.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Supraviețuitori ai Holocaustului cer daune companiei ferovia

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.10 13:49

Supraviețuitori ai Holocaustului cer daune companiei feroviare naționale din Ungaria
http://www.realitatea.net/supravietuitori-ai-holocaustului-cer-daune-companiei-feroviare-nationale-din-ungaria_699828.html
Societatea națională de căi ferate ungare e acuzată că, printre altele, a "furnizat, în cunoștință de cauză, trenuri destinate deportării a 437.000 de evrei la lagărul de la Auschwitz" și le-a luat celor care au depus plângerea "bunuri, mobilă, acțiuni la bursă, devize și bijuterii" în timpul genocidului evreilor unguri din martie-octombrie 1944.
O sută de supraviețuitori și descendenți ai victimelor Holocaustului au depus plângere în fața unui tribunal american împotriva căilor ferate ungare, pentru presupusul lor rol în transportarea evreilor unguri la Auschwitz.
Societatea națională de căi ferate ungare e acuzată că, printre altele, a "furnizat, în cunoștință de cauză, trenuri destinate deportării a 437.000 de evrei la lagărul de la Auschwitz" și le-a luat celor care au depus plângerea "bunuri, mobilă, acțiuni la bursă, devize și bijuterii" în timpul genocidului evreilor unguri din martie-octombrie 1944.
Surse judiciare citate de France Presse afirmă că 95 de supraviețuitori și descendenți ai victimelor Holocaustului cer daune de aproape 1 miliard 250 de milioane de dolari. Suma ar corespunde, în opinia petenților, cu valoarea bunurilor furate de la evreii maghiari forțați să se îmbarce în trenurile morții către Auschwitz, între martie și octombrie 1944.
Avocații care au depus plîngerea spun că justiția nu are alte soluție decît despăgubirea financiară, date fiind ororile de nedescris la care au fost supuse victimele Holocaustului.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Morminte evreiesti din Ungaria, profanate de extremistii de

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.09 14:18

Morminte evreiesti din Ungaria, profanate de extremistii de dreapta
http://www.ziua.ro/news.php?id=3153&data=2008-02-04

Un grup de vandali a profanat un cimitir evreiesc din sudul Ungariei, pictand swastici si alte simboluri extremiste si antisemite pe pietrele a 24 de morminte, transmite, luni, Associated Press.
Este pentru a patra oara in ultimul an cand cimitirul de la Kaposvar - 190 de kilometri sud-vest de Budapesta - este profant, a declarat Laszlo Rona, liderul comunitatii evreiesti din localitate.
"Timp de zeci de ani nu s-au intamplat astfel de incidente", sustine Rona, adaugand ca intentioneaza sa aduca niste caini de paza care sa stea pe timpul noptii in cimitir.
El a mai afirmat ca, in pofida faptului ca actele de vandalism au fost raportate intotdeauna politiei, niciuna dintre persoanele responsabile pentru incidentele anterioare nu a fost prins.

Extrema drepta din Ungaria devine tot mai puternica

Inca din vara anului 2007, presa internationala avertiza cu extinderea tendintelor de extrema dreapta in Ungaria precum si cu creerea mai multor organizatii paramilitare. Inca de atunci, Organizatia Internationala a Evreilor s-a aratat ingrijorata de acest fenomen si a adresat o scrisoare primului-ministru ungar Ferenc Gyurcsany.

Congresul Mondial Evreiesc (WJC) ia cerut premierului sa ia atitudine hotarata impotriva "Garzii Maghiare" facand uz de toate mijloacele juridice necesare.
In spatele organizatiei radicale de dreapta se afla partidul ultraextremist Jobbik si liderul sau Gabor Vona, insa in afara acestuia sunt implicate toate figurile centrale ale dreptei radicale care au provocat luptele de strada de la Budapesta, din luna martie 2007.

Scopul Garzii Maghiare este de a crea conditii-cadru pentru "autoapararea nationala". Pentru a realiza acest obiectiv, membrii organizatiei paramilitare urmeaza sa fie instruiti atat in privinta disciplinelor sportive de lupta, cat si in manuirea armelor.Seful partidului Jobbik, Gabor Vona, a precizat ca principalele sarcini ale "Garzii" constau in apararea cetatenilor, apararea in fata catastrofelor si cultivarea traditiilor nationale, cum ar fi si intretinerea cimitirelor unde se odihnesc militarii participanti la razboi.

"Garda" vrea sa instruiasca si tineretul maghiar "atat sufleteste, cat si spiritual si corporal pentru ziua in care oamenii vor trebui mobilizati".
Vona nu a exclus in acest sens posibilitatea unui razboi cu Romania sau Slovacia, unde traiesc minoritati maghiare. Garda Maghiara a provocat nemultumire publica si datorita uniformei sale de culoare neagra. Multi vad in acest fapt reminiscente ale SS. De asemenea, si steagul rosu-alb al paramilitarilor a provocat indignare, pentru ca aduce frapant cu simbolul crucii cu sageti ale bandelor naziste din Ungaria.
Fiind la putere in Ungaria la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, acestia nu erau cu nimic mai prejos in manifestarile lor brutale fata de nazisti.

Istoria antisemitismul ungar

Primul incident antisemit din istoria moderna a Ungariei s-a petrecut in 1888, intr-un oras mic de pe Tisa unde s-a efectuat unul dintre ultimele ceremonialuri religioase cu varsare de sange din Europa de Vest. Si in mediile politice la acea data existau existau reactii antisemite. In 1878, politicianul Istoczy a prezentat un calcul conform caruia evreii vor fi mai multi decat ungurii, folosind ca argumente faptul ca ei nu faceau armata si acuzandu-I de parazitism. In concluzie, acesta spunea ca evrei trebuie sa plece in Palestina si sa-si faca un stat propriu. In aceeasi perioada, Theodor Herzl se muta din Ungaria la Viena, si punea bazele teoriei sionismului. El facea parte dintr-o familie asimilata, vorbea ungureste si germana.

La sfarsitul primului razboi mondial evreii aveau un rol proeminent in viata economica si culturala a Ungariei. In Budapesta 34% din populatie erau evrei. Dupa incheierea Tratattului de la Trianon, situatia evreilor s-a mai schimbat datorita pierderilor teritoriale si a revolutiei sovitice conduse de Bela Kun. Revolutia a lovit burghezia, atat evrei cat si maghiari motiv pentru care liderii comunitatii evreiesti s-au discociat si au condamnat regimul Bela Kun. Tragedia din 1918-1919 a adus la putere regimul Horthy, de la inceput antisemit. Deja in 1919-1920 s-au organizat primele pogromuri pe teritoriul Ungariei.
La inceputurile regimului Horthy, evreii au incercat sa fie loiali dar maghiarii au respins aceste initiative. Din 1921-1922, Ungaria a introdus "numerus clausus" ( limitarea numarului de persoane) in universitati. Hotararea nu a fost insa aplicata cu prea multa seriozitate pentru ca de fapt evreii erau importanti in viata economico-sociala si politica a Ungariei si era greu sa fie inlaturati. In 1932 Ungaria a realizat un nou record prin formarea celui de-al doilea guvern fascist din Europa sub conducerea lui Gombos, care de la inceput a promis eliminarea evreilor, ceea ce in final nu s-a mai aplicat si tot in aceeasi perioada au aparut miscarile si organizatiile de extrema dreapta influentate de Germania: "Crucile cu sageti". In 1944 Ungaria a fost ocupata de germani si s-a declansat si aici Holocaustul.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un oficial din cadrul ministerului israelian de Externe spun

Mesaj Scris de Admin la data de 19.10.09 14:02

Un oficial din cadrul ministerului israelian de Externe spune ca manifestarile antisemite din Ungaria suscita ingrijorare in Israel (13:52)
Manifestarile antisemite din Ungaria suscita ingrijorare in Israel, a declarat duminica pentru jurnalisti ungari aflati la Ierusalim un oficial din cadrul Ministerului israelian de Externe, relateaza luni agentia ungara MTI, preluata de Agerpres.

"Astfel de manifestari nu ar trebui sa mai existe in secolul al 21-lea", a precizat Aviva Raz-Shechter, sefa departamentului ministerial pentru combaterea antisemitismului, pentru jurnalistii adunati in fata centrului memorial dedicat Holocaustului Yad Vashem.

Ea a amintit ca Ungaria este una din tarile europene unde extrema dreapta a inregistrat progrese semnificative in urma ultimelor alegeri europarlamentare si a subliniat ca antisemitismul este un aspect al rasismului in general, ce afecteaza societatea tarii.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Întâmplările dindărătul desenelor

Mesaj Scris de Admin la data de 18.10.09 12:30

Întâmplările dindărătul desenelor (I), În 1941 a fost înrolat în armata maghiară, într-un detașament de muncă pentru evrei. Sfârșitul războiului nu i-a adus eliberarea întrucât a fost luat prizonier de ruși. Zadarnic a explicat că n-a fost soldat combatant în armata maghiară, ci soldat neînarmat evreu într-un detașament de muncă. Rușii i-au dat drumul acasă abia în 1948 și nici până azi nu l-au despăgubit.
Mihai Eisikovits a făcut studii de economie și lucrat în domeniul construcțiilor. De peste un sfert de veac e pensionar. În ultimii ani și-a redescoperit vocația de desenator și a realizat zeci de desene despre lumea evreilor maramureșeni și transilvăneni, spulberată de Holocaust. Desenele creionate din câteva linii, îmbină nostalgia, tristețea și veselia cu un dram de naivitate, plasându-le în spațiul binecuvântat al poveștilor. Fiecare desen este întregit cu un text explicativ în limbile română, maghiară, engleză și, uneori, idiș. O parte din desene a fost adunată în volumul “ Ce a fost…nu mai este”, publicat în 2007, la Editura Gutinul din Baia Mare. Alte zeci de desene care vorbesc despre viața în detașamentul de muncă din armata maghiară și despre prizonieratul din URSS, își așteaptă publicarea. La începutul verii am fost acasă la Mihai Eisikovits. Am răsfoit împreună o mulțime de desene și am ascultat cu interes poveștile pe care le evocau. Interlocutorul meu s-a dovedit un povestitor plin de har. Iată câteva întâmplări „dindărătul desenelor”.

Pe desenul acesta vedeți o șură cu o jumătate de acoperiș

Eram încartiruiți într-un sat ucrainean. Soldații nemți și unguri au ocupat casele sătenilor. Pe noi ne-au băgat într-o șură a fostului colhoz. Atât acoperișul cât și pereții erau din trestie împletită peste câteva bârne. Odată, când ne-am întors de la muncă am găsit șura cu jumătate de acoperiș. Cât timp fuseserăm plecați, au venit soldații care nu mai aveau cu ce face foc și ne-au luat o parte din acoperiș. Într-o parte rămăsese pleava, iar în cealaltă parte zăpada cam de vreo cincizeci de centimetri, cât ninsese peste zi. Am dormit în pleavă, ce era să facem ! Eu am avut un vis feeric, parcă pluteam…plăcut din cale afară. Dormeam buștean. Băieții au plecat, dar pe drum au observat că tot nu vin și s-au întors după mine. M-au zgâlțâit până m-au trezit. Am simțit o durere cumplită în tot corpul, parcă m-ar fi ciomăgit cineva. Dacă nu veneau după mine aș fi adormit definitiv, muream înghețat.

Desenul acesta prezintă un aspect dintr-o muncă foarte grea, construirea unui drum de bârne prin pădure.

În pădure erau câteva drumuri forestiere care trebuiau fortificate cu bârne, ca să suporte retragerea armatei. Am lucrat multă vreme la astfel de drumuri și odată am fost rănit. Creanga unui copac doborât mi-a sfâșiat brațul până la os. Noi acolo nu aveam medicamente, dar aveam un medic bun, un camarad de-al nostru. Un clujean pe nume Herskovits. Părinții lui țineau una dintre cele mai mari brutării din Cluj. S-a uitat la brațul meu și mi-a spus: “Măi Mihai, măi, nu am nimic altceva decât niște soluție împotriva râiei, care conține ceva spirt!” A turnat o sticluță peste rana mea, iar eu am văzut stele verzi și stele albastre, de durere ! Apoi mi-a făcut un dren din hârtie. Hârtia aceea era la fel cu hârtia igienică de cea mai proastă calitate. Puroiul se elimina treptat. Mi-a schimbat de câteva ori bandajul de hârtie și m-am vindecat. Am avut noroc, dar cicatricea se vede și azi.

Pe desenul acesta vedeți câțiva soldați furișându-se prin pădure

Povestea asta e ceva mai lungă….La un moment dat voiam să dezertez. Știam ce s-a întâmplat cu părinții, știam că nu am ce să mai caut în Ungaria și, împreună cu un coleg de al meu, ne-am hotărât să dezertăm. Într-o noapte pe când mărșăluiam am rămas în urmă și ne-am aruncat în șanț, în zăpadă. După ce s-a îndepărtat coloana am luat-o către casă, furișându-ne prin pădure. Am tot mers noi cale de o zi și, la un moment dat, am văzut venind către noi doi indivizi. La început ne-am pitit pentru că nu știam cine sunt, dar când s-au apropiat am văzut că erau doi camarazi din compania noastră. “Ce faceți ? Ați rătăcit drumul ?” – i-am întrebat. “Nu, vrem acasă”- ne-au răspuns ei. „Păi atunci stânga împrejur și veniți cu noi !” Ne-am continuat drumul tot prin pădure, pentru că pe șosea era foarte periculos. Dar nici în pădure nu te puteai afunda pentru că în Ucraina pădurile erau nesfârșite și dacă te pierdeai nu mai scăpai de acolo. Și cum mergeam noi așa, aproape de marginea pădurii, am zărit un alt bărbat. Când s-a apropiat l-am recunoscut că era unul Izsák din Oradea. “Da’ ce-i cu tine, unde te duci ?” – l-am întrebat noi. “Și eu am rămas în urmă, vreau să plec acasă.” „Stânga împrejur!” – i-am zis și ni s-a alăturat și el, de ne-am făcut cinci la număr. Trebuia să ne îngrijim de mâncare și de ascunzătoare pentru cinci inși. Dar ne-am continuat drumul în pădure, prin nămeți. La un moment dat au apărut doi indivizi cu doi cai și ne-am speriat că sunt ucraineni. Când s-au apropiat i-am recunoscut pe Rosenberg și pe Reich Andor, tot de la noi din unitate, care erau nedespărțiți. Rosenberg, fiind fecior de la țară, avea o căruță cu doi cai. I-a deshămat și venea cu ei pe drum. Ni s-au alăturat și ei și ne-am continuat drumul către casă. De-acum eram șapte inși și ne era și mai greu, însă dacă soarta ne-a adunat nu ne-am mai despărțit. Am așteptat să se întunece pentru că totul era alb, înzăpezit, și nu ne puteam orienta. Când se lăsa întunericul puteam distinge așezările după luminițele de la geamuri. Am zărit un sătuc și ne-am îndreptat într-acolo. Eu știam ceva rusește și le-am spus să stea pe loc, că mă duc până la prima casă și încerc să fac rost de adăpost și de-ale gurii. Așa am și făcut. M-am dus la prima casă și am bătut la geam. Dinăuntru s-a auzit „Kto tam ?” (Cine e acolo ?) “ Liudi dobrâie” (Oameni buni) am răspuns și gazda a ieșit. Când a deschis ușa, l-am întrebat dacă mă adăpostește peste noapte ? Mi-a răspuns că nemții sunt prin preajmă, iar eu i-am zis “Svio ravno!” ( Mi-e totuna), că e musai să dorm. I-am mai spus că nu eram singur, dar că mâine în zori vom pleca cu toții. Ne-a primit în șură, ne-a așternut două maldăre de paie și am adormit buștean. La un moment dat cineva m-a zgâlțâit. Era gazda care mi-a arătat o lumină mare afară, spunându-mi că cineva dăduse foc unei case din vecini și că ar trebui să plecăm de acolo. Eram frânt de oboseală și i-am răspuns că până nu ard paiele de sub mine, nu mă mișc de acolo. A doua zi ne-am sculat cu noaptea în cap, cum îi promisesem gazdei și ce credeți că a făcut ? Ne-a adus o pâine neagră și un ulcior de lut cu lapte proaspăt. Am împărțit pâinea între noi și am băut laptele cu rândul, până l-am terminat. Am mulțumit și am plecat. Iată un desen cum beam laptele și altul cum ne furișam prin pădure La un moment dat a trebuit să ieșim pe drum și ne-am întâlnit cu doi indivizi, care făceau parte dintr-o formație militară ucraineană, potrivnică atât nemților cât și rușilor. Ne-au oprit: “Halt !”. Ne-am oprit, ce era să facem ? Ne-au întrebat cine suntem. Eu vorbeam și germana și le-am spus “Wir sind Ungarische Arbeiter und wir wollen nach Hause” (Suntem muncitori maghiari și vrem să mergem acasă). S-a uitat la noi și a observat că Izsák purta bürgerli (cizme de piele). L-a obligat să le descalțe, dându-i în schimb o pereche de pantofi de damă. El avea piciorul 44, iar pantofii erau 38 și mai erau și rupți ! Cum să meargă cu ei ? Când stăteam noi așa, descumpăniți, au apărut două femei. Tot din formațiunea lor. Ne-au întrebat și ele ce facem. Le-am spus ce se întâmplase, că i-au luat cizmele camaradului nostru și i-au dat în loc pantofi de damă. Le-am întrebat “Ist das menschlich ?” ( E omenește așa ceva?) Am văzut că femeile o iau din loc și că… dispar sub zăpadă. Peste un timp ne-au zvârlit un bürgerli și apoi încă unul…Probabil că sub nămeți era un buncăr de unde i-a recuperate cizmele. Atunci am decis să-i tăiem carâmbii de la cizme ca să nu mai tenteze pe nimeni. Ne-am continuat drumul, dar ne-au prins ungurii care ne-au escortat la cazarmă. O casă mare din bârne. Comandantul era un șvab care ne-a izolat ca să nu venim în contact cu soldații unguri. Noi stăteam separat dar am văzut că soldații unguri aveau tăieței cu marmeladă la cină. Și ce să vezi ? Au venit și ne-au adus și nouă câte o porție. Așa s-a încheiat dezertarea noastră.

citeste[...]

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Centrul Simon Wiesenthal cere Consiliului Europei infiinta

Mesaj Scris de Admin la data de 09.09.09 11:21

Centrul
Simon Wiesenthal cere Consiliului Europei infiintarea unei comisii
pentru "stoparea raspandirii virusului fascist" in Ungaria (2009-09-08 19:02)

Centrul Simon Wiesenthal (SWC) a
solicitat Consiliului Europei sa infiinteze o comisie de ancheta care
sa vizeze "stoparea raspandirii virusului fascist" in Ungaria,
informeaza MTI, preluata de Agerpres.

Responsabilul SWC pentru
relatii internationale, Shimon Samuels, atrage atentia, intr-o
scrisoare adresata oficialilor de la Strasbourg, ca lectiile celui
de-Al Doilea Razboi Mondial "sunt sfidate in chiar tarile
Holocaustului", in conditiile in care "Consiliul Europei a fost
infiintat pentru a pune in aplicare aceste legi".

"Desi oficial interzisa,
Garda Maghiara - descinsa din (partidul) Crucilor cu Sageti, care i-a
ajutat pe germani in deportarea a peste 400.000 de evrei unguri la
Auschwitz - inca marsaluieste deschis. Aliatul lor politic, partidul
Jobbik, detine locuri in Parlamentul European", mentioneaza Samuels.

SWC cere Consiliului
Europei sa puna problema "violentei extremiste din Ungaria" pe agenda
Adunarii sale Parlamentare, sa infiinteze o comisie care sa
investigheze situatia si sa prezinte autoritatilor de la Budapesta o
"foaie de parcurs" pentru stoparea "virusului fascist".

Centrul arata, intr-o
declaratie transmisa MTI, ca "scrisoarea se concentreaza pe unul dintre
acele state membre ale CoE - Ungaria - unde incidentele antisemite,
romafobice si homofobice au crescut exponential, dupa cum o
demonstreaza invazia din acest sfarsit de saptamana asupra cartierului
evreiesc din Budapesta".

Potrivit directorului
executiv al Federatiei comunitatilor evreiesti din Ungaria, Gusztav
Zoltai, circa 20 de demonstranti impotriva homosexualilor au aruncat
duminica sticle de bere in poarta sinagogii si au incendiat un afic al
Festivalului de vara evreiesc, incidente despre care politia sustine ca
nu detine informatii.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 31.08.09 16:48

“Este un fapt cât se poate de dureros
dar cât se poate de adevarat – spunea Al. Safran in Senatul României –
ca, in timpul cârmuirii naziste, noi evreii din România am fost
obiditi, prigoniti, chinuiti. Totusi, nu am dat uitarii ca in acele
vremuri de amara opreliste de macinare zdrobitoare a fiintei noastre
fizice si morale, când vuiau primejdii devastatoare, vestitoare ale
negurilor mortii, tot atunci, de multe ori, un suflu de alinare, de
compatimire, chiar de tamaduire, vestitoare ale zorilor vietii, ne
inviora inimile. Iata pilde graitoare, intruchipând sufletul adevarat
românesc in acele vremuri de suferinta ale evreilor români, când
«Trenul mortii», pus in miscare la Iasi in urma pogromului savârsit in
acest oras, dupa ce a ajuns in gara Roman, strigate disperate razbateau
din vagoanele ferecate, se tipa: «Dati-ne apa, dati-ne apa!», dar
paznicii aveau ordine stricte sa impiedice pe orisicine ar incerca sa
se apropie de acest vehicul. Si totusi, in pofida interzicerii, o
femeie plapânda, Viorica Agarici, strabatu iute rândurile strânse ale
paznicilor, si porunci acestora pe seama ei, a simplei zvârcoliri a
constiintei sale, sa rupa lacatele trenului, al acestui depozit
sinistru de chinuri fumegânde, sa deschida vagoanele, ceea ce au si
facut. Si iata, din acestea incep sa cada afara cadavre inclestate, sa
se rostogoleasca oameni innebuniti, da, innebuniti, oameni innegriti de
arsita setei... Acestor oameni, Viorica Agarici le intinde apa
invietoare” (...)

In
cuvântarea lui Al. Safran ni se impartasesc fapte si sentimente
reprezentând gânduri ale unui om din trecut, ale unui martor si
participant. Autentice, fara indoiala, prin continut si prin traire
nemijlocita, ele rezuma experiente ale povestitorului si nu dibuirile
unui cercetator al trecutelor vremi.

Iata un alt episod: “Evreii
din sudul Bucovinei si din nordul Moldovei au fost smulsi din casele
lor si deportati in Transnistria. In drum unii dintre ei au fost ucisi,
altii cadeau istoviti si mureau in santuri. Cei ajunsi , in sfârsit, in
tinuturile sinistre de dincolo de Nistru, printre care multi dintre ei
erau goi, desculti, erau rapusi de frig, de foame si de boala. Noi nu
aveam voie sa le trimitem ajutoare in imbracaminte, alimente,
medicamente. Am spus Reginei Mama Elena ca obtinerea aprobarii de a se
trimite ajutoare acestor pribegiti in surghiun este mai mult decât
urgenta, deoarece fiecare ceas conteaza, caci in fiecare ceas se sting
in chinuri fiinte nevinovate. Regina-Mama, femeie cuvioasa, s-a
straduit din rasputeri ca autorizatia sa fie acordata fara intârziere.
I s-a promis ca asa se va face si asa s-a facut. De indata ce a luat
cunostinta de rezultatul pozitiv al demersurilor sale, chiar in acelasi
ceas s-a grabit sa ni-l comunice, trimitând pe aghiotantul ei la mine
acasa, intr-o noapte de viscol, pentru ca acest sol al bunatatii sa-mi
aduca vestea cea mare cu un ceas inainte, fara sa mai astepte a doua
zi.”


O alta pilda. “Când
in Basarabia s-au comis masacre cu evreii, un ofiter milos, a acceptat
primejdioasa misiune ce i-a fost incredintata de catre diriguitorii
evrei din Bucuresti, ca sa duca vesti de la noi sarmanilor evrei de
acolo, inchisi in ghetouri si carora li s-a interzis sa mai comunice cu
noi.


Inca o pilda. Când
reprezentantii guvernului german la Bucuresti au insistat pe lânga
autoritatile române sa orânduiasca vagoanele necesare pentru ca sa
transporte in lagarele de exterminare in Polonia pe evreii din
Transilvania de Sud si pe cei din Vechiul Regat, dupa ce au esuat toate
incercarile noastre, ale dr.-lui Fildermann si ale mele, pentru ca
aceste deportari sa nu aiba loc, m-am adresat mitropolitului
Ardealului, Nicolae Balan, cerându-i sa vie la Bucuresti pentru ca
trebuie sa-i vorbesc. Nu puteam sa ma duc la Sibiu pentru ca eram
ostatec. El a inteles despre ce este vorba, inaltul prelat a raspuns
umilului rabin si a venit in Capitala. Convorbirea mea cu el era
dramatica, zguduitoare. Duios, dar aspru i-am spus ca dupa moartea
noastra – suntem doar amândoi la fel, muritori – il voi declara, in
fata Judecatorului Ceresc, raspunzator in ce priveste viata miilor de
fiinte evreiesti gasindu-se in dioceza lui si osândite la o moarte
atroce prin deportarea lor in Polonia. Mitropolitul, fire mândra, dar
suflet cucernic, s-a cutremurat la auzul accentelor grave ale spuselor
mele. S-a ridicat, s-a dus si a intervenit in favoarea celor osânditi
indeplinind astfel, dle presedinte, dnelor si dlor Senatori, un rol
covârsitor intru salvarea evreilor din Transilvania de Sud si, ipso
facto, a evreilor din Vechiul Regat. Evreii din Ardealul de Nord,
ocupat de catre unguri, nu au avut norocul sa se gaseasca in dioceza
vajnicului mitropolit Balan, nu au putut, deci, beneficia de obladuirea
lui, a acestui suflet mare românesc. Ei, sarmanii au fost expediati, cu
mare cruzime la Auschwitz, pentru a fi acolo inabusiti in camerele de
gazare si mistuiti in dogoarea cuptoarelor. Iar acei evrei razleti din
Ardealul de Nord care au izbutit sa scape de la deportarea la
Auschwitz, datoreaza salvarea lor simtului nobil românesc al prof.
Raoul Sorban (...) si al aceluia al prietenilor sai. Ei s-au caznit ca
acesti razleti evrei sa poata sa treaca in România la noi si de aici,
din acest liman al izbavirii lor, sa ajunga apoi in Tara Fagaduintei,
in Tara Sfânta.


Asadar,
România, din acest punct de vedere, al deportarii evreilor in Polonia,
se situeaza in rândul acelor putine tari europene cotropite de armatele
lui Hitler, ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, care nu si-au trimis
copiii de obârsia evreiasca sa piara in gazul si focul de la
Auschwitz...”

Când
R.L. Braham a luat cunostinta de aceasta marturie “i s-a marit furia”
fiindca a considerat-o nimic altceva decât o “manevra diplomatica”,
adica denaturarea intentionata a unei realitati si nicidecum, ceea ce
era de fapt, confesiunea emotionanta a unui umanist militant,
participant la evenimentele grave ale obstei pe care o pastorea.

Alexandru
Safran a vorbit despre o realitate vazuta cu ochii sai, simtita de
inima si cumpanita de cugetul sau. A vorbit indemnat numai de
intelepciunea nevatamata de politica a unui supravietuitor. Altfel
Braham, care patimind de chircitul sectarism al hungarismului, se
grabeste sa dea verdicte inatacabile in numele unui program fals,
afisat si urmat cu trufie.

Nu
am nicidecum intentia sa fac un schimb de mingi cu R.L. Braham. Dar
nici sa consider mai legitim rechizitoriul sau exaltat decât adevarul
unor intâmplari. Mai ales dupa ce a fost surprins in grandomania unei
rataciri, fara sa mai aiba candoarea de a rosi. Fiindca el s-a
subordonat, ca persoana – si-a supus si profesia – unui curent
hipernationalist, ce-si cultiva imaginatia politica cu o contabilitate
fara credit in societatea contemporana.

Dar,
intrucât in cazul atitudinii si comportamentului fata de evrei in anii
razboiului nu se pot evidentia echivalente, similitudini ori
paralelisme intre România si românii pe de o parte si Ungaria cu fiii
ei pe de alta parte, intreaga aceasta chestiune a fost stramutata spre
modificarea concluziilor acestei atât de grele si de tragice probleme,
care necesita raspunsuri lamurite sub presiunea unor evenimente
tragice, regizate si controlate in Europa de furia antievreiasca a
nazismului. Ca solutie s-a optat pentru inlocuirea faptelor cu vorbele
nimicirii, platindu-se, in diverse moduri, pentru serviciile prestate.
In arsenalul hungarismului prin aceasta metoda se faceau numeroase
legaturi intre realitati si interese, creând, din impletire de fire
dubioase, noi infatisari. Nu o data s-a procedat astfel pentru
alterarea datelor istoriei si pentru nascocirea unor constelatii
himerice. O metoda perfida, dar care a inlesnit urzirea unor actiuni de
imaginatie si in politica.

La
fel a actionat R.L. Braham si in cazul rememorarilor fostului Sef Rabin
din Cluj, Moshe Carmilly-Weinberger, dar si in cazul meu, al unui
partas la desfasurarea trecerilor clandestine peste granita
româno-ungara, in aprilie-august 1944.


http://www.geocities.com/rsorban/un_infocat_aparator.htm

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

UN INFOCAT APARATOR AL HUNGARISMULUI

Mesaj Scris de Admin la data de 31.08.09 16:47

UN INFOCAT APARATOR AL HUNGARISMULUI

In câteva imprejurari, intre unele
evenimente si conditiile mele de viata au existat relatii apropiate.
Altfel spus in diverse situatii mi-a fost dat sa traiesc istoria in mod
direct, desfasurarile sale devenind si ale mele. O asemenea traire
nemijlocita era insotita de sentimente si gânduri care au marcat,
uneori profund, vietuirea mea in lume, cu urme ce s-au evidentiat mai
putin in configurari, cât mai ales in reflexii si in consecinte.

In general, pe intinderea lungii mele vieti, n-am simtit nevoia de a dezbate implicarea mea in evenimentele persoanei mele.

Initiativa
de a pune in discutie, si inca pe plan international, rolul ce l-am
avut intr-o actiune de salvare a evreilor prigoniti de nazisti, in anii
1943-1944, i-a revenit unui autor de studii consacrate Holocaustului in
Ungaria – inclusiv Transilvania de Nord – si România, care, din ultima
parte a anilor '980 a devenit un infocat aparator al hungarismului si,
implicit, partas al slabiciunilor, deformarilor si pacatelor acestuia.
Inconsecvent in opinii, dar constant in masluiri si talmaciri, stapânit
de ingaduinta fata de calaii evreilor din Ungaria, dar neingaduitor
fata de calaii acestora din România, R.L. Braham si-a confectionat
pledoariile promaghiare si rechizitoriile antiromânesti. Afirmatiile
sale poarta semnele mobilitatii cercetatorului partizan, dispus sa
inlocuiasca realitatile unor intâmplari, cu afirmatii iresponsabile ce
sfideaza datele adevarului. Cu asemenea nestatornicie morala a incercat
chiar si “falsificarea istoriei”. Dar indepartarea de realitate, in
cazul dat, urmarita cu ardoare, nu se pune in miscare nici de la sine,
nici gratuit.

Despre
pretul acestei tranzactii vorbeste R.L. Braham personal cu prilejul
decorarii sale de catre presedintele Ungariei Árpád Goncz. Evenimentul
s-a intiparit in viata sa ca un moment de cotitura. Dupa care s-a
evidentiat nu numai natura unui caracter, dar si atitudinea privind
conditiile istoricului in calitate de colaborator fidel, pe care o si
afiseaza cu vadita mândrie. Sub noua sa masca, ca un agent rasplatit
pentru merite certe, va continua sa intareasca programul “falsificarii
istoriei”.

Evocând imprejurarile inmânarii decoratiei Ordinul Republicii Ungare de catre presedintele Á. Goncz, R.L. Braham a declarat urmatoarele: 1

“Cu
recunostinta izvorâta din inima mea si cu mândrie am primit aceasta
decoratie, ca un simbol al respectului fata de martirajul evreilor
maghiari victime ale Holocaustului. Adica consider aceasta decoratie nu
numai o recunoastere a muncii mele, ci si ca un simbol al faptului ca
Ungaria este capabila sa priveasca drept in fata tragedia si rusinoasa
epoca a trecutului sau. Acest fapt reprezinta un mare pas inainte
fiindca pentru mine este de neimaginat ca Slovacia, România ori Croatia
sa acorde o asemenea decoratie unui cronicar al evenimentelor similare
din tara lor. Ba chiar dimpotriva, in aceste tari sovinistii
nationalisti lucreaza intens la bagatelizarea ori chiar la negarea
Holocaustului si se straduiesc ca sa-i reabiliteze pe conducatorii lor
nazisto-fascisti din timpul razboiului (...) In opozitie cu aceste tari
vad cum Ungaria inainteaza cu pasi mari pe calea democratiei, in frunte
cu o asemenea personalitate umanista si literara ca Árpád Goncz (...)
El reprezinta o atare directie, care se straduieste sa creeze o
democratie intr-adevar pluralistica si toleranta (...) Nu stim de nici
un alt stat fost comunist (in afara de Ungaria), unde Holocaustul sa fi
fost supus la atâtea examinari intelectuale si istorice. In acest sens
serveste drept marturie o bibliografie intocmita de mine, aparuta in
1984 care cuprinde 2479 articole...”


Dar
chiar si in lucrarile lui R.L. Braham se afla parti in care situatii si
intâmplari concrete nu se dizolva in abstractiuni. In fond insa
“specialistul Holocaustului din Ungaria” se complace in postura unui
aparator care transforma o crima cu un caracter national, social si
rasist intr-o comparatie intre doua neamuri. O astfel de practica este
conditionata de acel principiu care impune plasmuirea ca un argument
absolut.

R.L. Braham
reproseaza “sovinistilor-nationalisti” din fostele tari comuniste, cu
exceptia Ungariei, “chiar si negarea Holocaustului” din tarile lor,
când de fapt se neaga tocmai exagerarile (pseudo)statistice neconforme
realitatii. El mai face referiri la Ion Antonescu dar nu pomeneste
nimic de Nicolae Horthy, despre care istoria a consemnat ca era un
simbol al invrajbirii si al urii dintre natiuni. Se stie doar ca Hitler
il considera pe Horthy drept “un national-socialist inca inainte de aparitia national-socialismului german” .
Când R.L. Braham vorbeste despre fenomenul Antonescu din România, el
ramâne orb fata de fenomenul Horthy din Ungaria, la reinhumarea caruia,
in cimitirul din Kenderes, oficialitatile Ungariei, intre care ministri
in functie, au participat ca “persoane particulare”, transformând
ceremonia intr-un “eveniment national”. Un istoric care nu ia in seama
faptul ca apoteoza regentului Nicolae Horthy reprezinta astazi
oficializarea ultranationalismului maghiar si stimularea spiritului
nazist, devine el insusi un instigator, care nu poate fi izolat de
crimele savârsite de unguri impotriva evreilor (618.000 de evrei
“extirpati” in iunie-august 1944) si a românilor din Transilvania de
Nord (400.000 “expulzati” din Ungaria in România, peste 120.000 morti
ori disparuti pe frontul rusesc, cca 1000 de civili asasinati de unguri
in septembrie 1940).

R.L.
Braham ii acorda fostului presedinte al Ungariei, Árpád Goncz, un
certificat de buna purtare afirmând despre aceasta “personalitate
umanista si literara” ca “se osteneste pentru crearea unei democratii
tolerante si pluralistice”. Or, se stie ca Á. Goncz, când mai era
presedinte al Ungariei, s-a implicat in reactualizarea unei carti
revizioniste scrise impotriva României si a românilor, pe care a si
tradus-o in limba maghiara. Prin publicarea acestei carti, Árpád Goncz
a devenit unul din agentii revizionismului, militând pentru
reintegrarea Transilvaniei in hotarele Ungariei. Iata cum este formulat
de Á. Goncz acest program: “In ceea ce priveste Transilvania,
exista o singura alternativa: natiunea ungara – inainte si dupa
tratatul de la Trianon – tine in modul cel mai ferm la dreptul ei de
proprietate asupra intregii Transilvanii. Nu va exista niciodata o
generatie de unguri dispusa sa renunte la acest sfânt drept istoric.
Natiunea ungara este gata in orice clipa sa ia arma in mâna pentru a-si
exercita acest drept, sacrificându-si chiar viata in lupta, fiindca
fara Transilvania nu poate exista un stat ungar, nici o misiune ungara
si nici viata ungureasca”.
2

In
acelasi spirit Á. Goncz mai gireaza si urmatoarele consideratii in
spiritul pomenitei “democratii tolerante si pluralistice”: “Intr-o
singura problema nu putem face concesii: Transilvania in intregimea ei
– ca o unitate intangibila – trebuie repusa sub stapânirea Sfintei
Coroane Ungare”.
3

Iata,
prin urmare, ideile pe care R.L. Braham le aproba si le raspândeste.
Inconstient? Ori ca sugestie la supunere a românilor fata de stapânirea
ungara?

Fapte
rastalmacite si, in conexiune cu ele, arbitrarul subiectiv al
interpretarii determina mobilitatea ideologica a “specialistului in
Holocaustul din Ungaria” in dezvoltarea falselor sale teorii asupra
celor petrecute. Pornind de aici rezulta si imoralitatea conjuncturala
a interpretarii acesteia.

Legatura
dintre interesele unei Ungarii cu slabe traditii democratice, fascizata
intre cele doua razboaie mondiale prin idealuri proprii si practicile
unui pretins om de stiinta se reflecta si in atacurile impotriva unei
personalitati de frunte a evreimii. Caci iata ce – si cum – isi permite
sa afirme “specialistul Holocaustului” despre Alexandru Safran, un
reprezentant de dimensiune istorica in anii activitatii sale din
România, al intregului popor evreu din tara, când el si-a amintit, dupa
mai multe decenii de faptele de moarte si de viata in istoria obstei
sale: Furia mea (fata de Al. Safran) s-a accentuat (“Dühöm csak fakozodott), când, impreuna cu altii – spune Braham
am adresat o scrisoare deschisa lui Alexandru Safran, Marele Rabin al
Genevei, care fusese inainte Sef Rabinul României. Impreuna cu alti
specialisti ai Holocaustului si Istoriei României
(sic!) am
ridicat vocea impotriva manevrei diplomatice a rabinului in 1995. In
sedinta plenara a Senatului României. Safran a servit din belsug
munitie nationalistilor, când in cuvântarea sa a vorbit aproape in
exclusivitate de o mâna de salvatori de evrei, in timp ce a trecut sub
tacere, in mod las, acele nelegiuiri bestiale, pe care militarii
armatei lui Antonescu le-au savârsit, intre altele, in Bucovina,
Basarabia si Transnistria. Scrisoarea deschisa a fost publicata aici,
in Statele Unite, de mai multe ziare dar si in alte parti, de exemplu
in numarul din 31 mai al ziarului Romániai Magyar Szó (Cuvântul Maghiar din România, oficiosul
UDMR-ului n.n.). Nu de mult am pregatit pentru tipar un intreg volum de
studii pentru Institutul Rosenthal de Cercetare a Holocaustului, sub
titlul The Tragedy of Rumänien Jewesh ...”


Fiindca
textul lui Braham se intemeiaza pe propriile sale idei, intentii si
interese intr-o forma neconcordanta cu textul si cuprinsul discursului
rabinului Safran din Senatul României, pentru a pune limpede in lumina
colajul artificial de fapte si minciuni cu pretentia de a fi considerat
istorie, vom reproduce intocmai partile contestate si fals interpretate
in aranjamentele “specialistului in Holocaustul din Ungaria”.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 0:42, editata de 1 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Enciclopedia Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 26.08.09 20:42

Enciclopedia Holocaustului

Nici
pînă azi nu există un studiu comun, reciproc asumat de specialiștii
români și maghiari, privitor la trecutul Transilvaniei de Nord.
Tensiunile acumulate odată cu evoluția istorică sînt încă departe de-a
se fi decantat. Lipsește deocamdată o privire globală neutră, o
abordare științifică senină. Problema se complică suplimentar, atunci
cînd în discuție intervine și situația minorității evreiești, intens
persecutate, din această zonă. Cele două state vecine și-au pasat
strategic responsabilitatea tragediei, în timpul războiului rece.


Se
pot înțelege astfel miza consistentă și disconfortul pe care și le-a
asumat lucrarea coordonată de Randolph L. Braham, Enciclopedia
geografică a Holocaustului din Ardealul de Nord (Az észak-erdélyi
Holokauszt földrajzi enciklopédiája), recent publicată, în limba
maghiară, la editurile Park din Budapesta și Koinónia din Cluj. Autorul
principal (născut în 1922) este un reputat cercetător, profesor la City College și la Graduate School and University Center of The City University of New York,
unde este și director al Institutului Rosenthal pentru Studii asupra
Holocaustului. E semnatarul sau editorul a patruzeci și două de cărți,
printre care s-a remarcat Politica genocidului. Holocaustul din Ungaria
– apărută și pe românește într-o ediție prescurtată, la Ed. Hasefer, în
2003. Vocea ponderată și documentată a specialistului din depărtare
vine să facă lumină pe teritoriul tensionat de zarva politicienilor.


Prin
tragica ironie a istoriei, evreii din Ardealul de Nord au avut o soartă
mai grea în Ungaria (de care erau atrași sentimental și cultural), după
Dictatul de la Viena, decît în România (considerată îndeobște
depozitara abuzurilor antisemite). Activitatea partidelor extremiste
românești și măsurile de exterminare dictate de mareșalul Ion Antonescu
au cunoscut o sinistră prioritate cronologică, în vechiul regat sau în
Basarabia și Transnistria, pe cînd situația evreilor din Ardeal încă nu
apucase să degenereze. După anexarea regiunii de către Ungaria, deși au
fost unii locuitori care au sperat la o evoluție favorabilă, ei s-au
confruntat rapid cu legile și hotărîrile antisemite. Presa liberă și
organizațiile evreiești au fost interzise de statul maghiar,
activitățile economice și școlarizarea au fost afectate. Evreii au fost
mobilizați la munci forțate, pe bază de convocare individuală: cei
bogați, cei care s-au distins în profesie, comercianții fruntași,
militanții sioniști, liderii sociali, precum și toți cei considerați
“elemente indezirabile” și denunțați ca atare de creștini. Au apărut
campanii xenofobe, în vara anului 1941, în rîndul comunităților din
Maramureș și Satu Mare. Sporadic, au avut loc deportări de familii și
comunități evreiești, alungate peste granița maghiaro-sovietică (la
Miercurea Ciuc, la Borsec, în anumite zone din secuime).


Dimensiunea
apocaliptică a Holocaustului din Ardealul de Nord s-a declanșat cu
adevărat după 19 martie 1944, odată cu ocuparea militară germană a
Ungariei. Un comando S.S. cu un efectiv relativ mic, de circa 100 de
soldați, sub comanda lui Adolf Eichmann, a primit din partea
Führer-ului sarcina de-a implementa Soluția Finală în țara vecină. Dar
uciderea evreilor nu s-ar fi putut realiza cu atîta rapiditate și la o
asemenea amploare, fără sprijinul complet al guvernului maghiar, condus
de Sztójay Döme. Aflat în subordinea regentului Horthy Miklós,
primul-ministru ungar a pus la dispoziția echipei germane de
intervenție întreaga structură aferentă a statului: poliția,
jandarmeria, siguranța, corpul funcționarilor publici și administrația
locală, pentru identificarea, segregarea, jefuirea și ghetoizarea
evreilor, în vederea deportării. Detaliile au fost pregătite la 4
aprilie 1944, în cadrul unei ședințe comune maghiaro-germane.
Responsabil politic al operațiunii a fost Endre László, Secretar de
Stat în cadrul Ministerului de Interne al Ungariei, alături de Baky
László, celălalt demnitar al ministerului de resort. Oarecari
disensiuni, între partea germană și cea maghiară, au apărut doar în
ceea ce privește strategia exterminării. În timp ce Endre voia ca
operațiunea să înceapă cu evreii din Budapesta, Eichmann impunea
lansarea acțiunilor în Rutenia și nordul Transilvaniei, pentru a le
tăia evreilor din Capitală orice cale de refugiu în provincie. Cîștig
de cauză a avut strategia lui Eichmann.


Prin
ordinul secret nr. 6163/7 aprilie 1944, toți evreii, indiferent de sex,
vîrstă sau stare a sănătății, trebuiau adunați din teritoriu și grupați
în ghetouri. Cele două provincii au fost declarate zonă de operațiune
militară. Pretextul strămutării maselor de oameni îl constituiau
urgențele strategice ale frontului, ofensiva armatei “iudeo-bolșevice”
și preîntîmpinarea eventualelor “conspirații”. S-au atribuit
responsabilități precise: primarii, la nivel local, și subprefecții, la
nivel județean, au fixat locurile de întrunire a victimelor și au avut
dreptul de a evalua, de la caz la caz, eventualele excepții de la
deportare. S-au stabilit centre de adunare a evreilor în localitățile
Cluj, Dej, Baia Mare, Oradea,
Gherla, Satu Mare, Șimleu Silvaniei. În unele situații, oamenii au fost
înghesuiți claie peste grămadă în fabrici de cărămidă dezafectate,
alteori în cartiere sărăcăcioase, dar și sub cerul liber, de pildă în
pădurea Bungur de lîngă Dej. Acțiunea de ghetoizare a debutat la ora
cinci, în zorii zilei de 3 mai 1944, și a fost executată de echipe
speciale, formate din funcționari publici, învățători, profesori de
gimnaziu, polițiști, jandarmi, voluntari fasciști (din partidul
Nyilas). Au fost vizați circa 160.000 de evrei din Ardealul de Nord. La
Cluj a operat unitatea specială de eliminare condusă de Ferenczy
László, pe baza instrucțiunilor primite de la Adolf Eichmann.
Comandantul militar al campaniei din Ardealul de Nord a fost colonelul
de jandarmi Paksy-Kiss Tibor, iar adjunctul său, locotenent-colonelul
Péterffy Jenö, și-a stabilit sediul de operațiuni la Oradea.


Inițial,
oamenii au fost strînși în centre mai mici, în sinagogi etc. Toți au
fost interogați, fiind supuși treptat unor presiuni tot mai dure,
pentru a-și declara bunurile tăinuite. Operațiunile de segregare au
decurs fără obstacole, nu s-au înregistrat împotriviri. Victimele erau
resemnate, căci nu știau de soarta care li se pregătise. Unii credeau,
potrivit zvonului fals lansat de oficialități, că vor fi trimiși la
munci agricole, dincolo de Dunăre, în inexistenta Cîmpie a Pîinii
(Kenyérmezö), alții erau convinși că, armata sovietică fiind aproape,
ghetoizarea e oricum o măsură de scurtă durată. Creștinii au rămas
pasivi; unii chiar au colaborat cu autoritățile, pentru a-și însuși
bunuri evreiești. S-a constatat neutralitatea și pasivitatea ierarhilor
bisericilor ardelene, episcopul reformat Vásárhelyi János și episcopul
unitarian Józan Miklós. O excepție răsunătoare a constituit-o episcopul
romano-catolic Márton Áron, cu reședința oficială la Alba Iulia,
pe teritoriul românesc: acesta a protestat energic împotriva măsurilor
antisemite ale statului maghiar, prin discursuri în biserică și
scrisori oficiale adresate autorităților.


Campania
de strîngere în ghetouri a evreilor din Transilvania de Nord a durat o
săptămînă. Condițiile de trai, extrem de dificile, datorate
supraaglomerației, alimentației deficitare, proastei aprovizionări cu
apă și tensiunii dintre deportați, au fost agravate de torturile
gardienilor. A fost amenajată cîte o clădire specială, numită
“Trezorerie”, unde jandarmii și fasciștii maghiari aduceau pe rînd
oamenii, selectați pe baza reputației lor personale sau a turnătoriilor
din lagăr, și îi torturau îngrozitor, pentru a-i obliga să-și predea
bunurile ascunse. Bărbați, femei și adolescente au trecut prin aceste
campanii de tortură, care au sfîrșit uneori cu înnebunirea sau
sinuciderea victimei.


Din
ghetourile încropite în apropierea liniilor de cale ferată, evreii au
fost apoi îmbarcați, în perioada 16 mai-27 iunie 1944, în mizerabile
vagoane de marfă supraaglomerate și transportați la Auschwitz. Potrivit unei statistici întocmite la gara din Kosice (Kassa), au fost duși, din Ardealul de Nord la Auschwitz,
131.639 de evrei. În afara celor care au pierit pe drum, din cauza
condițiilor inumane de călătorie, la debarcare au fost îndată gazați
copiii, bătrînii și bolnavii. Ceilalți au fost distribuiți în diverse
tabere de muncă. La sfîrșitul războiului, din deportare au revenit
circa 10% dintre victime.


Atrocități
directe ale militarilor s-au înregistrat și în afara ghetourilor
improvizate: la Sărmaș, în noaptea de 16-17 septembrie 1944, au fost
executați prin împușcare 126 de civili evrei (52 de femei, 43 de copii,
31 de bărbați), care au fost aruncați apoi la groapa comună. La Arad au fost uciși 6 evrei; la Luduș au fost omorîți 17 evrei.


După
anularea Dictatului de la Viena, sub influența puterii sovietice, s-au
constituit tribunale populare care să sancționeze asasinatele comise.
Unii făptași au fost judecați și condamnați. Mulți alții s-au retras
însă, odată cu trupele naziste, în Occident și și-au ascuns
identitatea, scăpînd. În primăvara anului 1946, a început procesul de
la Cluj împotriva a 185 de inculpați pentru crime de război. Dintre
aceștia, doar 51 erau efectiv arestați, ceilalți fiind judecați in
absentia. Procesul a scos la lumină detalii impresionante ale
atrocităților antisemite din Transilvania de Nord. La încheierea
dezbaterilor s-au dat sentințe aspre, cu 30 de condamnări la moarte și
un total de 1204 ani de detenție. Nicio sentință capitală nu a fost
aplicată, întrucît vinovații erau printre cei condamnați în contumacie.
Niciunul dintre cei pedepsiți cu închisoarea nu și-a ispășit pedeapsa
integral, fiind cu toții, după o vreme, grațiați și integrați în
“efortul de construire a socialismului”.


Viața
victimelor s-a reluat treptat. Unii s-au întors din lagărele de
concentrare, dar nu și-au mai recăpătat bunurile sau locuințele, între
timp demolate sau ocupate de localnici. Ghetourile au fost dărîmate de
autorități, iar urmele existenței lor au fost șterse. Unii morți au
fost exhumați, din locurile de regrupare a prizonierilor, de odinioară,
și reînhumați după datină, în cimitire evreiești. Activitatea
organizațiilor și asociațiilor minoritare s-a relansat pentru scurtă
vreme, dar a fost din nou blocată după 1947, cînd oficialitățile
comuniste le-au îngrădit libera manifestare și și-au impus acolo
oamenii de încredere.


Pe
lîngă dificultățile traiului cotidian, în contextul sărăcăcios de după
război, supraviețuitorii marcați de nenorociri au fost obligați să
înfrunte și o gravă traumă identitară. Cei mai mulți evrei din regiune
fuseseră asimilați la limba maghiară (pe care o foloseau) și la cultura
maghiară (pe care o admirau). Această identitate “de sprijin” nu mai
putea fi însă acceptată, întrucît ei fuseseră trădați tocmai de
autoritatea tutelară. S-au confruntat astfel cu evantaiul unor opțiuni
de profunzime, toate destinate să-i dezrădăcineze definitiv. Unii au
ales să se “dizolve” în rîndul noilor autorități, îmbrățișînd
idealurile politice de după război. Alții au adoptat complet
identitatea românească (în asemenea măsură încît au dispus ca, pînă și
pe morminte, inscripțiile referitoare la ei să fie realizate în limba
română). Alții și-au asumat total identitatea evreiască și au plecat în
Israel.
Adepții liberalismului de tip occidental au decis să emigreze în
diverse state europene sau dincolo de ocean. Astfel se explică și
actuala situație fragilă a minorității evreiești din Transilvania, mult
diminuată, compusă din persoane vîrstnice. Comunitatea însăși e pe cale
de extincție.


Studiul
laborios al lui Randolph L. Braham își onorează cu adevărat denumirea
de enciclopedie, mai ales în partea centrală a prezentării sale. Sînt
descrise, succesiv, județele instituite de oficialitățile maghiare în
Ardealul de Nord și, cu ajutorul hărților, sînt semnalate așezările
urbane și rurale în care se găseau evrei, dispunerea ghetourilor,
traseul deportării etc. În ordine alfabetică sînt consemnate, într-un
amplu glosar de cîteva sute de pagini, toate localitățile din
teritoriu, cu istoricul stabilirii evreilor, evoluția lor numerică,
de-a lungul secolelor, numele familiilor de vază din fiecare
comunitate, descrierea școlilor confesionale și a sinagogilor
construite, a naturii activităților economice prestate, a
personalităților culturale care s-au ilustrat etc. Întreaga lucrare e
însoțită de o foarte bogată ilustrație, prin imagini și fotografii de
epocă.


Randolph
L. Braham e secondat în investigațiile sale de-o întreagă echipă de
gazetari, geografi, istorici și alți diverși specialiști, care
contribuie la aspectul copleșitor al monumentalei lucrări. Între ei se
distinge, ca prim-colaborator, ziaristul și profesorul clujean Tibori
Szabó Zoltán, el însuși autor al unei minuțioase cercetări privind
tentativele de evadare peste graniță ale unor evrei, din Ungaria spre
România, în anii 1940-1944 (vezi Frontiera dintre viață și moarte,
Buc., Ed. Compania, 2005).




Acești
primi pași pe calea reconstituirii adevărului istoric vor trebui
continuați. A venit vremea amplelor conlucrări, în direcția cunoașterii
corecte a trecutului. Cortina trebuie ridicată, chiar dacă ne vom
îngrozi de ceea ce vom găsi în spatele ei.


http://www.revistatribuna.ro/index.php?unde=articol&articol=1762&de_unde_vin=numar_arhiva

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Întâlnire cu trecutul, prezentul și viitorul

Mesaj Scris de Admin la data de 24.08.09 20:23

Întâlnire cu trecutul, prezentul și viitorul

În 19 martie 1944 trupele Germaniei naziste au ocupat Ungaria,
nemaiavând încredere în guvernul care ducea tratative secrete pentru
ieșirea din război. Imediat a început aplicarea sistematică a” soluției
finale”- deportarea în masă a populației evreiești, inclusiv a celei
din Transilvania de Nord. Printre cei 18.000 de evrei clujeni deportați
la Auschwitz, s-au numărat și elevii Liceului evreiesc. Școala a fost
înființată de comunitățile evreiești ortodoxă și neologă, în toamna
anului 1940, când elevii și profesorii evrei fuseseră dați afară din
toate școlile. Foarte puțini elevi au supraviețuit lagărelor morții,
majoritatea covârșitoare, din cursul superior. Articolul de față este o
cronică a celei mai recente întâlniri a absolvenților Liceului evreiesc
din Cluj.



Sosiți de pretutindeni

În calitate de prietenă a celor doi organizatori principali Vasile
Nuszbaum și Judith Kertész Mureșan, dar și de reporter sentimental, am
fost martora pregătirilor febrile pentru întâlnire. Locuința lui Judith
s-a transformat într-un adevărat stat major. Telefonul suna fără
încetare și computerul funcționa zi și noapte, comunicând prin poșta
electronică, prin YM și Skype , cu colegii de liceu risipiți pe tot
mapamondul. Lista se actualiza cu date despre sosire, cazare, număr de
persoane, opțiuni. Între timp se negocia hotelul, meniul banchetului și
programul reuniunii care, la fel ca ospețele din povești, dura trei
zile: din 16 până în 18 septembrie. Varianta finală a listei cuprindea
101 persoane, sosite din 11 țări ale lumii: Argentina, Australia,
Canada, Franța, Germania, Israel, Mexic, Suedia, SUA, Ungaria și
România. Mulți dintre foștii absolvenți au venit împreună cu soți,
soții, copii și chiar nepoți. Legendara toamnă clujeană a fost
dezmințită de frig și de zloată, dar invitații, abia sosiți după
călătorii lungi și obositoare, au pornit pe străzile orașului natal,
Clujul adolescenței, purtat în suflet cu nostalgie, deși în anii
războiului devenise un loc ostil, stația de plecare către lagărele
morții.

Școală în vremuri vitrege

Dacă acele vremuri sumbre (când evreii erau excluși din toate
instituțiile, străzile deveniseră periculoase, iar foștii colegi,
vecini și chiar unii prieteni le întorceau spatele) au lăsat și
amintiri frumoase, se datorează în exclusivitate liceului evreiesc,
care s-a constituit într-o oază, unde se făcea școală de înaltă
calitate sub îndrumarea unor profesori de excepție, funcționau diferite
cercuri de cultură, o echipă de teatru și o orchestră, se legau
prietenii și se înfiripau primele iubiri. Elevii învățau cu râvnă și
profesorii erau exigenți, nutrind speranța deșartă că războiul care
luase o cotitură majoră, avea să se sfârșească în curând și atunci
pregătirea temeinică și diploma de bacalaureat vor constitui un
avantaj.
Ghetoizarea și deportarea la Auschwitz, au căzut ca un trăsnet, la
câteva săptămâni după încheierea bruscă a anului școlar 1943 – 1944,
susținerea examenului de bacalaureat și eliberarea diplomelor. Cu ani
în urmă, doctorița Eva Rosenfeld (decedată în urmă cu câțiva ani) îmi
relata într-un interviu că diploma de bacalaureat era atât de valoroasă
pentru ea, încât a dus-o cu sine până la Auschwitz. Când deținutele au
fost obligate să se dezbrace la piele și să se încoloneze, Eva mai
ținea strâns în mână diploma de bacalaureat, care i-a fost smulsă de o
SS-istă…

Revederea

A fost impresionantă prima seară, când în sala denumită ad-hoc Sala
Zsidlic (prescurtarea de argou a instituției care purta numele unguresc
de Zsidó Liceum) au început să sosească foștii elevi, oameni vârstnici,
(cei mai tineri având 78 – 79, aproape 80 de ani) care treceau pragul
cu ochi strălucitori, căutându-și colegii cu privirea, strigându-se
după porecle, recunoscându-se, îmbrățișându-se, depănând amintiri. Unii
dintre ei au făcut eforturi seroase pentru a fi prezenți, ca de pildă
Lidia Vágó din Israel, care cu câteva zile înainte de plecare a căzut
rupându-și câteva coaste. Doctorul care a consultat-o, ținând cont și
de faptul că pacienta trecuse de 80 de ani, i-a interzis categoric să
călătorească. Lidia i-a spus: „Nu se poate, trebuie să ajung la Cluj,
chiar dacă mă voi târî până acolo!” Doctorul uimit a întrebat-o „La
Cluj ? Dar ce poate fi atât de important, ca să te duci cu coastele
fisurate ?”. Poate că ar fi înțeles dacă ar fi văzut lumina din
privirile foștilor elevi, atmosfera magică înstăpânită în sala de
întâlnire. Era o aură care i-a învăluit pe toți cei prezenți, chiar și
pe copiii (de circa 50 de ani) și nepoții (de 20 de ani), care s-au
descoperit locuitorii aceleași planete speciale, pe care o purtau în
suflet părinții sau bunicii lor.
De fapt, generația a doua și a treia s-a conectat mai demult la
organizarea întâlnirilor. Hanna și Yossi Karl, (Fiica și fiul lui Ibi
Hamlet Karl) au realizat un site al liceului (www.zsiglic.org) . De
data aceasta Hanna și-a însoțit mama la Cluj, cu un rucsac imens în
spate, înzestrată cu aparat de fotografiat și un laptop, străduindu-se
să surprindă toate momentele întâlnirii.
Dar printre invitați nu s-au numărat doar foștii colegi de liceu și
familiile lor, ci și prieteni care au sosit la Cluj pentru a se
întâlni, după decenii, cu foști absolvenți Zsidlic. Akiva (Laci) Leob,
din Natanya, n-a fost elev al Liceului evreiesc, dar a venit la Cluj
(orașul natal) pentru a se întâlni cu doi vechi prieteni Armand Field
(Grünfeld) și Károly Jakab. Cel dintâi revenea la Cluj după 64 de ani
de absență, fiind prima oară la o întâlnire a foștilor elevi. După
eliberarea din lagăr, cu doar câteva zile înainte de a urca în trenul
de întoarcere în Transilvania, a avut un accident de mașină care l-a
țintuit în Germania și i-a schimbat destinul. Apoi s-a stabilit în
California, a lucrat în industria de apărare și nu a mai putut călători
în est…Acum și-a reîntâlnit colegii, a revăzut orașul copilăriei,
Cetățuia, Parcul Central, strada unde locuise. În categoria „Amicilor
Zsidlic” îi amintesc și pe Esteban Bergner din Argentina și Victor
Bender din Germania, ambii venind cu copiii și nepoții.

Expoziție, excursie și planuri

Printre foștii elevi sosiți la întâlnire s-a numărat și gazetarul și
fotoreporterul Lajos Erdélyi (Ungaria), care a adus cu sine materialul
unei expoziții de fotografii, în premieră în România. Expoziția „Arta
vechilor cimitire evreiești”, găzduită de Casa Tranzit din Cluj, a
cuprins o parte din fotografiile realizate de Lajos Erdélyi, pe
parcursul câtorva decenii, în peste o sută de cimitire evreiești din
Bazinul Carpaților. Pietrele tombale din cimitirele evreiești, vechi de
câteva secole, vădesc măiestria meșterilor cioplitori de odinioară.
Fotoreporterul mi-a povestit că a fost primul care a fotografiat
cimitirele din Moldova, printre care și cel din Siret, cel dintâi album
cu această tematică fiind publicat în anii 1980, la Editura Kriterion
din București. Materialul fusese oprit de cenzură timp de 5 ani, ca
apoi să i se dea brusc bun de tipar, în preajma acordării clauzei
națiunii favorizate pentru România. Albumul, scos într-un tiraj de
12.000 de exemplare, s-a epuizat în câteva zile. Materialul îmbogățit
cu imagini ale cimitirelor evreiești din Ungaria și Slovacia a fost
republicat la Budapesta, în anii 1990, după stabilirea autorului în
Ungaria.
Programul întâlnirii a continuat cu o excursie la Rimetea, un orășel
minier din veacul al XVII-lea pitit în Munții Apuseni, și cu o vizită
la Institutul de Iudaistică, unde profesorul Ladislau Gyémánt, i-a
primit cu multă ospitalitate.
La banchetul din ultima seară, George (Bischitz) Bishop din SUA, unul
dintre susținătorii cei mai generoși ai întâlnirilor, a predat în mod
simbolic ștafeta generației a doua. Fiii și nepoții foștilor absolvenți
au luat cuvântul, unii rupând-o pe ungurește, alții vorbind în engleză
sau spaniolă, exprimându-și atașamentul față de spiritul Zsidlic și
dorința de a continua tradiția instituită de părinții lor. În final,
s-a precizat (ca să fie clar pentru toată lumea) că întâlnirea de la
Cluj nu este nicidecum ultima. Absolvenții,



http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=9369

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Interesant

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.09 18:27

Interesant


Ministerul de externe maghiar din Budapesta (www.mfa.gov.hu). a
publicat un document demografic, in legatura cu minoritatile
conlocuitoare. Numarul cel mai mare este al tiganilor - 48. 072, romani
sunt numai 87 30. Evrei NU SUNT, deci desi sunt intre 80000-130 000 de
evrei, nu sunt mentionati ca minoritate. Se aminteste de o conventie,
1990 congres, adunare sau cine stie ce organ, care a hotarat ca in
Ungaria de azi nu sunt evrei! Detalii despre acest "organ" - cine si
cand si cati au luat parte la luarea acestei hotarari- nu au aparut de
14 ani. La prima vedere pare verosimila aceasta afirmatie, cunoscand
intentiile antecedentilor acelor maghiari care traiesc in Ungaria de
azi, “nimicirea totala a evreimii intre anii 1940-45, 18 Ianuarie”.
Este indeobste cunoscut ca au ucis evrei pana la ocuparea Armatei Rosii
a Ungariei (ultima zi). Motivul asasinarilor era simplu “din cauza
jidanilor am pierdut razboiul”. Este suficient de a audia
radiodifuziunea israeliana, care a consacrat 10 ore de emisuine, in
prezenta martorilor oculari, oamenilor politici, istoriografilor,
pentru a-ti face idee despre cruzimea cu care au fost macelariti fratii
nostri in perioada amintita mai sus.



Cateva adnotari: procesul de deportare a inceput in Ungaria si
Ardealul de Nord in primavara anului 1944. Inceputul uciderilor
oamenilor nevinovati fara deosebire de sex si varsta, a inceput cu mult
inainte, incheindu-se cand in celule de gaze a fost aruncat toxicul
Cyclon B. Hotia, devastarea bunurilor evreilor, umilirea inca
necunoscuta, concentrarea in ghetouri, imbacsirea acestor nedoriti, in
vagoanele de marfa de catre jardarmi cu pana de cocosi, apoi
transportul lor la Auschwiz in peste 170 de garnituri de trenuri, care
circulau cu o precizie matematica, necesita saptamani de chin, pentru
cei al caror sfarsit era moartea sigura. Una din scenele cele mai
ingrozitoare, nedescrise pana acum de literatura holocaustului, este
depozitia acuzatului Dr. Capesius Viktor in fata curti de jurati din
Frankfurt am Main la procesul Auschwietz 1960-65. (www.edjewnet.de)
auschwitzvorgericht. Cateva cuvinte despre personalitatea acestui
criminal: Nascut ca volksdeutsch in comuna Miercurea Sibiului. S-a
inrolat in SS si a fost dirigintele farmaciei din Auschwiz. Din cand in
cand a fost delegat la rampa din Birkenau, pentru a hotari soarta celor
care au fost transportati in vagoane MAV (Magyar Allami Vasut).
Capacitatea uciderilor intr-o zi, la Birkenau, era mai mare decat a
celor cazuti la Mohaci 1626, Isonzo, pe falezele Normandiei, la
debarcarea din in 6 Iunie 1944. (Din discursul domnului Ministru al
invatamantului din Ungaria, domnul dr. Magyar Balint primavara anului
2004 la Auschwitz). Capesius a fost propagandistul farmaceutic al lui
IG.Farbenindustri in anii interbelici. Cunostea toate spitalele din
Ardeal (medici etc.) A studiat la facultatea de farmacie a
Universitatii Reg. Ferdinat din Cluj. Maghiarii nu au crutat nici un
evreu, chiar daca era bolnav! Astfel, la rampa din Birkenau a sosit
garnitura de tren MAV care transporta intregul personal din spitalul
eveiesc din Cluj. Bolnavi 250-300, 13 medici si personalul mediu
sanitar - surori, sanitari etc. Trenul a ajuns la orele 3 dimineata la
Birkenau. Domnul Capesius a dormit, nu a fost deranjat; pe la orele 5
au deschis vagoanele, bolnavii au fost asezati pe pamant, in strigate
infernale. Tot procesul de ucidere avea un caracter urgent, astfel au
fost dusi in camera de gazare cu repeziciune. Printre deportati erau
multi care il cunosteau personal pe acest criminal. Unul l-a recunoscut
si i-a cerut sa-i crute sotia, care era suferinda. I-a promis. La
primul transport la camera de gaze a fost ridicata si ucisa!



Revenind la faptul ca in Ungaria de azi nu traieste minoritate
evreiasca. M-am referit in scris la Websitul “Centrop” -Europa
Centrala- organizatie evreiasca din Ungaria, sa fiu lamurit asupra
lipsei de evrei din Ungaria de azi. Amintita organizatie este
sponsorizata de evreimea internationala, printre care si domnul Ron
Lauder. Am fost lamurit: la data amintita mai sus s-a ajuns la o
“conventie” prin care evreii din Ungaria erau considerati etnie
maghiara, de religie mozaica. Majoritatea maghiara isi are originea din
stepele fluviului OBI, (Siberia de sud) si face parte din familia
ungro-fina, care s-au asezat in Panonia intre anii 800-1000. Noi,
evreii, facem parte din familia popoarelor semitice, din Orientul
apropiat. Scrierea noastra este un alfabet care nu are vocale, se scrie
de la dreapta la stanga, si dateaza de cateva mii de ani. Domnii
maghiari vor trebui sa “coordoneze” cele de mai sus. Experienta
acestora in acest domeniu este cunoscuta!



Cei 80-130 000 de evrei care traesc in Ungaria, de acum inainte,
vor fi “frati cu acei a caror antecedenti au comis bestialitatile
descrise” mai sus!

http://www.romanialibera.com/forum.php?nr=5719&an=2005&luna=3

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mai 1944 Primăvara morții Ura și sfidarea bărbațilo

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.09 18:14

Mai 1944 – Primăvara morții

“Ura și sfidarea bărbaților,
femeilor și copiilor, manifestată în Holocaust, a fost o crimă împotriva lui
Dumnezeu și împotriva omenirii” - Papa Benedict al XVI-lea





După ocuparea Ungariei, la 19 martie 1944, de către armatele hitleriste,
situația din Ardealul de Nord, anexat din septembrie 1940, devine tot mai
încordată. Horthysmul – simțindu-se acum întărit – își intensifică acțiunile
șovine și antisemite, paralel cu amplificarea violențelor și masacrelor.





Este evident că multe dintre cele întâmplate după 19 martie 1944 au fost
sugerate, cerute cu insistență de la Berlin, dar nu-i mai puțin adevărat că
autoritățile horthyste, întreg aparatul de stat, s-au întrecut în zel și
slugărnicie pentru a satisface și, în multe privințe, a depăși pretențiile
naziștilor.





Prioritarii planului de
exterminare






Cu sălbăticie s-a dezlănțuit teroarea împotriva populației evreiești. Din
cauza ferocității și zelului Poliției și Jandarmeriei horthyste, evreii din
Nordul Ardealului “(...) au fost nimiciți cu o viteză fără precedent, prin cea
mai crâncenă deportare și cel mai nemilos program de masacrare întâlnit în
timpul războiului” [1].





Guvernul de la Budapesta a
hotărât ca internarea în ghetouri a evreilor să înceapă mai întâi în zonele I
și a II-a militară, respectiv în Ucraina Subcarpatică și Ardealul de Nord. Zona
a II-a militară cuprindea Districtul IX Jandarmerie Cluj (județele Bihor, Satu
Mare, Sălaj, Cluj, Solnoc-Dăbâca și Bistrița-Năsăud) și Districtul X
Jandarmerie Târgu-Mureș (județele Mureș-Turda, Ciuc, Odorhei și Trei Scaune),
în timp ce Maramureșul era cuprins în zona I militară.





S-a considerat că, “din punct
de vedere politic, era mai oportun să se înceapă (trimiterea în ghetouri -
n.n.) cu Ucraina Subcarpatică și Transilvania de Nord, fiindcă autoritățile
ungare centrale și locale, precum și populația (ungară - n.n.) aveau mai puțină
considerație pentru masele «galițiene», «străine», nemaghiarizate, care și-au
păstrat caracterul evreiesc, decât pentru cele asimilate” [2].





La 26 aprilie are loc la Satu
Mare o conferință cu scopul de a stabili, până în cele mai mici amănunte,
aplicarea ordinului Ministerului de Interne nr. 6163 din 7 aprilie 1944 privind
trimiterea în ghetouri a tuturor evreilor din județele aparținând Districtului
IX Jandarmerie. Au participat prefecții sau subprefecții, primarii orașelor și
principalii lor funcționari, precum și ofițerii-comandanți ai unităților de
Jandarmerie și Poliție. Peste două zile, o conferință similară a avut loc la
Târgu-Mureș, pentru județele din Districtul X.





Barbarie și cinism





începând cu dimineața de 3
mai 1944, într-un ritm inimaginabil de rapid, în aproximativ 10 zile, Poliția
și Jandarmeria horthystă au scotocit cele 1380 de localități din Ardealul de
Nord în care, potrivit evidenței lor, locuiau evrei, i-au arestat pe toți –
aproximativ 150.000, ceilalți, în jur de 15.000, se aflau în detașamente de
muncă forțată – și i-au internat în 12 ghetouri.





Internările în ghetou s-au
desfășurat cu deosebită brutalitate. “Oamenii erau înghesuiți în camioanele sau
căruțele ce așteptau în stradă în fața caselor. Grăbiți, înjurați, loviți cu
patul puștilor, se cățărau cu greu. Câte o bătrână era, pur și simplu, azvârlită peste
bagaje, așa cum se aruncă la gunoi un lucru uzat și inutil. Bolnavii erau
împinși printre noianul de geamantane și baloturi, cu targă cu tot. Unii erau
răsturnați peste bagaje și targa aruncată pe trotuar, să nu ocupe loc. Mulți,
după ce și-au urcat cu greu bagajele, au constatat că nu mai au loc, așa că nu
le-a rămas altceva de făcut decât să se târască ori să alerge după vehicul, în
funcție de bunul plac al comandantului patrulei. Inițial, fiecare putea să ia
cu el un bagaj de 50 de kg. Ulterior, cantitatea a fost mereu redusă; în mai
multe cazuri, celor arestați nu li s-a permis să ia cu ei nici măcar o pătură.
La intrarea în fabrica de cărămizi (...) camioanele erau deschise cu
brutalitate, lăsând femeile, bătrânii, copiii și bolnavii să se rostogolească,
împreună cu bagajele, în noroiul de primăvară din incintă” [3].





Cazarea insuportabilă (în
majoritatea lor, ghetourile au fost organizate în cărămidăriile orașelor),
lipsa celor mai elementare condiții de igienă, de gătit, înghesuiala sufocantă,
înjurăturile și bătăile, spaima și teroarea – sunt elementele ce caracterizau
viața în ghetou. însă toate acestea erau dominate de teama paralizantă de a fi interogat
asupra presupuselor valori nedeclarate și nepredate. Iată o astfel de mărturie,
provenind din ghetoul de la Satu Mare: “Au început cele mai înspăimântătoare
orori. într-o clădire a ghetoului, devenită faimoasă, de pe strada Báthory nr.
7, jandarmi-bandiți, aduși din Cluj, folosind «instrumente» demne de Evul
Mediu, au amenajat o «cameră-interogatoriu». Aici au fost introduși toți aceia
care – după presupunerea lor – nu au declarat toate valorile ori le-au ascuns
la prietenii lor creștini.





Bătuți la sânge, pe jumătate
morți, cei interogați ieșeau clătinându-se, abia ținându-se pe picioare din
această cameră a ororilor. De cele mai multe ori, însă, erau scoși pe targă.





Teribile urlete spărgeau
liniștea ghetoului încremenit într-o groază de gheață. Bărbați și femei cu
inimile zvâcnind și nervii încordați, gata să plesnească, tresăreau albi ca
varul la fiecare sunet și scârțâit de ușă, așteptând zi și noapte să le
vină rândul” [4].





Cu toate acestea, după ce vizitează cele mai mari ghetouri, Baky László,
secretar de stat la Ministerul de Interne, declară cu un cinism ieșit din
comun: “Ghetourile din provincie au caracter de sanatoriu. Evreii au ajuns, în
sfârșit, la aer; și-au schimbat vechiul mod de viață cu unul sănătos”![5].





Pe drumul fără de întoarcere





Deportările din Ardealul de Nord spre Birkenau-Auschwitz au început la 15
mai 1944. Din
ghetoul clujean, primul transport a plecat la 23 mai. I-au urmat alte cinci.





Inițial, autoritățile naziste preconizaseră să se transporte zilnic circa
3000 de evrei, cu câte un tren de 50 de vagoane. Horthyștii, dovedind iarăși
exces de zel, s-au angajat să pună la dispoziție patru trenuri pe zi pentru a
deporta câte 12.000 de persoane. Transportul din ghetourile Ardealului de Nord
s-a efectuat în condiții groaznice. “în vagon nu te puteai mișca din cauza
teribilei înghesuieli de oameni, geamantane, rucsacuri de tot felul, de boarfe
trântite de-a valma. Aerul era insuportabil. Oamenii își făceau necesitățile în
lighene, în găleți, dar ele nu puteau fi deșertate. Nici cadavrele nu aveai cum
le scoate din vagoane. Ușile erau ferecate. Zăpușeala amplifica duhoarea.
Mamele, având senzația că li se sufocă copiii, țipau după aer. în cea de-a
treia zi, în vagon nu mai aveam un strop de apă. Era pe terminate și mâncarea.
Bătrânii se rugau și blestemau. Copiii plângeau. îndemnurile la calm și
speranță se întretăiau cu exclamații deznădăjduite, isterice. Și trenul nu se
mai oprea. își continua goana nebună în noaptea fascistă (...)”[6].





în aceste condiții, în ritmul
amintit, în doar trei săptămâni, evreii nord-ardeleni au fost smulși din
locurile lor natale, înghesuiți în trenuri și expediați spre Birkenau-Auschwitz
– pradă camerelor de gazare și crematoriilor. Toate transporturile, însoțite
până la Kosice
de gărzi compuse din jandarmi horthyști, iar apoi din SS-iști, au ajuns în
circa trei zile la temutul lagăr de exterminare. Aici, peste 70% – mamele, copiii
sub 14 ani, bătrânii și bolnavii – au mers de pe peron direct în camerele de
gazare. Deși în lagăr existau patru crematorii – care funcționau zi și noapte,
având o capacitate de ardere de cca 9000 de cadavre în 24 de ore –, totuși, în
perioada 15 mai-10 iunie, când au sosit transporturile de evrei deportați din
Ardealul de Nord și Ucraina Subcarpatică, ele n-au putut face față ritmului.
Flăcările unui imens rug din incinta lagărului mistuia restul cadavrelor.





Deportații care au scăpat de
prima mare selecționare de pe “rampa morții” au cunoscut în continuare
chinurile iadului de la Dachau și Buchenwald, Mauthausen și Bergen-Belsen etc. Jumătate
dintre ei n-au rezistat bătăilor și schingiuirilor, foamei și bolilor, muncii
de sclav.





Bilanțul aplicării “soluției
finale” de către horthyști, susținuți și încurajați de naziști, dar
întrecându-le așteptările în zel, este cutremurător: înainte de deportare, în
mai 1944, pe teritoriul Ardealului de Nord trăiau 166.601 evrei. Dintre
aceștia, 151.180 au fost deportați la Birkenau-Auschwitz, iar 14.881,
concentrați în detașamentele de muncă forțată. Au supraviețuit 15,5%,
aproximativ 25-26.000 de persoane [7].





“Din caldă iubire omenească”





în fața acestei barbarii
nemaiîntâlnite, români și maghiari, oameni simpli sau cu anumite poziții sociale,
prin fapte știute ori neștiute, au avut curajul de a înfrunta teroarea și a-i
ajuta pe cei sortiți pieirii. Spre cinstea Bisericii Catolice și ca pildă
veșnică de iubire creștină, “în acele vremuri grele și tulburi, când era cea
mai mare nevoie de ajutor, doi Episcopi din Transilvania, Iuliu Hossu și Márton
áron, primul greco-catolic, al doilea romano-catolic, au oferit un exemplu al
umanitarismului lor” – scrie Moshe Carmilly-Weinberger, fost Șef-Rabin al
Clujului, în lucrarea “Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944)”.


Astfel, la 2 aprilie 1944,
înainte de emiterea ordinului privind arestarea și internarea evreilor în
ghetouri, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, emite o
pastorală cu titlul “Către Preoți și Mireni, chemare pentru ajutorarea
evreilor”, în care, printre altele, subliniază: “Chemarea noastră se îndreaptă
stăruitor către voi toți, venerați Frați și Prea Iubiți Fii, să-i ajutați pe
evrei nu numai cu gândul, dar și cu jertfa voastră, știind că azi nu putem face
lucru mai bun decât această creștinească și românească ajutorare, din caldă
iubire omenească. Prima preocupare a ceasului de față să fie această acțiune de ajutorare”.
Același fost Șef-Rabin al Clujului, amintind de acest gest, afirmă: “Chemarea a
aprins în rândurile populației române din Transilvania o flacără care a hrănit
curajul și credința oamenilor, transformându-le în fapte de viață adevărată.
(...) în mai 1988, când am vizitat Clujul, am ascultat emoționat relatarea unei
evreice pe care Episcopul Iuliu Hossu a salvat-o de la deportare, ascunzând-o
într-o încăpere din preajma Catedralei greco-catolice”. De asemenea, Episcopul
român i-a ajutat pe evrei cu alimente, bani, a găsit soluții pentru trecerea
refugiaților în România, i-a vizitat și încurajat pe cei închiși în ghetouri
sau în lagărele de muncă.





La rândul său, Episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Márton áron, “la 18
mai 1944, în biserica Sfântul Mihail din Cluj, și-a ridicat glasul și a rugat,
a somat societatea maghiară să ajute evreimea adunată în ghetouri și aflată în
fața deportării”. Această atitudine curajoasă, precum și cele două scrisori
înaintate prim-ministrului și ministrului de Interne de la Budapesta, în care-i
ruga ferm să retragă dispozițiile de ghetoizare și batjocorire a evreilor, i-au
atras mânia autorităților horthyste, devenind persona non grata pe teritoriul
controlat de Ungaria. Astăzi, pentru cei doi Episcopi catolici ardeleni, care
au cunoscut din plin și teroarea regimului comunist, sunt deschise procese de
beatificare, ce se speră să conducă la recunoașterea trăirii excepționale a
vieții de creștin și la înălțarea lor la cinstea altarelor.

http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=24452

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.09 13:37


Aspecte poștale.

Este
de la sine înțeles că piese poștale ilustrând aceste tragice evenimente
sunt din categoria celor rare sau foarte rare. Am putea delimita două
categorii, raportat la cele două etape parcurse: ghetoizarea și
deportarea.


Piese poștale din
ghetourile Ardealului de Nord trebuie să existe, dar ele nu sunt încă
identificate (sau nu sunt cunoscute autorului). În ciuda timpului redus
petrecut în ghetouri (2-4 săptămâni), se știe în mod clar că a existat
corespondență trimisă din sau între ghetouri, spre alte locuri de
detenție, în străinătate, etc. Este nevoie de o analiză atentă a
pieselor circulate de la persoane cu nume e
vreiești
din Ardealul de Nord în perioada 3-27 mai 1944 și de cunoașterea
datelor generale de funcționare a ghetourilor, așa cum au fost ele
sintetizate mai sus, pentru a identifica și introduce în circuitul
poștal-istoric documente de primă importanță.


În schimb,
este puțin probabil să fie întâlnite corespondențe expediate din locul
de deportare (KL Auschwitz II Birkenau). În primul rând datorită
faptului că majoritatea evreilor au fost omorâți imediat sau la scurt
timp după sosirea în lagăr, în al doilea
rând
acestora, având un statut special în regim de exterminare, nu le era
permisă corespondența regulată cu exteriorul; rare piese circulate se
cunosc totuși (nu spre Ardeal !), majoritatea fiind propagandă în
cadrul
'Briefaktion' ('Operațiunea Scrisoarea')
ce impunea evreilor expedierea unei cărți poștale imediat după sosire
(de obicei, prima și ultima înainte de a fi uciși), cu texte
liniștitoare, având menirea de a alunga zvonurile care circulau între
familiile din țară privind exterminarea. A nu se conf
unda
însă acestea cu corespondențele trimise de la Auschwitz I (lagărul
principal) sau Auschwitz III Morovitz (lagărul de muncă), care nu sunt
nicidecum rarități pe piața internațională, fiind însă expediate de
alte categorii de deținuți - mai ales polonez
i, cehi, etc, care aveau alt statut și alte condiții de detenție, inclusiv dreptul la două scrisori / cărți poștale pe lună.

Și totuși există și o a
treia categorie de piese poștale, care a stat ca pretext pentru
scrierea materialului de față: este vorba de corespondențe expediate
spre evrei din Ardealul de Nord, care fuseseră între timp ghetoizați și / sau deportați, astfel încât corespondențele sunt returnate
expeditorului. Cum pot fi identificate pozitiv astfel de piese poștale
deosebite, vom vedea mai jos analizând cele două exemple ilustrate în
textul articolului (cu precizarea că identificarea persoanelor și a
destinelor lor s-a făcut cu ajutorul site-ului Internet
JewishGen Holocaust Database):

Fig.1:
Carte poștală recomandată expediată la 5.5.1944 de Prim-Rabin Schönfeld
din Arad, către o rudă din Dej, funcționarul Schönfeld Benő (născut în
anul 1872 la Seini, azi în Maramureș). După ce trece de cenzura externă
română din București, corespondența ajunge la Dej, unde se aplică la 21
sau 31.5.1944 o eti
chetă cu textul 'Elköltözött / Parti' (Plecat), fiind returnată în România, tranzit București la 5.6.1944, sosire la Arad în 7.6.1944.


  • Explicația:
    Schönfeld Benő a fost și el ridicat de la domiciliul din Thököly Utca
    nr. 43 (împreună cu familia, soția Paula n. Rába de 52 ani și copiii
    Edith, 25 ani și Lili, 23 ani) și trimis în ghetoul din pădurea Bungur
    în dimineața zilei de 3 mai 1944, fiind eventual ulterior deportat la
    Auschwitz. Astfel se justifică eticheta 'Plecat' aplicată la data de 21
    / 31.5.19
    44, domiciliul fiind
    sigilat la momentul vizitei factorului poștal. Dată fiind vârsta (72
    ani) este puțin probabil să fi supraviețuit deportării, poate nici
    chiar getoizării (au fost 25 decese în ghetoul din Dej).







Fig.2:
Carte poștală scrisă la Cluj în 27.3.1944 și cartată a doua zi,
adresată de un membru al familiei Dr. Bergfeld Sándor (născut la
Bistrița în 5.4.1906, domiciliat în Cluj, Szecheny tér 39), dar aflat
la acel moment la Baia Mare într-o unitate de muncă obligatorie pentru
evrei (Batalionul X). Ajunsă la unitatea militară, corespondența este
cenzurată ELENÖRIZVE, și apoi returnată pe adresa din Cluj cu notația
manuscrisă
Vissza (Retur).


  • Explicația:
    corespondența a făcut probabil destul de mult pe drum, astfel încât a
    ajuns la Baia Mare cândva după 3 mai 1944, dată la care destinatarul
    era concentrat în ghetoul din oraș; ulterior a fost deportat la
    Auschwitz (la începutul lunii
    iunie), iar de aici a fost transferat la Dachau în 18.6.1944 (unde va fi 'prizonierul evreu ungur'
    cu numărul #72019). Din păcate nu se mai întoarce în Ardealul natal,
    decedând la Dachau în 25.1.1945 la vârsta de 39 ani. Este posibil ca și
    familia rămasă în Cluj să fi avut, până la un punct cel puțin, un
    destin asemănător.







Acestea au fost două
exemple, cum informațiile obținute independent pot transforma o aparent
banală corespondență într-un document istoric plin de semnificații și
valoare istorică !

http://membres.multimania.fr/dgrecu/Evrei_AdN.htm

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.09 13:36

Ghetouri din Transilvania de Nord

Ghetoizarea și
deportarea evreilor a fost executată pe baza Decretului nr. 6163/1944
din 7 aprilie 1944. S-au stabilit 6 zone de acțiune în întreaga
Ungarie, două dintre acestea având legătură cu evreii din Ardealul de
Nord:

Zona I
(Ucraina Subcarpatică, ce includea și Maramureșul). Operațiunile încep
aici duminică 16 aprilie 1944, pe baza directivelor stabilite la
consfătuirea de la Munkács (Muncacevo) din 12 aprilie. Evreii din
teritoriul de azi al României au fost concentrați în trei ghetouri
principale:



  • Nagyszöllös
    (Vinogradov), cu 12-14.000 evrei din oraș și din comunele județului
    Ugocea. Toți au fost deportați cu trei transporturi între 30 mai și 3
    iunie 1944.

  • Tecsö (Teceu), cu 10.000 evrei din oraș și satele învecinate. Au fost deportați începând cu 22 mai 1944;
  • Sighetu Marmației,
    cu 13.000 evrei din oraș și satele învecinate, instalat în două zone
    periferice, locuite de evrei săraci. Toți au fost deportaț
    i la Auschwitz cu patru transporturi, în intervalul 16 - 22 mai 1944. Au mai existat ghetouri la Aknaszlatina / Slatina (3300 evrei deportați la 25 mai), Vișeul de Sus (de unde, între 19-25 mai 1944 au fost deportați cu 4 transporturi 12.000 evrei) și Berbești.



Zona II
(Transilvania de Nord), cu circumscripțiile de poliție IX (Cluj) și X
(Târgu Mureș), în care trăiau aproximativ 130.000 evrei. Operațiunea a
fost aici executată pe baza directivelor stabilite la conferințele din
Satu Mare (6 aprilie 1944) și Târgu Mureș (8 aprilie 1944), și a
început în dimineața zilei de 3 mai 1944, simultan în regiunile Cluj și
Târgu Mureș, sub coordonarea jandarmeriei maghiare, cu sprijinul unor
civili (funcționari și profesori) și a unor voluntari. SS-ul era și el
prezent
, prin Hauptsturmführer SS Strohschneider, șeful serviciilor germane de securitate locale. Au existat mai multe ghetouri:

În județul Cojocna:


  • Cluj,
    în incinta fabricii de caramizi "Iris", la marginea de nord a orașului.
    Aici au fost aduși evreii din oraș, ca și cei din Borșa, Huedin și din
    multe sate din imprejurimi. La 18 mai sunt transferați aici și 1600
    evrei din ghetoul temporar de la
    Gherla
    (instalat tot într-o fabrică de cărămizi), astfel încât numărul maxim
    de evrei de la Cluj a ajuns la 18.000. Ei au fost deportați în
    intervalul 25 mai - 9 iunie 1944.




În județul Solnoc-Dăbâca:


  • Dej,
    cu 7860 evrei concentrați în pădurea Bungur, la 3 km în afara orașului.
    Deportați cu trei transporturi în perioada 28 mai - 8 iunie 1944.




În județul Sălaj:


  • Șimleul Silvaniei, cu
    8500 de evrei din întreg județul Sălaj, îngrămădiți în incinta fabricii
    de cărămidă "Klein" din Cehei, jumătate dintre ei fiind obligați să
    stea sub cerul liber. Între 31 mai - 6 iunie 1944 au plecat din Cehei
    trei transporturi cu 8000 evrei epuizați datorită condițiilor mizere,
    care, din această cauză, au intrat în majoritate direct în camerele de
    gazare.




În județul Satu Mare au fost înființate două ghetouri:


  • Satu Mare, într-un cartier al orașului, cu 18.000 de evrei; a existat și un ghetou temporar la Carei,
    cu 1200 evrei (transferați după puțin timp la Satu Mare). Toți cei
    peste 19.000 evrei au fost deportați cu șase transporturi în perioada
    19 mai - 1 iunie 1944.

  • Baia Mare,
    cu cca 3900 de evrei, concentrați la fabrica de sticlă Koenig, iar alți
    2000 de evrei (din plasele Baia Mare, Șomcuta Mare și
    Copalnic-Mănăștur) au fost concentrați la o fermă din Valea Borcutului,
    la 3-4 km de Baia Mare: 200 în grajd și șură, restul de 1800 sub cerul
    liber. Cei aproape 6000 evrei au fost
    deportați cu două transporturi, între 31 mai - 5 iunie 1944.



În județul Bihor, concentrarea a început la 5 mai coordonată de jandarmi unguri și soldați SS:


  • Oradea,
    era cel mai mare ghetou din Ungaria, dupa cel din Budapesta; era voba
    de fapt de două ghetouri, primul cuprinzând 27.000 de evrei orădeni
    (localizat în cartierele din jurul Pieței Mari și a sinagogii), al
    doilea cu cca 8000 evrei aduși din județul Bihor (amplasat în curtea
    fabricii de cherestea Mezey și a fermei orașului). La 24 mai 1944 plea
    că
    primul tren cu evrei din ghetoul Mezei, iar la 28 mai pleacă primul
    tren din ghetoul mare; deportarea se încheie la 27 iunie, după ce
    plecaseră 9 transporturi cu un total de 27.000 evrei.




În județul Bistrița-Năsăud:


  • Bistrița,
    cu cca 6000 evrei îngrămădiți, inclusiv în cotețe de porci, la ferma
    Stamboli, la 4-5 km de oraș (2500 fiind din oraș, restul din comunele
    județului). Toți au fost deportați cu două transporturi, la 2 iunie și
    la 6 iunie 1944.




În Circumscripția X-a au existat trei ghetouri:


  • rgu Mureș,
    cu 7380 evrei înghesuiți într-o fabrică de cărămizi de pe strada
    Koronkai, majoritatea fiind obligați să stea sub cerul liber (dintre
    aceștia 5500 erau din oraș, restul din vestul județului Mureș-Turda și
    comunele județului Odorhei). Între 27 mai și 8 iunie 1944, trei
    transporturi i-au dus pe toți la Auschwitz (doar 1200 reușind să
    supraviețuiască).

  • Reghin,
    cu 4000 de evrei din Reghin (1400), din estul județului Mureș-Turda
    (Turda) și nordul județului Ciuc (Gheorghieni), concentrați tot într-o
    fabrică de cărămizi. Au fost deportați la 4 iunie 1944.

  • Sfântu Gheorghe, cu 850 de evrei locali și din sudul județelor Trei Scaune și Ciuc.



Așadar evreii
transilvăneni (ca și cei din restul Ungariei) n-au rămas multă vreme în
ghetouri: între 14-15 mai și 7 iunie, circa 290.000 evrei au fost
evacuați din Zona I (Rutenia Sub-Carpatică) și Zona II (Transilvania de
Nord); ultimul transport a plecat din ghetoul Oradea la 27 iunie 1944.
Majoritatea transporturilor au ajuns la Auschwitz trecând prin Slovacia
centrală (Kosice). Rata de supraviețuire (pentru evreii originari din Ardealul de Nord) a fost de 17% (135.455 morți).

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Deportarea evreilor din nordul Transilvaniei (1944).

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.09 13:35

Deportarea evreilor din nordul Transilvaniei (1944).


În anul 1941 trăiau
725.007 de evrei în Ungaria Mare (incluzând Transilvania de Nord și
teritoriile cedate de Cehoslovacia și Iugoslavia), dintre care 63.000
au murit inainte de primăvara anului 1944 (20.000 au fost deportați în
iulie-august 1941 în Galiția si masacrați la Kameneț-Podolsk, 1000 au
fost asasinați în
ianuarie-februarie
1942 la Novi-Sad; în fine, până în 1943 au murit circa 42.000 dintr-un
total de 50.000 militari înrolați în companiile de muncă pe frontul din
Rusia). Dar adevăratul masacru al evreilor unguri a început după
ocuparea țării de trupele ge
rmane, în primăvara anului 1944.

În fața unor intenții
tot mai clare ale lui Horthy și a guvernului ungar de a ieși din
război, Hitler decide la 12 martie 1944 ocuparea Ungariei de către
forțe germane (așa numita Operațiune "Margarethe I") ordin excutat la
19 martie 1944. Trei zile mai tarziu, Sztojái Döme a devenit
prim-ministru si ministru de Externe, iar la 19 martie 1944 s-a
instalat la Budapesta Adolf Eichmann, în fruntea Sonderkommando-ul sau,
format din circa 150 de specialiști în "vânătoarea de evr
ei".
Drumul era deschis pentru 'curățarea' Ungariei de evrei; primul pas
spre deportare a fost ghetoizarea evreilor în câteva orașe mari.
Acțiunea a început în Rutenia Sub-Carpatică în zilele de 16-19 aprilie
1944, până la 23 aprilie circa 150.000 evrei fi
ind
concentrați, și așteptând deportarea la Auschwitz; primele transporturi
către lagărul de exterminare au plecat la 15 mai 1944.


Ghetoizarea se
desfășura cam în același fel în toate regiunile: în general, evreii
erau scoși afară din locuințe în timpul nopții, fiindu-le permis doar
un bagaj minim (casele fiind supuse apoi inventarului și sigilării), și
erau trimiși către puncte de adunare temporare. Gheoturile provizorii
erau stabilite de obicei în școli, sinagogi sau fabrici în afara
orașelor. În centrele
evreiești
importante, ghetourile erau stabilite în vecinătatea orașelor, în
barăci sau sub cerul liber. Uneori, din acest ghetouri temporare,
evreii erau evacuați spre ghetouri centrale, mult mai mari. Peste
400.000 evrei au fost astfel concentrați și obl
igați
să trăiască în condiții de viață mizerabile. Chiar dacă aceste ghetouri
au funcționat puțin timp, condițiile inumane și tortura au dus la
numeroase decese și sinucideri. Astfel că, atunci când a început
deportarea propriu-zisă, majoritatea evreilor e
rau deja într-o stare de epuizare fizică și mentală.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 11.07.11 18:40, editata de 1 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 4 Inapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum