Rusia/Tarile Baltice

Pagina 3 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Rusia/Tarile Baltice

Mesaj Scris de Admin la data de 15.02.06 23:29

Rezumarea primului mesaj :

Antisemitismul in Ucraina

Gruparile de extrema dreapta si factiunea IuscenkoViktor
Iuscenko a devenit noul presedinte al Ucrainei, dupa o lupta electorala
care ameninta sa degenereze in razboi civil. O lupta care a imbracat si
forma manifestatiilor de strada, dar care s-a purtat mai ales in
culise. O batalie intre servicii secrete, centre de putere si grupuri
de interese globale. Din care nu au lipsit loviturile de teatru si
rasturnarile de situatie.
In
acest "razboi al civilizatiilor", care a ajuns acum in Ucraina, unul
dintre marile semne de intrebare apare legat de acceptarea de catre
Occident a gruparilor de extrema dreapta - care fac parte din factiunea
Iuscenko-Timosenko - si a campaniilor antisemite, care au dat nastere
in Ucraina la mari scandaluri de presa, soldate cu procese. In timp ce
in alte tari est-europene se pune problema Holocaustului, in Ucraina
lucrurile evolueaza cu totul altfel: Iuscenko si Timosenko -
intruchiparea democratiei de tip occidental in mass-media
internationala - sunt binecunoscuti in Ucraina drept nationalisti cu
vederi antisemite. De ce, oare, Occidentul tace?
Miza ucraineanaCunoscutul
editorialist (neoconservator) Charles Krauthammer nota, pe marginea
evenimentelor din Ucraina: "In cursul unei singure generatii, rusii au
pierdut unul din cele mai mari imperii din intreaga istorie: au
pierdut, mai intai, imperiul sovietic din Lumea a Treia, coloniile din
Nicaragua si Angola, pana in Indochina; apoi au pierdut controlul
asupra imperiului din Europa de Est, acum total integrat in NATO si UE;
a urmat imperiul din cadrul URSS. Republicile sovietice musulmane au
iesit de sub controlul Moscovei una cate una. Republicile baltice sunt
deja, si ele, in NATO. Regiunea atat de importanta a Transcaucazului a
devenit extrem de instabila si plina de conflicte militare. Tot ce a
mai ramas Rusiei din fostul URSS sunt doar republicile slave. Belarus
este, efectiv, o colonie a Rusiei. Dar marele premiu a fost, pana de
curand, Ucraina. Din motive strategice (Peninsula Crimeea), istorice
(Kievul este considerat de rusi leaganul civilizatiei slave) si de
identitate (partea de est a Ucrainei este vorbitoare de limba rusa si
ortodoxa)." In continuare, Charles Krauthammer observa in privinta
"revolutiei portocalii" din Ucraina: "Acum, rusii nu mai au puterea sa
le faca ucrainenilor ceea ce predecesorii lor sovietici au facut
Ungariei (1956) si Cehoslovaciei (1968) in cursul razboiului rece. Asa
incat "razboiul civilizatiilor" (al lui Sam Huntington - n.n.) s-a
mutat in Ucraina, chiar la granita Rusiei". Anne Applebaum numeste
aceste evenimente "Cortina de fier II" sau "Noul razboi rece", si
noteaza ca in 2004 "Cortina de fier" cade peste Ucraina, la granita
rasariteana a Poloniei: "In 1946, Winston Churchill a tinut celebrul
sau discurs, in care a sustinut ca o "cortina de fier" a cazut peste
Europa Centrala, declansand razboiul rece. Anul 2004 este cel in care
asistam la caderea unei noi "cortine de fier", care nu mai trece prin
centrul Germaniei, ci se intinde la granita de est a Poloniei".
"Revolutia
portocalie" a Opozitiei din Ucraina - condusa de Viktor Iuscenko si de
"printesa gazelor naturale", magnata Iulia Timosenko (fost vicepremier
sub regimul Leonid Kucima) - a ajuns la granitele Rusiei. In "Ukrainska
Pravda" (cotidian pro-Iuscenko), Iulia Timosenko (aceasta Robespierre
cu fusta) ameninta Rusia in numele Noii Ordini Mondiale: "Indata ce vom
finaliza revolutia portocalie in Ucraina, o vom transfera urgent in
Rusia". Timosenko sustine ca automobile cu panglici portocalii se pot
vedea inca de pe acum la Moscova.
Susan
Eisenhower sustine ca Putin se teme de o noua extindere a Noii Ordini
Mondiale prin NATO si UE, deoarece are viu in minte ceea ce a patit
Mihail Gorbaciov, care a dat prea multa crezare "asigurarilor"
Occidentului, privind extinderea NATO in estul Europei: "Daca o
Germanie unificata va deveni membru NATO, i-a spus secretarul de stat
James Baker lui Gorbaciov in februarie 1991, jurisdictia si fortele
NATO nu se vor mai extinde catre Europa de Est". Aparent, Gorbaciov a
parut receptiv la asigurarea lui Baker, dar a tinut sa precizeze ca
"nici o extindere spre est a zonei NATO nu este acceptabila". Pe buna
dreptate, Charles Krauthammer noteaza: "Occidentul doreste acum sa
termine inaintarea inceputa in 1989, prin caderea Zidului Berlinului,
si continuata cu marsul NATO spre estul Europei".
Articolul "Evreii in Ucraina de azi" a provocat la Kiev un proces de presaLa
28 ianuarie 2004, judecatoarea Irina Saprachina - de la tribunalul
raionului Sevcenko - a hotarat, in prima instanta, inchiderea
principalului cotidian al "opozitiei portocalii" (Iuscenko-Timosenko)
"Silski Visti" ("Stirile Orasului"), pentru publicarea unui articol
care "alimenteaza conflictul etnic". Articolul, scris de Vasil
Iaremenko, se intituleaza "Evreii in Ucraina de azi: realitatea dincolo
de mituri". Autorul este profesor la Academia Inter-regionala pentru
Managementul de Personal.
Hotararea
tribunalului din Kiev a provocat indignarea "opozitiei portocalii",
care se baza in campania electorala pe cotidianul "Silski Visti", cu un
tiraj de 520.000 de exemplare. Liderii Opozitiei - Viktor Iuscenko
(blocul "Ucraina Noastra"), Iulia Timosenko (blocul "Patria Mama") si
Aleksandr Moroz (Partidul Socialist) - au semnat imediat un
articol-manifest, intitulat "Jos mainile de pe Silski Visti",
argumentand ca inchiderea unui cotidian al opozitiei, inaintea
campaniei electorale, indiferent sub ce motiv, este un afront si o
incalcare evidenta a libertatii presei, facute de guvernul
contracandidatului oficial, primul ministru Viktor Ianukovici. Totusi,
unii analisti au observat ca decizia tribunalului de la Kiev nu era una
definitiva. Nu era executorie. Ea putea fi atacata in Justitie, asa
incat inchiderea lui "Silski Visti" ar fi putut deveni efectiva abia
peste un an sau doi, daca ziarul nu cumva castiga in instanta suprema a
Ucrainei.
Articolul lui
Iaremenko - publicat pe 30 noiembrie 2003 - cuprinde multe din tezele
pe care autorul le publicase anterior tot in "Silski Visti", la 15
noiembrie 2002, in articolul intitulat "Mitul antisemitismului
ucrainean". Teza fundamentala a articolelor lui Iaremenko este ca
evreii ar reprezenta in Ucraina de azi o minoritate nationala
privilegiata ("discriminata pozitiv"), care controleaza finantele,
sectoarele-cheie din economie si cea mai mare parte din mass-media.
Opozitia fata de acesti oligarhi este imediat catalogata drept
antisemitism sau iudeofobie, si sanctionata. Ucrainenii, argumenteaza
Vasil Iaremenko, sunt obligati sa se hraneasca doar cu "produsele
informationale si spirituale ale acestei bucatarii evreiesti".
Iaremenko sustine ca toate canalele de televiziune din Ucraina ar fi in
mana acestor oligarhi, in timp ce finantele si economia ar fi acaparate
de Vadim Rabinovici, Viktor Pinciuk (ginerele presedintelui Kucima),
Iuhim Zviahilski, Hrihor Surkis, Viktor Medvedciuk etc. Potrivit lui
Iaremenko, o treime din membrii Radei (Parlamentul Ucrainei) ar fi
minoritari evrei. Iaremenko satirizeaza in articolul incriminat
Parlamentul Ucrainei care, dupa parerea lui, s-ar fi transformat
intr-un Knesset ucrainean sau in sinagoga centrala a Ucrainei.
Aceste
afirmatii - pe care multi le considera fie exagerate, fie nefondate -
palesc insa in fata trimiterilor cu caracter istoric pe care le face
Iaremenko. Potrivit lui Iaremenko, evreii de la Moscova ar fi organizat
foametea tragica din anii 1932-1933 din Ucraina - soldata cu milioane
de morti - pentru a se razbuna pe antibolsevismul ucrainenilor.
Iaremenko afirma ca, in anii 1937-1938 (perioada de varf a proceselor
staliniste din URSS), milioane de ucraineni care se opuneau politicii
lui Iosif Vissarionovici Stalin (despre care Iaremenko sustine ca se
numea, in realitate, Iosif Davidovici Djugasvili) au fost exterminati
de NKVD, care era condus de evrei (Ghenrik Iagoda, apoi Aleksandr Ejov,
supranumit "piticul sangeros") si format, sustine Iaremenko, in
proportie de 99% de evrei.
In
al doilea razboi mondial, Ucraina ar fi fost invadata, in conceptia lui
Iaremenko, de Germania nazista alaturi de care luptau zeci de mii de
evrei, incadrati in Waffen SS, pe baza unei intelegeri secrete.
La
sfarsitul lui 2003, Alexksandr Slaiev - presedintele Comitetului
Anti-Fascist-Ucrainean - a actionat in instanta cotidianul "Silski
Visti" pentru publicarea articolului lui Vasil Iaremenko, care, in
opinia lui Slaiev, alimenta discordia interetnica din Ucraina. O tara
acuzata de masacrul evreilor de la Babi Yar.
Asasinarea lui Aleksandr Slaiev, presedintele Comitetului Anti-Fascist-UcraineanUn
lucru ciudat s-a petrecut ulterior. Pe 28 ianuarie 2004 - cum am vazut
- tribunalul din Kiev s-a pronuntat in favoarea actiunii introduse de
Aleksandr Slaiev. In august 2004 Slaiev murea subit, asupra decesului
sau plutind multe semne de intrebare.
Intr-un
interviu acordat agentiei JTA ("Jewish Telegraphic Agency") editorul
lui "Silski Visti" - Vasili Gruzin - sublinia ca articolul lui
Iaremenko a fost publicat ca "publicitate platita", mai exact ca anunt
publicitar al cartii lui Iaremenko, si nu exprima convingerile
redactiei. Gruzin a adaugat: "Personal, eu n-am nimic cu evreii. Ci
doar cu un mic grup de oligarhi evrei, care controleaza Ucraina
economic si politic".
Judecatoarea
Saprachina a declarat insa in "Zerkalo nedeli" ("Oglinda saptamanii")
ca articolul lui Iaremenko din 30 noiembrie 2003, publicat de "Silski
Visti", nu avea nici o mentiune ca ar fi "publicitate platita".
Saprachina a adaugat ca, si in acest caz, legile Ucrainei sunt foarte
clare, condamnand cu suspendarea pe diferite termene publicatiile care
gazduiesc publicitatea atunci cand aceasta alimenteaza conflicte
etnice, rasiale sau religioase.
Presa israeliana a semnalat faptul ca Iuscenko utilizeaza antisemitismul in campania electorala

http://www.ziua.net/display.php?id=166580&data=2005-01-08&ziua=d1c49d434b79fa80db564842735b2f00


Ultima editare efectuata de catre Admin in 29.07.11 12:09, editata de 4 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Hollywoodul reface masacrul de la Kiev în România

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.09 14:35

Hollywoodul reface masacrul de la Kiev în România

PROIECT. Regizorul Barry Levinson va filma în țara noastră superproducția „Babi Yar“, despre atrocitățile săvârșite de ocupanții naziști în Ucraina.

Unul dintre cele mai sângeroase episoade din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, masacrul de la Babi Yar din Kiev, va fi refăcut pentru marile ecrane, cel mai probabil, în România și în Ucraina, anunță „Variety“. Potrivit publicației americane, producția de 35 de milioane de dolari este o adaptare după cartea „Babi Yar“ a lui Anatoli Kuznețov, martor la execuțiile în masă a aproape 100.000 de evrei, țigani, polonezi și prizonieri de război.

Potrivit reprezentanților Castel Film, „Babi Yar“ este un proiect mai vechi, pentru care s-au făcut prospecții în România încă de acum 2-3 ani. Cel mai probabil, pelicula va fi realizată la studiourile lui Vlad Păunescu, preproducția fiind programată să înceapă în aprilie. Bugetul a fost asigurat din sponsorizările acordate de investitori ruși, polonezi și ucraineni, „colectate“ de un om de afaceri rus stabilit în Statele Unite, Anatoly Fradis, managerul casei de producție Aurora Entertainment. În februarie 2006, tot „Variety“ anunța că Fradis e în căutarea unui regizor pentru proiectul său și că se află în negocieri cu Sidney Lumet și Barbra Streisand.

Un regizor de Oscar

În cele din urmă, regia a fost preluată de un veteran de la Hollywood, Barry Levinson, în vârstă de 66 de ani, laureat al premiilor Oscar și Emmy. Cineastul a obținut statueta pentru regie cu „Rain Man“ (1988) - drama cu Dustin Hoffman și Tom Cruise în rolurile principale - și are în portofoliu peste 30 de filme, printre care „The Natural“, cu Robert Redford, „Oameni de tinichea“ (cu Richard Dreyfuss și Danny DeVito), „Bună dimineața, Vietnam“, „Toys“ - ambele cu Robin Williams - „Bugsy“, „Hărțuire sexuală“ sau „Înscenarea“. Ultima peliculă marca Levinson, „What Just Happened“, lansată anul trecut la Cannes, are o distribuție de invidiat: Robert De Niro, Bruce Willis, Stanley Tucci, John Turturro și Sean Penn (în propriul său rol).

Distribuția filmului „Babi Yar“ nu a fost anunțată încă, dar se așteaptă să includă nume grele ale Hollywoodului, luând în considerare numai notorietatea regizorului, care a și produs în jur de 40 de titluri.

Peste 100.000 de victime

La Babi Yar, o râpă din preajma Kievului, s-a înregistrat un record sinistru: peste 33.000 de oameni au fost executați de ocupanții naziști în doar două zile, pe 29 și 30 septembrie 1941. În următoarele luni, în același loc au fost omorâți și aruncați încă 60.000-70.000 de evrei, țigani, polonezi, ruși, ucraineni și prizonieri ai armatei germane.

Filmul va relata cutremurătoarea poveste din timpul Holocaustului din perspectiva unui băiețel de 12 ani, vârsta pe care o avea scriitorul Anatoli Kuznețov (decedat în 1979) când Kievul său natal fusese ocupat de naziști. În cartea-documentar (apă rută într-o formă cenzurată în limba rusă, în 1966, și publicată patru ani mai târziu în Occident) există un capitol numit „De câte ori ar fi trebuit să fiu împușcat“, în care Kuznețov înșiră 20 de momente în care s-a strecurat printre naziști. Volumul va fi adaptat pentru producția hollywoodiană de scenaristul Greg Mellott. Cel mai recent film despre masacru (numit tot „Babi Yar“) a fost lansat în 2003, în regia lui Jeff Kanew, cu Barbara De Rossi în distribuție.
[Citeste]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un veteran SS a primit medalia de aur

Mesaj Scris de Admin la data de 25.10.08 18:45

Un veteran SS a primit medalia de aur „din partea poporului estonian"



http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=17600
IZVESTIA (Rusia) – Criminalii naziști continuă să primească cinstire în Estonia. De această dată s-a încercat să se facă un „erou național“ din fostul legionar al Diviziei 20 SS din Estonia, Harald Nughiseks care, în perioada războiului, a luptat „cu eroism“ împotriva armatei sovietice. Cu ocazia împlinirii vîrstei de 87 de ani i s-a conferit „Medalia de recunoștință a poporului es tonian“ – de aur. Inițiatorii acțiunii sînt organizațiile „patriotice“ locale – „Clubul prietenilor legionarilor estonieni“ și „Prima coloană independentă“. Ei n-au întîrziat să organizeze ceremonia festivă în biserica din localitatea Tori, care în anii celui de-al II-lea război mondial a fost aproape complet distrusă de fasciști. Presa de limbă rusă nu a avut acces la manifestare. După cum se informează, în sprijinul lui Nughiseks au fost strînse 4.227 de semnături. Medalia „poporului“ s-a dovedit a nu fi deloc lipsită de valoare – ea a costat 54.000 de coroane, adică mai mult de 3.500 de euro. Cîțiva oameni de afaceri au răspuns cu promptitudine la chemarea grupului de inițiativă. Ce nu faci de dragul unui asemenea „fiu al patriei“ ca Nughiseks, ultimul din cavalerii în viață ai Crucii Cavalerilor! Această medalie nazistă pentru eroism și merite militare a fost instituită printr-un decret personal al lui Hitler la începutul războiului, nu puțini fiind „eroii“ care s-au făcut demni de ea. În Estonia natală, încă din epoca republicii independente, fostul membru SS a fost propus de cîteva ori pentru medalii de stat, însă numele său a fost înlăturat în mod constant de pe listele prezidențiale. Cu toate acestea, Nughiseks nu le poartă pică autorităților. „Înțeleg atitudinea președintelui. Dacă-mi va atîrna crucea la gît, acest lucru va apărea imediat în ziare. Statul vecin va face imediat scandal. De ce să-i dăm ocazia?“ – a spus veteranul cu o anumită sinceritate. Reamintim faptul că Divizia 20 SS de grenadieri a fost înființată în primăvara lui 1944. În septembrie a înregistrat pierderi în luptele cu armata sovietică, rămășițele diviziei de 15.000 de soldați fiind transferate în tabăra de instrucție de pe teritoriul Germaniei. Pînă în ianuarie 1945 soldații SS estonieni au luat parte la luptele din Prusia Orientală, sfîrșitul războiului găsindu-i în Cehoslovacia. Procesul de la Nurenberg a recunoscut activitatea Diviziei 20 din Estonia ca fiind criminală. Cu ocazia decorării veteranului nazist, Comitetul antifasci st din Estonia și organizația obștească „Rondul de noapte“ și-au exprimat deja protestul.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.08 20:05

Printre emigranți, unii înțelegeau acest lucru: „Elementul cel mai insidios, în această situație, este că nu pleacă decît evreii. Într-un mod inept, problema s-a redus la ceva asemănător unui fel de verificare a autenticității intențiilor de plecare". Exact așa a fost. Dar, din orbire, acest adevăr nu a fost remarcat. Or, ce trebuie să fi gîndit locuitorii rămași în „Moscova totalitară"? Evantaiul atitudinilor este larg, de la iritarea populară (vouă, evreilor, vi se permite, nouă, nu...) pînă l a sentimentele dezolate ale intelectualilor, după cum le-a exprimat într-o conversație particulară cu mine L.K. Ciukovskaia: „Zeci de oameni de mare valoare pleacă, în absența cărora unele legături interne foarte importante pentru țară se rup. Nodurile care formau țesutul său cultural se desfac...". Exact ce am citit puțin mai sus: „Rusia se golește". Să ne aplecăm asupra reflecțiilor profunde ale unui emigrat evreu în timpul acestui Exod: „Evreii din Rusia au trăit o experiență fără precendent de fuziune cu poporul și cultura rusă, au participat la destinul și la istoria Rusiei, pentru ca mai apoi să se îndepărteze brusc, așa cum în fizică un corp se îndepărtează de un alt corp cu aceeași sarcină". (Ce pertinență, cîtă profunzime în această analogie!) „Ceea ce este cel mai uimitor, în acest Exod, este că a fost voluntar și s-a produs în momentul în care asimilarea se afla în punctul cel mai înalt... Caracter patetic al alya din anii '70... Noi nu am fost expulzați din țară prin vreun decret regal sau prin dicizia unui partid sau a unui guvern, nu am fugit de furia debordantă a vreunui pogrom popular... Acest aspect nu vine imediat în mintea celor care au luat parte la aceste evenimente...". Și totuși, emigrarea evreilor din URSS a inaugurat în mod indiscutabil o importantă mișcare cu valoare universală. Începutul Exodului marchează limita celor două secole în care evreii și rușii au trebuit să trăiască împreună. De aici înainte, orice evreu rus a căpătat posibilitatea de a hotărî singur dacă va trăi în Rusia sau în afara ei. Pe la mijlocul anilor '80, libertatea de a emigra în Israel va fi deplină, nu va mai trebui să fie dată vreo luptă pentru a o obține. Nimic din ce s-a petrecut în cursul acestor două secole cu evreii în Rusia - Zona de rezidență și dispariția ei progresivă, renașterea, ridicarea pînă la culmile puterii ruse, noua opresiune, urmată de Exod - nu s-a datorat unor circumstanțe întîmplătoare la periferia Istoriei. Evreii și-au încheiat ciclul răspîndirii lor în jurul Mediteranei pînă la regiunile orientale ale Europei, apoi s-au pus în mișcare pentru a reveni pe pămîntul de unde plecaseră. În acest ciclu și în încheierea lui există un scop supraomenesc. Urmașilor noștri le va reveni, poate, sarcina de a-l discerne mai clar. Și de a-i intui sensul. (Sfîrșit)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.08 19:17

Printre altele, numeroși disidenți au profitat de simultaneitatea celor două mișcări pentru a părăsi cîmpul de luptă și a-și asigura salvarea individuală. Au fost avansate fundamente teoretice pentru a se legitima o asemenea atitudine. „Orice om onest din URSS trebuie să se simtă pentru tot deauna dator față de Israel, și iată de ce... Breșa emigrației deschide în cortina de fier grație Israelului... garantează spatele micului grup de oameni care sînt gata să se opună tiraniei nemiloase a Partidului Comunist Sovietic și să apere drepturile omului în URSS. Absența unei „ieșiri de salvare” ar fi avut astăzi efectele cele mai nefaste asupra mișcării democratice”. Însă „Rusia se golește”, „străinătatea, spațiu pînă atunci mitologic, se populează cu oameni de la noi...”, „Exodul evreiesc... face să refuleze progresiv totalitarismul sovietic în Moscova, departe de întinsele spații de libertate”. Acest punct de vedere a fost primit cu emoție; timp de ani de zile, s-a trîmbițat: „Dreptul la emigrare este cel dintîi drept al omului...”. Se repeta fără încetare că era vorba „de o fugă sub constrîngere”, iar „a afirma că situația evreilor este priviliegiată, ar fi o blasfemie”! Da, a părăsi o navă în pericol la bordul bărcilor de salvare este cu siguranță un act forțat. Dar a dispune de o barcă înseamnă un imens privilegiu. Or, la capătul unei jumătăți de secol extenuante sub regimul sovietic, evreii, brusc, au obținut-o, ceilalți, nu. Cei mai delicați își exprimau un sentiment mai plin de responsabilitate: „Se poate lupta pentru repatrierea evreilor, este un lucru de înțeles; se poate lupta pentru ca dreptul la emigrare să le fie acordat tuturor, și acest lucru este de înțeles; dar nu se cuvine să luptăm pentru un drept la emigrare rezervat doar evreilor”. Î n ciuda teoreticienilor cuprinși de tandrețe față de emigrare, în felul acesta, toți sovieticii participau la viața Occidentului și, astfel, se simțeau mai liberi în URSS; sovieticii, dimpotrivă, de acum încolo se simțeau încă și mai mult în impas, și mai înșelați, și mai sclavi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 09.07.08 17:53

Fiindcă putea duce „la o reluare imediată și totală a măsurilor de represiune împotriva militanților evrei” și amenința pe deasupra să transforme mișcarea evreiască „într-un apendice al disidenței”. Printre altele, numeroși disidenți au profitat de simultaneitatea celor două mișcări pentru a părăsi cîmpul de luptă și a-și asigura salvarea individuală. Au fost avansate fundamente teoretice pentru a se legitima o asemenea atitudine. „Orice om onest din URSS trebuie să se simtă pentru totdeauna dator față de Israel, și iată de ce... Breșa emigrației deschide în cortina de fier grație Israelului... garantează spatele micului grup de oameni care sînt gata să se opună tiraniei nemiloase a Partidului Comunist Sovietic și să apere drepturile omului în URSS. Absența unei „ieșiri de salvare” ar fi avut astăzi efectele cele mai nefaste asupra mișcării democratice”. Să mărturisim: această explicație cinică făcea un foarte prost serviciu disidenței. Un interlocutor îi stabilește caracterul artificial: „Astfel, adversarii (PCUS) ar juca mai degrabă un joc ciudat: s-ar angaja în mișcarea democratică, fiind siguri dinainte de existența unei „ieșiri de salvare”. Prin aceasta, s-ar vedea caracterul provizoriu și inconsecvent acțiunii lor... Au dreptul niște potențiali emigranți să vorbească astfel despre schimbările din Rusia, și, mai presus de toate, în numele Rusiei?” Un disident cu prea multă imaginație (în emigrare, va fi hirotonisit preot ortodox) a gîndit astfel: emigrația evreiască provoacă „o revoluție în mentalitatea omului sovietic”, „evre ul care luptă pentru dreptul la emigrare se transformă în luptătot pentru libertate” în general... „Mișcarea evreiască devine acea glandă socială care începe să secrete în spirit hormonii statului de drept”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 08.07.08 19:25

Insă, „în mediile evreiești această hotărîre a fost considerată drept un risc nesăbuit și nejustificat”, fiindcă putea duce „la o reluare imediată și totală a măsurilor de represiune împotriva militanților evrei” și amenința pe deasupra să transforme mișcarea evreiască „într-un apendice al disidenței”. Printre altele, numeroși disidenți au profitat de simultaneitatea celor două mișcări pentru a părăsi cîmpul de luptă și a-și asigura salvarea individuală. Au fost avansate fundamente teoretice pentru a se legitima o asemenea atitudine. „Orice om onest din URSS trebuie să se simtă pentru totdeauna dator față de Israel, și iată de ce... Breșa emigrației deschide în cortina de fier grație Israelului... garantează spatele micului grup de oameni care sînt gata să se opună tiraniei nemiloase a Partidului Comunist Sovietic și să apere drepturile omului în URSS. Absența unei „ieșiri de salvare" ar fi avut astăzi efectele cele mai nefaste asupra mișcării democratice”. Să mărturism: această explicație cinică făcea un foarte prost serviciu disidenței. Un interlocutor îi stabilește caracterul artificial: „Astfel, adversarii (PCUS) ar juca mai degrabă un joc ciudat: s-ar angaja în mișcarea democratică, fiind siguri dinainte de existența unei „ieșiri de salvare”. Prin aceasta, s-ar vedea caracterul provizoriu și consecvent al acțiunii lor... Au dreptul niște potențiali emigranți să vorbească astfel despre schimbările din Rusia, și, mai presus de toate, în numele Rusiei?”. Un disident cu prea multă imaginație (în emigrație, va fi hirotonisit preot ortodox) a gîndit astfel: emigrația evreiască provoacă „o revoluție în mentalitatea omului sovietic”; „evreul care luptă pentru dreptul la emigrare se transformă în luptător pentru libertate” în general...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Erau mulți cei care... nu se loviseră niciodată pînă atunci

Mesaj Scris de Admin la data de 05.07.08 19:34

Erau mulți cei care... nu se loviseră niciodată pînă atunci de antisemitism sau de persecuții politice”. „Erau copleșiți de absență de pespective în existența lor de evrei ruși care conținea o contradicție... de care nu se putea scăpa nici prin asimilare și nici prin iudaitate”. Resimțeau cu din ce în ce mai multă amărăciune această incompatibilitate: „Zeci și zeci de nul ități... te trag spre necunoscut... te împing la fund”. De unde și dorința de a scăpa cu orice preț din Uniunea Sovietică, „iar perspectiva exaltantă, dintr-o supunere totală față de puterea sovietică, să poți deveni brusc, în trei luni, un om liber... acționa ca un puternic resort”. Desigur, aceste plecări erau înconjurate de o atmosferă complexă. Unii scriau: majoritatea evreiască „a profitat de ușa deschisă de sioniști..., și părăsește cu nostalgie o Rusie la care se adaptase, cu care era obișnuită” (sensul transpare din participiul folosit; autorul vrea să spună: de care a trebuit să se lovească de voie ori de nevoie). Alții spuneau: „Pentru majoritatea zdrobitoare, hotărîrea de a emigra era de natură cerebrală, în timp ce dorința de a se opune acestui lucru venea din viscerele sale”, din senzația că face corp comun cu țara și cu tradițiile ei. Dacă era aici vorba de majoritate, nimeni nu ar putea să precizeze. Însă sentimentele care ne sînt cunoscute oscilau între versurile alese scrise de Lia Vladimirova: Vouă, iubiții mei, vouă celor mîndri/ Vă las ca moștenire memoria, și această plecare. Și o glumă pe atunci în vogă: „Cine pleacă ultimul să nu uite să stingă lumina”. Atracția evreilor sovietici pentru emigrare a coincis cu începutul mișcării disidenței în URSS. Exista aici ceva ca o legătură organică: „Pentru unii dintre aceștia (intelectuali evrei), conștiința națională a evreilor din URSS este o formă aparte, o excrescență..., o nouă formă de non-conformism”; ei estimau că graba lor de a se smulge din această țară însemna, în același timp, încheierea unei lupte politice disperate. Într-adevăr, se regăsea aici dilema pe care o cunoscuse sionismul la începutul secolului XX: scopul este de a părăsi țara, dar mai trebuie, între timp, continuată lupta politică? La vremea respectivă se înclina spre un răspuns afirmativ, ceea ce nu mai era cazul pentru viitor. Dar actele temerare în vederea obținerii dreptului la emigrare nu puteau să nu stimuleze și îndrăzneala politică, și se întîmpla ca actorii să fie aceia și. Așa, spre exemplu (dar mai tîrziu, în 1976), unii militanți ai mișcării evreiești – V. Rubin, A. Șciaranski, V. Slepak – și-au asumat susținerea „grupului de disidenți de la Helsinki”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 05.07.08 19:30

A. Voronel ajunge, în această privință, la niște generalizări și mai elevate: „Situația evreilor ruși și problema emancipării lor nu fac decît să reflecte criza întregii lumi evreiești... Problema evreilor sovietici ne ajută să vedem mai bine tulburarea care ne afectează propriile rînduri "; „cinismul evreilor societici", care folosesc faimoasele invitații trimise din Israel în loc „să se supună unui destin care le arată drumul onoarei, nu face decît să reflecte cinismul și depravarea care ating întreaga lume evreiască (și neevreiască)"; „sub influența business-ului, a concurenței, a posibilităților nemărginite ale Lumii libere, problemele de conștiință sînt tot mai mult ignorate”. Era, într-adevăr, vorba de a evita în masă o viață sovietică plină de dificultăți, pentru aceea mai ușoară din Occident, ceea ce, dintr-un punct de vedere uman, poate fi pe deplin înțeles. Dar ce înseamnă atunci „repatrierea”? În ce constă superioritatea morală a celor care s-au hotărît să părăsească „țara sclavilor”? Evreii sovietici care căutau în anii aceia să obțină dreptul de emigrare strigau puternic: „Lasă-mi poporul să plece!”. Dar era un citat trunchiat. În Biblie se spune: „Lasă pe poporul Meu, ca să-Mi facă sărbătoare în pustie!” (Ieșirea, 5:1). Or, prea mulți din cei care erau lăsați să plece au mers nu în deșert, ci în opulenta Americă. Dar chiar la începutul începutului, în anii fericiți ai acestei emigrații neașteptate, convingerile sioniste, aspirația de a ajunge în Israel să fi fost principalii factori care să fi stimulat exodul? Diverși autori evrei mărturisesc contrariul. „La finele anilor ‘60, situația în Uniunea Sovietică ținea mai degrabă de alya decît de mișcarea sionistă. Exista un întreg val de oameni pregătiți, în forul lor interior, să plece din URSS. Tocmai în sînul acestui val a apărut ceea ce se poate numi o mișcare sionistă”. La dinamicele cercuri de studiere a istoriei și culturii evreiești participau cei pentru care „semnul distinctiv era cel puțin o totală absență a acestui carierism atît de răspîndit în mediile intelighenției evreiești ruse. De aceea își foloseau întregul timp pentru problemele evreiești”. Pentru aceștia, încă de la sfîrșitul anilor ‘70, a început „era profesorilor de ebraică”, iar în anii ‘80 „cei care predau Tora erau singurii care mai continuau să exercite o anumită influență asupra spiritelor”. Motivațiile care îi împing pe unii să emigreze se explică astfel: „Puterea sovietică a ridicat obstacole la ceea ce era mai important pentru evrei: promovarea profesională”; în consecință, „evreii erau amenințați să fie retrog radați”. „O fatalitate administrativă oarbă i-a aruncat mai întîi spre iudaitate, apoi spre sionism
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 05.07.08 19:26

De aceea, nu fără motive, mulți evrei sovietici au avut impresia, debarcînd în Israel, că făcuseră un troc, schimbînd un regim autoritar pe un altul. Cînd, în 1972-1973, soseau în fiecare an peste 30.000 de evrei sovietici în Israel, Golda Meir venea personal să-i primească la aeroport și plîngea, iar ziarele israeliene desemnau sosirea lor masivă drept „Miracolul secolului XX”. La vremea aceea, „toți mergeau în Israel, arătîndu -i cu degetul pe cei care se urcau într-o cursă spre Roma” – altfel spus, alegeau să nu meargă în Israel. „Dar de la un an la altul”, numărul celor care soseau a început să scadă de la cîteva zeci de mii la cîteva mii, și de la cîteva mii la cîteva sute, apoi la cîțiva. Iar la Viena erau arătați cu degetul nu cei care luau o cursă spre Roma, ci cei cîțiva „izolați”, „originali”, „țăcăniți” care continuau să meargă în Israel. „Înainte, Israel era norma, și trebuia să explici pentru ce nu mergi acolo; astăzi, dimpotrivă, sînt somați să dea explicații cei care au intenția de a merge acolo”. „Doar primul val era pus în mișcare de un ideal”: începînd din 1974 și mai apoi, au plecat din URSS cei care puteau fi numiți al doilea nivel de evrei, care nu iubeau Israelul decît de departe. Și dacă ne gîndim: „Apariția neshirei (neshira: cei care se abăteau din drumul spre Israel; de la noshrim, renegații) se leagă probabil de faptul că la început emigrația venea mai ales de la periferie (URSS), unde tradițiile (evreiești) erau puternice, în timp ce acum veneau din centru, unde evreii erau foarte detașați de tradiția lor?”. Într-un fel sau altul, cu cît porțile se deschideau larg spre emigrare, cu atît mai puțin spirit evreiesc se găsea în torentul acesta: „majoritatea emigranților nu știau practic nimic din alfabetul ebraic. Principalul motiv care îi mîna să emigreze nu era dorința de a căpăta iudaitatea, ci mai degrabă de a se dezlega de ea”. În Israel, se auzeau ironii de felul: „Lumea nu s-a umplut de zgomotul pașilor evreilor care se grăbeau să meargă în Israel spre a-și face un cuib... Cei care le-au urmat și-au dat repede seama de greșelile avangardei: s-au repezit în masă, cu abilitate, acolo unde mîini străine le amenajaseră o viață străină. Exact, în masă – și iată în ce fel s-a manifestat faimoasa unitate evreiască”. Ei bine, da, acei oameni „au emigrat din URSS pentru a se bucura de libertate intelectuală, de aceea trebuie să trăiască în Germania, Anglia”, sau, și mai simplu, să meargă să se instaleze în Statele Unite. Î ntr-o perspectivă mai largă: diaspora este necesară cel puțin „pentru că trebuie să aducă cineva niște bani Israelului lipsit de resurse, sau să protesteze cînd e atacat! Dar, pe de altă parte, această diasporă perpetuează antisemitismul”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 05.07.08 19:23

Se consideră că emigrația evreiască în masă, din URSS, a început în 1971: 13.000 de persoane într-un an (98% dintre ele mergînd în Israel). În 1972, 32.000; în 1973, 35.000 (în perioada acestor trei ani, între 85 și 100% de plecări în Israel). Totuși, majoritatea celor ce plecau nu veneau din centre rusești, ci din Georgia și Țările Baltice. (Deși „Georgia este o țară fără antisemitism”, după cum declara un delegat evreu la Congresul internațional; numeroși evrei georgieni au fost de altfel dezamăgiți la sosirea în Israel și au vrut să se întoarcă). Regiunile centrale ale URSS nu au cunoscut atunci o puternică mișcare de emigrare. Ceea ce, mai tîrziu, cînd emigrarea a devenit mai dificilă, a făcut loc unei mari amărăciuni (R. Nudelman): „Curajul tardiv al viitorilor refuznici nu ar fi fost necesar dacă ar fi profitat la timp de breșa care li se deschisese”. I se va răspunde: „Oamenii au nevoie de timp pentru a se maturiza... Cît timp ne-a trebuit pentru a înțelege că nu trebuie să rămînem, că a rămîne ar constitui o adevărată crimă față de copiii noștri?”. „Sculați, sculați și fugiți din țara de la miazănoapte”. (Zaharia, 2:10) De acum, totuși, agitația stîrnită de posibilitatea de a emigra se propagă cu mare viteză în orașele rusești și ucrainiene. În martie 1973, s-au depus șapte sute de mii de cereri de emigrare. Cu toate acestea, în toamna lui 1973 are loc războiul de Kippur, iar în acest moment dorința de a emigra „cunoaște o fractură”. „Fața Israelului după acest război s-a schimbat brusc. În locul unei națiuni curajoase și sigure pe ea însăși, cu bunăstarea ei materială, credința în viitor, conducerea ei monolitică, Israel apare în ochii lumii, pe neașteptate, descumpănit, molatic, sfîșiat de contradicții interne. Nivelul de viață al oamenilor a scăzut drastic”. Astfel, în 1974, doar 20.000 de evrei au părăsit URSS. Iar în 1975-1976, tranzitînd prin Viena, „aproape 50% dintre evreii sovietici evită să meargă în Israel. Această epocă vede născîndu-se un nou termen, priamiki („direcții”), adică cei care merg direct în Statele Unite. După 1977, proporția lor „oscilează între 70 și 98%”. „La drept vorbind, acest lucru este de înțeles. Statul evreu a fost conceput ca un refugiu național pentru evreii din lumea întreagă. Un refugiu care, în primul rînd, le garantează o existență lipsită de pericole. Dar nu a fost așa. Țara s-a aflat pentru mulți ani pe linia de foc”. Printre altele, „curînd a apărut că Israelul avea nevoie nu de evrei intelectuali..., ci de o intelighenție evreiască”. Din acel moment „orice evreu cu judecată... a înțeles cu oroare că, prin calitățile proprii, nu avea ce face în Israel”. A apărut faptul că în Israel trebuia să fii impregnat de cultură națională evreiască; din acel moment „noii sosiți au avut conștiința faptului că făcuseră o greșeală tragică; nu avea nici un sens să părăsească Rusia” (și pentru că își pierduseră statutul social), iar scrisorile trimise celor din țară au făcut cunoscut acest lucru celor care încă nu plecaseră. „Tonul și conținutul acestor scrisori erau aproape în totalitate negative cu privire la Israel. Israelul este o țară unde statul se amestecă în toate aspectele vieții cetățeanului și încearcă să și le asume”. „Avertismente împotriva emigrării în Israel au apărut încă de la mijlocul anilor ‘70”. „Mediile intelighenției din Moscova și Leningrad au căpătat ferma convingere că Israel este o societate închisă, spiritual săracă, aplecată asupra problemelor sale naționale mărunte, și care subordonează cultura intereselor ideologice de actualitate... Cel mult... o provincie culturală, sau cel mai rău... un nou guvern totalitar, lipsit însă de aparat represiv”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 05.07.08 19:20

Deodată, în urma unei expertize medicale, se află că Jessica nu suferă de nici o boală, că viclenii ei părinți au dus de nas lumea întreagă pentru a fi siguri că pot pleca. (Radioul spune cîteva cuvinte bîiguite, abia perceptibile; nevăzut, necunoscut. Cui i se va ierta pe viitor un asemenea bluff?). Și altul asemănător: greva foamei făcută de V. Borisov (decembrie 1976), care ispășise deja 6 ani într-un spital psihiatric, este relatată de Vocea Americii pe același plan cu „cele cinsprezece zile" ale unui anume Ilya Levin, rămas în libertate, și-i acordă acestuia din urmă mult mai multă atenție . Este suficient ca să semneze cîțiva obscuri refuznici o declarație despre imposibilitatea de a emigra, pentru a fi imediat retransmisă de Radio Libertatea, Vocea Americii, BBC în grupajul celor mai importante informații din lumea întreagă. Chiar și astăzi, ne vine greu să credem în toată publicitatea de care au beneficiat! Se observă pe bună dreptate că această epopee a primilor pași făcuți de evreii sovietici în obținerea plecării trezește în lumea evreiască întreagă, dar mai ales în America, o vie conștiință a apartenenței lor naționale. „Solidaritatea entuziastă a evreilor din Occident a fost ca un ecou la tenacitatea profetică a primilor sioniști” din URSS. „Evreii occidentali și-au văzut idealurile traduse în fapte. Aveau încredere în evreii rușii... ceea ce ne face să spunem că au avut încredere în propriile lor calități, cele mai bune... Tot ceea ce evreii occidentali ar fi vrut să vadă mereu în preajma lor, dar… nu vedeau”. Mai există o interpretare care conține o ascuțită ironie: „Marfa propusă (spiritul evreu în plină apariție) a găsit cumpărători entuziaști (evreii americani)”. Nici America și nici evreii americani nu sînt interesați aproape deloc de evreii veniți din URSS ca atare. Spiritul de revoltă evreiesc este ceea ce constituie marfa. Evreii din America (și, cu ei, evreii din Londra, Amsterdam, Paris etc.), la care sentimentele evreiești au fost trezite de triumful Războiului de Șase Zile, au crezut că văd aici o șansă de a-și face un aliat…”. O „luptă confortabilă…, fără prea mult efort”. Î nsă trebuie să admitem: avînturile sufletești, aici și acolo, se influențează reciproc, zguduie tot mai mult pereții blindajului sovietic
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 04.07.08 19:05

Nu vă imaginați cu ce entuziasm au primit evreii amendamentul Jackson în Rusia: „ În sfîrșit s-a găsit o pîrghie puternică pentru a se acționa asupra puterii din URSS“. Dar, dintr-o dată, în 1975, amendamentul Jackson își ratează efectul, contrar oricărei așteptări, conducătorii sovietici refuză să parafeze tratatul comercial cu Statele Unite care conținea și clauza națiunii celei mai favorizate. (Adevărul este că aceștia contau să primească din alte țări, grație jocului concurenței, credite mai substanțiale). Acest refuz i-a impresionat pe activiștii evrei atît din Rusia, cît și din străinătate, însă pentru puțin timp. În America și în Europa, sprijinul emigrației lua o amploare din ce în ce mai mare. „Conferința națională americană pentru apărarea evreilor sovietici“. „Uniunea comitetelor de solidaritate cu evreii sovietici“. „Ziua de solidaritate națională a Americii cu evreii din URSS“ (aprilie 1975): peste o sută de mii de manifestanți au defilat la Manhattan, între alții senatorii Jackson și Humphrey, ambii ex-candidați la președinție. „Manifestări de protest au fost organizate cu sutele și sub forme variate… Cele mai mari au fost „duminicile de solidaritate“ anuale, acele demonstrații și mitinguri la New York reunind pînă la 250.000 de participanți (între 1974 și 1987)“. O sesiune de trei zile la Oxford. Optsprezece laureați ai premiului Nobel au intervenit în favoarea lui Levici, un electro-chimist, membru corespondent al Academiei de Științe. 650 de alți savanți, tot în favoarea lui Levici, căruia i s-a dat drumul să plece. În ianuarie 1978, peste 100 de savanți americani cer, într-o scrisoare adresată lui Brejnev, să fie lăsat să plece profesorul Meinman. O altă campanie mondială, și lumea a jubilat cînd a luat sfîrșit: matematicianul Ciudnovski primește autorizația de a urma în străinătate un tratament necunoscutîn URSS. Dar aici nu se vorba doar de personalități notorii: într-un interval de cîtva timp lumea a răspuns de nume absolut necunoscute pînă atunci și la fel de repede uitate. Astfel presa mondială (în mai 1978) atrage atenția cu mare tapaj asupra unui caz deosebit de înduioșător: o fetiță moscovită de 7 ani, Katz Jessica, este atinsă de o boală incurabilă, dar nu este lăsată să plece cu părinții în Statele Unite. Ce scandal! Senatorul Edward Kennedy intervine personal. Cu succes! Presa se înflăcărează. Toate canalele de televiziune arată la informații, la ore de mare audiență, primirea la aeroport, lacrimile de fericire, fetița luată în brațe. Vocea Americii consacră o întreagă emisiun e în limba rusă salvării Jessicăi (fără a se gîndi că alte familii rusești care au copii suferinzi de maladii incurabile rămîn în fața unui zid de neclintit).
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 28.06.08 19:28

A fost un scandal plan etar. În decursul celor cinzeci și cinci de ani de existență a regimului sovietic, nici una dintre crimele sale cele mai mari nu ridicase un protest mondial atît de unanim și violent ca acest impozit pe emigranții beneficiari ai unei pregătiri superioare. Academicienii americani, cinci mii de profesori au semnat un protest (toamna lui 1972). Două treimi dintre senatorii americani au blocat tratatul comercial în pregătire care prevedea acordarea URSS a clauzei națiunii celei mai favorizate. Au urmat parlamentarii europeni. Din partea lor, cinci sute de evrei societici au trimis o scrisoare deschisă secretatului general al ONU, Kurt Waldheim (nimeni încă nu știa că urma în curînd să fie discreditat): „Este o formă de bir aplicat oamenilor ce dețin o pregătire superioară”. (În acest efort de a-și atinge scopurile, ei nu realizau efectul pe care îl puteau avea acest gen de cuvinte într-o țară unde lua naștere o adevărată iobăgie în colhozuri). Îar guvernul sovietic a cedat. Decretul nu a mai fost aplicat. Dar tratatul comercial cu clauzele sale privind națiunea cea mai favorizată? În aprilie 1973, liderul sindical George Mennie caută să demonstreze că respectivul tratat nu este avantajos pentru SUA, că nu ar aduce nici o destindere în climatul de tensiune internațională, dar senatorii, acaparați doar de problema evreiască, nu dau atenție acestor argumente. Își dau acordul, cu condiția să se adopte „amendamentul Jackson”: să nu se încheie atît timp cît emigrația evreilor din URSS nu va fi total liberă. Iar în lumea întreagă apar din nou termenii negocierii capitalului american: nu vom acorda ajutorul nostru guvernului sovietic decît dacă acceptă să-i lase să plece din țară pe evrei – doar pe evrei!
Și nu se va găsi nimeni care să spună cu voce tare: Domnilor, de acum cinzeci și cinci de ani, nu zeci de mii, ci milioane dintre compatrioții noștri nu au putut decît să viseze la posibilitatea de a fugi de acest regim sovietic detestat, nimeni de aici nu a primit dreptul de a emigra, dar niciodată, niciodată oamenii politici, oamenii politici din Occident nu s-au mirat, nu au protestat, nici nu au propus să fie pedepsit guvernul sovietic chiar și numai prin anumite limitări comerciale. (O singură campanie – dar care a fost un eșec – a avut loc în 1931, îndreptată împotriva dumping-ului forestier sovietic – vînzarea la preț extrem de scăzut a muncii depuse de către deinuții – campanie care pare mai degrabă inspirată, de altfel, de spiritul de concurență comercială). Cinsprezece milioane de țărani au fost exterminați la „deschiaburire”, șase milioane au fost înfometați în 1932, fără a mai vorbi de execuțiile în masă și de milioanele care au sfîrșit în lagăre, iar pe vremea aceea lumea semna cu diriguitorii sovietici tratate, le acorda împrumuturi, le strîngea mîinile cinstite, căuta să le intre în grații, felicitîndu-se în fața parlamentelor. Și numai atunci cînd evreii au fost lezați în drepturile lor, Occidentul întreg a fost cuprins de focul unei vii compasiuni și a început să înțeleagă din ce fel de esență era făcut acest regim. (Notasem pe o bucată grosolană de hîrtie, în 1972: „Slavă Domnului, ați înțeles. Însă luciditatea voastră va dura mult timp? Ar fi suficient ca problema emigrației evreilor să fie rezolvată ca să redeveniți surzi la problemele rusești sub comunism: și din nou veți fi surzi și orbi și veți înceta să mai înțelegeți ceva”.)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 27.06.08 19:37

În numeroasele declarații care exprimau trezirea conștiinței de sine a evreilor, sentimentele și argumentele antirusești uimesc, rănesc auzul și sufletul. În aceste sentimente „de o mînie bine cîntărită”, după cum am citit, nu vedem, din păcate, că frații noștri evrei se căiesc, fie și numai în raport cu anii ‘20. Nu manifestă nici cea mai mică urmă de compasiune pentru ruși ca popor care a suferit. Or, în alte părți, în capitolul precedent, în mijlocul strigătelor de mînie, am auzit alte voci. Venind din Irsael, ele ofereau asupra acestei epoci aprecieri lucide: „În cartea Evreii în URSS am căutat prea mult să ne reglăm contur ile cu Rusia”... și prea puțin să vorbim de „Israel, de viața noastră de aici”... și „despre programul acțiunilor noastre viitoare”. * * Cei care, dezarmați, duceau o viață cotidiană cît se poate de simplă, înțelegeau că a vrea să spargi platoșa de oțel care încercuise peste tot URSS-ul era o sarcină imposibilă, disperată. Or, iată că, pus în mișcare de energia disperării, acest lucru a început, a mers! În lupta pentru libertatea de a emigra în Israel s-a făcut dovada unei tenacități și a unei inventivi tăți excepționale prin diversitatea mijloacelor; cereri adresate Prezidiului Sovietului Suprem, demonstrații și greva foamei făcute de refuznici (numele dat de evrei celor cărora li s-a refuzat cererea de emigrare); seminarii ale savanților evrei privați de muncă, „pentru a-și menține calificarea”; ținerea la Moscova a unui simpozion internațional de savanți (sfîrșitul lui 1976); în fine, refuzul de a satisface serviciul militar. Desigur, succesul în această luptă nu poate fi atins decît grație unui puternic sprijin internațional venit din partea evreilor. „Existența, în lume, a solidarității evreiești a fost pentru noi o descoperire uimitoare, singura care ne-a redat speranța într-o situație fără ieșire”, după cum amintește unul dintre primii refuznici. Încă de la început, ajutorul a fost și de ordin financiar: „La Moscova, mediul refuznicilor a cunoscut o nouă formă de independență, bazată pe un puternic sprijin financiar venit din partea evreilor din străinătate”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.08 15:24

Guvernul sovietic nu putea să nu încerce o stare de neliniște în fața acestei redeșteptări, neașteptată pentru el – ca și pentru lumea întreagă! –, a conștiinței naționale a evreilor sovietici. A întărit propaganda împotriva Israelului și a sionismului pentru a-i înfricoșa și mai mult pe evrei. În martie 1970 a recurs la un „truc“ de tip sovietic, arhiuzat: contraatac prin vocea „cetățenilor înșiși“, „de naționalitate evreiască“. La spectacolul acestei conferințe publice de presă au mers docili nu numai „evreii oficialii“ cei mai compromiși ca Verghelis, Dragunsky, Ciakovski, Bezîmenski, Dolmatovski, regizorul Donskoi, experții în științe politice Mitin și Minț, dar și omonimul lui Bialik, academicianul Frumkin, Kassiriski, muzicieni de reputație mondială ca Flier, Zak, artiști ca Plisețkaia, Bîstrițkaia, Plucek – atît de siguri pe situația lor încît nu ar fi riscat nimic dacă ar fi refuzat să semneze „Declarația“. Și, cu toate acestea, au semnat-o… Respectiva „Declarație“ punea pecetea infamiei pe „agresiunea conducătorilor israelieni… care dau din nou viață barbariei hitleriste“, „sionismul a fost totdeauna expresia ideilor sioniste ale burgheziei evreiești și ale elucubrațiilor sale iudaice“; vorbitorii au intenția „să deschidă ochii victimelor încrezătoare în propaganda sionistă“; „muncitorii evrei, sub conducerea Partidului leninist, au căpătat o libertate totală în fața țarismului demn de ură“ – iată-i întorcîndu-se cu 50 de ani în urmă, ca și cum în acea epocă ar fi făcut ravagii principalul asupritor?! Totuși, vremurile se schimbaseră. O săptămînă mai tîrziu, ca răspuns la demersurile „oficialilor“, se ridică vocea lui Ilya Silberberg, un tînăr inginer care a hotărît să rupă fără întoarcere cu această țară și să plece. Acesta publică în samizdat un răspuns deschis la „Declarație“, îi tratează pe semnatari drept „lachei josnici“ și renunță la vechile iluzii: „Din naivitate ne-am pus speranțele în evreii «noștri»: Kaganovici, Ehrenburg și ceilalți“. (Deci, își puseră, de-a binelea, speranțele în ei?). Însă imediat, ca un reproș pentru ruși: după anii ’50, „rușii pocăiți și rușinați…, după ce au vărsat un strop de lacrimă asupra trecutului... nu le juraseră dragoste și credință fraților pe care tocmai îi regăseau?“. El, Silberberg, nu se îndoiește nici o clipă că întreaga vină este a rușilor. În continuare, au mai intervenit și alții în același fel. Un an mai tîrziu, o altă scrisoare deschisă a făcut furori în samizdat, scrisă de Mihail Kalik, un regizor care pînă atunci se simțise bine în cadrul regimului, dar care tocmai fusese exclus din Uniunea Artiștilor Sovietici de Cinema ca urmare a intenției sale declarate de a emigra în Israel. Această scrisoare despre fidelitatea sa față de cultura evreiască era adresată într-un mod surprinzător „intelighenției ruse“. Ca și cum el nu ar fi trăit în URSS în mediul celor avuți, ca și cum, ani de-a rîndul, ar fi suferit împreună cu cei oprimați și ar fi luptat pentru libertate… Iată că acum, în ajunul plecării, de pe culmile sacrificiilor sale, îi mustra pe acei intelectuali ruși neputincioși: „Veți rămîne … cu tăcerea voastră?, cu «docilul vostru entuziasm»?. Atunci cine va răspunde de sănătatea morală a națiunii, a țării, a societății?“. Șase luni mai tîrziu, o nouă scrisoare deschisă a apărut în samizdat, aceea a scriitorului sovietic Grigori Svirski. A fost extrem de marginalizat ca urmare a intervenției sale, în 1968, la Casa Centrală a Scriitorilor, împotriva antisemitismului, i s-a luat dreptul de semnătură timp de mai mulți ani și nici chiar numele nu i-a fost menționat în Enciclopedia literară: el numește acest lucru un „asasinat“, uitînd să arunce o privire înapoi asupra celor care – mulți, foarte mulți, și de o cu totul altă însemnătate – înaintea lui suferiseră în mod deosebit. „Nu mai știu de acum cum voi trăi“, scrie el în declarația sa către Uniunea Scriitorilor. (Iată ce era comun cu cei 6.000 de membri ai Uniunii: ei considerau că guvernul avea datoria să-i hrănească procurîndu-le lucrări literare retribuite.) Acestea au fost „motivele care m-au obligat, pe mine, om de cultură rus, și, mai mult decît atît, scriitor rus și specialist în literatura rusă, să mă consider evreu și să iau decizia irevocabilă de a emigra împreună cu familia în Israel“…, unde „vreau să devin scriitor israelian“. (Dar o asemenea reconversie profesională și națională s-a dovedit hazardată: ca mulți alți emigranți, Svirski nu se aștepta să dea peste dificultăți de adaptare în Israel și a trebuit să plece de acolo…).
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 25.06.08 15:49

mpotriva rafalelor de propagandă anti-israeliană se întărea „o simpatie personală față de evrei și de Statul Israel... Dacă ni s-ar fi spus atunci că Israelul abandonase un iudaism de acum depășit, el nu ar fi pierdut nimic în ochii noștri”. Apoi, această mișcare, „plecată dintr-un cerc clandestin, s-a schimbat în mișcare mai largă... chiar într-un «fenomen de salon»”. Totuși, „nimeni nu credea pe atunci în posibilitatea de a emigra, cel puțin pe față; în schimb eram cu toții convinși de posibilitatea de a încasa cîțiva ani de lagăr”. Ziaristul comentează: „Din păcate, nu se poate disocia respectiva conspirație de actele «criminale»! Am observat acest lucru într-o mișcare evreiască din anii ‘70, după procesul privind deturnarea de avioane”. Învățarea culturii evreiești începuse astfel și continua fără ca vreo persoană să gîndească deschis la emigrare; acest lucru nu împiedica și nu modifica întru nimic viața cotidiană a participanților. „Nu sînt sigur că alya (în ebraică, alya înseamnă ascensiune; dar cuvîntul a căpătat sensul de întoarcere la patria istorică) a început cu sioniștii”; „primele grupuri sioniste nu erau destul de puternice pentru așa ceva”. „Într-o oarecare măsură, puterea sovietică este cea care i-a dat naștere, organizînd o gigantică și zgomotoasă campanie în jurul Războiului de Șase Zile. Presa sovietică a prezentat imaginea unui evreu războinic, învingătorul tuturor, iar această imagine a compensat complexul de inferioritate care sălășluia în evreii sovietici”. Dar ascunde-ți „«frămîntarea evreiască»!, colaboratorii tăi să nu o vadă, vecinii să nu ți-o audă!” La început, teama este profundă: „Aceste bucăți de hîrtie pe care îți mîzgălești coordonatele în vederea primirii unei invitații oficiale, sînt ca și cum ai semna o condamnare pentru tine, copii și cei apropiați”; dar, în curînd, „gata cu șușotelile, se vorbește cu glas tare”, „lumea se întîlnește pentru a petrece sărbătorile evreiești și a învăța în cercuri istoria evreiască și ebraică”. Iar, începînd de la sfîrșitul lui 1969, „evreii, cu zecile și sutele încep să semneze petiții destinate «opiniei publice străine». Cer să fie lăsați «să plece» în Israel”. „Separați de iudaismul mondial, antrenați în cuptorul fuziunii... al imperiului faraonic stalinist”, evreii din URSS „păreau definitiv pierduți pentru iudaism cînd, brusc, a venit revenirea mișcării sioniste în Rusia, reîntoarcerea la anticul apel al lui Moise: „Lasă-mi poporul să plece!”. Iar „în 1970, lumea întreagă a început să vorbească de evreii ruși”. „Au cîștigat siguranță, au căpătat... spirit de decizie. Între ei și visul lor, doar un zid: interdicția guvernamentală. A-l străpunge, a-l dărîma, a-l sări – aceasta era singura lor dorință...”. „Fugiți din Babilonul de la Mizănoapte!” – a răsunat ordinul la apelul grupului (E. Kuznețov, M. Dimșit) care încercaseră să deturneze un avion. În decembrie 1970, la procesul care s-a ținut la Leningrad, „nu au tăcut, nu s-au ascuns, și-au declarat deschis intenția de a deturna un avion pentru a-i duce în străinătate, în Israel. Ceea ce le putea aduce o condamnare la moarte! «Mărturisirile» erau de fapt declarații de sionism”. Cîteva luni mai tîrziu, în mai 1971, a avut loc un al doilea proces, cel „al unei organizații sioniste din Leningrad”; pe urmă au mai avut loc și altele, la Riga și la Chișinău. Aceste procese – mai ales cele din Leningrad – au dat un nou și puternic impuls conștiinței naționale a evreilor. Puțin mai tîrziu, a apărut în samizdat revista Evreii în URSS (pornind din 1972). Toate aspectele luptei pentru obținerea dreptului de a emigra în Israel, la fel ca și exigența unei dezvoltări libere a culturii evreiești pentru cei care rămîneau în URSS au trezit un viu ecou. Dar, și aici, ideea unei emigrări posibile era departe, foarte departe de a fi pus stăpînire pe majoritatea evreilor sovietici. „Cînd evreii sovietici știau că nu aveau de ales, că trebuiau să se resemneze și să se adapteze, aveau impresia că trăiesc mai ușor decît acum, cînd au căpătat libertatea de a alege locul unde să-și trăiască destinul... Primul val al celor care au părăsit Rusia pe la sfîrșitul anilor ‘60 nu era animat decît de o singură aspirație: a-și petrece restul zilelor în singura țară unde nu era antisemitism, în Israel". (În afara celor care, precizează autorul, emigrau din dorința de a se îmbogăți). Dar „o anumită fracțiune dintre evreii sovietici” erau atît de terorizați încît erau gata să renunțe cu ușurință la apartenența națională, dacă li se permitea”. Acestor medii le aparțineau evreii care blestemau „acest Israel”: din cauza lui evreii care respectă legea nu au parte, în profesia lor, de avansarea pe care o merită; „din cauza celor care pleacă, situația noastră se va înrăutăți!”.(
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 24.06.08 22:42

Iată ceva bine spus. Un alt articol absurd în același sens: „Percep atît de limpede caracterul iluzoriu al existenței lor (a evreilor) în Rusia de azi”. Iar acolo unde nu s-a ajuns la o fuziune, se dezvoltă ineluctabil răceala despărțirii. Natan Ș ciaranski a repetat de multe ori că a fost o vreme cînd s-a simțit diferit de locuitorii acestei țări. L. Hnoh, la procesul „deturnării de avioane” în decembrie 1970, a declarat clar: „A trăi într-o țară pe care nu o mai consider a mea mi-a devenit insuportabil” (iar acest sentiment, e foarte evident, nu s-a dezvoltat în două, trei luni). Cîtă unitate în gîndire, cîtă îndrăzneală în expresie! Or, acest tip de sentiment i-a cuprins din ce în ce mai mult pe evreii ruși, încît a cuprins pături foarte largi de oameni. Mai tîrziu, în 1982, un jurnalist evreu s-a epxrimat astfel: „Sînt un străin... un străin în propria-mi țară pe care o iubesc în chip abstract, dar de care la modul concret mă tem”. La începutul anilor ‘70, Lidia Ciukovskaia, într-o conversație pe care am avut-o, mi-a spus (am notat-o atunci): „Exodul actual le-a fost impus evreilor cu lovituri de cizmă. Mi-e milă de cei pe care rușii i-au constrîns să se considere drept evrei. Evreii își pierduseră specificitatea națională, iar o asemenea trezire în ei a sentimentelor naționale îmi pare ceva artificial”. Nu, nu, era departe de adevăr! Aici, Lidia se înșela, deși discutase mult cu evreii din cele două capitale. Această trezire a sentimentelor evreiești era absolut naturală, legitimă în raport cu Axa istorică; nu a fost doar provocată „cu lovituri de cizmă”. O trezire bruscă? Și „sînt evreu” poate fi spus cu mîndrie! Un alt ziarist evreu a căutat să înțeleagă drumul urmat de tînăra generație: „Noi, «nepoții» și moștenitorii acestei crude experiențe, noi care am spart cu capul nostru coaja pentru a ieși la lumina zilei, aici, în Israel, ce putem spune de părinții și bunicii noștri? Că nu ne-au dat «educație evreiască?» Dar experiența drumului lor, a vieții lor, așa cum am primit-o și pe care fiecare dintre noi a prelungit-o, chiar cu micii pași de copil, de la visele noastre din copilărie, pînă la mînia vîrstei mature, nu a fost o educație evreiască? Sentimentul iudaității noastre a venit într-o mare măsură ca rezultat al eșecurilor lor, al catastrofelor lor, al disperării lor (care sînt și ale noastre). Atunci, de ce să nu existe stimă pentru acest trecut? Nouă ne revine sarcina să aruncăm cu piatra în capetele sparte ale romanticilor de ieri?!”. Aici se exprimă deschis și loial legătura ereditară cu părinții și bunicii care arătaseră atîta entuziasm în primii ani ai regimului sovietic: ceea ce conferă tabloului o cu totul altă amploare. Și, în filigran, în tot articolul, se percepe o iritare față de bunurile și privilegiile acumulate de „noua clasă care a succedat romanticilor de atunci”. Un articol în samizdat a introdus, și el, o nuanță absolut pertinentă: „Într-adevăr, pare falsă părerea conform căreia sentimentele naționaliste ale evreilor sovietici asimilați s-au amplificat doar ca urmare a reapariției antisemitismului. Aici este vorba mai degrabă de o coincidență în timp”. Participanții la acest proces descriu, fiecare, într-un mod ușor diferit evoluția conștientizării: „Aproape toți avem impresia că practic nu s-a întîmplat nimic”, altfel spus, că nu fusese nici o mișcare în favoarea reîntoarcerii la iudaism; totuși, „după războiul din 1967, am simțit ceva ca un suflu nou”. Dar „breșa s-a făcut, sînt sigur, după procesul cu deturnarea avionului”. Alții spun: „La Leningrad, Moscova, Riga s-au constituit grupuri de evrei de pe la mijlocul anilor ‘60”, iar la sfîrșitul acestor ani, deja se formase, la Leningrad, „un centru de conspirație evreiască”. Dar în ce consta realmente conspirația? „Se constituiseră cercuri de studiere a ebraicii și a istoriei evreiști... atît pentru studierea limbii, cît și pentru a permite celor care doreau să o învețe să discute între ei. Studiul nu mergea dincolo de vreo două, trei sute de cuvinte... Toți, fără excepție, erau funcționari, iar cei care se învîrteau prin jurul lor erau foarte departe nu numai de religie, ci chiar de tradiția cea mai elementară evreiască”. „Evreii anilor ‘60 aveau o idee foarte vagă despre sionism”. Cu toate acestea, „ne simțeam suficient de evrei, fără a simți nevoia unor «cursuri de perfecționare» pentru a ne desăvîr și calitatea de evrei”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Începutul Exodului

Mesaj Scris de Admin la data de 23.06.08 12:42

Începutul Exodului (I)



Autor : ALEXANDR SOLJENI ȚÎN
Epoca Exodului. după cum s-au grăbit evreii să o numească, s-a instaurat, ca să zicem așa, pe neștiute. Începuturile sale au fost considerate ca pornind de la apariția articolului din „Izvestia” în decembrie 1966, care, într-un mod întrucîtva înșelător, anunța acordul autorităților pentru „reîntregirea familiei”, formulă care permitea evreilor să părăsească URSS. Șase luni mai tîrziu a izbucnit, după un proces istoric propriu, Războiul de Șase Zile. „Ca orice epopee, Exodul a început prin miracole. Și, cum stă bine unei epopei, evreii din Rusia – generația Exodului – au avut parte de trei miracole”: „miracolul întemeierii statului Israel”, „miracolul de Purim din 1953” (altfel spus: moartea lui Stalin) și „cel al victoriei din 1967, veselă, strălucitoare și amețitoare”. Războiul de Șase Zile a dat un impuls ireversibil conștiinței naționale a evreilor sovietici și a stins la mulți setea asimilării. A provocat o puternică atracție pentru formarea de cercuri unde se discutau probleme proprii națiunii și se studia ebraica. În orice caz, începînd de aici apar primele tendințe de emigrare. Dar care era sentimentul majorității evreilor la sfîrșitul anilor ‘60, în pragul Exodului? Nu, evreii care vorbesc de un sentiment de oprimare și de frustrare nu își falsifică, retrospectiv, senzațiile: „Cînd aud cuvîntul evreu, își bagă capul între umeri ca și cum s-ar aștepta să primească o lovitură. Se străduiesc cît pot să nu folosească acest cuvînt atît de greu de zis, sau îl spun repede, cu glas stins, ca și cum i-ar strînge cineva de gît... Printre ei sînt unii obișnuiți cu o teamă permanentă, întipărită în subconștientul lor și devenită nevindecabilă”. Sau, după cum scrie o scriitoare evreică: toată viața profesională și-a trăit-o cu sentimentul că munca sa nu va vedea lumina zilei fiindcă era evreică. La numeroși evrei, în ciuda situațiilor materiale net mai favorabile decît cele ale marii majorități a populației, acest sentiment de a fi asuprit era absolut real. De altfel, protestele evreilor cultivați se referă mai puțin la eventualele măsuri de represiune economică, cît la șicanele de ordin cultural. „Evreii sovietici caută... să-și mențină participarea largă la cultura rusă. Ei înșiși doresc să păstreze cultura rusă”. Cînd evreii ruși, ale căror centre de interes sînt legate de Rusia, se trezesc privați, ca niște impostori sau intruși, de dreptul de a se ocupa de problemele rusești, de istoria rusă, fie chiar și numai în scris sau în vorbe, sînt năuciți și ofensați. O dată cu apariția tamizdatului și a samizdatului, xenofobia proprie unor condeie față de evreii care se simțeau ruși s-a exprimat pentru prima dată după ani de zile nu în stradă și nici din partea birocrației, ci din cea a elitei intelectuale, inclusiv a disidenței. Ceea ce, natural, i-a zdruncinat pe evreii care se identificau cu rușii”. Galici scrie: „Erau foarte numeroși cei care, educați în anii ‘20, ‘30, ‘40, se obișnuiseră încă de la naștere să se considere ruși... Toate gî ndurile lor, cu adevărat, se legaseră de cultura rusă”.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=14784


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.07.11 23:41, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Opere de arta ale Litvaks intr-un muzeu la Vilnius

Mesaj Scris de Admin la data de 22.06.08 13:50

Opere de arta ale “Litvaks”, intr-un muzeu la Vilnius
Opere de arta si informatii despre "Litvaks", evreii Lituaniei care au pierit in Holocaust, isi vor afla locul intr-un nou muzeu care se va construi in capitala tarii, transmite agentia franceza AFP.
Guvernul lituanian a aprobat, miercuri 11 iunie, construirea la Vilnius a unui nou muzeu, care va fi desenat de celebra arhitecta anglo-irakiana Zaha Hadid, un proiect comun al Lituaniei cu muzeele rus Ermitaj si american Guggenheim.
Cu costuri estimate la 75 de milioane de euro, muzeul isi va deschide portile in 2013. Guvernul lituanian va participa cu 10 - 15% din suma, restul urmind a fi acoperit de municipalitatea din Vilnius si de investitori privati, a precizat pentru presa premierul Lituaniei, Gediminas Kirkilas.
Viitorul muzeu va gazdui mai multe galerii de arta, cu colectii proprii, dar si imprumutate de la muzeele Ermitaj din Sankt Petersburg si Guggenheim din New York.
Capitala lituaniana, o tinta preferata de multa vreme de turistii din Europa Centrala si de Est, a atras si foarte multi occidentali de la aderarea Lituaniei la Uniunea Europeana, in 2004.
Comunitatea de evrei lituanieni a numarat, inainte de cel de-al doilea razboi mondial, aproximativ 220.00 de persoane, 95% dintre acestea fiind ucise in timpul ocupatiei naziste.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Proteste ale evreilor din Lituania

Mesaj Scris de Admin la data de 15.06.08 17:58

Proteste ale evreilor din Lituania
Comunitatea evreiasca din Lituania – una dintre cele mai decimate de catre extremistii locali in timpul celui de-al doilea razboi mondial – a protestat pe 27 mai impotriva unor decizii guvernamentale.
Evreii lituanieni condamna proiectul guvernului de la Vilnius de a remania legea cetateniei, modificind-o astfel incit statutul de cetatean sa fie atribuit pe baza originii etnice.
Evreii lituanieni au si alte motive de nemultumire. In martie doua sute de skinheads de extrema dreapta au defilat in centrul capitalei scandind lozinci fasciste, antirusesti si antisemite. Neonazistii cu capetele rase au arborat simboluri hitleriste. Autoritatile s-au prefacut ca nu vad si nu aud, desi Valdas Adamkus, presedintele Lituaniei a condamnat marsul neonazist, calificindu-l drept „o rusine pentru tara” sa.
Comunitatea evreiasca din Lituania – odinioara una dintre cele mai importante din lume - s-a "topit" numeric, in timpul cel de-al doilea razboi mondial, cind 95 la suta dintre ei au fost asasinati in Holocaust. Azi mai traiesc in Lituania doar circa 4.000 de evrei


Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.01.09 19:45, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

The Guardian: Antisemitismul din Rusia, adanc inradacinat

Mesaj Scris de Admin la data de 26.05.08 16:36

The Guardian: Antisemitismul din Rusia, adanc inradacinat in populatie
Antisemitismul Rusiei nu poate fi pus numai pe seama elitei aflate la conducerea tarii, ci el este adanc inradacinat in conceptiile populatiei, constituind o piedica in calea democratiei, este de parere publicatia britanica The Guardian, monitorizata de Rompres.

De Ziua Muncii, in apropierea Dumei de Stat a avut loc un miting al Partidului Comunist. Pe scena se aflau cateva fete dragute, precum si cativa varstnici membri ai partidului, care se straduiau sa fie coerenti in discursurile pe care le tineau, impanzite de cuvinte precum 'solidaritate' si 'muncitori'. Publicul, alcatuit din cateva sute de persoane, aplauda apatic. La o mica distanta de multime, un barbat in varsta atragea atentia mult mai eficient. Un grup de aproximativ 30 de oameni stateau in jurul lui, in timp ce batranul tuna si fulgera in legatura cu situatia tarii, cu problemele ei si cu incapacitatea conducerii de a le rezolva. Dupa ce a subliniat toate problemele tarii, el a anuntat care sunt vinovatii: evreii. "Egor Gaidar (care s-a ocupat de privatizare sub regimul Eltin) e evreu. Ce s-a schimbat in bine in ultimii 17 ani?"
Batranul continua: "Suntem comunisti internationali. Lupta pe care o purtam nu este impotriva cecenilor sau a georgienilor. E impotriva evreilor!" Singura persoana care s-a straduit sa intervina a fost un tanar care a incercat sa vorbeasca cu el, insa sustinatorii batranului l-au redus la tacere. Doi politisti stateau langa ei, insa nu au schitat niciun gest.

Rusia are o adevarata istorie a antisemitismului - de la restrictiile impuse in epoca tarilor si pana la pogroamele din secolul trecut, dar si la revenirea vechilor prejudecati ale Uniunii Sovietice - revenire motivata politic. Si in anii 1990 antisemitismul a fost puternic, in special in urma prabusirii financiare din 1998, si ramane pronuntat la nivel national si local. Evreii sunt in continuare 'tapul ispasitor' pentru problemele Rusiei si victime ale prejudecatilor.

In timpul recentei campanii electorale pentru presedintie, liderul aripii din Sankt Petersburg a Partidului Nationalist Rus, Nikolai Bondarik, l-a 'acuzat' pe Dmitri Medvedev ca ar fi evreu si ca ar numi evrei in functii importante si ar permite strainilor sa fure resursele nationale ale Rusiei.

Zvonul nu a fost comentat in mass-media controlate de stat, strategii fiind constienti de imensul impact negativ pe care l-ar fi avut deschiderea acestui subiect asupra campaniei lui Medvedev. Comunitatea evreiasca din Moscova a fost si ea ingrijorata in legatura cu etnicitatea lui Medvedev. Unul dintre liderii ei a fost citat ca afirmand: "Ma rog ca acest zvon sa nu fie adevarat, deoarece ar aduce numai necazuri - atat pentru dansul, cat si pentru noi".

In timpul conducerii sale, Vladimir Putin si-a construit popularitatea pe baza traditionala a mandriei nationale si a apararii Rusiei impotriva strainilor cu intentii malefice, insa, spre lauda sa, a condamnat antisemitismul. El a afirmat ca se simte 'rusinat' de antisemitismul din Rusia atunci cand a vizitat Auschwitzul in anul 2005 - gestul lui a reprezentat un formidabil pas inainte. Succesorul sau, Dmitri Medvedev, a vizitat un centru al comunitatii evreiesti in perioada sarbatorii Hanukah din luna decembrie - nu este foarte mult, dar e un inceput.

Cea mai mare problema ramane faptul ca multi dintre rusi invinuiesc evreii pentru asa-zisa lor incercare de a destabiliza Rusia si de a fura bogatiile acesteia. Este mult mai usor si mai comod sa acuze evreii pentru toate problemele tarii decat sa le accepte pe acestea ca fiind probleme ale rusilor, ce trebuie rezolvate prin schimbarea Rusiei in sine, de catre poporul rus.

Inradacinarea adanca a antisemitismului din Rusia atrage atentia asupra unei probleme mai profunde, pe care analistii din mass-media occidentale refuza sa o ia in discutie - nu doar Putin a fost cel care a impiedicat dezvoltarea democratiei in Rusia, ci insusi poporul rus. Intr-adevar, acesta este un gand sumbru, care subliniaza nevoia de o abordare mai complexa a Rusiei. Insa este mai simplu ca vina sa fie aruncata in totalitate asupra lui Putin si ca poporul rus sa fie idealizat drept o multime opresata cu aspiratii democratice.

Putin si Rusia pot fi criticati fara a fi declansata o cruciada a democratiei. Rusia se afla pe propriul drum al dezvoltarii, insa acest lucru nu inseamna ca ea nu poate invata de la Occident, in mod special in privinta antisemitismului. Impotriva acestui fenomen vor lupta rusii care sunt deschisi in fata ideilor occidentale, in fata culturii liberale care nu accepta 'lenea morala'. Aceasta deschidere, insa, nu presupune pierderea caracterului lor rusesc. Atat liderii de la Kremlin, cat si poporul rus trebuie sa constientizeze faptul ca Occidentul le poate oferi lectii importante.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

n Letonia este judecat un neonazist

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.08 16:44

In Letonia este judecat un neonazist

http://chisinau.novopress.info/


Luni in Riga a inceput un proces intentat impotriva neonazistului leton Andris Iordans, acesta fiind invinuit de incitare la ura interetnica.
In potrivit publicatiei electronice letone NovoNews, procuratura letona considera ca prin exprimarea opiniilor sale, Iordans a raspandit premeditat idei care ar putea provoca agresiuni, neincredere si lipsa de respect fata de persoanele de alta etnie.
Istoria lui Iordans, aminteste publicatia, a inceput in februarie 2007, cand acesta a vizitat un club de dezbateri organizat de catre Comiterul Antifascist Leton si a declarat ca se considera nazist. In afara de acestea Iordans a declarata ca “ideile nazismului este unica ideologie care ofera un adevarat sens vietii omului”.
Acesta s-a pronuntat pentru purificare etnica, care in opinia lui “este o varianta ideala” pentru Letonia. Neonazistul a mai evidentiat ca organizatia, denumirea careia nu a dezvaluit, reuneste atat letonieni, cat si rusi, refuzand insa tigani si evrei.
Inregistrarea discutiei a fost expediata Politiei de Securitate, care a transmis datele procuraturii. Insa procuratura a decis inchiderea dosarului din cauza “lipsei componentei infractiunii”. Mai tarziu dosarul a fost redeschis si transmis in instanta de judecata, fiind invinuit de “incitare la ura interentnica”.
In decursul cercetarii penale, discursul lui Iordan a fost supus unei expertize. In concluzia expertilor, ideile expuse de catre tanar constitue o propaganda al urei dintre diverse grupuri etnice si limiteaza un drept fundamental al drepturilor omului – dreptul la viata pe criteriul apartenentei etnice.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lider evreu protesteaza fata de

Mesaj Scris de Admin la data de 31.12.07 20:34

Lider evreu protesteaza fata de
MINSK– Politia din fosta republica sovietica l-a retinut recent, in fata cladirii Administratiei din Minsk, pe presedintele Asociatiei Evreilor din Belarus, Yakov Goodman, care protesta cu o pancarda fata de ceea ce el a numit “sponsorizarea antisemitismului de catre stat”, transmite RFE/RL. Goodman a initiat acest protest deoarece autoritatile au distrus in urma cu doi ani o sinagoga pe strada Dzimitrava, iar in momentul protestului excavatoarele tocmai incheiau demolarea sinagogii Khalodnaya din Minsk, fondata in 1570. Potrivit lui Goodman, lucrarile efectuate in vara anului trecut la doua cimitire evreiesti din Mazyr au fost devastate cu o luna in urma de persoane ramase neidentificate care au distrus simbolurile memoriale pe care insusi liderul evreu le amplasase la mormintul unui grup de conationali masacrati in 1941, printre care se numara si bunicul sau. In aceeasi zi instanta judecatoreasca a declarat protestul lui Goodman ca fiind ilegal.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Declarații antisemite ale liderului din Belarus

Mesaj Scris de Admin la data de 20.10.07 10:23

Declarații antisemite ale liderului din Belarus
Ministrul de externe al Israelului, Tzipi Livni, l-a acuzat de antisemitism pe președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, după ce acesta ar fi declarat că evreii ar fi de vină pentru murdăria dintr-unul din orașele de provincie pe care le-a vizitat.


Doamna Livni a spus că această remarcă arată caracterul societății din Belarus și a liderului acesteia.

Președintele Lukașenko a făcut afirmația incriminatorie cu ocazia unei vizite oficiale în orașul Bobruisk, una dintre cele mai vechi așezări istorice din Belarus devenită astăzi o localitate ponosită de provincie.

Domnul Lukașenko este binecunoscut pentru declarațiile sale lipsite de subtilitate și uneori greșit interpretate fiind scoase din context.

De data aceasta el s-a plâns în timpul unui interviu la radio că orașul Bobruisk seamănă cu o cocină de porci din cauza murdăriei de pe străzi și a stării jalnice a acestuia.

Apoi a părut să-i învinuiască pe evrei de această stare de fapt. Președintele Lukașenko a spus că orașul Bobruisk este "un oraș al evreilor" și a adăugat din nou că "evreii nu au grijă de orașele în care trăiesc pentru că așa a văzut el când a fost în Israel".

'Aspră condamnare'

Ministerul de externe al Israelului l-a convocat pe ambasadorul Belarusului în urma acestor afirmații pentru ceea ce acesta a numit o "aspră condamnare".











Ministrul de externe, Tzipi Livni, a mers și mai departe ulterior spunând că datoria liderilor de națiuni este să lupte împotriva antisemitismului, nu să-l încurajeze.

Președintele Lukașenko are interdicție să călătorească în țările Uniunii Europene, iar regimul său este descris de organizațiile pentru drepturile omului drept izolat și represiv.

Secretarul de stat american Condoleezza Rice a declarat chiar că administrația Lukașenko este ultimul regim dictatorial din Europa.

Cei mai mulți evrei de aici au fost omorâți în 1941

Președintele Belarusului nu este însă cunoscut drept antisemit. Istoria evreilor din Belarus face însă ca declarația sa să fie neavenită.

Istoric, Belarusul a fost una din zonele Imperiului Rus în care li s-a permis evreilor să se așeze.

La începutul celui de-al doilea război mondial trăiau aici aproximativ două milioane de evrei - unii dintre ei personalități celebre precum pictorul Marc Chagall, sau fostul prim ministru al Israelului, Menachem Begin.

Nouăzeci la sută dintre evreii din Belarus au fost însă omorâți de naziști în 1941 - orașul Bobruisk fiind scena unora dintre cele mai mari masacre.

Minskul nu a făcut până acum nici un comentariu în legătură cu afirmațiile președintelui.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Groapa comuna de la Gvozdavka acuza Armata Romana

Mesaj Scris de Admin la data de 29.09.07 22:50

  • Groapa comuna de la Gvozdavka acuza Armata Romana

    Am mai scris despre groapa comuna descoperita in Ucraina. BBC revine cu amanunte pe acest subiect. Groapa comuna de la Gvozdavka a fost descoperita intamplator de muncitorii unei companii ucrainene care incercau sa monteze o conducta de gaz. La scurt timp in zona si-au facut aparitia mai multi reprezentanti ai comunitatilor evreiesti din intreaga lume, care au tinut scurte slujbe religioase in momentul reinhumarii cadavrelor. Potrivit estimarilor ar fi vorba de aproximativ 5000 de evrei din Ucraina si Basarabia executati in timpul unei epidemii de tifos izbucnite spre sfarsitul anului 1941, la doar cateva luni dupa invadarea Uniunii Sovietice de trupele naziste si aliatii sai, printre care si Romגnia, spune BBC.

    La data izbucnirii epidemiei, localitatea Gvozdavka se afla מn administratia autoritatilor romane, care, se pare se fac vinovate de moartea celor cateva mii de evrei descoperiti in groapa comuna, mai spune BBC.Aceasta ipoteza este sustinuta si de cativa localnici, care la acea data aveau in jur de 18 ani, si care sustin ca la executii ar fi participat si romani. La Bucuresti se pastreaza tacerea asupra acestui caz. Romania a tot fost acuzata ca ar fi participat la Holocaust.

    De la Bucuresti s-a negat multa vreme. Intr-un final fostul presedinte Iliescu a acceptat sa recunoasca acest lucru si a fost formata o comisie care a dat un raport. Pana acum nu s-a vorbit de implicarea Romaniei מn holocaustul din Ucraina. Autoritatile de la Bucuresti ar trebui sa dea o replica acestor informatii chiar daca oficial nu se formuleaza acuzatii. Prin publicarea acestor informatii si mediatizarea lor repetata pe obrazul Romaniei se pune o noua pata si se intaresc afirmatiile anteriorare despre participarea tarii noastre la Holocaust. As vrea sa vad si opiniile corecte ale unor istorici privind acest subiect.
    continuare...
  • avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 135929
    Data de inscriere : 15/12/2005

    Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

    Sus In jos

    Re: Rusia/Tarile Baltice

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


    Continut sponsorizat


    Sus In jos

    Pagina 3 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


     
    Permisiunile acestui forum:
    Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum