Ierusalim

Pagina 3 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 18:32

Rezumarea primului mesaj :

IERUSALIMUL IN POLITICA ISRAELIANA: PACE PENTRU PACE?
UNUL DIN principalele puncte inca de rezolvat in conflictul israelo-palestinian este problema Ierusalimului. De ce e considerata mai importanta decat altele precum cea a apei, sau a frontierei definitive? Pentru Israel, din 1980, Ierusalimul este capitala “eterna si indivizibila” a statului evreu si a poporului evreu.
Proiectul “Marelui Ierusalim” a pornit prin confiscarea pamanturilor oraselor si satelor care nu au fost niciodata considerate parte a orasului, precum Beit Hanina, Sur Bahir, Beit Safafa, Ar Ram (care se aflau in interiorul districtului Ierusalim pana in 1967), si chiar al oraselor din alte districte, precum cazul special al Beit Jala si Beit Sahour, precum si al capitalei districtului lor, Bethlehem.

http://ro.altermedia.info/orientul-mijlociu/ierusalimul-in-politica-israeliana-pace-pentru-pace_2739.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.07.11 17:42, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 01.06.11 16:31

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 02.05.11 18:32


Ierusalim, orasul lui Dumnezeu

Considerat sfant pentru cele trei mari religii monoteiste: iudaism, crestinism si islamism, Ierusalimul impresioneaza deopotriva prin constructiile vechi, prin zidurile de piatra galbena ale orasului si prin lumina care pluteste deasupra lui ca o imagine a linistii. Despre Ierusalim, Talmudul spune ca Dumnezeu i-a dat „noua zecimi din toata frumusetea Pamantului, dar si noua zecimi din toata tristetea si suferinta de pe lume”. Istoria orasului incepe cu mai bine de 3000 de ani in urma, pe muntele Templului, cand regele David al Israelului si Iudeii au cucerit Ierusalimul aparat de iebusiti si l-au declarat capitala sfanta a iudaismului.
Marele templu construit de regele Solomon a intrat in legenda dar a fost distrus de valurile de cuceritori. Un alt mare templu a fost ridicat in timpul ocupatiei romane, pe vremea domniei lui Irod in anul 37 i.Hr. Din acesta si din alte temple stralucitoare nu a mai ramas decat zidul vestic de pe Muntele Templului. Este cladit din blocuri mari de piatra cenusie si are o inaltime de circa 18 metri. Devenit in zilele noastre locul sacru al evreilor este cunoscut sub numele de „Zidul plangerii”.
Un alt zid care inconjoara, partea veche a orasului a fost construit in secolul al XVI-lea, are o lungime de 4 kilometri si sapte porti dintre care cea mai frumoasa este Poarta Damascului, aflata la capatul drumului care merge spre nord. „Zidul plangerii” este simbolul unitatii poporului si statului evreu. Una dintre traditiile legate de acest loc, si larg practicate de credinciosi, este aceea de a scrie dorintele pe biletele bagate apoi intre crapaturile zidului.
Unul dintre cele mai impresionante monumente ale orasului este Domul Stancii sau Moscheea lui Omar. Aflata pe Muntele Templului Moscheea a fost comandata in anul 687 de califul Omar si terminata in 691. Cladirea octogonala a fost proiectata de crestinii bizantini, care au daramat vechea constructie ruinata de vreme, cu acoperisul cazut si au transformat-o in templu crestin. Dupa capturarea Ierusalimului in 1187 monumentul a fost preluat de musulmani redandu-i vechea destinatie. Cladirea este copia celei originale, reconstruita in secolul al XVI-lea, pe o fundatie inalta, din marmura colorata. Partea superioara este imbracata in email verde-albastrui, obtinut in atelierele lui Soliman Magnificul. Sub cupola cladirea cu 36 de ferestre prezinta de jur-imprejur o banda de basoreliefuri. Interiorul este sustinut de 12 piloni si 28 de coloane iar in centru se afla stanca sacra de pe care s-a ridicat Mahomed la ceruri. In 1994 cupola a fost poleita cu aur de 14 carate.
Pentru crestini locul incarcat de sacralitate este Via Dolorosa sau Drumul Crucii, adica drumul parcurs de Mantuitor cu crucea in spinare. Acesta se intindea de la Cetatea Antonia pana la Muntele Calvaria. Cu toate ca in zilele noastre drumul nu mai corespunde cu totul celui facut de Iisus, diferitele opriri sunt marcate si, la cea de a patra, locul unde s-a intalnit cu mama Lui, a fost construit un mic oratoriu.
Deosebit de impresionant este Muntele Maslinilor cu Gradina Ghethsimani care pastreaza amintirea noptii in care S-a rugat Iisus inaintea arestarii Sale. La 70 de ani dupa moartea lui Iisus a aparut in oras prima comunitate crestina si in secolul al IV-lea aici a fost ridicat un altar in jurul caruia, treptat, s-a consolidat o manastire. Intre 1919-1924 s-a construit Biserica Tuturor Natiunilor, dupa proiectele arhitectului Antonio Barluzzi. Pe bolta se afla stemele tarilor care au contribuit la ridicarea ei. In jurul stancii pe care s-a rugat Iisus se afla o coroana de spini confectionata din fier forjat.
Biserica Sfantului Mormant, ridicata de cruciati in jurul anului 1149, se inalta deasupra mormantului lui Iisus si in zilele marilor sarbatori devine neincapatoare pentru multimea credinciosilor. In 1983 a fost ridicata Marea Sinagoga, cea mai moderna si mai mare din Israel. Aici se afla un chivot din Padova, din secolul al XVIII-lea. Orasul a depasit de mult granitele vechilor ziduri cu biserici, capele, manastiri, moschei si alte locase de cult. Diversitatea confesionala ii da un farmec aparte, facand din el, in ciuda unor conflicte inevitabile, locul din care glasurile credinciosilor se inalta spre acelasi unic Dumnezeu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 11.03.11 10:44

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Turism

Mesaj Scris de Admin la data de 03.12.10 18:13

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 15.08.10 17:39

În căutarea Ierusalimului spiritual
Citind titlul volumului de versuri „Exerciții de înviere”, scris de Theodor Damian, te întrebi dacă nu cumva ai de-a face cu o carte de teologie sau cu o culegere de predici pe tematica nemuririi sufletului. Dar de îndată ce deschizi această carte, îți dai seama că vocația teologică și poetică a lui Theodor Damian s-au îmbinat într-un mod armonios, pentru a da naștere unei poezii cu totul speciale în literatura română.
Theodor Damian este autorul volumelor Introducere în istoria creștinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie și literatură: O hermeneutică a provocării metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc.
Descoperind mistere
Codificarea sub formă de poezie a unei cugetări filosofice și de multe ori religioase poate să surprindă pe un cititor neinițiat în acest meșteșug, dar chiar și în acest caz, efectul va fi benefic, fiindcă până la urmă, o poezie este mai expresivă decât o mie de cuvinte spuse altfel. De aceea, prin volumul „Exerciții de înviere”, autorul ni se oferă drept călăuză în descoperirea și acoperirea misterelor pe care le întâlnim de-a lungul cărării vieții, a temelor fundamentale ce stau la granița dintre lumină și întuneric, viață și moarte.
„Foamea de unu”
„Foamea de unu a intrat în lume/ din nou,/ ceea ce n-am văzut/ aceea am cunoscut/ lumea murea și învia/ într-o coajă de ou.” Această foame de unu, de refacere a unității primordiale se constituie ca mișcarea fundamentală a întregului univers și chiar a întregii lumi, trecând prin diferite faze de evoluție, prin diferite cicluri de „moarte și înviere” pentru ca în final, mirajul cojii de ou să se arate.
„Scrisorile pelerinului”
Trăind într-o lume fracturată de o geografie nemiloasă, ce desparte teritorii întinse de uscat cu oceane adânci, dar și cu o diversitate uneori, aberantă, de tradiții, culturi și istorii, cel care călătorește constată că niciodată nu ajunge la acel repaus care să-i ofere odihna deplină. Tot astfel, Theodor Damian ne poartă prin diferite locuri și timpuri în „Scrisorile pelerinului”, un pelerin aflat în căutarea unui Ierusalim pe care nu-l găsește și care poposește din loc în loc prin Malta, stând de vorbă cu cavalerii, mergând printre palmierii Granadei, unde „verbele la timpul trecut/ se îneacă în prezent”, ajungând chiar și în nordicul Helsinki, unde „la ora zece noaptea/ soarele e încă pe cer”, sosind în Argentina, unde „am mai călătorit/ de la Apenini la Anzi cu Edmondo de Amicis”, revenind din nou, în emisfera nordică, pe malul Mării Baltice, la Malmo și continuând astfel, pe întregul mapamond.
„Atunci am văzut luna”
Un pelerin sau un peregrin este o persoană ce nu își găsește niciodată, nici locul și nici identitatea, care în final, abandonează călătoria geografică pentru una spirituală în lumea ideilor, a lui Platon, în lumea filosofilor și în lumea religiei. „Când am fost sfetnic de taină/ la zidirea lumii/ atunci am văzut luna/ prima oară/ înainte de a se naște.” Până la urmă, frumusețea autentică, repaosul cosmic și exercițiile de înviere se regăsesc în această frumusețe interioară, în această căutare după iluzii deșarte, după „Atingerea oului cosmic” și a „Foamei de unu”, pentru a ajunge la timp „La slujba de seară”, pentru a vedea „Un clopot arzând”.
„Exerciții de înviere”
Într-un astfel de efort ai nevoie de „aripi”, pentru că „de multe ori bea căprioara/ din apa lină a izvorului/ ca să-și astâmpere setea.” Această sete de a ști, de a cunoaște, de a deveni și de a rămâne le regăsim în poezia „Exerciții de înviere” ce dă titlul acestui volum.
„Un cântec de dragoste”
„Un cântec de dragoste/ învolburează marea cea mare/ se aude pe plajă/ dar înfiorează adâncul/ și răscolește întreg universul.” Întotdeauna, lângă marea cea mare se întâmplă să găsești și să te regăsești același și cu totul altul, revenind la originile vieții, ale istoriei și ale întregului univers, pentru că o înviere înseamnă o întoarcere, o redare spre viață a ceea ce era mort, o apariție a celui dispărut. Dar pentru o înviere autentică ne trebuie un templu, o jertfă, o slujbă și-un mormânt care să fie deschis prin har sfânt. „Templul este fierbinte mereu/ tămâia și jertfele și inimile/ îl țin încins/ așa cum cuprinsul se încinge de necuprins.”
Eternul Cuvânt
Prin urmare, citind versurile scrise de Theodor Damian, ajungem la acel „Țipăt dintâi”, la acea întâlnire cu originile a tot ce există, pentru ca în final, să ne întâlnim cu noi înșine, stând la margini de ceruri și de pământ, așteptând învierea aceea ce nu poate niciodată să moară – Eternul Cuvânt.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O inscripție veche de 3.400 de ani, descoperită în Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 13.07.10 18:46

O inscripție veche de 3.400 de ani, descoperită în Ierusalim
Un fragment dintr-o plăcuță din argilă ce datează din urmă cu 3.400 de ani, reprezentând cea mai veche inscripție
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fortificații din timpul lui Solomon, găsite la Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 02.05.10 19:12

Fortificații din timpul lui Solomon, găsite la Ierusalim
Acest fapt constituie un subiect de dispută pentru istorici, descoperirea venind în sprijinul versiunii biblice potrivit căreia regii evrei David și Solomon conduceau Ierusalimul la vremea respectivă.
În timp ce unii specialiști susțin această versiune, există și un număr de experți care consideră că domnia lui David este un mit și că în perioada respectivă nu se poate vorbi despre o autoritate guvernamentală.
Descoperirea este considerată de o importanță majoră, care demonstrează că la acea vreme Ierusalimul era o forță ce putea, printre altele, gestiona ample proiecte de construcții.mai mult
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Madeea Axinciuc: De te voi uita, Ierusalime...

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.10 15:11

Madeea Axinciuc: „De te voi uita, Ierusalime...“

În Orașul Sfânt nu mergi, ci „urci“ spiritual. Cetatea nu este însă doar „sus“, ci în altă parte. Nu urci decât exterior treptele unei scări. Interior, cu fiecare treaptă, lași în urmă scara, ca o dezlegare de toate câte-au fost.

Cetatea nu este însă doar „sus”, ci în altă parte. Nu urci decât exterior treptele unei scări, interior, cu fiecare treaptă pe care o urci lași în urmă scara, ca o dezlegare de toate câte-au fost.
Această trecere, nu în ordinea lumii vizibile, te fură firesc și pe nesimțite. Geografia este simbolică, transparentă. Orașul este străveziu: locul unde se anulează subit orice coordonată spațială ori temporală care ne mai păstra în familiaritatea orizontală a spațiului și timpului nostru.
Yerushalayim are în ebraică formă de dual. Sunt așadar două „Ierusalimuri” (sau „Ierusalime”?): unul de sus și unul de jos, unul pământesc și unul ceresc; de fapt, cuvântul nu indică separarea lumilor, cum ar părea, ci aducerea lor împreună. La Ierusalim, cerul și pământul sunt una. Lumile, de aici și de dincolo, sunt de regulă rupte în noi: dar Yerushalayim nu trimite la două cetăți, ci le aduce laolaltă unindu-le printr-un singur nume.


Jerusalem - Yerushalayim











„O voce strigă în pustie”

Orașul acesta are aroma lui: pini și cedri amestecându-și mirul cu adierea și parfumul deșertului presimțit în firele de nisip. Cetatea crește din deșert, iar deșertul este unul care vorbește: rădăcina cuvântului ebraic midbar, „deșert, pustie”, are sensul generic de „a vorbi”. Deșertul este prin excelență locul în care El ni „Se vorbește”, după cum spune psalmistul: „O voce strigă în pustie” (Isaia 40, 3).
Dar dacă în tăcere deșertul vorbește, în muzica lui orașul tace. Îngemănarea trezește în noi izvoarele clare și necunoscute, îngânate de alte ape: apele de sus și apele de jos, cele de deasupra și cele de dedesubt. Mayim, „apă/ ape” și shamayim, „cer/ ceruri” au și ele în ebraică formă de dual.
Orașul acesta strălucește de fiecare dată altfel: după cum geana soarelui atinge, în zori sau în amurg îngerii aerului, ai pietrei, ai firului de iarbă tare... Piatra de Ierusalim – albă, aurie, roșcată, brună, curată...Și oamenii cresc aici ca florile de piatră, pline de sevă, cu rădăcinile în afară, respirând sufletul-adiere al cetății.
Străzi liniștite, uitate parcă, se deschid înspre ulițe vii, zgomotoase, abundente: rugăciune și bazar, cântece de slavă și negustori lăudându-și marfa și îmbiindu-te cu ceai sau narghilele șugubețe: „One shekel to see my shop!”

„Lumina și căldura vin dinlăuntru!”

Nu este, cum s-a spus, „Cetatea eternă”: eternitatea imprimă o anume imobilitate și încremenire. Această cetate este în timpul cel fără de timp, un timp al desăvârșirii, viu, imprevizibil, miraculos. Aici se nasc clipele și nu mai trec, ci din boabele lor pline se face vinul îmbătător, vechi și curat, binecuvântat în seara de Shabat ori la liturghie. Nu oamenii, nici locul ori cerul - ci legătura lor trece în tine misterios și îți curge prin vene, fără măcar să pricepi darul duhului acestuia.
Între zidurile acestei lumi infinite, treci dintr-un cartier într-altul ca și cum ai recompune un puzzle sau ai parcurge atriile unei inimi: patru cartiere cu granițe nescrise, dar săpate în piatră: cartierul creștin, cel musulman, cel evreiesc și cel armenesc.
La Sfântul Mormânt ajungi printre tarabe, voci, mătăsuri, clopote și muzică arăbească ori manele (românești!). Patriarhiile ortodoxe, cea greacă, maiestuoasă și cea etiopiană, modestă și greu de observat, stau adumbrite pe ulicioare neumblate decât numai de pelerini veniți să ceară binecuvântarea blândului Patriarh.
Piatra este aici simplă, nestrălucitoare, austeră și umedă. Lumina și căldura vin dinlăuntru.
Părintele Pantelimon stă de strajă, la intrare, împărțind rânduială cu ciomagul, cu brațul ori cu duhul blândeții: fără multă știință omenească, din puterea trupului sau a duhului, după cum se cere la poarta Domnului. Tăria îi vine însă dintr-o neștiută bucurie – o citești în ochi, în mâini, în pasul vesel, voinic și apăsat.

Mai multe biserici într-una singură

Se prea poate să fie îmbulzeală și să nu simți nimic, să te înece kitsch-ul și spoiala, să te înfurie vânzătorii de lumânări și tămâie. Mai multe biserici într-una singură și mai multe altare: cel grec ortodox, cel romano-catolic, cel armenesc, cel etiopian, cel copt. De pe acoperiș, trecând prin biserica coptă, ajungi la o cisternă romană, Cisterna Elenei, printre puținele care s-au păstrat. Tot pe acoperiș, urcând dinspre altarul etiopian, se află arbori de piper roșu, iar în dreapta, chilii boltite din piatră – cât să intre un om ca într-o cochilie.
Jos în curte, la intrare, din partea dreaptă, pe o ușă de lemn vechi, intri în biserica etiopiană: săracă și cea mai frumoasă, îmi pare. Catapeteasma din lemn, câteva icoane și covorașe vechi, una cu pământul; călugării par a fi înveliți mai întâi în trupul uscat, arămiu și veșted ca o coajă înveșmântată la rându-i în pânze și bucurată numai de cântări line și fum de tămâie – desculți, lipsiți de toate cele ale lumii, triști și demni, cu ochi castanii adânci care știu ceva ce noi nici măcar nu bănuim; undeva acolo este o comoară...

Rugăciunea continuă de la Zidul Plângerii

În cartierul evreiesc – oameni cu kipa, perciuni și zulufi, înfășurați în talit, cu țițit la brâu (firele care atârnă multe și albe spre a întoarce sufletul către rugăciune) – altă lume, alte sunete, alte veșminte. Cum cobori dinspre Crado, vechiul drum roman, înspre Zidul Plângerii, se deschide în față priveliștea cetății: zidul de vest și esplanada Templului cu Domul Rocii și Moscheea El-Aksa. În față – Muntele Măslinilor acoperit de vechile morminte și coborând spre valea Kidronului.
La Kotel (Zidul Plângerii) îmi place să ajung noaptea: lumina nemaintâlnită, alb-aurie a pietrei și rugăciunea continuă – nu oamenii se roagă, ci rugăciunea se spune mereu prin cei ce vin parcă să ia locul celor ce au sfârșit. Aici vii să te bucuri, să te tânguiești, să te rogi, să cânți ori să dănțuiești înaintea Domnului... cununii, bar-mitzva, ceremonii de sărbătoare...
Dacă ai intrat o dată în Ierusalim și ți s-a arătat, rămâne în tine: erau acolo, dar nu le-ai zărit... zidurile Ierusalimului!
Ele, zidurile, nu sunt însă Ierusalimul; nici oamenii nu sunt, nici ulițele...
El este poarta către ceea ce nu poate fi numit, templul, Sfânta Sfintelor, heruvimii de deasupra chivotului, nefirea prezenței depline...
Și atunci îți ridici cei mai curați ochi și spui:

„De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine,
de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele...”

(Psalmi 136, 5-6)

Profil Madeea Axinciuc

După ce a absolvit Facultatea de Filosofie, cu specializare în filosofia culturii, și și-a luat doctoratul în filosofie, în prezent, Madeea Axinciuc este conferențiar universitar, la catedra de Studii Iudaice, la Universitatea din București. A fost timp de patru ani directorul Institutului Cultural Român din Tel Aviv până anul trecut.
A susținut numeroase conferințe științifice, publicând două cărți : „Profetul și oglinda fermecată. Despre imaginație și profeție în Călăuza rătăciților de Moise Maimonide" (Editura Humanitas) și „Moise Maimonide. Călăuza rătăciților ca itinerar al minții în Dumnezeu" (Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română).
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

IERUSALIM

Mesaj Scris de Admin la data de 13.04.10 7:52

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 04.04.10 20:51

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

La Ierusalim,

Mesaj Scris de Admin la data de 23.03.10 17:14

La Ierusalim,
mai aproape de Dumnezeu!

http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=48716
Impreuna cu familia si cei 70 de pelerini veniti din Romania, condusi de nesomn si neliniste, de teama aceea absurda, de presimtirea ca se va intampla ceva odata cu aterizarea avionului, ne-am dat mana deschizand pentru a treia oara drum prin Tara Sfanta. Din Targu-Mures, Bucuresti, Tecuci, Campina, Pitesti sau Hunedoara, pelerinii au aruncat un fel de punte intre real si aparent, in mirifica zona a Israelului, sub crengile si frunzele palmierilor ascunse parca in spuza cerului. Dintr-o data, s-au unit acolo teritorii cu limite necunoscute…

Ne intrebam cu totii care sunt faptele viitoare, prin ce secreta prelungire se infiltreaza ele in substanta timpului, pe care noi doream sa le patrundem, sa le descoperim, in care, sub influenta luminii, vedeam alte forme si intelesuri. Stiam deci ca gandirea depaseste barierele trase. Printr-o putere acuta ea sintetiza si reproducea infinite posibilitati de a sti, de a vedea. In Israel si mai apoi in Ierusalim, auzeam parca tremurul abia perceptibil al materiei in miscarea ei tutelara, ca si cum, intreaga, ar fi respirat, alimentandu-se din cosmice rezervoare cu sens. Sub caldurile de 30-34°, ne-am ridicat ca din tarana, ofensati si demni ca niste cai ai stiintei nechezand in spatii de vis, adevarati armasari ai increderii, tropaind in ierburile pajistilor cu adevar… Si iata ca trecusera doar cateva zile, in care un timp dilatat nu ne apartinuse si sub a carui inraurire se resemnase sa lunece, sa pluteasca, purtat de un flux caruia nici nu incercase si, probabil, nici nu ar fi reusit sa i se impotriveasca. Un timp tot atat de lung ca o uitare… Despovarati de orice oprelisti, in ultima zi a pelerinajului, in holul hotelului Ierusalim Gate, mi-a fost lansata cartea: "Israel _ ziua cand s-a prabusit cerul", alaturi de personajele principale ale cartii prof. universitar Tomer David, ghidul nostru din Israel, si domnisoara Cristina Parcea, ghidul din Bucuresti. Despre carte, in afara celor doi, au mai vorbit preotul Radu Nicolae, din Campina, si prof. Cristian Samir Bunea, din Bucuresti. Cuvinte elogioase despre carte si multa bucurie pentru intreg auditoriu! Astazi acele zile mi se par de parca ar fi fost scoase dintr-un buzunar secret al constiintei si date spre dezlegare intru ratacire. Zile stranii, cu pelerini ciudati, aflati si ei in aceeasi plutire oarba, slobozi de orice conformism, cautand lumina adevaratei lor infatisari, sau, poate, dimpotriva, departandu-se de ea, intr-un disperat gest al intoarcerii spre iluzia puritatii si spre dorinta candorii…

Amintirea orelor petrecute in Israel imi revine mereu in minte, usor departata, vazuta cu acea distantare care ne scoate uneori din ritmul activitatilor noastre zilnice. Acolo, in Israel, ne-am dat seama cu totii ca, fara Dumnezeu, nimic nu exista si ca, prinsi intre marile lunete ale constiintei, facand de garda, am simtit curba sinuoasa a trairii libertatii depline. Atunci, in privirile si sangele pelerinilor curgea acel fior salbatic, pe care ti l-a dat iesirea din labirintul realitatii trasate si ratacirea in taramul Tarii Sfinte, unde nimic nu este dat si impus, ci totul e aflat, descoperit si trait… De acolo ne-am intors biruitori, cu grijulie rabdare, datorita constiintei, care ne este intotdeauna tuturor medic de garda… Dupa doi ani de munca, cartea mea "Israel _ ziua cand s-a prabusit cerul" "si-a vazut visul cu ochii".

La Ierusalim, mai aproape de Dumnezeu!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O veche inscripție arabă, descoperită la Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.10 11:06

O veche inscripție arabă, descoperită la Ierusalim

Renovarea unei case din centrul vechi al Ierusalimului a dus la descoperirea unei inscripții rare în limba arabă care oferă noi date despre istoria acestui oraș din perioada de dominare arabă, a anunțat o echipă de arheologi israelieni.
Fragmentul unei plăci cu o vechime estimată la aproximativ 1.100 de ani se pare că a fost inscripționat de un războinic veteran care dorea să-i mulțumească astfel califului al-Muqtadir, care probabil l-a împroprietărit.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un zid din templul lui Solomon, descoperit la Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 23.02.10 17:19

Un zid din templul lui Solomon, descoperit la Ierusalim



O bucată dintr-un zid de incintă antic din Ierusalim, din secolul X î.Hr., a fost descoperit în timpul unor săpături arheologice recente, a anunțat astăzi Universitatea ebraică din Ierusalim, potrivit AFP. [Citeste]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mea Shearim - călătorie în timp La Ierusalim, de Dorian GA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.02.10 16:01

Mea Shearim - călătorie în timp La Ierusalim, de Dorian GALBINSKI:
Scriu aceste rânduri în penultima zi a unei vizite de două săptămîni la Ierusalim.

În cursul acestei vizite am fost, printre altele și la Maalit Hazman (Ascensor în timp), una dintre atracțiile turistice ale orașului.

Este un fel de cinematograf, unde spectatorii se așează pe scaune, își pun centura de siguranță, și sunt apoi transportați în timp, sute, chiar mii de ani până la începuturile istoriei acestor meleaguri.

Centura este esențială deoarece scaunele se clatină odată cu "ascensorul", cutremurele de pământ sunt și ele resimțite de spectatori, când plouă pe ecran din plafonul sălii sunt împroșcate picături fine de apă, pe scurt, spectatorul simte că se află în mijlocul evenimentelor.

Călătoria în timp durează jumătate de oră și
regreți că se termină atît de repede.

Dacă dorești însă să o prelungești, deși doar numai până în Evul Mediu, nimic mai simplu. În 10 minute poți ajunge în Mea Shearim, un
cartier al orașului locuit în exclusivitate de așa numiții haredim, evrei ultrareligioși, care trăiesc și se conduc după reguli stabilite de strămoșii lor prin secolul al XVIII-lea: alimentație strict cașer, ca
îmbrăcăminte, caftane sau veste negre, de sub care ies șnururile unui fel de cămașă pe care bărbații o poartă direct pe piele, o ”barieră”
între viața spirituală din interiorul corpului și cea materială din afara lui, și pălării negre de sub care cad perciunii cîrlionțați de
greutatea lungimii lor.

Femeile poartă bluze cu mâneci lungi, închise
la gât, fuste lungi și ciorapi care să ascundă pielea picioarelor și peruci.

Totul pentru a împiedica orice gând cu conotație sexuală din partea cuiva.

Se căsătoresc numai cu tineri și tinere din alte familii de haredim, iar cuvîntul rabinilor lor este lege (chiar dacă, sau poate
tocmai pentru că, unii dintre acești rabini lansează public uneori blesteme la adresa politicienilor laici care nu le sunt pe plac sau exorcizează enoriași posedați, după părerea lor, de Satana).

La fiecare nouă vizită la Ierusalim, șoferul de taxi (mereu același, Moshe) îmi arată cîteva noi Yeshivot, școli religioase în care se studiază Torah (primele cinci cărți ale Bibliei). Ierusalimul este acum împânzit de
ele.

Cea mai impunătoare, a fost construită acum câțiva ani în primul loc pe care, potrivit acestor haredim, Mesia îl va vedea când va
descinde la Ierusalim.

Dar Mea Shearim nu este singurul cartier în care locuiesc acești haredim. Numărul acestui gen de enclave este în continuă creștere,
peste tot în Israel. Unele au devenit așezări și chiar mici localități, din care tineretul modern fuge fără să se uite înapoi.

Ei și ce? ar putea întreba unii dintre Dvs. Pe cine deranjează acești religioși, dacă își văd de treaba lor și nu se amestecă cu restul populației, mai laice?

Păi tocmai aici este problema. Ei nu sunt adepții dictonului "Live and let live" - Trăiește și lasă-l pe altul să trăiască. Mulți dintre ei nu plătesc impozit pe venit deoarece nu recunosc existența statului Israel.

Potrivit lor, Israelul va putea reînvia numai odată cu venirea lui Messiah.

Din același motiv, tinerii din aceste familii nu prestează serviciul militar de trei ani,
obligatoriu în Israel. În plus, credința lor împiedicându-i să folosească mijloace anticoncepționale, mulți dintre ei au numeroși
copii, și cum tata este ocupat cu studierea și comentarea Bibliei, serviciile sociale, adică statul, adică ceilalți contribuabili sunt
nevoiți să le asigure întreținerea.

Și ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente să stârnească nemulțumirea restului populației, ultrareligioșii își canalizează eforturile și în direcția limitării
drepturilor și libertăților israelienilor laici.

Protestează împotriva autopsiilor, au provocat încăierări în legătură cu intenția primăriei
de a deschide și sâmbăta, adică de Sabbath, un parking public pentru vizitatori, au dat foc la măcelării care au îndrăznit să văndă carne ne-cașer.

Partidele religioase, prezente în fiecare guvern de coaliție din 1948 (anul înființării statului) până în prezent au reușit să interzică căsătoria și divorțul civil, spectacolele și transportul public de
Sabbath.

Din cauza acestei interdicții, linia aeriană națională El Al este în mari dificultăți financiare. Este și normal dacă e privată de o
șeptime din venitul său.

Iar ultima lor idee, care m-a determinat de
fapt să scriu acest articol, este segregarea pasagerilor în atobuzele publice: bărbații intră pe ușa din față și stau în prima jumătate a vehiculului, femeilor fiindu-le rezervate ușa și locuirle din spate.

Cotidianul Jerusalem Post a publicat vineri un articol în care menționa chiar și rutele pe care nu poți călători decât în autobuze segregate.

Mulți israelieni susțin că valul de imigranți evrei din fosta Uniune Sovietică, produs după prăbușirea comunismului a salvgardatat, cel
puțin deocamdată, caracterul laic al statului.

Dar unii subliniază cu pesimism că religia fanatică militantă câștigă teren zilnic.

"Cu excepția obiectivului final, nu văd nici o deosebire între yeshivele din Israel și madrasele musulmane din Pakistan," îmi
spunea un prieten din Tel Aviv.

"Nicio deosebire între rabinii fanatici din Israel și mullahii fanatici din Iran sau Gaza, sau alte țări musulmane. Ei se înțeleg perfect între ei, mai ales cînd vine vorba de existența sau mai precis de distrugerea Israelului."

"De altfel s-au și întîlnit și sunt prieteni buni. Religioșii fanatici sunt cei care o să ne ducă la pierzanie așa cum au făcut-o și acum 2000 de ani," încheia prietenul meu cu amărăciune.

Am scris cu mare părere de rău cele de mai sus. Cu regretul de a vedea cum un stat ultramodern, cu oameni extrem de talentați se lasă bruscat și manipulat de o pătură care atacă însuși sistemul, fie el și imperfect, dar care în ultimă instanță i-a asigurat supraviețuirea în lumea de azi, în care vechiul antisemtism, reambalat, este vândut peste tot sub numele de "antisionism".

În acest context, nu văd o mare diferență între acțiunile ultareligioșilor din Israel și "militanții" islamiști din Gaza care lansează rachete asupra centralei electrice din Ashdod, care alimentează cu electricitate regiunea palestineană.

Se spune că Israelul este țara contrastelor. Și e adevărat. Dar cel mai mare dintre acestea, contrastul între israelienii care trăiesc în secolul XXI și cei care au rămas în veacul al XVIII-lea este foarte periculos.

Poate cel mai mare pericol pentru viitorul societății israeliene.
citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Giulgiul de la Ierusalim demonstrează că Giulgiul de la Tori

Mesaj Scris de Admin la data de 17.12.09 17:46

Giulgiul de la Ierusalim demonstrează că Giulgiul de la Torino e un fals O nouă descoperire vine în sprijinul celor care susțin ca Giulgiul din Torino este un fals: arheologii au găsit, în premieră, în Ierusalim, bucăți dintr-o pânză de îngropare, datând din perioada crucificării lui Iisus Hristos, într-o grotă ce a servit drept mormânt. De-a lungul vremii,...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ierusalimul, capitala underground a culturii arabe

Mesaj Scris de Admin la data de 05.11.09 17:01

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

DUPĂ UN TRECUT ÎNCĂRCAT, IERUSALIMUL ARE UN VIITOR TULBURE

Mesaj Scris de Admin la data de 01.10.09 16:06

DUPĂ UN TRECUT ÎNCĂRCAT, IERUSALIMUL ARE UN VIITOR TULBURE


Conflictul armat israeliano-palestinian din Fâșia Gaza, pornit intempestiv la sfârșitul anului 2008 de armata statului evreu are, pe lângă componenta sa etnico-teritorială, cea mai vizibilă, un alt element major.
Este vorba despre problema statutului orașului Ierusalim, centrul unor dispute milenare între exponenț ii celor trei mari religii născute în Orientul Apropiat: Iudaismul, Creștinismul și Islamul. IERUSALIMUL EVREIESC Cunoscut în primul rând cu denumirea ebraică de „Ierușalaim“, orașul situat pe lanțul muntos al Iudeii este centul geografiei sfinte a iudaismului. Se pare că Ierusalimul își datorează numele zeului vest-semitic „Shulmanu“ sau „Shalim“. Orașul apare în Geneză cu denumirea de Shalem și în acord cu tradiția biblică ar fi fost întemeiat de profetul Abraham (Avraam). Intră definitiv în istoria evreiască în secolul al X lea î.Hr, când regele David preia controlul său de la iebuseeni, făcându-l capitală politică și religioasă a regatului. Fiul și urmașul său Solomon poruncește să fie construit Templul, casa („bait“) lui Dumnezeu, sanctuarul central al cultului evreiesc. Potrivit tradiției iudaice, Ierusalimul este orașul pe care Dumnezeu l-a ales „pentru petrecerea numelui său acolo“, fiind singurul loc unde evreii din Diaspora și Țara Sfântă vin în pelerinaj, pentru sărbătorile de Paște, șavuot și Sucot. După ce Templul a fost distrus (de două ori, în anii 587 î.Hr și 70 d.Hr), iar orașul jefuit, grija pentru Ierusalim i-a însoțit permanent pe exilați pe drumul pribegiei lor în toate colțurile lumii, căci conform angajamentului din Psalmi, „ei nu-l pot uita“. Au fost stabilite patru posturi anuale pentru comemorarea momentelor tragice ale istoriei lui, iar credincioșii își fac zilnic rugăciunile ritualice întorși spre el, în așteptarea reconstruirii lui și a restaurării dinastiei regelui David. De altfel, Ierusalimul continuă să-i atragă și în prezent pe pelerinii de religie iudaică: oamenii vin încă aici să-și petreacă ultimele zile, pentru a fi înmormântați și pentru a aștepta, cât mai aproape de locul evenimentului, învierea morților. Centru al istoriei evreiești, loc sfânt prin excelență, Ierusalimul este în tradiția evreiască și centrul întregii deveniri umane: din el ies Legea și cuvântul lui Dumnezeu și în el, orașul ideal, la sfârșitul timpurilor se vor aduna toate popoarele. După părerea unora, însuși Adam a fost creat pornindu-se de la amplasarea Templului. După dispariția definitivă a autonomiei politice evreiești, Ierusalimul, ca și Țara Sfântă, a avut numeroș i stăpâni: romani, bizantini (începând din 324), arabi (începâ nd din 638), cruciați (1099-1187 și 1229-1244), mameluci (din 1269), otomani (1517-1917) și britanici (1917-1948). Devenit capitală a statului Israel, după proclamarea acestuia în 1948, orașul a rămas despărțit în două până la războiul de șase zile (1967), partea lui estică, îndeosebi Orașul Vechi, cu muntele Templului și cu zidul, numit „al Plângerilor“, aflându-se atunci sub suveranitate iordaniană. La 7 iunie 1967 (5727 Ierusalimul de Est o nouă Gaza sau o nouă capitală? de la Facerea Lumii, potrivit calendarului evreiesc), armata israeliană a reunificat Ierusalimul, iar această dată a devenit cea a unei sărbători religioase și naționale oficiale („Ziua Ierusalimului“). IERUSALIMUL MUSULMAN ȘI „INGERINȚELE“ CREȘTINE Numit în limba arabă „Bayt al Maqdis“ („locuința sfințeniei“) și în epoca modernă Al Quds („Orașul Sfânt“), Ierusalimul a fost considerat foarte puțin după capitularea sa în fața armatelor musulmane (638), ca al treilea oraș sfânt al Islamului, după Mecca și Medina. Pornind de pe esplanada Templului lui Solomon (devenit un loc al cultului musulman), Muhammad, întemeietorul religiei islamice și-a înfăptuit, potivit tradiției, Călătoria nocturnă spre cele șapte ceruri (Mir’aj) sau „Înălțarea“, călare pe iapa sa înaripată, Buraq. Aici, musulmanii au ridicat curând Domul Stâncii (691) și moscheea Al Aqsa („cea mai îndepărtată“), în secolele VI-IX. În ciuda stăpânirii musulmane, locurile sfinte ale creștinătății au fost păstrate și creștinii și-au continuat, în virtutea statutului lor de tributari, practicarea liberă a propriei religii. Abia în anul 1009, dintr-un motiv neclar, califul Al Hakim a pus să fie distrus Sfântul Mormânt al lui Isus, numit în arabă Biserica Învierii („kanisat al Kiyama“) care a fost curând reconstruit prin îngrijirea împăratului bizantin Roman al IIIlea, în urma unui tratat încheiat cu califul musulman. În timpul primei cruciade, în 1099, orașul devine pentru un timp capitala Regatului Latin al Ierusalimului (1099-1291), fiind apoi cucerit de la cruciați de sultanul Saladin, în 1187, devenit un erou mitic al panteonului musulman. Acesta a restaurat moscheea Al Aqsa și a construit mai multe școli superioare (madrasale), vestite în întreaga lume islamică. După o scurtă revenire de 15 ani în mâinile creștinilor, datorită politicii de „destindere“ dorită de sultanul Al Kamil, Ierusalimul fiind cedat împăratului german Frederic al II-lea de Hohenstaufen, reprezentanții dinastiei ayyubide siriene readuc Ierusalimul sub flamura Islamului. Acest „gest“ al sultanului musulman mai mult a dăunat Islamului și papalității, căci evreii și musulmanii nu mai au dreptul să intre în oraș, dar ultimilor li se permite accesul pe esplanada Templului. Întreaga Palestină este alipită apoi Egiptului de armatele mameluce, după ce au alungat pe ultimii cruciaț i (1291). Ca urmare a cuceririi Orientului Apropiat de către Otomani (1517), Ierusalimul revine turcilor. Sultanul Soliman Magnificul reconstruiește zidurile Orașului Sfânt, care se mai păstrează și în prezent, și restaurează Domul Stâncii. La capătul mandatului britanic început în 1917, odată cu destrămarea Imperiului Otoman, o jumătate a Ierusalimului revine noului stat al Israelului (1948), iar cealaltă jumătate Transiordaniei, devenită Iordania în 1950. Unificarea „definitivă“ a Ierusalimului, după victoria sa asupra armatelor statelor arabe coalizate n-a fost niciodată recunoscută de comunitatea internațională și cu atât mai puțin de arabi, de palestinieni mai ales, care doresc să facă din Ierusalimul de Est capitala viitorului lor stat.
Ierusalimul de Est o nouă Gaza sau o nouă capitală?
Mulți consideră că este posibil ca Ierusalimul să devină o nouă Gaza, în condițile în care guvernul israelian se află în plin program de extindere a politicii de colonizare cu populație evreiască, în cartierele musulmane și creștine din Ierusalimul de Est (Orașul Vechi), revendicat totodată de evrei, musulmani, creștini și armeni. Acțiunea este privită de populația palestiniană ca o veritabilă amenințare de război. În acest context, recentul discurs al președintelui francez Nicolas Sarkozy în parlamentul israelian prin care cerea Israelului să înghețe activitățile de ocupare din Cisiordania și să admită Ierusalimul de Est drept posibilă viitoare capitală a statului independent Palestina, constituie un progres major în poziția adoptată de una din principalele reprezentante ale UE. Un posibil moment semnificativ pentru cristalizarea unei entităț i statale independente în jurul Ierusalimului de Est ar putea fi reprezentat de vizita premierului britanic Gordon Brown în Israel. Opinia publică așteaptă să se realizeze o schimbare de atitudine din partea executivului britanic în problema palestiniană, până acum raliată S.U.A și favorabilă Israelului. Acest posibil scenariu ar fi de dorit, și datorită percepției negative privind rolul jucat de Marea Britanie în „Naqba“ („Tragedia“ înființarea statului Israel, potrivit percepției arabe), de acum 60 de ani. Lumea arabă comemorează evenimentul în fiecare an, la 15 mai. Și nu e de mirare, pentru că așa a fost posibilă implantarea masivă a populaț iei evreiești în Palestina și proclmarea statului Israel în mijlocul unei populații musulmane compacte. Dacă Uniunea Europeană dorește stabilizarea situației în Orientul Apropiat, trebuie să ia în calcul în primul rând faptul că Autoritatea Palestiniană nu va semna nici o înțelegere cu Israelul fără recuperarea Ierusalimului de Est. Situația sa actuală nu mai suportă amânare, căci Ierusalimul de Est, cu cele două identități ale sale, islamică și creștină, este pe cale să fie înglobat în proiectele integratoare ale statului evreu, de afirmare a unicității evreiești a Ierusalimului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un nou Templu Sfant la Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 03.09.09 16:09

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 01.09.09 21:32

Preotul și bufonul

Antagonismul între filozofia care
consfințește absolutul și filozofia care contestă absoluturile
acceptate pare a fi incurabil. Este antagonismul preoților și al
bufonilor. Preotul este paznicul absolutului și cel care menține
cultul lucrurilor definitive și al evidențelor recunoscute și
incluse în tradiție. Bufonul este cel care într-adevăr
se învîrtește într-un mediu bun, din care însă
nu face parte și căruia îi adresează impertinențe; este cel
care pune la îndoială tot ceea ce trece drept evident.
Filozofia care încearcă să se descurce fără absoluturi și
fără perspectiva finalității nu poate fi, prin natura ei, o
construcție unitară, căci nu are fundamente și nu-și dorește să
aibă acoperiș; este o subminare a construcțiilor existente și o
distrugere a acoperișurilor deja așezate. ș...ț Atît
bufonul, cît și preotul exercită cumva o constrîngere
asupra minților: preotul prin zgarda catehismului, bufonul prin
tăișul sarcasmului [...].

Ne pronunțăm pentru filozofia
bufonului, deci pentru o atitudine de atenție negativă față de
orice absolut, dar nu ca un rezultat al confruntării argumentelor,
căci, în aceste cazuri, alegerile principale reprezintă
valorizări. Ne pronunțăm pentru existența unor valori
supraintelectuale, conținute în această atitudine, ale cărei
pericole și absurdități ne sînt cunoscute. Este opțiunea
pentru o viziune asupra lumii care, în acțiunile noastre în
rîndul oamenilor, oferă perspectiva împovărătorului
acord între elementele cel mai greu de alăturat: bunătatea
fără clemență universală, curajul fără fanatism, inteligența
fără dezamăgire și speranța fără orbire.

Toate celelalte fructe ale gîndirii
filozofice sînt puțin importante.

(Kaplan i blazen/Preotul și bufonul,
1959)



Război

Orice război e rău, dar nu orice
război este un rău absolut, adică nu există un preț prea mare
pentru a-l evita. Acest preț poate fi capitularea în fața
tiranului, supunerea, dezonoarea.

Dacă este vorba despre raportarea mea
personală la chestiune, atunci pot să spun doar că ea este
ambivalentă și că mă bucur cu lașitate de faptul că nu sînt
președintele american și că nu trebuie să iau nici o hotărîre.

(„Zlo wzglŽdne i zlo
absolutne“/„Răul relativ și răul absolut“, Gazeta Wyborcza,
22 februarie 2003, reflecții pe marginea războiului din Irak)

Reguli morale

Există cîteva reguli minimale
care poate merită a fi transmise:

– nici o ideologie politică nu poate
fi dedusă din principii morale;

– regulile morale au, prin definiție,
un caracter universal, iar cele pe care le considerăm valabile în
viața privată sînt la fel de valabile în viața
publică, printre altele, fiindcă nu se poate trasa o graniță
clară între cele două domenii; de aici, și condiția cea mai
modestă cu putință este de a fi conștienți că încălcăm
normele morale atunci cînd le încălcăm; acest postulat
nu pare a fi nici extravagant, nici fanatic;

– din cunoștințele istorice sau din
filozofia istoriei nu rezultă nici o prevedere morală; în mod
special, din faptul că numeroase realizări umane demne de admirație
au apărut în urma unor acțiuni în care decalogul a
jucat un rol marginal, nu rezultă că decalogul a fost anulat;

(Mala etyka/Etica mică, 1977)



Revoluții

Gîndul că lumea existentă este
atît de stricată, încît ar fi imposibil de reparat
și că tocmai de aceea lumea care va veni după ea va fi una a
perfecțiunilor și libertății absolute este una dintre cele mai
monstruoase aberații ale gîndirii umane.

(O duchu rewolucyjnym/Despre spiritul
revoluționar, 1970)



Revoluțiile sînt manifestările
unei boli a civilizației. Izbucnesc atunci cînd nimeni nu mai
controlează situația, cînd mecanismele puterii și
controlului existente se decuplează. Revoluția bolșevică a fost o
revoluție anarhistă pe care bolșevicii au știut să o folosească
pentru a se impune la conducerea unei societăți demoralizate și
dezorganizate, cufundate în haos în urma nenorocirilor
războiului. Forțe gata să ne impună o ordine despotică există
întotdeauna. Par puțin importante, dar, în cazul unei
crize bruște, pot deveni cu adevărat periculoase. ș...ț Există
mereu un pericol. Nu există niciodată garanții. Așa funcționează
viața noastră – și cea individuală, și cea colectivă.

(Leszek Kolakowski, despre barbarie,

în Rozmowach na koniec
wieku/Discuții la sfîrșit de secol, vol. al II-lea,
interlocutori: Katarzyna Janowska și Piotr Mucharski, Cracovia,
2000)



Sensul vieții

În fond, întrebarea despre
sensul vieții este o întrebare religioasă.

În această întrebare, pe
care acum nu sînt capabil să o reformulez, nu este vorba doar
despre ce este cel mai important pentru mine, pentru că aici se pot
da diverse răspunsuri: pot conta cel mai mult banii sau călătoriile,
bunurile dintre cele mai diverse, iubirea sau orice altceva. În
realitate, întrebînd care este sensul vieții, vrem să
știm dacă, în general, există ceva căruia viața oricărui
om îi poate da un sens, în ideea că viața contribuie
sau ar trebui să contribuie la ceva bun pentru lume.

(Czas ciekawy, czas niespokojny. Z
Leszkiem Kolakowskim rozmawia Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante,
vremuri neliniștite. Zbigniew Mentzel în dialog cu Leszek
Kolakowski, partea a II-a, 2008)



Socialism

Așadar, socialismul nu este:

[...]

– statul din care nu poți pleca;

– statul în care lașii trăiesc
mai bine decît curajoșii;

– statul care dorește ca toți
cetățenii să gîndească la fel despre filozofie, politică
externă, economie, literatură și moralitate;

– statul care nu crede că în
socialism oamenii trebuie să fie mai fericiți decît în
altă parte;

– societatea în care există
cerșetori;

– statul convins că nimeni în
lume nu poate inventa niciodată ceva mai bun;

– statul care crede că toți sînt
încîntați de el, chiar dacă în realitate e
invers;

– statul care admite principiul:
oderint dum metuant șsă mă urască, dar să le fie teamă de
mineț;

– statul care stabilește singur cine
și cum poate să-l critice;

– statul căruia nu îi place
deloc ca cetățenii lui să citească ziare din anii trecuți;

– statul în care mulți
ignoranți trec drept învățați;

– statul în care toate ziarele
au același conținut.

Aceasta a fost prima parte. Și acum –
ascultați cu atenție! – vă voi spune ce este socialismul.

Așadar: socialismul este un sistem
care... ei, ce să mai lungim vorba!, socialismul este, într-adevăr,
un lucru bun.

(Selecție dintr-un text scris pentru
revista Po prostu/Pur și simplu, în octombrie 1956, și
confiscat de cenzură. Ani de zile a circulat ca samizdat.)



Avem nevoie de o tradiție vie a
gîndirii socialiste care face apel exclusiv la forțele umane,
atunci cînd enunță valorile tradiționale ale dreptății și
libertății. Dar nu avem nevoie de orice fel de tradiție
socialistă. Nu avem nevoie de visele despre o societate din care va
fi exclusă orice ispită a răului; nici de o revoluție totală
care ne aduce, în același timp, binecuvîntarea mîntuirii
supreme și o lume fără luptă. Avem nevoie de o tradiție
socialistă care să ne permită înțelegerea complexității
forțelor brutale existente în istoria omenirii și să ne
întărească disponibilitatea de a ne opune opresiunilor și de
a vindeca sărăcia. Avem nevoie, de asemenea, de o tradiție
socialistă conștientă de propriile limite, căci visul despre
mîntuirea supremă pe pămînt este o disperare deghizată
în speranță, un deziderat al puterii deghizat în
dorința de dreptate.

(Czy diabel moze byç zbawiony?/

Diavolul poate fi mîntuit?, 1972)



Suferință

Există anumite efecte secundare
cultu-rale ale necredinței în valoarea suferinței asupra
cărora merită să atragem atenția și care privesc domeniul
legăturilor interumane. Cu cît sîntem mai puțin
capabili să suportăm propria suferință, cu atît mai ușor o
suportăm pe cea străină. Din valorile respinse pentru că pot
provoca suferință, din conviețuirea la care s-a ajuns fără efort
și fără conflicte ia naștere o comunitate umană aparentă, gata
să se dezintegreze la cea mai mică încercare. Mascarea
surselor suferinței nu permite nici eliminarea lor, nici
confruntarea cu ele.

[...] Adevărul este că eu nu am
deloc sentimentul că există ceva precum bucuria existenței, deși
se pare că diverși oameni o resimt. E ceva lipsit de luciditate în
incapacitatea de a privi în ochi o lume atît de plină de
rău. De aceea am scris că nu pot înțelege cum e posibil, în
viziunea creștină a lumii, ca oamenii care sînt mîntuiți
și, ca urmare, nu numai că nu resimt nici o nevoie, dar sînt
departe de orice rău și suferință, să nu știe absolut nimic
despre existența răului. E imposibil să nu știe despre
suferințele altora! Iar din moment ce știu, e posibil oare să nu
îi afecteze deloc? Cum se poate? Nu știu și nu am întîlnit
nici o explicație a acestei chestiuni la scriitorii creștini, în
afara remarcei lui Toma d’Aquino că mîntuiții se vor bucura
la vederea chinurilor sufletelor condamnate – e îngrozitor,
și Nietzsche o subliniază. Sper că nu este așa, că ei totuși nu
se bucură. Dar ceea ce mă interesează este dacă ei pot trăi
într-o veselie veșnică, uitînd complet că lumea
pămînteană este atît de plină de suferință. Nu știu
vreun răspuns dat la această întrebare de gînditorii
catolici. Poate că s-a scris, dar eu nu am întîlnit
asemenea reflecții.

(Czas ciekawy, czas niespokojny.

Z Leszkiem Kolakowskim rozmawia
Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante, vremuri neliniștite. Zbigniew
Mentzel

în dialog cu Leszek Kolakowski,

partea a II-a, 2008)



Toleranță

Toleranța nu înseamnă, desigur,
indulgență față de rău; diferitele abateri și escrocherii
trebuie pedepsite, căci nu toți sîntem de la natură buni,
complet lipsiți de ură, lăcomie, invidie. Dar, cu cît ne
străduim să facem lumea mai bună, cu atît sîntem mai
capabili să tolerăm și să credem că soarta umană este comună,
că include toți oamenii. Trebuie menționat însă faptul că,
atunci cînd vorbim despre oameni de altă naționalitate, limbă
sau culoare a pielii, cuvîntul „toleranță“ nu e potrivit.
Sînt străini, poate că îi înțelegem greșit, dar
vorbim despre oameni la fel ca noi, buni sau răi.

Prejudecata potrivit căreia anumite
grupuri etnice sau rase sînt de la natură inferioare nouă,
mai rele sau cu deficiențe morale este rău prevestitoare, o sursă
otrăvitoare a celor mai mari crime în masă. Dar, la fel cum
nu spunem că trebuie să-i „tolerăm“ pe oamenii care au păr
roșcat sau ochi albaștri, nu are sens să spunem că ar trebui să-i
„tolerăm“ pe oamenii de altă limbă sau rasă.

Diversitatea culturilor și limbilor,
diversitatea caracterelor umane și a abilităților creează o mare
bogăție a civilizației și ar fi o prostie să dorim ca toți să
fie la fel. [...]

(„Los ludzki jest wspólny“/„Destinul
uman este comun“, scrisoare concepută

în anul 2003 și destinată

participanților la acțiunea
„Toleranța colorată“ organizată la žódê)



Adesea se face apel la toleranța
înțeleasă ca lipsa oricărei poziții sau opinii. În
acest sens, toleranța este parte a culturii hedoniste în care
nimic nu are cu adevărat importanță. Disprețul față de adevăr
distruge civilizația noastră nu mai puțin decît fanatismul
adevărului. [...]

Din punct de vedere cultural și
psihologic, una e să spui: „mai bine suport chiar și cele mai
mari greșeli, decît să provoc războaie religioase“, și
alta: „trebuie tolerate cele mai diverse păreri teologice, pentru
că toate aceste chestiuni sînt indiferente“. Una e cînd
îi spun cuiva: „susții păreri îngrozitoare, greșite
și dăunătoare, dar nu-ți voi tăia capul, las totul în
seama lui Dumnezeu“, și alta cînd spun: „n-ai decît
să spui ce vrei despre religie, oricum n-are nici o importanță“. [...]

(O tolerancji/Despre toleranță, 1996)



Viață și moarte

Religia este modalitatea prin care omul
își acceptă viața ca pe un eșec inevitabil.

(Odwet sacrum w kulturze
Êwieckiej/Răzbunarea sacrului în cultura laică, 1973)



Încă din copilărie am
sentimentul că lumea e tristă, viața e tristă. Nu vreau să repet
acest lucru și, mai ales, nu vreau să-l repet prea des, pentru că
sună poate prostește sau pretențios, dar așa gîndesc, chiar
dacă nu sînt în stare să argumentez.

(Czas ciekawy, czas niespokojny.

Z Leszkiem Kolakowskim rozmawia
Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante, vremuri neliniștite. Zbigniew
Mentzel

în dialog cu Leszek Kolakowski,

partea a II-a, 2008)



Viața fiecăruia dintre noi se termină
rău. Se termină printr-un eșec. N-o putem recunoaște de la
începutul existenței noastre, e clar. ș...ț După o vreme,
cred eu, fiecare șomț își dă seama că nu a făcut în
viață ceea ce ar fi trebuit sau ce ar fi putut, iar dacă a obținut
ceva, atunci sînt niște realizări stîngace. ș...ț

(Czas ciekawy, czas niespokojny.

Z Leszkiem Kolakowskim rozmawia
Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante, vremuri neliniștite. Zbigniew
Mentzel

în dialog cu Leszek Kolakowski,

partea I, 2007)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 01.09.09 21:31

Diavol

Prezența diavolului confirmă, fără
urmă de îndoială, faptul că răul este o parte constantă a
lumii, care nu poate fi eliminată niciodată complet, și că nu
trebuie să ne așteptăm la o reconciliere universală.

[...] Știm chiar prea bine că nu
există vreo realizare a minții, vreo operă a geniului uman care să
nu poată fi întoarsă împotriva omului și folosită în
vreun fel ca instrument al diavolului. Inventivitatea noastră nu va
fi niciodată atît de mare încît să-l putem păcăli
pe diavol și să-l împiedicăm să ne întoarcă
împotrivă cele mai nobile rezultate ale creației noastre.
Îndoiala este una dintre resursele naturale pe care le putem
folosi împotriva lui, ea poate slăbi încrederea
prometeică în noi înșine și ne poate oferi mijloacele
de mediere între ce-rințele contradictorii pe care ni le
impune viața. E inutil să adăugăm că diavolul știe să înhame
și îndoiala în slujba lui, să facă din ea un pretext
pentru pasivitate și apatia cunoașterii, exact atunci cînd e
nevoie de hotărîre și de disponibilitatea de a recurge la o
luptă incertă. Forțele noastre înnăscute nu pot găsi un
adăpost infailibil împotriva răului; tot ce putem face este
să practicăm arta echilibrării pericolelor antitetice.

(Czy diabel moze byç zbawiony?/

Oare diavolul poate fi mîntuit?,
1972)



Dumnezeu

Cum este posibil ca absolutul să fie
totodată o persoană infinit superioară nouă, mai mare, mai bună,
dar totuși o persoană în același sens ca oricare dintre noi?
Putem accepta ideea că Existentul lui Parmenide, împietrit în
autoidentitatea sa, l-a învățat pe Noe în detaliu cum
să construiască arca? Că Unu atemporal al platonicienilor i-a
explicat lui Iov nedumeririle, le-a poruncit oamenilor să nu
încaseze dobîndă la împrumuturi, să nu mănînce
iepuri și crabi, să nu înhame la plug un măgar alături de
un bou? Cînd ne gîndim la toate acestea apare ispita de a
face diferența, după exemplul anumitor gnostici, între Yahwe
din Vechiul Testament și Dumnezeu cel cu adevărat milostiv sau,
asemeni maestrului Eckhart, între Dumnezeu persoana și abisul
insondabil, fără nume, al Dumnezeirii.

(„O Bogu“/„Despre Dumnezeu“,
din ciclul Mini wyklady o maxi sprawach/Mini-conferințe pe mari
subiecte, 1999)



Rațiunea sănătoasă ne șoptește că
mîntuirea veșnică nu poate fi o recompensă dreaptă pentru
meritele noastre finite, nici măcar pentru cele mai mari. Așadar
Dumnezeu nu este drept, ci milostiv.

(„O sprawiedliwosci“/„Despre
dreptate”, din ciclul Mini wyklady

o maxi sprawach/Mini-conferințe

pe mari subiecte, 2000)



Nu voi răspunde la întrebarea
„crezi în Dumnezeu?“, fiindcă mă gîndesc că Domnul
știe deja.

(„Marksizm, chrzescijanstwo,
totalitaryzm. Z Leszkiem Kolakowskim rozmawia Jerzy
Turowicz“/„Marxism, creștinism, totalitarism. Jerzy Turowicz

în dialog cu Leszek Kolakowski“,

interviu acordat în decembrie
1988,

la Varșovia)



Filozofie

Filozofia este efortul contestării
permanente a tuturor evidențelor, prin urmare, al dezavuării
constante a revelațiilor existente; totuși, ispita deținerii unei
revelații personale le întinde neobosit curse criticilor:
orice filozofie care aspiră la a fi un „sistem“ contestă o
revelație străină pentru a o impune imediat pe cea personală.

(Kaplan i blazen/Preotul

și bufonul, 1959)

Filozoful contemporan care nu a avut
niciodată sentimentul că este un șarlatan trădează o minte atît
de plată, încît operele lui probabil nu merită citite.

(Horror metaphysicus, 1988)



De obicei dezvălui ambiguitatea
chestiunilor și acțiunilor umane, inexactitatea și neclaritatea
alegerilor, lucru contrar gîndirii fundamentaliste. Nu am avut
niciodată sentimentul că mă aflu pe un teren solid. Scriam cîndva
că deviza mea este: „atunci cînd lucrurile sînt
aparent clare și aparent explicite, trebuie semănată o confuzie
terapeutică, iar claritățile aparente acoperite cu umbra
nesiguranței“.

(Czas ciekawy, czas niespokojny. Z
Leszkiem Kolakowskim rozmawia Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante,
vremuri neliniștite. Zbigniew Mentzel în dialog cu Leszek
Kolakowski, partea a II-a, 2008)



Iertare

Dacă cineva m-a nedreptățit sau m-a
supărat fără să vrea ori din neștiință și dacă nedreptatea
nu este una mare, nu ne vine prea greu să iertăm, dar, în
acest caz, nu avem de-a face, după cum s-ar părea, cu un act de
voință. De pildă, cineva m-a dărîmat involuntar; dacă
spune „îmi pare rău“, mi-e ușor să spun „nu-i nimic“.
Dacă văd că nu vrea să spună „îmi pare rău“, pot să
mă înfurii.

Dacă totuși acest act de renunțare
la resentimente într-adevăr nu ar depinde de dorința noastră,
atunci îndemnul creștin la iertarea altora nu ar avea sens,
ne-ar pune să facem în așa fel încît să nu se
întîmple ceva care e o consecință a ordinii naturale,
pe care noi nu o putem controla; la fel cum nu putem face să nu
ningă, nu putem – conform acestei judecăți – să ne forțăm
sufletul să renunțe la sentimentul nedreptății și la aversiunea
față de autorul ei.

În realitate, dacă luăm în
serios predicile lui Hristos – trebuie să iertăm de 77 de ori,
practic, la infinit, mai ales dacă autorul nedreptății își
regretă fapta –, e clar că ele nu se referă, pur și simplu, la
renunțarea la răzbunare, ci la iertare ca la propria noastră stare
sufletească. E adevărat, nu trebuie să afirmăm că această stare
poate fi indusă în orice clipă, prin orice mișcare a
conștiinței, dar, cu siguranță, sufletul nostru poate fi susținut
pentru a o atinge. Potrivit lui Iisus, trebuie să ne rugăm pentru
neprieteni, trebuie să spunem, asemeni Lui pe cruce: „Tată,
iartă-i că nu știu ce fac“ și, deși sînt puțini cei
care se pot lăuda că au fost dăruiți cu disponibilitatea spre
iertare a lui Hristos, totuși, efortul iertării se află în
puterea noastră, susținerea conștiinței iertătoare este posibilă
prin acest efort de o reală forță.



Doar iertarea înrădăcinată
psihologic este un adevăr. Afirmația „iert“ nu trebuie să fie
adevărată, poate fi o îndeplinire mecanică a poruncii prin
comportament, fără fond spiritual, prin urmare, fără adevăr.

Cu siguranță, nu putem ierta în
numele altora, adică nu avem dreptul, pur și simplu, să afirmăm
că infractorilor, criminalilor, călăilor le sînt iertate
crimele săvîrșite asupra unor oameni care deja nu mai
trăiesc. Ar fi oribil să ne însușim drepturile altor
nedreptățiți. Putem ierta doar în nume propriu răul pe care
ni l-a făcut cineva. Dar poate că avem voie să iertăm răul pe
care l-am încercat prin faptul că alți oameni, apropiați
nouă, au fost nedreptățiți, deși atunci numai suferințele
noastre, nu ale lor, sînt cuprinse de această clemență.

(„O wybaczaniu“/„Despre iertare“,
din ciclul Mini wyklady o maxi sprawach/Mini-conferințe pe mari
subiecte, 2000)



Libertate

O comoară care, asemeni aerului, trece
aproape neobservată, pînă cînd ajunge să ne lipsească.

(Wolnosc i wolnosci/

Libertate și libertăți, 1972)



Libertatea își are părțile ei
neplăcute și nedemne. Libertatea costă întotdeauna ceva, dar
distrugerea libertății sub pretextul că în acest fel sînt
distruse răul și minciuna este mult, mult mai rea. Să lăudăm
așadar un sistem în care minciunile și prostiile trebuie
tolerate în anumite limite, dar, cel puțin, nimeni nu este
silit să mintă.

(Discurs cu ocazia înmînării
lui Leszek Kolakowski a Ordinului „Acvila Albă“,

la 3 mai 1998)



Dorința de libertate este și plină
de capcane. Libertatea în sensul instituției politice,
libertatea negativă, adică un domeniu al problemelor în care
organizarea politică sau statul nu ne impun nimic, unde viața
noastră este lăsată la latitudinea alegerilor proprii, la bine și
la rău, această libertate deci ni se pare comoara cea mai de preț,
fără de care viața ar fi insuportabilă. Libertatea în acest
sens apare bineînțeles în grade diferite, poate fi mai
multă sau mai puțină, dar este normal să ne dorim să avem mai
degrabă mai multă decît mai puțină. Crescînd
nelimitat, libertatea ajunge, în final, să se nege pe ea
însăși, căci libertatea absolută sau ceea ce este numit
așa, absența oricăror interdicții și limitări, adică anarhia
perfectă, naște imediat contrariul său; din moment ce totul este
permis, este permisă și organizarea în scopul instaurării
sclaviei sau tiraniei; anarhia dă naștere, cu siguranță, la
sclavie sau tiranie, pentru că în societate există
întotdeauna forțe care tind spre acest lucru, iar societatea
anarhizată este față de ele lipsită de apărare. Libertatea
există doar ca libertate îngrădită.

(Niepokój wieku
naszego/Neliniștea secolului nostru, 2002)

Limită

Orice limită este surmontabilă,
insurmontabilă este doar existența limitei.

(Banal Pascala/Banalitatea

lui Pascal, 1963)



Viața noastră se desfășoară în
cadrul unei limite și, pentru că viața este finită, limita
aceasta există întotdeauna, chiar dacă nu o putem determina
cu exactitate și ne străduim să o deplasăm.

(Czas ciekawy, czas niespokojny. Z
Leszkiem Kolakowskim rozmawia Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante,
vremuri neliniștite. Zbigniew Mentzel în dialog cu Leszek
Kolakowski, partea I, 2007)

Maestru

Persoana maestrului este esențială
prin ceea ce transmite, dacă prin învățături vrea să ne
transmită, de pildă, că ar trebui să-i susținem pe cei din jur
la nevoie, să răspîndim prietenia și iubirea, să renunțăm
la invidie și ură. Avem încredere în asemenea maeștri,
dacă sînt capabili cu adevărat să ne învețe și să
ne îmbogățească spiritual. Învățătura este stearpă,
dacă persoana învățătorului nu se înscrie în
ideea celor pe care le transmite.

Avem nevoie de astfel de învățători,
căci în sufletul nostru există ceva care rămîne
permanent în stadiul copilăresc, în imaturitate: am dori
să ne eliberăm de responsabilitate, să avem alături pe cineva
care ia decizia în locul nostru sau, cel puțin, ne învață
ce ar trebui să facem. Ne e dor așadar de un maestru, iar dacă nu
există, ne simțim speriați și neputincioși.

[...] Darurile charismatice și
personalitățile charismatice reprezintă porțiuni nu numai
valabile, ci și necesare ale drumului pe care ne confruntăm cu
destinul nostru.

(Prelegere la încheierea ciclului

Osiem wykladów na Nowe
Tysiàclecie/

Opt prelegeri pentru Noul Mileniu,

Varșovia, 2006)

Minciună

Dacă un evreu se ascunde și vin
jandarmii germani întrebînd „locuiește aici vreun
evreu?“ – ce om cu o rămășiță de conștiință ar putea
spune că, în numele principiului nobil al rostirii adevărului,
trebuie să-l dea pe om pe mîna călăilor, trimițîndu-l
la moarte sigură?

(„O klamstwie“/„Despre minciună“,
din ciclul Mini wyklady o maxi sprawach/

Mini-conferințe pe mari subiecte,
1996)



Popor

Dacă poporul este o comunitate activă
a unei culturi, așadar dacă trăiește atîta timp cît
se simte obiectul respectivei vieți, adică răspunde pentru sine,
atunci cel mai eficient mod de a distruge poporul este de a-l lipsi
de sentimentul responsabilității, de a-l face să creadă că în
urma propriei neputințe, a minoratului sau a circumstanțelor
exterioare este silit să trăiască așa cum îi poruncesc
alții. Poporul care s-ar crede absolut lipsit de libertate morală
ar pierde orice speranță de a o redobîndi cîndva.
Deținutul care crede că nu va mai dispune de nici un grad de
libertate devine turnător sau provocator, dacă este rugat să o
facă – lipsa credinței în propria libertate e suficientă
pentru ca abrutizarea să fie deplină.

(Sprawa polska/Chestiunea poloneză,
1973)



Implicarea în tradiția națională
ne este necesară, este condiția fundamentală a identității, dar,
în același timp, este periculoasă. Cunoaștem cu toții
pericolele și derapajele șovinismului, nu este o specialitate
poloneză. Dar Polonia dispune de condiții speciale în care
acest lucru să înflorească, pentru că a existat o tradiție
a independenței pierdute, a revoltelor, teama permanentă de
străini, de o invazie. Și, în consecință, am avut acele
fragmente foarte urîte din istoria secolului al XX-lea. [...]
Memoria ne formează și ca indivizi, memoria ne formează și ca
niște colectivități aparte. Ce-i de făcut aici? Sîntem
victimele faptului că există ceva care se numește timp.
(Discuție televizată cu Adam Michnik,
2008)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Alfabetul lui Leszek Kolakowski

Mesaj Scris de Admin la data de 01.09.09 21:31

Alfabetul lui Leszek Kolakowski
Bătrînețe

Nu trăiesc în bătrînețe,
cu siguranță pentru că nu am avut niciodată sentimentul că
trăiesc în tinerețe. Niciodată nu am simțit acut că sînt
tînăr și că lumea e deschisă în fața mea. [...] Nu
am avut sentimentul că sînt tînăr și-atunci nu am nici
sentimentul că sînt bătrîn. Deși, bineînțeles,
sufăr de multe afecțiuni: abia mai văd, abia mai aud, mă mișc cu
greutate.

(Czas ciekawy, czas niespokojny. Z
Leszkiem Kolakowskim rozmawia Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante,
vremuri neliniștite. Zbigniew Mentzel în dialog cu Leszek
Kolakowski, partea a II-a, 2008)



Civilizație planetară

Canale de televiziune care înconjoară
întrega lume, aceleași McDonald’s-uri la Tokio, Timbuktu și
Omsk, papuași cu cutii de Coca Cola – sînt, fără îndoială,
manifestările expansiunii civilizației Vestului. Nu sînt
periculoase în sine, dar dispare diversitatea minunată a
lumii. Am un principiu: la adunările internaționale unde e voie să
se folosească alte limbi decît engleza, vorbesc în alte
limbi. Dominarea latinei nu a fost nici ea bună și, în final,
datorită emancipării limbilor naționale, am ajuns la literatura
modernă. Dar latina a fost simbolul identității noastre europene,
iar limba engleză nu este un asemenea simbol.

(Leszek Kolakowski, despre barbarie,

în Rozmowach na koniec
wieku/Discuții

la sfîrșit de secol, vol. al
II-lea, interlocutori: Katarzyna Janowska

și Piotr Mucharski, 2000)



Conștiință

Conștiința nu există dacă lipsesc
lucruri, precum sentimentul de vinovăție sau mustrările de
conștiință, și însăși prezența lor demonstrează faptul
că am fi putut proceda altfel sau, cel puțin, că în acest
fel credem noi că sîntem liberi. Mustrările de conștiință
sînt dovada de necombătut a libertății voinței. Desigur, e
un adevăr banal că natura acestui conflict și așa-numita forță
a ispitei pot fi diverse, că depind de diverse circumstanțe. Să
presupunem că am găsit un portofel cu bani și documente care mă
conduc la proprietar și că, furîndu-l, nu risc deloc să fiu
prins. Dacă suma de bani nu este atît de mare încît
furtul ei să îmi îmbunătățească esențial situația
materială, cu siguranță înapoierea portofelului îmi va
servi mai mult, pentru că în proprii ochi nu voi mai apărea
ca un hoț, iar mulțumirea de sine dată de propria condiție morală
sau sufletească este un lucru important. Se poate spune atunci că
în mine funcționează un soi de conștiință. Dacă suma de
bani e însemnată, iar eu tocmai trec prin niște probleme
financiare serioase, care îmi pun în pericol persoana și
familia, se poate spune că ispita e mare, dar nici atunci nu am
dreptul să afirm că este irezistibilă și că nu sînt liber.
Cu siguranță oamenii comit diverse delicte în condiții în
care sîntem gata să le găsim justificare sau să îi
privim cu indulgență (mint pentru a sluji unei cauze bune, fură
pentru a salva pe cineva, fură de foame), dar asta nu schimbă
opinia noastră pe tema libertății comportamentului; ne arată, cel
mult, că regulile morale foarte riguroase nu se potrivesc adesea cu
realitățile lumii și ne face să realizăm un adevăr știut din
copilărie: conflictele umane abundă în echivoc.

(„O sumieniu“/„Despre
conștiință“, din ciclul Mini wyklady o maxi sprawach/
Mini-conferințe pe mari subiecte, 1999)



Credință și necredință

Credința este legal valabilă.
Necredința este legal valabilă. Cu toate acestea, nu sînt
două corpusuri doctrinare contradictorii, două culegeri de
afirmații, ci, mai degrabă, atitudini intelectuale și morale
opuse. Cred că ambele sînt necesare culturii noastre. Mă laud
că îmi sînt cunoscute toate argumentele care susțin
credința în Dumnezeu și toate argumentele contrarii, dar nici
unele, nici altele nu sînt incontestabile. Totuși, nu asta am
în minte, ci problema vitalității culturii, care, pentru a
trăi, are nevoie întotdeauna de dispute între rațiuni
opuse, căci rațiuni absolut sigure nu există. E adevărat că
aceste conflicte iau cîteodată o formă insuportabil de
otrăvitoare, sînt pline de fanatism furibund. Se întîmplă,
dar totuși nu sînt inevitabile. ș...ț

Credința este legal valabilă.
Necredința este și ea legal valabilă. Validitatea credinței este
susținută zilnic de ura și orgoliul acelor credincioși îndemnați
la ură și orgoliu de preoții răi.

Chiar și hotărîrile doctrinare
– deși nu le putem învinui de asemenea lucruri nedemne –
pot favoriza menținerea orgoliului. În declarația „Dominus
Iesus“ nu există, într-adevăr, nimic nou, nimic care să nu
fi fost rostit anterior în repetate rînduri, dar sensul
cuvintelor depinde, cum știm, și de contextul istoric. Biserica
romano-catolică subliniază faptul că este singura biserică în
sensul adevărat, dar dacă, în același timp, îi cheamă
pe credincioși să se roage pentru unitatea creștinilor, putem
înțelege într-un singur fel proiectul acestei unități:
toți trebuie să se convertească la credința romano-catolică și
toate celelalte comunități creștine să fie suprimate.

(Wiara dobra, niewiara dobra/Credința
e bună, necredința e bună, 2002)



Creștinism

Nu știu ce se va întîmpla
cu creștinismul. Deocamdată nu este într-o situație rea, în
ciuda numărului mare de persoane care s-au desprins de el complet
sau sub anumite forme, parțial. ș...ț Sînt de partea
creștinismului, dar nu sînt de partea lui într-un mod
războinic. La fel, nu particip cu adevărat la liturghia creștină,
chiar dacă îmi place – îmi place mesa în forma
ei dinaintea Conciliului de la Trident, mesa veche latină, dar nu
particip la slujbe, nu mă spovedesc. Apreciez instituția
spovedaniei, deoarece cred că este un lucru important ca oamenii să
aibă sentimentul că reușesc să facă față propiilor păcate, e
important. ș...ț Sînt legat de tradiția creștină, de marea
forță a Evangheliei, a Noului Teastament. Consider că este
fundamentul culturii noastre. Dar nu numai. Am sentimentul că pentru
mine însumi este foarte important. Prin urmare, într-un
sens larg, aș putea să mă laud că sînt creștin. Dar nu
apreciez numai creștinismul, apreciez foarte mult și budismul.

(Czas ciekawy, czas niespokojny.

Z Leszkiem Kolakowskim rozmawia
Zbigniew Mentzel/Vremuri interesante, vremuri neliniștite. Zbigniew
Mentzel

în dialog cu Leszek Kolakowski,

partea a II-a, 2008)



Dacă autoritățile bisericii vor să
le fie superioare celor de stat și să emită legi, vor pierde pur
și simplu. N-ar fi un lucru rău, căci ar trebui să piardă. E
vorba doar ca, împreună cu ele, să nu piardă și
creștinismul. [...]

Episcopii vor spune că e bine să te
spovedești regulat și rău să eviți spovedania. Ei nu cer însă
ca statul să impună obligația spovedaniei. Statul nu are nevoie
așadar de expresia „valori creștine“ ca de o formulă
legislativă, căci ea ar putea sluji, în principal, extinderii
legii asupra acelor fragmente ale distincției dintre bine și rău
care sînt conflictuale sau extrem de conflictuale, ar sluji
deci intoleranței și oprimării.

(Amatorskie kazanie o wartoÊciach
chrzeÊcijaƒskich/Predici diletante despre valorile creștine,
1996)



Curiozitate

După cum știm, curiozitatea este
delictul pentru care strămoșii noștri au fost alungați din Rai.
Izgonirea însă nu a ajutat: orice au putut face oamenii în
cultură, știință, în abilitățile tehnice – totul este
opera curiozității. Fără acest păcat nu am fi putut ieși
niciodată din peșteră. Curiozitatea trebuie însă trezită
pentru a putea crea. De aceea mi se pare util ca elevii noștri să
organizeze cluburi de discuții unde să se contrazică pe diverse
chestiuni – importante, dar fără să aibă rezolvări general
recunoscute.

Există nenumărate asemenea chestiuni.
Iată cîteva exemple:

Există „fericire“ și ce ar
însemna ea?

În opinia unora, cuvîntul
„eu“ nu își are un obiect în sensul în care îl
au cuvintele „scaun“, „verde“ sau „a alerga“. E adevărat?

Opoziția „stînga-dreapta“
și-a pierdut astăzi sensul?

Atunci cînd spunem că e rău să
denigrezi pe cineva și e bine să te îngrijești de cei
neajutorați e chiar adevărat sau e doar o convenție a noastră,
omenească?

Are sens să spui: „acesta este un
adevăr pentru mine“?

Acestea și multe alte întrebări
se vor dovedi interesante și importante cînd le vom pune în
discuție.
(Ciekawosç strawa dla
umyslu/Curiozitatea – hrana minții, 2006; filozoful îi
îndemna pe elevi, în paginile Gazetei Wyborcza, să
participe la acțiunea „Școală cu clasă“)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O poveste veche-nouă a Ierusalimului

Mesaj Scris de Admin la data de 26.07.09 15:18

O poveste veche-nouă a Ierusalimului: ultra-ortodocși contra laici, de
Lucian HERȘCOVICI
:



La
Ierusalim au avut recent loc ciocniri ]ntre evreii ultra-ortodocși și
poliție pe tema nerespectării Șabatului. Istoricul Lucian Herșcovici,
de la Universitatea Ebraică din capitala Israelului explică
substraturile acestei dispute care s-a cronicizat.


Oricine cunoaște Ierusalimul, știe că el este numit Orașul Sfânt. Sfânt
pentru cele trei religii monoteiste iudaismul, creștinismul și islamul.
Mai mult, la Ierusalim locuiesc oameni care aparțin diferitelor ramuri
și grupuri din cadrul fiecărei religii monoteiste. În ceea ce privește
evreii religioși, practicanți, există câteva categorii. Printre ele
există și gruparea extremistă, a evreilor ultrareligioși (numiți
Haredim în limba ebraică, în sensul de oameni care se tem de Dumnezeu
și fac totul pentru a îndeplini toate poruncile Lui, respectiv cele 613
porunci ale Torei (respectiv, poruncile menționate în Pentateuc).
Acești evrei ultrareligioși, în marea lor majoritate sunt de origine
așkenază (respectiv din familii provenite în special din Polonia,
Rusia, România, Ungaria), atât Hasidim (respectiv adepți ai unui Rabin
Sfânt, numit și Țadik, în sensul de bun evreu), cât și oponenți ai
hasidismului (Mitnagdim). Evrei de origine sefardă li s-au alăturat
numai în ultimele generații, în număr redus.

Acești evrei ultra-religioși locuiesc în Ereț Israel de mai multe
generații: unii sunt urmașii imigranților veniți la începutul secolului
al XVIII-lea, alții mult mai târziu, în secolele XIX și XX. Ei
aparțineau așa-numitului "Ișuv iașan" (veche comunitate evreiască din
Palestina) și nu așezării evreiești moderne în această țară. Așezarea
lor în Palestina în perioada otomana se datorește dorinței lor de a
îndeplini porunca divină de a locui în Țara Poporului Evreu și de a
învăța Tora ziua și noaptea în această țară. Unii dintre ei nu acceptă
sionismul, nici existența statului Israel întemeiat de oameni,
așteptând venirea lui Mesia. Dar aceștia reprezintă un grup relativ
mic; mulți dintre ei se identifică cu partidul Agudat Israel,
reprezentat și în Parlamentul Israelian, ca și în consiliile
municipale. In secolul al XX-lea li s-au alăturat mulți evrei veniți
din Europa răsăriteană, ca și din America. În prezent, majoritatea
acestor evrei ultrareligioși locuiesc în orașele Ierusalim, Bnei Berak
și Safed (Țfat), precum și în localitatea Netivot (în care suntmulți
evrei ultrareligioși de origine sefardă).În privința evreilor
ultrareligioși proveniți din "vechiul ișuv", din punct de vedere
istoric, trebuie să menționăm că izolarea lor a început în anii 70 ai
secolului al XIX-lea: ei au respins curentele înnoitoare, preferând să
se autoînchidă în interiorul unei comunități izolate.

Cosecințele acestei autoizolări s-au resimțit dealungul istoriei,
începând din anii 70 ai secolului al XIX-lea până în prezent.
Îmbunătățirea situației a avut loc datorită imigranților care li s-au
alăturat, unii dintre ei supraviețuitori ai Holocaustului, veniti în
Israel după întemeierea statului. Totuși, unii dintre urmașii evreilor
așkenazi ultrareligioși din vechiul ișuv preferă această izolare și
acum, de exemplu cei care aparțin organizației "Neturey Karta"
(Păzitorii Zidurilor, în sensul de Zidurile Ierusalimului). Unii dintre
aceștia sunt urmași ai unor imigranți din Ungaria și Transilvania, care
au păstrat limba maghiară de la sfârșitul secolului al XIX-lea ca pe o
limbă de familie vorbită, după câteva generații, alături de idiș și de
ebraică, pe care au trebuit să o adopte datorită situației politice.

După părerea acestor oameni, orice act de neîndeplinire exactă a unei
norme halahice (respectiv a codului de legi iudaice, bazat pe cele 613
porunci ale Torei) reprezintă un act de nesupunere față de Dumnezeu, de
nerespectare a legii dată de El. Deoarece ideea lor este pe baza frazei
biblice "din cauza păcatelor noastre am fost alungați din țară", ei
caută nu numai să nu comită vreo abatere de la normele halahice, ci și
să opreasca pe alți evrei de a face acest lucru în "Țara lui Israel"
(Țara Sfântă"). Credința lor este că o asemenea abatere va întârzia
venirea lui Mesia. Această opoziție este deosebit de puternică la
Ierusalim, Orașul Sfânt, ca și orașul în care locuiesc mulți dintre ei.

Una dintre poruncile biblice principale este cea referitoare la
respectarea zilei de sâmbătă, respectiv a zilei de odihnă.
"Amintește-ți ziua de sâmbătă pentru sfințenia ei", afirmă
comandamentul biblic, adăugând că această sfințenie trebuie respectată
atât de omul liber, proprietar al casei, cât și de soția și copiii
acestuia, de robii lui și de străinii care locuiesc în cetatea lui.
Chestiunea respectării sfințeniei sâmbetei (Zilei de Șabat) reprezintă
una dintre problemele cele mai importante în cadrul echilibrului nou
creat în relațiile între evreii laici și evreii religioși la Ierusalim.
Încă de la întemeierea statului Israel, în această problemă a fost
stabilit un "status-quo". Totuși, uneori apar anumite nerespectări ale
acestui "status-quo" din diferite motive legate de evoluția socială,
economică și culturală.

Primarul Ierusalimului din perioada 1965-1994, Teddy Kollek, a acceptat
punctul de vedere al evreilor ultrareligioși, ajungând la un compromis,
deși el însuși era nereligios. Totuși, el a luat în considerație faptul
că acești oameni reprezintă circa o treime (dacă nu și mai mult) din
populația evreiască a orașului (în prezent, se pare că aproape o
jumătate). Lider charismatic și paternalist, Teddy Kollek a afirmat că
el este "părintele orașului" și are atât "un copil religios, cât și un
copil laic", trebuind să-i satisfacă pe amândoi. Cu toate acestea,
conflicte asupra respectării (sau mai curând a profanării Șabatului,
respectiv a zilei de sâmbătă) au avut loc și în timpul lui. Problema
era respectarea strictă a Șabatului în cartierul principal al evreilor
ultrareligioși, "Meah Shearim", precum și în cartierele adiacente.
Uneori, atunci când acești evrei ultrareligioși vedeau că Șabatul este
profanat - respectiv ca interdicția circulației mașinilor în zona
locuită de ei din oraș nu este respectată, că mașini circulă fără o
justificare specială, respectiv necesități de apărare sau de sănătate -
sau că unele magazine alimentare, restaurante sau cinematografe în
proprietate evreiască sunt deschise sâmbătă, sau că au loc meciuri de
fotbal în această "zi sfântă", ei protestau. Protestul era sub forma
unor demonstratii gălăgioase, uneori însoțite de aruncări de pietre
asupra mașinilor care circulau sau asupra ferestrelor magazinului sau
cinematografului deschis. Uneori, vizavi de demonstranții
ultrareligioși, demonstrau și evrei laici, împotriva acestor
ultrareligioși. Din păcate, în câteva rânduri s-a ajuns la violență
fizică. Respectul reciproc dispăruse total. Totuși, politica municipală
de compromis dusă de Teddy Kollek s-a dovedit a fi potrivită:
nerespectarea normelor halahice legate de respectarea Șabatului a fost
permisă în cartierele nereligioase ale orașului, respectarea acestor
norme fiind obligatorie în cartierele religioase. Demonstrațiile
violente au încetat. Primarii care au urmat după Teddy Kollek,
respectiv Ehud Olmert și rabinul Ury Lupoliansky au căutat să respecte
același compromis, uneori reușit, alteori nu. Dar una dintre consecințe
a fost că o parte a tineretului evreu laic a părăsit orașul, voind o
petrecere laică la sfârșit de săptămână.

Actualul primar al Ierusalimului, Nir Barkat, a fost ales ca evreu laic
și chiar antireligios, datorită promisiunilor lui ca va lua măsuri
pentru dezvoltarea unei vieți culturale complet laice în oraș, față de
candidatul ultrareligios Meir Porush, aparținând cercurilor legate de
partidul ultrareligios Agudat Israel. Totuși, după alegeri, a reușit să
ajungă la un compromis cu grupările religioase și chiar ultrareligioase
din Consiliul Municipal. Lucrurile au mers bine câteva luni,
compromisul continuând. A apărut însă problema turismului în Ierusalim
la sfârșit de săptămână, precum și - a nu știu câta oară - problema
respectării Șabatului în mod oficial în oraș, în cartierele
ultrareligioase. Primarul a decis sa deschida parkingul primăriei la
sfârșit de săptămână pentru cei interesați să viziteze orașul sau
pentru locuitorii săi laici care vor să ajungă în centrul orașului, în
cartierele arabe și la locurile sfinte și istorice. Dar parkingul
deschis, deși este într-un cartier laic, este alături de cartierele
ultrareligioase centrale. A reapărut problema educației copiilor
ultrareligioși, teama părinților că acești copii vor urma exemplul laic
și nu vor respecta prescripțiile religioase în viitor. Și a reînceput
conflictul. De data aceasta, conflictul nu a fost declanșat de rabini
particulari dau de conducători ai unor grupuri hasidice, ci de
personalități politice ultrareligioase, printre care fostul deputat în
Parlament și fostul ministru adjunct Menahem Porush, nonagenar, om ale
cărui merite sunt recunoscute de mulți israelieni laici, tatăl fostului
candidat la funcția de primar Meir Porush. Cererea evreilor haredim
(ultrareligioși) a fost închiderea parkingului. Deorece cererea nu le-a
fost satisfăcută de primar, au început demonstrațiile in zilele de
sâmbătă, de obicei la amiază, după terminarea rugăciunii în sinagogi și
a mesei de sâmbătă la prânz. Întrucâ demonstrațiile au fost violente de
la început, poliția a fost trimisă să mențină ordinea. Rezultatul a
fost însă ciocnirea între demonstranți și poliție, înregistrându-se
răniți de ambele părți. Ca urmare, poliția a operat arestări. Lucrul s-
a repetat câteva sâmbete la rând. Singura sâmbătă in care a fost
liniște, a fost cea în care parkingul respectiv (aflat atât în
apropierea primăriei, cât și a Porții Jaffo a Orașului Vechi) a fost
închis, fiind deschis un parking alternativ, deși în aceleași condiții,
cu plată. Dar primarul a decis să nu "se supună șantajului
ultrareligios", deci să nu facă un compromis și să nu respecte un
status-quo existent de câteva decenii. Se pare totuși că numărul
demonstranților a scăzut în ultima săptămână, aceștia fiind probabil
obosiți sau sceptici asupra reușitei.

Sau sunt semne de compromis.

Ce va urma, nu știu. Oare se va reveni la un status-quo acceptat sau la
un alt compromis acceptabil, sau se va dezvolta un conflict huliganic,
în care lipsa de respect reciproc, precum și lipsa de respect pentru
tradiția iudaică pe de o parte și pentru cultura și civilizația modernă
pe de alta vor conduce la o criză a orașului și chiar la o criză a
valorilor, ca și la pierderea respectului față de om? Vor birui logica,
omenia și cultura iudaică și cea universală, sau vor birui pumnul,
insulta, amenințarea și grobianismul din cauza ambiției unei părți sau
alteia, a lipsei de respect a unei părți față de cealaltă? citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEMPLUL DIN IERUSALIM - CENTRUL IUDAISMULUI

Mesaj Scris de Admin la data de 25.07.09 21:41

TEMPLUL DIN IERUSALIM - CENTRUL IUDAISMULUI


Templul din Ierusalim (ebr. בֵּית הַמִּקְדָּשׁ, Beit-Mikdash, adică «Casa de Sfințenie» a fost centrul vieții religioase a poporului evreu între X-lea î.Hr.. e. și sec 1 după Hr. Templul a fost situat pe Muntele Templului (ebr. . הַר הַבַּיִת‎, har habait) în Ierusalim și a servit ca singurul loc autorizat de sacrificiu unui singur Dumnezeu, care erau aduse de cohanim și leviți. Templul a fost, de asemenea, obiect de pelerinaj pentru toți evreii de trei ori pe an: la Pesah (de Paștele evreiesc), Șavuot (Rusalii) și Sucot (Sărbătoarea Corturilor).



Templul lui Solomon din Ierusalim a fost lăcașul sfânt al vechilor evrei. După izvoarele biblice se presupune că templul
a existat în anii 22 - 29 fiind una dintre cele mai mărețe construcții
iudaice din antichitate. El a fost distrus în urma revoltei evreilor
din anii 66 - 70 e.n. contra stăpânirii romane. In contrast cu alte
religii, religia iudaică era o religie monoteistă, ei credeau într-un singur Dumnezeu în cinstea căruia au ridicat templul în Canaan (Țara Sfântă) azi Palestina. Templul fiind construit în timpul domniei regelui Solomon după exodul evreilor prin Marea Roșie din Egiptul Antic reîntărirea statului iudaic a avut loc ulterior în timpul domniei lui Irod cel Mare.





Conform Bibliei,
un adăpost temporar după Exodul evreilor din Egipt a servit
tabernacolul de congregație portabil, care a contribui la construirea
Templului din Ierusalim. Templul din Ierusalim templu a fost o clădire
și, prin urmare, a fost diferite de un altar sau sanctuar deschis. În templu se păstrau obiecte simbolizând prezența lui Dumnezeu ( Arcă cu Tabele Testamentului), precum si ustensile pentru serviciul divin.






Potrivit iudaismului, Templul va fi reconstruit în viitor și va deveni un centru spiritual pentru poporului evreu și pentru toată oamenirea.







În Biblie, Templul este frecvent denumit
«Beth YHWH" (ca urmare a interdicției de a pronunțare a numelui lui
Dumnezeu este citit Bet Adonai - Casa Domnului sau Beth Elohim - Casa lui Dumnezeu). Cele mai multe dintre textele poetice în Pentateuh și a profeților Templul se numește «Levanon» (ivr.
לבנון, "alb"). Numele «Bet haMikdaș» (ebr. בית המקדש, Casa de Sfințenia) a devenit răspîndinte pe timpul Mișna (II-lea secol). În literatura religioasă evreiească, este utilizat numele «Beth și-Behira» (
ivr. בית הבחרה, Casa electorale). În literatura poetică Templul este, de asemenea, numit «Ariel» (ebr. אריאל, ad literam. «Leul divin»).





Christian
van Adrichom (1533-1585) JERVSALEM et suburbia eius, sicut tempore
Christi floruit...Al Doilea Templu din Ierusalim. Reconsctructie din
1584, Köln.


Hayez, Francesco. La distruzione del Tempio di Gerusalemme.





În Mișna, lucrările lui Joseph Flavus, Noul
Testament se menșionează detaliile serviciului ritual din templu.
Dreptul de a sluji in Templu Biserica au preoti (cohanim) -
descendenții lui Aaron. Leviții, de asemenea, au servit ca cîntăreți, ușieri, lucrători ai templului,
care păzeau proprietatea și trezoreria, ajutînd preotii templului în
timpul ritualurilor. Regele a avut un statut sacru in Templu, dar, spre
deosebire de preoti, el nu putea intra în Heihal și arde tămâie. Regele a avut dreptul de a întocmi planul de
construire a Templului, a stabili sarbatori, de a consacra, dacă este
necesar, instanța de interior, de schimbare a formei și o locației de
altar, a introduce jertfe suplimentare și să se stabilească regimul și norme pentru preoti si leviți.






Prin
jertfa templului și purificarea ce o însoțea se iertau greșelile
persoanelor fizice, precum și tuturor celor care au contribuit la
purificare spirituală și morală, la îmbunătățirea Israelului. Anual de Sucot se aducea sacrificiu în ispășire pentru toate
păcatele omenirii. Templul de cult a fost privită ca o sursă de
binecuvântare nu numai pentru evrei, ci pentru toate popoarele din lume.




























În anul 70 era Cr., romanii au dus toate
obiectele de cult din Ierusalim la Roma. Un relief de piatră cu Menora
poate fi văzută pe Arca de Triumf a lui Titus, situata la nord de
Coliseum din Roma. Aceasta este cea mai precisă descriere pe care o
avem a candelabrului Menora.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Axa Bucuresti-Ankara-Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 25.07.09 20:57

Axa Bucuresti-Ankara-Ierusalim

Evreii au fost bine primiti in Imperiul Otoman dupa caderea
Constantinopolului, in timp ce erau prigoniti de Inchizitie si erau
expulzati din Spania catolica. S-au integrat bine, constituind
puternice si active comunitati sefardim, raspandindu-se in tot
imperiul, dar stabilindu-se mai ales in marile orase, de la Salonic si
Alexandria, pana la Atena si Rusciuk. Demn de retinut faptul ca
musulmanii din Imperiul Otoman, urmasul marelui Bizant, in frunte cu
sultanii, care erau si lideri religiosi supremi, nu i-au prigonit pe
evrei secole de-a randul. Spatiul nu ne permite sa amanuntim povestea
fascinanta a unei supravietuiri in vremuri de restriste. Secolul XIX,
cel al nationalitatilor, a generat noile idealuri de libertate si
identitate nationala, atat in Europa, cat si in Orient. Asa si-au
capatat independenta numeroase state, au aparut altele noi, mai ales
dupa acordul franco-britanic Sykes-Picot din 1915, redesenand harta
Orientului Mijlociu. Activa miscare sionista a creat noi comunitati in
Palestina, inainte si dupa 1900, astfel ca declaratia Lordului Balfour,
la sfarsitul primul razboi mondial, a creat premisele viitorului stat
Eretz Israel, ce se va naste abia dupa cel de-al doilea. Dupa multe
eforturi si suferinte, culminand cu Holocaustul.

Consideram
necesara aceasta scurtissima aventura in trecut pentru a pricepe mai
bine ce se intampla azi. Relatiile romano-israeline au fost bune de la
inceput. Am fost printre primii care am recunoscut Israelul, iar in
deceniile care au urmat, cu tot regimul comunist de la Bucuresti,
relatiile s-au dezvoltat, inclusiv cele diplomatice. Peste 400.000 de
evrei romani au reusit sa emigreze in Israel - nu usor si nici simplu
-, in timp ce URSS-ul practic blocase "alia". Romania a dus o politica
speciala si a mediat intre lumea araba si Occident. A venit momentul
Gorbaciov, a urmat eliberarea Estului, suntem in 2005 si ministrul
roman de Externe intreprinde o vizita de sase zile la Ierusalim, dar si
la Ramallah, in Teritoriile Autoritatii Nationale Palestiniene. Romania
a gestionat bine dosarul arabo-israelian si este de bun augur
accentuarea pozitiei intr-un moment cand "chestiunea orientala" devine
o prioritate a multor cancelarii. Decizia istorica a guvernului Sharon
de a duce la capat obligatiile asumate in cadrul Planului de
Dezangajare creeaza premisele unei rezolvari de durata a conflictului.
Cu bune foloase pentru toata lumea, inclusiv pentru Romania.

Dincolo
de multiplele vizite, intalniri si convorbiri cu liderii politici, dar
si reprezentanti de marca ai vietii economice, financiare, academice
sau culturale ale ministrului roman, sa amintim cateva puncte din
agenda actualitatii. Investitiile israeliene in Romania. Situatia
exporturilor romanesti, nu doar de materiale de constructii si bunuri
de consum, ci si de armament, servicii si forta de munca cu buna
calificare. Situatia celor (multi) care lucreaza in Israel, ca si
situatia celor (multi) care revendica propietati in Romania. Colaborare
intensa financiar-economica pe terte piete, dar si in plan
cultural-turistic. Romania ar fi o destinatie excelenta pentru turismul
istorico-cultural, punand la dispozitie nu doar procedee de
fizioterapie la Govora si Baile Felix, ci si un intreg patrimoniu al
trecutului.

Multe lucruri bune se pot face impreuna. Axa lui
Basescu (via Londra-Washington) ar putea fi prelungita cu una noua:
Ankara-Ierusalim. La relatiile bune dintre Turcia si Israel s-ar putea
ralia si Romania. Democratia turca, impusa de Mustafa Kemal, mai mult
cu anasana decat cu vorba buna, a supravietuit si bate la portile
Uniunii Europene. E bine ca Romania sprijina candidatura Turciei si ni
se pare de neacceptat pozitia CDU-ului german, unul dintre pricipalii
oponenti europeni. Admiterea Turciei in UE ar mentine un cap de pod al
democratiei spre zonele fierbinti ale Orientului Mijlociu si ar rezolva
si durerosul dosar armenesc al genocidului din 1915.

Romania ar
putea actiona cu folos si beneficii pe aceasta noua directie, nu doar
diplomatica. Calea ferata Berlin-Bagdad, preconizata si realizata cu
concursul germanilor acum o suta de ani, ar putea fi inlocuita de o
retea rutiera la care sa fie racordata si Romania. Daca ies bani, toata
lumea ar fi multumita si o cafeluta mica, tare si dulce, un "filgean",
ar consemna pacea si armonia preconizate de Tudor Musatescu in "Tache,
Ianke si Cadar". Sub semnul lui "It's OK!". Sa ne aducem aminte cu
acest prilej de inegalabilul Mircea Crisan. Suradea el hatru: "Inainte
de 23 august 1944, venea madam Popescu la noi, in capot, si zbiera «La
Palestina cu voi!», iar dupa 23 august isi luase salopeta si striga ŽSa
stati aici cu noi!Ș". Oare ce-o mai fi facand? Ni-l putem imagina
ambasador la Bucuresti, explicandu-i savant doamnei ministru al
mediului Sulfina Barbu cum a luptat el impotriva inundatiilor in
desertul Neghev: "Plantam pomi ca sa aiba apa scurgere si imediat ne
livrau si americanii copaci altoiti Tomahawk ca sa fixam solul... Nu
vreti sa incercati si la proiectul lacului ecologic Snagov?".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum