Polonia

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 17.10.15 21:18


  • Un profesor de la Universitatea Princeton a pus pe jar Polonia. „Polonezii au ucis mai mulți evrei decât naziștii” 
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 03.08.15 22:10

Ofițerul german din filmul Pianistul a fost recunoscut

Ofițerul Whermachtului Wilm Hosenfield, făcut celebru de filmul regizorului Roman Polanski, Pianistul, în 2002, a fost recunoscut Drept între Națiuni cu titlu postum, de Yad Vashem, Memorialul pentru Shoah de la Ierusalim.


În iulie 1940, Hosenfield se afla la Varșovia. Cel pe care l-a salvat era nimeni altul decât celebrul muzician polonez evreu Wladyslaw Szpilman, eroul filmului lui Polanski.

Muzicianul a scris la Yad Vashem pentru a spune cum, în noiembrie 1944, ofițerul german i-a oferit o ascunzătoare, hrană, pături și suport moral.


Un alt supraviețuitor evreu, Leon Wurm, a certificat că Hosenfield, care lucra la Centrul Sportiv al armatei, l-a angajat după evadarea lui dintr-un tren care se îndrepta spre lagărul de exterminare de la Treblinka.


Comisia evreiască care i-a analizat cazul a stabilit că Hosenfield nu a participat la crime de război în timpul revoltei ghetoului din Varșovia. Recent, noi documente care au aparținut ofițerului german și studiate de Memorialulu Shoahului, cum ar jurnale sau scrisori adresate soției lui, au arătat profunda sa dezaprobare față de politica dusă de naziști împotriva evreilor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 03.08.15 22:07

Holocaustul în Polonia



La 1 septembrie 1939, fără declarație de război formală, armata germană a invadat Polonia sub pretextul că trupele poloneze au comis provocări de-a lungul frontierei germano-poloneză.


Atacată consecutiv de trupele germane și sovietice, polonia a fost zdrobită. La 27 septembrie, Varșovia a capitulat și, la la 28 septembrie, țara a fost împărțită între Germania și URSS.


În Polonia, trăia o importantă minoritate evreiască. În 1931, evreii reprezentau 9,8 % din populația poloneză, adică 3,1 milioane de locuitori. În marile orașe (Varșovia, Lodz, Lvov, Cracovia, Vilno, Lublin), ei reprezentau între un sfert și mai mult din populație.

Între 1935- 1937, au avut loc multe pogromuri ale evreilor și mulți au căutat să migreze. În Polonia se găsea centrul Diasporei evreiești din întreaga lume și cea mai amre comunitate de evrei.


La 26 octombrie 1939, germanii au creat Guvernământul General, sub conducerea lui hans Frank, și i-a băgat pe evreii polonezi în ghetourile din cele mai mari orașe, în vederea exterminării lor.


La Berghof, Hitler a schițat la 22 august 1939 politica practicată de Reich în Polonia : « țara trebuia să fie tratată cu cea mai mare brutalitate, populațiile sale supuse sau ucise, cadrele poloneze ofițeri, profesori, tehnicieni, titulari de bacalaureat exterminați ».


Dar în special evreii, aflați în număr atât de mare în acest teritoriu vast. Germanii au efectuat masacre în masă. Sub ocupația lor, au pierit aproximativ 6 milioane de polonezi, dintre care jumătate erau evrei.


Țara a fost împânzită cu o rețea de lagăre de concentrare, printre care cele de temut de la Auschwitz-Birkenau, în urma deciziei naziștilor de a recurge la Soluția finală, pentru exterminarea evreilor. Pogromurile s-au întețit. Cel mai cunoscut este cel de la Jedwabne, de la 10 iulie 1941, când sute de evrei au fost masacrați de populația poloneză (mult timp, acest masacru a fost atribuit germanilor).


La 21 septembrie 1939, Heydrich a emis directive stabilind ghetourile în Polonia ocupată. În 12 octombrie, au avut loc primele deportări ale evreilor austrieci și cehi în polonia. Iar la 28, s-a stabilit primul ghetou la Piotrkow. O lună mai târziu, la 23 noiembrie, s-a instituit obligativitatea ca toți evreii să poarte o banderolă cu steaua lui David.


La 7 mai 1940, în ghetoul de la Lodz (Litzmannstadt), destul de mic ca suprafață, au fost înghesuiți 165.000 de persoane. În fine, la 20 mai, s-a deschis lagărul de la Auschwitz, pentru ca la 16 noiembrie să se creeze ghetoul din Varșovia, unde vor locui curând 500.000 de evrei.


După conferința de la Wannsee, care s-a ținut la 20 ianuarie 1942 la Berlin, germanii au început exterminarea sistematică a evreilor. Au început prin evreii din Guvernământul General. Au fost construite șase lagăre de exterminare (Auschwitz, Belzec, Chelmno,Majdanek, Sobibor și Treblinka) în Polonia pentru a pieri aici milioane de evrei din Polonia și din alte țări din Europa. Din trei milioane de evrei prezenți în Polonia înainte de război, doar 50.000 vor supraviețui războiului.

Polonezii au devenit vânătorii evreilor și germanofili sau, mai rar, rusofoni. Antisemitismul s-a manifestat cu o mare virulență în Polonia. Polonezii le-au reproșat evreilor de-a fi colaborat cu sovieticii precum și faptul că evreii comuniști au jucat un rol de prim plan în acțiunile represive și în deportările catolicilor polonezi. Cu toate acestea, în septembrie 1942, s-a constituit un Comitet provizoriu de ajutor al evreilor (Ty mczasowy Komitet Pomocy Zydom), mai cunoscut sub numele de Zegota. Se știe că în 1943, acesta a salvat 2500 de copii evrei din Varșovia.


În toamna lui 1944, s-a deschis lagărul de la Belzec, iar în octombrie cel de la Auschwitz II (Birkenau). La 8 decembrie, a intrat în funcțiun e lagărul de la Chelmno (Kulmhof): până în aprilie 1943, aici au fost asasinați 340.000 de evrei și 20.000 de polonezi.


Grație agenților Cichociemni, ai Guvernului polonez în exil, s-a dezvăluit pentru prima oară, „în noiembrie 1942, existența lagărelor de concentrare și de exterminare a evreilor de naziști”.


La 17 martie 1942, au început exterminările la Belzec (până la sfârșitul anului, vor fi exterminați 600.000 de evrei). În mai, la Sobibor (până în octombrie 1943, aici vor pieri 250.000 de evrei). La 22 iulie, s-a deschis lagărul de la Treblinka și a început rezistența armată a evreilor din ghetourile din Kletzk, Kremenets, Mir și Tuchim.


În aprilie 1943, germanii au început deportările evreilor din ghetoul Varșoviei (creat de Hans Frank), provocând revolta armată a acestora, între 19 aprilie și 16 mai, înăbușită în sânge. Au pierit 70.000 deevrei. În iunie, Himmler a ordonat lichidarea tuturor ghetourilor din Polonia și Uniunea Sovietică.


În timpul verii lui 1943, evreii au rezistat armat în ghetourile din Bedzin, Bialystok, Czestochowa, Lvov și Tarnow.


La 14 octombrie a izbucnit revolta în lagărul de exterminare de la Sobibor. La 24 iulie, a fost eliberat lagărul de la Majdanek de către trupele sovietice. Câteva luni mai târziu, la 7 octombrie,  a avut loc revolta Sonderkommando la Auschwitz. Un crematoriu a fost distrus. În noiembrie, evreii din terezin au fost deportați către Auschwitz.

La 17 ianuarie 1945, a început evacuarea acestui lagăr uriaș al morții.


 Cu deportarea masivă a evreilor din ghetouri către lagăre, aproape 1,7 milioane de evrei vor muri numai în luna octombrie 1943.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 14.01.15 14:01

Putin nu a fost invitat oficial la comemorarea Holocaustului in Polonia

Președintele rus Vladimir Puțin nu va participa la comemorarea Holocaustului în Polonia în această lună, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea de către Armata Roșie a lagărului de la Auschwitz la 27 ianuarie, deși acordă o mare importanță tuturor ceremoniilor dedicate celei de-a doua conflagrații mondiale, a declarat ieri purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, citat de Interfax.
„O astfel de vizită nu figurează în programul președintelui (rus) din această lună“, a indicat Peskov.
Potrivit Reuters, autoritățile de la Varșovia nu i-au trimis o invitație oficială liderului rus privind participarea la manifestațiile din 27 ianuarie din cauza temerilor legate de eventuale consecințe politice interne ale acestui demers, pe fondul confruntării dintre Rusia și Occident cu privire la Ucraina.
Într-o intervenție la postul de radio Eho Moskvî, Dmitri Peskov a confirmat că Puțin nu a primit niciun fel de invitație oficială pentru participarea la eveniment. El a adăugat că, din câte au înțeles autoritățile de la Moscova, de obicei nu sunt trimise invitații oficiale pentru astfel de evenimente, dar că Putin nu a fost invitat nici cu titlu personal.
Invitațiile oficiale, conform Reuters, au fost trimise delegațiilor străine nu de către guvernul polonez, ci de organizatorii ceremoniilor — Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau și Consiliul internațional Auschwitz.
Guvernul polonez a trimis țărilor străine, inclusiv Rusiei, doar o "notificare" cu privire la eveniment, ceea ce nu este totuna cu o invitație oficială.
Auschwitz, lagărul de concentrare nazist, unde au murit aproape 1,5 milioane de persoane, dintre care majoritatea evrei și foarte mulți cetățeni ai fostei Uniuni Sovietice, a devenit unul dintre principalele simboluri ale Holocaustului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 18.12.14 22:40

http://piatza.net/holocaustul/
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și ocuparea de către Germania a numeroase teritorii în care trăiau foarte mulți evrei a avut un impact direct asupra soartei acestora în Europa. În septembrie 1939, Germania a invadat Polonia, supunând cele aproximativ 2 milioane de evrei intrați direct sub dominația nazistă la violență, umilințe și muncă forțată.
Întreaga populație evreiască a fost înregistrată și obligată să poarte ca semn distinctiv o banderolă cu Steaua (în șase colțuri) a lui David. Mii de evrei au murit încă din primele luni de ocupație, fie prin împușcare, fie în urma bătăilor, fie de foame și frig. Ce este mai grav este faptul că în unele cazuri populația poloneză nu doar că nu a reacționat la aceste violențe din frică față de ocupant. De multe ori a privit cu indiferență, i-a ajutat pe naziști și chiar și-a linșat “vecinii” evrei fără a i se cere acest lucru de către autorități și fără ajutorul sau implicarea indirectă a acestora.
Imediat după invadarea Poloniei, germanii au instituit Consilii evreiești (Judenrat) folosindu-le ca instrumente pentru implementarea politicii naziste privind populația evreiască din Polonia. Consiliile evreiești erau responsabile cu îndeplinirea cerințelor germanilor și cu rezolvarea problemelor interne ale comunității. O prioritate pentru autoritățile naziste din Polonia a constituit-o, încă de la început, deportarea evreilor din mediul rural spre marile orașe și aici limitarea dreptului de rezidență al evreilor la anumite cartiere dinainte stabilite, așa-numitele ghetouri.
Un perimetru perfect izolat și controlat, ghetoul suprapopulat însemna: condiții inumane de trai, muncă forțată, înfometare sistematică, frig, boli. Direct sau indirect aceste condiții de trai nu reprezentau altceva decât acte deliberate care atentau la viața evreilor, sute de mii găsindu-și moartea în aceste uriașe închisori.
În perioada imediat următoare ocupării și împărțirii Poloniei, infrastructura politică poloneză s-a prăbușit făcând loc haosului. Sute de mii de polonezi și-au părăsit casele, printre ei aflându-se și evrei care au reușit să ajungă pe teritoriul sovietic. La începutul ocupației naziste, evreii au fost supuși la acte de umilință, atacuri violente și chiar au fost asasinați. Datorită absenței unei politici naziste clare și bine direcționate, aceste atacuri erau arbitrare și au contribuit la instalarea unei stări de permanentă incertitudine în rândul evreilor și la diminuarea “ideii” de securitate personală.

Pasul următor va consta în segregarea evreilor polonezi, proces ce a culminat cu deportarea și închiderea lor în ghetouri la începutul primăverii anului 1940. Majoritatea ghetourilor erau concentrate în Polonia ocupată, în teritoriul cunoscut ca General gouvernement, dar ghetouri au existat și în teritoriile din vestul Poloniei anexate Germaniei. Particularitățile ghetourilor și gradul lor de izolare au diferit de la regiune la regiune și de la caz la caz. Astfel încât, putem vorbi de diferențe radicale între ghetouri precum cel din Minsk și cel din Lodz.
Consiliile evreiești și dilemele administrării ghetourilor
Noua realitate politică, socială și economică, ce a urmat instalării naziștilor la putere i-a forțat pe evrei să-și reorganizeze instituțiile de conducere existente și să creeze unele noi. Reichsvertretung der Deutschen Juden (Reprezentarea în Reich a evreilor germani),fondată în septembrie 1933, a fost o coaliție care-i cuprindea și reprezenta pe majoritatea evreilor germani. Până în 1938 acest organism a coordonat activitățile publice ale evreilor din Germania.
Ulterior, în Germania și în țările ocupate din Europa de est și cea occidentală, naziștii au impus înființarea unor Consilii Evreiești (Judenrat) cu rol în intermedierea relațiilor dintre comunități și autoritățile naziste din fiecare țară, regiune, oraș.Aceste consilii se aflau într-o poziție destul de ingrată, trebuind să combine responsabilitatea conformării la ordinele naziste cu obligația morală de a veghea la apărarea intereselor evreilor și alinarea pe cât posibil a suferințelor acestora. Membrii Consiliilor Evreiești, responsabile de soarta evreilor din ghetouri, erau numiți în funcțiile respective în diferite moduri: unii erau desemnați de către autoritățile germane, alții erau aleși de către evrei ca urmarea ordinelor primite în acest sens de la naziști.
Pe măsură ce politica nazistă în privința evreilor avea să se radicalizeze, multe dintre aceste consilii s-au confruntat cu dileme teribile. Cooperarea cu autoritățile însemna trădarea semenilor lor.Mulți au fost dealtfel acuzați de colaboraționism atât în perioada Holocaustului cât și după război. Alții au preferat să nu se supună ordinelor, ceea ce ducea în mod automat la acuza de trădare și execuție, urmată de numirea unui nou consiliu. În aceste condiții,în unele ghetouri s-au format grupuri – unele operând incognito -care au început fie să submineze activitatea acestor Consilii, fie pur și simplu să se constituie într-o alternativă viabilă la conducerea și rezolvarea problemelor comunității.
Angoasa din Ghetouri
Principalele greutăți cu care evreii s-au confruntat în ghetouri erau:izolarea, suprapopularea, foametea, bolile. Rațiile de mâncare oferite de către germani erau extrem de reduse, ceea ce a condus inevitabil la malnutriție și la bolile aferente acesteia, rezultatul final fiind moartea a zeci de mii de evrei. Mulți alții au reușit să supraviețuiască făcând contrabandă cu mâncare. Pentru asta era însă nevoie de foarte mulți bani și de oameni dispuși să iasă din ghetou pentru a procura din exterior alimente. Adesea, această sarcină a căzut în seama copiilor. Riscurile erau însă extrem de mari, cei prinși de către naziști în afara ghetoului fiind adesea executați prin împușcare. Nici pentru cei care decideau să nu părăsească ghetoul fără permis autorizat viața nu era sigură. Raziile făcute de SS în interiorul ghetoului erau adesea însoțite de răbufniri de violență gratuită și aleatoare.
Ghetourile și decizia exterminării evreilor din Europa de Est
În vara și toamna anului 1941, armata germană a ocupat Polonia de est și părți importante din teritoriul URSS. Un număr mare de evrei a fost omorât în timpul operațiunilor sau în spatele frontului. Restul au fost trimiși în ghetouri. Zvonuri, urmate apoi de informații credibile, privind exterminarea din lagărele din Polonia au ajuns curând în multe dintre aceste ghetouri.Mulți dintre evrei nu au vrut însă să creadă,cel puțin în prima perioadă, că soarta lor fusese pecetluită. Ghetoul nu a reprezentat o etapă pregătitoare în vederea implementării“Soluției Finale,”în nici un caz una impusă de la centru. Ghetoizarea a contribuit însă la luarea deciziei finale și la acceptarea ei prin înlocuirea imaginii stereotipice a evreului bogat cu cea a unei ființe umile, flămînde,disperate, subumane.
Rezistența în Ghetouri
Ghetourile au fost totodată și centre de organizarea diferitelor forme de rezistență a evreilor. Într-unele din acestea, rezistența era rezultatul eforturilor făcute de grupuri clandestine formate de cele mai multe ori din membri ai organizațiilor de tineret ale evreilor. Aceste grupuri de rezistență, care funcționau în paralel cu Consiliile Evreiești (Judenrat) au ales, în funcție de situația din fiecare ghetou, fie să coopereze cu consiliile,fie să le submineze activitatea. Din momentul în care a devenit clar faptul că obiectivul nazist era exterminarea evreilor din Europa, aceste grupuri clandestine s-au transformat în grupuri de rezistență armată. Acest ultim tip de rezistență și-a făcut simțită prezența mai ales în momentul în care naziștii au decis lichidarea ghetourilor și deportarea evreilor în lagăre. Dintre revoltele armate ale evreilor din ghetouri, cea mai importantă și cunoscută este cea a luptătorilor din ghetoul din Varșovia. În Europa de Vest, unde libertatea de mișcare era mai mare, majoritatea grupurilor de rezistență formate din evrei s-au axat pe colaborarea directă cu celelalte mișcări de rezistență deja existente,precum cea franceză.
Izolarea evreilor din Europa Centrală și de Vest
Evreii din Europa Centrală și de Vest se percepeau ca parte integrantă a societății în mijlocul căreia trăiau. Totuși, ocupația nazistă a creat o nouă realitate. Evreii vor fi curând excluși din societate și supuși persecuțiilor în toate aceste țări.
Imediat după ocuparea Franței,Olandei și a altor țări, evreii au fost supuși unor legi discriminatorii, care le revocau dreptul la cetățenie și le interziceau participarea la viața economică. În consecință, evreii au trebuit să se reorganizeze separat ca să poată funcționa ca un grup auto-suficient. În timp, evreii din aceste țări, ca și cei din Germania au fost obligați să poarte semne distinctive precum “Steaua galbenă ” sau echivalente ale acesteia. Mulți dintre ei au fost obligați să trăiască în cartiere izolate de restul orașului prin garduri de sârmă ghimpată, precum în cazul orașului Amsterdam. “Ghetoul occidental” nu semăna însă cu cel din Europa estică,acest fapt datorându-se temerilor naziștilor față de orice formă de protest din partea populației locale. În Europa civilizată nici măcar naziștii nu-și puteau permite același comportament pe care îl afișau în “Estul barbar.” Această aparență nu a schimbat însă fundamental datele problemei. În final, radicalizarea continuă a politicii naziste a făcut ca și evreii din Europa Centrală și de Vest să fie deportați în lagărele morții din Europa răsăriteană.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 05.09.14 11:58

Amintiri din ghetoul Varșoviei
 


Dintre toate ghetourile evreiești construite de naziști în zonele ocupate, cel din Varșovia a fost cel mai mare. Înființat în toamna anului 1940, ghetoul din Varșovia a devenit domiciliu obligatoriu pentru aproximativ 400.000 de evrei din capitala poloneză și împrejurimile sale. Ghetoul a fost separat de restul orașului de un zid de aproximativ 3m înălțime, a cărui securitate era întărită de sârmă ghimpată și pază non-stop. Cei 400.000 de evrei au fost înghesuiți într-o zonă de aprox. 3.4km2, în spațiile de locuit trăind până la 7.2 persoane/cameră. 
Mai bine de jumătate dintre evreii din ghetoul varșovian au fost deportați la Treblinka în iulie-septembrie 1942. Apoi, în 1943, când germanii se pregăteau de ultima fază a deportărilor, populația evreiască rămasă în ghetou se revoltă. Revolta din ghetoul Varșoviei, unul dintre cele mai puternice acte de rezistență evreiască din timpul Holocaustului, s-a soldat cu previzibilul succes al nemților, cărora evreii slab înarmați nu le-au putut face față. În urma revoltei, alți 50.000 de evrei au fost uciși sau deportați către Treblinka sau alte lagăre. Alți zeci de mii de oameni au murit în ghetoul din Varșovia de-a lungul anilor din cauza condițiilor de trai, a foametei sau a bolilor. 
17 noiembrie 1940
Au venit peste noi lucrurile de care ne temeam cel mai mult. Presimțisem că ne așteaptă o viață de ghetou, de suferință și de sărăcie, o viață de rușine și de umilință, însă nimeni nu credea că acest moment fatal va sosi atât de curând. Si, deodată, înfricoșătoarea surpiză! În seara Șabatului în care se citea fragmentul Va-ira, pe 14 Marheșvan 5701, ne-am dus la culcare într-un cartier evreiesc și dimineața următoare ne-am trezit într-un ghetou evreiesc închis, un ghetou în cel mai strict sens al cuvântului. În orele de dimineață ale Șabatului, o gardă de trei oameni a fost amplasată la toate locurile deschise, acolo unde, din cauza conexiunilor troleibuzelor, nu fuseseră ridicate garduri. Evreilor care purtau «insigna rușinii» nu li s-a mai permis să pătrundă în cartierul arienilor. Astfel, ni s-au acordat «drepturi civile depline», într-atât încât aveam de acum o poliție evreiască în statul polonez, așa cum speraseră din tot sufletul autonomiștii evrei din toate generațiile. Ni se deschidea o nouă viață, și este cu neputință de imaginat panica ce se stârnise în cartierul evreiesc. Peste noapte ne treziserăm încercuiți din toate părțile. Eram segregați și despărțiți de lume și de tot ce însemna aceasta, alungați din societatea rasei umane.

În realitate, aveam nu un ghetou, ci două, și nu exista aproape nici o linie de legătură între ele. Pentru acuratețe, trebuie să subliniez că exista o singură conexiune, dar o consider inexistentă întrucât era prea greu de folosit. Și aceasta era o parte a planului ocupanților naziști.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.14 13:36

http://dezvaluiribiz.ro/operatia-secreta-reinhard/
S-a desfășurat începând cu sfârșitul anului 1941 și până în toamna anului 1943. Ea trebuia să rezolve chestiunea evreiască din Polonia ocupată, unde se găseau peste 2 milioane de evrei. A fost condusă de șeful poliției și SS-ului din Lublin Globocnik, el fiind supus direct lui Himmler.

În noiembrie 1941 și până în vara anului următor, s-au construit trei lagăre: Belzec, Sobibor și Treblinka, echipate cu camere de gazare sau alimentate prin motoare.

Începutul exterminării masive a avut loc în martie 1942  (după mărturia SS-istului Kurt Gerstein). În vara aceluiași an, s-a dat ordin de a se suprima urmele, deci de a arde cadravele îngropate, iar la sfârșitul anului de a se închide lagărele. În noimbrie 1943, Operația Reinhard a fost terminată și toate umele s-au șters. Estimarea victimelor: 1,5 milioane de oameni.

Operatia secreta Reinhard

Auschwitz (Oswiecim)

Lagărului de concentrare Auschwitz I, creat în 1940 cu Hoss, i se mai adaugă un lagăr de exterminare, Auschwitz II – Birkenau, cu camerele sale de gazare și cuptoarele sale crematorii, care vor funcționa din februarie 1942 până în noiembrie 1944 cu un ritm crescător (24.000 de evrei unguri exterminați într-o zi în augustt 1944). Numărul victimelor evreiești este estimat la 1 milion de persoane.

La Auschwitz, selecția la sosire sustrăgea la gazare imediat aproximativ 20-30% dintre deportați, care erau înmatriculați și puși la muncă (a supraviețuit o minoritate). Deportații “Sonder Kommando-urilor” erau însărcinați de a manipula hainele, obiectele și cadravele din camerele de gazare și de cuptoarele crematoriilor.

Germaniei i-au creat o organizație minuțioasă în toată Europa: evreii erau arestați, concentrați, li se punea triunghiul, erau transportați și recepționați în lagărele de exterminare (în trenuri cu 1000 de deportați), într-un mod regulat încât se asigura aprovizionarea continuă a camerelor de gazare evitându-se timpii morți sau supraîncărcarea. Contabilitatea era ținută minuțios, tren după tren, pentru deportații din Franța, Belgia și din Țările de Jos și parțial reconstituită, pentru sosiții la Auschwitz, prin numerele de înmatriculare notate clandestin de deținuți.

Numărul total de victime

La procesul de la Nuremberg, el a fost estimat la 5,7 milioane de oameni. S-a vorbit însă des despre 6 milioane. Istoricii au utilizat două metode:

- Prin adăugare, plecând de la contabilitățile parțiale consemnate în arhivele germane și completate prin deducere (ex. raportul făcut de ofițerul statistician S.S. Korherr pentru Himmler dădea, pe țări, cifra de “evacuate” de 2.670.000 la 31 martie 1943, verificată pentru Franța și Belgia prin listele nominative ale deportaților existente).

- Prin sustragere, comparând (în special pentru U.R.S.S. și țările baltice), cifrele populației evreiești ale recensămintelor de dinainte de război (1939) cu cele de după război (1959), cu toate calculele corective utile pentru a ține cont de mișcare naturală a populației sub toate formele sale. Calculele recente cele mai convingătoare sunt cele ale lui Raul Hilberg, care ajunge la un total de 5.100.000 victime evreiești ale genocidului.

Secretul

Autorii genocidului au folosit un limbaj codat (s-au ferit de un ordin scris clar), cum ar fi: soluție finală, acțiune specială, tratament special, evacuare, găzduire, reinstalare etc. Hoss, comandantul complexului de la Auschwitz, a prestat jurământ în fața lui Himmler pentru a păstra secretul. Lagărele și instalațiile de gazare au fost apoi distruse, iar arhivele arse. Această operație secretă a fost facilitată prin teroare, prin complicitatea celor care nu au vrut să vadă sau să știe și prin caracterul incredibil al dimensiunilor pe care l-a luat această acțiune fără egal in istoria omenirii. Niciodată un stat nu a decis și a aplicat exterminarea în întregime a unui grup uman pe întreg continentul.

Realitățile soluției finale (arestare, concentrare, deportare, selecție, gazare, arderea cadravelor) nu ar fi fost atât de crude dar martorii serioși le-ar fi făcut cunoscute întregii omeniri. Nimeni nu și-a putut imagina amploarea acestei tragedii umane, fără precedent.

Cunoașterea

În timpul războiului, înformațiile au fost filtrate, convingându-l pe G. Riegner care, de la Geneva, a transmis informația la Washington și la Londra, pentru mass-media. În noiembrie 1944, administrația americană a publicat cinci relatări, care au ajuns la aceasta, date în vara lui 1944 de evadații de la Auschwitz-Birkenau, printre care cele ale slovacilor Vrba și Wetzler. Ca și Vaticanul, Aliații au fost informați.

După eliberarea lagărelor, au fost arestați numeroși S.S.-iști care au declarat în cursul diverselor procese, începând prin Hoss care a oferit o lungă confesiune: dr. Kremer a explicat semnificația notelor codate din jurnalul pe care l-a ținut timp de mai multe luni la Auschwitz în 1942. El a asistat la o serie de “acțiuni special”. Ofițerul S.S. Gertein a scris în pușcărie, înainte de a se sinucide, mai multe rapoarte privind vizita sa la Belzec în august 1942, unde a asistat la gazarea unui întreg convoi, după care a încercat de a informa Suedia și Vaticanul. În 1961, Eichmann s-a explicat la procesul de la Ierusalem.

Operatia secreta Reinhard 2

De la Birkenau s-au dezgropat mai multe documente ascunse în pământ de deținuți, scrisori sau caiete evocând operațiile de selecție, gazare și ardere: rarii supraviețuitori ai “Sonderko mmando-urilor” au oferit și ei, la rândul lor, în 1944, mărturii elocvente privind crimele la care au fost martori.

Arhivele germane (armată, administrații, întreprinderi industriale) au conservat bine documentele privind fabricarea camerelor de gazare, livrările de materiale și diverse activități legate de deportare și de genocid.

Toate aceste documente nu pot fi însă exploatate decât după un studiu critic, confruntare conform regulilor de metodă istorică. Așadar, studiul critic al documentelor, confruntarea diverselor surse, continuă. De exemplu, în Franța se cunosc numele, adresele și vârstele a 76.000 de evrei deportați între primavara lui 1942 și august 1944, dintre care doar 2500 au supraviețuit.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 30.07.14 12:46

Holocaustul ascuns (2013) [HD]
Documentarul dezvăluie în premieră dovezi ale uciderii în masă a evreilor ruși și polonezi, evenimente ce au precedat constituirea lagărelor europene de concentrare.
Holocaustul a reprezentat persecuția sistematică și omorârea a aproximativ 6 milioane de evrei din întreaga Europă, în timpul regimului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste evenimente au fost, de obicei, relatate din perspectiva celor din vestul Europei, însă, acum, HISTORY® dezvăluie povestea Holocaustului ce a avut loc pe Frontul de Est, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
În fosta URSS, numeroase filmări și documente privind evenimentele din timpul Holocaustului au fost păstrate în seifuri. Recent, istoricul de film și scriitorul Dr. Jeremy Hicks a primit acordul de a accesa Arhiva de Film de Stat Rusească, iar, în timpul cercetărilor, a găsit înregistrări nedifuzate până în prezent.
Acest documentar special va prezenta singura filmare descoperită până acum a masacrului din 1941 de la Babi Yar, Kiev, unde naziștii au împușcat 33.000 de evrei în două zile. Utilizând acest film și recent descoperita înregistrare a genocidului nazist de la Kerch, Dr. Hicks examinează felul în care atrocitățile din Est au reprezentat un teren de test, înainte de comiterea masacrelor de la Auschwitz și din alte lagăre, devenite sinonime cu genocidul nazist.
“Holocaustul ascuns” folosește înregistrări nedifuzate până acum, precum și documente ce completează povestea șocantă a Holocaustului. Dr. Jeremy Hicks este Senior Lecturer of Russian la Queen Mary University (University of London). De asemenea, a publicat recent cartea “First Films of the Holocaust: Soviet Cinema and the Genocide of the Jews, 1938-46”, bine primită de critica de specialitate. Historia.ro


Articol original: Holocaustul ascuns (2013) [HD] - Top Filme Documentare - Vizioneaza Gratuit Documentare Online
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 13.07.14 21:46

http://istoriesicultura.ro/teatru-vremea-holocaustului.html
Au apărut în ultima perioadă studii serioase despre spectacolele de cabaret din ghetourile evreiești din Varșovia, dar și din lagărele de concentrare din Westerbork, Dachau și Theresienstadt; iar Rebecca Rovit a publicat în 1999 un volum-document despre teatru în timpul Holocaustului, adunând numeroase mărturii și documente. Totuși, dacă subiectul este în continuare insuficient cunoscut și analizat de către istorici, aceasta vine din faptul că a discuta despre teatru în timpul celui de-al Treilea Reich a fost considerat multă vreme un act delicat. Motivul e lesne de intuit: documentarea unor acte de cultură în perioada Holocaustului părea un sacrilegiu; friza ridicolul, frivolul. A existat mereu pericolul ca prin astfel de studii atenția opiniei publice să fie distrasă de la exterminarea sistematică a șase milioane de evrei; tocmai pentru că dacă aceștia au fost capabili să facă teatru, artă în general, în asemenea timpuri, asta ar fi însemnat, în mintea unora, că viața lor în ghetouri și lagăre n-ar fi fost chiar atât de cumplită. Iar de-aici la a pune sub semnul întrebării cifrele Holocaustului sau Holocaustul însuși n-ar mai fi fost decât un pas…
Ultimele decenii au arătat însă dimensiunile Holocaustului – iar aceasta a dat posibilitatea inițierii unor cercetări amănunțite în ceea ce privește viața artistică, dar mai ales teatrul. De ce anume s-a pus un accent deosebit pe teatru? Ne întoarcem în 1932, când Republica de la Weimar i-a invitat pe cei mai importanți actori ai țării să scrie ceva pentru posteritate, într-o revistă născută exact în acest scop. Fritz Kortner, unul dintre actori, scria că inamicul cel mai periculos al teatrului nu ar fi criza economică (Europa își revenea cu greu după căderea bursei de pe Wall Street, în Vinerea Neagră din octombrie 1929), ci criza spirituală. Nici un an mai târziu, Kortner și aproape jumătate dintre actorii invitați să scrie au fost dați afară din teatrele germane, fiind considerați periculoși pentru sentimentul național german. Cei obligați să plece erau actori evrei care se remarcaseră și făcuseră carieră interpretând personaje emblematice ale culturii germane: Elisabeth Bergner și Grete Mosheim au fost, de pildă, mari interprete ale personajelor lui Goethe. Parte dintre actori au emigrat, dar marea majoritate au ales să rămână în Germania pentru că erau prea înrădăcinați în cultura țării. Și rămânând au continuat să facă teatru.


Spectacolele de teatru au păstrat iluzia unei vieți normale în sânul comunității evreiești
Între 1933 și 1945, anii celui de-al Treilea Reich, „teatru”este o denumire generică, deoarece reprezentațiile au variat de la spectacole de teatru veritabil – care aveau loc oficial, în săli de teatru de pe întreg teritoriul german sau ocupat de germani – la spectacole clandestine, concerte și performance-uri, unde cei care jucau își puneau viața în pericol.
Spectacolele organizate erau fie inițiative ale tinerilor sau bătrânilor din ghetouri, cu intenția de a ridica moralul locuitorilor, fie o trudă artistică organizată de naziști pentru propria plăcere și amuzament. Orchestre înființate în lagărele de concentrare se ocupau cu distrarea ofițerilor germani sau acompaniau execuții – cum a fost cazul execuțiilor de la Mauthausen. De asemenea, spectacolele au fost folosite pentru a cosmetiza adevărată față a lagărelor de concentrare: în 1944, Crucea Roșie Internațională a făcut o vizită la Terezin, iar copiii închiși acolo au prezentat opera „Brundibar” de Hano Krasa.
Trebuie să ne intereseze cum și de ce s-a făcut teatru în acei ani ai Holocaustului, pentru că spectacolele din acea perioadă, pe de-o parte, sunt vinovate de a păstra iluzia unei vieți normale în sânul comunității evreiești, iar, pe de altă parte, viața teatrală semnala cu disperare înrăutățirea treptată și ireversibilă a situației evreilor.
După ce Hitler a preluat puterea în Germania, mulți evrei influenți ar fi putut să părăsească țara. Aceștia și-au amânat însă planurile de emigrare tocmai pentru că încă se juca teatru evreiesc în Germania. Mai mult, naziștii au finanțat și susținut până în 1941 teatre evreiești, unde întreg personalul artistic și auxiliar era format din evrei. Repertoriul se dorea evreiesc, iar publicul trebuia să fie în exclusivitate evreiesc.

Susținerea vieții teatrale evreiești în plină eră a național-socialismului german a fost o foarte inteligentă modalitate de a masca și păstra aparențele în fața comunității internaționale, care începea să primească, prin intermediul presei, informații alarmante despre schimbările nedemocratice și antisemite operate de Hitler și regimul său.
 
Cum a apărut Kulturbund și ce efecte a avut pe termen lung o astfel de organizație
Kulturbund a fost o organizație culturală legitimă în timpul celui de-Al Treilea Reich, care își propunea să ofere locuri de muncă artiștilor evrei ce-și pierduseră serviciul (muzicieni, dirijori, actori, scenografi, pictori), fiind totodată și un fel de încercare de a consola o minoritate din ce în ce mai agresată. Prin existența acestui program, naziștii au reușit multă vreme să păcălească restul lumii, evreii părând a suferi doar de pe urma măsurilor economice, sociale, politice și civile, drepturile culturale fiind respectate și chiar finanțate. Prin respectarea drepturilor culturale – dreptul la obiceiuri, limbă, religie – discriminările la care erau supuși evreii păreau a fi doar de natură temporară.
Kulturbunda fost înființat în martie 1933, la sugestia dr. Kurt Singer (1885-1944), un neurolog de succes, pasionat de muzica clasică. Pe lângă activitățile medicale, Singer a reușit să-și adauge în biografie și alte merite, precum cele de muzicolog și dirijor. În 1927 a fost numit director general al Operei Municipale din Charlottenburg (Berlin), dar a fost concediat imediat ce naziștii au preluat puterea. Totuși, contactele sale au funcționat și relativ repede a reușit să se întâlnească cu Hans Hinkel, căruia i-a prezentat ideea unui Judischer Kulturbund.Hinkel a luat legătura cu Göring, care a fost de acord cu înființarea unei asemenea asociații. Inițial,Kulturbund trebuia să opereze doar la Berlin, dar în martie 1935 existau 46 asemenea organizații locale în toată Germania, iar în 1937, aproximativ 50.000 de artiști evrei erau angajați în această rețea condusă de Hinkel.

Prin natura funcției sale, Hinkel făcea parte din aparatul ministerului de propagandă a Reichului. A acceptat repede ideea Kulturbund-ului pentru că, în anul 1933, statul german, eliminând evreii din întreg aparatul de stat, nu avea încă suportul și sprijinul unui sentiment anti-evreiesc puternic pentru a-i putea opri pe cei disponibilizați de stat să nu se angajeze în sectorul privat. Hinkel a gândit, așadar, că dacă artiștii evrei se vor reuni în organizații de tipul Kulturbund-ului, ei nu vor căuta să se angajeze în teatrele și instituțiile culturale private. Rețeaua de teatre Kulturbund a fost – și din acest motiv – sponsorizată, încurajată și protejată de naziști. Tocmai din această cauză se pune întrebarea dacă artiștii evrei, angajați în aceste asociații, au reprezentat cultura evreiască sau au slujit, inconștient și indirect, regimul nazist care a exploatat politic organizația…
 
Repertoriul acestor asociații evreiești a exclus de la început operele compozitorilor prețuiți de regimul nazist
Ideii lui Kurt Singer i s-a alăturat scenograful Kurt Baumann. Împreună cei doi au definit scopurile Kulturbund-ului, care trebuia să servească și să ajute comunitatea evreiască, să ofere locuri de muncă, să promoveze unitatea în rândul evreilor și să-i educe prin artă. Dramaturgul teatrului, Julius Bab, își propunea: „vom crea o scenă evreiască care va fi și germană în același timp“. Din păcate, comunitatea evreiasă nu era omogenă, așa că teatrul Kulturbund-ului a fost fenomenul care a semnalat o dilemă identitară serioasă: existau evrei perfect integrați lumii culturale germane, care se simțeau mai mult germani decât evrei, dar existau și evrei sioniști, interesați în exclusivitate de moștenirea culturală evreiască pură. Primii nu erau interesați să vadă teatru despre evrei, iar ceilalți își doreau o apropiere de originile ebraice și idiș. De cealaltă parte, naziștii erau interesați ca evreii să creeze artă pentru evrei, agreând varianta sionistă.

De la început, repertoriul acestor asociații evreiești excludea operele unor germani romantici ca Wagner și a compozitorilor prețuiți de regim, ca Richard Strauss. În 1936, pe lista interzisă intră Goethe, în 1936 – Beethoven, în 1938 – Mozart șiHändel.Hinkel încerca să îi determine pe artiști să joace texte evreiești, deși, oficial, puteau face parte din repertoriu textele oricărui autor non-german. În 1936, Herbert Freeden se alătură conducerii Kulturbund-ului. De pe poziția sa sionistă, Freeden a lucrat timp de trei ani la traducerea în idiș a unor autori precum Scribe, Shakespeare, Ibsen, pentru că publicul, format în exclusivitate din germani evrei, nu era interesat de un teatru despre evrei. În stagiunea 1936-1937, piesa cea mai jucată a fost „Visul unei nopți de vară”. Preferința pentru texte clasice, din marea literatură, se explica prin faptul că era deosebit de greu de găsit piese evreiești care să treacă examenul cenzorului nazist.
 
Atunci când exterminarea evreilor a devenit politică de stat, Kulturbund și-a pierdut rațiunea de a exista
Interesul naziștilor pentru existența asociațiilor culturale evreiești, care în general aveau în subordine un teatru, este foarte interesant de analizat și înțeles. Grija pentru repertoriu și realizarea acestuia, interesul ca publicul să fie format exclusiv din evrei, iar spectacolele să fie promovate exclusiv în presa evreiască ridică numeroase semne de întrebare.
O explicație o găsim în comportamentul lui Hans Hinkel, care, în 12 noiembrie 1938, la doar două zile după înfricoșătoarea Noapte de Cristal (Kristallnacht), a convins un grup de lideri ai comunității evreiești să-și reia programul cultural. Chestiunea era atât de urgentă încât Hinkel ar fi depus toate diligențele pentru ca actorii evrei, arestați în acea noapte și deportați deja în lagăre, să fie eliberați pentru a se putea întoarce și juca teatru. Deși se încerca cu disperare păstrarea aparențelor, după noiembrie 1938, viața culturală evreiască, în care teatrul ocupa cel mai important loc, a început să pălească. Kristallnacht a însemnat începutul politicii de radicalizare a regimului față de evrei. Iar între 1940-1941, restricțiile impuse Kulturbund-ului s-au intensificat, pentru ca, în septembrie 1941, această organizație să fie dizolvată. Odată ce exterminarea evreilor a devenit politică oficială de stat, Kulturbund-ul și-a pierdut rațiunea de a fi.
 
Artiștii evrei au devenit atât de implicați în viața teatrală încât au scăpat din vedere ce se întâmpla în viața reală
Efect paradoxal: prin activitatea sa intensă, teatrul – care dădea senzația că lucrurile nu stau chiar așa de rău în realitate – pare să fi amânat gândul de emigrare al multor evrei
Într-un fel, naziștii au manipulat întreaga infrastructură a Kulturbund-ului, lăsând să se înțeleagă că teatrele aflate sub această umbrelă funcționau ca teatre evreiești de stat, a căror existență se datora regimului nazist. Prin această enclavizare, naziștii au obținut un efect interesant: artiștii evrei, cărora li se cereau permanent producții noi, au devenit atât de implicați în viața teatrală încât au scăpat din vedere ce se întâmpla în viața reală. Mai mult decât atât: ei au transmis prin spectacolele lor această falsă realitate în care trăiau, dând un impuls vital publicului. Teatrul din timpul Kulturbund-ului avea o aparentă libertate economică și artistică, devenind salvarea multora, în special a artiștilor implicați. Din păcate însă, munca unui grup de lideri evrei – care și-au dorit salvarea de la faliment a artiștilor evrei și care au dorit folosirea suportului cultural pentru întărirea unei conștiințe etnice aflată în plin proces de discreditare – se face vinovată, fără să vrea, de „crearea unei senzații false că lucrurile nu stau chiar așa de rău, în realitate“.
Prin activitatea sa intensă și poziția sa activă, teatrul pare să fi amânat gândul de emigrare al multor evrei, care s-ar fi putut încă salva în anii de început ai Kulturbund-ului. Evident, oamenii de teatru n-au fost conștienți de impactul social și politic pe care-l aveau asupra publicului printr-un simplu act artistic; ei nu pot fi învinuiți de propagandă sau colaboraționism cu regimul nazist. Teatrul a fost folosit mai degrabă ca terapie. Freeden declara: „Teatrul era un fel de ancoră pentru evrei și eram conștienți de asta. Puteau, pentru o seară, să uite de toate și să intre într-o altă lume“.
 
Inițiatorul Kulturbund, Kurt Singer, a ajuns și el în lagăr, la Terezin
Totuși, în ciuda conștientizării importanței pe care o aveau ca teatru în conștiința și lupta pentru rezistență socială, economică și politică, artiștii au început să se confrunte cu întrebări de ordin moral: se cuvenea sau nu ca teatrul să rămână deschis, în timp ce situația evreilor se înrăutățea? Kulturbund-ul și-a inaugurat activitatea cu montarea piesei „Nathan Înțeleptul” de Lessing. Morala piesei era că umanitateatranscendereligia. Poate că alegerea acestui prim text pentru a fi montat a avut un impact cu efect de reacție în lanț. Se făcea, parcă, apel la cultură pentru a se explica, la scenă deschisă, că situația de moment nu mai poate continua pentru multă vreme. Din păcate, realitatea a luat prin surprindere întreg aparatul cultural evreiesc și publicul căruia i se adresa. Mai mult, chiar ajunși în lagăre, mulți dintre membrii Kulturbund-ului au continuat să facă teatru și acolo. Ca o ironie a istoriei, teatrele evreiești au fost în mare parte folosite drept centre de deportare, unde erau adunați evreii. Kurt Singer, inițiatorul Kulturbund,a ajuns și el în lagăr. Datorită „serviciilor aduse comunității germane“, Singer n-a fost însă deportat la Auschwitz, ci la Terezin, unde a murit în ianuarie 1944. În ultimele scrisori și vederi pe care a avut voie să le trimită de acolo, reiese clar cât de mult credea în legătura dintre artă și supraviețuire, în speranța care vine odată cu un grup de oameni care se întâlnesc zilnic să facă teatru.
Liderii evrei din ghetouri sau din lagăre au devenit foarte repede conștienți de valoarea artei produse în asemenea condiții. Salvarea realizărilor artistice născute într-un asemenea mediu ostil depășea interesul pentru estetic și intelectual, devenind întâi de toate o altfel de documentare a catastrofei în desfășurare, ceva ce ulterior ar fi putut fi valorificat și juridic, nu numai artistic.
În lagărele de concentrare, salvare prin teatru
Nu toate lagărele erau la fel. Existau lagăre de muncă, de tranzit și de exterminare. Fiecare avea legile proprii și manifestările culturale oficiale sau clandestine erau mai mult sau mai puțin posibile și frecvente. „În unele lagăre prizonierii puteau să-și păstreze hainele civile; cărțile erau permise la Dachau și Terezin. Hârtia și ustensilele de scris erau interzise la Mauthausen și Ravensbruck, unde exista însă o mică bibliotecă formată din câteva cărți de versuri în franceză și cehă și câteva cărți confecționate de deținuți“, notează Rebecca Rovit. Tot în lagărul de la Ravensbruck, unul dintre liderii mișcării de rezistență, Germaine Tillion, a scris o operetă, „Le Verfügbar aux Enfers”, o parodie la „Orfeu în Infern” de Gluck. „Spectacolele de teatru și muzică trebuie să fi contribuit la dorința de a trăi atât a artiștilor, cât și a publicului spectator“.
Teatrul în timpul celui de-Al Treilea Reich a fost o activitate culturală firească, chiar într-un moment istoric în care situația economică, politică, civilă și socială a evreilor germani era în declin. Însă ideea spectacolelor de teatru în lagăre de concentrare și exterminare presupune un alt nivel de a înțelege teatrul, importanța sa pentru o comunitate și felul în care comunitatea respectivă se regăsea sau se salva – la propriu – prin teatru.
Varșovia: teatru în casele unor familii bogate de evrei și în cafenele cu scenă
Merită amintite aici și experiențele teatrale și spectaculare din ghetourile evreiești, în special cele poloneze, din perioada 1939-1942. Imediat după invadarea Poloniei au fost emise câteva decrete care au anihilat viața culturală evreiască poloneză publică. După șocul acestei prime faze, activitățile culturale sunt reluate, dar de data aceasta în case private. Familiile bogate înțelegeau în acest fel să organizeze seri la care participau câțiva invitați. Amuzamentul era asigurat de unu-doi actori. Banii strânși erau folosiți pentru ajutorarea familiilor sărace de evrei. Primul asemenea eveniment are loc la finele lunii noiembrie 1939, cu participarea unui faimos actor evreu polonez, S. Partel. Succesul și rețeta sunt copiate rapid de celelalte familii cu posibilități din Varșovia, deja strămutate în zona care va deveni curând ghetoul orașului.
Ghetoul varșovian a cunoscut două etape: o perioadă de aproximativ un an, până la ridicarea pereților care vor delimita zona de restul orașului, și a doua etapă, de un an și jumătate, când vorbim de condiții grele, până la lichidarea acestuia. Pentru prima perioadă, vidul lăsat de închiderea și interzicerea instituțiilor culturale este umplut de evenimente culturale de casă, private. Ceea ce începuse ca un efort cultural și de într-ajutorare devine repede o afacere profitabilă, așa că se impune existența unui cadru care să permită prezența la asemenea evenimente a unui public relativ numeros. Așa apare ideea cafenelelor cu scenă. Aceste spații ofereau însă rar spectacole de calitate. Cuvântul de ordine era distracția și succesul financiar. Cafenelele devin totuși rapid localuri cu pretenții, în ciuda divertismentului îndoielnic. De cealaltă parte, publicul care nu aveau resurse financiare care să le permită să frecventeze cafenelele a trebuit să inventeze altceva. Iar acestaltcevaau fost cluburile pentru jucătorii de cărți (la un moment dat funcționau 60 asemenea localuri in ghetoul din Varșovia85) sau scenele de teatru.
Cafenelele au devenit spații unde banii contrabandiștilor din ghetou erau etalați și cheltuiți cot la cot cu cei ai soldaților sau ofițerilor germani cu care colaborau. Naziștii au fost de acord cu asemenea localuri de distracții ușoare, deoarece aveau un renume prost, iar spectacolele de proastă calitate alterau rapid atmosfera din ghetou. În a doua parte, când ghetoul este închis, iar problemele economice devin apăsătoare, aceste cafenele devin simbol al calității vieții de acolo.
Două teatre în limba idiș și alte trei în limba poloneză
Intelectualii și clasa de mijloc din rândul evreilor polonezi strămutați între granițele noului oraș aleg teatrul: teatru pentru petrecerea timpului liber într-un mod elevat sau pentru educarea copiilor și tineretului. Până la ridicarea zidurilor, astfel de teatre existau și funcționau clandestin în beciuri sau poduri de case. Participarea la un spectacol de teatru în asemenea condiții era o aventură, cu spectatori care trebuia să urmeze un anumit traseu pentru a fi siguri ca nu sunt urmăriți. Aceste teatre nu funcționau pentru a face profit.
Este interesant că primul teatru recunoscut ca atare în acte oficiale naziste s-a deschis după ce ghetoul a fost izolat, în noiembrie 1940. Primul teatru s-a numit Eldorado, urmat apoi, în mai 1941, de deschiderea unui nou teatru: Nowy Azazel. Ambele teatre erau de limbă idiș, iar proprietara era o anume Judith, care avea relații cu un ofițer german. Curând au fost înființate alte trei teatre, dar care funcționau în limba poloneză: Na Piaterku(mai 1941), Nowy Kameralni (iunie 1941) și Femina (iulie 1941). Cum teatrele în limba poloneză erau mai numeroase, se poate deduce că majoritatea celor din ghetou preferau spectacolele în limba poloneză. Realitatea era însă alta: majoritari erau cei care vorbeau idiș, numai că primele două teatre fuseseră deschise ca afacere, neavând vreun temei cultural și moral puternic. Cum ,,doamna Judith” a dorit să nu aibă concurență, amicul ofițer nazist a ajutat-o astfel încât nu s-au mai eliberat permise decât pentru înființarea de teatre în limba poloneză. Și cum cele două teatre idiș nu aveau concurență, calitatea spectacolelor de aici a fost mereu în scădere. De cealaltă parte, cele trei teatre poloneze, care concurau între ele, au devenit din ce în ce mai performante. Ca urmare a acestui fapt, mulți actori din cele două teatre idiș s-au mutat la unul dintre cele trei teatre de limbă poloneză. Aceste teatre își schimbau programul o dată pe lună pentru că publicul era limitat la maximum 30.000 de spectatori. În general erau prezentate piese clasice sau piese care ilustrau viața în ghetou. Doar în ghetoul Vilna, piesele de teatru care se jucau erau alese cu grijă, din repertoriul de texte clasice evreiești, „dar care încurajau revolta“.
Teatrele din ghetoul Varșovia erau supuse unei cenzuri mai puțin drastice până în clipa în care s-a decis distrugerea perimetrului. De abia în iunie 1942 nemții au impus o cenzură foarte strictă. Ghetoul a fost distrus aproape în totalitate în aprilie 1943, ordinul dat de generalul german Jurgen Stroop fiind acela de a nu fi lăsată cărămidă peste cărămidă.
Teatru la Buchenwald: „În teatrele de afară, actorii și publicul sunt speriați pentru că ar putea sfârși într-un lagăr de concentrare. Asta e o chestiune cu care noi nu ne mai batem capul“
În lagărele de concentrare, activitățile artistice aveau un caracter mai mult sau mai puțin oficial. Ceea ce făcea diferența era calitatea intelectuală a celui care conducea lagărul. În Dachau existau 10.000 de prizonieri, dar nicio licență pentru teatru. La Buchenwald erau închise 25.000 de persoane și teatrul funcționa atât legal, cât și ilegal. Dachau era des folosit ca lagăr model, vizitat des de oaspeții regimului nazist, iar ideea unui teatru care să funcționeze legal părea o chestiune periculoasă – prizonierii nu trebuiau să lase impresia că aveau timp de distracții sau aveau timp liber. Un supraviețuitor povestește cum în numeroase ocazii el și colegii săi de baracă discutau operele lui Racine, Goethe, Mickiewicz și Toller. O seară care i-a rămas în memorie a fost aceea când a fost discutată montarea lui Stanislavski cu „Înainte de răsărit” de Hauptmann.
Existau și spectacole de teatru care se întâmplau clandestin. Acestea aveau loc de obicei duminica, în jurul orelor patru după-amiaza, când gardienii își părăseau temporar posturile vizibile. Spectacolele dramatice erau fie politice, fie nonpolitice. Spectacolele nonpolitice erau jucate în general de actorii profesioniști, deportați. După anexarea Austriei, în 1939, viața culturală în Dachau capătă o nouă turnură odată cu deportarea artiștilor vienezi de cabaret.
În Buchenwald, cu ocazia unui revelion, comandantul a ordonat un spectacol de cabaret. Acesta a fost realizat cu mult talent, într-o formulă artistică care le-a permis actorilor ad-hoc să aibă curajul de a spune lucrurilor pe nume. Prima replică din spectacol era: „Ce fericiți suntem noi în această după-amiază! Aici, în Buchenwald, avem cei mai buni actori din Germania și cea mai bună artă. Aici e cel mai liber teatru din tot Reich-ul. În teatrele de afară, actorii și publicul sunt speriați pentru că ar putea sfârși într-un lagăr de concentrare. Asta e o chestiune cu care noi nu ne mai batem capul“.
Avertismentul interpretului de cabaret Willy Rosen: „Nu pot trimite vederi de unde mă duc”
Teatrul, legal sau ilegal, era folosit ca un fel de terapie, o încercare de a uita de locul unde prizonierii se aflau. În alte lagăre, cum este cel de la Westerbork, în nordul Olandei, spectacolul de cabaret era agreat de către comandantul lagărului pentru că în acest fel prizonierilor le era distrasă atenția, înainte de urcarea acestora în trenurile morții care duceau la Auschwitz. La un moment dat, prin acest lagăr tranzitoriu a trecut marele autor și interpret de cabaret Willy Rosen. În unul din numerele sale, intitulate „La revedere, Westerbork”, se pare că încerca să transmită un mesaj codat, ascuns, celor care-l ascultau. Unul dintre versurile cântate de el era: „Nu pot trimite vederi de unde mă duc“, un avertisment sever că drumul pe care publicul urma să-l ia era cel spre moarte. Versul trebuie înțeles cu atât mai profund cu cât, odată ajunși la Auschwitz, prizonierii – înainte de a fi duși la camerele de gazare – li se oferea șansa de a trimite la rude vești despre buna lor sosire. În acest fel, ani la rând, mulți dintre cei care se îndreptau spre Auschwitz mergeau cu speranța că își vor întâlni și revedea membri ai familiei.
Unul dintre cele mai bune texte de teatru scrise vreodată în lagăr îi aparține baronului Rudolph von Ripper. Fiu al unei familii catolice viezene înstărite, baronul ajunsese în lagărul de la Oranienburg ca deținut, condamnat pentru serioase activități antinaziste. Printre multele învinuiri care i s-au adus, von Ripper a fost acuzat că activase și ca actor amator într-o trupă de teatru antifascistă. După luni de tortură, von Ripper ajunge în lagăr unde își continuă activitatea teatrală. Scrie o piesă în două personaje: un turist american și un lucrător german la un birou de turism. Americanul se prezintă pentru a cere ajutorul pentru o călătorie turistică de succes în Germania. Oficialul, care marcase pe o hartă toate lagărele naziste, începe să i le prezinte americanului ca veritabile „burg“-uri – orașe. Făcea aluzie la faptul că multe lagăre aveau nume care se terminau în „burg“: Oranienburg, Brandenburg, Papenburg etc. Americanul primește drept ghizi turistici doi ofițeri SS, pentru că, i se explică, acesta este noul mod de a face turism în Germania lui Hitler.
23 septembrie 1943: lagărul de la Terezin e scena unui spectacol de operă cu totul aparte
Cea mai interesantă și bogată activitate culturală s-a înregistrat la Terezin. În vara anului 1942, toți locuitorii orașului ceh au fost evacuați pentru ca acesta să poată fi în totalitate transformat în lagăr. Orașul fusese construit în formă de stea pe timpul împăratului habsburg Iosif al II-lea. Mare parte din elita evreiască a fost deportată aici. La Terezin au ajuns mulți evrei în vârstă, după ce au plătit sume exorbitante. Deși nu a fost un așezământ de exterminare, viața era la fel de grea ca în oricare alt lagăr nazist. Terezin a fost proiectat și folosit ca lagăr model, unde erau primite vizite ale Crucii Roșii, îngrijorată de rapoartele care-i veneau pe căi neoficiale.
Terezin a fost scena unui spectacol de operă cu totul și cu totul special. Și deși opera nu este același lucru cu teatrul, povestea merită spusă datorită felului în care un singur spectacol poate fi rațiunea pentru care unor oameni li se permite să mai trăiască câteva săptămâni, deoarece nu era nimeni care să înlocuiască interpreții. Iar povestea este cu atât mai tristă cu cât artiștii erau copii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani.
După ce Cehoslovacia este ocupată de naziști în 1939, evreii sunt eliminați din viața publică. Compozitori ca Joza Karas au încercat să se adapteze lumii noi. Karas scrisese o operă pentru copii, „Brundibar”, care de trei ani își aștepta premiera. În noile condiții politice era greu de imaginat că aceasta va avea loc curând. Așa că își îndreaptă atenția spre un orfelinat de băieți, unde începe repetițiile, combinând muzica cu educația și încercând să își continue astfel viața artistică. Karas nu apucă să vadă premiera, care are loc în iarna lui 1942-1943, fiind deportat pe 10 aprilie 1942 la Terezin. Câteva luni mai târziu, în iulie 1943, întreg orfelinatul este deportat în același lagăr. Echipa artistică este reunită involuntar. Cu toții hotărăsc ca spectacolul să fie reluat. Premiera are loc în 23 septembrie 1943. Același spectacol este jucat și în data de 23 iunie 1944, în fața unei echipe de la Crucea Roșie, venită în inspecție. În perioada în care spectacolul se juca, deportările de copii în lagărele de exterminare fuseseră aproape sistate, deoarece era nevoie de fiecare în spectacol: fie la cor, fie ca soliști care nu aveau dubluri.
În toamna lui 1944, întreaga echipă, inclusiv copiii, au fost trimiși și exterminați la Auschwitz. Partiturile operei au fost redescoperite de-abia în 1970. Premiera oficială, primul spectacol într-o lume liberă, a avut loc în 1975. „Brundibar” este în unanimitate considerată cea mai importantă creație artistică realizată în timpul Holocaustului.
Teatrul în timpul Holocaustului a eșuat în a trage semnalul de alarmă
Cu siguranță, perioada cuprinsă între 1933-1944 se suprapune cu momentul formulării conceptului de societate deschisă de către filosoful Karl Popper. Definirea și impunerea modelului de societate deschisă, ca singură modalitate pentru supraviețuirea statală și individuală, au fost generate de nevoia de a trage un semnal de alarmă cu privire la societățile închise, în al căror model pot fi încadrate ghetourile și lagărele naziste. Aceste lumi închise, totalitare și discriminatorii în relația cu propriii cetățeni, au reușit să păstreze aparențele și să înșele întreaga comunitate internațională prin simpla prezență a teatrului, perceput ca înalt act cultural sau ca divertisment pur. Funcționând ca instituție sau doar ca mișcare de rezistență, înființate pentru profit, propagandă sau demoralizare, teatrul este un atribut al societăților democratice, deschise. Acest fapt pare să fi indus în eroare multă lume, care ar fi putut să se salveze emigrând. Iar când emigrarea e devenit imposibilă, teatrul s-a transformat într-o formă de supraviețuire, în special pentru artiști și comunitățile cărora li se adresau artistic. Spectacolele au fost tolerate ca modalitate de liniștire a maselor de prizonieri, făcându-se, într-un fel, partenere cu regimul nazist, chiar dacă scopul era exact contrariu. Teatrul în timpul Holocaustului a eșuat în a trage semnalul de alarmă. Fie că nu l-a tras de frica rămânerii fără spectatori sau nu l-a tras pentru că până în ultima clipă n-a sesizat pericolul – aceasta este o chestiune de interpretare personală, și nu istorică.
În Grecia, teatru contra mâncare, pentru susținerea mișcării de rezistență
De cealaltă parte a baricadei, teatrul a avut o altă greutate și însemnătate.Armata Rusiei sovietice a avut în subordine 900 de brigăzi care însumau 15.000 de artiști, care, pe toată perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, au dat apoximativ 800.000 de reprezentații. Păpușari, circari, actori – cu toții se străduiau să înveselească soldații aflați între două bătălii. Cele mai cerute și jucate spectacole de teatru erau: „Anna Karenina” (de Lev Tolstoi) și „Trei Surori” (de A.P. Cehov).
În timp ce fasciștii și naziștii se delectau cu opere și spectacole grandioase în aer liber, la Londra actorii jucau la metrou, în buncărele antiaeriene, la cantinele fabricilor angajate în industria de război. În Franța aflată sub ocupație nazistă, „Antigona” lui Sofocle era piesa preferată și cel mai des jucată, pentru că era relevantă ideologiilor celor două părți aflate în conflict: cotropitorii și cotropiții. În Grecia, membrii mișcării de rezistență aveau și actori în componență și încercau, prin spectacole de teatru, să-și atragă sprijinul și suportul comunităților în preajma cărora trăiau. De multe ori, spectacolele pe care le dădeau erau gratis. În schimb, cereau doar ca fiecare să aducă ceva de mâncare de acasă: fructe, ouă, grâne. Astfel, mișcarea de rezistență continua să trăiască și să lupte, sporindu-și numărul susținătorilor și simpatizanților din rândul populației.
Teatrul și noile valențe descoperite și testate cu ocazia celui de-Al Doilea Război Mondial compun doar o scurtă introducere într-o lucrare care ar putea fi în totalitate dedicată relației pe care teatrul o are cu războiul. A doua jumătate a secolului XX ar adăuga capitole numeroase și diverse despre motivul pentru care artiștii aleg zonele de conflict și spectacolele pe care le fac cu sau pentru populația civilă afectată.
Într-o societate profund marcată de evoluția și omniprezența mass-media, teatrul continuă să fie un mediu alternativ în efortul de a atrage atenția asupra puterii de distrugere a războiului. Spre deosebire de reportajul jurnalistic, obligat la obiectivitate, teatrul propune o perspectivă subiectivă asupra războiului, o analiză complexă și puternic emoțională, a cărei concluzie statuează că războiul nu e dezirabil și nici inevitabil.
Potrivit Universității Uppsala (Suedia), definiția războiului ar fi folosirea forței între două părți care se soldează cu cel puțin 25 de victime. Cu aceasta în minte, câte războaie pot fi numărate după Al Doilea Război Mondial? Fie că este vorba de Orientul Mijlociu, America de Sud, Africa, Asia, lumea artistică militează pentru puterea teatrului și a performance-ului de a vindeca traumele de război. Dar teatru se face nu numai pentru a mobiliza sau demobiliza, pentru a evada sau pentru reconciliere. Teatrul este acea activitate umană care, pe timp de război, face individul să se simtă din nou uman și normal.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 15.04.14 18:57

http://www.gazetademaramures.ro/revolta-din-ghetoul-varsoviei-14921

La 18 aprilie 1943 a început revolta evreilor din ghetoul Varșoviei, revoltă care a durat trei săptămâni. Aceasta a fost cea mai mare revoltă a evreilor din timpul Holocaustului. Grupen führerul SS, Jurgen Stroop, responsabilul cu înăbușirea revoltei, a raportat în mai 1943 că au fost lichidați 56.065 evrei și că foarte puțini au supraviețuit. După reprimarea revoltei, germanii au distrus ghetoul din Varșovia, făcându-l una cu pământul.
 
 
În 1942, în vremea în care comunitatea evreiască a ghetoului din Varșovia era încă intactă, mișcarea de opoziție împotriva germanilor a fost una doar verbală. S-au împărțit ziare clandestine, motiv pentru care Gestapoul a împușcat cincizeci și una de persoane în semn de represalii. Mulți evrei considerau că orice rezistență ar grăbi sfârșitul ghetoului și că întreaga masă a evreilor va trebui să plătească pentru acțiunile unui mic grup de persoane.
 
Toamna lui 1942 a fost epoca în care au început primele pregătiri de rezistență. Organizația de rezistență a tineretului s-a constituit pas cu pas. Pretextând că ar construi adăposturi antiaeriene, evreii au săpat și întărit câteva sute de șanțuri și de canale, ca un fel de tranșee, dintre care unele erau legate de rețeaua de canalizare.
 
În aprilie 1943 a avut loc prima încercare de răzvrătire comunitară împotriva regimului nazist, în ghetoul creat de germani în 1940, în cartierul evreiesc al Varșoviei. Înainte de valul deportărilor înspre lagărele de concentrare naziste, în ghetou locuiau 400.000 de evrei, din care au rămas doar 60.000.
 
La începutul lui 1943, Reichsführerul SS, Heinrich Himmler, a dat un ordin de dărâmare a ghetoului, locuitorii acestuia urmând a fi deportați în lagărul de la Treblinka. Până atunci majoritatea evreilor s-au abținut de la o revoltă armată, convingerile religioase înfrânându-le orice pornire războinică. Curând, însă, au început primele deportări, câteva sute dintre tinerii locuitori ai ghetoului hotărându-se să pună mâna pe arme.
Evreii polonezi sau pur și simplu cei deportații din alte teritorii au decis să-și înfrunte destinul cu armele în mână. Ani de-a rândul, istoria acestor evrei a fost marcată de trenurile care-i transportau spre lagărele de concentrare. La începutul anului 1943, situația s-a schimbat dramatic. Mii de evrei „cazați” în spatele zidurilor ghetoului din Varșovia s-au decis să-și asume rolul de inamici ai celui de-al Treilea Reich.
Au făcut-o cu doar câteva arme și cu puține gloanțe, cu bombe improvizate, dar, mai ales, cu oameni care știau că viețile lor valorează mult mai mult decât o moarte într-o cameră de gazare.
Armele specifice războiului modern le lipseau aproape cu desăvârșire evreilor varșovieni. Organizația de Luptă Evreiască a semnalat într-un apel către subterana poloneză aceste deficiențe majore. În martie 1943, din punct de vedere material, lucrurile stăteau prost. Din cele 49 de arme care le-au fost alocate, doar 36 puteau fi utilizate, din cauza lipsei de muniție. Evreii aveau arme de slabă eficiență, cocktailuri Molotov, diferite tipuri de puști, carabine și câteva mitraliere.
 
La 18 aprilie 1943, după aproape patru luni fără deportări, trupele germane au intrat în ghetoul Varșoviei, în mod neașteptat, pentru a organiza o nouă deportare. În câteva ore, aproape șase sute de evrei au fost împușcați. Germanii nu s-au așteptat la o rezistență din partea locuitorilor ghetoului, cu toate că aceasta începuse să se organizeze din toamna anului trecut. Luptătorii evrei au obținut un prim succes prin expulzarea trupelor germane și preluarea controlului asupra ghetoului de către organizațiile de rezistență 20B și 22W. Revolta a fost sprijinită de activiști ai rezistenței poloneze. Confruntarea armată l-a grăbit pe Himmler să ordone totala desființare a ghetoului.
 
Pe 19 aprilie 1943, trupele germane trimise la fața locului au întâmpinat o rezistență neobișnuită. Tinerii evrei știau cât de slabe sunt șansele lor de reușită în fața naziștilor, pentru că lipseau armele, hrana și susținerea logistică. Aceștia au reușit însă să reziste atacurilor timp de trei săptămâni. În 20 aprilie, detașamentele Wehrmachtului au intrat în acțiune cu aruncătoare de flăcări și cu explozive. Canalele șanțurilor au fost aruncate în aer unul câte unul, de către trupele germane de geniu, pentru a zădărnici încercările evreilor de a fugi prin rețeaua de canalizare. 
 
Liderii Germaniei naziste erau uluiți. Joseph Goebbels nota în jurnalul său: „Evreii chiar au reușit să plaseze ghetoul în situația de a se apăra singur. Această revoltă arată cât de periculoși pot fi evreii dacă au arme. Din nefericire, ei dețin și câteva mitraliere nemțești. Doar cerurile știu cum au intrat în posesia lor.
 
8 mai 1943 a marcat începutul sfârșitului pentru rezistența evreiască. Câțiva prizonieri au fost constrânși să dezvăluie ascunzătorile și centrele de rezistență. Trupele germane au descoperit ascunzătoarea Organizației de Luptă Evreiești, lichidându-i pe aproape toți liderii revoltei. Marek Edelman, ultimul supraviețuitor, a reușit să scape prin sistemul de canalizare.
Trei zile mai târziu, Szmul Zyegielbojm, reprezentantul comunității evreiești în Consiliul Național al guvernului polonez aflat în exil la Londra, scria în ultima scrisoare următoarele: „Nu pot să trăiesc în tăcere în timp ce poporul meu este lichidat. Camarazii mei din ghetoul Varșoviei au murit cu armele în mâini, în ultima lor bătălie, una eroică. Mie nu mi s-a permis să cad alături de ei, la fel ca ei, dar locul meu este lângă ei. Prin moartea mea creau să semnalez protestul meu profund la adresa inacțiunii, a nepăsării în care lumea contemplă distrugerea poporului evreu.” A doua zi, la Londra, Szmul Zyegielbojm s-a sinucis în propriul apartament, lăsând aragazul deschis. 
Atunci când, la începutul lui mai, naziștii au reușit să înconjoare refugiul evreilor, aceștia s-au sinucis în grup. „Este imposibil să pun în cuvinte ceea ce s-a întâmplat. Un lucru e clar: realitatea a depășit gândurile noastre cele mai îndrăznețe”, nota Mordecai Anielewicz, comandantul revoltei din Varșovia, în ultima scrisoare pe care a scris-o, în 23 aprilie 1943.
Ghetoul era în flăcări. În șanțuri, evreii au fost îngropați sub dărâmături.
Grupen führerul SS, Jurgen Stroop, responsabilul cu înăbușirea revoltei, a raportat în mai 1943 că au fost lichidați 56.065 evrei și că foarte puțini au supraviețuit. După reprimarea revoltei, germanii au distrus ghetoul din Varșovia, făcându-l una cu pământul.
Pe 16 mai 1943, generalul Stroop a întregit tabloul în raportul final asupra revoltei din Varșovia: „Am decis distrugerea totală a ghetoului, prin incendierea tuturor clădirilor rezidențiale. Acțiunea a avut ca efect scoaterea evfreilor din ascunzătorile lor. Nu de puține ori, evreii stăteau în clădirile incendiate până când frica de a arde de vii îi împingea să sară de la ferestre. Cu oasele rupte încercau să se târâie în clădirile care nu erau în flăcări.” Generalul Stroop a ordonat ca Sinagoga Rlomacki, din zona ariană a orașului, să fie aruncată în aer, ca simbol că bătălia luase sfârșit.
 
În anii comunismului, victimele evreiești aproape că nu au fost amintite. În zilele noastre, dezbaterile despre relațiile dintre polonezi și evrei este mai intensă decât oricând. „Au vrut să aleagă singuri felul în care vor muri. Cu atitudinea lor, revoluționarii evrei au vrut să arate lumii că se pot opune regimului nazist”, afirmă Stepinski Sigmund, directorului muzeului din Varșovia dedicat istoriei evreilor polonezi. Exemplul evreilor din Varșovia a fost urmat mai apoi de evrei din alte ghetouri poloneze.
 
În Exterminarea evreilor din Europa, referindu-se la revolta din ghetoul Varșoviei, Raul Hilberg afirmă următoarele: „Această luptă armată n-a schimbat câtuși de puțin evoluția procesului de distrugere a iudaismului. Însă, în istoria evreiască, această bătălie este, în sensul propriu al cuvântului, o revoluție, deoarece, după două mii de ani de politică a supunerii, roata se întorsese și evreii recurgeau, din nou, la forță.”
 
 
Ghetoul Varșoviei
 
Zidul ridicat de trupele germane în jurul ghetoului din Varșovia începând din anul 1940 a avut scopul de a închide viețile unor oameni destinați exterminării fizice. În 1940, la câteva luni după ocuparea Poloniei și transformarea acesteia sub noul titlu de Guvernământ General în teritoriu arian, trupele armatei germane au început să concentreze populația de origine evreiască în ghetouri. Acestea aveau scopul de a reține temporar „suboamenii”, până ce mecanismul lagărelor și al camerelor de gazare avea să fie pus în funcțiune. Acest ghetou a fost cea mai mare „anticameră a morții” de acest tip.
În 1942, atunci când germanii au început deportările înspre lagărul de la Treblinka, ghetoul număra aproximativ 400.000 de evrei, cei mai mulți aduși din alte zone ale Poloniei și forțați să aștepte în mizerie și disperare, la limita suprapopulării, în mijlocul epidemiei de tifos și în lipsa hranei, ultima zi, aceea a deportării.
 
După lichidarea revoltei, zidul care înconjura ghetoul a fost distrus. Conform dorinței lui Himmler, acesta a fost ras de pe fața pământului și fiecare adăpost astupat. 2.500 de deținuți din lagăr și 1.000 de lucrători polonezi au muncit mai mult de un an la curățarea de moloz a 180 de hectare de imobile prăbușite și la demolarea a aproximativ 2.300.000 de metri cubi de zid. Lucrările au fost întrerupte în iulie 1944. Himmler a cheltuit pentru această lucrare 150 de milioane de mărci germane. În Varșovia de astăzi se mai pot vedea rămășițele zidului care înconjura ghetoul.
 
 
O coagulare grea
 
Rezistența evreiască împotriva crimelor comise de naziști s-a coagulat greu. Deși poveștile lagărelor de exterminare circulau, evreii priveau cu neîncredere posibilitatea existenței unui plan de lichidare în masă. Și totuși, în martie 1942, au apărut primele semnale, când un ziar al Rezistenței evreiești din Varșovia scria următoarele: „Știm că sistemul ucigaș al lui Hitler se îndreaptă spre o fundătură și spre distrugerea evreilor. Victoria asupra evreilor va servi germanilor ca recompensă pentru pierderile suferite pe front. Vărsarea sângelui evreiesc va alina eșecul marilor vise ale lui Hitler.”
 
La mijlocul anului 1942, aceste previziuni s-au îndeplinit cu exactitate: au început deportările din ghetoul varșovian, germanii urmărind lichidarea totală a celor care îl populau. În ianuarie 1943, situația devenise deja clară. Organizația de Luptă Evreiască a emis un comunicat către populația ghetoului: „300.000 de frați și surori au fost trimiși la moarte cu cruzime, în lagărele de la Treblinka. Au trecut șase luni de viață trăită constant sub imperiul fricii, fără a ști ce poate să aducă a doua zi. Fiecare trebuie să-și amintească mereu: suntem sclavi, iar când sclavii nu mai sunt profitabili, atunci ei sunt uciși! Evrei, ora este aproape! Acum sloganul nostru trebuie să fie: Pregătiți să moară ca niște oameni!”
 
Mișcarea evreiască de rezistență n-a pornit de la Judenrat; organizația se compunea tocmai din elemente ale comunității care mizaseră totul pe o politică de colaborare totală cu administrația. Pentru a-i mobiliza pe evreii din ghetou împotriva germanilor, era necesar să se formeze o nouă ierarhie, destul de puternică pentru a sfida cu succes Consiliul și pentru a prelua controlul asupra comunității evreiești.
Nucleul organizației ilegale era format din partidele politice care erau reprezentate în aparatul comunității evreiești dinainte de război. Aceste partide, ce reușiseră să supraviețuiască în ghetou, ocrotindu-și proprii lor membri, s-au aliat pentru a forma un bloc de rezistență. Mișcarea a pornit de la două blocuri extremiste care nu avuseseră contact între ele: comuniștii care ascultau de Moscova și naționaliștii autonomi. De la ele, ideea s-a extins la grupurile tineretului sionist, la sindicaliștii sioniști și Partidul sionist-socialist. Mișcarea a sfârșit prin a cuprinde toate marile partide, cu excepția unuia: partidul ortodox.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 07.03.14 12:33

http://cultural.bzi.ro/ghetoul-litzmannstadt-11360

Ghetoul Litzmannstadt (in germana Der judische Wohnbezirk in Litzmannstadt, cunoscut si ca Ghetoul ŁódŒ) a fost al doilea ghetou ca dimensiune (dupa Ghetoul Varsovia) infiintat pentru evreii si romii din Polonia ocupata de Germania nazista.

ituat in orasul ŁódŒ, s-a intentionat initial ca acesta sa fie un punct de adunare temporar pentru evrei, dar ulterior s-a transformat intr-un centru industrial important, care a furnizat provizii pentru Germania nazista si mai ales pentru armata germana. Datorita productivitatii sale remarcabile, ghetoul a reusit sa supravietuiasca pana in august 1944, cand restul populatiei a fost deportata la Auschwitz. A fost ultimul ghetou din Polonia care a fost lichidat.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 07.03.14 12:30

Ghetoul evreiesc din Cracovia
Ghetoul evreiesc din Cracovia a fost unul dintre principalele ghetouri infiintate de Germania Nazista in teritoriul administrat de Guvernamantul General al Poloniei ocupate in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. El era un prim punct unde erau separati cei „capabili de munca” de cei ce aveau sa fie exterminati. Inainte de razboi, Cracovia era un centru cultural de referinta pentru cei 60.000-80.000 de evrei care locuiau acolo.

Persecutia populatiei evreiesti din Cracovia a inceput la scurt timp dupa ocuparea orasului de catre germani la 1 septembrie 1939 in contextul invaziei Poloniei. Evreii au fost obligati sa presteze munca fortata incepand cu acea zi. In noiembrie 1939, toti evreii de cel putin 12 ani au fost obligati sa poarte banderole distinctive la brat. In toata Cracovia, sinagogile au fost inchise si obiectele de valoare au fost confiscate de autoritatile naziste.


Autoritatile de ocupatie au anuntat ca, pana in mai 1940, Cracovia va deveni cel mai „curat” oras din Guvernamantul General (zona din Polonia ce a fost ocupata, dar nu si anexata de Germania). S-au ordonat deportari masive de evrei. Dintre cei peste 68.000 de evrei rezidenti in Cracovia la momentul invaziei naziste, doar 15.000 de muncitori si membri ai familiilor lor au fost lasati sa ramana. Toti ceilalti evrei au fost deportati in zonele rurale din jur.

Ghetoul Cracovia a fost oficial infiintat la 3 martie 1941 in cartierul Podgórze, si nu in cartierul evreiesc Kazimierz. Familiile poloneze mutate din Podgórze au fost reamplasate in fostele asezari evreiesti din afara ghetoului. Intre timp, 15.000 de evrei au fost inghesuiti intr-o zona locuita anterior de 3.000 de oameni care locuiau intr-un cartier cu 30 de strazi, 320 de cladiri rezidentiale, si 3.167 de incaperi. Ca urmare, fiecare apartment era alocat la patru familii, iar cei mai nefericiti trebuia sa locuiasca pe strazi. 

Ghetoul a fost inconjurat de ziduri care l-au separat de restul orasului. Toate ferestrele si usile care dadeau spre partea ariana au fost zidite. Doar patru intrari pazite permiteau traficul catre el. Unele sectiuni ale zidului inca mai stau in picioare.

Tinerii din miscarea sionista Akiva, care publicasera ziarul underground HeHaluc HaLohem (Pionierul luptator), s-au alaturat altor sionisti si au infiintat o ramura locala a Organizatiei Luptatoare Evreiesti (ŻOB, in poloneza Żydowska Organizacja Bojowa), si au organizat rezistenta in ghetou, cu sustinerea rezistentei poloneze, Armia Krajowa. Printre activitatile de rezistenta organizate de grupare s-a numarat atacul cu bomba de la cafeneaua Cyganeria, loc de intalnire al ofiterilor nazisti. Spre deosebire de Varsovia, eforturile de aici nu au dus la o revolta inainte de lichidarea ghetoului.

Incepand cu 30 mai 1942, nazisti au efectuat deportari sistematice din ghetou spre lagarele de concentrare din jur. Mii de evrei au fost transportati in lunile urmatoare ca parte a operatiunii Aktion Krakau condusa de SS-Oberführer Julian Scherner. Evreii erau adunati in piata Zgody, dupa care erau escortati la gara din Prokocim. Primul transport a constat din 7.000 de persoane, al doilea de alte 4.000, care au fost duse la lagarul de exterminare Belzec la 5 iunie 1942. In zilele de 13–14 martie 1943, s-a efectuat lichidarea finala a ghetoului sub comanda SS-Untersturmführerului Amon Göth. Opt mii de evrei considerati apti de munca au fost transportati la lagarul Płaszów. Cei considerati inapti de munca – circa 2.000 de evrei – au fost ucisi pe strazile ghetoului in acele zile. Toti cei ramasi au fost trimisi la Auschwitz.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 16.02.14 20:01

Sondaj - Bieții polonezi contra ucigașilor lui Hristos
Mai mult de o cincime dintre polonezi consideră că evreii au comis crime rituale – rezultă din Sondajul prejudecăților polonezilor realizat anul trecut, prezentat de Gazeta Wyborcza în numărul din 18-19 ianuarie 2014.
Analiza Dinamica și condiționarea psi­ho­logică a antisemitismului. Sondaj po­lo­nez al prejudecăților a fost realizată în va­ra anului trecut de CBOS (Centrul pentru Analiza Opiniei Publice) pe un eșantion de 1.000 de persoane, ulterior comparată cu o analiză similară din 2009. Autorii ei sunt dr. doc. Michał Bilewicz și dr. Mi­ko­łaj Winiewski.
Psihologii de la Centrul pentru Analiza Prejudecăților au cercetat trei categorii de antisemitism. În primul rând, an­ti­se­mitismul tradițional, mai precis atitudinile rezultate în principal pe filieră religioasă, miturile antisemite (de pildă, cel al răpirii copiilor și al folosirii sângelui lor în ri­tua­lurile evreiești). În al doilea rând, an­ti­se­mitismul „conspirativ“, respectiv con­vin­gerea că evreii joacă un rol deosebit în con­ducerea statului și a lumii. În final, antisemitismul secundar, care îi acuză pe evrei că se folosesc de evenimentele din pe­­rioada ultimului război în configurarea politicii.
Modul de adresare a întrebărilor a fost di­ferit de analizele sociologice, unde sunt cer­cetate opiniile. „Noi am dorit în pri­mul rând să analizăm stereotipurile și sis­temele de funcționare a imaginației, care pot, dar nu este neapărat necesar să conducă la anumite acțiuni“, spune Mi­chał Bilewicz. Cineva poate împărtăși ste­reotipuri antisemite, fiind în același timp un adversar al discriminării evreilor.
Cercetând antisemitismul tradițional, an­chetatorii au adresat următoarea în­tre­ba­re: „Răpirile copiilor creștini au avut loc în trecut?“. „Da“ și „Mai degrabă, da“ au răspuns 23% din respondenți. La a do­ua întrebare: „Evreii din ziua de astăzi sunt responsabili de moartea lui Hris­tos?“, „Da“ au răspuns 22%.
„Pentru mine este o surpriză. Ani de-a rândul, a părut că antisemitismul tra­dițional devine un aspect al trecutului și că e complet marginal. Acum se do­ve­deș­te că revine“, spune Bilewicz, în opinia căruia nu există o explicație bună pentru acest fenomen. Numeroase persoane au re­fuzat să răspundă la a doua întrebare, lu­cru care poate însemna că unele dintre ele doresc să-și ascundă părerile.
Timp de mai mulți ani, antisemitismul tra­dițional a fost strict legat de intensitatea practicilor religioase. Credința în crima rituală era împărtășită de persoane care mer­geau des la biserică. „De data aceas­ta, nu mai există o asemenea corelație“, subliniază Bilewicz. Situația este de în­țe­les, căci Biserica are în prezent un alt duș­man: laicizarea progresivă, liberalizarea obi­ceiurilor, mediul homosexual și LGBT.
La un nivel constant se mențin anti­se­mi­tismul „conspirativ“ și cel secundar. Con­vingerea generală că există o „conspirație evreiască“ a fost exprimată anul trecut de 63% din respondenți (în urmă cu patru ani erau 65%). Rezultatul este suma răs­pun­surilor la mai multe întrebări: 67% con­sideră că „evreii tind să-și extindă in­fluența asupra lumii“, 44% sunt de pă­re­re că „evreii conduc lumea“, iar jumătate dintre respondenți cred că evreii își ating „scopurile de grup datorită societăților se­crete“.
Categoria antisemitismului secundar arată si­milar. Cum au răspuns aici polonezii la în­trebări? Două treimi consideră că evreii doresc de la polonezi daune pentru fapte săvârșite în realitate de germani. Apro­xi­mativ 40% cred că evreii profită de mus­trările de conștiință ale polonezilor. 44% îi învinuiesc pe evrei de răspândirea în lu­me a convingerii că polonezii sunt an­ti­semiți.
Când aceste analize au fost prezentate, în urmă cu o săptămână, la ședința comisiei pentru minorități naționale din Sejm, mai mulți deputați i-au învinuit pe re­pre­zen­tanții organizațiilor minorității evreiești din Polonia că nu îi apără pe polonezi în străinătate. Această atitudine se înscrie per­fect în definiția antisemitismului se­cundar.
Potrivit lui Bilewicz, un simptom al an­ti­semitismului secundar este „rivalizarea pentru suferință“ dintre polonezi și evrei, un exemplu fiind lupta înverșunată dusă de mass-media și diplomația poloneză îm­potriva termenului „lagăr de concentrare polonez“. „Am analizat frecvența uti­li­ză­rii acestui termen în motoarele de cău­tare pe Internet. S-a dovedit că termenul «Polish Death Camp» apare extrem de rar. Cel mai des sunt căutate «german» și «nazi».“
Cercetarea indică, totodată, o scădere evi­dentă a numărului persoanelor cu pre­ju­decăți antisemite în rândul celor care se declară „patrioți mândri de patria lor“, a polonezilor mulțumiți de modul de trai sau instruiți. Concluzia tristă a sondajului este că antisemitismul în Polonia „este un fenomen durabil“.
Traducere și adaptare de T.P.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 09.02.14 0:11

Rezistenta evreilor din ghetoul Varsoviei, in fata atacului hitlerist

Pe 16 aprilie 1943 are loc prima incercare de razvratire comunitara impotriva regimului nazist. Evreii din ghetoul varsovian se ridica impotriva SS-ului nazist. Ghetoul fusese creeat in 1940, in cartierul evreiesc al orasului. Inainte de valul deportarilor inspre lagarele de concentrare, in ghetou locuiau 400.000 de evrei, dupa care aici au mai ramas doar 60.000, scrie Deutsche Welle, citat de ziare.com.

La inceputul lui 1943 Reichsfuhrerul SS, Heinrich Himmler, da un ordin de daramare a ghetoului, locuitorii acestuia urmand a fi deportati in lagarul de la Treblinka. Pana atunci majoritatea evreilor s-au abtinut de la o revolta armata, convingerile religioase infranandu-le orice pornire razboinica. Cand, insa, incep ultimele deportari, cateva sute dintre tinerii locuitori ai ghetoului decid sa puna mana pe arme.

Singur sa iti alegi moartea

Pe 19 aprilie 1943 trupele germane trimise la fata locului intampina o opozitie neobisnuita. Tinerii revolutionari stiau cat de slabe sunt sansele lor de reusita in fata nazistilor, pentru ca le lipseau armele, hrana si sustinerea logistica. Reusesc insa sa reziste atacurilor trei saptamani. Cand, la inceputul lui mai, nemtii reusesc sa inconjoare refugiul revolutionarilor, acestia se sinucid in grup.

"Au vrut sa aleaga singuri felul in care vor muri", spune Sigmund Stepinski, directorul noului muzeu varsovian despre istoria evreilor polonezi. Moartea revolutionarilor, conform lui, contine un mesaj politic clar: "cu atitutidinea lor, evreii revolutionari au vrut sa arate lumii ca se pot opune regimului nazist". Exemplul de aici a fost urmat ulterior si de alte ghetouri evreiesti mai mici.

Fostul ministru de Externe al Poloniei, Wladyslaw Bartoszewski, a numit revolutia evreilor din ghetoul varsovian "trezirea romantica", avand in vedere hotararea tinerilor care au decis ca-i mai bine sa moara cu arma in mana, decat sa fie deportati in "lagarele mortii". Chiar Bartoszewski a fost inchis in lagarul de la Auschwitz Birkenau.

Gruppen Fhurerul SS, Jurgen Stroop, responsabil cu inabusirea revoltei, raporta in mai 1943 ca au fost lichidati 56.065 evrei si ca foarte putini au supravietuit. In anii comunismului, victimele evreiesti aproape ca nici nu sunt amintite. In Polonia postbelica, aceasta tema era tabu si chiar manipulata politic. 

In zilele noastre dezbaterea despre relatiile dintre polonezi si evrei este mai intensa decat oricand.

Supravietuitorii Holocaustului se bucura ca istoria lor va ramane vie prin amintirea fotografiilor expuse in noul muzeu care se gaseste chiar in fata monumentului eroilor revolutionari din ghetoul varsovian. Ghetou pe care, dupa revolutie, nazitii il fac una cu pamantul pentru a nu ramane nici macar o amintire.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 26.01.14 14:56

http://cultural.bzi.ro/castelul-malbork-din-polonia-foto-9638
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 16.12.13 20:15

Johttp://cultural.bzi.ro/ziua-cand-evreii-s-au-revoltat-impotriva-nazismului-8144
Pe 19 aprilie 1943, in spatele zidului care inconjura ghetoul Varsoviei, ultimul act al unei tragedii este jucat. Mastile cazusera demult. Evrei polonezi sau pur si simplu deportati din alte teritorii decid sa-si infrunte destinul cu armele in mana. Ani de-a randul, istoria acestor evrei isi continuase implacabil cursul, urmand traseele macabre ale unor trenuri ce-i transportau neincetat pe dusmanii de rasa ai Germaniei naziste


Inceputul lui 1943 a schimbat insa definitiv cursul Holocaustului. Mii de evrei „cazati“ in spatele zidurilor ghetoului din Varsovia s-au decis sa-si asume rolul de inamici ai celui de-al Treilea Reich. Si au facut-o la modul cel mai neasteptat cu putinta: declarand razboi. Cu putine revolvere. Cu doar cateva gloante la dispozitie. Cu bombe improvizate. Dar, mai ales, cu oameni care stiau ca vietile lor valoreaza mult mai mult decat o moarte intr-o camera de gazare, scrie evz.ro.


„Recompensa“ pentru Hitler 


Rezistenta evreiasca impotriva crimelor comise de nazisti s-a coagulat greu. Desi povestile lagarelor de exterminare circulau, evreii priveau cu neincredere posibilitatea existentei unui plan de lichidare in masa. 


Si totusi, in martie 1942, apar primele semnale, cand un ziar al Rezistentei evreiesti din Varsovia scrie: „Stim ca sistemul ucigas al lui Hitler se indreapta spre o funda tura si spre distrugerea evreilor. Victoria asupra evreilor va servi germanilor ca recompensa pentru pierderile suferite pe front. Varsarea sangelui evreiesc va alina esecul marilor vise ale lui Hitler“. 


La mijlocul lui 1942, previziunile se indeplinesc cu exactitate: incep deportarile din ghetoul varsovian, urmarindu-se lichidarea totala a celor care il populau. In ianuarie 1943, situatia devenise deja clara. Organizatia de Lupta Evreiasca emite un comunicat catre populatia ghetoului: „300.000 de frati si surori au fost trimisi la moarte cu cruzime, in lagarele de la Treblinka. Au trecut sase luni de viata traita constant sub imperiul fricii, fara a sti ce poate sa aduca a doua zi. Fiecare trebuie sa-si aminteasca mereu: suntem sclavi, iar cand sclavii nu mai sunt profitabili, atunci ei sunt ucisi! Evrei, ora este aproape! Acum sloganul nostru trebuie sa fie: «Pregatiti sa murim ca niste oameni!»“. 


Razboiul are armele sale. Pistoale, mitraliere, grenade, bombe, munitii - un intreg arsenal, care le lipsea cu desavarsire evreilor. Organizatia de Lupta Evreiasca semnala intr-un apel catre subterana poloneza aceste deficiente majore. 


„Cu oasele rupte incercau sa se taraie“ 


Era martie 1943: „Din punct de vedere material, lucrurile stau foarte prost. Din cele 49 de arme care ne-au fost alocate, doar 36 pot fi utilizate, din cauza lipsei de munitie. Informati autoritatile in numele nostru ca neacordarea unui ajutor pe scara larga va fi interpretata ca indiferenta fata de soarta evreilor din Varsovia. Alocarea armelor fara munitie este o batjocura cinica la adresa destinului nostru“. 


„Este imposibil sa pun in cuvinte ceea ce s-a intamplat. Un lucru e clar: realitatea a depasit gandurile noastre cele mai indraznete“, nota Mordecai Anielewicz, comandantul revoltei din Varsovia, in ultima scrisoare pe care o va scrie. Era 23 aprilie 1943. Revolta incepuse deja de 4 zile. 


Liderii Germaniei naziste erau uluiti. Joseph Goebbels noteaza in jurnalul sau: „Evreii chiar au reusit sa plaseze ghetoul in situatia de a se apara singur. Aceasta revolta arata cat de periculosi pot fi evreii daca au arme. Din nefericire, ei detin si cateva mitraliere nemtesti. Doar cerurile stiu cum au intrat in posesia lor“. 


Pe 16 mai 1943, generalul Stroop intregeste tabloul in raportul final asupra revoltei din Varsovia: „Am decis distrugerea totala a ghetoului, prin incendierea tuturor cladirilor rezidentiale. Actiunea a avut ca efect scoaterea evreilor din ascunzatorile lor. Nu de putine ori, evreii stateau in cladirile incendiate pana cand frica de a arde de vii ii impingea sa sara de la ferestre. Cu oasele rupte incercau sa se taraie in cladirile care nu erau in flacari“. 


SOLUTIA FINALA 


Camera de gazare, la Londra 


8 mai 1943 marcheaza inceputul sfarsitului. Trupele germane descopera ascunzatoarea Organizatiei de Lupta Evreiesti, lichidandu-i pe aproape toti liderii revoltei. Marek Edelman, ultimul supravietuitor al revoltei evreiesti, inca in viata, reuseste sa scape prin sistemul de canalizare. 


Trei zile mai tarziu, Szmul Zyegielbojm, reprezentantul comunitatii evreiesti in Consiliul National al guvernului polonez aflat in exil la Londra, scrie ultima scrisoare: „Nu pot continua sa traiesc in tacere in timp ce poporul meu este lichidat. Camarazii mei din ghetoul Varsoviei au murit cu armele in maini, in ultima lor batalie, una eroica. Mie nu mi s-a permis sa cad alaturi de ei, la fel ca ei, dar locul meu este langa ei. Prin moartea mea vreau sa semnalez protestul meu profund la adresa inactiunii, a nepasarii in care lumea contempla distrugerea poporului evreu“. 


A doua zi, pe 12 mai, camera de gazare se muta la Londra. Szmul Zyegielbojm se autoasfixiaza in propriul apartament, lasand aragazul deschis. 


Pianistul Wladyslaw Szpilman, eroul lui Polanski, si zidul memoriei 


In majoritatea cazurilor, oamenii construiesc ziduri pentru a se apara de alti oameni. Zidul ridicat de trupele germane in jurul ghetoului din Varsovia incepand cu anul 1940 a avut un alt scop, acela de a inchide vietile unor oameni destinati exterminarii fizice. 


Filmul epocal al lui Roman Polanski, „Pianistul“ (2002), pelicula puternica despre lupta pentru supravietuire a unui muzician cu destin mai presus de paranoia nazista, surprinde detaliu cu detaliu reactia fiecarui membru al familiei Szpilman atunci cand vad impreuna - de la geamul apartamentului in care erau fortati sa traiasca - cum se inalta, caramida cu caramida, zidul lung de 17 kilometri, care va delimita normalul orasului de oroarea ghetoului. 


In cartea care a stat la baza scenariului lui Polanski, pianistul Wladyslaw Szpilman relateaza minutios intreaga viata ce se desfasura in preajma zidului: trafic cu mancare, arme si munitie, dramatice acte de tradare, incercari de evadare, gardieni care nu ezitau sa traga. 


Si totusi, in ziua de 19 aprilie 1943, ceva a modificat radical menirea atribuita zidului care inconjura fostul cartier evreiesc. In finalul documentarului „Shoah“ (1985), regizorul Claude Lanzmann vorbeste cu doctorul Franz Grassler (responsabil in timpul razboiului cu „buna functionare“ a ghetoului din Varsovia) despre rolul zidului. Grassler recunoaste pe jumatate ca ghetoul, supravegheat cu strictete de trupele germane, avea rolul de a „colecta“ evreii in vederea transportarii lor catre Treblinka. Niciun militar german insa, isi aminteste batranul nazist, nu s-ar fi asteptat ca „prizonierii“ sa gaseasca resurse pentru a riposta. 


In timpul insurectiei din aprilie-mai 1943, ghetoul s-a transformat, pentru o scurta perioada, intr-o cetate. Dupa lichidarea revoltei, zidul a fost distrus. In Varsovia de astazi se mai pot insa vizita ramasitele acestuia. 


LUPTATORI 


Cronica unei revolte inabusite 


In 1940, la cateva luni dupa ocuparea Poloniei si transformarea acesteia sub noul titlu de Guvernamant General in teritoriu arian, trupele armatei germane incep sa concentreze populatia de origine evreiasca in ghetouri. Acestea aveau scopul de a retine temporar „sub-oamenii“, pana ce mecanismul lagarelor si al camerelor de gazare va fi fost pus in functiune. 


Cea mai mare „anticamera a mortii“ de acest tip a fost ghetoul din capitala tarii, Varsovia, locul unde pe 19 aprilie 1943 s-a declansat cea mai consistenta insurectie antinazista din timpul Holocaustului. La mijlocul anului 1942, germanii incep deportarile evreilor din Varsovia catre lagarul de exterminare de la Treblinka. In acel moment, ghetoul numara in jur de 400.000 de locuitori, cei mai multi adusi din alte zone ale Poloniei si fortati sa-si „astepte“ - in mizerie si disperare, la limita suprapopularii si a frigului, in mijlocul unei epidemii de tifos si in lipsa hranei - ultima zi, cea a deportarii. 


In ianuarie 1943, timpul renunta sa mai aiba rabdare si lupta impotriva nazistilor se declanseaza. Apogeul este atins pe 19 aprilie, cand trupele naziste intra in ghetou cu scopul de a selecta populatie pentru deportare. Uniunea Militara Evreiasca si Organizatia de Lupta Evreiasca, alaturi de partizani din rezistenta subterana poloneza, au opus o rezistenta acerba. Totul a durat mai putin de o luna insa, vreme in care trupele nemtesti au reusit sa-i prinda pe majoritatea celor angajati in activitatile de rezistenta. 


La mijlocul lunii mai, comandantul german Jürgen Stroop era capabil sa intocmeasca bilantul revoltei: sute de insurgenti executati, mii de evrei deportati, iar sinagoga din oras, impreuna cu cladirile din ghetou - in totalitate distruse. Curajul si devotamentul unic al acelor oameni ramaneau in istorie. Dincolo de orice statistica.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 15.10.13 15:41

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/teatru-vremea-holocaustului
Au apărut în ultima perioadă studii serioase despre spectacolele de
cabaret din ghetourile evreiești din Varșovia, dar și din lagărele de
concentrare din Westerbork, Dachau și Theresienstadt; iar Rebecca
Rovit a publicat în 1999 un volum-document despre teatru în timpul
Holocaustului, adunând numeroase mărturii și documente. Totuși, dacă
subiectul este în continuare insuficient cunoscut și analizat de către
istorici, aceasta vine din faptul că a discuta despre teatru în timpul
celui de-al Treilea Reich a fost considerat multă vreme un act
delicat. Motivul e lesne de intuit: documentarea unor acte de cultură
în perioada Holocaustului părea un sacrilegiu; friza ridicolul,
frivolul. A existat mereu pericolul ca prin astfel de studii atenția
opiniei publice să fie distrasă de la exterminarea sistematică a șase
milioane de evrei; tocmai pentru că dacă aceștia au fost capabili să
facă teatru, artă în general, în asemenea timpuri, asta ar fi
însemnat, în mintea unora, că viața lor în ghetouri și lagăre n-ar fi
fost chiar atât de cumplită. Iar de-aici la a pune sub semnul
întrebării cifrele Holocaustului sau Holocaustul însuși n-ar mai fi
fost decât un pas...

Ultimele decenii au arătat însă dimensiunile Holocaustului - iar
aceasta a dat posibilitatea inițierii unor cercetări amănunțite în
ceea ce privește viața artistică, dar mai ales teatrul. De ce anume
s-a pus un accent deosebit pe teatru? Ne întoarcem în 1932, când
Republica de la Weimar i-a invitat pe cei mai importanți actori ai
țării să scrie ceva pentru posteritate, într-o revistă născută exact
în acest scop. Fritz Kortner, unul dintre actori, scria că inamicul
cel mai periculos al teatrului nu ar fi criza economică (Europa își
revenea cu greu după căderea bursei de pe Wall Street, în Vinerea
Neagră din octombrie 1929), ci criza spirituală. Nici un an mai
târziu, Kortner și aproape jumătate dintre actorii invitați să scrie
au fost dați afară din teatrele germane, fiind considerați periculoși
pentru sentimentul național german. Cei obligați să plece erau actori
evrei care se remarcaseră și făcuseră carieră interpretând personaje
emblematice ale culturii germane: Elisabeth Bergner și Grete Mosheim
au fost, de pildă, mari interprete ale personajelor lui Goethe. Parte
dintre actori au emigrat, dar marea majoritate au ales să rămână în
Germania pentru că erau prea înrădăcinați în cultura țării. Și
rămânând au continuat să facă teatru.



Spectacolele de teatru au păstrat iluzia unei vieți normale în sânul
comunității evreiești

Între 1933 și 1945, anii celui de-al Treilea Reich, "teatru"este o
denumire generică, deoarece reprezentațiile au variat de la spectacole
de teatru veritabil - care aveau loc oficial, în săli de teatru de pe
întreg teritoriul german sau ocupat de germani - la spectacole
clandestine, concerte și performance-uri, unde cei care jucau își
puneau viața în pericol.

Spectacolele organizate erau fie inițiative ale tinerilor sau
bătrânilor din ghetouri, cu intenția de a ridica moralul locuitorilor,
fie o trudă artistică organizată de naziști pentru propria plăcere și
amuzament. Orchestre înființate în lagărele de concentrare se ocupau
cu distrarea ofițerilor germani sau acompaniau execuții - cum a fost
cazul execuțiilor de la Mauthausen. De asemenea, spectacolele au fost
folosite pentru a cosmetiza adevărată față a lagărelor de concentrare:
în 1944, Crucea Roșie Internațională a făcut o vizită la Terezin, iar
copiii închiși acolo au prezentat opera "Brundibar" de Hano Krasa.

Trebuie să ne intereseze cum și de ce s-a făcut teatru în acei ani ai
Holocaustului, pentru că spectacolele din acea perioadă, pe de-o
parte, sunt vinovate de a păstra iluzia unei vieți normale în sânul
comunității evreiești, iar, pe de altă parte, viața teatrală semnala
cu disperare înrăutățirea treptată și ireversibilă a situației
evreilor.

După ce Hitler a preluat puterea în Germania, mulți evrei influenți ar
fi putut să părăsească țara. Aceștia și-au amânat însă planurile de
emigrare tocmai pentru că încă se juca teatru evreiesc în Germania.
Mai mult, naziștii au finanțat și susținut până în 1941 teatre
evreiești, unde întreg personalul artistic și auxiliar era format din
evrei. Repertoriul se dorea evreiesc, iar publicul trebuia să fie în
exclusivitate evreiesc.



Susținerea vieții teatrale evreiești în plină eră a
național-socialismului german a fost o foarte inteligentă modalitate
de a masca și păstra aparențele în fața comunității internaționale,
care începea să primească, prin intermediul presei, informații
alarmante despre schimbările nedemocratice și antisemite operate de
Hitler și regimul său.



Cum a apărut Kulturbund și ce efecte a avut pe termen lung o astfel de
organizație

Kulturbund a fost o organizație culturală legitimă în timpul celui
de-Al Treilea Reich, care își propunea să ofere locuri de muncă
artiștilor evrei ce-și pierduseră serviciul (muzicieni, dirijori,
actori, scenografi, pictori), fiind totodată și un fel de încercare de
a consola o minoritate din ce în ce mai agresată. Prin existența
acestui program, naziștii au reușit multă vreme să păcălească restul
lumii, evreii părând a suferi doar de pe urma măsurilor economice,
sociale, politice și civile, drepturile culturale fiind respectate și
chiar finanțate. Prin respectarea drepturilor culturale - dreptul la
obiceiuri, limbă, religie - discriminările la care erau supuși evreii
păreau a fi doar de natură temporară.

Kulturbunda fost înființat în martie 1933, la sugestia dr. Kurt Singer
(1885-1944), un neurolog de succes, pasionat de muzica clasică. Pe
lângă activitățile medicale, Singer a reușit să-și adauge în biografie
și alte merite, precum cele de muzicolog și dirijor. În 1927 a fost
numit director general al Operei Municipale din Charlottenburg
(Berlin), dar a fost concediat imediat ce naziștii au preluat puterea.
Totuși, contactele sale au funcționat și relativ repede a reușit să se
întâlnească cu Hans Hinkel, căruia i-a prezentat ideea unui Judischer
Kulturbund.Hinkel a luat legătura cu Göring, care a fost de acord cu
înființarea unei asemenea asociații. Inițial, Kulturbund trebuia să
opereze doar la Berlin, dar în martie 1935 existau 46 asemenea
organizații locale în toată Germania, iar în 1937, aproximativ 50.000
de artiști evrei erau angajați în această rețea condusă de Hinkel.



Prin natura funcției sale, Hinkel făcea parte din aparatul
ministerului de propagandă a Reichului. A acceptat repede ideea
Kulturbund-ului pentru că, în anul 1933, statul german, eliminând
evreii din întreg aparatul de stat, nu avea încă suportul și sprijinul
unui sentiment anti-evreiesc puternic pentru a-i putea opri pe cei
disponibilizați de stat să nu se angajeze în sectorul privat. Hinkel a
gândit, așadar, că dacă artiștii evrei se vor reuni în organizații de
tipul Kulturbund-ului, ei nu vor căuta să se angajeze în teatrele și
instituțiile culturale private. Rețeaua de teatre Kulturbund a fost -
și din acest motiv - sponsorizată, încurajată și protejată de naziști.
Tocmai din această cauză se pune întrebarea dacă artiștii evrei,
angajați în aceste asociații, au reprezentat cultura evreiască sau au
slujit, inconștient și indirect, regimul nazist care a exploatat
politic organizația...



Repertoriul acestor asociații evreiești a exclus de la început operele
compozitorilor prețuiți de regimul nazist

Ideii lui Kurt Singer i s-a alăturat scenograful Kurt Baumann.
Împreună cei doi au definit scopurile Kulturbund-ului, care trebuia să
servească și să ajute comunitatea evreiască, să ofere locuri de muncă,
să promoveze unitatea în rândul evreilor și să-i educe prin artă.
Dramaturgul teatrului, Julius Bab, își propunea: "vom crea o scenă
evreiască care va fi și germană în același timp". Din păcate,
comunitatea evreiasă nu era omogenă, așa că teatrul Kulturbund-ului a
fost fenomenul care a semnalat o dilemă identitară serioasă: existau
evrei perfect integrați lumii culturale germane, care se simțeau mai
mult germani decât evrei, dar existau și evrei sioniști, interesați în
exclusivitate de moștenirea culturală evreiască pură. Primii nu erau
interesați să vadă teatru despre evrei, iar ceilalți își doreau o
apropiere de originile ebraice și idiș. De cealaltă parte, naziștii
erau interesați ca evreii să creeze artă pentru evrei, agreând
varianta sionistă.



De la început, repertoriul acestor asociații evreiești excludea
operele unor germani romantici ca Wagner și a compozitorilor prețuiți
de regim, ca Richard Strauss. În 1936, pe lista interzisă intră
Goethe, în 1936 - Beethoven, în 1938 - Mozart șiHändel.Hinkel încerca
să îi determine pe artiști să joace texte evreiești, deși, oficial,
puteau face parte din repertoriu textele oricărui autor non-german. În
1936, Herbert Freeden se alătură conducerii Kulturbund-ului. De pe
poziția sa sionistă, Freeden a lucrat timp de trei ani la traducerea
în idiș a unor autori precum Scribe, Shakespeare, Ibsen, pentru că
publicul, format în exclusivitate din germani evrei, nu era interesat
de un teatru despre evrei. În stagiunea 1936-1937, piesa cea mai
jucată a fost "Visul unei nopți de vară". Preferința pentru texte
clasice, din marea literatură, se explica prin faptul că era deosebit
de greu de găsit piese evreiești care să treacă examenul cenzorului
nazist.



Atunci când exterminarea evreilor a devenit politică de stat,
Kulturbund și-a pierdut rațiunea de a exista

Interesul naziștilor pentru existența asociațiilor culturale
evreiești, care în general aveau în subordine un teatru, este foarte
interesant de analizat și înțeles. Grija pentru repertoriu și
realizarea acestuia, interesul ca publicul să fie format exclusiv din
evrei, iar spectacolele să fie promovate exclusiv în presa evreiască
ridică numeroase semne de întrebare.

O explicație o găsim în comportamentul lui Hans Hinkel, care, în 12
noiembrie 1938, la doar două zile după înfricoșătoarea Noapte de
Cristal (Kristallnacht), a convins un grup de lideri ai comunității
evreiești să-și reia programul cultural. Chestiunea era atât de
urgentă încât Hinkel ar fi depus toate diligențele pentru ca actorii
evrei, arestați în acea noapte și deportați deja în lagăre, să fie
eliberați pentru a se putea întoarce și juca teatru. Deși se încerca
cu disperare păstrarea aparențelor, după noiembrie 1938, viața
culturală evreiască, în care teatrul ocupa cel mai important loc, a
început să pălească. Kristallnacht a însemnat începutul politicii de
radicalizare a regimului față de evrei. Iar între 1940-1941,
restricțiile impuse Kulturbund-ului s-au intensificat, pentru ca, în
septembrie 1941, această organizație să fie dizolvată. Odată ce
exterminarea evreilor a devenit politică oficială de stat,
Kulturbund-ul și-a pierdut rațiunea de a fi.



Artiștii evrei au devenit atât de implicați în viața teatrală încât au
scăpat din vedere ce se întâmpla în viața reală

Efect paradoxal: prin activitatea sa intensă, teatrul - care dădea
senzația că lucrurile nu stau chiar așa de rău în realitate - pare să
fi amânat gândul de emigrare al multor evrei

Într-un fel, naziștii au manipulat întreaga infrastructură a
Kulturbund-ului, lăsând să se înțeleagă că teatrele aflate sub această
umbrelă funcționau ca teatre evreiești de stat, a căror existență se
datora regimului nazist. Prin această enclavizare, naziștii au obținut
un efect interesant: artiștii evrei, cărora li se cereau permanent
producții noi, au devenit atât de implicați în viața teatrală încât au
scăpat din vedere ce se întâmpla în viața reală. Mai mult decât atât:
ei au transmis prin spectacolele lor această falsă realitate în care
trăiau, dând un impuls vital publicului. Teatrul din timpul
Kulturbund-ului avea o aparentă libertate economică și artistică,
devenind salvarea multora, în special a artiștilor implicați. Din
păcate însă, munca unui grup de lideri evrei - care și-au dorit
salvarea de la faliment a artiștilor evrei și care au dorit folosirea
suportului cultural pentru întărirea unei conștiințe etnice aflată în
plin proces de discreditare - se face vinovată, fără să vrea, de
"crearea unei senzații false că lucrurile nu stau chiar așa de rău, în
realitate".

Prin activitatea sa intensă și poziția sa activă, teatrul pare să fi
amânat gândul de emigrare al multor evrei, care s-ar fi putut încă
salva în anii de început ai Kulturbund-ului. Evident, oamenii de
teatru n-au fost conștienți de impactul social și politic pe care-l
aveau asupra publicului printr-un simplu act artistic; ei nu pot fi
învinuiți de propagandă sau colaboraționism cu regimul nazist. Teatrul
a fost folosit mai degrabă ca terapie. Freeden declara: "Teatrul era
un fel de ancoră pentru evrei și eram conștienți de asta. Puteau,
pentru o seară, să uite de toate și să intre într-o altă lume".



Inițiatorul Kulturbund, Kurt Singer, a ajuns și el în lagăr, la Terezin

Totuși, în ciuda conștientizării importanței pe care o aveau ca teatru
în conștiința și lupta pentru rezistență socială, economică și
politică, artiștii au început să se confrunte cu întrebări de ordin
moral: se cuvenea sau nu ca teatrul să rămână deschis, în timp ce
situația evreilor se înrăutățea? Kulturbund-ul și-a inaugurat
activitatea cu montarea piesei "Nathan Înțeleptul" de Lessing. Morala
piesei era că umanitateatranscendereligia. Poate că alegerea acestui
prim text pentru a fi montat a avut un impact cu efect de reacție în
lanț. Se făcea, parcă, apel la cultură pentru a se explica, la scenă
deschisă, că situația de moment nu mai poate continua pentru multă
vreme. Din păcate, realitatea a luat prin surprindere întreg aparatul
cultural evreiesc și publicul căruia i se adresa. Mai mult, chiar
ajunși în lagăre, mulți dintre membrii Kulturbund-ului au continuat să
facă teatru și acolo. Ca o ironie a istoriei, teatrele evreiești au
fost în mare parte folosite drept centre de deportare, unde erau
adunați evreii. Kurt Singer, inițiatorul Kulturbund,a ajuns și el în
lagăr. Datorită "serviciilor aduse comunității germane", Singer n-a
fost însă deportat la Auschwitz, ci la Terezin, unde a murit în
ianuarie 1944. În ultimele scrisori și vederi pe care a avut voie să
le trimită de acolo, reiese clar cât de mult credea în legătura dintre
artă și supraviețuire, în speranța care vine odată cu un grup de
oameni care se întâlnesc zilnic să facă teatru.

Liderii evrei din ghetouri sau din lagăre au devenit foarte repede
conștienți de valoarea artei produse în asemenea condiții. Salvarea
realizărilor artistice născute într-un asemenea mediu ostil depășea
interesul pentru estetic și intelectual, devenind întâi de toate o
altfel de documentare a catastrofei în desfășurare, ceva ce ulterior
ar fi putut fi valorificat și juridic, nu numai artistic.



În lagărele de concentrare, salvare prin teatru

Nu toate lagărele erau la fel. Existau lagăre de muncă, de tranzit și
de exterminare. Fiecare avea legile proprii și manifestările culturale
oficiale sau clandestine erau mai mult sau mai puțin posibile și
frecvente. "În unele lagăre prizonierii puteau să-și păstreze hainele
civile; cărțile erau permise la Dachau și Terezin. Hârtia și
ustensilele de scris erau interzise la Mauthausen și Ravensbruck, unde
exista însă o mică bibliotecă formată din câteva cărți de versuri în
franceză și cehă și câteva cărți confecționate de deținuți", notează
Rebecca Rovit. Tot în lagărul de la Ravensbruck, unul dintre liderii
mișcării de rezistență, Germaine Tillion, a scris o operetă, "Le
Verfügbar aux Enfers", o parodie la "Orfeu în Infern" de Gluck.
"Spectacolele de teatru și muzică trebuie să fi contribuit la dorința
de a trăi atât a artiștilor, cât și a publicului spectator".

Teatrul în timpul celui de-Al Treilea Reich a fost o activitate
culturală firească, chiar într-un moment istoric în care situația
economică, politică, civilă și socială a evreilor germani era în
declin. Însă ideea spectacolelor de teatru în lagăre de concentrare și
exterminare presupune un alt nivel de a înțelege teatrul, importanța
sa pentru o comunitate și felul în care comunitatea respectivă se
regăsea sau se salva - la propriu - prin teatru.



Varșovia: teatru în casele unor familii bogate de evrei și în cafenele cu scenă

Merită amintite aici și experiențele teatrale și spectaculare din
ghetourile evreiești, în special cele poloneze, din perioada
1939-1942. Imediat după invadarea Poloniei au fost emise câteva
decrete care au anihilat viața culturală evreiască poloneză publică.
După șocul acestei prime faze, activitățile culturale sunt reluate,
dar de data aceasta în case private. Familiile bogate înțelegeau în
acest fel să organizeze seri la care participau câțiva invitați.
Amuzamentul era asigurat de unu-doi actori. Banii strânși erau
folosiți pentru ajutorarea familiilor sărace de evrei. Primul asemenea
eveniment are loc la finele lunii noiembrie 1939, cu participarea unui
faimos actor evreu polonez, S. Partel. Succesul și rețeta sunt copiate
rapid de celelalte familii cu posibilități din Varșovia, deja
strămutate în zona care va deveni curând ghetoul orașului.

Ghetoul varșovian a cunoscut două etape: o perioadă de aproximativ un
an, până la ridicarea pereților care vor delimita zona de restul
orașului, și a doua etapă, de un an și jumătate, când vorbim de
condiții grele, până la lichidarea acestuia. Pentru prima perioadă,
vidul lăsat de închiderea și interzicerea instituțiilor culturale este
umplut de evenimente culturale de casă, private. Ceea ce începuse ca
un efort cultural și de într-ajutorare devine repede o afacere
profitabilă, așa că se impune existența unui cadru care să permită
prezența la asemenea evenimente a unui public relativ numeros. Așa
apare ideea cafenelelor cu scenă. Aceste spații ofereau însă rar
spectacole de calitate. Cuvântul de ordine era distracția și succesul
financiar. Cafenelele devin totuși rapid localuri cu pretenții, în
ciuda divertismentului îndoielnic. De cealaltă parte, publicul care nu
aveau resurse financiare care să le permită să frecventeze cafenelele
a trebuit să inventeze altceva. Iar acest altcevaau fost cluburile
pentru jucătorii de cărți (la un moment dat funcționau 60 asemenea
localuri in ghetoul din Varșovia85) sau scenele de teatru.

Cafenelele au devenit spații unde banii contrabandiștilor din ghetou
erau etalați și cheltuiți cot la cot cu cei ai soldaților sau
ofițerilor germani cu care colaborau. Naziștii au fost de acord cu
asemenea localuri de distracții ușoare, deoarece aveau un renume
prost, iar spectacolele de proastă calitate alterau rapid atmosfera
din ghetou. În a doua parte, când ghetoul este închis, iar problemele
economice devin apăsătoare, aceste cafenele devin simbol al calității
vieții de acolo.



Două teatre în limba idiș și alte trei în limba poloneză

Intelectualii și clasa de mijloc din rândul evreilor polonezi
strămutați între granițele noului oraș aleg teatrul: teatru pentru
petrecerea timpului liber într-un mod elevat sau pentru educarea
copiilor și tineretului. Până la ridicarea zidurilor, astfel de teatre
existau și funcționau clandestin în beciuri sau poduri de case.
Participarea la un spectacol de teatru în asemenea condiții era o
aventură, cu spectatori care trebuia să urmeze un anumit traseu pentru
a fi siguri ca nu sunt urmăriți. Aceste teatre nu funcționau pentru a
face profit.

Este interesant că primul teatru recunoscut ca atare în acte oficiale
naziste s-a deschis după ce ghetoul a fost izolat, în noiembrie 1940.
Primul teatru s-a numit Eldorado, urmat apoi, în mai 1941, de
deschiderea unui nou teatru: Nowy Azazel. Ambele teatre erau de limbă
idiș, iar proprietara era o anume Judith, care avea relații cu un
ofițer german. Curând au fost înființate alte trei teatre, dar care
funcționau în limba poloneză: Na Piaterku (mai 1941), Nowy Kameralni
(iunie 1941) și Femina (iulie 1941). Cum teatrele în limba poloneză
erau mai numeroase, se poate deduce că majoritatea celor din ghetou
preferau spectacolele în limba poloneză. Realitatea era însă alta:
majoritari erau cei care vorbeau idiș, numai că primele două teatre
fuseseră deschise ca afacere, neavând vreun temei cultural și moral
puternic. Cum ,,doamna Judith" a dorit să nu aibă concurență, amicul
ofițer nazist a ajutat-o astfel încât nu s-au mai eliberat permise
decât pentru înființarea de teatre în limba poloneză. Și cum cele două
teatre idiș nu aveau concurență, calitatea spectacolelor de aici a
fost mereu în scădere. De cealaltă parte, cele trei teatre poloneze,
care concurau între ele, au devenit din ce în ce mai performante. Ca
urmare a acestui fapt, mulți actori din cele două teatre idiș s-au
mutat la unul dintre cele trei teatre de limbă poloneză. Aceste teatre
își schimbau programul o dată pe lună pentru că publicul era limitat
la maximum 30.000 de spectatori. În general erau prezentate piese
clasice sau piese care ilustrau viața în ghetou. Doar în ghetoul
Vilna, piesele de teatru care se jucau erau alese cu grijă, din
repertoriul de texte clasice evreiești, "dar care încurajau revolta".

Teatrele din ghetoul Varșovia erau supuse unei cenzuri mai puțin
drastice până în clipa în care s-a decis distrugerea perimetrului. De
abia în iunie 1942 nemții au impus o cenzură foarte strictă. Ghetoul a
fost distrus aproape în totalitate în aprilie 1943, ordinul dat de
generalul german Jurgen Stroop fiind acela de a nu fi lăsată cărămidă
peste cărămidă.



Teatru la Buchenwald: "În teatrele de afară, actorii și publicul sunt
speriați pentru că ar putea sfârși într-un lagăr de concentrare. Asta
e o chestiune cu care noi nu ne mai batem capul"

În lagărele de concentrare, activitățile artistice aveau un caracter
mai mult sau mai puțin oficial. Ceea ce făcea diferența era calitatea
intelectuală a celui care conducea lagărul. În Dachau existau 10.000
de prizonieri, dar nicio licență pentru teatru. La Buchenwald erau
închise 25.000 de persoane și teatrul funcționa atât legal, cât și
ilegal. Dachau era des folosit ca lagăr model, vizitat des de oaspeții
regimului nazist, iar ideea unui teatru care să funcționeze legal
părea o chestiune periculoasă - prizonierii nu trebuiau să lase
impresia că aveau timp de distracții sau aveau timp liber. Un
supraviețuitor povestește cum în numeroase ocazii el și colegii săi de
baracă discutau operele lui Racine, Goethe, Mickiewicz și Toller. O
seară care i-a rămas în memorie a fost aceea când a fost discutată
montarea lui Stanislavski cu "Înainte de răsărit" de Hauptmann.

Existau și spectacole de teatru care se întâmplau clandestin. Acestea
aveau loc de obicei duminica, în jurul orelor patru după-amiaza, când
gardienii își părăseau temporar posturile vizibile. Spectacolele
dramatice erau fie politice, fie nonpolitice. Spectacolele nonpolitice
erau jucate în general de actorii profesioniști, deportați. După
anexarea Austriei, în 1939, viața culturală în Dachau capătă o nouă
turnură odată cu deportarea artiștilor vienezi de cabaret.

În Buchenwald, cu ocazia unui revelion, comandantul a ordonat un
spectacol de cabaret. Acesta a fost realizat cu mult talent, într-o
formulă artistică care le-a permis actorilor ad-hoc să aibă curajul de
a spune lucrurilor pe nume. Prima replică din spectacol era: "Ce
fericiți suntem noi în această după-amiază! Aici, în Buchenwald, avem
cei mai buni actori din Germania și cea mai bună artă. Aici e cel mai
liber teatru din tot Reich-ul. În teatrele de afară, actorii și
publicul sunt speriați pentru că ar putea sfârși într-un lagăr de
concentrare. Asta e o chestiune cu care noi nu ne mai batem capul".



Avertismentul interpretului de cabaret Willy Rosen: "Nu pot trimite
vederi de unde mă duc"

Teatrul, legal sau ilegal, era folosit ca un fel de terapie, o
încercare de a uita de locul unde prizonierii se aflau. În alte
lagăre, cum este cel de la Westerbork, în nordul Olandei, spectacolul
de cabaret era agreat de către comandantul lagărului pentru că în
acest fel prizonierilor le era distrasă atenția, înainte de urcarea
acestora în trenurile morții care duceau la Auschwitz. La un moment
dat, prin acest lagăr tranzitoriu a trecut marele autor și interpret
de cabaret Willy Rosen. În unul din numerele sale, intitulate "La
revedere, Westerbork", se pare că încerca să transmită un mesaj codat,
ascuns, celor care-l ascultau. Unul dintre versurile cântate de el
era: "Nu pot trimite vederi de unde mă duc", un avertisment sever că
drumul pe care publicul urma să-l ia era cel spre moarte. Versul
trebuie înțeles cu atât mai profund cu cât, odată ajunși la Auschwitz,
prizonierii - înainte de a fi duși la camerele de gazare - li se
oferea șansa de a trimite la rude vești despre buna lor sosire. În
acest fel, ani la rând, mulți dintre cei care se îndreptau spre
Auschwitz mergeau cu speranța că își vor întâlni și revedea membri ai
familiei.

Unul dintre cele mai bune texte de teatru scrise vreodată în lagăr îi
aparține baronului Rudolph von Ripper. Fiu al unei familii catolice
viezene înstărite, baronul ajunsese în lagărul de la Oranienburg ca
deținut, condamnat pentru serioase activități antinaziste. Printre
multele învinuiri care i s-au adus, von Ripper a fost acuzat că
activase și ca actor amator într-o trupă de teatru antifascistă. După
luni de tortură, von Ripper ajunge în lagăr unde își continuă
activitatea teatrală. Scrie o piesă în două personaje: un turist
american și un lucrător german la un birou de turism. Americanul se
prezintă pentru a cere ajutorul pentru o călătorie turistică de succes
în Germania. Oficialul, care marcase pe o hartă toate lagărele
naziste, începe să i le prezinte americanului ca veritabile "burg"-uri
- orașe. Făcea aluzie la faptul că multe lagăre aveau nume care se
terminau în "burg": Oranienburg, Brandenburg, Papenburg etc.
Americanul primește drept ghizi turistici doi ofițeri SS, pentru că, i
se explică, acesta este noul mod de a face turism în Germania lui
Hitler.



23 septembrie 1943: lagărul de la Terezin e scena unui spectacol de
operă cu totul aparte

Cea mai interesantă și bogată activitate culturală s-a înregistrat la
Terezin. În vara anului 1942, toți locuitorii orașului ceh au fost
evacuați pentru ca acesta să poată fi în totalitate transformat în
lagăr. Orașul fusese construit în formă de stea pe timpul împăratului
habsburg Iosif al II-lea. Mare parte din elita evreiască a fost
deportată aici. La Terezin au ajuns mulți evrei în vârstă, după ce au
plătit sume exorbitante. Deși nu a fost un așezământ de exterminare,
viața era la fel de grea ca în oricare alt lagăr nazist. Terezin a
fost proiectat și folosit ca lagăr model, unde erau primite vizite ale
Crucii Roșii, îngrijorată de rapoartele care-i veneau pe căi
neoficiale.

Terezin a fost scena unui spectacol de operă cu totul și cu totul
special. Și deși opera nu este același lucru cu teatrul, povestea
merită spusă datorită felului în care un singur spectacol poate fi
rațiunea pentru care unor oameni li se permite să mai trăiască câteva
săptămâni, deoarece nu era nimeni care să înlocuiască interpreții. Iar
povestea este cu atât mai tristă cu cât artiștii erau copii cu vârste
cuprinse între 5 și 15 ani.

După ce Cehoslovacia este ocupată de naziști în 1939, evreii sunt
eliminați din viața publică. Compozitori ca Joza Karas au încercat să
se adapteze lumii noi. Karas scrisese o operă pentru copii,
"Brundibar", care de trei ani își aștepta premiera. În noile condiții
politice era greu de imaginat că aceasta va avea loc curând. Așa că
își îndreaptă atenția spre un orfelinat de băieți, unde începe
repetițiile, combinând muzica cu educația și încercând să își continue
astfel viața artistică. Karas nu apucă să vadă premiera, care are loc
în iarna lui 1942-1943, fiind deportat pe 10 aprilie 1942 la Terezin.
Câteva luni mai târziu, în iulie 1943, întreg orfelinatul este
deportat în același lagăr. Echipa artistică este reunită involuntar.
Cu toții hotărăsc ca spectacolul să fie reluat. Premiera are loc în 23
septembrie 1943. Același spectacol este jucat și în data de 23 iunie
1944, în fața unei echipe de la Crucea Roșie, venită în inspecție. În
perioada în care spectacolul se juca, deportările de copii în lagărele
de exterminare fuseseră aproape sistate, deoarece era nevoie de
fiecare în spectacol: fie la cor, fie ca soliști care nu aveau
dubluri.

În toamna lui 1944, întreaga echipă, inclusiv copiii, au fost trimiși
și exterminați la Auschwitz. Partiturile operei au fost redescoperite
de-abia în 1970. Premiera oficială, primul spectacol într-o lume
liberă, a avut loc în 1975. "Brundibar" este în unanimitate
considerată cea mai importantă creație artistică realizată în timpul
Holocaustului.



Teatrul în timpul Holocaustului a eșuat în a trage semnalul de alarmă

Cu siguranță, perioada cuprinsă între 1933-1944 se suprapune cu
momentul formulării conceptului de societate deschisă de către
filosoful Karl Popper. Definirea și impunerea modelului de societate
deschisă, ca singură modalitate pentru supraviețuirea statală și
individuală, au fost generate de nevoia de a trage un semnal de alarmă
cu privire la societățile închise, în al căror model pot fi încadrate
ghetourile și lagărele naziste. Aceste lumi închise, totalitare și
discriminatorii în relația cu propriii cetățeni, au reușit să păstreze
aparențele și să înșele întreaga comunitate internațională prin simpla
prezență a teatrului, perceput ca înalt act cultural sau ca
divertisment pur. Funcționând ca instituție sau doar ca mișcare de
rezistență, înființate pentru profit, propagandă sau demoralizare,
teatrul este un atribut al societăților democratice, deschise. Acest
fapt pare să fi indus în eroare multă lume, care ar fi putut să se
salveze emigrând. Iar când emigrarea e devenit imposibilă, teatrul s-a
transformat într-o formă de supraviețuire, în special pentru artiști
și comunitățile cărora li se adresau artistic. Spectacolele au fost
tolerate ca modalitate de liniștire a maselor de prizonieri,
făcându-se, într-un fel, partenere cu regimul nazist, chiar dacă
scopul era exact contrariu. Teatrul în timpul Holocaustului a eșuat în
a trage semnalul de alarmă. Fie că nu l-a tras de frica rămânerii fără
spectatori sau nu l-a tras pentru că până în ultima clipă n-a sesizat
pericolul - aceasta este o chestiune de interpretare personală, și nu
istorică.



În Grecia, teatru contra mâncare, pentru susținerea mișcării de rezistență

De cealaltă parte a baricadei, teatrul a avut o altă greutate și
însemnătate.Armata Rusiei sovietice a avut în subordine 900 de brigăzi
care însumau 15.000 de artiști, care, pe toată perioada celui de-Al
Doilea Război Mondial, au dat apoximativ 800.000 de reprezentații.
Păpușari, circari, actori - cu toții se străduiau să înveselească
soldații aflați între două bătălii. Cele mai cerute și jucate
spectacole de teatru erau: "Anna Karenina" (de Lev Tolstoi) și "Trei
Surori" (de A.P. Cehov).

În timp ce fasciștii și naziștii se delectau cu opere și spectacole
grandioase în aer liber, la Londra actorii jucau la metrou, în
buncărele antiaeriene, la cantinele fabricilor angajate în industria
de război. În Franța aflată sub ocupație nazistă, "Antigona" lui
Sofocle era piesa preferată și cel mai des jucată, pentru că era
relevantă ideologiilor celor două părți aflate în conflict:
cotropitorii și cotropiții. În Grecia, membrii mișcării de rezistență
aveau și actori în componență și încercau, prin spectacole de teatru,
să-și atragă sprijinul și suportul comunităților în preajma cărora
trăiau. De multe ori, spectacolele pe care le dădeau erau gratis. În
schimb, cereau doar ca fiecare să aducă ceva de mâncare de acasă:
fructe, ouă, grâne. Astfel, mișcarea de rezistență continua să
trăiască și să lupte, sporindu-și numărul susținătorilor și
simpatizanților din rândul populației.

Teatrul și noile valențe descoperite și testate cu ocazia celui de-Al
Doilea Război Mondial compun doar o scurtă introducere într-o lucrare
care ar putea fi în totalitate dedicată relației pe care teatrul o are
cu războiul. A doua jumătate a secolului XX ar adăuga capitole
numeroase și diverse despre motivul pentru care artiștii aleg zonele
de conflict și spectacolele pe care le fac cu sau pentru populația
civilă afectată.

Într-o societate profund marcată de evoluția și omniprezența
mass-media, teatrul continuă să fie un mediu alternativ în efortul de
a atrage atenția asupra puterii de distrugere a războiului. Spre
deosebire de reportajul jurnalistic, obligat la obiectivitate, teatrul
propune o perspectivă subiectivă asupra războiului, o analiză complexă
și puternic emoțională, a cărei concluzie statuează că războiul nu e
dezirabil și nici inevitabil.

Potrivit Universității Uppsala (Suedia), definiția războiului ar fi
folosirea forței între două părți care se soldează cu cel puțin 25 de
victime. Cu aceasta în minte, câte războaie pot fi numărate după Al
Doilea Război Mondial? Fie că este vorba de Orientul Mijlociu, America
de Sud, Africa, Asia, lumea artistică militează pentru puterea
teatrului și a performance-ului de a vindeca traumele de război. Dar
teatru se face nu numai pentru a mobiliza sau demobiliza, pentru a
evada sau pentru reconciliere. Teatrul este acea activitate umană
care, pe timp de război, face individul să se simtă din nou uman și
normal.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 15:04

Revolta din ghetoul din Varșovia


Revolta din ghetoul din Varșovia (19 aprilie – 16 mai 1943) – Revoltă a evreilor polonezi aflați sub ocupație nazistă împotriva deportării la Treblinka. Până în iulie 1942, naziștii adunaseră 500 000 de evrei din regiune în ghetoul din Varșovia. Deși foametea ucidea mii de oameni în fiecare lună, naziștii au început să transfere câte 5 000 de evrei pe zi către lagăre de muncă rurale. După ce, la începutul lui 1943, evreii din ghetou au aflat că adevărata destinație erau camerele de gazare de la Treblinka, gruparea evreiască ilegală de luptă ZOB a atacat naziștii, omorând 50 de soldați în patru zile de luptă de stradă și provocând suspendarea deportării. Pe 19 aprilie, Heinrich Himmler a trimis 2 000 de militari SS și trupe armate ca să curețe ghetoul de evreii rămași. Timp de patru săptămâni, grupul ZOB și gherilele evreiești au luptat cu pistoale și bombe artizanale, distrugând tancuri și ucigând câteva sute de naziști, până au rămas fără muniție. Abia pe 8 mai naziștii au reușit să cucerească buncărul care adăpostea cartierul general al ZOB. Mulți evrei s-au sinucis pentru a evita să fie capturați.

Luptele au continuat până pe 16 mai, când comandantul SS a declarat: „ghetoul din Varșovia nu mai există”. În cele 28 de zile ale revoltei, peste 40 000 de evrei au fost uciși sau deportați.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 25.10.12 12:37

Momente intime din ghetou. Ce a văzut fotograful personal al lui Hitler | VIDEO



Polonia a fost invadată de Germania nazistă în 1939, iar după aceea au fost puse bazele ghetoului de la Kutno, unde evreii erau obligați să locuiască în condiții inimaginabile.


Hugo Jaeger a fost fotograful personal al lui Adolf Hitler și de obicei imortaliza “măreția celui de-al Treilea Reich”-după cum titrau documentarele vremii . Conform Daily Mail, există și cadre mai puțin obișnuite surprinse de Jaeger, la scurt timp după stabilirea ghetoului evreiesc din Kutno, Polonia. În iunie 1940, toți cei 8.000 de locuitori ai acestui ghetou au fost duși cu forța la o fabrică de zahăr, unde sute de persoane au murit de foame și de tifos. În anul 1942, odată cu lansarea teoriei privind “soluția finală” (exterminarea evreilor), ghetoul Kutno a fost închis, iar locuitorii rămași aici au fost duși în lagărul de exterminare de la Chelmno.
Ascunse într-o valiză și în borcane


Fotografiile au fost publicate în 1940, cu ocazia construirii ghetoului din Varșovia. Deși Hugo Jaeger îi considera pe evrei “o rasă inferioară", așa cum gândeau toți naziștii, în cadrele menționate “nu se observă ostilitate între subiecții filmați și fotograf”, după cum notează Daily Mail. Fotograful personal al lui Hitler a surprins chiar și momente intime din viața familiilor obligate să stea în ghetoul din Kutno, iar acestea sunt și mai impresionante, având în vedere că sunt printre primele poze color realizate.Fotografiile au fost ascunse de Jaeger într-o valiză, când el a fost la un pas de a fi arestat de soldații americani, în 1945. A reușit să le distragă atenția cu o sticla de coniac și să nu fie percheziționat. Apoi a ascuns fotografiile în 12 borcane de sticlă, pe care le-a îngropat într-un loc secret, în afara orașului Munchen. Se intorcea din când în când să verifice dacă sunt în stare bună, iar în 1955 le-a mutat intr-un seif bancar. În 1965 le-a vândut revistei Life…

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

In Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 14.03.10 10:03

Monumentele Holocaustului, vandalizate din nou în Polonia



Vandalii au măzgălit cu graffiti antisemite monumentele comemorative ale Holocaustului la un fost lagăr de concentrare construit de naziști în Polonia, o desacralizare pe care autoritățile au semnalat-o sâmbătă și pe care o investighează acum.
Cuvinte precum "Jude Raus", care înseamnă în limba germană "Afară cu evreii" și "Hitler Good!", adică "Hitler e bun" au fost scrise cu vopsea roșie pe un momnument mare la fosta tabără de concentrare Plaszow, de lângă Cracovia. O altă placă memorială, mai mică, a fost măzgălită cu semnele svastica și cu inscripția "Jude Raus".
Vandalizarea a fost descoperită cu o zi înaintea unui marș planificat pentru a marca cea de-a 67-a aniversare de la lichidarea ghetoului din Cracovia.

În 13 martie, 1943, soldații germani au început o acțiune de două zile prin care au golit ghetoul din Cracovia în care se aflau aproximativ 16.000 de evrei, pe care i-au trimis la Plaszow și la lagărele de concentrare Auschwitz-Birkenau.

Autoritățile încearcă să afle când a avut loc această profanare.

Lagărul de concentrare Plaszow a apărut în filmul câștigător de Oscar al lui Steven Spilberg, Schindler's List, care povestea eforturile depuse de industriașul german Oskar Schindler pentru a salva evreii dându-le locuri de muncă în fabrica lui de la Cracovia.
Płaszów a fost o tabără de concentrare nazistă construită inițial ca un lagăr de muncă forțată pentru evrei, în suburbia de sud a Cracoviei, imediat după invazia germanilor în Polonia și crearea guvernului general.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ofiterul nazist, salvatorul pianistului a fost premiat

Mesaj Scris de Admin la data de 05.10.09 19:58

Ofiterul nazist, salvatorul “pianistului”, a fost premiat
Holocaustul ramane, la mai bine de 50 de ani dupa al doilea razboi mondial, departe de a fi un subiect depasit. Nici atat un tabu. Ies la iveala documente secrete, oameni deconspirati, povesti cutremuratoare. Hollywood-ul inca profita din plin de potentialul artistic al subiectului, rareori trecand o editie a premiilor Oscar fara un film care sa nu aiba legatura cu holocaustul. Inca se scriu romane, bazate pe fapte reale, dovada ca subiectul este actual, “se vinde”.
Si bine face. Asemenea evenimente niciodata nu ar trebui uitate. Ar fi un risc prea mare.

In Aprilie anul acesta, a revenit in centrul atentiei unul dintre cei mai temuti gardieni de lagar: Ivan “Cel Groaznic” Demjanjuk. Acesta, aflat pe lista celor mai căutați 10 criminali de război a Centrului “Simon Wiesenthal”, a fost condamnat la moarte in 1988 de catre un tribunal din Israel, scapat insa in 1993, din lipsa de probe. Cetatean american, stabilit in SUA inca din anii ‘50, Ivan Demjanjuk ar fi responsabil pentru 29.000 de victime (!!!) dintre cele 200.000 de evrei exterminati la lagarul Sobibor, din S-E Poloniei.

In Aprilie, acesta urma sa fie extradat din SUA in Germania pentru a fi judecat. Un tribunal american insa s-a opus, pentru ca transportul fostului gardian ii putea fi fatal: batranul, in varsta de 89 de ani, este grav bolnav si imobilizat.

Zilele trecute am asistat insa la un eveniment complet diferit: capitanul nazist Wilm Hosenfeld a fost premiat post-mortem chiar de catre Yad Vashem ( Memorialul Victimelor Holocaustului) cu distinctia “Righteous Among the Nations”. Festivitatea a avut loc in Germania, membrii in viata ai familiei sale fiind prezenti. Wilm Hosenfeld este responsabil pentru salvarea a doi evrei, printre care si pianistul polonez Wladyslaw Szpilman, eroul filmului lui Roman Polanski (el insusi supravietuitor al holocaustului), “The Pianist” – castigator al premiului Oscar. Ofiterul nazist a decedat in anonimat intr-o puscarie sovietica in anii ‘50, in ciuda petitiilor inaintate de cativa cetateni polonezi. Wilm Hosenfeld fusese condamnat la 25 de ani de munca, insa a decedat rapid ca urmare a ranilor provocate de torturile sovieticilor. Szpilman a murit si el in anul 2000, la varsta de 88 de ani.
Intre timp, “doctorul mortii” Aribert Heim, medic in lagarul de la Mauthausen, unul dintre cei mai cautati nazisti, se presupune a fi inca in viata la varsta de 94 de ani. Sinistrul criminal a pastrat un jurnal al tuturor operatiilor pe care le-a facut, proba a cruzimii sale nemarginite. El realiza amputari si operatii diverse fara anestezie, injecta diferite substante in corpul victimei, tortura cu o cruzime demna de Hannibal Lecter. Paradoxal, acesta fusese capturat dupa razboi dar neacuzat initial, practicand medicina pana la fuga sa, in 1962.
Unul dintre taticii holocaustului, mai exact asistentul personal al arhitectului holocaustului - Adolf Eichmann este Alois Brunner. Acesta este ofiterul nazist cu cel mai inalt rang care nu a fost prins pana azi. Este inca pe lista celor cautati, fiind condamnat pe viata in 2001. Acesta se pare ca inca traieste in Siria, unde a fost identificat in anii ‘80 si chiar intervievat de ziaristi in ‘88 – amanunte [url=http://www.ihr.org/jhr/v10/v10p123_Weber.html]aici.[/url]
Acestea sunt doar cateva “povesti” ale holocaustului, dar imi inchipui ca fiecare nefericit care a fost implicat, de o parte sau de alta, reprezinta in sine o poveste. Probabil vom vedea si peste inca 100 de ani filme pe acest subiect, vom citi romane cu ofiteri nazisti, cu prizonieri evrei. Repet, important este sa nu uitam.
http://www.desprepolitica.ro/ofiterul-nazist-salvatorul-pianistului-a-fost-premiat.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Expozitie cu ... inscriptii antisemite O eleva - neevreica -

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.09 19:37

Expozitie cu ... inscriptii antisemite

O eleva - neevreica - de 14 ani din Wroclaw, Polonia, a deschis o
expozitie neobisnuita. Eleva, careia ii este teama sa-si dea numele,
prezinta 70 de fotografii color facute de ea, infatisand inscriptii
antisemite gasite pe peretii cladirilor din oras. Cateva din lozincile
fotografiate: Evrei, afara!, Evrei, banditi, africani!, Evrei -
Asasini!, Evrei - la gaze! Exponatele au fost selectate din circa 700
de fotografii facute de eleva. Ce a indemnat-o sa colecteze aceste
imagini? La scoala, a spus ea, avem un curs despre cel de-al doilea
razboi mondial, despre nazisti, despre rezistenta poloneza dar nici un
cuvant despre evrei. Asta m-a facut sa fiu mai atenta la subiect.
Polonia a fost "terenul" unde nazistii au omorit cei mai multi evrei,
mai mult de jumatate din cei sase milioane de evrei ucisi in perioada
Holocaustului gasindu-si sfaristul in lagarele mortii, aminteste
Agentia France Presse, care a transmis o depsese dedicata expozitiei.
Antisemitismul ramane o problema delicata in Polonia, continua agentia.


Antisemitismul, a spus eleva corespondentului AFP, e prezent in Polonia
dar ceea ce e mai grav este ca nimeni nu-i da atentie. Oamenii trec pe
langa inscriptiile antisemite cu nepasare. Nici macar nu se gandesc sa
le stearga. Sunt tineri, chiar si copii care scriu pe pereti. Ei nici
nu stiu despre ce e vorba, scriu ce aud in casele lor.

Wroclaw nu se deosebeste de celelalte localitati poloneze, i-a declarat ziaristului Marcin Kornak,
membru al organizatiei antifasciste si antirasiste "Sa nu se mai repete
niciodata!" Pentru combaterea antisemitismului e nevoie de vointa
politica a autoritatilor. Inscriptiile se afla pe pereti de cladiri
publice, de scoli si universitati, langa o tabara militara.


"E ca si cum un copil sopteste "Regele e gol", a declarat un vizitator,
adaugand "Expozitia ne face sa ne simtim stanjeniti". Shewak Weiss,
ambasadorul israelian in Polonia, supravietuitor al Holocaustului, a
declarat ca initiativa elevei arata ce inseamna sa ai curaj.
Majoritatea polonezilor gandesc ca ea dar exista o minoritate care
reprezinta un pericol atat pentru evrei cat si pentru polonezi.


http://www.isro-press.net/Portal/index.php?option=com_content&view=article&id=253%3Abuna-214&Itemid=59
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Admin la data de 11.09.09 21:04

“Luptand contra evreului, lupt pentru a apara creatia domnului”

Din primavara anului 1933, guvernul celui de-al III-lea Reich promulga legi care excludeau evrei din functii publice si din barou, luand masuri demagogice spectaculoase.
Posibilitatile de indignare se tocisera cand Hitler a edictat faimoasele “legi de la Nurnberg”, care
instituiau noi bariere rasiale, interzicand sub pedeapsa cu
inchisoarea, cat si “legaturile extra-maritale” dintre evrei si “supusi
cu sange german”. Era scoatere in afara legii a evreilor, dand putere
legala tabuurilor sexuale pe care Hitler le evoca plin de incapatanare in discursurile si scrierile sale:
,,Tanarul,
evreu cu ochii negrii, panditori ore intregi, cu fata iluminata de
bucurie satanica, tanara inconstienta de pericol, pe care o necinsteste cu sangele sau”


Totodata, lipsind cel mai neinsemnat criteriu biologic care
sa permita a se deosebi ,,sangele evreu “ de sangele arian, facatori de
legi ai celui de-al III-lea Reich au trebuit sa se limiteze la religia
ascendentillor; au fost socotite ca ,,nonarieni”, persoanele avand
macar doi bunici semiti.Mai apoi, alte legi au interzis evreilor sa se
aseze pe bancile publice, copiilor evrei sa frecventeze scolile
comunale, au fost elaborate carti de identitate speciale si au fost
impuse pronume obligatori(Sarah si Israel)Intre 1933 si 1939, mai mult
de jumatate din cei 600000 de evrei germani au reusit sa plece in strainatate , cu toate ca tarile zise civilizate nu i-au scutit de vize de cat cu zgarcenie.
In
noiembrie 1938, autoritatile celui de-al III-lea Reich a organizat
faimoasa ,,noaptea de cristal”, o explozie de brutalitate controlata,
in timpul careia sute de magazine apartinand evreilor au fost demolate
si jefuite si zeci de sinagogi incendiate; in acelasi timp, peste 20
000 de evrei au fost arestati si internati in lagare de concentrare .Asa s-a deschis era violentelor fizice.
La 30 ianuarie 1939, cu cateva luni inainte de declansarea ostilitatilor,Hitler in persoana anunta in fata lumii soarta pe care o rezerva totalitatii evreilor Europeni :
,,In
ziua de azi,care poate v-a ramane memorabila nu numai pentru germani,
as vrea sa adaug urmatoarele:in viata mea ,cu ocazia luptei mele pentru
putere, am fost adesea profet, si am fost adesea facut ridicol, in
primul rand de poporul evreu.Cred ca acest ras rasunator al evreilor
germani le-a ramas intre timp in gat.Azi vreau sa fiu din nou profet
:Daca evreimea internationala v-a reusi in Europa sau in alta parte sa
precipite popoarele intr-un razboi mondial ,rezultatul nu v-a fi deloc
o bolsevizare a Europei si o victorie a iudaismului ,ci exterminarea
rasei evreiesti in Europa.’’

Sapte
luni mai tarziu , chiar in ziua declaratiei de razboi ,Hitler decreta
un prim genocide.Pentru el era vorba de a ,,suplima vietile nedemne de
a fi traite’’, adica pe cei slabi de spirit si alienatii incurabili
germani.Ca urmare, sase stabilimente de eutanasie au fost instalate in
Germania,in care erau trimisi , dupa un examen sumar, acei purtatori de
tare care erau in acelasi timp guri inutile.Dupa unele tatonari,
procedeul adoptat a fost asfixierea cu oxid de carbon; din toamna 1939
pana in august 1941, aproape 100000 de bolnavi mintali au fost
exterminate facand oficiul de banc de incercari pt. evrei, asa cum vom
vedea.
,,Programul de
eutanasie” a fost inconjurat de secret, atat cat se putea face:
familistilor li se trimiteau scurte instintari, fiind invocate crize
cardiace si alte cateva forme de moarte naturale.Hitler a hotarat sa
suspende ,,programul de eutanasie” pe durata razboiului.Devenind
disponibil, personalul specializat a fost trimis atunci in Polonia pt.
a instala acolo stabilimente de exterminare pt. evrei, mult mai vaste.
Dupa
venirea lui Hitler la putere, a fost instituit un birou al afacerilor
evreiesti la Ministerul de Interne, in acelasi timp cu renumitul
Gestapo. In 1935, colonelul SS Adolf Eichmann devenea seful
acestui birou, numit “biroul IVB4”. Atributiile sale au crescut odata
cu trecerea anilor; in 1938, ele se extindeau in Austria si
Cehoslovacia; in 1940-1941, terenul de vanatoare cuprindea cea mai mare
parte a continentului European. Dupa ocuoarea militara a unei tari,
emisari lui Eichmann, inzestrati cu puteri mari, stabileau acolo o
sectie a biroului IVB4 si in primul rand se apucau, sa faca un
recensamant al evreilor. Nu se iveau probleme in numeroase tari,
incepand chiar cu Germania, in care religia era indicate pe doc. De
identitate sau pe diverse acte.
Germania

Insarcinat de la numirea in functie cu epurarea rasiala a
Germanie, Eichmann a inceput in primul moment dup ace a primit foc
verde pentru deportari, cu evrei de pe teritoriul “mare german”.
Aproape sapte zeci de mii dintre ei au fost “evacuati spre vest” in
octombrie si noiembrie 1941. In cursul acelei toamne, Eichmann avea sa
se achite, printre alte lucruri, de o cu totul alta
insarcinare.”Solutia finala” fiind inceputa, sa convenit sa fie pusi la
curent toti ministri si inalti functionary. Seful IVB4 a trebuit nu
numai sa pregateasca dosarul ci sis a redacteze expunerea pe care
Heydrich, seful tuturor politiilor germane, voia sa o tina personal in
fata adunarii. Prevazuta pt. 9 decembrie, reuniunea a fost amanata pt.
20 ianuarie, datorita atacului de la Pearl Harbour la 7 decembrie si
intrari in razboi a Statelor Unite.Heydrich a anuntat ca a fost numit
in noul post de “plenipotentiary pentru pregatirea solutiei finale a
problemei evreilor din Europa”si ca a fost insarcinat sa “curete
spatial vital de evrei sai”. Acest spatiu cuprindea intreaga Europa;
numarul evreilor fiind de 11000000 de oameni. In ceea ce priveste
soarta care li se rezerva,Heydrich a preferat sa se exprime in doua
trei vorbe:
“In
cadrul solutiei finale a problemei, evreii vor trebui transferati sub o
escorta serioasa in est iar acolo sa fie repartizati serviciului de
munca. Aliniati in coloane de munca, evreii valizi, barbatii intr-o
parte, femeile in cealalta, vor fi dusi in aceste teritorii pt a
construi drumuri; o parte din ei, fara a se spune, se va elimina in mod
natural datorita starii de deficienta fizica.

Restul,
care va subzista pana la sfarsit si pe care trebuie sa o socotim partea
cea mai rezistenta va trebui sa fie tratata in consecinta. Intr-adevar
experienta istoriei a dovedit ca eliberata, aceasta elita naturala
poarta in germene elementele unei noi renasteri evreiesti.


In vederea realizarii practice a solutiei finale, Europa va fi maturata
de la vest la est. Greutatiile de locuit si alte consideratii de
politica sociala ne-au indemnat sa incepem cu teritoriul Reich-ului,
intelegand si protectoratele Boemiei si Moraviei. ‘’


Secretarul
de stat Wilhelm Stuckart, care reprezenta Ministerul de Interne, a
propus sa lase in viata chiar metisii’’semitizati mai mult de 50%’’,
dar sa fie sterilizati.
In
decembrie 1941, intr-o scrisoare confidentiala a lui Wilhelm Kube catre
prietenul sau Heinrich Lohse, critica exterminarile, facandu-l partas
la indignarea sa:

‘’Pintre
acesti evrei se afla fosti combatanti, detinatori ai Crucii de fier,
raniti de razboi, semi-arieni sau pe trei sferturi arieni. Nu sunt
lipsit de duritate si sunt gata sa contribui la solutionarea problemei
evreilor, dar acesti oameni, care provin din aceleasi medii cu noi,
sunt cu totul altceva decat hoardele autohtone.’’


In
ochii agentilor lui Heydrich si Eichmann la Minsk, Kube s-a facut
vinovat de lipsuri foarte grave: Nu spusese el public ca-i place muzica
lui Mendelssohn si a lui Offenbach, nu stransese mana unui evreu care-i
scosese masina dintr-un garaj in flacari si nu promisese salvarea
vietii tuturor protejatiilor sai? La 31 iulie, Kube il anunta laconic
pe Lohse: ’’La Minsk au fost lichidate in jur de 10000 de evrei, la 28
si 29 iulie. Cea mai mare parte fusesera deportati la Minsk in
noiembrie trecut, din ordinul Fuhrer-ului, din Viena, Brunn, Bremen si
Berlin’’.

Capturarea evreilor
in Polonia

Exterminarea globala si planificata a evreilor europeni a debutat in
vara anului 1941, dupa atacul impotriva U.R.S.S. si vom vedea in ce
conditi.Dar evrei polonezi, al caror nr. Se apropia de 3 mil. Au
cunoscut inainte 2 ani de calvar. Pt. a incepe, unele unitati de trupe
de campanie, si in special detasamente SS s-au dedat la glume imunde care mergeau mult mai departe decat brutalitatile devenite moneda curenta in Germania.

Taierea barbii si a perciunilor evreilor era un divertisment
raspandit;multi germani au trimis familiilor lor fotografii eternizand
aceste fapte alese! Un alt amuzament la moda consta in a navali intr-un
apartament sau intr-o casa de evrei, a-I constringe pe tineri si
batrani sa se dezbrace sis a danseze astfel inlantuiti in sunetul unui
fonograf: violul consecutive era facultative(date fiind
riscurile:urmarire pt. ,,crima impotriva rasei”).In orase si-n
targusoare au fost concentrate toti in cartiere speciale sau
,,ghetouri”, uneori imprejmuite cu-n zid, pt. a-I izola complet de
populatia crestina poloneza si ea tratata totusi, ca “rasa
inferioara”.Lipsita de recurse si de slujbe, populatia ghetourilor era
expusa tuturor suferintelor, mizeriei si foametei, parand a fi sortita
sa sucombe cu timpul de boala inanitiei, inainte ca Hitler sa
accelereze procesul in lagarele morti I.Populatia evreiasca, in buna
parte specializata in munci de confectii si alte ramuri ale
mestesugurilor artizanale, servea ca mana de lucru aproape gratuita si
exploatabila, la discretia furnizorilor armatei si spuselor
specialistilor in economie militara; era vorba chiar de “muncitori
absolute indispensabili”. Incat odata ora venita, SS-isti insarcinati cu genocidul nu au mai avut nici o grija.

Asa cum am vazut, tehnicile de exterminare a grupurilor omenesti
nedemne de-a trai au inceput a fi elaborate in toamna anului 1939.
In decembrie, primul lagar de exterminare, cel de la Chelmno, intra in activitate; alte trei, cele de la Belzec, Sobibor si Treblinka, din
ce in ce mai bine utilate, au fost puse in functiune in martie, mai si
iulie 1942. Plasate sub autoritatea suprema a generalului SS, Odilo Globocnick, fostul gauleiter al Vienei, scapand astfel de cea a lui Eichmann. Exterminarea era infaptuita de SS-istii
lui Globocnick, ajutati de militari care complectau efectivul, in mare
parte acestia erau ucrainieni. O echipa de cateva sute de evrei se
ocupa de ridicarea cadavrelor si satisfacerea altor nevoi.

Fiindca se intentiona a fi transferate intr-un lagar de munca, adica
intr-un “teritoriu evreiesc autohton”, inscriptiile factice erau puse
la intrare, camuflate in gara obisnuita tali cladiri: “Intrare in
teritoriul autonom”, “sinagoga”, “sala de dusuri” si alte asemenea
inscriptii. Un obiectiv ajutator era recuperarea ultimelor avutii
corporale ale victimelor, adica hainele, destinate germanilor nevoiasi.
Tinand cont de felul cum se strangeau acele avuti, ei nu erau
intotdeauna satisfacuti. In consecinta, un delegate de la “Ajutorul de
iarna” german adresa urm. protest:

“Hainele
trimise de voi sunt intr-o stare atat de proasta incat, nu pot, in mare
parte sa fie distribuite celor care au nevoie. O mare parte din
vesminte este foarte murdara si patata de sange. Gulerele majoritatii
hainelor sunt atat de jegoase incat necesita o noua curatire (…) Nu sa
constatat decat mai tarziu, dupa deschiderea coletelor, ca in livrarea
facuta administratiei din Posnania-Oras, din 200 de vestoane, 51 erau
inca echipate cu steaua evreiasca!”



Iata o descriere a ultimelor clipe ala unui talia de evrei deportati la
Treblinka, datorata lui Elie Rosenberg, un supravietuitor al “echipei
de cadaver din acest lagar”:

“SS
cu caini, cravase si baionete in mana stateau de-a lungul
Himmelstrase(“Calea cerului”, asa era numit, in deradere, drumul ce
ducea spre camera de gazare la Treblinka). Evreii mergeau in tacere. Nu
stiau incotro merg. La intrarea camerelor de gazare erau doi
ucrainieni(Ivan si Nicolai). Ei dadeau drumul gazului. Gazul venea de
la un motor. Se punea petrol sau pacura. Ultimii ajunsi la camerele de
gazare erau loviti cu baionete; primii, vazand ce se petrecea in
interior nu mai voiau sa intre. Patru sute de personae puteau sa intre
odata in camerele de gazare. Era tocmai bine pentru a se putea inchide
usa exterioara a camerei. Dup ace se inchideau ne aflam in partea
cealalta. In acest moment auzeam strigate ca “Sema Israel”(Asculta
Israel, cea mai sfanta rugaciune evreiasca), “tata”, “mama”. Dupa
treizeci de minute, toti erau morti. Acolo erau doi germani care
ascultau si apoi spuneau: “Toti dorm…”



In continuare as dori sa fac cateva precizari si descrieri ale catorva
lagare din Polonia, cu precadere celor mai importante, bineinteles:
Chelmno.Lagarul
era talian la cca. 60 de km de Lodz; lagarul era destinat exterminari
din fasia de pamant a Poloniei taliant in “Marea Germanie”. Lagarul a
functionat din decembrie 1941, pana in vara lui 1943. Camera de gazare
nu era altceva decat vagonul unui camion al morti, asemanator celor
care erau folosite in Rusia; dupa fiecare gazare care se solda cu 40 de
victime, camionul transporta cadavrele catre o transee lunga sau o
groapa comuna, sapata intr-o padure vecina. In medie, pe zi aveau loc
cca. 10 gazari. In vara lui 1944, lagarul a fost pus in functiune pt. a
lichida ultimi supravietuitori ai ghetoului de la Lodz, crutati pana
atunci ca fiind muncitori folositori. Din comandoul permanent evreu nu
a mai ramas decat doua personae care au supravietuit atrocitatiilor
comise asupra grupului din care faceau parte. Numarul total al
victimelor au fost estimate, de catre cei indreptatiti sa faca
estimarile, la un numar de aproximativ 600000 de morti.
Belzec. Acest
lagar, in care au fost taliant aproape sasesute de mii de evrei din
partea orientala a “Guvernamantului general al Poloniei”, ca si cateva
mii de evrei cehi si germani, avea cinci camere de gazare stationare,
capabile sa suprime pana la cinci mii de suflete, zilnic. Gazarile au
functionat pana la sfarsitul anului 1942; in primavera anului 1944,
instalatiile au fost distruse chiar de germani.
Sobibor.Situat
in apropierea zonei anexate de Rusia in 1939, Sobibor avea aceleasi
caracteristici generale ca Belzec si era destinat, in special, evreilor
din aceasta zona; o parte nu putuse sa fie evacuate in iunie-iulie 1941
din interiorul Rusiei. Dar un anumit numar de convoaie provenind din
Tarile de Jos si din Belgia si un convoy francez au fost indreptate
acolo intre iulie si octombrie 1942, trimestrul celor mai massive
exterminari. Mia apoi operatiunile s-au talia findca cea mai mare parte
a munci, in legatura cu evreii polonezi, fusese facuta. La Sobibor,
comandoul permanent evreiesc format din 300 de oameni, a reusit sa isi
procure cateva arme tali declanseze o insurectie. Aceasta talian a
permis sa supravietuiasca un nr. de 30 de evrei si a dus la suprimarea
acestui lagar in octombrie 1943. Si in acest lagar numarul victimelor a
fost unul considerabil.Dupa ce s-a “tras linie”, sa talian,cu
aproximatie, ca aici si-au pierdut viata cca. 250000 de “nearieni”.
Treblinka.Este
de departe cel mai vast lagar polonez; a fost asezat la cca. 100 de km
de Varsovia; era destinat, in special, sa extermine rapid cei aproape
400000 de evrei din imensul ghetou al capitalei poloneze. Lagarul
dispunea de zece camere de gazare, avand o suprafata de 50 metri
patrati: treizeci de SS si cateva sute de auxiliary ucrainieni,
de asemenea, un comandou evreiesc, format din o mie de oameni care erau
repartizati permanent acolo. In vara 1943, dupa insurectia ultimilor
sclavi ai ghetoului din Varsovia, comandoul evreiesc de la Treblinka,
stimulat de acest exemplu, a hotarat si el sa “moara in picioare”.
Insurectia a reusit, in ciuda tuturor sanselor, iar numarul
supravietuitorilor a fost de cincizeci, dintre care uni vor participa
la fondarea kibitului israelian”Luptatori de ghetou”(1949). Ca si in
cazul celorlaltor lagare, si aici, au avut loc massacre. Aceste crime
odioase s-au soldat cu aproximativ 730000 de decese.
Maidanek.Acest
lagar a fost deosebit fata de celelalte. Se apropia, la o scara redusa,
prin principiul sau-combinarea exterminari immediate cu moartea lenta
prin inanitie-cu imensul complex al mortii care a fost Auschwitz.
Construit in vara anului 1941, a fost in mod primitive un lagar de
munca, prevazut pt. 15000 de detinuti de orice provenienta. Se stie ca
in toamna anului 1941 au murit acolo, din cauza relelor
tratamente,prizonieri de razboi rusi. In vara 1942, au fost instalate
doua camere de gazare, folosite pt. evrei; ele functionau cu “Zyklon B” nu
cu oxid de carbon, inca o analogie cu Auschwitz. Numarul total al
victimelor evreiesti, din care majoritatea erau din Tarile de jos si
Grecia, este talian in cazul Maidanek-ului la un numar de 1380000 de
victime.
Auschwitz-Birkenau.Lagarul de
la Auschwitz a fost creat in 1940 in Silezia, intr-o regiune de
frontiera, care fusese germana inainte de 1918. Locul prezenta
avantajul de a fi talian pustiu si de a se afla in apropierea unei
incrucisari feroviare.
Auschwitz functiona la
inceput ca un lagar de concentrare si/sau de munca, cu effective mai
ales poloneze. De la crearea sa, Auschwitz a fost condos de comandantul
Hoess, un SS impecabil si un bun administrator. In iunie 1941,
Himmler l-a convocat la Berlin pentru a-I dezvalui ca va primi de la
Fuhrer ordinal de a proceda la “solutionarea problemei evreiesti in
Europa”. Hoess a avut idea de a folosi, pentru asfixiere, un
dezinfectant folosit de armata, gazul ”Zyklon B”, primele experiente au
fost facute in anul 1941 pe prizonieri de razboi sovietici. Convoaiele
mortii au inceput sa soseasca din toate colturile Europei in primavera
lui 1941; toti evrei din Franta(aproape un talia), toti cei din
ungaria, o parte din cei din Polonia, de asemenea, tigani si multi alti
cetateni au fost gazati la Auschwitz. Oalta idée a lui Hoess a fost
arderea victimelor imediat dup ace au fost asfixiate si de a se
construe in acest scop cuptoare pentru crematorii uriase. In ciuda
taliant lor globale de 12000 de talian pe zi, era nevoie sa arda
surplusul afara.
Totodata, la Auschwitz, o
parte din efectivul convoaielor de evrei(cei buni de munca) era
crutata.”Selectia” se facea la sosirea lor la “Auschwitz
II”(Auschwitz-Birkenau). Iata o descriere datorata savantului francez
Robert Waitz:

“Putin
cate putin, deportati inainteaza catre extremitatea cheiului. Doi SS
sunt la mijlocul acestuia, unul este medic ofiter. Deportatii defileaza
prin fata lui. Cu degetul mare sau cu o joarda, ofiterul ii dirijeaza
pe detinuti cand la dreapta, cand la stanga. Asa s-au format doua
siruri care se vor aduna la cele doua extremitati ale cheiului. Sirul
din stanga este format din talian de 20-25 de ani, iar aspectul
exterior este talian robust. Limitele de varsta sunt elastice, uneori
ele se extend de la 16 sau 18 ani la 50 de ani.

“Aspectul
si infatisarea detinutului, faptul ca este bines au mai putin bin eras,
intervin la alegere. In acest sir sunt adaugate si cateva femei.

“Sirul din dreapta este format din barbate mai in varsta, batrani, marea parte a femeilor, copii si bolnavii…
“In
sirul din stanga, femeile sunt conduse pe jos catre lagarul vecin,
barbate pleaca in camioane si remorci, inghesuiti unii peste altii.
Detinuti din sirul din dreapta sunt incarcati in camioane.

“In
convoiul meu, din 1200 de deportati, o proportie foarte mare de
talian(circa 330) si de asemenea cateva femei. Cifra este exceptionala.
Ea este rara findca 150 pana la 200 de oameni erau retinuti din fiecare
talia.”

La Auschwitz, mistificarea era
impinsa mai departe decat in lagarele poloneze. In consecinta,
persoanele care beneficiau de o amanare din “sirul din stanga”, erau
foarte convinse ca, mai devreme sau mai tarziu, isi vor revedea copii
sau pe cei apropiati. In acest scop, umerase de haine numerotate
impodobeau pereti vestiarelor la intrarea in camerele de gazare si,SS-ul
sau kapo-ul(detinut privilegiat) care conducea grupul, le recomanda sa
tina minte numarul; bucati de sapun din piatra de nisip, distribuite
membrilor grupului, serveau la desavarsirea iluziei.

Evrei care aveau parte de o amanare au avut acolo destine diferite,
findca ajjungeau sa se ridice in posturi de mare putere. Kapo erau
adesea fosti camionagii germani, din vremea inceputurilor celui de-al
3-lea Reich. Ei deveneau rotite ale SS-ului si, totodata,
caractere tipice ale brutalitatii.Evrei, doctori, muzicieni, chimisti,
cat si desenatori, care erau pe placul SS, scapau datorita talentelor lor; in schimb, cei care erau ocnasi, li se reducea speranta de viata la cateva luni.

Joseph Wulf, un fost detinut privilegiat, relateaza discutia pe care a
avut-o cu un co-detinut german in legatura cu Gandhi(care inainte de
razboi adresase un apel, tuturor evreilor, la non-violenta). Actul cel
mai rasunator a fost o rascoala a unuia din comandourile permanente
evreiesti care deserveau cuptoarele crematoriilor. Patru evrei care
munceau la uzina de arme au facut posibila aceasta rascoala,
procurandule arme.
Totalitatea victimelor din acest lagar a fost de aproximativ 2000000 de personae.

Cazul deosebit al Frantei


In tarile invinse si ocupate din vest, evenimentele au luat cu totul o
alta intorsatura.Nazisti au sperat ca Franta va sfarsii, vazandusi
singura de ea.Trebuia ca masurile antievreiesti sa para tipic
frantuzesti, ceea ce era realizabil.Din vara anului 1940, zeci de mii
de evrei straini au fost internati in lagarele de la Gurs, Rivesaltes,
etc.si obligate la munca silnica. In schimb evrei francezi erau
mai”norocosi”, acestia erau doar exclusi din armata, din functii
publice si altele. Un evreu putea sa devina un evreu pe dea-ntregul, cu
conditia sa fie mort. Foarte des , chefuri montruoase precedeau
omoruri, pe care un martor ocular le descriea in acesti
termini:”Actiunea de la Novogrodek a fost opera unui commando SS care din idealism, executa exterminarile fara a folosi tuica”.

Tarile de Jos si Belgia


Vanatoarea de evrei in Belgia si Tarile de Jos a continuat intr-un fel
asemanator Frantei. Poporul olandez, cu un glorios trecut lliberal, a
fost, poate, poporul cel mai rezistent din Europa; primele razii vor
suscita in februarie 1941 fenomenul nemaintalnit in alte locuri aflate
sub cizma germana, o greva a docherilor iar actele de curaj si taliant
proevreiesc erau nenumarate, si totusi, aproape trei sferturi din evrei
olandezi au fost exterminate, in vreme ce in Franta proportia
pierderilor n-a fost decat in jur de 30%. Dat findca Danemarca n-a opus
rezistenta invadatorilor germani si in consecinta, oameni lui Eichmann
nu au putut opera acolo in voia lor; peste 90% din evrei danezi fiind
salvati.
Italia
In
1934 si apoi in 1936, Musssolini isi batea joc de rasismul lui Hitler;
dupa semnarea “pactului de otel” in 1938, s-a supus orbeste
ex-caporalului austriac si in problema evreilor, introducand o lege
antisemita. Totusi, atat timp cat ducele a ramas la putere, acolo nu au
fost deportari; pe deasupra comandamentul talian talian a intreprins in
1941-1942, in teritoriile straine controlate de el(Grecia meridionala,
Croatia, Franta de sud-est) o actiune de salvare sistematica nu numai
interzicand intrarea lui Eichmann si a zbirilor sai, ei smulgand
jandarmilor francezi sau ucigasilor croati pe “nearieni”. Paradoxul a
luat sfarsit in toamna lui 1943, dupa caderea ducelui si capitularea
italiei. Venise vremea revansei: pe teritoriul facticei “republici
sociale italiene”, IVB4, a putut opera in voie, ajungand sa curete
intr-o singura zi peste o mie de evrei romani
Cazul peninsulei balcanice

In peninsula balcanica, o parte din evrei iugoslavi au fost exterminati
sub cerul liber. Bulgaria aliindu-se cu cel de al-III-lea Reich, regale
si guvernul sau au adoptat legile antievreiesti; in schimb a fost
semnat un angajament sui generic cu reprezentantii de la IVB4 in vederea livrari a doua zeci de mii de evrei din cinci zeci de mii.

Contractul nu a putut fi indeplinit decat partial datorita protestelor
spontane ale populatiei iar clasa politica bulgara, si mai ales clerul,
au devenit purtatori de cuvant. Morala acestor evenimente a fost trasa
de ambasadorul celui de al-III-lea Reich: “Bulgarii, anunta el la Berlin, nu
observa la evrei defecte suspectibile a justifica masurile speciale in
ce ii priveste, acesti slavi naivi fiind cu totul lipsiti de
intelegerea ideological germana”.

In
Grecia, marea parte a evreilor traiau la Salonic. Ocupatia fiind acolo
militara, aparatul de deportare putea functiona acolo linistit. Ca
peste tot altundeva, evrei erau convinsi ca vor fi transferati intr-un
“teritoriu autonom”, creat special pt. ei in Polonia. In plus,
germanii, au stiut sa le picteze in roz viata lor viitoare, incat unii
se inscriau voluntari pt. urm. plecare.
Soarta
a peste sapte sute de mii de evrei romani a fost mai blanda. Romannia
fiind singura tara balcanica avand o traditie antisemita autohtona,
conducatori romani dorind ca ei sa resolve problema antisemita din
tara.
Ungaria


In Ungaria, in primavara lui 1944, intr-un fel de extremis, Eichmann a
parvenit sa inregistreze importante succese. Aceasta tara, folosea
anumite practice antievreiesti, dar legi mai stricte au fost introduse
dupa anul 1938, urmand exemplul german. Eichmann a inceput “operatiunea
sa” abia dupa luna martie 1944. Dupa inlaturarea lui Horthy de la
putere, Eichmann sa dus personal la Budapesta pt. a rezolva problema.
De la Budapesta, se transportau, spre Auschwitz, zilnic circa patru
convoaie cu evrei, pe zi. Totalul evreilor deportati se ridica la
650000 de ‘’nearieni
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

După 70 de ani - ceață la mal

Mesaj Scris de Admin la data de 05.09.09 13:01

După 70 de ani - ceață la mal



http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=177&format=html



Astăzi,
eu nu prea mai înțeleg de ce a ordonat Hitler invadarea Poloniei. Leșii
erau meșteri în pogromuri, nemții puteau lua chiar notițe la lecțiile
cu pricina, chiar dacă al III-lea Reich era declarat antisemit. Este
adevărat că în Polonia trăia o populație evreiască destul de numeroasă,
dar și în Germania trăiau mulți evrei. Spărgeau băieții naziști
ferestrele prăvăliilor evreiești, puneau focul sub streașina sinagogii,
îl izgoneau pe Einstein, mă rog, făceau tot felul de lucruri
scandaloase, totuși Hitler nu le-a cerut generalilor din Wermacht să
bombardeze Germania. Nici piloților din Luftwaffe nu le-a poruncit să
bombardeze Dresda. Au făcut-o, mai spre sfîrșitul celui de al II-lea
război mondial, aeroplanele aliate. A fost cea mai mare și mai
distrugătoare misiune aviatică din istorie.

E
drept că istoria aviației era mai la început pe vremea aceea. Ministrul
de externe polonez, colonelul Beck, s-a străduit mult să încheie un
pact cu Hitler. Chiar și în noaptea în care războinicii nemți așteptau
pe poziții semnalul de atac, ministrul Beck mai pîndea cancelaria lui
Hitler, doar-doar s-o îndura acesta să pecetluiască ,,prietenia
germano-poloneză". Nu s-a îndurat și colonelul putea fi luat prizonier,
captură de război. Și astfel s-au simțit și englezii și francezii
datori să se considere în conflict cu Germania. Care Germanie revendica
Danzig-ul și încă niște alte orașe, mai mari și mai mici, sate și
provincii locuite amestecat, polaci și nemți laolaltă. Nici sovieticii
nu îi aveau la inimă pe polonezi. Ei pretindeau că panii stăpîneau
oarece pămînturi aparținătoare Ucrainei, și, în plus, îi supărau
catolicii cu veșnica lor misiune de prozelitism (De obicei încununată
de succes: catolicii spanioli i-au cam lichidat și convertit pe incași,
pe azteci, pe maiași, pe alții. O istorie glorioasă, cum ar veni, în
orice caz una care te trage de mînecă: amice, fii atent!). Ăștia-s
polacii, n-ai ce să le faci. Tot un polonez, devenit papă la Vatican,
va pune umărul și bani la greu să-i înfunde pe sovietici, prin anii '80
ai veacului trecut. Cu Wallesa, cu panii restauraționiști, cu întreaga
compoziție leșească. Acuma, unii tipi, bine informați, susțin că Hitler
era dictator. El era caporal. Că Stalin era și el dictator. El nu
ajunsese încă generalissim. Polonia se lăuda și ea cu o dictatură
militară, avîndu-l în cap pe galonatul erou, Sikorsky. El nu se numea
dictator. El se numea general. Prin urmare doi dictatori, contra unui
general, au făcut harcea-parcea Polonia. Și cum se întîmplă întotdeauna
în viață, lucrurile s-au desfășurat ca la carte: scurtă vreme de la
victoria asupra polonezilor, se strică parteneriatul germano-sovietic
și nemții îl iau la bumbăceală pe soldatul Ceapaev. Ivan nu se lasă,
războiul se complică, englezii își revin. Franța capitulardă își
salvează onoarea prin colonelul de Gaulle, devenit curînd general.
Toată lumea se încaieră și foarte puțini înțeleg, la momentul
respectiv, ca și în zilele noastre, cui folosea acea distrugere
nemaipomenită. În Europa era pîrjol, în Asia japonezii făceau prăpăd,
în Africa de nord italienii și nemții căsăpeau la englezi și francezi
(cînd îi găseau). După aceea au început englezii și francezii (cînd
apăreau) să-i căsăpească pe nemți și pe italieni. O minune de istorie.
Dar America? Ea ce făcea, America? Ne lămurește un ins de toată
isprava, abil trăgători de sfori la Washington și la Moscova, amic de
casă al președintelui Roosevelt, anume Averell Harriman, care iată cum
răspunde el unei întrebări puse de un cronicar dedicat vremii, Robert
Sinsheimer. Acesta se miră: ,,Ce s-ar fi întîmplat dacă Hitler nu ar fi
declarat război" (Statelor Unite ale Americii)? Ca să nu-l pună pe jar,
A. Harriman îl lămurește prompt: ,,Am fi torpilat, mai mult ca sigur,
unul dintre vasele noastre pentru a-i putea acuza pe germani: faptul ar
fi furnizat o bună justificare pentru o declarație de război". V-ați
prins cum se scrie istoria? Așa se scrie, nu cum ați învățat voi la
școală! Și ca să nu lungesc vorba, iată pe scurt urmarea poveștii:
Armata Roșie toacă armata germană, o înfrînge, o pune în genunchi, după
care sovieticii se opresc tocmai la Berlin ca să ridice steagul URSS pe
Reichstag-ul nemțesc. Pe frontul de Vest, Aliații ocupă Italia, debarcă
în Normandia și poposesc apoi pe malurile Elbei, ca să facă o
binemeritată baie (Japonia urma să capituleze după bomba atomică).
Stalin, avansat între timp la gradul de generalissim, le spune textual
lui Churchill, Roosevelt și de Gaulle: ,,După părerea mea, problema
germană nu se poate rezolva prin demolarea teritoriului acestei țări.
După părerea mea, nu puteți șterge Germania de pe hartă, așa cum nu
veți putea nici în cazul Rusiei. În demilitarizarea și democratizarea
Germaniei trebuie căutată soluția. Trebuie lichidat nazismul și
Wermacht-ul și aduși în fața poporului conducătorii criminali ai celui
de al III-lea Reich". Deștepte vorbe. Care i-au și impresionat teribil
pe ceilalți trei victorioși. De asemenea manieră, încît acordurile de
la Yalta au trecut ca acceleratul prin haltă. Și mai tîrziu cele de la
Malta. Și pe viitor cele ce vor veni. Cu ce consecințe, asta este o
altă istorie. Cît despre noi, românii?! Zice Hitler, la capătul
răbdării și aproape de sfîrșitul războiului pierdut: ,,Românii s-au
comportat rău, italienii și mai rău, iar cei mai dezastruoși au fost,
fără nici un termen de comparație, ungurii. Ei au abandonat tot
armamentul aparținînd unei divizii blindate și au scăpat cu fuga... Au
luat cu asalt trenurile goale care trebuiau să-i repatrieze pe răniți.
Două armate românești, efectiv, s-au volatilizat în patru zile".
Grozave cuvinte. Totuși, ăstora le-au trebuit 20 de ani ca să facă praf
totul. Și operațiunea e în plină desfășurare...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

19 aprilie

Mesaj Scris de Admin la data de 24.08.09 20:27


19 aprilie


Pentru multi dintre noi nu este o data deosebita, insa pentru evrei
inseamna prima zi din Pesach. Conform calendarului religios mozaic
sarbatoarea a inceput aseara deoarece pentru ei ziua se termina odata
cu lasarea serii.
Poate de multe ori v-ati intrebat care sunt
originile adevarate ale sarbatorii crestine a Pastelui, in cazul in
care nu ati acceptat deja variantele Bisericii Orotdoxe. Denumirea de
Paste vine de la denumirea sarbatorii evreiesti Pesach, insemnand
"trecerea peste". Pesach comemoreaza iesirea evreilor de sub sclavia
egipteana. Denumirea de "trecerea peste" se refera la ultima plaga
aruncata de catre Dumnezeu asupra egiptenilor, plaga ce ucidea intaiul
nascut din fiecare familie. Evreii, indrumati de catre Dumnezeu, si-au
uns usile si ferestrele cu sange de miel pentru a le fi recunoscute
casele si in felul acesta moartea sa nu le rapeasca copii. Mielul este
numit Korban Pesach adica sacrificiul de Pesach si trebuie consumat
pana la miezul noptii a celei de-a doua zi. Deci din aceasta cauza
mancam miel de Paste.
Mai mentionez ca Pesach se mai numeste si
"Sarbatoarea alimentelor nedospite" deoarece pe toata durata ei nu se
consuma alimente dospite sau fermentate simbolizand vremurile grele din
timpul exodului, o exceptie fiind vinul care are un rol major in
aceasta sarbatoare ca si in cele mai importante sarbatori evreiesti
(deci uite si vinul de la impartasanie, folosit simbolic si de catre
Iisus Hristos la Cina cea de Taina.) In prima noapte de Pesach cineva
recita povestea exodului. Masa de Pesach are 14 parti rituale
respectate cu strictete.
In ghetoul din Varsovia un grup de evrei
s-a hotarat ca nu sunt niste bieti miei ce asteapta sa fie dusi la
taiere si astfel in ianuarie 1943 au inceput prima revolta poloneza
impotriva ocupantului nazist, Organizatia de Lupta Evreiasca publicand
intr-un ziar clandestin "300.000 de frați și surori au fost trimiși la
moarte cu cruzime, în lagărele de la Treblinka. Au trecut șase luni de
viață trăită constant sub imperiul fricii, fără a ști ce poate să aducă
a doua zi. Fiecare trebuie să-și amintească mereu: suntem sclavi, iar
când sclavii nu mai sunt profitabili, atunci ei sunt uciși! Evrei, ora
este aproape! Acum sloganul nostru trebuie să fie: <>".
Pe data de 19 aprilie 1943 trupele naziste au hotarat sa intre in
ghetoul din Varsovia pentru a restabili ordinea. Revolta a durat pana
la data de 16 mai 1943, insa pentru cateva zile deasupra unei zone din
Varsoviau au fluturat steagurile evreiesti si poloneze nu cel nazist!
Pentru a intregi tabloul ar tebui sa remarcam ca liderii revoltei
evreiesti s-au bazat si pe ajutorul Armia Krajova, grupare de gherila
poloneza ce lupta de asemenea impotriva germanilor. Ajutorul le-a venit
prin 49 de arme dintre care doar 36 puteau fi utilizate din cauza
lipsei de munitie! Unele surse afirma ca revolta evreiasca trebuia
sustinuta si de catre revolta Armiei Krajova insa aceasta, prin
Guvernul Secret Polonez, aflat in exil la Londra, a hotarat ca inca nu
este timpul pentru o actiune "pe fata."
In ghetoul din Varsovia au
fost deportati aproximativ 450.000 de evrei, aceasta fiind o escala
inaintea lagarului de exterminare de la Treblinka, aflat la aproximativ
100 de kilometrii de capitala poloneza. Doar aroximativ 60.000 de evrei
au supravietuit ghetoului si doar unul dintre liderii revoltei a
supravietuit, Marek Edelman, acesta avand in ziua de astazi varsta de
89 de ani, fiind decorat pe data de 15 aprilie 2008 de catre guvernul
francez cu Legiunea de Onoare. De remarcat faptul ca Marek Edelman a
fost un infocat luptator anticomunist el fiind arestat pentru acest
lucru in 1981 cand generalul Jaruzelski a impus legea martiala in
Polonia. Barbatii si femeile care au participat la revolta erau
constienti ca vor muri insa au hotarat ca moartea in lupta este mai
buna decat moartea in camerele de gazare. In semn de protest fata de
neimplicarea fortelor Guvernului Secret Polonez, reprezentantul
comunitatii de evrei din polonia din Guvern s-a sinucis la trei zile
dupa incheierea luptelor, in mod simbolic omorandu-se in apartamentul
sau din Londra lasand aragazul deschis.
Armia Krajova numara 380.000
de luptatori in momentul rascoalei evreiesti! Cateva luni mai tarziu
s-a format si Armia Ludowa, numarand 30.000 de luptatori, controlata de
catre Partidul Comunist Polonez. Abia in august 1944 guvernul polonez
din exil s-a hotarat sa actioneze deoarece Armata Sovietica era foarte
aproape de Varsovia si ii era frica sa nu scape din mana puterea in
favoarea comunistilor. Insurectia a numarat intre 12.000 si 30.000 de
oameni slab inarmati si au avut de infruntat 20.000 de soldati din
Wermarcht si Waffen SS (a nu se confunda cu trupele SS ce asigurau paza
lagarelor de concentrare, Waffen SS fiind trupe de elita exclusiv
combatante.) Armata rosie, desi aflata la doar 25 de km de capitala
poloniei nu a intervenit, oprind ofensiva, in felul acesta profitand de
faptul ca germanii vor strivi in locul lor opozantii democrati, iar
polonezii vor slabi trupele germane, Stalin numind revolta drept o
"aventura criminala", din aceasta cauza prea putini componenti ai Armia
Ludowa au participat la insurectie! Aliatii nu au reusit sa-i sprijine
pe polonezi asa cum promisesera din cauza refuzului Armatei Rosii de a
se implica. Tadeusz-Bor Komorowski, comandantul trupelor poloneze, a
fost nevoit sa capituleze iar oamenii sai au fost tratati ca prizonieri
de razboi, aceasta fiind conditia capitularii, deoarece luptasera cu
eroism si ferocitate iar germanilor le era frica sa nu-si decimeze
trupele ce puteau lupta impotriva inaintarii sovietice.

http://pabibabum.blogspot.com/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Polonia

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum