Oisteanu[v=]

Pagina 1 din 4 1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.15 17:31

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.11.15 11:50

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.08.15 19:46

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.12.14 20:31

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.04.14 20:06

Farmacia amorului: plante și licori afrodiziace
Publicăm, în două numere consecutive, fragmente inedite dintr-o nouă ediție, revăzută și adăugită, a cărții lui Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 19.01.14 17:21

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.11.13 20:15

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.07.13 18:22

Avangardiștii și 'erotizarea proletariatului'
In memoriam Gherasim Luca, la centenarul nașterii poetului (23 iulie 1913) Protagoniștii volumului hipererotizat Poe­mul invectivă, publicat de Geo Bogza în 1933, sunt oameni de rând, umili, de la mar­ginea societății: lumpenproletari, mici meseria

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.06.13 17:55

ANDREI OIȘTEANU: MIT ȘI MAGIE ÎN CULTURA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ
Editura Polirom a publicat de curând al patrulea volum din seria de autor „Andrei Oișteanu“. Este vorba despre cartea Ordine și Haos. Mit și magie în cultura tradițională românească, o ediție nouă, revăzută, adău

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.05.13 11:22

'Problema evreiască' înainte și după 1989

La 24 martie, la Salon du Livre de la Paris, a fost lansată ediția franceză a cărții lui Andrei Oișteanu, Imaginea evreului în cultura română (Polirom, 2012). Cartea a apărut la editura pariziană Non Lieu, cu titlul Les Images du Juif: Clic
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.11.12 19:43

LANSAREA UNUI ROMAN DE ANDREI OIȘTEANU: CUTIA CU BĂTRÂNI

Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 13:30, la standul Editurii Polirom din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2012 (Romexpo, București), va fi lansată cartea lui Andrei Oișteanu, Cutia cu bătrâni, prefațată de Dan C. Mihăilescu. Alături d


avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.04.12 13:16

Intelectualul și imaginea lui

Realitatea a fost sufocată de imaginea ei prefabricată. Portretul mistificat al cărturarului a fost receptat ca fiind cărturarul însuși. Uneori, la cursul meu de imagologie de la Universitate, le spun masteranzilor următoarea poveste adevărată. &I


avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.12 17:57

Despre triunghiul sexual la Caragiale și Slavici

Ceva din structura de „ménage á trois“ concepută de Caragiale (O noapte furtunoasă) în mahalaua bucureșteană Dealu’ Spirii se regăsește în „triunghiul sexual“ din romanul Mara al lui Slavici, în târg


avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

„Evreul real“ vs „evreul imaginar“

Mesaj Scris de Admin la data de 29.07.11 3:49

„Evreul real“ vs „evreul imaginar“

Andrei OISTEANU
Imaginea evreului in cultura romana. Studiu de imagologie in context est-central european
Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, 472 p., f.p.


O stiinta recenta: Imagologia

Imagologia, o specialitate comparatista ce a evoluat mai ales in ultimele cinci decade, in special in Franta si Germania, supune gindirea nationala unuia dintre cele mai penetrante studii analitice si sistematice. Se dezvaluie si evidentiaza astfel straturile profunde ale stereotipurilor nationale in diacronie si paradigme sincronice. Apar adesea, in urma unor investigatii riguroase, ca in studiul lui Andrei Oisteanu1 pe care il vom discuta in aceste rinduri, si imageme contrastive ambivalente: evreul destept-evreul smecher-evreul prost/evreul bun vs jidanul rau etc. Pornind de la asemenea intuitii si observatii, se poate incepe, in fine, un studiu al culturii evreiesti romanesti ca rezultanta a stereotipiei etnocentriste autohtone.
Pentru a intelege mai limpede importanta unui volum ca Imaginea evreului in cultura romana, in care se dezbate implicit constructul discursiv numit „identitate nationala“, ne vom opri succint asupra elementelor constituve ale imagologiei2.

A existat mult timp, in cultura occidentala, un interes accentuat pentru „caracteristicile nationale“. In buna parte, acesta a fost un interes de tip esentialist, pornind de la credinta ca exista intr-adevar in mod obiectiv „natiuni“, precis conturate, distingindu-se reciproc cu usurinta, ca fiecare se caracteriza prin trasaturi fixe, fundamentale, apte sa fie deduse si analizate din materia activitatii culturale a „natiunii“. In cursul secolului XX a cistigat teren o abordare mai critica. Cu predilectie in domeniul literaturii comparate, diferentele culturale au inceput sa fie studiate in functie de atitudini si perceptii mai curind decit ca esente imuabile. Nationalitatea si „culturile nationale“ sint vazute actualmente ca modele de identificare mai curind decit ca identitati. Cu siguranta, asemenea perceptii si identificari influenteaza profund practica sociala si culturala, dar, daca le analizam in termenii criticii scolastice, ele ar trebui intelese ca interesante constructe mai curind decit ca esente obiective.

Studiul lui Andrei Oisteanu exceleaza tocmai in aceasta directie. Abordarea lucida si analitica a fenomenului perceptiei evreitatii in spatiul romanesc de catre un evreu ar fi putut suferi, cel putin partial, de subiectivitatea apartenetei etnice. Modernitatea lucrarii consta tocmai in obiectivitatea informatiei redate in contextul exclusiv etnocentric al culturii discutate. O asemenea atitudine stiintifica, uneori ironic detasata, apare cu atit mai admirabila cu cit stereotipurile revelate si util catalogate au cauzat conationalilor autorului, de-a lungul istoriei minoritatii evreiesti din Romania, veritabile drame, absurda suferinta. Cercetarea minutioasa a documentelor nu urmareste construirea unui caz al acuzarii, ci, eventual, fundamentul rational pe care un asemenea caz s-ar putea cladi. Impactul antisemitismului, al irationalitatii, asupra celor vizati nu mai tine de imaginarul colectiv. Este realitatea pe care imagologul o surprinde mentinind astfel necesara igiena stiintifica, pastrind distanta clinica, antiseptica necesara.

In stricta conformitate profesionala cu statutul imagologului, Andrei Oisteanu nu este, prin urmare, interesat de adevarul reputatiei etnocentriste a culturii romane, ci de masura in care aceasta reputatie poate fi recunoscuta. Acest interes, nu pentru veridicitate, ci pentru recunoasterea ei3 dicteaza studiul imaginilor nu ca elemente informative despre realitate, ci ca proprietati ale unui context specific. Astfel, pentru a-l parafraza pe imagologul olandez Joseph Th. Leersen, putem spune ca in cazul in care specialistul in imagologie citeste undeva ca evreii au distrus economia Romaniei prin afaceri frauduloase, prima intrebare pe care si-o pune este nu „in ce masura aceasta afirmatie este adevarata“, ci, mai curind, alte intrebari care privesc (con)textul, ca de exemplu: Cine face o asemenea afirmatie? Cui se adreseaza? Care erau imprejurarile politice atunci cind textul continind aceasta afirmatie a fost produs? Cum incearca autorul acestei afirmatii sa convinga cititorul de validitatea ei (structura discursului)? Ce relatie exista intre imaginea antisemitismului romanesc si intregul text care o cuprinde? Ce fel de text este acesta: un eseu, un poem, un roman?


Toleranta la romani sau virtutile „romanului imaginar“

Confruntind „evreul real“ cu „evreul imaginar“, operatie ce constituie axa intregii demonstratii imagologice din volum, autorul trebuie sa recunoasca valentele intertextuale ale celui de al doilea concept, sursa nesecata de clisee culturale. Acestea sint analizate in timp, in spatiu, prin raportare la perceperea romaneasca a altor „straini“, prin comparatia antisemitismului popular cu cel intelectual (literatura culta si literatura politica din secolele XIX-XX). Subliniem dificultatea unui asemenea demers cind imagologul trebuie sa-si clarifice atitudinea fata de propriile valori culturale (autoimagini) si fata de un context ostil ce apare ca alteritate (heteroimagini).

Orice reprezentare a unor relatii culturale constituie o confruntare culturala. Propriile valori si presupozitii ale autorului sint, in mod inevitabil, implicate in aceasta confruntare. Aici intervine obiectivitatea stiintifica a analistului, eficient combinata cu intuitia si cunoasterea experientiala a „obiectului“ bombardarii cu clisee. Rezulta o mai acuta, poate inegalabila in istoria subiectului abordat, percepere a imaginii per se. Astfel, pentru a lua numai un exemplu, „toleranta la romani“ este deconstruita, cu fina ironie si acribie, ca reflex mental autohton, si relevata cu toate nuantele si detaliile pe care imagologul evreu roman le poate detecta. Bazele unor asemenea analize sint complexe si solide: se iau in considerare conditiile istorice, politice si culturale care au dat nastere cliseului. In cazul de fata, suportul documentar contine citate din opera lui Mihail Kogalniceanu confruntate cu textul Regulamentelor Organice, alte documente alese din surse adecvate (Studia et Acta Historiae Iudeorum Romaniae) etc. Autorul trage concluzii strict raportate la asemenea izvoare, fara a incerca sa metaforizeze, sa speculeze pe marginea fenomenelor observate. Ele sint adesea surprinzatoare, dar irefutabile, luminind zone de umbra ale relatiei dintre imagine si realitate. Mentalul romanesc neaos, deopotriva cu cel evreiesc romanesc apar ca impregnate de fantezia fericitei coabitari. Astfel, in finalul analizei cliseului „tolerantei“, se ajunge, in mod paradoxal, la dezvaluirea intolerantei pe care o implica, sub forma ospitalitatii excesive fata de strain: „Xenofilia este un sentiment de discriminare, chiar daca una pozitiva“4.


Portretul fizic

„Preliminariilor“, care lamuresc si ilustreaza succint tema si metoda folosita, le urmeaza o analiza metodica aplicata a imagemelor, aici clisee antisemite clasice, detectate de-a lungul istoriei mentalitatii romanesti. In zona imaginarului de factura pur fizica, un spatiu al cliseelor sensibile provocate de atitudinile primare ale spiritului sint detectate in corporal: nasul acvilin ca reper etic negativ (perfidie, obraznicie, desfrinare), buzele groase (dispret pentru onoare, suflet josnic) etc. Structura academica a discursului rezulta din documentatia bogata si relevanta, iluminarea absurdului unor asemenea criterii de evaluare morala in cazuri dramatice consemnate de istoria antisemitismului. Sint aduse in prim-plan si discutate cu obiectivitate teorii privind valorile caracteriologice ale fizionomiei umane (physiognnomia in Antichitate si Evul Mediu). O explicare succinta si elocvent ilustrata a teoriei in speta este apoi sustinuta prin informatie adecvata. Se urmareste diacronic manifestarea teoriei respective in lumea realitatii imediate.

Aspectele profund grotesti, imorale si antiumaniste ale aparentelor demonstratii stiintifice sint cutremuratoare. Avem astfel acces la intregul proces de fabricatie a pseudostiintei care se hraneste din imaginarul maladiv. Lucrarile unor Bartolomeo della Rocca si Alessandro Achelini (Chyromantie ac physionomie, 1503), Giambattista della Porta (De Humana Physiognomonia, 1586), Caspar Lavater (La Physiognomonie ou L’Art de connaitre les hommes par la physonomie, 1772-1783) apar ca fantastice viziuni dezvaluind potenta imaginarului in construirea universului virtual al fanteziilor stiintifice. Se clarifica, in fine, consecintele pe plan social si istoric ale unor asemenea intruziuni ale fictionalului in domeniul complex al antropologiei. O fotografie reprezentind caricatural „tipul semit“, continind elementele fizionomice fixate de cliseele epocii, in contrast profund negativ cu „tipul arian“, produs mental de aceeasi factura din epoca nazismului, lamureste impactul dogmatic al imaginarului asupra realitatii istorice.

Fotografia este marcata in colturile de sus de doua svastici si este intitulata Deutschland, cu litere de-o schioapa.
In aceeasi maniera directa, aducind prejudecata etnica, explicata si documentata istoric, in contextul imediat al implicatiilor ei politice, sint abordate alte imageme antisemite etnocentriste: perciunii rituali, barba, parul si mustatile. Semne exterioare cu valoare cultica, exprimind o traditie religioasa complexa ca aceea talmudica, au fost eronat interpretate. Ignoranta si subiectivitatea unei culturi vanitoase, poate complexate, au produs, pornind de la perspectiva crestinismului folcloric, explicatii persiflante, inamice fata de o alteritate marcanta ca aceea iudaica (ex. pistruii evreilor provin din borsul stropit de cocosi). Abordari mai agresive ale „strainului“ evreu stabilesc vinovatia acestuia fata de centru si hotarasc pedeapsa cuvenita („Barba ta de zgiltii“). In general, minoritarul evreu este diabolizat (are par in palma, este rosu, are barba lunga si sac in spinare) si, in consecinta, agresat. Decodarea defectuoasa a fizicului iudaic este exploatata politic si economic. Ofisul semnat de Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei, in 1847 (evreilor li se interzicea portul traditional, codul vestimentar rau descifrat de popor), nu are scopurile umanitare anuntate (scutirea evreilor de conflicte). Este o forma de santaj avind ca scop obtinerea unor cistiguri suplimentare.

Alunecarea in materialitatea infamanta a diferentei pedepsite duce, in ultima instanta, la incercari violente de distrugere a culturii neintelese, prin dezumanizare si eliminare fizica a alteritatii (vezi ponderea distructiva a relatiei ambigue, subliniate de autor, dintre „taierea perciunilor“ si „moartea jidanilor“5). Arderea barbii, tunsul fortat al perciunilor apar ca replici brutale stereotipe ale etnocentrismului romanesc la alternativa identitatii culturii minoritare evreiesti.
Stigmatizarea este ultimul procedeu de subminare a iudeului, discutat in aceasta parte a studiului. Rondelele (implicind forma ostiei, pe care evreii ar profana-o, sau amintind de „banii cu care a fost cumparat Iuda“), panglica galbena, palaria tuguiata de aceeasi culoare au avut acest scop. Un supracod, impus autoritar strainului, ii marcheaza malitios statutul impur. Incomprehensibilul polueaza pentru majoritar claritatea inselatoare a culturii centrale. Exista si varianta incercarii de anihilare a diferentei prin integrare: semnele vestimentare distinctive sint interzise prin lege (Transilvania, Galitia, Bucovina, secolul XIX).


Portretul profesional

Portretul profesional al evreului roman este rezultatul prejudecatilor si injustitiei izvorite din rea-credinta si ignoranta. Evreul roman exceleaza in domeniile in care legea restrictiva ii permite sa functioneze. Semnificativ pentru stadiul medieval al mentalitatii autohtone precapitaliste este stereotipul blamarii pe criterii morale a activitatilor implicind operatiuni financiare. Negustorul, camatarul si circiumarul, onorabili prestatori de servicii in capitalismul modern, nu puteau fi integrati de mentalul romanesc in lumea activitatilor lucrative din Romania rurala. In consecinta, o cultura etnocentrica autoritara le va considera frauduloase. Munca onesta, in acest spatiu al economiei satesti, este, prin excelenta, de natura fizica. Etica ortodoxa romana nu accepta libera initiativa. Exceptia amintita de autor, evidenta in romanul Mara, al romancierului transilvanean Ioan Slavici, subliniaza prin diferenta etica de sorginte calvinista si contrareformata care l-a influentat pe scriitorul ardelean supus austriac. Economia naturala ramine legitima in viziunea Bisericii Ortodoxe Romane deoarece ea nu genereaza profit. O serie de imagini negative privind caracterul evreului apar astfel: inteligenta devine viclenie, eficienta este inselaciune, succesul devine imoral. Adesea, aceste stereotipuri capata valoarea unor instrumente de manipulare politica, de campanii diversioniste. In aceste cazuri (ex. rascoala din 1907) este vorba despre „antisemitism injectat“, de fapt de reactivarea unor reflexe mentale ale culturii traditionale.

Un caz profesional-etnic elocvent este cel al circiumarului evreu. Fenomene socio-economice comune dau nastere, prin interpretare subiectiva etnocentrista, demonizarii acestei meserii. Multitudinea „israelitilor“ implicati in practicarea ei este o consecinta a hotaririlor boierilor (secolele XVIII-XIX) care preferau sa predea excedentul de cereale in mod profitabil velnitelor administrate de evrei decit sa le cedeze, asa cum prevedea Tratatul de pace ruso-turc (Adrianopole, 1829), Turciei. De asemenea, motivul „otraviriii bauturilor“ este rezultatul ignorantei celor care il vehiculau in domeniul chimiei procesului de fabricatie a produselor viticole: alaun-ul, de exemplu, nu este menit sa-l insele, sa-l distruga pe consumator, ci, dimpotriva, sa-l protejeze prin limpezirea si conservarea vinului.

Sint mentionate si ilustrate cazuri de prejudecata „pozitiva“: istetimea si activitatea energica sint marci distinctive etnice. Discursul popular stereotipic, formulind astfel de prejudecati, este surprins in proverbe si expresii uzuale din epoca. Acestea beneficiaza de analize complexe comparatiste: conotatii ale britanicului Jew si ale verbului to jew (down) din engleza americana apar alaturi de explicatiile fratilor Grimm, din Dictionarul german, privind radacina Jude si derivatiile sale verbale. Demonstratia erudita isi are scopul bine determinat: dezvaluirea modului complex de functionare a masinariei producatoare de clisee antisemite.
In fine, anticliseul evreului agricultor sau cioban pare de fapt ca revenire la indeletnicirea ancestrala a vechilor iudei. Totusi, in epoca si zonele rurale pomenite este vorba mai ales de exemple extreme de integrare totala. Pe de alta parte, experienta halutim-ilor, pionieri evrei din Palestina, confirma capacitatea agricola a poporului, renasterea unor abilitati ancestrale inabusite de o istorie zbuciumata.


Portretul moral si intelectual

Obsesia taxonomica a mentalitatii antisemite este observata ulterior in domeniul intelectului etnicizat prin dominanta „inteligentei ataviste“ iudaice, sau dimpotriva, prin prostie sau ignoranta. Intelectuali, figuri de valoare universala apar in acest context. Voltaire, pentru care evreii sint „din fire“ lipsiti de calitati fundamentale (rai, fanatici, ignoranti), se contrazice flagrant admitind ca „prejudecatile reprezinta ratiunea prostilor“. Aprecieri ale calitatilor specifice etniei (inteligenta, abilitate, harnicie) sint sustinute, ca marci ale diferentei si alteritatii rasiale, prin argumentatie de natura istorica-behaviorista: mecanismul comportamental iudaic a fost format in secole de stimulare intensiva a „caracterului evreiesc“. Pornind de la aceleasi premize, Mihai Eminescu ajunge la concluzii negative (deprinderi rele, scaderi de caracter).

In confruntarea dintre cele doua stereotipuri („virtutea-stereotip“ si „viciul-stereotip“), decide Andrei Oisteanu, se observa un proces de transformare a calitatii in defect (ex. Evreul e „istet“, dar „cotcar“, se pronunta maramureseanul). Urmeaza, ca si in cazul celorlalte domenii de manifestare a imaginarului autohton discutate de autor, o analiza minutioasa a trasaturilor caracteriologice-imageme produse de acesta. O asemenea abordare scoate in relief complexitatea fenomenelor discutate, saracite si dezumanizate de stereotipie. Lasitatea evreului este deconstruita prin argumente istorice si prin sublinierea abordarilor variate, contradictorii. Cum poate fi las un popor care a preferat moartea umilintei infringerii in celebrul episod al Masadei? Au urmat milenii de aparenta pasivitate in care, cu sacrificii, au fost pastrate elementele esentiale ale culturii ebraice. Andrei Oisteanu trece in revista manifestari ale minoritatii migratoare (persecutii, pogromuri, expulzari fara proteste evidente) si reactii notabile ale majoritatii sanctimonioase (diplomatul francez Thibault Lefèbvre, scriitorul roman Alecu Russo).

Este vorba, se pare, de strategia necesara dictata de conditiile istorice, de un sindrom superficial creat in conditii exceptionale de presiune etnica. Pe de alta parte, autorul releva cu obiectivitate interesantul fenomen al influentarii mentalului minoritar de catre poncifele gindirii majoritare. Mihail Sebastian rememoreaza cliseul „jidan fricos“, tatal lui Nicolae Steinhardt recurge la aceeasi imagine pentru a-si sfatui fiul, semnificativ pentru evolutia ulterioara a acestuia („Fii taran, ovreiasule“), Ronetti Roman o melodramatizeaza. Pe de alta parte, un poet sionist ca Haim Nahman Bialik se revolta impotriva „statutului de victime eterne“ al evreilor. Exista, dimpotriva, imaginea fictionala compensatorie, a iudeilor aparatori din Antichitate ai spatiului carpato-dunarean (Oastea jidoveasca) precum si cea reala, istorica (Evreul real la razboiul real) a eroilor (ex. locotenentul Mauriciu Brociner), ostasi evrei care au luptat in Razboiul pentru Independenta.


Evreul bun, evreul rau

Arbitrarul stereotipiei etnice se remarca in fundamentala opozitie, pe planul imaginarului cultural national, dintre evreul bun si cel rau. Calitatile si defectele morale nu apartin indivizilor, in aceasta abordare tipic rasista, ci intregului grup etnic minoritar. De aceea, singura sansa de dobindire a absolvirii morale este cea a renuntarii la chiar identitatea incriminatorie: incetezi sa fii evreu sau pur si simplu dispari fizic. Un alt paradox subliniind natura instinctuala, lipsita de ratiune a judecatii etnocentriste: devii evreu „bun“ din momentul in care incetezi sa fii evreu. Este un cliseu particular, cu valoare reprezentativa generica, a gindirii stereotipe.
Semnul distinctiv, marca injurioasa a minoritarului clasificat definitiv in exteriorul centrului majoritar, domina particularul individual: „E om bun, macar ca-i jidan“, „Macar ca-i jidan, tot are dreptate“, „E un erou, macar ca e ovrei“. Nu mai exista, pentru alteritate, nici o sansa de recuperare a sinelui moral fata de Marele Clasificator. Acesta se vede nevoit sa renunte la logica si adevar, la realitatea imediata, pentru a mentine echilibrul unei lumi mentale in care relatia dintre eu si celalalt a fost stabilita, in mod absolut, de traditia etnocentrista a universului existentei sale. Este motivul, poate, pentru care importanti oameni politici si de cultura romani au esuat, pina in anii comunismului, in antisemitism. Desprinderea de radacinile credintei nationale ameninta cu haosul identitar si ar fi implicat o refacere dureroasa, renasterea eului etnic pe criterii spirituale straine ortodoxismului neaos, vest-europene.

Teama de un asemenea disconfort existential, care ar fi rezultat in urma acceptarii democrate a evreului in interiorul culturii romane, ar putea explica stereotipul „prietenilor evrei“. Individual, prietenul evreu, componenta a vietii particulare a antisemitului, este acceptat ca exceptie notabila de la Marea Clasificare. La nivel cultural, in speta in literatura unor clasici romani, observa George Calinescu, personajul iudeu este simpatic, nu si categoria etnica la nivel social. Andrei Oisteanu observa fenomenul si la nivel central-european, incepind cu perioada iluminista, cind „evreul bun – evreul atipic“ este inventat. In contrast cu acesta este subliniat cliseul evreului exponent care, dupa cum afirma profesorul Leon Volovici, isi are sorgintea in simbolismul culturii europene vechi. Individul minoritar va raspunde moralmente in fata majoritarului clasificator ca reprezentant al unei categorii imaginare imuabile, pentru vesnicie hotarita si impusa. Este un aspect dramatic al solitudinii si reificarii prezentei minoritare distruse de imaginea sa manipulatoare, tragindu-si seva din pozitia centrala a culturii dominante.

O forma populara de conceptualizare a etnicitatii o constituie legendele etiologice, unde alteritatea nationala este definita reductiv prin semn cultural specific decis arbitrar de grupul majoritar (autorul exemplifica: surubul pentru neamt, cetera pentru tigan, munca pentru moldovean etc.). Deciziile luate pentru evrei de catre centrul romanesc (decalogul, deicidul, banii si prigoana) prezinta un aliaj de istorie reala si prejudecati rasiale. Argumentul vericitatii absolute este oferit, in aceste specimene de gindire folclorica etnocentrica, de autoritatea divina manifestindu-se in timpurile sacre, din exteriorul istoriei, ale unei presupuse geneze a natiilor: Dumnezeu organizeaza etniile supuse prin puterea transmisa de povestitorul exponent majoritar. Delegarea raspunderii la un asemena nivel, act fundamental pentru mentalul ortodox romanesc, serveste si ca justificare a arbitrarului unei asemenea indeletniciri. Este un exemplu clasic de manipulare culturala cu accente sociale. Evreii si tiganii sint marginalizati ca unitati periferice negative pe plan etic-economic (evreii iau bani fara sa munceasca, tiganii sint „de ris“) de catre nucleul de putere cu interese si traditii majore6.


Evreul orb, surd si mut

Un aspect interesant al modului in care functioneaza mecanismul mentalului antisemit apare in discutia asupra cliseului complex cuprinzind handicapuri fizice ale iudeului („Evreul orb, surd si mut“). Surzenia si cecitatea, prin filiatie evanghelica, sint metafore exprimind opacitatea acestuia fata de invatatura crestina, in ultima instanta avertizind asupra structurii sale diabolice. O imagine consacrata, care incorporeaza sensul refuzului deschiderii fata de „legea lui Dumnezeu“, este cea a aspidei reprezentate in simbolistica medievala de „o napirca fabuloasa, nascuta din singele scurs din capul taiat al Gorgonei Meduza“7. Avem de-a face cu un cliseu cultural de mare popularitate in traditia crestina romaneasca, culta si populara, preluat in traduceri din bestiarele alegorice medievale. Autorul explica astfel asocierea surzeniei voluntare a evreilor cu demonismul aspidei, acesta din urma exemplificat din Psalmi (Psalmul 58,4-6), Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie si Omiliar, colectia de predici a diaconului Coresi. Orbirea evreilor, ca lipsa morala si rezistenta la numinosul crestin, este documentata de autor cu aceeasi acribie erudita, pornind de la originarul biblic, parcurgind faze ale simbolisticii religioase occidentale si concluzionind cu ilustrari elocvente din cultura est-europeana, mai ales romaneasca veche.

In toate aceste cazuri, minoritarul este de fapt violentat, asurzit si orbit, demonizat, prin urmare maculat, de mentalul majoritar agresiv (in Europa catolica Sinagoga este, intr-o varianta mai cruda, orbita de diavol cu o sageata). Lipsa unor calitati fizice, cu semnificatie morala majora, ce definesc umanitatea il trimit pe evreu in zona intunecata a monstruosului sau reicului. Se neaga astfel nu doar apartenenta evreului la grupul central dominant, ci chiar la categoria suprema a umanului. Divinitatea este manipulata si transformata, in planul imaginarului crestin antisemit, in sadic pedepsitor si distrugator de fiinta. Jidovul trece in regim animalier („ciini turbati“ atacindu-l pe Isus in Cartea romaneasca de invatatura a mitropolitului Moldovei, Varlaam) sau este „diminuat“ (apostolul Simon Petru taie cu sabia urechea unuia din iudeii veniti sa-l prinda pe Isus in Ioan, 18, 10 si Marcu, 14, 47).

Iertarea este posibila doar printr-un act definitiv de anihilare a identitatii etnice minoritare. Legendele Adormirii Maicii Domnului cuprind acest stereotip. Sfinta Maria tamaduieste bolile de ochi, deci orbirea. Ea reda „lumina ochilor“ cu conditia ca bolnavul sa-i adreseze rugi noua zile in sir, repetind o anumita invocatie benefica. Convertirea la crestinism, continuta de toate aceste legende populare romanesti si de texte hagiografice cu acest subiect incepind din secolul XVII, reumanizeaza si reintregeste fiinta iudeului bolnav. Alteritatea, in contextul imagemelor pomenite, devine existenta maladiva ce trebuie vindecata sau eliminata.
Ultimele doua parti ale lucrarii (Portretul mitic si magic si De la deicid la infanticid ritual) dezvaluie urmarile lecturilor subiective ale codului cultural, in special religios evreiesc, de catre etnia majoritara. Diabolizarea si ridiculizarea evreului se produc prin trecerea acestuia in registrul moral negativ al maleficului absolut. Evreul este diavol, vrajitor, cu sarbatori blestemate, ratacitor. Cliseele aparent pozitive sint rodul unei gindiri violent si temeinic antisemite. Evreul „piaza buna“ este astfel ca exceptie de la normalitate: murdar, lacom, deicid. Un complicat mecanism al inversiunii ironice descalifica evreul, strainul in general (tiganul, turcul) si in superstitiile cu personaje etnice minoritare „de bun augur“.

http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=5518
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O maladie a sufletului

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.11 20:02

O maladie a sufletului

French connection

In explozia editoriala din Romania postcomunista s-au produs si cateva fenomene atipice. Unul dintre ele este stabilirea la Bucuresti a unui editor francez, Samuel Tastet, si înfiintarea de catre acesta în Romania a unei edituri care sa functioneze pe “axa Paris-Bucuresti”. Aller-retour, pe cat posibil. Printr-o coincidenta fericita, acronimul Editurii Samuel Tastet, EST, desemneaza punctul cardinal al zonei din Europa în care functioneaza institutia. Este o editura relativ mica, “de nisa”, cum se spune, orientata mai ales spre traducerea în romaneste a unor autori importanti precum Marcel Proust, Jean Cocteau, Samuel Beckett, Maurice Blanchot, Salvador Dali, Albert Cohen, Henry Miller, Imre Kertész (Premiul Nobel pentru literatura în 2002), Maurice Nadeau, Serge Gainsbourg, Claude Lanzmann si altii.

Intr-o colectie speciala, intitulata chiar Colectia deosebita, editura EST (www.esteditura.ro) publica volume (zece pana acum) dedicate rasismului, problemelor minoritarilor si cercetarii discriminarilor de tot felul. Aici au aparut carti de referinta, precum Mitul arian. Eseu asupra izvoarelor rasismului si ale nationalismelor, de Léon Poliakov (2003, traducere din franceza de Liviu Ornea), Asasinii memoriei. “Un Eichmann de hartie” si alte eseuri despre revizionism, de Pierre Vidal-Naquet (2003), sau Istoria sefarzilor. De la Toledo la Salonic, de Esther Benbassa si Aron Rodrigue (2002, ultimele doua volume în traducerea Marianei Arnold).

“Psiho-patologia poporului evreu”

De curand, în aceasta “colectie deosebita” a aparut o carte deosebita. Este vorba de Ura de sine. Identitati dificile (EST, 2005), un volum coordonat de Esther Benbassa si Jean-Christophe Attias si excelent tradus din franceza de Liviu Ornea. In primele decenii ale secolului XX, sociologul german Theodor Lessing a forjat si impus în mediile intelectuale internationale un termen nou: Der Jüdische Selbsthass (ura de sine evreiasca). Ulterior (Berlin, 1930), acesta a devenit titlul unei controversate si mult reeditate carti ale sale.

Initial, Theodor Lessing a considerat ca “ura de sine”, autodispretul, este o tulburare psihica de care sufera unii evrei din cauza nivelului ridicat al antisemitismului european. Acest fenomen s-a dezvoltat de pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand încercarea iluminista de integrare (si chiar de asimilare) a evreilor din Europa Centrala s-a ciocnit de antisemitismul intelectual din aceasta zona a continentului. Theodor Lessing credea în 1930 ca “ura de sine” ar fi “un fenomen perfect ilustrat de psiho-patologia istoriei poporului evreu”. Si totusi, el a intuit faptul ca Selbsthass este o maladie care priveste nu numai pe evrei, ci “ansamblul neamului omenesc”.

Identitati dificile

Anume de la aceasta idee au plecat cativa temerari cercetatori francezi, care au organizat la Sorbona, în perioada 28-29 aprilie 1998, un colocviu international în încercarea de a descifra cele mai diferite manifestari ale urii de sine în istoria moderna si contemporana a omenirii. Prelegerile sustinute cu acest prilej au format continutul cartii pe care o prezint. Simpla trecere în revista a principalelor titluri ale capitolelor cartii dau masura amplorii cercetarilor si a diversitatii fenomenului: Martine-Sophie Benoit, Theodor Lessing si conceptul de “ura de sine evreiasca”; Jacques Le Rider, Otto Weininger - cazul emblematic de “ura de sine evreiasca”; Esther Benbassa, Sionism si “negarea exilului”: o alta forma de ura de sine?; Philippe Férault, Ura de sine, cealalta fata a urii. Punctul de vedere psihanalitic; Alain Taieb, Copilaria urii de sine; Vannina Micheli-Rechtman, Ura fata de corp la feminin: anorexia; Georges Sidéris, De la nebunele din Saint-Germain-des-Prés la “flagelul social”; Philippe Schmerka Blacher, Turcul (gay) plateste; Farhad Khosrokhavar, Ura si sacrul; Richard Rechtman, Alteritate suspecta si identitate vinovata în diaspora cambodgiana; Louis Moreau Bellaing, Exclusii moderni, între pierderea demnitatii, rusine si ura de sine; Henry Raczymow, Un mare scriitor contrariat: Maurice Sachs; Hervé Poutet, Ura de sine si filiatie: rascumpararea prin scris la Michel del Castillo; Martine Leibovici, Simone Weil cea rau nascuta; Maya Burger, Poate fi urat zeul?; Nicole Lapierre, Schimbarea numelui: semnul, ura, sinele; Jean-Christophe Attias, Convertire si ura de sine. O suma de psihoze, individuale sau colective, o suma de “identitati dificile”, cercetate cu uneltele antropologiei culturale.

Ura de sine romaneasca

Cand editia romaneasca era în lucru, editorul (Samuel Tastet) si traducatorul (Liviu Ornea) mi-au propus sa scriu un text privind “ura de sine romaneasca”, pentru a-l include în volum, probabil ca postfata. Nu m-am simtit atunci în masura sa compun rapid un studiu de auto-imagologie etnica. L-am recomandat pe Sorin Antohi, autor cu remarcabile antecedente în materie. De fapt, primul care - plecand de la unele texte semnate de Emil Cioran - a sustinut existenta “urii de sine romanesti” a fost Luca Pitu. Si a facut-o în stilu-i inconfundabil, într-un eseu al carui titlu a devenit titlul cartii sale, Sentimentul romanesc al urii de sine (Institutul European, Iasi, 1991, pp. 19-23). Titlul cartii este evident parafrazat dupa cel al lui Constantin Noica, la fel cum conceptul folosit, der rumänische Selbsthass (ura romaneasca de sine), este parafrazat dupa cel inventat de Theodor Lessing.

Dar cel care a teoretizat într-adevar “ura romaneasca de sine”, cercetand-o din perspectiva comparata (rusi, evrei, unguri etc.), a fost Sorin Antohi. Amplul sau studiu antologic purta un titlu explicit: Cioran si stigmatul romanesc. Mecanisme identitare si definitii radicale ale etnicitatii. El a fost publicat în volumul Civitas imaginalis. Istorie si utopie în cultura romana (Ed. Litera, Bucuresti, 1994, pp. 208-285). Cioran este, evident, exponentul de seama al auto-stigmatizarii etnice, cu întrebarea sa provocatoare “Comment peut-on être Roumain?” (parafrazata dupa Montesquieu, în La Tentation d’exister, 1956) si cu sentimentul irepresibil de “rusine de a fi roman”, atata timp cat Romania nu are “destinul Frantei si populatia Chinei”. “Orice om - scria Cioran în Schimbarea la fata a Romaniei (1936) - gaseste o scuza ca nu e Napoleon. Pune vina pe mediu, pe saracie, pe boala sau, daca e roman, pe Romania ”.

Din pacate, editia în limba romana a cartii Ura de sine. Identitati dificile a aparut pana la urma fara vreo contributie romaneasca, ceea ce o priveaza de un binevenit specific local. Faptul nu ma face însa sa recomand cu mai putina caldura aceasta carte de exceptie, foarte provocatoare si novatoare, excelent scrisa, excelent tradusa si excelent editata.



Ura de sine. Identitati dificile - volum coordonat de Esther Benbassa si Jean-Christophe Attias, traducere din franceza de Liviu Ornea, Editura EST, 2005
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O PRECIZARE CARE MAI MULT ÎNCURCA

Mesaj Scris de Admin la data de 26.07.11 23:13

O PRECIZARE CARE MAI MULT ÎNCURCA

Stimate domnule S.,


Vă mulțumesc pentru trimiterea recentului comunicat al
Biroului de Presă al Administrației Prezidențiale referitor la “rechizitoriul
ofensator la adresa președintelui Iliescu”, în care “s-a lansat” “domnul Oișteanu,
istoric”, în cadrul unei dezbateri organizate de Centrul de Jurnalism Independent “pe tema
felului în care presa tratează Holocaustul”. Am găsit acest text nu numai
interesant, ci și instructiv, ba chiar în măsură să limpezească
apele într-o chestiune pentru mine încă neclară, chiar dacă nu asta a stat în
intenția celor care l-au conceput.


Despre ce e vorba, pe scurt.


La începutul lunii august am fost pentru o săptămînă
la București. Declarațiile președintelui tocmai apăruseră de cîteva
zile în ziarul israelian Ha’aretz, scandalul era în toi. “Lung prilej de vorbe și
de ipoteze“, vorba poetului. Într-una din zile am avut o discuție în contradictoriu cu
un tînăr ziarist care credea că declarațiile fuseseră făcute
spontan. I-am explicat că, la nivelul unui președinte de stat, lucrul acesta nu e
uzual, că probabil întrebările au fost trimise în prealabil, iar la formularea
răspunsurilor a contribuit cu singuranță și vreun consilier, chiar
dacă ulterior înregistrarea interviului a fost făcută live. Partenerul
meu de conversație nu era prea convins, așa că în încheiere l-am rugat,
dacă are posibilitatea, să se intereseze cum s-au desfășurat în realitate
lucrurile. Mi-a spus că asta nu-i o problemă. Și într-adevăr, după
două zile, mi-a transmis că avusesem dreptate. N-am insistat, n-am căutat
să aflu mai mult.


Văd acum că este comunicată presei o altă variantă, în care redacția ziarului Ha’aretz
e acuzată de „rea-credință“, de „rea-intenție“, că a publicat „un text
rezumat, rupt din contextul general al interviului“, că „responsabilii
redacției ziarului au comis o fraudă, publicînd un text prefabricat în
redacție“ etc. etc. Sigur că, strînși cu ușa, redacto
rii de la Ha’aretz
vor spune că nu e deloc așa, că textul publicat de ei reprezintă în
rezumat cele gîndite și exprimate de președinte etc. Și că
înregistrarea pe bandă magnetică a discuției poate depune, pentru ei,
mărturie. Bineînțeles că nimeni nu le-o va cere, nimeni nu va avea
timpul să confrunte înregistrarea cu textul publicat. Într-un asemenea
scandal, lumină nu poate face decît Justiția. Cum acest conflict e de competența justiției israeliene, care nu
seamănă nici pe departe cu cea românească, n-ar fi de mirare ca sfetnicii
președintelui să-l îndemne să-și caute dreptatea pe această cale.



Vom trăi și vom vedea. Dar am impresia că, în
privința asta, lucrurile au toate șansele să rămînă în
ceață.



Altceva însă mi-a reținut atenția. Cînd am aflat de
declarațiile făcute de președinte ziarului israelian, mi s-a părut
că toate bazaconiile astea, cu comuniștii români care au suferit un Holocaust
și altele asemenea, sînt atît de penibile, de ridicole încît parcă dedesubtul lor
se găsește ascuns cu totul altceva. Ele avînd doar rol de acoperire, tocmai prin
bizareria lor. Fum și ceață, cum zice germanul. Sau, altfel spus, că în
spatele gafei prezidențiale − care nu fusese nici prima și nu va rămîne
probabil nici ultima, dar în comparație cu celelalte atingea acum alte proporții,
dat fiind terenul pe care se producea − în spatele ei trebuia așadar să se
găsească un motiv, un gest politic, probabil un semnal,
și încă pe cît posibil de clar, de limpede, dat în perspectiva alegerilor din
2005. Atît pentru membrii propriei formații, pe care actualul președinte al
țării o va conduce în calitate de șef de partid în viitoarea campanie
electorală, cît și pentru unii dintre cei ale căror preferințe încă
se mai îndreaptă către un alt partid, astăzi chipurile adversar politic, dar
care a fost conceput și chiar a funcționat o vreme ca un sprijin de nădejde
pentru deținerea și exercitarea puterii.



M-am abținut atunci, la începutul lunii în curs, să formulez
această presupunere, deoarece nu dețineam informația minimă necesară
și prin urmare n-aveam cum s-o argumentez. Stînd departe, nu eram decît parțial la
curent cu discuția publică ce se desfășura în țară, așa
că nu eram deloc bine poziționat pentru a emite o ipoteză sau alta,
fără să risc să alunec pe terenul speculației lipsite de acoperire
faptică. Iată însă că îmi vine în ajutor chiar textul comunicatului pe
care mi l-ați trimis. Din care înțeleg că Andrei Oișteanu a emis o
ipoteză asemănătoare și pentru asta a fost cu promptitudine admonestat.
Cum procedeul acesta nu e defel uzual − pentru că un Birou de Presă al unei
Administrații Prezidențiale nu trebuie să reacționeze așa, cu una,
cu două, la orice declarație făcută de cine-știe-cine, în fond de o
persoană particulară și oriunde, într-o ocazie oarecare − reacția
aceasta trădează o anumită iritare, dacă nu o nervozitate chiar,
întărind mai degrabă impresia că nu e deloc imposibil ca Andrei Oișteanu
să fi atins o zonă sensibilă, iar pe cale de consecință, cum se
spune, ca ipoteza cu pricina să nu fie chiar atît de lipsită de substanță,
de interes. Ba aș zice, chiar dimpotrivă.



Un detaliu aparent fără semnificație ar putea veni, prin
ricoșeu, în sprijinul acestei presupuneri. Textul comunicatului de presă
secretă prin toți porii − ca formulare, ca limbaj folosit etc. − o
mentalitate de tristă amintire, de parcă n-ar fi fost emis de Biroul de Presă
al actualei Administrații Prezidențiale, ci de defuncta agenție
Agerpress. Sau de sora ei mai mare, fosta agenție sovietică
Tass. Despre care Valentina Caraion în amintirile sale − lucrurile
se petreceau la Chișinău, în preajma declanșării războiului,
circulau în legătură cu asta tot soiul de zvonuri, care erau însă
dezmințite de agenția Tass − nota: “…lucrul cel mai semnificativ era
faptul că agenția Tass a dezmințit aceste zvonuri. Or, avusesem timp
să învățăm că atunci cînd Tass dezminte ceva, înseamnă
că acel ceva se va adeveri cu siguranță”. Normal, am zice astăzi, pentru
că una din menirile respectivei agenții de informații era tocmai să
dezinformeze.


Sigur că n-am intenția să fac cuiva un proces de
intenție, dar nu mă pot împiedica să constat că textul pus în
circulație de Biroul de Presă al Administrației Prezidențiale mi-a
întărit impresia că presupunerea pe care o făcusem, și anume că
gafa prezidențială din interviul acordat ziarului Ha’aretz acoperă,
ascunde un semnal politic, întrebîndu-mă totodată dacă nu cumva costurile lui
nu sînt prea ridicate − ipoteza mea rămînea așadar în picioare, ca o
întrebare rămasă deschisă, căreia numai evenimente viitoare îi pot aduce
răspuns.


Dincolo de aceste considerații care, pînă la apariția
unor evenimente probante, aparțin domeniului virtual al speculațiilor mai
degrabă decît celui real al faptelor, de reținut mi se pare faptul că, prin
declarațiile sale, președintelui i-a reușit să alerteze lumea, care de
acum înainte ne va ține sub observație. Ne va monitoriza, cum se spune. În
privința naționalismului șovin, a antisemitismului.


Nu-i plăcut să fii monitorizat, fără îndoială,
dar uneori nici rău nu-i. Fiindcă ar fi o ocazie, cred, pentru cei ce
întrevăd într-o posibilă viitoare combinație pesedisto-peremistă un
pericol pentru libertate, pentru democrație, să acționeze exact pe acest
teritoriu, care se dovedește a fi extrem de sensibil pentru cei ce ar putea înjgheba
această nouă constelație politică dominantă. Motiv pentru care au
reacționat iritat, nervos la simple păreri exprimate într-o discuție
publică oarecare. Adică atunci cînd cineva și-a permis să încalce acest
domeniu așa zicînd interzis. Să acționeze prin urmare avînd avantajul că,
spațiul acesta fiind monitorizat, aflat sub observația unor foruri sau
instituții de care depinde astăzi în bună măsură
desfășurarea la un nivel cît de cît acceptabil a vieții în România − am
auzit vorbindu-se de ajutoare ori facilități care ar reprezenta aproape o
pătrime din produsul intern brut, ceea ce mi se pare foarte mult − evoluția
în acest domeniu fiind așadar aflată sub observație, actorii ce vor evolua
aici, artizanii unei eventuale noi constelații politice, nu vor dispune de o libertate
de mișcare prea mare. Decît dacă iau în calcul niște costuri importante, pe
care însă nici nu pot și nici n-au interesul să și le asume. Vor
reacționa prin urmare stingher, ca și cum ar juca în deplasare, în fața unui
public care nu le e favorabil, ci dimpotrivă, ostil. Ceea ce mă face să cred
că, în aceste condiții nou instalate, adversarii lor politici ar putea marca
puncte prețioase în viitoarea competiție. Repet, dacă s-ar hotărî
să conducă discuția publică pe teritoriul naționalismului
șovin, al antisemitismului.


Rămîne, desigur, ca ei să se decidă să facă un
pas care trebuia mai de multă vreme făcut, dar care a fost pînă acum mereu
amînat, probabil din considerente de popularitate. Dar mai bine mai tîrziu decît
niciodată.


Închei aici, mulțumindu-vă încă o dată pentru
că, trimițindu-mi această declarație a Biroului de Presă al
Administrației Prezidențiale, mi-ați înlesnit scrierea rîndurilor de mai
sus.




Cu alese sentimente, al dumneavoastră,


Ion Solacolu







P.S. Un aliniat din textul comunicatului mi-a reținut
îndeosebi atenția și nu cred că e bine să trec peste el. Iată-l
reprodus în întregime, pentru a evita orice discuții și interpretări:


“Este semnificativă aprecierea conținută în scrisoarea
unei personalități americane cunoscute, evreu din Statele Unite: «A-l suspecta pe
Ion Iliescu de antisemitism, sau chiar de a sugera așa ceva, este nu doar o eroare,
este un act odios și o mîrșăvie». La aceste concluzii ar merita să
mediteze domnul Oișteanu și prietenii săi din redacția ziarului
Ha’aretz, ca și cei care s-au lăsat antrenați în capcana unei
provocări pornite din interese obscure.”



Cu scuzele de rigoare pentru lungimea citatului, dincolo de caracterul
lui amenințător, cu iz de rechizitoriu, el lasă parcă să sune în
ureche o continuare în care va fi desigur adusă în discuție Conspirația
Mondială Evreiască, sau cum i se mai spune, Oculta, argumentarea sprijinindu-se la
fel de natural pe citate din binecunoscutele Protocoale ale Înțelepților
Sionului.


Amuzant, nu? Să fie vorba de o nouă gafă? Sau,
dimpotrivă, de o întărire a semnalului precedent?




Dietzenbach,


sfîrșit de august 2003
http://193.226.7.140/~leonardo/n02/Solacolu1.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

"Antisemitismul e o maladie psihica si intelectuala de care

Mesaj Scris de Admin la data de 23.07.11 14:24

"Antisemitismul e o maladie psihica si intelectuala de care societatea nu se poate dezbara" - interviu cu Andrei Oisteanu, antropolog si istoric al religiilor
http://www.divers.ro/index.pl/opinii_ro?wid=37620&func=viewSubmission&sid=5130
Reporter: In ultima vreme in Romania au avut loc ample discutii privind existenta sau nu pe teritoriul tarii noastre a Holocaustului impotriva populatiei evreiesti. Dumneavoastra cum priviti aceasta chestiune?
Andrei Oisteanu: Pentru a raspunde la intrebare trebuie sa facem o analiza care, de regula, incepe cu definirea Holocaustului. Personal preiau definitia care suna asa: persecutarea si exterminarea in masa si sistematica a evreilor de catre regimul nazist si regimurile aliate cu acesta in anii '30 si '40. Daca acceptam aceasta definitie, atunci categoric in Romania a fost Holocaust. In primul rind a fost un Holocaust de tip clasic, nazist in nordul Transilvaniei, unde au fost exterminati in jur de 120-130 de mii de evrei din care s-au intors numai vreo zece mii (regiunea era administrata de autoritatile maghiare, care au pus in practica acest Holocaust cu ajutorul politiei, armatei, jandarmeriei); in Moldova, Tara Romaneasca si sudul Trasilvaniei evreii au fostdiscriminati prin lege, dati afara din slujbe, des-proprietariti, dati afara din universitati, scoli, teatre, le-au fost retrase cartile din librarii si biblioteci. A mai fost vorba si de munca fortata, insa ce e drept, evreii de aici nu au fost deportati si exterminati decit in cazurile rare. De pe teritoriie Basarabiei si Bucovinei, care au devenit guvernaminte dupa octombrie 1941, s-au strins toti evreii si au fost deportati in Transnistria, unde au fost exterminati in niste lagare si ghetouri prin foame, sete, frig, boli si prin impuscare. Ultimul tip de Holocaust este cel care a luat forma "pogromurilor urbane". Este vorba de Bucuresti - 21-23 ianuarie 1941, Iasi - iunie 1941, "trenurile mortii" - iulie 1941, Odessa - in octombrie 1941. Toate acestea la un loc dau forme, unele tipice, unele mai putin tipice de Holocaust, organizate, initiate, si duse la capat de institutii ale statului: armata, politie, jandarmerie, guvern, servicii secrete, cai ferate care, de regula,, au sarcina de a proteja cetatenii unei tari si nu de a-i discrimina sau extermina.

R: Argumentul cel mai des folosit atunci cind se contesta existenta sau dimensiunile Holocaustului este cel al insuficientei dovezilor. Se poate vorbi totusi de asa ceva?
A.O: Unul din modurile de negare sau de minimalizare ale Holocaustului din Romania este se manifesta atunci cind se ajunge la punctul de a se trage o concluzie si factorii de raspundere spun ca subiectul inca mai trebuie cercetat. E ca si cum arhivele deabia urmeaza sa fie "despuiate", facute publice si sa se traga concluzii, astfel incit adevarul urmeaza sa se afle peste decenii. Ori aceasta este una din diversiunile cele mai periculoase, pentru ca toata aceasta cercetare este implinita si documentele au fost publicate, s-au scris carti care se pot gasi la tarabe, in biblioteci, si orice eventuala cercetare nu mai poate clarifica decit detalii. Ceea ce s-a intimplat, cifrele principale, cine a actionat, din ordinul cui si asa mai departe, lucrurile astea deja se stiu.

R: Atunci de ce se neaga in continuare?
A.O: Este o incercare de a amina o concluzie, de a mizgali, de a incetosa o situatie care este limpede. Nu este usor sa admiti ca in anumite momente din istorie un popor a ajuns la astfel de acte reprobabile. Dintr-o pornire inconstienta se incearca bagarea gunoiului sub covor. Dar asta este "admisibil" cind este vorba de un cetatean de rind, dar nu poti sa admiti cind e vorba de conducatorii unui stat, care nu-si pot permite sa lase sa vorbeasca niste sentimente nationaliste personale. Ori, un politician trebuie sa aiba aceasta putere de a inabusi aceste sentimente meschine, in pofida unor sentimente istorice. Ideea este o pornire cunoscuta in Europa si America, insa acolo s-a depasit aceasta faza prin dezbateri in anii '60 -'70. Mai sint negationisti, grupuri razlete, dar nu se ajunge ca liderii unei tari sa nege Holocaustul. La noi timp de cincizeci de ani nu s-a discutat despre asta, iar cind s-a discutat, s-au folosit termeni foarte politizati, "machiati". Doar dupa '89 s-a putut vorbi si acesta dezbatere publica la noi se intimpla abia acum, iar miza sa este stabilirea unui adevar istoric si impacarea cu acest adevar. Trebuie sa admitem bilele negre si bilele albe din istoria nationala.

Rep: Se mai poate vorbi de existenta antisemitismului in Romania in conditiile in care comunitatea evreiasca numara citeva mii de persoane?
A.O: Din informatii personale, cifrele se invirtesc in jurul a sase-sapte mii de evrei. Fenomenul a fost numit "antisemitism fara evrei". Antisemitismul e o maladie psihica si intelectuala de care societatea nu se poate dezbara. Chiar si atunci cind evreul real nu mai exista s-a inventat un evreu imaginar. S-a schimbat accentul antisemitismului, forta lui este aceeasi, dar ea nu mai este concentrata pe "evreii din jurul nostru" - care invadeaza universitatile, ocupa comertul, meseriile - ci acum antisemitismul se rasfringe asupra unui "evreu imaginar", care este un fel de guvern mondial, un fel de conspiratie iudeo-masonica, care conduce lumea, detine toate resursele financiare, toata presa, manipuleaza lumea, inventeaza SIDA, declanseaza razboaie, schimba guverne si toate celelate baliverne de care sint pline cartile de doi bani de pe tejghele. Intr-o buna masura antisemitismul ia forma mascata a anti-israelismului sau anti-sionismului.

Rep.: Nu exista antisemitism fara antisemiti. Cum trebuie insa sa ne raportam la personalitati complexe, precum doctorul Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei? Cred ca acest caz este relevant pentru o Romanie care inca incearca sa-si gaseasca sau sa recupereze modele intelectuale.
A.O: Cazul lui Paulescu este intr-adevar special pentru ca in persoana lui se imbina pe de o parte o personalitate stiintifica medicala, pe de alta parte a promovat rasismul. De regula, oamenii pe care i-am auzit vorbind despre asta au prezentat acest al doilea aspect in forme foarte diluate. Le-au numit pamflete cu accente antisemite; chiar cuvintul pamflet minimalizeaza actiunea. Au spus ca pina la urma este dreptul lui sa fie si antisemit. Dar este vorba de mult mai mult, de carti intregi, de o activitate antisemita doctrinara, ideologica, publica, de un antisemitism visceral. Citind pagini din Paulescu te ingrozesti; exista acolo porniri criminale… Este un om care si-a folosit autoritatea stiintifica pentru a demonstra ca evreii sint inferiori rasial, ca trebuie sa fie izolati si exterminati. Mai mult, cu citeva decenii inainte de Holocaust el propunea forme chimice de exterminare, spunind ca evreii ar trebui exterminati asa cum se extermina plosnitele, printr-un insecticid, pe cale gazoasa. Intimplator, aceste carti au fost traduse in limba franceza si comunitatea internationala inainte sa afle de Paulescu - inventatorul insulinei, au aflat de Paulescu - doctrinarul antisemit. A intemeiat impreuna cu prietenul sau A.C. Cuza, decanul Facultatii de Drept a Universitatii din Iasi, institutii antisemite cum este celebra Liga de Aparare National-Crestina (LANC) din 1923 care a stat la originea miscarilor de extrema dreapta "Garda de fier", miscarea legionara. Este foarte greu sa iei o decizie intr-un astfel de caz. Ce sa faci cu un astfel de om? Sa-l lauzi pentru actiunile sale medicale, sau sa-l critici pentru actiunile sale politice, culturale? Dupa parerea mea Guvernul roman a facut o gafa ca s-a implicat in dezvelirea bustului lui Paulescu si a facut o gafa si ca a oprit dezvelirea acestui bust. Nu stiu ce ar fi trebuit sa se faca, e o dilema. In cazul acestor personalitati trebuie facuta o analiza culturala completa si sa prezinti toate fatetele acestor personalitati complexe. Paulescu a tamaduit cu o mina si cu cealalta a omorit . Fiecare dintre noi are dreptul sa judece. (DIVERS)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.11 10:55

Andrei Oișteanu, premiat de USR pentru ...

Premiile speciale ale Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe 2010 au fost acordate miercuri seară lui Andrei Oișteanu și Ion Vianu, în timp ce lui Gabriel Dimisianu i s-a decernat Premiul național de literatură, în cadrul unei gale a trofeelor USR.
Ceremonia de decernare a premiilor USR a avut loc în aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) din Capitală, iar amfitrionul galei a fost președintele USR, Nicolae Manolescu. Andrei Oișteanu a primit unul dintre premiile speciale ale acestei ediții, pentru volumul „Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură", iar Ion Vianu a primit, de asemenea, un premiu special, pentru „Amor intellectualis", ambele publicate la Polirom.

Oișteanu a spus că titlul său „nu risca să rămână neobservat", dar putea să fie criticat de specialiști, care i-ar fi putut reproșa că se leagă de mari personalități ale culturii române.

Premiul național pentru literatură, acordat unui scriitor pentru opera sa, și nu unui volum, i-a revenit lui Gabriel Dimisianu, care a fost nominalizat pentru această distincție alături de Fănuș Neagu.

Premiul pentru proză a fost obținut de Radu Mareș, pentru volumul „Când ne vom întoarce" (Editura Limes). Câștigătorul premiului pentru poezie a fost Ion Mureșan, pentru „Cartea Alcool" (Editura Charmides). Distincția pentru critică și istorie literară i-a fost acordată profesorului Mihai Dinu, pentru volumul „Un alt Bolintineanu - gânduri despre natura poeziei" ( Editura Spandugino).

Premiul pentru debut a fost câștigat de Sorin Despot, pentru volumul „apasă" (Cartea Românească). La categoria Dramaturgie nu a fost acordat niciun premiu, conform deciziei juriului format din Al. Dobrescu (președinte), Andrei Terian, Paul Cernat, Mircea Bârsilă și Gellu Dorian.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.10.10 16:02

22 VĂ RECOMANDĂ: Andrei Oișteanu publicat în Germania
Recent a apărut în Germania, la editura berlineză Frank & Timme, cartea lui Andrei Oișteanu despre imaginea evreului în cultura română și est-central-europeană. Tradusă din limba română de Larisa Shippel, cartea se intitulează Konstruktionen des Judenbildes. Rumänische und Ostmitteleuropäische Stereotypen des Antisemitismus. Un volum amplu (cuprinzând 680 de pagini și 150 de ilustrații), care a fost de curând lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt.
Cartea este însoțită de câ­teva prezentări, preluate din recenziile apărute în presa internațională la ediția americană a lucrării, Inventing the Jew. Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures (Nebraska University Press, Lincoln & London, 2009).
După opinia profesorului Alex Drace-Francis de la Universitatea din Liverpool, exprimată în East European Jewish Affairs, „Andrei Oișteanu a compus o superbă lucrare de cercetare, care va servi ca o sursă fundamentală pentru viitoarele studii pe tema rădăcinilor culturale ale clișeelor referitoare la evrei, nu numai în România, dar și în contextul mai larg al Europei Centrale și de Est“.
„Andrei Oișteanu și-a utilizat erudiția în mod excelent, scrie Vladimir Tismăneanu în Times Literary Supplement. Este o carte apărută într-un moment propice, foarte valoroasă și necesară. Nimeni dintre cei interesați de istoria (trecută și prezentă) a antisemitismului est-central-european, de naționalismul radical și de populismul etnocentric n-ar trebui să o rateze.“
„Această carte – conchide cercetătorul german Günther Jikeli în recenzia sa apărută în Journal for the Study of Antisemitism – este o contribuție excepțională la studierea stereotipurilor referitoare la «evreul imaginar» în România și o lucrare importantă pentru cei interesați de percepția culturală a evreilor în centrul și estul Europei.“
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 01.08.10 15:04

Andrei OIȘTEANU “De n-ai da cu suliman, nu ți-ar face...

O istorie a protezelor la români ar trebui să se refere și la...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Omul zilei: Andrei Oișteanu

Mesaj Scris de Admin la data de 12.06.10 12:48

Omul zilei: Andrei Oișteanu

Un amplu studiu, deopotrivă de antropologie culturală și de istorie a mentalităților, "Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură", se lansează sâmbătă, 12 iunie, ora 12:00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, la standul Editurii [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Valery Oișteanu - Colaje, artă și zâmbetul nepotolit al crea

Mesaj Scris de Admin la data de 06.06.10 14:38

Valery Oișteanu - Colaje, artă și zâmbetul nepotolit al creației

- Adrian Grauenfels - Citește articolul

În efervescenta scenă internațională care demonstrează evoluția multidisciplinară a artelor Valery Oișteanu se desenează ca un personaj îndrăzneț, un cavaler al pluralismului și al tranziției perpetue.
Din tinerețea petrecută în România comunistă și până azi, cetățean al Americii, Valery și-a impus prezenta de scriitor, artist, și promotor al libertății de creație. Luna aceasta vom avea bucuria și prilejul întâlnirii cu două din activitățile sale preferate, poezia și colajul, după cum aflăm direct de la artist.
Începând din 6 iunie Valery Oișteanu va apare la expoziția " Waltzing În Quicksand: Poets În Collage" at Tribes Gallery în the East Village NY. În timpul acestei întâlniri vom avea șansa să facem cunoștință cu artistul și să participă împreună cu asistentul său Jeffry Cyphers Wright, într-un experiment de improvizație de colaj(*) și poezie în spiritul lozincii lansate de Oișteanu pentru acest eveniment: "...Objects and glue create Assemblage Max Ernst invented Frottage & Grattage..."
Valery realizează o rară fuziune intre poezie/colaj, text și desen botezate po-colaje într-o unificare departe de a fi simpla suma a celor două ingrediente. Ne declară Valery însuși: "Am început să fac po-colaje în chip de jurnal diurn încă în anii 60, ca o formă de protest, dar mai ales din nevoia de a feri de ochii poliției secrete mesajele anti comuniste pe care le lansăm”.
Imediat după sosirea în USA prin anii 70, urmează școla de artă Ray Johnson și din 74 îl putem găsi în diverse galery New Yorkeze: Feldman Gallery, împreună cu Johnson în expoziții de grup la Bucker Gallery în Soho, Club 57, Noho Gallery and the Mudd Club.
După ce s-a instalat în East Village, în 1974, un mic grup de artiști, muzicieni și poeți au început să se adune în locuința sa din apropiere de St. Mark, printre ei aflându-se: Charles Henri Ford, John Evans, Ronnie Burk, Ira Cohen, Ken Simon, Max Blagg, Gabriel Căciulă, Angelo Jannuzzi, Otto von Ruggins, Tom Walker, Liubisha Ristic, Ruth Friedman, Shelley Miller, Carlo Altomare.
Mai târziu, gruparea aceasta a devenit cunoscută drept: (SPAS – Societatea poeților și artiștilor suprarealiști) deschisă acelora interesați de expresiile radicale ale dadaismului și suprarealismului.
Această societate a luat amploare prin 1976, devenind o mică editură care a funcționat aproape douăzeci de ani, un colectiv artistic „anti amnezic” care organiza spectacole pentru artiștii neluați în seamă și, de asemenea, un grup multimedia de lectură poetică ce includea muzicieni și actori. Unul din primele exemple ale acțiunilor de „Surreal Happenings” puse la cale de SPAS-3 a avut loc la Hunter College, pe 27 februarie 1976, și a început chiar cu Valery recitând poeme antimilitariste, gol pușcă și echipat cu o mască de gaze și un microfon, după care au urmat filmele de dansuri experimentale ale lui Leny Horowitz, proiecții de diapozitive realizate de Ed Plunkett și expoziția artistică a lui John Evans – acestea fiind doar câteva exemple dintr-o seară de nebunie colectivă.
Au urmat multe alte reprezentații (peste o sută), incluzând, participarea anuală la Festivalul Avangardei de la New York coordonat de Charlotte Moorman, începând cu 1974, desfășurat la Shea Stadium. SPAS a determinat, de asemenea, apariția câtorva grupuri de rock și poezie: trupe ca „Yin Yang Gang”, o combinație de poezie și blues care a apărut alături de Valery la Galleria la Mama, într-o manifestare pe care artiștii au numit-o „Jazzoetry”. O altă acțiune SPAS a fost Rock for Freedom (Rock pentru Libertate), reprezentat la Charas împreună cu Orchestra Zen-Dada, a fost denumirea unui spectacol multimedia organizat în sprijinul celor care militau pentru democrația din România. Într-un local vechi - The Knitting Factory- din East Houston se țineau lecturile publice de poezie ale grupului „Starshuttle Dada”, desfășurate împreună cu Ira Cohen. Jubileul Beat (ritm) organizat de Richard Heisler, a fost unul dintre momentele memorabile de care au avut parte boemii cei rebeli. Allen Ginsberg a citit eco-poezie, Gregory Corso, într-o apariție extrem de rară, a reușit să readucă în actualitate adevăratul spirit al generației Beat, Tuli Kupferberg a cântat împreună cu noii membri de la „Fuggs”, în vreme ce Judith Malina, Hettie Jones și Carl Solomon încântau pe toți cu exemple de poezie Beat. O altă seară remarcabilă a fost cea de 5 martie 1996, când Ralph Feldman i-a invitat pe Rabinul Isaac Fried, Yddisha Bunch, Ira Cohen, Clayton Paterson și pe Oișteanu să redeschidem o sinagogă abandonată, situată pe Shul Street. O lumină parcă vrăjită a luminat noaptea aceea, când poeți, muzicieni și artiști au creat un adevărat centru iradiind spiritualitate. Din păcate, eforturile nu sunt întotdeauna încununate de succes, așa că numeroase sinagogi, galerii din East End, grădini sau spații destinate spectacolelor au dispărut cu repeziciune, sacrificate dezvoltării excesive a urbei contemporane.

***

Valery este autorul a 11 cărți de poezie, o carte SF și eseuri în seria "Avant-zeii", în paralel continua să lucreze în jurnalistică artei, ca profesor și producător de colaje. O remarcabilă antrepriză este producția cărții artizanale scrisă de mână, Jurnalul Zen-dada. O serie de desene ilustrează recenta să publicație "Privilegii în Purgatoriu" o carte, prima parte a unei virtuale Divine Tragedii - o colecție de 88 de poeme scrise între 2001 și 2009 lansate la New York de “Fly by Night Press”NYC 2009 și erudit traduse de Nadia Brunstein în limba romană. Primul capitol se numește "Călătorind dincolo de imaginație" jurnal de călătorie despre aventurile șamanistice. Al doilea capitol “Prietenii Suprarealiști” sunt compoziții de blues dedicate prietenilor pierduți, artiști și poeți celebri. “Peisaje de somnuri erotice” descrie experiențe de înaltă tensiune erotică din punct de vedere radical. “Reflecții antifilosofice” este secțiunea a patra de carte cu poezii manifesto/civice. Capitolul al cincilea "În cuvintele mele proprii" se compune din reflecțiile poetice-ecologice ale autorului privind dezastrele naturale și cele făcute de om.

Adrian Grauenfels, Iunie 2010

Cu mulțumiri artistului Valery Oișteanu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Andrei Oisteanu - "Narcotice in cultura romana. Istorie, rel

Mesaj Scris de Admin la data de 20.04.10 17:19

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Valery OIȘTEANU - Alias Man Ray: Arta reinventării

Mesaj Scris de Admin la data de 30.03.10 14:03

Valery OIȘTEANU - Alias Man Ray: Arta reinventării

Opera lui Man Ray a însemnat constituirea unei importante legături culturale între New York și Paris, între pictorii, fotografii, scriitorii de avangardă și regizorii de film. Timp de aproape două decenii, atelierul său din Paris era locul de întîlnire pentru artiști, negustori de artă, modele și chiar pentru nobilime. De fapt, intenția lui Man Ray era unirea realității absurde a culturii de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial cu anarhia romantică, stabilind o legătură între percepția conștientă și imaginarul inconștientului. Fiind un profet „multidisciplinar“ al diversității în artă, a excelat în grafică, pictură, film și sculptură. De asemenea, a adus inovații fotografiei contemporane, prin rayografiile sale, și instalațiilor, prin ready-made-urile sale asistate. Alias Man Ray (născut la Philadelphia sub numele de Emmanuel Radnitzky, în 1890) este prima retrospectivă a artistului de la New York City Museum din ultimele decenii. Primele două săli ale expoziției acoperă anii săi de formare și includ misterioasa pictură Madona cu pruncul (ulei pe pînză, 1914), cu paleta sa minimalistă și cele cîteva linii simplificate. „Man Ray este un alchimist tînăr“, a scris criticul Adolf Wolf în revista International, în anul 1914. În sala următoare, un poem pe un pergament atîrnat pe perete mi-a atras atenția. Titlul său, Poem tridimensional: „Several Small houses/ Discreetly separated by foliage About little old women,/ what mystery hides within/ what curiosity lurks without,/ One the other/ Knows nothing about“ (1915). Curatorul expoziției, Mason Klein, a spus că poemul vorbește despre „ermetismul suprafețelor, una dintre ideile care vor circula în întreaga sa operă“.



Man Ray s-a identificat încă de la început cu revoluția DADA și cu Marcel Duchamp, Francis Picabia, Marius de Zayas, Else von Freytag-Loringhoven. Katherine Drier, Morton Schamberg și ceilalți artiști ai grupării dadaiste de la New York participau în fiecare seară la salonul lui Walter Arnsberg. Pînă la momentul plecării sale la Paris, Man Ray era deja un artist matur, înarmat cu o cutie plină de opere și portrete originale, precum cele ale lui Alfred Stieglitz, Edgar Varese, Mina Loy și Djuna Barnes.

În cea de-a treia sală sînt expuse picturi cubiste precum Promenadă (ulei pe pînză, 1916), care arată ca un asamblaj cubist de siluete umane bidimensionale decupate din fotografii și o altă pictură, Dansatoare spaniolă, care face aluzie la titlu prin prezentarea a cinci evantaie exotice pictate răsturnat și ușor suprapuse.Cea de-a patra sală este sala DADA. Aceasta prezintă lucrarea Obstruction (1920/ 1964), lucrare compusă din 63 de umerașe de lemn ce creează umbre care se schimbă continuu și o valiză cu secrete pe post de piedestal – aluzie la croitorie, ocupația părinților lui Man Ray.



Un alt obiect găsit ridicat la rangul de operă de artă este By itself (1918), o sculptură din lemn care amintește de arta primitivă. În colț, lîngă fotografia unui tel intitulat Omul (1918), se găsesc mai multe colaje. Unul dintre acestea se numește Trans Atlantic (1921) și amintește de mutarea artistului la Paris din acel an.La Paris, Man Ray a creat rayografii – ma-nevrarea neobișnuită a obiectelor de sticlă și de metal pe hîrtie fotografică, expuse unei lumini puternice în camera obscură. Neliniștea minții lui Man Ray și a lumii din jurul lui s-a materializat în asamblaje ciudate și obiecte artistice care au amplificat misterul legăturilor dintre lucruri, fiind numite de Breton „obiecte diabolice“.
Cei 60 de ani din cariera artistică a lui Man Ray au fost în cea mai mare parte petrecuți în SUA, unde nu a obținut vreodată statutul de artist major. El a vrut să fie recunoscut ca pictor și, cînd nu fotografia celebrități ca James Joyce, Sinclair Lewis, Proust (pe patul de moarte), Ernest Hemingway, Jean Cocteau și Gertrude Stein, picta pînze geometrice, abstracte și lucrări figurativo-suprarealiste.


Pictura sa, La Rue Ferou (ulei pe pînză, 1952) folosește simboluri suprarealiste: un obiect misterios (probabil o mașină de cusut) împachetat într-o pătură militară, legat cu o sfoară și așezat într-o căruță trasă de un om (este expus și obiectul împachetat cu numele de Enigma lui Isidore Ducasse).
O altă pictură se numește Interior sau Natură statică (ulei pe pînză, 1918): un grup de obiecte casnice – o masă, un scaun, haine și manechinul unui croitor cu o bază în formă de cușcă pentru păsări – plutesc într-o cameră cu o ușă verde și Madona cu pruncul atîrnat pe perete.



Man Ray a fost influențat de femeile remarcabile din viața sa: Adon Lacroix (poeta belgiană și prima sa soție), Kiki din Montparnasse (model parizian), artista foto Lee Miller (elevă și model), Adrienne Fidelin (model), Elsa Schiaparelli (creatoare de modă), Juliet Brouner (dansatoare la Hollywood, a doua soție a lui Man Ray) și Berenice Abbott (elevă și artistă foto).Avangardist, cosmopolit, însă profund atașat de cultura americană, cîteodată naționalist expatriat, Man Ray este un membru de prim rang al intelighenției evreiești. Femeile au jucat un rol important, acestea fiind prietene, iubite sau subiecte ale artei, însă talentul său maxim este evidențiat de picturile geometrice în care imaginația sa se mișcă în voie și formele abstracte evidențiază culorile. Este cazul picturii The Rope Dancer Accompanies Herself With Her Shadows (1915-’16).



În fotografiile sale erotice, umorul nudității este explorat ludic: Le Violon d’Ingres (1924) o înfățișează pe Kiki din Montparnasse fotografiată nud, avînd semnele viorii transpuse direct pe corp; Le Retour à la raison (1922), sînii unei femei, pe care se reflectă umbrele realizate prin jocul de lumină de modelele unei perdele; Demain (1930, parte a unui triptic) prezintă două nuduri suprapuse, cu fețele distruse, cu patru sîni, două burice și un singur triunghi inghinal. Acesta este erotismul suprarealist în spațiul jocului artistic, care include costume de astronaut sau elaborate costumații imaginare. Man Ray este american, dar cu o nuanță internațională, un membru inițial al avangardei newyorkeze care a bătut ani de zile jungla galeriilor și a muzeelor europene pentru a se întoarce inspirat și încărcat de cadouri: filme dadaiste și obiecte misterioase de artă cu scop ritualic.„Este mișcarea Dada moartă? Este vie? Dada este pur și simplu“, a spus Man Ray. Perspectiva sa este umoristică pînă la paroxism, sarcastic narativă și ironică. El îmbină simplitatea cu excesul, care face ca modelele sale să poarte pălării cu capete de păsări, coliere din cîrlige de rufe, cercei în formă de melc, fluturi în loc de buze și măști de flori.



Man Ray ne-a dăruit hrana spirituală și visele pentru propria imaginație.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Andrei Oișteanu - Religie și narcotice

Mesaj Scris de Admin la data de 28.02.10 17:15

Andrei Oișteanu - Religie și narcotice





Cercetătorii de la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române continuă seria conferințelor lunare. Joi, 4 martie, ora 18, la Colegiul Noua Europă (Str. Plantelor 21), Andrei Oișteanu va ține conferința Religie și narcotice. Utilizarea magico-rituală a plantelor psihotrope în spațiul carpato-dunărean.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Oisteanu[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 4 1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum