Celan[v=]

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.06 10:52

Rezumarea primului mesaj :

Paul


Ultima editare efectuata de catre Admin in 18.05.15 14:56, editata de 11 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Adrian Dinu RACHIERU Paul Celan o sensibilitate maladivă

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.09 12:46

Adrian Dinu RACHIERU – Paul Celan – o sensibilitate maladivă
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Apa și focul- Ruta lui Paul Celan -

Mesaj Scris de Admin la data de 23.11.08 18:01

Apa și focul- Ruta lui Paul Celan -
de S. Damian

Cioran a spus despre Celan că nu era un om în carne si oase, ci mai curând o rană care sângereaza fără întrerupere. Ce a reținut din conduita poetului în anii pribegiei la Paris a fost prezența copleșitoare a suferinței. Paloarea, fixitatea ochilor, trăsăturile fizionomice răvășite, observate și de alți martori, trădau o panică interioară. În seria de traduceri efectuate de Celan găsim și transpunerea în germană a volumului Précis de décomposition (Tratat de descompunere) de Cioran, premiat în 1953.

Cercetătorii operei create de bardul bucovinean se întreabă în ce măsură el era doar o pradă a destinului, un obiect pasiv al jertfei sau, în plus, un generator fără voie al unui autosupliciu, până la urmă un bolnav incurabil.
mai mult...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan, omagiat la Chișinău, Bălți și Cernăuți

Mesaj Scris de Admin la data de 12.11.08 10:53

Paul Celan, omagiat la Chișinău, Bălți și Cernăuți
Ieri, în Sala cu Cămin a Uniunii Scriitorilor din Moldova a avut loc simpozionul internațional „Dialogul valorilor. Paul Celan: creație și destin”. Organizat de către Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, simpozionul a avut ca scop principal valorificarea, traducerea și punerea într-un circuit mai larg a creației lui Paul Celan, unul dintre cei mai mari poeți europeni de limbă germană și română, originar din Cernăuți, precum și o mai bună cunoaștere a imaginii pluridimensionale a Bucovinei literare de ieri și de azi. La manifestare au luat cuvântul scriitorii Marin Mincu (București), Ștefan Hostiuc (Cernăuți), Mircea Țuglea (Constanța), Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun (Chișinău), Nicolae Leahu (Bălți) ș.a. Simpozionul va continua astăzi la Bălți, iar mâine la Cernăuți.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vremea inimii

Mesaj Scris de Admin la data de 04.11.08 6:11

Vremea inimii
de Rodica Binder

Pe cît de simplă este mărturisirea cu care Ingeborg Bachmann își încheie scrisoarea adresată lui Paul Celan, la 22 noiembrie 1957, pe atît de ...
mai mult...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Poezie după Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 05.09.07 6:06

Poezie după Auschwitz
http://www.gandul.info/arte/poezie-dupa-auschwitz.html?3940;903431

Paul Celan, Trandafirul nimănui, ediție bilingvă germană-română, traducere de Nora Iuga, Editura EST, 200 pagini, 22,89 lei
Paul Celan, considerat cel mai mare poet de limbă germană din a doua jumătate a secolului 20, s-a născut în 1920 în Cernăuți și a murit în 1970, la Paris.Celan, pe numele lui adevărat Paul Antschel, era evreu. În timpul celui de-al doilea război mondial plătește pentru acest detaliu. Părinții lui mor în lagăr; Celan supraviețuiește. Între 1945-1947 stă în București, lucrând ca traducător din rusă.
Se apropie de suprarealiștii români; în această perioadă scrie câteva poezii și poeme în proză în română – capodopere suprarealiste care fac cu totul regretabilă abandonarea ulterioară a acestei limbi (după moartea lui Celan, văduva lui le va interzice publicarea – din fericire, copy-right-ul a fost piratat).Fuge din țară și, după o scurtă perioadă petrecută la Viena, se stabilește la Paris. Duce o viață chinuită de spectrele trecutului în care își pierduse părinții și trecuse pe lângă moarte. La sfârșit își va alege singur moartea, aruncându-se în apele Senei.

Celan a publicat în germană. Primul volum oficial apare în 1952 (primul volum propriu-zis fusese retras din circulație de către autor).
Înainte ca geniul lor să fie recunoscut, poemele lui Celan au contrariat, fiind văzute ca obscure și ininteligibile. Celan supune limba germană unei operații din care aceasta iese torturată, amputată, sfâșiată, bolborosită, în criză. Unii au văzut în asta o răzbunare față de limba vorbită de ucigașii familiei lui; „moartea-i un meșter din Țara germană”, scria Celan în cel mai cunoscut poem al său, „Fuga morții”.
„Trandafirul nimănui” oferă, în versiunea românească a traducătoarei first class care este Nora Iuga, varianta integrală a plachetei „Die Niemandsrose” (1963). Paul Celan, Trandafirul nimănui, ediție bilingvă germană-română, traducere de Nora Iuga, Editura EST, 200 pagini, 22,89 lei
Paul Celan, considerat cel mai mare poet de limbă germană din a doua jumătate a secolului 20, s-a născut în 1920 în Cernăuți și a murit în 1970, la Paris.Celan, pe numele lui adevărat Paul Antschel, era evreu. În timpul celui de-al doilea război mondial plătește pentru acest detaliu. Părinții lui mor în lagăr; Celan supraviețuiește. Între 1945-1947 stă în București, lucrând ca traducător din rusă.

Se apropie de suprarealiștii români; în această perioadă scrie câteva poezii și poeme în proză în română – capodopere suprarealiste care fac cu totul regretabilă abandonarea ulterioară a acestei limbi (după moartea lui Celan, văduva lui le va interzice publicarea – din fericire, copy-right-ul a fost piratat).Fuge din țară și, după o scurtă perioadă petrecută la Viena, se stabilește la Paris. Duce o viață chinuită de spectrele trecutului în care își pierduse părinții și trecuse pe lângă moarte. La sfârșit își va alege singur moartea, aruncându-se în apele Senei.

Celan a publicat în germană. Primul volum oficial apare în 1952 (primul volum propriu-zis fusese retras din circulație de către autor).
Înainte ca geniul lor să fie recunoscut, poemele lui Celan au contrariat, fiind văzute ca obscure și ininteligibile. Celan supune limba germană unei operații din care aceasta iese torturată, amputată, sfâșiată, bolborosită, în criză. Unii au văzut în asta o răzbunare față de limba vorbită de ucigașii familiei lui; „moartea-i un meșter din Țara germană”, scria Celan în cel mai cunoscut poem al său, „Fuga morții”.
„Trandafirul nimănui” oferă, în versiunea românească a traducătoarei first class care este Nora Iuga, varianta integrală a plachetei „Die Niemandsrose” (1963).
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan i-a apartinut o seara si Timisoarei

Mesaj Scris de Admin la data de 02.07.07 16:55

Paul Celan i-a apartinut o seara si Timisoarei
http://www.focusvest.ro/femei/index.html
Sala Underground, altfel spus, subteranul Muzeului de Arta, a gazduit recent o interesanta seara de muzica si poezie, pregatita de doua centre culturale eficiente din Timisoara: francez si german. Cu ocazia publicarii in Romania a culegerii de poezie „Trandafirul nimanui”, a lui Paul Celan ( 1920 - 1970), in spatiul racoros si placut la ochi de la subsol s-a ascultat o lectura in trei limbi, prima de acest gen la Timisoara, a poeziilor lui Paul Celan. O prezentare a operei, ca si o lectura a unor extrase din culegerea amintita, au fost realizate de catre Bertrand Badiou, cercetator la Ecole Normale Superieure si specialist in opera lui Paul Celan, si Samuel Tastet, director al Editurii Est. Samuel Tastet, editor instalat la Bucuresti, este initiatorul aparitiei culegerii in Romania. Traducerea in limba romana a poeziilor a fost realizata de Nora Iuga si a fost recitata de actrita Claudia Ieremia. Serata literara a fost acompaniata de interludii muzicale cu Anca Lazarescu, violoncelista a ansamblului de la Opera, dar si membra in acelasi timp a mai multor formatii muzicale si experimentale, printre care Patabanda. Acestei artiste ii place in mod special sa exploreze frontierele diferitelor tipuri de muzica, dar si cele dintre muzica si alte forme de exprimare artistica.
Considerata, in general, ca apogeul creatiei lirice a lui Paul Celan, culegerea de poezii „Trandafirul nimanui” cuprinde texte redactate intre 1959 si 1963. “Viata autorului explica ancorarea poeziei sale in cultura evreiasca si in numeroasele referinte la Biblie sau la scriitori ca Mandelstam sau Heine, printre altii. Shoah, prin prezenta sa obsedanta, constituie un arriere-plan omniprezent; volumul insa, nu poate fi redus la aceasta tematica”, a explicat Delia Giurma, reprezentant cultural al Centrului Francez.
Trei tari il revendica pe autorul si traducatorul care a fost Paul Celan. Romania, unde s-a nascut si si-a petrecut prima parte a vietii; Franta, unde a trait o mare parte din anii sai de creatie si Germania, a carei limba a imprumutat-o pentru a scrie ansamblul operei sale. Serata de lectura in trei limbi a reprezentat martorul extrem al puternicei influente pe care a exersat-o Paul Celan asupra poeziei de dupa razboi a acestor trei tari.
Bertrand Badiou este cercetator la Ecole Normale Superieure din Paris si specialist in opera lui Paul Celan. Samuel Tastet este directorul Editurii Est din Bucuresti si editor al „Trandafirului nimanui” in Romania. Traducerea in limba romana a fost realizata de Nora Iuga, traducator recunoscut de autorii germani, care a primit premiul „Friedrich-Gundolf”, distinctie acordata pentru a-i rasplati angajamentul in difuzarea culturii germane in strainatate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Scrisoare din Paris - Celan în perioada cea mai fericită

Mesaj Scris de Admin la data de 01.07.07 19:10

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Scrisoare din Paris - Tânărul Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 01.07.07 19:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ion PAPUC – Paul Celan sau jocul cu clinchere

Mesaj Scris de Admin la data de 01.07.07 16:20

Ion PAPUCPaul Celan sau jocul cu clinchere
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cel mai important volum al lui Paul Celan, acum in romana

Mesaj Scris de Admin la data de 20.06.07 19:30

Cel mai important volum al lui Paul Celan, acum in romana

Volumul pe care Paul Celan l-a publicat in 1963 este considerat a fi cel mai important din tot ce a publicat scriitorul. "Die Niemandrose" ("Trandafirul nimanui") apare acum si in limba romana, in traducerea Norei Iuga, o editie de lux la Editura EST.
Paul Celan din "Trandafirul nimanui" este, asa cum subliniaza traducatoarea intr-un cuvant catre cititori, diferit de acel Paul Celan pe care romanii il stiu din traducerile anterioare. Aceasta carte, scrisa in 1963 in Franta, in limba germana si publicata in Germania, este profund experimentala, Celan fortand aici limbajul si incercand sa dinamiteze exemplara rigiditate a limbii germane. "Trandafirul nimanui", o editie bilingva, a fost lansata luni seara, ocazie cu care Betrand Badiou, profesor la scoala Normala Superioara din Paris, a facut o prezentare a acestei carti.
Chiar daca este constient de riscurile criticii biografiste, Badiou nu poate sa nu puncteze doua evenimente din biografia lui Celan importante, din punctul sau de vedere, pentru aceasta carte. Pe primul loc al importantei Badiou pune intalnirea dintre Celan si Mandelstam, o intalnire prin intermediul literaturii, desigur, pentru ca Mandelstam a murit in 1938. Celan citeste poezia lui Mandelstam intr-o editie aparuta in America si o simte ca fiind a cuiva cu o sensibilitatea asemanatoare cu a sa. stia despre Mandelstam ca fusese deportat in Siberia, dar atunci, la jumatatea secolului trecut, nu se stia daca poetul rus de origine evreiasca fusese o victima a stalinismului sau a nazismului. (Mandelstam a murit de foame intr-o tabara de tranzit, langa Vladivostok). "Cel mai mult i-a apropiat faptul ca erau evrei. Celan insista asupra originii lui Mandelstam, ignorand ca acesta se convertise la crestinism", subliniaza Badiou, continuand: "Astfel, un poet evreu, victima a stalinismului si nazismului, este comemorat de un alt poet evreu care traieste la Paris, care scrie in germana si publica in Germania". De aceea "Trandafirul nimanui", un volum destinat, inainte de toate, publicului german, pune o problema de ordin moral, nefiind vorba de o poezie distractiva, decorativa, ci chiar de una politica. Un al doilea moment important in biografia lui Celan este, considera Badiou, o acuzatie de plagiat din partea lui Claire Goll, vaduva lui Yvan Goll, un poet expresionist. Desi acum aceste acuzatii par deplasate fiind dovedite astfel, ele au constituit cumva punctul de plecare al suferintelor lui Celan, cu atat mai mult cu presa i-a tinut isonul vaduvei lui Goll. "Pentru Celan e relativ usor sa scrie poezie", scria presa franceza, "traieste in Franta, ia ceva din literatura germana, ceva din realitate".
Celan a fost acuzat printre altele ca profita de trecutul sau – familia i-a fost ucisa in Transnistria –, de faptul ca este evreu si ca isi exhiba durerea in literatura, in timp ce poetii germani l-au acuzat ca ar fi lipsit de talent. Toate astea, considera Badiou, au fost decisive pentru felul in care literatura lui Paul Celan s-a schimbat dupa 1960.
La lansarea de la Institutul Francez, Nora Iuga a vorbit despre greutatile de a transpune in limba romana incercarile de discolare a cuvintelor la care ajunge deseori Celan in acest volum.
Un bun exemplu este chiar experimentul pe numele Mandelstam, unde "mandel", in germana, inseamna migdal, iar "stam" este trunchi. Nora Iuga a povestit cum a trebuit sa gaseasca variantele cele mai bune in limba romana, in cazul de fata, "migdalul lui Mandel".

BIBLIOGRAFIE
Traduceri in limba romana

Volumul de la EST este a cincea traducere din Paul Celan in limba romana. O prima culegere, cea mai consistenta de pana acum, a aparut la Editura Univers, in 1973, cu traduceri realizate de Nina Cassian si Petre Solomon. In 1994, la Editura Scrisul Romanesc din Craiova, a aparut, in versiunea in limba romana a lui A.I. surlea, volumul "Nisipul din urne". In 1998, la Crater, a aparut un volum bilingv de "Poeme", cu traduceri de Luminita Graur si Ion Papuc. In 2006, la Paralela 45, a aparut o traducere a volumului din 1952 al lui Paul Celan, "Mac si memorie", semnata Mihail Nemes si George State, cu o prefata de Dan Flonta.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Seara muzical-literara Pe urmele lui Paul Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 24.05.07 19:50

Seara muzical-literara “Pe urmele lui Paul Celan”, la Heidelberg

Asociatia culturala “Al. I. Cuza” din Heidelberg va organiza vineri, 25 mai, la Galeria Melnikow din localitate, o seara muzical-literara intitulata “Pe urmele lui Paul Celan”.
Programul acesteia va debuta la ora 19:00 cu o introducere-prelegere sustinuta de Maria Herlo (Excursie literara la inceputuri: Cernauti, Bucuresti), urmand sa continue cu un recital muzical si poezii interpretate de Dorothea Paschen si Roxana Yvonne Cosereanu din Timisoara, la pian. Recitalul va cuprinde lucrarile “Sonata KV282 Mi bemol major” de Mozart, “Grande Valse Brillante op.34 nr.2”, “Mazurca op.33 nr.2br” si “Etude op.10 nr.12 Revolutionary" de Chopin, “2 Preludes-La serenade interrompue & Minstrels” si “Le petit negres” de Debussy, “Klange aus Spanien op.232: Praludium & Cordoba” si “Malaguena” de Albeniz, anunta asociatia romaneasca. Seara va mai contine si expozitia "Rumanien - Bild und Bildhauerei", de Sorin Scurtulescu si Luigi Varga.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Celan in coliba lui Heidegger

Mesaj Scris de Admin la data de 21.02.07 17:22

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

De trei ori Paul Celan - de Ion Pop

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 16:09

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tineretea lui Paul Celan intr-o tulburatoare evocare. Dialog

Mesaj Scris de Admin la data de 15.05.06 18:52

Tineretea lui Paul Celan intr-o tulburatoare evocare. Dialog cu profesorul Leonid MILLER, de la Ierusalim

Profesorul Leonid Miller s-a nascut in 1918 la Hotin. Si-a petrecut copilaria si o parte a adolescentei la Cernauti, iar in 1934, cind avea 16 ani, s-a mutat la Bucuresti, impreuna cu familia. A studiat citiva ani medicina la Paris. Precipitarea evenimentelor politice si izbucnirea razboiului l-au facut sa se reintoarca in Romania. Dupa razboi a absolvit Facultatea de Drept din Bucuresti. A condus Redactia Juridica a Editurii Stiintifice si, ulterior, timp de 14 ani, a lucrat la Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane. In 1972 a emigrat in Israel unde a lucrat ca cercetator principal la Institutul de Cercetari Juridice al Universitatii din Ierusalim. Leonid Miller l-a cunoscut in tinerete pe poetul Paul Celan. Dialogul urmator a avut loc la Ierusalim, acum citeva saptamini, fiind o tulburatoare evocare a poetului Paul Celan, aflat la Paris impreuna cu Leonid Miller, foarte tinar si el atunci.

Paul CELAN (Antschel) s-a nascut in 1920, la Cernauti. A studiat medicina la Tours, iar mai tirziu romanistica la Universitatea din Cernauti. Intre 1945 si 1947 a fost lector de editura si traducator la Bucuresti, oras in care a si debutat. A colaborat la revistele Agora, Contemporanul si Viata romIneasca. Dupa 1947 se va afla la Viena si apoi la Paris, unde studiaza germanistica si filologia, la Sorbona. Laureat al Premiului pentru literatura al orasului Bremen (1958) si al Premiului Georg Büchner (1960), Paul Celan este unul dintre cei mai importanti poeti ai secolului XX.
Disparitia parintilor sai, asasinati intr-un lagar din Transnistria in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si remuscarea ca el se ascunsese si nu-i urmase la Bug – fiind, totusi, obligat in anii razboiului sa presteze munca fortata intr-un lagar de linga Buzau – l-au traumatizat pentru tot restul vietii si l-au impins in cele din urma la sinucidere. Suferinta i-a fost si mai atroce dupa ce a aflat ca un fost coleg de clasa izbutise sa-si salveze ambii parinti, reintorcindu-se cu dinsii in satul natal. Obsedat de destinele evreimii, era casatorit cu fiica unui antisemit feroce, Gisèle, cu care a avut un copil.
In aprilie 1970, valurile reci ale Senei il rapeau cu tandrete de pe podul Mirabeau, imortalizat cindva de Apollinaire.

Stiu ca te numeri printre cei foarte putini care se pot lauda ca l-au cunoscut pe Paul Celan.
Cred ca poti gasi inca destui dintre cei care l-au cunoscut si inca si mai multi care se lauda. Eu pot sa spun altceva: Paul a fost prietenul meu. Demult. Eu am fost cel mai aproape de Paul Celan, pe cind aveam 16-17 ani.

Acum 70 de ani!
E o coincidenta extraordinara. Tocmai am terminat de citit Kadis-ul lui Kertész, acum citeva zile... Sint foarte multi ani de cind nu m-am mai gindit la Paul. Dar cartea asta mi l-a readus in memorie si de atunci parca-l si simt prin preajma. Kertész e obsedat de Celan, el repeta intr-una ca scriind isi sapa o groapa in cer, ca pixul e sapa lui. Si spune „parul tau de aur, Margarete, cenusa parului tau, Sulamith“ – ori astea sint chiar versurile lui Celan, care il apasa pe Kertész incontinuu... Si asta e coincidenta, ca tocmai acum vii tu si vrei sa vorbim despre Paul.
Celan are o poezie, Todesfuge, pe care o stie si Kertész: „...el striga mai sumbru atingeti viorile atunci cind veti/ sui ca fumu-n vazduh/ atunci veti avea o groapa in nori acolo patul nu-i strimt. /.../ moartea-i un maistru din tara germana ochiul lui/ e albastru/ cu glontul de plumb te loveste precis//.../ dulaii asupra-ne asmute, ne daruie o groapa-n vazduh//.../ parul tau auriu Margareta/ parul tau de cenusa Sulamita“.
Tocmai asta e uluitor (sper sa nu exagerez, pentru ca la virsta mea toate lucrurile incep sa devina uluitoare): si eu stiu aproape pe dinafara Todesfuge, dar asta e si singura, absolut singura poezie a lui Paul pe care pot pretinde ca am inteles-o.

- Inainte de razboi, Celan stralucea de vitalitate
Si restul?
Restul... Am incercat, dar fara succes. Mi-a ramas totusi ceva, ca o spaima imensa, o durere extrema. Cred ca Paul a incercat tot timpul sa comunice ceva care de fapt nu se poate comunica, ceva care este incomunicabil. De aceea este atit de greu accesibila poezia lui, cel putin mie imi este inaccesibila. Imi vine foarte greu sa explic felul in care, fara sa-i pot intelege poemele, spaima din ele a ajuns totusi pina la mine.
Cum era Paul Celan la 17 ani? Ce scria?
Scria, toti stiam asta, dar era foarte discret cu productiile sale. In orice caz, mie nu-mi vorbea niciodata despre poezie.
Despre ce-ti vorbea?
Eram la Paris, studiam sau, ma rog, ma prefaceam ca studiez medicina... Aveam un grup, astazi cred ca se zice „gasca“, toti foarte veseli; ne era bine. N-aveam nici cea mai vaga idee de dezastrul care se apropia cu pasi foarte repezi. Cred ca eram cu capul in nori.

Nu va interesa politica?
Nici cit negru sub unghie. Teoretic, amindoi inclinam spre stinga, adica subscriam fara rezerve la toate ideile generoase vehiculate de aceasta. Lui Paul, mai cu seama, dar si mie, ne-ar fi placut foarte tare sa schimbam lumea. Cutreieram toate gradinile Parisului discutind despre asta si revoltindu-ne impotriva tuturor nedreptatilor, mizeriei si filistinismului de care ne izbeam la tot pasul. Dar totul era o chestie pur teoretica, discutii, inflamari adolescentine...
Dupa ce puneati lumea la cale in peregrinarile prin gradinile Parisului, care va era tinta: reveneati cuminti acasa?
A, nici vorba! De-abia apoi incepea cea mai importanta dintre activitatile noastre!
Toceala?
Nu, nici vorba. Era altceva, era ocupatia cea mai importanta pentru acei pusti de 17-18 ani, cum eram noi atunci. Ne tineam dupa fuste. Parisul misuna de fete, mai frumoase decit printesele – asa ni se pareau noua, atunci – dar care, mai toate, aveau acelasi cusur: treceau agale pe sub nasurile noastre, agatate de bratul altor baieti. Abia mai tirziu am inceput sa avem si noi micile noastre mari succese.

- Pe Paul l-a distrus moartea parintilor.
Shoah-ul!
Nici nu ma mir. Erati frumosi, cernautenii sint renumiti pentru farmecul lor.
Paul avea charisma. Devenise foarte chipes. Avea o voce minunata. Mai era si poet! Am sa va povestesc ceva ce n-am spus nimanui pina acum. Ma indragostesc eu, la un moment dat (de fapt, noi eram aproape tot timpul indragostiti, chiar daca, de multe ori, zina visurilor noastre era una seara si cu totul alta, dimineata!). M-am indragostit (de data asta destul de serios) de o frumoasa domnisoara, o chema Ruth. Ruth Kraft. Imi placea foarte mult pe vremea aceea si aveam toate motivele sa cred ca nici eu nu-i eram cu totul indiferent. Eram de-acum destul de intimi. Iar intr-o seara am scos-o la plimbare, asa, ca un adevarat cavaler. Si cum ne plimbam noi – numai cind te gindesti cit de mare-i Parisul poti intelege asa un ghinion cum am avut eu atunci! – cine trece pe linga noi, foarte grabit si chiar fara sa ne observe? Paul! Paul in carne si oase! La care, nici una nici doua, o vad pe Ruth ca ma apuca de mina si cu ochii tinta intr-ai mei, ingaima dintr-o suflare: „Iarta-ma, Lonea, dar sint obligata sa fug dupa el!“. Pina sa ma dezmeticesc, ia-o de unde nu-i!
Si l-a ajuns?
Nu stiu. Fiindca eu, unul, n-am intrebat-o.
Poate ca tristetea aceea a lui, melancolia, ii sporeau puterea de atractie, il faceau foarte special in ochii femeilor.
Sper sa nu te dezamagesc prea tare spunindu-ti ca nici trist, nici melancolic nu era. Dimpotriva. Paul avea un haz nebun si o teribila forta spirituala, era nemaipomenit de inteligent si, nu stiu cum sa-ti spun, stralucea de vitalitate. Asta era atunci, inainte de razboi.


http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=13901&xrubrica=INTERNATIONAL&return=arhiva&xnrrevista=282


Ultima editare efectuata de catre Admin in 21.08.11 9:48, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan, poetul existenței "presate" ...

Mesaj Scris de Admin la data de 29.04.06 22:31

Paul Celan, poetul existenței "presate" ...

A promis că se va sinucide la 50 de ani și s-a ținut de cuvânt, aruncându-se, în 1970, în apele Senei. Această moarte a contribuit, și ea, la developarea destinului său tragic, la proiectarea în exterior a poeziei sale, confirmând - încă o dată - adevărul că un artist, abia supunându-se unor fatalități, poate ajunge o personalitate. A fost nu atât un poet al Germaniei, nici un poet de limbă germană, cât un poet al limbii germane, adică un reformator și un creator de limbaj poetic. Asociația cu Cioran, cel care a devenit, la Paris, un mare stilist al limbii franceze, se impune aproape de la sine. Chiar și din textele traduse (în cele ce urmează ne vom referi la opera lui Celan scrisă în germană, cea definitorie, lăsând la o parte textele scrise în românește în perioada sa bucureșteană - 1945-1947); astfel, referințele noastre vizează edițiile: Paul Celan, Versuri, colecția "Poesis", Editura Univers, București, 1973 - în românește de Nina Cassian și Petre Solomon; Paul Celan, Nisipul din urne, colecția "Orfeu", Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1994 - traducerea versurilor de A.I.Șurlea, postfață de Marin Sorescu; Paul Celan, Poeme, Editura Crater, București, 1998 - în românește de Luminița Graur și Ion Papuc, cu o postfață de Andrei Corbea și cu șapte gravuri de Maria Petcu) se poate întrevedea relația neobișnuită în care sunt puse cuvintele și simbolurile, efortul de a "reinventa" și moderniza logosul poetic. Sintaxa poeziei apare într-o formă redusă ori chiar "fracturată", iar sintagmele izolate, legate prin juxtapunere, solicită mereu imaginația cititorului, forța lui de pătrundere, pentru a participa la extragerea unui sens. Acest efort de reformulare-denaturare a limbajului poetic i-a făcut pe unii să afirme că poezia lui Paul Celan s-a născut din răzbunare față de limba celor care i-au ucis părinții și masacrat neamul. Ermetismul și respingerea oricărui sens sunt explicate prin dorința poetului de a "obscuriza" și a "aliena" această limbă, pe care, într-o scrisoare trimisă prietenului său Alfred Margul Sperber la București, o numește "dureros de a mea". Este greu de crezut acest lucru. Oricum, chiar dacă a existat o "subversiune", ea a avut un efect invers, benefic, ducând la crearea unui limbaj poetic nou, la apariția unei voci lirice profund originale în context european.

Biografic și literar, Paul Celan a avut un destin dramatic, sinuos, labirintic. Evreu născut în perioada românească a Cernăuțiului interbelic (1920), cu părinții exterminați în lagărele din Transnistria, pleacă în 1945 la București, unde își scrie primele poeme în românește, apoi evadează în lumea liberă, oprindu-se pentru scurt timp la Viena, unde își publică prima plachetă de versuri, Nisipul din urne (1948), după care se stabilește, definitiv, la Paris. Apărut aici "din neant", după spusa lui Milo Dor ("aus dem Nichts"), el va continua să scrie în limba germană ("teutonă", cum îi plăcea lui să spună), care era limba mamei. Ajunge o emblemă a exilatului, a neadecvatului. Imaginile terifiante ale holocaustului, din ale cărui angrenaje abia a reușit să se salveze, anii petrecuți în lagărul de muncă forțată de la Buzău îl obsedează și îl deprimă. Această situație îi va crea o conștiință traumatizantă de victimă, de exclus, aflat mereu într-un alt mediu lingvistic, într-un permanent exil interior. Inhibat și excentric, de o "sensibilitate maladivă", traversat de devastatoare crize sufletești și depresii, obsedat de "vina" de a nu-și fi urmat părinții în deportarea de la Bug, având de înfruntat "complexul gheto-ului" și agresivitatea recrudescentă a antisemitismului, iar mai târziu acuzațiile de plagiat din partea lui Claire Goll, văduva poetului expresionist Ivan Goll, omul, supranumit "maestru al întunecimii" (Rainer Gruenter), se defulează prin scris, reproduce într-o percepție personală recluziunile și absurdul unei lumi dezumanizate și schizoide. Oricât de codificate și de abstracte, poemele sale au o autoreferențialitate subterană, imaginile deformant-fanteziste lasă oricând să transpară licențele istoriei, intens trăite și suferite. Obsesiile biografice apar transfigurate într-un limbaj ermetic, lipsit adesea de sens, ca o expresie a dorinței de abstragere și refulare, de respingere a trecutului halucinant. Într-un eseu publicat în Steaua nr. 1-2/2003, Norina Procopan insistă asupra acestei reacții de negare și respingere, care, de fapt, a și generat o poetică atât de personală: "Nu relația cu trecutul este generatoare de poezie, ci respingerea acestei moșteniri culturale, care se concretizează la nivelul limbajului prin respingerea oricărui sens. Ermetismul poeziei, imposibilitatea revendicării oricărui sens, devine "expresia cea mai adecvată a evenimentelor înfiorătoare", iar lipsa de sens, inerentă limbajului poetic, corespunde lipsei de sens a acestei secvențe istorice, care se constituie în ceea ce Celan numește "unghiul de înclinație al existenței". "Degradarea semantică" sugerează, așadar, dezagregarea ființei, degradarea umanului. Motivele și simbolurile majore ce populează întreaga poezie a lui Celan - oglinda, apa, ochiul, nisipul, cristalul, piatra, orbul, străinul, stigmatul, întunericul, lumina, ora, timpul, golul, cuvântul, tăcerea, numele, umbra, lumânarea, somnul, visul, moartea, memoria, uitarea, târziul, neantul, singurătatea, zădărnicia etc. - toate trebuie descifrate în contextul dramei sale existențiale, citite prin grila biografiei și a memoriei istorice și afective, și racordate în același timp la tradițiile religioase ortodox-iudaice. Așa cum susține și criticul Adrian Dinu Rachieru, această poezie "conjugă atmosfera onirică cu injecțiile de substanță autobiografică" (în antologia Poeți din Bucovina, Editura Helicon, Timișoara, 1996). Iată, spre exemplu, acest fragment din emblematicul poem Fugă macabră: "Lapte negru al zorilor îl bem către seară / îl bem la amiaz dimineața și noaptea îl bem / îl bem și îl bem / săpăm un mormânt în văzduh și nu unul strâmt / Un om stă-ntr-o casă și scrie cu șerpii se joacă / scrie cuiva în Germania când seara se lasă - / părul tău auriu Margarete - / scrie și iese în prag mai scapără stele pe cer el își fluieră câinii / evreii și-i fluieră poruncă le dă să sape o groapă-n pământ / poruncă ne dă - cântați pentru dans // Lapte negru al zorilor noaptea te bem / te bem dimineața te bem la amiaz te bem în amurg / te bem și te bem / Un om stă în casă și scrie cu șerpii se joacă / scrie cuiva în Germania când seara se lasă - / părul tău auriu Margarete / părul tău cenușiu Sulamith - / săpăm un mormânt în văzduh și nu unul strâmt // El strigă săpați mai adânc iar ceilalți cântați și jucați / înșfacă o armă și-o flutură albaștri i-s ochii / vârâți mai adânc sapele iar ceilalți cântați mai departe…". Sau: "Totul e altfel decât îți închipui, decât îmi închipui, / steagul încă mai fâlfâie, / micile taine se mai păstrează, / încă mai aruncă umbre, din asta trăiesc, din asta trăim. // Moneda de argint ți se topește pe limbă, / are gust de Dimineață, de Veșnicie, un drum / spre Rusia îți crește în inimă, / mesteacănul din Carelia / a așteptat, / numele Osip vine spre tine, îi povestești / ceea ce știe demult, îți ia vorba, o primește, cu mâinile, / tu îi desprinzi brațul din umăr, pe cel drept, pe cel stâng, / le prinzi pe-ale tale în locul lor, cu mâini, cu degete, cu linii cu tot, / - ceea ce s-a rupt se leagă din nou - / acum le ai, ia-ți-le, acum le ai pe-amândouă, / numele, numele, mâna, mâna, / ți le dau ca zălog, / el le ia și pe astea, și ai astfel iar / ce-i al tău, și ce-a fost al lui, // mori de vânt" (Totul e altfel decât îți închipui…).

Elementele materiale, obiectele și culorile trebuie văzute și înțelese prin prisma ambivalenței, a dublei semnificații. Astfel, conform regulei motivației simbolice părul și ochii iubitei din Fugă macabră sau din Cu mâna plină de ore sugerează imaginea terifiantă a deportărilor și soarta evreilor exterminați; lumina stridentă din Lumină de cenușă se asociază cu imaginea holocaustului; macul din ciclul Mac și memorie, care, cum se știe, concentrează în sine otrăvurile lui hypnos, simbolizează uitarea și amnezia, la antipod cu memoria; peștele umbrei, prins în adâncurile "unde se toarce spuma veșniciei", în poemul-parabolă Din mare, reprezintă zădărnicia; piatra, scoica, nisipul, oglinda, safirul, cristalul, stânca, zidul, elemente ce apar atât de frecvent în poeme, sugerează stratificarea prin presare, ancestrala sedimentare a suferinței, etc. În același timp, toate aceste simboluri trebuie percepute ținând seama de paradoxurile mecanicii suprarealiste; aria semnificațiilor lor fiind extrem de întinsă, se cuvine să se renunțe, în descifrarea lor, la linearitatea /coerența logicii formale, la practica "simplei" conotații. Prin jocul liber al semnificațiilor (sau, cum zice undeva Marin Mincu, "prin transferul semnificativ") se produce sinteza realului cu oniricul, ia naștere suprarealitatea poemului. În chip ciudat, însă, artificialitatea construcției imagistice, schelăria simbolisticii hilare și echivoce susține și potențează poezia, iar stilistica contorsionată îi imprimă o nouă expresivitate artistică. Cum e posibil așa ceva? O explicație ar fi în faptul că limbajul atât de insolit al acestei poezii "ia forma suferinței" (Andrei Corbea), imaginile și tropii constituie însăși plasma poemului și nu atributele artisticității. Cu alte cuvinte, limbajul poetic se naște între mimesis și metaforă, "artificiul" și încărcătura sa figurativă fiind absorbite de ființa organică a textului, dacă putem spune așa. Metafora nu apare ca o invenție artistică, ca artificiu lingvistic, ci este chiar "idiomul" suferinței, vocabula nervilor, auzului și văzului. Concentrarea maximă a ideilor și imaginilor dă senzația de existență "presată". Astfel, hermetica și absurdul acestei poezii șochează și incită totodată, invită la o descifrare și decodificare, tocmai pentru că ele țin de datul obiectiv al "concentrării de suferință", de organicitatea omenescului. "Tocmai șocul rezultat din coliziunea cu negativitatea, - notează în acest sens Andrei Corbea în posfața la una din edițiile citate de noi la început, - cu refuzul textului de a se lăsa "însușit" pur și simplu, determinând un laborios efort de traducere, de reconstrucție a însăși logicii care l-a produs, i-ar conferi acestuia certificatul "estetic" și garanția conținutului de "adevăr".

În puținele referințe critice care ne-au stat la îndemână se vorbește despre "dialogismul" poeziei lui Paul Celan, adică despre o permanentă deschidere spre un ipotetic Celălalt. Acest permanent tu, însă, nu exprimă atât necesitatea de dialog cu un altul, cât o formă a alterității, un mod de comunicare cu propriul eu, de scufundare în cele mai adânci straturi ale propriei ființe, așa cum observă criticul Ion Negoițescu ( Paul Celan, poet român, în Scriitori contemporani, Editura Dacia, Cluj, 1994). Dar tocmai această stare de dialog, credem noi, interogarea și reportarea eului către un "altul" imprimă acestor poeme abstracte și dificile o notă confesiv-afectivă, le încarcă de căldură, de "umanitate".

Tot Negoițescu vorbește despre "narcisismul thanatic" din poezia lui Celan scrisă în românește în perioada 1945-1947. Această caracteristică poate fi extinsă, fără rezerve, și asupra poeziei sale ulterioare, scrisă în limba germană. Totul este, în aceste poeme, o aluzie la lumea transcendentală, totul este tradus într-un limbaj insinuant al metafizicului, totul se întâmplă sub semnul extatic și tranchilizant al morții: "Privește în jur: / uite cum totul trăiește - / în numele morții trăiește! / Adevăr grăiește, cel ce umbră grăiește!"; "Suntem, Doamne, aproape, / aproape și tangibili. // Chiar suntem prinși, Doamne, / încleștați, de parcă / trupul fiecăruia dintre noi / ar fi trupul tău, Doamne"; "Trecerea ta / dincolo, azi noapte. / Te-am adus înapoi prin cuvânt"; "În migdală - ce stă în migdală? / Neantul"; "Lăudat fii tu, Nimeni. / De dragul tău voim / să înflorim. / Întru întâmpinarea / ta"; "de douăsprezece ori se încinge, / de săgeți atins, un Dincolo"; "În apele care curg mai la nord / de Lumea-de-apoi / îmi arunc eu plasele…"; "când între noi era Nimicul" etc. Emblemele transcenderii și ale neantului apar sub diferite forme simbolizante (Casa Uitării, Marea Demenței, Niciodată-om, Totdeauna și Niciodată, iarba neagră, ochiul Timpului, Vocea Nimănui, poporul de nisip, Tărâm Pierdut, nimicul cel viu, copacul nopții, macul Uitării, al Nimănui-Trandafir, timp și netimp, creștetul lui Acum, înveșnicitul nicăieri, anti-ceruri, artă a nisipului, semințele mării, morile morții, cea cu sânge negru, cea care tace și decapitează lalelele, cel care a făcut schimb de salut cu întunericul, scara diavolului, pecetea umbrei, Mai Târziu, urma unei mușcături în Nicăieri, Acolo și Niciunde și Uneori etc.), categoriile realității existențiale se intersectează cu cele ale unei (supra)realități metafizice, într-un obscur expresionism al viziunii. Existența se află pe treapta-limită, de pe care nu se poate păși decât în metafizic. Sentimentul transcendenței emană un fel de bucurie solemnă, o nesfârșită stare extatică. Cităm aproape la întâmplare: "Luminoasele / pietre trec prin văzduh, alb- / luminoasele, de lumină / aducătoarele. // Nu vor / să coboare, să cadă, / să lovească, se deschid / ca modestele / flori de măceș, așa se deschid, / tăcuta mea, / sincera mea: // te văd culegându-le / cu noile mele mâini, cu mâinile mele / de om ca toți ceilalți, le așezi / în noua lumină, pe care nimeni / nu se cuvine s-o plângă, necum s-o numească" (Luminoasele…). Sau: "Lumina grozamei, galbenă, clinele / supurează spre cer, ghimpele / dă rănii târcoale, dinăuntru se-aude / un dangăt, e seară, neantul / își rostogolește spre vecernie mările, / pânza de sânge se-ndreaptă spre tine. // Uscat, se-nămolește înapoia ta / patul, năpădită de stuf / ora lui, sus, / lângă stea, lăptoasele / canale trăncănesc în nămol, ghiocuri, / dedesubt, stufoasă, se cască-n albastru o tufă / de vremelnicie, frumos / salutându-ți memoria. // (M-ați cunoscut, / mâinilor? Am mers / pe drumul bifurcat arătat de voi, gura mea / I-a scuipat pietrișul, am mers, timpul meu / - nămet mișcător - își arunca umbrele - m-ați cunoscut?) // Mâini, rana căreia / ghimpele îi dă târcoale un dangăt, / mâini, neantul, și mările lui, / mâini, în lumina grozamei, / pânza de sânge / se îndreptă spre tine. // Tu, / tu înveți, / tu înveți mâinile, / îți înveți mâinile, / le înveți / să doarmă" (Matire de Bretagne).

După cum se poate vedea și din aceste exemple, în poem funcționează mecanismul asocierii "hazardate", ce pune în relație cuvinte "incompatibile", aparținând unor "regnuri" semantice diferite, conform logicii onirice și nu celei formale. Discontinuitatea discursului, metaforele și imaginile suprarealiste, supuse unei inerții a dicteului automat, dau naștere unei ciudate suprarealități absurd-dadaiste, ca în cazul avangardiștilor interbelici (să nu uităm că în cei trei ani de ședere la București, Celan se familiarizase cu metoda poetică a "grupului suprarealist român" - Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dolfi Trost, Gherasim Luca, Sașa Pană ș.a. - de care reușise să se atașeze). Urmându-i îndeaproape, Paul Celan valorifică teritoriile neexplorate ale subconștientului și onirismului, cultivă arta fragmentarismului. Dar, spre deosebire de ei, nu recurge la invectivă și retorică, la exaltarea romantică ori la formula reportajului nud. Chiar dacă exprimă o atmosferă tenebroasă, kafkiană, poemul său este liric prin excelență, impregnat de orfism, ca la Rilke, fără a conține elemente ne-poetice. Cuvintele, deși apar în relații insolite, oximoronice, de excludere și subminare reciprocă, nu sună fals și artificios, pentru că nu conțin "adevăruri generale", stări impersonale, ci sunt impregnate de o profundă trăire particulară. De cele mai multe ori, versurile enigmatice și delirante capătă, în final, o nouă funcționalitate, iar polifonia de voci dezarticulate naște o dizarmonie armonioasă, ca să zicem astfel. Iată, ca exemplu, acest scurt poem de o frumusețe misterioasă: "Monahii cu degete păroase deschid cartea: Septembrie. / Iason aruncă acum cu zăpadă spre brazda-nverzită. / Pădurea ți-a dat o salbă de mâini, și astfel moartă pășești, peste funie. / Un albastru închis ți se-așază în păr, iar eu vorbesc despre dragoste. / Vorbesc despre scoici, și nori străvezii, o luntre înmugurește în ploaie. / Un mânz aleargă peste degetele ce răsfoiesc - / Poarta se cască, neagră, eu cânt: / Cum am trăit noi aici?" (Lumânare). În acest sens, împărtășim afirmația lui Adrian Dinu Rachieru, conform căreia "orbita lui (Celan - n.n.) poetică se apropia de suprarealism nu ca mișcare în sine ci prin starea de spirit, amestecând felurite elemente lexicale" (în articolul citat).

Există însă și poezii, cum ar fi cele câteva parabole lirice (Din mare, Cel ce ne-a numărat orele, Sus, fără zgomot…, Cu toate gândurile am ieșit…, Psalm ș.a.), în care limbajul este mai articulat, sintaxa respiră firesc, corespondențele simboliste dau poemului coerență și unitate semantică. Iată acest poem parabolic de o coerență perfectă, aproape aristotelică: "Era țărână în ei / și-au săpat. // Au săpat și-au săpat, și astfel / le-a trecut ziua, și noaptea. Și nu l-au slăvit / pe Dumnezeu, care (așa auziseră) a vrut toate astea / și (așa auziseră) a știut toate astea. // Au săpat și n-au mai auzit nimic; / n-au ajuns mai înțelepți, n-au scornit nici un cântec, / nu și-au născocit nici un grai. / Au săpat. // A venit o tăcere, a venit o furtună, / au venit mările toate. / Eu sap, tu sapi, sapă și viermele, / iar cântatul spune: Ei sapă. // O, unul, nici unul, o, nimeni, o, tu: / încotro s-a mers, de nu s-a ajuns nicăieri? / Tu sapi și eu sap, spre tine mă sap. / Iar pe deget ni se trezește inelul" (Era țărână în ei…).

Ca la majoritatea suprarealiștilor, motivele erotice, deși se sprijină pe repere reale din biografia spirituală a poetului, au și ele o "funcție mediatoare", permițând accesul în zonele inconștientului, în spațiile onirice sau metafizice: "În izvorul ochilor tăi / freamătă năvoadele pescarilor de pe Marea Demenței. / În izvorul ochilor tăi / marea își ține făgăduiala. // Aici îmi lepăd eu / - o inimă care-a zăbovit printre oameni - / veșmintele și strălucirea unui jurământ: // Mai negru în negru, sunt și mai gol. / Doar abjurând devin credincios. / Sunt tu, abia când sunt eu. // În izvorul ochilor tăi / plutesc, la pradă visând. // Un năvod de-un altul se prinde: / ne despărțim îmbrățișați. // În izvorul ochilor tăi / un spânzurat sugrumă ștreangul" (Elogiul depărtării).

În câteva poeme (În trei, în patru, Un cântec golănesc, hoțește cântat la Paris, Emprés Pontoise, de Paul Celan din Cernăuți (lângă Sadagura), …Susură fântâna, Migdalina, O-hi-o-hei) descoperim un Celan ludic, abandonând registrul grav-misterios și dedându-se unui sublim joc intelectual și lingvistic. Nota tragică, însă, nu dispare, ba chiar devine mai pronunțată prin grotescul și fantasmagoria imaginilor. Iată aceste rânduri din O-hi-o-hei, care, prin calambururile verbale și sintaxa lor sincopată, anticipează parcă ludicul optzeciștilor de azi: "Hei-hi - on tue… Dar când? / Când, oarecând, / oaregând, da, gând, oare, eroare - / Frate / orbit, frate, / stins, citește / asta, aici, zis, scris: / Dis- / parat - : Când / înflorește, un Când / un De unde și un Încotro și ce / și cine trăiește sfârșind, începând și dedând și-n sine stând. / Sunetul de ax, Tellus, în / urechea sufletului, vibrând / de claritatea auzului, / sunetul axului, adânc / înlăuntrul zdrobitei noastre reședințe / rotunde ca steaua? Căci ea, totuși, / se mișcă în sensul inimii. // Tonul, oh, / Oh. Tonul, ah, / A și O / O-din-nou-spânzurătorile, A înflorește // pe vechile praguri ale mătrăgunei…".

Poet profund, emblematic, de structură europeană, Paul Celan a lăsat în poezia lumii o enigmă frumoasă, deschisă unor infinite interpretări, depășind și spațiul și timpul. Mirifica "întâmplare" de a se fi născut în Bucovina interbelică, despre care a spus undeva că a fost un ținut în care "trăiau oameni și cărți", la fel și integrarea sa în experiența lirică românească ne obligă să-i cunoaștem opera și să-l acceptăm ca pe "spiritul bun al casei" (Marin Sorescu). Sub o astfel de înfățișare l-am și descoperit, de curând, la Cernăuți, în centrul urbei adolescenței și tinereții sale: un fel de penates, de înger smead și trist "aciuat" pe soclu, cu o singură aripă, "terestră", de metal, cea de-a doua aripă putând fi doar bănuită în întunecate imensități metafizice.


http://sud-est.md/numere/20050705/article_17/


Ultima editare efectuata de catre Admin in 21.08.11 9:47, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan in primavara literara franco-germana

Mesaj Scris de Admin la data de 16.03.06 23:14

Paul Celan in primavara literara franco-germana

Rolul literaturii a fost dintotdeauna supraestimat - este de părere într-unul din cele mai recente interviuri acordate presei franceze, Marcel Reich-Ranicki, cel mai temut, mai reputat și mai ascultat critic literar german contemporan, echivalat din cînd în cînd cu un Jupiter tonans... Superlativele care acompaniază numele acestui judecător plin de temperament dar imparțial al cărților care apar azi în sfera literaturii de expresie germană par a-i fi determinat pe reprezentanții unor ziare și reviste din Franța să i se adreseze lui în primul rînd pentru a afla care este starea de spirit și de fapt a literaturii de dincolo de Rin. Prilejul l-a oferit, firește, prezența Germaniei la Salonul de carte de la Paris în această primăvară.
Consultînd din Germania (unde presa autohtonă, din modestie, din comoditate sau din nevinovată omisiune, nu s-a ocupat prea intens de această manifestare) revistele și ziarele franceze, mi-a mai fost dat să constat pe alocuri cît de mare poate fi riscul ce-i pîndește pe unii publiciști să opereze cu clișee și stereotipii în depistarea valorilor literare ale unei țări vecine. Fără a insista asupra acestor automatisme, aș mai remarca insistența cu care, invariabil, revistele "Le Point", L'Express", "Le Nouvel Observateur", au apelat la una și aceeași autoritate în materie de verdicte și judecăți literare: criticul Reich-Ranicki, care, iată, cu autobiografia sa intitulată simplu, Mein Leben (Viața mea) a izbutit să se catapulteze și pe locul întîi al succeselor literare, luni de-a rîndul, în topul pe care-l stabilește săptămînă de săptămînă foarte exigentul (și cusurgiul) "Der Spiegel".
Așa încît, dacă ar fi să ne luăm doar după ecourile pe care le-au stîrnit în presa din Hexagon starurile vieții literare germane (aflate pentru cîteva zile la Paris), tot Marcel Reich-Ranicki rămîne vedeta absolută, urmat de Günter Grass (pe cei doi unindu-i o prietenie, iar în anii din urmă, o ură la fel de înverșunată pe cît de intensă le fusese odinioară amiciția). După ei, la ceva mai mare distanță se plasează Bernhard Schlink, apoi reprezentanții așa-zisei primăveri a tinerilor scriitori, pe urmă clasicii... Referința supremă rămîne însă tot... Goethe.
La un oarecare timp după ce porțile Salonului de la Paris s-au închis iar impresiile lăsate de scriitorii germani în Franța s-au sedimentat, rămîn în arhivele de presă paginile de ziare și reviste și cîteva caiete de poezie sau proză editate cu acest prilej promoțional. Se mai conturează în conștiința celui interesat și un fel de impresie finală care, în pofida tuturor eforturilor de concordie, "antantă" și armonie, trădează felul diferit al celor doi vecini, de-o parte și de cealaltă a Rinului, de a-și percepe și prezenta propriile valori literare și de a le recepta pe cele străine. Pentru un observator român, rămîne îmbucurătoarea descoperire în mănunchiul de valori literare germane, reperate și de francezi, a numelor și scrierilor unor autori germani originari din România: Herta Müller, Dieter Schlesak, Ernst Wichner, Oskar Pastior (recent răsplătit la Stuttgart și cu Premiul Literar Peter Huchel) și, din nou, Paul Celan.
Editura Belin din Paris a publicat în această primăvară un volum de poezie consacrat Germaniei. Dacă regretabilă rămîne absența unui studiu introductiv, cu totul remarcabilă este pentru noi includerea în acest caiet de aproape 200 de pagini, a unor texte semnate de poeții germani originari în România, deja amintiți mai sus, texte care poartă în structura lor de suprafață și de profunzime mărcile originii. Paul Celan domină cuprinsul caietului cu patru poeme berlineze datînd din decembrie 1967. Un studiu semnat Bernhard Böschenstein dezvăluie relațiile de suflet ale lui Celan cu Ingeborg Bachmann - cei doi poeți fiind legați atît de o dragoste ieșită din comun și nefericit terminată, cît și de cel mai prestigios premiu literar german care le-a fost atribuit: Premiul Büchner. În același volum, Marko Pajevici, autorul unui amplu studiu recent apărut în Germania sub titlul Zur Poetik Paul Celan - Gedicht und Mensch - Die Arbeit am Sinn (publicat la C-Winter Verlag din Heidelberg), semnează un eseu de antropologie poetică pornind de la poetica celaniană.

Despre poetul născut la Cernăuți se vorbește foarte mult în primăvara aceasta. Simultan, în Germania și Franța, a fost lansat la 16 martie volumul de corespondență între Paul Celan și soția sa, Gisèle Celan Lestrange, editat și comentat de Bertrand Badiou, cu concursul fiului scriitorului, Eric Celan, depozitarul valorosului tezaur epistolar. Volumul, publicat la editura Seuil, a fost comentat în paginile cotidianului "Le Monde" de către Patrick Kéchinian, care-l consideră pe Paul Celan cel mai mare poet de expresie germană din secolul al XX-lea. Prezentarea acestui emoționant document al vieții poetului între anii 1951 și 1970 este completată în paginile aceluiași ziar de o însemnare care fixează cîteva din amintirile etnologului Isac Chiva, originar din Iași și refugiat la Paris, unde a fost colaboratorul lui Claude Lévi Strauss. Ca și alți prieteni și cunoscuți care i-au fost aproape, și Isac Chiva a fost tulburat de drama lui Celan atît de frecvent invocată: aceea de a nu putea scrie poezie decît în germană, dar nu în orice germană, ci în limba vorbită în Bucovina de dinaintea primului război mondial, o limbă păstrînd încă vii contactele cu restul idiomurilor locale...
Și în Germania, săptămînalul "Die Zeit" a publicat un cuprinzător eseu despre corespondența lui Paul Celan cu soția sa, apărută în două volume la Suhrkamps Verlag din Frankfurt pe Main. Semnatarul este Helmut Böttiger, un excelent cunoscător al vieții și operei lui Paul Celan, autor al volumului intitulat Paul Celan. Orte - un fel de jurnal de călătorie, à rebours, pe urmele poetului, de pe malurile Senei pe plaiurile natale ale Bucovinei.
Că Paul Celan a devenit o legendă a literaturii de limbă germană a celei de-a doua jumătăți a secolului XX - este evident. Ipostaza mitică, postumă, a nefericitului poet face însă explicabil tocmai interesul major față de latura nevăzută, față de viața intimă a autorului, interes alimentat, ca deobicei în cazul marilor personalități ale culturii și de o firească propensiune a cititorilor spre voyeurism. Ca deobicei în astfel de cazuri, se pune întrebarea în ce măsură lectura memoriilor, jurnalelor, corespondenței (amoroase chiar) a unor scriitori, explică opera... Răspunsurile variază, firește, de la caz la caz în măsura în care (în situația dată, corespondența amoroasă) tematizează actul creației literare. Corespondența lui Paul Celan cu Gisèle explicitează de pe terenul biografiei nu puține din complicatele și uneori ermeticele constelații semantice ale poemelor sale. Căsătoria lui Celan cu Alix Marie Gisèle de Lestrange, vlăstar al unei străvechi familii de aristocrați catolici, a fost mijlocită de prietenul lor comun Isac Chiva. Gisèle era o tînără studentă în arte plastice iar Celan încă nu era celebru... Schimbul epistolar dintre cei doi începe în 1951 și ia sfîrșit în 1970, odată cu moartea poetului. Scrisorile au rămas în posesia fiului lor, Eric, născut în 1955, semănînd uluitor cu tatăl său. Deși predestinat să devină poet (prenumele fiind formula anagramată a imperativului verbului francez "a scrie" - Ecris!), Eric se dedică prestidigitației, în fond, tot unei activități miraculoase.
Corespondența scrisă în franceză dezvăluie unul din episoadele cele mai puțin cunoscute ale biografiei poetului, adică exact creșterea renumelui său literar în Germania, țară în care a refuzat să trăiască dar pe care a vizitat-o în repetate rînduri, întorcîndu-se de fiecare dată în Franța cu un gust amar... în pofida premiilor atribuite. Scrisorile mai spubleră însă și o legendă: cea a unei căsnicii nefericite cu Gisèle, căci ele sînt dovada dragostei profunde ce-i unea pe cei doi, în pofida unor infidelități ale lui Paul Celan (între ele, cea mai ilustră fiind iubirea pentru Ingeborg Bachmann, despre care Gisèle era informată. Soția poetului se apleacă chiar asupra versurilor "rivalei sale" cu înțelegere și empatie). Între multele revelații pe care lectura acestei corespondențe le rezervă de-acum cititorilor din Germania și Franța, se află și episodul tragic al rătăcirilor mintale suferite de poet, internările sale succesive în clinicile de psihiatrie, accesele de violență la care s-a dedat, culminînd cu tentativa de a-și omorî soția... Pentru Celan, poezia rămîne ultimul parapet ridicat împotriva maladiei ce-i întuneca mințile. În martie 1970, Celan este invitat de Societatea Hölderlin la Stuttgart. Printr-o tragică ironie a destinului, aceasta fusese fondată chiar de Goebbels în 1943. Paul Celan știa acest lucru. Totuși, citește din ciclul de poeme Lichtzwang. Ulterior, deplînge faptul că poemele sale au fost trecute cu vederea sau chiar neînțelese. La cîteva zile după prezența sa la Stuttgart, îl întîlnește din nou pe Heidegger. Cutremurat, filozoful confirmă suferința incurabilă a poetului... Trei săptămîni mai tîrziu, Paul Celan își caută moartea în apele Senei. În calendarul său, pe data de 19 aprilie 1970 stătea înscris mesajul: "Départ. Paul". Iar pe masa de lucru, a rămas deschis volumul cuprinzînd biografia lui Hölderlin. La pagina 464, Celan subliniase următorul pasaj: "Uneori geniul se întunecă și se cufundă în fîntîna amară a sufletului său". Constatarea o făcea, tot într-o scrisoare, Clemens Brentano.
După moartea lui Celan, Gisèle este sfătuită de familia ei să încheie în sfîrșit "o căsătorie potrivită". Pretendenții nu lipseau. Dar Eric mărturisește că mamei sale nici prin gînd nu i-a trecut așa ceva, purtînd pînă la sfîrșitul existenței verigheta care-i mai lega viața de destinul marelui poet.



Deutsche Welle Köln, aprilie 2001
P.S.: Independent de prezența Germaniei la Salonul de carte de la Paris, se cuvine semnalaltă și o premieră absolută: opera Celan, spectacol prezentat de teatrul muzical Semperoper din Dresda. Libretul acestei ciudate creații muzicale este semnat de regizorul Peter Müssbach. Realizatorul spectacolului - compus din 36 de scene și 7 acte - este Peter Ruzickas... Ambii sunt atrași de corelațiile posibile între episoadele de viață, textul poetic și stările de spirit generate de lectura unor poeme. Prin-tr-un demers asociativ, într-o atemporalitate rezultată din întrepătrunderea permanentă a secvențelor copilăriei, tinereții și maturității poetului, din schimbarea de décor - Paris, Bucovina, București - Ruzickas și Müssbach alternează și codurile de expresie scenică. Partitura muzicală, secvențele vocale, proiecțiile de imagini filmice pe un mare ecran, stîrnesc în memoria culturală a spectatorilor, impresii asemănătoare cu cele lăsate de creația u-nui Gustav Mahler. Să se datoreze oare acest paralelism simplului fapt că Mahler și Celan proveneau dintr-un spațiu comun, din nefericire dispărut, al culturii europene? (R.B.)
http://www.google.co.il/url?q=http://www.romlit.ro/paul_celan_n_primvara_literar_franco-


Ultima editare efectuata de catre Admin in 21.08.11 9:46, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.06 10:52

Paul


Ultima editare efectuata de catre Admin in 18.05.15 14:56, editata de 11 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum