Ierusalim

Pagina 2 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 18:32

Rezumarea primului mesaj :

IERUSALIMUL IN POLITICA ISRAELIANA: PACE PENTRU PACE?
UNUL DIN principalele puncte inca de rezolvat in conflictul israelo-palestinian este problema Ierusalimului. De ce e considerata mai importanta decat altele precum cea a apei, sau a frontierei definitive? Pentru Israel, din 1980, Ierusalimul este capitala “eterna si indivizibila” a statului evreu si a poporului evreu.
Proiectul “Marelui Ierusalim” a pornit prin confiscarea pamanturilor oraselor si satelor care nu au fost niciodata considerate parte a orasului, precum Beit Hanina, Sur Bahir, Beit Safafa, Ar Ram (care se aflau in interiorul districtului Ierusalim pana in 1967), si chiar al oraselor din alte districte, precum cazul special al Beit Jala si Beit Sahour, precum si al capitalei districtului lor, Bethlehem.

http://ro.altermedia.info/orientul-mijlociu/ierusalimul-in-politica-israeliana-pace-pentru-pace_2739.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.07.11 17:42, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 16.12.13 18:17

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 13.12.13 13:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 05.12.13 18:18

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 27.11.13 10:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 06.11.13 17:38

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 19.08.13 19:13

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 06.08.13 9:10

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 19.05.13 19:12

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10184/7/

Putine locuri raspandesc lumina si farmecul batranului Ierusalim, cu zidurile sale vechi emanand o magie unica in lume. Conform Talmudului, Dumnezeu, i-a dat cate noua zecimi din frumusetea si stiinta lumii dar si noua zecimi din toata tristetea si suferinta Pamantului, si orasul, mai vechi decat multe alte asezari, a fost cucerit de 18 ori, daramat si reconstruit de fiecare data, ajungand in zilele noastre sa fie adorat de cele trei mari religii monoteiste.

Istoria Israelului a inceput aici cu peste 3000 de ani in urma, pe Muntele Templului. A fost momentul cand regele David a cucerit Ierusalimul aparat de iebusiti si a declarat orasul capitala sfanta a iudeismului. Fiul sau, Solomon, a ridicat un palat si un templu care ii purta numele. Daramat de cuceritorii straini, templul a pierdut si Chivotul Legilor care era adapostit inauntru, iar orasul a fost sters de pe fata pamantului. Al doilea templu a fost ridicat in jurul anului 515 i.Hr. si, in sfarsit un altul in 37 i.Hr. in vremea domniei regelui Irod. Din stralucitoarele constructii, daramate mai tarziu de arabi, nu a mai supravietuit decat zidul vestic de pe Muntele Templului, cladit din blocuri mari de piatra si cunoscut sub numele de Zidul Plangerii.
Ierusalimul este sacru si pentru musulmani, care il considera al treilea oras sfant dupa Mecca si Medina. Ei spun ca Profetul a urcat la Alah de pe o stanca aflata aici, incalecand un armasar inaripat, Al-Buraq. In secolul al VII-lea califul Omar I a cucerit Ierusalimul si pe locul respectiv a ridicat Domul Stancii, o constructie octogonala, capodopera de arhitectura islamica. De asemenea in oras a fost construita moscheea Al Aqsa constituind principalul loc de rugaciune al musulmanilor din Ierusalim.
Pentru crestini, Ierusalimul ramane locul cel mai drag si mai apropiat sufletelor lor. Este orasul in care a plans si a suferit Hristos, orasul in care, la 70 de ani dupa Rastignire a aparut prima comunitate crestina. In secolul al IV-lea, pe stanca de deasupra mormantului lui Iisus crestinii au ridicat Biserica Invierii. In 1149 cruciatii au inlocuit vechiul asezamant cu o bazilica romana, cunoscuta ca Biserica Sfantului Mormant. In fiecare an, mii de crestini urca aici pe Via Dolorosa, multi dintre ei purtand in spinare, in Saptamana Patimilor, cruci grele de lemn, reamintind suferintele Mantuitorului. Drumul, care se intinde de la Cetatea Antonia pana la Muntele Calvaria marcheaza si diferitele opriri ale lui Iisus.
La poalele Muntelui Maslinilor se afla Gradina Getsimani, un loc sfant atat pentru evrei cat si pentru crestini. Pe Muntele Maslinilor, evreii ingroapa odata pe an biletelele depuse in Zidul Plangerii. Pentru crestini, gradina este locul in care si-a petrecut Iisus, in rugaciune, ultimele ceasuri dinaintea prinderii sale. In secolul al IV-lea nu departe a fost construit un altar care a fost largit ridicandu-se in jurul lui, intre 1919-1924, Biserica Tuturor Natiunilor, dupa planurile arhitectului Antonio Barluzzi. Pe bolta bisericii se pot vedea stemele tarilor care au participat la constructie, iar stanca pe care s-a rugat Iisus este inconjurata cu o cununa din spini din fier forjat.
E greu de trecut in revista multimea monumentelor din Orasul Sfant. Cele trei comunitati religioase aflate aici se roaga fiecare propriului Dumnezeu dar nu unui Dumnezeu unic. Uneori izbucnesc chiar conflicte desi numele orasului ar putea fi tradus prin "Orasul pacii". Poate ca, ratiunea va invinge in cele din urma si toti credinciosii vor dobandi mult dorita pace, linistea sufleteasca prin care se vor simti mai aproape de Cele Sfinte.
IRINA STOICA
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 06.05.13 8:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 10.01.13 13:55

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 24.11.12 18:35

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 23.09.12 14:29

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.12 18:55

Măcel la Ierusalim


În vara anului 1099 cruciații au ajuns în fața Ierusalimului. Asediul a durat mai mult de șase săptămâni. În dimineața zilei de 15 iulie, cruciații au pătruns în oraș, dedându-se unui cumplit măcel. Un cronicar musulman spunea că au fost omorâți peste 70.000 de oameni.



“Dacă ați fi fost acolo [la Ierusalim], picioarele s-ar fi înroșit până la șolduri de sângele celor omorâți. Ce să spunem? Nici unul nu a rămas în viață. N-au fost cruțați nici femeile, nici copiii (…), orașul prezenta spectacolul unui asemenea măcel al dușmanilor, atâta vărsare de sânge, încât nici invingătorii nu puteau să nu fie zguduiți de groază și dezgust.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.12 15:51

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 06.08.12 10:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 17.07.12 19:26

Cucerirea Ierusalimului

Cruciadele, cele mai mari operațiuni militare pe care le-a întreprins vreodată Occidentul medieval, au marcat un moment semnificativ al istoriei civilizației. Până în secolul al XIX-lea, cruciadele au fost analizate exclusiv sub aspectul lor religios, cu toate că au avut cauze și efecte de natură diferită: economice, sociale, politice și demografice. Ideea centrală a rămas aceea a eliberării Sfântului Mormânt de sub ocupația musulmană. La 15 iulie 1099, cruciații au reușit să cucerească Ierusalimul.



În anul 1071, turcii seldgiucizi au atacat Siria și Imperiul bizantin. După catastrofala înfrângere a armatelor bizantine de la Manzikert, musulmanii au ajuns în apropierea Bosforului. Provinciile bizantine din Anatolia și din nordul Siriei au trecut în stăpânirea turcilor seldgiucizi. Mii de creștini au fost luați în robie, alte mii au fost masacrați și numeroase biserici au fost profanate sau distruse. Pelerinii și refugiații au amplificat pericolul reprezentat de Semilună.

Erau suficiente motive pentru ca papa Grigore al VII-lea să facă apel la principii creștini, exprimându-și intenția de a organiza o expediție pentru eliberarea Ierusalimului, a creștinilor din Orient și pentru salvarea Imperiului bizantin. În 1074 și 1075, papa le-a scris contesei Matilda a Toscanei, ducilor de Lorena, de Savoia și de Burgundia, conților de Toulouse și de Provența, precum și altor nobili de mai mică importanță, cerându-le sprijinul militar.

Papa anunța că vrea să se așeze în fruntea armatei cruciate în această operațiune militară pusă „în slujba Sfântului Petru”, promițând că păzitorul porților raiului îi va recompensa cu privilegii veșnice pe toți cei care vor participa la cruciadă. Cu toate că Grigore al VII-lea afirma că a reușit să adune o armată de 50.000 de cavaleri, expediția nu a mai avut loc, în principal din cauza relațiilor tensionate dintre papalitate și imperiu.


În 1095, la Conciliul de la Clermont, papa Urban al II-lea a lansat apelul ca episcopii și abații să predice cruciada în toate mediile și clasele sociale. „Celui care numai din evlavie, și nu pentru a câștiga faimă ori bani, va lua calea Ierusalimului pentru a elibera Biserica lui Dumnezeu, să-i fie socotită călătoria penitență”, se afirma în Canonul al IX-lea al Conciliului de la Clermont.

Din nou, intenția papalității era limpede: organizarea unei expediții armate cu dublul scop de a-i ajuta pe creștini și a recuceri teritoriile aflate sub dominație musulmană, dar și eliberarea Ierusalimului și a mormântului lui Hristos, locuri aflate în mâinile islamicilor din anul 638. „Este vorba despre o operațiune militară de recucerire, menită să sprijine cu armele creștinii din Orient și să reia în posesie Ierusalimul, țintă finală a expediției care, tocmai de aceea, este asimilată unui pelerinaj și procură aceleași binefaceri dacă este întreprinsă din evlavie, iar nu din interes personal”, susține Jean Flori, într-un studiu dedicat Ierusalimului și cruciadelor.


Există istorici care tind să minimalizeze locul Ierusalimului în ideea de cruciadă, susținând că toți cronicarii și-au scris cronicile după cucerirea Cetății Sfinte, ceea ce le-a influențat puternic concepția despre cruciadă. Cruciada este văzută, în această viziune, ca fiind o operațiune de ajutorare a Imperiului bizantin, pentru recucerirea teritoriilor pierdute de curând, și nu o operațiune destinată să elibereze Palestina sau Ierusalimul.

Cu toate acestea, este greu de acceptat ideea că Urban al II-lea nu a indicat Ierusalimul ca țintă finală a expediției, din moment ce discursul său amintea de devastările și profanările survenite în regiunile dintre Ierusalim și Constantinopol: biserici dărâmate, altare pângărite și creștini masacrați sau supuși la tot felul de brutalități. Papa amintea chiar de faptul că musulmanii ar fi distrus Mormântul Domnului. În plus, doar Ierusalimul putea fi, după recucerire, capitala acestui pământ sfânt, pentru că el reprezenta trecerea de la vremurile prezente la împărăția lui Dumnezeu ce va să vie. Ca urmare, scopurile cruciaților trebuiau să fie acelea de eliberare a Ierusalimului, de refacere a Sfântului Mormânt și de pedepsire a sarazinilor.


Prima cruciadă a început în 1096, prin așa-numita „cruciadă a săracilor”, condusă de Petru Pustnicul și Walther cel Sărac. În drumul lor spre Ierusalim, cele două armate, de fapt două mulțimi anarhice, eterogene și veșnic înfometate, au jefuit numeroase orașe și sate. Alte trei “armate”, conduse de Volk-mar, Gottschalk și cavalerul brigand Emich von Leisingen și-au inaugurat cruciada masacrând populația evreiască din Praga, Mainz, Köln, Trier, Speyer și Worms. Cele trei bande au fost decimate de trupele regale ale Ungariei.

Din toate aceste cohorte de „cruciați”, cam vreo 25.000 au ajuns în Imperiul bizantin, unde și-au continuat jafurile, chiar după ce guvernatorul le-a asigurat hrana. Împăratul Alexios Comnenul s-a grăbit să-i treacă pe malul asiatic al Bosforului. Fără să aștepte sosirea armatelor cavalerilor, aceștia au luat cu asalt Niceea. Musulmanii au măcelărit cea mai mare parte a acestei așa-zise armate creștine.


A doua parte a cruciadei, având ca destinație Ierusalimul, a demarat în momentul în care, răspunzând apelului Papei Urban al II-lea, s-au format patru armate feudale, bine organizate și echipate, conduse de conți și duci de mare prestigiu. Nici una nu avea în fruntea sa un rege, pentru simplul motiv că la data când papa predicase cruciada, împăratul Heinrich al IV-lea al Germaniei și regii Filip I al Franței și Wilhelm al II-lea al Angliei erau excomunicați de Biserică.

Armatele cruciate au pornit în toamna anului 1096, și, după ce au urmat drumuri diferite, s-au întâlnit în 1097 la Constantinopol. Împăratul Alexios Comnenul nu avea încredere în baronii occidentali, temându-se de un atac al acestora împotriva orașului. Bizantinul înțelegea să-i trateze ca pe niște mercenari, fără a fi dispus să le dea ajutor militar, doar daruri, titluri, alimente și soldă trupei, și cerându-le în schimb jurământul de fidelitate cuvenit unui suveran. Cruciații urmau să-i cedeze toate ținuturile, orașele și cetățile pe care le vor cuceri de la turci și să le dețină doar sub forme de feude imperiale, întrucât aparținuseră înainte Imperiului.

Conducătorii cruciați, cu excepția contelui de Toulouse și a lui Tancred, au depus jurământul vasalic și au fost transportați de flota bizantină în Asia Mică. Primul oraș asediat și cucerit a fost Niceea, cruciații predându-l autorității bizantine. Cavalerii creștinătății și-au continuat drumul spre sud, înaintând în condiții foarte grele, prin stepă, deșert, ținuturi devastate de incendii și cu fântânile otrăvite de turcii aflați în retragere. Pe o căldură toridă, cruciații au reușit să cucerească bazele militare ale turcilor din ținuturile Munților Taurus.

Antiohia a fost cucerită după un asediu de opt luni. Bohemond, cel mai viteaz cruciat, dar și cel mai egoist și mai interesat dintre aceștia, a păstrat orașul ca domeniu personal, fără a continua drumul spre Ierusalim. Baudoin de Boulogne, deviind de la traseul stabilit, a cucerit Edessa, întemeind un stat propriu, care a durat o jumătate de secol. Diversiunea celor doi a pus sub semnul întrebării obiectivul principal al cruciaților. Doar puterea de convingere a legatului papal a făcut ca armata cruciată să-și continue drumul spre Ierusalim.

Ajunși sub zidurile Ierusalimului, înainte ca musulmanii care stăpâneau orașul să trimită o puternică armată de apărare, cruciații au început asediul care a ținut o lună. Ierusalimul a fost luat cu asalt după câteva procesiuni liturgice asemănătoare celor de la cucerirea Ierihonului de către evreii din Biblie.

În timpul asediului, Petru Pustnicul, ca altădată Moise cu ocazia luptei lui Iosua împotriva amaleciților, a fost însărcinat cu organizarea rugăciunilor și a liturghiilor de îmbunare a clerului grec și latin, menite să câștige sprijinul Cerului. Populația care s-a predat a fost cruțată, restul masacrată, iar evreii au fost adunați într-o sinagogă în care au fost arși de vii. Jafurile și omorurile au durat vreme de două săptămâni.


„Cruciații străbăteau străzile, cu spada sau pumnalul în mână, omorând orice locuitor pe care-l întâlneau, fără să cruțe nici femeile, nici copiii. Spectacolul unui asemenea număr de cadavre era insuportabil; dar masacratorii erau și mai hidoși la înfățișare decât victimele lor: din tălpi până în creștet erau acoperiți de sânge. În incinta însăși a templului erau peste 10.000 de cadavre; cifră la care trebuiau adăugate cadavrele care zăceau pe străzile orașului”’- scria marele istoric al primei cruciade, Giullaume, arhiepiscop de Tir.

Același cronicar susține că „...după ce au asigurat paza orașului, baronii s-au despărțit și s-au dus la locuințele lor. S-au spălat și și-au pus veșminte curate. Apoi au pornit, desculți, într-un concert de plânsete și de gemete, prin toate locurile orașului pe care le străbătuse Hristos, sărutând urmele tălpilor lui...”


„Masacrarea locuitorilor din Ierusalim, evrei și musulmani deopotrivă, chiar dacă nu a fost generală, cum s-a crezut, nu îmbracă în mai mică măsură formele unui devotament prin interdicție, imitând și el războaiele sfinte în numele lui Dumnezeu din timpurile biblice. Cronicarii le înregistrează fără jenă, justificându-le prin faptul că ele reprezintă pedeapsa pentru nelegiuirile morale și religioase comise de musulmani față de creștini și de Locurile Sfinte” - Jean Flori.


Asimilarea cruciadei cu războaiele din Vechiul Testament împotriva popoarelor idolatre, care ocupau Țara Sfântă promisă poporului lui Dumnezeu, este confirmată și de consemnarea de către cronicarii participanți la cruciadă a existenței unui idol al lui Mohamed în Templu, afirmație fără nici o legătură cu realitatea.


Drumul spre regalitate

Vestea eliberării Sfântului Mormânt a declanșat, în Occident, entuziasmul religios al maselor și dorința de glorie și de cuceriri a feudalilor. Urban al II-lea murise cu două săptămâni înainte, fără să se poată bucura de marele succes al cruciadei pe care o propovăduise.

După o săptămână, baronii s-au reunit să-l aleagă pe cel care urma să devină regele Ierusalimului. A fost ales Godefroy de Bouillon, dar acesta n-a acceptat decât titlul de protector al Sfântului Mormânt. “Domnia” lui a durat un an, până la moartea sa, timp în care a respins un contraatac violent al musulmanilor fatimizi din Egipt, în urma bătăliei de la Askelon.

Victoria creștinilor a fost totală; Ierusalimul a rămas în mâinile cruciaților. În același timp, a extins granițele regatului spre est, întemeind principatul Galileei. La cinci ani după moartea lui Godefroy, fratele acestuia, Baudoin, a fost încoronat ca primul rege al Ierusalimului. În următoarele secole, Ierusalimul a fost recucerit de mai multe ori de musulmani și creștini. Astăzi, Ierusalimul este considerat oraș sfânt de cele trei mari religii monoteiste ale lumii: iudaismul, creștinismul și islamul.


Un cruciat mai ciudat

Emich din Flonheim se credea sau se pretindea a fi trimis de Dumnezeu pentru a deveni regele zilelor de apoi; potrivit profețiilor lui Pseudo-Metodiu, el trebuia să unească sub autoritatea sa grecii și latinii, să-i convertească pe evrei și să adune astfel în spatele său “tot Israelul”, evreii și păgânii convertiți, pentru a merge la Ierusalim, unde i-ar fi înapoiat lui Hristos coroana înainte de a participa împreună cu el la marea bătălie finală împotriva forțelor răului.

Pătrunși de aceste idei, Emich și emulii săi au terorizat comunitățile evreiești de pe Mosela, de pe Rin, Nekar și Dunăre, botezându-i cu forța pe copiii evrei, punând adulții să aleagă între botez și moarte, dezamăgiți și șocați, văzând că preferă să moară, ucigându-se între ei într-un holocaust voluntar, decât să-și renege credința.


Armatele cruciate

Prima armată cruciată, cea lotharingiană, recrutată în Lorena, Brabant și regiunea renană, a fost condusă de ducele Godefroy de Bouillon, însoțit de fratele său, Baudoin de Boulogne, primul viitor rege al Ierusalimului.

A doua, sub conducerea ducelui Normandiei, Robert Courteheuse (fiul lui Wilhelm Cuceritorul) însuma contingente din nordul Franței.

A treia, formată din cavaleri provensali, care mai luptaseră și în Spania contra musulmanilor, era condusă de Raymond de Saint-Giles, conte de Toulouse.

În fine, cea de a patra oaste cruciată, o formau cavalerii normanzi din nordul Italiei, în fruntea cărora se afla contele Bohemond de Taranto, fiul faimosului Robert Guiscard, avându-l alături pe nepotul său, Tancred. Normanzilor nu le era necunoscut Imperiul bizantin, deoarece îl invadaseră deja de două ori.


După cruciadă

După cucerirea Ierusalimului, cei mai mulți dintre comandanți, considerând că misiunea lor s-a încheiat, au continuat să acționeze pe cont propriu. Alții s-au întors acasă, poate dezamăgiți de faptul că Dumnezeu nu a făcut să coboare din ceruri, o dată cu Hristos, Ierusalimul ceresc pe care-l așteptau.

Viața obișnuită continua să se desfășoare în același ritm pe acest pământ al suferințelor.

Raymond de Toulouse și-a consolidat comitatul de Tripoli, devenind un aliat de nădejde al Imperiului bizantin. O vreme, a rămas chiar la Constantinopol. Bohemond a intrat în conflict cu împăratul bizantin, și a reușit să mărească teritoriul principatului Antiohiei. Într-o luptă cu turcii, a fost capturat și a rămas prizonier 16 ani, timp în care principatul a fost organizat de nepotul său, Tancred. Baudoin I, un excelent soldat și om politic, și-a organizat regatul într-un stat puternic care a polarizat în jurul său statele cruciaților, constituind un ansamblu de state-tampon între musulmanii din Egipt și cei din Asia Mică.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.12 9:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.12 9:45

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.12 9:34

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 28.12.11 19:28

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cruciadă sau Comerț? Banii mai presus de religie în timpul C

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.11 18:55

Cruciadă sau Comerț? Banii mai presus de religie în timpul Cruciadelor



http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cruciada-comert-banii-mai-presus-religie-timpul-cruciadelor

Primele imagini ce ne apar în fața ochilor când ne gândim la cruciadele medievale sunt dominate de război și violență: victoria primilor cruciați într-un Ierusalim plin de sânge după măcelul din 15 iulie 1099; armata cruciată învinsă, 88 de ani mai târziu, pe câmpul de luptă de la Hattin; Baibars, sultanul nemilos al Egiptului, sigilând porțile Antiohiei pe 19 mai 1268 înaintea masacrării creștinilor din interiorul cetății. Cu aceste imagini în minte, ne-am putea gândi la acea perioadă ca fiind o epocă a războiului total între Islam și Occident, o epocă a conflictului hrănit de ură și violență reciprocă. Aceasta era viziunea cruciaților care promovau noțiunea unei inevitabile ciocniri a civilizațiilor: Europa, pe de o parte, lumea musulmană, pe de altă parte. Dar este oare această concepție conformă cu realitățile lumii medievale?

Moartea profetului Muhammad în 632 a fost urmată de expansiunea rapidă a Islamului. Hoarde mobile de nomazi arabi s-au extins într-un timp foarte scurt dinspre peninsula arabică înspre Palestina, Siria, Irak, Iran și Egipt. După un secol, valul de expansiune pierdea deja din energie, dar câștigurile au continuat: la mijlocul secolului al VIII-lea, Islamul se întindea de la granițele vestice ale Chinei până în Spania. Noul mileniu i-a găsit pe musulmani stabiliți incusiv la marginile Europei occidentale, cu precădere în peninsula Iberică și în Sicilia.

Cei dispuși să caute dovezi ale contactelor constructive și benefice dintre Islam și lumea creștină se orientează către aceste două zone de frontieră. Aici există dovezi abundente despre schimburile interculturale și fuziunea artistică dintre cele două lumi. Prin contrast, povestea cruciaților este unidimensională, hrănită din ideologia războiului sfânt împotriva păgânilor. De fapt, această viziune subestimează complexitatea războiului pentru Țara Sfântă care a început în 1095, cu apelul la cruciadă lansat de Papa Urban al II-lea, și s-a terminat în 1291 odată cu prăbușirea statelor latine din Orient.


Tărâmul De Peste Mări, între conflicte religioase și alianțe inedite




(Asediul Ierusalimului în 1099)

La sfârșitul primei cruciade, în îndepărtatul Levant au luat naștere patru state creștine. Aceste enclave latine (catolice) izolate în mijlocul lumii musulmane au rezistat timp de două secole și au ajuns să fie cunoscute sub denumirea franceză de Outremer (Tărâmul De Peste Mări). Fascinanta istorie a acestor așezări fragile scoate în evidență lupta pentru supraviețuire a creștinilor împotriva musulmanilor din Mediterana Orientală, dar relevă și numeroase exemple de interacțiuni non-violente dintre creștini și musulmani ce contrazic ideea generală a unei lumi aflate în permanent conflict.

Statele cruciate au fost asimilate lumii și politicii levantine foarte repede, ambele părți dând dovadă de o dorință pragmatică de a se înțelege, chiar de a se alia cu presupușii lor dușmani atunci când rațiunea o cerea. Astfel, în 1108, la mai puțin de un deceniu după brutalul jaf cruciat din Ierusalim, latinii din Antiohia luptau alături de trupele musulmane din orașul vecin Alep împotriva unui dușman comun: o ciudată coaliție formată din trupele creștine ale statului latin rival, Edessa, și irakieni din Mosul.

Mai mult, au existat contacte între creștini și musulmani la un nivel și mai personal. La începutul secolului al XII-lea, nobilul Robert fitz-Fulk Leprosul din Antiohia a dezvoltat o prietenie apropiată cu un lider turc, Tughtegin din Damasc. Această prietenie a dat naștere alianței de scurtă durată dintre cele două orașe din 1115, dar în 1119 cei doi se înstrăinaseră. Când Robert a fost luat prizonier și dus la Damasc, nu s-a bucurat de clemență din partea vechiului său prieten. De fapt, se spune că atunci când Robert a refuzat să renunțe la religia sa, Tughtegin l-a decapitat cu mâna sa pe fostul aliat, apoi i-a folosit craniul drept pocal.

În ciuda numeroaselor ciocniri, musulmanii și creștinii erau dispuși să negocieze armistiții temporare și benefice reciproc. Se pare că însuși Saladin, care a ajuns la putere în Siria în 1174, pe baza promisiunii continuării jihadului și care denunța în mod repetat obiceiul de a ajunge la înțelegeri cu latinii, a colaborat în secret cu inamicul creștin.

Evaluarea acestor înțelegeri, armistiții și chiar alianțe dintre cele două lumi trebuie făcută cu grijă. Ele nu reprezintă încercări de a ajunge la o pace durabilă între Islam și Occident, ci simple oportunități. Și în Evul Mediu diplomația era tot o armă, folosită pentru a obține avantaje sau pauze pentru recuperarea forțelor înaintea reluării ostilităților. Cu toate acestea, este surprinzător cum, chiar și în contextul unei lupte mai mult ideologice pentru Țara Sfântă, susținerea războiului total împotriva inamicului a fost imposibilă, poate chiar indezirabilă.


Negoțul, mai important decât războiul sfânt


În prima jumătate a secolului al XIII-lea, succesorii lui Saladin erau încă și mai dispuși să caute înțelegeri cu statele cruciate. Se pare că scopul acestora a contribuit la păstrarea fragilului echilibru de putere în Levant, echilibru absolut necesar proliferării schimburilor comerciale dintre est și vest. De fapt, departe de a avea un comerț sufocat de război, perioada cruciadelor a cunoscut o creștere exponențială a schimburilor comerciale dintre Islam și Europa Latină.

Negustori italieni din Veneția, Pisa și Genova au jucat un rol important în acest proces, stabilind enclave în marile porturi ale Tărâmului De Peste Mări și în orașele de coastă, contribuind astfel la crearea unei rețele complexe de căi mercantile trans-mediteraneene. Aceste artere comerciale ce legau Orientul Apropiat de Occident aduceau produse levantine (precum trestie de zahăr și ulei de măsline) și bunuri din Orientul Mijlociu și Asia pe piețele europene.



(Principalele rute comerciale în Mediterana)

Trecerea bunurilor din lumea musulmană în porturile mediteraneene ale Levantului Latin a fost crucială nu doar pentru creștini. Ea a devenit de asemenea stâlpul de susținere a vastei economii din Orientul Apropiat, vitală pentru negustorii musulmani de pe rutele caravanelor, dar și pentru bunăstarea marilor orașe islamice, Alep și Damasc. Aceste interese comune au produs o interdependență a celor două lumi și au promovat contacte regulate chiar și în vremuri mai dificile. La urma urmei, chiar în mijlocul războiului sfânt, comerțul era prea important pentru a fi întrerupt.

Călătorul și pelerinul musulman Ibn Jubayr a fost martorul acestui fenomen. În timpul unei călătorii îndelungate de la începutul anilor 1180 ce l-a purtat prin nordul Africii, Arabia, Irak și Siria, Ibn Jubayr a străbătut regatul Ierusalimului cu o caravană de negustori musulmani din Damsasc, vizitând și orașele Accra și Tyr înainte de a se îmbarca pe o navă spre Sicilia. El a descris sistemele foarte bine structurate ce asigurau fluența traficului comercial: reguli stricte, vămi eficiente, depozite uriașe pentru păstrarea mărfurilor. Afacerile dintre creștini și musulmani se desfășurau „civilizat, cu respect și fără asprime sau nedreptăți”.


„Noi, care eram occidentali, am devenit orientali.”


Până în secolul al XIII-lea, Accra devenise un oraș important în Mediterana și depozitul Levantului, de unde mărfurile aduse din zonele îndepărtate ale Orientului erau îmbarcate către vest. De asemenea, traficul începea să curgă și în sens invers: dinspre vest spre est. Devenise o obișnuință ca negustori latini să călătorească în teritorii musulmane pentru comerț.

Nu toată lumea era impresionată de ritmul frenetic al vieții din portul aglomerat. Un călugăr latin vorbea de „un al doilea Babilon”, spunând că Accra este „un oraș oribil, plin de nenumărate acte dizgrațioase și rele”, populat de oameni „cu totul devotați plăcerilor trupului” (se pare că prostituția era în floare în orașul creștin). Tonul critic și negativ al acestor comentarii vine ca răspuns la statutul Accrei ca centru intercultural, un loc de întâlnire a Islamului cu Occidentul, deci un loc în care latinii puteau fi expuși la „obiceiurile păcătoase levantine”.

În ce măsură latinii au adoptat stilurile de viață și practicile Tărâmului De Peste Mări? Această problemă este dezbătută și astăzi. Un veteran al primei cruciade sugera că procesul de adaptare deja începuse în anii 1120-1130, când scria că „Dumnezeu a transformat Occidentul în Orient. Noi, care eram occidentali, am devenit orientali.” Cu toate acestea, dovezi concrete ale unei asimilări veritabile sunt puține.


În cursul războiului pentru Țara Sfântă, realitatea politică și militară și oportunitățile comerciale au făcut ca latinii stabiliți în Levant să intre în contact direct cu populațiile native din zonă, inclusiv cu musulmani. Astfel, cruciadele au contribuit la crearea unei zone de frontieră în care europenii aveau posibilitatea de a interacționa cu și de a absorbi cultura orientală.

Deși născute din ideea de lupta religioasă pentru un teritoriu considerat sacru, cruciadele nu au fost războaie totale, ba chiar au dus la crearea unor legături între creștini și musulmani asemănătoare celor din Iberia și Sicilia. Desigur, nu vorbim de o perioadă a conviețuirii armonioase, dar nici Occidentul medieval nu era o zonă pașnică, ci se confrunta cu numeroase rivalități interstatale, intoleranță religioasă și probleme socio-economice. În orice caz, istoria cruciadelor este departe de a arăta că Islamul și Occidentul ar fi predestinate unei ciocniri a civilizațiilor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sfidând orice presiuni internaționale – Israelul aprobă noi

Mesaj Scris de Admin la data de 12.08.11 15:59

Sfidând orice presiuni internaționale – Israelul aprobă noi proiecte locative în Ierusalimul de Est »
Ministerul israelian de Interne a aprobat construirea a încă 1.600 de apartamente într-un cartier din Ierusalimul de Est, în ciuda presiunilor internaționale și a faptului că, anul trecut o decizie similară a provocat o gravă criză diplomatică între statul evreu și principalul său aliat strategic, SUA.
Acest anunț, făcut public de ministrul de resort Eli Yishai, ar putea afecta grav eforturile americane de a-i convinge pe palestinieni să renunțe la proclamarea unilaterală a independenței și la demersul lor de recunoaștere a acestui act, adresat Adunării Generale a ONU în septembrie.
Purtătorul de cuvânt al Autorității Naționale Palestiniene (ANP), Nabil Abu Rudeinah, a cerut Statelor Unite și Uniunii Europene, precum și celorlalte state implicate în procesul de pace israeliano-palestinian să facă presiuni asupra guvernului de la Tel Aviv pentru ca acesta să pună capăt proiectelor sale de construcții în Teritoriile Palestiniene.
În luna martie a anului trecut, Israelul a dat un prim aviz favorabil acestui proiect chiar în timpul vizitei vicepreședintelui american Joe Biden, punându-l pe acesta într-o postură absolut penibilă.
Locuințele care vor fi construite în cadrul acestui proiect se află în cartierul Ramat Shlomo, situat în partea de est a Ierusalimului, care, conform dreptului internațional, face parte din Teritoriile Palestiniene ocupate în 1967 de Israel și a cărui anexare de către statul evreu nu a fost recunoscută niciodată în plan internațional, nici chiar de către aliați apropiați ai acestuia, precum SUA și state europene precum Marea Britanie ori Germania. Palestinienii intenționează să stabilească în Ierusalimul de Est viitoarea lor capitală de după recunoașterea independenței. În sectorul estic al Orașului Sfânt locuiesc circa 200.000 de coloniști israelieni și aproximativ 270.000 de palestinieni. Statul evreu proclamă, însă, întregul Ierusalim ca fiind “capitală unică și indivizibilă” a Israelului iar continuarea colonizării aici și în colonii limitrofe, precum Maale Adumim, indică faptul că Tel Avivul nu intenționează în niciun caz să mai cedeze vreodată acest teritoriu.
În mod foarte abil, Cabinetul de dreapta israelian, condus de Benjamin Netany­a­hu prezintă acest proiect de colonizare ca fiind o posibilă soluționare a crizei locative din Israel care a generat, în ultima săptămână, proteste sociale de stradă fără precedent în statul evreu.
În total, coloniștii israelieni din Cisiordania (fără Ierusalimul de Est) se ridică la circa 300.000 de persoane, în timp ce numărul de palestinieni de aici este de circa 2,5 milioane. În Israelul propriu-zis (teritoriul recunoscut internațional ca aparținând statului evreu) trăiesc circa 1,2 milioane de arabi, dintr-un total de circa șapte milioane de locuitori. Un mai vechi plan al mediatorilor internaționali, susceptibil să conducă la o pace durabilă, prevede schimburi de teritorii și de populație între Israel și ANP de natură să conducă la majorități consistente, evreiască în Israel și, respectiv, arabă în viitorul stat independent palestinian.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ierusalimul, cetatea plangerii si a miracolelor

Mesaj Scris de Admin la data de 20.07.11 23:04

Ierusalimul, cetatea plangerii si a miracolelor
Orasul israelian este un loc sfant al evreilor, al musulmanilor si al crestinilor.


Pietre roase de timp, zi­duri groase care invaluie o istorie milenara, o ce­tate sfanta, cu o mare in­carcatura mistica pentru evrei, crestini si musulmani, un amestec de culturi, traditii si cutume, care te poate nauci, astfel se arata Ierusalimul.

Daca pentru evrei, cetatea Sio­nului reprezinta centrul spiritual, prin templul lui Solomon, pentru mu­sulmani Ierusalimul este a treia capitala sfanta dupa Mecca si Medina prin sanctuarele de pe Muntele Moria (Domul Stancii si Moscheea El-Aqsa), iar pentru crestini este locul in care a fost rastignit si a inviat Hristos.

Vechile pietre ale orasului, nu­meroasele asezari istorice, altare si locuri de rugaciune din sinagogi, moschei, biserici, toate stau mar­turie a credintei nestramutate a fiecarei comunitati. Localnicii se roaga in felul lor, la anumite ore, iar rugaciunile, clopotele care vu­iesc din toate partile, strigatele mue­zinilor din varfurile minare­telor fac ca intreaga cetate sa devina, in prag de seara, o imensa litanie care se inalta catre cer.

Daca prinzi si un apus de soare, care se revarsa cu lumini de foc peste zidurile cetatii vechi, daca auzi si cantecul sfasietor al pelerinilor crestini care refac pe Via Dolorosa, cu o cruce mare, din lemn, in spate, drumul spre Gol­gota, cand, peste toate, parca rasuna strigatul de pe cruce: „Eli, Eli, lama sabatahni?“ (Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit?), senzatia este cutremuratoare.

„Domnul a plans“

Daca poposesti in Gradina Ghetsimani, printre ramurile mas­linilor statuari, de peste 2.000 de ani, cu trunchiuri de o circum­ferinta impresionanta, in linistea nefireasca a livezii, simti cu atat mai dureros vorbele soptite ale lui Iisus, inainte de rastignire: „Pa­rintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti“.

Si nu-ti ramane decat sa pasesti mai departe, tot pe Mun­tele Maslinilor, in biserica in forma de lacrima, numita Do­minus Flevit („Domnul a plans“). Astfel, intre concret si simbolic, istorie si eternitate, geografie si sfintenie, drumurile prin pustiul acestui loc se transforma „in adevarate intal­niri, in hagealacuri (pelerinaje) initiatice“, asa cum le nu­meste preotul Cristian Muntean.

Intre sfintenie si mizerie

Ierusalimul este unul dintre cele mai vechi orase ale lumii, arheologii stabilind, dupa stilul ceramicii descoperite in vatra cetatii, ca prima fundatie s-a facut cu 5.000 de ani in urma. Cetatea biblica a fost intemeiata cu aproa­pe doua milenii inainte de Hristos, fiind mentionata si pe tabli­tele din lut de la Tel-el-Amar­na sub numele de „Uru­salim“. Ierusalimul este asezat in muntii Iudeii, pe un pamant calcaros, la 800 de metri peste nivelul Mediteranei, inconjurat de vai adanci si stanci golase.

Orasul a devenit centrul politic, cultural si religios al sta­tului Israel, in care acum con­vietuiesc 450.000 de evrei si 100.000 de musulmani, pe langa numerosi crestini. Poti intalni, la tot pasul, evrei ultraortodocsi, invesmantati in negru, cu caciuli de blana, sau altii, cu „kippah“ pe cap, care-si plimba liota de copii. Ei poarta un fel de poncho negru si lung pe dedesubt (talit katan) din care ies niste ciucuri pe afara (asa-numitele tzitzituri).

Casele lor, de marime mijlocie, sunt facute din pietre mari si albe, care pastreaza arhitectura stra­veche. Intalnesti aici cei mai multi habotnici pe metru patrat din lume, alaturi de soldati inarmati, care strabat Ierusalimul in masini blindate.

Cetatea este un amestec para­doxal de pace si razboi, de liniste si moarte, de belsug si sara­cie, de sfintenie si uraciune, pentru ca dincolo de locurile sfinte te sfideaza aerul ranced din bazarele aglomerate si mizerabile.

Opt porti spre orasul vechi

De la inaltimea Muntelui Ma­s­linilor, deasupra Gradinii Ghet­si­mani, se vede panorama ve­chiului oras, cu cea mai cu­noscuta em­blema: Domul Stancii. Orasul este impartit in sectiuni: orasul vechi, inconjurat de ziduri, cu cele patru cartiere (evreiesc, musul­man, crestin si armean), orasul nou-israelian (Ierusalimul de Vest) si cel arab (Ierusalimul de Est).

Ce te impresioneaza cel mai mult este orasul vechi, inconjurat de zid, cu strazi inguste, in care se intra prin opt porti, cea mai cunoscuta fiind Poarta Leilor.

Zidul Plangerii, situat in partea de vest a cetatii, se afla la mar­ginea Muntelui Templului, unde se ciocnesc cultura araba si cea ebraica. Zidul este un loc sacru pentru evrei, deoarece e tot ce a ramas, dupa distrugerea romana din anul 70, din faimosul templu al lui Solomon, unde se afla Chivotul Legii.

Traseul continua pe strazile inguste ale cartierului mu­sulman, unde comerciantii arabi vand in bazare tot felul de lucruri ieftine, si se termina in car­tierul crestin la unul dintre cele mai sfinte locuri, Biserica Sfan­tului Mormant al Mantuitorului.

Ma aflam la inceputul lui octombrie pe o poteca laturalnica de pe Muntele Maslinilor, cand un adolescent jamaican, cu privirea tulbure, s-a ivit ca din pamant si mi s-a aruncat la picioare. „Pot sa-ti sarut picioarele?“. „Nuuu!“. Fulgerator, mi le-a sarutat totusi, brutal, si nu era numai umilinta gratuita in gestul sau.

Ierusalimul creeaza, asadar, si probleme medicale, asa-numitul „Sin­drom Ierusalim“, un fe­nomen mental care implica ha­lucinatii re­li­gioase declansate de vizita in ora­sul sfant. „Apro­ximativ 50 de oa­meni, in fiecare an, sunt diag­no­sti­cati cu acest sin­drom“, po­vesteste Doru An­tonie, directorul Bi­roului de Tu­rism al Romaniei in Israel. Asadar, doamnelor, nu va avan­tati nein­sotite in locurile pustii.

Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plan­gerii este in timpul sarbatorii Sabatului, de vineri seara pana sambata dimineata, cand evreii se aduna in piata imensa, exulta si danseaza pe cantece traditionale evreiesti pana la apusul soarelui.

Leacul, o bere rece

Viata de noapte nu este la fel de salbatica precum in Tel Aviv, dar nici nu lipseste in totalitate. Ma­joritatea cafenelelor si ba­rurilor din jurul orasului vechi se inchid la apus.

Sambata seara, la terminarea Sa­batului, te poti insa distra in zonele din jurul strazilor Yoel Solomon, Yaffa, Rivlin si ale Pietei Zion. Daca esti lovit de „Jeru­salime Syndrome“, poate sa-ti fie de ajutor o vizita la „Syndrom Bar“ de pe strada Hillel. Aici, cei in suferinta pot sa se trateze cu o bere rece si sa asculte jazz si blues.

NU RATA!

> Turnul lui David. Muzeul de Istorie a Ierusalimului, localizat in vechea citadela restaurata, le ofera vizitatorilor sansa de a descoperi istoria orasului.

> Muzeul Israel. Pe o suprafata de 50.000 mp, sunt variate colectii, de la arheologie preistorica la arta contemporana. Printre cele mai importante se numara cea de pictura, cea de artefacte biblice si cea mai mare colectie arheologica din Israel. In Templul Cartii vei gasi faimoasele Manuscrise de la Marea Moarta. Anual, aici sunt organizate cel putin 30 de expozitii.

> Biserica Tuturor Natiunilor. „The Basilica of The Agony“ este localizata pe Muntele Maslinilor, in Gradina Ghetsimani. A fost prima data construita in 379 de catre bizantini si reconstruita intre 1919 si 1924 cu contributii financiare de la mai multe tari.

> Muzeul Montefiore. Se gaseste la marginea Orasului Vechi, intr-o moara de vant atent restaurata si intretinuta, cu o colectie de obiecte, documente si fotografii despre istoria Ierusalimului si a familiei. A fost ridicata in 1857 si are 18 metri inaltime.

> Gradina Botanica. Una dintre cele mai frumoase gradini botanice din lume, asezata in gradina Universitatii din Ierusalim.

> Muzeul Holocaustului. Yad Vashem (www.yadvashem.org) se afla intr-o padure de pini, pe un deal linistit. Muzeul, in care s-au investit 50 de milioane de euro, prezinta atrocitatile nazistilor asupra evreilor. Memorialul copiilor este un tribut pentru cei 1,5 milioane de tineri care au pierit in Holocaust.

RECOMANDARI

> Atentie, la principalele intrari la Zidul Plangerii au fost instalate scanere! Nu se intra in moschei decat daca esti musulman. La sinagogi si biserici trebuie sa ai imbracaminte decenta.

> Nu schimba bani la banca, pentru ca se retin comisioane uriase. Schimba valuta la vreun exchange office de pe strada. Rata de schimb este in jur de 3,9 shekeli/dolar.

> Cumpara fructele si legumele din shuk (piata deschisa), pentru ca sunt mai proaspete si mai ieftine decat in supermarket.

> In cartierele ultraortodoxe, unde locuiesc evreii religiosi habotnici, nu se permite intrarea cu masina in timpul Sabatului. De regula, strazile si gardurile sunt inchise cu lanturi. Daca intri din greseala, ai sansa sa ramai fara geamuri, pentru ca se va arunca in masina cu pietre.

> In zonele arabe, din afara orasului vechi, cel mai indicat este sa stai in locurile controlate de politia si de armata israeliene.

PRETURI
> E de preferat sa te deplasezi cu autobuzele. Un bilet costa putin peste un dolar.

> La taxiuri, pornirea costa 2-3 dolari si tariful e de aproximativ 1-2 dolari/km, in functie de ora.

> Intrarea la muzee: 4-8 dolari/adult; 3-6 dolari/copil.

> Micul dejun, bufet complet: 5 dolari (Hotelul Jerusalim Tower).

> Croissant si cafea: 2 dolari, mic dejun complet: 9 dolari (Restaurantul La Piatto).

> Falafel, saorma: 5-8 dolari.

OFERTE

> Bilet de avion dus-intors, zbor direct, Otopeni - Ben Gurion, prin compania Tarom, 340 de euro, iar prin compania El Al Israel Airlines, 370 euro; perioada de valabilitate: doua saptamani.

> Camera la „Shuli’s Jerusalem Bed and Breakfast“: 70 de dolari pe noapte, cu mic dejun inclus.

> Camera la „St. Andrew’s Scottish Church Hospice“ (www.scotsguesthouse.com): 80 de dolari pe noapte, cu mic dejun inclus. (A contribuit Doru Antonie, directorul Biroului de Turism al Romaniei in Israel)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fortificații din timpul lui Solomon, găsite la Ierusalim

Mesaj Scris de Admin la data de 13.07.11 13:35

Fortificații din timpul lui Solomon, găsite la Ierusalim
Acest fapt constituie un subiect de dispută pentru istorici, descoperirea venind în sprijinul versiunii biblice potrivit căreia regii evrei David și Solomon conduceau Ierusalimul la vremea respectivă.
În timp ce unii specialiști susțin această versiune, există și un număr de experți care consideră că domnia lui David este un mit și că în perioada respectivă nu se poate vorbi despre o autoritate guvernamentală.
Descoperirea este considerată de o importanță majoră, care demonstrează că la acea vreme Ierusalimul era o forță ce putea, printre altele, gestiona ample proiecte de construcții.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Ierusalim

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum