Tel-Aviv

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Tel-Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 29.12.13 10:48

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Tel-Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 22.12.13 12:06

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

HOLON, a 70–a ANIVERSARE

Mesaj Scris de Admin la data de 03.07.11 15:35

HOLON, a 70–a ANIVERSARE
Holon – numele vine de la cuvintul ebraic hol care inseamna nisip. Denumirea localitatii apare in Biblie (Cartea lui Joshua 21:15)…

Batya Bombigher

Anul acesta, orasul modern Holon, situat in sudul Tel Avivului, pe litoralul Mediteranei, implineste saptezeci de ani. Sapte decenii de cind cinci modeste asezari risipite printre dunele neprimitoare de nisip au decis sa-si uneasca idealurile si eforturile. Astazi, municipiul cu aproape 200.000 de locuitori, cunoaste o dezvoltare dinamica si moderna, e considerat al doilea parc industrial din tara, are numeroase muzee si o viata artistica si culturala remarcabila. Din care se distinge Asociatia pictorilor si sculptorilor.

Miriam Cojocaru

Artistii plastici dedica anului aniversar o expozitie si o carte-album la care au fost invitati nu mai putin de …70 de participanti, in majoritate locuitori ai orasului dar si destui oaspeti care au tinut sa omagieze prin creatiile lor sarbatoarea colegilor. Subiectul preferat, desi nu impus, a fost desigur Holonul. Inceputurile, dezvoltarea in timp, prezentul. Unii au pictat nisipurile, dunele ramase si pastrate ca parcuri sau rezervatii naturale. Altii au imortalizat vechile cladiri cu semnificatii istorice… Multi au fost atrasi de gradinile infloritoare, de verdele vegetal care a inlocuit galbenul uscat al nisipului, au pictat batrinul sicomor care a devenit parte din emblema orasului.

Rodica Rabinovici

Evident, participarea numeroasa implica o mare diversitate, sub toate aspectele. Stilurile sunt desigur diferite. Figurativ in primul rind, pentru ca tema sugereaza peisajul urban, contrastul dintre trecut si prezent… Dar si metafora isi afla locul, precum si conflictul sau interpretarea emotionala in contextual realitatii moderne. Parte dintre lucrari sint, macar partial expresionist abstracte, altele naïve, simbolice, mandale, surrealiste…Tehnicile, de asemenea, variaza de la aquarela la pictura in ulei sau acrilic, pastel, tehnici mixte, tus, carbune, ansamblaje, mosaic…

Zvi Tadmor

Dar cel mai interesant mi se pare un alt aspect… Majoritatea artistilor sunt locuitori ai Holonului, ceilalti au legaturi biografice, sentimentale, spirituale. Cei mai multi sint nascuti in tara sau chiar in Holon. Dar iata un numar de pictori nascuti in alte tari, influentati desigur de traditia si scoala in care s-au format. Voi pomeni de maestrul Zvi Tadmor nascut in Polonia, de Jacov Gildor (Germania), Albert David (Egipt), Hedva Netzer (Italia), Jack Cymber (Venezuela), Jacqueline Kojansky (Maroc), Andrian Judro (Belorus), Aaron Barnea (Argentina), Barda Maguy (Tunis), Itzhak Bengiat (Grecia) si, desigur grupul reprezentativ al celor veniti din Romania cu care voi incerca sa ilustrez articolul.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tel-Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 13.01.11 16:20

Tel-Aviv: un oraș întreg doar pentru tine


Dacă nu te deranjează să nu știi exact ce bani ai în mână, să vezi că o carte se citește pe dos și să te lași controlat la intrarea în magazinele mari, Tel-Aviv-Yafo (numele complet al orașului) va fi o experiență pe care îți vei dori să o repeți!
Dacă acum o plimbare prin București ar trebui să se termine musai cu o cană de ceva cald, în Tel-Aviv trebuie să fie urmată de ceva rece. Și o cremă de soare! Te ia bronzul foarte ușor. După jumătate de zi de plimbat pe faleză, din centrul Tel-Aviv-ului până în Yafo, partea veche a orașului, deja mi-am schimbat culoarea pielii. Încă două-trei zile de plimbare și pare că am fost la plajă. Dar să o luăm cu începutul.
Tel-Aviv-Yafo (pronunțat Tel-Aviv-Jafa în engleză) este al doilea oraș ca mărime din Israel și un loc de care este foarte ușor să te îndrăgostești. Se ajunge cu avionul, care costă aproximativ 360 de euro dus-întors. După aterizarea pe aeroportul Ben Gurion, vine prima parte de aventură.
Ae­roportul este impresionant. După un drum lung pe niște coridoare generoase, mai ceva decât la Casa Poporului, am ajuns la controlul pașapoartelor. Aici a du­rat totul peste o oră. După ce un ofițer te măsoară din priviri, cu atenție, și-ți pune câteva întrebări, primești ok-ul de intrare în Israel... sau nu. Din fericire a fost „Da". Pe lângă viza în pașaport, am primit și un cartonaș cu ceva pe el. Nu înțeleg o iotă din scrisul lor, așa că nu pot reproduce ce era acolo. Bănuiesc că era biletul de intrare sau recomandarea pentru un control
suplimentar. Acest bilet a fost luat de un alt vameș. În sfârșit am trecut de control și am ajuns să mă prind cum pot ajunge în centrul orașului din aeroport. Alternative de transport sunt multe. De la autobuze și taxiuri până la un tren care duce până în centru.

Am ales trenul până la gara centrală, de unde, pentru că nu am văzut stația de autobuz, deși era exact în fața mea, ascunsă de niște copaci, am luat ta
xiul până la hotel. Se poate negocia prețul cursei sau se poate merge pe „mâna aparatului". Dacă nu aveți un ghid local să vă ajute, cel mai sigur
pentru buzunar este aparatul. Atenție când circulați cu trenul, păstrați cartela de acces
pentru că vă ajută nu numai să intrați pe peron, dar și să-l părăsiți.

Orașul Tel-Aviv-Yafo are deja parte de șoselele suspendate la care România încă visează, de zgârie-nori care par să răsară peste noapte, dar și de o deschidere gene­roasă la Marea Mediterană. Nisipul este atât de fin și de alb încât pare zahăr pudră căzut de pe prăjituri.
Seara, pe cer aveți șanse să numărați mai multe avioane decât stele. Asta pentru că traficul aerian pare mai aglomerat decât cel auto. Mașinile se lăfăie pe șosele largi, în timp ce pietonii au la dispoziție trotuare impresionante. În centru, pentru că în zonele mai vechi sau la periferie lucrurile nu stau tocmai așa. Ca să fiu sincer, Tel-Aviv-Yafo mi-a rămas în minte ca un oraș al contrastelor. De la clădiri ultraluxoase, la case care stau să se prăbușească. De la străzi îngrijite și curățate cu șampon, la zone care par uitate de lume.
Ciudățenia maximă pentru un occidental este controlul care se face la intrarea în locurile aglomerate. De la piețe, mall-uri și chiar restaurante fast-food până la autogări, toate au cel puțin un om de pază la intrare cu un detector de metale. Se face control amănunțit, inclusiv în bagaje.
Nu știu dacă cineva îndrăznește să fure ceva dintr-un magazin în aceste condiții, dar cert este că după ce te obișnuiești cu acest control, te simți în siguranță peste tot. Tocmai când m-am relaxat, am dat peste o plăcuță pe un perete care amintea că fix acolo a avut loc un atentat sinucigaș în care au murit opt persoane. Brusc am început să înțeleg de ce nu e bine să ai un rucsac mare în spate prin oraș și de ce polițiștii tind să te privească mai mult atunci când pari derutat sau îngândurat.
Revenind la locul în care m-am oprit, acum era animat de multă lume. Vânzători la măsuțe, spectacole de muzică și circ în stradă. Multe râsete și mulți oameni vrăjiți de ce se întâmplă. Prețurile sunt comparabile cu ce este la noi. 1 shekel (moneda națională) este echivalentul a 0,9 lei. Diferența de curs este atât de mică, încât turiștii obișnuiți să facă automat conversia cu moneda națională, de fiecare dată când ies afară, scapă de acest stres. Mâncarea este foarte variată. Este unul dintre puținele locuri din Israel unde se poate consuma porc la restaurant și unde nu se gătește doar kosher. Pentru cine gustă viața de noapte, există suficiente cluburi și baruri.
Trebuie însă precizat că Sabatul este respectat cu sfințenie. Asta înseamnă că de vineri după-amiază și până sâmbătă seara, nimic nu mai mișcă, orașul pare părăsit, puține magazine rămân deschise, iar transportul public nu funcționează. Pentru deplasare există alternativa microbuzelor private (au aceleași tarife ca transportul public). Momentul de respiro pentru evrei este însă unul perfect pentru un turist care vrea să simtă că are un oraș întreg doar pentru el. Să facă poze, să se plimbe pe străzi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ultima noapte de Europa, prima zi de Israel de Thomas Lewin

Mesaj Scris de Admin la data de 08.08.10 13:52

Ultima noapte de Europa, prima zi de Israel de Thomas Lewin
Încerc, în acest mod oarecum lipsit de originalitate – mă refer desigur la structura camilpetresciană a titlului – să rezum un sfârșit de capitol (căci o noapte înghițise istoria evreilor europeni la mijlocul secolului 20) și un început de istorie, în Israel. Secvența este mult prea bine cunoscută, dar aici poate o voi aborda dintr-un unghi insolit. Se cuvine să stabilim , de la bun început, un cadru al discuției. La începutul anului 1991, atunci când in Tel_Aviv, Ramat-Gan, Haifa, ba chiar și în teritorii, au căzut cele 39 de rachete irakiene, se înstăpânise temerea că Saddam Hussein va folosi arme neconvenționale. În ziarul „Jerusalem Post“ apăruse, în acele zile, o fotografie mare, înfățișând doi bătrâni care se țineau de mână. Cuvintele rostite de femeia vârstnică erau tipărite cu litere de-o șchioapa : “ Am crezut că , dupa cele întâmplate în Europa, am găsit în sfârșit un liman. Am scăpat de naziști în tinerețe, dar iată că acum stăm cu măștile de gaze pe față « Este cazul să amintesc că se vorbea pe atunci de asistența acordata lui Saddam de echipe de tehnicieni germani. Oricum, era momentul în care – utilizez o figură de stil naivă – Europa însăși imigrase în Israel. Urgia a trecut, cei doi bătrâni și mulți alții și-au revenit, dar tot atunci a început o perioadă mai lucidă a istoriei Israelului. « Saddam a scos aerul din balonul israelian ! » declarase Arafat. Fapt este că « balonul israelian » nu era plin de aer, adică de mituri și iluzii spulberate , ci cuprindea aspirații de secole, dorințe de împlinire și de găsire a unei mult râvnite liniști.
La bordul unei aeronave – sionism și decibeli
În 1970, scriitorul austriac Hans Habe se afla într-un avion care decolase din Tel – Aviv. Era vădit incomodat de gălăgia pe care o făceau niște tineri și atunci o femeie, așezată la nu prea mare distanță, căreia îi povestise că în cursul vizitei în Israeladunase material pentru o carte (« Ca odinioara David » a văzut lumina zilei în 1971) i-a spus : « Poate este mai bine așa… Ce ne-au ajutat pe noi cumințenia, șoaptele și gândurile nerostite în anii 40 ? » Cu emoție vă prezint acum o poezie a lui Manfred Sturmann ( laureatul din 1929 al premiului pentru poezie lirică-München , care a imigrat în 1938) : « NOII EVREI A treia generație –ei sunt nepoții /Ne sunt aproape – străini totodata / Obraznici , fac zgomot, nu le pasă / Purtarea ? – A lor nu-i aleasă / În van le căutăm secretul /Adâncul, prea adânc ancoratul / Dar ei vin, sunt aici, / Te ajută, la nevoie, să te ridici. / Să-nvețe le place / Pun mâna pe Uzi să facă iar pace / De moarte n-au temeri / O cunosc – Și azi și ieri / Prea mulți au pierit / Dar ei știu să danseze, să cânte, să fie frumoși / Ca nicăieri alții – Ei, noii evrei / Fără a-i pricepe – îi iubim / Mai mult decât viața- îi iubim. »
Limba lui Herzl și a lui Kafka
Pentru evreii din țările de limbă germană, acest instrument esențial pentru exprimare care este limba, a implicat în multe cazuri niste dramatice luări de poziție. Dificila acomodare în Palestina mandatară îi priva de timpul necesar pentru învățarea mulțumitoare a ivritului , iar mai târziu, vârsta înaintată sabota din nou onestele lor ambiții lingvistice.Frații din Europa de est, mai puțin asimilați, familiarizați din copilărie cu ebraicaca limbă de cult, o cucereau cu mai multa ușurință si ea devenea pentru ei un mijloc natural de comunicare. Iată mărturisirea lui Schalom Ben – Chorin (1913 – 1999, anul imigrării : 1935) ; « LIMBA MEA - Cu fiece fibră a firii / Cu limba asta sunt unit / Cu ea am urcat/ în ani – nesilit / Cu ea am fost tânăr / în speranțe , fervoare bogat./ Cu ea am obosit / Cântece m-au lăsat desfrunzit./ Cu limba asta – martirizată- am suferit / Iar apoi, o vreme, am amuțit / Din nou a răsunat / Am auzit-o și de durere am strigat. » Vorbind de poetul și jurnalistul Ben – Chorin trebuie subliniată o temă care va reveni și mai târziu în cuprinsul articolului , anume dialogul. El a promovat ideea unei teologii de după Holocaust ,a unui necesar și inevitabil dialog iudeo- creștin. Ben – Chorin a trăit, fără întrerupere, în Ierusalim, în pofida unei profunde nostalgii care – se pare – îl copleșea câteodată. Voi prezenta prima și ultima strofă aparținând poemului său CÂND ALȚII STAU MÂNDRI LA CÂRMǍ : « Mă duce gândul, tot mai des, spre copilărie / La căluțul de lemn, sau vreo frumos lăcuită jucărie / Acoperișuri în pantă, pline de zăpadă / Și turle înfipte –n cer, dar fără sfadă……..La Germania mă gândesc, în timpul din urmă / Știu acum ce tare sunt legat / Când îndrăzneții mișcă greaua cârmă / Pe mine în port mă vezi, tăcut și-ndurerat.» Îsi manifesta aici prezența o « Distanzliebe », dragostea la distanță, care, uneori, îl îndreaptă pe imigrant cu fața (de fapt –inima) spre țara de origine. Trebuie subliniat cuvântul « uneori ». Iat-o pe Frieda Hebel (anul imigrării : 1933), închinând Israelului, în mai 1968, de Ziua Independenței, următoarele versuri, modeste si sincere : « Țara pietrelor/Țara doliului/ Țara jertfelor/ a lacrimilor/ a luptelor / Țara kibbutzurilor, a pionierilor,/ a mamelor și copiilor/ …. Țara miracolelor/ a idealiștilor / a realiștilor / Țara Israel.“ Leo Ermann se întreabă și răspunde : “ Unde ești, patrie adevărată ? / Știu- ești cea în care m-am întors-târziu- pe neașteptate / și care –mi dă – fără zgârcenie – demnitate”.
Dialogul cu Dumnezeu și iertarea
În microuniversul germano- ebraic am descoperit linii de forță care-și fac simțită prezența și în prezent. Martin Buber (1878 – 1965) a imigrat în 1938. Premisa marelui gânditor ( el a lucrat ca profesor de sociologie și antropologie la Universitatea Ebraică) o constituie ideea de întâlnire, interacțiune , existența ca dialog (Eu – Tu) sau monolog (Eu - un lucru sau un animal), impregnate amândouă de esențiala raportare la Dumnezeu.Editor în 1902 al săptămânalului sionist « Die Welt », tovarăș de idei al lui Herzl ,dar și dizident, Buber vedea în cultura și religia iudaică un sine qua non al statului evreilor, în vreme ce Herzl accentua aspectele politice ,naționale ale unui stat evreiesc suveran.
În seara comemorării eroilor căzuți din acest an , mi-am adus aminte, de două ori, de Buber și al său « Ich und Du ». La sfârșitul lui martie a.c., și-au pierdut viețile, într-o ciocnire cu Hamas, maiorul Eliraz Peretz și sergentul Ilan Sviatovski. Fratele lui Eliraz, Uriel, fusese ucis, în 1998, în urma exploziei unei mine amplasate de Hizbullah. Miriam , mama lui Eliraz, a formulat , în cursul interviului luat de reporterii de la Canalul 10 ( ?) al televiziunii israeliene, o întrebare ( ea nu se adresa în acel moment ziariștilor) : « La cine să mă duc mai întâi ? La Uriel, care mă așteaptă în fiecare an, sau la Eliraz care nici măcar nu cunoaște locul .…La cine să mă duc mai întâi ? Care este rostul acestor încercări…. Dar eu sunt o femeie religioasă și știu că nu se cuvine să aștept răspunsul ».Trecuseră vreo două săptămâni de când, vorbind în același registru , sora lui Eliraz, Bat – El, spunea : « Suntem adunați aici și cerem milă pentru întregul popor al lui Israel . Eu iți cer un singur lucru, Domnul nostru care ești în ceruri, acum când ne pui la încercare pentru a treia oară. Am însoțit pe ultimele lor drumuri un tată, un frate și ,acum, încă un frate. Știu ca ne vei da puterea pentru a supraviețui. Mă rog să ne dai de acum înainte zile mai senine și puterea de a o încuraja pe soția lui Eliraz și pe copii lui În aceeasi seară, s-a destăinuit și un tată. În fiecare zi el se află lângă piatra de mormânt a fiului. Povestea că se adresase în repetate rânduri Celui de Sus, cerându-i « Ia-mă ! Ia-mă de aici ! » Nu primise nici un răspuns. Încercase de unul singur să facă ce credea el că trebuie, dar îl oprisera cumnații și frații. Spunea că a găsit în sfarșit puterea de a-i ierta și pe ei . Nu cred că cineva poate rămâne nepăsător asistând la aceste dialoguri neconvenționale, dincolo de rugăciuni și ritualuri, în care se angajează oameni îndurerați, pe care nimeni și nimic nu-i poate opri. Eul celui care se roagă se adreseaza lui Dumnezeu, dar atunci când el se înfățișează cu ceea ce îl leagă de altul, un alt om (un frate, un tată, un fiu) el ridică această legatură spre înalturi. Oamenii obisnuiți nutresc convingerea că Dumnezeu iartă aceste abateri de la norme, Am ajuns însă acum la ceea ce nu găsește calea spre iertarea omenească.Voi prezenta căteva versuri ale lui Berta – Kraus Rosen ( anul imigrării : 1929) din poezia TOATE DURERILE MELE : Toate durerile mele / trăiesc în mine / Sunt adânci rănile / De vindecare, de mai bine / Nu-i chip-rămân lacrimile / Dar ce s-ar alege de mine / Dacă m-aș vindeca / m-ar cotropi uitarea »
« Știti care este problema voastră, a evreilor ? Nu sunteți în stare să întoarceți foaia, să iertați! » Asta îi spunea un dentist american pacientului său (anesteziat ?). Iar acesta , la rândul său, mărturisea : » Toți ai mei, mici si mari, au pierit. Nu pot să-i uit. Și dacă nu pot să uit, cum aș putea să iert !? »
Nenumărate tragedii ale altor popoare s-au sincronizat în acea perioadă cu suferința evreilor.Se cuvine amintit – de pildă – faptul că pe lista țărilor cu pierderi imense pe câmpurile de luptă România ocupă locul trei, după Rusia și Germania. Cred că în acest context, al durerii, trebuie abandonată culpabilizarea unui întreg popor ( în speță, germanii) În definitiv, popoarele duc și suportă consecințele unor conflicte inițiate de clici conducătoare. Mai trebuie spus că Israelul nu a putut să devină limanul râvnit. Titlul articolului, cu metaforele sale transparente, enunță – pur și simplu –un deziderat, căci pentru Israel , după stingerea acordurilor acelei simfonii patetice din anii 40, a început un război prelungit, cu prea puține armistiții.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mihai FULGER - Tel Aviv, Cannes-ul filmelor studențești

Mesaj Scris de Admin la data de 29.06.10 21:05

Mihai FULGER - Tel Aviv, Cannes-ul filmelor studențești
În perioada 5–12 iunie, Cinemateca din Tel Aviv a găzduit cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc. Inițiat în 1986, evenimentul bienal din al doilea oraș – ca mărime și importanță – al Israelului s-a impus drept cel mai important festival din lume dedicat producției cinematografice a facultăților și departamentelor de film.



Anul acesta, competiția internațională a inclus 122 de scurtmetraje și mediumetraje studențești (filme de ficțiune și documentare, de animație și experimentale), reprezentînd 39 de țări. România a intrat în concurs cu două producții ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ (UNATC) din București: scurtmetrajele de ficțiune Afterparty de Ivana Mladenovic și Timi de Cristi Iftime (ambele selecționate anul acesta și în competiția festivalului Timishort).

Evenimentul de la Tel Aviv se remarcă și prin sistemul original de jurizare. Astfel, filmele sînt evaluate de către trei jurii (formate din cîte trei membri), fiecare dintre ele avînd sarcina să urmărească în jur de 40 de producții studențești și să aleagă dintre ele doar 6-7 titluri. Rezultă trei programe de tipul best of, prezentate în ultimele două zile ale festivalului, care sînt vizionate și judecate de către toți cei nouă jurați, în vederea stabilirii palmaresului. Deși anul acesta doi cineaști români (Tereza Barta, profesor asociat la York University din Toronto, și Laurențiu Damian, prorector al UNATC și director al Editurii Video) au făcut parte din juriu, cele două producții autohtone nu s-au numărat printre cele 19 finaliste. Dintre acestea din urmă, opt au fost distinse în cadrul ceremoniei de închidere a ediției.
Palmares contestabil



Cel mai bun film din competiția internațională a fost desemnat Guided Tour de Benjamin Freidenberg, scurtmetraj produs în cadrul Școlii de Film și Televiziune „Sam Spiegel“ din Ierusalim. Premiul i-a surprins pe mulți localnici, dată fiind marea rivalitate dintre cele două orașe și, implicit, dintre facultățile de film aferente. Totuși, membrii juriului și-au motivat alegerea afirmînd că au apreciat la regizor inteligența și curajul cu care transgresează granițele tradiționale dintre documentar și ficțiune, dovedindu-se deopotrivă emoțional și analitic în acest film personal, susceptibil de a fi înscris în diverse tradiții ale cinematografului israelian. Guided Tour este și un film poetic apăsător, în care realitatea exterioară o reflectă pe cea interioară a protagonistului – Eitan, un tînăr însingurat din cosmopolitul Ierusalim, ce preferă să trăiască viețile (de el închipuite) ale altora decît pe a sa. Problema este că ambițiile autorului sînt prea mari pentru ce are el de spus...

Premiul pentru Cea mai bună animație i-a revenit tot unui cineast israelian, Alon Gaash, al cărui scurtmetraj True Love Hotel prezintă, cu ingeniozitate dramaturgică și tehnică, existența tragicomică a unui alt ins singuratic, trăind într-un oraș mare și alienant. La capitolul film experimental, doar un scurtmetraj a ajuns printre finaliste, așa că a primit automat premiul. Germ, filmul alb-negru al lui Snehal R. Nair, a fost remarcat de juriu pentru imaginea inedită asupra Indiei pe care o propune – din păcate, fără a aprofunda boala protagonistului, motor al întregului demers vizual neconvențional. Cel mai promițător regizor a fost declarat maghiarul Matyas Prikler, pentru Thanks, Fine, producție a Facultății de Film și Televiziune din Bratislava. Mediumetrajul are o premisă bună (disocierea unei familii în perioada crizei – financiare, dar mai ales morale), însă pe parcurs devine redundant, iar amatorismul tehnic (abordarea este cvasidocumentară) riscă să distragă atenția spectatorului de la poveste.



Premiul căruia nu am ce să-i reproșez este cel pentru scenariu, acordat germanului Matthias vom Schemm, care și-a adus din plin contribuția la reușita scurtmetrajului Gisberta (regia: Lisa Violetta Ga). Un film captivant despre violența juvenilă (finalul său îi urmărește probabil pe mulți spectatori), dar mai ales despre calda prietenie dintre un puști de 14 ani, ciuca bătăilor din orfelinat, și o frumoasă tînără angajată a instituției. Iar Premiul pentru Cea mai bună imagine i-a revenit polonezei Malgorzata Szylak, director de imagine al scurtmetrajului Echo de Magnus von Horn – un tulburător studiu psihologic, realizat, cu mijloace cinematografice bine stăpînite, în cadrul Școlii Naționale de Film, Televiziune și Teatru din Lodz; filmul a fost premiat și la Festivalul bucureștean CineMAiubit de anul trecut.

Juriul internațional a mai acordat două mențiuni speciale. Primul scurtmetraj distins a fost Bingo, semnat de regizorul Timur Ismailov (originar din Azerbaidjan) și produs de Academia de Teatru și Televiziune a Olandei. Rolul titular este interpretat de actorul basarabean Sergiu Voloc, foarte cunoscut și în România, datorită aparițiilor sale în scurtmetrajele comice ale lui Igor Cobileanski. Bingo vorbește, cu umor amar, despre visul occidental, care, pentru locuitorii țărilor din fosta URSS, se poate transforma în coșmar. Din nefericire, finalul patetic compromite în bună măsură filmul. A doua mențiune a fost acordată parcă pentru a nu lăsa pe dinafară Universitatea din Tel Aviv. Discharged de Micha Kinsbruner este drama a doi frați, dintre care mezinul este dezertor (serviciul militar obligatoriu este un subiect recurent în filmele israeliene), și a iubitei celui mai mare. Povestea este rezolvată simplist, fără adîncirea relațiilor dintre cele trei personaje principale, deși sînt bifate teme majore, precum loialitatea sau sacrificiul.
Epilog cu români



Ediția de anul acesta a festivalului a dedicat o zi (miercuri, 9 iunie) cinematografiei românești. La evenimentul intitulat „A Gala Tribute to the New Romanian Cinema“ au participat Tereza Barta (care a ținut o conferință despre „Filmul românesc. Noul val. Vechile tradiții“, punînd accentul pe cele mai importante filme din perioada comunistă, semnate de regizori precum Liviu Ciulei, Lucian Bratu, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos sau Mircea Daneliuc), Florin Șerban (venit cu ocazia premierei israeliene a lungmetrajului său de debut, Eu cînd vreau să fluier, fluier) și Laurențiu Damian (care a prezentat scurtmetraje realizate în cadrul UNATC de către Hanno Höfer, Cătălin Mitulescu, Cristian Mungiu, Cristian Nemescu, Doru Nițescu și Corneliu Porumboiu). După cum se vede, și la Tel Aviv se știe că Noul Cinema Românesc nu poate fi ignorat.



Mulțumesc pentru sprijin Institutului Cultural Român din Tel Aviv.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Tel-Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.09 19:08

Revenind în centru, odată obișnuit cu hainele care ți se lipesc de trup
din cauza umezelii din aer, poți admira spectacolul străzii. Tel Aviv
nu doarme, ci doar ațipește către dimineață. Centrul este înțesat de
lume până noaptea târziu. Oameni de toate vârstele, femei tinere
singure sau în grupuri, puști frumușei, cârlionțați, pe skateboard sau
pe bicicletă, cupluri cu copii sau căței, grupuri, perechi, nu
contează: străzile sunt pline. Fizionomiile, de o diversitate
deconcertantă, fac din Israel o Americă în miniatură, un mozaic
pestriț, o țară de imigranți. Dacă privești orice statistică, vei vedea
că aici conviețuiesc evrei din zeci de țări, imigrația sau alyia fiind
un concept central al iudaismului. De la așkenazii blonzi cu ochi verzi
sau albaștri la etiopienii cu pielea ciocolatie, de la sefarzii cu
tenul măsliniu la yemeniții oacheși, nu cred să existe vreo combinație
care să fi scăpat genelor evreiești. Spectacolul uman este fără egal,
ești într-un Babilon în care atenția îți este captată mereu de altceva.
Terasele de pe trotuare gem de lume îmbrăcată sofisticat, galeriile de
artă aranjate minimalist se înșiruie pe orice stradă cât de cât
centrală, impresia generală este una de urbe rafinată, de clasă
globală, Tel Aviv fiind o nouă capitală a cool-ului urban, după cum
proclamă și jurnalistul evreu-american David Kaufman. Mersul pe
bicicletă este foarte frecvent, iar orașul este prietenos cu cicliștii,
după toate standardele vest-europene. Muzicile nu sunt date la
ma­ximum, ca la Mamaia, deși Tel Aviv e și el la malul mării, ar putea
fi o orgie de kitsch și de gălăgie, de opulență și de vânzoleală. Nu e
așa. Cabrioletele de fițe lipsesc aproape cu desăvârșire, iar pentru
bucureșteanul hârșâit de neam-prostie și gipane sclipitoare, vederea
unui Mercedes la trei zile e prilej de mare mirare. Se poate spune cu
certitudine că un sfert din mașinile conduse aici sunt Mazda 3, alt
sfert Subaru, iar din jumătatea rămasă, oricum, trei sferturi sunt tot
japoneze, indiferent de marcă, și majoritatea albe. Dacă am amețit
cititorul, ideea e simplă: multe mașini japoneze, ieftine și albe.
Taxele uriașe de înmatriculare și un anumit pragmatism general fac ca
israelienii să se orienteze către variantele cele mai ieftine, iar
soarele rezolvă din start problema alegerii unei culori, albul fiind
cel mai practic. Se circulă civilizat, se oprește la stopuri și, dacă
mai auzi un scrâșnet de cau­ciucuri, e în limitele bunului-simț. Un
mijloc de transport interesant este așa-numitul șerut, un maxi-taxi
pur-sânge, unde se plătește din mână în mână, din spate până la șofer.
Autobuzele sunt mijlocul de transport cel mai comun, aici neexistând
metrou și nici tramvai. Un tren urban introdus acum câțiva ani taie
orașul aproape în linie dreaptă, legându-l de aeroport și de anumite
suburbii.



Tel Aviv se scaldă în cultură. Fluturași postați peste tot te îmbie să
mergi la piese de teatru, la concerte de cameră, la expoziții.
Refu­giații europeni au adus cu ei întreaga cultură a unui continent,
cultură la care au contribuit profund de-a lungul exilului lor de
secole. Tel Aviv e locul unde pe stradă vei auzi un trio de evrei ruși
cântând Brahms, produse ale redutabilei școli de muzică rusă de care
este inflație și care trebuie să-și câștige pâinea cumva. Poporul care
i-a dat pe Mahler, Schoenberg, Heifetz, Barenboim sau Bernstein
mustește de muzică. În taxi ascult a Șaptea de Beethoven. Muzicile de
așteptare la telefoanele diverselor instituții sunt arii din Mozart sau
Bach. Din muzica recentă, Amy Winehouse, evreică englezoaică, sau MGMT,
duo-ul american electroclash având un membru evreu, sunt de departe
preferatele pe la terasele din centrul șic al orașului. Atmosfera
pașnică, de joie de vivre inefabilă de pe străzile din Tel Aviv e
într-un contrast teribil cu starea de fapt a Israelului. S-a și
inventat un termen pentru ea: the bubble, sau bula, pentru că Tel Aviv
trăiește, într-adevăr, într-o bulă, încercând să uite de conflictul
care se dezlănțuie periodic în jur. În timpul războiului cu Hezbollah,
din vara lui 2006, elicoptere militare Apache zburau peste plajele
orașului către frontul din Nord, în timp ce surferi bronzați se jucau
cu valurile blânde ale Mediteranei. Pentru un european, modul de viață
israelian este de neînțeles. Alerta continuă este o realitate care
pândește undeva în adâncime, ascunsă poate cel mai bine la Tel Aviv de
flu­xul viguros al vieții cotidiene. Stagiul militar durează trei ani
la bărbați și doi ani la femei, fiind obligatoriu. Tinerii în uniforme
militare sunt aproape omniprezenți, mulți dintre ei cărând puști
automate M16 după ei – pri­veliștea cea mai stranie este câte o evreică
splendidă, echipată militar din cap până în picioare. Controalele
corporale la intrarea în autogări, mall-uri sau chiar supermarket-uri
sunt o rutină. Chiar dacă a câștigat patru războaie împotriva
diverselor alianțe formate din statele arabe din jur, Israel este încă
prins în problema palesti­niană (nu ne vom aventura aici să o
comentăm), care a rămas încă nerezolvată. Atentatele, războaiele,
luptele, întregul aparat al supraviețuirii ca stat și ca națiune fac
din israelieni indivizi care iau viața cât se poate de serios. Cu unele
lucruri nu se glumește aici nici în ruptul capului. Culorile sunt mai
intense, emoțiile umane mai distilate, problemele se pun mai tranșant
și mai adânc. De aici și unitatea dintre israelieni, cu toate
diferențele ine­rente de background cultural, religios, de viziune
asupra vieții sau de preferințe politice. Dincolo de toate astea, se
simte același suflu, același efort. În Va, vis et deviens, frumosul
film al lui Radu Mihăileanu despre integrarea evreilor etiopieni aduși
în anii ’80 în Israel în urma unei operațiuni herculeene a statului, un
bătrân rabin etiopian spune că evreii sunt condamnați la supraviețuire.
Nici că se poate un adevăr mai mare. Un popor care se poate lăuda cu
continuitatea a cinci milenii de istorie crâncenă este un popor apt
pentru supraviețuire în orice condiții.

Revenind în bubble, o plimbare pe plaja orașului e obligatorie. Lată,
extrem de curată, cu nisip alb și fin, plaja se întinde de la Yafo până
la aeroportul regional. Dimineața devreme se face jogging, ziua se stă
la soare, iar seara se stă la terase, care sunt majoritatea direct pe
nisip. Evreii sunt bărbați frumoși, majoritatea bine clădiți, cultul
trupului fiind aici la el acasă. Stagiul militar înseamnă și o
disciplină fizică desăvârșită, care se citește pe trupurile lucrate.
Evreicele, deși femei volun­tare, sofisticate și moderne, păstrează
ceva din mistica primordială a feminității. Rareori le vei vedea tunse
scurt. Puterea de seducție le stă în buclele lungi, neschimbate de la
Iudith încoace; misterul e păstrat și de refuzul de a sta la plajă
topless. Tel Aviv nu e Rio, deși în ambele plaja e o adevărată
instituție. Imaginea câte unui surfer pe bicicletă, cu placa la subraț,
pedalând pe străzi într-o dimineață blândă de septembrie e tipică.
Relaxarea definește atmosfera de aici. Nu ești bruscat pe treceri de
pietoni, nu te simți amenințat, agresat nicăieri. Tel Aviv e un oraș
sigur. La sentimentul de siguranță se adaugă și faptul că știi că
orașul nu intră în raza de ac­țiune a rachetelor Hezbollah-ului sau ale
Hamas-ului. Și dacă atingem din nou subiecul intricatului context
regional, trebuie să facem distincția netă între palestinieni, care
populează Fâșia Gaza și Cisiordania (teritorii cu statut special) și
care nu au cetățenie israeliană, fiind descendenți ai arabilor care au
ales calea exilului la proclamarea statului Israel, în 1948, și arabii
cu cetățenie israeliană, urmași ai celor care au hotărât să rămână după
înființarea statului evreu. Arabii cu pașaport israelian, care
însumează cam 20% din populația țării, sunt relativ bine integrați.
Araba este a doua limbă oficială a Israelului, toate inscripțiile
fiind, în fapt, trilingve: în ebraică, în arabă și în engleză. Yafo
este locuit în mare parte de arabi, iar orașul vechi, cu străduțele lui
labirintice și cu casele de piatră, cu acoperiș plat, este tipic
arăbesc.

Pe promenada care se întinde de-a lungul țărmului Mediteranei,
despărțind orașul de plajă, e plin ochi de lume. Întreg Tel Avivul se
bucură de sabat și de soare. Pentru mine, visul ăsta o să se sfârșească
în curând și alt spațiu, mai familiar, o să îi ia locul. Și cum tocmai
li­mitarea în timp dă măsura prospețimii unei experiențe, nu pot să mă
plâng. A fost frumos, straniu, intens, uimitor. Și totuși, nu am
mângâiat decât suprafața lucrurilor, formele, muchiile lor. Viața de
aici rămâne un mister pentru mine. O bizară lege a firii, care spune că
ne îndrăgostim de ceea ce cunoaștem prea puțin. Sau de ceea ce credem a
cunoaște. În fine. Străzile sunt pustii – e sabat doar – autostrada
șerpuiește alene spre Aeroportul Ben Gurion, iar șoferul, patronul
hotelului la care am tras, are chef de vorbă. Privirea se pierde peste
periferiile cu căsuțe albe, cochete, și mai departe, în depărtări.
Controalele de pe Ben Gurion, șase la număr, sunt adevărate ritualuri
inițiatice care mă petrec, unul după altul, spre ieșirea din vis.
Încerc să glumesc, să zâmbesc, numai că vameșei roșcate, cu părul
cârlionțat, nu prea-i arde de glumă. E visul meu și realitatea ei, a
lor. Israel e, pentru călătorul din mine, un episod. La fel de episodic
cum sunt eu pentru el. Mai rătăcesc vreo oră și ceva prin duty
free-urile din aeroport. Apoi urmează îmbarcarea și zborul de noapte.
La un moment dat, zăresc Beirutul în depărtare, o peninsulă luminoasă.
Mă gândesc că în spațiul a douăzeci de minute de zbor se ciocnesc
rivalități, uri de moarte, religii, civilizații. Tel Aviv trebuie că
pulsează de viață în continuare, optimist, ca în oricare altă noapte.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Călătorie către colina primăverii

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.09 19:08

Călătorie către colina primăverii


http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=1237&editie=59

Merg spre aeroport. Se lasă seara, Bucu­reștiul e încă agitat după o zi
de septembrie văratec. Fiecare plecare aduce cu ea fiorul specific
relației de dragoste/ură dintre mine și oraș. E relația fiecăruia
dintre noi cu orașul. Plec, dar rămâi cu mine, adânc înfipt în
geografia mea afectivă. Cine trăiește aici știe despre ce vorbesc.
Ajung la Otopeni. Aeroportul, el, și-a pierdut din mistica de
odinioară. Pe vremea lui Ceaușescu era singura poartă spre Vest, spre
libertate, spre Afară. Acum, e un obiect cu o funcțiune. O dată cu
migrația sezonieră pan-europeană, Otopeniul a devenit o banală gară, un
alt spațiu de tranzit anonim. Un loc al trecerii, anost, nespectaculos.
La check-in, pătrund, însă, în altă lume. Din start, sunt condus către
un punct de control separat. Aici, după un traseu sinuos prin
detectoare de metale și de explozibili, sunt pus să-mi desfac valiza.
Doi domni la limita dintre politețe și aroganță îmi cotrobăie tacticos
prin bagaje. La un moment dat, râsete. Unul dintre domni îmi explică
într-o română cu accent: cartea mea de ebraică are o greșeală de
ortografie chiar pe copertă. Râd și eu, deși nu dibuisem de nicio
culoare greșeala cu pricina. În fine. Sunt întrebat unde merg, de ce,
cât stau, cum stau, toate cele. Novice fiind, mi se explică pe unde să
o iau și ce să fac în continuare. Mă duc către poarta de îmbarcare,
care e sigilată special pentru zborul meu. Aștept. În jur, toți par
obișnuiți cu protocolul ăsta draconic, de siguranță. Încep să mă
suspectez pe mine însumi că aș fi un potențial infractor. Perfidia
sistemelor vigilente, o știm prea bine: te fac să te simți suspect
chiar și în proprii tăi ochi. Se adună într-un târziu și agenții. După
pregătiri, desigilări și resigilări, începe accesul la poartă,
printr-un nou labirint de control. Aici, bagajul de mână mi-e supus
unei riguroase inspecții de către un tip simpatic, micuț de statură, cu
ten măsliniu, care vorbește română cu accent. E glumeț. Îmi vede
iPhone-ul 2G și mi-l arată pe al lui, 3G. Mi-l dă cu dezinvoltură să mă
uit prin el. Termină de scotocit prin bagaje și îmi dă liber. Acum
aștept din nou, de data asta în interiorul incintei de siguranță. Toți
par relaxați. Toți, în afară de mine. Copil al anilor ’80, al
generației Y, am fost crescut inevitabil în respect față de câte ceva,
fie că ceva-ul ăsta era o autoritate, un protocol sau doar Celălalt. În
jurul meu, fizionomii diverse. O femeie roșcată, buclată, frumoasă, cu
o fetiță și mai frumoasă de mână. Pensionari cu ochi albaștri,
încălțați cu teniși, ca americanii. Tineri oacheși, bine făcuți și bine
îmbrăcați. Fetițe cu părul despletit, cu rochițe lungi, din familii
cucernice. O adunare care ar face deliciul oricărui antropolog.

Afară s-a întunecat de ceva vreme. Poarta se deschide și trec prin
coridorul mobil către avion, care se umple complet. Instrucțiunile de
siguranță sunt prezentate printr-un desen animat, într-o limbă veche de
când lumea, pe o coloană sonoră cu muzică de clarinet. Decolăm în
noapte și virăm spre Sud-Est. În timpul zborului, un fel de haos
organizat: lumea se plimbă încolo și încoace pe culoar, vorbește tare
și râde. Merg cu cea mai sigură linie aeriană din lume și e pentru
prima dată când ies din Europa.

La capătul întunecat al mării, un pâlc de luminițe crește. Coborâm
peste țărm și brusc mă trezesc plutind deasupra unei aglomerații
urbane. Străzile sunt aranjate geometric, se întretaie în unghiuri
drepte și sunt luminate alburiu. O duzină de zgârie-nori se disting din
marea de beculețe. Am impresia unui oraș american din sud, L.A. sau San
Diego. E Tel Aviv, în schimb.

Pe trotuarul din fața terminalului mă izbește un aer cald, încărcat de
vapori. Nu seamănă cu nimic de până acum, nici măcar cu Portugalia. Iau
un taxi, care mă repede pe autostradă către oraș. Șoferul rupe puțină
franceză, engleză deloc, ne înțelegem. Tel Avivul, oraș recent, nu
impresionează cu nimic special la prima vedere, cu atât mai puțin
într-o noapte de zi de lucru. Neoane, intersecții bine luminate,
bretele de autostrăzi, reclame, clădiri de birouri. Ajung la hotel. La
recepție, o rusoaică tânără și voluptoasă de-abia îngaimă două vorbe în
engleză - ne înțelegem mai degrabă în rusa din care știu „mulțumesc”,
„te rog” și „Tovarășul Lenin curăță țara de gunoaie”, mesajul unui
celebru afiș de propagandă bolșevică. Îmi iau camera în primire, o
chichineață relativ curată, dotată cu omniprezentul aer condiționat. Mă
dezbrac de hainele care s-au lipit literalmente de mine - fenomen care
se petrece după primele zece minute în Tel Aviv - fac un duș răcoros și
mă prăvălesc în pat.

Comparat cu Bucureștiul, Tel Aviv pare un oraș relativ mic. Agitația
este la ea acasă și într-unul, și în celălalt, numai că Tel Aviv se
agită cu grație. Sângele clocotitor specific Orientului Mijlociu dă
viață străzilor la orice oră din zi și din noapte, cu excepția notabilă
a zilei de sabat, sâmbăta, când, dacă ai nevoie să cumperi ceva sau să
mergi cu autobuzul, ai face bine să te rogi să se facă miercuri pe o
rază de 200 de metri, după cum spune bancul. Iureșul nu este, însă,
obositor, și asta mai ales datorită dimensiunilor orașului – care are
câteva sute de mii de locuitori, dacă nu socotim întreaga aglomerație
urbană – și a tramei stradale, care are limpezimea caracteristică
orașelor proiectate pe planșetă. Tel Aviv e o urbe tânără, fiind fondat
la 1909 de către imigranți evrei din Europa. Modestul port a crescut
peste noapte, fiind nevoit să acomodeze un număr mare de refugiați în
primele trei decenii de existență. Apărut în apropiere de Yafo, sau
Jaffa (denumirea arabă, oraș-port antic, cuce­rit de însuși Napoleon în
cursul epopeii lui orientale), Tel Aviv l-a înglobat pe acesta din urmă
în conurbația lui. Numele, literalmente „colina primăverii” în ebraică,
provine din titlul traducerii cărții Altneuland („Noua țară veche”),
scrisă în germană de către fondatorul mișcării sioniste, Theodor Herzl.
Nu am văzut vreo coli­nă în Tel Aviv, însă orașul vechi din Yafo este
așezat pe un promontoriu din vârful căruia ai o priveliște splendidă
spre Mediterană și spre orașul nou. Cât despre primăvară, perfect de
acord, se potrivește locului. Clima de aici e blândă: veri lungi, din
aprilie până în octombrie, și ierni scurte și ploioase. Nu am văzut
nici măcar un nor într-o săptămână întreagă, iar vegetația exotică face
deliciul oricărui european de zonă temperată.

Fondul construit din Tel Aviv nu e spectaculos în sine. Consecvența cu
care au fost ridicate cvartaluri întregi în stilul modernist al anilor
’30-’40, ea, însă, este spectaculoasă. Orașul a beneficiat de știința a
nenumărați arhitecți și artiști evrei școliți în atelierele europene
ale mișcării moderniste, având ca epicentru Germania și mișcarea
Bauhaus. Astfel, în spațiul a 20 de ani, Tel Aviv a devenit capitala
mondială a stilului Bauhaus. În 2003, centrul orașului a fost inclus în
patrimoniul universal UNESCO, fiind poreclit „Orașul alb” din rațiuni,
cred, evidente. După apogeul modernismului, a urmat stilul
indernațional, anodin, al anilor ’60. Piața rectangulară din fața
Primăriei, Kikar Yitzak Rabin, numită astfel în memoria asasinării
primului-ministru israelian, în 1995, este flancată de blocuri de
locuințe și amintește ciudat de mult de centrul Ploieștiului sau al
Piteștiului. În anii ’70-’80, trendul economic ascendent a introdus
zgârie-norii, care sunt acum la a treia generație: centrul Azrieli, un
cilindru și două paralelipipede de 50 de etaje, este un exemplu de
proiect minimalist recent aclamat de breasla de specialitate de aici.
Skyline-ul Tel Aviv-ului amin­tește, după cum spuneam, de un oraș
american din sud și este vizibil bine-mersi și din Cisiordania, a cărei
graniță ajunge la aproape 15 km de țărmul mării. Blocurile de locuințe,
multe făcute în graba acomodării imigranților, formează mari cartiere
în jurul centrului și înspre pe­riferii, însă înălțimea lor depășește
rareori 4 etaje. Modeste ca aspect, au deseori parterul liber pentru
parcări și sunt „ornate” cu aparate de aer condiționat, ima­gine care
mă trimite cu gândul, invariabil, la orașul meu de baștină. Spre
deosebire de cel din urmă, cartierele din Tel Aviv abundă de spații
verzi. Gestul plantării este unul cu mare încărcătură simbolică pentru
evrei, popor căruia i-a fost interzisă, în lunga lui pribegie
europeană, pro­prietatea asupra pământului. Grădinile, scuarurile,
parcurile, peticele verzi sunt plantate cu mare grijă și gust pe tot
cuprinsul țării, Israelul fiind unul din puținele spații unde deșertul
dă înapoi în fața culturilor sădite de om. Palmierii, arborii de tot
felul, tufele de flori, în mănunchiuri, ghirlande, buchete,
eflorescențe, sunt omniprezente, dând aerul unui spațiu locuit cu drag,
dar și cu o responsabilitate pe care numai suferința colectivă ți-o
poate inculca. Israelul este o țară clădită în grabă, cu ajutorul
evreilor cu dare de mână din lumea întreagă; aproape fiecare stradă,
fiecare parc poartă numele familiei care a sponsorizat amenajarea lui.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Omul invizibil, la pielea goală prin Tel Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 02.08.09 6:55

„Omul invizibil”, la pielea goală prin Tel Aviv

BOLNAV. Un israelian care alerga gol pe
străzile capitalei Israelului a fost arestat de
polițiști, care au primit o motivație cel puțin
bizară a gestului său, potrivit AFP.


Bărbatul,
în vârstă de 38 de ani, le-a spus că nu
există nicio problemă cu privire la goliciunea
sa, el fiind „omul invizibil”.


[Citeste]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Țara Sfântă, între mântuirea sufletului și plăcerile trupulu

Mesaj Scris de Admin la data de 17.04.09 19:21

Țara Sfântă, între mântuirea sufletului și plăcerile trupului



Dacă Ierusalimul atrage în fiecare an milioane de pelerini porniți pe urmele locurilor sfinte, „orașul care nu doarme niciodată“, așa cum este cunoscut Tel Aviv, are la rândul său parte de pelerinaje, destinațiile lor fiind însă, de cele mai multe ori, templele laice ale vieții de noapte.
Cosmopolit la fiecare pas, cel de-al doilea oraș ca mărime din Israel pare să aibă toate datele portretului-robot al destinației perfecte de vacanță. În jurul portului Yafo, considerat cel mai vechi din lume, atât de vechi încât arheologii spun că era locuit încă din anul 7500 înainte de Hristos, s-a ridicat în doar o sută de ani, printr-un experiment fără precedent în istorie, o întreagă rezervație culturală și economică. Intrat în patrimoniul UNESCO pentru concentrația fără termen de comparație de arhitectură modernistă, Tel Aviv suprapune portului de unde se spune că Iona ar fi pornit în legendara călătorie pe mare, la capătul căreia ar fi întâlnit la fel de legendara balenă, toate elementele care să-i facă pe toți Toma Necredincioșii vieții de noapte să se convingă de realitatea miracolelor distracției în Țara Sfântă.

Tel Aviv a fost botezat de amatorii moderni ai hedonismului „orașul care nu doarme niciodată“ deoarece noaptea plajele Mediteranei se transformă în cluburi și discoteci prin care-și ademenesc, precum sirenele, turiștii nocturni cu refrenele ultimelor hituri de dans.

Oricât ar suna de neplauzibil, orașul construit în jurul portului despre care unii învățați cred că ar fi fost ridicat de Iafet, unul dintre fiii lui Noe, după biblicul Potop, și-a construit renumele de oază a gay-ilor și transsexualilor din Orientul Mijlociu.
Străzile orașului, care are mai puțin de o jumătate de milion de locuitori, pun față în față monumente de arhitectură, de la modernism la Bauhaus, și clădiri pe zidurile cărora se citesc episoade ale conflictelor care nu au dispărut definitiv niciodată din istoria acestei țări. Așa se face că în apropierea zgârie-norilor, care găzduiesc, printre altele, Centrul Diamantelor din Israel, vezi pereții ciuruiți de gloanțe care scriu o istorie paralelă a orașului, completată de graffitiurile construite, în cea mai mare parte, în jurul mesajelor politice, din muzeul în aer liber al artei de stradă nelipsind nici lucrări ale superstarului artei de gherilă Banksy.

La mai puțin de o sută de kilometri distanță, interval în care asiști la miracolul pădurilor crescute artificial în deșertul stâncos, scos la iveală doar de sistemele de irigații care ies pe alocuri din pământ asemenea rădăcinilor, atmosfera se schimbă radical. Ierusalimul, fie și pe timp de relativă pace, te face să te simți în permanență în vizorul unui atotputernic Big Brother: valurile de credincioși construiesc live un mozaic al istoriei religiilor, sub atenta privire a soldaților înarmați până-n dinți și care te pot percheziționa oricând, la cea mai mică mișcare greșită. Polițiștii care te controlează la fiecare punct strategic - Zidul Plângerii, de pildă - sunt majoritatea foarte tineri, iar atunci când o polițistă rastamană blondă, cu piercing în nas și în sprânceană îți cere să-i arăți ce ai în geantă, întrebările privitoare la autoritate se complică și mai mult.

Pe drumul către Biserica Sfântului Mormânt, transformat într-un labirint de bazaruri, unde cei mai mulți vânzători, arabi fiind, îți vând crucifixe made in China la prețuri promoționale, întâlnești pelerini de toate felurile, fiecare urmând rigorile modei religioase căreia îi aparține. Tineri evrei ultraortodocși, îmbrăcați în costume sobre, desprinse parcă din decoruri de la începutul secolului trecut, cu tradiționalii perciuni ondulați ieșind de sub borurile pălăriilor negre, ascultă muzică la iPhone în timp ce se plimbă pe skateboarduri. Nu ar fi deloc neobișnuit ca unul dintre ei să se ciocnească de o femeie care-și poartă vălul după tradiția musulmană sau de vreun japonez care se fotografiază vesel în fața locurilor sfinte ale creștinismului, Islamului și iudaismului.

Spectacolul multiculturalismului vine la pachet până și cu cea mai banală plimbare pe străzile Ierusalimului sau ale Tel Avivului. Însă, dacă în cazul acestuia din urmă este mai degrabă vorba de o alchimie laică și cosmopolită, Ierusalimul scoate la iveală dinamici ale istoriei religiilor la firul ierbii. Iar dacă în portul de la Mediterana cocktailul cultural se traduce în tot, de la mâncăruri la vestimentație, o zi în Orașul Sfânt îți oferă cât o săptămână de documentare Discovery. Negustori arabi picotind în fața prăvăliilor cu tămâie „la reducere“ sau comercianți evrei care știu frazele-cheie ale tocmelii în mai toate limbile de circulație, europeni în căutare de chilipiruri și asiatici care bifează pe hartă locurile sfinte vizitate, credincioși care îngenunchează în fața nenumăratelor biserici, fiecare rugându-se într-o altă limbă, călugări care parcă plutesc într-o altă dimensiune.

Dacă zona veche a Ierusalimului, către care se îndreaptă în fiecare an câteva milioane de credincioși din toată lumea și unde, coborând de pe Muntele Măslinilor, se reconstruiește istoria unora dintre cele mai puternice religii, este toată construită în piatră - de la mormintele care acoperă coasta muntelui până la blocurile de locuințe mai noi -, centrul modern al orașului corespunde celor mai noi tendințe arhitecturale. De altfel, transparența straturilor celor mai vechi ale tradițiilor creștine și iudaice în țesătura secolului al XXI-lea se aplică la mai toate nivelurile, iar efectul unei călătorii de plăcere în orașele Israelului este apropiat de cel pe care l-ar avea, probabil, un voiaj cu mașina timpului.

Cucerit, pe rând, de către bizantini, arabi, cruciați, otomani și egipteni, cel de-al treilea mare oraș al statului israelian, Haifa, este la rândul său un port care ar putea funcționa ca manual de istorie universală, cunoscut însă pentru relațiile echilibrate ale comunităților musulmane și evreiești. Destinația care sporește cel mai mult capitalul turistic al Haifei sunt, fără îndoială, Grădinile Bahá’i, halucinant desenate în relieful Muntelui Carmel, în jurul celui mai mare templu al religiei fondate în Persia secolului al XIX-lea. Îngrijite milimetric, asemenea unei grădini a Paradisului încăpute pe mâinile pedante ale britanicilor sau ale maeștrilor japonezi, Grădinile Bahá’i aparțin uneia dintre cele mai tolerante comunități religioase, iar priza lor la publicul înarmat cu aparate de fotografiat e atât de mare încât pentru a face un tur complet este nevoie să-ți faci programare cu câteva săptămâni înainte.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Reportaj din Tara Sfântă: Tel Aviv-100

Mesaj Scris de Admin la data de 06.04.09 20:30

Reportaj din Tara Sfântă: Tel Aviv – 100
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=7928

Tel Aviv –ul împlineste 100 de ani !
Zilele acestea a avut loc festivitatea oficială care a declasat seria de manifestări publice, destinate evenimentului. Ea a avut loc în clădirea vechii Primării a orasului, din piata Bialik. Strada care duce către acest loc a fost „reconstituită”, căpătând înfătisarea pe care o avusese în primii săi ani de existentă, adică cu un secol în urmă... N-au lipsit vânzătorii de sifon, văcsuitori de pantofi (lustragiii), trasurile-cărută care anticipau, desigur, taxiurile de azi... Presedintele Israelui,Simon Peres, care a copilărit în Tel Aviv, a spus printre altele, că orasul acesta e un oras al dragostei, un oras colorat si furtunos...

Tal Aviv. În traducere – Colina Primăverii. Un oras extraordinar. Frumos si urât si plin de contraste, catifelat si aspru, aristocratic si popular, dinamic si linistit, ultra-modern si mizerabil. Si unic. As vrea să vi-l prezint asa cum este,dar mai ales asa cum îl văd si îl cunosc eu. O poveste făcută din mai multe povesti. O poveste adevărată – îmi asum acest risc - de pe malul Mării Mediterane. Din Israel.
O mare albastru - verzuie. O mare caldă, bună, puternică, imensă. Un oras la margine de imensitate. Vecin cu infinitul Mării si aflat în continuarea lui. La începerea constructiei sale, în urmă cu 100 de ani, era vecin si cu desertul. Alt pustiu, altă imensitate, alt infinit. Oamenii- între două infinituri - au visat la o primăvară a vietii. Au visat printre coline de nisip. Au visat în desert. Dar nu în zadar. Azi metropola Tel Aviv, Colina Primăverii, e un spatiu citadin cu un milion de locuitori. Teritoriul său urban include, pe lângă Tel Avivul propriuzis, o serie de orase satelit : Ramat Gan, Petah Tikva, Ghivataim, Bnei Brak, Bat Yam, Holon, Rison Le Tion, Ramat Hasaron, Hertlia.
Tel Aviv-ul este azi un oras cu o economie puternică, aici stau si câtiva din marii bogătasi ai lumii, aici industria de diamante este regină, domnind într-o monarhie imaginară alături de un rege si mai puternic, energic si în plină dezvoltare, denumit High Tech ( cum îi spun toti: haitec ). Dar câti regi si regine sunt încă aici? Neîncoronati, e drept, dar nici că au nevoie de coroană... Spre a iesi dintr-o enumerare, oarecum anostă, intercalez, asa cum si în viata de zi cu zi se amestecă lucrurile, intercalez un adevăr incontestabil : Tel Aviv-ul este, cum e si supranumit, orasul fără pauză, fiind, zi si noapte, fără întrerupere, marele Centru al distractiei, al barurilor si restaurantelor (să nu uitam să trecem si pe la restaurantul românesc „La Paul”, unde sustine un show de mare succes, în fiecare vineri seara, renumita Mariana Lungu), al cluburilor de noapte, dar si al teatrelor, al renumitei Filarmonici, condusă de Zubyn Metha, al marilor săli de spectacole de tot felul, al galeriilor de artă, al muzeelor si cenaclurilor. In mijlocul acestor edificii, si la loc de cinste, foarte pretuit de evreii originari din România (si nu numai) se află o institutie care s-a distins prin seriozitate si calitatea excelentă a manifestărilor sale : Institutul Cultural Român. ...
Ne plimbăm acum prin „Orasul alb”- acest muzeu în aer liber, care este, de fapt, Tel Aviv-ul începuturilor sale moderniste, alcătuit din vreo 4.ooo de case albe cu o a arhitectura originală, elegantă si functională, încă din anii 1930 si recunoscut, nu de multă vreme, de către UNESCO, ca parte a bogătiei spirituale a întregii lumi, prin valoarea si frumusetea sa. Mergem pe Bulevardul Rotshild. Aici întâlnim nu numai case mari cu câte două etaje, dar si bloculete la fel de cochete si specifice locului, ilustrând curentul arhitectonic elegant si functional, marcat de o puternică originalitate, cunoscut sub numele de Bauhaus. Tot aici găsim si marile si impunătoarele clădiri ale unor bănci mari si puternice, implicate adânc în viata si neviata aproape a fiecăruia dintre cetătenii tarii. Cladiri mari, impunătoare, ale caror certificate de nastere sunt recente, dar armonizându-se firesc cu orasul alb. Marea finantă, bursa, oligarhia finaciară - iată o super-regalitate invizibilă si prezentă peste tot. Sediul ei este tot aici. Sau, mai corect, si aici. In Tel Avivul marilor societăti , al oamenilor de afaceri, în Tel Avivul marilor artisti, în Tel Avivul marilor sperante, în Tel Avivul unor homlesi dormitând, înveliti iarna în cartoane si vara în muzica valurilor mării sau cea înepărtată a localurilor de noapte. Ori, uneori, chiar de razele soarelui, pe o bancă, într-un parc mai obosit. Oligarhia financiară, din bătrânul tânăr Tel Aviv, atât de divers si de multiplu. In batrânul tînăr Tel Aviv, din care nu lipsesc nici casele de tolerantă, traficul de carne vie – sub toate formele, din care nu lipsesc nici domnisoarele de însotire a marilor afaceristi... Si să nu trecem sub tăcere, n-avem de ce si nici nu vrem, Tel Aviv-ul cu droguri, cu sinucideri sau crime si indivizi dubiosi. Totodată, Tel Aviv-ul de astăzi este un oras viguros, energic, o metropolă cosmopolită, în care, ca-ntr-un Turn Babel adaptat la civilizatia israeliană de azi, poti auzi vorbindu-se aproape toate limbile lumii si, în primul rând, ebraica. El este poarta principală de intrare în tară, prin noul si modernul Aeroport de la Lood. Pelerinii cei mai piosi poposesc si ei, mai întâi, aici, ca apoi să viziteze locuri de suflet si reculegere, de rugă si minuni, de sperantă si de bunătate... Pe aici, prin această metropolă laică, trece credinta în mai bine, în întelegerea pe care Dumnezeu o dă oamenilor si cea pe care oamenii sunt îndemnati să si-o dea între ei. Pe aici, prin Tel Aviv-ul încercat, de-atâtea ori, de atentate teroriste. Cu sânge este scris drumul civilizatiei, cu lacrimi si sudoare. Dar viata merge puternic înainte, căci acesta e singurul drum posibil, asa după cum Tel Aviv-ul este unic si solid si triumfător.
A venit timpul să subliniez, dar nu simplu, ci apăsat, cu majuscule de respect si consideratie adevărată, că pe lângă faptul că orasul este, în mod indiscutabil, Centrul cultural al tării, si pot afirma cu mâna pe inimă ca se face cultură de cea mai bună calitate - el este si casa marelui monstru sacru, Presa, această super putere în stat, câinele (rău) de pază al democratiei adevărate din aceste locuri. Si am în vedere, în primul rînd, marile ziare centrale.Tot aici apar ziarele si revistele principale în limba română: cotidianul „Viata noastră”, săptămânalul „Jurnalul săptămânii” si încă o serie de publicatii cu cititorii lor credinciosi. Dar înaintea tuturor si mai presus de toate este excelenta revistă „Minimum”, scoasă de ziaristul si scriitorul Al.Mirodan, publicatie de mare notorietate publică, nu numai în Israel, ci si în lumea bună din întreaga lume. Calitatea presei si percutanta ei în actualitatea de fiecare zi a tării – ca să revenim la publicatiile în limba ebraică – sunt formidabile. A fi ziarist aici înseamnă, pe lângă talent, a avea curajul extraordinar si uneori inconstient al unor kamikaze pusi în slujba adevărului si ideii de bine, în slujba corectitudinii si mai ales a informării cu tot ce-l interesează pe cititor. Si asta cu orice risc, cu orice pret. Sunt aici ziaristi de o valoare si o fortă exceptionale. Mă refer la cei adevărati. Căci sînt si lepre, japite si jigodii... Dumnezeu, cu sigurantă, îi are în vedere.
Două vorbe despre industria metropolei. Si am în vedere acum nu numai zonele special destinate productiei mari si mici din Tel Aviv, dar si cele, atât de multe, din orasele satelit. Aici se produce totul. Tot ce se cere. La margini de oras. In zone industriale anume amenajate. Marea si mica industrie produce repede si bine. Concurenta este acerbă. Legea ei de bază actionează fără gres: cine-i mai bun – continuă . Asta e o formulare optimistă. Ea implică însă si drama si uneori trgedia celor mai slabi si cu mai putin noroc. Mai ales acum, când criza economică mondială se substituie Doamnei cu coasa. Dar suntem cu totii cu ochii pe ea. Si sper că si Dumnezeu...
Ceea ce mă impresionează pe mine acum, aici, este că văd un oras furnicar, dinamic, alert, însă si tihnit, cu oaze de liniste si pace în mijlocul tumultului, cu oaze de răcoare în toiul arsitei, dar, mai ales, cu oaze de tinerete, dragoste si sperantă... Verdeată, copaci bogati si umbrosi, case, blocuri, industrie, locuri de petrecere a timpului liber – toate în orasul acesta mare si viu si fremătător, ridicat aici din pământ, din piatră seacă, pe locul fostului desert. Ce-a mai rămas din nisipul de altă dată? Doar plaja, litoralul, superbul litoral telavivian.Trupuri sumar îmbrăcate, as spune mai curînd abundet dezbrăcate, bronzate, bine făcute, armonios arcuite, savurând infinitul clipei din firele de nisip auriu, fire calde si bune, indiferente la griji, frământări, drame si tragedii care există si aici, la Tel Aviv, ca si oriunde... Alături de mari si mici bucurii. Ca, din nou - oriunde. Dar nisipul plajei te absoarbe în căldura lui cosmică si te face insignifiant si absent la tot ce nu-i contopirea omului cu cerul, cu apa si pământul, în clipa bucuriei de a fi parte din Existetă. Atât si nimic mai mult. Dar clipa trece si rămâne ecoul ei, si tu trăiesti din ecou în ecou, din clipă-n clipă, numai tu si nisipul tău, si femeile acelea minunate, si copii care joacă mingea cu palete, si chioscurile elegante si cafenelele si restaurantele cu măncăruri pe alese, cu cafele si băuturi răcoritoare, si băietii aceia trupesi de sub dusurile în jet ale plajei, care, chiuind, încearcă să acopere zgomotul valurilor si vuietul masinilor de pe soseaua paralelă cu marea.
Intâi e orasul.Apoi e soseaua de lângă faleză, pe care sânt implantate, semet, marile hoteluri – „Sheraton”, „Crawne Plaza”, „Hilton”, „Dan” , „Dan Intercontinental”... Urmează plaja cu pulberea ei de aur. Si, în sfârsit – esenta esentelor – apa mării, bună, primitoare, imensă, uitată de timp, de timpul care, consecvent cu sine însusi, roade si distruge cu tenacitate, incontinuu, tot ce-i cade-n mână. In confruntarea asta cu timpul, marea - mult mai concretă decât acest zeu al ei, care este însusi timpul - are un cuvânt greu de spus. Marea, cu valurile si răcoarea ei, cu uitări si cu vise, cu plăcerea nesfârsită de a te scufunda în neant.
...La margine de infinit, Tel Aviv-ul, metropolă modernă si strălucitoare, salută lumea, de pe teritoriul altui infinit, care e lumea de pretutindeni. Un zâmbet, deci, între două infinituri. Din partea unui tânăr, în vârstă de 100 de ani. Un zâmbet de salut, de pe Colina Primăverii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Tel-Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.09 12:58

Another Brick in the Wall
Din Ramallah inapoi la Tel Aviv nu poti sa ajungi decat supunandu-te unor controale riguroase. Chiar pe aici trece zidul care desparte Israelul de Teritoriile Palestiniene. Indiferent de motivele politice care i-au facilitat existenta, zidul de beton de opt metri inaltime iti da fiori reci, chiar daca afara sunt peste 40 de grade. Insotita de doi pusti palestinieni, care vand guma de mestecat expirata la 10 shekeli bucata, studiez lucrarile de grafitti ale artistilor activisti, inclusiv ale faimosului britanic Banksy. Mesaje pacifiste, ultranationaliste sau pur si simplu mazgaleli – zidul asta le adaposteste pe toate, fara discriminare. Nu de mult, Roger Waters de la Pink Floyd s-a abatut pe-aici, scriind versuri din Another Brick in the Wall.


Ierusalim, Orasul Sfant al dezbinarii
La prima ora a diminetii, ma indrept catre statia de autobuz, trecand pe langa vechile case ale cavalerilor cruciati, pe Bulevardul Kepler din Tel Aviv. Cand stai la coada la bilete si-i ceri unui vanzator cu barba carunta „one ticket to Jerusalem, please“, oricat de dur ai fi, tot te coplesesc emotiile. Statia e ticsita cu soldati – fete si baieti galagiosi care isi cara anevoie pustile automate M16. Trebuie sa le fie tare incomod, gandesc eu, pentru ca le tin agatate de umar cu o cordeluta, atarna greu si se lovesc de toate cele. Dupa ce-mi fac loc in autobuz dand din coate, ma asez langa un soldat si langa pusca lui sprijinita cam neglijent intre scaune. La fiecare hurducatura, teava ma loveste in genunchi. Zambeste jenat si-i raspund simpatetic. Asta e, nu am voie sa ma plang. Drumul dureaza cam patruzeci de minute, dupa care autobuzul ma lasa la intrarea in Ierusalim, pe dreapta, in statia centrala.


Zidul Plangerii si Muntele Templului
Am intrat pe poarta Jaffa si am strabatut stradutele inguste, pavate cu piatra, care formeaza un bazar labirintic, de unde poti cumpara orice – de la tricouri cu Guns & Moses, Jesus Loves You sau Free Palestine, la naut, cafea si mirodenii, pietre pretioase, obiecte religioase sau decoratiuni. Intr-un final, am ajuns la Zidul Plangerii, cel mai sacru loc al israelienilor. Se spune despre Zidul Plangerii, singura parte ramasa dupa daramarea celui de-al Doilea Templu de catre romani (70 e.n.), ca nu a fost niciodata parasit de Dumnezeu. Zidul functioneaza ca o sinagoga in aer liber, unde orice persoana, indiferent de credinta, este invitata sa se reculeaga si sa lase un biletel cu o rugaminte adresata divinitatii. Locul este intesat de soldati si evrei ultrareligiosi, acestia din urma in imbracamintea lor traditionala, iar intrarea si iesirea presupun controale severe. Asta pentru ca dincolo de Zid se afla Muntele Templului, zona controlata de Autoritatea Palestiniana. Vechiul Testament il desemneaza drept locul Facerii Lumii si totodata locul unde lui Avraam i s-a cerut sacrificarea fiului sau, Isaac. In urma cu aproape trei mii de ani, regele Solomon a construit aici Primul Templu, lacasul Chivotului Legii, cu cele zece porunci ale lui Moise. In prezent, pe locul cu pricina se inalta Moscheea Al-Aqsa, venerata de musulmani, conform Coranului, pentru faptul ca aici a poposit Profetul Mahomed inainte sa se inalte la ceruri, in secolul al VII-lea dupa Hristos. Evreilor le este strict interzis accesul dincolo de zid, din motive atat religioase, cat si politice, iar crestinii au un acces limitat, cu pasaport „in regula“ si dupa controale riguroase, ca la trecerea frontierei. E greu sa nu fii tulburat de lipsa de intelegere a aproapelui fata de aproape care caracterizeaza atat de brutal Orasul Sfant.


De la Gradina Ghetimani la Dealul Golgotei
Am iesit pe Poarta Ha’Ashpot si mi-am continuat drumul in afara zidurilor, pe o arsita infernala, pana la Gradina Ghetimani, locul unde Iisus s-a rugat dupa Cina cea de Taina. Alaturi se afla grota unde e inmormantata Fecioara Maria, insa accesul mi-a fost interzis de catre niste maicute intamplator de nationalitate romana, pe motiv ca se face curat. Am intrat din nou in cetate pe Poarta Leilor, unde incepe Via Dolorosa – Drumul Patimilor, parcurs de Iisus dupa momentul judecatii. Traseul strabate cartierul musulman de la un cap la altul, terminandu-se la Biserica Sfantului Mormant, asezamant ortodox, construit pe Dealul Golgotei. De data aceasta, pelerinii sunt imbiati sa cumpere din bazaruri crucifixuri la oferta (trei la pret de doua si bonus un breloc cu Fecioara Maria), icoane medievale facatoare de minuni pictate alaltaieri si cununi de spini din plastic.

Experienta Ierusalimului, departe de pulsul de spiritualitate pe care ma asteptam sa-l simt aici, mi-a lasat un gust amar. O lume in care copiii se maturizeaza prea devreme, purtand pe umeri povara ca s-au nascut la confluenta a trei mari religii care, in ciuda faptului ca au mai multe lucruri in comun decat diferentele care le separa, continua sa fie adverse. O lume in care copiii sunt condamnati sa plateasca si sa perpetueze intoleranta parintilor fata de semenii lor. Dar speranta exista, totusi. Dincolo de interesele religioase, dictate de interese politice, la randul lor dictate de interese economice, am invatat ca spiritul uman este acelasi in toate colturile lumii. Atata timp cat toti ne nastem la fel, iubim la fel, murim la fel, orice bariere asezate intre noi nu pot fi decat vremelnice si surmontabile.


FACTS
Intifada
Din 1967, cand Cisiordania a fost anexata Israelului in urma Razboiului de 6 Zile cu Iordania, pana in 1987, anul Primei Intifade, palestinienii au avut drept de libera circulatie pe teritoriul Israelului si in Gaza. Intifada, denumirea araba pentru revolta, a avut ca principale ingrediente cocktailurile Molotov si atentatele sinucigase comise pe tot teritoriul Israelului. Dupa semnarea Acordului de la Oslo, in 1993, au urmat cativa ani de relativa prosperitate pentru palestinieni, oprita sangeros de cea de-a Doua Intifada, in 2000. Protestele palestinienilor s-au soldat cu ciocniri armate intre extremisti si fortele militare israeliene, care au atins apogeul in momentul cand doi rezervisti rataciti pe teritoriul palestinian au fost linsati public, iar corpurile mutilate le-au fost tarate in uralele multimii pe strazile Ramallei. In perioada urmatoare, pe langa înăbusiri sângeroase, Israelul a autorizat construirea zidului din sarma ghimpata si beton, care demarcheaza fizic Cisiordania, dar patrunde si pe teritoriul palestinian, limitand pentru cateva comunitati accesul la apa, la scoala si la servicii medicale. Activisti din intreaga lume, inclusiv israelieni, condamna vehement Zidul, insa nimeni nu poate nega faptul ca incidentele teroriste, inclusiv cele sinucigase, s-au redus pana aproape de zero in ultimii ani. Intr-un interviu din martie 2008, Ramadan Abdallah Shalah, liderul Jihadului Islamic Palestinian, s-a plans unui ziar din Qatar ca Zidul „limiteaza posibilitatea fortelor de rezistenta sa patrunda adanc in Israel ca sa duca la infaptuire atentate sinucigase, dar asta nu inseamna renuntarea totala la Intifada, ci doar cautarea unor noi modalitati de infaptuire a ei“. Este exact lucrul de care umanitatea avea nevoie: inca un politician care sa puna cauza lui mai presus de viata cetatenilor pe care ii „apara“.


Capitala a doua state
Ierusalimul, capitala Israelului, este casa a aproximativ 750 de mii de locuitori, daca punem la socoteala si aripa de est, aflata sub jurisdictia Autoritatii Palestiniene. Cea mai mare parte a asezarii se intinde in afara Orasului Vechi, aici aflandu-se sedii administrative, universitati, centre culturale si alte institutii. Insa esenta se afla in interiorul zidurilor. Tocmai de aceea, in decursul istoriei, Ierusalimul a fost distrus de doua ori, asediat de 23 de ori, atacat de 52 de ori si capturat de 44 de ori. Nici astazi treburile nu sunt tocmai armonioase. Suprafata de sub 1 kilometru patrat a Orasului Vechi este divizata in patru sectoare: cartierul musulman, cartierul evreiesc, cartierul crestin si cartierul armenesc. Datorita importantei sale politice, atat Israelul, cat si Palestina isi disputa Ierusalimul drept capitala, iar linia de demarcatie dintre cele doua teritorii trece prin mijlocul orasului. Statutul Ierusalimului, in special cel privitor la administrarea locurilor sfinte, este in continuare unul controversat.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Tel-Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.09 12:58

Teritoriul palestinian, loc sacru de pelerinaj pentru adeptii tuturor celor trei mari religii monoteiste ale lumii, este sfasiat astazi, mai mult ca oricand, de tensiuni religioase, rasiale si politice. Desi Vechiul Testament, insusit de toate cele trei religii, spune ca suntem cu totii urmasii lui Avraam, legea „ochi pentru ochi si dinte pentru dinte“ inca primeaza. Claudia Ion isi continua periplul dincolo de Cortina de Beton, in speranta ca va intelege de ce uneori religia, in loc sa ne apropie, ne dezbina.
Din Betleem am coborat In sud spre Hebron, unde am dat de primul punct de control israelian. Ar mai fi fost cateva si in drum spre Betleem, dar Eyad, soferul meu arab, stia rute ocolitoare. In apropiere de Hebron, am fost trasi pe dreapta. Doi soldati inca adolescenti au inceput cu Eyad o discutie destul de aprinsa in ebraica. Le-am dat pasaportul si, in timp ce un militar il verifica, altul scotocea prin masina. Cel dintai m-a intrebat in engleza: „Ce faci aici?“, iar eu i-am raspuns: „Vreau sa vizitez Cisiordania.“ „De ce?“ – si-a dat el ochii peste cap, dar fusese o intrebare retorica, la care era evident ca nu asteapta un raspuns. Am ridicat din umeri. Apoi, unul dintre soldati a gasit un briceag in torpedou si in secunda urmatoare am fost inconjurati de alti cinci. Nu aveau pustile indreptate spre noi, insa cei din turnul de control din dreapta da. Intr-un final, Eyad a consimtit sa renunte la briceag si ne-au dat drumul mai departe. Pfu!


Orasul Patriarhilor
Hebron e un orasel insirat pe marginea drumului, unde cei 166 de mii de locuitori traiesc infloritor din comertul cu materiale de constructii, sticlarie, ceramica si produse lactate. Este o zona muntoasa desertica, unde intalnesti la tot pasul cariere de calcar. Si, mai ales, e un important punct de atractie pentru pelerinii evrei, crestini si musulmani deopotriva, aici aflandu-se Pestera Patriarhilor, unde, conform Vechiului Testament, s-ar gasi mormintele lui Adam si Eva, Avraam si Sara, Isaac si Rebeca, Iacov si Lia. Aici este si Moscheea Ibrahimi, care serveste partial si ca sinagoga pentru cei douasprezece mii de sionisti din zona Hebronului. Dupa masacrul din 1994, cand un militar israelian a omorat zeci de musulmani care se rugau in timpul Ramadanului, teritoriul musteste de tensiuni rasiale si religioase.


Ratacind prin Desertul Iudeii
Pe masura ce-am coborat tot mai spre sud, ne-am afundat in Desertul Iudeii. Acolo nu exista nimic in afara de intinderea valurita de pietris nisipos. Timp de o ora sau mai bine, n-am vazut nici o masina sau vreun alt suflet. La un moment dat, in zare au aparut cateva corturi de beduini, in fata carora se aflau camile si neaparat un jeep. Pe o creasta, am oprit in dreptul unei cruci-indicator care semnala Biserica Ortodoxa Sf. Gheorghe, construita in stanca din canionului Wadi Qilt, in secolul V d.Hr. Am coborat pe poteca serpuitoare, scaldata in soarele inversunat de amiaza, fara sa aud vreun sunet, nici macar al unui maracine pe care sa-l bata vantul... iar propria-mi respiratie mi s-a parut asurzitoare. Am intalnit un beduin batran si unul tanar, care se odihneau la umbrele a doi magari, sub un colt de stanca mai proeminent. Cel batran mi-a oferit o kefiya, naframa lor traditionala, care sa ma fereasca de razele soarelui. I-am platit omului douazeci de shekeli si mi-am vazut de drum. Cel tanar a coborat, calare pe magar, impreuna cu noi si s-a intretinut cu Eyad in timp ce ma privea lung, de parca eram de pe alta lume. De fapt, chiar eram, probabil ca nu vazuse prea multe fete imbracate in blugi & tricou cu Bob Dylan si cu o kefiya in jurul capului.


Ierihon, cel mai vechi oras al lumii
Apoi am urcat spre nord si, cu exceptia catorva controale lejere, nu au mai fost probleme. La intrarea in Ierihon, cel mai vechi oras de pe glob, cu o existenta neintrerupta de peste 11 mii de ani, am petrecut ceva vreme conversand cu soldatii palestinieni, care sunt foarte prietenosi si se bucura de rarele momente in care vad turisti. „Tii cu Fatah sau cu Hamas?“, m-au intrebat glumind. „Fatah, bineinteles“, le-am raspuns si toti au aclamat. „Hamas ne fac numai probleme“, au continuat, „din cauza lor nu avem inca tara noastra, sa ne construim case si sa ne trimitem copiii la scoala.“ „Poate totusi in timp se rezolva“, am spus, dar n-am citit prea mult optimism in ochii lor. Ierihonul e departe de ceea ce promitea Vechiul Testament cand l-a dat drept referinta pentru Pamantul Fagaduintei. Centrul orasului consta intr-un sens giratoriu tivit cu dughene si restaurante cu un aer usor insalubru. Chiar si asa, insa, Al-Essawi este stabilimentul cu cel mai bun labneh pe care l-am mancat vreodata.


Ramallah, in plina fervoare culturala
Urmatoarea oprire a fost la Ramallah, capitala de facto a Autoritatii Palestiniene. „Este foarte important“, mi-a zis Eyad, „sa mergem la Mukata’a, sediul executiv central, acolo unde este inmormantat Yasser Arafat, fondatorul partidului Fatah si initiatorul acordului de pace cu statul Israel.“ Moartea lui Arafat a survenit in 2004 in Franta, cauza acesteia fiind si acum subiectul multor speculatii. Mausoleul este cu adevarat impresionant: o constructie din sticla si calcar pe care doi soldati palestinieni imbracati solemn o pazesc stand de-o parte si de alta a ei. In stanga mausoleului se inalta o moschee cu arhitectura postmoderna, demna de un muzeu de arta contemporana. Ramallah, cu o populatie de aproximativ 120 de mii de persoane, este cel mai cosmopolit oras din Palestina. Strazile sale largi sunt intesate de oameni care se preumbla dintr-o parte in alta, la cumparaturi sau in cautarea unei cafenele mondene. Un elan de sincronizare cu Occidentul se simte la tot pasul.

Daca femeile mai in varsta inca isi mai acopera capul, tinerele poarta blugi si bluze cu bretele. Moda emo a ajuns si la pustii de aici, ceea ce ma face sa o apreciez si mai mult, fiindca, iata, ne uneste pe toti. Ramallah este un oras liberal, unde au loc multe evenimente culturale, de la spectacole de teatru, la concerte de muzica house si la cercuri de poezie, fiind sediul multor organizatii militante. Nu e de mirare ca primaria e condusa de o femeie, Janet Mikhail. Am facut o plimbare in jurul monumentului cu lei din centru, rastimp in care am savurat un suc proaspat de morcovi de la unul dintre fructobarurile atat de populare aici. L-am intrebat pe Eyad ce face cand nu e sofer si mi-a raspuns ca isi petrece timpul cu nevasta. „Doar una?“, am zambit. „Una si buna, fi’nca de zece ani legea nu ne mai lasa sa avem mai mult de o nevasta.“ „Si-ti pare rau?“, am continuat. „Nu, pentru ca o iubesc. Mi-a daruit trei copii. Lucreaza la un centru cultural din Betleem si sunt mandru de ea. Si tatal meu a avut doar o singura nevasta, pe mama. Noi, musulmanii, ne iubim familiile la fel de mult ca evreii si crestinii.“
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

De la Zidul Segregarii la Zidul Plangerii

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.09 12:56

De la Zidul Segregarii la Zidul Plangerii (2)
Pamantul pe care se afla o parte a celor mai sacre locuri ale omenirii este teatrul unor conflicte de neinteles pentru majoritatea noastra. E o poveste de la facerea lumii, ai carei protagonisti nu au fost binecuvantati sa cunoasca sensul cuvantului „pace“. Israelul modern, ale carui granite s-au modificat de numeroase ori in cei 60 de ani de existenta, inca reediteaza epopeica lupta dintre David si Goliat, intr-un context politic, istoric si religios care are ca mize crearea statului palestinian si instaurarea linistii in regiune o data pentru totdeauna.

O oaza multiculturala
S-a intunecat deja si cateva stele si-au facut aparitia, cand, dupa un zbor de aproape trei ore, avionul se apropie de coasta de est a Mediteranei. La orizont se intrevede o fasie de pamant cu o stranie aura rosiatica. Tel Aviv-ul, cel de-al doilea oras ca marime al Israelului, ne saluta cu zgarie-norii lui impresionanti, care se ridica dintre milioanele de luminite imprastiate pe o suprafata cat vezi cu ochii.

Daca te asteptai ca Tel Aviv-ul sa fie o asezare tipica pentru Orientul Mijlociu, o sa ai o mare supriza. Este un oras tanar, efervescent, care nu doarme niciodata, ma asigura gazda mea, Noam Bar-Shalom, reporter la Vocea Israelului, principala lor statie de stiri. imi ofera doar cateva momente ca sa-mi trag sufletul dupa calatorie, apoi ma invita la o plimbare edificatoare, la ceas de seara. E ora la care localnicilor le place sa iasa, dupa ce caldura torida a zilei se mai domoleste si o briza placuta imprastie aroma florilor de leandru. Pornim in jos pe bulevardul Regele David, traversand Piata Rabin, kilometrul zero al orasului, unde troneaza o cladire inalta, cu o arhitectura care aminteste de cea a Romaniei anilor ‘70 – cladirea primariei. Chiar aici a fost asasinat, in 1995, Yitzhak Rabin, prim-ministru al Israelului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace alaturi de palestinianul Yasser Arafat. Cei doi au semnat Acordul de la Oslo (1993), prin care Israelul si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si-au recunoscut oficial existenta si au creat cadrul pentru formarea viitorului stat palestinian. Rabin participa la o manifestatie pentru pace care avea loc chiar aici, si-aminteste Noam, cand a fost impuscat de un activist de extrema dreapta. Cateodata, remarca el, suntem propriii nostri dusmani. stiu exact la ce se refera. Din fericire, in ciuda tuturor obstacolelor care au urmat, Acordul de la Oslo se afla inca in vigoare si progrese, desi chinuite, s-au facut de ambele parti.


Orasul care nu doarme niciodata
Inaintam pe promenada forfotitoare din mijlocul bulevardului Ben Gurion, unde liote de tineri se plimba pe sub palmierii luxurianti sau savureaza un café frappé la una dintre zecile de terase chic. Daca n-as sti ca ma aflu in Orientul Mijlociu, as jura ca ma plimb printr-un oras european de la malul Mediteranei. Fizionomiile sunt foarte variate, intalnesti atat bruneti, cat si blonzi ori roscati, cu tenul mai deschis sau mai inchis, cu parul ondulat, drept sau rasta, iar vestimentatia nu e cu nimic mai prejos decat cea de la Paris sau Londra. Populatia araba, rezidenta in mare parte in Jaffa, partea de sud a orasului, participa cu drepturi depline la viata culturala, politica si religioasa a Tel Aviv-ului. Din loc in loc, Noam ma face atenta la inscriptii care semnaleaza faptul ca acolo a avut loc un atentat sinucigas al unui extremist islamic. Uite, aici scrie ca au murit trei femei, imi spune, odata cu cel care a detonat bomba.

Dar in ultimii ani, datorita unor masuri draconice de securitate, situatia a devenit pe de-a-ntregul pasnica. Tel Aviv este acum un oras foarte sigur, cu nimic mai periculos decat New York-ul sau Bucurestiul, de exemplu. Poate si datorita vegetatiei bogate – municipalitatea din Tel Aviv foloseste fiecare petic de pamant ca sa cultive plante tropicale –, orasul iti lasa impresia unei mari oaze, in care din loc in loc se ridica blocuri nu mai inalte de trei-patru etaje. Tel Aviv-ul e faimos pentru arhitectura sa preponderent Bauhaus, un stil modernist importat din Europa inceputului de secol XX, care se caracterizeaza prin simplitate si uniformitate. Cele nu mai putin de 4.000 de cladiri Bauhaus, inaltate pe parcusul catorva zeci de ani, se afla sub patronaj UNESCO. De altfel, intreg orasul a fost construit intr-un timp-record, pe principiul utilitarismului si al functionalitatii, ca sa poata gazdui valurile de emigranti venite dinspre Peninsula Arabica si Europa.


Nopti albe si vanatoare de chilipiruri
Nu-ti trebuie foarte multi bani, ci o anduranta remarcabila pentru a face un tur al cluburilor de noapte din Tel Aviv. Disco, rock, electro, totul e la discretie fie in zona Florentine, cartierul boem al orasului, fie la malul marii, pe plaja la fel de aglomerata si noaptea ca ziua. Daca te pasioneaza shoppingul, Tel Aviv-ul iti ofera malluri de proportii impresionante, care iti iau o zi ca sa le parcurgi riguros de la un cap la altul. Magazinele, in marea lor majoritate, sunt binecunoscute francize europene si americane. Daca vrei sa faci cunostinta cu moda locala, cateva stradute centrale, cum ar fi Sheinken si Allenby, iti scot in cale cele mai felurite magazine si ateliere de creatie cu specific autohton. Atentie, insa: nu va asteptati la opulenta din Milano sau de la Paris; desi in Israel traiesc nu mai putin de 15 miliardari Forbes, nimeni nu epateaza prin masini scumpe ori prin haine exorbitante. Automobilele si imbracamintea au un rol pur functional si nu definesc statutul social. Bazarul Carmel este raiul suvenirurilor, talismanelor, mirodeniilor, fructelor exotice, iar targuielile se fac pe ritmurile de chitara ale hipiotilor, care spera sa adune cativa shekeli de la multimea de vizitatori.


Palestina, tinutul mistic de la vest de raul Iordan
Siguranta si protectia pe care ti le ofera Tel Aviv-ul au un pret inimaginabil pentru noi, europenii. Toti cetatenii israelieni, mai putin cei de etnie araba si cateva minoritati religioase, au obligatia legala ca, dupa terminarea liceului, sa-si faca stagiul militar. Trei ani pentru baieti si doi ani pentru fete. Se potriveste zicalei ca pastrezi pacea pregatindu-te de razboi. Nu poti invoca absolut nici un motiv pentru a te sustrage serviciului militar, decat daca esti dispus sa intri la azil sau la zdup pentru asta. Toti tinerii astia, majoritatea inca adolescenti, petrec o buna parte de timp in uniforma militara, purtand cu ei arme peste tot, inclusiv la restaurant. Nu-i neobisnuit sa vezi o pustoaica in uniforma kaki, cu pantofi stiletto roz asortati la o poseta plic, retusandu-si gloss-ul de buze. Am intalnit si tineri cu piercinguri si tatuaje elaborate, frizuri emo si talia de la pantaloni coborata, ca sa arate mai cool. Arma e doar un accesoriu. Pentru a putea calatori in teritoriile palestiniene, mi-am dat intalnire cu Eyad, un sofer arab din Ierusalimul de Est, adica din partea palestiniana a orasului. De ce aveam nevoie de el? Pentru ca nici un civil israelian nu poate sa calce in Palestina, sunt doua teritorii in conflict. Iar daca, sa zicem, o face, risca sa fie linsat de extremisti. Varianta de a inchiria o masina era exclusa, nici o companie nu-ti permite sa mergi in zonele controlate de Autoritatea Palestiniana.

Eyad, care are masina cu numar de Israel, dar pasaport iordanian, ma poate insoti sa vizitez Cisiordania, teritoriu aflat in provinciile biblice Samaria si Iudeea. Problema e ca, desi teoretic Israelul si-a retras trupele din Cisiordania, practic a mai pastrat cateva acolo ca sa pazeasca asezarile celor peste 400.000 de colonisti pe care inca nu i-a stramutat in vest. Aceste enclave israeliene inconjurate de sarma ghimpata si de soldati, ca si infamele puncte de control unde toata lumea e verificata, iar palestinienilor nu li se da voie sa treaca daca nu demonstreaza ca au un motiv „serios“, sunt presarate prin toata Cisiordania. Eyad spera ca insotindu-ma pe mine, cetatean roman cu drepturi depline de a circula pe teritoriul palestinian, accesul prin punctele de control ii va fi facilitat. Chestiunea este foarte complicata fiindca, la alegerile din 2006, partidul ultraextremist Hamas a castigat puterea in trei mari regiuni palestiniene, inclusiv Gaza. Pe fondul acuzatiilor de coruptie aduse partidului prezidential Fatah, condus de Mahmoud Abbas, partidul Hamas,a carui platforma principala este jihadul impotriva statului Israel, castiga tot mai multi simpatizanti in randul populatiei.

Asadar, Ministerul israelian al Apararii isi justifica prezenta in Cisiordania ca pe o modalitate de aparare si mentinere a pacii. Prima oprire a fost la Betleem, la 10 kilometri sud-est de Ierusalim. Daca cineva e atat de naiv incat sa-si imagineze Betleemul prin prisma imaginilor bucolice din felicitarile de Craciun cu scena Nasterii Domnului, ei bine, acela se inseala, caci, ajungand aici, va avea marea surpriza sa dea peste un oras arab in toate cele. Cladiri lipite una de alta de-a lungul strazilor inguste, iar in fata lor tarabe cu de toate, de la imbracaminte la rechizite si de la baclavale la carne de miel. Dupa ce am strabatut cativa kilometri prin bazar (souq), am ajuns, intr-un final, la Biserica Nasterii Domnului, construita pe locul ieslei unde s-a nascut pruncul Iisus. E un edificiu modest, din grinzi de lemn. Slujba de duminica se tine intr-o grota sub pamant, de catre preoti arabi crestini ortodocsi, in limba araba. In afara de mine, mai sunt cativa turisti, majoritatea italieni si greci, dar nu multi, fiindca lumea nu prea se-ncumeta sa se aventureze pe meleagurile astea.


FACTS
Gastronomie mediteraneana cu aroma de Levant
La intersectia dintre bulevardele Ben Gurion si Dizengoff, ne-am asezat la o terasa cu specific arab, unde amandoi am plescait de placere in fata unei portii de humus cu falafel si salata fatoush. La urma urmei, foamea nu cunoaste bariere politice si religioase, toate cele trei mari religii monoteiste reprezentate aici declarandu-se pe deplin satisfacute in urma schimbului intercultural realizat. Bucataria israeliana, in mare masura asemanatoare cu cea araba, are specific mediteranean, fiind bazata pe legume si plante aromate, ulei de masline, carne de peste, pui si vita. Desi religia interzice, printre altele, carnea de porc si fructele de mare, tanara generatie trece cu mai multa lejeritate peste canoane, asa incat asemenea preparate pot fi intalnite la tot pasul.

O istorie in date
Palestina este denumirea data de imparatul roman Hadrian teritoriului cuprins intre Marea Mediterana, Marea Rosie si raul Iordan, locuit de-a lungul timpului atat de israeliti, cat si de filisteni si de alte neamuri. Cele mai multe evenimente evocate de Vechiul si Noul Testament s-au intamplat aici.
1020 i.e.n. – Regele Saul realizeaza Uniunea Regatelor Israeliene, compusa din Iuda si Israel. La vest, pe malul Mediteranei, se afla cetatile filistene Gaza, Askelon si Ashdod.
1000 i.e.n. – Regele David stabileste capitala Regatelor la Ierusalim, iar regele Solomon, fiul sau, construieste Primul Templu pe locul unde se credea ca Dumnezeu a implinit facerea lumii.
586 i.e.n. – Babilonienii condusi de Nabucodonosor distrug Templul si ii deporteaza pe israeliti in Babilon.
538 i.e.n. – Odata cu extinderea Imperiului Persan, israelitii se intorc in Palestina si construiesc cel de-al Doilea Templu.
333 i.e.n. – Palestina e cucerita de Alexandru cel Mare.
63 i.e.n. – incepe stapanirea romana, pe parcursul careia crestinii cred ca a trait Iisus.
70 e.n. – Romanii distrug cel de-al Doilea Templu si ii izgonesc pe israeliti din Palestina. Ramane in picioare doar zidul vestic, cunoscut azi drept Zidul Plangerii.
330 - imparatul Constantin instaureaza in Imperiul Bizantin religia crestina. Nazaretul, Betleemul si Ierusalimul devin orase sfinte ale acestui imperiu.
638 – Odata cu trecerea la islamism a popoarelor arabe, Palestina devine califat.
1099 – Cavalerii Templieri pun stapanire pe orasele sfinte.
1270 – Incepe dominatia mamelucilor, in timpul careia sunt distruse numeroase constructii crestine.
1516 – Pana la sfarsitul primului Razboi Mondial, Palestina devine provincie a Imperiului Otoman.
1920 – Se instaureaza Mandatul Britanic pentru Palestina, de-a lungul caruia se intetesc valurile de emigranti evrei, impinse aici de curentul antisemit din Europa.
1948 – Se proclama independenta statului Israel, pe o suprafata de 55% din Palestina, dupa ce planul de partitie al Natiunilor Unite este ignorat de populatia araba. Fasia Gaza este preluata de Egipt, Cisiordania – de Iordania, iar inaltimile Golan – de Siria.
1967 – Are loc Razboiul de 6 Zile, Israelul fiind atacat de catre statele din jurul sau. in urma conflictului, acesta anexeaza Peninsula Sinai, Gaza, Cisiordania si inaltimile Golan.
1982 – Israelul cedeaza Egiptului Peninsula Sinai, in urma Tratatului de Pace din 1979.
1993 – Se semneaza Acordul de la Oslo, prin care Israelul se angajeaza sa renunte la Gaza si Cisiordania, creand premisele viitorului stat Palestina.
2005 – Are loc retragerea unilaterala din Gaza, teritoriu aflat actualmente sub jurisdictia Autoritatii Palestiniene.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.07.11 18:44, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pămîntul minunilor

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.08 19:35

Pămîntul minunilor
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=202&cmd=articol&id=7311
O întîmplare dintr-acelea ce țin de domeniul miracolului (și care, oricît ar părea de ciudat, se mai întîmplă totuși, din cînd în cînd, chiar și în ziua de azi) a făcut să ajung, pe nepusă masă, la un festival de dans contemporan – „platformă“ se cheamă, nu știu de ce, în jargonul de specialitate – la Tel Aviv. Găzduit de Suzanne Dellal Centre for Dance and Theatre din fosta capitală a Statului Israel, un complex de clădiri înconjurînd o piațetă spațioasă și urmărind să păstreze amintirea unei tinere plecate din viață la numai 25 de ani, festivalul International Exposure 2007 s-a întins, literalmente de dimineața pînă seara, pe spațiul a trei zile pline, „rupînd“ și din serile zilelor de sosire și plecare. Nu chiar degeaba: deși știam că israelienii sînt extrem de tari în domeniu, deși văzusem cu ochii mei, ici și colo prin lume, cîteva trupe ale lor ultraperformante, nu mi-aș fi putut închipui că atît de mulți sînt atît de buni. Nu am numărat încă (am s-o fac, de amuzament) dansatorii participanți, nici măcar grupurile la a căror evoluție am asistat, dar ei și ele erau cu zecile. Foarte bine pregătiți, foarte solid antrenați, dedicați fără rezerve meseriei, sau artei, sau pasiunii lor și, mai ales, oferind o diversitate incredibilă de „produse“. Pe scenele și în sălile de repetiție din incinta Centrului sau în diferite alte „locații“ din oraș și din afara lui s-au succedat – uneori, fără nici o pauză, cîte șase-șapte ore la rînd – toate stilurile, soiurile și manierele de coregrafie modernă, de la scheciul cu „poante“ umoristice la conceptualizarea cea mai abstractă și de la dans pe sunetul instrumentelor mînuite personal la mișcare lipsită de orice suport sonor. Prezentate în cîteva cuvinte, fără ifose și fără fasoane, de directorul general Yair Vardi, de directorul artistic Claudio Kogon (acestora alăturîndu-li-se, la dificultățile organizării, Rachel Grodjinovsky, „ministrul de Externe“ al Centrului) sau de coregrafii înșiși, spectacolele au pus în evidență creativitatea artiștilor, tehnica lor impecabilă și, mai ales, abnegația lor. După cum a remarcat, cu un suspin, colegul român de profesiune, coregraful Mihai Mihalcea, orice făceau, făceau cu o dăruire și o „motivație“ interioară totale și complete. Nimic de mîntuială, nimic în dorul lelii. De unde-mi propusesem (recunosc!) să fiu cît se poate de selectivă, ca să apuc să arunc o privire și orașului, m-am pomenit stînd nemișcată în sală, ore întregi, cu ochii la scenă. Nu-i vorbă, e tare plăcut cîteodată, ca măsură de igienă psihică, să mai schimbi „obiectul muncii“ și, în loc de oameni care vorbesc rău, să privești oameni care se mișcă bine.

Desigur, despre reprezentațiile văzute acolo – spectacole de sine stătătoare, fragmente mai lungi sau mai scurte din montări terminate sau episoade din premiere aflate în pregătire – aș putea scrie pagini întregi; și, de altfel, voi reveni asupra lor în viitoare comentarii. Deocamdată, cîteva cuvinte despre celălalt spectacol, cu nimic mai puțin pasionant: spectacolul vieții obișnuite a unui popor, contemplat fie și într-un răstimp atît de scurt.

O vizită în Israel ar fi obligatorie, cred eu, pentru oricine. Nu (numai) pentru că aici e Țara Sfîntă, pe al cărei teritoriu conviețuiesc în perfectă liniște trei dintre principalele religii ale omenirii, două foarte mari, ca număr de adepți (creștinismul și islamul), și una (mozaismul), relativ mică, dar mai trainică, poate, decît oricare alta; aceste religii sînt reprezentate prin corespunzătoarele lăcașe de cult, construite cîteodată unul peste altul, la propriu, și adesea la distanță de numai cîțiva metri, în același cartier, pe aceeași stradă. Nu (numai) pentru că tenacitatea și credința în sine a unor oameni avînd de luptat și cu alți oameni, dar și cu un sol aspru, deloc darnic, și cu o climă plăcută, însă nu tocmai prielnică agriculturii, au transformat, precum în Biblie, deșertul în ogor și stînca în pămînt fertil, pe care plantele sînt ținute în viață, fiecare în parte, prin minuscule canale de irigație – un peisaj aproape suprarealist. Ci (înainte de orice) pentru că o asemenea vizită ar fi leac pentru anormalitate, intoleranță și nebunie – deși israelienii spun că trăiesc într-o țară nebună –, leac deopotrivă pentru filosemiți, care ar putea să se simtă inutili, și pentru antisemiți, care ar trebui să se simtă idioți (exercițiul poate fi încercat oricum). Și asta, pur și simplu, pentru că victima tradițională a furiilor etnice sîngeroase, cetățeanul cu mai puține drepturi ca alții, dacă nu pe hîrtie, atunci în adîncul secret al minților „majoritare“, hrănite din copilărie cu legende mincinoase, simbolul secular al discriminării și xenofobiei – evreul cel de oriunde izgonit și peste tot prigonit – este aici la el acasă, egal printre egali și făptură prin nimic deosebită de restul făpturilor umane. Imaginea ce iscă, și astăzi încă, ură oarbă sau compasiune circumstanțială, imaginea omulețului slab și umil, gata oricînd să încaseze nu doar vreo camătă oneroasă, ci și toate castanele pe care binevoiește să i le reverse în cap orice nătărău „arian“, dispare prompt în fața realității, o realitate populată de băieți frumoși, înalți și puternici și de fete vioaie și sportive, care fac surf pe o mare cu valuri cît casa, într-o zi cu vînt turbat. Și chiar dacă Memorialul de la Yad Vashem, cel mai tulburător muzeu viu închinat milioanelor de semeni de-ai noștri care au pierit doar fiindcă s-au născut evrei, va păstra în veci amintirea crimei colective, el va rămîne, pentru cetățeanul israelian de mîine, un fragment, oricît de dureros, dintr-o istorie încheiată definitiv. Adică, pentru totdeauna.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lovit în trafic, tratat cu indiferență

Mesaj Scris de Admin la data de 08.05.07 10:54

Lovit în trafic, tratat cu indiferențăUn motociclist accidentat mortal într-o intersecție din Tel Aviv a zăcut mai bine de două minute pe șosea până când cineva a oprit lângă el. Camerele de supraveghere au surprins accidentul, dar și imaginile cu zeci de mașini care au trecut mai departe.

În cele din urmă, un bărbat a oprit și a sunat la ambulanță. Dar motociclistul murise în urma impactului.

Imaginile prezentate la televiziunea israeliană au provocat dezbateri aprinse in Israel. Jurnaliștii au criticat indiferența șoferilor care nu au sărit în ajutorul motociclistului.


Indiferență față de un accidentat pe carosabil
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ședințe de yoga într-un autobuz din Tel Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 22.02.07 16:00

Ședințe de yoga într-un autobuz din Tel Aviv

Un nou program de gimnastică, menit să-i ajute pe oameni să se relaxeze, funcționează în orașul Tel Aviv, pe o linie de autobuz. Pasagerii pot participa, dacă vor, la o scurtă lecție de relaxare prin exerciții simple de yoga, sub îndrumarea unui instructor care le spune exact ce să facă. Doamna Miri Harovi, specialistă în tehnici Hatha Yoga, crede că pasagerii israelieni sunt prea încordați atunci când călătoresc în autobuzele orășenești, pentru că se tem de eventuale atacuri teroriste. Câteva exerciții de yoga îi detensionează imediat și le redau încrederea în mijloacele de transport în comun.

Călătorii participă cu plăcere la aceste miniședințe de relaxare, care au fost introduse experimental, în fiecare marți, în ultimele trei săptămâni. Conducerea firmei se gândește să extindă orele de gimnastică, pentru că sunt foarte apreciate de către beneficiari.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sală de rugăciuni pentru musulmani, la Tel Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 22.12.06 18:46

Sală de rugăciuni pentru musulmani, la Tel Aviv

Pe aeroportul internațional Ben Gurion din Tel Aviv urmează să se construiască o sală de rugăciuni pentru pasagerii musulmani, au anunțat autoritățile aeroportuare israeliene. Camera de 20 de metri pătrați, orientată spre Mecca, va fi echipată cu instalații pentru îmbăiatul ritual, covorașe de rugăciuni și ediții ale Coranului. Se prevede, de asemenea, crearea unei echipe însărcinate cu acordarea asistenței pasagerilor arabofoni și lansarea unui site AAI în limba arabă. Arabii israelieni reprezintă 20% din ansamblul populației israeliene, numărând aproximativ 1.390.000 de locuitori, în marea lor majoritate musulmani. Călătorii arabi sunt supuși unor controale de securitate mult mai stricte decât ceilalți pasageri ce tranzitează Ben Gurion
Sală de rugăciuni pentru musulmani, la Tel Aviv
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Spectacol romanesc de teatru la Tel Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 13.12.06 8:47

Spectacol romanesc de teatru la Tel Aviv
Tel Aviv, Israel/Romanian Global News
Teatrul Karov din Tel Aviv va gazdui marti, 12 decembrie, de la ora 19:00, spectacolul in limba romana “Caderea”, de Albert Camus, traducere, adaptare si interpretare de Nicu Nitai.Institutia teatrala la care va avea loc acest eveniment cultural se afla la adresa Karov, Str. Levinski, nr. 116, iar bilete si rezervari la se pot face la numerele de telefon 6885004 sau fax: 6877898, informeaza Institutul Cultural Roman.
Nicu Nitai, actor evreu nascut in Romania, in varsta de 72 de ani, este si regizor si director al Teatrului Karov din Tel-Aviv. Spectacolul cu piesa “Caderea” – in traducerea, adaptarea si regia lui Nicu Nitai – este un monolog dramatic care dureaza doua ore si in care actorul trece proba unui text dificil si dens.
Potrivit “Suplimentului de Cultura”, in “Caderea”, spectacol care se joaca fara intrerupere in Israel de 31 de ani, judecatorul pocait Jean Baptiste Clamence, fost avocat al din Paris, ajuns stalp de cafenea intr-un bar rau famat din Amsterdam, este excelent interpretat de Nitai: escroc intelectual, cu citate din Dante si Baudelaire la butoniera sau ins pretios intr-o existenta care curge aidoma Senei pe sub toate podurile artelor si existentelor sfaramate. Cu o recuzita minimala, supravegheat de o marioneta care poate fi un alter-ego al sau in ipostaza unui adevarat retor pagan obisnuit sa-si seduca victimele inocente – toti suntem inocenti, deci toti suntem vinovati, clameaza el undeva –, Nicu Nitai face un rol dens, subtil-nervos, intr-un registru variat de disponibilitati afective si mentale care fac din personajul lui Camus o paradigma a vremurilor noastre: ratarea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

*Mihaela in Tel Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 04.09.06 18:58

Vedeta TV povesteste despre locul unde poate face plaja, din martie
pana in noiembrie
Dior, Gucci, Prada sau Dolce&Gabanna, sunt marci nelipsite in centrul
cochetului Tel Aviv, oras care se revendica a fi o destinatie
deosebita a calatorilor de weekend pentru cei tentati sa apuce drumul
Orientului. Foiala de lux in paradisul creatorilor celebri, intins
atat cat te tin picioarele si generos cat iti permite cartea de
credit. Redute simple pentru mine, care sunt indragostita iremediabil
de Israel si antrenata pentru „raiduri" prelungite prin pravaliile de
lux. In „extrasezon", drumurile mele duc, mai nou, spre Israel.
Pentru unii pare inca o destinatie periculoasa, insa Israelul este
proaspat redeschis turistilor intrucat lucrurile s-au schimbat.

Drumuri in costum de baie

Desi pare departe, pana la Tel Aviv se zboara, de fapt, doar doua ore
si 15 minute, comparabil cu rutele Paris sau Viena, Grecia ori
Bosfor. Fata de Romania, Israelul ramane cea mai apropiata tara calda
care-ti permite - din martie pana in noiembrie - sa faci plaja.
Renovat recent, aeroportul din Tel Aviv este unul dintre cele mai
mari si mai moderne din lume. Esti controlat minutios in bagaje, la
sosire, pe aeroport ori la frontiere, dar asta iti creeaza doar o
stare si mai mare de siguranta. De fapt, oriunde in Israel esti
controlat. Abia dupa ce te-ai obisnuit cu asta incepi sa descoperi o
tara care incearca sa adapteze traditia la model de tip american, in
care fiecare negustor se straduieste sa-ti ofere ce-i mai bun, e
amabil, vorbeste engleza (si alte limbi straine, inclusiv romana!) si
te face sa te simti rasfatat.

Eliat, paradisul acvatic

„In Israel te seduce farmecul Mediteranei. Acolo am mai mereu chef sa
pierd vremea pe terasele de pe malul marii si sa urmaresc numerosii
amatori de sporturi nautice. Am nascut in Israel, apoi mi-am dus
copilul in vacanta de cateva ori, chiar am invitat prieteni cu care
am mers pana la Eliat, o statiune de lux la Marea Rosie, paradisul
scufundatorilor din regiune. Caldura se alina sub umbrare, savurand
mancarurile traditionale: jahnoon, hamin, humus, thina, minuni ale
bucatariei locale. La 20 de minute de Eliat se afla Timna, unde sunt
si minele de cupru ale Regelui Solomon, probabil cele mai vechi din
lume.

Povesti la Poarta Raiului

Daca tot ai ajuns in Israel, trebuie sa dai o fuga pana la Ierusalim.
Nu faci decat o ora cu masina (de la Tel Aviv). Mai toti cei care vin
in Israel doresc sa vada Cetatea Sfanta. Daca poti sa-ti rezervi o
jumatate de zi pentru asta, te vei intoarce cu o stare speciala.
Drumul Crucii, doldora de tarabe si galagios, care urca spre Muntele
Golgotei, Mormantul lui Iisus Hristos si cel al Fecioarei Maria,
Gradina Ghetsimani, locul nasterii Mantuitorului, tot atatea locuri
in care turistii tin sa-si risipeasca ce au prin buzunare. Tentatiile
exista, pentru ca in bazar preturile sunt mai mici decat in orice
magazin din Ierusalim, insa asta pentru cei care stiu sa negocieze.
(A consemnat Diana Evantia Barca)

Hotel Sheraton, Tel Aviv

Locatia - pe malul marii - ii atrage clienti din toata lumea datorita
peisajului deosebit. La doar cateva minute de hotel se afla magazine,
muzee, teatre si diverse cluburi. Hotelul ofera tot felul de
servicii, inclusiv babysitting, sala de forta, piscina sau masini de
inchiriat. Este un hotel clasa business, care ofera servicii de top
in domeniul afacerilor.
Pret camera clasica (doua persoane) - 217 $; pret camera deluxe (doua
persoane) - 259 $; carti de credit acceptate - VISA, MASTERCARDS,
AMEX, DINERS.

Restaurantul Micul Ierusalim - Casa Ticho

Localul se afla nu departe de centrul Ierusalimului si este plasat
langa un parc-gradina plin cu flori si verdeata - si langa doua
muzee. Este un restaurant specializat in prepararea pestelui si a
fructelor de mare.
Exemplu de meniu pentru o persoana: supa de legume (4 $); file de
somon, cu garnitura de cartofi natur si crema de ciuperci (21 $);
desert - specialitatea casei - Strudelul Annei (2,5 $); doua beri (1
$); o cafea (0,3 $)

Tocmeala cu folos

Taximetristii sunt amabili si poti sa mergi oriunde, nu e scump.
Hoteluri se gasesc pentru toate buzunarele.
Chiar daca nu esti un impatimit al clubbing-ului, merita sa dai o
raita prin incredibilele cluburi din Tel Aviv. Vei fi uimit de cat de
moderne si originale sunt.
O strategie buna pentru a obtine un obiect la jumatate din pretul
afisat e sa lasi negustorul „balta" cand nu-ti accepta ultima oferta.
Daca pierde doar cativa shekeli (moneda echivalenta cu 0,22 dolari),
va fugi dupa tine ca sa lase din pret.

„O tara surprinzatoare, in care traiesc oameni proveniti din Rusia,
Romania, America, Franta, Spania, Polonia, Tunisia, Algeria sau
Maroc. Rezultatul e uimitor, in toate privintele, si-ti da senzatia
ca te afli in mai multe locuri deodata".
Evenimentul Zilei Online.
[/u]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Turn de 300 milioane de dolari în Tel Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 27.06.06 13:27

Turn de 300 milioane de dolari în Tel Aviv

Omul de afaceri american, Donald Trump, intenționează să contruiască, împreună cu compania imobiliară Crescent Heights Investments, un turn de 300 milioane de dolari în Tel Aviv, aceasta fiind prima investiții realizată de Trump în Israel. Turnul de apartamente de lux va avea 70 de etaje și va fi cea mai mare construcție din această țară. Trump a plătit 44 milioane de dolari pentru a achiziționa complexul imobliar în care a fost amplasat, anterior, sediul companiei alimentare Strauss-Elite. Omul de afaceri a precizat că acest turn va stabili un nou standard privind locuințele de lux din Israel. "Trump Tower Israel va redefini linia orizontului orașului și va aduce nivelul de rafinament și design pe care îl merită Israelul", a adăugat Donald Trump.
http://www.azi.ro/externe.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tel-Aviv

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.06 5:24

Spectacol de noapteDaca va spune cineva ca a fost la cinematograf in Tel-Aviv la seria programta de la 12 noaptea, sau la un spectacol de teatru cu primele replici de la 10 seara si ultimile la miezul noptii, nu trebuie sa va surprinda. Tel Avivul e considerat “oras fara pauza”, adica in plina activitate, 24 de ore din 24, vizitele la prietenii, mai ales in zilele de sarbatoare, au loc aproape de momentul in care se schimba stafetele de la o zi la alta, viata cultural - artistica din orele intunericului incepe seara tarziu si continua pana la orele mici ale zilei urmatoare.
Dar cele scrise mai sus au valabilitate in special pentru categoriile mai tinere ale populatiei, ceea ce inseamna - din pacate - ca nu se prea refera la israelienii originari din Romania. De ce? Din simplu motiv ca emigratia romana atat “varstele de aur”, cei mai multi componenti sunt pensionari, in parte oameni suferinzi. In aceasta situatie, spectacolele romanesti sau activitatile dedicate originarilor din Tara Carpatilor incep cam pe la 5 d.a. iar foarte rar la 6, 7 sau mai ales 8 seara, intentia fiind ca sa se ajunga acasa cat mai devreme dupa incheierea programului.
Iata insa ca saptamana trecuta am avut o surpriza colegiala: un impresar israelian, Carol Eisen Shtein a organizat o “estrada” de umor, muzica si dans intitulata “Revista primaverii” cu colaborarea postului Pro TV International din Romania. Cu totul doua spectacole in Israel: unul la Tel Aviv care viza centrul si sudul tarii, al doilea la Haifar, pentru acest oras - port si regiunea de nord. Desi s-a anuntat doar o colaborare a Pro TV International, in fapt, cu exceptia dansurilor realizate de un colectiv local denumit “Baletul magic” (bine pus la punct), am avut de-a face cu un spectacol romanesc la care si-au dat concursul realizatoarea programelor “De 3 x femeie” si “De suflet” de la Pro TV International, adica Mihaela Tatu, asteptata cu interes si curiozitate de israelieni, precum si cantaretii Loredana Groza insotita de taraful “Agurida”, Marcel Pavel, Maria Dragomiroiu, actorii comicii Nae Lazarescu si Vasile Muraru.
In ce a constat surpriza la care ne-am referit mai sus? Spectacolul de la Tel Aviv, cauza sarbatorilor de Pasti din Israel, a trebuit sa inceapa la 9 seara (adica ora la care la alte programe romanesti, oamenii pleaca acasa). Ei bine, “Sala armatei” in care s-a desfasurat “Revista primaverii”a fost arhipilina (900 de locuri) iar cand s-a ridicat cortina si au aparut primii interpreti, aplauzele publicului, intense si repetate, pareau ca incerca sa sparga peretii salii uriase.
Va spun sincer, am vazut, cred, toate spectacolele romanesti din Israel, dar un entuziasm si o tinerete a publicului... batran inca n-am intalnit pana acum.
Fiecare interpret in parte a fost primit cu ovatii si flori, Mihaela Tatu a spus la un moment dat ca de un asemenea public inca n-a avut parte, Maria Dragomiroiu, cu muzica ei populara simtind caldura spectatorilor parca regreta ca trebuie la un moment dat sa plece de pe scena, Nae Lazarescu si Vasile Muraru (care au avut un alt turneu in Israel acum o jumatatea de an) - s-au intrecut pe ei, Marcel Pavel “a taiat” sala cu vocea lui puternica si frumoasa, iar Loredana Groza, cu adevarat... grozava cu taraful ei exceptional a pus coroane la lauri a acestei reviste incantatoare. Stiti cat a durat spectacolului? 4 ore, de la 9 seara la 1 noaptea, facand ca si publicul originar din Romania sa... debuteze intr-o estrada de noapte! Dar mai ales - subliniez - calitatea deosebita a aceastor spectatori, pe care-i priveau si ii admirau: aplaudau, strigau “bis” si “bravo” cu energia oamenilor de 30 de ani, nu dublu sau chiar triplu, iar la final, s-au ridicat in picioare si au dansat langa scaune sau pe culoarele de trecere, intr-un entuziasm nemaipomenit.
Spectacolul de noapte a fost un mare succes al Pro TV International? Da, dar nu numai... A fost o reusita de exceptie a impresarului? Da, dar nu numai... A fost o eruptie a publicului in fata unor oaspeti (in frunte cu Mihaela Tatu) deosebit de iubiti? Da, dar nu numai. Fiindca, de fapt, “Spectacolul de noapte” a insemnat reusita totala a celor mentionati mai sus, dar mai ales o mare demonstratie de dragoste si apreciere a spectatorilor din Tara Sfanta fata de actorii din Romania.


http://www.cronicaromana.ro/tablete-din-tara-sfantaspectacol-de-noapte.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.07.11 17:43, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Tel-Aviv

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum