Celan[v=]

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.11.15 13:40

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 23.06.15 17:42

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.06.15 9:25

Vocile lui Paul Celan
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.05.15 14:55

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.07.14 19:56

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.11.13 10:14

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.11 18:47

Herzzeit. Briefwechsel
Herzzeit. Briefwechsel
Corespondeța dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan, doi dintre cei mai importanți poeți de limbă germană, e mărturia emoționantă a doi oameni care s-au iubit și s-au rănit reciproc, care au avut nevoie unul de altul și totuși n-au putut trăi împreună. În scrisorile lor, s-au luptat vreme de aproape douăzeci de ani pentru iubire și prietenie; corespondența, întreruptă deseori de tăcere, e reluată mereu, până la ruptura definitivă, survenită în 1961.

Herzzeit. Briefwechsel
de Ingeborg Bachmann și Paul Celan a apărut în versiunea românească (probă de lectură) a Iuliei Dondorici, sub titlul Timpul inimii. Corespondență, la Editura ART din București.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.11 18:46

Paul Celan s-a născut în 1920 la Cernăuți – oraș aflat pe atunci pe teritoriul României – din părinți evrei de limbă germană. După bacalaureat, face studii de medicină în Franța. Se întoarce totuși un an mai târziu în România, unde studiază romanistică. În 1942, părinții lui sunt deportați. Tatăl moare de tifos într-un lagăr, mama e împușcată. Între 1942 și 1944, Celan execută muncă silnică în mai multe lagăre din România. Între 1945 și 1947 lucrează la București ca redactor de carte și traducător. Publică primele poezii. În 1948 se stabilește la Paris, unde rămâne până la sfârșitul vieții. Se sinucide în primăvara lui 1970.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.08.11 9:40

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.10.10 17:13

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.10 18:23

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan în limba română

Mesaj Scris de Admin la data de 03.05.10 20:35

Paul Celan în limba română


Meridianul lui Paul Celan reprezintă unul dintre cele mai importante discursuri despre poezie din perioada postbelică. Opera în proză a poetului născut în Bucovina este acum accesibilă cititorului român prin traducerea apărută la Editura Est – Paul Celan, Meridianul și alte proze, București 2009. Cuprinzînd faimosul Discurs cu ocazia decernării premiului Buchner, precum și Alocuțiunea de recepție a Premiului de Literatură al Orașului liber și hanseatic Bremen, volumul reunește textele în proză ale autorului Tangoului morții în traducerea lui Andrei Corbea, unul dintre cei mai importanți exegeți contemporani ai operei celaniene. Traducerea textelor lui Paul Celan poate fi egalată în dificultate numai de traducerea operei lui Heidegger. Traducătorul a adăugat textelor celaniene un important aparat de note cu observații referitoare la problemele ridicate de traducere și o amplă postfață despre hermeneutica textului celanian.

Dincolo de textele cele mai cunoscute, volumul reproduce, pentru prima dată în limba română, o serie de texte inedite, precum Edgar Jené sau visul despre visž Contre-jour sau Dialog în munte (unul dintre textele în care este abordată problema iudaismului și a evreității).

Traducerea textelor în proză celaniene restituie limbii române una dintre cele mai tulburătoare expresivități poetice ale celei de-a doua jumătăți a secolului XX.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan – „Călătorie prin marea profundă“

Mesaj Scris de Admin la data de 27.04.10 17:43

Paul Celan – „Călătorie prin marea profundă“

Pe 20 aprilie s-au împlinit 40 de ani de la tragica dispariție a lui Paul Celan, despre care George Steiner spunea că a creat „cea mai profundă, cea mai înnoitoare lirică din literatura occidentală a timpului nostru“. Scriitor de anvergură internațională, plecat și el, ca și B. Fundoianu, din cultura română într-o altă cultură, Paul Celan este un poet tulburător care, în opinia lui Derrida, „conține în fond totul“ și a cărui operă ne permite, în opinia lui Emmanuel Lévinas, „să intuim îndărătul enunțurilor fărîmițate sfîrșitul unei anume posibilități de înțelegere, dar și zorii unei alte inteligibilități“. Anul trecut, Editura Est a publicat volumul Meridianul și alte proze, în traducerea lui Andrei Corbea, cel care a scris postfața volumului, primul, de altfel, ce redă „prozele“ lui Celan în traducere românească.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Andrei CORBEA - Note despre Celan: traducător și tradus

Mesaj Scris de Admin la data de 27.04.10 17:42

Andrei CORBEA - Note despre Celan: traducător și tradus

Poetul și traducătorul (inclusiv al lui Celan) Michel Deguy, întruchipîndu-l aproape perfect pe traducătorul ideal de poezie, cel implicat nemijlocit în praxisul poetic, nu găsește cîtuși de puțin (într-o convorbire cu Ines Oseki-Dépré) că poezia ar fi, cum spun unii, intraductibilă. Afirmația cum că, de pildă, un poem nu se lasă „parafrazat“ – pentru a rămîne aproape de vechiul postulat al lui Dryden, după care o traducere ar fi reușită dacă s-ar plasa între „metafraza“ literală și libera „imitație“ – i se pare lui Deguy absurdă. În ceea ce-l privește, el este convins că «le poème dit quelque chose», mai precis acel „ceva“ ascuns în sensul adlitteram al Bibliei, apărat cu fanatism de vechii rabini, pentru ca pornind de aici să poată dezvolta ulterior Kabbala, interpretarea lui nețărmurită. Îl spui „altfel“, într-un anume acord cu prezentul nemijlocit, știind însă că acest „autrement dit“ se va deschide odată cu pasul următor indeterminării semiotice: un fel de „sortir de soi“, pentru a pătrunde în spațiul larg deschis al conotativului.
Nu întîmplător se conturează aici interogația asupra modelului pe care practica traductivă a lui Paul Celan l-ar putea furniza (sau nu) tentativelor de a-i traduce opera în alte limbi. Majoritatea exegeților sînt, de altfel, de părere că impetus-ul poetic celanian nu cunoaște vreo diferență esențială între „producția“ unui poem „original“ și traducerea unui text „străin“: după Jean Bollack, „Celan și-a tratat întotdeauna textele de tradus ca și cum i-ar fi aparținut integral, ca și cum ar fi fost vorba înainte de toate de el însuși, ca depozitar al verbului ce și-a găsit deja locul în poezia universală“. Plecînd de la compacta rețea intertextuală din poemele lui Celan, Klaus Voswinckel propunea chiar perspectiva inversă, prin care acestea ar putea fi tratate ca „traduceri“: „ele traduc limbajul altora în propriu-i limbaj, ba chiar în propria-i înstrăinare“. Nu-i de mirare, așadar, că efortul de a reconstrui coordonatele unei conduite celaniene vizavi de discursul Celuilalt se slujește de celebrele sale enunțuri cu privire la propria-i poetică; relația complexă dintre „accentul ascuțit al cotidianului“, cel „grav al istoriei“ și „circumflexul veșniciei“, chestiunea „obscurității“ poeziei și, nu în ultimul rînd, proiecția lingvistică a apropierii de Celălalt, ce stimulează de altfel pornirea poetologică spre „tălmăcire“, contează în potențialul lor interpretativ deopotrivă pentru poemele și traducerile lui Celan, care ar fi, după Leonard Olschner – cel mai competent comentator al operei de traducător a lui Celan –, „strîns înrudite, ba chiar inseparabile“ într-un interval de timp dat.

Atît pentru travaliul de traducător al lui Celan, cît și pentru virtuala sa valoare modelatoare în traducerea textelor lui poetice, observația lui Olschner se citește ca o consemnare a inutilității oricărei prescripții; migala cu care Celan a transpus echivalențele structurale ale limbii-sursă în limba-țintă, inclusiv la nivelul sonorităților, are relevanță pentru o anume eficacitate tehnică, dar nu și pentru miza acestui travaliu, care îi conferă și unicitatea. Problema cea mai complicată constă în a urmări lectura celaniană a textului „străin“ în procesul de comprehensiune ce-și dă lui însuși „formă“: ca pendant la observația cam vagă a lui Olschner, ce invocă „determinarea“ traducătorului Celan de a „pătrunde pînă la sîmburele poetic al textului și a-l reproduce“, reproducerea însemnînd trecerea aceluia prin „optica și voința stilistică“ a poetului, contează opinia lui Bollack, care, în oglindă cu practica traducerilor celaniene, recomandă traducătorilor lui Celan recursul la tradiția filologică a criticii textuale, acea lectio dificillior, în care finalitatea o reprezintă restaurarea sensului originar întipărit textului de către autor, demers ce implică însă concomitent conștiința distanței insurmontabile dintre lector și text. În ultimă instanță, procedura interpretativă nu face decît să apeleze la acel – deși contestabil – „autrement dit“ al parafrazei, ce știe însă să evite presiunea funcțională a limbajului curent, pentru a se lăsa topită într-o nouă „alcătuire“, într-o nouă „formă“.

Pentru traducătorii lui Celan ar putea servi drept bună călăuză două grupaje de traduceri franceze ale unor poeme celaniene (păstrate în Arhiva de la Marbach), traduceri din anii ’50, datorate Denisei Naville și lui Jean Pierre Wilhelm, și pe care Celan însuși le-a revizuit și pregătit pentru tipar; interesează aici, pe lîngă coincidența excepțională dintre critica traducerii și autotraducere, mai cu seamă proba de traducere „inversă“, din germană în franceză, pe care o oferă Celan. În cazul poemului Corona, conceput încă în scurta perioadă petrecută de poet la Viena și care trimite la un intertext literar și biografic legat de Rilke și Ingeborg Bachmann, comparația dintre versiunea Denisei Naville și corectura lui Celan limpezește o dată mai mult profesia de credință a traducătorului Celan față de respectul literalității textului de tradus, ca și refuzul oricărei „poetizări“ a mesajului: el reconstituie integralitatea textului acolo unde „contracțiile“ în versiunea franceză au efect nivelator (de pildă, în primul vers, unde secvența „wir sind Freunde“ fusese eliminată, sau în versul al zecelea, unde s-a ignorat cuvîntul „einander“: „nous nous aimons șl’un l’autreț comme pavot et mémoire“, în versul al doisprezecelea, unde soluția cuminte dată de Denise Naville pentru „Blutstrahl des Mondes“: „la lune sanguine“ este revitalizată în radicalitatea inițială: „le sang jailli de la lune“, sau în versul al treisprezecelea, unde structura paratactică pe care o preferă: „Wir stehen umschlungen im Fenster, sie sehen uns zu von der Strasse“ are a modifica o perspectivă concentrată și depersonalizată: „De la rue on nous voit enlacés au carreau“) și înlocuiește cuvintele ce antrenează arbitrar cîmpul semantic al originalului într-o direcție estetizantă (pentru „éplucher“, ca echivalent al lui „schälen“/a jupui, preferă termenul mai tehnic, dar mai precis „décortiquer“, sau reformulează, simplificînd-o, topica de asemenea estetizantă a celui de-al cincilea vers: în loc de „on sommeille quand on rêve“, pentru „im Traum wird geschlafen“ el preferă, simplu, „dans le rêve on dort“).

Un moment de tensiune îl va fi constituit confruntarea cu versul al șaptesprezecelea, unde Denise Naville traduce substantivul „Unrast“ din „dass der Unrast ein Herz schlägt“ prin „inquiétude“; Celan îi opune o neașteptată amplificatio de tip perifrastic-metonimic, în care traduce termenul german prin „ce qui n’a ni répos ni cesse“, acolo unde alți traducători au propus „agitation“ (Bollack) sau, tot ca amplificatio, „l’incessante absence du répos“ (Jean Pierre Lefebvre). Poetul pare a „da înapoi“ în fața cuvîntului care, în rădăcina sa, conține un vechi termen din vechea saxonă (rasta, resta) desemnînd acolo „sălașul morților“ = cimitirul; reflexul este similar celui pe care Celan îl atribuie în Meridianul lui Lenz față cu absurdul monstruos al lumii: „un soi de înfiorătoare amuțire, căci […] ne taie răsuflarea și vorba“. Imprevizibila tulburare a darului vorbirii, pe care psihiatrii și lingviștii au numit-o „dezintegrare afazică a structurilor verbale“, poate conduce la nivelul discursului, cum a demonstrat-o Jakobson, la o compensare substitutivă sau – precum în cazul de față – la una asociativă (metonimică). Soluția lui Celan din propria-i traducere a poemului Corona este o Auxesis tipică, menită unui efect mai mult retoric decît estetic, în ultimă instanță o parafrază; în căutarea unei echivalențe potrivite pentru un cîmp semantic ce însumează amintirea („Gedächtnis“), lamentația („Stein“) și „sălașul morților“, miezul discursiv al textului tradus sugerează o valoare „adăugată“ în comparație cu dicțiunea originalului, în așa fel încît contradicția dintre timpul istoric al momentului (profan) și proiecția sa (ecou rilkean) în veșnicia sacralului „Es ist Zeit, dass es Zeit wird“ („Il est temps qu’il soit temps“) adîncește dimensiunea dramatică a întregului.



În versiunea propusă de Jean Pierre Wilhelm pentru poemul Nächtlich geschürzt, Celan acceptă totuși traducerea cvasireferențială a verbului „rasten“, deși în propriul original sensul pare a apela la același substrat etimologic care apare și în Corona: „die ist die Gegend/ wo rasten, die wir ereilt“/ „C’est le pays où font halte/les autres, enfin rejoints“. Precizia traductivă îl preocupă cu deosebire atunci cînd revine asupra aparentei dependențe adverbiale din titlu, dintre „nächtlich“ și „geschürzt“, traduse de Wilhelm prin „retracée par la nuit“, pe care o înlocuiește prin „retracée et de nuit“. Pe de altă parte, paronomaza preconizată de Wilhelm – „[…] un mot/ existant à tort […]/un mot – tu sais bien:/un mort“ (pentru „[…] ein Wort das zu Unrecht besteht […]/Ein Wort – du weisst:/ eine Leiche“ – pare a-l fi inspirat pe Celan în a încerca în franceză, chiar dacă în treacăt, o construcție imagistică anticipînd întunericul nebulos și umed al peisajului înfiorător din Todtnauberg prin energia „saturnică“ a paronomazei, – cea care, după un Werner Hamacher, ar dirija literalitatea pînă la absurd –, transpuse în stratul sonor al versiunii traduse: în versul al treisprezecelea, Celan îi preferă lui „compteront“ soluția „denombreront“ pentru combinația cu „nommeront“ din versul al doisprezecelea, sau înlocuiește în versul al douăzeci și cincilea „comme l’été“ cu „tel l’été“.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cezar GHEORGHE - Kadiș pentru Paul Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 27.04.10 17:41

Cezar GHEORGHE - Kadiș pentru Paul Celan

Mi-a trebuit ceva vreme pentru „a putea păși în marele cristal al lumii interioare“1 din poezia lui Paul Celan. Am ajuns „acolo unde atîtea stau sub semnul tăcerii“2 și unde e atît de multă viață. Cum te poți apropia de această poezie a dezastrului, cum poți intra în acest domeniul al inimii fără a fi anihilat de noaptea care stăpînește ținuturile sale interioare? Îmi amintesc rîndurile scrise de Ernest Wichner cu prilejul unui text despre Rolf Bossert, poetul bănățean care a ales același sfîrșit ca și Celan: „Mișcarea și repaosul, declanșarea și interdicția sînt atît de înnodate între ele, încît se produce un instantaneu fotografic al zădărniciei: De parcă pe toate gările ar plana renunțarea la orice speranță; de parcă speranța ar lua-o din loc, lăsînd călătorul în urmă, pradă destinului prevăzut și inevitabil. De parcă ar mai exista ceva care să se numească destin. Nu, între timp destinul a fost abolit, funcționarii germani l-au transformat în tabele și statistici, în liste cu morți, în formulare de valorificare a cadavrelor, rapoarte și protocoluri. Ce rămîne sînt experiențe, este propria trăire a supraviețuirii întîmplătoare, durerea pricinuită de pierderea părinților, a prietenilor și rudelor se înșurubează în trup și te marchează definitiv cu stigmatul ei.“3 În extraordinara carte a lui Petre Solomon, Paul Celan – Dimensiunea românească, se regăsește evocarea tînărului Paul Celan care sosise recent în Capitala României pentru a lucra ca redactor al Editurii Cartea Rusă. Autorul Tangoului morții e descris „ca un tînăr firav și frumos, în vîrstă de 25 de ani“, care aducea cu sine „un zîmbet amar, dar și o dorință aprigă de a trăi în sfîrșit“.
După o perioadă petrecută la Cernăuți, marcată de exterminarea părinților în toamna anului 1942, Celan este deportat într-un lagăr de muncă din apropierea Buzăului. Pasajul care m-a tulburat cel mai mult în cartea lui Petre Solomon este cel care evocă răspunsul dat de Celan celor care-l întrebau ce anume făcea în lagărul de lîngă Buzău. „Taciturn, închis în sine, le răspundea [...] printr-un singur cuvînt: «săpăm»“. Rîndurile scrise de Petre Solomon devin insuportabile atunci cînd, în continuarea acestora, citim din Trandafirul nimănui: „Pămînt era în ei și săpau.// Săpau și săpau, așa trecea/ ziua lor, noaptea lor. Laudă Domnului nu aduceau,/ auziseră ei, c-a fost vrerea lui,/ auziseră ei, că el a știut.// Săpau, nu mai auzeau;/ nici mai înțelepți nu erau, nici un cîntec nu născoceau,/nici o limbă în gînd nu aflau./ Săpau.// A venit o tăcere și o furtună a venit, / și mările toate de-a valma. / Eu sap, tu sapi, și viermele sapă, / zice cîntul de colo; ei sapă.// O, unul, nici unul, o nimeni, o, tu:/ Încotro s-a mers, dacă nicăieri nu s-a mers?“/ O, tu sapi și eu sap și întru tine mă îngrop./ Inelul din deget din somn ne trezește.“ Poemul, în traducerea admirabilă a Norei Iuga, deschide volumul poate cel mai marcat de iudaism și de Holocaust al lui Paul Celan. Autoarea Lebedei cu două intrări are dreptate: „e vorba aici de un Celan care scrie în transă, care scrie din altă lume [...] Vreau să vă atrag atenția că nu am ținut nici o clipă cont de topica specifică limbii române și nici n-am încercat să fac mai accesibil vagul, aproximativul, deruta sau inexplicabilul, conținute în versul lui Celan, de hatîrul unei coerențe armonioase, atît de plăcute cugetului românesc. Nu, am păstrat tot la măsura, la ritmul, la locul, la noima, la tăcerea, după care acest poet și-a negîndit poezia, cu negîndul cel mare al Nimicului răsucit ca perciunul evului Mandelstam pe osia lumii.“

Același lucru îl spunea și Celan însuși în Meridianul său atunci cînd răspundea celor care îi reproșau obscuritatea poeziei. Poezia însemna pentru Celan o schimbare de suflu, scrisul său se abate pe un drum necunoscut ce presupunea „a deschide cuvîntul asupra unor intensități interioare nemaivăzute“4. În Sprachgitter sau un Die Niemandsrose ascultăm poezia unei limbi materne compromise. Herta Müller rostește cel mai bine adevărul limbii căreia i s-a răpit demnitatea umană: „Cînd viața în mare parte nu mai e cum trebuie să fie, cuvintele se prăvălesc și ele.“ Celan a văzut prăbușindu-se cuvintele din limba pe care o cunoștea cel mai bine. Era limba lui Rilke, a lui Trakl, dar și limba în care funcționarii celui de-al treilea Reich își redactau documentele ce îi trimiteau părinții la moarte. Nu pot fi de acord cu Adorno atunci cînd acesta spune că poezia lui Celan imită „un limbaj inferior celui neajutorat al oamenilor, ba chiar inferior oricărui limbaj organic“. Pentru Adorno, Celan scrie poezia închiderii și împietririi totale a artei în fața suferinței. Nici nu pot accepta că poezia celui care folosea numele de Paul Ancel era o limbă a „neînsuflețitului“. Îi pot da dreptate atunci cînd acesta vorbește despre „devenirea nonfigurativă a peisajului“ din poemele lui Celan. Cuvintele sale poartă amprenta „mesajului într-o sticlă“, însă această iluzie a comunicării imediate e spulberată imediat ce citești mai mult de un poem din poezia sa. Odată mesajul ajuns la destinatar, nu vom putea fi siguri de sensul său. Să dai un sens stabil și inalienabil poeziei sale înseamnă să geometrizezi dezastrul, înseamnă să dai un sens Holocaustului sau piramidelor de capete ale lui Pol Pot. Limba lui Celan nu se poate umple decît cu refuzul reprezentării, nu poate da expresie decît unei inteligențe conștiente de faptul că limba în care se exprimă și respiră este limba exterminatorilor. Meridianul nu vorbește numai despre poezia lui Celan, ci despre toată poezia ce se va scrie după acesta. Poemul, „lepădat de artă“, nu va putea vreodată să mai dea răspunsuri lumii. Fiecare poem va rosti adevărul valabil „aici și în acest chip“.



În România anilor ’80, înconjurată de realitatea care lua chipul unei cu totul alte opresiuni, Mariana Marin regăsea în modelul Annei Frank un „seismograf de tip moral“. M-am întrebat și eu, odată cu Mariana Marin, ce s-ar fi întîmplat dacă Anne Frank ar fi supraviețuit dezastrului și ar fi devenit scriitoare. Cum ar fi arătat literatura scrisă de aceasta? Ce fel de versuri ar fi scris ea? Cu siguranță, versurile ei ar fi purtat, asemenea celor lui Paul Celan, amprenta unei disperări mute, o limbă ca în poemele Marianei Marin, „o limbă scrisă sub pleoape.“




1. Paul Celan, „Edgar Jené și visul despre vis“, în Meridianul și alte proze, Editura Est, București, 2009. Traducere din germană, postfață și note de Andrei Corbea, p.11.

2. idem

3. Ernest Wichner, „Postfață“ la volumul Rolf Bossert, Stau pe treptele vîntului, Editura Institutului Cultural Român, București, 2008.

4. Deleuze și Guattari despre literatura lui Kafka.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Andrei Oișteanu: IN MEMORIAM PAUL CELAN* - la 40 de ani de l

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.10 15:08

Andrei Oișteanu: IN MEMORIAM PAUL CELAN* - la 40 de ani de la sinucidere

“Mac și memorie”

Sunt cunoscute surescitările nervoase și tulburările psihice care l-au afectat de-a lungul anilor pe poetul Paul Celan alias Paul Antschel (Cernăuți, 1920 – Paris, 1970). Cauzele sunt multe și diverse: sentimentul de vină că părinții săi au fost în 1942 deportați ca evrei în Transnistria, iar el a scăpat doar cu internarea pe trei ani într-un lagăr de muncă de lângă Buzău; faptul că părinții săi au murit în Holocaust (“Cum se mai poate scrie poezie după Auschwitz?”, se întreba Theodor Adorno); faptul că și-a scris toată viața poemele în limba germană (“limba asasinilor părinților mei”); absurda campanie de defăimare dusă de Claire Goll, care l-a acuzat că ar fi plagiat poemele soțului ei, Yvan Goll etc. “Soarele negru al melancoliei” (cunoscuta formulă a lui Gérard de Nerval) a devenit la Celan “Lapte negru din zori, te bem când e noapte” (Todesfuge, 1947).
După perioada bucureșteană (1945-1947), Celan a locuit la Viena (1947-1948), unde s-a îndrăgostit de scriitoarea Ingeborg Bachmann (1926-1973). Ingeborg i-a scris tatălui ei (fost activist nazist austriac) că s-a îndrăgostit de un “poet suprarealist” evreu, care îi umple casa cu buchete cu flori de mac. După o importantă carieră literară (cu prestigiosul Gruppe 47), ea a murit la Roma, în 1973. Cauzele decesului au rămas controversate. Se pare că a luat niște pilule psihotrope și a adormit cu țigara în mână. Nu a supraviețuit arsurilor produse de incendiu.
Claire Goll a pretins că, în volumul de versuri Mac și memorie (Mohn und Gedächtnis, 1952), Paul Celan ar fi plagiat poemele din volumul postum al lui Yvan Goll, Planta de vise (Traumkraut, 1951). Chiar cele două titluri de cărți au părut că se aseamănă: macul opiogen al lui Celan și planta provocatoare de vise a lui Goll. Argumentul este demontabil. Poemul Corona, cu versul “ca mac și memorie noi ne iubim”, care a dat titlul volumului lui Celan din 1952, face parte din secțiunea Nisipul din urne, și a fost publicat pentru prima dată în 1948 (Paul Celan, Sand aus den Urnen, Viena, 1948). Poemul respectiv a fost scris la București în perioada 1945-1947, atunci când Celan se intersecta cu grupul suprarealiștilor români (Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun ș.c.l.). “Ochiu-mi coboară spre sexul iubitei:/ noi ne privim, / ne spunem ceva-ntunecat, / ca mac și memorie noi ne iubim, / ca vinul în scoică dormim, / ca marea în raza de sînge a lunei” (Corona, 1952).
Pentru poetul Paul Celan, cel din volumul Mac și memorie, opiumul provoacă uitarea, somnul și visul. Ceea ce la Paul Celan este “macul uitării” (în poemul Veșnicia, 1952), la Alexandru Macedonski fusese “opiumul uitării” (Rondelul opiumului, 1920). La binomul uitare vs memorie pot fi adăugate și alte perechi de termeni antagonici, de pildă realitate onirică vs realitate istorică. “«Macul» (din care se obține opiul), care te îmbată, propulsându-te într-o sferă a visului – scrie Dan Flonta în prefața la ediția românească a cărții lui Celan –, și «memoria», a cărei atenție se îndreaptă către lumea istorică a faptelor”.

“Celan ajunsese ca Hölderlin: o victimă a medicilor”

Probabil că depresia lui Paul Celan s-a acentuat anume după 1960, după ce soția lui Yvan Goll i-a intentat procesul de plagiat. Ba chiar l-a acuzat că ar fi încercat, chipurile, să o violeze “într-o stare de somnambulism” (sic!). “Nervii mei sunt niște bieți nervi, m-au lăsat. La asta se adaugă o presiune psihologică insuportabilă à la longue”, îi scria Celan lui Petre Solomon în 1962.
La începutul anului 1966, depresia psihică pe care o traversa Paul Celan a intrat în faza critică. A fost internat într-o clinică specializată din Paris. La 5 ianuarie 1966, Emil Cioran (mereu atent la ceea ce se întâmpla cu poetul cernăuțean) consemna în jurnal zvonul privind motivul spitalizării: “Am aflat că P. Celan a fost internat într-un ospiciu, după ce ar fi încercat să-și omoare nevasta.” Informația îi provoacă lui Cioran stări de insomnie și de spaimă. “Avea mult farmec, acest om imposibil, cu care orice relație era dificilă și complicată, căruia însă îi iertai totul dacă uitai reproșurile sale injuste, absurde, aduse lumii întregi”.
În spitalul psihiatric Celan a fost îndopat cu tranchilizante. Se crede că le-a folosit pentru a încerca să se sinucidă. Încercarea a eșuat, dar zvonul s-a răspândit printre prieteni. La 6 februarie 1967 Emil Cioran își nota în jurnal: “Se pare că Paul Celan s-a sinucis. Această veste încă neconfirmată mă tulbură nespus”.
În vara acelui an, bunul său prieten din București, Petre Solomon, l-a vizitat la Paris, găsindu-l “locuind” la clinica de boli nervoase, într-o stare de “depresiune [psihică] adâncă”. În amintirile sale, Petre Solomon scrie câteva pagini dramatice: “«Se fac experiențe pe mine», mi-a spus [Celan] la un moment dat, cu un glas stins, întrerupt de acele oftaturi care veneau, poate, din șocurile electrice și din tranchilizantele administrate de medici”. “Ce i-aș fi putut răspunde?, se întreba Petre Solomon. Eram năucit de stupoare și aș fi vrut să-l ajut cumva, dar nu mă pricepeam. Paul ajunsese ca Hölderlin: o victimă a medicilor. Nebunia lui [Celan], mai puțin pașnică decât a lui Hölderlin, avea să-l arunce, peste vreo trei ani, în apele Senei”.
Un alt prieten, Ovid S. Crohmălniceanu, își amintește cam în aceiași termeni întâlnirea sa cu Celan la Paris, tot în 1967: “Paul încărunțise, umbla lipindu-se de ziduri și cu spinarea încovoiată, parcă sub o povară apăsătoare. Existau în el, de pe atunci, semnele apropiatului dezastru.”
La îneceputul anului 1968, Emil Cioran s-a întâlnit cu Paul Celan, care “avea acel aer stingher (pe care-l avem întotdeauna când ascundem un lucru esențial presupus a fi știut de toată lumea)”. “Lucrul esențial” despre care Celan nu voia să vorbească era faptul că “a petrecut câteva luni într-un spital de psihiatrie”. “Drept este – conchidea Cioran – că nu-i ușor să vorbești despre propriile crize. Și ce crize!”

Vedere de pe podul Mirabeau

Cu patru decenii în urmă, la 20 aprilie 1970, în plină explozie a vegetației, Paul Celan s-a aruncat în Sena de pe Podul Mirabeau, cel cântat de Apollinaire. O strofă a poemului este transcrisă în relief pe o placă de bronz, montată la capătul de la rive droite a podului: “Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin / Ca dragostea noastră / Să-mi amintesc ca orice-alin / Venea târziu, doar după chin / Bate ora-n alt tărâm / Zile, nopți, trec, eu rămân” (Le pont Mirabeau, 1913).
Cioran consemna în jurnal sinuciderea poetului labil psihic: “Paul Celan s-a aruncat în Sena. I-au pescuit cadavrul lunea trecută. Acest om fermecător și insuportabil, feroce cu accese de blândețe, la care țineam și de care fugeam, de teamă să nu-l rănesc, căci totul îl rănea. Ori de câte ori îl întâlneam, eram atât de atent și mă supravegheam atâta, că după jumătate de oră eram istovit”. Cele două femei care l-au iubit toată viață (soția Gisèle Lestrange și iubita Ingerborg Bachmann) au fost copleșite. “Paul s-a aruncat în Sena, îi scria Gisèle lui Ingerborg. A ales moartea cea mai anonimă și cea mai solitară. Ce pot să mai adaug, Ingeborg? N-am știut să-l ajut așa cum aș fi vrut”.
Plină de semnificații aluzive a fost reacția poetului Henri Michaux: “Tratamentul [lui Celan] venit din scriitură nu era de ajuns, nu i-a fost de ajuns… Și a plecat!”. Se știe că Michaux a apelat și la alte “tratamente” de supraviețuire (mescalină, hașiș), în afara celui “venit din scriitură”. Într-o perioadă de izolare a lui Celan, Henri Michaux a fost, cum observă Petre Solomon, “unul dintre prea puținii săi prieteni de la Paris”. Michaux a fost prieten cu doi mari intelectuali români: Celan și Cioran.
În primăvara anului 2008, la Paris fiind, m-am urcat pe celebrul pod Mirabeau ca să vizualizez ultima imagine care a rămas pe retina poetului sinucigaș: Statuia libertății (o replică redusă a celei de la New York) cu Turnul Eiffel profilându-se uriaș pe fundal și vegetația înverzită de pe Île des Cygnes, care taie în lung apele Senei. O imagine puternică, tonică și plină de simboluri. Una care nu te îndeamnă la sinucidere.
La 9 februarie 1994, la 14 ani după moartea lui Celan, prietenul său poetul Gherasim Luca îi va urma exemplul fatal, aruncându-se în apele Senei din exact același loc simbolic. Luca a lăsat pe propriul său repondeur telefonic mesajul sinucigașului: “În această lume poeții n-au ce căuta”. Paul Celan și Gherasim Luca au mărit lista, și așa lungă, a poeților și artiștilor parizieni care, de-a lungul timpului, s-au sinucis în apele Senei. Senucigași, le-am putea spune. Pe același pod Mirabeau și-a plasat Mihail Sebastin “manuscrisul găsit” care face obiectul primului său roman publicat (Fragmente dintr-un carnet găsit, 1932). În mod straniu, Le pont Mirabeau a intrat în istoria literaturii române datorită celor trei scriitori evreo-români, Mihail Sebastian, Paul Celan și Gherasim Luca, dintre care ultimii doi senucigași.


(Din motive de spațiu, redacția a renunțat la note)

* Capitol din cartea lui Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, în curs de apariție la Ed. Polirom.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Wojciech Bonowicz Celan și alte poeme

Mesaj Scris de Admin la data de 14.03.10 15:59

Wojciech Bonowicz Celan și alte poeme
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 03.01.10 9:05

Paul Celan





Cui aparține Paul Celan?

Unul dintre ciclurile poematice ale lui Paul Celan poartă titlul „Niemandrose”, adică „Trandafirul nimănui”, volum apărut și în românește, în 2007, la Ed. Samuel Tastet, traducerea fiind semnată de Nora Iuga. Firea tragică a poetului a purtat două amprente – autoînvinovățirea pentru că nu a fost alături de părinți, când aceștia au fost arestați în iulie 1942 și duși în giganticul lagăr al morții numit Transnistria și aceea a înstrăinării. Născut la 23 noiembrie 1920, la Cernăuți, tatăl , Leo Antschel, un sionist activ, mama, Friederike, o femeie de cultură germană, cu înclinații literare, care i-a deschis gustul pentru literatura în care avea să se afirme drept unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX. După bacalaureatul de la Cernăuți, studiază medicina la Tours(Franța) , este un om de stânga, pasionat de soarta republicanilor din Spania cuprinsă de războiul civil.După un an, în 1939, renunță la medicină și începe, la Cernăuți să studieze Filologia română. În timpul războiului, când și-a pierdut ambii părinți, Celan a fost trimis în lagăre de muncă în Moldova, Muntenia, iar spre sfârșitul anului 1943 revine la Cernăuți, reocupat de sovietici, .În 1945 ajunge la București, este angajat la Editura Cartea Rusă, datorită cunoașterii limbii, face traduceri, debutând ca poet în revista „Agora”, în 1947, cu numele cu care va fi consacrat – Paul Celan. În luna decembrie a aceluiași an emigrează ilegal, ajunge la Viena, de unde, în iulie 1948, avea să se stabilească la Paris. Studiază asiduu germanistica, publică până la sfârșitul vieții opt volume de versuri, iar postum i se publică volumul „Parte de zăpadă” (1971). La 20 aprilie 1970, poetul se sinucide aruncându-se de pe podul Mirabeau în Sena, un gest pe care l-au făcut Gherasim Luca (în 1994) și mulți deznădăjduiți poeți sau nepoeți..Primul său volum de versuri este intitulat „Nisipul din urne”, poetul fiind marcat de Holocaust, de ideea vinovăției, desigur, nejustificată. O întâlnire nefericită a fost aceea cu Yvan Goll .și cu soția acestuia, Claire, o femeie dezechilibrată, care, după moartea soțului l-a acuzat pe Celan de plagiat și de agresiune. Se pare că scandalul iscat i-a afectat mult psihicul, deși în același an, 1950 se căsătorea cu Giselle Lestrange. În timpul șederii la Viena a avut o legătură intimă cu Ingeborg Bachmann (1948), cu care a păstrat o lungă corespondență. Traduce din Jean Cocteau ( Celan era un poliglot superdotat, cunoștea bine germana, româna, rusa, franceza,ivrit,idiș), participă la publicațiile Grupului 47 din RFG, este un adept al suprarealismului, versul său este adesea criptic, dar aprecierea criticii este cu totul entuziastă.Volumul „Maci și memorie” se bucură de un succes deosebit. În 1960 i se acordă Premiul Georg Buechner , unul dintre cele mai importante premii literare din Germania.In 1969 vizitează Israelul, dar nu își împărtășeșete public impresiile. Nu se știe dacă avea sau nu intenția să revină, să se stabilească acolo, revine la Paris unde comite suicidul, prin care o voce a literaturii universale dispare, continuându-și numai în postume existența.Ne-a rămas un schimb de scrisori cu poetul israelian Yehuda Amihai. A avut întâlniri cu Heidegger, în 1964, îl admira , dar îl și detesta pentru că filosoful nu s-a dezis niciodată de atașamentul pentru național-socialism, deși renunțase la funcții oficiale încă în vremea lui Hitler. În privința modului său de abordare a poeziei, Jacques Derrida scria că era o încercare de „deconstruire a limbii germane”, era unul dintre cei mai valoroși germaniști și totodată un „revoltat” în acest domeniu. Uneori Celan este intraductibil chiar pentru buni cunoscătoru ai limbii germane. A fost comparat cu Weber în muzica modernă. Despre el au scris, au tradus în română din creația lui--- Petre Solomon, prieten apropiat, Maria Banuș, Lucian Raicu, Ov.S. Crohmălniceanu, Zigu Ornea, Petre Stoica, Szasz Janos, Șt. A. Doinaș,Ion Pop, Marcel Aderca, Ion Caraion, Veronica Porumbacu, Magda Cârneci, Andrei Corbea- Hoișie , Grete Tartler, Matei Călinescu, Felicia Antip, George State, Geo Șerban, S. Damian ș.a. Un poet care se apropie oarecum de maniera lui Celan, la noi, ar fi Nichita Stănescu, prin „Necuvintele” sale. O corespondență pasionantă , îmbogățite cu poeme este aceea cu scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann, corespondență publicată în Austria și tradusă fragmentar la noi, în revista „Lettre Internationale”. În 2008 a apărut un volum „Paul Celan – dimensiunea românească”, semnat de Petre Solomon, cu o postfață de Nina Cassian (Ed. Art) care a și tradus câteva poeme. Cioran a spus despre Celan că „nu era un om în carne și oase, ci mai curând o rană care sângerează fără întrerupere”. În anul 2004, la Ed. Suhrkamp a apărut un volum de corespondență a poetului cu Ilana Shmueli, cu care se cunoștea din tinerețea cernăuțeană, îi fusese elevă pentru limba franceză. S-au revăzut în 1965 la Paris și în 1969 la Ierusalim.Inainte de a face pasul în neant, el i-a scris Ilanei – „ Tu știi ce sunt poeziile mele- citește-le și eu voi simți asta”. George Steiner a scris că poezia sa a fost una dintre „cele mai profunde și înnoitoare lirici din literatura occidentală”. Creația sa a fost tradusă în numeroase limbi, inclusiv în japoneză. La București, în 1947, cel care l-a încurajat și i-a tradus primele poeme, în română a fost Alfred Margul Sperber. Sintagmele „ lapte negru”, „ floare de cenușă” au intrat în circuitul criticii literare în lume și aparțin liricii „ nepereche” ( folosim sintagma lui Nichita) a lui Celan.Fiul lui Petre Solomon, regizorul Alexandru Solomon a realizat un documentar „Duo pentru Paoloncel și Petronom”, care s-a bucurat de interes, fiind un omagiu adus prieteniei dintre doi poeți.La festivalul Enescu din 2009, compozitorul Peter Ruzicka a oferit opera „Celan”. La Editura Hasefer a apărut în anul 1996 o antologie alcătuită de Țicu Goldstein, „ De la Colibi Moise la Paul Celan”.
Dintre personalitățile europene și-au exprimat opiniile , printrea alții, Henri Michaux, Jean Starobinski. În anul 2000 a apărut la Editura Crater o ediție bilingvă, germană-română, „Poeme” de Paul celan, în traducerea Luminiței Graur și lui Ion Papuc. O ediție elegantă, reprezentativă, deși numărul poemelor este destul de restrâns. În final, fără a oferi aici o analiză a creației lui Celan, nici nu ne-am propus un asemenea laborios demers, am putea să răspundem, numai din datele bio-bibliografice, cui aparține Paul Celan ? Poeziei germane? Literaturii germane, române? Europei, lumii, cărui curent literar ar putea să aparțină? Răspunsul este unul și foarte general – Paul Celan, ca și Benjamin Fondane-Fundoianu a fost un om, ca și noi, dar talentul, geniul i-a făcut universali.

Boris Marian
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Dimensiunea romaneasca a lui Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 10.11.09 19:20

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii lui Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 28.09.09 9:31

Evreii lui Celan



De GRID MODORCEA

Cea
mai mare dovadă că e ceva putred în festivalul „George Enescu", adică
în gîndirea dlui Holender et co, este faptul că opera Celan, un
eveniment în premieră la București, s-a cîntat / jucat cu sala aproape
goală. O operă avînd ca temă problematica evreiască, implicit
Holocaustul, a fost boicotată flagrant de organizatori prin programarea
ei la concurență nemiloasă cu recitalul celebrei pianiste Elisabeth
Leonskaja și cu concertul, ultrarecomandat de Papa Holy, oferit de
Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, avîndu-l la pupitru pe
faimosul dirijor Mariss Jonsons, care a cîntat Beethoven, Wagner și
Strauss.
În timp ce opera Celan îl avea drept
erou pe aproape necunoscutul Peter Ruzicka, în calitate de compozitor
și dirijor. Evocarea vieții și creației lui Paul Celan, poet de origine
română, într-o operă, se datorează, cred, unei existențe dramatice,
comparabile cu aceea a lui Mihail Sebastian. Un text absurd și
existențialist, ca în Rinocerii lui Ionesco. Ne mirăm că nu a fost
citată și această piesă printr-o imagine semnificativă, dat fiind că
scenele operei erau ilustrate cu diverse imagini proiectate pe enormul
ecran al scenei. Dominante erau, desigur, poeziile lui Celan și e foare
bine că spectatorul a fost pus în situația de a cunoaște remarcabila
poezie a lui Paul Celan, un autor cam vitregit în librăriile noastre.
La fel, multe texte cîntate fac parte dintre textele lui Celan, un fel
de fragmentarium al lor, de genul: „Un soare pal. Căpriori. Destul de
departe. Ea pleacă". Reminiscențe ale suprarealismului cultivat în anii
bucureșteni. Evident, avem și citate din faimoasa Todesfuge, poezia
Fuga morții, cu referire la lagăre, infirmînd opinia lui Adorno care
susțnea că „a scrie poezie după Auschwitz e un act barbar".
Paul
Celan (1920, Cernăuți - 1970, Paris) este pseudonimul lui Paul
Antschel, fiind anagrama acestui nume (în germană se pronunță țelan).
S-a născut într-o familie germanofonă, părinții săi murind într-un
lagăr din Transnistria. Este considerat un scriitor de limbă germană,
unul din cei mai mari poeți moderni. A fost persecutat din cauza
originii sale evreiești, a cunoscut viața de ghetou și a unui lagăr de
concentrare. Vina de a supraviețui lagărului nu i-a dat pace, alegînd
sinuciderea drept calea de a se salva (s-a aruncat în rîul Sena). Opera
germanului Ruzicka este plină de obsesiile personajului, că și-ar fi
omorît părinții, că e un plagiator, că își agresează soția etc., dar se
vrea a fi o imagine generală a epocii naziste, a atmosferei acelor ani
de teroare și suspiciune, fiind dedicată tuturor victimelor secolului
XX. Prin fragmentele alese din textele lui Celan, opera face racorduri
la situația dramatică prin care a trecut Europa în acei ani, deși
acțiunea se petrece mai mult la Paris și în Germania, dar și la
București, unde Celan a venit după ce s-a salvat din lagăr. Muzica este
axată în special pe sunete de percuție, instrumentiștii fiind pe scenă,
la vedere. Asemenea scenariului, țesut din fragmente, în stil
existențialist, sunetul este fragmentar, unitate nu are decît finalul,
care este o melodie suavă, dar apăsătoare, evocatoare pentru Chistine,
soția lui Celan, care își caută evadarea în amintiri. Evident,
partitura pune în evidență și conflictul permanent dintre naziști și
evrei, dintre turnători și Celan, care se considera permanent urmărit,
traumatizat. Există și ideea că problema evreiască este o obsesie de
care nu mai scăpăm, cum comentează un grup de germani, exasperați de
condiția umană. Multe gînduri par extrase din Jurnalul lui Mihail
Sebastian, care în acea perioadă trăia și el drama tuturor evreilor
amenințați cu exterminarea. Nu întîmplător el avea să fie strivit de un
caminon la doar 38 de ani! Ce tragedie pentru cultura română: Sebastian
și Celan!
Marea problemă pe care cred că a reușit s-o rezolve
Ruzicka a fost de a evita pleonasmul, de a nu suprapune sunetul peste
melodicitatea versurilor, fiindcă poezia lui Celan este prin ea însăși
foarte muzicală. De aceea, partea biografică este continuu întreruptă,
în mod distanțat, dar și dramatic, de situația generală în care se
aflau oamenii, aspecte tratate ca într-un reportaj de front. Apoi multe
momente biografice sînt intersectate cu imagini din lagărele naziste,
dar și din filmul Dictatorul al lui Chaplin. De asemenea, avem imaginea
camerei unde a trăit Celan la Paris, ca și alte documente prețioase.
Dar poate cel mai interesant element de „distanțare" față de biografia
lui Celan este corul, care are un rol foarte complex, mai ales în
momentul cînd rostește cuvîntul „Ierusalim", în rest el cîntă fără
cuvinte. Corul este un fel de memorie colectivă, un fel de raisonneur
al credinței iudaice și al conștientizării morții de către victime,
ceva asemănător tragediei grecești. Nu întîmplător acest personaj
colectiv a apărut îmbrăcat în costume antice. Cu un cuvînt, am asistat
la o operă zguduitoare, care ar merita montată pe scena TNO, nu
prezentată doar astfel, izolat, într-o operă-concert, boicotată de
organizatori, care, repet, nu au onorat cum se cuvine această creație,
festivalul fiind doar un pretext pentru prezentarea ei. Ceea ce este
mult prea puțin. Dovadă că nici un oficial nu s-a aflat în sala operei,
fiind în schimb cu toți prezenți, cu decorațiile cunoscute, la
celelalte concerte pe care le-am amintit. Să sperăm că Simpozionul
„Celan", care s-a desfășurat timp de trei zile la București, marcînd
astfel importanța acestui eveniment în peisajul cultural românesc, a
putut face mai mult.


http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=686&format=html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paul Celan și spațiul cultural european 23 Sep 2009 0 coment

Mesaj Scris de Admin la data de 24.09.09 16:26

Paul Celan și spațiul cultural european





În perioada 24 – 26 septembrie se desfășoară la București, în sala de
seminar a Hotelului Radisson SAS, lucrările simpozionului „Paul Celan
și spațiul cultural european“.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Poezie după Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.09 17:55

Poezie după Auschwitz
Paul Celan, considerat cel mai mare poet de limbă germană din a doua
jumătate a secolului 20, s-a născut în 1920 în Cernăuți și a murit în
1970, la Paris.Celan, pe numele lui adevărat Paul Antschel, era evreu.
În timpul celui de-al doilea război mondial plătește pentru acest
detaliu. Părinții lui mor în lagăr; Celan supraviețuiește. Între
1945-1947 stă în București, lucrând ca traducător din rusă.


Se apropie de suprarealiștii români; în această perioadă scrie câteva
poezii și poeme în proză în română – capodopere suprarealiste care fac
cu totul regretabilă abandonarea ulterioară a acestei limbi (după
moartea lui Celan, văduva lui le va interzice publicarea – din
fericire, copy-right-ul a fost piratat).Fuge din țară și, după o scurtă
perioadă petrecută la Viena, se stabilește la Paris. Duce o viață
chinuită de spectrele trecutului în care își pierduse părinții și
trecuse pe lângă moarte. La sfârșit își va alege singur moartea,
aruncându-se în apele Senei.
Celan a publicat în germană. Primul volum oficial apare în 1952
(primul volum propriu-zis fusese retras din circulație de către autor).

Înainte ca geniul lor să fie recunoscut, poemele lui Celan au
contrariat, fiind văzute ca obscure și ininteligibile. Celan supune
limba germană unei operații din care aceasta iese torturată, amputată,
sfâșiată, bolborosită, în criză. Unii au văzut în asta o răzbunare față
de limba vorbită de ucigașii familiei lui; „moartea-i un meșter din
Țara germană”, scria Celan în cel mai cunoscut poem al său, „Fuga
morții”.
„Trandafirul nimănui” oferă, în versiunea românească a traducătoarei
first class care este Nora Iuga, varianta integrală a plachetei „Die
Niemandsrose” (1963).

http://www.gandul.info/arta/poezie-dupa-auschwitz-903431
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O abordare curajoasă a poeziei lui Paul Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.09 19:21





  • O abordare curajoasă a poeziei lui Paul Celan








    Mai 2009

    -

    LiterART





    Autor: Raluca ȘERBAN-NACLAD





    Paul Celan și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului a lui
    Mircea Țuglea (Editura Pontica, 2008) este o carte de care m-am
    apropiat cu multă greutate. I-am tot dat târcoale, am încercat să
    parcurg bibliografia pe care se bazează și...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O abordare curajoasă a poeziei lui Paul Celan

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 20:10

O abordare curajoasă a poeziei lui Paul Celan
http://www.revista-tomis.ro/LiterART/o-abordare-curajoasa-
Paul Celan
și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului a lui Mircea Țuglea
(Editura Pontica, 2008) este o carte de care m-am apropiat cu multă
greutate. I-am tot dat târcoale, am încercat să parcurg bibliografia pe
care se bazează și, până la urmă, am dovedit s-o citesc până la ultima
filă. La origine teză de doctorat, acest studiu se recomandă exclusiv
specialiștilor, prin limbajul și metoda utilizate. Doar cine are
lecturi din filozofii limbajului, în special Gadamer, își poate permite
luxul de a se desfăta cu un discurs perfect articulat, care recitește
texte ale avangardei românești, și nu numai, în cheia conceptelor
postmoderne. Citindu-i cartea, mi-am dat seama că mă aflu într-o
dilemă: ori discursul gadamerian, sugestiile din Adorno, Derrida etc.
îl seduc cu totul pe autor, textul celanian căzând într-un plan secund,
devenind o textură pe care o croiești după propriul tipar, ori poezia
lui Paul Celan este atât de deschisă încât permite interpretări dintre
cele mai abstracte, de nebănuit în lipsa unui serios orizont
hermeneutic. Concretul crud, al celor arși în lagărele de exterminare,
la care face referire poezia lui Celan, evreu născut în Bucovina,
trecut prin lagăre de muncă din România, devine „reificat", ca să
folosesc un cuvânt drag exegetului, locul său fiind luat de
semnificații referitoare la relația dintre subiect și limbaj. De
altfel, una dintre ideile de forță care trasează tabloul interpretativ
este aceea a înțelegerii poeticii celaniene din perspectiva teoriei
conform căreia limbajul, prin constituirea sintaxelor ideologice (vezi
fascismul, comunismul), totalitare (adică plasate pe niște poziții
„tari"), distruge subiectul. Limbajul nu mai poate învesti cu sens
realul, producând o falie alienantă, o „rană" între subiect și real.
Reactualizarea semnificației este posibilă doar în cadrul unui proces
de abandonare a atributelor „tari" ale subiectului.




Credem
că miza studiului lui Mircea Țuglea o reprezintă încercarea de a
demonstra impactul modelizator al avangardei românești asupra poeticii
celaniene, posibilă în perioada bucureșteană a autorului: „ne referim,
în principal, la coagularea unei identități expresive, prin afirmarea
conștiinței reflexive a subiectului, apoi asimilarea consecințelor
teoretice radicale din manifestele suprarealiștilor bucureșteni și la
direcționarea lor către zone cu semnificație identitară, proces care
implică disoluția structurilor discursive «tari» de la nivelul
subiectului". Demonstrația pornește de la textele de tinerețe ale
autorului, cele scrise în germană până în 1944, care nu anunțau cu
nimic lirica absenței, poetica „meridianului" de mai târziu,
prefigurată în Tangoul morții, poem apărut în 1947. Aceste scrieri
juvenile dovedesc apelul la o recuzită romantică, la o frazare
„ceremonios-banală" și o retorică „naiv-artificioasă". Mircea Țuglea
constată că între aceste poeme și cele scrise în limba română, datând
din anii 1945-1947, „distanța este considerabilă". Pendularea între
limbile germană și română pare să fi contribuit la deschiderea spre o
referențialitate multiplă în căutarea sa identitară, însă sondarea
procesului poetic instituită de reprezentanții primului val al
avangardei bucureștene se va dovedi fertilă pentru viziunea sa poetică.


Ni se părut
esențială analiza a trei texte, fundamentale pentru înțelegerea
evoluției gândirii poetice a lui Paul Celan, analiză care dovedește cu
prisosință forța interpretativă a exegetului: A doua zi urmând să
înceapă deportările, Tangoul morții (sau Fuga morții sau Fuga macabră,
cum a mai fost tradus) și Stretto. În primul poem menționat, Celan
experimentează structuri dizlocate și marchează „începutul dialogului
cu memoria/absența identitară", ceea ce implică o ieșire din
determinațiile realului. În interpretarea celui de-al doilea poem
precizat, Mircea Țuglea lasă de o parte avertismentul care însoțește
poemul publicat în 1947, în traducerea lui Petru Solomon, în paginile
revistei proletcultiste Contemporanul, și în care se precizează că
textul pornește de la un fapt real, și anume că în lagărele de
exterminare naziste unii dintre condamnați erau obligați să cânte
muzică de dor în timp ce ceilalți săpau gropile funerare. Interpretarea
sa trece dincolo de nivelul referențial, apelând la referințele
biblice, la cele ale tradiției hasidice, pe care le va relaționa cu
sugestii teoretice din dialectica negativă a lui Adorno și cu acel
tremendum horrendum (fascinația ororii) teoretizat de Paul Ricoeur,
într-o interpretare coerentă, radicală: „...«trădarea» sau «asasinatul»
nu este numai a ofițerului SS care le poruncește evreilor să-și sape
singuri groapa comună, ci consecința unei întregi «dialectici a
spiritului», după expresia lui Adorno, care în ultima ei fază
transformă cultura în barbarie". În interpretarea celui de-al treilea
poem, Mircea Țuglea intră în dialog cu interpretarea lui Peter Szondi,
care îi oferă argumente solide în demonstrarea tezei că demersul poetic
celanian este unul de reactualizare a sensului, prin descompunerea
limbajului în elementele sale primare și prin „slăbirea" subiectului
transmutat într-un „tu", după sugestii gadameriene.


Mircea
Țuglea avansează opinia riscantă că Paul Celan „inaugurează poeticile
de tip postmodernist". Viziunea sa poetică este reconstruită cu
atenție, pornind de la cea urmuziană, care intuia „deschiderea spre
multiplicitate", prin renunțarea la atributele umanului în construirea
personajelor, dar nu numai, „pe care au încercat s-o «integreze»
constructiviștii români și a cărei «cenușă diamantiferă» a fost palpată
de suprarealiști".


Paul Celan
și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului se recomandă drept
un dificil exercițiu intelectual. Dar cu cât zăbovești mai mult asupra
discursului în limbaj ultralivresc, cu fraze, uneori, sufocant de
arborescente, cu atât crește satisfacția că ai citit o carte serioasă,
pentru că limbajul „obscur" nu e un paravan pentru puținătatea ideilor,
cum se întâmplă adesea în cadrul tezelor academice, ci „o matrice"
generatoare de multiple sensuri.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.01.10 9:07, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Volum despre Paul Celan, prezentat la Florența

Mesaj Scris de Admin la data de 21.02.09 12:39

Volum despre Paul Celan, prezentat la Florența
La librăria “Il Parterre” din Florența, a fost lansat ieri un volum dedicat poetului de origine română Paul Celan.

Cartea îi aparține psihanalistului italian Mario Ajazzi Mancini și se intitulează “A nord del futuro – scritture intorno a Paul Celan” (La nord de viitor – scrieri despre Paul Celan).

Volumul adună o serie de articole și comentarii pe marginea poeziei lui Celan, din ultimii zece ani. Paul Celan, considerat unul dintre cei mai mari poeți moderni, s-a născut în anul 1920 la Cernăuți.

Autorul a scris în limba germană și a făcut traduceri din germană în română ale operelor marelui scriitor Franz Kafka. El a colaborat, de asemenea, cu prestigioasa publicație “Secolul XX”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Celan[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum