Ungaria

Pagina 2 din 4 Inapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.06 8:05

Rezumarea primului mesaj :

Ungaria: despăgubiri pentru persecuțiile din 1940-1944

Câteva mii de persoane din Transilvania de
Nord, teritoriu atribuit între 1940-1944 prin Dictatul de la Viena
Ungariei, sau descendenții lor, vor beneficia de redeschiderea
acțiunilor de reparare a suferințelor și pagubelor pricinuite de
autoritățile ungare în timpul celui de-al doilea Război Mondial.


Guvernul de la Budapesta a adoptat printr-o ordonanță instrucțiunile de aplicare ale legii numărul 57 din 2006.
Aceasta
redeschide acțiunile de despăgubire a persoanelor care, din motive
politice, au fost private de viață sau libertate de autorități după
1938.
Depunerea cererilor - până la 31 iulie
Formularele
pentru depunerea cererilor pot fi obținute de la birourile
autorităților judiciare din Budapesta sau din orașele reședințe de
județ și de la reprezentanțele diplomatice ale Ungariei. Cererile
trebuie să fie depuse cel târziu până la 31 iulie.
Noua
lege ține cont de faptul că numai în Ungaria peste 85.000 de persoane
nu au beneficiat de despăgubiri datorită unei neglijențe personale sau
din cauză că nu aveau încă la dispoziție în 1992 actele și documentele
necesare.
Peste 100.000 de persoane vor beneficia de despăgubiri
Luând
în considerare și teritoriile ocupate, se estimează că numărul
persoanelor care vor beneficia de prevederile acestei legi depășește cu
mult cifra de 100.000.
Posibilitatea
obținerii unei despăgubiri o au acele persoane ale căror rude apropiate
și-au pierdut viața din cauza abuzurilor comise de autoritățile ungare
sau au murit în timpul deportării precum și în situația în care
solicitantul a fost încorporat într-un detașament de muncă în timul
celui de-al doilea Război Mondial.
Pentru
compensarea pierderii vieții se acordă 400.000 de forinți, sumă egală
cu aproape 5400 de lei noi, care va fi împărțită în mod egal între
moștenitori.
Persoanele trimise la muncă forțată pot alege între o rentă viageră sau bilete de despăgubire recunoscute de bursa de valori.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/03/060330_despagubiri_ungaria.shtml


Ultima editare efectuata de catre Admin in 31.01.15 21:56, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 04.04.13 15:50

TIME Magazine despre anti-Semitismul din Ungaria, statuile lui Miklos Horthy și scriitorul fascist Nyiro Jozsef

Ultimul număr al revistei TIME, la care sunt abonat, găzduiește un articol amplu, pe trei pagini, semnat de Lisa Abend, în care autoarea face o analiză a nivelului din ce în ce mai ridicat al anti-Semitismului din Ungaria.
Sub titlul ”O frică veche se trezește din nou”, Lisa Abend vorbește despre preocupările tot mai crescute ale celor 110,000 de evrei din Ungaria cu privire la creșterea alarmantă a anti-Semitismului din Ungaria condusă de Guvernul lui Viktor Orban.
”Andras Kovacs, sociolog ​​la Universitatea Central Europeană din Budapesta, a descoperit faptul că în perioada 1992 – 2006 nivelurile anti-Semitismului din Ungaria a rămas relativ stabil. Aproximativ 10% dintre adulti se calificau ca anti-Semiți fervenți, alți 15% aveau unele sentimente anti-Semite iar 60% din populație nu era basolut deloc anti-Semită.

Dar, începând din 2006, când economia Ungariei a început să se deterioreze iar partidele de extremă-dreapta au început să crească, intoleranța a început să se intensifice. Până în 2010 procentul celor care s-au calificat drept anti-Semiți fervenți a crescut la aproape 20% iar procentul celor care au spus că nu au niciun sentiment anti-evreiesc a scăzut la 50%”, punctează Lisa Abend.

Autoarea articolului reamintește de soarta evreilor din Ungaria lui Miklos Horthy sau din timpul Revoluției din 1956: ”Se estimează că 560.000 din cei 800.000 de evrei din Ungaria au pierit în Holocaust, iar alți 20.000 au plecat din Ungaria în timpul revoluției din 1956”.

Guvernul lui Viktor Orban nu reușește să pună capăt manifestărilor anti-Semite care au loc din ce în ce mai des în Ungaria și nu se delimitează clar de Jobbik, partid de extremă-dreaptă, al treilea partid din Ungaria ca mărime, care și-a exprimat în mod public politica anti-Semită. În articol apare menționat și o ”cunoștință” a românilor, scriitorul anti-Semit și anti-român Nyiro Jozsef, cel pe care Ungaria vroia în mai anul trecut să-l reînhumeze cu onoruri în România. ”Propria retorică naționalistă a lui Orban nu ajută. În eforturile sale de a revigora patriotismului maghiar, guvernul său a permis orașelor să construiască statui și să denumească străzi cu numele lui Miklos Horthy, regent al Ungariei în perioada 1920 – 1944. Horthy a căutat căi de atac pentru dezmembrarea Ungariei după Primul Război Mondial, dar, de asemenea, a colaborat cu Hitler – uneori involuntar – și a fost la putere în timpul deportării în mare parte a populației evreiești din Ungaria. Ministrul Educației din Guvernul Orban a introdus, de asemenea, autori maghiari cum ar fi Jozsef Nyiro – care a fost un membru al partidului fascist ”Crucile cu Săgeți” din timpul celui de al II-lea Război Mondial – și printre ale cărui lucrări se regăsesc teme anti-semite – în programele școlare. Ministrul Kumin este de părere că autori precum Nyiro sunt predați pentru valoarea lor literară, nu pentru viziune lor politică. Cu toate acestea, Imre Kertesz, care a câștigat singurl Premiu Nobel pentru Literatură al Ungariei, a fost eliminat din clasificarea programelor școlare a ”autorilor maghiari”. (Kertesz, care locuiește în Berlin, este evreu.)”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 20.03.13 15:52

Jurnalist “antisemit” premiat in Ungaria


Guvernul Ungariei a acordat duminica cel mai important premiu pentru jurnalisti din tara unui cunoscut ziarist, prezentator tv si reporter, Ferenc Szaniszlo. Criticile au aparut insa imediat, acesta fiind acuzat de “antisemitism”.

Guvernarea de dreapta a Ungariei s-a confruntat cu critici severe dupa premierea jurnalistului cunoscut pentru raspandirea teoriilor conspirationiste la adresa evreilor. Conform The Independent, Szaniszlo i-a mai numit si pe tigani “maimute umane”.

Prezentatorul postului proguvernamental Echo Tv a primit premiul Tancsics Mihaly, dupa ce, in 2011, a facut comentarii negative despre minoritatea tiganeasca a Ungariei, provocand sanctionarea televiziunii cu o amenda.

Duminica, zece fosti castigatori ai premiului Tancsics au spus ca il vor returna in semn de protest fata de aceasta decizie. Szaniszlo, in varsta de 52 ani, nu a facut niciun comentariu.

Zoltan Balog, ministrul Resurselor Umane din Ungaria, a descris alegerea lui Szaniszlo drept una “regretabila”, precizand ca nu stia ca prezentatorul tv facuse afirmatii controversate, dar si ca nu are puteri legale pentru a anula premiul.

Presa din Ungaria nu este la primul scandal de acest gen. Cotidianul conservator Magyar Hirlap a publicat la inceputul anului un editorial considerat “rasist” pentru ca autorul a cerut “eliminarea animalelor de tigani”. Au urmat mai multe proteste din partea societatii civile, dupa care a venit si reactia neasteptata din partea a cinci mari companii internationale, care au renuntat la cumpararea de spatiu publicitar. Autorul articolului este Zsolt Bayer, fondatorul partidului de guvernamant Fidesz si un apropiat al premierului Viktor Orban. Sursa: FrontPress.ro
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 10.02.13 14:40

Ungaria: Negationist al Holocaustului pedepsit cu o vizita la Auschwitz


Un tribunal din Ungaria l-a condamnat pe un negaționist al Holocaustului la o pedeapsă mai neobișnuită, și anume o vizită obligatorie de informare la lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau din Polonia sau la muzeul Yad Vashem din Israel. Bărbatul a mai primit în plus 18 luni de închisoare cu suspendare.

Gyorgy Nagy, un programator de 42 de ani, actualmente șomer, este primul cetățean condamnat în Ungaria în baza legii care pedepsește negarea Holocaustului, intrată în vigoare în luna februarie a anului 2010.

Bărbatul este obligat să viziteze una din cele două locații de trei ori iar la final va trebui să scrie un eseu cu impresiile și observațiile sale.

Nagy a fost arestat în 2011 în timpul unui miting desfășurat în Budapesta pentru că avea o pancadră pe care era scris “Holocaustul nu a avut loc”. Pedeapsa maximă pentru negarea Holocaustului în Ungaria este de trei ani de pușcărie.

Legea a fost introdusă de Attila Mesterhazy, liderul Partidului Socialist și a fost votată de 197 de parlamentari, alți 142 abținându-se. Încercările precedente de incriminare a discursului negaționist au fost blocate de instanțele de judecată din țara vecină, pe motiv că ar încălca dreptul la liberă exprimare.

Negarea Holocaustului se pedepsește penal în majoritatea statelor europene, inclusiv în România
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 05.02.13 17:26

Masacrele comise de maghiari si secui in 1940 si 1944 in nordul Transilvaniei


Se implinesc 66 de ani de la 13 martie 1946, cand Tribunalul Poporului din Cluj, prin Hotararea nr. 1, i-a condamnat pe autorii maghiari si secui ai crimelor din toamna anului 1940.



De atunci, autoritatile au vrut sa astearna tacerea peste abominabilele fapte ale maghiarilor si secuilor asociati cu trupele hortiste in perioada 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941, respectiv 919 omoruri, 1.126 schingiuri, 4.126 batai, 15.893 arestari.

O istorie care lipseste din manualele romanesti

Evreii au impus tuturor recunoasterea holocaustului si pedepsirea celor ce-l neaga sau care utilizeaza simboluri antievreiesti.

Romanii n-au impus niciodata maghiarilor si secuilor pedepse legale pentru sarbatorirea celor care au dus la masacrarea romanilor din acea perioada. Copiii romani nu invata in scoli acea pagina de istorie neagra, absolut necesara ca sa nu se mai ajunga la actiuni extremiste si xenofobe de genul celor practicate in prezent de Csibi Barna. Ca nu din capul lui ala gol s-o fi trezit cu ideea de a spanzura efigia lui Avram Iancu! In primul si in primul rand, maghiarii si secuii trebuie sa-si castige dreptul de a fi iertati de crimele comise, iar liderii lor trebuie sa aiba discursuri ample in aceasta directie. Numai ca-ti trebuie bun simt sa-ti asumi o asemenea vina grea si sa lupti sa fii iertat.

Crime abominabile

Dupa Dictatul de la Viena din 30 august 1940, nord-vestul Transilvaniei a intrat sub ocupatie maghiara. La cinci zile dupa Dictatul de la Viena, la 5 septembrie 1940, ora 7.00, prima unitate militara ungara a trecut frontiera pe la Sighetul Marmatiei. Doua armate ungare au patruns pe teritoriul Ardealului anexat. Obiectivul principal era epurarea etnica si, ca sa-i determine pe oláhok(“vlahi”) sa-si paraseasca locurile natale, au fost date „exemple” de o cruzime fara margini. In doar 11 zile au fost asasinati aproximativ 1.000 de romani. Cel mai afectat de teroarea hortista a fost Salajul, unde au fost masacrati 477 de romani. Localitatile martire au fost Ip, Treznea, Ciumara, Moisei, Aita Seaca, Sarmasu, Ludus, Sandominic, Aghires, Huedin, Harcana, Nusfalau. Masacre au avut loc si in alte localitati: Cerisa, Marca, Bretcu, Muresenii de Campie, Mihai Bravu, Zalau, Huedin, Zabala, Halmasd, Santion, Cosniciu de Sus, Camar, Arghires, Sucutard, Ditrau, Suciu de Sus, Tarian, Prundu Bargaului, Catina, Rachitis, Sincai, Turda, Ozd, Gadalin. Atrocitati similare au avut loc si spre sfarsitul anului 1944, cand Romania a iesit din coalitia Puterilor Axei. In toamna anului 1944, 126 de evrei din Sarmasu au fost ucisi si mai multi romani torturati, apoi deportati.

Ghirlande pentru ucigasii de oláhok

La aceste masacre au participat in primul rand localnicii maghiari si secui, care au folosit si drept „calauze”, aratand soldatilor hortisti casele romanilor. Au participat preoti maghiari, conti, ca Albert Wass si tac-su, Andrei, condamnati de Tribunalul de la Cluj la moarte in contumacie pentru uciderea a 14 romani. Acum, Albert are statuie la Odorheiul Secuiesc, fara nume, purtand inscriptia „secuiul ratacitor”. Secuii ii atarna ghirlande de gat, spre vesnica pomenire. Tocmai asta da ingrozitor de gandit, ca n-au invatat nimic din istoria asta neagra si nici nu vor sa invete. Numai guvernantilor nostri, vanduti pana-n maduva, nu le da de gandit. De cate ori li s-a dat ocazia, maghiarii si secuii i-au atacat in bande pe romani, n-au limite cand sunt multi impotriva unuia singur, vezi cazul maiorului Agache, linsat bestial de unguri in 1989, si cazul Mihai Cofariu, din martie 1990. Cat despre scoli! Pe teritoriul Ardealului cedat functionau, la 30 august 1940, 67 de unitati de invatamant liceal, profesional si superior. In anul 1940/1941 mai functiona un singur liceu cu limba de predare romana – cel din Nasaud – si numai sapte sectii romanesti in cadrul unor licee cu alta limba de predare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 10.01.13 10:20

Exodul evreilor din Ungaria extremistă

Mulți membri ai comunității se refugiază în Austria după atacurile antisemite tot mai dese lansate de politicienii de la Budapesta

Sursa: REUTERS
Retorica antisemită din Ungaria, promovată deschis, în special de formațiunea de extremă dreapta Jobbik, al treilea partid din Parlamentul de la Budapesta, începe să producă efecte.

Într-un interviu acordat cotidianului israelian de limbă engleză Jerusalem Post, Oskar Deutsch, liderul comunității evreiești din Viena, a dezvăluit că tot mai mulți evrei unguri s-au stabilit în ultima perioadă în capitala austriacă după atacurile lansate la adresa comunității de Jobbik.


Ariel Muzicant, un alt lider al comunității evreiești din Viena, a declarat, de asemenea, că organizația a început, de anul trecut, să desfășoare programe prin care evreii unguri sunt ajutați să emigreze în Austria. Programul, în care sunt înscrise în prezent 20 de familii din Ungaria, îi ajută pe evreii care vor să se mute în Austria să învețe limba germană, dar să și găsească un loc de muncă sau școli pentru copiii lor.

Fără perdea

Ungaria, dar și comunitatea internațională, erau scandalizate, în octombrie anul trecut, când unul din liderii Jobbik a cerut întocmirea unei liste cu toți evreii din Ungaria pe motiv că ar reprezenta un risc la adresa securității naționale. Declarațiile lui Marton Gyongyosi au fost catalogate de Centrul Simon Wiesenthal drept unul din cele mai dure atacuri antisemite din 2012.


Remarcile parlamentarului de extremă dreapta au declanșat ample proteste în capitala ungară. Guvernul ungar a condamnat remarcile lui Gyongyosi, dar mulți acuză executivul condus de Viktor Orban că tolereză, de fapt, ieșirile tot mai dese ale Jobbik. Aproximativ 100.000 de evrei trăiesc în Ungaria.

„Pentru romi, nicio toleranță”

Opinia publică din Ungaria a fost scandalizată, zilele acestea, de alte declarații extremiste. Zsolt Bayer, unul din membrii fondatori ai Fidesz, partidul de guvernământ de la Budapesta, a scris întrun editorial publicat în presa centrală că „țiganii sunt animale” și că „nu ar trebui tolerați sau înțeleși, ci pedepsiți”. Vicepremierul ungar Tibor Navracsics a condamnat declarațiile lui Bayer.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 17.12.12 12:35

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 03.12.12 8:53

Demonstrație antinazistă la Budapesta

Zeci de mii de persoane de pe tot cuprinsul Ungariei, inclusiv ambasadorii SUA, Suediei și Israelului, au participat duminică la o mare demonstrație populară împotriva renașterii nazismului în Ungaria.




Știri pe aceeași temă



Organizarea acestei manifestări de către peste 30 de partide și mișcări politice, organizații neguvernamentale, fundații, organizații culturale și religoase a fost declanșată de declarațiile cu caracter antisemit ale lui Gyongyosi Istvan, deputat al partidului de extremă dreaptă Jobbik.

El a cerut în plenul Parlamentului înregistrarea pe o listă a oamenilor politici de origine evreiască sau a celor care dispun de dublă ceățenie- ungară și israeliană. Propunerea a evocat în rândul populației din Ungaria amintiri dramatice. În primăvara lui 1944, când, cu excepția celor de la Budapesta, evreii din țară (inclusiv din Ardealul de nord, ocupat vremelnic de regimul Horthy) au fost deportați în lagărele morții de la Auschwitz și Birkenau, acțiunea s-a realizat fulgerător datorită listelor făcute anterior despre evrei.

GUVERNUL ORBAN, REACȚIE ÎNTÂRZIATĂ

Nu este pentru prima dată când parlamentari Jobbik au avut ieșiri antisemite, antirome, naționaliste sau revizioniste în Parlamentul de la Budapesta, fără să se ia măsuri împotriva lor.

Sub presiune publică, guvernul Orban s-a delimitat de aceste luări de poziții. Declarațiile de luni ale lui Gyongyosi au stârnit critici vehemente și în rândul opiniei publice internaționale care a considerat că în Ungaria se manifestă o renaștere semioficială a neonazismului, ținând cont și de faptul că în parlament nu s-a formulat nici un fel de protest față de declarațiile spuse de deputatul Jobbik. Abia a doua zi și în cele care au urmat, guvernul Orban și celelalte partide politice s-au delimitat de poziția Jobbik.

La demonstrația de ieri au luat cuvântul Antal Rogan, liderul fracțiunii parlamentare a Fidesz, Gordon Bajnai, fost premier al Ungariei, liderul noii mișcări civice „Împreuna 2004“, Atiila Mesterhazy, președintele PSU, și Tamas Ungvari, președintele fundației „Împreună pentru Ierusalim“, unul dintre organizatori. Vorbitorii au condamnat extremismul de dreapta și încercările de reînviere a neonazismului, rasismului, antisemitismului și xenofobiei, afirmând că aceasta trebuie să fie o preocupare a întregului popor deoarece astfel de atitudini jignesc demnitatea cetățenilor Ungariei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 28.11.12 10:37

Pe urmele lui Hitler. Liderul partidului extremist maghiar Jobbik cere Guvernului să întocmească liste cu evrei


Articol de:
Publicat in: Externe
Publicat la date de: 27 Noi 2012 - 16:27
Extremismul este la cote foarte ridicate în Ungaria, acolo unde liderul partidului parlamentar Jobbik, Marton Gyongyosi, a cerut Guvernului să întocmească liste cu evreii din țară, motivând cu faptul că aceștia reprezintă un risc pentru securitatea țării, informează Reuters.
După cum era de așteptat, afirmațiile lui Marton Gyongyosi au generat un val de proteste din partea reprezentanților comunității evreiești din Ungaria, precum și o reacție de distanțare din partea Guvernului de la Budapesta.
Pe de altă parte, cota Jobbik înaintea alegerilor generale din 2014 este în creștere. Partidul are, în prezent, 44 din cele 386 de locuri din Parlamentul Ungariei.
Liderii Jobbik se fac tot mai des remarcați prin declarații anti-semitice și injurioase la adresa minorității țiganilor. Dar solicitarea lui Marton Gyongyosi este o premieră. Ea survine declarațiilor secretarului de stat din Ministerul de Externe, Zsolt Nemeth, care a arătat că Budapesta sprijină o soluționare pașnică a conflictului israeliano-palestinian, de care să beneficieze atât israelienii de origine ungară, cât și evreii și palestinienii din Ungaria.
„Consider că, în condițiile unui asemenea conflict, este oportun un recensământ al persoanelor cu rădăcini evreiești, care trăiesc aici, în special al celor din Parlamentul și Guvernul Ungariei, care, într-adevăr, reprezintă un risc pentru securitatea țării”, a declarat Gyongyosi, chiar de la tribuna Parlamentului.
Ulterior, acesta a revenit asupra afirmațiilor sale, susținând că s-a referit exclusiv la persoanele care dețin atât cetățenia ungară, cât și pe cea israeliană.
http://jurnalul.ro/stiri/externe/pe-urmele-lui-hitler-liderul-partidului-extremist-maghiar-jobbik-cere-guvernului-sa-intocmeasca-liste-cu-evrei-630041.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 06.10.12 14:42

Atac ANTISEMIT la Budapesta


Andras Kerenyi, președintele comunității evreiești din sudul capitalei ungare, a fost rănit ușor și nu necesită îngrijiri medicale.

Președintele Asociației comunității evreiești din Ungaria, Gusztav Zoltai, a declarat pentru agenția ungară MTI, că tinerii l-au lovit pe Andras Kerenyi în stomac, strigându-i: "Evrei spurcați, veți muri cu toții".
Agresorii au fost reținuți în apropierea domiciliului lor de către poliție.

În iunie, fostul mare rabin al Budapestei Jozsef Schweitzer a fost agresat verbal de o persoană care i-a spus: "Detest toți evreii".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 08.08.12 10:44

Ungaria îl disculpă pe nazistul Csatary în cazul deportărilor în Ucraina din 1941


Acuzațiile aduse de Centrul Simon Wiesenthal criminalului de război ungar Laszlo Csatary pentru deportările din 1941 în Ucraina sunt "lipsite de fundament”, a anunțat, marți, Parchetul din Budapesta, dar investigațiile privind rolul pe care acesta l-a jucat în deportările din ghetto-ul din Kosice în 1944 continuă.

"Potrivit informațiilor noastre, Laszlo Csatary nu este implicat în deportările de la Kamianeț-Podilski (Ucraina) și nu avea nicio posibilitate de a interveni în aceste deportări”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Biroului Procurorului Principal, Bettina Bagoly.

La adresa lui Laszlo Csatary au fost formulate două capete de acuzare de către directorul Centrului Simon Wiesenthal, Efraim Zuroff, a precizat sursa citată. Prima se referă la deportarea a circa 15.700 de persoane din ghetto-ul din Kosice (actualmente în Slovacia) între 1941 și 1944 în lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz, din Polonia. A doua plângere se referă la deportarea a circa 300 de persoane în lagărul de la Kamianeț-Podilski din Ucraina, în 1941.

"Datele adunate în cursul investigației contrazic declarațiile reclamantului: suspectul nu poate fi pus în legătură cu deportările care au avut loc la Kamianeț-Podilski, pentru că nu era nici la fața locului și nici nu avea rangul necesar pentru a influența luarea deciziilor”, a subliniat purtătorul de cuvânt. Aceasta a ținut să precizeze că investigațiile pentru deportările de la Kosice din 1944 continuă.

Condamnat la moarte în contumacie în 1948 la Kosice, Laszlo Csatary s-a refugiat în Canada, unde a trăit sub o falsă identitate. În 1995, autoritățile canadiene i-au descoperit adevărata identitate, acesta fiind nevoit să fugă în Ungaria.

Laszlo Csatary, care are 97 de ani, figurează în fruntea listei cu criminalii de război naziști cei mai căutați în lume, fiind în atenția Centrului Wiesenthal, și a fost reținut la 18 iulie la Budapesta, apoi arestat la domiciliu.

Ministrul slovac al Justiției, Tomas Borec, a declarat la sfârșitul lunii iulie că Csatary ar trebui judecat în Slovacia. Ministerul ungar al Justiției și Administrației Publice a precizat, la sfârșitul lui iulie, că doar un tribunal ungar poate răspunde unei cereri de extrădare venind din partea Slovaciei. (deak.istvan@jurnalul.ro)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 31.07.12 18:16

Autortiățile ungare nu s-au grăbit să-l aresteze pe criminalul de război descoperit la Budapesta de Eva Galambos

În sfârșit, László Csatáry, astăzi poate cel mai căutat criminal de război nazist, a primit decizia Procuraturii ungare de arest la domiciliu. Măsura pune capăt actului întâi al unui demers început în urmă cu nouă luni, când Centrul „Simon Wiesenthal” din Ierusalim a anunțat că la Budapesta trăiește, – bine mersi am spune noi -, persoana care se află pe locul întâi pe lista criminalilor de război naziști.
Deși de-acum întreaga lume știe despre cine este vorba, amintim pe scurt că László Csatáry, de 97 de ani, a fost, în timpul celui de-al doilea război mondial, căpitan de poliție și comandantul ghetoului de la Kočice, oraș care în acea perioadă a fost anexat de Ungaria, și a participat efectiv la deportarea a peste 15.000 de evrei la Auschwitz. Numeroase mărturii vorbesc de faptul că era un om brutal care-i tortura pe evrei. Iarna îi punea pe tinere să sape pământul cu mâna goală. I-a despărțit pe locuitorii ghetoului în două categorii – săraci și bogați – iar pe cei din urmă îi tortura ca să mărturisească unde și-au ascuns bunurile. Până și germanii erau uluiți de cruzimea manifestată de Csatáry.

După război a fugit în Canada unde a trăit sub un nume fals, dar autoritățile canadiene l-au identificat și, în 1997, i-au retras cetățenia. În 1948, un tribunal din Cehoslovacia l-a condamnat la moarte în contumacie. Se pare că autoritățile din Canada ar fi știut cine este, dar au luat măsuri abia după ce în mai multe țări – SUA, Australia – s-a trecut la identificarea unor criminali de război și la procese împotriva lor.

Csatáry a dispărut din Canada și de câțiva ani trăiește la Budapesta. Anul trecut, în urma unor informații, Centrul „Wiesenthal” a aflat unde se află și a trimis acte doveditoare privind activitatea lui de criminal de război Procuraturii de la Budapesta, inclusiv adresa lui. Și aici intervine întrebarea: de ce, până la jumătatea lunii iulie, nu s-a luat nici o măsură cu privire la arestarea lui și intentarea procesului. În această primăvară, directorul Centrului „Wiesenthal”, Efraim Zuroff, s-a aflat la Budapesta și a încercat să urgenteze luarea unor măsuri pentru a-l trimite în judecată pe Csatáry. El a subliniat că, în pofida vârstei înaintate a acestuia, vina lui nu se prescrie și trebuie judecat până când mai există martori. Răspunsul a fost o indiferență totală, deși Procuratura afirmase că se investighează cazul dar că … nu i se cunoaște adresa. În schimb ziariștii de la publicația britanică The Sun i-au găsit, l-au urmărit, l-au identificat la locuința lui din Buda și l-au fotografiat. El trăia în acel apartament … sub propriul nume, pe cutia lui poștală fiind scris Smith-Csatáry.

Până la urmă a fost arestat și aceasta datorită uriașelor presiuni internaționale asupra Ungariei, în condițiile în care Procuratura ungară a dat explicații lamentabile pentru eludarea arestării. Președintele Ungariei, János Áder, care s-a aflat în Israel la ceremoniile organizate pentru a marca 100 de ani de la nașterea diplomatului suedez Raoul Wallenberg care a salvat mii de evrei budapestani de la deportare, a fost “sfătuit” de către liderii israelieni să soluționeze în sfârșit problema, existând pericolul ca persoana să dispară din nou. De asemenea, foarte politicos, israelienii au făcut unele recomandări în sensul că ar fi bine să se ia măsuri împotriva intensificării în ultimii ani a manifestărilor antisemite din Ungaria, pe multiple planuri, inclusiv în parlamentul de la Budapesta.

Cazul Csatáry urmează de-acum cunoscutului episod József Nyírő, când László Kövér, președintele parlamentului Ungariei, s-a compromis public, alăturându-se celor care au vrut să omagieze o figură binecunoscută a regimului szalașist din Ungaria din timpul celui de-al doilea război mondial. Scriitorul József Nyírő a susținut acest regim fascist care a contribuit la decimarea, în ultimele luni ale războiului, a evreilor de la Budapesta, singurii care au scăpat până atunci de lagărele morții dar nu și de gloanțele călăilor lui Szálasi. Au fost duși cu sutele pe malul Dunării și împușcați. Simpatia manifestată de László Kövér, cel de-al doilea om ca rang în ierarhia de stat a Ungariei, față de un fascist notoriu, a determinat autoritățile israeliene să retragă invitația adresată lui de Knesset de a participa la festivitățile Wallenberg. Până la urmă, așa cum am amintit, a plecat președintele Ungariei, dar partea israeliană a descoperit că și el este „pătat”, că Ader ar fi participat la dezvelirea unui bust al scriitorului maghiar din Transilvania, Albert Wass, condamnat la moarte de România pentru crime de război.

Din păcate, o atmosferă de restaurație în care se încearcă reabilitarea unor personalități controversate maghiare din perioada interbelică se poate observa din ce în ce mai mult în viața publică din Ungaria. Miklós Horthy, Ottokár Prohászka, episcopul antisemit care, ca membru al Parlamentului de la Budapesta, a propus adoptarea unor legi antievreiești, József Nyíirő, iar cu câțiva ani în urmă, Albert Wass, se află printre cei al căror trecut este dat uitării sau “albit”. Și mai grav, tendința nu aparține numai partidului de extremă dreaptă „Jobbik”, ci și celor din coaliția guvernamentală – Fidesz și creștin popularii. Nu este de mirare atunci că anul trecut într-o sală de tribunal de la Budapesta în care un alt presupus criminal de război a fost achitat din lipsă de probe, cei de față au început să aplaude, că cimitirele evreiești sunt devastate, iar fostul șef-rabin al Ungariei – atacat, că în Muzeul Holocaustului din Ungaria, secretarul de stat care răspundea de acest obiectiv a încercat să rescrie istoria. Și nu este de mirare că Csatáry a fost arestat abia după nouă luni, și presupun că dacă nu erau ziariștii de la The Sun prin care întreaga lume a aflat despre prezența lui la Budapesta, probabil că ar fi stat liniștit în garsoniera lui din centrul Budapestei de unde, ca un pensionar liniștit, se ducea zilnic să-și facă cumpărăturile. Și nu este de mirare nici că un site extremist unguresc a obținut adresele participanților unei demonstrații de protest în fața apartamentului lui Csatáry, le-a făcut publice, și de-atunci aceștia primesc telefoane de amenințare.

Am scris la început că este vorba de actul întâi. Procesul și sentința vor reprezenta celelalte acte ale acestei piese, o dramă pentru cei care vor veni să depună mărturie și-și vor aminti prin ce au trecut sau, pentru cei care vor depune mărturii indirecte, vor evoca ceea ce au auzit de la părinți, bunici sau prietenii acestora.. Nu m-aș mira dacă și Csatáry va fi achitat … din lipsă de probe, în fond numărul martorilor care, ca vârstă, se apropie de cea a lui Csatáry, este din ce în ce mai mic. Și nu m-aș mira, deși m-ar durea sufletul, dacă în sala de tribunal se vor auzi din nou aplauze …
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 18.07.12 4:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 06.07.12 18:28

Călăul de la Novi Sad s-a născut în Simeria

Generalul maghiar este de vină pentru executarea tuturor locuitorilor satului Zabalj și pentru pogromul de la Novi Sad.
Unul dintre cei mai odioși criminali din timpul celui de-al doilea război mondial s-a născut în Simeria și a servit ca ofițer în garnizoanele din Sibiu și din Lugoj, în timpul îndelungatei sale cariere militare. Este vorba de ministrul-adjunct de război din guvernul nazist al contelui Ferenc Szallasy, instalat de Adolf Hitler la cârma Ungariei, după îndepărtarea de la Putere a amiralului Miklos Horthy. Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner a fost condamnat de două ori la moarte, de către instanțe din Ungaria și din Iugoslavia. El este cunoscut în istoriografia occidentală sub numele de "Călăul de la Novi Sad".

Ofițer "chezaro-crăiesc"

Călăul s-a născut în anul 1890, în Simeria, județul Hunedoara, într-o familie de germani. Certificatul său de naștere a fost eliberat pe numele Ferenc Zeidner, însă, în perioada interbelică, el și-a schimbat numele în Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner. El a urmat, încă din adolescență, cariera militară și a absolvit Academia Militară Tereziană de lângă Viena. Înainte de primul război mondial, Ferenc Zeidner a servit, ca ofițer "chezaro-crăiesc", adică în armata austro-ungară, în garnizoane precum Sibiu ori Lugoj. După izbucnirea primului război mondial, el a fost numit la comanda unei subunități de artilerie, cu rangul de locotenent, apoi a devenit ofițer de stat major, cu rangul de căpitan. După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, el a rămas în Ungaria și a urcat în ierarhia militară, până la rangul de general. După ascensiunea lui Adolf Hitler la putere, Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner s-a făcut remarcat prin germanofilia sa asumată, precum și prin antisemitismul afișat cu ostentație. Generalul originar din Simeria a ocupat diferite funcții de comandă, printre care cea de șef al armatei maghiare care a ocupat regiunea sârbească Novi Sad. În acea perioadă, el s-a făcut vinovat pentru moartea a peste 4.000 de persoane.

Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner a format adevărate batalioane ale morții, sub conducerea colonelului Laszlo Deak. Acestea aveau misiunea să lupte împotriva partizanilor sârbi, dar și să organizeze represiunea împotriva localnicilor din Voivodina. Printre altele, la ordinul generalului Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner, toți locuitorii satului Zabalj au fost executați, pentru că ar fi sprijinit partizanii. Tot generalul originar din Simeria a ordonat progromul de la Novi Sad, în care au fost ucise circa 800 de persoane, evrei și sârbi. Ororile comise de trupele de sub comanda lui Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner au stârnit indignarea unui politicieni din Ungaria horthystă. În condițiile în care amiralul Miklos Horthy începuse negocierile cu Marea Britanie și cu Statele Unite ale Americii, generalul criminal a fost rechemat de la comanda armatei staționate în Voivodina și pus sub condamnare. El, împreună cu alți ofițeri maghiari, a fost condamnat la închisoare. Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner nu a rămas să-și ispășească pedeapsa de 15 ani de închisoare.

El a fugit în Germania, unde a cerut azil politic. Nu doar că a primit acest azil, ci a și fost numit la comanda unei unități SS. După ce Adolf Hitler a decis îndepărtarea de la putere a amiralului Miklos Horthy, pe care îl suspecta de trădare, în Ungaria a fost instaurat un regim nazist mult mai dur decât guvernul fascist al lui Horthy. În fruntea noului guvern nazist a fost numit contele Ferenc Szallasy. Generalul Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner a revenit în Ungaria, unde a fost numit în postul de ministru-adjunt de Război. De asemenea, el a primit misiunea să organizeze o legiune ungară în cadrul SS, însă nu a mai apucat să facă acest lucru. Generalul originar din Simeria a fost luat prizonier de către armata americană. Apoi, americanii l-au extrădat în Ungaria, unde un tribunal l-a condamnat la moarte. La cererea Iugoslaviei, el a fost extrădat pentru a fi judecat și în această țară. Astfel, un tribunal al partizanilor, în anul 1946, l-a judecat din nou pe generalul Ferenc vitéz Feketehalmy-Czeydner, l-a declarat vinovat și l-a condamnat la moarte. Călăul de la Novi Sad a fost executat, prin spânzurare, la locul uneia dintre crimele sale, în satul Zabalj.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 28.06.12 9:11


Ungaria: Un deputat din partidul extremist Jobbik își descoperă originile evreiești




Unul dintre conducătorii partidului de extremă dreaptă ungar Jobbik, eurodeputatul Csanad Szegedi, cunoscut pentru retorica sa antisemită și antiromă, a mărturisit că și-a descoperit recent originea evreiască.

Sursa: Alex Negru
Într-un interviu apărut în ziarul Barikad, apropiat de Jobbik, el a recunoscut că a fost ”uimit” de această noutate și a adăugat că are nevoie de ceva timp pentru a o ”digera”.

”Cred că ceea ce contează nu este că știu dacă sunt ungur de rasă pură, ci modul în care mă comport ca ungur”, a adăugat el. ”A fi ungur a însemnat întotdeauna pentru mine o responsabilitate față de țara mea, iar aceasta nu are nicio legătură cu o supremație rasială”, a mai spus el.

Recent, unul dintre colegii săi din Jobbik își atrăsese titluri mari în presa ungară după ce a cerut autorizația de a-și face un test genetic pentru a proba că nu are sânge evreiesc sau țigănesc în vine.

Csanad Szegedi s-a ”distins” în 2009 prezentându-se la prima sesiune a Parlamentului European în uniforma Gărzii ungare, emanație paramilitară a Jobbik, dizolvată ulterior.


Reacțiile - între amuzament și consternare - nu au întârziat să apară ieri prin rețelele de socializare. Un blog critic față de regimul conservatorului Viktor Orban considera că este ”imposibil ca Szegedi să nu fi fost informat că bunica sa, Magoldna Klein, era evreică și supraviețuitoare a Holocaustului”.


Pentru ziarul online Index.hu, morala acestei istorii este că ”stupiditatea nu are legătură cu patrimoniul genetic”.

Președintele Jobbik, Gabor Vona, a declarat miercuri la televiziunea națională că își susține eurodeputatul, care își va păstra toate funcțiile.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.12 19:19

Stafiile trecutului fascist amenință Ungaria de Eva Galambos

Tentativele unor cercuri din Ungaria, la care s-au alăturat și membri ai unor partide politice parlamentare, de a reabilita persoane compromise în timpul celui de-al doilea război mondial prin activitatea lor în favoarea regimurilor fasciste instalate în țară, au avut drept consecință un gest ferm de condamnare din partea uneia dintre cele mai marcante personalități ale timpurilor noastre.

Astfel, într-o scrisoare adresată președintelui parlamentului Ungariei, László Kövér, scriitorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru pace și supraviețuitor al Holocaustului, deportat la Auschwitz din Sighetul Marmației, aflat sub administrația Budapestei, i-a transmis că renunță la ordinul Marea Cruce de Merit a Ungariei care i s-a acordat în iunie 2004. Aceasta deoarece „Kövér, împreună cu fostul secretar de stat la cultură, Géza Szőcs și liderul extremei drepte „Jobbik”, Gábor Vona, a participat la o ceremonie în România în onoarea lui József Nyirő , membru al parlamentului nyilașist” (crucile cu săgeți). „Am considerat jignitor, scrie Elie Wiesel, ca președintele parlamentului Ungariei să participe la o ceremonie în onoarea unui ideolog fascist al regimurilor Horthy și Szálasi Această știre îngrijorătoare urmează altora care informează despre frecventele inițiative de a da numele lui Miklós Horthy, fostul conducător al Ungariei din timpul războiului, unor spații publice și a-i reabilita pe Albert Wass (scriitor transilvănean, condamnat în România pentru crime de război n.r.) și alte persoane care au colaborat intens cu cu regimurile fasciste de dreapta din Ungaria. Am fost de asemenea informat că scrierile unor intelectuali de extremă dreaptă sunt introduse sistematic în programul de învățământ din Ungaria….A devenit din ce în ce mai evident că autoritățile din Ungaria încurajează reabilitarea unor episoade tragice și criminale din trecutul Ungariei, și anume, implicarea guvernelor din Ungaria din perioada războiului în deportarea și asasinarea a sute de mii de cetățeni evrei ai țării. Nu doresc să fiu asociat în nici un fel cu astfel de activități. De aceea, renunț la Marea Cruce a Ungariei care mi s-a acordat de președintele Ungariei, la 24 iunie 2004”, își încheie scrisoarea scriitorul.

O poziție similară a avut Elie Wiesel în 2004 după ce Corneliu Vadim Tudor, președintele PRM, a fost decorat cu ordinul “Steaua României”.

În Ungaria, reacțiile nu s-au lăsat așteptate. Cercurile liberale și progresiste au calificat gestul lui Elie Wiesel drept o critică deschisă față de atitudinea regimului aflat la putere care, deși se pronunță și condamnă manifestările antisemite din țară, de fapt, nu numai că închide ochii, dar se asociază încercărilor de reabilitare a unor personalități controversate, ca de pildă Miklós Horthy, liderul Ungariei în timpul celui de-al doilea război mondial, cel sub girul căruia a avut loc deportarea evreilor din Ungaria și Transilvania de nord. În această controversă, intelectuali de marcă, cum este filosoful Tamás Gáspár Miklós sau scriitorul Ungvári Tamás, au subliniat , referindu-se la scrisoarea lui Wiesel, că problema trebuie pusă în alte coordonate și anume: în cazul deportării și uciderii evreilor maghiari la Auschwitz nu trebuie contrapuși evreii cu ungurii. Nu, au spus ei, aici era vorba de crime comise împotriva unor concetățeni ai noștri care făceau parte din națiunea maghiară, deci este o crimă împotriva poporului maghiar. (O poziție asemănătoare este exprimată și în România de mulți cercetători ai Holocaustului românesc, afirmându-se că acesta nu este o problemă a evreilor ci a istoriei României).

Președintele parlamentului Ungariei, László Kövér , căruia i-a fost adresată scrisoarea, a respins acuzațiile aduse și a considerat că Wiesel a fost prost informat. Potrivit lui Kövér, “Nyirő nu a fost nici criminal de război, nici fascist, nici antisemit, aliații au respins de două ori cererea ministrului de interne comunist de a-l extrăda”.(Era de-acum perioada războiului rece n.n.). “Chiar și regimul lui Ceaușescu l-a tratat ca un scriitor recunoscut, dând în anii 70 văduvei lui o completare la pensie”, afirmă în scrisoarea de răspuns președintele parlamentului. El susține din nou că în aprecierea unei personalități valoroase, activitatea politică ar trebui să fie despărțită de cea artistică, aceasta având o valoare intrinsecă, și dă ca exemplu pe cunoscutul filosof György Lukács “Aprecierea activității creatoare de școli a filosofului de origine evreiască este valabilă indiferent de rolul său jucat, fie de comisar boșevic în 1919, fie după 1945 în crearea și menținerea dictaturii comuniste, dar în timp ce numele lui Lukács i-a fost dat unei străzi la Budapesta, lui Nyirő nu i se dă nici măcar dreptul de a se odihni în pământul unde s-a născut”, afirmă . Kövér. El respinge și acuzația că actualul guvern al Ungariei ar încuraja “modificarea sensului unor situații tragice și a crimelor care au avut loc în trecut”, menționând că primul guvern Orban a introdus în Ungaria ziua de comemorare a Holocaustului și crearea unui centru al Holocaustului.

Elie Wiesel s-a declarat nemulțumit de răspunsul lui Kövér, pe de o parte deoarece conține neadevăruri în ce-l privește pe Nyirő, pe de-altă parte, deoarece a trecut sub tăcere reproșul privind încercările de reabilitare a lui Horthy.

Însăși realitatea îl contrazice pe Kővér. Din păcate, tendințele asupra cărora a atras atenția Wiesel, continuă, ultima fiind propunerea unui consiliu de circumscripție din Budapesta, de a se ridica un bust unui alt personaj controversat din perioada interbelică, episcopul catolic Ottokár Prohászka, unul dintre cei mai vehemenți susținători ai antisemitismului din Ungaria.. Numeroși reprezentanți ai societății civile din țara vecină cer din partea guvernului Orban o atitudine fermă de condamnare a acestui fenomen și măsuri pentru oprirea procesului de “înălbire” a celor responsabili, chiar dacă numai moral, ai tragicelor evenimente din perioada celui de-al război mondial. Ei se tem că Ungaria, a cărei reputație s-a deteriorate în ultimul timp datorită unor presupuse nerespectări a unor valori europene, să nu devină, datorită acestor acțiuni, paria Europei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.12 11:03


Mai multe organizații evreiești cer Budapestei să elimine scriitorii antisemiți din programa școlară


Șase organizații și federații evreiești au cerut guvernului de la Budapesta eliminarea a patru scriitori”'antisemiți”, printre care și Jozsef Nyiro, din programa școlară, informează agenția ungară MTI.


Cele șase organizații au protestat și față de recenta implicare a parlamentului ungar în organizarea reînhumării, la Odorheiu Secuiesc, a lui Jozsef Nyiro, scriitor rămas loial guvernului nazist ungar până în ultimul moment, apreciază semnatarii declarației adresate guvernului de la Budapesta.

Scriitorii menționați - Jozsef Nyiro (1889-1953), Albert Wass (1908-1998), Istvan Sinka (1897-1969) și Dezso Szabo (1879-1945) - ”au răspândit antisemitismul”, de aceea este ”inacceptabil ca aceștia să constituie o parte integrantă a educației tineretului ungar”, se arată în declarația semnată de Mazsihisz, Marșul Fundației celor vii, Mazsike, Alianța sionistă ungară, Comitetul victimelor naziste și Loja B'nai B'rith de la Budapesta, transmite agenția maghiară MTI.
Albert Wass s-a declarat cu mândrie antisemit până la moartea sa, Istvan Sinka a alimentat sentimente antievreiești în poeziile sale, iar Dezso Szabo a pus bazele intelectuale ale atmosferei publice care a dus la instituirea legislației antievreiești în perioada interbelică, mai amintesc semnatarii declarației.



Duminică, președintele Knessetului (parlamentul israelian) Reuven Rivlin, a anulat o invitație în Israel adresată omologului său ungar, Laszlo Kover, după ce acesta a participat recent la o comemorare a scriitorului Joszef Nyiro în România.


Rivlin s-a declarat consternat de omagiul adus de președintele Parlamentului ungar lui Joszef Nyiro, al cărui partid „a cooperat cu criminalii germani naziști în cadrul programului lor de anihilare a poporului evreu”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 25.06.12 10:40

Președintele Parlamentului Republicii Israel către omologul său ungur, Laszlo Kover: Nu sunteți binevenit în Israel!

The Jerusalem Post anunță pe pagina sa că președintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, i-a fost retrasă invitația de a participa în luna iulie, în Israel, la ceremonia de comemorare a 100 de ani de la nașterea lui Raoul Wallenberg, un diplomat suedez care a locuit în Ungaria și care a salvat viața a mii de evrei în timpul Holocaustului, după ce Kover a participat în 27 mai la Odorheiul Secuiesc la comemorarea sciitorului fascist Nyiro Jozsef.
”Ați ales să participați la acest eveniment și v-ați declarat deschis solidaritatea cu o persoană a cărui partid, împreună cu Guvernul Ungariei, a cooperat cu criminalii germani naziști în realizarea programului lor de anihilare a Poporului Evreu”, i-a scris azi Reuven Rivlin, președintele Parlamentului Republicii Israel, lui Kover. Rivlin a mai adăugat, ”oricine a participat la un astfel de eveniment nu poate lua parte la onorarea unui om ca Raoul Walenberg, un simbol al umanității, care a salvat evrei, care este un simbol la luptei împotriva Germaniei naziste și a colaboratorilor săi, cu unul dintre care ați ales să vă identificați și să îl omagiați”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 25.06.12 10:39

Congresul SUA îi cere Premierului Ungariei să pună capat anti-Semitismului din țara sa

Congresul Satelor Unite ale Americii a adresat o scrisoare Primului Ministru al Ungariei, Viktor Orban, în care îi cere acestuia să se opună valului de anti-Semitism care a cuprins Ungaria promovat de partidul de extrema dreaptă Jobbik.
Săpămânalul Businessweek, care relatează despre gestul Congresului SUA, punctează și gestul laureatului Nobel Elie Wiesel care a returnat Ungariei o decorație după ce președintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a participat la o ceremonie în memoria scriitorului fascist Nyiro Jozsef ce a avut loc în România pe 27 mai.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 21.06.12 9:43

Extremism și antisemitism ca politică de stat a guvernului Viktator de la Budapesta

Antisemitismul ca politică de stat a guvernului de la Budapesta devine tot mai evident pentru comunitatea publică internațio­nală, iar acțiunile de reabilitare a unor criminali de război sau susținători naziști, inclusiv a lui Miklos Horthy, partenerul lui Hitler, conduse de reprezentanții de vârf ai FIDESZ au devenit extrem de îngrijorătoare atât pentru comentatori politici avizați cât și pentru reprezentanți de seamă ai comunității evreiești. Scandalul privind reînmormân­tarea la Odorheiu Secuiesc a rămășițelor pământești ale nazistului Nyiro Jozsef, acțiune coordonată direct de președintele parla­mentului ungar, a atras în mod deosebit atenția asupra a ceea ce se petrece cu adevărat la Budapesta iar, zilele trecute, unul dintre liderii comunității evreiești internaționale a protestat în mod public față de politica antisemită a Budapestei. Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a anunțat luni că, în semn de protest față de implicarea oficialilor ungari în reabilitarea lui Nyiro Jozsef, ideolog fascist ungar al regimurilor Horthy și Szalasi, returnează Ungariei un ordin primit de acesta în urmă cu opt ani. Elie Wiesel confirmă astfel, oficial, prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, că gestul său vine „ca urmare a intensificării manifestărilor antisemite sau cu semnificație fascistă la care participă oficiali ai Republicii Ungaria“, acuzând astfel, deschis, politica antisemită de la Budapesta. Într-o scrisoare adresată lui Kover Laszlo, președintele Parlamentului Ungariei, Elie Wiesel afirmă: „Domnule președinte, am aflat cu profundă dezamăgire și indignare despre participarea dumneavoastră, alături de secretarul de stat pentru cultură Geza Zsocs și de liderul formațiunii de extremă-dreapta Jobbik, Gabor Vona, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro. (...) Mi se pare ofensator ca președintele Parlamentului ungar să participe la o ceremonie în favoarea unui ideolog fascist ungar al regimurilor Miklos Horty și Szalasi. (…) Nu vreau să fiu asociat în niciun fel cu aceste activități. În consecință, renunț la Ordinul Marii Cruci pentru Merite acordat de Republica Ungaria pe 24 iunie 2004“.
Gestul lui Wiesel vine în urma mai multor declarații de îngrijorare din partea unor membri ai comunității evreiești de la București, dar și de la Washington, care au reacționat față de acțiunea de reînhumare, în Odorheiu Secuiesc, a rămășițelor pământești ale poetului și ideologului nazist Nyiro Jozsef, după ce acestea au fost recuperate dintr-un cimitir de lângă Madrid și transformate apoi în cenușă la Budapesta, sub stricta coordonare a ministrului secretar de stat al Culturii, Szocs Geza. Insistența cu care președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, membru marcant al FIDESZ condus de premierul Viktor Orban, are, cum am mai arătat, și o altă semnificație decât aceea de reabilitare a unui poet nazist cu o operă literară îndoielnică. Este vorba despre exportul de extremism în „poligonul de tir“ al Budapestei, cum este considerată Transilvania de către politicienii unguri în căutare de capital electoral, de transformare a mormântului nazistului Nyiro în loc de pelerinaj pentru revizioniștii extremiști de la Budapesta.

Guvernul „barbar“ de la București refuză să importe cenușă de nazist

Refuzul autorităților române de a accepta procesiunea pro-nazistă de la Odorheiu Secuiesc l-a determinat pe extremistul din fruntea parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, să sfideze orice principiu al diplomației și să afirme despre guvernul român că este „barbar și necivilizat“. „A fost foarte surprinzător comportamentul neprie­tenos, necivilizat și barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni în pământul natal“ - a declarat pe 27 mai 2012 președintele legislativului ungar, fost șef (ministru fără portofoliu) al serviciilor secrete de la Budapesta și chiar, pentru scurtă vreme, președinte interimar al Ungariei după demisia președintelui plagiator Pal Schmitt. N-avem de-a face, așadar, cu o declarație oarecare, ci cu una venită din partea unui reprezentant de vârf al politicii ungare. Premierul Viktor Orban a declarat și el, zilele trecute, pentru publicația austriacă Die Presse, făcând pe naivul, că nu înțelege de ce România a politizat cazul Nyiro, ca și când nu era o operațiune politică ci una privată. „De ce trebuie să fie confundate chestiunile ce țin de pietate cu problemele politice? Când se dorește înhumarea cuiva, atunci ea trebuie facută. Pentru mine este surprinzător, că în Romania reînhumarea lui Nyiro a devenit o chestiune politica“, a declarat premierul Viktor Orban, intrebat in legatura cu provocarile la adresa Romaniei lansate de Kover Laszlo, președintele Parlamentului de la Budapesta. Desigur, el n-a spus nimic despre faptul că Budapesta a tratat acesta caz din punct de vedere politic încă de când s-a pus problema readucerii în țară a osemintelor nazistului Nyiro, acțiune de care s-a ocupat personal ministrul secretar de stat Geza Szocs, un fost colaborator al serviciilor secrete ungare din anii 80, expulzat de Ceaușescu tocmai pentru această activitate clandestină anti-românească din Transilvania. Recent, același Szocs Geza, inițiator al afacerii Nyiro, a demisionat din Ministerul Culturii de la Budapesta, dar a fost rapid ofertat de premierul Viktor Orban care i-a propus un post de consiler personal.

Fidesz a reînviat cultul lui Horthy

Cazul Nyiro nu este însă singurul derapaj antisemit al Budapestei. Publicația franceză L’Express atrage atenția, în numărul de duminică 17 iunie, asupra reabilitării de către autoritățile de la Budapesta a lui Miklos Horthy, cel care a trimis la camerele de gazare de la Auschwitz peste 437.000 de evrei unguri. „Dreapta lui Viktor Orban reînvie cultul fostului regent Miklos Horthy, considerat întotdeauna, de extrema dreaptă, drept un erou“ - scrie L’Express, în articolul intitulat sugestiv „Cum reabilitează Ungaria un aliat al lui Hitler“ („Comment la Hongrie réhabilite un ancien allié de Hitler“). Sâmbătă 16 iunie, un bust din piatră al lui Horthy a fost dezvelit la Csokakö, o mică localitate situată la 60 de km de Budapesta, de un primar al Fidesz, dreapta populistă a primului ministru Viktor Orban, în fața a aproximativ 800 de participanți printre care au fost și simpatizanți ai extremei drepte“ - informează L’Express. „Horthy ne-a arătat drumul“, a declarat primarul localității, György Fûrész. „Această țară era destrămată o dată în plus, astfel că pentru el una dintre priorități a fost să asigure unitatea țării“. Dezvelirea statuii lui Horthy de către un primar al Fidesz, nu este singurul semn al reabilitării amiralului nazist. „Trei alte orașe ungurești l-au celebrat recent pe Miklos Horthy, dând numele său unui parc, ridicând o statuie în mărime naturală din lemn, sau înlocuind o placă de marmură în onoarea sa pe zidurile unei școli de unde fusese scoasă în 1947“ - scrie publicația franceză. Autorul articolului scrie chiar, citând un deputat al opoziției, Ágnes Vadai, că dacă până acum Horthy era văzut drept erou de către extrema dreaptă, pentru că „a recuperat teritorii pierdute de Ungaria în 1920“, astăzi se pare că „partidul Fidesz susține și el reabilitarea fostului amiral“ Horthy. Recent, se mai afirmă, „doi deputați ai aceluiași partid al premierului Orban au participat la un bal organizat pentru strângerea fondurilor necesare unei statui a amiralului (Horthy – nn) la Budapesta“, iar „într-un interviu apărut duminică în cotidianul austriac Die Presse, Orban a refuzat să-l califice pe Miklos Horthy drept dictator. Întrebat cu privire la numeroasele evenimente desfășurate în memoria lui Horthy, primul ministru a declarat: „Deciziile aparțin exclusiv colectivităților locale“. Tot decizia unei „colectivități locale“ a Fidesz a fost și aceea de renovare a Pieței Parlamentului, în sensul aducerii ei la felul în care arăta înainte de 1940, acesta fiind un semnal clar de întoarcere la era Horthy. Piața Parlamentului se numea, înainte de 1945, Piața Horthy, iar revenirea la fostul nume, contestat de unii, este un semnal la fel de clar. Se pare însă că, în urma contestărilor vehemente din partea cetățenilor, munici­palitatea și-a retras propunerea de redenumire a Pieței și se va mulțumi ca numele fostului aliat al lui Hitler să fie dat doar parcului orașului.

Antisemitismul – materie obligatorie în școlile din Ungaria

Un alt semnal antisemit destul de clar a fost înregistrat pe 31 mai 2012, atunci când sute de cetățeni au protestat în fața Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta față de acțiunile de includere în curricula școlară a operelor scriitorilor Albert Wass, Dezso Szabo si Jozsef Nyiro acuzați, conform site-ului unguresc Politics.hu, „de diverse grade de antisemitism, iar Wass fiind considerat criminal de război în România“. Protestul a fost declanșat de Asociația Profesorilor Maghiari din Ungaria, potrivit căreia cei trei autori sunt naționaliști extremiști al căror punct comun este antise­mitismul. Așadar, dacă guvernul va menține decizia privind includerea în Noul Curriculum Național Ungar a celor trei autori, din septembrie antisemitismul va fi materie obligatorie în școlile ungurești.

Cromozomi de nazist la Budapesta

Pe lângă toate acestea, a fost consemnat și gestul de-a dreptul nazist, din septembrie 2010, al unui parlamentar al partidului de extremă dreaptă Jobbik, care a cerut unei companii (Nagy Gen Diagnostic) să-i cerceteze genele și să decidă dacă printre ele există vreuna evreiască sau țigănească. Compania amintită i-a emis, astfel, parlamentarului nazist un certificat din care ar rezulta că aparține rasei pure ungurești. Conform informațiilor apărute pe siteul prestigioasei publicații Nature, Nagy Gen ar fi scanat 18 secvențe cromozomiale din genomul parlamentarului în căutarea unor variante despre care se presupune că sunt caracteristice evreilor și țiganilor, Cazul a intrat recent în atenția procurorilor de la Budapesta, după ce Consiliul de Cercetări Medicale din Ungaria a discutat problema pe 7 iunie și a concluzionat că testarea genetică încalcă legea geneticii din 2008, care permite testările numai în scopuri medicale. Secretarul Consiliului de Cercetare Medicală din Ungaria a declarat, apoi, ca respectivul document este „greșit din punct de vedere profesional, inacceptabil din punct de vedere etic, și ilegal“. El a fost emis, totuși, de către o companie ungară pentru un membru al partidului Jobbik, formațiune de extremă dreaptă scoasă în afara legii, care a reînființat organizația fascistă Garda Maghiară, moștenitoare a partidului Crucilor cu Săgeți condus în anii ‘40 de Ferenc Szalaszi. Cum se știe, în 1944, în perioada de numai 4 luni, 80.000 de evrei din Ungaria și Transilvania de Nord au fost exterminați, inclusiv copii și femei. Nyiro Joszef, cel reabilitat astăzi de guvernul Viktor Orban, a fost membru în parlamentul condus de Szalszi. Asta pentru că, la Budapesta, în guvernul lui Viktator, totul se leagă, iar antisemitismul capătă forme din ce în ce mai cunoscute.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 05.06.12 12:16

Der Spiegel: „SPIRITUL NAZIST renaște în Ungaria”. Ceremoniile, statuile și odele dedicate lui JOZSEF NYIRO, printre dovezile noului cult

Extremiștii de dreapta sunt din ce în ce mai prezenți în spațiul public maghiar, prin ceremonii, plăci și statui închinate fostului lider antisemit Miklos Horthy sau scriitorului din perioada nazistă Jozsef Nyiro, se arată într-un articol publicat de Der Spiegel și preluat de HotNews. Printre susținătorii acestui nou cult se numără inclusiv prieteni și colegi de partid ai premierului maghiar Viktor Orban, mai scrie sursa.

"Noua Constituție a Ungariei celebrează, într-o manieră de tip 'Ungaria-uber-alles', spiritul unor vremuri demult trecute: statul maghiar de o mie de ani reprezentat de coroana sfântă a lui Ștefan, unitatea spirituală și sufletească a unei națiuni rupte în bucăți, dar și datoria de păstrare a limbii maghiare, a maghiarimii și a culturii naționale ungare. Este o întoarcere în timp la perioada interbelică, atunci când Miklos Horthy introducea un regim autoritar, naționalist, ultraconservator și revizionist", scrie Der Spiegel.

Sursa notează că același spirit începe să prinda contur în Ungaria zilelor noastre, sub conducerea premierului conservator Viktor Orban. La mijlocul lunii mai, a fost inaugurată, la Kereki (sud-vestul Ungariei), o statuie a lui Horthy - o premieră în Ungaria postcomunistă. Der Spiegel scrie că Miklos Horthy a fost "un antisemit notoriu", comandantul "terorii albe" din Ungaria după Primul Război Mondial, el fiind, în calitate de șef al statului, responsabil de deportarea a 400.000 de evrei maghiari care și-au gasit sfârșitul in lagărul de la Auschwitz.

La puține zile după inaugurarea statuii din Kereki, un pastor reformat avea să dezvelească, la colegiul evanghelic din orasul Debrecen, o placă memorială dedicată lui Horthy. În plus, un parc din orașul Gyömrö poartă numele lui Horthy. Alte statui ale conducătorului antisemit sunt în construcție, iar una ecvestră, în măime naturală, ar urma să fie amplasată în Budapesta, oraș pe care Horthy îl cataloga drept "leagăn al păcatelor iudeo-bolșevice".

Reinhumarea rămășițelor lui Jozsef Nyiro în Transilvania, dovadă a nașterii noului cult extremist în Ungaria

Miklos Horthy nu este singura personalitate care se bucură din nou de onoruri în Ungaria. Parlamentul de la Budapesta vrea să reînhumeze în Odorheiu Secuiesc rămășițele poetului "de sânge și glie" Jozsef Nyiro, care a fost căutat pentru crime de război și care a decedat în 1953 în Spania lui Franco. Nyiro a fost un ideolog cultural faimos în perioada lui Horthy și apoi în perioada regimului nazist, între octombie 1944 și martie 1945, când zeci de mii de evrei au fost pur și simplu masacrați. În acea vreme, Nyiro fusese deputat de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta. În 1945, el s-a refugiat în Germania, iar în 1950 a fugit în Spania.

Înhumarea lui Nyiro la Odorheiu Secuiesc era planificată pentru Duminica Rusaliilor catolice, dar Guvernul României a interzis desfășurarea ceremoniei, așa că organizatorii au fost nevoiți să se rezume la un eveniment restrâns. Pe lângă conducerea partidului de extremă dreapta Jobbik, la eveniment au participat secretarul de stat pentru cultură din Guvernul maghiar, Geza Szöcs, dar și al doilea om din statul maghiar, președintele Parlamentului, Laszlo Köver. Acesta din urmă a catalogat Guvernul de la București drept "necivilizat", "paranoic", "isteric" și "barbar" și a anunțat că Nyiro va fi înhumat la Odorheiu Secuiesc, indiferent prin ce mijloace.

La câteva zile după acest eveniment, Köver declara pentru portalul de știri index.hu că urna cu cenușa lui Nyiro ar fi fost introdusă ilegal în România și că operațiunea "nu a fost tocmai ușoară". Cu toate acestea, Köver a declarat că nu s-a implicat personal în această operațiune și că nu știe exact unde se află urna cu cenușa poetului ideolog. Totuși, în timpul ceremoniei de la Odorheiu Secuiesc, secretarul de stat Szöcs a avut o geantă voluminoasă de voiaj, pe care a plasat-o sub fotografia poetului. Szöcs nu a dorit însă să precizeze dacă în acea geantă se afla urna cu cenușa poetului.

Copiii maghiari, obligați să învețe poeziile lui Jozsef Nyiro

În plus, mai scrie Der Spiegel, în Ungaria a fost adoptat recent un nou Plan de Învățământ Național. Printre lecturile obligatorii, se regăsesc opere ale lui Jozsef Nyiro, dar și ale poetului Albert Wass - condamnat în absență, în România, pentru crime de război. Când profesorii au protestat împotriva introducerii unor scriitori extremiști si fasciști în programa școlară, răspunsul secretarului de stat pentru învățământ a fost că "este vorba despre autori cu mare influență asupra vremurilor lor, care abia acum au primit un loc meritat în programa școlară", noteaza sursa.

Der Spiegel scrie că renașterea naționalist-populistă din Ungaria, inițiată și promovată de ani buni de extremiștii maghiari, își găsește acum susținere și din partea Uniunii Tinerilor Democrati (Fidesz), partidul de guvernământ al premierului Viktor Orban. Unii observatori sunt îngroziți de această evoluție și se întreabă de ce se poziționează Fidesz alături de conducerea Ungariei din perioada nazistă. Politologul Zoltan Somogyi este de părere ca Szöcs și Köver ar trebui să demisioneze imediat, altfel Ungaria va avea imaginea unui Guvern care sprijină naziști, notează sursa.

Der Spiegel notează că există și politicieni Fidesz moderați, care nu gustă acest curs naționalist-populist, însă aceștia nu apar în spatiul public pentru a critica poziția colegilor lor de partid.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 01.06.12 22:22

EXCLUSIV. Evreii din peste 50 de țări condamnă implicarea Ungariei în comemorarea scriitorului fascist Nyiro Jozsef!


Organizația evreiască B’nai B’rith International, ce reunește membri și simpatizanți în peste 50 de țări, adresează o scrisoare deschisă Primului Ministru al Ungariei, Viktor Orban, ca urmare a implicării Ungariei în reînhumarea scriitorului antisemit Nyiro Jozsef și profanarea zilele trecute a două monumente ale Holocaustului din Budapesta scrie www.dantanasa.ro, preluat de Romanian Global News.


B’nai B’rith deplânge afișarea publică a unor sentimente anti-Semite, pro-Naziste ale autorităților de la Budapesta cu ocazia slujbei de comemorare a scriitorului Nyiro Jozsef ce a avut loc duminică la Odorheiul Secuiesc, manifestare la care a participat președintele Parlamentului Ungariei Laszlo Kover și liderul Jobbik Gabor Vona.

B’nai B’rith solicită Guvernului Orban să condamne crimele naziste și să afirme public dacă este sau nu de parea toleranței, drepturilor umane și a principiilor democratice.

B’nai B’rith Sends Letter to Hungarian Prime Minister in Response to Attacks Last Week
In response to the attack on two Holocaust-related monuments in Budapest last week—on the heels of an international dispute over the reinterment of writer Jozsef Nyiro—B’nai B’rith International President Allan J. Jacobs and Executive Vice President Daniel S. Mariaschin sent the following letter to Hungarian Prime Minister Viktor Orban:
“On behalf of B’nai B’rith International’s members and supporters in over 50 countries, we write to express our deep dismay over the attack on two Holocaust-related monuments in Budapest last week. On May 24 a memorial by the Danube River honoring resistance fighters was defaced with spray-painted Stars of David and anti-Semitic phrases. This attack came days after assailants hung pigs’ feet on a statue of Raoul Wallenberg, the Swedish diplomat who rescued thousands of Hungarian Jews during the Holocaust.
These alarming events took place as a dispute over the reinterment of writer Jozsef Nyiro, who collaborated with Hungary’s fascist war-time regime, played out between authorities in Hungary and Romania. While we are gratified that the Romanian government barred the reburial of Nyiro’s ashes, we are nonetheless troubled that a commemoration ceremony honoring Nyiro took place in Odorheiu Secuiesc and was attended by 2,000 people, including Hungarian National Assembly Speaker Laszlo Kover and Jobbik party leader Gabor Vona.
B’nai B’rith deplores the public display of anti-Semitic, pro-Nazi sentiment evident at the memorial defacements. We call on your government to unequivocally condemn these hate crimes. We further lament the glorification of Jozsef Nyiro, whose views were openly anti-Semitic and pro-fascist. Any ideology or movement that promotes intolerance and elevates the Nazi legacy must be forcefully opposed.
Mr. Prime Minister, the confluence of these deeply disturbing events has created an important moment for Hungary. We hope that your government will use this opportunity to emphatically denounce anti-Semitism and hatred and signal to the international community that Hungary stands firmly in favor of tolerance, human rights and democratic principles.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 31.05.12 16:21

Dorin Suciu: De la Joseph Goebbels la Viktor Orban. Presa maghiara ii contrazice pe Laszlo Kover si Oskar Fuzes: Jozsef Nyiro a fost antisemit si filonazist


Cel mai recent număr din prestigioasa revistă ungară Élet és Irodalom – Viață și Literatură – face dezvăluiri șocante în contextul circului reînhumării scriitorului fascisto-hungarist József Nyírő.
Ele contrazic flagrant afirmațiile lui Oszkár Füzes, ambasadorul Ungariei la București, făcute recent presei cum că Nyírő nu ar fi fost nici adept al partidului fascist Crucile cu Săgeți, nici antisemit și cu atât mai puțin antiromân. In fața dovezilor prezentate, nu stau în picioare nici aserțiunile lui László Kövér, președintele Parlamentului Ungariei, care susținea că “trebuie să facem o deosebire între activitatea politică a lui József Nyírő și ceea ce a scris”. Pentru că ceea ce a scris acesta dovedește clar că era adeptul necondiționat al fascismului și nazismului.

Cu adevărat șocant este faptul că trecutul publicistic infamant al “apostolului secui”, cum le place unora să-l numească pe Nyírő, era cunoscut încă în urmă cu aproape un deceniu, din timpul primei guvernări a Fidesz! Secvențe semnificative din seria de articolele în care József Nyírő făcea elogiul tartorului-șef al propagandei naziste, Jozef Goebbels, au apărut, la timpul respectiv, într-un serial publicat în Élet és Irodalom sub semnătura lui András Nyerges, reputat scriitor, poet și publicist.
Acum, autorul sintetizează acele texte avertizând ironic cititorul că se va… autoplagia deoarece “e pe cale să se repete ceva care încă în 2003 m-a obligat să scriu mai multe articole (conținând informații) pe care unii, acum, cu ocazia circului reînhumării lui József Nyírő, se prefac că nu știu că au fost aduse la cunoștința publicului.”

(http://www.es.hu/nyerges_andras;szinrebontas;2012-05-23.html)

Pentru început, sunt reenumerate producțiile publicistice în care Nyírő își relatează impresiile de la congresul de la Weimar al scriitorilor naziști germani, apărute în numerele din 4, 5 și 6 noiembrie 1941 ale ziarului Keleti Újság.
Despre Jozef Goebbels, mâna dreaptă a lui Adolf Hitler, József Nyírő scrie mai mult decât ditirambic, de-a dreptul exaltat: “Acum știu cine ești! Ești Conducătorul vieții spirituale a Germaniei, aflat în chiar mijlocul conflictului mondial, atunci când patria sa își poartă lupta glorioasă, iar dulcea ei limbă maternă revarsă puritate. Asta explică totul: și cine este Josef Goebbels, ministru al Reichului, și cum, de ce, Germania este atât de mare și de neînvins!”
Și “apostolul” continuă să delireze despre tizul său: “Cel care este mândria tineretului și poporului german (Goebbels) este nu numai un om mare, ci și un om bun, pe care nu doar trebuie, dar pe care chiar merită să-l iubești!”.
În eseul său, András Nyerges mai arată că, în ședința din 20 noiembrie 1942 a Parlamentului Ungariei, József Nyírő declara ritos: “în lături cu cei care au aversiune față de omenia maghiară! în lături cu cei care, de atâta amar de vreme, sub așa-numita mască a umanismului, ne pustiesc fără a fi pedepsiți în domeniul presei, a literaturii, a artei, a spiritualității, și asta în propria țară! Această concepție, această moștenire decăzută a liberalismului jidovesc care a infectat pe mulți unguri de bună-credință din rândurile noastre, această propagandă deghizată trebuie să dispară din viața ungară!”
În ultima sa intervenție parlamentară, cea din 16 ianuarie 1945, cu numai două zile înainte de căderea capitalei acelei Ungarii care era condusă de guvernul Crucilor cu Săgeți, Nyírő nu scapă prilejul de a exprima atașamentul și stima (!) față de Germania nazistă: “… cerem autorităților să transmită Fuhrerului Reichului german, ai cărui aliați suntem, (…) admirația pe care o simțim față de eroismul soldaților germani!” Exemplele atașamentului lui față de fascism și nazism, după fuga sa din Ungaria împreună cu guvernul lui Szálasi, ar putea continua.


Ca să revenim, toate aceste date despre trecutul hungarist a lui József Nyírő erau binecunoscute încă din 2003 și totuși, László Kövér, președintele Parlamentului Ungariei, a pus la cale împreună cu Partidul Civic Maghiar, al cărui președinte de onoare este, acel circ – din fericire ratat – al reînhumării cu pompă în România a acestui personaj dovedit ca fascist și antisemit.
O analiză succintă a celor întâmplate arată că a fost vorba nu numai de o acțiune de manipulare electorală a maghiarilor din România în favoarea PCM și în dauna UDMR, ci și de o tentativă de “marcare politică de teritoriu” în paralel cu o operațiune de intoxicare a autorităților române. Adică, de un veritabil război psihologic și de imagine împotriva României.
DORIN SUCIU, Ziariștionline.ro
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 21.05.12 22:18

Ungaria: pași către reabilitarea unor persoane controversate din perioada celui de-al doilea război mondial de Eva Galambos

În ultimul timp, paralel cu intensificarea manifestărilor naționaliste și antisemite din partea unor formațiuni politice din Ungaria, asistăm la tendințe de reabilitare a unor personalități politice controversate din perioada celui de-al doilea război mondial. Ultimul demers în aceaastă direcție a fost fixarea unei plăci comemorative pe peretele Colegiului reformat din Debrețin în onoarea fostului conducător al Ungariei din perioada interbelică, Miklos Horthy. Această placă a fost pusă în 1938, încă în timpul vieții guvernatorului Ungariei și, a fost scoasă odată cu instaurarea regimului comunist. Ea a zăcut într-un depozit al Colegiului, iar acum conducerea acestuia s-a gândit să o pună la loc. Decizia a fost primită cu consternare de numeroși oameni politici, organizații neguvernamentale, mișcări sociale cât și de comunitatea evreiască din Ungaria. Reprezentanții lor au organizat în fața Colegiului din Debrețin o demonstrație de protest, dar au fost contrați de o demonstrație a simpatizanților lui Horthy la care au participat și reprezentanți ai partidului de extremă dreapta “Jobbik”. (Contrademonstranții au cântat Imnul Secuiesc) Întrebat dacă a dat acceptul pentru acest gest, primarul fidesziszt al Debreținului, Lajos Kósa a declarat că este o chestiune internă a colegiului, unde primăria nu are nici un amestec și dacă s-ar elimina monumentele tuturor personalităților controversate din istoria Ungariei, țara pur și simpliu s-ar goli de monumente.

Miklós Horthy a fost și este o personalitate controversată. Conservator de dreapta, s-a aliat cu Hitler pentru a redobândi teritoriile pierdute de Ungaria prin tratatul de pace de la Trianon și de teama comunsimului rus. A ajuns la conducerea Ungariei după eșecul din 1919 al Republicii Sfaturilor, a închis ochii la acțiunile unor echipe ale morții care-i vânau pe cei care au simpatizat cu comuniștii, indiferent dacă au fost vinovați sau nu, printre victime aflându-se un mare număr de intelectuali de stânga, evrei și neevrei. A fost primul conducător de stat european care a introdus oficial numerus clausus și de la sfârșitul anilor 30- o serie de legi antievreiești. Nu a acceptat cererea lui Hitler privind deportarea masivă a evreilor, dar a dat pe mâna germanilor aproximativ 25.000 de refugiați evrei care au fost masacrați la Kamenețk Podolsk (Ucraina), acesta fiind considerat primul genocid al Holocaustului. A participat , alături de armata germană, la războiul antisovietic. În confruntările de la cotul Donului a pierit aproape în întregime armata a doua ungară, nepregătită și neînarmată. Numărul militarilor uciși s-a ridicat la 80.000, printre ei un mare număr de evrei din detașamentele de muncă forțată, puși la deminat, cu mâinile goale. După ocuparea Ungariei de către armata germană, ]n martie 1944, Horthy a semnat decretul de deportare a evreilor la Auschwitz. Sub presiune internațională, în iulie 1944 a oprit deportarea evreilor din Budapesta dar de-acum 400.000 de evrei, din Ungaria și Transilvania de nord, fuseseră gazați la Auschwitz-Birkenau. În octombrie 1944 a semnat un armistițiu cu sovieticii, dar germanii i-au răpit fiul și l-au arestat și pe el, ducându-l în Bavaria. A fost apoi capturat de armata americană, închis la Nürenberg, nefiind acuzat niciodată de crime de război și compărând numai în calitate de martor . Deși atât Iugoslavia cât și Ungaria i-au cerut extrădarea pentru a-l judeca, nu a fost predat, deoarece, potrivit unor informații, s-ar fi bucurat de prietenia unor importanți oameni politici americani care l-au ajutat și financiar. A murit în exil în Portugalia. Încercarea de reabilitare a lui Miklos Horthy a început imediat după 1990 când osemintele sale au fost aduse în Ungaria și înmormntate la Kenderes, locul lui de naștere . Înmormântarea a stârnit controverse dar, fiind o inițiativă particulară, nu s-a intervenit. De atunci, străzi și piețe din mai multe localități poartă numele lui și, în mi multe locuri, au fost ridicate busturi ale lui Horthy, în Ungaria neexistând o legislație asemănătoare cu Legea 107/2006 din România privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii ( e drept că se aplică foarte rar).

O altă încercare de reabilitare care implică oarecum și România este proiectul unor fundații maghiare din Transilvania de a reînhuma la Odorheiul Secuiesc, cu prilejul pelerinajului de la Șumuleu-Ciuc la care participă sute de mii de maghiari catolici, a rămășițelor pământești ale scriitorului ardelean József Nyirő . Deputat în parlamentul de la Budapesta în timpul celui de-al doilea război mondial, Nyirő a fost o porta- voce și a susținut până la capăt regimul extremist nylașist, instalat în Ungaria în octombrie 1944, vinovat de moartea a mii de evrei care mai supraviețuiseră la Budapesta. Scriitorul a fugit împreună cu armata germană în Occident și a murit în exil în Spania. Deși Ungaria a cerut după război extrădarea lui pentru a fi judecat, a fost refuzată. Deshumarea și aducerea osemintelor scriitorului la Odorhei se realizează cu ajutorul autorităților de la Budapesta, personal a președintelui parlamentului, László Kövér.

În atmosfera actuală din Ungaria, cu frecvente manifestări rasiste, antisemite și anti-rome, cu exaltări naționaliste, încercările de reabilitare a unor personalități cel puțin controversate și care, deși nu au fost oficial condamnate, poartă răspunderea morală a unor crime imprescriptibile, vor crea grave confuzii în rândul generațiilor tinere cărora le lipsesc mijloacele cu ajutorul cărora să poată face aprecieri obiective. Rezultatul tragic al unei astfel de situații ar fi ceea ce Hannah Arendt a denumit banalizarea răului. Și acest lucru nu trebuie să se întâmple.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 23.04.12 15:27

O bazaconie renăscută: calomnia luării sângelui de Lucian Zeev HERȘCOVICI

Recent, în Ungaria, țară civilizată central-est europeană, a renăscut un fenomen care părea apus definitiv: calomnia luării sângelui de către evrei pentru pregătirea azimei de Pesah, respectiv acuzația de omor ritual. Bazaconie care părea uitată, aruncată de mult la lada de gunoi a istoriei. Idee respinsă și ironizată de marea majoritate a omenirii, inclusiv de unii intelectuali antisemiți logici, critici antisemiți civilizați ai evreilor și iudaismului. Renașterea acestei afirmații a căpătat un caracter public, ajungând la un discurs răsunător – și totodată caraghios – în Parlamentul maghiar, ținut de deputatul Zsolt Barath din partidul de extremă dreaptă Jobbik. Oratorul a aniversat 130 de ani de la procesul de la Tizsaeszlar (1882), când 15 evrei din această localitate au fost acuzați că ar fi omorât o servitoare unguroaică în vârstă de 15 ani în ajun de Pesah cu scopul de a folosi sângele ei pentru fabicarea azimelor. Procesul a durat un an, iar toți acuzații au fost achitați. Oamenii progresiști din Ungaria Mare din perioada dualismului austr-ungar (inclusiv din Transilvania) au luat apărarea acuzaților. Printre acești oameni a fost și renumitul sanat român de renume mondial, doctorul Victor Babeș. Dar după 130 de ani, politicianul maghiar antisemit și ultranaționalist Zsolt Barath a pus la îndoială sentința, afirmând că rezultatul procesului a fost îndoielnic, iar acuzații au fost achitați din cauza presiunilor exterioare, din partea evreimii și a conducerii țării. Deși guvernul Ungariei a condamnat acest discurs antisemit, Zsolt Barath a rămas membru în Parlament. Aici trebuie să adăugăm că faptul că procesul din anul 1882 s-a încheiat cu o achitare nu este suficient, din punctul nostru de vedere, după 130 de ani. Ar trebui să urmeze alt proces, care să judece cauza apariției și evoluției acestei acuzații false și să demonstreze publicului larg inepția existentă în cadrul acestei bazaconii. Cred că, dacă un dramaturg de talia lui Caragiale sau – pentru a fi în contemporaneitate – un regizor , producător de film și actor ca Woody Allen ar vedea „dezbaterile” la acest proces, precum și dacă ar auzi discursul lui Zsolt Barat, ar putea scrie o nouă comedie sau turna un nou film satiric eroi-comic. Poate că nici măcar nu ar trebui să scrie prea mult, ci să reproducă aceste „dezbateri”, precum și discursul politicianului din partidului naționalist extremist maghiar. Ceea ce ar provoca o ilaritate crasă, mai ales dacă dezbaterile ar fi reproduse cu intonație și gesticulări. Totdeauna acuzațiile de omor ritual excelau în prostie și idiotism, alături de ură antisemită oarbă. În rest, nu știu ce să cred: trebuie să râd sau să plâng? Îmi amintesc o frază pronunțată adeseori de regretata mea profesoară de istorie universală contemporană la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași în urmă cu circa 40 de ani, doamna prof.univ.dr. Janeta Benditer: „Dacă prostul nu ar fi al meu, aș râde și eu de el”.



O amintire tristă și…comică

În anul 1971 locuiam la București, în gazdă: nu aveam locuință în oraș. Gazda mea, doamna Elena Atanasiu, de binecuvântată amintire, era o doamnă în vârstă, septuagenară plus, iar soțul ei, fostul ziarist la ziarul „Ordinea” editat de Cherciu, „pensionar cu vechime” cum se autodenumea, regretatul Grigore Atanasiu, de binecuvântată amintire, era octogenar plus. Pereche fără copii, oameni buni, culți, din intelectualitatea românească de altă dată. Eram apropiat sufletește de acești oameni, în care aveam încredere, cu care mă sfătuiam deseori, ca și cum mi-ar fi fost rude. Printre puținii lor prieteni erau vecinii – familia locuia în zona centrală a orașului, pe Calea Victoriei 190, Intrarea Dr. Toma Tomescu – între ei o oarecare doamnă Lederman. Printre puținele bucurii ale doamnei Atanasiu – izolată din cauza vârstei, a non-participării la lumea mondenă și a nomenclaturii comuniste (cu care sotul ei refuzase să fie în legătură), precum și din cauza faptului că ea și soțul ei erau nevoiți să se întrețină dintr-o pensie de mizerie – erau vizitele prietenelor ei, de vârsta ei și a soțului. În primăvara acelui an, s-a întâmplat să fie vizitată în aceeași zi, la aceeași oră, de două prietene care nu se cunoșteau între ele: o profesoară pensionară de naturale, văduva unui fost funcționar superior la vamă, o creștină credincioasă – și o juristă pensionară, evreică. Atunci când au venit, aproape în același timp, au făcut cunoștință, dar probabil că niciuna nu a reținut sau poate nici nu a auzit bine numele celeilalte. Doamna Atanasiu, gazdă bună, a vrut să le servească cu ceva. S-a întâmplat însă să nu aibă prăjituri și dulcețuri în casă, dar avea câteva azime de Pesah, pe care i le dăduse vecina ei, doamna Lederman. I s-a părut ceva exotic și potrivit: le-a rupt în bucăți mici, le-a pus pe o farfurie și le-a adus celor două prietene vizitatoare și convive. Deodată, doamna profesoară pensionară de naturale începu să-și facă cruce înspăimântată, de parcă l-ar fi văzut pe Satana sau pe Mefisto dracul în persoană. „Vai doamna Atanasiu, de unde ai astea?” spuse ea. „Mi le-a dat vecina și prietena mea madam Lederman, ea îmi dă azime, eu îi dau cozonaci, așa facem, schimbăm prăjituri între noi de sărbători una cu cealaltă, sărbătorim împreună”, răspunse doamna Atanasiu. „Vai doamna Atanasiu, să nu guști din ele, sunt făcute cu sânge de creștin, nu știi asta?”, adăugă doamna profesoară pensionară. Și deoarece doamna Atanasiu se uita la ea mirată și cam chiorâș, profesoara de naturale își îndreptă privirea spre vecina și conviva ei, fără să știe că această doamnă este evreică și o întrebă afirmativ, parcă voind să o ia martoră cu de-a sila: „Așa-i doamnă că am dreptate?” La care, jurista evreică îi răspunse tot cu o întrebare, întrucât nu se așteptase la asemenea reacție: „Cum, dumneata încă te mai ocupi cu asemenea lucruri?” Doamna Atanasiu mi-a povestit întâmplarea după câteva zile, contrariată și scârbită, adăugând că nu înțelege cum prietena ei, profesoară de naturale, poate crede asemenea bazaconii la bătrânețe, mai ales că anterior avusese relații mondene datorită fostului ei soț, funcționar superior la vamă. Cazul mi-a părut dezgustător și mie, precum și de neînțeles, fiind vorba despre o persoană peste nivelul mediu. Mai târziu mi-am spus însă, că somnul rațiunii naște monștri. Atunci când am povestit întâmplarea tatălui meu vitreg, regretatul Leib Iosif Vaisman din Galați, de binecuvântată amintire, el a zâmbit și mi-a povestit altă întâmplare tragicomică. Într-o zi s-a dus la o berărie din oraș împreună cu un coleg și prieten al lui, creștin. Prietenul s-a cherchelit repede și l-a întrebat în mod afirmativ: „Așa-i că voi puneți sânge în pasca de Paștele vostru?”. Tatăl meu vitreg, care nu observase că respectivul băuse cam ceva mai mult fără sifon, i-a răspuns serios: „Ferească Dumnezeu, cum să punem sânge? După religia noastră, noi nu avem voie să consumăm nici măcar sânge de animal, iar despre sânge de om nici nu poate fi vorba!”. La care prietenul lui, chicotind, i-a răspuns: „Ei, lasă că știu eu, sânge mult nu puneți, că e grețos, dar o picătură-două acolo, de gust, ca sarea, ca să fie mai bun, asta da, sunt sigur!”. Tata vitreg nu i-a răspuns nimic. După câteva zile s-au întâlnit din nou, ca buni prieteni, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Era clar că respectivul, om care terminase liceul, debitase câteva prostii la beție. Tragic era însă că…le credea, că le avea în minte. Și totuși, un om cumsecade, care nu manifesta reacții antisemite în mod normal, în viața zilnică.



Întrebări și (poate) răspunsuri

După cele două întâmplări povestite, am început să-mi pun întrebarea de unde vine această credință și cum se face că este înrădăcinată atât de puternic. Am căutat cărți de istorie cu ajutorul cărora să găsesc un răspuns. Mi se părea că acest nonsens reprezintă ceva care depășește propria mea gândire. Dar am constatat că acuzația de omor ritual a apărut încă din antichitate, în cadrul tensiunilor dintre iudaism și elenism. Aluzii apar la Tertulianus, unul dintre Părinții Bisericii. Fenomenul devine frecvent începând din secolul al 12-lea: este perioada începutului fundamentalismului în rândul celor trei religii monoteiste, ca și a războaielor religioase. Primul caz semnalat în această perioadă a fost la Norwich, în Anglia, în anul 1144. Acuzația includea ideea că evreii fac acest lucru pentru a imita Patimile lui Isus. De fapt, se pare că ideea se datora și schimbării treptate în roșu a culorii pâinii sfinte. Istoricul israelian Ariel Toaff vorbește chiar și despre influența activității medicilor evrei în Italia, în privința lucrului lor cu sânge; ulterior, el a afirmat că nu a fost înțeles. Acuzația s-a dezvoltat în Germania în secolul al 13-lea, iar apoi s-a extins treptat în întreaga Europă. Ea a continuat în epoca modernă, ajungând la cazuri răsunătoare în Europa central-estică începând din secolul al 17-lea. Rusia secolului al 19-lea a devenit centrul acestor acuzații. Un rol important revine acuzației de omor ritual de la Damasc , din anul 1840. Personalități evreiești din Anglia și Franța au protestat împotriva ei, reunindu-și eforturile în acest sens. A urmat cazul de la Tiszaeszlar, iar in anul 1911 cel dintr-o periferie a orașului Kiev, așa-numita „afacere Beilis”. Procesul lui Menahem Mendel Beilis, judecat la Kiev timp de doi ani (perioadă în care „acuzatul prezumptiv” Menahem Mendel Beilis se afla în închisoare) s-a încheiat cu achitarea și eliberarea acestuia, avocații apărării dovedind inepția acuzării și folosirea ei de către un grup politic antisemit extremist. Părea că este sfârșitul acuzațiilor de omor ritual. Dar nu a fost așa: acuzația a fost reluată de naziști. Un „savant” nazist a publicat un articol în ziarul „Der Sturmer”, în care susținea ideea omorului ritual ca fiind reală, singurul aspect rămas neclar (după părerea lui) fiind…scopul evreilor.

În Țările Române, acuzații de omor ritual au avut loc începând cu secolul al 18-lea. Prima acuzație de acest fel a avut loc în satul Onițcani din Basarabia la începutul aceluiași secol. Au urmat diferite acuzații, în orașe precum Piatra Neamț, Bacău, Galați și altele. În fiecare caz, falsa acuzație fusese respinsă. Unele asemenea acuzatii au avut loc mai tarziu, dar toate au fost respinse. Trebuie menționat faptul că intelectuali români de orientări diferite au respins ideea acuzației de omor ritual. Printre ei a fost și istoricul Nicolae Iorga. Deși critica unele atitudini ale evreilor, deși manifestase uneori atitudini antievreiești, Iorga a afirmat inepția existentă în această afirmație, respingând-o total și recomandând tuturor să nu ia în considerație asemenea bazaconie. Atitudini de respingere a calomniei luării sângelui au manifestat intelectuali din diferite țări, printre care scriitorul rus Vladimir Korolenko. Această calomnie a fost respinsă și de teologi creștini de diferite orientări – catolici, ortodocși, protestanți – care au arătat inepția ei, imposibilitatea canibalismului la evrei. Concluzia comună tuturor este că în asemenea situație se poate vorbi despre o legendă spulberată.

Se poate afirma că legenda omorului ritual reprezintă o combinare între cruzime, fanatism și credulitate. Cel puțin din punct de vedere psihologic. Originea ei este în lipsa de cunoaștere, în lipsa de cultură a unor oameni simpli. O asemenea legendă cu implicații sociale antievreiești este asemănătoare cu cea a otrăviriii fântânilor sau cu cea a lui Ahasveras, jidovul rătăcitor. Legende pătrunse în folclor, a căror origine fusese uitată de cei care le ascultau, le repovesteau și le credeau. O analiză a acestor legende a fost făcută la sfârșitul perioadei interbelice de către cercetătorul evreu american Joshua Trachtenberg, in cartea „The devil and the Jews”. În România, o prezentare istorică interesantă (deși actualmente depășită) a acestei teme a fost făcută de filologul Lazăr Șăineanu, într-an articol apărut în publicația „Anuar pentru Israeliți” în anul 1882. Articolul lui Șăineanu este intitulat „Calomnia luărei sângelui”. Am preluat titlul articolului său în titlul articolului nostru, modificându-l, introducând termenul „bazaconia”. Deoarece nu poate fi vorba numai despre o calomnie în cadrul unei legende, ci și despre o bazaconie. Pe care sperăm că nimeni nu o va mai lua în serios în viitor…
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.12 16:08

http://www.acum.tv/articol/46542/
De la alegerile din 2010 din Ungaria când formațiunea de extremă dreaptă “Jobbik” a intrat în parlament obținând 47 de mandate, doar cu câteva mai puține decât socialiștii, cota sa de popularitate este în permanentă creștere. Situația economică dificilă din Ungaria, greșelile și unele măsuri neeuroconforme ale guvernului Viktor Orban în defavoarea populației, care au determinat critici dure din partea UE și a marilor țări europene , precum și din partea Statelor Unite, au dus la erodarea popularității coaliției de guvernământ. Din păcate, simpatiile celor dezamăgiți nu s-au îndreptat către opoziția democratică (socialiști și ecologiști), ci tocmai spre “Jobbik”. Acesta a reușit să profite de nemulțumirile cetățenilor și să le canalizeze în două direcții- spre antieuropenism și spre anti-semitism. Antieuopenismul a fost folosit, într-o oarecare măsură și de Fidesz, partidul lui Orban. Premierul a considerat criticile adresate Ungariei drept un atac al unor entități mari împotriva unor țări mici, fără apărare. Marele marș al păcii, o demonstrație de sprijin al politicii guvernamentale, cu tentă antieuropeană, a reușit să adune peste 100.000 de participanți. Dar “Jobbik” care a organizat de asemenea un miting de protest, cu câțiva mii de simpatizanți, a fost mult mai radical. A dat foc unui drapel al UE și a cerut retragerea Ungariei din Uniunea Europeană. Europarlamentarii “Jobbik”, la rândul lor, susțin ideea iar acțiunile lor în Parlamentul European reflectă această orientare.

“Jobbik” are o vădită tentă rasistă, țintele preferate fiind romii și evreii. În ceea ce privește primul grup de populație, sub masca menținerii ordinii în localități cu populație romă, “Jobbik” și-a trimis formațiunea paramilitară Garda Ungară (între timp interzisă dar rebranduită), într-o serie de locuri, inclusiv la Budapesta, să mărșăluiască pentru a intimida acest grup minoritar.

Formațiunea a promis că va apăra și va menține ordinea în locul autorităților publice care, după părerea liderilor formațiunii, nu sunt în stare să protejeze populația și să combată criminalitatea. O caracteristică a “Jobbik” este promovarea unor lozinci iredentiste, asemănătoare celor din perioada interbelică și din timpul celui de-al doilea război mondial, precum și folosirea unor drapele și uniforme care evocă cele utilizate de nyilașiști, partidul de extremă dreapta din acea perioadă. Ajunși la conducerea Ungariei după 15 octombrie 1944 când spre deosebire de România încercarea Ungariei de a ieși din Axă a eșuat, în cele aproximativ cinci luni, nyilașiștii au arestat, deportat și omorât mii de evrei care se aflau la Budapesta. Apariția Gărzii Ungare, precum și a liderului “Jobbik”, Gabor Vona în parlament cu această unformă, au iscat proteste vehemente din partea unor organizații ale societății civile, inclusiv a Federației Comunității Evreiești din Ungaria (Mazsihisz).

Dar protestele nu au dus la vreo schimbare în ideologia partidului. De curând, Marton Gyöngyösi, deputat, vicepreședinte și putător de cuvânt în probleme de politică externă al “Jobbik” a reafirmat poziția antisemită a partidului, într-un interviu recent (2 februarie a.c.) acordat publicației britanice “Jewish Chronicle”. El a pus sub semnul întrebării faptul că din Ungaria au fost deportați 400.000 de evrei. “A te juca cu cifrele a devenit azi o afacere formidabilă”, a comentat el întrebarea pusă. El a respins sugestia asumării de către Ungaria a responsabilității pentru Holocaust. “Să-mi pară rău pentru acest lucru când și după 70 de ani mi se amintește ceas de ceas? Este cazul să mai terminăm cu acest subiect. Consider întrebarea jignitoare, a spus el.

Gyöngyösi a atacat dur și Israelul. Potrivit lui, Israelul “a fost creat de teroriști și azi este condus de un sistem nazist care se bazează pe ură de rasă”. După părerea lui, “Liebermann (ministrul israelian de externe) nu se deosebește de Goebbels. Este un nazist pur iar politica Israelului în Cisirdania și Gaza – de împușcare a copiilor și femeilor și de ridicare a unui zid de apartheid – înseamnă că evreii nu au dreptul să vorbească despre ce s-a întâmplat în cel de-al doilea război mondial”. De asemenea, referindu-se la o declarație a președintelui Simon Peres despre succesul oamenilor de afaceri israelieni, ( e drept, formulată cam stângaci “Israelul a cumpărat Ungaria, România, Polonia”), Gyöngyösi a calificat politica Israelului, expansionistă. “Dacă Peres sprijină colonialismul este o reacție naturală pentru populație să dea de înțeles că evreii nu sunt doriți aici”, a afirmat el.

În schimb liderul “Jobbik”, în calitatea lui de președinte al Grupului parlamentar de prietenie Ungaria-Iran, susține intenția acestei țări de a șterge de pe harta lumii Israelul. El a apreciat că Iranul “este o țară pașnică și nu a început nici un război, spre deosebire de Israel care a declarat război pentru orice și împotriva oricui din regiune”.

Observatorii evoluțiilor politice din Ungaria atrag atenția asupra pericolelor unor astfel de luări de poziție care, în condiții de criză, prin demagogia și populismul lor pot exercita o anume atracție asupra unor categorii de persoane. Din păcate, așa cum am amintit la începutul articolului, rezultatele ultimelor sondaje de opinie confirmă această ipoteză.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ungaria

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 4 Inapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum